Reality Show Ul In Contextul Audiovizual Modern

Deja, pentru mulți jurnaliști, internetul este pur și simplu unealta principală de căutare. Dacă nu le satisfaci așteptările pe internet, atunci nu le satisfaci așteptările.

În măsură din ce în ce mai mare, cel mai rapid și mai eficient mod de a transmite mesajul reporterilor de presă scrisă, radio și televiziune este prin e-mail. În vreme ce media care servește sectorul financiar și tehnologic au fost în mod deosebit influențate, totuși nu există nici segment comercial sau profesional neatins de revoluția internetului. O serie din ce în ce mai mare de cotidiene, săptămânale și periodice își publică acum versiunile online. Adesea, acestea sunt diferite de versiunile tipărite. Mai mult, internetul cunoaște o afluență de newsletter-uri, reviste și chiar cotidiene care nu au echivalentul în presa scrisă. Internetul crează o revoluție în tehnologia mass – media.

În țara noastră, anul acesta Internetul a împlinit 16 ani. Firmele, asociațiile nonguvernamentale, ziarele, televiziunile sunt conștiente de importanța prezenței lor pe Internet. Astfel, Web-ul este folosit de mijloacele mass-media ca un veritabil mijloc de promovare. Industria media se modifică , astfel Internetul este folosit ca mijloc de comunicare în masă dar si ca mijloc de informare pe scara largă.

Fie că este vorba de un post de radio, de televiziune , ziare și reviste, toate au pagini de web, din nevoia de informare si promovare. Totul a devenit foarte simplu si rapid : putem afla știri de pe toate continentele cu un singur click, putem accesa o pagina web pentru a vedea programul tv al zilei in curs..

Cele mai respectabile publicații au câte un “frate geamăn” pe Internet. Internetul oferă astfel, posibilitatea jurnaliștilor să formuleze informațiile într-un mod în care să permită utilizatorilor să selecteze ceea ce este relevant pentru ei.

Internetul este deja centrul mass-media. Totul devine din ce în ce mai accesibil prin intermediul internetului care devine o formă dominantă a mass-media.

II. 1. Jurnalismul și evoluția tehnologică

O dată cu dezvoltarea Internetului, spre sfârșitul secolului XX, a apărut o formă a jurnalismului imbunătățită, care includea accesul la informația globală, realizarea de reportaje instantanee și o mare interactivitate. Toate aceste schimbări aveau ca scop atragerea celor dezinteresați de presa clasică. Dar ca orice schimbare produsă destul de rapid într-un domeniu, are și dezavantaje. Astfel, adevărul, autenticitatea conținutului, acuratețea și verificarea surselor pot fi puse sub semnul întrebării , în cazul în care cineva intenționează să dezinformeze prin intermediul Internetului.

Știrile sunt într-o continuă schimbare și sunt actualizate permanent deoarece utilizatorii pun mare preț pe cât de “proaspătă” este o știre. Tehnologia evoluează pe zi ce trece, având un impact foarte mare în toate domeniile, îndeosebi asupra jurnalismului.

Redacțiile au o structura din ce în ce mai descentralizată și flexibilă, printre angajați fiind acceptați și freelanceri. Întreaga industrie media se modifică, astfel furnizorii de știri principali nu sunt doar ziarele sau televiziunile tradiționale, ci chiar organizații care folosesc Internetul ca mijloc de comunicare în masă și de informare la scară largă. Televiziunile și ziarele informează pe un spațiu restrâns, unele la scară națională. Dar știrile on-line pot servii arii largi de consum, din moment ce nu există nicio formă de restrângere.

II. 2. Mass-media electronică

“Internetul este, înainte de toate, un mijloc de comunicare în masă. În ultimii ani, acest fenomen tinde însă să scape de sub control, astfel încât, prin intermediul web-ului oricine poate să își creeze propria pagina web unde să introducă date și informații pe Internet.” În opinia mea, utilizarea noilor tehnologii pentru comunicare nu va duce neapărat la o revoluție – chiar dacă unii vorbesc deja de ‘revoluția blogurilor’, de exemplu. Asistăm, pur și simplu, la deschiderea unui nou nivel de acces – informația și opiniile devin mai accesibile, circulă mai ușor, pentru că fiecare poate avea o voce.

Aici se ivește o problemă, aceea a autenticitații și a credibilitații informațiilor de pe Internet. Sursa de care putem fi in mare măsură siguri, este cea jurnalistică – ziare, agenții de presă, posturi de televiziune si de radio- .

Responsabilitatea cea mai mare a mass-media electronice este informarea corectă a utilizatorilor de Internet. Cei mai multi dintre noi preferă de cele mai multe ori să deschidă laptop-ul sau calculatorul pentru a citi un ziar decât să meargă la chioșc să-l cumpere, să-l citească și chiar să-și murdarească mâinile.

Times e unul dintre cele mai tradiționaliste ziare din lume. În așa măsură, încât și acum păstrează caracterele de literă pe care le folosea acum o suta de ani. Dar jurnalismul e in continuă evoluție și îmbrățișează noile tehnologii. Așa se face că New York Times are unul dintre cele mai interactive site-uri de știri din lume, iar redacția ziarului pe hârtie și cea a ziarului online au fost recent integrate – cu alte cuvinte, fiecare jurnalist de la NYT e și jurnalist online. Pe site-ul nytimes.com sunt zeci de bloguri și tot felul de modalități prin care utilizatorii sunt invitați să producă conținut. E o dovadă a faptului că acest nou tip de comunicare e un instrument (sau un set de instrumente) care adaugă valoare jurnalismului.

O dată cu progresul tehnologic și scăderea prețurilor sistemelor de calcul, un număr tot mai mare de oameni pot beneficia de contactul cu mediul electronic. Cu ajutorul computerelor sunt realizate mesajele sau efectele speciale din domeniul cinematografic sau animația din genericele pentru televiziune. Din ce în ce mai mult, în acest domeniu electronic este folosită substituirea textelor prin imagine animată.

Atât ziarele, cât și posturile de radio sau televiziune au pagini de web, informând si beneficiind de reclamă pe toate “câmpurile” posibile. Acum putem urmări știri on-line cu un simplu click. Emisiunile radio si de televiziune au fiecare adresă de e-mail unde ascultătorii sau telespectatorii pot trimite mesaje. Din ce în ce mai mulți prezentatori de știri îndeamnă telespectatorii să viziteze site-ul de Internet al postului respective.

Internetul oferă o serie de instrumente prin care putem adăuga valoare informației: link-uri care trimit cititorul la sursă; elemente de interactivitate cum este posibilitatea oferită cititorului de a scrie o reacție sau de a da o notă articolului, combinarea textului cu elemente multimedia (film, sunet), structurarea non-lineara a conținutului, astfel încât cei interesați să poată să sară direct la bucata care îi interesează.

Să luăm de exemplu, site-ul postului CNN. Acesta are un conținut tradus în mai multe limbi de circulație europeană, și are forma unei pagini de ziar : pagina este împarțită în trei coloane, cea centrală fiind cea mai mare. În partea de mijloc sunt prezentate știrile cele mai importante ale zilei sau saptămânii. Textul este destul de mic, dar dacă se accesează acea bucată de text se deschide întreg articolul. În partea dreaptă, majoritatea site-urilor web au informații repartizate pe domenii, asemanator cu cele ale unui ziar.

Site-ul trebuie sa fie foarte bine structurat si atrăgător pentru a atrage atenția publicului și pentru a fi accesat de foarte multă lume. Dar cu ajutorul site-urilor, televiziunile, posturile de radio si ziarele iși rotunjesc veniturile prin intremediul reclamei. Bannere-le atrag din ce în ce mai mulți utilizatori și implicit firme care își doresc o publicitate sigură.

“Cu timpul, mediul on-line va fi prielnic oricărei instituții media de a se afirma sau expune „produsul” informațional. Mass-media electronică poate naște o adevărată revoluție informațională în țara noastră, dacă se vor gasi resursele necesare. Din păcate, mass-media electronică trebuie susținută cu bani, astfel, pentru a face rost de fonduri trebuie sa obții utilizatori care sunt atrași de informații precise și o interactivitate atragatoare.”

II. 3. Jurnalismul on-line

Un nou tip de jurnalism, bazat pe recentele forme de agregare a Internetului, câștigă teren. Este vorba despre jurmalismul interactiv care dă cuvant și publicului. Un conflict inevitabil stă să se ivească: între presa care are un nume și o reputatie de apărat și media alternative care evoluează și care au câștigat în vigoare și în prestigiu tocmai datorită faptului că au trecut peste o serie de reguli ale jurnalismului traditional.

Jurnalismul on-line presupune producerea articolelor special pentru Web. De asemenea, există un mod diferit de tratare a informației și un mod diferit de organizare a conținutului. Media on-line se deosebește de celelalte tipuri de jurnalism prin structura nonlineară, link-urile, elementele care stimulează interactivitatea. Jurnalismul on-line se dezvoltă rapid dar sigur în România. Astfel, in cațiva ani, nu numai că va crește numărul jurnaliștilor on-line, dar aceștia vor fi învățat să folosească resursele Internetului la adevăratul lor potențial, pentru a oferi informație de calitate și elemente care să adauge valoare acestei informații , astfel încât să îi diferențieze de concurență.

“Jurnalismul on-line este definit ca fiind o formă de presă produsă pentru World Wide Web. Jurnalismul on-line nu este destinat numai Internetului, el fiind pliabil și altor suporturi denumite generic “new media” precum telefoanele mobile. În aceasta formă de jurnalism, sunt inplicate acîiuni de documentare și colectare a informației dar și structurarea lor după cerințele mediuliu și publicarea lor pe Web sau alt suport “new media”.”

Jurnaliștii on-line difera de colegii lor din celelalte medii de informare prin folosirea caracteristicilor specifice Internetului in activitatea lor cotidiană, fiind necesară decizia jurnaliștilor on-line în privința formatelor folosite pentru transmiterea mesajului multimedia. Elementele esențiale ale unei publicații on-line sunt : conținut original, fotografii, arhive, posibilitați de participare ale utilizatorilor, stratificarea conținutului, navigare facila, forum, și posibilitățile de customizare.

Câteva dintre trăsăturile acestui tip de jurnalism care îl disting de cel tradițional au fost subliniate de Mike Ward în cartea sa “Journalism On-Line”. Mike Ward afirmă că printre caracteristicile jurnalismului on-line se numără “caracterul său imediat, posibilitațile multiple de punere în pagină, folosirea elementelor multimedia, platformele flexibile de distribuție, arhivarea, construcția și receptarea nonlineară a conținutului, interactivitatea și existența link-urilor”.

Internetul a “smuls” radioului titlul de mediu cu cea mai rapidă reacție. Astfel, Mike Ward sublinia și faptul că “pe Web există potențialul pentru a aduce la zi informațiile, știrile din showbiz și oricare altă pagină simultan și repetat, minut cu minut, pentru a oferi atât cele mai noi știri, cât și bârfele despre staruri. Un singur site de știri poate publica zeci de variante aduse la zi, pentru fiecare articol, la fiecare câteva minute.”

În presa scrisă , jurnaliștii se confruntă cu limitele impuse de numărul limitat de pagini și de spațiul alocat fiecărui articol și domeniu. În radio și televiziune , timpul este cel care limitează totul. În plus, site-urile Web pot oferi și un plus de elemente : text, audio, video, elemente grafice, toate acestea oferind un surplus de valoare articolului.

Arhivele sunt cele care permit căutarea și accesarea imediată a articolelor , astfel ele reprezintă unul dintre elementele care fac diferența pentru jurnalismul on-line. Internetul oferă jurnaliștilor posibilitatea de a formula informațiile într-un mod în care să permită utilizatorilor să selecteze ceea ce este relevant pentru ei. Utilizatorilor le place să dețină controlul în momentul în care se află în fața calculatorului și să selecteze ceea ce este mai important pentru el. Mike Ward afirmă că nici un alt mediu nu permite consumatorilor receptarea informației în mod activ. Mediul comunicării este într-o permanentă evoluție. Dacă până acum știrile erau făcute pentru un public pasiv, de acum înainte audiența este cea care ia deciziile privind ce, cum și cât din ceea ce oferă jurnaliștii se poate consuma.

Mike Ward consideră “documentarea on-line” ca fiind “o trăsătură importantă a jurnalismului on-line, iar folosirea Internetului pentru documentare în legătură cu subiecte jurnalistice nu este o posibilitate exclusivă a jurnalismului on-line. Acest tip de documentare este folosit la scară largă , astazi, de majoritatea jurnaliștilor , indiferent de mediul în care lucrează. În același timp, jurnaliștii on-line nu ar trebui să se limiteze la documentarea pe Internet. În unele cazuri, nimic nu se poate compara cu o investigație pe teren și colectarea informației de la surse directe.”

Să vorbim despre cele mai importante caracteristici ale jurnalismului on-line. Pe lânga posibilitatea de a transmite informația imediat după încheierea evenimentului, Internetul nu trebuie sa-și opreasca fluxul informațional pentru a face loc unor date noi. De aici și caracterul imediat al Internetului , spre deosebire de radio care trebuie sa întrerupă un program pentru a difuza altceva.

Un site poate avea câteva sute de pagini legate între ele, care pot fi citite independent, deoarece în Internet nu există constrângeri de spațiu sau de timp, existând posibilitați multiple de punere în pagină. Textul “îmbracă” altă haină pe Internet cu ajutorul elementelor grafice, audio și video. O altă caracteristică importantă a jurnalismului on-line este dată de existența arhivelor pe site. Arhiva electronică ușurează munca de căutare, spre deosebire de arhiva unui ziar. Atunci când arhivele electronice sunt dotate cu motoare de căutare, căutarea devine mai facilă.

O altă caracteristică importantă este construcția și receptarea nonlineară a conținutului care permite ca informația să fie descifrată indiferent de punctul de accesare al articolului. Radioul, spre exemplu, este un mediu linear deoarece ascultătorul nu poate alege ceea ce vrea să audă. Consumul informației pe Internet, în schimb, este determinat de utilizator.

“Interactivitatea, o altă caracteristică esențială a jurnalismului on-line, oferă utilizatorului posibilitatea de a comenta pe marginea articolului, de a contacta autorul acestuia sau de a comunica și schimba păreri cu alți utilizatori. Link-ul , sau legarura electronică este unul din cele mai importante elemente ale Internetului. Acesta ii conferă utilizatorului posibilitatea de a naviga de la un site la altul până se consideră suficient de informat în legătură cu subiectul căutat.”

Există astfel, patru modalități de a folosi link-urile:

În cadrul aceluiași material.

Dintr-un material în alt material sau în alt element (imagine, audio) din același site.

Dintr-un material în alt site cu care s-a efectuat un schimb de link-uri.

Dintr-un material în alt site independent de site-ul din care provine materialul.

De asemenea, există patru tipuri de jurnalism on-line , identificate de Mark Deuze “în funcție de relația care există între conținut și posibilitatea utilizatorilor de a participa la discuții”:

Site-uri media tradiționale

Exemple : CNN (www.cnn.ro), și BBC (www.bbc.ro)

Caracteristici : acestea reprezintă cele mai mari site-uri de știri on-line și oferă o gamă largă de conținut jurnalistic, cu o participare minimă și filtrată a utilizatorilor. Deuze afirmă că “aceste site-uri sunt principalele instrumente de lucru pentru profesorii de jurnalism on-line”

Site-uri “index”

Exemple : Google News (www.news.google.com) și Revista Presei (www.revistapresei.ro)

Caracteristici : pot fi găsite pe alte pagini, care au diferite motoare de căutare, oferă link-uri către materiale jurnalistice sau site-uri de ătiri din alte părți ale Webului.

Site-uri de comentariu sau meta-site-uri de știri

Exemple : Indymedia (www.indymedia.org) Online Journalism Review (www.ojr.org)

Caracteristici : conțin materiale produse de jurnalițti care scriu despre alți jurnaliști și despre alte materiale. Metasite-urile sunt pagini care permit și țncurajeayă participarea activă a utilizatorilor prin folosirea forumurilor, listelor de discuții sau chat-ului.

Site-uri de discuții și schimb de informații

Exemple : Slashdot (www.slashdot.org)

Caracteristici : utilizează schimbul de idei pe anumite subiecte. Utilizatorii iși pot spune părerea în legătură cu un subiect de interes privat sau comun.

…….

Trăim astăzi într-o societate a spectacolului. Demulte ori, pentru rating, mass-media și în special televiziunea urmărește spectacularizarea cu orice preț a informațiilor prezentate.De aceea a apărut termenul de homo spectacu-lum, ființe definite prin spectacol.

De aceea numeroși producători de emisiuni TV consideră că sistemul capitalist se bazează pe rein-ventarea continuă și reconstrucția realității, spectacolul fiind preocuparea esențială a capitalismului. Foarte puțini cercetători au analizat impactul divertismentului, al emoționalului asupra sferei publice. Mediul academic adesea ignoră importanța includerii în spațiul public a emoționalului și se rezumă la un fel de panică morală, reflectând teama elitelor de aimplica cultura populară în politică și teama de implicarea politică a maselor populare. Pătrunderea divertismentului în sfera publică este un subiect care lipsește din discuțiile curente despre sfera publică. Ioan Drăgan consideră că „divertismentul și noile genuri și sensibilitățimuzicale ale tinerilor poartă în ele sâmburii unor noi forme de contestare, de liberare și de emancipare, toate constituind forme de îmbogățire și de reînnoire a “marelui” spațiu public, așa cumera el văzut mai ales de Habermas” .

Nu trebuie ignorat faptul că produsele audiovizuale sunt determinate de anumite strategii de difuzare, care acordă prioritatedivertismentului. Modul în care televiziunea face posibilă participarea democratică poate fi cheia pentru o nouă dezvoltare a conceptului de sferă publică. Prin acapararea sferei publice de către presă se observă alterarea severă a modelului tradițional de sferă publică propus de Habermas, deși în condițiile revoluției tehnolo-gice, ale dezvoltării permanente a mijloacelor de comunicare, sfera publică nu putea să rămână aceeași, ea necesită un nou spectru deanaliză. Acest lucru nu trebuie însă tradus ca o alterare, o degradare, ci poate însemna mai degrabă o evoluție, o adaptare a conceptului, a întregului sistem teoretic, la condițiile de comunicare și la condițiile sociale actuale. Divertismentul este un element esențial care trebuie să fie luatîn considerare.

Divertismentul, spectacularizarea, presupun prioritizarea unor modalități speciale de realizare a discursului în televiziune: 1. alegerea subiectelor este făcută conform unei agende bazate mai mult pe problemele private, decât publice; 2. problemele sunt dramatizate și prezentate ca niște povești; 3. cunoștințele experților avizați sunt popularizate; 4. participanțiisunt rugați să povestească experiențele și trăirile lor, mai mult decâtopiniile lor; 5. dialogul tehnic și academic este înlocuit de maniere colocviale de discuție. Consecințele principale ale promovării acestor producții este accesibilitatea conținutului, deci nu neapărat, lipsa acestuia. Divertismentul mută astfel conceptul sferei publice din terenul procesului politic și al reprezentării sociale înterenul plăcerii sociale. Din perspectivă radical-democratică, divertismentul este conceput ca un mijloc prin care persoanele fizice pot comunica unele cu altele, mai degrabă decât pur și simplu un mijloc de plăcere, de relaxare. Această percepție subliniază legătura dintre divertisment șicomuniune și astfel stabilește rolul divertismentului în procesul deconstrucție a identității colective. În dinamica sferei publice divertismentul este inerent.

Divertismentul social a existat întotdeauna îndomeniul public, dar rolul oamenilor era doar de spectatori. Talk-show-urile, reality-show-urile și multe alte formate de televiziune sugerează că astăzi indivizii au ales să devină din spectatori, actori.

Programele de tip reality TV și problema definițiilor

Definițiile existente – provenite din mediul academic sau de laproducătorii media arată că nu prea există un consens în privințaa ceea ce este și ce nu este de fapt reality TV. Reality TV este genul TV care a atras o dezbatere controversată pe tema definirii sale. Natura inerent hibridă a genului reality TV – inspirată din programe de tip jocuri- concurs, documentare și seriale de tip telenovelă, printre alte genuri de emisiuni – amestecă modele factuale și deficțiune în formate de emisiuni orientate spre divertisment. Astfel,însăși natura sa face ca aplicarea directă a unor repere esențiale să fie deosebit de problematică. În plus, utilizarea termenului reality în sine ar putea explica o parte din dificultatea definirii genului dat fiind faptul că datorită acestui termen, lucrurile prezentate în aceste emisiuni sunt considerate din start ca fiind reale. Situând pretențiile sale de realitate alături de funcția sa primară de a oferi divertisment, genul reality TV a fost adesea analizat, pentru că popularizează situații factuale (sau bazate pe fapte reale), și a fost adesea considerat un indiciu al diluării valorii oferite de televiziune, într-o eră a televiziunii concurențiale. Primele studii asupra fenomenului emergent al reality TV s-au axat pe definirea genului și pe stabilirea relației cu alte genuri de televiziune. Studiile lui Bill Nichols, John Corner, Richard Kilbornprivind statutul programelor reality TV s-au axat în special pe primele dezbateri despre elementele factuale și fictive din genul reality. Kilborn definește genul ca: „1. înregistrare, cu ajutorul echipa-mentelor video, a evenimentelor din viața indivizilor și grupurilor, 2. încercare de a stimula astfel de evenimente reale prin diferite forme de reconstrucție actoricească, 3. încorporarea acestui material într-o formă corespunzătoare editată a unui program de televiziune atractiv, care poate fi promovat prin puterea sa de reflectarea realității”. De asemenea, autorul susține că scopul debază al programelor de tip reality-show este de a „crea mai mult diversiune decât claritate, fiind un gen de televiziune destinat divertismentului”. 

Situând pretențiile sale de realitate alături de funcția sa primară de a oferi divertisment, genul reality TV a fost adesea analizat, pentru că popularizează situații factuale (sau bazate pe fapte reale), și a fost adesea considerat un indiciu al diluării valorii oferite de televiziune, într-o eră a televiziunii concurențiale. Primele studii asupra fenomenului emergent al reality TV s-au axat pe definirea genului și pe stabilirea relației cu alte genuri deteleviziune.

Reality TV în România

În România emisiunile de tip reality au avut un început dificil. Anul lansării genului TV reality este considerat anul 2001, când totul a început cu Vara ispitelor la ProTV. A urmat apoi Seara regăsirii (2001), tot la ProTV și Vară fără limite (2001) la PrimaTV. Dar adevăratul an al lansării emisiunilorde tip reality în România este anul 2000, când la televiziunea națio-nală s-a difuzat emisiunea săptămânală Totul la vedere, o emisiune live de 3 ore care a avut 11 ediții. Începutul emisiunilor de tip talent-show poate fi considerat anul 1994, când la TVR1 era difuzată emisiunea Școala vedetelor. În 2003 a început primul reality- show de anvergură din România, Big Brother (două sezoane 2003- 2004), difuzat de PrimaTV. Tot în 2003 PrimaTV a difuzat și Star Factory. După Big Brother a urmat o perioadă de ignorare a programe-lor de tip reality-show, probabil pentru că Big Brother nu a avut audiența pe care producătorii o așteptau. Publicul românesc nu era încă pregătit pentru un astfel de format de emisiune. Situația s-a schimbat însă începând cu anul 2006 când PrimaTV a reacti- vat interesul publicului român pentru emisiunile de tip reality prin reality- show-ul Megastar. Au urmat apoi Schimb de mame (2006), Super Nanny (2006), Trădați în dragoste (2007), game- show- ul Cine știe câștigă (2008), Școala de bune maniere (2010), Fermier caut nevastă (2011), Miss fata de la țară (2011) și reality- telenovela Iubiri secrete (2011).

Nici celelalte posturi de televiziune nu au rămas indiferente lagenul reality. ProTV a oferit publicului Căsătorie în direct (2001),reality makeover-ul Frumusețe pe muchie de cuțit (2009), variantaromânească a show-ului Extreme Makeover, apoi ProTV a preferat talent-showurile Alege ASIA (2002) – prima emisiune talent show de succes din România, Popstar (2003), format preluat din Noua Zeelandă, dar care n-a fost bine primită de publicul român și a avut doar un singur sezon, Dansez pentru tine (2006), Românii autalent (2011), Vocea României (2011), MasterChef (2012). Antena 1 a ieșit pe piață cu Test de fidelitate (2008), Aruncați din tren (2009), Să te prezint părinților (2009), Cearta în bucate (2009), Marele câștigător (2010), Next Top Model, 2011, Vaporul iubirii, 2011, Burlacul 2011, Burlăcița 2011, reality- show-ul matrimonial Mireasă pentru fiul meu, 2011, talent-show-ul X-Factor (2011). Din același trust, postul de televiziune Euforia Tv a lansat reality-show- urile Inelul cu diamante 2008-2009, Prodanca și Re-ghe- Afaceri de familie (2011).Național TV difuzează reality-show-ul Schimb de vieți (2008), Iubire interzisă (2009), Soacra, poamă acră (2011), Fosta mea Iubire (2011). La postul de televiziune B1 TV am urmărit de-a lungul anilor doar două emisiuni de tip reality, By Monica Columbeanu  (2007), "Interzis" cu Laura Andreșan  (2007). Postul de televiziune Kanal D a pornit încă de la lansare cu re-ality- show- ul matrimonial Noră pentru mama, considerat astăziunul dintre cele mai longevive programe de tip reality- show dinRomânia, transferat apoi la Antena 1 cu o nouă denumire Mireasă pentru fiul meu. Tot la Kanal D completează seria reality- show-urilor cu: Aștia-s socrii (2007), Fata lui tata (2009), Rătăciți în Pa-nama (2010), Restaurant la noi acasă (2010), Căsătorește-te cu mine(2010), Blestemul iubirii (2011), Clejanii (2012- 2013), Găsește-mi familie (2011), Ochii din umbră (2011), Nuntă cu surprize (2011).

………

În orice caz, Annette Hill susține răspicat că succesul extraordinar al genului reality va rezista atât timp cât va persista confuzia gravă între informație și divertisment, ficțiune și realitate, cultivată de neoteleviziune în rândul telespectatorilor.

Aceeași Annette Hill lansează opinia că, fără o serie de contexte istorice, culturale și industriale specifice, dezvoltarea fără precedent a reality tv, din deceniul 1990-2000, nu ar fi
fost posibilă. Mai exact, ar fi vorba despre trei direcții principale, distincte, în dezvoltarea televiziunii factuale, aflată în strânsă dependență cu sectoare ale producției mediatice: 1.jurnalismul tabloidizat; 2. documentarul de televiziune; 3.divertismentul pentru publicul larg.

Atât producția jurnalismului tabloidizat, cât și a divertismentului pe scară largă au cunoscut o afirmare reala în anii '80 ai secolului trecut. Evoluția lor ulterioară a fost în mare parte motivată de un dezechilibru al pieței și de agresivitatea noilor concepte de marketing din strategiile mediatice ale unor zone hiper industrializate, ca America, Europa de Vest sau Australia. Expansiunea pieței de media a convers cu explozia telecomunicațiilor, a pieței IT și cu competiția acerbă între rețelele de televiziune prin cablu și satelit. În acest context, regresul documentarului clasic de televiziune a devenit vizibil. O lume tensionată și în continuă mișcare a început să-i revendice televiziunii același dinamism și forță de adaptare — totul integrat în spectacol, în conflict dramatic, în jocul de rol al unor personaje.

În acest fel, audiovizualul e marcat de o conversie dublă: obsesia pentru obiectivare și pentru realul netrucat a documentarului clasic e valorificată în mod cu totul rentabil de către reality TV, în timp ce documentarul în sine se ficționalizeaza și se dramatizează în termenii unui performance postmodern, folosind atestarea istorică și documentul doar ca pretext al unei intrigi scenice convingătoare.

Mai mult decât atât, în televiziunile cu tradiție ale Europei, scăderea în popularitate a documentarului clasic e contrabalansată de succesul rapid al primelor emisiuni de tip magazin, care încep să câștige audiența încă de la sfârșitul anilor '70.

Așa de pildă, formate de magazin ca Tonight (produs de BBC între 1957 și 1965) sau Nation wide (BBC 1969-1984) s-au folosit de o combinație originală a știrilor cu schetch-urile umoristice, iar acest tip de program poate fi considerat precursorul televiziunii factuale de astăzi sau a ceea ce neo televiziunea desemnează mai recent prin infotainment. Totodată, acesta poate fi considerat și debutul a ceea ce postmoderniștii vor numi foarte curând "cultura divertismentului" , la începutul anilor '80, extinderea sferei de influență a programelor recreative și de loisir devenind de necontestat.

Cât privește elementele care fac legătura dintre formatele noului gen de reality TV si jurnalismul tabloidizat, aici pot fi enumerate : interacțiunea dintre publicul telespectator și celebrități, interesul marcat pentru viața privată a starurilor, intruziunea în forță a elementelor mondene în fluxul continuu de informații al buletinelor de știri. John Fiske descrie în termenii
următori structurarea unui material publicistic destinat unui tabloid : „subiectul se situează la intersecția dintre viața publică și cea privată, stilul este senzaționalist, iar tonul populist
și fluiditatea discursului nu face nici a diferență stilistică între ficțiune și realitate".

Această tendință către tabloidizare e motivată de teoretician prin recircularea, într-o optică populara, a formelor de limbaj al narațiunii, cum ar fi de exemplu, oamenii obișnuiți care fac lucruri extraordinare. La rândul tor, tabloidele TV s-au dezvoltat pe terenul fertil pregătit de alte structuri audiovizuale „conectate" nu doar la cursul mentalităților, ci la expansiunea tehnologiei.

Așa de pildă, în America anilor '70, „știrile locale au evoluat ca un produs profitabil, care presupunea includerea în corpul informației a bârfei și a zvonului, ceea ce era, de cele
mai multe ori, preferat de telespectatori" (Glynn, 2000, p.23). Această tendință spre tabloidizare a știrilor și, începând cu anii '90, a majorității formatelor incluse în televiziune,
factuala, nu trebuie sa surprindă.

Nu în ultimul rând, rețeaua de satelit și minicamerele de filmare, accesibile la nivel de masă, au asigurat vizionarea în timp real a intervențiilor poliției în cazul unei crime, a unei luări de ostatici, a luptelor de stradă sau a intervențiilor în caz de incendiu, iar acest material brut, captat în priză directă, a devenit un ingredient indispensabil al programelor de reality TV.