Receptoare Pentru Detectia Semnalelor

Capitolul II

CONSIDERATII TEORETICE

2.1 Generalități

2.2 Metode de detecție

Detecția unui semnal cunoscut prin observarea discretă a semnalului recepționat și zgomot alb

Detecția unui semnal cunoscut prin observarea continuă a semnalului recepționat

2.3 Receptoare pentru detecția semnalelor

Detecția binară prin eșantionarea semnalului recepționat

Capitolul III

PROIECTARE

3.1 Proiectarea generatorului de semnal

3.2 Proiectarea generatorului de zgomot

3.3 Proiectarea circuitului de întârziere

3.4 Proiectarea FTJ

3.5 Proiectarea circuitului de decizie

Capitolul IV

Măsurători experimentale

Capitolul V

REALIZARE PRACTICĂ

1. LISTĂ DE PIESE

2. REGULI DE REALIZARE A CABLAJELOR IMPRIMATE

Capitolul VI

CALCUL ECONOMIC

1. CALCULUL ECONOMIC PENTRU DETERMINAREA COSTURILOR DE PRODUCȚIE

2. Valoarea manoperei

3. COST COMPONENTE

4. CALCULUL COSTULUI DE PRODUCȚIE SI AL PREȚULUI DE VÂNZARE PENTRU APARAT

Anexe

Lipsa cap 1

Anexa 1

a) Proiectarea cablajului generatorului de secvențe pseudoaleatoare

b) Proiectarea cablajului generatorului de zgomot

Anexa 2

c) Proiectarea cablajului circuitului de întârziere

d) Proiectarea cablajului receptorului si al F.T.J.

Anexa 3

Tabel F. T. J. de ordin 2

LM 339

LM 324

Anexa 4

MMC4011

Conexiunea pinilor Tabel de adevăr

MMC4013

Conține 2 bistabile de tip D care pot fi folosiți independent.

=== Capitolul V ===

Capitolul V

REALIZARE PRACTICĂ

1. LISTĂ DE PIESE

2. REGULI DE REALIZARE A CABLAJELOR IMPRIMATE

2.1. Generalități.

Utilizarea cablajelor imprimate constituie actualmente soluția constructiva cea mai performanta si mai răspândită de interconectare a componentelor in circuitele electronice .

Principalele avantaje ale circuitelor imprimate sunt :

– realizează o buna densitate de montare a componentelor permițând reducerea volumului si greutății aparatelor electronice;

– asigura poziționarea precisa si fixa a pieselor si interconexiunilor acestora in circuite, permițând creșterea fiabilității in funcționare si reducerea/compensarea cuplajelor parazite dintre componente si/sau circuite;

– simplifica si reduc durata operațiilor de montaj facilitând automatizarea acestora, reducând posibilitățile de montare eronata si asigurând un înalt grad de reproductibilitate;

– fac posibila unificarea si standardizarea constructiva a subansamblelor funcționale din structura aparatelor/ echipamentelor electronice, permițând interconectarea rapida, simpla si fiabila a acestora;

Exista totuși si unele dezavantaje ale cablajelor imprimate:

– orice modificări ulterioare ale circuitului sunt relativ dificil de realizat;

– majoritatea tipurilor de cablaje imprimate sunt sensibile la soc termic ceea ce impune unele precauții la lipirea terminalelor componentelor;

2.2. Tehnologia de realizare

Prin tehnologie de realizare se înțelege realizarea cablajelor imprimate cu mijloace industriale sau artizanale. Cablajul imprimat este un sistem de conductoare imprimate care asigura toate conexiunile electrice dintre componente, ecranările si punerile la masa. Conductoarele imprimate reprezintă o porțiune de strat metalizat pe un suport izolat, echivalent unei conexiuni electrice obișnuite de montaj. Procesul de proiectare a cablajelor imprimate consta in plasarea elementelor de circuit pe placa si in stabilirea traseelor in conformitate cu schema electrica si principiile de proiectare. Principiile de proiectare sunt o consecința de natura electrica (tensiunea maxima intre doua trasee conductoare alăturate, intensitatea maxima a curentului ce parcurge fiecare traseu conductor, frecventa maxima, minimizarea cuplajelor parazite intre elementele schemei), mecanica (solicitări mecanice in timpul funcționarii), climatice (asigurarea unui regim termic corespunzător prin evacuarea căldurii produse in timpul funcționarii, umiditatea relativa, temperatura mediului ambiant), tehnologice (tehnologia de realizare, de echipare, de conectare).

Lățimea maxima a conductorului imprimat este data de intensitatea maxima a curentului electric ce parcurge traseul. Formula de calcul pentru lățimea maxima a traseului este:

lmin=Imax /jmaxg

Imax – intensitatea maxima a curentului;

jmax – densitatea de curent maxima;

g – grosimea traseului;

Lățimea efectiva a traseului conductor imprimat rezulta din compromisul dintre doua criterii si anume:

– asigurarea unei supratemperaturi din punct de vedere al disipației;

asigurarea de impedanțe proprii traseului de valoare optima;

Frecventa de lucru a subansamblului este o condiție fundamentala. Pentru cablaje imprimate se definesc doua domenii pe frecventa de lucru cu particularizarea corespunzătoare si anume:

– frecventa mai mica de 100Hz, pentru sursele de alimentare, amplificatoare de audiofrecvența etc.;

– frecventa mai mare de 100Hz, pentru aparatura radio si TV etc.;

La creșterea frecventei semnalelor electrice apar doua efecte nedorite:

– creșterea efectului capacitații parazite;

– creșterea rezistentei electrice a traseelor conductoare imprimate prin efect pelicular.

Pentru reducerea capacitaților parazite intre trasee se realizează asamblarea judicioasa pe placa a elementelor in sensul reducerii lungimii conexiunilor si prin introducerea unor trasee de ecranare conectate electric la masa plăcii intre traseele de semnal.

Proiectarea cablajelor imprimate se face respectând următoarele principii:

– principiul de cuadripol: – constă in respectarea, conform schemei electrice a ordinii intrare-ieșire, precum si a ordinii de asamblare pe placa a etajelor care procesează un semnal.

– principiul respectării cailor de semnal: traseele de semnal mic se poziționează departe de traseele de semnal mare pentru a minimiza cuplarea parazita (inductiva sau capacitiva). Daca spațiul nu permite depărtarea cailor de semnal se va folosi ecranarea.

– principiul decuplării intr-un punct de masa comun – decuplarea la masa a condensatoarelor de cuplare in puncte cit mai apropiate.

Solicitările mecanice la care va fi supus subansamblu determina grosimea plăcii cablajului. Structura constructiva a ansamblului este si o consecința a tipăririi unor elemente mecanice.

Dimensiunile geometrice si masa componentelor electronice, electrice si de alta natura amplasate pe placa cu cablaje imprimate, precum si structura constructiva a ansamblului determina gabaritul subansamblelor. Modul de interconectare a subansamblului in sistem influențează proiectarea plăcilor cu cablaje imprimate. Exista mai multe posibilități de interconectare si anume:

– prin fixarea de conexiune, interplăci, conectarea directa, conectarea indirecta.

Daca placa este asamblata vertical, elementele disipative sunt plasate la partea superioara cu axele de simetrie mai mari dispuse vertical pentru optimizarea convecției termice. Daca placa este asamblata orizontal, elementele disipative sunt plasate pe distanțiere din materiale termoizolante si termorigide, având poziția opusa referitor la evacuarea căldurii (se practica orificii pentru optimizarea convecției naturale). Funcționarea subansamblelor electronice in condiții de umiditate ridicata, impune următoarele masuri:

– distante mai mari intre traseele conductoare imprimate;

– acoperirea traseelor cu vopsea termorigida;

Tehnologia de realizare a cablajelor imprimate determina proiectarea acestora si pot fi grupate in trei categorii:

– tehnologii substractive: se pleacă de la un semifabricat, traseele conductoare imprimate obținându-se prin îndepărtarea metalului din porțiunile ce trebuiesc sa fie izolatoare;

– tehnologii aditive: traseele conductoare imprimate obținându-se prin fixare si formare pe placa suport dielectrica in forma definitiva;

– tehnologii de sinteza: izolatorul si traseele se realizează in aceeași etapa;

Documentația tehnica pentru execuția unui cablaj imprimat trebuie sa cuprindă următoarele desene:

– desenul de baza: este executat de către proiectant după schema electrica: reprezintă imaginea fetelor echipate si prin transparenta se obține imaginea fetelor cu traseele;

– desenul de poziționare al găurilor sau planul de găuri ce trebuiesc practicate in placa cu cablajul imprimat si numere de ordine asociate găurilor, corespunzătoare echipării prin plantare;

– desenul de acoperire selectiva reprezintă imaginea (găurilor) fetelor lipite, acoperite cu vopsea termorigida;

– desenul de cablaj: (de trasare) reprezintă la scara, imaginea treselor conductoare imprimate, văzute dinspre fata de lipire;

– desenul de inscripționare sau poziționare, reprezintă simbolizat, la scara, poziția componentelor care urmează sa echipeze placa de cablaj imprimat, văzute dinspre placa de echipare;

Etapele de stabilire a documentației necesare la realizarea cablajelor imprimate sunt următoarele:

– întocmirea listei cu componentele utilizate la realizarea subansamblului;

– extragerea din cataloage a dimensiunilor componentelor;

– elaborarea desenului de baza a subansamblului;

– numerotarea pe schema electrica tipurile de capsule utilizate, numerele terminalelor, adresele de conectori;

– realizarea după desenul de baza succesiv toate celelalte desene cerute de documentația tehnica;

După stabilirea documentației se trece la realizarea practica a cablajului imprimat. In cazul acestui cablaj, ca tehnologie de realizare se folosește cea substractive .

Etapele realizării practice sunt:

– punctarea plăcii de cablaj, după desenul de baza realizat;

– găurirea plăcii;

– acoperirea foliei de cupru, in vederea obținerii traseelor conductoare, cu cerneala serigrafică;

– se așteaptă uscarea cernelii;

– corodarea cu clorura ferica;

– curățarea cernelii cu diluant;

– cositorirea traseelor conductoare a cablajului imprimat;

– lipirea componentelor pe placa;

– verificarea lipiturilor.

2.3. Verificări tehnologice

1. Verificarea plăcii de cablaj imprimat, neechipata, la următoarele caracteristici:

1.1. Mecanice:

1.1.1. Dimensiunile de gabarit.

1.1.2. Cote si dimensiuni de gaură.

1.1.3. Inscripționări.

1.1.4. Starea suprafeței: suprafețele plăcii cu cablaj imprimat nu trebuie sa conțină porțiuni necorodate, suplimentare desenului de cablaj sau trasee zimțate. Circuitul imprimat se va acoperi prin procedeul de ștanțare.

1.2. Electrice:

1.2.1 Continuitatea traseelor – se verifica cu lupa, având câmpul de control iluminat corespunzător.

1.2.2. Continuitatea trecerilor metalizate – se verifica cu ohmmetrul pe scara "x1".

1.2.3. Izolația intre traseele nelegate – se măsoară cu megohmmetru o rezistenta de minim 20 MΩ la aplicarea tensiunii de 200V.

2. Verificarea plăcii de cablaj imprimat, echipata cu componente:

2.1. Controlul lipiturilor – terminalul componentei lipite sa depășească cu circa 0,5 mm suprafața lipiturii.

2.2. Depistarea eventualelor întreruperi (prin exfoliere) sau punți de cositor intre traseele de circuit imprimat (cu lupa, având câmpul de control iluminat corespunzător).

2.3. Controlul vizual al echipării corecte (după desenul de amplasare si lista de piese), detectarea unor eventuale componente amplasate eronat sau conectate greșit.

2.4. Controlul final "in circuit", conform schemei electrice de principiu, se face cu ohmmetrul, la terminalele componentelor, mai întâi traseele de masa si alimentare apoi interconexiunile intre componente.

3. Precondiționarea termica:

Placa de cablaj imprimat echipata se supune unui tratament termic care consta din 10 cicluri intre 20…70 C cu menținerea timp de 30 min. la fiecare din temperaturile limita, cu durata de transfer de 20…40 min; verificarea consta in controlul vizual al starii componentelor si cablajului imprimat.

4. Acoperiri de protecție

După efectuarea probelor si rodajului placa se acoperă pe ambele fete cu lac alchidic EZ 5001.

4.1. Medii de funcționare fără solicitări speciale

Pentru verificarea funcționarii normale a echipamentelor electronice, se folosesc condițiile atmosferice “normale”, care sunt definite cantitativ de un set de mărimi fizice, apropiate de mediul ambiant normal.

Eșantioanele supuse măsurării se precondiționează, in sensul ca acestea trebuie neutralizate in raport cu istoria mediului ambiant de unde provin, sau/si se condiționează, in sensul ca se aduc la parametrii mediului in care se face încercarea. Aceste încercări se fac intr-un laborator sau o incinta, in care se pot conserva condițiile atmosferice normale .

Exista:

– condiții normale de referința;

– condiții normale;

– condiții normale de condiționare;

Numai in raport cu acestea se va efectua caracterizarea produselor ce funcționează in alte medii.

In caz de necesitate se asigura purificarea mediului industrial, spatiile respective climatizându-se din punctul de vedere al temperaturii, umidității, conținutului de praf si substanțele chimice. Pentru echipamentele de automatizare, gradele de severitate obișnuita sunt cele din reglementarea CEI-1-1979 la care se adăuga trei severități pentru presiunea barometrica:

– de la 86 KPa la 108 KPa;

– de la 66 KPa la 108 KPa (înalta altitudine si transport);

4.2. Concluzii

Prin complexitatea sa, construcția aparatelor electronice implica un număr mare de cunoștințe din domeniul fizicii, al chimiei, mecanicii,etc.

Rezulta deci, ca pentru proiectarea si construcția unui aparat electronic fiabil trebuie cunoscute in profunzime problemele ridicate de aceasta proiectare si deci rezolvarea lor prin soluțiile juste ce se impun. A nu lua in seama aceste aspecte duce implicit la un produs instabil, cu parametri modești sau chiar sub parametri, necompetitiv in concluzie. Prin nerespectarea unei bune ecranări influentele pot duce la grave erori, care la rândul lor conduc la avarii, stagnarea procesului tehnologic sau nemulțumirea utilizatorului. Deasemeni, o proiectare necorespunzătoare a traseelor de cablaj poate conduce la efecte nedorite in montajul electronic, respectiv la crearea unei inductanțe false, la fluctuații ale punctului de masa, influente intre trasee de tip capacitiv, s.a. Grosimea traseului modificata in mod nejustificat poate duce la încălzirea cablajului sau chiar arderea si deci întreruperea traseului respectiv. O proiectare necorespunzătoare in funcție de climatul de funcționare a aparatului respectiv poate conduce la scăderea performantelor sau chiar la nefuncționarea aparatului. Trebuie acordata deci o mare atenție tuturor acestor aspecte, încadrarea produsului ce urmează a fi proiectat, intr-o clasa climaterica, intr-un mediu de funcționare trebuie sa se facă in mod realist si justificat.

=== Capitolul VI ===

Capitolul VI

CALCUL ECONOMIC

1. CALCULUL ECONOMIC PENTRU DETERMINAREA COSTURILOR DE PRODUCȚIE

Costul de producție este o categorie economică legată de existenta producției de mărfuri, de procesul de formare a valorii si de preturi.

Calculul economic reprezintă un calcul foarte amănunțit al costului de producție al aparatului respectiv.

În sfera producției materiale, costul de producție este forma bănească a unui conținut ce reprezintă consumul de mijloace materiale si forță de muncă, necesare pentru producerea si desfacerea bunurilor materiale. El include tot ceea ce înseamnă cheltuială de producție suportată de întreprinzător pentru producerea si desfacerea bunului respectiv.

Între costul de producție si prețul de vânzare există deosebiri atât cantitative cât si calitative. Astfel prețul este mai mare decât costul de producție incluzând în plus si profitul. Deosebirea calitativă este ca, in timp ce prețul asigură mijloacele necesare producției lărgite, costul de producție asigură doar recuperarea cheltuielilor de producție.

Potrivit legislației în vigoare, în tara noastră costul de producție este împărțit in următoarele grupe de cheltuieli:

– cheltuieli materiale (materii prime, energie, materiale si combustibili) Cmp.

– cheltuieli directe cu munca vie (retribuții directe plătite muncitorilor, impozit pe fondul de retribuții directe Ifr, contribuții pentru asigurări sociale Cas).

Cdmv=Rd+Ifr+Cas;

– contribuții la fondul de cercetări științifice;

– impozite (pe clădiri);

– fond pentru ajutor de șomaj, alte cheltuieli;

Elementele componente ale costului de producție se modifică de la o perioada de timp la alta sub influenta factorilor externi si interni.

Mărimea costului de producție exprimă toate cheltuielile cu mijloacele de producție si plata salariilor, cheltuieli ce se efectuează pentru producerea si desfacerea bunurilor de materiale.

Reducerea costului de producție înseamnă micșorarea cheltuielilor pe unitatea de produs si este o necesitate obiectivă impusă de creșterea rentabilității, sporirea profitului si a productivității muncii.

Reducerea costului de producție atrage după sine creșterea calității produsului, realizarea unor specializări suplimentare.

Diminuare costului de producție se poate face pe mai multe căi:

– prin reducerea costului materialelor;

– utilizarea eficientă a capitalului fix;

– creșterea productivității muncii;

– reducerea cheltuielilor administrativ-gospodărești;

La efectuarea calculului economic se poate tine cont si de o serie de costuri cum ar fi:

– costul fix se refera la cheltuieli independente de volumul producției (chirii, amortizarea mașinilor, a clădirilor, etc.).

– costul variabil se modifică odată cu modificarea volumului de producție.

– costul marginal exprimă sporul de cheltuieli necesare pentru obținerea unei unități suplimentare de produs.

– costul cercetării științifice este dat de cheltuielile pentru cercetarea propriu zisă si pentru aplicarea in practică a rezultatelor activității de cercetare proiectare in vederea realizării prototipului.

– costul tehnologic se caracterizează prin individualizarea cheltuielilor directe si a unei părți însemnate din cheltuielile indirecte, în special cu întreținerea si folosirea utilajelor.

Procesul de formare al costului de producție este dat de nivelul secției, de cheltuielile directe la care se adaugă cheltuielile cu întreținerea si funcționarea utilajelor (CIFU), cheltuieli generale ale secției cu munca vie (CMDV), care sunt necesare in scopul asigurării necesităților de iluminare si încălzire, etc..

Cd- reprezintă cheltuieli directe la care se adaugă cheltuielile necesare pentru materii si materiale si cheltuielile directe cu munca vie, din care se scade costul materialelor refolosibile si recuperabile(C).

Cd=Cmp+Cdmv-C;

– unde:

– Cmp- cheltuieli directe cu materii prime si materiale;

Valoarea materiilor prime si materialelor ce intră la calculul costului de producție se obține calculând valoarea totală a materialelor (CM).

Cheltuielile de transport si aprovizionare (CTA);

– cuprind cheltuielile făcute pentru aducerea materialelor de la furnizor si reprezintă un procent de 14% din cheltuielile materiale.

CTA=14/100*CM

Manopera (CMAN):

– reprezintă cheltuielile directe făcute pentru plata celor care au confecționat produsul.

Contribuții pentru asigurări sociale (CAS);

– se calculează pe unitate de produs si reprezintă 25% din manoperă.

CAS=(25/100)*CMAN

Fondul de șomaj (FS):

– reprezintă 5% din manopera:

FS=(5/100)*CMAN

Regia secției (RS):

reprezintă 20% din manopera, contribuțiile pentru asigurări sociale si fonduri de șomaj:

RS=(20/100)*(CMAN+CAS+FS)

Costul secției (CS):

– reprezintă suma dintre cheltuielile materiale, cheltuielile de transport si aprovizionare, manoperă, contribuțiile pentru asigurări sociale, fondul de șomaj, si regia secției:

CS=CM+CTA+CMAN+CAS+FS+RS

Regia întreprinderii (RI):

– reprezintă 20% din costul secției:

RI=(20/100)*CS

Costul de întreprindere poate fi dat si de suma dintre costul de secție si cheltuielile generale ale întreprinderii (salariile personalului, tarife telefonice, dobânzi, etc.), la care se adaugă pierderile prin rebuturi.

CI=RI+CS

Costul produsului (CP):

– reprezintă suma dintre costul întreprinderii si costul colaboratorilor (in cazul in care aceștia au existat);

CP=CI+CC

Beneficiul (B):

– reprezintă 8% din costul produsului:

B=(8/100)*CP

Prețul de vânzare de la producător (PV):

– reprezintă suma dintre costul produsului si beneficiu:

PV=CP+B

Prețul de vânzare la intermediar (PI):

– reprezintă suma dintre PV si un procent de 10% din PV:

PI=PV+(10/100)*PV

Taxa pe Valoare Adăugată (TVA):

– reprezintă 19% din Prețul de vânzare:

TVA=(19/100)*PI

Prețul total al produsului (PT):

– reprezintă suma dintre PI si TVA:

PT=PI+TVA

2. Valoarea manoperei

3. COST COMPONENTE

4. CALCULUL COSTULUI DE PRODUCȚIE SI AL PREȚULUI DE VÂNZARE PENTRU APARAT

Total cheltuieli materiale : 552.000lei

Cheltuielile de transport si aprovizionare (CTA);

Cuprind cheltuielile făcute pentru aducerea materialelor de la furnizor si reprezintă un procent de 14% din cheltuielile materiale.

CTA=14/100*CM=77.280lei

Reprezintă cheltuielile directe făcute pentru plata celor care au confecționat produsul. Costurile de manoperã : 223.802 lei

Contribuții pentru asigurări sociale (CAS);

Se calculează pe unitate de produs si reprezintă 25% din manoperă.

CAS=(25/100)*CMAN=(25/100)* 223.802 =55.950 lei

Fondul de șomaj (FS):

reprezintă 5% din manopera:

FS=(5/100)*CMAN=(5/100)* 223.802 =11.190 lei

Regia secției (RS): reprezintă 20% din manopera, contribuțiile pentru asigurări sociale si fonduri de șomaj:

RS=(20/100)*(CMAN+CAS+FS)=(20/100)*(223802.1+55950.5+11190.1) =58.188 lei

Costul secției (CS):

reprezintă suma dintre cheltuielile materiale, cheltuielile de transport si aprovizionare, manoperă, contribuțiile pentru asigurări sociale, fondul de șomaj, si regia secției:

CS=CM+CTA+CMAN+CAS+FS+RS=48.1611 lei

Regia întreprinderii (RI):

reprezintă 20% din costul secției:

RI=(20/100)*CS=96.322 lei

Costul de întreprindere poate fi dat si de suma dintre costul de secție si cheltuielile generale ale întreprinderii (salariile personalului, tarife telefonice, dobânzi, etc.), la care se adaugă pierderile prin rebuturi.

CI=RI+CS=577.933 lei

Costul produsului (CP):

reprezintă suma dintre costul întreprinderii si costul colaboratorilor (in cazul in care aceștia au existat);

CP=CI+CC=577.933 lei

Beneficiul (B):

reprezintă 8% din costul produsului:

B=(8/100)*CP=46.234 lei

Prețul de vânzare de la producător (PV):

reprezintă suma dintre costul produsului si beneficiu:

PV=CP+B=624.167lei

Prețul de vânzare la intermediar (PI)

reprezintă suma dintre PV si un procent de 10% din PV:

PI=PV+(10/100)*PV= 686.583 lei

Taxa pe Valoare Adăugată (TVA):

reprezintă 22% din Prețul de vânzare:

TVA=(22/100)*PI = 151.048lei

Prețul total al produsului (PT):

reprezintă suma dintre PI si TVA:

PT=PI+TVA=837.631 lei

Deci prețul total al aparatului ar fi : 837.631 lei.

=== Capitolul II ===

Capitolul II

CONSIDERATII TEORETICE

2.1 Generalități

Exista diverse modele pentru zgomotele de pe canalul de transmisiune pentru a stabili metode și algoritmi optimi de prelucrare a semnalelor în vederea extragerii informației conținute în acestea, când sunt afectate de zgomote. Acești algoritmi vor putea fi folosiți la determinarea unei secvențe binare transmisă pe un canal cu zgomot sau la detectarea prezenței unui semnal.

Există două clase de algoritmi pentru extragerea informației: pentru detecția semnalelor și pentru estimarea parametrilor semnalelor. în cazul detecției semnalelor, așa cum se prezintă în figura 1.1, receptorul observă forma de undă pe durata a T secunde și decide simbolul transmis în acest interval de timp. Emițătorul și receptorul cunosc a priori mulțimea de simboluri și formele de undă asociate fiecărui simbol.

În cazul unui sistem de comunicație binar, receptorul cunoaște că simbolurile binare de “0” și “1” se transmit pe durata a T secunde și ca “1” este reprezentat printr-un impuls pozitiv iar “0” este reprezentat printr-un impuls negativ. Ceea ce nu cunoaște receptorul, la recepționarea unei forme de undă, este care din cele două simboluri a fost transmis. Receptorul ia decizia prin prelucrarea semnalului recepționat. Întrucât forma de undă recepționată este distorsionată, și conține și zgomot, este posibil ca receptorul să ia și decizii false(eronate) asupra simbolurilor transmise. în acest sens, ne va interesa stabilirea unor algoritmi de decizie care să minimizeze erorile.

Figura 2.1.a – Structura unui sistem de transmisiune cu detecție

Figura 2.1.b – Detecția semnalului

Estimarea semnalului presupune determinarea valorii unui semnal analogic pentru toate valorile timpului, așa cum se sugerează în figura 1.2. Exemple de estimare a semnalului includ probleme de estimare a valorii semnalului audio ce a fost transmis pe un canal cu zgomot sau urmărirea unui obiect în spațiu pe baza recepționării semnalului radar cu zgomot. în opoziție cu problema detecției, unde se cunoaște ce trebuie recepționat, în problemele de estimare semnalul estimat poate avea valori continue ale amplitudinii în orice moment de timp. Sarcina receptorului este de a estima valoarea actuală a semnalului din valorile recepționate anterior.

Ca măsură a calității algoritmilor de prelucrare a semnalelor recepționate, se utilizează:

probabilitatea de a lua o decizie incorectă, ponderată uneori și cu costurile deciziilor luate, în problemele de detecție a semnalelor;

eroarea medie pătratică, în cazul algoritmilor de estimare;

În sfârșit, anumite aplicații necesită combinarea algoritmilor din cele două domenii, detecție și estimare, în sensul că anumiți parametri ce se folosesc la detecție trebuie mai întâi estimați.

Figura 2.1.c – Estimarea semnalului

2.2 Metode de detecție

Detecția unui semnal cunoscut prin observarea discretă a semnalului recepționat și zgomot alb

În cazul detecției binare, receptorul calculează decizia prin observarea semnalului recepționat pe durata a T secunde. În fiecare interval de T secunde, receptorul efectuează următoarele acțiuni: eșantionează, prelucrează eșantioanele și aplică o regulă de decizie bazată pe eșantioanele obținute.

Presupunem existența a două semnale s0(t) și s1(t) corespunzătoare celor două simboluri ale sursei S. Semnalul recepționat este suma dintre semnalul emis și zgomotul aditiv de pe canal:

(2.2.1)

unde

(2.2.2)

De exemplu, s0(t) poate fi un impuls dreptunghiular de durata T și amplitudine –1, iar s1(t) poate fi un impuls dreptunghiular de durată T și amplitudine 1. Indiferent de caz, semnalul x(t) se cunoaște. Ceea ce nu cunoaște receptorul este care din cele două semnale, s0(t) și s1(t), a fost emis pe durata unui interval T.

Presupunem că receptorul preia m eșantioane y1, y2,…,ym din semnalul recepționat y(t). Valorile eșantioanelor definesc un vector aleator y=[y1 y2 … ym]T. În raport cu cele două ipoteze, H1 și H0 , eșantioanele semnalului recepționat sunt:

(2.2.3.a)

(2.2.3.b)

unde s0,k=s0(tk) și s1,k=s1(tk) sunt eșantioanele cunoscute la momentul de timp tk.

Presupunem cunoscute densitățile de probabilitate condiționate ale vectorului eșantioanelor în raport cu cele două ipoteze, w(y|H0) și w(y|H1). Aceste d.p. vor fi aceleași cu ale zgomotului n, cu excepția mediilor ce vor fi deplasate cu valorile s0,k sau s1,k, k=1,2,…,m.

Criteriul de decizie utilizează regula probabilității maxime a posteriori:

(2.2.4)

Forma finală a criteriului de decizie se modifică în funcție de ipotezele care se fac asupra zgomotului de pe canal. Primul lucru ce trebuie verificat este dacă eșantioanele zgomotului sunt sau nu independente.

Zgomotul se presupune gaussian cu medie zero, cu densitatea spectrală de putere:

(2.2.5)

unde N0/2 este densitatea spectrala de putere în reprezentare bilaterală și B este banda receptorului, uzual egală cu banda semnalului x(t). În aceste condiții zgomotul n(t) se mai numește zgomot alb gaussian de bandă limitată. Se poate calcula ușor dispersia zgomotului

(2.2.6.a)

și funcția de autocorelație

(2.2.6.b)

Dacă eșantioanele receptorului sunt luate la momentele de timp tk=k/(2B), k=1,2,…,m atunci ele sunt necorelate, și prin ipoteza distribuției Gaussiene a zgomotului, rezultă că eșantioanele vor fi independente. Rezultă distribuțiile de probabilitate condiționate:

(2.2.7)

unde 2=N0B. Înlocuind ecuația f.d.p. în relația de decizie și logaritmând în baza e, obținem:

(2.2.8)

sau, echivalent,:

(2.2.9)

În notație matricială, ultima relație se scrie:

(2.2.10)

unde si , i=0,1, este vectorul eșantioanelor semnalului determinist.

Detecția unui semnal cunoscut prin observarea continuă a semnalului recepționat

În condițiile în care zgomotul de pe canal are o bandă mai mare decât 1/T, se poate considera zgomotul ca fiind alb cu densitatea spectrală de putere

(2.2.11)

Funcția de autocorelație a zgomotului alb Gaussian cu medie zero este:

(2.2.12)

astfel încât receptorul poate prelua și procesa un număr infinit de eșantioane independente din intervalul (0,T). Când m, eșantioanele devin dense și partea stângă a regulii de decizie (2.11) devine:

(2.2.13)

Ultima expresie este de fapt logaritmul natural al raportului de plauzibilitate. Valoarea acestei expresii trebuie comparată cu pragul deciziei . Regula de decizie devine:

(2.2.14)

Structura receptorului care implementează regula de decizie (2.16) este prezentată în figura 1.3.

Figura 2.2.1 – Receptor cu corelator

Receptorul constă din două corelatoare (circuite electronice pentru calculul funcției de corelație, circuit compus dintr-un multiplicator și un integrator) ale căror ieșiri sunt eșantionate odată la fiecare T secunde. Când ieșirea corelatorului, pentru semnalul s1(t), depășește ieșirea corelatorului semnalului s0(t) prin valoarea , se alege ipoteza H1. După luarea deciziei, integrarea este pornită din nou pe durata a T secunde, din condiții inițiale nule. Deci întreaga procedură se repetă la T secunde. Secvența de simboluri de la ieșirea receptorului reprezintă secvența transmisă (estimată).

Calculul pragului de decizie. Fie Z termenul din partea stângă a regulii de decizie:

(2.2.15)

Distribuția condiționată a variabilei de decizie în raport cu cele doua ipoteze se poate determina din relațiile:

pentru H1 (2.2.16.a)

și

pentru H0 (2.2.16.b)

Variabila Z are o distribuție gaussiană și problema detecției binare este acum echivalentă cu problema deciziei ipotezei H0 sau H1 bazată pe o singură observație: Z. Regula de decizie după probabilitatea maximă a posteriori pentru testarea ipotezelor H0 și H1 folosind o singură observație Z se reduce la:

(2.2.17)

Dacă f.d.p. condiționată w(Z|H1) este gaussiană cu media 1 și dispersia 2, și f.d.p. condiționată w(Z|H0) este gaussiană cu media 2 și dispersia 2, regula de decizie devine:

(2.2.18)

Prin compararea expresiilor din dreapta ale regulilor de decizie (2.16) și (2.20) se obține pragul deciziei:

(2.2.19)

Exemplu: Un sistem de comunicație binar utilizează formele de undă din figura de mai jos pentru transmiterea unei secvențe binare de simboluri echiprobabile de 0 și 1.

fig. 2.2.2

La intrarea receptorului, semnalul recepționat este afectat de zgomot gaussian cu medie zero și densitate spectrală de putere: (2.2.20)

Se cere:

Presupunând eșantioanele semnalului recepționat preluate odată la 0.1 ms și luând o decizie odată la fiecare milisecundă, bazată pe cele 10 eșantioane din fiecare interval de observație, care este decizia optimă din punctul de vedere al probabilității medii a deciziei eronate ?

Să se stabilească structura receptorului și regula de decizie bazată pe procesarea continuă a semnalului analogic, în fiecare interval de timp. Să se compare probabilitatea de eronare obținută cu valoarea de la punctul anterior.

Soluție: a). Funcția de autocorelație a zgomotului este:

(2.2.21)

Pentru ca eșantioanele să fie independente, perioada de eșantionare trebuie să fie multiplu de perioada minimă tk=k/2B=0.0005 ms. Dacă se iau eșantioane la 0.1 ms, care este un multiplu al perioadei minime, rezultă că eșantioanele zgomotului vor fi independente. Se poate folosi regula de decizie:

(2.2.22)

unde

, m=10

(2.2.23)

Dispersia zgomotului n(t) este

Simbolurile emise fiind echiprobabile și înlocuind expresiile vectorilor în regula de decizie se obține sau, echivalent, , m=10, ceea ce presupune medierea eșantioanelor din intervalul de observație și compararea valorii mediei cu pragul de 1.5. În penultima expresie s-a multiplicat cu m, care reprezintă numărul de observații efectuate în intervalul de timp T.

Pentru calculul probabilității deciziilor eronate se consideră variabila de decizie:

(2.2.24)

ce are o distribuție gaussiană cu media 1 în ipoteza H0 și 2 în ipoteza H1. Varianța variabilei de decizie este:

(2.2.25)

Probabilitatea medie a unei decizii false este:

(2.2.26)

b). Banda semnalului este de ordinul 1/T=1 KHz iar banda zgomotului este 1 MHz. Receptorul cu structura de corelator este obținut prin observarea continuă a semnalului recepționat, și poate fi utilizat numai dacă zgomotul este alb. Întrucât banda zgomotului este mult mai mare decât banda semnalului emis, se poate considera că zgomotul este alb pentru receptor și să se utilizeze structura de receptor cu corelator cu observarea continuă a semnalului recepționat și în acest caz.

Regula de decizie este:

, cu T=1ms

sau

(2.2.27)

unde este pragul deciziei și se calculează din distribuția variabilei de decizie.

Variabila de decizie este:

(2.2.28)

care are funcția densitate de probabilitate gaussiană cu media 2 în ipoteza H1 și media 1 în ipoteza H0, așa cum s-a reprezentat în figura de mai jos. Dispersia variabilei Z este:

fig. 2.2.3

Valoarea pragului este =1.5 iar probabilitatea de eronare este

2.3 Receptoare pentru detecția semnalelor

Detecția binară prin eșantionarea semnalului recepționat

Sursa emite numai două simboluri a0 și a1, cu probabilitățile P(a0) și P(a1). Pentru transmisia celor două simboluri se folosesc semnalele s0(t) și s1(t). Durata semnalelor si(t), i=1,2 este T și coincide cu durata observațiilor D. Numărul de observații, constituite din eșantioanele semnalului recepționat în intervalul considerat, este N.

Cu privire la cele două simboluri se fac ipotezele:

H0: s-a transmis simbolul “0”

H1: s-a transmis simbolul “1”

Eșantioanele semnalului recepționat sunt y1,y2,…,yN și determină în spațiul eșantioanelor (sau al semnalului recepționat) vârful vectorului . Eșantioanele semnalului recepționat definesc vectorul aleator y = [y1 y2 …yN].

Pentru o decizie corectă trebuie ca probabilitatea de decizie să fie maximă. Pentru stabilirea unei reguli de decizie se consideră probabilitățile ipotezelor H0 și H1, condiționate de vectorul observațiilor y:

P(H0/y), probabilitatea ca ipoteza H0 să fie adevărată;

P(H1/y) probabilitatea ca ipoteza H1 să fie adevărată.

După valorile celor două probabilități condiționate se va considera că este adevărată ipoteza ce are probabilitatea cea mai mare. Astfel, se va considera că:

ipoteza H0 adevărată dacă P(H0/y) > P(H1/y)

și

ipoteza H1 adevărată dacă P(H1/y) > P(H0/y).

sau, într-o formă mai restrânsă,:

1 (2.3.1)

ceea ce înseamnă că se va alege ipoteza H1 dacă raportul este mai mare decât 1, și ipoteza H0 când raportul este mai mic decât 1.

Interpretare geometrică: Eșantioanele semnalului recepționat determină în spațiul eșantioanelor N-dimensional un punct de coordonate reprezentând valorile eșantioanelor. Așa cum se poate observa în figura 14.7, spațiul semnalelor se împarte în două subspații, corespunzătoare celor două simboluri emise de sursa S. Perturbațiile sunt considerate aditive, deci vectorul recepționat este suma vectorială dintre vectorul emis și vectorul zgomot:

(2.3.1)

Figura 2.3.1 – Spațiul tri-dimensional al eșantioanelor în problema detecției

Fie aceste două subspații S0 și S1, separate de o suprafață . Suprafața trebuie să împartă cele două subspații astfel:

dacă vârful vectorului recepționat , numit și punct reprezentativ al semnalului recepționat, aparține subspațiului S0, să se considere că este adevărată ipoteza H0 și receptorul ia decizia D0;

dacă punctul reprezentativ al semnalului recepționat aparține subspațiului S1, se decide că este adevărată ipoteza H1 și se ia decizia D1.

Problema este de a găsi criterii de decizie cu ajutorul cărora să se determine o suprafață de separație , astfel încât deciziile eronate să fie minime.

Spațiul eșantioanelor ar putea fi împărțit și în trei subspații, al treilea corespunzând situației în care nu se poate spune nimic despre semnalul emis de sursa.

=== Capitolul III ===

Capitolul III

PROIECTARE

3.1 Proiectarea generatorului de semnal

fig. 3.1.1

Generarea semnalului de tact se face cu un integrat MMC 4047 (monostabil, astabil multivibrator).

Circuitul integrat MMC 4047 poate funcționa ca:

monostabil neretriggerabil comandat pe frontul pozitiv sau pe frontul negativ;

monostabil triggerabil comandat pe frontul pozitiv;

astabil cu funcționare continua;

astabila cu comanda START-STOP (poate genera trenuri de impulsuri).

Blocul principal al circuitului este astabil. Semnalul generat de astabil (disponibil la terminalul OSCILLATOR OUT si in general, factorul de umplere este diferit de 2) este divizat cu 2 de un bistabil. Ieșirile acestui bistabil sunt disponibile in exterior (Q, Ỡ).

In modul de lucru monostabil, cum este dat in configurația proiectata, circuitul poate fi triggerat de frontul pozitiv al impulsului aplicat pe intrarea + TRIGGER, daca se menține intrarea – TRIGGER in starea 0 logic sau poate fi triggerat de frontul negativ al impulsului aplicat pe intrarea – TRIGGER, daca se menține un nivel 1 logic pe intrarea + TRIGGER. Monostabilul este comandat pe front si impulsurile de intrare pot avea orice durata relativ la impulsurile de ieșire.

Circuitul poate funcționa ca monostabil retriggerabil, dar comandat numai de frontul pozitiv al unui semnal aplicat simultan pe intrările RETRIGGER si + TRIGGER. In acest fel, ieșirea Q va rămâne in 1 logic atât timp cat perioada impulsurilor de intrare este mai mica decât perioada determinata de componentele R si C.

Un nivel 0 aplicat pe intrarea EXTERNAL RESET aduce ieșirile Q si OSCILLATOR OUT in starea 1 si ieșirea Ỡ in 0 logic. Pentru a nu permite apariția unui impuls parazit la ieșire, la cuplarea sursei de alimentare se va menține un nivel logic 1 pe intrarea EXTERNAL RESET.

Operarea in modul monostabil extinde durata impulsului de ieșire.

Când se aplica un singur impuls de comanda, circuitul funcționează ca monostabil. La aplicarea mai multor impulsuri cu perioada corespunzătoare, se obține prelungirea perioadei impulsului de ieșire. Pentru doua impulsuri de intrare, tRE= t’1+t1+2t2 . Pentru mai mult de 2 impulsuri ieșirea Q trece in 0 după un timp variabil tD fata de frontul negativ al ultimului impuls de retriggerare.

Durata tM poate fi extinsa oricât de mult daca se folosește un numărător extern adecvat. Se obține, astfel, controlul digital al duratei impulsului si se pot folosi condensatoare de temporizare mici pentru durate mari.

Consumul de putere (atât ca astabil cat si ca monostabil), puterea disipata va depinde doar de curenții reziduali. Circuitul este proiectat in așa fel incit cu cat tensiunea si frecventa sunt mai mici, cu atât valorile calculate vor fi mai apropiate de realitate. Puterea disipata nedepinzând de valoarea rezistentei, pentru o putere consumata minima se va alege valoarea minima a capacitații C permisa.

Valorile componentelor externe folosite R, C.

Condensatorul folosit nu trebuie sa fie polarizat si trebuie sa aibă pierderi mici (rezistenta paralel a condensatorului trebuie sa fie de cel puțin 10 ori mai mare decât rezistenta R). Deși circuitul oscilează pentru orice valori a rezistentei si capacitații, condensatorul trebuie sa aibă o capacitate mult mai mare decât capacitățile parazite din montaj. Rezistenta trebuie sa fie mult mai mare decât rezistentele care apar rezistentele care apar in circuit serie cu ea (sute de ohmi), dar pentru valori foarte mari, pot apărea instabilități.

Pentru ca temporizările obținute sa concorde cu valorile calculate, trebuie sa folosim:

condensatoare cu valori de cel puțin 100pF pentru modul astabil;

condensatoare cu valori de cel puțin 1000pF pentru modul monostabil (atât pentru modul monostabil, cat si pentru astabil, valoarea suplimentara a condensatorului nu este limitata);

rezistente intre 10k si 10M.

Perioada semnalului este dat de către R2 si C2 care au fost calculate pentru obținerea frecventei de 1KHz

Deci valoarea rezistentei care s-a calculat pentru frecventa de 1Khz este R=160K.

Pentru generarea semnalului pseudoaleator s-au folosit doua integrate MMC4013 care au in componenta lor cate 2 bistabile de tip D. Registrele de deplasare sunt alcătuite din bistabili de tip D legați in serie, astfel incit ieșirea Q a fiecărei celule devine intrarea D a următoarei celule. Semnalul de tact (ceas) este comun tuturor celulelor pentru ca toata deplasarea sa aibă loc simultan. Set-urile si RESET-urile bistabililor sunt legate la masa. Pe tot acest parcurs semnalul este pe 1 logic.

Ieșirile Q3 si Q4 legate la un integrat MMC4011 (care are in componenta sa 4 porți SI-NU). Aceste 4 porți sunt legate intr-o configurație care formează un sumator (SAU-EXCLUSIV) (XOR).

Semnalul însumat de la ieșirile Q3 si Q4 merge in primul bistabil la intrarea D1, astfel ciclul se reia.

Pentru simulare s-a folosit un generator de semnal cu următori parametri :

tensiunea de vârf V1=5V

V2=0V

Time delay TD=1ms

Frontul crescător TR=20us

Frontul descrescător TF=20us

Perioada semnalului PER=1ms

PW=400us

Circuitul de încărcare

Este format dintr-un integrat CDB7413 (2 porți SI-NU cu 4 intrări –Input NAND Schmitt Trigger). Are rolul de a transmite 1 logic pentru cuplarea bistabililor de tip D.

Simularea in PSPICE a generatorului de semnal pseudoaleator

fig. 3.1.2

3.2 Proiectarea generatorului de zgomot

fig. 3.2.1

Generatorul de zgomot este format din trei etaje:

– primul etaj are in vedere obținerea zgomotului pe o dioda Zener. Zgomotul este obținut prin pragul de 0.3 mA.

Alimentarea se face la 10V.

R1+P1=16K

Fig. 3.2.2

Astfel componentele R1 si P1 au fost astfel dimensionate:

R1=10K iar P1=10K

S-a calculat curentul minim si curentul maxim:

– curentul maxim este:

– curentul minim este:

Primul etaj mai este format si dintr-un amplificator (LM324) care este in configurație repetor, care are rolul de adaptare in impedanța. Se face o reacție a tensiunii serie. Impedanța de intrare este foarte mare iar impedanța de ieșire este foarte mica.

C1 si R2 formează un FTS care are rolul de eliminare a frecventelor joase.

fig. 3.2.2

fig. 3.2.3

– al doilea etaj al generatorului de zgomot face o amplificare de aproximativ 100 ori a zgomotului.

R3 s-a luat de 10K si are rolul de a introduce componenta continua.

C2 si R7 formează un filtru trece sus care are rolul de a face cea de-a doua eliminare a frecventelor joase.

fig. 3.2.4

fig. 3.2.5

C4 care are valoarea de 1u realizează amplificarea doar in curent alternativ, in curent continuu apărând ca un gol.

etajul trei este format dintr-un sumator care însumează semnalul zgomotului cu semnalul generat de generatorul pseudoaleator.

Din cauza impedanței mici rezultata atât de la generatorul de semnal pseudoaleator cat si de la generatorul de zgomot s-au dimensionat pe fiecare ramura in parte cate o rezistenta R8de 10K, respectiv R9=10k.

R11 are rolul de introducere a componentei continue.

Ambele semnale sunt amplificate de sumatorul neinversor cu 2.

Rezultatul simulări PSpice a generatorului de zgomot

fig. 3.2.6

Se poate observa ca zgomotul de pe dioda Zener este de 3mV, după care se poate observa amplificarea lui de 100 de ori.

3.3 Proiectarea circuitului de întârziere

fig. 3.3.1

Este format dintr-un derivator:

T=R*C=20*103*50*10-9=1000*10-6=1ms

Funcția de transfer este:

H(s)=
fig. 3.3.2

Aici se realizează separarea componentei derivative. Derivarea corespunde cu funcția de transfer H(s) = Td (S), funcție care nu este cauzala. Pentru un semnal treapta derivata este infinita, deci derivatorul este in saturație.

AdB

+20dB/dec

1/Td ω

D1 – are rol de redresare. D1>0.6V dioda se deschide, D1<0.6 dioda rămâne închisa.

Al doilea amplificator operațional formează un comparator. Compara curentul din intrarea inversoare cu cel din intrarea neinversoare.

Dimensionare R3 si R4.

Următorul etaj realizează compararea unor tensiuni din intrarea inversoare si cea neinversoare. Mai formează si un formator de impulsuri plus o deplasare de nivel.

Tensiunea care cade pe diodele D2 si D3 este de 1.2V. C2 este de valoarea 100n si are rol de antioscilație.

Parametri tranzistorului J-FET.

IDSS = 0.5mA

UGS = 0V

Vp = -3V

Ig0 = 0.1 nA

In regim de saturație:

IDsat =

3.4 Proiectarea FTJ

fig. 3.4.1

La proiectarea filtrului trece jos s-a avut in vedere următoarele date:

G=1

n=2

fT=800Hz – 1KHz

S-a ales un filtru trece jos activ de ordin 2 de tip Sallen & Key. Pentru calcularea acestui filtru se da tabelul de referința din anexa proiectării FTJ.

Calculul filtrului:

K== unde K = parametru

R1 = 2.328 *1.11 = 2.58 K

R2 = 13.220 * 1.11 = 14.67 K

Filtrul este calculat in funcție de tabelul din anexe.

– Simularea FTJ

fig. 3.4.2

3.5 Proiectarea circuitului de decizie

fig. 3.5.1

C1 are rol de antioscilatie la masa iar din potențiometrul P1 se reglează pragul de decizie. Alimentarea montajului se face la 5V.

=== Capitolul IV ===

Capitolul IV

Măsurători experimentale

La ieșirea generatorului de semnal care se găsește in figura 4.1, s-au obținut următoarele rezultate:

fig. 4.1

Amplitudinea semnalului este de 5V iar perioada semnalului este de aproximativ 0.8ms.

Semnalul obținut la ieșirea generatorului de zgomot este dat in figura 4.2:

fig. 4.2

In figura 4.2 amplitudinea maxima a zgomotului amplificat obținut este de 0,3V.

Rezultatul obținut la ieșirea generatorului de semnal pseudoaleator se găsește in figura 4.3:

fig. 4.3

Semnalul măsurat este pseudoaleator iar amplitudinea lui este de 5V.

La ieșirea din sumator care însumează semnalele din generatorul de semnal si generatorul de zgomot sau obținut următoarele rezultate care se găsesc in figura 4.4:

fig. 4.4

Amplitudinea semnalului este de 5V iar perioada semnalului este pseudoaleatoare.

Semnalul obținut la ieșirea circuitului de întârziere este dat in figura 4.5:

fig. 4.5

Amplitudinea semnalului este de aproximativ 5V si este pseudoaleator.

La ieșirea circuitului de decizie care se găsește in figura 3.6 am obținut următoarele rezultate:

fig. 4.6

Se observa ca semnalul obținut după circuitul de decizie are perioada semnalului pseudoaleator iar amplitudinea semnalului este de aproximativ 4V.

Măsurătorile de mai sus sunt făcute fără filtrul trece jos.

In cele ce urmează se efectuează măsurătorile cu filtrul trece jos.

La ieșirea filtrului trece jos s-a obținut următorul semnal dat in figura 4.7:

fig. 4.7

Amplitudinea semnalului este de aproximativ 4V, iar perioada este pseudoaleatoare.

La ieșirea circuitului de întârziere sau obținut următoarele rezultate care sunt date in figura 4.8

fig. 4.8

Amplitudinea semnalului măsurat la ieșirea circuitului de întârziere este de aproximativ 3 V.

Rezultatele obținute la ieșirea circuitului de decizie atunci când zgomotul este prea mare se poate observa in figura 4.9.1

fig. 4.9.1

Rezultatele corecte obținute la ieșirea circuitului de decizie sunt date in figura 3.9.2

fig. 4.9.2