Recenzie carte: [629391]

1
Recenzie carte:
C. S. Lewis, Cele patru iubiri , Traducere de Sorin Mărculescu, în volumul „ Despre minuni –
Cele patru minuni – Problema durerii ”, Editura Humanitas, București, 2017.

Biografie

Clive Staples Lewis s -a născut în 1989 la Belfast, tatăl său fiind galez iar mama sa de neam
englez (fiică de pastor irlandez). Pierz ându -și mama încă de la o vârstă fragedă, iar tatăl său mai
meru ocupat cu serviciul, Clive , împreună cu fratele său, Warren, dezvoltă o mare preocupare
pentru basme, în special pentru cele din mitologia nordică și cea celtică.
A urmat studiile mai multor școli până în 1916, când a fost acceptat la Universitatea
Oxford. Trebuie menționat că î n acest moment, C. S. Lewis este un ateu, convertirea sa la
creștinism petrecându -se mai târziu. Își întrerupere studiile pentru a lua parte la Primul Război
Mondial, fiind rănit la Bătălia de pe Somme.
Nici el nu poate fixa o dată exactă a convertirii sa le la creștinism, aceasta fiind un proces
mai îndelungat , fiind totuși aproximată între anii 1925 și 1926 . În acest proces au jucat un rol
esențial J. R. R. Tolkein, acesta fiind bun prieten cu Lewis încă din război, și G. K. Chesterton,
prin lucrarea „ The Everlasing Man ”.
Între anii 1925 și 1954 a fost profesor la Oxford, predând aici literatură engleză. În urma
unor presiuni din sânul universității, este nevoit să își de demisia, urmând să predea la Cambridge
literatură medievală și renascentist până în 1963. Parcursul apologetic și la început în timpului
celui de Al Doilea Război Mondial, atunci când Radio BBC l -a rugat să țină câte o emisiune
săptămânală cu privire la creștinism. El a scris mai multe cărți cu tentă apologetică, cele mai
importante fiin d: „Rugăciune: Scrisori către Malcom ”, „Sfaturile unui diavol bătrân către unul
mai tânăr” , „Despre minuni” , „Problema suferinței ” etc. Totuși, renumele în afara sferei teologice
și la căpătat cu seria „ Cronicile din Narnia ”.
Moare pe 22 noiembrie 1963, în aceeași zi cu asasinarea președintelui J. F. Kennedy și cu
moarte lui Aldous Huxley.

2
1. Introducere

„Dum nezeu este iubire ” ( I Ioan 4, 8), având drept temelie această afirmație a Sfântului
Apostol Ioan , Lewis a crezut l -a începutul redactării aceste lucrări că nu va întâmpina nici o
poticnire în procesul său. El dorea să vadă cât de mult poate fi numită iubire iubirea omenea scă,
punâ nd-o în comparație cu Iubirea lui Dumnezeu. Pentru început el a făcut distincți între iubi ra-
dar și iubirea -necesitate, iubirea -dar fiind cea mai apropiată de iubirea divină.
Totuși, pe parcurs ce înainta în tainele iubirii, și -a dat seama că împărțirea pe care o
făcuseră pentr u început nu era una corectă în întregime , motivele fiind mai multe. Cu toate aceste,
continuă să utilizeze această împărțire în continuare.
În mod p aradoxal, omul se aseamănă mai mult cu Dumnezeu în momentul în care este „ cel
mai puțin asemănător cu Dumnezeu ”. Acest paradox este acela că deși omul este îmbelșugat, totuși
se află în nevoie, deși are o putere nelimitată (aparent vorbind), totuși se simte din partea lui un
strigăt de ajutor. El susține că omul a fost creat într -o anumită măsură asemenea lui Dumnezeu,
această asemănare a oamenilor având caracteristicil e specifice , diferite de cele ale îngerilor sau ale
altor făpturi create. Astfel, această asemănare nu înseamnă totuși că omul se află în comuniune cu
Dumnezeu, ci doar că omul nu și -a distrus în totalitate chipul lui Dumnezeu din el.
Există după C. S. Lewis și un pericol în ceea ce privește iubirile naturale, mai exact acestea
pot fi transformate, la apogeul lor, de către oameni în idoli, cea mai clară idolatrizare de acest gen
fiind în cazul iubirii erotice. Există totuși și cealaltă extremă, adică a celor care nesocotesc iubirea
naturală, susținând că aceasta ar avea rădăcini impure. Omul trebuie să se ferească de aceste două
extremisme: atât de idolatrizarea iubirii naturale, cât și de denigrarea ei, înțelegând că „ iubirile
omenești pot fi imagini glorioase ale Iubirii divine ”.

3
2. Predilecții și iubiri pentru subuman

Se face din start o distincție între verbele to love și to like , cel de pe urmă însemnând mai
degrabă a avea o predilecție către ceva, adică a găsi plăcere în acel ceva. Aceste plăceri se împart
la rândul lor în două: plăcerile -necesitate, precedate de dorințe, și plăcerile apreciative (plăceri ce
nu necesită o anumită pregătire și nu sunt în totalitate necesare ).
„Științific vorbind, ambele soiuri de plăceri sunt, fără îndoială , raportabile la organismele
noastre… Obiectele ce furnizează plăceri apreciative ne dau sentimentul – irațional sau nu – că
suntem oarecum datori să le savurăm… pe când în privința unei plăceri -necesitate nu vom avea
niciodată același sentiment: nu ne vom face niciodată reproșuri că ne -a fost sete ”.
Întorcându -se spre iubire, Lewis reflectă l -a ceea ce oamenii numesc „ dragostea de patrie ”.
Iubirea de patrie este în sinea sa bună, atâta timp cât nu ne facem din propria țară un idol, deoarece
„când această iubire va devenii demonică, ea va produce, cu siguranță, acte mârșave ”. Acest tip
de iubire are diferite feluri și chipuri, aplicându -se nu doar unei țări, ci se poate aplica și unei școli,
unui regiment, unei familii e tc.
În ceea ce privește relația cu animalele, deși iubirea pentru acestea ar putea intra în acest
capitol, Lewis alege să vorbească despre ea în capitolul care tratează afecțiunea.

3. Afecțiunea

Afecțiunea este „ iubirea cea mai umilă și mai larg răspândită, iubirea în care experiența
noastră pare a se deosebi cel mai puțin de cea a animalelor ”. Aceasta se referă în general la relația
părinților cu copii lor, dar și invers, nelimitându -se doar la oameni, ci și la animale. „ Afecțiunea
este o iubire necesitate. Aici e paradoxul. Este o iubire necesitate, dar necesitatea ei este să
dăruiască. Este o iubire -dar, având însă nevoie ca altcineva să aibă nevoie de ea ”.
Se aseamănă cu iubirea lui Dumnezeu prin faptul că „ nu-și dă aere; mila, spunea Sfântul
Pavel, nu se umflă în pene ”. Ne deschide ochii spre a vedea anumite calități ale unor persoane,

4
calități pe care nu le -am fi putut observa dacă am privi acele persoane cu indiferență. Ea nu se
limitează doar la alte persoane sau alte ființe, ci se poate ra porta și la anumite locuri sau obiecte
care îi conferă unei persoane un sentiment de bine, un sentiment de nostalgie.
Din păcate, „ orice tip de iubire, aproape orice tip de asociere, este pasibil de gelozie”.
Gelozia afecțiunii se caracterizează prin do rința cuiva ca „ lucrurile ” să rămână neschimbate.
„schimbarea reprezintă o amenințare la adresa afecțiunii ”. Aceasta este o cauză a stării în care
omul nu se află într -o reală comuniune cu Dumnezeu. Nu este ceva specific doar afecțiunii, ci și
celorlalte f orme de iubire -necesitate. Citând un poet roman care vorbește despre iubirea erotică,
Lewis zice: „ urăsc și iubesc” .

4. Prietenia

Aceasta era pentru antici cea mai înaltă formă de iubire, fiind din păcate din ce în ce mai
ignorată în prezent. Prietenia din ziua de azi „ are foarte puțin de a face cu philia pe care Aristotel
o clasifica în rândul virtuților ”, ci este doar „ ceva ce te ajută să -ți pierzi timpul ”.
Primul motiv pentru această „ decădere a prieteniei ” este acela că este s eparată de celelalte
iubire, fiind cea mai puțin naturală dintre ele. Ea are tendința de a separa persoanele care se
împrietenesc de turmă . Această capacitate non -naturală a omului este privită cu suspiciune în
modernitate întocmai datorită caracterului să u nenatural, majoritatea oamen ilor considerând
umanitatea „ doar ca o dezvoltare și o complicație a vieții animale ”.
Al doilea motive este „ atitudinea majorității față de toate cercurile de prieteni apropiați…
Cei care, în propriile lor vieți, cunosc doar afecțiunea, camaraderia și erosul, îi suspectează pe
prieteni că sunt niște << mar țoi cu nasul pe sus care se cred prea buni pentru noi >>”. La mijlocul
unor astfel de declarații se află în mod invidia, invidie care are stropul ei de adevăr.
Prietenia are și ea pericolele ei: exclusivismul, o potențială indiferență față de cei care nu
fac parte din grup și chiar un sentiment de superioritate față de cei din afară. De asemenea, gelozia
își face loc și aici, fiind proiectată invidia asupra celor ce „ încearcă să -ți fure prietenul ”.

5
5. Erosul

Prin eros se înțelege propriu -zis momentul în care o persoană este îndrăgostită. Unele
persoane au tendința de a crede că stare de îndrăgostit se află într -o interdependență cu sexualitatea.
Această afirmație este doar într -o mică măsură corectă, și asta prin faptul că sexualitate face parte
din acest sistem complex al erosului. Totuși, știm bine că sexualitate a nu este condiționată în nici
un fel de eros. Astfel, ideea că cele două ar fi în dependență una de alta este neadevărată.
Interesant la eros este faptul că nu țintește în întregime fericirea personală, ci fericirea
celeilalte persoane. „ Erosul nu vizează fericirea. Atunci când se află în noi, preferăm să împărțim
nefericirea cu ființa iubită decât să fim fericiți în indiferent ce alte condiții ”.
Pe lângă gelozie, un alt pericol al erosului este idolatrizarea persoanei de care te -ai
îndrăgo stit. Sfântul Apostol Pavel înțelege acest pericol, de aceea recomandă, dacă este cu putință,
celibatul. Dorința excesivă de a fi pe placul celeilalte persoane duce în mod inevitabil la o depărtare
față de Dumnez eu. Desigur, printr -o viață creștină autenti că, împreună cu persoana dorită, Erosul
poate să fie ghidat în direcția cea bună.

6. Mila

Cele trei iubiri de până acum sunt naturale , adică fiecare ființă umană este înzestrată cu ele.
Dar oare love is enough (iubirea e de -ajuns )? În mod clar nu. Acest lucru nu înseamnă că iubirile
naturale sunt inutile, ci că ele își găsesc adevărata împlinire în afara spațiului lor natural.
Unele persoane consideră greșit că în momentul în care ne întărim în iubirea față de
Dumnezeu, scădem în dragostea față de alte persoane. Persoanele care gândesc astfel, în mod clar,
nu se află într -o adevărată relație de iubire cu Dumnezeu, deoarece aflare în comuniune cu
Dumnezeu îl face pe om să iubească lumea mai mult decât înainte.
Făcând referire la un episod din Confesiunile Fericitului Augustin, mai exact episodul în
care Fericitul Augustin este devastat de moartea prietenului său Nebridius, Lewis arată că nici una

6
dintre aceste iubiri naturale nu durează la infinit, ci au o perioadă de timp limitat, l ocul lor fiind
luat de tristețe. Astfel „ dacă vrei ca iubirea să fie un izvor de fericire, nu de suferință, ea trebuie
să se îndrepte către singura Ființă Iubită care nu va pieri niciodată
Mila nu este o dragoste naturală, ci este darul lui Dumnezeu, dar și rezultatul unui efort de
a iubi dincolo de circumstanțe , până la capăt. „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul
Lui care este în mine n -a fost în zadar, ci m -am ostenit mai mult decât toți oamenii ” (1 Corinteni
15, 10).