Reforma Matematicii In Ciclul Prescolar

Noul plan de învățământ prezintă o abordare sistematică permite parcurgerea modulară și interdisciplinară a conținuturilor categoriile de activități și asigură adaptarea schemei orare la nivelul unității preșcolare , pe durata unei zile , în funcție de regimul grădiniței .

Ca noutăți, planul de învățământ prezintă :

nouă structură , pe două niveluri de vârstă;

o construcție diferită , în funcție de tipul de program al grădiniței ;

un număr minim și unul maxim de activități pe săptămână pentru fiecare nivel de vârstă în parte ;

Datorită schimbărilor permanente care se produc în societatea actuală , cadrele didactice trebuie să se adapteze din mers la noile cerințe ale sistemului educațional actual , acest lucru putându-se realiza doar prin autoeducație permanentă .

Educatoarea trebuie:

să fie capabilă să se adapteze la condițiile concrete;

să privească critic, de pe poziții practice – raportarea la propria experiență , măiestrie ;

să privească contextual activitățile instructiv – educative .

Noua programă pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistematică, în vederea asigurării :

continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular, interdependenței dintre disciplinele școlare ;

și categoriile de activități din învățământul preșcolar, deschiderii spre modulele de instruire opționale .

Acum se pune accent pe trecerea de la un învățământ predominant reproductiv într- unul în esență creativ . Noile finalități pentru învățământul preșcolar sunt următoarele :

asigurarea dezvoltării normale și depline a copilului preșcolar , valorificând potențialul fizic și psihic al fiecăruia , ținând seama de ritmul propriu al copilului , de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală – jocul ;

îmbogățirea capacității copilului preșcolar de a intra în relațiile cu ceilalți copii și cu adulții , de a interacționa cu mediul , de a-l stăpâni prin explorări , exerciții , încercări , experimentări ;

sprijinirea copilului preșcolar pentru a dobândi cunoștințe, capacități și atitudini necesare activității viitoare în școală , precum și vieții sale ulterioare în societate.

Promovarea interdisciplinarității constituie un element definitoriu al progresului cunoașterii. Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline științifice diferite, un fel de puzzle la realizarea căruia contribuie mai mulți profesori cu câte o piesă, și anume disciplina sa (transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta), cu scopul de a-l ajuta pe prescolar în formarea unei imagini unitare a realității, și a-i dezvolta o gândire integratoare. Interdisciplinaritatea se impune ca o exigență a lumii contemporane supusă inovațiilor, acumulărilor cognitive în diferite domenii ale cunoașterii.
Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor învățării, cu implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învățământ și care facilitează contextualizarea și aplicarea cunoștințelor dobândite.
Posibilitățile de corelare a cunoștințelor dintre diferitele obiecte de învățământ sunt nelimitate. Important este ca predarea – învățarea să fie văzută ca o modalitate modernă de realizare a eficienței lecțiilor, iar profesorul pentru învățământul preșcolar, pentru a-și atinge obiectivele propuse trebuie să se pregătească din timp și să apeleze la capacitatea sa creatoare, inițiatoare. Predarea – învățarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă inovația în lecție, care-i activează pe preșcolari, le stimulează creativitatea și contribuie la unitatea procesului instructiv – educativ. Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conținuturilor, obiectivelor, dar se creează și un mediu propice pentru ca fiecare preșcolar să se exprime liber, să-și dea frâu liber ideilor și sentimentelor, să lucreze în echipă sau individual.
Avantajele interdisciplinarității sunt: faptul că permite elevului să acumuleze informații despre obiecte, procese, fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai școlarității, clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline, creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor școlare, permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii, constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunoștințe și volumul de învățare.
Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală, emoțională, socială, fizică și estetică. Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică și progresivă a unei vaste culturi comunicative necesară elevului în învățare, pentru interrelaționarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învățare, pentru învățarea permanentă și chiar pentru viață. Interdisciplinaritatea pedagogică reprezintă ansamblul relațiilor și interacțiunilor dintre diferitele conținuturi și obiecte de studiu cu finalitate relevantă in planul formarii–dezvoltarii personalitatii elevului. Interdisciplinaritatea presupune o adevărată renovare a procesului instructiv–educativ, o renovare atât a conținutului lecțiilor, cât și a metodelor și strategiilor de lucru.
Pentru realizarea unei bune interdisciplinaritati se impun câteva exigente:

profesorul(educatoarea) să aibă o temeinică cultură generală;

profesorul sa cunoască bine metodologia obiectului sau de specialitate, dar si a celorlalte obiecte din aria curriculara;

elevii sa fie conștientizați de existenta interdisciplinaritatii obiectelor de învățământ.

Asigurarea punților între diferite obiecte de studiu este foarte importantă atât pentru elevi favorizându-le achiziția de elemente noi prin raportare la cele deja știute, cât și pentru profesori, ducând la o mai bună colaborare între dascăli și la o împletire a mai multor materii de studiu prin crearea de conexiuni, de lianturi interdisciplinare. Așadar, interdisciplinaritatea se impune ca o direcție principală a renovării activității profesorilor. Această renovare presupune atât conținutul lecțiilor, cât și metodele și strategiile de lucru. Abordarea interdisciplinară pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături intrediscipline.

Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală, emoțională, socială, fizică și estetică. Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică și progresivă a unei culturi comunicative necesară elevului în învățare, pentru interrelaționarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învățare, pentru învățarea permanentă.

Bibliografie
• Ionescu, Miron, Instrucție și educație, Universitatea “Vasile Goldiș”, Arad, 2005;
• Văideanu, George – Interdisciplinaritate, U.N.E.S.C.O. , 1975;
• http://www.euroacademia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=101:biblioteca-conexiuni-inter–transdisciplinare&catid=90:biblioteca-euroacademia-diverse&Itemid=136&lang=ro accesat în data de 15.12.2014
• http://orizontdidactic.net/2012/08/08/interdisciplinaritatea-in-procesul-de-predare-invatare/ accesat în data de 15.12.2014.

ASIGURAREA PUNȚILOR ÎNTRE DIFERITELE OBIECTE DE STUDIU

Curriculumul actual promovează sistemul comunicativ-funcțional, sistem ce presupune formarea integrată a capacităților de receptare / exprimare orală și a celor de receptare a mesajului scris și de exprimare scrisă.

Competența este un indicator pentru ceea ce trebuie să facă un elev, ceea ce el trebuie să realizeze.

Performanța este măsura realizării efective a unei competențe, ceea ce face elevul în mod concret

FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ PERFORMANȚA ELEVILOR ÎN DOMENIUL LECTURII

Locul lecturii în programul școlar;

Organizarea demersului didactic în ceea ce privește predarea/ învățarea citit – scrisului;

Diversitatea suporturilor de lectură, a materialelor didactice;

Varietatea abilităților și strategiilor de lectură pe care elevii sunt solicitați să le folosească;

Utilizarea diverselor strategii pentru a determina elevii să exprime reacții proprii la textele citite;

Funcționarea bibliotecii școlare și a bibliotecii clasei ;

Accesul la calculator și la internet;

Utilizarea software-ului educațional pentru dezvoltarea competențelor de citire ;

Absenteismul ;

Atitudinea familiei față de lectură;

Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline științifice diferite, un fel de puzzle la realizarea căruia contribuie mai mulți profesori cu câte o piesă, și anume disciplina fiecăruia.

ASIGURAREA PUNȚILOR ÎNTRE DIFERITELE OBIECTE DE STUDIU:
INTERDISCIPLINARITATEA

Școala ideală nu reprezintă doar o instituție unde copiii și tinerii vin să primească informații ci un loc unde trebuie să învețe toți cei care lucrează. Profesorul va oferi mai degrabă experiențe de învățare, trăiri emoționale intense despre miracolul descoperirilor. Se reconsideră astfel rolul dascălului, acesta devenind un inițiator. Noul profesor-inițiator are misiunea de a stimula dorința de învățare, adică de a face din știință o enigmă pe care o va cultiva cu bună știință, dezideratul fiind să-l învețe pe elev să învețe. Învățarea devine astfel un proiect personal al situațiilor de învățare eficientă a elevului asistat de către profesor, iar școala un ansamblu de ateliere diversificate. Acest profesor va avea menirea sa-l inițieze pe elev în tainele studiului prin asigurarea punților între diferite obiecte de studiu. Acest lucru înseamnă, de fapt, interdisciplinaritate.
Interdisciplinaritatea pedagogică reprezintă ansamblul relațiilor și interacțiunilor dintre diferitele conținuturi și obiecte de studiu cu finalitate relevantă in planul formarii–dezvoltarii personalitatii elevului. Interdisciplinaritatea presupune o adevărată renovare a procesului instructiv–educativ, o renovare atât a conținutului lecțiilor, cât și a metodelor și strategiilor de lucru.
In mod tradițional, conținutul disciplinelor școlare a fost conceput cu o nuanțată independență a unor discipline față de altele, adică fiecare disciplină de învățământ să fie de sine stătătoare, nerelaționabilă cu o altă disciplină. Astfel, cunoștințele pe care elevii le acumulează, reprezintă cel mai adesea un ansamblu de elemente izolate, ducând la o cunoaștere statică a lumii. Aceste aspecte sunt în contradicție cu varietatea legăturilor și interacțiunilor dintre fenomene și cu caracterul dinamic al acestora. Abordarea interdisciplinară pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili niște punți intre discipline, niște relații de interdependență între obiectele de studiu, niște conexiuni. Succesul în activitatea tinerilor este posibil, numai dacă aceștia pot să coreleze interdisciplinar informațiile dobândite din lecții.
Bibliografie
• Ionescu, Miron, Instrucție și educație, Universitatea “Vasile Goldiș”, Arad, 2005;
• Văideanu, George – Interdisciplinaritate, U.N.E.S.C.O. , 1975;
• http://www.euroacademia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=101:biblioteca-conexiuni-inter–transdisciplinare&catid=90:biblioteca-euroacademia-diverse&Itemid=136&lang=ro accesat în data de 15.12.2014
• http://orizontdidactic.net/2012/08/08/interdisciplinaritatea-in-procesul-de-predare-invatare/ accesat în data de 15.12.2014.