Recuperarea Medicala
CUPRINS
Argument
I.ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR
I.1.Sistemul Osos
I.2.Mușchii si articulațiile
I.3.Semiologia afecțiunilor aparatului locomotor
II. HEMIPLEGIA
II.1. Clasificarea hemiplegiei
II.2. Etiopatogenia hemiplegiei
II.3.Tabloul Clinic
II.4.Evoluție , prognostic si complicațiile hemiplegiei
III.TRATAMENTUL DE RECUPERARE IN HEMIPLEGIE
III.1.Tratamentul Igienico-dietetic
III.2.Tratamentul Medicamentos
III.3.Tratamentul Ortopedic
III.4.Tratamentul de recuperare Balneofiziologic
III.4.1. Tratamentul de recuperare
III.4.2. Tratamentul de recuperare prin Masaj și Kinetoterapie
IV.CAZUISTICĂ
IV.1.Cazul I
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
În societatea modernă, recuperarea medicală reprezintă un domeniu de mare actualitate, aflat într-o continuă dezvoltare.
Motivele sunt lesne de înțeles, dacă luăm în considerare două aspecte esențiale : incidența tot mai mare a bolilor cronice și traumatismelor, precum și creșterea numerică a populației bolnave.
Contribuie în plus accentuarea gradului de conștientizare a societății privind importantă reintegrării individului, afectat de boală sau traumatism, în mediul familial și socio-profesional.
În ultimele decenii se constată o preocupare tot mai intensă a factorilor de decizie din sistemul de sănătate, în direcția promovării autonomiei pacientului în viață cotidiană. Ori, tocmai acesta este scopul final al recuperării medicale : optimizarea calității vieții, prin creșterea gradului de independența funcțională.
Subliniez faptul, că există numeroase situații patologice în care tratamentul medical și chirurgical este limitat, astfel încât abordarea terapeutică majoră constă în recuperarea medicală.
Intervenția reabilitativa își propune că obiectiv primordial reducerea deficitului funcțional, pentru a permite pacientului recâștigarea maximei independente; dacă recuperarea completă este imposibilă, atunci obiectivele terapiei se axează pe adaptarea individului la condițiile dizabilității restante.
Recuperarea medicală este un domeniu de activitate inter și multidisciplinară, interesând diverse specialități medicale, care au legătură cu refacerea sau ameliorarea stării de sănătate a unui individ, în diferite momente ale evenimentului morbid.
Din acest motiv, apreciez că fiind foarte importantă cunoașterea, de către studenții din învățământul medical a posibilităților, metodologiei și limitelor medicinii reabilitative, în condițiile în care ea poate fi un instrument util pentru mai binele viitorilor lor pacienți
Considerațiile de mai sus m-au determinat să aleg acesta tema , cu intenția de a a înțelege mai bine viață persoanelor suferinde .
Aparatul specializat care efectuează mișcările corpului uman este denumit aparat locomotor”, iar funcția complexă a acestui aparat se numește de locomoție.Organismul în mișcare trebuie privit că un tot unitar, că un întreg, nu că o manifestare izolată a unor mecanisme ale unor aparate și sisteme care ar acționa complet independent .La baza mișcărilor stau factori morfofunctionali rezultați din mișcarea însăși și care nu sunt altceva decât organele aparatului locomotor (oase, articulații, mușchi) și organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, măduva spinării, encefal, nervi motori, plăci motorii, sisteme gama).
Organismul în mișcare trebuie privit că un tot unitar, că un întreg, mișcarea fiind rezultatul intrării în acțiune a tuturor factorilor morfofunctionali amintiți. Intrarea în acțiune a acestor factori și mecanismul lor sunt stereotipe și pot fi considerate că niște principii .
Anatomia omului, că și celelalte ramuri ale științelor naturii, a cunoscut în secolele următoare după înfrângerea prejudecăților religioase, un remarcabil progres și a ajuns să stea la baza studiului a numeroase activități științifice și artistic
CAPITOLUL I
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR
Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplinește funcția locomotorie a organismului, este alcătuit dintr-un complex de organe cu structuri și funcții diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 mușchi striati și peste 310 articulații trebuie adăugate rețeaua nervoasă (cu căile aferente și eferente) și rețeaua vasculară care iriga toate aceste organe.(4)
Fig. 1. Sistemul osos
SISTEMUL OSOS
Majoritatea oaselor corpului omenesc au forme și dimensiuni diferite, ceea ce demonstrează relația dintre aspectul lor exterior și funcțiile care le revin.
,,Din punct de vedere al aspectului exterior, oasele se împart în trei tipuri :
• oase lungi
• oase scurte
• oase plate
Oasele lungi sunt formate dintr-un tub de substanță osoasă compactă, având în centru un canal medular și la cele două extremități, mai mari că volum, câte un bloc de substanță spongioasă, înconjurată de un strat de substanță compactă.
Ele acționează că pârghii și prin intermediul lor se vor realiza mișcări rapide și de mare amplitudine, motiv pentru care alcătuiesc scheletul membrelor.
Oasele scurte sunt blocuri de substanță spongioasă acoperite de un strat de substanță compactă. Rolul lor este de a suportă elastic greutatea corpului (oasele tarsiene), de a contribui la menținerea echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale (vertebrele), sau de a permite executarea mișcărilor complexe și delicate ale mâinii (oasele carpiene).
Oasele plate sunt late și subțiri și participa la alcătuirea unor cavități care protejaza organele importante (cutia craniană) sau la realizarea unor suporturi stabile (oasele bazinului), sau oferă mușchilor suprafețe întinse și mobile de inserție (omoplatul).
Indiferent de tipul lor, suprafață oaselor nu este perfect netedă decât în anumite porțiuni. În rest, prezintă numeroase neregularități, linii, suprafețe rugoase, apofize, tuberozități, spine etc., care servesc drept zone pentru inserțiile musculare. Formă și dimensiunile acestora sunt dependențe de forțele cu care trag grupele musculare și direcția acestor forțe.
Osul-organ are rol atât în susținerea corpului, cât și în locomoție. Statică și locomoția, sub toate formele lor, determina și în os, prin greutatea corpului și prin jocul forțelor musculare (tonusul și contracția), o stare de tensiune (de eforturi unitare), tranformand osul într-o mecanostructură de tipul “construcțiilor minime absolute”.
Organizarea osului, în care intră o cantitate minimă de material, s-a dovedit construcția cea mai economică și în același timp cea mai adaptată că rezistență și că elasticitate.
Pentru a se obține sfărâmarea unui os normal trebuie să se apese asupra lui cu o forță foarte mare. Clasicele calcule ale lui Boigey arată că pentru sfărâmarea unei vertebre lombare sunt necesare 1000 kg, pentru un femur 2000 kg și pentru o tibie 4100 kg."(4)
MUȘCHI ȘI ARTICULAȚIILE
Mușchii
Corpul omenesc ,,dispune de un număr de peste 430 mușchi striati care reprezintă în totalitatea lor 40-45% din greutatea întregului corp.
Un mușchi striat este alcătuit din mai multe elemente:corpul muscular, tendonul, joncțiunea tendinomusculara, inserția muschiului, tecile sinoviale, bursele seroase anexate, vasele și nervii muschiului.
Marea majoritate a mușchilor au forme și dimensiuni diferite, ceea ce reprezintă, de la început un indiciu al relațiilor dintre formele organelor contractiiile și funcțiile lor diverse. În ansamblu, toți mușchii se pot grupa după formă lor în:
• mușchi scurți
• mușchi lungi
• mușchi lați
• mușchi inelări
Mușchii scurți realizează împreună ansambluri musculare. Prototipul mușchilor scurți este reprezentat de mușchii șanțurilor vertebrale, care contribuie la menținerea coloanei în extensie . Datorită numărului și independenței elementelor, ei mențin coloana, asigurându-i în același timp suplețe prin jocul contractiilor lor.
Mușchii lungi sunt, după formă lor de trei tipuri: mușchi fuziformi, mușchi cilindrici și mușchi mixt.
Mușchii lungi fuziformi, de formă unor fuse, au că prototip mușchii gâtului și ai membrelor. Produc mișcări de forță relativ mare și de amplitudine mare .
Mușchii lungi cilindrici au aproximativ aceeași lățime pe toată întinderea lor și se întâlnesc tot la membre. Produc mișcări de amplitudine mare, dar de forță mică și contribuie mai mult la menținerea direcției de mișcare.
Mușchii lați sunt, după grosimea lor, de două tipuri:
• mușchi lați și subțiri
• mușchi lați și de dimensiuni mai mari.
Mușchii lați și subțiri alcătuiesc centurile care închid marile cavități ale corpului. Prototipul lor este reprezentat de mușchii abdominali, care susțin greutatea viscerelor. Sunt dispuși în planuri suprapuse și fasciculele lor sunt orientate în sensuri diferite .
Mușchii lați și de grosimi mai mari au că prototip mușchii care acoperă cavitatea toracică și mobilizează membrele superioare. Sunt, în general, de formă triunghiulară, baza inserandu-se larg pe coloana vertebrală torace și bazin, iar vârful, reprezentat de un tendon puternic, se insera pe un punct al membrului superior .
Mușchii inelări au formă circulară și permit prin contracția lor, deschiderea sau închiderea anumitor orificii. Exemplu: orbicularul ochilor, orbicularul buzelor etc. Tot un mușchi inelar, dar cu totul deosebit că dimensiune și importantă, poate fi considerat și mușchiul diafragm, care alcătuiește plafonul cavității abdominale și planșeul cavității toracice".(19)
Articulații
Către extremitățile, lor segmentele osoase sunt legate între ele prin părți moi,participând astfel la formarea articulațiilor.
Articulațiile se clasifică în:
1. prima grupa o formează sinartrozele (articulațiile fixe), în care mișcările sunt minime sau inexistente. Aceste articulații sunt lipsite de o cavitate articulară, iar funcția lor de mobilitate diminua până la dispariție,nemai rămânând decât niște zone interosoase, cu un țesut intermediar, care poate fi transformat chiar în țesut osos, ceea ce face că delimitarea dintre oase să dispară. În funcție de stadiul de evoluție al mezenchimului care se interpune între oase, deosebim:
• sinfibrozele (extremitățile oaselor sunt unite prin țesut fibros)
• sincondrozele (legătură se face prin țesut cartilaginos)
• simfizele (țesut interpus este fibrocartilaginos)
• sinostozelor (mezenchimul se osifică)
2. a două grupa de articulații o formează articulațiile semimobile, cu mișcări ceva mai ample, denumite amfiartroze (hemiartrozele,schizartrozele) în care zona intermediară prezintă o fanta incompletă, apărută sub influență unor mișcări de amplitudine redusă.
3. a treia grupa, cea a adevăratelor articulații, este reprezentată de diatroze (articulațiile mobile), caracterizate prin prezența unei cavități articulare, care apare între extremitățile oaselor.
Astfel, într-o prima categorie ar intră articulațiile cu un singur grad de libertate:
a) articulațiile plane (artrodiile) au suprafetelele articulare congruente; mișcarea lor este numai de alunecare, cum se întâmplă între apofizele articulare cervicale sau între oasele carpiene.
b) articulațiile cilindroide sunt asemănătoare balamalelor. Un capăt articular are formă unui cilindru plin sau a unui mosor (trohlee), iar celălalt este scobit și configurat corespunzător. Se deosebesc două variante: articulația trohleana, că o balama, cum este articulația cotului și articulația trohoidă, sub formă de pivot, în jurul căreia se face mișcarea, cum este articulația radiocubitala superioară.
A două categorie o formează articulațiile cu două grade de libertate:
a) articulația elipsoidală are una din extremitățile osoase în formă de condil, cu secțiunea anteroposterioară elipsoidală (genunchi) sau un condil și o cavitate scobită corespunzătoare (articulația radiocarpiana).
b) articulația selara (în formă de să) cu o suprafață convexă și altă concavă în sens invers, că cea trapezometacarpiana a policelui.
A treia categorie este reprezentată de articulațiile cu cea mai mare libertate de mișcare, adică articulațiile cu trei grade de libertate:
Articulațiile sferoidale (enartrozele) sunt alcătuite dia, cum este articulația radiocubitala superioară.
A două categorie o formează articulațiile cu două grade de libertate:
a) articulația elipsoidală are una din extremitățile osoase în formă de condil, cu secțiunea anteroposterioară elipsoidală (genunchi) sau un condil și o cavitate scobită corespunzătoare (articulația radiocarpiana).
b) articulația selara (în formă de să) cu o suprafață convexă și altă concavă în sens invers, că cea trapezometacarpiana a policelui.
A treia categorie este reprezentată de articulațiile cu cea mai mare libertate de mișcare, adică articulațiile cu trei grade de libertate:
Articulațiile sferoidale (enartrozele) sunt alcătuite dintr-un cap articular aproape globulos, mai mic sau sau mai mare decât o jumătate de sfera, și dintr-o cavitate mai întinsă sau mai scobită."(4).(19)
I.3. SEMIOLOGIA AFECȚIUNILOR APARATULUI LOCOMOTOR
Afecțiunile aparatului locomotor pot surveni din cauze multiple. Una dintre afecțiuni este și hemiplegia .,, Prin hemiplegie se înțelege paralizia care afectează jumătate stânga sau dreapta a corpului, spasmodică (mușchii atinși sunt rigizi) sau flască (mușchii sunt moi și slăbiți).
Hemiplegia poate apare că urmare a unui accident vascular cerebral, unei tumori, unui traumatism sau a unei infecții a siste¬mului nervos, ce conduc la o leziune a caii piramidale, fibre nervoase ce fac legătură între cortexul cerebral și măduvei spinării și care comandă contracția mușchilor. Leziunea se află de partea opusă membrelor atinse
În hemiplegie deficitul motor se instalează în mod progresiv în cursul lunilor sau anilor.Mersul devine din ce în ce mai greu.Uneori în faza inițială se constată fenomene de elondicatie intermitentă.Hemipareză sau hemiplegia pot fi congenitale sau pot fi dobândite în urmă unei boli, leziuni sau accident vascular cerebral
.Hemiplegia alternanța este o boală neurologică rară care apare în copilărie, mai frecvent până la vârstă de 18 luni.
Această afecțiune se caracterizează prin episoade recurente de paralizie care implică una sau ambele părți ale corpului, mai multe membre sau unul singur.
Paralizia poate afecta diferite părți ale corpului în diferite momente și poate fi scurtă sau poate dura câteva zile. Unii copii pot prezența convulsii. Copiii pot avea o dezvoltare normală sau pot există întârzieri.
Hemiplegia facială reprezintă paralizia unei jumătăți a fetei.
Hemiplegia poate fi cerebrală atunci când apare datorită unei leziuni cerebrale sau spinală atunci când există leziuni ale măduvei spinării.
Semnele și simptomele hemiplegiei includ:
• Dificultăți de mers;
• Dificultăți de echilibru în ortostatism sau în mers;
• Dificultăți la anumite activități motorii precum apucarea, prinderea și ținerea obiectelor;
• Rigiditate musculară crescută;
• Spasme musculare;
• Majoritatea copiilor care prezintă hemiplegie au dezvoltare mentală anormală;
• Tulburări de comportament precum anxietate, furie, iritabilitate, lipsa concentrării sau înțelegerii;
• Emoții – depresia;
• Dureri de umăr – frecvent asociate cu pierderea mișcării de rotație externă a articulatiei, apărută adesea datorită creșterii tonusului muschiului subscapular și a marelui pectoral;
• Subluxatia umărului;
În timpul mersului flexia gambei pe coapsă se face cu amplitudine redusă, în contracturi accentuate această lipsește.
Hemiplegia poate fi spastică (mușchii afectați sunt rigizi și reflexele tendinoase sunt exagerate) sau flască (mușchii sunt slăbiți).(14).(2).(12)
Părțile anatomice ale corpului care sunt afectate în hemiplegia părții drepte sau stângi sunt :
a) Mușchii:
Mușchii gâtului
Mușchii umărului
Mușchii coapsei
Mușchii gambei
Mușchii piciorului
b) Oasele:
c) Articulațiile:
d) Inervatia:
II. HEMIPLEGIA
Hemiplegia este paralizia care afectează jumătate stânga sau dreapta a corpului, spasmodică unde mușchii sunt rigizi sau flască unde mușchii sunt moi și slăbiți.
,,Hemiplegia poate apare că urmare a unui accident vascular cerebral, unei tumori, unui traumatism sau a unei infecții a siste¬mului nervos, ce conduc la o leziune a caii piramidale, fibre nervoase ce fac legătură între cortexul cerebral și măduvei spinării și care comandă contracția mușchilor. Leziunea se află de partea opusă membrelor atinse.
Hemiplegia este frecvent cauzată de accidente vasculare cerebrale pe fondul hipertensiunii arteriale sau aterosclerozei. Câteodată declanșarea este bruscă, alteori este progresivă; cu sau fără stare de comă, disfuncția motorie sau senzorială este prezența la membrele de pe o singură parte și este adesea însoțită de deviații ale ochilor și gurii, hipersalivatie și disfazie.
Prin termenul de hemiplegie se desemnează o perturbare tonico-motorie consecutivă unei leziuni unilaterale a caii piramidale la nivelul neuronului motor central, antrenând tulburări controlaterale când leziunea cauzată este situată deasupra decubatiei bulbare și ipsilaterală când leziunea este sub acest nivel. Accidentul vascular cerebral rezultǎ din restricția sanguinǎ cǎtre creier și cauzeazǎ leziunea neuronilor. Deficitul motor controlateral, apărut dupǎ accidentul vascular cerebral este caracterizat de paralizie , hemiplegie sau scǎderea parțialǎ de fortǎ, hemipareză, și este situat pe partea corpului opusǎ sediului leziunii cerebrale.
Cu cât leziunea cerebrală este mai întinsă și atacul a fost mai brutal, cu atât mai puternică și mai întinsă este paralizia. În prima faza se instalează flascitatea, manifestată prin lipsa totală a tonusului muscular și a mișcărilor active. Hemiplegia spasmodicǎ apare dupǎ perioada de hemiplegie flascǎ și se caracterizeazǎ prin prezența forței musculare, de obicei diminuatǎ mult, contractură și reflexe exagerate, semnul Babinski prezent, apar sinkinezii. Din punct de vedere al evaluării și al evoluției afecțiunii, al restabilirii funcțiilor afectate la un bolnav hemiplegic, se ia în considerare cele două stări specifice evoluției bolnavului hemiplegic-flasciditatea, caracteristică stadiului acut, și spasticitatea, specifică, parțial, stadiului post acut, care devin caracteristice stadiilor de covalescenta , cronic, sau sechelar."(13).(17).(2).Boală apare cu predominantă la bătrâni, după vârstă de 60 de ani, cu arterioscleroză.
II.1. CLASIFICAREA HEMIPLEGIEI
Tipurile anatomo-clinice cele mai insemnate sunt:
1.-,, HEMIPLEGIILE PEDUNCULARE
a)- Sindromul lui Webwr care se refera la hemiplegia aparuta de partea opusa leziunii, asociata cu paralizia nervului oculomotor comun de partea leziunii.
b)- sindromul lui Benedicht de partea opusa leziunii o hemipareza asociata cu tulburari cerebeloase si miscari involuntare.
2 – HEMIPLEGII PROTUBERANTIALE
a) sindromul lui Milard-hemiplegie de partea opusa leziunii asociata cu paralizie homolaterala a perechii a VII-a si a VI-a de nervi cranieni.
b) sindroamele de tipul Foville-sunt paralizii ale miscarilor de lateralitate a globilor oculari.
3 – HEMIPLEGIILE BULBARE
-sunt sindroame alterne care consta intr-o hemiplegie incrucisata asociata cu o paralizie a unui nerv bulbar de partea leziunii.
4- HEMIPLEGIA SPINALA
-intereseaza o jumatate a maduvei situate deasupra umflaturii cervicale." (2)Din punct de vedere motor se constata o paralizie a membrelor de partea leziunii, cu integritatea fetei.
II.2. ETIOPATOGENIA SI CAUZELE HEMIPLEGIEI
1 LEZIUNI VASCULARE
Acestea pot fi:
a) ,, accidente vasculare hemoragice, care sunt produse de ruperea unui vas de sânge pe fondul hipertensiunii arteriale sau de ruperea unui anevrism congenital.
b). obstrucția arterelor cerebrale în cursul aterosclerozei cerebrale și ale arteritelor.
c). embolii cerebrale în cursul stenozei mitrale, al endocarditelor, al fibrilațiilor arteriale.
d). hemoragia cerebrală.
e). tromboflebitele venelor corticale.
Hemoragia centrală debutează brusc, cu dureri de cap, vomă, delir, pierderea cunoștinței și instalarea deficitului motor.Ischemia cerebrală este produsă de întreruperea circulației sanguine în arterele intră sau extra craniene. Această obstrucție poate fi produsă de plăcile aterosclerotice sau de alte boli (arterită, boală reumatică a inimii)Simptomele se dezvoltă rapid și pot fi diferite în funcție de localizarea ocluziei vasculare.
2. LEZIUNI TRAUMATICE
Se datorează fie unei răniri directe a substanței cerebrale, fie unei compresiuni printr-un hematom. Cauzele acestor traumatisme pot fi numeroase: accidente rutiere, căderi, agresiuni, accidente de sport, accidente domestice, plăgi produse de urme de foc etc.
3. HEMIPLEGII DE ORIGINE INFECȚIOASĂ.
Dintre infecțiile cronice cităm: tuberculoză și sifilisul. Dintre infecțiile acute care pot determina o hemiplegie amintim:abcesul cerebral, meningitele acute, encefalitele virotice.
4. HEMIPLEGIA DIN CURSUL TUMORILOR CEREBRALE.
Sunt însoțite adesea de crize de epilepsie jacksoniana și da semne de hipertensiune craniană. Acestea sunt datorate formațiunilor tumorale iar evoluția este în general lentă. Tumorile pot fi benigne sau maligne (canceroase). Evoluția pacientului va fi, în cele mai multe dintre cazuri, în concordanță cu tipul formațiunii tumorale.
5. ÎN SCLEROZĂ ÎN PLĂCI.
Scleroză în plăci sau scleroză multiplă este o boală în care nervii sistemului nervos central, adică ai creierului și măduvei spinării, nu mai funcționează cum trebuie îmbolnăvindu-se treptat. Simptomele sclerozei multiple pot să fie câteva sau multe, variind de la cele mai blânde, până la unele de-a dreptul dezastruoaseAici, hemiplegia , fără să fie frecvența nu este totuși excepțională.
6. ÎN ENCEFALOPATIILE INFANTILE.
Sunt urme lăsate de o boală a creierului copilului încă din perioada embrionară,din timpul nașterii sau după naștere
7. HEMIPLEGIA ISTERICĂ.
Se diagnostichează prin absența modificărilor de reflexe, prin absența paraliziei faciale, prin absența sinkineziilor faciale și a modificărilor de tonus"(13)(2).
II.3.TABLOUL CLINIC
Dintre toate traumatismele, cele cu afectarea s istemului nervos central – și anume traumatismele cranio-cerebrale ocupă locul principal sub raportul gravității și al consecințelor, reprezentând o problema de importantă majoră din punct de vedere medical, social și economic. Proporțiile celor afectați diferă mult de la un studiu la altul, dar în mod cert prezența unor astfel de cazuri deteriorează calitatea vieții multor bolnavi și determina solicitări frecvente de asistență medicală. Durerea împiedică adeseori persoanele afectate să-și recâștige nivelul optim de activitate. În față oricărui bolnav din această categorie trebuie procedat cu mare atenție, acordându-se timpul necesar pentru analiză acuzelor ,știindu-se că diferențierea caracteristicilor durerii poate reprezenta primul pas în adoptarea unei atitudini terapeutice adecvate.
Hemiplegiile întâlnite:
Hemiplegia cu comă unde bolnavul este inconștient iar membrele ridicate pasiv și lăsate să cadă, cad inert și mai brusc pe partea hemiplegică. Hemifata paralizată este atonă, apărând semne de paralizie: comisură bucală de partea paralizată coborâtă, șanțul naso-labial șters; reflexul cornean abolit de partea hemiplegiei. Frecvent există o deviație conjugată a capului și ochilor. Semnul Babinski este prezent. Apar modificări de tonus muscular și reflexe osteo-tendinoare.
Hemiplegia flască este caracterizează prin semne de paralizie facială, iar la nivelul membrelor inferioare și superioare afectate forță musculară este redusă, reflexe osteo-tendinoase reduse.
Hemiplegia spasmodică: apare după perioada de hemiplegie flască. Se caracterizează prin forță musculară, de obicei, diminuată mult, contractură și reflexe exagerate, semnul Babinski prezent, apar sinkinezii.
În afară de pierderea capacității de mișcare și a tulburărilor de sensibilitate, hemiplegiile mai pot fi însoțite de: afazie, tulburări psihice, tulburări de echilibru.(2).
II.4.EVOLUȚIE , PROGNOSTIC SI COMPLICATIILE HEMIPLEGIEI
Factorii declanșatori ai hemiplegia poate survenii din cauze multiple.
Hemiplagia poate fi congenitală sau poate să survină din cauza unui accident vascular cerebral poate evolua în 3 feluri și anume:
a)progresic, cu agravarea simptomelor și cu sfârșit letal
b)regresiv, cu ameliorarea simptomelor neurologice, a simptomelor cardiovasculare și revenirea treptată a conștiinței
c)remitent, cu agravări și ameliorări periodice în legătură cu cauza cu care a provocat comă și cu complicațiile care se pot apărea
Hemiplegia survenită din cauza infarctului cerebral -prin necrozarea țesutului cerebral consecutiv unei ocluzii arteriale trombotica sau embolica.
Factori de risc sunt hipertensiunea arterială , diabetul zaharat, obezitatea, fumatul, abuzurile alimentare, contraceptivele orale ,etilismul, etc.
Durata comelor variază de la câteva ore până la 3-6 ore și chiar mai mult. Comă traumatică poate dura de la 7 la 16 ore. De multe ori, o comă la început mai puțin adâncă, cu păstrarea deglutitiei, a reflexelor de apărare la excitanti nocivi puternici și cu mișcări spontane poate trece, treptat, într-o comă profundă, cu pierderea reflexului de deglutitie, a reflexului de tușe și a reflexelor de apărare împotriva excitantilor nociceptivi, oricât de puternici ar fi.
Prognosticul comei depinde de profunzimea ei, de cauza care a provocat-o și de intervalul care a trecut de la instalarea stării comatoase până în momentul când bolnavul poate avea un ajutor medical corect și energic.În traumatismul cranio-cerebral, pierderea conștiinței mai mult de 6 ore indică leziuni grave.
Apariția unor anumite simptome arată agravarea comei. Printre aceste simptome sunt: spasme tonice spontane și spasme la manevrele de provocare a reflexelor de apărare, proiectarea puternică a buzelor și menținerea lor tonică în această poziție, când se încearcă introducerea de lichide în gură bolnavului (reflexul de trompa); strângerea puternică a maxilarelor, când se introduce o lingură în gură (reflexul de bulldog); pierderea reflexelor de deglutitie și de tușe. Aritmia pe fond cardiatic este un simptom grav în comă infecțioasă; pericardită, convulsiile întunecă prognosticul în comă uremică. Un simptom de alarmă este dilatarea pupilelor care au fost la început în mioză, simptom care arată hipotonie a muschiului constructor al pupilei.
Un alt simptom grav este deshidratarea organismului. Edemul pulmonar, sughițul, respi-rația Cheyne-Stokes, cianoză progresivă, răcirea extremităților, sudorile reci, anunță sfârșitul letal. Bolnavul ia aspectul obișnuit al fazei preagonice, prezintă ochi adânciți în orbite, obrajii și tam-plele excavate, nasul subțiat, o culoare ușor cărămizie a fetei.
La examenul fundului de ochi se constată semnele unei retinoparii hipertensive în plină evoluție, cu edem papilar, și hemoragii retiniene. Des apar obnubilări trecătoare ale vederii, durand câteva secunde sau minute.
Uneori merge spre comă și exitus prin hemoragie cerebrală, alteori tratamentul o reduce, dar prognosticul îndepărtat este serios dacă hipertensiunea arterială persistă. Hemoragia cerebrală este o complicație iminentă care întunecă prognosticul.
Caracteristic hemiplegiei este pierderea motilitătii voluntare cu alterarea tonusului motor pe oparte a corpului
Cauza este o leziune unilaterală neurologică a cailor corticospinale piramidale de la nivelul creierului sau în segmentul superior medular,leziunea având la baza o etiologie vasculară ,una traumatică sau o etiologie tumorală. Etiologia vasculară se exprimă prin hemoragia cerebrală -10% din cazuri și prin ischemo-infarctizarea cerebrală -90%produsă prin ateroscleroza cerebrală cu tromboză -92% sau prinembolie -8%.Voi prezența în continuare hemiplegia prin proces aterosclerotic-trombotic,fiind cea maifrecventa întâlnită în practică medicală recuperatorie de peste 75% din cazuri. În leziunea de neuron motor central debutul este de obicei brusc , cu sau fără comă,paralizia fiind la început flască.Prezența paraliziei flasce o constatăm prin lipsa totală a tonusului muscular ceea ce permite executarea unor mișcări pasive fără nici un fel de opoziție,având o cursa exagerată de exemplu își poate atinge cu ușurință abdomenul cu genunchiul sau fesă cu călcâiul ,reflexele osteo-tendinoase fiind abolite.În următoarele ore ,zile sau săptămâni începe virajul spre spasticitate,tonusul muscular crește determinând rezistență crescută la mișcarea pasivă),precum și posturi caracteristice spasticitătii piramidale.Aceste posturi sunt pentru membrul superior adică braț în adductie și rotație internă,antebraț în semiflexie și,mâna în semiflexie cu degetele flectate,police în adductie.pentru membru inferior:extensia genunchiului,flexie plantară picior în inversie.Spasticitatea piramidală determina un mers caracteristic,cosit,piciorul executând o circumductie pe dușumea deoarece bolnavul nu-l poate ridică,reușind doar să înalte puțin bazinul pentru a se execută circumducția piciorului în mers.Musculatura gâtului,trunchiului,bazinului nu prezintă spasticitate.
Paralizia este de obicei evidență,dar alteori trebuie căutată cu grijă prin teste specifice cum ar fi:
-proba brațelor întinse:membrele superioare întinse la orizontală,ochii închiși -cade încet membrul superior paretic,
-proba barre:din decubit ventral,gambele ridicate la 90 0,cade lent gamba paretică-proba mingazzini: din decubit dorsal,șoldurile și genunchii la 90 0,gamba paretică cade lent
-proba vasilescu: din decubit dorsal se flecteaza și se extind membrele inferioare cu călcâiele pe cearceaf,membrul paretic rămâne în urmă.
Pentru a pune în evidență paralizia facială se caută asimetria facială la gestul de arătat dintîi sau la un fluierat cu buzele.În general la membrul superior predomină paralizia extensorilor și supinatorilor,iar la membrul inferior la nivelul flexorilor și flexorilor dorsali ai piciorului.
Caracteristic pentru leziunile de neuron motor central sunt sinergiile ,având nu doar o importantă în diagnostica,ci și una în tipologia exercițiilor kinetice din cadrul programului de recuperare .
Hemiplegia capsulară cauzată de lezarea cailor piramidale la nivelul capsulei interne, datorită unei hemoragii sau a unui ramolisment (formă cea mai frecvența), este caracterizată prin paralizia membrelor și a fetei de pe partea opusă leziunii.
Prin lezarea caii piramidale scoate din activitate aria 4care este corticală motorie ceea ce înseamnă că mișcările izolate voluntare ale unui segment sunt imposibile.Comenzile sunt preluate de ariile corticale vecine 6 și 8,extrapiramidale,care comandă doar mișcări sinergice.După atacul acut vascular cerebral există,pentru supraviețuitori,două maniere de evoluție:vindecare completă și instalarea deficitului neurologic prin leziunea neurologică persistența numită ''completed stroke" problema care evident face obiectul recuperării medicale.O condiție de baza este începerea recuperării funcționale cât mai precoce,adică imediat ce există dovadă clinică de oprire a progresiei deficitului neurologic,care se produce până la 24 ore de la atacul cerebral iar această stopare trebuie să fie evidență în 48 de ore.Doar pentru hemoragiile cerebrale începerea recuperării trebuie amânată 2-3 săptămâni până când pericolul unor repetări ale sângerărilor este considerat absent .
Investigațiile paraclinice sunt extrem de utile, contribuind în mai mult de jumătate din cazuri la stabilirea diagnosticului.
Hemiplegiile mai pot survenii din cauza infecțiilor cerebrale și a tumorilor primare sau secundare, leziuni ale măduvei spinării- sindromul Brown – Sequard.
Complicațiile care pot apare ain urăm instalării unei hemiplegii sunt : apariția escarelor,tulburările sfincteriene,bronhopneumonia și apariția trombilor.
Hemiplegiile provocate de traumatisme cerebrale pot fi evitate dacă vom lua unele măsuri de protecție. Astfel, când mergem cu bicicletă, este bine să purtăm o cască de protecție, când mergem cu mașină este bine să folosim centură de siguranță care, în caz de accident rutier, ne ferește de a fi proiectați prin parbriz. Când mergem la vânătoare este bine să nu stăm pe direcția de tragere a partenerilor de plăceri cinegetice.
Odată hemiplegia instalată, pacientul va intră în sfera de activitate a echipei de recuperare, care este formată din medici de diverse specialități, kinetoterapeuti, ergoterapeuti, logopezi, asistente medicale și infirmiere. fizioterapeut, terapeut ocupațional, psiholog, neurolog.
III.TRATAMENTUL DE RECUPERARE IN HEMIPLEGIE
Dacă pacientul supraviețuiește în urmă instalării bolilor care din diferite cauze care pot cauza hemiplegii există preocuparea cu privire la ce a rămas întreg după un astfel de eveniment ,să se construiască fie noi scheme de comportament, fie variante de utilizare a unor segmente ale corpului mai puțin afectate
Astfel se subliniază un lucru foarte important: recuperarea trebuie să înceapă cît mai repede, dacă se poate chiar din faza acută, adică imediat după ce pacientul a ajuns în spital, a fost diagnosticat și a început un tratament.
În cazul unui accident vascular cerebral și în cazul traumatismelor craniene severe înainte de a se începe tratamentul de recuperare , se vor face operații dacă este cazul pentru eliminarea cheagurilor de sânge existente în urmă traumatismelor apărute.
Într-o prima etapă, principalul element de autonomie ce trebuie atins este mersul. Bolnavul care a trecut printr-un accident vascular cerebral și a rămas cu un deficit de tip hemiplegie, prin tehnici de recuperare, într-un timp variabil – de la cîteva săptămîni la cîteva luni – ar putea ajunge să meargă. Asta ar însemna un mare ajutor pentru cei care se ocupă de îngrijirea acestuia atît în spital, cît și la domiciliu.
Tehnicile de recuperare debutează cu unele proceduri care se aplică chiar la pat și chiar din faza acută a accidentului vascular. Asta pentru că un bolnav imobilizat riscă să aibă apoi probleme la nivelul articulațiilor și la nivelul grupelor musculare care nu se mai pot contracta cu forță necesară. De asemenea, există pericolul unor tulburări trofice, cel mai temute fiind escarele – ele apar la bolnavul care este imobilizat pentru o perioada mai lungă.
Din acest motiv, procedurile de recuperare, mobilizările pasive trebuie să înceapă imediat, în faza acută a bolii. Bolnavul nu se poate mișcă din pat și altcineva îi face mișcări ale mîinilor și picioarelor – mișcări prin care să păstreze gradul de mișcare articulară cît mai aproape de normal.
De asemenea, bolnavul trebuie întors la fiecare jumătate de ora, pentru a se evita apariția escarelor . Escarele sînt foarte periculoase ele se pot complică cu infecție, adîncirea, progresia lor.
Din a 4-a sau a 5-a săptămâna, bolnavul poate începe tratamentul de recuperare de gimnastică asociat cu elemente de fizioterapie.(21)
Se poate pune accentul pe inceperea primelor mișcări adaptate unui scop – încheierea și descheierea unui nasture, folosirea unei căni sau a unui pahar pentru a bea apă, poziționarea în scaun – fie scaun cu roțile și transferat de pe pat pe scaun; fie transferat de pe scaun cu roțile pe un scaun obișnuit sau un fotoliu unde bolnavul poate stă o perioada mai lungă de timp. Se mai poate încerca cititul pentru că cititul înseamnă un act extrem de complex pe lîngă varianta lui motorie – dirijarea golbilor oculari cu un anume scop – urmărirea rîndurilor, dar și cu înțelegerea a ceea ce se scrie se va preferă chiar o scriere tip abecedar, cu litere de tipar și mai mari la început.Rezultatele recuperării se pot observă cel mai bine la sfîrșitul a doi ani
III.1. TRATAMENTUL DE RECUPERARE IGIENICO-DIETETIC
Un accident ce determina instalarea unei paralizii- hemiplagii este un eveniment ce modifică viață, pierderea mobilității în picioare și partea inferioară a corpului . Recuperarea după un asemenea eveniment cere timp și multe persoane paralizate își pot apoi continuă viață într-un mod productiv. Dorința de a trăi este extraordinar de mare la ființă umană, iar creativitatea cu care multe dintre persoanele afectate își trăiesc viață este surprinzătoare.
Recuperarea inițială
În stadiile timpurii ale hemiplegiei, medicul va trata traumatismul sau boală ce a determinat deteriorarea funcțională. Acesta va monitoriza apariția eventualelor probleme, cum ar fi retenția urinară și de fecale, dificultăți respiratorii sau cardiovasculare, ulcer gastric sau duodenal, probleme cutanate, contracture musculare și formarea de cheaguri de sânge în venele profunde (tromboză) ale membrelor.
După stabilizarea traumatismului sau a bolii inițiale, atenția se va concentra asupra problemelor ce pot apărea datorită imobilizării, de exemplu contracturi musculare, iritații datorate imobilizării, infecții urinare, tromboze
. Îngrijirea precoce va constă în schimbarea frecvența a poziției dumneavoastră, exerciții pentru mobilizarea părții corpuluiafectate de hemiplegie, ajutorul în disfuncțiile mictionale și de tranzit intestinal, aplicarea de loțiuni cutanate și folosirea de cearceafuri moi sau de saltele cu apă. Spitalizarea poate dura câteva zile și săptămâni în funcție de cauza și severitatea hemiplegiei și de programul terapeutic.
Tratamentul profilactic
Tratamentul profilactic comportă măsurile obișnuite igieno-dietetice și medicamentoase al bolii .
Igieno-dietetic.
În primul rând în cazul în care este contraindicată deplasarea bolnavul la spital, îngrijirea la domiciliu trebuie însă să fie atentă și permanentă. Bolnavul trebuie menținut foarte curat, schimbându-se lenjeria odată ce s-a murda-rit cu urină sau fecale. Gură, tegumentele se curată cu tampoane umede"(21).
III.2.TRATAMENT MEDICAMENTOS
În hemiplegie intervenția medicamentoasă implică folosirea de doze mari de vitamina B1, B6, B12, de sticnina în doze progresive până la 19 -20 mg. pe zi în mai multe prize și regeneratoare nervoase.În cazul apariție de redoare articulară și de contracturi musculare se prescriu decontracturante cum ar fi: clorzoxazona, midocalmul, diazepamul.
Cauzele și sindromul fiziopatic se combat prin analgezice, neuroleptice , vasodilatatoare, simptomatice și la nevoie prin infiltrări anestezice pe sistemul simpatic.
Sedativele și a scioleticele diminuează simptomatologia subiectivă și trăirile penibile generate de gândul infirmității ireversibile, diminuare care permite mobilizarea forțelor energetice ale organismului.
Tot în perioada recuperării se pot folosi și extracte proteice – extracte din proteine din creierul de porc – cerebrolyzin, extracte din plante medicinale cum ar fi tanakanul, dar și substanțe cu element vasoactiv, substanțe care acționează asupra troficității celulei nervoase cum ar fi piracetamul",
III.3.TRATAMENTUL CHIRURGICAL ȘI ORTOPEDIC
Tratamentul chirurgical în hemiplegii este indicat doar pentru oamenii care în urmă unor AVC sau traumatisme cranio-cerebrale au declanșat hemoragii ce au dus la formarea unor hematoame ce necesită scoase.
Decizia de intervenție chirurgicală va lua în considerație rezultatele testelor diagnostice, examenul fizic, răspunsul la tratamentul nechirurgical, precum și discuția medic-pacient din care să reiasă ce expectanță are pacientul de la tratament. Alți factori includ vârstă, starea generală de sănătate, severitatea simptomelor și impactul simptomelor cu stilul de viață.
De exemplu se poate lua în considerare chirurgia dacă în urmă traumatismelor craniene sau a accidentelor vasculare cerebrale au apărut cheaguri de sânge care trebuie eliminate pentru a se evita apariția presiunii intercraniene.
Toate operațiile chirurgicale implică și asumarea unor riscuri. După efectuarea operațiilor medicul recomandă un program de reabilitare după tratamentul chirurgical, program ce include fizioterapie și alte exerciții
Tratamentul ortopedic se realizează prin multiple mijloace. Tratament ortopedic: tratamentul chirurgical este tratamentul de elecție pentru fracturile de col femural. Există însă situații când pacientul nu poate fi operat și tratamentul trebuie să fie ortopedic.
Astfel de situații ar fii cazul în care este vorba de o persoană în vârstă, tratată, cu alte afecțiuni medicale ce ar crește riscul operației și al anesteziei.
De asemeni pacienții ce nu se mobilizau înaintea fracturii de exemplu în hemiplegie sau paraplegie și la care durerea este suportabilă sau controlată medicamentos, pot fi tratați ortopedic. Tratamentul ortopedic constă în repaus la pat cu mobilizarea pacientului în scaun imediat ce durerea permite acest lucru.Cel mai utilizat este atelă ghipsată.
Că principiu, aparatul ghipsat trebuie să imobilizeze o articulație supraiacenta și una subiacentă focarului de fractură .Materialele moderne – rășinile și fibrele de sticlă – nu au înlocuit în totalitate ghipsul. Imobilizarea se poate realiza și prin diferite bandaje mai ales pentru membrul toracic .
Pentru a preveni instalarea redorilor articulare, imobilizarea fracturilor se poate realiza cu ajutorul aparatelor ortopedice (Sarmiento) bine adaptate pe zona fracturată, cuprinzând și regiunile supra- și subiacente fracturii, dar permițând mobilizarea articulațiilor cu excepția rotației și unghiularii la nivelul focarului de fractură. Imobilizarea poate fi asigurată mai ales pentru membrul pelvin și prin tracțiune continuă trans-scheletică, realizând concomitent și reducerea progresiei a deplasărilor focarului de fractură.
Dezavantajul accestei metode constă în imobilizarea prelungită la pat a pacienților 4-6 săptămâni , în necesitatea urmăririi axului membrului, zilnic clinic și săptămânal radiologie, cât și în posibilitatea unei consolidări vicioase. Astăzi metodă este utilizată mai ales că o imobilizare temporară de așteptare până la intervenția chirurgicală .
Reducerea sângerândă (cu focar deschis) are dezavantajul că transformă o fractură închisă într-o fractură deschisă, deschizând uneori poartă infecției în plus, prin evidențierea fragmentelor fracturate, se accentuează desvascularizarea acestor fragmente, factor ce poate întârzia sau chiar împiedică consolidarea.
Tratamentul ortopedic realizează reducerea și imobilizarea fracturilor prin mijloace nesangerande prin: -descrierea morfologică cu examinarea subiectului în decubit, ortostatism și în mers
– descrierea atitudinilor vicioase
– descrierea amplitudinii articulare active și pasive
– reacția la încercarea de corecție
Tratamentul ortopedic urmărește corectarea contracturilor deja formate prin alungiri de tendoane, consolidarea unor articulații instabile, prin artrodeze, transplantarea unor mușchi, care vor adopta un nou rol.(16).(19).
Tratamente noi: rizotomie dorsală (sectionarea selectivă a rădăcinilor dorsale) a dus la unele îmbunătățiri în situația pacienților cu paralizii cerebrale. Se pare însă că nu există diferențe semnificative între rezultatele acestei metode și cele obținute prin fizioterapie
Fizioterapia are drept scop împiedicarea apariției contracturilor și retracțiilor și “învățarea” mișcărilor normale (care la copilul normal apar spontan). De asemenea poate contribui la eliminarea treptată a pozițiilor distonice.(10)
Există mai multe metode, cu rezultate asemănătoare. Exercițiul fizic are o importantă deosebită pentru recuperarea funcției motorii, dar trebuie efectuat aproape continuu .
III.4.TRATAMENTUL DE RECUPERARE BALNEOFIZIOLOGIC
Principiile și obiectivele ,,tratamentului BFT se adresează bolii și în faza de predispoziție, în sensul că poate influență terenul. Este, deci, pe lângă terapie cu caracter curativ și o terapie cu caracter profilactic.
Fizioterapia este o ramură a medicinei care folosește în scop terapeutic agenții fizici și naturali sau artificiali.
Hidroterapia – aplicarea, în scop profilactic și curativ a unui nr. de proceduri care au la baza apă la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregare (solidă, lichidă, gazoasă)
Termoterapia – acea parte din hidroterapie care cuprinde procedurile între 40 și 80 grade folosite în scop terapeutic. Mediile care permit utilizarea acestui excitant termic sunt acelea cu conductibilitate mai redusă: vapori de apă, aer încălzit, nisip, băi de soare. Electroterapia – utilizarea de acțiuni sub diverse forme de energie electrică asupra organismului în scop terapeutic.
BFT cuprinde toate fazele de dezvoltare ale acesteia: faza lentă (predispozitionala) sau preclinică, faza aparență cu modificări funcționale, faza postboala, care se referă la terapiea sechelelor sau la dezvoltarea unor funcții noi de compensare.
BFT este o terapie patogenică și uneori simptomatică. Boală, după cum se știe, are un caracter general, deci și tratamentul va fi general și nu local.
Acesta poate cuprinde exerciții și proceduri variate de tipul băilor cu bule de aer, masajului pentru îndepărtarea durerii și obținerea relaxării musculaturii. Se va face instruirea în tehnici de efectuare a activităților de zi cu zi și în funcționarea echipamentelor de care se are nevoie, de tipul căruciorului sau a dispozitivelor pentru efectuarea anumitor activități Această terapie poate necesită câteva luni într-o secție de reabilitare.
Balneofizioterapia este o ramură a medicinei care folosește în scop terapeutic agenții fizici și naturali sau artificiali.
Obiective urmărite de tratamentul B.F.T. sunt următoarele:
-combaterea durerii
– refacerea echilibrului muscular
– tonifierea musculaturii
– refacerea mobilității articulare
– recâștigarea mobilității coloanei vertebrale
Balneofizioterapia – cuprinde toate fazele de dezvoltare ale acesteia: faza lentă (predispozitionala) sau preclinică, faza aparență cu modificări funcționale, faza postboala, care se referă la terapia sechelelor sau la dezvoltarea unor funcții noi de compensare. Balneofizioterapia este o terapie patogenică și uneori simptomatică. Boală, după cum se știe, are un caracter general, deci și tratamentul va fi general și nu local. Balneofizioterapia se adresează bolii și în faza de predispoziție, în sensul că poate influență terenul. Este, deci, pe lângă terapie cu caracter curativ și o terapie cu caracter profilactic.
Penaje uscate în caz de hipertensiune persistența.
Băile generale cu plante călduțe (37 0C), de durata 10-15 minute au un efect trofic și previn contractările.
Bolnavii beneficiază de cure balneare la Herculane, Victoria, Covasna.
Stațiuni: Felix, Baziaș, Eforie Nord, Covasna, Govora, Dorna,
Băile kinetoterapeutice la 37 0C, timp de 20 minute, împachetările cu nămol la 40-41 grade, 15-20 minute au acțiune decontractuanta". (20)
Tratament prin electroterapie
,,Rolul sau este de a reduce retracțiile și contracțiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura și ligamentele retractate și sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă), de a limita efectele dureroase sau anchilozele și artrozele secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere, mai pot beneficia de băi de lumina infraroșii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenți aperiodici de joasă frecvența, curenți faradici și galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii că simptom (electroterapie antalgică simptomatică), cât și contracturii musculare și că sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică).
Dintre procedeele mai importante de electroterapie amintim: curenții diadinamici, ultrasunetele, galvanizările, ionizările, actinoterapia,
Curenții diadinamici (cdd):
Pentru aplicarea tratamentului se va lua în considerare alegerea formei de curenți diadinamici, formă de aplicare și dozare.
Formele de curent diadinamic sunt:
– difazat fix (DF) – frecvența 100 de secunde, fără pauze între seminude 100Hz
– monofazat fix (MF)- frecvența 50Hz , cu pauză 20ms.
– ritmul sincopat (RS) sunt derivate de MF,întrerupere a MF pentru câteva secunde (cu pauze egale).
– perioada scurtă (PS) alternare regulată de câte 1 secundă de DF cu MF
– perioada lungă de timp (PL) este o varianta a PS, trecerea de la MF la DF și invers se face lent cu întrepătrunderea parțială a celor două ritmuri durand 12-16 secunde.
– monofazat modulat (MFM) cu acțiune de 6-8 secunde ,durata mare a contracției și pauză de 6-8 secunde ,durata mare a pauzei.
Tehnică de aplicare: electrozii sunt unipolari și bipolari ,intensitatea cu care se începe tratamentul este de 0,5mĂ și apoi se crește treptat. La curenții diadinamici polul activ este cel negativ și se aplică pe partea dureroasă în funcție de felul scoliozei și de prescripția medicului. Durata aplicației nu trebuie să depășească 4-5 minute ,iar dacă se tratează mai multe puncte ,durata va scădea succesiv la 3-2-1.
În general durata unei ședințe cu scop antialgic pe mai multe zone aplicate nu trebuie să depășească 10-12 minute. Numărul de ședința este de 1 /zi iar în faze acute de 2/zi. Se recomandă că după 4 ședințe să se facă o pauză de 7 zile.
Curenții diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acționează și prin contracțiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Și aici, dozarea intensității și durata ședinței condiționează efectul terapeutic.
Curentul interferential în aplicație statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvente excitomotorii în formă spectru, aduce o contribuție substanțială în pregătirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie.
Ultrasunete:
Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creșterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.
Galvanizarea:
Are efecte biologice asupra fibrelor nervoase motorii și sensitive, asupra nervilor vasomotori și asupra vaselor, asupra musculaturii striate, asupra sistemului nervos central și asupra sistemului vegetativ;
Este indicat în procese algice diverse, stări traumatice și posttraumatice, tulburări circulatorii arteriale periferice, în hemiplegii;
Se aplică sub formă de galvanizare simplă cu electrozi placă; ionogalvanizare; baie galvanică patru celulară și baie galvanică generală (baia Stanger).
Galvanizarea transversală este decontracturantă și antalgică, efectul antalgic fiind potențat de alegerea unor soluții medicamentoase cu efect anestezic de suprafață (xilină, novocaină). Esențial este că mărimea electrozilor să acopere integral zona pentru tratat, intensitatea curentului să fie la prag și durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Galvanizările descendente ale coloanei cu electrod pozitiv la ceafă și negativ la sacru sau anterior: electrod negativ pe abdomen, electrodul pozitiv pe stomac în cazul paraplegiilor.
Ionizările constă în introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase cu ajutorul curentului electric continuu. Aceste proceduri se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanțe și transportarea anionilor și a cationilor spre electrolizi cu semn contrar încărcărilor electrice astfel la anod(+) se plică metalele ,ionii metalici și alcaloizi cum sunt (novocaină și histamine). La catod se aplică halogernii și radicalii acizi ,pătrunderea ionilor în tegumente este în funcție de greutatea atomică ,concentrația și mărimea electrozilor. Aplicarea substanței medicamentoase se face direct pe zona dureroasă sau pe zona reflexogenă cutanata. Intensitatea curentului folosit este de 0,1 mĂ pe 10 cm2,durata ionizării fiind de 30 minute iar efectele pot fi sedative sau antalgice.
Ionizări transversale cu sulfură de Mg 2-10% sau clorură de Mg, 4% polul pozitiv bifurcat, iar polul negativ pe occiput, intensitatea 2-3 mĂ, durata 10-20 minute, zilnic o ședința, 15 ședințe pe serie.
Ionizări cu Că clorat, 1-10% polul pozitiv activ, bicuricular, negativ, occipital, 1-2 mĂ, durata 10-20 minute, zilnic o ședința, 10 – 12 ședințe pe serie.
Tratamentul prin electoterapie se realizează prin ionizări transversale cu sulfură de Mg 2-10% sau clorură de Mg, 4% polul pozitiv bifurcat, iar polul negativ pe occiput, intensitatea 2-3 mĂ, durata 10-20 minute, zilnic o ședința, 15 ședințe pe serie. Ionizări cu Că clorat, 1-10% polul pozitiv activ, bicuricular, negativ, occipital, 1-2 mĂ, durata 10-20 minute, zilnic o ședința, 10 – 12 ședințe pe serie. Ionizările transorbitale cu clorură de magneziu, cu clor de calciu, sunt în mod particular indicate în serii de câte 14 injecții, aplicate pe baza schemelor obișnuite la 2-3 luni. Curenți cu impulsuri, frecvența 60, creșterea ICR impulsuri 8, 2-3 mĂ, durata 30 minute, zilnic o ședința, total 10-12 ședințe pe serie. Băi galvanice patrucelulare: 15 mĂ, 15-20 minute, polul pozitiv la membrele superioare și polul negativ la membrele inferioare. zilnic o ședința, total 20 ședințe pe serie. Galvanizări decontracturante, se fac aplicând electrodul negativ latero-cervical și electrodul pozitiv pălmar sau plantar, de partea opusă a hemiplegiei, 10-15 mĂ, 10-15 minute, zilnic o ședința, 10-12 ședințe pe serie . Decontracturări pentru segmente distale, electrodul negativ pe mușchii antagoniști celor contractați, 10-12 mĂ, 10-15 minute, zilnic o ședința, 10-12 ședințe pe serie.
Interferentiali. Se începe cu brațul, cu ajutorul a 4 plăci (electrozi). Frecvența rapidă, 20 minute, intensitate ușoară, apoi 5 minute frecvența lentă, după care se tratează gamba respectivă. Împachetări cu parafină 50-60 grade pe articulațiile dureroase, 20-30 minute, zilnic o ședința, 10-15 ședințe pe serie. Unde scurte pe articulațiile dureroase, zilnic 20 minute o ședința, doze calde III și IV."(18).(3).(10). Tratamentul trebuie făcut cu perseverență pentru a combate contractarea în flexie
III.4.1. TRATAMENT PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE
Termoterapia locală se folosește că p rocedura de relaxare musculară, creșterea metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata și musculară. ,, Mijloacele se aleg în funcție de posibilități și pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este că indicația de termoterapie să fie corectă și metodologia de aplicare să fie respectată.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de baza ale termoterapiei sunt:
– analgezia,
– hiperemia,
– hipertermia locală și sistemică,
– creșterea tonusului muscular,
– creșterea elasticității țesutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie și masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicații:
-căldură profundă, produsă de diatermie și ultrasunete
– căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetrație este mai redus, de numai câțiva centimetri de la tegument.
-căldură umedă sub formă împachetărilor cu parafină, cu nămol și nisip este mai benefică decât căldură uscată.
1. Împachetarea nămol și parafină
Constă în aplicarea nămolului la o temperatura de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei ședințe este de 20 — 40 minute.
Acțiune: nămolul are mai multe efecte:
-efect mecanic, producând excitația pielii
– efect fizic: temperatura corpului crește cu 2 – 3°C;
– efect chimic, prin resorbtia unor substanțe biologic active prin piele din nămol. Pe toată durata procedurii se va aplică pe frunte o compresă rece. Procedura se încheie cu un dus mai rece (pentru curățare, dar și pentru a readuce temperatura corpului la normal).
Pentru împachetările cu parafină avem nevoie de : parafină albă de parchet ,pătură, bucăți de flannel,mansoane de pânză cauciucată,reșou și tăviță de tablă. Tehnică de aplicare constă în topirea parafinei la 65-70 grade C, lăsându-se bucăți netopite pentru evitarea supraîncălzirii,apoi se aplică după diferite metode.
Împachetările cu parafină se fac la o temperatura de 48-50 de grade C, iar la punctul de solidificare de 52-62 grade C. Se observă arderea a circa 35 cal/Kg, iar coeficientul de conductibilitate caloric este mic de 0,23. Un alt efect este de termopexia –capacitatea de menținere a căldurii în interior este de 2,4 , astfel în corpul uman se produce o încălzire a pielii ajungându-se la 38-40 de grade C determinându-se astfel transpirația. Durata unei proceduri este de 20 minute.
2. Băile de abur complete
Se execută într-o camera supraîncălzită de vapori, la temperatura de 40°C. Se mai pot practică în dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Se pleacă de la o temperatura inițială de 38 – 42°C și se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inima. Baia se termină cu o procedura de răcire.
3. Băile de aer cald
Folosesc căldură uscată,cu temperatura între 60-120oC, care provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosfera încinsă. Sunt mai ușor suportate decât cele de abur cald. Transpirația se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundență decât la băile de abur.
4. Băile de lumina
Se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parțiale în dispozitive adaptate. Durata băilor este de 5 – 20 minute. Căldură radiantă produsă de băile de lumina este mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpirația începe mai devreme.
5. Băile de soare și nisip
Utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauție, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului; timpul de expunere se crește treptat în zilele următoare.
Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creștere (ele stimulează metabolismul fosfo-calcic și cel al vitaminei D) și contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.
6. Cataplasmele
Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanțe, la temperaturi variate asupra diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acționează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant și resorbiv, precum și pentru acțiunea antispastică și antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă și efectul chimic.
7. Dușul subacval
Este aplicarea unui dus cu presiune mare (de la 1 la 8 atmosfere) și cu temperatura mai mare cu 1-30C decât apă de baie în care se află pacientul. Coloana de apă este dirijată oblic pe tegument, cu excepția articulațiilor unde mișcarea se face circular. Durata totală a dușului este de 5-15 minute."(7) Acest dus subacval acționează prin factorii termic și mecanic ai apei.
III.4.2.TRATAMENT PRIN MASAJ ȘI KINETOTERAPIE
Efectele fiziologice ale masajului sunt multiple.,, Se atribuie masaj acțiunii locale cum sunt:
-acțiune sedativ asupra nevralgiilor, mialgiilor, artralgiilor
-acțiune hiperemianta locală de îmbunătățire a circulației locale care se manifestă prin încălzirea și inrosirea tegumentelor
-înlăturarea lichidelor interstițiale de stază cu accelerarea proceselor de resorbție".(1)
De asemenea masajul are o serie de acțiuni generale asupra organismului că:
– stimularea funcțiilor aparatului circulator și respirator.
– creșterea metabolismului bazal.
– efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboselii etc.
Toate aceste acțiuni se explică prin acțiunea exercitată de masaj asupra pielii, un organ bogat vascularizat și mai ales inervat. În piele există numeroase terminații nervoase (exteroceptori), punct de plecare a unei serii de reflexe.
La acestea trebuiesc adăugate și efectele excitante exercitate de masaj asupra terminatiilor nervoase din mușchi, ligamente și tendoane (proprioceptori). ,,Cel mai important mecanism de acționat este mecanismul reflex. Acesta pleacă de la exteroceptorii din tegument și proprioceptorii musculari, la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite intensități, ce pornesc spre centru. Aceste reflexe explică multe din efectele locale și generale ale masajului. Trebuie adăugat că organismele interne în suferință trimit senzații dureroase la nivelul peretelui toracic sau abdominal, fiecărui organ corespunzându-i o anumită zona cutanata. Cunoașterea acestor zone este necesară pentru influențarea indirectă a organelor interioare în suferință în acelsi timp, se produc efecte neurovegetative pe căile rahidiene, precum și efecte asupra circulației generale prin a ctivitatea celei periferice, care deține o cantitate considerabilă din volumul total circulant (aproape un sfert). Un alt mecanism de acționat al masajului îl constituie f ormarea în cadrul metabolismului pielii a unor produși specifici ce trec în circulația generală. Indicații terapeutice ale masajului pot fi prescrise numai de medici".(1)
Tehnică masajului la partea afectată.
,,Masajul regiunii va constă din netezire și presiuni afectuate cu pulpă degetelor unite, urmat de un masaj vibrator insistent, mai ales în plică fesieră, la nivelul marii scobituri sciatice. Masajul articulatiei coxofemurale este foarte dificil datorită musculaturii masive care înconjoară articulația. Accesul la capsulă articulară este posibil numai prin 2 puncte:
– La nivelul inserției muschiului croitor, pe partea să, pătrunde prin apăsare și execută mișcări vibratorii;
– În trohanter și tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punând bolnavul să flecteze genunchiul și să facă abductie a coapsei. Aici se poate execută masajul vbrator sau chiar baterea.
După executarea masajului în aceste 2 puncte se execută mișcări pasive și active în articulație: flexie și extensie a coapsei pe bazin, o abductie și adductie a coapsei, circumductie și rotație.
Trebuie adăugat că organismele interne în suferință trimit senzații dureroase la nivelul peretelui toracic sau abdominal, fiecărui organ corespunzându-i o anumită zona cutanata. Topografia acestor zone așa-zise “metamerice” a fost stabilită de Head. Cunoașterea acestor zone este necesară pentru influențarea indirectă a organelor interioare în suferință în acelsi timp, se produc efecte neurovegetative pe căile rahidiene, precum și efecte asupra circulației generale prin activitatea celei periferice, care deține o cantitate considerabilă din volumul total circulant"(5).(11).
Masajul regiunii va constă din netezire și presiuni efectuate cu pulpă degetelor unite, urmat de un masaj vibrator insistent, mai ales în plică fesieră, la nivelul marii scobituri sciatice. Masajul articulatiei este foarte dificil datorită musculaturii masive care înconjoară articulația.
Accesul la capsulă articulară este posibil numai prin 2 puncte:
La nivelul inserției muschiului croitor, pe partea să, pătrunde prin apăsare și execută mișcări vibratorii; În trohanter și tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punând bolnavul să flecteze genunchiul și să facă abductie a coapsei.
Aici se poate execută masajul vibrator sau chiar baterea.
După executarea masajului în aceste două puncte se execută mișcări passive și active în articulație: flexie și extensie a coapsei pe bazin, o abductie și adductie a coapsei, circumductie și rotație.
Masajul coapsei
Masajul coapsei se începe cu presiunea și netezirea bimanuală, mai întâi pe față anterioară și apoi pe față externă, Se execută aceste mișcări, de netezire cu policele, pe față anterioară, iar cu celelalte patru degete pe față posterioară a coapsei, începând din dreptul genunchiului, în sus pe baza coapsei.
,,Urmează frământatul musculaturii coapsei, care se face energic sub toate formele (presiune, cu o mâna sau cu ambele mâini, petrisaj, torsiunea musculaturii). La coapsă se aplică măngăluirea și se fac bateri energice, mai ales la cei obezi, în regiunea laterală a coapsei, pe tensorul faciei lată, de sus în jos
Masajul coapsei se începe cu presiunea și netezirea bimanuală, mai întâi pe față anterioară și apoi pe față externă, bolnavul stand în decubit dorsal, apoi pe fetele posteioare interne, bolnavul fiind i decubit ventral.
Se execută aceste mișcări, de netezire cu policele, pe față anterioară, iar cu celelalte patru degete pe față posterioară a coapsei, începând din dreptul genunchiului, în sus pe baza coapsei".(1).(16)
Masajul articulatiei genunchiului
Masajul genunchiului se poate efectua cu ambele mâini, cu degetele în regiunea poplitee, în timp ce pulpă degetelor mari masează regiunea pararotuliana.
,,Se începe netezirea cu unul singur, mai întâi fundul de sac superior, apoi pe lângă rotulă spre marginea internă, fricționăm spațiul articular, porțiunea ei exterma din nou până la spațiul popliteu."(1)
Masajul se încheie cu netezirea, urmată de mișcări active și pasive, flexie și extensie, apoi pronatie și supinatie.
Masajul gambei
,,Masajul gambei se va execută anterior cu extensorul comun al degetelor și extensorul comun al halucelui, la care se face mai întâi netezirea cu o mâna (degetul mare) marginea anterioară a tibiei și pe celelalte margini externe ale gambei".(1)
Netezirea se face de jos în sus, sub formă de pieptene, cu partea dorsală a falangelor, după care urmează frământarea cu toate formele ei.
,,Grupul peronierilor se masează cu o mâna, că și grupul anterior, numai că poziția este cea mai laterală, cu policele care alunecă pe musculatura interioară, paralel cu creastă tibiei, iar celelalte deget fiind pe musculatura posterioară. După netezire executăm petrisajul și apoi măngăluirea."(1)
Masajul articulatiei gleznei
Masajul articulatiei gleznei se începe cu netezirea, care se poate execută cu ambele mâini,, urmată de presiunea pe regiunea perimaleolara, apoi fricțiunea articulatiei tibiotarsiene.
Fricțiunea se începe la tendonul lui Achile, sub maleolă externă, apoi pe față dorsală și din nou către tendonul lui Achile, sub maleolă internă.
După masaj executăm mișcări active și pasive de flexie dorsală și apoi plantară a piciorului pe gamba, după care facem pronatie, supinatie și circumductie".(1)
Masajul piciorului propriu zis
Pentru masajul piciorului cea mai indicată poziție este aceea de decubit dorsal cu genunchii flectati. Începem cu netezirea degetelor de jos în sus, urmată de presiuni și frământări. Se insistă la haluce, la articulația metatarsofalangiana. Trecem la masajul fetei dorsale a piciorului, prin neteziri, urmat de o ușoară frământare a fiecărei teci tendinoase în parte, prin mișcări lente laterale ale tendoanelor.
,,Masajul regiunii dorsale a piciorului este deosebit de eficace în combaterea durerilor acestor regiuni.
Masajul plantei se efectuează prin netezire, fricțiune, în caz de aderențe și mai ales baterea, cu partea cubitală a mâinii, cu pumnul sau cu partea dorsală a degetelor.
Kinetoterapia la plantă se face prin flexie dorsală a picioru-lui, flexia plantară, supinația și rotația plantară și circumductie".(1)
,,Kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare și articulare care asigura omului activități motrice normale și ea face parte din medicină fozica – specialitate terapeutică care utilizează că metode : mișcarea, căldură,curentul electric ,climatul ,masajul și apă.
Kinetoterapia profilactică cuprinde totalitate metodelor și mijloacelor de realizare a tratamentului prin care se urmărește ; menținerea unui nivel funcțional satisfăcător, creșterea nivelului funcțional (prin mișcare),aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariție a complicațiilor în unele boli cornice (profilaxie secundară)"(9).
Kinetoterapia de recuperare,, reprezintă secțiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală și urmărește prin intermediul exercițiilor fizice: refacerea funcțiilor diminuate,creșterea nivelului funcțional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcțională ) în momentul când un mușchi este afectat ireversibil ,se pune accentul pe tonifiera altor mușchi care pot prelua parțial funtiile celui afectat)".(15)
Kinetoterapia este important pentru menținerea și ameliorarea mișcărilor și a puterii musculare. Exercițiile ajută pacientul să-și mențină sau amelioreze puterea muscular să, minimalizeze atrofia mușchilor determinată de lipsa folosirii,apoi crește anduranță, reduce oboseală, previne spasmele și crampele și menține sau ameliorează reflexele. Exercițiile au de asemeni un efect psihologic pozitiv ajutând la reducerea stresului și producând o senzație de bine.
Pacienții cu hemiplegie spastică ereditară pot experimenta spasticitate și slăbiciune (creșterea tonusului muscular și reducerea forței muscular) . Datorită creșterii rezistenței la întinderea pasivaa spasticitatea poate face dificile exercițiile fizice pentru anumite grupe musculare ale pacienților. Medicamentele antispasmodice pot ajută la reducerea spasticitătii și permit mușchilor slăbiți ameliorarea forței.
Nu există nici un tratament specific pentru a preveni, întârzia sau inversă dizabilitatea progresivă la pacienții cu paraplegie spastică ereditară.
Hemiplegia reprezintă examenul cel mai complet pe care îl susține un kinetoterapeut în față unui pacient , căci trebuie să dea dovadă de un înalt profesionalism și de imensă răbdare și bunăvoința.
Scopul recuperării lui este ,,de a ajută pacientul să se ajute singur”, ceea ce înseamnă:
– a-l face să-și utilizeze partea bună a corpului pentru a compensa partea paralizată;
– a-l face să-și accepte handicapul, considerându-se că are multe resurse de a fi util lui și celor din jur și că viață poate să-i ofere destule satisfacții.
Că obiective ,în recuperare se ridică trei probleme principale și anume:
1. Reeducarea vezicii și intestinului
Asistarea tulburărilor sfincteriene este un obiectiv de prima importantă, neglijarea lui aducând complicații serioase, putând pune în pericol chiar viață pacientului.
Afectarea micțiunii în diverse grade este aproape o regulă . În perioada șocului spinal, sondajul este obligatoriu.
Dacă leziunea completă a interesat zona sacrată medulară, atât detrusorul cât și sfincterele sunt flasce.
În aceste cazuri evacuarea urinei se obține prin posturare (în șezând), cu presiune pe abdomenul inferior, prin contracții ale peretelui abdominal.
2. Reeducarea motorie
Controlul motor al hemiplegilor
Controlul motor al hemiplegilor va fi realizat e baza unei scheme de program care privește cele patru componente (mobilitate – stabilitate – mobilitate controlată – abilitate), la care urmărim poziția și mișcarea, tehnici de contracție și elemente facilitatorii.
a) Mobilitatea
Care include poziție și mișcare unde sunt utilizate diagonalele Kabat, în funcție de musculatura slabă ce trebuie promovată; se preferă schemele bilaterale și mișcarea cu rezistență a trunchiului.
În funcție de situație, se aleg posturi care elimina gravitația sau, din contra , sunt antigravitaționale, în așa fel încât să se poată aplică rezistență manuală în timpul exercițiului.
– Musculatura slabă cu caracter în principal tonic, nu va fi ținută în poziție alungită un
timp prelungit și nici nu i se va aplică o rezistență maximală.
– Musculatura slabă cu caracter principal fazic răspunde favorabil la repetatele întinderi rapide din poziție alungită.
– Tehnici de contracție
Se selectează tehnicile care promovează inițierea mișcării.
Cele mai valoroase sunt mișcarea activă de relaxare – opunere și contracțiile repetate cu repetate întinderi la nivelul zonei de alungire a muschiului.
Musculatura tonică și cea fazica pot răspunde diferit la aceste tehnici.
Astfel, fesierul mijlociu răspunde mai bine la ,,Maro”, căci în această tehnică contracția
musculară este inițiată să nivelul zonei de scurtare.
În cazul în care nu se obține un răspuns, se vor efectua repetate întinderi în zona alungită.
Pentru mușchii fazici, tehnică contractiilor repetate în zona alungită, că și în întinderile repetate, facilitează activitatea musculară.
– Elemente facilitorii
De mare importantă este utilizarea impulsurilor senzitive periferice pentru promovarea mișcării.
Trebuie realizate pe zonele cu sensibilitate conservată.
Că mijloace: vibrația, calupul de gheață, tapotajul, atingerea blanda se asociază întinderilor rapide că și exercițiu cu rezistență.
b). Stabilitatea
La hemiplegici stabilitatea – menținerea tonusului mușchilor extensori postulări – este o problema dificilă.
Pentru mentinrea tonusului trebuie schimbată postura spre poziția antigravitațională, gravitația devenind o forță rezistivă.
Odată câștigată această etapă, se trece la exerciții de contracție.
Se modifică postura în așa fel încât segmentele să suporte greutatea corpului, care va reprezenta forță rezistivă, această postura plasând mușchii tonici în stare de întindere prelungită.
Astfel de posturi care realizează contracttii sunt: patrupedia, podul, ortostatismul cu
sprijin pe mâini, ortostatismul complet.
În aceste cazuri, atât încărcarea prin greutatea corporală, cât și întinderea mușchilor determina cocontractia.
-Tehnici de contracție
Pentru facilitarea menținerii tonusului, cea mai bună tehnică este ,,contracția izometrică în zona scurtată”, pentru cocontractie, tehnicile cele mai indicate fiind ,,izometria alternanța”
și ,,stabilizarea ritmică”.
-Elemente facilitatorii
Pentru creșterea contracției izometrice, aceste elemente sunt următoarele: elescoparea, periajul, vibrațiile și menținerea contractului manual.
c). Mobilitatea controlată
-Poziție și mișcare
Că și pentru stabilitate, se utilizează aceleași posturi cu încărcare corporală.
Deplasarea greutății la început se face pe un arc foarte redus, care va crește treptat pe măsură ce se va câștigă controlul.
Aceste deplasări segmentare sau corporale, sunt alese dintre acelea care sunt utilizate : un membru este ridicat de la suprafață de sprijin și este mișcat în toate direcțiile, având grja că centrul de greutate al corpului să rămână mereu înăuntrul suprafeței de sprijin, sau balansul bazinului în diferite direcții.
În etapă următoare se aplică rezistente controlând aceste mișcări.
-Tehnici de contracție
Pentru creșterea forței de deplasare a greutății corpului să segmentelor, se utilizează ,,inversarea lentă”, că și ,,inversarea lentă cu oprire”.
În timpul ambulației se solicită contracția excentrică, pentru a cărei promovare se utilizează ,,inversarea agonistică”.
Pe măsură ce se câștigă primii pași în mobilitatea controlată, se trece la alte tehnici, cum ar fi: ,,izometria alternanța” și ,,stabilizarea ritmică”, iar în final ,,inversarea lentă” și ,,inversarea lentă cu oprire”.
-Elemente facilitatorii
Contactul manual va fi direct pe partea corpului implicată în mobilitatea controlată.
Se adaugă: vibrația, telescoparea, întinderea rapidă, calupul de gheață, aplicate fie pe membrul în mișcare, fie pe cel în sprijin".(15).(6)
d). Abilitatea
-Poziție și mișcare
Ambulația în sine este exercițiu de baza. Se urmărește realizarea frecventialitatii mișcării de mers.
Etapă următoare este mersul în toate direcțiile: înainte, înapoi, în lateral, în diagonală, cu încrucișarea picioarelor, urcând să coborând scări.
-Tehnici de contracție
,,Progresia – rezistență” este tehnică de baza a promovării abulatiei.
În momentul unei scheme unilateral se aplică tehnică ,,secventialitatii normale”, pentru a
asigura o corectă succesiune a schemei de mișcare de la segmentele distale spre cele proximale.
Pentru antrenarea controlului excentric al mușchilor se continuă cu tehnică ,,inversarea agonistică”.
-Elemente facilitatorii
Influxurile senzitive sunt retrase treptat, căci controlul a fost obținut.3. Reeducarea sensibilitatii
Evaluarea sensibilitatii este relativ dificilă, caci are loccomporta o totala participare din partea bolnavului, un înalt grad de subiectivism, dar si un efort de concentrare care-l oboseste repede.
Este de preferat sa testăm sensibilitatea în 2-3 sedinte de scurtă durată.
Trebuie create conditii ambientale favorabile care să nu perturbeze examinarea.
Evaluarea si recuperarea deficitului somatosenzitiv este strâns legata de evaluarea si recuperarea motorie, facând parte din ea si cade în s arcina kinetoterapeutului care va organiza, efectua și urmări programul reeducarii deficitului senzitiv.,, Posibilele complicații asociate cu boala cuprind urmatoarele:
– contractura mușchiului gastrocnemian este mai frecventă când simptomele încep in copilarie decit la adulti, apare și când fizioterapia nu este suficientă.
– picioarele reci sunt o acuză frecventă a bolnavilor, pot fi legate de termoreglarea anormală a vaselor cutanate, totuși circulatia este de obicei rezervata .
-oboseala este un simptom comun, o cauză evidentă este efortul necesar pentru mers datorită slabiciunii musculare; diferite medicamente prescrise determina somnolență; o altă cauză a fatigabilitatii este stilul de viață sedentar, stresul sau depresia.
– durerea de spate sau genunchi este comună, nu este datorată direct bolii dar este cauzată de slabiciunea musculară și anomaliile mersului
– pe masură ce unii mușchi sunt slabiți altii trebuie sa le preia activitatile, masurile compensatorii crează un mers dificil cu determinarea de crampe muscular".(5).
-stresul, depresia și negarea nu sunt neobișnuite la acești pacienți sau în altă boală cronică.
3. Tehnica masajului la membrele superioare.
Masajul umărului
Masajul umărului se execută la bolnavul așezat. ,,Toate forme-le de masaj sunt aplicabile la regiunea deltoidiană: netezire, apăsare, petrisaj, frământare, vibrații, fricțiune. Se începe totdeau-na cu netezirea întregii regiuni, apoi a fiecărui mușchi în parte, cu palma mâinii, mușchiul supraspinos, subspinos, urmată de frămân-tarea acestor mușchi , cu două degete (stoarcere) sub formă de geluire, cu rădăcina mâinii sau cu partea cubitală a degetelor. Se trece apoi la frământarea și netezirea mușchiului pectoral cu 2 degete (stoarcere) sau prin geluire, urmată de batere, ca și la mușchiul omoplatului".(1)
Regiunea deltoidiană este mai întâi netezită, apoi se trece la frământare. ,,Cel mai frecvent se aplică petrisajul, care interesează nu numai partea cărnoasă a mușchiului, ci și țesutul celular subdeltoidian, în care se găsesc bursele seroase, care sunt adesea sediile proceselor inflamatoare cronice sau acute denumite prin termenul de poliartrită scapulohumerală. Petrisajul se face mai mult sub formă de stoarcere transversală.
Cu palma se execută mișcări circulare sau în spirală, sprijinindu-se cu putere pe prominința umărului. Palma maseurului și tegumentul umărului bolnavului sunt întinse, unite și solidare și de aceea, fața profundă a dermului masat este aceea care activează în planurile profunde. Baterea se face cu dosul mâinii sau cu partea cubitală a degetelor. O altă formă de masaj aplicată la umăr este fricțiunea scapulohumerală, acromioclaviculară și în articulația pe care o face omoplatul cu grilajul costal, pe care alunecă.
Fricțiunea se aplică la prima și cea mai importantă articulație, cea scapulohumerală, care este o enartroză ce unește capul humeral cu cavitatea glenoidă a scapulei prin intermediul unei capsule în formă de manșon care se insertează în cadrul cavității glenoide și pe gâtul omoplatului, iar în jos, pe gâtul chirurgical al humerusului, la aproximativ 2 cm sub capul humeral. Fricțiunea se începe anterior, bolnavul stând cu brațul, de partea articulației masate, la spate. Se execută fricțiuni orizontale, verticale și circulare ale scapulei. Se continuă apoi cu partea posterioară, în care scop bolnavul ține mâna pe umărul din partea opusă. Urmează partea inferioară a capsulei, prin spațiul auxiliar. Bolnavul își asează mâna pe mâna maseorului, care pătrunde cu ambele police în axilă, cu celelalte degete prinzând circular umă-rul. Fricțiunea se continuă în șanțul bicipital, printre cele două porțiuni ale deltoidului. Bolnavul lasă să atârne liber brațul, iar maseurul pătrunde printre cele 2 porțiuni ale deltoidului în șanțul bicipital, unde insistă cu fricțiuni și eventual vibrații.După executarea manevrelor de masaj la umăr se trece la mișcări active și pasive în articulația umărului masat, mișcări care se execută în toate sensurile: flexiune – extensiune, abducție – adducție și rotație internă – externă, dacă este nevoie cu ajutorul maseurului
Masajul brațului
Se începe cu netezirea, executată cu o mână, împingând toată masa musculară a tricepsului, degetul mare alunecând prin șanțul bicipital extern, în timp ce mâna cealaltă a maseurului fixează, în ușoară flexiune, antebrațul pe braț. Urmează netezirea, în același fel, a regiunii anterioare, bicipitale. Netezirea poate să fie combinată cu vibrația. Se continuă apoi cu frământatul, care se execută în aceeași ordine. Se fac mișcări de netezire, executându-se mișcări de compresiuni și decompresiuni succesive, de jos în sus. O tehnică care poate să fie aplicată la braț este masajul ascendent bimanual, care se execută cu ambele mâini aplicate una pe regiunea brahială anterioară (mâna dreaptă), înconjurând brațul cu policele insinuat în șanțurile interstițiale dintre fasciculele musculare. Ambele mâini exercită simultan presiuni și fricțiuni ascendente, de la cot la umăr. O altă practică de masaj a brațului este măgăluirea, care constă în îmbrățișarea maselor musculare între cele 2 palme deschise, cu degetele întinse. Se execută mișcări de rulare, fiecare mână descriind o mișcare în sens invers față de cealaltă. Maselor musculare le sunt imprimate mișcări de rotație în jurul brațului, care determină o activitate vie a circulației. Se poate aplica și baterea, fie cu partea cubitală a degetelor, fie cu palma, fie cu dosul pălmii.
Masajul cotului
Masajul cotului se face mai ales în regiunea paraolecraniană. Se începe cu masajul de introducere, care constă în netezirea regiunii cubitale și a tricepsului. Se face apoi frământarea regiunii descrise, compresiuni cu ambele police în spațiul paraolecranian. Urmeză fricțiunea capsulei, la început posterior, insinuând unul sau două degete spre interiorul capsulei, concomitent cu vibrația. Apoi cu ambele police continuăm fricțiunea spre epicondilul și epitrohlee. Pentru fricțiunea capsulei anterior, bolnavul face fricți-unea antebrațului pe braț și supinația antebrațului (care pătrunde în ambele police în plica cotului, printre tendoane și va fricționa capsula).
Masajul antebrațului
Masajul antebrațului înepe cu neteziea părții anterioare, care se poate face cu o singură mână, cu policele, celelalte degete alunecând pe partea posterioară sau cu ambele mâini, efleuraj bimanual. Se procedează cu multă blândețe, de jos în sus, de la pumn și plica cotului. Se continuă cu netezirea feței posterioare a extensorilor, cu o singură mână. Netezirea se poate face și concomitent pe ambele fețe ale antebrațului, cu ambele mâini.După netezire se trece la frământat: la început cu grupul fle-xorilor, prin presiuni exercitate cu o mână sau cu ambele mâini dispuse în inel, prin mișcări ascendente. Se fac fac și mișcări de stoarcere, de sus în jos, pe partea radială, alunecând spre epicondil. Frământarea regiunii posterioare a ambelor antebrațe se face prin presiuni ascendente, cu o mână. Pe antebraț, atunci când volumul muscular este mare, se poate aplica petrisajul cu două mâini. În plus la antebraț se pot aplica bateri ușoare, cu partea cubitală a degetelor și vibrații.
Masajul pumnului
Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui, care urmează relieful tendoanelor, de jos în sus.
Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea cu degetul mare, urmat de fricțiunea articulației radiocarpiene.
Masajul degetelor și pumnilor
Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete, între police și indexul maseurului; apoi continuând cu pre-siuni, frământare, eventual sub formă de măngăluire, fricțiuni pe articulațiile metacarpofalangiene și interfalangiene. Totdeauna masajul se execută de la vârful degetelor către rădăcina lor.
Masajul regiunii dorsale a mâinii se începe cu netezirea, începând de la articulația metacarpofalangiană și continuând în sus, precum și chiar antebrațul. Continuăm cu frământarea muscu-laturii tenare și hipotenare, prin stoarcere între police și indexul maseurului. Se trece la masarea spațiilor interosoase, care se poate face cu un singur deget sau bimanual prin presiuni în ambe-le diracții.
Masajul palmei se adresează celor 3 regiuni ale ei: eminența tenară, hipotenară și bureletul digitopalmar.
Masajul eminenței tenare, formată din mușchi care se inseră pe prima falangă a policelui, se face de către maseur prin presiuni cu degetul mare.
Eminența hipotenară, formată din 4 mușchi (palmarul, cuta-nat, adductorul degetului mic, scurtul flexor și opozantul) se masează ca și eminența tenară.
Se poate aplica și petrisajul prin ciupire.
Refiunea mijlocie a mâinii, datorită aponevrozei puternice a palmei, fece dificil masajul. Se aplică aici neteziri mai energice și frământare prin apăsări puternice și mobilizări ale tendoanelor." (1).(6).(15).
4. Mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)
,,Sincineziile de imitație în care membrul hemiplegic execută involuntar o mișcare voluntar de membrul sănătos. Acest tip de sincinezii sunt mai rare. Un exemplu este constituit are loc cerând bolnavului să mai execute o mișcare de adducție contra rezistentă a coapsei bolnave explicată probabil prin intervenția ariei motorii ipsilaterale .Semnul flexiei combinate a coapsei și a trunchiului (Babin-ski). În momentul în care pacientul încearcă să treacă din decubit dorsal în poziție așezată, coapsa se flectează pe bazin, membrul inferior bolnav ridicându-se deasupra planului patului. La membrul sănătos acest fenomen nu se produce din cauza intervenției exten-sorilor coapsei care fixează membrul inferior pe pat. De partea hemiplegică, posibilitatea acțiunii concomitente a unor mușchi care aparțin sinergiei de flexie și altora care aparțin sinergiei de extensie este pierdută.Cerem bolnavului să flecteze gamba pe coapsă împotri-va unei rezistențe. Se produce o flexie sincinetică a piciorului pe gambă (fenomenul tibialului anterior, descris de Strumpell).Bolnavul fiind în picioare, la aplecarea trunchiului înainte se flectază genunchiul sincinetic (semnul Neri).Când bolnavul ridică la verticală membrul superior de partea hemiplegică, degetele care erau în flexie trec în extensie și abducție (Souques).În momentul când bolnavul strânge un obiect cu mâna paretică se produce o adducție, flexie și opoziție a policelui (Wartenberg).Flexia activă contra rezistetă a antebrațului paretic provoacă o pronație și flexie a mâinii (semnul pronației a lui Strumpell).Pacientul așezat pe o masă cu picioarele atârnând agață degetele de la o mână cu degetele de la cealaltă și exercită o tracțiune puternică prin abducția brațului. Răspunsul sincinetic constă într-o extensie a gambei de partea paretică (Babinski).Reflexul extensor cvadrupedal (Brain). În momentul când pacientul se apleacă înainte ca și cum ar vrea să ia poziția patru-pedă, se produce o extensie a membrului superior paretic."(11).(9).(6)
5. Gimnastică medicală
Exerciții C.F.M.
În hemiplegie exercițiile mai importante sunt pentru recupera-reafuncțiunilor grupurilor musculare ale membrelor inferioare, scopul final fiind mersul.
1. Exerciții efectuate în ortostatism, în care se suportă total greu-tatea corpului.
2. Se ridică pe vârful ambelor picioare, apoi pe vârful unuia sau altuia din picioare, alternant și în final pe un singur picior.
3. Exerciții pe călcâie.
4. Exerciții de derulare a pasului.
Se trece succesiv de la sprijinitul pe vârfuri, la sprijinul pe călcâie și invers, ținând picioarele paralele.
5. exerciții de echilibru în ortostatism.
6.Terapia ocupațională
Este o formă de tratament care folosește activități și metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfășura activități necesare vieții individului, de a compensa disfuncții și de a diminua deficiențe fizice.
,,Acest obiectiv se realizează prin 3 modalități de acționare:
1. Prin adaptarea activității individului în așa fel încât să facă ceea ce îi trebuie să facă cu ceea ce poate cu mijloacele sale. Ex: individul este învățat să meargă cu cârje, învață să-și pregătească masa cu o singură mână, când cealaltă este paralizată
2. Prin adaptarea mediului înconjurător la deficitul funcțional al pacientului. Ex: înlocuiește robinetul de la apă cu o manetă, intră în bloc cu căruciorul pe un plan înclinat.
3. Adaptarea modului de realizare a unei sarcini cu scop lucra-tiv. Ex: face o activitate care tonifică grupuri de mușchi.
Acțiunile terapiei ocupaționale sunt întotdeauna subordonate unui obiectiv funcțional lucrativ la care trebuie să ajungă pacientul.
Pe de altă parte, sindromul depresiv și tendința de abandon întâlnită la unii bolnavi cu leziuni cerebrale difuze nu constituie o piedică în calea recuperării, cu condiția trezirii interesului bolnavu-lui pentru acest gen de tratament.
Reeducarea profesională la care pornește de la inventarul foarte atent al leziunilor, al funțiilor deficiente, al stării somatice și psihointelectuale, al condițiilor sociale și ale individului. La toate acestea se va adăuga profesiunea anterioară, precum și aptitudi-nile psiho-fizice și psiho-tehnice.
Reâncadrarea socială reprezintă procesul prin care se crează invalidului condițiile necesare pentru ca acesta să profite la maximum de toate beneficiile civilizației și bunurilor materiale și spirituale din care face parte."(12)
Reâncadrarea și readaptarea socială presupun procese de adaptare deosebit de complexe pe care bolnavul trebuie să le abordeze cu un psihic și cu capacități fizice bine puse la punct
IV.CAZUISTICĂ
Pentru efectuarea studiului de caz sunt aplicate metodele de cercetare care sunt calea, itinerarul, structura de ordine sau programul după care se reglează acțiunile intelectuale și practice în vederea atingerii unui scop.
După scopul lor ,metodele pot fi împărțite în mai multe categorii:
metode de recoltare a informațiilor, de prelucrare și interpretare;
metode de intervenție intensivă și extensivă;
metode de diagnoză și prognoză;
metode de cercetare și aplicare.
Metodele folosite de mine sunt : studiul de caz și observația.
Studiul de caz se referă la comportamentul individual în ansamblu cadrului social, punând accentual pe analiza datelor și pe prezentarea lor unitară, ca variabile relevante necesare înțelegerii unei ,,unități’’;peroană ,grup social,comunitate , națiune.
Pentru efectuarea studiului de caz sunt luate în discuție orice documente personale, însemnări, jurnale aparținătoare persoanei studiate .
Observația, este urmărirea atentă pentru surprinderea manifestărilor comportamentale naturale, firești ale individului,în condițiile obișnuite de viață și activitate, în scopul de a sesiza aspecte esențiale ale vieții lui psihice.
IV.1. CAZUL 1
FIȘĂ DE INTERVIU
Data întocmirii: MAI 2015
Numele: M Prenumele: V Sex: masculin
Vârsta: 38 Naționalitate: român Stare civilă: necăsătorit
Religie: ortodoxă Ocupație : pensionar de boala Copii: –
Adresă: PAIUSENI : Arad , Str. PRINCIPALA, Nr. 147 jud. Arad
Spitalizări anterioare :
Internat în spital de recuperare in anul 2015,unde a fost diagnosticat cu hemiplegie dreapta sechelara, post AVC hemoragic, stare de coma..
Probleme anterioare de sănătateinainte de 2009 nu a avut
Din 2009 in urma AVC ramane cu hemiplegie si crize comitiale pan in 2010
Intervenții chirurgicale:
Nu a avut
Alergii cunoscute:
Medicamente : nu are .reacție: _ –
Alimente: nu are .reacție: _ –
Animale : nu are .reacție: _ –
Alte forme de alergii : nu are .reacție: _ –
Tratamente:
Prescrise : vitamine : Milgama 1/zi, Bilobil 2*1/zi Encehepabol2*1/zi Cerebrolyzin 10 fiole/luna timp de 3 luni
Urmate : vitamine : Milgama 1/zi, Bilobil 2*1/zi Encehepabol2*1/zi Cerebrolyzin 10 fiole/luna timp de 3 luni
Tratamente actuale : vitamine Milgama 1/zi, Bilobil 2*1/zi Encehepabol2*1/zi Cerebrolyzin 10 fiole/luna timp de 3 luni
Alimentația:
Apetit: normal Numar de mese /zi: 3 Ora de masă: 830 , 1330 , 19,30
Compoziția alimentației:
Dimineața: ceai,salam,pâine și , margarina
Prânz: supă de legume
Cină: cartofi piure cu chiftelute
Supliment: fructe
Alimente preferate: prajiturile
Alimente nedorite: orez
Alimente pe care nu le poate consuma: –
Alimente interzise: – .
Băuturi preferate: – Sucuri: naturale .
Ceai ( de specificat planta): – Apă minerală: – Apă plată: da
Compot ( de specificat fructul): cirese Altele de specificat –
Servește masa singur: da Supravegheat: nu Ajutat: nu Altele: – .
Observații: Pacientul, are o alimentație echilibrată corespunzător vârstei .
Eliminarea:
Urina (cantitatea) : 1500ml Aspect : normal
WC: da Bazinet; – Punga colectoare: nu
Nr. Micțiuni: 5 Supravegheat: da Ajutat: da Autoexam:
Iziconiență : – Enurezis: – Nicturie: – Disurie:
Altele (de specificat) – .
Sediment urinar: – .
Alte probleme: – .
Scaun: normal Aspect: normal .
WC: da Bazinet; – Punga colectoare: nu .
Nr. Scaune : 1 Supravegheat: da Ajutat: da Autonom: da .
Incontinență : nu Diaree: nu Constipație: nu Meteorism: da .
Flatulență: nu Clismă: nu Alte probleme: nu .
Odihna –Somnul :
Obișnuințe privind odihna(ore) 8 Mod de petrecere a timpului liber: cititul ziarelor .
Activități recreative: emisiuni tv . filme , emisiuni recreative , emisiuni politice , diverse ocupatii .
Somn fără medicație: da Cu medicație: nu Insomnie: nu Somnolență: nu
Alte probleme legate de somn: nu prezintă
.
Spitalizare actuală:
Data internării: 5 ianuarie Ora: 9 Mijloc de transport : mașina vecinilor
Motivele internării: deficit motor si limitarea mișcăriilor , hemiplegie dreapta sechelara, soc hemoragic ,
Istoricul bolii: 2009 AVC hemoragic urmate de crize comitiale..
Manifestări de dependență: prezintă dependenta de scaun , cadru si are nevoie de insotitor .
. .
Informații generale despre pacient:
Greutate: 75kg Înălțime: 165 cm Proteză auditivă: nu Proteză dentară: nu
Proteză de membru: nu Proteză cardiacă: nu
Altele: .
Ochelari: nu O.D. nu O.S. nu Lentile de contact: nu .
Alte probleme:
Boli care limitează activitatea:
Afecțiuni cardiace: nu are TA 140/80,zgomote cardiace ritmice si clare .
Afecțiuni respiratorii: Torac normal , conformat miscarii respiratorii
Afecțiuni renale: nu are .
Comunicarea:
Influența bolii asupra vieții pacientului: prezintă uneori complexe datorită faptului că nu
Poate fi in randul celorlalti oameni .
Comportament: normal,adecvat vârstei,
Atitudini : normale Față de asistentă: comunicativ, receptiv și politicos .
Față de echipa de ingrijire: comunicativ, receptiv și politicos glumet .
Față de familie: comunicativ, receptiv și politicos. Față de societate : sociabil .
Atitudinea față de pacient a asistentei: simpatie, răbdare și înțelegere .
Reacția pacientului la informațiile primite: interesat de tot ce se întâmplă .
Reacția pacientului față de boală: agitat .
Preferă singurătatea : nu Are restricții la vizitatori: nu , Are posibilități de exprimare: nu .
Exprimare orală: da Exprimare scrisă: da Mimică: nu Facies : aspect normal
Igiena personală:
Toaleta zilnică: da Singur : da Supravegheat: da Cu ajutor: uneori .
În picioare: nu Așezat : da La pat: nu .
Toaleta bucală: da Singur : da Supravegheat: nu Cu ajutor: nu .
În picioare: nu Așezat : da La pat: nu .
Toaleta părului: da Singur : da Supravegheat: nu Cu ajutor: nu .
Pieptănat : da Periat: nu
Se bărbierește singur: – Cu ajutor: – Frizer: – .
Se îmbracă singur: nu Cu ajutor: da Asistat: da .
Starea tegumentelor: normală … .
Starea generală: normală .
Consumator de :
Tutun: nu Pipă : nu Prizat: nu .
Alcool: nu .
Droguri : nu .
Preocuparea pacientului și problemele pe care și le pune privitor la îngrijirile pe care le va putea primii: preocupat pentru a se recupera mai repede .
Observații generale:
Aspectul și culoarea tegumentelor : normal colorate .
Aspectul cavității bucale : normală .
Aspectul gurii : normal Limbă: aspect normal .
Dinții: da Proteză: nu Altele: – .
Aspectul nasului: normal Aspectul parului: normal .
Semne particulare: nu are Altele (de specificat): nu .
Mersul (deplasarea) :
Autonom: nu Cu ajutor: da Susținut: nu Echilibrat: nu Dezichilibrat: da
Cu cărucior: da Pe loc plat: da Mers în pantă : da Probleme la deplasare: da .
Cu pat: nu Cu targă: nu Cu liftul : da Pe scări: nu .
Funcții vitale :
Pulsul : 85bătăi / min .
Tensiunea arterială.(T.A) 140/80 .
Respirația: frecvența respirațieinormala. .
Temperatura: 36,5o C .
Înălțimea: 165cm .
Greutatea: 65 kg .
Indice de masă corporal G normal .
Analize de laborator: da .
Examene radiologice : da .
Intervenții chirurgicale: .
Tratamente actuale: vitamine și anabolizante, medicatie pentru circulatia periferica , medicatie pentru buna functionare a sistemului nervos
Altele : Se recomandă tratament de recuperare balneofiziokinetoterapeutic pentru rezultate vizibile . Tratament recuperator:
Masaj (10 minute) o dată pe zi;
Masajul regiunii dorsale se execută așezând bolnavul în decubit ventral, cu mâinile pe langă corp. Bolnavul îl acoperim cu un cearceaf lasând descoperită numai regiunea de masat.
Netezirea este o manevră de introducere a masajului sau de adaptare a mâinii maseurului cu tegumentul bolnavului (si invers), de întrerupere a celorlalte manevre care sunt mai dure și de încheiere a masajului, deoarece acțiunea sa este calmantă, liniștitoare, sedează durerea de tip nevralgic din tegument și este o manevră decontracturantă și relaxantă.
Urmează framântarea sau petrisajul cu toate formele sale: frământarea cu o mâna și frământarea cu două mâini ( încep cu partea opusă nouă, în 2-3 straturi de mușchi, prin compresiuni si relaxări dintre police si celelalte 4 degete, ridicând mușchiul de pe planul osos), și contratimpul (pe aceleași straturi). După fiecare formă de masaj se face netezirea de întrerupere.(1)(16)
Framântarea este o manevră specifică musculaturii. Datorită efectului de tonifiere pe care îl are framântarea este folosită pe musculatura flască, atonă sau atrofiată. Frământarea o execut întotdeauna transversal pe fibrele musculare, îmbunatațind astfel contractibilitatea acestora. Pe langă efectul tonifiant frământarea are si acțiune de asuplizare a musculaturii, a pielii si a cicatricilor.
Urmăresc prin aceasta echilibrarea și egalarea forței de contracție a musculaturii paravertebrale în vederea restabilirii aliniamentului fiziologic al coloanei vertebrale și recuperarea forței musculare în urma atrofierii.
Efectele fiziologice ale masajului sunt multiple, se atribuie masaj actiunii locale cum sunt:
-actiune sedativ asupra nevralgiilor, mialgiilor, artralgiilor
-actiune hiperemianta locala de îmbunatatire a circulatiei locale care se manifesta prin încalzirea si înrosirea tegumentelor
-înlaturarea lichidelor interstitiale de staza cu accelerarea proceselor de resorbtie
De asemenea masajul are o serie de actiuni generale asupra organismului ca:
– stimularea functiilor aparatului circulator si respirator.
– cresterea metabolismului bazal.
– efecte favorabile asupra starii generale a bolnavului, cu îmbunatatirea somnului, îndepartarea oboselii etc.
Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exercitata de masaj asupra pielii, un organ bogat vascularizat si mai ales inervat. În piele exista numeroase terminatii nervoase (exteroceptori), punct de plecare a unei serii de reflexe.
Indicatiile terapeutice ale masajului pot fi prescrise numai de medici.
Ionizari transversale cu sulfura de Mg 2-10% sau clorura de Mg, 4% polul pozitiv bifurcat, iar polul negativ pe occiput, intensitatea 2-3 mA, durata 10-20 minute, zilnic o sedinta, 15 sedinte pe serie.
Ionizari cu xilina la umar si cotul drept durata 15-15 minute, zilnic o sedinta pe serie.
Curenti cu impulsuri, frecventa 60, cresterea ICR impulsuri 8, 2-3 mA, durata 30 minute, zilnic o sedinta, total 10-12 sedinte pe serie. Decontracturari pentru segmente distale, electrodul negativ pe muschii antagonisti celor ncontractati,10-12 mA,10-15 minute, zilnic o sedinta,10-12 sedinte serie.
Interferentiali. Se începe cu bratul, cu ajutorul a 4 placi (electrozi). Frecventa rapida, 20 minute, intensitate usoara, apoi 5 minute frecventa lenta, dupa care se trateaza gamba respectiva.
Unde scurte pe articulatiile dureroase, zilnic 20 minute o sedinta, doze calde III si IV. Tratamentul trebuie facut cu perseverenta pentru a combate contractarea în flexie.
Galvanizarile descendente ale coloanei cu electrod pozitiv la ceafa si negativ la sacru sau anterior: electrod negativ pe abdomen, electrodul pozitiv pe stomac (în cazul paraplegiilor).
Electrostimularea(Tens) o aplic 10 minute /zi
Aparatul generează impulsuri electrice de intensitate, durată, amplitudine și frecvență reglabilă (pre-programate și personalizabile) care se transmit la mușchi prin intermediul unor electrozi aplicați pe piele. În funcție de rezultatul dorit se ajustează aceste variabile pentru a obține eficiența maximă la fiecare individ în parte. Cel puțin la fel de important este modul de poziționare a electrozilor, deoarece același impuls electric are efecte diferite în funcție de locul unde este aplicat, ședinta de electrostimulare consta in aplicarea de electrozi pe piele, susținuti de benzi elastice.. Intensitatea, durata, amplitudinea si frecventa sunt reglabile
Electrostimularea (aplicata corect pe articulația afectată) aduce simultan trei beneficii:
– are efect analgezic (reduce durerea),
– are efect antiinflamator (prin curenții de interferență)
– relaxează mușchii adiacenți si le echilibrează tonusul, astfel încat articulația să nu mai fie forțată în nici o direcție.(3).(18).
Îmbunatațirea circulației sângelui prin vene se obține foarte simplu, prin contractarea adecvată a mușchilor din regiune. Spre deosebire de artere în care sângele este împins de inima, sângele din vene este propulsat de contracția mușchilor.
Prin curenții cu impulsuri dreptunghiulare se produce o neurostimulare electric transcutanată având efecte sedative și analgetice. Aplic plăcuțele pe zona dureroasă și se dau pe o intensitate de 20 mA. Pe placuțele înaimte de aplicare pune xilină.
Comentarii personale : parerea mea în urma observației făcute este că pacientul se simte mult mai bine si dă semne favorabile de recuperare.
Recomandări la externare :
La externarea pacientului, evoluția este favorabilă se impune un program corect de somn și alternarea activității mentale cu cea fizică și cu o alimentație echilibrată.
Se recomandă kinetoterapie la domiciliu, continuarea tratamentului medicamentos și totodată continuarea internărilor periodice în spitalul de recuperare făcându-se în funcție de evoluția bolnavului
PLAN DE ÎNGRIJIRE
ÎNTOCMIT DE: Suciu Marius
DIAGNOSTIC MEDICAL : Hemiplegie dreapta sechelara survenit dupa AVC.
SEMNE ȘI SIMPTOME: Dureri și limitarea mișcărilor fiziologice,mers cosit pe dreapta.
DEPARTAJAREA SIMPTOMELOR PE NEVOI
ANEXE
1 – HEMIPLEGIILE PEDUNCULARE
2 – HEMIPLEGII PROTUBERANTIALE
3. HEMIPLEGIILE BULBARE
.
4. HEMIPLEGIA SPINALA
BIBLIOGRAFIE
1. A. DIACONU. ,, Manual de tehnica a masajului terapeutic ", Editura Medicala, 2008
2. ARSENE C. ,,Tratat de neurologie", Editura Medicala, vol. I-II, București 1981
3. ANDREI RADULESCU. ,, Electroterapia " Editura Medicala 2005 Bucuresti
4. BACIU, CL. ,,Anatomia funcțională și Biomecanica aparatului locomotor", Editura Sport-Turism, București, 1977.
5. C. MOZES . ,,Tehnica ingrijirii bolnavului " Editura Medicala, editia a VII-a, 2007
6. CORDUN. M. ,,Kinetologie Medicală", Ed. Alma, București, 1999
7. D. CINTEZA. ,,Recuperare medicala: Termoterapia" , Ed. Vox, 2003
8. FOZZA. C, ,,Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fizice", Editura Fundației România de Mâine, București, 2002
9. FLORA. D, ,,Tehnici de bază în kinetoterapie", Editura Universității din Oradea, 2002
10. I. KISS . ,,Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala "Editura Medicala, 2002
11. M, MĂRGĂRIT. MĂRGĂRIT.F. ,,Principii kinetoterapeutice în bolile neurologice", Editura Universității din Oradea, 1997
12. M. MĂRGĂRIT. F. HEREDEA. G,, Aspecte ale recuperării bolnavilor neurologice, Editura Universității din Oradea, 1998
13. PROF.DR VOICULESCU.,, Neurologie" 1972
14. PROF DR. DAN GEORGESCU. ,,Boli interne- Volumul I "Editura National 2005
15. PÁSTAI. Z. ,,Kinetoterapia în recuperarea funcțională posttraumatică a aparatului locomotor", Editura Arionda, Oradea, 2001
16. POPESCU R. BIGHEA A. ,,Notiuni practice de medicina recuperatorie". Ed. AGORA Craiova, 1997
17. ROBĂNESCU. N. ,,Reeducarea neuromotorie", Editura Medicală, București, 1992
18. RADULESCU. A. ,,Electroterapie Editura Medicala", Bucuresti, 2004
19. STEFAN VOICULESCU. ,,Anatomia si fiziologia omului" Editura Medicala 1964 Bucuresti
20. T. DINCULESCU SI DR. BERLESCU. ,,Balneofizioterapia" Editura Medicala 1997
21. T.SBENGHE . ,,Kinetologie profilactica si de recuperare" Editura Medicala 1987
22. T. SBENGHE. ,,Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor", Editura Medicala 1981
23. T .SBENGHE. ,,Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei", Editura Medicală, București, 1999
24. T. SBENGHE „Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului”, Editura Medicala 1996, Bucuresti.
25. V. PAPILIAN. ,,Anatomia omului: aparatul locomotor" –, vol. I, editia XII, Ed. All, 2006
BIBLIOGRAFIE
1. A. DIACONU. ,, Manual de tehnica a masajului terapeutic ", Editura Medicala, 2008
2. ARSENE C. ,,Tratat de neurologie", Editura Medicala, vol. I-II, București 1981
3. ANDREI RADULESCU. ,, Electroterapia " Editura Medicala 2005 Bucuresti
4. BACIU, CL. ,,Anatomia funcțională și Biomecanica aparatului locomotor", Editura Sport-Turism, București, 1977.
5. C. MOZES . ,,Tehnica ingrijirii bolnavului " Editura Medicala, editia a VII-a, 2007
6. CORDUN. M. ,,Kinetologie Medicală", Ed. Alma, București, 1999
7. D. CINTEZA. ,,Recuperare medicala: Termoterapia" , Ed. Vox, 2003
8. FOZZA. C, ,,Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fizice", Editura Fundației România de Mâine, București, 2002
9. FLORA. D, ,,Tehnici de bază în kinetoterapie", Editura Universității din Oradea, 2002
10. I. KISS . ,,Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala "Editura Medicala, 2002
11. M, MĂRGĂRIT. MĂRGĂRIT.F. ,,Principii kinetoterapeutice în bolile neurologice", Editura Universității din Oradea, 1997
12. M. MĂRGĂRIT. F. HEREDEA. G,, Aspecte ale recuperării bolnavilor neurologice, Editura Universității din Oradea, 1998
13. PROF.DR VOICULESCU.,, Neurologie" 1972
14. PROF DR. DAN GEORGESCU. ,,Boli interne- Volumul I "Editura National 2005
15. PÁSTAI. Z. ,,Kinetoterapia în recuperarea funcțională posttraumatică a aparatului locomotor", Editura Arionda, Oradea, 2001
16. POPESCU R. BIGHEA A. ,,Notiuni practice de medicina recuperatorie". Ed. AGORA Craiova, 1997
17. ROBĂNESCU. N. ,,Reeducarea neuromotorie", Editura Medicală, București, 1992
18. RADULESCU. A. ,,Electroterapie Editura Medicala", Bucuresti, 2004
19. STEFAN VOICULESCU. ,,Anatomia si fiziologia omului" Editura Medicala 1964 Bucuresti
20. T. DINCULESCU SI DR. BERLESCU. ,,Balneofizioterapia" Editura Medicala 1997
21. T.SBENGHE . ,,Kinetologie profilactica si de recuperare" Editura Medicala 1987
22. T. SBENGHE. ,,Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor", Editura Medicala 1981
23. T .SBENGHE. ,,Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei", Editura Medicală, București, 1999
24. T. SBENGHE „Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului”, Editura Medicala 1996, Bucuresti.
25. V. PAPILIAN. ,,Anatomia omului: aparatul locomotor" –, vol. I, editia XII, Ed. All, 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Recuperarea Medicala (ID: 157765)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.