Recuperarea In Discopatie Cervicala Prin Programa De Fitness Medical (scurtata Original) [309352]

UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” [anonimizat]:

MUNTEANU VEACESLAV

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

[anonimizat].,conf. univ.

Chișinău, 2020

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………3

Actualitatea temei……………………………………………………………………………4 Scopul cercetării………………………………………………………………………………4 Obiective………………………………………………………………………………………5Capitolul 1. Analiza bibliografică a temei…………………………………………………6 1.1. Noțiuni de anatomie și biomecanică ale coloanei vertebrale……………………………6 1.2. Biomecanica funcțională și clinică a coloanei cervicale………………………………11 Capitolul 2. Discopatii cervicale……………………………………………………………18 2.1. Manifestarea durerilor cervicale………………………………………………………26

Capitolul 3. Tratamentul discopatiilor cervicale…………………………………………35

3.1. Obiectivele în tratamentul discopatiilor cervicale……………………………………35 3.2. Mijloacele tratamentului complex………………………………………………………36

Capitolul 4. Organizarea și metodologia lucrării..………….………………………………40

4.1. Durata și etapele de desfășurare a lucrării………………………………………………40

4.1.1. Condiții de bază materială……………………………………………………………41

4.1.2. Eșantionul de subiecți cuprinși în lucrare……………………………………………42

4.2. Metode de cercetare folosite……………………………………………………………44

4.3. Teste și măsurători efectuate……………………………………………………………45

Capitolul 5. Plan de recuperare prin tratament complex……….………………………50 5.1. Programe de fitness medical……………………………………………………………50

Capitolul 6. Rezultate obținute și interpretarea acestora……………………………………59

6.1. Analiza individuală a rezultatelor………………………………………………………60

Concluzii……………………………………………………………………………………65

Bibliografie…………………………………………………………………………………66

INTRОDUCЕRЕ

[anonimizat]-planul preocupărilor populației și asistenței medicale.

Am putea afirma că spondiloza este privită ca fiind destul de importantă în discopatiile cervicale și constituie o preocupare în rândul populației cu vârsta de peste 40 de ani. [anonimizat].

Apariția acestei boli nu este de dată recenta. Spondiloza a existat în toate epocile și a interesat, [anonimizat] 40 de ani. Deosebirea constă în aceea că omul contemporan, a cărui durată medie de viață trece peste 70 [anonimizat] o perioadă mai lungă de timp.

Astăzi s-a creat o [anonimizat] o [anonimizat], de exagerarea simptomelor și greșita interpretare a [anonimizat].

Alterarea, într-o măsură mai mică sau mai mare, a capacității de performare a activităților vieții zilnice reprezintă conceptul de boală.

Actul terapeutic are tocmai rolul de a readuce organismul uman la statusul care să permită efectuarea activităților cotidiene într-o [anonimizat] „normală”.

Pe aceste considerente am ales ca temă de disertație „ Recuperarea în discopatie cervicală prin programa de fitness medical „, [anonimizat]ologie care afectează organismul uman, la toate cele trei nivele.

ACTUALITATEA TEMEI

Este o temă de actualitate deoarece în ziua de astăzi majoritatea persoanelor își petrec timpul stând la birou datorită progreselor mari din zona tehnologică, este de așteptat ca această boală să fie întâlnită frecvent la această categorie de oameni.

Frecvența acestei suferințe este estimată, în diverse studii și comunicări, la 3 – 5 % la populația între 25 – 35 de ani și 10 – 12 % la populația peste 45 de ani.

Vârsta bolnavilor afectați de această patologie este de la 20 de ani până la vârste foarte înaintate; herniile „moi” sunt mult mai frecvente la subiecții tineri, până la 35 de ani, iar nevralgiile cervico-brahiale prin hernii „dure” sau prin artroze sunt prezente, mai frecvent, la populația peste 50 de ani.

Vârsta bolnavilor care acuză primele simptome este după 40-45 de ani, la care este prezent și un suport imagistic în majoritatea cazurilor. Foarte rar se întâlnesc modificări radiografice competente în justificarea acuzelor la subiecții între 35-40 ani. Profesia bolnavilor nu pare a prezenta vreo importanță întrucât se întâlnesc suferințe cervicale de tip degenerativ la toate formele de activitate: fizică sau intelectuală, statică sau dinamică.

Profesia pare să fie importantă pentru populația mai tânără la care se remarcă o frecvență mai mare la subiecții cu solicitări profesionale fizice mai mari, dar după 45-50 de ani indicatorul de profesie nu mai este semnificativ, afecțiunea fiind prezentă la toate tipurile de activitate profesională în proporții egale (boala este raportată mai mult la vârstă decât la profesie).

SCOPUL CERCETĂRII

Studiul urmărește tratarea cervicalgiilor atât prin mijloace fizice, prin utilizarea curentului electric, cât și prin kinetoterapie, care însumează programe de tonifiere, relaxare musculară și elongații cervicale, acestor două tehnici adăugându-se tratament medicamentos și masaj.

Tratamentul de recuperare în discopatiile cervicale se bazează pe termoterapie, fizioterapie, masaj, kinetoterapie. Kinetoterapie care are un rol important, fiind singura în măsură să rearmonizeze echilibrul la nivelul coloanei cervicale. Tehnicile și metodele de examinare precum și procedurile de tratament împreună cu exercițiile kinetice trebuie sa fie individualizate deoarece tratăm „bolnavi și nu boli”.

OBIECTIVE

Intervenția cât mai precoce pentru a stopa durerea și a nu se agrava procesul degenerativ sau inflamator cu o evoluție cronică.

Selectarea metodelor de tratament într-o succesiune logică, bine încadrate într-un plan de tratament și de recuperare bine conceput cu scopul de a rezolva obiectivele propuse pentru fiecare caz în parte.

Refacerea staticii cervico-scapulare prin corectarea eventualelor accentuări sau ștergeri ale curburilor normale ale coloanei cervicale, cu sau fără modificarea posturii umerilor.

Refacerea aliniamentului cervical este un obiectiv principal nu numai ca obiectiv pentru etapa actuală ci și pentru prevenirea recidivelor. Tehnicile cele mai frecvent utilizate pentru acest scop sunt cele de tip pasiv, prin tracțiune manuală în ax.

Educarea bolnavului cu privire la profilaxia coloanei vertebrale cervicale pentru a avea un tonus muscular pe toate grupele musculare.

Învățarea pacientului în a-și corecta pozițiile vicioase din timpul zilei și al nopții.

CAPITOLUL I

ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ A TEMEI

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ ALE COLOANEI

VERTEBRALE

Coloana vertebrală este o lungă coloană mediană și posterioară numită și rahis, formată din suprapunerea celor 33-34 piese osoase – vertebrele. Urmărite de sus în jos, vertebrele corespund: gâtului, toracelui, regiunii lombare și pelvisului. Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunea respectivă:

• vertebrele cervicale corespund gâtului, sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7- coloana cervicală.

• vertebrele toracale corespund toracelui, sunt în număr de 12, se notează de la T1-T12 și formează coloana toracală.

• vertebrele lombare corespund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului) sunt în număr de 5, se notează de la L1 la L5 și formează coloana lombară.

Vertebrele coloanei cervicale, toracale și lombare sunt oase mobile și independente, ele se mai numesc și vertebre adevărate.

• vertebrele sacrale sunt în număr de 5 și vertebrele coccigiene sunt în număr de 4-5 și corespund pelvisului. Ele se sudează dând naștere la 2 oase: sacrul și coccisul, fiind oase sudate între ele se mai numesc și vertebre false.

În medie lungimea coloanei vertebrale este de 73cm la bărbat și de 63cm la femeie, reprezentând aproximativ 40% din lungimea totala a corpului.

Lățimea maximă a coloanei vertebrale este baza sacrului unde măsoară 11cm. De aici merge descrescând atât în jos cât și în sus.

Coloana vertebrală nu este rectilinie, prezintă două tipuri de curburi în plan sagital și în plan frontal. Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte și se numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi și se numesc cifoze.

La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:

a) curbura cervicală cu convexitate înainte

b) curbura toracală cu convexitate înapoi

c) curbura lombară cu convexitate înainte

d) curbura sacrococcigiană cu convexitate înapoi.

Coloana vertebrală prezintă o față anterioară, una posterioară și două fete laterale:

• fața anterioară este formată de o coloană cilindrică rezultată din suprapunerea corpurilor vertebrelor;

• fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase care formează creasta spinală.

• fețele laterale prezintă vârful proceselor transversale, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transversal al atlasului poate fi palpat imediat sub procesul mastoidian.

Canalul vertebral este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. El se continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în jos se deschide prin hiatul sacral și urmărește toate inflexiunile coloanei vertebrale (figura1).

Figura 1. Segment de coloană vertebrală

Diametrele canalului vertebral variază: sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară în raport cu mobilitatea coloanei vertebrale, în regiunea toracală, unde mobilitatea coloanei este mai redusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici.

Coloana vertebrală caracterizează vertebrele și îndeplinește 3 funcții:

Protecția măduvei.

În canalul vertebral se găsește măduva spinării învelită în meninge. Este evident rolul protector al coloanei vertebrale, formată anterior de către puternicele corpuri vertebrale, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse.

În unele cazuri, fracturile coloanei vertebrale pot interesa măduva sau/și meningele.

Rolul static.

În ortostatism coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce susține capul, trunchiul și membrele superioare, ea transmite apoi greutatea la pelvis și la membrele inferioare.

Coloana prezintă și curburi patologice ca urmare a exagerării curburilor normale. Aceste curburi patologice pot fi ereditare sau dobândite.

Rolul biomecanic.

Coloana vertebrală este antrenată în mișcări numeroase și ample, grație acestora corpul are o mare mobilitate.

Articulația corpilor vertebrali

a) suprafețele articulare sunt date de fețele superioară și inferioară, ușor concave ale corpilor vertebrali. Între aceste suprafețe osoase se regăsesc discurile intervertebrale.

b) discurile intervertebrale sunt formațiuni fibro-cartilaginoase alcătuite dintr-o porțiune fibroasă periferică (inelul fibros) și o porțiune centrală (nucleul pulpos). Rezistența inelului fibros crește spre periferie.

Inelul fibros este format din lame de fibre conjunctive care se inseră profund pe zona compactă osoasă.

Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apa și își diminuează fluiditatea în raport direct cu compresiunea ce se exercită asupra lui.

Segmentul cervical este format din 7 vertebre.

Coloana cervicală este alcătuită din două părți distincte din punct de vedere anatomic și funcțional: COLOANA CERVICALĂ SUPERIOARĂ (figura 2) care cuprinde segmentele OCCIPITAL–C1, C1–C2.

Figura 2. Coloana cervicală superioară.

– articulația atlanto-occipitală – este o diartroză bicondiliană. Suprafețele articulare sunt, cei doi condili occipitali pe de-o parte, care privesc în jos, înainte și în afară și au o formă convexă și pe de altă parte, cele două cavități glenoide ale atlasului, care privesc în sus, înainte și înăuntru și au formă concavă. Suprafețele articulare sunt acoperite de un strat subțire de cartilaj hialin și sunt unite între ele printr-o capsulă, întărită de două ligamente, anterior și posterior – articulația atlas – axis.

COLOANA CERVICALĂ INFERIOARĂ care este cuprinsă între fața inferioară a axisului și fața superioară a primei vertebre toracale are următoarele ligamente:

1 – ligamentul longitudinal anterior

2 – ligamentul longitudinal posterior

3 – ligamentul fetelor articulare

4 – ligamentul interspinos

5 – ligamentul supraspinos

Figura 3. Coloana cervicală inferioară.

MUSCULATURA COLOANEI CERVICALE SUPERIOARE:

FAȚA POSTERIOARĂ:

1 – mușchiul marele drept posterior al capului

2 – mușchiul micul drept posterior al capului

3 – mușchiul oblic inferior al capului

4 – mușchiul oblic superior al capului

5 – mușchiul spinal, partea cervicală

Figura 4. Musculatura coloanei cervicale superioare.

MUSCULATURA COLOANEI CERVICALE INFERIOARE:

MUȘCHIUL STERNOCLEIDOMASTOIDIAN:

1 – cleidomastoidian

2 – cleidooccipital

3 – sternooccipital

4 – sternomastoidian

Sternocleidomastoidianul este situat pe fața laterală a gâtului, pe sub mușchiul pielos al gâtului și îndreptat de sus în jos, dinapoi înainte și din afară înăuntru. Proximal se inseră pe apofiza mastoidă a osului temporal, iar cel distal se inseră prin două capete: capătul sternal și capătul clavicular.

Acest mușchi flectează capul pe coloană, îl înclină lateral de partea lui și îl rotează îndreptând bărbia în partea opusă.

MUȘCHIUL TRAPEZ (FASCICULUL SUPERIOR) – are inserția la un capăt, pe protuberanța occipitală externă și pe treimea internă a liniei curbe occipitale superioare, iar la alt capăt pe partea superioară a ligamentului occipital posterior.

– are inserție pe marginea posterioară a treimii externe a claviculei.

– este un mușchi ridicător al umărului; înclină capul în lateral (când acționează homolateral) și rotește capul (când acționează heterolateral).

Figura 5. Mușchiul trapez.

MUȘCHIUL LUNG AL GÂTULUI – este situat anterior de vertebrele cervicale și e alcătuit din trei fascicule:

– un fascicul longitudinal ce se întinde de la corpurile C2-T3 până la apofizele transversale C4-C7

– un fascicul oblic superior ce se întinde de la arcul anterior al atlasului până la apofizele transversale C3-C6;

– un fascicul oblic inferior ce se întinde de la corpurile T1-T3 până la apofizele transversale C5-C7.

– acțiune – în cazul acțiunii bilaterale, acest mușchi redresează lordoza cervicală și determină flexia coloanei cervicale ;

– în cazul acțiunii unilaterale, determină înclinarea laterală și flexia coloanei cervicale.

Figura 6. Mușchiul lung al gâtului.

BIOMECANICA FUNCȚIONALĂ ȘI CLINICĂ A COLOANEI CERVICALE

Mișcările coloanei vertebrale cervicale indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul articulațiilor. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor și articulațiile intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este compus discul.

Discul intervertebral, care are multe funcții, este dispus la o varietate considerabilă de forțe și momente. Acesta este constituit din trei părți distincte, nucleul pulpos, inelul fibros și țesut cartilaginos.

Nucleul pulpos este localizat central fiind compus dintr-o rețea translucidă de lamele fibroase elastice ce zac într-un gel mucoprotein ce conțin variate mucopolizaharide. Conținutul de apă este în jur de 70-90%, atinge nivelul cel mai mare la naștere, pe urmă scăzând.

Inelul fibros este porțiune a discului intervertebral ce gradul devine diferit de la periferia nucleului și formează marginile exterioare ale discului. Această structură este compusă din țesut fibros dispus concentric.

Împreună cu fațetele articulare, este responsabil de susținerea tuturor încărcărilor compresive la care este supus trunchiul.

Țesutul cartilaginos este reprezentat de o membrană hialină ce desparte discul de corpul vertebral.

Figura 7. Disc intervertebral.

Când un individ este în ortostatism, forțele ce survin asupra discului sunt mult mai mari decât greutatea ce se află asupra lui. În plus, cu orice activitate unde intervine compresiunea dinamică, adevărata presiune ce se exercită asupra acestor două structuri este cu mult mai mare decât în poziție statică. Acestea sunt în general sarcini/greutate compresivă, însă discul este de asemenea subiectul altor tipuri de stres mecanic. Forța de tracțiune sau “tensile stress” ce apare în anumite porțiuni ale mișcărilor fiziologice. De exemplu, mișcarea de rotație combinată cu flexie laterală rezultă într-un stres mecanic de tip tracțiune, compresiune și forfecare.

Forțele/sarcinile la care este expus discul pot fi împărțite în două categorii în funcție de durata de aplicare:

– Durată scurtă cu amplitudine mare (ridicare bruscă, smuncită a unei greutăți);

– Durată lungă cu amplitudine mică cuvenită unei activități fizice normale;

Această clasificare este importantă deoarece discul dispune de proprietăți ce depind de timp cum ar fi vâscoelasticitatea caracterizată de sensibilitatea ritmului de încărcare, histerezis și relaxarea.

Comportamentul biomecanic al discului este dependent de starea lui de degenerare care în schimb este dependentă de vârstă.

Toleranța la oboseala a discului este una nedefinită, însă în urma unor teste efectuate în vitro s-a determinat o slabă toleranță. Testul a constat în aplicarea unor încărcări axiale constante și flexii repetate la amplitudinea de 5°. Discul a arătat semne de eșec după numai 200 de cicluri de flexie, și a eșuat complet după 1000 de repetiții. Desigur nu putem compara testul în vitro cu discul din corpul uman, însă discul neavând proprietatea de regenerare odată cu înaintarea în vârstă el își pierde din proprietăți.

Știm ca nucleul pulpos, prin tensiunea lichidului care se află între elementele sale componente, are proprietatea de a fi elastic.

Datorită acestei proprietăți sunt posibile mișcările coloanei și sunt înlăturate efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale șocurilor de rahis. Într-o atitudine de flexie forțată, are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parțială a discului în jumătatea lui anterioară și prin împingerea ușoară a nucleului pulpos posterior. În extensie, lucrurile se petrec invers. Mișcările sunt posibile prin rolul integral pe care-l joaca discul intervertebral și formează un organ unitar.

MIȘCĂRI POSIBILE LA NIVELUL COLOANEI CERVICALE:

Figura 8. Direcțiile de mișcare.

A – flexie cervicală; B – extensie cervicală; C – înclinare laterală stânga-dreapta;

D – rotație cervicală stânga-dreapta

Mișcările se evaluează pornind de la „poziția zero”. În poziție „așezat” se obține o evaluare corectă a mișcărilor de inflexiune laterală și rotație, astfel reușind să obținem o fixare relativă a scheletului pelvian.

FLEXIA este mișcarea care determină curbura concavă a trunchiului în sens ventral; rahisul cervical devine rectiliniu sau ușor concav înainte. Mișcarea test pentru FLEXIA CERVICALĂ: trunchiul rămâne fixat, mentonul se apropie de stern, cu care poate veni în contact fără să deschidă gura. Reperul pentru măsurarea amplitudinii este planul masticator (suprafața de contact dintre cele două arcade dentare) care se proiectează la exterior pe linia ce unește colțul gurii cu lobul urechii. Amplitudinea mișcării este de 30-45°, din care 20° sunt date de articulațiile suboccipitale.

EXTENSIA este mișcarea inversă flexiei, care curbează coloana pe fața să dorsală, prin accentuarea lordozei cervicale. Mișcarea test pentru EXTENSIA CERVICALĂ: trunchiul rămâne fixat, coborând pe linia comisura bucala-lobul urechii. Amplitudinea măsurată este de 30-45°, din care 20° sunt date de articulațiile suboccipitale. Se poate aprecia alungirea distanței menton-stern.

ÎNCLINAȚIILE LATERALE (inflexiunile) sunt mișcările care curbează rahisul de o parte; se apreciază cel mai des din față; se măsoară prin unghiul dintre linia sprâncenelor și linia umerilor. Amplitudinea măsurată este de 40-45°, din care 20° sunt date de articulațiile suboccipitale.

ROTAȚIA este mișcarea de torsiune a rahisului în jurul axei sale longitudinale, aducând privirea în lateral, de partea în care se face rotația. Pentru a aprecia corect această mișcare, evaluarea trebuie să se facă vertical de sus, subiectul fiind așezat pe un scaun cu spetează joasă, fixând bazinul și genunchii. Planul de referință este planul frontal, trecând prin vertex. În ceea ce privește rahisul cervical se poate măsura unghiul format de planul frontal și planul care trece prin cele două conducte auditive. Rotația proprie a rahisului cervical este de 45-60°, din care 30° sunt date de articulațiile suboccipitale.

FLEXIA GÂTULUI

Elementele mișcării:

Amplitudinea de mișcare:

Coloana cervicală se flectează puțin deasupra nivelului de dispariție a convexității. Cea mai mare parte a mișcării se produce la nivelul articulației atlantooccipitale.

Factorii care limitează mișcarea:

1. tensiunea ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentului galben și a ligamentelor interspinoase supraspinoase;

2. tensiunea mușchilor posteriori ai cefei;

3. contactul marginilor inferioare ale corpilor vertebrali cu fața superioară a corpilor vertebrali subiacenți;

4. compresiunea fibrocartilajelor în față.

Mușchii principali: sternodeidomastoidianul

Mușchii accesori: marele drept anterior; lungul gâtului; scalenul anterior; scalenul mijlociu; scalenul posterior; micul drept anterior; grupul subhioidienilor.

EXTENSIA GÂTULUI

Amplitudinea de mișcare:

Extensia coloanei cervicale până când capul vine în contact cu mușchii posteriori a părții superioare a trunchiului.

Factorii care limitează mișcarea:

1. tensiunea ligamentului vertebral comun anterior;

2. tensiunea mușchilor, anteriori ai gâtului;

3. apropierea apofizelor spinoase.

Fixarea mișcării:

– contracția extensorilor spinali ai toracelui și coborâtorii omoplatului și claviculei;

– greutatea trunchiului și a membrelor inferioare.

Mușchii principali: trapezul (fascicolul superior); marele complex;

splenius al capului; splenius al gâtului; mușchii spinali; micul complex; transversul gâtului; spinalul capului; spinalul gâtului; digastricul nucal.

Mușchii accesori: transversul spinal; marele și micul oblic al capului; angularul (ridicătorul) omoplatului; marele și micul drept posterior.

EVALUAREA MIȘCĂRII

• F0 (zero) – lipsa contracției;

• F1 (schițată) – sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui sau a tendonului;

• F2 (mediocră) – permite mobilizarea segmentul în amplitudine completă, numai cu eliminarea gravitației;

• F3 (acceptabilă) – mobilizarea segmentul în amplitudine completă împotriva gravitației, fără alte mijloace rezistive;

• F4 (bună) – mobilizarea segmentul în amplitudine completă și împotriva unei rezistențe medie;

• F5 (normală) – mobilizarea segmentul pe toată amplitudinea de mișcare, împotriva unei rezistențe maxime.

Forța (5) și (4)

Culcat pe spate, se menține partea inferioara a toracelui, subiectul flectează coloana cervicală pe toata amplitudinea de mișcare; rezistența se aplica pe frunte. Dacă există o diferență de forță musculară între cei doi sternocleidomastoidieni, se pot evalua separat prin rotația capului de-o parte și flexia gâtului.

Figura 9. Evaluarea forței.

Decubit ventral, gâtul în flexie; partea superioară a toracelui + omoplații susținuți, subiectul extinde coloana cervicală pe toata amplitudinea de mișcare; rezistența se aplică pe regiunea occipitală.

Figura 10. Evaluarea forței.

Forța (3)

Culcat pe spate, se menține partea inferioara a toracelui, subiectul flectează coloana cervicală:

a. dacă amplitudinea de mișcare este totala = forța (3);

b. dacă amplitudinea de mișcare este parțiala = forța (3-).

Decubit ventral, gâtul în flexie partea superioara a toracelui + omoplații susținuți, subiectul extinde coloana cervicală:

Figura 11. Evaluarea forței.

Forța (1)

Se palpează mușchii sternocleidomastoidieni de fiecare parte a gâtului când subiectul încearcă să flecteze gâtul.

Decubit ventral, se poate observa o schiță de mișcare sau se palpează mușchii regiunii posterioare a gâtului (se poate face testul cu capul sprijinit pe masa).

Figura 12. Evaluarea forței.

CAPITOLUL 2

DISCOPATII CERVICALE

CE ESTE O DISCOPATIE CERVICALĂ

Discopatia cervicală înseamnă deteriorarea unuia sau mai multor discuri intervertebrale. Simptomele acestui diagnostic pot fi: dureri de brațe, dureri de umeri sau dureri de gât și cap. Acest diagnostic este important să fie tratat cu un plan bine pus la punct pentru a evita complicații precum discopatia degenerativă.

Discopatia apare în momentul în care celulele discului intervertebral se opresc din regenerare. Cauza principală este cantitatea insuficientă de oxigen, nutrienți și apă care duc la îmbătrânirea acelor celule. Un alt factor care ar putea fi la baza discopatiei cervicale poate fi un prejudiciu anterior al gâtului. Trauma, întinderea sau alt tip de stres anterior produs la nivelul gâtului poate fi un punct decisiv de progres al acestei boli.

Discopatia cervicală apare, în general, odată cu înaintarea în vârstă, începând cu vârsta de 40-45 de ani. Atât femeile cât și barbarii pot fi afectați.

CAUZELE DURERILOR CERVICALE

Mulți oameni suferă ocazional de dureri sau rigiditate la nivelul gâtului. În multe cazuri, durerea se datorează unei posturi proaste sau a unei suprasolicitări. Uneori, durerile la nivelul gâtului sunt cauzate de vătămări rezultate în urma unei căderi, unui contact sportiv sau accident. De cele mai multe ori durerea la nivelul gâtului nu este o afecțiune gravă și poate fi ușurată în câteva zile. În unele cazuri, durerile la nivelul gâtului pot indica vătămări grave sau boli și necesită îngrijire medicală.

Cele mai frecvente cauze ale durerii de gât sunt luxațiile și entorsele, iar acestea se vindecă în câteva zile sau săptămâni. O luxație sau o entorsă apare atunci când un mușchi sau un tendon a fost iritat de o utilizare excesivă sau supraextensie.

Cauzele frecvente ale durerilor cervicale includ:

Dormitul într-o poziție greșită. O persoană se poate trezi dimineața cu dureri cervicale

din cauza somnului într-o poziție incomodă sau atipică care forțează gâtul.

Accidentare sportivă. Dacă o persoana mișcă gâtul brusc sau este lovita de un alt jucător

într-un anumit sport, nervii de la nivelul gâtului pot fi afectați și poate apărea durerea,

amorțeala și slăbiciunea care pot iradia în umăr și braț.

Mișcări repetate. Întoarcerea capului într-o maniera repetitivă, cum ar fi de pe o parte pe

alta în timp ce dansați sau înotați, poate duce la o utilizare excesivă a mușchilor,

tendoanelor și ligamentelor gâtului.

Boli acute sau cronice ale oaselor și articulațiilor.

NEVRALGIA CERVICO-BRAHIALĂ

Nevralgia cervico-brahială (NCB) este un sindrom clinic complex comportând prezența cervicalgiilor și a durerilor iradiate într-un membru superior. În cele mai multe cazuri aceste iradieri dureroase interesează o rădăcină nervoasă cervicală și se prezintă ca o monoradiculopatie bine conturată, ca o “sciatică a brațului”, situație în care diagnosticul este relativ ușor de precizat. În alte cazuri durerea iradiată în membrul superior nu se prezintă cu caractere clinice foarte bine conturate pentru o suferință radiculară, sau afectarea radiculară certă evoluează cu simptome incomplete, cazuri în care diagnosticul este ezitant.

Această afecțiune cervicală de tip degenerativ determină fie un proces iritativ asupra unei rădăcini cervicale, fie un proces compresiv radicular mai mult sau mai puțin sever. Foarte rar se instalează tulburări motorii grave cu scăderea forței musculare la un membru superior (echivalentul parezelor la nivelul membrului inferior ce pot surveni în cursul unor afecțiuni din grupa patologiei coloanei lombare)

Agresiunea asupra rădăcinii cervicale se poate exercita în canalul spinal prin intermediul durei mater sau în interiorul canalului intervertebral (unii autori preferă termenul de foramen, alții folosesc termenul de tunel de conjugare).

În spațiul canalului vertebral rădăcina spinală este mai bine protejată de dura mater și lichidul cefalorahidian (LCR) aflat în teaca durală care înfășoară rădăcina de la emergența sa din măduva spinării până la nivelul orificiului intern al canalului de conjugare. În acest traseu rădăcina spinală mai dispune de un mijloc de apărare reprezentat de posibilitatea de a se putea deplasa, chiar dacă aceste deplasări sunt foarte mici, dar se pot efectua în toate sensurile; doar agresiuni masive reușesc să exercite injurii, mai grave sau mai puțin grave, asupra rădăcinii. Comprimarea rădăcinii în acest traiect se poate exercita de la nivelul discului intervertebral prin hernierea nucleului pulpos sau de un osteofit dezvoltat pe corpul vertebral și orientat posterior.

În tunelul de conjugare rădăcina nervoasă ocupă abia 25 – 30 % din suprafața, pe secțiune, a foramenului, având o mare marjă de siguranță, compensând astfel vulnerabilitatea mai mare a rădăcinii generată de absența protecției prin sacul dural și LCR, precum și de imposibilitatea de a suferi deplasări eficiente pentru a eschiva o agresiune mecanică. În foramen rădăcina este expusă mai multor factori de risc:

în zona posterioară a foramenului un potențial factor agresiv este reprezentat de articulația interapofizară;

în zona anterioară a foramenului factorii de risc sunt:

discul intervertebral (prin posibilitatea apariției hernierii nucleului pulpos) structurile osoase hipertrofiate (osteofit) ale articulațiilor uncovertebrale marginile posterioare ale corpilor vertebrali (de pe care se pot dezvolta osteofite posterioare, uneori extrem de agresive).

Cunoașterea acestor rapoarte anatomice ale rădăcinii cervicale permite înțelegerea mecanismelor prin care se instalează diverse forme clinice de nevralgie cervico-brahială.

Debutul acut, brutal, al unui puseu de nevralgie cervico-brahială cu caractere de suferință radiculară mai bine conturate (dermatomal și miotomal) este produs de o hernie a Div. De regulă este o hernie recentă, mare, “moale”, care migrează posterior sau postero-lateral comprimând o rădăcină fie în canalul spinal, fie în foramen. La acești bolnavi examenele radiografice standard sunt negative, sau consemnează o pensare a unui spațiu intervertebral.

Suferința cervico-brahială care se instalează lent (după un microtraumatism, după o expunere prelungită la frig și umezeală sau după poziții fixe cervicale prelungit menținute), se agravează în timp și se prezintă cu caractere radiculare incomplete sau instabile, în cele mai multe cazuri fiind provocată de ceea ce se numește o hernie “dură”. Aceste hernie “dură” poate fi o hernie obișnuită a Div, care nu a rupt ligamentul longitudinal comun posterior, s-a oprit din migrare la acest nivel și s-a insinuate între ligament și corpul vertebral, ulterior a suferit o transformare de tip osteofitic, care s-a mărit și ajunge să comprime o rădăcină nervoasă.

În alte situații materialul discal herniat este format din fragmente de inel fibros intens sclerozat și din fragmente de nucleu pulpos intens degenerat, sclerozat și el, care poate rupe ligamentul posterior și ajunge în contact cu rădăcina nervoasă cervical sau chiar cu măduva spinării.

Sunt și cazuri în care compresiunea asupra acestor structuri nervoase este exercitată și de alte procese degenerative cervical, determinând apariția unui tablou clinic de nevralgie cervico-brahială, fără a avea ca suport o veritabilă hernie de disc cervical. În aceste cazuri se dezvoltă o osteofitoză: cu orientare antero-posterioară plecând din corpul vertebral sau din articulația uncovertebrală. Alteori osteofitoza are o orientare postero-anterioară plecând de la hipertrofierea unei articulații interapofizare (afectată de un proces artrozic) și care crește anterior spre tunelul de conjugare.

În aceste variante etiopatogenice ale nevralgiei cervico-brahiale elementul comun îl reprezintă micșorarea lumenului foramenului, dispariția marjei de siguranță a spațiului cervical de pasaj al rădăcinii și apare o criză de spațiu ce determină comprimarea rădăcinii nervoase.

Examenele radiologice clasice evidențiază numeroase modificări de tip degenerative la nivelul coloanei cervicale, localizate sau generalizate.

Recunoașterea formei anatomopatologice și a mecanismului prin care s-a realizat compresiunea radiculară ce a declanșat puseul de nevralgie cervico-brahială are o mare importantă în efectuarea unei evaluări corecte a prognosticului afecțiunii (compresiunile prin hernii “moi” au un prognostic mult mai bun), dar și în evaluarea duratei tratamentului conservator (herniile “dure” cedează greu, lent, incomplete, cu rezultate nesatisfăcătoare, impunând intervenția neurochirurgului).

TRAUMATISME CERVICALE, MIȘCĂRI BRUȘTE

Printr-o mișcare bruscă, capul și gâtul sunt forțate brusc înapoi și imediat înainte cu o mare forță. Țesuturile moi de-a lungul și în apropierea coloanei vertebrale cervicale pot fi rupte sau lezate, ca rezultat. Acest tip de rănire apare frecvent într-un accident auto care implică o coliziune din spate. Mișcarea bruscă poate include, de asemenea, leziuni ale articulațiilor intervertebrale, discurilor, ligamentelor, mușchilor cervicali și rădăcinilor nervoase.

Majoritatea persoanelor suferă de dureri de gât fie imediat după leziune, fie câteva zile mai târziu. Alte simptome ale unui traumatism cervical pot include următoarele:

Rigiditate a gâtului

Leziuni la nivelul mușchilor și ligamentelor

Cefalee și amețeli (simptome de comoție)

Dificultate la înghițire, mestecare și răgușeală (ar putea indica vătămarea esofagului și a laringelui)

Senzații anormale, cum ar fi arsurile sau înțepăturile (parestezii)

Dureri de umăr

Dureri de spate

POZIȚII GRESITE ALE COLOANEI CERVICALE

Indiferent dacă sunteți la locul de muncă, la domiciliu sau la volan, poziția greșită poate duce la probleme cervicale. Dacă capul unei persoane este adesea înclinat în față pentru perioade lungi de timp, atunci mușchii, tendoanele și ligamentele gâtului trebuie să lucreze mai mult. Poziția slabă poate fi problematică în timpul oricăror activități, inclusiv lucrul la calculator, privitul la TV, călăritul, citirea unei cărți, grădinăritul și multe altele. Durerea de gât este o problemă din ce în ce mai frecventă care poate apărea la orice persoană care petrece ore în sir privind în jos, la telefon, în timp ce trimite mesaje.

ARTRITE

Osteoartrita apare atunci când cartilajul protector dintr-o articulație începe să se descompună și nu mai facilitează o mișcare liniară între oase, ceea ce poate duce la îmbolnăvirea și durerea articulației. Când această afecțiune se dezvoltă în coloana cervicală, aceasta se numește osteoartrită cervicală. Uneori se creează confuzie atunci când termenii generali sunt utilizați interschimbabil pentru a se referi la osteoartrita cervicală, inclusiv spondiloza cervicală, boala articulară degenerativă sau pur și simplu artrita gâtului. Osteoartrita cervicală este termenul care descrie în mod specific degenerarea fațetelor articulare în coloana cervicală.

Fațetele articulare, numite și articulații zigapofizice, reprezintă o parte esențială a flexibilității coloanei vertebrale. Două articulații mici sunt situate în spatele fiecărui nivel vertebral (una în dreapta și una în stânga), permițând o mișcare limitată înainte/înapoi și răsucire. La nivelul coloanei vertebrale cervicale, aceste articulații se numesc fațete articulare cervicale.

Când cartilajul începe să se uzeze, apare frecarea os pe os, ceea ce poate facilita creșterea excesivă a oaselor, cunoscută sub numele de osteofite. Frecarea osului împotriva osului poate provoca inflamație și durere. În plus, fragmentele de os și cartilaj s-ar putea rupe și ar putea începe să plutească în fluidul sinovial al capsulei articulare, ceea ce poate duce la o inflamație mai mare și disconfort.

Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care poate provoca dureri articulare și leziuni în întregul corp. Daunele articulare cauzate de artrita reumatoidă apar de obicei pe ambele parți ale corpului.

Coloana cervicală este adesea afectată în această boală și se poate prezenta sub formă de instabilitate atlantoaxială, sedimentare craniană sau subluxație subaxială. Pacienții pot prezenta simptome și dezabilitați, dar pot fi, de asemenea, intacți neurologic.

SPONDILITA

Această poliartrită progresivă a coloanei vertebrale și a pelvisului poate provoca inflamație, durere și rigiditate pe toata suprafața coloanei vertebrale, inclusiv gâtul.

Spondilita anchilozantă este o forma de inflamație cronică a coloanei vertebrale și articulațiilor sacroiliace. Articulațiile sacroiliace sunt situate la baza spatelui inferior unde sacrul se întâlnește cu oasele iliace (oasele de pe ambele părți ale feselor superioare) ale pelvisului. Inflamația cronică din aceste zone provoacă dureri și rigiditate în și în jurul coloanei vertebrale, incluzând gâtul, spatele mijlociu, spatele inferior și fese. În timp, inflamația cronică a coloanei vertebrale (spondilita) poate duce la o cimentare completă (fuziune) a vertebrelor, un proces denumit anchiloză. Anchiloza determină pierderea mobilității coloanei vertebrale.

SPONDILOZA

Spondiloza cervicală este un termen general pentru uzura și degradarea cauzată de vârstă, care afectează discurile intervertebrale de la nivelul gâtului. Pe măsură ce discurile se deshidratează și se micșorează, apar semne de osteoartrită, inclusiv proeminențe osoase de-a lungul marginilor oaselor (pinteni osoși).

Spondiloza cervicală este foarte frecventă și progresează odată cu vârsta. Peste 85% dintre persoanele în vârstă de 60 de ani sunt afectate de spondiloza cervicală. Majoritatea oamenilor nu au nici un simptom din cauza acestei probleme. Când apar simptomele, tratamentele chirurgicale sunt adesea eficiente. Atunci când apar simptomele, acestea includ de obicei dureri și rigiditate la nivelul gâtului.

Uneori, spondiloza cervicală are ca rezultat o îngustare a spațiului necesar măduvei spinării și rădăcinilor nervoase care trec prin coloana vertebrală la restul corpului. Dacă măduva spinării sau rădăcinile nervoase devin ciupite, manifestările ar putea fi:

Tulburări, amorțeală și slăbiciune la nivelul brațelor, mâinilor sau picioarelor

Lipsa de coordonare și dificultate de mers pe jos

Pierderea controlului vezicii urinare sau intestinului

HERNIA DE DISC

Fiecare disc al coloanei vertebrale este proiectat ca o gogoașă de jeleu. Pe măsură ce discul degenerează din cauza vârstei sau traumatizării, porțiunea centrală moale se poate rupe (hernia) prin inelul exterior (annulus fibrosus). Această ruptură anormală a porțiunii centrale a discului este denumită hernie de disc. Acest lucru este denumit în mod obișnuit un „disc alunecat”.

În cazul în care hernia discului apare la nivelul coloanei vertebrale cervicale, durerea poate să radieze în braț și să cauzeze un spasm muscular la nivelul gâtului sau un gât rigid.

În cazul în care hernia discului este extrem de mare, poate apăsa pe nervii spinali de pe ambele părți ale corpului. Acest lucru poate duce la durere severă la una sau la ambele extremități inferioare. Poate fi marcată slăbiciunea musculară a extremităților inferioare și chiar inconștiența intestinului și a vezicii urinare. Această complicație este denumită medical ca sindromul cauda equina.

OSTEOMIELITA

Osteomielita este o infecție în os. Osteomielita poate să apară la sugari, copii și adulți. Diferitele tipuri de bacterii afectează în mod obișnuit diferitele grupe de vârstă. La copii, osteomielita apare cel mai frecvent la marginile oaselor lungi ale brațelor și picioarelor, afectând șoldurile, genunchii, umerii și încheieturile mâinii. La adulți este mai frecvent în oasele coloanei vertebrale, picioarelor sau în pelvis.

Există mai multe modalități diferite de a dezvolta infecția osoasă a osteomielitei. Prima este ca bacteriile să călătorească prin sânge (bacteriemia) și să se răspândească la nivelul osului, provocând o infecție. Aceasta se întâmpla cel mai adesea atunci când pacientul are o infecție în altă parte a corpului, cum ar fi pneumonia, un dinte focar de abces sau o infecție a tractului urinar care se extinde prin sânge până la os.

O rană deschisă asupra unui os poate duce la osteomielită. Cu o fractură deschisă, osul care pătrunde prin piele este expus la bacterii. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent complicat cu o boala vasculară periferică de bază ( neuropatia periferică) sau diabetul. În astfel de situații crește riscul de osteomielită.

Simptomele osteomielitei

Osteomielita acută se dezvoltă rapid pe o perioadă de la șapte până la zece zile. Simptomele osteomielitei acute și cronice sunt foarte asemănătoare și includ:

Febra, iritabilitate, oboseala

Greața

Sensibilitate și edem în jurul osului afectat

Gama de mișcare pierduta

Osteomielita la nivelul vertebrelor se face cunoscută prin dureri severe ale spatelui, mai ales noaptea.

MENINGITA

Meningita este inflamația membranelor (meningelor) care înconjoară creierul și măduva spinării. Meningita poate fi cauzată de mulți viruși și bacterii diferite. De asemenea, poate fi cauzată de boli care pot declanșa inflamarea țesuturilor organismului fără infecție (cum ar fi lupusul eritematos sistemic și boala Behcet).

Semnele și simptomele clasice ale meningitei sunt:

durere de cap, febră și gât rigid (la adulți și copii mai mari);

ochii sensibili la lumină (fotofobie).

Simptomele meningitei pot apărea brusc și includ, de asemenea:

greața

voma

schimbări de comportament, cum ar fi confuzia, somnolența și dificultatea de a se trezi.

La sugari, simptomele meningitei sunt adesea mult mai puțin specifice și pot include:

iritabilitate sau oboseală,

alimentarea slabă și febră.

în special la începutul bolii, meningita poate avea simptome similare cu gripa.

Unele tipuri de meningită pot fi mortale dacă nu sunt tratate cu promptitudine. Oricine se confruntă cu simptome de meningită ar trebui să fie văzut imediat de un medic.

BOLI ASOCIATE CU DURERILE CERVICALE

Dincolo de traumatismele fizice, durerea cervicală poate să apară și ca simptom al unei boli. Tulburările medicale legate de durerea gâtului pot duce la dureri cronice severe și invaliditate pe termen lung în unele cazuri. Medicii ortopezi sunt special instruiți în tratarea tulburărilor gâtului, cum ar fi:

Osteoartrita sau artrita reumatoidă

Torticollis congenital (gât răsucit)

Spondiloza (degenerarea discului cervical)

Boala discului degenerativ

Hernie de disc

Tumori

Infecție (meningita)

Există mai mult de 100 de tipuri de artrită, dar cel mai frecvent observat tip se numește osteoartrită. Este o boală degenerativă care determină cartilajul ce acoperă suprafața oaselor și a articulațiilor să se uzeze în timp. Pe măsură ce pierdeți cartilajul, vertebrele se lipesc împreună, creând rigiditate, slăbiciune și durere cronică la nivelul gâtului. Un chirurg ortoped sau specialist în îngrijirea coloanei vertebrale poate diagnostica durerea gâtului artritic și poate recomanda soluții de gestionare a durerii sau terapie fizică pentru a menține funcția sănătoasă a articulațiilor.

Afecțiunile discului degenerativ au loc atunci când discurile dintre vertebre se descompun datorită vârstei, geneticii, uzurii și rănilor. Spondiloza este degenerarea specifică a discului intervertebral în porțiunea cervicală a gâtului. Discurile nu se repară, astfel încât această condiție poate avea ca rezultat durerea în regiunea gâtului ce iradiază în mâini și se amplifică în poziție statică de lungă durată, la aplecare, ridicare sau răsucire. Discurile cervicale herniate pot de asemenea să preseze măduva spinării sau nervii vertebrelor. „Gatul răsucit” se referă la o stare congenitală a gâtului prezentă la sugari ce se pot naște cu un mușchi strâns pe o parte a gâtului. Torticollisul congenital duce la gâtul tensionat trăgând capul în jos și pe o parte, uneori chiar provocând o gâlma mică care dispare treptat. Gatul răsucit poate fi corectat cu exerciții de gât și întindere.

STAREA PSIHICĂ A PACIENTULUI

Stresul are un efect fizic asupra corpului. Când suferiți de anxietate, supuneți corpul la stres, pe termen lung. Corpul se afla în modul de lupta, ceea ce înseamnă ca eliberează hormoni care tensionează mușchii și creează un sentiment general de neplăcere care, în multe privințe, contribuie la anxietate. Durerea este un simptom cauzat de anxietatea persistenta. Nu se întâmpla la toata lumea, dar mulți experimentează un grad de durere la nivelul gâtului, care variază de la ușor iritanta la severă, toate ca urmare a simptomelor lor de anxietate.

Principala cauza a durerii la nivelul gâtului este tensiunea. În timpul perioadelor de anxietate intensa, mușchii se tensionează dramatic. Tensiunea musculara strânge mușchii, în special în umeri, spate și gât. Cu este mai mare anxietatea, cu atât tensiunea mușchilor poate provoca durere și disconfort mai semnificativ.

EFECTELE SECUNDARE ALE UNOR MEDICAMENTE

Efecte secundare pot apărea aproape de la orice medicament. Multe medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală cauzează probleme la nivelul stomacului, cum ar fi greața, diareea sau constipația, deoarece acestea trec prin sistemul digestiv.

Altele, cum ar fi antidepresantele, relaxantele musculare sau medicamentele pentru tensiunea arterială sau diabetul zaharat, pot provoca amețeli. Din păcate, unele medicamente utilizate frecvent pot provoca dureri, chiar și cele disponibile fără prescripție medicală. Unele cauzează dureri de cap și de gât, altele cauzează dureri de picioare. În cazul în care există uneori durere, un medicament ar putea fi cauza principală a acesteia.

Doua dintre primele cinci medicamente care cauzează durere sunt disponibile pe piață, fără prescripție medicală, fără îndrumare de către medic. S-ar putea să nu fiți conștienți de faptul ca durerea poate fi legată de aceste medicamente.

Medicamentele care conțin cofeina (inclusiv Excedrin, Midol, Anacin): Dacă aveți dureri de cap și dacă utilizați mai mult de doua sau trei ori pe săptămână medicamente care conțin cafeina, durerile de cap ar putea fi cauzate de aceste medicamente fără prescripție medicală. Aceste medicamente pot provoca dureri de cap deoarece creierul cere mai mult atunci când efectele medicamentului se epuizează.

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (Ibuprofen, Advil, Aleve): Aceste medicamente antiinflamatoare pot provoca dureri, de obicei sub formă de dureri de stomac. Dacă utilizați aceste medicamente în mod obișnuit și/sau în doze mari, ați putea fi expuși riscului de durere a stomacului, sau chiar la o sângerare a stomacului care va pune viața în pericol.

Următoarele trei medicamente care pot determină dureri sunt disponibile numai pe bază de prescripție medicală, dar asta nu înseamnă neapărat ca medicul va realiza că durerea ar putea fi asociată cu unul dintre aceste medicamente.

Medicamentele pentru chimioterapie: Mulți medici care prescriu chimioterapia sunt conștienți de faptul ca aceste medicamente pot cauza leziuni nervoase sub formă de neuropatie periferică. De fapt, declanșarea neuropatiei periferice poate fi principalul factor limitativ pentru cantitatea și durata chimioterapiei. Chimioterapia poate fi salvatoare de viață, dar nu este ușor să trăiești cu o neuropatie dureroasă. Cel mai bun lucru pe care trebuie să-l faceți este să împiedicați apariția neuropatiei în primul rând prin administrarea acetil-L-carnitinei (1000 mg de trei ori pe zi), care va poate proteja nervii în timp ce utilizați aceste medicamente toxice. Odată ce aveți o neuropatie dureroasă, durerea nervoasă este tratată cu o varietate de medicamente diferite care pot avea propriul set de efecte secundare nedorite.

Reducerea colesterolului: Mii de oameni iau medicamente pentru scăderea nivelului de colesterol. O parte din acești oameni vor trai, de asemenea, o viață cu dureri cronice ca urmare a acestor medicamente. Durerea musculara și slăbiciunea sunt bine cunoscute ca fiind un efect secundar rezultat din medicamente care scad colesterolul, dar pot fi confundate ușor cu alte lucruri, cum ar fi fibromialgia, fără ca cineva să-și dea seama că un medicament provoacă durerea.

Opioidele (hidrocodona, hidromorfona, oxicodona, morfina): Da, medicamentele utilizate pentru tratarea durerii pot provoca dureri. Dacă utilizați medicamente opioide de ani de zile și durerea se înrăutățește, acest ciclu de durere vicios ar putea fi un rezultat al hiperalgeziei induse de opioide. Deoarece opioidele transforma sistemul natural de ameliorare a durerii, corpul este lăsat fără substanțe chimice în sistem, pe măsura ce drogul se stinge la fiecare patru până la șase ore. Acest ciclu sensibilizează sistemul nervos până la punctul în care simțiți mai multa durere. Nu numai ca simțiți mai multa durere, va simțiți anxios, neliniștit și aveți probleme cu somnul.

2.1. MANIFESTAREA DURERILOR CERVICALE

Simptomele durerii cervicale pot varia foarte mult. Durerea poate fi doar o ușoară neplăcere, sau ar putea fi atât de agresivă încât persoana trebuie să evite orice mișcare excesivă. Adesea, durerea la nivelul gâtului este localizată într-un singur loc și dispare de la sine în câteva zile sau săptămâni. Dar, în unele cazuri, durerea devine constantă sau radiază în alte părți ale corpului, cum ar fi umărul și brațele.

Simptomele frecvente asociate durerii la nivelul gâtului implică de obicei una sau mai multe dintre următoarele:

Gat înțepenit. Durerea și dificultatea de mișcare a gâtului, în special atunci când încercați să întoarceți capul dintr-o parte în alta.

Durere acută. Acest simptom poate fi durerea localizată într-un singur loc și care se poate simți ca o înjunghiere sau înțepătură. Adesea, acest tip de durere apare la nivelul inferior al gâtului.

Durere generală. Durerea este în mare parte într-un loc anume sau pe o zona de gât și este descrisă ca fiind neplăcută.

Durere iradiantă. Durerea poate iradia de-a lungul unui nerv de la gât în umeri și brațe. Intensitatea poate varia și această durere nervoasă ar putea să se simtă ca o arsură.

Tulburări, amorțeala sau slăbiciune. Aceste senzații pot depăși gâtul și pot iradia în umăr, braț sau deget. S-ar putea să existe o senzație înțepătoare. De obicei, durerea care radiază în braț este simțită într-un singur braț, nu în ambele.

Probleme cu prinderea sau ridicarea obiectelor. Acest lucru se poate întâmpla dacă sunt prezente furnicături, amorțeală sau slăbiciune a degetelor.

Dureri de cap. Uneori o iritare a gâtului poate afecta și mușchii și nervii conectați la cap. Aceasta ar putea fi o durere de cap tensionată, care apare de la comprimarea mușchilor gâtului, sau nevralgie occipitala, în care un nerv occipital ciupit din gât determină durere care iradiază până în părțile capului și pe scalp.

DURERE LOCALĂ SAU IRADIANTĂ

Radiculopatia cervicală, denumită în mod obișnuit „nerv ciupit” apare atunci când un nerv al gâtului este comprimat sau iritat în locul în care se ramifică departe de măduva spinării. Acest lucru poate provoca durere care iradiază în umăr, precum și slăbiciune musculară și amorțeală care se distribuie în braț și în mână.

Radiculopatia cervicală este adesea cauzată de schimbările care apar în coloana vertebrală pe măsură ce îmbătrânim, cum ar fi artrita. La tineri, este cel mai des cauzată de o leziune bruscă care are ca rezultat un disc herniat. În cele mai multe cazuri, radiculopatia cervicală răspunde bine la tratamentul conservator care include medicația și terapia fizică.

Durerea locală este resimțită la sursa problemei, în timp ce durerea iradiantă se simte departe de sursă, în alte părți ale corpului.

CEFALEE

O durere de cap poate fi un semn de stres sau suferință emoțională sau poate rezultă dintr-o tulburare medicală, cum ar fi migrena sau hipertensiune arterială, anxietate sau depresie.

Cefaleea poate proveni dintr-o varietate de structuri musculo-scheletice și neurovasculare din gâtul superior, inclusiv articulațiile superioare ale gâtului, discul C2/C3, și mușchii gâtului. O disfuncție în aceste domenii poate declanșa semnale de durere care se deplasează la nucleul trigeminocervic în trunchiul cerebral. Aceste informații sunt apoi transmise în creier și interpretate ca o durere de cap.

Cele mai probabile surse de dureri de cap sunt disfuncțiile articulațiilor superioare ale gâtului, a mușchilor gâtului sau a nervilor, care declanșează semnale dureroase. În termeni simpli, articulațiile gâtului pot provoca dureri de cap sau dureri de gât dacă sunt prea rigide sau se deplasează prea mult, sau dacă sunt blocate într-o poziție anormală.

OBSTRUCȚIONAREA MIȘCĂRILOR

Gatul rigid și intervalul limitat de mișcare sunt adesea rezultatul alinierii incorecte a coloanei atunci când dormiți pe o saltea moale sau o pernă groasă. După multe ore de stat într-o poziție nefirească, mușchii gâtului pot suferi spasme sau nervii pot deveni iritați. Ocazional, totuși, un gât rigid poate fi un simptom al unui lucru mai grav.

Deteriorarea sau rănirea diferitelor structuri ale gâtului, inclusiv nervii, mușchii, vertebrele și discurile intervertebrale, cauzează dureri de gât. Această durere poate iradia până la maxilar, umeri și cap. Ca urmare a durerii la nivelul gâtului, pacientul poate avea pierderi de mișcare în gât și orice mișcare a gâtului produce durere sau agravează durerea gâtului. Alte simptome pe care pacientul le poate experimenta împreună cu obstrucționarea mișcărilor includ: dureri la nivelul gâtului, durere care iradiază în umeri, cap și maxilar, mușchi slăbiți, furnicături și amorțeală.

AMORȚELI, FURNICĂTURI ÎN MEMBRE

Toata lumea a experimentat la un moment dat dureri, furnicături și amorțeli în brațe. Cu toate acestea, în cazul în care durerea mâinii persistă sau este însoțită de furnicături, amorțeală sau slăbiciune care interferează cu sarcini zilnice importante, cum ar fi prinderea obiectelor sau tastarea, atunci poate exista o condiție medicală. Există numeroase cauze de dureri de mână și amorțeală, inclusiv probleme ale încheieturii, cum ar fi sindromul de tunel carpian și boala sistemică, cum ar fi artrita reumatoidă. Ceea ce mulți oameni nu știu, totuși, este ca durerea și amorțeala de mână provin adesea de la o problemă la nivelul gâtului.

Atunci când o rădăcină nervoasă a coloanei vertebrale cervicale devine comprimată sau iritată de o problema la nivelul gâtului, simptomele pot apărea oriunde din umăr până la nivelul brațului, al mâinii și al degetelor.

AMEȚEALA

Când întâlnim amețeli și dureri ale gâtului, de cele mai multe ori ele apar de la gâtul superior. În plus, fațetele articulare din aceasta zona a coloanei vertebrale cervicale pot provoca dureri la nivelul capului, motiv pentru care durerile de cap pot fi, de asemenea, o caracteristică comună însoțită de amețeli și dureri la nivelul gâtului. Adresarea sursei durerii la nivelul gâtului superior este cheia pentru ameliorarea durerii și eliminarea amețelii.

TULBURARI AUDITIVE SI VIZUALE

În plus față de durerile la nivelul gâtului, cazurile severe de mișcare bruscă a gâtului pot duce la o vedere neclară, slăbiciune și oboseală. Unele cazuri chiar provoacă sunete în urechi.

Multe probleme de sănătate cronice pot fi cauzate de probleme interne ale urechii. Este, de asemenea, adevărat ca problemele de gât pot provoca probleme ale urechii interne. Vertijul, hidropsul, tinitusul, pierderea auzului și boala lui Meniere pot să apară din cauza problemelor cervicale.

Problemele cervicale pot afecta vasele urechii și/sau nervii care pot cauza pierderea auzului. Leziunile cervicale pot produce dureri și limitare în gama de mișcare. Probabilitatea pierderii auzului la pacienții cu capacitate limitată de rotație stânga este ridicată. O astfel de pierdere a auzului după o leziune a coloanei vertebrale cervicale este mai frecventă la bărbați.

Atunci când gâtul este încordat poate ajunge mai puțin sânge la creier și ochi. Dacă o vertebră a gâtului devine nealiniată, poate provoca durere, ceea ce reduce adesea vederea. Când stăm mult timp la computer sau scriem mesaje pe telefon, este ușor să ne pierdem poziția corectă și să stresam mușchii gâtului. Dezvoltarea flexibilității gâtului ajută la prevenirea problemelor și la îmbunătățirea vederii.

IRITABILITATE, SENSIBILITATE PSIHICĂ, DEPRESIE

Durerea este cauzată în mod obișnuit de o reacție automată în sistemele musculo-scheletice și nervoase, după ce corpul suferă anumite traume. Cu toate acestea, durerile legate de stres la nivelul gâtului sunt, de obicei, rezultatul anxietății emoționale, care afectează mușchii și nervii primari care trec prin coloana vertebrală, umeri și gât.

Din cauza efectelor potențial dăunătoare pe care stresul le poate avea asupra corpului, este rezonabil să se ia în considerare remedii pentru durerile de gât înainte ca situația să scape de sub control.

Depresia și anxietatea sunt semnificativ legate de creșterea nivelului durerii cervicale.

Cu cât este mai mare nivelul durerii cervicale, cu atât mai multă atenție trebuie acordată stării psihice. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a elucida cauzalitatea și direcția asocierii dintre stresul psihosocial și durerea gâtului, și pentru a determină beneficiile intervențiilor psihosociale.

ALTE SIMPTOME ALE DURERILOR CERVICALE

Simptomele asociate cu cauze grave ale durerii la nivelul gâtului includ slăbiciunea brațului, slăbiciunea piciorului, amorțeala brațelor, amorțeala piciorului, pierderea controlului vezicii urinare, pierderea controlului intestinului și imposibilitatea de a merge. Simptome suplimentare care pot apărea la o infecție a gâtului includ edemul gâtului, înroșirea pielii, febra, cefaleea, greața, voma și glandele umflate la nivelul gâtului.

Cauzele durerii la nivelul gâtului variază din cauza posturii proaste, a osteoartritei și a activităților de zi cu zi, cum ar fi conducerea, citirea sau dormitul în poziție greșită.

Dacă aveți dureri la nivelul gâtului, puteți simți, de asemenea, o capacitate scăzută de a va mișca capul, rigiditate musculară și senzație de strângere, sau durere cervicală, sensibilitate sau disconfort general. Durerile de gât și durerile de cap apar adesea împreună.

Marea majoritate a episoadelor de dureri ale gâtului se vor îmbunătăți în timp și pot fi abordate cu tratamente non-chirurgicale. Cu toate acestea, există câteva simptome care sunt posibile indicații ale unei afecțiuni medicale grave, iar pacienții cu aceste simptome trebuie să solicite imediat asistenta medicală.

Deficitul neurologic progresiv, cum ar fi slăbiciunea brațelor sau pierderea senzației și coordonării în brațe sau picioare, ar putea indica daune nervoase.

Dacă durerea susținută sau în creștere este însoțită de lipsa poftei de mâncare, pierderea neplanificată a greutății, greață și vomă sau febră/frisoane, ar putea exista o tumoare sau o infecție a coloanei vertebrale.

Figura 13. Zona trigger a durerilor cervicale

TIPURI DE DURERI CERVICALE

Durerile cervicale includ dureri generale și rigiditate în regiunea gâtului, care pot include gâtul, umărul, brațele sau capul. Mușchii pot fi dureroși și tensionați. Pacienții prezintă adesea dureri de cap ușoare sau severe. Majoritatea durerilor se datorează îmbătrânirii coloanei vertebrale. Pe măsură ce coloana vertebrală îmbătrânește, discurile pot degenera și se herniază. Articulațiile pot deveni artritice, poate să apară stenoza (îngustarea canalului spinal) și se poate dezvolta instabilitate.

Există trei tipuri sau clasificări ale durerii cervicale:

Durere cervicală axială: Durerea axială este musculoscheletală și este o durere a gâtului sau a țesuturilor moi.

Radiculopatia: se referă la dureri de gât și braț care apar în urma compresiei rădăcinii nervoase. Simptomele includ dureri ale brațelor, amorțeala sau slăbiciune.

Mielopatia: se referă la presiunea asupra măduvei spinării și la comprimarea ei. Simptomele includ: dureri de gât cu slăbiciune în braț și/sau în picior, amorțeală sau probleme de mers.

Toate cele trei tipuri de dureri ale gâtului pot fi acute sau cornice.

DURERI CERVICALE ACUTE

Cele mai multe episoade de durere acută la nivelul gâtului se datorează unei întinderi musculare sau a unei entorse de țesut moale (ligamente, tendoane). Acest tip de vătămare poate fi cauzată de o forță bruscă care rezultă dintr-un accident de mașină sau de întinderea gâtului (cum ar fi un gât rigid din cauza dormitului în poziții greșite).

Cele mai multe leziuni minore ale ligamentelor, tendoanelor și mușchilor gâtului se vindecă de obicei cu timpul (câteva zile sau săptămâni), deoarece aceste țesuturi moi au o bună alimentare care aduce necesarul de nutrienți și proteine pentru vindecare. Îngrijirea nechirurgicală, cum ar fi gheața și/sau căldura, medicamentele, terapia fizică și/sau manipularea chiropractică sau osteopatică pot ajuta la atenuarea stării dureroase în timpul vindecării.

La pacienții cu dureri cervicale care persistă mai mult de doua săptămâni până la trei luni, sau cu dureri predominante în brațe, amorțeală sau furnicături, există deseori o anomalie anatomică specifică care determină simptomele.

DURERI CERVICALE CRONICE

În mod obișnuit, există o serie de probleme care cauzează dureri cervicale. În plus, iritarea pe căile nervoase poate provoca dureri în umăr, cap, braț și mână. Iritarea măduvei spinării poate provoca dureri în picioare și alte zone de sub gât. Cele mai multe cazuri de dureri cervicale vor dispărea în câteva zile sau săptămâni, dar durerea care persistă de luni de zile ar putea semnala o cauză medicală care trebuie abordată – în unele cazuri intervenția timpurie poate fi necesară pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Durerea cronică la nivelul gâtului înseamnă rigiditate și evident durere la nivelul gâtului, probabil cu mobilitate scăzută, care durează. Durerea poate fi ușoara sau severă, ceea ce o face "cronică" este ca persistă.

Alte cauze ale durerii cronice includ:

Disc cervical herniat

Fațeta articulară aliniată greșit

Degenerarea discurilor coloanei vertebrale cervicale

Pinteni osoși

În fiecare dintre aceste situații, discurile sau articulațiile gâtului intră în zonele în mod obișnuit rezervate nervilor, iritând sau inflamând nervii și creând dureri de gât.

Figura 14. Modificări degenerative cervicale.

CAPITOLUL 3

TRATAMENTUL DISCOPATIILOR CERVICALE

3.1. OBIECTIVELE ÎN TRATAMENTUL DISCOPATIILOR CERVICALE

Între cele trei segmente ale coloanei vertebrale (cervical, toracal și lombar) pot exista diferențe în ceea ce privește dezvoltarea discopatiilor, la nivelul unui segment poate fi un anumit stadiu de dezvoltare, în timp ce în altul poate fi un stadiu mai avansat, sau invers, să nu se fi ajuns încă la acel stadiu. Acest lucru depinde de gradul în care este solicitat organismul de-a lungul anilor. Ședințele complexe de recuperare medicală din care fac parte, reflexoterapia și masajul medical, au un efect curativ și pozitiv pregătind pacientul pentru aplicarea tratamentului de recuperare medicală; infiltrațiile cu produse naturiste cu efect regenerativ, care au o precizie foarte mare și cu un randament foarte bun.

Educația bolnavului este o componentă esențială a programului de recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte în ortostatism și în poziția așezat pentru menținerea lordozei și protecția structurilor lezate, modalitățile concrete de ridicare din clino-în ortostatism, ca și posturile corecte în diferite activități uzuale.

Principiile și obiectivele tratamentului fizioterapeutic.

Obiectivele recuperării în discopatii cervicale sunt:

– Combaterea durerilor;

– Combaterea redorilor și retracțiilor;

– Stabilizarea procesului de artroza;

– Recâștigarea mobilității coloanei vertebrale;

– Promovarea exercițiilor de asuplizare a coloanei;

– Armonizare a curburilor fiziologice;

– Tonifierea musculaturii paravertebrale;

– Crearea unui comportament igienic și ergonomic va proteja coloana, preîntâmpinând progresia proceselor degenerative și apariția puseurilor acute.

Fizioterapia are cele mai largi recomandări, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape ca nu există contraindicații din punctul de vedere strict al bolii artrozice, excluzând bineînțeles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensați, etc.).

Mijloacele fizice cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei și balneoterapiei.

3.2. MIJLOACELE TRATAMENTULUI COMPLEX: BALNEOLOGIE, ELECTROTERAPIE, MASAJ, TRATAMENTUL KINETIC, ETC.

Tratament termoterapeutic : – împachetările uscate generale cu sticle calde 30-60 minute.

– împachetările cu parafină

Acțiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profundă și uniformă a țesuturilor.

Tratament hidroterapeutic:

Baia kinetoterapeutică sau baia cu mișcări este o baie calda, la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului.

Mod de acțiune: factorii pe care se bazează efectele băii kinetoterapeutice sunt: factorul termic și factorul mecanic.

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenta apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede.

Băile medicinale:

– Baia cu iod (substanța activă este iodura de potasiu sau sare de Bazna).

– Băile cu abur (se folosește căldura umedă sub formă de vapori).

Modul de acțiune: factorul termic, chimic și mecanic.

Electroterapia este folosita sub diferite forme:

curenți de joasă frecvență – galvanizări;

ionizări cu novocaină, clorură de calciu, histamină;

curenți cu impulsuri (TENS);

curenți diadinamici (este o formă derivată din curentul sinusoidal de 50 Hz);

curenți interferențiali de medie frecventă;

curenți de înaltă frecvență (ultrasunetul, magnetodiafluxul și ultrascurte).

Efectele fizico-chimice ale electroterapiei:

– efect termic

– efect termoelectronic

– efect magnetic

– electroliză și electroforeză

– decontracturant

– efectul mecanic al UUS este cel de vibrație;

– efect de difuzie;

– efecte analgezice;

– stimularea sistemului nervos vegetativ;

– efecte antiinflamatoare;

– efecte vasculare

– miorelaxant

– trofic

Tratamentul prin masaj

Masajul: Reprezintă totalitatea manipulațiilor manuale aplicate sistematic la suprafața organismului în scop terapeutic și curativ.

Efecte fiziologice ale masajului cefei

Provoacă o activare a circulației locale venoase și limfatice. Prin acțiunea locală se îmbunătățește circulația în mușchii cefei, care sunt predispuși la stază circulatorie și la oboseală.

Produce o decongestionare reflexă a circulației endocraniene, cu efecte liniștitoare asupra sistemului nervos central.

Datorită efectelor sale, masajul cefei este folosit ca act final în masajul general.

Masajul cefei este indicat în tratamentul nevralgiilor locale, al durerilor de cap, al contracturilor musculare, al limitării mobilității gâtului, al oboselii nervoase, al tulburărilor sistemului nervos central. Este folosit și pentru prevenirea sau îndepărtarea depunerilor locale de grăsime.

Tratamentul igienico-dietetic constă în repaus la pat în puseurile de acutizare. În stadiile de remisiune se recomandă:

– evitarea unor mișcări contraindicate;

– reducerea solicitării articulare prin corectarea viciilor posturale și a lordozei lombare excesive;

– corectarea greutății corporale la pacienții obezi;

– evitarea solicitării excesive a articulațiilor afectate;

– evitarea ortostatismului prelungit.

Tratamentul kinetic

Acționează direct asupra cauzei; asupra degenerării vertebrelor și discurilor intervertebrale ajutând la rehidratarea acestora. Conduce la redobândirea mobilității articulare, creșterea elasticității și tonusului muscular, acționează benefic asupra efectelor negative ale osteofitelor și îmbunătățește starea generală a organismului din punct de vedere psihomotor. Kinetoterapia se începe după cele 12 ședințe de fizioterapie asociate cu masaj terapeutic.

Kinetoterapia antagonică se va axa pe mișcările de hiperextensie și refacerea lordozei fiziologice. Se urmărește restabilirea tonusului normal al musculaturii cervicale, pentru a reface mecanica coloanei și a despovăra discul.

Este necesar să se execute această gimnastică zilnic dimineața înaintea începerii activității profesionale și la sfârșitul acesteia, cel puțin 10-15 minute. De asemenea în cursul activității profesionale, cei afectați trebuie să execute periodic mișcări de redresare ale coloanei cervicale(extensie, flexie, rotație) pentru a preveni oboseala musculară și a favoriza nutriția discurilor intervertebrale. Aceste mișcări care au o importanță hotărâtoare în prevenirea artrozei cervicale sau în oprirea evoluției și tratamentului acesteia, trebuie executate înainte să apară oboseala sau contractura mușchilor cefei, frecvența lor fiind în funcție și de sensibilitatea individuală.

Ele se pot execută la locul de muncă fără a necesita întreruperea activității profesionale. De un real folos este și auto masajul care trebuie practicat cu blândețe, de sus în jos, de-a lungul musculaturii posterioare a gâtului, de la nivelul regiunii occipitale spre umeri. Durata masajul va fi de 5-10 minute și va fi precedat de mișcări de flexiune-extensie și rotație a capului, până dispar senzațiile de crepitații.

Aceste metode practicate cu perseverență, zilnic, ani și ani de zile duc la dispariția durerilor musculare și nevralgice din regiunea cefei și la prevenirea spondilozei cervicale, fără a mai fi nevoie de tratamente medicamentoase.

Sunt contraindicate mișcările bruște în segmentul cervical, mai ales când mușchii sunt rigizi și dureroși.

MOBILIZARI PASIVE

Mobilizarea amplă a regiunii/segmentului afectat de către spondiloză. Mișcările se execută în ritm lent. Creșterea în amplitudine a mișcărilor se va efectua în mod progresiv și va fi dependentă de progresele obținute de către pacient.

Sunt excluse exercițiile care măresc uzura articulară prin creșterea presiunii pe suprafața articulațiilor intervertebrale sau prin efort prelungit.

Cele mai indicate mișcări sunt cele care se execută din poziția culcat și atârnat (acestea contribuie la descărcarea coloanei vertebrale de greutate corporală, fără ca suprafețele articulare să fie solicitate prea mult).

Figura 15. Mobilizări pasive.

A – flexie cervicală pasivă

B – extensie cervicală pasivă

C – înclinare laterală cervicală pasivă – dreapta

D – înclinare laterală cervicală pasivă – stânga

E – rotație cervicală pasivă – dreapta

F – rotație cervicală pasivă – stânga

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA LUCRĂRII

4.1. DURATA ȘI ETAPELE DE DESFĂȘURARE A LUCRĂRII

Obiectul studiului a cuprins un eșantion din zece subiecți de sex masculin cu discopatii cervicale și vârste cuprinse între 35 – 45 de ani, împărțiți în două grupe egale.

Instituția în care s-a realizat studiul dispune de o bază de tratament care cuprinde câteva săli unde are loc tratarea bolnavilor în regim internare de zi timp de 2 săptămâni unde se efectuează tratament în regim ambulator.

Durata cercetării s-a realizat pe o perioadă de șase luni, începând din luna august a anului 2019 și finalizând în luna ianuarie 2020 și a fost permanent într-o strânsă legătură cu medicii specialiști, colegii fiziokinetoterapeuți și asistenții medicali.

Etapele cercetării au fost:

– documentarea și acumularea materialelor tematice din literatura de specialitate necesare studiului.

– selectarea pacienților, pentru a realiza un studiu cât mai exact am selectat pacienții în funcție de vârstă și sex, optând numai pentru sexul masculin cuprins între vârstele 35 – 45 de ani, care acuză numai suferințe de tip cervical fără alte probleme de sănătate.

Subiecții au fost examinați prin tehnicile de testare descrise în capitolul 4.3 “Teste și măsurări efectuate”. Examenul obiectiv care a urmărit în primul rând atitudinea statică și dinamică a bolnavului, examenul fizic prin inspecție, palpare, percuție, testarea mobilității și a forței. Am separat bolnavii în două grupe.

I grupă a urmat tratament conservator care a constat în:

tratament medicamentos (antiinflamator nesteroidian AINS, miorelaxant și local)

fizioterapie (ultrasunete, laser, curenți electrici, masaj),

a II- a grupă a urmat același tratament adăugându-se și programe de fitness medical individual.

În continuare am înregistrat datele în tabele pe care le-am interpretat sub formă de grafice în capitolul al VI-lea.

4.1.1. CONDIȚII DE BAZĂ MATERIALĂ

Baza de tratament cuprinde două săli:

I sală:

sală de kinetoterapie care conține toate accesoriile și dispozitivele medicale necesare pentru reabilitare în funcție de orice patologie în parte. În studiul nostru am folosit următoarele:

mese de tratament, saltele de gimnastică, fisyo-ball, bastoane de diferite mărimi, gantere, corzi elastice, dispozitive cu scripeți, oglinzile sălii (toate exercițiile kinetice efectuându-se în oglindă pentru autocorecție, pentru a lucra simetric și nu a avea o postură greșită pe durata efectuării programului kinetic)

A II-a sală:

Sală utilată cu combine de electroterapie de ultimă generație care conțin toate tipurile de curenți electrici, sonde ultrasunet, dispozitive laser.

masă de masoterapie.

dotată cu aparat care generează unde de șoc Sock Wave și care efectuează drenaj limfatic Lymfastim.

Pentru buna desfășurare a activităților de kinetoterapie am urmărit și modul de respectare a regulilor de igienă și a particularităților fiecărui pacient în parte.

4.1.2. EȘANTIONUL DE SUBIECȚI CUPRINȘI ÎN LUCRARE

Tabelul 1. Date demografice grup I.

Tabelul 2. Date demografice grup II.

Figura 16. Mediu de proveniență

Figura17. Distribuția după vârstă Figura 18. Distribuția după sex

Tabelul 3. Condiții de efort în timpul zilei, grup I.

Tabelul 4. Condiții de efort în timpul zilei, grup II.

4.2. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

Activitatea fiziokinetoterapeuților, pentru a da cele mai bune rezultate trebuie să se desfășoare după anumite reguli: în primul rând, acesta trebuie să aibă un bagaj de cunoștințe bine pus la punct, iar mai apoi, alegerea unui cadru potrivit unde să aibă loc activitatea. În final, trebuie avut în vedere strângerea de date cât mai concludente despre starea subiecților.

În derularea acestui studiu au fost folosite o serie de metode de cercetare specifice elaborării unei lucrări din domeniul recuperării medicale.

Lucrarea de față este realizată prin metoda experimentului, în care s-a selecționat un grup martor (de control), căruia i s-a aplicat un tratament medicamentos și electric și un grup experimental căruia i s-au aplicat programe de fitness medical asociate cu tratamentul medicamentos și electric.

Elaborarea acestei lucrări a necesitat o documentare temeinică, atât din literatura de specialitate românească cât și internațională, pentru o cunoaștere cât mai exactă a metodelor și mijloacelor utilizate în recuperarea discopatiilor cervicale (metoda documentării științifice).

Aplicarea metodei observației pe parcursul lucrării a stat la baza investigațiilor, pentru formarea/schimbarea unor obiective în planul terapeutic pe tot parcursul tratamentului. Alături de aceasta, metoda anchetei a contribuit la realizarea anamnezei, prin dezvăluirea condițiilor și cauzelor ce au generat afecțiunea. Înregistrarea datelor s-a realizat în fișe de observație individuale.

Metoda evaluării a fost necesară pentru a putea aprecia evoluția pacientului pe parcursul tratamentului. Rezultatele obținute au fost centralizate folosind metoda tabelară.

Metoda comparației a fost folosită pentru a analiza rezultatele obținute, pe baza tratamentului recuperator aplicat.

În final, pentru prezentarea și interpretarea rezultatelor am apelat la metoda reprezentării grafice. Această metodă a facilitat scoaterea în evidență a evoluției precum și diferențele individuale/de grup ale recuperării.

4.3. TESTE ȘI MĂSURĂRI EFECTUATE

Complexitatea morfofuncțională a coloanei cervicale se însoțește de o patologie variată, a cărei simptomatologii recunoaște ca mecanisme fiziopatologice elemente de ordin mecanic, degenerativ, inflamator, ischemic.

Simptomul dominant al suferinței vertebrale este durerea și o analiză detaliată a acesteia poate releva nuanțe și particularități care să îndrepte diagnosticul către un anumit tip de patologie.

Durerea posterioară poate fi directă având originea la nivelul formațiunilor osteoarticulare și musculotendinoase axiale, sau poate fi vorba de simulanți sau manifestări ale nevrozelor și psihonevrozelor.

Tabelul 5. Originea și caracterul durerii vertebrale. [6]

Examenul obiectiv – urmărește în primul rând atitudinea statică și dinamică a bolnavului. Examenul fizic prin inspecție, palpare, percuție, testare a mobilității se adresează rahisului în totalitate, pe regiuni și pe fiecare segment mobil.

Pentru început poziția ortostatică cu bolnavul în sprijin bipodal, simetric, cu călcâiele apropiate și mâinile pe lângă trunchi oferă date la examinare din față, profil și din spate.

Examenul segmentar – are drept scop analiza fiecărei unități funcționale (segment mobil). Examenul se face cu bolnavul în decubit ventral.

Manevrele de bază ale examenului segmentar sunt presiunea axială pe spinoase, presiunea lateral pe spinoase, presiunea-fricțiune pe masivele articulare posterioare, presiunea pe ligamentele interspinoase.

a. Presiunea axială pe spinoase se realizează cu pulpa degetelor prin împingerea vertebrei înainte; apăsarea trebuie să fie fermă, progresivă și menținută câteva secunde.

b. Presiunea lateral pe spinoase se execută pe toate nivelele; pentru segmental cervical ea se adresează doar vertebrelor C2 și C7; presiunea se face de la stânga și apoi invers, tangențial cu pielea, lent și progresiv. Manevra provoacă o mișcare de rotație a vertebrei solicitate.

c. Presiunea lateral contrariată se realizează menținând o presiune lateral pe spinoasă în sensul dureros și o compresiune pe spinoasa vertebrei subiacente, urmată apoi de aceiași manevră asupra celei supraiacente. Una din aceste manevre va accentua durerea, precizând segmental interesat.

d. Presiunea fricțiune pe articulațiile posterioare explorează fiecare nivel. Practic nu există suferință într-un segment mobil vertebral fără ca una din cele două articulații interapofizare corespondente să nu fie dureroasă.

e. Presiunea pe ligamentele interspinoase relevă adesea o sensibilitate a segmentului mobil. Presiunea se face cu pulpa degetului sau cu un inel.

Examenul segmentar continuă cu evidențierea sindromului celulo-teno-mialgic descris de Maigne, care este determinat de iritarea ramului posterior a nervului rahidian. Manevrele de evidențiere a acestui sindrom sunt:

– Pensarea rulată care explorează din aproape în aproape teritoriul unui sau mai multor dermatoame, între index și police se formează un pliu cutanat care este rulat. Manevra este pozitivă dacă apare durere sau dacă pliul este îngroșat și are o consistență granulară.

– Palparea unor cordoane muscular de consistență mai fermă care contrastează cu restul mușchiului, de grosimea unui creion, de câțiva cm. lungime.

– Tenoperiostalgii: sunt dureri spontane sau provocate resimțite la inserția unor tendoane; astfel apar epicondialgiile, epitrohlealgii, omalgii, trohanteralgii.

Palparea se adresează apofizelor spinoase, ligamentului interspinos, liniei articulațiilor interapofizare, emergenței nervului Arnold. Semnul sonetului anterior (Maigne) se obține prin presarea moderată a regiunii anterolaterale din etaj în etaj. Reproducerea durerii în teritoriu are semnificație în sensul pozitivității testului. Se palpează fascicolele trapezului, sternocleidomastoidianului, angularul omoplatului, notând contracturile, cordoanele mialgice, amiotrofiile. Punctele topografice ale zonei nucale, interscapulare (la 2-3 cm în afara liniei mediane) ca și punctele supra și suborbitale se adaugă investigației palpatorii.

Percuția se realizează pe spinoase, manevra putând releva mai bine vertebra suferindă

Bilanțul articular: Examenul mobilității coloanei cervical, practic se realizează cu bolnavul în poziție șezândă sau în decubit dorsal, activ și pasiv. În poziție șezândă se testează mai bine mișcările globale.

Indice menton – stern: în flexie în mod normal bărbia atinge sternul (indice = 0).

Indice occiput – perete: în mișcarea de extensie regiunea occipital atinge planul vertical (indice = 0).

Indice menton – acromion: rotația dreapta-stânga se efectuează mobilizând mentonul către umăr (indice = 0).

Indice tragus – acromion: lateroflexia dreapta stânga este apreciată prin înclinarea capului urmărindu-se distanța dintre ureche și umăr (indice = 0).

Bilanțul muscular: se practică de obicei global, pe grupele importante. Deficitul flexorilor (sternocleidomastoidianul, lungul gâtului, marele și micul drept anterior, scalenii, supra și subhioidienii) se testează prin ante-flexia capului cu contra-rezistență. Reținem că prin contracție simetrică sternocleidomastoidianul se produce flexia cervicală în timp ce contracția unilaterală rotește capul de partea opusă, asociind flexia și înclinarea capului de aceiași parte.

Deficitul muscular al extensorilor (marele și micul drept posterior, marele și micul oblic al capului, marele și micul complex, transversul gâtului, spleniusul, trapezul) se testează cu bolnavul în decubit ventral invitându-l la efectuarea extensiei simple sau contrariate. Contracția unilaterală a trapezului determină înclinarea de partea contracției și rotația de partea opusă a acesteia.

Bilanțul neurologic: completează examinarea fizică a coloanei cervicale unde se efectuează mai întâi examenul nervilor rahidieni.

a. Pentru testarea suferinței ramului anterior se urmărește:

– teritoriul de iradiere a durerii;

– testing-ul musculaturii inervate de aceste ramuri (deltoid – C5; biceps – C5; scurt supinator – C5, C6; lungul supinator – C5, C6; I și al II–lea radial – C6; triceps – C7; cubital posterior – C8; flexor comun superficial – C8,T1; supraspinos – C5; marele pectoral – C6, C7; marele dorsal – C6 ) Schematic se poate spune că rădăcina C5 comandă abducția brațului – flexia cotului; C7 – extensia contului, pumnului, degetelor; C8 – T1 – musculatura intrinsecă a mâinii.

– studiul reflexelor – bicipital aparține de C5, stiloradialul de C6, tricipitalul de C7, cubitopronatorul de C6 – C7, reflexul de flexie al degetelor de C8.

b. Ramurile posterioare ale nervilor cervicali au o dispoziție specială. Ramul posterior al nervului C4 inervează partea superioară a umerilor, spatelui. Ramurile posterioare C5, C6, C7, C8 și T1 sunt foarte scurte însă apare mai important ramul cutanat al lui T2 care are un teritoriu mult mai întins.

Tabelul 6. Inervația musculară. [6]

Visual analogue scale

Este o metodă subiectivă pe care o putem folosi și după care ne putem grada programul de tratament iar la sfârșitul tratamentului putând face comparație fără a apărea erori de calcul sau măsurători greșite.

Figura 19. Diagrama VAS. [9]

CAPITOLUL 5

PLAN DE RECUPERARE PRIN TRATAMENT COMPLEX

5.1. PROGRAME DE FITNESS MEDICAL (GIMNASTICĂ MEDICALĂ)

Obiective folosite în tratament – prin gimnastica medicală se urmărește:

tonifierea musculaturii cervicale,

combaterea dezechilibrului static postural,

dezvoltarea mobilității coloanei vertebrale la nivelul acestei regiuni.

PROGRAMA 1

Program kinetic pentru cervicalgii (10 ședințe):

În primele 5 zile se vor execută exerciții care vor mobiliza musculatura centurii scapulare și a spatelui, musculatura flexoare și extensoare, se vor execută exerciții de izometrie și nu se vor face exerciții de rotații și circumducții, acestea efectuându-se ulterior între ședințele 5 – 10.

I etapă

1. Flexia și extensia capului executată lent cu inspirație-expirație, cu maximum de amplitudine (capul se lasă în piept, apoi se lasă pe spate).

Figura 20.

2. Mișcări lente de lateralitate a capului stânga-dreapta cu inspir-expir. Se apropie urechea de fiecare umăr pe rând, cât se poate, spatele rămâne drept și umerii la fel, mișcarea se face numai din gât.

Figura 21.

3. Rotiri înainte-înapoi ale umerilor.

4. Stând depărtat: ridicarea și coborârea umerilor în ritm lent.

5. Rotiri ale cate unui braț.

6. Rotiri ale ambelor brațe.

7. Exerciții cu bastonul.

8. Din patrupedie se ridică braț-picior opus, gâtul rămâne drept, în continuarea spatelui.

Figura 22.

9. Din patrupedie, brațul se ridică în lateral, privirea îl urmărește. Brațul să fie în continuarea umărului.

10. Întinderea spatelui din poziția mahomedană.

Figura23.

11. Din patrupedie inspir cu sugerea abdomenului și cifozarea colanei și expir cu ridicarea capului și lordozarea colanei.

12. Contracții izometrice maxime din pozițiile de flexie, extensie, înclinare laterală.

Stretching pentru gat:

1. Capul este lăsat să cadă în jos după care se așează mâinile în spatele capului și se apasă ușor, progresiv, în jos. Se menține câteva secunde. Spatele se menține drept.

2. Capul e lăsat să cadă încet înapoi, se menține poziția câteva secunde.

3. Se apleacă capul înspre un umăr iar apoi, cu mâna de aceeași parte, se trage capul mai aproape de umăr. Se realizează de ambele părți.

4. Se duce capul în lateral înspre dreapta, iar la capătul mișcării se întinde capul cât se poate, lent, cu și fără ajutorul mâinii. Se realizează de ambele părți.

II etapă

Se efectuează aceleași exerciții ca în prima etapă plus încă un set de exerciții de tonifiere și asuplizare a flexorilor și extensorilor coloanei cervicale.

Se efectuează în continuare exerciții de stretching pe toate grupele musculare a coloanei cervicale, centurii scapulare și a membrelor superioare.

1. Răsucire amplă și lentă a capului cu inspirație-expirație (capul se întoarce spre dreapta apoi spre stânga). La capătul mișcării se întinde cât se permite, fără a forța.

Figura 24.

2. Mișcări de stretching urmate apoi de relaxare

3. Rotații ample și lente cu capul în ambele sensuri, câte 2-3 rotări apoi schimbarea sensului.

4. Capul este lăsat să coboare la piept după care se așează mâinile în zona occipitala și se apasă în jos.

Figura 25.

PROGRAMA 2

Observație – în timpul executării mișcărilor cu capul pot apărea stări vertiginoase și se recomandă ca exercițiile să se execute în ritm lent și cu ochii deschiși.

I – din poziția decubit dorsal – cu genunchii îndoiți și tălpile pe sol:

Ex. 1 – ducerea bărbiei în piept, fără ridicarea capului de pe sol (împingerea bărbiei în sus) – de 10 ori;

Ex. 2 – înclinarea capului spre dreapta și spre stânga cu tendința de a lipi urechea de umăr – de 10 ori;

Ex. 3 – răsucirea capului spre dreapta și spre stânga – de 10 ori (mișcarea se realizează descriind un arc de cerc cu bărbia, de la un umăr spre celalalt);

Ex. 4 –se ridică bărbia coborând umerii pe sol, apoi coboară bărbia cu ceafa lipita de sol și se ridică umerii de pe sol – de 8 ori;

Ex. 5 – exerciții de ridicare a omoplaților și de coborâre a omoplaților (cu ceafa lipita de sol, cu capul în rotație și urechea pe sol se apropie bărbia de umăr, din rotație – dreapta apoi stânga – se ridica ușor capul de pe sol cu bărbia proiectată înainte) – toate de 10 ori;

Ex. 6 – cu mâinile sub ceafă, se ridică capul și se întind brațele – de 10 ori ;

II – din poziția decubit ventral (culcat pe abdomen)– mâinile încrucișate sub bărbie:

Ex. 1 – așezarea succesivă a bărbiei și a frunții pe mâini – de 10 ori ;

Ex. 2 – ducerea bărbiei spre umărul stâng, apoi spre cel drept – de 10 ori;

Ex. 3 – cu brațele întinse și fruntea sprijinită pe sol se ridică capul de pe sol, cu „dubla bărbie„ – de 10 ori;

III – din poziția decubit lateral:

Ex. 1 – ridicarea capului cu tendința de a apropia urechea de umăr – de 8 ori ;

Ex. 2 – capul sprijinit pe o mână, apăsarea capului în jos – de 8 ori; aceste exerciții se execută pe partea dreaptă și pe partea stângă;

IV – exerciții de gimnastică medicală – corectivă:

Ex. 1 – mers cu o carte pe cap – 10 m ;

Ex. 2 – mers fandat cu un baston fixat la nivelul omoplaților – 5 m;

Ex. 3 – cu bastonul ținut la spate de la capete, se execută mers cu extensia brațelor și ducerea bastonului înapoi – 10m;

Ex. 4 – din mers, se execută extensii a brațelor cu arcuire sus și lateral – de 10 ori pe distanța de 8 – 10 m;

Ex. 5 – cu bastonul ținut la ambele capete, se execută ducerea bastonului sus, cu arcuirea brațelor (privirea urmărește bastonul) – de 10 ori ;

Ex. 6 – bastonul sprijinit pe omoplați, se execută aplecarea trunchiului înainte la 40˚ – 50˚, cu arcuire și capul sus – revenire – de 10 ori;

V – din poziția pe genunchi și sprijin pe palme (patrupedie):

Ex. 1 – îndoirea coatelor cu coborârea pieptului și ridicarea capului cu privirea înainte și întinderea coatelor – de 10 ori;

Ex. 2 – îndoirea coatelor cu ridicarea alternativă a unui picior întins înapoi – revenire – de 10 ori (capul sus);

Ex. 3 – ridicarea brațului și piciorului opus – revenire – de 10 ori, (se repetă cu membrele de cealaltă parte) – capul sus;

Ex. 4 – mers în patru labe, cu capul sus și privirea înainte – de 10 ori.

Se vor evita exercițiile de flexie ale trunchiului și se va corecta permanent poziția spatelui, care trebuie să se mențină drept, cu umerii trași în jos și spre înapoi.

Exercițiile vor fi făcute de 4 ori pe săptămână cu o zi pauza între ele (o zi da, o zi nu). După 30 de zile se vor face 2 ședințe pe zi cu două zile pauza (de 3 ori pe săptămână).

PROGRAMA 3

Exercițiul 1. Stând pe minge sau pe scaun, cu

mâna dreaptă pe umărul stâng, trageți umărul în jos, în timp ce mâna stângă trage în diagonală și înclinați capul spre dreapta. Mențineți poziția 6 secunde, apoi reveniți. Repetați exercițiul cu partea opusă.

Figura 26. Exercițiul 1.

Exercițiul 2. Stând cu mâna dreaptă, apoi stângă la ureche, împingeți capul în palmă

opunând rezistentă. Mențineți poziția 6 secunde.

Figura 27. Exercițiul 2.

Exercițiul 3. Stând cu mâinile la ceafă, împingeți capul în palme opunând rezistentă. Mențineți poziția 6 secunde.

Figura 28. Exercițiul 3.

Exercițiu 4. Culcat pe spate, cu capul în afara mingii, duceți capul în extensie după care reveniți.

Figura 29. Exercițiul 4.

Exercițiu 5. Culcat pe o parte, inclinați capul de o parte și de alta.

Figura 30. Exercițiul 5.

Exercițiu 6. Stând pe burtă, cu capul în afara mingii, duceți capul în față, apoi în extensie.

Figura 31. Exercițiul 6.

Se repetă fiecare exercițiu de 8-10 ori, în câte 3-4 serii. Exercițiile se efectuează zilnic, cu atenție, lent și întotdeauna cu ochii deschiși pentru a nu ameți.

PROGRAMA 4

Programul de gimnastică medicală se practică zilnic, de regulă dimineața la deșteptare, sub formă de gimnastică de înviorare și durează 15-20 de minute. La nevoie se mai poate repetă în timpul zilei. Înainte de a începe exercițiile care să mobilizeze segmentul cervical este bine să se facă câteva mișcări cu membrele și trunchiul pentru a încălzi organismul și a face ca mișcările cervicale să fie mai ușor suportate. Exercițiile se fac din pozițiile stând, șezând pe genunchi și culcat. In regiunea cervicală se pot efectua mișcările de flexie, extensie, îndoiri, răsuciri și rotari ale capului și gatului, în ritm lent.

Odihna se face pe un pat tare, poziția culcat pe spate, fără pernă, cu un sul sub ceafă.

Sunt contraindicate mișcările bruște în segmentul cervical, mai ales când mușchii sunt rigizi și dureroși.

Iată câteva exerciții fizice pentru spondiloza cervicală:

1. Stând cu mâinile pe solduri se efectuează rotari ale umerilor executate în ambele sensuri, de cate 10-15 ori în fiecare sens.

2. Aceeași poziție: ducerea brațelor prin lateral sus și lăsarea capului pe spate: revenire în

poziția inițială. Se execută de 15 ori.

3. Stând depărtat cu mâinile pe ceafă: ducerea lentă a capului pe spate cu bărbia înainte și

revenire. Se repetă de 10-15 ori.

4. Stând depărtat: ridicarea și coborârea umerilor în ritm lent, de 10-15 ori.

5. Șezând pe scaun cu spatele rezemat de spătar și mâinile pe solduri: flexia capului executată lent cu inspirație-expirație. Se execută de 10-12 ori cu maximum de amplitudine.

6. Aceeași poziție: îndoirea trunchiului și a gatului spre stânga și inspirație; revenire în poziția inițială cu expirație și apoi spre dreapta. Se execută de 10-12 ori.

7. Aceeași poziție: răsucirea capului și a gatului spre stânga, revenire și se repetă spre dreapta. Se execută de 10-12 ori.

8. Aceeași poziție: rotația amplă și lentă a capului și a gatului spre stânga și dreapta. Se execută de 5-6 ori fiecare.

9. Culcat pe spate cu brațele pe lângă corp: ducerea brațelor prin înainte peste cap, cu

încleștarea degetelor și întinderea coloanei vertebrale (elongație); revenire în poziția inițială.

Exercițiul se repetă de 10-15 ori.

10. Aceeași poziție: răsucirea trunchiului spre stânga ajungând în culcat cu fata în jos;

revenire și se execută spre dreapta. Se repetă de cate cinci ori în fiecare parte.

11. Culcat cu fața în jos, cu mâinile încleștate în spate: extensia capului și a gatului, depărtând bărbia de corp și ducerea brațelor sus-înapoi cu inspirație profundă; revenire cu expirație. Se execută lent de 10-15 ori.

12. Aceeași poziție: răsucirea corpului și a gatului spre stânga și apoi spre dreapta. Se execută alternativ de 10-12 ori.

13. Culcat cu fața în jos, mâinile în dreptul umerilor: extensia capului și a gatului, odată cu

întinderea brațelor și revenire în poziția inițială. Se repetă de 7-8 ori.

14. Aceeași poziție: răsucirea capului și a gatului spre stânga, cu inspirație și menținerea

poziției 5 secunde; revenire cu expirație și se repetă spre dreapta. Se execută de cate 5-6 ori în fiecare parte.

15. Aceeași poziție: rotiri ale capului și gatului în ambele sensuri, timp de un minut.

16. Șezând pe scaun cu spatele rezemat de spătar: flexia capului cu ducerea genunchiului

stâng la piept și apropierea de cap; revenirea și se execută la fel cu dreptul. Se repetă de 5-6

ori cu fiecare genunchi.

17. Stând depărtat cu mâinile pe solduri: răsucirea capului și a gatului spre stânga cu arcuire;

revenire și se repetă spre dreapta. Se execută de 10-15 ori în ritm lent.

18. Mers prin cameră cu ridicarea alternativă a cate unui genunchi la piept cu ajutorul

mâinilor și apropierea capului de el, la 5 pași. Se execută 1-2 minute.

19. Mers prin cameră cu răsucirea trunchiului spre stânga și apoi spre dreapta, la 5 pași, cu

ducerea mâinilor la ceafă și răsucirea capului. Se execută 1-2 minute.

Tabelul 7. Tratament medicamentos și fizioterapie aplicată grup I .

Tabelul 8. Tratament medicamentos și fizioterapie combinate cu programe de fitness medical grup II.

CAPITOLUL 6

REZULTATE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA ACESTORA

Tabelul 9. Mobilitate înaintea tratamentului și după terminarea tratamentului grup I.

Tabelul 10. Mobilitate înainte și după terminarea tratamentului grup II.

Tabelul 11. Visual analogue scale grupul I. Tabelul 12. Visual analogue scale grupul II

6.1. ANALIZA INDIVIDUALĂ A REZULTATELOR

Aceste grafice reprezintă analiza individuală a primului grup de subiecți înainte și după terminarea tratamentului de zece ședințe care au constat în tratament conservator cu următoarele proceduri: medicație (Ainflamatorie nesteroidiană – AINS, miorelaxantă, locală antialgică); Electroterapie (curenți electrici, ultrasunete, laser), masaj.

În plan sagital după cum se observă din graficele rezultate toți subiecții au o evoluție favorabilă, cel mai bun rezultat avândul subiecții B.A. și U.M. La testarea inițială Indicele Menton Stern avea un deficit de 3 cm, la sfârșitul tratamentului ajungându-se la 1 cm. Ceilalți subiecți înregistrând și ei progrese unde se remarcă o evoluție de 1 cm. Subiectul M.D. a rămas cu aceiași valoare și la final, adică 1. Indicele Occiput Perete verifică axa fiziologică a coloanei cervicale, iar el trebuie să fie 0 ca și ceilalți indici.

Figura 26. Evoluția Indicelui de flexie Menton Stern (IMS)

Figura 27. Evoluția Indicelui Occiput Perete (IOP)

În plan frontal s-a măsurat mișcarea de înclinare laterală a capului prin indicele Tragus – Acromion (ITA) care trebuie să fie 0 la înclinarea urechii spre acromion. Cel mai bun rezultat l-a înregistrat subiectul B.A. care inițial avea un deficit de 3 cm la final măsurând 1 cm. Câte 1 cm au recuperat și ceilalți subiecți.

Figura 28. Evoluția mișcării de înclinare laterală, Indicele Tragus-Acromion (ITA)

În plan transversal am măsurat mișcarea de rotație a capului prin indicele Menton – Acromion (IMA). Această mișcare provoacă o durere mai accentuată și din această cauză acest indice prezintă valori mai ridicate, iar recuperarea valorii normale este întotdeauna mai dificilă. Subiectul B.A. a rămas cu valoarea 2 inițială, restul recuperând cate 1 cm după cum se observă în grafic.

Figura 29. Evoluția mișcării de rotație, Indicele Menton-Acromion (IMA)

În continuare am prezentat analiza gradului de durere cu care subiecții au început și terminat tratamentul recuperator cu ajutorul gradației Visual Analogue Scale prin care se evaluează subiectul pe o scară de la 1 la 10, întrebându-l ce notă acordă dureri pe care o are luând în considerație ca 10 este gradul maxim de durere. Subiecții B.A. și U.M. au indicat durere cu un prag care a atins valoarea 8 inițial, ajungând la valoarea 2 după încheierea tratamentului. Subiecții A.G. și E.V. au avut cele mai bune rezultate aceștia ne mai acuzând durere la terminarea tratamentului.

Figura 30. Evoluția durerii, Visual Analogue Scale (VAS) grupul I

În continuare am prezentat analiza individuală a subiecților din grupul al doilea, începând în aceiași ordine ca și mai sus, dar precizând că aceștia au beneficiat pe lângă același tratament conservator ca și grupul I și de programe de fitness medical. După cum se observă și în grafic se înregistrează o evoluție favorabilă în totalitate a subiecților aceștia restabilindu-și în totalitate mobilitatea de flexie la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Chiar și în cazul subiecților S. G. și P. A. unde aveam înregistrați indici de 3 cm la începutul tratamentului evoluția a fost favorabilă 100%, la sfârșit subiecții înregistrând valoarea 0.

Figura 31. Evoluția Indicelui de flexie Menton Stern (IMS)

Figura 32. Evoluția Indicelui Occiput Perete (IOP)

În plan frontal mișcările de înclinare laterală înregistrează evoluție favorabilă în totalitate subiecții atingând valoarea indicelui 0 la sfârșitul tratamentului.

Figura 33. Evoluția mișcării de înclinare laterală Indicele Tragus Acromion (ITA)

În plan transversal la mișcarea de rotație a fost înregistrat cel mai mare deficite de mobilitate majoritatea subiecților având valoarea 3, însă la final toți subiecții au ajuns la valoarea normală 0 a indicelui.

Figura 34. Evoluția mișcării de rotație Indicele Menton-Acromion (IMA)

În ultimul grafic este prezentată evoluția durerii subiecților care cu ajutorul tratamentului medicamentos, fizical și fitness medical a înregistrat rezultate maxime, nici un subiect ne mai acuzând durere.

Figura 35. Evoluția durerii, Visual Analogue Scale (VAS)

CONCLUZII

Din analiza rezultatelor obținute de-a lungul desfășurării experimentului pe care s-a bazat lucrarea, am tras următoarele concluzii:

Aplicarea precoce a tratamentului recuperator la persoanele cu discopatii cervicale a dus la rezultate bune privind refacerea într-un timp relativ scurt de două săptămâni.

Comparând rezultatele celor două grupuri s-a observat că rezultatele maxime s-au obținut numai prin combinarea tuturor mijloacelor de recuperare (electroterapie, medicație, masaj și kinetoterapie).

Instruirea subiecților încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor urmărite, asupra efectelor curentului electric și a exercițiilor fizice, asupra organismului, formarea unei motivații puternice au dus la optimizarea tratamentului prin participarea lor conștientă și activă. Relația terapeut – pacient este foarte importantă pe parcursul recuperării.

Aplicarea curentului electric asupra zonei dureroase trebuie să fie setat în funcție de fiecare pacient în parte, iar parametrii de acțiune (amplitudine, frecvență, durată) trebuie setați în concordanță cu efectele pe care dorim să le obținem.

Alegerea și aplicarea exercițiilor fizice trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă, sex, gradul de pregătire fizică anterioară, tipul de afecțiune și eventualele boli asociate ale pacientului.

Pentru realizarea unui tratament de recuperare eficient , a fost necesar să se facă apel la toate posibilitățile de care dispune terapia modernă.

Tratamentul recuperator trebuie continuat la domiciliul pacientului sau la locul de muncă prin însușirea de către acesta a pozițiilor de lucru corecte.

BIBLIOGRAFIE

[10] Sidenco, E. L. (2009). Ghid practic de evaluare articulară și musculară în kinetoterapie. București: Editura Fundația Romania De Maine,;

[11] http://365painfreedays.blogspot.ro/2010/01/9-create-your-own-pain-scale.html, [ consultat la data de 20.06.2020. ]

[12] https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/dureri-cervicale/, [consultat la data de 23.06.2020. ]