Reamenajarea Spatiului Verde Aferent Motelului Bucium Iasi

CUPRINS

INTRODUCERE

Problema implicației omului asupra naturii devine obiectul unor studii, cercetări, dezbateri organizate la nivel național și internațional. “Pământul nu aparține omului, ci, dimpotrivă, omul aparține pământului”, este adevărul care stă la baza programelor de dezvoltare durabilă ale statelor lumii, care au înțeles că problema mediului înconjurător este o problemă universală, întrucât fenomenele de poluare nu cunosc distanțe și nu țin seama de granițe.

Noile direcții și strategii de dezvoltare durabilă au la bază o morală a mediului înconjurător de respectare a naturii, de grijă pentru pământul care ne hrănește, pentru aerul și apa atât de necesare vieții.

Participanții la dezbaterile pe tema raportului dintre om și mediul înconjurător se împart în două categorii: unii pesimiști, care promovează o viziune apocaliptică asupra destinului omului și a civilizației făurite de el, alții mai optimiști, care nu se mulțumesc doar să semnaleze consecințele ignorării legilor obiective ale naturii, ci oferă soluții pentru armonizarea relațiilor dintre om și mediul său natural de viață.

Și unii și alții au, desigur, au dreptate atunci când atrag atenția asupra consecințelor nedorite ale intervențiilor imprudente pe care omul le exercită asupra naturii pentru a-și satisface unele trebuințe, curiozitatea științifică sau setea de dominare prin perfecționarea armelor chimice și biologice.

Noțiunea de ecologie, introdusă în știință de Ernest Haekel în 1869, îndreaptă atenția specialiștilor spre un domeniu în care omul s-a crezut stăpân.

Ecologia, spre înțelesul tuturor, studiază relațiile organismelor cu mediul și autogospodărirea naturii ca un tot.

Natura a învățat perfect să-și autoregleze toate procesele, să-și schimbe fața de la o perioadă geologică la alta, de la un an la altul, de la un anotimp la altul. Biologii și ecologii au remarcat faptul că în natură nu lipsește nimic și nimic nu este în plus. Natura are o capacitate de regenerare de-a dreptul fantastică. Ea nu admite imperfecțiunea. Operează și elimină tot ceea ce este necorespunzător sau perimat. De aceea, până la apariția omului, nici o altă ființă nu i-a amenințat existența. Dacă în zilele noastre lipsește ceva din natură, aceasta se poate datora numai și numai omului. Din fericire omul, această minune, creație a lui Dumnezeu și a lui însuși prin educație, poate să ocrotească natura, poate prelungi viața pe Terra prin acțiunile sale benefice vieții.

Este cunoscut faptul că un caracter al timpurilor moderne îl constituie explozia demografică, ponderea deținând-o populația urbană. Alianța omului cu natura devine o necesitate în conglomeratele de beton, ziduri, șosele, mașini ale orașelor. Omul orașului poate și trebuie să refacă echilibrul biologic, în special prin amenajarea și reamenajarea de spații verzi corespunzătoare.

Spațiile verzi înfrumusețează locul de viață și de muncă, completează plăcut cadrul arhitectural al orașelor, conduce la ameliorarea microclimatului, purifică atmosfera de praf și de substanțe toxice, eliberează oxigen atât de necesar vieții, formând în același timp spații estetice pentru recreerea fizică și psihică a oamenilor, oferind copiilor un spațiu de joacă sănătos și lipsit de pericole.

Ținând cont de toate acestea, am optat pentru întocmirea proiectului de diplomă intitulat: “Reamenajarea spațiului verde aferent Motelului Bucium- Iași”.

În vederea realizării proiectului am parcurs două etape de investigație: prima etapă de investigație teoretică am realizat−o prin studierea unei bibliografii de specialitate, îndrumată de coordonatorul științific șef lucr. dr. ROBERTO BERNARDIS și a doua etapă de investigație practico-aplicative prezentată în finalul proiectului. Rezultatele acestei prime etape sunt ilustrate de conținutul primelor trei capitole: Istoricul și importanța arhitecturii peisagere, Condiții ecologico-geografice și Condiții social-economice.

Etapa a doua este prezentată detaliat în capitolele patru, cinci și șase ale lucrării de diplomă: Scopul și obiectivul reamenajării, metoda de studiu și materialele de cercetare, Memoriu justificativ, Calcule tehnico-economice și s−a realizat pe baza unui proiect de execuție.

Proiectul de diplomă conține și anexe reprezentate de fotografii ca material demonstrativ și ilustrativ pentru tema proiectului de diplomă.

Este limpede că dragostea pentru natură și responsabilitatea pentru protecția ei fac parte din conștiința fiecărui om, că însușirile sale sunt apte pentru a clădi pe temelia lor o educație care, păzind integritatea mediului înconjurător permite înaintarea civilizației.

Protecția naturii și educația ecologică sunt două inseparabile necesități ale lumii contemporane. Prin intermediul lor se asigură societății un mediu prosper de viață și se oferă caracterului uman trăsăturile unei noi calități, superioare, necesare pentru nivelul pe care știința și tehnica de vârf le pretind.

Trăim de cele mai multe ori frumusețea unui peisaj nu pentru ceea ce ne dezvăluie el ca act de creație, ci pentru efectele de relaxare, de eliberare și pace internă pe care le resimțim când ne refugiem de sub apăsarea zidurilor și din furnicarul vieții citadine. Încă de la o vârstă fragedă trebuie să fim sensibilizați în privința participării efective și afective la activitatea de protejare dezvoltare și conservare a mediului înconjurător, având drept motivație faptul că dezvoltarea economico−socială a omenirii și, implicit, asigurarea unui trai mai bun sunt în strânsă dependență cu echilibrul ecologic: apărarea mediului înseamnă apărarea ființei umane.

CAPITOLUL I

ISTORICUL Șl IMPORTANȚA ARHITECTURII PEISAGERE

1.1. Istoricul arhitecturii peisagere

Din vechi timpuri, oamenii au supus și modelat natura înconjurătoare, la început pentru a-și asigura cele necesare vieții și pentru a-și crea un microclimat mai favorabil în preajma locuințelor.

La diferite popoare, prețuirea elementelor naturii, a pământului, apei și îndeosebi a vegetației, ajungând până la credința în caracterul lor sacru, a condus în antichitate la crearea de grădini legate de cultul religios.

Pe lângă palate și casele bogate au apărut și s-au dezvoltat grădinile laice, cu scop estetic și de desfătare; aceste locuri privilegiate erau cultivate cu plante ornamentale, dar și utilitare, oferind plăcere prin umbră, răcoare, priveliști plăcute, parfumul florilor, clipocitul sau scânteierea apei în canale, fântâni sau bazine, cântecul păsărelelor, foșnetul vântului în frunzișul copacilor.

Tradiția îndelungată în crearea grădinilor a dat naștere unei adevărate arte, practicată de grădinari și apoi de desenatori speciali. Această artă a evoluat în decursul veacurilor, folosind în esență aceleași mijloace de compunere a grădinilor: elemente naturale și elemente construite, fie supuse unei discipline geometrice, fie, din contră, aranjate după unele modele oferite de natură, investite sau nu cu anumite simbolistici.

Arhitectura grădinilor a devenit o artă aplicativă, cu reguli proprii și maniere stilistice diferite, teoretizate de diferiți creatori și concretizate în numeroasele grădini și parcuri realizate pretutindeni în lume până în zilele noastre.

Îngemănarea celor doi termeni – arhitectură și peisaj – exprimă obiectul și mijloacele acestei științe: organizarea și construirea după anumite principii și tehnici a spațiilor exterioare prin asocierea elementelor naturale de peisaj (teren, roci, ape, vegetație) cu elementele artificiale (circulații, construcții decorative și utilitare, mobilier ș.a.) în vederea îndeplinirii anumitor funcțiuni ale acestor spații.

Arhitectura peisajului – știința și arta de a proiecta și amenaja peisajul – își are rădăcinile în arhitectura grădinilor însă, față de aceasta, are o sferă de cuprindere mult mai largă, impusă de necesitățile vieții contemporane, diferite de cele ale perioadelor istorice precedente: realizarea de amenajări adaptate unor noi cerințe sociale (pentru publicul larg) și de protecție a mediului. Câmpul său de acțiune se extinde de la cadrul urban la cel rural și regional, de la grădina privată la vaste arii de recreare publică, de la integrarea naturii în localități la amenajările în peisajul natural.

Arhitectura peisajului este o știință și o profesie complexă, domeniu de interferență a multor specialități. Ea utilizează deopotrivă cunoștințe artistice, tehnice, științifice.

Formarea arhitecților peisagiști cuprinde aspecte de cultură artistică (istoria arhitecturii și artelor vizuale, estetică), o anumită pregătire pentru conceperea și reprezentarea elementelor de compunere a peisajului (geometrie descriptivă și perspectivă, desen, compoziție, design), studiul disciplinelor de bază: teoria arhitecturii peisajului, istoria artei grădinilor, proiectarea peisajelor, construirea (execuția), îngrijirea și restaurarea peisajelor; la acestea se asociază însușirea aspectelor fundamentale ale unor științe ale mediului (geografie fizică, climatologie, pedologie, ecologie, botanică, dendrologie). Profilarea în specialitate include și asimilarea cunoștințelor furnizate de o serie de alte discipline adaptate la specificul profesiei: topografie, construcții, arhitectură, urbanism, amenajarea teritoriului, îmbunătățiri funciare, horticultura, silvicultură, protecția plantelor, mecanizare. Arhitectura peisajului având implicații social-economice, formarea specialiștilor peisagiști cuprinde și o pregătire corespunzătoare în sociologie, economie, legislație specifică, management, marketing.

Această paletă largă de cunoștințe este necesară întrucât în proiectarea și amenajarea peisajelor se lucrează cu natura, cu elemente dinamice în continuă transformare, care influențează mediul și sunt influențate de acesta, se compun și se construiesc spații exterioare pentru oameni, în strânse raporturi cu modul de viață al acestora, cu activitatea economică și socială, cu tradițiile culturale.( Iliescu Ana Felicia, 2008 – Arhitectură peisageră, Ed. Ceres, București.)

Istoria arhitecturii peisagere este în strânsă legătură cu istoria grădinăritului, dar nu sunt la fel de vaste. Ambele arte sunt preocupate de compoziția plantării, forma spațiului, apă, pavaj și alte structuri, dar design-ul grădinilor se ocupă în mod special cu spații închise, private (parc, grădină etc) iar design-ul arhitectural se ocupă

atât de spațiile închise cât și de spațiile deschise accesibile publicului (scuar, parc rural, sisteme de parcuri, spații verzi etc).

La fel ca și în celelalte arte, grădinăritul a fost "reînviat" în perioada Renascentistă, cu extraordinarele exemple, inclusiv spațiile pentru recreere de la Villa d'Este, Tivoli. Grădinile renascentiste s-au dezvoltat în cel de-al XVI-lea și cel de-al XVII-lea secol, ajungând la superlativul grandorii în lucrările lui André le Nôtre la Vaux-le-Vicomte și Versailles.

În secolul al XVIII-lea, Anglia a devenit punctul culminant în noul stil al Arhitecturii Peisagere. Personalități ca William Kent, Humphry Repton, și mai cu seamă faimosul Lancelot 'Capability' Brown au remodelat marile parcuri din Anglia, pentru a semăna cu versiune curată și ordonată a naturii. Multe din aceste parcuri, au rămas până în zilele noastre. Termenul de "Arhitectură Peisageră" a fost folosit pentru prima dată de către Scotsman Gilbert Laing Meason, în titlul cărții sale "Arhitectura Peisageră a Marilor Pictori ai Italiei"(Londra, 1828). Aceasta cuprindea tipurile de arhitectură regăsite în picturile peisajelor. Termenul de "Arhitectură Peisageră" a fost preluat de către JC Loudon și AJ Downing.

De-a lungul celui de al XIX-lea secol, planificarea urbană a devenit tot mai importantă și era combinația dintre planificarea modernă și tradiționalul grădinărit, ceea ce a dat ahitecturii peisagere concentrarea unică. În cea de-a doua parte a secolului Frederick Law Olmsted, a completat o serie de parcuri, care continuă să fie o mare influență asupra practicanților arhitecturii peisagere din zilele noastre. Printre acestea se numără Cenumără Central Park din New York, Prospect Park din Brooklyn și sistemul de parcuri numite Emerald Necklace din Boston.

Arhitectura peisageră, continuă să se dezvolte ca disciplină estetică și a răspuns multor mișcări de estetică și de arhitetură de-a lungul secolului XX. Azi, continuă să se creeze o inovație, pentru a oferi soluții estetice competitive pentru spațiile verzi de-a lungul drumurilor, parcurilor și grădinilor. Lucrările estetice ale Marthei Schwartz în SUA și în Europa ca Schouwburgplein în Rotterdam și la Dutch Design Group West 8, sunt doar două exemple. ( o.wikipedia.org/wiki/Arhitectură_peisagistică)

1.2. Importanța arhitecturii peisajului

În prezent, în cele mai multe țări, ajunse la un nivel de industrializare, tehnicizare și urbanizare fără precedent, conservarea și crearea zonelor verzi reprezintă un mijloc important de protecție a omului și a mediului său de viață.

Pădurile și spațiile libere plantate au un esențial rol ecologic: ele produc oxigenul necesar vieții, reduc poluarea fizică, chimică și microbiană a atmosferei, creează un microclimat favorabil, oferă adăpost păsărilor și altor viețuitoare și, după caz, protejează flora, solul, apele, ameliorează și valorifică terenurile degradate etc.

Având directă legătură cu asigurarea echilibrului ecologic al mediului, arhitectura peisajului se preocupă de conservarea și dezvoltarea peisajelor și a valorilor lor asociate, pentru beneficiul generațiilor actuale și a celor viitoare.

Ea se implică în organizarea teritoriului și sistematizarea localităților, în planificarea integrării activităților umane în peisajul natural și în cel cultivat, în dimensionarea și distribuția în orașe și în teritoriu a diferitelor categorii de spații verzi și organizarea generală a peisajelor pentru anumite funcțiuni (proiectarea spațială), în refacerea și valorificarea peisagistică a unor terenuri degradate industrial și abandonate.

Peisajele contribuie la îmbunătățirea calității vieții omului și prin funcțiile lor sociale: ele realizează cadrul și mediul favorabil pentru recrearea publică sau privată în aer liber, înfrumusețează localitățile, locul de viață și de muncă, unele dintre ele având importanță culturală (grădini – muzeu, grădini expoziționale, grădini istorice) sau științifică (grădini botanice, rozarii, rezervații, parcuri naționale ș. a.).

Activitățile din sfera arhitecturii peisagere determină direcții de specializare a profesiei în: proiectare (birouri și institute de proiectare), execuție (antreprize de amenajări peisagistice), managementul peisajelor amenajate (administrare, întreținere, reabilitare). În aceste domenii lucrează personal cu toate gradele de calificare: specialiști diplomați ai facultăților de profil, proiectanți și tehnicieni cu pregătire medie, maiștri grădinari, muncitori.

Interdisciplinaritatea realizării amenajărilor peisagistice antrenează și personal profilat în domeniile conexe: arhitectură, construcții, instalații, horticultura, economie, contabilitate ș.a.

Înființarea parcurilor, grădinilor, a tuturor categoriilor de zone verzi, dar și intervențiile în peisajul natural sunt un element dinamizator pentru dezvoltarea unor sectoare productive și de cercetare aplicativă: producția de material vegetal (pepiniere, gazoniere, baze floricole), producția de echipamente și utilaje pentru lucrările peisagistice, crearea și producerea de materiale de construcții, mobilier și accesorii specifice, inovarea tehnologiilor pentru realizarea diferitelor lucrări și componente ale peisajelor de toate categoriile ș.a.

Dată fiind recunoașterea importanței arhitecturii peisagere, în foarte multe țări funcționează organizații profesionale și instituții specializate. La nivel european activează Federația Europeană pentru Arhitectura Peisajului (E.F.L.A.) afiliată Federației Internaționale pentru Arhitectura Peisajului (I.F.L.A. – organism de categoria A al U.N.E.S.C.O.); ambele au ca scop stimularea dezvoltării profesiei și promovarea studiilor și cercetării și a schimburilor de informații tehnice, cunoașterea problemelor importante și a realizărilor, consultări privind directivele legate de mediul natural și cel creat de om, promovarea în țările afiliate a unui învățământ adecvat standardului stabilit de aceste organizații.

În ultimele decenii ale secolului XX, atenția organismelor internaționale privind protejarea și gestionarea patrimoniului natural și cultural, amenajarea teritoriului și cooperarea transfrontalieră în aceste domenii a promovat o serie de acte juridice importante, printre care: Convenția privind protejarea patrimoniului mondial cultural și natural (Paris, noiembrie 1972), Convenția privind conservarea naturii sălbatice și a mediului natural al Europei (Berna, septembrie 1979), Convenția – cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale (Madrid, mai 1980), Convenția privind diversitatea biologică (Rio, iunie 1992), Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la procesul decizional și accesul la justiție în materie de mediu (Aarhus, iunie 1998).

În anul 2000, statele Consiliului Europei, preocupate să ajungă la o dezvoltare durabilă, bazată pe un echilibru armonios între necesitățile sociale, economie și mediu, luând în considerație faptul că peisajul este o componentă importantă a interesului general pe plan ecologic, ambiental, social, cultural și economic, au luat inițiativa elaborării Convenției europene referitoare la peisaj. Aceasta are ca obiectiv promovarea protejării, gestionării și amenajării peisajelor și organizarea cooperării europene în acest domeniu, ca o recunoaștere a faptului că diversitatea și calitatea peisajelor europene constituie o sursă comună, contribuind la prosperarea ființei umane și consolidarea identității europene.

Procesul de semnare a convenției s-a deschis la Florența, în octombrie 2000, toate statele europene fiind invitate să adere la acest program.

România s-a numărat printre primele semnatare, urmând ca prin ratificarea de către Parlament, prevederile Convenției să devină obligatorii pentru țara noastră. Ele se referă la strategiile și măsurile de protejare, gestionare și amenajare a peisajelor din întregul teritoriu: spațiile naturale, rurale, urbane și periurbane, spațiile terestre, apele interne și maritime, incluzând atât peisajele obișnuite cât și pe cele degradate.

În următorii ani, România va trebui să pună în aplicare politicile de peisaj, pentru care, Convenția prevede în Articolul 6 – Măsuri speciale – aspecte importante, între care se înscriu: sensibilizarea societății civile, a organizațiilor private și a autorităților publice în ceea ce privește valoarea peisajului și necesitatea protecției lui, formarea de specialiști în domeniul protejării, gestionării și amenajării peisajului care să activeze atât în sectorul public cât și în cel privat și educarea copiilor și tineretului prin includerea în programele de învățământ școlar și universitar a unor discipline în care să se abordeze valorile legate de peisaj și probleme referitoare la protejarea, gestionarea și amenajarea sa. ( Iliescu Ana Felicia, 2008 – Arhitectură peisageră, Ed. Ceres, București.)

Concluzii

Arhitectura peisajului – știința și arta de a proiecta și de a amenaja peisajul – este un domeniu de interferență a mai multor specialități, utilizând deopotrivă cunoștințe artistice, tehnice, științifice.

Conservarea și păstrarea zonelor verzi reprezintă un mijloc important de protecție a omului și a mediului său de viață. În condițiile exploziei demografice contemporane și a dezvoltării fără precedent a industriei și tehnicii, supraviețuirea devine o problemă politică mondială, iar salvarea naturii condiționează ireversibil existența omului.

Având directă legătură cu asigurarea echlibrului ecologic al mediului, arhitectura peisajului este preocupată nu numai de conservarea și dezvoltarea peisajelor și a valorilor lor asociate pentru generațiile prezente, ci și ale celor viitoare. De aceea la nivel mondial, în general și la nivel european, în special, funcționează organizații profesionale și instituții specializate – I.F.L.A., E.F.L.A (UNESCO).

România s-a numărat printre primele state semnatare ale Convenției Europene referitoare la peisaj (Bruxelles, 2000, C.E. ). Aceasta vizează, prin Art. 6 – Măsuri speciale – sensibilizarea societății civile, a organizațiilor private și a autorităților publice în vederea creșterii responsabilității față de peisaj și implicarea tuturor în protecția acestuia, formarea de specialiști precum și educarea copiilor și tineretului prin includerea în planurile de învățământ și în programele școlare a unor discipline cu caracter specific peisajului și problemelor de protejare, gestionare și amenajare ale acestuia.

CAPITOLUL II

CONDIȚII NATURALE

2.1. AMPLASAREA MUNICIPIULUI IAȘI

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Municipiul Iași se află în partea de est a Moldovei, în Câmpia Moldovei. Orașul se află pe râul Bahlui, un afluent al Jijiei, care se varsă în râul Prut.

Prin extinderea lui, Iașul este legendara urbe a celor 7 coline Cetățuia, Galata, Copou, Bucium-Păun, Șorogari, Repedea și Breazu, cu altitudini variind între 40 m în Lunca Bahluiului și 400 m pe Dealul Păun și Dealul Repedea. Principalele coline sunt Copou, Cetățuia, Tătărași și Galata. Orașul mai este traversat de râul Nicolina și de pârâul Șorogari (numit în evul mediu Cacaina, deoarece aici se aruncau gunoaiele); la răsărit de oraș, curge pârâul Ciric, pe care sunt create artificial trei lacuri cu scop de agrement. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C8%99i)

Județul Iași se află pe o suprafață de teren de 3227 km2 având ca vecini la nord județul Botoșani, la nord – vest județul Suceava, la vest județul Vaslui, la est râul Prut care formează granița dintre țară și Republica Moldova. Orașul Iași este o așezare milenară străveche, după materialul arheologic bogat, care atestă vechimea așezării și prezența omului din clactonian (cca. 200.000 ani I.e.n.).

Se impune prin împrejurimile frumoase și atractive care oferă posibilități largi pentru destindere și recreere. Dintre acestea am menționa pădurile din Podișul Central Moldovenesc (Poieni), dealul Repedea, cu interesanta sa rezervație natural-geologică și de pe care se deschide panorama bătrânului Iași în toată splendoarea lui, cu cartierele de locuințe, zonele industriale, numeroase edificii culturale și monumente istorice, care atestă trecutul glorios și faima acestor locuri. La acestea se mai adaugă podgoriile din jurul Iașului, de la Uricani, Șorogari, pădurea de la Breazu, întinsele livezi de la Aroneanu, numeroase monumente de artă, ca Schitul lui Tărâță, mănăstirile Dobrovăț, Hlincea și Bârnova, rezervațiile de vegetație de silvostepă de la Valea Lungă și Valea lui David, casa memorială Dimitrie Anghel de la Cornești.

2.2. CONDIȚII GEOLOGICE ȘI GEOMORFOLOGICE

Cine privește de pe înălțimile dealului Repedea spre nord, are în fața sa o regiune de un pitoresc puțin neobișnut. Aspectul îl dă orașul Iași, întins pe mai multe coline și sclipind spre scăpăratul soarelui său în diminețile luminoase de vară într-o ceață ușoară cu nuanțe viorii. La aceasta mai contribuie, desigur și relieful vălurit al regiunii, cunoscut sub denumirea Câmpia Moldovei. Ea este o subunitate a Podișului Moldovenesc, caracterizată prin forma de relief mai joasă, care ajunge înălțimi medii în jur de 150 m. Între Podișul Central și regiunea depresionară se interpune Coasta lașilor, cu numeroase spinări de dealuri, ca Vladnic, Bucium, Cetățuia și Miroslava, care coboară într-o înclinare ușoară spre șesul Bahlui. Podișul Moldovei are o alcătuire geologică relativ simplă, cu o mobilitate tectonică redusă, cu structură și litologie destul de uniformă.

Studiile de specialitate indică existența unui fundament vechi, precambian constituit în general din roci cristaline cutate cu importante intruziuni granitice care au fost interceptate în forajele de la Nicolina-Iași la 121 m adâncime. Acest fundament este acoperit de o stivă de depozite necutate cu o grosime care crește continuu de la 950 m est – nord est, la peste 3000 m spre vest – sud vest, formată din sedimente ordovician-siluriene, cretacice și neogene, separate de importante lacune stratificate. Ultimele depozite masive din seria neogenă, în care este scluptat întregul relief, sunt cele sarmațiene (straturi de nisip și argilă ). Ele au o înclinare foarte mică, în jur de 8 m /km pe direcția nord vest – sud est și sunt constituite predominant din argile și marne cu alternanțe subțiri de nisipuri, larg răspândite în partea de nord est a județului și în celelalte sectoare cu altitudine sub 300 m și cu orizonturi de nisipuri, gresii, calcare oolitice la partea superioară a unor platouri înalte din sud și vest. Peste toate acestea se suprapun adesea depozite cuaternare, cum sunt aluviunile argilo-nisipoase, prundișurile și luturile loessoide din lungul văilor principale. Morfologia lașului pune în evidență prezența a două trepte mari: una înaltă, sub formă de masive deluroase și platouri, ușor înclinate spre sud – est, cu altitudini medii de 300-350 m, în vest și sud , și alta mai joasă, cu aspect de câmpie colinară și altitudini medii de 100 – 150 m, în nord și nord – est. Altitudinile maxime ating 556 m în dealul Holm situat la limita cu jud. Botoșani, 555 m în Dealul Berezlogi și 530 m în Dealul Șanțurile, de la vest de Hârlău. În fluviul Moldova-Siret punctele cele mai înalte se întâlnesc în Dealul Runcu 454 m și Dealul Parcului 445 m iar în Podișul Central Moldovenesc în Dealul Cetății (Tansa ) 486 m, Dealul Cheia Domniței 438 m și 404 m în Dealul Păun. În cadrul părții sudice a Câmpiei Moldovei cotele maxime ating doar 232 m în Dealul Tuna, la nord vest de Probota și 240 m, în Dealul Dumbrava, la est de Cotnari.

Cele mai coborâte valori altitudinale se întâlnesc în Lunca Prutului ( 32 m, la confluiența Bahlului cu Jijia și la confluiența Jijiei cu Prutul ). Energia medie a reliefului este de 50 – 70 m în bazinul mijlociu și inferior a Bahlului, depășind 100 m în sectoarele înalte din sud și vest, iar înclinările cele mai frecvente ale versanților oscilează între 5 și 15°. Din punct de vedere genetic, relieful aparține tipului mixt, fluvio – deluvial. Aproape 30% din întregul teritoriul este ocupat de formele de acumulare, reprezentate prin cele șapte terase monogenetice și monolaterale ale Bahluiului și tot atâtea ale Nicolinei, cu altitudini relativ până la 170 m și, respectiv, 135 m. Treptele cu altitudini relative sub 100 m, îndeosebi cele de 20-30 m, sunt mai bine păstrate, cu elemente morfologice și structurale foarte evidente. Șesul Bahluiului are înfățișarea unei suprafețe plane, joase, cu lărgimi de 1 – 2 km, ce străbate intravilanul de la vest la est pe o distanță de peste 14 km. Altitudinile sale sunt de 45,5 m lângă Fabrica de Antibiotice și 37,5 m în est, între Dancu și Tomești, iar înclinarea longitudinală este în jur de 0,5‰. Cea mai importantă formă de relief subordonată luncii este albia minoră a Bahluiului. Aceasta a fost însă rectificată aproape pe întregul traseu care străbate orașul Iași. Aspectul său este cel al unui canal trapezoidal cu lărgimea de 30 – 40 m la partea superioară, 15 – 20 m la cea inferioară și cu adîncimi de 4 – 6 m care includ și diguirile ce o însoțesc aproape în tot cuprinsul orașului. Malurile albiei au fost taluzate și înierbate schițând destul de evident, o treaptă cu altitudini de 1 – 2,5 m, vizibilă în dreptul cartierului Alexandru cel Bun, în amonte și aval de Podul Roș.

Reliefului sculptural îi revine cea mai mare pondere de 70%, respectiv culmilor și podurilor interfluviale cvasiorizontale, cu procese de eroziune foarte slabe și, mai ales, versanților cu degradări mixte, în diferite stadii de evoluție. Câmpia Moldovei sau Jijia – Bahlui reprezintă doar prin sectorul său sudic, jumătate din teritoriul județului, suprapunându-se părții centrale și nordice a acestuia.

Suprafața luată în studiu de amenajare a spațiului verde, se află așezată în partea nord-vestică a orașului, paralelă cu râul Bahlui. Altitudinea acestei zone este de aproximativ 28 – 32 m, având o suprafață orizontală, fără denivelări pronunțate, care nu cere intervenții speciale de reamenajare.

2.3. CONDIȚII PEDOLOGICE

Din punct de vedere pedogeografic, teritoriul județului aparține provinciei moldo-sarmatice, care se caracterizează prin interferența tipurilor de sol est-europene cu cele central – europene. Învelișul de sol de pe teritoriul orașului și împrejurimi este extrem de mozaicat. Astfel, pe colinele joase din nordul Bahluiului și vestul Nicolinei predomină cernisolurile, pe coasta Buciumului și platoul înalt Repedea-Păun devin net dominante luvisolurile, pe șesurile Bahluiului și văilor afluiente au o largă dezvoltare hidrisolurile și salsodisolurile, iar pe versanți întâlnim complexe de soluri în care rolul preponderent îl dețin solurile slab evoluate.

I. CERNISOLURILE – reprezentate prin cernoziom, cernozim cambic și cernoziom argiloiluvial (argic) sunt caracteristice platourilor interfluviale și versanților slab înclinați din zona colinară a Cîmpiei Moldovei. Ele s-au format în condițiile bioclimatice ale stepei și silvostepei

– Cernoziomul tipic în România ocupă o suprafață de 4.200.00 ha fiind răspândit pe o arie foarte întinsă: Câmpia Română, Câmpia de Vest, Câmpia Moldovei, Câmpia Transilvaniei (în partea sudică), Culoarul Mureșului, Dobrogea, Dealurile Fălciului, Colinile Tutovei.

Solul este caracterizat printr-un conținut moderat de humus (3 – 4%), reacție neutră sau slab alcalină (pH 6,8 – 7,5), grad ridicat de saturație în baze (90 – 100%) și în substanțe nutritive, permeabilitate si drenaj favorabil, capacitate bună pentru aer și apă, procese biologice și microbiologice intense ex.: între Palatul Culturii și Casa Tineretului.

Vegetația naturală sub care s-au format cernoziomurile este cu precădere de stepă, fiind constituită din asociații de specii ierboase mezo-xerofite, predominant din graminee cu talie înaltă și rădăcina bine dezvoltată (Festuca valesiaca, Agropyrum cristatum, Agropyrum repens, Poa bulbosa, Poa angustifolia) și din specii lemnoase cum ar fi arbuștii Prunus spinosa, Rosa canina, Amygdalus nana, Crategus monogyna.

Textura cernoziomurilor este nediferențiată pe profil și poate fi nisip lutos, lut nisipos sau lut argilos. Sunt soluri afânate, valorile medii ale densității aparente înregistrate pe adâncime de 0 – 100 cm fiind de 1,2 – 1,4 g/cm³ iar cele ale porozității totale de 49 – 53%. Permeabilitatea pentru apa și aer este bună. Cernoziomurile se lucrează ușor, opun rezistență mică sau mijlocie la lucrările solului.

Folosința agricolă a cernoziomurilor este arabil dar și plantații de viță de vie și pomi. Cernoziomurile se pretează pentru cereale de toamnă care valorifică rezervele de apă acumulate toamna și iarna și ajung la maturitate deplină înaintea secetelor de vară. În condiții de irigare cernoziomurile pot fi cultivate cu porumb, floarea soarelui, sfecla de zahar, lucernă, legume.

– Cernoziomul cambic, cunoscut și sub denumirea de cernoziom levigat este solul specific silvostepei fiind cel mai răspândit cernisol. Are o textură mijlocie sau mijlociu – fină și mai rar sunt nisipoase sau argiloase. Structura este glomerulară bine dezvoltată conferind acestui sol o permeabilitate bună pentru apă și aer și totodată valori medii ale indicilor hidrofizici (capacitate de apă în câmp și capacitate de apă utilă). Humusul (3 – 5%) este de bună calitate de tip „mull calcic”, gradul de saturație în baze depășește 85%, reacția solului este slab acidă sau neutră, valorile pH-lui fiind cuprinse între 6 – 7. Are fertilitate bună și este cultivat cu cereale (grâu, porumb), plante tehnice (floarea soarelui, sfecla de zahăr), legume, vii și pomi. Aplicarea irigațiilor pentru completarea deficitului de apă în perioadele secetoase, administrarea îngrășămintelor organice și minerale contribuie la obținerea unor producții mari. Ex.: la 60 – 100m altitudine, între Universitate și Institutul Agronomic.

– Cernoziom argiloiluvial (puternic levigat) acesta nu este întâlnit în perimetrul orașului. El apare sub forma unor benzi înguste în partea din amonte a dealurilor Copou, Șorogari, Ciric etc.. Are o textura luto-argiloasa diferențiată pe profil, structura bine dezvoltată, conținut în humus de 3 – 5%, reacție acidă până la neutră, grad de saturație în baze de peste 70%.

Însușirile fizico-chimice sunt bune și, alături de regimul pluviometric favorabil, fac din cernoziomul argiloiluvial un sol pretabil pentru toate folosințele (culturi de câmp, legume, vii, pomi). În perioadele secetoase sunt necesare irigațiile; îngrășămintele organice și minerale aduc sporuri însemnate de recoltă.

II. LUVISOLURILE sunt reprezentate de preluvosoluri și luvosoluri, se întâlnesc pe dealuri mai înalte la altitudini de 180 – 200 m.

– Preluvosolurile se întâlnesc în toate zonele de dealuri și podișuri, găsindu-se în complex cu luvosolurile, împreună ocupând o suprafață foarte mare (în jur de 5,4 milioane ha). Climatul mai umed și suficient de răcoros favorizează alterarea accentuată a materiei minerale. Textura este mijlocie fină sau mijlocie. Conținutul de humus variază între 2 − 4%. Reacția este slab acidă (pH 6 – 6,4) complexul adsorbtiv parțial saturat în cationi bazici, fiind într−un stadiu incipient de debazificare (V% 75 -85). Deși sunt răspândite în zone mai umede și mai reci, preluvosolurile tipice dispun de însușiri fizico-chimice și biologice favorabile dezvoltării plantelor, de aceea sunt cele mai fertile soluri din zona lor de răspândire.

– Luvosoluri sunt răspândite în toate zonele de dealuri și podișuri, găsindu-se în complex cu preluvosolurile, planosolurile și alosolurile, față de care ocupă terenurile depresionare, terenurile plane cu drenaj global defectuos sau terenurile ceva mai înalte. În aceste zone se acumulează o mai mare cantitate de apă care se menține o perioadă mai lungă de timp, accetuând procesele de debazificare, levigare și argilizare. Prezintă fertilitate mijlocie spre scăzută, putând fi cultivat cu grâu, porumb, floarea soarelui, ovăz, trifoi și mai puțin cu plantații de pomi sau vie.

III. HIDRISOLURILE sunt reprezentate de stagnosoluri.

– Stagnosolurile cunoscute și sub denumirea de soluri pseudogleice, sunt soluri hidromorfe care s-au format sub influența excesului de umiditate stagnantă. Ocupă suprafețe restrânse (circa 100.000 ha) pe platourile și terasele dealurilor și podișurilor și pe terenurile plane sau ușor înclinate ale depresiunilor intracarpatice, pericarpatice, subcarpatice. Sunt soluri reci cu textură fină, aerația deficitară; permeabilitate redusă pentru apă și aer. Conținutul de humus este redus: 2 – 4%. Valorile pH-ului cuprinse între 5,2 – 6,4; reacție slab și moderat acidă. Stagnosolurile pot fi folosite pentru pășune, cu unele restricții: evitarea pășunatului în perioadele cu exces de umiditate. Pentru arabil stagnosolurile nu se recomandă decât după aplicarea unor lucrări ameliorative. Pentru pomi și viță de vie acestea nu sunt favorabile.

IV. SALSODISOLURILE sunt reprezentate de solonceacuri și solonețuri.

– Solonceacurile sunt răspândite în Câmpia Română de nord est, în Câmpia de Vest și Câmpia Moldovei, în luncile râurilor Prut, Bahlui, Jijia, Bârlad etc. Textura solonceacurilor poate fi grosieră, mijlocie sau fină, în funcție de compoziția granulometrică a materialului parental. Conținutul de humus este foarte mic (2 − 5%). Reacția este neutră sau slab alcalină. Conținutul de săruri ușor solubile variază în funcție de textură și de tipul de salinizare. Fertilitatea solonceacurilor este foarte scăzută. În condițiile naturale solonceacurile sunt ocupate de pajiști cu plante halofile obligate.

– Solonețurile, denumite și „soluri alcalice”, „soluri alcaline”, „sărături negre”. Sunt răspândite pe terenurile slab drenate din Câmpia Română, din luncile râurilor Prut, Bahlui, Jijia, Miletin și ale afluenților acestora. Condițiile de climă în care se formează solonețurile se caracterizează prin temperaturi medii anuale mai mari de 9°C, suma precipitațiilor anuale mai mica de 600 mm și un bilanț hidroclimatic moderat deficitar și foarte deficitar. Vegetația caracteristică solonețurilor este alcătuită din specii ierboase care tolerează reacția alcalină. Textura solonețurilor este mijlocie sau mijlocie-fină. Capacitatea de apă în câmp are valori mijlocii (20-26% g/g) dar coeficientul de ofilire are valori mari (12 – 16% g/g). Proprietățile fizice și chimice deficitare (grad ridicat de compactare, porozitatea de aerație scăzută, permeabilitate extrem de redusă, reacție puternic alcalină) determină o fertilitate foarte scăzută și implicit, o pretabilitate restransă.

V. SOLURILE SLAB EVOLUATE sunt localizate pe versanți cum ar fi regosoluri și erodisoluri, sau fie pe văi cum ar fi coluvisoluri și soluri aluviate.

– Regosolurile, suprafața ocupată de acest tip de sol este de 100.000 ha. Suprafețe mari cu regosoluri se întâlnesc în zonele cu relief accidentat, supus eroziunii geologice: versanți și culmi, îndeosebi din regiunile de deal-podiș-piemont, dar și în zonele de câmpie și munte. Textura este foarte variată (în funcție de materialul parental) și nediferențiată pe profil. Regosolurile formate pe depozite rezultate din roci dure conțin și material scheletic. Sunt soluri nestructurate sau cu structură grăunțoasa ori poliedrică slab dezvoltată. În funcție de materialul parental, zona climatică și de vegetație, regosolurile pot fi sărace sau mijlociu aprovizionate cu humus și substanțe nutritive și cu reacție de la acidă până la slab bazică. Regosolurile au o fertilitate scazută. În mod natural sunt ocupate de pajiști și vegetație lemnoasa cu productivitate slabă.

– Erodisolurile au o fertilitate foarte scăzută iar utilizarea lor este foarte limitată, din cauza alunecărilor de teren. Proprietățile acestor soluri sunt foarte variate în funcție de solurile din care provin. Astfel: textura este foarte variată, de la nisipoasă până la argiloasă; structura, frecvent nestructurat uneori însă poate avea o structură grăunțoasa sau prăfoasă; sărac în humus (1,5 – 2,0%) și elemente nutritive; reacție foarte variată (de la acidă până la alcalină). Fertilitatea erodosolurilor este foarte diferită (strict dependentă de solurile de origine), dar în general sunt slab productive. În vederea folosirii lor cu un randament superior sunt necesare în primul rând măsuri de prevenire și combatere a eroziunii solului.

– Aluvisolurile se găsesc în complex cu alte soluri și sunt bune pentru pajiști, culturi legumicole, cerealiere, de plante furajere și tehnico-industriale etc. Aluvisolurile formate pe seama unor depozite omogene au textura uniformă, de orice fel (de la nisipoasă până la argiloasă) iar în cazul materialelor parentale neomogene prezintă textură variabilă pe profil . Sunt nestructurate sau au o structură glomerulară, grăunțoasă sau poliedrică, slab până la moderat dezvoltată. Datorită condițiilor hidrologice și hidrogeologice în care se găsesc, sunt bine aprovizionate cu apă. Au un conținut de humus până la 2 – 3% sau chiar 5% iar aprovizionarea cu substanțe nutritive este diferită, în funcție îndeosebi de textura și conținutul de humus. Fertilitatea naturală a acestor soluri este relativ bună.

2.4. RELIEFUL

Derivat prin modelare externă din vechea câmpie sarmatică de acumulare marină, relieful actual al Iașilor este, în ansamblul său, sculptural. Ca înfățișare, se prezintă sub forma unei serii de coline domoale, înșirate pe stânga văii Bahluiului, de dealuri și platouri mai impunătoare, aparținând Coastei Iașilor, pe dreapta acestei văi. Printre înălțimi, de ambele părți se orientează spre Bahlui pâraie cu șesuri frecvent inundabile.

Văzut de pe dealul Repedea, întregul ansamblu de înălțimi și văi oferă imaginea unui larg amfiteatru natural. Impresia aceasta este creată, în primul rând, de etalonarea înălțimilor celor mai mari către limitele de nord și sud ale teritoriului (dealurile Rediului – 200 m, Șorogari – 202 m, Aroneanu – 218 m, Miroslava – 183 m, Galata – 185 m, Cetățuia – 130 m, Socola – 130 m, Căprița – 210 m, Trelea – 344 m, Păun – 404 m).

Formele de relief au fost create prin modelarea externă selectivă a monoclimatului de platformă. Astfel, pe seama orizonturilor dure s-au format și au rămas în relief, în această parte sudică a Iașilor, platourile structurale înalte (dealurile Repedea și Păun), atât de tipice pentru Podișul Central Moldovenesc.

În restul teritoriului, aceeași modelare selectivă evidențiază contactul între substratul sarmatic și depozitele mai noi. Cele mai tipice forme de manifestare a influenței structurii geologice se realizează însă în cadrul văilor. Unele dintre ele sunt orientate conform înclinării generale a stratelor (Valea Lupului, Rediu, Podgoria Copou, Ciric), altele intersectează straturile sub diferite unghiuri.

Terasele Bahluiului – cele șapte terase de versant, pe care s-a dezvoltat cea mai mare parte a municipiului Iași, au altitudini relative de: 20 m, 30 – 40 m, 60 – 70 m, 95 – 105 m, 120 m, 130 – 140 m, 160 – 170 m. (tab.1)

Tabelul 1

Terasele Bahluiului

Terasele Nicolinei — sunt dispuse pe flancul stâng al văii cu același nume, din partea sudică a orașului Iași, începând cu partea cea mai înaltă a dealurilor Miroslava, Nucului și Iezăreni, până la marginea șesului actual ocupat de Combinatul de Utilaj Greu. Aici s-au identificat tot șapte terase situate la 10 m, 20 m, 30 m, 60-70 m, 100-105 m, 125 m, 135 m. (tab. 2)

Tabelul 2

Terasele Nicolinei

c) Șesurile — ocupă suprafețe aluviale întinse în partea sudică a orașului, de o parte și de alta a Bahluiului și a Nicolinei. Ele reprezintă caracteristici geografice de mare interes pentru stabilirea evoluției recente a văilor, oferindu-ne, în același timp, spații întinse care pot fi amenajate și utilizate din plin pentru construcții și alte scopuri economice.

2.5. CONDIȚII HIDROLOGICE

Situat în bazinul râului Bahlui, la contactul a două mari subunități geografice ale Podișului Moldovei, Câmpia colinară a Moldovei și Podișul Central Moldovenesc, teritoriul municipiului Iași, prezintă un potențial hidric variat, constituit din ape subterane (minerale sau dulci) și din ape de suprafață (sub forma de râuri și lacuri).

2.5.1. APE SUBTERANE

Pe teritoriul municipiului Iași sunt prezente cele două categorii de ape subterane: captive (cu sau fară presiune) și libere.

a) Ape captive sub presiune – situate la diferite adâncimi sub cota talvegului râurilor, au fost interceptate de forajele executate în albiile majore ale Bahluiului și ale afluenților săi. Ele sunt înmagazinate în depozite siluriene, badeniene și sarmațiene.

Aceste ape, cu caracter artezian și cu bogat conținut de săruri dizolvate, au favorizat dezvoltarea complexului balnear Nicolina, exploatarea lor putând fi extinsă.

b) Ape captive fără presiune – au aceleași calități și se găsesc în depozitele sarmațiene. Așa sunt cunoscute apele sulfatate-sodice-magneziene de la Breazu, exploatate și valorificate înainte de al doilea război mondial. Ape minerale s-au semnalat și în bazinul Podgoria Copou (pe teritoriul Grădinii Botanice), la Tomești și la Galata.

c) Ape libere – includ straturile acvifere freatice, cuprinse în depozitele cuaternare din șesuri, terase, glacisuri, sau de pe versanți și interfluvii sculpturale. Importantă pentru municipiul Iași – deși se afla în afara limitelor sale – este apa de sub plăcile de gresie și calcare sarmatice din dealurile Păun – Repedea. Rezervele de apă de aici sunt apreciabile; ele apar sub formă de izvoare semipermanente și permanente, cele din urmă fiind în parte captate pentru alimentarea cu apă potabilă a unor sectoare din sudul orașului.

2.5.2. APE DE SUPRAFAȚĂ

O alta sursă naturală a municipiului Iași o reprezintă apele de suprafață, cuprinse în râuri și lacuri. Râurile sunt reprezentate prin cursul inferior al Bahluiului și al afluenților săi (Nicolina, Manta Roșie, Vămeșoaia – în sud; Rediu, Podgoria Copou, Cârlig și Ciric – în nord).

Râurile de pe teritoriul municipiului Iași au o alimentație pluvionivală și subterană moderată, ploile contribuind cu peste 50% la scurgerea medie anuală, iar zăpada cu 35%. Alimentarea subterană participă cu cca. 15% și provine din straturile acvifere din terase, deluvii și șesuri; permanența acestor straturi, deși cu aport redus, asigură scurgerea răurilor și în perioadele lipsite de precipitații. Repartiția neuniformă a precipitațiilor în timpul anului se reflectă și în regimul râurilor, a căror scurgere prezintă variații mari de la un anotimp la altul și de la an la an. Cantitatea de apă scursă pe Bahlui la intrarea în orașul Iași este, în medie de 3,259 m³ /s. Dacă la intrarea în Iași, Bahluiul aduce 103 mil. m³/an de apă, pe teritoriul acestuia mai primește de la afluenți încă 20,5 mil. m³/an, din care aproape jumătate este aportul râului Nicolina.

2.6. CONDIȚII CLIMATICE

Datorită poziției sale geografice, caracteristicilor reliefului, precum și influiențelor maselor anticiclonare atlantice și siberiene, clima județului are un caracter temperat-continental, integrându-se în mod organic ansamblului condițiilor naturale ale Podișului Moldovei. Din punct de vedere al poziției latitudinale, municipiul Iași este situat în dreptul paralelei de 47°10'. Energia reliefului variază între 310 – 360 m (valoarea maximă) și 80 – 145 m (valoarea minimă).

Radiația solară globală este unul dintre factorii de bază ai climei. În municipiul Iași are o valoare medie anuală de 111,76 cal/cm2/an, cu maxima în luna iulie (media lunară 16,05 ncal/cm² ) și minima în luna decembrie (media lunară 2,27 kcal/cm²).

Dinamica atmosferei, generată de o serie de centri barici principali, ca și de unii centri barici secundari, care deplasează masele de aer în anumite direcții și perioade de timp, determină stări de vreme și de climă specifice zonei temperate.

Dintre aceștia, cu o frecvență mai mare se impune anticiclonul azorelor, care transportă mase de aer umed și răcoros vara, determinând o nebulozitate accentuată și precipitații abundente, iar iarna mase de aer cald și umed, producând ninsori abundente. Anticiclonul euroasiatic (siberian), care provoacă de obicei, geruri aspre sau viscole puternice. Anticiclonul islandez foarte activ în partea de nord vest a Europei, dar care trimite frecvent în tot timpul anului, aer polar și subpolar maritim și spre sud est Europei, producând precipitații abundente și vânturi puternice, însă de scurtă durată. Cu o frecvență mai redusă, pentru partea de sud est a țării noastre, sunt ciclonii mediteraneeni, care transportă până la latitudinea orașului Iași mase de aer umed și cald, dând ploi însoțite de descărcări electrice, uneori și de grindină. Anticiclonul groenlandez determină iarna și în răsăritul țării noastre, temperaturi scăzute ale aerului și precipitații abundente sub formă de ninsoare.

Natura suprafeței subadiacente. În perimetrul urban clădit, de exemplu albedo-ul are valori mai mari tot timpul anului, mai ales iarna, când, la culoarea deschisă a zidurilor și a acoperișurilor clădirilor, a pavajului străzilor și al piețelor, se adaugă mantia albă a zăpezii proaspăt căzute, cu un albedo de 55 -80%, uneori chiar de 90%. Deasupra crângurilor și pădurilor, a parcurilor și grădinilor, livezilor și viilor, pășunilor și fânețelor, albedoul are, de asemenea valori mici, variind între 15 și 25 %.

Reducerea acestor diferențe termice și de albedo se poate face prin sporirea, în perimetrul clădit, a spațiilor verzi și acvatice, contribuind astfel și la reducerea poluării atmosferei urbane, dând în același timp, și un plus de frumusețe peisajului urban.

2.6.1. REGIM TERMIC

Temperatura aerului este elementul climatic care redă cel mai bine influența factorilor climatogeni și în primul rând, al radiației solare. Astfel, din punct de vedere termic, clima din zona municipiului Iași se caracterizează prin existența, în general, a iernilor reci, a verilor cu temperaturi medii ce ajung la 20°C și a primăverilor a căror temperatură devine egală cu media multianuală (9,3°C), dar este tot mai mică decât a anotimpului de toamnă. Cea mai caldă lună a anului este, de regulă iulie (21,0°C), iar cea mai rece ianuarie (-4,0°C).

Amplitudinea termică medie anuală este deci de 25°C, ceea ce ne permite să încadrăm zona municipiului Iași în regiuni cu amplitudini anuale mari, care corespund unui climat temperat-continental de nuanță excesivă. Vara și iarna, temperaturile variază puțin de la o lună la alta, în timp ce, în anotimpurile de tranziție diferențele termice medii depășesc uneori 10°C.

Dăunătoare pentru activitatea practică din unele sectoare de activitate (construcții mai ales) sunt și amplitudinile diurne ale temperaturii aerului din anotimpurile de tranziție. Pe lângă aceste particularități ale temperaturii aerului, în zona municipiului Iași mai sunt caracteristice și inversiunile de temperatură, cauzate atât de diferența apreciabilă de altitudine a reliefului, cât și de existența unei atmosfere urbane mai calde decât a împrejurimilor.

O altă caracteristică a regimului de temperatură, legată de scăderea acesteia sub 0°C, este înghețul. Fenomenul de îngheț, specific perioadei reci a anului, frânează de multe ori dezvoltarea optimă a plantelor, determinând pagube serioase, când se produce timpuriu toamna și târziu primăvara. (tab. 3)

Tabelul 3

Temperaturile medii lunare (ºC)–Iași

2.6.2. UMIDITATEA AERULUI

În strânsă corelație cu influența factorilor de circulație generală și locală a atmosferei, cu variațiile în timp și spațiu ale temperaturii suprafeței subiacente și a aerului de deasupra, ca și cu unele elemente ale cadrului natural (hidrologic, vegetație), sunt variațiile umidității aerului. Umiditatea aerului, sub forma tensiunii vaporilor de apă, variază odată cu temperatura aerului și are deci același regim diurn anual. Astfel, în cursul unui an tensiunea vaporilor de apă este caracterizată printr-un maxim în luna iulie (de 16,9 m3) și un minim în luna ianuarie (de 4,4 m3). Amplitudinea anuală rezultată este de 12,5 m³, adică exact jumătate din valoarea amplitudinii termice iar media anuală a tensiunii vaporilor de apă este de 10,1 m³.

Umiditatea relativă a aerului, mărime care variază invers proporțional cu temperatura, se caracterizează printr-o valoare multianuala relativ redusă (74 %) și o amplitudine medie mare (24%) specifică regiunilor cu climat occidental. Cele mai mari valori medii lunare se apropie de 90% (89% în decembrie), iar cele mai mici se reduc până la 65% (în august). Scăderea umidității relative, caracteristică intervalului ianuarie-august, este deranjată de conturarea în luna iunie a unui maxim secundar (67%), rezultat al prezenței maselor de aer dinspre vest, sud vest și nord vest.

Regimul umidității relative a aerului se mai caracterizează și prin frecvența mare a zilelor cu valoare mai mică de 30%, în lunile aprilie-mai, adică atunci când numărul zilelor cu vânt cald și uscat este maxim. Acest deficit de umezeală din timpul primăverii, identificat uneori și vara, afectează negativ nu numai vegetația (prin aceea că intensifică evapo-transpirația, frânează formarea precipitațiilor și deci creează condiții de apariție a fenomenului de secetă meteorologică și apoi pedologică), ci și gradul de impurificare a atmosferei, în special a atmosferei urbane, poluarea cu praf luând în aceste stări de vreme proporții însemnate, de asemenea și frecvența mare (cca. 50%) a zilelor cu umiditate relativă mare (80%), specifică anotimpului rece, reprezintă un aspect negativ al climei municipiului Iași, influențând starea de sănătate a populației, mai ales în sectorul urban de vale a Bahluiului, unde se află și zona industrială generatoare de impurități. (tab. 4)

Tabelul 4

Umiditatea relativă a aerului în perioada 2000-2009 (%)-Iași

2.6.3. NEBULOZITATEA

Fiind legată de umiditatea aerului și de influența factorilor dinamici și geografici, nebulozității îi este specifică o distribuție în timp și spațiu analogă umidității. S-a constatat că valorile medii lunare ale nebulozității la Iași sunt cuprinse între 7,8 (februarie) și 5,1 (august). Acest regim anual al nebulozității cu valori ridicate la sfârșitul și începutul toamnei își găsește explicația în activitatea ciclonică-frontală dinspre Marea Mediterană în timpul iernii și respectiv a celei anticiclonice din lunile august-septembrie.

Regimul nebulozității anuale poate fi corelat și cu regimul de temperatură a aerului sau, mai bine zis, cu cel al duratei de strălucire a soarelui pe cer, cu care variază fie direct, fie invers proporțional. De exemplu, la valori mari ale nebulozității din sezonul rece al anului, corespund valori reduse ale nebulozității din sezonul cald, căruia îi corespund valori ridicate ale duratei de strălucire. (tab. 5)

Durata de strălucire a soarelui pe cer este, în medie de 2051 de ore pe an. Numărul mediu anual al zilelor cu cer senin la Iași este de 106,7, numărul de zile cu cer noros ajunge la 144,4, iar numărul zilelor cu cer acoperit este de 143,9. Suma gradelor de temperatură în perioada de vegetație este de 3001°C. (tab. 6)

Tabelul 5

Nebulozitatea înregistrată în zona Iași

STAȚIA : IAȘI

Tabelul 6

Durata de strălucire a soarelui lunară, anuală și din perioada de vegetație

2.6.4. REGIM PLUVIOMETRIC

Precipitațiile atmosferice și fenomenele hidro-rneteorologice prezintă multiple aspecte legate de cantitatea, regimul, frecvența, intensitatea și forma sub care cad; ele au pe lângă o importanță teoretică climatologică și o mare importanță practică.

Situat la o mare depărtare de ocean, în partea extrem sud-estică a Câmpiei Moldovei, teritoriul municipiului Iași primește cantități medii anuale de precipitații cu valori moderate, media multianuală fiind de 533,7 mm. Analiza înregistrărilor multianuale pun în evidență un tip de regim pluviometric de tranziție între regiunile nordice, pe de o parte și cele sudice și sud-vestice ale țării pe de altă parte, regim caracterizat prin existența unui minim in luna martie (24,9 mm), a unui maxim în luna iunie (80,1 mm) și un altul secundar în luna noiembrie (38,7 mm). În perioada rece a anului, din cauza frecvenței mari a maselor de aer continental uscat, cantitatea de precipitații scade în general sub 30% din totalul anual. În timp precipitațiile atmosferice se mai caracterizează prin marea variabilitate a producerii lor, pusă în evidență fie printr-o frecvență și abundența excesivă, fie, dimpotrivă, printr-un deficit pluviometric sau chiar o absență totală un timp îndelungat.

Alte caracteristici ale regimului pluviometric sunt frecvența și abundența. Din acest punct de vedere, datele indică un număr mediu de 123 de zile cu precipitații și un regim al frecvenței acestora ce prezintă un maxim la sfârșitul primăverii (peste 12 zile lunar), urmat de un minim la sfârșitul verii – începutul toamnei de 7,5-8,2 zile. Prin urmare, probabilitatea cea mai ridicată de producere a precipitațiilor aparține lunii iunie (41%), iar cea mai scăzută lunii septembrie (25%), dar numărul zilelor cu precipitații fluctuează extrem de mult de la un an la altul, în ceea ce privește abundența precipitațiilor, înregistrările arată că vara cad cele mai abundente ploi zilnice, iar cele mai puțin abundente sunt iarna și la începutul primăverii. Ploile torențiale, caracterizate printr-o mare abundență, sunt aspecte negative ale climei din zona municipiului Iași, prin aceea că produc inundații, alunecări de teren, decopertarea străzilor, eroziunea solului.

În anotimpul rece, numărul mediu al zilelor cu ninsoare este cel mai mare în lunile ianuarie, februarie (peste 11 zile) și decembrie (peste 8 zile).

În medie la Iași se produc anual 40 zile cu ninsoare, iar cele mai însemnate cantități de zăpadă cad tot în lunile februarie, ianuarie și decembrie. În mod excepțional zăpadă s-a produs în zona municipiului Iași și în afara anotimpului rece, fie destul de timpuriu în luna octombrie, fie foarte târziu în aprilie, când a fost însoțită de viscol.

În afara precipitațiilor sub formă de ploaie și zăpadă mai prezintă interes, din punct de vedere științific și practic și alte produse ale condensării sau sublimării vaporilor de apă ca: lapovița, poleiul, chiciura, rouă, bruma – fenomene care alături de ceață și viscol completează tabloul general al condițiilor climatice. (tab. 7)

Tabelul 7

Suma precipitațiilor căzute în perioada anilor 2000-2009 la Iași (mm)

2.6.5. REGIM EOLIAN

Vânturile sunt determinate atât de curentul general-central al circulației atmosferice, cât și de elementele orografiei regionale și locale. În medie, în zona municipiului Iași vânturile bat într-o proporție de peste 77%. Valoarea medie relativă ridicată a calmului atmosferei este de 22,8% la o altitudine de 104 m .

Rolul pe care îl are valea Bahluiului în circulația locală din cuprinsul municipiului Iași se remarcă deseori prin straturi masive de ceață, de natură radiativă, cantonate în sectoarele urbane desfășurate în albia majoră a Bahluiului și pe terasa inferioară, când se produce scăderea vizibilității la mai puțin de 10m.

Valorile medii anotimpuale ale vitezei vântului ajung la 4 m/s. Cele mai mari viteze medii s-au constatat pe direcția dominantă, de nord vest 5,9 m/s, vitezele maxime 13 m/s și maxima absolută de peste 55 m /s.

De asemenea, viteze medii ridicate ale vântului s-au mai înregistrat și pe direcțiile de nord, de sud și de sud-est. Pe componenta de nord-est, cu cea mai redusă frecvență, s-a observat și cea mai mică valoare medie a vitezei vântului 3 m/s.

Valorile cele mai importante ale vitezei medii a vântului sunt în anotimpurile de primăvară 4,7 m/s și iarna 4,3 m/s.

Iar pe verticală, viteza vântului crește proporțional cu înălțimea, mai lent la început și din ce în ce mai repede pe măsură ce altitudinea sporește. Cele mai mari valori se înregistrează la o altitudine de peste 3000 m cu limite cuprinse între 6,7 -9,9 m/s.

Regimul diurn al vitezei vântului prezintă un maxim în timpul amezii (14 – 15h) și un minim noaptea, (0 – 0,5h).

Numărul de zile cu vânt tare (>6 m/s ) depășește, în medie, 37 de zile pe an, oscilând între 4 și 124 zile (1952). Lunile cu cel mai mare număr de zile cu vânt tare sunt lunile martie și aprilie frecvent în epocile de an și în care rentabilitatea utilizări energiei eoliene este maximă. (tab. 8)

Tabelul 8

Frecvența și intensitatea vântului–Iași

ROZA VÂNTURILOR

2.7. VEGETAȚIA

Vegetația are caracter dominant de silvostepă. Datorită însă reliefului accidentat și diferenței apreciabile de altitudine între nivelul inferior al văilor (cca. 40m pe șesul Bahluiului) și nivelul superior al dealurilor dominante, ea are o dispoziție etajată (stepă, silvostepă, pădure) în strânsă corespondență cu etajarea climei și solurilor, silvostepa rămânând însă cea mai reprezentativă pentru oraș și împrejurimile sale imediate.

Etajul de stepă – este prezent numai la nivelul cel mai coborât al reliefului, sub

70m altitudine absolută. El pătrunde din Valea Prutului pe Valea Bahluiului și terasele joase ale acestuia, până la inclusiv cea din Tătărași – Palatul Culturii – Piața Unirii. Enclave stepice se întâlnesc și mai sus, pe versanții sudici și estici, expuși insolației și vânturilor uscate.

Vegetația de stepă este în mare parte sărăcită în specii, degradată și ruderalizată prin pășunat și activități umane. Pe alocuri mai pot fi întâlnite, însă specii ca: colilia (Stipa lessingiana), pirul crestat (Agropyrum cristatum), păiușul (Festuca vallesiaca), iar pe pantele mai intens degradate s-a instalat o vegetație secundară cu bărboasă, pir gros și firuță.

Silvostepa – se constituie într-un etaj mijlociu, cel mai întins și mai caracteristic pentru Iași și împrejurimi acoperind toate formele de relief între 70-200 m altitudine. Ea aparține districtului nordic al silvostepei Podișului Moldovenesc, caracterizat prin prezența acelorași elemente ierboase ca și în stepă, prin pâlcuri de pădure formate din aceleași esențe ca și pădurile din zona forestieră, cu care se învecinează pe culmile cele mai înalte.

Pâlcurile – de pădure, cum sunt cele de la Breazu, Rediu, Mârzești, Aroneanu, Uricani, Hlincea, Bucium sunt alcătuite în principal din gorun (Quercus petraea) și stejar (Quercus rubur), alături de care vegetează frecvent teiul (Tilia tomentosa, Tilia cordata), jugastrul (Acer campestre), arțarul (Acer platanoides), arțarul tătărăsc (Acer tataricum), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Frasinus excelsior), ulmul de câmp (Ulmus foliacea), scumpia (Cotinus coggygria)- în interior și mai ales spre periferia acestor păduri sunt bine reprezentați arbuștii: cornul (Cornus mas), sângeriii ( Cornus sanguinea), dârmozul (Viburnum lantana), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), alunul (Coryllus avellana), măceșul (Rosa canina), cireșul pitic (Cerasus fruticosa), migdalul pitic (Amygdlus nana). Nelipsite sunt iedera (Hedera helix) și curpănul (Clematis vitalba).

2.8. POLUAREA ATMOSFEREI

Clasificarea plantelor in funcție de sensibilitatea lor față de agenții poluanți din aer are, în general, un caracter artificial și relativ. Rezistența plantelor depinde de specie, fenotip, ecotip, stadiul de dezvoltare, intervalul din sezonul de vegetație, condițiile de temperatură și umiditate a aerului, perioada din zi când s-a produs poluarea și proporția poluantului în atmosferă.

Fenomenul de poluare răspândește în atmosferă numeroase substanțe care perturbă ciclurile normale ale diferitelor elemente și, de asemenea, împietează asupra viabilitații sistemelor vii și nevii.

Concentrația CO2 a crescut în ultimele decenii cu aproximativ 40% și este posibil ca de la 0,04 CO2 în aer în deceniul actual, să se ajungă la 0,06 CO2 la începutul mileniului III. Acest lucru v-a atrage după sine o creștere termică, care în prezent este egală cu 0,50C pe deceniu. Concomitent se poate produce scăderea concentrației oxigenului atmosferic egală cu 0,005% pe an. Asistăm la un proces vast de modificare la scară planetară a echilibrului O2 și CO2 ale cărui consecințe în domeniul climatic sunt greu de apreciat.

Mărirea concentrației CO2 în atmosferă este un fapt real care conduce spre apariția unui efect de seră pe Terra.

Bioxidul de sulf provoacă în funcție de specie necroze internervurare de culoarea fildeșului sau roșie-brună. Aceste efecte se observă la frunzele mature, fără să se constante vreodată un efect generalizat. La rășinoase se produce frecvent căderea acelor, iar la fag frunzișul se brunifică și cade, iar uneori se constată o încetinire momentană a activitătii respiratorii și de fotosinteză.

În general, SO2 nu provoacă moartea plantelor, chiar după mai multe desfrunziri parțiale în decursul sezonului de vegetație. Fitoxicitatea SO2 este mai periculoasă când planta se găsește în plină fază de creștere, când este mai aproape de maximul său de activitate fotosintetică sau când umiditatea relativă a aerului are valori de 100%.

Caracterul global al poluării rezultă din amplificarea a două componente de bază: volumul mare al deșeurilor care invadează ecosistemele și marea viteză de propagare a degradărilor pe care fenomenul le provoacă.

Poluarea apei este cea mai gravă formă a poluării, find și cea mai periculoasă prin efectele ei. În condițiile actuale sute de mii de km de fluvii ți râuri sunt considerate în întrega lume poluate, nepotabile și periculoase, în general, oricăror forme de viață. Printre principalele surse de poluare se numără: marile aglomerări urbane, centralele termice, uzinele de fibre sintetice, extracțiile miniere, pesticidele aduse de ploi de pe terenurile cultivate. Din aer și din apă substanțele toxice ajung să îmbibe solul, cel mai adesea solul însuși devine otrăvitor pentru microorganismele, plantele și toate biocenozele pe care le hrănește.

Trebuie remarcat faptul că poluarea aerului în orașul Iași este influențată de o serie de elemente favorizante între care, elementele meteorologice și de relief sunt cele mai importante. Astfel, în situațiile normale când temperatura scade cu înălțimea, încălzirea puternică a solului și a aerului de deasupra generează curenții ascendenți favorabili dispersiei poluanților.

Umiditatea aerului, atât prin valorile crescute din perioada rece a anului, cât și prin cele deficitare din timpul verii și primăverii, favorizează impurificarea cu pulberi, formarea de nuclee de condensare și a ceții urbane, diminuarea transparenței atmosferei și a vizibilității, combinarea vaporilor de apă cu poluanți ( SO2, NO2 ) și apariția de compuși chimici mai agresivi (acizi). Precipitațiile dizolvă poluanții gazoși și iî antrenează spre sol pe cei în suspensie, realizând o spălare și o purificare a atmosferei. Din combinarea apei cu gazele rezultă acizi care influențează negativ alîi factori de mediu (sol, vegetație).

Pe de altă parte, deficitul de precipitații și lipsa acestora favorizează impurificarea aerului cu pulberi, la Iași frecvența acestor perioade fiind de 50%. Curenții de aer (vânturile) prin caracteristicile lor, direcție și viteză, influențează diluația și dispersia poluanților, fie la altitudine, fie prin transportarea lor la distanță de sursă. Pentru Iași direcția dominantă a vânturilor (nord vest) favorizează deplasarea impurităților din zona industrială în afara orașului, în schimb direcțiile dinspre est și sud antrenează poluanții spre zonele de locuit, în special din lunca Bahluiului.

CONCLUZII

Din studiile efectuate se poate trage concluzia că municipiul Iași este situat în partea de sud est a Câmpiei Moldovei, către contactul acesteia cu Podișul Central Moldovenesc, într-o zonă de dealuri, coline și platouri formate în principal prin evoluția râului Bahlui și a afluenților săi. De asemenea , se poate spune că întregul ansamblu de dealuri și văi, cu înălțimi ce cresc din valea largă și joasă a Bahluiului, către nord până la 200 m altitudine și brusc spre sud până la 300-400 m, oferă teritoriului orașului imaginea unui vast amfiteatru natural cu posibilități variate de valorificare.

Mediul înconjurător al municipiului Iasi poate fi definit ca o îmbinare de mare complexitate de elemente naturale și umane, care într-o strânsă interdependență influențează echilibrul ecologic și determină condițiile de viață pentru om și societate.

Din analiza datelor climatice se poate desprinde concluzia că, zona luată în studiu se caracterizează printr-un climat aproape secetos, media anuală a precipitațiilor fiind moderată, la aceasta adăugându-se și faptul că au o repartizare neuniformă în timpul anului, dar mai ales în cursul perioadei de vegetație. La accentuarea fenomenului de secetă se mai adaugă și temperaturile destul de ridicate din timpul verii, asociate cu o higroscopicitate a aerului destul de scazută.

Deși evapotranspirația le nivelulu solului determină o cădere a conținutului de apă, plantele nu suferă prea mult, existând o corelație pozitivă între regimul climatic local și plantele specifice zonei, de-a lungul timpului ele adaptându-se la condițiile de climă reyistând fără a suferi prea mult. Tot o trăsătură negativă a regimului climatic este înghețul care are grave urmări asupra vegetației lemnoase prin producerea de degerături, pierderi de muguri, crăpături în scoarța speciilor care nu rezistă la valori de temperatură mai scăzute de -300C (Buxus sempervirens).

La dezvoltarea normală a plantelor mai contribuie și tipul de sol pe care este amplasată amenajarea care face obiectul studiului și astfel este indicat ca spațiile verzi, indiferent de mărimea lor, să fie prevăzute cu sisteme de irigare, pentru a se interveni în perioadele critice. Atât excesul cât și deficitul de umiditate din perioada rece și respectiv caldă a anului influențează starea de vegetație a plantelor, mai ales prin afectarea stării de sănătate. Fenomenele hidrometeorologice ca: lapovița, poleiul, chiciura și bruma, ceața se produc cu mari discontinuități și cu intensități care exercită adesea influențe nefavorabile asupra vegetației.

Orașul este o sursă permanentă de căldură și impurificare a aerului și are un potențial mai mare de absorbție a razelor solare, ceea ce determină temperaturi mai ridicate cu 0,5 – 1,50C față de zona preorășenească, umezeală relativ mai redusă, o circulație locală a aerului sub formă de briză urbană, modificări substanțiale ale direcției și vitezei vântului, zile cu calm atmosferic mai mare și frecvente adverse de ploaie.

Diversitatea structurii funcționale a orașului și varietate condițiilor de relief, vegetație, hidrografie fac posibile diferențieri ale acestor caracteristici climatice urbane și ca urmare delimitarea a patru sectoare climatice: industrial-ferovial, al vechiului nucleu urban, rezidențial și de periferie urbană. Cele mai favorabile din punct de vedere al confortului climatic sunt ultimele două sectoare, primele două caracterizându-se prin influențe climatice negative și impurificări ale aerului.

CAPITOLUL III

CONDIȚII SOCIAL-ECONOMICE

3.1. SCURT ISTORIC AL ORAȘULUI

Săpături arheologice, mai vechi sau mai noi, au scos la iveală urme materiale ce demonstrează continuitatea vieții omenești pe aceste meleaguri încă din paleolitic.

Geografii i-au prezentat coordonatele specificul, spunînd că este un fapt unic, pentru un oraș românesc, se află așezat pe șapte coline, aidoma cetății eterne – ROMA.

Consemnat într-o listă de orașe încă din sec. XlV-lea, datorită mai ales condițiilor prielnice și favorizat de plasarea lui la răscrucea drumurilor comerciale, Iașul crește repede și ajunge capitala Moldovei în cea de-a doua domnie al lui Alexandru Lupușneanu (1565) dezvoltându-se în continuare și ajungând nu doar un principal centru politic și economic, ci și un centru de cultură al țării.

De la mijlocul sec. al XV-lea, după înscăunarea lui Ștefan cel Mare, se așează la Iași o curte domnească (pe locul actualului Palat al Culturii) care dovedește că la aceea dată orașul era un centru important. Orașul continuă să se dezvolte astfel încât după un secol (în 1565) Alexandru Lăpușneanu hotărăște să-și mute reședința de la Suceava la Iași. De la această dată și până la Unirea Principatelor, adică aproape 300 ani, Iașul a fost capitala Moldovei.

Ca cetate de scaun, Iașul, pe lângă noua sa funcție politică , cunoaște o dezvoltare economică și mai mare. În secolul XIV, orașul se limita la teritoriul cuprins aproximativ între actuala Piață Unirii și cernișa terasei. El se extinde treptat astfel că în secolul XIX, pe vremea domniei lui Cuza Vodă, limita de nord a orașului ajunge în dreptul grădinii Copou, cu alungiri rectangulare de-a lungul căilor de acces Păcurari (drumul oierilor) și Sărării (drumul negustorilor coase).

Orașul a suferit în toată perioada sa de existență mari calamități care i-au frânat într-o bună măsură dezvoltarea , însă în ultimii ani ai secolului Iașul cunoaște o dezvoltare însemnată.

Într-un timp foarte scurt Iașul se alege cu o serie de edificii și lucrări edilitare importante. În 1898, inginerul român Bejan întocmește pentru prima dată un plan cadastral a orașului (la scara 1: 500), o lucrare de mari proporții chiar pentru vremea noastră, executată în condiții tehnice și grafice excepționale. În 1905 inginerul Lindby proiectează alimentarea cu apă a orașului din sursa Timișești situată la 204 km depărtare de oraș, o lucrarea remarcabilă pentru acea vreme. În 1836 renumiții arhitecții Hilnăr și Tehler proiectează clădirea Teatrului Național. În 1898 se construiește clădirea Universității care de la înființarea ei (1850) funcționa într-un fost palat domnesc (actualul al filialei Academiei Iași). În 1856 A. Fătu înființează la Iași prima Grădină Botanică din țară. În 1899 inginerul Diffel, autorul turnului Eiffel din Paris, proiectează clădirea Halei și a hotelului Traian, care figurează printre primele clădiri executate în Europa pe schelet metalic. În 1905 arhitectul român Berindei construiește, pe ruinele curții domnești, impunătoarea clădire a Palatului Administrativ (azi Palatul Culturii) în stil neogotic.

După înlăturarea distrugerilor cauzate de război, care au fost mai grave decât în oricare alt oraș al țării, după refacerea și reutilizarea vechilor interprinderi, a început o amplă dezvoltare indusrială a orașului creându-i o puternică bază materială.

Paralel cu dezvoltarea industrială a orașului au apărut în locul vechilor mahalale noi cartiere (Socola, Nicolina, Păcurari, Tătărași, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân și Dacia), care au schimbat complet aspectul orașului.

În aceași măsură a fost dezvoltat echipamentul tehnico-edilitar. O atenție importantă în ultima perioadă a fost acordată înființării și amenajării de spații verzi absolut indispensabile acestui centru urban cu un număr atât de mare de locuitori. Spațiile care au fost înființate au o mare importanță nu doar estetic, ci mai ales din punct de vedere al sănătății locuitorilor fiind adevărate perdele de protecție împotriva poluării chimice și fonice, adevărate oaze de liniște și veselie. În ceea ce privește dotarea cu spații verzi a orașului Iași este cam limitată astfel că suprafața de spațiu verde pe cap de locuitoc în municipiul Iași este de 47 m2.

Pe bună dreptate se spune că în Iași nu este colț care să nu evoce un moment istoric sau să nu amintească despre existența unor scriitori sau a unor personalități ce și-au adus contribuția la cultura și civilizația poporului nostru. De aceea Iașul poate fi considerat un adevărat muzeu, unde fiecare casă vorbește de trecut. Putem spune cu mândrie că astăzi există în Iași o rețea muzeistică ce cuprinde 14 muzee, cunoscute nu numai în țară ci și peste hotare, ce păstrează comori de preț în obiecte și documente, care vorbesc despre istoria și cultura poporului român. Astfel, în 1972 au intrat în circuitul muzeistic câteva obiective ca: muzeul de literatură din casa junimistului Pogor, casa memorială Otilia Cazimir și vila sonetistului M. Codreanu, anul 1974 a fost anul deschiderii Muzeului de Istorie a Moldovei, cu cele trei secții ale sale (feudală, modernă și contemporană), iar la sfârșitul anului 1975 s-au mai înființat Casa memorială M. Kogălniceanu, Muzeul Teatrului moldovenesc din casa vornicului Vasile Alecsandri, Castelul de la Ruginoasa, etc.

Adevărată citadelă a științei, culturii și artei, centru universitar de vechi tradiție, ce s-a bucurat și se bucură în continuare de o rapidă înflorire, Iașul a fost declarat – la 30.01.1974 – și stațiune balneară pentru apele și nămolurile din zona Nicolina – Socola.

3.2. Analiza necesității spațiului verde

Spațiile verzi îmbunătățesc condițiile microclimatului, reduc intensitatea zgomotului, pun la dispoziție o ambianță estetică armonioasă, posibilității de recreere și destindere, refac organismele din punct de vedere fizic și psihic.

Aspectul reconfortant al vegetației dintr-un spațiu public sau privat poate produce schimbări de esență, chiar în stilul arhitectural al construcției; poate genera dorința de a petrece cât mai mult timp în acel loc și induce, prin subconștient, ridicarea și mentinerea unui tonus sănătos.

Fie că este vorba de o gospodărie, casă de vacanță, hotel sau pensiune turistică, sau orice spațiu de amenajat, trebuie să se acorde o importanță pretențiilor avute în dotarea și confortul interior sau de modul de realizare a construcției. Îmbinate armonios, toate elementele constructive și peisagere vor fi imbatabile și se vor pune în valoare unele pe altele.

Se incearcă, de multe ori, realizarea acestui aspect, dar nu întotdeauna se obține efectul dorit. De multe ori, speciile decorative alese pentru amenajările de interior și exterior nu sunt cele mai pretabile și nu rezistă la condițiile oferite. Unii renunță repede sau apelează la compromisuri de prost gust, amplasând plante artificiale în locurile unde ar trebui să domine vegetație naturală, ca expresie a sensibilității și a respectului față de natura. Pentru a întelege fenomenul în sensul adevărat și luând ca exemplu un prestator de servicii publice (turism, agrement), ar trebui ca acesta să se pună în locul celui care vine să solicite aceste servicii. După o perioadă de muncă sistematică, după o ședere într-un mediu citadin în care domină factorii stresanți, orice individ, care vine pentru relaxare în natura, este avid de peisajul specific, de aer curat, de liniștea sau „zgomotul” naturii, de farmecul și autenticul preocupărilor tradiționale.

Este anormal să-l așteptăm pe un asemenea doritor, cu o atmosferă austera, banală, cu suprafețe betonate sau pavate în exces, cu arbori decorativi (conifere și mesteceni) văruiti „gospodărește”, cu plante artificiale, decoruri din piatra de râu sau de alta natură, rostuite cu vopsea neagră sau dale cu lac și uleiuri, culori țipătoare sau prea sobre. Chiar dacă va exista un confort de cazare și masă ireproșabil, se va pierde un mare punctaj la aspectul general și nu se va putea miza pe ignoranța oamenilor la nesfârșit. Pe nesimțire, doritorii de ambiant natural și de bun gust, se vor orienta acolo unde există așa ceva. Trebuie remarcat faptul că în dorința de a fi competitivi, unii depun mari eforturi de a copia anumite amenajări existente. În scurt timp, procedându-se așa, lucrările de amenajare devin identice, neplăcute și obositoare.

Posesorii de hoteluri, pensiuni agro-turistice, terase în aer liber sau alte activități de prestări de servicii, ar trebui să conștientizeze faptul că o amenajare peisageră adecvată le-ar aduce profituri mult mai substanțiale și constante.

Aceste amenajări, contribuind la estetica urbană, sunt constituite din plantații decorative care se armonizează cu volumele arhitecturale: peluze de gazon, rabate de flori și trandafiri, aliniamente, grupări libere sau simetrice de arbori și arbuști ornamentali. Acestea se asociază uneori cu elemente decorative construite sau de artă plastică: bazine, fântâni, corpuri de iluminat, statui, vase, jardiniere. Astfel de amenajări decorative pot fi restrânse, pe suprafețe înguste, adiacente clădirilor sau pot fi mai mari, incluzând și elemente de circulație pietonală având acces limitat.

Legea privind "Protecția mediului înconjurător" și Legea privind "Sistematizarea teritoriului localităților urbane" în vederea condițiilor de agrement, recreație, înfrumusețarea peisajului, îmbunătățirea aerului și protecția împotriva zgomotului, toate organizațiile orășeneștii sunt obligate:

a) să organizeze lucrări de întreținere a spațiilor verzi în acord cu cerințele tehnice stabilite de organele de specialitate;

b) să cultive după caz, pomi și arbuști fructiferi, alte plante agricole, arbori, flori și plante ornamentale, pe marginea căilor de comunicații, în jurul clădirilor și în alte locuri unde există terenuri ce pot fi destinate acestor scopuri.

Cunoscând influențele binefăcătoare ale vegetației, și în special a celei lemnoase, asupra ameliorării factorilor mediului înconjurător, în crearea unei armonii între peisajele artificiale și cele naturale prin interpunerea vegetației, scopul și necesitatea acestei amenajări sunt bine conturate.

Vegetația folosită a fost aleasă și dispusă astfel încât să îndeplinească următoarele funcții: funcția sanitară, funcția recreativă, funcția estetică și decorativă.

3.2.1. FUNCȚIA SANITARĂ

Una din funcțiile vegetației este cea sanitară deoarece influența acesteea asupra sănătății oamenilor poate fi directă sau indirectă. Astfel, puritatea aerului, umbra generată de un arbore au o acțiune directă fizico-sanitară asupra organismului, în timp ce prin armonia culorilor, a liniilor, gruparea artistică a arborilor și arbuștilor, florilor bucură privirea și crează o dispoziție sufletească favorabilă, cu urmări benefice asupra întregului organism.

Prin plantarea arborilor în aliniamente am urmărit ca aceștia să contribuie la reducerea valorilor de temperatură în zilele prea călduroase de vară cu influențe asupra microclimatului.

Poluarea fonică este atenuată de către arborii și arbuștii care reprezintă bariere împotriva intensității zgomotului, efectul lor benefic fiind de o importanță vitală pentru organismul uman. De asemenea, vegetația și în special cea lemnoasă, prin producerea de O2 și consumarea de CO2, contribuie la îmbunătățirea evidentă a aerului, cercetările științifice arătând că 1 ha de pădure de foioase produce cca 16 t O2/ha, iar culturile agricole 4 – 10 t O2/ha.

Un criteriu important de care am ținut seama în amenajare a fost acela că vegetației îi revine rolul de a reduce gradul de poluare atmosferică – spațiile verzi mai fiind cunoscute și sub denumirea de „plămânii orașelor ". Aceștia oxigenează aerul orașelor și preiau bioxidul de carbon din atmosferă, spațiile verzi sunt luptătorii cei mai activi, împotriva poluării aerului, filtrându-l de milioane de particule de praf, impurități și substanțe nocive.

Plantațiile modifică temperatura aerului, radiația solară, umiditatea aerului, viteza de mișcare a aerului. Vegetația apără solul de supraîncălzire iar pe de altă parte împiedică solul să se răcească prea mult noaptea. O influență mult resimțită o are vegetația asupra solului prin îmbogățirea acestuia cu o cantitate importantă de apă reținută de plantații primăvara la topirea zăpezii, precum și îmbogățirea cu humus a stratului fertilizant. Vegetația are un rol important și în micșorarea intensității vânturilor. La o distanță de 30 – 50 m de la marginea pădurii se poate ajunge la un calm absolut.

3.2.2 FUNCȚIA RECREATIVĂ

Se știe că sănătatea omului este influențată nu numai de echilibrul mediului ci și de compensarea efortului fizic și intelectual al muncii și a solicitării nervoase prin activități recreative. Cu cât mediu ambiant respectă mai mult legile și exigențele naturii, cu atât mai mult omul se înseninează. Nu există persoană care să nu simtă și să nu-și poată satisface dorința de destindere, distracție, repaus. Divertismentul înlătură plictiseala, considerată ca o consecință a conștientizării distanței care separă aspirațiile individului de activitatea zilnică ce trebuie să o desfăsoare.

Pentru aceasta și necesitatea amenajării unor forme de recreere activă (sport, jocuri acvatice, jogging) și pasivă, fie solitară sau colectivă (plimbare, odihnă, contemplarea peisajului) în incinta motelului.

Omul zilelor noastre simte tot mai mult nevoia ca în timpul său liber să evadeze în natură în scopul refacerii capacității psihice și fizice, al relaxării, destinderii, să se debaraseze de stresul zilnic. Dacă omul își epuizează rezervele de energie vitală în timpul muncii atunci el are nevoie de timp și facilități pentru refacerea acestor rezerve.

Dezvoltarea personalității eliberează individul de automatismele gândirii și acțiunii zilnice, ea poate să producă comportamente novatoare și creatoare.

Prin prezența amenajărilor din jurul motelului, am ținut să imprim acesteia o valoare decorativă apreciată prin satisfacția ce o realizează omul în fața frumuseții și armoniei, alături de caracteristicile de utilitate pe care le îndeplinește.

3.2.3. FUNCȚIA ESTETICĂ ȘI DECORATIVĂ

În localități, sunt constituite în mod special spații libere care, pe lângă alte funcții, au menirea de a înfrumuseța și armoniza diferitele componente ale cadrului construit; plantațiile, peluzele de iarbă, decorațiunile florale, bazinele, fântânile alcătuiesc peisaje integrante structurilor urbane. Ele pun în valoare arhitectura construcțiilor, imprimă “ personalitate” orașelor, cartierelor, străzilor.

În amenajările peisagistice, trama organizării generale, funcțonalitatea bună a diferitelor sectoare, comoditatea și accesibilitatea rezultând dintr-un plan bine conceput sunt strâns corelate cu realizarea unui cadru estetic plăcut, care se exprimă prin maniera compozițonală, prin limbajul grupărilor spațial-volumetrice, al formelor și culorilor și prin însăși frumusețea florei cultivate.

Și în afara localităților, intervențiile în peisaje, urmărind diferite scopuri, în cazul nostru, turistice, se fac nu numai cu grija protecției mediului ambiant, ci și cu aceea a ameliorării sau păstrării calității estetice a peisajelor transformate.

3.3. ANALIZA POSIBILITĂȚILOR ECONOMICE DE REALIZARE A SPAȚIILOR VERZI

Posibilitățiile economice de reamenajare a spațiului verde depind de caracterul amenajărilor care poate fi public, administrat de primărie, și privat, cu acces limitat, aflându-se sub administrarea persoanelor juridice sau fizice. În cazul amenajări unui spațiu posibilitățile pot veni direct de la beneficiar prin anticiparea lor sau chiar prin efortul personal de gospodărire pentru întreținerea spațiilor verzi sau prin organizarea unor echipe de specialiști cu funcții diferite, dar care au legătura cu amenajarea spațiilor verzi, acestea fiind realizate de către primăria locală sau cu ajutorul unor fonduri straine.

Materialul săditor dendro-floricol necesar unei amenajării poate fi procurat din pepiniere ( Miroslava, Holboca, Grădinari) și din sere(serele Universității Agronomice, particulare) sau prin abordarea Regiei spațiilor verzi și a Prefecturii. Mijloacele de transport și forța de muncă poate fi asigurată de o firmă de specialitate.

CONCLUZII

Municipiul Iași reprezintă principalul centru urban din estul României.

Condițiile fizico-geografice de care beneficiază municipiul Iași permit realizarea unei arhitecturi a peisajului cu valoare de unicat. Câmpie și deal, pârâu, râu, lac, pădure, o suprafață de 3227 km², toate vorbesc de la sine de diversitatea și de posibilitatea umană care, logic, științific și artistic naturală pot crea mici grădini edenice în acest loc binecuvântat de Dumnezeu sub Soare.

Așezare milenară străveche, Iașul a cunoscut de-a lungul existenței sale perioade de înflorire, recunoaștere dar și de dezastre. În ciuda tuturor vitregiilor vremii, Iașul a crescut mereu, atât în suprafață cât și în număr de locuitori, făcând în prezent al doilea centru urban al țării, după București. Citadelă cu peste 500 000 de locuitori, orașul Iași este, prin definiție, un oraș al tineretului și al culturii, plasat, din nefericire, într-una din cele mai sărace zone ale României actuale – Moldova – din punct de vedere economic.

Relieful, apele, flora și fauna, clima formează un tot unitar benefic arhitecturii peisajului. Dacă ar fi să amintim doar Grădina Botanică din Iași, acesta ar susține din plin afirmația de mai sus. Numărul mare de copii și de tineri care viețuiesc în acest centru urban constituie un alt argument favorabil dezvoltării peisajului arhitectural.

Comasarea populației în mari cartiere – Tătărași, Dacia, Alexandru cel Bun (câteva exemple) impune, de asemenea, dezvoltarea arhitecturii peisajului, în orașul reședință de județ.

De aceea, în acest capitol am realizat o analiză a necesității spațiului verde, în care am ținut cont de:

-funcția sanitară a vegetației;

-funcția estetică și decorativă;

-funcția recreativă a spațiilor verzi.

De asemenea, am încercat și o analiză a posibilităților economice de realizare a spațiilor verzi.

CAPITOLUL IV

SCOPUL SI OBIECTIVUL REAMENAJĂRII, MATERIALUL DE STUDIU SI METODA DE CERCETARE

4.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVUL REAMENAJĂRII

Scopul lucrării

Această lucrare urmărește îmbunătățirea amenajării spațiului verde aferent Motelului Bucium printr-o reamenajare judicioasă și utilă de punere în valoarea a vegetației existente și a stilului architectural clădirii, dar și de creștere a numărului de vizitatori din această zonă, fenomen ce ar veni în ajutorul proprietarilor.

Culegerea de informații a ajutat la crearea unei baze de date documentare foarte necesară pentru propunerea de reamenajare peisageră, destinată satisfacerii unor funcțiuni si nevoi ale beneficiarilor.

Ambientul exterior este creat astfel încât, pe lângă caracterul funcțional, să ofere un spațiu plăcut din punct de vedere estetic. Propunerea de reamenajare peisageră trebuie aleasă cu discernământ deoarece spațiul amenajat peisagistic nu este un moft, ci o necesitate esențială, atât din motive estetice, peisagistice, cât și pentru sănătatea celor care vor locui aici. Voi încerca găsirea unei soluții cât mai eficiente, bazate pe un echilibru armonios între necesitățile sociale și de mediu – peisajul fiind principala componetă a acestui cadru.

Obiectivul lucrării:

Identificarea necesităților de reamenjare peisagistică – prin analiza la fața locului și discuții cu beneficiarul cât și cu persoanele care vor locui pentru o perioadă determinată în acest loc;

Cercetarea greșelilor în proiectarea și execuția amenajării existente – prin stabilirea spațiilor ce merită a fi păstrate în noua amenajare și prin crearea de noi spatii verzi;

Prezentarea unei modalități de îmbunătățire a amenajărilor existente – în urma identificării necesităților și a lipsurilor existente.

4.2. MATERIALUL DE STUDIU ȘI METODA DE CERCETARE

Materialul de studiu

Acesta este reprezentat de amenajarea existentă a spațiului verde aferent Motelului Bucium cât și de imprejurimile acestuia, pentru care am realizat propunerea de reamenajare peisagistică, ce contribuie la imbunătățirea serviciilor oferite de acest motel si de punere în valoare al stiluilui architectural al clădiri.

Metodele de cercetare:

Crearea unei baze generale de date;

Documentarea despre situația existenta;

Investigarea detaliată a situației existente;

Determinarea tuturor elementelor caracteristice pentru o propunere judicioasă în vederea îmbunătățirii situației existente;

Propunerea de reamenajare

CAPITOLUL V

MEMORIU JUSTIFICATIV

5.1. ÎNCADRAREA ÎN ZONĂ A SPAȚIULUI PROPUS SPRE AMENAJARE

Situl pe care îl analizez este o proprietate privată din orașul Iași, din zona dealului Bucium, fiind reprezentat de spațiul verde aferent Motelului Bucium. Acesta face parte din unul dintre cele mai căutate locuri de cazare din mun. Iași datorită amplasării sale, ce oferă o panoramă minunată asupra Iașului. Motelul Bucium se află în partea de sud a mun. Iași, limitele sale fiind șoseaua D.N. 24 Iași – Vaslui ,satul Păun și dealul Repedea. (fig. 1)

Fig. 1 – Încadrarea în zonă – vedere satelit

Suprafața ce trebuie reamenajata are aproximativ 1,3 ha ( adică 13.00 mp), reprezentând spațiul verde din jurul motelului. Zona necesită o reamenajare, prin aducerea de noi elemente ce contribuie la punerea în valoare atât a stilului arhitectural al clădirii, făcând referire la spațiul verde din fața motelului, cât și pentru a genera dorința de a petrece cât mai mult timp în acest loc a persoanelor s-au săturat de atmosfera poluantă din mediul urban, atragerea lor realizându-se prin amenajarea în spatele motelului a unor suprafețe de recreere pasivă și activă pentru adulți și copii.

5.2. ANALIZA MEDIULUI NATURAL

Caracterizarea pedologică

În zona dealului Bucium, la 356 m, se suprapune un complex de nisipuri calcarele oolitice și gresiile cu mactra podolitică. Cele mai mari depozite ce apar sunt cele de la marginea șesurilor, în apropierea bazei versanților. Acestea sunt formate din argile și luturi nisipoase de origine deluvio-coluvială. O largă răspândire o au și cuverturile deluviale de pe versanții cu alunecări. Acestea sunt formate din alternanțe de argile, marne și nisipuri în cadrul cărora se găsesc implantate bucăți de calcare provenite din zona înaltă de podiș. În partea superioară a coastei aceste calcare apar la vedere, fie din cauza unor alunecări și eroziuni, fie datorită unor exploatări.

Tipurile dominante de sol sunt cele cenușii și brune de pădure, primele fiind întâlnite în zona coastei și în zona depresionară de la baza acesteia, iar ultimele, atât în zona coastei cât și sub pădurea teritoriului. Solurile cenușii și brune sunt favorabile, mai ales cu adaos de substanțe minerale și organice, atât pentru culturi de câmp, cât mai ales pentru culturi viti-pomicole. Solurile brune sunt recomandate în special pentru vegetația forestieră.

Solurile au o reacție neutră pe cele mai mari suprafețe, iar în zona de pădure terenurile sunt acide (pH 5,3-6) și pentru a le ameliora este necesar să fie amendate cu carbonat de calciu. Solurile au un grad diferit de aprovizionare cu fosfor, oscilând între insuficient și bine și o aprovizionare mai bună cu potasiu de fundare.

Caracterizarea reliefului

Ca înfățișare, relieful se prezintă sub forma unor interfluvii colinare joase cu forme domoale în zona câmpiei și sub forma unor platouri structurale înalte și relativ plane în zona de podiș. Văile care fragmentează teritoriul sunt relativ largi, având versanți cu pante în cea mai mare parte accesibile în câmpie, și înguste, cu flancuri accentuate în zona coastei.

Interfluviile colinare din câmpie au la părțile superioare platouri prelungi, ușor bombate, mai rar extinse și relativ plane, cu altitudini ce nu depășesc 200m, care reprezintă terenuri bune pentru agricultură, unele căi de comunicație și părți din așezările Bârnova, Vișan, Todirel.

Platourile structurale din podiș sunt relativ înguste, cu altitudini între 350-400m, în mare parte împădurite, desfășurându-se la limita de sud și est.

Dealul Bucium străjuie cu peste 300 m altitudine orașul Iași și împrejurimile acestuia. Platoul somital al acestui deal este calcaros cu grote, abrupturi, doline fiind declarat rezervație geologică. Partea înaltă a dealului este împădurită dar spre poale sunt celebrele și întinsele podgorii de Bucium. Amplasat în apropiere de satul Păun, pe dealul Repedea, unde se află un afloriment și unele cariere de piatră scoate la lumină rocile calcaroase și gresii calcaroase puternic fosilifere datate aparținând Sarmațianului (aproximativ 10 milioane ani). Dealul Repedea a constituit obiectul a numeroase studii paleontologice, lito și biostratigrafice, sedimentologice și geochimice. Fosilele și calcarele existente atestă că pe acest teritoriu a existat fundul Mării Sarmatice. Dintre fosile cele mai importante sunt cele de Mactra Podolica

În zona platoului Păun, terenul oferă condiții bune pentru construcții în satul cu același nume. Ponderea reliefului de interfluvii și platouri în teritoriu este de circa 5-7%. Versanții care mărginesc interfluviile colinare au pante variate cuprinse între 5-15%, în cea mai mare parte însă accesibile pentru agricultură și așezări omenești. Local, în zonele cu pante accentuate, se întâlnesc fenomene ușoare de eroziune torențială și alunecări superficiale.

Caracterizarea climatică

Cele mai coborâte medii lunare se înregistrează în ianuarie (între -30C și -40C în nord și în jur de -30C în sud), iar cele mai ridicate medii lunare se înregistrează în luna iunie (între 200C – 210C în nord și în jur de 200C în sud). Din datele prezente se constată o reducere a excesivității termice înspre sud, amplitudinea medie anuală având aici o valoare în jur de 230C.

Din analiza datelor plurianuale rezultă că data medie de producere a primului îngheț de toamnă este în a doua decadă a lunii octombrie, iar a ultimului îngheț de primăvară, la sfârșitul lunii aprilie. Intervalul mediu anual fără îngheț se întinde la aproximativ 170 de zile.

Precipitațiile atmosferice au o valoare de peste 500 mm, regimul ploilor fiind însă neuniform, cele mai mari cantități căzând primăvara și vara, iar cele mai mici la sfârșitul iernii și începutul primăverii.

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord-vest și nord care aduc ploi abundente, precum și cele din est și sud-est care dau stări de vreme secetoasă cu diferențe mari de temperatură vara și iarna.

Pe acest fond climateric general pot fi diferențiate o serie de microclimate dintre care amintim: microclimatul de adăpostire localizat în zonele joase de la baza coastei și cel al zonei superioare a coastei și a platourilor mai expuse curenților de aer precum și diferențelor termice.

Caracterizarea hidrologică

Sunt prezente cele două categorii mari de ape subterane: captive, cu sau fără presiune, și libere.

Apele captive sub presiune sunt situate la diverse adâncimi sub cota talvegului râurilor; ele sînt înmagazinate în depozite siluriene, badeniene și sarmațiene. Apele captive fără presiune, cu calități minerale, se găsesc în depozitele sarmațiene.

Apele libere din teritoriu includ stratele acvifere freatice, cuprinse în depozitele cuaternare din șesuri, terase, glacisuri sau de pe versanți și interfluvii sculpturale. Apele freatice din glacisurile coluvio-proluviale și din conurile de dejecție ale afluenților Nicolinei și Vămeșoaiei, au adâncimi mici (sub 3m), dar cu variații apreciabile pe verticală. Astfel, adâncimea maximă de 3m se înregistrează la sfârșitul verii și iarna, iar primăvara și la începutul verii nivelul freatic urcă la 1-2m sub suprafața solului; în fruntea glacisului apa apare permanent la zi, umezind șesul și întreținând, pe alocuri, zone mlăștinoase.

Albia majoră a Nicolinei constituie o subunitate hidrogeologică favorabilă construcțiilor grele, impunând însă aplicarea unor măsuri corespunzătoare de izolare hidrofugă și de drenare. Apele din subunitățile hidrogeologice ale albiilor majore mici și glacisurilor au fost, și unele încă mai sunt, utilizate, prin intermediul fântânilor, în scopuri gospodărești, întrucât îndeplinesc condiții corespunzătoare de calitate.

Pe versanții dealurilor Bucium – Păun, unde sunt zone cu multe generații de deluvii suprapuse, adâncimea apei freatice este foarte variată, între 0-20 m. Izvoarele care deschid stratele acvifere deluviale au debite mici (sub 0,1 l/s) și indici de variabilitate mari, raportul dintre valorile extreme putând să reprezinte 1/20 – 1/30.

Rețeaua hidrografică din teritoriu este formată din cursul superior al râului Nicolina cu afluenții săi și pârâul Vămeșoaia.

Alimentarea cu apă a râurilor este pluvio-nivală și subterană moderată, ploile contribuind cu peste 45% la scurgerea medie anuală, iar zăpada cu 30%. Alimentarea subterană participă cu circa 25% și provine din stratele acvifere din deluvii, șesuri și de sub plăcile de gresie și calcare sarmatice; permanența acestor strate, deși cu un aport redus, asigură scurgerea râurilor și în perioadele lipsite de precipitații.

Repartiția neuniformă a precipitațiilor în timpul anului se reflectă și în regimul râurilor, a căror scurgere prezintă variații mari de la un anotimp la altul și de la an la an. Temperaturile medii lunare ale apei râurilor urmăresc îndeaproape modul de variație a temperaturii aerului și, ca urmare, se înregistrează un maxim în iulie de 180C și un minim în februarie de 0,10C.

Studiul vegetației

Dealul Repedea prezintă importanță și sub aspectul vegetației, faunei, morfologiei reliefului și a peisajului, datorită poziției sale la limita Podișului Central Moldovenesc cu Câmpia Moldovei și a contactului dintre silvostepă și pădure.

Zona forestieră este caracteristică sectoarelor înalte, fiind reprezentată prin păduri de foioase ce aparțin etajului stejarului și gorunului, iar în părțile cele mai înalte, limitei inferioare a fagului. Acestor specii li se asociază frecvent: carpenul, jugastrul, frasinul, arțarul, ulmul de câmp, cireșul, mărul pădureț și uneori teiul argintiu. Pădurile fiind mai luminoase permit o frecvență mai mare a arbuștilor: alunul, dârmozul, cornul, sângerul, crușinul, măceșul, precum și o bogată floră ierboasă: vinariță, mierea ursului, urzică moartă, ferigi etc, plus cunoscutele efemeride de primăvară: ghiocel, toporaș, viorea, lăcrămioară, brebenel.

Vegetația naturală, caracteristică zonei mai joase, depresionare, este reprezentată prin: pâlcuri de pădure (șleauri formate din gorun și stejar) și pajiști, puternic transformate și modificate antropic. Pajiștile sunt formate din asociații de păiuș, colilie, firuță cu bulb etc.

5.3. Analiza situației existente

Fig. 2 – Situația existentă a spațiului verde aferent „Motelului Bucium” – Iași

În amenajarea spațiului verde care s-a făcut în anul 2008, odată cu reabilitarea și modificarea clădirii Motelului Bucium, s-au păstrat speciile de arbori existenți, intervenindu-se foarte puțin prin construirea unei parcări în partea stângă a motelului. (fig. 3, fig. 4)

Spațiile verzi amenajate sunt compuse din specii de plante precum: tuia (Thuja occidentalis), arțar (Acer palmatum), Cotoneaster horizontalis, brad argintiu (Abies lasiocarpa), Juniperus horizontalis, Buxus sempervirens, Rosa spp., unele specii fiind sunt dispuse aleatoriu (arțar, brad, trandafir, cotoneaster, ienupăr), ( fig.5).

S-a incercat propunerea de mai multe aliniamente din Buxus,Thuja și de Rosa, acestea separând spațiul verde de cel betonat (fig. 6, fig. 7), însă datorită neîngrijirii corespunzătoare sau neacordării atenției suficiente de care aveau nevoie aceste plante au capătat un aspect neplăcut, o mare parte din ale uscându-se.

Fig. 3 – Aspecte din reconstrucția motelului și a spațiului verde

– vedere față –

Fig. 4 – Aspecte din reconstrucția motelului și aspațiului verde

– vedere laterală dreapta –

Fig. 5 – Detaliu vegetație din față

Fig. 6 – Spațiu verde frontal dreapta

Fig. 7 – Spațiu verde frontal stânga

Motelul dispune în prezent de 56 de camere, două restaurante, o sală de conferință, de o piscină acoperită, bucătarie, două terase – accesul spre acestea făcându-se numai din interior, una laterală dreapta și una în spate, ( fig. 8). Clădirea este prevăzuta cu scări de evacuare în partea stângă, iar pe aleea ce duce spre aceste scări, din parcare, se continuă până în spatele motelului. Aprovizionarea se face prin partea dreaptă, depozitul aflându-se sub terasa din această parte.

Construcții și dotări

Acest motel deține trei locuri de parcare, două frontale (fig. 9 , fig. 10) și una laterală dreapta care face legătura cu o stradă de acces secundară, fiecare parcare având câte 10 – 15 locuri. Materialul folosit pentru amenajare este betonul simplu sau

un dalaj de culoare deschisă, delimitarea locurilor făcându-se printr-un dalaj de culoare roșu – cărămiziu.

Rețelele edilitare sunt amplasate neuniform pe spațiul motelului, nefiind afectate de amenajările peisagistice actuale din zona studiată sau de propunerile de reamenajare a spațiului. Spațiile gospodărești de colectare și ridicare a deșeurilor, a dejecțiilor sau contorul de gaz metan sunt amplasate în fața motelului nefiind mascate de o perdea de vegetație ori amplasate într-un loc mai puțin populat (fig. 11), având un aspect inestetic.

În spatele motelului se află un taluz abrupt pe care nu s-a intervenit deloc, având un aspect foarte inestetic, în realizarea unei amenajări peisagistice de mare efect și de bun augur. ( fig. 12 )

Fig. 8 – Vedere de ansamblu a “Motelului Bucium” Iași

Fig. 9 – Parcare frontală stânga

Fig. 10 – Parcare frontală dreapta

Fig. 11 – Punct de colectare a dejecțiilor și contorul de gaz metan

Fig. 12 – Vedere din spatele motelului neamenajat

Spațiul verde existent deși a fost amenajat în urmă cu 2 ani unele plantele s-au degradat, gardurile vii sunt aproape distruse. Este evidentă lipsa unei proiectări judicioase, spațiul verde fiind insuficient și reprezentat de o vegetație crescută în mod necontrolat și atacată de dăunători. Deși vegetația îndeplinește parțial funcția sanitar – igienică prin îmbunătățirea microclimatului, ameliorarea și purificarea compoziției fizico – chimice a atmosferei, funcția estetică lasă de dorit prin lipsa unei amenajări peisagistice adecvate.

Lipsa obiectelor de mobilier, a spațiilor de relaxare, fie ea pasivă sau activă atât pentru adulți cât și pentru copii, a coșurilor de gunoi fac din acest motel să fie perceput ca unul de tranzit pentru cei care călătoresc și pentru oamenii de afaceri.

5.4. PRINCIPII DE PROIECTARE

O.SIMONDS, consideră că: „esența sistematizării unui spațiu terestru, inclusiv a celui ocupat de spații verzi, constă în alegerea celui mai convenabil stil care să sugereze utilizările cele mai adecvate și folosirea întregului său potențial".

Atunci când se realizează un spațiu verde, se ține seama de anumite principii și

legi, care conduc în final la realizarea frumosului. Fiecare component, viu sau inert, are în el însuși caracteristici potențiale estetice care se pot transforma în frumos sau frumusețe atunci când se organizează unitar mai multe componente. Frumusețea este realizată prin ordine, armonie și proporționalitate, elemente care stau la baza proiectării estetice ale unei unițăti de spațiu verde. Pentru obținerea unei compoziții reușite în domeniul spațiilor verzi, ca de altfel în toate celelalte domenii de activitate, acestea trebuie privite, în unitatea lor dialectică în funcție de ponderea și rolul fiecăruia. Legătura dintre conținut și formă este indisolubilă în proiectarea spațiilor verzi ținându-se seama de anumite principii.

Scopul fundamental al arhitecturii peisagere este crearea de spații organizate ale ambianței fizice naturale, care să permită o integrare armonioasă a activităților umane.

Cerințele multiple față de amenajările peisagistice impun proiectarea acestora prin abordarea concomitentă a unor principii funcționale, estetice-compoziționale, ecologice, tehnice, economice și cultural-istorice.

De la proiectarea sistemului de spații verzi până la proiectarea unităților de spațiu verde este necesară rezolvarea fiecărei probleme, făcând parte dintr-un concept total unitar.

Principii funcționale

Atât proiectele de ansamblu, cât și cele pe obiective au ca scop, în primul rând, crearea unor peisaje care să răspundă bine funcțiunilor atribuite.

O condiție necesară este stabilirea folosințelor adecvate, compatibilitatea funcțiunilor proiectate cu trăsăturile sitului (ale terenului propriu-zis și ale ambianței acestuia). De exemplu, amenajarea unui parc, destinat relaxării și odihnei, nu este compatibilă cu vecinătatea unei uzine generatoare de zgomot și poluare; într-o asemenea zonă este indicată realizarea unor plantații de protecție.

Sistematizarea fiecărui spațiu verde trebuie să satisfacă dezideratele funcționale ale programului și să asigure concordanța organizării cu funcțiile prin aranjamentul rațional al părților componente, alegerea și dispunerea logică a dotărilor.

În programele specifice de arhitectura peisajului, îndeosebi în parcurile și grădinile publice, funcțiunile sunt mult mai complexe, de aceea se impune ca sistematizarea organizării generale să permită convenabilitatea diferitelor folosințe (dotări, activități variate), fără a genera conflicte între ele; de aici se impune necesitatea sectorizării funcționale.

Activitățile care implică agitație și zgomot (locuri de joacă, terenuri de sport, instalații de distracție etc.) sunt constituite în zone separate de cele destinate relaxării.

Rezolvarea adecvată a funcției recreative se realizează prin alegerea și amplasarea convenabilă a dotărilor, accesibilitatea bună și fluența circulației, dimensionarea spațiilor, crearea ambianței necesare (de la cadrul intim până la cel mai larg, potrivit colectivităților mari).

Concordanța organizării cu funcțiile, așa cum arată O. J. Simonds (1967), trebuie elaborată în raport cu trăirea umană, în scopul realizării unui maximum de relații armonioase, în acord cu cerințele și așteptările oamenilor, pentru ca amenajările peisagistice să le ofere plăcere, confort, relaxare, dar și frumusețe și un mediu biologic favorabil.

Principii estetice – compoziționale

Crearea amenajărilor peisagistice se bazează pe o serie de principii estetice – compoziționale, care de la începutul proiectării se corelează strâns cu cele funcționale.

Aspectele vizuale, de altfel, sunt cele care rețin mai întâi atenția și a căror percepție se îmbină cu folosințele directe și indirecte ale fiecărui spațiu amenajat.

Atât în cadrul urban, dominat de construcții, cât și în programele specifice de

arhitectura peisajului (parcuri, grădini ș.a.), proiectarea peisagistică are în vedere crearea unor ambianțe care să exprime frumusețe, ordine, caracteristici fizice plăcute.

Acestea se relizează prin: stabilirea unor proporții armonioase în plan și în spațiu ale principalelor componente, subordonarea importanței unor spații, suprafețe și volume față de altele, modul general de organizare simetrică sau asimetrică, geometrică sau liberă și concordanța stilistică a elementelor de construire a peisajului, armonia și contrastul formelor, volumelor și culorilor, rezolvarea interesantă a detaliilor, toate conducând la o calitate esențială – unitatea compozițională.

Principiile de compoziție se utilizează diferențiat în funcție de programele de proiectare. Cadrul cel mai complex și mai larg de aplicare îl constituie parcurile și grădinile.

Principii ecologice

Proiectarea ambianței naturale a omului este în mod firesc o proiectare ecologică: se adresează vieții și operează cu elemente naturale, dintre care, cele mai importante posedă viață – plantele. Proiectantul și amenajistul peisagist în mod necesar respectă și aplică o serie de principii ecologice dintre care cele mai importante sunt: conservarea mediului ambiant, protejarea și ameliorarea peisajelor existente, asigurarea condițiilor naturale adecvate creării noilor peisaje.

Proiectantul ambianței naturale trebuie să cunoască bine natura și să adopte soluțiile sale exercitând controlul asupra ei, însă în armonie cu ea (Simonds J.O., 1967).

Cunoașterea comportamentului ecologic al plantelor permite o abordare științifică a alcătuirii peisajului vegetal. Se are în vedere nu numai satisfacerea cerințelor vitale ale plantelor, dar și relațiile lor reciproce, ritmul de creștere, transformarea în timp a vegetației lemnoase, longevitatea ei.

În amenajările nou create, efectul peisagistic și exercitarea funcțiilor de protecție ale plantațiilor se dezvoltă în timp, de aceea proiectarea trebuie să asigure din start condițiile pentru realizarea potențialului biologic al plantelor.

Principii tehnice

Proiectarea peisagistică ridică o serie de probleme tehnice specifice, ale căror rezolvări trebuie să fie adecvate compoziției (vizual și funcțional) și în același timp să fie corecte din punct de vedere ecologic.

Acest principiu se are în vedere atât în aspectele majore ale concepției peisajului, cât și în cele de detaliu.

În proiectarea componentelor circulației din parcuri (alei, drumuri, scări, poduri) se adoptă soluții tehnice care satisfac din punct de vedere al siguranței și confortului deplasării (materiale de acoperire, pante, dimensiuni ale treptelor, balustrade, ziduri de sprijin etc), dar care în același timp, sunt estetice și se armonizează cu celelalte elemente ale peisajului.

5.5.JUSTIFICAREA REAMENAJĂRII SPAȚIULUI VERDE ȘI SOLUȚIA PROPUSĂ

Justificarea reamenajării spațiului verde

În urma tuturor analizelor și a observațiilor situației existente, am propus o reamenajare a spațiului verde aferent Motelului Bucium bazată pe echilibrul armonios între necesitățile sociale si de mediu, peisajul fiind principala componentă a acestui cadru. Această amenajare va trebui să creeze un cadru estetic deosebit, care să atragă atenția și asupra compoziției peisagere.

Situația actuală nu pune în valoare potențialul real al spațiului verde existent, iar propunerea urmărește o amenajare cât mai eficientă, printr-o intervenție majoră și încearcă să pună în evidență imaginea actuală a Motelului Bucium, cât și acoperirea necesităților și înfrumusețarea mediului ambient prin crearea, în zona frontală a unei compoziții stilizate în care elementele vizuale importante vor fi forme topiare de Taxus, arborii și arbuștii decorativi care prin portul lor pun in evidență clădirea. În partea din spate a motelului datorită taluzului abrupt a fost necesară propunerea unui zid de sprijin format din jardiniere prefabricate, având o înălțime de 1,20m.

Proiectarea acestei propuneri a avut la bază stilul liber, peisager. Acesta a apărut în Anglia în secolul al XVII-lea și are ca dominante trasarea libera a aleilor, utilizarea vegetatiei într-o maniera cât mai apropiata de cea naturala precum si adaptarea constructiilor la formele terenului, pentru o reusita armonizare a artificialului cu naturalul.

Soluția propusă (planșă – P1)

Terenul aflat în studiu este potrivit pentru principiu proiectării pe orizontală, în zona din față, și pentru cel al proiectării în pantă, în zona din spate.

Terenurile orizontale, frecvent întâlnite mai ales în localități, au mai puține valențe peisagistice, de aceea amenajările pe astfel de terenuri oferă un grad de libertate ridicat. Peisajul fiind unul monoton, legătura dintre elemente și spațiu trebuie bine studiată, de primă importanță sunt formele îndrăznețe, culorile puternice.

În proiectarea terenurilor în pantă nu trebuie să se contravină puternic reliefului natural; se poate dezvolta și accentua configurația inițială sau se pot crea forme noi necesare pentru echilibrarea volumetrică a compoziției.

Amenajarea căilor de acces, a parcărilor și a punctelor gospodărești

În jurul motelului există patru locuri amenajate, două în partea din față și două în partea laterală dreapta, una din aceste două fiind în special folosită de mașinile care fac aprovizionarea. Aceste module sunt formate din 10 – 15 locuri de parcare cu dimensiuni standard de 5 x 2,5 m și au acces direct la carosabil.

Parcarea din față stânga a fost micșorată, pentru că în realizarea ei s-a intervenit în spațiu verde existent și a fost adusă la forma ei inițială, înainte de amenajarea care a avut loc cu 2 ani în urmă.

Deoarece doar locurile de parcare din față erau acoperite cu pavaj (fig. 13) s-a intervenit și pentru amenajarea celorlalte locuri pentru un aspect uniform.

În jurul punctele gospodărești de colectare a deșeurilor și a dejecțiilor s-a propus amenajarea unei perdele de protecție din vegetație.

S-a păstrat aleea de lângă parcarea din stânga care face legătura cu spatele motelului, reprezentând una din cele două căi de acces spre acest loc, cealaltaă fiind de pe terasa din spate a motelului. Pentru o circulație fluentă în zonă din spate s-au creat alei de legătură între locurile de odihnă și cele cu activităti sportive.

În dimensionarea aleilor și a spațiilor s-a ținut cont de imporțanta distanțelor dintre utilizatori și a punctelor de interes, pentru realizarea unui echilibru în parcurgeri. Materialul de acoperire a aleilor trebuie să țină cont de protecția utilizatorilor, să fie antiderapante, cu aspect plăcut și cu un preț accesibil.

Astfel aleile propuse au o lățime de 1,5 m iar pentru acoperirea lor s-a folosit pavele elastice din cauciuc granulat. Aceste pavele s-au utilizat si pentru locurile de joacă pentru copii deoarece sunt ușor de montat, preiau vibrațiile, sunt izolante termic și fonic, permeabile, estetice si ecologice. (fig. 14)

Amenajarea spațiilor verzi

Din vegetația existentă s-au păstrat exemplarele neatacate de dăunători, nedegradate și cu aspect plăcut. Această vegetație a fost integrată armonios în cadrul compozițiilor propuse. Grupările compoziționale conțin paliere diverse de înălțime, astfel încât să se realizeze o armonie între volume, forme și culori. Palierele mai joase de înalțime se citesc pe fundaluri vegetale din arbuști și arbori ornamentali. S-a evitat excesul de specii, pentru a nu crea confuzie și efecte de suprasaturație a percepției.

Zona din fața motelului este conturată de grupaje simetrice de arbuști cu frunză persistentă, conifere și Rhododendroni, care decorează prin frunze si flori.

În cele două spații verzi aproximativ egale ca dimensiune de la intrare s-a propus o compoziție vegetală, simetrică din Abies lasiocarpa „Compacta”, Taxus baccata „Fastigiata robusta”, Juniperus horizontalis „ Prince of wales” și două varietati de Rhododendron russatum și Rhododendron yakushimanum.

Partea din față, dreapta, este completată de două grupaje de arbuști: Berberis thunbergii „Atropurpurea”, Taxus baccata „Overeynderi” și ca o completare de efect a peisajul existent prin culoarea frunzelor și a formei coroanei Acer platanoides „Faassen’s black”.

În spațiul verde din fața camerelor de cazare, am propus un „peisaj” din forme topiare de Taxus baccata „Semperaurea”, împletite cu exemplare de Rhododendron russatum si Rhododendron yakushimanum, Hidrangea hybrida „Blue bird” și Azalea hybrida „Klondyke”, încercând să figurez în miniatură forme de relief (fig. 15) și Amelachier lamarkii. (planșa – P2)

Această amenajare poate fi folosită pentru amplasarea unor locuri de stat dar și pentru plimbări scurte prin acoperirea spațiului dintre specii cu un strat de sort, (pietriș fin), cu o grosime de 4 – 5 cm și de culoare neutră, (fig. 16, fig. 17), pe aici putându-se ajunge la aleea ce duce în spatele motelului.

În partea laterală stângă, s-a realizat o completare a vegetației existente prin specii de arbori coniferi și foioase, ca: Abies balsamea „Nana”, Pinus mugo „Winter gold”, varietăți de Picea: likiagensis purpurea, omorika, omorika „Nana”, pungens „Hoopsii”, orientalis, aureospicata, Acer palmatum var. atropurpureum, Acer palmatum „Dissectum nigrum” și arbuști, Cotoneaster horizontalis, Juniperus horizontalis „Hughes” și „Blue star”, Juniperus chinensis „Plumosa”, Thuya occidentalis „Danica", care taie spațiul verde prin două linii sinuoase imaginare, creând astfel între ele o peluză liberă de aproximativ 8 m. În această amenajare nu puteau lipsi speciile floricole precum: Lavandula angustifolia „Dwarf blue”, Hydragea hybrida „Blue bird” și Rhododendron russatum și Rhododendron yakushimanum. Aceste specii asigură decorul pe tot parcurul anului. (planșa – P3)

În partea din spate a motelului datorită taluzului abrupt a fost necesară propunerea unui zid de sprijin format din jardiniere prefabricate, având o înălțime de 1,20 m. În ele se pot planta diverse specii precum au fost propuse : Festuca glauca, Astilbe arendsii și Astilbe chinensis. Forma taluzului a fost concepută astfel pentru a dubla forma dreptunghiulară a motelului. Compoziția vegetală a fost concepută din specii ca: Acer platanoides „Drummondi”, Rhododendron hybrida „Chaterine v.tol”, Juniperus media „Mint julet”, Wisteria floribunda „Purple patches”, Chamaecyparis filifera „Nana”, dispusă izolat sau în grupări de două – trei specii. (planșa – P4)

Montarea jardinierelor

În acest caz, de consolidare a unui taluz cu jardiniere, montarea se realizează prin săparea unui șant cu adâncimea de 40 cm, după care se aplică un strat împotriva înghețului, din pietriș, bine compactat, de 20 – 30 cm grosime. Se aplică un strat de beton slab, de consistență marită, de 10 cm grosime, care servește drept pat pentru primul rând de elemente, (fig. 18). Pentru evitarea înghețului se pune sub pământul din primul rând de jardiniere un canal de evacuare a apei. În timp ce jardinierele sunt așezate rând pe rând, se umplu cu pământ de flori pentru plantarea ulterioară.

Concavițățile profilate duc la o fixare sigură a elementelor de pavaj și permit o modificare a direcției la montaj, respectiv se pot potrivit cu traseul terenului. Ele sunt în așa fel dimensionate, încât la o construcție sub formă de terasă care se continuă cu o suprafață de trafic, pe coronamentul taluzului să poată fi preluate sarcinile de trafic. Jardinierele Rondo Flor (40 x 50 x 30) și Drop Flor (50 x 33,3 x 30) sunt inele clasice pentru flori cu concavitatea profilată. Drop Flor folosește la consolidarea taluzului cu pereții laterali drepți, iar concavitatea rotundă de pe partea frontală asigură o bună fixare a elementelor între ele și permit un traseu drept sau ondulat al taluzului. Rondo flor este de formă rotundă și permite schimbări impuse de direcție fiind cea care asigură aspectul plăcut al amenajărilor exterioare.(fig. 19, fig. 20)

Odată cu amenajarea jardinierelor s-au introdus și treptele în număr de cinci, cu dimensiunea de 20 x 40 cm, prin care se accesul spre locurile de relaxare. S-au realizat două grupări de trepte: una la terasa din spate și o a doua la aleea ce duce spre spatele motelului.

Amenajarea unor spații de odihnă activă și pasivă pentru adulți, locuri de joacă pentru copii

Spațiul de odihnă activă presupune amplasarea unui teren de tenis cu o suprafață de 275 mp (25/11), îngrădit de un gard de sârma înalt de 4 m. Pe acest teren poate fi amplasat opțional gazon artificial pentru folosirea lui și în practicarea altor sporturi, (fig. 21). Acesta poate fi folosit și pe timp de noapte, iluminarea s-a făcându-se de la stâlpii situați pe aleea alăturată.

Amenajarea spațiului destinat copiilor este înconjurată de o bordură lată de 60 cm și înaltă de 40 cm pe care sunt dispuse locuri de stat destinate părinților ce pot supraveghea copii sau pentru odihna celor mici. Spațiu de joacă este format dintr-un leagăn dublu (1.67 x 3.94 m), un balansoar simplu (L = 3 m) și unul pe arc cu figurină (L = 1.32), o gropă de nisip (3 x 3m), (fig. 22). Fiecare mobilier are o zonă de siguranță de 1.5 m. Acest spațiu este împrejmuit de grupaje de specii arbustive, foioase si conifere, floricole pentru a atenua zgomotul si pentru ai determina pe cei mici să respecte spațiul amenajat. La alegerea plantelor ce formează compoziția vegetală din acestă zonă s-a avut în vedere folosirea de specii ce nu pot prezenta un pericol pentru copii (plante otrăvitoare, cu spini). Speciile propuse sunt: Acer platanoides „Drummondi”, Rhododendron hybrida „Chaterina v. Tol”, Juniperus media „Mint julep”, Chamaecyparis pisifera „Filifera nana”, Calamintha nepeta. (planșa – P5)

Locul de odihnă pasivă este asigurat de dilatările aleilor pietonale în care s-au prevăzut locuri de stat, precum și de amplasarea unei pergole de lemn care oferă umbră locurilor de odihnă de sub ele. Această pergolă este construită din lemn, într-un stil modern, cu o dimensiune de 4 x 3 x 10 m și este acoperită cu planta agățătoare – Wisteria floribunda „Purple patches”, (fig. 23). (planșa – P6)

Legătura între toate aceste spații se face prin aleile de 1,5 m, fiind despărțite de grupări de vegetație de talie mică și mijlocie pentru a atenua zgomotele cât și pentru a avea vizibilitate asupra terenului de sport și locului de joacă.

Băncile blat de lemn iar culoarea lor va fi cea a lemnului natural, numai că vor fi tratate pentru a rezista la intemperii, (fig. 24). În spatele acestora va fi amplasată o jardinieră iar lateral două vase cu plante ornamentale. (planța – P7)

Iluminatul are în primul rând un rol funcțional cât și un rol decorativ, de punere în valoare a unor aspecte ale compoziției prin reliefare pe fondul de penumbră sau de întunecare al altora. Proiectarea luminii pe unele clădiri, construcții decorative, jocuri de apă, decorațiuni florale, arbori cu frunzișul de culoare deschisă ș.a., produce efecte estetice deosebite. În unele cazuri se recurge la combinații de diferite culori ale luminii, de exemplu, pentru unele fântâni arteziene (reflectoare submerse).

Înseși corpurile de iluminat, prin formă, înălțime și mod de aranjare a globurilor sunt tratate ca obiecte decorative; în plus dispunerea lor poate crea imagini nocturne foarte atractive: aliniamente de surse luminoase la același nivel, cu efecte de perspectivă; cercuri de lumini, etajări sau dispersie de lumini.

Proiectarea instalației electrice este de competența specialiștilor. Cablurile electrice sunt îngropate; traseul lor, de preferință, se alege pe cel al aleilor, niciodată sub plantații masive sau sub construcții.

Stâlpurile de iluminat propuși sunt cu iluminare fotovoltaică, cu o înălțime de 3.5 m și confecționați din metal. Este alcătuit din două lămpi de 9 W și un panou solar de 30 W momocristalin, având o perioadă de funcționare de 8 – 10 ore pe noapte intr-o zi însorită și de 5 ore într-o zi ploioasă, (fig. 25). (planșă – P8)

Coșurile de gunoi sunt obiecte foarte utile pentru păstrarea curățeniei, acestea nu trebuie să facă notă discordantă cu frumusețea dorită a amenajării. Se amplasează pe tot parcursul traseelor de alei și al ariilor de staționare, în poziții care nu contravin perceperii unor amenajări sau elemente ornamentale. Coșurile sunt confecționate din metal, în interior, și lemn cu dimensiunea de 0.4 x 0.8, (fig. 26). (planșa – P7)

Descrierea speciilor propuse (fig. 27, fig. 28, fig. 29, fig. 30)

Abies sp. (bradul) are o forma generala conica, ramuri dispuse pe orizontala, cele de mai jos cazand inspre pamant. In mediul lor natural pot atinge inaltimi de 12-18 m. Foliajul este frumos colorat in nuante de albastru-gri sau verde-albastru. Varietățile propuse sunt: Abies lasiocarpa var. compacta, varietate pitica a bradului pluta, cu ace verzui-albastre și conuri de culoare purpurie, și Abies balsamea „ Nana” (brad balsam pitic) un conifer pitic deosebit, are 60 cm înălțime și 1.2 m diametru, extrem de ramificat, avand forma rotunda asemeni unei movile, cu ace persistente tot timpul anului de culoare verde inchis.

Acer palmatum (arțar japonez) este o specie de arțar ce atrage atenția prin frunzișul său foarte elegant si care constituie o piesă de rezistență în grădinile insorite. Această varietate poate ajunge până la 4 – 5 m înălțime, se poate acomoda in aproape orice locatie, cu conditia sa aiba umiditate atmosferica si sa fie ferit de vanturi puternice. Solurile usor acide sunt de preferat celor alcaline, intr-ucat accentueaza nuanta rosiatica a frunzisului atat de decorativ. S-a propus varietățile atropurpureum și dissectum nigrum.

Acer platanoides „Faassens black” și var. drummondi (paltinul de câmp) este un arbore de cca 30 m cu coroană compactă, lată, cu puține ramuri groase, dar largi. Toamna frunzele se decolorează în galben auriu, ușor roșiatic iar florile au culoarea galbenă verzuie.

Amelanchier lamarckii este un arbore destul de redus ca dimensiuni, ajungând la înălțimea maxima de 4 m și cu un coronament de 4 – 6 m diametru. Are un aspect „stufos", iar la maturitate arata ca o adevarată umbrelă. Frunzele sale sunt eliptice, verde închis, albicioase pe partea inferioară, cu pete roșiatice, iar toamna devin de la galben-orange până la roșii. Florile sunt albe-crem și apar în lunile aprilie-mai. Fructele acestui arbore sunt rotunde, de culoare albastru închis și sunt comestibile.

Astilbe japonica „Red santinel” atinge înălțimea de 40 – 50 cm și are inflorescente mari, plumoase, alcătuite din flori roz, albe sau roșii care apar la sfârșitul iernii și începutul primăverii. Poate fi cultivată și ca plantă de gradină. Se înmultește prin semințe. Înflorește în lunile mai, iunie.

Astilbe chinensis “Serenade” este o floare perenă, deosebită datorită mărimii și frumuseții inflorescențelor. Planta este rezistentă cu un rizom scurt din care apar într-o tufă deasă frunzele și tulpinile florale. Are inflorescențe cu flori mici, de culoare roz, respectiv violet- mov și înflorește în lunile iunie – august.

Berberis thunbergii var. atropurpurea (dracila japoneză) este un arbust cu înălțimea maximă 30 – 50 cm. Prezintă frunze purpurii, flori galbene, fructe roșii, toamna se transformă într-o culoare deschisă roșiatică, în zonele de umbră se transformă într-o culoare roș – verzuie.

Calamintha nepeta este o plantă cu frunze aromatice căreia îi place soarele și solurile uscate, nisipoase. Planta crește până la o înălțime de 70 cm, are tufă compactă și plină de flori mov- lila. Întreaga plantă emană un parfum plăcut.

Chamaecyparis pisifera „Filifera nana” (chiparos) prezintă coroană sub formă conică, poate să atingă înălțimi de până la 3 m. Frunzele sunt lungi, subțiri și au culoarea galbenă, preferă zonele însorite.

Cotoneaster horizontalis (bârcoace) este un arbust târâtor, de 40 – 60 cm înălțime, cu frunză mică, lucioasă, de culoare verde – închis care toamna capătă o nuanță de roșu – portocalie. Florile sunt albe sau roșii, înfloresc în luna iunie iar fructul are formă sferică de culoare roșie.

Euonymus fortunei „Emereld'n Gold” (salbă) plantă agațătoare excelentă pentru acoperirea solului cu creștere lentă. Valoarea decorativă este dată de frunziș, frunzele fiind de culoare verde și galbenă, persistente. Culoarea florilor este alb-gălbui având perioada de înflorire în mai. Poate fi plantată în locurile semiumbrite sau însorite ale grădinii.

Festuca cinerea „Elija blue” (iarba albastră) este o specie perenă sub formă de tufă densă de frunze glauce persistente. Tulpinile florale drepte, înalte de 25 – 30 cm, poartă în vârf florile. Înflorirea are loc vara. O alta specie este Festuca gauterii.

Hydrangea hibrida „Blue bird” (hortensia) plantă ce începe să înflorească la începutul verii și continuă până toamna târziu. Se prezintă în condiții naturale sub forma unui arbust tufos cu numeroase tulpini rezultate din drajoni. Florile acestei plante iși schimbă culoarea pe parcurs, la început fiind aproape albe, după care vor capată nuanțe de roz sau albastru, în funcție de sol.

Juniperus horizontalis (ienupărul) este o tufă coniferă de 20 cm înălțime și 20-30 cm întindere. Frunzele sunt ascușite, tari și grupate în formă de pană, asemănător coniferelor, cu miros puternic. Cu cât frunzele sunt mai tinere, cu atât au o formă mai ascuțită, ca un ac. Cele mature au o formă mai lată. Fructele arată ca niște bobițe roșii care, la coacere, virează spre o nuanță negru-albăstruie. Varietățile propuse: „Prince of wales”, „Hughes”,”Blue star”.

Juniperus chinensis var. plumosa coniferul atinge înălțimi de 3.6 – 6 m și 0.6 – 0.9 m diametru. În primii ani de vegetație coroana este aplatizată. Tolerează poluarea, vântul, uscăciunea, căldura, umiditatea, terenul în pantă.

Juniperus media „Mint julep” (ienupăr târâtor) specie cu întindere mare deasupra solului, cu creștere încetă, în cazul plantelor mai în vârstă de 5 ani, bine înrădăcinate, creșterea este de 15 – 24 cm. În condiții optime planta crește pînă la 1 – 1,2 m înălțime. Culoarea vlăstarilor plantei este verde. Frunzele sunt solziforme, lungi de 0,5 – 1,5 cm. Nu prezintă prea mari pretenții la acțiunea chimică a solului. Cel mai bine crește în solul proaspăt umezit. Este puțin sensibil la ger, în iernile geroase poate fi afectat parțial, dar își v-a reveni. Poate fi plantată la fel în locuri însorite și în semiumbră.

Lavandula angustifolia „Dwarf blue” (lavandă) plantă cu o înălțime medie de 40 – 60 cm, are aspectul unei tufe cu multe ramificații din partea bazală. Frunzișul bogat și persistent este alcătuit din frunze întregi, îngust – liniare, cu o pubescență cenușie. Florile mici, albastre – violet înfloresc în prima parte a verii (iunie – iulie).

Picea sp. (molid) speciile de molid au nevoie de multa umiditate atmosferica, rezistand greu la uscaciunea aerului sau a solului. Nu arata exigenta deosebita fata de sol, dar vegeteaza de regula slab pe solurile calcaroase uscate. Rezistenta la geruri este variabila. Intrucat portul si coloratia frunzisului ii dau un aspect deosebit pot fi folositi in zonele verzi ca arbori izolati, in grupuri, in arborete si chiar garduri vii suportand bine tunderea.

Speciile de molid folosite sunt: Picea omorika, Picea omorika „Nana” care prezintă o coroana globuloasă la început, ce ajunge piramidală la maturitate, cu înălțime 2,5 – 3 m. Picea pungens „Hoopsi” (molid argintiu) este un arbore cu aspect longilin . Acele argintii – albastre fac din acesta cea mai albastră specie din cele albastre. La maturitate prezintă o statură superbă, uniformă, ce determină o anumită atractivitate față de locul unde este amplasat. Picea orientalis (molid de Caucaz) este o specie exotică, cu înălțimi de 40 – 60 cm. Frunzele au culoarea verde închis strălucitor iar culorile au culoarea roșu – purpuriu la început și maro la maturitate. Picea orientalis var. aureospicata este molidul caucazian cu muguri aurii 30 – 50 m, foliaj verde intens cu muguri aurii, sol umed dar drenat. Picea likiagensii var. purpurea are o formă de piramidă compactă, cu ace scurte de verde închis, pe partea superioară și de verde pal pe partea dorsală având un aspect bicolor. Conurile de culoare purpurie apar primăvara.

Pinus mugo „Winter gold” (pin de munte) specie arbustivă cu tulpină târâtoare cu vârfurile arcuite ascendent, ajungând până la o înălțime 2 – 3 m.

Rhododendron spp. (azalee) sunt plante care impodobesc in special spatiile semiumbrite si racoroase, preferând solul acid si au radacini scurte. Are crestere arbustiva si poate atinge inaltimi de 3 m in locurile de origine. In cultura se formeaza plante fie sub forma de tufa bogat ramificata, fie ca arbust cu trunchi de 15-20 cm Sunt specii de plante ornamentale, cu flori delicate cu o cromatica extrem de diversa, folosite pentru infrumusetarea parcurilor si gradinilor. Varietățile propuse: russatum, yakushimanum, hibrizii „Klondzke” și „Catherina v.tol”.

Taxus baccata (tisa) este un arbust verde tot anul, care infloreste din martie pana in aprilie. Creste incet, putand sa atinga chiar si 14 m si un diametru de 6 m sau chiar mai mult daca e amplasat in locuri propice. Este folosit pentru borduri, cu ramuri cazatoare si frunze lucioase, verde-inchise la culoare, plate, aranjate in spirala si lungi de 2 – 3 cm; lemnul este rosu-purpuriu. Speciile de tisa propuse sunt: Taxus baccata var. fastigiata robusta – plantă cu creștere în formă tip coloană, de 25 – 50 cm. În condiții optime planta crește pînă la 3 – 8 m înălțime. Culoarea frunzelor conifere este verde, gri – deschis pe dos. Frunzele de 1 – 3 cm a coniferelor se situează circular câte unu. Nu prezintă prea mari pretenții la acțiunea chimică a solului. În solul proaspăt udat crește cel mai bine. Suportă bine frigul și perioada de iarnă, nici temperaturile de – 25ºC nu îl afectează. Are exigență mare la lumină de aceea este preferabil să – i alegem un loc însorit. Alte varietăți de tuia propuse sunt: semperaurea, „ Washington”.

Taxus baccata var. overyenderi – arbust mare, conic. Ramurile se țin drepte, foarte dense, și își mențin aspectul apropiat și la maturitate. Frunzișul este verde închis, pe dos mat, 2 cm lungime, ascuțit, puțin îndoit. Poate să ajungă la 4 – 5 m înălțime și 2 – 3 m lățime.

Thuja occidentalis var. danica – arbust de 30 cm – 1 m cu formă pitică globuloasă a coroanei, frunziș colorat în verde și verde auriu.

Wisteria floribunda „Purple patches” (glicina) este o liană care ajunge până la 20 m lungime. Lujerii și frunzele sunt la început părăase, apoi glabrescente. Frunzele sunt alterne, imparipenat compuse, lungi până la 30 cm, cu 7 – 11 foliole ovat lanceolate, până la eliptice, de 4 – 8 cm lungime, lung acuminate. Florile, albastre-violet, mirosiroare, de 2,5 cm, sunt dispuse în raceme pendente lungi de 15 – 30 cm, înfloresc în mai-iunie, cu înflorire aproape simultană a florilor. Fructul este o păstaie păroasă, coriacee, de 10 – 15 cm, conținând 1 – 3 semințe.

Abies lasiocarpa "Compacta” Abies balsamea “Nana” Acer palmatum “Dissectum”

Acer palmatum “Atropurpureum” Acer platanoidesFaasens black Acer platanoides” Drummondi”

Amelanchier lamarckii Astilbe japonica “Red sentinel” Astilbe chinensis “Serenade”

Fig. 27 – Detaliu vegetație propusă

Berberis thunbergii “Atropurpurea” Calamintha nepeta Chamaecyparis pisifera

“Folifera nana”

Cotoneaster horizontalis Euonymus fortunei Festuca cinerea “Elija blue”

“Emerald’n gold”

Festuca gautherii Hydrangea hibrida “Blue bird” Juniperus horizontalis

Fig. 28 – Detaliu vegetație propusă

Juniperus chinensis “Plumosa” Juniperus media “Mint julep” Lavandula angustifolia

“Dwarf blue”

Picea omorika Picea omorika “Nana” Picea orizontalis

Pinus mugo “Winter gold” Rhododendron russatum Rhododendron yakushimanum

Fig. 29 – Detaliu vegatație propusă

Taxus baccata “Fastigiata” Taxus baccata “Overyenderi” Taxus baccata “Semperaurea”

Thuya occidentalis “Dinica” Wisteria floribunda “Purple patches”

Fig. 30 – Detaliu vegetație propusă

CAPITOLUL VI

CALCULE TEHNICO-ECONOMICE

Bilanțul teritorial

1. Spațiu gazonat: 7.839,85 mp

2. Suprafața locului de joacă: 237,30 mp

3. Suprafața terenului de tenis: 275 mp

4. Suprafața ocupată cu plante perene: 461,64 mp

5. Alei propuse: 397,73 mp

6. Suprafața construită: 3.034,14 mp

7. Suprafața totală: 12.245,66 mp

Tabelul 9

Lista necesară de material vegetal

Tabelul 10

Lista necesară de material pentru reamenajare

Costul total al reamenajării spațiului verde aferent “Motelului Bucium” – Iași în urma prezentării listelor de materiale necesare este de 943.224,92 lei.

CONCLUZII

Spațiile verzi îmbunătățesc condițiile microclimatului, reduc intensitatea zgomotului, pun la dispoziție o ambianță estetică armonioasă, posibilității de recreere și destindere, refac organismele din punct de vedere fizic și psihic.

Aspectul reconfortant al vegetației dintr-un spațiu public sau privat poate produce schimbări de esență, chiar în stilul arhitectural al construcției; poate genera dorința de a petrece cât mai mult timp în acel loc și induce, prin subconștient, ridicarea și mentinerea unui tonus sănătos.

Fie că este vorba de o gospodărie, casă de vacanță, hotel sau pensiune turistică, sau orice spațiu de amenajat, trebuie să se acorde o importanță pretențiilor avute în dotarea și confortul interior sau de modul de realizare a construcției. Îmbinate armonios, toate elementele constructive și peisagere vor fi imbatabile și se vor pune în valoare unele pe altele.

1. Această lucrare urmărește îmbunătățirea amenajării spațiului verde aferent Motelului Bucium printr-o reamenajare judicioasă și utilă de punere în valoarea a vegetației existente și a stilului architectural clădirii, dar și de creștere a numărului de vizitatori din această zonă, fenomen ce ar veni în ajutorul proprietarilor.

2. Tema lucrării de licență poate fi considerată un pas spre realizarea conștiinței ecologice mondiale și un exercițiu de conduită ecologică cetățenească. Plecând de la individual către general, de la cetățean către societate, ținând cont de importanța arhitecturii peisajului – privită ca artă și știință acest proiect se adresează populației care are nevoie de spații amenajate peisagistic în care să poată resimți o îmbunătățire a calității vieții, a confortului urban.

3. În urma analizei situației existente în această zonă și a anumitor principii de proiectare, am prezentat o nouă modalitate de creștere a gradului de funcționalitate a zonei, în care am detaliat și am motivat opțiunile pentru noile schimbări. Toate acestea vizează o nouă calitate a spațiului verde, atât prin imaginea generală, de ansamblu a zonei cât și prin atenția acordată detaliilor semnificative – vegetație, dotări, utilități – toate menite să deservească omul, indiferent de vârstă, cultură, profesie.

4. Vegetația propusă este un aport adus îmbunătațirii aspectului estetic și funcțional al spațiului verde aferent motelului, fiind alcătuită din arbori,arbuști și flori pretabili pentru această zonă, prin coloritul frunzelor, al florilor, fructelor. Mobilierul folosit s-a dorit a fi unul ecologic, atât materialul din care sunt confecționate cât și modul de utilizare, făcând referire la corpurile de iluminat.

5. Fără a avea pretenția epuizării totale a temei alese, lucrarea este un prim pas spre definirea unei personalități profesionale implicate în schimbarea în bine a locurilor natale.

Ca orice lucru născut din mintea și din mâna omului, lucrarea de față permite multe îmbunătățiri și completări. Peste toate, ideea este cea care va prinde viață, chiar dacă unele calcule tehnice și economice amână realizarea ei până dincolo de hotarele crizei economice actuale.

BIBLIOGRAFIE

Barbu N., Ungureanu Al., 1987– Geografia municipiului Iași, Univ. Al. Ioan Cuza, Iași.

Blaga Ghe., 2005 – Pedologie, Ed.Academic pres Cluj- Napoca,

Brookes J., 2007– Grădina mea, Ed. Teora. București.

Cihodaru C., Platon Ch., 1980– Istoria orașului Iași, Ed. Junimea, Iași.

Cireașă Elena, 1993 – Floricultură. Curs litografiat. Universitatea Agronomică Iași.

Draghia Lucia, 2000 – Producerea materialului săditor dendrologic, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, 2001 – Floricultură – îndrumător de lucrări practice, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Draghia Lucia, 2004 – Floricultură. Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Iliescu Ana Felicia, 2000 – Arboricultură ornamentală, Ed. Ceres, București.

Iliescu Ana Felicia, 2008 – Arhitectură peisageră, Ed. Ceres, București.

Florincescu Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului. Ed. Dyva, Cluj-Napoca.

Mărgărit Ana, A. Mărgărit, 2004 – Arta peisageră între pasiune și profesie, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște.

Mitrea Vasile, 2000 – Peisagistica, Curs, Ed. Universității Tehnice, Cluj-Napoca.

Negruțiu F, 1980 – Arhitectura peisajelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Negruțiu F. 1980 – Spații verzi, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Palade L. 1975– Arboricultură ornamentală. Caiet de lucrări practice, Univ. Agronomică, Iași.

Palade L., 1977 – Poluarea și folosirea vegetației ca factor de ameliorare a mediului, Tip. Univ. Al. Ioan Cuza, Iași.

Palade. L. – Proiectarea și trasarea parcurilor și grădinilor, Univ. Politeh., Iași.

Păun M., Palade L. 1977– Flora spontană, sursă de plante pentru spații verzi, Ed. Scrisu Românesc, Craiova.

Păun M., Palade L., 1972 – Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, București.

Preda M., Palade L., 1973 – Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, București.

Preda M., 1977 – Floricultură, Ed. Ceres.

Petrescu T., 1987 – Garduri vii, Ed. Ceres, București,.

Sandu Tatiana, 2009 – Arboricultură ornamentală, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași,

Simonds I. O., 1967 – Arhitectura peisajului, Ed. Tehnică, București,.

Sonea V., Palade L., Iliescu A. F., 1979 – Arboricultura ornamentală si arhitectură peisageră, E.D.P., București.

Sever Muja, 1994 – Dezvoltarea spațiilor verzi, Ed. Ceres, București.

Șelaru Elena, 1998 – Flori cultivate în grădină. Ed. Grand, București.

Șelaru Elena, 2000 – Flori pentru casa noastră. Ed. CERES, București.

Șelaru Elena, 2008 – Cultura florilor de grădină. . Ed. CERES, București

Topor M., Dobrotă E., 1966 – Amenajările floricole exterioare, Ed. Adro- Silvică, București.

x x x, 1990 – Grande encyclopédie des plantes & fleurs de jardin. Ed. Bordas, Paris.

x x x , 2000 – Garden Book, Phaidon Press Limited, London.

x x x, 1996-2000 – Rev. Landscape Architecture

www.google.ro

www.monografia județului Iași.ro

ANEXE

Piese desenate

BIBLIOGRAFIE

Barbu N., Ungureanu Al., 1987– Geografia municipiului Iași, Univ. Al. Ioan Cuza, Iași.

Blaga Ghe., 2005 – Pedologie, Ed.Academic pres Cluj- Napoca,

Brookes J., 2007– Grădina mea, Ed. Teora. București.

Cihodaru C., Platon Ch., 1980– Istoria orașului Iași, Ed. Junimea, Iași.

Cireașă Elena, 1993 – Floricultură. Curs litografiat. Universitatea Agronomică Iași.

Draghia Lucia, 2000 – Producerea materialului săditor dendrologic, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, 2001 – Floricultură – îndrumător de lucrări practice, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Draghia Lucia, 2004 – Floricultură. Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Iliescu Ana Felicia, 2000 – Arboricultură ornamentală, Ed. Ceres, București.

Iliescu Ana Felicia, 2008 – Arhitectură peisageră, Ed. Ceres, București.

Florincescu Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului. Ed. Dyva, Cluj-Napoca.

Mărgărit Ana, A. Mărgărit, 2004 – Arta peisageră între pasiune și profesie, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște.

Mitrea Vasile, 2000 – Peisagistica, Curs, Ed. Universității Tehnice, Cluj-Napoca.

Negruțiu F, 1980 – Arhitectura peisajelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Negruțiu F. 1980 – Spații verzi, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Palade L. 1975– Arboricultură ornamentală. Caiet de lucrări practice, Univ. Agronomică, Iași.

Palade L., 1977 – Poluarea și folosirea vegetației ca factor de ameliorare a mediului, Tip. Univ. Al. Ioan Cuza, Iași.

Palade. L. – Proiectarea și trasarea parcurilor și grădinilor, Univ. Politeh., Iași.

Păun M., Palade L. 1977– Flora spontană, sursă de plante pentru spații verzi, Ed. Scrisu Românesc, Craiova.

Păun M., Palade L., 1972 – Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, București.

Preda M., Palade L., 1973 – Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, București.

Preda M., 1977 – Floricultură, Ed. Ceres.

Petrescu T., 1987 – Garduri vii, Ed. Ceres, București,.

Sandu Tatiana, 2009 – Arboricultură ornamentală, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași,

Simonds I. O., 1967 – Arhitectura peisajului, Ed. Tehnică, București,.

Sonea V., Palade L., Iliescu A. F., 1979 – Arboricultura ornamentală si arhitectură peisageră, E.D.P., București.

Sever Muja, 1994 – Dezvoltarea spațiilor verzi, Ed. Ceres, București.

Șelaru Elena, 1998 – Flori cultivate în grădină. Ed. Grand, București.

Șelaru Elena, 2000 – Flori pentru casa noastră. Ed. CERES, București.

Șelaru Elena, 2008 – Cultura florilor de grădină. . Ed. CERES, București

Topor M., Dobrotă E., 1966 – Amenajările floricole exterioare, Ed. Adro- Silvică, București.

x x x, 1990 – Grande encyclopédie des plantes & fleurs de jardin. Ed. Bordas, Paris.

x x x , 2000 – Garden Book, Phaidon Press Limited, London.

x x x, 1996-2000 – Rev. Landscape Architecture

www.google.ro

www.monografia județului Iași.ro

ANEXE

Piese desenate