Recenzia Cărții ”fundamentele Cercetării Sociale” – King, G., Keohane, R., Verba, S

=== 6ec6a78945adc4e9bb98173e80936e91005d8f43_711069_1 ===

Recenzia cărții ”Fundamentele cercetării sociale” – King, G., Keohane, R., Verba, S.

Desi nu se ocupă de filosofia științei, King, Keohane și Verba adoptă poziții în esență popperiene privind numeroase aspecte importante. Ei pun, în special, accentul pe o distincție clară între formarea sau enunțarea ipotezelor și testarea acestora, împreună cu o reticență de a trata formarea de ipoteze ca fiind altceva decât o formă de artă, pun accentul pe nevoia de simplitate în teorii și insistă asupra subsumării fiecărui caz unei clase de cazuri, toate acestea fiind în concordanță cu pozitivismul logic sau cu concepția lui Karl Popper asupra acestuia.

Demersul lui King, Keohane și Verba, de a delimita o teorie care să confirme că specificarea a priori a regulilor de utilizare a observației pentru a evalua veridicitatea ipotezelor, indiferent de zona de cercetare sau specificul ipotezelor, este un proiect nu numai al lui Popper, ci și al pozitivismului logic în ansamblu.

La fel ca Popper, King, Keohane și Verba acceptă două direcții pornind de la pozitivismul strict. În primul rând, ei tratează observațiile ca fiind încărcate de teorie, astfel încât separarea teoriei și a datelor este mai mult o chestiune de grad și accent decât de natură. În al doilea rând, ei susțin că economicitatea ca scop nu este foarte importantă și poate fi deseori abandonată ca obiectiv. Cu toate acestea, nici concesivitatea nu are un impact practic prea mare asupra sfaturilor pe care le oferă, și nu se confruntă direct cu inconsecvențele care apar între practicile propuse și poziția lor filosofică.

Metodele de cercetare ar putea fi evaluate în termeni de calitate a cercetării realizate atunci când se urmează recomandările, și evaluarea calității, la rândul său, ar putea fi bazată pe aspecte pragmatice, specifice domeniului. Totuși, acest punct de vedere creează două probleme pentru King, Keohane și Verba. Una este că singurul justificare pe care ar putea-o oferi pentru abordarea lor este că ”funcționează”. Dacă s-ar putea demonstra că și o altă abordare ”funcționează” sau faptul că a lor nu face întotdeauna aceasta, nu ar exista nicio bază pentru a privilegia teoria lui King, Keohane și Verba, cu excepția cazului în care am putea delimita un domeniu în care prescripțiile lor au un avantaj comparativ față de altele. A doua problemă este că partea filosofică a argumentului lor va fi redusă la procedură.

Deși este tentant să se adopte o viziune orientată pe sarcini asupra metodologiei adecvate de cercetare, pentru a trece rapid la probleme concrete, există două motive pentru a nu face acest lucru. În primul rând, ar fi un argument pentru un anumit mod de desfășurare a cercetării mai convingător dacă s-ar putea arăta că a fost construit pe o bază filosofică. În al doilea rând, în măsura în care această bază ghidează gândirea metodelor de cercetare și, în măsura în care această bază este de actualitate, concluziile concrete ar putea fi, de asemenea, incomplete.

King, Keohane și Verba sunt partizani ai analizei cauzale. Aceasta este o îndepărtare de la Popper, care era foarte sceptic față de ideea că simpla identificare a cauzalității proceselor este suficientă pentru a garanta termenul de ”teorie”. Popper a dorit să renunțe la referirile la cauzalitate și să limiteze discuțiile la regularități și consecințe. El dorea, cu alte cuvinte, să facă relația dintre teorie și observație una logică. King, Keohane și Verba sunt de acord că legile cauzale sunt ușor adaptate în cadrul abordării pozitivismului. O astfel de explicație citează una sau mai multe propoziții generale de tipul ”dacă-atunci” referitoare la rezultatele antecedentelor dintr-o anumită situație și apoi stabilește că o anumită observație este a unui eveniment sau situație specificată de legile generale.

Cea mai bună descriere a modului în care King, Keohane și Verba privesc cercetarea calitativă este că aceasta este ”prestatistică”, de cele mai multe ori, se realizează din cauza imposibilității aplicării metodei statistice și este guvernată de aceleași obiective de cercetare, utilizează proceduri care sunt o ”umbră” a procedurilor statistice și sunt evaluate prin proceduri care sunt ”umbre” ale celor folosite pentru a evalua cercetarea statistică.

Autorii menționează o situație în care un studiu de caz este superior cercetării cantitative – atunci când măsurarea exactă este prea costisitoare pentru a fi efectuată în mod repetat, o un design intensiv de cercetare, în care se depune mult efort pentru un singur caz, este preferabil bazării pe măsurarea validității îndoielnice colectate într-un design extensiv din motive de analiză statistică. Atunci trebuie să ne bazăm fie doar pe studiul de caz, fie să utilizăm informațiile pe care le-am obținut din studiul de caz pentru a le ajusta unor măsurători într-un eșantion mai mare, care ulterior este supus analizei statistice. Cu toate acestea, cu excepția acestei situații, cercetarea calitativă este privită ca strategie secundară de cercetare, întreprinsă pentru că strategiile cantitative sunt imposibil de realizat. În mod corespunzător, sunt posibile concluzii privind procesele cauzale în cercetarea calitativă, dar autorii spun că sunt ”relativ incerte”.

Argumentul lui King, Keohane și Verba se bazează pe aplicarea logicii statistice la inferența cauzală. Fiecare concept pe care îl aplică științei sociale empirice este împrumutat din statisticile clasice. În esență, activitatea empirică este considerată ca fiind ”observații” discrete, care sunt reprezentate ca valori atribuite variabilelor. Modelul lor de reprezentare a observațiilor este o ”statistică”. Cele trei criterii pe care le aplică pentru a judeca metodele de a face deducții sunt ”imparțialitate, eficiență și consecvență”, termeni familiari pentru oricine a studiat vreodată statistica. Formalizările scurte ale unor concepte importante – prejudecată, eficiență, eroare de măsurare, endogenitate – sunt, de asemenea, familiare domeniului statistic.

King, Keohane și Verba nu aplică în mod constant niciun criteriu nonstatistic. Autorii menționează în mod explicit validitatea construcului în discuția despre precizie față de acuratețea și, de asemenea, par să discute acest subiect sub forma compromisului părtinitor privind eficiența, dar nu acordă o atenție susținută acestui aspect sau altuia privind limbajul și afirmațiile unei teorii și ale unei investigații empirice. Astfel, problema de a evalua caracterul adecvat al operațiunilor pare să cadă în afara sferei cercetării lor. În ciuda aprobării pentru ideea lui Eckstein că testarea unor ipoteză diferite ar putea avea diferite niveluri de strictețe, ei sunt, de asemenea, sceptici față de opinia sa privind ”cazurile critice”.

Ei consideră că foarte puține explicații depind doar de o variabilă cauzală. Pentru a evalua impactul mai multor variabile explicative, investigatorul are nevoie de mai mult de o observație. Măsurarea este dificilă și nu este perfect sigură și realitatea socială nu este tratată în mod rezonabil ca fiind produsă de procese cauzale, astfel încât eroarea aleatorie ar apărea chiar dacă măsurătorile ar fi perfecte.

Autorii lasă de o parte comentariile privind cazurile care conțin observații multiple. King, Keohane și Verba consideră că fiabilitatea este un aspect foarte important. Poziția lor pare să le lase puțin spațiu de manevră pentru a argumenta că un caz este superior celuilalt ca subiect de cercetare. Deși par să accepte ideea lui Eckstein că unele teste sunt mai exigente decât altele, nu oferă niciun temei pentru a face o astfel de evaluare.

Ceea ce s-a întâmplat în argumentul lor este că problema de a face deducții despre corectitudinea unui raport teoretic al proceselor cauzale a fost redesenat fără comentarii ca fiind problema de a face inferențe statistice sau cvasi-statistice privind proprietățile unui eșantion sau a universului care stă la baza acestor eșantioane. Cu toate acestea, când discută despre barierele de a trage concluzii corecte despre o teorie din proprietățile datelor, ei tratează întreaga problemă ca una statistică. Ei realizează calificări ulterioare privind faptul că rezultatele empirice negative nu trebuie să implice respingerea automată a unei teorii, deși sfaturile practice utile nu sunt întemeiate pe această discuție și, cu siguranță, nu o urmează o ”logică” din vreun argument din carte.

Deși King, Keohane și Verba ar fi să ne creadă că acceptarea sau respingerea modelului se bazează pe deducerile logice de la rezultatele analizei datelor, care nu par să fie ceea ce se întâmplă în mai multe domenii bine cunoscute. Pentru a susține că concluzii sunt trase și testate nu înseamnă că sunt testate folosind un proces care imită statisticile clasice sau se bazează numai pe rezultatele testelor statistice.

King, Keohane și Verba încearcă să găsească concluzii valide despre cauze în astfel de situații prin intermediul a două revendicări. Prima, remarcată mai devreme, este că implicarea cauzală este posibilă în astfel de situații, deși cu un grad relativ scăzut de încredere. A doua este recunoașterea lor repetată care deseori studiază cazuri care conțin mai multe observații, nu doar o singură observație și oferă o modalitate de reconciliere a tragerii concluziilor cauzale în astfel de situații cu tendința generală a argumentului lor. Dacă un caz conține prea puține observații pe variabilă pentru a justifica analiza statistică, este dificil să vedem cum observațiile ar putea convinge orice public înclinat statistic dincolo de o îndoială rezonabilă. De asemenea, nimeni nu pare să critice munca empirică a oamenilor de știință premoderni pentru lipsa lor aparentă de îngrijorare cu privire la necesitatea de a repeta observațiile lor suficient de des pentru a obține statistici semnificative.

Bibliografie:

King, G., Keohane, R., Verba, S. (2000), Fundamentele Cercetării Sociale, Iași: Polirom