Reabilitarea Hotelului Bodoc Si a Imprejurimilor Sale

1. Introducere

Privire asupra evoluției orașelor secuiești

Pentru conturarea istoriei și specificului regiunii este importantă o viziune atât asupra orașelor importante, cât și asupra centrelor secundare. Considerăm centre secundare localitățile cu dimensiuni reduse, având însă un rol importan într-o rețea de așezări urbane, esențială pentru evoluția generală a țării. Analiza va aborda localități din fostele scaune secuiești.

Primele așezări (ca apariție cronologică) din zona cercetată au fost Târgu Mureș, respectiv Odorheiu Secuiesc. Dezvoltarea altor centre zonale începe în prima parte a secolului al XV-lea în timpul domniei regelui Sigismund.

În perioada principatului Transilvaniei, după mijlocul secolului al XVI-lea, în așezările cu trăsături urbane apar localitățile taxaliste (localități care beneficiau de anumite privilegii în schimbul plății anuale a unor taxe).Cu toate acestea, Szádeczky constată că :

„maghiarii nu au fost un popor locuitor de orașe, secuii cu atât mai puțin […] orașul este deci în Ținutul Secuiesc o implantare artificială, străină, care s-a înrădăcinat cu greu și, în parte, a rămas totdeauna străină. Degeaba am căuta aici un oraș adevărat, un oraș fortificat.”

Astfel, în zona fostelor scaune secuiești remarcăm existența unei situații specifice. Există o rețea de așezări urbane mai puțin diferențiate, cea mai apropiată localitate un oraș fortificat, astfel concentrând în anumite zone precise, este Brașovul.

Localitățiile mai importante din zonă sunt următoarele: Târgu Mureș (desemnat în anul 1409 civitas, iar în anul 1616 căpătând statut de oraș liber regesc), Târgu Secuiesc (din 1427 desemnat civitas seu oppidum, având un rol economic foarte important ), târgurile regești Odorheiu Secuiesc (din 1485) respectiv Miercurea Ciuc (din 1558), târgurile privilegiate Cristuru Secuiesc (1459), Sfântu Gheorghe (1461), Miercurea Nirajului (1493), Vințul de Sus (astăzi purtând numele de Unirea – 1538), Brețcu (1589) și Ilieni (1595). În afara acestora, Vlăhița – care era un sat privilegiat, Gheorgheni – localitate cu dreptul de a ține târg și Zetea – cu anumite privilegii,aveau un anumit rol de loc central. Perioada de înflorire a acestor localități a coincis cu perioada principatului autonom al Transilvaniei (1541-1690).

La mijlocul secolului al XIX-lea, statutul orașelor enumerate mai sus se schimbă, Târgu Mures devenind oraș liber regesc; Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Brețcu, Ilieni, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Vlăhița, locuri taxaliste; Cristuru Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Nirajului, Vințul de Sus apar ca târguri; Brețcu, Ilieni și Vlăhița pierzându-și titulatura, iar localități ca Baraolt, Covasna primind titulatura de oraș.

Cercetările asupra localitaților de mai sus arată că au existat trei tipuri de centre zonale cu caracteristici planimetrice diferite, după cum urmează. Sfântu Gheorghe, Unirea, Brețcu, Ilieni, Vlăhița și Gheorgheni erau centre de importanță redusă, cu o structură planimetrică neregulată, asemănătoare localităților rurale. Miercurea Nirajului era o localitate rurală cu o planimetrie regulată. Iar cel de-al treilea tip e reprezentat de orașele propriu-zise cu structură planimetrică regulată: Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Miercurea Ciuc. Târgu Secuiesc reprezintă un caz special, cu o importanță tipologică diferită care se poate trata separat.

Scurtă istorie a orașului Sfântu Gheorghe

Sfântu Gheorghe este municipiu – reședință de județ și cel mai mare oraș al județului Covasna, România.

Primele informații despre oraș datează din 1332, când orașul avea parohie proprie, iar denumirea a primit-o de la patronul bisericii parohiale, Sfântul Gheorghe. În Evul Mediu, orașul Sfântu Gheorghe se diferențiază de satele din jur doar prin consiliul ei. (numărul locuitorilor și ocupația acestora erau asemănătoare cu ale satelor învecinate). Totodată, identitatea urbană se datorează și prezenței comandamentului militar în oraș.

Până în 1850 putem vorbi despre existența simultană a orașului Sfântu Gheorghe, respectiv a satului Sfântu Gheorghe, locuitorii satului și ai orașului trăind alături, în unele cazuri chiar și străzile aparținând atât orașului cât și satului. Începând cu 17 ianuarie 1850, cele două localități se unesc, iar din acel moment toți locuitorii sunt considerați cetățeni al orașului Sfântu Gheorghe. În 1880 se alătură orașului satul până atunci de sine stătător, Szemerja – sat despre existența căruia există informații scrise încă din anul 1332. La joncțiunea dintre cele două așezări se va forma „centrul vechi” actual.

Orașul joacă un rol important în timpul revoluției din 1848-1849, aici organizându-se trupe de apărare împotriva armatei austriece. După adunări populare se stabilește necesitatea apărării armate. În acest scop, un rol foarte important își asumă Gábor Áron, care toarnă tunurile necesare armatei revoluționare. Armata austriacă iese învingătoare în final și hotărește staționarea unităților militare în zona orașului, iar întreținerea acestora duce la o noua sporire a poverilor fiscale. Un ultim episod al revoluției anti-austro-habsurgice are un sfârșit tragic, doi dintre organizatorii din Trei Scaune, Váradi József și Bartalis Ferencz fiind executați în 1854 la Sfântu Gheorghe.

Din punct de vedere economic, datorită evenimentelor descrise mai sus, orașul se dezvoltă încet, păstrându-și caracterul agrar. Primele bresle apar abia la începutul secolui al XIX-lea, între 1808 și1854, cea dintâi fiind breasla cizmarilor (1808), urmată de cea a pantofarilor și a tăbăcarilor (1823), a meșterilor tâmplari, lăcătuși și fierari (1830), a croitorilor (1836), a rotarilor si a cojocarilor (1854). Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea începe să se dezvolte producția industrială, în anul 1853 aparând prima fabrică, un distilator de alcool cu aburi. Aceasta este urmată de Fabrica de bere (1857), Fabrica de pălării (1861), ”Țesătoria Secuiască” (1879) și Fabrica de tutun (1897). În 1891 se construiește prima legătură de cale ferată, Sfântu Gheorghe-Brașov, urmată în 1897 de legătura cu Miercurea Ciuc.

Între timp s-a dezvoltat și viața culturală, în 1855 construindu-se un cazinou dotat cu bibliotecă și cu săli de jocuri, de citit și de discuții, iar mai tarziu, în anul 1874 se inființează tipografia la care vor fi tipărite ulterior mai multe ziare locale.

Trăsături caracteristice ale orașului Sfântu Gheorghe

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Sfântu Gheorghe devine centru al comitatului Trei Scaune, iar în 1968 oraș de reședință al județului Covasna. Fiind un oraș compus din părți cu istorie și trăsături diferite, putem vorbi despre un nucleu istoric în jurul bisericii reformate, părțile mai vechi ale orașului (”orașul vechi”, Simeria) având un aspect apropiat cu al satelor.

Înainte de 1880, unirea oficială cu orașul Sfântu Gheorghe, Simeria era o localitate sine stătătoare care s-a dezvoltat pe cele două maluri a pârâului Simeria. Limita dintre cele două localități era pe partea dinspre oraș a terenului Muzeului Național Secuiesc, unde, și astăzi, un lemn sculptat simbolizează existența sine stătătoare a localităților în trecut. Nucleul istoric al satului se situează în jurul Fântânei ”Büdös”.Dezvoltarea localității se produce la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX, dezvoltându-se spre intersecția între Ilieni-Vâlcele.

Despre imaginea satului avem informații din secolul XVIII, astfel până la mijlocul aniilor 1700 pe lângă case de locuit, hambare, grajduri, și casele nobilimii erau construite din lemn și acoperite cu paie. Din aceste vremuri există și câteva construcții din piatră, cum ar fi casa preoților și câteva conace.

Unirea cu Sfântu Gheorghe din punct de vedere adminsitrativ se realizează în 1880, dar sfârșitul procesului are loc abia în 1895 când se realizează și uniunea monetară și se decide asupra problemelor cauzate de uniune. De la sfârșitul secolului XIX Simeria și Sfântu Gheorghe sunt amintite impreună atât la nivel cultural cât și economic și social.

Între cele două războaie mondiale viața culturală și intelectuală este coordonată de Biserica Reformată.

Centrele și cartierele mai noi s-au dezvoltat mult mai regulat. La nivel structural, cu excepția câtorva străzi, orașul are un caracter deschis, spre deosebire de alte așezări istorice care au un caracter închis.

Orașul în prezent nu are un centru bine definit. Locuitorii orașului au păreri diferite când vine vorba despre identificarea localizării centrul orașului. Centrul format după 1880 și-a pierdut din valoare din cauza construirii unor clădiri dominante, respectiv reamplasării unor funcțiuni urbane în diferite părți ale orașului, sau prin reamenajarea unor spații. Totodată, în zona „noului centru vechi”, centrul istoric, se află fostul Hotel Bodoc, care de câteva decenii nu funcționează.

Lucrarea de disertație se va concentra asupra importanței unor centre clar definite într-un oraș, respectiv asupra tehniciilor de reabilitare a unei clădiri importante și a zonei sale de influență, definitorii pentru identitatea orașului.

Hotelul Bodoc și împrejurimile sale

Din surse webografice putem afla că Hotelul Bodoc are o suprafață desfășurată de 1616 metri pătrați și un teren aferent de 6200 de metri pătrați. Hotelul este o prezență puternică datorită dimensiunilor, nepotrivite în contextul urban încă din momentul construirii sale.

În momentul actual se află în paragină, având un efect negativ asupra centrului. Printr-o intervenție asupra clădirii și asupra zonei din jur, proiectul încearcă să readucă hotelul la scara orașului și să întroducă noi funcțiuni care să aducă un plus de valoare și o nouă ambianță în zona centrală.

De ce sa construit hotelul? Influența arhitecturii comuniste asupra orașului

Hotelul Bodoc este o clădire care a fost creată într-o peridoadă, care a lăsat amprenta în toată țara, anume perioada comunistă.

După cel de al doilea război mondial începe a nouă perioadă în istoria României,comunismul. Acesta face ca până în 1950 să nu se mai găsească birouri individuale de arhitectură, statul devenind unicul ”angajator”. Este o perioadă strictă, în care oamenii sunt obligați să respecte regimul. Așa se ajunge ca criteriul principal al admiterii și predării în învățământul superior să devine așa numitul ”dosarul curat”, dosarul sănătos de apartență politică și socială. Tot aici ține și faptul că accesul în acest domeniu la informațiile din Occident vor fi interzise. Datorită acestui reguli putem considera începutul unei perioade de declin în arhitectură, deoarece studenții cu ”dosarul curat” nu neapărat sunt studenții mai talentați față de cei cu ” dosarul necurat”.

Se construiește un control politic la toate nivelurile, de la educație la teorie și practică creând astfel un nou sistem de bariere, care va rămâne nemișcat până la căderea comunismului. Așadar în jurul anului 1952 există o ruptură în practica profesională ( și al întregului sistem de arhitectură), se poate considera începutul unei noi epoci, cu noua ei logică. În aceste condiții arhitectura va intra sub logica politicului. Din acest moment putem vorbi și despre ruperea continuității cu dezvoltarea arhitectural-urbanistică antebelică. Pornind de aici putem vorbi despre un nou tip de arhitectură, care rămâne neschimbată până la sfârșitul perioadei comuniste. Acest tip de arhitectură va avea o coerență internă ceea ce va face ca arhitectura din această perioadă să fie foarte greu periodizabilă. Libertatea de creație devine o idee ascunsă, care de-alungul acestei perioada va apărea doar în unele cazuri, puține la număr. Se va crea un nou peisaj, un peisaj care și acuma este vizibilă, un peisaj cu o arhitectură cooerentă și în multe locuri monotonă fără prea multă valoare. Lucian Boia la rândul său vorbește despre această perioadă ca fiind o perioadă în care orașul și industria stau în centrul proiectului comunist. De multe ori arhitectura va fi legată de industrie, se crează construcții în sectoarele cheie al industriei cum ar fi : agricultura, transporturi și telecomunicații și activități socio-culturale ( locuințe, educație, sănătate, cercetare științifică, cultură etc. )

Materialul folosit în această perioadă va fi betonul și elementele din beton prefabricat. Materiale ca lemnul care este ușor transportabilă și aducător de valută, va fi înlocuită în proiectarea acoperșurilor de beton tipizate și prefabricate, grele și neeconomice.

În timpul comunismului vor exista serii de proiecte tipizate, construite în toate părțile orașelor neținând cont de zonă, de mediul înconjurător, de istorie. Începând cu anii 1953-1954 încep construcțiile proiectelor tip socio-culturale și acest ”obicei” se va păstra până în anii 1970-1980 când se vor construi și hotelurile.( important în cazul studiului nostru) Consecința inevitabilă este nu numai repetarea până la banalizare a acelorași proiecte-tip, ci , mai ales cum este precizat și mai sus indifernța lor față de contextul în care se află. Aceleași școli, grădinițe, policlinici, centre culturale etc. se vor regăsi în toată țara. De-alungul acestei perioade se vor construi și câteva clădiri, puține la număr , unicat care și în momentul de față vor avea valoare.

Privite strict din punct de vedere funcțional al programelor construite, acestea răspund întradevăr unor necesități reale, numai că de multe ori există diverse elemente arbitrarii din conformarea temelor de proiectare propriu-zise. La acest capitol se încadrează hotelele și case de cultură care sunt supradimensionate față de scara orașului. Această politică dă răspunsul la întrebarea de cum sa realizat Hotelul Bodoc fără să se țină cont de scara orașului, clădirile istorice etc. Hotelul a fost construit în această perioadă, devenind corpul străin al zonei.

În perioada comunistă a existat și o dorință de reconfigurare, restructurare a centelor orașelor. Noile ”centre civice” cu program și imagine relativ asemnătoare între ele, vor lua locul centrelor istorice. Acestea adesea vor fi supradimensionate, foarte rar ținând vreun dialog cu restul structurii urbane.

Fenomenele prezentat mai sus au loc și în actualul ”centru vechi” al orașului. Zona în care Hotelul a fost construit făcea parte din țesutul istoric al orașului. Odată construit hotelul , clădiri cu însemnări istorice vor dispărea. La realizarea proiectului se va ține cont și de trecutul istoric al orașului.

Perioada comunistă a avut și ea perioade în care s-a încercat construirea unor edifici mai interesante din punct de vedere arhitectural. În aceste perioade de căutări au fost construite clădrile unicate, de valoare și reprezentative prioadei comuniste.

Memoria locului

În 1972, odată cu construirea hotelului se demolează frontul nord-estic al pieței centrale și odată cu el Casa Bogdán, o clădire amplă construită la mijlocul secolului XIX. Cu o fațada sa clasicistă, clădirea juca un rol important în constituirea armoniei arhitecturale din centrul orașului.

2.3. Direcții de dezvoltare în oraș

În ultimele decenii s-a remarcat o mișcare din ce in ce mai puternică de a organiza evenimente culturale în mai multe locuri din oraș, tendință care se va menține și în viitorul apropiat. Căteva exemple ar fi apariția noii trupe de teatru de mișcare numită Studio M, organizarea serilor de filme în parcul orașului, sau înmulțirea sălilor de spectacole prin construirea noii săli Studio sau convertirea sălii de ședințe a Centrului de proiectare în sala Kamara, respectiv renovarea și restructurarea fostului cinematograf Arta.

Prin revitalizarea Hotelului Bodoc și a imprejurimilor sale se pot crea spații noi dedicate culturii și vieții sociale.

2.4. Relația dintre dezvoltarea și imaginea orașului în comparație cu ideile formulate de Kevin Lynch în cartea Imaginea Orașului

„Primul punct al ordinii de zi îl constituie așa numitele ”imagini publice”, imaginile mentale comune unui mare număr de locuitori ai unui oraș : arii de consens care se presupune că pot apărea în interacțiunea cu o singură realitate fizică, o cultură comună și o natură fiziologică de bază ”

Kevin Lynch vorbește despre așa numite ”imagini publice”, care sunt imagini mentale comune unui număr mare de locuitori ai orașului. Existența unei asemnea imagini presupune ca locuitori orașului fac parte aceluiași realități fizice, au o cultură comună, fac parte din aceași comunitate și au o natură fiziologică de bază. Pe baza acestei idei formulate de autor, la realizarea proiectului putem avea în privință că proiectul se situează într-o localitate unde locuitorii au deja câteva ”imagini publice”. Având în vedere poziționarea Hotelului și prezența sa în oraș , acesta poate fi deja considerată ca o parte dintr-o imagine publică din privința locuitorilor. Soluția nouă, propusă, trebuie să aibă în vedere acest fapt, și trebuie să respecte acest lucru, încercând sâ păstreze ”imaginea publică”, poate să o îmbunătățească pe acesta, ca să fie mai prezent când vine vorba de imaginile mentale a locuitorilor orașului.

Mergând pe aceași idee, există întrebarea dacă imaginea mentală este una pozitivă sau apare ca o imagine cu influență negativă asupra orașului? În cazul Hotelului, putem vorbi despre cea de a doua variantă, Hotelul având o influență negativă asupra imaginii centrului ”vechi”. Ca un prim obiectiv în realizarea proiectului se poate considera îmbunătățirea imaginii actuale, fără ca acesta să iasă din imaginea mentală a locuitorilor, ba chiar să ocupe un loc mai înaintaș când ar veni vorba despre crearea unei hărți mentale al orașului.

„Ce vă vine în primul rând în minte când auziți numele orașului vostru ?” ( în carte se vorbește despre/sunt analizate Boston, Jersey City, Los Angeles )

În carte este prezentat un studiu din trei orașe importante din Statele Unite ale Americii. Locuitori orașelor respective sunt rugate să creeze o hartă mentală a orașului. Un asemenea studiu ar putea să fie aplicată și în orașul Sfântu Gheorghe, unde cu siguranță, clădiri, parcul din jurul hotelului ar aparea pe hartă, sau chiar și Hotelul în unele cazuri. Astfel importanța zonei de studiu se accentuează și solicită ca propunerea să respecte caracterul local, respectiv locuitori orașului, cultura orașului.

Ideile legate de existența mai multor centre într-un oraș apare și in cartea lui Kevin Lynch. Deși el prezintă un oraș de dimensiuni mult mai mari ca Sfântu Gheorghe, precizează posibila ”multicentralitate” într-un oraș.

„Ca nucleu al regiunii metropolitane, zona centrală a orașului Los Angeles este bogată în semnificații și activități, cu clădiri remarcabile și o configurație de bază: trama sa stradală regulată.[…] descentralizarea regiunii metropolitane, în care zona centrală este considerată cu indulgență ”centru”, dar există și alte centre de bază către care se orientează locuitorii ”

Deși este exagerată comparația Sfântu Gheorghe-Los Angeles, dar și în Sfântu Gheorghe putem vorbi de prezența a mai multor centre. Anume, unul cultural,centrul ”vechi”, unde se situează Teatrul ”Tamási Áron”, Galeriile de Artă “Gyárfás Jenő”, vechiul cinema Arta și altele, respectiv unul comercial, cuprinzând magazinul Sugás și Strada Gróf Mikó Imre cu o serie de magazine diverse. Deși cele două zone nu sunt situate la o distanță mare unul de altul, sunt multe lucruri care sugerează ca cele două zone sunt separate. Un exemplu ar fi existența a două statui cu scenariul când Sfântul Gheorghe omoară balaurul sau la organizarea Zilelor Sfântu Gheorghe în general ambele ”centre” primesc câte o scenă.

Cu toate acestea există mereu un plus pentru centrul ”vechi”, astfel evenimentele care necesită o singură scenă sunt organizate în zona aceasta, sau chiar și când apar mai multe scene, scena principală este amplasată în jurul parcului central.

Privirea înapoi asupra istoriei însă prezintă că în actualul centru ”vechi”, erau organizate în general piețele, un eveniment cu caracter comercial.

Având în vedere ideile prezentate mai sus, în realizarea soluției, putem avea în vedere pe acestea și se poate merge pe direcții diferite în abordarea proiectului. Proiectul poate să aducă spații noi, cu caracter comercial prin care într-un fel să aducă aminte de funcțiunea inițială al zonei și astfel să accentueze statutul de centru în oraș, sau prin realizarea unor spații culturale să accentueze și mai mult caracterul centrului ”vechi” actual, păstrând astfel ideea de multicentralitatea unui oraș.

„Reperele sunt un alt tip de referință punctuală, dar în acest caz extern, observatorul nu pătrunde la interiorul lor. Ele sunt de obicei un obiect fizic definit relativ simplu: o clădire, un semn, un magazin sau un munte. Utilizarea lor ca repere presupune extragerea unui singur element dintr-o multitudine de posibilități. Unele repere sunt îndepărtate, în general vizibile din multe unghiuri și de la diferite distanțe, deasupra altor elemente mai mici,și folosite ca referințe radiale. Reperele se pot afla în oraș sau la o oarecare distanță astfel încât, oricare ar fi scopul practic, ele simbolizează o direcție constantă.Este cazul turnurilor izolate, cupolelor strălucitoare, dealurilor înalte. […] Alte repere sunt locale, în primul rând, fiind vizibile numai din anumite amplasamente și de la anumite distanțe. Acestea sunt nenumăratele semne, vitrine de magazin, copaci, mânere de uși și alte detalii urbane care completează imaginea celor mai mulți dintre observatori. Sunt folosite frecvent drept indicii de indentificare și chiar de structurare, iar oamenii par a se bizui pe ele din ce în ce mai mult pe măsură ce o călătorie devine mai familiară. […] În mod similar, în cazul unui oraș de scară medie, o zonă centrală poate fi sector sau cartier, dar și nod, când avem în vedere o zonă metropolitană în totalitatea ei.”

Datorită dimensiunilor sale Hotelul Bodoc poate fi considerat un reper al orașului.Este un obiect străin țesutului existent, un obiect care poate fi și simbolul unei perioade.În momentul de față clădirea datorită stării în care se află distruge imaginea centrului ”vechi”. Prin reamenajarea hotelului pe lângă ideile prezentate până acum, trebuie să se țină cont și de faptul că Hotelul poate să capete un rol de reper important în viața orașului. Astfel proiectul poate să se dezvoltă și în această direcție , încercând cumva să aducă hotelul la scara orașului, sau să creeze o zonă în care hotelul nu apare ca un corp străin, ci face parte unui ansamblu. Acest ansamblu în viitor poate să cuprindă spații principale destinate cazării turiștilor care vin să viziteze orașul și împrejurimea acestora, astfel devenind mai mult ca sigur un reper important atât al locuitorilor orașului cât și al viitorilor turiști.

Având în vedere ideile lui Kevin Lynch , care consideră că într-un oraș mediu reperul poate să fie o zonă centrală sau un cartier/ sector, și în situația actuală în oraș putem spune ca centrul ”vechi” actual deja funcționează ca un reper al orașului Sfântu Gheorghe.

„ …cele mai valoroase imagini sunt cel care se apropie cel mai mult de un câmp total puternic, dens, rigid și viu, care utilizează concentrat toate tipurile de elemente și de caracteristici formale și care poate fi asamblat ierarhic sau continuu, în funcție de situație.”

O altă idee Kevin Lynch exprimă despre imaginile valoroase, în cadrul unui oraș, ansamblu, și anume imaginile valoroase sunt considerate de el, imaginile care se ”apropie cel mai mult de un câmp total puternic, dens, rigid și viu, care utilizează concentrat toate tipurile de elemente și de caracteristici formale și care poate fi asamblat ierarhic sau continuu, în funcție de situație.”. Astfel la creare soluției trebuie avut în vedere foarte mult zona, toate elementele caracteristice al zonei, pentru ca acesta să fie o ”imagine valoroasă” pentru oraș. În stadiul ei actual hotelul și împrejurimea acestuia în loc să creeze această imagine, crează o senzație de destructrurare a centrului.

( trebuie să avem în vedere la configurația zonei și la crearea imaginii hotelului)

„Ca lume artificială, orașul trebuie să fie, în sensul cel mai bun, realizat prin artă, adaptat scopurilor umane. Este vechiul nostru obicei de a ne adapta la ambient, de a discrimina și organiza din punctul de vedere al percepțiilor tot ce este oferit simțurilor noastre. Supraviețuirea și dominanța s-au bazat pe această adaptabilitate senzorială, dar acum putem trece la o nouă etapă a acestei interacțiuni. Pe terenul propriu, putem începe să adaptăm ambientul însuși la configurația perceptivă și la procesul simbolic al ființei umane. ”

Să se considere presupunerea ca orașul Sfântu Gheorghe este adaptat scopurilor umane. Reducând puțin scara, la nivelul proiectul, putem spune că și acesta trebuie să se corespundă acestor scopuri. La realizearea soluției trebuie să avem în vedere și faptul de cui i se adresează proiectul. Trebuie tratat cu mare atenție modul de amenajare exetrioară-interioară, imaginea ansamblului astfel încât acesta să se corăspunde cu scopurile umane și să se adapteze senzorial zonei. În acest scop un mare avantaj este dacă cunoaștem mediul principal căruia adresăm proiectul, anume locuitorii orașului, cunoaștem tradițiile , istoria, și cultura oamenilor care vor fi principalii utilizatori al spațiilor create.

Proiectul nu trebuie să fie un obiect de artă sine stătoare, ci trebuie să căștige valoare, prin faptul că se integrează în mediu, corespunde necesităților și are o influență pozitivă atât asupra locuitorilor cât și asupra imaginii orașului.

„ Nodurile sunt punctele de ancoraj conceptuale ale orașelor noastre. […] Prima condiție prealabilă pentru o astfel de susținere perceptivă este crearea identității prin calitatea singulară și continuă a zidurilor, a suprafețelor pavate, a detaliilor, a iluminării, a vegetației, a topografiei sau a siluetei nodului. Esența acestui tip de element este aceea că este un loc de neuitat, distinct, care nu poate fi confundat cu un altul.”

Având în vedere ceea ce spune Kevin Lynch despre nodurile în oraș, ( anume că sunt zone,puncte de ancoraj conceptuale ale orașului cu o calitate unică,care face din zona respectivă un loc de neuitat, distinct care nu poate fi confundat cu altul ), tot centrul ”vechi” actual poate fi considerat un nod al orașului. Deși mai înainte centrul ”vechi” este prezentat ca un posibil reper în oraș, acesta poate să fie, și este un nod important în orașul Sfântu Gheorghe. Este un loc cu caracter unic, datorită clădirilor istorice prezente de-alungul străzilor 1 Decembrie 1918 și Strada Libertății, prezenței Parcului Elisebeta, Teatrului Tamási Áron, Galeriile de Artă ”Gyárfás Jenő”, toate aceste elemente fac din centrul ”vechi” al orașului un nod important. Hotelul face parte din acest nod, având un statut de posibil reper datorită dimensiunilor sale.

„Mediul urban însuși se schimbă rapid, ca și tehnica și funcțiunile. Aceste schimbări deranjează adesea locuitorul din punct de vedere emoțional și tind să-i dezorganizeze imaginea perceptivă.”

Propunerea finală cu siguranță va schimba imaginea actuală a hotelului și a ariei sale de influență. La realizarea propunerii trebuie să avem în vedere să aducem un plus al zonei, un plus pentru locuitori orașului care la rândul lor să devină beneficiarii proiectului. Acest lucru se poate realiza numai dacă măcar o parte din lucrurile prezentate la capitolul acesta vor fi aplicate în cursul procesului de dezvoltare al proiectului.

Ideile lui Kevin Lynch și punerea lor în comparație cu problemele, datele proiectului, pot fi o bază puternică în vederea realizării proiectului de diplomă. Toate ideile prezentate tiind spre a ajuta arhitecții , proiectanți în a crea proiecte cu caracter local, care să corespundă necesităților, și care vor avea o influență pozitivă asupra zonei de proiectare.

3. Concluzii

Prin analiza critică a istoriei fostului hotel Bodoc și a poziției sale în centrul orașului Sfântu Gheorghe se încearcă formularea unui cadru teoretic mai cuprinzător, vizând funcționalitatea centrelor urbane și importanța edificiilor reprezentative în prezent. Concluziile lucrării vor putea fi aplicate apoi proiectului de diplomă care-și propune tocmai abordarea complexă a reabilitării fostului hotel Bodoc și a zonei sale de influență.

4. Bibliografie

Zoltán Cserey și Álmos József -Sepsiszentgyörgy képes története, Editura Medium, Sepsiszentgyörgy, 1999

Gabriella Olasz -„Orașele secuiești în Transilvania”, în Historia Urbana, tomul XVI, nr. 1-2/2008, pag. 135-171

Gabriella Olasz – „Sf. Gheorghe”, articol în Dicționarul istoric al orașelor din România, în curs de apariție

Lynch, Kevin – Imaginea orașului, editura Registrul Urbaniștilor din România, București, 2012

Ana Maria Zahariade – Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989, Editura Simetria, București, 2001

Teme ale Arhitecturii din România în secolul XX, Editura Institutului Cultural român, București, 2003

Ana Maria Zahariade – Arhitectura perioadei moderne pe teritoriul României: evoluție stilistică

Augustin Ioan – O interpretare critică a arhitecturii postbelice

Augustin Ioan – Un discurs funebru la căpătâiul realismului socialist

Augustin Ioan – Genius loci. Djinn al locului. Loc (in)toxic(at)

Webografie

Maricela Dan, A fost aprobată cumpărarea hotelului Bodoc

http://www.mesageruldecovasna.ro/stiri/a-fost-aprobata-cumpararea-hotelului-bodoc/

Wikipedia, Gábor Áron

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%81ron_G%C3%A1bor

Wikipedia, Szádeczky-Kardoss Lajos

http://hu.wikipedia.org/wiki/Sz%C3%A1deczky-Kardoss_Lajos