Reasigurarea Contractelor de Asigurare In Romania Si In Ungaria

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Noțiuni introductive privind reasigurarea

Capitolul 2. Conceptul de rasigurare

2.1. Necesitatea, rolul și funcțiile reasigurării

2.2. Metode de reasigurare

2.2.1. Reasigurarea proporțională

2.2.2. Reasigurarea neproporțională

2.4. Forme de reasigurare

Capitolul 3. Piața națională și internațională a reasigurărilor

Capitolul 4. Contabilitatea principalelor tranzacții cu privire la activitatea de reasigurare

Capitolul 5. Studiu de caz: Reasigurarea la societatea Allianz- Țiriac Asigurări SA.

Concluzii

Anexe, Grafice

Bibliografie

Introducere

Scurt istoric privind apariția și evoluția reasigurărilor

Începuturile asigurărilor își au originea în cele mai vechi timpuri, oamenii de știință neavând posibilitatea să stabilească perioadele istorice ale apariției lor.

Există unele date potrivit cărora negustorii chinezi își încărcau marfa pe mai multe vase pentru a fi transportată pe fluviile periculoase al Chinei, cu scopul de a reduce riscul ca întreaga marfă să fie distrusă în timpul transportului fluvial.

În Babilon la acea vreme membrii caravanelor se constituia în caravane care suportau în comun pagubele suferite de jafuri și de altă natură de unii dintre ei în timpul transportului.

În jurul anului 3000 înainte de Hristos s-a practicat un anumit fel de împrumuturi maritime, care îl exonerau pe împrumutat de a le restitui dacă marfa sau nava sufereau pierderi, avarii sau dispariții. Dovezile inițiale se referă la Codul lui Hammurabi, care cuprinde 282 de clauze și a fost compilat de Hammurabi, regele Babilonului, în jurul anului 2250 înainte de Hristos.

Acest cod demonstrează că babilonienii erau buni negustori și că erau bine edificați asupra naturii contractelor, asupra valorii bunurilor, asupra dobânzilor, garanțiilor și că au folosit contracte de împrumut în colaborare cu fenicienii.

Grecii au preluat experiența babilonienilor și au început să emită hârtii de valoare. În secolul al IX-lea înainte de Hristos, legile Rhodosului au constituit baza teoretică și practică a uzanțelor maritime, referitoare la avaria comună.

În evoluția asigurărilor și a reasigurărilor un rol important l-au avut negustorii italieni din Italia de Nord, dar activitatealor a fost preluată și de Țările de Jos și de Marea Britanie.

În 1310 Ducele de Flandra a înființat Camera de Asigurări de la Burges, pentru asigurarea riscurilor maritime, practicându-se comerțul cu lână.

În 1601 la Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind reasigurările: „ Legea privind polițele de asigurare folosite între negustori “.

Dezvoltarea asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea transporturilor pe mare, astfel de asigurări maritime s-au născut în Italia, la Roma. În timpul Evului Mediu toate transporturile maritime au fost asigurate.

În polițele de asigurare erau menționate următoarele riscuri: calamitățile naturii, riscurile mării, incediu, confiscare de autorități locale, aruncarea încărcăturii peste bordul navei, alte obstacole.

Primele polițe maritime engleze de la Lloyd`s s-au emis în jurul anului 1600. Înainte cu câțiva ani a luat ființă Bursa Regală, unde se întâlneau negustorii pentru a încheia diferite adaceri.

Pentru a evita practicile neloiale, în anul 1576 s-a constituit Camera de Asigurări unde se înregistrau toate polițele de asigurare.

În Franța a apărut un sistem de acordare a rentelor viagere, numite tantine și a fost răspândită ulterior în Marea Britanie, Olanda, Germania și în alte țări.

În anul 1678 Gottfried Wilhelm Leibnitz a înființat o casă de asigurare privitoare la foc și apă care funcționa pe baza unor cotizații anuale.

Din cauza operațiunilor speculative, prin Legea din 1746 ”Legea pentru reglementarea asigurării navelor aparținând supușilor Marii Britanii și mărfurilorsau efectelor încărcate pee le ”, reasigurarea a devenit ilegală.

Reasigurările în Marea Britanie au evoluat foarte lent, greoi, deoarece ele au fost interzise mai mult de o sută de ani. În acest interval de timop în alte țări reasigurările s-au dezvoltat continuu.

Prima societate de asigurări a înființat-o Ennert Albert Marius, pentru asigurarea vitelor. Iar cu timpul au apărut și societăți de reasigurări internaționale. În anul 1846 a luat ființă compania de reasigurări ” Kolnische Ruch”, din Koln.

Au început să funcționeze următoarele societăți: ” Reinsurance Company Ltd”, ” Mercantile and General Reinsurance Company Ltd”, ” Reinsurance Company of America” etc.

În procesul de dezvoltare a reasigurărilor, rolul important l-au jucat brokerii de reasigurări, care erau personae fizice și societăți de brokeraj.

O dezvoltare deosebită au dobândit-o reasigurările privind incendiile, care s-au dezvoltat aproape în toate țările. Cea mai importantă societate a fost înregistrată de Egale Fine Insurance Company din New York. Concomitent cu asigurările de transport și reasigurările de toate felurile au luat ființă și asigurările de personae, asigurările de viață, iar mai târziu s-au instituit și reasigurările de viață.

În secolul al XIX-lea s-au practicat asigurările și reasigurările de personae împotriva accidentelor.

În concluzii se pot spune că asigurările și reasigurările au evoluat treptat în diferite țări și joacă un rol important în dezvoltarea economic- sociale, în dezvoltarea transporturilor, comerțului internațional, serviciilor, și pe lângă acestea deține o poziție central în dezvoltarea agricolă, industrial și comercială a întregii lumii.

În anul 1900 existau déjà 1272 de societăți de asigurări, în 26 de țări, iar cu 70 de ani mai târziu existau în lume 9700 de societăți, care practicau diverse forme de asigurări.

Capitolul 1. Noțiuni introductive privind reasigurarea

Reasigurarea în zilele noastre reprezintă modalitatea prin care societățile de asigurare se protejează pentru riscurile pe care le-a subscris prin contracte de asigurare directă. Ea contribuie la dispersia riscului, acesta fiind unul dintre principiile esențiale pe care se bazează asigurarea ca activitate.

Reasigurarea este o formă de asigurare pentru asigurători, mai este denumită și „asigurarea asigurării“. Termenul de asigurare înseamnă “a asigura din nou”.

Obiectul de activitate al asigurătorilor este preluarea riscurilor terțelor persoane, societățile de asigurări, indiferent de mărimea lor cedează o parte din riscuri. La baza constituirii fondului de asigurare se află legea numerelor mari, care permite societăților de asigurări să-și previzioneze daunele și să estimeze volumul de prime necesar pentru a acoperi daunele potențiale, cheltuielile de funcționare a societății și o marjă de profit.

Aceste previziuni implică și o marjă de eroare, deoarece asigurătorii trebuie să încheie reasigurări pentru acoperirea daunelor neprevăzute, a căror dimensiuni ar putea depăși capacitatea financiară a firmei.

Prin contractul de reasigurare se transferă unei părți din riscurile asumate de către un asigurator, numit cedent, către alt asigurător, numit reasigurător, altfel zis cesionar. Prin contractul de reasigurare, reasigurătorul promite să-l despăgubească pe asigurător pentru daunele aferente polițelor acoperite de contract, iar asigurătorul se obligă să plătească în schimb o primă de reasigurare, reprezantând o parte din primele încasate. Reasigurătorul va acoperi o parte din despăgubirile plătite asiguratului, dar între asigurat și reasigurător nu există nicio relație contractuală.

Contractul de reasigurare este un contract de îndemnizare, conform căruia reasigurătorul acordă despăgubiri asigurătorului numai în condițiile în care se produc riscurile asigurate, iar obligația asigurătorului față de asigurat este certă.

Contractul de asigurare cuprinde: obiectul asigurării, răspunderea reasigurătorului, răspunderea reținută de reasigurat pe cont propriu, modul de decontare a primelor și daunelor, durata contractului etc.

Partea acoperită de reasigurat poartă denumirea de reținere, iar pentru a se proteja în eventualitatea producerii unor daune foarte mari, reasigurătorul stabilește o anumită limită de reasigurare, care reprezintă limita răspunderii acestuia pentru daunele acoperite pe baza contractului de reasigurare. Partea care depășește această limită, va fi suportată de către asigurător.

Pentru acoperirea unei părți din cheltuielile înregistrate de asigurător prin emisiunea polițelor, reasigurătorul trebuie să plătească un comision de reasigurare. Acest comision se exprimă ca procent din prima de reasigurare. Când este prevăzut în contract plata unui comision de reasigurare, valoarea primelor se va reduce cu valoarea comisionului, astfel obținându-se prime de reasigurare nete.

Reasigurătorii pot ceda o parte din riscurile preluate, acest transfer numindu-se retrocedare. Reasigurîtorul se numește retrocedent, iar cel care își asumă aceste riscuri este denumit retrocesionar.

Prin urmare, reasigurarea este tranzacția prin care reasigurătorul, în schimbul unei plăți- prima de reasigurare-, este de acord să despăgubească compania cedentă, integral sau parțial, pentru daunele pe care aceasta din urmă le suportă pentru polița sau polițele pe care le-a emis.

Principiile contractului de reasigurare

Activitatea de reasigurare se desfășoară pe baza unor principii, care sunt:

Obligativitatea existenței unei interes asigurabil

Relația dintre părți care se bazează pe ” cea mai mare bună credință ”

Contractul de reasigurare este un contract de despăgubire

Obligativitatea existenței, în momentul încheierii contractului de reasigurare, a unui obiect al reasigurării

Principiul interesului asigurabil

Contractul de asigurare nu se poate încheia fără interesului asigurabil și validitatea condtractului de reasigurare.

În Dicționarul termenilor de asigurare maritimă se menționeză că, ” din punct de vedere juridic, nici unei persoane nu i se permite să efectueze o asigurare dacă nu posedă un interes asigurabil într-o aventură, adică ea trebuie să poată pierde ceva dacă proprietatea supusă riscului se pierde, suferă avarii sau este reținută sau poate pierde datorită întârzierii sosirii ei. Dacă o persoană ajută sau înlesnește încheierea unei asigurări în cazul în care nu există interes asigurabil, aceasta este vinovată și pedepsită ”.

Obiectul pe care reasigurătorul îl asigură este obiectul asigurat inițial. El este un interes asigurabil până la limita răspunderii pe care el o poate suporta în conformitate și ca urmare a contractului său original de asigurare.

Interesul asigurabil al unui asigurător original sau a unui retrocesionar este limitat la dimensiunile pierderilor pe care el poate suporta conform poliței subscrise.

Răspunderea depinde de următorii factori:

Suma asigurată, adică limita despăgubirii

Obiectele asigurate

Pericolele acoperite

În concluzie, interesul asigurabil este un drept patrimonial pe care asiguratul și compania cedentă doresc să îl păstreze sau să îl obțină. Reasigurarea unui risc are efect doar după ce compania cedentă acceptă preluarea acestuia de la asigurat, altfel zis are efect în momentul încheierii reasigurării.

Principiul maximei bune credințe

Acest principiu este aplicat cu o strictețe și cu o rigurozitate deosebite. Rațiunea provine din natura activității de reasigurare se desfășoară pe plan internațional, spațiul geografic, unde se pot produce riscurile poate fii la o distanță mare de societatea de reasigurare, poate că nu se cunosc asigurații, și polițele de asigurare sunt grupate de compania cedentă, astfel reasigurătorul practic nu știe ce reasigură.

Informațiile oferite de părțile contractuate sunt considerate adevărate, dar dacă se dovedesc nereale, partea vătămată poate cere despăgubiri, dar și anularea contractului de reasigurare.

În practica internațională un astfel de contract se poate încheie prin agenții sau brokeri, aducând la cunoștință toate datele și faptele menționate.

De regulă în cazul reasigurărilor, părțile contractante sunt experte, cunoscătoare în egală măsură a afacerilor ce vor fi încheiate și a normelor și principiilor juridice ce le guvernează.

În situații litigioase compania cedentă, reasiguratul nu se poate apăra dacă a transmis informații incorecte sau incomplete, primite de la asiguratul original. De exemplu, dacă declarațiile făcute de un asigurat sunt false, dar garantate de acesta ca adevărate în polița de asigurare, reasigurătorul se poate exonera de răspundere dacă descoperă adevărul.

Deci ca să decurgă normal procedura, compania trebuie să furnizeze informații complete în privința riscului și a sumei reținute de compania cedentă pentru aceeași proprietate pentru care se cere reasigurarea.

În perioada de derulare a afacerii compania cedentă are obligația de a informa reasigurătorul asupra tuturor faptelor materiale și a evenimentelor ce apar. Datoria de informare este reciproc atât în asigurare cât și în reasigurare.

Lord Masfield arată principiul menționat „ Buna credință interzice oricărei părți să țină secret ceea ce știe, să atragă pe celălalt într-o afacere, ingorând faptele sau crezând altceva decât ce este în realitate.

Polița va fi nulă față de subscriitori dacă ascunde fapte, dacă e asigurat un vas pentru voiajul despre care el știe că s-a realizat deja și dacă a acționat pentru a privi prima ”.

Deosebirile dintre reasigurarea facultativă și reasigurarea contractual este necesară o distincție între faptele și trebuie aduse la cunoștință de părți și durata obligațiilor conform celor două metode:

Reasigurarea facultativă, compania cedentă trebuie să ofere informații privind riscul individual pentru care dorește să obțină protecția reasigurătorului. Aceste informații sunt incluse într-o formă prescurtată a contractului denumită “ SLIP ”. Aceste informații cuprinde toate particularitățile material ale riscului pentru afacerea respectivă, suma asigurată.

Reasigurarea contractuală este substanțial diferită pentru că compania cedentă grupează mai multe polițe. Reasigurătorul nu cunoaște multe detalii referitoare la riscurile individuale cedate, suma asigurată. El acceptă afacerea bazânduse pe experiență și pe încredere. Datoria de informare reciprocă este atât înainte de închiderea contractului cât și în faza de derulare a acestuia iar principiul celei mai mari bunei credințe este de asemenea prezent în ambele faze.

Principiul despăgubirii

Despăgubirea reprezintă suma de bani plătită de reasigurător reasigurătorului sau reasiguratului corespunzător pierderii suferite de reasiguratului. În această sumă nu se include niciun profit pentru reasigurat.

Principiul despăgubirii este parte integrantă a oricărui contract de reasigurare, chiar dacă asigurarea original nu este întotdeauna un contract de despăgubire. Compania trebuie să dovedească faptul că daunele pentru care cere despăgubiri de la reasigurător se încadrează în termenii contractelor de asigurare și reasigurare. Reasigurătorul este răspunzătoare față de compania pnetru partea de daună care este răspunzătoare față de asigurat. Spre exepmlu în cazul polițelor pentru o avarie totală se despăgubește valoarea asigurată, iar pentru o daună parțială se despăgubește din valoarea asigurată.

Caracteristici juridice

Din punct de vedere juridic, contractul de reasigurare prezintă câteva caracteristici:

caracter consensual se încheie singur pentru că are la bază acordul părților asupra elementelor din contract

caracter sinalagmatic presupune obligații independente și reciproce ale părților ( plata primei de reasigurare și plata despăgubirii )

caracter succesiv nu are loc dintr-o dată o anumită perioadă în care reasigurătorul acordă protecție pentru riscurile preluate iar aceasta plătește prima de reasigurare

caracterul oneros suportă cheltuieli cu daune mult mai mari decât volumul primelor încasate

caracter aleatoriu de incertitudine în privința producerii riscului rezultatelor finale ale contractului ( beneficii sau pierderi )

contract de adeziune este propus de una dintre părți cealaltă parte având posibilitatea de a accepta sau de refuza oferta primită

element de extraneitate: părțile contractante

Condiții de valabilitate

Părțile trebuie să aibe capacitatea de a încheia contracte. În cazul reasigurărilor contractul este încheiat între persoanele juridice.

Partea de a crea o relație juridică respective consimțământul valabil. Valabilitatea consimțământului produce efecte numai când aceasta nu este prin eroare și atrage după sine nulitatea contractului.

Oferta și acceptarea ei.

Obiect al contractului trebuie să ducă la crearea de obligații pentru părțile contractante.

Obiectivul contractului să fie posibil, să nu contravină legislației și în niciun fel ordinea publică și bunele moravuri.

Forma contractului de reasigurare

Din punct de vedere juridic nu există condiții obligatorii privind o anumită formă a contractului de reasigurare. În cele mai multe țări toate contractele de asigurare sunt încheiate în formă scrisă fără să se facă referiri în legislațile lor la contractile de reasigurare și uneori se menționează valabilitatea acestora.

Persoanele juridice are deja încheiat o poliță de asigurare cu un asigurat pentru un anumit risc și dorește să cedeze o parte din ea, devenind reasigurat.

Înainte de încheierea contractului se obișnuiește ca părțile contractante să culeagă informații una despre cealaltă pentru a asigura de curiozitate și buna reputație pe piața reasigurărilor.

Referitor la reasigurător datele pe care trebuie să le știe compania cedentă se referă la pregătire, calitatea și experiența personalului.

Toate aceste elemente sunt necesare deoarece este cea pe care inițiează contractul.

Reasigurătorul are obligația de a asigura protecția împotriva riscurilor în schimbul primei primate. Obligațiile sale sunt numai în față de compania cedentă și nu în fața de asiguratul original.

Erori și omisiuni

Clauza referitoare la erori și omisiuni este deosebit de important deoarece asemenea situații apar în mod frecvent în derularea contractului de reasigurare. În contract se obișnuiește să se specifice faptul că erorile sau omisiunile uneia dintre părți referitoare la daune se vor rectifica cât mai curând după descoperirea lor și nu vor reduce răspunderea reasigurătorului. Această mențiune se face pentru a evita implicațiile nedorite în derularea contractului privind aspecte:

Volumul despăgubirilor

Volumul daunelor

Prima de reasigurare

Legea aplicabilă contractului de reasigurare

Conflicte de legi

Nici în această privință nu există reguli special, părțile avînd posibilitatea de a decide legea căreia I se va supune contractul conform propriei lor voințe. Aspectele referitoare la intenția și capacitatea părților de a crea o relație legală:

Existența interesului asigurabil

Stabilirea cu precizia riscurilor

Nivelul și modalitatea de plată a primei

Nivelul de modalitate de plată a despăgubirilor

Acestea trebuie tratate cu mare atenție deoarece practica internațională a cunoscut un mare număr de situații.

Legea aplicabilă poate constitui o clauză separată sau se poate include în clauza referitoare la reglementarea diferențelor dintre parteneri.

Alte clauze

Clauze generale:

Definirea termenilor: se operează în contract pentru a nu se crea confuzii în ceea ce privește conținutul lor.

Durata contractului: data intrării în vigoare după semnarea și terminarea lui

Contractul se încheie pe perioade limitate, deobicei un an și se poate prelungi dacă una din părți nu cere în mod expres rezilierea lui.

O altă modalitate de terminarea contractului o constituie iețirea din risc a companiei cedente datorită terminării contractului original de asigurare.

Limitele valorice și teritoriale: prima categorie se înscrie în contract în forma și condițiile specific cerute de tipul contractului de reasigurare. Limitele teritoriale sunt foarte multe cazuri și se pot produce la mare distanță de reasigurător. El trebuie să cunoască exact locul în care ele se află deoarece răspunderea este limitată numai la acea suprafață. Dacă riscurile respective se produc pentru bunurile reasigurate în afara zonei respective reasigurătorul nu va plăti despăgubiri.

Nivelul primei brute de reasigurare: modalitatea de plată și modul de calcul al primei nete.

Nivelul comisionului plătit de reasigurător: se calculează din prima brută de reasigurare pentru acoperirea cheltuielilor de administrare a contractului. Nivelul său se negociează anual cu 30-40 %. La începutul anului compania stabilește o cotă minimă provizorie aplicată asupra primei brute. Condițiile concrete stabilind nivelul comisionului se negociează.

Participarea reasigurătorului la beneficii: aceasta se stabilește ca un comision asupra profitului. Problema care se ridică în această privință se referă la modalitatea de determinare a comisionului și în special a bazei de calcul asupra căreia se va aplica o cotă procentuală. În general rezultatul anual al afacerii se stabilește ca o diferență între venituri și cheltuieli. Veniturile sunt alcătuite din:

Primele de reasigurare din anul current

Rezervele de prime de la sfârșitul anului

Rezerva de daune de la sfârșitul anului anterior

Cheltuielile includ:

Daunele și cheltuielile plătite de reasigurător

Comisoanele plătite cedenței

Alte taxe și cheltuieli

Profitul afacerii este deci partea din vcenitul ce depășește nivelul cheltuielilor. Modalitatea de calcul a cotei de profit pe care și-o va însuși compania cedentă se stabilește de comun acord în contract.

Se poate stabili și prin metoda cotei fixe. Aceasta are la bază preluarea în fiecare an în contul reasigurătorului a daunelor din anul anterior cu efecte evidente asupra reducerii profitului saua creșterii a cheltuielilor până când se obține un profit suficient.

În practică se folosesc diferite metode mai flexibile care combină elemente din tipurile prezentate. Printre acestea sunt:

metoda scării mobile

metoda scării în trepte

Metoda scării mobile: calcularea profitului se obține un procent din prima subscrisă sau încasată în anul respectiv.

Metoda scării în trepte: reasigurătorul plătește uneori supracomision pe profit.

Indiferent de metoda de calcul al comisionului pe profit este necesară stabilirea modalității concrete de calcul a comisioanelor după terminarea contractului.

Stabilirea nivelului de rezervă:

Dobândă la această primă aproximativ 4%

Regularizare a contului reasigurătorului

Stipularea dreptului reciproc de inspectare și a obligației de informare reciprocă: privind riscul, daunele și profitul.

Riscurile excluse: aceste riscuri excluse reprezintă un punct forte al contractului de reasigurare. În general în această categorie se include urmîtoarele riscuri:

Riscurile de război, acte ale unor inamici străini, operații de război, război civil, revoluție

Pierderea, distrugerea, avarierea sau răspunderea direct sau indirect cauzată prin contribuția materialelor sau armelor nucleare. Orice pierdere sau distrugere ce revine companiei cedente direct sau indirect în calitate de asigurător sau reasigurător

Modificările la contract: se fac în anexe prin documente adiacente agreate de părți

Moneda: se vor plăti primele de reasigurare și cursul de schimb precum se vor mai plăti despăgubirile

Derularea contractului de reasigurare

Această practică obligă compania cedentă să furnizeze reasigurătorului detalii cât mai complete privind riscurile cedate cuprinse într-un borderou. Aceste borderouri includ informații privind primele de reasigurare și daunele. Pe baza acestor două se întocmesc deconturile la intervale stabilite trimestrial sau semestrial. După încheierea contractului de reasigurare operațiunile cele mai importante sunt legate de decontări. Sumele pe care părțile le datorează se vor reflecta în conturi deschise atât la compania cedentă cât și la reasigurător. Detaliile se stabilesc prin acordul părților. În cazuri reasigurărilor facultative brokerul are obligația de a oferi reasigurătorului trimestrial informații de sumele pe care le datorează. Contul deschis la compania cedentă va cuprinde următoarele sume:

Sume datorate reasigurătorului:

Prime brute din noi reasigurări

Prime brute reînnoite

Prime brute suplimentare

Sume datorate de reasigurător:

Restituirea unor prime brute

Comisioane pentru restituirea primelor brute

Despăgubiri

Taxe

Supracomision

Unele companii preferă întocmirea unor conturi tehnice cu număr mai mic de elemente în care sunt cuprinse comisoanele și daunele iar soldul se va transfera întrun cont curent. Cea mai important pentru reasigurător este pierderea dobânzii determinată de întârzierea plății primei.

O situație mai deosebită se întâlnește la realizarea contractului în perioada următoare: acest lucru va elibera vechiul reasigurător de răspundere pentru cesiunele expirate la acea dată, dar el va rămâne răspunzător pentru partea sa proporțională din daunele în suspensie la acea dată. Compania cedentă va avea de emis două seturi de deconturi pentru noul reasigurător. Răspunderea reasigurătorului este absolut terminată la reziliere reducând munca personalului companiei cedente în cazul adaptării. În privința reasigurării neproporționale formalitățile sunt mult mai simple deoarece cesiunile de riscuri sunt grupate.

Daunele sunt tratate și sunt plătite la cerere și nu prin deconturi. Deconturi le vor cuprinde în general numai plata primei fie în rate trimestriale fie la începutul perioadei de acoperire prin formarea unei prime de depozit. Dacă prima calculată se va plăti reasigurătorului la sfârșitul perioadei este mai mică decât prima plătită la începutul contractului.

Forme și metode de reasigurare utilizată în practica internațională

Primele tipuri de aranjamente de reasigurare au fost cele facultative prin care oferta înaintată de compania cedentă cuprindea de obicei un singur risc iar reasigurătorul era cel care decidea dacă o accept sau nu. Odată cu creșterea și diversificarea activității de asigurare și odată cu noile condiții concrete de dezvoltarea economic de comerțul internațional și de progresul ethnic s-au conturat în practica internațională noi forme și metode de reasigurare.

Alegerea metodei și a formei de reasigurare rezultă mai multe criterii pe care asigurătorul le are în vedere direct.

Forme de reasigurare

În prezent se practică două forme principale :

Reasigurarea proporțională

Reasigurarea neproporțională

Reasigurarea proporțională primește o proporție agreată din prima originală mai puțin comisionul.

Reasigurarea neproporțională în schimbul unei prime reasigurătorul acceptă răspunderea pentru pierderile suportate de reasigurat în excesul unei sume agreate.

Reasigurarea proporțională reasigurătorul accept o răspundere stabilită ca o proporție din suma asigurată. Ea a fost prima formă de reasigurare utilizată și s-a dezvoltat din sistemul coasigurării. A devenit foarte populară datorită comodității și cantității mici de muncă administrativă.

Tipuri de contracte proporționale este legată de noțiunile de capital și de angajament. Această formă de reasigurare obligatorie respect principiul conform căruia reasigurătorul urmează soarta reasiguratului.

Contractele de reasigurare proporțională sunt de două tipuri:

Contract de reasigurare cotă-parte

Contract de reasigurare excedent de sumă

Contractul de reasigurare cotă-parte

Contractul de reasigurare cotă-parte reprezintă cea mai simplă formă prin care reasigurătorul consimte să preia o anumită proporție din fiecare risc.

Caracteristicile contractului sunt de mai multe feluri:

Presupune o identitate de interese acelor doi parteneri. Rata daunei este aceeași la ambii. Rezultatele sunt aceleați în mărime ralativă dar diferite în mărime absolută.

Prin contractul Q/S are posibilitatea de a subscrie riscuri de valori mai mari decât îi permite capacitatea financiară proprie, iar diferența o cedează în reasigurare unuia sau mai multor reasigurători.

Societatea cedentă nu are posibilitatea selecției riscurilor subscrise în deprimentul reasigurătorului. Comisionul solicitat este mai mare.

Față de toate celelalte tipuri de contracte modul de administrare este mult mai simplu. Cheltuielile administrative sunt mai reduse.

Contractul Q/S se reînnoiește în mod automat de la o perioadă la alta. Acest contract este de tip continuu. Rezilierea sa va trebui făcută în timp util, deobicei între 3-6 luni.

Este considerat cel mai profitabil tip de contract pentru ambii parteneri.

Contractul Q/S se pretează cel mai bine societăților cedente mici.

În contract trebuie specificat că asigurătorul direct va ceda în mod automat, iar reasigurătorul va accepta o cotă agreată din fiecare risc subscris.

Contractul cotă-parte îl dezavantajează pe asigurătorul original deoarece nu-i permite selecționarea riscurilor. El obține o protecție excesivă în unele cazuri și insuficientă în alte cazuri. De multe ori compania cedentă preferă să cedeze o cotă mai mare din anumite riscuri și o cotă mai mică din altele.

Acest contract este folosit de companiile noi pentru reasigurarea unor noi clase de riscuri sau pentru noi zone geografice.

Reasigurarea cotă-parte apare des ca o parte distinct a unor programe de reasigurare. Programele de reasigurare sunt utilizate pentru: realizarea unor schimburi de afaceri, clasele de afaceri unde este greu de definit un singur risc, reducerea expunerii companiei cedente prin polițele ce acoperă pericole natural etc.

Acordurile cotă-parte reprezintă o practică de subscriere în grup prin care membrii nu participă la o reasigurare subscrisă de unul dintre ei, ci o impart în sistemul reasigurării proporționale, până la limitele agreate, înainte de a fi cedată la noi reasigurători.

Exemplu:

Un asigurător încheie un contract de reasigurare proporțională cotă-parte cu un reasigurător pentru clasa de asigurări de bunuri, prin care se precizează că prioritatea reasiguratului este de 60%. Asigurătorul subscribe riscuri aferente asigurării de bunuri printr-un contract încheiat în următoarele condiții:

Suma asigurată: 120.000 lei

Franșiza deductibilă: 10% din suma asigurată

Data încheierii contractului: 25 noiembrie

Durata contractului: 1 an

Cota de primă tarifară: 1%

Plata primelor în 12 rate egale începând cu data încheierii contractului.

Să se determine care va fi situația asigurătorului aferentă acestui contract la data de 31 decembrie.

Rezolvare:

Contractul de asigurare cotă-parte stipulează că participarea reasiguratului se stabilește sub forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare, iar participarea reasigurătorilor se stabilește de asemenea sub forma de cote procentuale.

Această proporție se aplică atât la repartizarea primelor de asigurare cât și a aunelor înregistrate.

În cazul acest, suma asigurată de 120.000 lei urmează să fie defalcată astfel:

Participarea reasiguratului: 72.000 lei

Participarea reasigurătorului: 48.000 lei

Prima de asigurare = Suma asigurată * Cota de primă tarifară

120.000 * 1% = 1.200 lei

Prime subscrise brute = 1.200 lei

Prime subscrise nete: 1.200 * 60% = 720 lei ; restul de 480 lei fiind cedați în reasigurare

Întrucât contractual începe să își producă efectele pe 27 noiembrie, presupunând că data de intrare în vigoare a contractului este la 48 de ore de la semnarea cererii de asigurare, atunci în anul încheierii poliței de asigurare vor fi plătite din cele 12 rate lunare doar două (noiembrie și decembrie).

Prime încasate brute: 1.200 * 2 / 12 = 200 lei

Prime încasate nete: 1.200 * 2 / 12 * 60% = 120 lei

Contractul de reasigurare “ excedent de sumă ”

Contractul excedent de sumă este cea mai utilizată formă de reasigurare în care reasigurătorul preia o parte dintr-un risc peste o anumită limită, denumită plin sau linie, reținută de compania cedentă pe contul său, primind în schimb echivalentul proporțional din prima brută, calculată fără comisionul de reasigurare, și suportă în aceeași proporție daunele apărute. Deci compania cedentă reasigură numai acele sume pe care nu dorește să le țină pe contul său.

Caracteristicile contractului sunt următoarele:

Este structurat în plinuri, capacitatea contractuală find în multiplu de plinuri, adică suma maximă pe care compania cedentă acceptă să și-o rețină pe cont propriu

Compania cedentă are posibilitatea de a selecta riscurile, dezavantajând reasigurătorii. Din acest motiv comisionul perceput de cedentă este mai mic decât în contractual Q/S.

Cheltuielile de administrare a contractului sunt mai mari

Asigurătorul direct beneficează de toate avantajele protecției automate de reasigurare

Contractul de excedent de sumă reasigură numai partea oricărui risc ce depășește nivelul propriei rețineri, acesta depinzând de capacitatea companiei cedente, de gradul riscului, de calitatea și situația riscurilor subscrise, de componența portofoliului, de frecvența și intensitatea sinistrelor și de natura obiectului asigurat.

Iar pentru stabilirea limitei reținerii se vor avea în vedere aceiași factori pe care se bazează calcularea primei.

Din punct de vedere al cedentei contractual excedent de sumă este forma ideală, iar din punctul de vedere al reasigurătorului, echilibrul portofoliului este contestabil.

Un contract “ surplus ” este împărțit în mai multe plinuri egale ca valoare.

Reasigurătorii își pot exprima partea de subscriere în două moduri:

În fracțiuni de plinuri; ca exemplu: ½ plin, 2 plinuri etc.

În procent di excedentul de sumă; ca exemplu: 5%, 20% etc.

Dimensiunea plinurilor se stabilește compania cedentă, iar numărul lor poate varia de la 2-3 până la 1000.

Spre deosebire, companiile mari de asigurări se limitează la un număr mai mic de plinuri, în medie de 5, iar companiile mici au tendința de a împărți contractile în mai multe plinuri, acest număr find în jurul 20-60.

Prin cedarea sumelor ce depășesc nivelul reținerii, compania cedentă reduce gama daunelor posibile ce o pot afecta, acesta transferându-se asupra reasigurătorului.

Asigurătorul original va avea tendința de a-și păstra riscuri “ bune ” și de a oferi în reasigurare o parte din riscurile “ rele ”. Reasigurătorul va primi deci o parte disproporțioanală a riscurilor, dezavantajul inevitabil adduce la dezechilibrul portofoliului cedat care poate să conțină o gamă reststrânsă de afaceri.

Față de alte forme de reasigurări, la contractual de excedent de sumă costurile de administrare și de gestionare sunt mai mari, forța de muncă trebuie să fie foarte bine pregătită. În vederea reducerii acestuia înregistrarea polițelor se fac pe borderouri în care apar sistematizate toate datele contractual ale acestora.

Companiile nou înfiițate practică sistemul reasigurării combinate “ cotă-parte ” și “ excedent de sumă ”, să evită riscul mare.

Exemplu:

Să presupunem că portofoliul unei societăți de asigurare, pentru un anume tip de polițe se prezintă în felul următor:

Număr contracte de asigurare: Suma asigurată/ contract

15 15.000 USD

10 200.000 USD

Asigurătorul a încheiat un contract de reasigurare neproporțional, tip excedent a ratei de dauna.

Se mai cunosc următoarele:

Daunele întregistrate sunt de 9.000 USD, și 15.000 USD la două contracte cu S.A. de 150.000 USD, de 19.000 USD, 25.000 USD la cele două contracte cu S.A. de 200.000 USD.

Cota anuală de primă 1.25%

Determinând daunele suportate de reasigurat și de reasigurător, dacă oprirea ratei daunei s-a făcut la 75%.

Rezolvare:

Calculul primei de asigurare:

P = ( 15 * 150.000 + 10 * 200.000 ) * 1.25% = 53.125 USD

Valoare totală a daunelor este D = 68.000 USD

Rauta daunei este:

Rd = D/P = 68.000/ 53.125 = 128%

Reasiguratul suportă daunele aferente procentului de 75% din valoarea primelor, deci 39.844 USD, iar reasigurătorul diferența dintre 68.000 USD și 39.844 USD, adică 28.156 USD.

Practica reasigurărilor a demonstrat că nu există o variant standard de reasigurare a societăților de asigurări, prin urmare în funcție de specificul fiecăreia, ambele forme de reasigurare, proporțională și neproporțională, împreună cu variantele lor de contracte sunt folosite atât individual cât și combinate unele cu altele.

Forma și conținutul contractului de reasigurare proporțională

În practica internațională a reasigurărilor datorită multor diferențe nu există contracte standard. Totuși, mareile companii au elaborat contracte tip pentru diverse forme de reasigurare, incluzând și forme alternative.

Studiu de caz la SOCIETATEA ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA S.A

PROGRAMUL DE REASIGURARE ASTRA PE ANUL 2015

Expunerea ASTRA pe principalele linii de asigurare este protejată prin contracte de reasigurare încheiate pentru perioada 01.01.2015 – 31.12.2015, care acoperă portofoliile de asigurări de bunuri și proprietăți, Răspundere Civilă Auto, maritim, răspunderi și transport, după cum urmează:

Denumire contract: PROPERTY & MOTOR HULL CATASTROPHE

 
Contract de tip excedent de dauna 

Riscuri acoperite: daune materiale produse ca urmare a riscurilor de CATASTROFĂ, astfel:

– Pentru daunele de clădiri, bunuri și conținut, riscurile acoperite sunt: 

Daune apărute în urma incendiului, exploziei, trasnetului, cutremurului, furtunii, inundației și alte riscuri elementare incluzând pagube produse cu intenție, pierderea profitului sau întreruperea activității; daune (dispariție sau deteriorare) produse ca urmare a tentativei de furt; polițe de construcții – montaj tip toate riscurile, avarii accidentale, riscuri industriale și întreruperea activității.

– Pentru daune materiale casco – toate daunele materiale. 

Limita: 210.000.000 EUR dauna netă, fiecare eveniment. 

Plasat în proporție de 100% cu următorii reasigurători :

Contractul PROPERTY & MOTOR HULL CATASTROPHE a fost plasat în proporție de

100% cu reasigurători cu rating „A-„ și superior (putere financiară excelentă). 

Îmbunătățiri aduse contractului pentru 2015: 

Capacitatea contractului a fost mărita de la 165.000.000 EUR în 2014 la 210.000.000 EUR, concomitânt cu reducerea reținerii companiei de la 3.000.000 EUR la 1.000.000 EUR în 2015. 

Conform modelării RMS (Risk Management Solutions), limita de 210.000.000 EUR corespunde unei perioade de revenire de 800 ani, de patru ori mai mare decât perioada de revenire recomandată de Solvency II. Astfel, expunerea ASTRA în 2015 are o excelentă protecție în cazul apariției riscurilor de catastrofă.

Denumire contract FIRE PROPERTY per RISK XL

Contract de tip excedent de daună

 
Riscuri acoperite: 

-daune materiale produse de: incendiu, trasnet, explozie, impact cu aeronave; calamități naturale inclusiv furtuna, uragan, vijelie, grindină, ploaie torențială; inundație; alunecări și surpari de teren; cutremur; presiunea stratului de zăpadă; avalansa și alunecare de zăpadă, erupție vulcanică, tsunami; avarii la instalații (Machinery Breakdown); furt (inclusiv prin efracție); greve, răscoale, mișcări civile; întreruperea activității.

 
Limita: 20.000.000 EUR dauna netă, fiecare daună și risc

 
Plasat în proporție de 100% cu următorii reasiguratori :

Contractul FIRE PROPERTY per RISK a fost plasat în proporție de 95% cu reasigurători cu rating „A-„ și superior (putere financiară excelentă) și 5% cu rating „B++” (putere financiară bună).

Denumirea contractului: MOTOR THIRD PARTY LIABILITY 

Contract de tip excedent de daună

 
Riscuri acoperite: asigurarea de Răspundere Civilă Auto subscrisă direct, în baza Acoperirilor Internaționale de Carte Verde, în conformitate cu „ Acordul Uniform între Birouri” și polițele de frontieră. 

Limita: NELIMITAT – dauna netă, fiecare întâmplare

 

Plasat în proporție de 100% cu următorii reasigurători : 

Contractul MOTOR THIRD PARTY LIABILITY a fost plasat în proporție de 100% cu reasigurători cu rating „A-„ și superior (putere financiară excelentă).

Denumire contract: MARINE EXCESS OF LOSS

 
Contract de tip execdent de daună 

Riscuri acoperite: daunele materiale produse navelor (inclusiv motoarelor și instalațiilor) H&M; răspundere pentru prejudiciile unor terțe părți – (P&I); daune materiale produse mărfurilor transportate inclusiv bani, valori; material rulant, răspunderea constructorului de nave. 

Limita: 15.000.000 USD fiecare daună

Plasat în proporție de 100% cu următorii reasigurători : 

Contractul MARINE EXCESS OF LOSS a fost plasat în proporți de 93,5% cu reasigurători cu rating „A-„ și superior (putere financiară excelentă) și 6,5% cu rating „B++” (putere financiară bună).

Îmbunătățiri aduse contractului pentru 2015:

Limita contractului a fost mărită de la 10.000.000 USD în 2014 la 15.000.000 USD în 2015. 

În același timp, a fost cumpărată protecție suplimentară printr-un clash-layer de 15.000.000 USD xs 15.000.000 USD, acoperind evenimente din care pot rezulta în două sau mai multe daune ale asiguraților proprii.

Denumire contract: GENERAL THIRD PARTY LIABILITY

Contract de tip excedent de daună

 
Riscuri acoperite: Răspundere Civilă Generală, Răspundere Profesională, Răspundere Publică, Răspundere Directori și Funcționari, Malpraxis

 
Limita: EUR 3.000.000 dauna netă, fiecare daună, fiecare eveniment.

 
Plasat în proporție de 100% cu următorii reasigurători : 

Contractul GENERAL THIRD PARTY LIABILITY a fost plasat în proporție de 100% cu reasigurători cu rating "A+" (putere financiară superioară).