Reconstructia Ecologica a Arboretelor de Stejar Afectate de Artar American din Rezervatia Padurea Domneasca

Agronomie

Reconstructia Ecologica a Arboretelor de Stejar Afectate de Artar American din Rezervatia Padurea Domneasca

Byadmin ianuarie 1, 2024

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

Codul silvic al [NUME_REDACTAT] Nr. 887 din 21.06.1996, Publicat în [NUME_REDACTAT] Nr. 4-5 din 16.01.1997.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător. Publicat în [NUME_REDACTAT] Nr. 10 din 01.10.1993. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311604

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 239 din 08.11.2007 privind regnul vegetal. Publicat în [NUME_REDACTAT] Nr. 40-41 din 26.02.2008. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang =1&id=327015

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Nr. 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de protective și a altor plantații silvice. Publicat în [NUME_REDACTAT] Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.md/index.php?action= view&view=doc&lang=1&id=308876

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Nr. 350 din 12.06.2001 pentru aprobarea strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din [NUME_REDACTAT]. Publicat în [NUME_REDACTAT] Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.mdindex.php?action=view&view=doc&lang=1&id=30 8876

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Nr. 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de protective și a altor plantații silvice. Publicat în [NUME_REDACTAT] Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.md/index.php?action= view&view=doc&lang=1&id=308876

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Nr. 1008 din 30.10.1997 cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale. Publicat în [NUME_REDACTAT] Nr. 082 din 11.12.1997. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=297074

[NUME_REDACTAT] “Moldsilva” Nr. 72-p din 28.04.2010 despre aprobarea normelor tehnice provizorii privind reglementarea modului și condițiile de folosire a pădurilor în scopuri de recreere.

Monografii, articole de specialitate

Amenajamentul rezervației [NUME_REDACTAT]. Chișinău: ICAS, 2008. 218 p

Badea M. Ajutorarea regenerării naturale a arboretelor. București: Ceres, 1974. 232 p.

Boaghie D. Reconstrucția ecologică a arboretelor, Recomandarări. Chișinău: Icas, 2004. 46p.

Boaghie D., Palancean A. Starea arboretelor de salcâm din [NUME_REDACTAT], Conferința internațională „ Anul 1995 European de conservare a naturii în R. Moldova”, Chișinău: 1995. 33-34 p.

Boaghie D., Cuza P. Problema tipologiei ecosistemice forestiere din [NUME_REDACTAT]. Chișinău: Centrul editorial al USM, 2001. 28 p.

Capcelea A. Dreptul ecologic. Chișinău: Știința, 2000. 270 p.

Chiriță C. Stațiuni forestiere. București: Academia R.S.R., 1997. 518 p.

Ciortuz I. Ameliorații silvice. București: Didactică și Pedagogică, 1981. 207 p.

Constantinescu N. Regenerarea arboretelor. București: Agro-Silvică, 1993. 479 p.

Damian I. Împăduriri. București: Didactică și Pedagogică, 1969. 420 p

Dediu I. I. Tratat de ecologie. Chișinău: Phoenix, 2007. 558 p.

Dinu V. Pădurea-[NUME_REDACTAT]. București: Ceres, 1974. 357 p.

Enescu V. Ameliorarea arborilor. București: Ceres, 1973. 301 p.

Enescu V. Silvicultură durabilă. București: Ceres, 2002. 220 p.

Florescu I. Silvicultură. București: Didactică și Pedagogică, 1981. 294 p.

Florescu I., Norocel N.Silvicultură, Vol.II. Silvotehnica. Brașov: Univ. Transilvania, 1998. 194 p.

Giurgiu V., Conservarea pădurilor. București: Ceres, 1978. 307 p.

Hadârcă V., Boaghie D., Palancean A., Paladiiciuc A. Speciile repedecrescătoare și reconstrucțiile ecologice. Chișinău: Ștința, 1996. 178 p.

Îndrumări tehnice pentru reconstrucția ecologică a pădurilor. București: [NUME_REDACTAT], 1988. 80 p.

Îndrumări tehnice privind regenerarea și împădurirea terenurilor fondului forestier de stat al [NUME_REDACTAT]. Chișinău: ASS ”Moldsilva”, 1996. 44 p.

Materialele simpozionului internațional „Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier – noi obiective și priorități. Chișinău: Print-Caro, 2011. 212 p.

Mediul ambiant, Revistă științifică și de informare nr. 5. Chișinău: [NUME_REDACTAT], 2011. 48 p.

Milescu I., Simionescu A., Roșianu G. Cartea pădurarului. București: [NUME_REDACTAT], 2003. 625 p.

Palancean A., Comanici I. Dendrologie. Chișinău: [NUME_REDACTAT], 2009. 517 p.

Primack R., Pătroescu M., Rozilowicz L., Iojă C. Conservarea diversității biologice. București: Tehnică, 2002. 205p.

Raportul național cu privire la starea fondului forestier al R. Moldova. Chișinău: Asociația de Stat pentru Silvicultură „Moldsilva”, 1997. 49 p.

Raportul anual cu privire la starea fondului forestier al R. Moldova, Chișinău: Asociația de Stat pentru Silvicultură „Moldsilva”, 2003. 52 p.

Raport privind starea sectorului forestier din [NUME_REDACTAT]. Chișinău: Agenția „Moldsilva”, 2011. 47 p.

Resmeriță I. Conservarea dinamică a naturii. București: Științifică și Enciclopedică, 1983. 182p.

Richez G. Parcs nationaux et tourisme en Europe. Paris: L´ Harmattan, 1991.254p.

Roșianu G. Impactul antropogen asupra naturii. Chișinău: Știința, 2001. 320p.

Starea mediului în [NUME_REDACTAT] în 2007-2010. Chișinău: [NUME_REDACTAT], 2011. 192 p.

Stugren B. Ocrotirea naturii. Tradiții, actualitate, perspective. Cluj-Napoca: Dacia, 1988. 154p.

Tîrziu D. Pedologie și stațiuni forestiere. Brașov: [NUME_REDACTAT], 1996. 488 p.

Site-uri web

htt://comunaormenis.ro/…/RECONSTRUCTIA%20ECOLOGICA.doc

http://ddbra.ro/administratia/dezvoltare-programe-i-proiecte/reconstructie-ecologica-in-rezervatia-biosferei-delta-dunarii-a732

http://ecomagazin.ro/info/reconstructie-ecologica/

http://ecosystema.ru/07referats/lesn_eco.htm

http://eco-ecologie.wikispaces.com/Ecosistemul+de+padure

http://moldsilva.gov.md/md/comunicate/2528/1/2797/

http://moldsilva.gov.md/md/fond/

http://moldsilva.gov.md/file/Proiecte/Norma-recreare%2027.04.2010.pdf

http://particip.gov.md/public/documente/120/ro_788_Analiza-situatiei.doc

http://.posmediu.ro/upload/pages/Prezentare%20REBACO.pdf

http://salvatidelta.ro/strategie-transnationala-pentru-reconstructia-ecologica-a-deltei-dunarii

http:/scrigroup.com/casa-masina/silvicultura/FUNDAMENTAREA-SOLUTIILOR-DE-RE34876.php

http://.scribd.com/doc/50367345/Reconstructie-Ecologica

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Reconstrucția ecologică a arboretelor

1.1. Reconstrucția ecologică a pădurilor de luncă

1.2. Starea actuală a arboretelor afectate de arțar american din Rezervația "[NUME_REDACTAT]

CAPITOLUL II. Obiect de cercetare. [NUME_REDACTAT] metode

2.1.Caracteristica condițiilor staționale

2.2.Materiale și metode

Capitolul III. Rezultate și discuții

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

TEZĂ DE MASTER

Reconstrucția ecologică a arboretelor de stejar afectate de arțar american din Rezervația “[NUME_REDACTAT]”

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Reconstrucția ecologică a arboretelor

1.1. Reconstrucția ecologică a pădurilor de luncă

1.2. Starea actuală a arboretelor afectate de arțar american din Rezervația "[NUME_REDACTAT]

CAPITOLUL II. Obiect de cercetare. [NUME_REDACTAT] metode

2.1.Caracteristica condițiilor staționale

2.2.Materiale și metode

Capitolul III. Rezultate și discuții

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrările de reconstrucție ecologică a arboetelor necorespunzătoare prezintă un complex de intervenții silvice de recuperare, îngrijire și protecție a arboretelor, în unele cazuri și de redresare a biotopului, prin care se urmărește punerea în concordanță a structurii acestor arborete cu potențialul stațional și funcțiile atribuite, în majoritatea cazurilor în direcția structurii ecosistemelor naturale.

Rezervația științifică "[NUME_REDACTAT]" a fost instituită în 1993 cu scopul păstrării celor mai reprezentative păduri de luncă (zăvoaie) conservării unor specii și comunități de plante rare și restabilirii celor mai caracteristice fitocenoze. [NUME_REDACTAT] forestier efectuat în anul 1998 suprafața rezervației este 5675,6 ha. Teritoriul rezervației se află în lunca Prutului și este întretăiat de multe gârle. Altitudine 50-70 m. Solurile sunt aluviale, aluvial tipic, aluvial gleizat, aluvio-iluvial tipic, erodisol și a. În partea de est a rezervației sunt soluri saline [18,p.21].

Pe teritoriul rezervației au fost determinate 575 specii de plante ce aparțin la 297 genuri și 76 familii din grupele Pteridophyta și Magnoliophyta. Cele mai numeroase familii de specii de plante vasculare sunt Asteraceele, Poaceele, Lamiaceele și Fabaceele care cuprind circa 38% din flora rezervației, din ele 12% sunt incluse în cartea Roșie a [NUME_REDACTAT]. Majoritatea speciilor determinate sunt elemente a arboretelor natural fundamentale ori a pajiștilor.

Pentru a conserva și proteja vegetația rezervației și în special speciile periclitate este necesar restabilirea și/ori refacerea arboretelor fundamentale. Aceste operațiuni pot fi efectuate numai aplicînd tehnologiile de reconstrucție ecologică, mai ales în arboretele afectate de arțar american.

Vegetația forestieră ocupă o suprafață de . În funcție de gradul de inundație și aluvini s-au format 4 tipuri de păduri:

– răchitișurile, formate din salcii-arbuști (Salix cinerea, S.viminalis, S.triandra, S.purpurea) care cresc pe soluri tinere, nisipoase și au rol mare de protecție [11,p.30].

– salicișurile, care se formează pe soluri umede preponderent nisipoase și nisipo-lutoase, cu specia principală Salix alba cu puțin amestec de S.fragilis, Populus alba, P.canescens, Ulmus laevis. În subetaj deja au pătruns specii întroduncente: Acer negundo, Morus alba și Morus nigra. Acest tip de pădure are un rol mare de protecție și de conservare a biodiversității, dar prezența speciilor introduse periclitează legăturile fitocenotice și destabiliează fitocenoza.

– plopișurile, formate pe locuri puțin mai ridicate și reprezintă un tip de pădure de trecere de la salicișuri la stejeret de luncă. Sunt formate în majoritate din plop alb, puțin plop negru (Populus nigra L.) și multe suprafețe de plop canadian (Popolus canadensis L.)-specie introdusă. Se întîlnesc exemplare solitare de salcie (Salix alba L.), ulm (Ulmus laevis Pall.), jugastru (Acer campestre L.), păr (Pyrus pyraster L.), soc (Sambucus nigra L.), alun (Corylus avellana L.), sănger (Cornus sanguine L.).

Plopișurile au o compoziție și o structură mai stabilă și mai bine aranjată exercitînd atăt rol de protecție căt și de producție semnificativ. Pătrunderea speciilor invasive introduscente de tipul arțarului american este mai puțină în plopișuri [19,p.33].

– stejărișurile, cresc pe cele mai ridicate locuri din luncă, unde domină stejarul (Quercus robur). În primul etaj sunt exemplare solitare de frasin (Fraxinus excelsior), tei pucios (Tilia cordata), plop alb (Populus alba), ulm (Ulmus laevis). În etajul doi predomină jugastrul (Acer campestre), carpenul (Carpenus betulus), paltinul ce cîmp (acer platanoides), părul (Pyrus pyraster).

Suprafețe considerabile le ocupă arborete artificiale. În anii 1960-1985 au fost difrișate suprafețe mari de arborete fundamentale și au fost înlocuite cu plop piramidal, frasin american, salcîm, nuc negru, stejar roșu, molid, pin etc. Multe suprafețe sunt ocupate de o specie foarte invazivă, arțarul American ([NUME_REDACTAT] L.) din care au fost create și culture silvice pure. Aceste arborete reprezintă focare genetice care sunt răspîndite pe toată suprafața rezervației precum și în pădurile din apropiere și nu corespund stațiunii ocupate[25,p.16].

Reieșind din cele expuse mai sus scopul tezei a constituit: Evidențierea stațiunilor afectate de arțar american în diferite proporții, studiul rezistenței și productivității lor și implementarea tehnologiilor de reconstrucție ecologică.

Obiectivele:

analiza materialelor de amenajare și pe itinerar pentru stabilirea arboretelor necorespunzătoare inclusiv cele afectate de arțar american în diferite proporții;

cercetarea stării actuale, productivitatea și rezistența arboretelor necorespunzătoare;

aprecierea metodelor și implementarea tehnologiilor de reconstrucție ecologică în baza asigurării regenerării naturale din sămînță;

cercetări asupra semințișului natural sau artificial instalat sub coronamentul arboretului existent: iluminarea, asigurarea cu umiditateși substanțe minerale etc;

aprecierea metodelor și implementarea tehnologiilor de reconstrucție ecologică în baza plantării puieților.

CAPITOLUL I. Reconstrucția ecologică a arboretelor

În prezent sunt necesare aplicarea unor soluții de înlocuire cel puțin parțială a metodelor vechi de refacere, ameliorare și substituire a arboretelor degradate, prin implementarea unor tehnologii îmbunătățite de instalare a culturilor forestiere sub adăpostul arboretului degradat prin semănături directe sau plantații, păstrând nealterați factorii ecologici, astfel acțiunea de reconstrucție ecologică va necesita cheltuieli cu mult mai mici și se va apropia cât mai mult de procesele regenerării naturale din semințe a pădurii [30,p.51].

Reconstrucția ecologică a pădurilor de luncă

Conform materialelor de amenajare a pădurilor din anul 1985, fondul forestier al R. Moldova include puțin peste 16 mii ha de păduri de luncă, inclusiv 82 % terenuri acoperite cu păduri, 7 % destinate împăduririi și 7 % afectate gospodăriei silvice (lacuri, mlaștini, pășune, etc.), situate preponderent în lunca Prutului și Nistrului. Dintre principalele specii silvice care constituie aceste ecosisteme forestiere, plopul alb constituie 28 %, stejarul pedunculat – 27 %, salcia albă – 12 %, frasinul – 11 %, plopul negru – 4 % și alte specii – 18 % (îndeosebi salcâmul).

În linii mari, condițiile staționale din luncile r. Prut și fl. Nistru sunt favorabile dezvoltării unor arborete înalt productive, fapt confirmat și prin productivitatea actuală medie a acestor arborete, gospodărite defectuos în ultimele decenii. Cu toate acestea, pădurile din luncile râurilor se dezvoltă în condiții de mediu specifice, caracterizate printr-un regim hidric de umiditate ridicată, bazat atât pe precipitațiile atmosferice cât și pe nivelul ridicat al apelor freatice [2,p.42].

Un factor important, care influențează direct structura și compoziția vegetației de ,luncă în ansamblu și a celei forestiere în particular, îl constituie inundațiile din această zonă, care pot avea caracter de lungă sau de scurtă durată. În funcție de acest caracter al luncii, pădurile din această zonă se împart în trei categorii ecologice :

păduri de luncă din albia inferioară a râului;

păduri de luncă din albia medie a râului; și,

păduri de luncă din albia superioară a răului (păduri de luncă de terasă).

În albia din cursul cel mai inferior al Nistrului, Prutului și a afluenților acestora, vegetația forestieră este reprezentată prin răchitărișuri formate din specii ca Salix trianda, S. viminalis și S. purpurea, și din subarboret format din sânger (Swida sanguinea) și cătină roșie (Tamarix ramosissima). Tot în albia inferioară a luncii, dar pe locurile puțin mai ridicate, vegetația forestieră de lunca este reprezentată prin sălcișuri, constituite din salcia albă (Salix alba) și cu o componență floristică săracă. Solurile sunt aluviale, slab dezvoltate, formate din depuneri nisipoase și ușor argiloase. Ca specii de amestec se întâlnesc diseminat plopul negru (P. nigra) și ulmul (U. laevis), iar subarboretul este reprezentat prin soc negru (Sambucus nigra), sânger (Swida sanguinea), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), salba moale (Euonymus europaea) și altele [33,p.30].

Actualmente, sălcișurile sunt într-un proces accentuat de uscare, prezentând pe alocuri formă de rariști și fiind substituite în ultimul timp de arțărișurile de arțar american (A. negundo). Ponderea sălcișurilor degradate și brăcuite cu consistență sub 0,6, constituie în prezent peste 15 % din totalul acestora sau peste 21% din totalul arboretelor de luncă de acest gen. În astfel de situații, când condițiile staționale de stejăret reavăn de pedunculat cu jugastru, de stejăret jilav de pedunculat cu jugastru și de stejăret jilav de pedunculat, în care sunt amplasate sălcișurile, sunt favorabile dezvoltării stejăretelor, evident, se pune problema substituirii acestora cu amestecuri de stejar cu jugastru care corespund condițiilor staționale date, sunt economic mai valoroase, mai stabile și corespund scopurilor fixate [1,p.47].

Pe sectoarele de luncă medie se formează plopișurile din plop alb și plop negru în amestec cu salcia albă, stejarul pedunculat și frasinul (F. excelsior). Frasinul se întâlnește mai frecvent în pădurile din lunca Nistrului. Etajul arborescent inferior este format diseminat din jugastru (A. campestre), arțar tătăresc (A. tataricum) și păr pădureț (P. pyraster). Etajul de subarboret este format din sânger, salba moale, soc negru, călin (Viburnum opulus), lemn câinesc, porumbar (Prunus spinosa) și alun (Corylus avellana). Consistența arboretelor de plop de regulă este cuprinsă între 0,6-0,8, însă există și multe arborete cu consistență sub normală, care constituie conform datelor amenajamentului silvic din 1985 circa 22 % din totalul plopișurilor de luncă.

Plopișurile de acest gen, situate în stațiuni de stejăreto-plopiș jilav de luncă pe soluri de fertilitate ridicată și medie, de stejăret jilav de luncă de pedunculat cu jugastru și de plopiș jilav de luncă, ca și în cazul sălcișurilor, în procesul de regenerare naturală sunt substituite în marea lor majoritate cu arborete derivate de arțar american și jugastru. Acest proces ne dorit, este influențat în mare măsură și de schimbările intervenite în regimul hidric al luncii în urma construcției barajelor de la Costești-Stânca de pe Prut și Dubăsari de pe Nistru [23,p.35].

În lunca Prutului și Nistrului, pe locuri mai înalte imediat zăvoaielor de plop și salcie, în lunca de terasă, sunt răspândite stejăretele de luncă formate preponderent din stejaret de stejar pedunculat într-un amestec permanent cu ulm (U. laevis și

U. carpinifolia), iar diseminat se întâlnește jugastrul, părul, frasinul, plopul alb și plopul negru. De asemenea, sunt frecvente amestecurile de stejar pedunculat cu plop alb și plop negru. Etajul arborescent inferior este format din jugastru, arțar tătăresc, păr pădureț, măr și mai rar carpen. Subarboretul este reprezentat ne uniform și format din sânger, soc negru, lemn câinesc, alun, călin și păducel (Crataegus monogyna).

Puține dintre aceste arborete și-au mai păstrat intact caracterul natural fundamental de altă dată, cu toate că condițiile staționale sunt favorabile dezvoltării unor arborete înalt productive și stabile. În prezent, stejăretele de luncă impresionează prin dimensiunile exemplarelor de stejari seculari, care în multe sectoare s-au păstrat doar ca rezerve, arboretele fiind constituite în marea lor majoritate din jugastru sau jugastru în amestec cu salcâm, plop alb și ulm. Multe dintre aceste arborete sunt afectate de un proces intens de uscare și se află într-o stare de dezvoltare lâncedă.

Nu lipsesc în condițiile de luncă nici salcâmetele, care se regăsesc în proporții mai mari în Rezervația științifică „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Glodeni și Ungheni din lunca Prutului. Modul de gospodărire defectuos al arboretelor de luncă a permis extinderea în mare măsură în ultemele decenii a salcâmetelor și arțărișurilor din arțar american, jugastru și arțar tătăresc. Doar covorul de mur, subarboretul de sânger și hameiul mai pot împiedica în mare parte instalarea arțărișurilor [42,p.19].

Cu toate acestea, există cazuri frecvente de regenerare satisfăcătoare a plopului alb și a stejarului pedunculat pe soluri aluviale mai evoluate, cernoziomice. Pe de altă parte, adâncirea albiei Prutului și a Nistrului, secetele repetate din ultimul timp și barajele artificiale de la Costești-Stânca de pe Prut și Dubăsari de pe Nistru, schimbă în continuu aspectul luncii, afectând profund și starea ecosistemelor naturale de luncă în ansamblu și a celor forestiere în particular.

În acest context, problema reconstrucției ecologice a pădurilor de luncă prin readucerea acestora la o stare optimă de vegetație, cu o structură, compoziție și productivitate adecvată potențialului stațional, și cu o realizare a obiectivelor protective fixate la un nivel cât mai înalt, devine actuală și indiscutabilă atât datorită rolului important a acestor păduri în asigurarea echilibrului ecologic pe aceste sectoare azonale, cât și rolului social economic pe care îl îndeplinesc aceste păduri în arealul lor de răspândire [36,p.51].

Starea actuală a arboretelor afectate de arțar american din Rezervația "[NUME_REDACTAT]"

[NUME_REDACTAT] Moldova arțarul american probabil că a fost introdus ca plantă ornamentală. Sporadic putea fi întîlnit doar în parcuri și grădini publice. Mai târziu, din lipsa materialului reproductiv autohton, și luând în considerație potențialul de reproducere și capacitatea de creștere în special în primii ani, a fost aplicat în practica creării culturilor silvice.

Cu toate că față de condițiile de creștere este un mare amator de lumină, sol bogat și reavăn, în [NUME_REDACTAT] constatăm o adevărată invazie a arțarului prin4hstalarea lui fără probleme chiar și pe soluri sărace. In prezent poate fi întâlnit practic în toate zonele ecologice din republică, dar tinde spre a domina în formațiunile de luncă din bazinul râurilor Prut și Nistru. Această situație se explică prin particularitățile biologice, prin potențialul extraordinar de reproducere atât prin semințe cât și pe cale vegetativă [18,p.29].

Posedă o capacitate net superioară de creștere, în deosebi în primii 2-3 ani, față de toate speciile autohtone silvice. In cazul regenerării vegetative (în special din tulpină) lăstarii în primul an de vegetație realizează o înălțime de până la 2-3 m, în dependență de condițiile de creștere, copleșind totul în jur. Ca material vegetativ de multiplicare poate servi orice fragment din coronament, scoarță etc. Exemplarele care ating vârsta de maturitate produc o cantitate enormă de semințe, care fiind purtate de curentul de aer, revărsările de apa și de alți agenți, se instalează din abundență pretutindeni, din start creând un fon predominant semințișului fitocenozelor autohtone. In așa mod arțarul american s-a instalat pe parcursul ultimilor 3-4 decenii și în limitele teritoriale ale actualei rezervații „[NUME_REDACTAT]". Cu crearea în iulie 1993 a rezervației, de rând cu problemele caracteristice ce țin de asigurarea regimului de rezervație silvică s-a pus și problema efectuării cercetărilor științifice în vederea elaborării măsurilor respective de combatere a arțarului american [5,p.41].

Problema în cauză, fiind considerată ca prioritară în asigurarea regimului de rezervație, a impus necesitatea ca în cele mai afectate arborete, începând cu a. 1996, să se desfășoare experimentarea aplicării tehnologiilor de combatere a arțarului american și substituirii lui cu formațiuni silvice din specii autohtone în raport cu noile condiții de creștere. Luând în considerație că posibilitățile colectivului rezervației în situația economico-financiară în care s-a pomenit republica sunt destul de modeste, problema elaborării bazei științifice de combatere a arțarului american rămâne și în continuare la ordinea de zi. în teren, în toate formațiunile silvice-plopișuri, sălcișuri, răchitișuri și stejărișuri – au fost amplasate terenuri experimentale cu aplicarea unei varietăți de 9-12 măsuri de combatere a arțarului american [40,p.47].

Deacuma se întrevăd careva rezultate ce țin de tăierea din masiv a arborilor înainte de coacerea semințelor, creării insuficienței de lumină, aducerii lăstărișului în starea imposibilității de lemnificare cu intrarea în anotimpul rece, alte realizări, care în baza unei analize detaliate vor da posibilitatea de a elabora recomandări și instrucțiuni de combatere a arțarului american valabile pentru întreaga ramură silvică.

Luând în considerație gravitatea problemei ce ține de invazia arțarului american până la obținerea în acest domeniu a unor realizări eficiente se propune de a efectua și în continuare studiul științific de ordin aplicativ în vederea unei posibile elaborări de noi tehnologii și modificării celor existente referitor la combaterea arțarului american, lichidarea prin măsurile de tăiere continuă a arborilor în stare de producere a semințelor, tăiere și dezrădăcinare a lăstarilor, având grijă de colectarea de pe masiv a tot ce ține de masa lemnoasă – crengi, surcele, fragmente de rădăcini etc.

Pe parcursul secolelor în mod firesc factorii de mediu ca sol, temperatură, umiditate, lumină etc., periodic au suportat anumite modificări, care în fond au contribuit la stabilirea unui echilibru de influiență favorabilă atât asupra dezvoltării arboretelui cu stejar pedunculat cât și menținerii structurii lor funcționale. Din complexitatea acestor factori în evoluția formării stejăretelor din stejar pedunculat, cunoscute ca tip de pădure de luncă din zona bazinului Prutului de mijloc, regimului hidrologic îi revine un rol aparte [6,p.28].

Dacă în genere în condițiile [NUME_REDACTAT] regimul de umiditate este considerat ca factor de limită, în contextul problemei abordate formațiunile tipului pădurilor de luncă și în special a arboretelor cu stejar pedunculat din limitele Rezervației "[NUME_REDACTAT]", s-au format sub influența nu numai a depunerilor atmosferice, dar și în dependență de regimul hidrologic al r. Prut, Camenca, a sistemului de gârle, prin care pătrund apele acestor râuri în rețeaua stanțelor lor.

După cantitatea de precipitații căzute pe teritoriul rezervației poate fi raportat la zona cu o insuficiență vădită de umiditate. Pentru confirmare de menționat că în decursul anului depunerile atmosferice variază de la 54 mm iarna până la 215 vara.

In baza analizei observațiilor multianuale s-a constatat că vegetația din teritoriul rezervației suportă o vădită insuficiență de umiditate și prin faptul neproporționalității depunerilor atmosferice în timp și spațiu. Această situație contribuie la declanșarea secetelor periodic repetate, care se manifestă mai pronunțat în perioada de toamnă a anilor [8,p.12].

In limitele teritoriale ale rezervației, secetele de toamnă se repetă o dată în 8-10 ani (10%), iar cele de primăvară și vară variază de la 3% vara la 15% primăvara. In fond în această zonă ecologică, seceta ca fenomen negativ este prezentă în toate anotimpurile anului. Dar secetele care pot fi caracterizate ca medii (conform gradației: slabă, medie, puternică) pe teritoriul rezervației se declanșează cu o frecvență de 3 ani în 37% cazuri, iar cea de primăvară și vară cu frecvența de 4 ani în 20% cazuri.

In consecință masivele de pădure cu stejar pedunculat, adaptîndu-se la fluctuațiile factorilor de mediu, pe parcursul timpului au suportat modificări în special în structura de vârstă a stejăretelor. De fenomenul uscării mai frecvent au fost afectați arborii cu vârsta în jur de 80 de ani atât solitari cît și cei din masivele compacte. O rezistență adecvată situației au opus-o arborii cu vârste între 20-50 ani și cei cu vârsta de 150-200 ani.

Probabil că prin aceasta ar putea fi explicat faptul că în plan european doar în limitele Rezervației "[NUME_REDACTAT]" mai pot fi întâlnite masive compacte de pădure din stejar pedunculat cu vârsta de peste 150 ani, considerate pe drept ca monumente ale naturii [16,p.24].

Adaptarea la condițiile uneori extremale, create de deficitul de umiditate pe parcursul secolelor, le-a permis acestor masive să reziste și la modificarea regimului hidrologic stabilit prin construcția și darea în exploatație în 1975 a barajului Stânca – Costești. In consecință a dispărut posibilitatea inundațiilor repetate a terenurilor respective, pânza apelor freatice a trecut la alte niveluri, mai joase. Prin urmare a sporit gradul de mineralizare în sol, cu indicele de 3,6 g/1 pe panta luncii, reducându-se treptat până la 2,0-1,0 g/1 în apropierea r. Prut. In așa condiții se observă o degradare lentă a arboretelor.

In aceste condiții de umiditate spre deosebire de sălcișuri și plopișuri, formațiuni silvice destul de frecvent întâlnite în bazinul Prutului de Mijloc, stejăretele s-au stabilit pe locuri mai ridicate și rar inundate, în structura arboretelor, în care predomină stejarul pedunculat, acesta este prezentat prin clase superioare de producție. In componența primului etaj, în afară de stejarul pedunculat, mai pot fi întâlniți plopul alb și vilnișul. Etajul doi este prezentat prin arbori de jugastru, păr pădureț, arțar tătăresc, mai rar carpen. In etajul plantelor ierbacee, bine dezvoltat, predomină piciorul caprei, rocoțelul și urzica [28,p.54].

CAPITOLUL II. Obiect de cercetare. [NUME_REDACTAT] metode

2.1.Caracteristica condițiilor staționale

Rezervația "[NUME_REDACTAT]" administrată de Agenția “Moldsilva”, este situată în zona localităților Cobani, Bolotina, Bisericani, Cuhnești, [NUME_REDACTAT], raionul Glodeni; Chetriș, Călinești, Gîncești, Drujineni și Pruteni din raionul Fălești.

Din punct de vedere orografic rezervația este așezată în lunca inundabilă a Prutului, între rîul Prut și Camenca.

Suprafața totală a rezervației este de dintre care acoperite cu păduri [9,p.15].

Din punct de vedere geomorfologic teritoriul ocupat de vegetația forestieră a [NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]" aparține [NUME_REDACTAT] de nord-vest și este localizat în zona cursului mijlociu al rîului Prut, de la satul Braniște la nord, pînă la Pruteni la sud, spre vest este limitat de rîul Prut, iar spre est – de zona de recif Butești, Cobani și mai la sud de alunecările de teren din preajma estică a satelor Viișoara și Pruteni.

Relieful a început să se formeze după regresiunea mării sarmațianului superior, cînd procesul de scufundare a fost înlocuit de procesul de ridicare slabă. Pe parcursul pleocenului mediu și parțial, a celui superior au dominat pe acest teritoriu condițiile continentale de formare a depozitelor.

În perioada pliocenului superior – cuaternar, ridicarea platformei a fost însoțită de accelerarea proceselor exogene de spălare și fragmentare a reliefului.

Actualmente acest teritoriu, după particularitățile geomorfologice, se identifică cu Cîmpia aluvială a Prutului de mijloc. La alcătuirea lui iau parte terasele Prutului și elemente ale reliefului actual: lunca și versantul stîng al văii Prutului, și cumpenele de apă. Un interes științific deosebit reprezintă microrelieful părții de nord a teritoriului cunoscut sub denumirea "Suta de movile" [29,p.44].

[NUME_REDACTAT] se distinde prin multitudinea formelor de relief create de activitatea acestui rîu și a afluenților lui, Camenca, Căldărușa ș. a., precum și a brațelor lor.

Prin mișcare, apa rîurilor a exercitat acțiuni morfogenetice prin eroziune liniară (de fund) și laterală, transport și depunerea materialului, în felul acesta rîurile crează diferite forme de relief și în primul rînd albia sa prin care curge în mod obișnuit apa rîului, și este supusă modelării permanente.

Actualmente intens se dezvoltă eroziunea laterală. Prin acesta se explică forma sinusoidală în plan orizontal a albiei rîului Prut și a rîulețului Camenca din sectorul luncii lui. În trecut, pentru aceste rîuri a fost specifică schimbarea frecventă a direcției de scurgere. Despre acesta ne mărturisesc numeroasele resturi de albii vechi ale rîurilor numite în popor starițe (prutețe). Ele se deosebesc prin formă, lungime, lățime și adîncime. Majoritatea starițelor au formă de potcoavă, mai rar de arc. Aceste resturi de albii reprezintă, fără îndoială, meandre parasite [45,p.39].

Starițele au diferite dimensiuni, valorile lățimii se află între 20- și 100-. Adîncimea starițelor se schimbă de la 0,7- pînă la 4-, mai des fiind de 2-. Pentru majoritatea starițelor este caracteristic faptul că un mal este mai jos și lin, iar celălalt este mai înalt și abrupt. Din formele fluviale de relief se evidențiază cele abrupte. Ele au o înălțime de 1,5-, rareori de 3-. Abrupții seamănă cu malurile starițelor dar sînt singuri, fără pereche. Contopirea abruptului cu malul stariței și cu malul actual al Prutului precum și teritoriul învecinat fiind mai sus decît fundul starițelor cu 1- și mai sus decît nivelul apei în Prut, ne permite să presupunem că abrupții prezintă resturi de mal de la care rîul Prut, în diferite timpuri, treptat, s-a îndepărtat depunând aluviu și formând reni.

Unitatea geomorfologică predominantă este lunca, urmată de versant. Configurația terenului este plană și mai rar ondulată. Din punct de vedere altitudinal teritoriul rezervației se înscrie între 45 și . Expoziția generală determinată de relief și scurgerea apelor este sud-vestică. Din datele prelucrate la calculator rezultă că 100% din suprafața are expoziția însorită (S-SV) [27,p.22].

Panta terenului înregistrează valori ce încep de la înclinări sub 50 pînă la înclinări de peste 160; predominînd înclinarea ușoară (1-50) – . Din datele prelucrate la calculator rezultă următoarea repartiție a suprafețelor pe categorii de înclinare:

pînă la 160 – ;

de la 160 la 300 – ;

Relieful influențează asupra răspîndirii și însușirii solului (profunzime, umiditate etc.) cît și procesele de solificare, prezența vegetației forestiere, prezența tipurilor de pădure și a tipurilor de stațiune.

În structura geologică a rezervației și teritoriilor învecinate, după viziunea lui V. Roșca și A. Hubca, iau parte depozitele subetajului volînian al etajului sarmațian regional. Aceste depozite alcătuiesc partea de jos a versanților văilor cursului inferior al rîurilor Ciuhur și Camenca. Unele dezgoliri ale acestor roci se întîlnesc la nord-est de satul Bolotina.

Depozitele volîniene se prezintă prin calcare argiloase,marne, argile carbonatice, grosimea cărora oscilează între 20 și .

Rocile subetajului basarabean se extind pe tot teritoriul luat în studiu. Ele sînt reprezentate de regulă prin argile și straturi de nisip. Argilele de culoare sur-deschis, sur-verzui, carbonate, cu straturi de marnă, calcare și diatomice, cu intercalații subțiri de tuf vulcanic deseori cu rămășițe de plante carbonificate și solzi de pești, scoici de foraminifere și de moluște [23,p.19].

Mai sus urmează argile carbonatate aleuritice, subțiri stratificate cu cîteva straturi fine de tuf vulcanic. Mai sus, în secțiune ele se înlocuiesc treptat cu argile sur-cenușii, sur-albăstrii, aleuritice și aleurit argiloase. Grosimea depozitelor basarabene în [NUME_REDACTAT] atinge , iar pe podul cumpenei de apă între localitățile Bolotina și Cobani – peste .

Formațiunile cuaternare sînt prezentate în mare măsură prin aluviunile teraselor I – X ale Prutului. Structura lor este obișnuită pentru terasele fluviatile de la nisipuri grosiere cu prundiș, în partea inferioară a secțiunii, pînă la aleurite și argile – în partea superioară. Mai bine este prezentată secțiunea aluvială lîngă satul Chetriș.

Formațiunile aluviale sînt acoperite de roci subaerale, prezentate prin luturi gălbui, macroporoase și soluri fosile. O mare parte a suprafeței interfluviilor e alcătuită din roci eluviale – luturi și luturi nisipoase [22,p.14].

În partea de est a teritoriului (Butești, Cobani) printre depozitele deschise se întîlnesc și ieșiri la suprafață a recifelor, vîrsta cărora este determinată ca badeniană.

Pentru studiul condițiilor staționale o importanță deosebită o are substratul geologic pe care s-au format solurile.

În cadrul [NUME_REDACTAT] de Stat "[NUME_REDACTAT]" și zona ei de protecție înălțimile absolute variază de la 20 pînă la , însă predomină înălțimile absolute de 40-, fiind răspîndite pe întreg teritoriul rezervației.

Înălțimile maxime predomină în partea de nord și nord-est a rezervației, iar înălțimile minime în partea de sud și sud-est. Altitudinea luncii Prutului variază pe teritoriul rezervației de la pînă la 64 m [1,p.120].

Din punct de vedere gipsometric lunca se împarte în două părți. Limita trece în apropierea satului Viișoara și coincide cu curba de nivel cu valoare de . Mai la nord de această limită suprafața teritoriului se caracterizează prin altitudeni mai mari de . Numai starițele Prutului și meandrele Camencii pînă la marginea de nord a satului Cuhnești au altitudini mai mici de . Asemenea altitudini sînt specifice și unui teritoriu mic de luncă mai la nord de satul Balatina. La sud de satul Viișoara majoritatea teritoriului marchează altitudini sub . Teritoriul de est al luncii, precum starițele Prutului și rîul Camenca la sud de satul Călinești se caracterizează prin altitudini mai mici de . A fost consemnată prezența a trei niveluri de înălțime, delimitate printrun abrupt cu înclinarea de la 2-3° pînă la 2°.

Primul nivel este prezentat prin depunerile alviale ale luncii minore și majore, al doilea – prin depunerile teraselor 1-8, al treilea – prin depunerile teraselor 9-12 și depunerile de vîrstă holocean.

Teritoriile cu înălțimea de 60- ocupă 15% din suprafață, iar cele cu înălțime de peste pînă la 22% din suprafața rezervației.

Înălțimile relative pe acest teritoriu se schimbă de la 0 pînă la . Ca și în cazul altitudinilor, este caracteristică creșterea generală a înclinației teritoriului de la sud spre nord cu valoare maximă de 12 grade [35,p.46].

Predomină teritoriu cu înclinația pînă la 1 grad. Suprafața teritoriului cu manifestări de eroziune ocupă 23%, suprafețele orizontale – 66%. Pe teritoriul rezervației predomină expoziția estică (15%) și nordică (10%), restul ocupă 8% din teritoriu. Se schimbă repartizarea teritoriului cînd expoziția se evaluează după 8 carturi, acest model predomină versanții cu expoziție nord-vestică, celelalte direcții ocupă o suprafață egală. Preferențial acestea sînt versanții Prutului, al 2 loc după suprafață ocupă versanții cu expoziție vestică a afluenților lui, versanții cu celelalte expoziții ocupă aproximativ 3% din suprafața de studiu.

Cele mai vechi terase pe teritoriu examinat sînt 11- 10 terasă a r. Prut se referă la subetajele slab dezmembrate de vîrsta akceagîlului superior și apșeronului inferior.

Depunerile pe teritoriul luat în studiu sînt prezente prin roci de prundiș și nisipuri cu lentile de pietriș. Pietrișul și prundișul faciesului de albie este prezent prin șisturi, jasp, cuarț, argile carbonatice [34,p.19].

Depunerile din luncă sînt prezente prin aleurite, nisipuri și argile. Grosimea totală a depunerilor aluviale poate să ajungă pînă la . Depunerele acestea se întîlnesc pe teritoriile învecinate de rezervație în partea de nord-est. Înălțimea relativă a suprafeței se schimbă de la 185 pînă la în comparație cu nivelul rîului Prut, iar a soclului de la 110 pînă la . După datele lui P. Bucatciuc și alții obținute într-o secțiune de aceiași vîrstă din valea rîului Nistru se poate de vorbit de schimbarea bruscă a faunei subtropicale cu cea boreală, condiționată de răcirea climei.

Terasa a IX a r. Prut e prezentată prin roci de nisip și prundiș de vîrsta apșeronului inferior cu grosimea de pînă la care se schimbă cu nisipul (de grosimea ), și argile deluviale de grosime. Se întîlnește această terasă practic pe toată suprafața cumpenelor de apă.

Înălțimea relativă a acestor suprafețe constituie 120-, a soclului 90-.

În secțiunea terasei a VIII-a a Prutului iau parte straturi de roci de prundiș cu lentile de nisip și pietriș bogate în rămășițe faunistice, cu o grosime de pînă la , nisipuri fine cu o grosime de pînă la de vîrsta subetajului apșeronului mediu.

Soclul terasei este alcătuit din argilă de vîrsta sarmațianului mediu și se ridică asupra nivelului Prut cu 90-.

Cele mai mari areale a acestei terase ocupă interfluviile și partea de sud a versanților de lîngă s. Avrameni și Costești [39,p.22].

Polenul găsit în aceste straturi de roci ne mărturisește de o climă temperată caldă, relatv umedă în condiții de silvostepă.

Terasa a VII-a Prutului este compusă din depuneri nisipoase , prundiș și pietriș, jasp carpatic, cuarțite, roci metamorfice, de vîrsta abșeronului superior.

Înălțimea relativă a soclului constituie 70-. Această terasă ocupă părțile superioare a versanților văii Prutului. După datele palinologice se poate de vorbit de existența pe acest teritoriu a climei de stepă.

Terasa a VI-a a Prutului se divizează în 2 straturi. Primul strat compus din pietriș și prundiș bogat în material detritic (1-) și de nisipuri fine (4-). Al 2 strat este alcătuit din nisipuri aleuritice cu lentile de argile aleuritice de acoperite cu straturi de sol. Formarea depunerilor aleuritice este legată de pătrunderea mării în rîu și formarea limanelor. Clima în această perioadă a fost uscată și caldă cu perioade umede [24,p.51].

Depunerile terasei a V-a Prutului sînt prezentate prin sedimente de pietriș și prundiș cu structuri de nisipuri, cu particole de diferite lățimi, cu o grosime de pînă la și nisipuri fine cu grosime de , acoperite de argile leosoidale cu grosimea de . Suprafața terasei este prezentată prin argile de vîrsta sarmațianului mediu la latitudinea 60-. Clima perioadei date a fost temperat caldă, caracteristică pentru zona de stepă.

Depunerile teraselor VI-V alcătuiesc părțile de mijloc a versanților văii Prutului și se referă la cuaternarul inferior. Pe alocuri terasa a VI poate să lipsească.

Terasa a IV-a Prutului după structura litologică nu se deosebește de depunerile teraselor 6,5. Înălțimea relativă a soclului se schimbă de la 20 la .

În structura terasei III pe lîngă depunerile nisipoase și prundiș iau parte și straturile de argile cu grosimea de și se termină această secțiune de aluviu cu un strat de aleurite cu grosimea de pînă la .

Înălțimea relativă a soclului terasei reprezintă 17-. Clima în perioada de formare a teraselor III-IV a fost uscată aproape continentală, cu răspîndirea largă a vegetației de stepă [37,p.16].

Terasa II a Prutului este reprezentată prin depuneri de prundiș și pietriș cu straturi de nisip cu o componență granulometrică diferită, iar în partea superioară a aluviului apare un strat de argilă de oculoare sură-vierzuie cu o grosime de pînă la . Înălțimea relativă a suprafeței este de 18-, a soclului 3-12m.

Terasa a I a Prutului se urmărește aproape pe tot teritoriul părții de stînga a văii. Grosimea depunerilor de nisip și prundiș constituie . Înălțimea relativă a soclului e de 2-, iar a suprafeței de .

Marginea din spate a terasei e acoperită cu un strat de o mare grosime de aluviu. S-a format terasa în condițiile climei reci cu perioade scurte de încălzire.

Cea mai mare parte a rezervației ocupă lunca rîului cu o lățime de . În structura litologică iau parte depunerile de pietriș și nisipuri, care treptat se înlocuiesc cu nisipuri, aleurite și roci de luncă [17,p.25].

Înălțimea relativă a suprafeței terasei este de la 3 pînă la , soclului la adîncimea de mai jos de nivelul apei în rîu.

Preferențial suprafețele interfluviilor s-au format datorită dezvoltării rețelei hidrografice și sînt compuse din formațiuni aluviale, prezentate prin argile, argile nisipoase, luturi care s-au format în urma alterării rocilor de bază de vîrstă miocenă. Grosimea aluviului poate să ajungă pînă la .

Pe versanții domoli s-au depus argile aluviale-deluviale. Grosimea lor ajunge pînă la , iar la baza versanților grosimea acestui strat atinge . Pe sectoarele unde predomină eroziunea intensivă, superficială în rezultatul alterării rocilor de bază și deplasarea lor pe versanți se poate de întîlnit argile deluviale grele și argile leeosoidale cu grosimea de .

Aceste roci formează părțile superioare ale teraselor și sînt situate de regulă pe versanții de stînga a afluenților Prutului. Cei mai abrupți versanți sînt afectați de alunecări de teren și acoperiți cu masele alunecante. Din existența în structura versanților a rocilor cimentate, dure se întîlnesc fenomene de surpare prezentate prin blocuri de piatră, pietriș, cu amestec de nisip și argilă. Grosimea acestor formațiuni constituie 10-, dar poate să atingă 30-40 m [48,p.41].

Învelișul de sol a luncii Prutului, în cadrul căreia se găsește "[NUME_REDACTAT]", este neomogen. Varietățile genetice și unitățile taxonomice a solurilor, amplasarea și răspândirea lor în primul rând sunt condiționate de relief. În luncă relieful influențează regimul hidric al solurilor ceea ce creează diferite condiții pentru dezvoltarea florei spontane (Postolache, 1995).

Vegetația forestieră în luncă s-a stabilit, ca regulă, pe terenurile relativ bine drenate, foarte rar supuse inundațiilor de scurtă durată. Se evidențiază două niveluri ocupate de pădure – nivelul luncii inundabile și a primei terase de luncă.

La nivelul luncii pedogeneza este condiționată și se deosebește prin surplusul de umezeală, caracteristic acestui element geomorfologic. Nivelul apei freatice este ridicat și în anumite perioade afectează orizonturile (straturile) inferioare a profilului de sol [50,p.25].

În ultimii decenii nivelul apelor freatice și în genere regimurile hidrice a solurilor din lunca Prutului, în sectorul cărui aparține [NUME_REDACTAT], este condiționat de barajul Costești-Stânca.

Nivelul râului Prut în apropierea c. Avrămeni, unde se găsește masivul de sus al pădurii, are altitudinea , iar lângă satul Pruteni (masivul de jos) – . Așadar diferența de altitudine este de . Altitudinile curbelor de nivel, care caracterizează condițiile geomorfologice, hidrologice și pedologice cresc de jos în sus de la 50 la 55- și chiar mai mult. Această diferență necesită să fie luată în considerație, având în vedere amplasarea și nivelul topografic al profilelor (tabelul 1) poziția geomorfologică a solurilor respective.

Învelișul de sol în [NUME_REDACTAT] este neuniform și destul de complicat. În linii generale sub pădurile de stejar predomină soluri aluviale molice, deseori slab levigate, adică spălate de carbonați până la adâncimea de 50-. Structura morfologică a acestor soluri are trăsături comune cu cernoziomul tipic.

Sub pădurile cu predominarea plopului, care sunt situate pe niveluri ceva mai joase, sunt răspândite soluri aluviale carbonatice, uneori stratificate, dar relativ bine drenate și negleizate. De rând cu aceste soluri în depresiuni s-au format soluri aluviale gleizate [31,p.20].

În apropierea albiei râului pe lunca inundabilă cresc păduri de salcie. Aici s-au format soluri aluviale stratificate, gleizate, care se află sub influența apelor freatice, nivelul lor fiind condiționat de râu. În sfârșit, meandrele vechi ale râului sunt înmlăștinite (la momentul efectuării cercetărilor erau inundate

Solurile aluviale virgine, neprelucrate în genere au un potențial înalt de productivitate. În stratul superficial conțin de la 5 până la 11 % humus. Humusul, sau mai bine zis substanța organică, din straturile superficiale a solurilor, sub pădure este în majoritate "crudă" și în cazul defrișării vegetației spontane, foarte repede se supune mineralizării. Din această cauză la 2 metri de la marginea pădurii, pe un lan prelucrat în același tip de sol conținutul humusului constituie doar 1,5-2 %. Solurile studiate sunt bine saturate cu baze. În componența cationilor schimbabili predomină calciu. Solurile aluviale, ca regulă, sunt carbonatate, deoarece materialul parental aluvial conține carbonați, care în decursul pedogenezei nu au putut fi spălați. Numai în condițiile pădurilor cu predominarea stejarului solurile au devenit puțin levigate.

Conținutul de carbonați este relativ mic (3-5 %) și doar la adâncimea de peste , depășește 10 %. Reacția solurilor este aproape neutră, spre adâncime – slab alcalină. Sărurile solubile, ca regulă lipsesc sau au fost spălate din solurile ocupate cu vegetație forestieră. Analiza chimică (tabelul 2) indică o cantitate foarte redusă de săruri solubile (mai puțin de 0,1 %) cu excepția stratului superficial unde ajunge la 0,12-0,13 % (probabil pe contul extrasului organic solubil) [44,p.27].

În legătură cu construcția barajului Costești–Stânca regimurile hidrice în primul rând, precum și alte condiții specifice luncilor, s-au modificat. Astfel s-a produs o drenare sau desecare a luncii. Acest eveniment are ca consecință o oarecare xerofitizare și modificare a regimului de luncă spre cel de stepă, în deosebi pe terenurile mai îndepărtate de albia râului. Din vegetația lemnoasă modificarea regimului hidric influențează în primul rând sălciile.

Teritoriul pe care se situează pădurile Rezervației “[NUME_REDACTAT]” este străbătut de la nord la sud în partea vestică pe lungimea de circa de rîul Prut, iar în partea estică, din luna noiembrie 2001 după reabilitare este străbătut de rîul Camenca [9,p.55].

Albia acestor rîuri are un grad înalt de meandrare fapt ce a determinat apariția multor brațe moarte, care au influență mare asupra regimului hidrologic .

Nivelul apelor freatice în luncă variază între 0,5- 4 m iar pe sectoare mai ridicate de la 7-15 m. În teritoriu vegetația forestieră este mult influiențată de regimul hidrologic, apa avînd un rol decisiv în luncă

Vegetația rezervației s-a format în dependență de condițiile hidrologice, geomorfologice, soluri și alți factori naturali și antropici. Principalul factor care a contribuit la formarea compoziției și structurii comunităților vegetale din rezervație sunt condițiile hidrologice. Vegetația din rezervație s-a format sub influența regimului apelor Prutului, a sistemelor de gârle prin care apele Prutului și râușorului Camenca pătrundeau și alimentau cu ape pădurile, pajiștile mai ales în timpul inundaților. În dependență de acești factori sau format trei tipuri de vegetație: forestieră, pajiști de luncă și vegetație acvatică.

Pădurile din rezervație s-au format în anumite condiții hidrologice și se caracterizează printr-o compoziție și structură deosebită. Principalul factor care au rezultat formarea pădurilor din rezervație au fost condițiile hidrologice specifice. Nivelul apelor subterane în mare măsură a influențat la crearea unor păduri de productivitate superioară [13,p.44].

În teritoriul actualei rezervații au descris suprafețe cu asociațiile: Salicetum inundatum, Salicetum rubosum, Populetum rubosum, Populetum convallariosum, Populetum aegopodiosum, Saliceto-populetum herbosum, Ulmeto-Quercetum rubosum, Ulmeto-Quercetum aegopodiosum. A Tkacenko (1979) a descris două tipuri de plopișuri: Populetum(nigra) rubosum(caesii) și Populetum(nigrae) calamagrostidosum (epigeioris). Gh.Postolache (1995) în lucrarea "[NUME_REDACTAT] Moldova" pentru rezervația [NUME_REDACTAT] indică prezența a trei asociații de răchitișuri, 4 asociații de sălcișuri, 6 asociații de plopișuri și 6 asociații de stejărete. Vegetația forestieră ocupă o suprafață de 4976,8ha. În funcție de gradul de inundație și aluviuni s-au format patru tipuri de păduri [26,p.54].

Răchitișurile, ocupă mici suprafețe în zona de contact a pațiului terestru cu apele Prutului. Apele subterane sunt aproape de suprafață în unele locuri sunt și la suprafața solului. Se formează pe soluri tinere, nisipoase în condiții umede și foarte umede. Răchutișurile sunt formate din specii de sălcii-arbuști (Salix cinerea, S.viminalis, S.triandra, S.purprea) care mai ales în primii ani de acaparare a terenului formează desișuri. În răchitișuri sunt exemplare solitare de cătină roșie (Tamarix ramossisima), hamei (Humulus lupulus). Stratul ierbos este ne uniform. Mai bine este dezvoltat în locuri deschise unde gradul de acoperire a ierburilor este de 80-90%. În stratul ierbos mai des domină stuful(Phragmites angustifolia), trestia de câmp (Calamagrostis epigeois), murele (Rubus caesius). Abundența altor specii de plante este mai redusă: cinci degete(Potentilla reptans), iarba câmpului(Agrostis stolonifera), floarea zânelor (Lytrum variegatum), coada calului(Equisetum arvense). Comunitățile de plante descrise în răchitișuri au fost atribuite la asociațiile: Salicetum triandea Malcuit 1929; Salicetum purpurea Wendelbg – Zel.1952 [14,p.29].

Sălcișurile ocupă 455,6 ha. Sunt răspândite de-a lungul albiei Prutului (prima terasă) și pe alocuri în gârle. Se formează pe soluri tinere mai des nisipoase și nisipo-lutoase. Apele subterane sunt aproape de suprafață (0,5-1,5m). Sunt caracteristice arboreturi pure cu o compoziție și structură neuniformă. În arboret domină salcia alba (Salix alba) cu puțin amestec de Salix fragilis, Populus alba, P. canescens, Ulmus laevis. La nivelul etajului doi este mult arțar american (Acer negundo), puțin jugastru (Acer campestre), exemplare solitare de dud (Morus alba, M.nigra). În stratul arbuștilor sunt mai frecvent socul(Sambucus nigra) și sângerul (Swida sanguinea). Se întâlnesc lemnul cânesc (Ligustrum vulgare), călinul(Viburnum opulus), alunul (Corylus avellana), crușinul (Frangula alnus) [20,p.46].

Învelișul ierbos este bine dezvoltat. Efemeroizii lipsesc. În perioada estivală gradul de acoperire a ierburilor este de 90-100%. În învelișul ierbos au fost înregistrate multe specii de plante de luncă: Stachis palustris, Rubus caesius, Lisimachia vulgaris, L.numularia, Glechoma hederacea, Bidens tripartita și a.

Sunt multe suprafețe ocupate de specii de plante ruderale (Urtica dioica, Galium apparine, Cucubalus bacifer, Arctium tomentosum). Comunitățile de salcie descrise au fost atribuite la asociația: Salicetum albae-fragilis Issler 1926. Starea actuală a arboretelor de salcie este dezastruoasă. După construcția barajului Costești-Stânca(1978) au coborât nivelul apelor subterane în rezultat la ce are loc destabilizarea ecosistemeleor de salcie. Pe suprafețe mari se usucă salcia. În multe locuri salcia este substituită de arțar American [15,p.17].

Plopișurile ocupă 1081,6 ha. Comunitățile de plop sau format pe locuri puțin mai ridicate decât sălcișurile și reprezintă o formă de tranziție de la sălcișuri la stejărișuri de luncă. Spre deosebire de sălcișuri, plopișurile au o compoziție și structură mai stabilă și mai bine oformată. Aici apar multe specii de plante caracteristice pădurilor zonale. Cele mai multe arboreturi sunt de plop alb (Populus alba). Sunt puține arboreturi de plop negru(Populus nigra) și multe suprafețe de plop canadian plantate. Consistența arboreturilor de plop alb este 0,8. Înălțimea arborilor 24-26m. Se întâlnesc exemplare solitare de salcie (Salix alba), ulm (Ulmus laevis), jugastru (Acer campestre), păr (Pyrus pyraster). În stratul arbuștilor mai abundent sunt socul (Sambucus nigra), alunul (Corylus avellana), sângerul (Swida sanguinea). Se mai întâlnesc păducelul (Crataegus monogyna), salba moale (Euonymus europaea), crușinul (Frangula alnus), dârmozul (Viburnum lantana). Stratul ierburilor este bine dezvoltat. Gradul de acoperire a ierburilor este de 80-90%. Plantele ierboase aparțin la două sinuzii. Primăvara până la apariția frunzelor pe copaci apar efemeroizii: Scilla bifolia, Corydalis solida, Anemonoides ranunculoides și a.

În perioada estivală mai abundente sunt piciorul căprii (Aegopodium podagraria), gălbinelele (Galeobdolon luteum). Grupări mai mari formează rărunchioara (Glechoma hederacea), jaleșul de pădure (Stachys sylvatica), popivnicul (Asarum europaeum). În multe locuri domină speciile ruderale urzica (Urtica dioica) și turița(Galium apparine). Comunitățile de plante descrise în plopișuri au fost atribuite la asociațiile: Populetum albae Fraxinetum bessarabicum Borza 1937; Fraxineto angustifoliae -Populetum albae (Br.Bl 1931 p.p. Borza 1937) [38,p.24].

Stejărișurile ocupă suprafață de 1471,7 ha(26%). Cresc pe cele mai ridicate locuri din luncă. Altitudine 53-60m. Ele erau foarte rar inundate dar nu fără influența apelor subterane care penetrau în masivele forestiere prin gârlele cu apă. Soluri aluviale tipice, aluvial gleizat și argilo iluviale. În arboreturile natural fundamentale domină stejarul (Quercus robur). În rezervație sunt suprafețe de stejari seculari de vârsta 150-200 ani, care au înălțimea până la 28 m și diametru tulpinilor 2 m. În primul etaj sunt exemplare solitare de frasin(Fraxinus excelsior), tei pucios(Tilia cordata), plop alb (Populus alba), salcie albă (Salix alba), ulm(Ulmus laevis). În etajul doi mai des domină jugastru (Acer campestre). Sunt exemplare solitare de carpen (Carpinus betulus), paltin de câmp(Acer platanoides), păr(Pyrus pyraster) și a. După construcția barajului Costești-Stânca în multe locuri s-a uscat stejarul și au apărut arboreturi derivate unde domină jugastrul. Suprafața arboreturilor de jugastru în prezent constituie 571,7ha. Stratul arbuștilor este bine dezvoltat. În multe locuri alunul (Corylus avellana), socul (Sambucus nigra), sângerul (Swida sanguinea) formează desișuri. Se mai întâlnesc așa arbuști: păducelul (Crataegus monogyna), dârmozul (Viburnum lantana), lemnul cânesc (Euonymus europaea). Învelișul ierbos este bine dezvoltat. Primăvara până la apariția frunzelor pe copaci înfloresc efemeroizii: viorelele(Scilla bifolia), brebeneii (Corydalis solida, C. cava), floarea vântului(Anemonoides ranunculoides), găinușa (Isopyrum thalictroides), grâușorul(Ficaria verna). Puțin mai târziu înfloresc: colțișorul (Dentaria bulbifera, D.glandulosa), laleaua pestriță (Fritillaria melagroides), rodul pământului (Arum orientale). În perioada vernală gradul de acoperire a ierburilor este 100% [22,p.17].

Cu apariția frunzelor pe copaci gradul de acoperire a ierburilor scade până la 20-30%. În perioada estivală mai abundent sunt: Aegopodium podagraria, Rubus caesius, Stellaria holostea, Anthriscus sylvestris. În pădurile de stejar din rezervație au mai fost evidențiate așa specii de plante vasculare: Polygonatum latifolium, P. multiflorum, Asarum europaeum, Pulmonaria officinalis, Dactylis glomerata, Geum urbanum, Melica uniflora, M.transilvanica, Chelidonium majus, Viola reichenbachiana, Ranunculus auricomus, Hypericum hirsutum, Glechoma hederacea, Campanula persicifolia, Lysimachia nummularia, Brachypodium sylvaticum, Convallaria majalis, Mercurialis perennis, Stachys sylvatica. Sunt suprafețe unde sunt abundente urzica (Urtica dioica) și turița (Galium apparine) [12,p.24].

În stejărișuri au fost evidențiate populații remarcabile de lalea pestriță (Fritillaria melagreoides), precum și câteva specii de plante rare: dălac (Paris quadrifolia), vioreaua nopții (Platanthera bifolia), feriga bărbătească (Dryopteris filix-mas), umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius), verigar (Rhamnus tinctoria), colțișor (Dentaria glandulosa). Comunitățile de stejar descrise au fost atribuite la asociațțile Quercetum pedunculiflorae Borza 1937; [NUME_REDACTAT] 1934.

Arboreturile artificiale. În anii 1960-1980 au fost defrișate multe suprafețe de arboreturi spontane și au fost plantate cu plop, salcâm, frasin, nuc negru, stejar roșu, paltin, molid, pin și a.

La crearea plantațiilor forestiere se miza la o productivitate mare a arboreturilor. Însă în majoritatea cazurilor a fost folosit sortiment de specii fără a ține cont de condițiile staționale. În prezent avem multe arborete artificiale slab productive cu puțin efect economic și mai puțin efect ecologic. În prezent silvicultorii efectuează lucrări de reconstrucție ecologică a plantațiilor forestiere și arboreturilor degradate.

Totodată în lucrările de reconstrucție ecologică e necesar de protejat populațiile de plante rare [49,p.42].

Tipul de stațiune forestieră reprezintă un tip de condiții staționale care poate fi definit ca o grupare a porțiunilor de teren având același efect asupra creșterii pădurii, adică un complex de factori naturali (climatici, edafo-hidrologici) care acționează asupra vegetației.

Din prezentarea anterioară reiese că în regiunea în care se întind pădurile rezervației, condițiile geomorfologice, climatice, pedologice, altitudinea, temperatura, insolația, precipitațiile, umiditatea, troficitatea, profunzimea și volumul fiziologic util variază, astfel că se diferențiază mai multe tipuri de stațiuni forestiere în cadrul etajului fitoclimatic: silvostepă, luncă înaltă.

Etajul de silvostepă de luncă se întinde în teritoriu la altitudini cuprinse între 50 și 85 m. Substratul litologic este format din materiale de origine sedimentară transportate din amonte pe care s-au format solurile aluviale, unele în evoluție spre soluri zonale. Climatul se suprapune pe etajul climatic de luncă cu temperaturi mai scăzute și precipitații mai multe față de cele anuale medii caracteristice climatului de dealuri. Solurile preponderente sunt solurile aluviale dispuse în straturi succesive în ordine de la bază: argiloase, nisipoase și lutoase [10,p.41].

Cunoscându-se factorii staționali, cu importanța fiecăruia de la caz la caz, s-au identificat următoarele tipuri de stațiune:

9612.- silvostepă, luncă de zăvoi de plopi, șleao-plopiș, aluvial moderat humifer, temporar slab umezit freatic, rar și scurt inundabil pe soluri aluviale +/- gleizate, bonitate mijlocie (Bm) pe o suprafață de 1047,9 ha (20%);

9613.- silvostepă, luncă de zăvoi de plopi, aluvial profund freatic, rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate mijlocie (Bm) – în suprafață de 1106,7 ha (21%);

9614.- silvostepă, luncă de zăvoi de plopi, aluvial intens humifer, freatic umed, rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate superioară (Bs) – în suprafață de 83,3 ha (1%);

9623.- silvostepă, luncă de zăvoi de salcie, aluvial amfisemigleic, anual prelungit inundabil, pe soluri aluviale fine, gleice sau amfigleice, bonitate mijlocie (Bm) – în suprafață de 406,5 ha (8%);

9624.- silvostepă, luncă de zăvoi de zăvoi de salcie, aluvial gleizat, anual relativ prelungit inundabil, pe soluri aluviale fine, gleice, sau amfigleice, Bs – în suprafață de 22,0 ha;

9641.- silvostepă, luncă de șleau, sol zonal freatic umed, neinundabil, pe soluri aluviale, cernoziomuri freatice umede, bonitate mijlocie (Bm) – în suprafață de 2644,8 ha (49%);

9642.- silvostepă, luncă de șleau, sol zonal freatic umed, neinundabil sau foarte rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, cernoziomuri freatic umede, Bs – în suprafață de 34,4 ha (1%).

Din cele prezentate mai sus se constată că majoritatea stațiunilor sunt de bonitate mijlocie – 97% și doar 3% sunt de bonitate superioară [9,p.37].

Cea mai mare întindere (49%) din suprafața rezervației o dețin șleaurile de luncă (tipul 9641 și 9642). Sunt stațiuni de bonitate mijlocie (spre superioară). Ocupă în deosebi locurile cele mai ridicate (altitudinea 53-60 m), foarte rar inundate, dar sunt influențate de apele subterane care pătrund în masivele forestiere prin gârle. Sunt stațiunile stejarului în amestec cu frasin, ulm, jugastru, izolat carpen, paltin, cireș.

Stejarul este prezent și în șleao-plopișurile de luncă (tipul de stațiune 9612), care dețin 20% din suprafața totală a pădurilor și terenurilor de împădurit. Sunt stațiuni apte pentru amestecurile de stejar și plop alb și, speciile de amestec cum ar fi frasinul, jugastrul, părul, ulmul, etc.

Stațiunile de tipul 9613, 9614 și 9624 dețin 22% și sunt stațiuni de bonitate mijlocie și superioară ocupând locurile puțin mai ridicate decât sălcetele, sub formă de tranziție de la sălcete la șleaurile de luncă. Sunt apte pentru zăvoaiele de plop având în amestec plop negru, salcie, jugastru, ulm, păr, ș.a [13,p.29].

În apropierea cursului de apă a râului Prut, pe malurile joase, coborâte, cât și în albiile gârlelor și prutețelor (starițe) apar stațiunile de tipul 9623, stațiuni pentru creșterea zăvoaielor de salcie. Stațiunea este de bonitate mijlocie și deține 8% din suprafață.

Dintre tipurile de pădure identificate, stejăreto-șleaurile și șleao-plopișurile de productivitate mijlocie sunt cu ponderea cea mai mare în teritoriul rezervației, ocupă împreună 69% din suprafață. Procentul de participare a stejarului în amestecul acestor tipuri de păduri este de 50-80% și respectiv de 30-50%.

Toate tipurile de pădure sunt reprezentate atât prin arborete natural fundamentale, cât și prin arborete derivate și artificiale în raport cu tipul natural.

Din acestea rezultă că pe 35% din suprafața ocupată cu pădure se găsesc arboretele natural fundamentale de bază, corespunzătoare din punct de vedere al compoziției din care 6% sunt subproductive. Restul arboretelor au suferit intervenții mai mult sau mai puțin intense care le-au îndepărtat de tipurile naturale, atât sub aspectul compoziției, cât și al productivității, ele fiind parțial derivate 10%, total derivate 16% și 38% artificiale [15,p.20].

Se constată, ca urmare a modului de gospodărire defectuos al arboretelor de luncă, adâncirea albiei râului Prut, secetele repetate și temperaturile ridicate din ultimul timp, evoluția solurilor aluviale, construcția lacului de acumulare de la Costești, că multe din arborete (26%) sunt îndepărtate de tipul natural. Astfel, 10% au modificată parțial compoziția, fiind în prezent parțial derivate (2,5% sunt stejăreto-șleauri și 1,5% șleao-plopișuri).

Aceste arborete, arboretele tinere se vor conduce prin tăiere de îngrijire către o compoziție-țel apropiată de tipul natural adecvat stațiunilor pe care se găsesc, iar cele bătrâne prin lucrări de regenerare prin tăieri repetate cu regenerare din sămânță. 16% sunt arborete total derivate, care treptat vor trebui înlocuite cu speciile de bază, din acestea 14% vegetează în stațiunile de șleau [36,p.49].

Arboretele artificiale sunt arborete în general plantații frecvent în locul șleaurilor, mai puțin în zăvoaiele de plop. O bună parte din ele (44%) sunt plantații cu stejar (în amestec cu alte specii sau pure).

Arboretele pe bază de stejar se vor conduce prin lucrări de îngrijire până la vârsta exploatabilității fizice, fiind de fapt adecvate tipului de stațiune, socotite artificiale ca urmare a provenienței lor.

Salcâm etele sunt plantate, o parte la a 2-a și a 3-a generație provenite din lăstari, care în viitor odată cu îmbătrânirea lor se vor înlocui cu stejar și specii de amestec.

Tipurile de pădure se reunesc în formații, răspândirea lor fiind condiționată de prezența și abundența speciilor forestiere, de modul lor de asociere, și de condițiile ecologice actuale (fără a neglija și evoluția vegetației în trecut), de condițiile climatice generale și locale, în repartiția cărora relieful intervine în mod hotărâtor.

Pe formații forestiere participarea preponderentă o au șleaurile de luncă – 70%, urmate de plopișurile pure de plop alb – 22% și de amestecurile de plop și salcie – 6%. Sălcetele pure ocupă doar 2%, vegetând pe malurile joase ale Prutului, gârlele și prutețele cu exces de umiditate.

În formațiile șleaurilor de luncă specia de bază este stejarul cu o participare în amestec de 40-80% în dependență de tipul de pădure, plopul alb și frasinul – 20-30%, restul speciilor: jugastrul, ulmul, carpenul [9,p.54].

2.2.Materiale și metode

Cercetările s-au desfășurat în cadrul R.N, „[NUME_REDACTAT]” ÎS. Ca obiecte de cercetare au fost alese arboretele naturale și artificiale din cadrul rezervației unde au fost evidențiate 18 suprafețe de probă.

Analizînd materialele amenajărilor și datele obținute pe itinerar au fost evidențiate arboretele invadate de arțar american în diferite proporții de la 1-3 unități (691ha) pînă la 8-10 unități (20ha).

În total sunt circa 755ha de arborete invadate de arțar american ce constituie aproximativ 13% din pădurile rezervației. Procesul de invazie se întețește din an în an. Așa arborete afectate de arțar american cu vîrsta de 30-50 ani sunt circa 150ha, iar cu vîrsta 1-10 ani în jur de 200ha [9,p.68].

Arboretele naturale gospodărite în funcție de intensitatea schimbărilor în compoziție și structură, a metodei de regenerare și prezența speciei/speciilor principale sunt divizate în următoarele categorii:

Fundamental generativ (FG) – cu compoziție și structură specifică neatinse regenerate pe cale naturală din sămînță (regim de codru) produce arborete sănătoase și rezistente cu proprietăți ereditare valoroase. Cea mai mare productivitate ecoprotectivă și economică.

Fundamental vegetativ (FV) – se deosebește prin regenerarea vegetativă din lăstari și drajoni (regim de crîng), rezistență scăzută, funcțiile ecoprotective și productive sunt semnificativ mai reduse.

Degradat generativ (DG) – arborete cu exemplare din specia/speciile principale provenită din sămînță, dar care prin acțiunea omului (extragerea unui număr de exemplare valoroase, pășunat etc.) desimea și calitatea arboretului scad consecutiv cu productivitatea și funcțiile ecoprotective.

Degradat vegetativ (DV) – arboret cu specia/speciile principală provenită vegetativ, cu o consistență redusă, foarte vulnerabil la condițiile ecologice schimbătoare [11,p.45].

Parțial derivat cu specii de amestec indigene (PDI) – este simțitor schimbată compoziția în favoarea speciilor de amestec, dar este prezentată și specia principală.

Parțial derivat cu specii invadatoare exotice (PDE) – se deosebește prin instalarea în arboretul rărit a speciilor invădătoare exotice, specia principală este prezentă.

Total derivat cu specii de amestec indigene (PDI) – intervenția și mai puternică și nechibzuită duce la transformarea totală a compoziției arboretului, dispariția totală a speciei/speciilor principale: sunt formate în exclusivitate din speciile de amestec (cărpinișuri, teișuri, acerete etc.).

Total derivat cu specii de amestec invadatoare exotice (TDE) – se deosebește prin înlăturarea speciei/speciilor principale și pătrunderea masivă în arboret a speciilor invădătoare exotice. Funcțiile ecoprotective și productive sunt la maxim scăzute.

Arboretele artificiale în funcție de compoziție, structură, arialul speciei/speciilor din compoziție și corespunderea lor stațunii se pot evidenția următoarele categorii:

Artificial din specii indigene, permanent (AIP) – compoziția corespunde condițiilor ecologice, arboretul este realizat prin semănături ori plantări (în cazul împăduririi) sau sub coronamentul vechiului arboret în cazul reconstrucției ecologice. Arboret productiv și rezistent cu ciclu bun de producție [10,p.18].

Artificial dinspecii indigene, temporar (AIT) – din specii indigene necorespunzătoare condițiilor ecologice, din specii necompatibile cu specia principală, din biotipuri introduse.

Artificial din specii exotice, permanent (AEP) – se evidențiază prin productivitatea sporită, majoritatea lor fiind pure și echiene cu un ciclu de producție (50-80ani) – nuc negru, sofora, stejar roșu, glădiță.

Artificial din specii exotice, temporar (AET) – pure sau amestecate, care sunt adecvate tipului de stațiune, slab productive, și cu un potențial ecoprotector redus (o bună parte din salcîmete cu un grad avansat de uscare).

Artificial din specii indigene și exotice, permanent (AIEP) – posedă o rezistență bună la condițiile ecologice și o productivitate sporită. Speciile indigene pot fi rolul principal ori secundar formînd arboretele cu ciclu lung de producție.

Artificial din specii indigene și exotice, temporare (AIET) – amestecuri din specii indigene și exotice care nu corespund totalmente condițiilor ecologice, ori formate din speciile diferit potențial de rezistență ecologică, slab productive [9,p.83].

Procesele tehnologice folosite în cadrul lucrărilor de reconstrucție ecologică a arboretelor se caracterizează printr-un număr mare de metode, procedee și operațiuni silvotehnice datorită diversității condițiilor naturale și silviculturale. Multitudinea de factori ce influențează modul executării lucrărilor de reconstrucție ecologică a arboretelor, determină o anumită subiectivitate din partea silvicultorului în alegerea soluțiilor sillvotehnice atât în condiții staționale diferite, cât și în condiții staționale similare, ceea ce se va reflecta implicit în reușita și costul lucrărilor.

Metodele tehnice folosite în scopul îmbunătățirii structurii arboretului și sporirii productivității pădurilor diferă de la caz la caz, în raport cu potențialul productiv al stațiunilor, caracteristicilor arboretului (compoziție, consistență, stadiul de dezvoltare) și cu particularitățile bioecologice ale speciilor ce urmează să fie instalate în conformitate cu obiectivele de protecție și producție propuse.

Actualmente, în practica silvică sunt cunoscute trei metode principale de intervenție artificială, care se aplică cu scopul sporirii capacității de protecție și producție a pădurilor degradate, slab productive, derivate, brăcuite și necorespunzătoare stațional. Aceste metode sunt: substituirea, ameliorarea și refacerea [10,p.33].

Substituirea – reprezintă metoda de înlocuire integrală sau în cea mai mare parte a speciei, respectiv a speciilor din componența arboretelor de productivitate redusă, cu alte specii corespunzătoare stațiunii, dar mai productive și de valoare economică mai mare. Mai frecvente și necesare sunt substituirile în cazul arboretelor necorespunzătoare stațional și derivate, cu o stare de vegetație în general normală, dar care nu corespunde din punct de vedere economic și stațional. De asemenea, substituirile se pot folosi în tipurile de pădure fundamentale de productivitate inferioară (îndeosebi clasa V-a), situate în stațiuni cu potențial productiv scăzut pentru speciile ce le alcătuiesc, însă apte pentru alte specii mai productive și valoroase [54,p.40].

Refacerea – presupune înlăturarea integrală a arboretului slab productiv și reinstalarea artificială a unui nou arboret, folosind specia sau speciile din vechiul arboret, după ce în prealabil sau luat măsuri eficiente de lucrare și ameliorare a solului. Sunt supuse acțiunii de refacere toate arboretele degradate, cu consistența 0,1-0,3 , precum și cele brăcuite cu consistența 0,4-0,6, tinere sau ajunse aproape de vârsta exploatabilității, care au o stare de vegetație lâncedă, datorită solului înțelenit sau înmlăștinit [53,p.15].

Ameliorarea – presupune mobilizarea parțială a solului, instalarea arboretului și subarboretului în golurile existente și adeseori sporirea proporției speciei sau speciilor principale pentru a realiza o compoziție și consistența normală a arboretului în corespundere cu condițiile staționale. Lucrările de ameliorare se recomandă în arboretele necorespunzătoare compozițional, cu consistență redusă (sub 0,6) și cu solul pe cale de înțelenire. Îndeosebi, aceste lucrări sunt recomandabile în arboretele brăcuite, cu consistența 0,4-0,6, atunci când vigoarea arboretului slăbește evident, fără posibilitate de a fi redresată pe cale naturală, datorită reducerii consistenței, înțelenirii și compactizării solului.

De asemenea, luând în considerație starea actuală a pădurilor natural fundamentale din R. Moldova, îndeosebi a cvercineelor, se recomandă în cadrul executării lucrărilor de exploatare-regenerare și ajutorare a regenerării naturale din semințe conversiunea tuturor arboretelor de cvercinee de la regim crâng la regim codru.

În cadrul lucrărilor de substituire, refacere sau ameliorare, se poate interveni folosind procedee silvoculturale variate în cele mai diferite condiții de mediu și de arboret. În toate cazurile de intervenție, culturile forestiere se instalează, de regulă în condiții de viață artificial îmbunătățite prin pregătirea prealabilă a terenului (lucrarea solului, desecări, etc…) [46,p.25].

Indiferent de metoda de lucru folosită, pentru a spori eficiența intervențiilor aplicate, sunt necesare studii și cartări staționale, precum și date științifice mai ample și mai precise decât cele de care dispune în prezent serviciul silvic.

Capitolul III. Rezultate și discuțiI

Stabilirea judicioasă a metodelor și procedeelor de reconstrucție ecologică a arboretelor, constituie fundamentul de care depinde reușita și eficiența fiecărei intervenții și a lucrării în ansamblu.

De asemenea, pentru realizarea unei reușite stabile a lucrările de reconstrucție ecologică preconizate în pădurile din cadrul [NUME_REDACTAT] Național, este necesară îmbinarea armonioasă a lucrărilor silvotehnice cu măsuri agrotehnice corespunzătoare, aplicate diferențiat în dependență de tipul de stațiune și în raport cu caracteristicile arboretelor în care se intervine. Analizînd materialele amenajărilor și datele obținute pe itinerar au fost evidențiate arboretele invadate de arțar american în diferite proporții de la 1-3 unități (691ha) pînă la 8-10 unități (20ha). În total sunt circa 755ha de arborete invadate de arțar american ce constituie aproximativ 13% din pădurile rezervației. Procesul de invazie se întețește din an în an. Așa arborete afectate de arțar american cu vîrsta de 30-50 ani sunt circa 150ha, iar cu vîrsta 1-10 ani în jur de 200ha [9,p.66].

Cele afectate de specii invazive sunt tipurile de stațiune 9612, 9613, 9623,96 24- luncă de zăvoi de plopi și salcie care ocupă peste 560ha. Aceasta se explică schimbării regimului hidrologic a stațiunii în legătură cu construcția barajului [NUME_REDACTAT] și îndreptarea albiei rîului Camenca.

Regimul hidrologic specific pentru lunca Prutului de mijloc a generat patru tipuri de vegetație forestieră: răchitișuri, sălcișuri, plopișuri și tejărete. În condițiile schimbării regimului hidrologic cele mai vulnirabile sunt răchitișurile și sălcișurile, unde procesul de uscare este foarte avansat. În golurile create pătrund speciile invazive și în primul rînd arțarul.

Din totalul de 18 suprafețe de probă 10 sunt arboretele afectate de arțar american în diferite proporții. Restul sunt arborete naturale și artificiale unde persistă regenerarea naturală ori a fost semănată ghinda dar în SP14C97H, 4,3ha, 10Sc tăieri de conservare pentru 2015 au fost plantați puieți de frasin [10,p.40].

Toamna anului 2012 sa evidențiat prin fructificarea abundentă a cvercineelor ce nu a fost înregistrată în ultimii 20-30ani. De aceea am extins cercetările noastre în arboretele necorespunzătoare unde a fost instalată natural sau artificial regenerarea cu stejar pedunculat.

În general toate arboretele necorespunzătoare trebuie înlocuite cu arborete a căror compoziție, structură, productivitate și capacitatea eco protectivă să corespundă țelurilor de gospodărire – aceasta este o sarcină primordială a rezervațiilor silvice. Cum menționează V. Chiriță (1997) – o pădure artificială creată cu specii autohtone de proveniență locală poate trece în categoria naturală, ulterior după un ciclu de producție.

Îndeplinirea unei acțiuni de o asemenea amploare și importantă cu este reconstrucția ecologică a pădurilor, mai cu seamă în rezervații, necesită o inventariere a arboretelor unde este necesar de intervenit cu reconstrucție ecologică.

În acest scop (cum menționează V.Giurgiu, 1995) este necesară o cercetare metodologică pentru stabilirea criteriilor de clasificare a arboretelor după gradul de îndepărtare a lor față de starea optimă, precum și după urgența intervențiilor [54,p.16].

La efectuarea cercetărilor sa depistat lipsa clasificărilor menționate și sa propus clasificarea noastră ca bază servind clasificarea lui V. Leandru (2009), cu modificările care sunt necesare în legătură cu numeroasele situații care au apărut în funcție de intensitatea influienții omului și folosirii pe suprafețe mari a unui număr semnificativ de specii exotice.

Păduri virgine și cvasivergine la noi nu sunt, toate sunt gospodărite care pot fi împărțite în 2 tipuri: Arborete naturale – N și arborete artificiale – A.

Arboretele naturale gospodărite în funcție de intensitatea schimbărilor în compoziție și structură, a metodei de regenerare și prezența speciei/speciilor principale sunt divizate în următoarele categorii:

Fundamental generativ (FG) – cu compoziție și structură specifică neatinse regenerate pe cale naturală din sămînță (regim de codru) produce arborete sănătoase și rezistente cu proprietăți ereditare valoroase. Cea mai mare productivitate ecoprotectivă și economică [55,p.36].

Fundamental vegetativ (FV) – se deosebește prin regenerarea vegetativă din lăstari și drajoni (regim de crîng), rezistență scăzută, funcțiile ecoprotective și productive sunt semnificativ mai reduse.

Degradat generativ (DG) – arborete cu exemplare din specia/speciile principale provenită din sămînță, dar care prin acțiunea omului (extragerea unui număr de exemplare valoroase, pășunat etc.) desimea și calitatea arboretului scad consecutiv cu productivitatea și funcțiile ecoprotective.

Degradat vegetativ (DV) – arboret cu specia/speciile principală provenită vegetativ, cu o consistență redusă, foarte vulnerabil la condițiile ecologice schimbătoare.

Parțial derivat cu specii de amestec indigene (PDI) – este simțitor schimbată compoziția în favoarea speciilor de amestec, dar este prezentată și specia principală.

Parțial derivat cu specii invadatoare exotice (PDE) – se deosebește prin instalarea în arboretul rărit a speciilor invădătoare exotice, specia principală este prezentă.

Total derivat cu specii de amestec indigene (PDI) – intervenția și mai puternică și nechibzuită duce la transformarea totală a compoziției arboretului, dispariția totală a speciei/speciilor principale: sunt formate în exclusivitate din speciile de amestec (cărpinișuri, teișuri, acerete etc.) [4,p.26].

Total derivat cu specii de amestec invadatoare exotice (TDE) – se deosebește prin înlăturarea speciei/speciilor principale și pătrunderea masivă în arboret a speciilor invădătoare exotice. Funcțiile ecoprotective și productive sunt la maxim scăzute.

Arboretele artificiale în funcție de compoziție, structură, arialul speciei/speciilor din compoziție și corespunderea lor stațunii se pot evidenția următoarele categorii:

Artificial din specii indigene, permanent (AIP) – compoziția corespunde condițiilor ecologice, arboretul este realizat prin semănături ori plantări (în cazul împăduririi) sau sub coronamentul vechiului arboret în cazul reconstrucției ecologice. Arboret productiv și rezistent cu ciclu bun de producție.

Artificial din specii indigene, tempora (AIT) – din specii indigene necorespunzătoare condițiilor ecologice, din specii necompatibile cu specia principală, din biotipuri introduse [7,p.49].

Artificial din specii exotice, permanent (AEP) – se evidențiază prin productivitatea sporită, majoritatea lor fiind pure și echiene cu un ciclu de producție (50-80ani) – nuc negru, sofora, stejar roșu, glădiță.

Artificial din specii exotice, temporar (AET) – pure sau amestecate, care sunt adecvate tipului de stațiune, slab productive, și cu un potențial ecoprotector redus (o bună parte din salcîmete cu un grad avansat de uscare).

Artificial din specii indigene și exotice, permanent (AIEP) – posedă o rezistență bună la condițiile ecologice și o productivitate sporită. Speciile indigene pot fi rolul principal ori secundar formînd arboretele cu ciclu lung de producție.

Artificial din specii indigene și exotice, temporare (AIET) – amestecuri din specii indigene și exotice care nu corespund totalmente condițiilor ecologice, ori formate din speciile diferit potențial de rezistență ecologică, slab productive.

Au fost analizate materialile amenajamentului și arboretele în teren afectate cu arțar american (Acer negundo L.). Au fost evidențiate arborete cu diferit grad de participare a arțarului american și a prezenței exemplarelor de stejar pedunculat – specie principală silvoformantă [29,p.35].

La examinarea suprafețelor au fost amplasate 18 variante de probă:

SP1B11H sectorul Balatina, cantonul 2 cu suprafața de 1,2ha. Parchetul a fost exploatat în 2011. Conform amenajamentului compoziția este 7Pla1St1Dt1Ju compoziția țel 5St2Pla1Dt2Ju. Regenerarea plopului alb este satisfăcătoare. Puieții regenerați depășesc înălțimea de 1m.

Regenerarea arțarului american este foarte lîncedă. Pe parchet au rămas exemplare seculare (28-40cm) de stejar pedunculat (24 ex.) sub coronamentul căria nu este regenerare, dar este multă ghindă datorită fructificării abundente. O suprafață de circa 10-15 ari nu este regenerată cu plop alb. Cioatele denotă că a existat un pîlc de arțar american (figura1a,b, figura 2a,b).

Tip de stațiune șleaua plopiș, aluvial, moderat humifer, temperar slab umezit freatic, rar și scurt inundabil [12,p.44].

Tip de pădure – șleaua plopiș de luncă din silvostepă de productivitate mijlocie Pm. Compoziția arboretului natural fundamental – plop alb, stejar

pedunculat în amestec cu salcie albă, ulm și jugastru.

Lucrările efectuate pe acestă suprafață în perioada anul 2013: monitorizarea

lucrărilor efectuate in aceste suprafețe, înlăturarea lăstarilor prelucrarea solului.

Figura 1a, b Suprafața de probă SP1B11H.

Figura 2a,b Suprafața de probă SP1B11H regenerarea plopului alb.

S-a luat analiza probelor de sol (determinarea PH, regimul de umiditate, ponderea fracțiunilor argiloase, conținutul de humus, adîncimea stratului de carbonați).

Monitorizarea lucrărilor de îngrijire a suprafețelor (instalarea gardului de protecție).

În dependență de gradul de afectare a arboretelor existente cu arțar american am apreciat tipul de reconstrucție ecologică (substituire ori refacere) și s-a aplicat tratamentul respectiv.

S-au efectuat în următoarele etape:

Etapa 1. Substituirea arboretului după tăierile rase prin semănare (plantaje de stejar pedunculat).

Etapa 2. Substituirea arboretului derivat prin semănat sub masiv de stejar pedunculat sau frasin.

Etapa 3. Refacerea arboretului degradat prin semănatul sub masiv de stejar pedunculat sau frasin.

SP2B23D sectorul Balatina, cantonul 4 cu suprafața de 1,1ha arboret artificial

8St1Ju1Sc. Pe această suprafață există o inclavă de 0,4ha cu 9Sc1ARA, consistența 0,8. Tipul de stațiune 9641- silvostepă, luncă de șleau, sol zonal freatic umed, neinundabil sau foarte scurt și rar inundabil Bm.

Tip de pădure 6333- stejăreto șleau de luncă din silviostepă de Pm. Lucrările efectuate pe acesta suprafața în perioada anului 2013:

Monitorizare lucrărilor care vor fi efectuate în aceste suprafețe: înlăturarea lăstarilor, prelucrarea solului [9,p.102].

S-a luat analiza probelor de sol (determinarea PH, regimul de umiditate, ponderea fracțiunilor argiloase, conținutul de humus, adîncimea stratului de carbonați). Monitorizarea lucrărilor de îngrijire a suprafețelor (instalarea gardului de protecție). Pe tot pracursul anului au fost efectuate lucrări de îngrijire a semințișului periodic pentru a asigura creșterea plantelor.

SP3B23C sectorul Balatina, cantonul 4 cu suprafața de 1,2ha arboret de salcîm cu frasin invadat de arțar american, cu consistența 0,8-0,9. Timpul de stațiune 9641 – silvostepă, luncă de șleau, sol zonal freatic umed, neinundabil sau foarte scurt și rar inundabil, Bm. Tip de pădure 6333 – stejareto șleau de luncă, din silvostepă de productivitate mijlocie Pm. Lucrările efectuate pe acestă suprafață în perioada anului 2013: monitorizare lucrărilor care vor fi efectuate in aceste suprafețe: înlăturarea lăstarilor prelucrarea solului. S-a luat analiza probelor de sol (determinarea PH, regimul de umiditate, ponderea fracțiunilor argiloase, conținutul de humus, adîncimea stratului de carbonați) [9,p.114]. Monitorizarea lucrărilor de îngrijire a suprafețelor instalarea gardului de protecție (figura 3a,b).

Pe tot parcursul anului au fost efectuate lucrări de îngrijire a semințișului periodic pentru a asigura creșterea plantelor.

Figura 3 a, b Suprafața de probă SP3B23C arboret de salcîm în reconstrucția ecologică.

SP4B36E salcîmet pur cu inclave de arțar american exploatat în 2010. Regenerarea din lăstari este satisfăcătoare cu puieți regenerați de 1,5-2m. S-au executat următoarele lucrări:

– pe suprafața de 5 ari a fost mecanizat desfundat solul și executate semănăturile în cuiburi la distanța de 20-30cm între cuiburi și la distanța de 0,5-1m între rînduri;

– în restul suprafeței (0,20 ha) s-a semănat conform aceași scheme pe teren teren pregătit manual.

Lucrările efectuate pe acesta suprafața în perioada anului 2013:

– Monitorizare lucrărilor, care vor fi efectuate in aceste suprafețe: înlăturarea

lăstarilor prelucrarea solului [11,p.49].

s-a luat analiza probelor de sol (determinarea PH, regimul de umiditate, ponderea fracțiunilor argiloase, conținutul de humus, adîncimea stratului de carbonați).

Monitorizarea lucrărilor de îngrijire a suprafețelor (instalarea gardului de protecție).

Monitorizarea învelișului ierbos (descrierea speciilor de plante existente, (amenajarea ierbarului). Monitorizarea caracteristicilor morfologice la speciile apărute pe aceste suprafețe.

Pe tot parcursul anului au fost efectuate lucrări de îngrijire a semințișului

periodic pentru a asigura creșterea plantelor [36,p.15].

SP5C77S culturi la vîrsta exploatabilității de arțar american cu participarea ulmului cu suprafața de 1,1ha. Este îngrădit cu gard de nuiele pentru protejare semănăturilor. S-a efectuat semănatul pe toată suprafața în benzi a cîte 2 rînduri la distanța de 0,5m între rînduri și 2m între benzi (figura 4 a,b).

Lucrările efectuate pe acesta suprafața în perioada anului 2013:

– Monitorizare lucrărilor care vor fi efectuate in aceste suprafețe: înlăturarea

lăstarilor prelucrarea solului.

S-a luat analiza probelor de sol, determinarea PH, regimul de umiditate, ponderea fracțiunilor argiloase, conținutul de humus, adîncimea stratului de carbonați (figura 5).

Monitorizarea lucrărilor de îngrijire a suprafețelor (instalarea gardului de protecție).

Monitorizarea învelișului ierbos (descrierea speciilor de plante existente, (amenajarea ierbarului). Monitorizarea caracteristicilor morfologice la speciile apărute pe aceste suprafețe.

Pe tot parcursul anului au fost efectuate lucrări de îngrijire a semințișului periodic pentru a asigura creșterea plantelor.

Figura 4 a,b Suprafața de probă SP5C77S, reconstrucția ecologică de arțar american. Insuficiența de lumină

Figura 5. Umiditatea solului SP5C77S (septembrie).

SP6C83K arboret derivat cu enclave de arțar american de 2,1ha. Pe suprafața de 0,8ha a fost semănată ghindă de stejar pedunculat în benzi a cîte 2 rînduri la distanța de 50-70 cm între rînduri și la distanța de 2m între benzi. Au fost folosite 100 kg de ghindă. Lucrările efectuate pe acestă suprafață în perioada anului 2013:

Monitorizare lucrărilor care vor fi efectuate in aceste suprafețe: înlăturarea lăstarilor prelucrarea solului.

S-a luat analiza probelor de sol determinarea PH, regimul de umiditate, ponderea fracțiunilor argiloase, conținutul de humus, adîncimea stratului de carbonați.

Monitorizarea lucrărilor de îngrijire a suprafețelor (instalarea gardului de protecție).

În dependență de gradul de afectare a arboretelor existente cu arțar american am apreciat tipul de reconstrucție ecologică (substituire ori refacere) și s-a aplicat tratamentul respective.

Pe tot parcursul anului au fost efectuate lucrări de îngrijire a semințișului periodic pentru a asigura creșterea plantelor [10,p.20].

Figura 6. Umiditatea solului SP6C83K (septembrie)

SP7B17F – Arboret artificial de producție inferioară-echien cu compoziția actuală 9ST1DT, compoziția țel 7ST2PLA1DT cu provenință necunoscută consistența 0,7 clasa de producție 5, virsta 13 ani, tipul de stațiune 9641, silvostepa lunca de zavoi de plopi, alluvial intens humifer, freatic umed, rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate superioară, (Bs)- in suprafața de (1%). Tipul de pădure 6333 stejăreto-șleau de luncă, Pm, tipul de sol 9501 aluvial tipic, vitalitatea normală. Stejarul atinge inalțimea de la 2m pina cu un subarboret puternic dezvoltat cu jugastru, paltin, singer, DT, arboretul necesită înlăturarea specii copleșitoare, este necesar de efectuat 3 probe cu suprafața de , in care se va extrage 50% din subarboretul din proba, din a doua proba se va extrage 20 % din subarboretul care prezinta pericol de copleșire, pe a treia suprafată de proba nu se va extrage nimic pentru a continua lupta pentru existență din cauza că subarboretul are o inalțime cu pîna la 0,8 mai joasa ca stejarul [46,p.25].

SP8B28V5 – Cu o suprafață de 1,3 ha- lunca înaltă fără compoziție, folosite anterior ca fînață a fost parcursa cu lucrări de pregătire a solului integrală, parcursă în toamna 2012 cu semănături directe de stejar pedunculat cu schema: între rînduri și cîte 2 rînduri paralele la o distanta de 0,5m între ele. Pueții ating înațimea de 10-20cm, și 8-10 pe metru de rigolă, suprafața a fost parcursă periodic cu lucrări de îngrijire a semințisului. Cantiatea de lumină pe acestă suprafață este 99 Klux la orele 13-00 scara 400k [55,p.32].

SP9B37G – Suprafața cu vîrsta de 50ani cu consistența de 0,8, clasa de producție 4, vitaliatea slabă, tipul de stațiune 9641 silvostepă lunca de zavoi de plopi, alluvial intens humifer, freatic umed, rar si scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate superioară, (Bs)- în suprafața de (1%). Tipul de pădure 6333 stejăreto-sleau de luncă Pm, tipul sol 9501 aluvial tipic, luncă înaltă, compoziția actuală 9PLA1ULC, această suprafață a fost parcursă cu lucrări de igienă în 2011, în 2013 au apărut uscări în partea superioară a coronamentului și începerea degradării complecte a plopului alb, și perderea funcției de protecție a arboretului deoarece este suficient subarboret de stejar pedunculat de 3-6 ani cu înaltimi corespunzătoare de la 0,8 pînă la 3m se propune de extras plopul alb. Cantitea de lumină pe acestă suprafață este 5 Klux în jurul ore 15-00 scara 400K fiind insuficientă pentru creșerea stejarului (figura 7) [10,p.12].

Figura 7. Umiditatea solului SP9B37G (septembrie)

SP10C62F- Cu o suprafață de , altitudinea 55m, cu compoziție de 6JU3ST1ULC cu o vîrsta de 90 ani total derivat de productivitate inferioară, proveniență regenerare naturală, cu consistența 0,6 clasa de producție 5 care este propusă de amenajament cu taeri de conservare, în acestă suprafață a fost scos subarboretul și semănat stejar penduculat, tipul de statiune 9641 silvostepă lunca de zăvoi de plopi, alluvial intens humifer, freatic umed, rar și scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate superioară, (Bs)- în suprafata de (1%). Tipul de pădure 6333 stejăreto-șleau de luncă, Pm, tipul de sol 9501 aluvial tipic, în toamna fost semănat cu ghindă cu schema 2 rînduri la 80cm si respective între celelalte 2 rînduri. A fost luată ca suprafață de probă pentru că necesită reconstrucție ecologică prin substituirea cu introducerea speciei de baza stejar pedunculat (figura 8) [16,p.22].

Figura 8. Umiditatea solului SP10C62F (septembrie)

SP11C64N- cu o suprafață de altitudine 55m, compoziția actuală 6ST3JU1PLA, virsta stejarului 105 ani, jugastrul 105 ani, plopul 60 ani, arboret natural fundamental subproductiv relative-plurien ,tipul de statiune 9612 silvostepă, luncă de zavoi de plopi, sleao-plopisuri, alluvial humifer, temporar slab umezit freatic, rar și scurt inundabil pe solurile aluviale gleizate bonitate mijlocie. Solul 9501 aluvial tipic, tipul de padure 6334 șleau-plopiș de luncă, Pm (figura 9) [17,p.46].

Aceasta suprafață a fost selectată pentru că plopul va fi exploatat și celelalte

specii au o vîrsta înaintată, la acestă virstă regenerarea se realizează mai greu.

Figura 9. Umiditatea solului SP11C64N (septembrie)

SP12C76G- suprafata altutudine 55m, arboret total derivat de producție inferioara, proveniența regenerare naturală, consistenta 0.8, vîrsta 30 ani pentru toate speciile. Tipul de stațiune 9641 silvostepă luncă de zăvoi de plopi, alluvial intens humifer, freatic umed, rar si scurt inundabil, pe soluri aluviale, stratificate, gleizate, bonitate superioară, (Bs) tipul de padure 6333 stejăreto-șleau de luncă, Pm, tipul de sol 9501 aluvial tipic, compozitia actuala 5AR2ULC3JU [9,p.123].

Figura 10. Umiditatea solului SP12C76G (septembrie)

SP13C86O- suprafața ,altitudinea 50 metri, arboret artificia de producție superioară, echien, compoziția actuala 10SC, compoziția țel 10SC, vîrsta 35 ani, arboret artificial de producție superioară, lucrările propuse de amenajre- taeri de conservare, Pe această suprafață de probă s-a plantat frasin, pueții cu vîrsta de 1 an în rînduri la o distanță de 2m între ele, volumul masei lemnoase parchetul a fost exploatat deja în 2013.

SP14C97H – suprafața totală a parcelei este de , compoziția actuală 10SC, arboret artificial de producție mijlocie eschien, cu vîrsta de 35 ani, TS 9641, TP 6333, SOL 9501, consistența 0,8, volumul masei lemnoase la hectar- 144ha, lucrări propuse de amenajare taeri de conservare, ajutorare naturală, este preconizat cu lucrari pentru anul fost plantat cu pueti de frasin cu vîrsta de 1 an în rinduri la o distanță de 2m între rînduri și 0,7m între plante.

SP15C58A – suprafața , compoziția actuala 9ST 1PA, arboret artificial de producție mijlocie, echien, vțrsta 40 ani, lucrări propuse de amenajare rărituri, arboretul este format din culturi silvice în rinduri 10ST care are o regenerare puternica cu semințiș natural, unde cu lucrarea dată se tinde pentru a aprea mai multe clase de vîrstă de stejar [19,p.43].

SP16C95O – suprafața totală a parcelei este de , compoziția actuală 4JU4ULV2AR, aboret total derivat de producție inferioară, echien, TS 9641, TP 6333, SOL 9501, lucrările propuse de amenajare tăeri de igienă, vîrsta arboretului este de 50 ani, acest arboret va fi exploata în anul 2014 sem. I, a fost plantat cu ghindă in toamna anului 2012, cu scopul reconstrucției ecologice.

SP17B19G – suprafața parcelei , compoziția actuală 5ST5JU, arboret artificial de producție inferioară relativ- plurien, pe acestă suprafață au fost executate lucrări de eliberare a semințișului, avind unsemințiș abundent, lucrările au fost efectuate in 2013 semestrul IV [43,p.21]. Arborete existente de diferite vîrste care necesită reconstrucția ecologică și aprecierea metodelor de reconstrucție ecologică pentru fiecare arboret precum și tehnologiile de implementare sunt prezentate în tabelul 1 și 2.

Creșterea și dezvoltarea puieților de stejar în dependență de cantitatea de lumina Tabelul 1.

Caracteristica suprafețelor de probă în RN „[NUME_REDACTAT]” ÎS

Tabelul 2.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Rezervația „[NUME_REDACTAT]” se află în districtul geobotanic al silvostepei din stânga Prutului, raionul silvostepei din stânga Prutului cu vegetație de luncă inundabilă.

În dependență de condițiile climaterice, hidrologice, relief, sol și alte condiții naturale în rezervație s-au format anumite comunități vegetale care aparțin celor 5 tipuri de vegetație: forestieră, praticolă, acvatică, palustră și antropogenă.

Condițiile naturale și antropice au influențat asupra formării și distribuirii diferențiate a vegetației actuale în rezervație. Vegetația forestieră a rezervației s-a format sub influența regimului apelor râului Prut, cât și a sistemului de gârle și prutețe prin care pătrund apele râului Prut și a râulețului Camenca.

După compoziția lor în teritoriul rezervației se întâlnesc 4 formații forestiere: șleauri de luncă, plopișuri pure de plop alb, sălcete pure, amestecuri de plop alb și salcie.

Sălcetele sunt răspândite în locurile cele mai joase din teritoriu – depresiuni din apropierea albiei râului Prut, prutețe, gârle, pe soluri aluviale gleizate cu ape freatice la suprafață 0,5-1,0 m.

Plopișurile ocupă suprafețe dintre depresiuni, prutețe și locurile mai ridicate, cu soluri aluviale, scurt timp inundabile, apa freatică la adâncimi variabile.

Stejăretele cresc pe locurile mai ridicate, sunt rar inundate, pe soluri molice de luncă cu grosime fiziologică utilă, înalt și mijlociu productive.

Principalele specii componente ale arboretelor din lunca Prutului sunt: stejarul pedunculat (Quercus robur), plopul alb (Populus alba) și salcia albă (Salix alba). Speciile de amestec în ordinea frecvenței lor sunt: jugastrul (Acer campestre), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul de câmp (ulmus campestris), velnișul (Ulmus levis), arțarul tătăresc (Acer tataricum), părul de pădure (Pirus silvatica), mărul (Malus sylvestris), carpenul (Carpinus betulus), cireșul (Prunus avium), paltinul de câmp (Acer platanoides), teiul pucios (Tilia cordata), salcia căpreasc (Salix caprea) și multe alte specii de tip provizoriu.

Sunt diferențiate și tipurile de stațiune. Astfel, pe locurile mai înalte din imediata apropiere a zăvoaielor de plop și salcie sunt răspândite șleaurile și stejăreto-șleaurile de luncă cu stejar pedunculat ca specie principală și cu ulm, jugastru, păr pădureț, frasin și plop alb. Puține dintre aceste arborete și-au mai păstrat caracterul natural (trupul de pădure „Cuhnești”). În multe arborete stejarii s-au mai păstrat doar ca rezerve, arboretele fiind constituite din jugastru ori plop, sau în amestec al acestora cu ulm, arțar tătăresc, frasin, păr și salcâm. În astfel de arborete stejarii ca exemplare seculare impresionează prin dimensiuni. Există arborete în care stejarii lâncezesc și sunt afectați de uscare. Astfel, profilul luncii este caracterizat de zăvoaiele de plop alb și salcie care predomină. Plopul negru de multe ori lipsește, iar plopul euroamerican este prezent în puținele arborete artificiale.

Modul de gospodărire defectuos al arboretelor de luncă a permis extinderea arțărișurilor și salcâmetelor. Arțărișurile sunt reprezentate de jugastru, mai puțin arțarul tătăresc. Sunt prezente și salcâm etele care se regăsesc în proporție mare în cadrul rezervației.

Specia care populează rapid golurile din toate arboretele din luncă alături de salcâm este arțarul american. Numai covorul de mur, subarboretul de sânger și hameiul mai pot împiedica în parte instalarea lor. Se regenerează bine și plopul alb. Există însă multe arborete de plop îmbătrânite cu consistențe degradate, în care și calitatea lemnului este depreciată. Sunt prezente zăvoaie de plop de productivitate redusă situate pe soluri aluviale mai evoluate, cernoziomice. În asemenea arborete există diseminat stejarul pedunculat.

Adâncirea albiei Prutului, secetele repetate și temperaturile ridicate din ultimul timp, inundațiile (deficitul și excesul de umiditate) schimbă continuu profilul luncii, afectând profund toate aceste ecosisteme de luncă. La accentuarea dereglajului ecologic din lunca Prutului se pare că a contribuit și construcția lacului de acumulare de la Costești, cât și schimbarea cursului inferior al râului Camenca.

Astfel, o parte din arboretele de tip natural au fost modificate pe suprafețe întinse datorită modului de gospodărire practicat , specia corespunzătoare tipurilor fundamentale (stejarul) fiind înlocuită cu jugastru, ulm, salcâm, plop, etc., ajungându-se la arborete de tip derivat sau artificial. Arboretele natural fundamentale de bază s-au păstrat pe 35% din suprafața acoperită cu păduri, arboretele derivate ocupă 27%, iar cele artificiale 38%.

Analizând comparativ bonitatea stațiunilor cu productivitatea arboretelor și a speciilor care vegetează în aceste stațiuni se remarcă o neconcordanță. Productivitatea arboretelor (clasa de producție medie – 3,2) exprimată prin masa lemnoasă de 174 m3/ha este sub productivitatea potențială care s-ar putea realiza în situația unei concordanțe depline dintre structura arboretelor pe de o parte, si potențialul stațional pe de altă parte. Se poate afirma cu certitudine că situația este determinată de regenerarea repetată din lăstari, de executarea necorespunzătoare a tăierilor care au degradat treptat compozițiile arboretelor, favorizând derivarea (înlocuirea speciilor valoroase cu specii secundare) – dovadă fiind existența rezervelor de stejar, de instalarea speciilor în stațiuni necorespunzătoare acestor specii, de potențialul inferior al unor stațiuni (gârle, prutețe, etc.).

Astfel, neconcordanța între bonitatea stațiunii și productivitatea superioară a unor arborete și specii se lămurește prin prezența arboretelor total și parțial derivate constituite din specii secundare și provizorii ca jugastrul, frasinul și salcâmul, cât și prin prezența arboretelor artificiale (stejar, frasin, stejar roșu, nuc negru, molid, pin, paltin, etc.), care în condițiile date au productivitate superioară (spre mijlocie).

Necorespunzătoare este și compoziția actuală a arboretelor: stejarul 30% (țel – 43%), plopul alb 22% (țel – 30%), salcia 6% (țel – 5%), frasinul 5% (țel – 15%), jugastru 12% (țel – 2%).

Suprafața diferită a tăierilor de la o etapă la alta, cât și vârstele exploatabilității fizice diferite ale speciilor forestiere, a determinat structura neechilibrată pe clase de vârstă. Predomină arboretele tinere – 55%, cele de vârstă medie dețin 32% din suprafața acoperită cu păduri.

În raport cu modul de regenerare doar 22% sunt de proveniență din sămânță, 28% sunt din plantație și 50% din lăstari.

O altă particularitate a pădurilor o reprezintă culturile silvice. Acestea prezintă scheme de împădurire simplificate – dintr-un rând de stejar alternând cu un alt rând de paltin, frasin, arțar sau un amestec al acestora cu arbuști. De asemenea există și culturi pure de stejar, alte specii de amestec și chiar de specii provizorii: frasin american, stejar roșu, nuc negru, etc.

Adesea, tăierile de îngrijire repetate în rândul speciilor considerate de ajutor au dus la lăstari defectuoși care nu vor putea participa în compozițiile viitoarelor arborete, lipsind stejarul de „șubă” care să învelească trunchiurile. De multe ori, datorită neefectuării la timp a lucrărilor de îngrijire, culturile respective au dus la arțărișuri, frăsinete, salcâmete sau la un amestec al acestora, cu procent redus de cvercinee sau chiar la substituirea speciilor plantate. Subarboretul este bine prezentat. Astfel, speciile cele mai întâlnite în pădurile rezervației sunt: sângerul (Cornus sanguinea), cornul (Cornus mas), socul (Sambucus nigra), alunul (Corylus avellana), dârmoz (Viburnum opulus), călin (Viburnum lantana), salbă moale (Euonymus europeea), salbă râioasă (Euonymus verucosa), lemnul câinesc (Ligustrum vulgaris), porumbarul (Prunus spinosa), măceșul (Rosa canina), păducelul (Crataegus monogyna).

Compoziția și structura subarboretului depinde, în mare parte, de comunitățile învecinate. Sau înregistrat exemplare de păducel solicitare de mărimea arborilor.

Așezarea fizico-geografică a rezervației este favorabilă creșterii și răspândirii multor specii de plante. Plantele vasculare studiate în stejăretele de luncă sunt reprezentate de peste 120 specii. Fiecare specie dispune de o anumită nișă ecologică. Din speciile cele mai frecvente ale învelișului ierbos pot fi enumerate: murul, urzica, trestia de câmp, piciorul caprei, gălbenelele, etc. Din speciile rare și pe cale de dispariție pot fi enumerate. Arum orientale, Fritillaria milagroides, Paris quatrifolia, Epipactis heleborine, etc.

Condițiile staționale și de vegetație permit redresarea acestora și conducerea pădurii la vârste înaintate cu structuri relativ pluriene și chiar pluriene care să asigure stabilitatea ecologică și stabilitatea ecosistemelor forestiere, menținerea structurii compoziționale a biocenozei forestiere.

Reconstrucția ecologică a arboretelor cu echilibrul deteriorat se va efectua în primul rând prin intervențiile cu regenerare din sămânță sub adăpost, folosind specii valoroase de foioase corespunzătoare condițiilor staționale și compozițiilor de regenerare stabilite conform planului elaborat de amenajament pentru o perioadă de 10 ani.

Întrucât suprafața acestora este mare, iar altele au echilibrul în stare de degradare, refacerea acestora este un proces de lungă durată.

Pentru a menține viabilitatea arboretelor existentente într-o stare optimă este necesar de a restabili în măsura posibilităților elementele regimului hidrologic – circulația periodică a apei r. Prut și Camenca prin sistema gârlelor respective, a rețelei starițelor.

La crearea semințișului sub masiv, a culturilor din stejar pedunculat să se țină cont de următoarele recomandări:

de a utiliza material reproductiv autohton, colectat din lunca Prutului;

formula structurii funcționale a viitorului arboret să fie orientată în raport cu

tipul de stațiune;

după caz, cu prioritate, la crearea culturilor din stejar pedunculat de utilizat puieți de talie înaltă;

De elaborat o programă de perspectivă de reconstrucție a arboretelor necorespunzătoare din rezervație cu crearea bazei seminologice respective pentru asigurarea implementării acestei programe.