Reductiunea Liberalitatilor Excesive

CUPRINS

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE ………………………………………………………….. 1

CAPITOLUL II

REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE ………………………………7

1. Noțiunea de reducțiune. Persoanele care pot invoca reducțiunea …………… 7

2. Ordinea reducțiunii liberalităților ………………………………………………………13

2.1. Legatele se reduc înaintea donațiilor ……………………………..… 14

2.2. Legatele se reduc deodată și în mod proporțional ………………..… 15

2.3. Donațiile se reduc în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai recentă ………………………………………………………………………. 17

3. Căile procedurale de realizare a reducțiunii …………………………..… 24

3.1 Reducțiunea convențională …………………………………………… 25

3.2. Reducțiunea pe cale judiciară ………………………………………… 26

4. Efectele reducțiunii ……………………………………………………….. 31

4.1. Reducțiunea în natură ………………………………………………… 32

4.2. Reducțiunea prin echivalent …………………………………………. 38

5. Reducțiunea liberalităților în uzufruct sau în rentă viageră ………………. 41

CAPITOLUL III

RAPORTUL DONAȚIILOR ……………………………………………….. 49

1. Noțiune …………………………………………………………………… 49

1.1 Definiție …………………………………………… ……………….. 49

1.2 Fundamentul obligației de raport …………………………………….. 50

1.3. Domeniul de aplicare ………………………………………………… 51

1.4. Avantajele de care se bucură donatarul bunurilor supuse raportului .. 53

1.5. Deosebirea raportului donațiilor de alte instituții …………………… 53

2. Condițiile obligației legale de raport …………………………………….. 54

2.1. Să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație legală la moștenire

în calitate de descendenți sau de soț supraviețuitor, iar cel din urmă să vină

în concurs cu descendenții (art. 751 C. civ. și art. 3 din Legea nr.

319/1944) ………………………………………………………………….. 54

2.2. Moștenitorul să fi acceptat moștenirea ……………………………… 55

2.3. Moșenitorul să aibă calitatea de donatar …………………………….. 56

2.4. Donația să fie scutită de raport ……………………………………… 61

3. Persoanele care pot cere raportul …………………………………………. 63

4. Obiectul obligației de raport …………………………………………….. 68

4.1. Donația supusă raportului …………………………………………… 68

4.2. Donațiile exceptate de la raport …………………………………………………. 73

5. Modurile de efectuare a raportului …………………………………………………… 76

5.1. Raportul în natură ……………………………………………………………………. 77

5.2. Raportul prin luare mai puțin (prin echivalent) ……………………………. 77

5.3. Raportul imobilelor ………………………………………………………………….. 80

5.4. Raportul mobilelor …………………………………………………………………… 85

6. Căile procedurale de realizare a raportului ………………………………………… 87

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA …………………………… 91

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………. 96

=== l ===

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE

Dreptul nostru civil reglementează, prin intermediul normelor sale, întreaga viață a omului, încă de la naștere pănă la moarte.

Din diversitatea de aspecte reglementate de Codul nostru civil se întâlnesc și acelea determinate de un eveniment firesc și inevitabil, cum este moartea unei persoane. Efectele juridice ale acestui eveniment sunt precizate prin intemediul relementărilor succesorale.

Dispozițiile Codului civil enumeră succesiunea printre modurile de dobândire (transmitere) a proprietății. Succesiunea desemnează însă transmiterea unui patrimoniu, a unei fracțiuni de patrimoniu sau a unor bunuri individual determinate din patrimoniul respectiv către una sau mai multe persoane în viață. Prin urmare, succesiunea este mai mult decât un simplu mod de transmitere, de dobândire a proprietății, deoarece este o transminiune mortis causa prin care se transmite patrimoniul succesoral, care nu este alcătuit doar din drepturi, dar și din obligații.

Potrivit art. 650 C. civ.: ,,Succesiunea se deferește sau prin lege, sau după voința omului, prin testament”. Prin urmare, în funcție de izvorul vocației succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate, moștenirea poate fi legală sau testamentară.

Moștenirea este legală în cazul în care transmisiunea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii. Așadar, ori de câte ori defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru caz de moarte sau manifestarea de voință nu produce efecte în tot sau în parte, transmisiunea și împărțirea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii la persoanele, în ordinea și în cotele stabilite de lege.

Moștenirea este testamentară atunci când transmisiunea patrimoniului succesoral are loc în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, manifestată printr-un testament. Rezultă, deci, că fiecare persoană poate dispune după cum dorește de bunurile sale prin acte pentru cauză de moarte, deoarece consacră principiul libertății testamentare libertate la care nu se poate renunța.

Potrivit Codului nostru civil, testamentul reprezintă un act unilateral și irevocabil, prin care testatorul dispune de patrimoniul său sau de o parte din acesta în favoarea uneia sau mai multor persoane, după încetarea sa din viață (art. 802 C. civ.).

Totuși, libertatea testamentară nu este absolută, ci trebuie exercitată în anumite limite stabilite imperativ de lege, după cum urmează:

a) sunt interzise substituțiile fideicomisare prin care testatorul instituie o ordine succesorală pentru urmașii săi, deoarece fiecare persoană poate dispune numai pentru cauza propriei sale morți, și nu pentru cazul decesului comoștenitoilor săi;

b) orice persoană poate dispune de patrimoniul său pentru cauză de moarte numai prin testament, care este un act juridic esențialmente revocabil, și nu pe cale contractuală, pactele asupra unei succesiuni viitoare fiind oprite de lege;

c) cel care lasă moștenirea nu poate face liberalități prin care să încalce acea parte a moștenirii, numită rezerva succesorală, pe care legea o recunoaște în mod imperativ moștenitorilor rezervatari. El nu poate dispune din liberalități decât de cotitatea disponibilă.

d) actul juridic de ultimă voință al tastatorului nu va produce efecte juridice dacât în cazul în care respectă condițiile de validitate impuse de lege, testamnetul fiind un act solemn.

Cum am precizat, libertatea testamentară se exercită în interiorul unor limite prevăzute de lege, dintre care cea mai importantă este rezerva succesorală. Aceasta presupune că există o anumită categorie de moștenitori legali ai defunctului, numiți moștenitori rezervatari (alcătuită din descendenții dispunătorului, părinții acestuia și soțul supraviețuitor), pe care legea a înțeles a o proteja împotriva liberalităților excesive realizate de defunct prin acte inter vivos sau mortis causa, precum și împotriva exheredărilor făcute prin testament. Asemenea acte de dispoziție, fără a fi interzise, trebuie să se încadreze între anumite limite prevăzute de lege în favoarea moștenitorilor rezervatari.

Actele cu titlu oneros, precum și cele cu titlu gratuit care nu sunt liberalități, ci simple acte dezinteresate (de exemplu, comodatul, împrumutul fără dobândă, mandatul gratuit), nu sunt limitate de lege pentru că nu micșorează patrimoniul succesoral, bineînțeles, în măsura în care aceste acte nu reprezintă donații deghizate pentru care legea prezintă limitări.

Dacă însă testatorul nu are moștenitori rezervatari, el va putea dispune în mod liber de patrimoniul său, fie prin acte cu titlu gratuit, fie prin acte cu titlu oneros.

Codul civil în vigoare nu definește noțiunea de rezerva succesorală, definiție pe care însă o găsim în Noul Cod, și anume, ,,rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri” (art. 1086).

Cotitatea disponibilă este ,,partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată de lege și de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit, inclusiv prin liberalități” (art. 1089 Noul Cod civil).

În cazul în care dispunătorul are moștenitori rezervatari, moștenirea va fi numai în parte testamentară, deoarece moștenitorii rezervatari vor culege rezerva în temeiul legii, iar legatarii vor veni la moștenire în temeiul voinței dispunătorului, culegând legatele numai în limita cotității disponibile. Astfel, rezerva reprezintă o parte a succesiunii ab intestat.

Dacă defunctul are moștenitori rezervatari și dacă a dispus de patrimoniul său prin donații și/sau testament, masa succesorală se divide în două părți: rezerva succesorală, destinată a fi moștenită de moștenitorii rezervatari, chiar împotriva voinței defunctului, și cotitatea disponibilă, în privința căreia voința defunctului este suverană.

Această împărțire a patrimoniului succesoral se impune nu numai în cazul moștenirii testamentare propriu-zise, dar și în cazul în care defunctul nu a lăsat testament, însă a făcut donații.

Pe de altă parte, rezerva îi apără pe moștenitorii rezervatari nu numai de liberalitățile execesive făcute în favoarea unei persoane străine, dar și în împotriva liberalităților făcute în favoarea unor moștenitori legali, chiar comoștenitori rezervatari.

În scopul protejării moștenitorilor rezervatari, legea reglementează anumite instituții prin care să se asigure că la deschiderea moștenirii, aceștia vor primi partea din moștenire care li se cuvine în această calitate. În acest fel, în cazul în care prin liberalitățile făcute de defunct atât prin acte inter vivos, cât și prin testament a fost înălcată rezerva, acestea vor fi supuse reducțiunii (art. 847-855 C. civ.).

Legea reglementează, de asemenea, și raportul donațiilor, care are ca obiect obligația descendenților, între ei, și a soțului supraviețuitor în concurs cu descendeții de readuce la moștenire donațiile primite de la defunct fără scutire de raport (art. 751-773 C. civ.). Această operațiune se realizează chiar dacă nu se dapășește cotitatea disponibilă.

Cele două instituții au, în esență, același efect, și anume: readucerea la masa succesorală, în natură sau prin echivalent, a bunului care formează obiectul liberalității, gratificatul pierzând, în folosul moștenitorilor rezervatari, valoarea liberalității de care a beneficiat.

Aceste două instituții au însă obiecte diferite; astfel, raportul liberalităților, care reprezintă un avans asupra succesiunii în profitul gratificatului, are ca scop restabilirea egalității între moștenitori în cazul partajului, regulile în acest caz fiind dispozitive. Reducțiunea liberalităților excesive permite refacerea rezervei succesorale, în acest sens majoritatea regulilor fiind imperative.

Atât raportul, cât și reducțiunea se realizează doar la cererea celor interesați, însă, spre deosebire de raport, reducțiunea se aplică tuturor categoriilor de liberalități, inclusiv legatelor, și poate fi invocată nu numai în cazul liberalităților făcute în favoarea unei terțe persoane sau a unor moștenitori nerezervatari, dar și în cazul în care beneficiarul este un moștenitor rezervatar. Acțiunea în reducțiune poate fi exercitată indiferent de persoana beneficiarului liberalității, în timp ce acțiunea pentru raportarea donațiilor poate fi îndreptată numai împotriva descendențiilor și a soțului supraviețuitor.

Efectele celor două instituții se suprapun în cazul în care liberalitățile îmbracă forma donației între vii, iar beneficiarul donației este un descendent sau soțul supraviețuitor. În acest caz, întrucât este funcțională obligația de raport, este înlăturată necesitatea reducțiunii.

Un alt aspect care caracterizează ambele instituții este scopul urmărit de acestea, respectiv nevoia de a asigura echilibrul între moștenitori, evitându-se avantajarea excesivă a unora în defavoarea celorlalți.

Ca modalitatea de aplicare se poate aprecia că pentru categoria descendenților și soțului supraviețuitor în concurs cu aceștia, ca moștenitori acceptanți beneficiari ai unor donații, prioritară este obligația de raport, fiind înlăturată acțiunea în reducțiune. Pentru celelalte categorii de moștenitori, beneficiari ai unor liberalități inter vivos sau mortis causa, va primi aplicare acțiunea în reducțiune, dacă prin aceste liberalități se încalcă rezerva succesorală.

Raportul donațiilor a fost calificat drept o operațiune preliminară a împărțelii, fiind de obicei solicitată de moștenitori, ca și reducțiunea liberalităților excesive, în cazul unei acțiuni în partaj. Raportul donațiilor reprezintă o operațiune care corespunde etapei de stabilire a masei succesorale, operație care precede operația de împărțire propriu-zisă.

Având ca fundament voința părților contractante, raportul donațiilor va fi guvernat de legea în vigoare la data încheierii lui. Raportul nu se datorează ca efect al deschiderii moștenirii, care marchează numai momentul la care executarea devine scadentă. Numai reducțiunea, care are ca fundament legea, este guvernată de normele în vigoare la data deschiderii moștenirii, moment în care se naște și dreptul la rezervă.

CAPITOLUL II

REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE

1. Noțiunea de reducțiune. Persoanele care pot invoca reducțiunea

Reducțiunea liberalităților excesive este sancțiunea civilă care se aplică în cazul în care liberalitățile făcute de cel care lasă moștenirea aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari, în sensul că le încalcă rezerva succesorală. Această reducțiune lipsește liberalitățile de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor. Aceeași soluție a fost adoptată și de jurisprudență, care stabilește că sancțiunea civilă prevăzută de legiuitor pentru o liberalitate excesivă care depășește cotitatea disponibilă este reducțiunea acelei liberalități, iar nu nulitatea.

Art. 849 C. civil dispune: ,,Liberalitățile prin act sau între vii sau prin testament, cand vor trece peste partea disponibilă vor fi reduse la această parte”. Astfel, ,,legea declară reductibile fără nici o distincție, toate liberalitățile făcute prin acte între vii sau testament, ori de câte ori acele liberalități întrec partea disponibilă și sub numele de liberalități, se înțeleg toate acele acte cu titlu gratuit, independent de forma, scopul, natura sau cauza acelor donațiuni sau de calitatea persoanei dăruitorului”, în măsura în care aduc atingere rezervei succesorale conferite de lege moștenitorilor rezervatari.

S-a decis că atunci cand valoarea bunurilor cuprinse în testament depășește cotitatea disponibilă, reducerea dispoziției testamentare în limita cotității disponibile se va face în raport de valoarea întregii moșteniri și nu numai a unei părți din aceasta.

În practica judiciară se admite că sunt supuse reducțiunii și donațiile deghizate. În cazul donațiilor degizate sub forma unei vânzări, nu este suficientă dovedirea doar a faptului că prețul vânzării a fost inferior valorii reale a bunului, ci trebuie stabilit faptul că prețul este fictiv, fie că este atât de disproporționat în raport cu valoarea bunului vândut, încât în realitate nu există preț. De asemenea se admite că sunt supuse reducțiunii și legatul cu titlu particular sub forma clauzei testamentare având ca obiect sume de bani depuse la CEC.

În toate cazurile, problema reducțiunii se poate pune numai după deschiderea succesiunii, atît în cazul legatelor, cît și în cazul donațiunilor între vii, drepturile moștenitorilor rezervatari născându-se la data deschiderii moștenirii. Conform Noului Cod civil, art.1092: ,,După deschiderea moștenirii, liberalitațile care încalcă rezerva suucesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere”. Până în momentul deschiderii succesiunii moștenitorii rezervatari nu au niciun drept asupra succesiunii, așteptarea lor îndreptățită nu le conferă nici măcar dreptul de a lua măsuri asigurătoare pentru a compromite patrimoniul celui la al cărui moștenire ar urma să vină, căci acestea ar fi pacte asupra unei succesiunii viitoare sancționate de legiuitor.

De asemenea, s-a apreciat că reducțiunea liberalităților nu poate opera înainte de întregirea masei succesorale cu toate elementele ei componente, căci numai astfel se poate verifica dacă prin ele s-a încălcat sau nu rezerva ereditară.

Mai precizăm că reducțiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităților făcute în favoarea unei terțe persoane sau în favoarea unor moștenitori nerezervatari, dar și în cazul în care beneficiarul liberalității este un moștenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoștenitorilor rezervatari. Ocrotirea rezervei se impune în toate cazurile.

Împrejurarea că prin actul de donație donatorul a prevăzut în sarcina donatarului obligația întreținerii pentru el și pentru soția lui nu-i răpește actului caracterul de liberalitate și, deci, acțiunea în reducțiune intentată de un moștenitor rezervatar este admisibilă.

Persoanele care pot cere reducțiunea. Există diferite categorii de persoane care ar avea interesul să ceară reducțiunea liberalităților făcute de defunct. Cu toate acestea, legea nu acordă acțiunea în reducțiune decât anumitor interesați, limitativ enumerați in art. 848 C.civ: ,,reducțiunea liberalităților între vii nu va putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care le înfățișează drepturile”. Unele instanțe au recunoscut (în mod greșit) dreptul la reducțiune și colateralilor privilegiați, pentru ceea ce depașește cotitatea disponibilă, deși frații și surorile sau descendenții acestora nu sunt moștenitori rezervatari.

Acțiunea în reducțiune poate fi invocată de moștenitorii rezervatari (descendenții, soțul supraviețuitor și ascendenții privilegiați), în favoarea cărora rezerva și mijlocul ei de aparare au fost insituite. Exercitarea dreptului la reducțiune este condiționată de acceptarea moștenirii (pură și simplă sau sub beneficiu de inventar) și de nerenunțarea la acest drept. O renunțare anterioară reprezintă un pact asupra unei succesiuni nedeschise și va fi lovit de nulitate.

În practica judiciară franceză s-a stabilit că acțiunea în reducțiune, ca orice acțiune ereditară, fiind divizibilă, fiecare moștenitor rezervatar nu o poate intenta decât în limita și pentru garantarea rezervei sale, calculate în raport cu numărul total al comoștenitorilor rezervatari, mai cu seamă când au acceptat moștenirea.

În cazul în care există mai mulți moștenitori rezervatari ei pot exercita dreptul la reducțiune în mod colectiv, deși dreptul la reducțiune are un caracter individual. Dacă unul dintre aceștia renunță la dreptul său de a invoca reducțiunea, liberalitățile excesive vor fi reduse numai în măsura întregirii rezervei celorlalți moștenitori.

Dreptul de a pretinde reducțiunea ia naștere odată cu rezerva succesorală, la data deschiderii succesiunii, acesta fiind un drept propriu și personal al moștenitorilor și nu dobândit pe cale succesorala de la defunct, de unde rezultă că liberalitățile făcute de un defunct prin care se încalcă rezerva succesorală nu sunt opozabile moștenitorilor rezervatari. Astfel, donatarii sau legatarii împotriva cărora se exercită acțiunea în reducțiune nu pot opune moștenitorilor rezervatari excepțiile pe care le puteau opune defunctului, însă pot cere în schimb respectarea ordinii legale a reducțiunii sau vor putea opune eredelui rezervatar excepțiile întemeiate pe faptele acestuia, cum ar fi:

a) renunțarea la acțiunea in reducțiune, consimțită expres sau tacit de erede, după deschiderea moștenirii;

b) stingerea acțiunii în reducțiune prin prescripția de trei ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958), care începe să curgă de la nașterea dreptului la acțiune (art. 7 din Decretul nr. 167/1958), adică, în speță, de la data deschiderii succesiunii;

c) dobândirea bunului primit cu titlu gratuit, prin uzucapiunea de 10-20 de ani (art. 1895 C. civ.).

În cazul în care moștenitorul rezervatar moare înainte de exercitarea dreptului la reducțiune el se transmite la propriii moștenitori (succesorii rezervatarilor), intrucât are caracter patrimonial. Într-o hotărâre a Tribunalului Municipiului București, defunctul având un singur copil predecedat, moștenirea fiind culeasă, prin reprezentare de cei trei nepoți ai defunctului, în mod eronat instanța de fond a dispus reducțiunea testamentului lăsat în favoarea pârâtului până la cota de ¼ din valoarea masei succesorale, ca și când defunctul ar fi avut trei copii, deși în realitate a avut doar unul.

Daca există un singur moștenitor al moștenitorului rezervatar care nu a exercitat dreptul la reducțiune și acesta poate renunța la acest drept, iar dacă există mai mulți, pot opta unitar să renunțe la el. În cazul în care ei optează diferit, renunțarea unora nu influențează în niciun fel dreptul altuia de a exercita acest drept, care are caracter individual.

Reducțiunea mai poate fi cerută de persoanele ,,care înfățișează drepturile” moștenitorilor rezervatari, fiind avânzii lor cauză. Legea are în vedere, în acest context, pe succesorii universali sau cu titlu universal ai moștenitorului universal, care au dobândit această calitate de la moștenitorul rezervatar (care a transmis- cedat- drepturile sale succesoarale prin acte între vii cu titlu oneros, cum ar fi vânzarea unei moșteniri, sau cu titlu gratuit, asupra dabânditorului) și pe creditorii moștenorilor rezervatari. Creditorii rezervatarului vor putea exercita dreptul la reducțiune (în limita sumei datorate) pe calea acțiunii oblice, întrucat acest drept patrimonial nu are caracter exclusiv personal (art. 974 C. civ.).

Succesorii cu titlu particular ai moștenitorului rezervatar (precum și doanatarul sau cumpărătorul unui bun individual din moștenire) nu intră în categoria avânzilor-cauză ai moștenitorilor rezervatari, aceștia neputând intenta acțiunea în reducțiune.

Creditorii defunctului nu au dreptul de a cere reducțiunea liberalităților excesive, cu excepția cazului în care acceptarea moștenirii se fac pur și simplu, deoarece în acest caz operează confuziunea de patrimonii (între patrimoniul succesoral și patrimoniul moștenitorului), astfel încât creditorii defunctului devin creditorii moștenirii. În această situație ei devin avânzi-cauză ai moștenitorului rezervatar și pot cere reducțiunea pe calea acțiunii oblice.

Dacă moștenitorul rezervatar acceptă moștenirea sub beneficiu de inventar, confuziunea de patrimonii nu operează, astfel încât creditorii defunctului nu mai ,,înfățișează” interesele moștenitorilor rezervatari, ci au interese divergente.

În ceea ce privește donațiile, creditorii defunctului nu vor putea cere reducțiunea lor, întrucât creditorul nu poate avea mai multe drepturi decât debitorul său, când exercită drepturile lui. Cum donatorul nu poate cere, în viață fiind, reducerea unei donații, care este irevocabilă, nici creditorii săi nu o pot cere. De asemenea, creditorii defunctului nu vor putea cere reducțiunea donațiilor pe motiv că ele sunt definitiv ieșite din patrimoniul defunctului, astfel încât ele nu mai fac parte din gajul lor general. Dacă aceste donații vor fi supuse reducțiunii, ele vor intra în patrimoniul moștenitorului rezervatar, or, din moment ce a acceptat moștenirea sub beneficiu de inventar, moștenitorul rezervatar nu răspunde cu patrimoniul său pentru pasivul succesiunii. Bunurile donate vor fi definitiv pierdute pentru creditorii defunctului, dacă nu au cerut revocarea prin acțiunea pauliană.

Cu privire la legate, creditorii defunctului nu pot cere reducțiunea, deoarece aceste legate se valorifică după plata datoriilor, aceștia având dreptul să se opună executării legatelor atâta timp cât nu sunt plătiți. Aici nu este vorba de reducțiune, ci de un principiu care guvernează ordinea plății datoriilor și sarcinilor succesiunii. Dacă totuși un legatar este plătit în detrimentul unui creditor acesta din urmă are dreptul să ceară restituirea plății, această acțiune fiind diferită de cea în reducțiune, întrucât este întemeiată pe drepturile personale ale creditorului, iar nu pe reglementările referitoare la rezervă.

2. Ordinea reducțiunii liberalităților

Problema ordinii în care va opera reducțiunea liberalităților excesive se pune numai în ipoteza în care defunctul a făcut o pluralitate de liberalități, donații și legate, prin care s-a depășit cotitatea disponibilă. Legea a stabilit norme precise, consacrând ordinea în care urmează să fie reduse liberalitățile excesive (art. 850, 852 și 853 C. civ.).

Principiul director al regulilor stabilite de lege este că liberalitățile sunt reductibile în ordinea vechimii lor, începând cu cele mai recente (prior tempore potior iure). Acest principiu se întemeiază pe prezumția că ultimele liberalități sunt cele care au atins rezerva, trecând peste partea disponibilă, pe când liberalitățile anterioare fuseseră făcute asupra disponibilului, fără a atinge rezerva.

2.1. Legatele se reduc înaintea donațiilor.

Conform art. 850 al.1 C. civ. ,,întâi se vor reduce dispozițiile testamentare; când bunurile cuprinse în aceste dispoziții nu vor mai fi, atunci numai se va face reducțiunea donațiunilor”, iar art. 1096 al.(l) din Noul Cod civil stipulează că ,,legatele se reduc înaintea donațiilor”.

Acestă regulă este imperativă, ea reprezintă o consecință a principiului irevocabilității donațiilor. Legatele se vor reduce înaintea donațiilor, chiar dacă testamentul a fost întocmit înaintea donațiilor.

Dispoziția legală se justifică prin aceea că legatele produc efecte doar de la data deschiderii succesiunii, deci după donații (care își produc efectele imediat), legatele, și nu donațiile, fiind acelea care au depășit ultimele cotitatea disponibilă, încalcând rezerva succesorală, ceea ce presupune ca mai întâi să fie ele reduse. Donațiile și-au produs efectele de la data încheierii lor valabile, prin ipoteză ele situându-se în limita cotității disponibile.

Dacă donațiile ar fi reduse înaintea legatelor ar însemna că dispunătorul a reluat indirect ceea ce a donat, respectiv a revocat donația, pentru a dispune din nou de aceleași bunuri prin legate cuprinse în testament, prin aceasta încălcându-se principiul irevocabilității donațiilor. Clauza prin care cel care lasă moștenirea ar stipula ca legatele să se reducă după donații sau în același timp este nulă.

Donațiile vor fi reduse numai în măsura în care s-a depășit cotitatea disponibilă, iar prin legatele reduse nu s-a reușit să se reîntregească rezerva. Și donațiile revocabile vor fi reduse numai după legate.

Pe această cale nu se revocă nici donația facută între soți pentru că reducțiunea începe în toate cazurile cu legatele. Pentru revocarea donațiilor făcute pe timpul căsătoriei este necesară o clauză testamentară, specială în acest sens. Intenția de revocare nu poate fi dedusă din simpla instituire de legate.

2.2. Legatele se reduc deodată și în mod proporțional

Potrivit art. 852 C. civ. ,,se vor reduce prin analogie atât legatele uiversale, cât și cele particulare, fără distincție” (,,legatele se reduc toate deodată și proprțional”, art. 1096 al.(2), teza I, Noul Cod civil).

Regula își are rațiunea în faptul că toate legatele își vor produce efectele la aceeași dată, respectiv deschiderea succesiunii. Indiferent de obiectul lor- universale, cu titlu universal sau cu titlu particular- legatele se vor reduce toate deodată și proporțional cu valoarea fiecăruia, până la întregirea rezervei succesorale, indiferent că au fost prevăzute în cadrul aceluiași testament sau în testamente diferite.

Trebuie obsevat că dispozițiile art.852 C. civ. se aplică nu numai când este vorba de conflictul dintre interesele moștenitorilor rezervatari și ale legatarilor; ele se aplică și în cazul unei succesiuni, la care nu este chemat niciun rezervatar și al cărui activ, repartizat de către defunct mai multor legatari din testamentul său, este mult micșorat de datoriile rămase. Într-o asemenea ipoteză și în virtutea maximei nemo liberalis nisi liberatus, se vor plăti mai întâi datoriile, iar restul de bunuri, nemaiajungând pentru plata integrală a legatelor, ele vor fi reduse proporțional cu valoarea fiecăruia.

O soluție asemnănătoare o regăsim și în practica judiciară , potrivit căreia principiul pus în art. 850 C. civ. își are aplicație în toate cazurile de reducțiune, fie pentru întregirea rezervei, fie pentru plata de datorii; ceea ce confirmă mai mult este că legiuitorul nu vorbește despre modul reducțiunii în caz de deficit. Atât ,,legatarii imobiliari”, cât și ,,cei bănești” trebuie să contribuie la plata deficitului rămas la masa succesiunii proporțional cu valoarea legatelor primite de fiecare, nefăcându-se diferența între legatele al căror obiect îl constituie un imobil și cele care au ca obiect o sumă de bani, care trebuie cerută și plătită pe măsura activului existent, deoarece ambele feluri de legate izvorăsc din același titlu (testamentul defunctului), ambele producând efecte de la data deschiderii succesiunii.

Doctrina franceză, promovând o jurisprudență în acest sens, a conchis că regula reducțiunii proporționale a legatelor nu se aplică în cazul special în care legatarul universal desemnat de defunct este și unicul său moștenitor rezervatar, datorită faptului că legatul universal nu adaugă nimic drepturilor ab intestat ale gratificatului- și anume, vocația la universalitatea succesorală, nu însă și la întregul emolument al succesiunii, care în limitele cotității disponibile, poate fi restrâns prin legate particulare, astfel încât acesta va fi tratat ca și când nu ar fi fost gratificat.

Regula cuprinsă în art. 852 C. civ., respectiv art. 1096 al.(2), teza I, Noul Cod civil, nu este imperativă, întemeindu-se pe voința prezumată a defunctului, deci are caracter dispozitiv, astfel încât acela care lasă moștenirea ar putea să stabilească o anumită ordine a reducțiunii legatelor (ordine de preferință). Art. 853 prevede că atunci ,,când testatorul va declara ca un legat să fie plătit preferându-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reducțiune decât după ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legală”.

Reducearea proporțională poate fi evitată, atunci când defunctul a dispus ca reducerea să se facă diferențiat.

Declarația testatorului prin care dispune plata cu preferință a unui anume legat, atât potrivit dreptului român, cât și celui francez, nu trebuie să fie expresă; ea poate să fie și tacită, poate fi dedusă chiar din înțelesul clauzelor testamentare, dar în orice caz trebuie să fie neechivocă. Aceeași soluție este promovată și de majoritatea instanțelor. Într-o opinie contrară, se susține că ,,deși nu este indispensabil să se întrebuințeze expresii sacramentale”, voința testatorului trebuie să fie expresă, nefiind suficientă voința tacită, aceasta rezultănd clar din dispozițiile art. 853 C. civ.

S-a admis că și legatarii pot deroga prin convenția lor de la reducțiunea concomitentă și proporțională a legatelor. În practica judiciară s-a decis că în lipsa unei prohibiri exprese nimic nu-i împiedică pe moștenitori să convină între ei, în afara procedurii judiciare, asupra reducțiunii legatelor, stabilind- în limitele drepturilor ce li se cuvin- însăși modalitatea concretă de reducțiune. O astfel de înțelegere nu va putea fi revocată ulterior unilateral (întrucăt leagă cu putere de lege părțile), ci desființată prin eventualele vicii de consimțamânt ori pentru încălcarea unor norme legale imperative.

2.3. Donațiile se reduc în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai recentă

Atunci când reducțiunea legatelor nu este suficientă pentru reconstituirea rezervei, se va proceda și la reducțiunea donațiilor, începând cu cea mai nouă, urmându-se astfel cu fiecare în ordinea vechimii, până ce rezerva va fi pe deplin întregită (art. 850 al. 2 C. civ.). Așadar, spre deosebire de legate, donațiile se reduc în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai recentă, după care se trece la următoarea și așa mai departe până când se va reconstitui rezerva.

Această regulă decurge firesc din faptul că donțiile cele mai vechi sunt în mod necesar din disponibil și numai cele noi au putut depăși cotitatea disponibilă și aduce știrbire rezervei. Donația care depășește numai în parte disponibilul va fi redusă numai parțial. Donațiile făcute după epuizarea disponibilului se reduc în întregime. Dacă am proceda altfel, reducând proporțional donațiile sau începând reducerile cu cea mai veche, s-ar încălca principiul irevocabilității donațiilor, căci s-ar îngădui donatorului să folosească o parte din bunurile anterior donate pentru a-și consimți noi liberalități între vii.

Regula reducțiunii donațiilor în ordinea cronologică inversă nu poate fi aplicată în cazul donațiilor care au aceeași dată (cum este cazul donațiile făcute în aceeași zi, dar fără indicarea orei), aceasta fiind prevăzută expres și în Noul Cod cvil . Astfel fiind, se admite că în acest caz ele se reduc simultan și în mod proporțional cu valoarea lor, ca și legatele (regula a doua), donatorul având dreptul să stabilească și o ordine de preferință privitoare la reducțiunea lor în măsura necesară întregirii rezervei. Printr-o asemenea stipulație nu se contravine principiului irevocabilității donațiilor, deoarece reducțiunea donațiior pentru asigurarea rezervei este imperativ prevăzută de lege.

Proba datei. Importanța datei este evidentă atunci când se pune problma ordinii reducțiunii acestora.

Donațiile în formă autentică nu ridică nicio problemă din acest punct de vedere, data înscrisă de notar făcând credință atât atât în privința terților, cât și a părților.

În cazul donațiilor indirecte sau deghizate încheiate prin acte sub semnătură privată, data menționată în act nu face credință dacât între părți, nu și în privința terților, în rândul cărora se enumeră donatarii gratificați de defunct, precum și rezervatarii (care apărându-și un drept dobândit direct de la lege, iar nu de la defunct, nu sunt avânzi-cauză ai acestuia în privința donațiilor care le încalcă rezerva, ci terți). Față de acești terți data actului nu este opozabilă decât dacă a devenit certă în condițiile art. 1182 C. civ. (prin prezentarea la o instituție publică, înscrierea în registrul anume destinat, decesul uneia dintre părțile contractante sau prin menționarea într-un act făcut de un funcționar public).

Actul care nu a fost înregistrat la vreo autoritate publică sau menționat într-un act făcut de un funcționar public dobîndește dată certă prin decesul donatorului, dacă este anterior decesului donatarului. Ca atare, aceste donații vor fi reduse înaintea celor care au dată certă, dar după legate.

Regulile datei certe sunt valabile atunci când cel care vrea să facă proba este donatarul, adică o parte contractantă față de terți. Când însă proba datei donației îi privește pe ceilalți donatari sau rezervatari, întrucât au interesul ca o donație să fie redusă înaintea celei care a dobândit dată certă în condițiile art. 1182 C. civ., aceștia fiind terți, pot proba data reală a donației prin orice mijloace de probă.

Referitor la donațiile realizate sub forma darului manual, acestea dobândesc dată certă prin decesul donatorului și sunt reductibile înaintea celorlalte donații, dar după legate, întrucât dispunătorul s-a desesizat de obiectul lor încă din timpul vieții.

În cazul donațiilor de bunurilor viitoare (art. 933 C. civ.), care nu produc efect decât după decesul testatorului, se pune problema dacă vor fi supuse reducțiunii după regulile de la donație sau de la legate? Unii autori susțin că ele constituie adevărate donații și, ca atare, sunt reductibile după data actului prin care au fost făcute. Alți autori au admis că donațiile de bunuri viitoare fiind revocabile (art. 821 C. civ) și producându-și efectele odată cu legatele (de la data deschiderii succesiunii), vor fi supuse reducțiunii simultan cu legatele și proporțional cu valoarea lor.

Cazul când donatarul este moștenitor rezervatar. Donațiile scutite de raport, făcute unui descendent, cu toate că se impută asupra părții disponibile, sunt și ele reductibile, dacă cumva atacă rezerva. În principiu, când o donație este redusă, donatarul poate fi obligat de cei interesați- adică de rezervatari- să restituie în natură partea din bunuri care excede partea disponibilă și care este menită a completa rezerva succesorală. Cu toatea acestea, art. 851 C. civ. decide că ,,donațiunea între vii supusă reducțiunii, făcută la unul dintre cei in drept de moștenire, acesta va putea scădea partea cu care ar trebui să se reducă donațiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede în bunurile nedisponibile”. Altfel spus, în cazul în care donația reductibilă a fost facută unui rezervatar, acesta va putea opri întreaga donație luând mai puțin din partea sa de rezervă, partea care este lovită de reducțiune se va putea imputa asupra rezervei donatarului.

La această posibilitate de imputație asupra rezervei, art. 851 C. civ. pune o condiție: să existe în succesiune bunuri de aceeași natură cu bunul care formează obiectul donației supuse reducțiunii. Această măsură este destinată a garanta o compunere cât mai omogenă și mai egală a tuturor loturilor.

S-a constatat că între soluțiile consacrate de art. 851 și 770 C. civ. ar exista o contradicție, și anume, art 770 C. civ. vorbind de raport, arată că succesibilul descendent, care a primit cu scutire de raport un dar, a cărui valoare depășește partea disponibilă, raportează în principiu excedentul în naură, dacă acest mod de a raporta este posibil. Dar, dacă excedentul întrece jumătatea valorii imobilului, donatarul raportează imobilul în întregime, preluând în masa succesorală valoarea părții disponibile; dacă valoarea porțiunii disponibile este mai mare decât valoarea imobilului, donatarul descendent poate reține tot imobilul, luând mai puțin din celelate bunuri succesorale sau întregind loturile comoștenitorilor săi prin sulte în bani sau oricum altfel.

Pe de altă parte, art. 851 C. civ. vorbind de reducțiune, dispune că donatarul descendent poate imputa excedentul reductibil al donației sale asupra părți de rezervă, în caz în când există în succesiune bunuri de aceeași natură.

Avem de-a face cu două texte aparent contradictorii, privind excepțiile la raportul în natură. Cu toate că art. 851 C. civ. vorbește de reducțiune și art. 770 C. civ., de raport, ambele noțiuni se confundă în cazul unei donații făcute unui descendent, cu scutire de raport, donația, dacă atacă rezerva, este reductibilă; excedentul ce urmează a fi restituit face obiectul unui adevărat raport, deoarece este efectuat de un donatar descendent ,,în favoarea comoștenitorilor săi”.

În practica judiciară se admite că textul de principiu se regăsește în art. 770 C. civ., după care raportul excedentului reductibil se face în natură, cu excepțiile prevăzute. La aceste excepții însă, urmează a se adăuga și execepția arătată de art. 851 C. civ., adică ipoteza cănd există în succesiune bunuri similare celui donat.

Reducțiunea liberalităților indirecte (a sarcinilor ce grevează liberalitățile directe). În cazul în care liberalitățile făcute de cel care lasă moștenirea sunt grevate de sarcini, care reprezintă la rândul lor liberalități (donații sau legate indirecte grefate pe liberalități directe) se pune întrebarea în ce cazuri, în ce ordine și în ce măsură aceste liberalități indirecte (de gradul doi) sunt supuse reducțiunii. Problema se pune numai dacă este prevăzută de autorul liberalității în favoarea unei terțe persoane (stipulație pentru altul) și cu intenția de a gratifica. Dacă sarcina nu îndeplinește aceste condiții problema analizată nu se pune, urmând a se avea în vedere numai faptul că, în aceste cazuri, donația sau legatul în cauză încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii (caracterul oneros a al actului), și, în această măsură nu este supusă reducțiunii liberalitatea direct excesivă.

În schimb, dacă sarcina reprezintă la rândul ei o liberalitate indirectă, ea nu va putea fi invocată de beneficiarul de liberalității directe față de moștenitorii rezervatari care solicită reducțiunea.

Pe de altă parte, dacă liberalitatea directă este supusă reducțiunii, nu poate fi la adăpost de reducțiune nici liberalitatea indirectă care o grevează și care, prin definiție, are acceași natură și aceeași dată (fiind prevăzută în același act). În consecință, pentru rezolvarea problemei privind soarta liberalității indirecte, trebuie stabilit, mai întâi, dacă liberalitatea directă este sau nu supusă reducțiunii privind regulilor prevăzute de Codul civil. Dacă liberalitatea directă nu este supusă reducțiunii, nu se pune nici problema reducțiunii liberalității indirecte (a sarcinii) care o grevează.

Dimpotrivă, reducțiunea liberalității directe se va răsfrânge și asupra liberalității indirecte (reducțiune indirectă), potrivit principiului accesorium sequitur principale, și anume, simultan, în mod proporțional cu valoarea lor, întrucât liberalitatea directă și cea indirectă au aceeași dată (art. 852 C. civ.).

Asigurările de viață contractate de defunct în favoarea unei terțe persoane. În cazul asigurărilor de viață contractate de defunct în favoarea unui terț beneficiar, indemnizația care va reveni beneficiarului la moartea contractantului, va fi plătită de societatea de asigurare cocontractantă și, în acest caz, ea nu va face parte din patrimoniul succesoral al defunctului.

De asemenea, desemnarea beneficiarului indemnizației se face prin contractul de asigurare, dar se poate face și ulterior, în timpul executării contractului, prin declarație scrisă sau prin testament. În acest caz, ea va reprezanta o donație indirectă sau un legat cu titlu particular cu specificul că suma asigurată nu provine din patrimoniul defunctului.

Prin urmare, suma sigurată nu poate fi supusă nici reducțiunii, nici raportului, dacât în privința primelor pe care defunctul le-a plătit asigurătorului, dacă se consideră că acestea constituie donație indirectă.

În privința datei la care se consideră facută o astfel de donație indirectă, în litareatura de specialitate s-a apreciat că aceasta va fi data încheierii contractului de asigurare.

Insolvabilitatea donatarului supus reducțiunii. Dacă donatarul a cărui liberalitate trebuie redusă, întrucât încalcă rezerva, este insolvabil (a înstrăinat bunul donat și nu are alte bunuri urmăribile) problema care se pune este de a ști cine va suporta consecințele acestei insolvablități.

Într-o primă opinie s-a considerat că numai moștenitorul rezervatar trebuie să suporte consecințele insolvabilității donatarului posterior, deoarece donatarul anterior poate susține că donația sa a fost făcută din cotitatea disponibilă.

Într-o altă soluție, judicioasă după unii autori, se consideră că riscul insolvabilității donatarului posterior trebuie suportat atât de moștenitorul rezervatar, cât și de donatarul anterior, prin reincluderea valorii donației făcute donatarului insolvabil în masa de calcul asupra căreia se calculează rezerva succesorală. În felul acesta rezerva succesorală va fi mai mică, iar moștenitorul rezervatar va putea cere reducțiunea donației anterioare pentru întregirea rezervei sale.

În opinia majorității, soluție prevăzută în noul Cod civil și pe care o împărtășim și noi, se consideră că riscul insolvabilității donatarului posterior trebuie suportat de donatarul anterior, dar nu fără oarecare rezerve, care decurg din faptul că soluția nu este întru totul consonantă cu principiul irevocabilității donațiilor, donatorul putându-și revoca indirect o donație anterioară prin gratificarea unui insolvabil.

Caracterul de ordine publică. Dispozițiile referitoare la ordinea reducțiunii donațiilor sunt de ordine publică, atfel încât donatorul nu poate deroga din voința sa de la aceasta prevăzând o altă ordine de reducțiune. Această regulă decurge din principiul irevocabilității donațiilor, care nu poate fi eludat de dispunător, excepție facând donațiile între soți care fiind revocabile (art. 937 C. civ.), soțul donator poate stabili ca o anume donație să fie supusă reducțiunii înaintea unei donații anterioare, dacă va fi cazul.

Acordul realizat între toți donatarii defunctului pentru readucțiunea proporțională a donațiilor, chiar dacă asigură rezervatarului cota legală, nu este opozabil acestuia, fiind liber să ceară reducțiunea în ordinea prevăzută de lege.

3. Căile procedurale de realizare a reducțiunii

Reducțiunea liberalităților excesive nu operează ope legis, ci ea trebuie cerută de cel interesat. Împrejurarea că prin legatul lăsat de defunct în favoarea unei persoane a fost încălcată rezerva descendenților acestuia nu are relevanță cât timp cel pretins lezat în rezerva succesorală nu a formulat, în termenul legal, o acțiune în reducțiune a testamentului. Ea se poate realiza fie prin bună-învoială (pe cale extrajuduciară), intervenită între moștenitorii rezervatari pe de o parte, și donatarii și legatarii beneficiari ai liberalității pe de altă parte, fie pe cale judiciară, dacă părțile nu cad de acord sau pe cale de excepție.

3.1 Reducțiunea convențională

Reducțiunea liberalităților excesive pe cale extrajudiciară se realizează dacă moștenitorii rezervatari, pe de o parte și donatarii sau legatarii, pe de altă parte cad de acord cu privire la modul în care vor fi reduse liberalitătile și va fi întregită rezerva succesorală. O astfel de procedură este prevăzută de art. 82 al. (2) și (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici care prevede: ,,De asemenea procedura succesorală se poate încheia de îndată, în temeiul unui testament, dacă acesta îndeplinește condițiile legale de formă, nu conține dispoziții contrare legii și nu aduce atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari sau există acordul acestora. În aceleași condiții, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament”.

Notarul public, având acordul tuturor moștenitorilor, va putea proceda la reducțiunea liberalităților până la limitele prevăzute de lege”. Spre exemplu, cu acordul moștenitorilor rezervatari și al legatarului, notarul public va putea stabili măsura în care legatul în cauză produce efecte, eliberând în consecință câte un exemplar al certificatului de moștenitor fiecăruia dintre moștenitori și legatar (art. 83). De asemenea, reducțiunea se poate realiza și pe calea împărțirii bunurilor prin bună-învoială [art. 81 al. (3)]. O astfel de înțelegere are valoarea și efectele unui contract, în consecință nu poate fi revocată unilateral și poate fi anulată sau declarată nulă în cazul existenței vreunui motiv de nulitate absolută sau relativă.

Spre deosebire de Codul civil în vigoare, care nu conține nicio dispoziție cu privire la reducțiunea realizată prin conveția părților, noul Cod prevede, în acest sens, că ,,reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin buna-învoială a celor interesați” [art. 1094 al. (1), Noul Cod civil].

3.2. Reducțiunea pe cale judiciară

În cazul în care părțile nu cad de acord, neînțelegerile urmează să fie soluționate pe cale judecătorească (art. 78 din Legea nr. 36/1995), moștenitorul rezervatar fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depășirea cotității disponibile prin liberalități făcute de defunct. În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalității supuse reducțiunii se află în posesia beneficiarului sau în posesia moștenitorilor rezervatari.

A). Dacă bunurile are fac obiectul liberalității supus reducțiunii se află în posesia celor gratificați (cum se întâmplă în cazul bunurilor donate și, în mod excepțional, în cazul legatelor când bunurile nu au ajuns în posesia legatarului), persoanele îndreptățite urmează să solicite reducțiunea prin cererea adresată instanței, numită acțiune în reducțiune. Cu toate că rezerva succesorală și mijlocul ei de apărare sunt reglementate prin dispoziții, de regulă, imperative, reducțiunea nu operează de drept, ea trebuie să fie invocată.

Rezervatarii care cer reducerea liberalităților excesive pe cale de acțiune (sau și pe cale de excepție), trebuie să dovedească depășirea cotității disponibile în temeiul principiului că sarcina probei incumbă celui care emite în justiție o pretenție (art. 1169 C. civ.). Dovada se face prin orice mijloc de probă.

Acțiunea în reducțiune decurge pentru rezervatari dintr-un drept propriu- dreptul de rezervă- și nu dintr-un drept transmis lor pe cale succesorală, ceea ce face ca titularului acesteia să nu-i poată fi opuse excepțiile care i-ar fi putut fi puse defunctului.

Este vorba de o acțiune patrimonială personală (iar nu reală); moștenitorul rezervatar nu poate urmări bunurile ce au făcut obiectul liberalităților excesive (a bunurilor donate) în mâinile terților subdobânditori. În cazul înstrăinării sau grevării bunului donat înainte de deschiderea moștenirii, întregirea rezervei se va face prin echivalent.

Din caracterul personal decurge și caracterul divizibil al acțiunii în reducțiune. Astfel, rezervatarii pot acționa în comun solicitând reîntregirea rezervei globale sau ea poate fi formulată numai de cei în prejudiciul căruia s-a făcut liberalitatea, și numai în limitele necesare întregirii rezervei cuvenite reclamantului; ea profită doar rezervatarului care a cerut reducțiunea. Dacă reducțiunea este cerută în cadrul acțiunii de partaj, se admite că cererea exercitată de unul dintre moștenitorii rezervatari este de natură să folosesacă tuturor, în măsura în care și ei, în ceea ce-i privește, se găsesc în termenul legal de a o introduce.

Fiind o acțiune personală și patrimonială, acțiunea în reducțiune este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958). Termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii moștenirii, când se naște dreptul la acțiune a moștenitorului rezervatar (art. 7). În mod excepțional, în cazul în care titularul dreptului la acțiune nu a avut cunoștință, din motive ce nu-i sunt imputabile, de existența liberalității (de exemplu, a testamentului) prin care i s-a lezat rezerva, termenul de prescripție începe să curgă de la data când a luat cunoștință sau trebuia să ia la cunoștință de existența liberalității.

Legiuitorul a introdus în Noul Cod civil prevederi cu privire la prescripția dreptului la acțiunea în reducțiune, cuprinse până la acest moment doar în Decretul nr. 167/1958. Astfel, ,,dreptul la acțiunea în reducțiune a liberalităților excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunului care formează obiectul liberalităților [art. 1095 al. (1), Noul Cod civil]. ,,În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunsocut existența acestora și caracterul lor excesiv” [art. 1095 al. (1), Noul Cod civil].

Acțiunea în reducțiune fiind personală, în doctrina franceză s-a stabilit că rezervatarii pot renunța la aceasta. Renunțarea nu poate fi făcută înaintea deschiderii moștenirii, căci ar reprezenta un pact asupra unei succesiuni nedeschise prohibit de lege, ci doar la decesul lui de cujus. Cu toate acestea, legislația nouă franceză, spre deosebire de dreptul anterior, admite renunțarea la acțiune în reducțiune înaintea deschiderii succesiunii, fiind vorba de un pact asupra unei succesiuni nedeschise autorizată în mod excepțional de lege. O astfel de renunțare intervine în cazuri izolate , doar cu condiția să fie făcută în favoarea uneia sau mai multor persoane determinate și să existe consimțământul celui care lasă moștenirea.

Renunțarea la reducțiune, spre deosebire de renunțarea la succesiune, poate fi facută fără a fi necesară, îndeplinirea vreunor condiții, atât expres, cât și tacit. Ea poate rezulta atât dintr-un acord între rezervatar și gratificat, cât și din manifestarea unilaterală de voință a rezervatarului.

Renunțarea poate fi atacată de creditorii rezervatarului renunțător pe cale pauliană, dacă fac dovada că acțiunea în reducțiune s-a făcut în frauda drepturilor lor. De asemenea, renunțarea la acțiunea în reducțiune facută de un rezervatar în dauna propriilor moștenitori rezervatari (ideea de a se priva de un drept pentru a nu fi moștenit de rezervatarii săi) poate fi atacată de aceștia (după decesul renunțătorului), fie pe cale acțiunii în reducțiune, demonstrând că este o donație indirectă făcută de autorul lor, fie pe calea acțiunii în inopozabilitate față de ei a renunțării la reducțiune făcută de autorul lor, în temeiul principiului fraus omnia corrumpit, asigurându-și posibilitatea exercitării reducțiunii (pe care au dobândit-o astfel pe cale succesorală) față de cel gratificat de autorul lor.

B) Dacă bunurile care fac obiectul liberalității excesive se află în posesiunea moștenitorului rezervatar (ceea se intâmplă, de regulă, în cazul legatelor) și care refuză să le predea, beneficiarul liberalității urmează să-și valorifice dreptul pretins pe cale de acțiune. În acest proces cu beneficiarul liberalității, moștenitorul rezervatar se va apăra cerând respingerea- totală sau parțială- a acțiunii, invocând reducțiunea pe cale de excepție (excepție de fond), potrivit unei păreri sau formulând o acțiune reconvențională, conform altei păreri, întrucât moștenitorul rezervatar solicită să i se stabilească un drept față de reclamant, drept care ar putea fi valorificat și printr-o acțiune directă (acțiune în reducțiune).

În noul Cod civil, spre deosebire de Codul civil în vigoare, se prevede în mod expres că reducțiunea poate fi invocată în fața instanței de judecată pe cale de excepție.

În orice caz, dacă moștenitorul se află în posesiunea obiectului reducțiunii, nu i se poate opune prescripția, deoarece, în acest caz, nu i se poate reproșa o neglijență în valorificarea unor drepturi ale sale, cât timp a exercitat, în fapt, toate prerogativele rezultând dintr-o astfel de situație, iar beneficiarul liberalităților nu a cerut predarea obiectului legatului.

În cazul reducțiunii realizate pe cale de excepție, când bunurile care constituie obiect al legatelor sau al donațiilor de bunuri viitoare se află în posesia moștenitorilor rezervatari distingem trei situații:

a) dacă legatul este universal, razervatarul va opune legatarului excepția de reducțiune și nu-i va preda decât disponibilul. O indiviziune va lua naștere între rezervatar și legatarul universal.

b) dacă legatele sunt cu titlu particular, reducțiunea lor fiind disproporțională, rezervatarul nu va trebui să aștepte ca disponibilul să fie epuizat pentru a opune excepția de reducțiune. El o va face de la prima cerere de predare.

Dacă moștenitorul rezervatar a omis să procedeze astfel, iar disponibilul s-a epuizat prin plata integrală, fără reducțiune, a legatarilor mai diligenți, legatarii ce se prezintă ulterior, păstrează dreptul de a pretinde să fie plătiți, în măsura în care reducerea proporțională ar permite această plată. În acest caz, rezervatarul se va putea întoarece împotriva legatarilor integral plătiți pentru a le cere reducțiunea, de data aceasta pe cale de acțiune.

c) dacă testatorul a instituit atât un legatar universal, cât și legatari particulari, moștenitorul rezervatar, opunând excepția de reducțiune, îi va preda legatarului universal doar disponibilul. Legatarul universal va avea sarcina de a plăti legatele cu titlu particular. Legatarul universal le va plăti însă numai cu reducerea proproțională prevăzută de art. 852 C. civ., respectînd, eventual, dispozițiile prin care testatorul a dispus plata integrală cu preferință a vreunui legat.

În această ipoteză, excepția de reducțiune îi va fi opusă de două ori. O dată de către rezervatar legatarului universal și apoi, drept urmare, de acesta legatarilor particulari.

4. Efectele reducțiunii

Admiterea acțiunii în reducțiune are ca efect desființarea în tot sau în parte a liberalității care încalcă rezerva succesorală.

În dreptul nostru, pornind de la principiul potrivit căruia rezerva trebuie asigurată moștenitorilor în natură, regula este aceea a reducțiunii în natură, adică prin reintegrarea obiectului legatelor sau donațiilor în rezerva succesoarală și doar excepția cea a reducerii prin echivalent, prin compesarea valorică a obiectului liberalității reduse, rezerva reconstituindu-se prin plata unei sume de bani.

Legiuitorul francez, din contră, a stabilit de principiu că reducțiunea liberalităților se face prin echivalent, iar doar prin excepție, în natură (art. 924, 924-1, Codul civil francez, modificat).

4.1. Reducțiunea în natură

Fiind o parte a moștenirii, rezerva trebuie asigurată în natură. Ca mijloc de asigurare a rezervei, reducțiunea se face diferit, după cum liberalitatea este un legat sau o donație.

În cazul legatelor, reducțiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară reîntregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donațiile făcute de cel care lasă moștenirea și parțială, prin reducerea legatelor proporțional cu valoarea lor, potrivit regulilor care guvernează ordinea reducțiunii liberalităților excesive. Tot ineficacitatea parțială intervine și în cazul exeheredării directe a unui moștenitor rezervatar.

Întrucât bunurile care formează obiectul dispozițiilor testamentare se găsesc în patrimoniul succesoral, întregirea rezervei celor îndreptățiți se realizează în natură.

În dreptul francez, reducțiunea în natură se face doar în două situații excepționale, și anume: ,,gratificatul poate executa reducțiunea în natură, prin derogare de la art. 924, cât timp bunul donat este liber de toate sarcinile cu care ar fi fost grevate” la momentul donației sau la data deschiderii succesiunii, în cazul legatelor; a doua situație se referă la insolvabilitatea gratificatului care a înstrăinat bunul obiect al liberalității, moștenitorii rezervatari putând să se întoarcă împotriva terțului dobânditor al bunului cu acțiunea în reducțiune sau cu o acțiune în revendicare, cu condiția ca aceștia sau donatorul să nu fi consimțit vânzarea bunului obiect al libaralității. În acest caz, terțul dobânditor va fi obligat să restituie bunul în natrură, dar potrivit jurisprudenței franceze, ar putea să-l despăgubească pe moștenitorul care are acțiune împotriva lui.

Când moștenitorul rezervatar se află în posesia obiectului legatului, efectul translativ al liberalității va fi limitat la cotitatea disponibilă, urmând ca rezervatarul să păstreze proprietatea și posesia bunurilor în măsura în care liberalitatea este excesivă.

În cazul reducțiunii în natură, în doctrina franceză s-au prevăzut unele excepții, care se pot întâlni în următoarele situații:

– testamentul conține doar un legat universal, caz în care dacă donațiile făcute de defunct au epuizat deja cotitatea disponibilă a moștenirii, legatul nu va produce niciun efect, iar dacă o parte a cotității disponiblie a rămas liberă (nefiind epuizată în întregime de donații), executarea legatului se va face în această proporție, patrimoniul succesoral fiind plasat în stare de indiviziune între rezervatar și legatar;

– testamentul nu conține decât legate particulare, caz în care fiecare din acestea se va reduce în mod proporțional;

– testamentul conține și un legat universal și legate pariculare, caz în care întâi se va proceda la predarea legatului către legatarul universal, redus în limitele cotității disponibile (sau amputat de donațiile care consumă o parte din cotitatea disponibilă), după care va proceda la predarea legatelor particulare reduse toate proporțional cu reducțiunea pe care el însuși a suferit-o, transferând, la rândul lui, pe cale de excepție, efectele reducțiunii la legatarii particulari.

Dacă totuși, prin excepție, legatarii ajung în posesia bunurilor care formează obiectul legatelor, reducțiunea în natură se va realiza pe calea acțiunii în reducțiune, legatele fiind desființate în limitele dapășirii cotității disponibile, iar bunurile respective incluse în natură în rezerva succesorală.

Ca o consecință a desființării legatelor excesive, pe calea acțiunii în reducțiune, bunurile care formează obiectul acestora se reîntorc în patrimoniul succesoral libere de sarcinile pe care legatarul le-ar fi constituit în favoarea terților între momentul deschiderii moștenirii și momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii în reducțiune, iar dacă au fost înstrăinate în favoarea unor terți, aceștia vor fi obligați la restituire în temeiul principiului resolutio jure dantis reslovitur jus accipientis. Fructele și veniturile bunurilor supuse reducțiunii se cuvin rezervatarilor de la deschiderea moștenirii, dată de la care devin proprietari ai acelor bunuri.

În legătură cu data de la care se datorează fructele bunurilor supuse reducțiunii, Noul Cod civil statuează o altă regula față de Codul în vigoare, și anume, gratificaul va păstra fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea (art 1097 al. (6) Noul Cod civil).

În cazul donațiilor reducțiunea are ca efect desființarea lor în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epiuzată prin donații cu dată anterioră și parțială, dacă și în măsura în care donația se încadrează (parțial) în cotitatea disponibilă. În practica judiciară franceză s-a admis că readucțiunea parțială în natură a unei donații are ca efect crearea unei stări de indiviziune între gratificat și moștenitorul rezervatar.

Întrucât reducțiunea are ca efect desființarea donației în măsura necesară întregirii rezervei, moștenitorul rezervatar devine proprietar al bunului cu care se întregește rezerva, și, în această calitate, poate cere restituirea în natură. După cum se arată în practica Instanței Supreme rezerva trebuie asigurată moștenitorilor rezervatari în plină proprietate- și în natură, defunctul neputând dispune prin testament, de exemlpu, vânzarea bunului la licitație publică și asiguarea rezervei din prețul obținut sau prin acordarea dreptului de uzufruct. Tot astfel, cota de rezervă nu poate fi restituită moștenitorului rezervatar sub forma echivalentului bănesc din valoarea bunului donat.

Desființarea donației pentru întregirea rezervei se produce însă numai între anumite limite, iar reducțiunea se face, în anumite cazuri, nu prin restituirea bunului donat în natură, ci prin echivalent.

În literatura de spacialitate s-a pus în discuție natura rezoluțiunii dreptului de proprietate a donatarului asupra bunurilor care fac obiectul donațiilor supuse reducțiunii și care se întorc în patrimoniul succesoral. În dreptul fanecez, acțiunea în reducțiune produce efecte asemănătoare unei condiții rezolutorii. Art. 929, C. Civ. francez arată că imobilele restituite în urma reducțiunii se întorc în masa ereditară libere de orice sarcini sau ipoteci create de donatar.

În dreptul român soluția este inversă. Este adevărat că dreptul de proprietate este desființat, dar nu retroactiv. Până la reducțiunea donației, donatarul a fost proprietar în cel mai desăvârșit înțeles al cuvântului; toate înstrăinările sau dezmembrămintele de proprietate făcute de el sunt și rămân valabile.

Legiuitorul român nu a reprodus art. 929 francez și a modificat art. 930, căruia corespunde, în Codul nostru civil, art. 855. Legea franceză dă dreptul moștenitorului rezervatar ca, în cazul în care donatarul a înstrăinat imobilul sau când este insolvabil și i se cere restituirea unei donații mobiliare, să exercite acțiunea în reducțiune contra terților achizitori; această acțiune este o adevărată acțiune în revendicare ce nu poate fi respinsă de către terții achizitori decât în cazul în care ar putea opune reclamanților, moștenitorii rezervatari, excepția prevăzută de art. 1909 C. civ (respectiv 2279 C. civ. francez). Această dispoziție a fost, însă, înlăturată de legiuitorul român, fiind considerată de jurisprudența românească ca fiind ,,foarte daunătoare pentru siguranța tranzacțiilor și pentru circulația bunurilor; ea nu figurează în art. 855”.

În concluzie, rezoluțiunea donațiilor are ca efect desființarea retroactivă a acestora, dar nu până la data actului de donație, ci numai până la data deschiderii succesiunii. În acest sens, legea prevede că:

-actele de înstrăinare (și, implicit de grevare, cu drepturi reale) a bunurilor donate, comsimțite de către donatar față de terți, până la momentul deschiderii succesiunii, rămân valabile (art. 855 C. civ.). Întrucât donația se desființează numai din acest moment, actele încheiate anterior rămân pefect valabile, fiind desființate numai cele ulterioare, odată cu desființarea dreptului de proprietate al donatarului.

Reducțiunea neavând efect retroactiv, toate sarcinile constituite de donatar sunt opozabile rezervatarilor, dacă bunul dăruit se află în patrimoniul donatarului la decesul donatorului. Restituirea se face în natură, ținându-se seama de deprecierea produsă de sarcinile create. Art. 855 C. civ. stabilește că înstrăinarea unui bun donat unui terț de către donatar, anterior deschiderii succesiunii, nu poate fi afectată de reducțiunea donației, într-un asemenea caz donatarul fiind obligat să suporte reducțiunea prin echivalent, în raport cu valoarea bunului donat în momentul deschiderii succesiunii.

Dacă însă donatarul a înstrăinat bunul dăruit sau l-a grevat cu drepturi reale posterior decesului, aceste operațiui nu sunt opozabile moștenitorilor rezervatari, deoarece rezerva se calculează asupra patrimoniului lăsat de defunct în momentul decesului; acest moment este cel care determină valoarea masei de calcul, iar operațiunile de reducțiune se consideră că își produc efectul chiar de la deces (art. 854, art. 855 C. civ.). Donația este socotită revocată de la moartea donatorului; astfel, înstrăinările și constituirile de drepturi reale nu pot avea niciun efect, fiind considerate facute a non domino.

Dacă donația a avut ca obiect dreptul de proprietate asupra unui imobil, potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996 trebuie transcrisă în cartea funciară, pentru a fi opozabilă terților. De asemenea, conform art. 35-38 din aceeași lege, și hotărârea de reducțiune trebuie transcisă în Cartea funciară, pe calea unei acțiuni în rectificare.

În principiu, reducțiunea donației se face în natură, moștenitorii rezervatari având dreptul și la restituirea bunurilor care au format obiectul donației excesive. Astfel, pentru complinirea rezervei succesorale pot fi trecute în lotul moștenitorilor care solicită reducțiunea bunuri care au fost donate sau lăsate testament peste limita cotității disponibile unor alți moștenitori, chiar dacă aceștia au deținut în fapt acest lucru.

În cazul în care donatarul restituie bunul cu amliorări făcute de el sau depreciat din cauza culpei sau neglijenței sale, el poate cere, în primul caz, să fie despăgubit, iar în al doilea, va fi ținut să restituie succesiunii echivalentul pierderii provocate prin faptul său.

– în calitatate de propriatar al bunurilor donate, donatarul păstrează fructele naturale percepute și pe cele civile scadente anterior deschiderii moștenirii. El va fi obligat să restituie ,,fructele porțiunii ce trece peste partea disponibilă, din momentul morții donatorului” (art. 854 C. civ.). Din acest text de lege rezultă că până în momentul deschiderii succesiunii donatarul este considerat proprietar de drept al bunului primit prin donație.

El va fi obligat să restituie fructele bunului ce depășește cotitatea disponibilă din momentul morții donatorului, deși ar trebui să fie obligat la restituirea fructelor numai din momentul în care ar devenit posesor de rea-credință al bunurilor donate prin cererea de reducțiune (ca și în materia revendicării de la posesorul de bună-credință, potrivit dreptului comun).

Codul civil francez prevede că în cazul în care reducțiunea se exercită în natură, donatarul va restitui fructele bunurilor care depășesc cotitatea disponibilă din ziua morții donatorului, dacă cererea de reducțiune s-a făcut în anul decesului; în caz contrar, de la data la care s-a făcut cererea de reducțiun (art. 928 C. civ. francez).

Terții dobânditori ai bunului donat nu vor putea fi obligați la restituirea fructelor naturale, industriale sau civile.

4.2. Reducțiunea prin echivalent

Conform Noului Cod civil ,,reducțiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înaintea deschiderii moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul sau a constituit asupra lui drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului” [art. 1097 al. (3)].

Prin urmare, de la principiul întregirii rezervei în natură se admit următoarele excepții, când reducțiunea se face prin echivalent:

a) În cazul în care donatarul a înstrăinat sau a grevat cu drepturi reale bunurile care formează obiectul donației înainte de deschiderea moștenirii, rezerva se va întregi prin echivalentul porțiunii ce depășește cotitatea disponibilă (art. 855 C. civ.). În practica judiciară s-a stabilit că donatarul care a înstrăinat, înainte de deschiderea succesiunii, bunul care i-a fost dăruit de către defunct, este obligat, în caz de reducere a donației, să raporteze, în limitele reducerii respective, contravaloarea acelui bun. În această situație, moștenitorii rezervatari nu au acțiune împotriva subachizitorilor pentru restituirea bunului dobândit de la donatar.

În sistemul noilor cărți funciare actele de înstrăinare sau de grevare a imobilelor donate rămân valabile dacă au fost încheiate înainte de notarea cererii de reducțiune în cartea funciară. Prin urmare, în doctrină s-a apreciat că reîntregirea rezervei prin echivalent se face și în cazul actelor încheiate după deschiderea moștenirii, dar mai înainte de notarea în cartea funciară a cererii de reducțiune, însă sub rezerva fraudei (fraus omnia corrumpit) și a înscrierii în cartea funciară a actului de înstrăinare sau de grevare a imobilului donat.

b) În cazul în care donația a fost făcută (cu scutire de raport) în scopul gratificării unui moștenitor rezervatar, acesta va păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă, cu condiția ca în moștenire să existe bunuri de aceeași natură cu cele dăruite care sa fie atribuite moștenitorilor corezervatari.

c) În cazul în care donația este făcută unui succesibil fără scutire de raport și are ca obiect un imobil, iar partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate păstra în întregime imobilul, iar reducțiunea necesară reîntregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin echivalent (prin luarea mai puțin de către donatar din celelalte bunuri ale succesiunii sau prin echivalent bănesc, potrivit art. 770 alin.(2) C. civ., respectiv art. 1097 al. (5) Noul Cod civil).

e) Reducțiunea se va face prin echivalent, în mod necesar, în cazul în care bunul donat a pierit din culpa donatarului sau a fost un bun consumptibil și fungibil ori este destinat prin natură vânzării. În prezent este unanim admis, prin interpretarea prin analogie a dispozițiilor art. 526 C. civ., referitor la uzufruct, că donatarul va putea fi obligat la restituirea unor bunuri de aceeași calitate, cantitate și valoare.

Dacă pieirea bunurilor donate este fortuită, indiferent dacă pieirea este anterioară sau ulterioară deschiderii succesiunii, riscul va fi suportat de moștenire și nu de donatar, obligația de restituire fiind stinsă, deoarece pieirea bunului ar fi avut loc chiar dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului.

În toate cazurile de restituire prin echivalent, conform art. 849 C. civ., se va avea în vedere starea bunurilor din momentul donației și valoarea lor din momentul deschiderii succesiunii, așa cum se face evaluarea bunurilor donate și pentru reunirea lor fictivă la masa de calcul. Instanța supremă a decis că în ipoteza în care defunctul a făcut donații cu sarcini, întrucât nici art. 849 C. civ., nici un alt text nu prevăd reconstituirea fictivă a patrimoniului defunctului să fie precedată de operațiunea prealabilă a deducțiunii sarcinilor și a disocierii donațiunilor ca două acte juridice distincte, unul cu titlu gratuit, bunurile care au format obiectul acestui act trebuie integrate patrimoniului succesoral fictiv, cu valoarea de la data morții donatorului, trecându-se sarcinile existente la data donațiunii, între datoriile succesiunii.

În legislația franceză, după modificările suferite în 2006, se prevede că în cazul restituirii prin echivalent (în Codul civil francez poartă numele de ,,indemnizație de reducțiune”), se va avea în vedere valoarea bunului care a format obiectul liberalității din momentul partajului sau din momentul cănd acesta a fost înstrăinat de cel gratificat. Dacă bunurile au fost înlocuite cu altele, se va avea în vedere valoarea pe care noile bunuri o aveau la data partajului. În cazul în care aceste bunuri au suferit o depreciere de la data achiziționării lor, nu se va mai ține cont de subrogare.

După modificarea Codului civil francez în 2006 și contrar jurisprudenței anterioare, s-a admis că în situația în care reducțiunea se face prin echivalent, donatarul nu va mai fi obligat să restituie fructele bunului supus reducțiunii. .

5. Reducțiunea liberalităților în uzufruct sau în rentă viageră

Dacă liberalitatea făcută de defunct are ca obiect dreptul de uzufruct sau o rentă viageră, aplicarea regulilor reducțiunii este deosebit de dificilă, deoarece disponibilul moștenirii este stabilit de lege în plină proprietate. Pe de altă parte, uzufructul sau renta viageră pot avea o valoare considerabilă (în funcție de vârsta și starea beneficiarului), iar evaluarea acestor drepturi este întotdeuna aleatorie, pentru că nu se știe cât timp va trăi uzufructuarul, respectiv, credirentierul și, prin urmare, este de natură a păgubi pe una dintre părțile interesate.

Astfel fiind, legea oferă o soluție excepțională pentru ipoteza unor asemenea liberalități, de natură a înlătura dificultățile semnalate în condiții echitabile pentru moștenitorul rezervatar, cât și pentru beneficiarul liberalităților. Potrivit art. 844 C. civ. ,,dacă dispoziția prin acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rentă viageră a cărei valoare trece peste cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziții sau de a abandona proprietatea cantității disponibile”.

Art. 844 C. civ. se referă la uzufruct sau rentă viageră ,,a cărei valoare trece peste cotitatea disponibilă”, în realitate însă nu se stabilește valoarea în capital a acestora, ci se are în vedere doar situația în care uzufructul sau renta viageră depășesc venitul cotității disponibile a moștenirii, urmând ca facultatea abandonului să nu se poată exercita decât sub condiția ca erezii rezervatari să fi făcut în prealabil dovada că uzufructul sau renta viageră are întra-adevăr o valoare ce depășește coitatea disponibilă.

Jurisprudența a decis că pentru a se înlătura dificultățile de evaluare a uzufructului datorită faptului că acesta depinde de un eveniment necunoscut, respectiv cel a vieții uzufructuarului, art. 844 C. civ. recunoaște moștenitorilor rezervatari, în acest caz special, numai un drept de opțiune: sau de a executa liberalitatea, sau de a preda beneficiarului, în plină proprietate, întreaga cotitate disponibilă. Prin urmare, este greșită soluția instanței care a admis acțiunea rezervatarului împotriva legatarului de uzufruct asupra unui teren cu casă de locuit și grădină pe care le deține, considerând, prin evaluarea uzufructului, că reducțiunea absoarbe întreaga liberalitate, fără a lua în considerare dispozițiile art. 844 C. civ.

Moștenitorii rezervatari au dreptul să opteze între executarea liberalităților, așa cum au fost stipulate de către defunct sau de a preda beneficiarilor acestor liberalități proprietatea întregii cotități disponible a moștenirii, la care se adaugă- dacă beneficiarul liberalității este și el moștenitor rezervatar- propria cotă de rezervă în plină proprietate. Rezervatarii au deci opțiunea între aceste două moduri de a se elibera față de uzufructuar sau credirentier.

Opțiunea prevăzută de art. 844 C. civ. este exclusiv la dispoziția moștenitorilor rezervatari, iar nu și a celui gratificat. Acest drept este unul personal și patrimonial, transmițându-se pe cale succesorală la moștenitorii celui care nu l-a exercitat înainte de decesul său. El nu poate fi exercitat de creditori pe cale oblică, nefiind inclus în gajul general al acestora.

Această opțiune se poate realiza, fie expres, fie în mod tacit, prin neatacarea donației sau executarea legatului, asupra unei astfel de opțiuni nemaiputându-se reveni. Exercitarea acestei opțiuni nu este supusă vreunei condiții de formă.

În doctrina franceză s-a apreciat că, deși legea nu prevede un termen pentru exercitarea dreptului de opțiune, rezervatarii nu pot paraliza la infinit preadarea legatelor, instanța de judecată, la cerearea donatarilor sau a legatarilor interesați, putând fixa o dată limită pentru aceasta.

Prevederile cuprinse în art. 844 C. civ. sunt avantajoase pentru ambele părți, deoarece atunci când moștenitorul rezervatar execută legatul sau nu atacă donația, gratificații sunt mulțumiți primind ceea ce le-a lăsta defunctul, iar atunci când moștenitorul rezervatar abandonează proprietatea cotității disponibile, legatarii și donatarii vor fi, de asemenea, mulțumiți, deoarece vor primi întreaga cotitate disponibilă, adcă întreaga parte din moștenire de care de cujus putea dispune în mod valabil.

Întrucât exercitarea dreptului de opțiune înseamnă, în această ipoteză, exercitarea dreptului la reducțiunea liberalităților execive, ea se poate realiza prin bună-învoială (în cadrul procedurii succesorale notariale) sau pe cale judecătorească, potrivit regulilor analizate, aplicate corespunzător.

În practica judiciară s-a decis că, potrivit art. 844 C. civ., dacă prin testament se constituie un uzufruct sau o rentă viageră de valoare ce depășește cotitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa acea dispoziție sau de a abandona proprietatea cotitații disponibile. Textul este derogator de la dreptul comun, deoarece lasă la aprecierea moștenitrului rezervatar modul de a executa liberalitatea, dar numai dacă aceasta constituie un drept de uzufruct sau o rentă viageră.

Jurisprudența franceză a stabilit că în cazul în care există mai mulți rezervatari și aceștia nu cad de acord asupra opțiunii, care trebuie să fie unică, instanța de judecată va tranșa litigiul ținând cont de voința defunctului și de atingerea rezervei.

Fiind o dispoziție cu caracter excepțional, derogatoriu de la dreptul comun al reducțiunii liberalităților excesive, pentru aplicarea dispozițiilor art. 844 C. civ. se cere îndeplinirea următoarelor condiții:

a) Liberalitatea să aibă ca obiect dreptul de uzufruct sau de rentă viageră. În situația inversă, atunci când donatarul asu legatarul au fost gratificați cu nuda proprietate și aceasta depășește cotitatea disponibilă, moștenitorul rezervatar, instituit ca uzufructuar sau credirentier nu poate cere decât reducțiunea, neputând opta conform dispozițiilor art. 844 C. civ., care sunt de strictă interpretare. În această ipoteză s-a decis că liberalitatea va trebui prețuită în plină proprietate, beneficiarul ei urmând să se mulțumească cu nuda proprietate cel mult a cotității disponibile, iar moștenitorul rezervatar va dobândi un drept de proprietate deplină asupra rezervei succesorale, păstrându-și dreptul de uzufruct asupra cotității disponibile, dacă uzufructul are ca obiect întregul patrimoniu succesoral, fără a se ține seama de faptul că, în acest fel, peste rezerva în plină proprietate, moștenitorul beneficiază și de uzufructul cotității disponibile.

S-a decis în practica judiciară că atunci când legatul poartă asupra nudei proprietăți, nu se mai poate vorbi de un drept de opțiune, iar rezervatarul uzufructuar are la îndemână, pentru a-și complini rezerva, acțiunea în reducțiune. Legatarul urmează să suporte reducerea dreptului de nudă proprietate în limita cotității disponibile, până la care dreptul respectiv poate fi testat.

Art. 844 C. civ. nu este aplicabil nici în cazul în care liberalitatea are ca obiect dreptul de uz sau de abitație, deși dificultățile de evaluare sunt identice în toate ipotezele, iar uzul și abitația sunt, în esență, varietăți a uzufructului.

Nici întreținerea în natură nu este prevăzută în textul legii. Codul civil nu reglementează nici întreținerea în materia contractelor speciale. Unii autori au susținut că prevederile art. 844 C. civ. nu se aplică nici liberalităților care sunt făcute cu sarcina întreținerii. Potrivit altei opinii, pe care o împărtășim și noi, din moment ce rațiunea pentru care s-a prevăzut renta viageră este prezentă și în cazul întreținerii, nu putem exclude posibilitatea aplicării dreptului de opțiune și în cazul liberalităților având acest obiect (ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet), așa cum s-a admis și în cadrul de aplicare a art. 845 C. civ.

Art. 844 C. civ. nu viezază, în mod direct, nici ipoteza în care liberalitatea în uzufruct sau în rentă viageră a fost prevăzută în favoarea moștenitorului rezervatar (de exemplu, uzufructul moștenirii în favoarea soțului supraviețuior) și care apreciază că prin această liberalitate s-au încălcat drepturile sale de moștenitor rezervatar. Întrucât o asemenea liberalitate ,,în favoarea moștenitorului rezervatar poate avantaja, în fapt și indirect, pe comoștenitori (indiferent dacă aceștia din urmă sunt sau nu moștenitori rezervatari), considerăm că titularul liberalității în uzufruct poate solicita atribuirea cotei de rezervă în plină proprietate, renunțând la liberalitatea în uzufruct.

b) Art. 844 C. civ. primește aplicare numai dacă defunctul a făcut o singură liberalitate în uzufruct sau în rentă viageră, doarece în caz de pluralitate de asemenea liberalități (dintre care una de uzufruct sau de rentă viageră) este necesară evaluarea în capital a fiecăreia dintre acestea pentru determinarea cotității disponibile și a ordinii reducțiunii.

În schimb, dacă există o singură liberalitate în uzufruct sau în rentă viageră, deși textul face referire la o liberalitate ce trece peste valoarea cotității disponibile, nicio evaluare nu este necesară. Moștenitorul apreciază liber interesul său de a executa liberalitatea așa cum a fost stipulată sau de a abandona proprietatea cotității disponibile. Nici în cazul rentei viagere, dacă este singura liberalitate, nu se impune prețuirea, cu toate că renta (potrivit art. 1641 C. civ.) ,,este supusă la reducțiune, dacă întrece porțiunea disponibilă”, căci reducțiunea se realizează anume prin opțiunea conferită de art. 844 C. civ. Numai dacă există și alte liberalități, evaluarea rentei se impune.

c) Dacă există mai mulți moștentori rezervatari, având în vedere că acțiunea în reducțiune este una divizibilă, fiecare moștenitor poate opta în mod diferit pentru executarea liberalității, așa cum a fost prevăzută, sau predarea proprietății cotității disponibile, deoarece sarcinile liberalității se vor împărți între ei. Dacă liberalitatea are un obiect indivizibil, moștenitorii rezervatari trebuie să se înțeleagă asupra opțiunii. Dacă mștenitorii nu cad de acord, liberalitatea urmează să se execute așa cum a fost prevăzută de defunct, în condițiile dreptului comun în materie.

d) În cazul în care prevederile art. 844 C. civ. se aplică și moștenitorii rezervatari optează pentru abandonarea proprietății cotitații disponibile în favoarea beneficiarului liberalității, acesta va rămâne tot un donatar sau legatar cu titlu particular, deoarece nu se schimbă natura și caracterul liberalității, astfel încât nu va fi obligat decât la plata datoriilor succesorale ce-i revin în conformitate cu natura dispozițiilor făcute de defunct în favoarea sa.

Dispozițiile cuprinse în art. 844 C. civ. nu sunt imperative, astfel încât cei interesați pot conveni asupra unei modalități de reducțiune a liberalităților excesive. De asemenea, dispunătorul poate prevedea ca în caz de depășire a cotității disponibile să se facă reducțiunea uzufructului sau a rentei viagere în limitele cotității, fără ca moștenitorii rezervatari să poată opta pentru predarea în plină proprietate a cotității disponibile a moștenirii.

Este de la sine înțeles că în cazul în care rezervatarii optează pentru executarea liberalității, beneficiarul acesteia rămâne având-cauză al donatorului sau testatorului, după caz, care l-a gratificat.

În cazul în care însă rezervatarii optează pentru abandonarea cotității disponibile poate subzista un dubiu, punându-se problema de la cine dobândește dreptul cel gratificat: de la dispunător (donator sau testator) sau de la rezervatari prin mecanismul dării în plată? Răspunsul este că și în acest caz cel gratificat este având-cauză al dispunătorului, iar nu al rezervatarilor, dat fiind că darea în plată presupune un acord de voință între creditor și debitor, acord care lipsește în cazul examinat, opțiunea prevăzută la art. 844 C. civ. fiind opera unei singure voințe- cea a rezervatarilor.

Pa cale de consecință, deși liberalitatea își schimbă obiectul, își păstrază totuși natura și caracterele inițiale, rămânând supusă condițiilor stipulate de dispunător.

CAPITOLUL III

RAPORTUL DONAȚIILOR

1. Noțiune

1.1 Definiție

În doctrină, s-au propus pentru această instituție mai multe definiții:

C. Hamangiu definește raportul ca fiind ,,actul prin care un moștenitor chemat să primească o succesiune în concurs cu alți moștenitori, aduce la masa succesorală fie în natură, fie prin echivalent, anumite bunuri primite de la de cujus sub forma de daruri între vii, pentru ca aceste bunuri să fie cuprinse în masa ce urmează a se împărți între toți cei în drept”.

D. Alexandresco definește raportul donațiilor drept ,,o operațiune preliminară împărțelii prin care un descendent gratificat de ascendentul său, aduce la masa comună liberalitățile directe sau indirecte primite de la ascendentul său (art. 751 C. civ.) sau bani ce el datorește acestui descendent (art. 783 C. civ.)”.

În opinia lui M. Eliescu, ,,raportul donațiilor este obligația pe care- sub condiția de a fi acceptat succesiunea, chiar sub benefiuciu de inventar- o are orice moștenitor aparținând clasei descendenților (art. 751 C. civ.), precum și soțul supraviețuitor în concurs cu descendenții (art. 3 din Legea nr. 319/1944) de a raporta, adică de a înapoia moștenirii tot ceea ce a primit cu titlu de donație de la defunct, afară numai dacă donatorul l-a scutit de această obligație”.

Potrivit Noului Cod civil, art. 1146 al. (1), ,,raportul este obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală, de a readuce la moștenire bunurile ce le-au fost donate fără scutire de raport de către cel care lasă moștenirea”.

Definim raportul donațiilor ca fiind obligația pe care o au între ei, unii față de alții descendenții și soțul supraviețuitor ai defunctului care vin efectiv la moștenire, acceptând-o chiar și sub beneficiu de inventar, de a reduce la moștenire, în natură sau prin echivalent bănesc, bunurile pe care le-au primit cu titlu de donație de la cel care lasă moștenirea, afară de cazul când donatorul a dispus scutirea de raport a donației.

1.2. Funadamentul obligației de raport

Instituirea obigației de raport are ca scop menținerea egalității între descendenții defunctului, precum și între aceștia și soțul supraviețuitor. Raportul se întemeiază pe voința prezumată a donatorului. În acest sens, întrucât persoanele obligate la raport sunt persoane foarte apropiate defunctului, persoane față de care acesta are o afecțiune egală, legea a prezumat că prin donația făcută, defunctul a voit numai să facă un avans asupra moștenirii care i s-ar cuveni moștenitorului donatar conform legii.

Prin reintegrarea donațiilor nescutite de raport în masa succesorală se asigură descendenților și soțului supraviețuitor egalitate în tratament, în sensul că fiecare va moșteni conform vocației legale (care poate fi egală, când este vorba de descendenți, sau inegală, când este vorba de soțul supraviețuitor), fără favorizarea unora în dauna altora (așa cum se întâmplă în cazul donațiilor preciputare, nescutite de raport).

Obligația de raport nefiind prevăzută imperativ de lege, donatorul îl poate scuti pe donatar de această obligație, favorizându-l în felul acesta, caz în care donația nu va fi un simplu avans, ci va avea un caracter defintiv ca donație (supus numai reducțiunii dacă este excesivă) sau caracter preciputar de care donatarul va beneficia peste cota sa legală din moștenire (în limita cotitătății disponibile).

Așadar, fundamentul obligației de raport este reprezantat de voința prezumată a defunctului, întemeiată pe o alta prezumție, aceea de afecțiune egală pe care o poartă tuturor descendenților săi, iar scopul instituirii este acela de a asigura deplina egalitate între descendenți, precum și între aceștia și soțul supraviețuitor, evitând posibilitatea ca unii dintre aceștia să culeagă de două ori bunuri din patrimoniul defunctului, în temeiul donației și în temeiul chemării sale la succesiune în virtutea legii

1.3. Domneniul de aplicare

În legislația noastră, obligația de raport nu funcționează dacă donația a fost făcută moștenitorilor defunctului în linie ascendentă sau colaterală. Ea are deci, în aceste caz, potrivit legii, caracter definitiv, preciputar. Deși raportul este reglementat prin norme supletive, s-a susținut că în cazul moștenitorilor asecendenți sau colaterali, obligația de raport nici nu poate fi stipulată da donator, deoarece o asemenea clauză ar încălca principiul irevocabilității donațiilor între vii. Cu toate că principiul irevocabilității operează imperativ și poate cunoaște derogări numai în cazurile prevăzute de lege, în doctrină s-a afirmat că ,,raportul poate fi stipulat și în cazul donației făcute ascendenților sau rudelor colaterale, dar numai sub forma imputării (valorii) donației asupra părții din moștenire ce se cuvine donatarului”. Nu împărtășim această opinie, întrucât în privința persoanelor, domeniul de aplicare al obligației de raport vizează numai moștenitorii din clasa I și soțul supraviețuitor fără a exista posibilitatea de extindere și la alte cetegorii de moștenitori. Codul civil prin art. 751 și Legea nr. 319/1944 (art. 3) stipulează în mod expres care sunt persoanele care datorează raportul. Dacă legiuitorul ar fi dorit o extindere a sferei de aplicare a obligației de raport și la alte categorii de moștenitori, ar fi prevăzut acest lucru, așa cum s-a întâmplat și în cazul soțului supraviețuitor, care anterior Legii nr. 319/1944 nu era obligat la raport.

Cu toate că în materie contractuală normele juridice au caracter supletiv, de esența contractului de donație este caracterul său irevocabil. O eventuală clauză prin care s-ar stipula obligația de raport a bunurilor donate la data decesului donatorului, în sarcina unor persoane pentu care legea nu prevede o astfel de obligație, poate fi considerată o clauză incompatibilă cu principiul irevocabilității donației, care atrage nulitatea contractului.

Obligația de raport poate fi considerată o derogare de la principiul irevocabilității donațiilor, derogare pe care legiuitorul, din rațiuni de echitate și pentru a asigura egalitatea între descendenți, a instituit-o în mod expres.

Fiind o excepție, urmează ca normele care o reglementează să fie de strictă interpretare și aplicare, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationis.

În dreptul nostru nu sunt raportabile în temeiul legii nici legatele, care, producând efecte la deschiderea moștenirii, nu pot constitui un avans asupra acesteia, intenția testatorului fiind avanatajarea legatarului în raport cu alți moștenori. Legatul, fără a fi preciputar, are caracter definitiv. În doctrină s-a admis că testatorul poate supune pe moștenitorii săi din orice clasă, chiar și descendenți și soț supraviețuitor, la raportul legatului ce i l-a lăsat, caz în care valoarea bunului- obiect al legatului- va fi imputată asupra cotei de moștenire a legatarului, iar dacă această cotă are o valoare mai mică, raportul se va face prin echivalent.

1.4. Avantajele de care se bucură donatarul bunurilor supuse

raportului

Deși donatarul bunurilor supuse raportului are obligația de a readuce bunurile primite la masa succesorală, el beneficiază de unele avantaje de pe urma donației primite:

a) donatarii dobândesc imediat posesia și folosința bunurilor donate, cu dreptul de a culege definitiv și exclusiv, până la data deschiderii succesiunii, fructele bunurilor donate;

b) la deschiderea succesiunii, donatarul are dreptul să aleagă între a veni la moștenire raportând bunul și a renunța la succesiune păstrând bunul susceptibil de raport;

c) în cazul în care este posibil raportul prin echivalent, donatarul are dreptul să păstreze în natură, în lotul său, bunul primit ca donație.

1.5. Deosebirea raportului donațiilor de alte instituții

Raportul nu se confundă cu operațiunea de stabilire a masei de calcul (care presupune și reunirea fictivă la masa de calcul a valorii donațiilor făcute în timpul vieții de către de cujus), deosebindu-se prin următoarele:

– raportul donațiilor implică o readucere fictivă, în natură sau prin echivalent, la masa succesorală a bunurilor donate; operația care se face cu ocazia stabilirii masei de calcul este fictivă, ,,pe hârtie”, constând într-un simplu calcul matematic;

– raportul donațiilor privește numai donațiile făcute, fără scutire de raport, descendenților și soțului supraviețuitor, atunci când cel din urmă vine în concurs cu descendenții; operația care se face cu ocazia stabilirii masei de calcul se referă la toate donațiile, indiferent de persoana gratificată.

De asemenea raportul donațiilor nu se confundă nici cu reducțiunea liberalităților excesive, pe de o parte, întrucât raportul poate fi înlăturat prin voința dispunătorului, în timp ce reducțiunea nu, iar pe de altă parte, întrucât raportul produce efecte de drept între moștenitorii care au acceptat succesiunea, în timp ce reducțiunea produce efecte numai dacă este cerută, privind măsuri care trebuie dispuse de instanță.

2. Condițiile obligației legale de raport al donațiilor

Pentru ca obligația de raport să ia naștere în mod valabil, astfel încât donațiile făcute de cel care lasă moștenirea să fie raportabile, trebuie întrunite cumulativ următoare condiții: existența mai multor descendenți sau a soțului supraviețuitor în concurs cu unul sau mai mulți descendenți; moștenitorul obligat la raport să accepte moștenirea; moștenitorul să aibă calitatea de donatar; donația să nu fie scutită de raport.

2.1. Să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație legală la moștenire în calitate de descendenți sau de soț supraviețuitor, iar cel din urmă să vină în concurs cu descendenții (art. 751 C. civ. și art. 3 din Legea nr. 319/1944)

Nu are importanță dacă legătura de rudenie în linie descendentă rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție. Aceștia datorează raportul indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, că vin la moștenire prin reprezentare sau în nume propriu.

În materia raportului donațiilor pentru soțul supraviețuitor se înțelege și a cărui căsătorie a fost anulată sau declarată nulă după deschiderea moștenirii dacă, potrivit art. 23 C. fam. se bucură de beneficiul putativității.

Tot cu privire la această condiție se impune ca, pentru a deveni operațională obligația de raport, este necesar ca la moștenire să vină cel puțin doi descendenți sau un descendent în concuurs cu soțul supraviețuitor. Numai într-o astfel de ipoteză s-ar pune problema asigurării egalității între moștenitori, dacă la moștenire vin mai mulți descendenți, respectiv asigurarea echilibrului legal, potrivit cotei legale cuvenite fiecărui moștenitor, dacă la moștenire este chemat și soțul supraviețuitor.

2.2. Moștenitorul să fi acceptat moștenirea

Această condiție se deduce din formularea art. 751 C. civ. care satuează că raportul este datorat de ,,fiul sau de descendenții care vin la succesiune chiar și sub beneficiu de inventar”. Pentru a veni la succesiune, moștenitorul trebuie să accepte moștenirea. Modul de acceptare a moștenirii- pur și simplu sau sub beneficiu de inventar- nu are relevanță, moștenitorul acceptant fiind obligat la raport chiar și atunci când confuzia de patrimonii este oprită prin efectul invocării beneficiului de inventar.

Codul civil, prin art. 752, prevede că moștenitorul renunțător este exonerat de obligația de raport și dreptul de păstra liberalitatea primită în limita cotității disponibile. Prin renunțare la succesiune se pierde, cu efect retroactiv, calitatea de moștenitor, pierzându-se orice drept cu privire la aceasta, persoana renunțătoare devenind străină de moștenire.

Prin analogie cu situația unui terț și pentru că nu mai poate fi vorba de restabilirea egalității între moștenitorii defunctului, eventualele donații de care ar fi beneficiat moștenitorul renunțător sunt considerate a avea caracter definitiv și urmează a fi păstrate, fiind numai susceptibile de reducțiune în cazul în care depășesc cotitatea disponibilă.

În Noul Cod civil, legiuitorul român l-a copiat pe cel francez cu privire la obligația soțului supraviețuitor și a descendenților de a raporta donația primită de la defunct, chiar dacă au renunțat la moștenire, cu condiția să existe o stipulație expresă în contractul de donație în acest sens. Totuși, aceștia nu vor trebui să raporteze întreaga donație, ci doar ,,valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moștenitor legal”.

În doctrina franceză s-a admis că raportul nu va fi datorat nici de cel care a fost ,,complet” exheredat. Dacă, însă, moștenitorul rezervatar care nu a putut fi decât parțial exheredat, va fi obligat la raport.

2.3. Moștenitorul legal să aibă calitatea de donatar

Pentru a funcționa obligația de raport este necesar ca atât calitatea de moștenitor rezervatar, cât și donatar să fie întrunite de aceeași persoană. Această condiție rezultă din prevederile art. 752, 754 și 756 C. civ. Din modul în care este reglementată se desprind două aspecte cere trebuie lămurite: unul referitor la momentul coexistenței celor două calități și altul privitor la persoana care trebuie să fie donatară.

a) Cele două calități de donatar și de moștenitor rezervatar se dobândesc la momente diferite. Astfel, la încheierea donației, descendentul dobândește calitatea de donatar, iar calitatea de moștenitor este dobândită la data deschiderii succesiunii. Pentru a fi obligat la raport, descendentul trebuie să întrunească o dublă calitate aceea de moștenitor și de donatar.

S-a pus problema când trebuie să coexiste aceste calități.

Întrucât raportul donațiilor are ca fundament voința prezumată a donatorului de a face un avans asupra moștenirii, se poate considera că acesta nu a dorit să facă un asemenea avans decât dacă donatarul era moștenitorul rezervatar prezumtiv. În raport cu aceste argumente, donatarul ar trebui să aibă calitatea de moștenitor prezumtiv la data încheierii contractului de donație.

Codul civil român în vigoare, prin dispozițiile art. 753, consacră în mod expres o altă soluție. Potrivit acestuia ,,donatarul care nu avea calitatea de moștenitor în momentul donațiunii, dar care avea această calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat a face raport…”. Prin urmare, momentul în raport cu care se va face analiza coexistenței celor două calități este cel al deschiderii succesiunii.

Pentru ca obligația de raport să fie operațională nu este necesar ca beneficiarul donației să aibă calitatea de moștenitor în momentul încheierii donației, ci este necesar ca la data deschiderii succesiunii cel care beneficiază de donație să aibă calitatea de moștenitor din categoria celor pentru care legea stabilește obligația de raport (art. 751 C. civ).

b) În privința persoanei care să fie donatară, se pune întrebarea dacă moștenitorul trebuie să fie personal donatar pentru a fi obligat la raport sau dacă raportul poate fi datorat și în ipoteza în care donația a fost făcută altei persoane, cum ar fi soțul sau altă rudă apropiată a moștenitrului. Cu alte cuvinte, se pune problema dacă moștenitorul datorează raportul numai pentru sine sau și pentru altul.

În vechiul drept cutumiar fancez se interzicea defunctului să scutească pe moștenitor de raport și se recurgea la interpunerea de persoane. Donația făcută soțului sau unei rude apropiate moștenitorului, cu sarcina pentru aparentul gratificat de a trece eredelui obiectul liberalității. În scopul de a împiedica această fraudă, cutumele obligau pe moștenitor să raporteze donațiile făcute soțului, copiilor sau părinților, toți aceștia fiind presupuși persoane interpuse. În acest caz, raportul era datorat pentru altul.

Codul civil în vigoare a optat pentru o altă soluție, potrivit cu care, raportul nu este datorat pentru altul, ci numai pentru donațiile primite de către cel obligat la raport. În acest sens, prin art. 754 C. civ. se prevede că: ,,Donațiile și legatele făcute fiului unei persoane care are calitatea de erede în momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate că sunt făcute cu scutire de raport”, iar art. 756 C. civ. dispune: ,,Donațiile și legatele făcute soțului unui descendent succesibil sunt scutite de raport”.

Spre deosebire de dreptul vechi francez, legiuitorul român, prin reglementările menționate, instituie prezumția potrivit căreia, în cazul în care se va dovedi că donația a fost făcută fiului sau soțului celui care moștenește, ea va fi considerată ca fiind făcută cu scutire de raport, chiar dacă ei ar fi persoane interpuse. Această soluție se îmtemeiază pe interpretarea voinței ascendentului donator care, apelând la acest procedeu, a dorit să-l avantajeze pe unul dintre descendenții săi. Dacă donația ar fi adresată ambilor soți împreună se raportează numai partea soțului care are și calitatea de moștenitor (art. 756 C. civ.).

Regula potrivit căreia raportul nu este datorat pentru altul comportă anumite excepții, în funcție de care descendentul donatar vine la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare.

Potrivit art. 755 C. civ.: ,,Fiul care vine cu dreptul său la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul făcut părintelui său chiar când ar fi primit succesiunea acestuia”. Astfel, ori de câte ori descendentul vine la moștenire în nume propriu el nu va fi obligat să raporteze eventualele donații de care ar fi beneficiat autorul său care este nedemn sau renunțător. Este cazul nepotului care vine la moștenirea bunicului în nume propriu și care va fi obligat să raporteze donația părintelui său.

Obligația de raport nu subzistă nici în cazul în care tatăl donatar ar fi murit, iar moștenirea acestuia ar fi fost acceptată de descendentul care îl moștenește pe bunicul donator. Această soluție este justificată prin faptul că el nu dobîndește bunul cu titlu de donație, ci cu titlu de moștenire, astfel încât cele două calități (de donatar și de moștenitor) nu există cu privire la această persoană. Este vorba de două moșteniri distincte, iar descendentul culege moștenirea bunicului în nume propriu, fără a avea și calitatea de donatar.

Art. 755, teza a II-a C. civ. instituie o excepție de la regula potrivit căreia raportul nu este datorat pentra altul. Se dispune în acest sens: ,,când fiul vine la succesiune, cu dreptul de reprezentare, atunci este dator să raporteze ce s-a dăruit părintelui său, chiar în cazul când ar fi renunțat la succesiunea părintelui”.

Pentru a veni la moștenire prin reprezentare, este necesar ca părintele donatar să predecedeze celui care lasă moștenirea, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 664 C. civ., descendentul său să vină în locul, gradul și dreptul reprezentatului.

În literatura de specialitate se arată că o asemenea dispoziție se justifică prin aceea reprezentantul exercitând toate drepturile la moștenire ale celui reprezentat, este corelativ ținut și de obligațiile acestuia, fiind ținut să raporteze donațiile primite de reprezentat, chiar dacă ar fi renunțat la moștenirea acestuia. Este singura situație în care raportul este datorat pentru altul.

În egală măsură, descendentul care vine la moștenire prin reprezentare va fi obligat să raporteze atât donațiile primite de cel reprezentat, cât și pe cele pe care le-a primit personal de la cel care lasă moștenirea. Această soluție se întemeiază pe faptul că descendentul vine la moștenire în locul și în gradul celui reprezentat, el o face în temeiul propriei sale vocații succesorale, întrunind la deschiderea succesiunii dubla calitate de donatar și moștenitor. În practica judecătorească, pe bună dreptate, s-a arătat că descendentul care vine la moștenire prin reprezentare este obligat să raporteze donațiile ce i-au fost făcute personal de către cel care lasă moștenirea, deoarece el întrunește, la data deschiderii succesiunii, dubla calitate de donatar și moștenitor și, în consecință, trebuie să raporteze donațiile pe care le-a primit de la de cujus.

În doctrină au fost criticate dispozițiile art. 755, teza a II-a C. civ. S-a considerat că aceste despoziții constituie o derogare de la principiul potrivit căruia cel obligat la raport trebuie să aibă dubla calitate de donatar și moștenitor ab intestat.

În cazul moștenirii prin reprezentare, reprezentatntul nu are calitatea de donatar chiar dacă, acceptând moștenirea reprezentatului, donația făcută de acesta va profita și lui. Cu toate aceastea, în privința sa nu se poate vorbi de o donație propriu-zisă, întrucât și aceste bunuri îi sunt transmise prin succesiune împreună cu patrimoniul donatarului decedat. Soluția este total lipsită de temei în cazul în care reprezentantul nu acceptă succesiunea autorului său, el neprofitând de donație.

Considerăm critica întemeiată pentru ipoteza reprezentantului renunțător la moștenirea celui reprezentat. În această situație, el nu beneficiază de moștenirea acestuia, devenind prin efectul renunțării o persoană străină de moștenire, iar obligația de raportare a donațiilor primite de ascendentul său este lipsită de temei, întrucît el nu ar fi avantajat în niciun fel de donații.

În cazul în care descendentul reprezentant acceptă moștenirea autorului său, în mod temeinic el urmează a fi obligat la raportul donațiilor primite de autorul său.

2.4. Donația să nu fie scutită de raport

O altă condiție a obligației de raport este ca donația făcută descendentului sau soțului supraviețuitor să nu fie scutită de raport (art. 751 C. civ.). Art. 846 C. civ. recunoaște expres dreptul unei persoane de a dispune, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, de cotitatea disponibilă ,,fără să fie supusă la raport, dacă în dispoziție se zice expres că ceea ce s-a dat este peste partea sa”.

Art. 846 al. 1 C. civ. dispune că scutirea de raport trebuie să fie dată în mod expres. Îndeplinirea acestei condiții nu presupune formularea ei în termeni sacramentali, intenția, însă, trebuind să fie manifestă și neîndoielnică.

Mai mult, în doctrină și în jurisprudență s-a admis că, în anumite condiții, scutirea de raport poate să fie tacită, dacă rezultă ,,fără a lăsa loc de un dubiu… din împrejurările în care a fost realizată donația”.

S-a subliniat faptul că o astfel de soluție a scutirii tacite de raport este aplicabilă numai în cazul donațiilor deghizate și a darurilor manuale, jurisprudența stabilind însă că simpla deghizare a unei donații sub forma unei vânzări nu implică în mod necesar scutirea de raport. O astfel de împrejurare naște însă o prezumție ralativă de scutire de raport, care poate fi răsturnată prin proba contrară, dovedind că deghizarea s-a făcut în alt scop.

Potrivit art. 846 al. 2 C. civ.: ,,Declarația că darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau în actul care conține dispoziția, sau în urmă cu formele dispozițiilor între vii sau testamentare”. Conform acestui text, scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donație sau poate fi stipulată printr-un act ulterior. În practica judecătorească s-a arătat că dispensa de raport facută prin actul de donație sau printr-un act ulterior să fie expresă sau să rezulte din termenii actului.

În acest din urmă caz, scutirea de raport alcătuiește ea însăși o liberalitate și, prin urmare, va trebui să fie facută în forma prevăzută de lege pentru liberalități, adica fie prin înscris autentic (ca și donația), fie prin testament.

Intenția scutirii de raport poate fi însă dovedită și fără înscris autentic în cazul donației indirecte sau al darului manual pentru care legea prevede cerința formei solemne. Astfel, scutirea de raport în cazul remiterii de datorie poate fi dovedită și prin înscrisul sub semnătură privată întocmit cu ocazia încheierii contractului.

În toate ipotezele, prin scutirea de raport, nu trebuie să se aducă atingere rezervei succesorale a moștenitorilor rezervatari, ,,dispensa de raport fiind valabilă în limita cotității disponibile”. Cotitatea disponibilă nu se poate cumula cu rezerva decât dacă donația s-a făcut cu dispensă de raport. Dacă prin donația scutită de raport s-a depășit cotitatea disponibilă și s-a încălcat rezerva succesorală, donația va fi supusă reducțiunii, ca liberalitate excesivă.

3. Persoanele care pot cere raportul donațiilor

Dacă sunt îndeplinite condițiile analizate, raportul nu este datorat decât între comoștenitorii descendenți ai defunctului și soțul supraviețuitor în concurs cu aceștia. Obligația de raport este reciprocă, astfel că oricare dintre comoștenitori va putea cere raportul donației de care a beneficiat unul dintre comoștenitori, dar, pe de altă parte, și comoștenitorul solicitant este supus la această obligație față de ceilalți comoștenitori. Obligația raportului succesoral nu operează de plin drept, ci doar la cererea moștenitorilor interesați.

Succesibilii din celelalte categorii de moștenitori nu au dreptul de a-și cere reciproc raportul. Eventualele donații făcute de defunct acestora au un caracter definitiv, nefiind supuse raportului; astfel, în cazul unei succesiuni deferite colateralilor, dacă unul dintre ei ar fi avantajat de defunct, el nu poate fi obligat să raporteze donația primită.

Dreptul de a cere raportul are caracter individual, putând fi exercitat de oricare dintre comoștenitorii îndreptățiți. Tot ca urmare a caracterului individual, dacă unul dintre cei îndreptățiți renunță după deschiderea moștenirii la exercitarea sa, donația se va raporta numai în măsura drepturilor comoștenitorilor solicitanți.

Renunțătorii sau nedemnii nu au dreptul la raport întrucât sunt străini de moștenire.

Renunțarea la dreptul de a cere raportul nu poate interveni decât după deschiderea succesiunii. O renunțare intervenită anterior acestui moment este asimilată unui pact asupra unei succesiuni viitoare, care este prohibit de lege.

Soțul în viață obligat la raport nu se poate prevala de prescripția achizitivă pentru a dovedi dobândirea bunului, fiincă dreptul i-a fost transmis prin contractul de donație și a exercitat posesiunea aupra bunului în virtutea dreptului real și nu ca uzufruct.

Instanța supremă a stabilit că nu poate fi concepută o acțiune în raport îndreptată împotriva terților care au primit, sub orice titlu, bunuri donate de defunct unui succesor obligat la raport.

Dreptul de a cere raportul este un drept cu caracter patrimonial, astfel încât dacă titularul acestui drept moare înainte de exerciatarea lui, dreptul se va transmite propriilor moștenitori, care îl vor exercita în mod unitar, asemănător dreptului de reducțiune a liberalităților excesive. Astfel, în caz de dezacord între moștenitorii celui decedat cu privire la exercitarea dreptului de a solicita raportul, pornindu-se de la ideea că este vorba de un drept unic al defunctului, el va fi exercitat unitar în sensul de a se solicita raportul.

În afară de descendenți și de soțul supravieșuitor, mai sunt și alte categorii de persoane interesate a solicita raportul donațiilor la masa de împărțit. Este vorba de creditori și legatari. Art. 763 C. civ. instituie următoarea regulă: ,,Legatarii și creditorii nu pot pretinde erezilor să facă raport”. În doctrină s-a arătat că legatarii și creditorii succesorali nu pot pretinde raportul, nici nu profită de raportul săvârșit, întrucât ei nu pot urmări bunurile care au ieșit definitiv din patrimoniul defunctului prin acte care le sunt opozabile. În practica judiciară s-a arătat că legatarii, în cazul în care în patrimoniul succesoral nu se mai găsește altă avere după plata datoriilor succesiunii, nu pot să pretindă să fie plătiți de ceilalți moștenitori din ceea ce au primit ca donație de la autorul lor, când acesta era în viață, întrucât nici aceștia, nici creditorii nu pot cere raportul.

Cât privește pe legatari, art. 763 C. civ. exclude orice posibilitate de a cere raportul bunurilor donate. Nu are importanță în această privință dacă legatul este universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, ei nu pot cere raportul donațiilor și nu pot trage foloase de pe urma efectuării raportului solicitat de alții. O astfel de reglementare se întemeiază pe faptul că dreptul legatarilor asupra bunurilor testate se naște la moartea testatorului și poartă asupra bunurilor existente la data deschiderii succesiunii; or din acel moment bunurile donate sunt definitiv ieșite din patrimoniul defunctului. Admiterea unei soluții contrare care ar recunoaște legatarilor dreptul de a cere raportul ar conduce la încălcarea principiului irevocabilității donațiilor. În practica judiciară s-a admis că în cazul în care descendentul-donatar vine la moștenire în concurs cu un legatar, acesta din urmă nu poate cere raportarea bunurilor donate, urmând a se ține seama de valoarea lor numai pentru calcularea cotității disponibile, de care ar beneficia legatarul.

Dacă legatarul este în același timp și moștenitor legal al defunctului îndreptățit la raport, poate cere raportul în această ultimă calitate, profitănd însă doar în limitele vocației sale legale la moștenire. În practica judiciară s-a arătat că dispozițiile art. 763 C. civ. fiind generale, se aplică fără distincție chiar legatarilor, care sunt erezi ai lui de cujus și, prin urmare, eredele, în calitate de legatar, nu poate obliga pe ceilalți moștenitori să raporteze la masa succesorală bunurile pe care le-au primit de la autorul lor, pe când acesta era în viață.

Mai mult, legatarii nu vor beneficia, ca urmare a exercitării raportului, întrucît bunurile raportate se împart direct între moșteniorii care își datoresc raportul în mod reciproc; ele sunt înglobate în masa succesorală, asupra căreia urmează a fi plătite legatele. În cazul în care această masă nu este sufucientă pentru a plăti legatele, ele vor suferi o micșorare proporțională cu valoarea lor, fără ca descendentul legatar să poată pretinde, în această dublă calitate, ca legatul să-i fie plătit cu preferință. După ce a primit ce i se cuvine în calitate de moștenitor, el este, cu privire la legat, pe picior de egalitate cu ceilalți legatari și vine în concurs cu ei asupra părții disponibile.

În legătură cu dispozițile art. 763 C. civ., că legatarii nu pot beneficia de raport, în doctrină s-a susțiunut că aceștia ar putea profita îndirect, întrucât majorându-se masa de calcul, se majorează valoric și cotitatea disponibilă.

Alți autori, ne realiem și noi la această opinie, au fost de părere că acest beneficiu indirect ar fi doar aparent, întrucât la stabilirea cotității disponibile se ține seama de donațiile făcute de defunct, indiferent dacă s-a cerut sau nu raportarea lor, chiar dacă au fost făcute cu scutire de raport sau unor persoane care nu datorează raportul. Mai mult, raportul nu poate profita decât comoștenitorilor defunctului între care acesta funcționează, căci tot ce se adaugă masei de calcul prin raport se împarte între descendenții defunctului și soțului supraviețuitor conform cotelor legale de moștenire, chiar și în cazul în care donația raportabilă, depășind rezerva celui gratificat, se impută asupra cotitații disponibile.

În privința creditorilor, din modul în care este redactat art. 763 C. civ. s-ar putea deduce că nu pot cere raportul donațiilor nici creditorii personali ai moștenititorilor îndreptățiți la raport și nici creditorii succesorali. Întrucât dreptul de a cere raportul are caracter patrimonial, fără a fi un drept exclusiv personal, privitor la creditorul personal al moștenitorului, doctrina este unanimă acceptând că, deși aceștia nu vor putea cere raportul în nume propriu, au la dispoziție calea acțiunii oblice (art. 974 C. civ.), exercitând acțiunea în raport în numele și pe seama debitorului lor. Această soluție este consacrată în Noul Cod civil, potrivit căruia, dreptul de a cere raportul îl au, pe calea acțiunii oblice, creditorii personali ai moștenitorilor, adică ai soțului supraviețuitor și ai decsendențolor donatorului (art. 1148, noul Cod civil).

Pentru creditorii succesiunii situația este diferită, în funcție de modul în care moștenitorii au acceptat succesiunea.

Dacă succesiunea a fost acceptată pur și simplu, ca urmare a confuziei dintre patrimonii, aceștia devin creditori personali ai moștenitorului acceptant, putând folosi calea acțiunii oblice pentru a cere raportul.

Dacă, în schimb, moștenirea este acceptată sub beneficiu de inventar, operând o separație între partimoniul moștenitorului și masa succesorală, vor fi aplicabile dispozițiile art. 763 C. civ., creditorii succesiunii neputând cere raportul, întrucât față de ei bunurile donate au ieșit definitiv și irevocabil din patrimoniul defunctului și nu mai sunt sub incidența dreptului lor de gaj general. Totuși, aceștia au la îndemână acțiunea pauliană, în cazul în care donația făcută de cel care lasă moștenirea descendentului sau soțului supraviețuitor debitor ar fi fost făcută pentru a-i frauda pe creditori.

Potrivit principiului nemo liberalis nisi liberatus, în caz de concurs între legatarii și creditorii defunctului, creditorii vor fi plătiți cu preferință, legatele plătindu-se numai din activul net a succesiunii, adică după plata creanțelor succesorale.

Rezultă că dreptul de a cere raportul îl au numai descendenții și soțul supraviețuitor (dacă vine în concurs cu descendenții) și creditorii lor personali (originari sau deveniți personali prin acceptarea pură și simplă a moștenirii). Creditorii succesiunii și legatarii nu pot cere raportul și nici nu profită de raportul cerut de persoanele îndreptățite, bunurile raportate intrând direct în patrimoniul moștenitorului îndreptățit.

În toate cazurile, dovada donațiilor raportabile trebuie făcută de cel care cere raportul. Întrucât el valorifică un drept propriu, prevăzut de lege (art. 751 C. civ. și art. 3 din Legea 319/1944), având deci calitatea de terț față de donație, îl poate dovedi prin orice mijloc de probă.

4. Obiectul obligației de raport

4.1. Donația supusă raportului

Scopul avut în vedere de legiuitor prin reglementarea obligației de raport a fost acela de a sigura egalitatea între moștenitori.

Principiul egalității nu este încălcat în cazul în care între descendent și defunct se încheie acte cu titlu oneros, întrucât bunurile ieșite din patrimoniul acestuia din urmă sunt înlocuite printr-o contravaloare. Numai încheierea unor acte juridice cu titlu gratuit (liberalități) este de natură a conferi moștenitorilor beneficiari un avantaj în raporturile cu ceilalți moștenitori.

Prin urmare, numai liberalitățile sunt supuse raportului, iar dintre acestea numai donațiile, excluzându-se, deci, legatele și donațiile de bunuri viitoare.

Cum legatele nu-și produc efecte decît de la data deschiderii succesiunii, ele nu pot constitui un avans asupra acesteia, deci o liberalitate raportabilă. Pe de altă parte, întenția defunctului este aceea ca descendentul sau soțul supraviețuitor să beneficieze de adevărata liberalitate.

Art. 751 C. civ. a a fost copiat din Codul civil italian, care nu admite raportul legatelor. Alte articole din Codul civil român (art. 752, 754, 756 și 846) au fost preluate din cel francez, care la 1864 admitea și raportul legatelor. În aceste condiții referirea la legate pe care o fac unele texte ale Codului civil constituie o simplă inadvertență, în realitate raportul privind doar donațiile.

Legatele se raportează doar dacă printr-o clauză expresă testatorul a dispus aceasta, stipulând că legatarul va fi făcut raportul prin echivalent, căci în acest caz el va putea păstra obiectul legatului, plătindu-i valoarea.

Donațiile cu sarcini sau cu caracter remunerator, vor fi raportabile numai în măsura în care alcătuiesc o liberalitate, adică numai după scăderea valorii sarcinilor sau a serviciilor prestate, din valoarea donației. De pildă, în jurisprudența franceză s-a stabilit că, în cazul donației unui imobil cu sarcina unei rente viagere, raportul se va face la valoarea diferenței dintre prețul imobilului la data partajului și anuitățile efectiv plătite, diminuate cu veniturile imobilului dintre data deschderii moștenirii și data partajului.

Principiul instituit de art. 751 C. civ. este că se vor raporta toate donațiile, indiferent de forma de realizare (,,… trebuie raportat coerezilor săi tot ceea ce a primit de la defunct prin dar, atât direct, cât și indirect”):

a) donațiile făcute prin act autentic;

b) darurile manuale;

c) donațiile degizate (dacă simulația nu semnifică scutirea de raport).

Donațiile deghizate sunt donațiile ascunse sub aparența unui contract cu titlu oneros sau donațiile făcute prin interpunere de persoane.

În practica judiciară s-a arătat că din simpla deghizare a donației se naște prezumția relativă de scutire de raport, scutire care poate fi dedusă din împrejurările în care a fost realizată donația sau din însuși faptul simulației.

Stabilirea intenției donatorului, fiind o chestiune de fapt, prezumția amintită poate fi înlăturată dacă se dovedește că forma ascunsă în care a fost realizată donația a fost determinată de un alt motiv decât ideea scutirii de raport (de exemplu, donatorul a voit să fraudeze fiscul).

Noul Cod civil prevede în mod expres că nu sunt supuse raportului ,,donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin prsoane interpuse, cu excepția cazului în care se dovedește că cel care a lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport” [art. 1150 al. (1), lit. a)].

Singura donație care este preciputară prin ea însăși este cea prevăzută de art. 845 C. civ., care se referă la înstrăinarea făcută în favoarea unui descendent cu sarcina dreptului de uzufruct sau a unei rente viagere. În acest caz, chiar textul legii precizează că liberalitatea prezumată irefragrabil se va imputa asupra cotității disponibile și numai excedentul, dacă este, asupra rezervei celui gratificat.

d) donațiile indirecte, adică acele acte juridice inspirate din voința de a gratifica, însă înfăptuite pe calea unui alt act juridic decât donația propriu-zisă.

Art. 758 prevede că cel obligat la raport este ținut să raporteze ceea ce părintele a cheltuit cu dânsul pentru înzestare, procurarea unei cariere sau plătindu-i datoriile.

În privința acestor reglementări, în doctrină s-a arătat că precizarea expresă a legiuitorului în privința obligației de raport a fost justificată prin nevoia de a evita eventuala presupunere că în cazul acestor cheltuieli suntem în prezența împlinirii unei obligații naturale care nu trebuie raportată.

Prin ,,cheltuielile de înzestrare” se înțeleg donațiile făcute oricăruia dintre viitorii soți în vederea căsătoriei.

Bunurile cuprinse în actul dotal, întocmit confrorm art. 1233 și urm. C. civ., în prezent abrogat prin Legea nr. 32/1954, constituia o donație prin care părinții treceau în beneficiul fiicei lor, cu ocazia căsătoriei, soțul acesteia având doar un drept de administrare asupra lor. Au acest caractre și terenurile primite zestre în vederea căsătoriei. Prin urmare, în jurispudență s-a stabilit că beneficiarului dotei, având calitatea de moștenitoare legală, îi sunt aplicabile, cu privire la bunurile dotale, dispozițiile referitoare la raportul donațiilor.

Practica judecătorească a decis că înzestrarea făcută fără respectarea formei autentice cerută pentru donații exprimă totuși intenția părintelui de a ceda copilului atât folosul bunului, cât și fructele ori veniturile produse de el. În consecință, din punctul de vedere al donațiilor, aceste înzestrări au același regim juridic al donațiilor. Într-o soluție contrară, Curtea de Apel Cluj a hotărât că înzestrarea făcută fără a se respecta cerința formei autentice este inaptă a transmite proprietatea între părinte și fiul său, bunul rămânând de drept în patrimoniul celui ce a intenționat înzestrarea. Prin urmare, cererea de raport al unui bun ce a făcut obiectul unei asemenea înzestrări trebuie respinsă.

Sunt, de asemnea, supuse raportului cheltuielile făcute pentru procurarea unei cariere, înțelegând prin acestea cheltuielile făcute pentru începerea unei profesii sau pentru crearea unei situații econmice independente (de exemplu, cumpărarea unui fond de comerț, procurarea de instrumente și instalații necesare pentru exercitarea unei profesii etc.).

Aceste cheltuieli trebuie deosebite de cheltuielile ocazionate de studiile copilului, de creștere, educație în general, care de obicei sunt mai mici și sunt făcute succesiv, fiind o consecință a obligației naturale a părinților de a-i crește și de a-i întreține pe copiii lor.

Legiuitorul a considerat că sumele prevăzute de art. 758 teza I C. civ. constituie o cheltuială importantă din partea părinților care ar conferi moștenitorului beneficiar un avantaj în raport cu ceilalți.

Întrucât prin art. 3 din Legea nr. 319/1944 a fost obligat la raport și soțul supraviețuitor când vine în concurs cu descendenții, în lipsa unor reglementări exprese, se consideră că obligația de raport a soțului supraviețuitor față de descendenți are acceași întindere ca și obligația la raport a descendenților. De aceea, în cazul în care soțul predecedat a făcut cheltuieli pentru a procura soțului o carieră, aceste cheltuieli vor fi supuse raportului.

Cel obligat la raport este obligat să raporteze tot ceea ce defunctul a cheltuit cu dânsul, spre a-i achita datoriile. Aceste sume vor fi supuse raportului numai dacă datoria reprezintă o obligație civilă perfectă, astfel încât moștenitorul putea fi constrâns de creditor să execute obligația. Numai în această ipoteză se poate considera că plata făcută de defunct i-a procurat debitorului un avantaj.

Dimpotrivă, sumele plătite nu vor fi raportate dacă obligația era numai naturală ori actul din care izvora datoria era nul, anulabil sau supus rezoluțiunii.

S-a considerat că, în această ipoteză, chiar dacă defunctul a avut intenția de a gratifica, ea nu s-a putut realiza.

În toate cazurile, ceea ce trebuie raportat este chiar obiectul donației, adică bunul ieșit din patrimoniul defunctului.

Astfel, dacă donația a avut ca obiect o sumă de bani, aceasta va fi raportată și nu bunul procurat sau, dacă donația a avut ca obiect un imobil, imobilul în cauză va fi readus la masa succesorală.

Dacă defunctul a încheiat o asigurare de viață în beneficiul unui moștenitor obligat la raport, acesta va fi obligat să raporteze, ca donație indirectă, cel mult sumele plătite de defunct, iar nu suma asigurată (îndemnizația de asigurare) plătită de asigurator, care nu provine din patrimoniul defunctului, fiind formată în afara acestuia.

4.2. Donațiile exceptate de la raport

De la regula potrivit căreia toate donațiile sunt supuse raportului există și unele excepții. În primul rand, așa cum am arătat, donațiile nu sunt supuse raportului, dacă donatorul a scutit de raport pe cel gratificat., iar în al doilea rând, prin dispozițiile art. 759 și 762 C. civ., sunt prevăzute unele scutiri de raport, după cum urmează:

a) cheltuielile de hrană, întreținere, educație, de învățare a unui meșteșug, cheltuielile de nuntă și darurile obișnuite (art. 759 C. civ), fără a se distinge dacă donatarul este minor sau major.

Explicația unei asemenea dispoziții legale o găsim în faptul că majoritatea acestor cheltuieli se încadrează în executarea obligației legale de întreținere ce există între părinte și descendenți sau între soți. În privința cheltuielilor de nuntă sau a daruruilor obișnuite, ele nu sunt făcute cu voința de a gratifica, ci pentru a îndeplini o obligație potrivit obiceiului.

Cu privire la cheltuielile de hrană și de întreținere dispensa de raport funcționează fără niciun fel de condiționare, fiind indiferent dacă cheltuielile se fac în temeiul obligației legale de întreținere sau în afara acestora ori dacă cel întreținut a avut sau nu mijloace proprii. În jurisprudența franceză, într-o speță, s-a decis că economiile (considerabile) făcute de o fiică a decedatului, care a locuit de-a lungul a douăzeci și nouă de ani împreună cu acesta, rezultate ca urmare a faptului că toate cheltuielile de întreținere i-au fost achitate de părintele său în toată această perioadă, iar ea și-a păstrat veniturile salariale în întregime, nu sunt raportabile.

Potrivit dispozițiilor art. 759 C. civ., prin ,,cheltuielile de învățătură” legiuitorul a avut în vedere cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, și nu cheltuielile făcute pentru exercitarea profesiei (procurarea unei cariere vizate de art. 758 C. civ.). Așa cum s-a precizat în practica judiciară, în categoria cheltuielilor pentru învățarea unui meșteșug intră și cheltuielile pentru asigurarea absolvirii unei instituții de învățământ superior.

Realizând o distincție între cele două categorii de cheltuieli, prevăzute de art. 758, pe de o parte, și art. 759 C. civ., pe de alta, instanță supremă a decis într-o soluție de speță că nu se raportează cheltuielile făcute în cursul studiilor universitare, dar se raportează cheltuielile pentru deschiderea cabinetului medical, de avocat sau de notar public.

Un alt argument adus de doctrină în sprijinul soluției adoptate de legiuitor prin art. 759 C. civ., a fost acela că toate cheltuielile vizate de această dispoziție legală nu au folosit copilului, al cărui patrimoniu nu s-a mărit prin efectul avantajului primit. Aceste cheltuieli vizează mai mult persoana celui gratificat decât patrimoniul său, astfel încât egalitatea dintre moștenitori nu este încălcată.

b) fructele sau veniturile bunurilor supuse raportului, dobândite anterior deschiderii succesiunii (art. 762 C. civ.). Prin urmare, nu sunt supuse raportului fructele culese și veniturile scadente până la data deschiderii moștenirii și nici echivalentul bănesc al folosinței exercitate de donatar asupra bunului donat.

Raportul nu produce efecte retroactiv cu privire la fructe și venituri. Dimpotrivă, devenind proprietar de la încheierea contractului și datorând raportul numai de la data deschiderii moștenirii, donatarul se bucură în tot acest intreval de foloasele bunurilor ce formează obiectul donației.

Regula potrivit căreia se datorează fructele dobândite anterior deschiderii succesiunii este imperativă; orice clauză prin care moștenitorul donatar ar fi obligat să raporteze fructele naturale și civile anterior deschiderii succesiunii este lovită de nulitate, alcătuind un pact asupra unei succesiuni viitoare. Chiar dacă ,,înzestarea” s-a făcut fără îndeplinirea formelor cerute de lege pentru donații, fuctele ori veniturile și echivalentul folosinței se raportează numai de la data deschiderii moștenirii.

De la data deschiderii succesiunii fructele sunt raportabile fără punere în întârziere. Regula potrivit căreia fructele bunului donat percepute sau încasate după deschiderea moștenirii sunt raportabile este una dispozitivă, astfel încât este pe deplin valabilă clauza prin care donatarul ar fi autorizat să păstreze fructele și veniturile până la definitivarea împărțelii.

Fructele bunului supus raportului sunt datorate cu începere de la data deschiderii succesiunii, chiar și atunci când donația a avut ca obiect nuda proprietate, iar donatarul a cules fructele bunului donat și în timpul vieții donatorului.

Scutirea de raport operează și în cazul în care donația constă într-un bun producător de fructe, ci chiar în fructele sau veniturile unui bun, rămas proprietatea donatorului (de exemplu, când donația are ca obiect dreptul de uzufruct).

Explicația scutirii de raport prevăzută de art. 762 C. civ. constă în aceea că donatorul a voit să procure donatarului folosința anticipată a bunurilor donate. Dacă donatarul ar trebui să raporteze fructele, donația ar dispărea, actul fiind în realitate doar un împrumut de fructe. Pe de altă parte, dacă s-ar pune în sarcina donatarului obligația de a raporta fructele, donația ar deveni foarte oneroasă pentru el, deoarece ar fi obligat să restituie dintr-o dată fructele pe care le-a perceput și le-a consumat treptat. În acest mod, egalitatea dintre moștenitori va fi ruptă, tocmai în detrimentul celui ,,gratificat”.

5. Modurile de efectuare a raportului

Potrivit art. 764 C. civ.: ,,Raportul se face sau în natură, sau scâzându-se valoarea sa din partea celui oligat a face raport”. Deci, sunt două modalități prin care se realizează raportul: raportul în natură și raportul prin echivalent sau prin luare mai puțin.

5.1 Raportul în natură

Raportul în natură constă în readucerea efectivă la masa succesorală a bunului care a format obiectul liberalității.

În sistemul de drept francez, raportul în natură intervine doar în cazuri excepționale, trebuind îndeplinite anumite condiții; astfel: la data deschiderii moștenirii bunul primit de la defunct să se afle în patrimoniul donatarului și să fie liber de sarcini (art. 859 C. civ. francez). Opțiunea de a raporta în natură donația primită de la defunct, trebuie exprimată de moștenitor înainte realizarea partajului.

În cazul în care eredele renunțător este obligat la raport, acesta se va realiza obligatoriu prin echivalent.

5.2 Raportul prin luare mai puțin (prin echivalent)

Este un raport în valoare, întrucât permite moștenitorului obligat la raport păstrarea în natură a bunului, comoștenitorii fiind satisfăcuți prin echivalentul valoric (în bunuri sau în bani) al bunului raportabil, fiecare proporțional cu drepturile sale succesorale. Practic, moștenitroul în cauză raportează în mod indirect, luând mai puțin decât ceilalți comoștenitori care nu au fost avantajați de defunct prin acte între vii.

Legiuitorul român a consacrat în Noul Cod civil regula potrivit căreia raportul se face prin echivalent, donatorul neputând impune gratificatului să raporteze bunul primit de la acesta în natură [art. 1151 al. (1)]. Totuși, donatarul are posibilitatea de a ,,efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului și nu l-a gravat cu o sarcină reală și nici nu l-a dat în locațiune pe o perioadă mai mare de 3 ani” [art. 1151 al. (2), noul Cod civil].

Raportul prin luare mai puțin se poate realiza prin trei procedee specifice: prin preluare, prin imputație sau în bani.

a) Raportul prin preluare.

Acest mod de efectuare a raportului se realizează prin luarea la masa succesorală de către comoștenitorii îndreptățiți la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeași natură și calitate cu acelea raportabile, ținând seama de cotele succesorale ale fiecăruia. Art. 739 C. civ. prevede că: ,,Dacă raportul nu se face în natură, coerezii cărora ei le datorează iau mai întâi o parte egală din masa moștenirii”.

Bunurile preluate se vor împărți între comoștenitorii îndreptățiți la raport conform cotelor succesorale ce le revin, urmând ca restul bunurilor să se împartă între toți comoștenitorii, inclusiv și cel ținut la raport, în funcție de cotele lor legale. În acest mod se realizează egalitatea între toți moștenitorii.

În doctrină s-a făcut observația, pe care o considerăm justificată, că dispoziția din art. 759 C. civ., potrivit căreia ,,coerezii… iau mai întâi o parte egală din masa succesiunii” este aplicabilă numai în cazul în care comoștenitorii sunt copiii defunctului cu drepturi succesorale egale.

În cazul în care la moștenire vin succesibili ale căror drepturi succesorale sunt inegale (de exempu, soțul supraviețuitor în concurs cu doi descendenți), preluarea nu se va mai face în părți egale, ci cu respectarea cotelor succesorale ce se cuvin fiecăruia (de ¼ pentru soțul supraviețuitor, ¾ pentru copii).

De aceea, formularea corectă ar fi aceea de preluare proporțională cu cotele succesorale cuvenite comoștenitorilor îndreptățiți la raport.

b) Raportul prin imputație

În această situație, valoarea bunurilor supuse raportului se scade din partea cuvenită moștenitorului obligat la raport, astfel încât acesta din urmă va culege o porțiune care reprezintă diferența dintre partea sa succesorală și valoarea donației.

În cadrul acestei metode, valoarea donației raportabile se adaugă prin calcul pe hârtie la masa succesorală, rezultatul se împarte între moștenitori potrivit cu cota ce revine fiecăruia, valoarea donației scăzându-se din partea moștenitorului obligat la raport (art. 764 C. civ.), primind din restul masei succesorale numai diferența până la valoarea cotei sale din moștenire.

În vechea reglementare a împărțelii judiciare potrivit Codului civil, care prevedea tragerea la sorți a loturilor, raportul prin imputație, așa cum este reglementat, nu putea fi aplicabil decât în caz de partaj voluntar.

Raportul prin imputație este aplicabil, în mod special, în cazul în care donația a avut ca obiect o sumă de bani. În acest caz, potrivit legii, moștenitorul donatar va face raportul luând mai puțin din numerarul succesiunii (art. 773 al. 1 C. civ.), deci suma de bani se impută părții sale din numerar. Dacă partea sa din numerar nu acoperă suma donată, raportul se va face prin preluare de către comoștenitori a echivalentului valoric din bunurile mobile ale succesiunii și, în lipsă de mobile, din imobile (art. 773 al. 2 C. civ).

c) Raportul în bani.

Reprezintă un raport în valoarea propriu-zisă. Acest procedeu de realizare a raportului presupune depunerea la masa succesorală a unei sume de bani care reprezintă contravaloarea bunului raportabil. Se impune mențiunea că moștenitroul obligat la raport va aduce la moștenire, în mod efectiv, numai diferența dintre valoarea bunului donat și valoarea părții sucesorale la care are dreptul potrivit legii.

În general această modalitate este utilizată în cazul în care bunurile din masa succesorală nu sunt suficiente pentru a permite raportul prin preluare sau imputație, iar donatarul nu poate renunța la moștenire pentru a păstra donația potrivit art. 752 C. civ.

5.3. Raportul imobilelor

Art. 765 al. 1, teza I C. civ. consacră principiul potrivit căruia raportul imobilelor se realizează în natură, ceea ce presupune readucerea efectivă a imobilului la masa succesorală.

Această normă se aplică tuturor categoriilor de bunuri imobile, fără deosebire dacă sunt imobile prin natura lor, prin obiectul la care se aplică sau prin destinație.

Împărtășim opinia potrivit căreia ori de câte ori moștenirea cuprinde imobile de aceeași natură cu cel care se raportează, raportul se poate realiza și prin luare mai puțin, întrucât principiul egalității între moștenitori nu ar fi încălcat.

Raportul în natură asigură pe deplin realizarea scopului urmărit de legiuitor la instituirea obligației de raport, întrucât, în urma raportării în natură a bunurilor donate, partajul se va realiza asupra unei mase succesorale suprinzând toate bunurile defunctului, înclusiv pe cele dăruite descendenților prin daruri între vii.

Raportul în natură operează ca o condiție rezolutorie. Prin readucerea efectivă a a imobilului la masa succesorală, donația este rezolvită retroactiv și, pe cale de consecință, este desființat și dreptul de proprietate al donatarului care este socotit că nu a fost niciodată proprietar. În raport cu aceste precizări în doctrină s-a afirmat că, în principiu, donațiile de bunuri imobile supuse raportului sunt făcute sub condiție rezolutori. Astfel, de la data deschiderii moștenirii, bunurile donate fac parte, de drept, din masa succesorală indiviză (art. 769 C. civ.), moștenitorul donatar pierzând calitatea de proprietar și devenind debitor al obligației de restituire a unui bun individual determinat.

Desființarea cu efect retroactiv a donației produce următoarele consecințe:

a) dacă bunul piere fortuit, total sau parțial, înainte sau după data deschiderii moștenirii, în măsura pieirii, donația nu este supus raportului (art. 760 C. civ); prin derogare de la regula suportării riscului de către porprietarul bunului (res perit domino), riscul pieirii imobilului se suportă de către moștenire (res perit creditori), deci numai în parte de către donatar (proporțional cotei sale succesorale).

Dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizații ca urmare a pieirii sale, donatarul este obigat să facă raportul bunului în măsura în care indemnizația a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizația nu a fost folosită în acest scop, ea însăși este supusă raportului [art. 1150 al. (2), Noul Cod civil].

Dacă imobilul pierit a fost asigurat, indemnizația de asigurare încasată de donatar nu este supusă raportului pentru că legea nu dispune în acest sens, iar subrogația reală cu titlu particular se produce numai dacă legea o prevede în mod expres și indemnizația este contraprestația pentru primele de asigurare plătite voluntar de donatar. Pe de altă parte, în materia asigurărilor, drepturile creditorilor asupra indemnizației de asigurare trebuie prevăzute de lege sau în convenția dintre părți.

În schimb, în caz de expropriere a imobilului, despăgubirile plătite urmează să fie raportate (cu toate că art. 28 al. 2 din Legea nr. 33/1994 prevede expres strămutarea de drept asupra despăguburilor numai a ipotecii și privilegiilor).

b) donatarul răspunde pentru degradările și deteriorările care au micșorat valoarea imobilului din fapta sa cuplabilă [art. 767 C. civ./ art. 1154 al. (2), Noul Cod civil].

c) dacă a făcut cheltuieli necesare și utile pentru imobil, are dreptul la restituirea lor (art. 766 C. civ.), creanța sa în acest sens fiind garantată cu dreptul de retenție asupra imobilului până în momentul plății (art. 771 C. civ.).

Prin ,,cheltuieli necesare” se înțeleg acele cheltuieli care au ca scop conservarea bunului. Așadar, cheltuielile necesare se consideră ca un avans făcut de donatar în socoteala moștenitorilor săi. Donatarul are aceleași drepturi și asupra cheltuielilor utile, care au mărit valoarea imobilului. În schimb, moștenitorul-donatar nu va avea niciun drept a reclama vreo despăgubire asupra cheltuielilor voluptorii. Aceste cheltuieli nu sunt făcute în scop de conservarea sau de mărire a valorii imobilului, ci numai din motive strict personale.

d) imobilul raportat se întoarce la masa succesorală liber de orice sarcini reale, cu excepția ipotecilor (art. 769 coroborat cu art. 765 al. 1 C. civ.).

De la regula raportului există și unele excepții, când raportul se face prin luare mai puțin:

a) când donatorul a impus sau a autorizat efectuarea raportului prin luare mai puțin. Plecând de la considerentul că raportul donațiilor nu este reglementat prin norme imperative, legea a recunsocut donatorului posibilitatea de a acorda scutirea de raport. Doctrina și jurisprudență au recunoscut pe deplin valabilă clauza prin care donatarul impune raportul în valoare în locul celui în natură. În acst caz va fi raportată valoarea imobilului de la data deschiderii succesiunii.

b) de câte ori moștenirea cuprinde imobile de aceeași natură cu cel care se raportează, raportul va fi făcut prin luare mai puțin.

c) când imobilul a pierit din culpa donatarului, raportul nu se va mai realiza decât prin luare mai puțin sub formă de despăgubire (art. 760 și art. 767 C. civ.). Donatarul este scutirt de raport doar în caz de pierdere fortuită.

d) când imobilul a fost înstrăinat sau ipotecat înainte de deschiderea succesiunii, art. 765 al. 1 C. civ prevede că raportul în natură nu este obligatoriu, urmând a se face prin luare mai puțin. Din aceasta rezultă per a constrario că obligația subzistă pentru donatar și ceilalți moștenitori pot pretinde raportul în natură, când imobilul a fost înstrăinat posterior deschiderii succesiunii.

Se consideră că trebuie asimilată înstrăinării și constituirea dreptului de superficie asupra terenului.

În acest caz nici donația, nici dobândirea terenului nu sunt desființate, iar raportul va avea ca obiect valoarea imobilului.

De aceea, comoștenitorii succesibilului donatar nu pot revendica imobilul contra terților achizitori, nici chiar în cazul în care donatarul dispunător ar fi insolvabil.

Valoarea care se raportează va fi cea de la data deschiderii succesiunii, pentru ca raportul prin luare mai puțin să fie întocmai echivalentul unui raport în natură (art. 765 al. 2 C. civ.), datorându-se și dobânzi de la această dată. În stabilirea sumei ce urmează a fi raportată se va ține seama, conform art. 766 și 767 C. civ. de degradările suferite de imobilul înstrăinat sau ameliorările ce i-au fost aduse, chiar dacă acestea s-ar datora terțului dobânditor (art. 768 C. civ.).

Aceleași reguli se aplică și în cazul în care donatarul a constituit, înainte de deschiderea moștenirii, o ipotecă asupra imobilului donat, cât privește valoarea acelei ipoteci.

În doctrină s-a apreciat că art. 770 C. civ. reglementează o altă situație de excepție de la principiul raportului în natură. Textul de lege are în vedere ipoteza în care un succesibil descendent primește o donație cu scutire de raport, a cărei valoarea depășește cotitatea disponibilă.

Legiuitorul a dispus ca în acest caz raportul excedentului să se facă în natură, dacă acest lucru este posibil și dacă excedentul depășește jumătate din valoarea imobilului.

Dacă valoarea cotității disponibile depășește jumătatea din valoarea imobilului, donatarul poate reține imobilul în întregime, luând însă mai puțin din celelalte bunuri ale succesiunii sau despăgubind pe ceilalți coerezi prin sulte.

Ipoteza despre care se tratează în art. 770 C. civ. se referă, mai degrabă, la reducțiunea libaralităților, astfel încât unii autori nu o califică drept o excepție veritabilă de de la principiul raportului în natură.

5.4. Raportul mobilelor

În ceea ce privește bunurile mobile, art. 772 C. civ. stabilește regula portivit căreia raportul se face prin echivalent (,,luându-se mai puțin din celelalte bunuri ale succesiunii”).

Consacrarea acestei reguli înlătură posibilitatea ca ceilalți comoștenitori să-l oblige pe moștenitorul care raportează o donație mobiliară la realizarea raportului în natură, precum și posibilatea de a-l obliga la realizarea raportului astfel decât prin imputație.

Regula prevăzută de art. 772 C. civ se aplică tuturor categoriilor de bunuri mobile, atât corporale, cât și incorporale, inclusiv donațiilor care au ca obiect sume de bani.

Întrucât raportul mobilelor se face prin luare mai puțin, donația nu este desființată, donatarul rămânând în continuare proprietarul bunurilor pe care le-a primit prin donație.

Din cele de mai sus decurg următoarele consecințe:

a) donatarul, în calitate de proprietar, este obligat să suporte riscul pieirii bunului donat (res perit domino). Astfel, dacă bunul mobil raportabil ar fi pierit sau ar fi fost deteriorat fără culpa donatarului el va fi totuși obligat să raporteze la masa succesorală întreaga valoare a bunului;

b) actele de dispoziție (înstrăinare sau grevare) încheiat de donatar cu privire la bunul donat se mențin;

c) valoarea bunului donat se stabilește prin raportare la data încheierii contractului de donație, și nu la data deschiderii succesiunii. La instituirea acestei reguli legiuitorul a avut în vedere faptul că bunurile mobile, în general, se deteriorează prin întrebuințare, astfel încât, dacă valoarea lor s-ar determina cu data deschiderii succesiunii ar exista riscul ca, la acel moment, valoarea lor să fie micșorată sau chiar inexistentă. Pe de altă parte, folosirea bunului, care constituie și cauza deteriorării lui, s-a realizat de către donatar și a profitat acestuia, astfel încât admiterea unei soluții contrare ar aduce încălcarea principiului egalității între comoștenitori.

Soluția consacrată în art. 772 C. civ. a fost criticată de doctrină, considerându-se că ea ar putea conduce la inegalități între comoștenitori, după cum valorile bunurilor donate au crescut sau au scăzut între timp.

Majoritatea autorilor, cu care suntem și noi de acord, s-au pronunțat în sensul că dispozițiile art. 772 C. civ.urmează a fi aplicate cu toată rigoarea în materia raportului bunurilor mobile, donatarul raportând donația după valoarea pe care o avea la data încheierii, fără a mai avea în vedere dacă suma reprezintă echivalentul avantajului realizat de donatar în mod efectiv.

Codul civil francez consacră o altă regulă, și anume: valoarea bunului donat se raportează la valoarea pe care o are la data realizării partajului, ținându-se cont de starea în care se afla la data încheierii contractului de donație.

Pentru ipoteza în care donația are ca obiect o sumă de bani, raportul se va realiza prin imputație, dar cu respectarea anumitor reguli expres prevăzute de legiuitor în art. 773 C. civ. Astfel, conform textului de lege ,,succesibilul care a primit face raportul luând mai puțin din numerarul succesiunii. La neajungere donatarul poate să nu raporteze numerarul dând echivalentul în mobile, și în lipsa acestora, în imobilele succesiunii”.

Prin urmare, raportul donațiilor având ca obiect o sumă de bani se face prin imputație. Dacă numerarul succesiunii este insuficient, coerezii vor prelua bunuri mobile, iar în cazul în care aceastea sunt insufuciente, și bunuri mobile, până la concurența cotei-părți ce revine fiecăruia din moștenire.

În practica judiciară s-a decis că raportul donațiilor care au ca obiect o sumă de bani se va face ținând cont de ,,valoarea existentă în momentul întocmirii lieberalității (art. 772 și 773 C. civ.), dar aceasta în măsura în care, în timp, valoarea respectivă nu a cunoscut o depreciere semnificativă, întrucât astfel se va ajunge să fie avantajat în detrimentul altor moștenitori. Or, rațiunea reglementării instituției raportului donațiilor constă tocmai în a asigura egalitatea între moștenitori. În speță este evident că suma de 80.000 de lei, care a constituit obiectul liberalității făcute de defunct recurentului, în anul 1986, nu mai avea la momentul împărțelii (anul 2001) aceeași valoare nominală, datorită devalorizării monetare. De aceea, prima instanță a greșit atunci când a inclus în masă celelalte bunuri, la valoarea de circulație de la data partajului, păstrând, pentru donația raportată, valoarea de la 1986”.

6. Căile procedurale de realizare a raportului

Raportul donațiilor se realizează fie prin bună-învoială, fie pe cale judecătorească.

Realizarea raporului în mod convențional se poate face dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) toți comoștenitorii îndreptățiți la raport să fie prezenți;

b) toți comoștenitorii să aibă capacitatea de exercițiu deplină;

c) toți comoștenitorii să fie de acord cu modul și condițiile de realizare a raportului.

În această ipoteză, notarul public, în cadrul procedurii succesorale notariale, va lua act de înțelegerea părților și va elibera certificatul de moștenitor. Dispozițiile art. 82 al. (3) din Legea nr. 36/1995 se referă expres numai la posibilitatea de realizare a reducțiunii liberalităților excesive cu acordul tuturor moștenitorilor. O astfel de reglementare nu trebuie interpretată în sensul interzicerii raportului în cadrul procedurii succesorale notariale, cu atât mai mult cu cât legea permite subiecților de drept încheierea oricăror acte juridice civile, cu singura condiție de a nu încălca ordinea publică și bunurile moravuri, conform principiul autonomiei de voință.

Raportul se poate realiza și pe calea împărțirii bunurilor, prin bună-învoială [art. 81 al. (3) din Legea nr. 36/1995].

Dacă părțile interesate nu se înțeleg, neînțelegerea urmează să fie soluționată pe cale judecătorească (art. 78 din Legea nr. 36/1995).

Acțiunea în raport se înfățișează ca fiind mijlocul juridic legal care permite comoștenitorilor interesați să sesizeze instanța de judecată, solicitând obligarea comoștenitorului beneficiar al unei donații să raporteze la masa succesorală bunurile care au făcut obiectul donației. Dreptul la raport poate fi valorificat în cadrul procesului de partaj sau prin acține separată, fie înaintea acțiunii de partaj, fie ulterior acesteia.

Întrucât raportul nu se realizează pe deplin drept, ci numai la cererea părții îndreptățite, nu se poate efectua ca urmare a unei acțiuni în constatare, ci numai pe calea unei acțiuni în realizare, indiferent de modul de realizare a raportului) în natură sau prin luare mai puțin).

În raport cu natura dreptului ocrotit, acțiunea în executarea raportului este o acțiune persoanală, și nu reală. Acest caracter derivă din faptul că poate fi intentată numai împotriva beneficiarului liberalității, și nu împotriva terților dobânditori, dacă bunul imobil a fost înstrăinat sau grevat [art. 756 al. (1) C. civi.] sau dacă bunul este moil, raportul se va realiza prin luare mai puțin (art. 772-773 C. civ.). Titularii dreptului la raport nu beneficiază de un drept de urmărire și nici de o acțiune în revendicare. Dreptul la raport este un drept opozabil numai comoștenitorilor ținuți la acesta sau soțului supraviețuitor în concurs cu descendenții.

Fiind o acțiune personală cu caracter patrimonial, acțiunea în raport este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, socotiți de la data deschiderii succesiunii, când se naște dreptul la acțiune al moștenitorului îndreptățit la raport. Potrivit Noului Cod, ,,dreptul la acțiune prin care se solicită raportul se prescrie în termen de 3 ani de la data la care cel îndreptățit să ceară raportul a cunoscut donația, dar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii sau de la data la care bunul donat i-a fost predat celui obligat la raport, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii” [art. 1152 al. (3)]. Respingerea ca prescrisă a cererii de raport nu constituie o piedică pentru reducțiunea donațiilor primite dacă cererea a fost făcută în tremen.

Cererea de raport este supusă prescripției, chiar dacă se formulează în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune, care este imprescriptibilă (art. 728 C. civ.).

Acțiunea în raport a donațiilor are caracter colectiv, spre deosebirea de acțiunea în reducțiune, care este divizibilă. Obligația de raport este indivizibilă, fiind destinată a asigura cotele legale ale moștenitorilor, astfel încât acțiunea intentată de oricare din cei îndreptățiți la raport va profita tuturor comoștenitorilor, chiar dacă a fost introdusă doar de unul din aceaștia.

Acțiunea în raport nu poate fi paralizată de moștenitorul obligat la raport prin invocarea uzucapiunii, indiferent de perioada de timp care ar fi trecut de la data efectuării donației până la data deschiderii succesiunii. Donataul nu poate uzucapa, întrucât dispune de un titlu care emană de la adevăratul proprietar, el însuși având calitatea nu de simplu posesor, ci de porprietar sub condiție rezolutorie.

Sarcina probei aparține comoștenitorului care pretinde raportul. Din punct de vedere al obiectului probei, acesta va trebui să dovedească numai actul translativ de drepturi intervenit între defunct și unul dintre moștenitori, dar și faptul că transmisiunea s-a făcut cu titlu de donație.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

O preocupare deosebită a legiuitorului român o constituie protejarea persoanelor apropiate defunctului, dorindu-se ca la moartea lui aceștia să beneficieze de un anumit sprijin material, având în vedere legătura afectivă dintre ei. În acest sens a fost instituită rezerva succesorală, care reprezintă acea parte din moștenire care este indisponibilă, defunctul neputând dispune de ea prin liberalități. Rezerva succesorală este destinată descendenților, ascendenților privilegiați și soțului supraviețuitor, în calitatea de moștenitori rezervatari.

Instituțiile raportului donațiilor și a reducțiunii liberalităților excesive au fost create tocmai pentru a-i proteja pe moștenitorii rezervatari în cazul în care defunctul a dispus de averea sa prin acte între vii sau mortis causa, încălcându-se astfel rezerva, dar și pentru a menține un echilibru între aceștia, în situația în care s-ar dorit avantajarea excesivă a unora dintre comoștenitori în dauna celorlalți.

Reducțiunea liberalităților excesive este sancțiunea civilă care se aplică în cazul în care liberalitățile făcute de cel care lasă moștenirea aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari, în sensul că le încalcă rezerva succesorală. Reducțiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităților făcute în favoarea unei terțe persoane sau în favoarea unor moștenitori nerezervatari, dar și în cazul în care beneficirul liberalității este un moștenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoștenitorilor rezervatari.

Raportul donațiilor are ca scop menținerea egalității între descendenții defunctului, precum și între aceștia și soțul supraviețuitor. Fundamentul obligației de raport este reprezantat de voința prezumată a defunctului, întemeiată pe o alta prezumție, aceea de afecțiune egală pe care o poartă tuturor descendenților săi, iar scopul instituirii este acela de a asigura deplina egalitate între descendenți, precum și între aceștia și soțul supraviețuitor.

Prin Noul Cod civil legiuitorul aduce unele îmbunătățiri dispozițiilor din actualul Cod cu privire la cele două instituții despre care vorbim. Sunt introduse noi prevederi (de exemplu, renunțătorul, prin stipulație expresă paote fi obligat să raporteze liberalitățile primite de la defunct), iar altele sunt modificate (ca exemplu, sunt obligați la raport doar cei care ar fi avut vocație concretă la moștenirea defunctului dacă aceasta s-ar deschide la data donației). Cu toate acestea considerăm că ar mai fi unele aspecte cu privire la instituțiile raportulului donațiilor și a reducțiunii liberalităților excesive care ar putea fi discutate. În legătură cu aceste aspecte vom face și unele propuneri de lege ferenda.

Legislația civilă în vigoare consacră regula potrivit căreia moștenitorul rezervatar poate renunța oricând la acțiune în reducțiune împotriva celui gratificat de către de cujus, dar numai după deschiderea moștenirii. Renunțarea la exercitarea acțiunii în reducțiune înainte de deschiderea succesiunii este considerată ca fiind un pact asupra unei succesiuni nedeschise, iar, cum am mai precizat, acestea sunt prohibite în mod absolut de lege (art. 965, 702 C. civ.).

Spre deosebire de actualul Cod civil, Noul Cod, prin art. 956 nu se opune posibilității ca pactele asupra unei succesiuni nedeschise să fie validate prin lege. Astfel : ,,Dacă prin lege nu se prevede astfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepuri eventuale asupra unei succesiuni nedeschise”.

Prin aceste prevederi, Noul cod civil extinde sfera libertății de a dispune a unei persoane prin acte între vii sau mortis causa de patrimoniul acesteia, admițând posibilitatea validării pactelor asupra unei succesiuni nedeschise. În consecință, după părerea noastră, ar putea fi prevăzută în legislația română posibilitatea renunțării la acțiune în reducțiune înainte de deschiderea succesiunii, după modelul Codului civil francez, în urma modificărilor prin Legea nr. 728/2006.

Temeiul admiterii unei astfel de dispoziții ar fi garantarea libertății de a dispune a donatarului, care prin renunțarea anterioară la acțiunea în reducțiune face un act de liberalitate în favoarea altei persoane . Pe de altă parte, prin aceasta se asigură eficacitatea donației (legatului) în sensul că, prin efectul renunțării, aceasta ar deveni irevocabilă. Astfel, se asigură respectarea voinței defunctului de a face un act de liberalitate în favoarea unui terț sau chiar a unui moștenitor, liberalitate care, altfel, ar fi fost supusă reducțiunii, iar obiectul ei s-ar întoarce în patrimoniul succesoral.

Ca orice liberalitate, renunțarea anticipată la acțiunea în reducțiune este irevocabilă. De asemenea, va naște obligații doar în sarcina renunțătorului, nu și a beneficiarului renunțării, care trebuie să fie o persoană determinată.

O altă chestiune pe care am dori să o abordăm ar fi extinderea dispozițiilor privitoare la raportul donațiilor și cu privire la moștenitorii din celelalte clase, după modelul francez.

În prezent, dar și conform Noului Cod civil, obligația de raport le revine doar descendenților și soțului supraviețuitor ai defunctului, având ca scop menținerea egalității între aceștia.

Noul Cod civil prevede că sunt obligați la raport doar cei care ar fi avut vocație succesorală concretă la moștenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donației. Pe baza dispozițiilor art. 1146 al. (2) din noul Cod, ar putea fi prevăzută obligația de raport și în cazul celorlalte categorii de moștenitori. Considerăm că nu există niciun motiv pentru care nu ar trebui să existe egalitate de tratament și în cadrul celorlalte clase de moștenitori, când vine vorba de gratificarea de către defunct doar a unora dintre succesorii aparținând aceleiași clase. Mai mult, dacă donatarul ar dori într-adevăr să-l avantajeze pe unul dintre erezi, ar putea foarte simplu să prevadă scutirea de raport a donației primite de acesta.

Instituirea obligației de raport are ca sop menținerea egalității între moștenitorii defunctului (descendenți și soțul supraviețuitor). În cazul în care donatorul dorește să rupă această egalitate poată să prevadă prin actul de donație sau printr-un act ulterior scutirea de raport a liberalității primite de unul dintre succesori, și astfel să îl favorizeze în dauna celorlați comoștenitori.

De asemenea, testatorul poate să facă un legat prin care să exheredeze pe unul sau mai mulți moștenitori legali și astfel să-i împiedice să culeagă și partea ce le revine peste rezerva succesorală, în calitate de moștenitori ab intestat.

Ce se întâmplă cu comoștenitorii beneficiari ai raportului în cazul în care sunt exheredeți de către defunct? Ca act de ultimă voință, prin exheredearea unor succesori beneficiari ai raportului, defunctul rupe echilibrul dintre comoștenitori. Deci, în această situație, scutirea de raport a donatarului se prezumă, întrucât, pe de o parte acesta este avantajat prin voința donatorului, care i-a exheredat pe ceilalți comoștenitori, iar pe de altă parte, aceștia mai având dreptul doar la cota-parte din rezervă care le revine potrivit legii, nu ar mai există practic niciun temei al obligației de raport a donatarului. Cel mult, donația respectivă va fi supusă reducțiunii în cazul în care încalcă cota-parte din rezervă care li se cuvine comoștenitorilor exheredați.

În consecință, considerăm ineficace aplicarea dispozițiilor art. 1150, al. (1), lit. a din Noul Cod civil în cazul în care defunctul i-a exheredat pe comoștenitorilor beneficiari ai raportului. Soluția pe care o propunem ar fi inserarea unui articol în Codul nostru civil care să prevadă că ,,scutirea de raport se prezumă dacă, printr-un testament posterior, defunctul exheredează în mod direct pe comoștenitorii beneficiari ai raportului”.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

1. Codul Civil Român, decretat la 26 noiembrie 1864, intrat în vigoare la 1 decembrie 1865

2. Noul Cod Civil Român, adoptat prin Legea nr. 287 din 26 iunie 2009

3. Codul Civil Francez, modificat și completat prin Legea nr. 728 din 23 iunie 2006

4. Decretul nr. 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă, publicat în Monitorul Oficial nr. 19 din 21.04.1958, modificat și completat prin Decretul nr. 218/1960

4. Legea nr. 319/1944 cu privire la dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, publicată în Monitorul Oficial 133 din 10 iunie 1944

5. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul oficial nr. 92 din 12 mai 1995, modificată și completată prin O.U.G. nr. 166/2008

6. Legrea nr. 7/ 1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996, republicată în 3 martie 2006

Tratate, cursuri, monografii

1. Adam I., Rusu A., ,,Drept civil. Succesiuni.”, Ediția 2, Editura CH Beck, Bucureși, 2003

2. Alexandresco D., ,,Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român”, t. III, partea I, Editura Socec, București, 1909

3. Bacaci Al., Comăniță G., ,,Drept civil succesoral”, Ediția a 2-a, Editura All Beck, București, 2006

4. Cantacuzino M.B., ,,Elementele dreptului civil”, Editura Cartea românească, București, 1921

5. Chirică D., ,,Drept civil. Succesiuni și testamente”, Editura Rosetti, București

6. Chirică D., ,,Drept civil. Contracte speciale”, Editura Lumina Lex, București, 1997

7. Ciutacu F., Codul civil adnotat, , Editura Sigma, București, 2001

8. Deak Fr., ,,Tratat de drept succesoral”, Ed. II, Editura Universul Juridic, Bucureși, 2002, p.301

9. Deak Fr., ,,Tratat de drept civil. Contracte speciale”, vol. III, Ediția a IV-a, actualizată de L. Mihai și R. Popescu, Editura Universul Juridic, București, 2006

10. Deak Fr., Toader Ca., Popescu Romeo , Stănciulescu L., Stoica V., ,,Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moștenirii”, Editura Actami, București, 1996

11. Dogaru Ion, colectiv de autori, ,,Drept civil. Succesiunile”, Editura All Beck, Bucureși, 2003

12. Eliescu M., ,,Moștenirea și devoluțiunea ei în Republica Socialistă Romania”, Editura Academiei R.S.R., București, 1966

13. Eliescu M., ,,Transmiusiunea și împărțeala moștenirii în RSR”, Editura Academiei, București 1966

14. Grimaldi M., ,,Droit patrimonial de la famille”, Dalloz, Paris, 2008

15. Hamangiu C., Codul civil adnotat, vol. II, Editura All Beck, București, 1999

16. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., ,,Tratat de drept civil român”, vol. III, Editura C.H. Beck, București, 1998

17. Lucas A., Code civil, Litec, Paris, 2004

18. Malaurie Ph., ,,Les successions, les libéralites”, 3e edition, Défrenois, Paris, 2008

19. Mazeaud H. L.,,Leçon de droit civil”, titlu 4, vol. II, ,,Succesions et librralites”, 2e ed par Michel Jugart, Montcherstieu, Paris, 1971

20. Stoica, V., ,,Drepul la moștenire”, Ediția a II-a, Editura Univerul Juridic, 2009

21. Turianu, C., ,,Succesiunea și partajul succesoral”, Editura Penguin Book, Bucureși, 2004

22. Turianu, C., ,,Succesiunea și partajul succesoral”, Editura C.H. Beck, București, 2008

Publicații

1. Albulescu E.C., ,,Discuții referitoare la cota succesorală a soțului supraviețuitor în unele situații special”, în Dreptul nr. 3/2007, p. 34-36

2. Brenciu Gh., Panțulescu V., ,,Reductibilitatea legatelor al căror obiect este constituit de drepturile de librete CEC asupra cărora defuctul titular a prevăzut o clauză testamentară”, în Revista Română de Drept nr. 1/1984, p. 16-17

3. Economu V., ,,Observații cu privire la obligația de raport”, în Legalitate Populară nr. 2/1958, p. 75

4. Neagu V., ,,Examen teoretic al practicii judiciare privind acțiunea în reducțiune” în Revista Română de Drept nr. 4/1984, p. 37-38

5. Nicolae M., ,,Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor”, în Dreptul nr. 8/1998, p. 16

6. Oproiu E., V. Economu., ,,Note critice la dec. civ. nr. 2122/1956 a T. Reg. Argeș” în Legalitatea Populară nr. 2/1958, p.24

7. Popa I., ,,Vânzarea unei moșteniri”, în Dreptul nr. 3/ 2005, p. 136-147

8. Savu P., Pușcariu E., Șerbănescu Șc., ,,Note la dec. civ. nr. 3743/1957 a T. Reg. Craiova” în Legalitatea Populară nr. 2/1958, p. 110

9. Vurdea, I. C., „Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendenților și colateralilor privilegiați în concurs cu soțul supraviețuitor”, în Revista Română de Drept nr. 4/1989, p. 23-27

Decizii ale instanțelor judecătorești

1. Î.C.C.J., s. civ., dec. 1547/2005 în ,,Înalta Curte de Casație și Justiție- jurisprudența secției civile pe anul 2004”, 2006, p. 415-416

2. C.S.J., s. civ., dec. nr. 1314/1994 în Dreptul nr. 7/1995, p. 87

3. T.S., s. civ., dec. nr. 2065/1989 în Dreptul nr. 7/1990, p. 67

4. T.S., s. civ., dec. nr. 1253/1989, în Dreptul nr.4/1990, p. 83

5. TS, s. civ., dec. nr. 685/1989 în Dreptul nr. 3/1990, p. 66

6. T.S., s. civ., decizia nr. 185/1985, în ,,Repertoriu de practica judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem anii 1980-1985”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1986, p. 233

7. T.S., s. civ., dec. nr. 2338/1985, ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1985”, Editura Științifică și Pedagogică, 1986, p. 304-306

8. T.S., s. civ., dec. nr. 743/1985, în Revista Română de Drept nr. 1/1986, p. 159

9. T.S., s. civ., dec. nr. 387/1985, în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1985”, Editura Științifică și Pedagogică, 1986, p. 104-106

10. T.S., s. civ., dec. nr. 4/1984 în ,,Repertoriu de practica judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem anii 1980-1985”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1986, p. 68

11. T.S., s. civ., dec. nr. 1663/1981 în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1981”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1981, p. 129-131

12. T.S., s. civ., dec. nr. 152/1978 în ,,Culegere de deczii pe anul 1978”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1978, p. 119

13. T.S., s. civ., dec. nr. 330/1978, în Revista Română de Drept nr. 8/1978

14. T.S., s. civ., dec. nr. 1119/1977 în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1977”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1977, p. 92-95

15. T.S., s. civ., dec. nr. 330/1977 în Revista Română de Drept nr. 8/1978, p. 65

16. T.S., s. civ., dec. nr. 1665/1976 în Revista Română de Drept nr. 4/1977

17. T.S., s. civ., dec. nr. 232/1975, în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1976, p. 130-132

18. T.S., s. civ., dec. nr. 1884/1974, în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1975, p. 57-60

19. T.S., s. civ., dec. nr. 780/1973 în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului 20. Suprem pe anul 1985”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1986, p. 21

21. T.S., s. civ., dec. nr. 2336/1972 în ,,Repertoriu de practică judiciară pe 22. anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1976, p. 203

23. T.S., s. civ., dec. nr. 1973/1973 în Revista Română de Drept nr. 61/1974, p. 74

24. T.S., s. civ., dec. nr. 740/1972 în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1976, p. 184-186

25. T.S., s. civ., dec. nr. 700/1972, ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1976, p. 419

26. T.S., s. civ., dec. nr. 2336/1972 în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1976, p. 203

27. T.S., s. civ., dec. nr. 457/1971, în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1976, p. 103-105

28. T.S., s. civ., dec. nr. 1039/1970, în Revista Română de Drept nr. 5/1970, p. 167

29. T.S., s. civ., dec. nr. 1393/1969, în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1969, p. 147

30. T.S., s. civ., dec. nr. 760/1969 în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969-1975”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1969, p. 447

31. T.S., s. civ., dec. nr. 2091/1967, în Revista Română de Drept nr. 5/1968

32. T.S., col. civ., dec. nr. 1868/1967, ,,Repertoriu de practică jucdciară pe anii 1952-1969”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1969, p. 449

33. T.S., s. civ., dec. nr. 33/1967 în Revista Română de Drept nr. 12/1967, p. 129

34. T.S., col. civ., dec. nr. 185/1965, ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1952-1969”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1969,p. 449

35. T.S., col. civ., dec. nr. 36/1958, în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem”, 1956, vol. I, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1956, p. 111-119

36. T.S., col. civ., dec. nr. 1907/1956, în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1956”, vol. I, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1956, p. 340

37. T.S., col. civ., dec. nr. 1844/1956, în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1956”, vol. I, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1956, p. 338

38. T.S., col. civ., dec. nr. 804/1956, ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1952-1969”, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1969, p. 449

39. T.S., col. civ., dec. nr. 2490/1955, în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem”, 1956, vol. I, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1956, p. 28

40. T.S., col. civ., dec. nr. 804/1953, ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1952-1969”, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1969, p. 449

41. T.S., col. civ., dec. nr. 718/1953, în ,,Repertoriu de practică judiciară pe anii 1952-1969”, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1969, p. 156-158

42. T.S., s. civ., dec. nr. 105/1951 în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem și a altor instanțe pe anul 1951”, Editura Stiințifică și Pedagogică, București, 1951, p. 194

43. Î.C.C., s. I, dec. 2555/1938, ,,Jurisprudența Înaltei Curți de Casație, s. I și a Secțiunilor Unite în materie civilă pe anii 1934-1943”, Întreprinderile Grafice ,,Eminescu”, S.A., 1944, p. 450

44. Î.C.C., Secțiuni Unite, dec. 827/1938, ,,Jurisprudența Î.C.C., s. I și a Secțiunilor Unite în materie civilă pe anii 1934-1943”, Întreprinderile Grafice ,,Eminescu”, S.A., 1944, p. 451

45. Î.C.C., Secțiuni Unite, dec. 22/1934, ,,Jurisprudența Înaltei Curți de Casație, s. I și a Secțiunilor Unite în materie civilă pe anii 1934-1943”, Întreprinderile Grafice ,, Eminescu”, S.A., 1944, p. 447

46. C.A. București, s. III civ. și pentru cauze cu minori și familie, dec. nr. 674/2007, în ,,Curtea de Apel București. Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2007”, Editura All Beck, București, 2009, p. 181-185

47. C.A. Constanța, dec. civ. nr. 805/2005 în ,,Curtea de Apel Constanța. Jurisprudența secției civile pe anul 2005”, Editura All Beck, București, 2006, p. 55-56

48. C.A. Brașov, dec. civ. nr. 263/2005, ,,Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2005”, Editura CH Beck, București, 2006, p. 250-253

49. C.A. București, s. IX civ. și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, dec. nr. 75/2005, cu notă de Juanita Gaicovici în Pandectele Române nr. 5/2007, p. 156

50. C.A. Constanța, s. civ., dec. nr. 191/2004 în ,,Culegere de practică juduciară pe anul 2004”, Editura Lumina Lex, București, 2005, p. 220-223

51. C.A. Suceava, s. civ., dec. nr. 1891/2003 în ,,Culegere de practică pe semestrul II, anul 2003”, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 201-204

52. C.A. Craiova, sec. civ, dec. nr. 1711/2003, ,,Curtea de Apel Craiova.. Culegere de decizii pe anii 2002-2003”, Editura All Beck, București, 2005, p. 236-238

53. C.A. Galați, s. civ., dec. nr. 477/2003 în ,,Culegere de practică juduciară pe anul 2003”, Editura All Beck, 2004, p. 134-141

54. C.A. Timișoara, s. civ., dec. nr. 2383/2002 în ,,Culegere de practică juduciară pe anul 2002”, Editura Lumina Lex, București, 2003, p. 106-110

55. C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 1970/2002 în ,,Culegere de practică juduciară pe anul 2002”, Editura All Beck, București, 2003, p. 155-157

56. C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 1850/2002, ,,Buletinul jurisprudenței pe anul

2002”, Editura CH Beck, București, p. 135-137

57. C.A. Suceava, s. civ., dec. nr. 740/2002 în ,,Culegere de practică juduciară civilă a Curții de Apel Suceava pe anul 2002”, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 255-2556

58. C.A. Craiova, s. civ., dec. 2422/2001 în ,,Culegere de practică judiciară pe anul 2001”, Editura CH Beck, București, 2002, p. 35-38

59. C.A. București, s. a IV-a civ., dec nr. 1965/2001, ,,Practica judiciară a Curții de Apel București pe anii 2001-2002”, Editura All Beck, București, 2002, p. 319

60. C.A. Cluj, dec. civ. nr. 1799/2001, ,,Buletinul jurisprudenței pe anul 2001-2002”, Editura All Beck, Bucrești, 2002, p. 91-93

61. C.A. Timișoara, s. civ., dec. nr. 436/2000 în ,,Culegere de practică juduciară pe anii 2000-2001”, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 56-58

62. C.A. Craiova, s. civ., dec. nr., 1543/1999, ,,Probleme de drept din deciziile civile ale Curții de Apel Craiova pe anii 1998-1999”, Editura CH Beck, București, 2000, p. 94

63. C.A. București, dec. civ. nr. 132/1999, ,,Curtea de Apel București. Culegere de practică judiciară în materie civila”, Editura All Beck, București, 1999, p.65

64. CA Iași, dec. civ 1009/1998, ,,Jurisprudența Curții de Apel Iași pe anul 1998”, Editura Lumina Lex, 1999, p. 59-60

65. Trib. Mun. București., dec. nr. 1754/1996 în ,,Culegere de decizii ale Tribunalului Municipiului București pe anii 1993-1997” , Editura All Beck, București, 1998, p. 55

66. Trib. Mun. București, s. aIII- civ., dec. nr. 847/1992, ,,Tribunalul Municipiului București, Culegere de deciziipe anul 1992”, Editura Academiei, București, p. 168-169

67. Trib. Jud. Constanța, dec. civ. nr. 1094/1987, în Revista Română de Drept nr. 5/1988, p. 74

68. Trib. Jud. Vaslui, dec. civ. nr. 337/1987, în Revista Română de Drept nr. 10/1984, p. 73

69. Trib. Jud. Timiș, dec. civ. 323/1987, în Revista Română de Drept nr.2/1998, p. 121

70. Trib. Mun. București, dec. civ. nr. 1589/1986, în Revista Română de Drept nr. 10/1986 , p. 82

71. Trib. Jud. Maramureș, dec. civ. nr. 421/1981 în Revista Română de Drept nr. 12/1981, p. 93

72. Trib.Jud. Maramureș, dec. civ. nr. 1176/1978, în Revista Română de Drept nr. 6/1979, p. 103

73. Trib. Jud. Suceava, dec. civ. nr. 828/1971, în Revista Română de Drept nr. 6/1972, p. 75

74. Trib. Cluj, dec. civ. nr. 622/1967, în Revista Română de Drept nr. 6/1967, p. 169

75. Trib. Reg. Craiova, col. civ., dec. nr. 3743/1957 în Legalitatea Populară nr. 2/1958, p. 110

76. Trib. Ilfov, 27 septembrie 1907 în Dreptul nr. 4/1908, p. 70

CUPRINS

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE ………………………………………………………….. 1

CAPITOLUL II

REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE ………………………………7

1. Noțiunea de reducțiune. Persoanele care pot invoca reducțiunea …………… 7

2. Ordinea reducțiunii liberalităților ………………………………………………………13

2.1. Legatele se reduc înaintea donațiilor ……………………………..… 14

2.2. Legatele se reduc deodată și în mod proporțional ………………..… 15

2.3. Donațiile se reduc în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai recentă ………………………………………………………………………. 17

3. Căile procedurale de realizare a reducțiunii …………………………..… 24

3.1 Reducțiunea convențională …………………………………………… 25

3.2. Reducțiunea pe cale judiciară ………………………………………… 26

4. Efectele reducțiunii ……………………………………………………….. 31

4.1. Reducțiunea în natură ………………………………………………… 32

4.2. Reducțiunea prin echivalent …………………………………………. 38

5. Reducțiunea liberalităților în uzufruct sau în rentă viageră ………………. 41

CAPITOLUL III

RAPORTUL DONAȚIILOR ……………………………………………….. 49

1. Noțiune …………………………………………………………………… 49

1.1 Definiție …………………………………………… ……………….. 49

1.2 Fundamentul obligației de raport …………………………………….. 50

1.3. Domeniul de aplicare ………………………………………………… 51

1.4. Avantajele de care se bucură donatarul bunurilor supuse raportului .. 53

1.5. Deosebirea raportului donațiilor de alte instituții …………………… 53

2. Condițiile obligației legale de raport …………………………………….. 54

2.1. Să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație legală la moștenire

în calitate de descendenți sau de soț supraviețuitor, iar cel din urmă să vină

în concurs cu descendenții (art. 751 C. civ. și art. 3 din Legea nr.

319/1944) ………………………………………………………………….. 54

2.2. Moștenitorul să fi acceptat moștenirea ……………………………… 55

2.3. Moșenitorul să aibă calitatea de donatar …………………………….. 56

2.4. Donația să fie scutită de raport ……………………………………… 61

3. Persoanele care pot cere raportul …………………………………………. 63

4. Obiectul obligației de raport …………………………………………….. 68

4.1. Donația supusă raportului …………………………………………… 68

4.2. Donațiile exceptate de la raport …………………………………………………. 73

5. Modurile de efectuare a raportului …………………………………………………… 76

5.1. Raportul în natură ……………………………………………………………………. 77

5.2. Raportul prin luare mai puțin (prin echivalent) ……………………………. 77

5.3. Raportul imobilelor ………………………………………………………………….. 80

5.4. Raportul mobilelor …………………………………………………………………… 85

6. Căile procedurale de realizare a raportului ………………………………………… 87

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA …………………………… 91

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………. 96