Redactarea unei [626542]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
Facultatea de Litere

Lucrare metodico − științifică pentru obținerea gradului didactic I
în învățământ

ASPECTE ALE LIRICII EROTICE POSTEMINESCIENE:
LUCIAN BLAGA ȘI NICHITA STĂNESCU

Coordonator,
Prof. univ. dr. Con stantin DRAM

Candidat: [anonimizat]. Lorena Teodora RADU (căs. TOMA)
Liceul Tehnologic „Ion Mincu“ , Vaslui, jud. Vaslui

Iași − 2016

2

Cuprins

Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 2
Argument ……………………………………………………………………………………. … 3
Partea I, științifică: Aspecte ale liricii erotice posteminesciene: Lucian Blaga și
Nichita Stănesc u…… ……………………………… ………… …….. ………………………….. ….. 6
Capitolul I: Lirica erotică în timp: origini și evoluție…………………………….. … 6
I.1. Lirica erotică universală……………………………………………………….… ………….. 6
I.2. Lirica erotică în literatura română până la Eminescu………………………. ………………. 17
I.3. Eminescu. Principalele caracteristici ale liricii erotice eminesciene………… …………….. 23
I.4. Lirica erotică posteminesciană: epigonii, poeț ii minori, marii reprezentanți.
Nichita Stăn escu…………………………………………………………… ……………………… 30
Capitolul II. Lirica erotică blagiană………………………………………………. .. 36
II. 1. Universul liric………………………………………………………………….. ………… 36
II. 2. Imaginea feminității…………………………………………………………… ………….. 47
II. 3. Poeticitate și filosofie la Lucian Blaga………………………………………. …………… 53
Capitolul III: Lirica erotică nichitastănesciană…………………………………. … 59
III.1. Universul liric…………………………………………………………………. …………. 59
III. 2. Imaginea feminității…………………………………………………………. ………….. 75
III. 3. Inovarea limbajului poetic………………………………………………….. ……………. 82
Partea a II -a, metodică: Repere metodice în receptarea liricii erotice…………. …………. 90
Capitolul I : Curriculum la decizia școlii ………………………………………….. … 90
I. 1. Conceptul de curriculum. Tipuri de curric ulum…………………………..… ……………. 90
I. 2. Curriculum la decizia școlii. Tipuri………………………………………….. …………… 91
I. 3. Poezia de dragoste în literatura română − aplicație………………………… ……………… 95
Capitolul II : Importanța activităților extrașcolare……………………………. ….. 102
II. 1. Activitățile extrașcolare: delimitări conceptuale………………………… ………………. 102
II. 2. Redactarea revistelor școlare……………………………………………….. …………… 103
II. 3. Revista Speranțe − aplicație………………………………………………… ………….. 105
Capitolul III: Contribuția muzicii în receptarea liricii erotic e − studiu de caz… . 144
III. 1. Metodele didactice………………………………………………………… …………… 144
III. 2. Metode de explorare a realității ̶ studiul de caz………………………………… …… 147
III. 3. Contribuția muzicii în receptarea liricii erotice − aplicație…………….. ……………….. 148
Concluzii …………………………………………………………………………….. ……… 157
Anexe: Planuri de lecție/ Pro iecte didactice ………………………………… ………………… 160
Bibliografie……………………… ………………………………………………….. ……….. 186

3
Argument
Lucrarea de față supune analizei tema iubirii în operele a doi poeți canonici − Lucian
Blaga și Nichita Stănescu, în descendență eminesciană, analiză care se concentrează pe
imaginea feminității surprinsă în lirica lor erotică. Cei doi autori, primul aparținând curentului
cultural/ literar modernism și cel de -al doilea curentului cultural/ litera r neomodernism, au
surprins în poezia lor iubirea în mod diferit așa cum au trăit -o semenii timpului lor.
Astfel, abordarea temei Aspecte ale liricii erotice posteminesciene: Lucian Blaga și
Nichita Stănescu poate fi o provocare prin intenția de a prezent a particularitățile liricii de
dragoste la cei doi poeți , având în vedere că ei aparțin unor epoci literare diferite , și, în
consecință, au avut viziuni diferite asupra acestei teme literare universale generoase.
Unicitatea în peisajul liricii românești și -au asigurat -o nu numai la nivelul mesajului artistic
transmis, ci și a modului în care mesajul ajunge la receptor, a modalităților de expresie și a
limbajului utilizat.
Iubirea a fost mereu o sursă de inspirație pentru artiștii din întreaga lume. Pictori,
sculptori, muzicieni sau scriitori, cu toții s -au simțit la un moment dat îndatorați acestui
sentiment deoarece i -a inspirat în crearea unor opere valoroase și unice în peisajul artistic
universal. Experiența iubirii trăite nemijlocit transfigurat ă în estetic are o forță de propagare și
de pătrundere extraordinară, indiferent de epoca culturală căreia îi aparține artistul. Iubirea a
găsit mereu forma de exprimare artistică în care să se întrupeze precum și calea potrivită de a
ajunge în sufletele receptorilor de artă.
Demersul analitic de față a vizat reliefarea diferențelor, dar și a unor posibile
asemănări la nivelul surselor de inspirație, întrucât s -a putut constata pe parcursul cercetării că
fiecare dintre cei doi poeți nu e rupt total de pre decesorii săi, Lucian Blaga și Nichita Stănescu
integrându -se firesc în evoluția poeziei românești, în opera lor regăsindu -se ecouri din lirica
eminesciană, de exemplu, dar păstrându -și în același timp nota de originalitate.
Lucrarea presupune investigare a liricii de dragoste a celor doi poeți, axându -se atât
pe imaginea femeii iubite, cât și pe limbajul poetic utilizat, metodele de cercetare utilizate cu
precădere fiind: analiza textului literar, sinteza istorică privind evoluția liricii erotice
universa le și românești, compararea diverselor epoci culturale/ literare, opinii critice ș.a.
Lucrarea este structurată în două părți importante, corespunzătoare unei lucrări de
asemenea factură. Prima parte, științifică, cuprinde trei capitole, consacrate unei p erspective
diacronice a temei în literatura universală și română, sub aspect teoretic și aplicativ. Capitolul
I − Lirica erotică în timp: origini și evoluție cuprinde patru subcapitole. În primul
subcapitol , I. 1. Lirica erotică universală , am evidențiat evoluția poeziei de dragoste în

4
literatura universală de la începuturi și până în prrezent, urmărind izvoarele de inspirație,
diferențele și asemănările dintre texte aparținând unor arii culturale diferite. În al doilea
subcapitol, I. 2. Lirica erotică în literatura română până la Eminescu , am urmărit evoluția
poeziei de dragoste în spațiul românesc și dificultă țile întemeierii unei literaturi propriu -zise
româ nești, având în vedere contextu l social -istoric. Subcapitolul al treilea, I. 3. Eminescu.
Princip alele caracteristici ale liricii erotice eminesciene , surprinde importanța momentului
Eminescu în literatura română și particularitățile poeziei sale de dragoste, iar subcapitolul al
patrulea, I. 4. Lirica erotică posteminesciană: epigonii, poeții minori, marii reprezentanți.
Nichita Stănescu , urmărește o evoluție succintă a poeziei românești de dragoste de la
Eminescu și până la Mircea Cărtărescu, amintindu -i atât pe marii poeți cât și pe cei minori sau
epigoni pentru că fiecare categorie a avut rolul ei î n dezvoltarea liricii de dragoste românești.
Celelalte două capitole, structurate fiecare în câte trei subcapitole, sunt dedicate celor
doi poeți − Lucian Blaga și respectiv, Nichita Stănescu − și sunt construite aproximativ
asemănător: Capitolul II , Lirica erotică blagiană ; Capitolul III , Lirica erotică
nichitastănesciană . În ambele, primul subcapitol, Universul liric, este dedicat trecerii în
revistă a volumelor de versuri scrise, temele și motivele literare abordate, precum și
caracteristicile fiecărui volum în parte. Subcapitolul al doilea, Imaginea feminității , conține
o analiză literară pe o selecție de texte considerate de noi reprezentative pentru lirica erotică a
celor doi poeți, cu accent pe conturarea portretului iubitei. În subcapitolul al tre ilea,
Poeticitate și filosofie la Lucian Blaga și, respectiv, Inovarea limbajului poetic , cu referire
la Nichita Stănescu, am reliefat aspectul, poate cel mai pregnant, al fiecăruia dintre cei doi
poeți, latura filosofică a lui Lucian Blaga care -și găsește ecouri și în lirica sa, și limbajul
poetic surprinzător în cazul lui Nichita Stănescu prin inventarea conceptului de necuvânt ,
singurul capabil să redea ideea poetică.
A doua parte a lucrării este metodică − Repere metodice în receptarea liricii
erotice și cuprinde trei capitole. Capitolul I − Curriculum la decizia școlii este alcătuit din
trei subcapitole. În primul și în al doilea subcapitol, I. 1. Conceptul de curriculum. Tipuri
de curriculum , și, respectiv, I. 2. Curriculum la decizia școlii. Tipuri , am prezentat
teoretic definirea conceptului de curriculum și structura sa, precum și felurile de curriculum
care se pot aplica diferitelor niveluri de învățământ. Subcapitolul al treilea − I. 3. Poezia de
dragoste în literatura română , este un curriculu m la decizia școlii conceput la nivelul
instituției de învățământ, care își propune să vină în sprijinul elevilor de liceu în receptarea
textului liric și, totodată, să trezească interesul lor pentru acest gen literar, considerat de ei
dificil, pentru a -i ajuta în dobândirea unor competențe necesare promovării examenului de

5
bacalaureat. Capitolul II − Importanța activităților extrașcolare , are în componență tot trei
subcapitole: II. 1 . Activități extrașcolare: delimitări conceptuale , II. 2. Redactarea
revistelor școlare și II. 3. Revista Speranțe – aplicație . Primele două subcapitole urmăresc
aspecte teoretice privind importanța activităților extrașcolare, rolul lor în descoperirea și
dezvoltarea unor abilități și deprinderi ale elevilor și avantajele p e care le aduc și, respectiv,
etapele redactării unei reviste școlare, responsabilitățile pe care le implică acest demers,
ultimul subcapitol fiind dedicat revistei de la nivelul catedrei de limba și literatură română, un
număr omagial, o antologie închina tă triadei Eminescu – Blaga − Nichita Stănescu. Capitolul
III − Contribuția muzicii în receptarea liricii erotice – studiu de caz este structurat în trei
subcapitole: III. 1. Metodele didactice , III. 2. Metode de explorare a realității ̶ studiul de
caz și III. 3. Contribuția muzicii în receptarea liricii erotice – aplicație . Primele două
subcapitole surprind aspecte teoretice, după deja cunoscutul algoritm, definiții, clasificări,
prezentarea metodei − studiul de caz, beneficiile folosirii acesteia în de mersul didactic și
ultimul subcapitol care s -a concretizat într -o aplicație și care demonstrează importanța
abordării transdisciplinare a temei, în cazul de față rolul pe care muzica poate să -l joace în
receptarea mesajului artistic transmis de poet prin t extul scris.
În final, au fost incluse patru modele de planuri de lecție/ proiecte didactice, la clase
diferite, vizând tipuri de lecții diferite, care abordează genul liric cu precădere.
Fără pretenția de a fi exhaustivă, lucrarea de față este un demers metodico -științific
care poate fi considerat o modestă contribuție la înțelegerea fenomenului poetic în trei etape
istorico -literare diferite pe o temă de interes universal.

6
Partea I, științifică: Aspecte ale liricii erotice posteminesciene:
Lucian Blaga și Nichita Stănescu

Capitolul I: Lirica erotică în timp : origini și evoluție
I. 1. Lirica erotică universală

Poezia a fost așezată alături de dragoste ca o soră a ei,
a fost unită cu dragostea și topită cu ea într -o creatură unică .
(Benedetto Croce)

Iubirea este o sursă aproape inepuizabilă care a inspirat scriitorii lu mii din cele mai
vechi timpuri, fiind văzută ca un mister, un „necuvânt “, un arhitect al universului interior . Ea
se revele ază sub mai multe forme : eros, philia sau a gapé . Dacă erosul se referă la iubirea
pasională asociată de cele mai multe ori cu dorința sexuală, philia este afecțiunea, iubirea
plină de virtuți, acea iubire spontană și naturală care vine din prietenie , pentru c a agapé să fie
iubirea spirituală , cea c are provine din convingeri și care nu are legătură nici cu pasiunea, nici
cu tandrețea. Omul de pretutindeni a simțit nevoia să exprime într -o formă sau alta
sentimentul de dragoste, astfel că nu există literatură în care să nu se fi scris despre diferitel e
forme ale iubirii. Eros înseamnă atracția către o făptură , înseamnă instinct și superficialitate,
înseamnă clipă, pe când Agapé este iubirea de Dumnezeu care ignoră vizualul, fizicul,
concentrâ ndu-se pe ce presupune iubirea creștină, pe acțiuni care dovedesc iubirea de
Dumnezeu, este veșnicie. Denis de Rougemont diferenția clar cele două concepte eros și
agapé: „iubirea divină, iubirea creștină, care este Agapé [… ] înseamnă afirmarea ființei pr in
acțiune. Iar Eros, iubirea -pasiune, iubirea păgână, est e cea care a răspândit în lumea
occidentală otrava ascezei idealiste.“1
Iubirea este alegere, iar alegerea dezvăluie cel mai bine însușirile și prof unzimile
sufletești ale celui care iubește. Iubirea nu este o bătaie de aripă, ci un flux continuu care se
revarsă asupra ființei iubite. Este o ieșire din tine însuți, o pierdere a sinelui și o regăsire în
celălalt, o absorbire a întregii ființe în celălalt. Iubirea are propria ei rațiune și lege după care
se ghidează . Nu oricine posedă talentul de a iubi. José Ortega Y Ga sset scria : „iubirea e un
fapt puțin frecvent și un sentiment pe care numai unele suflete pot ajunge să -l simtă.”2 Pentru
a trăi iubirea , este nevoie de anumite criterii pe care ființa trebuie să le îndeplinească simultan ,
același scriitor identificând trei condiții necesare : condiții de percepție , condiții de emoție și

1 Denis de Rougemont, Iubirea și Occidentul , traducere note și indici de Ioana Cândea – Marinescu, prefață de
Virgil Cândea, București, Editura Univers, 1987, p. 351 .
2 José Ortega Y Gasset, Studii despre iubire , traducere din spaniolă de Sorin Mărculescu, notă asupra ediției de
Paulino Garagorri, ediția a IV -a, București, Editura Humanitas, 2012, p. 155 .

7
condiții de constituție . Este nevoie să fii capabil să vezi persoana care urmează a fi iubită, să
poți răspunde sentimental stimulului vizual și să fie construit într -un anum e fel sufletul tău.
Iubirea nu se naște din nimic sau doar din percepție, ci dintr -o apreciere a calităților persoanei
iubite și din convingerea celui care iubește că persoana iubită este vrednică de acest
sentiment. A fi îndrăgostit este total diferit de a iubi. A fi îndrăgostit este o stare, pe când a
iubi este o acțiune.
Pornind de la poezia egipteană , ca și de la Cântarea Cântărilor , trecând prin secole
de evoluție și civilizație ce au marcat întreaga lume, poezia a suferit mutaț iile necesare și
firești impuse de epocile istorice și diferitele curente culturale/ literare care și -au pus amprenta
asupra formei, modalităților de expresie și a mesajului artistic. Poezia este, poate, cea mai
înaltă formă de exprimare a iubirii. Transfigurarea acestui senti ment în poezie este artă pură.
Tocmai din acest motiv s e impune o clarificare a termenilor liric și poezie întrucât se știe că
nu au avut mereu a celeași semnificații pe care le atribuim astăzi. Cuvântul liric provine din
cuvântul grecesc lyra care înseamnă liră . În Antichitate , grecii considerau că poemele cântate
cu acompaniamentul lirei , indiferent că erau cântece funerare sau invocații către zei sunt
lirice, ei contribuind la dezvoltarea liricii prin specii precum: imn, elegie, odă sau iamb.
Platon considera că specia ilustrativă pentru liric este ditirambul, un imn de laudă în cinstea
zeului Dionysos . La Aristotel , nici măcar nu se mai amintește de liric , în schimb întâlnim
termenul de poezie prin care se înțelege în sens larg artă a c uvântului , adică acel tip de
discurs considerat ne -științific. Termenul se referă și la tragedie , și la comedie , și la epopee,
poeți fiind denumiți toți cei care foloseau în comun versul. Astfel, liricul rămâne nedefinit
până în Renaștere. Torquato Tasso este cel care separă definitiv cele două componente ale
poeziei lirice: elementul verbal de cel muzical. Romanticii sunt cei care au asociat irevocabil
sentimentul de poezie, ca un element caracteristic al acesteia. Ei consideră că poezia este cea
mai spir itualizată dintre arte, întrucât limbajul este el însuși un produs al spiritului.3
Termenul de poezie provine din termenul grecesc poiesis care înseamnă creație . Poezia
exprimă sau sugerează un sentiment, o idee sau o trăire , utilizând ritmul , armonia și imaginea .
Din Antichitate și până prin secolul al XVIII -lea, poezia este mimesis , reprezentare. Apoi, din
preromantism și până în simbolism , poezia este expresie a individulității creatoare, esența ei
fiind identificată în categoria de liric. Conceptul a e voluat și el odată cu diferitele epoci
literare ajungând la ermetism, d icteu automat și limbaj prozaic, trăsături ale liricii moderne .
Primele forme ale poeziei de dragoste universale se regăsesc în lirica erotică
egipteană, acestea fiind cântece scurte, fără o structură pretențioasă , în care cei doi iubiți se

3 Al. Săndulescu (coord.), Dicționar de termeni literari , București, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1976 , p. 241.

8
adresează alternativ unul altuia cu apelativele frate și soră, la fel ca în poemul ebraic
Cântarea Cântărilor , ceea ce ne îndreptățește să credem că lirica biblică în general a fost
inspirată (și) de textele egiptene . Poezia de dragoste s -a dezvoltat sub ramesizi , când contextul
social -politic a fost prielnic. Versurile erau însoțite de acompani ament muzical la flaut și
harpă, iar poezia era compusă pentru desfătarea suveranilor . Se remarcă faptul că aceste prime
poeme nu surprind doar dragostea dintre bărbat și femeie, ci și dragostea pentru natură.
Măsura frumuseții umane este dată de forma armonioasă a trupului și nicidecum de figura
omului, iar dragostea pentru natură izvorăș te, cel mai probabil , din lipsa vegetației. În
consecință , grădina cu pomi și flori este considerată a fi tot ceea ce este mai frumos în natură.
Poezia este senzualã, duioasã, copleșitoare și zugrăvește frumusețea iubitei. Portretul ei este
constituit prin epitete și comparații cu elemente din natură sau cosmos , o proiecți e în
universal. Ea este: „Iubita mea cea unică și neasemuită,/ C ea mai frumoasă între femei “4, „e
luceafăr“, are „sânul alb ca luna“ , „gura e un boboc de lotus“ , cu „pielea de lumină“ , este „o
grădină smălțuită cu flori“ .
Cântarea Cântărilor este o capodoperă a literaturii ebraice, un adevărat imn închinat
iubirii . Cea mai frumoasă dintre cântări se constituie într -un ansam blu de cântece de
dragoste. Cele șapte părți corespund celor șapte zile din săptămâna nunții, numită până azi în
Israel „săptămâna regelui“ . Sunt prezentate frumusețea mirelui și a miresei prin imagini
sensibile, precum și intensitatea sentimentelor dintre îndrăgostiți , de o senzualitate aparte.
Iubirea înseamnă armon ie și ea stă la baza cosmosului, o idee pe care textul o sugerează.
Sentiment ele cele mai curate și sincere sunt exprimate prin intermediul unor termeni
aparținând universului campestru, pe cât de simpli, pe atât de sugestivi , care schițează
portretul iubitei: „Cât de frumoasă ești tu, draga mea, cât de frumoasă ești! Ochi de porum biță
ai, umbriți de negrele -ți sprâncene,/ Părul tău turmă de capre pare… “5 Frumusețea și misterul
textului vin mai ales din imposibilitatea decodării semnificațiilor sale. Dacă unii l -au
considerat un poem de dragoste, alții i -au dat o interpretare religi oasă, asociind cei doi
protagoniști, mirele și mireasa, cu Iisus și, respectiv, Biserica. Dincolo de interpretările
diferite, acest text plin de metafore și comparații a fost o sursă de inspirație pentru poeți din
diferite epoci istorice și culturale, ajungând până în postmodernism.
Lirica greacă veche are un caracter sincretic , fiind legată de muzică și dans. Temele
liricii sunt diverse : sociale, politice, cu accente satirice, dragostea. Sapho este poetesa care a

4 Claire La louette, Civilizația Egiptului antic , vol. II, traducere Maria Berza, București, Editura Meridiane, 1988,
p. 215 .
5 Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1988, Cântarea Cântărilor , 4:1.

9
descris în poeziile ei iubirea în mijlocul cadrului natural. Ea rămâne o voce unică, singulară,
prin fantezia versurilor care unește descrierea cosmosului și a intimității umane. Ea descrie
suferin ța fizică provocată de iubire, a stfel că iubirea nu mai este un motiv de bucurie și de
celebrare ca î n Cântarea Cântărilor , ci, mai degrabă, un motiv de tristețe și durere. Iubirea are
un caracter distructiv, este ca o forță malefică, de necontrolat. Sentimentul de iubire devine
chinuitor și vlăgu iește trupul, anihilând pe rând funcțiile vitale: „Limba pa rcă-ar sta să se
frângă… Parcă/ Simt un fior de foc șerpuind sub piele; [… ] Reci sudori mă scald; mă
cuprinde fiorul/ Toată, și -n obraz am pălit ca iarba;/ Un crâmpei de timp, și mă sting din
viață. “6
Literatura latină s -a născut sub influența celei grecești , asimilând temele și motivele
din literatura elină în spaț iul culturii europene, li teratura greacă fiind model și sursă de
inspirație pentru poeții latini. Catul este unul dintre poeții care au cântat în poezia lor iubirea ,
la care se pot ușor rem arca influențe din poezia saphică: „…Căci pe tine/ O, Lesbie, cum te
zăresc, cum nu pot/ O vorbă scoate!/ Ci limba mi se leagă și prin vine/ Un foc ascuns încet mi
se strecoară ,/ Îmi țiuie urechile și neguri/ Mi -acopăr ochii. “7 Pentru el , iubirea este o pa siune
mai puternică decât voința și chiar decât moartea. Catul a surprins în creația sa cele mai
subtile nuanțe ale iubirii, c eea ce adu ce nou în literatura latină fiind lirismul personal. El este
poetul iubirii pasionale și poate reda în versurile sale em oții și trăiri intense dintr -o gamă
diversă cu nuanțe foarte subtile: suferință, veselie, frivolitate, dezamăgire. Poezia sa este una
cu o bogată încărcătură reflexivă. Dacă lirica de iubire a grecilor pune accen t pe prima fază a
sentimentului − îndrăgostirea, Catul este preocupat de momentele care se succed acesteia.
În Arta iubirii a lui Ovidiu , regăsim ideea femeii − cetate inexpugnabilă. Această
metaforă va fi reluată și dezvoltată în lirica medievală. Ovidiu este preocupat de modul în care
poți câștiga dragostea unei femei și cum o poți păstra , el surprinzând în versurile sale
sentimentul de iubire în toate ipostazele lui și în diferitele grade de intensitate. Iubirea este o
formă de a te sustrage morții: „Tânăr ostaș care acum ai intrat sub s tindardul Venerei,/ Te
străduiește întâi pe -a ta frumoasă s -alegi!/ Inima ei să i -o știi câștiga e a doua silință,/ Iar o a
treia să poți dragostea ei să -ți păstrezi.“8Lirica arabă de dragoste are un rol important în
dezvoltarea poezi ei medievale, influența acesteia începând cu pătrunderea maurilor în
Peninsula Iberică. Lirica arabă de dragoste aduce cu sine toată bogăția universului exotic ,
începând cu modul în care este văzută femeia, motivele poe tice și elementele de stil care

6 Apud Leonida Maniu, Poezia lirică a Antichității greco – latine , Iași, Editura Universitas XXI, 2000, p. 36.
7 Leonida Maniu, op. cit ., p. 105.
8 Ovidiu, Arta iubirii , traducere și note de Maria -Valeria Petrescu, prefață și tabel cronologic de Grigore
Tănăsescu, București, Editura Minerva, BPT, 1977, p. 184 .

10
denotă rafinament ș i eleganță. Idealul feminin arab este preluat mai întâi de iberici și apoi este
extins în toată literatura europeană. Denis de Rougemont evidenția influenț a pe care poezia
arabă a avut -o asupra liricii medievale și romantice : „În secolul al XII -lea, asistă m în
Languedoc cât și în Limousin la una dintre cele mai spectaculoase confluențe spirituale din
istorie […] Poezia curtenească s -a născut din această întâlnire .“9
Așadar , lirica trubadurilor este puternic influențată de poezia arabă ca urmare a
contactului cu Orientul prin intermediul cruciadelor și ca urmare a ocupării Spaniei de către
mauri. Un model al pasiunii cultivat de poezia arabă este cel care „ proslăvea femeia ca ideal
de frumusețe, înțelepciune și puritate morală.“10 Iubirea curtenească , cum au denumit -o
specialiștii , se opune iubirii ma trimoniale și se naște cel mai des pentru o femeie de rang
superior. Este , așadar , o iubire la distanță care trăiește și se susține prin contact vizual, dintr -o
privire , dintr -un zâmbet sau un gest discret . Lirica trubadurilor este una elogioasă la adresa
persoanei iubite, laud ă frumusețea și virtutea femeii iubite . Un trubadur al secolului al XI -lea,
Guillaume de Poitiers , în Cântec de bucurie , descrie propria stare, dar surprinde și în sușirile
iubitei astfel: „Sunt bucuros de dragoste și tind/ Să mă scufund adânc în bucurie,/ Și, fiindcă
vreau norocul să -mi cuprind/ Cât mai deplin, dorința mă îmbie/ Să -mi port sforțările spre cea
mai dăruită/ Din toate doamnele; nu pot de aceea oare/ Să-mi simt mândria tare măgulită/ Că
am atras privirea iubitoare/ A celei care, mai neprihănită/ E între toate dintre câte pot sub
soare/ Să fie -nfloritoare?”11
Tot în Evul Mediu s -a scris și poezie profană în limba latină, adunată în manuscrisul
cunoscut s ub numele de Codex Buranus sau Carmina Burana , o culegere de texte alcătuită în
jurul anului 1250 de autori anonimi, cunoscători ai textelor biblice, ai liricii lui Ovidiu și ai
versurilor arabe. Poemele erotice ocupă cea mai mare parte a antologiei și sun t construite
după o schemă compozițională care cuprinde un dialog între îndrăgostiți, sfaturi pentru ei și
un discurs liric plin de emoție autentică. În marea lor majoritate , poemele celebrează iubirea
pasională , iubita fiind personalizată prin nume Flora, Florula, Cecilia sau printr -un epitet
semnificativ virgo sau puella .
Nu se poate scrie despre lirica medievală de dragoste fără a aminti de cultul Fecioarei
Maria care, paradoxal, în Ev ul Mediu cunoaște o pozitivare ascendentă . Cel mai probabil ,
filosofia platoniciană și neoplatoniciană a deschis acest drum al ascensiunii feminine. Erosul
ceresc cultivat de cele două curente filosofice va lorifică pe de o parte iubirea di ntre oameni,

9 Denis de Rougemont, Iubirea și Occidentul , traducere n ote și indici de Ioana Cândea – Marinescu, prefață de
Virgil Cândea, București, Editura Univers, 1987, p. 118 .
10 Constantin Dram, Ordinea iubirii de la Banchetul la Robinson Crusoe , Iași, Editura Universitas XXI, 2009, p.
81.
11 Apud Ovidiu Drimba, Istoria l iteraturii universale , vol. I -II, București, Editura Saeculum, 1999, p. 137.

11
iar, pe de altă parte , iubirea di ntre om și divinitate, fiind o iubire spi rituală, dezinteresată,
lipsită de componenta sexuală. Platon considera că o relație între un bărbat și o femeie se
poate naște și hrăni din admirație deplină a formelor și a conținutului . Treapta superioară a
inițierii este clarviziunea în opinia sa, adic ă înțelepciunea, și modul în care se poate ajunge la
ea este doar trecând prin celelalte trepte: frumusețea ideii eterne, frumosul sufletesc superior
celui trupesc, frumosul regăsit în toate manifestările vieții. Relația frumos -bine-adevăr stă la
baza oricărei religii, deci și la baza creștinismului nu numai în ceea ce privește ansamblul de
principii ale unei vieți morale, ci și în regăsirea celor trei elemente în idealul uman pe care
Fecioara Maria îl întruchipează. Astfel , frumuseț ea exterioară feminină nu mai este asociată
cu ispita diabolică, ci cu simbolul purității. Constantin Dram scria că „iubirea, în ipostaza ce o
are în centru pe Maria, se intersectează, retoric și imagistic, cu celelalte formule ale iubirii ce
degajă spirit ualitate, de la iubirea trubadurilor la cea celebrată poetic de Dante, de Petrarca, de
tot ce a însemnat dulcele stil italienesc.“12
Aducând în discuție conceptul de epopteea ‒ contemplarea prin ascensiune,
neoplatonismul grec care se caracterizează prin spiritualism mistic, este de fapt o
reconsiderare a piramidei lui Platon ‒ frumosul asociat cu binele și cu adevărul. Astfel,
iubirea spirituală reprezentată de Maria , se naște din frumos și bine . Iubirea văzută ca înălțare ,
ca transcendență, devine fundame ntală în procesul cunoașterii . Sfântul Augustin face referire
la lumina lină : „De fapt, până și în cea mai neînsemnată iubire există intuiția infinitului, a
binelui absolut […] Lucrul pe care l -am simțit p ornind de la o licărire, era iubirea pornind de
la această nemăsurată lumină lină. “13 În Evul Mediu, prin lirica trubadurilor se trece de la
poezia trăirii iubirii la meditația despre iubire, în ideea că iubirea umană nu este decât o
reflectare a iubirii un iversale, relația directă între agapé și ordo amores . Minnesangurile sunt
cântece de iubire care se dezvoltă în spațiul german, deși originea lor este franceză. Walther
von der Vogelweide este cel pe care istoria literară l -a reținut ca fiind un creator important de
Minnesang prin faptul că și -a dorit să ridice valoarea acestuia la cea a cântecului popular .
Iubirea va depăși în creația sa limita convenționalității și va fi trăită și pentru fetele din popor,
nu doar pentru doamnele nobile. Sentimentele ex primate sunt sincere și delicate , dincolo de
interesele materiale : „Împodobești ca nimeni alta jocul!/ Aș vrea din nestemate o coroană/ Să –
ți pun în jurul frunții visătoare…/ Sunt trubadur… nu-ți dau decât o floare!”14
În Ital ia medievală, „Școala siciliană “ și școala „dulcelui stil nou“ își pun amprent a
asupra liricii de dragoste, poezia fiind inspirată de lirica populară, de balada populară în mod

12 Constantin Dram, op. cit. , p. 157 .
13 Apud Pavel Toma, Condamnarea la cerc. Eseuri de literatură comparată , Iași, Editura Pim, 2014, p.139 .
14 Ovidiu Drimba, op. cit ., p. 181 .

12
deosebit. Este surprins în versuri efectul moral pe care frumusețea femeii îl produce asupra
îndrăgostitului. Concepția despre dragoste este una spiritualizată.
Petrarca , un reprezentant important al Renașterii, cultivă o poezie a pasiunilor. Este o
lirică total diferită de cea a trubad urilor sau a „dulcelui stil nou“ . Poeziile dedicate iubitei sale
Laura surprind frumusețea fizică a acesteia, iar poetul tocmai pe ntru acest lucru o iubește.
George Călinescu afirma că: „Laura reprezintă femeia de 14, ori de 40 de ani, nu importă .
Poetul care a așteptat 20 de ani, ar mai fi suspinat încă pe atât. La rândul său, îndră gostitul nu
se fixează într -o vârstă, ducând, cum s -a văzut, cântecul erotic pe pragul senilității.“15 Așadar,
nu mai întâlnim iubirea spiritualizată, ci una care celebrează pasiunile pământești : „De câte
ori, iubito, mi -e rușine/ că nu mă -ncumet să te cânt , m-apasă/ clipa dintâi, când te -am văzut
frumoasă/ cum nu e alta -n lume decât tine./ […] De câte ori simt vorba cum se -mbie/ și
moare -apoi în chinul neputinții!/ Dar ce cuvânt ar ști să mi te cânte? “16
În Franța renascentistă , se remarcă poetul Ronsard care scrie la început sub influența
lui Petrarca, pentru ca mai apoi să se distanțeze de acesta , creând o poezie realistă și senzuală
prin ciclul Sonete către Maria . Ulterior, scrie sonete adresate Elenei în care atinge
desăvârși rea și în care își exprimă sentimente de tristețe pentru o iubire venită prea târziu:
„Când vei fi mult prea bătrână, la vatră stând retrasă/ Cu candela aprinsă, torcând și
depănând,/ Vei spune -a mele stihuri, mirându -te cântând:/ – Ronsard mă preamărise p e când
eram frumoasă! “17 Iubirea sa este una temperată izvorâtă dintr -o eleganță a spiritului.
Epoca Renașterii în Anglia este dominată de William Shakespeare. Acesta s crie 154
de sonete în care surprinde o iubire pură și statornică însă poetul este dezamăgit de ceea ce se
întâmplă în jurul său, în societate, astfel că va face referire și la viciile lumii b urgheze,
condamnându -le. Iubita este un mare motiv de dezamăgire întrucât îi este infidel ă, ajungând
să considere că nu a meritat efortul și dăruirea sa totală. Cu toate acestea, Doamna Brună este
incomparabil de frumoasă: „Nu -s sori, och ii iubitei, nu scânteie/ roșia -i gură ca mărgeanu -n
mări/ de -i albă neaua, sânul ei de ce e/ posomorât, și -i noapte al ei păr?/ […] Și totuși, jur pe
cer, făptura -i rară/ Cu nimeni și nimic nu se compară…“18
Preromantismul, reprezentat de mișcarea Sturm und Drang , constituie o etapă
importantă a dezvoltării poeziei universale. Poeții se întorc la valorile Antichității, dar pun
accent pe sentiment ul care trebuie să domine rațiunea. Hölderlin considera că misiunea

15 George Călinescu, Petrarca și petrarchismul în Studii de literatură universală , București , Editura A lbatros,
1972, p. 55 .
16 Francesco Petrarca, Rime , traducere, antologie, note și tabel cronologic de Eta Boeriu, cuvânt înainte de
Alexandru Balaci, Bucureșt i, MCMLXX, Editura Univers, 1986, p.19 .
17 Ovidiu Drimba, op. cit ., p. 242 .
18 William Shakespeare, Sonnets – Sonete , ediția a II -a, versiune românească Gheorghe Tomozei, Târgoviște,
Editura Pandora, 1998, p.131 .

13
poeziei este de a înnobila sufletul omului. Schiller a teoret izat diferitele tipuri de poezie
făcând diferența între „poezia naivă și cea sentimentală“. Nu s -a aplecat asupra poeziei de
dragoste, ci mai degrabă a insistat asupra idealului moral.
Goethe este om de știință, gânditor și scriitor preromantic, a cărui liri că parcurge mai
multe etape , iar dacă în tinerețe primele poezii sunt străbătute de un stil artificial, poezia
senectuții este inspirată de lumea Orientală și este de o profunzime copleșitoare, fiind izvorâtă
din bogata sa experiență de viață. Dezideratul poetului a fost să realizeze mereu un echilibru
al stărilor contradictorii. Poezia lui Goethe are caracter confesiv care oferă prea plinul
sufletesc, tensiunea sa interioară: „Pasu -n grădină de -ți porți,/ Roză tu ești peste roze./ Crin
peste crin te înalți ./ În danț atunci când plutești/ Se -nvârt constelațiile toate/ Cu tine și -n juru –
ți mereu. “19
Doctrina estetică romantică se bazează pe primatul sentimentului asupra rațiunii, pe
cultul eului, pe valorificarea artistică a resurselor inconștientului. Pentru romantici , imaginația
reprezintă calea de a atinge esența adevărului și realității, iar visul este văzut ca un instrument
de transformare magică a realității. În Anglia , poeți precum Coleridge, Keats, Byron și
Shelley se remarcă prin opere care surprind e sența romantismului englez. Câteva versuri din
Byron redau superficialitatea celor care cad pradă ușor frumuseți i feminine: „Femeie,
frumusețe -nșelătoare,/ Ce grabnic tinerii îți dau crezare!/ Ce tare bate inima lor când/ Văd
prima oară ochii tăi arzând/ – Albaștri, negri sau ca de alună,/ Din care lunecă vreo rază
bună!“20 O particularitate a romantismului german este componenta filosofică a operelor
scrise. În plus, se remarcă un sentiment al neputinței și un pesimism accentuat, fuga de
realitate într -un trecut întunecat și refugiu în vis și fantezie. Cel care face notă dis cordantă
este Heine. Poezia sa este inspirată de cântecul popular german într -o primă fază, culmea
lirismului o atinge cu poezia mării, el fiind creatorul ei în literatura germană, ca în final
poezia sa să capete o formă definitivă, evitând tonul retoric ș i digresiunile filosofice.
Sentimentul este potențat de natură: „Iubita -i intră, – iat-o alunecând ușor/ Într -un veșmânt de
spumă de valuri zgomotoase;/ Aprinsă și -nflorită ca un apr ins bujor,/ Strălucitor e vălu -i ușor
ca de mătase .“21
Poezia romantică fran ceză este reprezentată de Lamartine care cultivă o lirică a
sentimentului și emoției. Iubirea este centrul tematic al operei sale, iar sursa de inspirație este
moartea iubitei. Lamartine consideră că iubirea este dăruire de sine, înălțare și purificare.

19 Goethe, Poezii , în românește de Maria Banuș, București, Editura Tineretului, 1961, p. 27 .
20 George Gordon Byron, Opere. Poezia I , traduceri de Aurel Covaci, Petre Solomon și Virgil Teodorescu,
studiu introductiv de Dan Grigorescu, n ote și tabel cronologic de Lia -Maria Pop, ediție îngr ijită de Dan
Grigorescu și Lia -Maria Pop, București, Editura Univers, 1985, p.134 .
21 Heinrich Heine, Loreley , traducere de Șt. O. Iosif, prefață de Călin Cocora, Iași, Princeps Edit, 2007, p. 30 .

14
Natura ocupă și ea un loc important, dar nu capătă un contur precis , ajutând la potențarea
sentimentului de iubire.
Musset este tot un poet romantic francez , un poet al pasiunii, în mod deosebit în ciclul
Nopțile . El considera că o iubire trăită și încheiat ă poate fi o sursă de fericire și că amintirea ei
este o realitate durabilă: „Priveam mut pe Lucia. Bălaie și subțire,/ Nicicând doi ochi mai
gingași, sub cerul cel mai pur,/ N -au oglindit albastrul adâncului azur./ Mă îmbăta de farmec
ea, unica -mi iubire.“22
Reprezentanți ai romantismului rus sunt Pușkin și Lermontov, ambii influențați de
poetul englez Byron. Nu s -au aplecat în lirica lor în mod deosebit asupra sentimentului de
iubire, totuși au cântat dragostea cu destulă p asiune și intensitate ca î n versurile lui
Lermontov: „Stând la picioarele altora/ Nic icând nu te -am uitat,/ Iubindu -te mă chinuia/ Tot
focul de -altădat;/ Trecutul zvârle -n drumul meu/ Un demon tineresc/ Și singur, singur spun
mereu/ Eu una doar iubesc!“23 sau ale lui Pușkin: „Iubire a mea -i o caznă mult prea scumpă -/
Și aș muri, numai să mor iubind!“24
Poezia lui Baudelaire, Rimbaud și Mallarmé anticipează lirica modernă. Baudelaire
este precursorul simbolismului, opera sa fiind o punte între poezia romanticilor și cea a
moderniștilor. A doua jumătate a secolului al XIX – lea este dominată de ineditul creației
baudelairiene, de celebrul volum Les Fleurs du Mal în care poetul a concentrat crezul său
artistic. Se poate observa o depersonalizare a liricii, poezia exprimând disperare, se te de
moarte, avântare în ireal, precum și ideea că limitarea realului poate fi depășită prin evadare în
absurd. Poetul introduce un concept nou , întregind sfera frumosului cu estetica urâtului prin
care se poate fugi de banal: „Ca să fie la adăpost de banal, sfidând gustul banal, f rumusețea
trebuie să fie bizară, “25să surprindă prin diformitate. În poezia baudelairiană se constată
degradarea sentimentului de iubire în diabolic : „Că vii din iad sau luneci din cer, ce -mi pasă
mie,/ O, Frumusețe! monstru naiv și fioros!/ Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă -mbie/
Spre-un infinit de -a pururi drag și misterios? / Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină… “26
Rimbaud și Mallarmé sunt doi reprezentanți ai simbolismului care au contin uat pe
drumul deschis de Baudela ire, făcând parte din generația „poeților damnați“ . Rimbaud râmâne
în literatura universală mai ales prin poezia din a doua perioadă, o „poezie obscură, esoterică.“
Poezia sa evadează din realitate, din concret și explicabil, în fantezie și mister. Hugo Friedrich

22 Alfred de Musset, Opere alese , București, Editura pentru Literatură Unive rsală, 1969, p. 73 .
23 Lermontov, Lirice , București, Editura Cartea Rusă, 1956, p. 70 .
24 Aleksandr Pușkin, Prorocul , București, Editura Litera Internațional, 2002, p. 23 .
25 Hugo Friedrich, Structura liricii moderne , în românește de Dieter Fuhrmann, prefață de Mircea Martin,
București, Editura Univers, 1998, p. 40 .
26 Ch. Baudelaire, Florile răului , ediție alcătuită de Geo Dumitrescu, introducere de Vladimir Streinu, tabel
cronologic de Mircea Braga, București, Editura Minerva, 1978, p. 38 .

15
afirma că: „Haosul său ireal a fost o elib erare din realitatea apăsătoare.“27 Cu toate acestea ,
putem găsi versuri care surprind iubirea ca în exemplul următor: „Copila nu mai poate.
Foindu -se-și îndoaie/ Genunchii ci, cu -o mână, dă -n lături o perdea/ Albastră, ca s -aducă
răcoarea din odaie/ În așt ernut, spre focul ce -o mistuie pe ea…“28
Mallarmé scrie o poezie inaccesibilă care poate fi descifrată în propriul ei limbaj, care
pune accent pe categoriile negative și care este lipsită de sentiment și inspirație. Lirica sa
refuză realitatea sau ordinea l ogică , concentrându -se pe sugestivitate și crearea unui limbaj
esențializat. Poezia sa este „o cântare a misterului în cuvinte și imagini, la perceperea căreia
sufletul vibrează chiar dacă e purtat în domeniul straniului.“29 În poeziile sale care tratează
marea temă a iubirii, limbajul este dificil , dar și insuficient pentru a putea surp rinde toate
subtilitățile mesajului artistic. Prezența iubitei este doar sugerată printr -o șuviță de păr sau un
sărut.
Poezia secolului XX stă sub semnul modern ității, al ruperii oricăror punț i cu trecutul,
deși unele semne ale modernității se simt încă din secolul al XVIII -lea la Rousseau sau
Diderot , acesta din urmă lărgind conceptul de frumos prin introducerea dezordinii și a
haosul ui care ar putea fi reprezentate estet ic. Poezia nu mai este dominată de sentiment, iar
scopul ei nu mai este acela de a fi înțeleasă, ea fiind considerată „obscură“. Lirica modernă
este caracterizată de metamorfoză la nivelul limbajului și al realității, nu mai este expresia
sufletului person al, ci expresia artistului care experimentează „actele transformatoare ale
fanteziei sale dictatoriale sau ale opticii sale ireale pe un material oarecare, sărac în
semnificație.“30 Limbajul poetic se diversifică astfel încât în sfera termenilor utilizați d e poet
intră și cuvinte aparent nepoetice menite să șocheze, să surprindă, categoriile negative fiind
păstrate.
Mișcările de avangardă domină prima parte a secolului al XX -lea: futurismul,
expresionismul, dadaismul și suprarealismul. Avangarda s -a manifestat împotriva a tot ceea ce
s-a scris și a modului în care s -a scris, a metodei de creație, a ideilor poetice și , implicit , a
limbajului folosi t. Apariția acestor mișcări a fost favorizată de contextul social -istoric, de
perioada dinaintea și din timpul Primului Război Mondial. Futurismul a glorificat epoca
mașinilor și frumusețea vitezei, dadaismul a discreditat tot ul, a refuzat total realul, a redus
lucrurile la non -sensuri, suprarealismul a pus accent pe sondarea subconștientului pentru că
aici s -ar afla izvoarele artei pure și a declarat și el refuzul realității folosind în creație dicteul

27 Hugo Friedrich, op. cit. , p. 58 .
28 Arthur Rimbaud, Integrala poetică , traducere de Petre Solomon, București, Editura Eminescu, 1992, p. 107 .
29 Hugo Friedrich, op. cit. , p. 95 .
3030 Ibidem , p. 14.

16
automat. Expresionismul face notă distinctă între aceste mișcări pentru că nu s -a subordonat
politicului și nu incită la ură și nihilism. Lirica expresionistă este străbă tută de teme care
exprimă revolta, durerea, spaima umanității în fața războiului: disperarea, războiul, morbid ul,
disoluția eului, neantul, căutarea absolutului, dezumanizarea, descompunerea, nostalgia
divinului, redefinirea frumosului prin înglobarea fantasticului, urâtului, grotescului și
macabrului. Limbajul devine violent, iar vocabularul șocant . Discursul lir ic este dominat de
două idei contradictorii: prăbușirea unei lumi și reneșterea alteia noi, viața frântă, disperarea,
moartea, dar în același timp tensiunea spre regenerare. O altă temă abordată este refugiul în
primitivitate pentru că aceasta este singura neatinsă de răul social.
Poeți reprezentativi ai perioadei au fost Rainer Maria Rilke, Filippo Tomasso
Marinetti, Hugo Ball, Hans Arp, Gottfried Benn, Ge org Heym, Georg Trakl, Else Lasker –
Schüler, André Breton. Dintre aceștia doar la Rilke mai întâlnim tema iubirii ca notă
discordantă într-o lume plină de ură, de moarte și disperare: „Ci tot ce ne -nfioară , pe tine și pe
mine,/ ne împreună totuși așa cum un arcuș/ din două strune -un singur sunet scoate./ Pe ce
vioară suntem înstrunați?/ Și ce artist ne ț ine-n mâna lui,/ cântec cum altul nu -i?“31 sau la Else
Lasker -Schüler: „O, buzele tale sunt însorite…/ Amețitorul parfum al buzelor tale…/ Și, în
ramă de -argint, între florile -albastre,/ surâzi tu…surâzi.“32
A iubi este un verb care definește rafinat condiția umană. De la apariția omului pe
pământ , iubirea l -a însoțit într-o formă sau alta , chiar dacă originea sentimentului sau a stării
nu a p utut fi înțeleasă sau explicată, ea a fost simțită și transmisă. Pe de o parte , iubirea se
leagă indiscutabil de femeie în diversele ipostaze de iubită, mamă, soție sau soră, iar pe de altă
parte, de Dumnezeu, de aproape le, de alteritate. Omul a găsit de -a lungul timpului diferite
modalități de a exprima sentimentul de iubire potrivit epocii, mediu lui și nivelulu i său de
civilizație . În timp, cele două concepte care denumesc iubirea − eros și agapé − s-au
armonizat și nu se mai află chiar atât de radical în opoziție. Lirica de dragoste s -a transformat
și ea odată cu omenirea și a suferit metamorfozele necesare și firești secolelor de evoluție,
descoperire și emancipare.

31 Poezia germană modernă. De la Stefan George la Enzensberger , vol. I, antologie, prefață și note
biobibliografice de Petre Stoica, București, Editura pentru Literatură, 1967, p p. 52-53.
32 Ibidem , p. 91 .

17
I. 2. Lirica erotică în literatura română până la Eminescu

A trăi fără -a iubi
Mă mir ce trai o mai fi.
(Nicolae Văcărescu)

Poziția geografică a teritoriului românesc a fost un f actor determinant care a
influențat momentul apariți ei și, apoi, dezvoltarea literaturii române. Aflat e la confluența
dintre două continente, Europa și Asia, dintre două mentalități și civilizații diferite,
Occidentul și Orientul, mereu în calea năvălitorilo r, Țările Române au fost preocupate
permanent de a -și apăra existența. S upuși ulterio r unor stăpâniri străine care i -au oprimat
social și național, românii nu au avut tihna necesară pentru a dezvolta firesc, în condiții
normale, o literatură. Astfel că , aproape două secole , literatura română s-a redus doar la
traduceri, scrieri bisericești și cronici . Primele texte scrise în limba română , care s -au păstrat ,
datează din secolul al XVI -lea.
Secolul următor a fost marcat de cărtura rii erudiți de formație umanistă − Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce sau Dimitrie Cantemir. Ei cunoșteau foarte bine limba și
cultura latină precum și pe cea greacă pentru că fuseseră educați la școlile din Polonia sau
Constanti nopol, în scrierile lor simțindu -se ecouri ale literaturii și filosofiei clasicismului
greco -latin.
Ceea ce se întâmplă în plan european, lupta pentru emancipare și afirmarea
conștiinței naționale din a doua jumătate a secolului al XVIII -lea și prima jumătate a secolului
al XIX -lea, are ecouri și în Țările Române. Școala Ardeleană promovează cultura lati nă, iar în
Principate este promovată cultura greacă prin școlile din București și Iași în care sunt instruiți
și fii de boieri români. La începutul secolului al XIX -lea, în urma înlăturării regimului
fanariot și a învățământului oficial grecesc , se observă un interes din ce în ce mai mare pentru
limba și cultura franceză, în același timp dezvoltându -se și învățământul național. Cu toate
acestea, interesul pentru cultura și limba greacă și latină rămâne viu.
Etapa clasică a literaturii române cuprinde ultim ele decenii ale secolului al XVIII -lea
și primele decenii din secolul al XIX -lea, până către 1830. În această epocă se remarcă
orientarea neoclasică în poezie. În Principate , scriitorii perioadei , ca poeții Văcărești sau
Costache Conachi , aparțineau marii boierimi pentru că ei avuseseră acces prin educație la
cultura și civilizația greacă și latină, iar în lipsa unei tradiții a poeziei române autohtone ei își
îndreaptă atenția spre poeți greci sau latini ca Anacreon, Sapho, Ovidiu sau poeți francezi
Parny s au Voltaire. Mai întâi le traduc operele și apoi le iau drept modele atât ca structură , cât
mai ales ca tematică. În Transilvania , nu se întâmplă același lucru pentru că aici circula un

18
puternic curent umanist și iluminist care trăda lupta pentru apărarea și afirmarea drepturilor
națiunii române.
În literatura română nu poate fi vorba de un clasicism așa cum s -a manifestat în
secolul al XVII -lea în Franța , Anglia sau Italia întrucât literaturile acestor țări au evoluat
firesc, în condiții prielnice . În aceste țări , clasicismul a urmat ca o perioadă de construcție
calmă și liniștită d upă epoci de mare înflorire precum cea medievală, renascentistă și barocă.
Clasicismul este dominat de rațiune, iar metodele de creație sunt mereu acte istovitoare de
muncă, literatura trebuie să promoveze virtuțile și să înfiereze viciile, ea trebuie să imite
natura umană, psihologică și morală, stilul treb uie să fie sobru și să exprime exact și clar
ideile. Literatura clasică tre buie să placă și să educe, să fie călăuzită de judecată și de bun-
simț, iar măsura, echilibrul și armonia nu trebuie să lipsească .
În Țările Române, clasicismul s -a manifestat târziu, la un secol distanță, ca un ecou
al celui european, concomitent cu romantismul și a pus accent pe echilibru, rigoare, măsură,
luciditate, simplitate și claritate a expresiei. Se cultiva „o literatură galantă, de tip neoclasic,
inspirată și gustată de aristocrația de curte.“33
Poezia erotică românească din această epocă poartă amprenta mediului și
momentului care le -au inspirat. Era o poezie compusă de boieri în timpul ospețelor
îmbelșugate date la curte, o poezie cu accente senzuale, erotică, de obicei galantă. În această
epocă , poezia era considerată o „îndeletnicire diletantică“ a amorezilor superficiali și
inconstanți.
În mod firesc, izvoarele poeziei se găsesc mai întâi în fol clor, sunt sursele orale,
anonime, colective și sincretice care , cu siguranță , existau până să apară o literatură scrisă.
Rapsozi populari au existat nu numai la curțile boierești, astfel că niște profesioniști ai
cântecului și ai versului au putut păstra în memoria colectivă primele forme ale liricii
românești. Existența poeziei populare vechi poate fi doar intuită, făr ă vreo dovadă clară a
prezenței acesteia .
Cel mai important dintre scriitorii începutului liricii erotice românești este considerat
Ienăchiță Văcărescu, preocupat nu numai de mesajul transmis de versurile sale, ci și de forma
lor. În acest sens , scrie un tratat despre stil, limbajul figurat și versificație . După cum singur
afirma, versurile scrise de el sunt pentru propriile nevoi și nu pentr u publicul larg. V ersurile
sale e xprimă pasiune și suferință, iar în acrostih dezvăluie numele celei care îi provoacă
suferința din iubire, ceea ce arată o tehnică a versului „de a împreuna sil abele pentru ca la

33 Dimitrie Păcurariu, Clasicismul românesc , București, Editura Minerva, 1971, p. 11 .

19
urmă, numele scump să strălucească în poezie ca piatra rară într -un giuvaer .“34 Folosește
foarte mult interogația retorică, o modalitate de a -și arăta sensibilitatea și firea reflexivă, iar
influența folclorică este evidentă. El cântă mai mult iubirea și nu femeia care nu prinde contur
fizic sau moral: „ Zilele ce oi fi viu/ vrednic aș vrea ca să fiu,/ Oftând ca să te slăvesc,/ dar
cum poci să îndrăznesc?/ Iscusit aș trebui/ să fiu, să poci zugrăvi/ Chipul tău care dă rază/
soarelui, și -l luminează. Oi putea oare vreodată…“35
Alecu Văcărescu este fiul lui Ienăchiță. În vesurile sale nu se mai simte preocuparea
pentru supunerea limbajului, el închinînd în totalitate versurile iubirii. Alecu se află în
ipostaza îndrăgostitului rob care trebuie să sufere, să ardă în foc, o metaforă recurentă a
versurilor sale . Eugen Simion afirmă că toate aceste sentimente și „jurăminte sunt false,
adevărată, sinceră , nu este decât convenția.“36 El nu cântă o femeie anume, ci mai degrabă
ideea de femeie , femeia ideală, frumoasă și inteligentă și iubirea ca o stare de criză specifică
tinereții . Poetul și -ar dori să fie sclavul iubirii până la finalul zilelor sale, renunțând la orgoliul
specific masculin: „Când nu te văz, îngh eț de frig,/ Voi să te văz și să mă frig!/ A ochilor tăi
rază,/ Îmi place să mă arză!“37
Nicolae Văcărescu continuă pe drumul deschis de tatăl și frate le său. Consideră și el
jertfa din dragoste un lucru firesc și se remarcă în versurile sale antinomiile rai-iad, viață –
moarte: „În rai fără tine e moarte! E gheață! / Și-n iad lângă tine e bine! E viață!/ Ș -în iarnă cu
tine sânt toate -nflorite!/ Ș -în vară când nu ești sânt toate pierite!“38
Cu Iancu, nepotul lui Ienăchiță Văcărescu, poezia trece în alt regis tru. Se constată o
evoluție de la versurile scrise de predecesori la poezie . Spre desosebire de înaintași , este
sceptic în ceea ce privește femeia și iubirea. Poezia Adevărata iubire amintește de Eminescu
prin surprinderea cruzimii femeii și a vieții fără rost, dar și de frumusețea ei care -l lasă fără
cuvinte: „ Dar după moarte -mi să nu crezi că vei avea scăpare/ De împizmuită umbra mea, a te
urma oriunde:/ O vei vedea prigonind inima -ți fără de lege…“39
Un alt reprezentant al perioadei de început de secol XIX, al poeziei erotice este
Costache Conachi . Versurile sale sunt pline de complimente și omagii aduse femeilor, o
poezie de dragoste ușoară . Există în puține dintre poeziile sale și o altă imagine a iubirii, una
profundă și sinceră, tăinuită și prețuită pentru că a fost trăită, o iubire durabilă izvorâtă din

34 Eugen Simion, Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române , postfață de Valeriu Cristea,
ediția a IV -a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2008, p. 22 .
35 Apud Eugen Simion, op. cit. , pp. 25-26.
36 Ibidem , p. 31 .
37 Apud Victor Petrescu, Văcăreștii – dinastie poetică , Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2002, p. 99 .
38 Ibidem , p. 112 .
39 Eugen Simion, op. cit. , p. 48.

20
prietenie și în care cele două suflete se contopesc, o iubire care: „Sue pe om lângă îngeri și
lângă Dumnezeire/ Și -l face trăind să guste a raiului fericire.“40
Gheorghe Asachi nu strălucește ca poe t mai ales că limbajul îi pune mari probleme în
a-i surprinde și transmite sentimentele. În versurile sale de dragoste se simte influența
petrarchistă , Laura și simbolul iubirii platonice, deși poezia sa erotică este facilă și nereușită:
„Petrarchistul Asa chi este modest ca poet erotic, dar este notabil în poezia de meditație în
marginea sentimentului erotic.“41
Poezia scrisă în această perioadă stă sub semnul clasicismului, al influenței
folclorice, a celei grecești și bizantino -slave . Ceea ce caracterizea ză pe deplin lirica acestei
perioade este distanța dintre simțire și scriere. Versurile sunt pline de tâng uire, suferință și
chin provocat de iubire, versurile fiind goale de sentiment și doar supuse convenției:
„Caracteristica principală a poeziei din jur ul anului 1800 este discrepanța între trăirea
autentică și convenția literară.“42
Perioada următoare este asociată cu preromantismul românesc, o etapă caracterizată
de eclectism. Întâlnim și elemente de clasicism și de romantism, dar și idei iluministe în
literatura română. În vremea respectivă , scriitorii nu percepeau în mod diferit orientarea
romantică sau pe cea iluministă, considerându -le complementare pentru că s erveau aceluiași
scop: emanciparea socială, afirmarea identității naționale. Perioada preromantică se
caracterizează prin lipsa unor principii estetice și lipsa unei conștiințe artistice, omul este în
centrul preocupărilor pentru că este o imagine concentrată a naturii.
Deși poezia mai păstrează note clasici ste, se va plia prin tematică pe sensibilitate și
sentiment, făcând trecerea spre erosul romantic. Poezia este expresia talentului, un har și nu o
deprindere câștigată prin exercițiu, punând accent pe intensitatea și veridicitatea sentimentului
și a trăirii, precum și pe reflexivitate. S e constată o apropiere a poeziei de muzică , o artă care
pune în evidență și po tențează nuanțele și sugestiile: „Poetul preromantic devine sensibil la
sensuri, la armonii, la glasul melodios al privighetorii, la fluierul bucolic al păstorului, care
sugereaz ă un peisaj agrest, simbolizând în mare măsură aspirația spre puritate sufletească,
izolare, melancolie chiar; cîntecul este sinteza acestor sugestii .“43
Vasile Cârlova deschide drumul spre romantism, lirica sa fiind un pas înainte față de
cea a predecesorilor pentru că nu mai este o poezie sentimentalistă cu tânguiri și oftări, ci este
o poezie străbătută de confesiune și pasaje d e pastel nocturn, cu elemente de meditație

40 Apud Dimitrie Păcurariu, Clasicismul românesc , București, Editura Minerva, 1971, p. 46.
41 Eugen Simion, op. cit. , p. 65 .
42 Apud Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești. Momente și sinteze , vol. I, București, Editura Minerva, 1982,
p. 245 .
43 Mircea Anghelescu, Preromantismul românesc , București, Editura Minerva, 1971, p. 256 .

21
romantică: „Ce caută nu știe, dar simte că l ipsește/ ființa care poate să -l facă fericit,/ Și
neputând găsi -o, în vreme ce -o dorește,/ În negura mâhnirii mai mult s -a rătăcit.“44
Poezia lui Ion Heliade Rădulescu este de structură clasicizantă, de la romantici
preluând doar motive literare, nu și co ncepția despre artă. În lirica sa de dragoste el glorifică
căsătoria, cuplul, iubirea conjugală, simbolul feminității fiind Hera. Eugen Simion preciza:
„Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu este, până la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii
devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mândre singurătăți în doi.“45 Cu toate
acestea , întâlnim în unele poezii și glasul unui poet romantic care suferă din cauza iubirii, ca
în exemplul: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloas ă,/ Cu părul tău de aur c a raze răsfirat,/
Vin’ scumpa mea Elvira, și sânu -ți înfocat/ Lipește -l de-astă liră și mută, și duioasă./ Cu
degetu -ți de roze, d -albeața unui crin,/ Deșteaptă -n ea un sunet, Elviră -înamorată ;/ Cu -acel
sunet imită pe coarda -nfiorată/ Cântarea mea din urmă și ultimul suspin.“46
Grigore Alexandrescu scrie o poezie erotică care nu este foarte valoroasă, el excelând
în fabule. Poetul nu descrie femeia, ci frumusețea feminină, starea poetului fiind cea de
așteptare care cuprinde toate stările: de la tristețe, la resemnare sau prietenie. Se constată o
preferință în lirica sa pentru domeniul floral sau cel serafic, ea fiind: „icoană -a fericirii“, „silf
ce vine pe raza unei stele“, „chipu -i e crin“, „zambila primăverii“.
Și Dimitrie Bolintineanu se înscrie între cei care au abordat tema iubirii în creația sa.
Poezia nu depășește zona suavității, îmbrățișarea și sărutul fiind împlinirea sentimentului.
George Căl inescu aprecia că poezia sa este vulgară, însă Eugen Siomion nu este de acord, el
consideră dezvăluirea p ulpei sau a sânului drept gesturi nevinovate pentru că femeia înainte
de orice, în lirica lui Bolintineanu, trebuie să fie pură, inocentă, dulce, sfioasă. Acele
amănunte ce individualizează portretul femeii fac parte din farmecul feminin. Comparațiile
utilizate de poet nu arată decât castitatea: „ Ca mărgăritarul albă,/ Și cu părul de ebin,/ Ochi de
foc și mână dalbă,/ Gura grațios rubin;/ Naltă, delicată, fină,/ Dar cu brațul rotunjior,/ Sânul
ei, sân de vergină/ Unde dulci mistere zbor.“47
Deși Vasile Alec sandri nu are probleme în privința limbajului ca înaintașii săi, totuși
în lirica sa erotică el nu reușește să găsească termenul cel mai potrivit pentru a exprima
sentimentul de iubire, astfel versurile sale rămânând destul de superficiale și putând fi
comparate cu cele ale poeților Văcărești care erau totuși la un început de drum în lirica

44 Dimitrie Popovici, Romantismul românesc , ediția I, partea I – prima perioadă r omantică ( 1829 -1840), scriitorii
de la „Dacia literară“, cuvânt înainte de Tudor Vianu, prefață de Dan Simionescu, ediție îngrijită și note de Ioana
Petrescu, București, Editura Albatros, 1972, p. 145 .
45 Eugen Simion, op. cit. , p. 104 .
46 Apud Eugen Simion , op. cit ., p. 105 .
47 Ibidem , p. 162 .

22
românească. Acest impediment al limbajului nu se simte în pasteluri sau comedii. Imaginea
femeii înger se desprinde din poezia sa de dragoste, o imagine asociată romanti smului,
precum și abundența diminutivelor. Rostul femeii este să fie adorată și să producă mulțumire :
„Albă ca o lăcrimioară,/ Dulce ca o primăvară/ Era sprintenă, ușoară/ Ca un pui de căprioară./
Trupușoru -i gingășel/ Părea tras printr -un inel!/ Nici micu ță, nici înăltuță,/ Numai bună de
drăguță,/ s -o tot strângi la pept cu foc/ Și să -ți fie de noroc!“48
După anul 1848, scriitorii vremii simt acut lipsa unei critici literare care să facă
distincția între adevărații scriitori și cei care doar aspiră la aces t statut. Trebuie precizat că
poezia acaparase domeniul literaturii – era genul dominant în epocă – în așa manieră încît se
ajunge la o suprapunere a termenilor, literatură însemnând poezie. Și , pentru că poezia
domină , apar foarte mulți versificatori și foarte puțini poeți. Perioada este marcată de
dezorientare estetică și de lipsa unei conștiințe critice , astfel că prăpastia este uriașă între
intențiile generoase și reușita artistică. Se simte tot mai acut necesitatea promovării unei
literaturi naționale și respingerea traducerilor și a imitațiilor. Noua generație de poeți are
nevoie de modele, dar de unele autohtone care nu prea existau. În acest context , programul
Daciei literare este binevenit întrucât susține promov area literaturii naționale și originale
bazate pe surse de inspirație autohtone, poezia populară căpătând astfel o importanță
deosebită precum și combaterea imitațiilor și traducerilor. Critica nu mai pune accent pe
problemele limbii și pe respectarea norm elor prozodice, ci pe mesaj artistic și sensibilitate.
Cei care se impun ca poeți în perioada 1848 -1867 sunt G. Baronzi, N. T. Orășanu,
Al. Depărățeanu, Al. Sihleanu, Gr. H. Grandea. Ei redau în lirica lor limitele epocii în care
trăiesc, contradicțiile și ezitările ei. Despre ei , Mircea Scarlat nota: „Deși poeți minori, ei sunt
norma poetică a epocii, nu Heliade, Alexandrescu, Alecsandri sau Bolintineanu, în umbra
cărora stau.“49
Lirica erotică de început este stângace și simplă întruc ât nu exista o tr adiție , astfel că
versurile poeților Văcărești sunt pline de oftaturi și tânguiri și se remarcă o superficialitate a
sentimentelor transmise. Am putea spune că poezia Văcăreștilor este scrisă mai mult pentru
plăcerea rimelor decât pentru autenticitatea tră irilor. Apoi, se constată la acești poeți ai
începutului de drum o dificultate în a reuși să găsească un limbaj potrivit și adecvat
transmiterii mesajului poetic, ei duc ând o adevărată luptă cu l imbajul pe care nu -l pot supune.
Începând cu Vasile Cârlova , intrăm într -o altă etapă, superioară celei dintâi, când poezia de
dragoste capătă accente de meditație și reflexivitate , o amprentă a curentului romantic . Poate
și datorită contextului social -politic și al celui istoric lirica erotică nu a putut fi în cen trul

48 Ibidem , p. 216 .
49 Mircea Scarlat, op. cit. , p. 391.

23
preocupărilor poeți lor amintiți întrucât teme mai stringente ca patriotismul, istoria care
derivau direct din vremurile trăite au preocupat în cea mai mare măsură scriitorii perioadei de
sfârșit de secol XVIII și început de secol XIX. De aceea putem a firma că poezia erotică nu a
atins un rafinament , nici chiar cel specific epocii pentru că nici nu ar fi avut cum.
Frământările politice și sociale și lupta pentru afirmarea emancipării sociale și naționale au
dominat perioada.

I. 3. Eminescu. Principal ele caracteristi ci ale liricii erotice eminescie ne

Erotica eminesciană este doar în mod excepțional
o celebrare a prezenței iubirii și, în mod obișnuit,
o evocare sau o invocare a ei prin amintire sau prin vis.
(Ioana Em. Petr escu)

În subcapitolul anterior am observat că etapa 1848 -1867 este marcată de poeți minori
care își pun amprenta asupra perioadei amintite fără a o marca într -o manieră strălucită și
memorabilă. Cu toate că Mihail Kogălniceanu își propusese în Dacia literară promovarea
unei literaturi originale cu surse de inspirație autohtonă, precum și o critică obiectivă a
fenomenului literar, totuși scriitorii de talent cu opere valoroase întârzie să apară.
A doua jumătate a secolului al XIX -lea este marcat ă de spiritul maio rescian și de
Societatea Junimea care avea o tipografie și o revistă proprie, Convorbiri literare , și care avea
ca preocupare cultura română cu tot ce însemna ea: literatură, limbă, istorie, filozofie, știință.
Ulterior, activitatea societății s -a concentr at doar pe literatură , insistând pe originalitate și pe
principiul estetic care trebuia să fie principalul criteriu în judecata unei opere de valoare.
Având în veder e faptul că poezia era primul gen literar conturat și că se remarcaseră deja
reușite notabi le, apariția unui poet de talia lui Mihai Eminescu care să cristalizeze în opera sa
toate frământările din lirica de până atunci atât la nivelul formei, cât mai ales la nivelul
limbajului și a mesajului artistic, era dorită și absolut necesară.
Acesta este contextul apariției poetului Mihai Eminescu , ivit ca un meteor din alte
lumi în literatura ro mână . Titu Maiorescu a înțeles și a intuit g enialitatea poetului, de aceea i -a
acordat tot sprijinul, promovându -l, încurajându -l și publicându -i primul volum de versuri, de
altfel, singurul din timpul vieții. Considerat ultimul mare romantic european , Eminescu a fost
revendicat , într-o măsură mai mare sau mai mică , deopotrivă de clasicism și chiar de
modernism întrucât în opera sa găsim elemente din toate cele trei curente literare, iar dacă ne
propunem o analiză avem destule argumente prin care putem demonstra apartenența operei
sale la oricare dintre cele trei mișcări literare. Cu toate acestea, nu este de neglijat propria

24
afirmație a poetului : „Eu rămân ce-am fost: romantic“ pentru că, probabil, resorturile ființei
sale s -au regăsit în cea mai mare măsură în trăsăturile romantismului . Acest lucru arată o dată
în plus complexitatea naturii sale, reflectată într-o operă valoroasă și unică prin tematica
abordată, prin limbaj, prin adevărul și sensibilitatea exprimării , dar și a minții sale
pătrunzătoare interesată de variatele domenii ale culturii universale: filosofie, mitologie,
istorie, literatură , politică, fizică, psihologie etc. Ideile și cunoștințele dobândite au fost
admirabil transfigurate într -o operă nemuritoare, mereu actuală și surprinzătoare.
Iubirea, temă prolifică a literaturii universale, a fost abordată și de Mihai Eminescu
în lirica sa. Împlinită sau dorită, sfârșită sau neîmpărtășită, iu birea este în deplină concordanță
cu manifestările naturii care este ocrotitoare sau melancolică în funcție de trăirile poetului.
Așadar , lirica erotică eminesciană este inseparabilă de tema naturii . Aceasta completează
perfect cadrul și emoțiile eului lir ic, rezonând la nuanțele sentimentului de dragoste și la
diferitele subtilității ale sale, sporindu -le intensitatea. Femeia este nucleul poeziei de dragoste,
cum era și firesc, surprinsă în diferite ipostaze, uneori antagonice . Ea este sursa fericirii și a
împlinirii sau, dimpotrivă, a tristeții și a suferinței, este angelică, blândă, dulce sau indifer entă,
superficială, demonică. Iubirea pare a fi o modalitate de atingere a absolutului, de integrare în
ritmurile firești ale naturii, o posibilitate de a tra nscende realitatea imediată și de a trăi
veșnicia dincolo de existența terestră. Despre lirica erotică eminesciană , Garabet Ibrăileanu
afirma: „Eminescu nu cântă incidentele unei iubiri, ci iubirea; nu cântă farmecele unei femei,
ci femeia; nu ne dă crâmpe ie separate din natură, colțuri de peisagii, ci ceea ce este mai
general în natură. Că, pentru a reda generalul, utilizează culori ale particularului, aceasta se
înțelege de la sine. Dar ceea ce vrea să ne dea e generalul, iubirea, femeia, natura“50.
Criticii literari separă lirica erotică eminesciană în două etape: cea de tinerețe și cea
de maturitate. Studiile au demonstrat că există diferențe notabile între cele două perioade în
ceea ce privește surprinderea sentimentului de iubire nu numai la nivelul id eilor poetice, cât și
la nivelul limbajului utilizat, precum și la nivelul prozodic. Dacă în prima perioadă poeziile
sunt străbătute de speranță, dorință, optimism, o viziune luminoasă asupra iubirii, în a doua
perioadă predomină tristețea, neîmplinirea ș i pesimismul. Sunt texte din ambele perioade care
nu se încadrează viziunii specifice fiecărei din cele două etape. Unii critici susțin că ele au
fost publicate târziu, însă au fost create mult mai devreme. Având în vedere că Eminescu era
un perfecționist al formei, pr ozodiei și limbajului, această ipoteză poate fi luată în calcul.
Prima perioadă se referă la poezia de adolescență și tinerețe când se simt influențele
folclorice ca în Floare albastră , Lacul , Făt-Frumos din tei , Dorința . Tot din prima perioadă

50 Garabet Ibrăileanu, Studii literare , ediție îngrijită, studiu introductiv, tabel cronologic, note, bibliografie și
indice de nume de Lenuța Drăgan și Mihai Drăgan, Iași, Editura Junimea, 1986, p. 86.

25
fac parte și textele Venere și Madonă , Înger și demon , construite pe antiteză, precum și
Mortua est în care întâlnim o viziune tristă asupra iubirii, diferită de optimismul degajat de
celelalte poezii ale acestei perioade.
Poezia Venere și Madonă înfățișează idealu l de frumusețe feminină, o femeie
desprinsă dint r-o altă lume, atemporală. Este vorba despre portretul femeii frumoase și pure,
creată doar pentru a fi divinizată. Imaginea Madonei, pusă pe seama artistului Rafael, face
referire directă la Fecioară, „o reg ină printre îngeri“, cu „surâs blând, vergin “, un „chip de
înger “, cu părul ca niște „raze blonde “, dar cu „fața pală “. Venera este o altă ipostază a
idealului feminin, cu „ochi de piatră“, „braț molatic“, „marmură caldă“. Se observă abundența
epitetelor utilizate care evidențiază în special aspectul fizic : cu pielea albă și părul blond, dar
care sugerează în același timp atribute ale unei ființe din altă lume prin paloare a feței,
culoarea marmurei și ochii reci. Elementele astralului prezente în text, ca cerul și stelele,
folosite pentru zugrăvirea idealului feminin , subliniază încă o dată perfecțiunea și
intangibilitatea acestuia. În antiteză cu această imagine a idealului feminin , este construită
imaginea unei muritoare, considerată de eul liric „crudă“, cu „inima stearpă și rece“, cu
„sufletul de venin“, cu buze înghețate, un „demon“ , o „bacantă“ incapabil ă să vibreze la
sentimentele eului liric și nici să se ridice la înălțimea lor , superficială și inconstantă.
Conștient de acuzele mult prea grave izvorâte din imposib ilitatea realului de a se ridica la
înălțimea ideal ului, acuze care produc suferință în sufletul fetei și, robit de farmecele ei, eul
liric îi cere iertarea în genunchi „demonului cu ochi mari și părul blond“ care devine „sântă“
prin iubirea pe care poetul i -o poartă .
În Înger și demon regăsim tot construcția antitetică anunțată chiar din titlu, dar de
această dată î ntre principiul feminin și cel masculin. Ea este îngerul, iar el este demonul.
Femeia este tot idealizată și ea are capacitatea de a salva sufletul bărbatului prin rugă. Spațiul
poetic este capela unde elementele divinului sunt prezente. Copila este tranfi gurată de fiorul
rugăciun ii și este asemănată cu un înger blond care încearcă salvarea unui suflet reb el prin
puritatea și inocența sa . Ruga ei pare a fi ascultată și salvarea bărbatului răzvrătit chiar și
împotriva cerului este realizată printr -o iubire c urată a unei fiice de rege. Portretul său este
construit tot prin abundența epitetelor menite să zugrăvească un chip serafic, urmând același
standard de frumusețe : „copilă ca un înger “, cu „inimă de aur“ , cu părul blond, cu „mâini de
ceară“ și cu „ochi mar i, albaștri, dulci și moi de blândețe“. Diadema de stele completează
frumusețea și o sco ate pe copilă din rândul femeilor comune. Este înfățișat tot idealul feminin
care binecuvântează muribundul printr -o sărutare castă a ochilor plini de umbrele suferinței.

26
Floare albastră se înscrie în alt registru și prezintă iubirea idilică. Natura este un
colț de paradis, un loc de refugiu pentru îndrăgostiți, martor și protector al sentimentelor celor
doi. Întâlnirea are loc în registrul solar, dar gesturil e de tandrețe se pot manifesta fără
constrângeri doar la apariția lunii. Cadrul natural este alcătuit din codru, izvor, trestii, crengi,
„ochi de pădure“, bolți de frunze, lună, elemente nelipsite din recuzita romanticilor. Femeia
nu mai este idealizată, e a este ispita cât se poate de reală, plină de viață și dorință, nebunatică,
cuceritoare, îndrăzneață și cu inițiativă. Ea își invită partenerul în codru și construiește un
adevărat ritual erotic. Este ancorată în prezent și real, aici și acum pentru trăire a momentului.
Spre deosebire de ea, îndrăgostitul este un visător pierdut „în stele“, „în ceruri nalte“.
Repro șul fetei vine din primele versuri pentru că el nu este prezent decât fizic: „Nu căta în
depărtare/ Fericirea ta, iubite!“ Portretul ei nu este bi ne conturat, dar sunt date câteva detalii:
„mititică“, „roșie ca mărul“, „părul de aur“, lung. Fermecat de „sărutările dulci“, îndrăgostitul
rămâne împietrit de plăcere. Ultima strofă aduce o undă de regret textului. Amintirea iubirii
pentru „floarea albas tră“ încă provoacă suferință.
Dorința surprinde idealul de iubire, o proiecție a visului de iubire la care aspiră eul
liric. Cadrul natural este tot un adevărat eden pământesc: „codrul bătut de gânduri“,
„singuratice izvoare“, „crengile plecate“, „flori de tei “, „blânda batere de vânt“. Aici natura
este însuflețită și participă la sentimentele celor doi , oferindu -le intimitate. Împlinirea prin
iubire înseamnă atingerea absolutului . Imaginea femeii este una a idealului , prezența vălului
sugerând puritatea ei și se încadrează în tiparul cunoscut: „fruntea albă“, „părul galben“,
„buze dulci“. Poezia amintește de cuplul adamic care se plimbă printr -un rai pământesc și -și
manifestă gesturile de tandrețe fără nicio constrângere , mulțumiți de solitudinea locului .
Mortua est exprimă suferința celui care își vede iubita plecând prea devreme din
lumea aceasta. Ea este „umbră de argint strălucită“, „cu -aripi ridicate“, „suflet palid“, „brațe
albe“, „suflet candid“, „surâs rămas încă viu“, „înger cu fața pală“, „sfântă regină“, „ păr lung
de raze“, „ochi de lumină“, „haină albastră“, „chip zâmbitor“. Întregul portret evidențiază
transfigurarea iubitei și aproape o integrare în astral, în etern, prin prezența elementelor
cosmice și a celor s pecifice lumii de dincolo. Înfăț ișarea ei se încadrează tot idealului feminin.
Sunt exprimate nu numai sentimente de regret, tonul elegiac fiind prezent, ci și o ușoară notă
de revoltă împotriva unui Dumnezeu nedrept care a putut decide dispariția ei mult prea
devreme. Durerea eului liric capătă p roporții cosmice, iar pierderea nu poate fi mângâiată de
nimic.
Dacă prima perioadă a liricii erotice este caracterizată de tumultul sentimentelor, de
ritmul și imaginea naturii care vibrează la sentimentele cuplului de îndrăgostiți, în a doua

27
perioadă p oetul se concentrează pe propriul suflet, nu mai iubește dragostea întrupată de un
„chip de înger“, ci femeia. Și la nivelul limbajului se simte o evoluție față de prima perioadă,
o cizelare și o sintetizare a ideilor poetice , substantivul putând cuprinde în sfera lui de
conținut, fără ajutorul epitetului sau a l metaforei, toată forța ideii : „Eminescu reușește să pună
într-un vers substanța unei strofe. E triumful artei de a scrie.“51 Poezia acestei perioade este
dominată de tristețe și surprinde neîmplini rea și suferința provocată de iubirea stinsă . Atât de
fragedă , Pe lângă plopii fără soț , De ce nu -mi vii , Lasă -ți lumea… , Luceafărul , Sara pe deal
sunt câteva texte ale celei de -a doua perioade, cel puțin cronologic.
Atât de fragedă surprinde frumusețea fizică și morală a femeii. Ea este „fragedă“, ca
o „floare albă de cireș“, „înger“, „plutește ca visul“, are „ochi plini de lacrimi și noroc“, cu
„brațe reci“, este „mireasă a sufletului“ , o imagine majestuoasă a femeii adorate ca o i coană , o
sursă a iubirii și fericirii în lume. Toate aceste trăsături o înalță la o dimensiune sacră.
Regretul pentru pierderea acestei iubiri este exprimat în ultimele strofe , când îndrăgostitul
înțelege că trebuie să renunțe: „Pierdută vecinic pentru mine“. „Mireasa blândă “ se
îndepărtează , îndrăgostitul purtându -i o amintire luminoasă și întrebându -se dacă ea va reveni
să-i umple viața. Pe lângă plopii fără soț este un text al tristeții și dezamăgirii provocate de
indiferența femeii iubite. Aceasta nu răspunde la se ntimentele bărbatului și nici nu înțelege
profunzimea și intensitatea trăirilor acestuia . Încă din titlu , ideea de singurătate este exprimată
prin epitetul „fără s oț“ ca o neîmplinire a omului care trăiește doar pe jumătate în lipsa iubirii.
Se simte superioritatea principiului masculin capabil să înfrunte și eternitatea morții după „o
oră de iubire“, de fericire pură, a unei iubiri împărtășite. În a doua parte a te xtului , atitudinea
superioară a bărbatului se menține , remarcându -se și detașarea. Puterea sentimentului ar fi
înnobilat -o pe femeie, ar fi făcut -o unică dacă ea ar fi acceptat sentimentele și le -ar fi răspuns
în aceeași măsură. Detașarea se reduce treptat la amintirea forței sentimentului trăit. Iubirea −
pasiune se relevă în versul „Te iubeam cu ochi păgâni“, plini de dorință și cu patima unor
generații întregi care se regăsesc ca într -un avatar în sufletul bărbatului. Balanța înclină în
final în favoarea indiferenței față de femeia pe care odată a iubit -o. Ea decade în final pentru
că ochiul îndrăgostitului o percepea ca fiind unică, superioară celorlalte. Odată cu stingerea
iubirii, femeia intră în banal și derizoriu, „ochiul rece și mort“ percepând -o ca pe o femeie
oarecare din mulțime.
În poezia De ce nu -mi vii , poetul așteaptă revenirea iubitei odată cu scurgerea
implacabilă a timpului, reliefată în text prin rotirea anotimpurilor. Este toamnă și sentimentul
de melancolie este accentuat și de ritmul n aturii: vegetația se stinge, iubirea se stinge.

51 Garabet Ibrăileanu, op. cit., p. 95 .

28
Regretul este cu atât mai mare cu cât eul liric o percepe pe femeie ca fiind de neînlocuit,
singura care poate să -i însenineze viața. Amintirea clipelor de fericire accentuează suferința,
dar, din păcate, iub ita nu se întoarce.
În Luceafărul , chipul femeii este surprins în ipostaze diferite, iar iubirea este o sursă
de suferință și dezamăgire pentru bărbatul superior . Femeia unică, distinsă și nemaipomenit
de frumoasă se schimbă pe parcurs într -o femeie comun ă, cu aspirații mărunte, inconstantă și
superficială , pentru a ajunge în final un simplu „chip de lut“. Această transformare este
raportată strict la iubire, la modul în care o percepe și o trăiește femeia. Spre deosebire de
bărbat, în ipostaza lui Hyperio n, capabil de sacrificiu suprem, ea decade prin imposibilitatea
de a simți la fel de înalt și de a depăși limitele lumii pământești. Aproapele, imediatul,
concretul sunt atributele care o atrag prin posibilitatea atingerii lor. Iubirea din apropiere o
face fericită, o împlinește, fără nevoia unui efort deosebit pentru că se regăsește în
manifestările și trăirile muritorului. Disprețul omului superior față de femeia pe care o credea
aleasă nu numai prin origine, frumusețe și puritate, dar și prin aspirații spre înalt, spre
transcendere, este manifestat aspru în final prin metaforele „chip de lut“ sau „cercul vostru
strâmt“.
Sara pe deal și Lasă -ți lumea… sunt două texte care , cel puțin cronologic, ar aparține
celei de -a doua perioade a creației eminesciene, însă , prin tematică, ar putea fi introdus e în
etapa creației de tinerețe pentru că natura este din nou prezentă în proporție cel puțin egală cu
iubirea, potențează sentimen tele și oferă cadrul perfect împlinirii prin iubire.
Sara pe deal trimite spre ecouri folclorice. Iubirea este proiectată pe un fundal rustic
compus în planul terestru de sat, deal, turme, salcâm, case, stână, bucium, fluiere, fântână și
sunetul clopotulu i, iar în planul cosmic de lună, stele , nori. Un fior melancolic domină întreg
textul. Iubirea este proiectată într -un viitor apropiat, iar portretul iubitei este schițat din „ochii
mari“ „fruntea plină de gânduri“, „pieptul plin de dor“ și epitetul „dragă “. Se simte dorința și
nerăbdarea iubitului care așteaptă lăsarea nopții pentru a -și întâlni partenera și a -și împlini
„visul de iubire“ dincolo de realitatea înconjurătoare , într-o „noapte bogată“, ocrotiți de
„vechiul salcâm “, o abandonare totală . Se po ate remarca poziționarea sus/ jos. Satul este în
vale, învăluit în fum, cuplul se întâlnește pe deal, mai aproape de astral ca urmare a înălțării
prin iubire.
Lasă -ți lumea… prezintă iubirea fericită și optimistă. Reluând parcă invitația din
Dorința , eul liric își invită iubi ta în sânul naturii pentru a -și manifesta fără constrângere
gesturile de tandrețe. Natura este un adevărat rai pământesc și creează o lume aparte, special
pentru cei doi îndrăgostiți care amintesc de cuplul adamic. Imaginea femeii este una angelică

29
schițată după modelul idealului: „chip frumos“, „ochi plini de milă“, „frumoasă“, „dulce
dragoste bălaie“, „zâmbitoare“, păr lung. Iubita răspunde gesturilor de tandrețe cu timiditate:
„Te desfaci c -o dulce silă,/ Mai nu vrei și mai te lași“. Cei doi îndrăgostiți sunt fericiți în
singurătatea codrului și își trăies c iubirea deplin, fără rețineri, răsfățați de lumina lunii , în
sunet de bucium .
În alte poezii , care nu sunt neapărat de dragoste , femeia este văzută în mod dif erit, ca
de exemplu în Scrisori . Ea este cu „minte ușoară “, interesată de nimicuri, de material și mai
puțin de o iubire pură și sinceră, incapabilă de sentimente profunde . Cochetează și -i place să
fie curtată. Este surprinsă în ipostaza de ispită , un înge r decăzut din înaltul cerului, atributul
constant fiind frumusețea. Cei fără experiență ar trebui să se ferească de farmecele unei astfel
de femei pentru că „doamna are minte scurtă, haine lungi“ : „Femeia văzută de poet este acum
Dalila, este doamna care în salon se lasă înconjurată de un roi de pierde vară și încheie din
privire înțelegerile amoroase, este copila pozitivă, care dă preferință unui general «strigău și
prost ca și un bou de balt㻓.52 Nici iubirea nu mai este sentimentul care înnobilează sufl etul
și care oferă posibilitatea atingerii absolutului, ci un simplu instinct: „Nu vedeți c -acea iubire
serv-o cauză din natură?“ interoga retoric Eminescu în Scrisoarea IV .
George Călinescu afirmă că în unele texte erotice eminesciene întâlnim instinctul
pur, o dorință intensă care este precedată de fiorul așteptării, apoi, îndeplinită, înseamnă
fericire, sau tristețe, dacă nu se poate împlini. Îndrăgostiții „cad prin puterea instinctului și sub
înrâurirea mediului înconjurător într -o somnolență extatică, pe care Eminescu o numește de
obicei farmec, dar care nu e decât neclintirea hieratică a animalelor în epoca de
împerechere.“53
În poezia de tinerețe femeia este zeificată, idealizată, iar iubirea este aspirație, vis, o
viziune platoniciană. Ea este aproape ireală cu păr lung și blond , mâini reci, piele albă ca
marmura și ochi albaștri, asemănată cu Fecioara Maria , o icoană sau o statuie care este
umanizată de un surâs sau zâmbet „blând“ sau „dureros“. Îndrăgostiții se pierd într -o natură
primitoare, pe cărările co drului, printre cregi plecate, în murmur de izvoare și sunet de
bucium , sub lumina lunii și sub strălucirea stelelor , îngropați în flori de tei. Astfel, „iubirea
apare ca un rit de r eintegrare în pierduta armonie cosmică“54, o retrăire a vârstei paradisiace.
În poezia de maturitate , natura nu mai este atât de prezentă, iar chipul femeii nu mai
este angelic, deși frumusețea o caracterizează. Iubirea este o sursă a nefericirii mai ales în

52 Dumitru Popovici, Poezia lui Mihai Eminescu , prefață de Ioana Petrescu, București, Editura Tineretului, 19 68,
p. 277.
53 George Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu , II, București, Editura Minerva, 1976, p. 226.
54 Ioana Em. Petrescu, Eminescu – Modele cosmologice și viziune poetică , prefață Nicolae Balotă, București,
Editura Universal Dalsi, 2000, p. 163.

30
elegii , când iubita nu mai răspunde iubirii partenerului pentru că nu -i înțelege trăinicia
sentimentelor, iar poetul încearcă o recuperare a femeii prin intermediul amintirii.
În satire , imaginea femeii decade și se simte nemulțumirea poetului. Din f emeia
divinizată, angelică, ajunge o marionetă, un trup fără voință și gândire, o „marionetă lipsită de
existență proprie, gestica ceremonială devenind convenție socială.“55 Femeia rămâne „un nu
știu ce“ și „un nu știu cum“ indiferent că este înger sau o ma rionetă.
Lirica erotică eminesciană este bogată în nuanțe și surprinde prin viziuni diferite
corespunzătoare trăirilor poetului din planul realității. Transfigurarea sentimentelor în versuri
nu poate fi decât apanajul marilor creatori , asemenea lui Eminescu, aceștia reușind prin
mânuirea admirabilă a cuvântului și a rimelor să transmită mesajul artistic exact în maniera
dorită pentru a sensibiliza receptorul ș i a-l face conștient că acolo unde cuvintele se termină,
ideile sunt fără de sfârșit.

I. 4. Lirica erotică posteminesciană: epigonii, poeții minori, marii reprezentanți .
Nichita Stănescu

Femeie răspândită -n mine
ca o mireasmă -ntr-o pădure,
Scrisă -n visare ca o slovă,
înfiptă -n trunchiul meu: săcure.
(Tudor Arghezi)

Dispariția prematură a lui Mihai Eminescu a l ăsat în literatura română un vid care nu
a putut fi depășit ușor. Personalitatea poetului și -a pus amprenta decisiv asupra tinerei
literaturi române de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, ecouri ale influenței
operei sale resimțindu -se și astăzi. El a dus lirica pe o culme și la un nivel al dezvoltării care a
permis intrarea literaturii române în rândul celorlalte literaturi europene.
Mitul Eminescu a generat un fenomen de epigonism în epoca lui, valențele operei
sale și capacitatea sa de creație strivind la propriu posibilitățile creatoare ale unora dintre
contemporani și chiar urmași. Veronica Micle sau Alexandru Vlahuță au realizat limitarea
capacității lor de creație în comparație cu cea a geniului eminescian . Intenți ile lor lirice
rămân de cele mai multe ori doar încercări versificatoare, lipsite de originalitate , care nu
reușesc să facă pasul înainte în evoluția liricii românești. Veronica Micle, influențată și de
relația specială cu poetul, în poezia Lui, surprinde prăpas tia uriașă între creația eminesc iană și
cea a contemporanilor: „Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia -l atinge…/ Lâng -acest colos

55 Ibidem , p. 169

31
de piatră vezi tu cât de mică sunt−/ Astfel tu -n a cărui minte universul se răsfrânge,/ Al tău
geniu peste veacuri rămâne -va pe pământ.“56 Alexandru Vlahuță rămâne cel mai cunoscut
epigon al lui Eminescu , iar încercările sale de poezie pe tema iubirii sunt lamentabile : „În fine
mi te -ai arătat,/ Tu, chip frumos și sfânt; -/ Pierdut, în fața ta am stat/ Cu ochii în pământ .//
Gândind că s -ar putea să pleci, -/ Stingher și dornic iar,/ Să plâng în urma ta pe veci,
Chemându -te-n zadar,/ / Tu însă te -ai înduioșat,/ Și mâna mi -ai întins,/ De tine m -am alăturat/
Și-n brațe te -am cuprins.“57 Fascinația poeziei eminesciene i -a cuprin s și pe cei care se
opuneau ideilor junimiste și care publicau în revista Contemporanul . Criticul Zicu Ornea i -a
plasat și pe aceștia (Constantin Mille , Nicolae Beldiceanu, Gheorghe din Moldova ș.a.) în
zona epigonismului eminescian , mai ales în ceea ce pr ivește poezia erotică, cei amintiți
preluând convenția poetică eminesciană în litera, dar nu și în spiritul ei. Influența eminesciană
trece de sfera colaboratorilor celor două reviste rivale Convorbiri literare și Contemporanul ,
astfel că mai pot fi amintiți tot între epigoni Ioan Popovici -Bănățeanul, Traian Demetrescu
sau George Tutoveanu care realizează imitații slabe și fără substanță sau fior poetic.
Sfârșitul secol ului al XIX-lea și începutul secol ului al XX-lea este marcat de
apariția mai mul tor mișcări și reviste literare care se orientează spre diferite aspecte ale vieții
rurale. Sămănătorismul presupune idilizarea vieții satului patriarhal, exaltarea nostalgică a
trecutului, orașul fiind văzut ca loc al pierzaniei, iar poporanismul promovează viața rurală,
țăranul și satul tradițional . Eugen Lovinescu aprecia lirica acestor mișcări un „cimitir al
poeziei române.“ Din linia impusă de cele două mișcări − sămănătorism și poporanism − se va
contura curentul literar tradiționalism în peri oada interbelică.
Lirica se revigorează prin intermediul poeților transilvăneni George Coșbuc, Ștefan
Octavian Iosif și Octavian Goga, reprezentanți ai artei cu tendință . Ei reușesc să scoată poezia
din impas cu opere originale, nu la fel de valoroase ca cele eminesciene, dar mai bune decât a
multora dintre contemporani, fiind veriga între epoca eminesciană și cea modernă, încadrați în
mișcarea numită prelungiri ale romant ismului și clasicismului. Dintre cei trei , doar George
Coșbuc se apleacă și asupra liricii erotice, folosind monologul și lirismul obiectiv.
George Coșbuc scrie o poezie senină și optimistă inspirată din viața rurală. Influența
poeziei germane se simte , precum și cea a lui Alecsandri. Poezia erotică are subiecte din viața
satului și surprinde criza erotică, așa cum apare în Cântecul fusului , cu o natură care răspunde
plânsului fetei: „Și -am mers pe lunci, dar jalnic,/ D -a lungul peste lunci/ Cum plâng și cântă

56 Apud Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești. Momente și sinteze , vol. II, București, Editura Minerva, 1984,
p. 156 .
57 Apud George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , ediția a doua revăzută și
adăugită, ediție și prefață de Al. Piru, București, Editura Minerva, 1988, p . 560.

32
toate!/ Și -n crâng m -am dus atunci -// Nu-i loc mai bun pe lume/ De plâns decât în crâng!/ Ah,
toate plâng, și satul/ Se miră că eu pl âng!“58 În Vântoasele , Coșbuc prezintă și criza erotică a
flăcău lui care, nevoit a se însura cu o femeie care nu -i este dragă , sfârșește tragic în drumul
său spre o văduvă pe care o iubea.
Imaginea fetei este zugrăvită într -o manieră specifică satului, nel ipsind atribute
definitorii ca fr umusețea, puritatea și hărnicia, poeziile La oglindă , Rada , Numai una , Brâul
Cosânzenii fiind ilustrative în acest sens. Fata are „mers isteț “, este „frumoasă c a un gând
răzleț“, „trupul nalt “, cu „părul creț“, cu „pas ușor “, pare „un trandafir în văi “, are „cosiță
gălbioară “, este „nălucire vie “, „harnică “, are „piept plin “, „ochi de soare “, „veșmânt țesut în
floare “, „pletele curg râu “, este „mlădie ca un spic de grâu “. Nunta Zamfirei este o reușită
din toate punctele de vedere, balada amintind de poemul eminescian Călin (file din poveste) ,
păstrându -și totuși nota de originalitate și diferențiindu -se prin tr-un limbaj arhaic de
predecesor ul său . George Călinescu scria despre Nunta Zamf irei: „atmosfera este fabuloasă,
ca și la Eminescu, ca spre a sugera universalitatea fenomenelor, dar ținuta grupurilor, vorbirea
lor e țărănească.“59 Mircea Scarlat afirma că George Coșbuc este un deschizător de drum prin
faptul că aduce în prim – plan arhaicitatea unei lumi, în acest lucru constând noutatea operei
sale.
Tot la sfârșit de secol XIX , se mai conturează o mișcare literară, cea care va genera
în secolul următor modernismul. Este vorba despre scriitorii care promovează arta pentru
artă, cei care observă și susțin necesitatea înnoirii în poezie. Macedonski este cel care se
îndepărtează de doctrina junimistă și care dezbate în articolele sale tendințele din lirica
europeană, fiind teoreticianul simbolismului românesc.
Macedon ski are pu ține texte în care tratează tema erotică și femeia. În ciclul
Nopților , poezii inspirate de Alfred de Musset, prezint ă ipostaze diferite ale iubirii: de la
universul prostituatelor care vând plăceri pe bani silite de condiția materială precară, față de
care poetul își arată compasiunea, la versuri închinate muzei, ca în Noaptea de septembrie :
„În sufletu -mi de tânăr era -ntuneric mare,/ Eram ca și o barcă lipsită de cârmaci,/ Veniși,
făcuși lumină! Suflași, și c -o suflare/ Făcuși să -ntindă pânze vâslașul ned ibaci!“60 În Noaptea
de aprilie poetul retrăiește amintirea unei iubiri pierdute care s -a consumat într -o noapte și în
care a trăit cât pentru un secol: „E ciudat fără -ndoială,− că sunt ani întregi de zile−/ Să -mi
reamintesc de -o noapte printre nopțile de -aprilie,/ Și cu gândul dus la t ine, visător să mă

58 George Coșbuc, Poezii , București, Editura Minerva, 1985, p. 17.
59 George Călinescu, op.cit. , p. 590.
60 Alexandru Macedonski, Excelsior , ediție îngrijită de Adrian Marino, prefață de Marin Mincu, București,
Editura pentru Literatură, 1968, p. 34.

33
trezesc/ Cu o patimă în suflet și în inimă cu -un nume / Ca să -mi fluture pe buze și să -mi spuie
că iubesc!“61
La simbolistul Ion Minulescu iubirea nu este împlinită, nu generează fericire , ci este
o sursă de suferință . Iubita este aștepta tă zadarnic , ca în poezia Multașteptatei… sau
indiferentă la sentimentele eului liric care este dezamăgit de superficialitatea și de infidelitatea
ei, ca în Celei care minte : „ Eu știu c -ai să mă -nșeli chiar mâine…/ Dar fiindcă azi mi te dai
toată,/ Am să te iert−/ E vechi păcatul/ Și nu ești prima vinovată!…“62 Femeia are ochii verzi,
părul negru , mâinile subțiri și pielea albă , fiind o făptură din spații exotice , frumoasă.
Poezia erotică a tradiționalistului Vasile Voiculescu capătă identitate în volum ele de
maturitate și culminează în sonete. Erosul este legat la poet de actul de creație în poezie.
Câteva dintre sonete surprind femeia în general, acest lucru reliefându -se din faptul că ea nu
are atribute constante, are înfățișări și comportamente difer ite: „plete de beznă“, „păr tors din
noapte“, „ochi verzi atlantici“ sau „negri luceferi“, pielea albă și părul castaniu. Este când
„copilă cu sâni suavi și coade“, când femeie „cu inima stricată“ sau „amantă dârză“ . Unele
sonete sunt închinate bărbatului iubit, un tânăr fermecător cu ochi albaștri. Alte s onete sunt
poeme închinate iubirii , nu au un destinatar bine conturat , cititorul neputând identifica o
femeie sau un bărbat dincolo de cuvinte. Ele surprind adorarea, gelozia sau deznădejdea.
Acestea sunt apropiate sufletește de rugăciune. Poetul consideră că iubirea este condiția
creației sau a rugăciunii : „Doar pura -ți frumusețe în mine se -nfiripă,/ Ca -ntr-un cleștar
răsfrântă de mii și mii de ori…/ Mi -e de-ajuns în treacăt să te privesc o clipă/ Și, -ntors din nou
în beznă, mă umplu de splendori…/ Din ritmul ei vremelnic deodată dezrobită,/ Iluminatei
inimi alt orizont se naște,/ Cu-nalte constelații de dragoste… Orbită,/ Dă înapoi durerea și nu
mă mai cunoaște…/ Atunci, în creatorul vârtej al poeziei/ Răp indu-te în mine, luăm pasul
veșniciei.“63
În spirit modernist, Tudor Arghezi prezintă iubirea în două ipostaze: reticență și
amânarea clipei de iubire , în volumul Cuvinte potrivite , sau împlinirea erotică de tip casnic în
volumul Cărticică de seară . Un loc aparte îl ocupă Psalmul de taină , un adevărat imn de
dragoste închinat femeii iubite: „ Femeie răspândită -n mine/ ca o mireasmă -ntr-o pădure,/
Scrisă -n visare ca o slovă,/ înfiptă -n trunchiul meu: săcure. / Tu ce mi -ai prins de cântec viața/
cu brațe strânse de grumaji/ Și m -ai pornit ca să mi -o caut/ la tine -n palme și -n obraji.“64

61 Alexandru Macedonski, op. cit. , p. 22.
62 Ion Minulescu, Versuri , București, Editura Minerva, 1989, p. 47.
63 Vasile Voiculescu, Integrala operei poetice , ediție îngrijită și prefațată de Roxana Sorescu, București, Editura
Anastasia, 1999, p. 639.
64 Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite – Flori de muci gai, prefață de Eugen Simion, București, Editura Art, 2011, p.
129.

34
Poetul scrie o lirică erotică plină de senzualitate și dorință: „Neprețuind granitul, o, fecioară!/
Din care -aș fi putut să ți -l cioplesc,/ Am căutat în lutul rumânesc/ Trup ul tău zvelt și cu miros
de ceară.[… ] Și dacă -n sâni și șold a -ntârziat/ Mâna -mi aprinsă, eu sunt vinovat…“65 Femeia
este prețuită și farmecele ei sunt surprinse în versul: „Femeie scumpă și ispită moale!“
În poeziile Logodnă , Mirele , Mireasa , Căsnicie este vorba despre manifestarea
matrimonială a iubirii. Mircea Scarlat afirmă că „în erotica din Cărticică de seară , Arghezi
este de o ingenuitate seducătoare, al cărei efect sporește vizibil cu trecerea vremii.“66 Arghezi
surprinde dragostea într -un cadru rustic, un adevărat paradis terestru de la începutul lumii în
care femeia este așteptată ca o stăpână . Bărbatul este prezentat în ipostaza unui bou alb sau
taur, iar femeia este văzută ca o grădină sau pășune.
Lucian Blaga consideră că iubirea este o cale de pătrundere a tainelor universului.
Sunt texte din care transpare ușor sentimentul, dar se constată o distanțare de senzualitate a și
dorința pasională întâlnită la Arghezi . Iubirea se află pe un plan superior, aproape sacru ,
femeia fi ind o parte a dumnezeirii. Prezența feminină este discretă, dar puternică, fiind
amintită print -un detaliu anatomic: „ochi“, „păr“, „buză“ sau prin intermediul adresării
directe: „frumoaso“, „minunato“ , „iubito “. În poezia Lumina , iubita este asociată cu s tropul de
lumină din prima zi a creației, evidențiind sentimentul asociat apariției ei „e poate că ultimul
strop/ din lumina creată în ziua dintâi.“67 Aceeași idee a unicității și a primordialității o
regăsim și în poezia Izvorul nopții când iubita se află la originea universului, ochii ei fiind
sursa nopții. Poezia Nu-mi presimți ? aduce în prim -plan tumultul trăirii dragostei: „Nu-mi
presimți iubirea cînd privesc/ cu patimă -n prăpastia din tine/ și -ți zic:/ O, niciodată n -am văzut
pe Du mnezeu/ mai mare!?“68 Textul Viori aprinse, femeile este închinat femeii, o „vibrație
fără cuvânt“, pentru că ele sunt melos, sunt „muzica sferelor“, o co municare superioară a
trăirilor: „Viori sunt femeile,/ tremur în palme răsfrânt./ Le slăvesc și le cânt/ pentru sfârșitul
de drum/ ce -l au pe pământ./ Lemn moale, lemn sfânt!/ Viori sunt femeile,/ vibrație fără
cuvânt,/ viori aprinse subt arc/ în flăcări și fum.“69
Perioada imediat următoare celui de -Al Doilea Război Mondial nu a fost prolifică
pentru l iteratura română, astfel că , timp de un deceniu , literatura a fost pusă într e paranteze,
supusă politicului, iar r evitalizarea ei se produce odată cu „generația șaizeci “.
Pentru Nichita Stănescu , iubirea este o modalitate de a transcende universul
înconju rător sau de a recrea lumea, este un sentiment care anulează timpul și spațiul și care

65 Ibidem, p. 105 .
66 Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești , volumul III, București, Editura Minerva, 1986, p. 177.
67 Lucian Blaga, Poezii , ediție de Ion Nistor, București, Editura Cartea Românească, 1982, p. 10.
68 Ibidem , p. 21.
69 Ibidem , p. 374.

35
înalță ființa. Poezia Vârsta de aur a dragostei prezintă iubirea adolescentină, în care
îndrăgostitul plutește între ve ghe și somn spre alte spații, având simțurile ascuțite, obiectele
din jur rănindu -l: „Mâinile mele sunt îndrăgostite,/ vai, gura mea iubește,/ și iată, m -am trezit/
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,/ încât abia pot merge printre ele/ fără să mă
rănesc.“70
În Îmbrățișarea , eul liric și -ar dor i eternizarea clipei în care își ține în brațe iubita:
„Aș fi vrut să te păstrez în brațe/ așa cum țin trupul copilăriei în trecut,/ cu morțile -i
nerepetate./ Și să te -mbrățișez cu coastele -aș fi vrut.“71 Textul Cântec prezintă iubirea ca pe o
„întâmplare a ființei“ care-l poartă pe îndrăgostit până la stele. Fericirea este atât de mare
încât trupul nu o poate cuprinde: „și -atunci fericirea dinlăuntrul meu/ e mai puternică decât
mine, decât oasele mele,/ pe care mi le scrâșnești într -o îmbrățișare/ mereu dureroasă,
minunată mereu.“72 Lirica erotică nichitastănesciană este o beție a simțurilor, o plutire, un
dans al sentimentelor.
Lirică a banalului, a concretului, a ludicului , a intertextualității și ironiei poezia
postmodernă operează c u termeni nepoetici, cu un limbaj frust și rupt din cotidian . Mircea
Cărtărescu este un reprezentant al epocii contemporane, el surprinzând iubirea în realitatea
cotidiană a Bucureștiului. Femeia este când lăudată, când ironizată, când idealizată, când
invocată. Poezia Ciocnirea prezintă iubirea în universul citadin care se sfărâmă sub forța
sentimentului : „am tras de el până am început să apropii/ metru cu metru cartierul tău de al
meu/ turtind fa rmaciile, cofetăriile, pleznind țevile de canalizare,/ încăl ecând asfalturile…“73
Lirica erotică posteminesciană a urmat un parcurs firesc, în deplină concordanță cu
manifestările cultural -literare ale timpului. Epigoni, poeți minori sau mari reprezentanți, cu
toții își au locul și meritul lor în evoluția liricii de dragoste. De la Coșbuc la Cărtărescu ,
poezia a suferit transformări de viziune, limbaj sau procedee de expresivitate. Ceea ce a
rezultat este o lirică valoroasă reprezentativă pentru spațiul cultural românesc.

70 Nichita Stănescu, Poezii , antologie, postfață și bibliografie de Cristian Moraru, București, Editura Minerva,
1988, p. 20.
71 Ibidem , p. 22.
72 Ibidem , p. 29.
73 Mircea A. Diaconu, Poezia postmodernă , Brașov, Editura Aula, 2002, p. 58.

36
Capitolul II. Lirica erotică blagiană
II. 1. Universul liric

Tăcerea este umbra unui cuvânt.
(Lucian Blaga)

Lirica blagiană ocupă un loc de frunte în istoria literaturii române pentru că poetul a
creat poezii valoroase având un fond cultural remarcabil încă din copilărie, fond pe care l -a
îmbogățit ulterior prin studiile sale în țară și în străinătate. Interesul său pentru filosofie și -a
găsit împlinirea nu numai în scrierile de specialitate, ci și în opera poetică. Influența marilor
filosofi ca Bergson, Nietzsche sau Freud, apropierea de filosofia indiană, va determina crearea
propriilor concepte filozofice cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă : „Impactul cu
metafizicul filosofiei indiene a fost decisiv. El va exercita o influență de adâncime asupra
propriei gândiri filosofice, vizibilă în teoretizarea funcției revelatoare a metaforei și în însăși
identitatea de structură dintre metaforă și cunoașterea luciferică .“74
Lirica lui Blaga a cunoscut prin tematica abordată, prin semnificația metaforei și prin
viziunea estetică etape distincte, de la volumul Poemele luminii și până la volumul postum,
Poezii . De la o poezie cu certe influențe expresioniste, cu accent pe latura senzorială, plină de
elan vital, la una de neliniște metafizică, abstractă, care definește interiorul sufletesc al eului
poetic, surprinzându -i esența. Ion Bălu afirmă că pentru Lucian B laga „poezia este o continuă
mișcare asemenea vieții însăși. Un dramatism interior călăuzește trăirile sufletești, integrându –
le în perpetua vibrație cosmică. În contact cu sensibilitatea poetului, obiectele lumii
fenomenale devin fragmente de univers.“75
Încă din primul volum de versuri intitulat Poemele luminii, publicat în 1919, se
conturează un univers poetic original, apropiat parțial de estetica expresionistă, prin forma
prozodică a poeziilor și prin mesajul artistic. Deși Lucian Blaga se vrea despri ns total de
poezia înaintașilor, se resimt totuși influențe romantice sau simboliste în unele dintre creațiile
acestui prim volum. Scrie o poezie confesivă, subiectivă, utilizând versul liber care să nu
constrângă fluxul ideatic și cultivă metafora, o cale de pătrundere în tainele subconștientului
uman. Dumitru Micu considera că acest volum „e prin definiție cartea setei individuale de
trăire a unor experiențe sufletești.“76
Amprenta filosofică o regăsim prin introducerea celor două concepte filosofice
originale în creația sa: cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă , cu toate că unii

74 Ion Bălu, Opera lui Lucian Blaga , Editura Albatros, București, 1997, p. 37.
75 Ibidem , p. 66 .
76 Dumitru Micu, Lirica lui Lucian Blaga , București, E.P.L., 1976, p. 14.

37
critici afirmă că cele trei părți ale operei blagiene: lirica, dramaturgia și opera filosofică
trebuie considerate și analizate separat. Ele nu derivă una din cealaltă , dar ideile exprimate se
întrepătrund, își găsesc cumva desăvârșirea în vers, aforism sau replică dramatică. Elementele
centrale ale acestui prim volum sunt misterul și lumina , fiecare cu o suită de semnificații
adânci conform propriului sistem de gândire filosofic.
Arta poetică Eu nu strivesc corola de minuni a lumii care deschide Poemele luminii
este reprezentativă pentru tematica întregului volum, concentrând poziția eului liric față de
tainele universului. Poezia trebuie să îmbogățească misterele lumi i și să le ocrotească,
atitudinea poetului fiind izvorâtă din iubire, iar participarea sa fiind implicită și afectivă: „căci
eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte.“77 Spre deosebire de ceilalți care vor să
dezvăluie misterele, eul liric dorește să păstreze lumea cu minunile ei neînțelese sau neștiute
pe deplin, „vraja nepătrunsului ascuns“ să bucure și să -i încânte pe cei care împărtășesc opinia
poetului. Preferința pentru cunoașterea luciferică este clar exprimată de ideile poetice ale
textului, e ul liric dorind adâncirea tainelor și păstrarea frumuseții lumii și chiar îmbogățirea ei.
Poezia Lumina prezintă geneza lumii, un mister al Nepătrunsului . Lumina este un
simbol al forței creatoare a Demiurgului și, surprinzător, ea nu dezvăluie, ci estomp ează
înțelesurile, ascunde taina. Lumina este asociată cu iubirea, ca un ultim miracol al Creației
care pătrunde în sufletul poetului prin prezența partenerei, fiind marea taină a sufletului.
Poeziile Lacrimile , Eva, Legenda sau Lumina raiului au ca sursă de inspirație Biblia
și surprind condiția umană, dar și raportul omului cu divinitatea. În Lacrimile , poetul exprimă
suferința omului care a pierdut Paradisul și care nu poate îndura cunoașterea lumii prin
intermediul privirii: albastrul cerului, norii, f lorile, lumina, zâmbetele Evei, totul doare. Eva și
Legenda fac referire la păcatul originar, la vinovăția Evei pentru povara pe care generații o
duc cu resemnare. Eva este păstrătoarea unei taine încredințată de șarpe pe care nici
Dumnezeu nu o știe, feme ia fiind o făr âmă din misterul originar: „De -atunci femeia -ascunde
sub pleoape -o taină…“78
Textele Noaptea , Mi-aștept amurgul , Fior, Cresc amintirile , Izvorul nopții ,
Vânătorul se concentrează asupra metaforelor nopții și luminii. Noaptea ascunde tainele
neînțelese și este propice meditației. Amurgul sau zorii zilei sunt momente nedefinite, cu o
lumină difuză, un clarobscur care îi amintește poetului de un inevitabil sfârșit. Ce le două
elemente își potențează reciproc forța de sugestie, amintind de verbele definitorii ale condiției
umane a iubi sau a muri:

77 Lucian Blaga, Poezii , ediție de Ion Nistor, București, Editura Cartea Românească, 1982, p. 9.
78 Lucian Blaga, op.cit. , p. 24.

38
„E moartea -atunci la căpătâiul meu?/ Și în lumina lunii/ îmi numără ea oare firele cărunte?“79
O meditație asupra condiției umane sunt și poeziile Gorunul și Liniște în care lumina
și liniștea se materializează și pot fi auzite și simțite: „ razele de lună bat în geam“ și „stropii
de liniște curg prin vine“. Tema timpului care curge inexorabil amintește de sfârșit, fiecare
clipă care trece apropiindu -l de moarte.
Pax magna prezintă incertitudinea și neliniștea eului liric care consideră că Binele și
Răul sălășluiesc deopotrivă în sufletul său într -o complicitate tacită, oferindu -i credința și
iubirea, dar și minciuna și -ndoial a: „ Lumina și păcatul/ îmbrățișându -se s-au înfrățit în mine –
ntâia oară/ de la -nceputul lumii, de când îngerii/ strivesc cu ură șarpele cu solzii de ispită,/ de
când cu ochii de otravă șarpele pândește/ călcâiul adevărului să -l muște -nveninându -l.“80
O serie de texte ale volumului tratează tema iubirii, aceasta făcând parte din creație,
un mister al universului. Ea este puntea dintre viață și moarte și capătă conotații profunde,
fiind o formă de cunoaștere a lumii. Lucian Blaga nu cântă erotismul, senzuali tatea, pasiunea,
ci calea pe care ea o deschide spre meditație. Femeia nu este ispita, ci o parte a misterului
universal. Ochii iubitei sunt un simbol prin care taina se ascunde sau se revelează și sunt
surprinși în ipostaze diferite: „scăpărători“, „lumin oși“, „lacomi și flămânzi“, „izvor al
nopții“.
În cel de -al doilea volum, Pașii profetului (1921), se constată o schimbare de
viziune și de registru tematic. Poetul se întoarce la primordialitate, la natură, la un univers
bucolic dominat de imaginea zeul ui Pan. Expresionismul se regăsește în elanul vitalist,
exacerbarea eului și cultivarea miturilor primitivătății cărora poetul le atribuie semnificații
noi. Imaginea naturii se conturează de -a lungul celor patru anotimpuri, fiind surprinsă în
special vara (Vara , În lan, Flori de mac ). Universul este amorțit de căldura dogoritoare, fără
vigoare, amintind de increat, făptura uman ă topindu -se odată cu natura: „ Eu zac în umbra
unor maci, fără dorinți, fără mustrări, fără căinți/ și fără -ndemnuri, numai trup/ și numai lut.“81
Poeziile din acest volum se subscriu celor două imagini ale zeului Pan. La început, este
„bătrân“, „orb“ și cu pleoapele osificate, trăind într -o somnolență vegetativă, în perfect acord
cu o natură de început de lume, pentru ca, în final de v olum, zeul să se retragă din lume
întrucât altcineva vine să -i ia locul, Hristos: „Subt clopot de vecerne Pan e trist./ Pe -o cărăruie
trece umbra/ de culoarea lunii/ a lui Crist.“82 Lumea lui Pan se stinge odată cu zeul ei, fiind
anacronică. Creștinismul se instaurează încet și sigur în universul pe care altădată îl stăpânea

79 Ibidem , p. 20.
80 Ibidem , p. 34.
81 Ibidem , p. 47.
82 Ibidem , p. 58.

39
Pan, iar acesta, neputincios, nu poate decât să se retragă trist, privindu -și lumea degradată. Își
amintește de vremurile apuse: „Am stăpânit cândva un cer de stele/ Și lumilor/ Eu le câ ntam
din nai.“83 Moartea Lui Pan amintește de izgonirea din Paradis a omului, de pierderea
inocenței și de trecerea lui sub semnul îndoielii și al interogației, al suferinței. Este vorba
despre „durerea și melancolia pierderii unui paradis terestru , al făpturii împlinite în
comuniune cu Ființa .“84
Poezia Dați-mi un trup voi munților se concentrează pe elanul vitalist și pe
exacerbarea eului poetic. Trupul eului liric este efemer și prea mic pentru a cuprinde
intensitatea dorinței de a trăi, iar sufletul se s imte captiv, neputându -și manifesta pe deplin
frenezia vitalistă. De aceea, ar avea nevoie de un trup care să depășească timpul și spațiul și
care să -i satisfacă nevoia de trăire profundă și intensă a vieții: „Dați -mi un trup/ voi
munților,/ mărilor,/ daț i-mi alt trup să -mi descarc nebunia/ în plin!“85
Cu volumul În marea trecere, publicat în 1924, se produce o schimbare
fundamentală de viziune poetică, textele tinzând spre abstractizare prin limbaj și metaforă.
Este o lirică de meditație asupra marii trec eri care adâncește sentimentul tragic. Ideea poetică
centrală a volumului anunțată încă din motto constă în neputința de a exprima și înțelege
tainele existenței: „Oprește trecerea. Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire,− și totuși te
rog: oprește, D oamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.“86 Poezia care deschide
volumul, Către cititori , evidențiază incapacitatea cuvintelor de a cuprinde taina trecerii și
fiorul sentimentului de risipire: „Amare foarte sunt toate cuvintele,/ de -aceea˗ lăsați -mă/ să
umblu mut printre voi,/ să vă ies în cale cu ochii închiși.“87
Poeziile Psalm , În marea trecere , Noi, cântăreții leproși , Taina inițiatului ,
Bunăvestire prezintă pierderea legăturii cu Marele Anonim, o ruptură care s -a adâncit odată
cu înaintarea în vârstă. Omul este prins între cer și pământ și pendulează între credință și
păcat, între certitudine și incertitudine înfruntându -și singur destinul. Conflict ul dintre om și
divinitate este fără câștigător: „În cer te -ai închis ca -ntr-un coșciug./ O, de n -ai fi mai înrudit
cu moartea / decât cu viața,/ mi -ai vorbi. De -acolo unde ești,/ din pământ ori din poveste mi -ai
vorbi.“88 Textele surprind și dezacordul din tre trupul efemer care aparține pământului și
sufletul, fărâma de eternitate care îl apropie pe om de Dumnezeu. Deși tema morții este una
tristă și gravă, atitudinea poetului față de moarte este una lipsită de spaimă, el văzând moartea

83 Loc.cit. , p. 58.
84 Ion Pop, Lucian Blaga – universul liric, București, Cartea Românească, 1981, p.33.
85 Lucian Blaga, op.cit. , p. 50.
86 Ibidem , p. 71.
87 Ibidem , p. 73.
88 Ibidem , p. 74.

40
ca pe o întoarcere î n neființă din care omul a ieșit în lume întâmplător și neprevăzut. Poeziile
Din cer a venit un cântec de lebădă , Bunătate toamnei , Scrisoare , Amintire sau Cuvântul din
urmă surprind moartea ca pe o experiență supremă, viața fiind doar o pregătire pentru
momentul final: „Nu știu nici azi pentru ce m -ai trimis la lumină./ Numai ca să umblu printre
lucruri/ și să le fac dreptate spunându -le/ care -i mai adevărat și care -i mai frumos?/ Mâna mi
se oprește: e prea puțin./ Glasul se stinge: e prea puțin./ De ce m -ai trimis în lumină, Mamă,/
de ce m -ai trimis?“89 Retragerea în tăcere este pasul spre trecere , liniștea fiind as ociată cu
sfârșitul, iar veșnicia neființei este anunțată prin „semne“: „Poduri vor tăcea./ Din clopote
avântul va cădea.“90 Despre acest volum, Ion Breazu scria: „omul a rămas îngrozitor de
singur, într -o imensă pustietate, sufletul lui e biciuit de îndoială și ars de setea neastâmpărată a
cunoașterii.“91
În Laudă somnului (1929), se constată o adâncire a lirismului și a tensiunii, poezia
tinzând spre interiorizare totală. Elemente ca liniștea și somnul sunt reluate obsesiv pentru că
sunt considerate ca aparținând veșnicului și neființei. Textele surprind o lume aspațială și
atemporală care trădează dorința de reîntoarcere la începuturi. Moartea e ste văzută ca un
fenomen obiectiv și necesar, nemaifiind trecere, ci realitate absolută. Volumul este considerat
o culme a lirismului lui Blaga prin viziunea sa unică și originală.
Poezia Biografie deschide volumul fiind o sinteză a crezului existențial. Dacă în
primele versuri poetul se miră de propria apariție pe lume, ulterior se simte captiv între
aceleași limite: cer și pământ, între credință și păcat, „închis în cercul aceleiași vetre“, pentru
ca, în final, să se scufunde în tăcere, pregătindu -se de „marea trecere“: „Cu cuvinte stinse în
gură/ am cântat și mai cânt marea trecere,/ somnul lumii, îngerii de ceară.“92
Un peisaj rupt de realitatea imediată, situat în afara spațiului și a timpului, o zonă a
esențelor inaccesibile, este prezentat în poezii le Cap aplecat , Peisaj trecut , Peisaj
transcendent , În munți , Asfințit , Somn sau Drumul sfântului . Neliniștea omului care așteaptă
întoarcerea în moarte prin intermediul somnului este cu atât mai mare cu cât „cocoșii
apocaliptici“ strigă prin satele român ești „întunecate vești“. Sfârșitul este un dat firesc căruia i
se supune tot universul. Totul se stinge: copac, cuvânt, gând, chiar și cerul care „își deschide
ochii în pământ“, făcând și el parte din lumea ascunsă a misterelor: „În fântână mi -aplec/ gând
și cuvânt./ Ceru -și deschide/ un ochi în pământ.“93 Aceeași lume în ruină, desacralizată chiar ,
este prezentată în poezia Paradis în destrămare . Elementele celestului se amestecă aici cu

89 Ibidem , p. 85.
90 Ibidem , p. 95.
91 Ion Breazu, Studii de literatură comparată , Cluj, Editura Dacia, 1973, p. 205.
92 Lucian Blaga, op.cit. , p. 99.
93 Ibidem , p. 108.

41
cele ale terestrului, serafimi și arhangheli găsindu -se pe ogor sau pajiști, „îngerii goi
zgribulind culcându -se în fân“. Raiul este supus distrugerii fără excepție, sacrul intrând în
zona umanului, efemerului, supunându -se trecerii : „Odată vor putrezi și îngerii sub glie,/
țărâna va seca poveștile/ din trupul trist.“94
Somnul este perceput ca un spațiu infinit, vecin morții. Moartea nu este decât o
prelungire a existenței sub o altă formă. Tristețea metafizică domină ultima poezie a
volumului, Încheiere , tristețe provenită dintr -un sentiment de neliniște. Creația este o victorie
a vieții asupra morții, artistul devenind una cu veșnicia: „Dar cel ce ți -a vorbit e în pământ./ E
în apă. E în vânt./ Sau mai departe.“95
La cumpăna apelor (1933) este volumul „ce l mai artistic pe care l -a scris Blaga“96 și
este apropiat ca viziune de În marea trecere și Laudă somnului . Influența folclorică este
evidentă prin reluarea și aprofundarea temelor din volumele anterioare: legătura cu satul natal,
eterna legătură cu pământ ul, conștiința tragică a declinului, renașterea. Titlul volumului este o
metaforă care face referire la fragilitatea existenței umane care odată cu venirea pe lume se
îndreaptă spre un inevitabil sfârșit, o alunecare în neființă, un inevitabil declin. Este vorba
despre un început al sfârșitului în universul plin de taine în care se ve reintegra ființa umană.
Poeziile La cumpăna apelor , Sat natal , Vrajă și blestem , Nașterea sunt străbătute de
nostalgia după vârsta inocentă a copilăriei și surprind universul satului într -un trecut luminos,
fixat în eternitate, atemporal. Satul este perceput ca un simbol al spiritualității românești, un
păstrător al tradițiilor și obiceiurilor. Sentimentul singurătății este asociat cu dorul după
vemea copilăriei, perioadă care conservă inocența și eternitatea: „Totul cât de schimbat!
Casele toate sunt mult mai mici/ decât le -a crescut amintirea./ Lumina bate altfel în zid, apele
altfel în țărm./ Porți se deschid să -și arate uimirea.“97
Omul lui Blaga este „bolnav“. Boala sa est e incurabilă întrucât se supune trecerii
timpului, el uitând modul în care se poate recupera sau conserva veșnicia. Odată a făcut parte
din ea, de aici condiția tragică a destinului uman prins între viață și moarte, o prelungirea a
uneia în cealaltă, o în toarcere în increat, o scufundare în tăcere, în somn, ca în Boală , Din
adânc , Cântăreți bolnavi .
Următorul volum, La curțile dorului , publicat în 1938, se axează pe simboluri și
semnificații, dorul fiind tema fundamentală. Blaga consideră că este reprezen tativ pentru
spiritualitatea românească, pentru fondul sufletesc străbătut de neliniști al poporului român,

94 Ibidem , p. 102.
95 Ibidem , p. 119.
96 Tudor Vianu, Scriitori români , vol.III, București, Editura Minerva, 1971, p. 345.
97 Lucian Blaga, op.cit. , p. 123.

42
conferindu -i unicitate și originalitate. O gamă largă de sentimente străbat poeziile de la
nostalgie, dorință și visare la suferință și amărăciune , având în vedere că poeziile au fost
scrise când autorul era departe de meleagurile patriei atât de dragi lui. Criticii consideră că ,
prin acest volum, Blaga s -ar apropia de „dulcea jale“ eminesciană. În creația blagiană dorul
capătă trăsături specifice, fi ind „ o putere impersonală“, „o vrajă“, „o boală cosmică“, „un
element invincibil al firii“ care nu este perceput ca fiind deprimant. El nu poate fi nici definit,
nici cuprins în cuvinte: este apropiere sau depărtare, vis sau realitate, veșnicie.
Prima poezie poartă titlul volumului și se remarcă prin nostalgia amintirii a locurilor
de origine: „Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide,/ lungi zile pierduți și străini./ Oaspeți
suntem în tinda noii lumini/ la curțile dorului. Cu cerul vecini.“98
Trezire , Bunăvestire pentru floarea mărului , Cântecul bradului surprind renașterea
naturii, miracolul izbucnirii luminii, izvorul vieții și al existenței universului, dorința de
regenerare și fecunditate. Bradul este considerat de poporul român arbore sacru, un simb ol al
veșniciei și al vieții.
Poeziile Alean , Boare atlantică , Asfințit marin , Estoril sunt străbătute de sentimentul
înstrăinării, al nostalgiei după spațiul românesc cu păduri și munți, care nu poate fi compensat
sau înlocuit în sufletul poetului prin î ntinderea infinită a mării sau de pădurile de palmieri:
„Cu crestele -n arc, doar bătrânii palmieri/ se mai leagănă încă/ întârziați în furtuna de ieri.“99
Textele Oaspeți nepoftiți , Alesul , Ciocârlia , Corbul , În preajma strămoșilor , Satul
minunilor sau Întoarcere prezintă legătura celor vii cu strămoșii. Vatra este văzută ca un
element al stabilității și al trăiniciei satului românesc, un liant între generații: „Lângă sat iată –
mă iarăși,/ prins cu umbrele tovarăș.// Regăsescu -mă pe drumul/ începutului, s trăbunul.//
Câte-s altfel − omul, leatul!/ Ne schimbat e numai satul,// după -atâți Prieri și toamne/
neschimbat ca Tine, Doamne,// Aur scutură alunul./ Fluier zice. Cade fumul.// Greierii
părinților/ mulcom cântă, mulcom mor.// Cu aroma -i ca veninul/ aminte ște-mi-se-arinul.//
Mult mă mustră frunza -ngustă/ Vântul lacrima mi -o gustă.“100 Din acest univers nu poate lipsi
divinitatea, Dumnezeu fiind văzut în ipostază umană, blând și bun: „O șoaptă trece, printre
oameni adesea,/ și -alunecă zvonul pe limbile pomului :/ El e cel chemat? El e cel ales?/ Frunza
verde − Fiul Omului?“101
Ultimul volum antum este Nebănuitele trepte , publicat în 1943. Este dominat de
metafora trecerii timpului încărcată cu alte semnificații în care registrul poetic se schimbă,

98 Ibidem , p. 145.
99 Ibidem , p. 160.
100 Ibidem , p. 165.
101 Ibidem , p. 153.

43
renunțându -se și la metaforizarea excesivă din volumele anterioare. Poetul scr ie o poezie cu
tematică social -patriotică sau erotică încărcate de o anumită trăire dată de vârstă, neuitând și
de legătura cu satul, întoarcerea la origini.
Monolog este poezia care deschide volumul și este reprezentativă pentru tematica
abordată, ideea centrală fiind faptul că munca îl apropie pe artist de Înalt . Infinitul celest îl
impresionează pe Blaga precum și misterele nopții. Poetul unește prin creația sa Cerul cu
Pământul, cele două s pații între care pendulează ființa umană. Universul nocturn este întâlnit
în multe creații ale volumului, el ascunzând și sporind misterele sub lumina lunii. Noaptea cu
tăcerea ei accentuează trăirile și tensiunea interioară ca în Pleiadă , Răsărit magic , Mânzul sau
Veghe : „Cat în sus, în noapte sus,/ stelele -n pleiadă număr./ Sunt o clipă, alta nu -s − / semne
cerului pe -un umăr./ Vânt le iscă, vânt le duce,/ Cineva le pune -n cruce./ Vânt le -aprinde, vânt
le stânge,/ mi le -aruncă -n gând și -n sânge.“102
Legătu ra cu trecutul, cu satul, întoarcerea la copilărie și veșnicie este surprinsă în
poeziile: Autoportret , 9 Mai 1895 , Încântare , Poetul , Fetița mea își vede țara : „Sat al meu, ce
porți în nume/ sunetele lacrimei,/ la chemări adânci de mume/ în cea noapte te -am ales/ ca
prag de lume/ și potecă patimei.“103 Olarii este tot un text despre lumea satului și despre
păstrătorii tradiției care prin taina meșteșugului lor asigură veșnicia spațiului rural: „Olari ei
sunt, sortiți să -nmoaie și să coacă lutul./ Ca niște zm ei întârziați și blânzi/ cu fețe prelungite în
cimpoaie,/ arhaici inși, își poartă pe sub plai/ un vis fragil prin zilele greoaie.“104
Tema iubirii este tratată și în acest volum, poetul considerând -o o barieră în fața
morții, o sustragere din timpul curgă tor: „Copilăria mea e aici și astăzi./ Și dac -aș sări și peste
poarta toamnei/ la care -am ajuns, copilăria aș sălta -o cu mine/ strânsă în vine și -n pumnii mei
arși./ Nu trebuie decât puțin să -mi ajuți/ c -un surâs sau c -un val de frumusețe/ năvălit în
obraj i.“105
Poeziile scrise după apariția volumului Nebănuitele trepte , au fost grupate în patru
cicluri: Vârsta de fier , Corăbii cu cenușă , Cântecul focului și Ce aude unicornul . În volumul
apărut după moartea poetului, Poezii (1962), textele au fost reordonate în alte cicluri
cuprinzând și texte rămase în manuscris sau pe care poetul nu a vrut să le publice în volumele
anterioare.
Ciclul Vârsta de fier anunță încă din titlu o realitate care nu poate fi ignorată, drama
războiului. Poetul condamnă urmările sale dezastruoase atât la nivelul sfârtecării trupului

102 Ibidem , p. 173.
103 Ibidem , p. 170.
104 Ibidem , p. 184.
105 Ibidem , p. 186.

44
patriei prin răpirea Ardealului, cât și la nivelul conștiinței oamenilor. Creația acestui ciclu se
remarcă printr -o atmosferă tensionată, de tristețe profundă sporită și de îndepărtarea
scriitorului de Clu jul drag, în care poetul condamnă Răul în general care a pus stăpânire pe
acest spațiu fără a da nume de țări sau popoare. Sentimentele transmise cuprind o gamă
variată de la durere, tristețe, r evoltă, neliniște până la dor, încredere și speranță în viitor .
Poeziile Inima mea în anul 1940 , Cetatea moartă , Vârsta de fier , Timp fără patrie ,
Nu sunt singur , Ceas , Ecce tempus , După furtună evidențiază suferința eului liric față de
drama poporului din care face parte, atmosfera grea de apăsare, tristețea și întunericul care a
cuprins nu numai oamenii, ci și natura. Mesajul este transmis direct, izvorât dintr -o trăire
interioară intensă și pr ofundă. Se întrezărește și speranța că acest cataclism va trece și că
Dumnezeu nu ne -a părăsit definitiv: „Stelele, ce -i drept, mai sunt/ deasupra, toate,/ dar
Dumnezeu ne trece sub tăcere./ Tenebrele n -au capăt, lumina n -are/ înviere.// Inima mea − e -o
carte care arde,/ un bocet/ în mijlocul Patriei.“106
Ciclul Corăbii cu cenușă surprinde condiția ființei umane supusă arderii , trecerii, din
care rămâne amintirea, cenușa. Moartea este văzută ca și în volumele anterioare ca un dat
firesc, o reintegrare în veș nicie, asemenea elementelor naturii. Temele abordate sunt reluate:
destinul poetului și al creației, legătura cu satul și cu generațiile anterioare, soarta ființelor
umane în raport cu creația divină, cu Dumnezeu aflat peste tot și în toate, conform credin ței
populare. Aspirația omului spre divinitate dă sens destinului său, el fiind însetat de veșnicie.
Omul trăiește astfel o boala a spiritului, permanentă, exprimată prin mirare și tăcere, prin
neînțelegerea destinului său. De aici nedumerirea și revolta.
Pământul este un motiv liric care păstrează în el eternitatea, fiind mormântul omului.
El este văzut într -o dublă ipostază: ca element care asigură regenerarea, întoarcerea în
veșnicie sau ca o temniță aspră care sechestrează aspirațiile omului, dorința s a de apropiere de
divinitate, de absolut.
Poezia Poeții evidențiază destinul creației unui scriitor, tăcerea lor dincolo de
cuvinte exprimând adevăratul mesaj artistic: „Ei tac ca roua. Ca sămânța. Ca un dor./ Ca apele
ei tac, ce umblă subt ogor,/ și -apoi sub cântecul privighetorilor/ izvor se fac în rariște, izvor
sonor.“107
Relația omului cu Dumnezeu este dezvoltată și în câteva poezii ale acestui ciclu.
Omul are nevoie de prezența divinității care să -i îndrume pașii prin existență, însă faptul că
divinitatea nu se arată așa cum și -ar dori poetul nu provoacă o atitudine de revoltă sau ură, ci

106 Ibidem , p. 199.
107 Ibidem , p. 227.

45
o atitudine de resemnare și acceptare ca în poeziile: Umbra lui Dumnezeu , Doamne,
îngăduința ta , Psalmul 151 , Linia .
Textele Suflete, prund de păcate , Dacă m -aș pierde , Tablele legii , Suprema ardere ,
Tâlcuri , Cântecul somnului , Înțelepciune de grădină ș.a. reliefează drama ființei umane care
poartă în suflet eternitatea și care la venirea sa pe lume primește și conștiința sfârșitului, a
efemerității sale: „Suflete , prund de păcate,/ ești nimic și ești de toate./ […] Drumul tău nu e -n
afară,/ căile -s în tine însuți./ Iară cerul tău se naște/ ca o lacrimă din plânsu -ți.“108
Alte texte ale acestui ciclu surprind spațiile prin care a călătorit poetul, locuri pline
de sem nificații ca vestigiile greco -romane, acesta fiind conștient de amprenta pe care ele au
lăsat-o asupra destinului său: Ulise , Oedip în fața sfinxului , Epitaf pentru Euridike , Dumbrava
africană , Johann Sebastian Bach , Don Quijote , Pelerinii .
Grupajele liri ce Cântecul focului și Ce aude unicornul cuprind o poezie cu
semnificații profunde care se focalizează pe tema iubirii, o viziune diferită față de cea de
tinerețe, fără oscilații sufletești majore și care evidențiază trăirea intensă în urma unei
experiențe de-o viață. Iubirea este una dintre tainele universului de care omul se poate bucura
plenar în „marea sa trecere“. Ea este parte a nemărginirii și veșniciei și este integrată naturii și
universului satului.
Texte ca Vara Sf. Mihai(8 noemvrie) , Mică odă u nei fete , Anotimpuri , Noapte la
mare , Catren , Întâlniri etc. care fac parte din Cântecul focului sunt închinate femeii cu o
sinceritate debordantă și izvorâte dintr -o sensibilitate autentică: „Să nu răsfoiești/ prea repede
filele/ frumuseții ce ești./ Te bucure – zilele!“109 Și în ciclul Ce aude unicornul întâlnim astfel
de poezii care sunt dedicate fe meii: Catrenele fetei frumoase , Vară lângă râu , Pëan pentru o
tânără , Orânduire , Subt scutul amurgului ș.a.: „O fată frumoasă e/ o fereastră deschisă către
paradis./ Mai verosimil decât adevărul/ e câteodată un vis.“110
Într-o pondere mai mică sunt reluate în aceste două cicluri teme și motive întâlnite și
în celelalte volume: condiția umană, destinul omului, relația cu divinitatea, legătura cu
pământul, natura și satul, iubirea, moartea, nașterea, lumina, misterul, somnul, trecerea,
cenușa, dorul. De fiecar e dată poetul le atribuie alte semnificații, le nuanțează pentru că odată
cu trecerea timpului ele capătă alte conotații conform evoluției stărilor sufletești.
Poeziile cuprinse în ciclul Mirabila sămânță au fost scrise între 1959 -1960. Revin
teme și moti ve deja abordate de poet, trăirile fiind mai calme și mai puțin dramatice.
Schimbarea se simte nu numai la nivelul limbajului și al prozodiei, ci și la nivelul mesajului,

108 Ibidem , p. 236.
109 Ibidem , p. 276.
110 Ibidem , p. 332.

46
mult mai luminos chiar și când se vorbește de moarte, poeziile celebrând viața și făc ând
abstracție de moarte. Sămânța ascunde în ea taina vieții, este parte a universului și sintetizează
legătura cu pământul și cu regenerarea periodică a naturii: „Am văzut nu o dată sămânța
mirabilă/ ce -nchide în sine supreme puteri…“111 George Gană afirma că „substanța vitală
cosmică e concentrată în semințe, prin semințe se perpetuează Viața, într -o cosmogonie
continuă.“112
Sentimentul erotic lipsit de superficialitate și banalitate nu este mai puțin tulburător
și uneori este străbătut de gelozie sau de ne încredere. Iubita asigură liniște sufletească și
poetul este conștient că ea trebuie cucerită permanent pentru a fi permanent înfloritoare și
proaspătă. Poezii ca M-am oprit lângă tine , În lumea lui Heraclit , Cântare vântului , Basm
lângă focul de stână evidențiază dorința, nostalgia, bucuria împlinirii, dar și invidia sau
egoismul.
Unele texte evocă satul și copilăria, legătura cu originile: Amintire , Lăcaș , Treaz e
sufletul , Înaintarea lor și întoarcerea noastră . Copilăria înseamnă întoarcere la viața sa tului
cu jocurile copilăriei, cu acea vârstă care depășește timpul, orașul fiind văzut ca un loc al
pierderii esenței inocenței și vieții.
Lucian Blaga crează un univers liric unic și original în care a topit experiența sa de
viață precum și tumultul tră irilor interioare. Arzând diferitele etapele ale vieții, poezia sa a
exprimat o gamă largă de sentimente de la bucuria trăirii până la tristețea metafizică, având un
ton revigorant prin întoarcerea spre leagănul copilăriei ș i strânsa legătură cu originil e sau unul
de meditație asupra condiției efemere a ființei umane, a neputinței sale de a atinge absolutul.
Despre Lucian Blaga, Tudor Vianu scria că este un „poet din clasa misticilor – la care
expresia s -a topit totdeauna pentru el la flacăra experiențelo r sale, și ochiul care urmărea acute
poezii, urechea care le asculta, atingea dincolo de cuvinte și de înlănțuirea lor intuiția directă a
sufletului care se exprima prin ele.“113

111 Ibidem , p. 369.
112 George Gană, Opera literară a lui Lucian Blaga , București, Editura Minerva, 1976, pp. 211 -212.
113 Tudor Vianu, op.cit. , pp. 348 -349.

47
II. 2. Imaginea feminității

Totul se pare că are greutate, chiar și lumina.
Numai farmecul femeii iubite este imponderabil.
(Lucian Blaga)

O mare parte a creației lirice blagiene este dedicată iubirii, poezia de început fiind
dominată de frenezie vitalistă și elan dionisiac, evo luând spre echilibru și calm sufletesc în
ultimele volume. Pentru Lucian Blaga, iubirea este o taină a universului, o posibilitate de a te
sustrage morții și de a atinge eternitatea, o formă de cunoaștere a lumii. Cum afirma și criticul
George Gană, „iubir ea este pentru Blaga farmec, vrajă, încântare […], e ridicare în alt plan de
existență, sentiment al comuniunii cu absolutul, și agentul este femeia.“114 Femeia este și
lumina primordială și, de aici, multitudinea de semnificații pe care această metaforă centrală a
liricii blagiene o capătă: fărâma de eternitate, călăuza, înălțarea, speranța, viața, începutul,
aspirația spre absolut.
Pentru Eminescu, feme ia este vis, proiecție a dorinței, blondă cu pielea albă și ochi
albaștri, la Blaga femeia face parte din Tot și nu poate fi individualizată, ea prelungindu -se
spre infinit. În lirica erotică eminesciană, femeia în diferitele ei ipostaze de înger sau demon ,
icoană sau bacantă, este inferioară principiului masculin. În lirica lui Blaga, femeia ocupă
poziția de superioritate, fiind parte a „luminii create în ziua dintâi“ chiar dacă a devenit
responsabilă de căderea în păcat a cuplului adamic și, de fapt, a om enirii întregi: „Femeia este
superioară prin condiție ontologică“115, scria George Gană.
Volumul Poemele luminii surprinde dragostea ca fiind o punte între naștere și
moarte, trăire a vieții. Considerată o taină a universului, iubirea îl poate apropia pe e ul liric de
divinitate, de aceea nu trebuie înțeleasă ca fiind încărcată de pasiune și dorință, ci, mai
degrabă, ca un sentiment care adâncește meditația.
Imaginea femeii în acest prim volum de tinerețe este una vag conturată, portretul ei
fixându -se as upra ochilor care închid sau deschid tainele. Ea este parte a universalului și prin
ea poetul are acces la eternitate. În poezii precum Lumina , Pământul , Noi și pământul , Izvorul
nopții sau Noapte , femeia este asociată cu elementele primordiale ca: „ultimu l strop“ din
lumina genezei, cu pământul: „pe sub glii ți -am auzit/ a inimei bătaie zgomotoasă“ sau cu
întunericul.
Lumina este o poezie în care eul liric își simte sufletul plin de intensitatea trăirii,
prezența iubitei fiind minunea care -i umple suflet ul. Asocierea femeii cu lumina genezei îi

114 George Gană, op.cit. , p. 259.
115 Ibidem , p. 261.

48
asigură unicitatea și o plasează într -un plan superior. Părul ei este cel în care se pierde poetul
și este cel care ascunde misterele, care pune un văl peste lumea întreagă și care cenzurează
cunoașterea profană ca în textul Din părul tău : „vălul, ce preface în mister/ tot largul lumii e
urzit/ din părul tău…“116
Îmbătat de iubire, eul liric percepe trupul iubitei ca pe cel al unei vrăjitoare ( Noi și
pământul ) dorindu -și ca prin îmbrățișarea lui să se producă arderea , o contopire cu universalul
și, astfel, cuplul să atingă veșnicia. Epitetul „vrăjitoare“ ar sugera puterile magice ale iubitei,
dar și forța ei de seducție. Sentimentele sunt potențate de cadrul nocturn: „în zori de zi aș vrea
să fim și noi/ cenușă,/ noi și – pământul.“117
În poezia Nu-mi presimți? realizată sub forma unui monolog, sufletul iubitei este o
prăpastie în care eul liric privește cu patimă, ceea ce înseamnă o pierdere a sinelui, o călătorie
înapoi în timp și o întoarcere la origini, o întâlnire cu divinitatea: „Nu -mi presimți iubirea
când privesc/ cu patimă -n prăpastia din tine/ și -ți zic:/ O, niciodată n -am văzut pe Dumnezeu/
mai mare!?“118 Femeia este un amestec de contrarii care -i dau farmec, în ea regăsindu -se în
aceeași măsură sfințenie și pă cat, trăsături care se potențează una pe alta ( Lumina raiului ):
„Și-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,/ de n -ai fi frământată,/ Sfânto,/ de voluptatea -ascunsă a
păcatului?“119 Femeia este urmașa Evei și ascunde sub pleoape taina păcatului și ceva mai
mult, c eva ce probabil nici Dumnezeu nu știe. Poate taina vieții?
Ochii femeii iubite sunt de un negru intens, sunt sursa nopții care se lasă peste lume,
parte a eternității. Noaptea, preferată de poet, reușește să dea mister întregii firi, ascunzând
cunoașterea sau pătrunderea rațională în miezul lucrurilor. Este vălul care dizolvă contururile.
Deși este izvorul nopții, pentru eul liric femeia rămâne „lumina“ ca în Izvorul nopții : „Așa -s
de negri ochii tăi,/ lumina mea.“ 120 Alături de iubită, poetul poate atinge celestul pentru că
iubirea înseamnă înălțare, zbor, plutire și depășire a spațiului terestru, doar în prezența ei
putând atinge cerul: „când sunt cu tine/ mă simt nespus de -aproape/ de cer.“121 (Sus)
Femeia este o icoană care prinde formă sub pleoapa închis ă a îndrăgostitului. Ochii
săi răpesc din realitate imaginea femeii pentru a o reconstitui și interioriza, îmbr ățișând -o
tainic, inten sitatea trăirii transformând suferința în contemplație: „pleoapele -mi închid,/
îmbrățișând cu ele tainic/ icoana ta din oc hii mei,/ surâsul tău, iubirea și lumina ta…“122
Puritatea iubitei precum și frumusețea, trăirea și viața sunt prezentate în poezia

116 Lucian Blaga, op.cit. , p. 14.
117 Ibidem , p. 15.
118 Ibidem , p. 21.
119 Loc cit.
120 Ibidem , p. 26.
121 Ibidem , p. 30.
122 Ibidem , p. 31.

49
Primăvara , o regenerare a naturii și nu numai. Asocierea iubitei cu un anotimp nu este
surprinzătoare pentru că atributele naturii surprinsă primăvara se transferă femeii iubite:
prospețime, tinerețe, frăgezime, renaștere. Același lucru se poate observa și în poezi a O
toamnă va veni. Conform conotațiilor atribuite celor două anotimpuri, în acest text iubirea
este umbrită de apropierea de moarte, de un inevitabil sfârșit, ceea ce imprimă un ton
meditativ poeziei. Iubita și -a pierdut tinerețea și prospețimea, rămânănd doar amintirea unei
primăveri luminoase: „O toamnă va veni și -o să-ți despoaie/ de primăvară trupul, fruntea,
nopțile și dorul/ și -ți va răpi petalele și zorile/ lăsându -ți doar amurgurile grele și pustii.“123
Cu toate acestea, iubirea va trece proba timpul ui, cei doi îndrăgostiți fiind tot împreună.
Poezia Dorul reliefează faptul că prezența și apropierea nu sting setea iubiților unul
de celălalt. Clipele de fericire trăite asigură transcendența pentru că este o iubire împărtășită și
trăită la aceeași intensitate. Dragostea transgresează timpul și spațiul și ofer ă momente de
eternitate: „și clipele să -mi pară niște muguri plini,/ din care înfloresc aievea – veșnicii.“124
Cum se poate observa și în lirica erotică de maturitate, femeia nu poate fi
individualizată nici prin nume, nici prin portret. Ea este când copilă , când femeie, când
lumină, când „frumoaso“, când „minunato“, fiind parte a universalului. Portretul ei, așa cum
se conturează din primul volum, este redus la câteva trăsături fizice definitorii care oferă
cititorului ocazia să -l creeze și recreeze: ochii sunt „negri și adânci“, părul cade în „valuri
negre și bogate“, umerii goi par de zăpadă, are un „surâs amețitor“, este „strălucitoare,
mândră și păgână“, are „buze calde“ și „mâini frumoase“. Femeia este provocatoare și
ispititoare, fiind un amestec de co ntrarii care -i dau farmec și care domină sufletul eului liric:
„tânărul tău trup de vrăjitoare“, iubita „tremură ca un picur de rouă -mbrățișat de raze de
lumină“, „neastâmpărul îi joacă viu și cald în vine“, nu „ar înflori pe buza ta atâta vrajă,/ de n –
ai fi frământată,/ Sfânto,/ de voluptatea -ascunsă a păcatului“.
În volumul Pașii profetului , universul este sub dominația zeului Pan, astfel că iubirea
se manifestă într -o natură primordială, pură, iar iubita este parte integrantă a ei, o zeiță a
vegetalului : „Cu strai de broască -n păr răsai din papură/ [… ] Ca dintr -o nevăzută amforă
rotundă/ îți verși mlădie trupul gol în iarbă.“125 Iubirea este lipsită de plăcerile cărnii, este
castă și, chiar dacă pornirile instinctuale există „mișcarea ta mi -azvârle clipe dulci în sânge“,
gesturile se reduc doar la mângâierea părului iubitei: „Nu vreau decât/ să -mi port curate/
degetele răsfirate/ prin părul ei…“126 Poezia În lan aduce asocierea dintre iubire și cântec.

123 Ibidem , p. 35.
124 Ibidem , p. 33.
125 Ibidem , p. 56.
126 Ibidem , p. 57.

50
Poetul lipsit de dorințe sau căințe zace în umbra macilo r, ființa sa fiind redusă doar la un trup
de lut din care lipsește sufletul. Principiul feminin este încă o dată sursa vieții, a redeșteptării:
„Ea cântă/ și eu ascult./ Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.“127
Poezia erotică de maturitate este cuprins ă cu precădere în ciclul Cântecul focului ,
după cum anunță și metafora -titlu, fiind ardere, mistuire, dar nu sub imperiul senzualității și al
voluptății, al pasiunii dezlănțuite, ci plecând de la ideea că focul este elementul care se găsește
la baza univer sului, deci, și iubirea. Astfel, poezia de dragoste nu este decât trăire intensă și
profundă în liniștea sufletului, manifestată în planul interior și mai puțin sau chiar deloc la
nivelul gesturilor și al senzațiilor. În această etapă, lirica erotică se re găsește între două limite:
de la cântarea și idolatrizarea femeii iubite, la meditația pe tema marii treceri , la care iubita
este parteneră, copărtașă a destinului și chiar confesoare. Iubirea este un mod de integrare în
natură și, astfel, sustragerea din fața morții, este regresiune în timp, întoarcere la Paradis,
fondul poeziei fiind melancolia.
Imaginea femeii este tot inefabilă și se remarcă în multe poezii folosirea pronumelui
noi, cuplul indestructibil de la începutul lumii care trece prin timp împr eună înfruntând
veșnicia și condiția muritorului. Prezența femeii este cea care bucură bărbatul nu doar vizual,
astfel cei doi fiind pregătiți de zbor fără inițiere prealabilă: „Noi aripi nu avem, dar umerii −/
gata erau umerii de zbor“, în Ziua a șaptea . Evocarea paradisului pierdut în care iubita se
integrează perfect se realizează prin trimiteri directe la o natură pură sau prin simboluri cum
ar fi pomul interzis . Poetul și -o închipuie sub ruginii și roșii frunze de viță, imaginea ei
răsfrântă în oglinda apei cristaline de munte sau sub coroana pomului interzis alături de el,
mereu aceeași de -a lungul timpului. Lumina asfințitului „când lucrurile toate se desăvârșesc“
dă un farmec aparte lucrurilor, este difuză, misterioasă și tainică și creează un cadru propice
călătoriei în timp prin intermediul amintirii: „știm doar că -n spații și în vis/ noi ne -ntâlnim
mereu aceiași,/ mereu sub pomul interzis.“128
Tinerețea partenerei dă forță și vitalitate bărbatului, ea este veșnicul lui răsărit, cea
care îl face să s e simtă din nou tânăr și puternic capabil să înfrunte provocările vârstei: „Ce n –
aș putea cu tinerețea ta arzând alături!“129 Din păcate, doar timpul nu poate fi învins, acesta
așezându -se ca „un scut de aur“ între cei doi, unul răsărit și altul apus.
Alătu ri de femeia iubită, poetul poate stăpâni pentru o clipă corpurile cerești, silind
luna și câteva astre să se rotească în jurul inimilor lor sau poate să se reintegreze în veșnicie
prin intermediul naturii: „semințe înaripate zburau peste noi purtate dintr -un veac în altul“.

127 Ibidem , p. 47.
128 Ibidem , p. 269.
129 Ibidem , p. 270.

51
Cuplul rămâne în amorțire prin somnul iubitei și veghea bărbatului în același spațiu peste care
timpul trece nemilos. Un gest de tandrețe inedit ca sărutarea palmei calde a iubitei care surâde
în somn exprimă întreaga trăire interioară a îndrăgostitului care se bucură de moment, de
viață, fiind o mărturisire sau chiar un talisman despre care ea nu va afla, care să le
pecetluiască destinul: „ți -am pus un sărut în calda paloare din palmă/ pe linia vieții…“130
Iubirea înseamnă trăire, conștie ntizare a vieții și drumul spre lumină, călăuza din întuneric.
Dacă a iubi înseamnă primăvară, a cunoaște înseamnă iarnă. Din nou asocierea cu
anotimpurile a unor verbe specifice ființei umane nu este întâmplătoare: iubirea este renaștere,
vitalitate, buc uria trăirii, iar cunoașterea înseamnă experiență, maturitate și înțelepciune. Cei
doi îndrăgostiți sunt arhetipuri ale celor două principii − masculin și feminin − care trăiesc
iubirea unor generații întregi: „A iubi – aceasta vine/ tare de departe -n mine ./ A iubi − aceasta
vine/ tare de departe -n tine.“131
Trăirea iubirii la vârsta senectuții este realizată prin recuperarea sentimentului din
vremea tinereții, „ca vara sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă“. Iubita
picură în sufletul p oetului universul: „lacul“, „văpaia și înghețul“, „dumbrava“, „cerbii“,
„trestia“. Ea este cea care sporește taina și care poate îmbogăți sentimentul „c -o ardere, c -un
gând.“
Imaginea femeii nu poate fi cuprinsă de cuvintele sărace și puține. Ele nu pot
exprima măreția sa, de aceea și dificultatea poetului în a -i găsi un nume care să se potriveasă
și să numească atât frumusețea fizică, cât și pe cea sufletească, dar care să exprime și ce
reprezintă ea pentru poet. George Gană preciza că „ dacă nu poate fi numită altfel decât prin
metafore ce sugerează condiția ei privilegiată și semnificația ei pentru poet, femeia nu poate fi
nici descrisă decât în trăsăturile revelatoare în acelașii sens, restul ținând de accidental.“132
Miresmele, „mângâierea apelor,/ slava nestematelor“, suferința zorilor/ iureșul culorilor“ îl
ghidează pe îndrăgostit însă esența ei nu poate fi surprinsă nici prin raportarea la natură, la
mineral sau vegetal. Cele amintite sunt inexprimabile și, probabil, toate la un loc fac parte din
ființa ei: „Noapte -mi ești, când dormi în casă,/ inul lunii și mătasă.“133 Tot inexprimabilul se
regăsește și în Catren , când frumusețea ei este comparată cu poezia, o poezie pe care nu el a
creat -o. Se simte unda de regret, suferința că nu el este arhitectul, cr eatorul unei asemenea
minuni a firii. Tainele femeii , ca sânii și coapsele , sunt dezvăluite de vânt, eul liric privindu -le
cast, admirativ și uimit de ceea ce ascu nd hainele lipite de trupurile˗ statui: vântul „fete

130 Ibidem , p. 272.
131 Ibidem , p. 293.
132 George Gană, op.cit. , p. 257.
133 Lucian Blaga, op.cit ., p. 289.

52
preface/ pe străzi în statui,/ de trupuri lipindu -le/ mai tare veșmintele,/ sub inuri, vădindu -le/
când sânii, când coapsele,/ minunile, sfintele.“134 Sunt enigme ale feminității care adaugă
farmec și care sunt sacre pentru eul liric.
Portretul iubitei aflat mai mult în suflet decât în cuv ânt se conturează astfel: părul de
culoarea aramei ca vinul, „sprâncenele piezișe“, „o cută pe frunte“, „umeri mărunți“, „suflet
de vară“ și o „bluză verde -albăstrui“ care devine cenușie cu trecerea timpului. Partenera este
adevărata stăpână a lumii supunâ ndu-i-se blând și păsările și „duhul și argila“. Ca un adevărat
pictor, poetul împrumută culorile din natură pentru zugrăvirea portretului: albastrul cerului,
verdele vegetalului, roșul soarelui, ele fiind suficiente doar pentru ceea ce se vede. Taina este
dincolo de ceea ce percep simțurile, iar poetul se simte neputincios, nici cuvintele și nici
culorile nu pot reda farmecul femeii iubite: „Doar pentru cele ce -s adaos/ venind din sfânta ta
planetă,/ culori eu n -am în graiul lumii,/ și nici uleiuri pe pale tă.“135
Poetul nu se poate închipui în alt loc decât în preajma femeii iubite, fiind un lucru
atât de firesc încât și elementele universalului știu asta ca anotimpurile, vânturile, mormintele,
pietrele, timpul. Altfel, eul liric nu poate concepe existența decât prin ea și cu ea: „De zile,
săptămâni, de luni, de ani,/ mă pierd în ochii tăi mândră iubire.“136
Și în ciclul Ce aude unicornul sunt poezii de dragoste care surprind esența
sentimentului la vârsta maturității când tumultul trăirilor și pasiunea cloco titoare a tinereții
sunt temperate de înțelepciune și perceperea lumii din altă perspectivă, aceea a iubirii care
determină existența universului. Poeziile sunt tot un elogiu adus femeii, iubirea fiind
percepută ca o forță regeneratoare. Textul Catrenele f etei frumoase este poate cel mai sugestiv
pentru că aceeași neputință de a cuprinde în cuvânt frumusețea femeii domină. De aceea
poetul caută metafore sugestive care să transmită inefabilul: ea este „o fereastră deschisă spre
paradis“, „lacrima raiului“, „ e o închipuire ca fumul“, „e aurul graiului“, „o prelungire de vis
a tărâmului nostru“. Prezența ei îl ridică pe eul liric în altă sferă, spre înalt, spre spațiul râvnit
de muritori, Paradisul.
Femeia este parte a veșniciei prin integrarea ei în natură, p ortretul realizat parcă de
un pictor evidențiind atributele fizice: „sâni ca struguri“, „spate cum e albul de mesteacăn“,
„coapsa lină“, „pleoapele verzi“, „părul lung și verde“. Poetul cântă ideea de femeie, cea de la
începutul timpului, stăpână a univesu lui, o adevărată Evă în Eden, idealul frumuseții și
purității absolute. „Despoiată de veșminte“ să umble de -a lungul veacurilor prin holde, prin
crânguri dezmierdând cu gleznele „buruienile, pietrele și ierburile“. Ea este o minune pe care

134 Ibidem , p. 278.
135 Ibidem , p. 292.
136 Ibidem , p. 320.

53
eul liric o ascu nde în suflet, protejând -o, fiind o parte a sa, întregindu -l: „Vino să te -ascund
iubito,/ în amurgul meu.“137
În poezia erotică blagiană femeia este așezată pe un plan superior, este apreciată și
slăvită, prezența ei aducând bucurie și oferind aripi spre ve șnicie poetului, precum și momente
de visare, ea umplând golul dintre naștere și moarte. Femeia este un amestec de bine și rău,
păcat și sfințenie, e plămădită din lumină și întuneric și este plină de farmec. Această mixtură
de contrarii o fac unică, impos ibil de numit sau definit. Este o Evă, parte a naturii, simplă și
frumoasă, posesoarea unei taine neștiute de nimeni, nici chiar de Creator. Considerată un
mister al universului, poetul o vede ca pe o adevărată stăpână, fiind înzestrată cu forțe
superioare ce pot supune timpul și spațiul. Poeziile cântă ideea de femeie, urmașa Evei, și nu
o individualizează, portretul ei concentrându -se asupra detaliilor fizice care nu clarifică
imaginea, ci, dimpotrivă, o estompează: ochi, buze, păr, sâni, coapse sau glezn e, elemente
care cuceresc bărbatul bucurându -i privirea și sufletul.
Blaga cântă femeia -zeiță, poezia erotică fiind gravă, solemnă, imnică, preciza George
Gană. Criticul afirma că: „Ea este o entitate cosmică nelegată de timp și loc, apărând în viața
poetului ca un miracol.“138, nu are trecut sau prezent, nu poate fi încadrată într -un spațiu și
veac, fiind o proiecție a trăirilor sufletești ale poetului, un arhetip al femeii dintotdeauna care
ascunde taine imposibil de aflat și care rămâne poate cea mai mare minune din „corola de
minuni a lumii“.

II. 3. Poeticitate și filosofie la Lucian Blaga

Numai creația răscumpără toate suferințele.
(Lucian Blaga)

Fiecare scriitor are un stil care îl face unic, are un orizont cultural, concepte despre
viață și o profunzime a gândirii și interpretării sensurilor lucrurilor din univers care îi conferă
originalitate. Stilul constă în maniera de a alege să transmită mesajul artistic într -o anumită
formă, folosind cuvintele − vehicule ale ideilor − și mijloacele de exp resivitate dorite care -i
servesc cel mai bine scopului. Altfel spus, „stilul este expresia individualității.“139 Stilul însă
cuprinde în el timpul istoric, spațiul geografic -spiritual, apartenența etnică, religia, elemente
absorbite de inconștientul ființei. Forma, armonia se încorporează stilului numai în măsura în
care ajută la comunicarea unui sens, integrându -se în expresie. Așadar, stilul „dă în vileag

137 Ibidem , p. 350 .
138 George Gană, op.cit. , p. 263.
139 Al. Săndulescu (coord.) , op. cit. , p. 418.

54
latura nevăzută a ființei umane.“140 Blaga se distinge încă de la început ca o voce unică în
peisajul lir icii românești, iar debutul său a fost apeciat de criticii vremii la superlativ, aceștia
intuind valoarea operei sale. El este cel care, prin creația sa, exprimă maturitatea lirismului
românesc, reușind sincronizarea cu mișcarea modernă europeană. Ancorat la ceea ce se
întâmpla în plan european și, mai ales, la cultura germană, acolo unde a și apărut
expresionismul, poetul atinge teme precum căutarea absolutului, nostalgia divinului și
cultivarea mitului primitivității, o întoarcere la o lume arhaică neatin să de răul social al epocii.
Omul din poezia lui Blaga este un căutător al absolutului și, pentru că i se limitează
accesul la cunoaștere, este un neîmplinit. Marele Anonim îi împiedică ascensiunea, singura
posibilitate de înălțare a omului fiind creația. Este o modalitate de integrare a omului în
univers într -o manieră proprie, caracteristică și determinantă a condiției sale. Poezia este un
act de creație prin intermediul c ăruia omul își definește poziția, își dezvăluie idealul și
frământările, în plus, este o cale de pătrundere în misterele lumii, iar poezia nu se scrie pentru
a te face înțeles de către ceilalți, nu acesta fiind scopul ei. Lucian Blaga mărturisea că: „unel e
ascunsuri ale sufletului sunt ușoare ca niște umbre – dispar îndată ce încerci să le
luminezi.“141 Astfel, poezia trebuie mai degrabă construită pe interior și nu altfel, cuvintele
fiind o haină strâmtă și efemeră, de aceea cuvântul este limitat în semnifi cații. Blaga spunea
într-un aforism că orice cuvânt nu este decât o rană a tăcerii și că poezia se naște prin cuvânt,
dar și datorită unei anume rezerve față de cuvânt.
Neîndoielnic, prima vârstă a creației poetului stă sub se mnul expresionismului
german , tendința spre absolut având un filon în tradiția veche, în cea folclorică. Legătura cu
trecutul, cu originea, își are izvoarele în afinitatea poetului pentru locul copilăriei sale, satul
românesc plin de magie, eres și mit de unde poetul și -a tras seva m ultor creații. Despre poezia
modernă Hugo Friedrich spunea: „Lirica modernă e bogată în versuri care fac să vibreze un
patrimoniu universal de origine poetică, mitică, arhaică. Apar moșteniri străvechi ale
folclorului.“142
Opera lirică a poetului stă dintru început sub semnul tăcerii, o tăcere plină de
înțelesuri care poate comunica infinit mai mult decât cuvântul. Poetul afirma că: „Cea mai
importantă operă spirituală a mea este tăcerea pe care am pus -o și am închis -o în toate operele
mele poetice și filoso fice.“143 Lucian Blaga consideră că prin tăcerea care i -a dominat primii
ani ai vieții, tăcere pe care a păstrat -o de-a lungul timpului ori de câte ori a simțit nevoia de o

140 Dumitru Micu, Estetica lui Lucian Blaga , București, Editura Științifică, 1970, p. 44.
141 Apud Eugen Todoran, Lucian Blaga−Mitul poetic , Timișoara, Editura Facla, 1981, p. 49.
142 Apud, Eugen Todoran , op.cit. , p. 41.
143 Apud Corin Braga, Lucian Blaga.Geneza lumilor imaginare , prefață de Nicolae Balotă, Iași, Editura Institutul
European, 1998, p. 17.

55
întoarcere în sine, poate păstra legătura cu Paradisul, cu lumea increatului, cu veșn icia.
Cuvântul este poarta spre drumul curgerii ireversibile a vieții, spre un inevitabil sfârșit.
Cuvântul este pasul în lumină și apariția sa în lume determină dispariția în neant a obiectului
sau ființei numite, cuvântul condamnând și reducând semnific ațiile. Ștefan Augustin Doinaș
afirma: „cuvântul, ca și fapta, limitează și condamnă.“144 De aceea tăcerea este o permanentă
încercare de recuperare a unei lumi pierdute, un spațiu al nenumitului , considerat perfect.
Poezia Autoportret , scrisă la maturitate, este sugestivă în acest sens: „Lucian Blaga e mut ca o
lebădă./ În patria sa/ zăpada făpturii ține loc de cuvânt./ Sufletul lui e în căutare/ în mută,
seculară căutare/ de totdeauna,/ și până la cele din urmă hotare.// El caută apa din care bea
curcubeul/ El caută apa,/ din care curcubeul își bea frumusețea și neființa.“145
Dar misiunea poetului nu este să rămână într -o muțenie absolută. El este mediatorul,
puntea de legătură între două lumi antagonice: increatul și întunericul versus creație și lumină.
Așadar, muțenia este o barieră în misiunea poetului de mesager al tainelor universului, ea
anulând menirea artistului. Chiar dacă rostirea înseamnă depărtarea de Paradis, cuvântul
trebuie utilizat, fiind un instrument pentru tălmăcirea a tot ceea ce îi comuni că universul. De
aici ar rezulta că poezia înseamnă o descifrare a mesajelor secrete pe care universul le
transmite poetului pentru că doar el poate găsi codul secret al revelării lor, de unde apare și
dificultatea alegerii cuvintelor și a semnificațiilor care se așteaptă a fi transmise: „De unde să
încep?“ Nu este atât de greu să vorbești despre toate lucrurile sau evenimentele ca viața și
moartea, divinitate și păcat, despre soartă și sentimente, numai că numindu -le capeți conștiința
alunecării spre final , cuvintele fiind „amare“, „lacrimi“ ale celor care ar fi vrut să topească
tristețea trecerii prin intermediul lor și nu au putut. Acesta este motivul pentru care poetul le
cere cititorilor dreptul la tăcere: „lăsați -mă/ să umblu mut printre voi/ și să vă ies în cale cu
ochii închiși.“146 Așadar tăcerea este plină de semnificații și mister, adâncind farmecul lumii.
O componentă importantă a operei blagiene sunt scrierile sale filosofice. Așa cum au
susținut criticii dintotdeauna, între cele două vocații ale lui Lucian Blaga, poet și filosof, nu se
poate pune semnul egal, în sensul că cele două laturi ale personalității sale, deci și creația
vizând cele două perspective, nu pot fi amestecate. Acestea, într -adevăr, trebuie analizate și
considerate separat, dar ideile filosofice se intersectează cu cele poetice și se poate intui la
unele creații lirice gândirea filosofică a scriitorului Blaga. Referitor la această idee, George
Gană preciza: „Oricâte punți se pot stabili între poezia și filosofia lui (și e normal ca ele să fie
posibile, fiind vorba de operele aceluiași autor), ele constituie totuși sfere distincte: una este

144 Ștefan Augustin Doinaș , Poezie și modă poetică , București, Editura Eminescu, 1972, p. 13 .
145 Lucian Blaga, op.cit. , p. 170
146 Ibidem , p. 73.

56
produsul sensibilității și al imaginației plastice și este un limbaj metaforic (în sens larg),
cealaltă este produsul gândirii și imaginației teoretice și este un limbaj conceptual și
demonstrativ. “147
În centrul operei filosofice blagiene se află noțiunea de mister și încercările,
modurile și posibilitățile limitate de a -l revela. Teoria cunoașterii la Blaga se bazează pe acest
concept, el fi ind obiectul cunoașterii. Astfel, Lucian Blaga teoretizează pe baza misterului
două tipuri de cunoaștere: cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă . Cunoașterea
paradisiacă este una logică, de tip rațional, descriptivă conform structurii intelectul ui uman
care dorește să ordoneze, să claseze și să numească componentele universului, astfel reducând
o parte din mistere și chiar anulându -le pe altele. Aceasta „progresează extensiv în necunoscut
prin scoaterea la iveală de noi obiecte și reduce numeric misterele latente ale lumii prin
determinarea lor conceptuală“.148 Cunoașterea luciferică este opusul celei paradisiace și își
propune „deschiderea misterului“, îmbogățirea și amplificarea lui. Pentru a reuși acest lucru,
mintea omenească trebuie să depășeas că orizontul cognoscibil, al concretului și să pătrundă
într-un orizont al necunoscutului, al „minus -cunoașterii“. Ovid Crohmălniceanu afirma: „Aici
își pierde orice putere intelectul enstatic , deprins să lucreze numai cu mijloacele proprii
naturii lui, ad ică formulând judecăți bazate pe concepte raționale. El e silit să bată în
retragere. Rolul său îl ia intelectul extatic , care sare din sine, renunță la funcțiile sale firești și
se complace în absurd.“149 Cunoașterea luciferică problematizează: „ a pune o problemă
înseamnă, ca act luciferic, a deschide un mister .“150 Acesta poate să îndure o atenuare, poate
să fie permanentizat sau să fie potențat în calitatea sa. Fiecare din cele trei variante presupune
alt proces al cunoașterii: atenuarea calitativă a unui mi ster deschis înseamnă „plus –
cunoaștere“, permanentizarea sa înseamnă „zero -cunoaștere“, iar potențarea sa înseamnă
„minus -cunoaștere“. „Plus -cunoașterea“ presupune revelarea unui mister în mod inadecvat și
nu în mod absolut, „zero -cunoașterea“ presupune re cunoașterea misterului, nu -l revelează, ci
doar îi atestă existența, iar „minus -cunoașterea“ presupune intensificarea, adâncirea
misterului, nicidecum revelarea lui. Spre această a treia variantă prin care se deschide un
mister merge opțiunea lui Blaga, că ci pentru el „tot ce -i ne-nțeles se schimbă -n ne-nțelesuri și
mai mari“. Lucian Blaga nu și -a transcris însă în lirică gândirea filosofică. Cele două mari
sfere ale creativității au cu siguranță surse comune și profunde însă nu pot fi confundate.

147 George Gană, op.cit. , p. 7.
148 Lucian Blaga, Opere – Triologia cunoașterii , vol.VIII, ediție îngrijită de Dorli Blaga, studiu introductiv de Al.
Tănase, București, Editura Minerva, 1983, p. 324.
149 Ovid S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale , vol.II, București, Editura
Universalia , 2003, p. 119 .
150 Lucian Blaga, op.cit , p. 321.

57
Niciunul dintre marii exegeți ai operei lui Blaga nu a făcut această greșeală. Ei nu ignoră
corespondențele și convergențele reale dintre sfera filosofică și cea lirică, însă ecourile
temelor și ideilor filosofice nu apar în poezie pur și simplu adăugate artificial , ele fiind
„retopite” în discursul poetic, propriu unei lirici autentice. Poetul și filosoful Blaga considera
că „există lucruri adânci, care în lumina artei pot fi înțelese cu mult mai limpede decât în
lumina științei“, misterul rămânând o constantă și a operei filosofice și a celei poetice.
Metaforele sunt mijloacele prin care poetul reușește să compenseze lipsa de
semnificație a unui cuvânt, cuvintele fiind sărace și insuficient de bogate în sensuri pentru a
comunica ideea poetică. De aceea Lucian Bl aga diferențiază între două tipuri de metaforă:
metafora plasticizantă și metafora revelatorie . În timp ce prima descrie un obiect prin altul
pentru că noțiunea nu conține exact ceea ce vrea poetul să exprime, cea de a doua întregește
înțelesul, dezvăluind ceva din ceea ce era ascuns, sporindu -i semnificația. Metafora
plasticizantă doar redă și ea se naște dintr -o insuficiență a limbajului, un dezacord între obiect
și noțiune, cea revelatorie îmbogățește sensul și ia naștere din nevoia omului de a -și revela o
seamă de mistere.151
În lirica blagiană importantă este și relația tăcere -cuvânt -cântec. Ca și poezia, muzica
posedă un spațiu de mistere aproape nelimitat. Poezia se folosește de cuvinte și semnificațiile
lor, iar muzica de sonuri, ritmuri, intensitate, tonuri, consonanțe și disonanțe pentru a crea
sensibilitate. În poezia lui Blaga se vorbește și cu glasul inimii pentru că sufletul vrea să
răspundă după ce omul prea mult a ascultat tăcând: „un glas adânc, pe care nu -l aud cei ce
înțeleg poezia ca o repr oducere a realului vizibil și audibil, ci numai cei ce comunică în
sufletul lor cu realitatea în totalitatea ei misterioasă.“152 Întâlnim în lirica blagiană cuvintele
cântec/ a cânta de multe ori, ele fiind un simbol al inefabilului și intangibilului, o chei e sau
poartă de pătrundere a misterului:„un cântec cântă -n mine -un dor , ce nu -i al meu“, „femeie,
mai cântă -mi înc -o dată dorul tău“, „ea cântă/ și eu ascult./ pe buzele ei calde mi se naște
sufletul“, „din cer a venit un cântec de lebădă“, „clopotele sau poate sicriele/ cântă sub iarbă
cu miile“, „sporim nesfârșirea/ c -un cântec, c -o taină.“, greierii părinților/ mulcom cîntă“,
„nici un cântec nu te găsește“, „poeții cântând mai slujesc un grai pierdut de mult “, „cânte el
ce în neștire/ mie însumi eu mi -ascund“, „îți spun povestea, să te -ncânte,/ când totul cântec și
pământ e“ etc. Astfel, tăcerea, muțenia se sublimează în cântec. Cele mai profunde taine sunt
transferate cântecului pentru că forța sa de expresie este la fel de puternică ca a tăcerii și po ate
atinge culmi nebănuite și neașteptate, adâncind misterele. Nicolae Balotă scria: „Blaga cel
mut nu se condamnă la limbajul necreatului, ci devine Orfeu în căutarea izvorului de dincolo

151 Ovidiu Drimba, Filosofia lui Blaga , Buc urești, Casa de editură „Excelsior Multi Press“, 1995, p. 52.
152 Eugen Todoran, op. cit. , p. 194.

58
a frumuseții. Legătura dintre tăcere și cuvinte la Blaga este de na tură orfică.“153 Inima omului,
profunzimea inexprimabilă a ființei umane, este cea pe care Orfeu o deschidea prin cântecul
său, iar poetul ezită să intre prin cuvânt în lume pentru că acesta prin uzul limbii a devenit
comun, banal și ar putea tulbura echili brul naturii căruia omul îi aparține și în care se
regăsește prin inima sa într -o comuniune secretă.
Blaga operează cu simboluri pe care le pune în metafore și cărora le dezvoltă
semnificațiile. Soarele este un simbol al vieții, al nașterii, al luminii, a l permanenței, al
speranței însă nu poate fi explicat fără să se facă referire și la simbolistica lunii, aflându -se în
opoziție directă cu aceasta. Luna dă farmec nopții prin lumina ei difuză, adâncește misterul,
dar face trimitere și la taina morții. Lacr ima exprimă regretul după edenul pierdut, amintind
de Adam și de lumea perfectă în care trăia, simbolizează teama de moarte, de marea trecere,
izolarea de existența absolută și singurătatea în univers, abandonarea omului de către
divinitate. Marea este un simbol al absolutului imposibil de atins, un tărâm al misterelor care
se lasă greu descifrate. Somnul este o posibilitate de comunicare cu fondul lumii, e o
scufundare în increat și o suspendare a procesului cunoașterii, misterul rămânând neatins.
Lumina, trupul și sângele, ochiul, pleoapa, oglinda, focul, cenușa, somnul, muntele, toate sunt
simboluri folosite de Blaga și cărora poetul le -a atribuit semnificații variate și profunde care
în contexte diferite deschid și amplifică misterele.
Poezia lui Blaga este determinată de cele două laturi ale sale − lirism și filozofie,
părți care nu se suprapun până la identitate, dar care se influențează reciproc. Ecouri ale
filosofiei blagiene regăsim în lirica sa, numai că ele se revelează doar ca vibrații în mesaju l
artistic care izvorăște din partea cea mai ascunsă a sufletului, din emoție și sensibilitate, pe
când filosofia izvorâtă din concepte și care demonstrează matematic anumite teoreme își are
originea în rațiune. Și atunci se pune întrebarea firească: „Dete rmină atunci poetul pe filosof
sau, cum s -a spus cu și mai puțină îndreptățire, filosoful pe poet? Nici una, nici alta. Lucian
Blaga, prin cuprinzătoarea lui operă omogenă, în versuri ca și în proză, e poate un tip nou de
creator în cultura română, nu un f ilosof și un poet, ci un lirozof, cu o doctrină a lirei, care îi
constituie deplina ei identitate.“154

153 Nicolae Balotă, Lucian Blaga, poet orfic , Euphorion , E.P.L., 1969, p. 299.
154 Vladimir Streinu, Lirozofie sau doctrina lirei în Poezie și poeți români , antologie, postfață și biografie de
George Munteanu, București, Editura Minerva, 1983, p. 352 .

59
Capitolul III: Lirica erotică nichitastănesciană
III. 1. Universul liric

Poezia nu se naște din poezie.
Poezia se naște din ființa sentimentului.
Poezia se corectează prin poezia altora;
se dezlămurește, înălțându -se.
(Nichita Stănescu)

Nichita Stănescu marchează definitiv poezia generației „șaizeciste“, fiind un lider al
acesteia, o voce unică, nouă în peisajul liricii românești, văduvită aproximativ un deceniu de
poeți valoroși care să continue dezvoltarea liricii pe drumul pe care porn iseră poeții
moderniști. Astfel, după o ruptură și un gol imens de valoare, apariția unui poet ca Nichita
Stănescu cu o viziune inedită asupra lumii și cu un limbaj insolit este salutară și critica vremii
l-a receptat ca atare.
Debutul său literar se pro duce în plin realism -socialist și deși politicul influența
foarte mult literatura, scriitorii fiind constrânși să producă opere la comandă care să
mulțumească regimul politic, Nichita Stănescu reușește să se sustragă acestor cerințe și va
face să primeze a utonomia operei și libertatea interioară a artistului. La început a fost marcat
de personalitatea tânărului Nicolae Labiș, fiind un mare admirator al acestuia și credea că nu
va putea să se detașeze de umbra genialității „poetului din Mălini“, însă încetul cu încetul și -a
conturat propriul destin literar, ocupându -și locul meritoriu în istoria literaturii române.
Nichita Stănescu reface legătura cu poezia interbelică, dar introduce în lirica sa elemente noi,
reinventând limbajul poetic, adâncind sensurile c uvintelor, chiar construind unele noi,
rezultatul fiind o creație nouă și tulburătoare.
Ca toți colegii de generație a trebuit să facă mici compromisuri, răspunzând
dorințelor partidului, dar rămânând și poet adevărat cu o conștiință curată. Astfel că pe lângă
cultivarea temelor existențiale: iubirea, creația, necuvântul, absolutul, lirismul abstract,
moartea sacrului, reflecția filosofică etc., abordează și teme care intrau în cerințele politicului
despre realitatea contemporană vizând ilegaliștii sau lu ptele de le Grivița însă lexicul și tonul
folosit nu au fost pe placul cenzurii. Nichita Stănescu scrie o literatură menită a nu vedea
lumina tiparului pentru că nu satisfăcea cerințele ideologice de atunci. Din poeziile de început
(1956 -1960) poetul păstr ează pentru volumul de debut puține tocmai pentru că se înscriau în
tematica realist -socialistă. El scrie o poezie reflexivă, inovativă la nivelul limbajului și al
imaginii poetice, dar acest lucru nu se încadra paradigmei realist -socialistă. Poezia trebui a să

60
fie militantă, clară, cu mesaj social pentru educarea oamenilor în spiritul doctrinei politico –
ideologice.
După 1960 , literatura scapă de încorsetarea politicului și tânăra generație de poeți,
„generația fără dascăli și fără părinți spirituali“ cum s punea Geo Dumitrescu, va încerca
refacerea legăturii cu modernitatea interbelică, ceea ce va face și Nichita Stănescu.
Nichita Stănescu se evidențiază încă de la publicarea primului volum, Sensul iubirii
(1960) ca o voce lirică originală , reconsiderând c onceptul de poezie modernă. Volumele de
versuri ulterioare cunosc o gradație ascendentă în ceea ce privește explorarea tot mai profundă
a zonelor nespuse ale cuvintelor, poetul pătrunzând într -o lume fascinantă în care sensurile se
compun după alte reguli, neconvenționale, căutând ineditul expresiei poetice. În concepția
nichitastănesciană „poezia nu este simplu divertisment, un joc doar, fie el și superior, ci act de
intensă participare la miracolul lumii, trăire până la dimensiuni tragice a nevoii de
cuno aștere.“155
La vremea publicării, primul volum a fost primit cu entuziasm, iar numele lui Nichita
Stănescu a fost pus alături de cel al lui Nicolae Labiș, acesta din urmă fiind considerat o
culme a poeziei vremii. Temele și motivele literare abordate în acest volum sunt ieșirea din
somn, copilăria, nașterea eului poetic, iubirea, bucuria de a fi, răsăritul, lumina, ele trădând
exuberanța și tumultul interior, precum și uimirea descoperirii propriei ființe, a lumii și a
celuilalt.
Conștientizarea existenț ei este evidențiată în textul Dimineață marină în care poetul
surprinde despărțirea de somn, de noapte, de abis, de haos odată cu lumina dimineții: „Mă
ridicam din somn ca din mare,/ scuturându -mi șuvițele căzute pe frunte, visele, sprâncenele
cristalizate de sare,/ abisele.“156
Imaginea adolescentului este în centrul volumului, el fiind fascinat de zbor, de
plutire, de trăire plenară. Adolescentul cunoaște stări de fericire paradisiacă provocate de
starea de iubire neinteriorizată încă profund, însă intuită , revelate în texte ca Mister de băieți ,
Lună în câmp , Câmpie, primăvara . Ochiul și privirea sunt modalități de cunoaștere a lumii,
posibilități de contopire cu fluxul existențial și atracție spre înalt, lumină și iubire. Limitele
spațiale dispar și eul li ric poate transcende imediatul, obstacolele din cale volatilizându -se.
Ascensiunea spre soare produce o descoperire a sensului iubirii și al lumii: „Vroiam foarte
mult să mă desprind, să mă arcuiesc,/ să fac un salt.“157

155 Iosif Cheie -Pantea, De la Eminescu la Nichita Stănescu , Timișoara, Editura Excelsior Art, 2000, p. 158.
156 Nichita Stănescu, Poezii , antologie, postfață și bib liografie de Cristian Moraru, București, Editura Minerva,
1988, p. 13.
157 Ibidem , p. 15.

61
Contactul cu realul este foarte impo rtant pentru eul liric, el are nevoie să simtă și
acest lucru se realizează prin limbaj care este de fapt materia. Semnificațiile componentelor
trupului, cuvintele mână, ochi sau timpane redau în primul rând un simț sau sentiment, astfel
instituindu -se o legătură între individ și elementele universului.
Primul volum este dominat de bucuria de a exista, de a fi, care în volumele ulterioare
se va dilua, apoi va dispărea și chiar se va transforma în angoasă existențială. Realul este
reprezentat de imagine, a poi de viziune. Senzațiile sunt înregistrate, apoi comunicate prin
simboluri ale zborului, imponderabilului și transparenței. Stările eului liric sunt transformate
în cuvânt, acesta situându -se într -o lume a obiectelor prin care omul este pus în relație cu
lumea.
Textele Cântec , Pe câmpul de piatră , Câmp nou , Câmpie, primăvara , Cântec de
iarnă abordează tema plutirii, a zborului și a saltului, precum și tema vibrației și a
răsfrângerii: „În cearcăne verzui te ocolesc departe/ vibrațiile ierbii, arcuite ta ndru…“158 sau
„și gândul crește -n cercuri/ sonorizând copacii/ câte doi,/ câte patru.“159 Ele surprind
perseverența eului liric de a se înălța propulsat de avânturi nestăpânite și întâlnirea cu soarele,
simbol al luminii, bucuriei de a trăi și a cunoașterii.
Un poem care prefigurează un program liric este O călărire în zori . Se distinge prin
inventivitate verbală și o viziune îndrăzneață, fiind o poetică a visării. Tăcerea este asociată cu
nocturnul, cu amorful și ea se va sparge de trunchiurile copacilor, ner eușind să vibreze prin
unde sonore. Ulterior, pe măsura ascensiunii spre lumină a eului liric, ea se va transforma
marcând definitiv ruptura de întuneric: „Tăcerea se face vânt albăstrui/ […] Soarele rupe
orizontul în două./ […] privirile mi le -azvârl, pe -amândouă,/ să -l întâmpine fericite și
grave.“160
Acest prim volum pune deja în evidență, e drept, nu prin toate textele, harul lui
Nichita Stănescu, lirica sa fiind un spațiu al interacțiunii și al interferenței energiilor creatoare
cu sonorități moderne, I on Pop considerându -l un „poet solar, de fervoare romantică care
anticipează în acest prim volum construcția mai complexă a unei viziuni ce se desparte net de
lirica adâncului și a obscurității .161 Lirica sa este una a luminii și vibrației dominată de
ascens iune, imponderabil și transparență care nu ignoră senzorialul, ci îl rafinează.
Al doilea volum de versuri, O viziune a sentimentelor , publicat în 1964 , este dedicat
în întregime iubirii, forței ei creatoare și înălțării pe care o produce. Poeziile sunt c aracterizare

158 Ibidem , p. 11.
159 Ibidem , p. 15.
160 Ibidem , p. 1 7.
161 Ion Pop, Nichita Stănescu -spațiul și măștile poeziei , București, Editura Albatros, 1980, p p. 19-20.

62
de ludic, de prezența miturilor, de muzicalitate și imprevizibil, versul fiind „înfășurat într -un
imagism de esență prerafaelită.“162 Se evidențiază specificul imaginilor poetice marcate de
diafanitate, acestea având corporalitate, fiind imagini foarte concrete. Se regăsește aceeași
trăire plenară din primul volum, adolescentul fiind captivat de înălțarea prin iubire,
exuberanță și descoperire a lumii cu aceeași stăruință și inepuizare. Eugen Simion afirma că
poeziile acestui volum „alcătuiesc ro manul unei idile“, un roman erotic care se sprijină pe
texte de o mare forță poetică cum ar fi Dansul , Poveste sentimentală , Leoaică tânără, iubirea ,
Poetul și dragostea ș.a. Stările eului liric sunt de mirare, plutire, beatitudine, toate induse de
ființa iubită: „Du -mă fericire, în sus, și izbește -mi/ tâmpla de stele…“163
Poezia Vârsta de aur a dragostei compară iubirea cu o boală a trupului, fiecare
părticică fiind îndrăgostită. Eul liric este luat prin surprindere și nu poate decât să constate
efectele: „Mâinile mele sunt îndrăgostite/ vai, gura mea iubește,/ și iată, m -am trezit / că
lucrurile sunt atât de aproape de mine,/ încât abia pot merge printre ele/ fără să mă rănesc.“164
Comparația mitologică nu este întâmplătoare, Jupiter și Hera fiind modelul c uplului
indestructibil, iar îndrăgostitul plutește în înalt „cu pânzele sufletului umflate de dor“
căutându -și iubita pretutindeni.
Cuplul erotic la Nichita Stănescu plutește prin aer, totul e ascensiune, mișcare în sus,
iar partenerii se deplasează liber , fără constrângeri spațiale sau temporale, îndrăgostiții
alergând cu mâinile transformate în spițe solare: „Eu stăteam la o margine -a orei, tu – la
cealaltă,/ca două toarte de amforă.“165 Erosul aduce și menține ființa iubită într -o permanentă
stare de graț ie care acaparează și domină eul și apoi cuplul de îndrăgostiți.
Erotizarea naturii, vibrația erotică fac din această întâmplare a dragostei , un roman
poetic al vârstei marilor elanuri, dintre care iubirea este cel mai complex, o sursă de fericire și
luminozitate. Vasile Spiridon afirmă că „natura începe să pulseze în ritm uman, devenind un
receptacol al freamătului afectiv.“166 Realul se metamorfozează întruna sub acțiunea iubirii,
privirea jucând un rol important, ea percepând transformarea spațiului și a timpului și putând
chiar trece prin obiecte pentru ca poetul să aibă viziunea sentimentelor: „Și prelungi, privirile
îți trec/ chiar prin zidul greu și prin lacăte,/ și se -opresc la piatra unui chip, mereu,/ cu
sprâncenele -mbinate.“167

162 Eugen Simion, Scriitori români de azi , vol. III, cap. Nichita Stănescu, București -Chișinău, Editura David –
Litera, 1998, p.84.
163 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 29.
164 Ibidem , p. 20.
165 Ibidem , p. 30.
166 Vasile Spiridon, Nichita Stănescu , Brașov, Editura Aula, 2003, p. 54.
167 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 37.

63
Dragostea este un arh itect, Nichita Stănescu reușește ca prin iubire să creeze un
spațiu al sentimentelor, paradisiac, un alt univers conform propriei viziuni: „Și deodată -n jurul
meu natura/ se făcu un cerc de -a-dura,/ când mai larg, când mai aproape,/ ca o strângere de
ape.“168
Poveste sentimentală este o poezie în care eul liric își dorește comuniunea
desăvârșită cu persoana iubită pentru a putea transcende spațiul și timpul ordinii terestre. În
viziunea poetului cuvântul alcătuiește metaforic materia, fiind înzestrat cu mat erialitate, cu
însușiri fizice. Cuvintele devin obiecte, poetul alcătuind astfel lumea: „Numai cuvintele
zburau între noi,/ înainte și înapoi.[…] și cu cât te iubeam mai mult, cu atât/ repetau, într -un
vârtej aproape văzut,/ structura materiei, de la -ncepu t.“169
Poezia din acest al doilea volum este abstractă, dar și palpabilă totodată. Stările de
spirit trebuie deduse fiind implicite. Poetul experimentează la nivelul imaginilor și al expresiei
lirice. Dominantele volumului sunt starea de dans și zbor, liris m pur și vers incantatoriu.
Matei Călinescu consideră că: „lirismul lui Nichita Stănescu cunoaște dimensiunea
confesiunii, a unei cuceritoare sincerități care nu e posibilă decât atunci când există conștiința
unei profunde comunități între sine și ceilalți .“170
Pentru poet o importanță deosebită are verbul a fi. Eul liric se simte parte a
universului și interiorizează universul pe care îl transformă în profunzimile sufletului,
redându -l într -o manieră diferită, marcată de subiectivism. Toată ființa poetului devine o
oglindă a lumii, o poartă prin care trec toate imaginile, dar și o ureche prin care sunt redate
toate sonoritățile lumii: „Mă uit în dreapta și în stânga,/ cu mine însumi mă uit,/ folosindu -mă
ca o privire./ Ascult ce se -aude sus, ce se aude jos,/ sunt tot un timpan armonios.“171
Dreptul la timp este al treilea volum, publicat în 1965. Și aici regăsim trăsături ale
primelor două volume, dar mai pregnante: puritatea adolescentină, frenezia intelectuală și
afectivă exacerbate. Eul liric se redescoperă pe sine și redescoperă lumea ca unicități. Tema
timpului dilatat ocupă un loc deosebit precum și prezența miturilor fundamentale care nu sunt
niciodată lăsate singure, în semnificațiile lor inițiale, ci asociate și derivate spre alte sensuri.
Sentimentele dominante sunt melancolia și tristețea deși unele poeme mai înseninează
atmosfera lirică, cauzele fiind obsesia morții, neputința cunoașterii și comunicării, dualitatea
aspirațiilor umane (apolinic și dionisiac). Acest volum propune aventura cunoașterii l umii, a
deschiderii spre taine și lucruri, care se consumă între nașterea victorioasă din primul poem,

168 Ibidem , p. 21.
169 Ibidem , p. 30.
170 Matei Călinescu, Aspecte literare , București, Editura pentru Literartură, 1965, p. 290.
171 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 27.

64
mama întrevăzând un destin de excepție al fiului , și experiența poetică a adultului din poemul
final, Îndoirea luminii .
Enghidu este un poem care are c a sursă de inspirație epopeea lui Ghilgameș. Este un
poem despre moarte văzută ca limită: „Eu mor cu fiecare lucru pe care îl ating,/ Stelele
rotitoare ale cerului cu privirea;/ fiecare umbră pe care o arunc peste nisip,/ sufletul mai puțin
mi-l rămâne, gâ ndul/ mai lung mi -l întinde; fiecare lucru/ îl privesc cum aș privi
moartea…“172, în care ni se oferă și o definiție inedită a timpului din perspectiva celui care
suferă: „Ceea ce nu e fără de margini este,/ pretutindeni călătorește, pete mari întâlnind/
cărora Timp le spun.“173 În poem nu e vorba doar despre moarte, timp, limită, ci și despre
jertfă și creație.
Către Galateea este un poem despre eros și creație care valorifică mitul lui
Pygmalion. Eul liric încearcă să redefinească poeticul prin evidențierea relației dintre creator
și propria creație, titlul fiind deosebit de sugestiv pentru ideea de iubire, creație și suferință.
De o viziune mai luminoasă sunt poemele Adolescenți pe mare , Cântec , Poem care
evocă adolescența și iubirea spre deosebire de Quadr iga și Savonarola care fac trimitere la
timpul neiertător și la dorința de a -l depăși, de a ieși din curgerea firească: „Șuieră o quadrigă
pe câmpia/ secundelor mele./ Are patru cai, are doi luptători./ Unul e cu ochii -n frunze, altul
cu ochii în lacrămi.“174
Maturitatea creatoare începe cu acest volum de versuri, când vizionarismul lui
Nichita Stănescu se abstractizează și când percepția asupra spațiului și a timpului se schimbă.
Lumea începe să fie inventată prin cuvinte și necuvintele își iau în stăpânire teritoriul: „Îmi
învățam cuvintele să iubească,/ le arătam inima/ și nu mă lăsam până când silabele lor/ nu
începeau să bată.// Le arătam arborii/ și pe cele care nu voiau să foșnească/ le spânzuram fără
milă, de ramuri.“175
Geneza poemului este o poezie care conține ideea că și opera își creează plăsmuitorul
în aceeași măsură în care artistul își creează propria artă. Ființa creatoare este influențată și
schimbată de obiectul estetic realizat în momentele de inspirație. Cuvintele, în acest caz, pe
măsură ce se formează, o iau înaintea creatorului lor: „[…] sau transparent, se lasă străbătut,/
adâncit în străfunduri miraculoase,/ prin care frumoase cuvinte,/ ca niște pești de platină,/ dau
elegant din coadă.“176

172 Ibidem , p. 43.
173 Loc. cit .
174 Ibidem , p. 45.
175 Ibidem , p. 44.
176 Ibidem , p. 45 .

65
Cu următorul volum, 11 Elegii , publicat în 1 966, se constată o schimbare a
lirismului, poeziile conținând o meditație despre cunoaștere, poetul renunțând la metafore
forțate care ar putea altera ideea poetică ce se vrea exprimată. Este surprinsă criza de natură
existențială pe care poetul încearcă s -o depășească prin meditație și încercarea de a delimita
poezia de existența creatorului ei. Elegiile se axează pe trăirea dramatică a limitelor omenești
în timpul efortului cunoașterii, de natură cognitivă. Poezia devine astfel mai reflexivă, poetul
fiind conștient că doar el poate transforma realitatea prin cuvânt, acesta fiind mijlocul prin
care realitatea poate fi redată. Nichita Stănescu consideră că numai cuvântul nu are
dimensiune, doar cuvintele pot supraviețui, prin ele individul căpătând viață fă ră de moarte .
În acest volum, poetul „se ambiționează să vorbească limba care să -i aparțină numai lui sau să
intervină autoritar în limbajul care îl vorbește […] el descrie un material verbal pe care -l
neagă, îl refuză chiar în actul scriiturii. De aceea, va căuta un material nou, necuvintele.“177
Nichita Stănescu creează acum o poezie ermetică, fără înțeles la prima vedere, dificil
de pătruns chiar și de către critici, această dimensiune venind și dintr -o disponibilitate a
poetului către filozofie. Este o poezie conceptualizată în care regăsim definiții filosofico -lirice
despre formarea Universului și a ceea ce este cuprins în el, evident toate transpuse liric,
trecute prin filtrul gândirii și simțirii poetice. Lucian Raicu afirma că: „Nucleul elegiilor îl
constituie contemplarea dinafară a omului, o dureroasă contemplare de sine.“178
Limbajul este și el unul criptat, un stil solemn și încifrat vizibil de la prima elegie:
„Totul este inversul totului./ […] Spune Nu doar acela/ Care îl știe pe Da./ Însă el, ca re știe
totul,/ La Nu și la Da are foile rupte.“179 Aceasta este o meditație asupra fenomenologiei
conștiinței, sinele urmând un traseu al cunoașterii. Poezia este o angajare a poetului în
realitate, o participare la viața totală a Universului, eul liric med itând la starea de a fi, la
ființele și lucrurile care conferă armonie și coerență universului pentru că spiritualul și
corporalul sunt două dimensiuni complementare ale existenței.
A treia elegie surprinde oscilația poetului între contemplare și criză de timp,
contemplare care face ca ochiul și privirea să devină goale, omul părând absent, pentru ca în
final omul să „recadă în starea de om“, conștient de propriul trup. În A patra elegie se constată
nostalgia unității pierdute a omului cu lumea și dorința de anulare a luptei dintre visceral și
real.
A cincea elegie este subintitulată Tentația realului . Realul, ignorat până acum de
poet, îl cheamă în tribunalele sale pentru a -l judeca. Tribunalele frunzelor, umbrelor, merelor,

177 Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică , Nichita Stănescu , Constanța, Editura Pontica, 2001, p. 165.
178 Lucian Raicu, Structuri literare , București, Editura Eminescu, 1973, p. 260.
179 Nichita Stănescu, op. cit., p. 64.

66
păsărilor îl condamnă pe creat or pentru că nu și -a pus în acord conștiința cu existența și
pentru ignoranță . Realul rămâne o aspirație spre absolut, o permanentă tentație pentru că
nașterea -cunoaștere nu s -a produs încă. Contopirea spiritului cu materia, acea unitate spre care
aspiră m ereu autorul se va realiza doar când „poetul va ști limba sâmburilor, limba ierbii.“180
Elegia a opta, hiperboreeană prezintă aspirația după totalitate − mai aprigul ideal .
Întâlnim motivul evadării din lumea nevolnică, în Hiperboreea poetul regăsindu -și vitalitatea,
nemurirea pierdură, renăscută din propria cenușă. Idealul de zbor împlinit face ca eul liric să –
și fixeze altul și mai aprig: „Desigur, idealul de zbor s -a-ndeplinit aici,/ și -o aură mai verzuie
prevestește/ un mult mai aprig ideal.“181
Omul fa ntă poate fi considerată a douăsprezecea elegie a volumului. Aici întâlnim
ultima treaptă a experienței, poetul împingându -și absența până la limită, omul fantă nefiind
altceva decât sinele care tânjește după despărțirea organelor, a simțurilor.
A zecea e legie subintitulată Sunt reface identitatea eului cu sinele. Spiritul suferă de
ceea ce nu poate cuprinde, de imposibilitatea de a materializa imaterialul. Și aici regăsim
nostalgia absolutului care nu poate fi atins și nevoia cunoașterii totale a lumii. F iința se
înstrăinează de sine pe măsură ce receptează lumea exterioară. Prin intermediul gândirii
poetice eul liric dorește să atingă neauzul , nevăzul , negustul , nepipăitul , deci să exprime
inexprimabilul: „Invizibilul organ,/ cel fără nume fiind/ neauzul, nevăzul/ nemirosul,
negustul, nepipăitul/ cel dintre ochi și timpan,/ cel dintre deget și limbă,−/ cu seara mi -a
dispărut simultan.“182 Aventura spirituală se încheie prin acceptarea realului, prin întoarcerea
la lumea fenomenală. Aspirația spre cunoaștere a ființei umane este limitată din cauza
organelor perceptive.
Temele din 11 Elegii sunt reluate și îmbogățite în ciclurile Obiecte cosmice , 1967
(inclus în volumul Alfa), Oul și sfera , publicat tot în 1967. Poezia primește o definiție nouă,
ea hrănindu -se cu „priviri fixe“ și având articulațiile păianjenului „când alunecă -n tăcere pe
suprafața sunetelor și se ridică la stele“. Pentru a nu -și ieși din sine poetul cade în genunchi în
fața ierbii, a pietrelor, merelor, soarelui. Opțiunea sa pentru real aduce cu sine teama de
mișcare în structurile fixate ale materiei.
Volumul Oul și sfera cuprinde patruzeci de poezii în care regăsim reflecții despre
poezie și poet, frământările existenței precum și întrebările despre voința creatoare. Tema
centrală a volumul ui este drama creatorului, poetul fiind „regele păsărilor“ sau „înger refuzat

180 Eugen Simion, op. cit. , p. 97.
181 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 76.
182 Ibidem , p. 80.

67
de păsări“, pentru ca , în final , să se prăbușească, fiind condamnat să rămână în lumea sa chiar
dacă dorința de elevare este imensă.
Poetul este de părere că oul și sfera sunt s imboluri ale perfecțiunii geometrice și
credința sa este că din ou s -a născut Cosmosul, înaintea oului neexistând nimic. Sfera este
asociată cu poezia, astfel că o creație lirică durabilă trebuie să se bazeze pe sensuri profunde
ale cuvintelor, pe cuvântul revelator, cel care deschide semnificații. Eugen Simion consideră
că „nașterea poeziei este chiar ieșirea din oul cuvântului, întruparea lui în ființa pură a
versului.“183
În poezie ca și în geneza divină la început a fost cuvântul, realitatea fiind rezult atul
logosului. Eul liric închipuie aventura logosului până la înghețarea semantică, o involuție a
cuvântului: „Deodată aerul a împietrit în jurul meu/ și se izbesc de el cuvintele zvârlite/ și se –
nroșesc, și -așa rămân mereu,/ din ce în ce mai lungi și mai rărite.“184
Într-un text precum Frunză verde de albastru ni se propune o dedramatizare a
realului, întâlnim capacitatea cuvintelor de a despica materia și un stil ludic, parabolic parcă
în dezacord cu tema centrală abordată în volum, numai că poetului îi face plăcere să se joace
cu lexemele.
Poemul final al volumului, Președintele Baudelaire este o confesiune despre poeții
contemporani și despre limbajul liric golit de sensuri și simboluri: „El a deplâns alături de
mine/ situația jalnică a albatroșilor/ ș i rărirea în lume a codrilor de simboluri,/ degradarea
cuvântului și versul alb.“185
În acest volum Nichita Stănescu pune accent pe tema cuvântului și a necuvântului pe
care o va relua și în volumele ulterioare pentru că vrea o subordonare a universului cuv intelor
sale. Pentru poet cuvântul este material uman, chiar dacă impalpabil, el capătă materialitate în
viziunea eului poetic.
Roșu vertical (1967) și Un pământ numit România (1969) sunt două volume de
versuri patriotice în care Nichita Stănescu depășeș te schemele curente ale acestui tip de
poezie. Poetul introduce și în aceste poezii temele mari și obsesiile sale chiar dacă vorbește
despre soldați în marș sau recruți. Despre aceste poezii Eugen Simion afirma: „Nouă cu
adevărat este aici o poezie pe care aș numi -o a indeterminării . O poezie care își propune să
sugereze imperceptibila trecere de la imagine la idee, de la obiect la percepție și de la gând la
materie.“186

183 Eugen Simion, op.cit. , p. 107.
184 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 108.
185 Ibidem , p. 121.
186 Eugen Simion, op.cit., p. 102.

68
Următorul volum de versuri, Laus Ptolemaei , publicat în 1968 , pune în evidență
diferența „dintre eu și mine“, o„ ruptură tragică a sinelui “187, apariția unei a doua identități
poetice“ care se prefigurase încă din volumul Dreptul la timp . Eul liric este în căutarea sinelui
și retragerea în creație este singura posibilitate de regăsire, lirica având unicitate pentru poet.
Acceptarea destinului uman in cele din urmă, înseamnă regăsire de sine: „Să fie sfântă
întâmplarea de a fi,/ ales sau nu, dar pururi însuți,/ mirată lacrimă care -ți ivi/ înnobilând cu
sine plânsu -ți.“188
Poetul consideră că Pămâ ntul se află în centrul universului, fiind utilizată totala
libertate a artistului de a închipui și inventa, realizând o inversare a realului, negând
evidențele: „Eu cred că pământul e plat/ asemenea unei scânduri groase,/ că rădăcinile
arborilor îl străba t/ atârnând de ele -n gol, cranii și oase, că soarele nu răsare mereu în același
loc/ și nici nu răsare același soare/ ci tot altul după noroc/ mai mic sau mai mare.“189
Pentru Nichita Stănescu poezia și matematica sunt două căi de cunoaștere a lumii. În
volum întâlnim preocupare poetului pen tru simbolistica cifrelor, de a ceea și aluziile destul de
frecvente în unele poezii la matematică. Poetul consideră că „cifrele sunt convenția
cosmosului. Dar și cosmosul nu este decât un punct. Trăim în interiorul unui p unct.“190 Se
poate vorbi de o poezie a cifrelor care ne duce cu gândul la un joc al artistului, însă lirica
acestei perioade este caracterizată de un ton grav, astfel că se renunță repede la dimensiunea
ludică.
Eul liric își dorește să pătrundă în esența lu crurilor, să treacă dincolo de aparență și
încearcă în același timp o îmbunătățire a raportului omului cu universul, o reconciliere. Se
remarcă preocuparea constantă pentru condiția omului, a locului acestuia în lume și legătura
dintre acesta și „obiectele cosmice“. Poetul ajunge să creadă în existența mai multor lumi:
„Adorm și îmi las capul să -mi atârne/ în lumea simultană,/ eliberând de greutatea capului
meu/ această lume/ și -ngreunând cu greutatea acestuia/ lumea simultană. […] Nu pot să cred
că frunza e verde și atât. “191
Necuvintele , publicat în 1969 , aduce o criză de identitate deoarece poetul a pierdut
sensul existenței și implicit sentimentul personalității. Temele abordate sunt dublul care ia
forma luptei sinelui cu sinele și încercare de a lua în stăpânire universul exterior după eșecul
de a pune ordine în cel interior. Acest volum dezvoltă obiectivarea lirică, „privirea din afară“

187 Ștefania Mincu, Nichita Stănescu între poesis și poiein , București, Editura Eminescu, 1991, p. 46.
188 Nichita Stănescu, op. cit. , p.157.
189 Ibidem , p. 135.
190 Nichita Stănescu, Antimetafizica , București, Editura Alfa, 1998, p. 291.
191 Nichita Stănescu, Poezii , antologie, postfață și bibliografie de Cristian Moraru, București, Editura Minerva,
1988, p p. 157 -159.

69
a lucrurilor într -o intenție nouă de stăpânire a universului, poezia fiind „ochiul care plânge“,
„lacrima celui care t rebuie să fie fericit“.
Multe din tre poeziile acestui volum surprind prin duritatea limbajului folosit ca o
formă de exprimare a unei oboseli existențiale a eului liric, o suferință ascunsă și o dezolare
fără margini ca în Arta poetică : „Să mi se dea: ciu percă otrăvită/ plaur, omag și lapte de
cucută/ Să mi se dea din puroi pepită/ gură cu limbă smulsă, mută.“192 sau ca în Cina cea de
taină : „În curând va ploua cu trupuri, plonjată bolta va fi peste noi./ Va ploua cu trupuri
decapitate.“193
Privirea are un lo c privilegiat în acest volum parcă superior tactilului sau auzului.
Legătura cu obiectele se face prin intermediul ochiului care dezvăluie imaginea artistică.
Obiectele întâlnite sunt străbătute de privire și își pierd concretețea, devenind abstracte,
translucide sau doar simple figuri geometrice: „O, el, el n -are gură,/ el are un ochi în loc de
gură,/ el se hrănește cu priviri…“194
Din unele texte se simte un sentiment acut al neîmplinirii eului liric, el căutând încă
unitatea cosmică și sinele: „E făcut să mă domine neîntregul,/ zeițe fără brațe, zeul fără
glezne.“195 Cuvântul nu -i mai este îndeajuns poetului, nu -l mai ajută în încercarea sa de a
cunoaște lumea și de aceea el simte nevoia unor noi forme verbale, acestea fiind necuvintele ,
care să -l ajute să intre în dialog cu lumea: „El a întins spre mine o frunză ca o mână cu
degete./ Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți./ El a întins spre mine o ramură ca un
braț./ Eu am întins spre el brațul ca o ramură.“196
Următorul volum, În dulcele stil clas ic, publicat în 1970, cuprinde creații care
surprind suferința din dragoste a poetului. Deși nu exuberant ca în primele volume, Nichita
Stănescu este în poeme sentimental și tandru cultivând o metaforă surprinzătoare, „abruptă“.
Eugen Simion afirma despre acest volum că poetul este „mai speculativ și cu o metaforă mai
abruptă, pune în versuri ah-ul și oh-ul lui Ienăchiță Văcărescu și varsă cu prefăcătorie lacrimi
în niște jălalnice romanțe de o simplitate rafinată.“197
Titlul volumului amintește de Școala literară siciliană cea „a dulcelui stil nou“ în care
iubirea are un efect moral asupra îndrăgostitului, concepția despre dragoste fiind una
spiritualizată. Versurile erotice se îmbină cu cele cu tentă filosofică, iubita fiind Inspirația
sau Absolutul râvnite de poet, iar iubirea calea de cunoaștere a absurdului. Iubirea, temă

192 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 170.
193 Ibidem , p. 165.
194 Ibidem , p. 166.
195 Ibidem , p. 183.
196 Ibidem , p. 185.
197 Eugen Simion, op. cit. , p. 121.

70
fundamentală în acest volum, este o posibilitate prin care cel ce iubește să participe la nașterea
lumii. Eul liric trăiește plenar sentimentul i ubirii, prelungit prin repetare, într -un timp fără
limite.
Volumul conține multe elegii erotice care emană o gravitate meditativă. Se poate ușor
observa tenta ludică a poeziilor însă și un joc al ideilor dincolo de aerul sobru și spectacular:
„N-ai să vii și n-ai să morți/ N -ai să șapte între sorți/ N -ai să iarnă, primăvară/ N -ai să
doamnă, domnișoară.“198
În unele texte iubita pare a fi pierdută și iubirea neîmplinită, în altele ea este prezentă
iar întâlnirea cu ea este văzută ca un moment unic, într -un cer emonial al iubirii: „Dintr -un
bolovan coboară/ pasul tău de domnișoară./ Dintr – o frunză verde, pală/ pasul tău de
domnișoară.// Dintr -o înserare -n seară/ pasul tău de domnișoară./ Dintr -o pasăre amară/ pasul
tău de domnișoară.“199
Unele poeme par a fi impro vizații după model clasic în care poetul se întoarce la
izvoare cu scopul de a -și defini identitatea artistică. Eleganța și perfecțiunea stilului clasic ar
putea fi sugerată de metafora „pasul tău de domnișoară“ care ar putea sugera iubirea delicată,
drumu l prin vreme, tinerețea perpetuă. Versurile din a doua jumătate a volumului au un
farmec deosebit și o prospețime a imaginii poate pentru că predomină poemele erotice,
această viziune lipsind din următoarele volume.
Prefigurând o viziune sumbră, de coșmar, o constantă a viitoarelor volume, poezia
Moartea păsărilor , prezintă un univers saturat de păsări, de ouă sparte: „Plouă cu ouă, se –
aude/ numai coaja spărgându -se,/ albușul scurgându -se,/ gălbenușul murindu -se.“200 Simbolul
îngerului în acest poem este cel al poetului care simte că și -a pierdut harul poetic și de aceea
gestul de a duce mereu mâna la beregată pentru că simte că se sufocă.
Și în acest volum regăsim tema timpului, o preocupare constantă a poetului pen tru
trecerea sa inexorabilă. Viziunea este diferită față de cea surprinsă în versurile argotice de
început. Acum timpul devine aproape palpabil pentru poet, el fiind din ce în ce mai apăsat de
spaima ontologică de temporalitate. Salvarea poetului vine prin intermediul cuvântului care se
opune timpului și care are capacitatea de a -l scăpa pe eul liric de neantul existențial: „Carnea
străvezie a orelor/ e mai pietroasă, cu fiecare oră.“201
Belgradul în cinci prieteni , publicat în 1972, este un volum în care poe tul adoptă
limbajul anti -poeziei, în care rupe discursul poetic și în care se remarcă o violență aparentă a

198 Nichita Stănescu, op.cit. , p. 215.
199 Ibidem , p. 218.
200 Ibidem , p. 204.
201 Ibidem , p. 222.

71
imaginilor. Este „o poezie a disonanțelor , în care poetul mizează totul pe puterea laserului
lingvistic de a ajunge la idee trecând prin roca propo zițiilor banale.“202consideră Eugen
Simion. Un exemplu elocvent sunt versurile din Puțină sticlă colorată : „Mai bine bea puținul
nostru creier,/ ciorba de înger fiartă rău;/ mai bine bea poșirca inimii de sânge/ cu multă
Dunăre turnată -n ea.“203
Măreție frigul ui, apărut în 1972 este un volum în care se accentuează angoasa
existențială, tema fundamentală fiind moartea. Considerată o experiență limită, moartea
înseamnă întoarcerea în mit, în necuvânt, o încheiere metaforică a aventurii spirituale a eului
poetic î n spațiul cunoașterii.
Ascensiunea și zborul din primele volume este înlocuit de cădere și prăbușire, lirica
cu accente tragice devenind o constantă Fericirea și viziunea luminoasă sunt înlocuite de
sentimentul destrămării a sinelui și a lumii, o viziune întunecată, apăsătoare și tristă. Motivul
central al întregului volum este frigul cel care poate opri acțiunea devoratoare a timpului.
Se remarcă imposibilitatea comunicării cu lumea, o poetică a rupturii și o criză a
limbajului: „Nu -l vede nimeni pe poet ./ Unii nu -l văd pentru că nu au vedere./ Alții nu -l văd
pentru că nu au inimă./ În fine restul nu -l văd pentru că nu sunt.“204 Singura salvare pentru
poet rămâne propria creație, poezia, prin intermediul căreia eul liric își poate transmite
sentimentele.
Limbajul dur și crud folosit din abundență evidențiază o lume supusă trecerii și
destinată morții, dominată de spaima căderii în neant și a destrămării, o lume a decăderii:
calul moare și putrezește, copilul moare, prințul cade de pe cal și strivește un în ger, trupul
meu uriaș decapitat, iepurii vor fi mâncați de gura morții. Nici iubirea nu scapă de frigul
existențial, cei doi îndrăgostiți murind sub o tonă de zăpadă, primăvara găsindu -i sub forma
unor schelete împodobite doar de păr.
Volumele Epica Magn a (1978) și Operele imperfecte (1979) continuă această „lirică
a frigului“, viziunea poetul se schimbă în totalitate, iar tensiunea dramei existențiale crește.
Haosul pune stăpânire pe întreg Universul, iar poetul se simte descurajat că nu mai poate
ordona lumea prin poezie, aceasta nemaifiind de ajuns.
Volumul Epica Magna este reprezentativ pentru poezia cunoașterii, alături de 11
Elegii , cu toate că la vremea publicării sale nu a fost primit bine de critică, Nicolae Manolescu
fiind de părere că Nichita St ănescu trece printr -o criză de creație, probabil pentru că lirica sa
cunoaște o „schimbare la față“ totală. Într -adevăr , poezia devine altfel în această perioadă și

202 Eugen Simion, op. cit. , p. 127.
203 Nichita Stănescu, op.cit. , p. 231.
204 Ibidem , p. 248.

72
acest lucru se datorează mai ales percepției pe care o are acum Nichita Stănescu asupra
aspectelor vieții, a cunoașterii în general.
Volumul se concentrează asupra unor simboluri care sugerează singurătatea ființei,
oboseala existențială, ruptura de zei, obsesia morții, lipsa comunicării. Acestea sunt surprinse
în imagini memorabile ca „vultu rul prăbușit“, „ochiul de piatră“, „starea pe loc“, „pasărea
care moare în zbor“. Anumite obsesii lirice care apar în acest volum sunt aripa, osul, litera A
ca matrice a sensului, cifra 1 ca simbol al singurătății, hieroglifa.
Texte ca Metamorfozele , Noap tea metalelor , Contemplarea lumii din afara ei sau
Anatomia , fiziologia și spiritul sunt reprezentative pentru semnificațiile volumului. Poemul
Metamorfozele construiește câteva iposta ze ale omului: „luptător obosit“ sau „un străin în
existență, călător si nguratic“, existențele umane fiind metamorfozări ale existenței sau ale
„vieții mari“ la care omul trebuie să participe. În Contemplarea lumii din afara ei întâlnim
cifrele zero și unu cu semnificații deosebite. „Ochiul albastru al cosmosului“, o metaforă
pentru Pământ, este singurul loc tragic/ pentru că domnește unu,/ iar nu zero,/ pentru că
domnește singurătatea,/ iar nu nimicul,/ pentru că domnește moartea,/ iar nu neființa.“205 Zero,
nimicul, neființa sunt sugestii pentru celălalt univers, pentru viața de după moarte.
Continuarea acestei idei o regăsim în Anatomia, fiziologia și spiritul . Aici moartea este
stigmatul existenței, dată încă de la naștere, fiind prima amintire,/ și cea mai veche./
Amintirea lui nimic/ amintirea lui nimeni/ amintirea lui zero .“206 Ca să supraviețuiască omul
trebuie să trăiască în prezent numai pentru sine și să fie un bun vânător pentru că viața
condamnă ființa la a devora altă ființă: „Omul mănâncă pasărea,/ pasărea mănâncă viermele,/
viermele mănâncă iarba…“207
Moartea este tem a obsedantă a volumului, este „starea de dinainte de a te naște“ și o
regăsim în Contemplarea lumii din afara ei , Roata cu o singură spiță , Amintiri de când eram
piatră , Prăbușirea unui vultur într -un om , Finish ș.a.
Volumul Epica Magna conturează două figuri legendare păstrătoare și transmițătoare
ale memoriei: cântărețul homeric și poetul. Figura tragică a poetului este recreată din câteva
poezii cum ar fi: Cântec , O confesiune , Autoportret , versurile operând cu raționamente
științifice și concep te: „Eu nu sunt altceva decât/ o pată de sânge/ care vorbește.“208
În 1979, Nichita Stănescu publică volumul Opere le imperfecte . Teme regăsite și în
celelalte volume sunt aici reluate cu mai multă forță de sugestie. Timpul apăsător, moartea ca

205 Ibidem , p. 275.
206 Ibidem , p. 260.
207 Ibidem , p. 272.
208 Ibidem , p. 266.

73
o cădere în n eant, nașterea și preocuparea pentru căutarea sensului vieții și al morții. Lumea
recade în haos, cosmosul armonios din volumele de început este înlocuit de un univers
apocaliptic: „Ce biserică ciudată/ cu clopotnițe înfipte în pământ!/ Avea scări coborâto are/ și
nu-l avea pe Sunt./ Se rugau cerșetorii/ cu capul în jos,−/ de un cartof se rugau,/ de un
vierme.“209
În poeziile acestui volum se împletesc drama existențială cu cea ontologică, reunite
de încercarea poetului de a le exprima prin cuvânt ca în Schim barea la față : „Am schimbat
nașterea pe moarte./ În rest am rămas de tot sărac./ M -a izbit cu aripa un înger/ și am devenit
rege,/ pe un tron în prăbușire.“210
Moartea înseamnă o depersonalizare a ființei, o cădere în neant, tot ceea ce este
omenesc se pier de, senzația fiind accentuată de modul în care poetul vrea să evidențieze acest
lucru, folosind versuri repetitive, simple, parcă mecanice. Acestea subliniază sentimentul acut
al dispariției, ființa intrând în alertă în fața morții. În poezia Tocirea , sold atul este un simbol
al condiției umane care, pe măsură ce se apropie de moarte, își pierde trăsăturile umane:
„Soldatul mărșăluia, mărșăluia,/ mărșăluia/ până când/ până la genunchi/ piciorul/ i se tocea, i
se tocea/ i se tocea/ până când/ trunchiul/ până la coaste/ i se tocea, i se tocea/ i se tocea/ până
când/ până la sprâncene orbea/ orbea, orbea/ până când/ părul lui iarbă neagră era,/ iarbă
neagră era, iarbă neagră era.“211
Unele texte surprind și imperfecțiunea artistică care naște frumosul și care nu trebuie
neapărat să fie în acord cu perfecțiunea lumii. Amintind de aforismul lui Blaga: „Frumoasă nu
e în primul rând frumusețea, ci frumusețea ușor atinsă de nefrumusețe“, poezia Lecția despre
cub surprinde exact aceeași idee: „Se ia o bucată de piatră,/ se cioplește cu o daltă de sânge,/
se lustruiește cu ochiul lui Homer,/ se răzuiește cu raze/ până cubul iese perfect./ […] După
aceea se ia un ciocan/ și brusc se fărâmă un colț de -al cubului“212
Ultimul volum publicat cu un an înainte de a se stinge este Noduri și semne (1982).
Titlul este plin de semnificații sugerând o lume plină de asperități și scheme, o lume
dezarticulată care și -a pierdut unitatea. Constantele volumului sunt ideea de oboseală
existențială, căutarea fără sfârșit, conștiința acută a m orții. Simbolurile întâlnite completează
această viziune sumbră susținută de temele literare abordate, simboluri regăsite într -o lume
imperfectă, decă zută: îngerul cu o carte , vulturoaica păzind poarta cerului, un simbol al
poeziei, daimonul care îl subjug ă pe creator, frigul cosmic, vulpea argintie sau tunelul oranj.

209 Ibidem , p. 301.
210 Ibidem , p. 299.
211 Ibidem , pp. 292 -293.
212 Ibidem , p. 288.

74
Tema morții, accentuată de anotimpul de iarnă și de frig este întâlnită obsesiv în
multe texte ale volumului, poetul parcă presimțindu -și sfârșitul: „Doamne, eu nu pot să mai
mor!/ Mi -e viaț a veșnică și rană/ și nu pot să mor/ și ninge și nu pot să mor/ și -mi este foarte
frig când foarte ninge/ și nu pot să mor!“213 Căderea în neant este simțită ca o captivitate
undeva într -un spațiu nedefinit unde nu există jos sau sus, înainte sau înapoi și u nde eul liric
rătăcește.
Atmosfera degajată de textele acestui volum este sumbră, chiar sângeroasă pe
alocuri, plină de fiorul sfârșitului, o lume întunecată și lipsită de orizontul speranței. Privirea
prin care altădată eul liric cunoștea lumea și prin c are evada din propriul trup, este acum
incapabilă de a vedea exteriorul, iar eul liric nu -și mai poate ieși din sine prin intermediul ei:
„M-am cățărat prin propria mea gleznă,/ prin tunel în sus, prin genunchi,/ prin inimă și până
sus, sub sprâncene,/ și -am fugit prin ochi/ gol -goluț,− fără să mai țin seama de aceasta,/ dar el
a-ntins mâna după mine, m -a vârât prin holbata pupilă,/ prin coroana irisului albastru,/ m -a
izbit până la nefiire cu inima,/ m -a dat de piatra genunchiului cu durere/ și m -a azvârl it în
glezne.“214
Omul este părăsit în Univers, este singur, sacrul dispărând, sufletul devenind gol,
supus măreției frigului . Poetul se află într -o căutare fără sfârșit a sacralității pierdute, fiecare
semn reliefând un moment important al timpului trecăto r marcat de plecarea îngerului păzitor:
„Murise îngerul,/ dar nu l -am putut ține în brațe,/ se făcuse de apă și mi -a curs printre degete,/
mi-a umezit genunchiul/ și mi -a spălat picioarele/ cele cu care alerg/ cu felul lui de a se duce/
și de a mă lăsa sin gur/ și în veșnică alergare.“215
Inspirația poetică este reprezentată de daimonul omniscient care dictează destinul
artistului, el îl înalță pe poet, îl face să intre în transa creației, la final rămânând doar urma sa,
dovada fiind „cuvântul aurit“: „Daimon ul meu vine de departe/ în gazda făpturii mele,/ eu
știu când vine căci mă izbește/ cu ploi de stele, […]/ și mie îmi lasă ca amintire doar versul/ și
cuvântul aurit…“216
Nichita Stănescu creează un univers liric original prin viziunea inedită asupra lumii
și prin puterea de transfigurare în poezia sa a marilor teme literare: viața, iubirea, sfârșitul,
puritatea adolescentină, exuberanța, creația și creatorul. Slujindu -se atât de bine de cuvinte și
apoi de necuvinte , poetul, de cele mai multe ori șochează prin maniera aleasă de a prezenta
realul pe care îl interiorizează spre a -l reda sub o altă înfățișare, mai plină de semnificații și

213 Ibidem , p. 310.
214 Ibidem , p. 311.
215 Ibidem , p. 312.
216 Ibidem , p. 312.

75
mai dificil de explorat și pătruns de c ătre cititor, și de ce nu, uneori, chiar și de critici. Marian
Papahagi scria despre marele poet: „Nichita Stănescu este departe de a fi un experimentator în
poezie. El este, mai mult decât atât, un inventator. Și, totuși, nu spectacularul invențiilor sau
asociațiilor lingvistice este cel care frapează, ci efortul de sistematizare, de creare a unui
cosmos al vorbirii.[…] Potrivind cuvinte, poetul e continuu în căutarea ideii până la
semnificația ultimă a acestei căutări ─ ideea de cuvânt. Prin paradox, căut area unui sens final
al posibilității de comunicare ar trebui să ducă la absența rostirii, viziune pură. Tensiunea
ultimă a poeziei lui Nichita Stănescu este aceea a părăsirii cuvântului.“217

III. 2. Imaginea feminității

Eu nu te văd, ci te imaginez întruna
și nu te aud, ci te murmur, te cânt.
(Nichita Stănescu)

Lirica de început este dedicată iubirii prin volumele Sensul iubirii și O viziune a
sentimentelor . Eul liric se surprinde pe sine, trăiește revelația lumii lăuntrice, o descoperire a
vieții interioare și în același timp o raportare la univers din această perspectivă, a celui care
trăiește miracolul iubirii. Întregul univers se reconstruiește conform trăirilor interioare ale
îndrăgostitului, acesta având capacitatea de a clădi o nouă lume în c are zborul, plutirea, dansul
sau beția simțurilor sunt manifestările trăirilor. Iubirea este o formă de cunoaștere a lumii, o
modalitate de a comprima spațiul și timpul și de a le anula durata, de a le transcende și chiar
de a schimba structura materiei. I on Pop afirma că erosul aduce și menține ființa în
permanentă stare de grație , fiind o forță acaparatoare, dominantă, cu imense capacități de
transfigurare.
Dacă pentru Eminescu femeia reprezenta proiecția unui vis, un ideal, cu o imagine
clar conturată, cu toate acestea inferioară principiului masculin, la Nichita Stănescu la fel ca și
la Blaga femeia nu poate fi individualizată, în schimb i se oferă privilegiul de a fi stăpână și
de a opri timpul în loc printr -o simplă ridicare de mână. Așadar ea este to t pe o poziție
superioară bărbatului care nu poate decât să se bucure de prezența și de starea pe care ea i -o
provoacă.
Sensul iubirii surprinde iubirea adolescentină, nașterea eului poetic, o trezire la viață
și o conștientizare a sentimentului de iubir e. Poezia Lună în câmp prezintă starea de fericire
pură a îndrăgostitului care se pierde în privirea partenerei pentru că ochii ei reflectă

217 Marian Papahagi, Exerciții de lectură , Cluj -Napoca, Editura Dacia, 1976, p p. 184 -185.

76
universalul. Emoția anulează spațiul concret lăsând cale deschisă fanteziei creatoare a eului
liric: „Eu te privesc în ochi și -n jur se șterg copacii./ În ochii tăi cu luna mă răsfrâng/…și ai
putea, uitând, să ne strivești în gene…“218 Deși anotimpul de iarnă nu este unul care să fie
asociat pasiunii și trăirii intense a iubirii, totuși în Cântec de iarnă , iubita este d eosebit de
frumoasă cu mâinile ei „limpezi“, eul liric transmițând sentimentele prin intermediul
gândului, copacilor din jur, care în perechi, rezonează cu trăirile îndrăgostitului.
Volumul O viziune a sentimentelor păstrează exuberanța, dar se poate rema rca și
tenta ludică a poeziilor și sinceritatea copleșitoare a poetului. Nichita Stănescu imprimă
textelor scrise și o notă meditativă prin asocierea elementelor realului cu simboluri cosmice.
Volumul cuprinde multe poezii extraordinare din toate punctele de vedere: mesaj artistic,
construcție, limbaj, cum ar fi: Vârsta de aur a dragostei , Îmbrățișarea , Poveste sentimentală ,
Ploaie în luna lui Marte , Visul unei nopți de iarnă , Cu o ușoară nostalgie , Cântec , Dansul ,
Clar de inimă , Emoție de toamnă , Poetul și dragostea etc.
Vârsta de aur a dragostei face trimitere la „vârsta de aur“ a omenirii, timp al fericirii
depline, invocat aici de forța iubirii. Eul liric se dedublează și este surprins de reacțiile
propriului corp care se manifestă parcă independent de voința sa: mâinile și gura iubesc.
Iubirea înseamnă înălțare și joc, îndrăgostitul simțindu -se atotputernic, un adevărat stăpân al
universului care i se supune fără împotrivire. Sentimentele, „zeițe ale aerului“ concep un
adevărat dans care propulsează cor abia în care eul liric își caută fără întrerupere iubita cu
„pânzele sufletului umflate de dor“.
Îmbrățișarea este un text în care timpul se comprimă, iar spațiul nu mai există pentru
perechea de îndrăgostiți. Sentimentul trăit este descătușat într -o îmbr ățișare atât de puternică
care s -ar fi vrut o contopire trupească care să dureze veșnic: „Aș fi vrut să te păstrez în brațe/
așa cum țin trupul copilăriei în trecut,/ cu morțile -i nerepetate./ Și să te -mbrățișez cu coastele –
aș fi vrut.“219 Comparația cu vrem ea copilăriei este sugestivă întrucât este o perioadă
luminoasă și fericită, o perioadă apreciată și păstrată cu sfințenie, o amintire permanentă a
unui timp al bucuriei depline, exact ceea ce retrăiește acum poetul când își strânge în brațe
iubita.
În po ezia Cântec iubita este miracolul din viața bărbatului, cea care îi oferă momente
de beatitudine. Sentimentele sunt cele care -l propulsează pe eul liric, asigurându -i înălțarea și
plutirea până la stele. Cei doi parteneri sunt două ființe diferite care vib rează la fel sub forța
sentimentelor, „două cântece diferite“, „două culori“ care nu s -au cunoscut aparținând unor
sfere distincte: terestru -cosmic, iubita, o „minune“, eul liric, o „întâmplare“.

218 Ibidem , p.14.
219 Ibidem , p. 22.

77
Poveste sentimentală aduce în prim plan forța de creație a cuvântului, punând în
evidență relația eros -logos. Cuvintele rostite de îndrăgostiți refac într -o „horă cosmogonică“
lumea de la început, având ca motor intensitatea sentimentului de iubire. Se reface astfel un
spațiu edenic în care timpul nu mai are curs și în care cei doi îndrăgostiți refac cuplul
primordial: „Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des./ Eu stăteam la o margine -a orei,/ tu ─ la
cealaltă,/ ca două toarte de amforă./ Numai cuvintele zburau între noi,/ înainte și înapoi./ […]
Cuvintele se rotea u, se roteau între noi,/ înainte și înapoi,/ și cu cât te iubeam mai mult, cu
atât/ repetau, într -un vârtej aproape văzut,/ structura materiei, de la -nceput.“220
Ploaie în luna lui Marte este o poezie care amintește de percepția romantică asupra
iubirii. Mo tivul ploii este cel care facilitează apropierea celor doi îndrăgostiți care -și consumă
iubirea prin mansarde. Sentimentele celor doi se transmit și concretului, imediatului, astfel că:
„Pereții odăii erau/ neliniștiți, sub desene în cretă./ Sufletele noas tre dansau/ nevăzute -ntr-o
lume concretă.“221 Întâlnim motivul aripilor și al penelor, simboluri ale zborului și înălțării,
eul liric detașându -se de lumea înconjurătoare și transcendând spațiul și timpul, legătura cu
celălalt univers făcându -se prin vocea i ubitei, o călăuză a călătoriei îndrăgostitului printre
picăturile de ploaie. Momentele sunt trăite cu intensitate, iar dorința de permanentizare a lor
este puternică întrucât clipele de fericire pură sunt unice: „ Ploua infernal, ploaie de tot
nebunească,/ și noi ne iubeam prin mansarde./ N -aș mai fi vrut să se sfârșească/ niciodată –
acea lună -a lui Marte.“222
Femeia iubită este începutul și sfârșitul „din mine spre tine răsar și apun“, este cea
care aduce lumină în viața eului liric și cea care poate controla realul: „Țărmul s -a rupt de
mare și te -a urmat/ ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.“223 Viața poetului se schimbă conform
reflexiilor din ochii iubitei care emite unde luminoase diferite în funcție de momentele zilei,
astfel timpul pentru eul liric se colorea ză și curge fericit spre apus. Apare nevoia de timp care
interiorizat are o durată diferită pentru cel aflat sub imperiul iubirii, o secundă, o undă sau un
anotimp amânând finalul: „Mai lasă -mă un anotimp, un an, un timp.“
În ipostaza de arhitect al lumii este surprins poetul în textul Amfion, constructorul .
Făcând referire la mitul elen, cel în care Amfion prin cântul său face zidurile cetății să
crească, așa și eul liric prin forța iubirii reclădește lumea, un dar pentru persoana iubită.
Așteptând -o să a pară, pe locul unde odinioară zeii erau stăpâni, eul liric închipuie un oraș,
dorința sa fiind ca iubita să fie copărtașă a noului univers creat de sentimentele lor:

220 Ibidem , p. 30.
221 Loc. cit ., p. 30.
222 Ibidem , p. 31.
223 Loc. cit.

78
„A mai rămas un gutui,/ și un cais a mai rămas,/ smul ge-i și du -i în piața circulară. “224
Ca în majoritatea textelor , portretul femeii este vag conturat: „zveltă și sălbăticită de
frumusețe“, cu „pas zvelt și gingaș“. Nici aici ea nu are nume, de -a lungul poeziilor fiind
numită „femeie“, „stăpână“, „regină“, „draga mea“, „lumino“, „nubilă“ ceea ce o așază pe un
plan superior, al prețuirii și venerației. Nichita Stănescu conturează portretul ideii de femeie,
neavând în minte unul fixat, de aici și lipsa individualizării prin nume sau detalii fizice care să
indice o eventuală apropiere de femeile iubite.
Poezia Dansul este semnificativă pentru starea de euforie și plutire pe care dragostea
o induce eului liric. Aici, iubita este desprinsă din elementele cosmosului: „Parcă într -o zi un
soare/ ce -l lovisem cu privirea/ își turti rotundul aur/ și ven i atât de -aproape,// că -l răcii cu
răsuflarea,/ cu privirea modelându -l/ într -o tânără femeie/ aromită, visătoare.“225 Privirea
ocupă un loc important în lirica nichitastănesciană, prin intermediul ei eul liric cunoscând și
supunând lumea înconjurătoare la u n alt nivel al percepției. Asemenea Creatorului el își
concepe partenera dintr -un material prețios, soarele, element al veșniciei, vieții, luminii și
bucuriei, modelat și pregătit de celelalte simțuri. Ca într -o beție a simțurilor cuplul de
îndrăgostiți p rinși de vârtejul sentimentului devine un tot: „trupul tău lipit de pieptu -mi/
sufletul mi -l străbătuse.“226
Poem este poate una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura
română, care surprinde prin limbajul simplu și sinceritate debord antă. Este un catren sub
forma unei întrebări retorice a cărei răspuns plutește în aer și care vine desigur de pe buzele
iubitei: „Spune -mi, dacă te -aș prinde -ntr-o zi/ și ți -aș săruta talpa piciorului,/ nu -i așa că ai
șchiopăta puțin, după aceea,/ de team ă să nu -mi strivești sărutul?…“227 Femeia este iar într -o
poziție privilegiată, venerată și adorată prin această afirmație inedită a sărutării tălpii
piciorului.
În Emoție de toamnă , eul liric se teme să nu o piardă pe femeia iubită, ca nu cumva
ea să -și găsească un alt partener care să o țină captivă. Încă o dată privirea joacă un rol
important. Pentru îndrăgostit simpla vedere a femeii iubite este sursă de fericire și liniște,
plutirea neputându -se realiza în lipsa sentimentelor: „Mă tem că n -am să te ma i văd uneori,/
că or să -mi crească aripi ascuțite până la nori,/ că ai să te ascunzi într -un ochi străin,/ iar el o
să se -nchidă c -o frunză de pelin.“228 Se pare că dragostea nu ajunge la o împlinire totală la
Nichita Stănescu, iubirea provocând și suferinț ă.

224 Ibidem , p. 25.
225 Ibidem , p. 35.
226 Loc. cit .
227 Ibidem , p. 36.
228 Ibidem , p. 37.

79
Clar de inimă este o poezie în care timpul iubirii este etern. El se oprește din
curgerea firească, dilatându -se la infinit, cei doi îndrăgostiți fiind captivați unul de celălalt,
trăind momentul revelatoriu al descoperirii celuilalt. Ochii iubitei „mor“ și „reînvie“ cu
fiecare închidere a pleoapelor: „Orele plutesc pe lângă umărul tău,/ sfere -albastre, și -ntre ele e
Saturn./ Și cum se duc, se micșorează/ mai înserat și mai nocturn.“229
Volumele ulterioare de versuri nu mai tratează tema iubirii deși mai găsim texte care
fac referire și la eros. Viziunea optimistă și exuberantă din primele volume se pierde pentru că
poetul începe să fie preocupat de trecerea timpului, obsesia morții sau meditație asupra actului
cunoașterii. Din volumul Dreptul la timp poeziile Poem și Trist cântec de dragoste surprind
tema iubirii, iar nostalgia trecerii timpului și odată cu el a posibilității dispariției iubirii este
pregnantă. Astfel, Poem prezintă un portret inefabil al iubitei, precum și dorința eului liric de
a se contopi cu partenera în eternitate. Ea este o apariție aproape de vis, imaginată de eul liric,
de aici și neputința cuprinderii în cuvinte a concretului ei: „Tu plutești ca un vis de noapte/
deasupra sufletului meu./[…] Eu te -am rupt pe tine din aer,/ zeitate melodioasă, subțire,/ ca
să-mi trec inelul brațului meu/ în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget.“230 Dar dorința este
de apropiere și de integrare a iubitei atât la niv elul trupului, „adormi sub cortul șuierător al
trupului meu“, cât și la nivelul spiritului.
În Trist cântec de dragoste tonul elegiac este puternic, iar sentimentul trecerii
timpului este unul acut. Până și iubita se estompează dispărând între celelalte f emei, intrând
într-un anonimat, pierzând unicitatea de femeie iubită: „toate femeile poartă capul tău/ și
rochiile tale.“231 Cântecul de dragoste devine trist întrucât toate lucrurile sunt destinate pieirii,
o lege a universalului căreia i se supun atât lucr urile materiale cât și cele imateriale, deci și
iubirea.
Volumul În dulcele stil clasic este o reîntoarcere la tradiție, la izvoare, și conține
multe elegii erotice din care răzbate tonul meditativ. Construite după structura modelului
clasic, poeziile pre zintă iubirea ca pe o cale de cunoaștere, iubita fiind de fapt muza sau
absolutul. Poezia care dă și titlul volumului exact această idee subliniază, textul construindu –
se în jurul versului „pasul tău de domnișoară“ care devine laitmotiv. Întâlnirea cu iubi ta este o
clipă de revelație care , din păcate , nu poate fi păstrată: „o secundă, o secu ndă/ eu l -am fost
zărit în undă “, pentru că simțu rile omenești sunt limitate . Ultimul vers, „Pasul trece, eu
rămân“ are caracter gnomic și poate face referire la creator care trăiește veșnic sau la iubire
care nu durează decât o clipă.

229 Ibidem , p. 35.
230 Ibidem, p. 53.
231 Ibidem , p. 56.

80
Mult vechii de romantici… surprinde idealul feminin în care eul liric ar vrea să
creadă și care trezește fiori în sufletul său. Alex Ștefănescu consideră că aici „poetul
parafrazează monol ogul romantic, meditativ și nostalgic“232, poemul având intenție parodică
revelată încă din titlu. Prezentată ca fiind o făptură mai puțin pământeană femeia ar fi
venerată până și de zei: „De ce n -aș crede că vin zeii/ călări pe lungi miresme/ ca să -și depun ă
umbra lor/ la tine peste glezne…“233 Imaginea ei este vag conturată din mici detalii
identificate de văz sau miros, dar care sunt suficiente pentru o permanentă creionare a
portretului de către receptor: „braț suav“, „mirositoareo“, „ochi enormi“, „respiri în unde“.
Poate fi imaginată doar de fărâma de divinitate din îndrăgostit întrucât aparține prea puțin
concretului: „De ce n -aș crede că exiști/ tu ce respiri în unde,/ tu, singură, văzuto doar cu
ochiul/ triunghiular, din frunte.“234
Sete este o altă poez ie în care eul liric transmite într -o manieră inedită dorința
firească de asimilare a femeii iubite în interiorul ființei sale, o contopire trupească și o
păstrare în această stare care să depășească timpul necruțător, o captivitate definitivă în
sufletul poetului: „Mă vor bea cândva zeii/ și vor simți în mine gustul tău…“235
Cântec pune în evidență momentul descoperirii și împlinirii, acea clipă unică, de
revelație și de surprindere a iubirii. Iubita trebuie să intuiască prilejul oportun pentru că altfel
nu va simți fiorul sentimentului de iubire. Soba „logodită pururi cu focul“ este lipsită de
importanță vara. Ea nu poate fi apreciată decât în anotimpul rece când frigul te face s -o
îmbrățișezi și să -ți dorești confortul din preajma ei. La fel iubita este aș teptată „când nu merge
nimeni,/ când nu avem picioare, vino/ dar mai ales când voi fi orb,/ lumino.“236
Un ușor reproș la adresa iubitei se simte în poezia De dragoste pentru că iubita pare
plictisită și nu mai are gesturi de tandrețe pentru eul liric care simte la fel de intens și care
trăiește doar pentru ea: „și eu numai pentru ea trăiesc/ în lumea fioroasă/ de sub ceresc.“237
Portretul ei este conturat astfel: „foarte frumoasă“, „plictisită“, „păr negru“, „mână
luminoasă“, „dulcea luminii făptură“.
A mea este un text diferit de celelalte, partenera fiind surprinsă în ipostaza de femeie
devotată care -și așteaptă acasă bărbatul bețiv. Exagerând, s -ar putea face o asociere, de genul
principiul feminin -îngerul, principiul masculin -demonul. Bărbatul nu este înt r-o ipostază
măgulitoare, iar femeia este cea care suportă metehnele acestuia îndeplinindu -și cu aceeași

232 Alex Ștefănescu, Introducere în opera lui Nichita Stănescu , București, Editura Minerva, 1986, p. 86.
233 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 218.
234 Ibidem , p. 219.
235 Loc. cit .
236 Ibidem , p. 221.
237 Ibidem , p. 224.

81
seriozitate și devotament treburile casnice și iubindu -l necondiționat: „părul lung și negru și -l
întinde de la ușă spre pat/ să nu greșească bărbatul niciodată/ drumul predestinat.“238
În volumul Operele imperfecte , o poezie care surprinde portretul iubitei într -o
manieră neomodernistă este Evocare , o veritabilă declarație de dragoste. Eul liric conturează
portretul femeii prin intermediul unor comparați i insolite menite să prezinte inefabilul ființei
iubite „frumoasă ca umbra unui gând“ sau „ca umbra unei idei“. Redarea prin intermediul
cuvântului a inexprimabilului nu se poate realiza decât prin sintagme care să sugereze
unicitatea, irepetabilitatea, ch iar dacă acest lucru nu înseamnă neapărat perfecțiune: „a piele
de copil mirosea spinarea ei,/ a piatră proaspăt spartă/ a strigăt dintr -o limbă moartă.“239 Altfel
decât toate celelalte femei, eul liric se îndrăgostește iremediabil: „Între ape, numai ea era
pământ.“
În poezia erotică nichitastănesciană este surprinsă ideea de femeie, cea care ca și la
Blaga nu are nume și nu poate fi individualizată. Numită „femeie“, „draga mea“, „iubita
mea“, „stăpână“, „regină“, „nubilă“, „domnișoară“ sau „doamnă“, „lumină “ și chiar cu
pronumele „ea“, partenera este venerată, admirată, iar prezența ei este dorită. În preajma ei
poetul trăiește în altă dimensiune, poate reconstrui universul și poate permanentiza clipa de
fericire totală. Ea îi conferă aripi pentru înălțare ș i zbor, o plutire în altă sferă, aproape de
astre.
Portretul ei nu este creionat de trăsături esențiale fizice sau morale, ci de anumite
detalii care lasă frâu liber imaginației pentru a fi creată și recreată mereu: are „coama inelată“,
este „zveltă“, are „pasul gingaș“, este „sălbăticită de frumusețe“, „este o minune“, are „părul
decolorat de soare“, „ochii verzi“, „gene negre“ și „braț suav“, este „tânără, aromită,
visătoare“, are „trup de aur“ și „sâni de aur“ pentru că este plămădită din soare.
Iubirea conferă stări de euforie, de trăire paradisiacă a sentimen telor și a evadării din
timpul ș i spațiul prea strâmt. Poezia erotică a lui Nichita Stănescu se regăsește între tendință
ludică și viziunea gravă. Vasile Spiridon consideră că: „iubirea cone ctează simțurile la real
spre a -l lua în posesie, iar poezia la rândul ei, întreprinde aceeași operație de transfer prin
cuvinte; că și una și cealaltă trăiesc în primul rând anatomic relațiile instituite cu lumea, iar
dorința îndrăgostiților de a fi aproa pe pentru a se atinge și studia echivalează cu dorința
rostirii.“240 Actul verbal este asociat ceremonialului iubirii în poezia erotică nichitastănesciană
și acest lucru pune în lumină relația fundamentală dintre EROS și LOGOS. Sentimentul de
iubire este câ ntat prin cuvânt, astfel că pentru poet iubirea este un sinonim al poeziei .

238 Ibidem , p. 225.
239 Ibidem , p. 293.
240 Vasile Spiridon, op. cit. , pp. 14 -15.

82
III. 3. Inovarea limbajului poetic
Limba română este patria mea.
(Nichita Stănescu)

Nu mai încape nicio îndoială că Nichita Stănescu este unul dintre marii inovatori ai
limbajul ui poetic prin încifrarea și abstractizarea lui, în continuarea lui Blaga, Arghezi sau Ion
Barbu. Discursul său poetic ignoră logica obișnuită , cititorul fiind surprins de un mesaj artistic
care pare inaccesibil rațional. Acest joc al cuvintelor îi conferă originalitate și o înțelegere
profundă a menirii poeziei. Pentru Nichita Stănescu cuvântul este viu și are spațialitate, de
aceea prefera să dicteze poeziile întrucât, considera că în momentul în care le scrii ele mor
fixate pe o foaie de hârtie. Înzestrâ nd cuvintele cu alte semnificații decât cele obișnuite și
evidente, receptorii operei sale ar fi pierdut sensul dacă poetul nu ar fi avut grijă să lase
anumite indicii pentru dezlegarea cifrului în care a închis mesajul artistic, astfel ei putând
ajunge î n miezul lirismului nichitastănescian.
De aceea cuvântul joacă un rol deosebit de important și pentru că poetul consideră
că acesta nu este suficient pentru cuprinderea substanței poetice, va inventa conceptul de
necuvânt care nu este antonimul cuvântulu i. Necuvântul este un increat lingvistic, prefixul ne-
având funcția de a evacua sensurile deja existente în cuvânt. Ceea ce rămâne este o formă
sonoră și grafică aptă să devină un cuvânt nou. Așadar , necuvintele sunt nebuloase semantice
cu sens refixat la infinit. Poetul a descoperit incapacitatea cuvântului de a epuiza infinitul
sensurilor și incapacitatea lui de a atinge esența. Necuvântul este cuvântul care nu există, este
o metaforă a atingerii tuturor virtualităților semantice. Nu numai necuvântul este o linie de
forță a originalității poetului, ci și obligarea cuvintelor, a formei lor, să intre în anumite clase
morfologice sau să primească sensuri noi, surprinzătoare.
În volumul Respirări241, referindu -se la relația dintre cuvinte și necuvinte, poetul
însuși definește existența a trei grupuri genetice ale poeziei: fonetic, morfologic și sintactic .
Primul grup se bazează pe efectele fonetice (melosul/ muzicalitatea) și cuprinde o poezie
primitivă, incantatorie și evident inferioară. Poezia de tip morfol ogic este cu o treaptă mai
sus, apelează la o semantică a vederii și poartă în spinare și frumos împodobită cocoașa
poeziei fonetice – comparând -o cu o dromaderă . Grupul sintactic este cel mai apropiat
de esența majoră a poeziei . Le însumează și pe celelal te două tipuri: din dromaderă se
transformă în cămilă . La cocoașa fonetică se adaugă întru inerție și cocoașa morfologică .
Un al patrulea tip/ grup genetic, numit metalingvistic , apare în ultimele sale volume de
poezie: Epica magna (1978), Operele imperfec te (1979), Noduri și semne (1982): „Poezia

241 Nichita Stănescu, Respirări , cap. Cuvintele și necuvintele în poezie , București, Editura Sport -Turism, 1982 ,
pp. 173 -174.

83
metalingvistică are ca sursă inspirația, suflată la ureche poetului…“, fiind date ca exemplu
versuri din Eminescu, Blaga și Bacovia: „Nu credeam să -nvăț a muri vreodată “, „Eu cred că
veșnicia s -a născut la sat “, „E timpul, toți nervii mă dor “. Poezia metalingvistică, afirmă
poetul, conține „Versuri situate deasupra metaforei, ignorînd orice fel de alambic posibil,
acesta îmi pare a fi tipul de tensiune semantică spre un cuvânt din viitor. Necuvintele (ca
noțiune) s unt finalitatea scrisă a acestei poezii, superioară ideii de scris.“242
În capitolul Fiziologia poeziei sau despre durere (din volumul Fiziologia poeziei ),
poetul afirmă că folosește „ca o ipoteză de lucru“ necuvintele, „ pentru a indica elementele
primordiale ale poeziei așa cum se nasc ele, nenoționale și ambigue.“243 În capitolul Cuvintele
și necuvintele în poezie (același volum) citim: „Poezia este o tensiune semantică spre un
cuvînt care nu exis tă, pe care nu l -a găsit. Poetul creează semantica un ui cuvînt care nu
există.“244 În viziunea lui N. Stănescu, necuvintele au astfel un statut nou, în stare să
reproducă mai bine și mai eficient inefabilul, topind în forma concretă a cuvântului pământesc
logosul divin. Despre acest lucru , Sorin Dumitrescu not a: „Necuvintele nu pot fi descri se și
comentate ocolind terminologia teologică […] În fine, nesemnalat până în prezent este faptul
că necuvintele au puterea și vocația de a apropia covârșitor teologia de sensul poeticii
metalingvistice. “245
Necuvintele au de terminat o ruptură radicală în poezia lui N. Stănescu, diferențiind
cele două poetici ale sale, jalonate de două titluri/ volume: 11 Elegii și Noduri și semne .
Această radicalizare a determinat punerea sub semnul întrebării a înțelegerii poeziei sale.
Începând chiar cu Epica Magn a (1978), maniera nouă de abordare a făcut dificilă descifrarea
sensurilor poetice, astfel încât critica a negat inițial valoarea acestor volume. Abia mai târziu,
s-a demonstrat că Nichita Stănescu intra într -o nouă etapă de creație , una cu totul inovatoare,
motiv pentru care Nichita declară tranșant că „poezia, ca «artă a cuvîntului», trebuie urgent
pusă între paranteze și grabnic abandonată.“ În Scriitori români de azi vol I (1978), Eugen
Simion nota: „E peste tot, […] , în poezia lui Nichita Stănescu, o pregătire de zbor, o plutire
sub ceruri transparente, o bătaie de aripi a materiei, gata să țâșne ască în văzduhuri
misterioase. […] Dar acest vizionarism nu e lipsit de mister, zborul lui nu e atât de liber ș i de
liniștit printre lu cruri. […] Luminile, sunetele, chipurile angelice se învârt, în fond, în jurul
unor simboluri misterioase de care săgeata înțelegerii se frînge. Ce este incontestabil este că

242 Nichita Stănescu, Fiziologia poeziei – proză și versuri 1957 -1983 , ediție îngrijită de Alexandru Condeescu cu
acordul autorului, Bucureșt i, Editura Eminescu, 1990, p. 39 .
243 Ibidem , p. 33.
244 Ibidem , p. 38.
245 Sorin Dumitrescu, Tablou cu orbi . In memoriam Nichita , Bucureș ti, Editura Fundația Anastasia, 2013, p p. 67-
68.

84
ele se duc spre ideea creației sau, mai bine zis, a creatului, a ceea ce s -a într upat“246,
semnalând astfel pericolul neînțelegerii semnificațiilor simbolurilor propuse de poet. Poetul
are conștiința că textul liric se adresează unor cititori virtuali atemporali, de aceea mesajul
trebuie să fie construit astfel încât să răspundă unei sim bolistici universale, indiferent de timp
sau de loc .
Clișeizarea limbajului, demonetizarea cuvintelor, înstrăinarea lor treptată,
incapacitatea de a reda inefabilul îl determină pe poet să găsească termeni noi sau semnificații
pierdute unor cuvinte așezând u-le în contexte inedite (sintaxă, topică), astfel încât
comunicarea să depășească un cadru inert al cliș eelor lingvistice, cadru descri s în poezia -reper
Necuvintele : „El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete./ Eu am întins spre el o mână
ca o fr unză cu dinți./ El a întins spre mine o ramură ca un braț./ Eu am întins spre el brațul ca
o ramură./ El și -a înclinat spre mine trunchiul/ ca un măr./ Eu mi -am înclinat spre el umărul/
ca un trunchi noduros.“247 Cunoașterea de acest tip devine una cosmică ș i marchează o
corespondență dusă până la identificare, în care armonizarea devine totală: „Auzeam cum se –
ntețește seva lui bătând/ ca sângele./ Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva./ Eu
am trecut prin el./ El a trecut prin mine./ Eu am rămas un pom singur./ El/ un om singur.“
Identificăm la nivelul ideatic al poeziei alte câteva trăsături ale necuvintelor: comunicarea
prin alteritate (Eu – El); întoarcerea la origini pentru a valorifica semnificații pierdute/ alterate
în timp (inclusiv gesturi ) și reinvestirea cuvântului cu sensurile de altă dată; situarea omului în
primordial prin identificarea cu natura – mamă.
O altă sursă care generează necuvintele este predispoziția ludică și parodică,
identificabile la nivelul limbajului, valorificând disponibilitățile nelimitate ale limbii române.
În legătură cu o astfel de predispoziție, Ion Pop notează, în cartea sa intitu lată Jocul poeziei :
„Poezia e însă numire, libertate și limită a numirii; iar viziunea lui Nichita Stănescu se
constituie, cum am văzut, tocmai în funcție de o asemenea tensiune spre expresie, spre
propunerea a cât mai multe ipostaze ale Sensului lumii. Și vine un moment când labilitatea
discursului încercând să surprindă posibila geometrie esențială a jocului universal apare atât
de evidentă încât din această nesiguranță a aproximării ei se naște, paradoxal, singura
certitudine a poetului: aceea a prezențe i cuvântului, în realitatea lui cvasisubstanțială, dincolo
de orice adevăr al lui ca semn a altceva decât sine însuși. Din mimetic, discursul poetic devine
autosemnificant; funcției expresive i se substituie una autoreferențială.“248

246 Eugen Simion , op. cit. , p. 105.
247 Nichita Stănescu, Poezii , antologie, postfață și bibliografie de Cristian Moraru, București, Editura Minerva,
1988, p. 185.
248 Ion Pop, Jocul poeziei , București, Editura Cartea Românească , 1985, p. 274.

85
Un text reprezentativ p entru predispoziția ludică îl reprezintă poezia Frunză verde de
albastru , în care cuvintele nu mai respectă nicio logică, încalcă sintaxa și sensurile, tinzând
către paradoxul unor combinații inedite, ceea ce Eugen Simion constata: „Cuvintele se supun
aici, ca peste tot, voinței creatoare și adesea ele sunt chemate să exprime niște realități
ipotetice, schimbându -și sensurile, fragmentându -se după dorința poetului. Nichita Stănescu e,
ca puțini scriitori români, un comediograf superior al cuvântului și rare ori aflăm, ca în
excelentul poem Frunză verde de albastru , o mai categorică dovadă de finețe tehnică. Aici
totul e potrivit pe dos, oglinzile sunetelor sunt tulburate dinadins și noțiunile sunt formulate,
liric, prin noțiuni ce li se opun. Totul pare un jo c vinovat, dar nu -i decât știința de a înfige un
dinte de îndoială în carnea tare a cuvântului și a forța spiritul nostru să gândească în alte tipare
decât cele obișnuite. Linia dintre noțiuni dispare și Nichita Stănescu ne propune un limbaj
poetic cu desă vârșire nou.“249
Tonul discursului liric seamănă cu o incantație aproape liturgică, având rezonanțe
folclorice, la care concură și schema prozodică, deși fondul simțirii este unul grav în esență:
„Și-am zis verde de albastru,/ mă doare un cal măiastru,/ și -am zis pară de un măr,/ minciună
de adevăr,/ și -am zis pasăre de pește/ descleștare de ce crește,/ și secund -am zis de oră,/
curcubeu de auroră,/ am zis os de un schelet,/ am zis hoț de om întreg,/ și privire -am zis de
ochi/ și că -i boală ce -i deochi.“250
Sentimentul neîmplinirii, dezechilibrul, revelația limitării le întâlnim la Nichita
Stănescu, și aici se aseamănă cu Eminescu prin tristețea metafizică prezentă în mare măsură, o
tristețe izvorâtă din sentimentul neîmplinirii. În Autoportret pe o frunză de t oamnă , acesta
resimte în mod tragic condiția sa, tristețea metafizică domină universul întreg, determinând o
stare de dezechilibru în confruntarea eului cu propriile limite. Sentimentele acestea sunt
nutrite de contactul direct cu lumea obiectelor, în care vizualul are un rol determinant.
Apetența pentru contactul vizual este subliniată și de Eugen Simion, care observă că „La
Nichita Stănescu abordarea obiectului echivalează cu aproprierea și fixarea lui în bătaia
ochiului. Pentru alții, esențiale sunt pipăitul, sonoritatea, învăluirea, pen etrația și absorbția,
pentru autorul Necuvintelor fundamentală este privirea. El este un liric al transparenței.
Legătura se face prin privire și instrumentul acestui demers este ochiul. Străpunse de privire,
obiectele devin translucide, abstracte, își pie rd corporalitatea. De la un punct, ele devin simple
figuri geometrice. Universul, în genere, se decantează și capătă lumini și transparențe noi.“251
Versurile: „E făcut să mă domine neîntregul ,/ medalie bătută doar pe -o parte,/ zilele care

249 Eugen Simion , op. cit ., p.108.
250 Nichita Stănescu, op.cit ., p. 112.
251 Eugen Simion , op. cit ., p. 119.

86
încep după -amiaza și sfârșesc după -amiaza,/ fără să continue mai departe“252 introduc
termen ul cheie − neîntregul − de care e dominat poetul, ceea ce provoacă și starea de
existență fragmentară, dar conturează și un univers al contrariilor, al limitelor intangibile și al
contururilor diluate.
În volumele Operele imperfecte și Noduri și semne , Nichita Stănescu pune în lumină,
cu tulburătoare acuitate, problema ființei amenințate de moarte, evidențiind dihotomia dintre
trupul efemer și spiritul etern, așa cum apare mai ales în textul Nod 28 , în care poetul uzează
de componentele corpului omenesc, transformându -le în concepte poetice: „Daimonul meu
vine de departe […] / îmi usucă limba ca pe un deșert sălbatic […]/ îmi spulberă ochii ca pe
două spurcăciuni ale vederii…“253
Pentru a ilustra conceptu l de necuvânt , pornim de la afirmația cuprinzătoare a lui
Laurian Stănchescu privind trans -figurarea lingvistică propusă de poet: „Cu Nichita, cuvântul
și-a bătut propria monedă, iar necuvântul este singura scriere în care Nichita Stănesc u și-a
scris poezia. […] Nichita cunoștea mersul cuvintelor așa cum există mersul stelelor sau
mersul firelor de nisip și a dat sunetul potrivit necuvintelor. […] Nichita a fost un Iisus al
cuvintelor și necuvintelor, țintuite pe neantul lor toată viața și moartea lui, trăind această
suferință nemărginită și nesfârșită cu ființa lui de om bun, care boteza copii și cununa oameni
sau dădea nume arhaice românești îngerilor. Fără Nichita, limba română ar fi rămas o fată
frumoasă fără zestre, iar nașterea lui iv ită într -o altă limbă și cultură l -ar fi făcut pe Dumnezeu
să ia lumea românească de la început. În fața cuvintelor și necuvintel or, Nichita părea mereu
un nou -născut, știind alchimia lor pe care o schimba tot timpul cu alchimii nenăscute,
pentru că poetul se născuse anterior sieși. L -am întrebat odată ce ar fi dorit să fie dacă nu s -ar
fi născut și mi -a răspuns în necuvinte.“254
Am identificat în textele poetului o serie de termeni care pot fi încadrați în categoria
necuvintelor: trimbulind/ trimbulinzi ; nici unul/ nici doiul/ nici nimenea . Primul termen ̶
necuvânt apare în versurile: „Noi nu vrem să fim geniali / noi vrem să fim trimbulinzi / între
nori, de sus în jos / lungiți, ori scurtați prin oglinzi.”255 (Cântec în doi ), marcând o atitudine de
frond ă (posibil față de regimul comunist!), apărând ca un termen cheie în chiar primele două
versuri. Este, cert, un termen inventat, ale cărui semnificații pot fi mascate/ ascunse/ încifrate
din chiar dorința poetului de a codifica mesajul în fața unei eventua le cenzuri. Identificăm în
categoria trimbulinzilor o grupare umană diferită, specială, altfel ca atitudine, caracterizată

252 Nichita Stănescu, op. cit. , p. 183.
253 Ibidem , p. 312.
254 Laurian Stănchescu, Necuvântul Nichita Stănescu , în Aisberg , vol. IV, nr. 2/ 2012, disponibilă on -line la
adresa: http://primavarapoetilorfagaras.files.wordpress.com/2012/03/a2.pdf , sursă accesată pe 27 iulie, 2016.
255 Nichita Stănescu, op.cit., p. 174.

87
printr -un spirit activ și nonconformist, oscilând între manifestări extreme, dar trăind la
intensitate maximă viața, arzând până la e puizarea de sine, situată la extreme, fără a putea fi
înrolată sau total dedicată/ înrobită unei idei. O a doua serie de termeni nu este rezultatul unei
invenții, ci însumează elemente de compunere a cuvintelor după o structură cunoscută, nici
doiul / nici nimenea fiind obținuți după modelul nici unul : „Prieten îți este nici unul,/ nici
doiul , nici nimenea …“256 (Lupta inimii cu sângele ), necesitatea acestei licențe venind din
dorința de a extinde sfera neprietenilor la infinit.
După același model, poetul utilizează antonimele prefixoidale anti-, așa cum apar în
poezia Mă fac nevăzut : „Antitimp și antiexistență ─/ miros al plantei smulsă din cer,/ pentru
nasul cel cu opt nări, esență,/ și pentru nimenea, apru ger./ Nevăzut trec pr in mine, prin alții,/
cu monstrul meu personal merg la pescuit./ Antiscunzii și antiînalții / vor prinde în corzile
nervilor mei, un mit.“257
Atașarea acestui prefixoid se produce atât în cazul substantivelor abstracte, cât și în
cazul adjectivelor antitetic e, marcând o dublă opoziție. Termenii compuși fac parte din
registrul uzual, fundamental, astfel încât să faciliteze descifrarea fie ea și parțială a sensurilor,
dar care amintește, pe de altă parte, și de complexitatea cuvântului neologic antimaterie ,
adresându -se astfel unui cititor mai mult sau mai puțin avizat.
Jocul lexical eludează flexiunea pronominală, preferând forme cazuale inadecvate:
„sunt așteptat de tu, de mă…” ( Arta poetică ). Astfel, acuzativul tine/ mine (probabil, aflat în
concurență cu eu) este înlocuit de formele de nominativ/ vocativ (tu) sau de acuzativ formă
neaccentuată (mă), marcând astfel o depersonalizare a interlocutorului, o distanțare afectivă la
nivelul expresivității.
Pe linia personalizării inanimatelor aparente, poetul preferă formele de vocativ irise,
ochiule, animând astfel, însuflețind substantive comune care în mod curent nu primesc formă
de vocativ: „Ochiule, iris, irise/ cu priviri de adevăr.“ (Că mi -e somn de nu mai pot, îmi zise )
De altfel, autorul realizează o adevărată anatomie poetică în care personifică părțile
corpului uman. Un exemplu elocvent apare în textul Poezia , unde motivul central este ochiul,
atribuit ca element de percepție, dar și de exteriorizare a trăirilor altor părți anatomice:
„Poezia este o chiul care plânge./ Ea este umărul care plânge,/ ochiul umărului care plânge./
Ea este mâna care plânge,/ ochiul mâinii care plânge./ Ea este talpa care plânge,/ ochiul
călcâiului care plânge.“258

256 Nichita Stănescu, Poezii , antologie, postfață și bibliografie de Cristian Moraru, București, Editura Minerva,
1988, p. 168.
257 Nichita Stănescu , Necuvintele , prefața de Daniel Cristea – Enache, București, Editura B.P.T., 2009, p. 178.
258 Nichita Stănescu, Poezii , p. 171.

88
În același context, „ Pleoapă cu dinți , cu lacrima mânjită, / sare căzută în bucate“ ( Râsu’
plânsu’ ) poate părea o asociere ilogică între două părți care se exclud: pleoapa sensibilă
asociată cu dinții și lacrima pură, maculată. Sensul purificării inte rioare și al eliberării prin
plâns/ lacrimă pare să fie soluția ace stor construcții în care sarea reprezintă atât gustul curent
al lacrimii, cât și gustul trăirii complete, sub semnul suferinței.
Metaforele pentru Nichita Stănescu nu sunt un simplu transfer de sens, o modificare
a înțelesului unui cuvânt. Fantezia sa lin gvistică surprinde cititorul pentru că el inventează
„limba poezească“ printr -o asociere inedită a cuvintelor. Lărgind aria semantică a cuvintelor
cu semnificații la care nu ne -am fi gândit și pe care nici nu le găsim în explicațiile
dicționarelor, reușeșt e să pună receptorul în ipostaza de a nu înțelege ideile poetice transmise
pentru că poeziile sale se apropie de ermetismul lui Ion Barbu, așa numita „poezie pură“.
Pentru poet metafora nu exprimă asociere pe criteriul similitudinii, ci o construcție.
Originalitatea unei metafore este dată mai degrabă de numărul mare de diferențe existente
între cei doi termeni între care are loc transferul de trăsături, de proprietăți. Prin intermediul
acestor metafore ni se permite o reconsiderare a lumii dint r-o perspect ivă nouă: metafora -titlu
„Leoaică tânără, iubirea…“; „Vârsta de aur a dragostei“; „Calul troian“ ș.a
Cum am constatat și mai sus, Nichita Stănescu utilizează în lirica sa noțiuni
anatomice pe care le înzestrează cu numeroase semnificații nebănuite. Coasta , prin structura
sa dură, componentă a scheletului uman ar putea fi o întoarcere la primordial prin pierderea
celorlalte elemente ale trupului care sunt efemere sau inima , centrul receptării realului, prin
bătăile ei transmite sonoritatea corporală î n univers, asigurând legătura dintre om și ceea ce -l
înconjoară. Ochiul este foarte important, el fiind superior celorlalte simțuri; permite o
percepție integrală a lumii și este principalul organ reflector al conștiinței. Nicolae Manolescu
considera că: „ Întâiul lucru izbitor, de la început, la poetul Elegiilor , a fost întrebuințarea nouă
pe care el a dat -o trupului. Lirica lui este corporală, în sensul că uzează de noțiuni anatomice
ca de niște concepte poetice. Ochiul, sprâncenele, mâinile, umerii, genun chii, coastele
alcătuiesc la el un adevărat limbaj. Lirica se exprimă prin ele. Anatomia reprezintă la Nichita
Stănescu un vocabular și o sintaxă. O uimitoare concretețe decurge de aici. Substantivele și
verbele își desfac mari brațe reale ca să strângă la piept universul. Din încheieturile
propozițiilor țâșnesc aripi. La nici un alt poet corpul n -a jucat un rol mai mare. Niciodată
reprezentările anatomice n -au fost mai organic lirice.“259
În concluzie, limbajul poetic al lui Nichita Stănescu se înnoieșt e prin valorificarea
unor surse pe care poetul le utilizează cronologic, având conștiința existenței acestora. Astfel,

259 Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu , vol. I, Poezia , Brașov, Editura Aula,
2001, pp.132 -133.

89
avem în vedere forța surprinzătoare a metaforelor, posibilitatea de a exprima ideea poetică în
lipsa metaforei ─ ancoră, reî nvestirea cuvinte lor cu sensurile pierdute și, mai ales, crearea
surprinzătoare a unor termeni poetici noi. În consecință, aceste surse intens exploatate au dat
naștere unei poetici originale, actuale și surprinzătoare, deschisă mereu interpretărilor.

90
Partea a II -a, metodic ă: Repere metodice în receptarea liricii erotice

Capitolul I : Curriculum la decizia școlii
I. 1. Conceptul de curriculum. Tipuri de curriculum

Școala are rostul să te ridice undeva
de unde să -ți fie rușine să mai cobori.
(Paul Louis Lampert )

Conceptul de curriculum provine din limba latină: curriculum (sg.) și curricula (pl.).
În context școlar contemporan, sensul termenului curriculum este acela de parcurs educativ al
elevului. În sens restrâns, curriculum se referă la conținutul învățământului, iar în sens mai
larg, curriculum este un ansamblu care valorifică relația dintre obiective, conținuturi, metode
de predare -învățare, strategii de evaluare, reprezentând întreaga experiență de învățare –
formare propus ă de școală prin activități școlare și extrașcolare/ extracurriculare, care se
realizează prin funcționarea orchestrată a tuturor componentelor și tipurilor curriculare
proiectate, aflate în interdependență.
Conținutul întregului învățământ preuniversitar este asigurat prin Curriculumul
național , considerat ca fiind ansamblul coerent al planurilor -cadru de învățământ, al
programelor școlare și al manualelor școlare din învățământul preuniversitar.260 Astfel,
curriculumul național poate fi definit ca fiind: „a nsamblul proceselor educative și al
experiențelor de învățare prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar; ansamblul
documentelor școlare de tip reglator, în cadrul cărora se consemnează datele esențiale privind
procesele educative și experienț ele de învățare pe care școala le oferă elevului.”261
Planul -cadru de învățământ reprezintă principalul document oficial – parte a
curriculumului național – și un instrument de bază în promovarea politicii educaționale la
nivel național. Planurile -cadru de învățământ stabilesc, diferențiat, în funcție de nivelul de
școlarizare, discip linele studiate de către elevi în școală și numărul de ore alocat fiecăreia
dintre acestea. Disciplinele sunt prezentate grupat în șapte mari arii curriculare: Limbă și
comunicare , Matematică și științe ale naturii , Om și societate , Arte, Educație fizică ș i
sport , Tehnologii , Consiliere și orientare , asigurând astfel o structură coerentă a planurilor –
cadru de învățământ pentru toa te nivelurile de învățământ. La nivelul învățământului primar și
gimnazial, planurile -cadru cuprind două componente: trunchi com un, ca ofertă curriculară

260 Legea învățământului nr. 1 , din 5.01.2011, art. 64, alin. 2: „Curriculumul național reprezintă ansamblul
coerent al planurilor -cadru de învățământ și al programelor școlare d in învățământul preuniversitar.“
261 HG nr. 231/ 2007 , art. 3, lit. e.

91
obligatorie pentru toți elevii, și curriculum la decizia școlii, care cuprinde orele alocate pentru
dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unități de învățământ, asigurându -se astfel
condițiile pentru susținerea unor pe rformanțe diferențiate , prin adaptarea la specificul școlii .
Pentru învățământul liceal, planurile -cadru cuprind următoarele componente: trunchi
comun și curriculum diferențiat, ca ofertă curriculară obligatorie pentru fiecare filieră, profil
și spe cializare, și curriculum la decizia școlii, pentru filierele teoretică și vocațională,
respectiv curriculum în dezvoltare locală, pentru filiera tehnologică – ultimele două
componente cuprinzând orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei
școli. Curriculumul în dezvoltare locală asigură cadrul pentru realizarea instruirii elevilor, în
parteneriat cu agenți economici, conform standardelor de pregătire profesională .262

I. 2. Curriculum la decizia școlii. Tipuri

Nu zidurile fac o școală,
ci spiritul ce domnește într -însa.
( Ferdinand I )

Curriculum la decizia școlii este, după cum s -a văzut mai sus, o parte a întregului
curriculum și nu diferit sau opus acestuia. Astfel, curriculum -ul la decizia școlii trebuie să fie
planificat împreună cu cel național și integrat acestuia. Dacă, în general, curriculum -ul
tradițional pe discipline pune accentul pe cunoștințe și asimilare, unul dintre rolurile
curriculum -ului la decizia școlii este de a se adresa acelor competențe care sunt într -o mai
mică măsură dezvoltate de disciplinele de bază, cum ar fi: dezvoltarea personală, pre gătirea
pentru viață, încurajarea responsabilității de cetățean, educația estetică, civică, religioasă,
morală etc.
Din perspectiva plajei orare, c urriculum la decizia școlii reprezintă diferența de ore
dintre curriculum -ul nucleu și numărul maxim de ore pe săptămână pe disciplină și pe an de
studiu, prevăzute în planurile cadru de învățământ. Obiectivele și conținuturile care intră în
curriculum -ul la decizia școlii nu sunt obligatorii, dar fac parte din disciplina prevăzută în
planul cadru.
Curiculum -ul la decizia școlii se poate regăsi în trei tipuri de oferte:
a) Curriculum nucleu aprofundat (CNA);
b) Curriculum extins (CE);

262 Metodologie privind elaborarea și aprobarea curric ulumului școlar ̶ planuri ̶ cadru de învățământ și
programe școlare , publicată în Monitorul Oficial, nr. 490/ 02. 07. 2014, art. 18, lit. a) și b).

92
c) Curriculum elaborat în școala (CEȘ).
Curriculum nucleu ap rofundat presupune realizarea obiectivelor și însușirea
conținuturilor obligatorii din programa disciplinei, prin diversificarea activităților de învățare,
până la acoperirea numărului maxim de ore din plaja orară a disciplinei respective. Această
variantă se poate realiza cu elevii ale căror interese nu sunt orientate spre respectiva
disciplină/ arie curriculară sau pentru elevii slabi care au nevoie de un număr de ore mai mare
decât majoritatea pentru însușirea conținuturilor obligatorii.
Curriculum extin s implică parcurgerea integrală a programei școlare, atât a
conținuturilor obligatorii, cât și a celor neobligatorii. Se extinde astfel oferta de învățare
(cunoștințe, capacități, aptitudini), până la acoperirea numărului maxim de ore din plaja orară
a dis ciplinelor respective. Această variantă se adresează elevilor care manifestă un interes
deosebit pentru anumite discipline sau arii curriculare.
Curriculum elaborat în școală presupune diverse tipuri de activități opționale pe care le
propune școala (sau l e alege din oferta de la nivel național). Se va avea în vedere ca
proiectarea curriculum -ului elaborat în școală să țină cont de resursele umane și materiale din
școală, de interesele elevilor, de situațiile specifice școlii, de necesitățile comunității lo cale, de
așezarea geografică sau de istoricul zonei, factori care condiționează elaborarea sau alegerea
unui anumit CEȘ , care poate lua următoarele forme:
a) opționalul la nivelul disciplinei reprezintă o ofertă elaborată în școală, la nivelul catedrei, și
presupune formularea unor obiective de referință care nu apar în program ă, fiind diferită față
de cea propusă de minister, de exemplu;
b) opționalul la nivelul ariei curriculare presupune alegerea unei teme care implică cel puțin
două discipline din acee ași arie curriculară. În acest caz, pornind de la obiectivele cadru ale
tuturor disciplinelor în discuție, vor fi formulate obiectivele de referință comune, din
perspect iva temei pentru care s -a optat;
c) opționalul la nivelul mai multor arii curriculare poate fi proiectat pornind de la un obiectiv
complex transdisciplinar sau interdisciplinar, prin încrucișarea unor noțiuni ale unor discipline
aparținând mai multor arii curriculare. Obiectivele de referință derivă, în acest caz, din
obiectivele cadru ale a celor arii curriculare.
Tipurile de opțional pentru liceu sunt prevăzute în Anexa 1 la OMEN nr. 3449263, în
care se regăsesc următoarele modele: opțional de aprofundare, opțional de extindere, opțional

263 OMEN nr. 3449, din 15.03.1999, art. 11 : „Pentru liceu, disciplinele/temele opționale cuprinse generic sub
titulatura de curriculum la decizia școlii se pot alege din următoarele categorii: 1. opționalul derivat dintr -o
disciplină studiată, reprezentând aprofundări ale conținuturilor din program a școlară; 2. opționalul, ca teme sau
capitole ale unei discipline, care nu sunt incluse ca atare în programa de trunchi comun (curriculum extins); 3.
opționalul, ca disciplină care apare în trunchiul comun la alte specializări (de exemplu Sociologie la sp ecialitatea

93
ca disciplină nouă, opțional integrat (la nivelul uneia sau al mai multor arii curriculare),
opțional ca disciplină care apare în trunchiul comun și/ sau, după caz, în curriculumul
diferențiat, la alte specializări. Deoarece ultimul tip de opțional menționat dispune de o
programă deja elaborată la nivel centra l (ca programă obligatorie în cadrul unei anumite
specializări), ne vom referi în continuare la celelalte tipuri de CDȘ care necesită un demers de
elaborare și de proiectare personalizat.
Opționalul de aprofundare este acel tip de CDȘ derivat dintr -o disci plină studiată în
trunchiul comun și/ sau, după caz, în curriculumul diferențiat, care urmărește aprofundarea
competențelor specifice ale disciplinei prin noi unități de conținut, având aceeași rubrică în
catalog cu disciplina din care s -a derivat. Nu nece sită rubrică nouă. Se aplică pentru clasele
IX- XII.
Opționalul de extindere este acel tip de CDȘ derivat dintr -o disciplină studiată în
trunchiul comun și/ sau, după caz, în curriculumul diferențiat, care urmărește extinderea
competențelor generale ale di sciplinei prin noi competențe specifice și prin noi conținuturi.
Necesită rubrică nouă în catalog. Se aplică pentru clasele IX – XII.
Opționalul ca disciplină nouă introduce noi obiecte de studiu, în afara acelora
prevăzute în trunchiul comun și /sau, după caz, în curriculumul diferențiat, la un anumit profil
și specializare, sau introduce teme noi, care nu se regăsesc în programele școlare naționale.
Necesită rubrică nouă în catalog. Se aplică pentru clasele IX – XII.
Opționalul integrat introduce ca obiec te de studiu noi discipline structurate în jurul
unei teme cuprinzătoare (integratoare) pentru o anumită arie curriculară sau pentru mai multe
arii curriculare. Necesită rubrică nouă în catalog. Se aplică pentru clasele IX – XII.
Elaborarea programei de op țional la liceu, cursul inferior și cursul superior264 implică
respectarea unor criterii care structurează programa, după cum urmează:
– Argument
– Obiective de referință
– Activități de învățare
– Lista de conținuturi
– Modalități de evaluare .

Matematică – Informatică); 4. opționalul, ca altă disciplină decât cele menționate în cadrul ariei (de pildă
Astronomie sau Geologie, în cadrul ariei Matematică și Științe ale naturii etc.). 5. opționalul, ca temă
integratoare pentru o anumită arie curriculară (de exemplu, Terminologie științifică sau Strategii de comunicare
în spațiul public etc.); 6. opționalul, ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare (de exemplu,
Romantismul în literatură și arte; Romantismul din perspectiva is toriei; Romantismul ca stil de viață).“
264 Ben, Bennet (coord.), Curriculum la decizia școlii. Ghid pentru profesorii de liceu , București, Editura A telier
Didactic, 2007, Anexa 10, pp. 60 -61.

94
Argumentul (1/2 sau 1 pagină) motivează cursul propus: nevoi ale elevilor, ale
instituției sau ale comunității locale, formarea unor competențe etc.
Obiectivele de referință vor fi preluări ale unor obiective din programa națională, în
cazul opționalului de aprofun dare; în cazul opționalelor de extindere, disciplină nouă sau
integrat, obiectivele vor fi formulate după modelul obiectivelor de referință din trunchiul
comun, dar nu vor fi reluări ale acestora . În medie, pentru un opțional de o oră pe săptămână
este ne voie să fie definite 5 -6 obiective de referință.
Conținuturile cuprind informațiile de specialitate pe care opționalul le propune
pentru formarea capacităților vizate de obiective , iar ca modalități de evaluare , vor fi propuse
modele care se potrivesc opționalului propus (de exemplu: probe scrise, probe orale, probe
practice, referate, proiecte etc.). În cazul în care opționalul este prevăzut pentru un nivel de
școlaritate extins sau pentru un ciclu curricular i ntegral, se vor defini și obiectivele ̶ cadru
din care se vor dezvolta obiectivele de referință pentru fiecare an de studiu, adăugându -se și
listele de conținuturi adecvate.
Elaborarea programei de opțional la liceu, clasele a X -a, a XI -a și a XII -a, se aseamănă
cu modelul valabil pentru clasa a IX -a, dar implică și introducerea unor criterii care
structurează programa, după cum urmează:
– Argument
– Competențe specifice
– Conținuturi
– Valori și atitudini
– Sugestii metodologice
– Bibliografie
Ca și în cazul clasei a IX -a, argumentul (1/2 sau 1 pagină) motivează cursul propus:
nevoi ale elevilor, ale instituției sau ale comunității locale, formarea unor competențe etc.
În cazul competențelor și al conținuturilor , proiectarea se diferențiază în funcție de
tipul de opțional propus, astfel:
a) în opționalul de aprofundare se vor trece aceleași competențe existente în programa de
trunchi comun la care se vor adăuga noi conținuturi care contribuie la formarea competențe lor
respective;
b) în opționalul de extindere se vor elabora noi competențe specifice, în concordanță cu cele
deja existente în programa de trunchi comun, precum și conținuturi noi cu ajutorul cărora se
pot construi aceste competențe;

95
c) în opționalul ca discipl ină nouă se vor identifica teme, capitole, unități de învățare cu care
va lucra respectiva disciplină;
d) în opționalul integrat se vor regăsi aceleași elemente de proiectare cu opționalul anterior, cu
diferența că temele, capitolele, unitățile de învățare vor cuprinde informații din mai multe
discipline/ domenii .
În orice situație, pentru un opțional de o oră pe săptămână, este firesc să fie formulate
6-8 competențe specifice după modelul celor din programa de trunchi comun, fără a le relua
însă pe acestea.
Sugestiile metodologice vor include tipuri de activități de învățare care sunt
recomandate pentru formarea competențelor precum și modalități de evaluare. Ca modalități
de evaluare , vor fi propuse modele care se potrivesc opționalului propus (de exemplu: p robe
scrise, probe orale, probe practice, referate, proiecte etc.). În plus, va fi inclusă o listă cu valori
și atitudini care urmează să fie formate în timpul parcurgerii cursului opțional.
Ca și în situația anterior prezentată pentru clasa a IX -a, în cazul în care opționalul este
prevăzut pentru un nivel de școlaritate extins sau pentru un ciclu curricular integral, se vor
defini și obiectivele ̶ cadru din care se vor dezvolta obiectivele de referință pentru fiecare an
de studiu, adăugându -se și l istele de conținuturi adecvate.

I. 3. Poezia de dragoste în literatura român ă- aplicație

Poezia este un limbaj redus la esențele lui.
(Ezra Pound )

Programa pentru curriculum la decizia școlii
Aria curricular ă: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatura română
Titlul: Poezia de dragoste în literatura română
Tipul: Opțional de extindere la nivelul disciplinei
Durata – 1 an; 1 oră/ săptămână; 36 de săptămâni
Clasa: a X -a/ a XI -a/ a XII -a
Autor: Toma Lorena Teodora

I. ARGUMENT
Cursul Poezia de d ragoste în literatura română se adresează elevilor de liceu din
ciclul inferior și superior al liceului. Elevii receptează mai greu poezia și de aceea alegerea

96
unei teme atractive, iubirea , în lirica literaturii române, poate facilita apropierea de poezie. Pe
lângă noțiunile de teorie privind genul liric, curente culturale/ literare și elemente de
versificație, vor învăța să citească dincolo de cuvinte și să pătrundă intuitiv sensurile textului
liric.
Nu mai puțin importantă este și dezvoltarea abilităților de argumentare a propriilor
păreri și de a avea curajul să -și exprime opinii referitoare la un text liric la prima vedere. În
plus, acest curs îi va pregăti și pentru proba de limba și literatura română de la bacalaureat,
întrucât subiectul de tip I const ă în rezolvarea unor cerințe pe un text la prima vedere, iar
subiectul al III -lea poate propune un eseu de prezentare a temei și a viziunii despre lume într –
un text poetic studiat.
Cursul cuprinde nouă teme și vizează poezia de dragoste din perioada clasic ă a
literaturii române până în postmodernism. Textele alese pentru sudiu sunt reprezentative
pentru curentele culturale/ literare.
Competențele vizate sunt: cunoașterea conceptelor operaționale specifice textului
liric, identificarea elementelor stilistice proprii unor scriitori, cunoașterea principalelor
trăsături ale curentelor literare, analiza relațiilor dintre o operă studiată și curentul cultural/
literar în care a apărut aceasta.
Desfășurarea orei va avea în vedere o prezentare generală a curentului cultural/ literar,
apoi se va face lectura expresivă a textului, se va continua cu identificarea ideilor poetice,
realizarea artistică, trăsăturile limbajului artistic și, în final, se va discuta despre viziunea
asupra iubirii în diferite epoci. Fiecărei t eme i se alocă un număr de trei ore.

II. COMPETENȚE ȘI CONȚINUTURI
Competențe specifice Conținuturi
1. Cunoașterea conceptelor
operaționale specifice textului liric Operă literară, curente literare, genuri și specii
literare, funcțiile literaturii, limbajul artistic,
conținut și formă artistică ș.a.
2. Identificarea elementelor stilistice
proprii unor scriitori Redactarea unor compuneri de tip paralelă literară
3. Cunoașterea principalelor trăsături
ale curentelor literare Prezentarea cronologică a curentelor literare
4. Înțelegerea și interpretarea textului
literar Viziunea despre lume reflectată în texte lirice pe
tema iubirii

97

CONȚINUTURI ASOCIATE
1. Erosul în clasicism – Rodica , de Vasile Alecsandri; Nume , de C. Conachi
2. Erosul în preromantism – Zburătorul , de Ion Heliade – Rădulescu; Fata popii , de D.
Bolintineanu
3. Erosul în romantism – Replici , de Mihai Eminescu; Din pulberea iubirii , de Veronica
Micle
4. Erosul în postromantism – Numai una , de G. Coșbuc; O clipă , de O. Goga
5. Erosul în simbolism – Multașteptatei , de I. Minulescu; Decembre , de G. Bacovia
6. Erosul în modernis m – De-abia plecaseși… , de Tudor Arghezi; Izvorul nopții , de Lucian
Blaga
7. Erosul în tradiționalism – La poarta Paradisului pierdut , de Vasile Voiculescu; Pentru
alta, de Ion Pillat
8. Erosul în neomodernism – Evocare , de Nichita Stănescu; Poveste , de M. Sorescu
9. Erosul în postmodernism – Ciocnirea , de Mircea Cărtărescu; High fidelity , de Florin Iaru
III. VALORI ȘI ATITUDINI
– Spirit critic
– Argumentarea propriilor opinii
– Respectarea opiniilor adverse
– Aprecierea literaturii naționale orale/ scrise
IV. SUGESTII METODOLOGICE
Strategii didactice:
– dezbateri în scopul definirii conceptelor;
– conversație euristică;
– discurs argumentativ;
– explorarea interdisciplinară;
– discuția liberă și dirijată;
– controversa constructivă;
– problematizarea;
– expuner ea.
Activități de învățare: 5. Analiza relațiilor dintre o operă
studiată și curentul cultural/ literar în
care a apărut aceasta Evidențierea trăsăturilor specifice pe diferite opere
lirice

98
– lecturarea unor texte de specialitate;
– exerciții de interpretare a unor texte critice;
– redactarea unor compoziții de tip eseu structurat/ nestrucutrat cu itemi subiectivi.
Resurse materiale:
– fișe de studiu/ lucru;
– website -uri;
– cărți de specialitate.
Modalități de evaluare
Tipuri/ forme de evaluare: inițială, continuă/ formativă, finală/ sumativă.
Metode și tehnici de evaluare: verificări orale, lucrări scrise, teste, pro iecte, portofolii.
V. BIBLIOGRAFIE
1. Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Editura
Minerva, București, 1988
2. Chevalier, Jean și Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri , traducere de Daniel
Nicolescu & Co, Editura Artemis, București, 1995
3. Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei , Editura Timpul, Reșița, 1996
4. Manu, Emil, Istoria poeziei românești moderne și moderniste (vol.I -II), Editura Cartea
Românească, București, 2004
5. Miron, Su zana, Roșca, Elisabeta, Poeți români din perioada interbelic ă, Editura All, 2001
6. Popescu, Dumitru, Poezia românească de dragoste , Editura Coresi, Bucuresti, 2006
7. Popovici, D., Romantismul românesc , Editura Albatros, București, 1972
8. Scarlat, Mircea, Istoria poeziei românești – Momente și sinteze , Editura Minerva, București,
1882
9. Ștefănescu, Alex, Istoria literaturii române contemporane: 1941 -2000 , Editura Mașina de
scris, București, 2005
10. ***, Dicționar de termeni literari , Ed. Academiei, București, 1976

99
Catedra de limba și literatura românã An școlar 2015 -2016
Aria curricularã Limbã și comunicare Viză responsabil comisie
Curriculum aplicat : CDȘ
Profesor Toma Lorena Teodora

Planificare anuală – Poezia de dragoste în literatura română

Săptămâna 18.04 -22.04 2016 – Să știi mai multe, să fii mai bun!

Planificare semestrială – semestrul I
Poezia de dragoste în literatura română
SEMESTRUL UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. ORE SĂPTĂMÂNA

SEMESTRUL
I
18 h Noțiuni introductive 2 I-II
Erosul în clasicism 3 III- V
Erosul în preromantism 3 VI-VIII
Erosul în romantism 4 IX- XII
Erosul în postromantism 3 XIII- XV
Recapitulare și evaluare 3 XVI- XVIII

SEMESTRUL
AL II – LEA
17 h Erosul în simbolism 3 XIX-XXI
Erosul în modernism 3 XXII -XXIV
Erosul în tradiționalism 3 XXV -XXVII
Erosul în neomodernism 3 XXVIII – XXX
Erosul în postmodernism 3 XXXI -XXXIII
Recapitulare și evaluare 2 XXXIV -XXXV
UNITATEA
DE
ÎNVĂȚARE CONȚINUTURI ASOCIATE COMPETENȚE
SPECIFICE ORE DATA

Introducere 1 Prezentarea cursului și a
competențelor specifice 1. Cunoașterea
conceptelor
operaționale
specifice textului
liric
1 S1
2 Viziunea despre iubire în literatura
română 1 S2
Erosul în
clasicism 3-5 Rodica , de V. Alecsandri; Nume ,
de C. Conachi – Prezentarea curentului 1
1

100

Planificare semestrială – semestrul al II – lea
Poezia de dragoste în literatura română

UNITATEA
DE
ÎNVĂȚARE CONȚINUTURI ASOCIATE COMPETENȚE
SPECIFICE ORE DATA

Erosul în
simbolism 1-3 Multașteptatei , de I. Minulescu;
Decembre , de G. Bacovia –
Prezentarea curentului literar, idei
poetice, realizare artistică, trăsături ale
limbajului poetic 1. Cunoașterea
conceptelor
operaționale
specifice textului
liric 1
1
1

S19-
S21
literar, idei poetice, realizare artistică,
trăsături ale limbajului poetic
2. Identificarea
elementelor
stilistice proprii
unor scriitori
3. Cunoașterea
principalelor
trăsături ale
curentelor literare

4. Înțelegerea și
interpretarea
textului literar

5. Analiza
relațiilor dintre o
operă studiată și
curentul cultural/
literar în care a
apărut aceasta 1 S3-S5

Erosul în
preromantism 6-8 Zburătorul , de Ion Heliade –
Rădulescu; Fata popii , D.
Bolintineanu – Prezentarea
particularităților perioadei, idei
poetice, realizare artistică, trăsături ale
limbajului poetic 1
1

1

S6-S8

Erosul în
romantism 9-12 Replici , de Mihai Eminescu; Din
pulberea iubirii , Veronica Micle –
Prezentarea curentului literar, idei
poetice, realizare artistică, trăsături ale
limbajului poetic 1
1
1

S9- S12
Erosul în
postromantism
13-15 Numai una , de G. Coșbuc; O
clipă , O. Goga – Prezentarea
particularităților perioadei, idei
poetice, realizare artistică, trăsături ale
limbajului poetic 1
1
1 S13-
S15
Recapitulare și
evaluare 16 Paralelă clasicism – romantism
17-18 Evaluare portofolii, referate 1
2 S16
S17-18

101

Erosul în
modernism 4-6 De-abia plecaseși… , de Tudor
Arghezi; Izvorul nopții , de Lucian
Blaga – Prezentarea curentului literar,
idei poetice, realizare artistică,
trăsături ale limbajului poetic
2. Identificarea
elementelor
stilistice proprii
unor scriitori

3. Cunoașterea
principalelor
trăsături ale
curentelor literare

4. Înțelegerea și
interpretarea
textului literar

5. Analiza
relațiilor dintre o
operă studiată și
curentul cultural/
literar în care a
apărut aceasta 1
1
1

S22-
S24

Erosul în
tradiționalism

7-9 La poarta Paradisului pierdut , de
Vasile Voiculescu; Pentru alta , de Ion
Pillat – Prezentarea curentului literar,
idei poetice, realizare artistică,
trăsături ale limbajului poetic
1
1
1
S25-
S27

Erosul în
neomodernism 10-12 Evocare , de Nichita Stănescu;
Poveste, de M. Sorescu – Prezentarea
curentului literar, idei poetice,
realizare artistică, trăsături ale
limbajului poetic 1
1
1
S28-
S30

Erosul în
postmodernism 13-15 Ciocnirea , de Mircea
Cărtărescu; High fidelity , de Florin
Iaru- Prezentarea curentului literar,
idei poetice, realizare artistică,
trăsături ale limbajului poetic
1
1
1
S31-
S33
Recapitulare și
evaluare
16 Paralelă modernism ̶
postmodernism
17 Evaluarea cursului, portofolii,
referate
1
1
S34-
S35

102
Capitolul II : Importanța activităților extrașcolare
II. 1. Activitățile extrașcolare : delimitări conceptuale

Spiritul copiilor nu este un vas pe care vrem să -l umplem,
ci este o vatră pe care trebuie s -o încălzim.
(J. H. Pestalozzi )

Activitățile extrașcolare/ extracurriculare se referă la acele inițiative realizate în afara
mediului școlar, în afara instituției de învățămînt, cu participarea clasei, a mai multor clase de
elevi sau a mai multor instituții de învăță mânt/ cultură/ de stat/ private ș.a.
Acest tip de activități sunt foarte importante pentru copii și adolescenți. Studiile
confirmă faptul că ajută la formarea unei atitudini pozitive față de învățătură, elevii au
rezultate mai bune, își formează abilități practice diversificate, dar și strategii bune de
rezolvare a situațiilor -problemă cu care se confruntă. De asemenea, aceste activități creează
sentimentul de implin ire intelectuală și spirituală , dezvoltă abilități de lucru în echipă și
capacitatea de interrelaționare, vizând funcția socială și culturală în egală măsură .265
Activitățile extrașcolare vizează de regulă acele activități cu rol complementar orelor
clasice de predare -învățare, iar aria lor e dificil de delimitat. Includ excursii și vizite la muzee,
cinematografe, teatre, operă, balet; excursii și vizite la instituții publice sau alte obiective de
interes comunitar; vizite la alte școli; activități artistice , cluburi tematice și echipe sportive;
activități legate de protecția mediului ș.a.266
Specifice disciplinei limba și literatura română pot fi considerate activitățile de tipul:
medalioane literare, șezători, seri de poezie, cenaclu literar, cerc de lectură , jurnalism literar,
spectacole de teatru/ cercuri dramatice, concursuri de creație, excursia de studiu, vizionare de
spectacole/ expoziții/ filme, sesiuni de comunicări, editarea de revistă/ ziar școlar, lansarea de
carte, întâlniri cu scriitori ș.a.
În general, activitățile organizate de către școală în afara mediului școlar și de către
alte instituții extrașcolare specializate (centre de creație a copiilor/ centre de creație tehnică,
centre ale tinerilor turiști, cluburi sportive, școli de muzică și de arte pentru copii) au un rol
complementar celui al școlii , văzută ca un sistem axat pe transmiterea de cunoștințe. În mare
parte, aceste activități depind de contextul mai larg, sunt parte a sistemului complex școală –
familie -comunitate, pentru că dezvoltare a adolescenților depinde în mare măsură de un întreg

265 Maria Țîru, Pedagogia activităților extracurriculare – Suport de curs, Cluj- Napoca, Universitatea „Babeș –
Bolyai“, 2007, p. 6.
266 Denisa Ionescu, Raluca Popescu, Activități extrașcolare în ruralul românesc. Dezvoltarea de competențe
cheie la copii și tineri , București, Editur a Universitară, 2012, p. 10.

103
sistem de fenomene și relații, iar activitățile extrașcolare/ extracurriculare reprezintă un
element de bază în activarea acestui triunghi educațional.
Acest gen de activități oferă posibilitatea de exprimare și de explorare a identității,
dezvoltă capacitatea de relaționare și de socializare, constituind un mediu mai atractiv în afara
contextului școlar, permițând asocierea tinerilor. Participarea la activități extrașcolare/
extracurriculare îi ajută pe adolescenți să se înțeleagă pe ei înșiși prin observarea și
interpretarea propriului comportament din timpul participării la aceste manifestări.
Activitățile extrașcolare reprezintă un element prioritar în politicile educaționale
întrucât au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității tinerilor, asupra performanțelor
școlare și asupra integrării sociale în general. S-a observat că tinerii care participă în mod
activ la activitățile de acest gen au performanțe și rezultate școlare mai bune; de asemenea,
procentul de abandon școlar este mai scăzut în școlile care promovează aceste activități;
tinerii au o stare de bine evidentă, incluzând un nivel de stimă de sine mai bun și un nivel
redus de izolare socială; sunt mai puțin atrași de consumul de alcool și droguri și au un nivel
scăzut de comportament delincvent, inclusiv arestări și comportamente antisociale.
Participarea la activități sportive, spre exemplu, determină elevii într-o mai mare măsură să
urmeze studiile superioare sau ale învățământul ui postliceal.

II. 2. Redactarea revistelor școlare

Jocul este cea ma bună formă de învățare.
(Jean Piaget)

Limbajul jurnalistic reprezintă o modalitate specifică de selecție și de asamblare a
faptelor de limbă, ca o consecință a rigorilor impuse de o situație de comunicare particulară,
această situație este generată în cadrul revistelor școlare prin realizarea unei comunicări
suficiente și eficiente între cel care scrie și cel care citește, emițătorul și receptorul unui mesaj.
Actul de producere a mesa jului jurnalistic este unul individual sau colectiv, rezultat al muncii
unor elevi care colectează informații, asociază imagini și redactează texte, dar și unul
instituțional care vizează reprezentarea revistei pentru comunitatea școlară căreia îi aparține .
Apariția unei reviste școlare trebuie să respecte principiile de bază ale redact ării
jurnalistice: credibilitatea, acuratețea, claritatea, concizia și precizia termenilor, precum și
utilizarea unei atitudini potrivite în raport cu evenimentele. Elevilor li se cere să redacteze
materiale interesante într -un stil clar și cu un vocabular accesibil, deoarece receptorul -cititor
poate aparține unor categorii eterogene, cu un grad de cultură foarte diferit. Funcțiile

104
dominante ale mesajului informativ trebuie să fie referențială și conativă, care pot fi concurate
de cea poetică sau expresivă, punând în evidență elementele populare, colocviale, neologice,
regionale, argotice sau de jargon, potrivit tipului de articol scris.
În concluzie, principalele fapte de lim bă care duc la dezvoltarea limbii române prin
intermediul stilului publicistic sunt: îmbinarea funcției referențiale cu funcția conativă, cu
intervenția secundară a funcției expresive și poetice; sursa de inspirație este realitatea, ceea ce
permite însoțir ea materialului scris de mijloace extralingvistice: fotografii, tabele, caricaturi,
desene, reproduceri, statistici etc.; în raport cu limba literară, se observă respectarea normelor
gramaticale, fonetice sau lexicale ale limbii, lărgirea sferei lexicale a limbii prin valorificarea
tuturor resurselor voc abularului: termeni neologici, ș tiințifici, cuvintele regionale, termeni
arhaici, registrul popular, clișee lingvistice; dezvoltarea mai multor variante stilistice, în
funcție de natura textelor: informativ, publicitar, didactic, solemn, gazetăresc, cel din urmă
tinzând spre apropierea de stilul beletristic, iar textele de tip interviu se apropie de stilul
conversației.
Informații despre presă în general și despre presa literară în special se pot include în
lecțiile de literatură română, de limbă și comunicare sau se pot prelucra într -un cerc jurnalistic
sau de mass -media care are drept scop editarea revistei școlare.
Algoritmul apariției unei reviste școlare necesită parcurgerea câtorva etape267:
difuzarea in ițiativei și convocarea celor interesați pentru stabilirea echipei; stabilirea echipei și
a responsabilităților: redactor -șef, redactori, rolul de casier, responsabil cu difuzarea,
corectori, responsabil pentru imagine, tehnoredactori, legare, stabilirea p rofilului, a
periodicității, a prețului de vânzare, a datei apariției; organizarea ședinței de triere a
materialului, fiecare număr fiind legat de obicei de marcarea unui eveniment cultural.
Forma modernă a revistei școlare este în prezent cea on -line, ace asta răspunzând
tendinței actuale de a lucra mai mult pe internet. Revista on -line oferă și o serie de avantaje:
costuri minime, independență, responsabilizare și asumare a informației transmise on -line, un
feed-back permanent privind importanța și calitat ea informațiilor, dar implică și cunoștințe
tehnice pentru tehnoredactare, așezare în pagină, prelucrare imagini/ fotografii etc.
Oricare ar fi forma sub care se prezintă revista școlară (tipărită sau on -line), redactarea
unei reviste este o activitate com plexă care implică abilități specifice multimedia și care
dezvoltă în rândul tinerilor abilități de comunicare, luc rul în echipă, spiritul critic.

267 Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române. Ghid pentru susținerea examenelor de
definitivat și de acordare a gradelor didactice , București, Editura Corint, 2010, pp. 377 -278.

105
II. 3. Revista Speranțe – aplicație
Nu e destul să știi, trebuie să și aplici,
nu e destul să vrei, trebuie să și faci.
(Goethe )

LICEUL TEHNOLOGIC “ION MINCU” VASLUI

REVISTĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Mihai EMINESCU – Lucian BLAGA – Nichita STĂNESCU

”Numai poetul,
Ca păsări ce zboară / Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului…”

”Poeții, toți poeții sunt ”Oamenii sunt păsări nemaiîntîlnite
un singur, ne -mpărțit, neîntrerupt popor. cu aripi crescute înlăuntru…”
Vorbind, sunt muți…”
Nr. 16, anul 2016

106
DIN SUMARUL ACESTUI NUMĂR :

 CUVÂNT CĂTRE CITITORI
 MEDALION MIHAI EMINESCU
 MEDALION LUCIAN BLAGA
 MEDALION NICHITA STĂNESCU
 PAGINI DE JURNAL
 PAGINI LIRICE ȘI EPICE

Colectivul de redacție:
Prof. coordonator – Toma Lorena Teodora
Redactori: Volocaru Bogdan, Trofim Diana, Pentelei Lorena
Corectură: Pădure Daniela, Ioniță Alexandra
Ilustrații / foto : Olaru Livia . Ilustra țiile au ca sursă arhiva personală și adresele de site :
www.sfatulbatranilor.ro ; www.timpul.ro ;
www.edusoft.ro ; www.contemporanul.ro ;
www.raspunsuri -pixwords.ro ;
www.prowallpapers.ro ; www.desenez.net ;
www.bookaholic.ro ;
www.copilul.ro ; www.desenepicturi.woedpress.ro ;
www.antena3.ro ; www.rankopedia.ro ;
www.ziarulevenimentul.ro ; www.snlp.ro ;
www.123rf.com ; www.dexonline.ro ; www.copiisimamici.ro ;
www.anpcdefp.ro ; www.webcultura.ro ;
www.geometriadragostei.ro ;
www.bookaholic.ro ;
www.tablouri -de-vis.ro ; www.felicitari.kudika.ro ;
https:// desene picturi.wordpress.com ;
https://www.facebook.com/ webcultura .ro;
https://hobbyplanet.ro

107
CUVÂ NT CĂTRE CITITORI

„IUBITE CETITORIU,
Multe prostii ai fi citit de când ești. Cetește, rogu -te, și aste și, unde -i vede că nu -ți vine
la socoteală, ie pana în mână și dă tu altceva mai bun la ivală, căci eu cu atâta m -am priceput și
atâta am făcut.“
(Ion Creangă)

Dragi elevi,

Dorim ca spusele hâtrului Creangă să fie un îndemn spre creație și, nicidecum, un
semn al descurajării voastre. Chiar dacă școlile spre care ați aspirat la absolvirea clasei a VIII –
a s-au îndepărtat de voi, nu înseamnă că totul s -a sfârșit și că înscrierea voastra la acest liceu a
devenit singura soluție – alternativă posibilă. Nu! Imaginați -vă că voi înșivă ați ales această
școală, ceea ce este adevărat în parte, și că prezența voastră aici nu este un accident dictat de
capriciul unui calculator neutru.
Semnele spiritualității voastre au început să se manifeste la orele de limba și literatura
română, la cele de dirigenție, la activitățile culturale ale școlii, la diversele întâlniri pe teme
literare sau în discuțiile foart e libere pe care le -am purtat. Am înțeles că pentru a vă deschide
interesul pentru lectură, pentru a facilita apetitul vostru creativ, pentru a îndepărta zidurile
dintre voi, este nevoie de un spațiu adecvat. Am considerat că cel mai indicat mod de
exterio rizare a preaplinului spiritual este scrisul. Acesta este motivul care ne -a determinat pe
noi, profesorii catedrei de limba și literatura română din aceasta instituție, să edităm acest nou
număr al revistei SPERANȚE, care se dorește a fi o antologie cuprin zând cele mai interesante
materiale publicate în timp, în mod deosebit articole despre M. Eminescu, L. Blaga și N.
Stănescu.
Dorim să intensificăm aparițiile, pentru a răspunde solicitărilor voastre crescânde.
Astfel, intenționăm să oferim c ititorilor câte un număr care să corespundă unui anotimp
artistic: primăvară, vară, toamnă, iarnă. Așteptăm cu mult interes materialele concepute de
către voi, încredințându -vă de plăcerea lecturării lor.

Redacția

108
MEDALION MIHAI EMINESCU

”Numai poetul,
Ca păsări ce zboară / Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului…”

Mihai Eminescu, gânditorul

Marele poet, publicistul, profundul gânditor social, înflăcăratul patriot, n -a putut fi corupt
cu nimic, a rămas mereu egal cu sine, intransigent, inflexibil și -a găsit în paginile Timpului
spațiu pentru ideile sale, pentru nemulțumirile sale, pent ru amărăciunile care -i otrăveau
sufletul picurând zilnic în el „otrava socială”.
Până în 1883, Eminescu era aproape necunoscut ca poet, publicase doar vreo treizeci
de poezii. Celebritatea lui era clădită pe articolele din Timpul , unde colaborase din 1877, în
care acordă un rol deosebit factorului social. Țăranul, inferioritatea condiției sale, îl doare
intens. Iată ce gândea despre omul, lucrătorul, care este tratat „ca o mașină”, „ca o unealtă
pentru producere” – considerând acest tratament total „neomeno s” și „dezastruos” pentru
urmările lui. „Scriptura, spunea Eminescu, dă răgaz omului, dar societatea socotește câtă
pierdere are prin „ ținerea sărbătorilor”. Proprietarul unei vite de muncă își „cruță” vita de
povară prea mare, „îi măsoară puterile”, o „c ruță de boală”, „pierderea ei fiind egală cu
cumpărarea unei alteia”.
În Timpul , din 27 iulie 1879, scria cât de periculos este modul în care importăm totul
și oferim doar un singur produs, grâul, „produs cu capitalul” în pământ al proprietarului mare
și cu munca țăranului. Analiza cu clarviziune și simț critic societatea contemporană. „Răul
fundamental al țării [este] lipsa de organizare socială, prin această lipsă de diversificare a
muncii, reducerea ei la exploatarea unilaterală a pământului, aruncarea păturilor superioare ale
societății în ramuri de activitate improductivă” ( Timpul, 31 octombrie 1881). „Oriunde
manufactura dispare, precum dispar la noi, pe zi ce merge, industriile de casă și meseriile, și

109
unde crește necesitatea de a exporta productele în forma crudă, nepregătită, omul recade în
barbarie”. Astfel de țări văd cum zilnic le scade averea și valoarea omului. Unei rase căzute în
inepții economice i se scoate „ponosul că e leneșă”, „fatalistă”, „ignorantă”. Vedea căile
progresului – sublinia c lar necesitatea de a înmulți și de a diversifica ocupațiile cetățenilor –
arătând pericolul unei restrângeri a activității doar la agricultură, a unui export doar de
produse neprelucrate – [Să ne gândim la produsele noastre de azi, la unele din bogățiile
subsolului românesc. Ce se întâmplă cu ele? În ce fabrici din ce țări sunt prelucrați copacii
României, aurul nostru verde: Ce se întâmplă la Roșia Montană și în alte spații bogate ale
țării?]. M. Eminescu, gânditorul, ne avertizează de dincolo de timp.
Caustic și temut, era o persoană incomodă, prea aprigă pentru unii, prea patriot, prea
spunea totul pe față în ședințele Junimii. Era atât de înflăcărat încât i s -a interzis să mai intre
în Transilvania. Furios, este gata să meargă la Cotroceni, să -l împuș te pe Carol. Acestea și
altele încă fac din Eminescu o victimă a liberalilor, a conservatorilor și chiar a prietenilor, a
celor în care avusese atâta încredere. Cât să fi suferit OMUL Eminescu când și -a dat seama că
toți l -au trădat, tuturor le -a convenit să facă din el „un nebun”, un bolnav incurabil, să -l așeze
într-o cămașă de forță.
Singur printre străini, nimeni nu i -a fost aproape, n -a avut niciodată o casă a lui, o
familie, doar lada cu cărți, pe care o plimba de la o gazdă la alta. Am pierdut astfel prea
devreme o stea, un patriot, un geniu (deși pare un cuvânt perimat, pentru Eminescu se
potrivește perfect), care mereu, cu degetele mânjite de cerneală, scria, învăța sanscrita, greaca,
latina, albaneza, franceza, germana, ca să poată ști bine limba r omână, izvoarele ei.
Trăsăturile feței lui trădau o tinerețe fără bucurii, iar portretul de mai târziu dezvăluia
un suflet amărât otrăvit de infatuarea, prostia, incultura, ignoranța, lipsa de patriotism,
trădarea prietenilor și a neprietenilor și încă alt e rele pe care nu le aștepta, dar care -l găseau.
„Astfel se stinse în optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l -a ivit și -l va ivi
vreodată, poate, pământul românesc” (George Călinescu).
Urmașii, T. Arghezi, L. Blaga, N. Stănescu îi vor recunoaș te dreptul de AUTOR al
limbii române, un drept meritat, dar venit prea târziu pentru Eminescu, om al timpului său în
care s -a implicat cu toate fibrele gândirii și simțirii sale.
Așa cum despre I.L. Caragiale se spune că este mereu actual, când vizionăm sa u citim
teatrul său, și despre Eminescu se poate spune același lucru, citind publicistica sa și, de ce nu,
citind poezia lui Eminescu. Este viu, este printre noi, mereu tânăr, mereu actual.

Prof. Viorica Iticescu

110
Eminescu – Veronica
Sper să nu greșesc afirmând că numele lui Mihai
Eminescu, pentru noi, generațiile actuale de liceeni, cât și pentru
cele anterioare, este sinonim cu noțiunea de iubire, cu mitul
erotic. Cine a ascultat măcar în treacăt sau a citit și recitit poezia
sa, se convinge că, între temele fundamentale ale creației sale,
iubirea și natura ocupă un loc aparte.
Mitul erotic este rezultatul împletirii sentimentului iubirii cu cel al peisajului
românesc, rustic îndeosebi, dezvoltat în idile sau elegii, în care găsim motive specific
eminesciene: Somnoroase păsărele, Dorința, Lacul, Floare -albastră, Sara pe deal și altele.
Poezia de debut De-aș avea și apoi Mortua est! slăvește cea dintâi iubire, “o
misterioasă muză a copilăriei și adolescenței”, „ iubita de la Ipotești ”, îngerul „ cu fața cea
pală”, transfigurată p rin dispariție pretimpurie în: „ …sfântă regină, / cu păr lung de raze, cu
ochi de lumină / în haină albastră stropită cu aur”, creațiile următoare a nului 1870 aparținând
ciclului veroniene , închinate celui mai cunoscut cuplu, M. Eminescu și Veronica Micle.
Povestea de dragoste a poetului M. Eminescu începe în 1872, când, aflat la Viena, la
studii, o întâlnește pe Veronica. Cine -l întâlnea și -l privea pe Eminescu, încerca sentimentul
admirației pe care -l trăim și noi astăzi înaintea fotografiei -portret executată în atelierul lui
Toma din Praga. După câte aflăm despre temperamentul lui Eminescu, din amintirile colegilor
din Viena, cunoștința dintre Eminescu și Veronica Micle presupune, înainte de alte
exterioriz ări, respectul timid al studentului pentru soția redactorului ieșean. Marele poet – după
mărturia lui Slavici – a condus -o pe Veronica Micle ca să cunoască arterele circulate ale
Vienei, muzeele, marile parcuri, monumentele istorice, împrejurimile. Întreved em imaginea
poetului stăpânindu -și plăcutele surprinderi în fața femeii neobișnuit de frumoasă, spirituală,
modestă și inimoasă, căreia sfiiciunea lui pornită din firesc și cuviință îi respira frageda
aromă. Timiditatea, bunul simț protocolar și respectul l-au recomandat pe Eminescu în ochii
tinerei cunoștințe, impunându -i, pe lângă surprindere, discreția întipărită î n uitare ani mulți
după aceea: „ Când te -am văzut, copilă, treceai așa frumoasă / Cu ochii mari albaștri în bolți
întunecoase / Ca marmura de albă, și mâinile de ceară / Vreau pe sânu -ți mândru o mantie
ușoară.”
Perioada ieșeană este cea mai fericită pentru acesta. Tânărul care fusese un școlar nu
prea disciplinat, care a peregrinat prin țară, sfidând disciplina filială, cu trupele de teatru, care
fusese „student extraordinarˮ la Viena și apoi la Berlin, găsește la Iași elementele pe care își
întemeiază opera. Spațiul ieșean, asemănător cu cel ipoteștean, e aproape de intimitatea

111
familiei, a casei, îi amintește de pădure, de prima iubire – Mari a. La Iași, n -a găsit monumente
asemenea celor vieneze și berlineze, dar biserica familiei de la Ipotești era mai aproape și mai
importantă pentru el; n -a găsit grandoarea berlineză, ci o vegetație care cultiva teiul și
„vorbea despre trecut“.
Iașul de l a 1872 -1874 este orașul -cetate care făcea elogiul cărții și al Societății
Junimea, unde se prețuia clasicismul, climat ce convenea poetului. Iașul este terenul
construcțiilor spirituale, e un spațiu al interferenței civilizațiilor franco -germane, Junimea
prețuia istoria și filozofia -pasiunea poetului – și mai ales, aici era Veronica, acea „divinitate
blondă”, cum o va numi ulterior. La Iași, poetul este în maximă stare de frumusețe, cum se
vede din fotografie – avea 21 de ani, e o frumusețe greacă, seducătoar e.
Îndepărtat din funcția de bibliotecar și destituit din cea de revizor școlar, poetul nu
este susținut de Ștefan Micle, însă vede în Veronica Mi cle un sprijin moral, numind -o „iubit și
blond tovarăș”, cum îl considera doar pe Ion Creangă. Alteori, fic țiunea marelui poet trăiește
intens nevoia sincerității, iubirii pure, asemenea peisajului: „Eu te cer de la izvor, / De la
codrul cel de brazi, / De la vântul ce lovi / Bălsămând al meu obraz.“ Sau: „Atât de fragedă
te-asemeni / Cu floarea albă de cireș, / Și ca un înger dintre oame ni / În calea vieții mele ieși.“
Plecat la București la ziarul Timpul, depărtarea și celelalte nefericite întâmplări ale
climatului ieșean îl fac pe poet s -o învinuiască pe Veronica de nestatornicie, aducându -i
reproșuri în sti huri de felul: „Și în farmecul vieții -mi / Nu știam că -i tot aceea / De te razimi
de o umbră / Sau de crezi ce -a zis femeia.“
Așteptat, dorit și sosit la Iași, acum locuind la Veronica, Eminescu a scris, în casa
prietenei lui, pastelul intimist Stau în cerdacul tău . Prietenia lor se schimbă în iubir e sinceră,
dar „norocul visat“ de amândoi de a se căsători îl descurajează și va face aluzii sati rice la
adresa „văduvei viclene“ , la Dalila, din Scrisoarea V . Decepționat în așteptări, Eminescu
trecuse de la visul plenar de iubire la det estări − complicații sentimentale − reeditând și ironia
din postuma eminesciană Icoană și privaz , inspirată de îndurerări personale, dar și de
clevetirile cunoscuților, deși tot atunci prietenia pentru Creangă și iubirea pentru Veronica îi
oferise adevărate bucurii: „Cuvinte prea frumoase le -am rânduit șirag/ Și -am spus și eu la
lume ce -mi este scump și drag.”
Veronica refuză toți pretendenții, cum confirmă și relatările Virginiei Micle Gruber
făcute lui Victor Eminescu, nepot ul de frate al poetului. Veronica citește poemul Luceafărul ,
înțelege și condamnă perfidiile celor ce -l abătuseră pe Eminescu în închipuiri bănuitoare și -i
chinuise orgoliul prin comportări despre ea și prietenii lui.

112
Restituirea îndurerării Veronicăi Micle, nu demoralizantă și copleșitoare până să
excludă nădejdea că poetul se va însănătoși, o face răvașul liric Să pot întinde mâna : „Să pot
întinde mâna s -o pun pe fruntea ta/ Încetul la o parte șuvițele le -aș da,/ Sen ină să rămâie,
curată ca un crin,/ Icoană de iubire la care să mă -nchin. / Iar tu ca un luceafăr departe
strălucești/ Abia câte o clipă în cale -mi te ivești,/ Apoi dispari; -și-n urmă rămâi în gândul
meu/ Vede nie iubită la care mă -nchin eu. “
Multe poezii i-au fost inspirate de iubirea pentru Veronica Micle, nefericita poetă de
aceeași vârstă, de aceleași ardențe romantice și de același tragic sfârșit, creații ce comunică
măreția adevăratelor comuniuni afective, Eminescu fiind socotit printre cei mai mari poeți ai
iubirii. Cele mai multe poezii de dragoste au fost create în perioada ieșeană, în care a cântat
iubirea și, prin intermediul ei, femeia iubită ( Dorința, Floare -albastră ), femeia -înger ( O,
dulce înger blând ), femeia -demon ( De câte ori iubito ), da r și femeia -mamă ( O, mamă ).
Povestea de dragoste dintre cei doi „condamnați“ are un sfârșit trist. Mitul erosului este,
așadar, una dintre temele fundamentale, natura este „cutie de rezonanță“ a sufletului, e cadrul
protector al cuplului, natura e parfumat ă, încântătoare când poetul visează la un moment
fericit, e dezolantă, rece când poetul e dezamăgit.
Poetul îndrăgostit parcurge scenariul erotic de la romanticul pătimaș, autor al
înflăcăratelor declarații de dragoste pentru iubita -idol, la romanticul ră zvrătit, învinuind -o de
infidelitate și nestatornicie, considerându -se „fericit în suferința -i dureros de dulce“. De aceea,
poezia lui, în general, și erotică, în mod special, aduce fericire, este un mod de a ne contempla
ființa, de a ieși din noi și de a ne manifesta.
Eminescu ne -a împodobit dragostea cu șoapte și descântece care fac stelele să
coboare vrăjite printre noi, ne -a schimbat gândurile în păsări ce beau lumină din lună și se
rotesc în apă vie. Ziua nașterii poetului nu -și va seca nicicând orele , iar frunzele ei vor suna în
răsăritul tuturor generațiilor, vestind că din noianul uitării se desprinde mereu un zeu, să ne
colinde sufletul cu primăveri și mistere.
Eminescu înseamnă tinerețe prin scurta -i existență, Eminescu înseamnă iubire prin
creaț ia sa.
Maria B ăetu
Bibliografie :
1. Limba și literatura română , Manual pentru clasa a IX-a, autori: Eugen Simion (coord) ,
Florina Rogalski, Daniel Cristea -Enache, Andrei Grigor, Editura Corint, 2004
2. Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , ediția a doua
revăzută și adăugită, ediție și prefață de Al. Piru, București, Editura Minerva, 1988

113

Mihai Eminescu, un „arheolog” lingvist

„Cel mai cultivat poet al secolului, singurul care poate fi
alăturat lui Goethe” (1), cum l -a caracterizat Mircea Eliade, se
impune ca unul dintre cei mai de seamă filologi de atunci, prin
interesul adânc pe care l -a manifestat față de aria problemelor
lingvistice. A studiat, cum niciun scriitor nu a făcut -o până la el,
scrierile și documentele vechi, lucru care i -a favorizat cunoașterea și înțelegerea specificului
limbii, și a putut face observații pertinente cu privire la faptele de limbă cele mai
controversate.
Eminescu are meritul de a se fi diferențiat prof und de contemporanii și predecesorii
săi prin maniera personală în care a știut să pună în valoare limba veche și modernă, calitate
dobândită în urma unei documentări riguroase în ceea ce privește trecutul limbii române, al
limbii scrise și vorbite, de la primele documente și cărți până la tiparele noi ale limbii literare:
„Aproape nimeni până la Eminescu, scrie Mircea Eliade, nu îndrăznea să scrie limba vorbită,
țărănească […] Autorii români au reușit să scrie bine românește de -abia de la Eminescu
încoace, adică de mai puțin de o sută de ani” (2).
Legătura poetului cu trecutul și pasiunea pentru cărțile vechi sunt subliniate într -o
mărturie autobiografică: „Când eram la Universitate, aveam o ciudată petrecere: umblam
adesea ziua pe uliți, stând numai pe ici pe colo la câte un antiquar și răscolindu -i vechiturile,
luam din cărțile lui tot ce -mi părea mai bizar și mai fantastic și venind apoi acasă citeam și
traduceam într -un caiet numit Fragmentarium toate pasajele câte îmi plăceau …” (3).
Activitatea cultura lă a poetului se desfășoară în spiritul prețuirii limbii, veghind la
pericolul alterării ei, prin excesele inovatoare ale contemporanilor. Ca bibliotecar, s -a îngrijit
să achiziționeze cărți și manuscrise vechi, monumente de limbă românească, căci limba ve che
prezenta unitate, claritate și expresivitate a stilului, prin bogăția de expresie și locuțiuni,
calități care lipseau multor scrieri literare din epoca poetului. Într -un raport către minister, din
6 martie 1875, în calitate de director al Bibliotecii d in Iași, indică precis zestrea noastră
culturală: „literatura română din secolele XVI, XVII, XVIII e reprezentată prin 269 opuri
tipărite, dintre cari cele mai multe bisericeștiˮ. Valoarea culturală a acestor documente constă
în particularitățile expresiv e pe care le prezenta limba veche: „Netăgăduită este însă valoarea
lor stilistică și lexicală. Stilistică, căci nu sunt scrise sub influența limbelor moderne, cel puțin
nu a celei franceze, și se găsesc în ele locuțiuni cari încep a dispărea din limba de a stăzi și se
înlocuiesc prin șabloane și fraze streine dezvoltărei de pân -acum a limbei noastre; lexicală

114
prin multitudinea de cuvinte originale pe cari scriitorii bisericești și laici, siliți să recurgă la
propriile mijloace, le întrebuințează în compuneri le lor” (4).
Studiile literaturii vechi și experiența sa de culegător de folclor și lex ic popular – de
exemplu, îl propun pentru postul de revizor școlar nu pentru creșterea bunăstării sale
materiale, ci pentru că, spune poetul, „aș intra în contact cu pop ulația rurală, singura care mă
interesează îndeosebi”(5) – au dat substanță creației sale literare. Astfel, într -o scrisoare
adresată Veronicăi Micle, în urma unor elogii aduse poeziei Epigonii de către aceasta, poetul
ține să precizeze: „Nu merit laude pe ntru poezia Epigonii. E o concepție pe care o făurisem
încă la Viena, într -un elan de patriotism. Trecutul m -a fascinat întotdeauna. Cronicile și
cântecele populare formează în clipa de față un material din care culeg fondul inspirațiunilor”
(8 n. 1874) (6).
Mărturii interesante despre pasiunea lui Eminescu pentru manuscrise și cărți vechi ne
oferă contemporanii acestuia. Opera poetului a fost mereu perfecționată și îmbogățită sub
influența pozitivă a textelor vechi. Din aceste resurse culturale poetul a putut observa evoluția
limbii și particularitățile limbii literare și ale celei vorbite. Observații prețioase din acest
punct de vedere găsim la Moses Gaster, unul dintre filologii vremii: „ Când îi plăcea vreo
frază îmi spunea: „Ia mai citește o frază c ă tare îmi place!ˮ sau: „Știi că bine zici!ˮ Și, din
când în când, lua câte o fițuică de pe masă și copia sau o frază sau un cuvânt care -i plăcea mai
mult. Nu mă îndoiesc că pe urmă aș fi putut ușor să le găsim în poeziile sau scrierile lui. El
avea obicei ul de a copia des ceea ce scria o dată și tot schimba și netezea cuvintele și nu am
nici o îndoială că frumusețea limbii sale se datorește citirii textelor vechi” (7).
În scrisoarea adresată lui Titu Maiorescu în preajma mutării sale la București ca
redactor la Timpul , Eminescu vorbea, printre altele, despre amănunte lingvistice cu autoritatea
unui specialist în studiul limbii, familiarizat cu problemele gramaticii istor ice și cu specificul
documentelor trecutului: „Am adunat multe manuscrise zdrențuite și tipărite vechi românești,
pe care aș ține mult să le iau cu mine. Acest lucru îmi scumpește călătoria, dar nu mi -ar
rămâne la îndemână materiale spre a -mi putea umple t impul liber cu strângerea de cuvinte și
locuțiuni. Începe să -mi fie evident că limba română este într -adevăr bogată, înzestrată cu un
număr de sufixe vii, ba chiar și cu cantitate. În cărți vechi am descoperit mai multe formații
sintactice pline de farmec, mai multe timpuri care au fost date uitării, apoi conjuncții,
prepoziții și adverbe, ba chiar două moduri noi, chiar dacă sunt cam defective. S -ar putea
strânge contribuții la sintaxa românească” (15/18 octombrie 1877) (8).
Poetul își adunase cuvinte și c onstrucții expresive din fondul vechi al limbii și
proiecta alcătuirea unei sintaxe românești, cu date concrete despre evoluția istorică a

115
fenomenelor lingvistice. Ioan Slavici, rememorând perioada prieteniei cu poetul, mărturisește:
„Nici unul dintre cont emporanii săi nu era mai bine dumirit decât el asupra gramaticii
românești. Citea scrierile românești mai vechi și mai noi și scruta graiul viu al poporului, ca
să se dumirească”. Aplecarea minuțioasă asupra amănuntelor gramaticale și profunda
documentare filologică îl individualiza între filologii vremii sale: „Cu deosebire simțitor era
Eminescu, spunea Slavici, în ceea ce privește corectitudinea gramaticală și, după puțina mea
știință, nu e la noi nimeni atât de dumirit, cum era dânsul, asupra etimologiei române” (9).
Aceeași pasiune pentru manuscrisele vechi o aflăm și în scrisoarea adresată lui Ioan
Slavici, scrisoare care precedă plecarea la București a lui Eminescu: „Am bagaje: cărți,
manuscripte, ciubote vechi, lăzi cu șoareci și molii, populate la încheieturi cu deosebite
naționalități de ploșnițe”(12 octombrie 1877) (10).
Prin tot ce a întreprins în activitatea culturală, poetul a susținut necesitatea unificării
limbii române literare, această unitate realizându -se prin valorificarea graiului ve chi și a
limbii cărților bisericești. Ampla activitate de cercetare a poetului – preocuparea de a stabili
normele limbii literare, dezgroparea vechilor forme de cultură națională și reactualizarea
fondului vechi al limbii – conturează profilul unei persona lități complexe a culturii române.
Eminescu s -a dovedit a fi nu numai un mare poet , ci și un cercetător al istoriei, al științelor
limbii, al culturii în general.
Prof. Camelia Stoica

Note bibliografice
1. Mircea Handoca, Mircea Eliade , București, Edi tura „Minerva”, 1992, p.179.
2. Ibidem , p. 181.
3. Gh. Bulgăr , Eminescu despre problemele limbii române literare, București, Editura
Științifică, 1963, p.24.
4. Mihai Eminescu, Opere XVI, București, Editura Academiei R.S.R., 1989, pp.65 -66.
5. Ibidem , p. 68.
6. Mihai Eminescu, Opere XV , București, Editura Academiei Române, 1993, p.1239.
7. Gh. Bulgăr, Momentul Eminescu în evoluția limbii literare , București, Editura Minerva,
1971, p. 72.
8. Mihai Eminescu, Opere XVI , p. 185.
9. Gh. Bulgăr, op. cit. , p. 97.
10. Mihai Eminescu, Opere XVI , p. 184.

116
MEDALION LUCIAN BLAGA

”Poeții, toți poeții sunt
un singur, ne -mpărțit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muți…”

Acrostih*
* Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon ] < akros – extrem, dinafară, stichos – vers)
este o „Poezie în care primele litere, silabele, cuvintele de la începutul versurilor sau strofelor,
citite vertical, formează un cuvânt, nume sau propoziție, alese de poet ca motiv principal al
poeziei sale, adesea ca omagiu sau ca aluzie la receptor sau la autor.ˮ (Mircea Anghelescu,
Dicționar de termeni literari , Editura Garamond, București, 1996 )

„Lumina cea caldă
Umple sufletul de pace
Căci departe ea pătrunde,
Impregnând cu picuri grei
Ancestralele – universuri
Nopțile pline de zei.

Blânda taină se închide
Leneșă între veșminte,
Aruncând când ici, când acolo,
Gheizere de aur pur.
Avizații să iubească micile confesiuni. “
Elena Smău

117
Lucian Blaga – date biografice. Opera

1932 Este secretar de presã și apoi
consilier la Legația Românã din
Viena
1935 Primește premiul C. Hamagiu al
Academiei Române pentru
activitatea dramaticã și poeticã din
ultimii ani.
1895 Pe data de 9 mai , Lucian
Blaga se naște în Lancrãm,
lângã Alba Iulia, fiind al
nouãlea copil al unei familii
de preoți. 1936 Lucian Blaga este ales membru al
Academiei Române.
1937 Este transferat la Legația Românã
din Berna drept consilier de presã.
1938 Este numit ministru în Portugalia.
1909 În acest an, Lucian Blaga
debuteazã. 1943 Redacteazã la Sibiu revista
Saeculum , care va apărea pânã în
1944.
1951 Este numit bibliotecar -șef la
Biblioteca Academiei Române,
Filiala Cluj. 1916 În timpul verii, Blaga
viziteazã Viena, unde vine în
contact cu expresionismul
pentru prima datã.
1953 Lucreazã ca bibliotecar
1920 Își ia doctoratul în filosofie la
Facultatea de Filosofie din
Viena. 1954 Este numit director adjunct al
Bibliotecii Academiei.
1921 Începe o intensã activitate
publicisticã și primește
premiul Adamachi al
Academiei Române. 1958 Apare primul volum din Opere de
G.E. Lessing, în traducerea lui
Lucian Blaga.
1928 Este numit atașat de presă la
Legația Româ nã din Berna 1961 Pe 6 mai Lucian Blaga moare. Este
înmormântat de ziua lui, pe 9 mai .

118

Opera

Poezie Teatru
1919 Poemele luminii 1921 Zamolxe
1921 Pașii profetului 1923 Tulburarea apelor
1934 În marea trecere 1925 Daria
1929 Lauda somnului 1925 Fapta
1933 La cumpãna apelor 1925 Învierea
1938 La curțile dorului 1927 Meșterul Manole
1943 Poezii 1930 Cruciada copiilor
1962 Poezii 1934 Avram Iancu

Filosofie. Eseisticã. Aforisme. Memorialisticã

1919 Pietre pentru templul meu 1939 Artã și valoare
1922 Culturã și cunoștințã 1941 Despre gândirea magicã
1924 Filosofia stilului 1942 Religie și spirit
1925 Fețele unui veac 1942 Științã și creație
1926 Ferestre colorate 1943 Trilogia cunoașterii
1931 Eonul dogmatic 1944 Trilogia culturii
1933 Cunoașterea lucifericã 1945 Discobolul
1936 Orizont și stil 1946 Trilogia valorilor
1936 Spațiul mioritic 1946 Hronicul și cântecul vârstelor
1937 Geneza metaforei și sensul
culturii

119
Poetul Lucian Blaga văzut de el însuși și de critici

„Destinul omului este creația. Poetul este nu atât un mânuitor, cât un mântuitor al
cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturalã și le aduce în starea de grație."

(Lucian Blaga)
*
„Se poate, totuși, vorbi și de o realã invenție de mituri proprii în poezia lui Lucian
Blaga? Rãspunsul este pozitiv dacã ne gândim la o formã de gândire miticã, manifestându -se
atât în scenarii mitice, cât și în comportamente specifice, a dicã actualizând tocmai ceea ce
gânditorul numea latențele mitice ale unui obiect empiric sau ființã individualã."

(Ștefan Augustin Doinaș, Lectura poeziei , C. R., București, 1980)
*
„Lucian Blaga este poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut
literatura românã pânã acum: imagini neașteptate și profund poetice. Pentru a reda impresia
liniștei, el cel dintâi a auzit zgomotul razelor de lunã bãtând în geamuri. Imaginea nu este unul
din elementele poeziei lui Lucian Blaga, ci pare poez ia lui însãși. Din poezia lui Blaga reiese
o bucurie de a trãi, un optimism, nu conceptual, ci pur senzorial; senzația proaspãtã întreține
mulțumirea vieții. Gãsim deci în poet și o unitate sufleteascã și o oarecare atitudine."

(Eugen Lovinescu, Critica și literatura IV , Sburãtorul literar I, 22, 11 febr., 1922)
*
„Poeziile lui Blaga sunt bucãți de suflet, prinse sincer în fiecare clipã și redate de o
superioarã muzicalitate în versuri care, frânte cum sunt, se mlãdie împreunã cu mișcãrile
sufletești înseși. Aceastã formã elasticã permite a se reda și cele mai delicate nuanțe ale
cugetãrii și cele mai fine acte ale simțirii. E și filosofie înãuntru, o melancolicã, dar nu
deprimantã filosofie, care leagã împreunã toate aspectele dinafarã ale naturii și, înlãuntru,
toate mișcãrile prin care și noi îi rãspundem."

(Nicolae Iorga, Rânduri pentru un tânãr , în Neamul românesc , 1 mai, 1919)

120

Mai − luna florilor și a poeziei
(Lucian Blaga: 9 mai 1895 – 6 mai 1961)

Florar, așa i se mai spune lunii în care toate sevele pământului își împrăștie mireasma în
lume. Crini și trandafiri, bujori și gladiole, romanițe, cicoare, măceș, tei, mai ales tei, fac din
sufletele noastre ce vor: topesc melancoliile, dau arip i optimiștilor, plimbă lunaticii, inspiră
poeții, încântă ființa.
,,Destinul omului este creația”, cum spunea Lucian Blaga, poetul – filozof, pentru care 9
mai a fost ziua de grație a nașterii sale. Era în anul 1895, când în casa preoetului Isidor B laga
și-a făcut apariția Lucian, o floare rară a liricii române. S -a simțit ,,beat de lume” și ,,păgân”
(,,sunt beat de lume și -s păgân” – cum mărturisește poetul), atitudinea sa constantă, în fața
miracolului frumuseții, dragostei, vieții. Este o permanent ă predispoziție spre extaz, într -o
permanentă încercare de a -și depăși limitele, într -o dezlănțuire explozivă de energii abia
controlate.
Lumea e un adevărat mister, care în luna florilor se adâncește, deși e atâta lumină ,
misterul se întunecă ma i mult: ,,Tot ce -i ne-nțeles/ Se schimbă -n ne-nțelesuri și mai mari”,
căci dragostea este atotputernică și omul devine robul ei ,,sunt rob în temniță”, cum spune
poetul, robul condiției sale, a ,,cercului strâmt”. Așa se ajunge de la ,,cântecul de beție” l a
,,tâlcul florilor”și la alte și alte ,,tâlcuri”:
,,Tâlcul florilor nu -i rodul,
tâlcul morții nu e glodul,
tâlcul flăcării nu -i fumul,
tâlcul morții nu e glodul.
Tâlcul frunzei nu e umbra,
tâlcul toamnelor nu -i bruma,
dar al drumului e dorul,
tâlcul zărilor e norul,
jucăușul, călătorul.”
Dorul deschide cal ea magică a poeziei, el, alături de flori, de miresme, de luna mai,
jucăuș sau grav, învăluitor te poartă pe ,,nebănuite trepte”.
Lucian Blaga pleca pe calea dorului și a poeziei, a filozofiei la 9 mai 1895, ,,mut ca o
lebădă”, conștient de locul său în lume, pătruns de tainele tristeții metafizice, simțindu -se
pribeag: ,,Pribeag cum sunt,/ mă simt azi cel mai singuratic sufl et/ și străbătut de -avânt alerg,
dar nu știu unde.” A alergat prin spațiul cultural, a avut succese, dar și numeroase

121
dezamăgiri, cea mai mare – aceea a îndepărtării de la catedră – prin desființarea catedrei de
Filozofia culturii.
Aproape uitat d e lume, de prieteni și cunoscuți, marginalizat, cu o prezență sporadică în
presă, Lucian Blaga, poetul – filozof, găsește un alt drum. După ce timp de treisprezece ani nu
văzuse lumina tiparului nicio carte din opera sa originală, poetul își încheie drumul aici, tot în
luna mai, luna florilor, a fatidicului an 1961. Și gloria a venit după moarte, când i se publică
Poezii și este considerat ,,unul din cei mai vii și mai originali filozofi contemporani”
(Filosofia dell` Arte).
A găsit drumul Raiului, po etul, dramaturgul, eseistul, filozoful Lucian Blaga, încheind
,,Pax magna” cu toți, înfrățindu -se cu ,,lumina și păcatul”, înțelegând ,,ca un eretic” ,,De
unde -și are raiul -/ lumina”…,,îl luminează iadul/ cu flăcările lui.”

Prof. Viorica Iticescu

Eminescu – Blaga

Mihai Eminescu și Lucian Blaga sunt doi mari poeți ai literaturii române, care au lăsat
în urma lor numeroase opere de o mare valoare. Acești doi creatori, deși au trăit în ani diferiți,
au avut multe în comun, elemente pe care le vom evidenția în continuare.
I) Epocile de creație
Mihai Eminescu – Romantism
Romantismul este un curent literar care s -a afirmat la sfârșitul secolului al XVIII -lea și
s-a prelungit până în a doua jumatate a secolului al XIX -lea. Romantismul eminescian se
exprimă într -un moment în care în Europa se creează un nou curent literar, simbolismul, și se
afirmă complet în originalitatea sa abia după 1870. Deși momentul începutu rilor poetice ale
lui Eminescu (1866 -1870) depășește, temporal vorbind, pașoptismul, poezia eminesciană a
acestei perioade se încadrează pe deplin în spiritul romantismului pașoptist, atât prin
concepția despre rolul poeziei, cât și prin tematică, atitudin e lirică sau imagistică.
Lucian Blaga – Modernism
Modernismul este un curent literar care s -a manifestat în aceeași perioadă cu
tradiționalismul, în perioada interbelică, și se referea la principalele elemente înnoitoare în
proza, poezia și critica liter ară românească. În creația lui Blaga, trăsăturile modernismului se
observă prin arta poetică prin care autorul își exprimă concepția despre poezie și despre rolul

122
poetului. La nivel ideatic, se axează asupra a doi termeni: poezia și poetul . Arta poetică
modernă explică relația poetului cu lumea și cu opera sa. Pentru Lucian Blaga, arta poetică
modernă reprezintă plasarea eului creator în centrul universului ale cărui mistere le protejează
prin schimbarea artistică, iar creația poetică este o cale de cunoa ștere ( luciferică ).
II) Copilăria și satul
În afara faptului că au fost apropiați prin temele creației, au avut și copilării
asemănătoare, astfel că tematica satului și a copilăriei a jucat un rol important în creațiile lor.
Mihai Eminescu s -a născut pe 15 ianuarie 1850. Copilăria poetului a fost caracteristică unui
copil crescut la țară în satul Ipotești, județul Botoșani. Vara își petrecea timpul în plimbări
lungi în jurul satului, străbătând dealurile, văile, luncile și pădurile. Iarna umbla pe la șezători,
unde îi plăcea să asculte doine și balade, proverbe, basme, care mai târziu au reprezentat surse
de inspirație pentru creațiile sale. A fost mereu orientat spre natură și preocupat de
modificările pe care fiecare anotimp le aduce în natură. Astfe l, satul și natura acestuia i -a
influențat creația lui Eminescu, a cărui temă principală este natura.
Lucian Blaga, s-a născut pe 9 mai 1895, în satul Lancrăm din județul Alba, sat ce
poartă -n nume „sunetul lacrimei”. Copilăria lui a stat, după cum el singur mărturisește, „sub
semnul unei fabuloase absențe a cuvântului” căci viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de
patru ani. Lancrămul, asemenea tuturor satelor transilvănene, era situat „în jurul bisericii și al
cimitirului, adică în jurul lui Dumnez eu și al morților”. Satul său l -a inspirit pe poet în multe
lucrări ale sale, astfel în poezia Sufletul satului se poate distinge clar iubirea poetului față de
așezarea rurală a sa, doar prin simplul vers: „Eu cred c ă veșnicia s -a născut la sat”.
III) Inf luența literaturii germane și substratul filozofic
Influențați de literatura germană, cei doi creatori au adus în literatura noastră
principiile unor scriitori precum Schopenhauer și Goethe. Lucrările acestor creatori cu
aspirație filozofică, i -au insp irat în creații la fel de importante literaturii noastre. Eminescu a
introdus orizontul filozofic în literatura noastră înaintea lui Blaga, orizontul marilor idei, al
marilor înălțimi și profunzimi. Din acest punct de vedere, el face în sânul poeziei nostr e un
salt enorm, deschide perspective nemaiîntâlnite și nebănuite până la el.
Este o opinie curentă până astăzi că adevăratul inițiator filozofic a lui Eminescu a
fost Schopenhauer. S -a constatat că Eminescu a fost un adept al gânditorului pesimist ge rman,
exponent convins al acestuia în sânul culturii noastre. Este neîndoielnic faptul că influența lui
Schopenhauer asupra lui Eminescu s -a manifestat constant. În poeziile lui, în scrierile sale
literare și politice, urmele gânditorului german se întâlne sc la fiecare pas. Observăm înainte
de toate că filozofia lui Schopenhauer este o oglindă a stărilor sociale din Germania din prima

123
jumătate a secolului al XIX – lea, iar pentru Eminescu filozofia era o preocupare permanentă,
care corespundea setei sale de a cunoaște și d e a descifra sensul existenței. Analizând
influența lui Schopenhauer asupra poetului nostru, trebuie să subliniem că ideile filozofului
pesimist german au găsit la noi un teren prielnic. Cu marea lui sensibilitate, Eminescu devine
un reflex al acutelor frământări sociale, resimțându -le în modul cel mai dureros.
Opera lui Blaga a fost influențată de Goethe, mai exact de lucrarea acestuia Faust , pe
care Lucian Blaga a tradus -o. Acest eveniment a fost, fără îndoială, unul deosebit de
import ant în istoria literaturii noastre, având o semnificație deosebită nu numai pentru faptul
că, în sfârșit, cititorul român are posibilitatea să cunoască într -o traducere de înaltă ținută una
dintre cele mai de seamă capodopere ale literaturii universale. În fond, întreaga operă poetică
a lui Lucian Blaga este plină de viziuni faustiene, prin „v iziunea faustiană” înțelegând acea
năzuință creatoare, care este însetată de tainele marelui tot care, din punct de vedere poetic,
nu se mulțumește să exprime numai an umite stări sufletești. Un alt autor care l -a influențat pe
Blaga a fost Nietzsche care, la fel cum a fost Schopenhauer pentru Emin escu, îl va îndemna
pe Blaga să aprofundeze originile creației noastre populare, însă el va merge mai departe
decât Eminescu, fiindcă nu se va opri numai la poezia populară propriu -zisă, ci va studia
întreaga noastră mitologie populară cu bogăția ei de taine.
În cazul ambilor poeți, influența străină a fost un îndemn la autohtonizare. Iar dacă
Eminescu a zugrăvit natura ca nime ni altul până la el, Blaga va continua și această linie,
mergând însă mai departe. Ambii poeți au fost la fel de puternic fascinați de literatura
germană. Dacă Eminescu s -a oprit la studierea temei care îi era lui mai aproape, adică natura,
Blaga a mers și mai departe, astfel a adus un bagaj mare de cultură filozofică germană în
literatura noastră.
IV) Apropierea prin tematică
Datorită acelei influențe germane, în operele acestor mari poeți se poate distinge clar
o mare asemănare. În literatura naționa lă niciun alt scriitor nu se poate apropia atât de mult de
Eminescu și nici nu ar putea sta alături de el în aceeași măsură ca Blaga. Poetul cel mai
apropiat de spiritul adânc al lui Eminescu rămâne, totuși, de o mare și puternică originalitate.
O mare apropiere între Blaga și Eminescu se poate face pornind de la biografia lor
spirituală. Eminescu este pur romantic, el în mod conștient, dar mai mult inconștient, a ignorat
realitatea literară românească apropiată, dar și pe cea europeană contempora nă lui. La rândul
său, Blaga se caracterizează prin aceeași unicitate și singurătate, dar, dincolo de asemănările
geniului lor creator, această unicitate și singurătate se manifestă într -un mod aproape
paradoxal. Dacă la Eminescu se poate vorbi de o unici tate prin izolare, la Blaga aceeași

124
unicitate și singurătate se definește prin dorința aprigă de integrare în cultura europeană a
timpului său. Urmărindu -le biografia – și cea profană, și cea poetică – putem spune despre cei
doi poeți că ei nu trăiesc, ci se trăiesc prin actul creator.
În poezia eminesciană și în cea blagiană, putem identifica intelectualizarea emoției
poetice ca aspect comun. Eminescu și Blaga și -au împlinit condiția și menirea lor de creatori
de cultură, idee cuprinsă în cuvintele fi lozofului Blaga: „omul există în univers întru și pentru
creație”.
Bibliografie :
1. Bălu, Ion, Viața lui Lucian Blaga , Editura Libra, București, 1995
2. Lovinescu, Eugen, Mihai Eminescu , Editura Junimea, Iași, 1984
3. Rusu, Liviu, De la Eminescu la Lucian Blaga , Editura Cartea Românească, București,
1981
4. ***, Lucian Blaga – Cunoaștere și creație , Editura Cartea R omânească, București, 1987

Diana Trofim

Lucian Blaga – metafore ale înțelepciunii

Autorul însuși afirma : „Un aforism trebuie să fie ceva canonic, încheiat, ca Biblia.ˮ

A filosofa – A filosofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace supermature la întrebări pe
care și le pun copiii.
Cunoaște -te pe tine însuți – Foarte bine, dar -pentru a începe ceva în viață -nu trebuie să
aștepți până când te vei cunoaște pe tine însuți. În caz contrar, această lozincă ar deveni pentru
oricine un epitaf.
Tăcere – Cât de misterioase sun t totuși toate lucrurile! Când l e întâlnesc, le salut, dar ele nu –
mi răspund.
Șansele inteligenței – Într-adevăr, uneori imaginea are puterea de argument, iar întâmplătorul
cochetează cu evidența. În această împrejurare, vedem una din șansele cele mai puțin
problematice ale inteligenței.
Noi și spațiul – Într-un spațiu în care sunetele au ecouri te simți mai puțin singur decât într -un
spațiu unde sunetele se pierd fără întoarcere.

125

Conștiința libertății – Un om nehotărât ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adică
în situația de a vedea că este într -adevăr o ființă liberă . Un om hotărât este scutit de acest
neajuns.
Noi și pământul – De câte ori călcăm pe pământ, pământul ne sărută tălpile. E fericit că nu -l
părăsim.
Flacăra – Cert, din punct de vedere al lumânării, flacăra ei ce dă lumină – este o boală.
Nu întrebați! – Nu între bați pe -un poet ce ocupație are. Îl jigniți, întocmai cum ați jigni
soarele și luna întrebându -i ce profesie au.
Adolescență – Orice adolescent simte nevoia de a face o cură de îmbătrânire: câteodată a citi
filozofie este mijlocul cel mai recomandabil.
Între idee și realitate – Trăim într -o lume a excepționalului, în care normalul n -are nicio
șansă de a se realiza.
Viață și roman – Viața nimănui nu este un roman. Viața noastră, a oricărui, este alcătuită din
nenumărate tangențe la nenumărate romane.
Frumusețea – O fată frumoasă e o fereastră prin care privim în paradis.

Selectate de Lorena Pentelei din vol. Elanul insulei

126
MEDALION NICHITA STĂNESCU

”Oamenii sunt păsări nemaiîntîlnite
cu aripi crescute înlăuntru…”

Acrostih*

* Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon ] < akros – extrem, dinafară, stichos – vers)
este o „Poezie în care primele litere, silabele, cuvintele de la începutul versu rilor sau strofelor,
citite vertical, formează un cuvânt, nume sau propoziție, alese de poet ca motiv principal al
poeziei sale, adesea ca omagiu sau ca aluzie la receptor sau la autor.ˮ (Mircea Anghelescu, op.
cit.)

„Necuvântul este cheia
Izvorului de -nțelepciune
Ce cunoști și știi prea bine
Haină fie -ți de rubine.
Idealu -n zarea -albastră
Toată inima o umple.
Arde și topește gânduri,
Siluite de cuvinte.
Timpul greu, fără sfârșit
Antrenează o -ntreagă lume
Neștiută de profani,
Entuziaști de vorbe strâmbe.
Scara urcă -ncet spre nori
Cheia de la sân deschide
Universul nepătruns al sacrelor necuvinte. “

Elena Smău

127
Nichita Stănescu – date biografice. Opera

1960 N. Stãnescu debuteazã cu
Sensul iubirii
1969 Viziteazã mai multe țãri,
printre care: Finlanda, Italia,
Franța.
1975 Nichita Stãnescu primește
premiul Herder .
1933 Nichita Stãnescu se naște pe
31 martie , în Ploiești. El va
urma școala primarã aici. 1975 În Suedia, apare traducerea
Kampen Mellan Inalvor och
Verklighet .
1944 Între 1944 -1952 , este elev la
liceul Sf. Petru și Pavel și,
mai târziu, la liceul I.L.
Caragiale . 1979 Stavros Deligiorgis publicã o
amplã traducere din Nichita
Stãnescu intitulatã Unfinished
Works
1952 Este student la filologie al
Universitãții din București. 1980 Împreunã cu Gheorghe
Tomozei, publicã volumul
pentru copii Carte de citire,
carte de iubire. 1956 N. Stãnescu îi viziteazã pe Ion
Agârbiceanu și Lucian Blaga
în Cluj cu un grup de prieteni.
1957 Este absolvent al secției de
filologie a Universitãții din
București. 1982 Este laureat al premiului
Coroana de aur al
Festivalului internațional
„Serile poetice de la Strunga",
din Macedonia.
1957 1957 -1960 este corector și
redactor la Gazeta literarã . Îi
are ca prieteni pe Grigore
Hagiu, Fãnuș Neagu, N.
Breban ș.a.

1983 Pe data de 13 decembrie ,
Nichita Stãnescu se stinge
subit din viațã.

128
Opera

1960 Sensul iubirii 1972 Cartea de recitire
1964 O viziune a
sentimentelor 1973 Clar de inimã. Versuri de dragoste
1965 Dreptul la timp 1974 Opere le imperfecte
1966 11 elegii 1975 Starea poeziei
1967 Roșu vertical 1978 Epica Magna
1967 Alpha 1978 Carte de citire, carte de iubire
1967 Oul și sfera 1982 Noduri și semne
1968 Laus Ptolemaei 1982 Respirãri
1969 Un pãmânt numit
România 1983 Strigarea numelui
1969 Necuvintele 1985 Amintiri în prezent
1970 În dulcele stil
clasic 1985 Antimetafizica
1970 Poezii 1985 Ordinea cuvintelor
1972 Belgradul în cinci
prieteni 1990 Fiziologia poeziei
1972 Mãreția frigului 1992 Argotice

129
Poetul Nichita Stănescu văzut de el însuși și de critici

„Prima barierã pe care am rupt -o a fost aceea a cuvintelor (înțelegând cã ele sunt
materialul poeziei) fãcându -mã sã mã întorc de la poezia personalã, strict legatã de cuvinte, la
o poezie din ce în ce mai impersonalã, deci cu o adresã mai largã."
(Nichita Stãnescu)
*
„Existã un amestec ciudat de forțe în ființa lui Nichita Stãnescu: un respect aproape
religios pentru poezie și o supunere aproape cinicã fațã de real. […] Nichita Stãnescu
reprezin tã un mod specific de a fi poet în lumea noastrã. E greu sã -i afli un model în literatura
anterioarã.”
(Eugen Simion, Sfidarea retoricii , Editura Cartea Româneascã, București, 1985)
*
„Noutatea poeziei lui Nichita Stãnescu era evidentă de la întâiul vol um, chiar dacã
numai în laturã superficială. Modul de a vorbi despre sine și despre lume era, înainte de toate,
șocant. Cu ce sã asemeni anatomiile lirice ale poetului care lua inocent cunoștințã de trupul
lui? Gleznele înfloreau, brațele țâșneau ca niște șerpi, din umeri ieșeau pantere și lei, în
tâmple se înfigeau vise, scheletul lumina, mâinile dãdeau la o parte razele lunii, inelarul se
lovea clinchetind de degetul mijlociu. Dar starea de imponderabilitate a lucrurilor: saltul,
dansul, plutirea, zborul? Poezia închipuia o lume realã fãrã gravitație, imaterialã, diafanã, în
care obiectele lunecã dintr -o formã în alta, dintr -un contur în altul ca niște misterioase fluide;
și totodatã o lume a stãrilor de suflet substanțială, densã, în care sentimentele se ating, se
lovesc și se rãnesc.”
(Nicolae Manolescu, Nichita Stãnescu în Contemporanul , Nr. 40/1970)
*
„Era evidentã, încã din prima carte a lui Nichita Stãnescu, tendința sa de a așeza
discursul liric sub semnul jocului. În peisajul literar al sfârșitulu i celui de al șaselea deceniu,
dominat de gravitatea, realã sau mimatã a scrisului existențial, autorul Sensului iubirii schița
proiectul unui spațiu ce promitea o nouã situare a subiectului liric fațã de univers. Nichita
Stãnescu se înscrie firesc în evol uția literaturii, preluând și asimilând sugestii ale înaintașilor,
dar mai ales, dezvoltându -le într -o viziune particularã, inconfundabilã.ˮ
(Ion Pop, Poezie și joc , în Tribuna , Nr. 19/1972)

130
L-a cunoscut pe Nichita Stănescu…

Am aflat într -o zi că la noi în liceu există un profesor care l -a cunoscut personal pe
Nichita Stănescu. Am fost foarte uimită de acest fapt, căci sunt o mare admiratoare a creației
lui Nichita Stănescu. Cuprinsă de acea curiozitate care nu mă lăsa în pace, mi -am luat inima
în din ți și am vorbit cu domnul profesor Anicolaesei Gabriel, care mi -a răspuns la câteva
întrebări:

1) Cum l -ați cunoscut pe Nichita Stănescu?
Pe Nichita l -am cunoscut când eram director la Comitetul Județean pentru Cultură,
prin 1978. Pe vremuri, personalitățile (politice) din Vaslui organizau întâlniri cu
personalitățile din București. Astfel, societatea scriitorilor bucureșteni cunoștea mai bi ne
meleagurile județului nostru care, poate, îi inspira în creație.
2) Cum se comporta cu cei din jurul său?
Era destul de modest, își știa rolul în societate, știa ceea ce face și cine este cu
adevărat, așa că nu se lăuda și nu dorea să iasă în evidență. Anturajul în care trăia îl stimula în
scrierile sale. Nu a fost niciodată pretențios, se considera un om obiș nuit și se adresa fără
formalisme.
3) Cât timp îi lua să scrie o poezie?
Poeziile le scria foarte ușor, spontan mai bine zis. Am fost odată martor la o scenă,
când Nichita, capturat de o idee a unei conversații dintre alți scriitori, a scris pe un șerve țel, pe
genunchiul său o poezie. După ce a scris, s -a semnat și a lăsat șervețelul pe masă. Din păcate,
nici până în ziua de azi nu s -a mai aflat de acea poezie. Acest fapt confirmă sclipirea de geniu
a poetului. Încă o idee interesantă poate fi și faptul că el nu -și memora niciodată poeziile, de
aste le scria pe ce avea la îndemână și mereu, când era nevoie să recite ceva, el își citea
propriile poezii.
4) Avea nevoie de muză sau de inspirație pentru a scrie?
Scria mereu și oriunde. Nu era nevoie de cine va sau de ceva anume. Nichita nu
depindea de muză și nici nu aștepta inspirația, pe el totul îl inspira spre creație.
5) Povestea despre viața sa personală?
Lui Nichita nu -i plăcea să vorbească despre viața lui personală, cum erau de exemplu
alți scriit ori din anturajul lui, care asta și făceau, își discutau familiile și amantele. Nu l –
am auzit niciodată pe Nichita vorbind despre familie, soție sau chiar despre artă. El era un tip
destul de introvertit căruia îi plăcea mai mult să asculte, decât să vorb ească.

131
6) Se considera un geniu sau era modest și credea că ceea ce face este un lucru obișnuit?
Nu, el nu se exterioriza privind capacitatea sa, probabil pentru că știa cine este și ce
face. Cu persoanele care îl înconjurau nu era deloc glumeț, se comp orta destul de sobru,
probabil pentru că știa cine este și își știa rostul său, ceea ce dădea o anumită seriozitate
lucrurilor pe care le făcea și parcă te obliga prin asta să vorbești lucruri serioase cu el, doar
datorită sobrietății sale.
7) Cu ce se oc upa în timpul liber, ce -i plăcea să facă?
În timpul liber probabil că prefera liniștea. Își avea, ca orice creator, propriul loc
unde își regăsea liniștea care îl ajuta în creațiile sale. Iubea natura și tot ceea ce era legat de
ea, acolo se regăsea pe e l însuși.
8) Cu ce alți artiști se împrietenea?
Între scriitori nu cred că avea prieteni apropiați. L -am auzit odată că îl admiră pe
Marin Preda pentru faptul că acesta a reușit să creeze opere fascinante, neavând studii
superioare. Probabil că cei doi se și cunoșteau și, poate, au făcut un schimb de experiență.
9) Ce alte preocupări avea în afara artei?
Nichita nu se putea despărți de artă, își avea o pagină permanentă într -o revistă unde
publica mereu câte ceva. O altă pasiune a sa a fost teatrul. Pr ofesorul universitar de istorie a
teatrului, Ileana Berlogea, o doamnă foarte frumoasă și foarte inteligentă (după spusele
poetului), l -a ademenit, să zicem, spre ac eastă artă, cu totul străină poe tului. Totuși, el n -a vrut
să joace teatru, ci „să trăiască în lumea teatrului”.
*
Acestea sunt cele câteva întrebări la care mi -a răspuns domnul profesor Anicolaesei
Gabriel. Mi -a povestit foarte multe lucruri despre Nichita Stănescu, pe care cu siguranță nu le
pot găsi pe internet. E frumos să știi că poți avea onoarea să discuți cu cineva care a avut parte
să cunoască astfel de oameni. Acest interviu a fost o frumoasă experiență pentru mine.

Interviu realizat de Diana Trofim

132

PAGINI DE JURNAL

Gânduri despre iubire…

Iubirea…Un cuvânt… Șapte litere… Atâta sens…
Niciodată nu m -am gândit că iubirea poate face atâtea lucruri cu un om. Ea poate să -l
înalțe spre ceruri, să -l arunce pe stânci, să -i umple inima de bucurie și să o rupă de durere.
Iubirea poate fi un sentiment mai grav și mai profund decât acea fericire neînfrânată pe care
o simțim atunci când ne îndrăgostim. Dar cum aflăm dacă persoana de lângă noi într -adevăr
e iubirea noastră adevărată? Simțim oare? În cele mai multe cazuri simțurile ne înșală,
credem că am întâlnit persoana potrivită, apoi suntem dezamăgiți în iubire. Însă trebuie să
ținem cont că iubirea ne prinde toate simțurile și le ține strâns în palmele ei…
Iubirea este o boală de care trebuie să se îmbolnăvească orice om. Ea nu are leac.
Odată ce te îndrăgostești, ea este ca un drog, îți circulă prin vene și nu te lasă în pace. Partea
bună este că astfel, o simțim și prindem aripi crezând că putem zbura undeva, unde vom fi
doar noi, într -o lume doar a noastră, plină de momente fericite. Î nsă partea rea este că nu se
întâmplă în lume așa cum vrem noi. Până să întâlnim iubirea care să ne dea aripi adevărate,
trebuie să cădem de zeci de ori cu aripi false, căci nu întotdeauna o pricepem și o simțim așa
cum ar trebui. Uneori ne batem joc de ea , jucându -ne cu sentimentele altora, mințind că
iubim, doar ca să nu creadă lumea că suntem incapabili de iubire. Va veni momentul când o
să ne pară rău și vom regreta, dar va fi prea târziu…
O relație nu rezistă dacă în ea luptă doar o singură persoan ă. Aceasta este cea mai
frumoasă formă de iubire, când nu trăiești viața pentru tine, ci atunci când ți -o împarți cu o
altă persoană. Iubirea înseamnă înțelegere, ea este într -adevăr, unicul lucru bun în viață.

133
Dacă nu ar exista iubirea pe pământ, n -ar mai exista omul, viața ar fi tristă și sumbră ca un
film alb -negru. Nu poți trăi pentru tine atunci când viața ta aparține altcuiva, când cineva
consideră că tot trupul tău, inclusiv sufletul, este al lui, când nimeni și nimic nu te poate
despărți de persoan a iubită. Atunci e iubire! Când trăiești fără să te gândești la ziua de
mâine, când ai uitat tot răul ce a fost în trecut, când pur și simplu te bucuri de prezent și de
momentul în care te afli. Atunci e iubire! Iubirea nu constă în vorbe despre cât de tar e te
iubește, iubirea constă în fapte. Oricine poate striga despre iubire și doar unii pot arăta în
șoaptă cum se iubește. Toți te pot cuceri cu flori și cadouri scumpe și doar unul te va cuceri
doar cu privirea. Atunci vei simți ce înseamnă să iubești.
Păstrați iubirea din suflet și nu vă bateți joc de ea, căci ea este unicul sentiment pur și
neatins care a rămas în lume!
Diana Trofim

Liceul − punte între adolescență și maturitate

Liceul este locul unde poți privi lumea și lucrurile ei cu al ți ochi. Este locul unde
unele lucruri ți se descoperă, poate mai mult decât în școala generală și mai puțin decât la
facultate.
Pentru mine, liceul a fost o experiență memorabilă, pe care a meritat să o trăiesc, cum era și
de așteptat, o experiență pe car e nu o voi uita curând, care s -a imprimat undeva adânc în
memoria și mai ales în sufletul meu
Nu voi uita desigur, banca în care am stat, și, de asemenea, clasa în care am învățat
de-a lungul celor patru ani, care, aproape s -au scurs fără ca cineva să -și fi dat seama. Liceul
este locul unde te formezi ca om, locul unde ți se dezvoltă personalitatea, este totodată
momentul când ți se termină copilăria și intri în viață.
În liceu, pe durata celor patru ani, îți începi romanul vieții, în care ca și protagoniști
sunt colegii, unii deveniți prieteni, pe care îi ai alături, și profesorii, care completează
capitolele pline cu întâmplări memorabile și pline de farmec și care devin modele fără să -ți
dai seama.
Liceul și adolescența formează un cuplu minun at. De -a lungul acestei perioade apar o
mulțime de transformări, însă viața este cea care ne maturizează repede. Ceea ce contrazice
părerea multora, că liceul este locul unde nu poți realiza ceea ce -ți dorești, este faptul că, în
liceu, poate mai mult ca î n școala gimnazială, întâlnești oameni care vor să te ajute să -ți
conturezi un drum în viață și care sunt disponibili oricând să -ți ofere un sfat spre folosul tău.

134
Vorbind despre împlinirile în acest liceu, mă pot referi la multe lucruri care s -au
petrecu t și care au avut o mare încărcătură afectivă. Am avut, de pildă, împliniri în ceea ce a
însemnat, într -o oarecare măsură, cunoștințele dobândite de la profesorii care doresc a sădi în
sufletul elevului, dorința de a acumula cât mai mult, desigur, de la ac ei profesori care -și
iubesc meseria. „Pedanți profesori!“ Participând la diverse proiecte, am avut ocazia să
interacționez cu diferiți elevi și cadre didactice, de la care am putut prelua idei și sugestii
importante pe care le -am valorificat mai târziu.
George Bacovia este unul dintre poeții aproape de inima mea și nu pot lăsa
neamintită poezia Liceu : „Liceu, – cimitir / Al tinereții mele -/ Pedanți profesori / Și examene
grele.. “
Harii Magdalena

Scrisoare către tine

Mi-amintesc foarte clar ziua în care am rămas singu ră… Era o toamnă târzie, umedă
și rece. Mă întorceam de la biserică pe acelasi drum pe care de atâtea ori alergasem în
fiecare duminică la slujbă. Nu mă gândeam la nimic. Priveam în pământ, urmărind în tăcere
cum frunzele moarte se amest ecau în noroiul drumului. Mi -era frig și, instinctiv, am întors
capul să văd ce face bunica. Dar nu mai era în urma mea, ca de fiecare dată, fiindcă ea
rămăsese acolo… pentru totdeauna! O lacrimă s -a prelins pe obraz si s -a pierdut în
pământul umed de sub picioarele mele. Ce mai conta o picătură în plus?
Mi-a trebuit un timp să întele g că, după moartea bunicii,
viața mea nu va mai fi ace eași. Abia când m -am întors la ș coală am
început să -mi pun întrebări. Ce voi face fără ea? Cum mă voi
descurca? Am fo st sfătuită să merg la Centrul de Plasament, dar nu
credeam în bunătatea oamenilor, îmi era greu să mă hotărăsc și
amânam de la o zi la alta. Amânarea aceasta a durat până când, într –
o zi, mi -a căzut în mâini o nuvelă a lui Henryk Sienkiewicz – Îngerul.
Povestea tristă a fetiței rămasă fără mamă m -a cutremurat. Singură
pe lume fiind, ea a devenit victimă a împrejurărilor și a ignoranței
oamenilor din jur. După ce am terminat de citit, am pus cartea pe
masă, mi -am șters lacrimile vărsate pentru viața orfanei și mi -am zis:”Eu voi avea o altă
soartă!”

135
A doua zi, m -am urcat în autobuzul care m -a dus la Moara Greci, localitatea unde se
află Centrul de Plasament. Acceptasem, în sfârșit, că am nevoie de ajutorul celorlalți. Am
intrat în clădire cu o strângere de inimă: holurile largi erau pline de copii, unii având
anumite deficiențe. Nu știam ce să fac, încotro să mă îndrept. Priveam insistent în ochii lor
triști, sperând că voi găsi răspunsul de care aveam nevoie – Ce căutam acolo? Îmi venea să
las totul baltă ș i să fug. Îmi era rușine și frică de reacția celor cuno scuți și necunoscuți,
credeam că nu vor înțelege situația mea, dar gândul la Marysia, fetița mâncată de lup din
nuvela lui Sienkiewicz, m -a împietrit în locul în care mă aflam.
Centrul de Plasament mi-a făcut cea mai mare bucurie și cel mai deosebit cadou de
ziua mea: o săptămână la mare. La început, am ezitat. Credeam că mă voi simți singură
printre necunoscuții care ne vor privi altfel. Am descoperit însă că cei doisprezece copii
selectați din toate Centrele de Plasament din țară erau sociabili, deschiși, îndoielile mele
risipindu -se. Am cunoscut printre ei copii cu rezultate excelente la învățătură, unii fiind chiar
olimpici, și mă gândeam că importante rămân abilitățile noastre, voința și pute rea de a
merge mai departe, chiar dacă soarta ne -a fost împotrivă.
M-am integrat cu ușurință în grup, am ascultat poveștile lor și le -am spus -o și pe -a
mea, de data aceasta fără nicio reținere, fiindcă toți eram la fel și nu -mi mai era teamă că voi
citi dezaprobare sau indiferență în ochii lor. Mi -au apreciat optimismul și tăria de caracter
care m -au ajutat să mă ridic după fiecare suferință. M -am întors acasă fericită, fiindcă, timp
de o săptămână, tristețea mea a fost alungată de noile prietenii legat e, sper, pentru
totdeauna. Această experiență m -a determinat să -mi schimb părerea despre oameni. Am
reflectat mai serios asupra situației mele prezente și mi -am dat seama că sunt, totuși, o ființă
norocoasă. Mă întorc, însă, din nou cu gândul la Marysia și mă întreb „ Câți copii din lumea
întreagă sunt ajutați, așa cum am fost și eu, să învingă?”
Copiii sunt sensibili, au nevoie de cineva care să -i ocrotească, să le ofere acea
căldură sufletească de care au nevoie și să se simtă iubiți. Ei n -au nicio vină c ă au venit pe
lume, având aceleași drepturi în viață. Ne naștem într -o lume liberă, cu dreptul la o viață
normală, ocrotiți de o familie. În cazul abandonului, copiii sunt expuși pericolelor, având o
soartă tristă și nedreaptă. Ei nu au acces la afecțiunea familială, la educație, iar aptitudinile
lor deosebite se irosesc într -un mediu neprielnic dezvoltătii lor. E trist să vezi niște ființe
mici care suferă și întind mâinile spre tine, cerându -ți să le vii în ajutor. Oricât de reci am fi,
nu putem fi indif erenți pentru că în fața noastră avem un înger pe care îl putem învăța să
zboare…
Cătălina

136
Un vis devenit realitate
Cum a fost…? Era o zi obișnuită de toamnă când doamna
profesoară mi -a propus participarea la olimpiada de limba și
literatura română. Fiind un vis de -al meu, am acceptat
propunerea, sprijinindu -mă și pe siguranța reușitei ce o puteam
citi pe chipul acesteia.
Am acceptat fiind conștientă de necesitatea unei pregătiri suplimentare, dar și de
faptul că puteam depăși monotonia unei banale i nterpretări a diferitelor texte.
Am fost de acord, fiind totodată responsabilă de rezultatul pe care aveam să -l obțin,
dar și de ipostaza în care aveam să o pun pe profesoara mea dacă aveam să dau greș.
Am participat anul acesta, fiind și primul an în ca re am fost prezentă la un astfel de
concurs, deoarece m -am simțit mai aproape de interpretarea unei poezii, de alcătuirea
propriilor metafore și analogii, totodată, conștientizând sprijinul pe care aveam să -l primesc.
Pregătirea pentru acest concurs nu a constat numaidecât în nenumărate ore în care
aveam să primesc informații pe care urma să le valorific după gradul de importanță, ci mai
degrabă în asimilarea unor concepte, noțiuni de teorie și idei pe care aveam mai apoi să le
modelez precum cărămizile în construcții precise și să le valorific într -un mod original.
Despre așteptări nu pot spune că au fost cele mai mari, dar aflând despre felul în
care aveau să fie subiectele mi -am propus măcar să fiu prima pe liceu, dacă pe plan local nu
aveam așa de mult e șanse, dat fiind faptul că studiez la un profil real. În competiție au intrat
și elevi de la clasele de filologie, fapt ce m -a făcut să mă simt ușor dezavantajată, dar
pasiunea și încrederea au întrecut aceste bariere.
Mulțumită de rezultatul obținut nu pot spune că sunt pentru că mi -aș fi dorit mai
mult, ceea ce mi se pare normal, în schimb am o mulțumire sufletească pentru nivelul pe care
l-am atins. O dorință a mea, mai veche, s -a îndeplinit−am participat la olimpiada de limba și
literatura română.
Am convingerea că un participant la olimpiada de română trebuie să privească
dincolo de cuvinte, să aibă în el acel „eu creator“ care să -i determine penița stiloului să
contureze toate gândurile și trăirile spre o adevărată interpretare originală.
Nu ezita să încerci dacă ai plăcerea creării și interpretării, dacă există un mic
„artist“ în tine, pentru că vei trăi o experiență unică, minunată!
Harii Magdalena

137

PAGINI LIRICE ȘI EPICE

Val de iubire

M-am lăsat purtată de valul iubirii tale
Și din el nu am avut nicio scăpare.
Emoții de iubire se jucau cu sufletul meu,
Emoții îmi înfiorau inima mereu.

Am făcut cunoștință cu dragostea ta
Când valul de iubire a căzut asupra mea.
Și am ascuns -o bine, în piept,
Temătoare să nu o pierd.

Toată dragostea mea însemnai tu
Motiv de bucurie erai tu
Erai fiorul ce din inimă nu ieșea
Până nu primea sărutarea ta.

M-ai fermecat cu dragostea ta
Iar eu te păstrez în inima mea.
De atunci nu -mi pasă de nimic
Ceea ce simt este ceva unic.

Prima și ultima iubire din viața mea
Vei fi tu, nimeni altcineva.
Zi de zi vei auzi: „Te iubesc".
Sentimentele mă… copleșesc.

Mădălina Crăciun

138
Fără ei!

El și ea dintr -o întâmplare,
S-au întâlnit în parcul “oarecare”.
Pe o bancă stătea ea
Cu cartea -n mână și citea.
El, absent și tulburat,
Privea spre cerul întristat,
Nu-nțelegea cum e să fii
Acum singur printre străini.
Gândul lui zbura departe,
Spre ceruri, să fie dreptate.
Se-ntreba neîncetat:
De ce pe tata i l -a luat?
Și mama ce -l îmbrățișa,
A disparut în cer și ea…
Simțea ușor cum îl cuprinde
Un val de lacrimi nedorite.
În timp ce inima -i plângea
Un glas timid se auze a.
Era ea, acea domniță,
Cu trupul fin ca de zeiță,
Cu pașii mici de copiliță.
Se apropie și -l întrebă:
– Poți să îmi spui ce s -a-ntâmplat?
Că pari atât de supărat!

Lacrima ce îi curgea,
O șterse iute și -i zâmbea,
Cu ochii mari ce o privea
O voce lină-i răspundea:
– E totul bine, mulțumesc!
Doar că cei dragi îmi cam lipsesc,
Și nu știu cum să îți explic
Acum sunt fără de nimic.
Fata -ndată ce -auzi,
O lovitură -n piept simți
Pentru că de -acum doi ani
Ea cu fratele erau orfani,
Ea știind bine cum te simți
Ca un copil făr’ de părinți.
Îi strânse mâna binișor
Spunându -i calm, încetișor:
– Când ți -e dor de -ai tăi părinți
Privește sus la ei. Sunt sfinți.
Ei te vor veghea mereu
Atunci când îți va fi mai greu.
Inima lui se liniști
Îndată ce fata vorbi.
Povestea lor s -a-ncheiat
Prin gestul fetei, minunat!

Lorena Cănățui

139
Despre iubire

Cel mai nobil sentiment ce ne -aduce fericirea
Care -i atât de intes și este numit iubire,
Astăzi l -am simțit în suflet, este atât de frumos
Nu pot să -l cuprind în vorbe, este mult prea valoros.

Viața este mai frumoasă atunci când simți că trăiești
Când ai dragoste în suflet și începi ca să iubești.
Simt fiori ce -mi străbat trupul, doar vocea când i -o aud.
Inima -mi-e bucuroasă când vorbește și -l ascult.

Iubirea -i sentimentul care -mi dă aripi să pot să zbor,
Fără iubire totu -i beznă, nu -i cale spre viitor.
Iubind am învățat că -n viață atunci când vrei să reușești,
Trebuie măcar o dată să simți, să te -ndrăgostești.

Câte vise, ce bucurie poți împ ărți cu cineva
Cât de plăcut este momentul când inima spune că vrea.
Și dormind mi -apare -n vise pentru că simt că mi -e aproape,
Aceasta e iubirea pură de când te naști până la moarte.

În piept inima -mi zâmbește, stau acum și mă gândesc
Cât e de frumoasă v iața, câte pot să -mpărtășesc.
Un cumul de sentimente ce -năuntru mi se zbate,
Asta numesc eu iubire, o simt mai presus de toate.

Dac-aș prezenta iubirea și nu cred c -am să greșesc
Este precum poezia, fără ea cum să trăiesc?
La ce -ar fi de folos viața aici, pe sfântul Pământ?
Doamne, de n -ar fi iubirea, toți am adormi plângând!

Elen a Smău

140

O iubire din trecut…

Motto : „Ochii pare că sunt primii care hotărăsc soarta unui om…“
Început…
… A fost odată, într -o seară de mai, într -o lume nevăzută și
neștiută de nimeni, o fată și un băiat care își așteptau destinul. Ea este
elevă în clasa a IX -a la liceu, iar el cu un an mai mare. Ei îi plac poeziile de dragoste și
toamna, lui muzica și vara. Par așa diferiți, dar este în e i ceva ce îi leagă: speranța să
întâlnească dragostea adevărată și unică pentru toată viața. Ea a citit multe poezii despre
acest sentiment și, teoretic, știa totul despre dragoste, dar niciodată nu a iubit pe cineva așa
cum e scris în cărți sau arătat în filme. El, un tânăr muzician care compune melodii despre
ceea ce a auzit, dar niciodată nu a simțit. Par doi copii naivi ce așteaptă imposibilul, dar ei
totuși cred în existența acelei iubiri care îți poate da puteri să trăiești, să creezi, să fii fericit,
mereu și oriunde. Și -au trecut zile, luni, ei alunecau zi de zi unul pe lângă altul, dar nu se
observau. Fiecare, în sinea lui, credea că iubirea îți va veni, așa, din senin și te va străpunge
direct în inimă, odată și pentru totdeauna. Și cam așa s -a întâmplat…
Într-o seară, când abia se înserase, Eva simți nevoia să plece undeva, picioarele o
duceau parcă singure în acel parc și pe acea bancă. Ajunsă acolo, ea l -a văzut pe David care
stătea pe banca ei și cânta o melodie la chitară, de data aceasta era altă melodie, nu cea din
vară. Eva a vrut să fugă până ca el să o observe, dar foșnetul frunzelor ruginii de sub
picioarele ei, l -a făcut pe David să se întoarcă spre ea.
Seara s -a strecurat uimitor de repede, David și Eva au vorbit mult și el cu fiecare
frază o făcea să râdă, zâmbetul ei începea să -i placă și nu scăpa ocazia să -i mai zică ceva
amuzant, doar să -l vadă din nou. El a însoțit -o până acasă, i -a zis noapte bună și i -a promis
că se vor mai vedea în curând. Eva a intrat în casă, a urcat s cările spre camera ei, s -a încuiat
în ea, l -a luat pe Tony în brațe și a început să scrie în carnețelul ei o nouă poezie. Simțea
nevoia de a scrie, o durea ceva în piept și nu știa ce anume. Dorea să se descarce de acel
sentiment pe care nu -l înțelegea. A doua zi, Eva îl căuta cu privirea doar pe el, oriunde, pe
stradă, în școală, prin geamul clasei în care se uita și gândul îi zbura doar la el. Era clar ca
se îndrăgostise. În acea zi, David nu a apărut deloc la școală. În drum spre casă, Eva s -a
gândit să treacă prin parc, sperând că îl va întâlni. Așa s -a și întâmplat. El stătea pe bancă și
era un pic îngândurat. Ceva parcă a împins -o pe Eva spre el, o putere nevăzută.
A venit și ziua când Eva împlinea 18 ani, ziua în care cei mai apropiați prieteni au
fost lângă ea, ziua care a rămas veșnic în amintirea ei! Casa era plină de oaspeți, au venit

141
chiar și cei pe care ea nu i -a chemat, fapt care i -a arătat ei că era iubită de toată lumea. Era
mult zgomot, râsetele și muzica tare răsunau în tot cartierul . Eva era înconjurată de atenție,
cadouri și flori, care mai de care mai frumoase. În toiul petrecerii, muzica zgomotoasă s -a
oprit și pe ușă a intrat David cu un buchet mare de lalele, florile ei preferate. Toți au rămas
uimiți, mai ales în momentul în ca re David a luat chitara și a început să cânte melodia
dedicată doar ei. Eva s -a emoționat foarte tare și a început să plângă. Au fost cele mai
plăcute lacrimi din viața ei. Acea melodie a fost cel mai frumos cadou al ei și, din păcate,
ultimul cadou de la David. Spre dimineață, după sfârșirea petrecerii, toți oaspeții au plecat
pe la casele lor, care cu taxi, care pe jos, unii au plecat cu mașinile. La fel a făcut și David,
dar, din păcate, aceasta a fost ultima lui călătorie …
La vârsta de 25 de ani, Eva a întâlnit un tânăr muzician, care cânta la chitară într –
un parc din capitală. Acea întâlnire, după părerea Evei, a fost încă un semn de sus, de la
David. Dragostea dintre ea și acel tânăr a fost diferită, dar tot la fel de put ernică. Chiar dacă
au trecut mulți ani, ea nici până în ziua de azi nu l -a uitat pe el, muzicianul care a cântat la
strunele inimii ei. După ce s -au căsătorit, Eva a avut un fiu pe care l -a botezat David. Ochii
fiului ei erau exact ca ai lui David, verzi -aurii, care mereu îi aduceau aminte de prima ei
dragoste. Cei doi au trăit fericiți, au avut încă două fiice și s -au bucurat de dragostea lor
până la adânci bătrâneți…
Sfârșit!
Diana Trofim

Cartea
Într-un sat de la marginea lumii, părăsit de oameni și de Dumnezeu, trăia o familie
săracă. Tatăl lucra pe deal, mama stătea acasă cu fiica mică, iar cei doi fii mari lucrau ca
paznici la vie. Trăiau simplu și economiseau fiecare leu pentru a o da pe cea mică la școală,
ca măcar ea să nu ajungă la sapă. Lumea din sat pleca peste hotare ca să -și întrețină familia
și satul devenea tot mai pustiu. Într -o zi au plecat și băieții cei mari peste hotare, la muncă,
iar fata cea mică a plecat la școală.
Totul părea că e bine, băieții lucrau, fata învăța și totul părea că își revine la
normal, însă starea de bine nu a durat mult. În scurt timp, mama s -a îmbolnăvit foarte grav
și, pentru vindecare, trebuiau bani mulți. Băieții o ajutau cât puteau, dar nu era de ajuns. Ei
lucrau aproape pe degeaba și tot ce primeau trimiteau acasă. Mulți ani s -a luptat mama cu
boala, dar nu a învins -o. Fata, distrusă de necazul care a dat peste familia ei, s -a închis în

142
sine și nu mai vorbea decât cu prietenul ei imaginar: o cart e. Acea carte, care credea ea că
vorbește, era un cadou de la mama ei, primit pentru rezultate bune la școală. Mama dorise
să-i facă un cadou mai prețios, dar nu -și permisese. Astfel, într -o zi s -a dus la târg să -i caute
o rochie. Uitându -se la o tarabă cu rochii a fost strigată de o bătrână care stătea într -un colț
al târgului cu o măsuță mică pe care, în rând, erau așezate niște cărți. Bătrâna a strigat -o pe
mamă pe nume, fapt care a făcut -o curioasă. Mama s -a apropiat de bătrână și a întrebat -o de
unde î i știe numele, iar bătrâna nu a răspuns, ci doar i -a zis să cumpere o carte: "Ce cadou
poate fi mai frumos decât o carte?!" a zis ea. Mama s -a uitat mirată la bătrâna care a început
să scotocească într -o ladă. În cele din urmă, bătrâna a scos o carte veche , prăfuită care avea
colțurile rupte și paginile îngălbenite de timp. Bătrâna i -a zis că nu este o carte obișnuită,
că are puteri magice dacă ajunge în mâinile unui suflet curat. Mama a luat cartea și s -a uitat
mult timp la ea însă când a întors privirea către bătrână, aceasta dispăruse. Mama a plecat
acasă cu acea carte și i -a dăruit -o fiicei la finalul anului școlar. Din păcate, la câteva luni
după acest eveniment, mama s -a stins.
Cartea era foarte importantă pentru fată. Era singurul cadou de la mama sa și o
asocia cu sufletul ei: bun și cald. Era o carte cu povești pe care mama i -a zis să le citească
când îi va fi greu și să știe că atunci când le citește, ea va fi alături și o va susține. Fata a
crescut. Toate poveștile din carte au fost recitite de câteva ori. Și într -o zi, ea singură s -a
apucat să scrie. La început scria tot ceea ce vedea, după un timp a început să compună.
Compunea atât de frumos, încât tatăl ei nu a rezistat și a trimis -o la oraș să învețe și să
ajungă o scriitoare de renume. Fat a nu dorea să plece, nu dorea să -l lase pe tată ei care a
crescut -o singur, dar s -a supus voinței tatălui și a plecat în lume. Multe a văzut, cu multe s -a
întâlnit în calea ei și prin multe greutăți a trecut. Lipsa de bani era o problemă mai ales
pentru o domnișoară care dorea să fie și ea la modă, dar din cauza salariului mic al tatălui
ea nu -și permitea unele lucruri care pentru alte fete erau posibile. A fost dezamăgită nu o
dată de așa – zișii prieteni care nu credeau în visul ei, ci doar râdeau atunci c ând ea prefera
să rămână în casă și să citească decât să iasă undeva.
Nevoia de a economisi banii pentru a -și cumpăra o carte era pentru ea ceva normal,
nu și pentru prietenii ei, care cheltuiau banii părinților la petreceri. Singura ei alinare era
carte a de la mama ei. Pe lângă cartea pe care o avea să treacă peste greutăți, o ajuta și cea
mai bună prietenă a ei, care, și ea era pasionată de lectură și era singura cititoare a
istorioarelor pe care ea le compunea în timpul liber. Îi era ca o soră, mereu a lături la bine și
la greu. Cartea îi dădea sfaturi și o îndruma. Mereu când avea nevoie de ajutor cartea se
deschidea la o pagina oarecare și în textul paginii ea mereu găsea un răspuns. Singura

143

explicație a acestei minuni erau cuvintele mamei ei, care îi spunea că va fi mereu alături
când ea va deschide acea carte. Au trecut luni… ani… și fata s -a învățat cu lumea care o
înconjura, ura și invidia îi ieșeau în cale mereu, dar ea cu zâmbet trecea peste toate
obstacolele vieții, căci nu avea altceva ce s ă facă. Multă lume îi dorea răul căci ea era
talentată, deșteaptă, frumoasă și cuminte. Singurul ei scop în viață era să nu -l dezamăgească
pe tatăl ei, să ajungă ce el și -a dorit și să -l scoată din pustietate. Ea în fiecare zi scria și se
apropia cu pași m ăreți de visul ei.
Timpul a trecut în zbor și fata a ajuns să termine facultatea. În câteva nopți a scris
un roman pe care l -a dus direct la tipografie. Romanul a fost publicat în scurt timp și i -a adus
un mare succes. Frații au venit și ei de peste hota re însurați și cu familii. Viața părea un vis.
Totul era minunat. Tatăl și -a văzut copiii la casele lor, fericiți, și a putut părăsi lumea cu
inima împăcată. Când era pe patul de moarte, fata i -a mulțumit tatălui că a îndrumat -o, i-a
sărutat mâna și a zis să-i mulțumească mamei când va ajunge la ea pentru cartea cu povești
pe care i -a lăsat -o.
După câțiva ani de muncă în domeniul literaturii, fata s -a măritat cu un tânăr poet
care îi dedica poezii și căruia, la scurt timp după căsătorie, i -a dăruit o fe tiță. Viața ei era
una reușită: o familie fericită și un soț care o iubea. După ce s -a realizat în viață, s -a gândit
să transmită altcuiva acea carte magică, altui suflet curat. S -a dus la o casă de copii unde a
văzut o fetiță care stătea în colțul sălii ș i citea, în timp ce restul copiilor se jucau. Parcă s -a
văzut pe ea însăși în acea fetiță. S -a apropiat de fetiță, i -a dat cartea și
i-a zis să aibă grijă de ea pentru că este magică și îi va aduce noroc.
Noi, oamenii, avem nevoie de speranță și de cev a sau cineva
în care să credem: că este un obiect sau o ființă, este important să nu
ne abandonăm greutăților. Eroina și -a găsit sprijinul într -o carte de
povești pe care ea însăși a însușit -o cu puteri magice. Răspunsurile la
întrebările vieții pot fi gă site într -o carte, dacă știi să citești printre
rânduri, dacă știi singur să – ți alegi răspunsurile potrivite și să nu te
abați de la țelul tău. Până la urmă, totul depinde de noi înșine cum ne trăim viața și cum
luptăm pentru visurile noastre.
Diana Trofi m

144
Capitolul III: Contribuția muzicii în receptarea liricii e rotice − studiu de caz
III. 1. Metodele didactice

Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori și,
din acest punct de vedere, educația va rămâne mereu o artă:
arta de a adapta, la o situație precisă, indicațiile generale
date de cărțile de metodologie.
(Gaston Mialaret)

Din punct de vedere etimologic , termenul metodă provine din limba greacă ( metha =
spre; odos = cale) și desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor ținte, o
modalitate comună de acțiune a cadrului didactic și a elevilor în vederea realizării obiectivelor
pedagogice268. Din punct de vedere structural, metoda este un ansamblu de o perații și de
procedee (secundare metodei), existând situații în care o metodă poate deveni procedeu în
cadrul altei metode. Metodele de învățământ sunt un element de bază al strategiilor didactice,
în strânsă relație cu mijloacele de învățământ și cu form ele de organizare a colectivelor de
elevi. Constantin Cucoș consideră metoda ca fiind „o cale eficientă de organizare și
desfășurare a predării învățării și se corelează cu celelalte componente ale instruiriiˮ269,
evidențiind aspectul structural și caracteru l de interdependență.
Clasificarea metodelor se poate realiza în funcție de diferite criterii, dar criteriile nu sunt
absolute, ceea ce conduce la o controversă continuă privind o clasificare unanim acceptată.270
Astfel, având în vedere 5 criterii fundamentale care acoperă o arie cât mai largă a metodelor,
se poate oferi următoarea clasificare, însumând o serie de te orii în do meniu :
I. după criteriul istoric:
1) metode clasice/ tradiționale , care implică: expunerea , conversația, exercițiul etc.;
2) metode moderne : studiul de caz, metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea etc.;
II. după funcția didactică principală pe care o îndeplinesc:
1) metode de predare -învățare propriu -zise, din care se evidențiază:
a) metodele de transmitere și dobândire a cunoștințelor : expunerea, problematizarea, lectura
expresivă etc.;
b) metodele care au drept scop formarea priceperilor și deprinderilor : exercițiul, lucrările
practice, experimentul etc.;
2) metode de evaluare ;

268 Ioan Cerghit, Metode de învățământ , București, E.D.P., 1976, p. 10.
269 Constantin Cucoș, Pedagogie , Ediția a II -a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom , 2006, p. 286.
270 Ibidem , p. 289.

145
III. după modul de organizare a activității elevilor:
1) metode frontale (expunerea, demonstrația);
2) metode de activitate individuală (lectura);
3) metode de activitate în grup (studiul de caz, jocul de rol);
4) metode combinate, care îmbină mai multe forme de o rganizare a activității (experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate:
1) algoritmice (exercițiul, demonstrația);
2) euristice (problematizarea);
V. după sursa cunoașterii:
1) explorarea directă sau indirectă a realității sau activitatea personală, la care se adaugă un
subcriteriu – suportul informației (cuvânt, imagine etc.).
Ioan Cerghit271 propune o clasificare bazată pe tipurile de comunicare, eidențiind rolul
didactic al comu nicării ca instrument de instruire, la care adaugă metodele explorative și pe
cele operaționale:
1. metode de comunicare orală : expozitive, interogative (conversative sau dialogate);
discuțiile și dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecția personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realității : a) metode de explorare nemijlocită (directă) a realității:
observarea sistematică și independen tă; experimentul; învăț area prin cercetarea documentelor
și vestigiilor istorice; b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realității: metode
demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate pe acțiune (operaționale sau practice): a) metode bazate pe acțiune reală/
autentică): exercițul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice; b)
metode de simulare (bazate pe acțiune fictivă): metoda jocurilor: metoda dramatizărilor;
învățarea pe simulatoare. Acestora li se adaugă metodele de raționalizare a învățării și
predării: metoda activității cu fișele; algoritmizarea; instruirea programată; instruirea asistată
de calculator (I.A.C.).
Opinia generală este aceea că metodele de învățământ reprezintă o modalitate de
lucru aleasă de profesor pe anumite cri terii și în funcție de anumite condiții, utilizată în
activitățile școlare sau extrașcolare, în deplină concordanță cu anumite obiective care
presupun colaborarea dintre profesor și elevi, în scopul realizării procesului instructiv –

271 Ioan Cerghit, Metode de învățământ , ediția a III -a, revăzută și adăugită, București, Editura Didactică și
Pedag ogică R.A., 1997, p. 101. Descrierea metodelor se realizează pe parcursul a cca. 160 de pagini (101 – 261).

146
educativ, implicând proc edee selecționate pentru asimilarea cunoștințelor și stimularea
creativității.
Metodele tradiționale , validate istoric în școală, pot fi păstrate și aplicate cu condiția
adaptării lor la exigențele învățământului actual. Aceste metode și -au demonstrat de -a lungul
timpului plusurile, dar și neajunsurile. Astfel, după cum remarca și André de Peretti,272
învățarea are ca suport deosebit relația dintre elevi și profesori și lumea exterioară.
Învățământul tradițional, specific timpurilor trecute, se caracteriza pr in distanța afectivă dintre
elev și profesor, stilul autoritar, evaluarea scrisă/ orală rigidă, schematism, accentul pe
achiziția informației de specialitate ș.a. Multe dintre aceste trăsături s -au păstrat, dar într -o
mai mică măsură, fiind concurate de me todele moderne, existând o coabitare de durată,
necesară. Metodele tradiționale pot să apară în formă singulară, dar, ideal, este ca acestea să
alterneze cu alte metode mai noi, în funcție de materia la care sunt utilizate.273 Printre cele
mai cunoscute meto de tradiționale, se numără: exercițiul, analiza gramaticală, observarea,
explicația, demonstrația, comentariul literar, conversația, prelegerea, algoritmizarea etc.274
Metodele moderne/ activ -participative au apărut ca rezultat al progreselor înregistrate î n
știință și tehnică, unele dintre acestea apropiindu -se de metodele de cercetare științifică și
valorificând tehnica de vârf (proiecție, simulatoarele, calculatorul, analizatoare), determinant
fiind caracterul lor activ , adică modul în care implică elevii în activitatea concretă sau
mentală, stimulându -le motivația, capacitățile cognitive și creatoare. Acestea pun accent pe
învățarea prin cooperare, aflându -se în opoziție cu metodele tradiționale de învățare. Prin
participare, elevii își pot exprima opțiun ile în domeniul educației, culturii, timpului liber, pot
participa la propria formare, se transformă din receptori pasivi în factori activi de decizie.
Metodele moderne/ active/ de autostructurare275 necesită o pregătire prealabilă riguroasă și
reclamă o ris ipă de timp și un bagaj informațional minim. Dintre acestea, amintim:
problematizarea, instruirea programată, modelarea figurativă, studiul de caz, jocul de rol,
brainstormingul, procesul literar, dezbaterea, tehnica argumentării și contraargumentării,
blazonul personajului, metode și tehnici ale gândirii critice − cubul, cvintetul, ciorchinele,
organizatorii grafici, me toda mozaic, realizarea unor predicții, pălăriile gânditoare etc.276

272 André de Peretti, Educația în schimbare , prefața de Adrian Neculau și postfața de Constantin Cucoș, Iași,
Editura Spiru Haret, 1996, p.45.
273 Constantin Cucoș, Psihopedagogie , Iași, Editura Polirom, 2009, p. 348.
274 Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române. Ghid pentru susținerea examenelor de
definitivare și de acordare a gradelor didactice , București, Editura Cor int, 2010, p. 70.
275 Loc. cit.
276 Al. I Dumitru, Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă , Timișoara, Editura de Vest, 2000, pp. 70 –
110.

147
Dat fiind multitudinea metodelor de învățământ (în 1980 existau peste optzeci de
clasificări ale acestor metode și tot atâtea abordă ri didactice), din dorința de a crea situații
optime de învățare, profesorul are datoria modernizării și oferirii unui caracter dinamic,
flexibil, deschis spre înnoire și creativitate. În consecință, orice metodă didactică este suma
unor factori pe care ca drul didactic trebuie să -i analizeze eficient pentru adaptarea indicațiilor
teoretice la situația de învățare dată.

III. 2. Metode de explorare a realității ̶ studiul de caz

Cercetarea înseamnă că nu știi, dar vrei să afli.
(Charles F. Kettering)

Metoda studiului de caz valorifică în contextul învățării o situație reală, reprezentativă
pentru un anumit domeniu, care se cere a fi analizată și rezolvată. Cazul ales trebuie să fie
real, accesibil, să conțină o problemă de rezolvat prin documentare și selectare de informații și
să permită luarea unor decizii individuale sau de grup pentru găsirea celor mai bune soluții.
Utilizarea metodei presupune parcurgerea următoarelor etape277: alegerea cazului de
către cadrul didactic sau prin discuții cu elevii/ la propunerea lor; prezentarea cazului elevilor;
obținerea informațiilor necesare (cu ajutorul cadrului didactic sau în mod independent) făcând
apel la bibliografia dată de către profesor, în funcție de sursele de informare ale elevilor
(scrise, audio, video etc.); documentarea și prelucrarea informațiilor; elaborarea variantelor de
rezolvare/ soluțiilor viabile și examinarea lor critică; alegerea variantei/ soluției optime;
verificarea și valorificarea soluțiilor adoptate cu stabilirea concluziilor. Într -o altă viziune de
lucru,278 care vizează mai ales lecțiile de literatură de tip sinteză și nu raportarea la o situație
reală, trăită concret, structura studiului de caz urmează un algoritm care permite ordonarea și
utilizarea eficientă a materialului informativ :
– Premisa. Definirea problemei – implică identificarea coordonatelor generale și posibile
direcții de activitate;
– Descrierea și analiza cazului. Identificarea soluțiilor – presupune selectarea, parcurgerea
materialelor informative/ bibliografiei și propunerea unor soluții argumentate;
– Concluzii ;

277 Daniela Crețu, Adrian Nicu, Pedagogie și elemente de psihologie , Sibiu, Editura Universității Lucian Bl aga,
2004, p.163.
278 Adrian Costache (coord.), Limba și literatura română, Manual pentru clasa a XI -a, București, Grup Editorial
ART, 2007, p. 4; autorii pr eiau acest algoritm de lucru din Ghid de evaluare limba și literatura română , SNEE,
București, 2001 .

148
– Aplicații. Evaluarea finală – prezentarea rezultatelor obținute în urma documentării și
analizei cazului.
Importanța metodei constă în faptul că pune elevul în situații reale, dezvoltând
capacități de analiză, interpretare, anticipare, luare unor decizii ș.a., având la bază activități de
grup/ echipă sau individuale, pornind de la ideea că învățarea devine mai eficientă dacă se pot
face analogii între situația de învățare și experiența de viață a elevilor.

III. 3. Contribuția muzicii în receptarea liricii erotice – aplicație

Țelul este drama, muzica este un mijloc de realizare
a problemelor etice și psihologice prezente în textul literar.
Melodia reprezintă o colorare emoțională a cuvintelor rostite,
de aici și rolul deosebit al declamației muzicale.
(Richard Wagner)

Studiu de caz – Contribuția muzicii în receptarea liricii erotice
Premisa. Definirea problemei
Muzica și literatura sunt înțelese ca fiind o unitate indisolubilă a unor elemente
interdependente comune pe care cele două ramuri ale artei le împărtășesc ̶ ritm , emoție,
lirism, inefabil, sugestie ș.a. Cele două arte au mers mână în mână de -a lungul timpului,
completându -se reciproc. Există poezii despre muzică și muzică pornind de la un text poetic –
muzica poate fi poetizată sau poate porni de la un pretext poetic implicit. Relația de
interdependență dintre poezie și muzică este atât de complexă, încât este aproape imposibil de
analizat în totalitatea fenomenului.
Fiecare curent cultural/ literar a atribuit o amprentă specifică ușor de identificat în
poezie și în muzică. Astfel, tradiția poeziei lirice își are originile, ca multe alte forme ale
culturii, în Grecia antică, iar primele dovezi privind relația poeziei cu muzica se referă la
poezia epică – un gen care presupunea texte de mari dimensiuni care se nășteau în spațiul
oralității. În general, grec ii nu erau d oar poeți, ci poeți -muzicieni, care își scriau
și interpretau atât cuvintele, cât și muzica acestor creații sincretice care, din păcate, s -au
pierdut și nu vom putea niciodată ști cum sunau ritmurile pe care erau rostite versurile.
Desprinsă de spiritul religios, noua concepție despre lume a omului renascentist aduce
cu sine o nouă atitudine filosofică – umanismul – și o nouă artă, care va avea ca sursă de
inspirație spiritualitatea antică păgână. Muzica și textele reli gioase se răspândesc din ce în ce
mai mult în rândul colectivităților și duc la apariția unor specii noi: pastorala dramatică și
reprezentațiile de teatru cu cântec.

149
În clasicism, Mozart subordonează textul muzicii, convins fiind că libretul operei nu
poate exista independent. Romanticii – Schubert și Wagner – fac apel la poezia lirică
germană, abordează teme variate, iar limbajul lor muzical reflectă poziția romantică, în
muzică dominând lirica subiectivă. Muzica se împletește cu textul literar, în urma a cestei
relaționări apărând drama muzicală.
Un fenomen deosebit s -a întâmplat cu muzica și cu poezia în regimurile comuniste
totalitare, în care cele două arte n -au fost interzise (așa cum se întâmplă acum în spațiile
fundamentaliste), ci utilizate/ orient ate ideologic. Realismul -socialist pretindea muzicii și
poeziei să exprime clar și sonor sentimente pozitive și înălțătoare moral, într -un spirit
cetățenesc. Se considera că modernismul poetic, bazat pe sonorități, pe individualism și pe
obscuritate, stări nedefinite, frământări interioare este burghez și elitist, iar poezia va fi silită,
în consecință, să se rezume la exprimarea unor sentimente comune, fals patriotice.
Indiferent însă de timpurile în care au fost create, trecând peste obstacolele cenzuri i
personale sau instituționalizate, poezia lirică și muzica s -au împletit armonios. Ne propunem
în cele ce urmează să evidențiem maniera în care cele două concură la realizarea actului
artistic, analizând din punct de vedere poetico -muzical texte lirice tr anspuse muzical din
creația poeților Lucian Blaga și Nichita Stănescu. Avem în vedere sublinierea modului în care
muzica nuanțează și potențează mesajul/ semnificațiile textului literar, făcând apel la textele
poetice Izvorul nopții și Întâmplare simplă , din creația lui Blaga, și la textele lirice Ploaie în
luna lui M arte și Emoție de toamnă , din creația lui N. Stănescu, transpuse în versuri pentru
cântece interpretate de Nicu Alifantis și Florin Bogardo. Cercetarea pune accent mai întâi pe
determinarea ele mentelor de muzicalitate intrinseci textului poetic – imagini sonore/ auditive,
figuri de stil/ semantice (aliterația, asonanța, repetiția, onomatopeea), versificație (rima,
măsura, ritmul, refrenul), care conferă primul etaj muzical, și apoi pe relația di ntre sonoritățile
poetice reflectate și nuanțate de transpunerea muzicală, având în vedere tema comună
abordată și sentimentele dominante.
Descrierea și analiza cazului. Identificarea soluțiilor – presupune selectarea,
parcurgerea materialelor informative/ bibliografiei și propunerea unor soluții argumentate .
Elevii au fost grupați în patru echipe, având următoarele sarcini de lucru:
1. Lectura aprofundată a textelor poetice și a versurilor cântecelor;
2. Modificările produse în structura poeziilor în timpul transformării în cântec (repetiții,
refren, adaptări, elipse);

150
3. Identificarea elementelor de muzicalitate din textele poetice analizate – imagini sonore/
auditive, figuri de stil/ semantice (aliterația, asonanța, repetiția, onomatopeea), versificație
(rima, măsura, ritmul, refrenul, ingambamentul);
4. Teme abordate și sentimente exprimate prin comparație între textul poetic și audiții.

GRUPA I
1. Lectura aprofundată a textelor poetice și a versurilor cântecelor

Lucian Blaga: Textul poetic
Izvorul nopții
„Frumoaso,
ți-s ochii -așa de negri încât seara
când stau culcat cu capu -n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
și peste munți și peste șesuri
acoperind pământul
c-o mare de -ntuneric.
Așa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.“

Versurile cântecului
Muzică și interpretare – Florin Bogardo
1. „Frumoaso,
Ți-s ochii așa de negri Încât seara,
Când stau culcat cu capul,
În po ala ta,
Îmi pare că -s izvorul,
Din care curge noaptea
Peste munți,
Și peste văi

2. Acoperind
Acoperind pământul
Acoperind pământul
Cu o mare de -ntuneric
Curge noaptea

3. Așa -s de negri
Ochii tăi,
Lumina mea.“
(bis strofa 2 ș i 3)

2. Modificările produse în structura poeziilor în timpul transformării în cântec (repetiții,
refren, adaptări, elipse)
În general, versurile cântecelor păstrează versurile poeziilor. Dat fiind textul poetic
original scurt, dar concentrat ideatic, fluxul sonorităților conduce la o extindere a versurilor și
la o restructurare a textului în strofe, implicând necesitatea unui bis pentru strofele 2 și 3, ceea
ce este inedit în raport cu tex tul literar, astfel că, privind comparativ, cântecul conține în total
3 strofe, din care strofele 2 și 3 se repetă ca refren, rezultând în total 5 structuri. De asemenea,

151
din rațiuni muzicale, versurile „că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea
peste văi/ și peste munți și peste șesuriˮ devin: „Îmi pare că -s izvorul,/ Din care curge
noaptea/ Peste munți,/ Și peste văi/ˮ. Repetarea primului cuvânt, „acoperindˮ, în poziție
inițială în trei versuri ale cântecului subliniază dinamismu l și continuitatea acțiunii prin forma
gerunzială.
3. Identificarea elementelor de muzicalitate din textele poetice analizate – imagini sonore/
auditive, figuri de stil/ semantice (aliterația, asonanța, repetiția, onomatopeea), versificație
(rima, măsura, ritmul, refrenul, ingambamentul)
Muzicalitatea intrinsecă a textului poetic este asigurată de aceste elemente. În planul
imaginilor sonore/ auditive, nu se poate identifica o asemenea sursă, ceea ce caracterizează
planul sonor al poeziei fiind liniștea de plină care stăpânește cadrul nocturn.
Ca poezie modernă, Izvorul nopții păstrează elementele prozodice ale versificației libere,
fără constrângerile impuse de o strofă clasică, de obicei catren, cu rimă și măsură fixă.
Dimpotrivă, pentru a pune în evidență ideile poetice, autorul renunță la canon, propunând
versuri albe și libere, ritmul fiind dictat de fluxul ideilor, care impune folosirea
ingambamentului (trecerea unei idei dintr -un vers în altul, cu literă mică, de obicei), astfel
încât textul poetic dev ine o curgere lineară de tip confesiune.
4. Teme abordate și sentimente exprimate prin comparație text poetic ̶ audiții
Este evident faptul că textul liric se încadrează în specia idilă, împletind tema iubirii
cu tema naturii. Sentimentele dominante sun t de admirație față de ființa iubită, considerată
vitală pentru misterul universal. Poezia poate fi pusă în relație cu filozofia lui Blaga, în care
iubirea este o formă de cunoaștere luciferică , de potențare a misterului prin erosul ascuns de
farmecul perf ecțiunii. Linia melodică a cântecului potențează sentimentul admirației extreme,
susținând starea de melancolie, întreruptă de elanul strofei a doua, pentru a reveni, în final, la
sentimentul liniștii depline, îndulcite de pierderea treptată a sonorității vocalei „aˮ.
*
Același algoritm se va folosi și pentru celelalte trei texte poetice, în relație cu versurile
cântecului. Fiecare grupă va căuta să răspundă sarcinilor de lucru, acoperind în aproximativ o
pagină cele 4 cerințe, vizând identificarea modificărilor produse, elementele de muzicalitate și
relația dintre text – audiție în privința potențării mesajului artistic.
*

152

GRUPA a II -a

Lucian Blaga: Textul poetic
Întâmplare simplă
1. „Ne -om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm,
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

2. De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice -nceput se vrea fecund,
risipei se dedă florarul.

3. Polenul cade peste noi,
în preajmă, galbene troiene
alcătuiește -n aur fin.
Pe umeri cade -ne și-n gene.

4. Ne cade -n gură când vorbim,
și-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Și nu știm ce păreri de rău
ne tulbură, pieziș, avântul.

5. Ne -om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această b ancă unde stăm,
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

6. Visând, întrezărim prin doruri –
latente -n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie,
și niciodată nu vor fi.“
Versurile cântecului
Muzică și interpretare – Nicu Alifantis
1.„Ne -om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm,
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

Refrenul: A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine
A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine.

2. De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă florarul.

Refrenul: A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine
A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine.

3. Polenul cade peste noi,
în preajmă, galbene troiene
alcătuiește -n aur fin.
Pe umeri cade -ne și-n gene.

Refrenul: A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine
A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine.

153
4. Ne cade -n gură când vorbim,
și-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Și nu știm ce păreri de rău
ne tulbură, pieziș, avântul.

Refrenul: A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine
A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine.

5. Ne -om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm,
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

Refrenul: A iubi… aceasta vine Tare de departe -n mine
A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine.

6. Visând, întrezărim prin doruri –
latente -n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie,
și niciodată nu vor fi.“

Refrenul: A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine
A iubi… aceasta vine
Tare de departe -n mine. “
*
GRUPA a III -a

Nichita Stănescu: Textul poetic
Ploaie în luna lui Marte
1. „Ploua infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

2. Pereții odaii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute -ntr-o lume concretă.

3. O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene.

4. Și mă -nălțam. Și nu mai știam unde -mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde -mi,
răspunde -mi,
cine-s mai frumoși: oamenii?… ploaia?…

5. Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
și noi ne iubeam prin mansarde.
N-aș mai fi vrut să se sfârșească
niciodată -acea lună -a lui Marte.“

Versurile cântecului
Muzică și interpretare – Nicu Alifantis

154
„1. Ploua infernal
Și noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval
Norii curgeau în luna lui Marte .

2. Pereții odăii erau
Neliniștiți sub desene de cretă
Sufletele noastre dansau
Nevăzute -ntr-o lume concretă .

3. O să te plouă pe aripi, spuneai
Plouă cu globuri pe glob și prin vreme
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei
Mie-mi plouă zborul cu pene .

Refren: Ploua infernal
Și noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval
Norii curgeau în luna lui Marte .

4. Și mă înălțam și nu mai știam
Unde -mi lăsasem în lume odaia
Tu mă strigai din urmă
Răspunde -mi cine -s mai frumoși:
Oamenii? Ploaia?

5. O să te plouă pe aripi, spuneai
Plouă cu globuri pe glob și prin vreme
Nu-i nimic, nu -i nimic, îți spuneam,
Lorelei
Mie-mi plouă zborul cu pene .

Refren: Ploua infernal
Și noi ne iubeam prin mansarde Prin cerul ferestrei, prin cerul oval
Norii curgeau în luna lui Marte .

Refren: Ploua infernal
Și noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval
Norii curgeau în luna lui Marte .

Refren: Ploua infernal
Și noi ne iubeam prin mansarde
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval
Norii curgeau în luna lui Marte .“
*
GRUPA a IV -a

Nichita Stănescu: Textul poetic
Emoție de toamnă
1. „A venit toamna,
acoperă -mi ini ma cu ceva,
cu umbra unui copac
sau mai bine cu umbra ta.

2. Mă tem că/
n-am să te mai v ăd, uneori,
că or să -mi crească
aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într -un ochi străin,
și el o să se -nchidă cu o frunză de pelin.

3. Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le -nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.“

155
Versurile cântecului
Muzică și interpretare – Nicu Alifantis
Refren: „A venit, a venit toamna
Acoperă -mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine
Sau, ma i bine, cu umbra ta.

1. Mă tem
că n-am să te mai văd uneori
Că or să -mi crească
aripi ascuțite până la nori
C-ai să te -ascunzi într -un ochi străin
Și el o să se -nchidă cu -o frunză de pelin

Refren: A venit, a venit toamna
Acoperă -mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine Sau, mai bine, cu umbra ta.

2. Și-atunci m -apropii de pietre și tac
Iau cuvintele și le -nec în mare
Șuier luna și o răsar și o prefac
Într-o dragoste mare.

Refren: A venit, a venit toamna
Acoperă -mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sa u mai bine
Sau, mai bine, cu umbra ta. “

Concluzii le studiului de caz
În urma prezentării celor patru rezultate ale activității de grup, de către un lider ales
sau propus de către profesor să coordoneze activitatea grupului și reprezentarea acestuia,
profesorul va puncta principalele concluzii ale studiului, evidențiind mai întâi coordonat ele
trasate în ipoteza lucrării. A stfel, se reiterează comuniunea dintre muzica și literatura înțelese
ca fiind o unitate indisolubilă a un or elemente comune pe care cele două ramuri ale artei le
împărtășesc – ritm, emoție, lirism, inefabil, sugestie; textele cântecelor păstrează, în mare,
conținutul de idei și forma textului poetic; modificările propuse de versurile cântecelor sunt
impuse de structura specifică unui cântec, având în vedere necesitatea refrenului care poate fi
reprezentat de o strofă a poeziei sau de o adaptare/ licență a muzicianului; textele poetice
conțin în substanța lor un nivel sonor exprimat prin imaginile auditive, prin elemente de
fonetică (vocale, consoane, grupuri fonetice) sau prin elemente de versificație (rime, măsuri,
ritm), fie că avem de a face cu o libertate deplină prozodică, așa cum se prezintă poezia lui
Lucian Blaga, fie că ne păstrăm pe linia rigorilor cla sice, așa cum este cazul textelor lui
Nichita Stănescu; relația dintre textul liric și cântec este evidentă prin aceste elemente care
marchează interferența celor două arte, iar din comparatismul realizat între lectura și audițiile

156
textelor transpuse muzical rezultă plusul de emoție pe care cântecul îl conferă ca o fericită
completare a actului artistic în general.
Aplicații. Evaluarea finală – prezentarea rezultatelor obținute în urma documentării și
analizei cazului. Așa cum este și firesc, efortul d epus de grupele de elevi pe timpul realizării
studiului de caz trebuie evaluat ca atare și, eventual, transformat în note. Este bine ca elevii să
aibă de la început în vedere criteriile de evaluare ale produsului lor, de aceea este indicat ca
profesorul să ofere o grilă de evaluare, care poate să cuprindă următoarele criterii:

Grilă de evaluare a studiului de caz

Nr.
crt. Criteriul de evaluare Punctaj acordat
1 Calitatea și diversitatea surselor de informare 20
2 Capacitate de analiză și de interpretare a datelor 50
3 Structurarea echilibrată a lucrării 15
4 Calitatea expunerii 15
PUNCTAJ TOTAL 100

157
Concluzii
A iubi este un verb definitoriu pentru condiția umană, iar de -a lungul vremii artiștii
au încercat prin creațiile lor să -i surprindă nuanțele pentru că , dintodeauna , dragostea l -a
însoțit pe om de la apariția sa pe pământ, chiar dacă natura sentimentului nu a pu tut fi
explicată. Pe de o parte , iubirea este strâns legată de femeie în multiplele ei ipostaze, iar pe de
altă parte de divinitate, aproapele sau alteritate. Eros sau agapé, cele două forme de iubire, au
reușit prin timp să nu mai fie într -o opoziție evid entă, ci să se împletească fără să se excludă.
De orice natură ar fi, sentimentul de dragoste a cunoscut și el o rafinare odată cu evoluția
omenirii, trecând firesc prin etapele emancipării umanității.
Pe teritoriul românesc poezia de dragoste are început uri târzii și stângace, față de cea
europeană , din cauza contextului istoric. Poeții Văcărești sunt cei care scriu mai mult rime
decât versuri, creațiile lor fiind lipsite cel mai ades de sentiment, aceștia având mari dificultăți
în a găsi limbajul potrivi t pentru trasmiterea mesajului artistic. Vasile Cârlova propune totuși
o poezie de dragoste cu accente de meditație și reflexivitate, într -o etapă superioară, simțindu –
se amprenta curentului romantic.
Momentul Eminescu este unul notabil pentru literatura română. Poezia sa de dragoste
din tinerețe prezintă o viziune platoniciană în care iubirea este aspirație, femeia fiind
idealizată, asemănată cu Fecioara Maria. Cadrul propice manifestării sentimentului este o
natură edenică, ocrotitoare și participantă la trăirile cuplului. În poezia de maturitate, viziunea
se schimbă, femeia nemaifiind idealizată, iar iubirea fiind o sursă a nefericirii pentru că
partenera nu mai are capacitatea de a înțelege profunzimea sentimentelor iubitului, ea decade,
simțindu -se sup erioritatea principiului masculin. Lirica erotică eminesciană este bogată în
nuanțe, poetul utilizând admirabil resursele limbii pentru transmiterea sentimentelor și
sensibilizarea receptorilor.
Poezia de dragoste posteminesciană a cunoscut un parcurs fir esc, reușind
sincronizarea cu literaturile europene. Epigonii, poeții minori sau majori, cu toții au avut un
rol important în dezvoltarea liricii erotice. De la George Coșbuc la Mircea Cărtărescu, drumul
a fost dificil, iar poezia de dragoste a cunoscut mo dificările necesare la nivelul viziunii
poetice, a limbajului, a modalităților de expresie specifice fiecărei perioade literare. Ceea ce a
rezultat este o creație durabilă și valoroasă specifică spațiului cultural românesc.
Între poeții de vârf ai literat urii române , Lucian Blaga ocupă un loc binemeritat, el
creând o operă lirică originală și unică în care s -au regăsit experiența de viață și intensitatea
trăirilor sale. Poezia erotică blagiană portretizează femeia ca fiind un amestec al contrariilor:

158
bine și rău, păcat și sfințenie, lumină și întuneric. Ea este așezată pe un plan superior, este
apreciată și slăvită , oferind bucurie și clipe de veșnicie partenerului. Considerată o minune a
lumii, femeia este o urmașă a Evei, imaginea ei fiind dificil de cre ionat în cuvinte. Detaliile
vagi despre aspectul fizic oferă posibilitatea cititorului să și -o imagineze și să o recreeze la
infinit.
Poet și filosof în același timp, opera lirică a lui Lucian Blaga a primit influențele
laturii filosofice, uneori fără int enție, însă cele două direcții nu pot fi suprapuse pentru că au
origini diferite: lirica în emoție și sensibilitate, iar filosofia în rațiune. Metafora revelatorie
ocupă un loc important în lirica blagiană, ea fiind cea care întregește înțelesul cuvântului ,
sporindu -i semnificația, întrucât acesta nu poate exprima toate nuanțele subtile ale mesajului
artisti c.
Nichita Stănescu, un alt pisc al literaturii române, și -a asigurat dreptul la veșnicie
prin lirica sa care surprinde mereu prin maniera aleasă de a prezenta temele grave ale
literaturii, prin maniera de a reconstrui realul conform propriei viziuni, real pe care îl
interiorizează și pe care îl redă apoi mai plin de semnificații dificil de pătruns de receptori și
uneori chiar și de critici într -o liric ă a esențelor. Poezia erotică nichitastănesciană se află între
două registre: ludic și grav. Iubirea conferă posibilitatea reconstruirii universului, dar și
posibilitatea evadării din real, de transcendere a imediatului, timpul și spațiul devenind prea
strâmte pentru îndrăgostit. Ca și la Blaga, femeia este venerată, apreciată și nu poate fi
individualizată nici prin nume, nici prin trăsătur i fizice, chipul ei plutind în imponderal, ea
putând fi „imaginată întruna“. Femeia asigură și aici aripi pentru înălț are și zbor, oferind clipe
de fericire unică în altă sferă, aproape de astre.
Nichita Stănescu este un inovator al limbajului și , fiind conștient de capacitatea
redusă a cuvintelor de a exprima esența trăirii sale, el inventează necuvântul . În plus,
consi deră că ideea poetică ar putea fi exprimată în lipsa unei metafore – ancoră, versurile fiind
astfel mult mai valoroase. Prin inventarea un or cuvinte noi, prin învestirea și reî nvestirea
cuvintelor cu semnificații nebănuite, prin utilizarea unor metafore in edite, poetul a creat o
operă originală și unică în peisajul liricii românești.
Partea metodică este echilibrată sub aspectul teoretic și aplicativ, prezentând aspecte
legate de elaborarea normativă a unui curs opțional (CDȘ), tehnici de elaborare a unei reviste
școlare , descrierea unui studiu de caz și patru planuri de lecție/ proiecte didactice axate în
mod deosebit pe valorificarea textelor poetice aparținând celor doi scriitori vizați, utile în
procesul instructiv – educativ.

159
În primul rând, am dem onstrat că un curs opțional bine ales poate completa în mod
fericit cunoștințele teoretice acumulate de elevi și îi poate determina să nu mai fie reticenți la
receptarea textului poetic, îi poate apropia de poezie, dezvoltându -le sensibilitatea, și le
sporeș te încrederea în sine când este nevoie de exprimarea liberă a unor idei și le dezvoltă,
totodată, capacitatea de argumentare.
De asemenea, activitățile extrașcolare sunt deosebit de importante dacă știm să le
valorificăm, astfel implicarea elevilor, munca acestora în echipă, s -a concretizat în revista
Speranțe , rod al muncii întregului colectiv, satisfacția fiind pe măsură, numărul revistei fiind
o antologie de tip caleidoscop în care și -au găsit locul cele mai interesante și bine realizate
articole din timpul apariției revistei, aparținând elevilor și profesorilor școlii.
Metoda studiului de caz abordată aici are foarte multe avantaje întrucât dezvoltă
capacități de ana liză, interpretare, anticipare, identificarea unor soluții optime, având la bază
activități de grup/ echipă sau individuale. S tructura studiului de caz a urmărit un algoritm care
a permis ordonarea și utilizarea efic ientă a materialului informativ. Astfel, elevilor li s -a
propus o temă deosebit de interesantă privind relația dintre textul poetic și expresia muzicală,
ajungând în final la concluzia că înțelegerea textului poetic este potențată cel puțin, dacă nu
dublată, de fondul muzical.
În sfârșit, cele patru planuri de lecție/ proiecte didactice propuse au vizat clase de nivel
diferit, fiind adaptate în consecință diferitelor categorii de elevi, de la clase cu profil
tehnologic la cele umaniste, acoperind cele două mari componente: literatură și limbă și
comunicare . Elaborarea planurilor de lecție s -a făcut cu respectarea unei structuri care a pus în
evidență secvențele specifice lecțiilor, activitățile desfășurate, precum și strategiile didactice
care pot fi folosite, în funcție de tipul lecției propuse. Fiecare plan de lecție a fost însoțit de
fișe de lucru necesare mai ales în cazul or elor de CDȘ, unde nu există un manual ca suport de
text sau ca ofertă de exerciții/ teme, rezolvarea cerințelor implicînd forme de organizare
diverse.

160
ANEXE
ANEXA 1
PLAN DE LECȚIE

Instituția de învățământ: LICEUL TEHNOLOGIC „ION MINCUˮ
Data:
Clasa: a X – a i
Disciplina: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: Textul poetic. Con ținut și formă
Subiectul lecției: Evaluare: textul liric – Nichita Stănescu
Tipul lecției: Evaluarea cunoștințelor
Timp de lucru: 50 minute
Profesor: Lorena Teodora Toma

Competențe generale:
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în
diferite situații de comunicare;
2. Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.
Competențe specifice
2.2. Compararea, pe baza unor criterii clar formulate, a unor viziuni despre lume, despre
condiția umană sau despre artă reflectate în textele studiate;
3.1. Analiza relațiilor dintre o operă studiată si contextul cultural în care a apărut aceast a;
3.2. Integrarea cunoștințelor privind limba si literatura română într -o viziune coerentă asupra
culturii românești.

Obiective operaționale
La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:
O1: să prezinte conținutul de idei al unui text ;
O2: să precizeze tema și motivele literare ale textului ;
O3: să explice elementele de limbă – fonetică, lexic, morfologie;
O4: să comenteze semnificațiile unor figuri de stil;
O5: să argumenteze încadrarea fragmentului în genul liric.

Strategie didactică :
Metode și proced ee didactice : explicația, exemplul, conversația euristică, lectura expresivă
Forme de organizare a activității : se va alterna activitatea frontală cu activitatea
independentă individuală
Mijloace didactice : manualul, antologii, crestomații, volume, sinteze , auxiliare
Resurse umane : clasa de elevi, capacitățile normale de învățare ale elevi lor; cunoștințele lor
Resurse temporale : timpul de învățare – 50 min.
Bibliografie :
1. Miron, Suzana, Roșca, Elisabeta, Poeți români din perioada interbelică , Editura All, 2001
2. Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Iași, Editura
Polirom, 1999

161
DESFĂȘURAREA LECȚIEI/ SCENARIUL DIDACTIC
MOMENTELE
LECȚIEI OBIECTIVE
OPERAȚIONALE CONȚINUT INSTRUCTIV –
EDUCATIV STRATEGIA DIDACTICA
EVALUARE METODE ȘI
PROCEDEE
DIDACTICE MIJLOACE
DIDACTICE FORME DE
ORGANIZARE
1. Organizarea
clasei
2 min.
O1. Să prezinte
conținutul de idei al
unui text ;
O2. Să precizeze
tema și motivele
literare ale textului ;
O3. Să explice
elementele de limbă –
lexic, morfologie;
O4. Să comenteze
semnificațiile unor
figuri de stil;
O5. Să argumenteze
încadrarea
fragmentului în
genul liric.
Profesorul asigură liniștea în clasă, face
prezența și are grijă ca elevii să -și
pregătească materialel e necesare
desfășurării testului Conversația Caiete,
manuale,
rechizite Activitatea
frontală
2. Desfășurarea
activității
45 min. Anunțarea temei lecției și a obiectivelor
operaționale: Evaluare: textul liric –
Nichita Stănescu
Detalii privind rezolvarea cerințelor,
baremul de corectare, timpul de lucru.

Se împart testele cu subiect unic și se
verifică dacă toți elevii au primit fișele
corespunzătoare.

Explicația,
conversația
euristică,
lectura
expresivă

Testele de
evalu are model

Activitatea
frontală

Activitatea
independentă
individuală

Scrisă

Observația
directă
3. Feed – back
3 min. Se adună testele în funcție de finalizarea
rezolvării de către elevi.
Se oferă soluții minime privind rezolvarea
unor cerințe Explicația
exemplul ,
argumentarea Testele
rezolvate
Activitatea
frontală

Orală

162
Test de evaluare formativă: Textul liric – Nichita Stănescu
CAPITOLUL Textul poetic. Conținut și formă

Rezolvă cerințele, cu privire la textul de mai jos:

„Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise -n încordare
mai demult.
Colții albi mi i -a înfipt în față,
m-a mușcat, leoaica, azi de față.

Și deodată -n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de -a dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Și privirea -n sus țâșni,
curcubeu tăiat în două,
și auzul o -ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă și la bărbie,
dar mâna nu le m ai știe.
Și alunecă -n neștire
pe-un deșert în strălucire
peste care trece -alene
o leoaică arămie
cu mișcările viclene,
încă-o vreme,
și-ncă-o vreme…“

(Nichita Stănescu, Leoaică tânără iubirea… )

163

1. Transcrie doi termeni din câmpul semantic al naturii.
2. Precizează o temă a textului și un motiv literar.
3. Explică rolul punctelor de suspensie din final.
4. Menționează două mărci ale prezenței eului liric.
5. Motivează prezența verbelor la timpul perfect compus.
6. Indică două elemente de noutate prozodică (versificați e).
7. Comentează două figuri de stil din ultima strofă.
8. Prezintă, în 6 -8 rânduri, semnificația titlului, în raport cu textul literar.
9. Ilustrează două trăsături ale textului liric, la alegere.

Barem de notare și de corectare :
Cerința 1 – 0,5 p .; 2- 0,5 p .; 3- 0,5 p .; 4- 0,5 p.; 5- 0,5 p .; 6- 0,5.; 7- 1 p.; 8- 2 p.; 9- 2 p.

1. Se acordă 0,5 p., câte 0,25 p. pentru fiecare răspuns corect, de exemplu: ape, curcubeu
(0,25×2=0,5 p.);
2. Se acordă 0,5 p., câte 0,25 p. pentru fiecare răspuns corect, de exemplu: iubir ea/ natura ,
curcubeu, leoaica, cercul, colții (0,25×2=0,5 p.);
3. Se acordă 0,5 p. pentru răspunsul corect, de exemplu: marchează întreruperea șirului vorbirii/
comunicării, emoția, subliniază continuitatea acțiunii (0,5 p.);
4. Se acordă 0,5 p., câte 0,25 p. pentru fiecare răspuns corect, de exemplu: mi-, Mi-am dus
(0,25×2=0,5 p.);
5. Se acordă 0,5 p. pentru răspunsul corect, de exemplu: marchează o acțiune începută în trecut,
dar terminată în momentul vorbirii, în acest caz, actul îndrăgostirii este finalizat, fără
posibilitatea revenirii la o stare inițială;
6. Se acordă 0,5 p., câte 0,25 p. pentru răspunsul corect, de exemplu: strofe inegale, versuri
libere/ asimetrice, versuri albe/ lipsa rimei, ingambamentul;
7. Se acordă 1 p., din c are câte 0,25 p. pentru fiecare figură de stil corect identificată și câte 0,25
p. pentru comentariul aferent;
8. Se acordă 2 p. pentru interpretarea corectă a semnificațiilor și a stabilirii legăturii cu textul
literar; se acordă 1 p. pentru interpretarea pa rțială și 0,5 p. pentru încercarea de interpretare;
9. Se acordă 2 p., din care câte 0,5 p. pentru fiecare trăsătură corect identificată (de exemplu:
imagini artisitce, procedee artisitce, descrierea, forma versificată, eul liric) și câte 0,5 p.
pentru comentariul corespunzător; se acordă 0,5 p. pentru interpretare parțială.

Se acordă 1 punct pentru redactare (aspect/ așezare în pagină/ lizibilitate – 0,25 p.,
corectitudine – 0,25 p., exprimare – 0,25 p., respectarea numărului de rânduri – 0,25 p.)
Se acordă 1 punct din oficiu.

164
ANEXA 2 PLAN DE LECȚIE

Instituția de învățământ: LICEUL TEHNOLOGIC „ION MINCUˮ
Data:
Clasa: a XI – a i
Disciplina: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: Limb ă și comunicare
Subiectul lecției: Stilurile funcționale ale limbii române
Tipul lecției: de consolidare a cunoștințelor
Timp de lucru: 50 minute
Profesor: Lorena Teodora Toma

Competențe generale:
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în
diferite situații de comunicare;
2. Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.
Competențe specifice:
1. Receptarea adecvată a sensului / sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte
orale sau scrise;
2. Redactarea unor compoziții despre textele studiate și alcătuirea unor texte funcționale;
3. Elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate.

Obiective operaționale:
O1: să încadreze un text stilului funcțional căruia îi aparține;
O2: să argumenteze încadrarea textului în stilul funcțional respectiv;
O3: să stabilească trăsăturile celor mai importante stiluri funcționale;
O4: să redacteze texte aparținând stilurilor funcționa le importante;
O6: să evalueze/ autoevalueze performanța sa și a colegilor.

Metode didactice : conversația euristică, explicația, învățarea prin descoperire, analiza de
text, activitatea frontală, activitatea pe grupe, utilizarea fișelor de lucru, prezentarea power –
point
Mijloace didactice : – fișele de lucru, sinteze, manuale școlare

Bibliografie:
1. Apetre, Dorina, Stoleriu, Eugenia, Algoritmul lecturii unui text (literar și nonliterar) , Iași,
Editura Petrodava, 2004
2. Coteanu, Ion, Stilistica funcțională a limbii române , București, 1985
3. Marin Iancu, Ion Bălu, Rodica Lăzărescu, Limba și literatura română , Man ual pentru clasa
a XI-a, București, Editura Corint, 2004
4. Pamfil, Alina, Didactica limbii și literaturii române , Cluj- Napoca, Editura Dacia , 2000
5. Pușcaș, Felicia, Comunicare. Limba și literatura română. Subiecte. Teorie. Exemplificări.
Aplicații , Cluj-Napoca , Editura Grinta, 2005

165
DESFĂȘURAREA ACTVITĂȚII

MOMENTUL
LECȚIEI OBIECTIVE
OPERAȚIONALE
CON ȚINUT INSTRUCTIV –
EDUCATIV STRATEGIA DIDACTICĂ

EVALUARE METODE ȘI
PROCEDEE
DIDACTICE MIJLOACE
DIDACTICE FORME DE
ORGANIZARE
1.
Organizarea
clasei
2 min.

Prezintă contextul desfășurării
activității didactice. Pre zența Expunerea
didactică Manualul,
fișe,
portofoliul
elevilor Activitate
frontală Evaluare
frontală și
individuală
2. Verificarea
cunoștințelor
anterioare și a
temei

8 min. O6: să evalueze/
autoevalueze
performanța sa și a
colegilor.

O1: să încadreze un
text stilului
funcțional căruia îi
aparține;
Sunt audiate câteva compuneri cu
tema: Redactarea unei
compuneri despre școala în care
studiezi . Se fac aprecieri privind
conținutul, exprimarea, mesajul,
din perspective diferite de
abordare: artistic, științific, juridic –
administrativ, publicistic, epistolar
ș.a. Profesorul realizează o scurtă
discuție introductivă privind
Lectura
expresivă

Conversație
euristică

Caietele de
teme, sinteze,
portofoliul
elevilor

Activitate
frontală

Evaluare
frontală și
individuală

166
O2: să argumenteze
încadrarea textului în
stilul funcțional
respectiv;

O3: să stabilească
trăsăturile celor mai
importante stiluri
funcționale;

dinamica vocabul arului sub
influența vorbitorilor care trebuie
să-și adapteze lexicul în funcție de
situația de comunicare. Astfel, în
timp ce scopul operei literare
trebuie să fie acela de a
impresiona, de a genera emoții
profunde și sentimente, textul
științific transmi te informații într -o
manieră directă, fără implicarea
afectivă a cititorului.
Elevii vor actualiza stilurile
funcționale studiate și vor fixa
principalele trăsături ale stilurilor
artistic, științific, oficial – juridic
administrativ și publicistic, pe b aza
sintezelor de pe Fișa nr. 1

Conversație
euristică

Expunerea

Caietele de
teme, sinteze,
portofoliul
elevilor

Activitate
frontală

Evaluare scrisă

Observare
sistematică

2. Enunțarea
titlului lecției
și a
competențelor
specifice
O1: să încadreze un
text stilului
funcțional căruia îi
Notează titlul lecției – Stilurile
funcțional e ale limbii române – și
enumeră competențele. Stabilește

Tabla

Activitate
frontală

Observare
sistematică

167

Dirijarea
învățării
25 min. aparține;

O2: să argumenteze
încadrarea textului în
stilul funcțional
respectiv;

O3: să stabilească
trăsăturile celor mai
importante stiluri
funcționale
sarcinile de lucru pentru cele 4
grupe.
Organizarea echipelor în mod
echilibrat din 4 -6 elevi,
repartizarea fișelor de lucru după
tragerea la sorți privind abordarea
unui anumit fragment de text,
sugestii de rezolvare, fixarea
timpului de lucru și a manierei de
prezentare a răspunsurilor/ de
evaluare. Elevii vor fi solicitați să
identifice stilul funcțional căruia îi
aparține textul/ fragmentul și să
exemplifice minim două trăsături
ale acestuia. Tex tele suport
folosite: Când marea… , de M.
Eminescu, Măsurarea. Etaloane și
unități de măsură – din manualul
de fizică, extras din ROFUIP , o
pagină de ziar – texte publicitare.
(Cf. Fișa nr. 2 ) Conversație
euristică

Învățarea prin
descoperire

Lectura
expresivă

Coli de scris
A1

Flipchart
Markere

Fișele de lucru

Lucrul pe grupe

Lucrul pe grupe

Lucrul pe grupe

Evaluare scrisă

Observare
sistematică

168
Profesorul monitorizează
activitatea, oferind asistență
grupelor de elevi, soluții parțiale de
rezolvare.

3. Obținerea
performanței

5 min.
O2: să argumenteze
încadrarea textului în
stilul funcțional
respectiv;
O3: să stabilească
trăsăturile celor mai
importante stiluri
funcționale
Profesorul dorește ca elevii să
sintetizeze interpretările făcute
pentru fiecare fragment de text, și
să le expună pe rând, prin liderii de
opinie, folosind colile A1 pe
suportul flipchart. Elevii unei
grupe pot interveni în cazul în care
doresc să aducă p recizări.

Lectura
expresivă

Expunerea

Învățarea prin
descoperire

Flipchart

Coli de scris
tip A1

Lucrul pe grupe

Observare
sistematică

Evaluare scrisă

4. Asigurarea
feed- back –
ului
2 min. O6: să evalueze/
autoevalueze
performanța sa și a
colegilor

Se realizează pe parcursul lecției
prin aprecieri asupra gradului de
participare a elevilor la activitate și
a răspunsurilor/ soluțiilor oferite.
Învățarea prin
descoperire
Activitate
individuală Observare
sistematică

Aprecieri
verbale

169

5. Asigurarea
transf erului și
a retenției
5 min.
O3: să stabilească
trăsăturile celor mai
importante stiluri
funcționale
Tema pentru acasă: Exemplifică
alte două stiluri funcționale
(epistolar, colocvial, religios) cu
fragmente din manualele școlare,
ilustrând câte două trăsături.

Conversație
euristică

Caietele de
notițe
Manualele
școlare
Activitate
frontală

Evaluare scrisă
6. Notarea
elevilor și
motivarea
aprecierilor
3 min. O6: să evalueze/
autoevalueze
performanța sa și a
colegilor
Apreciază răspunsurile și
activitatea elevilor. Notează în
catalog și motivează notele
acordate

Expunerea
și argumentarea Catalogul
clasei
Carnetele de
elev
Activitate
frontală
Evaluare orală

170
Fișa nr. 1
Particularitățile stilului artistic:
 -limbajul conotativ
 -vocabularul bogat (conține arhaisme, neologisme, elemente de argou și jargon)
 -ambiguitate și echivoc
 -se adrese ază sensibilității și generează emoții estetice
 -expresivitate foarte mare
 -caracter subiectiv
 -funcția poetică și expresivă (emotivă)

Particularitățile stilului științific:
 -obiectivitatea, claritatea, precizia
 -impersonalitatea, expresivitate zero
 -specializarea lexicală: termeni din tehnică și știință
 -limbajul denotativ, neologic (datorită înnoirii tehnicii și a științei)
 -limbaj de specialitate greu de înțeles de către nespecialiști
 -scop informativ
 -funcția exclusiv referențială (cognitivă), transmițând informații, raționamente, idei

Particularitățile stilului oficial:
 -caracter obiectiv, impersonal, lipsit de afectivitate
 -vocabular sărac
 -limbaj denotativ
 -accesibilitate, precizie, claritate
 -formule stereotipe
 -respectă normele limbii literare
 -funcția referențială, conativă

Particularitățile stilului publicistic:
-are scopul de a informa publicul, de a comenta fapte de viață socială, de interes
economic, politic pe înțelesul tuturor
 -varietatea și bogăția vocabularului determinate de diversitatea tematicii abordate
 -limbaj accesibil publicului variat
 -folosirea citatului și a mijloacelor extralingvistice (fotografii, filme)
 -utilizarea limbii literare alături de formulări specifice limbajului cotidian
 -amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri funcționale
-pentru a capta atenția cititorilor apelează la titluri și subtitluri incitante, imagini,
ilustrații grafice, culoare
 -funcția referențială, conativă, expresivă

171

Fișa nr. 2
Texte suport pentru stilurile funcționale:
Text 1
Când marea turbează de valuri împinsă
Și-și scutură coama de spume și vânt,
Când nori -alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt;

Atunci printre nouri, prin vânt și prin unde
O rază de aur se toarce ușor
Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt și prin nor …

E-amantul a stelei ce palidă trece
Și-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.
(M. Eminescu, Când marea… )

Text 2
 BACALAUREAT 2016 SESIUNE SPECIALĂ, BAC OLIMPICI
 Regulament, calendar examen, liste elevi și modele de subiecte

BACALAUREAT OLIMPICI, SESIUNE SPECIALĂ 2016. Sesiunea specială de
bacalaureat se va desfășura în perioada 14 -27 mai, la Brașov. Comisia județeană de
bacalaureat a Inspectoratului Școlar Județean Brașov va nominaliza unitățile de învățământ
care vor găzdui centrele de examen și de evaluare pentru ace astă sesiune specială.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice asigură integral cheltuielile privind
cazarea și masa pentru candidații care au solicitat aceste servicii, pe perioada susținerii
probelor. Cazarea va fi asigurată în trei loca ții din municipiul Brașov iar masa într -o
singură locație. Candidații vor primi un flyer cu toate detaliile în momentul depunerii
dosarului la centrul de examen, Colegiul Nicolae Titulescu Brașov . Citeste mai mult pe
RTV.NET: http://www.romaniatv.net/bacal aureat -2016
(Vineri, mai 13th, 2016 | Scris de Vremea Nou ă)

172
Text 3
Sistemul Internațional de Unități – SI, a fost adoptat în 1954, iar la noi în țară a fost legiferat
în anul 1961, când a devenit și obligatoriu. În prezent tinde să se generalizeze în întreaga
lume . Sistemul Internațional de Unități (SI) are 7 unități fundamentale : m pentru lungime, kg
pentru masă, s pentru timp, A pentru intensitat ea curentului electric, gradul Kelvin (K)
pentru temperatură, candela (cd) pentru intensitate luminoasă și molul (mol) pentru
cantitatea de substanță; 2 unități suplimentare : radian pentru unghi plan, steradian pentru
unghi solid și 35 unități derivate . Totuși, alături de unitățile SI, atât la noi cât și în alte țări se
mai utilizează și unități din afara sistemului SI, denumite unități tolerate (grad Celsius,
Gauss etc.).

Text 4
 Titlul II Organizarea unităților de învățământ
 Capitolul 2 Organizarea pr ogramului școlar
Art.9
(1)Anul școlar începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august din anul calendaristic următor.
(2)Structura anului școlar, respectiv perioadele de desfășurare a cursurilor, a vacanțelor și a
sesiunilor de examene naționale se stabilesc prin ordin al ministrului educației naționale.
(3)În situații obiective, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități naturale etc., cursurile
școlare pot fi suspendate pe o perioadă determinată.
(4)Suspendarea cursurilor se poate face, după caz:
a) la nivelul unităț ii de învățământ, la cererea directorului, după consultarea reprezentanților
organizațiilor sindicale și ai părinților, cu aprobarea inspectorului școlar general;
b) la nivelul grupurilor de unități de învățământ din același județ/municipiul București, la
cererea inspectorului școlar general, după consultarea reprezentanților organizațiilor
sindicale, cu aprobarea Ministerului Educației Naționale;
c) la nivel regional sau național, după consultarea reprezentanților organizațiilor sindicale,
prin ordin al ministru lui educației naționale.
(5)Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei
școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de consiliul de
administrație al unității de învățământ și comunica te instituției care a aprobat suspendarea
cursurilor.
(Extras din ROFUIP – Regulamentul de organizare și de funcționare a unităților din
învățământul preuniversitar )

173
ANEXA 3 PLAN DE LECȚIE

Instituția de învățământ: LICEUL TEHNOLOGIC „ION MINCUˮ
Data:
Clasa: a XI – a H
Disciplina: Limba și literatura română – CDȘ
Unitatea de învățare: Lirica de dragoste – Romantismul
Subiectul lecției: Lirica de dragoste romantică – M. Eminescu
Tipul lecției: dobândire de noi cunoștințe
Timp de lucru: 50 minute
Profesor: Lorena Teodora Toma

Competențe generale:
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în
diferite situații de comunicare;
2. Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.
Competențe specifice
1. Cunoașterea conceptelor operaționale specifice textului liric
2. Identificarea elementelor stilistice proprii unor scriitori
3. Cunoașterea principalelor trăsături ale curentelor literare
4. Înțelegerea și interpretarea textului lit erar
5. Analiza relațiilor dintre o operă studiată și curentul cultural/ literar în care a apărut aceasta

Obiectivele operaționale
La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili :
O1: să cunoască trăsăturile curentului literar romantism;
O2: să distingă într-un text literar trăsături ale curentului literar respectiv;
O3: să explice semnificațiile/ mesajul textului literar;
O4: să identifice viziunea despre iubire a poetului romantic;
O5: să comenteze o temă/ ideea principală/ mesajul dintr -un text liric d at;
O6: să evalueze/ autoevalueze performanța sa și a colegilor.

Strategii didactice :
1. Resurse procedurale:
 Metode și procedee: explicația, conversația, lucrul cu fișe, lectura expresivă, expunerea.
 Forme de organizare: frontal, individual, lucrul în perechi.
2. Resurse materiale: sinteze, fișe de lucru, tabla de scris, PPT, videoproiector.
Bibliografie :
1. Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , București,
Editur a Cartea Românească, 1988
2. Parfene, Constantin – Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Iași, Editura
Polirom, 1999
3. Toma, Pavel, Curriculum la decizia școlii, elaborare și proiectare , Iași, Editura PIM, 2012

174
DESFĂȘURAREA ACTVITĂȚII
MOMENTUL
LECȚIEI OBIECTIVE
OPERAȚIONALE CON ȚINUT INSTRUCTIV –
EDUCATIV STRATEGIA DIDACTICĂ

EVALUARE METODE ȘI
PROCEDEE
DIDACTICE MIJLOACE
DIDACTICE FORME DE
ORGANIZARE
1.
Organizarea
clasei
2 min.

Prezentarea contextului
desfășurării activității didactice.
Prezența Expunerea
didactică Manuale,
portofolii Activitate
frontală
Evaluare
frontală

2. Enunțarea
titlului lecției
și a
competențelor
specifice
3 min.

O1- să cunoască
trăsăturile curentului
literar romantism;
O2- să distingă într -un
text literar trăsături ale
curentului literar
respectiv;
O3- să explice
semnificațiile/ mesajul
textului literar;
O4- să identifice
viziunea despre iubire
a poetului romantic; Notarea titlului lecției –
Lirica romantică de dragoste –
M. Eminescu și precizarea
obiectivelor.
Actualizarea cunoștințelor predate
anterior, în clasa a X -a, despre
romantism, subliniindu -se în mod
deosebit cele care au legătură cu
lirica de dragoste.
Prezentarea unui PPT cu ilustrații
și informații privind curentul
romantic.
Împărțirea fișelor de lucru elevilor

Conversație
euristică

Învățarea prin
descoperire

Tabla
Manualele

Fișele de lucru
Proiector cu
PPT

Activitate
frontală

Lucrul în perechi

Evaluare
frontală și
individuală

Evaluare scrisă

175

Dirijarea
învățării
25 min. O5- să comenteze o
temă/ ideea principală
dintr -un text lir ic dat;

cu textul eminescian. Lectura
expresivă a textului se va face de
către profesor sau de către un elev
capabil de o asemena lectură,
astfel încât mesajul poetic să fie
înțeles cât mai bine.
După citirea poeziei, se discută
lexicul, termeni literari, sensuri
ale cuvintelor, sinonime
contextuale. Elevii sunt solicitați
ca aproximativ 10 min. să lucreze
în perechi pentru a schița
răspunsuri cerințelor de pe fiș ă.

Lectura
expresivă

Conversația

Fișele de lucru

Lucrul în perechi

Observare
sistematică

Evaluare scrisă

3. Obținerea
performanței
10 min. O2- să distingă într –
un text la prima
vedere trăsături ale
curentului literar
respectiv;
O5- să comenteze o
temă/ ideea principală
dintr -un text liric dat. Elevii prezintă interpretările
făcute pentru poe zie. Ceilalți elevi
ai clasei pot interveni în cazul în
care doresc să aducă precizări. Se
vor identifica astfel: tema și
motivele literare; termeni/
structuri care evidențiază
portretele/ sentimentele
Lectura
expresivă

Expunerea

Fișele de lucru

Lucrul în perechi

Evaluare scrisă

Observare
sistematică

176
îndrăgostiților; moduri de
expunere folosite; elemente de
expresivitate; semn ificații ale
titlului; trăsături ale curentului
Romantism. Învățarea prin
descoperire Evaluare
orală
4. Asigurarea
feed- back –
ului
2 min. O6- să evalueze/
autoevalueze
performanța sa și a
colegilor Se realizează pe parcursul lecției
prin aprecieri asupra gradului de
participare a elevilor la activitate
Învățarea prin
descoperire
Activitate
individuală Observare
sistematică

5. Asigurarea
transf erului și
a retenției
5 min. Tema pentru acasă: Redactează un
text argumentativ, de 15 -30 de
rânduri, despre condiția iubitei în
viziunea poetului romantic ,
pornind de la textul liric
eminescian. Profesorul oferă
sugesti i de rezolvare.

Lectura
expresivă a
citatelor

Caietele de
notițe Activitate
frontală Evaluare
frontală

6. Notarea
elevilor și
motivarea
aprecierilor
3 min. O6- să evalueze/
autoevalueze
performanța sa și a
colegilor Apreciază răspunsurile și
activitatea elevilor. Notează în
catalog și motivează notele
acordate Catalogul
clasei
Carnetele de
elev Activitate
individuală Observare
sistematică

177
Fișă de lucru
Lirica romantică de dragoste – M. Eminescu: Atât de fragedă …
„Atât de fragedă, te -asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân -în poale
Plutești ca visul de ușor.

Din încrețirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu -mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,

Cât poți cu -a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.

Deodată trece -o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.

Te duci, ș -am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Că te -am zărit e a mea vină
Și vecinic n -o să mi -o mai iert,
Spăși -voi visul de lumină
Tinzându -mi dreapta în deșert.

Ș-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană –
Unde te duci? Când o să vii?ˮ

1. Transcrie din text 4 termeni care aparțin câmpului semantic al rel igiei. Explică prezența lor .
2. Precizează tema poeziei și două motive literare.
3. Identifică în text două structuri care evidențiază stările contradictorii ale îndrăgostitului.
4. Evidențiază rolul interogațiilor din final.
5. Conturează portretul iubitei, folosind versurile potrivite.
6. Comentează două figuri de stil la alegere.
7. Explică titlul în relație cu textul poetic.
8. Argumentează, prin două trăsături, apartenența t extului la romantism.

178
ANEXA 4 PLAN DE LECȚIE

Instituția de învățământ: LICEUL TEHNOLOGIC „ION MINCUˮ
Data:
Clasa: a XII – a J
Disciplina: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: Perioada interbelic ă- poezia
Subiectul lecției: Curente literare interbelice
Tipul lecției: Recapitulare
Timp de lucru: 50 minute
Profesor: Lorena Teodora Toma

Competențe generale:
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în
diferite situații de comunicare;
2. Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.
Competențe specifice
2.2. Compararea, pe baza unor criterii clar formul ate, a unor viziuni despre lume, despre
condiția umană sau despre artă reflectate în textele studiate;
3.1. Analiza relațiilor dintre o operă studiată si contextul cultural în care a apărut aceasta;
3.2. Integrarea cunoștințelor privind limba si literatura română într -o viziune coerentă asupra
culturii românești.

Obiectivele operaționale
La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili :
O1- să cunoască trăsăturile curentelor literare simbolism, modernism și tradiționalism;
O2- să ordoneze cronologic o listă de curente literare;
O3- să asocieze un crez artistic unui scriitor;
O4- să distingă într -un text la prima vedere trăsături ale curentului literar respectiv;
O5- să comenteze o temă/ ideea principală dintr -un text liric dat;
O6- să evalueze/ autoevalueze per formanța sa și a colegilor;
O7- să elaboreze schița unui text argumentativ pe baza sugestiilor profesorului.

Strategii didactice :
1. Resurse procedurale:
 Metode și procedee: explicația, conversația, lucrul cu fișe, lectura expresivă, expunerea.
 Forme de organizare: frontal, individual, lucrul în echipe.
2. Resurse materiale: caiete de notițe, sinteze, fișe de lucru, tabla de scris, dicționare.

Bibliografie:
1. Balotă, Nicolae, Arte poetice ale secolului XX , București, Editura Minerva, 1997
2. Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Iași, Editura
Polirom, 1999

179
DESFĂȘURAREA ACTVITĂȚII
MOMENTUL
LECȚIEI OBIECTIVE
OPERAȚIONALE
CON ȚINUT INSTRUCTIV –
EDUCATIV STRATEGIA DIDACTICĂ

EVALUARE METODE ȘI
PROCEDEE
DIDACTICE MIJLOACE
DIDACTICE FORME DE
ORGANIZARE
1.
Organizarea
clasei
2 min.

O1- să cunoască
trăsăturile curentelor
literare simbolism,
modernism și
tradiționalism
O2- să ordoneze
cronologic o listă de
curente literare;
O3- să asocieze un
crez artistic unui
scriitor;
O4- să distingă într –
un text la prima Prezintă contextul desfășurării
activității didactice. Pre zența Expunerea
didactică

Activitate
frontală
Evaluare
frontală

2. Enunțarea
titlului lecției
și a
competențelor
specifice
3 min.

Notează titlul lecției – Curente
literare interbelice – și enumeră
competențele. Stabilește sarcinile
de lucru pentru cele 3 grupe:
Organizarea echipelor în mod
echilibrat, din 6 -7 elevi,
repartizarea fișelor de lucru după
tragerea la sorți, sugestii de
rezolvare, fixarea timpului de
lucru și a manierei de pre zentare a
răspunsurilor/ de evaluare finală.

Conversație
euristică

Învățarea prin
descoperire

Tabla
Manuale

Fișele de lucru

Activitate
frontală

Lucrul pe grupe

Evaluare
frontală și
individuală

Evaluare scrisă

180

Dirijarea
învățării
25 min. vedere trăsături ale
curentului literar
respectiv;
O5- să comenteze o
temă/ ideea
principală dintr -un
text liric dat. Monitorizează activitatea, oferind
asistență grupelor de elevi.
Coli de scris
A1
Flipchart
Markere

Lucrul pe grupe

Observare
sistematică

3. Obținerea
performanței
10 min. O4- să distingă într –
un text la prima
vedere trăsături ale
curentului literar
respectiv;
O5- să comenteze o
temă/ ideea
principală dintr -un
text liric dat.
Profesorul dorește ca elevii să
sintetizeze interpretările făcute
pentru fiecare poezie, și să le
expună pe rând, prin liderii de
opinie. Elevii unei grupe pot
interveni în cazul în care doresc să
aducă precizări sau completări.

Lectura
expresivă

Expunerea

Învățarea prin
descoperire

Flipchart
Coli de scris
A1

Lucrul pe grupe

Evaluare scrisă

Observare
sistematică

4. Asigurarea
feed- back
2 min. O6- să evalueze/
autoevalueze
performanța sa și a
colegilor
Se realizează pe parcursul lecției
prin aprecieri asupra gradului de
participare a elevilor la activitate
Învățarea prin
descoperire
Activitate
individuală Observare
sistematică

181

5. Asigurarea
transf erului și
a retenției
5 min.

O7- să elaboreze
schița unui text
argumentativ pe
baza sugestiilor
profesorului

Tema pentru acasă: Redactează un
text argumentativ, de 15 -30 de
rânduri, despre condiția umană în
raport cu vârsta , pornind de la
textul liric blagian Trei fețe .
Profesorul oferă sugestii de
rezolvare: structura textului
argumentativ, conectorii, ideile de
bază, argumente posibile.

Lectura
expresivă a
citatelor

Caietele de
notițe

Activitate
frontală

Evaluare
frontală

6. Notarea
elevilor și
motivarea
aprecierilor
3 min. O6- să evalueze/
autoevalueze
performanța sa și a
colegilor Apreciază răspunsurile și
activitatea elevilor. Notează în
catalog și motivează notele
acordate Catalogul
clasei
Carnetele de
elev Activitate
individuală Observare
sistematică

182
Fișă de lucru Grupa I_________________________ ___________________________

SIMBOLISMUL

Rezolvați cerințele pe baza fragmentelor date:

Liceu

„Liceu, – cimitir
Al tinereții mele –
Pedanți profesori
Și examene grele…
Și azi mă -nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereții mele!

Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu Și mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…

Liceu, – cimitir
Al tinereții mele –
În lume m -ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereții mele!“

(George Bacovia)

DEX: pedant -(cel) care are pretenții neîntemeiate de erudit; meticulos, chițibușar, formalist;
blazat – dezgustat, plictisit; descurajat și obosit.

1. Prezintă, în 6 -8 rânduri, curentul literar din care face parte poezia;
2. Precizează o temă a poeziei și ideea principală;
3. Indică patru trăsături ale curentului literar existente în poezie și exemplifică două dintre
ele;
4. Scrie în ordine cronologică u rmătoarele curente literare: postmodernism – simbolism –
umanism – tradiționalism – romantism – neomodernism – modernism.

183
Fișă de lucru Grupa a II -a :_______________________________________________

MODERNISMUL

Rezolvați cerințele pe baza fragmentelor date:

Trei fețe

„Copilul râde:
"Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul și -nțelepciunea mea -i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea și jocul meu e -nțelepciunea!"
(Lucian Blaga)

1. Prezintă, în 6 -8 rânduri, curentul literar din care face parte poezia;
2. Precizează o temă a poeziei și ideea principală;
3. Indică patru trăsături ale curentului literar existente în poezie și exemplifică două dintre
ele;
4. Scrie în ordine cronologică următoarele curente literare: postmodernism – simbolism –
umanism – tradiționalism – romantism – neomodernism – modernism.

184
Fișă de lucru Grupa a III -a :___________________________________________

TRADIȚIONALISMUL

Rezolvați cerințele pe baza fragmentelor date:

Grai valah

„Grai tămâiat, cățuie de petale,
Gândul mi -a ciobănit pe plaiurile tale.

Umblă singur pe munți de sare,
Vânt bătrân cu miere -n spinare.

Șerpi de răcoare verde -n pâraie,
Cărări de bucium lung te stretaie.

Granguri de aur boabele -ți ciugul', Șesul ți -l ară dorul cu plugul.

Calc des cu sufletul arsu -ți coclaur,
Din fund oftează srămoșii de aur.

De piscul tău, unde se -mbină
Pale de nori cu limbi de lumină,

Buzele -mi razăm fremătătoare,
Slăvit pristol de piatră și de floare.“

(Vasile Voiculescu)

DEX: valah – nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de alte
popoare;
cățuie – vas de metal sau de lut în care se arde tămâie;
stretaie – străbate, străpunge, înfioară;
granguri – pasăre cântătoare cu penele galbene -aurii pe corp și negre pe ar ipi și pe coadă;
coclaur – locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate;
pristol – masă din mijlocul altarului pe care se țin obiectele necesare slujbei.

1. Prezintă, în 6 -8 rânduri, curentul literar din care face parte poezia;
2. Precizează o temă a poeziei și ideea principală;
3. Indică patru trăsături ale curentului literar existente în poezie și exemplifică două dintre
ele;
4. Scrie în ordine cronologică următoarele curente literare: postmo dernism – simbolism –
umanism – tradiționalism – romantism – neomodernism – modernism.

185

5. CERINȚĂ valabilă pentru toate grupele:
Asociați fiecărui citat poetul potrivit, din lista: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile
Voiculescu, Ion Barbu, George Bacovia, avâ nd în vedere crezul artistic al scriitorului
respectiv:

Citatul 1 Autor:_________________________
„În poezie m -a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictură a cuvintelor sau audiție
colorată (…) Pictorul întrebuințează în meșteșugul său culorile: al b, roșu, violet. Le vezi cu
ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligență prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde
o culoare.”

Citatul 2 Autor:_________________________
„Pentru mine poezia e o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n -am părăsit
niciodată domeniul divin al geometriei.”

Citatul 3 Autor:_________________________
„Obiectul cunoașterii luciferice este totdeauna un mister care pe de o parte se arată
prin semnele sale și pe de altă parte se ascunde după semnele sale (…) Cunoa șterea luciferică
provoacă o criză în obiect, criză în sensul unei despicări care răpește obiectului echilibrul
lăuntric.”

Citatul 4 Autor:_________________________
„Nicio jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe.”

Citatul 5 Autor:__________________ _______
„Ceea ce pot afirma, sfârșind, este că pregătirea științifică, studiile medicale,
cunoștințele de Filosofie și tot câștigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în
loc să mă depărteze, m -au apropiat de credință. Unilateral, aș fi fost poate ateu naiv, un
simplist negatic. Cu cât mai poliedric, cu atât au avut loc pe unde să străbată experiențe
complete, puncte de vedere noi, interferențe de doctrine, putința de comparații, lumină mai
multă. Iar din toate, sinteza că neapărat credi nța trebuie să stea la te melia spiritului omului
normal.“

186
Bibliografie parte a I, științifică
Ediții consultate:

1. Arghezi, Tudor, Cuvinte potrivite – Flori de mucigai , prefață de Eugen Simion,
București, Editura Art, 2011
2. Baudelaire, Ch., Florile răului , ediție alcătuită de Geo Dumitrescu, introducere de
Vladimir Streinu, tabel cronologic de Mircea Braga, București, Editura Minerva, 1978
3. Blaga, Lucian, Poezii , ediție de Ion Nistor, București, Editura Cartea Românească,
1982
4. Byron, George, Gordon, Opere. P oezia I , traduceri de Aurel Covaci, Petre Solomon și
Virgil Teodorescu, studiu introductiv de Dan Grigorescu, note și tabel cronologic de
Lia- Maria Pop, ediție îngrijită de Dan Grigorescu și Lia – Maria Pop, București, Editura
Univers, 1985
5. Coșbuc, George, Poezii , București, Editura Minerva, 1985
6. Goethe, Poezii , în românește de Maria Banuș, București, Editura Tineretului , 1961
7. Heine, Heinrich, Loreley , traducere de Șt. O. Iosif, prefață de Călin Cocora, Iași,
Princeps Edit, 2007
8. Lermontov, Lirice , București , Editura Cartea Rusă, 1956
9. Macedonski, Alexandru, Excelsior , ediție îngrijită de Adrian Marino, prefață de Marin
Mincu, București, Editura pentru Literatură, 1968
10. Minulescu, Ion, Versuri , București, Editura Minerva, 1989
11. Musset, Alfred de, Opere alese , București, Editura pentru Literatură Universală, 1969
12. Petrarca, Francesco, Rime , traducere, antologie, note și tabel cronologic de Eta Boeriu,
cuvânt înainte de Alexandru Balaci, București, MCMLXX, Editura Univers, 1986
13. Poezia germană modernă. De la Stefan George la Enzensberger , vol. I, antologie,
prefață și note biobibliografice de Petre Stoica, București, Editura pentru Literatură,
1967
14. Pușkin, Aleksandr, Prorocul , București, Editura Litera Internațional, 2002
15. Rimbaud, Arthur, Integrala poetică , traducer e de Petre Solomon, București, Editura
Eminescu, 1992
16. Stănescu, Nichita, Necuvintele , prefața de Daniel Cristea – Enache, București, Editura
B.P.T., 2009
17. Stănescu, Nichita, Poezii , antologie, postfață și bibliografie de Cristian Moraru,
București, Editura M inerva, 1988
18. Voiculescu, Vasile, Integrala operei poetice , ediție îngrijită și prefațată de Roxana
Sorescu, București, Editura Anastasia, 1999
19. Shakespeare, William, Sonnets – Sonete , ediția a II -a, versiune românească Gheorghe
Tomozei, Târgoviște, Editura Pandora, 1998

Bibliografie critică

1. Anghelescu, Mircea, Preromantismul românesc , București, Editura Minerva, 1971
2. Augustin Doinaș, Ștefan, Poezie și modă poetică , București, Editura Eminescu, 1972
3. Balotă, Nicolae, Lucian Blaga, poet orfic , Euphorion , București, E.P.L., 1969

187
4. Bălu, Ion, Opera lui Lucian Blaga , București, Editura Albatros, 1997
5. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Române, București, Editura I nstitutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1988
6. Blaga, Lucian, Opere – Triologia cunoașterii , vol.VIII, ediție îngrijită de Dorli Blaga,
studiu introductiv de Al. Tănase, București, Editura Minerva, 1983
7. Braga, Corin, Lucian Blaga.Genez a lumilor imaginare , prefață de Nicolae Balotă, Iași,
Editura Institutul European, 1998
8. Breazu, Ion, Studii de literatură comparată , Cluj, Editura Dacia, 1973
9. Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , ediția a doua
revăzu tă și adăugită, ediție și prefață de Al. Piru, București, Editura Minerva, 1988
10. Călinescu, George , Opera lui Mihai Eminescu , II, București, Editura Minerva, 1976
11. Călinescu, George, Studii de literatură universală , cap. Petrarca și petrarchismul ,
prefață de Adrian Marino, București, Editura Albatros, 1972
12. Călinescu, Matei, Aspecte literare , București, Editura pentru Literartură, 1965
13. Cheie -Pantea, Iosif, De la Eminescu la Nichita Stănescu , Timișoara, Editura Excelsior
Art, 2000
14. Crohmălniceanu, Ovid S., Literatura română între cele două războaie mondiale , vol.II,
București, Editura Universalia, 2003
15. Diaconu, Mircea A., Poezia postmodernă , Brașov, Editura Aula, 2002
16. Dram, Constantin, Ordinea iubirii de la Banchetul la Robinson Crusoe , Iași, Editura
Universitas XXI, 2009
17. Drimba, Ovidiu, Filosofia lui Blaga , București, Casa de editură „Excelsior –Multi
Press“, 1995
18. Drimba, Ovidiu, Istoria literaturii universale , vol. I -II, București, Editura Saeculum,
1999
19. Dumitrescu, Sorin, Tablou cu orbi. In memoriam Nichita , București, Editura Fundația
Anastasia, 2013
20. Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne , în românește de Dieter Fuhrmann, prefață de
Mircea Martin, București, Editura Univers, 1998
21. Gană, George, Opera literară a lui Lucian Blaga , București, Editur a Minerva, 1976
22. Ibrăileanu, Garabet, Studii literare , ediție îngrijită, studiu introductiv, tabel cronologic,
note, bibliografie și indice de nume de Lenuța Drăgan și Mihai Drăgan, Iași, Editura
Junimea, 1986
23. Lalouette, Claire, Civilizația Egiptului antic , vol. II, traducere Maria Berza, București,
Editura Meridiane, 1988
24. Maniu, Leonida, Poezia lirică a Antichității greco -latine , Iași, Editura Universitas XXI,
2000
25. Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu , vol. I, Poezia ,
Brașov, Editura Aula, 2001
26. Micu, Dumitru, Estetica lui Lucian Blaga , București, Editura Științifică, 1970
27. Micu, Dumitru, Lirica lui Lucian Blaga , București, E.P.L., 1976
28. Mincu, Marin, Poeticitate românească postbelică , cap. Nichita Stănescu , Constanța,
Editura Pontica, 2001

188
29. Mincu, Ștefania, Nichita Stănescu între poesis și poiein , București, Editura Eminescu,
1991
30. Ortega Y Gasset, José, Studii despre iubire , traducere din spaniolă de Sorin Mărculescu,
notă asupra ediției de Paulino Garagorri, ediția a IV -a, Bu curești, Editura Humanitas,
2012
31. Ovidiu, Arta iubirii , traducere și note de Maria -Valeria Petrescu, prefață și tabel
cronologic de Grigore Tănăsescu, București, Editura Minerva, BPT, 1977
32. Papahagi, Marian, Exerciții de lectură , Cluj -Napoca, Editura Dacia, 1976
33. Păcurariu, Dimitrie, Clasicismul românesc , București, Editura Minerva, 1971
34. Petrescu, Ioana Em., Eminescu – Modele cosmologice și viziune poetică , prefață Nicolae
Balotă, București, Editura Universal Dalsi, 2000
35. Petrescu, Victor, Văcăreștii – dinasti e poetică , Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2002
36. Pop, Ion, Jocul poeziei , București, Editur a Cartea Românească, 1985
37. Pop, Ion, Lucian Blaga – universul liric , București, Cartea Românească, 1981
38. Pop, Ion, Nichita Stănescu -spațiul și măștile poeziei , Bucur ești, Editura Albatros, 1980
39. Popovici, Dimitrie, Romantismul românesc , ediția I, partea I – prima perioadă romantică
( 1829 -1840), scriitorii de la „Dacia literară“, cuvânt înainte de Tudor Vianu, prefață de
Dan Simionescu, ediție îngrijită și note de Ioan a Petrescu, București, Editura Albatros,
1972
40. Popovici, Dumitru, Poezia lui Mihai Eminescu , prefață de Ioana Petrescu, București,
Editura Tineretului, 1968
41. Raicu, Lucian, Structuri literare , București, Editura Eminescu, 1973
42. Rougemont, Denis de, Iubirea și Occidentul , traducere note și indici de Ioana Cândea –
Marinescu, prefață de Virgil Cândea, București, Editura Univers, 1987
43. Săndulescu, Al. (coord.), Dicționar de termeni literari , București, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1976
44. Scarlat , Mircea, Istoria poeziei românești , volumul III, București, Editura Minerva,
1986
45. Scarlat, Mircea, Istoria poeziei românești. Momente și sinteze , vol. I, București, Editura
Minerva, 1982
46. Scarlat, Mircea, Istoria poeziei românești. Momente și sinteze , vol . II, București,
Editura Minerva, 1984
47. Simion, Eugen, Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române , postfață
de Valeriu Cristea, ediția a IV -a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2008
48. Simion, Eugen, Scriitori români de azi , vol. III , cap. Nichita Stănescu, București –
Chișinău, Editura David – Litera, 1998
49. Sperantia, Eugeniu, Inițiere în poetică , ediția a II -a, București, Editura Albatros, 1972
50. Spiridon, Vasile, Nichita Stănescu , Brașov, Editura Aula, 2003
51. Stănescu, Nichita, Antimetafizica , București, Editura Alfa, 1998
52. Stănescu, Nichita, Fiziologia poeziei − proză și versuri 1957 -1983 , ediție îngrijită de
Alexandru Condeescu cu acordul autorului, București, Editura Eminescu, 1990
53. Stănescu, Nichita, Respirări , cap. Cuvintele ș i necuvintele în poezie , București, Editura
Sport -Turism, 1982

189
54. Streinu, Vladimir, Lirozofie sau doctrina lirei în Poezie și poeți români , antologie,
postfață și biografie de George Munteanu, București, Editura Minerva, 1983
55. Ștefănescu, Alex, Introducere în opera lui Nichita Stănescu , București, Editura
Minerva, 1986
56. Todoran, Eugen, Lucian Blaga−Mitul poetic , Timișoara, Editura Facla, 1981
57. Toma, Pavel, Condamnarea la cerc. Eseuri de literatură comparată , Iași, Editura Pim,
2014
58. Vianu, Tudor, Scriitori rom âni, vol. III, București, Editura Minerva, 1971
59. http://primavarapoetilorfagaras.files.wordpress.com/2012/03/a2.pdf , Laurian
Stănchescu, Necuvântul Nichita Stănescu , în Aisbe rg, vol. IV, nr. 2/ 2012, sursă
accesată pe 27 iulie 2016

Bibliografie parte a a II -a, metodică

1. Bennet , Ben, (coord.), Curriculum la decizia școlii. Ghid pentru profesorii de liceu ,
Bucur ești, Editura Atelier D idactic, 2007
2. Cerghit, Ioan, Metode de învățământ , București, E.D.P., 1976
3. Cerghit, Ioan, Metode de învățământ , ediția a III -a, revăzută și adăugită, Bucur ești,
E.D.P ., 1997
4. Costache, Adrian, Ioniță, Florin, Lascăr, M.N., Săvoiu, Adrian, Limba și literatura
română , Manual pentru clasa a XI -a, Bucur ești, Grup Editorial ART, 2007
5. Crețu, Daniela, Nicu, Adrian, Pedagogie și elemente de psihologie , Sibiu, Editura
Universității Lucian Blaga, 2004
6. Cuco ș, Constantin, Pedagogie , Iași, Editura Polirom, 1998
7. Cucoș, Constantin, Pedagogie , ediția a II -a, revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom,
2006
8. Cucoș, Constantin, Psihopedagogie , Iași, Editura Polirom, 2009
9. Dumitru, Al. I., Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă , Timișoara, Editura de
Vest, 2000
10. Ionescu, Denisa, Raluca, Popescu, Activități extrașcolare în ruralul românesc.
Dezvoltarea de competențe cheie la copii și tineri , Bucur ești, Editura Universitară, 2012
11. Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române. Ghid pentru
susținerea examenelor de definitivat și de acordare a gradelor didactice , Bucur ești,
Editura Corint, 2010
12. Peretti, André de, Educația în schimbare , prefață de Adrian Neculau și postfață de
Constantin Cucoș, Iași, Editura Spiru Haret, 1996
13. Țîru C., Maria, Pedagogia activităților extracurriculare – Suport de curs , Cluj -Napoca,
Universitatea „Babeș – Bolyai“, 2007
14. ***, HG nr. 231/ 2007 , art. 3, lit. e
15. ***, Legea învățământului nr. 1 , din 5.01.2011
16. ***, Metodologie privind elaborarea și aprobarea curri culumului școlar ̶ planuri-
cadru de învățământ și programe școlare , Monitorul Oficial, nr. 490/ 02. 07. 2014
17. ***, OMEN nr. 3449 , din 15.03.1999

190
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnata, RADU LORENA TEODORA, căsătorită TOMA, cadru didactic la
Liceul Tehnologic „Ion Mincu“ din Vaslui, județul Vaslui, sunt înscrisă la examenul de
acordare a gradului didactic I în seria 2015 -2017 și, sub conducerea științifică a domnului
profesor universitar dr. Constantin Dram, am redactat lucrarea metodico -științifică intitulată
ASPECTE ALE LIRICII EROTICE POSTEMINESCIENE: LUCIAN BLAGA ȘI
NICHITA STĂNESCU .
Cunoscând di spozițiile articolului 292 Cod penal cu privire la falsul în declarații,
declar pe propria răspundere următoarele:
a) lucrarea metodico -științifică Aspecte ale liricii erotice posteminesciene: Lucian Blaga și
Nichita Stănescu a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime;
b) în realizarea acestei lucrări am folosit rez ultatele cercetărilor mele și informații obținute din
surse pe care, fără excepție, conform normelor academice, le -am citat și indicat în note și în
bibliografie;
c) nicio parte din această lucrare nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale cuiv a,
persoană fizică sau juridică, nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări
sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care
sursa o reprezintă alte lucrări ale subsemnatei;
d) lucrarea aceasta nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Dau prezenta declarație în vederea avizării lucrării metodico -științifice Aspecte ale
liricii erotice posteminesciene: Lucian Blaga și Nichita Stănescu de către conducătorul ei
științific, domnul profesor universitar dr. Constantin Dram.

Data……………………
Declarant,
Radu Lorena Teodora (căs. Toma)
…………………… ……….