Refacerea Dupa Efort la Copii Si Juniori

Introducere

Actualitatea temei

Ȋnotul ocupă un loc deosebit de important în existența omului modern, contemporan. Valențele sale în scopul menținerii unei sănătăți puternice sunt foarte bine cunoscute și fundamentate, dar cu toate acestea existând numeroși oameni care refuză să înțeleagă beneficiile practicării înotului și rezultatele pe care le are acesta asupra dezvoltării fiintei umane.

Cu cât mai sensibilă este această problemă cu cât practicarea sporturilor în general și a natației în special este tratată la un nivel care lasă de dorit, atât școală – club sportiv, cât și în afara acestora.

Dobândirea unei stări de sănătate care să ne ajute în activitatea noastră zilincă, precum și menținerea ei un timp cât mai îndelungat, reprezintă o cerință de bază a ființei umane. Dintre toate mijloacele prin care se realizează acest deziderat, educația fizică și sportul constituie (sau ar trebui să constituie) mijlocul prioritar de bază. Ȋn contextual puternicilor transformări prin care trece societatea umană din țara noastră creșterea unor generații de copii sănătoase ar trebui să reprezinte una din cele mai importante teme. Fiecare stat promvează la nivel educațional politici destinate să conducă la formarea unei societăți compuse din indivizi sănătosi. Starea de sănătate a populației devine astfel cel mai relevant indicator în privința dezvoltării societății umane.

Educația fizică și sportul realizează echilibrarea solicitărilor de natură intelecuală cu cele psihomotrice și ludice, aspect deosebit de important în organizarea activitățiilor didactice cu elevii, atât în școală, cât și în cluburile sportive școlare.

Curiculum-ul național școlar existent pentru disciplina educație fizică, în învățământul primar, gimnazial, cât si în cel liceal reflectă concepția care stă la baza reformei sistemului de învățănânt, urmărind realizarea finalităților acestuia referitoare la dezvoltarea complexă a personalității.

Datorită participării din ce ce mai reduse a elevilor la orele de educație fizică și sport se impune găsirea unor soluții noi pentru creșterea atractivității și pentru sporirea interesului general manifestat de familiile din care provin indivizii.

Comparând în măsura posibilă transformările existente în socieate, în general cele manifestate în sfera educațională pentru disciplina educație fizică si sport, constatăm un oarecare imobilism în ceea ce privește mijloacele de realizare a obiectivelor activităților sportive, cât și lipsa de atractivitate pe care o dobândesc acestea. Datorită valențelor pe care le au practicarea sporturilor în general și al natației în special, se constată mai ales, în cadrul unui segment de populație care trăiește în marile orașe, un interes crescător privind practicarea natației atât în scop preventiv, cât și ca mijloc de menținere a stării de sănătate și recuperarea fizică în urma unor traumatisme.

Scopul lucrării

Actuala programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curiculară centrat pe obiective (de la mijlocul anilor 90’) la modelul centrat pe competențe.

Ȋn acest contex programa școlară pentru activitățiile de educațiie fizică și sport vizează prioritar valorizarea copmetențelor cheie, precum și asigurarea transferabilității tuturor celorlalte copmetențe cheie prin abordările inter și trans disciplinare din interiorul acestei arii curiculare cu celălalte discipline de studiu.

Ca notă particulară recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competentele cheie în învățare vizează ca finalitate pentru absolventii învățământului obligatoriu ”un profil de formare european”. Bazându-ne pe aceste realităti scopul acestei lucrarii este acela de a propune o programa bazată pe mijloace din natatie destinată atât învățământului primar, gimnazial și liceal, cât și formatorilor-educatorilor care lucrează în cluburile sportive școlare și la nivelul centrelor de inițiere și pregătire în domeniul natației.

Prin programa propusă se încearcă pe de o parte rezolvarea cu succes a obiectivelor cadru, de referință, iar pe de altă parte formarea competențelor generale și specifice pentru fiecare clasă în parte.

Ȋn spiritul aspectelor enunțate mai sus, pentru asigurarea unui proces didactic modern bazat pe o ofertă educațională optimă, dar în același timp variată, programa de natație propusă dorește să asigure cunoștințele necesare elevilor în ceea ce privește asigurarea dezvoltării fizice, a calitătilor motrice și formarea unor priceperi si deprinderi specifice. Scopul acestei lucrarii este de a propune o programă inedită bazată exclusiv pe mijloacele din natație, care să constituie o alternativă viabilă și operațională, pe care să o aibă la dispoziție cadrele didactice în scopul îndeplinirii și rezolvărilor cu succes a solicitărilor prevăzute în curiculumul național de educație fizică și legea învățământului.

Motivarea alegerii temei

Motivele care au impus abordarea acestei tematici îmbină pe de o parte preocupările noastre profesionale și pe de altă parte dorința noastră de a propune un instrument cu totul original în ceea ce privește abordarea, conținuturile și mijloacele prin care sunt atinse finalitățile propuse în disciplina Educație Fizică și Sport.

Un alt motiv în scopul alegerii acestei teme este reprezentat de faptul că am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane cu Specializare Natație, în consecință doresc să continui activitatea profesională pe această direcție și să lucrez nemijlocit, în practică utilizând întregul bagaj profesional dobândit.

Ȋn activitatea mea ca student al Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane am avut posibilitatea să port o serie de discuții atât cu cadre didactice implicate în sistmul național de învățământ, cât și cu o serie de elevii de vârstă diferite. Ȋn urma acestora am constatat că se desprinde o opinie generală în ceia ce privește necesitatea diversificării mijloacelor si abordărilor propuse pentru rezolvarea finalităților la disciplina Educație Fizică și Sport. Unul dintre aspectele mai puțin pozitive a fost acela că scăderea participării la orele de activități sportive se datorează nivelului și gradului scăzut de atractivitate pe care le au în general mijloacele utilizate în prezent.

Importanța teoretică și practică a lucrării

Din punct de vedere teoretic lucrarea își dorește să realizeze o selecție a mijloacelor din natație pe care să le structureze adecvat compartibilizându-le prin dozare, adresabilitate și recomandări metodice reunindu-le într-o propunere de programă destinată orelor de activități sportive atât în sistemul preuniversitar, cât și în cluburile sportive școlare sau centre de inițiere și pregătire în natație la copiii cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani.

Ȋn acest scop programa propusă încearcă să respecte prevederile planurilor cadru în vigoare, astfel argumentarea programei propuse se bazează pe prezentarea generală a acesteia; competențelor generale specifice la care ea face referire; valori și atitudini urmărite; competențe specifice și conținuturi destinate vârstelor 10-12 ani și recomandări și indicații metodice.

Ȋn sensul celor menționate mai sus în scopul asigurării unui proces modern (bazat pe o ofertă educațională și pe instruirea diferențiață a elevilor) este necesar să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice, cât și inițierea și/sau consolidarea în practicarea disciplinei sportive natație.

Din punct de vedere practic lucrarea oferă posibilitatea personaluilui didactic de a avea acces și de a utiliza în activitatea practică a o metodologie inedită și originală în propunerea de programă destinată atingerii obiectivelor educației fizice la aceste vârste. Lucrarea se dorește a oferii un instrument real destinat și intructorilor care realizează atât inițierea în natație, cât și consolidarea și perfecționarea procedeelor acesteia. De asemenaea propunerea noastră de programă cu teme din natație se dorește a constitui un instrument real care să fie utilizat în practică de către studenții facultăților de profil cu specializare natație.

Ipoteza lucrării

Presupunem că dacă utilizăm în procesul educațional la vârsta de 10-12 ani o propunere de programă cu conținut din natație pe construcția progresivă a cunoașterii, pe flexibilitatea abordărilor și pe parcursuri diferențiate atunci vom realiza obiectivele prevăzute în programa națională de educație fizică.

Capitolul I Fundamentarea teoretică a lucrării

Prezentarea programei pentru clasa a V- a

Obiective generale:

Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare

Valorificarea informațiilor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea optimizării stării de sănătate și a dezvoltării fizice armonioase

Utilizarea cunoștințelor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea dezvoltării capacității motrice

Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării și practicării activităților de educație fizică și sport și adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor interpersonale și de grup

Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea și înțelegerea ideilor, stărilor afective și a esteticului

Obiective specifice:

1.1. Recunoașterea principalelor noțiuni specifice domeniului

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice

2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora

2.2. Recunoașterea celor mai importante mijloace pentru dezvoltare fizică

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate

5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice

5.2. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate

5.3. Conștientizarea și abordarea constantă a ținutei estetice

STAREA DE SĂNĂTATE ȘI DEZVOLTAREA FIZICĂ

modalități de călire a organismului

caracteristicile complexelor de influențare selectivă a aparatului locomotor

mobilitatea articulară

cunoștințe teoretice despre:

caracteristicile stării optime de sănătate, specifice vârstei și sexului

măsurile de igienă individuală – înainte, pe parcursul și după desfășurarea lecțiilor de educație fizică

caracteristicile atitudinii corporale corecte

abaterile frecvente de la atitudinea corporală corectă și cauzele care le pot determina

raportul corect dintre înălțimea și greutatea corpului, specifice vârstei și sexului

principalele reguli de expunere a organismului la factorii de mediu

segmentele corpului și mișcările specifice acestora

pozițiile corecte ale corpului în acțiuni statice și dinamice

2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate

PROTECȚIA INDIVIDUALĂ

tehnici de reechilibrare

modalități de atenuare a șocurilor

cunoștințe teoretice despre:

importanța „încălzirii”

rolul respirației în efort și refacere

tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuții

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activităților din lecție

FORME DE ORGANIZARE

formații de adunare în linie pe un rând și pe două rânduri

poziția fundamentală stând și derivatele acesteia

alinieri în linie și în coloană

* DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE

rolurile care se atribuie elevilor în lecțiile de educație fizică

cerințele comportamentului în întreceri

relațiile dintre componenții unei grupe/ echipe, în cadrul lecției de educație fizică

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate

3.1. Recunoașterea calităților motrice în cadrul diferitelor acțiuni motrice

3.2. Realizarea de acțiuni motrice simple

3.3. Aplicarea sub formă de întrecere a deprinderilor fundamentale și a celor sportive de bază

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activităților din lecție

CALITĂȚI MOTRICE

Viteza

viteza de reacție la stimuli:

vizuali

auditivi

tactili

viteza de execuție:

în acțiuni motrice simple

viteza de deplasare:

pe direcție rectilinie

cu schimbări de direcție

Îndemânarea (capacitate coordiantivă)

coordonarea segmentelor față de corp

* manevrarea de obiecte, individuală și în relație cu parteneri

echilibrul:

în poziții statice

în deplasare pe suprafețe înguste, situate la diferite înălțimi

* în deplasare, cu purtare/ depunere/ culegere de obiecte

Forța

forța dinamică segmentară

* forța segmentară în regim de rezistență

Rezistența

rezistența cardio-respiratorie

* rezistența musculară locală

Calități motrice combinate

viteză-coordonare

Cunoștințe teoretice despre principalele forme de manifestare a calităților motrice

DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE

a) de bază:

Mersul

pe vârfuri

ghemuit

cu pas fandat

* cu pas adăugat

Alergarea

pasul de alergare

pe direcții diferite

cu ocoliri de obstacole

* cu schimbări de direcție

Săritura

cu desprindere de pe unul și de pe ambele picioare:

de pe loc

din deplasare

pe și de pe obiecte/ aparate

b) combinate:

Escaladarea

prin apucare și pășire pe aparat

prin apucare și rulare pe partea anterioară a corpului

Prezentarea programei pentru clasele a VI- a

1.1. Recunoașterea principalelor noțiuni specifice domeniului

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice

2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora

2.2. Recunoașterea celor mai importante mijloace pentru dezvoltare fizica

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate

5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice

5.2. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate

5.3. Conștientizarea și abordarea constanta a ținutei estetice

STAREA DE SĂNĂTATE

modalități de călire a organismului

cunoștințe teoretice despre:

semnele obiective și subiective ale deteriorării stării de sănătate

influențele factorilor de mediu asupra organismului

locul exercițiilor fizice în regimul zilnic și săptămânal de activitate

EVOLUȚIA ARMONIOASĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

specificul mijloacelor de:

formare a reflexului de postură corectă

dezvoltare a tonicității și troficității musculaturii:

membrelor superioare

toracelui

abdomenului

membrelor inferioare

acționare asupra mobilității și stabilității articulațiilor

caracteristicile alcătuirii unui:

complex de exerciții de înviorare

complex de exerciții de dezvoltare fizică

set de exerciții corective

instrumente și tehnici de determinare a indicatorilor morfologici și funcționali

valorile medii ale indicatorilor morfologici și funcționali specifici vârstei și sexului elevilor

cunoștințe teoretice despre: abaterile frecvente de la atitudinea corporală corectă, cauzele care le produc și mijloacele de prevenire a instalării acestora

2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate

PROTECȚIA INDIVIDUALĂ

tehnici de reechilibrare

modalități de atenuare a șocurilor

cunoștințe teoretice despre:

importanța „încălzirii”

respirația cu caracter de refacere

tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuții

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activităților din lecție

DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE

responsabilitățile specifice în lecțiile de educație fizică și în întreceri/concursuri

trăsăturile de personalitate ale elevilor cărora li se atribuie anumite roluri

comportamentele integrate în noțiunea de fair-play

modalitățile de prevenire/ aplanare/ rezolvare a situațiilor conflictuale

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate

3.1. Recunoașterea calităților motrice în cadrul diferitelor acțiuni motrice

3.2.Realizarea de acțiuni motrice simple

3.3. Aplicarea sub formă de întrecere a deprinderilor fundamentale și a celor sportive de bază

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activităților din lecție

Viteza

viteza de reacție:

la stimuli variabili

viteza de execuție:

a actelor și a acțiunilor motrice singulare și repetate

viteza de deplasare:

pe distanțe și pe direcții variate

cunoștințe teoretice despre:

caracteristicile exercițiului pentru dezvoltarea vitezei

valorile medii ale indicatorilor de viteză, corespunzătoare vârstei și sexului

Îndemânarea (capacitate coordiantivă)

coordonarea acțiunilor segmentelor corpului și a corpului în întregime, în spațiu și în timp

coordonarea acțiunilor în relația cu parteneri și cu adversari

mânuirea ambidextră de obiecte

echilibru:

mențineri, pe durate crescute progresiv, ale pozițiilor statice (cu baze de sprijin reduse, pe blocstart și pe suprafețe cu înălțimi variabile)

Forța

forța explozivă

forța dinamică (izotonică) segmentară

forța segmentară în regim de rezistență

cunoștințe teoretice despre:

caracteristicile exercițiului pentru dezvoltarea forței

valorile medii ale indicatorilor de manifestare a forței principalelor segmente musculare, specifice vârstei și sexului

Rezistența

rezistența cardio-respiratorie la eforturi aerobe

rezistența cardio-respiratorie la eforturi variabile

cunoștințe teoretice despre:

caracteristicile exercițiului pentru dezvoltarea rezistenței

valorile medii ale indicatorilor de manifestare a rezistenței, specifice vârstei și sexului

Calități motrice combinate

viteză-coordonare

1.2 Caracteristicile fizice, somato-funcționale și psihice ale copiilor de 10-12 ani.

Creșterea și dezvoltarea copiilor reprezintă una din problemele de biologie umană cu o deosebită semnificație teoretică și practică. Se poate spune că, cu cât datele din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se deschid noi orizonturi și noi aspecte de cercetare, printre care și fenomenul accelerației, atât de mult dezbătut în prezent, subliniind complexitatea problemelor. Este suficient să amintim numai că în urma proceselor de creștere și dezvoltare apare adultul a cărui personalitate biologică și socială se clădește tocmai în aceste perioade, sub influența jocului complex al patrimoniului sedentar și al condițiilor de mediu și viață.

Numeroasele lucrări apărute în străinătate și la noi în țară evidențiază caracterul particular al biologiei vârstei de creștere, care corespunde cu vârsta școlară, care nu poate fi neglijat de către profesorii de educație fizică și antrenorii care lucrează nemijlocit cu acest material uman fragil, nefinisat ontogenetic. Din datele literaturii de specialitate, rezultă o primă observație de ordin general și anume că creșterea și dezvoltarea copiilor nu se desfășoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs, apar perioade de accelerare și încetinire a creșterii, cu durate variabile, în raport cu vârsta, condițiile de viață și particularitățile individuale ale copiilor.

La sfârșitul perioadei de creștere, copilul ajunge la maturizare somato-vegetativă și psihică, dar până atunci el nu poate fi considerat un adult în miniatură, deoarece organismul lui prezintă deosebiri fundamentale și o însemnată labilitate neuro-hormonală. Creșterea și dezvoltarea neuniformă, cu perioade de accelerare și încetinire, cu exacerbări temporare ale proceselor neuro-vegetative și psihice, vârsta de creștere se împarte în mai multe etape, cu aspecte morfo- funcționale și psihice particulare.

Oricare ar fi împărțirea, toate etapele perioadei de creștere și dezvoltare sunt importante, dar etapa peripuberală, în decursul căreia copilul se transformă în adult, are o semnificație deosebită. Pentru unii biologi, pubertatea ar reprezenta chiar momentul cel mai important – după naștere – din viața unui individ. Pubertatea este ea însăși o perioadă ce se întinde pe o durată de timp variabilă atât la fete cât și la băieți, depinzând de numeroși factori ereditari sau de mediu.

Datele din literatură arată că există o mare variabilitate individuală a particularităților morfo-funcționale și psihice la indivizii de aceeași vârstă cronologică, dar că această variabilitate este mai mică dacă grupăm copiii după vârsta fiziologică.

Datorită faptului că perioadele vârstei fiziologice nu corespund celei cronologice și deci nici etapelor de școlarizare se va pune accentul pe periodizarea biologică și se va menționa în secundar etapele de școlarizare și vârstele cronologice care corespund, în general, acestor perioade biologice.

Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic și psihologic, nu numai al vârstei de creștere, dar și ale întregii vieți, grupează copiii și juniorii în următoarele perioade de vârstă:

Vârsta antepubertară (școlară mică-clasele I-V; 6-11 ani);

Vârsta pubertară (școlară mijlocie-clasele V-IX);

Vârsta postpubertară (școlară mare-clasele IX-XII).

Ea concretizează pentru profesorii de educație fizică și pentru antrenori raportul cu vârsta cronologică, care grupează copii de vârstă școlară pe clase, cu programe diferite, deci cu regimuri diferite de efort fizic.

Capacitatea de efort diferită a copiilor de aceeași vârstă cronologică (aceeași clasă) se menține și după trecerea la seniorat, dar în timpul junioratului aceste diferențe sunt mai ample; mai mult ceea ce este foarte important, această capacitate de efort la juniori este instabilă și nesigură, fapt explicabil prin marea labilitate neuro-vegetativă a juniorilor, datorită “furtunii vegetative”, care abia a trecut peste ei în timpul pubertății și care și-a lăsat amprenta de o mare variabilitate individuală.

În ultimul secol, dar mai ales în ultimile decenii, s-a constat la copiii și tinerii din majoritatea țărilor europene și din alte continente un important fenomen biologic, denumit de Gh. Roberts (1876) și E. W. Koch (1953) “secular trend” (tendință seculară), caracterizat printr-o creștere accelerată a unor indici de dezvoltare; astfel valorile medii ale înălțimii și greutății copiilor și adolescenților de azi sunt mai mari decât în secolul trecut, iar maturitatea sexuală apare mai timpuriu. Deși încheierea procesului de creștere are loc mai curând, totuși dimensiunile definitive ale adultului sunt mai mari; vârsta sexuală s-a prelungit nu numai printr-o pubertate mai timpurie, dar și printr-un climateriu (menopauză) mai tardiv. Longevitatea omului a devenit mai mare.

Din datele obținute pe plan mondial se poate trage concluzia că “secular trend”-ul are loc în toate țările lumii dezvoltate economico-social, independent de poziția geografică, climă, componența etnică, atât în orașe, cât și la sate în diverse grade el poate atinge toate păturile sociale.

După unii autori, accelerarea creșterii și dezvoltării corpului copiilor și tinerilor ar aduce după sine și o mai mare dispersie a indicilor și valorilor fiziometrice, precum și o gracilizare a organismului.

Ea ar fi cauza scăderii rezistenței fizice, precum și a altor calități morfo-fiziologice. Unii autori arată că la copiii născuți și crescuți la oraș se produce o creștere mai accelerată a taliei decât la cei de la sate, dar că perimetrul toracic și greutatea nu cresc la toți în același ritm.

În unele cazuri apar disproporții între dimensiunile longitudinale și transversale ale corpului, iar în alte cazuri accelerația se limitează la maturizarea sexuală.

Studiul condițiilor și factorilor care determină fenomenele de accelerație și întârziere în dezvoltare scoate în evidență influența vieții civilizate, a îmbunătățirii alimentației, progresele în profilaxiea și tratamentul bolilor, precum și beneficiile unei organizări mai raționale a activității și timpului liber al tineretului.

Cercetările dovedesc eficacitatea practicării metodice a exercițiilor fizice asupra creșterii normale și dezvoltării armonioase, asupra sporirii capacității funcționale și îmbunătățirii rezultatelor sportive la juniori și copii de ambele sexe.

Ca urmare a accelerației, un număr tot mai mare de copii și tineri participă mai de timpuriu la antrenamente și competiții. Dacă, pe de o parte, foloasele acestei activități pentru consolidarea organismului sunt evidente, pe de altă parte există permanent pericolul suprasolicitărilor, al oboselii și al accidentelor.

Particularitățile dezvoltării somatice la vârsta pubertară

Intervenția pubertății duce la accelerarea creșterii în înălțime într-un ritm superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să se diminueze treptat până la 20-21 ani.

Creșterea mai intensă se semnalează la membrele inferioare, apoi la cele superioare, fapt care creează în mai multe cazuri dizarmonii evidente, mai ales când se întocmesc grafice ale creșterii.

Trunchiul este lung, toracele îngust, iar abdomenul este supt. Ca urmare a acestor trăsături somatice, organele din cutia toracică sunt puțin dezvoltate, fapt care generează dificultăți în procesul de adaptare la efort prin lipsa de rezistență funcțională. În concordanță cu cele prezentate și sistemul articular este slab, fiind în plin proces de consolidare.

Datorită faptului că la fete pubertatea se instalează mai repede decât la băieți, ele prezintă valori superioare ale creșterii în înălțime și greutate, trunchiul este mai lung, iar membrele inferioare sunt mai scurte.

Particularități funcționale la vârsta pubertară

În concordanță cu particularitățile dezvoltării morfologice se constată o capacitate scăzută de adaptare și rezistență funcțională a aparatelor cardio-vascular și respirator la efortul fizic intens și apar des fenomene de oboseală, amețeli și tulburări ale ritmului cardiac.

La vârsta de 11 ani capacitatea vitală se situează la 2000 cm3, din cauza plămânilor care sunt slabi dezvoltați, crescând până la 3000 cm3 la 15 ani. Mai menționăm faptul că aparatul respirator și în special plămânii sunt puțin rezistenți la infecții.

În timpul efortului fizic, cordul depune un travaliu mare pentru irigarea organelor și sistemelor, deoarece lumenul vaselor este îngust și în consecință apar des fenomene de oboseală, amețeli și tulburări ale ritmului cardiac.

Privind sistemul nervos se constată o creștere redusă a volumului creierului, însă se adâncesc circumvoluțiunile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferitele zone. Celulele corticale se dezvoltă continuu, perfecționându–se și diferențiindu-se, crescând astfel baza funcțională a activității de prelucrare a informației.

În această perioadă se realizează diferențierea dintre cele două sexe prin maturizarea caracteristicilor sexuale.

Particularitățile dezvoltării psihice la vârsta pubertară

Prin dezvoltarea psihică se înțelege procesul complex de formare, creștere și maturizare a funcțiilor, însușirilor și capacităților psihice ale copiilor.

Acest proces se desfășoară neîntrerupt de la naștere până la atingerea vârstei adulte, în decursul dezvoltării sale, copilul parcurge succesiv și obligatoriu mai multe etape sau stadii de dezvoltare psihică. Fiecare etapă a dezvoltării psihice – ce corespund în linii mari unei perioade de vârstă – are un anumit tablou psihic, caracterizat prin existența unor procese și însușiri psihice cu particularități proprii acelei vârste. Acestea sunt denumite particularități psihice ale vâstei.

Trecerea de la o etapă la alta a dezvoltării psihice este determinată de apariția și formarea unor procese psihice tot mai complexe și mai perfecționate, care ameliorează continuu adaptarea la mediul social și natural al copilului.

Cunoașterea și respectarea particularităților de vârstă constituie o necesitate pedagogică, întrucât condiționează modul de desfășurare a antrenamentelor, determină selectarea și folosirea metodelor și mijloacelor de pregătire în funcție de posibilitățile și perspectivele dezvoltării psihice a copiilor. Practica a dovedit elocvent că nerespectarea sau ignorarea lor duce la eșecul activității de instruire și educare.

Particularități psihologice la vârsta pubertară

Pubertatea este etapa începutului maturizării psihice a copilului. În strânsă legătură cu importantele modificări morfo-funcționale apar însemnate transformări și în viața psihică. Percepțiile devin mai depline, capătă un pronunțat caracter de selectivitate, orientarea spațială și temporară se perfecționează considerabil, suferind influența proceselor gândirii.

În activitățile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea sistem de semnalizare. Puberul este capabil să opereze cu noțiuni cu un grad mare de abstractizare, manifestă interes și curiozitate pentru teorie, pentru explicarea fenomenelor a atenției, deși în unele faze ale pubertății este deosebit de instabilă și fluctuabilă.

Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice, dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială.

Datorită disconfortului biologic, puberul se caracterizează printr-o conduită irascibilă, relativ conflictuală, prin labilități afective, stări de excesivă timiditate sau exuberanță, stări capricioase ce se dezvoltă pe un fond de independență fluctuant. Crește interesul pentru propria persoană, pentru lumea sa interioară, apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilități.

Se dezvoltă calitățile voinței; manifestă dorință de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Apar forme de autoeducare în scopul cultivării capacităților considerate ideale. „Ștacheta” aspirațiilor este ridicată tot mai sus, deși motivele sunt încă foarte instabile. Se dezvoltă intens simțul responsabilității.

Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități. Se menține nevoia de mișcare, de joc, deși acestea capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea atenției propriei persoane.

Considerații metodice.

Posibilitățile crescute ale gândirii, ca și bogăția și varietatea cunoștințelor însușite în cadrul școlii determină restructurări în metodica instruirii. Este vârsta când se poate învăța tehnica perfectă. Se poate și este indicat să se facă apel la înțelegere, la explicarea elementelor și implicațiilor fiecărui act motric, a sensului și necesității respectării sfaturilor date. Mișcările trebuie învățate conștient, aceasta presupunând însă expunerea clară, precisă a principiilor exercițiilor. Comportamentul față de copil trebuie să fie plin de tact pentru a contracara crizele de timiditate, de anxietate, teama de a nu apărea ridicol în fața membrilor grupei de antrenament, rezultate din execuția incorectă a exercițiilor. Încurajarea, lauda, descompunerea exercițiilor complicate în exerciții mai simple, ce pot fi efectuate cu succes, sunt câteva peocedee concrete de lucru.

O indicație psihologică, valabilă de altfel pentru toate vârstele, constă în desfășurarea antrenamentelor într-o atmosferă de optimism, înțelegere, prietenie și sinceritate.

Particularitățile dezvoltării motrice

Din cauza dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales datorită creșterii plasticității scoarței cerebrale și mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție sporesc posibilitatea de îmbunătățire a tuturor calităților motrice și în special a vitezei, mai ales la 10 ani la fete și 12 ani la băieți.

La 11 ani viteza fetelor este mai mare decât a băieților, urmând ca progresiv aceștia să-și sporească indicii de viteză, depășind treptat fetele. Acest proces evolutiv durează până în jurul vârstei de 14-15 ani. Ca urmare a dezvoltării a aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea este denumită vârsta îndemânării. Datorită disproporțiilor dintre diferitele segmente ale corpului în efectuarea exercițiilor fizice se remarcă stângăcia, însă disponibilitățile pentru îmbunătățirea îndemânării sunt totuși crescute atunci când se dezvoltă simultan cu simțul orientării în spațiu, care la 10 – 11 ani se apropie de cea a adultului.

Mobilitatea are cele mai scăzute valori la 10-11 ani la fete și 11-12 ani la băieți, fapt care face ca mișcările să nu fie executate cu amplitudine corespunzătoare, ceea ce impune măsuri speciale în cadrul lecțiilor.

Prin îmbunătățirea calității mușchilor și mai ales a laturii funcționale ce condiționează viteza, sporește capacitatea de forță în regim de viteză sub forma detentei (forța explozivă).

Se mărește și capacitatea de efort static moderat, în raport cu greutatea corporală, mai ales la băieți, începând cu 12-13 ani, care după această vârstă depășesc substanțial fetele.

Capacitatea de rezistență este scăzută mai ales sub forma ei de rezistență cardio-vasculară, ceea ce impune o acționare sistematică pentru dezvoltarea ei. Se va acționa de preferință asupra rezistenței în regim de forță sau viteză, care să angajeze grupele musculare mari (spate, membre superioare, membre inferioare) și să permită activitatea nestingherită a aparatului cardio-respirator fără a-l solicita la posibilitățile sale maxime.

La fete rezistența este mai scăzută decât la băieți, cu toate că și la aceștia comparativ cu alte vârste, ea se situează la valori scăzute.

În privința calităților motrice la elevii din ciclul gimnazial, mai ales la 12-13 ani, trebuie menționat faptul că se impun măsuri metodice atente în procesul de dezvoltare a forței și rezistenței.

În ceea ce privește motricitatea, aceasta nu prezintă deosebiri esențiale între băieți și fete, ci numai unele particularități care trebuie luate în considerare pentru o tratare diferențiată.

Aceste particularități se referă la gradul de motricitate al mișcărilor, economicitatea acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Băieții au înclinații către exercițiile de forță, efectuate uneori cu repezeală, în timp ce fetele preferă mișcările expresive executate pe muzică, care tind către acuratețea tehnică.

Alergarea este deprinderea cea mai larg aplicată, desfășurându-se în mod deosebit în activitatea neorganizată față de cea organizată, care solicită însă destul de puțin din acest punct de vedere. Volumul alergării scade însă o dată cu înaintarea în vârstă, fapt ce trebuie prevenit de profesori, prin crearea obișnuinței de a alerga.

În privința aruncărilor, acestea sunt accesibile în mod deosebit băieților care spre sfârșitul ciclului gimnazial deprind bine mișcarea de azvârlire, în timp ce fetele efectuează mai bine prin împingere.

Săriturile nu se execută cu eficiență corespunzătoare, bătaia este puternică, zborul nefiind pe măsura acesteia. Se impune astfel lucru pentru dezvoltarea detentei la membrele inferioare, necesară la săriturilor în lungime, înălțime, pe aparate și peste aparate. Important în efectuarea lor este coordonarea dintre mișcările segmentelor corpului, precum și pentru învățarea aterizărilor elastice.

La acest ciclu de învățământ există mari disponibilități în ceea ce privește însușirea unor procedee specifice ramurilor de sport și mai ales jocurilor sportive. Deci, învățarea rapidă a unor ramuri de sport constituie o sarcină prioritară a educației fizice.

Refacerea dupa efort la copii si juniori

Datele științifice în ceea ce privește refacerea organismului copiilor după efort sunt contradictorii; unii autori remarcă o perioadă de restabilire mai scurtă la unii copii în comparație cu adultul, alții autori găsesc o creștere a perioadei de restabilire la copii și juniori.

Contradicția în această problemă se explică prin folosirea unei metodici și a unor eforturi diferite și prin nivelul diferit de pregătire fizică a subiecților.

Cercetările sistematice ale lui Volkov arată că o dată cu creșterea capacității de efort de la 11 la 20 de ani, crește și intensitatea modificărilor vegetative (puls, T.A., consumul de O2, etc).

El a constat că cea mai scurtă perioadă de restabilire se găsește la băieții de 11-12 ani, iar o dată cu creșterea vârstei se observă o creștere a duratei perioadei de refacere.

Explicația rezultă din faptul că procesele de restabilire depind de valoarea modificărilor funcționale și biochimice din timpul activității musculare. Este cunoscut faptul că la copiii în efort fizic consumul de O2/kg corp este mai mare, acesta fiind un stimulent al proceselor de restabilire.

După efortul de rezistență durata restabilirii este mai mare la juniori decât la sportivii seniori.

Aceasta se explică prin faptul că după o stare de oboseală accentuată, nu se produce o intensificare a proceselor de refacere, ci, dimpotrivă, o reprimare a lor. În concluzie, după datele din literatură, durata refacerii după efortul fizic la copii reflectă existență diverselor forme de adaptare la efort și este în funcție de intensitatea efortului, de regimul activității musculare, de gradul de antrenament și calificarea sportivă a subiecților de diferite vârste.

În perioada copilăriei și apoi în timpul pubertății atât băieții cât și fetele se caracterizează printr-o mare instabilitate a reglării și coordonării neuro-umorale, care se oglindește în fluctuațiile ample ale indicilor funcționali și determină o inconstanță a capacității de efort.

Cu alte cuvinte, putem considera instabilitatea performanțelor sportive ale copiilor ca răspuns normal al organismului față de cerințele mediului și, ca atare, fluctuațiile de performanță sunt, din acest punct de vedere, justificate. Cu cât vârsta tinerilor sportivi este mai mică, cu atât mai mare trebuie să fie atenția acordată pregătirii lor. Copiii și juniorii necesită un control și o supraveghere medicală atentă. Această măsură nu rezultă numai din instabilitatea mai accentuată a indicilor fiziologici, dar și din tendința tinerilor de a-și supraaprecia forțele.

Dozarea corectă a efortului, respectarea cu strictețe a particularităților de vârstă și sex a copiilor și juniorilor, cadrul igienic de desfășurare a pregătirii, controlul medical diferențiat și sistematic sunt condițiile armonioase a organismului lor, pregătindu-i pentru marile performanțe ulterioare.

Abordarea temelor din natatie in orele de educatie fizica – descriere a orei de educatie fizica specifica natatiei:

Lucul inițial de adunare a grupei de înot se realizează cu 15-20 minute înainte de începerea lecției, în zona recepției bazinului de înot. Profesorul sau ajutorul acestuia conduce grupa către vestiar unde va supraveghea dezbrăcarea copiilor și modul în care aceștia își așează lucrurile. Se controlează dacă fiecare copil are lucrurile necesare. Anterior intrării la duș copii vor fi trimiși la toaletă, după care vor merge la duș unde se vor spăla foarte bine cu săpun, ajutându-se reciproc la spălarea spatelui. Înainte de a părăsi dușurile fiecare copil va trece pe sub un jet de apă rece, astfel încât porii, care s-au dilatat sub apa caldă să se închidă. Apoi, fiecare își adună lucrurile, le pune în săculeț, încalță slapii de bazin, își pune halatul de baie și trece în bazin.

Grupa se alinează pentru începerea leției, efectuându-se raportul și salutul. Profesorul va transmite temele și obiectivele lecției. Lecția începe cu încălzirea specifică ca în exemplul de mai jos:

Plan de lecție nr. 1

Nivel grupă: avansati Teme și obiective:

Efectiv: 16 copii (9B+ 7F) T1: dezvoltarea rezistenței

Data : 22 iunie Ob1 : creșterea capacității de efort

Locul de desfășurare: Bazinul Olimpic

Calități motrice de bază

Calitățile motrice sunt tratate în aspectul lor general spre a se putea distinge de la ceea ce se pornește cu copiii și spre ceea ce trebuie să tindă în dezvoltarea lor. Mijloacele de antrenament sunt adaptate particularităților de vârstă ale copiilor și posibilitățile individuale.

Forța

Definiție:

Forța este capacitatea aparatului neuromuscular de a învinge o rezistență prin mișcare pe baza contracției musculare.

Substrat morfo-funcțional:

Îl constituie sistemul neuromuscular.

Factorii de condiționare a forței sunt:

-volumul masei musculare;

-numărul fibrelor musculare care participă în contradicție;

-calitatea fibrelor musculare (fibrele albe favorizează creșterea forței

musculare);

-compoziția biochimică a mușchiului- concentrația Cp și glicogen;

-capacitatea de concentrare a sistemului neuromuscular.

Forme de manifestare:

-după numărul fibrelor musculare implicate în acțiune:

-forța generală-forța tuturor grupelor musculare;

-forța specifică-forța tipică a grupelor musculare interesate în procedeul de înot și în mod special în competiție.

-după tipul de efort:

-prin efort dinamic-izotonic:

-regim dinamic concentric în care se scurtează lungimea mușchiului-miometrie;

-regim dinamic excentric în care se lungește lungimea mușchiului-pliometrie;

-prin efort static izometric în care lungimea mușchiului este încetinită alternându-se eforturile statice cu cele dinamice.

-prin combinarea cu celelalte calități motrice:

-forță în regim de viteză;

-forță în regim de rezistență;

-forță în regim de îndemânare;

-forță în regim de mobilitate.

-tipuri de forță:

În înot forța nu apare în stare pură ci într-o combinație a factorilor fizici condiționat ai performanței. Astfel ea se combină cu viteza de execuție, cu menținerea ei un timp mai lung sau mai scurt și cu mobilitatea mișcărilor.

-forța absolută: este încărcătura extremă pe carea sportivul nu o mai poate ridica;

-forța relativă: este propia greutate a corpului pe care înotătorul o duce în timpul înotului.

Metodologia de educare și dezvoltare a forței

Forța reprezintă calitatea de bază pentru realizarea eficientă a oricărui act motric. Creșterea bruscă a forței se pierde repede prin încetarea antrenamentului; în schimb, un nivel crescut de forță în decursul anilor nu descrește decât încet, încet.

Câștigarea forței depinde de:

-nivelul inițial

-de contracția musculară

-amplitudinea sau durata contracției musculare (amplitudine mare la o durată de 30 secunde)

-calitatea antrenamentului-raportul între intensitate și volum, raportul fiind în favoarea intensității)

-frecvența antrenamentelor-dacă se lucrează:

-zilnic se câștigă 55%

-la două zile se câștigă 39%

-la șapte zile se câștigă 0,5%

Tonusul de repaus cu valori scăzute permit creșterea forței de contracție.

-metode de antrenament utilizate

-de lungimea inițială a mușchiului

-de unghiul de articulație

-factorii exogeni-alimentație, sezon

-factorii psihologici-aprecierea optimistă de sine, mobilitate și capacitatea de concentrare.

Metode de dezvoltare a forței:

Indicații metodice:

-selecționarea și raționalizarea exercițiilor și a structurilor de exerciții conform eficienței lor în apă;

-în antrenamentul pe uscat al înotătorilor valorile intensității sunt mici și mijlocii, iar numărul repetărilor se corelează cu numărul mișcărilor în apă sau durata execuției în timpul probei de concurs și cu viteza de execuție a mișcărilor în apă;

-după antrenamentele de forță se recomandă înot în sistem de rezistență aerobă și apoi câteva exerciții de viteză;

-se pot efectua până la trei antrenamente de forță săptămânal;

-pentru salturi calitative ai indicilor de forță trebuie 90 de zile de pregătire continuă și cu dozare a efortului în creștere.

Mărimea eforturilor:

-intensitate mică 30-50% ar reprezenta forță-rezistență

-intensitate medie, mijlocie 50-60% ar reprezenta forță-viteză

-intensitate mare 60-80% reprezintă forță

-intensitate maximă 80-100% reprezintă forță

-intensitate supramaximală 100% reprezintă forță.

Metode specifice:

-metoda eforturilor mici și mijlocii

-metoda eforturilor globale

-metoda eforturilor segmsntare

-metoda eforturilor până la refuz

-metoda eforturilor explozive

-metoda halterofilului

-metoda contracțiilor izometrice prezintă o varietate de exerciții:

-ridicarea unei greutăți care te depășește

-împingerea sau tragerea unui obiect care este imobil

-contracția unui grup e mușchi asupra mușchiului care lucrează în sens opus.

Metode de antrenament:

-antrenament cu repetări

-antrenament cu intervale

-antrenament alternativ

-antrenament hipoxic.

Mijloace de dezvoltare a forței:

În special se folosesc aparatel care au un transfer în apă, dar este bine să se folosească și ccelelalte, nespecifice, mai ales la lucru în circuit pentru a nu se fixa negativul și a dezvolta diverse fibre musculare care intră în acțiune pe rând în timpul înotului.

-exerciții libere: pentru abdomen, spate, brațe și picioare, sărituri libere, cu coarda, flotări, tracțiuni în brațe.

-exerciții cu partener – pot fi dinamice și statice. Exercițiile izometrice se folosesc în toate pozițiile vâslitului în apă atât a brațelor cât și a picioarelor.

-exerciții cu mingi medicinale.

-exerciții cu gantere (se imită mișcările din procedeele de înot).

-tracțiuni la extensoare (imitând vâslirea).

-banca mobilă este un aparat adecvat înotului pentru că îți tragi propia greutate a corpului, iar prin înclinația băncii se asigură încărcatura necesară.

-exerciții cu haltera.

-exerciții la cadru izometric.

-exerciții la cadrul mobil, în special pentru picioare.

-exerciții la aparatul „simulator” de tip ergosim.

Rezistența

Definiție:

Rezistența este capacitatea organismului de a efectua eforturi cu intensitate mare un timp mai îndelungat.

Sistemul morfo-funcțional:

Rezistența organică generală este codiționată de stadiul de dezvoltare a aparatului cardiovascular și apreciată din punct de vedere biologic prin consumul maxim de oxigen/minut.

Pentru a depune eforturi de rezistență organismul uman dispune de anumite posibilități care depind de trei factori fundamentali:

-aprovizionarea din mediul extern cu substanțe trofotrope eliberatoare de energie și cu oxigenul necesar arderii lor în vederea obținerii unor compuși (glucoza, acizi grași). Aceștia sunt transportați pe cale sanguină la nivelul mușchilor unde sunt transformațiîn substanțe bioenergetice specifice (ATP, CP), care oferă energia necesară contracției fibrelor musculare.

-transformarea la nivelul mușchilor a energiei chimice potențiale în energie mecanică.

-ansamblul calităților psihice individuale necesare învingerii stării de oboseală și obținerii de performanțe înalte.

Forme de manifestare:

-din punct de vedere al specificului sportivului:

-rezistență generală

-rezistență specifică

-din punct de vedere al participării musculare:

-rezistență generală(anduranța)în care participă cel puțin 70% din masa musculară

-rezistența locală – a unei anumite grupe musculare

-din punct de vedere al mobilizării energiei:

-rezistență aerobă – F.C. mai mică de 140b/min.

-rezistență anaerobă – F.C. mai mare de 140b/min.

-rezistență mixtă – intensități submaximale și maximale.

-din punct de vedere al aparatelor și sistemelor solicitate:

-rezistență organică: -aerobă- prin transport abundent de oxigen către țesuturi.

-anaerobă- se prelucrează produșii de uzură și organizmul

lucrează în condiții toxice de deficit de oxigen.

-rezistență musculară: -aerobă- caracterizată prin rapiditatea arderilor și a

schimburilor gazoase la nivelul celulei musculare;

-anaerobe- capacitatea fibrelor musculare de a lucra în regim

de O2 în condiții toxice și de a utiliza rezervele proprii de

compuși generatori de energie.

-din punct de vedere al duratei:

-rezistență de scurtă durată – 45 sec. – 2min. efort anaerob,

-rezistență de durată medie – 2-8min. efort anaerob și aerob,

-rezistență de durată lungă – peste 8min. până la 30 min., între 30min. și 90min. și

peste 90min.

Raportat la probele de înot: probe de scurtă durată 100m., 200m.; durată medie 400m. și chiar 200m.; durată lungă 800m. și 1500m. cursela de mare fond 5km., 25km.

-din punct de vedere al travaliului muscular:

-rezistența poate fi dezvoltată sub formă dinamică (travaliul motor)

-rezistența poate fi dezvoltată sub formă statică (travaliul de susținere), tonic.

-din punct de vedere al combinării cu celelalte calități motrice:

-rezistența în regim de viteză –efort anaerob și apnee,

– rezistența în regim de forță,

– rezistența în regim de îndemânare,

– rezistența în regim de mobilitate.

Metodologia de educare și dezvoltare a rezistenței

Rezistența este calitate motricerfectibilă.

Antrenamentul de rezistență la înotători trebuie efectuat la aceeași frecvență sau mai mare a mișcărilor brațelor sau picioarelor decât cea realizată în proba de concurs. Așadar se vor executa exerciții de viteză mare care ulterior va duce îmbunătățiri în performanță, transferând lucrul de pe uscat în apă. Puterea este o calitate specifică felului în care ea a fost dezvoltată. Probabil că adaptările apar mai curând în sistemul nervos decât în mușchi și astfel vor permite ca un număr mai mare de fibre musculare să intre în acțiune. Practic se elaborează teoria că se antrenează mișcări și nu mușchi, adică diferite succesiuni de contracții în cadrul aceleeași grupe musculare. Exercițiile trebuie să aibă aceeași direcție, orientare și viteză similar mecanismului de concurs.

Metode de antrenament

Rezistența poate fi dezvoltată sub două aspecte :

-rezistență în efectuarea actelor motrice un timp cât mai îndelungat până la apariția oboselii;

-rezistență în efectuarea actelor motrice și după apariția oboselii, necesară în depășirea punctului mort, a continuării eforturilor în condiții de oboseală fizică și psihică și al posibilității de a duce cursa la bun sfărșit cu un finiș de cursă cât mai eficient.

Metodele de antrenament folosite pentru dezvoltarea rezistenței la înotători trebuie să se axeze pe dezvoltarea rezistenței specifice și anume rezistență în regim de forță și rezistență în regim de viteză.

Clasificarea fiziologică a exercițiilor fizice și a eforturilor are ca punct de plecare intensitatea efortului și respectiv durata maximă de menținere a lucrului la intensitatea respectivă.

-metoda antrenamentului continuu:

-lucru continuu uniform,

-lucru continuu variind raportul dintre volum și intensitate;

-metoda antrenamentului variabil:

-lucru continuu cu intensități variabile, alternate și în piramidă;

-metoda antrenamentului cu repetări:

-volum mare, intensitate medie, pauze mici și medii;

-metoda antrenamentului cu intervale:

-volum mare, intensitate medie, pauze mici;

-metoda antrenamentului în circuit:

-număr mare de repetări la fiecare aparat.

Mijloace folosite pentru rezistența pe uscat și în apă:

Alergarea și înotul

Alergarea este un mijloc de îmbunătățire a acțiunii inimii și plămânilor și este un bun înlocuitor al antrenamentului în apă când timpul din piscină este limitat. Se pare că alergarea rezolvă cât mai bine problema ritmului ridicat de consum de oxigen și utilizarea lui, dar nu se aplică specificitatea. De aceea alergarea înlocuiește înotul în situațiile în care nu se poate intra în apă sau în perioada de tranziție.

Rezistența specifică în timpul înotului, în probele de concurs se dezvoltă în cadrul antrenamentelor în apă cu ajutorul metodelor de antrenament pentru dezvoltarea calităților motrice combinate:

-rezistența în regim de forță – se calculează procentul de viteză până la 85% și se menține într-un volum mare de lucru;

-rezistența în regim de viteză – se rezolvă prin antrenament cu intervale, sau înot variabil urmărindu-se pierderea minimă de viteză. Se calculează viteza medie a distanței de concurs în metri/secundă și viteza absolută pe o distanță scurtă de 10-15m., iar raportul dintre aceste două viteze cu cât mai aproape de unu reprezintă o viteză specifică bună.

-rezistența în regim de îndemânare – are în vedere realizarea preciziei execuției întoarcerilor și coordonarea mișcărilor în complexitatea lor.

-rezistanța în regim de mobilitate – este asigurată prin tehnica de înot și raportul încordare – relaxare.

Viteza

Definiție:

Viteza este calitatea motrică exprimată prin rapiditatea cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile și combinațiile cele mai diverse.

Viteza este egală cu raportul dintre distanță și timp.

Viteza apare în înot în probele de 50m. și în lansările în cursă.

Substratul morfo-funcțional:

Îl reprezintă sistemul nervos.

Zestrea ereditară condiționează viteza. Viteza ca și îndemânarea se pot dezvolta numai în condițiile unei stări optime de excitabilitate a sistemului nervos central care numai astfel poate asigura receptivitate și răspuns.

Forme de manifestare a vitezei:

După tipul de viteză:

-viteza de reacție – necesară pornirii din start;

-viteza de execuție – necesară în executarea rapidă a întoarcerilor;

-viteza de repetiție –tempoul mișcărilor ciclice în timpul înotului;

-viteza de deplasare – viteza de înot măsurată în metri/secundă; sau timpul cu care înotătorul parcurge o anumită distanță 10m., 15m., 25m., 50m.;

-viteza de angrenare – capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă fie că este o probă scurta, fie în finalul probei de concurs;

-viteza de opțiune – manifestată prin alegerea rapidă a variantei de întoarcere, de sosire sau accelerare pe parcurs.

Din punct de vedere al specificul spoativului:

-viteză generală;

-viteză specială.

În înot suntem interesanți numai de transferul vitezei în mișcările caracteristice înotului.

Din punct de vedere al combinării cu celelalte calități motrice:

-viteza în regim de forță – aplicată în probele de 50m. la start;

-viteza în regim de rezistență – aplicată în probele de 100m. și 200m.; în finișul probelor lungi; în rezolvarea problemelor de tactică;

-viteza în regim de îndemânare – aplicată la întoarceri;

-viteza în regim de mobilitate – aplicată ca mod de relaxare în fazele de revenire a mișcărilor de brațe și picioare în timpul înotului.

Metodologia de dezvoltare:

Caracteristica dezvoltării vitezei este execuția mișcărilor, rapidă într-un timp scurt cu o anumită îngreunare. Pentru aceasta trebuie dezvoltată concomitent și forța. Forța se dezvoltă prin intercoordonarea fibrelor roșii și albe sau prin hipertrofia masei musculare a fibbrelor albe. Fibrele albe sunt condiționate genetic și hormonal. Pentru dezvoltarea lor este nevoie de stimuli maximi care să angreneze toate grupele de fibre musculare.antrenamentul de forță maximală stimulează dezvoltarea fibrelor albe și impliit și a vitezei, dar cum înotul are un specific aparte, atunci întreaga dezvoltare trebuie să se raporteze la mișcările specifice în apă.

Principii de îmbunătățire a vitezei:

-perfecționarea tehnicii de înot;

-creșterea gradului de îndemânare și coordonare în efectuarea tehnicii;

-creșterea forței grupelor musculare implicate în înot;

-asigurarea unei rezistențe corespunzătoare;

-capacitatea de relaxare rapidă după contracție.

Metode

Metodele de dezvoltare a vitezei au la bază un volum mic de lucru, adică un număr mic de repetări, executate cu intensitate maximă și cu pauze lungi de odihnă.

Metodele folosite trebuie să aibă în vedere și celelalte calități motrice. Pentru a efectua o mișcare de viteză este nevoie de manifestarea unei forțe care să învingă starea de repaus, de inerție. Viteza se manifesță pe fondul unei mari capacități de concentrare, în condițiile unui control al execuției corecte, fără consum inutil de energie, prin angajarea exclusivă a grupelor musculare solicitate de efectuarea mișcării.

Metoda de antrenament cu repetări este folosită pentru toate tipurile de viteză.

Metoda antrenamentului variabil este folosită în special pentru viteza de angrenare – accelerație, de repetiție și de deplasare.

Metoda handicapului, a cursei de urmărire pentru îmbunătățirea nivelului maxim al vitezei.

Mijloace pe uscat

-exercițiile de dezvoltare generală a vitezei constau din mișcări simple executate cât mai repede posibil, exerciții sub formă de întreceri, de urmărire, jocuri de reacție și atenție, schimbi de locuri, porniri, schimbări de poziție, sărituri.

-exercițiile specifice pentru viteză constau din mișcări ciclice cu frecvență foarte mare, cu amplitudine și executate sub formă de repetări.

-exerciții de viteză din alte ramuri sportive-alergări pe distanțe scurte, alergare pe loc cu pași mărunți, sărituri de pe loc, din ghemuit, sărituri cu coarda.

Intensitățile sunt submaximale, maximale și supramaximale.

Mijloace în apă

-repetări cu și fără respirație pe distanțe 10m.,15m.,25m.,50m. Exercițiile pot fi executate și cu start;

-întoarceri în viteză;

-înot în canalul hidrodinamic pe filtrul curentului de apă menținănd tehnica corectă de înot;

-înot cu labe de cauciuc și palme pentru a oferi condiții mai ușoare de înot și astfel simțind o viteză de înot mai mare;

-exerciții cu accelerare;

-exerciții cu schimbare de ritm.

1.1.5.4.Îndemânarea

Definiție:

Îndemânarea este capacitatea motrică de a executa rapid, precis și în condiții neprevăzute mișcări complexe și de a decide asupra celei mai eficiente acțiuni.

Îndemânarea este o calitate motrică complexă și sintetică. Este complexă pentru că sintetizează calitățile motrice.

Elementele îndemânării: echilibrul, coordonarea, ambilateralitate, precizie, orientare spațială, orientare temporală (ritm, frecvență, tempou), viteza de reacție și de execuție, mobilitate, elasticitate și gândire rapidă.

Ehilibrul în apă esre strâns legat de îndemânare și se asigură din capacitatea de flotabilitate obținută nu numai prin greutatea specifică a înotătorului,dar și prin relaxarea musculară, controlul respirației, balansul centrului de greutate.

Substratul morfo-funcțional

Dezvoltarea îndemânării depinde de plasticitatea și mobilitatea proceselor nervoase, a activității nervoase superioare și de analizatorul chinestezic.

Calitățile perceptiv cinetice care intră în acțiune ajută la formarea simțului apei, acestea fiind combinația între coordonare, echilibru, orientare spațială și temporală, amplitudinea mișcărilor și îndemânare. Astfel se formează calitățile psihomotrice traduse în practică prin:

-simțul echilibrului;

-simțul orientării corpului în spațiu;

-simțul de coordonare a mișcărilor membrelor;

-simțul vitezei și amplitudinea mișcărilor.

Forme de manifestare

Îndemânarea este indistructibil legată de factorul pregătirii tehnico-tactice, sursa perfecționării ei fiind multitudinea deprinderilor dobândite.

Îndemânarea este generală și specifică. În cazul înotului poate avea aspectul unor tehnici corecte de înot și cu o foarte bună coordonare în toate cele patru procedee de înot sau nu numai într-un anume procedeu, de asemenea în corectitudine execuției starturilor și a întoarcerilor.

Din punct de vedere al combinării cu celelalte calități motrice:

-îndemânare în regim de forță – menținerea tehnicii de înot în condițiile probelor de înot cu predominanță în forță;

-îndemânare în regim de viteză – menținerea tehnicii de înot în condițiile creșterii vitezei de înot și a luării deciziilor rapide de tactică;

-îndemânare în regim de rezistență – menținerea execuției corecte a întoarcerilor în probele de fond.

Metodologia de dezvoltare

Efortul fizic este caracterizat prin complexitate, nefiind neglijate volumul, intensitatea, durata și densitatea efortului.

La înot îndemânarea consta în învățarea și execuția procedeelor de înot, a starturilor, a întoarcerilor, precum și formarea simțului apei și luarea deciâiilor tactice. Sportivul este supus unei solicitări a puterii de adaptabilitate la situațiile întoarcerilor, a sosirii la sfârșitul cursei și a luării deciziilor de ritmul de înot pe parcursul probei de concurs. Bagajul tehnico-tactic al înotătorilor susținut de o bună pregătire fizică și de caracteristicile biomecanice ale tehnicii însușite reprezintă așa-zisa „prezență de spirit în rezolvarea problemelor dificile și complexe, depinzând în ultimă instanță de inteligența motrică a înotătorului.

Metode de dezvoltare

Metoda de bază folosită este aceea a repetării prin număr mare de exersări cu viteză și tempouri accelerate. Un rol important în învățarea elementelor îl constituie explicația și demonstrația profesorului, urmată de exersarea multiplă și dobândirea experienței proprii de către înotător în vederea luării deciziilor rapide și conform situației.

-metoda jocului cu viteze;

-metoda defalcată, pe elemente – brațe, picioare, întoarceri, împingeri.

Indicații de utilizare a metodelor de dezvoltare a îndemânării:

-învățarea cât mai multor acte motrice – învățarea celor patru procedee de înot și a tuturor starturilor și întoarcerilor;

-după efort să se asigure pauză suficientă pentru revenire;

-mărirea rapidității execuției;

-folosirea întoarcerilor și a sosirilor corecte regulamentare pe tot parcursul antrenamentului; astfel se vor forma deprinderi negative care pot apărea și în concurs, sportivul fiind descalificat.

Dacă se perfecționează viteza, forța și rezistența elementul sintetic îndemânarea se va perfecționa și ea.

Mijloace

-directe, prin execuția exercițiilor în condiții neobișnuite, prin înot cu diverse obiecte de îngreuiere,

-exerciții în „oglindă” – întoarceri executate când pe o mână, când pe cealaltă;

-exerciții în canalul hidrodinamic;

-indirecte prin exerciții preluate din jocuri sportive și din gimnastică.

Îndemânarea pe uscat nu are un transfer suficient în apă. Elementele îndemânării și exercițiile respective trebuie folosite în condiții cât mai variabile pentru o eficiență a dezvoltării îndemânării. Mijloacele de acționare se vor referii la fiecare componentă în parte și la solicitarea lor combinată cu forța, viteza, rezistența și mobilitatea. Îndemănarea este esențială în formarea mișcărilor ciclice care de fapt sunt formate din mișcări acilice.

Formarea îndemânării este utilă învățării procedeelor de înot precum și întoarcerilor. Toate acestea se îmbunătățesc prin repetarea lucrului în apă.

Bagajul motric trebuie îmbogățit permanent și învățată totodată și relaxarea musculară.

C. JOCURI

Ṣarpele

Copii se plimbă (apucații de mâini) în serpentină, transverând bazinul.

Pașii uriașului

Tranzversarea bazinului cu pași foarte marii.

Lupta

Copii lovesc apa cu mâinile, după care se vor înpinge în palme, încercând să se dezechilibreze unul pe celălalt, având brațele cu palmele față în față.

Marșul prin apă

Ținându-se în lanț de brațe, merg cântând prin apă, schimbând deseori direcția.

Crabul

Mersul crabului pe fundul bazinului, înaintând cu brațele și picioarele, asemănător lui.

Podul

Profesorul ține un baston la circa 20 cm sub nivelul apei, copii vor trece succesiv peste pod într-un sens și în celălalt/

Rățuștele

Sărituri de pe marginea bazinului. Se execută sărituri în apă cu întreceri, cine ajunge mai repede, alergând prin apă la marinea cealaltă.

Fântâna

Apa se va aduna cu ambele mâini și se va sufla cu putere.

Broasca

Sărituri de pe fundul bazinului în poziție de broască cu întreceri.

Moara se învârte

Elevii plutesc pe spate, cu mâinile și brațele depărtate, rotindu-se în cerc.

Meduza

În poziția alungită pe abdomen, cu sprijin pe degete se vor lăsa să-i ducă apa. Pentru stabilitate, capul va fii în apă, brațele și picioarele vor fi depărtate.

Plasa și peștișori

Elevii se țin câte doi de mână ei fiind urmăriți de alții care îi vor prinde în plasă. Ei pot evita plasa sufundându-se în apă.

Spălatul rufelor

Doi parteneri susțin un partener culcat pe spate. Unul îl ține de gleznă celălalt de axilă. Îl vor scufunda și ridica de mai multe ori, sau îl vor răsuci ușor.

Furtună în bazin

Elevii se țin de bara bazinului, cu brațele întinse, având picioarele foarte aproape de bordură. Își vor îndoi brațele spre bazin succesiv, provocând valuri ce se izbesc de marginea bazinului.

Cal și călăreț

Susținerea partenerului pe umeri, mers prin apă, după care rolurile se schimbă, numai băieții de 13- 14 ani.

Dopurile plutesc

Ghemuit cu brațele în jurul ghenunchilor, capul în apă se vor ridica picioarele lăsând corpul ghemuit să plutească.

Căutătorii de perle

Se vor așza două echpe la marginea bazinului. Profesorul va arunca un obiect la distanță între cele două echipe. La semnal, elevii se aruncă, aducând obiectul cât mai repede.

Jocul cu mingea

Elevii formează un cerc și aruncă mincea de la unul la altul. Doi elevi la mijlocu cercului încearcă să o prindă. Nu se va arunca mingea la vecin.

Mingea proiectil

Elevii se vor așeza în cerc. Mingea va fi aruncată, încercând să lovească unul din colegi. Ei vor încerca să scape plonjnd. Se ține evidența celor atinși și neatinși. Mingea trebuie să fie ușoară.

Căderea în cascadă

Șezând pe marginea bazinului cu spatele la apă, elevii vor forma un lanț de mâini. Se vor răsturna înapoi, antrenând tot șirul

Catargul

Elevii în grup vor pluti pe spate, cu un picior afară din apă întins. Vor înpinge cu mna în jos și lateral ridicănd ușor șoldurile.

Oglinda

Față în față câte doi, își imită mișcările ca într-o oglindă repetând ce face partenerul său.

Statuile

Profesorul stă cu spatele la elevii. La un semnal se întoarce spre ei. Copii vor rămâne nemișcați, într-o poziție la alegere, având diferite mișcări de brațe și picioare.