Recuperarea Prin Hidrokinetoterapie a Persoanelor cu Deficiente Senzoriale

=== e4fb8f094d41d7ffc8891b3cf2f9b3a4dc377b63_511688_1 ===

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Orice fenomen al realității obiective se desfășoară în spațiu și în timp.Reflectarea corectă a timpului și spațiului constituie premise gândirii științifice.

Din psihologia general se cunoaște că nu există analizatori specializați pentru reflectarea spațiotemporală ,care se efectuează prin cooperarea tuturor analizatorilor .

De aceea buna funcționare a acestora ,nivelul lor superior de dezvoltare garantează și reflectarea corectă spațio-temporală.Este necesar însă ca orice persoană normal să dea dovadă că se poate orienta în spațiul concret.

Pornind de la realitatea că există persoane cu deficiente senzoriale , nu trebuie omis faptul că și aceste persoane e trebuie să se bucure pe deplin de roadele educației,să devină cetățeni folositori în societate,să-și cucerească fericirea în viață .Educarea și instruirea lor ridică însă numeroase probleme pedagogice specifice.

Unele din aceste probleme,care ni s-au părut mai importante,sunt tratate în lucrarea de față.Prima problemă o constituie însăși depistarea deficienței.

Lipsa totală sau aproape totală a vederii , sau deficiențele de auz sunt observate cu ușurință,ceea ce duce la orientarea persoanelor cu deficiente senzoriale spre instituții de învățământ speciale.

Deficiența vizuală sau de auz mai puțin pronunțată trece însă, uneori, neobservată sau neluată în seamă de părinți și educatori.

Nici persoana cu vederea lezată sau auzul mai slab , nu își dă seama la început că vede sau aude mai slab decât ceilalți.

Când dificultățile îl fac să înțeleagă lucrul acesta,el înceracă uneori să-l ascundă , pentru a nu se pune într-o situație de inferioritate.

Fapt este că în multe unități de învățământ se află mulți copii cu vedere sau auz slab,care fac față cu greu sarcinilor în care sunt implicate vederea și auzul , au dificultăți în recunoașterea obiectelor mici sau mai depărtate , dificultăți de auz ,dau semne de oboseală după o solicitare vizuală sau auditivă mai intensă.

1.1.Motivarea alegerii teme

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului medical angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate în ceea ce privește pacienții cu deficiențe senzoriale.

Motivul acestei lucrări este :

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților

de diagnostic și tratament ;

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare prin hidrokinetoterapie;

N ●Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de

specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu.

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor .

1.2 Importanța temei

Majoritatea bolilor senzoriale lasă pentru o perioadă lungă de timp sau definitiv , sechele disfuncționale de gravitate variabilă mergând până la handicapuri indelebile .

Deși infirmitățile determinate de deficiențele senzoriale relativ monotone ( afectarea motricității ), a sensibilității , a vorbirii , a coordonării , etc ) incapacitățile și handicapurile bolnavului neurologic pot fi complexe și grave cum ar fi incapacitatea de locomoție , de autoângrijire , de comunicare , de comportament , etc . sau handicapul de independență fizică și senzorială, ocupațional , de orientare , de integrare socială , economică .

Asistența unui bolnav cu deficiențe senzoriale este un proces îndelungat , dacă nu chiar continuu , pentru toată viața .

Desigur că cea mai mare parte a acestei asistențe se va desfășura la domiciliu pacientului cu concursul membrilor de familie , pe baza indicațiilor date de medicul neurolog și medicului recuperator .

Pentru un pacient cu deficiențe senzoriale problema propriu zisă de recuperare se va pune doar atâta timp cât există încă semene și speranțe de ameliorare funcțională sau câștigare de compensări . Definitivarea deficitului senzorial nu înseamnă însă abandonarea pacientului căci în această situație , pierderea restantului senzorial obținut cu greu este aproape regula .

Orice fenomen al realității obiective se desfășoară în spațiu și în timp.Reflectarea corectă a timpului și spațiului constituie premise ale gândirii științifice.

Din psihologia generală se cunoaște că nu există analizatori specializați pentru reflectarea spațiotemporală ,care se efectuează prin cooperarea tuturor analizatorilor .

De aceea buna funcționare a acestora ,nivelul lor superior de dezvoltare garantează și reflectarea corectă spațio-temporală.Este necesar însă ca orice persoană normală să dea dovadă că se poate orienta în spațiul concret.

Pornind de la realitatea că există persoane cu deficiente senzoriale , nu trebuie omis faptul că și aceste persoane trebuie să se bucure pe deplin de o recuperare eficientp cu ajutorul hidrokinetoterapiei.

Lipsa totală sau aproape totală a vederii , sau deficiențelor de auz sunt observate cu ușurință,ceea ce duce la orientarea persoanelor cu deficiente senzoriale spre o recupare eficientă cu ajutorul hidrokinetoterapiei.

Deficiențele senzoriale mai puțin pronunțate trec însă, uneori, neobservate sau neluate în seamă de cei din jur.

Nici persoana cu vederea lezată sau auzul mai slab , nu își dă seama la început că vede sau aude mai slab decât ceilalți.

Când dificultățile îl fac să înțeleagă lucrul acesta,el înceracă uneori să-l ascundă , pentru a nu se pune într-o situație de inferioritate.

Deci întreținerea prin continuarea unui anumit program de recuperare este obligatoriu și ea se face mai ales la domiciliul bolnavului .

Lucrarea RECUPERAREA PRIN HIDROKINETOTERAPIE A PERSOANELOR CU DEFICIENȚE SENZORIALE are un caracter unicat sub aspectul abordării inedite a metodelor de intervenție și recuperare.

Este important ca reabilitarea bolnavilor cu deficiențe senzoriale să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și reducerea pacienților într-o stare fizică și neuropshică satisfăcătoare , și apoi , în mod progresiv și sistematic , recuperarea și readaptarea motorie și psihică , urmată de inserția lor socioprofesională.

În această lucrare am încercat găsirea unor modalități de aplicare precoce și sistematică a mijloacelor și procedurilor hidrokinetice prin care să se restabilească pe deplin capacitățile funcționale diminuate sau pierdute ca urmare a deficiențelor senzoriale.

CAPITOLUL 2

DEFICIENȚA SENZORIALĂ

2.1Definitii

Pentru a dezbate pe larg tema propusă ,trebuie efectuată o scurtă incursiune în delimitările conceptual ale deficienței senzoriale.

Senzația este reflectarea activ-selectivă și ideal-subiectivă a însușirilor particulare și singular a stimulilor modali specifici în forma unui cod-imagine.Conținutul ei furnizează o informație secvențială ,fragmentară despre obiectele și fenomenele perceptibile .

Ea nu permite identificarea acestor obiecte și fenomene cid oar discriminarea lor în interiorul uneia și aceleiași însușiri-intensitate,durată,greutate ,temperatură.

Analiza senzației trebuie să ia în considerație interacțiunea factorilor externi și a celor ce țin de organizarea și ,,funcționarea,, subiectului,,.

Senzațiile nu constituie o masă omogenă și amorfă de fenomene,ci un sistem informațional înalt diferențiat,punând în evidență entități distinct ,cu determinații și mecanisme proprii.

Prin deficiență se înțelege tulburarea relațiilor normale ale individului cu mediul înconjurător,mai ales cu cel social,intervenită pe baza unui defect .

Deficiența senzorială se exprimă în modul cel mai direct prin modificarea unor indici funcționali fundamentali care se află la un nivel subnormal .

În mod empiric,aceste modificări sunt constatate cu ușurință din comportamentul persoanei respective.Deficiența senzorială desemnează o modalitate-cu grade și niveluri diferite a personalității cu o specificitate de structură,care are imprimată o finalitate formativă și integrativă.

Această categorie de structuri beneficiează de o cantitate redusă de informație esențializată ,dar poate recepționa și prelucra o mare cantitate de informații din sistemul ectosemantic.

Deficiența senzorială poate rămâne ireversibilă,dar personalitatea este deductibilă și acest fapt reprezintă mai mult decât diagnosticul précis de rang sau performanță.

Adepții teoriilor responsabilității sociale subliniează ideea că nivelul ultim de funcționare al deficienței senzoriale este determinat de caracteristicile mijloacelor de educație și profunzimea resurselor societății și mai puțin de limitele biologice individuale.

Gold arată că deficiența senzorială reprezintă,,insuccesul societății în promovarea unei stimulări și educției suficiente,mai mult decât un insucces individual,,.

Rezultă,prin urmare,că insuccesul la învățare este datorat mediului educogen necorespunzător și nu este determinat de gradul handicapului sensorial respectiv.

Evident aceasta este o viziune optimistă a cărei principală limită este aceea că absolutizează efectele benefice ale progresului științei, concretizat în aplicarea unei tehnologii avansate,considerate capabilă să rezolve orice problemă. (Preda, V., Mare, I., Drutu, I.-Defectologie , editura Aras, Craiova,2009)

Doll (1991),încearcă să sintetizeze punctele de vedere anterior exprimate și să elaboreze o teorie unificatoare prin care încearcă să sistematizeze criteriile de încadrare a unei persoane în categoria celor cu deficiență senzorială.

El arată,că în diagnosticarea unei persoane cu deficiență senzorială,se ține seama de stagnări a dezvoltării de origine intelectuală având un caracter eminamente incurabil care se concretizează într-o stare de incompetență socială.

Viziunea mai mult descriptivă a lui Doll se completează cu o viziune mai pragmatică și funcțională,folositoare,mai ales psihologilor practicieni,,aplicabile și azi.

Pofilul psihologic al personalitatii persoanelor cu deficiență senzorială și mai ales rezultatele analizelor practice efectuate în legatura cu integrarea educaționala și socială a acestei categorii de deficienți,au influențat și apariția unor propuneri de schimbări a criteriilor de diagnosticare.

Legată de definirea comportamentului adaptativ este și problema competenței sociale cât mai adecvate,pe care trebuie să o determine aceștia.

Relația dintre comportamentul adaptativ și formarea competenței sociale,la persoanele cu deficiență senzorială,are implicații vaste în construirea de programe specifice,în vederea asigurării viitoarei inserții sociale și a unui comportament adaptativ cât mai bun posibil,pentru a se asigura adaptarea corespunzătoare ,fapt susținut și de Reschly și Gresham.

Determinarea precisă a diferiților parametrii ai funcțiilor vizuale și auditive pentru stabilirea caracteristicilor fiziopatologice într-un caz dat se va realize însă decât pe baza unor metode riguroase de investigare.

După cum este și firesc, aspecte ale calitatii vietii la persoanele cu deficiente senzoriale sunt educați în raport cu gravitatea defectului .

Vorbind despre dificultățile deficientelor senzoriale trebuie să fim prudenți când generalizăm; dificultățile variază foarte mult de la un caz la altul,atât prin forma lor de manifestare cât și prin intensitatea lor.

Sunt dificultăți cu grade diferite și nu întotdeauna se poate stabili o relație directă cu cauzele organice și gradul deficitului . Spicuind din literatura de specialitate voi reda doar unele aspecte mai frecvent întâlnite.

Primul fapt pe care îl constatăm este că persoanele cu deficiențe senzoriale se dovedesc a fi incapabili de a recunoaște sau de a auzi , făcând greșeli în recunoașterea unor obiecte sau auzirea unor sunete care pentru persoanele normale, nu prezintă nici o dificultate .

Rezultatele diferă mult,în raport cu complexitatea obiectului percepției ,cu deficienței senzoriale,cu reprezentările existente,cu deprinderile de explorare ,cu ansamblul condițiilor în care se desfășoară activitatea percepției senzoriale.

Numeroase cercetătări constatative,folosinduse obiecte vizuale și audio pe care le cunoșteau persoanele cu vedere și auz normal,au semnalat la persoanele cu deficiență senzorială ,care aveau reprezentările corespunzătoare,erori de recunoaștere care variau,în medie,între 20 % și 85 %.

Chiar în cazul recunoașterii- și cu atât mai mult când ea nu se produce persoanele cu deficiență senzorială au mereu o incertitudine de a percepe lucrurile comparative cu persoanele normale.

Comparația este relativă fiindcă în astfel de condiții dificile persoanele cu percepții senzoriale normale sunt ajutați de reprezentările lor foarte clare ,de care persoanele cu deficiență senzorială sunt lipsite ;în schimb aceste persoane au o anumită experiență în a interpreta astfel de senzații.

Dar nu numai atât:aici se manifestă și lipsa legăturilor între percepțiile senzoriale și cele tactil-kinestezice ,care în condițiile normale se stabilesc de timpuriu și duc ,la ,, vizualizarea ,, rezultatelor pipăitului sau auzului .

Sde știe că ,, orice dezvoltare sensori-motorie impune și stabilirea unei corespondențe între claviatura percepției senzoriale și cea tactil-kinestezică .

Insuficiența acestei corespondențe și faptul că ea nu a dus la dominanța percepției senzoriale dau , astfel ,un caracter specific .

Nivelul scăzut al competenței sociale,explică dificultățile de adaptare pe care le întâmpină persoanele cu deficiență senzorială în societate.

Pentru aceasta Gresham propune clasificarea care stă la baza adaptării programelor compensatorii destinate acestora.Relația dintre statutul socio-economic scăzut al mediului de proveniența al unei persoane cu deficiență senzorială ,reprezintă un alt aspect controversat legat de clasificare.

Principalele caracteristici ale sistemului psihic al personalității persoanelor cu deficiență senzorială au fost puse în evidență de numeroase studii,unele cu concluzii diametral opuse,rezultatele diferind,în special,datorită intstrumentelor folosite,a imposibilității izolării multitudinii factorilor implicați,caracteristicilor particulare ale eșantioanelor studiate și imposibilității izolării tuturor condițiilor externe care influențează structura personalității și comportamentului.

O altă trăsătură generală a cercetărilor efectuate,legate de persoanele cu deficiență senzorială,este imposibilitatea diagnosticării timpurii a acesteia.

Explicarea acestei situații rezidă din faptul că deficienții senzoriali prezintă,în principal defecte cognitive depistabile mai ales în momentul intrării în contact cu aceștia..

Analiza desfășurată are drept obiectiv surprinderea trăsăturilor domeniului social și personal care face referire în principal,la aspectele implicate în realizarea competenței sociale a persoanelor cu deficiență senzorială,semnificativă pentru înțelegerea comportamentul acestuia,așa cum rezultă din majoritatea definițiilor. (Preda, V., Mare, I., Drutu, I.-Defectologie , editura Aras, Craiova,2009)

2.2.Etiologia deficienței senzoriale

Este știut că una din cauzele insuccesului la învățătură o constituie aceste deficiențe senzoriale.În ,,Studiul privind creșterea nivelului de pregătire a elevilor și lichidarea repetenției în ciclul primar ,, ,publicat de Ministerul Educației și Învățământului în anul 1986,se arăta că ,, defectele de vedere și auz au o frecvență între 8 și 13 % rămânând necunoscute în proporție de 2/3 ,, .Astăzi,sistemul de examinare medicală și psihopedagogică înainte de școlarizare permite ca defectele de vedere sau auz să ,fie ,în majoritatea cazurilor,depistate din timp .

Datorită condițiilor mai bune de viață și îngrijiri medicale mai serioase , multe persoane care în trecut au fost sortiți orbirii sau surdității totale rămân cu sechele de vedere sau auz mai mult sau mai puțin importante , ceea ce face ca procentul slab-văzătorilor sau surzilor să rămână totuși ridicat.Odată depistatăă deficiența , se pune problema școlarizării nevăzătorilor sau surzilor.De aici se pune întrebarea ….Este bine ca ei să învețe în școala de masă sau într-o școală specială ?

Răspunsul la această întrebare depinde de natura și gradul defectului vizual sau auditiv , de evoluția probabilă a afecțiunii ,de felul în care deficiența este compensată.Până la un anumit nivel al scăderii vederii , persoanele cu deficiente senzoriale pot învăța alături de colegii lor cu cu vedere și auz normale,luându-se măsurile necesare: folosirea ochelarilor sau aparatelor auditive recomandate de medic și respectarea altor recomandări ,așezarea în clasă într-un loc cu lumină suficientă și unde copilul poate vedea până la tablă sau auzi ,o eventuală limitare a solicitării vizuale sau auditive în timpul lecțiilor și al pregătirii temelor pentru acasă ,unele explicații suplimentare ale profesor în cazul prezentării unui material cu detalii greu de perceput ,scutirea de unele eforturi fizice contraindicate .

În cadrul colectivului de elevi trebuie să cultivăm un climat de prietenie , în care copilul care întâmpină greutăți vizuale sau auditive să nu sufere nici o jignire ,să nu fie pus în situații de inferioritate,să nu fie considerat un blamat al clasei.

Când aceste condiții sunt respectate ,când cadrele didactice acționează cu tactul și priceperea necesară ,copilul cu vedere slabă sau deficiență de auz se dezvoltă și își însușește cunoștințele și deprinderile prevăzute în programele școlare asemeni tuturor celorlalți copii.

Ce se întâmplă însă dacă persoanele cu deficiente senzoriale nu se bucură de o astfel de tratare adecvată situației lor ? Ce se întâmplă dacă problemele lor sunt ignorate sau neglijate ?

Și ,mai ales, ce se întâmplă dacă ,oricât ar încerca să-i ajute cadrele didactice,copii nu au realmente posibilitatea de a face față cerințelor școlii de masă ?

Cel mai elocvent răspuns la aceste întrebări ni-l oferă însăși fizionomia spirituală a spirituală a persoanelor cu deficiente senzoriale care vin în școală după ce au încercat ,cu mari eforturi dar fără succes,să facă față unor condiții inadecvate posibilităților lor senzoriale.În școala de masă ei,disting greu literele ,n-au izbutit să citească și să scrie tot atât de bine și de repede ca ceilalți elevi ( iar uneori nu-au izbutit deloc);n-au putut descifra planșele expuse și nici ce se scria pe tablă ,chiar dacă stăteau în prima bancă.

Traumatizați de insuccese ,simțindu-se vinovați fără vină,respinși de colegi și cadre didactice sau acceptați ca un rău inevitabil,uneori lipsiți și de înțelegerea celor din jur ,aceste persoane se confruntă cuo experiență dureroasă,care își lasă amprenta asupra lor.Sunt considerați leneși,neatenți,lipsiți de inteligență –și într-o anumită măsură chiar devin astfel-dar nu din cauza deficiențelor senzoriale ci fiindcă nu s-au bucurat de condiții adecvate .

Sunt timorați ,se complac în pasivitate,gândirea lor s-a dezvoltat mai lent fiindcă nu a fost suficient solicitată,nu încearcă să se afirme fiindcă și-au pierdut încrederea în ei.Nivelul scăzut al competenței sociale,explică dificultățile de adaptare pe care le întâmpină cu deficienții senzoriali,precum și în societate.Pentru aceasta Gresham propune clasificarea care stă la baza adaptării programelor compensatorii destinate acestora.

Principalele caracteristici ale sistemului psihic al personalității persoanelor cu deficiență senzorială au fost puse în evidență de numeroase studii,unele cu concluzii diametral opuse,rezultatele diferind,în special,datorită intstrumentelor folosite,a imposibilității izolării multitudinii factorilor implicați,caracteristicilor particulare ale eșantioanelor studiate și imposibilității izolării tuturor condițiilor externe care influențează structura personalității și comportamentului.

Astfel poate fi amintit :

Specificul motivației .R.Ziegler formulează o așa numită ipoteză motivațională prin care încearcă să argumenteze diferențele existente între motivația elevilor cu deficiență senzorială și a persoanelor normale .Ținând seama că la atingerea unei performanțe într-un domeniu sau altul sunt implicați factori cognitivi,afectivi și motivaționali,se pune întrebarea:de ce persoanele cu deficiență senzorială nu ating același nivel de performanță ?

Vâscozitatea genetică a fost descrisă de B.Inhelder,o apropiată colaboratoare a lui Piaget,și se referă la specificul stadiilor dezvoltării inteligenței la persoanele cu deficiență senzorială.Deci persoanele cu deficiență senzorială vor rămâne pentru toată viața cantonați la nivelul operațiilor concrete,fapt care-și va pune amprenta nemijlocit asupra performanțelor lor specifice în domeniul activităților și al adaptării sociale și profesionale.

L.V.Vâgotski , caracterizează personalitatea

persoanelor cu deficiență senzorială prin prisma următoarelor elemente:

-fragilitatea achizițiilor realizate în activitățile déjà parcurse;

-ample alunecări spre comportamente proprii stadiilor anterioare;

-caracterul limitat al perspectivelor dezvoltării în etapa imediat următoare.

Punctele de vedere despre vâscozitatea genetică și zona proximei dezvoltării constituie expresia calitativă a întârzierilor din maturizarea personalității persoanelor cu deficiență senzorială.Deficiența senzorială are la origine numeroase posibilități etiologice,ce impun în primul rând ordonarea lor sistematică,iar în al doilea rând stabilirea corelațiilor între sindroamele clinice și cauzale care le produc.Factorii patogeni se pot împărți în raport cu mecanismul și perioada în care acționează asupra organismului,în genetici (endogeni) și câștigați (exogeni). După V.Predescu și colaboratorii ponderea fiecărei categorii variează în raport cu gravitatea deficienței senzoriale,apreciind că denivelarea senzorială accentuată este determinată în proporție de 80-90 % de către afecțiuni de natură genetică sau obscură,restul fiind exogenul.

2.3.Descrierea gradelor de deficiență senzorială

Fenomenul psihic-generat,condiționat și dezvoltat într-un context de elemente și factori de natură diferite-a fost investigat de către științe diverse cu tehnici și sisteme noționale diferite.

Psihopedagogia deficienților senzoriale trebuie să se coinstituie ca o disciplină științifică,pentru a putea să ofere instrumentele adecvate de cunoaștere ,o metodologie specifică și o operativitate educațională.

Pentru atingerea acestui obiectiv sunt necesare:

-o concepție generală asupra deficienței senzoriale;

-un sistem noțional-logic aferent acestei concepții;

Este important de remarcat că există trei tendințe distincte.Prima tendință este aceea de a utilize o noțiune gen-ca ,de pildă ,deficiență senzorială pentru a cuprinde toate formele și gradele de nedezvoltare senzorială.

A doua tendință manifestată în special de școala franceză constă în utilizarea termenului de debilitate senzorială cu două subcategorii, în funcție de etiologia acestora.Debilitatea senzorială patologică ar cuprinde toate formele organice ,iar cea normală formele cu cauze paragenetice și fără leziuni detectabile.Deficiența senzorială ca sindrom clinic a căzut însă sub incidența preocupărilor psihgologiei sau pedagogiei mult mai târziu,Ea a fost identificată ,studiată și delimitată de psihiatrie.

2.4. Tulburarile specifice deficientei senzoriale

2.4.1.Deficiențe de auz

Scăderea capacității aparatului auditiv de a percepe sunetele și de a diferenția excitanții sonori asemănători între ei constituie surditatea.

Orice slăbire a capacității de analiză acustică a organului auditiv se încadrează în surditate.Procesul de analiză a excitației sonore determină acuitatea simțului auzului.

Cu cât mai profund și mai minuțios se desfășoară acest proces ,cu atât auzul se prezintă într-un grad mai fin de acuitate .Surditatea afectează limbajul verbal ,însușirea și utilizarea lui în relațiile de comunicare.

Persoanele cu deficiențe senzoriale afectați de surditate accentuată prezintă tulburări de vorbire sau sunt puși în imposibilitate de a o învăța.Gradul surdității variează după gravitatea și sediul leziunii organului auditiv.

Dintre trăsăturile caracteristice ale acestei deficiențe, reținem: surdomutitatea este imposibilitatea însușirii vorbirii pe cale naturală auditivă,asociată cu surditatea totală sau aproape totală.

Deficiențele de auz atrag atenția atunci când copil,cu randament slab la învățătură prezintă secreții cronice ale urechilor,pronunție greșită a consoanelor ( îndeosebi a silfantelor f,s,ș),tulburări de comportament ( manifestate prin fenomene de opoziție mergând până la furie,ca urmare a imposibilității înțelegerii învățătoarei sau, din contră,prin indiferență,apatie și neatenție la lecții),răspunsuri incorecte la interogări puse din spatele elevului,cu voce șoptită,solicitarea lui de a i se repeat o întrebare déjà pusă ,îndreptarea unei urechi spre cel care îi vorbește sau urmărirea foarte atentă a buzelor acestuia.

Atunci când aceste fenomene apar la un copil cu frecvente infecții nazale sau faringiene,probabilitatea scăderii auzului ( hipoacuzie de transmisie) este certă și trebuie neapărat tratată.De acum,este clar că nu se pot ignora,practic,influențele sociale asupra modului în care copilul își însușește limbajul.

O confirmare suplimentară în acest sens a apărut într-un studiu efectuat de către Brown (1973) asupra unui copil autist.Copii autiști sunt caracterizați de o repliere asupra propriei lumi lăuntrice,această evitare a interacțiunii umane fiind reflectată în vorbirea lor.Copii cu autism par să aibă nevoie de un contact,pentru a-și dezvolta corect funcțiunile limbajului,decât de simpla imitare a ceea ce aud,fără a fi capabili să utilizeze regulile și principiile de bază.

2.4.2.Tulburările de voce

Dacă tulburările de ritm afectează cadența vorbirii,handicapurile de voce perturbă melodicitatea, intensitatea și timbrul vocii.

Astfel,mutația patologică a vocii ,este datorată transformărilor de la nivelul sistemului endocrin manifestate prin schimbarea funcției hipofizare și a modificărilor hormonilor sexuali care influențează nu numai structura anatomo-funcțională a laringelui,dar și modalitățile de reacționare ale sistemului nervos central care se adaptează lent la condițiile biomecanice.

Răgușeala vocală duce la pierderea expresivității și forței vocii.Ea apare în urma îmbolnăvirii laringelui,a căilor respiratorii ( prin răceală și gripă) și a ganglionilor fixați pe coardele vocale.

Aceasta este o formnă de răgușeală organică,ce are ca specific o voce îngroșată și întreruptă în timpul vorbirii,iar în forma funcțională ea are un caracter șuierat și înăbușit.De obicei,răgușeala funcțională apare în stările emoționale puternice și în folosirea excesivă a vocii.

Fonastenia și pseudofonastenia au de cele mai multe ori o natură funcțională.Folosirea incorectă și abuzivă a vocii ca și laringele pot da naștere la fonastenie.

Pseudofonastenia la unii preșcolari apare și prin abuzul de voce,dar mai cu seamă în stările emoționale.În majoritatea cazurilor,fonastenia este însoțită de o serie de dereglări de ordin psihic (frustrare,nesiguranță,teamă,frică) care o mențin și chiar o accentuează.

Toate formele de fonastenie duc la scăderea intesnsității vocii,pierderea calităților muzicale,întreruperea și rateul vocii,tremurul și obosirea prea de vreme a vocii.

2.4.3.Deficiențe de vedere

Persoanele cu deficiențe de vedere din cauza unor pete corneene ,a atrofiei nervului optic sau din nenumărate alte cause organice , ,, în sensul restrains al cuvântului aceștia nu sunt așadar ambliopi .

Vederea slabă (ambliopia) sau lipsa totală a acesteia constituie un defect, trebuie să-l descărcăm de nuanța sa peiorativă .

Spre deosebire de defect , deficiența reprezintă ansamblul consecințelor defectului sub aspectul adaptării persoanelor cu deficiențe senzoriale la viața înconjurătoare și al structurii individualității lui .

Existența unor faze ale percepției vizuale ( și în general ale percepției) este constatată de numeroși psihologi; diferă însă delimitarea lor și denumirile care le sunt atribuite .

O situație oarecum specială este legată de detectarea obiectelor sau a ansamblurilor de obiecte de dimensiuni mari

Imaginea sincretică difuză ,inițială nu poate fi cuprinsă din cauza câmpului visual îngustat sau a apropierii prea mari a ochiului de ceea ce trebuie perceput; detectarea se realizează deductive ,prin sesizarea unuia sau a câtorva elemente isolate ale configurației globale.Tendința spre o explorare analitică ,pe detalii isolate parcurse succesiv .

Menționând dificultățile proprii acestui moment al actului perceptive visual trebuie să reflectăm îndată asupra modalităților de a le preântâmpina ,asupra condițiilor pedagogice necesare pentru a facilita detectarea localizatoare și a spori treptat capacitatea persoanei cu deficiență de vedere în această direcție.

Studiul procesului de comprimare și sistematizare a explorării vizuale în condițiile deficienței de vedere ne relevă câteva aspect specific.

În esență procesul este contradictoriu: se manifestă pe de o parte tendința unei cât mai substanțiale reduceri a punctelor de reper supuse explorării ,pe de altă parte a parcurgerii cât mai multor puncte,pentru a se obține certitudinea că reflectarea este corectă.Mai frecventă este , cel puțin la începutul școlarității ,prima din aceste tendințe .

În articolul lui, Ștefan ,M –Probleme ale recunoașterii în condițiile vederii slabe ,publicat în ,,Revista de psihologie,, acesta mărturisea : ,,Analizând percepțiile și reprezentările elevilor cu deficiențe de vedere în cadrul procesului de învățământ,la clasele mici,am remarcat în numeroase cazuri că în recunoașterea obiectelor și ilustrațiilor ei se mărginesc la un număr foarte redus de semnalmente adeseori nesemnificative pentru diferențiere.

Așadar,problema îndrumării educative se pune cu multă tărie în această etapă de explorare analitico-sintetică,hotărâtoare pentru identificarea obiectului .

Sunt necesare măsuri care să preântâmpine slaba capacitate analitică,dificultățile generalitării , pericolul frecvent al unei cunoașteri nespecifice.

Procesul educative are rolul de a ajuta prin diferite mijloace analiza elementelor esențiale și înlătutarea influenței celor neesențiale,reunirea vizuală sau cel puțin mintală a diferitelor laturi ale obiectului,raportarea la experiența senzorială și logica anterioară.

Materialul didactic special confecționat poate scoate în evidență,prin conturări,sublinieri și efecte de contrast ,prin diverse variante la care să rămână constant doar elementele esențiale,acele detalii care pot servi drept,,puncte critice ,, ale recunoașterii ,, .

2.5.Particularități bio-psiho-sociale ale persoanelor cu deficiență senzorială

Personalitatea persoanelor cu deficiențe senzoriale reprezintă anumite note caracteristice care o diferențiează de cea a persoanelor normale de aceeași vârstă.În perioada contemporană are loc o regândire și reconsiderare a definirii handicapului sensorial și,în paralel cu aceasta,se manifestă tendința de reconsiderare a terapiei compensatorie pentru această categorie de persoane.Principalele preocupări în acest sens sunt evidente,în special în literatura de specialitate anglo-saxonă.

Obiectivul urmărit este lărgirea ariei factorilor care concură la elucidarea personalității deficiențelor senzoriale.

Vechile teorii,bazate numai pe definirea deficiențelor senzoriale în funcție de un singur factor ,sunt înlocuite cu altele care asigură definirea stării în funcție de o multitudine de factori.

Doll (1991),încearcă să sintetizeze punctele de vedere anterior exprimate și să elaboreze o teorie unificatoare prin care încearcă să sistematizeze criteriile de încadrare a unei persoane în categoria celor cu deficiențe senzoriale.

Viziunea mai mult descriptivă a lui Doll se completează cu o viziune mai pragmatică și funcțională,folositoare,mai ales psihologilor practicieni,,aplicabile și azi.

Pofilul psihologic al personalității persoanelor cu deficiențe senzoriale si mai ales rezultatele analizelor practice efectuate în legatură cu integrarea socială a acestora,au influențat și apariția unor propuneri de schimbări a criteriilor de diagnosticare.

Nivelul scăzut al competenței sociale,explică dificultățile de adaptare pe care le întâmpină persoanele cu deficiențe senzoriale în societate.Pentru aceasta Gresham propune clasificarea care stă la baza adaptării programelor compensatorii destinate acestora.

Relația dintre statutul socio-economic scăzut al mediului de proveniența al unei persoane cu deficiențe senzoriale și încadrarea sa mai frecventă în categoria persoanelor cu handicap ,reprezintă un alt aspect controversat legat de clasificare.

Analiza desfășurată are drept obiectiv surprinderea trăsăturilor domeniului social și personal care face referire în principal,la aspectele implicate în realizarea competenței sociale ale persoanele cu deficiențe senzoriale,semnificativă pentru înțelegerea comportamentul acestuia,așa cum rezultă din majoritatea definițiilor.

2.5.1.Conduita neuromotorie

Neuromotricitatea consideră mișcarea în faza sa de realizare,de la stimularea neuronului piramidal cortico-motor pană la contracția musculară ce”determină deplasarea oaselor în jurul articulațiilor.

Sistemul neuro-motor este un sistem iererhizat având la bază mușchiul, iar în etajul superior cortexul. Intre aceste două segmente se intercalează centrii nervoși cu funcții din ce în ce mai complexe.

După H.Mamo, activitatea tonică musculară se diferențiază astfel:

Tonusul de repaus-ce reprezintă contracția musculară ușoară a mușchiului în repaus și care este determinat de activitatea reflexă medulară;

Tonusul de postură-reprezintă contracția musculară necesară asigurării poziției corpului în raport cu capul;el este realizat prin controlul superior la nivelul cerebelului, a nucleilor cenușii, neocortex și a formațiunii reticulare;

Tonus de atitudie-asigură contracția musculară necesară mențineri într-o anumită poziție a corpului și a segmentelor sale față de poziția capului; el se afla sub control cerebelar și al nucleui roșu;

Tonus de comportament motor-în care controlul este asigurat la nivelul compexului hipotalamus-rinencefal-cortex cerebral.În perioada copilăriei se modifică natura și distribuția periferică tonusului.Comunicarea motrică este pusă în valoare prin formele sale de bază: maturizarea motrică și controlul motor.

Maturizarea motrică are o accepțiune mai largă cuprizând întregul spectru de manifestări:senzații, percepții, atitudini, posturi, motricitate, inteligență. Aceasta își are rădăcinile încă în primele luni de viață o dată cu mielinizarea sistemului nervos. Astfel, treptat, copilul incepe să achiziționeze scheme motorii ce fac trecerea de la biologic la mintal.

Controlul motor este reapizat prin inermediul engramelor motorii care reprezintă”scheme ale funcției motorii de abilitate”.La nivelul comunicării motrice se apreciază prin intermediul factorilor calitativi ai mișcării:

●concordanța dintre intenție și poiectul actiunii;

●armonizarea mișcărilor în vederea îndeplinirii scopului propus;

●executarea mișcărilor în timp optim, cu eficiența sportivă și cu economie de energie fizică și nervoasă.

Printre factorii care favorizează conduitele dezvoltării neuromotrice amintim:

●maturizarea nervoasa;

●educarea, invatarea, expierența;

●conduita motrică a ”schemei spațiale”.

Maturizarea nervoasă are o importanță deosebită, deoarece la naștere copilul este intr-un stadiu incipient de formare și dezvoltare (evolutie). El nu se poate apăra împotriva luminii, a frigului, nu se deplasează singur, funcțiile nu sunt bine dezvoltate. Aceasta subdezvoltare nervoasă este specifică omului.

Invățarea și expierența constituie un alt grup de factori ce permit si favorizeaza formele de evoluție motrică.

Motric învățăm numai ceea ce experimentăm noi inșine, ceea ce rezulta dintr-o expierență motrică activă a care conduce la formarea unor abilități motrice personale.

Arcul reflex devine elementul de bază al motricității.suprapunerea ( treptată, prin învățare ) a elementelor de bază, în timp și spațiu, formează puțin câte puțin legăturile necesare. La fel repetiția și continiuitatea reprezintă un element de baza hotărâtor și important.

Orientarea și organizarea schemei spatio-temporale urmează un model, bazându-se pe formarea unei”scheme spațiale”.

Schema spațială este un concept conform căruia organizarea motorie a copilului pornește de la un ansamblu de elemente rezultate din expierența personală. Aceste elemente sunt treptat elaborate și apoi integrate in ansamblul coordonarilor spațiale.

Studiul atitudinilor și a posturii, permite înțelegerea acestui model.

Atitudinea imobilizează subiectul intr-o poziție precisă și cât de cât stabilă.

Conform acestui model poziția fiecărui membru, a fiecărui segment corporal este perfect delimitată, urmănd cele trei dimensiuni ale spațiului ( tridimensionalitate-dinamica spiralei ).Ansamblul acestor poziții reprezintă ”schema globala a posturii”.

Copilul învață scheme motorii noi pornind de la structurile initiale ( născut )ce vor furniza elementele de bază pe care se construiesc structurile noi.

Astfel se ajunge treptat la realizarea unor scheme complexe pe baza cărora apare actul motor voluntar, adică mișcarea indreptată catre un scop ( „programată” ).

In concluzie, prin procesul de învățare, educare, de dezvoltare, copilul ajunge de la o dependență totala, la autonomie, indepedenta. Dezvoltarea se realizează prin intermediul mișcarii care se imbogățește permanent, legând elementul innăscut-biologic, de cel psihiologic și de expierență.

Treptat comportamentul motor al colilului capată sens, devine o conduită și se incadrează in ansamblul psiho-motricitații, mobilizând intreaga personalitate.

2.5.2..Imaginea și schema corporală

Definiția clasică a schemei corporale a fost data de A.Porot care susține că aceasta reprezintă ”imaginea pe care o are fiecare despre corpul său, imagine totală sau parțială, percepută în stare statică, dinamică sau în raportul părților corpului între ele și mai ales a raporturilor acestuia cu spațiul și mediul inconjurator”.

Schema corporală se construiește, se dezvoltă, se formează puțin câte puțin datorită achizițiilor senzitive, senzoriale, și vizuale. Sinteza finală a dezvoltării imaginii corporale constă în perceperea propriului corp ca unic și diferit de al celorlalți, în perceperea „EU”-lui ca obiect și subiect.

Motricitatea este, de regulă, discutată sub aspect fiziologic și psihofiziologic și este ansamblul funcțiilor care asigură menținerea posturii și funcțiile de recepție și senzoriale.

Se pot investiga funcțiile :auditivă,vizuală,gnoziile,somatognoziile,percepțiile de mărime ,formă ,greutate ,maturitatea funcției vizual-motrice ,ritmul.

După M. Epuran (1976), elementele componente ale psihomotricității sunt:

●schema corporală;

●coordonarea dinamică segmentară și generală;

●lateralitatea;

●coordonarea statică-echilibrul;

coordonarea perceptiv-motrice ( percepția spațiului, ritmului și a mișcărilor propii);

●rapiditatea mișcărilor;

●ideomotricitatea ca sinteză dinamică a schemei corporale și a coordonarilor perceptiv-motrice cu sarcina motrică;

E. A. Fleishman (citat de Epuran, 1976 ), dă următoarele dimensiuni ale domeniului psihomotricității:

●precizia controlului,capacitatea de a executa mișcării adecvate, punând în acțiune grupe musculare importante;

●coordonarea plurisegmentară, adică posibilitatea combinării acțiunii mai multor segmente corporale;

●alegerea răspunsului, posibilitatea de a selecta răspunsul dorit;

●timp de reacție simplu și rapid;

●viteza mișcării, mai ales a brațelor;

●capaciatatea de apreciere a vitezei de mișcare a unui obiect;

●dexteritatea manulă, posibilitatea manipulării obiectelor foarte mici;

●stabilitatea brațului și a mâini în timpul unui exercițiu;

●„Tapping”, adică posibilitatea execuției rapide și exacte a mișcărilor din incheietura mâinii;

●capacitatea de realizare a unei ajustări particulare oculo-manuale prin ochire.

Dupa J.Didier, se distinge:

●motricitatea reflexă, complet indepedent de voință;

●motricitatea automată, (în care voința nu intervine decât pentru a declanșa o succesiune de mișcări automatizate: mersul ,înghițirea);

●motricitatea voluntară, în care fiecare gest este gândit înainte de a fi efectuat.

Mișcarea, în general, este privită ca schimbare în spațiu și în timp a poziției corpurilor și ansasmblul de mecanisme care cuprind deplasarea normală a unei mașini sau a organelor sale.

Mișcarea umană presupune comanda nervoasă care pune în mișcare sistemul muscular scheletic.După originea comenzii,există trei feluri de mișcări:

●mișcările reflexe.elementare și rapide cu sediul in măduva spinări;

●mișcările automate,cu sediul în trunchiul cerebral și ganglioni bazali care constau în funcții motrice elementare ca manifestare a programelor stimulărilor senzoriale;

●mișcările voluntare, care au sediul în sistemul nervos central fiind determinată de factori cognitivi, motivaționali, de învățare.

Acțiunea și activitatea reprezintă organizarea comportamentului în funcție de anumite scopuri orientate și susținute de motivație.Teoria acțiunii umane este o teorie cu caracter integrator și explicativ al conduitei umane care depășește vechile teorii behavioriste și care îmbunătățește conceptul psihiologic de activitate.

Activitatea este o modalitate specifică umană de edaptate la mediu și a mediului la condiția socio-umană.Acțiunea concretă reprezintă într-o măsura mai mare sau mai mică un compromis între controlul intern și cel extern.Se întâlnesc următoarele tipuri de activități:

●activitatea locomotorie spontană;

●ciclul de activitate ( fazele de veghe activă și de odihnă sau somn );

●activități sportive, psihice, productivă, ideologică, medicală;

●activități corporale,ludice, gimnige, agonistice, recreative, compensatorii.

Teoriile și conceptele cognitiviste sunt de mare însemnătate pentru teoria și practica educativă.

Voi încerca să rezum aportul potențial la ameliorarea învățării școlare al câtorva dintre aceste noi concept:

-categorizarea prin concept sau prototipuri;

-codarea semantică;

-codarea episodică a cunoștințelor în MLD;

-rețelele semantic și propoziționale;

-schemele și scenariile cognitive.

Acestea sunt însușiri ale organismului uman.Ele se dezvoltă pe parcursul vieții (până la o anumită vârstă) dar se pot și ,,educa,, (o influențare , ,,accelerare,, a dezvoltării) prin proces special de instruire.Calitățile motrice sunt de două feluri:

●De bază:viteza ,îndemânarea,rezistența și forța (V.I.R.F.)

●Specifice:cele indicate în practicarea unor ramuri de sport.Ele rezultă din,,combinația,, între două sau mai multe calități motrice de bază.

Calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile sau priceperile motrice,interdependență care trebuie să fie corect înțeleasă.

Însușirea deprinderilor sau priceperilor motrice necesită un anumit nivel al calității motrice și influențează acest nivel ( prin exersarea realizată în scopul învățării,consolidării sau perfecționării deprinderilor și priceperilor motrice)

În efectuarea oricărui ( cu aproximație) act motric (și mai ales exercițiu fizic) sunt implicate toate calitățile motrice de bază,cu pondere diferită.

Acționarea specială asupra educării unei calități motrice implică și efecte indirecte asupra celorlalte calități motrice (atenție la ,,transfer negativ,,; numai exercițiile speciale pentru viteză nu dau transfer negativ pentru celelalte calități motrice!).

Durata restabilirii variează de la o calitate la alta .După N.Zimkin această durată este mai mare pentru forță și mai mică pentru îndemânare și rezistență.El spune că pentru forță trebuie să se facă antrenamente cu zi între ele ,pentru viteză- antrenamente cu o pauză mai mică de o zi ,iar pentru îndemânare și rezistență-antrenamente de mai multe ori pe zi.

Rezistența .Capacitatea organismului de a depune eforturi cu o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici constanți de eficacitate optimă.Deci este capacitatea psiho-fizică de a depune eforturi fără apariția stării de oboseală (senzorială, emoțională,fizică) sau prin învingerea acestui fenomen de oboseală.Ea presupune și o capacitate ridicată de restabilire rapidă a organismului după unele eforturi,,obositoare,,Este acord deplin al specialiștilor în definirea acestei calități.

Forța este capacitatea organismului de a învinge o,,rezistență,, (internă sau externă) prin intermediul contracției musculare .Trebuie să o deosebim de forță-ca o caracteristică mecanică a mișcării .Este acord deplin al specialiștilor în definirea acestei calități.

Viteza .Capacitatea organismului uman de a executa acte și acțiuni motrice,cu întregul corp sau numai cu anumite segmente (părți) ale acestuia,într-un timp cât mai scurt ,deci cu rapiditate (,,repeziciune,, ,,,iuțeala,,) maximă,în funcție de condițiile existente.Unii specialiști (puțin la număr),în ultima perioadă de timp,o exclude ca termen; ei îi spun,,rezistența de scurtă durată,, ,aceasta din urmă fiind o formă a rezistenței (rezistența în regim de viteză).

Îndemânarea este apreciată,de majoritatea specialiștilor ca o calitate motrică deosebit de complex.Ea implică:

– capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau ale acestuia în întregime pentru efectuarea unor acte sau acțiuni motrice;

-echilibru;precizie;orientare spațio-temporală (inclusiv ritm);

-amplitudine (pe baza de mobilitate articulară,suplețe și elasticitate musculară);

-ambilateralitate (,,ambidexterie,,) etc.

Toate acestea trebuie subordinate obținerii unor eficiente maxime,mai ales în condiții ,,neobișnuite,, , cu un consum minim de energie.Primește și accepțiunea (sensul) de aptitudine de învățare rapidă a unei noi mișcări (I.P.Mateev-A.D.Novicov;V.M.Zatiorski etc) fiind asimilarea cu ,,perceperea motrică simplă,, .

Se apreciează,de asemenea,că ea ar fi capacitatea organismului uman de a restructura și adapta fondul motric disponibil în condiții variate, fiind asimilarea cu ,,priceperea motrică complexă,,(N.A.Bernstein;N.Ozolin;Hirtz;V.M.Zatiorski etc).

Remarcabil este în această direcție dezvoltarea îndemânării (bazată pe viteză și coordonare,localizate îndeosebi la nivelul segmentelor inferioare cu care se lovește-respinge-direct mingea),vitezei,forței și rezistenței.

Astfel,îndemânarea,calitatea motrică dominantă ,se dezvoltă prin dinamismul caracteristic și necesar al deprinderilor tehnico-tactice,aplicarea lor în joc,în condiții de luptă,de viteză,echilibru și forță foarte diversificate,de puternică încordare fizică și psihică,determină creșterea capacității de autoconducere și autoreglare a elevului , în funcție de situațiile spontane și inedite caracteristice disputării oricărui joc.

CAPITOLUL 3

RECUPERAREA PRIN HIDROKINETOTERAPIE A PERSOANELOR CU DEFICIENȚE SENZORIALE

Tratamentul recuperator și urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării.

●Corectarea poziției vicioase,

● Recâștigarea mobilități,

● Tonifierea musculaturii,abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,

● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente.

3.1.Tratamentul kinetic

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. este partea importantă a tratametnului și recuperări pacienților cu deficiențe senzoriale cu ajutorul kinetoterapiei.

Se poate stabili o ordine de aplicare a metodelor și mijloacelor kinetoterapiei din momentul reintrării bolnavului în circuitul social.Postura dirijată este realizată prin aparate gipsate sau ortopedice și altele de postură în general amovibile și care au ca rol:

●Combaterea simtomelor supărătoare (durere, edem, tulburări trofice);

●Prevenirea pozițiilor funcționale și de repaus a articulațiilor și segmentelor;

●Aceste aparate de postură permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei membrului sau segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Din punct de vedere al punerii în repaus, folosindu-se posturile dirijate trebuie să se țină cont de următoarele aspecte;

●Repaosul creat să fie activ (să permită realizarea contracțiilor izometrice);

●Să se realizeze în poziții funcționale ale segmentelor și ale articulațiilor și nu în poziții antalgice.

3.2.Hidrokinetoterapia

Numită corect și,,hidrokinetologie,,-metoda exercițiilor kinetic în apă-hidrokinetoterapia a luat o mare amploare .

Hidroterapia este o metodă fizioterapeutică, care utilizează aplicarea, sub diferite forme de administrare, a apei pe piele, în scopul creșterii rezistenței organismului, normalizării funcțiilor sale alterate și combaterii anumitor manifestări din patologia umană. Principalele proceduri hidroterapeutice sunt reprezentate de : – fricțiuni și spălări; comprese; cataplasme; împachetări; băi; dușuri, afuziuni. Toate procedurile din cadrul hidroterapiei este indicat să fie efectuate înainte de masă fii obligatorie evitarea congestiei capului prin udarea feței sau folosirea unei comprese reci pe frunte.

Există două modalități bine distinct de hidrokinetoterapie :

●parțială:imersia doar a unui membru sau segment de membru

●generală:imersia întregului corp

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine individuale ,în bazine mai mari collective sau în piscine.

Utilizarea kinetoterapiei în apă se bazează pe două fenomene :plutirea corpului și rezistența opusă de masa lichidioană pe anumite direcții de mișcare .

Plutirea este consecința principiului lui Arhimede .

Descărcarea de greutate a corpului este determinată de raportul dintre greutatea specifică sau densitatea apei ,care este 1 ,și greutatea specifice ( sau densitatea relativă) a corpului .

După calculul lui Dupertzins și Pitts ,greutatea specific a corpului uman ,cu aer în plăm’n ,este de 0,974.

Diferența de 0,026 este suficientă pentru a asigura plutirea și a anhila aproape forțele gravitaționale.

Datorită acestui fenomen ,hidrokinetoterapia permite utilizarea de forțe musculare reduse pentru mobilizarea articulară,creșterea capacității de relaxare muscular pentru postura ortostatică și mers (în leziuni muscular sau articulare severe ale membrelor inferioare),pentru scăderea durerii articulare prin diminuarea presiunii intraarticulare.

Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de ,diverse mărimi și material pentru întreg corpul sau doar pentru unele segmente.

Un grad mai mare de flotație se obține în bazinele care utilizează apa mineral.

Cu cât această apă minerală are o greutate specific mai mare ,plutirea deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei va fi mai ușoară.

Orice mișcare executată de jos în sus,deci în sensul flotării,va fi facilitată,putându-se executa cu un minimum de forță musculară.

Fenomenul de rezistență opusă de apă se manifestă la mișcările laterale sau la cele de sus în jos.Rezistența crește cu viteza mișcării și cu suprafața frontal de contact.

Această suprafață poate fi mărită prin aplicarea pe corps au member de plăci mai mult sau mai puțin late , care îngreunând mișcarea,determină creșterea forței și rezistenței muscular.

Ca și în cazul hidrokinetoterapiei parțiale,căldura apei își exercită din plin avantajele descries mai sus.

Căldura apei scade vâscozitatea tisulară ( de unde rolul important în contracturile muscular sau în procesele de aderențiale),dar scade și vâscozitatea apei,ceea ce va scădea rezistența opusă de apă.În general se utilizează temperature între 33 și 360 .

Hidrokinetoterapia este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .

Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută mișcări,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate.

Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul cu cifoză dorsală este șters și lăsat să se odihnească .

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv, pecific ,antispastic

Prin hidrotermoterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Figura 1.Eficiența hidrokinetoterapiei

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj .

La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală .

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Cconcomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul că dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant .

Figura 2 .Recuperare prin hidrotermoterapie a unei persoane cu deficiență senzorială

Ajută la încordarea mușchilor și reduce reacția inflamatorie

Spălările reprezintă proceduri hidroterapeutice prin intermediul cărora se realizează excitarea pielii, doar prin stimuli termici. Ele constau din înmuierea în apă a unui prosop și spălarea unor regiuni ale corpului.

Zonele respective sunt șterse la sfârșitul procedurii și acoperite până se încălzesc. Au indicații în stările febrile, psihastenie, surmenaj, pareze și paralizii. Compresele sunt proceduri hidroterapice care constau în învelirea unei părți sau a întregii suprafețe a corpului cu o țesătură umedă, acoperită la rândul ei cu alta, rău conducătoare de căldură, în scopul de a menține cât mai mult timp reacția inițială.

Compresele se pot aplica pe cap, pe gât, torace, abdomen, trunchi, picioare, degete, etc. În funcție de temperatura apei folosite, compresele sunt reci sau calde. Cataplasmele sunt procedee hidroterapice care constau în aplicații locale cu diverse substanțe umede, ce au temperaturi variabile.

Acțiunea lor este asemănătoare compreselor, însă, datorită asocierii excitației chimice (deținute de substanța aplicată pe piele), efectele sunt mai pronunțate. În funcție de materia întrebuințată cataplasmele sunt de mai multe feluri:

●Cataplasme care folosesc plantele medicinale, se obțin prin fierberea acestora;

●Cataplasme cu tărââe, tarâțele se fierb se storc și se introduc într-un săculeț;

●Cataplasme cu făină de muștar se obțin prin amestecul acesteia cu apa ușor călduță până ce formează o pastă, care se introduce într-un săculeț și se aplică pe regiunea bolnavă. Se înlătură când pielea se înroșește sau când apare senzația de arsură.

Cataplasmele au acțiune antispastică, revulsivă și resorbitivă. Principalele lor indicații terapeutice sunt: durerile musculare și articulare, nevralgiile, inflamații acute și cronice ale organelor abdonimale și toracale, spasmele musculare.( Sbenghe, T.- Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare. Bucuresti, pg.165 ,1987)

Nămolurile terapeutice ,sunt acele substanțe formate sub influența condițiilor naturale.Aceste substanțe amestecate cu apa au efect terapeutic în diferite afecțiuni , pe care le au persoanele cu deficiențe senzoriale.Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

Fugura 3. Nămolurile terapeutice

3.4.Balneoterapia

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.

Pentru tratamentul pacienților cu deficiențe senzoriale, balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală.

Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali.

Pentru recuperarea pacienților cu deficiențe senzoriale, balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.

Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al deficiențelor senzoriale , va fi continnuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical.

Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în deficiențele senzoriale , poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.

Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Dintre apele minerale folosite îndeficiențele senzoriale,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloizii.

Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.

În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.

Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.

Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune generală și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.

Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea importantă a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece recuperarea deficiențelor senzoriale trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacienților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

La astfel de pacienți se impun o serie de exerciții în vederea unei recuperări cât mai eficiente .

Obiectivele urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

●Selectarea celor mai eficiente cazuri și stabilirea celor mai noi metode de evaluare funcțională ;

●Aplicarea programelor de tratament hidrokinetoterapeutice specifice  pentru cazul prezentat ;

●Stabilirea strategiei de intervenție hidrokinetoterapeutică, selectând mijloacele și metodele care influențează eficient recuperarea funcțională precoce a persoanelor cu deficiențe senzoriale ;

●Obținerea unui mai mare grad de autonomie a persoanelor cu deficiențe senzoriale prin intermediul hidrokinetoterapie

●Îmbunătățirea și creșterea încrederii în propriile posibilități a persoanelor cu deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei;

●Permanenta colaborare a kinetoterapeutului cu medicul specialist ,care a recomandat tratamentul medicamentos ;

●Evaluarea parametrilor funcționali , compararea lor ,înregistrarea și interpretarea rezultatelor obținute pentru a confirma sau infirma ipoteza stabilită ;

●Mărirea planului de servicii acordate persoanelor cu deficiențe senzoriale și îndreptarea spre rezultate positive care să diminue gradul nivelului de sprijin dat persoanelor cu deficiențe senzoriale.

●Identificarea și evaluarea personalității persoanelor cu deficiențe senzoriale;

●O creștere bună a aptitudinilor la persoanele cu deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei;

●Înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor pentru a evidenția evoluția subiecților în dinamica sa;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Pentru îndeplinirea scopului propus s-au stabilit următoarele obiective: identificarea și evaluarea tipului de temperament a persoanelor cu deficiențe senzoriale;

●Prevenirea apariției recidivelor prin hidrokinetoterapie secundară și terțiară și protejarea structurilor lezate prin programe hidrokinetoterapeutice de întreținere;

●Stimularea capacității de control și autocontrol tactil-vibratoriu,kinestezic,vizual,al auzului (rezidual) pe care se bazează procesul de articulare verbală;

●Formarea și dezvoltarea capacității de recepție polisenzorială pentru diversificarea experienței senzoriale a persoanelor cu deficiențe de auz;

●Formarea abilității de percepere a mesajului verbal prin antrenarea tuturor analizatorilor:tactil-vibratoriu,vizual,auditiv;

●Utilizarea pentru facilitarea integrării persoanelor cu deficiențe senzoriale în mediul fizic și social.

4.2.Ipoteza cercetării

Ținând cont de faptul că pentru persoanele cu deficiență senzorială, manifestările sunt diferite,din punct de vedere al adaptării și relaționării,am presupus că și calitatea vieții este diferită.

Plecând de la premisa că complexitatea asigurării unei vieți de calitate ,pentru persoanele cu deficiențe senzoriale este generată de prezența unor factori de influență care influențează,în însăși raporturile lor de intercondiționare ,o mare vatrietate în gama elementelor specifice,ipotezele stabilite au fost următoarele:

●În fiecare grup de persoane cu deficiențe senzoriale sunt diferențe între calitatea vieții,în sensul că unii s-au adaptat ușor cu deficiența lor,continuându-și viața și încercând să se integreze în societate .

●Există diferențe semnificative între calitatea vieții a persoanelor cu deficiențe senzoriale care și-au acceptat deficiența.

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

●În ce măsură aplicarea tratamentului precoce recuperator prin hidrokinetoterapie asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de refacere ;

●Dacă prin aplicarea unui program de recuperare, conceput special , putem obține o scurtare a timpului de tratament cu ajutorul mijloacelor hidrokinetoterapiei

●În ce măsură aplicarea precoce a tratamentului hidrokinetoterapiei poate influența evoluția parametrilor de senzație (simț tactil,auditiv,senzitiv).

4.3.Scopul cercetării

Lucrarea își dorește să identifice,punând în aplicare câteva metode de elecție a exercițiilor efectuate în apă de persoanele cu deficiențe senzoriale, atât ca o alternativă terapeutică cât și ca o aplicare a instrumentelor de recuperare.

Așadar scopul acestei lucrări a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor obținute de a contribui la îmbunătățirea procesului recuperator în sensul reducerii timpului de recuperare și creșterea eficienței sale.Așadar scopul fundamental a fost dublu :

●alcătuirea unui model de evaluare clinic-funcțională a persoanelor cu deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei;

●alegerea unui program terapeutic optim,bazat pe hidrokinetoterapie;am încercat să stabilesc aportul exercițiilor hidrokinetice aplicate precoce și corect pentru recuperarea acestui tip de patologoie.

4.4. Metodele de cercetare

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea lor, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.

Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele exercițiilor fizice asupra organismului, a modalităților de aplicare a acestora în scop terapeutic și recuperator precum și a diferitelor caracteristici prezentate de persoanelor cu deficiențe senzoriale.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișelor medicale al pacienților și a discuțiilor purtate cu personalul medical.

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.

Metoda interviului și convorbirii directe cu cadrele medicale și cu aparținătorii persoanelor cu dizabilități senzoriale s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre subiectul în cauză și evoluția lui precedentă cercetării.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul a presupus o stare activă a subiectului și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

4.5. Desfășurarea cercetării

În prezenta cercetare , am ales 7 persoane cu dizabilități.Persoanele cu dizabilități au beneficiat de servicii de recuperare , în cadrul Spitalului în perioada ianuarie-aprilie 2017.

Datele personale ale persoanelor cu dizabilități au fost culese din condicile de consultații și foile de observație aflate în arhiva spitalului.

Au fost determinate frecvențele relative ale variabilelor înregistrate de studiu.Progresele înregistrate în terapia deficiențelor senzoriale,m-au îndreptățit să fiu optimist (ă) ,mie personal revenindu-mi rolul hotărâtor în a conferi acestor persoane,supuse cercetării ,o viață normală ,cu condiția să le pun la dispoziție o terapie completă și complex cu ajutorul hidrokinetoterapiei.

Activitatea practică mi-a demonstrat influența nefavorabilă a deficiențelor senzoriale asupra pacieților.În utilizarea și dozarea tehnicilor propuse în programul de recuperare am ținut cont de stadiul evolutiv ,forma clinică ,vârsta persoanelor și gradul de alterare a stării generale,recuperarea presupunând obiective precise ,în realizarea cărora,s-a urmărit îmbinarea kinetoprofilaxiei cu hidrokinetoterapia de recuperare ,mai ales în cazul instalării deficiențelor caracteristice bolii.

În vederea întocmirii programului de recuperare ,dar și a urmăririi evoluției bolii și eficienței programului recuperator,am întocmit,pe baza manevrelor și metodelor de testare specifice ,fișa individuală,cu înregistrarea parametrilor obținuți.

Metoda de lucru utilizată a constituit-o ședințele individuale de recuperare folosind tehnicile de recuperare cu un program zilnic ,la început mai redus,la sfârșitul primei săptămâni de recuperare ajungând la o durată de aproximativ 30 minute.

Programul de recuperare propriu- zis a fost precedat de tehnici de relaxare și un program de gimnastică respiratorie ,care,de fapt ,au fost prezentate pe toată durata ședinței.Fiecare ședință ,la rândul său, a urmat după proceduri pregătitoare ca baia termală,numărul mediu al ședințelor ,efectuat de pacienți fiind de 15.

Condițiile de bază materială de care dispune spitalul ,unde s-a efectuat activitatea de recuperare sunt următoarele:

●secție de electroterapie;

●secție de kinetoterapie;

●secție de masaj.

Studiul s-a derulat timp de 3 luni.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că persoanele cu deficiențe senzoriale supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea acestor deficiențe era diferită de la o persoană la alta indiferent de mediul de proveniență.La cercetare au luat parte 7 pacienți la care deficiența senzorială le-a provocat diferite tulburări.

Prin intermediul prezentei cercetări am încerct să demonstrez importanța și rolul hidrokinetoterapiei și impactul acesteia asupra celor 7 persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării,dezvăluind faptul că acceptarea diagnosticului este o atribuție ce se poate prelucra numai cu sprijinulspecialiștilor.

Aici intervenind nevoia asiduă de reabilitare și suportul moral al familiei ;pentru aceasta s-a recurs la recuperarea prin hidrokinetoterapie.

Am ținut cont de faptul că numai cu ajutorul terapiei prin hidrokinetoterapie se poate obține ,o amplă recuperare în ceea ce privește modul de a -și accepta deficiența.

Prin desfășurarea cercetării ,voi demonstra că în cazul celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării,recuperarea cu ajutorul hidrokinetoterapiei au un obiectiv bine stabilit .

Pornind de la obiectivele și nevoile celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării, am ținut cont de starea psihică și gândurile pe care le aveau în momentul în care s-au prezentat în fața bazinului , având o reticență vizavi de handicapul lor.

Pentru a-mi atinge obiectivele , am examinat ,individual, cele două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării participante la reabilitarea acestora ,examinând pe lângă factorii fizici și psihici și dotările sociale,de care aceștia dispuneau , utilizând terapia non-directivă centrată pe persoană.

Pentru aceasta am folosit ideile Rogers conform cărora în relația terapeutică ,prin atmosfera primitoare ,să pot să îmi centrez atenția directă pe aceștia,fără a avea obligații sau restricții în exprimarea atitudinii profesionale pentru problemele acestora .

În cazul evaluării personalității persoanelor cu deficiențe senzoriale există trei criterii de evaluare care cresc acuratețea studierii acesteia, cum ar fi:

●evaluările trebuie să evidențieze caracteristicile persoanelor cu dizabilitati;

● evaluările persoanelor cu dizabilități trebuie să poată prevede comportamente valide în lumea reală.

Am demonstrat și faptul că în paralel cu acceptarea handicapului , trebuie să aibă loc și o recuperare eficientă,vizavi de diagnosticul acestora însoțit de susținerea morală venită din partea familiei sau aparținătorilor și nu în ultimul rând asigurarea unei atmosfere plăcute.

Tinzând pentru o coordonare optimă a necesităților,resurselor celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării și a posibilităților de care aceștia dispuneau ,am mizat pe faptul că recuperarea prin hidrokinetoterapie îi va ajuta să devină activi.

Astfel se poate reliefa faptul că pentru reinserția celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării,din punct de vedere social ,ca și fundal ,este nevoie de o observație și o recuperare eficientă.

Alegerea metodelor de lucru în selecția persoanelor cu dizabilități senzoriale supuse cercetării pentru recuperarea prin hidrokinetoterapie a avut un scop bine definit.

Persoanele cu dizabilități senzoriale care au beneficiat de hidrokinetoterapie au fost împărțiți în 2 grupe:

I.Un grup de 4 persoane cu dizabilități senzoriale provenite din mediul rural

II.Un grup de 3 persoane dizabilități senzoriale provenite din mediul urban

Pentru cele 2 grupuri de persoane cu dizabilități senzoriale provenite din medii de proveniență diferite , programul de hidrokinetoterapie a fost împărțit ,după cum urmează:

●luni și joi ( două zile /săptămână) timp de 1 lună (4 săptămâni)

● fiecare ședință a avut o durată de aproximativ 20-25 de minute

● persoanele cu dizabilități senzoriale provenite din mediul rural care au beneficiat de tratamentul prin hidrokinetoterapie au avut vârsta cuprinsă între 19-30 de ani

Grupul de persoane cu dizabilități supus cercetării a fost un grup de varietate, având pe baza diagnosticelor stabilite,diferite tulburări senzoriale ( vizuale ,auditive,)

Singurul lucru potrivit a fost că toate persoanele cu dizabilități se încadrau în același grup de vârstă.

Pentru desfășurarea cercetării a trebuit cunoscute pentru început următoarele aspect:

● nume prenume

●Data nașterii

●Vârsta și genul

●Data venirii

●Determinarea obiectivelor în funcție de fiecare caz în parte

●Evaluarea potențialului senzorial înainte de începerea recuperării prin hidrokinetoterapie

●Evaluarea înainte de începerea tratamentului

●Evaluarea după încetarea tratamentului.

Evaluarea potențialului sensorial înainte de hidroterapie la unele personae s-a efectuat pe baza rezultatelor aplicării testului Portage.

Grupul de personae cu dizabilități senzoriale supuși cercetării a fost un grup heterogen, având pe baza diagnosticelor stabilite, tulburări diferite.

Obiectivele programului terapeutic conservator au fost:

●refacerea mobilității;

●refacerea forței, stabilității și abilității;

●îmbunătățirea performanțelor la exerciții fizice;

●o bună inserție familială, socială și profesională.

Program de hidrokinetoterapie pentru etapa de imobilizare :În această perioadă am avut în vedere realizarea următoarelor obiective:

•Asigurarea drenajului veno-limfatic (evitarea edemului).

•Menținerea tonusului muscular și creșterea tonusului muscular.

•Menținerea unei bune funcționalități a întregului corp.

Mijloace:Pentru asigurarea drenajului veno-limfatic s-au utilizat:posturi antideclive și gimnastică vasculară Bürger;gimnastică respiratorie abdominală (diafragmatică).

Pentru menținerea tonusului muscular s-au utilizat:

●gimnastică de activare a marilor funcții (digestive, circulatorii și respiratorii);

●mobilizări active, active cu rezistență pentru toate articulațiile libere;

●mobilizări active și active cu rezistență pentru membrele superioare și marele dorsal în vederea mersului asistat.

Program de kinetoterapie după suspendarea imobilizării

Etapa I .Obiective:

•Evitarea edemului.

•Combaterea contracturilor și retracturilor musculare.

•Menținerea tonusului muscular.

Mijloace, metode și principii:

•posturarea;

•masajul membrelor inferiorare și superioare prin procedeele cunoscute asociate cu tehnica Cyriax;

•efectuarea gimnasticii Bürger;

•aplicații de sulfat de magneziu (concentrația la un litru de apă) de 3 – 4 ori/zi;

•dacă nu sunt fenomene inflamatorii se pot efectua procedee de termoterapie, crioterapie: dușuri subacvatice, băi galvanice cu sulf care pregătesc membrele inferioare și superioare pentru inducție reciprocă;

•tehnici de facilitare neuroproprioceptive.

Exerciții fizice terapeutice-Alcătuirea modului de aplicare a programului hidrokinetic

S-au derulat exerciții succesive ( izometrice ,izotone excentrice apoi concentrice) pentru tonifierea mușchilor,obținerea controlului motor adecvat,în condițiile asuplizării grupelor musculare retracturate ( exercițiile de tip stretching s-au ales în funcție de structura retracturată).

În finalul fiecărei ședințe hidrokinetice zilnice ,s-au efectust exerciții de mers și exerciții de coborâre,(bazinul fiind dotat cu scări în apă) care promovează un control excentric/concentric ;coborârea s-a început cu piciorul sănătos,cel afectat rămânând în sprijin pe partea superioară ,apoi persoanele cu deficiențe senzoriale au înclinat ușor trunchiul posterior ;apoi au adus piciorul lângă cel sănătos; după mai multe repetări,s-a exersat coborârea treaptă cu treaptă ,inițierea făcându-se tot cu membrul inferior sănătos.

Mobilizarea activă s-a făcut în scopul creșterii treptate a amplitudinii , mișcării în toate planurile de mobilitate a articulației .S-au executat mișcări ritmice de flexie –extensie și exerciții gestice uzuale pentru reducerea funcțională a organelor sau membrelor afectate.

Fricțiunile folosite la pacienții cu dizabilități senzoriale au fost proceduri hidroterapeutice care au constat în fricțiunea unor regiuni ale corpului cu un prosop înmuiat în apă caldă sau rece.

În acest fel s-a îmbinat acțiunea cumulată a excitanților termici și mecanici, ceea ce a dat o reacție vasculară rapidă și intensă. După terminarea procedurii, zona fricționată a fost acoperă cu un cearceaf

Procedura hidroterapeutică s-a executat succesiv într-o anumită ordine: picioare, spate, torace, abdomen, mâini. Pe măsură ce s-a executat fricțiunea pe o anumită regiune, restul corpului a fost învelit în cearceaf, pentru a se împiedica pierderile de căldură suplimentare.

De asemenea s-au aplicat comprese ;aceste proceduri hidroterapice au constat în învelirea unei părți sau a întregii suprafețe a corpului cu o țesătură umedă, acoperită la rândul ei cu alta, rău conducătoare de căldură, scopul fiind acela de a menține cât mai mult timp reacția inițială. Compresele au fost aplicate pe cap, pe gât, torace, abdomen, trunchi, picioare, degete, etc.

Băile s-au făcut cu apă în care s-au adăugat substanțe chimice, plante medicinal (băile medicinale). Temperatura apei a fost variabilă, fiind folosită apă caldă (39-400 C) .Durata lor a fost de 10-30 minute. (Demonstrația 1)

Demonstrația 1

Spicuind din literature de specialitate am ținut cont de faptul că băile complete, din cauza excitației pielii întregii suprafețe a corpului, induc modificări ale circulației sanguine cu pericol de suprasolicitare a sistemului vascular cerebral.

Din aceste considerente, înainte de baie, capul și fața au foat spalate cu apă rece. Băile complet reci, având efecte stimulatorii asupra respirației, circulației, metabolismului și sistemului nervos, au foat indicate în scop de fortificare și de stimulare a metabolismului .Durata îmbăiere a foat de 10 min și temperatura apei între 20 – 300 C.

Baia de picioare efectuată cu apă rece, a fost indică în congestiile cerebrale (datorită paralelismului vasomotor între vasele membrelor inferioare și cele ale creierului) migrene,piciorul plat dureros, pareze ale membrelor inferioare. Demonstrația 2

Demonstrația 2

Băile medicinale s-au efectuat pe baza substanțelor chimice anorganice și cu plante medicinale. Dintre substanțele chimice anorganice cele mai întrebuințate au fost sarea, sulful, sărurile de potasiu, sublimatul și sulfatul de fier.

Ca plante medicinale am folosit malțul, florile de fân, plantele aromatice, extractele de brad, coaja de castan și stejar, muștarul,etc. Băile cu extract de brad, plante aromatice și flori de fân au fost necesare pentru excitarea terminațiilor nervoase din piele,având o acțiune liniștitoare asupra sistemului nervos.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Lotul de copii care a beneficiat de hipoterapie a fost unul heterogen, fiind diagnosticați cu diferite tulburări senzoriale, exercițiile recomandate au fost personalizate, iar rezultatele au fost raportate la fiecare caz.

Evaluarea potențialului psihomotric înainte și după hidrokinetoterapie a fost făcut după programul Portage Și după testul Evaluarea funcției motorii grosiere la copii.

Nu am utilizat calculul statistic deoarece evaluarea potențialului psihomotric înainte și după hidrokinetoterapie, precum și stabilirea obiectivelor au fost personalizate pentru fiecare caz, iar beneficiile obținute, pe termen scurt sau pe termen lung, au fost raportate la obiectivele stabilite.

Loturile de personae cu dizabilități supuse cercetării fiind heterogene atât din punct de vedere al vârstei, cât și din punct de vedere al diagnosticului calculul statistic ar fi fost irelevant.

Deși persoanele cu deficiențe senzoriale au beneficiat de hidrokinetoterapie și în următoarele luni pentru a consolida beneficiile obținute, personal am luat în studiu doar beneficiile obținute după ședințele de hidrokinetoterapie din perioada celor două luni, mai-iunie, când au participat în programul terapeutic.

Am evitat astfel distorsiunea rezultatelor obținute, deoarece în procesul normal de creștere o parte din sistemele neuro-musculare și psihice se maturizează și se consolidează în mod fiziologic și nu s-ar fi putut face o diferențiere clară între beneficiile datorate hidrokinetoterapieiși cele datorate maturizării sistemelor neuropsihice.

Din cele 7 persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării voi prezenta individual 2 cazuri.

Cazul nr. 1 Nume, prenume:J:l., Vârsta: 22 ani, Sex: masculine

Diagnostic:retard psihic sever ,hipoacuzic ,tetrapareză flasco-spastică

Evaluarea potențialului psihomotric și senzorial înainte de hidrokinetoterapie.

Evaluarea potențialului psihomotric și sensorial s-a efectuat pentru motricitatea grosieră, pentru motricitatea fină și pentru controlul vizual ți auditiv al activității gestuale.

Obiectivele urmărite au fost. La acesată persoană împreună cu echipa de lucru am stabilit atingerea următoarelor obiective:

●creșterea forței musculare în întreg corpul, cu precădere pe partea stângă;

●dezvoltarea echilibrului static și dinamic;

●o mai bună interacțiune cu mediul și dezvoltarea autonomiei.

Hidrokinetoterapia propriu–zisă.Persoana a fost scufundată în bazin.Am fost alături de el pentru a-i corecta poziția și pentru a evita posibilele incidente.

La începutul programului s-au putut constata dificultăți și deficiențe comportamentale, în special în însușirea regulilor și a reacțiilor așteptate.

Evaluarea după hidrokinetoterapie Dintre toate cele 7 persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării ,doar J.L a obținut cele mai mari beneficii în urma hidrokinetoterapiei.

La început ,când intra în bazin ,era în permanență ajutat.Din când în când îi corectam alunecarea spre partea dreaptă (din cauza diferenței de tonus muscular între hemicorpul drept și stâng și lipsa echilibrului).

Spre sfârșitul ședințelor înota și efectua exerciții în apă singur dar ținut în permanență sub observație.Intervenția pentru o poziționare corectă, spre finalul perioadei de terapie a fost din ce în ce mai redusă.

Acest lucru a demonstrat progrese în creșterea tonusului muscular și a controlului muscular în hemicorpul stâng, creșterea extensiei toracice, cervicale și capitale, poziția corectă și chiar terapeutică a labei piciorului în apă.

Pe parcursul programului de hidrokinetoterapie a fost posibilă deplasarea cu sprijin unilateral, iar prin continuarea tratamentului , J.L. a mers singur pentru prima dată.

J.L. merge singur pe o distanță de 10 -15 m, mersul având următoarele caracteristici:

●execută pași cu bază largă de susținere;

●sprijin pe suprafață–picior plat valg;

●genunchii în extensie;

● rigiditate a coloanei vertebrale, a bazinului și a cefei;

● capul rotit spre stânga, datorită diferenței de forță musculară între hemicorpul stâng și drept (cel drept fiind mai hipoton) ceea ce determină lipsa echilibrului și căderi dese.

Membrele superioare în timpul mersului sunt ținute în flexie.

Nu adoptă ortostatismul. Mersul este posibil în prezența adulților de la care așteaptă suport.

Reflexul de apărare gata pentru săritură este posibil din punct de vedere funcțional, dar este rar folosit din cauza fobiei tactile a palmelor.

Cazul nr.2.

Nume prenume T.I., în vțrstă de 33 de ani

Diagnostic: autism, retard neuro-psiho-motor sever, piciorul stg., strâmb congenital, operat

Evaluarea potențialului psihomotric înainte de hipoterapie. Evaluarea potențialului psihomotric s-a făcut diferențiat pentru motricitatea grosieră, motricitatea fină și pentru atenție

Obiectivele urmărite s-au axat pe reducerea instabilității psiho-motrice, pe recuperarea echilibrului dinamic și pe creșterea forței musculare;

Hidrokinetoterapia propriu–zisă: T.I., ajutat a înotat în bazin.În timpul ședinței de înot ,s-a insistat pe dezvoltarea capacității de concentrare a atenției și pe modalitatea de a fixa cu privirea activitatea desfășurată, deoarece avea tendința permanentă de a întoarce capul în spate și de a nu fi atent instrucțiunile cerute.

Evaluarea după hidrokinetoterapie .Asupra motricității s-a putut constata o ușoară creștere a mobilității și a forței musculare pe membrul inferior drept operat, diagnosticat ca picior strâmb congenital. Poziția labei piciorului în apă era foarte bună, o poziție corectoare. La finalul intervenției s-au constatat progrese remarcabile în mers, cu precădere asupra echilibrului dynamic.

Compararea rezultatelor (inițială și finală )

Aspecte privind dinamica generală a evoluției persoanelor cu deficiențe senzoriale supuse cercetării

În urma aplicării programelor individuale de tratament a testărilor și observațiilor periodice efectuate s-au putut remarca următoarele:

●Din punct de vedere al tonifierii grupelor musculare hipotone s-a constat îmbunătățirea forței musculare.

●O bună evaluare a disfuncționalității mioartrokinetice ne conduce la selectarea celor mai bune mijloace pentru obținerea refacerii și reintegrării socio-profesionale a persoanelor cu deficiențe senzoriale studiate;

● persoanele cu deficiențe senzoriale

au colaborat activ la desfășurarea tratamentului, menținând în continuare practica la domiciliu a programelor de recuperare fixate, a putut înregistra, în final, o refacere cât mai apropiată de valorile normale ale funcționării organismului;

●Mijloacele hidrokinetoterapeutice folosite în timpul programului de recuperare trebuie selectate în funcție de obiectivele etapei de tratament și reacția de răspuns a fiecărei persoană cu deficiențe senzoriale supuse cercetării;

●Ședințele de tratament trebuie să aibă un caracter permanent de reeducare a funcțiilor diminuate în urma afectării zonei implicate care să asigure persoanelor cu deficiențe senzoriale integrarea cât mai completă;

Programele de recuperare concepute au contribuit la:

•scăderea valorilor durerii;

•accelerarea resorbției proceselor inflamatorii;

•refacerea forței și rezistenței musculare;

•refacerea controlului motor și a abilităților senzoriale;

Procedeele și metodele incluse în programul de recuperare care au fost cotate ca valoare în obținerea rezultatelor au fost:

•crioterapia, aplicată și în cursul zilei pentru efectele sale antalgice

și antiinflamatorii;

•exercițiile cu rezistență normală aplicate în scopul creșterii forței musculare sunt ușor acceptate de persoanele cu deficiențe senzoriale întrucât se pot doza până la o anumită limita;

•exercițiile de tonifiere extrinsecă sunt executate lent cu rezistențe minimale;

Pentru exercițiile de reeducare propriu – zise, a fost vorba de mobilizări active reprezentând sinteze ale mai multor mișcări analitice.

În sectorul extrem al amplitudinii mișcării respective s-a putut menține contracția 2-3 secunde, evitând însă apariția de crampe musculare .

Combinațiile diverselor mișcări analitice în apă au permis o varietate de exerciții reeducative.

De la începerea primelor ședințe de recuperare , persoanele cu deficiențe senzoriale au simțit o ameliorare , crescută în realizarea activităților.

Până la finalizarea tratamentului recuperator ,starea persoanelor cu deficiențe sensorial s-a îmbunătățit.

Tratamentul de recuperare prin hidrokinetoterapie s-a efectuat zillnic pe toată perioada spitalizării , cu recomandarea de a continua și după externare

Efectele masajului au fost de activare circulatorie,troficitate,contracturare , sedare.

Concluziile la care s-a ajuns în urma efectuării cercetării precum și confirmării ipotezei de la care s-a pornit constituie un exemplu ce demonstrează că pentru persoanele cu deficiențe senzoriale hidrokinetoterapia este mijlocul de tratament fizical ce nu poate fi înlocuit de către alt mijloc recuperator el ocupând un loc central în recuperarea funcției pierdute sau diminuate.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că senzația este primul nivel psihic de prelucrare,interpretare și utilizare a informației despre însușirile obiectelor și fenomenelor lumii externe și despre stările mediului intern.Ea este sursa primară a cunoștințelor.

Astfel decât prin intermediul senzațiilor nu putem dobândi nici un fel de date despre lucrurile și fenomenele material din jur.

Variabilele ce derivă din factorii externi sunt: modalitatea stimulilor ,în raport cu care se diferențiează principalele tipuri de senzații ( vizuale ,auditive ,tactile,gustative ,olfactive ,propioceptiv-chinestezice);intensitatea stimulilor –propietatea bazală care face posibilă acțiunea oricărui stimul asupra receptorilor ; indifferent de modalitate,pentru a produce excitația aparatului receptor,orice stimul trebuie să posede un minimum necesar de intensitate (cantitate și energie);durata,reprezentând timpul de acțiune efectivă a stimulului modal asupra receptorului corespunzător ;rata stimulării-numărul sau frecvența apariției stimulului modal specific în interiorul unui interval dat de timp;proprietățile particulare intramodale ,cum ar fi ,de pildă,lungimea de undă, în cazul stimulilor luminoși ,frecvența și forma ,în cazul stimulilor acustici ,structura molecular,în cazul stimulilor chimici-gustativi și olfactivi.

Fiecare din variabilele menționate prezintă un registru valoric perceptibil mai mult sau mai puțin întins, favorizând astfel producerea unei mari game de senzații particulare.

O a doua mulțime de variabile externe sunt generate de contextual în care este dat simțul de bază: iluminatul,nivelul zgomotului, temperature,umiditatea,etc.

Acestea acționează ca elemente favorizante sau perturbatoare desfășurării procesului de recepție senzorială.

Cu alte cuvinte ,persoanele cu deficiențe senzoriale sunt priviți ca fiind fragile,inapte în a se comporta normal în societate alături de persoanele normale.

Persoanele cu deficiențe senzoriale trebuie respectate deoarece și ele au dreptul la viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare psihosocială normală.

Nimic nu trebuie să le pună în pericol nici existența, ci trebuie să se bucure la fel ca și ceilalți de o viață de calitate fără a ține cont de deficiența lor.

Cu toate acestea, tot mai des sunt semnalate cazuri de persoane cu deficiențe senzoriale la aspectele ale calității vieții nu sunt tocmai înbucurătoare.

Marile probleme globale depistate de experți privind calitatea vieții la persoanele cu deficiențe senzoriale sunt:prejudecățile ,izolarea socială și discriminarea.

Calitățile vieții în ceea ce privește persoanele cu deficiență senzorială vor fi mai bogate dacă societatea le va permite să își dezvolte viața la potențial maxim.Necesitățile lor vor fi privite atât timp cât nu vor fi văzute ca un beneficiu.

Din analiza rezultatelor obținute de-a lungul desfășurării experimentului pe care s-a bazat lucrarea, am tras următoarele concluzii:

Toate ipotezele au fost verificate;

Aplicarea precoce a tratamentului hidrokinetoterapeutic la persoanele cu deficiențe senzoriale a dus la rezultate bune privind refacerea funcțională a zonei afectate într-un timp relativ scurt.

●Prin mijloacele selectate și aplicate după metodologia expusă în cadrul programelor de

recuperare s-a înlăturat sechelele disfuncționale , conferându-le forța necesară de asigurare a echilibrului static și dinamic al corpului dând posibilitatea de a reveni la viața socio-profesională;

●Pentru realizarea unui tratament de recuperare funcțională eficient a fost necesar să se

facă apel la toate posibilitățile de care dispune terapia modernă, realizându-se așa-zisa recuperare multifuncțională;

●Instruirea persoanelor cu deficiențe senzoriale încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor

urmărite și efectele exercițiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivații puternice, au dus la optimizarea tratamentului prin participarea conștientă și activă a acestuia.

Asistența medicală a persoanelor cu deficiențe senzoriale presupune contribuția unei echipe medicale care examinează individual fiecare persoană cu deficiențe senzoriale în raport cu modelul de evaluare clinico-funcțional menționat și alcătuiește un program de reabilitare adecvat.

Obiectivul fundamental al programului îl reprezintă refacerea funcționalității optime a șoldului în condiții de integrare structurală.

BIBLIOGRAFIE

Paul Popescu Neveanu-Psihologie,Editura Didactică și Pedagogică,1998

Mielu Zlate,Tinca Crețu-Psihologie,Editura Medicală, București,2007

Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București

Mihai Golu-Bazele Psihologiei Generale, Ed.Universitară,București,2010

Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București

Rodica Ciurea Codreanu -Elemente de Psihologie ,Editura All,București,2005

Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,Bucure;ti ,2006

Tudor Sbenghe-Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ,Editura Medicală, București,1999

Mircea Ștefan-Educarea și îndrumarea persoanelor cu deficiențe de vedere Editura Coressi,București,2010

C.GH.Manolache-Surdomutitatea-Editura Universitară,București,2009

Frieda Fordham -recuperarea pacienților în diferite afecțiuni-Editura IRI,București,2010

Anton Nicolau – Recuperarea prin terapie a bolnavilor,Editura Medicală, București,2009

V..D.Popescu- Psihologie clinica, Editura Polirom, Iasi ,2009

Sbenghe T. -Kinetologie profilactică, terapeutica si de recuperare , pg.187, 1997 

Sbenghe, T.- Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare. Bucuresti, Editura Medicala, 1987 

C.Baciu – Programe de gimnastica medicala, Editura Științifică,București 2006

Anghel Diaconu – Manual de tehnică a terapeutic masajului , Editura Medicală , București 2001

Anghel Diaconu -Hidrokinetoterapie ,Editura Polirom,2009

Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. București, Editura Medicală, 1999

Popescu , R., Bighea, A., Notiuni practice de medicina recuperatorie. Craiova, Editura Agora, 1997

=== e4fb8f094d41d7ffc8891b3cf2f9b3a4dc377b63_511688_2 ===

FACULTATEA

SPECIALIZAREA :KINETOTERAPEUT

RECUPERAREA PRIN HIDROKINETOTERAPIE A PERSOANELOR CU DEFICIENȚE SENZORIALE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

FACULTATEA

SPECIALIZAREA :KINETOTERAPEUT

RECUPERAREA PRIN HIDROKINETOTERAPIE A PERSOANELOR CU DEFICIENȚE SENZORIALE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

CUPRINS

CAP.1.INTRODUCERE ……………………………………………………………………..…..1

1.1.Motivarea alegerii teme ………………………………………………………………………2

1.2 Importanța temei……………………………………………………………………..………. 2

CAP. 2.DEFICIENȚA SENZORIALĂ………………….……………………………………..…..5

2.1Definitii……………………………………………………………………..………………… 5

2.3.Descrierea gradelor de deficiență senzorială ……………………………………………….11

2.4. Tulburarile specifice deficientei senzoriale………………………………………………….11

2.4.1.Deficiențe de auz …………………………………………………………………..…..…..12

2.4.2.Tulburările de voce ………………………………………………………………………..13

2.4.3.Deficiențe de vedere ………………………………………………………………………14

2.5.Particularități bio-psiho-sociale ale persoanelor cu deficiență senzorială ……………………….15

2.5.1.Conduita neuromotorie ……………………………………………………………………16

2.5.2..Imaginea și schema corporală …………………………………………………………….18

CAP. 3 .RECUPERAREA PRIN HIDROKINETOTERAPIE A

PERSOANELOR CU DEFICIENȚE SENZORIALE …………………………………………23

3.1.Tratamentul kinetic……………………………………………………………………..….. 23

3.2.Hidrokinetoterapia……………………………………………………………………..…….24

3.4.Balneoterapia……………………………………………………………………..…………29

CAP. 4.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII……………………………….31

4.1.Obiectivele cercetarii……………………………………………………………………..… 31

4.2.Ipoteza cercetării ………………………………………………………………………..……32

4.3.Scopul cercetării ……………………………………………………………………..………33

4.4. Metodele de cercetare ……………………………………………………………………..33

4.5. Desfășurarea cercetării ……………………………………………………………………..34

CAP. 5.REZULTATE ȘI DISCUȚII…………………………………………………………… 42

CONCLUZII……………………………………………………………………..…………… 47

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………..………….49

=== e4fb8f094d41d7ffc8891b3cf2f9b3a4dc377b63_513060_1 ===

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Orice fenomen al realității obiective se desfășoară în spațiu și în timp.Reflectarea corectă a timpului și spațiului constituie premise gândirii științifice.

Din psihologia general se cunoaște că nu există analizatori specializați pentru reflectarea spațiotemporală ,care se efectuează prin cooperarea tuturor analizatorilor .

De aceea buna funcționare a acestora ,nivelul lor superior de dezvoltare garantează și reflectarea corectă spațio-temporală.Este necesar însă ca orice persoană normal să dea dovadă că se poate orienta în spațiul concret.

Pornind de la realitatea că există persoane cu deficiente senzoriale , nu trebuie omis faptul că și aceste persoane e trebuie să se bucure pe deplin de roadele educației,să devină cetățeni folositori în societate,să-și cucerească fericirea în viață .Educarea și instruirea lor ridică însă numeroase probleme pedagogice specifice.

Unele din aceste probleme,care ni s-au părut mai importante,sunt tratate în lucrarea de față.Prima problemă o constituie însăși depistarea deficienței.

Lipsa totală sau aproape totală a vederii , sau deficiențele de auz sunt observate cu ușurință,ceea ce duce la orientarea persoanelor cu deficiente senzoriale spre instituții de învățământ speciale.

Deficiența vizuală sau de auz mai puțin pronunțată trece însă, uneori, neobservată sau neluată în seamă de părinți și educatori.

Nici persoana cu vederea lezată sau auzul mai slab , nu își dă seama la început că vede sau aude mai slab decât ceilalți.

Când dificultățile îl fac să înțeleagă lucrul acesta,el înceracă uneori să-l ascundă , pentru a nu se pune într-o situație de inferioritate.

Fapt este că în multe unități de învățământ se află mulți copii cu vedere sau auz slab,care fac față cu greu sarcinilor în care sunt implicate vederea și auzul , au dificultăți în recunoașterea obiectelor mici sau mai depărtate , dificultăți de auz ,dau semne de oboseală după o solicitare vizuală sau auditivă mai intensă.

1.1.Motivarea alegerii teme

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului medical angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate în ceea ce privește pacienții cu deficiențe senzoriale.

Motivul acestei lucrări este :

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților

de diagnostic și tratament ;

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare prin hidrokinetoterapie;

N ●Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de

specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu.

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor .

1.2 Importanța temei

Majoritatea bolilor senzoriale lasă pentru o perioadă lungă de timp sau definitiv , sechele disfuncționale de gravitate variabilă mergând până la handicapuri indelebile .

Deși infirmitățile determinate de deficiențele senzoriale relativ monotone ( afectarea motricității ), a sensibilității , a vorbirii , a coordonării , etc ) incapacitățile și handicapurile bolnavului neurologic pot fi complexe și grave cum ar fi incapacitatea de locomoție , de autoângrijire , de comunicare , de comportament , etc . sau handicapul de independență fizică și senzorială, ocupațional , de orientare , de integrare socială , economică .

Asistența unui bolnav cu deficiențe senzoriale este un proces îndelungat , dacă nu chiar continuu , pentru toată viața .

Desigur că cea mai mare parte a acestei asistențe se va desfășura la domiciliu pacientului cu concursul membrilor de familie , pe baza indicațiilor date de medicul neurolog și medicului recuperator .

Pentru un pacient cu deficiențe senzoriale problema propriu zisă de recuperare se va pune doar atâta timp cât există încă semene și speranțe de ameliorare funcțională sau câștigare de compensări . Definitivarea deficitului senzorial nu înseamnă însă abandonarea pacientului căci în această situație , pierderea restantului senzorial obținut cu greu este aproape regula .

Orice fenomen al realității obiective se desfășoară în spațiu și în timp.Reflectarea corectă a timpului și spațiului constituie premise ale gândirii științifice.

Din psihologia generală se cunoaște că nu există analizatori specializați pentru reflectarea spațiotemporală ,care se efectuează prin cooperarea tuturor analizatorilor .

De aceea buna funcționare a acestora ,nivelul lor superior de dezvoltare garantează și reflectarea corectă spațio-temporală.Este necesar însă ca orice persoană normală să dea dovadă că se poate orienta în spațiul concret.

Pornind de la realitatea că există persoane cu deficiente senzoriale , nu trebuie omis faptul că și aceste persoane trebuie să se bucure pe deplin de o recuperare eficientp cu ajutorul hidrokinetoterapiei.

Lipsa totală sau aproape totală a vederii , sau deficiențelor de auz sunt observate cu ușurință,ceea ce duce la orientarea persoanelor cu deficiente senzoriale spre o recupare eficientă cu ajutorul hidrokinetoterapiei.

Deficiențele senzoriale mai puțin pronunțate trec însă, uneori, neobservate sau neluate în seamă de cei din jur.

Nici persoana cu vederea lezată sau auzul mai slab , nu își dă seama la început că vede sau aude mai slab decât ceilalți.

Când dificultățile îl fac să înțeleagă lucrul acesta,el înceracă uneori să-l ascundă , pentru a nu se pune într-o situație de inferioritate.

Deci întreținerea prin continuarea unui anumit program de recuperare este obligatoriu și ea se face mai ales la domiciliul bolnavului .

Lucrarea RECUPERAREA PRIN HIDROKINETOTERAPIE A PERSOANELOR CU DEFICIENȚE SENZORIALE are un caracter unicat sub aspectul abordării inedite a metodelor de intervenție și recuperare.

Este important ca reabilitarea bolnavilor cu deficiențe senzoriale să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și reducerea pacienților într-o stare fizică și neuropshică satisfăcătoare , și apoi , în mod progresiv și sistematic , recuperarea și readaptarea motorie și psihică , urmată de inserția lor socioprofesională.

În această lucrare am încercat găsirea unor modalități de aplicare precoce și sistematică a mijloacelor și procedurilor hidrokinetice prin care să se restabilească pe deplin capacitățile funcționale diminuate sau pierdute ca urmare a deficiențelor senzoriale.

CAPITOLUL 2

DEFICIENȚA SENZORIALĂ

2.1Definiții

Pentru a dezbate pe larg tema propusă ,trebuie efectuată o scurtă incursiune în delimitările conceptual ale deficienței senzoriale.

Senzația este reflectarea activ-selectivă și ideal-subiectivă a însușirilor particulare și singular a stimulilor modali specifici în forma unui cod-imagine.Conținutul ei furnizează o informație secvențială ,fragmentară despre obiectele și fenomenele perceptibile .

Ea nu permite identificarea acestor obiecte și fenomene cid oar discriminarea lor în interiorul uneia și aceleiași însușiri-intensitate,durată,greutate ,temperatură.

Analiza senzației trebuie să ia în considerație interacțiunea factorilor externi și a celor ce țin de organizarea și ,,funcționarea,, subiectului,,.

Senzațiile nu constituie o masă omogenă și amorfă de fenomene,ci un sistem informațional înalt diferențiat,punând în evidență entități distinct ,cu determinații și mecanisme proprii.

Prin deficiență se înțelege tulburarea relațiilor normale ale individului cu mediul înconjurător,mai ales cu cel social,intervenită pe baza unui defect .

Deficiența senzorială se exprimă în modul cel mai direct prin modificarea unor indici funcționali fundamentali care se află la un nivel subnormal .

În mod empiric,aceste modificări sunt constatate cu ușurință din comportamentul persoanei respective.Deficiența senzorială desemnează o modalitate-cu grade și niveluri diferite a personalității cu o specificitate de structură,care are imprimată o finalitate formativă și integrativă.

Această categorie de structuri beneficiează de o cantitate redusă de informație esențializată ,dar poate recepționa și prelucra o mare cantitate de informații din sistemul ectosemantic.

Deficiența senzorială poate rămâne ireversibilă,dar personalitatea este deductibilă și acest fapt reprezintă mai mult decât diagnosticul précis de rang sau performanță1.

2.Preda, V., Mare, I., Drutu, I.-Defectologie , pg.221,2009

Adepții teoriilor responsabilității sociale subliniează ideea că nivelul ultim de funcționare al deficienței senzoriale este determinat de caracteristicile mijloacelor de educație și profunzimea resurselor societății și mai puțin de limitele biologice individuale.

Gold arată că deficiența senzorială reprezintă,,insuccesul societății în promovarea unei stimulări și educției suficiente,mai mult decât un insucces individual,,.

Rezultă,prin urmare,că insuccesul la învățare este datorat mediului educogen necorespunzător și nu este determinat de gradul handicapului sensorial respectiv.

Evident aceasta este o viziune optimistă a cărei principală limită este aceea că absolutizează efectele benefice ale progresului științei, concretizat în aplicarea unei tehnologii avansate,considerate capabilă să rezolve orice problemă.

Doll (1991),încearcă să sintetizeze punctele de vedere anterior exprimate și să elaboreze o teorie unificatoare prin care încearcă să sistematizeze criteriile de încadrare a unei persoane în categoria celor cu deficiență senzorială.

El arată,că în diagnosticarea unei persoane cu deficiență senzorială,se ține seama de stagnări a dezvoltării de origine intelectuală având un caracter eminamente incurabil care se concretizează într-o stare de incompetență socială.

Viziunea mai mult descriptivă a lui Doll se completează cu o viziune mai pragmatică și funcțională,folositoare,mai ales psihologilor practicieni,,aplicabile și azi.

Pofilul psihologic al personalitatii persoanelor cu deficiență senzorială și mai ales rezultatele analizelor practice efectuate în legatura cu integrarea educaționala și socială a acestei categorii de deficienți,au influențat și apariția unor propuneri de schimbări a criteriilor de diagnosticare.

Legată de definirea comportamentului adaptativ este și problema competenței sociale cât mai adecvate,pe care trebuie să o determine aceștia.

Relația dintre comportamentul adaptativ și formarea competenței sociale,la persoanele cu deficiență senzorială,are implicații vaste în construirea de programe specifice,în vederea asigurării viitoarei inserții sociale și a unui comportament adaptativ cât mai bun posibil,pentru a se asigura adaptarea corespunzătoare ,fapt susținut și de Reschly și Gresham2.

2.Preda, V., Mare, I., Drutu, I.-Defectologie , pg.221,2009

Determinarea precisă a diferiților parametrii ai funcțiilor vizuale și auditive pentru stabilirea caracteristicilor fiziopatologice într-un caz dat se va realize însă decât pe baza unor metode riguroase de investigare.

După cum este și firesc, aspecte ale calitatii vietii la persoanele cu deficiente senzoriale sunt educați în raport cu gravitatea defectului .

Vorbind despre dificultățile deficientelor senzoriale trebuie să fim prudenți când generalizăm; dificultățile variază foarte mult de la un caz la altul,atât prin forma lor de manifestare cât și prin intensitatea lor.

Sunt dificultăți cu grade diferite și nu întotdeauna se poate stabili o relație directă cu cauzele organice și gradul deficitului . Spicuind din literatura de specialitate voi reda doar unele aspecte mai frecvent întâlnite.

Primul fapt pe care îl constatăm este că persoanele cu deficiențe senzoriale se dovedesc a fi incapabili de a recunoaște sau de a auzi , făcând greșeli în recunoașterea unor obiecte sau auzirea unor sunete care pentru persoanele normale, nu prezintă nici o dificultate .

Rezultatele diferă mult,în raport cu complexitatea obiectului percepției ,cu deficienței senzoriale,cu reprezentările existente,cu deprinderile de explorare ,cu ansamblul condițiilor în care se desfășoară activitatea percepției senzoriale.

Numeroase cercetătări constatative,folosinduse obiecte vizuale și audio pe care le cunoșteau persoanele cu vedere și auz normal,au semnalat la persoanele cu deficiență senzorială ,care aveau reprezentările corespunzătoare,erori de recunoaștere care variau,în medie,între 20 % și 85 %.

Chiar în cazul recunoașterii- și cu atât mai mult când ea nu se produce persoanele cu deficiență senzorială au mereu o incertitudine de a percepe lucrurile comparative cu persoanele normale.

Comparația este relativă fiindcă în astfel de condiții dificile persoanele cu percepții senzoriale normale sunt ajutați de reprezentările lor foarte clare ,de care persoanele cu deficiență senzorială sunt lipsite ;în schimb aceste persoane au o anumită experiență în a interpreta astfel de senzații.

Dar nu numai atât:aici se manifestă și lipsa legăturilor între percepțiile senzoriale și cele tactil-kinestezice ,care în condițiile normale se stabilesc de timpuriu și duc ,la ,, vizualizarea ,, rezultatelor pipăitului sau auzului .

Sde știe că ,, orice dezvoltare sensori-motorie impune și stabilirea unei corespondențe între claviatura percepției senzoriale și cea tactil-kinestezică .

Insuficiența acestei corespondențe și faptul că ea nu a dus la dominanța percepției senzoriale dau , astfel ,un caracter specific .

Nivelul scăzut al competenței sociale,explică dificultățile de adaptare pe care le întâmpină persoanele cu deficiență senzorială în societate.

Pentru aceasta Gresham propune clasificarea care stă la baza adaptării programelor compensatorii destinate acestora.Relația dintre statutul socio-economic scăzut al mediului de proveniența al unei persoane cu deficiență senzorială ,reprezintă un alt aspect controversat legat de clasificare.

Principalele caracteristici ale sistemului psihic al personalității persoanelor cu deficiență senzorială au fost puse în evidență de numeroase studii,unele cu concluzii diametral opuse,rezultatele diferind,în special,datorită intstrumentelor folosite,a imposibilității izolării multitudinii factorilor implicați,caracteristicilor particulare ale eșantioanelor studiate și imposibilității izolării tuturor condițiilor externe care influențează structura personalității și comportamentului.O altă trăsătură generală a cercetărilor efectuate,legate de persoanele cu deficiență senzorială,este imposibilitatea diagnosticării timpurii a acesteia.

Explicarea acestei situații rezidă din faptul că deficienții senzoriali prezintă,în principal defecte cognitive depistabile mai ales în momentul intrării în contact cu aceștia..

Analiza desfășurată are drept obiectiv surprinderea trăsăturilor domeniului social și personal care face referire în principal,la aspectele implicate în realizarea competenței sociale a persoanelor cu deficiență senzorială,semnificativă pentru înțelegerea comportamentul acestuia,așa cum rezultă din majoritatea definițiilor3.

2.2.Etiologia deficienței senzoriale4

Este știut că una din cauzele insuccesului la învățătură o constituie aceste deficiențe senzoriale.În ,,Studiul privind creșterea nivelului de pregătire a elevilor și lichidarea repetenției în ciclul primar ,, ,publicat de Ministerul Educației și Învățământului în anul 1986,se arăta că ,, defectele de vedere și auz au o frecvență între 8 și 13 % rămânând necunoscute în proporție de 2/3 ,, .

3.Preda, V., Mare, I., Drutu, I.-Defectologie , pg.225,2009

4. Paul Popescu Neveanu-Psihologie,pg.46 ,1998

Astăzi,sistemul de examinare medicală și psihopedagogică înainte de școlarizare permite ca defectele de vedere sau auz să ,fie ,în majoritatea cazurilor,depistate din timp .

Datorită condițiilor mai bune de viață și îngrijiri medicale mai serioase , multe persoane care în trecut au fost sortiți orbirii sau surdității totale rămân cu sechele de vedere sau auz mai mult sau mai puțin importante , ceea ce face ca procentul slab-văzătorilor sau surzilor să rămână totuși ridicat.Odată depistatăă deficiența , se pune problema școlarizării nevăzătorilor sau surzilor.De aici se pune întrebarea ….Este bine ca ei să învețe în școala de masă sau într-o școală specială ?

Răspunsul la această întrebare depinde de natura și gradul defectului vizual sau auditiv , de evoluția probabilă a afecțiunii ,de felul în care deficiența este compensată.Până la un anumit nivel al scăderii vederii , persoanele cu deficiente senzoriale pot învăța alături de colegii lor cu cu vedere și auz normale,luându-se măsurile necesare: folosirea ochelarilor sau aparatelor auditive recomandate de medic și respectarea altor recomandări ,așezarea în clasă într-un loc cu lumină suficientă și unde copilul poate vedea până la tablă sau auzi ,o eventuală limitare a solicitării vizuale sau auditive în timpul lecțiilor și al pregătirii temelor pentru acasă ,unele explicații suplimentare ale profesor în cazul prezentării unui material cu detalii greu de perceput ,scutirea de unele eforturi fizice contraindicate .

În cadrul colectivului de elevi trebuie să cultivăm un climat de prietenie , în care copilul care întâmpină greutăți vizuale sau auditive să nu sufere nici o jignire ,să nu fie pus în situații de inferioritate,să nu fie considerat un blamat al clasei.

Când aceste condiții sunt respectate ,când cadrele didactice acționează cu tactul și priceperea necesară ,copilul cu vedere slabă sau deficiență de auz se dezvoltă și își însușește cunoștințele și deprinderile prevăzute în programele școlare asemeni tuturor celorlalți copii.

Ce se întâmplă însă dacă persoanele cu deficiente senzoriale nu se bucură de o astfel de tratare adecvată situației lor ? Ce se întâmplă dacă problemele lor sunt ignorate sau neglijate ?

Și ,mai ales, ce se întâmplă dacă ,oricât ar încerca să-i ajute cadrele didactice,copii nu au realmente posibilitatea de a face față cerințelor școlii de masă ?

Cel mai elocvent răspuns la aceste întrebări ni-l oferă însăși fizionomia spirituală a spirituală a persoanelor cu deficiente senzoriale care vin în școală după ce au încercat ,cu mari eforturi dar fără succes,să facă față unor condiții inadecvate posibilităților lor senzoriale.În școala de masă ei,disting greu literele ,n-au izbutit să citească și să scrie tot atât de bine și de repede ca ceilalți elevi ( iar uneori nu-au izbutit deloc);n-au putut descifra planșele expuse și nici ce se scria pe tablă ,chiar dacă stăteau în prima bancă.

Traumatizați de insuccese ,simțindu-se vinovați fără vină,respinși de colegi și cadre didactice sau acceptați ca un rău inevitabil,uneori lipsiți și de înțelegerea celor din jur ,aceste persoane se confruntă cuo experiență dureroasă,care își lasă amprenta asupra lor.Sunt considerați leneși,neatenți,lipsiți de inteligență –și într-o anumită măsură chiar devin astfel-dar nu din cauza deficiențelor senzoriale ci fiindcă nu s-au bucurat de condiții adecvate .

Sunt timorați ,se complac în pasivitate,gândirea lor s-a dezvoltat mai lent fiindcă nu a fost suficient solicitată,nu încearcă să se afirme fiindcă și-au pierdut încrederea în ei.Nivelul scăzut al competenței sociale,explică dificultățile de adaptare pe care le întâmpină cu deficienții senzoriali,precum și în societate.Pentru aceasta Gresham propune clasificarea care stă la baza adaptării programelor compensatorii destinate acestora.

Principalele caracteristici ale sistemului psihic al personalității persoanelor cu deficiență senzorială au fost puse în evidență de numeroase studii,unele cu concluzii diametral opuse,rezultatele diferind,în special,datorită intstrumentelor folosite,a imposibilității izolării multitudinii factorilor implicați,caracteristicilor particulare ale eșantioanelor studiate și imposibilității izolării tuturor condițiilor externe care influențează structura personalității și comportamentului.

Astfel poate fi amintit :

Specificul motivației .R.Ziegler formulează o așa numită ipoteză motivațională prin care încearcă să argumenteze diferențele existente între motivația elevilor cu deficiență senzorială și a persoanelor normale .Ținând seama că la atingerea unei performanțe într-un domeniu sau altul sunt implicați factori cognitivi,afectivi și motivaționali,se pune întrebarea:de ce persoanele cu deficiență senzorială nu ating același nivel de performanță ?

Vâscozitatea genetică a fost descrisă de B.Inhelder,o apropiată colaboratoare a lui Piaget,și se referă la specificul stadiilor dezvoltării inteligenței la persoanele cu deficiență senzorială.Deci persoanele cu deficiență senzorială vor rămâne pentru toată viața cantonați la nivelul operațiilor concrete,fapt care-și va pune amprenta nemijlocit asupra performanțelor lor specifice în domeniul activităților și al adaptării sociale și profesionale.

L.V.Vâgotski , caracterizează personalitatea persoanelor cu deficiență senzorială prin prisma următoarelor elemente:

-fragilitatea achizițiilor realizate în activitățile déjà parcurse;

-ample alunecări spre comportamente proprii stadiilor anterioare;

-caracterul limitat al perspectivelor dezvoltării în etapa imediat următoare.

Punctele de vedere despre vâscozitatea genetică și zona proximei dezvoltării constituie expresia calitativă a întârzierilor din maturizarea personalității persoanelor cu deficiență senzorială.Deficiența senzorială are la origine numeroase posibilități etiologice,ce impun în primul rând ordonarea lor sistematică,iar în al doilea rând stabilirea corelațiilor între sindroamele clinice și cauzale care le produc.Factorii patogeni se pot împărți în raport cu mecanismul și perioada în care acționează asupra organismului,în genetici (endogeni) și câștigați (exogeni). După V.Predescu și colaboratorii ponderea fiecărei categorii variează în raport cu gravitatea deficienței senzoriale,apreciind că denivelarea senzorială accentuată este determinată în proporție de 80-90 % de către afecțiuni de natură genetică sau obscură,restul fiind exogenul.

2.3.Descrierea gradelor de deficiență senzorială5

Fenomenul psihic-generat,condiționat și dezvoltat într-un context de elemente și factori de natură diferite-a fost investigat de către științe diverse cu tehnici și sisteme noționale diferite.

Psihopedagogia deficienților senzoriale trebuie să se coinstituie ca o disciplină științifică,pentru a putea să ofere instrumentele adecvate de cunoaștere ,o metodologie specifică și o operativitate educațională.

Pentru atingerea acestui obiectiv sunt necesare:

-o concepție generală asupra deficienței senzoriale;

-un sistem noțional-logic aferent acestei concepții;

Este important de remarcat că există trei tendințe distincte.Prima tendință este aceea de a utilize o noțiune gen-ca ,de pildă ,deficiență senzorială pentru a cuprinde toate formele și gradele de nedezvoltare senzorială.

5. Mielu Zlate,Tinca Crețu-Psihologie,pg.,pg128, 2007

A doua tendință manifestată în special de școala franceză constă în utilizarea termenului de debilitate senzorială cu două subcategorii, în funcție de etiologia acestora.Debilitatea senzorială patologică ar cuprinde toate formele organice ,iar cea normală formele cu cauze paragenetice și fără leziuni detectabile.Deficiența senzorială ca sindrom clinic a căzut însă sub incidența preocupărilor psihgologiei sau pedagogiei mult mai târziu,Ea a fost identificată ,studiată și delimitată de psihiatrie.

2.4. Tulburarile specifice deficientei senzoriale

2.4.1.Deficiențe de auz6

Scăderea capacității aparatului auditiv de a percepe sunetele și de a diferenția excitanții sonori asemănători între ei constituie surditatea.Orice slăbire a capacității de analiză acustică a organului auditiv se încadrează în surditate.Procesul de analiză a excitației sonore determină acuitatea simțului auzului.

Cu cât mai profund și mai minuțios se desfășoară acest proces ,cu atât auzul se prezintă într-un grad mai fin de acuitate .Surditatea afectează limbajul verbal ,însușirea și utilizarea lui în relațiile de comunicare.

Persoanele cu deficiențe senzoriale afectați de surditate accentuată prezintă tulburări de vorbire sau sunt puși în imposibilitate de a o învăța.Gradul surdității variează după gravitatea și sediul leziunii organului auditiv.

Dintre trăsăturile caracteristice ale acestei deficiențe, reținem: surdomutitatea este imposibilitatea însușirii vorbirii pe cale naturală auditivă,asociată cu surditatea totală sau aproape totală.

Deficiențele de auz atrag atenția atunci când copil,cu randament slab la învățătură prezintă secreții cronice ale urechilor,pronunție greșită a consoanelor ( îndeosebi a silfantelor f,s,ș),tulburări de comportament ( manifestate prin fenomene de opoziție mergând până la furie,ca urmare a imposibilității înțelegerii învățătoarei sau, din contră,prin indiferență,apatie și neatenție la lecții),răspunsuri incorecte la interogări puse din spatele elevului,cu voce

6. Norbert Sillamy-Psihologie,pg.112 , București,2008

șoptită,solicitarea lui de a i se repeat o întrebare déjà pusă ,îndreptarea unei urechi spre cel care îi vorbește sau urmărirea foarte atentă a buzelor acestuia.

Atunci când aceste fenomene apar la un copil cu frecvente infecții nazale sau faringiene,probabilitatea scăderii auzului ( hipoacuzie de transmisie) este certă și trebuie neapărat tratată.De acum,este clar că nu se pot ignora,practic,influențele sociale asupra modului în care copilul își însușește limbajul.

O confirmare suplimentară în acest sens a apărut într-un studiu efectuat de către Brown (1973) asupra unui copil autist.Copii autiști sunt caracterizați de o repliere asupra propriei lumi lăuntrice,această evitare a interacțiunii umane fiind reflectată în vorbirea lor.Copii cu autism par să aibă nevoie de un contact,pentru a-și dezvolta corect funcțiunile limbajului,decât de simpla imitare a ceea ce aud,fără a fi capabili să utilizeze regulile și principiile de bază.

2.4.2.Tulburările de voce7

Dacă tulburările de ritm afectează cadența vorbirii,handicapurile de voce perturbă melodicitatea, intensitatea și timbrul vocii.

Astfel,mutația patologică a vocii ,este datorată transformărilor de la nivelul sistemului endocrin manifestate prin schimbarea funcției hipofizare și a modificărilor hormonilor sexuali care influențează nu numai structura anatomo-funcțională a laringelui,dar și modalitățile de reacționare ale sistemului nervos central care se adaptează lent la condițiile biomecanice.

Răgușeala vocală duce la pierderea expresivității și forței vocii.Ea apare în urma îmbolnăvirii laringelui,a căilor respiratorii ( prin răceală și gripă) și a ganglionilor fixați pe coardele vocale.

Aceasta este o formnă de răgușeală organică,ce are ca specific o voce îngroșată și întreruptă în timpul vorbirii,iar în forma funcțională ea are un caracter șuierat și înăbușit.De obicei,răgușeala funcțională apare în stările emoționale puternice și în folosirea excesivă a vocii.

Fonastenia și pseudofonastenia au de cele mai multe ori o natură funcțională.Folosirea incorectă și abuzivă a vocii ca și laringele pot da naștere la fonastenie.

7. Mihai Golu-Bazele Psihologiei Generale, pg.221,2010

Pseudofonastenia la unii preșcolari apare și prin abuzul de voce,dar mai cu seamă în stările emoționale.În majoritatea cazurilor,fonastenia este însoțită de o serie de dereglări de ordin psihic (frustrare,nesiguranță,teamă,frică) care o mențin și chiar o accentuează.

Toate formele de fonastenie duc la scăderea intesnsității vocii,pierderea calităților muzicale,întreruperea și rateul vocii,tremurul și obosirea prea de vreme a vocii.

2.4.3.Deficiențe de vedere8

Persoanele cu deficiențe de vedere din cauza unor pete corneene ,a atrofiei nervului optic sau din nenumărate alte cause organice , ,, în sensul restrains al cuvântului aceștia nu sunt așadar ambliopi .

Vederea slabă (ambliopia) sau lipsa totală a acesteia constituie un defect, trebuie să-l descărcăm de nuanța sa peiorativă .

Spre deosebire de defect , deficiența reprezintă ansamblul consecințelor defectului sub aspectul adaptării persoanelor cu deficiențe senzoriale la viața înconjurătoare și al structurii individualității lui .

Existența unor faze ale percepției vizuale ( și în general ale percepției) este constatată de numeroși psihologi; diferă însă delimitarea lor și denumirile care le sunt atribuite .

O situație oarecum specială este legată de detectarea obiectelor sau a ansamblurilor de obiecte de dimensiuni mari

Imaginea sincretică difuză ,inițială nu poate fi cuprinsă din cauza câmpului visual îngustat sau a apropierii prea mari a ochiului de ceea ce trebuie perceput; detectarea se realizează deductive ,prin sesizarea unuia sau a câtorva elemente isolate ale configurației globale.Tendința spre o explorare analitică ,pe detalii isolate parcurse succesiv .

Menționând dificultățile proprii acestui moment al actului perceptive visual trebuie să reflectăm îndată asupra modalităților de a le preântâmpina ,asupra condițiilor pedagogice necesare pentru a facilita detectarea localizatoare și a spori treptat capacitatea persoanei cu deficiență de vedere în această direcție.Studiul procesului de comprimare și sistematizare a explorării vizuale în condițiile deficienței de vedere ne relevă câteva aspect specific.

8.Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Introducere în psihologia personalității, pg.129,2006

În esență procesul este contradictoriu: se manifestă pe de o parte tendința unei cât mai substanțiale reduceri a punctelor de reper supuse explorării ,pe de altă parte a parcurgerii cât mai multor puncte,pentru a se obține certitudinea că reflectarea este corectă.Mai frecventă este , cel puțin la începutul școlarității ,prima din aceste tendințe .

În articolul lui, Ștefan ,M –Probleme ale recunoașterii în condițiile vederii slabe ,publicat în ,,Revista de psihologie,, acesta mărturisea : ,,Analizând percepțiile și reprezentările elevilor cu deficiențe de vedere în cadrul procesului de învățământ,la clasele mici,am remarcat în numeroase cazuri că în recunoașterea obiectelor și ilustrațiilor ei se mărginesc la un număr foarte redus de semnalmente adeseori nesemnificative pentru diferențiere.

Așadar,problema îndrumării educative se pune cu multă tărie în această etapă de explorare analitico-sintetică,hotărâtoare pentru identificarea obiectului .

Sunt necesare măsuri care să preântâmpine slaba capacitate analitică,dificultățile generalitării , pericolul frecvent al unei cunoașteri nespecifice.

Procesul educative are rolul de a ajuta prin diferite mijloace analiza elementelor esențiale și înlătutarea influenței celor neesențiale,reunirea vizuală sau cel puțin mintală a diferitelor laturi ale obiectului,raportarea la experiența senzorială și logica anterioară.

Materialul didactic special confecționat poate scoate în evidență,prin conturări,sublinieri și efecte de contrast ,prin diverse variante la care să rămână constant doar elementele esențiale,acele detalii care pot servi drept,,puncte critice ,, ale recunoașterii ,, .

2.5.Particularități bio-psiho-sociale ale persoanelor cu deficiență senzorială9

Personalitatea persoanelor cu deficiențe senzoriale reprezintă anumite note caracteristice care o diferențiează de cea a persoanelor normale de aceeași vârstă.În perioada contemporană are loc o regândire și reconsiderare a definirii handicapului sensorial și,în paralel cu aceasta,se manifestă tendința de reconsiderare a terapiei compensatorie pentru această categorie de persoane.Principalele preocupări în acest sens sunt evidente,în special în literatura de specialitate anglo-saxonă.Obiectivul urmărit este lărgirea ariei factorilor care concură la elucidarea personalității deficiențelor senzoriale.

9. Rodica Ciurea Codreanu -Elemente de Psihologie ,pg.98 ,2005

Vechile teorii,bazate numai pe definirea deficiențelor senzoriale în funcție de un singur factor ,sunt înlocuite cu altele care asigură definirea stării în funcție de o multitudine de factori.

Doll (1991),încearcă să sintetizeze punctele de vedere anterior exprimate și să elaboreze o teorie unificatoare prin care încearcă să sistematizeze criteriile de încadrare a unei persoane în categoria celor cu deficiențe senzoriale.

Viziunea mai mult descriptivă a lui Doll se completează cu o viziune mai pragmatică și funcțională,folositoare,mai ales psihologilor practicieni,,aplicabile și azi.

Pofilul psihologic al personalității persoanelor cu deficiențe senzoriale si mai ales rezultatele analizelor practice efectuate în legatură cu integrarea socială a acestora,au influențat și apariția unor propuneri de schimbări a criteriilor de diagnosticare.

Nivelul scăzut al competenței sociale,explică dificultățile de adaptare pe care le întâmpină persoanele cu deficiențe senzoriale în societate.Pentru aceasta Gresham propune clasificarea care stă la baza adaptării programelor compensatorii destinate acestora.

Relația dintre statutul socio-economic scăzut al mediului de proveniența al unei persoane cu deficiențe senzoriale și încadrarea sa mai frecventă în categoria persoanelor cu handicap ,reprezintă un alt aspect controversat legat de clasificare.

Analiza desfășurată are drept obiectiv surprinderea trăsăturilor domeniului social și personal care face referire în principal,la aspectele implicate în realizarea competenței sociale ale persoanele cu deficiențe senzoriale,semnificativă pentru înțelegerea comportamentul acestuia,așa cum rezultă din majoritatea definițiilor.

2.5.1.Conduita neuromotorie10

Neuromotricitatea consideră mișcarea în faza sa de realizare,de la stimularea neuronului piramidal cortico-motor pană la contracția musculară ce”determină deplasarea oaselor în jurul articulațiilor.Sistemul neuro-motor este un sistem iererhizat având la bază mușchiul, iar în etajul superior cortexul. Intre aceste două segmente se intercalează centrii nervoși cu funcții din ce în ce mai complexe.

10. Rodica Ciurea Codreanu -Elemente de Psihologie ,pg.112 ,2005

După H.Mamo, activitatea tonică musculară se diferențiază astfel:

Tonusul de repaus-ce reprezintă contracția musculară ușoară a mușchiului în repaus și care este determinat de activitatea reflexă medulară;

Tonusul de postură-reprezintă contracția musculară necesară asigurării poziției corpului în raport cu capul;el este realizat prin controlul superior la nivelul cerebelului, a nucleilor cenușii, neocortex și a formațiunii reticulare;

Tonus de atitudie-asigură contracția musculară necesară mențineri într-o anumită poziție a corpului și a segmentelor sale față de poziția capului; el se afla sub control cerebelar și al nucleui roșu;

Tonus de comportament motor-în care controlul este asigurat la nivelul compexului hipotalamus-rinencefal-cortex cerebral.În perioada copilăriei se modifică natura și distribuția periferică tonusului.Comunicarea motrică este pusă în valoare prin formele sale de bază: maturizarea motrică și controlul motor.

Maturizarea motrică are o accepțiune mai largă cuprizând întregul spectru de manifestări:senzații, percepții, atitudini, posturi, motricitate, inteligență. Aceasta își are rădăcinile încă în primele luni de viață o dată cu mielinizarea sistemului nervos. Astfel, treptat, copilul incepe să achiziționeze scheme motorii ce fac trecerea de la biologic la mintal.

Controlul motor este reapizat prin inermediul engramelor motorii care reprezintă”scheme ale funcției motorii de abilitate”.La nivelul comunicării motrice se apreciază prin intermediul factorilor calitativi ai mișcării:

●concordanța dintre intenție și poiectul actiunii;

●armonizarea mișcărilor în vederea îndeplinirii scopului propus;

●executarea mișcărilor în timp optim, cu eficiența sportivă și cu economie de energie fizică și nervoasă.

Printre factorii care favorizează conduitele dezvoltării neuromotrice amintim:

●maturizarea nervoasa;

●educarea, invatarea, expierența;

●conduita motrică a ”schemei spațiale”.

Maturizarea nervoasă are o importanță deosebită, deoarece la naștere copilul este intr-un stadiu incipient de formare și dezvoltare (evolutie). El nu se poate apăra împotriva luminii, a frigului, nu se deplasează singur, funcțiile nu sunt bine dezvoltate. Aceasta subdezvoltare nervoasă este specifică omului.

Invățarea și expierența constituie un alt grup de factori ce permit si favorizeaza formele de evoluție motrică.

Motric învățăm numai ceea ce experimentăm noi inșine, ceea ce rezulta dintr-o expierență motrică activă a care conduce la formarea unor abilități motrice personale.

Arcul reflex devine elementul de bază al motricității.suprapunerea ( treptată, prin învățare ) a elementelor de bază, în timp și spațiu, formează puțin câte puțin legăturile necesare. La fel repetiția și continiuitatea reprezintă un element de baza hotărâtor și important.

Orientarea și organizarea schemei spatio-temporale urmează un model, bazându-se pe formarea unei”scheme spațiale”.

Schema spațială este un concept conform căruia organizarea motorie a copilului pornește de la un ansamblu de elemente rezultate din expierența personală. Aceste elemente sunt treptat elaborate și apoi integrate in ansamblul coordonarilor spațiale.

Studiul atitudinilor și a posturii, permite înțelegerea acestui model.

Atitudinea imobilizează subiectul intr-o poziție precisă și cât de cât stabilă.

Conform acestui model poziția fiecărui membru, a fiecărui segment corporal este perfect delimitată, urmănd cele trei dimensiuni ale spațiului ( tridimensionalitate-dinamica spiralei ).Ansamblul acestor poziții reprezintă ”schema globala a posturii”.

Copilul învață scheme motorii noi pornind de la structurile initiale ( născut )ce vor furniza elementele de bază pe care se construiesc structurile noi.

Astfel se ajunge treptat la realizarea unor scheme complexe pe baza cărora apare actul motor voluntar, adică mișcarea indreptată catre un scop ( „programată” ).

In concluzie, prin procesul de învățare, educare, de dezvoltare, copilul ajunge de la o dependență totala, la autonomie, indepedenta. Dezvoltarea se realizează prin intermediul mișcarii care se imbogățește permanent, legând elementul innăscut-biologic, de cel psihiologic și de expierență.

Treptat comportamentul motor al colilului capată sens, devine o conduită și se incadrează in ansamblul psiho-motricitații, mobilizând intreaga personalitate.

2.5.2..Imaginea și schema corporală11

Definiția clasică a schemei corporale a fost data de A.Porot care susține că aceasta reprezintă ”imaginea pe care o are fiecare despre corpul său, imagine totală sau parțială, percepută în stare statică, dinamică sau în raportul părților corpului între ele și mai ales a raporturilor acestuia cu spațiul și mediul inconjurator”.

Schema corporală se construiește, se dezvoltă, se formează puțin câte puțin datorită achizițiilor senzitive, senzoriale, și vizuale. Sinteza finală a dezvoltării imaginii corporale constă în perceperea propriului corp ca unic și diferit de al celorlalți, în perceperea „EU”-lui ca obiect și subiect.

Motricitatea este, de regulă, discutată sub aspect fiziologic și psihofiziologic și este ansamblul funcțiilor care asigură menținerea posturii și funcțiile de recepție și senzoriale.

Se pot investiga funcțiile :auditivă,vizuală,gnoziile,somatognoziile,percepțiile de mărime ,formă ,greutate ,maturitatea funcției vizual-motrice ,ritmul.

După M. Epuran (1976), elementele componente ale psihomotricității sunt:

●schema corporală;

●coordonarea dinamică segmentară și generală;

●lateralitatea;

●coordonarea statică-echilibrul;

coordonarea perceptiv-motrice ( percepția spațiului, ritmului și a mișcărilor propii);

●rapiditatea mișcărilor;

●ideomotricitatea ca sinteză dinamică a schemei corporale și a coordonarilor perceptiv-motrice cu sarcina motrică;

E. A. Fleishman (citat de Epuran, 1976 ), dă următoarele dimensiuni ale domeniului psihomotricității:

●precizia controlului,capacitatea de a executa mișcării adecvate, punând în acțiune grupe musculare importante;

●coordonarea plurisegmentară, adică posibilitatea combinării acțiunii mai multor segmente corporale;

11. Mihai Golu-Bazele Psihologiei Generale, pg.227,2010

●alegerea răspunsului, posibilitatea de a selecta răspunsul dorit;

●timp de reacție simplu și rapid;

●viteza mișcării, mai ales a brațelor;

●capaciatatea de apreciere a vitezei de mișcare a unui obiect;

●dexteritatea manulă, posibilitatea manipulării obiectelor foarte mici;

●stabilitatea brațului și a mâini în timpul unui exercițiu;

●„Tapping”, adică posibilitatea execuției rapide și exacte a mișcărilor din incheietura mâinii;

●capacitatea de realizare a unei ajustări particulare oculo-manuale prin ochire.

Dupa J.Didier, se distinge:

●motricitatea reflexă, complet indepedent de voință;

●motricitatea automată, (în care voința nu intervine decât pentru a declanșa o succesiune de mișcări automatizate: mersul ,înghițirea);

●motricitatea voluntară, în care fiecare gest este gândit înainte de a fi efectuat.

Mișcarea, în general, este privită ca schimbare în spațiu și în timp a poziției corpurilor și ansasmblul de mecanisme care cuprind deplasarea normală a unei mașini sau a organelor sale.

Mișcarea umană presupune comanda nervoasă care pune în mișcare sistemul muscular scheletic.După originea comenzii,există trei feluri de mișcări:

●mișcările reflexe.elementare și rapide cu sediul in măduva spinări;

●mișcările automate,cu sediul în trunchiul cerebral și ganglioni bazali care constau în funcții motrice elementare ca manifestare a programelor stimulărilor senzoriale;

●mișcările voluntare, care au sediul în sistemul nervos central fiind determinată de factori cognitivi, motivaționali, de învățare.

Acțiunea și activitatea reprezintă organizarea comportamentului în funcție de anumite scopuri orientate și susținute de motivație.Teoria acțiunii umane este o teorie cu caracter integrator și explicativ al conduitei umane care depășește vechile teorii behavioriste și care îmbunătățește conceptul psihiologic de activitate.

Activitatea este o modalitate specifică umană de edaptate la mediu și a mediului la condiția socio-umană.Acțiunea concretă reprezintă într-o măsura mai mare sau mai mică un compromis între controlul intern și cel extern.Se întâlnesc următoarele tipuri de activități:

●activitatea locomotorie spontană;

●ciclul de activitate ( fazele de veghe activă și de odihnă sau somn );

●activități sportive, psihice, productivă, ideologică, medicală;

●activități corporale,ludice, gimnige, agonistice, recreative, compensatorii.

Teoriile și conceptele cognitiviste sunt de mare însemnătate pentru teoria și practica educativă.

Voi încerca să rezum aportul potențial la ameliorarea învățării școlare al câtorva dintre aceste noi concept:

-categorizarea prin concept sau prototipuri;

-codarea semantică;

-codarea episodică a cunoștințelor în MLD;

-rețelele semantic și propoziționale;

-schemele și scenariile cognitive.

Acestea sunt însușiri ale organismului uman.Ele se dezvoltă pe parcursul vieții (până la o anumită vârstă) dar se pot și ,,educa,, (o influențare , ,,accelerare,, a dezvoltării) prin proces special de instruire.Calitățile motrice sunt de două feluri:

●De bază:viteza ,îndemânarea,rezistența și forța (V.I.R.F.)

●Specifice:cele indicate în practicarea unor ramuri de sport.Ele rezultă din,,combinația,, între două sau mai multe calități motrice de bază.

Calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile sau priceperile motrice,interdependență care trebuie să fie corect înțeleasă.

Însușirea deprinderilor sau priceperilor motrice necesită un anumit nivel al calității motrice și influențează acest nivel ( prin exersarea realizată în scopul învățării,consolidării sau perfecționării deprinderilor și priceperilor motrice)

În efectuarea oricărui ( cu aproximație) act motric (și mai ales exercițiu fizic) sunt implicate toate calitățile motrice de bază,cu pondere diferită.

Acționarea specială asupra educării unei calități motrice implică și efecte indirecte asupra celorlalte calități motrice (atenție la ,,transfer negativ,,; numai exercițiile speciale pentru viteză nu dau transfer negativ pentru celelalte calități motrice!).

Durata restabilirii variează de la o calitate la alta .După N.Zimkin această durată este mai mare pentru forță și mai mică pentru îndemânare și rezistență.El spune că pentru forță trebuie să se facă antrenamente cu zi între ele ,pentru viteză- antrenamente cu o pauză mai mică de o zi ,iar pentru îndemânare și rezistență-antrenamente de mai multe ori pe zi.

Rezistența .Capacitatea organismului de a depune eforturi cu o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici constanți de eficacitate optimă.Deci este capacitatea psiho-fizică de a depune eforturi fără apariția stării de oboseală (senzorială, emoțională,fizică) sau prin învingerea acestui fenomen de oboseală.Ea presupune și o capacitate ridicată de restabilire rapidă a organismului după unele eforturi,,obositoare,,Este acord deplin al specialiștilor în definirea acestei calități.

Forța este capacitatea organismului de a învinge o,,rezistență,, (internă sau externă) prin intermediul contracției musculare .Trebuie să o deosebim de forță-ca o caracteristică mecanică a mișcării .Este acord deplin al specialiștilor în definirea acestei calități.

Viteza .Capacitatea organismului uman de a executa acte și acțiuni motrice,cu întregul corp sau numai cu anumite segmente (părți) ale acestuia,într-un timp cât mai scurt ,deci cu rapiditate (,,repeziciune,, ,,,iuțeala,,) maximă,în funcție de condițiile existente.Unii specialiști (puțin la număr),în ultima perioadă de timp,o exclude ca termen; ei îi spun,,rezistența de scurtă durată,, ,aceasta din urmă fiind o formă a rezistenței (rezistența în regim de viteză).

Îndemânarea este apreciată,de majoritatea specialiștilor ca o calitate motrică deosebit de complex.Ea implică:

– capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau ale acestuia în întregime pentru efectuarea unor acte sau acțiuni motrice;

-echilibru;precizie;orientare spațio-temporală (inclusiv ritm);

-amplitudine (pe baza de mobilitate articulară,suplețe și elasticitate musculară);

-ambilateralitate (,,ambidexterie,,) etc.

Toate acestea trebuie subordinate obținerii unor eficiente maxime,mai ales în condiții ,,neobișnuite,, , cu un consum minim de energie.Primește și accepțiunea (sensul) de aptitudine de învățare rapidă a unei noi mișcări (I.P.Mateev-A.D.Novicov;V.M.Zatiorski etc) fiind asimilarea cu ,,perceperea motrică simplă,, .

Se apreciează,de asemenea,că ea ar fi capacitatea organismului uman de a restructura și adapta fondul motric disponibil în condiții variate, fiind asimilarea cu ,,priceperea motrică complexă,,(N.A.Bernstein;N.Ozolin;Hirtz;V.M.Zatiorski etc).

Remarcabil este în această direcție dezvoltarea îndemânării (bazată pe viteză și coordonare,localizate îndeosebi la nivelul segmentelor inferioare cu care se lovește-respinge-direct mingea),vitezei,forței și rezistenței.

Astfel,îndemânarea,calitatea motrică dominantă ,se dezvoltă prin dinamismul caracteristic și necesar al deprinderilor tehnico-tactice,aplicarea lor în joc,în condiții de luptă,de viteză,echilibru și forță foarte diversificate,de puternică încordare fizică și psihică,determină creșterea capacității de autoconducere și autoreglare a elevului , în funcție de situațiile spontane și inedite caracteristice disputării oricărui joc11.

12.Mihai Golu-Bazele Psihologiei Generale, pg.224,2010

CAPITOLUL 3

RECUPERAREA PRIN HIDROKINETOTERAPIE A PERSOANELOR CU DEFICIENȚE SENZORIALE13

Tratamentul recuperator și urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării.

●Corectarea poziției vicioase,

● Recâștigarea mobilități,

● Tonifierea musculaturii,abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,

● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente.

3.1.Tratamentul kinetic14

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. este partea importantă a tratametnului și recuperări pacienților cu deficiențe senzoriale cu ajutorul kinetoterapiei.

Se poate stabili o ordine de aplicare a metodelor și mijloacelor kinetoterapiei din momentul reintrării bolnavului în circuitul social.Postura dirijată este realizată prin aparate gipsate sau ortopedice și altele de postură în general amovibile și care au ca rol:

●Combaterea simtomelor supărătoare (durere, edem, tulburări trofice);

●Prevenirea pozițiilor funcționale și de repaus a articulațiilor și segmentelor;

13.Tudor Sbenghe-Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ,pg.231, 1999

14.Idem.235

●Aceste aparate de postură permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei membrului sau segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Din punct de vedere al punerii în repaus, folosindu-se posturile dirijate trebuie să se țină cont de următoarele aspecte;

●Repaosul creat să fie activ (să permită realizarea contracțiilor izometrice);

●Să se realizeze în poziții funcționale ale segmentelor și ale articulațiilor și nu în poziții antalgice.

3.2.Hidrokinetoterapia15

Numită corect și,,hidrokinetologie,,-metoda exercițiilor kinetic în apă-hidrokinetoterapia a luat o mare amploare .

Hidroterapia este o metodă fizioterapeutică, care utilizează aplicarea, sub diferite forme de administrare, a apei pe piele, în scopul creșterii rezistenței organismului, normalizării funcțiilor sale alterate și combaterii anumitor manifestări din patologia umană. Principalele proceduri hidroterapeutice sunt reprezentate de : – fricțiuni și spălări; comprese; cataplasme; împachetări; băi; dușuri, afuziuni. Toate procedurile din cadrul hidroterapiei este indicat să fie efectuate înainte de masă fii obligatorie evitarea congestiei capului prin udarea feței sau folosirea unei comprese reci pe frunte.

Există două modalități bine distinct de hidrokinetoterapie :

●parțială:imersia doar a unui membru sau segment de membru

●generală:imersia întregului corp

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine individuale ,în bazine mai mari collective sau în piscine.

Utilizarea kinetoterapiei în apă se bazează pe două fenomene :plutirea corpului și rezistența opusă de masa lichidioană pe anumite direcții de mișcare .

Plutirea este consecința principiului lui Arhimede .

Descărcarea de greutate a corpului este determinată de raportul dintre greutatea specifică sau densitatea apei ,care este 1 ,și greutatea specifice ( sau densitatea relativă) a corpului .

15. Sbenghe T. -Kinetologie profilactică, terapeutica si de recuperare , pg.187, 1997 

După calculul lui Dupertzins și Pitts ,greutatea specific a corpului uman ,cu aer în plăm’n ,este de 0,974.

Diferența de 0,026 este suficientă pentru a asigura plutirea și a anhila aproape forțele gravitaționale.

Datorită acestui fenomen ,hidrokinetoterapia permite utilizarea de forțe musculare reduse pentru mobilizarea articulară,creșterea capacității de relaxare muscular pentru postura ortostatică și mers (în leziuni muscular sau articulare severe ale membrelor inferioare),pentru scăderea durerii articulare prin diminuarea presiunii intraarticulare.

Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de ,diverse mărimi și material pentru întreg corpul sau doar pentru unele segmente.Un grad mai mare de flotație se obține în bazinele care utilizează apa mineral.

Cu cât această apă minerală are o greutate specific mai mare ,plutirea deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei va fi mai ușoară.

Orice mișcare executată de jos în sus,deci în sensul flotării,va fi facilitată,putându-se executa cu un minimum de forță musculară.

Fenomenul de rezistență opusă de apă se manifestă la mișcările laterale sau la cele de sus în jos.Rezistența crește cu viteza mișcării și cu suprafața frontal de contact.

Această suprafață poate fi mărită prin aplicarea pe corps au member de plăci mai mult sau mai puțin late , care îngreunând mișcarea,determină creșterea forței și rezistenței muscular.

Ca și în cazul hidrokinetoterapiei parțiale,căldura apei își exercită din plin avantajele descries mai sus.

Căldura apei scade vâscozitatea tisulară ( de unde rolul important în contracturile muscular sau în procesele de aderențiale),dar scade și vâscozitatea apei,ceea ce va scădea rezistența opusă de apă.În general se utilizează temperature între 33 și 360 .

Hidrokinetoterapia este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .

Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută mișcări,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate.

Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul cu cifoză dorsală este șters și lăsat să se odihnească .

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv, pecific ,antispastic

Prin hidrotermoterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Figura 1.Eficiența hidrokinetoterapiei

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj .

La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală .

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Cconcomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul că dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant .

Figura 2 .Recuperare prin hidrotermoterapie a unei persoane cu deficiență senzorială

Ajută la încordarea mușchilor și reduce reacția inflamatorie

Spălările reprezintă proceduri hidroterapeutice prin intermediul cărora se realizează excitarea pielii, doar prin stimuli termici. Ele constau din înmuierea în apă a unui prosop și spălarea unor regiuni ale corpului.

Zonele respective sunt șterse la sfârșitul procedurii și acoperite până se încălzesc. Au indicații în stările febrile, psihastenie, surmenaj, pareze și paralizii. Compresele sunt proceduri hidroterapice care constau în învelirea unei părți sau a întregii suprafețe a corpului cu o țesătură umedă, acoperită la rândul ei cu alta, rău conducătoare de căldură, în scopul de a menține cât mai mult timp reacția inițială.

Compresele se pot aplica pe cap, pe gât, torace, abdomen, trunchi, picioare, degete, etc. În funcție de temperatura apei folosite, compresele sunt reci sau calde. Cataplasmele sunt procedee hidroterapice care constau în aplicații locale cu diverse substanțe umede, ce au temperaturi variabile.

Acțiunea lor este asemănătoare compreselor, însă, datorită asocierii excitației chimice (deținute de substanța aplicată pe piele), efectele sunt mai pronunțate. În funcție de materia întrebuințată cataplasmele sunt de mai multe feluri:

●Cataplasme care folosesc plantele medicinale, se obțin prin fierberea acestora;

●Cataplasme cu tărââe, tarâțele se fierb se storc și se introduc într-un săculeț;

●Cataplasme cu făină de muștar se obțin prin amestecul acesteia cu apa ușor călduță până ce formează o pastă, care se introduce într-un săculeț și se aplică pe regiunea bolnavă. Se înlătură când pielea se înroșește sau când apare senzația de arsură.

Cataplasmele au acțiune antispastică, revulsivă și resorbitivă. Principalele lor indicații terapeutice sunt: durerile musculare și articulare, nevralgiile, inflamații acute și cronice ale organelor abdonimale și toracale, spasmele musculare.( Sbenghe, T.- Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare. Bucuresti, pg.165 ,1987)

Nămolurile terapeutice ,sunt acele substanțe formate sub influența condițiilor naturale.Aceste substanțe amestecate cu apa au efect terapeutic în diferite afecțiuni , pe care le au persoanele cu deficiențe senzoriale.Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

Fugura 3. Nămolurile terapeutice

3.4.Balneoterapia16

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.

Pentru tratamentul pacienților cu deficiențe senzoriale, balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală.

Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali.

Pentru recuperarea pacienților cu deficiențe senzoriale, balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.

Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al deficiențelor senzoriale , va fi continnuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical.

Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în deficiențele senzoriale , poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.

Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

16. Anghel Diaconu -Hidrokinetoterapie ,,pg.226 ,2009

Dintre apele minerale folosite îndeficiențele senzoriale,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloizii.

Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.

În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.

Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.

Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune generală și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.

Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea importantă a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece recuperarea deficiențelor senzoriale trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacienților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

La astfel de pacienți se impun o serie de exerciții în vederea unei recuperări cât mai eficiente .

Obiectivele urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

●Selectarea celor mai eficiente cazuri și stabilirea celor mai noi metode de evaluare funcțională ;

●Aplicarea programelor de tratament hidrokinetoterapeutice specifice  pentru cazul prezentat ;

●Stabilirea strategiei de intervenție hidrokinetoterapeutică, selectând mijloacele și metodele care influențează eficient recuperarea funcțională precoce a persoanelor cu deficiențe senzoriale ;

●Obținerea unui mai mare grad de autonomie a persoanelor cu deficiențe senzoriale prin intermediul hidrokinetoterapie

●Îmbunătățirea și creșterea încrederii în propriile posibilități a persoanelor cu deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei;

●Permanenta colaborare a kinetoterapeutului cu medicul specialist ,care a recomandat tratamentul medicamentos ;

●Evaluarea parametrilor funcționali , compararea lor ,înregistrarea și interpretarea rezultatelor obținute pentru a confirma sau infirma ipoteza stabilită ;

●Mărirea planului de servicii acordate persoanelor cu deficiențe senzoriale și îndreptarea spre rezultate positive care să diminue gradul nivelului de sprijin dat persoanelor cu deficiențe senzoriale.

●Identificarea și evaluarea personalității persoanelor cu deficiențe senzoriale;

●O creștere bună a aptitudinilor la persoanele cu deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei;

●Înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor pentru a evidenția evoluția subiecților în dinamica sa;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Pentru îndeplinirea scopului propus s-au stabilit următoarele obiective: identificarea și evaluarea tipului de temperament a persoanelor cu deficiențe senzoriale;

●Prevenirea apariției recidivelor prin hidrokinetoterapie secundară și terțiară și protejarea structurilor lezate prin programe hidrokinetoterapeutice de întreținere;

●Stimularea capacității de control și autocontrol tactil-vibratoriu,kinestezic,vizual,al auzului (rezidual) pe care se bazează procesul de articulare verbală;

●Formarea și dezvoltarea capacității de recepție polisenzorială pentru diversificarea experienței senzoriale a persoanelor cu deficiențe de auz;

●Formarea abilității de percepere a mesajului verbal prin antrenarea tuturor analizatorilor:tactil-vibratoriu,vizual,auditiv;

●Utilizarea pentru facilitarea integrării persoanelor cu deficiențe senzoriale în mediul fizic și social.

4.2.Ipoteza cercetării

Ținând cont de faptul că pentru persoanele cu deficiență senzorială, manifestările sunt diferite,din punct de vedere al adaptării și relaționării,am presupus că și calitatea vieții este diferită.

Plecând de la premisa că complexitatea asigurării unei vieți de calitate ,pentru persoanele cu deficiențe senzoriale este generată de prezența unor factori de influență care influențează,în însăși raporturile lor de intercondiționare ,o mare vatrietate în gama elementelor specifice,ipotezele stabilite au fost următoarele:

●În fiecare grup de persoane cu deficiențe senzoriale sunt diferențe între calitatea vieții,în sensul că unii s-au adaptat ușor cu deficiența lor,continuându-și viața și încercând să se integreze în societate .

●Există diferențe semnificative între calitatea vieții a persoanelor cu deficiențe senzoriale care și-au acceptat deficiența.

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

●În ce măsură aplicarea tratamentului precoce recuperator prin hidrokinetoterapie asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de refacere ;

●Dacă prin aplicarea unui program de recuperare, conceput special , putem obține o scurtare a timpului de tratament cu ajutorul mijloacelor hidrokinetoterapiei

●În ce măsură aplicarea precoce a tratamentului hidrokinetoterapiei poate influența evoluția parametrilor de senzație (simț tactil,auditiv,senzitiv).

4.3.Scopul cercetării

Lucrarea își dorește să identifice,punând în aplicare câteva metode de elecție a exercițiilor efectuate în apă de persoanele cu deficiențe senzoriale, atât ca o alternativă terapeutică cât și ca o aplicare a instrumentelor de recuperare.

Așadar scopul acestei lucrări a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor obținute de a contribui la îmbunătățirea procesului recuperator în sensul reducerii timpului de recuperare și creșterea eficienței sale.Așadar scopul fundamental a fost dublu :

●alcătuirea unui model de evaluare clinic-funcțională a persoanelor cu deficiențe senzoriale cu ajutorul hidrokinetoterapiei;

●alegerea unui program terapeutic optim,bazat pe hidrokinetoterapie;am încercat să stabilesc aportul exercițiilor hidrokinetice aplicate precoce și corect pentru recuperarea acestui tip de patologoie.

4.4. Metodele de cercetare

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea lor, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.

Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele exercițiilor fizice asupra organismului, a modalităților de aplicare a acestora în scop terapeutic și recuperator precum și a diferitelor caracteristici prezentate de persoanelor cu deficiențe senzoriale.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișelor medicale al pacienților și a discuțiilor purtate cu personalul medical.

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.

Metoda interviului și convorbirii directe cu cadrele medicale și cu aparținătorii persoanelor cu dizabilități senzoriale s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre subiectul în cauză și evoluția lui precedentă cercetării.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul a presupus o stare activă a subiectului și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

4.5. Desfășurarea cercetării

În prezenta cercetare , am ales 7 persoane cu dizabilități.Persoanele cu dizabilități au beneficiat de servicii de recuperare , în cadrul Spitalului în perioada ianuarie-aprilie 2017.

Datele personale ale persoanelor cu dizabilități au fost culese din condicile de consultații și foile de observație aflate în arhiva spitalului.

Au fost determinate frecvențele relative ale variabilelor înregistrate de studiu.Progresele înregistrate în terapia deficiențelor senzoriale,m-au îndreptățit să fiu optimist (ă) ,mie personal revenindu-mi rolul hotărâtor în a conferi acestor persoane,supuse cercetării ,o viață normală ,cu condiția să le pun la dispoziție o terapie completă și complex cu ajutorul hidrokinetoterapiei.

Activitatea practică mi-a demonstrat influența nefavorabilă a deficiențelor senzoriale asupra pacieților.În utilizarea și dozarea tehnicilor propuse în programul de recuperare am ținut cont de stadiul evolutiv ,forma clinică ,vârsta persoanelor și gradul de alterare a stării generale,recuperarea presupunând obiective precise ,în realizarea cărora,s-a urmărit îmbinarea kinetoprofilaxiei cu hidrokinetoterapia de recuperare ,mai ales în cazul instalării deficiențelor caracteristice bolii.

În vederea întocmirii programului de recuperare ,dar și a urmăririi evoluției bolii și eficienței programului recuperator,am întocmit,pe baza manevrelor și metodelor de testare specifice ,fișa individuală,cu înregistrarea parametrilor obținuți.

Metoda de lucru utilizată a constituit-o ședințele individuale de recuperare folosind tehnicile de recuperare cu un program zilnic ,la început mai redus,la sfârșitul primei săptămâni de recuperare ajungând la o durată de aproximativ 30 minute.

Programul de recuperare propriu- zis a fost precedat de tehnici de relaxare și un program de gimnastică respiratorie ,care,de fapt ,au fost prezentate pe toată durata ședinței.Fiecare ședință ,la rândul său, a urmat după proceduri pregătitoare ca baia termală,numărul mediu al ședințelor ,efectuat de pacienți fiind de 15.

Condițiile de bază materială de care dispune spitalul ,unde s-a efectuat activitatea de recuperare sunt următoarele:

●secție de electroterapie;

●secție de kinetoterapie;

●secție de masaj.

Studiul s-a derulat timp de 3 luni.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că persoanele cu deficiențe senzoriale supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea acestor deficiențe era diferită de la o persoană la alta indiferent de mediul de proveniență.La cercetare au luat parte 7 pacienți la care deficiența senzorială le-a provocat diferite tulburări.

Prin intermediul prezentei cercetări am încerct să demonstrez importanța și rolul hidrokinetoterapiei și impactul acesteia asupra celor 7 persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării,dezvăluind faptul că acceptarea diagnosticului este o atribuție ce se poate prelucra numai cu sprijinulspecialiștilor.

Aici intervenind nevoia asiduă de reabilitare și suportul moral al familiei ;pentru aceasta s-a recurs la recuperarea prin hidrokinetoterapie.

Am ținut cont de faptul că numai cu ajutorul terapiei prin hidrokinetoterapie se poate obține ,o amplă recuperare în ceea ce privește modul de a -și accepta deficiența.

Prin desfășurarea cercetării ,voi demonstra că în cazul celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării,recuperarea cu ajutorul hidrokinetoterapiei au un obiectiv bine stabilit .

Pornind de la obiectivele și nevoile celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării, am ținut cont de starea psihică și gândurile pe care le aveau în momentul în care s-au prezentat în fața bazinului , având o reticență vizavi de handicapul lor.

Pentru a-mi atinge obiectivele , am examinat ,individual, cele două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării participante la reabilitarea acestora ,examinând pe lângă factorii fizici și psihici și dotările sociale,de care aceștia dispuneau , utilizând terapia non-directivă centrată pe persoană.

Pentru aceasta am folosit ideile Rogers conform cărora în relația terapeutică ,prin atmosfera primitoare ,să pot să îmi centrez atenția directă pe aceștia,fără a avea obligații sau restricții în exprimarea atitudinii profesionale pentru problemele acestora .

În cazul evaluării personalității persoanelor cu deficiențe senzoriale există trei criterii de evaluare care cresc acuratețea studierii acesteia, cum ar fi:

●evaluările trebuie să evidențieze caracteristicile persoanelor cu dizabilitati;

● evaluările persoanelor cu dizabilități trebuie să poată prevede comportamente valide în lumea reală.

Am demonstrat și faptul că în paralel cu acceptarea handicapului , trebuie să aibă loc și o recuperare eficientă,vizavi de diagnosticul acestora însoțit de susținerea morală venită din partea familiei sau aparținătorilor și nu în ultimul rând asigurarea unei atmosfere plăcute.

Tinzând pentru o coordonare optimă a necesităților,resurselor celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării și a posibilităților de care aceștia dispuneau ,am mizat pe faptul că recuperarea prin hidrokinetoterapie îi va ajuta să devină activi.

Astfel se poate reliefa faptul că pentru reinserția celor două persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării,din punct de vedere social ,ca și fundal ,este nevoie de o observație și o recuperare eficientă.

Alegerea metodelor de lucru în selecția persoanelor cu dizabilități senzoriale supuse cercetării pentru recuperarea prin hidrokinetoterapie a avut un scop bine definit.

Persoanele cu dizabilități senzoriale care au beneficiat de hidrokinetoterapie au fost împărțiți în 2 grupe:

I.Un grup de 4 persoane cu dizabilități senzoriale provenite din mediul rural

II.Un grup de 3 persoane dizabilități senzoriale provenite din mediul urban

Pentru cele 2 grupuri de persoane cu dizabilități senzoriale provenite din medii de proveniență diferite , programul de hidrokinetoterapie a fost împărțit ,după cum urmează:

●luni și joi ( două zile /săptămână) timp de 1 lună (4 săptămâni)

● fiecare ședință a avut o durată de aproximativ 20-25 de minute

● persoanele cu dizabilități senzoriale provenite din mediul rural care au beneficiat de tratamentul prin hidrokinetoterapie au avut vârsta cuprinsă între 19-30 de ani

Grupul de persoane cu dizabilități supus cercetării a fost un grup de varietate, având pe baza diagnosticelor stabilite,diferite tulburări senzoriale ( vizuale ,auditive,)

Singurul lucru potrivit a fost că toate persoanele cu dizabilități se încadrau în același grup de vârstă.

Pentru desfășurarea cercetării a trebuit cunoscute pentru început următoarele aspect:

● nume prenume

●Data nașterii

●Vârsta și genul

●Data venirii

●Determinarea obiectivelor în funcție de fiecare caz în parte

●Evaluarea potențialului senzorial înainte de începerea recuperării prin hidrokinetoterapie

●Evaluarea înainte de începerea tratamentului

●Evaluarea după încetarea tratamentului.

Evaluarea potențialului sensorial înainte de hidroterapie la unele personae s-a efectuat pe baza rezultatelor aplicării testului Portage.

Grupul de personae cu dizabilități senzoriale supuși cercetării a fost un grup heterogen, având pe baza diagnosticelor stabilite, tulburări diferite.

Obiectivele programului terapeutic conservator au fost:

●refacerea mobilității;

●refacerea forței, stabilității și abilității;

●îmbunătățirea performanțelor la exerciții fizice;

●o bună inserție familială, socială și profesională.

Program de hidrokinetoterapie pentru etapa de imobilizare :În această perioadă am avut în vedere realizarea următoarelor obiective:

•Asigurarea drenajului veno-limfatic (evitarea edemului).

•Menținerea tonusului muscular și creșterea tonusului muscular.

•Menținerea unei bune funcționalități a întregului corp.

Mijloace:Pentru asigurarea drenajului veno-limfatic s-au utilizat:posturi antideclive și gimnastică vasculară Bürger;gimnastică respiratorie abdominală (diafragmatică).

Pentru menținerea tonusului muscular s-au utilizat:

●gimnastică de activare a marilor funcții (digestive, circulatorii și respiratorii);

●mobilizări active, active cu rezistență pentru toate articulațiile libere;

●mobilizări active și active cu rezistență pentru membrele superioare și marele dorsal în vederea mersului asistat.

Program de kinetoterapie după suspendarea imobilizării

Etapa I .Obiective:

•Evitarea edemului.

•Combaterea contracturilor și retracturilor musculare.

•Menținerea tonusului muscular.

Mijloace, metode și principii:

•posturarea;

•masajul membrelor inferiorare și superioare prin procedeele cunoscute asociate cu tehnica Cyriax;

•efectuarea gimnasticii Bürger;

•aplicații de sulfat de magneziu (concentrația la un litru de apă) de 3 – 4 ori/zi;

•dacă nu sunt fenomene inflamatorii se pot efectua procedee de termoterapie, crioterapie: dușuri subacvatice, băi galvanice cu sulf care pregătesc membrele inferioare și superioare pentru inducție reciprocă;

•tehnici de facilitare neuroproprioceptive.

Exerciții fizice terapeutice-Alcătuirea modului de aplicare a programului hidrokinetic

S-au derulat exerciții succesive ( izometrice ,izotone excentrice apoi concentrice) pentru tonifierea mușchilor,obținerea controlului motor adecvat,în condițiile asuplizării grupelor musculare retracturate ( exercițiile de tip stretching s-au ales în funcție de structura retracturată).

În finalul fiecărei ședințe hidrokinetice zilnice ,s-au efectust exerciții de mers și exerciții de coborâre,(bazinul fiind dotat cu scări în apă) care promovează un control excentric/concentric ;coborârea s-a început cu piciorul sănătos,cel afectat rămânând în sprijin pe partea superioară ,apoi persoanele cu deficiențe senzoriale au înclinat ușor trunchiul posterior ;apoi au adus piciorul lângă cel sănătos; după mai multe repetări,s-a exersat coborârea treaptă cu treaptă ,inițierea făcându-se tot cu membrul inferior sănătos.

Mobilizarea activă s-a făcut în scopul creșterii treptate a amplitudinii , mișcării în toate planurile de mobilitate a articulației .S-au executat mișcări ritmice de flexie –extensie și exerciții gestice uzuale pentru reducerea funcțională a organelor sau membrelor afectate.

Fricțiunile folosite la pacienții cu dizabilități senzoriale au fost proceduri hidroterapeutice care au constat în fricțiunea unor regiuni ale corpului cu un prosop înmuiat în apă caldă sau rece.

În acest fel s-a îmbinat acțiunea cumulată a excitanților termici și mecanici, ceea ce a dat o reacție vasculară rapidă și intensă. După terminarea procedurii, zona fricționată a fost acoperă cu un cearceaf

Procedura hidroterapeutică s-a executat succesiv într-o anumită ordine: picioare, spate, torace, abdomen, mâini. Pe măsură ce s-a executat fricțiunea pe o anumită regiune, restul corpului a fost învelit în cearceaf, pentru a se împiedica pierderile de căldură suplimentare.

De asemenea s-au aplicat comprese ;aceste proceduri hidroterapice au constat în învelirea unei părți sau a întregii suprafețe a corpului cu o țesătură umedă, acoperită la rândul ei cu alta, rău conducătoare de căldură, scopul fiind acela de a menține cât mai mult timp reacția inițială. Compresele au fost aplicate pe cap, pe gât, torace, abdomen, trunchi, picioare, degete, etc.

Băile s-au făcut cu apă în care s-au adăugat substanțe chimice, plante medicinal (băile medicinale). Temperatura apei a fost variabilă, fiind folosită apă caldă (39-400 C) .Durata lor a fost de 10-30 minute. (Demonstrația 1)

Demonstrația 1

Spicuind din literature de specialitate am ținut cont de faptul că băile complete, din cauza excitației pielii întregii suprafețe a corpului, induc modificări ale circulației sanguine cu pericol de suprasolicitare a sistemului vascular cerebral.

Din aceste considerente, înainte de baie, capul și fața au foat spalate cu apă rece. Băile complet reci, având efecte stimulatorii asupra respirației, circulației, metabolismului și sistemului nervos, au foat indicate în scop de fortificare și de stimulare a metabolismului .Durata îmbăiere a foat de 10 min și temperatura apei între 20 – 300 C.

Baia de picioare efectuată cu apă rece, a fost indică în congestiile cerebrale (datorită paralelismului vasomotor între vasele membrelor inferioare și cele ale creierului) migrene,piciorul plat dureros, pareze ale membrelor inferioare. Demonstrația 2

Demonstrația 2

Băile medicinale s-au efectuat pe baza substanțelor chimice anorganice și cu plante medicinale. Dintre substanțele chimice anorganice cele mai întrebuințate au fost sarea, sulful, sărurile de potasiu, sublimatul și sulfatul de fier.

Ca plante medicinale am folosit malțul, florile de fân, plantele aromatice, extractele de brad, coaja de castan și stejar, muștarul,etc. Băile cu extract de brad, plante aromatice și flori de fân au fost necesare pentru excitarea terminațiilor nervoase din piele,având o acțiune liniștitoare asupra sistemului nervos.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Lotul de copii care a beneficiat de hipoterapie a fost unul heterogen, fiind diagnosticați cu diferite tulburări senzoriale, exercițiile recomandate au fost personalizate, iar rezultatele au fost raportate la fiecare caz.

Evaluarea potențialului psihomotric înainte și după hidrokinetoterapie a fost făcut după programul Portage Și după testul Evaluarea funcției motorii grosiere la copii.

Nu am utilizat calculul statistic deoarece evaluarea potențialului psihomotric înainte și după hidrokinetoterapie, precum și stabilirea obiectivelor au fost personalizate pentru fiecare caz, iar beneficiile obținute, pe termen scurt sau pe termen lung, au fost raportate la obiectivele stabilite.

Loturile de personae cu dizabilități supuse cercetării fiind heterogene atât din punct de vedere al vârstei, cât și din punct de vedere al diagnosticului calculul statistic ar fi fost irelevant.

Deși persoanele cu deficiențe senzoriale au beneficiat de hidrokinetoterapie și în următoarele luni pentru a consolida beneficiile obținute, personal am luat în studiu doar beneficiile obținute după ședințele de hidrokinetoterapie din perioada celor două luni, mai-iunie, când au participat în programul terapeutic.

Am evitat astfel distorsiunea rezultatelor obținute, deoarece în procesul normal de creștere o parte din sistemele neuro-musculare și psihice se maturizează și se consolidează în mod fiziologic și nu s-ar fi putut face o diferențiere clară între beneficiile datorate hidrokinetoterapieiși cele datorate maturizării sistemelor neuropsihice.

Din cele 7 persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării voi prezenta individual 2 cazuri.

Cazul nr. 1 Nume, prenume:J:l., Vârsta: 22 ani, Sex: masculine

Diagnostic:retard psihic sever ,hipoacuzic ,tetrapareză flasco-spastică

Evaluarea potențialului psihomotric și senzorial înainte de hidrokinetoterapie.

Evaluarea potențialului psihomotric și sensorial s-a efectuat pentru motricitatea grosieră, pentru motricitatea fină și pentru controlul vizual ți auditiv al activității gestuale.

Obiectivele urmărite au fost. La acesată persoană împreună cu echipa de lucru am stabilit atingerea următoarelor obiective:

●creșterea forței musculare în întreg corpul, cu precădere pe partea stângă;

●dezvoltarea echilibrului static și dinamic;

●o mai bună interacțiune cu mediul și dezvoltarea autonomiei.

Hidrokinetoterapia propriu–zisă.Persoana a fost scufundată în bazin.Am fost alături de el pentru a-i corecta poziția și pentru a evita posibilele incidente.

La începutul programului s-au putut constata dificultăți și deficiențe comportamentale, în special în însușirea regulilor și a reacțiilor așteptate.

Evaluarea după hidrokinetoterapie Dintre toate cele 7 persoane cu deficiențe senzoriale supuse cercetării ,doar J.L a obținut cele mai mari beneficii în urma hidrokinetoterapiei.

La început ,când intra în bazin ,era în permanență ajutat.Din când în când îi corectam alunecarea spre partea dreaptă (din cauza diferenței de tonus muscular între hemicorpul drept și stâng și lipsa echilibrului).

Spre sfârșitul ședințelor înota și efectua exerciții în apă singur dar ținut în permanență sub observație.Intervenția pentru o poziționare corectă, spre finalul perioadei de terapie a fost din ce în ce mai redusă.

Acest lucru a demonstrat progrese în creșterea tonusului muscular și a controlului muscular în hemicorpul stâng, creșterea extensiei toracice, cervicale și capitale, poziția corectă și chiar terapeutică a labei piciorului în apă.

Pe parcursul programului de hidrokinetoterapie a fost posibilă deplasarea cu sprijin unilateral, iar prin continuarea tratamentului , J.L. a mers singur pentru prima dată.

J.L. merge singur pe o distanță de 10 -15 m, mersul având următoarele caracteristici:

●execută pași cu bază largă de susținere;

●sprijin pe suprafață–picior plat valg;

●genunchii în extensie;

● rigiditate a coloanei vertebrale, a bazinului și a cefei;

● capul rotit spre stânga, datorită diferenței de forță musculară între hemicorpul stâng și drept (cel drept fiind mai hipoton) ceea ce determină lipsa echilibrului și căderi dese.

Membrele superioare în timpul mersului sunt ținute în flexie.

Nu adoptă ortostatismul. Mersul este posibil în prezența adulților de la care așteaptă suport.

Reflexul de apărare gata pentru săritură este posibil din punct de vedere funcțional, dar este rar folosit din cauza fobiei tactile a palmelor.

Cazul nr.2.

Nume prenume T.I., în vțrstă de 33 de ani

Diagnostic: autism, retard neuro-psiho-motor sever, piciorul stg., strâmb congenital, operat

Evaluarea potențialului psihomotric înainte de hipoterapie. Evaluarea potențialului psihomotric s-a făcut diferențiat pentru motricitatea grosieră, motricitatea fină și pentru atenție

Obiectivele urmărite s-au axat pe reducerea instabilității psiho-motrice, pe recuperarea echilibrului dinamic și pe creșterea forței musculare;

Hidrokinetoterapia propriu–zisă: T.I., ajutat a înotat în bazin.În timpul ședinței de înot ,s-a insistat pe dezvoltarea capacității de concentrare a atenției și pe modalitatea de a fixa cu privirea activitatea desfășurată, deoarece avea tendința permanentă de a întoarce capul în spate și de a nu fi atent instrucțiunile cerute.

Evaluarea după hidrokinetoterapie .Asupra motricității s-a putut constata o ușoară creștere a mobilității și a forței musculare pe membrul inferior drept operat, diagnosticat ca picior strâmb congenital. Poziția labei piciorului în apă era foarte bună, o poziție corectoare. La finalul intervenției s-au constatat progrese remarcabile în mers, cu precădere asupra echilibrului dynamic.

Compararea rezultatelor (inițială și finală )

Aspecte privind dinamica generală a evoluției persoanelor cu deficiențe senzoriale supuse cercetării

În urma aplicării programelor individuale de tratament a testărilor și observațiilor periodice efectuate s-au putut remarca următoarele:

●Din punct de vedere al tonifierii grupelor musculare hipotone s-a constat îmbunătățirea forței musculare.

●O bună evaluare a disfuncționalității mioartrokinetice ne conduce la selectarea celor mai bune mijloace pentru obținerea refacerii și reintegrării socio-profesionale a persoanelor cu deficiențe senzoriale studiate;

● persoanele cu deficiențe senzoriale

au colaborat activ la desfășurarea tratamentului, menținând în continuare practica la domiciliu a programelor de recuperare fixate, a putut înregistra, în final, o refacere cât mai apropiată de valorile normale ale funcționării organismului;

●Mijloacele hidrokinetoterapeutice folosite în timpul programului de recuperare trebuie selectate în funcție de obiectivele etapei de tratament și reacția de răspuns a fiecărei persoană cu deficiențe senzoriale supuse cercetării;

●Ședințele de tratament trebuie să aibă un caracter permanent de reeducare a funcțiilor diminuate în urma afectării zonei implicate care să asigure persoanelor cu deficiențe senzoriale integrarea cât mai completă;

Programele de recuperare concepute au contribuit la:

•scăderea valorilor durerii;

•accelerarea resorbției proceselor inflamatorii;

•refacerea forței și rezistenței musculare;

•refacerea controlului motor și a abilităților senzoriale;

Procedeele și metodele incluse în programul de recuperare care au fost cotate ca valoare în obținerea rezultatelor au fost:

•crioterapia, aplicată și în cursul zilei pentru efectele sale antalgice

și antiinflamatorii;

•exercițiile cu rezistență normală aplicate în scopul creșterii forței musculare sunt ușor acceptate de persoanele cu deficiențe senzoriale întrucât se pot doza până la o anumită limita;

•exercițiile de tonifiere extrinsecă sunt executate lent cu rezistențe minimale;

Pentru exercițiile de reeducare propriu – zise, a fost vorba de mobilizări active reprezentând sinteze ale mai multor mișcări analitice.

În sectorul extrem al amplitudinii mișcării respective s-a putut menține contracția 2-3 secunde, evitând însă apariția de crampe musculare .

Combinațiile diverselor mișcări analitice în apă au permis o varietate de exerciții reeducative.

De la începerea primelor ședințe de recuperare , persoanele cu deficiențe senzoriale au simțit o ameliorare , crescută în realizarea activităților.

Până la finalizarea tratamentului recuperator ,starea persoanelor cu deficiențe sensorial s-a îmbunătățit.

Tratamentul de recuperare prin hidrokinetoterapie s-a efectuat zillnic pe toată perioada spitalizării , cu recomandarea de a continua și după externare

Efectele masajului au fost de activare circulatorie,troficitate,contracturare , sedare.

Concluziile la care s-a ajuns în urma efectuării cercetării precum și confirmării ipotezei de la care s-a pornit constituie un exemplu ce demonstrează că pentru persoanele cu deficiențe senzoriale hidrokinetoterapia este mijlocul de tratament fizical ce nu poate fi înlocuit de către alt mijloc recuperator el ocupând un loc central în recuperarea funcției pierdute sau diminuate.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că senzația este primul nivel psihic de prelucrare,interpretare și utilizare a informației despre însușirile obiectelor și fenomenelor lumii externe și despre stările mediului intern.Ea este sursa primară a cunoștințelor.

Astfel decât prin intermediul senzațiilor nu putem dobândi nici un fel de date despre lucrurile și fenomenele material din jur.

Variabilele ce derivă din factorii externi sunt: modalitatea stimulilor ,în raport cu care se diferențiează principalele tipuri de senzații ( vizuale ,auditive ,tactile,gustative ,olfactive ,propioceptiv-chinestezice);intensitatea stimulilor –propietatea bazală care face posibilă acțiunea oricărui stimul asupra receptorilor ; indifferent de modalitate,pentru a produce excitația aparatului receptor,orice stimul trebuie să posede un minimum necesar de intensitate (cantitate și energie);durata,reprezentând timpul de acțiune efectivă a stimulului modal asupra receptorului corespunzător ;rata stimulării-numărul sau frecvența apariției stimulului modal specific în interiorul unui interval dat de timp;proprietățile particulare intramodale ,cum ar fi ,de pildă,lungimea de undă, în cazul stimulilor luminoși ,frecvența și forma ,în cazul stimulilor acustici ,structura molecular,în cazul stimulilor chimici-gustativi și olfactivi.

Fiecare din variabilele menționate prezintă un registru valoric perceptibil mai mult sau mai puțin întins, favorizând astfel producerea unei mari game de senzații particulare.

O a doua mulțime de variabile externe sunt generate de contextual în care este dat simțul de bază: iluminatul,nivelul zgomotului, temperature,umiditatea,etc.

Acestea acționează ca elemente favorizante sau perturbatoare desfășurării procesului de recepție senzorială.

Cu alte cuvinte ,persoanele cu deficiențe senzoriale sunt priviți ca fiind fragile,inapte în a se comporta normal în societate alături de persoanele normale.

Persoanele cu deficiențe senzoriale trebuie respectate deoarece și ele au dreptul la viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare psihosocială normală.

Nimic nu trebuie să le pună în pericol nici existența, ci trebuie să se bucure la fel ca și ceilalți de o viață de calitate fără a ține cont de deficiența lor.

Cu toate acestea, tot mai des sunt semnalate cazuri de persoane cu deficiențe senzoriale la aspectele ale calității vieții nu sunt tocmai înbucurătoare.

Marile probleme globale depistate de experți privind calitatea vieții la persoanele cu deficiențe senzoriale sunt:prejudecățile ,izolarea socială și discriminarea.

Calitățile vieții în ceea ce privește persoanele cu deficiență senzorială vor fi mai bogate dacă societatea le va permite să își dezvolte viața la potențial maxim.Necesitățile lor vor fi privite atât timp cât nu vor fi văzute ca un beneficiu.

Din analiza rezultatelor obținute de-a lungul desfășurării experimentului pe care s-a bazat lucrarea, am tras următoarele concluzii:

Toate ipotezele au fost verificate;

Aplicarea precoce a tratamentului hidrokinetoterapeutic la persoanele cu deficiențe senzoriale a dus la rezultate bune privind refacerea funcțională a zonei afectate într-un timp relativ scurt.

●Prin mijloacele selectate și aplicate după metodologia expusă în cadrul programelor de

recuperare s-a înlăturat sechelele disfuncționale , conferându-le forța necesară de asigurare a echilibrului static și dinamic al corpului dând posibilitatea de a reveni la viața socio-profesională;

●Pentru realizarea unui tratament de recuperare funcțională eficient a fost necesar să se

facă apel la toate posibilitățile de care dispune terapia modernă, realizându-se așa-zisa recuperare multifuncțională;

●Instruirea persoanelor cu deficiențe senzoriale încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor

urmărite și efectele exercițiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivații puternice, au dus la optimizarea tratamentului prin participarea conștientă și activă a acestuia.

Asistența medicală a persoanelor cu deficiențe senzoriale presupune contribuția unei echipe medicale care examinează individual fiecare persoană cu deficiențe senzoriale în raport cu modelul de evaluare clinico-funcțional menționat și alcătuiește un program de reabilitare adecvat.

Obiectivul fundamental al programului îl reprezintă refacerea funcționalității optime a șoldului în condiții de integrare structurală.

BIBLIOGRAFIE

Paul Popescu Neveanu-Psihologie,Editura Didactică și Pedagogică,1998

Mielu Zlate,Tinca Crețu-Psihologie,Editura Medicală, București,2007

Norbert Sillamy-Psihologie,Ed. Univers Enciclopedic, București,2008

Mihai Golu-Bazele Psihologiei Generale, Ed.Universitară,București,2010

Rodica Ciurea Codreanu -Elemente de Psihologie ,Editura All,București,2005

Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,București ,2006

Tudor Sbenghe-Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ,Editura Medicală, București,1999

Mircea Ștefan-Educarea și îndrumarea persoanelor cu deficiențe de vedere Editura Coressi,București,2010

C.GH.Manolache-Surdomutitatea-Editura Universitară,București,2009

Frieda Fordham -recuperarea pacienților în diferite afecțiuni-Editura IRI,București,2010

Anton Nicolau – Recuperarea prin terapie a bolnavilor,Editura Medicală, București,2009

V..D.Popescu- Psihologie clinica, Editura Polirom, Iasi ,2009

Anghel Diaconu – Manual de tehnică a terapeutic masajului , Editura Medicală , București 2001

Anghel Diaconu -Hidrokinetoterapie ,Editura Polirom,2009

Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. București, Editura Medicală, 1999

Popescu , R., Bighea, A., Notiuni practice de medicina recuperatorie. Craiova, Editura Agora, 1997