Reflectarea In Contabilitate a Achizitiilor Si Fuziunilor
CUPRINS
Partea I: Stadiul actual al cunoașterii pe plan național și internațional
CAPITOLUL I
MECANISMUL ACHIZIȚIILOR ȘI FUZIUNILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1.1. Cadrul legal: Regulamentul privind concentrările
1.2. Factorii care au influențat activitatea de fuziuni și achiziții
1.3. Motivații economico-financiare ale fuziunilor și achizițiilor
1.4. Repere privind strategiile fuziunii
Partea II: Situația privind stadiul actual din România
CAPITOLUL II
ASPECTE GENERALE PRIVIND FUZIUNEA ȘI ACHIZIȚIA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
2.1. Cadru conceptual cu privire la achiziții și fuziuni
2.2. Aspecte economice, juridice și fiscale al tranzacțiilor cu societățile comerciale
2.3. Modalități de finanțare a achizițiilor și fuziunilor
2.4. Efectele fuziunii și achiziției de firme
CAPITOLUL III
REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A ACHIZIȚIILOR ȘI FUZIUNILOR
3.1. Fuziunea SC Cometex SA Suceava– SC Nada Florilor Altex SA Fălticeni
3.2. Achiziția societăți SC Micati Univers SA de către SC Patty SA
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Lucrarea intitulată “Studiul privind achizițiile și fuziunile de firme la nivel național și internațional” tratează aspecte legate de importanța achiziților și fuziunilor în cadrul entității economice. În prezenta lucrare se abordează cele mai importante aspecte referitoare la cadrul legal, modalitățiile de finanțare și efectele achizițiior și fuziunilor aplicabile entitățiilor economice la nivel național și internațional. Am ales să abordez această temă, deoarece consider că este important să cunoaștem maniera în care este organizată contabilitatea achizițiilor și fuziunilor aplicabile societățiilor comerciale.
Consider ca fiind deosebit de atractivă și importantă această temă pentru că sunt oferite modalitățile juridice care permit reorganizarea societăților în scopul satisfacerii nevoii de expansiune. Dezvoltarea strategică a unei societăți necesită în mod frecvent modificarea modului său de organizare, fie că este vorba de măsuri interne dintre care amintim crearea unor structuri interne noi, legarea de competențe etc, fie că este vorba de măsuri externe care pot afecta însăși structura societății cum ar fi achiziționarea unor societăți concurente, regruparea unor filiale etc.
O achiziție poate fi definită ca o operație prin care o societate devine proprietara acțiunilor sau activelor unei alte societăți în schimbul unei sume de bani plătită cu lichidități. Prin opozitie, fuziunea este acea operație prin care o societate obține acțiunile sau activele unei alte entități economice în schimbul propriilor actiuni
Creșterea este un factor esențial al reușitei și vitalității societăților comerciale. De obicei ne întâlnim cu creșteri interne; de exemplu o societate achiziționează active noi pe care le finanțează profitul nedistribuit asociaților sau din resurse externe. Fenomenul de creștere externă, deși apărut recent în România , pare să ia amploare și în țara noastră. în esență, creșterea externă impune achiziționarea de către o societate a unei alte societăți, operație care teoretic nu este ferită de achiziționarea unui activ. Fiecare dintre aceste operații presupune existența unei cheltuieli inițiale în vederea realizării de câștiguri viitoare.
În cadrul acestei lucrări mi-am propus ca obiective: să identific rolul și importanța, modalitățiile de finanțare, efectele achizițiilor si fuziunilor, și să efectuez contabilitatea fuziuni, respectiv achiziției pentru societatea „S.C. Cometex S.A.” și „S.C. Micati Univers S.A”
Pornind de la aceste considerente, lucrarea de față a fost structurată pe două capitole.
În primul capitol intitulat “Mecanismul achizițiilor și fuziunilor în Uniunea Europeană” este abordat studiul in domeniul concentrările, identificarea factoriilor care au influențat activitatea de fuziuni și achiziții precum si motivațiile economico-financiare ale acestora.
Capitolul al doilea intitulat “Aspecte generale privind fuziunea și achiziția societăților comerciale în România” reflectă aspecte economice, juridice și fiscale ale tranzacțiilor cu societățiile comerciale, modalitățiile de finanțare și efectele fuziunii și achiziției de firme.
În cel de-al treilea capitol, sub denumirea “Reflectarea în contabilitate a achizițiilor și fuziunilor”au fost prezentate achizițiile și fuziunile din punct de vedere contabil, dar și prezentarea celor două societăți implicate în fuziune și achiziție.
În ultimul capitol intitulat “Concluzii” sunt prezentate constatările stabilite în urma efectuării studiului privind achizițiile și fuziunile de firme.
Elaborată pe baza unei bibliografii ample și de actualitate, cu trimiteri la lucrări de referință în domeniu, lucrarea se constituie într-un material teoretic și aplicativ, care poate fi utilizat de către practicienii din domeniul contabilității aprofundate.
În elaborarea prezentei lucrări am beneficiat de sprijinul permanent al doamnei Lector Univ. Dr. Camelia Cătălina Mihalciuc, căreia doresc să-i aduc și pe acestă cale mulțumirile mele.
Partea I: Stadiul actual al cunoașterii pe plan național și internațional
Introducerea în 21 septembrie 1990, a Regulamentului CE privind concentrările, a umplut acest gol semnificativ în politica europeană de protecție a concurenței. Astfel, a apărut în legislație un cadru juridic special pentru monitorizarea sistematică a fuziunilor, achizițiilor precum și a altor forme de concentrare. A fost creat Grupul de Lucru pentru Concentrări (Merger Task – MTF), o unitate specializată în evaluarea fuziunilor și anumitor forme de joint-venture(concentrative privind acordurile între întreprinderi).
Tratatul CE nu conține prevederi speciale pentru fuziuni sau achiziții. În perioada de după război concentrările economice au cunoscut un boom, fiind considerate o modalitate de sporire a eficienței: economii de scară, eficiență de operare mai mare, un management mai performant și în special inovarea și promovarea progresului tehnic.
Pentru ca o achiziție să se dovedească a fi eficientă, trebuie ca valoarea de piață postachiziție să fie mai mare decât cea existentă în condițiile în care achiziția nu s-ar fi efectuat. În practica internațională există două moduri de abordare a achizițiilor: direcțional și structural. Companiile încearcă să penetreze noi piețe care sunt în legătură cu obiectul său de activitate. Motivele care stau la baza declanșării unei achiziții sunt, probabil, la fel de numeroase ca și persoanele care le inițiază; chiar mai mult, unii analiști sunt de părere că există mereu motive pentru care fiecare firmă să fuzioneze cu oricare alta. Majoritatea motivațiilor sunt raționale și este foarte probabil ca o achiziție de o oarecare mărime să fie urmărită numai dacă există astfel de justificări.
Achizițiile formează un sector de activitate în care motivațiile cvasiraționale, ca și emoțiile și instinctele celor implicați, joacă un rol important, uneori hotărâtor. Din multitudinea de motivații ce pot sta la baza unei achiziții se pot identifica trei mari categorii: motivații comerciale și industriale, motivații financiare și motivații speciale.
Deși, după unii autori, operațiile de fuziune sunt incluse în categoria mai largă a alianțelor strategice, ele sunt definite de aspecte juridice și economice care le diferențiază: reunirea patrimoniilor societăților care decid să desfășoare în comun activitățile lor.
Consecințele operațiunii de fuziune nu pot fi măsurate doar într-o manieră pur aritmetică. „A fuziona nu înseamnă a aduna mijloacele pe care le aduce fiecare dintre întreprinderi, ci a combina și a coordona aceste mijloace de acțiune, în scopul degajării de noi capacități de concepție, de finanțare, de producție și de comercializare."
Obiectivul politicii de control al concentrărilor este protejarea consumatorilor de posibilelele efecte negative ale fuziunilor sau achizițiilor, ceea ce se traduce prin împiedicarea sporirii puterii de piață. Legislația europeană arată că este necesară intervenția autorității de concurență atunci când o fuziune ar „restrânge semnificativ concurența efectivă”.
Noul Regulament privind concentrările este completat de linii directoare ale Comisiei, ambele acte intrând în vigoare încă din mai 2004. Acestea se aplică pe fondul reformei din sistemul european de control al concentrărilor care fusese creat în anii 1990.
În țările occidentale, fuziunile s-au înscris în mișcările de concentrare , care au fost specifice fazei de dezvoltare economică a anilor 1970, în acea perioadă scopurile urmărite erau în principal, economice, deoarece fuziunile permiteau societăților să dispună de structuri tehnice mai importante, cu consecințe directe asupra capacității de a se concura, prin scăderea costului unitar de producție și realizarea unei economii de scară.
CAPITOLUL I
MECANISMUL ACHIZIȚIILOR ȘI FUZIUNILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1.1. Cadrul legal: Regulamentul privind concentrările
Tratatul CE nu conține prevederi speciale pentru fuziuni sau achiziții. În perioada de după război concentrările economice au cunoscut un boom, fiind considerate o modalitate de sporire a eficienței: economii de scară, eficiență de operare mai mare, un management mai performant și în special inovarea și promovarea progresului tehnic.
Principalele acte normative care reglementează concentrările sunt Regulamentul 4046/1989 iar din anul 2004 Regulamentul 139/2004.
Introducerea în 21 septembrie 1990, a Regulamentului CE privind concentrările, a umplut acest gol semnificativ în politica europeană de protecție a concurenței. Astfel, a apărut în legislație un cadru juridic special pentru monitorizarea sistematică a fuziunilor, achizițiilor precum și a altor forme de concentrare. A fost creat Grupul de Lucru pentru Concentrări (Merger Task – MTF), o unitate specializată în evaluarea fuziunilor și anumitor forme de joint-venture(concentrative privind acordurile între întreprinderi ). Anul 2004 a marcat o schimbare importantă în controlul concentrărilor. Concomitent cu adoptarea pachetului de modernizare al legislației privind concurența a fost adoptat și Noul Regulament privin concentrările, act care a intrat în vigoare la 1 mai 2004.
Sistemul UE în domeniul concentrărilor este unul administrativ, deosebirea aceasta este fundamentală față de controlul concentrărilor în SUA, unde sistemul este bazat pe justiție, aceasta însemnând că agenției pentru concurență i se cere să convingă o instanță judecătorescă să împiedice finalizarea unei tranzacții cu efecte de concentrare.
Aceasta înseamnă că i se permite Comisiei să aprobe sau să interzică o anumită concentrare.
Putem deosebi cinci mari perioade în isoria relativ tânără a controlului concentrărilor la nivelul UE.
Înaintea anilor 90, controlul concentrărilor se făcea sub prevederile art. 81 din TCE. Introducerea Regulamentului privind concentrările coincide cu anii primelor descoperiri: 1990-1994. Până în 1998, a urmat o perioadă de consolidare a acestui domeniu de aplicare a legii privind concurența și de relativ succes al CE. Mai apoi, anii 1999-2001 au constituit o perioadă în care deciziile CE în materie de concentrări au stârnit controverse nu numai în rândul firmelor afectate, ci și al economiștilor și juriștilor, ceea ce a condus începând cu 2004 la reforme semnificative.
În 2002, trei hotărâri ale Tribunalului au anulat deciziile adoptate de Comisie în perioada anterioară: Airtours-First Choice, Tetra Laval-sidel și Schneider Legrand. Aceste interpretări ale legislației comunitare de către judecător au ridicat întrebări fundamentale atât cu privire la prevederile procedurale, cât mai ales referitoare la standardele probatorii – volumul de probe necesare părții acuzatoare pentru a câștiga un proces, sarcina probării fiind obligația unei părți de a stabili faptele dintr-un caz la nivelul cerut de siguranță pentru a-și susține i privind concentrările coincide cu anii primelor descoperiri: 1990-1994. Până în 1998, a urmat o perioadă de consolidare a acestui domeniu de aplicare a legii privind concurența și de relativ succes al CE. Mai apoi, anii 1999-2001 au constituit o perioadă în care deciziile CE în materie de concentrări au stârnit controverse nu numai în rândul firmelor afectate, ci și al economiștilor și juriștilor, ceea ce a condus începând cu 2004 la reforme semnificative.
În 2002, trei hotărâri ale Tribunalului au anulat deciziile adoptate de Comisie în perioada anterioară: Airtours-First Choice, Tetra Laval-sidel și Schneider Legrand. Aceste interpretări ale legislației comunitare de către judecător au ridicat întrebări fundamentale atât cu privire la prevederile procedurale, cât mai ales referitoare la standardele probatorii – volumul de probe necesare părții acuzatoare pentru a câștiga un proces, sarcina probării fiind obligația unei părți de a stabili faptele dintr-un caz la nivelul cerut de siguranță pentru a-și susține acuzațiile- privind evaluarea în procedurile privind concentrările. La această adevărată furtună în domeniul concentrărilor a contribuit într-o măsură deloc niglijabilă și decizia Comisiei de a interzice fuziunea GE-Honeywell din cel puțin două motive: în primul rând, rolul crucial al Comisiei în domeniu iar în al doilea rând, necesitatea colaborării cu alte autorități antitrust din Europa și Statele Unite.
În vedere reformării și eficientizării controlului concentrărilor la nivel comunitar, Comisia s-a angajat într-un amplu proces de co-operare și consultare atât cu autoritățile în domeniu (prin înființarea unui grup de lucru pe tema (Best Practices on Cooperation in Mergerm Investigations) cât și prin elaborarea de documente consultative cu mediul de afaceri. În urma acestora s-au adoptat o serie de modificări ce cuprind elemente de substanță, juristicționale și procedurale prevăzute în Regulamentul 139-2004 intrat în vigoare concomitent cu Regulamentul 1/2003. Toate aceste modificări la care se adaugă și reformele interne pentru întărirea obiectivității și profesionalismului analizei precum și pentru sporirea siguranței juridice sunt cunpscute sub denumirea de Noului pachet în domeniul concentrărilor economice.
Principalele schimbări aduse de adoptarea acestui nou pachet se referă la:
Redefinirea testului privind evaluarea concentrărilor
Această redefinire a fost necesară deoarece inițial, testul utilizat de UE pentru interzicerea concentrărilor considerate anticoncurențiale se referă la „crearea sau întărirea unei poziții dominante”. În UK și SUA, testul standard urmărește „slăbirea semnificativă a concurenței”. În principiu, ambele teste urmăresc evaluarea efectelor potențiale ale unei creșteri a puterii de piață rezutată în urma unei concentrări. Deși aparent similare, se pare că aplicabilitatea celor două ducea la rezultate diferie: în timp ce testul de dominanță (TD) analiza modificarea structurii pieței prin intermediul modificării cotelor de piață și al concentrării, SSC evalua efectele imediate prin măsurarea modificărilor cotelor de piață la care se adăugau prețurile, bunăstarea sau creșterea eficienței entității nou create. Din această perspectivă, testul SSC acoperea un număr mai mare de efecte anticoncurențiale în timp ce TD era mult mai dificil de probat și susținut cu argumente, motivul pentru care deciziile comisiei au fost invalidate ulterior în justiție (în toate cele trei cazuri, Comisia definise corect piețele relevante dar nu a adus suficiente dovezi pentru a arăta crearea sau întărirea unei poziții de dominanță colectivă).
Noul test format de Comisie este în continuare diferit de SSC și se referă la interzicerea concentrărilor ce au efectul de restricționare semnificativă a concurenței efective, pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia, în particular prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante.
Schimbarea nu este una de esență, ci doar de clarificare a formulării pentru a marca focalizarea analizei pe impactul pe care concentrarea îl are asupra concurenței. În această accepțiune, Comisiei nu îi mai revine sarcina de a dovedi crearea sau consolidarea unei poziții dominante pentru a interzice o concentrare.
Tot aici sunt incluse și clarificări privind modul în care sunt evaluate de către Comisie creșterile de eficiență datorate concentrării. De aceste creșteri trebuie să beneficieze și consumatorii, ceea ce necesită probabilitatea obținerii lor și posibilitatea verificării existenței acestora. Aceste modificări sunt de natură a realiza o reducere a decalajului dintre regulile americane și cele europene în domeniul controlului concentrărilor.
Adoptarea unui nou mecanism prin care cazurile sunt alocate de la comisie către statele membre
Modificările de natură procedurală se referă mai ales la eficientizarea modului de abordare al cazurilor prin noul sistem de aplicare paralelă a dreptului comunitar. Una din instrucțiunile Comisiei din pachetul de modernizare stabilește care sunt cele trei principii ce stau la baza realocării cazurilor între Comisie și statele membre:
subsidiaritatea implică faptul că în principiu, jurisdicția ar trebui să fie reatribuită agenției de concurență cea mai bine plasată pentru instrumentarea concentrării prin prisma impactului asupra concurenței precum a instrumentelor și a expertizei de care aceasta dispune;
principuiul „o unică oprire” (one-stop-shop) presupune că operațiunea de concentrare cade sub incidența unei singure agenții, ceea ce conduce la o eficiență administrativă sporită;
siguranța legală cere ca documentația și analizele predecesoare concentrării să fie făcute în cazurile în care este relativ ușor și clar să se stabilească sfera întinderii geografice a pieței și/sau estimarea exitenței unui posibil impact asupra concurenței.
Flexibilizarea regulamentului
Mulțimea piețelor și cazurilor precum și schimbările permanente din mediul de afaceri dar și multitudinea agențiilor de concurență naționale după valuri de extindere succesive cer cu necesitate și o anumită flexibilizare a regulamentelor aplicabile, lucru urmărit de reforma controlului concentrărilor, mai ales în partea sa procedurală.
1.2. Factorii care au influențat activitatea de fuziuni și achiziții
Concentrarea economică se realizează prin orice act juridic, indiferent de forma acestuia și care, fie operează transferul proprietății sau al folosinței asupra totalității ori a unei părți a bunurilor, drepturilor și obligațiilor unui agent economic, fie are ca obiect sau ca efect să permită unui agent economic ori unei grupări de agenți economici de a exercita, direct sau indirect, o influență determinantă asupra unui alt agent economic sau mai multor alți agenți economici.
O operațiune de concentrare economică are loc atunci când:
a) doi sau mai mulți agenți economici, anterior independenți, fuzionează;
b) una sau mai multe persoane care dețin deja controlul cel puțin asupra unui agent economic ori unul sau mai mulți agenți economici dobândesc, direct sau indirect, controlul asupra unuia sau mai multor alți agenți economici ori asupra unor părți ale acestora, fie prin luare de participare la capital, fie prin cumpărare de elemente de activ, prin contract sau prin alte mijloace.
Operațiunile de asociere, având ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurențial al agenților economici participanți care rămân independenți, nu constituie concentrare prin dobândiera controlului, chiar când asemenea operațiuni ar consta în crearea de entități economice comune. Dacă entitatea economică comună este o persoană juridică îndeplinind statornic toate funcțiile unei entități economice autonome, fără însă a realiza o coordonare a comportamentului concurențial fie între agenți economici fondatori, fie între ea și aceștia, operațiunea este o concentrare.
Controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte elemente care conferă, fiecare în parte ori luate împreună și ținând seama de circumstanțele de fapt sau de drept, posibilitatea de a exercita o influență determinantă asupra unui agent economic, în special din:
a) drepturi de proprietate sau de folosință asupra totalității ori a unei părți a bunurilor unui agent economic;
b) drepturi sau contracte care conferă o influență determinantă asupra constituirii, deliberărilor ori deciziilor organelor unui agent economic.
Controlul este dobândit, de către persoana sau persoanele ori de către agenții economici care sunt titulari ai drepturilor ori beneficiari ai contractelor sau care, fără a fi titulari ai unor asemenea drepturi ori contracte, au puterea de a exercita influența determinantă conferită de acestea.
Nu constituie o operațiune de concentrare economică situațiile în care:
a) controlul este dobândit și exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăți, redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară;
b) băncile și alte instituții de credit, instituțiile financiare și societățile financiare, societățile de servicii de investiții financiare sau societățile de asigurare și reasigurare, a căror activitate normală include tranzacții și negocieri de titluri pe cont propriu sau pe contul terților, dețin, cu titlu temporar, participări de capital la un agent economic pe care le-au dobândit în vederea revânzării lor, cât timp ele nu exercită drepturile de vot aferente acestor participări astfel încât să determine comportamentul concurențial al respectivului agent economic ori le exercită numai în vederea revânzării acestei participări, cu condiția ca revânzarea respectivei participări să intervină în termen de un an calculat de la data dobândirii; la cerere, Consiliul Concurenței poate proroga termenul, dacă solicitantul dovedește că revânzarea participării dobândite nu a fost rezonabil posibilă în termenul fixat;
c) controlul este dobândit de persoanele sau agenții economici cu condiția ca drepturile de vot aferente participării deținute să nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri în organele de administrare, conducere executivă, supraveghere și control ale agentului economic la care dețin participarea, decât în scopul salvgardării valorii integrale a acestei investiții, fără a determina direct sau indirect comportamentul concurențial al agentului economic controlat;
d) agenții economici, inclusiv cei care fac parte din grupuri economice, realizează operațiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activități.
Sunt interzise concentrările economice care, având ca efect crearea sau consolidarea unei poziții dominante, conduc sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia.
Pentru stabilirea compatibilității lor cu un mediu concurențial normal, operațiunile de concentrare economică se apreciază după următoarele criterii:
a) necesitatea de a menține și de a dezvolta concurența pe piața românească, ținând seama de structura tuturor piețelor în cauză și de concurența existentă sau potențială dintre agenții economici situați în România sau în străinătate;
b) cota de piață deținută de către agenții economici în cauză, puterea lor economică și financiară;
c) alternativele disponibile pentru furnizori și utilizatori, accesul lor la piețe și la surse de aprovizionare, precum și orice bariere instituite prin acte normative sau de altă natură la intrarea pe piață;
d) tendința cererii și a ofertei pentru bunurile și serviciile în cauză;
e) măsura în care sunt afectate interesele beneficiarilor sau ale consumatorilor;
f) contribuția la progresul tehnic și economic.
Concentrările economice susceptibile a conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia pot fi autorizate dacă părțile interesate în operațiunea de concentrare dovedesc îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) operațiunea de concentrare urmează a contribui la creșterea eficienței economice, la ameliorarea producției, distribuției sau progresului tehnic ori la creșterea competitivității la export;
b) efectele favorabile ale concentrării compensează efectele nefavorabile ale restrângerii concurenței;
c) de avantajele rezultate profită într-o măsură rezonabilă și consumatorii, în special prin prețuri reale mai reduse.
Prevederile prezentului capitol nu se aplică operațiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de afaceri cumulată a agenților economici implicați nu depășește echivalentul în lei a 10.000.000 euro și nu există cel puțin doi agenți economici implicați în operațiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ultima zi a exercițiului financiar din anul anterior operațiunii.
Concentrările economice care depășesc pragurile sunt supuse controlului și trebuie notificate Consiliului Concurenței.
Concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor agenți economici trebuie notificate de către fiecare dintre părțile implicate; în celelalte cazuri, notificarea trebuie să fie înaintată de către persoana, agentul economic sau agenții economici care dobândesc controlul asupra unuia sau mai multor agenți economici ori asupra unor părți ale acestora.
Procedura de notificare, termenele, documentele și informațiile de prezentat, comunicările și prezentarea de observații de către agenții economici interesați se stabilesc prin regulament și instrucțiuni adoptate de Consiliul Concurenței.
Este interzisă punerea în aplicare a unei operațiuni de concentrare economică până la emiterea de către Consiliul Concurenței a unei decizii.
Consiliul Concurenței poate acorda, la cerere, o derogare de la regula ; cererea de acordare a derogării trebuie să fie motivată. În decizia pe care o va emite Consiliul Concurenței va ține cont de efectele suspendării concentrării economice asupra unuia sau mai multora dintre agenții economici implicați în operațiune, asupra unei terțe părți, precum și de efectele asupra concurenței. Această derogare poate fi condiționată de impunerea unor obligații ce trebuie îndeplinite de către părți și poate fi acordată oricând, atât anterior, cât și ulterior notificării.
Validitatea oricărei operațiuni realizate va depinde de decizia pe care Consiliul Concurenței o va lua cu privire la operațiunea notificată.
1.3. Motivații economico-financiare ale fuziunilor și achizițiilor
În practică, concentrările, fie ele fuziuni sau doar achiziții, pot îmbrăca trei mari forme: orizontale, verticale și conglomerate.
a) concentrări orizontale
Concentrile orizontale se referă la acele fuziuni sau achiziții între firme care se află în concurență directă. Efectele acestor tipuri de concentrări au două consecințe diferite față de concentrările verticale sau conglomerate : ele duc la reducerea numărului de firme prezente pe piața relevantă, în timp ce cota de piață a firmei post-concentrare este mai mare decât oricare dintre cotele de piață deținute anterior de fiecare dintre firmele implicate. Aceste trasformări structurale ridică, în principal, două mari probleme în ceea ce privește concurența.
– prin eliminarea restricției concurențiale dintre firmele implicate, fuziunea poate duce la slăbirea în general a restricțiilor concurențiale, astfel că prețul cerut de noua entitate concentrată poate crește în comparație cu nivelul anterior fuziunii. În acest caz vorbim de o situație de dominanță a unei singure firme ;
– dacă shimbarea intervenită în structura pieței crează un mediu mai favorabil pentru înțelegerile tacite, atunci concentrarea poate duce la reducerea eficienței concurenței. În acest caz, vorbim de o situație de dominație oligopolistă (dominație colectivă , paralelism conștient sau efect de coordonare al concentrării)
Tocmai această posibilitate ca o concentrare să ducă la crearea unei dominații colective a fost punctul de bază în deciziile Comisiei de interzicere a anumitor concentrări.
b) concentrări verticale
Sunt concentrări în care sunt implicate firme aflate în stadii diferite ale producției (piețe din amonte și aval). Așadar, avem de a face cu forme care operează pe două piețe relevante interconectate pe verticală, de cele mai multe ori un ofertant și un client actual sa potențial (uneori între producator și distribuitor). Ca și acordurile verticale, aceste concentrări pot duce la exluderea concurenților de pe una dintre piețele relaționate sau pot crea un mediu mai propice comportamentelor colusive. Totuși, efectele anticoncurențiale se referă doar la cazul în care există putere de piață la cel puțin unul dintre niveluri.
c) conglomerate
Concentrările conglomerate reprezintă fuziuni de întreprinderi între care nu există relații de concurență actuală sau potențială și nici relații pe verticală, motiv pentru care acestea nu pun probleme de orizontalitate sau verticalitate. Din aceste motive se consideră că acestea nu duc la crearea sau întărirea unei poziții dominante pe piață și, drept urmare, nu ridică probleme în ceea ce privește concurența. Totuși, legislația nu exclude posibilitatea investigării acestor cazuri în eventualitatea că ar putea apărea efecte de restricționare a concurenței.
Obiectivul politicii de control al concentrărilor este protejarea consumatorilor de posibilelele efecte negative ale fuziunilor sau achizițiilor, ceea ce se traduce prin împiedicarea sporirii puterii de piață. Legislația europeană arată că este necesară intervenția autorității de concurență atunci când o fuziune ar „restrânge semnificativ concurența efectivă”. Noul Regulament privind concentrările este completat de linii directoare ale Comisiei, ambele acte intrând în vigoare încă din mai 2004. Acestea se aplică pe fondul reformei din sistemul european de control al concentrărilor care fusese creat în anii 1990. Schimbările de substanță aduse de reformă au fost :
a) sfera testului privind „dominanța”. Acesta se referă la testarea ipotezei conform căreia o fuziune ar „restricționa semnificativ concurența, în special ca rezultat al creării sau întăririi unei poziții dominante”;
b) rolul eficiențelor în analiza concentrării, ceea ce echivalează cu o analiză costbeneficiu și, deci, o abordare economică accentuată.
Definirea pieței reprezintă un element cheie în controlul concentrărilor, ea oferind contextul pentru analiză și având și rolul de a identifica măsura în care consumatorii dispun de surse alternative de achiziție a produselor. Piețele antitrust pot fi diferite de înțelesul pe care firmele îl au despre piață, și asta pentru că, de fapt, în centrul analizei se află consumatorul. Liniile directoare adoptate la nivel european au rolul de a clarifica modul în care Comisia înțelege să abordeze o concentrare. Întrebarea centrală la care trebuie răspuns în procesul analizei este dacă concentrarea va duce sau nu la creșterea puterii de piață. În acest context, se face distincția între efectele unilaterale și efectele coordonate ale fuziunii.
Efectele unilaterale (necoordonate) se referă la faptul că fuziunea poate duce la înlăturarea unor restricții concurențiale importante asupra unuia sau mai multor ofertanți, care astfel vor beneficia și de o putere de piață sporită. Aceste efecte utilaterale apar mai ales atunci când concentrarea duce la crearea unei poziții dominante. În acest caz, firma dominantă nou creată va avea o cotă de piață semnificativ mai mare decât următorul concurent ca mărime de pe piața postfuziune.
Factorii care pot juca un rol important în această schimbare semnificativă a structurii pieței sunt în general, cei asociați cu problematica dominanței :
firmele care fuzionează dețin cote mari de piață ;
firmele implicate în fuziune sunt concurenți similari ;
posibilitatea consumatorilor de a substitui sursele de achițizie sunt reduse ;
probabilitatea redusă ca, în cazul unei creșteri a prețurilor, firmele concurente să crească și producția ;
fuziunea duce la eliminarea unui actor concurențial important ;
Efectele necoordonate sunt acelea unde concurența este slăbită de coordonarea între jucătorii de pe piață. Ca și în cazul acordurilor orizontale, coordonarea este mai probabilă pe piețe unde este relativ ușor ca firmele să facă schimb de informații și să încheie acorduri și unde coordonarea este și sutenabilă. Această condiție suplimentară, a stabilității coordonării necesită în principal :
posibilitatea firmelor implicate de a monitoriza comportamentul celorlalți agenți economici, ceea ce se traduce printr-un grad înalt de transparență a pieței ;
existența unui mecanism credibil de disciplinare (pedepsire) a eventualilor trișori pentru a asigura aderența firmelor la acordul tacit ;
incapacitatea agenților exogeni și a consumatorilor de a submina coordonarea
1.4. Repere privind strategiile fuziunii
Mod clasic de realizare a restructurării unei economii, fuziunea constituie un proces inportant în reforma unei țări.
Deși, după unii autori, operațiile de fuziune sunt incluse în categoria mai largă a alianțelor strategice, ele sunt definite de aspecte juridice și economice care le diferențiază: reunirea patrimoniilor societăților care decid să desfășoare în comun activitățile lor.
Consecințele operațiunii de fuziune nu pot fi măsurate doar într-o manieră pur aritmetică. „A fuziona nu înseamnă a aduna mijloacele pe care le aduce fiecare dintre întreprinderi, ci a combina și a coordona aceste mijloace de acțiune, în scopul degajării de noi capacități de concepție, de finanțare, de producție și de comercializare."
În țările occidentale, fuziunile s-au înscris în mișcările de concentrare , care au fost specifice fazei de dezvoltare economică a anilor 1970. în acea perioadă scopurile urmărite ,erau în principal, economice, deoarece fuziunile permiteau societăților să dispună de structuri tehnice mai importante, cu consecințe directe asupra capacității de a se concura, prin scăderea costului unitar de producție și realizarea unei economii de scară. Este știut faptul că doar societățile care au putut să realizeze investiții în cercetare și dezvoltare, astfel încât să-și permită menținerea sau creșterea avansului tehnologic asupra concurenților, să-și pună la punct noile produse, să câștige locuri mai bune pe diversele piețe.
Gerard Hirigoyen și Jean-Guy Degos remarcau faptul „că este foarte dificil ca o întreprindere să urmărească, la infinit, o creștere bazată în mod exclusiv pe parametri interni." Aceștia au constatat că o creștere continuă presupune ca variația capacității de autofinanțare să fie comparabilă cu variația cifrei de afaceri. Dacă pentru operarea asupra creșterii cifrei de afaceri este destul de ușor, nu același lucru se întâmplă și cu capacitatea de autofinanțare.
Practica operațiunilor de fuziune a pus în evidență mai multe clasificări ale acestora:
l. După apartenența societăților la diferite ramuri de activitate (sau după scop), pot fi diferențiate fuziuni care conduc la o intensificare a specializării și fuziuni care generează o intensificare a diversificării. Partenerii sunt aleși dintre concurenți (în acest caz, se realizează o concentrare orizontală) sau dintre partenerii comerciali (cazul unei concentrări verticale).
2. După modalitatea juridică de realizare, fuziunile pot îmbrăca fie forma creării unei societăți noi din societățile vechi, fie a absorbției unei societăți de către o altă societate.
În țările occidentale, cazul cel mai întâlnit este fuziunea prin absorbție, deoarece ea se pretează mai bine unor mărimi inegale ale societăților care participă la operație (cvasitotalitatea situațiilor) și, mai ales, pentru ca ea oferă avantaje fiscale apreciabile.
În Franța, dacă o vreme fuziunile au fost benefice pentru economia națională, astăzi ele nu mai sunt considerate ca fiind soluții universale. Un studiu al organismelor profesiei contabile liberale semnala că, pe de o parte, economia s-a schimbat și întreprinderile mici se arată, uneori, mai dinamice și mai novatoare decât întreprinderile mari, care au „îmbătrânit" fără să evolueze, iar pe de altă parte, concentrarea de mijloace necesare anumitor activități (industrie, sectorul imobiliar, distribuția mare) poate fi obținută prin alte mijloace decât fuziunea.
3. După motivațiile care stau la baza fuziunilor, acestea pot fi grupate în trei mari categorii:
fuziuni – dezvoltare, realizate din rațiuni economice;
fuziuni – salvare, bazate pe motive juridice sau financiare;
fuziuni realizate din motive juridice cu caracter social.
Fuziunile realizate din rațiuni economice au fost prezentate mai sus. Fuziunile – salvare pot să fie utilizate pentru a redresa întreprinderile aflate în dificultate financiară. Decât să lichideze o întreprindere defectuos gestionată, dar care este ancorată pe piețe la care accesul se realizează greu, sau care sunt înzestrate cu o tehnologie superioară, de un randament bun, mai oportun ar fi să se procedeze la fuziune pentru a relansa această activitate.
Motivele cu caracter social sunt la originea fuziunilor al căror scop este evitarea șomajului sau sprijinirea sectoarelor economice aflate în criză.
În general societățile din țara noastră sunt slab capitalizate. Slaba capitalizare a unei întreprinderi semnifică insuficiența capitalurilor proprii sau a activului net în raport cu necesarul de finanțare impus de menținerea sau creșterea activității acesteia.Printre mijloacele utilizate se numără și concentrarea și centralizarea capitalului.
Partea II: Situația privind stadiul actual din România
Cadrul legal pentru operațiunile de fuziuni și achiziții este oarecum limitat, inclusiv Legea societăților comerciale din Romania 31/1990 și Ordinul 1376/2004 (privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare și lichidare a societăților comerciale și tratamentul fiscal al acestora).Fuziunile și achizițiile cu cel puțin o societate publică trebuie să respecte și Legea privind piața de capital 297/2004, precum și regulamentele emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM).
În data de 23 iulie 1990 a fost adoptată la nivelul Comunității Economice Europene Directiva 90/434 referitoare la sistemul comun de impunere aplicabil fuziunilor, divizărilor, divizărilor parțiale, transferului de active și schimbului de acțiuni între societățile din diferite state membre și cesionarea între statele membre a sediului social al unei Societati Europene sau a unei Asociații Cooperatiste europene aparținând Statelor Membre, cu amendamente aduse în 2005 prin Directiva 19/2005/CEE.
Scopul acestei norme europene a fost acela de a determina Statele membre să ia măsuri pentru instituirea unei neutralități fiscale a fuziunilor, divizărilor, aporturilor de active și schimburilor de acțiuni între societăți comerciale din aceste State. Aplicarea acestui regim a fost subordonată unor condiții restrictive referitoare la sediul societăților interesate (rezidentă într-un Stat membru), forma lor juridică (SA, SRL, SCA), supunerea obligatorie la impozitul pe societăți, calculul sultei oferite de societatea absorbantă acționarilor societățiii absorbite, etc.
Tranzacțiile inter-firme sunt operațiuni cu valori mobiliare, prin care se realizează redistribuirea între participanți a drepturilor de control asupra uneia sau a mai multor firme. Ele pot avea ca obiect achiziționarea unui pachet de acțiuni la o anumită firmă (achiziție), cumpărarea integrală a unei firme de către alta (absorbtie) sau unirea a două sau mai multe firme într-o nouă societate (fuziune).
Creșterea este un factor esențial al reușitei și vitalității societăților comerciale. De obicei ne întâlnim cu creșteri interne; de exemplu o societate achiziționează active noi pe care le finanțează profitul nedistribuit asociaților sau din resurse externe. Fenomenul de creștere externă, deși apărut recent în România , pare să ia amploare și în țara noastră. în esență, creșterea externă impune achiziționarea de către o societate a unei alte societăți, operație care teoretic nu este ferită de achiziționarea unui activ.
Pentru a se constitui un ansamblu economic mai coerent, două sau mai multe societăți hotârâsc să se apropie fără ca vreuna din ele să cumpere o alta. Aceste apropieri au la bază, de următoarele motivații:
crearea unui ansamblu economic mai adaptat la talia și dimensiunile pieței prin reunirea mai multor afaceri concurente sau complementare.
evitarea unei concurențe sterile care ar risca să ducă la un război al prețurilor cu urmări nefavorabile;
rezolvarea unor probleme de management care nu pot fi rezolvate altfel;
atingerea mai rapidă a taliei necesare introducerii pe piața secundară.
În cazul unei astfel de fuziuni, „valoarea absolută a societăților implicate nu are importantă, întrucât toți asociații societăților de origine își vor păstra cotele de participare la societatea fuzionată."
CAPITOLUL II
ASPECTE GENERALE PRIVIND FUZIUNEA ȘI ACHIZIȚIA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ÎN ROMÂNIA
2.1. Cadru conceptual cu privire la achiziții și fuziuni
Dezvoltarea strategică a unei societăți necesită în mod frecvent modificarea modului său de organizare, fie că este vorba de măsuri interne dintre care amintim crearea unor structuri interne noi, legarea de competențe etc, fie că este vorba de măsuri externe care pot afecta însăși structura societății cum ar fi achiziționarea unor societăți concurente, regruparea unor filiale etc.
Creșterea este un factor esențial al reușitei și vitalității societăților comerciale. De obicei ne întâlnim cu creșteri interne; de exemplu o societate achiziționează active noi pe care le finanțează profitul nedistribuit asociaților sau din resurse externe. Fenomenul de creștere externă, deși apărut recent în România , pare să ia amploare și în țara noastră. în esență, creșterea externă impune achiziționarea de către o societate a unei alte societăți, operație care teoretic nu este ferită de achiziționarea unui activ. Fiecare dintre aceste operații presupune existența unei cheltuieli inițiale în vederea realizării de câștiguri viitoare.
De obicei, creșterea externă se realizează în contextul restructurărilor de societăți. Fuziunea este o cale clasică a restructurării. În unele cazuri, restructurarea presupune divizarea societăților comerciale, operațiune opusă fuziunii sub aspectul efectelor patrimoniale.
O achiziție poate fi definită ca o operație prin care o societate devine proprietara acțiunilor sau activelor unei alte societăți în schimbul unei sume de bani plătită cu lichidități. Prin opozitie, fuziunea este acea operație prin care o societate obține acțiunile sau activele unei alte entități economice în schimbul propriilor actiuni
Principalele obiective care determină fuziunea între două sau mai multe societăți pot fi considerate astfel:
Câștigul de eficiență:
Pentru consolidarea poziției societății pe piață, aceasta poate decide să absoarbă unul sau mai mulți concurenți sau să se unească cu unii dintre aceștia. Această politică bazată pe creșterea externă, poate fi un mijloc de a crește cota de piață sau de a pătrunde în noi rețele de distribuție sau pe piețe noi.
Dacă două societăți industriale decid să fuzioneze, o firmă care fabrică un produs complementar gamei de produse existente, poate să întregească această gamă, contribuind la creșterea cereri totale de produse. Fuziunea a două societăți antrenează alături de economiile în exploatare si așa numitele economii de scară. Acestea intervin datorită creșterii cantității o dată cu diminuarea costului mediu pe produs.
Integrarea pe verticală a întreprinderii:
Unele societăți sunt gestionate într-o manieră puțin eficientă, rentabilitatea lor fiind inferioară posibilităților. în această situație, în vederea îmbunătățirii gestionării riscurilor, societatea aplică o „strategie de integrare prin absorbire unui furnizor principal („integrarea în amonte") sau a unui client principal („integrarea aval")".
În consecință, societățile cu o rentabilitate mică și un profit nesemnificativ pot fi cel mai ușor absorbite.
Supraviețuirea întreprinderii: în acest caz, o societate aflată în pericolul de a fi lichidată poate fi salvată prin absorbția acesteia de către o altă societate.
Motivele fiscale: O raportare a pierderilor fiscale poate să reprezinte interes în condițiile în care se așteaptă beneficii viitoare promițătoare. Însă dacă acestea se lasă așteptate, o fuziune cu o altă societate mai rentabilă ar permite să se utilizeze mai eficient o astfel de pârghie fiscală.
Operațiunile de fuziune se pot clasifica în trei categorii, în funcție de finalitatea economică după cum acestea au ca obiectiv: o plată, o apropiere sau o restructurare internă.
În cazul în care se cumpără o societate, acest principiu presupune reglarea operațiunilor pe care societatea cumpărătoare transmite titluri vânzătorului; acesta își va încasa prețul revânzând titlurile primite în schimb.
Pentru a se constitui un ansamblu economic mai coerent, două sau mai multe societăți hotârâsc să se apropie fără ca vreuna din ele să cumpere o alta. Aceste apropieri au la bază, de următoarele motivații:
crearea unui ansamblu economic mai adaptat la talia și dimensiunile pieței prin reunirea mai multor afaceri concurente sau complementare.
evitarea unei concurențe sterile care ar risca să ducă la un război al prețurilor cu urmări nefavorabile;
rezolvarea unor probleme de management care nu pot fi rezolvate altfel;
atingerea mai rapidă a taliei necesare introducerii pe piața secundară.În cazul unei astfel de fuziuni, „valoarea absolută a societăților implicate nu are importantă, întrucât toți asociații societăților de origine își vor păstra cotele de participare la societatea fuzionată."
O mare parte a grupurilor de întreprinderi recurg periodic la restructurări interne în diferite scopuri, cum ar fi:
compensarea unor rezultate beneficiare sau deficitare;
simplificarea organigramei, prin limitarea numărului de societăți;
dispariția societăților care au rămas fără obiect de activitate.
O operațiune de fuziune se caracterizează prin:
presupune implicarea a cel puțin două societăți; numărul societăților participante este nelimitat;
poate avea loc doar între societăți comerciale; nu există fuziune între întreprinderi individuale;
poate avea loc între societăți comerciale cu formă juridică diferită;
presupune transmiterea universală patrimoniului societății absorbite către societatea absorbantă sau către noua societate care se constituie ca urmare a fuziunii;
presupune reducerea numărului de societăți în activitate;
presupune plata aporturilor, care se realizează prin transmiterea de drepturi sociale; astfel, asociații societății absorbite trebuie să primească titluri (acțiuni) de la societatea absorbantă sau, în cazul fuziunii prin contopire, asociații societăților aducătoare de aporturi trebuie să primească titluri (acțiuni) de la societatea nou înființată.
Nu sunt considerate operațiuni de fuziune următoarele situații:
aportul parțial de activ pentru că nu are loc transmiterea universală a patrimoniului; achiziția de către o societate a unei părți sau a tuturor titlurilor (acțiunilor) altei societăți.
Această operațiune nu poate fi considerată fuziune pentru că, deși au fost cumpărate toate acțiunile,nu are loc transmiterea universală a patrimoniului și nu se reduce numărul societăților;
absorbția de către o persoană juridică special creată în acest scop a unei societăți existente; deci nu rezultă o diminuare a numărului de societăți, aceeași societate continuându-și activitatea într-un cadru juridic nou;
aportul unei participații în alte societăți.
Legislația actuală din Romania stipulează realizarea unei fuziuni prin două modalități:
prin constituirea unei noi societăți, la care una sau mai multe societăți își aduc activele lor ca aport;
prin absorbția de către o societate existentă a uneia sau mai multor societăți existente, ceea ce înseamnă o creștere de capital pentru societatea absorbantă și o dizolvare pentru cea sau pentru cele absorbite.
Cea de-a doua modalitate este mai utilizată din motive fiscale, deoarece se poate beneficia de un regim fiscal mai favorabil. De asemenea fuziunea prin absorbție este procedeul cel mai des utilizat, deoarece societățile care fuzionează sunt adesea de importanță diferită, iar cea mai puternică le absoarbe pe celelalte.
Procesul de fuziune presupune parcurgerea unui număr de pași:
Adunarea Generală a Acționarilor trebuie să decidă cu privire la structura fuziunii;
Întocmirea unui plan de fuziune;
Întocmirea unui set de situații financiare la data prevăzută pentru fuziune, precum și a altor rapoarte de evaluare și expertiză în baza cărora se va desfășura fuziunea;
Înregistrarea planului de fuziune la Registrul Comerțului pentru a fi verificată de un expert și aprobată de un judecător;
Publicarea planului de fuziune în Monitorul Oficial, urmată de o pauză de 30 de zile prin care se permite creditorilor societății care fuzioneaza să conreste fuziunea..
Planul de fuziune întocmit de administratorii societăților care urmează a participa la fuziune va cuprinde:
forma, denumirea și sediul social ale tuturor societăților implicate în fuziune;
fundamentarea și condițiile fuziunii;
condițiile alocării de acțiuni la societatea absorbantă sau la societățile beneficiare;
data de la care acțiunile sau părțile sociale dau deținătorilor dreptul de a participa la beneficii și orice condiții speciale care afectează acest drept;
rata de schimb a acțiunilor sau părților sociale și cuantumul eventualelor plăți în numerar;
cuantumul primei de fuziune;
drepturile conferite de către societatea absorbantă sau beneficiară deținătorilor de acțiuni care conferă drepturi speciale și celor care dețin alte valori mobiliare în afară de acțiuni sau măsurile propuse în privința acestora;
data la care au fost aprobate situațiile financiare ale societății participante, care au fost folosite pentru a se stabili condițiile fuziunii;
data de la care tranzacțiile societății absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparținând societății absorbante sau uneia ori alteia dintre societațile beneficiare.
În ceea ce privește achizițiile, există două metode de a achiziționa acțiuni/părți sociale într-o societate romană:
Cumpărarea de acțiuni
Creștrea capitalului social
Cumpărarea de acțiuni
Nu se impin restricții pentru achiziția de acțiuni într-o societate română cotată la bursă, în schimb o societate închisă poate fi condiționată de restricții prevăzute în actul de constituire.
Legea societăților comerciale reglementează achiziția de acțiuni într-o societate cu răsăundere limitată sau într-o societate pe acțiuni. Procedurile de achiziție diferă deoarece acțiunile într-o societate cu răspundere limitată nu se pot transfera liber către terți, respectiv, este nevoie de un cvorum special și de majoritate în Adunarea Generală a Acționarilor, în timp ce acțiunile într-o societate pe acțiuni de regulă sunt.
Transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor cumpărate se încheie în momentul în care se semnează contractul de vânzare-cumpărare și se execută înregistrarea la Registrul Comerțului, în cayul societăților cu răspundere limitată. În cazul societăților pe acțiuni, transferul are loc la data înregistrării cumpărătorului în registrul acționarilor societății.
Concentrările economice care depășesc anumite praguri la nivelul cifrei de afaceri trebuie să obțină aprobare din partea Consiliului Concurenței.
Creșterea capitalului social
O parte interesată poate cumpăra acțiunile nou-emise de o societate dacă acționarii existenți nu au uzat de dreptul lor preferențial sau acest drept a fost revocat prin Hotărârea Adunării Acționarilor.
Pentru o societate cotată, un prospect de vânzare va fi publicat și emisiunea de acțiuni noi se face prin ofertă publică aprobată de CNVM. Prețul de ofertă pentru acțiunile emise trebuie să fie mai mare decât acțiunile oferite acționarilor actuali, pentru ca acestia să poată beneficia de dreptul de preemțiune.
2.2. Aspecte economice, juridice și fiscale al tranzacțiilor cu societățile comerciale
Tranzacțiile reprezintă unul din cele mai eficiente și rapide moduri de a îmbunătăți poziția comercială și strategică a unei societăți pe piață. Romania, în lumina aderării la Uniunea Europeană, a cunoscut o creștere semnificativă a numărului de fuziui și achiziții în ultimii ani. Cadrul legal pentru operațiunile de fuziuni și achiziții este oarecum limitat, inclusiv Legea societăților comerciale din Romania 31/1990 și Ordinul 1376/2004 (privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare și lichidare a societăților comerciale și tratamentul fiscal al acestora).Fuziunile și achizițiile cu cel puțin o societate publică trebuie să respecte și Legea privind piața de capital 297/2004, precum și regulamentele emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM).
În cadrul Pieței Unice europene din care Romania face parte, în domeniul fiscal, provocarea majoră pe termen lung este de a stabili o bază de impozitare comună pentru companii la nivelul Uniunii Europene. Există o experiență pozitivă a aplicării Directivelor adoptate în domeniul impozitării directe, precum tratamentul fiscal al dividendelor plătite companiilor-mama de către filiale, al fuziuinilor transfrontaliere și al plăților dobânzilor și drepturilor de autor între companiile asociate de care România beneficiază ca urmare a aderării la Uniunea Europeană. În perspectiva armonizării obligatorii cu normele europene, Noul Cod fiscal al Romaniei in vigoare de la 1 ianuarie 2007 preia prevederile referitoare la regimul comun care se aplică societăților mama și filialelor acestora din diferitele state membre ale Uniunii Europene pentru distribuția de dividende, in conformitate cu prevederile Directivei nr. 90/435/CEE si cel aplicabil divizărilor, divizărilor parțiale, transferului de active si schimbului de acțiuni între societățile din diferitele state membre, prevazut de Directiva 90/434/CEE.
În data de 23 iulie 1990 a fost adoptată la nivelul Comunității Economice Europene Directiva 90/434 referitoare la sistemul comun de impunere aplicabil fuziunilor, divizărilor, divizărilor parțiale, transferului de active și schimbului de acțiuni între societățile din diferite state membre și cesionarea între statele membre a sediului social al unei Societati Europene sau a unei Asociații Cooperatiste europene aparținând Statelor Membre, cu amendamente aduse în 2005 prin Directiva 19/2005/CEE. Scopul acestei norme europene a fost acela de a determina Statele membre să ia măsuri pentru instituirea unei neutralități fiscale a fuziunilor, divizărilor, aporturilor de active și schimburilor de acțiuni între societăți comerciale din aceste State. Aplicarea acestui regim a fost subordonată unor condiții restrictive referitoare la sediul societăților interesate (rezidentă într-un Stat membru), forma lor juridică (SA, SRL, SCA), supunerea obligatorie la impozitul pe societăți, calculul sultei oferite de societatea absorbantă acționarilor societățiii absorbite, etc. Principala măsură fiscală favorabilă prevazută a fost aceea ca plus-valoarea rezultată cu ocazia restructurărilor să fie impozitată la data efectivă a realizării sale iar nu la momentul operațiunilor. Directiva a prevăzut de asemenea ca acționarii societăților care fuzionează să fie scutiți de orice impozitare referitoare la schimbul de titluri rezultând din fuziune. Această neutralitate fiscală, teroretic obligatorie numai pentru restructurările intracomunitare, se cuvine a fi respectată și pentru operațiunile interne, în scopul de a nu dezechilibra jocul concurenței.
Operațiunile de restructurare vizate de Directiva 90/434 sunt fuziunea, divizarea, aportul de active și schimbul de acțiuni. Fuziunea și divizarea nu atrag nicio impozitare a plus-valorii determinate de diferența între valoarea reală a elementelor de activ transferate (adică cea care ar fi fost fixată dacă aceste elemente ar fi fost vândute în cadrul unei alte operațiuni) și valoarea lor fiscală. Condiția exonerării este ca societatea beneficiară să amortizeze imobilizările primite ținând cont de valoarea contabilă netă, ca și cum fuziunea, divizarea sau aportul de active nu ar fi avut loc. Elementele de activ vor rămâne în Statul societății cedente și vor fi preluate de o structură a societății beneficiare având sediul permanent în acel Stat. Urmărind același principiu, provizioanele și rezervele constituite de către societatea cedentă trebuie să fie preluate, în aceleași condiții de exonerare. De asemenea, preluarea pierderilor se efectuează de aceeași structură stabilă a societății beneficiare care va fi obligatoriu situată în Statul societății care a contribuit cu elementele de activ. Referitor la aporturilor de active, regulile descrise mai sus sunt aplicabile în cazul în care o societate cedează întrega activitate sau o branșă din aceasta cu condiția de a rămâne în funcțiune. Reguli specifice se aplică totuși în situația în care printre bunurile aduse ca aport se află și un sediu permanent situat într-un Stat membru altul decât cel al societății care aduce aportul. Plus-valoarea obținută în urma operațiunii de schimb de acțiuni beneficiază de asemenea de regimul de exonerare fiscală cu condiția reutilizării prețului cesiunii.
Directiva 19/2005/CEE a modificat parțial Directiva 90/434/CEE în scopul ameliorării regimului fiscal aplicabil operațiunilor de restructurare a societăților europene. Modificările propuse, deși fără importanță semnificativă, nu fac decât să amplifice atractivitatea aplicării dispozițiilor Directivei. Având în vedere avantajele evidente care rezultă din aplicarea regimului fiscal european uniform în domeniul fuziunilor și achizițiilor, transpunerea legislației fiscale comunitare în dreptul românesc este nu numai obligatorie dar și binevenită..
Pentru armonizarea legislației țărilor europene în problema fuziunilor, Consiliul Comunității Europene a emis la 9 octombrie 1978 cea de-a treia Directivă (nr. 78/855) privind fuziunile. Aceasta reglementează în detaliu aspectele legate de fuziunea societăților. Astfel, potrivit art. 3 și 4 din Directivă, fuziunea poate fi:
prin absorbție. Este considerată fuziune prin absorbție operațiunea prin care una sau mai multe societăți transferă, ca urmare a dizolvării și lichidării, altei societăți, ansamblul patrimoniului lor de activ și de pasiv, contra atribuirii către acționarii societăților absorbite de acțiuni ale societății absorbante și eventual a unor sume în bani care nu depășesc 10% din valoarea nominală a acțiunilor atribuite, sau, în lipsa valorii nominale, din valoarea lor contabilă.
prin constituirea unei noi societăți. Este considerată fuziune prin constituirea unei noi societăți operația prin care mai multe societăți transferă unei alte societăți, pe care acestea o constituie, ca urmare a dizolvării și lichidării, ansamblul patrimoniului lor de activ și de pasiv, contra atribuirii către acționarii societăților care dispar de acțiuni ale noii societăți si eventual a unei sume de bani care nu depășește 10% din valoarea nominală sau din valoarea lor contabilă. Directiva reglementează în articole distincte cazurile în care o societate deține 90% sau mai din acțiunile societății absorbite:
dacă absorbanta deține 100% din acțiunile absorbitei se aplică prevederile Directivei cu privire la fuziunea prin absorbție,
dacă absorbanta deține peste 90% din acțiunile absorbitei, dar nu 100%, nu este obligatorie aprobarea fuziunii de către adunarea generală a societății absorbante , în anumite condiții, în țara noastră, aspectele juridice ale operațiilor de fuziune sunt precizate într-o formă generală, de Legea nr. 31, din 1990, privind societățile comerciale ( modificată prin O.G. nr. 32, din 1997), în titlul VI, capitolul II.
Cele mai importante aspecte ale acestor prevederi legale românești sunt:
Fuziunea se face prin absorbția unei societăți de către o altă societate sau prin contopirea a două sau mai multor societăți pentru a alcătui o societate nouă;
Fuziunea se poate face și între societăți de forme diferite;
Societățile în lichidare pot figura numai dacă nu a început repartiția între asociați a părților ce li s-ar cuveni din lichidare;
Fuziunea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societății care își încetează existența și transmiterea universală a patrimoniului său către societatea beneficiară, în starea în care se găsește la data fuziunii, în schimbul atribuirii de acțiuni sau de părți sociale ale acestora către asociații societății care încetează și, eventual, a unei sume de bani, care nu poate depăși 10% din valoarea nominală a acțiunilor sau a părților sociale atribuite, în baza hotărârii adunării generale a acționarilor a fiecăreia dintre societățile care participă la fuziune, administratorii acestora întocmesc un proiect de fuziune;
Proiectul de fuziune, semnat de reprezentanții societăților participante, se depune la Registrul Comerțului unde este înmatriculată fiecare societate, însoțit de o declarație a societății/lor care încetează a exista în urma fuziunii, despre modul cum a hotărât să stingă pasivul său/lor.
Administratorii societăților care fuzionează vor pune la dispoziția asociaților:
– proiectul de fuziune;
– darea de seamă a administratorilor, în care se va preciza și raportul de schimb al acțiunilor sau părților sociale; raportul cenzorilor; bilanțul contabil de fuziune;
– evidența contractelor cu valoare de peste 5.000.000 lei, în curs de executare, și repartizarea lor între întreprinderile beneficiare.
La societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se adaugă raportul unuia sau mai multor experți numiți de judecătorul delegat, care își vor da avizul de specialitate asupra fuziunii.
În cazul fuziunii prin absorbție, societatea absorbantă dobândește drepturile și este ținută de obligațiile pe care o absoarbe, iar în cazul fuziunii prin contopire, drepturile și obligațiile societăților care își încetează existența trec asupra noii societăți astfel înființate.
Fuziunile și achizițiile din România vor fi cele mai tentante din Europa Centrală și de Est, urmate la mică distanță.
Totodată, companiile din cele două state sunt considerate principalele ținte de preluare din regiune, pentru fondurile de investiții private. În schimb, cele mai puțin atractive state sunt considerate Macedonia, Republica Moldova și Albania.
Volumul fuziunilor și achizițiilor din Europa Centrală și de Est a crescut semnificativ în ultimii câțiva ani, iar tendința se va menține în următoarele 12 luni, potrivit opiniei a 72% dintre repondenți, în timp ce doar 1% anticipează un declin.
În Cehia, spre exemplu, este anticipat un număr mai mare de tranzacții în domeniul energiei, minerit și utilități, precum și în industrie.
Optimismul oamenilor de afaceri este însă la un nivel minim în privința sectorului produselor alimentare și agriculturii, unde numai 19% dintre participanții la sondaj anticipează un nivel ridicat al activităților.
Marea majoritate a repondenților, respectiv 77%, anticipează că vor face achiziții exclusiv în Europa Centrală și de Est, întrucât există percepția că regiunea are un potențial mai mare de dezvoltare decât restul Uniunii Europene sau alte state occidentale.
Dintre statele din afara regiunii, cea mai atractivă pentru investiții este considerată Germania, ca urmare a puterii economice și a proximității geografice. Germania atrage, de asemenea, o mare parte a exporturilor din Europa Centrală și de Est.
Principala sursă de finanțare a fuziunilor și a achizițiilor o reprezintă, împrumuturile bancare, urmate de resursele interne ale companiilor.
Cele mai mari obstacole în calea fuziunilor și achizițiilor sunt, potrivit raportului, integrarea, negocierile și factorii politici, cu toate că mulți directori de companii au spus că nu au avut dificultăți reale în cursul celor mai recente tranzacții.
Valoarea pietei de fuziuni si achizitii din Romania s-a majorat semnificativ .
Romania se situeaza, in functie de numarul achizitiilor si fuziunilor care au avut loc , in urma pietelor mai dezvoltate, cum ar fi Rusia, Cehia, Polonia, Ungaria si Slovacia.
Liberalizarea pietei de telecomunicatii, a condus la cresterea competitiei si in segmentul telefoniei fixe. Astfel, companiile de telecomunicatii care au evoluat din companii de cablu TV si furnizori de Internet isi consolideaza pozitia pe piata prin fuziuni si achizitii, pentru a-si diversifica serviciile si a castiga o cota pe piata telefoniei fixe.
Dezvoltarea pietei de fuziuni si achizitii a avut loc pe masura ce tot mai multe companii locale si-au continuat consolidarea pe o piata din ce in ce mai competitiva, iar investitorii straini sunt din ce in ce mai atrasi de piata romanesca, avand in vedere calificarea fortei de munca si costurile reduse cu salariile.
Cele mai active sectoare ale industriei din punctul de vedere al fuziunilor si achizitiilor au fost industria prelucratoare, telecomunicatiile, serviciile financiare si industria alimentara si de bauturi. Fluxurile straine de capital vor continua sa creasca, prin fuziuni si achizitii, datorita faptului ca Romania reprezinta o locatie buna pentru mutarea unitatilor de productie a companiilor din Uniunea Europeana, prin prisma costurilor scazute cu salariile si a riscului economic si politic scazut.
Procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana va continua sa modeleze, mediul economic romanesc, ceea ce va duce la cresterea concurentei, si, inevitabil, la o consolidare a pietei prin fuziuni si achizitii.
2.3. Modalități de finanțare a achizițiilor și fuziunilor
Alegerea metodei de finanțare, este în strânsă legătură cu metoda de plată și stabilire a prețului. Majoritatea tranzacțiilor cu firme se bazează pe o structură complexă de finanțare, în care sunt incluse:
• capitalurile proprii pure – autofinanțarea;
• capitaluri proprii, dar și emisiunea de acțiuni și obligațiuni – fonduri hibride sau „cvasiproprii”;
• fonduri împrumutate – datorie mezanină;
• datoria senior
Finanțarea pe baza capitalului propriu
Finanțarea pe baza capitalului propriu presupune existența numerarului (în funcție de capacitatea firmei achizitoare de autofinanțare, fără a afecta rentabilitatea sa financiară – lichiditatea și solvabilitatea), emisiunea de acțiuni comune sau emisiunea de acțiuni preferențiale. Avantajul acestei forme de finanțare rezidă din faptul că firma achizitoare nu este obligată să-și facă, cunoscută decizia unor terțe părți. Cu toate acestea, necesitatea unor fonduri externe poate să apară atât la momentul efectuării plății, cât și în operațiunile de integrare ulterioară a companiilor care fac obiectul tranzacției.
Finanțarea pe bază de fonduri „cvasiproprii”
Această modalitate de finanțare se situează în „zona gri” a finanțării tranzacțiilor cu firme, prezentând atât caracteristici ale finanțării prin capitaluri proprii, cât și ale finanțării prin capitaluri de împrumut. Adică este vorba de emisiunea de acțiuni și obligațiuni purtătoare de anumite drepturi:
• acțiuni preferențiale care pot fi convertite în acțiuni comune sau pot fi răscumpărate la o anumită dată – această metodă de finanțare îmbunătățește structura financiară a firmei, permițându-i să obțină credite suplimentare în viitor; flexibilitatea asociată capitalului propriu este principala caracteristică a acestei metode, derivată din oportunitățile ce le prezintă: putând fi răscumpărate dacă performanțele firmei o permit sau convertite în cazul în care există restricții din perspectiva cash-flow-ului; totodată această metodă este per se un stimulant pentru echipa managerială de a ține cont de interesele investitorilor, fiind purtătoare de venituri;
• obligațiuni convertibile și obligațiuni cu bonuri de subscriere în acțiuni („bonds with warants”) – prezintă aceleași avantaje ca și îndatorarea, până în momentul în care intervine subscrierea de acțiuni; flexibilitatea acestei metode este dată de posibilitatea de a răscumpăra titlurile sau de a le transforma în acțiuni sau se poate opta pentru ambele alternative în cazul obligațiunilor cu bonuri de subscriere în acțiuni; această metodă reprezintă o dublă finanțare, inițial prin îndatorare, iar apoi, dacă subscrierea acțiunilor este o operațiune reușită, prin creșterea capitalului propriu;
• notele de plată în natură („pay în kind notes”) – acestea constituie titluri de natura obligațiunilor al căror cupon se plătește sub forma unei alte obligațiuni.
Tehnici de mobilizare a capitalului imprumutat
Îndatorarea firmei achizitoare poate conduce la valorificarea efectului de pârghie financiară, coroborată cu avantajele fiscale care însoțesc strategiile de îndatorare. Dincolo însă de rentabilitatea financiară antrenată, poate apărea și fenomenul de creștere a riscului companiei. Alegerea metodei de finanțare adecvată rămâne, în definitiv, pe seama arbitrajului dintre rentabilitatea financiarăși risc. Dacă rentabilitatea activelor este superioară costului îndatorării, toate activele economice suplimentare finanțate prin îndatorare creează un câștig ce revine acționarilor și, astfel, crește rentabilitatea capitalului acestora.
Efectul de pârghie este cu atât mai pronunțat, cu cât diferența dintre rentabilitatea economică și costul îndatorării este mai mare. Incidența acestuia asupra rentabilității financiare crește pe măsura sporirii gradului de îndatorare în raport cu capitalurile proprii. Pe termen scurt, îndatorarea este benefică și acționarilor, pentru că beneficiul pe acțiune crește o dată cu îndatorarea, ceea ce generează și creșterea valorii titlurilor. Dar aceste beneficii sunt asociate unor riscuri superioare, ceea ce conduce la necesitatea arbitrajului între câștiguri și riscul îndatorării (risc de faliment, adică imposibilitatea de a face față angajamentelor asociate creanțelor mult prea mari).
Așadar, efectul de levier, favorabil rentabilității financiare se poate inversa, ducând la diminuarea beneficiilor pe acțiune. Dependența prea mare de împrumuturi poate conduce la o nedorită insolvabilitate. Dar îndatorarea este preferată în cazul achizițiilor prin OPC, mai ales în achizițiile ostile, pe fondul beneficiilor previzionate pe care societatea țintă le va aduce și vor servi la acoperirea creanțelor; la termen, firma achizitoare va beneficia de opțiunea de a vinde filialele sau o parte din active („bust up”), în principal pe cele mai rentabile, ceea ce va permite crearea de plusvaloare.
Unele practici speculative ar putea susține aceste calcule, în sensul că anticiparea unei scăderi a ratelor dobânzilor va conduce la creșterea cursurilor și la găsirea unei metode de finanțare mai avantajoasă. Practica de pe marile piețe de capital a confirmat că un rol principal în finanțarea ofertelor publice de preluare le revine tehnicilor de mobilizare a capitalului de împrumut:
• finanțarea prin credite;
• finanțarea prin emisiunea de titluri cu venit fix;
• finanțarea prin emisiunea de obligațiuni („bonds”), obligațiuni murdare („junk bonds”) sau obligațiuni cu randament ridicat („high yield bonds”);
• finanțarea pe datorie („LBO – leveraged buy out”).
Creditul și serviciile adiacente
Finanțarea prin credite presupune achiziționarea unei firme prin intermediul datoriei principale sau senior („senior debt”); credit de legătură („bridge financing”); datorie subordonată sau mezanină („mezzanine debt”); credit pentru fondul de rulment („working capital”). Finanțarea prin credite debutează cu faza ofertei de finanțare („tender financing”). Ea presupune că cel care ia cu împrumut fondurile necesare unei achiziții trebuie să demonstreze propriului acționariat capacitatea de a cumula sumele necesare ofertei. Apoi urmează lansarea apelului la băncile comerciale care se angajează printr-o scrisoare de confirmare să participe la finanțarea operațiunii. În cele mai multe cazuri, aceste împrumuturi sunt garantate cu activele firmei țintă. Scopul acestor garanții vizează acoperirea riscului de faliment al firmei achizitoare, dând posibilitatea băncilor de a prelua aceste active.
Cea mai importantă parte a finanțării o constituie dobânda principală, iar în cazul achizițiilor de dimensiune redusă furnizează totalitatea fondurilor necesare. Acest credit este acordat de către un consorțiu bancar achizitorului, de regulă, pe termen mediu sau lung (între 1 – 8 ani). Acest consorțiu poate insera clauza multidevize și obligația rambursării parțiale, anticipate, în cazul revinderii unor active importante ale firmei țintă. Garanția cu activele firmei țintă poate fi dublată și de acordarea unor drepturi creditorului asupra unor titluri ale firmei achizitoare sau asupra acțiunilor firmei rezultate. Caracteristicile dobânzii senior sunt derivate din faptul că dobânda percepută este cu 1 –3 puncte peste dobânda de bază (LIBOR, PIBOR sau „first rate”); durata mare a creditului (10 ani); prevederea în contract a amortizării împrumutului, cu toate că este lăsată o anumită marjă pentru renegocierea ulterioară a rambursării datoriei; obligația firmei achizitoare de a furniza informații financiare pentru a permite băncilor să urmărească derularea activității companiei achizitoare și să întervină dacă este cazul printr-o renegociere a contractului de împrumut. .
În situația în care, după realizarea tranzacției, acționarii își vând titlurile către firma inițiatoare, intervine necesitatea existenței unor noi fonduri pentru firma achizitoare.
Aceasta se poate realiza prin intermediul unui împrumut sub forma creditului de legătură, care este de regulă pe termen scurt și cu derulare foarte rapidă. Riscul de nerambursare a acestui credit este practic minim, împrumutul acordat de societatea financiară sau bancară (sau consortiu bancar) ce asigură managementul tranzacției fiind rambursat și substituit cu o nouă schemă de finanțare (finanțare definitivă) după preluarea definitivă a controlului firmei țintă.
Finanțarea subordonată sau mezanină
În cazul în care capitalurile proprii și datoria principală nu sunt suficiente, montajul financiar al tranzacției cu firme este completat cu finanțarea mezanină. Aceasta poate fi definită ca o furnizare de fonduri cu o rată înaltă de randament, dar cu garanții reduse, creditorul dobândind adesea posibilitatea convertirii creanțelor sale în acțiuni ale firmei împrumutate. Caracteristicile acestei forme de finanțare derivă din: durata mai mare de rambursare decât în cazul datoriei principale (rambursarea sa fiind subordonată datoriei senior), plata dobânzilor se va efectua după plata dobânzilor asociate creditului senior, riscul finanțării este mai ridicat (ceea ce justifică rata mai mare a dobânzii percepute cu 3- 5% peste dobânda principală).
Finanțarea mezanină este frecvent compusă din titluri obligatare speculative, obligațiuni murdare, obligațiuni convertibile și obligațiuni cu drepturi de cumpărare de acțiuni, creând posibilitatea finanțatorilor de a participa la capitalurile firmei achiziționate.
Finanțarea mezanină și/sau creditul de legătură au ca sursă societățile financiare ce gestionează fonduri de risc („venture capital funds”) sau de bănci de afaceri („merchands banks”), spre deosebire de creditele garantate care sunt oferite de bănci. Sindicalizarea finanțării achizițiilor poate să apară în situația în care o mare instituție financiară preia finanțarea completă a unei OPC, urmănd ca la operațiune să se asocieze alte bănci și societăți financiare.
Pentru asigurarea nevoilor curente de fonduri ale noii companii și, eventual, obținerea unor facilități suplimentare pe termen scurt („facilitate standby”), necesare susținerii planului de afaceri, se recurge la finanțarea fondului de rulment al achizitorului („working capital”).
Finanțarea prin obligațiuni.
În ciuda avantajelor finanțării prin obligațiuni care nu conduc la diluarea controlului asupra noii firme create (ca în situația emisiunii de acțiuni), în finanțarea achizițiilor internaționale, obligațiunile au rol mai limitat, în special datorită dezavantajelor pe care le comportă:
• creează obligații contractuale în ceea ce privește dobânda și amortizarea împrumutului;
• presupune costuri ridicate pentru emisiune;
• procedura finanțării prin obligațiuni este mai degrabă o procedură lentă.
Cea mai inedită implicare a băncilor de investiții în realizarea unei achiziții o constituie finanțarea prin emisiunea de obligațiuni murdare, care a revoluționat piața controlului corporatist. Acestea au un rating scăzut. Ideea utilizării obligațiunilor murdare în achiziții aparține băncii Drexel Burnham Lambert, prin promotorul său Michael Milken, obligațiunile devenind cea mai populară formă de finanțare a preluărilor în anii ’80.
În mod tradițional, finanțarea mezanină viza titluri de creanță nenegociabile plasate companiilor de asigurări, care nu prezentau nici o lichiditate și, implicit, cumpărătorii nu erau în măsură să dicteze propriile condiții. Finanțarea mezanină prin obligațiuni murdare permite firmelor inițiatoare de preluări să beneficieze într-o mai mare măsură de efectul de pârghie financiară. Succesul emisiunilor de astfel de tiluri constă în cotarea obligațiunilor având la bază ideea că prețul primit de investitor pentru riscul pe care și-l asumă era unul foarte bun. Obligațiunile murdare erau garantate cu activele și fluxul de numerar („cash-flow”) al firmei țintă la care se adăugau sumele avansate de inițiator la realizarea finanțării, sub forma fondurilor proprii. Astfel, riscul lor devenea mai mic decât cel al acțiunilor emise de firma achizitoare, iar randamentul foarte ridicat. Studiile care au analizat ratele de eșec la răscumpărarea celor două categorii de titluri (speculative și „sigure”) au stabilit că acestea nu diferă mult, ceea ce nu justifică diferențele de preț constatate pe piață. Obligațiunile murdare au fost emise la început de firme a căror calitate de debitor era îndoielnică. Ele erau denumite îngeri căzători („fallen angels”). Chiar dacă ulterior, aceste rate de eșec la răscumpărare s-au dovedit a fi mult superioare, piața titlurilor speculative a cunoscut un boom semnificativ.
Diversitatea obligațiunilor murdare este vastă, marea majoritate fiind însă emise sub forma obligațiunilor cu dobândă fixă sau nulă („zero coupon bonds”). Ponderea acestora în finanțarea unei achiziții poate ajunge la 40% din valoarea totală a tranzacției.
Succesul utilizării acestei forme de finanțare a fost posibil și pe fondul existenței unor rate reale ale dobânzilor mici, ale vânzării unor active ale firmei țintă, dar și al creșterii activității firmei achiziționate, astfel încât să fie posibilă plata dobânzilor și a principalului. În situația în care condițiile economice se înrăutățeau brusc sau cumpărătorul evalua greșit activele, valoarea obligațiunilor murdare înregistra o scădere bruscă, generând pierderi semnificative pentru speculatori („raiders”).
Finanțarea achizițiilor prin datorie (LBO – „leverage buy out”)
Dezvoltate în perioada anilor ’80, afacerile de achiziții pe datorie au devenit tot mai standardizate, generând o adevărată industrie. Această tehnică de finanțare presupune cumpărarea pachetului de control al unei firme pe bază de fonduri împrumutate, gajul fiind constituit din activele firmei țintă. Achizițiile prin LBO nu numai că erau finanțate prin împrumuturi, dar inițiatorul (raiderul) se înființa, deseori, doar în scopul de a lansa oferte de cumpărare, dispunând de un capital redus și nedeținând alte afaceri. Astfel de operațiuni speculative se caracterizează printr-un puternic efect de levier, căruia îi corespunde și o componentă majoră de risc, datorată în special modului de finanțare: fondurile sunt în general asigurate prin emisiunea de obligațiuni murdare („junk bonds”).
Motivele principale care au stat la baza dezvoltării acestui gen de tranzacții sunt:
eșecul prezumției anilor ’60 conform căreia un management eficient poate, prin aptitudinile sale, să creeze valoare chiar și într-un grup foarte diversificat, cuprinzând afaceri fără nici o legătură între ele. Însă de multe ori, capitalizarea bursieră a unui conglomerat era mai mică decât suma valorilor companiilor din portofoliu luate separat, ceea ce a creat o anumită presiune în direcția vânzării acestuia în întregime sau a unor firme componente. Alte stimulente în această direcție au fost dificultățile financiare care au intervenit în cazul unor achiziții finanțate prin datorie sau slaba performanță a unei firme cumpărate anterior.
• disponibilitatea finanțării: cu câteva decenii înainte era imposibil pentru un întreprinzător lipsit de capitaluri corespunzătoare să inițieze o achiziție importantă.
Însă diversele instituții financiare au înțeles repede că aceste operațiuni pot constitui o nișă de piață foarte activă. Aceasta a dus la o adevărată competiție între ele pentru crearea unor instrumente financiare cât mai adaptate noilor nevoi ale pieței.
• interesele aflate în joc:
pentru băncile care acordă credite, operațiunile reprezintă o sursă importantă de profituri din două direcții principale: pe de o parte, dobânzile la credite, pe de altă parte, comisioanele mari acumulate pentru o serie de servicii prestate –avansuri de fonduri, managementul finanțării, garantarea și plasarea de obligațiuni murdare, asistența financiară etc. În unele cazuri băncile pot câștiga și prin participarea directă la capital;
investitorii în obligațiuni obțin profituri din diferența substanțială de dobândă față de nivelul pieței și în condițiile unui grad acceptabil de risc;
inițiatorii achiziției beneficiază de efectul de levier financiar, pe care aceste operațiuni îl au asupra acțiunilor societății vizate;
vechii acționari (cei ai firmei vizate) pot să obțină beneficii în urma operațiunii: ei pot să vândă titlurile pe care le dețin, la cursuri net superioare, prețurile crescând și mai mult dacă apare concurența între mai mulți ofertanți.
• apariția teoriei de agent care, pornind de la conflictul latent existent între conducere și acționari, prezintă LBO ca pe unul din cele mai bune instrumente de limitare a autonomiei manageriale.
Achizițiile pe datorie pot îmbrăca diverse forme:
Achiziția managerială internă – MBO („management buy-out”) reprezintă cumpărarea unei companii de către managerii acesteia cu sprijinul financiar al unor terți;
Achiziția managerială externă – MBI („management buy-in”), reprezintă cumpărarea unei companii de către managerii altei firme cu sprijinul financiar al unor terți. Această tehnică este destul de riscantă datorită lipsei de informații legate de firma achiziționată. De aceea se folosește în combinație cu MBO, rezultând o combinație cunoscută sub numele de achiziție managerială. Existența unui grad de îndatorare îi va obliga pe manageri să utilizeze în mod regulat sume pentru rambursarea datoriei internă/externă („buy-in/buy-out”) sau, cum mai este cunoscută în jargonul financiar, „bimbo”;
Achiziția internă a angajaților – EBO („employees buy-out”) reprezintă cumpărarea firmei de către angajații din departamentele operative ale firmei;
Achiziția internă a managementului și a angajaților – MEBO („managerial and employees buy-out”) reprezintă o combinare a achiziției manageriale interne și a achiziției interne a angajaților;
Achiziția managerială creditată – LMBO („leverage management buy-out”) reprezintă o preluare a unei firme de către managementul acesteia cu ajutorul unei finanțări externe, obținută prin intermediul unor instrumente de datorie cu grad ridicat de risc.
Acestea au constituit o alternativă de achiziționare a companiilor cotate pe piețele bursiere, fiind în unele cazuri un răspuns la ofertele ostile de preluare, în timp ce în alte cazuri a revenit însuși managementului firmei țintă, întrucât programele de privatizare lansate în unele state au condus la preluarea de către manageri – investitori a societăților de stat.
Derularea unei tranzacții LBO presupune parcurgerea unor etape:
• Organizarea preluării: inițiatorul contactează un grup de investitori ale căror capitaluri ar trebui să fie îndeajuns de mari încât să asigure atragerea de resurse financiare suplimentare care să asigure succesul operațiunii. Aceste resurse suplimentare se prezintă sub forma unui credit reînnoibil acordat de o instituție financiară importantă și certificat de aceasta printr-o scrisoare de confirmare.
Fondurile sunt garantate cu activele firmei țintă, iar atunci când operațiunea eșuează intră în vigoare, de regulă, o clauză de suspendare. Succesul primei etape depinde de capacitatea de mobilizare a unor sume mari într-un răstimp foarte scurt (aceste sume pot atinge valori de miliarde de dolari fiind atrase pe durata unui week-end și în cea mai strictă confidențialitate).
• Finanțarea: se derulează într-un timp mai lung. Ea implică crearea unei noi companii
(un holding finanțat cu capital propriu), credite garantate, credite negarantate și credite intermediate. Capitalul propriu reprezintă 10-30% din finanțarea totală și poate consta în sume cash, acțiuni comune și acțiuni preferențiale. Uneori se utilizează așa-numitele acțiuni dulci („sweet equity”) prin care se acordă condiții privilegiate unor participanți. Mărimea capitalului propriu utilizat este limitată pentru ca investitorii să profite de efectul de pârghie financiară scontat. Însă asociații (creditorii) adeseori preferă implicarea inițiatorului cu o cotă mai mare de capital propriu, pornind de la premisa că un efect de pârghie mare presupune și un risc mare. În mod cert însă, un număr prea mare de participanți la finanțare nu este binevenit, deoarece scopul LBO este de a concentra acționarul, de a crea valoarea de piață a firmei și de a o revinde la un preț mai bun după o anumită perioadă de timp.
Datoria principală („senior debt” sau emisiunea de obligațiuni senioare) este partea cea mai importantă a finanțării (de obicei, circa 50-80% din totalul finanțării) și constă dintr-un credit sindicalizat acordat firmei cumpărătoare de către un consorțiu bancar, cu o scadență mai mică, de regulă, de 5-7 ani. Contractul de emisiune este elaborat ținând cont de necesitățile operațiunilor și este susținut de garanții solide, care se referă la activele țintei sau ale achizitorului.
Datoria subordonată („junior debt” sau emisiunea de obligațiuni senioare) intervine atunci când capitalurile proprii și datoria principală nu sunt suficiente pentru a acoperi costul finanțării unui LBO. Creditele au o perioadă mai lungă decât cele anterioare. Maturitatea mai mare și faptul că sunt negarantate cu active le conferă un grad sporit de risc față de cele garantate. Contractarea acestui tip de credite se face de regulă prin emisiunea de titluri obligatare speculative sau de obligațiuni convertibile. În ultimii ani un nou val de titluri speculative și-au făcut apariția. Ele au ca principală caracteristică rata progresivă a dobânzii sau dobânda variabilă stabilită în funcție de prețul titlului de piață.
• Valorificarea investiției făcute prin LBO: imediat după reușita OPC, noii proprietari procedează la vânzarea unora dintre activele firmei pentru a-și procura fonduri cu care să-și plătească datoriile. Ulterior, după o perioadă de restructurare și reorganizare, când firma achiziționată ajunge la o poziție mai bună pe piață, poate avea loc revânzarea acesteia cu profit. Există practic două modalități în acest sens: fie vânzarea firmei pe bucăți („bust-up”), astfel încât suma valorii componentelor vândute să fie mai mare decât valoarea de achiziție a întregii firme, fie punerea pe picioare a companiei cumpărate („build-up”), ridicarea valorii sale de piață și apoi revânzarea în întregime.
2.4. Efectele fuziunii și achiziției de firme
Tranzacțiile inter-firme sunt operațiuni cu valori mobiliare, prin care se realizează redistribuirea între participanți a drepturilor de control asupra uneia sau a mai multor firme. Ele pot avea ca obiect achiziționarea unui pachet de acțiuni la o anumită firmă (achiziție), cumpărarea integrală a unei firme de către alta (absorbtie) sau unirea a două sau mai multe firme într-o nouă societate (fuziune).
Importanța acordată acestor procese derivă din dubla natură a acțiunii, ca valoare mobiliară, care, pe de o parte, este un activ financiar purtător de dividende ale firmei emitente, iar pe de altă parte, acțiunile sunt instrumente de exercitare a puterii, de acaparare a pozițiilor de control. Într-adevăr, piața tranzacțiilor cu firme este, de fapt, o piață de control, achizițiile și fuziunile internaționale fiind veritabile „arme de control în concurența industrială, comercială și financiară globală”.
Firmele deschise pot oricând face obiectul unor încercări de preluare din partea unui terț, preluare care dacă este reușită duce, de regulă, la schimbarea echipei manageriale. Ca atare, pe această piață echipele de management ale firmelor se află în concurență directă, ceea ce impulsionează eforturile lor pentru obținerea unor performanțe cât mai ridicate. Drept urmare, prestația managerilor reflectată în scăderea cursului acțiunilor firmei respective, poate fi „penalizată” printr-o achiziție, urmată de restructurarea managementului.
Dacă logica industrială și logica financiară joacă roluri complementare în strategia creșterii externe, există situații în care achizițiile și fuziunile sunt motivate de factori pur financiari. Speculația cu firme a cunoscut perioade de efervescență începând cu anii ’80, pe măsura adâncirii procesului de globalizare a piețelor de capital. Acest fenomen a generat interpretări contradictorii. Este vorba, în esență, de cumpărarea unor firme subevaluate pe piața de capital, restructurarea lor în vederea creșterii rentabilității și, implicit, a valorii de piață, urmând a fi revândute ulterior la rate superioare de profit.
Aceste operațiuni, favorizate uneori de efectele de multiplicator financiar și de manevre fiscale, se înscriu într-o optică pe termen scurt.
Contradicția dintre motivația industrială (productivă) și financiară (neproductivă) în dezvoltarea fuziunilor și achizițiilor se regăsește în literatura de specialitate. Autori precum Yale Brazen, de exemplu, consideră că aceste procese joacă un rol pozitiv în economie, contribuind la o mai bună alocare a resurselor și la adaptarea dimensiunii firmelor și ale pieței, în raport cu schimbările care se produc în structura cererii, tehnologiei și condițiilor de concurență. Pe de altă parte, William J. Baumont, consideră că achizițiile sunt determinate de o caracteristică mai generală a societății contemporane: tendința întreprinzătorilor de a dobândi rente, o acțiune tipic neproductivă, dar care nu contravine, neapărat, regulilor economiei de piață. O expresie a acestei tendințe o reprezintă fenomenul de deturnare a competenței manageriale dinspre activități productive spre domeniul financiar, constatat în perioada de boom a tranzacțiilor cu firme din ultimele două decenii.
În ultimă instanță, fuziunile și achizițiile societăților transnaționale vizează lupta pentru putere, tendința de a surclasa concurența, de a acapara piețe internaționale și de a dobândi o poziție dominantă în lumea afacerilor globale. Acest fenomen duce la crearea mega-grupurilor de firme, a căror consistență internă este asigurată prin sisteme de participații financiare eficiente. Complexitatea acestor operațiuni necesită, așadar, o strategie bine conturată, delimitarea clară a etapelor ce trebuie urmate: alcătuirea echipei de achiziție și stabilirea responsabilităților, colectarea și sortarea informațiilor de pe piață cu scopul selectării companiilor potențiale ținte, evaluarea acestora și a costurilor și beneficiilor induse de o probabilă tranzacție cu acestea, finanțarea tranzacției, semnarea contractului și integrarea post-achiziție. Toate acestea comportă costuri financiare uriașe ce trebuie avute în vedere dincolo de operaționalitatea și rapiditatea cu care trebuie să se acționeze.
Efectele unei operațiuni de fuziune rezultă în termeni generali din textul legii potrivit căreia fuziunea antrenează dizolvarea fără lichidare a societăților care dispar și transmiterea universală a patrimoniului acestora către societatea absorbantă sau nou înființată, în starea în care acesta se află la data realizării definitive a operațiunii. în același timp, asociații sau acționarii societăților care dispar dobândesc calitatea de asociat sau acționar al societății absorbante sau nou înființate, în condițiile fixate prin documentele de fuziune.
Pe lângă aceste efecte de principiu, fuziunea are consecințe diverse asupra partenerilor societăților implicate in fuziune: conduceri de societăți, asociați sau acționari, salariați sau terți.
Este foarte important să se stabilească cu claritate data la care se pot lua în considerare aceste efecte ale fuziunii pentru a se examina consecințele.
Efectele unei operațiuni de fuziune rezultă în termeni generali din textul legii potrivit căreia fuziunea antrenează dizolvarea fără lichidare a societăților care dispar și transmiterea universală a patrimoniului acestora către societatea absorbantă sau nou înființată, în starea în care acesta se află la data realizării definitive a operațiunii. în același timp, asociații sau acționarii societăților care dispar dobândesc calitatea de asociat sau acționar al societății absorbante sau nou înființate, în condițiile fixate prin documentele de fuziune.
Pe lângă aceste efecte de principiu, fuziunea are consecințe diverse asupra partenerilor societăților implicate in fuziune: conduceri de societăți, asociați sau acționari, salariați sau terți.
Este foarte important să se stabilească cu claritate data la care se pot lua în considerare aceste efecte ale fuziunii pentru a se examina consecințele
Fuziunea este un proces relativ lung, împărțit într-o serie de etape importante. Este necesar să se știe care document sau care formalități marchează momentul realizării definitive a fuziunii. Legea societăților comerciale reglementează această problemă enunțând un principiu (art. 243).
Fuziunea se consideră că a avut loc:
In cazul fuziunii prin contopire, la data înmatriculării în Registrul Comerțului a noii societăți;
în cazul fuziunii prin absorbție, la data înscrierii în Registrul Comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului al societății absorbante.
În practică însă, aplicarea acestui principiu ridică destule probleme: în plan juridic, având în vedere că în întreaga perioadă prealabilă operațiunilor de înregistrare menționate, precum și după aceste operațiuni au loc acțiuni pentru realizarea fuziunii ( protocoale de predare – preluare) sau pot fi făcute opoziții la înregistrările respective, altfel spus pot apărea evenimente a căror tratare sau rezolvare pun în discuție aplicarea principiului retroactivității.
Efectele unei operațiuni de fuziune rezultă în termeni generali din textul legii potrivit căreia fuziunea antrenează dizolvarea fără lichidare a societăților care dispar și transmiterea universală a patrimoniului acestora către societatea absorbantă sau nou înființată, în starea în care acesta se află la data realizării definitive a operațiunii. în același timp, asociații sau acționarii societăților care dispar dobândesc calitatea de asociat sau acționar al societății absorbante sau nou înființate, în condițiile fixate prin documentele de fuziune.
Pe lângă aceste efecte de principiu, fuziunea are consecințe diverse asupra partenerilor societăților implicate in fuziune: conduceri de societăți, asociați sau acționari, salariați sau terți.
Este foarte important să se stabilească cu claritate data la care se pot lua în considerare aceste efecte ale fuziunii pentru a se examina consecințele.
Efectele fuziunii asupra structurilor de conducere ale societăților participante
Repartizarea puterii în societatea nou înființată sau absorbantă prin cooptarea unor conducători ai societăților care dispar nu ridică probleme deosebite, aceasta fiind obiect al negocierii încă din faza prealabilă fuziunii.
Efectele fuziunii asupra acționarilor și/sau asociaților
Deși teoretic, efectele fuziunii asupra acționarilor sau asociaților societăților care dispar sunt logice și simple: aceștia devin acționari ai societății absorbante sau nou înființate, în practică, însă, apar situații particulare legate fie de natura participației, fie de natura titlurilor deținute de acționari sau asociații societăților care dispar.
Principiul general este că asociații sau acționarii societăților care transmit patrimoniul lor către societatea absorbantă sau nou înființată primesc în schimb acțiuni sau părți sociale în aceste societăți beneficiare; ei pot fi remunerați, de asemenea, printr-o sumă de bani (sultă) care însă nu poate depăși 10% din valoarea nominală a titlurilor nou emise de absorbantă sau de societatea nou înființată.
Față de legislația în vigoare poate apărea efectul de „prag" care duce la punerea în discuție fuziunii, și anume:
Depășirea pragului de 10% în ce privește mărimea sultei face ca operațiunea respectivă să-și piardă caracterul de fuziune;
Depășirea numărului legal de asociați în cazul în care absorbanta este o societate cu răspundere limitată poate conduce la neînregistrarea sau dizolvarea automată a acesteia.
Efectele fuziunii asupra acționarilor diferă și în funcție de tipul fuziunii. In cazul fuziunii concepute ca mijloc de plată, de exemplu, aceasta nu este în realitate decât un mijloc special de a plăti vânzătorul in titluri pe care acesta le poate negocia pe piață și transforma în bani; este tipul fuziune prin care o afacere este plătită cu o altă afacere. Paritatea echitabilă, în acest caz, este cea care va face ca după revânzarea titlurilor vânzătorul să-și fi încasat prețul rezultat din negociere.
În multe cazuri, fuziunea reprezintă faza finală a unei apropieri programate deja între diferite societăți, constând în participarea unei societăți la capitalul celeilalte:
Societatea absorbantă poate deține o participație in societatea absorbită;
Societatea absorbită poate deține o participație în societatea absorbantă;
Societățile, absorbanta și absorbita, dețin participații reciproce.
Nici o acțiune a societății absorbante nu este schimbată contra acțiunilor societății absorbite deținute fie de însăși societatea absorbantă sau de o persoană care acționează în nume propriu dar în contul societății, fie de însăși societatea absorbită sau de o persoană care acționează în nume propriu dar în contul societății.
Societatea absorbantă deține o participație în capitalul societății absorbite. Potrivit acestui incipiu, asociații societății absorbite devin asociați ai societății absorbante; rezultă că societatea absorbantă, figurând printre asociații societății absorbite, este firesc ca prin fuziune să primească propriile sale titluri de schimb.
Dobândirea de către o societate comercială a propriilor sale acțiuni este însă supusă unor restricții legale. În astfel de situații societățile ar putea proceda la anumite tranzacții prin care să spară participarea absorbantei în absorbită. Se aplică în acest caz tehnica denumita „fuziune -acționare", în care societățile convin asupra următorului montaj: – atribuirea către societatea absorbantă a unei părți din patrimoniul societății absorbite, parte ce corespunde valorii acțiunilor pe care absorbanta le deține în absorbită; fuziunea propriu-zisă pe baza patrimoniului și a aportului care a rămas la absorbită.
Juridic, acest tip de fuziune presupune parcurgerea a două etape: o lichidare parțială a societății absorbite pentru partea din patrimoniu corespunzătoare cotei de participare a absorbantei în :absorbită, urmată de o fuziune propriu-zisă. Din rațiuni fiscale și de procedură această tehnică este citată.
În aceste situații se aplică tehnica denumită „fuziune – renunțare", care constă în aceea că societatea absorbantă limitează creșterea capitalului său la numărul de titluri strict necesare pentru remunerarea celorlalți acționari sau asociați ai societății absorbite, deci nu și pentru remunerarea ei însăși, deci și ea are calitatea de asociat.
Societatea absorbită deține o participație în capitalul societății absorbante. Prin admiterea universală a patrimoniului ca urmare a fuziunii, societatea absorbantă este pusă în situația să primească ca aport propriile sale acțiuni înregistrate în contabilitatea societății absorbite, i acest caz, societatea absorbită procedează la transmiterea patrimoniului în condiții normale, deci înclusiv titlurile pe care ea le deține în capitalul societății absorbante. Societatea absorbantă primește activul absorbitei, deci inclusiv titlurile proprii, dar procedează imediat la anularea acestora.
Societățile, absorbantă și absorbită, dețin participații reciproce. în această situație ,procedura de urmat este o combinare a primelor două ipoteze de mai sus. Societatea absorbantă va roceda într-o primă etapă la o fuziune – renunțare pentru a neutraliza efectele participării sale în apitalul societății absorbite, apoi va proceda la o reducere de capital pentru a neutraliza efectele articipației pe care societatea absorbită o deține în capitalul său.
În societățile pe acțiuni anumite titluri pot conferi deținătorilor drepturi specifice, cum ar fi: acțiuni cu drept de vot dublu, acțiuni cu dividende prioritare fără drept de vot, certificate de investiții, părți cuvenite fondatorilor etc. Acțiunile cu drept dublu de vot care semnifică că „puterea de vot a fiecărui acționar este direct proporțională cu numărul de acțiuni pe care le deține în totalul acțiunilor societății, stimulează reducerea dispersiei proprietății și menținerea controlului asupra capitalului societății", iar acțiunile prioritare și acțiunile cu dividende prioritare fără drept de vot „au fost create in scopul asigurării fluxului de resurse de finanțare fără a modifica structura de putere în conducerea societății." Efectele fuziunii față de destinatarii unor astfel de titluri sunt diferite.
Efectele fuziunii asupra salariaților
Efectele fuziunii asupra salariaților se referă la modificările inerente ale contractelor de muncă și la organele colective ale salariaților.
Efectele fuziunii vizavi de terți
Fuziunea între două sau mai multe societăți produce efecte asupra tuturor partenerilor de tranzacții comerciale, financiare sau de altă natură, clienți, furnizori, finanțatori, sau concurenți ai societăților în fuziune.
CAPITOLUL III
REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A ACHIZIȚIILOR ȘI FUZIUNILOR
3.1. Fuziunea SC Cometex SA Suceava– SC Nada Florilor Altex SA Fălticeni
Preambul
Având în vedere:
Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor COMETEX S.A. nr. …… din data de …………………………. 2005;
Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A. nr. …………. din data de ……………………… 2005
În temeiul dispozițiilor
Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066/17.11.2004, numită în cele ce urmează Legea nr. 31/1990 (r2);
Legii contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 629/2002, numită în cele ce urmează Legea nr. 82/1991;
Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1376/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare, dizolvare și lichidare a societăților comerciale, precum și retragerea sau excluderea unor asociați din cadrul societăților comerciale și tratamentul fiscal al acestora, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1012/03.11.2004, numit în cele ce urmează Ordinul nr. 1376/2004;
Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 571/29.06.2004
Legii concurenței nr. 21/1996 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 88/1996, cu modificările și completările ulterioare;
Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 927/2003 cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanței de Urgență nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în Monitorul Oficial nr. 22/2003, numită în cele ce urmează OUG nr. 75/1999;
Codului Muncii, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 72/2003,
Acționarii fiecăreia dintre societățile implicate în fuziune au hotărât și aprobat, de principiu, fuziunea prin absorbție a S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A, în calitate de societate absorbită, de către S.C. COMETEX S.A., în calitate de societate absorbantă și au mandatat administratorii cu întocmirea prezentului Proiect de Fuziune.
Consiliile de Administrație ale S.C. COMETEX S.A. și ale S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A. au fost însărcinate de către prin Hotărârile Adunărilor Generale Extraordinare din nr. ………. din …………………… a S.C. COMETEX S.A., respectiv ……………… a S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A. să întocmească proiectul de fuziune prin absorbție în conformitate cu art. 241 din Legea nr. 31/1990 (r2).
Conținutul acestui proiect de fuziune prin absorbție a societății NADA FLORILOR ALTEX de către societatea COMETEX a fost aprobat de către Consiliul de Administrație al S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A. prin Decizia nr. …………. din data de ……………….. și de către Consiliul de Administrație al S.C. COMETEX S.A. prin Decizia nr. ………. din data de ………………
După avizarea de către judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, proiectul de fuziune va fi prezentat Adunărilor Generale Extraordinare ale societăților implicate în fuziune spre aprobare.
Definiții
Tabelul nr.4.1.
Termenii definiți în preambulul prezentului Proiect de Fuziune vor avea semnificația stabilită în respectivul preambul.
Forma, Denumirea, Sediul Social și alte Elemente de Identificare ale Societăților Implicate în Fuziune
Societatea Absorbantă – COMETEX S.A.
Tabelul nr.4.2.
Tabelul nr.4.3.
* Acțiunile emise de COMETEX sunt liber transferabile și admise la tranzacționare în cadrul Bursei de Valori București, această structură a acționariatului fiind supusă schimbărilor până la data fuziunii. Efectele fuziunii se vor produce asupra acționarilor înregistrați la data de înregistrare, stabilită în conformitate cu prevederile art. 238 alin. 1 din Legea 297/2004
Societatea Absorbită – NADA FLORILOR ALTEX S.A.
Tabelul nr.4.4.
Fundamentarea și Condițiile Fuziunii. Efectele Fuziunii
Temei legal
Prezentul Proiect de Fuziune a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 241 și următoarele din Legea nr. 31/1990, în baza Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. COMETEX S.A. nr. ……… din data de …………………………… și a Hotărârii Adunării Generale a Extraordinare a Acționarilor S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A. nr. …………………………….
Modalitatea de Realizare a Fuziunii. Efectele Fuziunii
Fuziunea se va realiza prin absorbția societății NADA FLORILOR ALTEX de către societatea COMETEX.
Efectele fuziunii se vor produce, în temeiul art. 240 și 249 lit. b din Legea 31/1990 (r2), la data înregistrării în Registrul Comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social al Societății Absorbante.
Fuziunea se face cu transmiterea integrală a patrimoniului Societății Absorbite către Societatea Absorbantă, cu toate drepturile și obligațiile pe care le are în starea în care se află la Data Fuziunii. Societatea Absorbantă va dobândi drepturile și va fi ținută de obligațiile Societății Absorbite în cadrul procesului de fuziune.
În cadrul procesului de fuziune, Societatea Absorbită își va înceta existența pierzându-și personalitatea juridică și se va dizolva fără lichidare, urmând a fi radiată din Registrul Comerțului.
În schimbul acțiunilor deținute la Societatea Absorbită, acționarii acesteia vor dobândi acțiuni la Societatea Absorbantă.
După realizarea fuziunii, Societatea Absorbantă are obligația de a solicita operarea în cărțile funciare a modificărilor intervenite în ceea ce privește titularul drepturilor de proprietate și a tuturor celorlalte drepturi care fac obiectul înscrierii în Cartea Funciară asupra imobilelor Societății Absorbite, respectiv înlocuirea denumirii Societății Absorbite cu denumirea Societății Absorbante.
După realizarea fuziunii societatea COMETEX va fi guvernată în continuare de legile din România.
Fundamentarea Economică și Condițiile Fuziunii
Societatea COMETEX este o societate cu tradiție în domeniul inchirierii de spatii comerciale, remarcându-se nu numai pe plan local, cât și la nivel național dispunând de un potențial economic, și de piață ridicat
La rândul său SC NADA FLORILOR ALTEX SA activează în domeniul inchirierii de spatii comerciale
Având în vedere că ambele Societăți Implicate în Fuziune au ca obiect principal de activitate………………………………….., activitatea acestora este pe deplin compatibilă.
Ambele Societăți Implicate în Fuziune sunt societati afiliate , Dan Ostahie – actionarul majoritar la SC NADA FLORILOR SA – este actionar unic in cadrul SC ALTEX IMPEX – actionar majoritar la SC COMETEX SA, ca cele 2 societati au acelasi obiect de activitate, ca ambele detin in patrimoniu si administrare un Centru Comercial , locatii aflate la o distanta de mai putin de 30 km una de cealalata, astfel încât motivația fuziunii proiectate este aceea de a simplifica procesul decizional, de a fluidiza procesul de execuție și de a reduce costurile administrative, prin formarea unei structuri unice în care să fie angrenate toate forțele societăților implicate.
Ținând cont de faptul că cele 2 societati sunt societati afiliate , structura economică a grupului de societăți comerciale nu se va modifica.
În urma fuziunii, societatea COMETEX își va consolida poziția pe piața imobiliara din România, devenind astfel o prezență mai importantă pe piața develeperilor, putând concura cu succes la nivel național cu cele mai importante companii în domeniu.
Alături de motivația fuziunii de mai sus, la baza acesteia au stat următoarele rațiuni economice și de strategie comercială:
se va eficientiza actul de decizie managerial, datorită experienței profesionale și manageriale care există în Societățile Implicate în Fuziune și care va fi utilizată la un randament mai ridicat de către COMETEX;
va determina o mai bună politică de marketing pentru cele două Societăți Implicate în Fuziune
în schimbul acțiunilor deținute la Societatea Absorbită acționarii acesteia vor primi acțiuni la Societatea Absorbantă, beneficiind astfel de avantajele listării pe RASDAQ determinate în primul rând de sporirea gradului de lichiditate și atractivitate a COMETEX pe piața de capital, precum și de creșterea capitalizării emitentului de valori mobiliare;
o mai bună utilizare a facilitatilor și forței de muncă existente sau o reducere a costurilor unitare de achiziție a materilor prime prin creșterea volumului;
va crește capacitatea de desfacere și nivelul vânzărilor, ceea ce va determina implicit creșterea beneficiilor..
va crește puterea de negociere a societății COMETEX cu furnizorii, cu clienții și cu instituțiile financiare și de credit;
fuziunea va contribui la o mai bună alocare a resurselor la nivelul Societății Absorbante;
se vor elimina paralelismele din cadrul structurilor administrative ale societăților care fuzionează;
unirea celor doua patrimonii va duce la mărirea puterii financiare necesară contractării de credite bancare cu dobânzi mai mici, și indirect efectuarea de economii utile derulării în bune condiții a activităților.
Modalitatea de Predare a Acțiunilor și Data de la care Acestea Dau Dreptul la Dividende
Noile acțiuni emise de Societatea Absorbantă și înregistrarea acționarilor.
În urma fuziunii Societatea Absorbantă va emite noi acțiuni la valoarea nominală de 10.000 RON și în numărul precizat la punctul 9 din prezentul Proiect de Fuziune.
Acționarii Societății Absorbite vor primi acțiuni ale Societății Absorbante conform raportului de schimb al acțiunilor precizat la punctul 8 din prezentul Proiect de Fuziune.
Acțiunile emise de societatea COMETEX sunt tranzacționate pe RASDAQ și sunt înregistrate și depozitate de către Registrul REGISCO. În aceste condiții, acționarii Societății Absorbite vor deveni titularii acțiunilor nou emise de Societatea Absorbantă la data înscrierii acestora în registrul acționarilor Societății Absorbante ținut de Registrul REGISCO în conformitate cu reglementările C.N.V.M.
La data realizării fuziunii, acționarii Societății Absorbite vor primi un număr întreg de acțiuni nou emise de Societatea Absorbantă, determinat prin rotunjirea până la cel mai apropiat număr întreg a numărului rezultat din înmulțirea numărului de acțiuni deținut de aceștia la Societatea Absorbită cu raportul de schimb.
Dreptul la Dividende
Noile acțiuni emise de Societatea Absorbantă ca efect al fuziunii și distribuite acționarilor Societății Absorbite dau dreptul la dividende în condițiile prevăzute de art. 238 din Legea nr. 297/2004.
La data realizării fuziunii, acționarii Societății Absorbite pierd dreptul la dividende în această societate și dobândesc dreptul la dividende în Societatea Absorbantă, proporțional cu cota de participare a fiecăruia la capitalul social al Societății Absorbante.
Data Fuziunii
Fuziunea dintre COMETEX și NADA FLORILOR ALTEX are loc la data înscrierii în Registrul Comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social al Societății Absorbante.
Alte Date care Prezintă Interes pentru Fuziune
Actul adițional modificator al actului constitutiv al Societății Absorbante va fi întocmit în baza prezentului Proiect de Fuziune și a hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale acționarilor Societăților Implicate în Fuziune privind aprobarea executării fuziunii și va fi înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului SUCEAVA după aprobarea acestuia de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor.
Toate cauzele aflate pe rolul instanțelor în care Societatea Absorbită este parte vor continua prin preluarea calității procesuale de către Societatea Absorbantă. De asemenea, toate contractele în derulare, vor fi preluate de Societatea Absorbantă.
Administratorii Societăților Implicate în Fuziune declară că fuziunea nu are ca efect mărirea obligațiilor acționarilor nici uneia dintre societăți.
Drepturile și obligațiile izvorâte din contractele individuale de muncă ale salariaților Societății Absorbite vor fi transferate integral, în temeiul art. 169 din Codul Muncii, Societății Absorbante. După realizarea fuziunii contractele individuale de muncă ale angajaților vor fi renumerotate.
Personalul Societății Absorbite va fi redistribuit în Societatea Absorbantă, cu sarcini concrete, în funcție de pregatirea și experiența profesională.
Societatea Absorbantă își va păstra sediul și obiectul de activitatea, precum și structura administrativă
Cheltuielile necesare fuziunii vor fi suportate de Societatea Absorbantă.
Prezentul Proiect de Fuziune a fost întocmit în baza mandatului dat administratorilor de către acționarii Societăților Implicate în Fuziune.
În țara noastră, operațiile de fuziune sunt reglementate, din punct de vedere juridic, de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 republicată, iar din punct de vedere contabil, de Ordinul 1223/12.06.1998 al Ministerului Finanțelor.
Aceste reglemantări precizează că fuziunea se poate realiza prin absorbirea unei societăți comerciale de către o altă societate comercială sau prin contopirea a două sau mai multe societăti comerciale.
Operațiunile care se efectuează cu ocazia fuziunii prin absorbție sunt:
Inventarierea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv ale societăților comerciale care fuzionează înregistrarea rezultatelor inventarierii și ale evaluării;
Întocmirea situațiilor financiare detaliate sau simplificate, după caz, potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene aprobate prin OMFP nr.3055/2009;
Evaluarea globală a societăților (determinarea aportului net)
Pentru evaluarea societăților intrate în fuziune se poate folosi una din următoarele metode:
metoda patrimoniului sau metoda activului net ;
metoda bursieră;
metoda bazată pe rezultate;
metode mixte ;
metode bazate pe fluxul financiar sau cash-flow- ului .
Valoarea globală a societății stabilită prin una din metodele menționate , reprezintă valoarea aportului net de fuziune al fiecărei societăți întrate în fuziune. Pe baza acestei valori se stabilește raportul de schimb.
Valoarea activului net contabil este egală cu valoarea aportului net numai în cazul în care s-a folosit metoda patrimonială de evaluare globală a societății.
În cazul în care cele două valori nu sunt egale, la societatea absorbită sau intrată în contopire diferențele sunt recunoscute ca elemente de câștiguri sau pierderi din fuziune astfel:
dacă valoarea aportului net este mai mare decât activul net contabil , diferența este recunoscută ca profit.
în situația inversă situația este recunoscută ca pierdere.
Recunoașterea se poate face fie prin conturile 6583 „Cheltuieli privind activele cedate și alte operațiuni de capital” respectiv 7583” Venituri din cedarea activelor și alte operații de capital „, iar pe această bază în contul 121 „Profit și pierdere”,fie la rezultat reportat , contul 117”Rezultatul reportat”.
Pentru respectarea principiului independenței exercițiului , recunoașterea câștigurilor și pierderilor aferente perioadei anterioare se va reflecta în contul 117 „Rezultatul reportat” cu identificarea acestora pe exemplu financiar dacă acesta este posibilă ;
Determinarea raportului de schimb a unei acțiuni sau părți sociale pentru a acoperi capitalul social al societăților comerciale absorbite.
În cazul acestei etape se efectuează:
a). determinarea valorii contabile a acțiunilor sau părților sociale ale societăților comerciale care fuzionează, prin raportarea aportului net la numărul de acțiuni sau de părți sociale emise. Valoarea contabilă a unei acțiuni sau părți sociale se poate obține și prin raportarea activului net contabil la numărul de acțiuni sau părți sociale.
b). stabilirea raportului de schimb al acțiunilor sau al părților sociale, prin raportarea valorii contabile a unei acțiuni sau părți sociale a societății absorbite de valoarea contabilă a unei acțiuni sau părți sociale a societății absorbante, raport verificat și aprobat de experți
Determinarea numărului de acțiuni sau de părți sociale de emis pentru remunerarea aportului net de fuziune.
a). determinarea numărului de acțiuni sau părți sociale ce trebuie emise de societatea comercială care absoarbe, fie prin raportarea capitalului propriu ( activului net ) al societăților comerciale absorbite la valoarea contabilă a unei acțiuni sau părți sociale a societății comerciale absorbante, fie prin înmulțirea numărului de acțiuni/ părți sociale ale societății comerciale absorbite cu raportul de schimb;
b). majorarea capitalului social la societatea comercială care absoarbe, prin înmulțirea numărului de acțiuni/ părți sociale care trebuie emise de societatea comercială care absoarbe cu valoarea nominală a unei acțiuni sau a unei părți sociale de la aceasta societate comercială;
c). calcularea primei de fuziune, ca diferență între valoarea contabilă a acțiunilor sau părților sociale și valoarea nominală a acestora.
Societatea S.C. COMETEX S.A absoarbe societatea S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A . Situația patrimonială a celor două societăți, conform bilanțurilor de fuziune, se prezintă astfel:
Bilanțul societăți S.C. COMETEX S.A
Tabelul nr.4.5.
Bilanțul societăți S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A
Tabelul nr.4.6.
Imobilizările corporale ale celor două societăți au fost evaluate astfel: la societatea S.C. COMETEX S.A, 21.250.000 lei, la societatea S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A , 5.000.000 lei.
Înregistrarea diferențelor din evaluare:
la societatea S.C. COMETEX S.A:
– la societatea S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A:
Determinarea activului net al celor două societăți care fuzionează:
Tabelul nr.4.7.
Componența activelor celor două societăți:
Tabelul nr.4.8.
Determinarea valorii contabile a acțiunilor S.C. COMETEX S.A și S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A:
societatea S.C. COMETEX S.A: 20.000.000 lei/ 500 acțiuni = 40.000 lei/acțiune
societatea S.C.NADA FLORILOR ALTEX S.A: 7.500.000 lei/ 250 acțiuni = 30.000 lei/acțiune
Determinarea raportului de schimb al acțiunilor: 30.000/ 40.000 = ¾, ceea ce semnifică că pentru a înlocui 4 acțiuni S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A trebuie emise 3 acțiuni S.C. COMETEX S.A.
Numărul de acțiuni ce trebuie emise de către societatea S.C. COMETEX S.A: 250 acțiuni * ¾ = 188 acțiuni (cifra exactă 187,5).
Creșterea de capital social: 188 acțiuni * 10.000 lei valoare nominală = 1.880.000 lei.
Prima de fuziune: 7.500.000-1.880.000 = 5.620.000 lei
Contabilizarea la societatea S.C. COMETEX S.A :
Înregistarea capitalului social și primelor de fuziune:
Preluarea posturilor de activ de la societatea B:
Preluarea posturilor de pasiv de la societatea B:
Bilantul societății S.C. COMETEX S.A., după operația de fuziune, în milioane lei, se prezintă astfel:
Tabelul nr.4.9.
Contabilizarea la societatea S.C. NADA FLORILOR ALTEX S.A:
Înregistrarea activului net:
Transmiterea posturilor de activ:
Preluarea posturilor de pasiv de la societatea B:
3.2. Achiziția societăți "SC Micati Univers SA" de către "SC Patty SA"
Prin negocieri între cele două întreprinderi se evaluează activele și pasivele întreprinderii achiziționate. Pentru această operație de evaluare a patrimoniului unității achiziționate se poate folosi una din metodele de evaluare:
metoda valorii patrimoniale;
metoda valorii de rentabiliate;
metoda mixtă.
Se pot achiziționa activele unei întreprinderi sau întreprinderea în totaliatea sa.
După realizarea operației de evaluare, o întreprindere poate deveni proprietarul altei întreprinderi prin două modalități:
simpla achiziționare a activelor societății;
prin achiziționarea totală sau parțială a acțiunilor emise de întreprinderea ce se va cumpăra.
Aceste două modalități prezintă particularități, din punct de vedere al reflectării în contabilitate a achiziționării societăților.
Prezentarea societăți comeriale ”SC Micati Univers SA” în calitate de cumpărător
Societatea comercială ”SC Micati Univers SA” Suceava s-a înființat în conformitate cu prevederile Legii nr.15/1990 prind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societății comerciale, în baza deciziei 3928/24.04.2005 la Oficiul Registrului Comerțului Suceava.
Societatea comercială”SC Micati Univers SA”Suceava cu sediul în municipiul Suceava, strada Ștefan cel Mare, nr.56, are organizată activitatea și funcționează în baza Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, fiind înregistrată la Camera de Comerț și Industrie a județului Suceava, în Registrul Comerțului sub nr.J/33/1111/2005.
Obiectul principal de activitate al ”SC Micati Univers SA” Suceava este aprovizionarea și desfacerea cu amănuntul a echipamentelor audio/video în magazine specializate și efectuarea de operațiuni de import-export.
Conducerea societății este asigurată de un asociat unic persoana fizică Corduneanu Catinca
Pentru exemplificare propunem unitatea ”SC Micati Univers SA”-cumpărător și “SC Patty SA” –unitatea care vinde activele societății (achiziționată).Propunem pentru cele două întreprinderi următoarele bilanțuri:
Bilanțul întreprinderii cumpărătoare ”SC Micati Univers SA”
Tabelul nr.4.10.
-lei-
Capitalul social este divizat în 1.000 acțiuni.
Bilanțul întreprinderii achiziționate ”SC Patty SA”
Tabelul nr.4.10.
-lei-
Capitalul social este divizat în 500 acțiuni.
Activele societăți ”SC Patty SA” sunt evaluate la 6.000 lei, rezultă o plus valoare de 1.500 lei.
Simpla achiziționare a activelor întreprinderii ”SC Patty SA”
La întrepriinderea ”SC Micati Univers SA” contabilitatea va înregistra achiziția activelor astfel:
Bilanțul societății”SC Micati Univers SA” după operația de achiziție a activelor
societăți ”SC Patty SA”
Tabelul nr.4.11.
Întreprinderea”SC Micati Univers SA”nu se poate substitui lui”SC Patty SA” pentru pasiv, decât dacă toți creditorii lui ”SC Patty SA” își dau acordul.
Întreprinderea ”SC Patty SA” răspunde în continuare față de creditorii și acționarii săi. În acest context la întreprinderea ”SC Patty SA” realizarea activelor generează următoarele înregistrări:
– predarea activelor:
– scăderea activelor predate:
– încasarea contravalorii activelor vândute:
– achitarea obligațiilor către terți:
– decontarea cheltuielilor și veniturilor:
repartizarea la acționari (partajul):
În situația în care societatea “SC. Micati Univers SA“ preia și pasivul societății “SC Patty SA” (în cazul în care și creditorii întreprinderii “SC Patty SA”sunt de acord) înregistrările în contabilitate la cele două societăți se vor prezenta astfel:
Înregistrările contabile la societatea “SC. Micati Univers SA“
1. Preluarea activelor
2. Preluarea obligațiilor față de terți:
3.Achitarea diferenței:
Înregistrările contabile la societatea “SC Patty SA”
1. Predarea activelor și pasivelor::
2. Scăderea activelor predate:
3. Scăderea obligațiilor către terți:
4. Închiderea cheltuielilor și veniturilor:
5. Decontarea cu acționarii (partajul):
Răscumpărarea totală sau parțială a acțiunilor întreprinderii “SC Patty SA”
Întreprinderea“SC. Micati Univers SA“ achiziționează acțiunile întreprinderii “SC Patty SA” la valoarea contabilă:
Vc“SC Patty SA” = Capital social vărsat + rezerve/număr acțiune= 5.000+1.600/500= 13.200 lei/acțiune
Prin cumpărarea acțiunile societății “SC Patty SA” devin pentru societatea “SC. Micati Univers SA“ imobilizări financiare. În contabilitatea sintetică a societății “SC Patty SA” operația economică nu se înregistrează, ci numai în contabilitatea analitică a capitalului social, a acțiunilor, se vor aduce modificări, în sensul că întreprinderea “SC. Micati Univers SA“ devine aționar la “SC Patty SA”
În contabilitatea societății “SC. Micati Univers SA“ pentru valoarea contabilă a acțiunilor achiziționate se va înregistra:
În situația în care se negociază o valoare mai mare decât valoarea contabilă, problema intră în sfera operațiilor de creștere a capitalului, iar, din punct de vedere al contabilității sunt tratate ăn mod similar cu fuziunea prin absorbție.
CONCLUZII
Într-un context în care piețele financiare se integrează și se globalizează într-un ritm accelerat, apar noi posibilități de plasare a resurselor disponibile și totodată noi oportunități de accesare a piețelor de finanțare și asistăm la o tendință de dizolvare a granițelor dintre diferitele tipuri de piețe financiare.
Printre rațiunile care stau la baza acestor mutații se află presiunea exercitată la scară globală de către concurența adusă de internaționalizarea piețelor financiare, de dezvoltarea informatizării electronice și a tehnologiilor de plată, precum și de mobilitatea fluxurilor financiare, în cadrul unei noi arhitecturi financiare mondiale.
Noile tehnologii informatice și progresele din domeniul sistemelor de transmitere a datelor au condus la o revizuire a localizării tranzacționării și au diluat rolul piețelor de capital naționale însă pe fondul creșterii amplitudinii cursurilor titlurilor de valoare. Prin urmare emitenții și-au restructurat portofoliile de titluri de valoare și au apelat la emisiuni transnaționale. Bursele de azi nu se mai aseamănă cu cele de la începutul secolului trecut. Dezvoltarea informaticii și a telematicii a produs schimbări majore în domeniul bursier încă din anii 1950. Aspectele cele mai importante legate de utilizarea informaticii care au marcat profund dezvoltarea mediului bursier contemporan, se referă la: folosirea calculatorului pentru stabilirea cursului valorilor cotate, utilizarea computerului pentru operațiunile de back-office și compensare și apariția programelor de negociere și de asigurare a portofoliilor.
Informația are un rol deosebit în producerea tuturor acestor mutații la scară mondială, este resursa economică care fluidizează circuitele financiare și stă la baza fundamentării deciziilor de investiții-dezinvestiții. Omul, prin esența sa, este o ființă conștientă, abilitată să capteze și să trateze sistematic informația, iar munca sa are o componentă informațională distinctă. Aceasta nu înseamnă că până acum în societate nu s-au folosit informații. Dimpotrivă, omul a fost mereu utilizator de informații dar, în prezent informația devine un important neofactor de producție. Chiar dacă informația este atotprezentă în viața economică, culegerea informațiilor devine din ce în ce mai costisitoare. Datorită acestui fapt unele resurse economice pot fi ineficient alocate. Subestimarea adevăratului cost social poate conduce la eșecul pieței libere. De exemplu unii oameni neavând nici o informație sau având o informație incompletă asupra unei firme, ar fi dat un preț mult mai mic pe acțiunile firmei dacă ar fi știut că ea are o situație dezastruoasă a fluxurilor de lichidități. Firma își vinde acțiunile mult mai bine decât dacă informația ar fi completă. Din această cauză ea este supraevaluată, acțiunile sunt vândute mult mai bine decât cele ale altei firme cu adevărat rentabile.
Spre deosebire de majoritatea țărilor europene, trebuie să recunoaștem că în România legislația de reglementare a protecției consumatorilor, de controlare a pericolului în diferite domenii, a poluării de orice fel, a practicii financiare neloiale, a practicii juridice greșite, a comportamentului neloial în tranzacții este încă rudimentară. Considerăm că introducerea unui sistem legislativ care să reglementeze acest domeniu, are un rol dublu: unu, de a încuraja furnizarea de informații care să permită persoanelor individuale să judece cu mai mare acuratețe toate costurile și toate beneficiile și doi, de a stabili și respecta unele standarde și norme menite să reducă riscurile de producere a daunelor de toate felurile în societatea omenească. Când rata de creștere a daunelor în diferite domenii, a pericolelor, sunt în creștere, este semn clar al slăbiciunii legislației și a sistemului ei de punere în practică. Piețelor de capital contemporane le revine importantul rol al finanțării necesarului de resurse financiare, necesar manifestat de agenții economici prin emisiuni de titluri de valoare de credit sau de debit. Totodată, piețele secundare de capital oferă și cadrul necesar proliferării unor fenomene care au la bază rațiuni economice sau nu, fenomene care se referă la achiziții, fuziuni, divizări, afilieri, etc.
Transparența informațiilor și publicitatea reprezintă un element definitoriu pentru toate tipurile de ofertă publică. Orice persoană care inițiază o ofertă publică elaborează și supune aprobării autorității pieței de capital un prospect însoțit de un anunț care conține informații privind modalitățile prin care prospectul este disponibil publicului. Anunțul de ofertă nu poate fi lansat decât după aprobarea prospectului de emisiune.
Ofertele publice de vânzare trebuie să se desfășoare în condiții care să asigure egalitatea de tratament pentru toți investitorii. În acest scop prospectul este publicat în mai multe cotidiane cu difuzare națională precum și în format electronic pe website-ul ofertantului, al intermediarului ofertei, al operatorului pieței și al autorității care reglementează piața pe care se intenționează efectuarea emisiunii.
Dacă piața primară de capital asigură circulația capitalului între agenți, piața secundară este arena unor „dispute” de genul achizițiilor, fuziunilor sau al preluărilor ostile. În contextul dinamismului economicosocial accentuat, pe plan mondial a luat amploare acest tip de operațiuni, toate având la bază rațiuni ce privesc creșterea cifrei de afaceri. Acest proces se realizează prin achiziția de acțiuni comune sau afaceri ale altor operatori de pe piață, care se află fie în amonte, fie în aval, sau pur și simplu sunt din domenii de activitate diferite. Numărul de fuziuni este în creștere la nivel mondial, de la bănci, companii farmaceutice până la societăți imobiliare.
Tranzacțiile se desfășoară pe fondul interesului crescut al companiilor pentru extinderea afacerilor. Costul scăzut al capitalului este unul dintre factorii care atrag fondurile private de investiții către achiziții. Un alt factor îl constituie echilibrarea balanțelor companiilor, care sunt presate să găsească noi modalități de dezvoltare după o perioadă lungă de timp în care rezultatele au fost mai slabe. Din ce în ce mai mulți giganți consideră fuziunile și achizițiile cea mai bună cale de urmat în perioada de incertitudine prin care trece economia mondială, afectată de factori precum prețurile record ale petrolului, terorismul și scăderea consumului.
Pentru ca o achiziție să se dovedească a fi eficientă, trebuie ca valoarea de piață postachiziție să fie mai mare decât cea existentă în condițiile în care achiziția nu s-ar fi efectuat. În practica internațională există două moduri de abordare a achizițiilor: direcțional și structural. Companiile încearcă să penetreze noi piețe care sunt în legătură cu obiectul său de activitate. Motivele care stau la baza declanșării unei achiziții sunt, probabil, la fel de numeroase ca și persoanele care le inițiază; chiar mai mult, unii analiști sunt de părere că există mereu motive pentru care fiecare firmă să fuzioneze cu oricare alta. Majoritatea motivațiilor sunt raționale și este foarte probabil ca o achiziție de o oarecare mărime să fie urmărită numai dacă există astfel de justificări.
Achizițiile formează un sector de activitate în care motivațiile cvasiraționale, ca și emoțiile și instinctele celor implicați, joacă un rol important, uneori hotărâtor. Din multitudinea de motivații ce pot sta la baza unei achiziții se pot identifica trei mari categorii: motivații comerciale și industriale, motivații financiare și motivații speciale.
Piața de capital și instrumentele care se tranzacționează au constituit adevărate necunoscute pentru o mare parte a populației, deseori mulți deținători de astfel de hârtii de valoare devenind adevărate victime pe piață. Circulația informației și transparența informațională încă nu funcționează pe piețele de capital din România. Dacă progresul tehnic face ca o informație legată de prețul unui titlu pe piață să fie obținută în timp real, de exemplu accesând Internet-ul, informațiile financiare referitoare la Bilanțurile sau Rapoartele financiare ale unor societăți sunt cu greu diseminate, existând o asimetrie informațională care are efecte negative asupra fundamentării unei decizii corecte, de investire sau dezinvestire. Decalajul dintre țările est europene în materie de investiții străine directe se datoreză în primul rând mediului economic din țările respective. Dacă în țări ca Ungaria, Cehia sau Polonia, privatizările s-au realizat prin mecanisme bursiere, având la bază investitori puternici, în România privatizările cele mai importante s-au realizat prin alte metode, mai puțin transparente. Echivocul legislativ, impredictibilitatea evoluției economiei, riscurile sectoriale reprezintă tot atâtea deficiențe ale economiei românești în anasamblu.
În ciuda eforturilor ntreprinse de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, de adaptare a sistemelor de operare și decontare la cerințele Uniunii Europene, considerăm că până acum nu a existat o colaborare eficientă a instituțiilor implicate în reglementarea pieței de capital, în stabilirea metodelor de privatizare sau ținerea evidențelor registrelor de valori mobiliare.
Pe piața de capital din România au avut loc și o serie de acte de corupție, evaziune fiscală sau „spălare de bani”. Din păcate, instituțiile de resort nu le-au gestionat în mod corect, astfel de evenimente pur și simplu inhibând imboldul investițional și creând un sentiment de adversitate față de piața de capital. Nu puține cazuri au fost cele în care instituțiile au disimulat astfel de fenomene sau chiar le-au întreținut. Toate aceste evenimente s-au conturat pe fondul unor piloni precum: insuficiența legislativă, asimetria informațională, lipsa manifestării unei conduite propice a brokerilor și, nu în ultimul rând, deținerii și folosirii în interese proprii a unor informații confidențiale, piloni care au susținut acest adevărat eșafodaj.
Prin crearea unui cadru instituțional juridic adecvat în vederea facilitării afluxului de capitaluri străine pe piața de capital autohtonă, prin apariția unor actori importanți pe piață cum ar fi fondurile de investiții străine, apariția cluburilor de investiții și mediatizarea intensă a avantajelor pieței de capital, se pot elimina complexele pieței de capital autohtone și se poate crea o alternativă viabilă de finanțare, complementară sistemului de credit. Se impune, de asemenea, promovarea unor campanii de informare și familiarizare a populației cu produsele financiare care se tranzacționează pe piață, cultivând instituțiile pieței de capital în rândul populației și a agenților economici autohtoni, diminuându-se astfel efectele nocive care le-ar putea avea compatibilizarea piețelor.
BIBLIOGRAFIE
1. Bari Ioan, Probleme globale contemporane, Editura Economică, 2002;
2. Băcanu I., Noua Reglementare a fuziunilor și diviziunii societății comerciale, Revista de drept comercial nr. 5/1999;
3. Burciu Aurel, Management comparat, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004;
4. Cataramă Viorel, Ban Ioan, Achizițiile și fuziunile internaționale – forme de expansiune a societăților transnaționale, Editura A.S.E., București, 2004;
5. Erikdela Villeguerin, Dictionnaire fiduciaire financier, La Villeguerin Editions, Paris, 1991;
6. Firescu Viorica , M. Dumitru, Contabilitate aprofundată aplicată, Editura Economică, 2008
7. Gheorghe Sandu, Formarea capitalurilor firmelor private, Editura Economică, București, 2000;
8. Hurmuzescu Gheorghe, Achiziții de firme pe piața de capital, Editura Economică, București, 2002;
9. Hurmuzescu Gheorghe, Achiziții și fuziuni de firme: Cazuri celebre, Editura Economică, București, 2003;
10. Kuber M., Management consulting, Editura Amcor, 1992;
11. Malciu Liliana, , Contabiliate aprofundată, Editura Economică, 2000
12. Marin Toma, Reorganizarea intreprinderilor prin fuziune si divizare, Editura CECCAR, 2003;
13. Miron Dumitru, Economia integrării europene, Editura A.S.E., 2002;
14. Naneș Marcela, Strategii de firmă, Editura Sylvi, București, 2001;
15. Nicolae Feleagă, Ion Ionașcu, Tratat de contabilitate financiară, București, Editura Economică, Vol. II, 1998;
16. Petriș Rusalim, Contabilitate aprofundată, Note de curs, Editura Universitară, Suceava, 2007
17. Precupețu Elena, Despre fuziunea societățolor comerciale, Revista de drept comercial nr. 6/1993;
18. Possler Ladislau, G. Lambru, B. Lambru, Contabilitatea întreprinderii, îndrumar practic, Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2006
19. Săcărin Marian , Contabilitate aprofundată, Editura Economică, 2004, p.128
20. Stancu I., Finanțe: Teoria piețelor financiare, finanțele intreprinderii, analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, 1997;
Legea nr. 31/16.11.1990;
Legea nr. 538/2004 privind modificarea și completarea legii concurenței nr. 21/1996;
www.romaeconomia.it
www.arisinivest.ro
www.coltuc.ro
www.pwc.com
www.pwcglobal.com
www.eu.int
BIBLIOGRAFIE
1. Bari Ioan, Probleme globale contemporane, Editura Economică, 2002;
2. Băcanu I., Noua Reglementare a fuziunilor și diviziunii societății comerciale, Revista de drept comercial nr. 5/1999;
3. Burciu Aurel, Management comparat, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004;
4. Cataramă Viorel, Ban Ioan, Achizițiile și fuziunile internaționale – forme de expansiune a societăților transnaționale, Editura A.S.E., București, 2004;
5. Erikdela Villeguerin, Dictionnaire fiduciaire financier, La Villeguerin Editions, Paris, 1991;
6. Firescu Viorica , M. Dumitru, Contabilitate aprofundată aplicată, Editura Economică, 2008
7. Gheorghe Sandu, Formarea capitalurilor firmelor private, Editura Economică, București, 2000;
8. Hurmuzescu Gheorghe, Achiziții de firme pe piața de capital, Editura Economică, București, 2002;
9. Hurmuzescu Gheorghe, Achiziții și fuziuni de firme: Cazuri celebre, Editura Economică, București, 2003;
10. Kuber M., Management consulting, Editura Amcor, 1992;
11. Malciu Liliana, , Contabiliate aprofundată, Editura Economică, 2000
12. Marin Toma, Reorganizarea intreprinderilor prin fuziune si divizare, Editura CECCAR, 2003;
13. Miron Dumitru, Economia integrării europene, Editura A.S.E., 2002;
14. Naneș Marcela, Strategii de firmă, Editura Sylvi, București, 2001;
15. Nicolae Feleagă, Ion Ionașcu, Tratat de contabilitate financiară, București, Editura Economică, Vol. II, 1998;
16. Petriș Rusalim, Contabilitate aprofundată, Note de curs, Editura Universitară, Suceava, 2007
17. Precupețu Elena, Despre fuziunea societățolor comerciale, Revista de drept comercial nr. 6/1993;
18. Possler Ladislau, G. Lambru, B. Lambru, Contabilitatea întreprinderii, îndrumar practic, Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2006
19. Săcărin Marian , Contabilitate aprofundată, Editura Economică, 2004, p.128
20. Stancu I., Finanțe: Teoria piețelor financiare, finanțele intreprinderii, analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, 1997;
Legea nr. 31/16.11.1990;
Legea nr. 538/2004 privind modificarea și completarea legii concurenței nr. 21/1996;
www.romaeconomia.it
www.arisinivest.ro
www.coltuc.ro
www.pwc.com
www.pwcglobal.com
www.eu.int
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reflectarea In Contabilitate a Achizitiilor Si Fuziunilor (ID: 145763)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.