Realizat de: Nucă Nicoleta, Drept Zi, An IV, Grupa 3 [624452]

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS”, GALAȚI
FACULTATA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
SPECIALIZAREA DREPT

Referat

Securitatea și sănătatea în muncă

Realizat de: Nucă Nicoleta, Drept Zi, An IV, Grupa 3
Coordonator: Prof. univ. dr. Răducan Oprea

Galați – 2020

2
CUPRINS

1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile caracteristice………. …………………………..p.3
1.1. Definiție………………………………………………………………………………………………… ……………….p.3
1.2. Trăsăturile caracteristice ale securității și sănătății în muncă……………………………………………p.4
2. Scurt istoric despre securitate și sănătate în muncă……………………………………………………………. …p.4
3. Reglementare internă și autoritățile cu atribuții în domeniu. ………………………………………………….p.5
3.1. Cadrul legal……………………………………………………………………………………………… ……………..p.5
3.2. Autorități și instituții cu atribuț ii în domeniu…………………………………………………………………p.5
4. Principiile securității și sănătății în muncă………………………………………………………………….. ……..p.6
5. Obligațiile angajatorulu i și ale lucrătorului…………………………………………………………………………p.7
5.1. Obligațiile generale și speciale ale angajatorului………………………………………………………….p.7
5.2. Obligațiile lucrătorilor……………………………………………………………………………………….. …….p.8
6. Evenimente: accidente de muncă și boli profesionale…………………………………………………………..p.9
7. Concluzii………………………………………………………………………………………………….. …………………..p.9
8. Bibliografie….. …………………………………………………………………………………………………………….. p.10

3
1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile caracteristice

1.1. Definiție
Prin securitate și sănătate în muncă se înțelege ansamblul de activități instituționalizate având ca
scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții,
integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane pa rticipante la procesul de muncă1.
Normele în materia securității și sănătății în muncă aparțin, prin natura lor, în princip al dreptului
muncii, dar și dreptului administrativ, în prezent legea impune obligațiile angajatorului, drepturile și
obligațiile salariatului, ca și ale altor subiecte de drept.
În acest domeniu a existat întotdeauna o tensiune între obiectivul angaja torilor de creștere
a productivității organizației cu costuri cât mai reduse și nevoia angajaților de a fi protejați de
pericolele asociate activității și mediului de muncă. Dacă în secolul trecut principalele
probleme privind securitatea și protecția munc ii erau exprimate prin numărul excesiv de ore de lucru
și condițiile foarte grele de muncă fizică în cadrul unităților de producție, în prezent acestea iau forme
mult mai diverse și mai subtile. Deși ne confruntăm cu un tablou diferit de probleme ale prote cției
muncii, îngrijorările angajatorilor, angajaților, sindicatelor, agențiilor guvernamentale au rămas la fel
de accentuate.
Astăzi securitatea și sănătatea în muncă constituie unul dintre domeniile de preocupare prioritară
ale societății, având în ve dere faptul că accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale sunt din
ce în ce mai prezente, generând grave probleme umane și economice.
Prin urmare, obiectivul acestui domeniu este acela de a înlătura toate obstacolele ce apar în procesul
muncii, care pot fi susceptibile să provoace accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Rolul
primordial al securității și sănătății în muncă este acela de prevenție.
La nivelul Uniunii Europene, acest domeniu cuprinde 15 directive până în prezent, prin tre care
enumerăm: una generală; celelalte pe categorii de persoane sau pe domenii de activitate de muncă.
Statele membre ale Uniunii Europene sunt de acord cu faptul că sănătatea și securitatea salariaților în
muncă trebuie să constituie preocupare perman entă, țînând seama de mai multi factori:

1 Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 26
iulie 2006.

4
– factorul economic, constând în pierderile pe care le înregistrează angajatorul prin absențele
salariaților victime ale accidentelor de muncă1;
– factorul uman.
Revenind la definiția securității și sănătății în muncă putem afirma că reprezintă un ansamblu de
măsuri de norme juridice imperative care au ca obiect regle mentarea relațiilor sociale complexe care
se formează cu privire la organizarea, desfășurarea și controlul proceselor de muncă, în scopul
asigurării condițiilor optime la nivelul științei și tehnicii, pentru apărarea vieții, securității și sănătății
tuturo r participanților la acest proces, al prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale2.

1.2. Trăsăturile caracteristice ale securității și sănătăț ii în muncă
Securitatea și sănătatea în muncă, ca ansamblu de activități instituționalizate, are ca scop asigurarea
celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieți, integrității fizice și
psihice, sănătății lucrătorilor și al tor persoane la procesul de muncă.
Printre trăsăturile caracteristice, putem enumera:
– se integrează în mod organizat proceselor de muncă, indiferent dacă măsurile se iau înainte de
începerea activității sau în timpul desfășurării acesteia;
– are caracter esențial preventiv;
– constituie o expresie a implicării statului, în condițiile economiei de piață, în prevenirea accidentelor
de muncă și a bolilor profesioanale ale salariaților și ale altor partecipanți în procesul de muncă, astfel
că prioritatea prin cipală a statului este protecția lucrătorilor și nu eficiența economică.

2. Scurt istoric despre securitatea și sănătatea în muncă.
Conceptul de securitate și sănătate în muncă este prima oară menționat în anul 1700 de către un
medic italian Bernardin o Ramazzini, care a publicat prima lucrare în acest domeniu. De atunci, a
urmat o evoluție continuă a acestui concept de -a lungul timpului marcată de evenimente majore
precum emiterea primei polițe de asigurare pentru accidentele de muncă în Statele Unite, la apariția

1 I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii , ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic,
București, 2012, p. 627.
2 V. Brîndușa, Dreptul muncii. Curs universitar , Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 296.

5
primului act legislativ ce reglementa acordarea de compensații muncitorilor vitime ale accidentelor
de muncă. Toate au condus la dezvoltarea unei întregi infrasturcturi de instituții și reglementări la
nivel național și internațional.
În Ro mânia, activitatea de securitate și sănătate în muncă a evoluat odată cu dezvoltarea industriei,
ulterior primul act normativ a fost Decretul nr. 359/1949, iar în anul 1965 a fost adoptată Legea nr. 5
care era descrisă ca fiind o lege închegată corespunzăt or vremurilor de atunci. Această lege rămâne
în vigoare până ce este adoptată Legea nr. 90/1996, aceasta din urmă fiind înlocuită la rândul său de
Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.

3. Reglemenatrea internă și autoritățile cu atribuț ii în domeniu
3.1. Cadrul legal
Principalele izvoare ale reglementării domeniului securității și sănătății în muncă în România sunt:
– Constituția României, prin art. 41;
– Codul muncii, prin Titlu V intitulat: ”Sănătatea și securitatea în Muncă”;
– Legea 319/2006 a securității și sănățății în muncă și normele metodologice de aplicare H.G.
1425/2006;
– Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidentele de muncă și bolile profesionale;
– Actele normative prin care s -au transpus Directivele Europene;
– Legea 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei și bărbați;
– Legea 320/2001 pentru aprobarea OUG 137/1999 privind modificarea și completarea Legii
108/1999 pentru inființarea și organizarea Inspecției Muncii;
– Legea 177/2000 privind modificarea și completarea Legii protecției muncii 90/1996 , etc.

3.2. Autorități și instituții cu atribuții în domeniu
Legea nr. 319/2006 prevede în Capitolul X (art. 45 -50) atribuțiile în domeniul securității și sănătății
în muncă a autorităților și instituțiilor publice. Legiuitorul are în vedere, în special:
– Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoane lor Vârstnice;
– Ministerul Sănătății Publice;

6
– Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială;
– Asigurătorul în domeniul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice este, potrivit art. 45 din
Legea nr. 319/2006, autoritatea competentă în domeniul securității și sănătății în muncă1.
Principalele atribuții sunt următoarele:
a) elaborează politica și strategia națională în domeniul securității și sănătății în muncă, în colaborare
cu Ministerul Sănătății și prin consultarea cu alte instituții cu atribuții în domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei naționale și a
acquis -ului comunitar din domeniu;
c) avizează reglementările cu implicații în domeniu inițiate de alte instituții, și participă, după caz, la
elaborarea unor astfel de reglem entări.
Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială reprezintă autoritatea competentă în
ceea ce privește controlul aplicării legislației referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, ea
controlează modul în care se aplică legisl ația națională în domeniul în discuție la toate persoanele
juridice și fizice2.
Are următoarele atribuții:
a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicită măsurători și determinări, examinează pro be de produse și de materiale în unități și în afara
acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situații de pericol;
c) dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care
constată o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională și sesizează,
după caz, organele de urmărire penală.

4. Principiile securității și sănătății în muncă

Printre principiile care caracterizează activitatea de securitate și sănătate în muncă, putem enumera:
– securitatea și sănătatea în muncă – problema de interes general;
– legătura indisolubilă între dreptul la muncă și sănătatea și securitatea în muncă;
– integrarea sănătății și securității în procesele de muncă;
– caracterul prev entiv al asigurării sănătății și securității în muncă;
– realizarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă – obligație a angajatorilor.

1 Răducan Oprea, Dreptul muncii și securității sociale. Note de curs , Galați, 2020, p.11.
2 Idem.

7
1) Securitatea și sănătatea în muncă – problema de interes general: Constituția prin art. 41 alin.
(2), consacr ă dreptul la protecție socială și la măsurile de de securitate și de igienă. De asemenea, art. 3
din Lgea 319/2006 ne arată că prevederile acestei legi se aplică în toate sectoarele de activitate, atât
publice cât și private. Astfel, activitatea de securit ate și sănătate în muncă nu poate fi lăsată la latitudinea
angajatorilor sau salariaților, ea nu poate face parte din negocieri individuale sau colective. Statul
realizaează controlul acestei activități, fiind reglementată în toate domeniile vieții economi ce și sociale.
2) Legătura indisolubilă între dreptul la muncă și sănătatea și securitatea în muncă: în țara
noastră, – stat social1 – dreptul la muncă nu numai că este privit ca un drept fundamental cetățenesc,
dar el se află în strânsă corelație cu dreptul la protecție socială a salariaților, care include și securitatea
și sănătatea în muncă.
3) Integrarea sănătății și securităț ii în procesele de muncă: acest principiu con sacrat de Legea nr.
319/2006, conform căreia securitatea și sănătatea în muncă constă într -un ansamblu de activități
instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesulu i de muncă,
apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la
procesul de muncă [art. 5 lit. n)].
4) C aracterul preventiv al asigurării sănătății și securității în muncă : pentru a se sublinia
caracterul preventiv al activității de securitate și sănătate în muncă, a fost necesară organizarea
serviciilor de prevenire și protecție la nivelul angajaților.
5) R ealizarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă – obligație a angajatorilor : în
conformitate cu dispozițiile Codului muncii și ale Legii nr. 319/2006, reali zarea măsurilor de sănătate
și securitate în muncă este în sarcina angajatorului.

5. Obligațiile angajatorului și ale lucrătorilor
5.1. Obligațiile generale și speciale ale angaja torului
a) Angajatorul are următoarele obligații:
b) asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;
c) prevenirea riscurilor profesionale;
d) informarea si instruirea lucratorilor;
e) asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca

1 Art. 1 alin. (3) din Constituția României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din din 31 octombrie 2003.

8
f) să acorde salariatului echipamentul individual de protecție ale cărui costuri se acoperă din
fondurile angajatorului; se poate acorda și echipament de lucru, apreciat ca necesar de către
angajator, dar care nu are rol de protecție a muncii;
g) să acorde alimentația de protecție împotriva bolilor profesionale și, în același context,
materialele igienico -sanitare;
h) să adopte măsurile de prim -ajutor, de stingere a incendiilor, de evacuare a personalului în caz
de pericol.
O categorie spec ială de obligații ale angajatorilor, care nu era reglementată anterior, constă în
asigurarea măsurilor necesare pentru acordare primului -ajutor, stingerea incendiilor, evacuare
lucrătorilor, lucruri specificate în art. 181 alin. 3 din Codul muncii și art. 10 și 11 din Legea 319/2006.
Angajatorul care nu respecta legislatia de protectie a muncii se face vinovat fie de una sau mai multe
infractiuni, fie de una sau mai multe contraventii. Codul Penal prevede, in art. 349 si 350, pedepse
pentru infractiunile comise in domeniul protectiei muncii1.

5.2. Obligațiile lucrătorilor
Legea 319/2006 specifică ce obligații au lucrătorii, printre care enumerăm:
a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de
transport si alte mijloace de productie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il
inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea
arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor,
instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa u tilizeze corect aceste dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca despre
care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor,
precum si orice deficienta a sistemelor de protectie;
e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoana;

1 I. Ciochină -Barbu, A.M. Popescu, Dreptul muncii , ed 3, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 74.

9
6. Evenimente: accidente la muncă și boli profesionale
Evenimentul este un accident care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în
timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situația de persoană dată
dispărută sau accidentul de traseu ori de circulație, în condițiile în care au fost implicate persoane
anga jate, incidentul periculos, precum și cazul susceptibil de boală profesională sau legată de
profesiune. Orice eveniment va fi comunicat de îndată angajatorului, de catre conducatorul locului de
muncă sau de orice alta persoană care are cunoștință despre pr oducerea acestuia. Angajatorul are
obligația să comunice evenimentele, de îndata, dupa cum urmeaza:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele;

b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și
boli profesionale, cu modificarile și completările ulterioare, evenimentele urmate de
incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;

c) organelor de urmărire penală, după caz.
Orice medic, inclusiv medicul de medicină a munci i aflat într -o relație contractuală cu angajatorul,
conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de
profesiune, depistată cu prilejul prestațiilor medicale.
Accidentul de muncă este vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută
profesională, care au loc în timpului procesului de muncă care provoacă incapacitatea temporară de
muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate sau deces.
7. Concluzii
Securitatea și sănătatea în mu ncă ocupă un loc prioritar în societatea modernă din rațiuni economice
cât și umanitare, legislația națională fiind obligată astfel să protejeze acest domeniu. Rolul său este
primordial pentru consolidarea competitivității și a productivității interprinder ilor, prin efecte
pozitive prin care le produce: reducerea costurilor cu accidentele, incidentele, bolile profesionale și
creșterea motivării în muncă. Crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai sănătos reprezintă un
obiectiv care depășește resursele și expertiza unei singure instituții, prin urmare este important că
securitatea și sănătatea în muncă să se dezvolte la nivel național, deoarece securitatea și sănătatea
muncii oferă angajatului siguranța necesară în timpul serviciului, îl ajută să își păstre ze sănătatea și
capacitatea de muncă în programul de lucru.

10
8. Bibliografie

a) Tratate, cursuri, monografii
1. Brîndușa V., Dreptul muncii și securității sociale. Curs teoretic, Ed. Universul Juridic, București,
2016
2. Ciochină -Barbu I., Popescu A.M., Dreptul muncii, ed. 3, Ed. C.H. Beck, București, 2020
3. Oprea Răducan, Dreptul muncii și securității sociale. Note de curs, Galați, 2020
4. Ștefănescu I.T., Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a II -a, Ed. Universul Juridic,
București, 2012

b) Legislație
1. Constituția României, publicată în Monitorul O ficial, Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003
2. Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, publicată în Monitorul Oficial, Partea
I nr. 649 din 26 octombrie 2006