Recuperarea Prin Kinetoterapie a Șoldului Protezat

Universitatea din Oradea

Facultatea de Medicina si Farmacie

Specializarea Balneofiziokinetoterapie si Recuperare Ambulatorie

Recuperarea prin kinetoterapie a șoldului protezat

Conducător științific Absolvent

Prof.univ.drVicas Lucia Pantis Rares

Asist.drd. Maniu Adrian

2016

I.INTRODUCERE

1.1. Scurt istoric

În 1942, utilizând vitalium, mai bine tolerat, Austin Moore, face și aplică prima proteză cervicocefalica.Azi proteza simplă ii poartă numele.Proteza simplă se folosește în special pentru fractura de col femural 96% mai ales la vârstnicii peste 55 de ani.Aceasta mai este folosită si în cazul necrozei ischemice a capului femural, dar cu doar 50% rată de succes.

Charnley introduce proteza totală in anul 1962 deschizând un noua era in ortopedia reconstructoare a șoldului.Proteza este utilizată pentru persoanele vârstnice dar și la tineri sub 20 de ani, ea fiind indicata in sechele posttraumatice ca fractura de col sau necroză, în coxartrozele secundare sau primitive, reumatism cronic inflamator, artrodeze vechi.

Promotorul Charnley nega necesitatea și utilitatea vreunei recuperări organizate dupa operație.Aceasta deoarece pacientul era pus sa meargă cu încarcare parțială chiar înaintea de implinirea unei luni.Astăzi nimeni nu mai este de acord cu acest punct de vedere, artroplastiile totale de șold sau parțiale trebuind sa urmeze un program de recuperare. (Tudor Sbenghe,1981,pg 311,312)

1.2. Motivele alegerii temei

Mi-am ales această temă, deoarece procentul de persoane cu afecțiuni precum coxartroza, necroza de cap femural, fractură de col femural care necesită protezarea șoldului este din ce in ce mai mare.

Datorită numărului mare de persoane cu proteză de șold am decis să încerc să realizez un studiu pentru a aprofunda cunoștințele mele despre anatomia și fiziologia articulației șoldului, principii de tratament, programe de recuperare și, nu în ultimul rând să culeg roadele muncii, și anume rezultatele și concluziile cercetării mele.

Pentru a realiza această temă, am început prin a-mi aduna material, a mă documenta și a cere sprijin didactic. Am ales un număr de 11 persoane , femei și bărbați, pe care să-mi realizez studiul.

1.3. Obiectivele lucrării

Prin lucrarea de față mi-am propus să urmăresc :

– aprofundarea teoretica a temei;

– alegerea și alcătuirea unui program terapeutic;

– aplicarea programelor de recuperare;

– verificarea programelor de recuperare;

– monitorizarea pacienților pe parcursul recuperării;

1.4. Ipoteza lucrării

Dacă în realizarea recuperării după protezarea șoldului se aplică un program terapeutic individual și stadializat , atunci recuperarea dupa intervenția chirurgicală va fii mai rapidă.

II.FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. Despre kinetoterapie

Preocupările privind aplicarea mișcării in scop profilactic si terapeutic datează din cele mai vechi timpuri,fiind întalnite la toate popoarele din antichitate.

Adrian N. Ionescu este considerat fondatorul culturii fizice medicale in România, deoarece fundamentează teoretic și demonstrează practic aplicațiile exercițiului fizic în corectarea și recuperarea funcțională a deficienților, bolnavilor și convalescenților.(Mariana Cordun,1999,pg 15, 20)

Kinetoterapia utilizeaza procedurile kinetologiei medicale cu scopul recuperării somato-funcționale, motrice, psihice si al reeducării funcțiilor secundare, de compensație în cazul afecțiunilor parțial reversibile sau ireversibile.

Kinetoterapia este naturală deoarece foloseste ca mijloc principal de tratament și prevenire a complicațiilor bolii de ba ză sau asociate exercițiului fizic, adică funcția fundamentală a materiei vii.

Kinetoterapia este activă pentru ca pacientul trebuie sa participe activ, fizic si psihic la propria recuperare.

Kinetoterapia este patogenică deoarece se opune mecanismelor de producere a îmbolnăvirilor.

Și nu în ultimul rand kinetoterapia este o terapie profilactică, secundară și terțiară doarece previne agravarea bolilor si apariția complicațiilor.(Mariana Cordun,1999,pg11,21).

2.2. Anatomie

Scheletul bazinului este format din :

Coxal

Sacru

Coccis

Osul coxal

Coxalul este un os plan, neregulat, torsionat ca o elice.Acesta este format la început din trei piese distincte, care sunt:

ilion

ischion

pubis

Orientare – se așează marginea care prezintă o scobitură mare spre înapoi, lateral fața prevăzută cu o cavitate emisferică, iar în jos scobitura acestei cavități.

Ilionul – este format dintr-un corp care participă la formarea acetabulului și o porțiune superioară turtită care se numește aripa osului iliac.

Ischionul – face parte din porțiunea posterioară si inferioară a coxalului.Acesta prezintă un corp care participă la formarea acetabulului și o ramură care se îndreaptă înainte.

Pubisul – formează porțunea anterioară și inferioară a coxalului.Prezintă un corp care participă la formarea acetabulului.De la corp pornește înainte ramura superioară care cotește in unghi ascuțit cu ramura ischionului și formează ramura ischiopubiană

Corpurile celor 3 oase se întâlnesc la nivelul acetabulului, liniile lor de sutură având aspectul literei „Y”. Partea superioară a acetabulului va corespunde ilionului, cea inferioară ischionului, iar cea anterioară pubisului.

În ansamblu, coxalul prezintă o fața laterală, o fața medială, 4 margini și 4 unghiuri.

Fața laterală – prezintă următoarele detalii :

Cavitatea cotiloidiană sau acetabul.Este o cavitate profundă, emisferică, așezată in partea mijlocie a feței laterale.Aceasta servește la articulația cu femurul.

Acetabulul prezintă: o circumferință proeminentă, care se numește sprânceana acetabulului; o suprafață semilunară, articulară; fosa acetabulului, nearticulară.

Gaura obturată – este așezată dedesubtul acetabulului.Este limitată de o creastă ascuțită, care in porțiunea superioara este înlocuită de șanțul obturator

Suprafața gluteală – o gasim deasupra acetabulului.Este străbătută de trei linii gluteale: anterioară, posterioară si inferioară.Cele trei linii gluteale delimitează patru câmpuri, pe care se inseră, dinapoi – inainte urmatorii mușschi: gluteul mare, gluteul mijlociu, gluteul mic și dreptul femural.

Fig. 1. – Osul coxal (Frank H.Netter,pg 493)

Fața medială – este străbătută de linia arcuată, care imparte fața medială in două porțiuni: deasupra liniei arcuate se găsește fosa iliacă, pe care se inseră mușchiul iliac; dedesubtul liniei arcuate se găsesc :suprafața sacropelviană;suprafața plană ce răspunde acetabulului, iar înaintea precedentei se găseșe gaura obturată.

Marginea superioară – are aspectul literei S culcat, iar pe ea se inseră un număr mare de mușchi.

Marginea anterioară – prezintă în sens supero-inferior, spina iliacă antero-superioară, spina iliacă antero-inferioară, eminența iliopectinee ( ce corespunde unirii ilion-pubis), cresta pectineală și tuberculul pubic. Tuberculul pubic se continuă, medial și posterior cu creasta pubisului.

Marginea posterioară– prezintă, în sens supero-inferior, spina iliacă postero-superioară, spina iliacă postero-inferioară, marea incizură ischiatică, spina ischiatică (încrucișată posterior de pachetul vasculo-nervos rușinos intern), mica incizură ischiatică și tuberozitatea ischiatică.

Marginea posterioară– prezintă ramura ischiopubiană, fața pubiană care se articulează cu coxalul de pe partea opusă, formând simfiza pubiană.

Cele 4 unghiuri ale coxalului sunt: anterosuperior – reprezentat de spina iliacă anterosuperioară, posterosuperior – reprezentat de spina iliacă posterosuperioară, anteroinferior – reprezentat de unghiul pubelui si posteroinferor reprezentat de tuberozitatea ischiadică.(Elena Zamora,Dan Dragoș Crăciun,2005, pg.49,50)

Osul sacru

Sacrul este un os median, impar, format prin sudarea vertebrelor sacrale. Sacrul prezintă 2 fețe, o bază, un vârf, 2 părți laterale și canalul sacral.

Fața pelvină – este concavă anterior, prezintă 4 linii transverse (realizate prin sudarea corpurilor vertebrelor sacrale); lateral se află 4 perechi de găuri sacrale anterioare, prin care ies ramurile anterioare ale nervilor sacrali.

Fața dorsală – este convexă; prezintă creasta sacrală mediană, ce ia naștere prin sudarea proceselor spinoase; de o parte și de alta a ei se află, dinspre medial spre lateral, următoarele formațiuni anatomice:

Cresta sacrală intermediară, care ia naștere prin sudarea proceselor articulare;

Găurile sacrale posterioare, în număr de 4 perechi; la nivelul lor se găsesc ramurile posterioare ale nervilor sacrali;

Creasta sacrală laterală, ce este realizată prin sudarea proceselor transverse.

Baza – sacrului privește superior și anterior; posterior de fața superioară a corpului primei vertebre sacrale, se află orificiul superior al canalului sacral. Între fața anterioară a corpului vertebrei lombare 5 și fața anterioară a corpului vertebrei sacrale 1, ia naștere un unghi obtuz, cu deschidere posterioară, numit promontoriu.

Părțile laterale – prezintă, superior, fețe auriculare pentru articulația cu fețele corespunzătoare ale oaselor coxale (formând articulațiile sacro-iliace).

Vârful – sacrului este orientat inferior și este articular, anterior cu coccisul.

Canalul sacral – este continuarea, în interiorul sacrului, a canalului vertebral.

Femurul

Formează singur scheletul coapsei; este un os lung, alcătuit dintr-un corp (diafiza) și două extremități (epifize), proximală și distală.

Epifiza proximală – prezintă :

Capul femural – este articular și reprezintă două treimi dintr-o sferă.Acesta este format din foseta capului, pe care se inseră ligamentul capului femural.

Distal de cap se află o porțiune îngustată, zona de minimă rezistență a femurului, numită colul femural;

Colul femural este o coloană osoasă turtită anteroposterior; el unește capul cu restul epifizei;Axul colului formeaza cu axul diafizei unghiul de înclinație, cu valoare de 125˚-130˚.Mărirea unghiului de înclinație are ca rezultat ducerea membrului inferior in abducție; micșorarea lui duce membrul inferior in adducție.Axul colului formeaza cu axul transversal al epifizei inferioare unghiul de declinație, cu valoare de 12˚.Mărirea unghiului de declinație pune membrul inferior în rotație medială, iar micșorarea lui pune membrul în rotație laterală.

Posterior și medial de trohanterul mare, se află o mică depresiune, numită fosa trohanterică.

Corpul femurului – are formă prismatică, cu trei fețe și trei margini și prezintă o ușoară curbură cu concavitatea posterior.

Fața anterioară este convexă și netedă;

Fețele posterioare ( laterală și medială) prezintă, la unirea lor, o margine posterioară numită linia aspră. Superior, linia aspră se trifurcă, iar inferior se bifurcă. Linia de trifurcație mijlocie este numită linie pectineală. Linia de trifurcație medială trece pe sub trohanterul mic și se continuă anterior, cu linia intertohanterică. Inferior, ramurile de bifurcație ale liniei aspre se termină pe cei doi condili ai femurului. Astfel, se delimitează între ele o regiune triunghiulară, cu vârful în sus, numită fața poplitee. Linia de bifurcație medială, inferior, se termină la o proeminență numită tuberculul adductorului.

Epifiza distală – este mai voluminoasă decât cea proximală și prezintă două proeminențe numite condilii femurali: lateral și medial.

în partea anterioară a epifizei este fața patelară, corespunzătoare articulației cu patela;

condilii sunt despărțiți posterior de fosa intercondiliană; deasupra acesteia, între ramurile de bifurcație ale liniei aspre, se află fața poplitee;

pe fața medială a condilului medial se află epicondilul medial, iar pe fața laterală a epicondilului lateral se află condilul lateral;

condilul medial este mai voluminos și mai coborât decât cel lateral; superior de el se află tuberculul adductorului.

O altă caracteristică a condililor femurali este curba suprafețelor articulare; astfel raza de curbură a celor doi condili descrește dinainte-înapoi de la valoarea de 43mm la 17mm.

Trohanterul mare – continua in sus corpul femurului.Pe fata mediala prezinta fosa trohanterica, pe care se insera muschiul obturator extern.Pe trohanterul mare se insera muschii pelviotrohanterieni, care unesc pelvisul de femur.

Trohanterul mic – este situat pe partea posteroinferioara a colului si da insertie muschiului iliopsoas.(Elena Zamora, Dan Dragoș Crăciun,2005, pg. 54,55)

Fig 2. Femurul – vedere anterioară și posterioară (Frank H. Netter, pg 496)

Articulația coxo-femurală

Această articulație leagă membrul inferior liber de coxal.

Suprafețele articulare – sunt reprezentate de capul femurului si cavitatea cotiloidă a coxalului.Cum cavitatea cotiloida nu poate prinde singura capul femurului, este marită de jur imprejur de un burelet fibro-cartilaginos, prismatic-triunghiular, cu baca aderenta de sprânceana cotiloida.Trecând peste scobitura pubo-ischiatica, bureletul cotiloidian formeaza ligamentul transvers, sub care se gaseste un orificiu umplut cu tesut celulo-grasos si cateva arteriole si venule pentru ligamentul rotund si osul coxal.

Cele doua suprafete articulare sunt mentinute in contact prin bureletul glenoidian si capsula.Prin marginea lui externa libera, bureletul glenoidian strange capul ca un inel.Capsul fibroasă are forma unui sac conoid, cu baza cotiloidiană.Inserția cotiloidiană se face pe fața externă a bureletului și periferia sprâncenei.Inserția pe col se face anterior pe linia intertrohanteriană, iar posterior la un lat de deget înăuntrul crestei intertrohanteriene posterioare.Capsula puternică și rezistentă este formată două feluri de fibre: unele superficiale, longitudinale și altele profunde, circulare.Fibrele se grupează formând ligamentele.

Ligamentele articulare au rol de intărire a capsulei, asigurând soliditatea extremităților inferioare în timpul statiunii verticale, în timpul mersului, alergării și săriturii.

Ligamentul ilio-femural al lui Bertin-Bigelow are forma unui evantai cu vâful sub spina iliacă antero-inferioară, cu baza pe linia intertrohanterială anterioară.Prezintă două fascicule:unul ilio-pretohanterian, care limiteaza extensia și abducția și altul pre-trohantinian care limitează extensia.Este deosebit de puternic și rezistă la o tracțiune de 350-360kg.

Ligamentul pubo-femural se întinde de la eminența ilio-pectinee, creasta pectineală și ramura superioară a pubisului la micul trohanter.

Ligamentul ischio-femural pornește de pe ramura superioară a ischionului, scobitura subcotiloidiană și porțiunea ischiatică a sprâncenei cotiloide și se indreaptă în afară prin două fascicule:unul spre marele trohanter si altul spre zona orbiculară.

Fibrele circulare profunde ale capsulei formează zona orbiculară, ca un inel care înconjoară colul, susținându-l.

Ligamentul rotund este intraarticular și se întinde din partea antero-superioară a fosetei capului spre ligamentul transvers al cadrului cotiloidian și regiunile de cadru învecinate;conține vase importante în timpul perioadei de osteogeneză, vase care se obliterează cu vârsta.

Sinoviala tapetează fața interioară a capsulei, reflectându-se pe porțiunea intraarticulară a colului și pe fața externă a cadrului cotiloidian.(Clement C. Baciu, 1977,366-367)

Fig.3 Articulația șoldului(coxofemurală) – vedere anterioară, posterioară și laterală (Frank H.Netter,pg 494)

Mușchii

Mușchii regiunii fesiere

Mușchii regiunii fesiere sunt dispuși în 3 planuri:

planul superficial, reprezentat de mușchiul fesier mare;

planul mijlociu, reprezentat de mușchiul fesier mijlociu;

planul profund, reprezentat de mușchiul fesier mic și de mușchii pelvitrohanterieni.

Muschiul gluteu mare

Este cel mai superficial și voluminos mușchi al regiunii.Face parte din lanțtul triplei extensiuni.

Originea – este pe :

fața laterală a aripii osului iliac, posterior de linia fesieră posterioară;

părțile laterale ale fețelor posterioare ale sacrului și coccisului;

fascia toracolombară;

ligamentele sacroiliace posterioare și sacrotuberos;

Inserția – iși are originea pe fața gluteală a aripii iliace, pe ligamentul sacrotuberal, pe părțile laterale ale sacrului si coccigelui și pe fascia toracolombară.

Inervația – este realizată de nervul fesier inferior, mai exact plexul sacrat.

Acțiune – este cel mai puternic extensor al coapsei, iar secundar este și rotator, abductor sau adductor.În stațiune verticală comodă și în mersul obișnuit este inactiv.Mușchiul ridică trunchiul de la orizontală in poziție de rectitudine pe membrul inferior.Acesta mai acțiune importantă în lanțul triplei extensiuni, când membrul inferior este flexat in toate cele trei articulații principale.

Muschiul gluteu mijlociu

Originea – este pe:

¾ anterioare ale buzei externe a crestei iliace;

spina iliacă antero-superioară;

fața externă a aripii osului iliac, între liniile fesieră anterioară și posterioară;

fascia fesieră;

Inserția – își are originea pe fața gluteală a aripii iliace și se termină pe trohanterul mare.

Inervația – este dată de nervul fesier superior.

Acțiune :

când ia punct fix pe pelvis, realizează – abducție și rotație medială, prin fasciculul anterior; – abducție și rotație laterală, prin fasciculul posterior; – extensie și rotație laterală, prin fasciculul posterior;

contracția în totalitate realizează rotația medială și abducția;

când ia punct fix pe femur realizează menținerea bazinului în poziție orizontală sau înclinarea de partea membrului de sprijin.

Muschiul gluteu mic

Originea – este pe fața externă a aripii osului iliac, între linia fesieră anterioară și cea inferioară.

Inserția – se face pe marginea anterioară a trohanterului mare.

Inervația – din nervul sacrat.

Acțiune – cu punctul fix pe femur acesta asigură balansarea pelvisului în plan frontal;în mers, în faza de sprijin unilateral, contracția gluteului mic și a celui mijlociu împedică căderea pelviului de partea membrului oscilant; în paralizia lor, mersul devine greoi și pelvisul „cade” la fiecare pas de partea opusă. ;(Elena Zamora,Dan Dragoș Crăciun,2005,pg.129-130)

Mușchii pelvitrohenterieni

Muschiul piriform

Originea – este pe fața pelvină a sacrului, lateral de găurile sacrale anterioare, pe marea incizură ischiatică și pe ligamentul sacro-ischiatic,

Inserția – se face pe vârful trohanterului mare printr-un tendon comun cu cel al mușchilor gemeni și mușchiului obturator intern.

Inervația – este dată de un ram propriu din plexul sacrat.

Acțiunea – este rotator înafara, abductor și extensor al coapsei.

Muschiul obturator intern

Originea – este pe conturul găurii obturate, pe fața medială a membranei obturatorii și pe fața medială a coxalului, într-o regiune ce corespunde acetabulului.Corpul muscular trece prin mica scobitură ischiatică și ajunge la fesă, se termină pe trohanterul mare.

Inserția – se face în fosa trohanterică, la partea ei cea mai superioară.

Inervația – este dată de un ram din plexul sacrat.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei.

Muschiul gemen superior

Originea – este pe marginea superioară și fața externă a spinei ischiatice.

Inserția – se face în fosa trohanterică, împreună cu mușchiul obturator intern.

Inervația – este dată de nervul obturator intern.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei.

Muschiul gemen inferior

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.

Inserția – se face în fosa trohanterică, împreună cu mușchiul obturator intern.

Inervația – este dată de nervul pătrat femural.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei.

Muschiul pătrat femural

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.

Inserția – se face pe femur, sub creasta intertrohanterică.

Inervația – este realizată de un ram din plexul sacrat.

Acțiunea – puternic rotator lateral al coapsei.

Muschiul obturator extern

Originea – își are originea pe fața laterală a membranei obturatoare și pe cadrul găurii obturate.Trece pe sub colul femural, apoi pe fața posterioară a articulației coxofemurale si se termina pe fosa trohanterică

Inserția – se realizează în fosa trohanterică.

Inervația – este dată de un ram al nervului obturator.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei; menține activ capul femural în articulația șoldului. (Elena Zamora,Dan Dragoș Crăciun,2005,pg.131,132)

Mușchii coapsei

Mușchii coapsei sunt înveliți în totalitate de fascia lata. Între cele două buze ale liniei aspre ale femurului și fascia lata, se află două septuri intermusculare, unul lateral și altul medial. Aceste septuri împart mușchii coapsei în două regiuni : anterioară și posterioară. Posterior de septul intermuscular medial, se află grupul medial al mușchilor coapsei.

Mușchii regiunii anterioare a coapsei

Mușchiul tensor al fasciei lată

Originea – este pe creasta iliacă, la extremitatea anterioară și pe spina iliacă antero-superioară.

Inserția – se face prin intermediul fibrelor musculare cu direcție descendentă, ce converg într-un corp continuat cu tractul iliotibial, ce se înseră pe condilul lateral al tibiei.

Inervația – este dată de nervul fesier superior.

Acțiunea –

fixează articulația genunchiului în extensie;

este flexor al gambei, când mișcarea a fost inițiată de alți mușchi;

este abductor și flexor al coapsei, cu punct fix pe pelvis;

comprimă capul femural în acetabul;

are un rol în menținerea echilibrului, în statică și mers;(Elena Zamora,Dan Dragoș Crăciun,2005, pg.130)

Mușchiul croitor

Mușchiul croitor este cel mai lung mușchi al corpului (circa 50cm.)

Originea – este pe spina iliacă antero-superioară;

Inserția – își are originea pe spina iliacă anterosuperioară.Fasciculele merg în jos și medial, ocolesc vastul medial și condilul medial al femurului.Insertia distală este pe fața medială a tibiei, unde formează planul superficial al „piciorului gâștei”.

Inervația – este realizată de ramuri din nervul femural;

Acțiune :

flexor al coapsei;

flexor al gambei pe coapsă;

slabă acțiune de abducție, rotație laterală a coapsei și rotație medială a gambei;

înclină și rotează pelvisul, acțiune ce are loc când ia punct fix pe tibie;

Muschiul cvadriceps femural – este cel mai puternic si mai voluminos muschi al corpului.El este alcătuit din 4 fascicule musculare, care au superior origini distincte, iar inferior se unesc la baza rotulei într-un tendon unic. Cele 4 fascicule sunt:

mușchiul drept femural

mușchiul vast medial

mușchiul vast lateral

mușchiul vast intermediar

Mușchiul drept femural are originea, prin tendonul direct, pe spina iliacă antero-inferioară, iar prin tendonul reflectat, superior de acetabul.

Mușchiul vast lateral are originea pe linia de trifurcație laterală a liniei aspre, pe trohanterul mare, fața anterioară și pe femur, fața sa laterală.

Mușchiul vast medial are originea pe linia medială de trifurcație a liniei aspre și pe fața inferioară a colului femural.

Mușchiul vast intermediar are originea pe femur, fața anterioară și pe linia aspră, lateral.

Tendonul unic al mușchiului cvadriceps se prinde pe baza și marginile rotulei și se continuă inferior cu tendonul rotulian, care se inseră pe tuberozitatea tibială anterioară.

Inervația – este dată de ramuri din nervul femural;

Acțiunea :

extensia gambei pe coapsă;

flexor al coapsei pe trunchi și ușor abductor, acțiuni realizate de mușchiul drept femural;

stabilizează genunchiul în extensie;

Muschiul articular al genunchiului

Originea – este pe fața anterioară a femurului, sub vestul intermediar.

Inserția – se face în fundul prelungirii subcvadricipitale a sinovialei genunchiului.

Inervația – este dată de nervul femural.

Acțiunea – împiedică prinderea fundului de sac sinovial între fețele articulare ale genunchiului. (Elena Zamora,Dan Dragoș Crăciun,2005, pg.133)

Mușchii regiunii mediale a coapsei

Mușchiul pectineu

Originea – se realizează superficial pe creasta pectineală, ligamentul pubian superior și fascia pectinee, iar profund pe ligamentul pubo-femural.

Inserția – este pe linia pectinee.

Inervația – este dată de nervul femural și nervul obturator.

Acțiunea –

flexia coapsei;

adducție și rotație laterală a coapsei;

flexie anterioară a pelvisului, acțiune ce are loc mușchiul ia punct fix pe femur.

Muschiul adductor lung

Originea – este pe ramul inferior al pubisului.

Inserția – este dată în 1/3 mijlocie a femurului, pe linia aspră.

Inervația – este dată de ramuri din nervul obturator și din nervul femural.

Acțiunea –

adducția și flexia coapsei;

rotația laterală a coapsei.

Muschiul adductor scurt

Originea – este pe ramul inferior al pubisului, inferior de mușchiul adductor lung;

Inserția – se face pe femur, în 1/3 sa superioară.

Inervația – este dată de un ram al nervului obturator.

Acțiunea – adductor, flexor și rotator lateral al coapsei.

Muschiul adductor mare

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică și pe ramurile inferioare ale pubisului și ischionului;

Inserția – se realizează prin trei fascicule și anume prin fasciculul superior pe sfertul superior al liniei de trifurcație laterală a liniei aspre, prin fasciculul mijlociu pe interstițiul liniei aspre, prin fasciculul inferior pe tuberculul adductorului.

Inervația – este dată de un ram din nervul obturator și nervul ischiatic.

Acțiunea –

adductor al coapsei;

rotator medial al coapsei, acțiune ce este realizată de fasciculul inferior;

rotator lateral al coapsei, acțiune ce este realizată de fasciculele superior și mijlociu.

Muschiul gracilis

Originea – este pe ramul inferior al pubisului.

Inserția – proximal mușchiul se inseră pe ramura inferioară a pubelui.Fibrele coboară pe partea medială a coapsei si se insera distal pe fața mediala a tibiei, participând la formarea „piciorului gâștei”

Inervația – din nervul obturator

Acțiunea – când genunchiul este in extensiune, este adductor al coapsei, când membrul inferior este flexat, completează flexiunea gambei.

(Elena Zamora,Dan Dragoș Crăciun,2005,pg.135,136,137)

Mușchii regiunii posterioare ai coapsei

Acești mușchi se întind între pelvis și oasele gambei și au rol în stațiunea bipedă și deplasare.

Muschiul biceps femural

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică, prin capul lung și pe jumătatea inferioară a interstițiului liniei aspre , prin capul scurt.

Inserția – este pe capul fibulei.

Inervația – este dată de nervul ischiatic.

Acțiunea – prin capul lung este extensor al coapsei.Asupra genunchiului acționează ca flexor al gambei pe coapsă

flexor al gambei pe coapsă;

rotator lateral al gambei, când gamba este flectată;

extensor al coapsei, acțiune realizată de capul lung .

Muschiul semimembranos

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică;

Inserția – se realizează prin trei fascicule divergente pe condilul medial al tibiei.

Inervația– este dată de un ram al nervului ischiatic.

Acțiunea – este extensor și adductor al coapsei; flexor și rotator înăuntru al al gambei

Muschiul semitendinos

Originea– este pe tuberozitatea ischiatică.

Inserția – se realizează în treimea proximală a feței mediale a tibiei, în „laba de gâsca”.

Inervația – este dată de un ram al nervului ischiatic.

Acțiunea –

extensor al coapsei;

flexor al gambei;

rotator medial al gambei flectate;

(Elena Zamora,Dan Dragoș Crăciun,2005,pg.138,139)

2.3. Biomecanică

În regiunea șoldului se găsește articulația coxo-femurală, o enartroza cu trei grade de libertate si de o deosebită importanță in statica si locomotie, construita in asa fel in cat sa ofere, in acelasi timp, maximum de stabilitate si de mobilitate.(Clement C. Baciu, 1977, pg. 364)

La nivelul ei se pot produce urmatoarele mișcări: 1.flexiune- extensiune, 2.adductie-abducție, 3. circumducțiune, 4.rotație internă, externă.Datorită lungimii colului femural și unghiului de înclinație, miscările de flexiune-extensiune și abducție-adducție se asociază cu mișcări de rotație.(Victor Papilian, 2003, pg.130)

Tabel 1 – Amplitudinile normale ale articulatiei șoldului

(Clement C. Baciu, 1977,pg.376)

Amplitudinile medii normale ale mișcărilor șoldului variază după poziția genunchiului. Când acesta este flectat, ele cresc considerabil, cu ~ 20-30 de grade.

Flexia si extensia

Este executată în jurul unui ax transversal care trece prin vârful trohanterului mare. Prin acțiunea de flexie, coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului; iar în extensie ea se îndepărtează. În flexie, partea anterioară a capsulei și ligamentul iliofemural se relaxează. Limitarea acestei mișcări se face de către mușchii posteriori ai coapsei. Amplitudinea totală a mișcărilor de flexie-extensie depinde de poziția în care se găsește genunchiul: astfel, dacă acesta este întins, flexiunea coapsei va fi limitată la aproximativ 90°. Când genunchiul este flectat, flexiunea coapsei atinge 130°. în poziția “pe vine”, coapsa se alipește de peretele abdominal anterior. În extensiune, partea anterioară a capsulei și ligamentul iliofemural se întind, limitând mișcarea.Este posibilă și executarea unei extensiuni forțate, hiperextensie, ca in mișcările de balet sau patinaj.Ligamentele iliofemurale au rol principal în stațiunea verticală, opunându-se căderii trunchiului înapoi , ligamentele pubofemurale au rol adjuvant. .(Victor Papilian, 2003, pg.131)

Abducția și adducția

Se execută in jurul unui ax sagital care trece prin centrul capului femural.Abductia este miscarea prin care coapsa se indeparteaza de linia mediană.Limitarea ei cand flexiune, este produsa prin intinderea ligamentului pubofemural,iar cand coapsa este in extensiune prin intermediul ligamentului ilio-pretohantinian.Adducția este miscarea inversă prin care coapsa este adusa medial.Miscarea se opreste prin intalnirea celor doua coapse.Limitarea adductiei este dată de intinderea ligamentului ilio-pretrohantinian.Ambele miscari sunt mai intinse in flexiunea coapsei, cand ligamentele sunt relaxate,in extensiune fiecare coapsă poate efectua o abductie de 40˚.Cand coapsele sunt flectate, ca in timpul nașterii, abducția poate ajunge la 140˚. (Victor Papilian, 2003, pg.131)

Circumducția

Este o mișcare ce rezultă din alternarea celor patru mișcări precedente, in realizarea acesteia intervin toate grupele musculare ale șoldului.În timpul executării circumducției capul femural se învârteste in acetabul, epifiza inferioară a femurului descrie un cerc, iar diafiza acesteia, un con. (Victor Papilian, 2003, pg.131)

Mișcarea de rotație externă și rotație internă

Aceasta mișcare se realizează în jurul unui ax vertical care trece prin capul femural.Amplitudinea maximă a rotației în afară este de 15˚, iar cea a rotației înauntru de 35˚.În cazurile in care coapsa se află in poziție de flexiune si ibductie(cu ligamentele relaxate), amplitudinea totala atinge valoarea de 100˚.Rotatia in afara este limitata de fasciculul iliopretrohanterian și rotația înăuntru este limitată de ligamentul ischiofemural.(Victor Papilian,2003,pg 131)

2.4. Protezarea șoldului

Șoldul poate fi sediul unor boli infecțioase, reumatismale acute sau cronice, degenerative, displazice distrofice sau genotipice, posttraumatice sau tumorale. În marea majoritate a acestor cazuri, tratamentele conservatoare nu pot asigura stoparea evoluției spre degradarea staticii și dinamicii șoldului. Astfel, intervine chirurgia ortopedică, care poate rezolva total sau parțial:

durerea articulară;

deficitul de vascularizație a capului femural;

suprafața portantă;

vectorii de presiune și tracțiune;

stabilitatea;

mobilitatea articulară;

Protezele de șold sunt de mai multe feluri:

proteze femurale simple – sunt proteze cervicocefalice, cu coada centromedulară, având o mobilitate mică între capul metalic și cotilul osteocartilaginos.

Aceste proteze sunt indicate în fracturile de col femural (~96% din cazuri), în necrozele ischemice ale capului femural (50% din cazuri), în timp ce pseudoartrozele sunt excluse de la aceste cazuri deoarece nu durează mai mult de 3 ani.

Protezele simple, cu toate criticile și toate îndoielile care s-au vehiculat, ele s-au impus datorită avantajelor deosebite pe care le reprezintă, în primul rând pentru posibilitatea pe care o oferă vârstnicilor de a-și relua imediat mobilizarea.

proteze intermediare – sunt o variantă a protezei simple și, în același timp, o formă intermediară între aceasta și proteza totală.

Este o proteză în care capul femural protetic are o articulație intermediară formată pe de o parte de coada implantată în diafiza femurală și care se termină printr-un mic cap sferic sau cilindric, peste care este prinsă o hemisferă echivalentă cu dimensiunea capului înlocuit. Această hemisferă, ca o cupulă, este din polietilenă simplă sau armată metalic. Există deci, posibilități de mobilizare atât în cadrul propriu-zis al protezei între tije și această cupulă, ca și între aceasta din urmă și cotil cu care se articulează.

proteze cu cupulă – în acest caz este vorba despre conservarea colului și capului femural, acestuia fixându-i-se o cupulă care va lua contact articular cu cotilul.

Aceste proteze sunt indicate în coxozele secundare și primitive după o prealabilă „toaletă” articulară și a capului femural de elementele degenerative. În schimb, nu sunt indicate în coxozele cu degradare de cotil. Mai sunt indicate în necrozele ischemice ale capului femural.

proteza totală – începută sub indicația formală de a fi utilizată pe persoanele vârstnice, această tehnică a ajuns să fie aplicată și la tineri sub 20 de ani, prin cuprinderea a noi domenii de patologie a șoldului.

Astăzi, proteza totală este indicată în toate marile degradări anatomofuncționale ale șoldului:

coxartrozele primitive sau secundare decompensate;

sechele posttraumatice

fracturi de col cu cotil degradat, necroze aseptice, eșecuri ale protezei parțiale cu distrugerea cotilului, luxații vechi de șold ireponibile;

reumatismul cronic inflamator (SA. , PR.) etc…

Există mai multe tipuri de proteze, care se deosebesc după materialele utilizate în fabricarea cotilului și pilonului femural (metal-metal, metal-plastic). De asemenea, se deosebesc , prin modalitatea de fixare a noului cotil (cu sau fără ciment).

2.5. Tratamentul complex al șoldului protezat

Tratamentul complex al șoldului protezat după fractura de col femural , constă în :

tratament medicamentos

tratament ortopedico – chirurgical

tratament kinetic

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

Constă în administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, de antialgice și sedative, precum și în medicație pentru eventualele boli asociate pe care pacientul le are.

TRATAMENTUL ORTOPEDICO – CHIRURGICAL

Artroplastiile de șold sunt de diferite tipuri:

artroplastii cu interpoziție de material biologic(fascia lată, țesut celular grasos, tegumente etc.)

atroplastii cu cupa de vitaliu

atroplastii cu endoproteza cap-col metalica

Cele mai folosite proteze din zilele noastre sunt endoprotezele metalice care la randul lor sunt simple :cap-col sau totale femurale si cotiloidiene care pot fi cimentate sau necimentate. (Clement Baciu, 1981,pg.201)

2.6. Complicații ale artroplastiei(protezării) șoldului

– ruptura protezei, mai ales partea metalica intrafemurala 2%

– fracturarea diefizei femurale sau spargerea compactei de catre tija metalică – are rezolvare ortopedico-chirurgicală

– infectia:complicația de temut,care necesită scoaterea protezei si tratament cu antibiotice pe perioada lungă

– ascensionarea marelui trohanter prin contractia puternică a abductorilor șoldului

(T.Sbenghe,1981,pg 311)

2.7. Igiena ortopedică a șoldului

Majoritatea traumatismelor șoldului au ca sechelă tardivă coxartroză secundară.Recuperarea sechelelor precoce dupa metodologia de mai sus trebuie de aceea completată cu o serie de prescripții pe care pacientul le va urma acasa luni si ani de zile, uneori toata viata.Aceste prescripții fac parte din ceea ce s-a numit „igiena șoldului”:

scădere în greutate, chiar sub greutatea ideală

evitarea mersului pe teren accidentat și scări

evitarea schiopătării prin control mental al mersului

evitarea ortostatismului și mersului prelungit

de cel putțin două ori pe zi se va păstra un repaus la pat cu membrele inferioare întinse

mers zilnic pe bicicletă sau rulare pe bicicleta fixă

de doua ori pe zi se va executa gimnastică prescrisă pentru mobilitate si tonifiere musculară

se va folosi incălțăminte cu tocuri moi

(Tudor Sbenghe,1981,pg 292)

III. MATERIAL ȘI METODE

3.1. Material

Cercetarea este realizată în cadrul spitalului de recuperare Cluj Napoca într-una din sălile de kinetoterapie ale acestei secții cu ajutorul domnului kinetoterapeut Suciu Adrian.

Cercetarea s-a realizat pe un eșantion de 11 pacienți. Aceștia au fost internați în perioada 30. ian. – 26. apr. . Dintre aceștia 4 sunt bărbați și 7 sunt femei cu vârste cuprinse între 51 – 80 de ani.

Sala de kinetoterapie a fost dotată cu : – 4 spaliere, 1 oglindă, 1 bare paralele, 1 „fotoliu”, 4 saltele, 2 biciclete ergometrice, 1 covor rulant, 1 cușcă Rocher, suluri (în diferite forme și dimensiuni – semilune, …), greutăți de diferite dimensiuni (50 gr. – 2500 gr.), mingi medicinale, aparat special pentru reeducarea flexiei-extensiei, pronație-supinație, circumducție la nivelul articulației pumnului, aparat special pentru reeducarea flexiei-extensiei, circumducției la nivelul articulației gleznei, aparat special pentru reeducarea flexiei-extensiei, abducției-adducției, articulațiilor degetelor.

Am lucrat cu : saltele, spaliere, bicicleta ergometrică, cușca Rocher, suluri (de diferite mărimi și forme), aparate speciale pentru creșterea mobilității la nivelul articulației șoldului, gleznei, degetelor, ,mers între bare paralele.

3.2. Metode

Fiecare dintre subiecți au fost testați goniometric pentru evidențierea mobilității articulare. Testările au fost făcute la internare (inițial), în timpul programului kinetic (intermediar) și la externare (final).

1.” Bilanțul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mișcare a articulațiilor pe toate direcțiile fiziologie de mișcare”.(Nemeș Aurelian,Ion Dan,2001,pg 99)

Goniometrie :

Articulația coxofemurală este o enartroza cu 3 grade de libertate, ca si umărul, dar cu mobilitate mai redusă decat acesta, deoarece ea este structurată în aceeași masură și pentru stabilitate și pentru mobilitate.

Mișcările soldului cu genunchii flectați sunt mai ample cu 20-30˚ decat cele cu genunchiul intins .De asemenea la șold diferentele dintre miscările active și cele pasive sunt mai mari decat la alte articulații.

Flexia activă se face de la 0 (pozitia de start) la 90˚(genunchiul întins) si ajunge la 125˚ genunchii flectati, iar cea pasivă ajunge la 145˚.Pozitia de preferat este în decubit dorsal, sau, mai rar, in decubit lateral cu partea de testat in sus.

Goniometrul se plaseaza pe marele trohanter, cu brațul fix spre creasta iliacă, paralel cu axa lungă a trunchiului, si brațul mobil de-a lungul coapsei, catre condilul lateral.

(Tudor Sbenghe,1987, pg.48)

Fig. 4 – Goniometria flexiei coapsei cu genunchiul întins și cu genunchiul flectat

(Tudor Sbenghe, 1987, pg 48)

In măsurarea mișcarilor trebuie sa avem in vedere ca :

sa se evite bascularea bazinului, motiv pentru care o sa presțm cu mâna spina iliaca antero-superioară

mușchii ischiogambieri sa nu fie retracturați deoarece aceștia limitează mișcarea cand genunchiul este întins daca sunt retracturați(Tudor Sbenghe, 1987, pg 48)

Pozitia kinetoterapeutului fata de segmentul testat este de aceeasi parte a membrului (Andreea Moise, Tatiana Balint, Irinel diaconu,2007, pg 63)

Extensia cu genunchiul intins este de 15-20˚, iar cu el flectat nu depășește 10˚.Extensia pasivă atinge 30˚.Poziția preferabilă pentru testare este decubitul ventral, iar goniometrul se așează ca la flexia șoldului(Tudor Sbenghe, 1987, pg 49)

Flexia-extensia se realizează pe un ax transversal în plan sagital.

„Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului.” (Andreea Moise, Tatiana Balint, Irinel diaconu,2007, pg 63)

Abducția are valori variabile in funcție de modalitatea de testare.Amplitudinea medie este de 45˚.

Măsurarea standard se execută din poziția de decubit dorsal, cu genunchiul întins.Brațul fix al goniometrului se plasează orizontal pe o linie paralelă cu linia celor două spine iliace antero-superioare, iar brațul mobil pe fata anterioara a coapsei, spre mijlocul patelei .Se masoară abducția din decubit lateral si decubit dorsal, in ultimul caz executandu-se o abducție asociată cu flexia genunchiului ceea ce dă o amplitudine de 50-60˚.(Tudor Sbenghe, 1987, pg 49)

„Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului.”(Andreea Moise, Tatiana Balint, Irinel diaconu,2007, pg 65)

Fig 5. Pozitionarea goniometrului pentru măsurarea abducției șoldului

(Tudor Sbenghe, 1987, pg 49)

Adducția este imposibilă din poziția anatomică 0, cu membrele pelviene aliniate unul lângă altul.Pentru aprecierea acestei mișcări membrul opus trebuie abdus, masurarea făcându-se in acelasi fel ca si in cazul abducției.Valoarea amplitudinii ei este de 30˚.

„Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului”(Andreea Moise, Tatiana Balint, Irinel diaconu,2007, pg 66)

Rotația internă are o amplitudine de 35-45˚, mai mare in cazul celei pasive.Există mai multe poziții pentru testarea rotatiilor:din sezând sau culcat, cu genunchiul la marginea patului sau mesei flectat la 90˚.Este important ca spina antero-superioară, linia de mijloc a rotulei și feței dorsale a gleznei, precum si spațiul dintre degetele II si III să fie aliniate.Goniometrul il fixam pe rotulă, cu brațul fix asezat perpendicular pe podea sau orizontal caz în care măsuratoarea porneste e la 90˚ iar brațul mobil al goniometrului este de-a lungul gambei care se miscă spre în afară. (Tudor Sbenghe, 1987, pg 50)

Fig 6. Poziționarea goniometrului pentru măsurarea amplitudini rotației interne a șoldului. (Tudor Sbenghe, 1987, pg 50)

Rotatia externă are aceeași amplitudine care rotația internă și se testează in acelaș mod ca si aceasta.Mișcările de rotație se execută in jurul axei verticale .

Circumductia este rezultanta tuturor celorlalte miscari ale soldului.Pozitia functională de imobilizare este in flexie de 15˚,abducție 5˚, iar in repaus articular de 30˚ in flexie, abductie 30˚ si rotatie externa. (Tudor Sbenghe, 1987, pg 50)

„Pozitionarea kinetoterapeutului este caudal față de membrul inferior si anterior fata de picior”(Andreea Moise, Tatiana Balint, Irinel diaconu,2007, pg 68).

2.Alta metoda folosita pentru realizarea lucrarii a fost aceea a studiului bibliografic.In lucrarea de fată am folosit un număr de 12 cărți pentru aprofundarea temei.

3.Pentru măsurarea eficacității programelor aplicate am folosit metoda testelor.”Testul consta intr-o probă,mai frecvent, o serie de probe constituite in scopul stabilirii prezenței sau absenței unui aspect, a particularităților de manifestare sau a gradului dezvoltării lui.”(M.Epuran,M.Marolicaru,2004,pg 73).Pe lângă testul pentru mobilitatea articulară am mai folosit si cate un test pentru durere,mers si impotență funcțională.

4.Pentru evidențierea rezultatelor am folosit noțiuni de statistică matematică car: „Utilizarea matematicii in diferite stiinte particulare incepe prin aspectul „ilustrativ” utilizarea diferitelor formule matemtice, a graficelor pentru prezentarea suplimentară și confirmarea unor teze;continua apoi prin tehnici matematice de cercetare,alcatuite dinainte cum este de exemplu prelucrarea statistica”(M.Epuran,1990,pg 152).In această lucrare am folosit tabele si grafice pentru a reprezenta mai usor diferențele dintre stadiul initial si stadiul final pentru miscarile soldului.De asemenea am folosit si formule matematice cum sunt regula de 3 simpla si funcții.

5.O altă metodă folosită este cea a observației prin care am obtinut informații despre pacienți.

3.3 Obiective și program

3.3.1 Obiective

Tratamentul kinetic – are mai multe obiective:

combaterea durerii

stabilitatea șoldului

tonifierea musculară

mobilitatea șoldului

Durerea – face dificil ortostatismul și mersul; ea poate creea poziții vicioase, în special de flexum.

Combaterea durerii se realizează prin :

infiltrații cu cortizon și xilină intraarticular și periarticular, curenți de medie și joasă frecvență;

termoterapie prin aplicare de parafină, solux, ultrasunete și ultrascurte;

kinetoterapie fără încărcare

masaj

repaus la pat și evitarea sprijinului pe șoldul afectat folosind cârje/baston

tracțiune continuă/discontinuă, câteva zile , pentru a scădea tensiunea intraarticulară; tracțiunea se realizează prin scripetoterapie cu ajutorul unei ghete/a unei chingi fixate deasupra genunchiului și o contragreutate;

Împotriva edemului se recomandă :

posturi antideclive

mobilizări de flexie-extensie ale piciorului

mobilizări ale genunchiului

mobilizări pasive ale șoldului

curenți excitomotori de joasă și medie frecvență

masaj

Aceste măsuri asigură creșterea întoarcerii venolimfatice și prevenirea tromboflebitelor.

Stabilitatea șoldului:

Principalii mușchi stabilizatori sunt cei pelvitrohanterieni cu direcție orizontală – și anume – piramidalul, obturatorul extern, fesierul mijlociu, fesierul mic.

Poziția de stabilitate este cu atât mai importantă de refăcut cu cât musculatura este mai slabă. Bipedismul se poate menține în prezența , doar a mușchiului triceps sural și parțial a capacității funcționale a musculaturii spatelui și abdominale.

Poziționarea face ca stabilitatea pasivă să se asigure prin întindere ligamentară.

Refacerea stabilității active se face prin:

posturi libere – reprezentate de pozițiile luate liber de pacient, pentru a preveni/reduce o deviație;

posturi fixate – executate prin scripetoterapie și prin atele schimbate progresiv;

manipulări – sunt folosite sub formă de tracțiuni, bune pentru durere și mobilizare;

mișcările pasive – nu trebuie să se utilizeze prin intermediul genunchiului;

mobilizări active – exerciții active pentru redresarea deviațiilor;

corectarea poziției trunchiului și bazinului – se realizează prin kinetoterapie specifică; corectarea se face prin tonifierea musculaturii paravertebrale și abdominale;

Tonifierea musculară:

obiectivul principal pentru asigurarea stabilității unipodale este tonifierea musculaturii abductorilor șoldului ;

tonifierea mușchilor pelvitrohanterieni (piramidalul, obturatorul intern și extern, pătratul crural, gemenul inferior și superior); acești mușchi au direcție orizontală fiind așezați posterior și lateral de articulație, având ca prim rol stabilitatea posterioară, respectiv căderea în față; cel de-al doilea rol îl constituie fixarea capului femural în cotil, permițând mușchilor dinamici să acționeze eficient;

tonifierea fesierului mare – are rol în stabilitatea șoldului și a bazinului în plan sagital; acest mușchi este indispensabil în acțiunea de urcare și alergare.

Tonifierea cvadricepsului, ischiogambierilor și a tricepsului sural;

Tonifierea musculaturii adductoare – se face mai rar având rol în echilibrul bipodal , la mersul pe teren alunecos;

Tonifierea flexorilor șoldului – cu rol în ridicarea membrului inferior de pe sol; .(Tudor Sbenghe,1981, pg.305)

Mobilitatea șoldului – dezvoltă în mers o mișcare complexă , care se descompune în :

Sistemul de elan sagital – în care coapsa se basculează anterior și posterior în amplitudine de 520

Sistemul de elan lateral – abducție – adducție =120

Sistemul giratoriu în plan orizontal de 140

Recâștigarea gradelor reprezintă un plan minimal, dar obligatoriu în recuperare. Ordinea recâștigării mobilității pe mișcare este – flexie-extensie, abducție, rotație.(Tudor Sbenghe,1981, pg.306,307)

Reeducarea mersului – imposibilitatea exersării mersului pentru perioade mai lungi de timp poate șterge memoria pentru acest act. De aceea, reeducarea trebuie inițiată încă din perioada de imobilizare la pat.

Exercițiile vor pregăti mersul cu mijloace ajutătoare, antrenând în acest scop mușchii trunchiului și membrelor superioare. Mobilizările vor viza toate articulațiile șoldului.

Primele exerciții se vor executa din pozițiile decubit și așezat. Pacienții care au fost obligați să mențină timp îndelungat decubitul, necesită acomodarea cu poziția șezând.

Exercițiile propriu-zise de mers se execută când pacientul este capabil să mențină poziția stând, în stare de echilibru stabil și să efectueze mișcări alternative ale membrelor inferioare.

Mersul se reia inițial pe teren plat, cu mijloace ajutătoare, care asigură atât sprijinul uni- sau bipodal, cât și echilibrul.

Mersul între barele paralele– între barele paralele pacientul se sprijină cu fermitate cu ambele mâini, caută să-și mențină corpul în poziție corectă și învață:

ridicarea alternativă a picioarelor la diferite înălțimi;

flectarea alternativă a genunchilor;

translarea egală, laterală și anterioară a greutății corpului de pe un membru inferior pe celalalt;

mișcarea de rotație a coloanei vertebrale și a bazinului.

Aceasta este faza mersului fără sprijin în care se urmăresc câteva aspecte:

piciorul membrului afectat nu stă în aer, ci se așează pe sol în sprijin virtual. Un carton sau o foaie de hârtie puse sub picior poate fi tras/trasă de kinetoterapeut, dovada neîncărcării membrului afectat. Este greșită poziția de mers fără încărcare în care pacientul ține genunchiul flectat și bineînțeles și șoldul, de teamă să nu atingă solul;

extensia șoldului în timpul pasului posterior trebuie să fie completă;

genunchiul să se flecteze ca într-un mers normal;

atacul solului cu piciorul afectat, deși este relativ mimat, să se facă corect prin talon, apoi rularea și părăsirea solului prin vârf;

balansul membrului inferior afectat, ca și sprijinul virtual, să se facă fără deviație;

rotația bazinului deasupra capetelor femurale să fie cât mai simetrică în timpul pasului pelvin;

distanța dintre pași să fie egală și constantă (de obicei lungimea unui picior și jumătate).

Mersul în cadrul fix sau mobil – aceste mijloace ajutătoare permit, în primele faze, menținerea echilibrului, apoi executarea mersului.

Exemplu : mersul în doi timpi – timpul 1 – se deplasează anterior cadrul fix sau se împinge cadrul mobil la lungimea unui pas; greutatea corpului se repartizează pe membrele superioare; corpul și membrul inferior drept pendulează anterior; – timpul 2 – se deplasează anterior membrul inferior stâng.

Mersul în cârje – pacientul este învățat să meargă astfel:

sprijin pe membrul sănătos;

cârjele se duc în față;

membrul afectat se duce în față între cârje, fără încărcare (atinge doar solul);

se trece greutatea corpului pe cârje prin balansarea în față a acestuia;

membrul inferior sănătos (eliberat de greutatea corpului) se trece printre cârje și se sprijină pe sol înaintea cârjelor, concomitent cu trecerea greutății corpului de pe cârje pe membrul sănătos;

Mersul cu încărcare a membrului afectat se reia treptat. La început de la o încărcare de 8-10% din greutatea totală a corpului . Acest procent reprezintă aproximativ greutatea proprie a membrului inferior. Se procedează astfel: se așează pacientul cu membrul inferior afectat pe un cântar , sprijinul pe membrul sănătos făcându-se pe un piedestal alăturat. Membrul afectat apasă pe cântar până ce acul indică greutatea corespunzătoare de 8-10% din totalul greutății corpului. Exercițiul se repetă de 3-4 ori pe zi până când pacientul capătă conștiința „valorii” acestei încărcări pe care o va utiliza în mersul cu cârjele sau cu cadrul. Treptat se crește procentul de încărcare cu 10-15-20% din greutatea corpului.

Mersul în baston – se începe când pacientul a ajuns la o încărcare de ~ 50% și pelvisul nu mai basculează datorită insuficienței abductorilor.

Bastonul se ține în mâna opusă membrului afectat și se deplasează împreună. Încărcarea în continuare se gradează slăbind sprijinul mâinii pe baston. Uneori, mersul cu sprijin în baston se va păstra toata viața.

Refacerea completă a mersului cere o suită de exerciții complexe ca, – mers liber, mers pe pantă, mers înapoi, mers în zig-zag, întoarceri, etc… .(Tudor Sbenghe, 1981,pg.315,316)

3.3.2 Program

Program de recuperare preoperator

Acest program a urmărit pregătirea pacientului pentru perioada de recuperare de după intervenția chirurgicală. Acest program a cuprins :

Exerciții de respirație insoțite de mișcări de brațe

Exerciții cu piciorul bolnav :

– 1.DD. Contracții izometrice ale muschiului cvadriceps ( 2 serii de câte 8 ori)

– 2.DD. T1.Ridicarea piciorului întins cu ajutor,T2.Revenire (2 serii de câte 8 ori)

– 3.DD.Ducerea piciorului intins lateral, T2 Revenire (2 serii de câte 8 ori)

– 4.DL cu o pernă între genunchi –T1 ridicarea piciorului, T2 revenire (2 serii de câte 8 ori

– 5.DV.Contracții izometrice ale mușchilor fesieri (2 serii de câte 10 ori)

Obs. Este recomandat bolnavului sa efectueze la fiecare ora 2×4-10×10 secunde contracții ale muschiului cvadriceps si ale muschilor fesieri.

(Clement Baciu,1981,202)

Program de recuperare postoperator

Etapa I – este reprezentat de aceleași exerciții cuprinse în programul preoperator și s-a adresat pacienților care nu au beneficiat de tratament kinetic preoperator;

Etapa II – piciorul operat se așează în abducție 20˚ cu o pernă de 5cm grosime sub genunchi.

1.DD – exerciții cu piciorul sănătos:T1 ridicarea genunchiului spre piept, T2 revenire (2 serii de câte 4 ori)

2.DD – T1 ridicarea piciorului întins la verticală, T2 revenire (2 serii de câte 5 ori)

3.DD – T1 ridicarea genunchiului spre piept cu sprijin pe picior, T2-T3 ridicarea bazinului,T4-revenire (2 serii de cate 4 ori)

4.DD – Bicicleta (2 serii de cate 5 ori)

5.Exerciții cu piciorul bolnav-DD – Contracții izometrice ale mușchiului cvadriceps;

6.Mobilizarea gleznelor

Etapa III – Exerciții cu piciorul bolnav(in limita durerii) :

1 – DD.Contracții ale mușchiului cvadriceps cu menținere;

2 –DD. T1 ridicarea genunchiului spre piept târând talpa pe saltea,T2 revenire (2serii de cate 5 ori)

3 – DD.T1 ducerea piciorului întins lateral, T2 revenire (2 serii de câte 5 repetări)

4 – DD.T1 ridicarea piciorului întins cu ajutor, T2 – revenire (2 serii de cate 5 repetări)

5 – DD.T1 ridicare în șezând cu ajutor, T2 revenire (serii de cate 5 repetari)

Etapa IV – Exerciții cu piciorul bolnav:

1.DD.T1 – ridicarea genunchiului spre piept, T2 Revenire (2 serii de cate 5 ori)

2.DD.T1 – ridicarea piciorului întins la verticală,T2 revenire (serii de câte 5 ori)

3.DD.T1 – ducrerea piciorului întins lateral,T2 revenire (2 serii de câte 5 ori)

4.DD.T1 – ridicarea genunchiului spre piept cu apucarea coapsei cu mâinile,T2 întinderea genunchiului, T3-T4 revenire(2 serii de cate 4 ori)

5.DD.T1 – ridicare în șezând, T2 revenire

6.DL pe partea sănătoasă cu o perna intre genunchi :T1 – ridicarea piciorului întins lateral cu ajutor,T2 – revenire (2 serii de cate 4 ori)

7.DV – contracții izometrice ale mușchilor fesieri

8.Șezâd pe marginea patului:întinderea și îndoirea genunchilor, simultan și alternativ

9.Șezând pe marginea patului:ridicare în picioare cu sprijin numai pe piciorul sănătos

10.Șezând la marginea patului:mers cu cârje cu simularea pasului

Etapa VI

1.DD.T1 depărtarea picioarelor lateral, T2 revenire

2DD..Exerciții cu piciorul bolnav:T1-T2-T3 ridicarea genunchiului la piept cu arcuire,T4 revenire(2 serii de cate 4ori)

3.DD.Bicicleta(2 serii de cate 5ori)

3.DD.T1.Ducerea piciorului întins lateral,T2 revenire cu trecere pe la vertical

4.DD.T1 Ducerea piciorului întins la verticală si lateral,T2 revenire (2 serii de cate 4 repetari)

5.DL pe partea sănătoasă cu o pernă intre genunchi,T1 ducerea piciorului întins inainte, T2 revenire

6.Sezând pe un plan mai ridicat,întinderea și îndoirea genunchiului cu o greutate de 1 kg asezată pe gambă.

Etapa VII:

1.DD. Bicicleta

2.DD.T1 ridicarea picioarelor întinse,T2 departarea lor, T3 apropierea picioarelor,T4 revenire(2 serii de cate 4 repetari)

3.DD.T1 ridicarea genunchiului operat spre piept cu rezistență manuală,T2 revenire(serii de cate 5 ori)

4.DL pe partea sănătoasă,T1 ducerea piciorului oblic înainte,T2 revenire (2 serii de câte 5 repetări)

5.DV forfecarea picioarelor cu genunchii întinși(2 serii de cate 5 repetări)

Etapa VIII :

1.DD.Forfecarea picioarelor pe verticală (2 serii de câte 5 repetări)

2.DD.T1 ridicarea genunchilor la piept cu o minge medicinală ținută între glezne,T2 revenire

3.Stând cu fața la spalier,bratele intinse înainte, apucat, executăm genuflexiuni (2 serii de câte 4 repetări)

4.Pedalare la bicicleta ergometrica

5.Mers cu cârje, cu sprijin pe piciorul operat și ridicarea genunchiului la piept la fiecare 3 pași

6.Mers lateral

7.Mers cu spatele

Etapa IX:

1.Mers lateral cu bastonul

2.Mers cu spatele cu bastonul

3.Mers cu îndoirea genunchilor la fiecare 3 pași

4.Stând depărtat cu mâinile pe șold, înclinarea trunchiului lateral (2 serii de cate 4 repetări

5.Stând, mers cu bastonul, împingerea unei mingi medicinale (4 serii de cate 5 repetari)

6.Mers cu bastonul cu corectarea ținutei

(Clement Baciu, 1981,pg 202-207)

LEGENDA – pentru abrevieri – :

DD. – decubit dorsal

DV. – decubit ventral

DL. – decubit lateral

T1,8 – timpi de executare

RELUAREA MERSULUI

În primele 4 zile de la operație pacientul a stat la pat și a executat exerciții fără să părăsească patul.

Din ziua 5 a fost așezat la marginea patului cu picioarele pe sol. Greutatea corpului a fost transferată pe șezut și pe picioare. Din această poziție s-au executat extensii antigravitaționale de genunchi și mobilizări ale gleznei.

Din ziua 7 pacientul a fost învățat să treacă de pe pat pe un scaun alăturat, încărcându-și membrele inferioare. S-au executat flexii ale șoldului până la 90 de grade prin aplecarea în față a trunchiului, dar cu sprijin la nivelul membrelor superioare.

Din ziua 8 s-a început progresiv mersul în cârje/cadru. Membrul inferior afectat s-a sprijinit parțial pe sol. S-a căutat ca acest mers să respecte cât mai mult pasul normal.

Din ziua 9 s-a continuat toleranța la mers prin antrenament între bare paralele, cu control vizual în oglindă.

Din ziua 10 s-a mers cu creșterea încărcării. S-a urmărit accentuarea flexiei-extensiei.

Figura nr. 4 – Pacientul in decubit dorsal cu genunchii flectați cu o pernă între picioare

Figura nr.5 – pacientul in decubit dorsal cu o pernă între picioare și piciorul bolnav flectat

Figura nr.6 – Pacientul in decubit dorsal cu membrul inferios sănătos flectat si ridicarea piciorului bolnav întins cu ajutor

Figura 7 – Pacientul in decubit dorsal, execută același exercitiu prezentat anterior dar fără ajutor

Figura nr. 8 – Pacienta in decubit dorsal cu perna între picioare

Figura nr. 9 Pacienta în decubit dorsal cu membrul inferior sănătos flectat, membrul inferior bolnav execută ridicarea spre în sus .

Figura nr. 10 Pacienta se deplasează cu cadrul

Figura 11. Același mod de deplasare în care putem observa poziția membrelor inferioare în timpul mersului

IV.REZULTATELE CERCETĂRII ȘI DISCUTAREA LOR

Pacienții pe care am realizat studiul :

Pacientul nr 1.

Inițiale: F.P

Sex : feminin

Varsta : 75 de ani

Domiciliu : Jud. Maramureș – rural

Profesie : pensionară

Antedecente heredo-colaterale : osteoporoză

Diagnostic : fractură de col femural (dreapta)

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie cu PTC

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr 2.

Inițiale : I.T

Sex : masculin

Varsta : 54 de ani

Domiciliu : Jud. Maramureș – urban

Profesie : pensionar

Antecedente heredo-colaterale : – ;

Diagnostic : coxartroză secundară(stânga)

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr 3

Ințiale: V.R.

Sex : feminin

Vârsta : 63 de ani

Domiciliul : Jud. Sălaj – rural

Profesie : pensionară

Antecedente heredo-colaterale: osteoporoză;

Dignostic : coxartroză secundară(dreapta)

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr 4.

Inițiale: M.U.

Sex : feminin

Vârsta : 72 de ani

Domiciliul : -Jud. Alba – rural

Profesie : –

Antecedente heredo-colaterale: osteoporoză, PR. stadiul II;

Diagnostic : fractură de col femural (stânga)

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie cu PTC

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr 5.

Inițiale: D.V.

Sex : feminin

Vârsta : 74 de ani

Domiciliul : Satu-Mare – urban

Profesie : pensionară

Antecedente heredo-colaterale: HTA stadiul II;

Diagnostic : fractură de col femural (dreapta)

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – postoperator

Pacientul nr 6.

Inițiale:B.G

Sex: feminin

Vârsta : 66 de ani

Domiciliul : Suceava – urban

Profesie : casnică

Antecedente heredo-colaterale : – ;

Diagnostic : coxartroză secundară (dreapta)

Tratament: – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – postoperator

Pacientul nr 7.

Inițiale : B.A.V

Sex : feminin

Vârsta : 58 de ani

Domiciliul : Jud. Brăila – rural

Profesie : educatoare

Antecedente heredo-colaterale: – ;

Diagnostic : necroză aseptică a capului femural (stânga)

Tratament : – ortopedico-chirurgical- semiartroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr.8.

Inițiale

Sex : masculin

Vârsta : 73 de ani

Domiciliul : Jud. Maramureș – urban

Profesie : pensionar

Antecedente heredo-colaterale : – ;

Diagnostic : necroză aseptică a capului femural (dreapta)

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie cu PTC

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr.9

Inițiale:M.A.

Sex : feminin

Vârsta : 56 de ani

Domiciliul : Bistrița Năsăud – urban

Profesie : –

Antecedente heredo-colaterale: HTA stadiul II, osteoporoză;

Diagnostic : coxartroză secundară

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr 10.

Inițiale: T.I.

Sex : masculin

Vârsta : 80 de ani

Domiciliul : Jud. Cluj – urban

Profesie : pensionar

Antecedente heredo-colaterale: – ;

Diagnostic : coxartroza secundara

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

Pacientul nr 11.

Inițiale : V.D.

Sex : masculin

Vârsta : 59 de ani

Domiciliul : Jud.Arad – rural

Profesiune : pensionar

Antecedente heredo-colaterale : HTA stadiul II;

Diagnostic : coxartroza secundara

Tratament : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

4.1. Tabele

Tabel 2 – Mișcările șoldului măsurate cu goniometrul in stadiul inițial, intermediar și final

În tabelul 2 avem măsurarea cu goniometrul a amplitudinii mișcărilor pentru flexie, abducție si rotație externă.

Din analiza tabelului putem observa că in stadiul final la mișcarea de flexie amplitudinile mișcărilor au crescut față de stadiul inițial și se situează între 49˚ și 105˚, la mișcarea de abducție avem valori între 12˚ și 35˚, iar la mișscarea de rotație externă avem valori între 7˚ și 15˚

Tabel 3 – Numărul de zile de spitalizare

Pe baza tabelului 3 putem observa ca pacientii au fost internati intre 10 si 15 zile, media zilelor de internare fiind de 13 zile.8 dintre pacienti au beneficiat de program preoperator.

Tabel 4 – Evaluarea mersului la fiecare pacient in cele 3 stadii:inițial, final și intermediar dupa tabelul lui Merle D’Aubigne

Unde:

0 – mers imposibil

1 – mers numai in cârje

2 – mers numai in doua bastoane

3 – mers cu baston in permanență.instabilitate

4 – mers in baston cu schiopatare neta.usoara instabilitate

5 – usoara schiopatare daca mersul se prelungește.stabilitate bună.

6 – mers normal

In stadiul inițial al programului 8 pacienți nu au putut sa meargă, iar 3 au avut un mers numai în cârje,in stadiul intermediar, toti pacienții au avut o imbunatatire din punct de vedere al mersului majoritatea dintre ei evoluând la mers cu baston in permanență, iar la finalul programului 3 pacienți au avut la final ușoară șchiopatare daca mersul este prelungit, 7 pacienți au evoluat spre mers in baston cu schiopatare netă, iar 1 pacient a evoluat mai putin, acesta a ramas la baston in permanentă cu instabilitate.

Tabel 5 – Evaluarea mobilității în cele 3 stadii:inițial, intermediar și final după cotația functională alcătuită de Merle D’Aubigne

Unde :

0 – Ankiloză și atitudine vicioasă;

1 – Anchiloza clinică cu atitudine vicioasă mică;

2 – Flexie 40˚ ;

3 – Flexie maximă 40-60˚ ;

4 – Flexie maximă 60-80˚ ;

5 – Flexie maximă 80-90˚ ;

6 – Flexie 90˚, Abducție 40˚ ;

Din analiza tabelului 5 putem observa că la finalul programului de recuperare 7 pacienți au fost notati cu numărul 5 având o flexie intre 80-90˚, 3 pacienți au fost notați cu numărul 3 ceea ce coincide unei flexii între 40-60˚, iar 1 pacient a fost notat cu numărul 4 avand o amplitudine a flexiei între 60-80˚

Tabel 6 – Evaluarea durerii la fiecare pacient in cele 3 stadii:inițial, final și intermediar dupa tabelul stării funcționale a șoldului Merle D’Aubigne.

Unde :

0 – durere permanentă chiar in repaus

1 – durere care apare la mers imediat

2 – durere care apare la mers sub 10 minute

3 – durere care apare la mers dupa 10-20 minute

4 – durere care apare la mers dupa 30-60 minute

5 – rară și usoară

6 – fără durere;

Pe baza acestui tabel putem observa faptul ca toti pacienții au avut o evolutie bună în ameliorarea durerii.Daca la inceput am avut 4 pacienți cu durere permanentă chiar și în repaus, în stadiul final, după aplicarea programelor de kinetoterapie majoritatea pacienților au evoluat spre o durere rară și ușoară sau chiar absentă acesteia, exceptând 1 persoana care simțea durere la mers dupa 30-60 minute.

Tabel 7 – Valorile inițiale, finale și diferenta dintre acestea pentru fiecare pacient

In tabelul nr.7 sunt măsurate miscările șoldului in flexie, abducție si rotație externă in stadiul inițial și in stadiul final.Toți pacientii au avut o imbunătățire din punct de vedere al amplitudinii miscarilor, exceptând mișcarea de rotație externă la care, 2 dintre pacienți nu au avut o imbunătațire a mișcărilor la rotatia externă.

4.2. Grafice

Graficele au rezultat în urma datelor obținute prin testare și în urma tabelelor realizate.

Grafic nr.1. – Valorile initiale, finale si diferența dintre acestea la pacientii de sex feminin pentru mișcarea de flexie.

Pe baza acestui grafic putem spune ca toti pacienții au avut o creștere a mobilității la mișcarea de flexie, 5 dintre pacienții de sex feminin au avut o creștere de peste 10˚, iar 2 dintre aceștia au avut o creștere sub 10˚ la mișcarea de flexie.

Grafic nr.2 – Valorile inițiale, finale si diferenta dintre acestea ale pacientilor de sex masculin la miscarea de rotatie externa.

Dupa aplicarea programului kinetoterapeutic toti pacientii au avut o evolutie bună a mobilității diferența intre stadiul inițial si stadiul final fiind de o creștere intre 2 si 4˚ .

Grafic nr3. Valorile initiale, finale si diferenta dintre acestea pentru pacientii de sex masculin la miscarea de abdcutie.

Din analiza graficului numarul 3 putem observa că toți pacienții au avut o creștere a mobilității dupa programul terapeutic.Creșterea mobilității la mișcarea de abducție este între 7 si 12˚.

Grafic nr. 4 Valorile inițiale, finale si diferența dintre acestea la mișcarea de flexie pentru pacienții de sex masculin

Din analiza graficului numărul 4 putem observa că 1 pacient din 4 a avut o creștere de 18˚ a mobilității, iar 3 pacienți au avut o creștere intre 6 si 8˚ dupa aplicarea programului de recuperare.

Grafic nr5. Valorile initiale, finale si diferența dintre acestea la mișcarea de rotație externă pentru pacienții de sex feminin.

Din analiza graficului nr. 5 putem observa că 2 dintre cei 7 pacienti nu au avut o crestere a mobilității dupa aplicarea programului, iar ceilalți 5 pacienti au avut o creștere a amplitudinii între 2˚si 5˚ .

Grafic nr6. Valorile initiale, finale si diferenta dintre acestea la miscarea de abductie pentru pacientii de sex feminin

Din analiza graficului nr.6 putem observa ca 3 pacienti din cei 7 au avut o creștere a amplitudinii cu peste 10˚, iar 4 dintre aceștia au avut o creștere sub 10˚, respectiv 2 pacienți 5˚,1 pacient 4˚, 1 pacienti 2˚.

V.CONCLUZII

Concluzii

Subiecții au avut vârsta cuprinsă între 50-81 de ani, vârsta medie fiind de 66 de ani. Vârsta medie a subiecților de sex feminin a fost de 65 de ani, iar a celor sex masculin a fost de 66 de ani.

Dupa programul terapeutic 36,36% dintre pacienti nu au mai acuzat durere la mers, 54,54% au acuzat o durere ușoară, iar 9.10% dintre aceștia au acuzat o durere la 30-60 minute dupa mers.

Dupa aplicarea programului de recuperare 63,63% dintre pacienti au progresat la un mers in baston cu schiopatare neta si o usoara instabilitate, 27,27% dintre acestia au avut un mers cu usoara șchiopatare, iar 9.09% au evoluat la un mers în baston cu permanentă si o instabilitate.

Repartiția pe sexe a subiecților a fost de 36,36% bărbați și 63,63% femei.

Pacienții provin din mediul rural 4 și din mediul urban 7. Transformând procentual avem 36% populație din rural și 64% populație din urban.

Din cei 11 pacienți doar 8 (4 bărbați și 4 femei ) au făcut program de kinetoterapie preoperator.

Tratamentul ortopedico-chirurgical este un avantaj pentru recuperare, toți pacienții având un grafic de recuperare bun. Aceasta datorită mecanismului aplicat (proteza), care duce la o mobilizare precoce a pacientului postoperator.

S-a demonstrat importanța kinetoterapiei în recuperarea de după protezarea soldului (pre- și postoperator) , kinetoterapie fără de care nu s-ar fi putut realiza o recuperare completă.

Pe mișcarea de flexie pacienții au progresat în medie cu 12% de la internare și până la externare.

Pe mișcarea de abducție pacienții au progresat cu în medie de 8% de la internare și până la externare.

Pe mișcarea de rotație externă pacienții au progresat cu în medie de 3% de la internare și până la externare.

Rezumat în limba engleză

My dissertation subject is about recovery through physical therapy after hip arthroplasty.It includes a brief history about the first people who made hip prothesis surgery,about the reasons for choosing the theme and the objectives pursued by me during the study.

My undergraduate work contains also information about the anatomy and biomechanics of hip. In this paper I used methods and tests of physical activites for desired results.

To better highlight the results i used tables and graphics.

In the end of my disseration i wrote the conclusions arising from this study and i added a bibliography of books used to deepen the theoretical basis.

Bibliografie

Baciu, C.(1977).Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor.Bucuresti.Sport-Turism,p.364,366,367,376.

Baciu, C.(1981).Kinetoterapia pre- și postoperatorie.București.Sport-Turism p.201-207.

Balint, T.Diaconu, I.Moise, A.(2007).Evaluarea aparatului locomotor.Iași.Tehnopress.p.63,65,66,68.

Cordun, M.(1999).Kinetologie medicală.București.Editura Axa,p.11,15,20,21.

Cuculici, Gh.P.Netter Frank H.,Atlas de anatomie umană.p. 494,496.

Epuran, M.(1996).Metodologia cercetării activităților în educație fizică și sport.București.România de Mâine.p.

Epuran, M. Marolicaru, M.(2004).Metodologia cercetării activităților corporale.Cluj-Napoca.Risoprint.p.73.

Nemeș, I.D.A.(2001).Metode de explorare și evaluare în kinetoterapie.Timișoara.Orizonturi Universitare.p99.

Papilian,V.(2003).Anatomia omului.București.BIC-ALL,p.130,131.

Sbenghe, T.(1981).Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor.Bucuresti.Editura medicală.p 292,305-307,309,312,315,316.

Sbenghe, T.(1987).Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare.București.Editura Medicală.p.48,49,50.

Zamora, E. Crăciun, D. D.(2005).Anatomia omului – Aparatul locomotor:sistemul osos și sistemul muscular.Cluj-Napoca.Risoprint.p.49-50,54-55,129-133,135-139.