Reconstructia Ecologica

Cuprins :

Introducere ……………………………………………………………. ..2

Conceptul de reconstrucție ecologică ………………………………… ..3

Ecosisteme de referință actuale …………………………………………7

Ecosisteme de referință istorice ………………………………………… 8

Conceptul de scală pentru reconstrucția ecologică …………………..… 8

Succesiunea ecologică ………………………………………………..…9

Priorități în reconstrucția ecologică ………………………………….…11

Elaborarea proiectului de reconstrucție ecologică ………………….….11

Bibliografie …………………………………………………………..…16

2015

Introducere

Una dintre cele mai semnifIcative modificări este aceea de schimbare a relației dintre om și natură. În ultimii 50 de ani, s-a discutat enorm pe tema pierderii diversității biologice, a pericolului pe care îl impune dispariția tot mai amplă a speciilor și diminuarea membrilor populațiilor componente speciilor.

Astfel, în 1992, în baza tuturor acestor date a fost posbilă adoptarea la Rio de Janeiro a celui mai important instrument de protecție a diversității biologice: Convenția privind diversitatea biologică care a fost ratificată prin legea 58/1994 și de către România.

În tot acest răstimp, conceptul de diversitate biologică a reușit să fie definit ca diversitatea de specii, habitate și ecosisteme, la nivel global omul devenind conștient tot mai mult de importanța naturii. Se recunoaște astăzi că natura are resurse inestimabile dar limitate, motiv pentru care relația om-natură s-a modificat considerabil în ultimii ani.

Astăzi se pune accentul tot mai mult pe grija față de natură și în particular pe acțiuni de prevenire a dezastrului ecologic în primul rând. Experiența de până acum a demonstrat că restaurarea unui ecosistem distrus este foarte dificilă, depinde de foarte mulți factori în afara celor naturali și procesul nu întotdeauna poate să conducă la refacerea completă a echilibrului ecologic inițial.

Acesta este de fapt raspunsul pe care societatea trebuie acum să-l ofere refacerii naturii: să restaureze ecosistemele distruse de acțiunile propriei civilizații.

Trebuie să menționăm că în cazul dezastrelor naturale, omul de asmenea poate să fie pregătit să aplice măsuri de urgență pentru refacerea habitatului uman și a ecosistemelor afectate. În acest sens, merită să fie menționate recomandările cu privire la evaluarea rapidă a gradului de vulnerabilitate a unui ecosistem față de potențiali factori naturali sau antropici.

Reconstrucția ecologică reprezintă per se un scop extrem de compex care poate fi integrat ca și concept în contextul politicilor și strategiilor de prevenire, de evaluare a ecosistemelor sensibile și a celor de remediere.

Facem abuz de folosința terenurilor pentru că îl privim ca pe un bun ce ne aparține. Abia atunci când o să-l  acceptăm ca pe o comunitate de care aparținem o să-l privim cu dragoste și respect!

Aldo Leopold „Alamnac –un ținut nisipos” 1949.

Conceptul de reconstrucție ecologică

În timp ce conceptele privind conservarea naturii și reconstrucției naturii aparțin Greciei antice, totuși conceptul modern privind reconstrucția ecosistemelor a fost dezvoltat de către Henry David Thoreau, George Perkins Marsh și Aldo Leopold. Primul proiect de reconstrucție ecologică a fost inițiat în Statele Unite ale Americii în jurul anilor 30 sub coordonarea lui Aldo Leopold (Gayton 2001).

Scopul reconstrucției ecologice este de a reface complet componentele și procesele unui sit sau ecosistem distrus față de starea acestuia la un moment dat, la un standard contemporan sau către o condiție dorită (Gayton 2001).

În decursul timpului, definițiile au evoluat astfel încât atăzi se discută de o abordare ecositemică în procesul de reconstrucție ecologică. Societatea de Reconstrucție Ecologică (SER)[1], poate cea mai bine cunoscută organizație neguvernamentală care militează în domeniul reconstrucției ecologice, prin prisma contribuției specialiștilor cu recunoaștere internațională în domeniu, definește reconstrucția ecologică drept:

Procesul de asistare a procesului de refacere și de management al integrității ecologice (SER 2002)

Alți autori descriu acest proces drept:

arta și știința de a repara ecosisteme degradate la cel mai bun nivel de autenticitate istorică (Mills, 1995)

Este important de reținut că în acest context cheia succesului în reconstrucția ecologică o reprezintă restaurarea proceselor interne ale ecosistemului (funcțiile ecosistemului) și a componentelor acestuia (specii rare, extincte sau anumite trăsături particulare ale habitatelor). Implicit, în orice proiect de restaurare ecologică trebuie identificate cauzele degradării și aplicate măsuri de control ale intervenției lor în continuare (Gayton 2001). În anumit situații, punctuale, restaurarea ecosistemelor ar fi mai simplă decât ar părea la prima vedere, dacă ne gândim la îndepărtarea șoselelor, barajelor sau a utiliazelor și echipamentelor pentru extracție de petrol. Totuși în alte situații poate să solicite eforturi pe termen lung cum ar fi reintroducerea de specii în habitatele naturale unde ele sunt declarate extincte sau foarte rare, eradicarea speciilor invazive sau chiar reinstaurarea unor procese naturale aparent negative ca de ex. Incendii și indundații cu caracter periodic.

Definirea scopului și  obiectivelor RE

Înainte de toate trebuie să ne punem întrebarea firească: Să restaurăm în ce sens? În ce direcție? Aceste întrebări sunt esențiale dacă acceptăm idea că fiecare individ sau grup intersat implicat în proiect trebuie să primească un răspuns pe măsură. După cum bine se știe, ecosistemele sunt sisteme dinamice reallizează un permament schimb cu mediul înconjurător (schimb informațional, material și energetic) se modifică permament în timp și spațiu ca urmare a modelării pe care o impune pe de o parte acțiunea permamentă a factorilor de mediu de regim și pe de altă parte acțiunea accidentală a factorilor perturbatori asupra menținerii echilibrului ecologic.

În acest sens, în general se recomandă ca unul dintre obeictivele comune pentru RE să fie acela ca ecosistemul să arate și să funcționeze la fel ca înainte de distrugere sau deterioare deși este practic imposibil să se revină la starea inițială, de la care istoric s-a plecat, doar acceptând ideea de dinamică continuă a ecosistemelor. În plus, un ecosistem similar aflat în stare excelentă sau bună de conservare, care poate fi definit drept ecosistem de referință poate să fie ales ca si model (Gayton, 2001).

Astfel dacă se planifică o lucrare de reconstrucție ecologică (proiect de reconstrucție ecologică) atunci există un scop clar conturat pentru derularea acestui proiect.

Ce reprezintă scopul și obiectivele unui proiect de reconstrucție ecologică?

În fapt scopul reconstrucției ecologice descrie condițiile care se doresc a fi atinse pentru un anumit ecosistem pentru o perioadă destul de lungă de timp (uneori peste 10 ani). Acest scop pe termen lung este sprijinit de obiective pe termen scurt sau ținte. Cînd se stabilesc scopul și obiectivele unui proiect de reconstrucție ecologică este important să existe o familiarizare cu:

– scara realizării procesului de restructurare (procese ale ecosistemelor, habitate și sau specii);

– procesele succesiunii ecologice;

– conceptele de regimul natural de dezechilibru și spectru natural de variabilitate.

Ținând cont de procesele naturale de refacere a ecosistemelor, de dezechilibrele naturale precum și de variabilitatea exprimată în decursul unei perioade de timp pentru un anumit spațiu bine delimitat se poate considera că există șanse reale pentru a ne asigura că activitățile recomandate pentru implementarea proiectului de reconstrucție ecologică sunt corespunzătoare atât locului cât și ecosistemului sau peisajului din care acesta face parte.

Este necesar ca obiectivele reconstrucției ecologice să fie foarte clare, explicite – cu privire la scala și perioada de timp atribuită procesului de reconsntrucție. De asemenea, obiectivele propuse trebuie să fie cuantificabile astfel încât să fie posibilă evaluarea progresului spre obiectivul central.

Ținând cont de natura dinamică a existenței ecosistemelor, este acceptabil ca scopul și obiectivele să inlcudă procente, limite de variație precum și chiar valori numerice definite.

Condițiile propuse a fi atinse (CPA) reprezintă o terminologie acceptată pentru descrierea scopului restaurării sau reconstrucției ecologice sau a unui anumit punct final din activitățile propuse. De fapt, condițiile propuse pot fi definite a caracteriza un ecosistem care ar funcționa și arăta din punct de vedere al istoricului acestuia la fel ca înainte de degradare sau distrugere.

Pe de altă parte condițiile propuse a fi atinse (CPA) pot descrie o nouă realitate care să ia în considerare prezența localnicilor și impactul care nu poate fi remediat din cauza factorului antropic. De exemplu, speciile non-native sau exotice și drumurile nu vor fi niciodată total îndepărtate dintr-un ecosistem, dar este posibilă reducerea până la anumite limite a numărului acestora. Pe de altă parte, anumite specii prădătoare sau anumite specii de plante rare sau extincte nu for fi nicodată restaurate astfel încât CPA vor descrie condițiile pentru un ecosistem sănătos dar căruia îi lipsesc anumite elemente structurale și implicit anumite funcții.

Ecosistemele de referință, fie contemporane fie descrise în arhive, pot adesea să sprijine în elaborarea scopului și obiectivului central al proiectului. CPA poate fi de obicei construit folosind o diverisitate de informații: condițiile ecosistemelor de referință, cunoașterea regimului anterior și a spectrului variabilității de funcționare, cunoașterea locală și tradițională, arhivă, hărți, literatură științifică, indicii locale și opinii ale experților în domeniu.

Ecosisteme de referință actuale

Pentru a elabora cu acuratețe un scop sau obiectivele reconstrucției ecologice este important să se folosească cunoștințele ce derivă din studiul ecosistemelor de referință adică acele ecosisteme care nu sunt afectate sau sunt foarte puțin afectate de activitatile antropice.

Rezervațiile ecologice, ariile protejate, parcurile naturale, ariile de management a speciilor, precum și alte tipuri de situri naturale, care aparțin atât domeniului public cât și privat, pot să funcționeze ca sursă de informații pentru reabilitarea și reconstrucția ecologică a siturilor similare dar distruse sau afectate (Gayton, 2001).

Totuși, este important de subliniat că la nivelul Uniunii Europene în comparație cu România, este foarte dificil să mai existe asemenea situri intacte. România, după cum se cunoaște este singura țară comunitară care posedă încă păduri virgine și semivirgine. Astfel, cele mai afectate zone sunt cele riverane, din apropierea râurilor unde se implementează deja cele mai multe proiecte de reconstrucie ecologică.

Ecosisteme de referință istorice

Un alt punct de plecare în reconstrucția ecologică îl reprezintă utilizarea datelor de refernță cu privire la modul în care un ecosistem se formează și evoluează în timp (Gayton, 2001). Asemenea repere ecologice sunt selectate în general pentru perioade de timp dinaintea condițiilor climatice actuale, dacă ne gândim la efectele schimbărilor climatice care se fac simțite în ultimii 20 de ani. Astfel de repere există prin descrieri științifice detaliate ce aparțin secolelor XII-XIX precum și unor perioade mult mai îndepărate din punct de vedere istoric. Alte informații sunt furnizate de studiul inelelor trunchiurilor de arbori (succesiunea anilor secetoși față de cei ploioși), studiul polenului, al resturilor rămase în urma incendiilor și nu în ultimul rând studiul florei, în special, prin analiza atentă a picturilor și gravurilor vremurilor respective, ținând cont că în aceea perioadă se derula quatrocentul – important curent artistic în pictură. Pentru perioada de timp scursă imediat după apariția aparatului fotografic, studiul fotografiilor din colecții și al jurnalelor de epocă constituie o reală sursă de informație cu privire la starea ecosistemului.

Cel mai important aspect negativ de care trebuie să se țină seama este subiectivismul cu care asemenea informații ar putea să fie tratate tocmai de către liderii proiectului.

Conceptul de scală pentru reconstrucția ecologică

Ecosistemele, după cum spunea Holt în 2000, funcționează la diferite scale spațio-temporale și în același fel se întâmplă și cu reconstrucția ecologică

În caseta de mai jos sunt exemplificate două scale distincte pentru reconstrucție.

Succesiunea ecologică

Utilizarea succesiunii ecologice în procesul de restaurare, după cum am amintit anterior, poate avea valențe deosebite în impactul asupra succesului proiectului de restaurare ecologică. Prin succesiune ecologică (ecological succession) se înțelege secvența de schimbări suferite de biota până la atingerea maximului de dezvoltare oferit de condițiile pedo-climatice și regionale ale unui peisaj. Aceasta este adesea o condiție de menținere a propriului echilibru al comunității biotei respective cunoscut și sub numele de climax.

Se consideră de exemplu că afectarea unui ecosistem sub impact antropic sau natural plasează din punct de vedere temporal ecosistemul într-un stadiu foarte timpuriu al dezvoltării lui sau îl plasează în cu totul al context care aparține unui alt tip de climax. Prin cunoașterea de această dată a elementelor componente biotice care pot fi suportate de către situl de interes atunci pot fi elaborate scopul și obiectivele reconstrucției ecologice.

Un instrument important în setarea obiectivelor unui proiect de reconstrucție ecologică îl reprezintă cunoașterea sistemului de clasificare a ecosistemelor[2]. Cele mai importante caracteristici ale unui anumit tip de ecosistem se regăsesc într-un astfel de sistem de clasificare și ele pot fi folosite ca ținte în proiectul de reconstrucție ecologică. Mai mult, cunoașterea unui asemenea sistem de clasificare oferă indicii foarte clare cu privire la plantările care ar trebui inițiate pe terenurile degradate sau decopertate de vegetație.

Procesul de climax ecologic este foarte complex și nu întotdeauna înțeles pe deplin. Dacă, din punct de vedere clasic acest concept a fost definit ca fiind rezultatul final al unui proces liniar astăzi, în baza cunoașterii acumulate în timp se poate considera că se poate înțelege că gradul de predictibilitate privind succesiunea în timp a evenimentelor refacerii ecologice poate fi extrem de redus, putând urma diferite căi în funcție de condițiile oferite de situl respectiv. În aceste condiții se poate asista la instalarea unor condiții climax/comunitate distincte – având caracteristici distincte.

Astăzi este tot mai mult acceptată idea că toate ecosistemele se aflau în stare de climax înainte de instalarea civilizației așa cum o cunoaștem astăzi, respectiv înainte de era industrială. Perturbările de natură antropică au crescut semnificativ în ultimele 4 secole generând diferite tipuri de răspuns ale peisajului medieval.

Complexitatea succesiunii ecologice care de multe ori în procesul de reconstrucție ecologică, poate să conducă în aparență la imposibilitatea atingerii obiectivului central  nu trebuie privite ca bariere ci mai degrabă ca oportunități noi de studiu și învățare care se traduc în instrumente și metode flexibile aplicate în cadrul procesului de reconstrucție sau restaurare ecologică.

Succesiunea ecologică pornind de la un teren gol către o pădure matură reprezintă esența proceselor naturale în reconstrucția ecologică. Restabilirea tendințelor naturale în succesiunea ecologică este adesea un obiectiv central în cazul proiectelor de reconstrucție ecologică. Dificultățile în implementarea proiectelor de reconstrucție ecologică sunt și mai mari în cazul siturilor contaminate. Terenurile decopertate de vegetație contaminate cu metale grele reprezină reale provocări pentru reconstrucția ecologică când există adeseori riscul ca vegetația primară nativă să nu poată să fie instalată din cauze biologice naturale de incompatibilitate.Cu atât mai mult, abordarea de tip ecosistemic a reconstrucției ecologice a siturilor contaminate trebuie privită cu mai multă insistență, principiile acesteia trebuind să fie înțelese și aplicate în funcție de condițiile reale oferite de teren, peisaj, comunități locale și legislația în vigoare.  

Priorități în reconstrucția ecologică

Prioritățile în reconstrucția ecologică depind de programele guvernamentale care finanțează proiecte dedicate special recosntrucției ecologice în baza unei strategii naționale adopată de guverne la un moment dat.

Astfel de priorități se aplică diferit celor două clase diferite de ecosisteme: acvatice și terestre.

Elaborarea proiectului de reconstrucție ecologică

În cadrul acestui capitol se vor discuta principalele etape și resursele necesare elaborării unui proiect de reconstrucție ecologică. Parcurgând etapele descrise aici vă asigurați că proiectul este realizaz în baza întregii informații de care aveți nevoie pentru ca proiectul să fie un succes.

Elementele commune, obișnuite pentru reconstrucția ecologică includ și studiul de fezabilitate al planului, elaborarea planului de reconstrucție ecologică, implementarea și monitorizarea. O serie de autori consideră că proiectele de reconstrucție ecologică pentru a fi implementate cu success prezintă câteva elemente cheie (adaptate după Brown, 2000 și Ritchlin, 2001):

–         Înțelegerea proceselor fizice și biologice specifice ecosistemului, atât cele commune clasei de ecosisteme din care face parte ecosistemul în cauză cât și a celor care sunt particulare acestuia. Este important de reținut că fiecare ecosistem natural prezintă anumite proprietăți care îl fac unic – ecosistemele fiind unice prin particularitățile de expresie a proceselor fizice și sau biologice

–         Ecosistemul trebuie să fie privit în anasmblul peisagistic sau al rețelei de apă întrucât reconstrucția ecologică se aplică adesea ecosistemelor de mari dimensiuni și în procesul de management al proiectului trebuie să se conștientizeze tipurile de folosință ale terenului în afara spațiului destinat reconstrucției ecologice.

–         Este esențial ca scopul și obiectivele să fie formulate foarte clare, să fie:

o      Specifice

o      Fezabile

o      Cuantificabile

o      Ușor de înțeles

o      Flexibile ca limbaj

o      Să implice în elaboarea lor toate grupurile interesate

o      Să aibe sprijin politic

o      Să aplice măsuri de comunicare și educare

o      Să descrie clar monitorizarea și evaluarea

Un astfel de obiectiv ar fi: refacerea covorului vegetal inițial pentru un ecosistem lipsit de vegetație. Astfel, printr-o frază scurtă se exprimă clar și concis obiectivul pe termen lung al proiectului de reconstrucție ecologică.

Hobbs și Norton (1996) au descris o serie de elemente comune – importante în a fi identificate pentru orice proiect de reconstrucție ecologică, descrise în diferite moduri:

1.    identificarea procesului care stă la baza degradării ecosistemului. În acest sens se impune ca factorul /factorii detrimentali echilibrului ecologic să fie identificat/identificați.

2.    definirea clară a scopului general și a obiectivelor proiectului care trebuie să fie realizate numai în baza rezultatelor evaluării față de ecosisteme de referință, a analizei spectrului de variabilitate ce se poate instala din punct de vedere istoric precum și a condițiilor finale de atins

3.    în baza analizei factorilor perturbatori respectiv a proceselor perturbate se descriu principalele măsuri ce se impun a fi implementate pentru revenirea ecosistemului la funcțiile dinaintea dezechilibrului ecologic

4.    Creați cadrul necesar implementării măsurilor propuse și monitorizați derularea acestor activități

5.    Identificați și monitorizați variabilele cheie ale sistemului – de preferat cuantificabile – precum și alte măsuri cuantificabile cu privire la succesul măsurilor de reabilitare aplicate

6.    Revizuiți și rezumați rezultatele monitorizării – raportarea procesului de monitorizare, evaluați progresul restaurării față de scopul general al proiectului și dacă este necesar aduceți amendamentele necesare proiectului de reconstrucție ecologică

7.    Orice informație nouă – rezultată din acest proiect trebuie să fie corect evaluată și comunicată pentru a fi ulterior inclusă în viitoarea planificare și în strategiile de management ale ecosistemului.

Cum evaluăm corect ecosistemul?

Procesul de evaluare a oricărui tip de ecosistem depinde în bună măsură de o serie de principii care sunt enumerate și în cadrul abordării ecosistemice. La acestea se adaugă alte principii, generale, ce țin de prevenirea poluării și de aspecte etice.

În conformitate cu abordarea ecosistemică este necesar să fie corect identificate limitele ecosistemului precum și proprietarii acestuia (proprietate privată sau publică). Asemenea informație este posibil să fie obținută de la Biroul Cadastral teritorial motiv pentru care o importanță deosebită se acordă cartografierii cadastrale atât în limitele ecosistemului cât și în vecinătățile acestuia. Dacă terenul este localizat într-o zonă izolată de comunitățile locale, este posibil ca proprietarul să fie unul singur și de multe ori acesta este posibil să fie gestionat de una dintre autoritățile locale. Din contră dacă terenul este localizat în apropierea localităților, harta cadastrală poate releva prezența în limitele ecosistemului, a mai multor proprietari – aspect care poate complica implementarea proiectului de reconstrucție ecologică.

Identificarea cauzelor deteriorării

Identificarea și înțelegerea cauzelor care au condus la degradarea ecosistemului sunt esențiale pentru elaborarea scopului central și a obiectivelor ce stau la baza proiectului de reconstrucție ecologică dar și la elaborarea măsurilor de reabilitare și de recâștigare a funcțiilor pierdute sau afectate ale acestuia. Cele mai eficiente proiecte de reconstrucție ecologică sunt acelea care  îndepărtează efectul factorilor destabilizatori permițând astfel refacerea ecosistemului. De exemplu îndepărtarea împrejmuirilor unor zone umede sau a unor pajiști care țineau la distanță animalele poate să inlfuențeze parțial refacearea acestor ecosisteme. Restaurarea fluxului natural de apă către o zonă umedă prin îndepărtarea digurilor sau refacerea traseelor vechilor albii ale râurilor reprezintă alte exemple care răspund la cauzele deteriorării ecosistemelor naturale. Este important să identificăm motivul pentru care acest sit – loc – este afectat negative – degradat și să ne asigurăm că aceste cauze sunt identificate înaintea investiției financiare prin implementarea proiectului.

Cauzele dezechilibrului ecologic nu sunt întotdeauna evidente și de foarte multe ori este posibil să nu existe dovezi privind felul în care arăta ecosistemul înaintea dezastrului suferit. În astfeld e cazuri este necesară opinia experților guvernamentali sau științifici în domeniu. De reținut că informații de la localnici sau din arhive pot aduce anumite indicii cu privire la istoricul ecosistemului vizat.

Identificarea jucătorilor cheie

Un jucător cheie este reprezentat de orice persoană fizică sau juridică implicată în derularea proiectului, fie direct fie indirect sau care poate avea influență juridică asupra proiectului sau părți din acesta (Ritchlin 2001). Este foarte important de reținut că identificarea de timpuriu a jucătorilor cheie este esențială pentru derularea cu succes a proiectului.

În acord cu Ritchlin 2001, printre jucătorii cheie sunt enumerați:

1.    Proprietarii terenurilor. Este obligatoriu ca proprietarii terenului, fie persoane fizice fie persoane juridice gucernamentale sau de tip privat să cunoască și să sprijine implementarea proiectului de reconstrucție ecologică. Pentru accesarea acestui tip particular de grup interesat este necesară cunoașterea unor reguli de comunicare pentru facilitarea interacțiunii cu echipa proiectului.

2.    Reprezentanții autorităților de la diferite niveluri: de la nivelul local la cel mai înalt nivel – guvernamental. În general autoritățile dețin cele mai bune informații de tip tehnic inclusiv hărți detaliate cu privire la limitele ecosistemului considerat, chiar fotografie. Mai mult, în funcție de tipul de activități derulate în contextul proiectului, acestea pot face obiectul diferitelor tipuri de acte de reglementare (autorizație de mediu, aviz de mediu, autorizație sanitar veterinară etc.).

3.    Grupul țintă de interes primar asupra ecosistemului, așa numita „first nation” „pionierii” în limbajul tehnic al SUA. Aceștia trebuie să fie primii consultați în procesul dianintea implementării proiectului întrucât pot oferi expertiza tehnică necesară implemntării proiectului inclusiv date originale care includ fotografie, hărți, descrieri ale istoricului sitului de interes.

4.    Industria locală care depinde de acest situs. În cadrul acestui grup de interes sunt incluși toți cei care dobândesc beneficii economice directe din exploatarea ecosistemului (de ex. reprezentanții exploatărilor forestiere, parcurilor de vânătoare, pescăriilor, etc.). La rândul lor dețin informații prețioase cu privire la ecosistem, funcțiile acestuia inclusiv hărți și fotografii originale.

5.    Grupurile interesate de protecția mediului furnizează pe baze de voluntariat expertiză tehnică, crează interfața către mass media pentru promovarea proiectului și totodată este liantul direct dintre comunitățile locale și autorități până la cel mai înalt nivel.

6.    Experții cu pregătire academică – aduc expertiza științifică necesară fiind reprezentați de hidrologi, botaniști, zoologi, pedologi, agronomi, etc.

7.    Agențiile de finanțare sunt extrem de importante pentru asigurarea fondurilor necesare implementării corepsunzătoare a întregului proiect.

Bibliografie

Andrews, D.J.& Hanks, T.C., Scarp degraded by linear diffusion : inverse

solution for age, J.Geophys.Res.90, 10193-208, 1985.

Barcelona, M.J., Gibb, J.P., Helfrich, J.A., Garske, E.E., Practical Guide for

Ground-Water Sampling, SWS Contract Report 374, Illinois, 1985.

Bowen, H.J.M. Environmental Geochemistry of the Elements. New York:

Academic Press, 1979.

Cheeney, R.F., Statistical methods in geology, George Allen & Unwin

(publishers) Ltd, London, 1983.

Clarke, G.P.Y. and Dane, J.H., A simplified theory of point kriging and its

extension to cokriging and sampling optimization, Bulletin 609, Alabama Agricultural

Experiment Station, Auburn University, Alabama, february 1991.

Constantinescu, P., Moldoveanu, T., Stefanescu, D., Vâjdea, V., Visarion, M.,

Geofizica inginereasca, Editura Tehnica Bucuresti, 1979.

Creed, J.T., Martin, T. D., Determination of Trace Elements in Marine Waters by

Stabilized Temperature Graphite Furnace Atomic Absorption, U.S. E.P.A., Cincinnati,

1997.

Davis, J. C., and McCullagh, M. J., Display of analysis data, Wiley, New York,

1975.

Fabbri, A.G., Image processing of geological data, New York, Van Nostrand

reinhold Company, 1984.

Fernandez, F.J., Bourdoulous, R., Vollmer, J., An Improved Flame Atomization

System for AAS, At. Spectrosc. 17(4), 167, 1996.

Fetter, C.W., Applied Hydrology, 2d.ed.New York, Macmillen Publishing

Company, 1988.

Fetter, C.W., Contaminant Hydrogeology, New York, Macmillen Publishing

Company, 1993.

Gheorghe, A., Tevi, G., Atenuarea naturala monitorizata a apelor subterane – o

noua strategie în remedierea acviferelor, Simpozionul na_ional “Protecția si conservarea

apelor subterane din România” 20 – 21 noiembrie, Bucuresti 2003.