REABILITAREA FUNCȚIEI FIZIONOMICE CU AJUTORUL PUNȚILOR DENTARE CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC S.L. Dr. Berari Adelina STUDENT Olaru Diana Beatrice 2017… [304108]

Licență

REABILITAREA FUNCȚIEI FIZIONOMICE CU AJUTORUL PUNȚILOR DENTARE CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC S.L. Dr. Berari Adelina STUDENT Olaru Diana Beatrice 2017… [304108]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

S.L. Dr. Berari Adelina

CANDIDAT: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

REABILITAREA FUNCȚIEI FIZIONOMICE CU AJUTORUL PUNȚILOR DENTARE

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

S.L. Dr. Berari Adelina

STUDENT: [anonimizat]

2017

Motivația alegerii subiectului

În alegerea temei pentru lucrarea de diplomă: [anonimizat] o serie de factori:

prezentarea deosebit de atractivă și la un nivel științific ridicat a problemelor legate de restaurarea prin această punte parțial fizionomică cu extensie a [anonimizat] .

interesul pe care îl prezintă în activitatea mea profesională viitoarea cunoaștere cât mai aprofundată a [anonimizat]-funcțional;

[anonimizat]-o [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Această veche preocupare a evoluat de-a [anonimizat]. Astăzi lucrarea protetică este privită că o soluție de tratament al unei îmbolnăviri.

Prin cunoștințele complexe acumulate și prin dezvoltarea unei tehnologii moderne artă stomatologică și-a dobândit o [anonimizat], [anonimizat].

Conceperea punților dentare se materializează într-o mare varietate de soluții în funcție de diferiți factori: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

PARTEA GENERALĂ

PUNTEA DENTARĂ

Definiția punților dentare

Puntea dentară reprezintă o proteză fixă care stabilește integritatea morfologică și funcțională a [anonimizat], întinse și multiple.

Părțile componente ale punților dentare

Părțile componente ale punții dentare sunt următoarele:

[anonimizat];

[anonimizat] (agregarea) prin cimentare pe dintîi stâlpi a întregii proteze. [anonimizat], [anonimizat].

1.1 Puntea de extensie

Puntea de extensie este caracterizată de situarea elementelor de agregare de o singură parte a corpului de punte. Corpul de punte nu are la ambele extremități elemente de agregare.

După poziția corpului de punte față de elementele de agregare sunt clasificate în:

Punte cu extensie mezială, corpul de punte este situat mezial față de elementele de agregare (dintîi stâlpi);

Punte cu extensie distală, corpul de punte este situat distal față de elementele de agregare (dintîi stâlpi).

Puntea cu extensie nu este admisă de unii autori, ceea ce reprezintă subiectul unei dispute vii, contradictorii în cadrul literaturii de specialitate. Puntea cu extensie mezială este în general acceptată că soluție de tratament protetic pentru unele situații clinice particulare, puntea cu extensie distală fiind respinsă. Concepția mecanicistă în protetică dentară reprezentată de școală lui Chompre, Beliad și alți autori, exprimată prin calcule și formule matematico-fizice, a îndepărtat posibilitatea admiterii punților cu extensie. Dar observațiile efectuate de-a lungul anilor de o altă serie de practicieni au evidențiat capacitatea de suport a dinților stâlpi mai mare decât cea rezultată din calcule matematice.

Acestea au favorizat aplicabilitatea punților cu extensie, dependent de caracteristicile morfo-clinice ale câmpului protetic.

Punțile cu extensie mezială sunt admise pentru rezolvarea următoarelor edentatii:

Absența incisivului lateral; elementele de agregare sunt fixate pe doi dinți stâlpi, caninul și primul premolar

Absența primului premolar, folosind dintîi stâlpi, al doilea premolar și primul molar. Față ocluzală a extensiei (pentru primul premolar) prezintă relieful natural, cu cei doi cuspizi, șanțuri, fosete și pante. Este exclusă extensie ce are margine incizala (canin) în locul fetei ocluzale fiind un plan înclinat nociv.

Punțile cu extensii distale sunt încă respinse de multe școli, ai căror reprezentanți teoretici omit să analizeze complex și corelativ elementele câmpului protetic, că parte a întregului organism, supus sistemului nervos, la care se adaugă psihicul ce caracterizează personalitatea umană.

Aceste punți în cadrul proteticii restaurative își găsesc indicația pentru rezolvarea edentatiei terminale în următoarele situații:

Se restaurează prin extensie un singur dinte absent solidarizat la două elemente de agregare;

Dintîi stâlpi pe care sunt fixate elementele de agregare să prezinte coroane voluminoase (suprafețe întinse) cu o foarte bună implantare parodonto-radiculară;

Arcadă antagonistă să fie scurtată sau reprezentată de o proteză mobilă sau mobilizabilă ce nu dezvoltă presiuni ocluzale mari în masticație și în intercuspidare;

Pentru un premolar sau molar în extensie la o punte subtotala fixată pe un număr de dinți stâlpi.

La pacienții tineri cu edentatii molare unilaterale, ce au hemiarcada opusă integra pentru efectuarea unei masticații mulțumitoare unilaterale

1.2 Caracteristicile punților dentare

Caracteristicile punților dentare sunt:

punțile dentare sunt fixate pe dintîi stâlpi prin cimentarea elementelor de agregare, ceea ce le conferă stabilitate o lungă perioada de timp reprezentată de mai mulți ani;

volumul pe care îl ocupă în cavitatea bucală este mai mic sau cel mult egal cu acela ocupat de dintîi naturali;

formele suprafețelor vestibulare și orale sunt asemănătoare cu a dinților naturali;

poziția în sens vestibulo-oral a corpului de punte este identică cu a dinților naturali absenți;

transmit presiunile masticatorii fiziologic de la nivelul fațetelor ocluzale ale corpului de punte și ale elemetelor de agregare prin paradontiul dinților stâlpi, osului alveolar;

sunt construcții rigide nedeformabile, rezistente la rupere și tocire;

sunt obținute în laboratorul de tehnică dentară în urmă unor procese tehnologice complexe, fiind necesare în scopul realizării lor intervenții laborioase asupra câmpului protetic;

din punct de vedere estetic pot fi nefizionomice, fizionomice și parțial fizionomice.

Factorii ce influențează conceperea punților

Puntea dentară este alcătuită din două componente care pot avea o mare variabilitate de formă și de structura.

Alegerea unui anumit tip de corp de punte sau element de agregare nu reprezintă o preferință subiectivă, o întâmplare, ci este rezultatul unui proces de gândire ce corelează următorii factori:

Topografia edentatiei

Topografia definește locul de pe arcadă unde este situată edentatia. Este cunoscută împărțirea fiecărei arcade în două zone topografice: frontală și laterală.

Zonele topografice prezintă în general un interes morfo-structural. Pentru protetică dentară pare să fie mai interesantă valoarea morfo-funcțională. În zona frontală funcția estetică este cea care domină și orientează activitatea restauratoare. În zona laterală funcția masticatorie ocupă locul celei fizionomice. În mod deosebit interesează dacă breșă edentată este plasată în zona frontală sau în zona laterală, dacă este la maxilar sau la mandibulă, dacă ea cuprinde atât zona frontală, cât și pe cea laterală. În funcție de zona în care este situată edentatia vor fi alese elementele de agregare și corpul de punte. Pentru zona frontală punțile vor fi total sau parțial fizionomice, iar pentru zona laterală parțial fizionimice sau nefizionomice.

Astfel, în zona frontală metalul trebuie să fie puțin sau deloc aparent, pentru a satisface cerințele de fizionimie, pe când în zona laterală necesitatea asigurării rezistenței și rigidității impune renunțarea la elementul fizionomic, metalul fiind acela care va asigura rezistență mecanică.

Mărimea bresei edentate

Cu ajutorul punților dentare se pot înlocui 1,2,3 dinți naturali pierduți. În mod excepțional se pot înlocui 4 dinți la nivelul unei singure breșe, de exemplu, în zona frontală când edentatia cuprinde grupul celor patru incisivi sau în zona laterală, mandibulară, can sunt pierduți premolarii și doi molari, breșă fiind delimitată de canini și molarul de minte bine impalntati cu două rădăcini voluminoase.

Mărimea bresei edentate influențează alegerea dinților stâlpi și numărul acestora, alegerea elementelor de agregare, a formei și raporutlui corpului de punte cu creastă alveolară edentată a materialului din care se va confecționa puntea. Edentatiile cu patru dinți lipsa se rezolva rareori prin punți deoarece solicitarea dinților stâlpi devine foarte mare, iar lungimea corpului de punte determina apariția de deformări elastice sau chiar ruperea să.

Condițiile tehnico-materiale

Prin condiții tehnice se înțelege gradul de pregătire profesională a celor doi specialiști, care participa la procesul tehnologic de realizare a punții dentare. Stomatologul trebuie să posede cunoștințe teoretice și practice care să permită prepararea dinților stâlpi pentru toate tipurile de microproteze ce pot fi folosite că elemente de agregare.În scopul amprentări este necesar să selecteze materialul cel mai potrivit, să-i cunoască toate caracteristicile fizico-chimice și modul de preparare precum și tehnică de amprentare.

Tehnicianul dentar trebuie să posede calificarea și capacitatea profesională încât să modeleze, să toarne aliajele, să polimerizeze rășinile, să ardă porțelanul și să prelucreze materialele utilizate în confecționarea punților.

Prin condiții materiale se înțeleg următoarele: la nivelul cabinetului stomatologic să existe Unit dentar cu motor și turbină, instrumentar abraziv, materiale pentru amprentare, iar la nivelul laboratorului trebuie să existe materialele necesare (pentru model, macheta, tipar și prelucrare) și aparate (motor suspendat, vacuum-malaxor, motor orizontal, cuptoare, sablator, etc.)

În funcție de posibilitățile tehnico-materiale ale cabinetului și laboratorului specialistul poate alege planul de tratament. Aceste condiții pot impune și opțiunea privind materialul din care se va confecționa lucrarea protetică.

Cauzele edentatiilor

Fig.1.3.1 Exemplu de edentatție în zona frontal.

Cauzele edentatiilor sunt multiple:

Extracția de urgență este cauza cea mai frecvența și este adesea solicitată cu insistență de bolnavi pentru a scapă de durerile insuportabile provocate de pulptele sau paradontitele apicale acute.

După extracția de urgență urmează extracția terapeutică a dinților nerecuperabili, cu distructii masive coronare, cu implantare deficitară sau paradontotici, la care se adaugă extracția dinților din focarele de fracturi sau tumori. În sfârșit pe un loc minor se află extracția în scop ortodontic pentru corectarea malpozitiilor.

O altă cauza a edentatiei o constituie avulsia accidentală provocată cu ocazia jocurilor brutale la copii, în întrecerile sportive la tineret, în accidente de circulație sau în accidentele de muncă la adulți.

Se poate include în etiologia edentatiei întinse și pierderile dinților restanți din edentatia redusă provocate de suprasolicitări determinate fie de ocluzia în dezechilibru, fie de presiuni nefiziologice exercitate de unele construcții protetice, concepute și efectuate defectuos. Din această cauza se apreciază că se pierd 40% din dintîi restanți cu mult mai devreme decât s-ar pierde prin factorii fiziopatologici cunoscuți.

1.4 Avantajele și dezavantajele restaurării edentației cu ajutorul punților dentare.

Avantajele restaurării edentatiei prin punți dentare

Restaurarea integrității morfologice a unei arcade dentare înseamnă îmbunătățirea condițiilor de funcționalitate a aparatului dento-maxilar.

Din punct de vedere masticator orice proteză trebuie să restabilească total sau parțial funcțiile afectate prin pierderea organului pe care îl suplinește, în cazul de față dintele. Punțile dentare realizează o masticație în limite fiziologice asemănătoare celei efectuate cu arcadele dentare naturale.

Masticația este posibil să se realizeze datorită următoarelor caracteristici pe care le au punțile dentare:

fixității pe dintîi stâlpi limitați ai bresei edentate. Puntea dentară transmite presiunile masticatorii la osul alveolar prin intermediul țesutului paradontal. Starea de troficitate a țesutului paradontal al dinților stâlpi asigura preluarea presiunilor masticatorii și efectuarea masticatiei;

relieful ocluzal al punții în concordanță cu cel al dinților vecini, al dinților antagoniști și al stereotipilor dinamicii mandibulare reprezintă al doilea element favorizant pentru efectuarea unei masticații corespunzătoare. Puntea dentară prezența pe arcadă dentară după cimentare trebuie să realizeze contacte dento-dentare corecte și să participe la formarea caracteristicilor ocluziv-funcționale.

În concluzie eficientă masticatorie a punților dentare este superioară protezelor mobilizabile.

Din punct de vedere fonetic acest avantaj este valabil în special pentru punțile din zona frontală. Funcția fonetică se desfășoară în locuri diferite, dar este finalizată la nivelul rezonatorului bucal. Formarea consoanelor dentale este posibilă în urmă articulării vârfului limbii pe fetele orale ale dinților frontali. Redarea funcției fonetice fără modificări de timbru și de pronunție a consoanelor se obține dacă sunt conservate următoarele elemente de morfologie dentară:

formă fetelor orale ale corpului de punte să fie asemănătoare sau identică cu cea a dinților naturali (existența crestei marginale și a cingulumului);

aranjamentul dintre fetele orale (orientarea lor pe o linie curbă) sub formă unui arc de cerc continuu sau cu denivelări;

poziționarea fetelor orale în sens vestibulo-oral. Aceste fete trebuie să-și regăsească aceeași poziție cu cea a dinților naturali, iar vârful limbii să se sprijine în același loc;

volumul punților dentare egal sau mai redus decât al dinților naturali este favorabil pentru mișcările limbii, se conservă spațiul funcțional util limbii în fonatie.

Din punct de vedere paradonto-profilactic transmiterea presiunilor ocluzale în axul lung al dinților stâlpi reprezintă un stimul pentru menținerea troficității țesutului paradontal. Stimulii sunt funcționali la punțile a căror dinți stâlpi sunt într-un număr suficient pentru a putea prelua sarcinile dinților absenți înlocuiți prin corpul de punte.

Din punct de vedere ocluzo – funcțional restaurarea integrității arcadei reprezintă refacerea multiplelor contacte dento- dentare, a conducerii anterioare sau latero- laterale. De asemenea reprezintă un element favorizant repartizării sarcinilor ocluzale pe întreagă arcadă în mod alternativ creându-se momente de repaos funcțional( pe partea nelucrătoare) și momente de activitate funcțională pe partea activă( lucrătoare) a tuturor elementelor morfologice ale aparatului dento-maxilar.

Din punct de vedere al confortului modificarea condițiilor morfologice poate determina perturbări atât locale cât și generale, de natură psihică, pe cale reflexă. Prin termenul de confort se poate înțelege totalitatea condițiilor morfologice existente la nivelul aparatului dento-maxilar ce formează o funcționalitate normală a acestuia.

Punțile dentare fixate la nivelul arcadelor dentare sunt în scurt timp integrate în funcționalitatea aparatului dento-maxilar. Având la baza cunoștințele fundamentale despre morfo-fiziologia cavității bucale, reprezentate prin cele două elemente:

Cavitatea bucală la dentat, la edentat parțial sau la edentat total, este o cavitate virtuală, părțile moi în repaus au un raport de contact fără să existe un spațiu evident cavitar.

Sensibilitatea tactilă a mucoasei cavității bucale și mai ales a limbii este mult mai mare decât a suprafeței tegumentului din orice regiune a corpului. Ea percepe corpuri străine de foarte mică dimensiune, deci are capacitatea să amplifice dimensiunile.

Apreciind din aceste puncte de vedere ale cunoștințelor de morfo-fiziologie enunțate, orice tip de lucrare protetică, mai ales la început va determina apariția senzației de corp străin. Punțile dentare având un volum cel mult egal cu al dinților înlocuiți se vor integra într-un timp foarte scurt din punct de vedere psiho-senzorial. Pacientul nu simte prezența lucrării protetice în cavitatea bucală.

Alături de volum la crearea stării de confort participa în același grad și fixitatea pe dintîi stâlpi, creându-le stabilitate în activitatea aparatului dento-maxilar.

Dezavantajele restaurării edentatiei prin punți dentare

Alături de avntajele descrise punțile dentare prezintă și unele dezavantaje față de care stomatologul trebuie să-și orienteze atitudinea în conversația cu pacientul înainte de începerea tratamentului propriu-zis. Dezavantajele îl determina pe stomatolog să fie mai prudent față de pacienții care manifestă unele pretenții imposibil de materializat, în prezent, în practică specialității noastre.

Din punct de vedere igienic punțile dentare sunt inferioare protezelor mobilizabile. Toate tipurile de punți dentare indiferent de formă și volumul ce îl pot avea, prezintă suprafețe, zone sau locuri ascunse pe care se depozitează resturi alimentare. În general sunt suprafețele orientate spre mucoasa gingivală care acoperă crestă alveolară. De pe aceste suprafețe resturile alimentare nu pot fi îndepărtate prin periaj sau prin mișcările părților moi periprotetice (autocurățire).Retențiile alimentare sunt mai evidente la corpurile de punte cu suprafețe mucozale mari. Dezavantajul igienic este deosebirt de neplăcut pentru purtătorii de punți dentare, se manifestă prin halenă a gurii și chiar leziuni ale mucoasei bucale.

În scopul îmbunătățirii igienei s-au imaginat corpuri de punte cu forme și raporturi variate față de mucoasa crestei alveolare și punți speciale, cunoscute sub numele de punți mobilizabile și punți demontabile. Punțile speciale sunt îndepărtate din cavitatea bucală a pacientului zilnic sau periodic, cum sunt cele demontabile pentru a fi igienizate.

În spiritul orientării profilactice a fost imaginat, pentru zona laterală mandibulară, un corp de punte cu o formă care să favorizeze îndepărtarea resturilor alimentare la maximum prin mecanismul de autocurățire. Acest corp de punte este igienic și pentru pacienții cu o igienă bucală deficitară.

Din punct de vedere fizionomic. Punțile dentare din zona frontală sau fronto-laterală relaizate pentru edentatii de 2-3-4 dinți se impune să fie rezistente la rupere, nedeformabile, capabile să suporte presiunile incizo-ocluzale ale dinților antagoniști. Condiția rezistenței mecanice însemnează: punțile dentare au o structura de rezistență reprezentată de aliajele unor metale. Toate aliajele au aspect cromatic total diferit, comparativ cu cel al țesuturilor dentare. În scopul redării aspectului colorisitic al dinților, aliajele sunt acoperite cu materiale ce au culori asemănătoare dinților naturali. Aceste materiale sunt reprezentate de rășinile sintetice (rășini acrilice) și de masele ceramice, cunoscute sub numele de materiale fizionomice. Materialele fizionomice, pe lângă dezavantajul unei rezistente scăzute la rupere au un grad de transparență în strat de 1-1,5 mm, ceea ce îi determina modificarea culorii de către aliajul pe care îl acoperă.

Carcateristicile fizico-chimice ale materialelor utilizate pentru obținerea punților, nu asigura nuanțele de culori la nivelul fetelor vestibulare și transluciditatea specifică țesuturilor coronare în zona treimii incizale.

Formă, volumul și aranjamentul dinților ce formează corpul de punte în unele situații nu mai pot fi redate. Formă, cu imagine de individulaizare nu este posibil da realizat deoarece structura de rezistență este reprezentată schematic de o bară continuă cu dimensiuni uniforme.

Volumul dinților corpului de punte este uneori mai mare dacă între dintîi naturali au existat spații (treme, diasteme). Aranjamentul diferit pentru fiecare dinte, când au existat ușoare suprapuneri, înghesuiri este de cele mai multe ori numai schițat, imposibil de reconstituit.

Din punct de vedere al execuției clinico-tehnice.Puntea dentară este realizată în urmă preparării și amprentării câmpului protetic, ceea ce înseamnă pentru stomatologi atenție, consum de energie și de timp.În laborator sunt prelucrate aliajele, are loc procesul de topire-turnare în tiparele obținute după ambalarea machetelor, ceea ce înseamnă ,de asemenea consum de energie și de timp.

Pentru pacient, starea generală de sănătate reprezintă condiția principala care trebuie să facă act pentru tratamentul edentatiei parțiale cu ajutorul punților dentare.Prepararea dinților stâlpi reprezintă momente traumatizante psiho-somatice, posibile să declanșeze stări emoționale, conflictuale și reflexe, organice, nefavorabile suportării acestei intervenții.Pentru prelucrarea dinților, uneori este necesară administrarea unei anestezii,folosind anumite substanțe a căror acțiune secundară poate să fie nocivă.

Toate aceste dezavantaje, la care se asociază și sacrificiul de țesuturi dentare în vederea tratamentului prin punți, mai ales în zona frontală, unde realizarea unui corp de punte curb, impune utilizarea unui număr sporit de dinți stâlpi, ne determina să afirmăm că nu întotdeauna cea mai bună indicație de tratament este puntea dentară.Nu trebuie neglijat nici prețul ei de cost, atunci când este confecționată din aliaje nobile.

În practică, datorită avantajelor pe care le are pentru aparatul dento-maxilar și pentru întregul organism, continuăm să o preferăm în locul unei proteze parțiale.

COMPONENTELE PUNȚILOR DENTARE

Puntea dentară este constituită din următoarele părți:

Corpul de punte format din dintîi de înlocuire ( dintîi absenți de pe arcadă) cunoscut și sub numele de ' dinți intermediari';

Elementele de agregare (fixare) reprezentate de microprotezele care sunt cimentate pe dintîi stâlpi.

Corpul de punte

Corpul de punte este reprezentat de dintîi artificiali ce înlocuiesc dintîi absenți din spațiul edentat al arcadei dentare.El restaurează integritatea morfologică a arcadei dentare și funcțiile aparatului dento-maxilar.Corpul de punte trebuie să fie rigid, nedeformabil. Împreună cu elementele de agregare formează o singură piesă protetică – puntea dentară.

Clasificarea corpurilor de punte

După materialul din care sunt realizate:

corpuri de punte metalice (masiv);

corpuri de punte nemetalice ( fizionomice) acrilice sau ceramice în punțile pentru spațiul edentat unidentar;

corpuri de punte fixe : metalo-acrilice, metalo-ceramice.

După aspectul fizionomic :

corpuri de punte nefizionomice ;

corpuri de punte fizionomice;

corpuri de punte parțial fizionomice.

După formă structurii aliajului metalic:

corp de punte masiv metalic;

corp de punte cu casete metalice și fațete din acrilat;

corp de punte cu semicasete metalice și fațete din acrilat;

corp de punte cu casete metalice și fațete din porțelan;

corp de punte cu cupe metalice și componentă fizionomică acrilică;

corp de punte cu semicupe metalice;

corp de punte cu bară metalică acoperită de acrilat;

corp de punte cu bară și bonturi metalice acoperite cu coroane acrilice;

corp de punte cu bară și bonturi metalice pentru dinți tubulari din porțelan.

După raportul corpului de punte cu creastă alveolară

corp de punte cu raport în să;

corp de punte cu raport în semisa;

corp de punte cu raport tangent linear la maxilar;

corp de punte cu raport tangent linear la mandibulă;

corp de punte cu raport punctiform;

corp de punte suspendat.

Elemente de agregare

Elementele de agregare sunt microprotezele prin care puntea se fixează pe dintîi stâlpi 33 ; 37 . Aceste proteze monodentare constituie mijlocul terapeutic protetic al leziunilor coronare și elementele de agregare ale punților dentare. Pentru proteză mobilizabilă sunt utilizate că elemente favorizante în asigurarea ancorării și a sprijinului. Microprotezele că elemente de agreagare ale punților dentare sunt supuse unor forțe suplimentare, a celor preluate de la nivelul corpului de punte. Pentru a le suportă, trebuie să fie cu o rezistență și fixitate mărită. Alegerea microprotezelor că elemente de agregare se realizează în funcție de următorii factori:

topografia edentatiei ;

întinderea bresei edentate;

caracteristicile mecanice ale microprotezei ;

morfologia coronară și numărul dinților stâlpi;

condițiile tehnico-materiale.

Topografia edentatiei.

Zona în care se află situat dintele stâlp, reprezintă criteriul pentru precizarea tipului de microproteza din punct de vedere estetic.

În zona frontală, elementele de agregare trebuie să fie total fizionomice sau parțial fizionomice reprezentate de: încrustații, coroane parțiale, coroane mixte sau coroane de substituție.În edentatiile laterale puntea dentară trebuie să asigure, în special, masticația. Elementele de agregare pe dintîi laterali ( premolari, molari), puțin vizibili, dar supuși la presiuni mari, sunt reprezentate de coroanele de înveliș metalice, cele care oferă rezistență cea mai mare. Cu totul excepțional se pot folosi elemente de agregare parțial sau total fizionomice (coroane mixte, metalo-acrilice sau coroane metalo-ceramice).

Întinderea edentatiei influențează alegerea microprotezelor de agregare deoarece, prin legătură cu corpul de punte, suportă toate presiunile masticatorii. Elemenetle de agregare ale punților lungi, din cauza suprasolicitărilor se pot deforma, rupe sau decimenta. Sunt indicate microproteze rezistente mecanice, cu retentivitate foarte bună la dintîi stâlpi.

Microprotezele de acoperire metalice turnate și coroanele de substituție prezintă caracteristicile solicitate de punțile întinse.

Caracteristicile mecanice ale microprotezei. Două dintre caracteristici prezintă interes în alegere pentru a fi folosite că elemente de agregare: rezistență mecanică la deformare elastică și la rupere și retentivitatea sau fixitatea pe dintele stâlp.

Structura fizico-chimică a materialului din care este realizată microproteza și grosimea pereților acesteia conferă rezistență la rupere și la deformare.Coroanele turnate, coroanele de substituție și coroanele mixte din aur platinat, sunt superioare celorlalte microproteze.

Retentivitatea la dintele stâlp este asigurată numai de coroanele turnate cu grosime totală și de coroanele de substituție.

Morfologia coronară și numărul dinților stâlpi. Este cunoscută variablitatea formei și volumului coronar pentru fiecare dinte în cadrul aceleiași arcade și variabilitatea în cadrul diferitelor arcade. Există dinți cu dimensiuni mari, dinți voluminoși și dinți cu dimensiuni reduse, dinți mici. Dintîi voluminoși asigura retentivitate optimă, fiind posibilă și realizarea coroanelor mixte. Dintîi mici nu asigura retentivitate, pe aceștia fiind contra indicate coroanele mixte.

Pe dintîi cu pierderi mari de substanță coronară în zona frontală, sunt indicate coroanele de substituție sau reconstituirile corono-radiculare acoperite de coroane mixte. Pe dintîi cu pierderi mari de substanță din zona laterală( molari), după reconstituiri corono-radiculare sunt indicate coroane de acoperire metalice.

Numărul dinților poate influență alegerea între coroanele de acoperire turnate cu grosime totală și coroanele de acoperire turnate cu grosime dirijată, sau între coroanele de substituție și reconstituirile corono-radiculare acoperite de coroane mixte. Ori de câte ori nu există certitudinea unei posibile preparatii corecte la nivelul dinților stâlpi care să favorizeze inserția lucrării protetice, se recurge la coroane turnate cu grosime dirijată sau din două bucăți.

Condițiile tehnico-materiale, dacă sunt optime, pot fi indicate și folosite toate tipurile de microproteze că elemente de agregare de la încrustații, coroane 3/4 și 4/5, coroane de substituție până la coroanele turnate. Dacă aceste condiții nu sunt corespunzătoare, indicațiile sunt limitate numai la un anumit tip, care este posibil să fie realizat. În toate edentatiile frontale și fronto-laterale poate fi utilizată cu foarte mult succes coroana mixtă metalo-ceramică. Este foarte rezistență și cu un aspect fizionomic deosebit de bun.

2.3 Principii urmărite în confecționarea punților dentare

Toate punțile dentare indiferent de tehnică prin care sunt realizate trebuie să corespundă unor principii general valabile și anume: principiul biofunctional, biomecanic și profilactic.

Principiul biofunctional

Restaurarea integrității arcadei dentare cu ajutorul punților dentare se efectuează în scopul restabilirii funcțiilor majore ale aparatului dento-maxilar: masticație, fonatie, fizionomie.

Funcția de masticație

Fig.2.3.1 Masticația

Arcadele dentare restaurate prin punți pot realiza masticația eficientă în limite fiziologice dacă sunt asigurate următoarele condiții:

fetele ocluzale ale construcției protetice să prezinte dimensiuni identice sau asemănătoare cu fetele ocluzale ale dinților naturali pierduți;

relieful fetelor ocluzale, cuspidat, cu toate elementele bine exprimate în concordanță cu individualizarea stereotipiilor musculare;

raportul de contact ocluzal cu dintîi antagoniști să se obțină funcțional cu multiple contacte stabil și simultane pentru a favoriza transmiterea presiunilor în axul dinților stâlpi.

Funcția fonetică

Fig. 2.3.2 Fonația.

Punțile dentare restaurează fonatia în edentatiile frontale prin următoarele elemente:

poziția corpului de punte; în sens vestibulo-oral să fie așezat pe aceeași linie curbă pe care au fost impalntati dintîi naturali. Vârful limbii în pronunțarea consoanelor se va sprijini în aceleași condiții;

morfologia fetelor orale ale dinților corpului de punte să fie identică cu a celor naturali concav-convexă (cingulum) și fiecare față delimitată de crește marginale mai mult sau mai puțin exprimate;

dimensiunea cervico-incizala a corpului de punte egală cu a dinților naturali, favorizează articularea fonemelor;

dimensiunea vestibulo-orală a dinților corpului de punte și a elementelor de agregare să nu producă modificări în plus sau minus ale spațiului fonetic pentru limba și buze;

Funcția fizionomică

Fig 2.3.3 Funcția fizionomică.

În zona frontală și fronto-laterală, corpul de punte și elementele de agregare restaurează această funcție prin următoarele elemente de morfologie coronară:

formă fetelor vestibulare a dinților artificiali identică cu a dinților restanți de pe aceeași arcadă în corelație cu a dinților arcadei antagoniste;

dimensiunile fetelor vestibulare egale cu ale dinților naturali absenți și în armonie cu a dinților restanți;

poziția fiecărui dinte atât unul față de celălalt cât și poziția pe o amunita curbură. Poziția de ușoară suprapunere sau de înghesuire este mai dificil de redat, încât să se imite în totalitate unele malpozitii preexistente;

culoarea reprezintă elementul principal pentru restaurarea aspectului estetic; la punți se obține cu multă dificultate culoarea naturală așa cum a fost relevat la dezavantajele punților. Culoarea fetelor vestibulare împreună cu formă și dimensine reprezintă caracteristicile capabile să restaureze armonia dento-dentară și dento-facială care există la fiecare pacient dentat.

Punțile dentare după modul cum reușesc sau nu să restaureze funcția fizionomică sunt clasificate în: fizionomice, nefizionomice și parțial-fizionomice

Punțile fizionomice sunt reprezentate de cele la care atât elementele de agregare cât și corpul de punte reproduc pe toate fetele lor culoarea naturală a dinților. Acestea care pot fi realizate numai din rășini acrilice sau mase ceramice, sunt nemetalice, dar pot fi alcătuite dintr-o structura de rezistență metalică acoperită în totalitate cu material de culoarea dinților. Acestea sunt punțile mixte metalo-ceramice și metalo-acrilice.

Punțile parțial fizionomice sunt cele care oferă numai pe fetele vizibile culoarea natuarla a dinților dată de o fațetă fixată pe structura metalică. Fetele care nu apar vizibile sunt metalice

Punțile nefizionomice sunt în totalitate realizate din aliajele metalelor utilizate în stomatologie, culoarea fiind specifică pentru fiecare grupa de aliaje.

Punțile din aliaje inoxidabile cum sunt cele din crom-nichel (Wiplă) sau crom-cobalt (Stelite), au culoarea argintie strălucitoare. Punțile din aliaje seminobile de argint-paladiu (Palliag și Pallidor) au culoarea alb-cenușie sau tentă galben-cenușie, când conțin mici cantități de aur.

Punțile din aliaje nobile din aur au culoarea galbenă care variază de la o culoare galben deschis până la galben roșcat în funcție de procentajul de aur, cupru sau argint din compoziție. Aliajele de aur păltinat au că particularitate nuanță galben-gri, care în cadrul aliajelor cu procent mare de platină, cum sunt cele pentru metalo-ceramică, culoarea este aproape gri-galbenă.

Principiul biomecanic

Acest principiu urmărește să asigure lucrării protetice următoarele caracteristici: rezistență fizică, inserție și stabilitate.

Rezistență fizică înseamnă că elementele de agregare, dar inspecial corpul de punte să nu se fractureze, să nu se deformeze elastic sau plastic sau să se abrazeze în contact cu dintîi antagoniști. Corpul de punte poate fi asemănat cu o bară sprijinită la extremități pe suprafață căreia se exercită presiuni.

Rezistență fizică a barei poate fi asigurată astfel:

prin alegerea unui anumit aliaj cu caracteristici fizice corespunzătoare, fiind cunoscut că aliajele au rezistență fizică diferită, în funcție de structura fizico-chimică;

prin mărirea dimensiunii barei în secțiune transversală. Două bare cu secțiuni diferite din același aliaj au și rezistență fizică diferită. Bară cu diametrul mai mare în secțiune transversală este mai rezistență la deformare și la rupere decât cea cu diametrul secțiunii mai mici;

prin alegerea unei forme în secțiune transversală, care asigura cea mai mare rezistență. Formă de litera T sau unghi drept sunt mai rezistente decât formele rotunde sau pătrate;

prin orientarea formei barei astfel că diametrul barei în secțiune transversală, să fie îndreptat pe direcția de acțiune a forțelor. Bară dreptunghiulară este orientată pe direcția presiunilor ocluzale;

față ocluzală a corpului de punte și a elementelor de agregare să fie reprezentată de un aliaj metalic cu un coeficient de rezistență la abraziune asemănător celui al țesutului dentar pentru a nu se produce disfuncții ocluzale ulterioare prin abraziunea excesivă a antagoniștilor sau a corpului de punte

Structura metalică de rezistență a corpului de punte poate să fie în secțiune transversală în formă literei 'L', dreptunghiulară, ovalara, a literei 'T' sau pătrată.

Inserția. Punțile dentare sunt corpuri rigide nedeformabile, se pot confecționa numai dacă dintîi stâlpi au fost pregătiți paraleli între ei. Examenul modelului arată dacă există condiții de realizare tehnică și de introducere pe dintîi stâlpi.

Stabilitatea este asigurată de gradul de fricțiune ce se produce între elementele de agregare și dintîi stâlpi. Valoarea frictiunii depinde de exactitatea microprotezei, de agregare și de întinderea suprafeței de contact.

Astfel microprotezele din aliaje nobile fiind mult mai precise decât cele din alte aliaje, punțile din aliaje nobile au o stabiliatate mai îndelungată. În raport cu întinderea suprafeței de fricțiune, coroanele cu grosime totală au stabilitate mai mare comparativ cu cele cu grosime dirijată sau ștanțate

Principiul profilactic

Punțile dentare conform acestui principiu sunt concepute și realizate să nu producă modificări patologice în troficitatea formațiunilor anatomice cu care au relații de contact (dinți stâlpi, dinți antagoniști, parodontiu, cresata alveolară și mucoasa). Acest principiu este cel mai complex se referă la următoarele elemente:

Direcția corpului de punte

Relieful ocluzal și lățimea vestibulo-orală a corpului de punte

Raportul corpului de punte și creastă alveolară

Protecția papilei interdentare

Calitățile fizico-chimice ale materialelor ce intră în alcătuirea lucrării protetice

Direcția corpului de punte. Direcția pe care este necesară să o urmeze un corp de punte între elementele de agregare este impusă de condiții mecanice și topografice.

Forțele care acționează asupra corpului de punte sunt preluate de elementele de agregare și transmise osului alveolar prin țesuturile dento-parodontale. Această impune că toate forțele ocluzale să acționeze în axul lung al dinților stâlpi. Numai așa se poate menține integritatea și starea de sănătate a parodontiului dinților stâlpi. Pentru a obține această rezultanta axială a presiunilor masticatorii corpul de punte este realizat în linie dreapta între elementele de agregare. Pentru zonele laterale se poate realiza în linie dreapta deoarece și formă arcadei se înscrie pe o linie dreapta. Pentru zonele frontale,unde se restaurează fizionomia și relația de conducere anterioară, nu este posibil să se restaureze în linie dreapta

În concluzie, sunt urmărite:

obținerea celor mai favorabile condiții biomecanice, pentru repartizarea judicioasă a presiunilor în axul lung al dinților stâlpi;

încadrarea lucrării protetice în configurația generală a arcadelor dentare naturale;

obținerea unor contacte interdentare ocluzale funcționale cu dintîi antagoniști.

Relieful ocluzal și lățimea vestibulo-orală a corpului de punte. Relieful ocluzal al punților dentare asigura: efectuarea funcției de masticație, relația ocluzală funcțională cu dintîi antagoniști și libertatea mișcărilor reflexe ale mandibulei.

Înaintea concepției funcționaliste despre ocluzia dentară, corpul de punte este relalizat după două reguli considerate fundamentale și absolute:

dimensiunea în sens vestibulo-oral mai redusă decât a dinților naturali, proporțional cu lungimea;

față ocluzală modelată cu relief aplatizat, pantele cuspizilor înclinate într-un unghi mai mic de 20.

Cunoștințele de fiziologie ocluzală au combătut aceste reguli, demonstrând următoarele:

Îngustarea corpului de punte nu favorizează micșorarea presiunilor ocluzale în masticație, când se interpun alimentele, deoarece acestea au intensitatea cea mai mare numai în momentul producerii poziției de intercuspidare maximă. Îngustarea corpului de punte are însă consecințe nefavorabile:

Scăderea rezistenței fizice; structura de rezistență fiind redusă dimensional, nu mai are suficientă rigiditate, corpul de punte se deformează elastic sau plastic, traumatizează parodontiul dinților stâlpi în mod repetat apărând mobilitatea lor

Instabilitatea ocluziei. Îngustarea se realizează dinspre oral, pentru a nu se aduce prejudicii aspectului estetic; la maxilar erau reduși parțial sau total cuspizii de sprijin, la mandibulă cuspizii linguali, micșorându-se șanțurile și fosetele

În prezent sunt excluse aceste consecințe nefavorabile corpul de punte se realizează cu dimensiunea în sens vestibulo-oral egală cu cea a dinților naturali pe care îi înlocuiește.

Față ocluzală cu relief aplatizat favorizează eliminarea rezultantelor orizontale apărute din descompunerea vectorului ce întâlnește un plan înclinat, reprezentat de pantele cuspidiene.

Planurile înclinate pe care acționează forțele reprezentate de relieful ocluzal al dinților laterali multicuspidati, prezintă câte două orientări: vestibular și oral sau mezial și distal.

Rezultatele orizontale apărute pe aceste planuri se anulează reciproc prin înclinarea pantelor cuspidiene într-un unghi cu valoare egală pentru cele orientate vestibular și oral sau mezial și distal și prin obținerea unui angrenaj funcțional cu dintîi antagoniști.

Dezavantajele modelului ocluzal aplatizat sunt:

ineficientă masticatorie, alimentele nu pot fi triturate

creșterea numărului mișcărilor mandibulei, un ciclu masticator prelungit

creșterea forțelor de contracție a mușchilor ridicatori ai mandibulei

apariția posibilă a oboselii musculare

suprasolicitarea lucrării protetice

suprasolicitarea parodontiului dinților stâlpi

În prezent modelajul este dictat de concepția funcționalistă, fiind realizat în scopul restaurării funcției masticatorii și a creării condițiilor favorabile automentinerii apartaului dento-maxilar. Relieful ocluzal este în concordanță cu morfologia dinților antagoniști și cu stereotipiile contractiilor mușchilor mobilizatori ai mandibulei pacientului. Aspectul morfologiei ocluzale este caracterizat de prezența cuspizilor cu pante ușor convexe, înclinate sub un unghi ce crează contacte punctiforme cu relieful ocluzal al dinților antagoniști. Corpul de punte, la nivelul fetei ocluzale, poate să restabilească cu dintîi antagoniști cele trei tipuri de contacte ocluzale pe care le prezintă arcadele dentare naturale:

contact tripodic;

contact vârf cuspid, planșeu fosetă;

contact de suprafață.

Contactul tripodic reprezintă tipul ideal de contact, deoarece asigura

stabilitatea în poziția de intercuspidare maximă

alunecarea liberă a mișcărilor mandibulei însoțite de contacte interdentare

eficientă masticatorie maximă

După cum este cunoscut, contactele sunt prezente numai între convexitățile pantelor cuspizilor activi de pe fetele ocluzale ale corpului de punte și micile zone punctiforme de la nivelul pereților fosetelor. Este posibil să se obțină, dacă relieful ocluzal al dinților antagoniști are cuspizi înalți cu pante abrupte. Acest fel de contact este asemănător cu cel ce se realizează între suprafețele mai multor sfere.

Contactul între vârful cuspidului și planșeul fosetelor

Acest tip de contact este mai puțin favorabil deoarece în poziția de intercuspidare maximă nu asigura stabilitate mandibulei în plan orizontal. Asigura în dinamică mandibulei mișcările libere și este posibilă efectuarea unei masticații cu eficientă maximă. Contactul între vârful cuspidului și planșeul fosetelor este posibil să se producă dacă se modelează cuspizii înalți, iar fosetele dinților antagoniști sunt larg dechise. apare astfel o incongruență între cele două elemente morfo-funcționale.

Contactul în suprafață este reprezentat de un angrenaj foarte strâns. Apare prin realizarea unui corp de punte al cărui relief ocluzal prezintă cuspizi înalți ce pătrund în fosetele dinților antagoniști. Între pantele cuspizilor și pereții fosetelor se produc contacte întinse.

Acest tip de contact asigura:

stabilitatea mandibulei în poziția de intercuspidare maximă;

eficientă în masticație

În dinamică mandibulară, generează obstacole însoțite de apariția forțelor de frecare între suprafețele de contact, datorită cărora lucrarea protetică poate deveni un factor iatrogen; reprezintă cauza determinată a unei disfuncții ocluzale.

Corpul de punte în zona frontală restaurează fizionomia, fonatia și reprezintă determinantul anterior, ce conduce mandibulă în mișcările de propulsie și lateropropulsie cu contact intermediar.

Conducerea mandibulei se realizează prin alunecarea marginilor incizale ale dinților frontali inferiori, pe fetele palatinale ale dinților frontali superiori.

Contactele dento-dentare între marginile incizale ale frontalilor inferiori și față paltinala a corpului de punte sunt restaurate prin:

redarea morfologiei dinților absenți pe față palatinală a corpului de punte

înclinarea fetei palatinale a corpului de punte într-un unghi egal cu cel avut de dintîi naturali absenți

plasarea corpului de punte în sens vestibulo-oral pe locul dinților absenți

Raportul corpului de punte cu creastă alveolară

Formă corpului de punte, dar în special, contactul sau cu țesuturile înconjurătoare trebuie să favorizeze autocuratirea și curățirea. Față corpului de punte orientată spre cavitatea orală și cea orientată spre mucoasa crestei alveolare să prezinte forme și prelucrări prin lustruire care să nu retentioneze alimente în masticație. Toate punțile dentare, la nivelul corpului de punte, retenționează mai mult sau mai puțin resturi alimentare, formându-se un depozit cu consistentă păstoasă sau solidă, pietrificată, prin precipitarea sărurilor minerale, luând un aspect asemănător cu al tartrului dentar. Acest depozit își manifestă prezența în cavitatea bucală creând halenă caracteristică și producând leziuni gingivale. Acest dezavantaj al punților dentare cu implicații asupra igienei bucale reprezintă obiectul preocupării pentru obținerea întotdeauna a celui mai corespunzător corp de punte.

Au fost imaginate mai multe posibilități de relație a corpului de punte cu mucoasa crestei alveolare, fiind alese, în funcție de topografia edentatiei (frontal maxilar, lateral maxilar, frontal mandibular, lateral mandibular) de înălțimea și formă crestei.

Relația sau contactul dintre față sau marginea mucozala a corpului de punte și mucoasa poate fi: în să, semisa, tangențial linear la maxilar, tangențial linear la mandibulă, tangent punctiform și suspendat.

Corpul de punte cu contact în șa

Fig. 2.4.1 Corpul de punde cu contact în șa.

Morfologia acestui corp de punte este identică cu a dinților naturali; prezintă formă și volumul coroanelor naturale. Față mucozala acoperă versantul vestibular și oral al crestei alveolare, fiind în contact intim cu mucoasa. Funcțional, oferă pacientului posibilitatea exercitării funcției fonetice și restaurarea fizionomiei.

Rezistență este asigurată de structura metalică ce poate avea dimensiuni mai mari. Din punct de veder igienic, este foarte deficitar, favorizează retenția alimentelor și nu permite curățirea și autocuratirea. Datorită acestui dezavantaj, apar leziuni inflamatorii ale mucoasei gingivale că indicație este realizat din strictă necesitate, numai în situații clinice particulare. Astfel: în zona frontală la maxilar, impus de cerință fizionomică; în zona laterală impus de condițiile morfologice ale câmpului protetic. Acest corp de punte este cel mai confortabil pentru pacient, o scurtă perioada de timp.

Corpul de punte în semisa

Fig. 2.4.2 Corpul de punte în semișa

Acest corp de punte prezintă dimensiuni mai mici și formă modificată, deoarece acoperă numai versantul vestibular al crestei până la mijlocul crestei. Suprafta mucozala este redusă la jumătate și se întâlnește cu cea orală într-un unghi larg deschis, rotunjit.

Comparativ cu cel în să retenționează mai puțin resturile alimentare, fiind asigurată o igienă satisfăcătoare. Indicațiile sunt asemănătoare cu ale corpului de punte cu contact în să. Este corpul de punte realizat în regiunea frontală la maxilar. Prin formă și dimensiune se crează un compromis între restaurarea funcțiilor: fizionomică, fonatie și de igienă a cavității bucale.

Corpul de punte tangent linear

Fig. 2.4.3 Corpul de punte tangent linear.

Acest corp de punte prezintă o formă caracteristică rezultată din reducerea fetei mucozale. Contactul cu mucoasa se realizează pe versantul vestibular al crestei sub formă lineară, la nivelul liniei ce marchează coletul dinților, deoarece față mucozala este desființată

Există față palatomucozala înclinată într-un unghi de aproximativ 45, orientată de sus în jos și dinspre vestibular spre oral. Înclinația este variabilă, fiind dependență de distanță dintre creastă alveolară și palnul de ocluzie. Distanță mai mare crează posibilitatea modelării fetei palato-mucozale cu o înclinare favorabilă alunecării alimentelor.

Față vestibulară este modelată pentru a se crea imaginea individualizată a dinților absenți fără șanțuri adânci. Indicat în zona laterală la maxilar, pentru edentatiile delimitate de dinți stâlpi cu dimensiuni cervico-ocluzale normale și cu creastă alveolară de lățime medie sau îngustă. Dacă înălțimea spațiului este mică și creastă alveolară lată, nu se poate realiza.

Corpul de punte cu raport tangent linear la mandibulă

Fig. 2.4.4 Corpul de punte cu raport tangent linear la mandibular

Pentru a nu se crea confuzii, precizăm că nu este asemănător cu cel indicat pentru maxilar. Acest corp de punte prezintă trei suprafețe și o muchie mucozala. '

Suprafață ocluzală este modelată cu un relief cuspidat, concordant cu cuspidarea dinților antagoniști, în așa fel încât să se realizeze un angrenaj echilibrat și funcțional.

Îngustarea este acceptată numai când distanță între planul de ocluzie și creastă alveolară este foarte mică. Reducerea suprafeței ocluzale se poate realiza spre lingual, deoarece cuspizii linguali sunt inactivi, pantele lor linguale nu participa la realizarea angrenajului interarcadic.

Suprafață linguală este modelată ușor convex în sens cervico-ocluzal, pentru a favoriza alunecarea fragmentelor alimentare în afară zonelor de retenție și pentru a fi mai ușor de curățat de limba și de mijloacele artificiale. Suprafață linguală în sens mezio-distal este netedă, fără șanțuri, intermediarii nu sunt nici măcar schițați și se obține o suprafață fără depresiuni, ușor de curățat, cu o direcție ușor convergență spre muchia crestei alveolare unde se întâlnește cu față vestibulară.

Suprafață vestibulară în 1/3 ocluzală prezintă individulaizarea dinților intermediari, atât cât este vizibil, prin șanțuri de descărcare. Aceste șanțuri au o adâncime redusă și sunt larg deschise astfel încât să nu permită retentionarea resturilor alimentare. Restul suprafeței vestibulare în cele două treimi cervicale apare fără relief, este modelată ușor convex în sens cervico-ocluzal și convergent spre lingual, întâlnindu-se cu față linguală pe muchia crestei.

Muchia mucozala rezultă din unirea suprafeței vestibulare cu cea linguală, urmărește configurația mijlocului crestei alveolare, fiind netedă și în contact lejer cu ea.

Zonele proximale, unde corpul de punte este solidarizat de elementele de agregare, sunt modelate cu unghiuri larg deschise.

La punțile din aliaje nobile și seminobile, corpul de punte se poate realiza sub formă de casetă și fațetă din acrilat, pentru a reduce consumul de material. Față ocluzală și linguală sunt metalice, formează pereții casetei, iar fațetă din acrilat formează față vestibulară. Pentru a evita contactul acrilatului cu mucoasa crestei alveolare se crează, în zona cervicală pe toată lungimea corpului de punte, o liziera înalta de 2 mm metal; joncțiunea acrilat metal este plasată vestibulo-cervical.

Corpul de punte cu contact punctiform

Fig. 2.4.5 Corpul de punte cu contact punctiform

La acest corp de punte față mucozala a fiecărui dinte artificial este redusă la un punct ce vine în contact cu mijlocul crestei edentare.

Fetele proximale, vestibulară și linguală , sunt convergente spre zona cervicală; din această cauza , sub punctul de unire cu alt dinte artificial sau cu elementele de agregare, dintele are o formă conică. Locul de unire cu dintele alăturat este rotunjit pentru a retentiona mai puțin alimentele. Acest tip de contact nu asigura o igienă satisfăcătoare în situația unor dinți cu coroane scurte , asociați cu crește edentate înalte. Spațiile interdentare tringhiulare reprezintă zone de retenție greu accesibile pentru autocurățire. Individualizarea dinților într-o zona foarte puțin vizibilă nu îmbunătățește aspectul fizionomic al lucrării protetice.Este realizat în zona laterală mandibulară.

Corpul de punte fără contact cu creastă edentată (suspendat)

Fig. 2.4.6 Corpul de punte fără contact cu creastă edentată

Conceperea unei astfel de relații între față mucozala a corpului de punte și creastă edentată pornește de la constatarea că raporturile în să, semisa, tangențial sau punctiform, descrise mai sus, nu asigura o igienă suficientă. Dacă există un spațiu mare ( 3-4 mm) între față mucozala a corpului de punte și creastă,alimentele vor putea intră și ieși ușor din acest spațiu.

Acest corp de punre are față ocluzală modelată morfologic individualizat, fetele vestibulară și orală schițate în porțiunea (1/3) ocluzală cu șanțuri de descărcare și de separare. Aceste două fete trec rotunjit spre față mucozala care este ușor convexă, netedă, fără delimitări sau șanțuri și foarte bine lustruită. Trecerea spre elementele de agregare se face rotunjit, astfel încât din profil are aspectul unui pod (punte). Existența spațiului de 3-4 mm este obligatorie, un spațiu mai mic nu asigura igienă, iar unul mult mai mare devine neconfortabil pentru pacient, indicat în zona laterală mandibulară când dintîi stâlpi sunt înalți sau creastă este atrofiată. În aceste situații există o distanță de 7-8 mm de la planul de ocluzie la creastă. Distanță este necesară pentru a obține spațiul necesar igienic și o grosime a corpului de punte care să-i asigure rezistență.

Protecția papilei interdentare

Fig.2.4.7 Restaurarea protetica trebuie sa protejeze papilla interdentară.

Sunt afectate papilele de la extremitățile edentatiei (mezială a stâlpului distal și distală a stâlpului mezial) datorită compresiunii zonei de joncțiune a corpului de punte cu elementele de agregare.

Macheta corpului de punte trebuie să fie modelată la distanță de papilă. Deasemenea , lipirea trebuie să păstreze spațiul respectiv.

Tolerabilitatea și compoziția materialelor

Precizarea câtorva noțiuni ajută la creerea unei imagini asupra fenomenelor determinate de prezența punților în cavitatea bucală.

Astfel:

Salivă, prin conținutul în săruri minerale și al pH-ului, reprezintă un element component al unei pile electrice. Aliajele, prin conductibilitate electrică și diferențiată de potențial, întregesc condițiile apariției curenților galvanici cu cortegiul simptomelor evidențiate la unii pacienți. Punțile dentare se vor confecționa din aliajele unui singur metal, deoarece două metale produc difernta de potențial în mediul salivar;

Alimentele sunt introduse în cavitatea bucală la temperaturi foarte diferite față de cea a corpului, de la 0(înghețată) la 45-50. Toate aliajele metalice sunt bune conducătoare de căldură și dintîi stâlpi vitali vor fi supuși acestor variații termice. Caracteristicile tehnologice ale microprotezelor de acoperire influențează intensitatea transmiterii diferențelor de temperatura. Coroanele turnate cu grosime dirijată transmit mai puțin decât cele cu grosime totală.

materialele folosite în confecționarea punților, prin procesul tehnologic de prelucrare, pot prezența suprafețe cu multiple microcavitati (pori) în care să retentioneze resturile alimentare. Dintre materiale, rășinile acrilice reprezintă un exemplu în acest sens. Acrilatul, prin structura caracteristică cât și prin monometrul rezidual rămas nepolimerizat, este mai puțin tolerat de mucoasa gingivală.

PARTEA SPECIALĂ

FAZELE CLINICE ȘI TEHNICE PENTRU CONFECȚIONAREA

PUNȚILOR DENTARE

Punțile dintr-o bucată sunt realizate într-o singură etapă: elementele de agregare și corpul de punte.

Aceste punți se pot execută din aliaje nobile, seminobile și inoxidabile. Punțile dintr-o bucată restaurează integritatea arcadelor dentare în cele mai diferite și variate forme de edentatie. Apar limitări ale indicatiei determinate numai de neparalelismul dinților stâlpi.

Din punct de vedere fizionomic punțile sunt realizate total fizionomice, parțial fizionomice și nefizionomice.

Fazele clinico-tehnice sunt reduse ceea ce înseamnă o economie de timp și de material. Economia de timp este foarte importantă pentru pacient, medic și tehnician.

Examenul pacientului cuprinde examenul general și examenul loco- regional.

Examenul general își propune să detecteze unele stări patologice cunoscute sau necunoscute de pacient,aceste stări având o importantă majoră în indicația de tratament sau, dimpotrivă, în contraindicație.

Examenul loco-regional. O examinare a cavității bucale evidențiază topografia edentatiei, dintîi desemnați că stâlpi, dintîi antagoniști, aspectul paradontiului, adâncimea șanțului gingival, creastă alveolară, existența cariilor tratate și netratate, contactele premature și interferențele ocluzale.Examinarea clinică a dinților stâlpi este însoțită de examenul radiografic și de analiză modelelor de studiu.

3.1 Prepararea dinților stâlpi

Această operațiune este efectuată cu instrumente abrazive, urmărindu-se un dublu scop : obținerea unei forme corecte, specifice pentru tipul de microproteza ales că element de agregare și obținerea unui ax de inserție al construcției protetice (puntea dentară) astfel încât toate elementele de agregare să pătrundă simultan pe dintîi stâlpi.

Fig. 3.1.1 Prepararea dinților stâlpi.

3.2 Amprenta câmpului protetic

Fig. 3.2.1 Amprentarea câmpului protetic.

Câmpul protetic este o noțiune de baza, întâlnită frecvent în specialitate și definește totalitatea elementelor morfologice cu care puntea prezintă raportul de contact.

Amprenta transferă în negativ dintîi preparați și restul elementelor câmpului protetic din cavitatea bucală în laboratorul de tehnică dentară.

În amprenta sunt înregistrate următoarele elemente :

bonturile dentare ( formă, dimensiunea și pozițiile acestora pe arcadă dentară )

dinții vecini (formă, dimensiunea și poziția acestora pe arcadă dentară)

dinții antagoniști (morfologia ocluzală în special)

ocluzia dentară în poziția de intercuspidare maximă

Tipurile de materiale utilizate în confecționarea amprentelor sunt materiale termoplastice și materiale elastice .

Materiale termoplastice

Din această grupa de materiale sunt utilizate Stents-ul, Kerr-ul, Reprodentul și Xantygenul.

Caracteristici fizico-chimice:

la temperatura camerei sunt casante ;

sunt semirigide la temperaturi peste 40C, ceea ce impune că amprenta să fie bine răcită înainte de îndepărtarea de pe câmpul protetic, pentru a nu se deforma;

la temperaturi mai mari de 70C se produc modificări ale substatelor componente (rășinilor) cu repercursiuni asupra calității lor și de aceea nu se recomandă supraîncălzirea în scopul plastifierii ;

în general , temperaturile de plastifiere indicate sunt cuprinse între 55 – 60C ;

răcirea materialelor este însoțită de o contracție nesemnificativă de 2%; nu există procedee care să obțină sterilizarea lor după utilizare, ceea ce din punct de vedere sanitaro- antiepidemic interzice reutilizarea lor.

Materiale elastice din grupa elastomerilor de sinteză

Materialele elastice din grupa elastomerilor de sinteză sunt materiale termopolimerizabile, apărute relativ recent , datorită dezvoltării chimiei macromoleculare. Această grupa cuprinde : siliconii, thiocauciucurile și polieterii.

Caracteristicile fizico- chimice:

din punct de vedere chimic aceste materiale prezintă compoziții foarte diferite,iar din punct de vedere fizic după preparare și polimerizare devin corpuri cu un grad de elasticitate ridicat ;

sunt preparate prin amestecul celor două substanțe (pastă și lichid ) în proporțiile prescrise de producător ;

amprenta este rezistență față de agenții fizici și chimici ea putând fi ținută câteva ore fără să-și modifice caracteristicile,nu rezistă la solvenții acizilor grași;

amprentele au stabilitate volumetrică;

în amprenta se pot turna mai multe modele;

Defecțiunile constatate la examinarea amprentei

șanțul gingival nu este amprentat suficient de bine pe toată circumferința bontului dentar ;

siliconul fluid este subțire și desprins de pe cel vâscos (observație posibilă când cele două materiale au culori diferite );

ocluzia,poziția de intercuspidare, nu a fost cea maximă, constatată printr-un strat gros de material la nivelul fetelor ocluzale ale perechilor de dinți antagoniști vecini bontului dentar

preparatiile speciale reprezentate de praguri, șanțuri sau puțuri nu au fost în totalitate înregistrate deoarece materialul nu a fost presat la acest nivel ;

suprafață amprentei la nivelul fetelor dentare prezintă depresiunii netede,arată existența unei bule de aer.

3.3 Modelul

Fig.3.3.1 Modelul cu bonturile secționate.

Modelul este copia pozitivă a câmpului protetic reprezentat de: creastă alveolară, dintîi stâlpi, dintîi vecini, dintîi antagoniști și constituie elementul pe care se execută puntea dentară.

Un model corespunzător trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie foarte precis ;

să fie nedeformabil ;

să fie dur ;

să prezinte rezistență la rupere.

Materialele folosite pentru confecționarea modfelului sunt :

gips obișnuit ;

gips dur tip Moldano ;

gips extra dur Moldaroc ;

gips sintetic.

Pastă de gips se depune progresiv în interiorul elementelor de agregare,alternând cu manevră de vibrare pentru eliminarea aerului. Modelele de mare precizie cu durata crescută sunt realizate din pastă de gips tare ( Moldano), care se toarnă în toate elementele de agregare și peste creastă alveolară.

După umplerea coroanelor se continuă depunerea treptată a pastei pe același perete interior până la acoperirea totală a amprentei, cu vibrare permanentă, apoi se realizează soclul modelului ,din gips obișnuit, cu o înălțime de 2 cm.,care prezintă, în partea distală, o prelungire cu suprafață la nivelul suprafețelor ocluzale ale dinților. Când gipsul s-a întărit , pe suprafață superioară a prelungirilor, se taie o cheie de ocluzie în formă literei T,Y care formează cheia ce da posibilitatea de asamblare corectă a celor două modele. Modelul dinților antagoniști se toarnă în impresurile amprentei existente pe partea opusă unde s-a turnat primul model.

Demularea amprentei de pe model este posibilă după cel puțin 60 minute de la turnare. Este operațiunea care desprinde în fragmente amprenta, folosindu-se un ciocan de corn și o spatulă.

Cele două modele se repoziționează în intercuspidare maximă ( ocluzie) prin cheia creeată pe prelungirile distale ale soclului.

Modelele în amprentele de elastomeri se execută în aceleași condițiuni, dar cu atenție, deoarece, la presiuni puternice, aceste materiale se deformează. Demularea se efectuează prin tăiere cu bisturiul, urmată de tractiuni ușoare.

Pentru a putea fi siguri că lucrarea va ieși fără erori este necesar un control al modelului care constă în:

aprecierea poziției elementelor de agreagare față de dintîi vecini și dintîi antagoniști;

aprecierea relației intermaxilare pentru a fi siguri că amprenta a fost luată corect în cabinet;

aprecierea detaliilor de morfologie ocluzală a dinților vecini și antagoniști.

Defecțiunile trebuie reparate, dar se indică în general reamprentarea.

Macheta punții dentare

Există două tehnici de obținere a machetei punților dentare fizionomice și anume ;

Din machete prefabricate

Industrial se execută machete cu fațete cu mărimi diferite și o mare varietate de forme. Aceste machete sunt realizate din ceară nedeformabilă sau mase plastice. Pentru realizarea machetei punții dentare se unesc mai multe casete-machete prin lipire cu ceară și se adaptează pe model în funcție de particularitățile acestuia. Aceste machete au avantajul de a avea o grosime uniformă, retentii satisfăcătoare și economisesc foarte mult timp.

Machete realizate în laborator

Aceste machete se pot realiza prin mai multe metode și anume ;

cu ceară calibrată; cu ajutorul unui panson se realizează formele elementelor ce formează corpul de punte. Pe ocluzal se adaptează capace din ceară realizate în stante elastice. Se îndepărtează surplusul de pe față vestibulară și se realizează retentii ;

prin scobire : macheta se realizează pentru un corp de punte masiv iar apoi cu ajutorul instrumentarului se scobește până se obțin casete cu grosimi cât mai uniforme.

În scopul realizării machetei punții dentare parțial fizionomice cu casete,fațete și extensie pentru 32, 33 – 37 am folosit următoarele tipuri de coroane :

casetă semifizionomioca metaloacrilica pentru 32, 34, 35, 36 ;

coroana Waizer metalo-acrilică pentru 33 ;

coroana nefizionomica cu grosime dirijată pentru 37.

Tiparul

Există două tehnici de poziționare a tijelor:

Tehnică modernă

Tijele sunt din ceară cilindrică sau din mase plastice; pe fiecare element se aplică în 1/3 ocluzală a fetei palatinale, perpendicular câte o tijă de 2-4 cm cu diametrul de 3 mm care reprezintă macheta canalelor secundare de curgere a aliajului. La extremitatea liberă a acestor tije se aplică o tijă cu diametrul de 5 mm care va avea o direcție paralelă cu cea a corpului de punte și reprezintă macheta canalului intermediar de curgere a aliajului. La acesta tijă se mai aplică două tije care se unesc și reprezintă macheta canalelor principale de curgere.

Tehnică clasică

Tijă trebuie să fie cilindrică cu o grosime cuprinsă între 1,5-3 mm și cu o lungime corespunzătoare de aproximativ 4-5 cm. Că număr se indică câte o tijă pentru fiecare element al machetei. Tijă se fixează cu o extremitate pe față orală a machetei, imediat sub cel mai voluminos cuspid și va fi orientată astfel încât să nu formeze unghiuri ascuțite cu suprafețele machetei. Locul de joncțiune al tijelor va fi la 2,5-3 cm de macheta. Tijele pot fi metalice, din ceară sau mase plastice. Pe tijele metalice se depune un strat de ceară, iar la 2 mm de macheta se realizează macheta rezervorului de aliaj fluid.

Reușită unei piese turnate este determinată de prezența în tipar a canalelor de evacuare a gazelor, realizate din fire de nylon sau par de cal și se fixează cu un capăt pe macheta, iar cu celălat capăt pe con.

După fixarea tijelor și a machetei canalelor de evacuare a gazelor, macheta punții mai este supusă la încă două operațiuni înainte de ambalare și anume:

Degresarea machetei prin tamponare cu o bucată de vată, îmbibată în unul din solvenții acizilor grași (alcool, neofalină, cloroform, toluen ) sau în soluții speciale cum sunt Izolit Kerr sau Waxetul. Degresarea este efectuată numai la macheta din ceară în vederea obținerii reducerii tensiunii superficiale. Tamponarea insistență are efect nefavorabil micsorand dimensiunea machetei și rezultând o microproteza mică;

Detensionarea. Macheta este introdusă pentru 30 min. într-un vas cu apă la temperatura de 30C.

Ambalarea. Operațiunea de realizarea a tiparului este cunoscută sub numele de ambalare. pentru realizarea tiparului sunt folosite mase de ambalat specifice fiecărui ambalaj sau al unui grup de aliaje metalice. Masă de ambalat prezintă coeficientul de dilatare egal cu coeficientul de contracție al aliajului și rezistă la temperatura de turnare.

Ambalarea se face după două tehnici:

într-un singur timp ;

în doi timpi.

Ambalarea machetei într-un singur timp sau într-un singur material se efectuează în chiuvete metalice speciale cunoscute și sub numele de mufe. Prepararea masei de ambalat, turnarea și vibrarea se fac cu ajutorul vacuum malaxorului pentru a asigura o mai bună omogenitate și densitate prin eliminarea bulelor de aer. Așezarea machetei de ceară în chiuvetă este determinată de repartiția temperaturii în interiorul acesteia în timpul procesului de turnare și de resolidificarea aliajului. În centrul tiparului există o zona cu cea mai fierbinte temperatura, în momentul turnării aliajului topit. În această zona trebuie plasate canalele de turnare; astfel canalele de turnare au și rolul de rezervor de aliaj lichid. Macheta trebuie plasată într-o zona mai rece, de unde începe procesul de solidificare. Prin pereții chiuvetei și ai tiparului, după turnare, are loc o pierdere de temperatura urmată de solidificarea aliajului. Așezarea optimă a machetei este în zona intermediară, între zona cea mai fierbinte și zona cea mai rece a chiuvetei. În acest mod solidificarea metalului topit de la aparatul de topit spre rețeaua de canale de turnare se face uniform. Într-o secțiune verticală tiparul apare astfel : de la pâlnia de turnare pornesc două canale principale cu lungimea de cca l0-l5 mm care duc spre un canal orizontal (intermediar), paralel cu tiparul corpului de punte. De la acest canal orizontal, pornesc mai multe canale secundare ; numărul lor este egal cu numărul elementelor corpului de punte.

Ambalarea în doi timpi sau în două materiale . Se formează un nucleu de masă de ambalat, specific aliajului din care se va turna corpul de punte, în care este îmbrăcată macheta și tijă de turnare. Restul tiparului se realizează din masă de ambalat nespecifică (gips + nisip). Această metodă face economie de material, dar reduce și din dilatarea corespunzătoare a tiparului.

Pentru tiparele corpului de punte turnate din aliaje inoxidabile, pâlnia tiparului se căptușește cu un strat de masă de ambalat din primul timp deoarece acest material este refractar și rezistă la temperaturi ridicate la care se topesc aliajele inoxidabile.

Pregătirea tiparului pentru turnare constă în două operațiuni :

Preîncălzire. După ambalare la circa o ora, tiparul se introduce la preîncălzit într-un cuptor de preîncălzire unde temepratura se urcă în 60 de minute la 300 – 400 C. Preîncălzirea se realizează pentru :

topirea și scurgerea cerii ;

uscarea pereților tiparului ;

arderea restului machetei ;

începe dilatarea termică a tiparului.

Încălzirea. După preîncălzire tiparul se introduce în cuptorul de încălzire urmând că în 30 de minute, temperatura cuptorului să ajungă la 750C pentru aliaje nobile, seminobile și bronzuri sau la 950 – l000C pentru otelurile inoxidabile. Încălzirea se face în scopul obținerii :

uscare totală a tiparului ;

dilatarea termică ;

arederea cerii din porii pereților tiparului;

apropierea temperaturii tiparului de cea a aliajului topit.

Turnarea metalului în tipar și dezambalarea se obține fie folosind forță centrifugă (rotax, tronda, castomat), fie forță de împingere a vaporilor sau mai modern folosind vacuum și presiune. După răcirea tiparului (5 minute), acesta se sparge iar resturile de masă de ambalat se îndepărtează fie mecanic cu spatulă fie prin sablare. La aliajele cu duritate redusă, sablarea insistență devine nefavorabilă pentru adaptarea piesei la nivelul marginii, prin îndepărtarea unui strat din volumul acesteia.

Dezoxidarea, îndepărtarea oxizilor de la nivelul suprafețelor, este obținută prin fierbere în soluție de acid clorhidric l0 – l5 % (aliaje de aur).

Prelucrearea piesei turnate. Se realizează cu instrumentar abraziv (pietre,freze) pentru eliminarea eventualelor plusuri. După netezirea acestor suprafețe se acționează cu gumă și apoi se lustruiește cu jilti și pastă de oxid de crom.

Realizarea fațetelor de acrilat. Se realizează prin următoarelor metode :

fațete prefabricate ;

fațete realizate în laborator din acriloat autopolimerizabil fără tipar;

fațete realizate în laborator din acrilat termopolimerizabil cu tipar ;

Fațete prefabricate

se folosesc în urmă unor adaptări la dimensiunile casetei ;

după adaptare fațetele se fixează provizoriu în casete prin lipire cu ceară;

fixarea definitivă se obține în urmă ambalării punții în pastă de Moldano,orizontal,cu fațetele sus. După priză gipsului și izolare se toarnă a două jumătate de chiuvetă;

ceară care a fixat fațetele este spălată și în locul ei se introduce pastă de acrilat.

Fațetele din acrilat baropolimerizabil

pastă se depune progresiv în casete și se modelează cu ajutorul spatulei pentru a se obține formă fetei vestibulare ;

elimina faza de realizare a tiparului.

Fațetele din acrilat termopolimerizabil. Se realizează în urmă derulării mai multor faze de lucru și anume :

macheta fetelor din ceară se obține prin picurare în interiorul casetelor urmată de modelare (răzuire din aproape în aproape);

tiparul se obține după ambalarea întregii punți dentare în pastă de gips și îndepărtarea cerii machetei prin spălare cu jet de apă fierbinte;

pereții tiparului se izolează cu soluții speciale (Pectizol, Izodent);

se depune în interiorul casetei o pelicula de lac opacizant de tip Polifilm sau Declade;

pastă de acrilat , preparată în culori diferite pentru colet și marginea incizala este introdusă în casete fără să încorporeze aer. Culorile se suprapun pentru a nu există o demarcație netă între ele;

chiuvetă se asamblează și se presează într-un ring și se introduce în recipioentul de polimerizare;

pentru a rezultă o bună termopolimerizare este necesar a se respectă regimul termic de polimerizare.

Prelucrarea finală este execută astfel :

se dezambalează ;

se prelucrează acrilatul cu pietre și freze de mărimi diferite pentru îndepărtarea plusurilor ;

se lustruiește cu peria, cu filțul cu pastă de feldspaț,apă,cu puf de bumbac;

se spală bine cu detergent pentru îndepărtarea urmelor de la lustruire.

Cimentarea și proba pe câmpul protetic

Fig. 3.3.2 Cimentarea definitive

Puntea se așează pe bonturile modelului observamdu-se cum pătrunde și poziția finală;

Se încearcă dacă basculează, prin apăsarea altrnativa cu degetul pe suprafețele ocluzale ele elementelor de agregare ;

Se constată raportul corpului de punte cu creastă alveolară, cu papilă și dintîi antagoniști la nivelul fetelor ocluzale;

Se realizează cimentarea punții dentare pe dintîi stâlpi.

3.4 Dificultăți posibile în confecționarea punților dentare.

Dificultățile în confecționarea corpurilor de punte, sunt dependențe de elementele morfologice ale câmpului protetic, fiind reprezentate de :

situațiile morfo-clinice particulare, preexistente extractiilor dentare ale structurilor alveolare și dentare naturale ;

modificările dimensionale ale spațiului edentat în plan orizontal și vertical în raport cu dimensiunile dinților de înlocuire.

Dificultățile pentru zona frontală, comparată cu zona laterală, prezintă alte dimensiuni, deoarece intervine cerință restaurării funcției fizionomice și fonetice, la care se adaugă condițiile mecano-profilactice de restaurare a ocluziei funtionale. Modelul de studiu evidențiază toate dificultățile care apar în realizarea punților dentare, fiind, totdată, posibil să se efectueze pe el măsurători, încercări de modelaj a machetei viitoarei punți sau proba unor elemente fabricate (fațete).

Din punct de vedere practic, puntea trebuie să rezolve următoarele:

modificarea dimensională a spațiului edentat ;

spațiile interdentare;

malpozițiile dentare.

individualizarea dinților.

Modificarea dimensională a spațiului edentat

În urmă pierderii dinților, rareori spațiul edentat se menține neschimbat.În general, dintîi limitați migrează spre edentatie. Migrarea este mai accentuată la tineri datorită plasticității țesuturilor și mai evidență, dacă vârstă edentatiei este reprezentată de un număr mare de ani. Din acest punct de vedere se impune că, uneori, breșă edentată să fie rezolvată imediat, pentru a împiedică migrările dentare.

În sens orizontal. Dimensiunea protezei dentare (puntea) poate să fie mai mare sau mai mică decât dintîi absenți pe care îi înlocuiește.Pentru zona frontală imaginea optică asupra dimensiunii punții este determinată de modificarea convexităților de la nivelul fetelor vestibulare. Stomatologul recurge, în aceste situații, la formarea iluziilor optice, prin aspectul fetelor vestibulare ale dinților.

Este cunoscut că două suprafețe ce prezintă aceleași dimensiuni, dar relief diferit, covex sau plan, reflectă în mod diferit razele de lumina, creând imaginea că suprafață convexă este mai mică decât suprafață plană.

Dacă spațiul edentat este mai mare dintîi corpului de punte vor fi mai mari.Este necesară modelarea mai convexă a reliefului fetelor vestibulare, care marchează mărirea dimensiunilor. Într-un spațiu redus, modelarea suprafețelor vesibulare va fi plană, se va crea imaginea unei suprafețe late.Pentru zonele laterale, dificultatea modificării dimensionale a spațiilor edentate este mai ușor de rezolvat, în sensul că împărțirea spațiului necesar fiecărui dinte din corpul de punte începe din zona mezială, vizibilă, către distal, excedentul sau minusul de spațiu urmând să fie rezolvat în detrimentul dintelui intermediar distal, care nu mai are importana estetică.

În sens vertical. Pentru zona frontală, dacă dintîi stâlpi sunt cu înălțime redusă și spațiul între creastă și spațiul între crestă și planul de ocluzie este de asemenea redus și nu se pot realiza elementele de agregare și corpul de punte metalo-ceramic sau metalo-acrilic, se intervine asupra parodontiului marginal (gingivo-alveolo-plastic) și asupra crestei alveolare (plastia de creastă). Se obține spațiul necesar pentru confecționarea microprotezelor, fără să se reducă esențial implantarea dinților stâlpi.

Dacă spațiul este mai înalt, așa cum este posibil să apară după extracții laborioase, cu rezectia osului alveolar, sau după extracții produse în urmă unor traumatisme (accidente), rezolvarea este posibil să se obțină astfel : dinților de înlocuire li se creează un colet artificial, ce apare că o prelungire a rădăcinii care este vizibilă; se modelează în continuarea coletului dinților intermediari gingia artificială pentru care se utilizează acrilat roz. Gingia artificială poate fi atașată că o proteză mobilizabilă ce poate să fie îndepărtată pentru igienizare.

Există posibilitatea să se confecționeze o punte demontabilă sau mobilizabilă care să permită igienizarea corespunzătoare și reparația, când apare că necesară.

Zonele laterale, maxilară și mandibulară sunt afectate mai rar de mărirea dimensiunii spațiului edentat în sens cervico-ocluzal. Dacă apare asemenea modificare, rezolvarea este efectuată la fel că pentru zona centrală.

Reducerea dimensiunii spațiului în sens cervico-ocluzal este rezolvată astfel :

pentru maxilar, corpul de punte va avea cu creastă alveolară raport în semisa, în loc de tangent liniar ;

pentru mandibulă, corpul de punte va avea raport punctiform cu crestă alveolară sau în semisa. Nu este posibil să fie realizat corpul de punte suspendat Prin aceste modificări ale raporturilor la nivelul corpului de punte cu crestă alveolară se urmărește asigurarea rezistenței și a igienei.

În mod excepțional poate să apară o situație clinică caracterizată de existența unui spațiu cu o înălțime redusă, sub 4 mm. Rezolvarea edentatiei este posibilă numai cu ajutorul unui corp de punte total matalic.Renunțarea la corpul de punte mixt (metalo-acrilic sau metalo-ceramic) este motivată de următoarele : acrilatul este fixat instabil în casete, fiind amenințat să se desprindă datorită insuficienței retentionari și datorită eleasticitatii componenței metalice, care nu poate fi realizată cu o grosime corespunzătoare pentru a nu fi deformabilă.

Spațiile interdentare

Dentatia naturală poate prezența în zona frontală, între cei doi incisivi centrali, un spațiu de 1-3 mm cunoscut sub numele de diastemă dentară.Spațiile dintre ceilalți dinți sunt cunoscute sub numele de treme.

Diastemă și tremele au rolul să stabilească armonia dento-facială, fiind o incongruență dento-alveolară cu spatiere.

Breșă edentată, la astfel de arcade dentare, prezintă un spațiu cu dimensiuni mai mari în sens orizontal decît suma dimensiunilor mezio-distale ale dinților absenți. Breșele edentate la arcadele ce au diastemă sau treme sunt restaurate cu ajutorul protezei conjuncte astfel :

Corpul de punte prezintă dintîi intermediari cu dimensiuni mai mari în sens mezio-distal, încât să se completeze tot spațiul existent. Între dintîi intermediari nu se pot crea spații proximale, structura de rezistență a corpului de punte se aseamănă cu bară neantrerupta. Dispariția diastemei și a tremelor în regiunea afrontala modifică esențial aspectul fizionomic și totodată, poate fi cauza unor tulburări ale fonatiei, în special pentru consoanele dentale ( D, T ) și siflante (S, S, T). Înainte de realizarea acestui tip de corp de punte, fără să se prepare dintîi stâlpi, este recomandabil să se confecționeze o punte provizorie de acrilat, pe care se încearcă redimensionarea dinților în scopull dispariției spațiilor interdentare.

Corpul de punte cu dintîi individualizati (spații interdentare) se prezintă astfel : un schelet metalic sub formă de bonturi sau de casete metalice situat pe versantul vestibular al crestei alveolare; între fiecare dinte se realizează legătură prin câte o ancoșe așezată pe versantul palatinal al crestei alveolare.Acest corp de punte este fizionomic sau parțial fizionomic. are rezistență mecanică redusă (ancosele se rup sau se deformează), influențează nefavorabil fonatia și retenționează resturi alimentare.

Corpul de punte cu bară și bonturi metalice pe care se aplică coroane fizionomice individuale din acrilat și corpul de punte metalo-ceramic poate satisface unele situații clinice, dacă spațiile interdentare prezintă dimensiuni reduse și se asociază cu alte condiții morfologice locale (buza superioară în fonatie și surâs nu descoperă zona cervicală a dinților să se evidențieze continuitatea structurii metalice).

Pentru zona laterală și mandibulară, nu se recomandă menținerea spațiilor interdentare preexistente. Rezolvarea satisface contactele cu dintîi antagoniști (cuspid-fosetă ). Împărțirea spațiului pentru dimensionarea mezino-distală a dinților începe dinspre mezial spre distal, iar dintîi vizibili prezintă dimensionarea mezio-distală a dinților începe dinspre mezial spre distal, iar dintîi vizibili prezintă dimensiunea normală.

Malpozițiile

În zona frontală a arcadelor naturale, pot există suprapuneri dentare, rotari în ax sau vestibulo și palato-poziții.

Prezența acestor ' anomalii de poziție 'într-o lucrare protetică are un dublu scop : să se restaureze fizionomia individului și să se mascheze edentatia, lucrarea prezentând aspectul dinților naturali.

Anomaliile de poziție sunt redate cu dificultate în cadrul restaurărilor dentare cu ajutorul punților dentare.

Redarea malpozitiilor dentare, este posibilă la punțile metalo-ceramice, la corpul de punte cu bară și bonturi metalice acoperite de coroane fizionomice, la punțile cu casete și fațete din porțelan. Optimum de redare se obține la punțile cu casete și fațete din porțelan. Menționez că, preocuparea specialistului pentru redarea anomaliilor de poziție, formă și dimensiune a dinților absenți este condiționată de manifestarea dorinței pacientului. Există pacienți care nu mai doresc că unele anomalii să persiste și la lucrările protetice.

Pentru zonele laterale la maxilar și mandibulă, anomaliile dentare sunt înlocuite de corpurile de punte cu dintîi intermediari modelați normal.

Individualizarea

Dintîi arcadelor dentare naturale, prezintă la nivelul fetelor proximale în treimea incizo-ocluzală puncte de contact. Față vestibulară, la fiecare dinte este separată de a dintelul vecin în cele două treimi cervicale prin spațiul papilei gingivale (nișă gingivală), în treimea ocluzală prin spațiul nișei masticatorii. Fetele proxomale nu au un contact intim între ele pe toată întinderea. Acest aranjament al dinților naturali, ce creează o imagine caracteristică de individualitate, nu mai poate fi redat în totalitate la nivelul dinților artificiali ce formează corpul de punte.

Dificultatea de redare a individualizării constă în :

continuitatea structurii metalice , cu menținerea unei anumite dimensiuni în secțiune transversală ce garantează rezistență mecanică ;

dimemnsiunea dinților redusă în sens vestibulo-oral, condiționează utilizarea anumitor dimensiuni aliajului și materrialului fizionomic;

materialele fizionomice (acrilatul și porțelanul) au un grad de transparență cu urmări nefavorabile asupra culorii.

Pentru zona frontală, în restaurarea integrității arcadelor dentare se impune, pentru mascarea stării de infirmitate, să se utilizeze toate posibilitățile tehnice, în scopul creării unei senzații optice de individualizare.

Sunt recomandate următoarele:

puntea metalo-ceramică, la care sunt folosite artificii de culoare pentru a se redă senzația de separare și profunzime a spațiului interdentar. Proximal se realizează o culoare închisă, care amplifică conturul dentar ;

puntea mixtă, cu bară și bonturi metalice acoperite de coroane fizionomice ;

puntea mixtă metalo-ceramică, casete metalice ci fațete acrilice fabricate, între fetele proximale să se depună o culoare mai închisă.

3.5 Materiale utilizate

Punțile semifizionomice sunt realizate din două materiale:

materialul nefizionomic ce la conferă rezistență

materialul fizionomic (acrilatul sau masă ceramică) cu rol estetic.

Aliajele metalice ( componentă nefizionomica )

Primele aliaje din grupul aliajelor comune au apărut în anul 1912. Uzinele Krupp-Essen realiza primul aliaj pentru stomatologie numit WIPLĂ (din germană 'wie flatin ' – că platină ) și care este un oțel inoxidabil. Urmează apariția aliajelor cu conținut mediu și mic de aur de tip ' PALIDOR ' și ' PALIAG '.

Creșterea necesității cantitative de aliaje nobile și seminobile dată de tehnică metalo-ceramică a impus realizarea unor aliaje nenobile care să înlocuiască pe cele nobile.

Aliajele Ni-Cr au fost folosite cu succes beneficiind și de faptul că sunt de 2,5 ori mai ușoare decât aliajele de aur și au un coeficient mai mare de elasticitate.

Clasificarea aliajelor metalice pentru restaurarea prin turnări de precizie plasează aliajele nobile pe ultimul loc.

In cadrul grupei de aliaje nenoibile clasificarea dupa constituentii majori determina patru subclase (dupa Thomson 1983)

Dintre aliajele nenobile utilizate în proteză conjunctă pe primul loc se află aliajele Ni-Cr în care nichelul se află în proporții foarte mari (65 – 80 % ) față de crom (11 – 20 % ).

Aliajele Cr – Co sunt rar folosite în proteză conjunctă datorită durității lor execsive.

Componentă fizionomică

Componentă fizionomică a corpurilor de punte semifizionomice poate fi reprezentată de acrilat termopolimerizabil sau de mase ceramice.

Masele acrilice

În ajunul anului 1945 o serie de autori (H.Vernon, F.Slack, A.Nelson) aduc în discuție posibilitatea de folosire a rășinilor sintetice în domeniul stomatologiei restaurative.

Urmează apoi într-un ritm rapid apariția acestor rășini acrilice în truse cu mai multe culori, fapt ce a îmbunătățit profund refacerea funcției fizionomice în cadrul terapiei restaurative.

Rășină acrilică este o masă plastică ce se reprezintă sub formă de lichid (monometru) și pudra (polimetru). În România se produce o rășină acrilică pentru stomatologie sub numele de ' Romodent ' sau ' Romacryl ' (pentru baze de proteze}.

Pudra produsului ' Superacryl ' al firmei Spofa din Cehoslovacia este reprezentată în truse de 7 nuanțe. Aspectul cromatic solicitat în fișe se obține prin combinarea în anumite proporții a nuanțelor existente în trusa.

Fiecare nuanță este într-un flacon însemnat cu un număr : 1 – alb; 5-galben; 9 – galben intens; 37 – gri. Un flacon conține pudra transparență care se utilizează pentru 1/3 incizala sau în amestec cu alte nuanțe pentru redarea particularităților fetelor vestibulare. Fiecare trusa de culori conține o cheie de culori în l5 nuanțe. Cele 15 nuanțe se pot obține prin amestecul în anumite porportii a culorilor de baza din cele 7 flacoane. Pentru obținerea unei culori de pe cheie se aleg două culori de baza a căror suma împărțită la doi să dea numărul nuanței pe care o dorim.De exemplu: pentru obținerea nuanței 23 (cea mai folosită) se pot combină culorile de baza astfel :

37 + 9 = 46 ( 46 : 2 = 23 )

41 + 5 = 46 ( 46 : 2 = 23 )

Pudra se amestecă în ogdeuri de sticlă sau porțelan cu lichidul, strict în proporția recomandată de producător în prospect.În momentul când pastă se trage în fire ea se poate introduce în tipar sub formă de mici fragmente cu ajutorul unei sonde sau a unui fuloar.

O mare amploare a luat în ultimul timp clasa acrilatelor fotopolimerizabile.Acestea reprezintă cea mai nouă realizare în domeniul rășinilor acrilice folosite în stomatologie. Marele avantaj pe care îl oferă aceste materiale pe lângă gama cromatică mult mai extinsă, este acela că elimina fazele de realizare a machetei, tiparului etc.Rășinile sunt livrate sub formă de pastă în truse de 30, 40 de culori.Pastă este așezată în tuburi și are consistentă unei plastiline ceea ce permite modelarea ei cu ușurință.

Trusa conține culori de baza pentru opacizare, pentru dentină, culori pentru smalt.Pe lângă acestea mai există și o serie de culori (roșu, negru, violet) pentru redarea particularităților unui dinte și crearea diferitelor arificii de neutralizare a lucrării.

Pastă se depune în straturi și fiecare strat după depunere se polimerizează (asemănător tehnicii metalo-ceramice). Polimerizarea se face cu ajutorul unui pistol sau cuptor care are proprietatea de a radia lumina într-un spectru (ultraviolet, ultrarosu, halogen).

Firma VIVADENT prezintă truse pentru cabinet și pentru laborator. Trusa pentru laboartor prezintă o cheie de culori. Ea conține, la fel că trusele de ceramică ,tuburi cu pastă pentru opacizare, tuburi cu pastă pentru realizarea dentinei,tuburi cu pastă pentru smalt ( din acestea se obțin cele 20 de nuanțe)precum și tuburi de culori pentru artificii (fisuri de smalt, aberații cromaticer etc.).

Firma WILDE prezintă într-o trusa complexă sub denumirea COMPATIT R un compozit fotopolimerizabil cu microfiller pentru coroane și punți. Trusa conține și fațete prefabricate ce pot fi adaptate cu ușurință la casetă.

Masele ceramic

Fig. 3.5.1 Ceramică dentară.

Însă din 1976 s-a pus problema folosirii porțelanului în stomatologie. Apoi, o serie de specialiști au îmbunătățit de-a lungul timpului această tehnică.

În anul 1895, Charles Land a apreciat tehnologia de ardere a porțelanului urilizand foaia de platină. După 1907 se fac numeroase imcercari de a se confecționa o coroana mixtă. În 1935 Drumm descrie prima tehnică de ardere a porțelanului dentar pe un schelet de platină prelucrat. În 1950 Weinstein a imaginat și obținut fenomenul fizico-chimic prin care sunt unite cele două materiale. Fenomenul este reprezentat de legătură chimică de tip covalent care se crează între oxizii metalici din compoziția masei ceramice.

S-au produs de atunci o serie întreagă de truse (metal+masă ceramică) din ce în ce mai sofisticate (VITA-DEGUSSA, DE TREY).

Masele ceramice au în constituția lor oxizi minerali (coloranți), au o structura compactă și impenetrabilă. Se depun și se ard în straturi succesive. Pentru corectarea aspectului estetic s-au produs mase ceramice (POINT-ON, BIDENT UNIVERSAL), cu rol de grund. Se ard de două ori la rând pentru a opaciză componentă metalică.

Masă ceramică prin stratul de glazură (cel exterior lucios) prezintă o rezistență la uzură mult mai mare decât fără acest strat sau comparativ cu rășini acrilice. Această masă ceramică are totuși dezavantajul de a abraza rapid, din cauza durității excesive, dintîi naturlai antagoniști. Alt dezavantaj major este dat de faptul că nu se pot face finisări în cabinet datorită durității foarte mari și riscul de a pierde stratul de glazură (luciul nu se poate reface).

Un incovenient tot atât de mare este acela că, în cazul în care și antagonistii sunt din ceramică apare un pocnet caracteristic în momentul contactului dintre arcade.

Caracteristicile fizico-chimice ale maselor ceramice de uz stomatologic sunt:

impenetrabile față de mediu bucal;

se pot obține în urmă coacerii o varietate mare de nuanțe coloristice;

plasticitate: pastă preparată poate fi modelată cu ușurință;

contracție redusă datorită evaporării lichidului în timpul coacerii;

prezintă o mare stabilitate termică;

sunt nedeformabile în timpul arderii.

Modelul de prezentare este făcut în trusa cu flacoane în careexista pulbere de diferite culori pentru a deosebi cele patru tipuri de pulbere:

grundul (opacizează metalul)

dentină (redă culoarea de baza a dintelui și este colorată în roz cu ajutorul coloranților organici ce dispar în timpul arderii)

smalțul (este colorat în albastru, dar posedă puțini coloranți pentru a avea transluciditate)

pulberea pentru glazură și efecte de culoare are rolul de a contribui la individualizarea dintelui și realizarea glanțului (suprafață lucioasă și dura)

Firma ELEPHANT HORN HOLLAND prezintă produsul FLEXO-CERAM. Trusa este foarte complexă conținând:

metal special pentru masă ceramică prezentată de ORION WESTA au BERMUDENTY

grund pentru opacizarea metalului

-16 flacoane pentru dentină cu diferite nuanțe

4 flacoane cu pulbere pentru smalt

16 flacoane cu diferite nuanțe pentru glazură

4 flacoane pentru efecte speciale de culoare

Substanțe izolatoare

O altă categorie de substanțe de mare interes folosite în realizarea corpului de punte semifizionomice metalo-acrilice sunt substanțele izolatoare având următoarele proprietăți fizico-chimice:

adera intim la pereții din gips ai tiparului, depuse prin pensulare

formează o pelicula foarte fină cu dimensiuni microscopice ce nu modifică vizibil dimensiunile tiparului

sunt insolubile în apă și în monomer

manevrarea lor este ușoară

nu sunt toxice și sunt ieftine

au rolul de a opri circulația unor substanțe dintre cele două mase, pătrunderea monometrului în gips și a vaporilor de apă din gips în masă acrilică

Substanțele izolatoare pot fi:

Substanțe alginice: prezintă un aspect vâscos și siropos, dar prin expunere la aer se transformă într-o pelicula aderența la suprafață gipsului. Izolarea necesită că suprafață tiparului să fie uscată și la o temperatura de 45C.

Substanțe de izolare din clorură de calciu și silicat de sodiu: tiparul trebuie să aibă o temperatura de 80-90C. Se pensulează pereții tiparului cu o soluție de clorură de calciu 30%, iar apoi cu soluție de silicat de sodiu 86%

Substanțe siliconate fluide lac: este o tehnică mai complicată și se folosește doar la proteză acrilică.

În mod curent la noi se folosesc că lacuri izolatoare produsele românești PECTIZOL și izodent.

4 CAZURI CLINICE

CAZUL 1

Nume: O.C

Varsta: 40 ani

Sex: M

Pacienta s-a prezentat la medicul dentist pentru refacerea esteticii dentare. Prezenta o breșa edentată ca urmare a unui accident.

Tratament:

După efectuarea extracțiilorsi vindecarea partilor moi și osoare din zona respective, se ia decizia restaurării prin lucrare protetică mixta metalo- ceramica pe.

Se prepara dintele stâlp prin tehnica șlefuirii cu prag în schanfrein.

Materialele utilizate in confecționarea punții dentare au fost crom/ cobalt iar componenta fizionomica a fost realizata din masa ceramic de tip Vita.

In urma restaurării edentatiei frontale printr-o punte metalo-ceramica s-a reușit rezolvarea aspectelor fizionomice si estetice deosebite precum și restabilirea funcției masticatorii.

Fig.4.1 Spectru vizual pentru viitorul tratament protetic.

După efectuarea tratamentelor endodontice, s-a realizat sfefuirea, amprentarea si s-a confecționat o lucrare provizorie pe bonturile slefuite.

Fig. 4.2 Lucrare provizorie.

A urmat proba scheletului metallic precum și adaptarea lui la situația clinica din cavitatea bucală. Am luat o supraamprentă cu scheletul metallic. După ce dentina a fost aplicată si proba lucrării protetice a fost făcută în cavitatea bucală, tehnicianul dentar aplică ultimul strat de glazură, finalizând astfel lucrarea protetică.

Fig. 4.3 Imaginea lucrării protetice , la gata, pe modelul pe care a fost confecționat in laboratorul de tehnică dentară.

Fig.4.4 Imaginea adaptării lucrării protetice dinspre vestibular și palatinal.

Fig.4.5 Lucrarea protetică în urma cimentării definitive.

Fig.4.6 Aspectul fizionomic și estetic al pacientului cu lucrarea protetică finită.

CAZUL 2

Nume: P.L

Varsta: 48 ani

Sex: M

Pacientul se prezinta cu o punte veche de 15 ani realizata la vremea respectiva pe structura de rezistenta metalica si placata cu fatele acrilice. Puntea s-a decimentat o data cu un pivot de sprijin de pe incisivul central.

Tratament:

Prin gingivectomie s-a nivelat simetric linia gingivala a incisivului central, aceasta fiind mai coborata comparativ cu a incisivului omolog natural. Dupa refacerea pivotului, s-a realizat o noua punte de aceasta data in ceramica pe suport de oxid de zirconiu.

Materialele utilizate in confecționarea componentei metalice au fost crom/cobalt iar componenta fizionomica a fost realizata din masa ceramica de tip Vita.

In urma restaurării protetice s- a reușit rezolvarea aspectelor fizionomice si estetice dorite.

Fig.4.7 Imagine initială

Fig.4.8 Raportul cu antagoniștii inainte efectuării tratamentului protetic.

Fig. 4.9 Breșa edentată din cadranul 4 înaintea efecuării tratamentului protetic.

Fig.4.9 Situația clinică după realizarea punții dentare și cimentarea provizorie.

Fig. 4.10 Imagine de ansamblu asupra esteticii dentare.

Fig. 4.11 Aspectul fizionomic în urma cimentării definitive.

Fig.4.12 Cimentarea definitivă și raportul cu antagoniștii.

CAZUL 3

Nume: M.N

Varsta: 49 ani

Sex: F

Incisivi laterali nanici restaurati prin coroane integral ceramice, fatete ceramice pe incisivii centrali. S-a reimpartit corect spatiul protetic in zona frontala, in vederea reducerii disproportiei dimensionale intre incisivii centrali si laterali. Slefuirea a fost minim invaziva cu pastrarea vitalitatii tuturor celor 4 incisivi.

Materialele utilizate in confecționarea componentei metalice au fost crom/cobalt iar componenta fizionomica a fost realizata din masa ceramica tip Vita.

Fig. 4.13 Aspect fizionomic initial.

Fig. 4.14. Vedere panoramică asupra întregii structure dentare inițiale.

Fig.4.15 Raportul cu antagoniștii și inestetica dentară.

Fig.4.16 Panorama după sfefuirea incisivilor laterali.

Fig.4.17 Fixarea unei lucrări provizorii.

Fig.4.18 Imaginea vestibulară a componentei protetice pe modelul pe care a fost realizată.

Fig.4.19 Imagine de ansamblu dupa fixarea si cimentarea provizorie.

Fig.4.20 Estetica lucrării și raportul cu antagoniștii.

Fig.4.21 Aspectul fizionomic si modul în care se adapteaza lucrarea protetică palatinal.

Fig.4.22 Imagine de ansamblu asupra lucrării protetice finite dupa cimentarea definitivă

CAZUL 4

Nume: T.Y

Varsta: 47 ani

Sex: F

Coroane integral ceramice pe incisivi laterali si pe incisivul central drept si fateta ceramica pe incisivul central stang

Fig.4.23 Imagine inițială

Fig.4.24 Ansamblu cavității bucale si raporturile interdentare ințiale.

Fig.4.25 Imaginea dinților stâlpi în urma șlefuirii.

Fig.4.26 S-a folosit fir pentru retractie gingivală îmbibat in Gingiva Liquid.

Fig.4.27 Aplicarea firului pentru retracția gingivală

Fig.4.28 Amprentarea preliminară.

Fig.4.29 S-a realizat o lucrare provizorie.

Fig.4.30 Reușita tratamentului protetic se vede în extetica și funcționalitatea lucrării finite.

CAZUL 5

Nume: R.C

Varsta: 52 ani

Sex: M

Pacientul s-a prezentat la Clinica de stomatologie „ Vasile Goldiș” din Arad acuzând dureri atât la dinții 1.5 și 1.7 din cadranul 1 cât și la dinții 2.5 și 2.7 din cadranul 2. În ambele cadrane avem o edentație prin lipsa molarului de 6 ani . Pacientul dorește reconstructive coronara estetică si reabilitarea functiei masticatorii prin două punți dentare cu support de zirconiu

Tratament:

În primă fază s-a efectuat tratamentu endodontic la dinții acutizați, s-a indepartat obturatiile de amalgam de argint prin șlefuirea și recostrucția bonturilor cu material fizionomice fotopolimerizabile.

Fig. 4.31 Aspect initial.

Fig.4.32 Aspectul bonturilor dentare în urma șlefuirii.

Fig.4.33 Proba scheletului din zirconiu pe bonturile din cavitatea bucală.

Fig.4.34 Adaptabilitatea zirconiuliu si raportul cu antagoniștii.

Fig.4.35 Lucrarea protetica cimantată provizoriu si rapoartele interarcadice.

Fig.4.36 Aspectul final asupra întregii restaurări protetice

CAZUL 6

Nume: P.J

Varsta: 38 ani

Sex: F

Pacientul s-a prezentata la Clinica de stomatologie „Vasile Goldiș” din Arad având multiple obturații cu rașini fotopolimerizabile în zona frontal cerând o altfel de restaurare fizionomică estetică si funcțională.

Fig.4.36 Imagine panoramica initiala

Fig.4.37 Panoramic în urma șfefuirii dinților.

Fig.4.38 S-a folosit fir pentru retracția gingivală.

Fig.4.39 Aplicarea firului pentru retractie gingivală

Fig.4.40 Îndepărtarea firului de retractie gingivală.

Fig.4.41 Bonturile si câmpul protetic pregtit în vederea amprentării.

Fig.4.42 Etapa amprentării

Fig.4.43 Verificarea amprentei.

Fig.4.44 Aspectul componentei protetice pe modelul de lucru.

Fig.4.45 Spectru vizual de ansamblu asupra lucrarii protetice la gata.

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Tabelul și graficul numărul 1

Fig.5.1 Factori cauzali

Tabelul și graficul numărul 2

Fig.5.2 Statistica restaurărilor.

Tabelul și graficul numărul 3

Fig.5.3 Aspecte calitative.

CONCLUZII

Restaurarea edentatiilor parțiale cu ajutorul punților semifizionomice este un subiect foarte vast prin multitudinea de aspecte clinice ce pot fi observate la diverși pacienți, precum și prin numărul mare de metode tehnice de realizare a acestor punți.

Important de reținut este faptul că restaurarea fizionomică și semifizionomica au o importantă majoră din punct de vedere morfo-psihologic mai ales în cazul pacienților tineri.Există multe cazuri în care pacienții edentati în urmă accidentelor, operațiilor de tumori ce au necesitat extracția dinților, fracturi de maxilare sau chiar în urmă unui intens proces carios, suferă adevărate depresiuni psihice.

De aceea, este foarte important că lucrarea protetică să restaureze fizionomic ( mai ales în zona vestibulară ) aparatul dento-maxilar.

Din punct de vedere tehnic este foarte important că între medic și tehnician să existe o foarte bună colaborare. Tehnicianul trebuie să respecte cu strictețe tehnologia de lucru, precum și rețetele de preparare a diferitelor materiale ( gips, masă de ambalat, acrilat etc. ). Modelajul machetei trebuie făcut morfo-funcțional, astfel încât pe lângă o bună restaurare fizionomică să permită și o activitate normală a aparatului dento-maxilar.

Toate aceste probleme ne conduc la concluzia că restaurarea protetică este o ramură a stomatologiei care necesită cunoștințe tehnice de morfologie, anatomie, dinamic aparatului dento-maxilar atât din partea medicului cât și din partea tehnicianului. Totodată, necesită o bogată experiena practică precum și o foarte bună manualitate pe lângă celelalte condiții clinico-tehnico-medicale..

BIBLIOGRAFIE

1. Borzea,D.- Ceramica in stomatologie, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000

2. Bratu,D. Lereter,M.- Coroana mixta, Editura Hericon, Timișoara, 1992

3. Bratu D, Nussbaum R.~ Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe, Editura Signata, Timișoara, 2001

4. Bratu.D, Uram-Tuculescu.S.- Amprenta si modelul in protezarea fixa, Editura Signata, Timișoara, 2001

5. Covrig Valeria- Proteza fixa unidentara, "Vasile Goldis" University Press, Arad, 2001

6. Hutu Em., Bodnar V., Păuna Mihaela, Constantinescu M. V., Țâncu Ana-Maria, Epistatu D. – Tehnici curente în protetica dentară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

7. Lascu, Liana Maria, Mititeanu.C.- proteze fixe unidentare, Editura Medicala Universitara "luliu Hatieganu", Cluj Napoca, 2002

8. Popa S.- Protetica Dentara, Volumul I si II, Editura Medicala, București, 2001

9. Patrascu I.- Tehnologia aliajelor dentare, Editura LibrePress, București, 2000

10. Randasu I, Stanciu Liliana- Restaurări protetice dentare fixe, Editura MeteorPress, București, 2006

11. Sebesan V.- Elementele clinico-practice si de terapie ale leziunilor coronare si edentatiei parțiale reduse prin microproteze si punți dentare, Note de curs, Editura Universala "Lucian Blaga", Sibiu, 1996

12. Yamamoto I. – Basic technique for metal-ceramics (Color Atlas), Hong-Kong, 1990

13. Prellpceanu Felicia, Doroga Olga- Protetica dentara, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1985

14 Romînu M., Bratu D., Lakatos S., Florița Z„ – Polimerizarea în stomatologie, Editura Brumar, Timișoara, 2000

Cu mulțumiri tuturor PROFESORILOR din UNIVERSITATEA DE VEST

„ VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD, care au contribuit în egală măsură la formarea mea profesională ca Medic, și cărora le datorez respectul și cunoștințele acumulate în cei șase ani de studiu și învățământ!

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: REABILITAREA FUNCȚIEI FIZIONOMICE CU AJUTORUL PUNȚILOR DENTARE CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC S.L. Dr. Berari Adelina STUDENT Olaru Diana Beatrice 2017… [304108] (ID: 304108)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

REABILITAREA FUNCȚIEI FIZIONOMICE CU AJUTORUL PUNȚILOR DENTARE CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC S.L. Dr. Berari Adelina STUDENT Olaru Diana Beatrice 2017… [304108]

Copyright Notice

Elena-Daniela Fărcaș [308988]

Str. Calea Mărășești, nr. 157, Bacău, 600115 [608895]

Plan de Afaceri [305584]

Introducere … … … … 3 [618318]

Abandonul școlar cauze și modalități de prevenire [611116]

Nevrotismulșiefectulluiasuprasatisfacțieiînmuncă [603655]

Copyright Notice

Similar Posts