Reasigurarea Si Piata Internationala a Reasigurarilor

Cuprins

BIBLIOGRAFIE

Literatura de specialitate:

Beatrice Meunier-Rocher, Le diagnostic financiar, 3 edition, Editions d’Organisation, 2004;

Bianca Preda, Lăcrămioara Rodica Haiduc, Mitea Popia Carmen Crina, Doctrine financiar-contabile, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Boulescu Mircea, Management financiar contabil, Editura Fundației România de Mâine, București, 2002;

Cicilia Ionescu, Contabilitate-Bazele teoriei și practicii contabile, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

Cristina Mariana Cioponea, Nicolae Grigore Lăcrița, Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

Constantin Mecu, Constantin Enache, coordonatori, Economie politică, volumul I, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

Dan Anghel Constantinescu, Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor, Editura Semne’94, București, 2004;

Dan Anghel Constantinescu, Octavian Bratu, Nicoleta Stanciu, Diana Ștefan – Contabilitatea în asigurări, București, Editura Semne ’94, 2002;

Dan Anghel Constantinescu, Tratat de asigurări, vol.I+II, Editura Economică, București, 2004;

Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Ana M. Ungureanu, Alina Costache, Reasigurări, Editura Bren, București, 1998;

Dan Anghel Constantinescu, Andreia Rotaru, Cristina Protopopescu, Octavian Bratu, Adriana Manea – Management financiar în asigurări, Editura Economică, București, 2005;

Doina Fusaru, Daniel M. Mareș, G. Mihai, Visual Basic și Access, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005;

Doina Fusaru, Zenovic Gherasim, Maria Andronie, Adela Bâra, Petrișor Stroe, Aplicații economice în visual basic și access, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003;

Dumitru Marin, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003;

Enache Sorin, Reasigurarea între cunoaștere și necesitate, Editura Independența Economică, Pitești, 2003;

Fănel Plopeanu, CM Drăgan, B.N.Popa, Contabilitatea asigurărilor 2006, Editura Asociația Europeană de studii și consultanță, București, 2005;

Gheorghe Bistriceanu, Asigurări și reasigurări în România, Editura Universitară, 2006;

Gheorghe Bistriceanu, Florian Bercea, E. Macovei, Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, Editura Karat, 2003;

Gheorghe Caraiani, Mihaela Tudor, Teoria și practica contractului de reasigurare, Editura Lumina Lex, București, 2000;

Gheorghe Caraiani, Liliana Rusu, Transporturi, expediții și asigurări internaționale – curs bilingv româno-englez, Editura Lumina Lex, București, 2004;

Gheorghe Zaman, Pregătirea firmelor românești pentru aderarea la UE, Editura Economică , București, 2004;

Gheorghe Zaman, Reforma insituțională a UE extinse, Editura Economică, București, 2003;

Ion Găliceanu, Asigurările în activitatea agenților economici, Editura Tribuna Economică, București, 2004;

Ion Negoiță, Aplicații practice în asigurări și reasigurări, Editura Etape, Sibiu, 2001;

Iosefina Moroșan, Analiza Economico-Financiară-probleme rezolvate, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Iulian Văcărel, Florian Bercea, Asigurări și reasigurări, ediția a II a, Editura Expert, București, 2004;

Lăcrămioara Rodica Haiduc, Managementul financiar-contabil, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005;

Lăcrămioara Rodica Haiduc, Mitea Popia Carmen Crina, Chivu Ramona, Managementul doctrinelor financiar-contabile, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005;

Lucian Popescu, Calculația on-line, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Marinică Dobrin, Paul Tănăsescu, Teoria și practica asigurărilor, Ediția a II-a, revizuită și îmbunătățită, Editura Economică, București, 2003;

Marinică Dobrin, Asigurări și reasigurări, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000;

Marinică Dobrin, Luminița Ionescu – Contabilitatea societăților de asigurări, Editura Semne ’94, București, 2000;

Marinică Dobrin, I. Galiceanu, Asigurări și reasigurări, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003;

Marinică Dobrin, Contabilitatea specifică domeniului asigurărilor, Editura Bren, București, 2005;

R.L.Carter. Reinsurance Essentials, Editura Reactions Publishing Group, Londra, 2006;

Titel Negru, Economia asigurărilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2002;

Titel Negru, Asigurări și reasigurări, sinteze și aplicații, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003;

Titel Negru, Asigurări – teorie și metodologie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Victor Stoica, Practica pieței de capital, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;

Victor Stoica, Sistemul bursier internațional, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Violeta Ciurel, Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beek, București, 2000;

Dicționare:

C.Bennet, Dicționar de asigurări, Editura Trei, București, 2002;

Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Dicționar de asigurări, Editura Semne’94, București, 1999;

Dicționar de asigurări, Editura Științifică, 1997.

Legislație:

Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Monitorul Oficial nr.303 din 29 decembrie 1995;

Legea nr.32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, Monitorul Oficial nr.148 din 10 aprilie 2000;

Legea nr. 76 din 12 martie 2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, Monitorul Oficial nr.193 din 26 martie 2003;

Legea nr. 172 din 14 mai 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România;

Legea 403/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor;

Ordonanța de urgență nr. 61 din 23 iunie 2005 pentru modificarea și completarea legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România;

Ordinul nr. 3129 din 21.12.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1187 din 29 decembrie 2005;

Standardul Internațional pentru Raportare Financiară 4 – Contracte de asigurare, introducere.

Colecția revistelor:

Finanțe, bănci, asigurări, colecția 2003 – 2006;

Insurance day, colecția 2003 – 2006;

Reinsurance, colecția 2003 – 2006;

Reinsurance global risk analysis, colecția 2003 – 2006;

Ziarul Financiar, colecția 2003 – 2006

Xprimm – revistă de asigurări, bănci, fonduri de pensii, TI&C colecția 2003 – 2006;

Alte surse documentare:

"100 de manageri de Top despre efectele aderării", răspunsurile domnului Cristian Constantinescu pe baza Chestionarului EurActiv.ro, Bruxelles, 2005;

Allianz Țiriac Asigurări, Raportul anual 2003 – 2004;

Captive Insurance Company Directory, Darieu, CT: Risk Planning Groop, 2005;

“Comerțul electronic și încrederea în industria asigurărilor”, Marinică Dobrin, București, 2001 în volumul Analele Universității Spiru Haret nr.1, Editura Fundației România de Mâine, pg.199-208;

Comisia Națională pentru Statistică, Anuarul statistic, 2003 – 2005;

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Raport anual privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări, 2003 – 2004;

Contractul de reasigurare cotă-parte al societății Allianz Țiriac Asigurări, pentru anul 2006;

Inspecția experților pool-urile nucleare de asigurare la Unitatea 1 și Unitatea 2 CNE Cernavodă, 22 mai 2006;

“Întâlnire cu domnul Cristian Constantinescu”, interviu realizat de revista Primm, București, 2005;

Programul de reînnoire prezentat de către societatea Allianz Țiriac Asigurări pentru anul 2006;

Economic trend report – perspective of EU enlargement, Allianz Group, noiembrie 2003;

Reasigurarea, Violeta Ciurel, (www.ingasigurari.ro);

Surse documentare Internet:

www.1asig.ro;

www.allianztiriac.ro

www.allianzgroup.com

www.csa-isc.ro;

www.euractiv.ro;

www.insse.ro;

www.ingasigurari.ro;

www.nuclearelectrica.ro.

www.portaldeasigurari.ro;

www.primm.ro;

www.reinsurancemagazine.com;

www.re-world.com;

www.rvs-monte-carlo.com;

www.badendirectory.com;

www.unsar.ro;

www.zf.ro.

=== cap_2_piata ===

Capitolul 2

Piața națională și internațională a reasigurărilor în condițiile aderării României la Uniunea Europeană

2.1. Piața națională a reasigurărilor

Economia românească a înregistrat în 2005 o dezvoltare accelerată, reflectată prin creșterea Produsului Intern Brut (PIB) cu 8,3% față de 2004, conform datelor provizorii furnizate de Institutul Național de Statistică. Principalii catalizatori ai dezvoltării economiei românești au fost consumul final al populației, care a înregistrat o creștere reală cu 10,8% și formarea brută de capital fix, în creștere reală cu 10,1%. Totodată, rata inflației decembrie/decembrie a scăzut cu 4,8 puncte procentuale, până la 9,3% în 2005, în timp ce câștigurile salariale nete s-au majorat, în medie, cu peste 23%. Dinamica indicatorilor macroeconomici a fost apreciată de agențiile de rating și Uniunea Europeană, factor ce a contribuit la obținerea de către România a statutului de economie de piață funcțională. În acest context, piața asigurărilor s-a dezvoltat și consolidat într-un ritm susținut comparativ cu anii precedenți, contribuind în acest fel la progresul înregistrat, în ansamblu, la nivelul pieței financiar – bancare.

În România activitatea de asigurare se desfășoară în conformitate cu prevederile legale, de către următoarele categorii de persoane juridice:

societăți de asigurare, de asigurare-reasigurare și reasigurare;

brokeri de asigurare și/sau reasigurare.

Deși legea permite înființarea de societăți specializate numai pe reasigurare la ora actuală în țara noastră nu există o asemenea societate. Toată activitatea de reasigurare se desfășoară la societățile de asigurare prin birouri, departamente sau divizii specializate pe reasigurare. Dezvoltarea sectorului de asigurare a dus implicit și la dezvoltarea reasigurărilor. Astfel un număr din ce în ce mai mare de societăți de asigurare-reasigurare au apelat la reasigurare. În momentul de față un număr de 36 de societăți de asigurare-reasigurare au desfășurat activitate în cursul anului 2005, din care un număr de 8 societăți nu au avut reasigurare.

În tabelul 2.1. și graficul 2.1. sunt prezentate primele cinci societăți care au avut încasările cele mai mari din prime de asigurare și cedările în reasigurare aferente.

Tabelul 2.1. Primele subscrise și primele cedate în reasigurare.

Din tabelul 2.1. se poate observa că la toate cele 5 societăți au crescut primele subscrise în 2005 față de 2004. La societatea Allianz Țiriac și Asiban creșterea primelor de asigurare a fost mai mare decât la celelalte societăți și deci și cedările în reasigurare au fost mai mari. La Asirom și Omniasig deși primele subscrise au crescut, se constată totuși o scădere a primelor cedate în reasigurare.

Graficul 2.1.Primele subscrise și primele cedate în reasigurare. 2

Din graficul 2.1. se observă foarte clar creșterea primelor anului 2005 față de anul 2004, la toate cele cinci societăți de asigurare. Se mai poate observa că o cotă foarte mică din primele subscrise este cedată în reasigurare. Aceasta primă cedată în reasigurare este cu atât mai mare cu cât primele subscrise sunt mai mari.

În graficul 2.2. prezint situația primelor subscrise și a celor cedate în reasigurare pentru anul 2004 comparativ cu anul 2005.

Graficul 2.2. Primele subscrise și cele cedate comparativ anul 2004 cu 2005.

Primele totale subscrise în anul 2004 au fost de 3.514,57 milioane RON și au crescut la 4.423,34 milioane RON, ceea ce înseamnă o creștere de 25,85 %. Valoarea primelor cedate în reasigurare pentru anul 2005 este în sumă de 934,47 milioane RON și a înregistrat o creștere de 27,16% față de anul 2004.

Volumul primirilor în reasigurare de către reasigurătorii autohtoni a fost de 329 mii RON și a reprezentat 0,95% din volumul primelor brute subscrise la nivelul pieței pentru cele două categorii de asigurare. Față de anul precedent, volumul primirilor în reasigurare înregistrat în 2005 a fost doar cu 2,5% mai mare. Aceste cifre sunt arătate în tabelul 2.2.

Tabel 2.2. Principalii indicatori ai activității de reasigurare la nivelul întregii piețe a asigurărilor (în mii RON).

În cadrul categoriei de asigurări generale, ponderi semnificative în primele cedate în reasigurare, au fost înregistrate la 3 clase de asigurare:

asigurări de incendiu și calamități naturale, cu un volum al primelor cedate în reasigurare de 247,14 milioane RON, reprezentând 34,5% din totalul primelor cedate pentru asigurările generale;

asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare, cu volum al primelor cedate de 204,43 milioane RON, reprezentând 28,5% din total prime cedate pentru asigurări generale;

asigurări de credite și garanții cu un volum al primelor cedate de 84,54 milioane RON, reprezentând 11,8% din total.

Valoarea cumulată a primelor cedate în reasigurare pentru aceste 3 clase de asigurare a fost, în 2005, de 536,10 milioane RON, ceea ce reprezintă 74,8% din totalul aferent asigurărilor generale.

Din situațiile privind riscurile de catastrofe naturale, transmise trimestrial de cele 28 de societăți autorizate să subscrie astfel de riscuri, rezultă că numărul contractelor de asigurare care includ aceste riscuri au crescut semnificativ în anul 2005, astfel încât la 31.12.2005 numărul contractelor în vigoare, de acest tip, era de 1.929.914, în creștere cu 4,77% față de anul precedent.

Clasele de asigurare pentru care au fost subscrise riscuri de catastrofe naturale, de un număr mare de asigurători, sunt: asigurări de incendiu și calamități naturale (27 societăți), cu 66% din total subscrieri, asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare (24 societăți), cu o pondere de 16,4%, asigurări de bunuri în tranzit (12 societăți), cu 8% din total și asigurări de accidente și boală (19 societăți) cu 7%.

În cadrul categoriei asigurări de viață, ponderi semnificative din primele cedate în reasigurare au fost înregistrate în cadrul a 3 clase de asigurare (valoarea cumulată fiind de 26,50 milioane RON, reprezentând 94,8% din total prime cedate din categoria asigurărilor de viață):

asigurări de viață suplimentare, cu un volum al primelor cedate de 117,68 milioane RON, reprezentând 42% din total prime cedate pentru asigurările de viață;

asigurările de deces, cu volum al primelor cedate de 9,03 milioane RON, reprezentând 32,5% din total prime cedate pentru asigurări de viață;

asigurări mixte de viață, cu un volum al primelor cedate de 5,69 milioane RON, reprezentând 20,5% din total.

2.2. Piața internațională a reasigurărilor

Creșterea și diversificarea activității economice și implicit a schimburilor internaționale de valori au dus la crearea și dezvoltarea unei piețe active și concurente de asigurări și reasigurări. Asigurările și reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate prin existența unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri. De aceea nu se poate vorbi de o singură piață a asigurărilor sau a reasigurărilor, ci de piețe ale asigurărilor și reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin preponderența unor anumite tipuri de tranzacții, prin existența unor anumite societăți de asigurări și reasigurări.

Cele mai reprezentative piețe de reasigurare sunt concentrate în marile centre comerciale și financiare ale lumii unde se desfășoară majoritatea covârșitoare a afacerilor de asigurări și reasigurări internaționale.

Cea mai veche și mai mare piață internațională de reasigurări este la Londra care deține poziție de monopol și influențează mersul afacerilor, practica și condițiile de asigurare și reasigurare pe toate celelalte piețe din lume. Aici activează un număr foarte mare de organizații în care se desfășoară toate tipurile de afaceri de asigurări și reasigurări întâlnite în lume, având astfel caracterul unei piețe combinate de asigurări și reasigurări. Cea mai puternică poziție pe piața londoneză au deținut-o și o dețin în continuare asociațiile de subscriitori individuali "Lloyd's", împreună cu sistemul lor foarte dezvoltat de brokeri ce formează ei înșiși o piață de sine stătătoare și care conferă acesteia forță și unicitate. Piața londoneză a reasigurărilor este prin natura sa internațională deoarece sunt subscrise toate categoriile de reasigurări în toate metodele și formele cunoscute și concentrează cea mai mare parte a reasigurărilor provenite de la companiile de asigurări din S.U.A., Japonia și pentru o mare parte a companiilor naționale de asigurări din țările în curs de dezvoltare. În comparație cu alte piețe aici sunt concentrate cele mai mari tranzacții pentru acoperirea riscului de catastrofă, cu deosebire pentru transporturi maritime și aeriene.

Piața europeană a reasigurărilor este concentrată în principal în Germania (unde funcționează prima companie de asigurări din lume, Cologne Reinsurance înființată în anul 1846), Elveția (Zurich) și Franța (Paris), toate celelalte țări vest europene desfășoară activități de reasigurare dar de o intensitate mai mică în comparație cu cele de mai sus. În aceste țări, reasigurările sunt efectuate preponderent de către societățile profesionale de reasigurări. Reasigurătorii europeni subscriu toate categoriile de riscuri în mod direct sau prin brokeri care, cu mici excepții, pe această piață au un rol mult diminuat în comparație cu alte piețe. Aici se practică reasigurarea proporțională care a căpătat în ultimii ani o tot mai mare importanță.

Piața Statelor Unite ale Americii este caracterizată prin dimensiunile foarte mari ale pieței interne a asigurărilor, care a încurajat dezvoltarea unei vaste și foarte puternice piețe a reasigurărilor interne. Aici activează companii de reasigurări interne, companii reprezentative ale reasigurării din întreaga lume, precum și case specializate de brokeraj.

O altă piață reprezentativă este cea a Japoniei. Ea oferă capacitatea internă maximă pentru orice risc sau clasă de riscuri și este caracterizată printr-o mare stabilitate. Intrarea pieței japoneze în tranzacții de reasigurări internaționale a început odată cu dezvoltarea schimburilor reciproce dintre companiile japoneze și cele străine.

Referitor la piețele internaționale din țările în curs de dezvoltare, în ultimul timp, reasigurările au căpătat amploare în America Latină și în Africa, existând reticențe datorită instabilității politice din aceste zone. În aceste țări reasigurările internaționale au contribuit la dezvoltarea și extinderea piețelor naționale de asigurări.

Un volum mult mai mic de afaceri de reasigurare se desfășoară pe piețele naționale de reasigurări. Acestea sunt foarte diferite de la o țară la alta în funcție de politica economică a guvernului respectiv, de reglementările în vigoare, de volumul și structura comerțului în zonă, de piața asigurărilor, precum și de volumul și tipurile de tranzacții. În unele țări, asigurările sunt monopol de stat, protecția prin reasigurare făcându-se la companii din alte țări (țările latino-americane, unele țări arabe, africane și subcontinentul indian). Fostele țări comuniste din Estul Europei se încadrau în aceeași categorie, dar, în prezent, legislația lor economică este în schimbare, afectând și domeniul asigurărilor și reasigurărilor.

Piața reasigurărilor conține în mod obligatoriu două componente cererea și oferta de reasigurare, respectiv cumpărătorii și vânzătorii de reasigurări.

Principalii cumpărători de reasigurări pe această piață sunt:

a) Companiile de asigurări sunt principalii cumpărători de reasigurări pe piața internațională a reasigurărilor. Ele grupează mai multe polițe de asigurare după criteriul naturii și mărimea riscului preluat de la asigurații săi și cedează sub forma unei singure oferte unei companii de reasigurare o anumită cotă din riscul (riscurile) respectiv.

b) Companiile captive de asigurări constituie o categorie aparte a cumpărătorilor de reasigurări care au cunoscut o dezvoltare deosebită în perioada postbelică odată cu formarea marilor companii industriale și comerciale. Ce sunt aceste companii? Compania captivă de asigurări este o companie deținută sau controlată de o altă întreprindere al cărei obiect de activitate este, în primul rând, acoperirea necesarului de asigurări și în al doilea rând, efectuarea de operații pe piață. Alți autori le consideră ca o formă de "autoasigurare oficializată" sau "companii de asigurări sau reasigurări deținute sau contractate de o societate, cu altă activitate decât de asigurări, create în principal pentru a asigura sau reasigura riscurile societății mamă sau ale filialelor acestora". Obiectul lor de activitate îl constituie asigurările și reasigurările de bunuri din ramuri ca: petrochimie, siderurgie, energetică, industrie alimentară, transporturi și mai puțin în domeniul bunurilor de consum și industriale, construcții.

(c) Societățile specializate de reasigurări apar în principal, în calitate de vânzători, de ofertanți ai tranzacțiilor de reasigurare. Atunci când ele procedează la retrocedarea unei părți din tranzacția inițială de reasigurări apar în calitate de cumpărători de reasigurare, având la bază aceleași motive pe care le are și asigurătorul direct atunci când solicită reasigurarea.

(d) Companiile de stat de asigurări și reasigurări. Dimensiunile lor sunt reprezentative în special în țările în care asigurările sunt monopol de stat (Brazilia, Chile, Argentina etc.). Prin activitatea de cedare de riscuri în reasigurare, companiile de stat pot apare de cele mai multe ori ca mici cumpărători de reasigurări din țările lor ce acționează pe piața internațională a reasigurărilor și pot exercita o influență mai mare decât a companiilor individuale private. Companiile de stat de reasigurare apar în postura de cumpărători de reasigurare în cazul retrocedării unei părți din riscurile preluate, iar activitatea lor urmează practicile de reasigurare și retrocesiune ale companiilor private de reasigurare cu unele restricții impuse de legislația țării de origine.

(e) Poolurile de subscriere reprezintă o categorie distinctă a cumpărătorilor de reasigurare. După spațiul geografic în care își desfășoară activitatea poolurile sunt:

naționale, care se ocupă cu mobilizarea capacității de asigurare directă a marilor riscuri (spre exemplu, poolul de asigurări atomice din Marea Britanie);

regionale, care au cunoscut o extindere remarcabilă în multe părți din lume (exemplu cele trei pooluri de Cooperare Regională pentru Dezvoltare alcătuite din membrii Turciei, Iranului și Pakistanului).

Activitatea poolurilor este coordonată de o companie agreată de toți membrii săi care își asumă rolul de "leader". Ele practică reasigurările numai pentru protecția împotriva unor catastrofe naturale ce pot provoca pierderi uriașe pentru membrii săi.

În țara noastră în 1994, din inițiativa a 5 societăți românești de asigurare (Astra, Asirom, Omniasig, Metropol și Generali), cu asistență logistică din partea pool-urilor britanic și italian și a broker-ului de asigurări Marsh McLennan – România, a fost creat primul și singurul pool numit Pool-ul Român de Asigurare a Riscurilor Atomice. Pentru Societatea Națională “Nuclearelectrica” S.A. sunt în vigoare, începând cu 2 februarie 1995, două tipuri de asigurări la CNE Prod Cernavodă – Unitatea 1 și FCN Pitești și anume polița de asigurare a proprietății pentru daune materiale – toate riscurile, inclusiv distrugere mecanică și electrică și polița de răspundere civilă pentru daune nucleare și ne-nucleare. Polițele de asigurare au fost plasate, în prezent, către două pool-uri de asigurări și anume: British Nuclear Insurers – 99,62% și Pool-ul Român de Asigurare al Riscurilor Atomice – 0,38%. Componența Pool-ul Român de Asigurare al Riscurilor Atomice se schimbă de la an la an. Astfel societatea Metropol a dat faliment și au intrat alte societăți cum ar fi Allianz Țiriac Asigurări, Asiban, Ardaf, etc. Pentru aceste riscuri, asigurătorii s-au reasigurat la toate celelalte pool-uri nucleare existente în lume. Negocierea și plasarea polițelor de asigurare, precum și extinderile acestora s-au realizat cu asistență logistică din partea firmei de brokeri Marsh McLennan și A MMC Company din Canada.

Vânzătorii de reasigurări sunt acele companii de reasigurare care primesc (acceptă) riscuri în reasigurare în schimbul primelor de reasigurare, devenind reasigurători. Societățile care apar pe piața internațională a reasigurărilor în această postură sunt:

(a) Companiile profesionale de reasigurări sunt societăți specializate de reasigurări și reprezintă categoria principală de reasigurători prezenți pe piața internațională. Cele mai mari astfel de societăți își au sediul în Europa, în țări în care au luat naștere primele companii de acest gen (exemplu: Munich Reinsurance Company din Germania și Swiss Reinsurace Company din Elveția care își dispută întâietatea în clasamentul companiilor de reasigurare). În ultimele decenii au apărut companii americane care au penetrat adânc pe piața internațională reușind să ajungă în topul societăților de reasigurare (exemplu: General Reinsurance Co și altele). Poziția lor este unică deoarece operează pe cea mai mare piață internă din lume în care tranzacțiile directe cumulează circa 50% din veniturile din primele realizate în țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare.

(b) Corporația Lloyd's. Aceasta nu este o societate propriu-zisă de asigurare, ci o comunitate de subscriitori, în cadrul căreia fiecare dintre membrii ei se obligă personal. Corporația Lloyd's nu efectuează, așadar, asigurări în nume propriu și nici nu-și asumă răspunderi pentru asigurările încheiate de membrii săi, ci se mărginește să pună la dispoziția acestora birourile necesare pentru încheierea asigurărilor, să controleze solvabilitatea fiecăruia dintre ei, iar prin intermediul adunării anuale a Lloyd's întocmește reguli pentru încheierea contractelor de asigurări de către membrii corporației și verifică regularitatea operațiilor încheiate. Spre deosebire de societățile de asigurare de tip obișnuit, în cadrul cărora riscurile sunt asigurate de o societate comercială – pe acțiuni sau cu răspundere limitată – asigurarea în cadrul polițelor Lloyd's este acoperită individual de membrii subscriitori ai Lloyd's (Lloyd's Underwriters), care preiau riscurile respective pe cont propriu, cu răspundere personală nelimitată. Se numesc subscriitori, deoarece subscriu un anumit procent dintr-un anumit risc. Subscriitorii pot fi de orice naționalitate, însă cu domiciliul în Regatul Unit, recomandat și susținut de alți 5 membrii Lloyd's. Organizația reprezintă, pe lângă o corporație profesională, una dintre cele mai însemnate instituții de asigurare din lume. În obiectul activității sale intră toate formele de asigurare, cu excepția asigurărilor de viață și de incendii. Contactarea corporației Lloyd's în scopul încheierii afacerilor de asigurări directe sau reasigurări se face numai indirect prin intermediul și cu aprobarea brokerilor Lloyd's.

(c) Companiile de asigurări directe, după unele opinii, se consideră că desfășoară un volum de reasigurări mult mai mare decât companiile profesionale. În această activitate nu există o practică uniformă: ele adoptă atitudini și tendințe foarte diverse în funcție de dimensiunile lor, de tipurile de riscuri, de formele de contractare a reasigurărilor, astfel încât nu se poate face o generalizare a comportamentului lor în privința reasigurărilor. Ele prevăd în structura lor organizatorică un departament specializat care se ocupă de primiri (sau cedări) de reasigurări.

(d) Agențiile de subscriere sunt folosite ca o legătură între companiile cedente și reasigurători în cazul în care una dintre părți nu este reprezentată pe piață. De obicei, ele sunt solicitate de către companiile cedente, iar pentru serviciile prestate sunt remunerate prin două metode distincte sau prin combinarea lor, respectiv perceperea unui comision asupra primelor sau prin împărțirea într-o proporție convenită a profitului realizat din afacere. Ele apar în calitate de vânzători de reasigurare în măsura în care sunt solicitate de companiile cedente pentru a li se găsi cei mai potriviți reasigurători pentru riscurile pe care ei doresc să le cedeze. În general, agențiile de subscriere sunt specializate în anumite clase de afaceri, iar subscriitorii săi sunt recunoscuți pe piață ca experți.

(e) Corporațiile de stat de asigurări și reasigurări au o activitate specifică în fiecare țară. Și în țările în care sistemul de asigurare și reasigurare nu este monopol de stat există reglementări diferite referitoare la anumite obligații ale companiilor privind asigurările și reasigurările.

(f) Poolurile de asigurări și reasigurări. Ca vânzători de reasigurări, poolurile s-au constituit pe bază locală și regională, sub forma unor asociații conduse de unul din membrii sau ca o companie separată de reasigurare în care membrii săi sunt acționari. Formarea de pooluri cu caracter regional a fost și este încurajată de diferite organizații internaționale, deoarece prezența lor este considerată ca o modalitate remarcabilă și deosebit de eficientă de dezvoltare a unor piețe în țările în curs de dezvoltare și de reducere a costurilor valutare determinate de operațiunile de reasigurare și pe alte piețe. Poolurile de reasigurări s-au format în Asia, America Latină, Caraibe. Deși în ultimii ani s-a produs o explozie a acestor pooluri regionale, volumul afacerilor pe care ele îl încheie este mic în raport cu dimensiunile pieței internaționale a reasigurărilor.

În tabelul 2.3. și figura 2.1. prezint un clasament cu primele cinci societăți de reasigurări. Clasamentul a fost realizat după nivelul primelor subscrise pentru anul 2005.

Tabelul 2.3. Clasamentul primelor cinci societăți de reasigurare din lume, după nivelul primelor subscrise.

Din tabelul 2.3. și figura 2.1. se poate vedea cum clasamentul este dominat de societățile din Germania, din cinci societăți 3 sunt germane, una din SUA și una din Elveția. Societatea Munich Re. este o societate cu tradiție pe piața germană și a avut subscrieri aproape de trei ori mai mari decât celelalte societăți. General Re. și Hannover Re. sunt la o diferență foarte mică una de cealaltă.

Figura 2.1. Primele cinci societăți de reasigurare din lume, după nivelul primelelor subscise în procente.

2.3. Piața reasigurărilor în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană

În contextul pregătirilor României pentru aderarea la Uniunea Europeană, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este responsabilă cu îndeplinirea angajamentelor privind transpunerea prevederilor acquis-ului comunitar în legislația românească privind asigurările și implementarea acesteia. Îndeosebi în anul 2005, au fost înregistrate progrese semnificative în această direcție, progrese ce au contribuit la decizia Comisiei Europene de a închide provizoriu capitolul 3 de negociere – „Libera circulație a serviciilor”.

În ceea ce privește aderarea României la Uniunea Europeană am selectat, dintr-un chestionar realizat de EurActiv.ro, la care a avut amabilitatea să răspundă domnul Cristian Constantinescu, câteva idei, deoarece consider că domnia sa a surprins foarte bine problemele integrării și opinia mea cu privire la acest subiect coincide cu a sa. Domnul Cristian Constantinescu este, fără îndoială, una dintre personalitățile de prim rang ale pieței românești de asigurări, director general al companiei de asigurări ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, domnia sa are reputația unui specialist și manager cu un cuvânt greu de spus în asigurările românești. Optimist temperat în general, uneori pesimist în aparență, Cristian Constantinescu este, de fapt, un om de afaceri care privește cu profundă obiectivitate realitatea economică înconjurătoare: “Cred că România va fi acceptată în Uniunea Europeană în 2007, dar din punct de vedere economic va fi însă pregătită să adere mult mai târziu. Piața unică mă favorizează și mă defavorizează deopotrivă. Efectele pieței unice mă favorizează prin impunerea unor standarde privind calitatea și controlul mai eficient al practicilor neconcurențiale. Efectul defavorabil constă în concurența foarte dură, cu operatori cu forță financiară și experiență mult mai mare decât operatorii români. Cel mai important efect pozitiv al aderării este creșterea investițiilor străine”.

În prezent schimbările dintre națiuni au devenit din ce în ce mai puternice. Oportunitățile la nivel internațional sunt din ce în ce mai mari, iar piața asigurărilor-reasigurărilor internaționale joacă un rol major în activitatea firmelor pe piețele externe. Diferitele zone ale lumii capătă importanțe deosebite în anumite perioade de timp. Odată cu schimbările economice, politice și sociale ce au avut loc în ultimul deceniu, peisajul de afaceri global s-a schimbat semnificativ.

În acest context și piața europeană se află într-o continuă mișcare. Ea a evoluat de la formarea Pieței Unice la destrămarea comunismlui în Europa Centrală și de Est și deschiderea acestor zone, de la formarea monedei unice EURO la armonizarea legislației Europei Centrale și de Est cu cea din Uniunea Europeană în vederea aderării. Aceste schimbări au efecte profunde asupra desfășurării activității de asigurare-reasigurare în Europa.

Preocupările Uniunii Europene de a crea o piață unică a asigurărilor și reasigurărilor au menirea să aducă beneficii importante țărilor membre în această direcție. De aceea Uniunea Europeană s-a angajat într-un proces de armonizare a legislațiilor naționale ale statelor membre, în așa fel încât legea să fie aplicabilă tuturor contractelor de asigurare și reasigurare.

Concluzii

În acest capitol am studiat piața națională și internațională a reasigurărilor.

Am constatat că în ultimii ani, mai ales în a doua jumătate a acestui secol, reasigurările ocupă un loc foarte important în viața economică internațională, depinzând de producția de bunuri mobile și imobile, de comerțul internațional, de fluxurile internaționale de bunuri, servicii, valori și oameni, înregistrând o tendință vizibilă de creștere, fapt ce a influențat pozitiv și evoluția reasigurărilor. Referindu-mă la evoluție, înțeleg nu numai o creștere cantitativă a numărului tranzacțiilor și a volumului de prime, dar și substanțiale îmbunătățiri calitative ale acestei activități cum ar fi cele privind natura și caracteristicile reasigurării, aspectele tehnice, sistemul de comunicații între asigurători direcți, reasigurător, brokeri etc.

În concluzie în țara noastră nu se poate vorbi de o piață numai a reasigurărilor. Avem societăți de asigurare sau societăți de asigurare și reasigurare. Deci piața reasigurărilor la noi este legată de piața asigurărilor. Reasigurarea își trage astfel seva și vitalitatea din activitatea de asigurare, orice modificare în volumul asigurărilor directe antrenând schimbări similare în reasigurări. Totuși am constatat că deși primele subscrise de asigurare au crescut an de an la fiecare societate, cele cedate în reasigurare per total piață au crescut, dar la unele societăți au scăzut. Am tras de aici concluzia că unele societăți au avut o reținere mai mare pe cont propriu din primele încasate și astfel au cedat cote mai mici. Alte societăți mai ales cele la care portofoliul de asigurare se compune mai mult din riscuri auto, au avut dificultăți în a plasa riscurile în reasigurare deoarece daunalitatea este foarte mare și au fost nevoite să le rețină pe cont propriu.

În ceea ce privește piețele internaționale, cea a Statelor Unite, a Europei, Japoniei am constatat că sunt diferențe foarte mari între ele cauzate de stadiul dezvoltării, de mărime, de diversitatea afacerilor. Piețele internaționale sunt caracterizate de o diversitate mare de cumpărători de reasigurare și vânzători de reasigurare. Cele mai reprezentative piețe de reasigurare sunt concentrate în marile centre comerciale și financiare ale lumii, unde se desfășoară majoritatea covârșitoare a afacerilor de asigurări și reasigurări internaționale.

=== cap_3 ===

Capitolul 3

Contabilitatea principalelor tranzacții cu privire

la activitatea de reasigurare

3.1. Contabilitatea operațiilor de primire și cedare în reasigurare

Reasigurările se împart în reasigurări primite și reasigurări cedate. Evidențierea decontărilor privind reasigurările se ține separat pe reasigurări primite și reasigurări cedate. În cazul în care asigurătorul desfășoară activitate compozită, are obligația să organizeze și să conducă evidență contabilă separat pentru cele două activități de asigurări de viață și generale.

Cadrul juridic care reglementează contabilitatea societăților de asigurare-reasigurare și de reasigurare, precum și societățile de intermediere în asigurări este asigurat în principal de:

Legea contabilității nr.82/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare din 2005;

Ordinul nr. 3129/2005, pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor;

Reglementările contabile pentru unitățile de asigurare-reasigurare se elaborează de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și se aprobă de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

3.1.1. Contabilitatea operațiilor la societatea care cedează în reasigurare (asigurător)

Evidențierea primelor de asigurare cedate în reasigurare

Evidențierea primelor de asigurare cedate în reasigurare se face cu ajutorul conturilor 709 “Prime brute subscrise cedate” și 412 “Decontări privind operațiunile de reasigurare-cedări”.

Primele de asigurare brute subscrise reprezintă primele încasate și de încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate și de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare și contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în perioada de referință, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.

Cu ajutorul contului 709 “Prime brute subscrise cedate” se ține evidența primelor brute subscrise cedate în reasigurare. În debitul lui se înregistrează valoarea primelor brute subscrise cedate în reasigurare (cont corespondent 412).

Cu ajutorul contului 412 “Decontări privind operațiunile de reasigurare-cedări” se ține evidența decontărilor din operațiuni de cedări în reasigurare. Contul 412 “Decontări privind operațiunile de reasigurare-cedări” după funcția contabilă este un cont bifuncțional. Soldul debitor al contului reprezintă datoriile, iar soldul creditor al contului reprezintă creanțele privind operațiunile de reasigurare-cedări, existente.

Contul 412 “Decontări privind operațiunile de reasigurare-cedări” se împarte în:

4121 decontări privind operațiunile de reasigurare cedări aferente asigurărilor de viață;

4122 decontări privind operațiunile de reasigurare cedări aferente asigurărilor generale.

– pentru asigurările de viață:

– pentru asigurările generale:

Evidențierea sumelor reprezentând comisionul de reasigurare

Evidențierea sumelor reprezentând comisionul de reasigurare se face cu ajutorul conturilor 412 „Decontări privind operațiunile de reasigurare-cedări” și 705 „Venituri din servicii prestate”.

Cu ajutorul contului 705 „Venituri din servicii prestate” se ține evidența veniturilor din diverse activități, cum sunt: comisioane de reasigurare, precum și alte venituri din servicii prestate.

Formula contabilă este următoarea:

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Evidențierea sumelor reprezentând venituri din participarea la profit a reasigurătorului

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Evidențierea încasării de la reasigurător a sumelor reprezentând daune ce intră în sarcina sa conform clauzelor contractuale

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Concomitent se înregistrează sumele reprezentând daunele achitate de reasigurător și care sunt în sarcina reasigurătorului

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

3.1.2. Contabilitatea operațiilor la societatea care acceptă în reasigurare (reasigurător)

Evidențierea primelor de asigurare primite în reasigurare

Evidențierea primelor de asigurare primite în reasigurare se face cu ajutorul conturilor 411 “Decontări privind operațiunile de reasigurare-acceptări”, 703 „Venituri din prime brute subscrise aferente acceptărilor la asigurările de viață” și 704 „Venituri din prime brute subscrise aferente acceptărilor la asigurările generale”.

Cu ajutorul contului 411 “Decontări privind operațiunile de reasigurare – acceptări” se ține evidența decontărilor privind operațiunile de primire în reasigurare. Contul 411 “Decontări privind operațiunile de reasigurare-acceptări” după funcția contabilă este un cont bifuncțional. Soldul debitor al contului reprezintă creanțele, iar soldul creditor al contului reprezintă datoriile privind operațiunile de reasigurare acceptări, existente.

Cu ajutorul Contului 703 “Venituri din prime brute subscrise aferente acceptărilor la asigurările de viață” se ține evidența veniturilor din prime brute subscrise aferente acceptărilor în reasigurare, potrivit contractelor de reasigurare și coasigurare.

Cu ajutorul contului 704 “Venituri din prime brute subscrise aferente acceptărilor la asigurări generale” se ține evidența veniturilor din prime brute subscrise aferente acceptărilor în reasigurare potrivit contractelor de reasigurare și coasigurare.

Înregistrarea contabilă pentru primele de asigurare primite în reasigurare este următoarea:

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Evidențierea sumelor reprezentând comisionul aferent primirilor în reasigurare

Evidențierea sumelor reprezentând comisionul reasigurare se face cu ajutorul conturilor 651 „Cheltuieli privind comisioanele din reasigurare” și 411 “Decontări privind operațiunile de reasigurare-acceptări”.

Cu ajutorul contului 651 „Cheltuieli privind comisioanele din reasigurare” se ține evidența cheltuielilor privind comisioanele din reasigurare.

Formula contabilă este următoarea:

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Evidențierea sumelor reprezentând daune achitate societății reasigurată

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Concomitent se evidențiază cheltuielile cu daunele achitate societății reasigurată

Evidențierea cheltuielilor cu daunele achitate asigurătorului se face cu ajutorul conturilor 604 „Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările de viață-acceptări”, 605 „Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările generale-acceptări” și 411 ,,Decontări privind operațiunile de reasigurare–acceptări”.

Cu ajutorul contului 604 “Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările de viață acceptări” se ține evidența cheltuielilor privind daunele, anuitățile, răscumpărările și alte cheltuieli privind daunele și prestațiile aferente asigurărilor de viață acceptate în reasigurare. Cu ajutorul contului 605 “Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările generale acceptări” se ține evidența cheltuielilor privind daunele, anuitățile, recuperările și alte cheltuieli privind daunele și prestațiile aferente asigurărilor generale acceptate în reasigurare.

Formula contabilă este următoarea:

pentru asigurările de viață:

– pentru asigurările generale:

Evidențierea veniturilor din recuperări

Pentru evidențierea veniturilor din recuperări se folosesc conturile 411 “Decontări privind operațiunile de reasigurare–acceptări” și 753 „Venituri din recuperări aferente asigurărilor generale”.

Cu ajutorul Contul 753 “Venituri din recuperări aferente asigurărilor generale” se ține evidența veniturilor din recuperări aferente asigurărilor generale.

Formula contabilă este următoarea:

3.2. Contabilitatea operațiilor privind cota parte din rezervele tehnice ce intră în sarcina reasigurătorilor

Contabilitatea rezervelor tehnice asigură evidența rezervelor tehnice constituite de societate potrivit reglementărilor legale. Rezervele tehnice reprezintă estimări ale plăților viitoare, pentru riscurile produse în trecut (pentru asigurările generale) sau pentru cele care se vor produce în viitor (pentru asigurările de viață).

Rezervele tehnice se inventariază și se evaluează la sfârșitul fiecărei perioade. Metodele de evaluare a rezervelor tehnice adoptate de societate (prorata temporis, statistice etc.), trebuie să fie aceleași în tot cursul exercițiului financiar, precum și de la un exercițiu la altul.

Conform prevederilor Legii 32/2000 cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul care exercită o activitate de asigurări generale și de viață are obligația să constituie și să mențină următoarele rezerve tehnice:

rezerva de prime;

rezerva de daune;

rezerva de catastrofă;

Rezervele tehnice constituite trebuie să aibă în orice moment, o valoare suficientă, pentru a permite societății să onoreze, în măsura a ceea ce este rezonabil previzibil, angajamentele ce rezultă din contractele de asigurare.

În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor și plata despăgubirilor în valută, rezervele tehnice aferente se pot constitui și menține în valută. Rezervele tehnice în valută se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operațiunilor.

În cazul anulării, rezilierii sau încetării valabilității unui contract de asigurare, asigurătorul va efectua și operațiunile contabile de eliberare a rezervelor tehnice aferente contractelor respective.

Alte categorii de rezerve tehnice pot fi stabilite prin norme ale autorității de supraveghere.

3.2.1. Contabilizarea rezervei de prime

Rezerva de prime se calculează lunar prin însumarea cotelor-părți din primele brute subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferența dintre volumul primelor brute subscrise și această rezervă să reflecte primele brute alocate părții din riscurile expirate la data calculării.

cota parte cedată din rezerva de primă ce intră în sarcina reasigurătorilor

Evidențierea în contabilitate a cotei părți cedată din rezerva de primă ce intră în sarcina reasigurătorilor se face cu ajutorul conturilor 395 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de prime aferentă asigurărilor generale”, 398 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de prime privind asigurările de viață” și 619 “Partea cedată reasigurătorului din rezervele tehnice privind asigurările de viață și rezerva de prime la asigurări generale”.

Cu ajutorul contului 395 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de prime” se ține evidența cotei părți din rezerva de prime cedată reasigurătorului. Contul 395 “Partea cedată reasiguratorului din rezerva de prime” după funcția contabilă este un cont de activ. Soldul contului reprezintă rezerva de prime aferentă reasigurării, existentă.

Cu ajutorul contului 398 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de prime privind asigurările de viață” se ține evidența cotei părți din rezerva de prime aferentă asigurărilor de viață cedată reasigurătorului. După funcția economică este un cont de activ. Soldul contului reprezintă rezerva de prime privind asigurările de viață aferentă reasigurării existentă.

Cu ajutorul contului 619 “Partea cedată reasigurătorului din rezervele tehnice privind asigurările de viață și rezerva de prime la asigurări generale” se ține evidența cotei părți din rezervele tehnice privind asigurările de viață și generale, aferente asigurărilor directe și acceptărilor în reasigurare, cedată reasigurătorului.

Înregistrarea contabilă este dată de formula:

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Evidențierea diminuării sau anulării cotei părți din rezerva de primă ce intră în sarcina reasigurătorilor

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

3.2.2.Contabilizarea rezervei de daune

Rezerva de daune se creează și se actualizează lunar, în baza estimărilor pentru avizările de daune primite de asigurător, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru acoperirea plății acestor daune. Se constituie pentru daunele raportate sau în curs de lichidare și se calculează pentru fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea evenimentului asigurat, ținându-se cont de:

cheltuielile cu constatarea și evaluarea daunei, aferente serviciilor prestate de terțe persoane;

valoarea estimată a despăgubirii cuvenite pentru dauna avizată;

costurile de lichidare a daunei, aferente serviciilor prestate de terțe persoane;

valoarea recuperărilor și a regreselor.

În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor și plata despăgubirilor în valută, rezervele tehnice aferente se pot constitui și menține în valută. Evaluarea se va efectua în conformitate cu prevederile normelor emise de autoritatea de supraveghere. În cazul pretențiilor de despăgubiri care fac obiectul unei acțiuni în instanță, rezerva de daune se constituie și se menține la nivelul pretențiilor solicitate în instanță, până la pronunțarea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.

Spre deosbire de rezervele de primă, care sunt rezultatul unui calcul exact, rezervele de daună reprezintă rezultatul unor estimări. Estimarea rezervelor este dificilă deoarece în cele mai multe cazuri suma plătită de asigurător este incertă. De aceea, este necesar ca asigurătorii să-și estimeze cât mai corect rezervele, pentru a putea reflecta fidel situația financiară a companiei.

Evidențierea cotei părți cedată din rezerva de daună ce intră în sarcina reasigurătorilor

Evidențierea în contabilitatea cotei părți cedată din rezerva de daună ce intră în sarcina reasigurătorilor se face cu ajutprul conturilor 396 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune aferentă asigurărilor de viață, 397 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune aferentă asigurărilor generale și 629 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune privind asigurările de viață și generale”.

Cu ajutorul contului 396 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune aferentă asigurărilor de viață” se ține evidența cotei părți din rezerva de daune aferentă asigurărilor directe și acceptărilor în reasigurare cedate reasiguratorului. Contul 396 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune aferentă asigurărilor de viață” după funcția contabilă este un cont de activ. Soldul contului reprezintă rezerva de daune privind asigurările de viață, aferentă reasigurării, existentă.

Cu ajutorul 397 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune aferentă asigurărilor generale” se ține evidența cotei părți din rezerva de daune aferentă asigurărilor directe și acceptărilor în reasigurare, cedată reasiguratorului. Contul 397 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune aferentă asigurărilor generale” după funcția contabilă este un cont de activ. Soldul contului reprezintă rezerva de daune privind asigurările generale aferentă reasigurării, existentă.

Cu ajutorul 629 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de daune privind asigurările de viață și generale” se ține evidența cotei părți din rezerva de daune privind asigurările de viață și generale aferente reasigurărilor directe și acceptărilor în reasigurare cedată reasiguratorului.

pentru asigurările de viață:

pentru asigurările generale:

Evidențierea diminuării sau anulării cotei părți din rezerva de daună ce intră în sarcina reasigurătorilor

3.2.3.Contabilizarea rezervei de catastrofă (specifică asigurărilor generale)

Rezerva de catastrofă se creează prin aplicarea lunară a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezervă atinge cel puțin nivelul reținerii proprii sau 10% din acumularea răspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale; această rezervă este destinată acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natură catastrofală.

Evidențierea cotei părți cedată din rezerva de catastrofă ce intră în sarcina reasigurătorilor

Evidențierea în contabilitatea a cotei părți cedate din rezerva de catastrofă ce intră în sarcina reasigurătorilor se face cu ajutorul conturilor 399 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de catastrofă” și 639 „Partea cedată reasigurătorului din rezerva de egalizare și rezerva de catastrofă”

Cu ajutorul contului 399 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de catastrofă” se ține evidența cotei părți din rezerva de catastrofă aferentă asigurărilor directe și acceptărilor în reasigurare privind asigurările generale cedată reasiguratorului. Contul 399 “Partea cedată reasigurătorului din rezerva de catastrofă” după funcția contabilă este un cont de activ. Soldul contului reprezintă rezerva de catastrofă, aferentă reasigurării, existentă.

Formula contabilă este următoarea:

Evidențierea diminuării sau anulării cotei părți din rezerva de catastrofă ce intră în sarcina reasigurătorilor

Concluzii

În acest capitol am studiat înregistrările contabile aferente operațiunilor de reasigurare la contractele acceptate sau cedate în reasigurare.

Aderarea României la Uniunea Europeană implică adaptarea legislației românești, inclusiv cea din domeniul asigurărilor și reasigurărilor, la prevederile comunitare. Astfel prin Ordinul Comun Nr. 2328-2390 din 28 Decembrie 2001 emis de Ministerul Finanțelor și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor privind Reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, s-a introdus contabilizarea separată a activităților de asigurări generale și asigurări de viață, prin introducerea unui nou grad de sintetizare a conturilor. S-a renunțat la o serie de conturi care nu erau necesare (ex: contul de producție), iar alte conturi au fost comasate (eventualii clienți din afara activității de asigurări au devenit debitori diverși, iar furnizorii au devenit creditori diverși).

De altfel anul 2005 a adus noi modificări în domeniul contabilității specifice domeniului asigurărilor și anume abrogarea Ordinului Comun Nr. 2328-2390 din 28 Decembrie 2001 și introducerea Ordinului nr.3129 din 21 Decembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor. Aceste reglementări prevăd forma și conținutul situațiilor financiare anuale, principiile contabile și regulile de evaluare, precum și regulile de întocmire, aprobare, auditare/verificare și publicare a situațiilor financiare anuale ale societăților de asigurare, de asigurare–reasigurare și de reasigurare, precum și ale brokerilor de asigurare, de asigurare-reasigurare și de reasigurare.

O altă modificare importantă este aceea că s-au introdus pentru protecția asiguraților, o serie de rezerve obligatorii, cum ar fi rezerva de primă, de daună, a riscurilor neexpirate, de catastrofă, care sunt gestionate în conturi separate, ceea ce poate oferi o mai bună urmărire a lor, dacă sunt supradimensionate sau subevaluate.

Putem concluziona că sistemul contabil aplicat în prezent servește nevoilor de informare și analiză din entitățile organizatorice din societățile de asigurare-reasigurare.

=== cap_4_studiu_de_caz ===

Capitolul 4

Studiu de caz:

Contractul de reasigurare cotă-parte

la Societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări S.A.

4.1. Prezentarea societății Allianz Țiriac Asigurări S.A.

Scurt istoric: Despre Allianz

Societatea Allianz AG, înființată în februarie 1890 în
Berlin, Germania, reprezintă astăzi unul din liderii mondiali în domeniul asigurărilor.
Societatea este cotată AAA (securitate financiară remarcabilă) de către Standard and Poor's. Sloganul societății "Puterea de partea ta" reprezintă filosofia managementului în asigurări, respectiv ideea preluării riscurilor prin implicarea societății în activitatea clientului.

Una dintre politicile societății este cea de expansiune la nivel mondial, compania neretrăgându-se de pe nici una din piețele pe care activează. Astăzi, peste o jumătate din venitul din prime al Grupului este obținut în afara granițelor Germaniei.

Conducerea Grupului internațional este deținută de către Allianz AG-München, printre cei mai mari membri europeni și nord-americani numărându-se Assurances Generales de France (AGF), Cornhill Insurance (Marea Britanie), Riunione Adriatica di Sicurta (RAS-Italia), ELVIA (Elveția), Fireman's Fund (SUA).

Avantajul prezenței internaționale a companiei este faptul că printr-un singur asigurător, clienții pot beneficia de o susținere internațională. Un alt avantaj al acestui Grup amplu este transferul masiv de cunoștinte între societățile afiliate. De asemenea, Allianz este cel mai important grup internațional de asigurări din zona Central și Est-Europeană, deținând o cotă de piață regională de aproximativ 11%.

Marca Allianz este reprezentată în peste 70 de țări ale lumii, rețeaua de entități economice care formează Allianz Group ridicându-se la circa 700 de companii-membre. Cele aproximativ 174.000 de persoane care lucrează în cadrul Allianz Group oferă servicii financiare integrale, la standarde internaționale, unui număr de peste 60 de milioane de clienți de pe întregul mapamond.

Scurt istoric: Despre Allianz ȚIRIAC ASIGURĂRI

ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, una dintre cele mai importante companii de asigurare din România, a rezultat prin preluarea, în luna august 2000, a pachetului majoritar de acțiuni a societății „Asigurări Ion Țiriac S.A.” (A.S.I.T.) de către „Allianz AG” din Germania.

ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări face parte din Grupul Allianz – cel mai mare grup de asigurări din Europa, care în 2005 a realizat venituri din prime de 85 miliarde de EURO. Allianz-Țiriac Asigurări este liderul pieței asigurărilor generale din România. Societatea își desfășoară activitatea prin intermediul unei rețele de 160 de unități teritoriale, numărul angajaților fiind de aproximativ 1.560.

L SOCapitalul social al societății ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări este de 270.305.750 mii lei. Structura acționariatului este prezentată în tabelul 4.1. după cum urmează:

Tabelul 4.1. Principalii acționari la societatea ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări.

Concurența în domeniul asigurărilor este foarte puternică. Prezint mai jos în graficul 4.1. cotația de piață obținută de primele cinci societăți de asigurare- reasigurare.

Graficul 4.1. Cotația de piață a principalelor societăți de asigurări.

După cum se observă și din Graficul nr.4.1. societatea ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări a avut o creștere constantă în fiecare an și treptat treptat a cucerit o parte din ce în ce mai mare din piață. Societățile Asirom, ING Asigurări, au avut scăderi în ponderea segmentului de piață deținut. Societatea Omniasig a avut în anii 2002 și 2003 scăderi ale cotei de piață, urmând ca în 2004 și 2005 cotația să crească datorită faptului că societatea a fost cumpărată de grupul Wiener Stadiche, alături de alte două societăți Agras și Unita.

La ora actuală circa 1.000 de oameni lucrează la ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări în cele 150 de unități din toată țara. Media de vârsta este de 35 de ani, o echipă tânără dar profesionistă și cu mare potențial, ceea ce s-a materializat în 2003 cu ocuparea locului unu în topul companiilor de asigurări din România.

Actuala poziție a societății ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări pe piața românească de asigurări este rezultatul îmbinării dintre experiența pe piața locală, calitatea managementului și profesionalismul angajaților săi și experiența, puterea financiară și renumele internațional al Grupului ALLIANZ.

ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări S.A. oferă o gamă completă de produse de asigurare, din care amintim: asigurări de bunuri, asigurări de accidente persoane, asigurări de răspunderi, asigurări auto, asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate, atât pe teritoriul României cât și în afară, asigurări maritime și de aviație, asigurarea mărfurilor pe timpul transportului – CARGO, asigurarea riscurilor financiare.

Auditul societății este asigurat de firma cu renume internațional KPMG.

Activitatea derulată de companie în anul 2005 nu a adus modificări substanțiale în ceea ce privește structura portofoliului de asigurări generale. Astfel, asigurările Casco dețin în continuare o pondere majoritarã (59,9%), primele brute subscrise atingând valoarea de 480 mil. RON în anul 2005. Allianz-Țiriac rămâne, astfel, cel mai important furnizor de asigurãri de avarii și furt auto, cu o cotã de piațã estimatã la peste o treime (36-37%) din volumul afacerilor de asigurãri generate de vânzãrile de polițe Casco în România. Asigurările de bunuri și proprietăți ocupă în continuare locul secund în portofoliul ALLIANZ-ȚIRIAC, cu o pondere de 15,6% și o valoare a primelor brute subscrise de 125 mil. RON, în creștere cu 26% față de anul 2004. Aceste realizări mențin compania pe poziția de lider și pe această clasă de asigurări, cu o cotă de piață de aproximativ 20%.

De altfel, prin obiectivele de dezvoltare pe termen scurt, ALLIANZ-ȚIRIAC vizează menținerea și consolidarea poziției de lider pe piața asigurărilor, fără însă a neglija indicatorii de rentabilitate a afacerii. In acest sens și în viitor vor fi riguros aplicate principiile prudențiale în abordarea tuturor operațiunilor de subscriere a riscurilor. Totodată, vor fi promovate programe de segmentare a portofoliului, în special pe clasele de asigurări auto, acest lucru însemnând practic particularizarea ofertelor pentru fiecare client în parte, astfel încât acestea să evidențieze o mai bună corelație a costurilor percepute cu profilul riscurilor individuale acoperite. Concomitent vor fi impuse noi standarde de calitate a serviciilor post-vânzare prin eficientizarea controlului și administrării proceselor de despăgubire. Acestea, împreunã cu o serie de proiecte aflate în faza de pregãtire vor defini cadrul unui complex program de orientare către nevoile clienților.

4.2. Prezentarea programului de reasigurare cotă-parte la societatea Allianz Țiriac Asigurări S.A.

Contractul de reasigurare cotă-parte este un acord prin care compania cedentă este obligată să cedeze și reasigurătorul să accepte o anumită proporție din fiecare risc acceptat de compania cedentă. Astfel reasigurătorul participă proporțional la toate daunele și primește același procent din primele de asiguare, mai puțin comisionul.

Până la semnarea contractului cotă-parte pentru anul 2006, compania cedentă și reasigurătorul sau reasigurătorii contactați negociază termenii și condițiile contractului. Pentru anul 2006 prezentarea și negocierea contractelor de reasigurare începe în luna octombrie 2005, odată cu întâlnirile reasigurătorilor, de la Monte Carlo și Baden-Baden. Programul de prezentare este întocmit pe cifrele estimate ale primelor încasate pentru anii 2005 și 2006. Riscul pentru care societatea Allianz Țiriac Asigurări dorește să încheie un contract de reasigurare cotă-parte este incendiu și alte calamități. Pentru a putea purta negocieri reasigurătorii cer mai multe situații pentru a-și putea face o idee despre evoluția și perspectivele riscului în cauză. În continuare o să prezint situațiile cerute de reasigurători care fac parte din programul de reasigurare oferit de societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări.

Una din situațiile cerute este nivelul primelor la 30.09.2005 luat în considerare pentru programul de reînnoire al contractului de reasigurare cotă-parte. Această situație este prezentată în Anexa 2 și reprezintă o estimare a primelor încasate pentru anii 2005 și 2006, pentru riscul de incendiu și alte calamități. Reasigurătorii din această situație își fac o idee despre volumul primelor pe care ar trebui să le încaseze din acest contract.

O altă situație cerută este statistica la 30.09.2005 pentru asigurările de incendiu și alte calamități, construcții montaj și echipamente electronice. Este o situație din care se poate vedea situația încasărilor, comisioanelor, daunelor plătite, rezervelor de daune pe ultimii cinci ani. Statistica este prezentată în anexa 3. Din ea se poate vedea evoluția primelor încasate pe ultimii cinci ani. În anul 2001 se pot vedea prime încasate mai mari decât în anii următori 2002 și 2003. Anul 2001 a cunoscut încasări mai mari datorită actelor teroriste din 11 septembrie 2001, unde au fost spulberate cele două turnuri gemene din New York. După acest eveniment au crescut încasările la această asigurare deoarece lumea a vrut să-și protejeze clădirile, locuințele, bunurile. Dar acest lucru a fost pe timp scurt deoarece s-au înăsprit condițiile de asigurare și implicit și cele de reasigurare și totul s-a concretizat în creșterea primelor de asigurare și reasigurare. De aceea în anii 2002 și 2003 vedem o scădere a primelor de asigurare. Lucrurile au început să intre în normal abia în anul 2004. Iar în anul 2005 încasările sunt mai mari decât în anul 2004.

În anexa 4 este prezentat profilul riscului. Această situație este întocmită pe benzi de câte 250.000 EUR și în cadrul benzilor sunt numărul polițelor de asigurare cu primele aferente încasate, numărul daunelor plătite cu sumele aferente plătite și numărul de rezerve constituite și sumele aferente rezervelor constituite. Din această situație reasigurătorii pot vedea că expunerea cea mai mare la daune este în limita de 250.000 EUR, deoarece există cele mai multe asigurări în acest interval.

ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări a încheiat contracte de reasigurare, pentru anul 2006, cu următorii reasigurători:

în Germania: Allianz AG München, ERC Frankona, Munich Re, Hannover Re, Bavarian Re, Zurich Re, Gothaer Ruck;

în Marea Britanie: Diferite Syndicate Lloyd´s, Royal & Sun Alliance, Allianz Cornhill, Generali UK;

în Elveția: Swiss Re, Partner Re, New Re, Rhine Re;

în Austria: The Cologne Re of Vienna, Gerling Globale,

în Franța: Scor, Sorema, Le Mans Re.

Programul de reasigurare este foarte important pentru societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări: vom continua să apelăm la reasigurare, în condițiile în care această abordare reprezintă o garanție în plus a stabilității activității noastre și mai mult decât atât, își dovedește eficiența în special atunci când traversăm perioade nefavorabile sub aspectul manifestãrii unor riscuri ce produc pagube importante, este de părere domnul Cristian Constantinescu, director general al societății.

4.3. Prezentarea contractului de reasigurare cotă-parte la societatea Allianz Țiriac Asigurări S.A.

Contractul de reasigurare cotă-parte trebuie să conțină articole și termeni obligatorii, între cele două părți semnatare. Voi prezenta în continuare contractul cotă-parte la societatea ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, pentru anul 2006.

Orice contract trebuie să conțină perioada de reasigurare. Perioada contractului de reasigurare cotă parte este de la 1 ianuarie la 31 decembrie 2006, cu posibilitatea de reziliere de 3 luni înainte de expirarea contractului. Dacă reasigurătorul dorește continuarea contractului pentru anul următor, nu se mai negociază un alt contract și rămâne valabil cel negociat anterior, iar modificările intervenite se consemnează într-un addendum la contract.

Acoperirea geografică: România și interesele românești în străinătate.

Clasa de asigurare: Acoperă asigurările subscrise de Societate pentru următoarele clase:

Incendiu și alte pagube, incusiv pierderi financiare datorate întreruperii activității și polițele complexe. S-a convenit că riscurile de incendiu și alte pagube, inclusiv pierderea de profit, cutremur, tulburări sociale, greve, rebeliuni, pot fi cedate numai în legătură cu și nu mai mult, decât proporția corespunzătoare a cedării pentru incendiu.

Toate asigurările legate de daune materiale, precum și de răspunderea civilă referitoare la riscurile constructorului (CAR/EAR), avarii accidentale la mașini și utilaje, asigurarea echipamentelor electronice și riscul de cutremur subscris în conjuncție cu cele de mai sus.

Asigurările de CAR/EAR pot fi cedate pe tratat doar dacă este vorba de proiecte mici care au o perioadă de construcție mai mică de 24 de luni.

Furt prin efracție și acte de tâlhărie.

Tipul contractului: cotă parte.

Capacitatea de reasigurare: 12.000.000 EUR pentru fiecare risc, calculat pe baza sumei asigurat. Maximum 130.000.000 pentru fiecare risk de catastrofă naturală, 75.000.000 pentru actele de terorism.

Reținerea societății: 10 % pentru Cotă Parte, dar maxim 50.000. EUR pe fiecare poliță.

Comision: 35% pentru secțiunea cotă parte.

Comision de profit: 20%.

Cheltuieli de management 7,5%.

Unul dintre cele mai importante capitole este cel al excluderilor. Aici se specifică clar care sunt situațiile în care dacă se întâmplă o daună nu se desbăgubește: asigurările și reasigurările excedent de daună și oprire de daună, reasigurările tip tratat, pool-urile, convenții de tip pool, acoperiri pentru grupuri de riscuri, răspunderea autorităților, asigurarea brokerilor, acceptări facultative din piața locală cele prevăzute în lista atașată de excluderi pentru fiecare clasă, reasigurările obligatorii, asigurările și reasigurările facultative de tipul excedent de daună, asigurările sau polițele acoperite de diferite layere, acoperiri pentru grupuri de riscuri, răspunderea autorităților, asigurarea brokerilor. Pooluri captive reprezintă orice daună cauzată de, prin sau ca urmare a oricărui eveniment din cele de mai jos (direct sau indirect): război, invazie, acțiunea unui inamic străin, ostilități sau operațiuni de război (declarat sau nu), război civil; deposedare temporară sau permanentă rezultată din confiscare, expropriere sau rechiziționare efectuată de orice autoritate constituită legal; răscoală, mișcări sociale, răzvrătire militară cu sau fără uzurparea puterii, insurecție, rebeliune, declararea legii marțiale sau stării de asediu sau orice eveniment care determină proclamarea sau menținerea legii marțiale sau stării de asediu. Riscurile atomice/nucleare, conform convenției LNMA 1975: Această convenție exclude riscurile de energie nucleară, dacă aceste riscuri sunt subscrise direct și/sau prin reasigurare și/sau prin pool-uri și/sau asocieri. În cadrul acestei convenții, riscurile de energie nucleară vor fi definite ca asigurări directe sau de răspundere (alta decât răspunderea angajatorului și compensațiile pentru muncitori), legate de: reactoare nucleare și centrale nucleare; orice alte bunuri sau facilități legate de, sau care privesc: producerea energiei nucleare sau producția, depozitarea sau mânuirea combustibililor nucleari sau a reziduurilor nucleare. Orice bun sau facilitate ce poate fi asigurată de orice pool atomic local și/sau asociație dar numai în limita cerințelor pool-ului local sau asociației, intenția fiind ca reasigurătorul să urmeze soarta reasiguratului, atât timp cât reasiguratul îndeplinește condițiile unui astfel de pool sau asociație. Riscuri de poluare/contaminare, conform următoarei clauze de excludere: Această convenție exclude orice risc ce derivă din poluare sau contaminare, cu excepția (dacă nu a fost exclus direct) distrugerii sau dăunării bunurilor cauzate de:

poluarea sau contaminarea care rezultă dintr-un risc reasigurat;

orice risc reasigurat care rezultă din poluare sau contaminare.

Din aceste excluderi mai fac parte terorism, conform celor anexate, riscuri cibernetice, polițele de scurgere și poluare, asigurările de credit, pachete pentru cărți de credit, jocuri mecanice, aviație, altele decât asigurarea pasagerilor în avioane licențiate pentru transport pasageri, bijutieri, ceasornicari, vânzători de ceasuri, furt simplu pentru secțiunea de furt prin efracție, transportatori profesionali de bani, pentru bani în tranzit. Totuși, în cazuri excepționale pot fi acoperiți când se folosesc transportatori profesionali și/sau transportatorii băncii. Trebuie să fie notificate împreună cu deconturile trimestriale, cu număr și volum transportat.

Decontări: Trimestrial, de transmis în termen de 8 săptămâni de la terminarea respectivului trimestru. Decontări separate pentru cutremur.

Confirmarea: În termen de 4 săptămâni de la primire. Plata în EUR la rata de schimb convenită.

4.4. Decontarea contractului de reasigurare cotă-parte la societatea Allianz Țiriac Asigurări S.A.

Societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări încheie o poliță de asigurare cu societatea Muntenia SA pentru clădirea în care își are sediul societatea. Riscul acoperit este riscul de incendiu și alte calamități. Perioada de asigurare este de la 15.02.2006 până la 15.02.2007. Suma la care societatea Muntenia își asigură clădirea este de 500.000 EUR. Prima stabilită și încasată de societatea de asigurări este de 1.000 EUR. Conform contractului de reasigurare societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări trebuie să cedeze în reasigurare riscul acoperit. Pentru a exemplifica modalitatea de cedare în reasigurare voi lua în calcul numai două dintre societățile cu care Societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări are încheiat contract de reasigurare și anume Munchener Ruck și Swiss Re. Prima de reasigurare se v-a distribui astfel: 50 % societății Munchener Ruck și 40 % societății Swiss Re. Reținerea societății ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări este de 10%.

Calculul primei de reasigurare ce revine societății Munchener Ruck:

1.000 EUR x 50% = 500 EUR

Calculul primei de reasigurare ce revine societății Swiss Re.:

1.000 EUR x 40% = 400 EUR

Calculul reținerii societății ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări:

1.000 EUR x 10% = 100 EUR

În urma stabilirii procentului din prima de reasigurare ce trebuie plătit către reasigurați, societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări plătește celor două societăți prima de reasigurare cuvenită și anume 500 EUR, aferent celor 50%, pentru societatea Munchener Ruck și 400 EUR, aferent procentului de 40%, pentru societatea Swiss Re.

La societatea Muntenia SA are loc un incendiu în data de 25.04.2006. Inspectorii de daune se deplasează la fața locului pentru constatarea daunelor. Dauna se evaluează la 2.000 EUR. După evaluarea daunei se constituie o rezervă de daună de 2.000 EUR. În momentul în care s-a constituit rezerva de daună, aceasta se comunică reasiguraților. Dauna a fost plătită în data de 1.05.2006. Când se plătește dauna rezerva de daune este eliberată. Chiar dacă dauna a fost plătită, ea se decontează reasigurătorilor la trimestrul al 3-lea, deoarece decontarea cu reasigurătorii este trimestrială. Conform contractului de reasigurare cotă–parte reasigurătorii participă la plata daunei cu aceleași proporții cu care au participat la încasarea primelor.

Calculul cotei părți din daună ce revine societății Munchener Ruck:

2.000 EUR x 50% = 1.000 EUR

Calculul cotei părți din daună ce revine societății Swiss Re.:

2.000 EUR x 40% = 800 EUR

Calculul cotei părți din daună ce revine societății ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări:

2.000 EUR x 10% = 200 EUR

În concluzie societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări recuperează 1.800 EUR astfel: de la societatea Munchener Ruck 1.000 EUR și de la societatea Swiss Re 800 EUR. Societatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări plătește la rândul ei 2.000 EUR societății Muntenia SA, formați din cei 1.800 EUR recuperați de la cele două societăți de reasigurare și 200 EUR, care reprezintă partea din daună din reținerea societății ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări.

Exemplific în continuare înregistrarea în contabilitate a operațiilor efectuate.

Evidențierea în contabilitate a primelor brute subscrise la data intrării în vigoare a poliței de asigurare:

Evențierea în contabilitate a încasării primei de asigurare. În cazul nostru deoarece s-a încasat o dată toată prima de asigurare, prima subscrisă este egală cu prima încasată.

Evidențierea în contabilitate a primei brute subscrise cedată în reasigurare:

1.000 EUR x 90% = 900 EUR

Evidențierea în contabilitate a plății cotei părți din prima de asigurare încasată, cedată în reasigurare:

Evidențierea în contabilitate în luna aprilie a rezervei de daune avizată:

Evidențierea în contabilitate a părții din rezerva de daune ce revine reasigurătorului:

2.000 EUR x 90% = 1.800 EUR

Evidențierea în contabilitate în luna mai 200N a plății daunei către societatea Muntenia SA:

Concomitent cu plata daunei se anulează rezerva de daune avizată constituită:

Concomitent evidențierea în contabilitate a obligației de plată a resigurătorului:

Evidențierea în contabilitate a încasării sumei reprezentând dauna achitată de către reasigurător ce intră în sarcina lui:

Concomitent cu încasarea sumei reprezentând dauna achitată de către reasigurător se anulează rezerva de daună ce revine reasigurătorului.

=== capI ===

Capitolul 1

Aspecte generale privind reasigurarea

Conceptul de reasigurare

Majoritatea societăților de asigurare existente pe piața asigurărilor din România își acoperă riscurile preluate prin încheierea unor contracte de reasigurare.

În lucrările de specialitate întâlnim mai multe definiții ale reasigurării, cum ar fi: reasigurarea este asigurarea asigurătorului; reasigurarea este un raport juridic ce se poate naște între două societăți una de asigurări și alta de reasigurări; reasigurarea este asigurarea unei societăți de asigurare pentru unele riscuri, într-o anumită cotă, la o altă societate de asigurări mai puternică, prin cedarea unei părți din risc și a unei anumite cote din prima de asigurare.

Pentru a putea înțelege mai bine ce este conceptul de reasigurare trebuie să definesc principalii termeni specifici reasigurării.

Reasigurare înseamnă operațiunea de asigurare a unui asigurător sau reasigurător de către un reasigurător. Prin reasigurare se înțelege: asigurătorul, în calitate de reasigurător, primește prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligațiilor preluate, la suportarea indemnizațiilor pe care reasiguratul le plătește la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării.

Reasigurător înseamnă persoana juridică română autorizată în condițiile legii 403/2004 să exercite activități de asigurare, precum și sucursala unei societăți ori a unui holding de asigurare sau a unui holding mixt de asigurare dintr-un stat membru care a primit o autorizație de la autoritatea competentă a statului membru de origine, care practică în principal activitate de reasigurare.

Operațiunile de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea și primirea unor riscuri pe piața internă și internațională de asigurări. Cedarea în reasigurare pe piața internațională se va face numai în măsura în care riscurile care fac obiectul reasigurării nu pot fi plasate pe piața internă. În operațiunile de reasigurare, raporturile dintre reasigurat și reasigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de reasigurare.

Reasigurarea reprezintă modalitatea prin care societățile de asigurare se protejează pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare directă. Ea nu face altceva decât să contribuie la dispersia riscului, acesta fiind unul dintre principiile esențiale pe care se bazează asigurarea ca activitate. Reasigurările au apărut dintr-o necesitate obiectivă și anume din existența unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viață, de accidente, etc.) care ar putea genera daune extrem de mari. Ele pot face ca societățile de asigurări, neavând capacitatea financiară suficientă, să nu fie capabile să le suporte numai pe contul lor, ducând practic la falimentul acestora. Reasigurarea oferă astfel asigurătorului direct capacitatea necesară pentru acoperirea riscurilor pe care altfel acesta nu le poate suporta singur. În asemenea împrejurări, asigurătorul care acceptă preluarea unui risc (al unor riscuri) mare, peste capacitatea sa, apelează la una sau mai multe companii de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte din risc (uneori întregul risc). Astfel, reasigurarea are ca efect "pulverizarea" riscului.

Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părți numite companie cedentă în calitate de reasigurat și reasigurător prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a doua acceptă să preia o anumită parte a riscului (uneori întregul risc) conform condițiilor stabilite în acord, în schimbul plății de către compania cedentă reasigurătorului a unei anumite sume denumită primă de reasigurare ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare.

Reasigurarea nu stinge obligațiile asigurătorului și nu stabilește nici un raport juridic între asigurat și reasigurător.

Companie cedentă este compania care acceptă riscul de la asiguratul său și cedează o parte din acest risc în reasigurare unei alte companii de asigurare sau de reasigurare. Ea este compania ce se reasigură și o mai întîlnim în literatura de specialitate și sub denumirea de reasigurat. Acesta este, de fapt, asigurătorul direct, deci compania care a avut rolul de asigurător în contractul de asigurare inițial (original).

Deci, relația de reasigurare are loc între compania cedentă (asigurătorul original) și reasigurător, iar între asiguratul original și reasigurător nu există nici o legătură. În cazul producerii daunelor, asiguratul solicită și primește despăgubiri de la asigurătorul său, iar acesta, la rândul său, preia, conform acordului de reasigurare, sumele respective de la reasigurătorul (reasigurătorii) său.

La rândul său, reasigurătorul poate ceda o parte din reasigurările acceptate de el, operațiunea purtând denumirea de retrocedare sau retrocesiune, compania cedentă fiind retrocedent și reasigurătorul fiind retrocesionar.

Ca și în cazul reasigurării, retrocedarea se bazează pe o relație contractuală încheiată între persoane juridice, companii profesionale, specializate în domeniu, spre deosebire de contractul de asigurare, în care asiguratul poate fi o persoană fizică sau juridică, la care cunoașterea asigurărilor apare doar ca o excepție.

Reținerea proprie reprezintă partea din risc care rămâne în sarcina asigurătorului după deducerea reasigurării.

În anexa 1 prezint “Mecanismul reasigurării”.

1.2. Necesitatea, rolul și funcțiile reasigurării

1.2.1. Necesitatea și rolul reasigurării

Reasigurarea este o industrie de multe miliarde de dolari, vitală stabilității financiare pentru toate tipurile de societăți din lume, care desfășoară o activitate de asigurări.

Așa cum orice asigurător are sarcina de a-și proteja asigurații împotriva posibilelor daune majore, tot așa și reasigurătorul își protejează reasigurații. Societățile de reasigurări preiau de la asigurători acele riscuri care sunt prea mari pentru capacitatea lor financiară.

Astfel reasigurarea își asumă un rol foarte important, dacă nu chiar vital pentru industria asigurărilor. Acest rol poate fi sintetizat astfel:

protecția asigurătorului;

creșterea capacității de asigurare;

omogenizarea riscurilor;

stabilitatea financiară.

Principalul rol al reasigurătorului este acela de a oferi protecție asigurătorului direct împotriva uneia sau mai multor întâmplări (daune). Reasigurarea face deci, ca pierderea suferită de compania de asigurări cedentă să fie dispersată și deci, suportată de mai multe societăți. Ea oferă capacitatea cerută de asigurătorul direct de a acoperi riscurile pe care acesta singur nu le poate suporta.

Principalul motiv pentru care se apelează la reasigurare este creșterea capacității de primire în asigurare.

În fiecare domeniu de asigurare există riscuri care, datorită dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite în întregime de o singură companie de asigurări. Asemenea riscuri sunt numeroase și dintre ele amintesc asigurările aviatice sau maritime. Companiile de asigurări acoperă inițial întregul risc, după care cedează o parte din suma acceptată altor companii de asigurări și reasigurări, păstrând pe cont propriu numai atât cât își pot permite să asigure.

Un alt motiv deosebit de important pentru folosirea reasigurării este acela de a nivela rezultatele obținute de compania de asigurări pe o anumită perioadă de timp.

Pentru o mai bună înțelegere a procesului de cedare în reasigurare am întocmit schema din figura 1.1.

Figura 1.1. Exemplu de derulare a unei cedări în reasigurare.

1.2.2. Funcțiile reasigurării

Reasigurarea are ca scop satisfacerea multor nevoi ale asigurătorului direct, îndeplinind astfel o serie de funcții și anume:

protejează asigurătorii direcți de pierderile determinate de producerea riscurilor ce pot pune în pericol solvabilitatea lor. Reasigurarea face posibilă creșterea capacității asigurătorului de a primi mai multe riscuri decât ar fi altfel capabil să accepte. Așadar, el își poate reduce obligația față de asigurat trecând excesul de expunere la risc asupra reasigurătorului (prin ceea ce se numește "dispersia riscului" sau "pulverizarea riscului"). O daună de proporții mari care ar putea duce la insolvabilitatea companiei de asigurări este distribuită asupra unui număr mai mare de reasigurători, în funcție de proporția în care fiecare dintre ei s-a angajat inițial. De exemplu, unele țări, în mare parte dintre cele slab dezvoltate, sunt în mod particular expuse riscurilor naturale (cutremure, inundații, uragane, secete, etc) care pot produce mari pagube întregii economii naționale și populației. Prin reasigurare apare posibilitatea ca asigurătorii interni să transfere o parte din pierderi asupra reasigurătorilor internaționali. Reasigurarea înzestrează astfel asigurătorii direcți cu capacitatea complementară de a accepta riscuri mai mari, aceștia putând reține pe contul lor numai partea de risc pe care o pot suporta fără a le afecta substanțial situația financiară.

ajută asigurătorul să obțină un anumit grad de stabilitate a ratei daunei prin dispersarea pierderilor mai mari pe o perioadă mai îndelungată (de obicei, câțiva ani) prin contractele de protecție împotriva catastrofelor;

realizează o dispersie mare a riscurilor și prin practica reciprocității prin care asigurătorii primari își plasează contractul de reasigurare pe o bază reciprocă, unul altuia, în așa fel încât, compania cedentă va oferi o parte dintr-un contract al său unui reasigurător capabil să-i ofere altul în schimb. În acest fel, fiecare reasigurător își mărește numărul de riscuri pe care le asigură;

crește flexibilitatea asigurătorului privind dimensiunile și tipurile de riscuri, precum și volumul activității pe care acesta le poate subscrie;

sprijină finanțarea operațiunilor de asigurări pentru compania cedentă, făcând posibil în același timp ca aceasta să-și poată crește volumul activității mai rapid decât ar putea fără o creștere corespunzătoare a capitalului de bază;

oferă posibilitatea companiilor cedente de a obține o gamă largă de servicii de la marile companii de reasigurări și de la unii brokeri de reasigurări care au o experiență mondială în domeniul asigurărilor și reasigurărilor. Ele pot, de asemenea, beneficia și de consultanță în administrarea afacerilor, în stabilirea daunelor, în procedurile de plată și evident, în domeniul pregătirii personalului pentru acest gen de activități.

Multitudinea și caracterul penetrant al funcțiilor reasigurării, arătate mai sus, atestă rolul extraordinar de important al acesteia în creșterea încrederii în afaceri a agenților economici, în reducerea numărului și amplorii falimentelor, în sporirea stabilității proceselor economice, în general în asigurarea unui plus de fluiditate și dinamism în derularea relațiilor economice internaționale.

1.3. Metode de reasigurare

În funcție de modul de repartizare a riscurilor între reasigurat și reasigurător, întâlnim două metode de reasigurare și anume: reasigurarea proporțională și reasigurarea neproporțională.

1.3.1. Reasigurarea proporțională

Caracteristic reasigurării proporționale este faptul că răspunderea participanților la reasigurare se face proporțional cu suma asigurată, iar partea din primele de asigurare ce se cuvin fiecărui participant, cât și aportul acestora la acoperirea eventualelor daune sunt, de asemenea, proporționale cu partea preluată din suma asigurată.

Reasigurarea proporțională cunoaște mai multe variante după cum voi arăta în cele ce urmează.

Reasigurarea cotă-parte se caracterizează prin aceea că participarea reasiguratului se stabilește sub forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare. Participarea reasigurătorului (reasigurătorilor) se stabilește tot sub formă de cote procentuale. Așadar reasiguratul reține o anumită cotă (să zicem 20% din suma asigurată) iar diferența până la 100% o cedează în reasigurare. Reasigurătorii, la rândul lor, participă, fiecare în parte, cu o anumită cotă procentuală la riscurile prevăzute în contractul de reasigurare. Rezultă că, proporționalitatea se referă nu numai la suma asigurată, dar și la repartizarea primelor de asigurare și a daunelor înregistrate. Astfel, primele de asigurare se împart între reasigurat și reasigurător în aceeași proporție în care aceștia au participat la repartizarea sumei asigurate. La fel se procedează și la acoperirea daunelor.

Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător deoarece nu permite o selecție a riscurilor din partea reasiguratului. Ca urmare, portofoliul reasigurătorului va fi la fel de diferit și de dispersat ca și cel al reasiguratului. Avantajul pentru reasigurător constituie, însă, un dezavantaj pentru reasigurat, deoarece portofoliul de asigurări al acestuia din urmă este, de obicei, compus dintr-un număr mare de riscuri mici și mijlocii care în mod normal n-ar necesita reasigurare, ori, cedând și aceste riscuri în reasigurare, reasiguratul renunță la un important volum de prime.

Reasigurarea excedent de sumă asigurată. Reasigurarea excedent de sumă asigurată se caracterizează prin aceea că reasiguratul stabilește anticipat, sub forma unei sume fixe, reținerea sa proprie, denumită și plin de conservare și tot ce depășește această reținere, adică excedentul, până la limita maximă a sumei asigurate, îl cedează reasigurătorului. Plinul de conservare se exprimă valoric și variază ca mărime de la o ramură de asigurare la alta și chiar în cadrul aceleiași ramuri, al aceleiași categorii de risc, de la un obiect asigurat la altul.

Deosebirea principală dintre contractul cotă-parte și cel excedent de sumă asigurată constă în faptul că în cazul acestuia din urmă compania cedentă reasigură numai acea parte din orice risc ce depășește nivelul propriei rețineri și care, la rândul său depinde de capacitatea companiei cedente, de gradul riscului, de componența portofoliului, de frecvența și intensitatea sinistrelor și de natura obiectului asigurat.

Reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică, de obicei la asigurările de bunuri, deoarece aici suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reținerea proprie a reasiguratului poate fi diferențiată în funcție de natura și frecvența riscului asigurat (incendiu, explozii, avarii, furt prin efracție etc.).

Reasigurarea excedent de sumă asigurată permite realizarea în cele mai bune condiții a funcției de bază a reasigurării, adică omogenizarea răspunderii asumate de reasigurat. Ea prezintă avantaje atât pentru reasigurat cât și pentru reasigurători. Astfel, reasiguratul poate reține riscurile mici în cadrul plinului de conservare iar reasigurătorii au certitudinea că reasiguratul este cel dintâi interesat în selectarea riscului.

Ca neajunsuri ale acestei reasigurări putem menționa volumul mare de muncă ce îl presupune administrarea ei. Este vorba de faptul că pentru fiecare contract se calculează raportul dintre reținerea proprie (plinul de conservare) și suma asigurată, precum și raportul dintre suma care se cedează în reasigurare (excedentul) și suma asigurată. Aceasta pentru a stabili cât reprezintă, procentual, partea din suma asigurată care rămâne în sarcina reasiguratului și respectiv partea preluată de reasigurători.

Reasigurarea proporțională mixtă. Acest tip de reasigurare constituie o îmbinare între reasigurarea cotă-parte și reasigurarea excedent de sumă asigurată. Din suma asigurată a contractelor individuale, reasiguratul reține o anumită cotă, iar restul îl cedează în cadrul secțiunii cotă-parte. Odată depășită limita răspunderii pentru participarea pe bază de cotă parte, întreaga diferență se reasigură pe principiul excedentului de sumă. Reasigurarea cotă-parte favorizează pe asigurătorii care participă la secțiunea cotă-parte, deoarece ei vor avea un portofoliu dispersat la fel cu cel al reasigurătorului și îi dezavantajează pe reasigurătorii participanți la secțiunea excedent de sumă asigurată. Drept urmare, de cele mai multe ori, contractul mixt se plasează la aceiași reasigurători, care vor participa atât la secțiunea cotă-parte cât și la cea excedent de sumă asigurată. Pentru neajunsurile pe care le prezintă reasigurarea mixtă este mai puțin utilizată pe piața internațională.

Reasigurarea pe bază de pool de asigurare. În vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare, mai multe societăți de asigurare convin să creeze un pool de reasigurare care să plaseze în reasigurare contractele de asigurare în cauză. Poolul respectiv este administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare primite din partea societăților de asigurare și le repartizează pe membrii poolului pe baza cotelor de subscriere, la care aceștia s-au angajat. Dacă membrii poolului nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare, diferența se plasează în afara poolului.

Printre cauzele care au dus la crearea de pooluri de reasigurare, sunt de menționat: necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proporții deosebit de mari, având o frecvență și o intensitate încă necunoscute (spre exemplu, riscurile atomice și nucleare); existența unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte mari (ca în cazul riscului de război); evitarea cedării unui volum important de prime de asigurare de către societăți de asigurare dintr-o țară sau zonă geografică.

Utilizarea frecventă a aranjamentelor de tip pool are la bază anumite avantaje specifice, mai importante fiind: societățile membre ale poolului obțin o cotă-parte (uneori în plus și o cotă excedent) dintr-o gamă mare de afaceri, realizându-se astfel o dispersare mai bună și un echilibru al portofoliului lor; pe piețele de asigurări mai puțin dezvoltate unde se manifestă o instabilitate semnificativă, poolul de reasigurare coordonează activitatea și resursele de asigurare pentru a face față cererii, apărând ca un reasigurător serios și totodată, prin activitatea sa poate ajuta la fixarea cotelor de prime la un nivel corespunzător riscului respectiv; uneori un singur risc constituit din blocuri mari de afaceri poate fi mai ușor absorbit în asigurarea existentă decât în cazul în care fiecare afacere ar fi tratată separat.

Întrucât operațiile de reasigurare se efectuează în mod centralizat, această formă de reasigurare conduce la diminuarea cheltuielilor de administrație. În schimb, poolurile determină restrângerea sau chiar înlăturarea concurenței, cu efecte negative asupra costului reasigurării. În plus, există posibilitatea apariției unui cumul de riscuri, ca urmare a faptului că poolurile își desfășoară activitatea într-un spațiu geografic limitat.

1.3.2. Reasigurarea neproporțională

Alături de forma clasică, proporțională a asigurării, s-a dezvoltat treptat forma neproporțională. Referitor la contractele de valori mari a apărut idea, că nu vor putea fi plasate integral în reasigurare pe baze proporționale. În plus, reasigurarea proporțională reclamă un volum mai mare de muncă decât cea neproporțională, ceea ce nu este deloc de neglijat.

La contractele neproporționale, repartizarea răspunderii între reasigurat și reasigurători se face în funcție de volumul probabil al daunei. La acest tip de contract, răspunderea reasiguratului este limitată, pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigurătorilor cade partea de daună care depășește răspunderea reasiguratului.

Reasigurarea neproporțională se întâlnește în două variante:

metoda de reasigurare neproporțională excedent de daună;

metoda de reasigurare neproporțională oprire de daună.

Reasigurarea excedent de daună. La reasigurarea excedent de daună, răspunderea reasiguratului este limitată, pentru fiecare daună, la un anumit plafon (nivel), denumit prioritate, franșiză sau prag, iar răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună care depășește prioritatea. Drept urmare, răspunderea reasiguratului se exprimă printr-o sumă fixă din dauna probabilă. În ceea ce privește răspunderea reasigurătorilor, aceasta este fie limitată la o sumă fixă din daună, fie nelimitată. Mărimea priorității depinde de capacitatea financiară a reasiguratului de a acoperi singur o parte mai mare sau mai mică din daunele înregistrate, de volumul și structura portofoliului său.

Reasigurarea excedent de daună se utilizează mai ales în ramurile în care, în urma producerii unui risc asigurat, se pot înregistra pagube de dimensiuni neobișnuit de mari (de exemplu, răspunderea civilă a armatorului pentru poluarea apelor mării și a litoralului cu țiței; răspunderea ce revine unei centrale atomoelectrice care a suferit un accident grav etc.).

Reasigurătorii pot să se pună la adăpost, folosind reasigurarea excedent de daună în trepte (niveluri), în care nivelul I ține loc de franșiză pentru nivelul II, iar nivelul II pentru nivelul III. În plus, reasigurătorii pot cere reasiguratului ca anumite riscuri să le fie cedate în reasigurare în condiții de cotă-parte.

Reasigurarea excedent de daună prezintă avantajul, pentru reasigurat, că-i permite să limiteze răspunderea pentru daunele produse de același risc, în funcție de capacitatea sa de plată, iar pentru reasigurători, că necesită un volum relativ redus de cheltuieli de administrație. În schimb, acest tip de reasigurare reclamă un volum mare de muncă din partea reasiguratului, pentru evidențierea răspunderilor ce revin asigurătorilor pe niveluri de daune; în plus, nu asigură nici omogenizarea portofoliilor reasigurătorilor.

Reasigurarea oprire de daună. La reasigurarea oprire de daună reasiguratul se angajează să acopere, din daunele produse în cursul anului, o sumă echivalentă cu un procent din volumul primelor încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depășește acest nivel. Specificul reasigurării oprire de daună este faptul că limita reținerii companiei cedente se stabilește ca un procent din volumul primelor nete încasate de aceasta (de obicei 10%), iar diferența va fi suportată de reasigurători. Răspunderea reasigurătorului nu mai este legată de riscurile individuale sau de o acumulare de daune datorită unei singure întâmplări, ci ea se extinde la acumularea de daune datorită dimensiunii și frecvenței apariției lor. El nu va răspunde pentru daunele a căror valoare este mai mică decât rata daunei pentru anul anterior, ci numai pentru daunele aflate până la limita răspunderii contractului. Altfel spus, la reasigurarea oprire de daună participarea reasigurătorilor la acoperirea daunei este dependentă de raportul dintre daune și primele de reasigurare, adică rata daunei înregistrate. Acest raport este, de regulă, subunitar, deoarece societatea de reasigurare suportă, pe lângă despăgubirile de asigurare și cheltuielile de administrație. Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabilește sub forma unui procent din dauna produsă raportat la primele încasate. La contractele de reasigurare oprire de daună, un rol important îl joacă buna credință a reasiguratului în ceea ce privește informarea corectă a reasigurătorilor despre mărimea reală a daunelor înregistrate și a primelor încasate. Încălcarea acestei reguli de bază – fair play în materie de asigurări – are drept consecință transferarea asupra reasigurătorilor a unei părți din obligațiile ce revin de drept reasiguratului.

Pentru reasigurat, reasigurarea oprire de daună apare ca o formă ideală de reasigurare, deoarece permite societății de asigurare directă să nu-și asume răspunderi excesive, care i-ar putea compromite echilibrul financiar. Cu toate acestea, reasigurarea oprire de daună este puțin utilizată în practică și anume în ramurile cu rezultate tehnice foarte instabile, cum ar fi grindina. În alte ramuri, reasigurarea respectivă se întâlnește în completarea altor forme de reasigurare. Reținerea reasigurătorilor față de această metodă de reasigurare rezidă în teama acestora ca nu cumva reasigurarea respectivă să fie folosită ca mijloc de corectare a unor erori de gestiune și de transfer al răspunderii reasiguratului asupra reasigurătorilor.

1.4. Forme de reasigurare

Având în vedere faptul că reasigurarea se realizează, practic, în strânsă concordanță cu prevederile contractului de reasigurare rezultă că cele trei tipuri de contracte, menționate anterior, dau naștere la următoarele forme de reasigurare: reasigurarea facultativă, reasigurarea obligatorie și reasigurarea mixtă.

1.4.1. Reasigurarea facultativă

Reasigurarea facultativă apare ca forma cea mai veche, având caracteristic faptul că fiecare risc propus spre reasigurare este tratat și analizat separat. Semnificația termenului "facultativ" se referă la faptul că reasigurătorul nu este obligat să accepte și să încheie tranzacția în condițiile propuse de compania cedentă. Reasigurarea facultativă prezintă, pentru reasigurat, avantajul că poate selecta riscurile pe care le cedează în reasigurare, având posibilitatea de a le reține pe cele mai mici și primele de asigurare aferente acestora. Totodată, însă, reasigurarea facultativă prezintă și unele dezavantaje. Astfel, reasiguratul nu are posibilitatea de a încheia imediat o asigurare ce are ca obiect riscuri de valori mari, deoarece este necesar ca în prealabil să sondeze piața de reasigurări pentru a vedea ce șanse sunt în ceea ce privește cedarea în reasigurare a răspunderilor care depășesc posibilitățile sale financiare. Un alt dezavantaj al reasigurării facultative este acela că reasiguratul nu poate obține de la reasigurători condițiile cele mai favorabile de plasare, fiindcă ea se tratează ca o afacere izolată și nu global cum se procedează, de regulă, în cazul reasigurării obligatorii. Pentru reasigurători, reasigurarea facultativă prezintă ca principal avantaj posibilitatea de selecție a fiecărui risc oferit pentru subscriere. Aceasta permite reasigurătorilor să studieze detaliat toate aspectele ofertei, reținând în final numai riscurile care se încadrează în structura portfoliului lor. Utilizarea acestei forme de reasigurare a cunoscut un declin în cele mai multe țări, deoarece implică un nivel ridicat al costurilor de administrație. De obicei, reasigurarea facultativă se încheie prin contracte proporționale și pentru riscul de incendiu.

1.4.2. Reasigurarea obligatorie

Reasigurarea obligatorie deși a apărut mai târziu decât cea facultativă s-a dezvoltat într-un ritm mult mai rapid, în special ca urmare a faptului că presupune cheltuieli de administrare mai reduse. Principala ei trăsătură este aceea că toate subscrierile efectuate de reasigurat privind riscul sau categoria de riscuri stabilite în prealabil, intră în mod automat și obligatoriu sub incidența contractului de reasigurare. Reasigurătorul nu mai examinează separat fiecare risc individual și nu are dreptul să refuze sau să evalueze un singur risc dacă el nu este inclus în contract. El este obligat să accepte, atât riscuri "bune" cât și pe cele "rele".

Reasigurarea obligatorie avantajează atât pe reasigurător cât și pe reasigurat. Reasigurătorul este pus la adăpost de orice tendință de selecție a riscurilor din partea reasiguratului, reușind în acest fel să aibă un portofoliu mai dispersat. La rândul său, reasiguratul oferă spre reasigurare riscuri grupate în pachete în forma și în termenii contractuali cei mai potriviți pentru interesul său. Dezavantajul reasigurătorului este că acesta își pierde dreptul de a-și alege riscurile pentru reasigurare fiind obligat să accepte global toate riscurile pe care vrea să le cedeze compania de asigurări directe, atât riscuri "bune", cât și riscuri "rele". Pentru reasigurători esențială este buna credință a reasiguratului, fiindcă numai pe baza ei reasigurarea obligatorie poate deveni de fapt o formă de cooperare economică internațională reciproc avantajoasă. Cu toate acestea, reasigurarea obligatorie este cu prioritate utilizată pe plan internațional.

1.4.3. Reasigurarea mixtă

Reasigurarea mixtă (facultativ-obligatorie) are la bază un contract facultativ-obligatoriu. Pe piața reasigurărilor, contractele de tip facultativ-obligatorii sunt definite ca fiind "acele contracte încheiate între o companie cedentă și un reasigurător sau mai frecvent, între un broker și un reasigurător în care acesta din urmă are obligația de a accepta reasigurările voluntar cedate de cealaltă parte". Ea este facultativă pentru asigurătorii direcți care cedează o parte din riscuri unui reasigurător în condițiile pe care el însuși le decide și este obligatorie pentru reasigurător să accepte oferta în configurația propusă de compania cedentă. Acest tip de reasigurare are la bază principiul selecției pentru compania cedentă și principiul non-selecției pentru reasigurător. Un angajament facultativ-obligatoriu combină elemente ale reasigurării facultative și ale asigurării obligatorii. Pentru compania cedentă, cesionarea este opțională și la discreția sa și nu este obligată să cedeze anumite riscuri, ci poate dispune de ele după voia sa.

Se observă că reasigurarea mixtă este avantajoasă, în special pentru reasigurat deoarece cumulează avantajele oferite de reasigurarea facultativă cu cele oferite de reasigurarea obligatorie. Așa stând lucrurile, reasigurarea mixtă nu îi stimulează suficient pe reasigurători. Drept urmare, reasiguratul pentru a putea încheia un contract mixt acordă unele avantaje reasigurătorilor. Astfel, de exemplu, reasiguratul renunță uneori la participarea la beneficiul reasigurătorilor. Aceste tipuri de contracte se folosesc în reasigurarea de incendii și în reasigurările maritime pentru a oferi o protecție suplimentară pentru riscurile cu o apariție foarte rară și neregulată sau pentru considerente exterioare tranzacției.

Concluzii

Motivul principal pentru care au apărut reasigurările îl constituie protecția oferită asigurătorului în situația apariției întâmplătoare a unei pierderi izolate foarte mari sau a mai multor pierderi rezultate dintr-un eveniment, a căror valoare este foarte mare în raport cu veniturile obținute din primele de asigurare. De aceea, în urma apariției unor asemenea daune, pentru prevenirea plății unor despăgubiri foarte mari care pot duce chiar la faliment, companiile de asigurări directe cedează altor companii de asigurări o parte din risc, sau, uneori întregul risc, activitate cunoscută sub denumirea de reasigurare. Astfel, rolul "tehnic" al reasigurării este de a proteja asigurătorii direcți în fața pericolului insolvabilității sau a reducerii capacității lor financiare, conferind astfel acestora din urmă o mai mare stabilitate.

Reasigurarea constituie o modalitate frecvent utilizată pentru omogenizarea riscurilor sub raport cantitativ și pentru dispersarea acestora sub raport geografic. Nu întotdeauna, însă, acest obiectiv se realizează în mod corespunzător, deoarece subscrierea în reasigurare se face pe două căi: pe baza ofertelor primite direct de la societățile de asigurare și pe baza ofertelor primite de la brokerii de reasigurare. Nici în primul și nici în cel de-al doilea caz nu se face o analiză temeinică a riscurilor primite în reasigurare. Ca urmare, de multe ori un reasigurător își asumă răspunderi la un anumit risc și în mod direct, dar și indirect prin unul sau mai mulți intermediari. În felul acesta, se ajunge ca un reasigurător să participe la unele riscuri în proporție exagerat de mare, fenomen denumit risc de cumul. Pentru a corecta asemenea stări de lucruri, reasigurătorii procedează la retrocesionarea unei părți din riscurile acceptate de ei în reasigurare, folosind în acest scop fie sistemul cotă-parte, fie poolul de retrocesiune. Retrocesiunea devine, astfel, un mijloc de echilibrare a rezultatelor sale financiare.

Am observat că reasigurarea s-a diversificat în mai multe forme și tipuri, special create pentru a acoperi cât mai multe și diverse riscuri.

În concluzie pot aprecia că protecția prin intermediul reasigurării este o componentă importantă a puterii financiare a societății de asigurare.

=== Concluzii_propuneri ===

Concluzii și direcții de perfecționare

Dacă suma asigurată pentru un risc sau pentru un grup de riscuri ce caracterizează un eveniment depășește limita reținerii pe care și-o poate permite o companie de asigurări, este necesar ca acea companie să apeleze la reasigurare. Însă reasigurarea nu poate acoperi toate necesitățile asigurătorului, precum cele privind perfecționarea tehnicilor de marketing sau pentru pregătirea personalului. Prin urmare, la elaboarea programului de reasigurare trebuie să se aibă în vedere funcțiile reasigurării, respectiv creșterea capacității de asigurare, nivelarea variației daunelor, asigurarea unei protecții contra catastrofelor, sprijinirea activității de subscriere, facilitatea retragerii dintr-o anumită zonă geografică sau domeniu de asigurare.

Având în vedere cele studiate în lucrarea de față consider că trebuie să se aibă în vedere strategia de afaceri ale asigurătorului, resursele financiare ale acestuia și atitudinea managementului față de risc.

În ceea ce privește noile reglementări din domeniul asigurărilor privind contabilitatea, consider că normele specifice pentru reglementarea și armonizarea contabilității asigurărilor sunt foarte riguroase și nu permit interpretări în afara standardelor internaționale. Legislația românească este armonizată cu reglementările europene, sarcinile și obiectivele fiind foarte mari, poate mai puțin realizările efective din practica economică și unele reglementări ale organelor abilitate cu dezvoltarea ei.

După studierea contractului cotă-parte am ajuns la concluzia că această formă de reasigurare implică eforturi reduse de administrare. La acest tip de contract reasigurătorul face o selecție atentă a riscurilor care îi sunt favorabile și de aici am tras concluzia că acesta este de regulă mai profitabil decât alte acorduri proporționale și include comisioane mai mari și clauze mai avantajoase. Un alt avantaj al acestui contract este faptul că reasigurătorul are aceeași cotă parte și din daunele produse. Deci societatea care se reasigură și folosește acest contract recuperează toate daunele, mai puțin cota parte reținută pe cont propriu.

Reasigurarea, ca instrument de protecție a intereselor și rezultatelor financiare ale unei companii de asigurări, constituie pentru ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A unul dintre elementele fundamentale luate în considerare la stabilirea strategiei și politicii companiei, atât pe termen scurt cât și pe termen îndelungat.

În ultimii ani ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări a avut o evoluție permanent ascendentă, fapt pus în evidență prin creșterea numărului de clienți, a volumului primelor încasate, lărgirea ariei teritoriale, obținerea de premii și nu în ultimul rând clasarea pe primul loc la asigurări non-viață.

Realizările companiei în anul financiar 2005 și rezultatele preliminare din 2006 confirmă capacitatea ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări de a se dezvolta organic și profitabil chiar în condițiile în care complexul de factori specifici mediului de afaceri în domeniului asigurărilor nu a fost favorabil.

În activitatea de reasigurare a societății ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări consider că se impun în continuare următoarele măsuri de eficiență: derularea unor programe performante de specializare și perfecționare a activității personalului în domeniul reasigurărilor, alegerea unor reasigurători consacrați de pe piețele internaționale, cu standardele cele mai bune, creșterea cifrei de afaceri, creșterea cotei de piață, care implicit duce la creșterea cedărilor în reasigurare, obținerea unei rate a profitului mult superioarã mediei înregistratã la nivelul pieței asigurãrilor, plata operativă a daunelor, care se poate realiza mai ușor cu un program adecvat de reasigurare și prin aplicarea unor programe de optimizare a cheltuielilor de administrare, diversificarea produselor de asigurări în concordanță cu cerințele clienților, selectarea atentă a clienților care au daune foarte mari, rentabilizarea activității în ansamblu și a serviciilor oferite, raportarea activă la mediul extern, dezvoltarea unei strategii eficiente de comunicare cu toate organizațiile și instituțiile de pe piața românească și cea internațională.

Menționez că aceste concluzii și direcții de perfecționare au fost discutate cu specialiștii din direcția de reasigurări, precum și cu reprezentanții boardului de conducere, care au fost de acord cu măsurile propuse. De altfel, o parte din direcțiile de perfecționare propuse sunt menționate și în documentele aprobate de Consiliul de Administrație al societății ALLIANZ ȚIRIAC Asigurări.

=== Constituirea_si_structura_organizatorica_a_societatilor_de_asigurare ===

CONSTITUIREA ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SOCIETĂȚILOR DE ASIGURARE

Activitatea de asigurare se realizează prin intermediul unor societăți de asigurare, a unor societăți de asigurare-reasigurare și a unor societăți de reasigurare. De asemenea activitatea de asigurare se mai poate desfășura și prin agenții de intermediere care negociază și încheie contracte de asigurare și reasigurare sau mixte, ori prestează alte servicii pentru acestea.

Societățile comerciale din domeniul asigurărilor din România se constituie ca societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată. Pentru protejarea pieței interne și pentru protecția asiguraților din țara noastră societățile comerciale cu participare străină se pot constitui doar în anumite condiții, și anume:

Prin asociere cu persoane fizice sau juridice române;

Doar dacă în țara de origine au personalitate juridică;

Dacă au desfășurat activitate în domeniul asigurărilor în ultimii 10 ani;

Nu se află în stare de încetare de plăți sau de faliment;

Trebuie să depună la o unitate bancară din România o garanție în numerar echivalentă cu limita minimă a capitalului pe care trebuie să-l verse la constituirea societății.

Ca o preocupare pentru ca pe piața de asigurări și reasigurări să apară numai societăți viabile, cu o situație financiară bună, este faptul că societățile comerciale din domeniul asigurărilor se constituie cu avizul prealabil al Comisiei de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare din cadrul Ministerului Finanțelor, aviz ce este condiționat de prezentarea următoarelor documente: memoriu de fundamentare, proiectul de contract de societate și de statut, declarația cu privire la capitalul subscris și vărsat și precizări privind structura acestuia.

Stabilirea obiectului de activitate al unei societăți de asigurare reprezintă o problemă de maximă importanță, iar opțiunea trebuie să se bazeze pe cunoașterea detaliată a caracteristicilor unui domeniu sau ale altuia în care o societate de asigurare vrea să acționeze, și, pe suportul financiar necesar.Obiectul de activitate este precizat prin contractul de asigurare și prin statut și se poate referi la categoriile de asigurări practicate de o societate de asigurări:

asigurări de persoane ( altele decât cele de viață );

asigurări de viață;

asigurări maritime și de transport;

asigurări de autovehicule ( auto-casco );

asigurări de aviație ( casco și de răspundere civilă );

asigurări de incendiu și alte pagube la bunuri;

asigurări agricole;

asigurări de răspundere civilă;

asigurări de credite și garanții;

asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate.

Toate asigurările menționate mai sus mai puțin cele de viață pot fi considerate asigurări de risc și asigurări prin care se realizează concomitent atât o măsură de prevedere ( lucru caracteristic tuturor asigurărilor de risc ) cât și una de economisire pe termen lung ( asigurări de viață ).

Asigurările de risc sunt caracterizate prin faptul că obligația de plată a asigurătorului intervine doar în măsura în care se produce riscul în perioada de valabilitate a asigurării. În cazul asigurărilor de viață, obligația de plată a asigurătorului intervine față de asigurați în cazul producerii evenimentelor asigurate pe parcursul perioadei de asigurare sau la expirarea perioadei de valabilitate a asigurării.Societățile de asigurare-reasigurare pot practica una sau mai multe asigurări de risc, cât și asigurări de viață.Este important ca aceste societăți să gestioneze și să evidențieze separat fondurile aferente asigurărilor de risc și de viață, precum și să separe rezultatele financiare privind asigurările de viață.În ceea ce privește capitalul social vărsat , în actele normative în vigoare în România se prevede că acesta nu poate fi mai mic de: 7 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii; 14 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale; 10 miliarde lei pentru activitatea de asigurări de viață. Pentru agențiile de intermediere limita minimă a capitalului social subscris este de 150 milioane lei. Capitalul social vărsat la constituire nu poate fi mai mic de 50% din capitalul subscris.Societățile de asigurare, cele de reasigurare-reasigurare și societățile de reasigurare își pot asuma anual numai răspunderi ce nu depășesc un anumit nivel. Aceste răspunderi sunt corespunzătoare unui volum de prime care, diminuat cu primele cedate în reasigurare, să nu depășească un plafon echivalent cu până la de 5 ori suma capitalului social vărsat și a rezervelor de capital.Societățile comerciale din domeniul asigurărilor trebuie să-și constituie anumite rezerve de prime și daune. Acele societăți care au ca obiect asigurările de viață, pe baza calculelor actuariale, își constituie rezerve de prime administrate în mod distinct. Pentru celelalte feluri de asigurări și reasigurări rezervele de prime se constituie prin aplicarea unor cote procentuale asupra primelor aferente riscurilor neexpirate în anul în care s-au încasat primele. Rezervele de daune se stabilesc în baza unor calcule statistico-matematice prin care se estimează plățile de făcut în viitor. Volumul acestora nu poate fi mai mic decât 40% din diferența dintre primele încasate și daunele plătite la portofoliul de asigurări și reasigurări cu valabilitate în anul respectiv.

Datorită specificului activității de asigurare au fost create organisme guvernamentale care să supravegheze aplicarea corectă a dispozițiilor legale cu privire la activitatea de asigurare și reasigurare.

În țara noastră s-a înființat Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare, denumit ulterior Comisia de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare conform legii 32/10.04.2000 – privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor –, Comisie ce se găsește în structura organizatorică a Ministerului de Finanțe, având următoarele atribuții:

-elaborează sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu și avizează actele administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare;

-supraveghează situația financiară a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraților sau ale potențialilor asigurați, scop în care poate dispune efectuarea de controale ale activității asigurătorilor sau brokerilor de asigurare;

-ia măsuri necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

-participă în calitate de membru la asociațiile internaționale ale autorităților de supraveghere în asigurări și reprezintă România la conferințe și întâlniri internaționale referitoare la supravegherea în asigurări;

-aprobă acționarii semnificativi și persoanele semnificative ale asigurătorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme;

-aprobă divizarea sau fuziunea unui asigurător înregistrat în România;

-publicarea anuală a raportului privind situația financiară a societăților din domeniul asigurărilor.

-aprobă transferul de portofoliu;

-poate solicita prezentarea de informații și documente referitoare la activitatea de asigurare, atât de la asigurători, cât și de la orice altă persoană care are legătură cu activitatea acestora;

-participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și a metodelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări.

De asemenea Comisia de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare are dreptul să ceară Adunărilor Generale ale Acționarilor sau Consiliilor de Administrație ale societăților anularea sau suspendarea provizorie a deciziilor care contravin legilor, precum și posibilitatea de a solicita tribunalului declararea stării de faliment a societăților de asigurare, ori de câte ori este cazul dacă societățile respective nu fac acest lucru.

Organele de conducere ale unei societăți de asigurare sunt: Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Administrație și Comisia de Cenzori. Funcționarea acestor organe este reflectată, la cadrul general, prin lege, iar pentru societățile de asigurare constituite cu capital integral de stat și prin hotărâre a Guvernului României. În conținutul actului de constituire al unei societăți de asigurări se precizează: denumirea , forma juridică , sediul , durata , scopul societății; capitalul social; numărul de acțiuni; obiectul de activitate (structura produselor de asigurare); atribuțiile specifice ale Adunării Generale și modul în care aceste atribuții se realizează de către stat, ca unic acționar; compoziția Consiliului de Administrație, constituirea, atribuțiile și modul de funcționare al acestuia; constituirea și rolul Comitetului de Direcție; aspectele privind gestiunea societății și rolul Comisiei de Cenzori; coordonatele în care se desfășoară activitatea fiecărei societăți vizând exercițiul financiar; operațiile specifice fiecărei societăți , încadrarea personalului, organizarea contabilității, amortizarea imobilizărilor corporale, calculul și repartizarea profitului, obligațiile fiscale ale societății; prevederi în caz de modificare a formei juridice, dizolvarea lichidarea litigii, etc.Societățile comerciale pe acțiuni – cu capital de stat – în domeniul asigurărilor se înființează prin hotărâre a Guvernului prin care se aprobă și statutul acesteia.Organizarea și funcționarea acestor societăți se realizează în regimul societăților comerciale. În acest context trebuie sintetizate următoarele aspecte:

Acțiunile societății de asigurare fiind nominative trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege, fiind riguros evidențiate.

Drepturile și obligațiile acționarilor sunt corelate cu numărul de acțiuni deținute, acestea fiind garantate cu capitalul social.

Organul de conducere al societății de asigurări este Adunarea Generală a Acționarilor ( care poate fi ordinară sau extraordinară ) și care: poate hotărî structura organizatorică și numărul de posturi; alege membrii Consiliului de Administrație și ai Comisiei de Cenzori, îi descarcă de activitate și îi revocă, după caz; stabilește salarizarea membrilor Consiliului de Administrație; aprobă bugetul de venituri și cheltuieli și programul de activitate al societății pe exercițiu următor; examinează și aprobă bilanțul contabil și contul de profit și pierdere, după analiza rapoartelor Consiliului de Administrație și ale Comisiei de Cenzori; hotărăște cu privire la contractarea de către societatea de asigurare a unor împrumuturi bancare pe termen lung; avizează competențele de contractare a unor credite bancare curente, inclusiv credite comerciale; aprobă creditele financiare acordate de societate; hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social; hotărăște înființarea de sucursale, filiale și agenții, adoptarea sau modificarea statutului și cu privire la alte probleme privind activitatea societății.

Putem spune că A.G.A. ia decizii asupra activității societății și stabilește coordonatele politicii ei pe plan economic și comercial.

În perioada în care statul este acționar unic la societatea de asigurări-reasigurări, cu capital integral de stat, atribuțiile Adunării Generale se exercită de către reprezentanții F .P.S. și F.P.P..

5. Administrarea societății de asigurare se realizează de către Consiliul de Administrație, a cărui componență se stabilește de Adunarea Generală a Acționarilor. Consiliul de Administrație are responsabilități privind angajarea și stabilirea drepturilor și obligațiilor personalului, repartizarea acestuia pe compartimente, stabilirea strategiei și tacticii de marketing, aprobarea condițiilor și tarifelor privind asigurările facultative și programele de asigurare, aprobarea operațiilor de încasări și plăți, de cumpărare și vânzare de bunuri, încheierea unor contracte de închiriere, prezentarea spre analiză și aprobare în A.G.A: a bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere pe exercițiul financiar încheiat.

6. Consiliul de Administrație are latitudinea de a delega Comitetului de Direcție o parte din problemele de care el răspunde .Acest comitet este compus din membrii aleși din Consiliul de Administrație.

7. Gestiunea societății de asigurare este controlată de acționari și de Comisia de Cenzori care are atribuții bine precizate în acest domeniu.

8. Regimul juridic, dizolvarea, lichidarea societăților de asigurare sunt astfel stabilite încât să asigure cadrul general de funcționare impus societăților comerciale.

Societățile de asigurare pot avea în teritoriu sucursale la nivelul fiecărui județ, precum și filiale și agenții în alte localități decât reședința județului.Structura organizatorică internă de funcționare a societății de asigurare este corelată cu gradul de mărime și cu amploarea activității desfășurate. În principiu însă, structura organizatorică este astfel concepută încât să asigure o bună funcționare a societății. Acest fapt implică existența în structura societății a unor compartimente cu funcții bine conturate, cum ar fi: compartimentul asigurări, daune, contabilitate, marketing, contracte, despăgubiri, serviciul juridic, contabilitate, etc.

Structura organizatorică a societăților comerciale care funcționează în domeniul asigurărilor este diferită de la o societate la alta în raport cu obiectul de activitate ( asigurare, asigurare-reasigurare, reasigurare, intermediere ), ramurile și categoriile de asigurări incluse în portofoliu, volumul operațiunilor și raza teritorială de referință, precum și alți factori.

După caz, în structura unor societăți de asigurări, poate fi identificată organizarea distinctă a asigurărilor de viață față de celelalte categorii de asigurări din portofoliul acestora.În mod evident, în cazul societăților de asigurare pe acțiuni, cu capital privat, implicarea mai multor acționari face ca prevederile generale ale legii de organizare și funcționare a societăților pe acțiuni să capete valențe reale.Structura și felul compartimentelor unei societăți de asigurare diferă în funcție de categoriile pe care aceasta le practică.

1.3 FUNCȚIUNILE UNEI SOCIETĂȚI DE ASIGURĂRI

O societate de asigurări este asemănătoare unui organism viu, fiind alcătuită din departamente care trebuie să funcționeze asemenea unui organ vital, pentru ca asigurătorul să supraviețuiască și să aibă succes. Principalele funcțiuni sau departamente ale unui asigurător sunt:

1) Marketing, Publicitate și Protocol

Contracte

Organizare, Resurse umane și Acționariat

Despăgubiri

Asigurări

Juridic

Buget, Prognoză și Contabilitate

Altele

1. Departamentul sau direcția “Marketing, Publicitate și Protocol”

Indiferent cât de bine este elaborată polița, sau cât de corect este planul de evaluare, o societate de asigurare nu poate avea succes fără un program de marketing adecvat. Potențialii cumpărători ai asigurării trebuie să fie informați corect despre produsele societății, inclusiv despre polițele, planurile de evaluare, serviciile de soluționare a revendicărilor, posibilitățile de control al daunelor și alte servicii necesare unui produs de asigurare complet. Transmiterea acestor informații potențialilor clienți reprezintă funcția principală a personalului de la departamentul de marketing.

Departamentul de marketing este unul dintre cele mai importante departamente dintr-o societate de asigurare.Obiectivul principal al direcției “Marketing, Publicitate și Protocol” este consolidarea imaginii societății ca lider al pieței naționale de asigurări prin realizarea de acțiuni specifice de marketing, publicitate și protocol.Prin acest departament se urmărește: creșterea flexibilității ofertei de produse de asigurare în raport cu criteriile efective și solvabile ale pieței; creșterea capacității de adaptare la schimbările de ordin economic, legislativ și social, în special ca urmare a aplicării resurselor de reformă prin restructurare și transfer de proprietate; promovarea în rândul publicului larg a avantajelor oferite de formele specifice de asigurare practicate de societate, ca mijloc sigur, avantajos și eficient de protecție a vieții, bunurilor și afacerilor.

Un program de marketing care să garanteze succesul trebuie să includă:

a) o cercetare a pieței, în vederea determinării nevoilor potențialilor clienți;

b) programe de publicitate și relații cu publicul, pentru a informa potențialii cumpărători despre produsele societății;

c) programe de pregătire profesională , care să ajute agenții și angajații societății în satisfacerea cerințelor publicului;

d) alegerea obiectivelor și strategiilor de producție pentru a răspunde nevoilor publice.

Putem spune că, scopul direcției “Marketing, Publicitate și Protocol” este acela de a consolida imaginea societății ca societate puternică, stabilă și sigură, printr-o abordare modernă, realistă și flexibilă a conceptului de marketing în asigurări prin care să fie armonizate cerințele de eficiență cu cele de protecție a clienților.

2.Departamentul “Contracte”

Funcțiile departamentului de contracte constau în stabilirea prețului, a termenilor și a condițiilor în care asigurătorul va oferi acoperire, și în alegerea solicitanților care vor fi asigurați. Din anumite puncte de vedere, activitățile departamentelor de contracte și marketing sunt complementare, iar din alte puncte de vedere, acestea se susțin reciproc.

Departamentul de contracte sprijină departamentul de marketing prin elaborarea standardelor de subscriere și selectare a solicitanților de asigurări. Principalul scop este acela de a garanta profitabilitatea și stabilitatea financiară a clasei de asigurări subscrise.

Direcția “Contracte” sprijină departamentul de marketing prin elaborarea formularelor de asigurare și a planurilor de stabilire a primelor și prin încercarea de a găsi modalități de a asigura riscurile marginale prin modificarea contractelor de asigurare și a planului de prime.

3.Direcția “Organizare, Resurse umane și Acționariat”

Obiectivul acestei direcții este optimizarea structurii organizatorice. Aplicarea unui management performant al resurselor umane și perfecționarea pregătirii profesionale, precum și adaptarea structurii organizatorice a societății la cerințele economiei de piață.

Prin intermediul acestui departament se urmărește formarea unui capital uman de înaltă calitate, folosind instrumentele corespunzătoare pieței de asigurări pentru atragerea, dezvoltarea și motivarea acestuia, prin:

-recrutarea și selecția personalului managerial și de execuție. Procedurile de testare sunt dezvoltate în concordanță cu cerințele particulare ale funcției, urmărindu-se o evaluare cât mai riguroasă a performanței viitoare și a potențialului candidatului;

-proiectarea și implementarea unui sistem salarial în funcție de profitabilitatea societății, performanța fiecărei sucursale și prestația fiecărui salariat. Motivarea personalului de conducere și execuție, atât prin mijloace bănești cât și prin recompense nefinanciare duce la eliminarea fluctuației personalului și la menținerea în cadrul societății a celor mai buni salariați.

-pregătirea profesională a personalului, continua adaptare a acestuia la evoluția pieței de asigurări. Se organizează cursuri, seminarii și simpozioane destinate perfecționării pregătirii profesionale a angajaților.

Departamentul “Organizare, Resurse umane și Acționariat” este unul foarte important în structura unei societăți de asigurare, căci, investiția în resurse umane este cea mai sigură și cea mai rentabilă.

4.Departamentul ”Despăgubiri”

Un contract de asigurare reprezintă o promisiune de a face o plată către sau în numele deținătorului de poliță, dacă și când se vor produce evenimente neprevăzute. Departamentul care are principala responsabilitate privind soluționarea revendicărilor este denumit frecvent departamentul de despăgubiri și este reprezentat de persoane care au pregătirea și abilitățile necesare pentru a negocia, sau dacă este necesar, de a contesta soluționarea revendicărilor în favoarea sau împotriva deținătorilor de asigurare.

Unele persoane consideră că scopul procesului de ajustare a daunelor este de a minimiza despăgubirile. În realitate, scopul este de a acorda o despăgubire, nici prea mare, nici mai mică. Despăgubirile prea mari cresc costul asigurării, în timp ce despăgubirile prea mici privează deținătorii de polițe de unele beneficii ale contractului de asigurare.

Soluționarea necorespunzătoare a revendicărilor poate stânjeni eforturile de marketing ale societății de asigurare și poate duce la acționarea în judecată a acesteia.

5.Departamentul “Asigurări”

Majoritatea societăților de asigurare din România au acest departament organizat în trei direcții de asigurare:

i) direcția asigurări de persoane

ii) direcția asigurări auto, maritime și de transport

iii) direcția asigurări clădiri, bunuri industriale și agricole

i) Obiectivele specialiștilor din cadrul departamentului “Asigurări de persoane” sunt: respectarea legislației în acest domeniu; fiecare asigurare trebuie să răspundă unor necesități graduale de siguranță și să se adreseze unor bugete extrem de diverse; găsirea celor mai bune soluții, variante și servicii de asigurare capabile să răspundă dorinței de siguranță personală și familială a clienților.

Acest departament mai are ca sarcini și menținerea și consolidarea portofoliului de asigurări de viață, precum și dezvoltarea și perfecționarea formelor de asigurare existente, prin recalcularea tarifelor de prime la asigurările de accidente și prin mărirea numărului de riscuri cuprinse în asigurare. De asemenea se urmărește și introducerea unor noi forme de asigurare (asigurarea facultativă pentru cazurile de accidente a angajaților; asigurarea facultativă a titularilor de contracte de credit sau împrumut; asigurarea ‘valută forte’; asigurarea facultativă pentru călătorii în străinătate).

ii) Direcția “Asigurări Auto, Maritime și de Transport urmărește dezvoltarea portofoliului de asigurări auto, maritime și de transport prin:

adaptarea condițiilor de asigurare la nevoile pieței;

stimularea agenților de asigurare și a celorlalte organe de contractare a asigurărilor prin acordarea de comisioane care contribuie la mărirea portofoliului de asigurări, dar și realizarea unui raport judicios între costuri și profituri;

prestarea unor servicii de calitate în constatarea, soluționarea operativă a daunelor, prin plata operativă a despăgubirilor cuvenite asiguraților sau păgubiților.

iii) Preocupările departamentului de asigurări clădiri, bunuri industriale și agricole sunt acelea de a îmbunătății condițiile de asigurare și de a le adapta la cerințele impuse pe piață, precum și de a promova pe piața de asigurări a noi produse.

Departamentul “Asigurări” menține legături pentru reasigurare cu societăți de asigurare naționale și internaționale în domeniul tuturor asigurărilor.

Pe fiecare departament în parte se are în vedere evoluția volumului total de prime din asigurările respective în totalul asigurărilor efectuate la o societate de asigurare.

6. Departamentul “Juridic”

Serviciul juridic ține evidența privind noile apariții legislative, cât și hotărârile instanțelor în ceea ce privește cauzele în care societatea a fost parte și avizează din punct de vedere al legalității a contracte încheiate la nivelul societății.

Personalul acestui departament îndeplinește atribuții legate de prevenirea litigiilor, soluționarea pe cale amiabilă a dosarelor de daună, avizarea documentelor prin care a fost angajată, din punct de vedere legal, societatea, reprezentarea societății în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, promovarea căilor de atac atunci când exercitarea acestora a fost întemeiată.

De asemenea, verificarea documentelor depuse de ofertanți și avizarea condițiilor de adjudecare în cazul participării la licitațiile organizate intră tot în atribuțiile serviciului juridic.

7. Departamentul “Buget, Prognoză și Contabilitate

Această direcție are în vedere dezvoltarea bazei logistice în domeniul informatizării subsistemului contabilității, determinată de diversificarea gamei de produse și servicii oferite, ce au dus la creșterea volumului de prime încasate din asigurări precum și optimizarea formelor de fructificare a rezervelor.

Specialiștii acestui departament pun la dispoziția conducerii societății în permanență a unui flux de informații specifice și de sinteză, capabile să fundamenteze, în timp util, decizii manageriale prompte și eficiente.

Se urmărește dezvoltarea în continuare a sistemului contabil în concordanță cu evoluția sistemului contabil general din țara noastră, dar și în corelare cu tendințele ce se manifestă la nivelul standardelor internaționale.

8. Alte departamente

Toate departamentele unui asigurător trebuie să colaboreze în vederea îndeplinirii obiectivelor societății.