Redimensionarea Intereselor Integrationiste a Republicii Moldova In Spatiul European

CAPITOLUL III : Redimensionarea intereselor integrationiste a republicii moldova in spatiul european.

Aspecte generale ale politicii integraționiste a Republicii Moldova privind Uniunea Europeana

Republica Moldova devenită țară independentă după destrămarea Uniunii Sovietice, la fel ca mai multe state independente decise să-și afirme, de acum înainte, în mod suveran propria lor identitate politică, economică și culturală este determinată să-și revizuiască din scoarță strategiile de politică internă și externă, atît cu țarile din vecinătate cît și cu celelalte state, formîndu-și astfel o imagine internațională favorabilă și atractivă și pentru structurile europene.

Integrarea Republicii Moldova în UE a devenit una din problemele principale ce frămîntă clasa politică din Moldova. Practic, integrarea a devenit un element constant al vocabularului politic, fie prin exprimarea adeziunii la valorile și perspectiva integrării europene, fie prin contestarea oportunității integrării europene pentru Republica Moldova. Pe parcursul anilor, de la proclamarea independenței, a fost edificat un dialog relativ stabil între UE și Republica Moldova. Putem vorbi chiar despre un cadru juridic, mai mult sau mai puțin funcțional, care pare să confirme doleanța noastră de integrare europeană (este vorba de Acordul interimar privind comerțul, Acordul privind comerțul cu mărfuri textile și Acordul de Parteneriat și Cooperare).

Starea reală de lucruri, confirmarea sau negarea doleanței de a adera sau, mai exact, de a fi parte a ceea ce numim „valori europene“, în general, și „Uniunea Europeană“, în particular, poate fi dedusă din analiza documentelor definitorii pentru politica externă a Republicii Moldova. Anume în baza acestor luări de poziție la nivel de stat putem aprecia care este vectorul politic principal și care este „viteza“ de realizare a procesului respectiv.

Un document central în acest sens este „Concepția politicii externe a Republicii Moldova“ adoptată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 08.02.95. În acest document, integrarea în Uniunea Europeană figurează printre obiectivele de perspectivă ale politicii externe a țării. Ca spațiu, referința la UE este modestă, fiind plasată în cadrul punctului 2 („Dezvoltarea relațiilor multilaterale interstatale“) al capitolului IV („Direcțiile principale ale politicii externe“):

Un obiectiv major și de perspectivă al politicii externe a Republicii Moldova este integrarea treptată în Uniunea Europeană. Primul pas în această cale îl constituie semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare.

Putem constata că a fost făcut primul pas, însă nu putem afirma că semnarea APC reprezintă și un pas în procesul de „integrare treptată“ a RM în UE, așa cum prevede Concepția politicii externe.

Deși este depășită, Concepția politicii externe rămîne un document valabil pentru politica externă a Republicii Moldova, dar nu atît prin conținutul său textual, cît prin spiritul său confuz. Este chiar dificil de a atribui statutul de „concepție“ unui document care are tendința de a înșirui zone și domenii de activitate externă. Caracterul său confuz a fost preluat și perpetuat, cu mici excepții, în cadrul programelor de guvernare pe parcursul acestor ani. Mult mai sugestivă se prezintă a fi analiza spațiului textual rezervat pentru un domeniu sau altul, precum și ordinea (ierarhia) priorităților politicii externe pentru a putea evalua ponderea reală atribuită unei zone, țări sau organism internațional. Astfel, nu putem menționa decît faptul că pentru UE este rezervat, ca spațiu și ca importanță, un loc foarte modest, deci acesteia i se conferă un statut absolut secundar.

Programele de guvernare, atît cele acceptate (votate) cît și cele respinse de către Parlamentul RM, la capitolul „Politică externă“, fac referință, la integrarea Republicii Moldova în UE. În acest context, prezintă interes evoluția formulării problemei în cadrul acestor documente.

Guvernului Sangheli este primul program de guvernare, disponibil pentru analiză (programele guvernelor Druc și Muravschi n-au putut fi găsite, însă, conform unor autori, tematica integrării europene, practic, nu este abordată în acestea ). Programul acordă tematicii integrării în UE o singură propoziție. Pe lîngă spațiul foarte restrîns, UE este plasată, în ordinea priorităților politicii externe, alături de CSI. Pentru perioada respectivă, ținînd cont și de orientările politice ale guvernanților din acea perioadă, am putea spune că este importantă însăși referința la UE. Astfel, capitolul „Politica externă“ preconizează: Se vor extinde relațiile cu Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente (CSI). Diametral opus programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova este mesajul din 1 noiembrie 1993 al d-lui M. Snegur, președintele Republicii Moldova adresat d-lui Jacques Delors, președinte a Comisiei Europene. În această scrisoare, președintele țării constată cu regret că Republica Moldova a rămas unica țară din spațiul central european ale cărei relații cu UE n-au depășit măcar faza incipientă a creării cadrului politico-juridic. În acest context, președintele Republicii Moldova solicită concursul lui J. Delors în vederea demarării neîntîrziate a negocierilor privind semnarea unui accord de Parteneriat și Cooperare cu Uniunea Europeană. În viziunea Domniei sale, semnarea acestui acord ar însemna un pas real în direcția integrării europene. Interesul manifestat de către conducerea de la Chișinău pentru Uniunea Europeană este manifestat prin scrisoarea din 28 ianuarie 1994 a d-lui M. Snegur adresată concomitent domnilor Teodoros Pangalos, Președintele în exercițiu al Consiliului MAE și Jacques Santer, Președintele Comisiei Europene. De asemenea problematica relațiilor contractuale a fost abordată și de către A Sangheli, prim-ministru al Republicii Moldova în timpul discuțiilor sale cu comisarii europeni Leon Brittan și Hans Van den Broek, în cadrul vizitei de la Bruxelles din noiembrie 1993. Atunci s-au examinat perspectivele acordării de asistență Republicii Moldova în realizarea reformelor și încheierii acordurilor de cooperare în diverse domenii. Fiind printre cele mai tinere state din lume, Moldova este cointeresată în intensificarea legăturilor externe.

Putem doar presupune că referirea la UE în programul de guvernare este un ecou al acestui eveniment european de anvergură. Guvernul Ciubuc I, instaurat drept consecință a victoriei în alegerile prezidențiale ale lui Petru Lucinschi, nu face nici o referință la Uniunea Europeană. . Unicul loc unde am fi putut presupune că este vorba și despre UE sunt pasajele cu referință la „alte organisme regionale și subregionale“, și aceasta în ciuda faptului că în volum textual programul este mult mai „elaborat“.

Chiar și o analiză superficială a contactelor internaționale (vizite oficiale, declarații, luări de poziție ale oficialităților etc.) la nivel înalt, înregistrate de reprezentanții Republicii Moldova, denotă preponderența netă a spațiului CSI, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este în totală conformitate cu programul de guvernare. Putem afirma că Occidentul deja începuse să aibă dubii față de „prodemocratismul“ și „proeuropeismul“ Republicii Moldova și să ia în calcul, în primul rînd, acțiunile noastre și numai după aceasta intențiile declarative.

Guvernarea Ciubuc II spre deosebire de celelalte se produce în condiții absolut noi – drept urmare a alegerilor parlamentare din martie 1998 și constituirea ADR (Alianța pentru Democrație și Reforme). Noua majoritate parlamentară, deși a fost nevoită să mențină în fruntea Guvernului și a MAE aceleași persoane, a modificat radical atît programul politicilor publice interne, cît și cel al politicii externe. Comparativ cu prevederile programului Ciubuc I în domeniul politicii externe, Guvernul Ciubuc II poate fi considerat drept diametral opus. Capitolul respectiv al programului de guvernare conține un compartiment separat, dedicat integral problemei integrării europene. Pentru prima dată într-un program de guvernare votat în Parlamentul Republicii Moldova s-a stipulat că integrarea europeană este un obiectiv strategic al politicii externe a Republicii Moldova, fiind aduse motivarea și pașii necesari de întreprins întru realizarea acestui scop.

Rezultatele alegerilor parlamentare din martie 1998, în special crearea ADR, au creat condiții nu doar pentru revizuirea programului de politică externă (și o interpretare nouă a Concepției Politicii Externe), dar și obținerea unor rezultate concrete în implementarea lor. Este vorba, în primul rînd, de ratificarea de către țările membre ale UE și intrarea în vigoare a APC. Fără existența ADR acest lucru, în opinia noastră, ar fi fost imposibil. În contextul de după 1 iulie 1998, cînd a intrat în vigoare APC, TACIS devine un instrument esențial în implementarea Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Inițiind în acest sens un amplu program de asistență intitulat „Implementarea APC“, TACIS a reușit să-și aducă contribuția la consolidarea capacităților instituționale și la perfecționarea sistemului de comunicare și de luare a deciziilor între instituțiile implicate în derularea consecventă a procesului de materializare a obiectivelor APC. În plus, sub auspiciile sale au fost elaborate un șir de instrumente de natură să faciliteze eforturile de aliniere a legislației moldovenești la normele și standardele legislației Uniunii Europene.

De asemenea, TACIS este un promotor al cooperării transfrontaliere și al integrării Moldovei în rețeaua transeuropeană de transport. În condițiile extinderii Uniunii Europene spre Est, asigurarea securității la frontierele comune UE/CSI, precum și la frontierele dintre statele asociate din Europa Centrală și de Sud-Est, pe de o parte, și CSI, pe de altă parte, a devenit o preocupare constantă a Uniunii Europene. Anume în acest context, UE s-a angajat să încurajeze cooperarea transfrontalieră între Republica Moldova și statele vecine (România și Ucraina) prin promovarea unor acțiuni comune, destinate să sporească eficiența controlului de frontieră, să faciliteze circulația transfrontalieră, să soluționeze prin eforturi conjugate problemele ecologice în zonele de graniță. În acest scop, în 1996, Programul TACIS „Cooperarea Transfrontalieră“ a instituit un buget special în sumă totală de 30 milioane de euro anual.

Integrarea Europeană este obiectivul strategic ireversibil al politicii externe și interne al Republicii Moldova.  Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC) reprezintă baza juridică a relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1994 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o durată inițială de 10 ani. Acest aranjament asigură baza colaborării cu UE în domeniul politic, comercial, economic, juridic, cultural-științific și are ca obiective susținerea Moldovei pentru: 

a) consolidarea democrației și statului de drept cu respectarea drepturilor omului și a minorităților prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic;

b) dezvoltarea durabilă a economiei și finalizarea procesului de tranziție spre economia de piață prin promovarea schimburilor comerciale, investițiilor și relațiilor economice armonioase. 

Relațiile Moldovei cu Uniunea Europeană sunt instituționalizate prin intermediul celor trei structuri responsabile pentru intensificarea dialogului politic și monitorizarea implementării APC: Consiliul de Cooperare RM-UE, Comitetul de Cooperare RM-UE și Subcomitete de Cooperare RM-UE și Comitetul de Cooperare Parlamentară RM-UE.

Republica Moldova a semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles Planul de Acțiuni RM-UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV). Planul de Acțiuni RM-UE este un document care include obiective strategice și acțiuni concrete pentru atingerea acestor obiective. Implementarea Planului de Acțiuni va avansa semnificativ armonizarea legislației Moldovei, a normelor și standardelor sale cu cele ale UE. Îndeplinirea obiectivelor și acțiunilor incluse în Planul de Acțiuni va crea condiții pentru avansarea la un alt grad al relațiilor cu UE. 

Politica de integrare europeană a Moldovei se bazează pe doi piloni principali: I) realizarea Planului de Acțiuni Moldova-UE și II) valorificarea posibilităților ce derivă din participarea Moldovei la inițiativele regionale din Europa de Sud-Est – Pactul de Stabilitate, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) și viitorul acord CEFTA modificat. Acestea sunt două direcții prioritare ale proceselor de integrare europeană a Moldovei, care deseori se suprapun și se complementează. 

Există un consens politic în ceea ce privește realizarea celor două obiective prioritare ale Republicii Moldova: integrarea europeană și reintegrarea țării. 

La 24 martie 2005 a fost adoptată Declarația Parlamentului RM privind parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, care prevede consensul larg al celor patru fracțiuni parlamentare în ceea ce privește promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană. Drept urmare a acestei Declarații, Parlamentul RM a adoptat un șir de măsuri legislative importante pentru consolidarea democrației și statului de drept în Republica Moldova, care au fost elaborate cu participarea societății civile și a opoziției. 

La 4 mai 2006, Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Procesului de Cooperare în Europa Sud Est (SEECP), ceea ce confirmă încă o data apartenența Republicii Moldova la spațiul Sud-Est European și deschide noi perspective cadrului de relații între RM și UE. Pentru consolidarea poziției Republicii Moldova în vederea avansării pe calea integrării europene, se impune în primul rând implementarea deplină și în termenii stabiliți a Planului de Acțiuni RM-UE.

În plan instituțional a fost stabilit mecanismul de coordonare și monitorizare a implementării Planului de Acțiuni, prin crearea celor patru Comisii Interministeriale, activitatea cărora este coordonată de patru ministere-cadru. Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene îi revine rolul de monitorizare și coordonare generală.

În cadrul procesului de implementare a Planului de Acțiuni atribuim o importanță deosebită procesul de coordonare a reformelor în conformitate cu standardele și experiența statelor membre ale Uniunii Europene.

Pe 6 octombrie 2005 a fost instiuită Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova pentru a facilita mai mult relațiile moldo-comunitare, primul ambasador al UE în Moldova a devenit Cesare de Montis (octombrie 2005 – noiembrie 2009), iar din noiembrie 2009 ambasador este Dirk Schuebel.

În iunie 2008 a fost lansat Parteneriatul de Mobilitate RM-UE.

Începând cu 7 mai 2009 Republica Moldova participă la inițiativa Parteneriatului Estic contribuind activ la dezvoltarea dimensiunii bilaterale și a celei multilaterale.

La 1 ianuarie 2010, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Comunității Energetice Europene.

În ianuarie 2010, a fost lansat Grupul pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), la inițiativa României și Franței, pentru promovarea intereselor și vizibilității Republicii Moldova pe agenda europeană.

La 15 iunie 2010 a fost lansat Dialogul RM-UE în domeniul liberalizării vizelor. În ianuarie 2011, Republica Moldova a primit Planul de acțiuni privind liberalizarea vizelor, care conține două seturi de condiții, care odată implementate vor contribui la instituirea unui regim fără vize între RM și UE.

Pe 24 ianuarie 2011 Republica Moldova a primit în mod oficial un plan de acțiune pentru instituirea unui regim fără vize pentru călătoriile de scurtă ședere de la comisarul UE pentru Afaceri Interne.

La 1 mai 2011 a fost definit protocolul privind principiile generale pentru participarea RM la programele UE. Primul program UE la care RM planifica să participe este FP7.

Pe 26 iunie 2012 a fost semnat acordul privind aderarea Republicii Moldova la Spațiul Aerian Comun cu Uniunea Europeană.

În octombrie 2013, Consiliul European a anunțat că liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova ar putea fi stabilită deja în 2014.

La cel de-al III-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius care a avut loc pe 28 și 29 noiembrie 2013 Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere, inclusiv pentru o Zonă de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC) și de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Pe 27 februarie 2014 Parlamentul European a votat (460 din 510 eurodeputați au fost pentru) în plenul reunit regulamentul care permite eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetățenii Republicii Moldova. Votul Parlamentului a fost confirmat de către Consiliului Uniunii Europene pe 14 martie 2014, iar pe 8 aprilie 2014 decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. La 28 aprilie 2014, decizia de ridicare a vizelor publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a intrat în vigoare, și începând cu ziua respectivă cetățenii moldoveni, posesori ai unui pașaport biometric, pot călători liber, oriunde în spațiul Schengen, timp de 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

Acordul de comerț liber RM-UE cu privire la crearea Zonei de Comerț Liber Cuprinzator și aprofundat (ZLSAC) a fost semnat în data de 27 iunie 2014, urmând a fi implementat gradul începând cu toamna anului curent.

Pe 1 septembrie 2014, cei 28 de miniștri de externe ai Uniunii Europene au consemnat intrarea în vigoare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

În ultimul timp relațiile dintre România și Republica Moldova, aflate vreme de mai bine de un deceniu la periferia preocupărilor politicii sau diplomației internaționale, devin obiectul unei atenții sporite. Tot mai mulți cercetători, dar și factori de decizie din sfera politică din Europa de Vest își aruncă tot mai frecvent privirile asupra relațiilor dintre cele două state sud-est europene. Aceasta se întîmplă și din cauza că, atît România, cît și Republica Moldova au fost în ultimii cîțiva ani, fiecare în parte, obiectul unui interes particular cauzat de evenimente precum: admiterea României în NATO, relația României, dar și a Republicii Moldova, cu Europa extinsă și, desigur, din cauza internaționalizării accelerate a problemei transnistrene. Fără îndoială, această sporire a interesului față de cele două state s-a datorat și conjuncturii regionale, or, Europa de Sud- Est în întregime a fost în ultimii ani ai mileniului doi și în primii ani ai mileniului trei scena unor acțiuni cu rezonanță mondială .

Astfel, în condițiile noi create, relațiile moldo-române pot fi examinate din două perspective: din perspectiva interesului național al Republicii Moldova de a se integra în procesele integraționiste europene și din perspectiva interesului României de a-și crea o zonă de securitate și stabilitate la frontiera estică. Pentru o mai bună comprehensiune a acestui fenomen, cît și a procesului de evoluție/involuție politică a relațiilor moldo-române este nevoie să aruncăm o privire sumară asupra modului în care s-au configurat și s-au constituit relațiile dintre cele două state. România a fost prima țară care a recunoscut Republica Moldova, după proclamarea independenței de stat la 27 august 1991 . Din declarația guvernului român, făcută cu acel prilej, reieșea clar că, în viziunea autorităților de la București, independența Moldovei era considerată o formă de emancipare de tutelă a Moscovei și un prim pas spre reunificarea cu România: „Proclamarea unui stat românesc pe teritoriile anexate cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribentrop, reprezintă un pas decisiv prin înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor

nefaste ale acestuia, îndreptată împotriva drepturilor și intereselor poporului român”. Discursul politic din România manifestă un interes constant pentru Republica Moldova. Doar odată cu recunoașterea Republicii Moldova ca stat suveran și independent, România, în consecință, a fost obligată să-și adapteze poziția față de tînărul stat apărut pe arena politică în conformitate cu acordurile internaționale la care este parte. Referindu-ne la relațiile diplomatice, putem afirma că Ambasada României a fost prima reprezentanță diplomatică deschisă de vre-un stat în capitala Republicii Moldova, la Chișinău.

În ceia ce privește relațiile politice moldo-române, putem afirma că principalele direcții sunt expuse în cele două documente de bază: Concepția politicii externe a Republicii Moldova din 1995 și Programul „Politica externă și promovarea imaginii reale a României”. Dacă e să examinăm primul document, atunci, după cum s-a menționat deja în capitolul întîi al lucrării, una din direcțiile principale ale concepției politicii externe a Republicii Moldova este cooperarea multilaterală cu România . Supunînd analizei cel de-al doilea Document, de o importanță majoră pentru desfășurarea relațiilor moldo-române, și anume programul „Politica externă și promovarea imaginii reale a României”, atunci putem afirma că în capitolul 11.2.4 „Intensificarea relațiilor bilaterale” se stipulează că Guvernul României va urmări cu prioritate dezvoltarea cu dinamism și pragmatism a relațiilor speciale și privilegiate ale României cu Republica Moldova, pe baza identității de limbă, cultură și istorie, prin dezvoltarea ariilor de complementaritate economică, susținerea fluxurilor investiționale în Republica Moldova, continuarea sprijinului economic direct, asistentă pentru diversificarea resurselor energetice disponibile Republicii Moldova pentru creșterea gradului de independență energetică a țării, sprijinirea admiterii Republicii Moldova la Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, susținerea proiectelor europene de cooperare regională și subregională la care Republica Moldova va putea participa .

Comparînd aceste două documente, putem scoate în evidență că Programul românesc, spre deosebire de „Concepția” Republicii Moldova, la capitolul relațiilor moldo-române, pare a fi mai amplu, relațiile dintre cele două state sunt expuse mai desfășurat, indicîndu-se principalele direcții de colaborare. În condițiile cînd granița Alianțe Nord-Atlantice a juns la hotarele Moldovei, odată cu aderarea României la ea, și în condițiile cînd hotarele Uniunii Europene s-au extinns la Prut, odată cu admiterea României în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul organizației, se observă o creștere treptată (teoretică cel puțin) a importanței României, a poziției ei în viitoarea arhitectură de securitate regională. De aceia, considerăm că, Concepția în general, cît și în particular, este depășită și e cazul să fie reexaminate prioritățile politicii externe a Moldovei în raport cu România.

Doar în rezultatul alegerilor parlamentare din 1998 și a constituirii unei majorități democratice și reformatoare la Chișinău, odată cu venirea la putere a forțelelor interesate în efectuarea unor reforme serioase de modernizare a țării, a fost posibilă trecerea de la declarații la relații pragmatice, inclusiv prin ajustarea priorităților de politică externă. A fost declarat răspicat că integrarea în Uniunea Europeană este o prioritate fundamentală a interesului național pe plan extern. Aceste elemente noi intervenite pe scena politică moldovenească, care aveau un caracter deosebit, corespunzător tradițiilor de prietenie și bună vecinătate, au avut un impact benefic asupra relațiilor cu Bucureștiul, noile autorități moldovenești, înțelegînd foarte bine importanța conlucrării strînse cu România. A fost impulsionat dialogul la nivel de președinți, prim-miniștri, miniștri, declarațiile au fost înlocuite cu acțiuni concrete.

În perioada 30 – 31 august 1999 dl. I.Sturza, Prim-ministru al Republicii Moldova, în rezultatul vizitei oficiale în România, la invitația omologului său Radu Vasile, a menționat că România va deveni furnizor al Republicii Moldova nu numai cu energie electrică, ci și cu produse petroliere. De asemenea, șeful Guvernului de la Chișinău a ținut să precizeze că în Republica Moldova existau condiții politice pentru relații bune cu România, cu atît mai mult, cu cît în programul de guvernare al Cabinetului său relațiile moldo-române erau menționate ca fiind prioritare. În rezultatul acestei vizite s-a constatat consolidarea unei bune comunicări între premierii celor două țări, ambii insistînd asupra instituționalizării caracterului întîlnirilor ulterioare. De asemenea, pentru prima dată s-a făcut anunțată public dorința Republicii Moldova de a avea în calitate de furnizor de energie electrică statul vecin – România, iar acest mesaj a căpătat o conotație politică serioasă. Pornind de la calitatea prioritară a relațiilor Republicii Moldova cu România, părțile au considerat necesară o monitorizare strictă, în cadrul Guvernului a tuturor activităților bilaterale. În felul acesta, ar crește și responsabilitatea celor implicați în implementarea proiectelor și ar spori gradul și eficiența cooperării .

În vederea întăririi cooperării dintre România, Republica Moldova și Ucraina, au fost create euroregiunile „Dunărea de Jos”, constituită la 14 august 1998 și „Prutul de Sus”, înființată la 22 septembrie 2000. Cooperarea în cadrul euroregiunii „Prutul de Sus”, ai cărei membri sunt raioanele Bălți și Edineț din Republica Moldova, și județele Botoșani și Suceava din România și regiunea Cernăuți din Ucraina, este axată în prezent pe realizarea unor proiecte și programe concrete pe linia simplificării procedurilor de trecere a frontierei de stat și a controlului vamal pentru cetățenii și agenții economici care activează pe teritoriul euroregiunii. În cadrul euroregiunii se mai abordează și probleme ce țin de deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei și de modernizare a celor existente, extinderea de schimburi de experiență și colaborarea mecanismelor de aliniere a bazei normativ-juridice a celor trei state la cerințele europene în domeniile politicii regionale, autoadministrării și colaborării interregionale.

Euroregiunea „Dunărea de Jos”, în activitatea căreia sunt implicate județele Galați, Brăila și Tulcea din România, raionul Cahul din Republica Moldova și regiunea Odesa din Ucraina, este de asemenea îndreptată spre realizarea unor proiecte comune între cele trei state partenere. În acest sens sunt desfășurate festivaluri internaționale de folclor pentru copii, sesiuni de comunicări științifice în domeniul arheologiei, olimpiade școlare, expoziții, tabere de vară, întruniri mixte de experți, proiecte de cooperare în domeniul ecologic .

Activitatea euroregiunilor pînă în prezent s-a centrat pe crearea unui cadru comun în vederea realizării unui calendar de întruniri trilaterale, pentru informare și documentare, pe probleme de interes comun inclusiv la nivel înalt, pe consultații și coordonări în domeniul protecției mediului, pe facilitări a micului bussines între zonele adiacente, inclusiv amenajarea de noi puncte internaționale de trecere a frontierei,pe inițierierea unor demersuri comune pe lîngă organizațiile economico- financiare internaționale pentru asigurarea unei finanțări a proiectelor de interes comun, convenite în cadru tripartit, pe elaborarea unui plan de măsuri în scopul combaterii crimei organizate, terorismului, traficului ilegal de armament și substanțelor interzise, migrației ilegale și trecerii ilicite a frontierelor.

Gîndite ca un spațiu al unor inițiative și proiecte comune, care să răspundă unor doleanțe și deziderate regionale la care mai mult de o singură țară își poate aduce contribuția, euroregiunile au rolul de a impulsiona cooperarea între diferite paliere ale societății dintr-o țară în alta. Oglindă a stadiului de cooperare națională între state, în cadrul euroregiunilor se abordează o paletă largă de proiecte, gîndite în așa manieră, încît să pună în valoare punctele forte ale fiecărui participant, dar și să deprindă participanții cu valorile, avantajele și răspunderea în cazul unor proiecte comune. Probabil, din considerente ce țin de eterogenitatea tematicii acestor proiecte, este de sesizat că actualul stadiu al acestora este insuficient cunoscut opiniei publice.

Deși ne dorim ca regiunea să se caracterizeze printr-un spirit de colaborare și schimb de idei cu privire la progresul în comun, regiunea se confruntă, din păcate, cu probleme dintre cele mai serioase. Fenomenul traficului de arme și droguri, traficul de mașini și ființe umane sunt des întîlnite în regiunea căreia îi aparțin România, Republica Moldova și Ucraina . Ucraina, România și Moldova sunt atît țări – sursă, cît și țări de tranzit către spațiul fostei Jugoslavii, Albania. Astfel se înregistrează o accelerare pozitivă a unor fapte concrete în relațiile bilaterale moldo-române. La 18 aprilie 2000 textul Tratatului de parteneriat privilegiat a fost parafat, aducînd cu sine cele mai diverse reacții din partea ambelor state. Au fost diverse opinii: unii afirmau că e un sfîrșit bun, pentru alții actul dat este o mare greșeală.

Reacțiile însă nu au întîrziat să apară și în România. Majoritatea reprezentanților de peste Prut au fost împotriva semnării Tratatului pînă cînd nu vor fi revăzute anumite aspecte și incluse cauze cu privire la denunțarea bilaterală și a consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov. Președintele de atunci, P.Lucinschi a declarat că parafarea tratatului este un semn bun atât pentru noi, cît și pentru Europa, deoarece recunoașterea hotarelor fiecărui stat constituie una din cerințele primordiale ale Uniunii Europene. În cadrul vizitei la Chișinău din 28 aprilie 2000, Petre Roman, ministrul de externe al României, a declarat că Tratatul avea un conținut special, diferit de tratatele politice încheiate de România, pînă la acel moment. Relațiile moldo-române au căpătat un caracter mai constructiv, pragmatismul fiind făgașul ideal care ar contribui la depășirea dificultăților economice și la apropierea de Europa .

Unii oficiali europeni, ca de exemplu coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Bodo Hombach considera că, pentru România acest Tratat este foarte important, deoarece va facilita procesul de integrare în Uniunea Europeană, iar Prutul nu va mai deveni și nici nu va avea dreptul să devină un rîu care ar diviza continentul european . Totuși, acest document parafat între România și Republica Moldova avea un caracter privilegiat prin conținutul de natură să ajute ambele țări să urmărească obiectivele lor europene, facilitînd procesul de negociere și integrare a României în Uniunea Europeană și cel de asociere a Moldovei la Uniunea Europeană și de aderare la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Dintr-o altă perspectivă, caracterul privilegiat al Tratatului putea să semnifice obligația României de a sprijini eforturile de integrare europeană ale Moldovei. De asemenea, Bucureștiul își asuma obligația de a apăra integritatea teritorială și suveranitatea Moldovei la forumurile posibile, ceea ce reprezintă o ilustrare practică a relațiilor privilegiate dintre cele două țări.

Aluzia la conflictul transnistrean a fost prezentă și vizibilă pe tot parcursul președinției române a OSCE. În pofida intervalului relativ scurt de timp România a reușit, cu diferite ocazii, să pună problema transnistreană la masa discuțiilor. Conflictul din Transnistria, schimbările frecvente

de Președinți și Parlamente și instaurarea unui regim comunist la Chișinău în primăvara anului 2001, au fost factorii principali care au dus la diminuarea relațiilor dintre Chișinău și București. Venirea comuniștilor la putere n-a adus deloc speranța încălzirii relațiilor moldo-române, în pofida afirmațiilor aduse de unii comentatori politici, care încercau să ne convingă că relațiile dintre cele două țări vor fi pragmatice. Dar pe parcursul primului an de guvernare a Partidului Comuniștilor, relațiile dintre cele două state s-au răcit considerabil: cazul Morei – învinuirea adusă României de intervenție în treburile interne ale statului în perioada protestelor în masă de la Chișinău; declararea atașatului militar al Ambasadei României în Republica Moldova persona non- grata.

Vizita lui N.Geoană, ministrul de externe al României, din aprilie 2002, semnifică relansarea dialogului politic între Chișinău și București. Discuțiile axate pe extinderea și aprofundarea relațiilor de cooperare între Republica Moldova și România în baza principiilor de bună vecinătate și a respectului reciproc; intenția de a urgenta semnarea Tratatului Politic de bază între cele două țări, document care trebuia să reflecte în mod adecvat interesele ambelor state, au contribuit la consolidarea relațiilor dintre ambele state. În contextul politicii de integrare europeană, miniștrii de externe a celor două țări și-au exprimat dorința de a imprima relațiilor bilaterale noi valențe și eventual ar fi lansat „Parteneriatul României și Republicii Moldova pentru Europa” .

În pofida politicii duplicitare a Chișinăului, România întotdeauna a stimulat și a salutat dorințele Republicii Moldova de integrare europeană. România a susținut aspirația europeană a Moldovei nu doar la nivel declarativ, dar și prin acțiuni concrete. România a acordat și acordă sprijin politic, diplomatic și economic Republicii Moldova, venind în întîmpinarea necesităților statului vecin și în sensul amplificării legăturilor Republicii Moldova cu statele dezvoltate, cu organismele europene și euroatlantice. Statele occidentale și reprezentanții diverselor organisme internaționale percep în mod corect și apreciază acest sprijin. Semnificativă în acest sens este declarația făcută la Chișinău în 2001 de către coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), Bodo Hombach, în cadrul căreia înaltul oficial a subliniat că pentru Republica Moldova relațiile cu România reprezintă un interes vital, iar aderarea Moldovei la PSESE din 28 iunie 2001 se datorează insistențelor României, care a lucrat intens și consecvent în această direcție. Încercarea internaționalizării problemei transnistrene în cadrul OSCE, în timpul președinției românești din anul 2001, și a mandatelor de Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE a lui Adrian Severin, sunt de o importanță majoră pentru Republica Moldova.

Colaborarea dintre cele două state s-a materializat prin consacrarea juridică a unor mecanisme de lucru, fiind create, în cadrul guvernelor Republicii Moldova și a României, structuri guvernamentale distincte, care să se ocupe de gestionarea relațiilor bilaterale. Important este faptul că între cele două state au fost semnate documente bilaterale, care reglementează și favorizează cooperarea dintre ele pe toate planurile (politic, economic, cultural, internațional) (Anexa 9). De asemenea, preocupările celor două state de a respecta exigențele Uniunii Europene s-au materializat în semnarea la Chișinău în 2001 a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind călătoriile reciproce ale cetățenilor pe bază de pașapoarte , iar la 27 iunie 2001 a fost semnat Acordul privind readmisia străinilor. Îîn această perioadă s-a mai semnat protocolul între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră dintre Ministerul de Frontieră al României și Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova referitor la călătoriile reciproce ale cetățenilor celor două state.