Referat la Astronomie Geodezica

O nebuloasă (denumire provenită din latină în care înseamnă ceață) este un uriaș nor de gaze interstelar (98% hidrogen, 2% alte elemente in stare gazoasă (O, C, S) și silicați in formă de praf interstelar – nisip interstelar) și praf cosmic situat în spațiul care se întinde între stele. Părți mai dense din nebuloase se pot strânge atât de tare încât pot da naștere la stele. Toate stelele din univers au fost născute în nebuloase. Cea mai cunoscută nebuloasă este nebuloasa din constelația Orion, un nor imens de gaz și praf aflat pe cer în direcția constelației Orion. Cu ochiul liber, Nebuloasa Orion se vede ca o pată mică (mai mică decât apare Luna pe cer) strălucind slab sub stelele care formează 'centura' lui Orion. Astronomii au găsit sute de stele pe cale de formare în inima Nebuloasei Orion.

Nebuloasele conținute de galaxia noastră se numesc nebuloase galactice, iar cele aflate în alte galaxii sunt numite nebuloase extragalactice. Nebuloasele sunt împărțite în mai multe categorii:

Nebuloasele difuze sunt aglomerări de gaze și praf, care dacă sunt destul de masive, devin frecvent locuri unde se nasc stele, de cele mai multe ori grupate în roiuri stelare. Dacă stelele tinere formate în nebuloasă sunt destul de masive și fierbinți, ele excită gazul nebuloasei și îl fac sa emită radiație vizibilă (să "strălucească"). În acest caz nebuloasa se numește nebuloasă de emisie. Acesta este cazul marii nebuloase din Orion. Nebuloasele de emisie sunt "leagăne de stele". Radiația UV intensă provenită de la stelele abia născute din nebuloasă excită atomii din materialul nebuloasei, pentru ca acestea sa reemită radiație vizibilă în linii de emisie atomice caracteristice. Există și nebuloase care doar reflectă lumina stelelor apropiate. Ele se numesc nebuloase de reflexie.

Nebuloasele de reflexie sunt vizibile pentru că reflectă lumina stelară. Pentru că lumina de culoare albastră este difuză mai tare decât cea de culoare roșie (același fenomen care explică de ce cerul zilei este albastru), nebuloasele de reflexie sunt albastre la culoare. Intensitatea luminii reflectate este destul de slabă dar telescoapele mari pot strânge suficientă lumină pentru ca culoarea albăstruie să devină vizibilă.

Nebuloasele obscure sunt nori de praf care nu conțin nici o stea și care obturează stelele aflate în spatele lor. Ele sunt detectate datorită undelor radio pe care le emit atomii de hidrogen. Privind prin telescop sau prin binoclu anumite zone ale cerului se observă că în anumite zone bogate în stele apar mici arii întunecate în care nu strălucește nici o stea. Acestea sunt nebuloase obscure, care acoperă stelele aflate in spatele lor și le absorb lumina. Ele formează umbre chinezești pe fondul înstelat al cerului. Capul de Cal din constelația Orion este un astfel de caz de o frumusețe deosebită.

În anumite nebuloase, stelele sunt în curs de a se naște. Când materia unei nebuloase este destul de concentrată, atomii se unesc și constituie molecule: nebuloasa devine un nor molecular în care urmează să se formeze stele. Acest fenomen se produce în nebuloasa Rho Ophiuchi. Alte nebuloase sunt "cenușa" unor stele: nebuloasele planetare și resturi de supernove.

Nebuloase planetare. În anumite condiții, când o stea și-a folosit tot combustibilul, aceasta își împrăștie o mare parte din masă, sub forma unui inel de gaze care o înconjoară, acesta devenind vizibil datorită excitației provenite de la steaua centrală. Ele se diluează în spațiu în câteva zeci de mii de ani. Aceste nebuloase sunt numite "planetare" deoarece atunci când sunt privite printr-un telescop modest au un aspect circular, asemănător cu o planetă.

Resturile de supernove sunt produse de explozia unor stele masive. Materia lor se împrăștie cu o mare viteză, fiind precedată de o undă de șoc ce comprimă și incălzește spațiul interstelar. Cel mai celebru exemplu este nebuloasa Crab, din constelația Taurul. Ea rezultă din explozia unei stele observate in anul 1054 de către chinezi. Când a explodat, steaua a devenit atât de strălucitoare, incât a putut fi vazută în plină zi timp de trei zile.

În unele nebuloase materia este mai densă și mai concentrată formându-se nori moleculari. Aceștia sunt atât de mari încât durează zeci de ani pentru ca lumina să îi traverseze. Masa lor poate fi de sute de mii de ori mai mare decât a Soarelui iar materia lor este rece (-250 până la -260oC). Se numesc nori moleculari pentru că gazul pe care îl conțin este prezent peste tot sub formă de molecule.

Nebuloasă solară

In cosmogonie, ipoteza nebulară este modelul cel mai larg acceptat să explice formarea și evoluția sistemului solar. Acesta a fost propus pentru prima dată în 1734 de către Emanuel Swedenborg. Inițial s-a aplicat numai pentru propriul nostru sistem solar, această metodă de formare a sistemelor planetare fiind acum considerată ca valabilă pentru tot universul. Varianta modernă larg acceptată a ipotezei nebulare este nebuloasa solară.

Nebuloasa Crabului

Nebuloasa Crabului este un obiect ceresc care face parte din Catalogul Messier, întocmit de astronomul francez Charles Messier. Nebuloasa a fost descoperită in anul 1731 de către astronomul amator de origine britanică John Bevis, dar a fost observată ca o stea foarte strălucitoare, de către astronomii chinezi în anul 1054. Consemnările acelei perioade vorbesc de apariția pe cer a unei stele noi, mai strălucitoare ca Venus, se pare de o magnitudine neobisnuită aproximativ -6, ce s-a văzut pe cer chiar în timpul zilei vreme de 23 de zile și apoi cu ochiul liber pe cerul de noapte încă 653 de zile. Deasemeni apare și în arta picturală a indienilor Anasazi din Arizona și New Mexico, desene descoperite ulterior în Navaho Canyon și White Mesa (Arizona) cât și în canionul Chaco (New Mexico). Înscrisă în catalogul Uranographia Britannica a lui John Bevis, nebuloasa a fost redescoperită din întâmplare și în mod independent de către Messier în 28 august 1758, pe când căuta cometa Halley. Crezând că e vorba de o cometă, acesta și-a dat curând seama de greșeală și a catalogat-o în data de 12 septembrie 1758, fiind primul obiect ce a stat la baza celebrului catalog. Denumirea de Nebuloasa Crabului a primit-o însă în anul 1844 în urma schițelor făcute de către Lord Rosse.