Recuperearea Balneofiziokinetoterapeutica In Rahitism

=== d0db8fd945e035f2cc4ac97b4e6723f7a4b7d409_325706_1 ===

2.1.Rahitismele vitamino-D-rezistente12

Rahitismele vitamino-D-rezistente sunt clasificate de unii autori în idiopatice și secundare unor erori ereditare de metabolism (Geormăneanu).În prima categorie pot fi incluse:rahitismul pseudocarențial precoce și rahitismul tardiv.

Printre rahitismele secundare erorilor ereditare de metabolism sunt incluse: acidozele renale idiopatice,acidoza idiopatică,sindromul De Toni –Debre-Fanconi ,cistinoza,tirozinoza,sindromul Lowe și altele.

Alături de aceste tulburări ale metabolismului sărurilor fosfo- calcice cu caracter rahitic,se mai adaugă și câteva sindroame,unde tulburările metabolismului determină o retenție și o intoxicație a organismului prin excesul de săruri fosfo-calcice (hipercalcemia idiopatică),cu leziuni osoase pe care le expunem în continuare.

2.1.1.Rahitismul vitamino-D-rezistent hipofosfatemic familial13

Etiopatogenia bolii este încă insuficient elucidată .Au fost emise mai multe ipoteze care au încercat să explice producerea bolii ,dar cercetările mai recente le-au infirmat .

Astfel s-a incriminat :un deficit de absorbție intestinală a calciului (teoria digestivă),un deficit al reabsorbției tubulare a calciului (teoria renală),dar mai recent,Ray și Frezal consideră că boala ar fi secundară unei imobilități a fosforului intracelular care nu se deplasează spre mediul extracelular ,producând în acest fel o hipofosfatemie și o diminuare a absorbției lui.

Datorită acestui fapt excreția urinară a fosforului este normală.Din această cauză calcemia este normală sau ușor diminuată ,în schimb fosforemia este mult scăzută (între 15-25 %0).Calciuria și reabsorbția tubulară a fosforului sunt ceva sub valorile normale.

Fosfatazele alcaline sunt crescute.Examenul histologic al oaselor evidențiează un defect de mineralizare în jurul osteocitelor.

Din punct de vedere clinic boala debutează de regulă în primul sau în al doilea an de viață prin întârzierea mersului,deformații statice ale membrelor inferioare și uneori și ale coloanei vertebrale.

12.Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București ,pg.90.

13.Idem.pg.90

Deformațiile membrelor inferioare se manifestă prin încurbări în varus și mai rar în valgus ale oaselor gambei și ale femurului .

Alături de aceste deformații se mai remarcă un picior plat valg bilateral precum și alte semne de rahitism ca:mătănii costale, tumefacții metafizare ,bose frontale proeminente ( scafocefalie),dinți cu dentină alterată,de slabă calitate ,care apar mai târziu și cad mai repede.

Mersul este șchiopătat și bolnavii se plâng de oboseală precoce precum și de dureri în membre .Creșterea este mai lentă și se oprește timpuriu , statura bolnavilor nedepășind 1,50 cm.

Odată cu terminarea creșterii și evoluția bolii se oprește,dar ea poate reâncepe după o sarcină sau după vârsta de 45 de ani.Aspectul radiologic al scheletului poartă amprenta rahitismului carențial.

Astfel,pe lângă încurbările diafizare ale oaselor lungi ale membrelor inferioare (fig.8),se mai observă o structură osoasă mai laxă ,cu areolele mai largi și traveele osoase îngropate (aspect de plasă).

Nucleii osoși ca și epifizele au o structură neregulată,sunt mai mici în raport cu vârsta iar metafizele sunt lățite ,neregulate,cartilajele de creștere sunt mai largi și uneori mai neregulate.În vecinătatea cartilajelor de creștere se observă deseori înspre diafiză benzi transversale de osificare, expresie a evoluției bolii.

Fig.8. Rahitism vitamino-D-rezistent hipofosfatemic familial

În structura osoasă mai pot apare imagini chistice ,de dimensiuni mici de cele mai multe ori,precum și urme ale unor mici fracturi consolidate sau mici exostoze.

Modificările vertebrale nu au nimic caracteristic care să le diferențieze de rahitismul carențial,în schimb la nivelul oaselor craniene ,pe lângă scafocefalia menționată se mai poate remarca o închidere precoce a suturilor precum și impresiuni digitale date de circumvoluțiunile creierului pe corticala internă a oaselor craniului.

Studiul genetic.Boala are un caracter familial iar determinismul ei genetic este cert.Boala se manifestă în formă incompletă ,fără leziuni osoase la sexul feminin ,unde apare doar hipofosfatemia,în timp ce bolnavii de sex masculin, purtători ai genei mutante, vor prezenta boala în forma ei completă.

Tratament.Administrarea dozelor ridicate (1-2 mg/zi) de vitamină D,asociată cu tratament cu fosfor (1-1,5g/zi) poate aduce importante ameliorări ale bolii.După unii autori se pare că 25-hidroxicalciferol ar fi și mai activ.

Dozarea calcemiei trebuie făcută zilnic pentru a se evita fenomenele de intoxicație cu vitamina D și din momentul în care calcemia crește brusc sau depășesc 100-105 mg,el va trebuie uitat faptul că administrarea tratamentului cu vitamina D poate duce la oprirea precoce a creșterii,din care cauză el va trebui condus cu multă atenție.De asemenea, dacă la vârsta adultă apar fenomene de carență fosfocalcică, tratamentul trebuie reluat.

Deformațiile osoase constituie vor trebui corecte chirurgial prin variate osteotomii.De preferință ele vor fi executate spre terminarea creșterii14.

2.1.2.Rahitismul pseudocarențial precoce sau pseudorahitismul comun Prader

Rahitismul pseudocarențial precoce sau pseudorahitismul comun prader comun Prader se caracterizează prin debutul foarte timpuriu și evoluția gravă a bolii .

Din punct de vedere etiopatogenic se pare că organismul acestor bolnavi ar fi incapabili de a transforma 25-hidroxicolecalciferolul în 1-25-dihidroxicolecalciferol și ale coloanei (Balsan).

14. .Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București,2002 ,pg.901

.

Din punct de vedere clinic boală se caracterizează prin deformații ale membrelor,ale toracelui și ale coloanei vertebrale,care debutează înaintea vârstei de un an.Fracturile spontane ale membrelor se întâlnesc și ele cu o frecvență oarecare.

Modificările biochimice evidențiează o hipocalcemie,cu fosfatemia aproape normală.Se mai poate evidenția și o hiperaminoacidurie.Leziunile scheletice au caracterele rahitismului carențial. Astfel la examenul radiografic se constată o decalcifiere importantă a scheletului ,corticale sunt subțiate iar trauma osoasă ștearsă.Pot fi evidențiate de asemenea linii de fractură consolidate în poziție corectă.

La nivelul metafizelor se poate poate observă o înălțime mai mare a cartilajului d creștere ,cu o delimitare neprecisă spre diafiză.Nucleii epifizari apar tardiv și sunt mai mici de volum.Creșterea rămâne mult în urmă iar talia acestor bolnavi va fi sub 140 cm.

Tratamentul constă în doze mari de vitamina D:3-5 mg/zi,sub influența cărora scheletul se calcifică și creșterea se desfășoară normal.Este însă de remarcat faptul că întreruperea tratamentului duce în scurtă vreme la reapariția fenomenelor clinice și biochimice.Boala se pare că are un caracter genetic,ea transmițându-se autosomal recesiv.

2.1.3.Rahitismul pseudocarențial tardivă (Mc Cance )15

Rahitismul tardiv apare la copii mai în vârstă 4-16 ani (perioadă de activitate osoasă maximă),la copiii care nu au suferit de rahitism sau ca recidivă la cei care au suferit,dacă condiții rahitogene.

Boala se manifestă clinic în adolescență sau la vârsta adultă ,când debutează prin oboseală și apoi dureri în membre și în coloana vertebrală.Ulterior apar deformații ale membrelor inferioare,sub formă de incurbări în diferite poziții vicioase și concomitent se constată o elasticitate patologică la nivelul membrelor.

La nivelul coloanei vertebrale se instalează deviații în sensul unei cifoze sau cifoscolioze.Examenul radiografic al scheletelui pune în evidență o decalcifiere importantă ,în așa fel încât transparența oaselor devine aproape la fel cu aceea a părților moi.

15. .Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București,2002,pg.92

Se produc multiple fracturi spontane, care au caracterele fracturilor care se întâlnesc în osteopatiile carențiale (sindromul Milkmann-Looser).

Structura osoasă este foarte evidentă,traveele sunt groase și rare iar areolele sunt foarte evidente.Corticalele sunt aproape complet dispărute.

Examinările biochimice arată o calcemie normală,care este însă în contrast cu fosfatemia care este foarte scăzută (0,3-0,7 mEq).Fosfataza alcaline sunt și ele crescute.

Tratamentul care s-a dovedit a fi eficace constă din doze mari,excesive chiar,de vitamină D (10-20 mg/zi),asociat cu administrarea orală de calciu și fosfor.

Este de remarcat faptul că sub influența acestui tratament apar ameliorări spectulare și chiar vindecări.Trebuie menționat însă că administrarea intravenoasă a calciului și a fosforului ,ca și dozele uzuale de vitamina D,s-au dovedit a fi ineficace.Cazurile publicate până în prezent s-au dovedit a fi izolate și originea genetică a bolii încă nu este dovedită.

1.4.Hipofosfatazia

Boala a fost descrisă de Rarhbum în 1948 și este secundară unui deficit de fosfataze alcaline după unii autori,în timp ce alții susțin că leziunile osoase ar fi secundare unui exces de pirofosfați (Fleisch)

Clinic boala se poate prezenta sub mai multe forme,fiecare având particularitățile ei evolutive.

Forma neonatală este cea mai gravă, bolnavii pe lângă o serie de fenomene clinice generale (anorexie,vărsături,febră,convulsii ,crize de cianoză,etc.) mai prezintă tulburări de creștere,membrele rămân scurte și prezintă variate deformații datorită fracturilor.

La nivelul cutiei craniene se constată o importantă dehiscență a suturilor .Această formă este mortală și copiii decedează de regulă după câteva săptămâni de viață.

Forma sugarului de gravitate medie debutează aproximativ după luna a VI-a de viață prin fenomene generale ca: subfebrilități,hipodezvoltare staturo-ponderală,deformații ale membrelor secundare unor tulburări de creștere și unor fracturi consolidate vicios .

De asemenea bolnavii mai prezintă brățări epifizare ,mătănii costale, precum și o cădere precoce a dinților.Fontanela anterioară poate persista uneori larg deschisă ,alteori putând apărea o cranio-stenoză.

Alături de aceste forme ale copilului mic se mai pot întâlni și forme mai ușoare la indivizii de vârstă adultă ,caracterizate printr-o talie scundă , căderea precoce a dinților ,fragilitate osoasă,asimetrii ale membrelor,etc.

La examinările paraclinice se constată o scădere importantă a fosfatazelor alcaline (1-3 U,Bodansky),calcemia este în limite normale sau ușor crescută (100-120 mg %0).

Fosfatemia este și ea normală sau puțin crescută.În urină se găsește în mod constant o cantitate sporită de fosfoetanolamină.

Examenul radiologic al bolnavilor cu formă neonatală prezintă importante modificări de mineralizate ale scheletului .Astfel apar segmente de membru (braș,antebraț,gambă) în care scheletul nu este vizibil decât parțial.

Metafizele sunt concave ,neregulate iar diafizele neregulate,cu porțiuni mai voluminoase și uneori cu zone de resorbție chistică.

Coastele sunt și ele foarte subțiri și abia vizibile.De asemenea oasele craniului sunt și ele foarte deminaralizate iar la bază apar doar mici insule osoase care semnifică existența nucleilor din această regiune.

Modificările osoase în forma sugarului sunt și ele importante ,ele fiind însă foarte asemănătoare cu cele ale rahitismului florid.

Astfel metafizele sunt largi,neregulate,scobite ;uneori suprametafizar se pot observa zone de osteoliză pătată,care stimulează un proces osteomielitic, cu deosebirea că nu apare nici o reacție periostală.Nucleii de osificare mai târziu ,sunt porotici și mai mici.De asemenea se pot găsi și încurbări diafizare mai mult sau mai puțin exprimate.

Structura histologică este și ea modificată,țesutul osos lipsind în bună parte,în schimb se observă porțiuni întinse de țesut osteoid în care se pot identifica și insule cartilaginoase.

Cartilajele de creștere au și ele structura bulversată și în special în zonele de țesut osteoid de calcificare se pot remarca o lipsă de săruri de calciu și o dispariție a coloanelor cartilajului seriat.La copiii decedați s-a mai găsit cu regularitate și o nefrocalcinoză.

Evoluția este fatală în formele neonatale.

Formele sugarilor ca și formele adolescentului sunt mai benigne,dar talia bolnavilor rămâne scundă. Boala are un caracter ereditar,ea transmițându-se autosomal recesiv.16.

16. .Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București,2002,pg.93.

1.5.Hipercalciuria idiopatică17

Boala se caracterizează prin pierderea unor mari cantități de săruri de calciu prin urină,cu o serie de consecințe care decurg de aici.Afost observată și descrisă de Royer.

Mecanismul fiziopatologic este încă obscur.S-ar părea că este vorba despre o discretă leziune tubulară renală,fără însă să existe dovezi certe în acest sens.Din punct de vedere clinic boala debutează de regulă în primii ani de viață prin fenomene de tetanie secundară hipocalcemiei.

La aceasta se mai adaugă apoi dureri abdominale,o poliurie și o debilitate fizică importantă .Evident,importantele pierderi de săruri de calciu vor determina apoi și tulburări de creștere.

Nanismul care se instalează este din ce în ce mai exprimat.Litiaza renală însoțește de regulă boala iar în stadiile mari avansate se înregistrează și o nefrocalciloză.Unii autori au mai remarcat și o cataractă.

Examinările paraclinice pun în evidență o importantă creștere a calciului urinar (15-20 mg/kg/24 h);calcemia este în schimb normală sau sub valorile ei fiziologice.

Fosforul sanguin și urinar nu prezintă modificări iar fosfatazele alcaline sunt și ele în limite normale.Este de remarcat existența sporadică a unei proteinurii.

Aspectul radiologic al scheletului este caracterizat printr-o importantăn osteoporoză,din care cauză transparența scheletului este foarte exprimată.

Diafizele oaselor lungi au corticala foarte subțire.Nucleii epifizari apar mai t’rziu și sunt insuficient dezvoltați în raport cu vârsta bolnavilor,totuși volumul lor este concordant cu statura nanică a bolnavilor.Boala se pare că are un caracter genetic,ea fiind întâlnită la mai mulți membri ai unei familii .Trebuie însă remarcat faptul că atinge în special sxul masculin.

Tratament.Boala se pare că se ameliorează considerabil sub influența unui tratament sărac în clorură de sodiu,la care trebuie însă adăugată clorură de potasiu pentru a se evita depleția potasiului ;regimul trebuie întrerupt o lună pe trimestru (Maroteaux). De asemenea boala mai reacționează și la administrarea de hidroclortiază ,dar efectele sunt de scurtă durată.Sub influența tratamentului boala se ameliorează și creșterea se reia.

17..Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București ,2002,,pg.93

2.1.6.Hipercalcemia idiopatică18

Boala a fost descrisă de Fanconi sub forma ei severă ,pentru ca Lightwood să descrie o formă ușoară a bolii.

Boala se caracterizează printr-o hipercalcemie care alături de alte simptome duce la un tablou clinic bine conturat.Este,pare-se secundară administrării unor doze mai mari de vitamina D;după unii autori însă s-ar părea că există concomitent și o sensibilitate particulară a bolnavilor la acțiunea vitaminei D.

S-a mai presupus că boala ar fi mai degrabă expresia unei tulburări constituționale a unor steroli cu o acțiune apropiată de cea a vitaminei D.

Este însă de remarcat faptul căa dus în unele țări,unde numărul bolnavilor era considerabil (Anglia),la reducerea importantă a frecvenței bolii.

Din punct de vedere clinic boala se caracterizează prin anorexie,vărsături și oprirea sau diminuarea importantă a procesului de creștere.

Fața are un aspect caracteristic: ochii globuloși,mandibula este hipoplazică ,buza superioară mai proeminentă,pavilioanele urechilor sunt mari,adesea decolate. Desori există o microcefalie și un grad oarecare de retardare intelectuală.

Asupra cordului se constată uneori un suflu sistolic,ceea ce poate atrage atenția asupra unei stenoze a arterei pulmonare.

De asemenea se mai poate evidenția o hepato-splenomegalie precum și o nefrocalcinoză care la rândul ei poate întreține o hipertensiune arterială sau poate duce la insuficiență renală.

Examinările paraclinice evidențiează o hipercalcemie care poate depăși 150 mg; calciuria este deasemenea,de cele mai multe ori,foarte ridicată (150-300 mg/24 ore).Fosfatemia este de regulă normală,fosfaturia este în schimb variabilă.Fosfatazele alcaline sunt ușor crescute.

Mai este de remarcat apoi faptul că natremia este și ea crescută, la fel ca și colesterolul seric.Deseori în urma afectărioi renale se instalează și o acidoză.Se pare că absorbția intestinală a calciului este și ea crescută.

18.Idem,pg.93

Examenul radiologic al scheletului evidențiează un conținut ridicat de săruri de calciu atât intraosos cât și în țesuturile moi.

Oasele lungi au corticalele mai dense,îngroșate iar canalul medular este îngustat sau în unele forme chiar dispărut.

Nucleii epifizari prezintă un dublu contur ,unul mai central,care delimitează o zonă mai densă și apoi unul mai periferic.Între cele două inele este o zonă de os mai puțin calcificată ,care este însă de dată mai recentă.

La nivelul coloanei vertebrale ,platourile corpilor vertebrali sunt și ele mai opace,în timp ce discurile intervertebrale deseori prezintă calcifieri.

Același densificări se mai pot observa și la nivelul oaselor craniului și în special la nivelul bazei craniului .

Depuneri de săruri calcice au loc concomitent ți în alte țesuturi și în special în pereții vaselor mari ca și la nivelul rinichilor ,unde la unii bolnavi se poate instala o nefrocalcinoză.

Tratamentul vizează reducerea absorbției calciului,suprimându-se orice administrare de vitamină D și calciu.

S-a recomandat și administrarea de cortico-steroizi sau de hormoni tiroidieni, fără a se înregistra rezultate deosebite.

Totuși,sub influența unui regim calcipriv se constantă o importantă normalizare a stării bolnavilor precum și a reacțiilor biologice ,în schimb el nu are nici un efect asupra retardări intelectuale și nici asupra leziunilor renale.

2.1.7.Rahitismul carențial,endogen de origine digestivă19

Apare,în general,la copii trecuți de un an (nu este excepțional nici la sugari),în cadrul unor afecțiuni sau sindroame în care este tulburată absorbția intestinală a vitaminei D și metabolismul ei sau există pierderi de minerale (celiakie,mucoviscidoză,atrezii ale căilor biliare,hepatită cronică,ciroză hepatică,etc).Adeseori se manifestă ca rahitism ,,refractar,,.

19. Șerban Crețu-Copilul Bolnav și sănătos,vol.II,pg.269.2000

2.1.8.Rahitisme vitaminorezistente sau refractare20

Rahitismul refractor sau rezistent la vitamina D este foarte rar; se manifestă în general la copii tde un an,iar deformările sunt localizate mai ales la membrele inferioare .

Existența unui rahitism poate fi presupusă când, deși s-au făcut vitaminoprofilaxia și terapie ,deformările osoase,în special ale membrelor inferioare ,apar sau se accentuează;

Când și alți membri ai familiei,chiar și adulți au membrele inferioare puternic recurbate ,în paranteză sau genu valgum (ca în rahitismul hipofosfatemic familial sau diabetul fosfatic);

Când se constată o craniostenoză (ca în hipofosfatazia congenitală);

Când copilul are sete vie ,poliurie sau albuminurie;

Când rahitismul se asociează cu o pielo-nefrită cronică.

Unele rahitisme ,,refractare,, sunt legate de insuficiențe enzimatice congenital,care tulbură reacțiile enzimatice și consecutive funcțiile tubular renale:

-rahitism hipofosfatemic sau diabet fosfatic;

-acidoză tubular cronică;sindromul DE Toni-Debre-Fanconi sau diabetul glucofosfatemic ;

-sindromul oculo-cerebro-renal Lowe.

Altele sunt legate de tulburări metabolice congenital (hipofosfatazia sau sindromul Rathburn) sau de insuficiențe glomerulare cornice (rahitism renal hiperfosfatemic și hiperazotemic).

Precizarea etiopatogeniei rahitismelor refractare necesită internarea în spital ,deoarece unele tipuri clinice pot beneficia de anumite tratamente.

În rahitismul refractor ,modificările osoase nu sunt influențate de dozele de vitamina D,cu care se vindecă un rahitism carențial comun .Unele forme pot fi influențate de doze foarte mari:50 000-100 000U.I/zi. Și chiar mai mult.12

20.Idem.pg.269

2.1.9..Recurbări osoase rahitice ale membrelor inferioare

La sugari,în primele 2-4 luni de viață ,curbura gambelor cu convexitate antero-internă nu este rahitică;de obicei este fiziologică;dispare după ce sugarul se ține pe picioare.

Sindromul Caffy :

-se manifestă sub formă de recurbări accentuate ,de obicei bilateral,prezente de la naștere.

-în general,curburile sunt simetrice la femur și asimetrice la tibie;

-calcemia ,fosforemia,fosfatazemia sunt normale;

-deformările ar fi de origine mecanică, legate de poziția fătului în uter.

-regresează spontan până la 2 ani ,alteori până la 7 ani.

Sindromul Caffey-Smith se caracterizează prin hiperostoza corticală infantilă,de cauză necunoscută;poate fi însoțită de recurbări ale oaselor membrelor inferioare.

Inflexiunea congenitală a tibiei izolată,la nivelul unirii celor 2/3 superioare cu 1/3 inferioară, este excepțională.

Boala Blount:

– este o deformare izolată,bilaterală și simetrică a extremității superioare a tibiei deformată în varus ,astfel încât membrele inferioare iau aspect de ,,gambe de călăreț,, ;

-lipsesc alte semene de rahitism;

-lipsește nanismul;

Radiografia osoasă este caracteristică.Etiologia este necunoscută.Evoluția este favorabilă ,cu vindecare spontană.

De reținut că recurbările rahitice ale membrelor ,în special ale gambelor ,sunt precedate de deformări osoase craniene și toracice și alte semen caracteristice de rahitism.

Dacă la un copil mic cu membrele inferioare recurbate nu se găsesc și alte semen clinice de rahitism ,recurbările nu sunt legate de rahitismul carențial;trebuie efectuate radiografii osoase și alte investigații de laborator pentru precizarea etiopatogeniei.

2.2.Leziuni osoase în rahitismele pseudo-carențiale,secundare

erorilor ereditare de metabolism21

o serie de leziuni distrofice renale, cu caracter genetic,stau la baza unor leziuni osoase,secundare de cele mai multe ori pierderii unor electroliți.Leziunile interesează fie partea distală, fie partea proximală a tubilor renali.Între aceste leziuni o mențiune specială merită amintit acidoza tubulară distală primitivă,pseudohipoparatiroidismul, hipo-hiperparatiroidismul.

2.2.1.Acidoza tubulară distală primitivă22

Boala este datorită lipsei excreției renale a ionilor de H ,care au drept consecință imediată faptul că reabsorbția distală a ionilor de sodiu se produce în schimb depleției potasiului .

Aceste tulburări funcționale ale tubilor distali antrenează la rândul lor și tulburări în metabolismul sărurilor de calciu.

Mecanismele intime deranjate sunt însă obscure .Unii autori consideră că retenția hidrogen-ionilor ar avea efect direct asupra scheletului,producând mobilizarea calciului fie direct,fie prin stimularea paratiroidelor.

Mobilizarea calciului scheletic duce la hipercalcemie și apoi la creșterea calciuriei ,care la rândul ei determină în anumite condiții (pH urinar crescut,hipocitraturie etc)nefrocalcinoză ,litiază urinară și pielonefrite.

Studiul clinic.În aceste condiții pierderile urinare de săruri de calciu precum și acidoza metabolică vor sta la originea unor alterații schelatice.

Astfel primele simptome vor fi: un deficit de creștere care va produce în final un nanism ,cu diferitele segmente ale corpului armonic proporționate ,apoi o întârziere de maturație a nucleilor osoși,osteoporoza generalizată a scheletului precum și deformații secundare ale oaselor lungi,în sensul incurbării diafizare.

21. .Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București ,2002,,pg.95

22.Idem,pg.95

Se produc deviați în coxa-vara,genu-varum sau valgum,pentru ca la copiii mari sau la adulți să apară și striațiuni Looser-Milkmann ca urmare a unor fracturi fără deplasare, consolidate.

Boala are un caracter genetic și se transmite autosomal dominant.Tratamentul constă din corectarea Ph-ului sanguin ,prin administrarea de natriu bicarbonic sau Tham ,menținându-se calciuria sub 2 mg/kgcorp/24 h.Se va mai administra K și vitamina D2 (5000-20000 U/zi) până la vindecarea leziunilor rahitice.

2.2.2.Pseudohipoparatiroidismul23

Albright descrie în 1942 și apoi în 1952 două forme particulare ale bolii cunoscute sub denumirea de pseudohipoparatiroidism de tip I sau distrofia ereditară Albright și pseudohipoparatiroidismul de tip II sau distrofia ereditară.

Pseudohipoparatiroidismul de tip I se caracterizează prin faptul că prezintă,pe lângă o serie de leziuni dismorfice,un sindrom biologic și insuficiență paratiroidiană ,care însă nu beneficiează de tratamentul cu parathormon .Tipul II diferă de primul prin aceea că lipsește insuficiența paratiroidiană.

Tabloul clinic apare din primul an de viață și se caracterizează printr-o întârziere în creștere ,osificarea precoce a cartilajelor de creștere ,obezitate și brahimetacarpie și brahimetatarsie .Brahimetacarpia interesează în mod deosebit metacarpienii I,IV,și V.

La nivelul metatarsienilor se poate observa uneori o invaginație a epifizelor în metafizică .Se mai semnalează exostoze la inserțiile tendinoase.

Alături de aceste modificări osoase mai trebuie semnalată o debilitate mintală precum și leziuni oculare sub formă de cataractă.

De asemenea mai trebuie remarcat faptul că acești bolnavi au o dentiție defectuoasă.

Examinările paraclinice evidențiează la tipul I o hipocalcemie , hipofosfatemie și hipocalciurie.Nu rareori acești bolnavi prezintă tetanie și convulsii.

23.Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București ,2002,,pg.96

Mecanismul fiziopatologic este încă neelucidat ,dar cercetările au arătat că boala are un caracter care determină o anomalie a membranei celulelor tubulare ale cortexului renal,care fie că nu are capacitatea de a reacționa la hormonul paratiroidian,fie că nu poate elabora un al doilea mesager al hormonului .

Datorită acestui fapt hormonii paratiroidieni sunt secretați în exces (s-a constatat că paratiroidele secretă aproximativ de 7 ori mai mult hormon decât în mod normal).

Boala nu are un tratament ,totuși administrarea prelungită de calciu în doze mari (500-1 000 mg/24 ore) per os ,asociat cu colecalciferol (10-20 000 U/24 ore) poate aduce o ameliorare.

2.2.3.Hipo-hiperparatiroidismul24

Costello și Dent descriu în 1963 a treia variantă a pseudo-hipoparatirioidismului ,caracterizată prin rezistență renală la parathormon ,asociată cu leziuni de osteită fibroasă; celelalte caractere ale pseudo-hipoparatiroidismului pot fi prezente sau pot lipsi.

Bolnavii mai prezintă hipocalcemie cu hiperfosfatemie și hiperfosfatazemie.Este de remarcat însă faptul că administrarea de vitamina D poate restabili sensibilitatea normală a rinichiului față de parathormon .În consecință tratamentul vitaminic este în măsură să amelioreze leziunile osoase.

24. .Al.Varna-Bolile osoase ale copilului,București ,2002,,pg.96

CAPITOLUL 3

PROGRAMUL DE RECUPERARE

3.1.Balneofizioterapia25

Tratamentul rahitismului se limitează să fie complex,pe cât posibil patogenic și de asemenea, cât mai precoce și prelungit.

Voi menționa în special rolul balneofizioterapiei,ca factor curativ ,în cadrul terapiei generale a rahitismului insistând în ce formă vor fi preferate tratamentele medicamentoase,în care anume tratamentul igieno-dietetic,fizical sau balnear.și în sfârșit,în forme se va recurge la tratament asociat.

Balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medical. Se poate spune că este necesară într-o anumită etapă oricărei boli,în special în faza de cronicizare sau de stabilizare a acesteia,precum și pentru tratamentul sechelelor după diferite îmbolnăviri.

Balneofizioterapia este ramura medicine în care se folosesc în scop therapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali. Balneofizioterapia cuprinde: electroterapia, hidroterapia,balneoterapia,climatoterapia,kineziterapia cultura fizică medicală.

Agenții fizici folosiți sunt:electricitatea,apa caldă,nămolul,factorii climaterici.

Efectele balneofizioterapiei sunt din ce în ce mai bine cunoscute în rahitism.Ele depend de cunoașterea acțiunii factorilor naturali și artificiali ai fiecărei stațiuni ,de modul de aplicare a procedurilor și de reactivitatea particular a fiecărei persoane în parte.

Cunoștințele recente au arătat ,că pentru rahitism , balneofizioterapia este o terapie de reacție,de reglare și de adaptare ,exercitându-și acțiunea prin mijloace nespecifice .

Supus unui program de cură,organismul uman își mobilizează forțe de recuperare și de autoevaluare .

Dacă terapia clinic se bazează în special pe repaus și asupra afecțiunii se acționează prin mijloace patogenice și etiologice (atunci când se cunoaște cauza),balneofizioterapia pune accentul pe exercitarea și ameliorarea mecanismelor reglatoare ,de adaptare și de compensare.

25.V.Petrescu –Coman -Pediatria practică,pg.74,București,1999

Este o terapie general care urmărește ameliorarea funcțiilor deficitare , recâștigarea celor pierdute ,precum și dezvoltarea unor mecanisme compensatorii și adaptative.

Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt :

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării .

Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor articulare.

Mobilitatea articulară se realizează prin mișcări pasive și active .Rolul principal al mobilizării articulare este acela de a dezvolta abilitatea mișcărilor .

3.2.Hidroterapia

Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea .

Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei și excitația mecanica, ce este dată de presiunea apei asupra corpului.

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Hidroterapia,sub formă de dușuri sau de băi exercită o acțiune mecanică și mai ales termică asupra organismului.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice.

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.

La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală.

Dușurile calde , aplicate local,contribuie la acțiunea căldurii și o acțiune mecanică utilă în rahitism.Căldura se mai poate aplica și sub formă de băi de lumină,de aer cald sau de aburi,sau prin diatermia general.Durata va trebui să țină seama de starea general a bolnavului și mai ales de starea aparatului circulator.Se aplică la fiecare două zile.

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Concomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .

Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul vcă dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant

3.3.Climatoterapia

În rahitism, tratamentele balneoclimaterice și fizicale câștigă din ce în ce mai mult în importanță,în cadrul terapiei generale complexe.

Principalii factori curativi naturali pe care ni-I oferă stațiunile balneare pentru tratamentul rahitismului sunt izvoarele minerale ,cu propietățile lor terapeutice particulare,așezate în majoritatea cazurilor în zonele climaterice ,care influențează rahitismul,completând favorabil acțiunea acestor izvoare.

Copilul cu rahitism se simte bine într-un climat cald,uscat,cu mult soare ,cu variații mici de temperatură,cu o mișcare minimă a corpurilor de aer și ferit de vânturi.

3.3.1.Climatul marin

Climatul marin este caracterizat prin :

-puritatea aerului care este bogat în ozon și în aerosoli conținând clorură de sodium,iod,brom, siliciu;

-presiune barometric ridicată;

-de prize marină;

– atmosferă bogată în radiații ulștraviolete.

Climatul marin influențează favorabil tulburările de dezvoltare al copiilor cu rahitism trecuți de vârsta de un an.

Acțiunea climatului marin se combină favorabil cu efectele băilor de mare (talasoterapie),al băilor de soare (helioterapia),al băilor de nisip (cura de plaje) și uneori cu acțiunea nămolului therapeutic (peloid) bogat în substanțe minerale și hormonale.

Alteori climatele indicate pentru rahitism sunt în același timp excitante (climatul de stepă sau de mare altitudine) și provoacă reacții intense.

În unele stațiuni balneare ,un rol important îl au și particulele chimice fine ,de sulf, iod sau emanații de radiu (aerosoli) sau chiar aerosolii salini pe litorali.

Pentru tratamentul climacteric vor fi excluse procesele inflamatorii acute.Rahiticii vor fi trimiși în general în stațiunile orientate spre sud,cu climă constant și o bogăție mare de iradiații solare .

Rahiticii vor fi căliți în prealabil prin procedure fizioterapeutice,într-un climat cald de cruțare; astfel va suporta bine climatul mai rece și umed la întoarcerea în localitatea de origine.

Îngrijirea copiilor cu rahitism în stațiunile balneoclimaterice se poate realiza numai în spații special amenajate,conduse de un medic specialist ajutat de un tehnician.

Prin acest complex de procedure se pot crea copilului cu rahitism condiții optime pentru dezvoltarea fizică ,creșterea tonusului muscular ,ajutând astfel organismul să lupte împotriva bolii .

Se realizează un regim de zi special ,cu ședere în aer liber ,ferit de impurități,o alimentație curativă rațională,cu vitamine suficiente,exerciții de gimnastică dozată ,aero și hidroterapie, jocuri de preferință în aer liber,etc.

Regimul diurn variază continuu în raport cu necesitățile și starea general a copilului cu rahitism,în sensul unei cruțări sau stimulări generale.

Copii cu rahitism reacționează destul de repede la condițiile schimbate de mediu și se adaptează ușor.

Capacitatea lor de activitate este inițial scăzută;ele obosesc repoede,au imunitate scăzută,nu se pot concentra,dispoziția lor este variabilă ,pofta de mâncare este mult redusă ,somnul este superficial și agitat.

În cazul copiilor cu rahitism în primul rând se va reglementa regimul alimentar,care trebuie să fie din punct de vedere caloric cu 15-20 % mai crescut decât norma fiziologică,pentru acoperirea pierderilor provocate de multiple solicitări și pierderi de energie din timpul curie (șederea în aer liber,exercițiile de cultură fizică sau diferitele procedure terapeutice).

Alimentația trebuie să conțină cantități suficiente de alimente calitativ valoroase,în special vitamina D.

Călirea organismului copilului cu rahitism reprezintă sarcina principală și inițială a oricărui tratament balnear.

Această acțiune generală va fi strict individualizată,în funcție de vârstă,caracterele și fazele bolii ,precum și de gradul de antrenament al copilului cu rahitism.

Un mijloc de călire,blând dar foarte eficace,îl constituie băile de aer ,crescute progresiv de la 3 minute până la 30 de minute.Se fac mai întâi la o temperatură de 18-200 la umbră.

Bioclima maritimă

Caracteristici :

●Briza apei marine este prezentă în permanență,umezeala aerului fiind crescută în proporție de 70-75 %

●Aerul atmosferic are valori limitate de umiditate

Indicații terapeutice : rahitism

3.3.2.Talasoterapia

Talasoterapia are efecte favorabile datorită,printer altele, și acțiunii mecanice a valurilor ,care exercită un adevărat masaj,ca și prezenței sării (NaCl) și altor minerale care pătrund prin piele și prin căile respiratorii (sub formă de aerosoli).

3.3.3.Helioterapia

Helioterapia determină în primul rând,formarea în piele a vitaminei D3 din provitaminaD,favorizând prevenirea și vindecarea rahitismului;

-stimulează creșterea numărului eritrocitelor;are acțiune bactericidă;

-bronzarea (pigmentarea) rapidă și intensă împiedică parțial acțiunea razelor ultraviolet solare.

Helioterapia marină este indicată la rahiticii trecuți de 1-11/2 an,la anemici,distrofici ,limfatici,în tuberculoza osoasă ,ganglionară și cutanată.

Helioterapia în climatul alpin sau subalpine este mai indicată pentru copiii rahitici sub 12-18 luni,care de obicei suportă mai greu climatul marin (mai ales dacă nu au fost căliți în prealabil).

3.3.4.Nămolurile terapeutice

Nămolurile terapeutice ,sunt acele substanțe formate sub influența condițiilor naturale.Aceste substanțeamestecate cu apa au effect therapeutic în diferite afecțiuni , printre care și bronșita cronică. Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

În sechelele de rahitism , nămolul exercită o excitație general foarte puternică,la care se adaugă și o acțiune locală intensă .Sub influența aplicărilor de nămol se dezvoltă:

-o acțiune mecanică și compresivă ( de adevăr masaj) care se traduce printr-o hiperemie locală și reflex;

-o acțiune termică (adevărată terapie prelungită),puțin excitantă,cu rol de cruțare,caracteristică pentru nămol,foarte bine tolerată;

-o acțiune întrucâtva medicamentoasă ,care ține de compoziție chimică ,răspunzătoare de acțiunea hipermiantă a pielii;

-o acțiune hormonală,datorită substanțelor estrogene;

-o foarte slabă acțiune radioactivă.

Indicațiile balneoterapiei cu nămol sub formă de băi sau aplicații locale ,sunt multiple:

-afecțiuni reumatismale și ale nervilor periferici;

-împiedică sau diminuă rahitismul;

– bolile cornice.

Folosirea extractelor de nămol în aplicații locale (ungeri) au dus la rezultate încurajatoare ,nu însă definitive.

Băile de nămol ,sau aplicațiile locale de nămol reprezintă o modalitate particular de termoterapie,la care se adaugă și acțiunea chimică a substanțelor conținute și rebsorbite prin piele.

3.4.Balneoterapia

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.

Pentru tratamentul rahitismului, pe lângă expunerea la soare ,balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală.

Se poate spune că este necesară într-o anumită etapă oricărei boli, ,precum și pentru tratamentul sechelelor de rahitism.

Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicine în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali.

Pentru recuperarea rahitismului , balneoterapia nu exclude celelalte procedure terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.

Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al rahitismului va fi continnuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical.

Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în rahitism poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.

Pentru o eficiență favorabilă,în ceea ce privește evoluția bolii , rahitismul trebuie să beneficieze mult de tratamentul balnear.

Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Terapia balneoclimaterică a bolilor de la vârsta copilăriei,spre deosebire de cea a adultului are o serie de particularități de care trebuie să ținem seama totdeauna.

În majoritatea cazurilor ,la acțiunea procedurilor balneoterapeutice generale și comune se mai adaugă și schimbarea de mediu,foarte important pentru copilul cu rahitism,constituind o necessitate medicală.

Tratamentul balnear , hidromineral și climatic pentru copii cu rahitism trebuie inclus într-un program therapeutic general,care să cuprindă toate posibilitățile de cură și toate necesitățile impuse de natura bolii și tulburările prezentate de copil.

Simpla extrapolare a observațiilor li tratamentului de la adultul copilul ca rahitism duce adesea la o supraâncărcare a organismului copilului și la neglijarea altor factori curative din stațiune.

În principiu nu trebuie să existe diferențe de cțiune a balneoterapiei la un copil cu rahitism în raport cu cea de la adult.

Copilul cu rahitism reacționează la toate procedurile balneoterapice mai rapid și mai complet .

La copilul cu rahitism se impune prudență mai mare , totuși literature de specialitate menționează faptul că organismul copilului poate fi solicitat în limite moderate .

Folosirea unor excitanți subliminari este prea prudent,chiar greșită și trebuie evitată.

La acțiunea apelor minerale se adaugă acțiunea stațiunii , care împreună cu schimbarea de mediu reprezintă cei trei factori principali al balneoterapiei care contribuie la diminuarea rahitismului . Procedurile cu apă cuprind fricțiile cu apă dulce sau minerale,pe tot corpul.

Scăldatul în bazine deschise este un factor puternic de antrenament :se va prescrie numai după o pregătire de băi de aer,fricții și turnări aplicate cuo săptămână mai înainte,la temperatură exterioară de 200 și la adăpost de vânt.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Balneoterapia nu exclude celelalte procedure terapeutice,ci numai le completează,intervenind fie simultan,fie,mai des,succesiv.

Cura balneară constă în utilizarea terapeutică a apei minerale sub formă de băi,cură internă (crenoterapia), etc.

La acestea se adaugă o dietă individualizată,efectuarea de exerciții,păstrarea (atât cât este necesar) repausului și adăugarea după nevoie a unui minim de medicamente,ajutând bolnavul cu rahitism.

Apele minerale fac parte dintr-un grup terapeutic natural întâlnite în stațiunile balneare.Apele minerale provin din izvoare natural sau sunt scoase la suprafață prin forjare.

Balneoterapia rahitismului pe lângă aportul de vitamina D , reprezintă deci un tratament ajutător,care completează rezultatele obținute prin agenții medicamentoși de care dispune medicina actuală.

Folosite mai ales sub formă de băi,apele minerale reprezintă una din cele mai vechi terapii aplicată în rahitism și în același timp o terapie actual,cu toate progresele făcute în ultimul timp,grație tratamentelor medicamentoase.

Dintre apele minerale folosite în rahitism,din punctual de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:

-apele sulfuroase;

-apele clorurate sodice

-apele oligometalice și termale

-nămolurile sau pieloizii

Pentru o eficiență cât mai favorabilă,apele minerale care se folosesc pentru bolnavi cu bronșită cronică,trebuie să îndeplinească anumiți parametrii:

●Să se afle în permanență sub controlul igienico-sanitar al forurilor locale ;

●Să conțină suficiente gaze de SH2,CO2, care să aibă suficiente concentrații admise de lege pentru o terapie eficientă

●Aceste ape sunt cunocute sub numele de oligominerale

●La izvor ,apa trebuie să aibă temperature de ~ 20-250C

Folosirea apelor sulfuroase în tratamentul rahitismului au la bază cercetările lui Meyer-Bisch lș Heubner ,care ,după injecții cu un preparat de sulf au putut pune în evidență o creștere a sulfului în cartilajul articular și o creștere a intumescenței cartilajului.Se mai constată o ameliorare a metabolismului sulfului ,mai mult sau mai puțin tulburat .

Local are loc o intensificare a irigației pielii ,de mare importanță deoarece ,după cum au arătat Eves ,Pemberton ,Kowacs,Laignel –Lavastine și alții copii cu rahitism prezintă o vasoconstricție a capilarelor ,o scădere a temperaturii cutanate,o întârziere a hiperemiei reactive ,o încetinire a circulației capilare.

Indiferent de cauza tulburării circulatorii (simptom asociat,provocat de aceeași cauză,ca și afectarea articulară),vindecarea modificărilor articulare este influențată favorabil de ameliorarea irigației capilare.

Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică general,chiar excitantă.În decursul băilor se constant adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.

Indicațiile principale pentru terapia cu ape sulfuroase sunt afecțiunile infecțioase articulare ale coloanei vertebrale ,ca și afecțiunile degenerative ale articulațiilor și ale coloanei vertebrale.

Dimpotrivă ,sunt contraindicate formele intens inflamatorii.Rahitismul la copil , beneficiează de curele cu ape sulfuroase.

Băile cu ape sărate exercită o acțiune net rezolutivă și excitantă,mai ales cele cu ape mai concentrate.

Apele clorurate slab mineralizate și termale pot fi sedative și analgezizante.Apele puternic concentrate ,cu efectul lor stimulant,vor fi folosite numai în formele torpide de rahitism,în formele vechi ,la copii.Apele termale simple au fost folosite mult timp în tratamentul rahitismului.

Temperatura lor variează mult ,de la izvoare hipotermale până la ape hipertermale.

Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie.

Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune general și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.

În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.

Puterea colinesterazică a serului este crescută prin balneație (Santenoise),ceea ce pledează în favoarea unui mechanism neurovegetativ al acțiunii acestor băi.

Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea important a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.