Reflectarea Riscului Asigurat la O Societate Comerciala
LUCRARE DE LICENȚĂ
REFLECTAREA RISCULUI ASIGURAT LA SC
INTRODUCERE
Am ales tema cu titlul „Reflectarea riscului asigurat la SC” datorita faptului ca asigurarea este o protectie asupra riscurilor la care sunt supuse atat persoanele fizice cat si cele juridice.
De-a lungul timpului, agentii economici au cautat sa descopere si sa aplice diverse mijloace de protectie impotriva riscurilor generatoare de pagube potentiale la care erau expuse activitatile lor de protectie si de comercializare, precum si persoanele care exercitau aceleasi activitati. In zilele noastre au aparut si alte riscuri extrem de variate, datorita perfectionarii continue a tehnicii si tehnologiilor, crearii de aglomerari urbane, cresterii numarului de mijloace de transport. Din aceasta cauza, omul a descoperit diverse mijloace de aparare impotriva pericolelor de orce natura.
Una din cele mai importante mijloace de aparare impotriva pricolelor asupra oamenilor si bunurilor acestora este asigurarea. Ea este cea mai reusita forma a prevederii, desfasurandu-se in mod profesional, intr-un mediu legislativ specific, pe piata concurentiala a asigurarilor.
Asigurarea protejeaza impotriva producerii acestor evenimente nedorite, care antreneaza importante pagube materiale si financiare greu de suportat si care pot destabiliza activitatea agentilor economici si a populatiei.
Asigurarea are la baza principiul mutualitatii, potrivit caruia fiecare asigurat contribuie cu o suma modesta, numita prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care se compenseaza pagubele suferite de cei incercati. Platind un procent relativ mic din acoperirea exercitata de polita de asigurare persoanei care isi asuma riscul, asiguratul primeste in schimb o garantie de despagubire impotriva pierderii posibile si viitoare.
Asigurarea distribuie daunele produse anumitor persoane intre numerosii detinatori de polite, astfel incat nici o persoana sau organizatie sa nu suporte o dauna.
Amploarea riscurilor care afecteaza un numar tot mai mare de persoane fizice sau juridice, impune ca strict necesara sporirea activitatii de asigurare. Ponderea unor fenomene sau evenimente poate sa provoace pierderi materiale, sa puna in pericol viata sau integritatea corporala a oamenilor. Deci, omul este supus unor pericole multiple si variate, cauzate de fortele naturi, de folosirea tehnicii sau anumiti factori economici sau sociale. Pericolele si riscurile la care omul este supus sunt generatoare de pagube, de aceea el trebuie sa le cunoasca pentru a se pune la adapost de efectele lor pentru a actiona impotriva acestora.
De aici rezulta faptul ca fiecare activitate economica pe care o desfasuram este supusa unui anumit risc. Consecintele acestor riscuri si ale altora cu care ne confruntam zilnic in viata personala si in afaceri nu dau nastere numai la suferinta, durere sau necazuri; aceste consecinte sunt si de ordin financiar, deci asigurarea exista si pentru a inlatura pierderile financiare ale unui dezastru. In functie de clauzele ce stau la baza producerii pagubelor, unele din acestea sunt independente de voinata omului deci au caracter obiectiv, in timp ce altele sunt legate de comportamentul omului deci au caracter subiectiv. Prevenirea apare astfel ca cel mai bun mijloc de protectie, daca permite suprimarea riscurilor. In realitate s-a dovedit ca are destul de rar un efect radical, indeosebi cand riscurile sunt generate de fortele naturii (riscuri naturale).
Capitolul 1 cuprinde caracterisctici generale ale asigurarilor in care sunt prezentate atat conceptul de asigurare cat si functiile asigurarilor, clasificarea asigurarilor si anumite elemente tehnice ale asigurarilor.
In capitolul 2 si 3 sunt prezentate riscurile, capitolul 2 evaluaeaza riscul in asigurari prezentand notiunea de risc, categoriile si tipurile de riscuri, iar in capitolul 3 este prezentat riscul in proces de adaptare a deciziei si consecintele sale. In care este analizat riscul in proces de adaptare a deciziilor, sunt prezentate anumite metode de protectie impotriva riscului pentru a putea preveni riscul sau pentru a putea reduce pierderiile in urma unor fenomene.
Capitolul 4 cuprinde asigurarile de riscuri financiare, in care sunt prezentate asigurarile legate de activitatea comerciala si riscurile la care sunt expusi agentii economicii din punct de vedere comercial. Sunt prezentate si asigurarile de credit, care au rolul de a proteja comerciantii sau producatorii fata de riscurile ce le pot intampina in derularea activitatii comerciale.
Ultima parte a lucrarii contine un studiu de caz, in care sunt prezentate polite de asigurare de locuinta si riscurile asigurate.
CAPITOLUL 1.
CARACTERISTICI GENERALE ALE ASIGURARILOR
Definitie. Conceptul de asigurare
Asigurarea este operatia financiara ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul in schimbul unei sume primite periodic se angajeaza sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi in urma unor intamplari impotriva vointei lui. Asigurarea reprezinta activitatea economica si sociala care consta in protectia persoanelor fizice si persoanelor juridice in calitate de asigurati impotriva diferitelor riscuri, fiind realizate de catre societati specializate, desemnati ca asiguratori.
Societatea de asigurari isi asuma si administreaza riscul de a despagubi in cazul producerii unui eveniment cuprins in contract, adica in polita de asigurare.
Contractul de asigurare este reglementat de Legea nr. 136/1995, conform caruia un contract de asigurare trebuie sa se intocmeasca in forma scrisa si sa cuprinda urmatoarele:
numele si prenumele, domiciliul sau sediul persoanelor contractate;
obiectul asigurarii: bunuri, persoane sau raspundere civila;
riscurile ce se asigura;
momentul inceperii si cel al terminarii raspunderii asiguratorului;
primele de asigurare
sumele asigurate
elemente care stabilesc drepturile si obligatiile partilor. Un astfel de element este fransiza care se aplica in functie de elementul asigurat produs.
Conditiile de validitate ale unui contract, conform art. 948 din Codul Civil Roman sunt:
partile sa aiba capacitatea de a contracta;
consimtamantul acestora sa fie valabil;
sa aiba un obiect determinat/determinabil;
cauza contractului sa fie licita.
Legea este forma juridica de realizare a asigurarii. Din acest punct de vedere distingem:
Contractu se bazeaza pe principiul facultativitatii, se incheie din proprie initiativa, de catre persoane fizice si persoane juridice interesate, impotriva fenomenelor care le ameninta bunurile,viata sau integritatea corporala.
Legea are la baza principiul obligativitatii, adica persoanele fizice si juridice detinatoare de bunuri care fac obiectul asigurarii oblicatorii (asigurarea de raspundere civila auto), sunt obligate sa le asigure impotriva riscurilor prevazute de lege, iar sicietatile de asigurari care au primit autorizatie legala de a practica asemenea asigurari sunt obligate sa le realizeze.
Din definirea contractului de asigurare se poate desprinde un numar de caracteristici juridice, prezentate in fig. 1.1.
Contractul de asigurare are urmatoarele caractere:
Consensual
Sinalagmatic
Aleatoriu
CARACTER
Oneros
Succesiv
De adeziune
Fig. 1.1. Caracteristicile juridice ale contractului de asigurare
Principalele aspecte judiciare ale contractului de asigurare:
caracterul consensual: se inchie numai prin consimtamantul partilor:
caracterul sinalagmatic: partile contractante isi asuna reciproc anumite obligatii. Asiguratul are obigatia de a plati primele de asigurare si de a informa exact despre intinderea risului (masina este in garaj sau nu, care are sistem de alarma sau nu etc.);
caracterul aleatoriu: partile contractante nu cunosc in momentul icheierii contractului efectele acestuia, respectiv beneficiile sau pierderile ce vor rezulta din acestea;
caracterul oneros: fiecare parte urmareste obtinerea unui avantaj pentru prestatia pe care o face sau se obliga sa o faca in favoarea celeilalte parti:
caracterul succesiv: esalonarea in timp a prestatiilor prevazute in contract:
caracterul de adeziune: forma si clauzele contractului sunt stabilite de catre societatea de asigurari, potentialul asigurat avand posibilitatea de negociere a tarifelor in functie de marirea parcului auto;
caracterul de buna credinta: presupune ca executrea acestuia sa se faca cu buna credinta de catre parti.
Principiile contractului de asigurare sunt urmatoarele:
principiul despagubiriilor: contractele de asigurare nu ofera despagubiri peste valoarea pierderilor suferite de asigurat. Acest principiu prevede faptul ca o persoana nu poate profita din pagubele asigurate. Aplicand principiul despagubirii se reduce riscul subiectiv, prin indepartarea interesului pentru profit al asiguratului (riscul subiectiv apare atunci cand se provoaca in mod intentionat o paguba sau se exagereaza valoarea daunelor produse);
principiul interesului asigurabil: o persoana are un interes asigurabil daca producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere financiara sau un prejudiciu persoanei respective;
principiul subrogatiei: subrogatia este o doctrina legala cu multipe posibilitati de aplicare, chiar si in fata domeniului asigurarilor. Acest principiu se aplica atunci cand asiguratorul este obligat prin polita de asigurare sa despagubeasca o dauna produsa din culpa unei terte persoane;
Elementele principale ale subrogatiei sunt:
partea care revendica drepturile subrogatiei trebuie sa fie cea care a platit prima despagubirea;
partea care revendica subrogatia nu reprezinta un simplu voluntar, ci are obligatia legala de a plati despagubirea;
partea care revendica subrogatia este raspunzatoare indirect pentru plata despagubirii;
terta parte este direct raspunzatoare pentru plata despagubirii.
Asigurarea presupune existenta unei comunitati de risc, persoane fizice si persoane juridice amenintate de aceleasi pericole, actionand pentru protejarea intereselor lor comune. De aceea, asigurarea poate fi abordata ca o ramura prestatoare de servicii, un intermediar financiar si un activ financiar in economia nesigura, prin fondurile oferite pe piata de capital.
Functiile asigurarilor
Principalele functii ale asigurarii se clasifica astfel:
Distributia daunelor intre mai multi detinatori de polite, este o activitate ce nu poate fi realizata sub o alta forma. Daunele materiale si financiare ale asiguratilor sunt distribuite intre acesta prin compensarea acelora care sufera pagube din fondurile special create prin contributia detinatorilor de polite. Distributia daunelor este echitabila, deoarece fiecare detinator de polita plateste o suma proportionala cu riscul introdus.
Oferirea unei protectii, prin siguranta financiara data de asigurare. Asigurarea nu poate inlatura riscul, dar produce o distributie a pagubelor produse anumitor persoane intre mai multi cumparatori de polite, astfel incat nici o persoana sa nu suporte singura o dauna produsa, in acest fel asigurarea oferind protectie, reduce temerile asiguratului.
Realizarea unei compensari financiare. Una din cea mai importanta functie a asigurarilor este cea de compensare financiara a pagubelor, datorata producerii evenimentelor sau riscurilor asigurate. Astfel in cazul asigurarilor de bunuri si de raspundere civila asiguratorul efectueaza plata unor sume asigurate. Datorita acestei functii, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse si la recuperarea unor prejudicii de catre asigurati. Compensarea este posibila datorita faptului ca a fost creat un fond de asigurare din primele de asigurare platite de catre asigurati.
Oferirea posibilitatii economisirii si a realizarii a unei protectii familiale prin introducerea asigurarilor pentru studii. Asigurarile de viata cu acumulare de capital, precum si asigurarile pentru studii sunt produse financiare concepute de catre societatile de asigurari, care au rolul de a oferi siguratului o economie dar si o protectie, printr-un contract de asigurare incheiat pe termen lung.
Posibilitatea obtineri unei pensii private. Ofera avantajul unei asigurari de viata combinata cu o pensie privata, prin majorarea sumei de care poate beneficia o perosana aflata la o anumita varsta, in situatia in care nu mai este in activitate sau completeaza pensia oferita de sistemul asigurarilor de stat cu cea privata.
Prevenirea daunelor este o alta functie importanta a asigurarilor, in cadrul companiilor de asigurari si a agentiilor de brokeraj, care implica stabilirea unui plan de masuri de diminuare a riscurilor avand ca scop reducerea posibilelor pagube si obtinerea unor cotatii de prima mai mici datorita diminuarii riscurilor.
Din punct de vedere economic asigurarea detine si functii economice:
la nivel microeconomic – adica in cazul societatilor de asigurari;
la nivel macroeconomic – ca industrie a asigurarilor.
Indiferent de nivel, specialistii sunt de acord ca asigurarile pot indeplini si urmatoarele functii:
Functia de repartitie, care:
Se manifesta in procesul de formare al fondului de asigurare;
Se manifesta in procesul de dirijare a fondului de asigurare catre destinatiile sale legale:
plata indemnizatiei sale de asigurare;
finantarea unor actiuni cu caracter preventiv;
Constituirea unor fonduri de rezerva ale firmei de asigurare;
Acoperirea cheltuielilor adminidtrativ-gospodaresti ale organizatiei de asigurare.
Functia de control: urmareste modul in care se incaseaza primele de asigurare si alte venituri ale organizatiei de asigurare, cheltuieli de prevenire a riscurilor, determinarea corecta a drepturilor cuvenite asiguratilor.
Functia de compensare a pagubelor pricinuite de calamitati naturale si de accidente (la asigurarile de bunuri si rapundere civila, adica la asigurarile generale) si plata unor sume asigurate (la asigurarile de viata).
Clasificarea asigurarilor
Asigurarile se realizeaza pe baza urmatoarelor criterii de clasificare:
Dupa natura raporturilor juridice de asigurare, ele se deosebesc prin asigurare obigatorie (prin efectul legi) si asigurare facultativa (contractuala).
In asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, precum si drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege. In Romania asigurarea obligatorie se practica numai de catre asiguratorii autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, fiind obligatorie indeosebi asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule.
Asigurarea obligatorie sau prin efectul legi nu necesita acordul persoanelor fizice sau persoanelor juridice implicate, se realizeaza automat daca sunt indeplinute conditiile prevazute de lege cu privire la bunurile sau persoanele care intra sub incidenta asigurarii si are la baza anumite interese care vizeaza societatea.
In asigurarea facultativa (contractuala), atat raporturile dintre asigurat si asigurator, precum si drepturile si obligatiile fiecarei parti se stabilesc prin contractul de asigurare. Fiind o forma de asgurare mai flexibila decat asigurarea obligatorie, corespunde mai bine necesitatilor si intereselor asiguratilor.
Asigurarea obligatorie are o serie de trasaturi care o deosebesc de asigurarea facultativa. Aceste trasaturi sunt legate de obiectul si sfera asigurarii, modul de stabilire a sumei asigurate, durata asigurarii etc.
Dupa natura obiectului asigurat, sunt:
asigurari de bunuri, care se refera la marfuri, mijloace de transport, cladiri etc.;
asigurari de persoane, care sunt grupate in asigurari de viata si asigurari de persoane;
asigurarile de raspundere civila, pentru pagube produse prin accidente de autovehicule sau in cazul conducatorilor auto profesonisti, pentru pagube produse prin accidente cu autovehicule apartinand societatilor comerciale;
asigurarile de risc financiar (asigurare pentru credite, asigurarea de pierdere a profitului etc.).
Dupa natura riscurilor, se clasifica astfel:
asigurari pentru risc din calamitati (inundatii, cutremure, alunecari de teren, trasnet etc.);
asigurari pentru riscuri cu caracter social-politic (razboi, greve etc.);
asigurari pentru riscuri ce provin din natura marfurilor (spargere, mucegaire, alterare etc.)
Dupa teritoriu sau zona geografica in care se incheie sau se deruleaza contractele de asigurare, sunt:
asigurarile interne, atunci cand toate elementele contractului (asigurat, asigurator, risc, obiect) se afla in granitele unei tari;
asigurarile externe, sunt cele care contin cel putin un element aflat in exteriorul tarii respective.
Elementele tehnice ale asigurarilor
Asigurarile au un continut complex, iar formele sub care se incheie sunt variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune, respectiv: subiectele, partile implicate, obiectul asigurarii, interesul in promovarea asigurarii, despagubirea de asigurare, perioada de asigurare.
Elementele tehnice ale asigurarilor care intervin in raporturile de asigurare si sunt prezentate atat in formele de asigurare obligatorie cat si in cele facultative sunt:
Asiguratorul: este persoana juridica (societate de asigurari) care, in schimbul primei de asigurare incasate de la asigurat se obliga sa acopere pagubele produse bunurilor asigurate de anumite evenimente asigurate (calamitati naturale sau accidente), sa plateasca suma asigurata in cazul asigurarilor de viata sau sa plateasca o despagubire in cazul prejudiciului de care asiguratul raspunde (legal) fata de terte persoane. Asiguratorul este intotdeuna persoana juridica care desfasoara cu titlu profesional activitatea de asigurare; in anumite situatii asiguratorul poate desfasura si activitati de reasigurare sau servicii financiare specifice economiei asigurarilor.
Asiguratul: este persoana fizica sau juridica care, in schimbul primei de asigurare platite asiguratorului poate sa fincheie o asigurare prin care sa isi asigure bunurile, propria persoana sau sa se asigure pentru prejudiciul pe care il poate aduce unor terte persoane. Asiguratul este persoana purtatoare asigurarii, adica titularul interesului asigurat, deoarece riscurile la care este supus vizeaza patrimoniul sau persoana sa.
Beneficiarul asigurarii: reprezinta persoana care are dreptul sa incaseze despagubirea sau suma asigurata, insa fara sa fie neaparat parte contractanta in asigurare.
Contractantul asigurarii: este persoana fizica sau juridica care incheie o asigurare fara a avea insa neaparat si calitatea de asigurat. Contractantul asigurarii este titularul interesului asigurat si purtatorul asigurarii, in sensul ca riscul vizeaza patrimoniul sau persoana sa.
Riscul asigurat este un eveniment sau un grup de fenomene care, in eventualitatea producerii si din cauza urmaririlor pe care le-ar putea avea, il obliga pe asigurator, prin lege sau contract, sa plateasca asiguratului (sau beneficiarului asigurarii) despagubirea sau suma asigurata.
Fiind conditie principala a asigurarii, riscul este considerat ca o intamplare nedorita. Din punct de vedere al asigurarii, nu se pot asigura decat acele evenimente prin a caror producere pot aparea pierderi.
Cazul asigurat sau sinistrul reprezinta fenomenul (evenimentul) asigurat care s-a produs deja, iar pentru inlaturarea consecintelor lui s-a incheiat asigurarea. Pentru ca un eveniment sa fie considerat asigurat, trebuie sa intruneasca existenta a sase elemente si anume:
obiectul sau activitatea acoperita;
riscul acoperit;
consecintele acoperite;
amplasament acoperit;
circumstantele acoperite;
perioada de timp acoperita.
Suma asigurata este partea din valoarea de asigurarea (supusa riscului) pe care asiguratorul urmeaza sa o plateasca in cazul produceri fenomenului sau evenimentului si pentru care asiguratorul isi asuma raspunderea in cazul producerii riscului asigurat, in conditiile in care s-a incheiat asigurarea. Suma asigurata se stabileste in mod diferit dupa cum sunt asigurarile, obligatorii sau facultative. La asigurarile obligatorii suma asigurata are un cuantum, de regula fix, stabilit prin lege. La asigurarile facultative suma se stabileste pe baza propunerii asiguratului si in limita prevederilor legale. In cazul asigurarilor obligatorii de bunuri, suma asigurata se stabileste pe baza normelor de asigurare.
Norma de asigurare reprezinta suma asigurata stabilita prin lege, pe unitatea de obiect asigurat. Ea este intalnita in cazul asigurarilor obligatorii de bunuri in bza unui act legislaiv. In acest caz se utilizeaza urmatoarea relatie de calcul:
Suma asigurata = norma de asigurare x numarul de unitati [u.m]
Evaluarea in vederea asigurarii reprezinta operatiunea prin care se stabileste valoarea bunurilor in vederea includerii lor in asigurare.
Prima de asigurare reprezinta suma de bani dinainte stabilita pe care asiguratul trebuie sa o plateasca asiguratorului pentru ca acesta sa-si poate constitui fondul de asigurare necesar achitarii despagubirii la producerea riscului asigurat. Ca element esential al contractului de asigurare, prima de asigurare este suma de bani pe care o primeste asiguratorul de la asigurat in schimbul protectiei pentru riscurile asigurate.
Prima de asigurare se determina conform relatiei:
Prima de asigurare = suma asigurata x cota de prima
Prima platita de asigurat reprezinta prima bruta, fiind alcatuita din prima neta (cota de baza) si adaosul de prima (incarcatura primei) care acopera cheltuielile generale de achizitie si administrare ale asiguratorului si determina obtinerea unui profit. Prima neta este destinata despagubirilor si sumelor asigurate, astfel:
Prima bruta = prima neta + adaosul de prima
Calculul primei nete tine seama de natura riscului privit ca probabilitate si intensitate. Astfel incat tinand cont de legile statisticii, prima de asigurare este cu atat mai bine asigurata, cu cat au existat un numar mai mare de cazuri pe baza carora ea s-a determinat.
O data incasata de catre asigurator, prima de asigurare se utilizeaza pentru:
constituirea fondului de rezerva, din care se achita despagubirile la asigurarile de bunuri si sumele asigurate in cazul asigurarilor de persoane;
crearea fondului de rezerva destinat acoperirii despagubirilor din ani defavorabili;
plata cheltuielilor legate de administrarea asigurarilor si obtinerea unui beneficiu;
finantarea diferitelor actiuni de prevenire a daunelor.
Paguba sau dauna reprezinta pierderea evaluabila in bani, intervenita la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului impotriva caruia s-a incheiat asigurarea. Asigurarile de daune reprezinta atat o masura de prevedere cat si de capitalizare a unor sume de bani.
Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul ca volumul daunelor nu se poate cunoaste dinainte, dar se poate aproxima. Intalnim aici doua notiuni:
paguba totala in cazul in care bunul a fost distrus in intregime;
paguba partiala in cazul in care pierderea intervenita este mai mica decat valoarea bunului.
Despagubirea de asigurare, platita de catre asigurator, este suma de bani pe care asiguratorul o datoreaza asiguratului in vederea compensari pagubei produse de riscul asigurat. Despagubirea de asigurare poate fi in limita sumei asigurate, egala sau mai mica decat paguba in functie de principiul de raspundere al asiguratorului.
Indemnizatia de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o achita asiguratului atunci cand se petrece cazul asigurat.
Perioada de asigurare, sau durata asigurarii, reprezinta intervalul de timp pentru care s-a stabilit prima de asigurare si depinde de natura asigurarii.
Durata asigurarii, este perioada de timp in care raman valabile reporturile de asigurare intre asigurator si asigurat asa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare.
De regula, acoperirea unei polite se stabileste pe o anumita perioada de timp. Nu este suficent sa se stabileasca data la care incepe perioada de asigurare, repectiv momentul inceperii raspunderii asiguratorului, ci trebuie specificat momentul precis.
CAPITOLUL 2.
EVALUAREA RISCULUI IN ASIGURARI
2.1. Notiunea de risc
In fiecare zi se pot observa diferite evenimente care demonstreaza existenta unor riscuri de diferite tipuri, de multe ori foarte ridicat. Accidente teribile, dezastre naturale, crize economice, toate acestea presupun grade diferite de risc si toate aduc pierderi importante pentru cei implicati, de natura fizica, emotionala sau financiara. Conducatorii auto implicati in accidente sufera vatamari corporale sau chear mor, protrietarii de case isi pot pierde casele sau proprietatea personala din cauza unor evenimente cum ar fi incendii, inundatii, furturi sau cutrenure. Unii oameni pot fi afectati de pierderea veniturilor din cauza unei boli care ii impiedica sa-si continuie activitatea.
De cele mai multe ori riscurile nu pot fi prevazute si de accea au un impact important asupra vietii, propietatii si pozitiei financiare a oamenilor. In ciuda studiilor, analizelor si solutiilor gasite, riscurile continua sa reprezinte un factor semnificativ si sa ameninte siguranta financiara a oamenilor.
Riscul a fost definit in mod traditional in termeni ce tin mai ales de incertitudine, pe baza acestui concept riscul este definit ca incertitudinea (probabilitatea) de aparitie a unei pierderi.
Desi riscul este definit ca incertitudine, industria asigurarilor utilizeaza deseori acest termen pentru a se referi la proprietatea sau viata asigurata. Astfel in industria asigurarilor, se pot auzi deseori expresii de genu „acea masina reprezinta un risc inacceptabil” sau „acea persoana reprezinta un risc redus”.
2.2. Categorii de riscuri
Riscurile pot fi clasificate in diferite categorii, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:
riscuri financiare si non-financiare
riscuri statice si dinamice
riscuri pure si riscuri speculative
riscuri fundamentale si riscuri particulare
Riscurile financiare si non-financiare
Notiunea de risc include toate acele sitatii in care exista o expunere la un eveniment negativ. In unlele cazuri, acel eveniment presupune o pierdere financiara, in timp ce alte evenimente nu duc la pierderi in acest gen. Exista un element de risc in orce aspect al activitatii umane, multe din aceste riscuri au sau nu consecinte financiare.
Riscurile statice si riscurile dinamice
Riscurile dinamice sunt acele riscuri care rezulta din schimburi in economie. Schimbari ale preturilor, ale capacitatii si strcturii productiei, ale tehnologiei care pot duce la pierderi financiare pentru cei implcatii in economie. Aceste riscuri dinamice aduc rezultate pozitive doar pe termen lung, intrucat ele sunt rezultatul ajustarii unei alocari defectoase a resurselor. Desi aceste riscuri dinamice afecteaza un numar mare de persoane, ele sunt mai greu de anticipat decat riscurile statice, intrcat nu apar in mod regulat.
Riscurile statice sunt acele riscuri care produc pierderi chear daca nu apar schimbari in economie. Daca se mentin aceleasi nivele ale preturilor, ale productiei, ale veniturilor si acelasi nivel de tehnologizare, tot vor exista persoane care vor suferi pierderi financiare. Aceste pierderi apar ca urmare a unor cauze distincte de domeniul economic cum ar fi evenimente naturale, nesinceritatea unor persoane. Sper deosebire de risculrile dinamice, riscurile statice nu reprezinta o sursa de castig pentru societate. Riscurile statice determina fie distrugerea unui bun, fie o schimbare a dreptului de proprietate ca rezultat a nesinceritatii sau a unei erori umane. Pierderile statice tind sa apara cu o oarecare regularitate si de accea pot fi anticipate mai usor. Intrucat pot fi prognozate, riscurile statice pot fi supuse asigurarii, spre deosebire de riscurile dinamice.
Riscurile pure si riscurile speculative
Riscul pur este definit ca o situatie in care exista doar doua alternative: cu pierdere sau fara pierdere. Singurele rezultate pot fi negative (pierdere sau fara pierdere). Riscurile pure pot fi urmatoarele: riscul decesului prematur, accidente la locul de munca, daune ale proprietatii cauzate de incendiu, traznet sau cutrenur de pamant.
Riscul speculativ este definit ca o situatie in care este posibila pierderea sau profitul. Riscurile speculative se refera la pariuri, investitii in proprietati, pornirea unei afaceri. In toate aceste cazuri, atat starea de pierdere cat si de profit pot fi posibile.
Este important sa se faca diferenta intre riscurile pure si speculative din mai multe motive. In primul rand, asiguratorii se orienteaza mai ales asupra riscurilor pure. Cu anumite exceptii, riscurile speculative nu sunt considereate asigurabile, iar in aceste cazuri se apeleaza la alte tehnici impotriva riscurilor. In al doilea rand legea numerelor mari poate fi aplicata mult mai usor riscurilor pure decat riscurilor speculative pentru a anticipa viitoarele pierderi. Si nu in ultimul rand, societatea poate beneficia de pe urma unui risc speculativ, spre deosebire de aparitia unui risc pur, societatea va suferi numai pierderi.
Riscuri fundamentale si particulare
Riscul fundamental este un risc care afecteaza intreaga economie sau un numar mare de oameni su grupuri din economie. Exemple de astfel de riscuri cuprind inflatia, somajul ciclic, razboiul, toate acestea afecteaza un numar mare de oameni.
Riscul unor dezastre naturale reprezinta un alt exemplu de risc fundamental, uragane, tornade, cutrenure de pamant, inundatii si incendii de paduri pot duce la pierderi de milioane de bani si la decese.
Riscul particular spre deosebire de riscurile fundamentale, este un risc care afecteaza numai anumite persoane si nu intreaga comunitate. Ca exemple putem mentiona furturi auto, jafuri la banci, incendii de locuinta.
Distinctia dintre risc fundamental si risc particular este importanta, intrucat in cazul unui risc fundamental, guvernul tarii afectate va acorda asistenta. Asigurarea sociala si programele de asigurare guvernamentale, subventiile si garantiile guvernamentale pot fi de mare folos in protectia impotriva unor astfel de riscuri.
2.3. Tipuri de riscuri pure
Principalele categorii de riscuri ure care pot cauza in certitudine financiara se refera la riscuri personale, riscuri de proprietate si riscuri de raspundere.
2.3.1. Riscuri personale
Riscurile personale sun acele riscuri care afecteaza direct un individ, implicand posibilitatea unei pierderi totale sunt reducerea venitului castigat, aparitia unor cheltuieli suplimentare si instrainarea activelor financiare. Principalele patru riscuri personale sunt:
riscul decesului prematur
riscul venitului insuficient pe perioada pensionarii
riscul unei sanatati precare
riscul somajului
Riscul decesului prematur
Decesul prematur este definit ca fiind decesul sustinatorului financiar al unei familii cu obligatii. Aceste obligatii se pot referi la sprijin financiar, cheltuielii cu studiile copiilor. Daca membrii familiei primesc o suma insuficienta care sa inlocuiasca veniturile care erau aduse de capul familiei sau daca bunurile sunt insuficiente pentru a inlocui venitul pierdut, acestia se vor gasi intr-o situatie de incertitudine financiara.
Decesul prematur poate cauza probleme financiare doar daca persoana pierduta lasa in urma datorii financiare sau o familie care depinde de ea. De aceea, moartea unui copil de 10 ani nu este considerata prematura, in sens economic. In cazul unui deces prematur se pot inregistra anumite tipuri de pierderi. Astfel primul tip de pierdere se refera la disparitia persoanei. O alta pierdere se refera la cheltuielile suplimentare (cheltuieli de inmormantare, cheltuieli medicale, taxe pentru bunurile si proprietatile mostenite). In al treilea rand, pierderea se poate referi la veniturile insuficente care duc familia in situatia de imposibiliate de onorare a obligatiilor financiare. Si nu in ultimul rand, pierderile se pot referi si la pierderea emotionala, pierderea unui model, a unui indrumator pentru copii.
Riscul venitului insuficient pe perioada pensionarii
Principalul risc asociat varstelor inaintate este cel al veniturilor insuficente pe perioada pensionarii. In majoritatea tarilor, pensionarea are loc la varsta de 70 de ani. Acest moment este foarte important in viata unei persoane, intrucat, incepand cu acel moment, se pierde o mare parte din venitul cu care acesta era obisnuit. Daca nu are suficiente bunuri de valoare sau rezerve pe care se poate baza, cum ar fi o pensie privata sau ocupationala, pe langa cea sociala, persoana respectiva va fi expusa din punct de vedere financiar.
Este gresit sa consideram ca toti pensionarii sunt stabili financiar, cum este gresit sa consideram ca pensionarii sunt saraci. Oricum este general valabil ca perioada de pensionare aduce dupa sine o reducere substantiala a veniturilor, adica o reducere a standarddului de viata.
Nici in alte tari situatia nu este mai buna, peste tot in lume se practica acelasi sistem de asigurari sociale create de Otto von Bismark 1883, in baza caruia muncitorii de azi platesc pentru pensionarii de azi, in speranta ca atunci cand se vor pensiona la randul lor, se va gasi altcineva care sa plateasca. In prezent, la doua secole de la introducerea sistemului, toate tarifele se afla in proagul falimentarii, in conditiile scaderii numarului de contribuabili (o rata a natalitatii mai mica).
Riscul sanatatii precare
Sanatatea precara este un alt exemplu de risc personal care se refera atat la aparitia unor retete cu valori astronomice cat si la pierderea veniturilor obisnuite. Costurile legate de interventiile chirurgicale au urmat o tendinta ascendenta in ultimi ani. Daca persoanele afectate nu au o polita de sanatate corespunzatoare, economii particulare si active financiare sau alte surse de venit, atunci situatia lor financiara va fi afectata in mod semnificativ. Uneori o astfel de situatie poate duce la faliment personal.
Pierderea veniturilor obisnuite reprezinta o alta cauza a insecuritatii financiare, daca invaliditatea rezultata este severa. In cazul unei invaliditatii pe termen lung, rezultatele sunt si mai grave: pierderea veniturilor este substantiala, apar cheltuieli medicale, ajutoarele sociale sunt insuficiente sau se opresc prea repede, economiile sau cheltuielile.
Majoritatea muncitorilor se gandesc la consecitele financiare ale unei invaliditati pe termen lung, chiar daca persoana invalida are o polita de asigurare pentru acest eveniment, ea s-ar putea afla intr-o situatie financiara negatva daca asiguratorul refuza sa plateasca.
Riscul somajului
Riscul somajului este o alta amenintare la securitatea financiara a unei persoane. Somajul poate fi cauzat de incetiniri ale ritmului de activitate la nivel de industrie, schimburi de natura structurala si tehnologia in economie, factori sezonieri, iperfectiuni pe piata locului de munca.
Rata somajului are o tendinta variata, somajul poate fi o problema serioasa, companiile isi reduc efectivul de personal, apeleaza la contracte cu durata determinata sau cu norma redusa astfel milioane de slujbe sunt pierdute. Somajul este influentat si de piata mindiala a locurilor de munca, forta de munca domestica poate fi concediata in cazul in care costurile salariale sunt mult mai mici. Indiferent de cauze somajul poate duce la insecuritate financiara, muncitorii isi pierd veniturile obisnuite si beneficiile auxiliare. Daca nu exista un inlocuitor corespunzator pentru cele doua elemente, muncitorul nu se va descurca din punct de vedere financiar, din cauza conditiilor economice, muncitorul va putea sa lucreze doar cu norma mai mica. Daca durata somajului se extinde pe o periada mai mare de timp economiile vor disparea.
2.3.2. Riscuri de proprietate
Persoanele ce detin proprietati sunt expuse la pierderi ce afecteaza proprietatea sau la pierderi din diferite cauze. Proprietatea personala si activele imobiliare pot fi afectate sau chiar distruse in cazul unor fenomene naturale (traznet, tornade, furtuni) sau din cauza unui incendiu, furturi si a altor cauze. In general se pot distinge doua tipuri de pierderi asociate cu distrugerea sau furtul proprietatii:
pierderi directe – este o pierdere financiara care rezulta dintr-o paguba fizica, distrugere sau furt al proprietatii. De exemplu daca cineva detine un depozit care este afectat de incendiu, paguba fizica a depozitului este considerata pierdere directa.
pierderi indirecte – este pierderea financiara rezultata in direct din aparitia unei pagube fizice directe sau a furtului proprietatii. Astfel, in exemplul anterior, pe langa paguba fizica directa depozitul trebuie inchis pentru renovare, iar pierderea profitului din perioada de reparatii va fi considerata o pierdere indirecta.
Alte exemple de pierderi consecinta sunt cele care se refera la pierderea chiriei, pierderea dreptului de folosire a cladiri si pierderea clientilor. Din aceasta catogorie mai fac parte si cheltuielile extraordinare care sunt un alt tip de pierdere indirecta. In exemplul dat mai sus, continuarea activitati depozitului intr-o alta incapere, presupune cheltuieli suplimentare.
2.3.3. Riscuri de raspundere
Reprezinta o alta categorie de riscuri pure pe care multi oameni sunt obligatii sa le suporte, fiecare persoana poate fi considerata raspunzatoare, potrivit legi, pentru ranile sau pagubele aduse asupra vietii altor persoane. Un judecator poate obliga pe vinovat la plata unor despagubiri in urma unor astfel de actiuni.
Conducatorii auto sunt considerati raspunzatori pentru modul in care isi opereaza vehiculele, de asemenea si operatorii de barci pot fi dati in judecata pentru ranile aduse pasagerilor, a inotatorilor sau a schiorilor de apa. Proprietarii de animale (detinatori de caini de paza, serpi etc.) care pun in pericol viata copiilor sunt predispusi la procese civile cu despagubiri foarte mari.
Toate companiile pot fi considerate raspunzatoare pentru produsele defecte care pot rani clientii. De asemenea si doctorii, contabilii, avocatii sau inginerii pot fi dati in judecata de catre clienti si pacienti in urma unor consultante sau diagnosticuri gresite.
Riscurile de raspundere au o importanta deosebita pentru asigurati si asiguratori. Nu exista limita maxima cu privire la suma de bani acordata. Orice persoana poate fi data in judecata pentru orice suma de bani. Spre deosebire de acest tip de dauna, in cazul unei proprietati limita maxima este strict stabilita. Un sechestru se poate pune pe venit sau activele financiare pentru a acoperi anumite obligatii. Daca o companie comercializeaza un produs defect care pagubeste clientii si compania nu are nici polita de asigurare, nici mijloace financiare sa acopere pagubele, o curte judecatoreasca va pune sechestru pe profiturile viitoare sau pe activele financiare ale companiei pentru a acoperi pagubele produse.
CAPITOLUL 3.
RISCUL IN PROCES DE ADAPTARE A DECIZIEI SI CONSECINTELE SALE
3.1. Analiza riscului in proces de adaptare a decizilor
Riscul se manifesta in cadrul procesului de adaptare a deciziei care ocupa un loc foarte important, in cadrul teoriei procesului decizional, cat si in cadrul teoriei manageriale. Astfel putem constata cu usurinta ca analiza bazata pe experienta riscului nu a fost orientata, de la inceput, asupra comportamentul managerilor. Sunt foarte importante legaturile care au rezultat din interactiunea dintre abordarile teoretice ale deciziei referitoare la risc, si conceptiile manageriale in domeniul riscului.
Decizia constituie o componenta esentiala a activitati manageriale, ea fiind motivul de exprimare cel mai utilizat. Evaluarea activitatii manageriale de tip calitativ, realizate la nivelul intreprinderii se efectueaza cel mai bine prin analiza decizilor, fiind adoptate si aplicate. Deci, decizia se afla la baza proceselor manageriale prin caracterul ei activ si dinamic.
Aceasta reprezinta scopul pentru realizarea unora sau mai multor obiective care au fost propuse sper a fi realizate. Adoptarea deciziei, in domeniul managerial, implica participarea a cel putin doua persoane: managerul fiind cel care ia decizia si unul sau mai multi participanti la aplicarea acesteia. Deci, decizia manageriala are influente directe nu doar la nivelul indivizilor, ci la nivelul intregului grup. In timp ce deciziile de ordin strategic implica ample consecinte la nivelul unitatii organizationale, decizile de natura manageriala determina o serie de efecte directe manifestate asupra unuia sau mai multor compartimente din cadrul organizatiei.
Decizia poate lua forma uni act decizional daca se deruleaza pe o perioada extrem de scurta (care dureaza de la cateva secunde la cateva minute). Actul decizional se aplica in unele evenimente decizionale care nu implica decat o complexivitate redusa si in unele situatii cu caracter repetitiv, caz in care sunt cunoscute de catre manager aproape toate variabilele implicate. Gradul de experienta si intuitie al managerilor constituie fundamentul actelor cu caracter decizional.
Procesele decizionale se deruleaza pe o perioada mai lunga de timp (de la cateva ore, la zile si chear saptamani), spre deosebire de actele decizionale. Aceasta perioada de timp fiind necesara pentru culegerea si analiza informatiilor, pentru stabilirea de contacte, precum si pentru consultarea mai multor indivizi in scopul reflectarii cat mai corecte a situatiei decizionale existente.
Procesul de asumare a riscului se alfa in stransa legatura cu personalitatea fiecarui individ, care se implicat in mod activ in toate activitatilecare se desfasoara in cadrul intreprinderii. In acest sens s-a incercat, ingemanarea riscului preferential, cu dimensiunile personalitati indivizilor pentru a se obtine motivatia. S-a demonstrat faptul ca in ceea ce priveste asumarea unro riscuri de catre intreprinzatori, indivizii care au renuntat la activitatea lor manageriala devenind mai apoi oameni de afaceri, nu au inregistrat diferente majore in raport cu manageri in ceea ce priveste preferinta lor pentru risc.
Exista o multime de probleme care nu si-au regasit o rezolvare satisfacatoare, in mod cert, asumarea riscului, in cazul in care firma se confrunta cu probleme financiare grave, isi gasesc o justificare.
Procesul de asumare a riscului managerial implica infrangerea opozitiei managerului, precum si eliminarea contextului nefavorabil adoptarii deciziilor. Managerii sunt foarte atentii in asumarea riscului, aceasta atentie se bazeaza pe experienta individuala a fiecarui manager, dar si pe influentele factorilor motivational specifici riscului.
Un studiu care a implicat chestionarea unor directori executivi a scos in evidenta faptul ca, preferinta lor pentru risc are trei motivatii:
prima motivatie se refera la ideea conform careia asuparea riscului are un rol important pentru adoptarea unei decizii de succes, multi apreciaza faptul ca exista o legatura directa intre notiunea de risc si notiunea de beneficiu
a doua motivatie are la baza faptul ca asumarea riscului de catre manageri este asimilata ca fiind o sarcina de serviciu, acestia sunt de parere ca riscul este o componenta importanta a activitatii manageriale. Procesul de asumare a riscurilor este similar cu adoptarea decizilor in conditii de risc si incertitudine.
a treia motivatie se bazeaza pe placerea emotionala generata de asumarea riscului pe fondul amenintarii insuccesului.
Opinia lor este ca trebuie sa isi asume riscuri minime atunci cand activitatea desfasurata merge foarte bine si sa isi asume riscuri maxime atunci cand firma se afla in pragul falimentului. Majoritatea managerilor considera ca asumarea riscurilor se realizeaza atunci cand firmele se afla in stare iminenta de faliment, plecandu-se tocmai de la iddea ca riscul trebuie sa fie asumat in situatii exterm de dificile. Comportamentul unui manager de succes care detine o opozitie consolidata la nivelul firmei este unul conservator, acesta analizand rolul si importanta riscului. Multi sunt de parere ca riscurile pot si diminuate semnificativ in mod considerabil prin raportatrea acestora la experienta lor manageriala din domeniul controlului riscurilor.
Puteam afirma ca managerii sunt acei indivizi care isi pot asuma riscuri ce rezulta din derularea operatiilor la nivel de intreprindere, actioneaza asupra lor si le modifica, in sensul diminuarii pentru a ajunge la succes.
Observatiile rezultate din analiza datelor obtinute in urma efectuarii acestor studii impun o evaluare minitioasa a conceptului de management al riscului.
3.2. Metode de protectie impotriva riscului
Riscul nu reprezinta o povara doar pentru persoanele in particular ci si pentru societate. De aceea este foarte importanta examinarea unor tehnici care pot fi utilizate pentru protectia importiva riscurilor.
Se pot distinge cinci metode principale de protectie impotriva riscurilor:
evitarea
controlul pierderii
retinerea
transferul
asigurarea.
3.2.1. Evitarea
Evitarea este una din metodele de protectie impotriva riscurilor. Ea este aplicata atunci cand nu exista posibilitatea de aparitie a unui eveniment. Nu putem vorbi de o evitare completa a unor expuneri personale, de proprietate sau de raspundere, ci mai degraba de o evitare a unor aspecte specifice acestor expuneri. De exemplu o persoana poate evita riscul de a fi jefuita, intr-o zona unde acest risc este inevitabil, prin ocolirea zonei respective sau o persoana poate evita riscul de divort prin renuntarea casatoriei.
Oportunitatile de evitare a expunerilor la pierderi sunt posibile doar atunci cand evenimentul evitat este definit in mod stric. Un aspect important in alegerea acestei metode de protectie este evaluarea consecintelor acestei alegeri.
3.2.2. Controlul pierderii
Controlul pierderii este o alta medota de protectie impotriva riscurilor, care presupune o serie de actiuni reducand atat frecventa cat si severitatea pierderilor. Controlul pierderii are ca obiective prevenirea si reducerea pierderilor.
Obiectivul prevenirii si reducerii pierderilor este acela de a diminua pierderile la un nivel minim compatibil cu un anumit nivel, rezonabil, de efort uman si cheltuieli. Constrangerile economice pun limite asupra a ceea ce urmeaza sa fie aplicat, desi ceea ce este considerat azi prea costisitor poate fi acceptat la un anumit moment in viitor. O astfel de reconsideratie a situatiei este influentata de sistemul propriu de valori dar si de averea proprie, desi cei doi factori pot fi interconectati. Astfel, a existat o perioada in care companiile nu depuneau nu prea mare efort pentru a preveni accidentele de munca ale angajatilor, intrucat muncitori erau considerati fara valoare. In ziua de azi astfel de accidente sunt primele prevenite intrucat efectele produse sunt mult prea costisitoare, in conditiile schimbarii conceptelor de valoare a vietii umane si de responsabilitate sociala a afacerii.
Prevenirea pierderilor
Prevenirea pierderilor se aplica pentru a diminua probabilitatea de aparitie a unei pierderi, astfel incat frecventa acesteia sa fie redusa. Exemple de actiuni incluse in aceasta categorie se pot mentiona urmatoarele: cursuri de condus preventiv pentru conducatorii auto pentru a putea preveni accidentele auto, controale medicale regulate, diete sanatoase si renuntarea la fumat astfel incat putem preveni atacurile de cord.
Prevenirea pierderilor este importanta si pentru companii. Un exemplu poate fi accidentele de la locul de munca care pot fi prevenite prin eliminarea conditiilor impropii de munca si prin implementarea riguroasa a regulilor de siguranta; incendiile pot fi prevenite prin interzicerea fumatului angajatilor in incaperile in care se alfa materiale inflamabile. Pe scurt, obiectivul metodei de prevenire a pierderilor consta in evitarea unei pierederi.
Reducerea pierderilor
Eforturile pentru prevenirea pierderilor pot reduce frecventa de aparitie dar nu pot impiedica aparitia anumitor piederi. Astfel incat al doilea obiectiv al controlului pierderii este de a reduce severitatea pierderi dupa aparitia acesteia. De exemplu o campanie poate instala un sistem de stropitori astfel incat un incendiu sa fie stins in cel mai scurt timp pentru a reduce pierderile cauzate. Controlul pierderii este o metoda datorita celor afectati din doua motive. In primul rand costurile indirecte pot fi semnificative si pot excede cu usurinta costurile directe. Prin prevenirea pierderilor atat costurile directe cat si cele indirecte sunt reduse. In al doilea rand costurile sociale trebuiesc reduse. Aceste costuri sociale pot fi reduse printr-un program eficient de control al pierderii.
3.2.3. Retinerea
Retinerea este o metoda de protectie impotriva riscurilor prin care o persoana fizica sau juridica isi pastreaza responsabilitatea asupra unei parti sau a intregului risc. Ea poate fi aleasa constient sau inconstient de existenta unui potential de pierdere. Retinerea poate fi activa sau pasiva.
Retinerea activa
Poate fi remarcata atunci cand o persoana este constienta de riscuri si planifica in mod deliberat sa retina o parte sau intregul set de efecte. De exemplu, un proprietar de cladire poate obtine riscul unor daune minore prin cumpararea unei polite de asigurare, tot asa un proprietar de vehicul poate retine micile daune care au putea aparea la autovehicul prin cumpararea unei polite de asigurare CASCO.
Retinerea activa poate fi utilizata din doua motive. In primul rand se economisesc bani, prima de asigurare este redusa substantial atunci cand asiguratul este deacord in un anumit nivel de fransiza. In al doilea rand un risc poate fi retinut in mod deliberat intrucat nu se poate cumpara o polita de asigurare privind riscul respectiv (nu exista produs de asigurare sau prima de asigurare nu este convenabila).
Retinerea pasiva
Riscul poate fi retinut si im mod pasiv. Anumite riscuri pot fi retinute in mod inconstient din cauza ignorantei, a indiferentei sau a comoditatii celui afectat.
Retinerea pasiva este periculoasa daca riscul retinut are un potential ridicat de distrugere. Retinerea riscului este o metoda de protectie eficienta, mai ales in cadrul unor programe de management al riscurilor. Retinerea riscului este indicata in cazul riscurilor care au frecventa ridicata de aparitie si severitate redusa, adica in cazul cu pierderii relativ redusa, retinerea riscului nu este indicata pentru riscurile cu frecventa redusa dar cu severitate cum ar fi riscul unor calamitati naturale, cheltuieli medicale ridicate sau proces civil.
3.2.4. Transferuri, altele decat asigurarea
Persoana afectata transfera efectete riscurilor altor persoane, alta decat o companie de asigurare. Se numeste transfer acea situatie in care riscul si activitatea sau situatia presupusa de risc sunt distincte. Un exemplu poate fi accidentele industriale care implica riscul de accidentare a angajatilor. Costul pierderii veniturilor si cheltuielile medicale pot fi separate de activitatea efectiva care a produs accidentul si este transferata catre o alta persoana pentru a suporta pierderea ( Casa de Sanatate). Transferul nu poate fi intotdeauna complet sau de incredere. Un risc poate fi transferat prin mai multe metode, acestea sunt:
Transferul riscurilor prin contracte
Riscurile nedorite pot fi transferate prin intermediul contractelor. De exemplu riscul unui produs defect poate fi transferat la vanzatorul en-detail printr-un contract de service care transfera responsabilitatea la vanzator pentru toate reparatiile de dupa perioada de garantie. Riscul cresterii preturilor de constructie poate fi transferat companiei de constructii printr-un contract cu preturi fixe.
Un risc poate fi transferat si printr-o clauza de „fara responsabilitate”. Daca un producator exclude o astfel de clauza vanzatorul este deacord sa nu-l faca responsabil pe producator pentru daune produse de obiectul contractului. Contractul de garantie este un alt exemplu de risc. O garantie apare atunci cand o parte din proprietatea personala este transferata in grija altei persoane pentru ca aceasta din urma sa se ocupe de depozitarea, intretinerea sau prelucrarea acesteia. Aranjamentul prevede ca persoana sau compania care tine bunurile este raspunzatoare in fata proprietarului pentru daune rezultate doar din activitatea lui. Totusi sunt cazuri in care in contractul de garantie proprietarul poate transfera si alte obligatii persoanei care tine bunurile, realizand astfel un transfer mai mare de riscuri. Persoanele sau companiile care detin bunurile, la randul lor pot apela la o companie de asigurari pentru a se proteja impotriva pierderilor.
Transfer prin „Hedging”
Este o tehnica de transfer a riscului de variatii nufavorabile ale preturilor unui speculant prin cumpararea si vanzarea de contracte de tip futures la bursa.
Tinand cont de anumite premise, un manager de portifolii se poate orienta pentri a-si reduce pierderile prin vanzarea sau cumpararea de contracte futures la bursa. Evolutia bursei nu poate fi anticipata cu exactitate si atunci „Hedgingul” nu poate fi perfect. Aceasta metoda ofera o posibilitate de transfer a unei parti din efectele negative pe care o fluctuatie de pret le poate aduce.
3.2.5. Asigurarea
Pentru majoritatea persoanelor asigurarea este cea mai practica metoda de protectie impotriva riscurilor. Desi procesul de asigurare are o serie de caracteristici, cele mai importante sunt. In primul rand, transferul de risc este utilizat intrucat un risc pur este transferat catre un asigurator. In al doilea rand, se aplica o metoda de fonduri comune pentru a raspandi pierderile unui numar redus de persoane asupra unui grup numeros de participanti. In al treilea rand, riscul poate fi redus prin aplicarea legii numerelor mari, prin care un asigurator poate anticipa pierderi viitoare cu un grad ridicat de acuratete.
Rolul pe care il are activitatea de asigurare in economia unei tari rezulta din functiile pe care trebuie sa le indeplineasca asigurarea.
1. Functia de baza a asigurari este aceea de a acoperi pagunele produse asigurariilor de calamitati sau de accidente si de a achita asiguratilor anumite sume, in cazul in care ar interveni unele elemente in viata lor. Este functia care face ca asigurarea sa prezinte interes atat pentru asigurati cat si pentru economia generala a tarii.
Interesul pentru asigurati
Asigurarea da o siguranta care de cele mai multe ori este esentiala pentru bunul mers al activitatii economice. Astfel, se pune problema daca omul stie ca el sau unitatea pentru care raspunde si de care este legat sunt protejati si vor fi despagubiti. Persoana stie ca in cazul in care i se intampla un accident sau decedeaza, el si familia sa va primi un anumit sprijin financiar. Prin garantia pe care i-o acorda asigurarea, omul se simte mai liber in a-si indeplini sarcinile, ceea ce are cu atat mai multa importanta cu cat activitatea respectiva este legata de posibilitatea iviri unor pierderi sau pericole deosebite. Intr-o societate comerciala se lucreaza mai bine chear si in cazul in care ar interveni o calamitate naturala sau un accidnt cu consecinte grave.
Interesul pentru economia tarii
Pagubele produse de calamitati sau accidente reprezinta pierderi mari nu numai pentru persoanele fizice, si pentru intreaga economie. Asigurarea nu are rolul si nici nu poate inlatura pagubele care s-au produs, ele fiind in general ireversibile.
Ea are rolul de a contribui, prin acordarea cat mai operativa a despagubiri sau a sumei asigurate corespunzatoare, la refacerea intr-un timp cat mai scump a productiei intrerupte din societatile comerciale calamitate si la refacerea cat mai rapida a capacitatii de munca a persoanelor vatamate sau pagubite.
2. Asigurarea are si functia de a contribui la prevenirea produceri pagubelor. Contribuia sa se caracterizeaza prin doua modalitati:
– finantarea unor activitati de prevenire a accidentelor;
– stabilirea unor conditii de asigurare care sa oblige pe asigurat sa dea atentie masurilor de prevenire, sa-l cointereseze la mentinerea in buna stare a bunului asigurat sau a sanatatii persoanei asigurate.
Prin limitarea pagubelor si acesta a doua functie a asigurari are repercusiuni favorabile asupra dezvoltarii economiei. Ea se realizeaza printr-o politica prudenta de stabilire a conditiilor fiecarei forme de asigurare in parte.
In majoritatea formelor asigurarii se practica intr-un fel sau altul, excluzadu-se de la dezdaunare o serie de pagube produse din culpa asiguratului. Tot datorita ei este legiferat in toate tarile principiul conform caruia asigurarea nu poate constitui o sursa de imbogatire pentru persoana asigurata.
3. Asigurarea indeplineste si o functie financiara, ea fiind una din parghiile sistemului financiar si de credit. In acest sens explicatia are doua caracteristici:
– primele de asigurare sunt in general platibile anual sau subanual, la inceputul perioadei respective de asigurare. Despagubirile si sumele asigurate care se refera la perioada de asigurare corespunzatoare ajung insa la plata treptat, depasind uneori limitele acesteia. In cursul intregului interval de timp dintre incasarea primelor si plata despagubirilor aferente si a sumelor asigurate, primele incasate sunt depuse la banca.
– rezervele constituite in cazul asigurarilor de viata reprezinta fonduri administrate de institutiile de asigurare un timp indelungat. Aceste fonduri atrase de la populatie reprezinta surse valoroase de creditare a economiei. Fondurile pot fi utilizate pentru creditarea construiri unor obiective economice de lunga durata.
3.3. Efectele negative ale riscului din punct de vedere economico-social
Prezenta riscurilor poate duce la efecte nedorite din punct de vedere social si economic. Principalele tipuri de consecinte pe care orice risc le aduce asupra societatii sunt urmatoarele:
Dimensiunea fondurilor de urgenta trebuie marita – este prudent ca anumite fonduri de urgenta sa fie create. Insa, in lipsa unei asigurari, persoanele fizice si juridice trebuie sa-si mareasca fondurile pentru a plati pagube neasteptate. Sa presupunem ca o persoana fizica doreste sa cumpere o casa si ca doreste sa creeze un fond de urgenta pentru reparatii in caz de incendiu, grindina, furtuni sau alte cauze de pericol. Daca persoana respectiva nu are o polita de asigurare, va trebui sa economiseasca anual pentru a crea un fond suficient intr-o perioada de timp relativ scurta. Chiar si asa, in cazul unei pierderi timpurii se va gasi in imposibilitatea de a acoperi pagubele. Indiferent de caz cu cat suma de economisit este mai mare, cu atat consumul curent trebuie redus, ceea ce va duce la o reducere a standardului de viata.
Societatea este lipsita de anumite bunuri si servici – din cauza unui risc de raspundere, multe companii au intrerupt productia de anumite produse. In urma cu cativa ani, mai multe companii din lume produceau vaccinuri pentru copii, in prezent doar un numar mic de firme se mai ocupa cu aceasta activitate, majoritatea au renuntat de frica unor procese din partea consumatorilor.
Apar neplacerile si frica – numeroase exemple pot fi date pentru a ilustra agitatia si frica cauzate de riscuri. Parinti se pot ingrijora atunci cand copii pleaca intr-o excursie in timpul unei furtuni puternice din cauza riscului unui accident pe sosea. Un student care are nevoie de o nota de trecere poate intra la un examen plin de emotii.
Pe scurt, cele mai importante consecinte ale riscului in societate sunt:
Ingrijorarea: evenimentele riscante tind sa creeze o stare de incertitudine si sa provoace oamenilor agitatie. Efectul ingrijorari este alocarea ineficienta a resurselor.
Oportunitati pierdute: daca riscul este cel care consuma resursele companiei, atunci firma nu le mai poate folosi in scopuri financiare. Aceste oportunitati pierdute reduc beneficiile pentru investitori.
Costuri de finantare a riscului: atunci cand riscurile duc la pierdere, companiile pot sa aleaga intre retinere si transfer al riscului catre o alta parte. Aceste costuri de finantare pot folosi aparte tot bugetul companiilor.
Inabilitatea de a planui: atunci cand exista informatii imperfecte si incertitudini in ceea ce priveste rezultatele, manageri nu pot crea planuri de afaceri realiste.
Speculatia: crearea unui nivel controlabil de risc, in anumite momente poate duce la obtinerea nivelului dorit de beneficii.
CAPITOLUL 4.
ASIGURARI DE RISCURI FINANCIARE
4.1. Generalitati
De cele mai multe ori activitatea comerciala este supusa unor riscuri variate. Sunt de notorietate cazurile in care zeci sau sute de mii de companii din toata lumea dau faliment ramanand cu mari datorii fata de parteneri. Nu te putine ori motivul il reprezinta insolvabilitatea cumparatorilor, fapt care face imposibila recuperarea sumelor respective, prin urmare, seria problemelor continua si se revarsa asupra altora sunt cazuri in care comercianti incheie si deruleaza tranzactii comerciale fara sa se protejeze in fata acesti pericol real. In perioada actuala in care mai mult vorbind despre pietele internationale, ne referim la „piete globale”1, incertitudinea capata noi valente si forme de manifestare. In mediul de afaceri puternic concurential, succesul este in mare masura conditionat de solvabilitatea clientiilor, mai ales in perioadele de recesiune.
Daca in trecut se putea vorbi de afaceri initiate sau derulate pe banii proprii, astazi acest lucru este de neconceput. In lumea moderna s-a trecut de la sloganul „cumpara acum si plateste acum”2 la „cumpara acum si platesti mai tarziu”3, de asemenea s-a trecut de la sloganul „nu cumpara pana nu iti permiti”4 la sloganul „cumpara acum daca crezi ca poti plati in viitor”5. Astfel obtinerea unor venituri in viitor conteaza mai mult decat siguranta financiara prezenta. Persoanele fizice, companiile si chear tarile apeleaza la creditele deruland tranzactii sau investitii folosind credite, fapt ce explica in mare masura dezoltarea economica insasi.
Desi creditul inseamna in primul rand incredere, este totusi necesara o protectie a creditorilor pentru riscuri de a nu recupera sumele date cu imprumut. Aceasta se face printr-o forma de asigurare a pierderilor financiare.
Asigurarile legate de activitatea comerciala influentata de conjunctura economica si de posibilitatea cumparatorului de a-si achita obligatiile de plata la scadenta sunt cunoscute sunb denumirea de asigurare a riscurilor financiare si politice. Denumirea provine de la faptul ca sunt acoperite pierderile de bani si nu daunele materiale sau raspunderea. Datorita caracteristicilor riscurilor si metodelor specifice de evaluare, aceste tipuri de asigurari nu fac parte din obiectul de activitate al societatii de asigurare obisnuite, ci sunt practicate de societati specializate pe acest segment de piata.
La baza dezvoltarii asigurarilor de riscuri financiare se situeaza amplificarea schimbarilor economice interne si internationale, multe dintre acestea fiind intemeiate pe sistemul de credite. Intensificarea raporturilor de creditare a condus la necesitatea gasirii unei masuri de protectie a creditorilor, impotriva eventualelor pierderi pe care le-ar putea suferi in urma deindeplinirii obligatiilor contractuale de catre debitori. In general, asigurarea riscurilor financiare cuprinde: asiguararea de credite, asigurarea ratelor de credit si a creditelor de investitii; asigurarea de cautiune si asigurarea de fidelitate. Serviciile majore oferite de o polita de asigurare a creditelor se refera la: prevenirea riscurilor, acoperirea creditelor nerambursate, suportatea pierderilor generate de producerea riscurilor.
Asigurarea financiara reprezinta o forma relativ noua de asigurare aparuta ca o consecinta a procesului de ingustare a distinctiei dintre institutiile financiare si celei de asigurari. Este un concept nou prin care asiguratul elimina riscurile de pierderi financiare ce pot sa apara in activitatea sa, transferandu-le unui asigurator.
1,2,3,4,5 – Titel Negru Asigurarile si reasigurarile in economie, editura C.H. Beck, 2008.
Creditul comercial reprezinta atat valoarea transferata cumparatorului de catre un vanzator de incredere, cat si intervalul de timp de dinainte de rambursarea de catre cumparator a valori sub forma plati.
Asigurarile financiare sunt diferite de garantiile bancare. Prin asigurarea financiara se preiau riscurile numai in anumite conditii, in timp ce garantiile bancare implica asumarea neconditionata a tuturor obligatiilor.
Riscurile asigurabile pot fi grupate in doua categorii:
Riscul comercial care este legat de situatia financiara a cumparatorului si se refera la replata datorata:
imposibilitatii temporare sau definitive a cumparatorului de a plati bunurile cumparate sau serviciile prestate
refuzului cumparatorului de a accepta marfurile contractate din motive independente de vanzator
insolvabilitatii cumparatorului, determina indeosebi de faliment.
Riscul politic care intervine numai la asigurarea creditelor de export, poate fi determinat de elemente subiective existente in tara importatorului. Prin producerea unuia dintre riscurile aferente tarii respective, intreaga relatie contractuala dintre parteneri poate fi deteriorata. Riscurile politice constau in:
dificultati si intarzieri in procesul de transfer al bunurilor din tara cumparatorului, ca urmare al unui moratoriu general, privitor la datoria externa, declarat de guvernul din tara cumparatorului, prin intermediul caruia se efectueaza plata;
imposibilitatea transferului sumelor respective din tara importatorului in tara exportatorului ca urmare a unor actiuni guvernamentale din tara respectiva ce implica indeplinirea contractului de export sau determina intarzieri in transferul banilor;
introducerea unor reglementari privind licentele de export sau import in tara cumparatorului, retragerea sau nereinoirea licentei de export sau impunerea unor restrictii comerciale, dupa data intrari in risc;
razboi, razboi civil si alte evenimente similare, in afara tarii exportatorului, ce fac imposibila indeplinirea contractului de export, daca paguba nu este asigurabila ca risc comercial;
riscurile privind cumparatorii publici;
pierderile rezultand din imposibilitatea de a institui proceduri legale in tara cumparatorului din cauza lipsei sau proastei functionari a sistemului legal din acea tara.
Asigurarea riscurilor politice se refera la acoperirea de care dispun societatile comerciale dintr-o tara pentru sustinerea activitatilor de export, contractare si institutii in strainatate. Riscurile politice sunt diferite de riscrile de credit, prin faptul ca desi ambele sunt riscuri financiare, riscurile politice implica interventia unui cumparator public sau a unei puteri politice din statul cumparatorului (in general guvernul), in timp ce riscurile de credit exclud aceste interventii, cauzele insolvabilitatii fiind pur comerciale.
Asigurarea riscurilor politice este specifica numai pentru creditele de export si include numai riscurile pure la care sunt expusi exportatori sau investitorii in stainatate (confiscare, expropiere, nationalizare). Se asigura in mod frecvent unele evenimente cu caracter special, care pot fi afectate de situatia politica a altei tari, precum: rezilierea inaugurarii unor expozitii, forta majora si altele.
Aceasta forma de asigurare cunoaste o dezvoltare puternica in ultimele decenii ca urmare a complexitatii activitatii economice, a comertului si investitiilor internationale, modificarii reglementarilor nationale, instabilitatii climatului politic general. De aceea riscul politic este mult mai dificil de evaluat si cunoaste diferente foarte mari de la o tara la alta. Aceste lucru este determinat si de lipsa unor statistici in domeniu, de modificarile rapide de la o perioada la alta intr-o singura tara, precum si de varietatea sistemelor sociale sau politice. Toate acestea, alaturi de complexitatea evaluarii riscului si relativa noutate pe piata asigurarilor duc la nivel relativ ridicat al primelor de asigurare cu aceleasi mari diferente de la o tara la alta.
In general, asigurarea riscurilor politice ofera protectie impotriva urmatoarelor evenimente:
neplata la termen a sumelor datorate de catre debitorii publici;
refuzul admiterii pe teritoriul tarii a anumitor produse;
impunerea de restrictii la import.
4.2. Asigurarile de credit
4.2.1. Caracteristici
In cadrul asigurarilor financiare, asigurarile de credit, reprezinta o caracteristica a lumii afacerilor contemporane, avand rolul de a proteja comerciantii si producatorii fata de riscul de neplata a celor ce cumpara sau inchiriaza bunuri, sau sunt beneficiari ai unor credite avantajoase.
Asigurarea de credit a aparut ca o necesitate a faptului ca marea majoritate a contractelor de comert se incheie in conditiile in care plata se face dupa livrarea bunurilor. Asigurarea de credit inlatura temerea vanzatorului, la vanzarea pe credit, cu privire la neplata de catre cumparator a contravalorii marfurilor. Astfel, ea ofera protectie pentru riscul de neplata aparut, fie ca urmare a falimentului cumparatorului, fie, in cazul exportului, din cauza situatiei din tara importatorului.
Asigurarea de credit, fiind o forma de protectie directa a vanzatorilor fata de riscul de neincasare, este in acelasi timp o garantie fata de banca, oferin astfel posibilitatea de acces la finantare. Ea se poate face pe un singur credit sau pe cifra de afaceri.
Asigurarea de credite elimina printr-o masura substantiala riscul de pierdere financiara, mai ales atunci cand este vorba de tranzactii de valori mari sau numaru de parteneri de afaceri este relativ redus; acest lucru poate determina aparitia unor situatii dificilein cazul in care unul sau mai multi debitori nu isi achita obligatiile de plata. Totusi, nu intotdeauna asigurarile de credite sunt profitabile, in special in situatia in care creditele individuale sunt reduse, iar riscurile sunt dispersate pe o cifra de afaceri mare.
Asigurarea de credit este o asigurare de indemnizare, deoarece presupune despagubirea platita asiguratului pentru pierderea suferita ca urmare a insolvabilitatii sau incapacitatii de plata a clientului asiguratului si nu producerea unui eveniment „fizic” cum este cazul celorlalte asigurari. De aceea este vorba de o asigurare precuniara, de pierdere financiara si nu materiala.
Deosebirile dintre asigurarea obisnuita, de despagubire si asigurarea de credit provin din natura riscului si a partilor interesate si anume:
in asigurarea de credit sunt implicate trei parti, fiecare fiind constienta de existenta celorlalte;
raspunderea privind ramburasarea creditului revine debitorului, iar raspunderea asiguratorului (garantului) este pe planul doi, fiind raspunzator numai daca primul nu-si indelineste obligatia de plata din motive incluse in contractul de asigurare.
Asiguratorul nu are niciun interes in contract, decat cel garant pentru cumparator, dupa cum rezulta:
Ca o varianta a asigurarii de credite, s-a dezvoltat asigurarea ratelor de credite care se utilizeaza in prezent pentru creditele care se ramburseaza in plati esalonate pe o perioada determinata. Acest tip de asigurare presupune o participare a asiguratului de aproximativ 25% din valoarea creditului. Asiguratul este vanzatorul pe credit, respectiv producatorul sau comerciantul. In general se incheie asigurarea pe cifra de afaceri asiguratului pentru a evita ca acesta sa asigure mai multe credite, peste posibilitatile sale financiare.
Asigurarea creditelor pentru investitii presupune asigurarea contului de debitori pe termen mediu si lung, practicandu-se „asigurarea prin contract de asigurare general pe cifra de afaceri pe credit”. Aceasta nu exclude incheierea unor contracte individuale, ea se foloseste pentru exporturi de bunuri de investitii, imprumuturi etc., in paralel cu asigurarea in tranzactii de leasing.
In concluzie scopul asigurarilor de credite este acela de a oferi protectie in cazul pierderilor financiare rezultate din neplata, din incapacitatea de plata sau din insolvabilitatea cumparatorilor care au achizitonat bunuri pe credit sau din insolvabilitatea beneficiarilor de credit. Astfel, prin politele de asiguratori de credite sunt protejate incasarile din activitatea comerciala, prin transferarea riscurilor de neincasare asupra asiguratorului. In consecinta se poate mari astfel cifra de afaceri.
Fiind considerata o asigurare de lux, asigurarea creditelor este caracteristica economiilor de piata cu un sistem de credite stabil si bine dezvoltat. De aceea, cele mai multe asigurari de credite se practica in tari dezvoltate. Aceasta, deoarece, cu cat sunt implicate riscuri mai mari, in comertul cu alte tari, cu atat ele se asigura la nivel guvernamental, prin organisme special constituite. In unele tari aceste organisme apar ca agentii guvernamentale, iar in altele sunt companii de asigurare (de stat sau private), dar care colaboreaza indeaproape cu autoritatile guvernamentale. Companiile de asigurari mentionate anterior au de regula o activitate preponderenta de asigurare, la care se adauga garantarea, in numele guvernului tari respective, a unor credite promovand astfel, exportul comerciantilor nationali.
Necesitatea existentei acestui tip de polita poate fi considerata ca o masura de management a riscului intrucat se previne repetarea unor situatii asemanatoare, altor asigurati pentru aceiasi clienti.
Este important de remarcat ca, indiferent de dimensiunile riscurilor, se disting trei cerince pentru asigurati:
prevenirea, prin colectarea si interpretarea informatiilor despre clienti, invederea minimizari riscului de neplata;
colectarea datoriilor, respectiv abilitatea de a cumpara debitele oriunde in lume, indiferent de deosebirile privind limba, cultura sau sistemul legislativ;
asigurarea, respectiv plata despagubirii in caz de neplata a debitorului asiguratului.
4.2.2. Trasaturile definitorii contractului de asigurare de credite
Perioada de creditare reprezinta intervalul de timp dintre livrarea de bunuri sau prestarea de servicii si momentul platii. Raspunderea asiguratorului incepe in general de la data intrari invigoare a contractului dintre asigurat si cumparator si expira la rambursarea integrala a creditului, la aparitia unei daune sau daca asiguratul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul de asigurare.
Este necesara definirea unor termeni cu care se opereaza in cazul creditelor de export.
Perioda de prelivrare intervalul cuprins intre momentul livrari produselor si primiri plati de catre asigurat.
Limita de credit reprezinta limita sumelor neachitate de catre debitor si asigurate intr-un anumit moment. Livrarile care depasesc aceasta limita stabilita in contractul de asigurare sunt excluse de la acoperire.
Procentul asigurari reprezinta partea din risc preluata de asigurator conform prevederilor contractului de asigurare, pe baza careia se face si despagubirea calculata din pierderea suferita de asigurat. Contractul este valabil pe perioada stabilita, in functie de obiectul tranzactiei comerciale, livrare de marfuri sau prestare de servici.
Momentul intrari in risc poate fi: in cazul asigurari creantelor rezultate din livrari de bunuri la data care, potrivit prevederilor contractului de livrare, s-a efectuat prima livrare si drepturile de proprietate s-au transferat de la vanzator la cumparator extern; in cazul asigurarii creantelor rezultate din prestari de servicii, la data care a inceput prestarea, conform contractului de prestari de servicii.
Evaluarea riscului de neplata se face pe baza analizei unei game variate de informatii legate de mediul de afaceri si de cumparator, cum ar fi istoricul firmei, solvabilitatea, bonitatea sa, situatia financiara informatii privind relatiile de afaceri cu diversi parteneri, gradul de control al creditorului, procedurile de credit ale vanzatorului si altele. Pe baza acestora se va decide acceptarea sau respingerea riscului, a limitelor de credit pentru care se acorda acoperire, a riscurilor asigurate si acelor excluse si a fransizei.
Evaluarea riscului este mai complexa decat in cazul altor timpuri de asigurari datorita varietatii elementelor ce se au in vedere si particularitatilor riscului. Se analizeaza activitatea cumparatorului, a calitatii, profesionalismului si competentei managementului acestuia. Rolul sau in ramura din care face parte, pozitia pe piata si performantele, relatiile cu furnizorii, beneficiarii, bancile, experienta anterioara in domeniul creditului, preponderent al rambursarii creditelor integral si la termenele scadente, capacitatea de plata, urmarirea indeaproape a scopului pentru care se acorda creditul, achizitionarea de active noi, investitii si daca toate acestea sunt in concordanta cu situatia lor financiara, determinand capacitatea societatii si toate carcteristicile necesare pentru incadrarea intr-un anumit tip de debitor.
Analiza financiara completeaza imaginea despre cumparator si se bazeaza pe bilant, situatia contului de profit si pierdere, sursele si utilizarea numeralului (fluxul de numerar).
Expirarea raspunderi asiguratorului poate avea loc in conditiile normale de incetare a raspunderi:
la data ultimei scadente a creditului acordate, daca el a fost rambursat integral;
in cazul ramburasari creditului acordat, ca urmare a unei cauze excluse din contractul de asigurare (forta majora);
odata cu plata despagubiri de catre asigurator;
in cazul neplatii prelungite la expirarea perioadei de expirare (la creditele pe termen scurt) sau odata cu plata despagubiri de catre asigurator;
in cazul denuntarii sau rezilierii contractului de asigurare.
Nivelul sumei asiguarte reprezinta cel mult valoarea livrari de bunuri sau a prestari de servicii la care, la cererea asiguratului, se pot include si dobanzile aferente creditului acordat.
Fransiza, respectiv partea din despagubire care se suporta de asigurat, in cazul acestor asigurari, poate avea valori cuprinse intre 10-50%, in functie de aceleasi elemente care stau la baza evaluari riscului: bonitatea si solvabilitatea cumparatorului, ramura economica, tara in care se face exportul, durata contractului etc.
Acest lucru este fundamentat pe doua argumente: pe deoparte se elimina posibilitatea de a asigura profitul (asiguratorul raspunde numai pentru sumele facturate numai de asigurat cumparatorului) si pe de alta parte asiguratorii vor ca interesul asiguratului, in recuperarea bunului, sa fie cat mai mare prin participarea la acoperirea pierderii.
Nivelul cotelor de prima este diferentiat, fiind determinat in mod individual, in functie de ramura economica a debitorului si a vanzatorului, pentru structura clientilor asiguratului, de termenele de plata.
Prima de asigurare se calculeaza pe baza cifrei de afaceri sau in functie de nivelul creditelor neachitate lunar, avandu-se in vedere si tara cumparatorului, perioada, ramura economica. Ea se achita de regula, anticipat, dar pentru asigurarile incheiate pe o durata ce depaseste un an se poate plati si esalonat, in rate trimestriale, semestriale sau anuale, platibile la inceputul perioadei. Daca asiguratul acorda debitorului extern un termen de rambursare a creditului sau a unei rate exigibile, asiguratorul poate accepta prelungirea perioadei de asigurare, in schimbul unei sume suplimentare pentru perioada solicitata.
In perioada dinaintea incheierii contractului, obligatiile asiguratului sunt legate de furnizarea tuturor informatiilor necesare pentru evaluarea corecta a riscului. Inainte de incheierea contractului de livrare de bunuri sau de prestare de servicii, el trebuie sa obtina si sa furnizeze asiguratorului toate datele necesare si cunoscute referitoare la solvabilitatea, bonitatea cumparatorilor.
Pe durata asigurarii, asiguratul este obligat sa-l informeze pe asigurator imediat ce are cunostinta despre situatia de insolvabilitate a debitorului sau despre iminenta acesteia si in acelasi timp sa adopte toate masurile posibile pentru incasarea datoriilor de la cumparator sau pentru reducerea pe cat posibil a pagubei. Dupa producerea pierderii, el este obligat sa puna la dispozitia asiguratorului toate documentele pe care le poseda pentru dovedirea starii de insolvabilitate a debitorului, precum si pentru diminuarea pierderii.
4.2.3. Incheierea contractului de asigurare de credit
Contractul de asigurare se incheie pe baza declaratiei de asigurare, completate si semnate de asigurat, care reprezinta si o dovada a exactitatii datelor, precum si a informarii asupra tuturor acestora considerate necesare pentru evaluarea riscului. Declaratia contine informatii referitoare la vanzator sau prestator (asigurat), cumparator (debitor), precum si unele date privind contractul comercial, cum ar fi:
denumirea si adresa completa a asiguratului si cumparatorului;
perioada si termenul de executare a contractului de livrare de bunuri sau prestare de servicii;
valoarea, conditiile si termenele de rambursare a creditului;
modul de garantare a creditului;
datele referitoare la bonitatea si solvabilitatea debitorului;
modul de calcul al dobanzii si creditul acordat, daca se solicita includerea acesteia in asigurare;
orce alte informatii relevante pentru evaluarea corecta a riscului.
Pe baza analizarii acestor date, asiguratorul decide suma asigurata, riscurile pentru care este dispus sa acorde protectie, nivelul fransizei si ai primei de asigurare.
4.2.4. Constatarea, stabilirea pierderilor si plata despagubirilor la asigurarea de credit
Prin procesul de constatarea pagubelor, stabilire si plata a despagubirilor care se fac de catre asigurator sau imputernicitii acestuia, asiguratul va trebui sa prezinte toate actele si documentele doveditoare ale insolvabilitatii debitorului si coantumul creditului neachitat si va colabora cu asiguratorul pentru recuperarea pagubei.
In comparatie cu celelalte tipuri de asigurari, in asigurarea de credite, pentru stabilirea despagubirilor, se scad din creditul asigurat dar nerambursat, urmatoarele sume:
platile pe care cumparatorul le-a facut pana la declansarea insolvabilitatii, inclusiv cele primite inca de asigurat, dar a caror incasare este posibila;
platile in contul datoriei, efectuate in alt mod decat cel prevazut in contractul de vanzare de bunuri sau prestare de servici, depunerile in cont in tara cumparatorului, neincasate de asigurat, dar a caror incasare este posibila;
sumele obtinute din vanzarea bunurilor care fac obiectul vanzari pe credit sau cele obtinute prin valorificarea sau degajarea acestor bunuri sau prin incasarea unor cambii ori despagubiri de asigurari, dupa scaderea datoriilor;
bonificatiile, reduceriile si serviciile care pot fi incluse in contul acoperiri creantei;
sumele obtinute din realizarea drepturilor de orce fel (garantii, cautiuni etc.);
fransiza;
primele de asigurare datorate pana la sfarsitul perioadei de asigurare si neachitate pana in momentul solicitarii si incasarii despagubirii;
In limitele despagubiri platite, asiguratorul se subroga in toate drepturile asiguratului contra celor raspunzatori de producere a pagubelor pentru a incerca recuperarea partiala sau integrala a sumelor platite asiguratului, avand si dreptul de regres asupra celor vinovati de producerea pagubelor.
Plata despagubirii se efectueaza pe baza documentelor stabilite in contractul de asigurare si a celor solicitate de asigurator, conform prevederilor legale si uzantelor in vigoare din tara debitorului, a insolvabilitatii acestuia sau neplatii din motive comerciale.
Despagubirile se platesc dupa:
expirarea perioadei de asteptare;
dovedirea neplati prelungite;
expirarea procedurii falimentului;
inceperea actiunii de intelegere extrajudiciara intre toti creditorii’
deschiderea actiunii judiciare pentru intelegere;
executarea silita in scopul incasarii creantelor, fara a se fi realiza incasarea;
incheierea de catre debitor a unei intelegeri cu toti creditorii in fata unei actiuni judiciare;
intrarea sub incidenta prevederilor referitoare la institutii mari.
Nivelul despagubirii va fi calculat pentru intreaga suma neincasata afectata de insolvabilitate din care se deduc sumele prezentate anterior.
In concluzie scopul asigurarilor de credite este acela de a oferi protectie in cazul pierderilor financiare rezultate din neplata, incapacitatea de plata sau insolvabilitatea cumparatorilor care au achizitionat bunuri pe credit sau din insolvabilitatea beneficiarilor de credit. Astfel, prin politele de asigurari de credite sunt protejate incasarile din activitatea comerciala, prin transferarea riscurilor de neincasare asupra asiguratorului. In consecinta, se poate mari astfel, cifra de afaceri.
Fiind considerata o asigurare de lux, asigurarea creditelor este caracteristica economiilor de piata cu un sistem de credite stabil si bine dezvoltat. De aceea cele mai multe asigurari de credite se practica in tari dezvoltate. Aceasta, deoarece, cu cat sunt implicate riscuri mai mari, in comertul cu alte tari, cu atat ele se asigura la nivel guvernamental, prin organisme special constituite. In unele tari aceste organisme apar ca agentii guvernamentali, iar in altele sunt companii de asigurare (de stat sau private), dar care colaboreaza indeaproape cu autoritatile guvernamentale. Companiile de asigurari, mentinate anterior au de regula o activitate preponderenta de asigurare, la care se adauga garantarea, numele gu vernului tarii respective, a unor credite, promovand astfel, exportul comerciantilor nationali.
Desi asigurarile impotriva acestor riscuri sunt disponibile pe pietele nationale si internationale de asigurari, numai un numar relativ redus de comercianti apeleaza la ele in intreaga lume.
4.2.5. Asigurarea creditelor interne
Asigurarea creditelor interne reprezinta un instrument financiar ce protejeaza creditorul. Astfel, asiguratul se protejeaza impotriva riscurilor de plata prelungita de catre cumparator sau a insolvabilitati acestuia pe durata cuprinsa intre productie si distributie, de regula, inainte de vanzarea finala de catre consumator.
Pot exista mai multe tipuri de contacte:
pentru o singura tranzactie;
pentru o anumita durata, pe baza cifrei de afaceri, administrarea acestor asigurari este costisitoare si necesita un volum mare de munca, de aceea se foloseste pentru tranzactii de valori mari;
pentru numar limitat de tranzactii;
pentru unul sau mai multi cumparatori, asiguratul avand libertatea de a decide asupra acestora. Ea se incheie pe o perioada determinata ( 12 luni);
pe cifra de afaceri pe credit, este cea mai utilizata intrucat asigura toate afacerile vanzatorului cu unul sau mai multi cumparatori, pe o durata determinata;
pentru mai multe conturi ale unui asigurat, atunci cand acoperirea este limitata la acei clienti care depasesc un anumit nivel determinat al datoriilor si a caror neplata prelungita va avea un impact mare asupra disponibilitatilor in contul de numerar al asiguratului.
Aceste tipuri de asigurari presupun costuri reduse de administrare; asiguratorul poate evita antiselectia deoarece clientii vor solicita asigurari pentru toate contractele pe credit, nu numai pentru cele cu un risc mare si va exista posibilitatea de verificare a solvabilitatii si bonitatii clientilor sai prin intermediul evaluarilor riscului si al asiguratorului.
4.2.6. Asigurarea creditelor de export
Spre deosebire de situatia intalnita la asigurarea creditelor interne, in cazul exporturilor pe credit, importatorul asiguratului isi desfasoarea activitatea intr-o alta tara motiv pentru care valoarea riscului trebuie sa aiba in vedere mai multi factori exteriori cumparatorului, respectiv factori legati de tara sa. Acest lucru se refera la riscul de tara, care se evalueaza printr-o analiza a factorilor economici si a celor politici la care adauga reglementarile legale, factorii de risc, uzantele tarii cumparatorului. Acesta analiza este foarte importanta pentru ca, desi scopul asigurarii de credit este identic pentru comerciantii din orce tara, definirea insolvabilitatii, a pietelor de asigurare si a procedurilor necesare plati sumelor asigurate pot fi diferite de la o tara la alta.
La asigurarea creditelor de export, riscurile asigurabile sunt cele rezultate din vanzarea bunurilor sau prestarea de servicii pe credit, in afara tarii. Un risc care poate afecta situatia financiara a asiguratului il reprezinta neplata prelungita. Aceasta intervine atunci cand debitorul sau garantul nu a platit partea din datorie o anumita perioada convenita, de regula sase luni de la scadenta stabilita prin contract. In general riscurile incluse si cele excluse, raman la latitudinea asiguratorului. In principiu, asiguratorul nu acorda despagubiri pentru:
reclamatii privind livrarile de bunuri sau prestari de servicii necorspunsatoare;
amenzi de orce fel;
pierderi rezultate din diferente de curs valutar;
pierderi survenite ca urmare a evenimentelor politice, tulburarilor sociale, actelor de sabotaj sau altor evenimente asemanatoare;
pierderi intervenite ca urmare a unor calamitati naturale.
La asigurarea creditelor de export, polita cea mai frecvent folosita este polita generala pe cifra de afaceri si se refera la importatorii care cumpara pe credit.
Cu privire al asigurarea exportului pe credit, pe termen scurt, mentinam ca aceasta se efectueaza pe o perioada determinata maximum un an. Asigurarea are invedere indeosebi riscuri comerciale de genul: insolvabilitatea cumparatorului, incapacitatea de plata pe un anumit timp si refuzul marfurilor importate.
La exportul pe termen mediu si lung, obiectul asigurari il reprezinta exportul de bunuri de capital de valori mari, care se livreaza esalonat si care implica plati in transe pe perioade indelungate de timp, ce pot fi cuprinse intre 5 si 20 de ani. Asigurarea ofera protectie pentru riscul de neplata din cauze comerciale sau politice. Pot beneficia de acoperire bancile sau institutiile financiare care crediteaza operatiuni comerciale. Despagubirea va cuprinde si dobanda la creditul acordat debitorului.
Daca avem in vedere riscurile politice, asigurarea creditelor de export vizeaza indeosebi protectia oferita impotriva urmatoarelor evenimente:
impunerea de restrictii la import;
refuzul admiterii pe teritoriul tarii a anumitor produse;
neplata la termen a sumelor datorate de debitori publici.
In categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse:
riscul fluxtuatiei ratei dobanzii;
riscul de schimb valutar;
riscul cresterii costurilor de fabricatie.
Riscurile investitutionale mai frecvent intalnite sunt:
riscul de devalorizare a investitiei;
riscul de lichiditate al unei investitii;
riscul de supraevaluare a investitiei;
riscul dobanzilor.
Nivelul primei de asigurare este stabilit in functie de: valoarea asigurarii, perioada asigurata, natura cumparatorului (public sau privat), tara acestuia (riscul de tara), modalitatile de plata si eventuale garantii prevazute in contract. Odata cu incheierea politei de asigurare, prima se stabileste in transa unica sau in transe periodice, dupa cum au convenit partile.
Studiu de caz privind riscurile asigurate la SC. Astra SA.
Smart@Sales – Manual PAID retail
Procedura de subscriere electronica a asigurarii obligatorii PAID cuprinde urmatoarele etape:
1) Se acceseaza din meniu tipul de asigurare „PAD”
In interfata de mai sus se completeaza codul postal dupa care se apasa butonul „Cauta Adresa”. Aceasta sectiune este pentru verificarea adresei ce urmeaza a fi asigurata.
Daca, in urma completarii, exista adresa cu codul postal, aceasta selecteaza si se completeaza automat campurile din sectiunea „Locatia Asigurata”
Observatie
– daca nu avem codul postal se introduce direct adresa in locatia „Locatia Asigurata”
– daca cladirea este din chirpici atunci selectam tip cladire 10000 euro , in caz contrar tip cladire este 20000 euro
2) Dupa ce sunt completate toate campurile din sectiunea de mai sus se apasa butonul „Verifica”.
Smart@Sales – Manual PAID retail
Observatie
– daca la un cod postal exista mai multe adrese se selecteaza una din ele ca in imaginea de mai sus.
– Daca exista o polita, deja in vigoare, pentru acea adresa , asiguratul trebuie sa completeze o declaratie pe proprie raspundere prin care se specifica ca la adresa respectiva exista doua sau mai multe case.
3) Se completeaza datele despre contractant, asigurat si beneficiar.
Adresa: Str. Izvor Nr. 78, sector 5, Bucuresti, Tel./Fax: +(40)-21-311.97.11
Reg.Com. J40/20072/1994; C.U.I. 6410158; web: www.indaco.ro; e-mail: [anonimizat]
Smart@Sales – Manual PAID retail
Observatie
Pot exista mai multi asigurati precum si mai multi beneficiari. In acea situatie trebuie trecuta cota de proprietate fiecarui beneficiar, respectiv asigurat
4) Se completeaza documentele de plata dupa care se apasa butonul „Save”.
5) Se apasa genereaza polita
6) Se printeaza polita si declaratia (daca este cazul) ca in imaginea de mai jos
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Titel Ngru – „Asigurarile si reasigurarile in economie”, editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008;
Paul Tanasescu, Roxana Ionescu, Cosmin Serbanescu, Mariana Popa, Laura Elly Novac – „Asigurari comerciale moderne”, editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007;
Gabriel Ionel Dobrin – „Economia si evaluarea riscului in lumea afacerilor”, editura Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2013;
Alexandru Felicia, Ameanu Dan – „Asigurari de bunuri si persoane”,editura Economica, Bucuresti, 2003;
Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin – „Asigurarea si managementul riscului”, editura Tehnica, Bucuresti, 1998;
Iulian Vacarel, Florian Bercea – „Asigurari si reasigurari”, editia a II-a, editura Expert, Bucuresti, 1999;
Lazar Cistelecan, Rodica Cistelecan – „Asigurari comerciale”, editura Dimitrie Cantemir, Targu-Mures, 1997;
Ciumas Cristina – „Economia asigurarilor”, editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003;
Purcaru Ion, Mircea Iulian, Lazar Gheorghe – „Asigurari de persoane si de bunuri – aplicatii, cazuri, solutii”, editura Economica, Bucuresti, 1998;
Constantin Dan Anghel – „Managementul riscului in asigurari”, editura Semne `94, Bucuresti, 1999;
Negru Titel – „Economia asigurarilor”, editura Fundatiei „Romania de Maine”, Bucuresti, 2002
Dobrin Marinica – „Asigurari si reasigurari”, editura Fundatiei „Romania de Maine”, Bucuresti, 2000.
BIBLIOGRAFIE
Titel Ngru – „Asigurarile si reasigurarile in economie”, editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008;
Paul Tanasescu, Roxana Ionescu, Cosmin Serbanescu, Mariana Popa, Laura Elly Novac – „Asigurari comerciale moderne”, editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007;
Gabriel Ionel Dobrin – „Economia si evaluarea riscului in lumea afacerilor”, editura Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2013;
Alexandru Felicia, Ameanu Dan – „Asigurari de bunuri si persoane”,editura Economica, Bucuresti, 2003;
Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin – „Asigurarea si managementul riscului”, editura Tehnica, Bucuresti, 1998;
Iulian Vacarel, Florian Bercea – „Asigurari si reasigurari”, editia a II-a, editura Expert, Bucuresti, 1999;
Lazar Cistelecan, Rodica Cistelecan – „Asigurari comerciale”, editura Dimitrie Cantemir, Targu-Mures, 1997;
Ciumas Cristina – „Economia asigurarilor”, editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003;
Purcaru Ion, Mircea Iulian, Lazar Gheorghe – „Asigurari de persoane si de bunuri – aplicatii, cazuri, solutii”, editura Economica, Bucuresti, 1998;
Constantin Dan Anghel – „Managementul riscului in asigurari”, editura Semne `94, Bucuresti, 1999;
Negru Titel – „Economia asigurarilor”, editura Fundatiei „Romania de Maine”, Bucuresti, 2002
Dobrin Marinica – „Asigurari si reasigurari”, editura Fundatiei „Romania de Maine”, Bucuresti, 2000.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reflectarea Riscului Asigurat la O Societate Comerciala (ID: 145772)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.