RECUPERAREA POSTTRAUMATICĂ ÎN FRACTURILE DE COT [624907]

CAPITOLUL III – TERAPII ȘI EXERCIȚII FOLOSITE ÎN
RECUPERAREA POSTTRAUMATICĂ ÎN FRACTURILE DE COT
LA COPIL

În urma unei fracturi la nivelul articulației cotului, acesta poate avea o recuperare dificilă,
cu limitărea mobilității articulației. Această mobilitate deficitară provocă rigiditatea articulațiilor,
cauzând o pierdere a razei de mișcare la îndoirea brațului . Efectuarea unor exerciții de reabilitare
poate ajuta la îmbunătățire a capacității de mișcare a cotului . Fizioterapia se poate practica atât în
perioada de imobilizare a cotului, post -imobilizare sau în cadrul fracturilor consolidate vicios ori
în cadrul altor sechele posttraumatice.
Sechelele cotului posttraumatic sunt de mai multe tipuri:
1. De tip mecanic articular ce pot determina limitarea și redoarea articulară , mai mult
sau mai puțin gravă a mișcărilor cotului prin: organizare colagenică între planurile de mișcare și
alunecare; retracții musculotendocapsulare; fragmente osose intraarticulare; calus vicios; cicatrice
retractilă; osteom periarticular; există posibilitatea ca depunerile calcice să se producă în grosimea
capsulei articulare, blocându -se mișcarea.
Redoarea articulară poate fi determinată de organizarea fibroa să a colagenului prin
polimerizarea fibrelor acestui proces ce fixeaza planurile de alunecare articulară și periarticulară.
Redoarea poate fi de asemenea rezultatul retracțiilor musculare sau cicatricilor vicioase ale
tegumentului. Daca redoarea articulară este dată de lezarea părților moi ea se recupereaza 100%.
Dacă redoarea articulară este dată de cauze intraarticulare aceasta va fi mult mai greu de tratat.
Rezistența la recuperare a unei redori articulare va ține de leziunea articulară ce a determinat -o dar
și de articulație. Imobilizarea cu ghips determină apariția unui proces inflamator sinovial însoțit
de hipertrofie sinovială și aderența sinovialei la cartilajul articular ducând la redoare articulară.
Studiile fiziologice au demonstrat că imobilizăr ile prelungite în aparat ghipsat duc la o invadare a
articulațiilor cu țesut fibros care treptat se transformă în țesut osos. Redoarea articulara netratată
corect poate duce la o anchiloză (anchiloza este ireversibilă). Cu cât o fractură este mai apropiată
de o articulație cu atât articulația va suferi funcțional mai mult. Cu cât durata de imobilizare va fi
mai mare cu atât redobândirea funcțională este mai dificilă.
2. Deviații axiale (cubitus varus și cubitus valgus) datorate retracțiilor ischemice ale
flexorilor sau cotului balant etc.
3. Mușchii efectori ai mișcărilor cotului pot rămîne deficitari prin: atrofia datorată
imobilizării ; ruptura tendomusculară; miozita calcară.
4. Paralizii la nivelul nervilor periferici ai membrului superior sunt destul de fre cvente și

trebuie căutate întotdeauna.
o Neuropraxia reprezintă compresiunea unui nerv sau simpla contuzie sau întinderea
acestuia.
o Neuropnezisul reprezintă secționarea completă a unui nerv. Clinic, se instalează
paralizia și anestezia definitivă a segmentul ui. În această situație tratamentul va urmări
reconstituirea chilurgicală a nervului.
În ambele complicații tratamentul kinetic și mijloacele asociate duc la rezultate bune.
o Axonomezisul reprezintă secțiunea incompletă a unui nerv cu pierderea temporară
sau relativă a conductibilității nervoase. Este rezultatul unui traumatism mai sever decât atunci
când se produce neuropraxia.
5. Ischemia structurilor antebrațului: Leziunile vasculare ce se pot asocia cu fracturi se
întalnesc rar în traumatologia infantila, iar atunci când apar înseamnă că aceste leziuni sunt foarte
severe și pun în joc vitalitatea membrului afectat, conducând la retracții Volkmann sau necroze.
Sindromul acut de ischemie arterială periferic se poate întâlni în toate leziunile posibile de
la simplu hematom ce poate determina o compresie asupra căilor vasculare și nervoase până la
compresia majoră pe o arteră. În cazul în care există astfel de compresiuni, țesutul se ischemiază
și pulsul vascular diminuă sau dispare.
Tratament: – in cazul compresiilor date de hematom se va evacua hematomul.
– in cazul compresiilor date de gips se va despica gipsul
– in cazul sectionarilor vasculare de catre segmentele osoase se va coase vasul afectat .
6. Sechele la distanț ă: redoarea umărului, a pumnului, algoneurodistrofia mîinii etc.
Pentru alegerea unei terapii cât mai eficiente și mai ales nenocive, medicul curant trebuie
să facă un examen amănunțit ce constă în: anamneza atentă; examen clinic obiectiv general;
goniomet rie; testarea musculară analitică și globală. La testarea musculară se va ține cont de faptul
că în articulația cotului flexia predomină față de extensie (cotul în repaus este în semiflexie) și că
forța flexorilor este mai mare în pronație ca în supinație (5/3) și mai mare când brațul este vertical
ascendent. Toate aceste date sunt necesare de știut când se stabilește programul de kinetoterapie.
Programul de kinetoterapie cuprinde 2 etape: în perioada imobilizării cotului și după suspendarea
imobilizării.
Reguli generale in recuperarea cotului: cotul inflamat nu trebuie imobilizat pana nu dispar
edemul si inflamatia; mobilizarile pasive nu sunt bine tolerate de cot, mai ales daca sunt
intempestive (pericol de formare a mioz itelor calcare); incarcarea cu greutati in mana pentru a
forma extensia este total contraindicata (creste hipertrofia flexorilor); cotul se recupereaza greu,
uneori fiind necesare luni de activitate recuperatorie pentru a se obtine un rezultat complet; o
stagnare de peste 15 zile in evo lutia favorabila a recuperarii functionale obliga la abandonarea

temporara a acesteia (cca 2 saptamani), dupa care se reia, de data aceasta observandu -se din nou
o progresie; lipsa oricarei ameliorari obliga la incercarea imobilizarii sub anestezie cu relu area
celor doua tipuri de atele (de extensie si flexie maxima) sau la indicarea interventiei chirurgicale
(artroliza).

I. Kinetoterapia precoce a cotului
Fizioterapia precoce a cotului se practică în perioada de imobilizare și vizează protejarea
articulației afectate prin evitarea activităților solicitante și reducerea inflamației și a durerii. Pentru
reducerea inflamației și calmarea durerii se pot efectua: baia locală cu apă incălzită la temperatura
de 40 -42o cu efectuarea uno r exerciții de mobilizare a articulației, masajul sau terapia cu gheață
după exerciții. Punga cu ghea ță în scop antiinflamator și antialgic este foarte des utilizată în
primele 24 -48 ore dup ă producerea traumatism ului, înaintea perioadei de imobilizare .
Indiferent de cauza pentru care s -a făcut imobilizarea și indiferent de tipul de imobilizare
(aparat gipsat, atelă gipsată, extensie) se începe imediat kinetoterapia pentru menținerea mobilității
articulațiilor neafectate (umănr, pumn, mână). Această kinet oterapie precoce permite și depistarea
foarte timpurie a unor eventuale paralizii de nervi (cu toate implicațiile lor terapeutice). Pentru
articulația umărului și articulațiile mâinii programul de kinetoterapie va cuprinde miscari active,
pasivo -active și autopasive cu scripeți, precum și contracții izometrice ale musculaturii brațului și
antebrațului.
Programul de kinetoterapie diferă după tipul de imobilizare:
a) Imobilizare cu extensie continuă prin suspendare (cot la zenit) tip Leveuf Godard
impune pentru articulația umărului numai mișcări în glenă (rotații interne și externe cu sau fară
obiecte purtate în mâna). Orice alte mișcări în umăr (din această poziție) sunt interzise deoarece
antrenează și mișcări în articulația cotului. Se pot asocia contra cții izometrice ale musculaturii
umărului. Pentru pumn și mână se pot face din această poziție de imobilizare mișcări active de
flexie -extensie și deviații laterale, precum și mișcări globale de exersarea prehensiunii și exerciții
de degete și pumn cu bure te, mingi de cauciuc sau resorturi.
b) Imobilizarea cotului în flexie de 90° și semipronație cu brațul pe lângă corp presupune
un program de kinetoterapie mai larg pentru articulația umărului; anteducții și abducții simple sau
combinate pe diagonală; adducții și abducții în anteducție a membrului superior. Bolnavul trebuie
urmărit cu atenție deoarece acest tip de imobilizare expune la deficit de circulație prin compresia
arterei humerale în plic a cotului.

II. Kinetoterapia după suspendarea imobilizării
Una dintre cele mai importante părți ale reabilitării după o fractură de cot o reprezintă
repausul pacientului față de orice activitate ce amplifică durerea. Activitățile ce supun humerusul
la un stres major ar trebui evitate, în special activitățile ce implică ridicări, împingeri sau
antrenarea cu greutăți. Evitarea acestor condiții de stres, facilitează procesul de vindecare fără a
mai exista pericolul unei vătămări ulterioare. Odată ce pacientu l poate executa aceste activități
fără a mai simții durere, acesta poate reveni gradat la executarea acestora. Această revenire, se va
desfășura pe o perioadă de câteva săptămâni până la mai multe luni și trebuie supravegheată de un
fizioterapeut. Ignorare a simptomelor și supunerea articulației la stres, poate cauza o serie de
traumatisme, și poate încetini sau chiar stopa procesul de vindecare.
Înainte de a efectua fizioterapia în perioada post -imobilizare, se recurge la efectuarea unui
control imagistic al fracturii cu raze X pentru a ne asigura că fractura este vindecată într -o poziție
ideală. Odată ce vindecarea este confirmată și ghipsul a fost înlăturat, reabilitarea poate începe .
Tratamentul recuperator poate consta în: masajul țesuturilor moi, mobi lizarea articulației cotului,
electroterapie, modificarea activităților, planificarea revenirii gradate a activității, exerciț ii de
îmbunătățire a rezistenței și flexibilității articulației.
Cotul este articulația ce dezvoltă cel mai ușor redori strânse și uneori ireductibile. Cu cât
imobilizarea a fost mai lungă cu atât recuperarea mișcărilor este mai dificilă. În general la cot
recuperarea completă a mișcărilor este greu de obținut. Recâștig area mobilității articulare
constituie obiectivul de bază al recuperări și programul de kinetoterapie trebuie diferențiat în
funcție de profesia bolnavului (în ce măsură îi solicită mișcările cotului). În general programul de
kinetoterapie după suspendarea imobilizarii este foarte lung, 4 —5 luni, cu rezultate puțin
spectaculoase. Este necesară bilanțarea articulației după fiecare 2 săptămâni de tratament corect
aplicat. Dacă între 2 măsurători nu se obține nici un fel de creștere a mobilității articulare es te
inutil să continuam. Daca unghiul de flexie al cotului este optim se întrerupe kinetoterapia, dacă
unghiul de flexie nu este funcțional se apelează la consult și tratament ortopedico -chirurgical. Ca
principiu general în kinetoterapia cotului este că miș cările să fie numai de tip activ. Mișcările
pasive și tracțiunile sunt total interzise deoarece favorizează rupturi ale țesuturilor moi, hemoragii
și osificări periarticulare (brahialul anterior formează ușor miozite calcare cu limitarea extensiei).
Astfe l, este complet greșită indicația c a bolnavii cu redori de cot să poarte greutăți în membrul
superior afectat. Procedeul este periculos sau în cel mai bun caz inutil. Singurele mișcări pasive
permise sunt cele autopasive cu scripeți care pot fi bine dozate de relația senzitivo -motorie
(mișcare -durere).
Baza kinetoterapiei în redorile de cot o constituie mișcare a activă după aplicarea
următoarelor terapii și exerciții :

a) Hidrokinetoterapia în bazin, căzi sau cădi țe de cot.
Din poziția de plutire a corpului (ajutată cu flotoare) se facilitează flexia cotului, obiectivul
cel mai important în recuperarea cotului. Hidrotermoterapia grupeaz ă procedurile care folosesc
apa simpl ă sau cu adaosuri de substan țe chimice sau gaze, la di verse temperaturi și aplicatii de
cald și rece cu ajutorul altor produse ca: parafina, n ămol și parafango (amestecul primelor doua).
În cazul aplica țiilor generale de b ăi sau kinetoterapie în bazin, ac ționează asupra
organismului doi factori: factorul termic si factorul mecanic.
Compresele cu ap ă pot fi calde (35 -45-50oC) sau reci (0oC – crioterapia)
Aplica țiile locale de c ăldură pregătesc ședințele de kinetoterapie în sechele : redori
articulare sau hipotrofii după fracturi.
Crioterapia are efect antialgic, antispastic și de reducere a proceselor inflamatorii
posttraumatice. Se aplic ă în acest scop pung ă cu ghea ță, fric țiuni cu buc ăți de ghea ță învelite în
foițe de plastic sau cauciuc, ap ă cu ghea ță în care se înmoaie compresa c e se schimb ă din 4 în 4
minute, etc.
b) Exercițiile libere de tip gimnastic ă.
Se încep exercițiile cu flexie -extensie și progresiv se face prono -supinație. Mișcările sunt
ajutate de kinetoterapeuți, care exercită rezistență manuală sau cu ajutorul scripeților. Pacienții
pediatrici ce prezintă fracturi ale cotului trebuie să execute exerciții de flexibilitate și r eabilitare
ce nu provoacă durere, pentru a asigura un proces de vindecare rapid și optim. Aceste exerciții
sunt foarte importante, deoarece flexibilitatea și rezistența țesuturilor moi sunt pierdute rapid în
urma imobilizării. În vederea recuperării în urm a unei fracturi de cot sunt recomandate
următoarele exerciții fizice, odată ce fractura s -a vindecat, iar medicul ortoped confirmă siguranța
începerii exercițiilor de mobilizare. Exercițiile trebuie efectuate sub supravegherea unui
fizioterapeut și sunt de sfășurate de obicei de trei ori pe zi, cu condiția de a nu provoca durere
pacientului.
Flexia cotului și extensia
Cotul este flexat și apoi extins cât de mult posibil fără a cauza durere. Această manevră
este destinată mobilizării și întinderii țesuturilor moi ale articulației și nu necesită aplicarea unei
forțe mari. Mișcarea este repetată de 10 ori cu condiția ca pacientului să nu îi fie provocată durere.
Extensia cotului
Cotul trebuie plasat pe marginea unei mese sau bănci, pentru a fi întins folosind mâ na
cealaltă cât de departe se poate fără a cauza durere. Întinderea nu trebuie să se efectueze cu o forță
mare, iar exercițiul va fi repetat de 10 -20 de ori cu condiția să nu provoace durere pacientului.
Flexia cotului
Cotul va fi plasat asemănător, pe mar ginea unei mese sau bănci, și va fi flexat de mâna

cealaltă, cu o forță moderată fără a cauza durere pacientului. Exercițiul va fi repetat de 10 -20 de
ori.
Rotația antebrațului
Exercițiul ar trebui început cu cotul în lateral fața de trunchi, flexat la 90 de grade. Apoi
încet va avea loc rotația palmei în supinație, iar apoi în pronație, cât de amplu posibil fără a cauza
durere.. Mișcarea este repetată de 10 ori cu condiția ca pacientului să nu îi fie provocată durere.
Presarea unei mingii de tenis
Acest exercițiu începe prin ținerea în palma relaxată a unei mingii de tenis. Mingea va fi
strânsă cât de tare posibil astfel încât mișcarea să fie confortabilă și să nu cauzeze durere.
Exercițiul va dura 5 secunde și va fi repetat de 10 ori.
Acest exercițiu est e destinat restaurării mobilității cotului și a flexibilității mușchilor.
Întinderea bicepsului
Acest exercițiu trebuie început cu spatele și gâtul drepte, iar mâna sprijinită pe un suport
în spate. Corpul vă cobora încet, dând voie mâini să fie împinsă în spate. Întinderea nu trebuie să
se efectueze cu o forță mare, iar exercițiul va dura 15 secunde și va fi repetat de 4 de ori cu condiția
să nu provoace durere pacientului.
Întinderea tricepsului
Exercițiul începe cu spatele drept în poziție verticală. Mân ă este flexată în sus și în spate
palma atingând coloana pacientului. Folosind mâna cealaltă, cotul este ridicat iar palma va fi
împinsă astfel în jos. Întinderea nu trebuie să se efectueze cu o forță mare, iar exercițiul va dura
15 secunde și va fi repeta t de 4 de ori cu condiția să nu provoace durere pacientului.

c) Exerciții de facilitare neuro -musculară proprioceptivă .
Implică f lexia cotului cu contrarezistență realizează o contracție izometrică. Suplimentarea
bruscă a rezistenței determină un plus de flexie activă imediat ce o execută pacientul.
Redăm mai jos 2 tipuri de astfel de mișcări cu tehnici de facilitare:
— Bolnavul în poziție șezândă cu cotul în flexie. Se execută retroducția cu extensie în plan
sagital. Kinetoterapeutul prinde mâna bolnavului și opune rezistență pe tot traseul mișcării și la
sfârșit înlatură brusc rezistența. Se execută același lucru din anteducție cu cotul în flexie.
— Bolnavul în poziție șezândă cu cotul în flexie și antebrațul în retroducție. Se execută o
anteductie cu extensie de cot. Kinetoterapeutul fixează pumnul și opune rezistență pe tot traseul
mișcării.

d) Terapia ocupațională și ergote rapia .
Ocupă un loc important în programul de recuperare a cotului. Ergoterapia este o form ă de

tratament folosită în reeducarea func țional ă a sechelelor posttraumatice, ce folose ște diverse
activit ăți recreative în acest scop. Exist ă ergoterapie recreativ ă, func țional ă și ergoterapie
orientativ ă (când bolnavul trebuie reorientat dup ă un traumatism grav al cotului cu sechele
importante).
Testarea bolnavului se va face la inceputul tratamentului , apoi la anumite perioade de timp
pentru evaluarea rezultatelor și o mai bun ă dozare a efortului .
La copii se poate indica practicarea sporturilor: aruncarea mingi ei la co ș, tenisul de mas ă,
badminton, tenisul de c âmp, bowling , înot, baschet . În recuperarea cotului recâștigarea unghiului
de flexie articular precum și recâștigarea forței musculaturii flexoare a cotului este cea mai
importantă, deoarece forța gravitatională coboară antebațul și se opune flectării lui.
Acest program de kinetoter apie poate fi aplicat în recuperarea func țional ă a cotului
indiferent de boala ce l -a afectat cu o singură particularitate : inflamația acută de cot. În acest caz
nu se permit mobilizări (decizia este dificilă: dacă mobilizăm creștem procesul inflamator, da că
prescriem imobilizarea crește redoarea). În acest caz se preferă posturi în atele bivalve schimbate
la 3 ore: o atelă bivalvă în flexie maxim ă posibilă; o atelă bivalvă în extensie maximă posibilă.
Noaptea se preferă atela de extensie dacă articulația c otului este imobilizată în flexie cu unghi
ascuțit, pentru prevenirea compresiei vasculare în plica cotului. Dacă unghiul de flexie este obtuz
preferăm atela de flexie în timpul nopții deoarece lupta în recuperare a cotului este pentru
câștigarea flexiei. După dispariția inflamației acute articulare se trece la kinetoterapia expusă mai
sus.
e) Masajul .
Are un rol important în recuperarea posttraumatic ă a cotului. Pe lang ă cot se vor aplica
masaje în regiunea m âinii, antebra țului și umărului.
Masajul um ărului
Se executa la bolnavul a șezat. Toate formele de masaj sunt aplicabile în regiunea
deltoidian ă: netezire, ap ăsare, petrisaj, fr ământare, vibrat ți, fric țiune, etc.
Se începe întotdeauna cu netezirea regiunii, apoi a fiec ărui mu șchi în parte, cu palma
mâinii: mu șchiul supraspinos, urmat de fr ământarea acestor mu șchi cu dou ă degete (stoarcere) sau
sub form ă de geluire cu r ădacina m âinii, apoi baterea cu dosul m âinii sau cu partea cubital ă a
degetelor.
Se trece apoi la netezirea și frământarea mu șchiului pe ctoral cu dou ă degete sau prin
geluire, urmat ă de batere, ca și la mu șchiul omoplatului.
Regiunea deltoidian ă este mai întâi netezit ă, apoi se trece la fr ământare. Cel mai frecvent
se aplic ă petrisajul, care intereseaz ă nu numai partea c ărnoas ă a mu șchiulu i ci și țesutul celular,
subdeltoidian. Petrisajul se face mai mult sub form ă de stoarcere transversal ă și prin geluire. De

asemenea, masajul regiunii deltoidiene profunde poate lua aspectul unei mi șcari de “roata de
moar ă”. Cu palma se execut ă mișcări circulare sau în spiral ă, sprijinindu -se cu putere pe
proeminen țele um ărului. Baterea se face cu dosul m âinii sau cu partea cubital ă a degetelor.
O alt ă form ă de masaj aplicat ă umărului este fric țiunea. Ea începe anterior, bolnavul ținând
brațul pe part ea articula ției masate în spate. Se execut ă fricțiuni orizontale, circulare și verticale
ale capsulei. Se continu ă apoi cu partea posterioar ă, bolnavul ținându-și mâna pe um ărul opus.
Urmeaz ă partea inferioar ă a capsulei, prin șanțul auxiliar. Bolnavul își așeaza m âna pe um ărul
maseurului, care p ătrunde cu amb ii polic i în axil ă, cu celelalte degete prinz ând circular um ărul.
Fricțiunea se continu ă cu șanțul bicipal. Bolnavul lasa s ă-i atârne bra țul liber, iar maseurul
pătrunde printre cele dou ă porțiuni ale deltoidului în șanțul bici pital, unde execut ă fricțiuni și
eventual vibra ții.
Dupa executarea manevrelor de masaj la un um ăr, se trece la mi șcări pasive și active în
articula ția um ărului masat, imobiliz ări care se execut ă în toate sensurile: flexi une-extensiune,
abductie -adductie și rota ție intern ă- extern ă, dac ă este nevoie cu ajutorul maseurului.

Masajul cotului
Se practică mai ales în regiunea paraolecranian ă. Se începe cu netezirea regiunii cubitale
și a tricepsului. Se face apoi fr ământarea regiunii descrise, prin copresiuni cu policele drept și
stâng î n șanțurile paraolecraniene. Urmeaz ă apoi fric țiunea capsulei, la inceput posterior insinu ând
unul sau mai multe degete spre interiorul capsulei concomitent cu vibra ția. Apoi cu ambele p olice
continu ăm fric țiunea spre condil și epitrohlee. Pentru fric țiunea capsulei anterioare, bolnavul face
flexia antebra țului pe bra ț și supina ția antebra țului, sprij inind m âna cu pieptul maseurului, care va
pătrunde cu policele drept și stâng, concomiten t, în plica cotului printre tendoane și va fric ționa
capsula.
După aceste manevre de masaj se fac mi șcări pasive și active ale cotului: mișcări de flexie
și extensi e, precum și prona ție și supina ție ale m âinii, cu antebra țul în flexie.

Masajul antebra țului
Se începe cu netezirea p ărții anterioare care se face cu o singur ă mână, cu policele celorlalte
degete alunec ând pe partea posterioar ă sau cu ambele m âini. Se procedeaz ă cu mult ă blândețe de
sus în jos, de la pumn la plica cotului. Se continu ă apoi cu netezirea fe ței posterioare a extensorilor,
cu o singur ă mâna. Netezirea se poate face și concomitent pe ambele fe țe ale antebra țului, cu
ambele m âini.
După netezire, se trece la fr ământat, încep ând cu grupul flexorilor, prin presiune a
exercitat ă cu o m ână sau cu ambele m âini dispuse în inel prin mi șcări ascendente. Se fac mi șcări

de stoarcere de jos în sus pe partea radial ă alunec ând spre epicondil.
Frământarea regiunii posterioare a antebra țului se face prin presiune ascendent ă cu o m ână.
Pe ante braț, atunci c ând volumul maselor musculare permite, se poate aplica petrisajul cu
două mâini.
În plus, la antebra ț, se pot aplica bateri u șoare cu partea cubital ă a degetelor și vibra ții.

Masajul degetelor și mâinii
Masajul degetelor se face încep ând cu netezirea cu dou ă degete între police și indexul
maseurului, apoi continuand cu presiuni, framantare, eventual sub forma de mangaiere, frictiuni
pe articulatiile MCF si IF. Totdeauna masajul se executa de la varful degetelor catre radacina lor.
Masajul re giunii dorsale a m âinii se începe cu netezirea, de la articulatiile
metacarpofalangiene ș i continu ând în sus, spre pumn și chiar antebra ț. Se continu ă cu frământarea
musculaturii tenare și hipotenare, prin stoarcere a între police și inde xul maseurului. Se trece apoi
la masarea spa țiilor interosoase, ce se poate face cu un singur deget sau bimanual prin presiuni în
ambele directii.
Masajul palmei se adreseaz ă celor trei regiuni: eminen ța tenar ă, eminen ța hipotenar ă și
porțiunea dintre cele două . Masajul eminen ței tenare format ă din mu șchii c e se inser ă pe prima
falang ă a policelui, se face de maseur prin presiuni cu degetul mare. Eminen ța tenar ă, căreia îi
corespund patru mu șchi (palmarul cutanat, adductorul degetului V, scurtul flexor și opozantul
police lui), se maseaz ă ca și eminenta tenar ă. Se poate aplica și petrisajul prin ciupire. În regiunea
mijlocie a m âinii, datorit ă aponevrozei puternice a palmei, masajul se face dificil. Se aplic ă aici
neteziri mai energice și frământare prin ap ăsări puternice și mobilizari ale tendoanelor.

g) Electroterapia utilizează:
• Curen ți de frecvență joasă :
– curen ți diadinamici → principalele efecte sunt cele analgetice, hiperemiante și dinamogene.
Descri și pentru prima data de Pierre Bernart în 1929, au fost clasificati: MF (monofazat fix), DF
(difazat fix), PS (perioad ă scurt ă), PL (perioad ă lungă), NM (monofazat modulat), DM (difazat
modulat), RS (ritm sincopat).
– curen ți Träbert sunt curen ți cu efect analgetic și hiperemiant;
– curen ți stohastici, stimuli aperiodici ce reduc posibilitatea “obi șnuinței” la curent a structurilor
tisulare excitabile;
– stimularea nervoas ă electric ă transcutan ă este indicat ă în toate situa țiile care cuprind st ări
dureroase acute sau cronice;
– electropunctura are ca scop combat erea durerii prin aplicare a de curen ți de joas ă frecven ță în

zonele dureroase reflexe, ce sunt identice cu punctele de acupunctur ă în propor ție de 80%.
• Curen ți de medie frecven ță:
– acțiune stimulatoare asupra musculaturii scheletice prin contrac țiile pe care le produce;
– acțiune analgetic ă;
– acțiune vasomotorie cu efect hiperemizant (prin eliberarea de substan țe vasoactive) și resobtiv ă;
– efecte decontracturante și miorelaxante prin vasodilata ția produs ă.
• Curen ți de inalt ă frecven ță:
– ultrasunete d e 800 kHz;
– tratamente cu unde scurte (US) de 27,12 MHz;
– unde decimetrice de 434 MHz;
– microunde de 2450 MHz
Pacienții cu fracturi ale cotului prezintă de cele mai multe ori o reabilitare completă atunci
când fractura este tratată corespunzător. Reabilitarea unei fracturi de cot poate varia în funcție de
tipul de fractură sau de prezența complicațiilor și de calitatea tratamentului oferit. În ciuda
tratamentului fizioterapeutic adecvat, uneori pacienții ce suferă de fracturi ale cotului pot
întâmp ina dificultăți în recuperare și pot necesita mai multe intervenții în scopul unei vindecări
totale. În cazul unor fracturi ce implică și alte oase, țesuturi moi, nervi sau vase de sânge,
recuperarea poate necesita o perioadă mai lungă de timp .
În concluzi e, recuperarea cotului prin kinetoterapie presupune: cunoașterea patologiei
cotului și diagnostic funcțional corect; colaborarea strânsă între medicul recuperator și ortoped;
experiența în luarea unor decizii (renunțarea la kinetoterapie și hotărârea actu lui chirurgical atunci
când este ncesar ); răbdare și perseverență din partea medicului, kinetoterapeutului și a bolnavului.