REALISMUL ÎN RELA ȚIILE INTERNA ȚIONALE Lect. univ. dr. ANDREI MIROIU Universitatea „N. Titulescu” – Bucure ști Realismul este una dintre paradigmele… [611577]

REALISMUL ÎN RELA ȚIILE INTERNA ȚIONALE

Lect. univ. dr. ANDREI MIROIU
Universitatea „N. Titulescu” – Bucure ști

Realismul este una dintre paradigmele centrale ale domeniului rela țiilor interna ționale,
structurând în țelegerea evenimentelor, conceperea și desf ăș urarea politicii externe, configurarea
conflictelor interna ționale o mare parte a secolului XX. Acesta are în m od fundamental la baz ă o
serie de considera ții filosofice asupra naturii umane: omul este r ău, egoist și supus unei
înclina ții naturale c ătre c ăutarea puterii, a domina ției; ca atare, el tr ăie ște într-o
permanent ă nesiguran ță, fiind marcat de o profund ă neîncredere în oameni și de o
suspiciune la adresa celorlal ți. Urmeaz ă pe cale de consecin ță c ă și societ ățile și institu țiile
create de om vor avea acelea și particularit ăți ca și acesta. De la aceste prezum ții pleac ă și
construc ția realismului clasic.
Gândirea politic ă în domeniul rela țiilor interna ționale a fost îns ă structurat ă, înc ă de la
început, de dou ă mari direc ții de gândire filosofic ă, deja dezvoltate de gânditori clasici precum
Thomas Hobbes, Immanuel Kant, Jean-Jacques Rousseau , Machiavelli și al ții. Aceste dou ă mari
tradi ții filosofice dominante sunt: realismul și liberalismul. Realismul sus ține c ă omul este r ău, și
egoist. Natura îns ăș i sau setul de condi ții în care tr ăie ște omul îl fac pe acesta r ău. Natura sa este
inevitabil și fundamental înclinat ă c ătre c ăutarea puterii în raport cu ceilal ți, a domina ției sale asupra
celorlal ți. O astfel de viziune conduce c ătre un r ăzboi al tuturor împotriva tuturor și bine-cunoscutul
“homo homini lupus” al lui Hobbes; pe el se sprijin ă în mare parte realismul reala țiilor
interna ționale.
La nivelul politicii interna ționale, îns ă, s-a produs urm ătoarea distinc ție fundamental ă: în
rela țiile interna ționale lucr ăm cu dou ă tipuri de oameni – omul , individul ca și e șafod al
domeniului rela țiilor interna ționale, și conduc ătorul , cel care întemeiaz ă și conduce statul. Prin
urmare, la nivelul rela țiilor interna ționale ne lovim de un dublu determinism: pe de o pa rte
intervine natura uman ă nealterat ă de-a lungul secolelor, iar pe de alt ă parte pot interveni
înclina țiile c ătre r ăutate, inten țiile rele ale conduc ătorilor în șiși. Pentru autorii reali ști, nu exist ă
nici o schimbare în natura uman ă, de unde decurge în mod necesar c ă nu exist ă progres . Din
acest punct de vedere, realismul este o paradigm ă conservatoare. A șadar, realismul, ca și
idealismul de altfel, urm ăre ște în ultim ă instant ă s ă investigheze acele concepte fundamentale și
cadre de gândire pe care le folosim în mod uzual pentru a explica și exprima realitatea: putere,
ra țiune, interes etc. Mai mult decât atât, principala lor premis ă este una esen țialmente filosofic ă –
natura uman ă ( și anumite considera ții specifice asupra acesteia). Ca atare, este îndre pt ățit s ă
numim realismul (ca și idealismul), mai degrab ă o filosofie a rela țiilor interna ționale .
Cele dou ă paradigme trebuie privite în mod fundamental antit etic, având teze complet
diferite. Dup ă sfâr șitul Primului R ăzboi Mondial (1914-1918) și conferin țele de pace care i-au
succedat s-au c ăutat o serie de mecanisme interna ționale care s ă fac ă r ăzboiul blamabil sau
eventual s ă îl elimine în totalitate, pentru ca lumea s ă nu mai fie vreodat ă confruntat ă cu
distrugerea și pierderile atât de mari precum cele ale Marelui R ăzboi. Idealismul wilsonian
sus ținea tocmai teza conform c ăreia omul nu este în mod necesar înclinat c ătre conflict, ci
dimpotriv ă, înclina ția lui natural ă este mai degrab ă c ătre pace. Prin înfiin țarea Ligii Na țiunilor, se
urm ărea eliminarea definitiv ă a r ăzboiului din rândurile instrumentelor universal acc eptate ale
rela țiilor interna ționale.
Eșecul Ligii Na țiunilor și a sistemului de securitate colectiv ă reprezentat de aceasta de a
stopa izbucnirea în 1939 a celui de-al Doilea R ăzboi Mondial a condus la o critic ă masiv ă a
wilsonianismului. Prin raportare critic ă la idealismul liberal interbelic și ca o reac ție la acesta din
urm ă se construie ște în perioada anilor ’20 –’30 și realismul clasic al rela țiilor interna ționale.

Reali știi clasici ai secolului al XX-lea au criticat aspr u wilsonianismul datorit ă caracterului s ău
efervescent și a inadecv ării sale fundamentale la natura domeniului politici i interna ționale.
Edward Hallett Carr (1892-1982), în cartea sa, The Twenty Years’ Crisis 1919-1939
(1939), se angajeaz ă într-o critic ă sus ținut ă la adresa idealismului interbelic, promovat de mar ea
majoritate a statelor occidentale. Acest model de g ândire utopic ă, sus ține autorul, este cel care a
gr ăbit izbucnirea celui de-al Doilea R ăzboi Mondial în 1939, deoarece nu avea nimic în com un cu
realitatea politic ă interna țional ă a momentului, ignorând o serie de principii defini torii ale
acesteia.
În primul rând, wilsonianismul este produsul unui anumit tip de pol itic ă și a unei
configura ții particulare a status quo-ului interna țional . Ea se bazeaz ă pe experien ța istoric ă
a Marii Britanii și Fran ței și a unui echilibru de putere pe care acestea îl p ăstraser ă vreme
relativ îndelungat ă. Gre șeala vine tocmai din posibilitatea de a extinde aceasta experien ță
particular ă la nivelul întregului sistem interna țional alc ătuit din state diferite, din punct de
vedere al puterii de care dispun și al pozi ției lor în sistemul interna țional .
Cele trei mari puteri SUA, Marea Britanie și Fran ța, au f ăcut o serie de considera ții cu
privire la natura moral ă a sistemului, în sensul în care un sistem care est e fundamental bun pentru
ele este bun pentru sistemul interna țional în ansamblu. Presupozi ția ascuns ă este aceea c ă toate
marile puteri ale sistemului interna țional din acel moment sunt fundamental mul țumite de
status quo-ul existent și c ă accept ă în mod ra țional un sistem considerându-l ca fiind cel mai
bun. Se ignor ă, îns ă, faptul c ă sistemul care este considerat ca fiind cel mai bun este adesea
impus în rela țiile interna ționale de c ătre statul sau statele cele mai puternice . Or acestea
folosesc puterea de care se bucur ă în sistemul interna țional în mod prioritar pentru a- și promova
propriile interese și pentru a-și asigura un status cât mai satisf ăcător în cadrul acestuia. Pentru E.
H. Carr, problema inevitabil ă a tuturor concep țiilor unei ordini mondiale bazat ă pe ascenden ța
unei puteri superioare este aceea c ă implic ă, în ultim ă instan ță , recunoa șterea dreptului celui mai
puternic de a conduce lumea . Războiul nu este generat de o incapacitate a statelor de a se înțelege
între ele, ci este în mod fundamental rezultatul unor interese co nflictuale, care într-un
mediu interna țional anarhic conduc la tensiuni în rela țiile interna ționale și în cele din urm ă
la conflict armat . Războiul este inevitabil deoarece nu exist ă nici un alt mijloc viabil de a
rezolva interesele conflictuale ale statelor – acto ri ra ționali și egoi ști – într-un sistem interna țional
anarhic. Iar asta face din idealismul wilsonian o c ale neviabil ă de construc ție a politicii externe și
a celei interna ționale în general, întrucât pacea nu poate fi insta urat ă prin concepte morale și
legislative care sunt aplicabile și posibil de conceput numai la nivel statal sau ind ividual.
Dup ă sfâr șitul Primului R ăzboi Mondial, Statele Unite se afirm ă ca principalul pol de
putere în sistemul interna țional, Marea Britanie î și continu ă declinul început chiar înaintea
Marelui R ăzboi în timp ce toate celelalte state europene beli gerante sunt în fa ța colapsului
financiar și statal rezultat în urma distrugerilor r ăzboiului. Ca atare, în aceast ă configura ție este
foarte u șor s ă afirmi o armonie natural ă de interese, de și r ăzboiul care abia se încheiase o
dezmin țea în mod fundamental. Statele Unite infirmau în an ii ‘20-‘30 interesul na țional egoist ca
baz ă a politicii lor externe, și sus țineau un interes în sens umanitar și altruist, pentru întreaga
lume, pentru democra ție și libertate, sus ținând cooperarea între na țiunile “iubitoare de pace”.
Îns ă, acest obiectiv este fundamental benefic politicii externe americane – de și extindea în mod
fundamental aria de interes și implicare a SUA de la emisfera vestic ă la nivel global. În plus,
SUA, cea mai entuziast ă sus țin ătoare a acestei politici, era și marea putere incontestabil ă a
sistemului interna țional dup ă Primul R ăzboi Mondial. La sfâr șitul anilor ’20 și începutul anilor
’30 îns ă, în Europa, Germania era una dintre puterile care se sim țea din ce în ce mai constrâns ă în
capacitatea sa de ap ărare și ac țiune liber ă de c ătre hot ărârile de dezarmare de la conferin țele de
pace ce au urmat Marelui R ăzboi. Aceasta a dus în cele din urm ă la înc ălcarea respectivelor
prevederi și începerea înarm ării, semn c ă în sistem î și f ăcea apari ția o putere revolu ționar ă. Fran ța
și Marea Britanie resimt îns ă foarte târziu pericolul iminent reprezentat de Ger mania și în

speran ța c ă tensiunile vor fi aplanate pe cale diplomatic ă, prin negociere, e șueaz ă în a-și urm ări
prioritar interesul na țional: ap ărarea.
De și considera c ă aplicate separat realit ății nici perspectiva școlii idealiste, nici cea a
școlii realiste nu sunt suficiente, Carr î și exprim ă îns ă încrederea c ă realismul este mai adecvat
studiului rela țiilor interna ționale decât idealismul. Într-adev ăr îns ă, ceea ce este cu adev ărat
dezirabil, de și neînf ăptuit înc ă, este o întrep ătrundere a celor dou ă viziuni în manier ă
complementar ă, deoarece utopia nu poate exista și nu ar avea sens f ără raportare la realism și nici
realismul f ără raportare la aceasta.
La rândul s ău, un alt teoretician al rela țiilor interna ționale preocupat de rela ția dintre
realitate și ceea ce este dezirabil este Hans Morgenthau (1904-1980). În lucrarea sa Politics
Among Nations: the Struggle for Power and Peace (1948), Morgenthau sus ține necesitatea
separ ării absolute dintre ceea ce este moral dezirabil și ceea ce este politic real. Astfel c ă nu
putem aplica în domeniul politicii concepte morale abstracte. Morgenthau sus ține c ă realismul
politic nu solicit ă și nici nu scuz ă indiferen ța fa ță de idealurile politice sau de principiile morale,
dar într-adev ăr necesit ă o distinc ție clar ă între ceea ce este dezirabil și ceea ce este posibil, între
ceea ce este dezirabil oriunde și oricând și ceea ce este posibil în condi ții concrete de timp și
spa țiu.
Viziunea lui Morgenthau asupra realismului politic este mult mai complex ă decât cea a
lui Carr. Complexitatea sa este dat ă de cele trei nivele ale construc ției filosofice:
1. Nivelul individual – natura uman ă este una viciat ă, egoist ă prin na ștere, care este
îndreptat ă c ătre lupta pentru putere, caracterizat ă de o dorin ță nes ățioas ă de domina ție (acel
animus dominandi ) și neschimb ătoare . Acesta este omul “politic.” Îns ă el nu constituie decât o
singur ă parte a omului “real”, care este în realitate un c omposit de om politic, economic, religios,
moral, etc. Aceste carateristici ale naturii umane se grupeaz ă în cele trei dimensiuni fundamentale
ale acesteia: biologic ă, spiritual ă și ra țional ă. Diferen ța dintre cele trei dimensiuni o face în
principal dorin ța omului de putere, care este caracteristic ă dimensiunii politice, ra ționale. Din
acest punct de vedere, putem judeca deciziile oamen ilor de stat din punct de vedere al inten țiilor
pe care le urm ăresc în c ăutarea unor anumite pozi ții de putere în sistemul interna țional. În 1939
Hitler a conceput o politic ă a rela țiilor externe care s ă îi justifice scopul de a transforma Germania
într-un hegemon continental. Acest lucru se explic ă foarte u șor prin intermediul naturii umane a
conduc ătorului însu și care resimte acel animus dominandi cu atât mai mult cu cât perspectiva
unei puteri mai mari i se arat ă. În acest caz, nu numai c ă el ia decizii politice în perspectiva
interesului na țional orientat c ătre maximizarea puterii na ționale, dar ca om el ia decizii care s ă-i
maximizeze propria putere.
2. Nivelul statal – statul (a se citi statul-na țiune) este principalul actor în rela țiile
interna ționale . Sistemul interna țional este definit și caracterizat de rela țiile în cadrul s ău dintre un
anumit tip de actori – statele-na țiune care domin ă gândirea în politica interna țional ă în epoca
post-westfalian ă. Pentru Morgenthau, statul-na țiune este “punctul fundamental de referin ță al
politicii externe.” Statul este extrem de important în construc ția teoretic ă a lui Morgenthau,
deoarece mediul interna țional este format strict din rela țiile între statele-na țiune în anumite
condi ții. Astfel c ă statul are o serie de interese pe care și le define ște în termeni de putere, într-un
mod ra țional și egoist, și pe care le urm ăre ște în vederea maximiz ării puterii și securit ății proprii.
Aceste interese pot s ă fie uneori conflictuale, ceea ce poate determina d eclan șarea de conflicte
armate. Spre exemplu, în 1916 SUA declara r ăzboi Germaniei pe baza faptului c ă politica sa era
una inacceptabil ă din punct de vedere moral. În realitate îns ă, miza și interesul SUA de a
interveni în r ăzboi au mers mai departe de atât: SUA încercase înc ă din vremea r ăzboiului
americano-spaniol s ă limiteze accesul oric ărei alte puteri europene în zona geografic ă de interes a
SUA, emisfera vestic ă. În 1914, când în Europa cele trei puteri revizion iste, reunite sub numele
Puterile Axei, având în frunte Germania, declar ă r ăzboi Serbiei, SUA realizeaz ă gravitatea
situa ției din punct de vedere al interesului s ău na țional: o putere revizionist ă în Europa, în special
una precum Germania ar putea periclita status-ul SU A în emisfera vestic ă și mai ales suprema ția

american ă asupra m ărilor și a principalelor puncte ale rutelor comerciale din aceasta zon ă
geografic ă. Ca atare, este perfect întemeiat motivul american de a intra în r ăzboi împotriva
Germaniei și de partea Puterilor Centrale, pentru a restabili balan ța de putere în Europa. Îns ă,
SUA nu a intrat în r ăzboi pentru a opri injusti ția și imoralitatea politicii Germaniei, ci datorit ă
faptului c ă pozi ția sa de putere în cadrul emisferei vestice era ame nin țat ă de destabilizarea
balan ței de putere europene.
3. Nivelul sistemic – caracteristica principal ă a sistemului interna țional, care
determin ă în mod fundamental rela țiile între statele-na țiune este lipsa unei autorit ăți superioare
recunoscut ă de state . Cu alte cuvinte, sistemul interna țional este anarhic . Acest principiu de
ordonare a sistemului interna țional confer ă statelor din interiorul s ău libertatea de a decide în mod
suveran și autonom care le sunt interesele și care sunt cele mai bune metode și c ăi de urmare și
promovare a acestora. Tensiunea existent ă la nivelul sistemului de c ătre caracteristica sa de a fi
anarhic este amplificat ă de faptul c ă puterea statelor în sistem este una distribuit ă inegal .
Altfel spus, statele se diferen țiaz ă între ele în func ție de puterea pe care o de țin. Îns ă puterea este
întotdeauna relativ ă, ea nu poate fi m ăsurat ă cu exactitate , fiind mai degrab ă o func ție a unor
elemente ale puterii na ționale: a șezarea geografic ă, resursele naturale, demografia, moralul
na țional, caracterul na țional, calitatea guvern ării și a diploma ției, capacit ățile tehnologice,
economice și militare . În func ție de aceste variabile, fiecare stat î și concepe politica extern ă.
Dac ă un stat precum SUA are avantajul de a avea o dimen siune continental ă, fiind înconjurat ă de
ape, un stat precum Fran ța, care se situeaz ă pe continent trebuie s ă-și conceap ă în mod diferit
politica de ap ărare. În plus, un stat care este în plin ă dinamic ă demografic ă are o baz ă de recrutare
mult mai larg ă decât cea a unui stat care se confrunt ă cu fenomenul îmb ătrânirii popula ției.
Nivelul dezvolt ării economice al unui stat este extrem de important din perspectiva poten țialului
transform ării capacit ăților economice în capacit ăți militare. Astfel c ă, un stat precum SUA la
începutul Primului R ăzboi Mondial era clar avantajat având în vedere niv elul înalt de dezvoltare
economic ă ce a putut fi rapid convertit ă în capacit ăți militare – spre deosebire de Fran ța, care
aflându-se în recesiune înc ă de dinaintea izbucnirii r ăzboiului nu și-a putut reconverti cu aceea și
ușurin ță capacit ățile economice în putere politic ă.
Considera țiile de la aceste trei nivele de construc ție teoretic ă sunt prezentate de Morgenthau
în cele șase principii ale realismului pe care le formuleaz ă în lucrarea Politics Among Nations: The
Struggle for Power and Peace :
1. Politica (interna țional ă) este guvernat ă de legi obiective ce se reg ăsesc în natura
uman ă. Aceasta, sus ține Morgenthau, este neschimb ătoare și orientat ă c ătre câ știgarea de putere
și domina ție asupra celorlal ți. Pe baza acestor legi obiective ale politicii ce î și au originea în
natura uman ă este posibil s ă concepem o teorie ra țional ă a politicii interna ționale care s ă le
reflecte fidel. Prin teorie, Morgenthau în țelege atât afirmarea faptelor cât și conferirea unui
anumit sens acestora prin intermediul compara ției obiective și deta șate dintre alternativele
ra ționale ale unui actor politic în anumite circumstan țe și alegerea f ăcut ă de acesta. Aceasta
compara ție intereseaz ă îns ă în măsura în care ne raport ăm la consecin țele politice ale alegerii
făcute. În viziunea lui Morgenthau exist ă dou ă posibilit ăți: fie investig ăm motivele și inten țiile
actorului politic în alegerea politic ă f ăcut ă, fie investig ăm consecin țele acelei politici. În ceea ce
prive ște îns ă prima variant ă, ea nu ajut ă construc ția ra țional ă deoarece faptul c ă îi cunoa ștem
motivele și inten țiile unui actor politic nu garanteaz ă succesul politicii respective. Mai mult decât
atât, faptul c ă un actor are o motiva ție bun ă și inten ții bune în aplicarea unei politici nu garanteaz ă
succesul acesteia și nici o serie de consecin țe benefice pe care eventual s ă le produc ă.
2. Interesul statelor este definit în termeni de puter e – conceptul de putere este
absolut necesar și definitoriu pentru rela țiile interna ționale care sunt în esen ță rela ții de putere
între statele na ționale ale sistemului interna țional. Puterea este un concept central al viziunii
realiste , întrucât ea este motorul care determin ă toate raport ările reciproce ale statelor în sistemul
interna țional. Totodat ă, puterea este conceptul care transform ă politica într-o sfer ă autonom ă în
raport cu economia, morala, religia și alte domenii. Totodat ă, el este cel care confer ă și o

continuitate politicii externe a unui stat și o consisten ță și o coeren ță interne, în ciuda
legislaturilor interne diferite. Din acest punct de vedere puterea nu mai las ă loc în rela țiile
interna ționale unor interpret ări fundamental eronate care explic ă politica extern ă prin motivele
oamenilor politici care o concep sau prin preferin țele ideologice ale acestora. To ți conduc ătorii și
oamenii politici și toate statele caut ă s ă-mi maximizeze puterea și securitatea în raport cu celelalte
state ale sistemului interna țional. Aceasta este logica pe care ele î și structureaz ă în orice moment
politic ă extern ă, indiferent de motiva ție sau coloratur ă politic ă.
Interesul na țional în sensul în care este el folosit de Morgenth au este foarte aproape de
acel raison d’Etat al lui Richelieu , care sus ținea decizia politic ă și ac țiunea extern ă printr-o serie
de motive ce se circumscriau interesului statului d e a câ știga cât mai mult ă putere în sistemul
interna țional. Statul impune luarea unor decizii politice și performarea unor ac țiuni externe care
nu trebuie judecate în termeni morali pentru c ă interesul statului este în primul rând acela de
supravie țuire și siguran ță na țional ă prin maximizarea puterii sale.
3. Interesul definit în termeni de putere este o categ orie obiectiv ă, universal
valabil ă, dar f ără un în țeles fix și definitiv. Acesta este conceptul cheie al realismului clasic și
al politicii interna ționale. Toate statele ac ționeaz ă în func ție de interesele pe care și le definesc
singure în baza suveranit ății na ționale, în termeni de putere. Astfel c ă interesul devine îns ăș i parte
a esen ței politice, și nu se altereaz ă în timp sau spa țiu. A șa cum sus ținea și George Washington,
citat de Morgenthau, “interesul este principiul guv ernant” al statelor și ac țiunilor lor. Chiar dac ă
interesul ca și putere este neschimbat în ceea ce prive ște statul, totu și circumstan țele și condi țiile
particulare în care acesta opereaz ă se modific ă în timp și spa țiu, ele depinzând de contextul
cultural și politic general în care este plasat statul. Ca at are, politica extern ă, urm ărind interesul
fundamental al statului de a- și maximiza puterea, este afectat ă de contextul imediat în care este
elaborat ă și aplicat ă. Astfel c ă pozi țiile statelor în sistemul interna țional se modific ă, balan țele de
putere se modific ă și ele, ceea ce necesit ă implicit o adecvare a politicii externe, în vedere a
interesului fundamental, la noile condi ții în care se reg ăsesc. Iar reconsiderarea politicii externe a
statului trebuie f ăcut ă având în vedere legile obiective ale politicii pro venite din natura uman ă și
nu principiile morale abstracte (a șa cum sugereaz ă idealismul).
4. Principiile morale universale nu pot fi aplicate ac țiunilor statelor na ționale în
forma lor abstract ă, ci trebuie filtrate prin intermediul circumstan țelor concrete de spa țiu
și timp. Principiile morale nu se pot substitui legilor obi ective ale politicii interna ționale,
deoarece ele nu sunt universale. Morala nu este unic ă în timp și spa țiu , or rela țiile
interna ționale au nevoie de o serie de principii universal valabile în timp și spa țiu. Puterea este
astfel principiul suprem al rela țiilor interna ționale în paradigma realist ă. Mai mult decât
atât, nu putem judeca rela țiile interna ționale în termeni morali, pentru c ă ace știa nu sunt adecva ți
unei analize politice. Nu putem aplica ac țiunii statelor acelea și precepte morale care func ționeaz ă
la nivel individual sau na țional, deoarece acestea se sprijin ă pe autoritatea na țional ă ca s ă fie
respectate și aplicate. În sistemul interna țional anarhic, îns ă, nu exist ă o astfel de autoritate
superioar ă care s ă reglementeze rela țiile dintre state, ca atare aceste rela ții sunt reglementate de
raporturile de putere dintre acestea. Mai mult decâ t atât, nu putem c ădea în eroarea de a considera
principiile morale individuale ca fiind aplicabile și ac țiunilor statului – deoarece, spre deosebire
de individ, acesta are alte func ții de performat. Din acest punct de vedere, pentru stat este un
imperativ moral supravie țuirea na țional ă. Tentativa de a construi politica extern ă în termeni strict
morali are dou ă mari erori cuprinse într-ânsa: pe de o parte, ea n u consider ă cadrele de analiz ă a
realit ății politice a șa cum este ea – interesul na țional; pe de alt ă parte, nu d ă seama de faptul c ă la
nivelul sistemului interna țional, în ciuda normelor legale universal recunoscu te, statele nu sunt
egale între ele (în termeni de putere, libertate etc). Aceste lucr uri îi sunt repro șate de c ătre
Morgenthau și izola ționismului și wilsonianismului american, care s-a concentrat pe o armonie de
interese universale, în detrimentul interesului na țional american în emisfera vestic ă; astfel,
wilsonianismul a condus la o extindere la nivel glo bal a ac țiunii SUA, care presupunea eforturi
financiare mai mari, neglijând îns ă interesul propriu-zis american.

În rela țiile interna ționale, de aceea, este recomandat ă pruden ța, în sensul în care trebuie
să judec ăm ac țiunile (chiar și cele aparent morale, sau mai ales acestea) în fun c ție de
consecin țele politice pe care le vor produce . Astfel c ă trebuie dezvoltat ă și asumat ă o etic ă
politic ă, care s ă judece ac țiunile politice în func ție de consecin țele lor, spre deosebire de morala
abstract ă care investigheaz ă conformitatea lor cu legile abstracte ale moralei. Exist ă îns ă o
interdependen ță mare între moral ă și politic ă în sensul c ă o politic ă f ără nici un principiu moral
călăuzitor s-ar transforma într-o realpolitik lipsit ă de scrupule.
5. Trebuie f ăcut ă distinc ția clar ă între aspira țiile morale la un moment dat ale unei
na țiuni și legile morale. În lupta sa pentru maximizarea puterii și securit ății, statele care de țin o
putere semnificativ mai mare decât celelalte pot s ă preseze pentru universalizarea, generalizarea
aspira țiilor lor morale. Acesta este o form ă ascuns ă de politic ă imperialist ă, ce nu trebuie îns ă s ă
devin ă categorie obiectiv ă de analiz ă a moralit ății statelor sistemului interna țional. De și puterile
majore sunt cele care impun regulile dup ă care rela țiile interstatale se ghideaz ă, totu și este de
evitat situa ția în care acestea urm ăresc s ă transforme sistemul dup ă chipul și asem ănarea lor.
Acest lucru ar antrena o libertate și mai mic ă a puterilor minore ale sistemului de a ac ționa în
rela țiile interna ționale. În plus, aceast ă situa ție las ă puterea major ă respectiv ă într-o situa ție
relativ dificil ă, transformând-o din promotoare în agentul de men ținere și îndeplinire a
respectivelor norme morale. Mai degrab ă decât s ă aduc ă pacea, o astfel de situa ție stabile ște
parametrii unui nou conflict, deoarece statele vor c ăuta întotdeauna o politic ă de putere unele în
raport cu celelalte, alegând riscurile care provin din promisiunea câ știgurilor rezultate dintr-un
război în defavoarea p ăcii. Astfel, politica interna țional ă este perceput ă în mod esen țial ca fiind
un joc cu sum ă nul ă, gândit în termeni de “câ știgul propriu, pierderea adversarului.”
6. Principiile realismului men țin autonomia sferei politicii în raport cu toate
celelalte care trebuie s ă i se subordoneze. Astfel c ă dimensiunile biologic ă și spiritual ă vor fi
considerate secundar în raport cu cea ra țional ă – politic ă. Lupta pentru putere și domina ție în
raport cu ceilal ți, puterea și voin ța de putere în sine diferen țiaz ă politica în mod fundamental de
orice alt ă sfer ă, fie ea economic ă, moral ă, religioas ă, etc. Mai degrab ă decât a se constitui într-un
principiu propriu-zis, cel de-al șaselea punct reprezint ă o statuare a autonomiei domeniului
politicii interna ționale ca și domeniu de activitate și cercetare distinct în raport cu celelalte. Acest
lucru trebuie în țeles în contextul dificult ăților pe care le-a întâmpinat înc ă de la început domeniul
rela țiilor interna ționale adesea încorporat ad-hoc în domenii mult mai cuprinz ătoare precum
știin țele politice, economia, etc.
În concluzie, realismul este o paradigm ă conservatoare a rela țiilor interna ționale, ce are la
baz ă o concep ție a naturii umane neschimb ătoare, dominat ă de voin ța de putere și de egoism și
răutate. Ea este produsul încerc ărilor teoretice de a construi o teorie care s ă explice
comportamentul statelor , prin identificarea unor factori pereni, care se d eta șeaz ă de
cirsumscrierile situa ționale, și influen țeaz ă comportamentul statelor în sistemul interna țional.
Principalul astfel de factor este puterea . Punctul de plecare al teoriei realiste este natura
sistemului interna țional, care este anarhic , ceea ce înseamn ă c ă în cadrul sistemului
interna țional nu exist ă nici o autoritate executiv ă superioar ă statului, care s ă-i reglementeze
comportamentul. Ca atare, statele nu sunt constrâns e în comportamentul lor extern decât de
ac țiunile celorlalte state și de propriile lor interese și capacit ăți. În momentul în care apar
conflicte majore de interese între dou ă sau mai multe state, conflictul este inevitabil, î n lipsa unor
mecanisme care s ă-l suplineasc ă. A șadar, statele în sistemul interna țional sunt întotdeauna
suspicioase cu privire la amenin țarea cu folosirea for ței asupra lor de c ătre alte state. De aceea,
ele caut ă constant s ă-și maximizeze puterea în vederea maximizarii proprie i securit ăți. Balan ța de
putere în aceast ă situa ție nu este decât un mecanism de minimalizare a r ăzboiului și conflictelor.
Aceasta conceptie realist ă asupra sistemului interna țional se potrive ște în foarte mare m ăsur ă cu
modelul mesei de biliard , în care sistemul interna țional este privit ca o mas ă de biliard pe care
evoluez ă statele, ca și bile de biliard, între care ciocnirile sunt nereg ulate și inevitabile.

Referin țe bibliografice:

1. Carr E H, 1978. The Twenty Years’ Crisis: 1919-1939 An Introduction to the Study of International
Relations , Macmillan, NY.
2. Morgenthau, Hans, 1985. Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace, Alfred A.
Knopf Inc, NY.