Referat la disciplina : Artă și comunicare [303863]

[anonimizat] : Artă și comunicare

Tema : Rafael și „Școala din Atena”

Profesor îndrumător : Liviu Adrian Sandu

Student: [anonimizat], [anonimizat].

2018

Rafael și „Școala din Atena”

Încep acest referat cu un citat care mi-a plăcut foarte mult referitor la Renaștere: „Renașterea italiană a lăsat posterității „treimea” [anonimizat]”. Nu am să vorbesc decât despre Rafael (1483-1520) și despre una dintre cele mai frumoase fresce ale lui și anume „Școla din Atena” – cel mai frumos imn închinat vreodată de cineva rațiunii și culturii.

[anonimizat]. [anonimizat] o alegorie a celor șapte arte liberale. [anonimizat] o reprezentare a treptelor educației omului medieval.

[anonimizat], „Școala din Atena”, [anonimizat] „Cina cea de Taină”, a [anonimizat].

[anonimizat] – Leonardo

Dacă vizionăm doar o imagine cu „Școala din Atena” a [anonimizat]. [anonimizat], nu poate fi pe deplin apreciată dacă nu este admirată împreună cu celelalte fresce ce sunt în aceeași cameră și toate acestea împreună cu alte fresce existente în apartamentele papale. [anonimizat] o parte din creația lui Rafael.

În anul 1508, Rafael părăsește Florența și pleacă la Roma. [anonimizat], care cunoștea importanța politică a marilor realizări artistice și care a [anonimizat]. [anonimizat], Nicolae al V-lea, înainte de a muri le-a explicat cardinalilor că puterea Bisericii constă în clădirile grandioase pe care le dețineau precum și ceea ce adăposteau ele: [anonimizat], documente, picturi…..Astfel, [anonimizat]-lea a pus bazele unor proiecte urbanistice și anume: [anonimizat], a cărei construcție fusese hotărâtă de Nicolae al V-lea. [anonimizat], dar începe și decorarea celor mai importante încăperi din palat și anume: [anonimizat], Sala lui Constantin și Sala incendierii orașului. Prin picturile pe care și le comanda pentru aceste camere, „[anonimizat] – [anonimizat], printr-o istorie a Bisericii care să scoată în evidență autoritatea papală”.

Pentru acest măreț proiect s-[anonimizat], Peruzzi, Lotto, Perugino, Cesare da Sesto și Rafael. Se înțelege că cel ales pentru realizarea acestei lucrări a fost Rafael Sanzio, „ presupus învățăcel a lui Perugino”.

Papa Iulius al II-lea a fost toată viața, până în 1520, un protector al artiștilor și înconjurat tot timpul de aceștia a dorit să înalțe Roma la rang de capitală a lumii creștine, susținut fiind de Bramante care a construit o bazilică, de Michelangelo care a pictat tavanul Capelei Sixtine și de Rafael care a decorat încăperile Vaticanului. Palatul Apostolic găzduia o suită de apartamente pontificale ale ambițiosului Papa Iuliu II-lea. Cel mai important era format din patru camere iar Rafael a primit misiunea de a acoperi pereți cu fresce. Își dorea ca frescele sale să le depășească în frumusețe și măreție pe cele pictate de Pinturicchio la ordinul predecesorului și rivalului său, Papa Alexandru VI-lea Borgia.

Decorațiunile au fost executate de Rafael și de asistenții săi între anii 1508 și 1524. „Schema iconografică a decorațiuni lor a fost stabilită de un teolog – ad prescriptum Iulii potificus (potrivit porunciilor lui Iuliu) – și a durat doi ani și jumătate”.

Între anii 1508 și 1511 se realizează prima etapă a unui grandioase opere luând naștere în încărerea în care se afla biblioteca privată și camera de studiu a lui Iulius al II-lea și care mai târziu, în timpul Papei Paul al III-lea, în 1540 se transformă în Sala Tribunalului Apostolic – Segnatura Gratiae, cea mai înaltă autoritate judiciară a Sfântului Scaun, după Papă. Sala era destinată să adăpostească și biblioteca papei. Rafturile pentru cărți erau joase, pentru a nu acoperi fresca. Potrivit practicilor renascentiste, cărțile erau divizate în funcție de cele patru domenii principale reprezentate pe pereți. Astfel, pereții lungi vor adăposti Disputa Sfântului Sacrament (Teologia) și Școala din Atena (Filosofia). Pe pereții mici, care au și ferestre, sunt pictate Parnasul (Poezia) și Jurisprudența (Justiția). Luate împreună, frescele ilustrează lumea cunoașterii creștine și păgâne. Cele patru scene sunt toate pline de subînțeles și sentiment, fiind lucrate cu un desen desăvârșit și într-un colorit fermecător și plin de grație.

Rafael nu ține cont de schemele de compoziție tradiționale și renunță la evidențierea unor personaje singure, faimoase și care erau specifice bibliotecilor și camerelor de lucru, și le înlocuiește cu grupuri de oameni, ce au trăit în timpuri diferite, amplasându-i ca într-o poveste. Personajele lui sunt dinamice, conversează, gesticulează, creeând tensiuni emoționale. Artistul își pregătește povestea, studiind și executând un număr imens de desene, cu detalii lucrate minuțios și în culori strălucitoare. Dispune figurile circular sau liniar, pe zone suprapuse unele iar personajele lui , se pot identifica oamenii momentului, oameni pe care i-a cunoscut, oameni politici, folozofi, poeți, fețe bisericești, sfinți, teologi, apostoli dar și personajele Divinității.

Sala Tribunalului Apostolic

Cuprinde patru fresce: Disputa Sfântului Sacrament (Teologia), Școala din Atena (Filosofia), Parnasul (Poezia) și Jurisprudența (Justiția). Rafael a creat un adevărat manifest al clasicismului renascentist care preamărea complementaritatea umanistă dintre cunoașterea antică și adevărul creștin. În „Școala din Atena” , Rafael a folosit arhitectura pictată pentru a putea împărți spațiul între grupurile de personaje și pentru a distribui lumina.

Școala de la Atena.

În organizarea numeroaselor figuri ale Școlii din Atena, el folosește o schemă semicirculară pe viguroasa arhitectură a lui Bramante, schemă ce este încadată de două firide ce adăpostesc statuile lui Apollo și Minerva. Nu degeaba Rafael a decorat pereții bazilicii cu statui și basoreliefuri. În firidele frontale Rafael i-a așezat pe protectori ai artei, științei, înțelepciunii și anume pe Atena sau Minerva cum îi spun italienii, în dreapta și pe Apollo, care este prezentat sub forma uneii sculpturi nud. El este zeul inspirației poetice, cu lira într-o mână, simbol al virtuții și sprijinindu-se de un trunchi în jurul căruia este un șarpe, simbol al sănătății.

Apollo Atena / Minerva

În fresca Școala din Atena sunt reprezentați filozofi antici, matematicieni, astronomi și savanți, care în cadrul unei impunătoare bazilici care se bazează, pe desenele timpurii ale lui Bramante pentru noua catedrală San Pietro ( inspirate, la rândul lor, de ruinele bazilicii lui Maxentiu, din Forumul roman ).

Fresca reprezintă „efortul oamenilor din toate epocile pentru căutarea omului rațional”. Fresca are ca subiect armonia dintre filosofia platonică și cea aristotelică și se desfășoară în interiorul unei maiestuase construcții de arhitectură ce ne amintește de spațiul pictural a lui Masaccio, „Sfânta Treime”, în care prin folosirea perspectivei geometrice, arhitectura simulată prin formele ei antice, creează iluzia unui spațiu real ocupat Isus crucificat.

Masaccio, Sfânta Treime

În cazul nostru, în centrul compoziției monumentale se află Platon, cu mâna stângă spre cer, către lumea ideilor, iar în cealaltă mână ține cartea sa Dialogurile – ce vorbește despre legile armoniei cosmice și Aristotel întinde palma deschisă, între cer și pământ ținând în mână Etica – legile comportamentului moral. Aceștia sunt amplasați în interiorul unei arhitecturi ce sugerează Bazilica Sfântul Petru. Nava centrală a bazilicii se deschide ca o imensă scenă pentru a primi diversele grupuri de personaje. Punctul în care converg liniile de fugă se află în spatele celor doi filozofi ce sunt redați într-un spațiu într-atât de real, încît ochiul privitorului crede că privește mai departe spre o fereastră. De acolo pătrunde lumina unui cer albastru străjuit de nori albi, strălucitori, creând senzația de nemărginire, de infinit.

Ca model pentru Platon, Rafael a folosit portretul lui Leonardo da Vinci. Aceștia sunt flancați de către personaje reprezentând elita filozofiei Antichității în diferite ipostaze. Filosofii reprezentați în frescă, au o dublă identitate, unui filozof antic corespunzându-i un om de cultură contemporan cu Rafael. Așezat pe o treaptă în prim-plan, cu brațul sprijinit de un bloc de marmură Rafael aduce un omagiu lui Michelangelo, pe care îl reprezintă în persoana lui Heraclit din Efes, filozoful și matematicianul care a trăit cu 500 de ani înainte de Isus și care a reprezentat Școala ionică. Blocul de marmură, sub formă de cub, pe care se sprijină ne trimite la meditație, la legătura dintre materie și gândire.

Platon și Aristotel Heraclit

Rafael a poziționat intenționat cele două personaje pentru a crea o ierarhie intelectuală a personajelor din această compoziție. Opera transmite privitorului un mesaj. Un mesaj al Renașterii în care filozofii vroiau ca științele și religia să găsească o cale comună de conviețuire. Filozofia lui Aristotel, bazată pe rațiune era în contradicție cu teoria Bibliei ce era acceptată prin credință. Degetul lui Platon ridicat spre cer, spre o lume a ideilor desăvârșite, o lume unde el credea că este cunoașterea. Dar în aceleși timp ne trimite la o binecunoscută atitudine a lui Ioan Botezătorul, din operele lui Leonardo da Vinci, al cărui gest simbolizează importanța Mântuirii omului prin primirea Botezului Domnului.

Leonardo da Vinci, Sfntul Ioan Botezătorul

Platon i se adresează lui Aristotel, care arată spre pământ și care vrea să ne transmită că doar ceea ce se poate palpa este adevărat, subliniind că observarea lumii din jurul nostru este o sursă inestimabilă a înțelegerii. Acest gest asemănator îl găsim la Toma Necredinciosul din opera lui Caravagio.

Caravaggio, Toma Necredinciosul

În reprezentarea celor doi învățați, Rafael a folosit culorile albastru și brun, pentru Aristotel, semn al apei și al pământului și pentru că filozofia sa este una materială. Pentru Platon, a folosit culorile albastru și roșu, pentru a reprezenta aerul și focul.

Dintre numeroșii filozofi antici îi putem recunoaște pe Zenon însoțit de un copil, Epicur încununat de lauri, Averoes, Pitagora citind. În fața unui grup se distinge figura lui Euclid, cu chipul lui Bramante, făcând o aplicație de geometrie cu un compas și care ne amintește de stampa color de mari dimensiuni a lui William Blacke, Newton.

William Blacke, Newton.

Grupul lui Euclid Diogene Grupul peripateticilor

Grupul lui Euclid și a eleviilor săi în care Rafael îl reprezintă pe viitorul mentor al său, Donato Bramante, arhitectul catedralei Sfântul Petru din Roma. În dreapta îi avem pe Plotomeu și Zoroastru, iar bătrânul ce stă întins în mijlocul scărilor este Diogene.

Diogene din Sinope (412-322 î.Hr.), numit „Cinicul”, un model absolut de sinceritate și mai ales un exemplu rar transpunere ideilor în viață. A fost cel care cu mare îndrăzneală a vrut să demonstreze că nu există în tot orașul său nici un om cinstit. Rafael acordă o mare atenție grupurilor de personaje, fiecare grup fiind pretext pentru a înfățișa atitudini expresive, teatrale. Astfel avem grupul peripateticilor, elevi a lui Aristotel, care se plimbau, învățau și dicutau despre filozofie printre coloanele, numite în greacă, peripatos. Deci, Școala din Atena este una… peripatetică deoarece toții filosofii din opera lui Rafael discută și se plimbă.

Grupul stoicilor Grupul hedoniștilor Grupul scepticilor

Grupul stoicilor, cei care susțin că în lume stăpânește destinul, ursita, legea universală, fenomenul cauză-efect. Grupul hedoniștilor care promovează reglementarea plăcerilor, viața înțeleptului fiind temperată, contemplativă și virtuoasă, iar grupul scepticilor ce susține doctrina filosofică potrivit căreia nu putem obține o cunoaștere sigură despre cum sunt lucrurile în realitate.

Grupul filozofilor Grupul lui Pitagora Grupul astronomilor

Între filosofi și savanți pentru a face legătura între grupuri, Rafael a folosit și portretele unor anonimi. La extremitatea grupului filosofilor, Rafael s-a plasat pe el însuși, însoțit de maestrul său, Perugino , ca „ascultători” ai filosofilor și savanților. Grupul lui Pitagora, care neprezintă diagrama armoniei pitagoriciene. Nu departe de grupul artiștilor, apar două venerabile figuri de savanți ce simbolizează geografia și astronomia: Ptolemeu care a scris Tratatul de matematică – lucrarea de bază în timpul Evului Mediu și care a domniat timp de 1.300 de ani, adică până în perioada Renașterii. Alături de Plotomeu este magicianul Zoroastru pe care Petrarca îl considera drept inventator al magiei.

Parmenide Hypatia Grupul sofiștilor

Parmenide este primul filosof care face o distincție clară între percepția senzorială și cunoașterea prin intermediul gândirii. În concepția sa, numai cea din urmă, cunoașterea, poate conduce la descoperirea adevărului. Hypatia a fost prima femeie matematician importantă din istorie. A trăit în Egiptul roman, la Alexandria. A făcut însă și filosofie neoplatoniciană și astronomie. Pe treapta superioară, vedem mai întâi câțiva reprezentanți ai sofiștilor, (denumire dată în Grecia antică profesorilor care predau contra plată filozofia și arta retoricii și care au devenit mai târziu simpli retori, lipsiți de scrupule, gata să demonstreze orice), împotriva cărora se pronunța, foarte vehement, Socrate. Sofiștii supun unei critici tăioase toate credințele tradiționale despre stat, morala, limba și religie; s-au preocupat și de natura cunoașterii și a limbajului. Dezbaterile inițiate de ei i-au stimulat pe Socrate și Platon, a căror filozofie nu poate fi separată de contribuțile sofiștilor.

Rafael a exercitat o influiență pozitivă tuturor pictorilor din Europa modernă, chiar dacă nu au văzut decât copiile sau gravurile lui. Citez pe Elie Faure pentru a evidenția în câteva cuvinte modul în care Rafael dă naștere unui desen perfect, folosind ca element plastic, linia, iar aseasta folosită cu știință se transformă, realizând suprafețe și planuri, toate acestea fiind în amonie cu amestecul de culoare ce este așezat pe spațiul plastic, peretele umed. „Linia florentină care a suferit atât de mult ca să se nască și ca să nu moară, se eliberează, definește o suprafață și realizează în profunzime succesiunea planurilor și continuitatea modelului, iar unitatea de expresie a liniei, a masei și a culorii se afirmă pentru prima dată într-o armonie în care tonurile de gri, de roșu, verde, negru liliachiul și tonurile de alb-argintiu se lasă în voia substanței umede ale zidurilor, care le fixează pentru totdeauna”.

La Muzeul Vaticanului, se pot admira admira lucrările lui Rafael , însă, la Milano, în Pinacoteca Ambroziana se găseăte cartonul acestei fresce, prezentat de artist Papei Iulius al II-lea. Cartoanele folosite de artiști la realizarea frescelor se deteriorează în momentul în care desenul este transferat pe perete, ele fiind găurite pe contur pentru ca prin aceste incizii să se pulverizeze pigment sau pulbere de cărbuni.

Cel expus la Milano a scăpat întreg întrucât Rafel nu l-a folosit decât pentru a-i da posibilitatea Papei Iulius să vadă cum va arăta fresca pe care intenționa s-o realizeze. Din desen se poate observa studiul de clar-obscur după operele lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, cartonul “Școlii din Atena” remarcându-se printr-o acuratețe fără cusur a desenului, dată și de efectul puternic de lumini și umbre folosit de artist.Totodată, în desen pot fi ușor recunoscuti o serie de contempoarni ai lui Rafael.

Așa cum am spus la începutul referatului, „Școala din Atena” a lui Rafael nu își gasește locul și nici nu ar fi înțeleasă dacă ea ar fi în alt loc decât cel din încăperile pontificale sau ar fi privită singură, ca pe o lucrare de sine stătătoare. Fresca are legătură cu celelalte fresce din încăpere. Celelalte două fresce din Sala Tribunalului Apostolic, pictate de Rafael în anul 1511, reprezintă Parnasul și Virtuțiile Teologice.

Disputa Sfântului Sacrament. Virtuțile teologice.

Muntele Parnas. Plafonul.

Prima etapă de creație , încheiată în anul 1511 s-a concretizat prin finalizarea acestor fresce. Rafael a elaborat un proiect iconografic pe tema celor patru stâlpi ai înțelepciunii, compltând decorarea bolții în cruce cu patru medalioane, în care apar patru femei ce vor să fie cele patru simboluri: ale teologiei, filozofiei, justiției și poeziei. Fiecărei științe îi corespunde o impresionantă scenă în partea de jos. Rafael a poziționat Parnasul – poezia față în față cu Virtuțiile – justiția, iar pe partea opusă, a amplasat fresca Disputa – teologia, cunoscută și sub denumirea de Triumful Euharistiei, în opoziție cu Școala din Atena – filozofia. Astfel înțelegerea operelor este condiționată de coexistența lor.

Sala lui Heliodor

În anul 1514, Rafael a început decorarea camerei învecinate, numită Sala lui Heliodor și în care evocă un episod din Vechiul Testament. Reprezentarea este dramatică și trebuia subliniat conceptul de putere spirituală și cel al rezistenței în timp a Bisericii. Rafael realizează scena gonirii lui Heliodor din templu, păstrând decorația originală a tavanului, executată întreanii 1508 și 1509 de Ripanda și Peruzzi. Pe ceilalți trei pereți a pictat Liturghia, unde apare încă o dată portretul lui Iulius al II-lea împreună cu soldații din garda elvețiană și cu cei de la curtea sa.

Întâlnirea dintre papa Leon cel Mare și Attila.

Slujba de la Bolsena. Eliberarea Sf. Petru din temniță de către un înger.

Alungarea lui Heliodor din Templu. Plafonul.

Sala Incediului din Borgo

A treia cameră este denumită Sala Incendiului, deoarece aici se găsește fresca în care este relatat focul misterios izbucnit în Burgo și care a fost stins într-un mod miraculos de către Papa Leon al IV-lea, prin gestul binecuvântării. La realizarea scenei, artistul a abandonat compoziția simetrică și echilibrată specifică clascismului și a introdus nuduri, tipice picturii renascentiste, în poziții dinamice care îl apropie ca stil de manierism.

Jurământul lui Leon III. Încoronarea lui Charlemagne.

Incendiul din Borgo. Bătălia de la Ostia.

Plafonul

Lucrul a început în 1508, dar, la moartea papei în 1513, doar două camere erau finalizate. Succesorul lui Iuliu II, Leon X a decis continuarea lucrării. În 1520, Rafael moare , astfel încât frescele din ultima cameră au fost executate de ucenicii săi (dar după desenele maestrului), între care cel mai important ucenic a fost Giulio Romano.

Camera lui Constantin

Frescele sunt pictate de ucenicii lui Rafael, dar după desenele sale. Este numită așa deoarece frescele înfățișează momente din viața lui Constantin cel Mare.

Botezul lui Constantin. Bătălia de la Podul lui Milvius.

Viziunea Crucii. Donația Romei către Papă.

Școala din Atena este o creație de geniu – multiplele detalii, portretele, naturalețea gesturilor, compoziția deschisă și lejeră, plină de viață și lumină fac parte din stilul caracteristic a lui Rafael. Considerată capodoperă a artei Renașterii, Școala din Atena datorează mult modelelor arhitecturale contemporane dar și studiului lui Rafael, în domeniul perspectivei și arhitecturii. „Rafael nu a fost un mare inovator sau descoperitor de noi drumuri în artă, însă după moartea sa, la numai treizeci și șapte de ani, arta lui s-a dovedit de a fi de o mare profunzime emoțională și se crede pe bună dreptate, că la deplina maturitate, Rafael i-ar fi putut egala pe Leonardo da Vinci și pe Michelangelo Bounarroti.”

În acest referat, am făcut o pezentare a frescei Școala din Atena și a celorlalte fresce ce o completează și care privite toate ca într-un tot unitar, această operă a lui Rafael, ne dezvăluie câteva secvențe ”MICI” din istoria omenirii (bătălii, incendii, încoronări, jurăminte, închisori…….). După părerea mea, ele pe lângă faptul că sunt considerate, fără discuție, opere de artă, ele au și valoare de document istoric. Din aceste fresce am putut reține, așa cum am mai spus, mici episoade din viața oamenilor ce au trăit cândva, precum și semnificația unor mesaje ce ne-au fost trimise de generațiile trecute, nouă, celor de azi, care, unii dintre noi, preferăm să expunem în spațiul plastic, trăirile proprii sufletești, decât, faptele “mărunte” ale contemporanilor noștri…..Da, știu, trăim alte vremuri, cu alte stiluri și alte concepții despre viață. Dar ce lasăm generațiilor viitoare ?……Nu am vrut să fiu răutăcios….este doar o gând și o întrebare personală.

Bibliografie : – Ioana Bogdan, Rafael, Editura Adevărul Holding , 2009.

– Victoria Charles, Klaus H. Carl, Joseph Manca, Megan McShane,

Donald Wigal, 30 de milenii de pictură, 1 000 de picturi celebre,

Editura Litera, 2013.

– Stephen Farthing, Istoria artei, de la pictura rupestră la arta urbană,

Editura Rao 2011.

– Paz Garcia Ponce De Leon, Istoria Picturii, , Editura Teora, 2009

– Elie Faure, Istoria artei, Arta Renașterii, Editura Meridiane,1970

volum III

– Charlotte Gerlings 100 Mari Artiști, o călătorie vizuală de la Fra

Angelico la Andy Warhol, Editura Aramis, 2006.

Conghilete Constantin, anul III, pictură, Galați, mai, 2018