REABILITARE ORALĂ PRIN PROTEZARE FIXĂ METALO – CERAMICĂ COORDONATOR ȘTIINTIFIC: Prof. univ. dr. CHIRU DĂNUȚ ABSOLVENT: DRĂGAN ALEXANDRU 2012 CUPRINS… [630530]

UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU” BUCURESTI
FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI MEDICINĂ DENTARĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ȘTIINTIFIC:
Prof. univ. dr. CHIRU DĂNUȚ
ABSOLVENT: [anonimizat]

2012

UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU’’ BUCUREȘTI
FACULTATEA MEDICINĂ ȘI MEDICINĂ DENTARĂ

REABILITARE ORALĂ PRIN PROTEZARE
FIXĂ METALO – CERAMICĂ

COORDONATOR ȘTIINTIFIC:
Prof. univ. dr. CHIRU DĂNUȚ
ABSOLVENT: [anonimizat]

2012

CUPRINS

Introducere.
Motiva ția alegerii temei .––––––––––––––––––––––––––––––– Pag 4
Capitolul I.
Noțiuni generale priv ind edentația parțială. ––––––––––––––––––––––– Pag 5
Capitolul II.
Examinar ea pacientului edentat parțial. ––––––––––––––––––––––––- Pag 16
Capitolul III.
Tipuri de edentație parțiaală care solicit terapia protetică meta lo-ceramică. –––––––––- Pag 21
Capitolul IV.
Noțiuni de protetică dentară. ––––––––––––––––––––––––––––– Pag 27
CAPITOLUL V
Metale utilizate în tehnologia coroanei turnate .–––––––––––––––––––– –Pag 36
CAPITOLUL VI
Etapele tehnice de laborator utilizate în tehnica confecționării
lucrarilor mixte metalo ceramice. –––––––––––––––––––––– –––––- Pag 42
CAPITOLUL VII
Depunerea placajului ceramic și arderea în cuptor .–––––––––––––––––––– Pag 64
CONCLUZII .–––––––––––––––––––––––––––––––––––- Pag 70
BIBLIOGRAFIE –––––––––––––––––––––––––––––––––– Pag 73

Motivația alegerii temei:

Medicina dentară impune exigența unor materiale care să satisfacă
nevoile pacientului, atât din punct de vedere estetic cât și al rezistenței lor.
În urma cercetarilor științifice în domeniul tehnico -dentar din ultimi 20 de
ani, au aparut noi materiale biocompatibile, care satisfac cerințele
tehnicienilor,medicilor cât si pacienților.
Un astfel de material este ceramica care o dată cu adaptarea ei în tehnica
de laborator și -a gasit utilizarea tot mai frecventă în practica protetica
rezolvînd astfel o serie de neajunsuri ale materialelor fizionomice.
La noi în țară porțelanul dentar ocupa un loc de frunte în lucrări protetice,
cerința pacienților fiind foarte mare datorita aspectului fizionomi c asemănător
cu cel al dinților naturali cât și a proprietaților fizico -chimice ale acestuia.
Creșterea utilizării acestui material a fost posibilă datorită apariției în țara
noastră a aparaturii necesare realizării acestui material ceramic cât și datorit ă
esteticii componentei fizionomice.
Aceste reușite ale lucrarilor protetice a dus la popularitatea de care se
bucura în ziua de azi, și implicit la creșterea cererii pacienților în cabinet a
unor lucrari metalo -ceramice , ceea ce a necesitat înființarea mai multor
laboratoare ce pot să realizeze lucrari metalo -ceramice, astfel prețul ceramicii
care la început era destul de ridicat a început să scadă facilitînd astfel accesul
la acest material unui număr mai mare de pacienți, dar și datorită calitaților
biologice și estetice pe care acest material le posedă.
În această lucrare am încercat să prezint caracteristicile fizice și chimice
ale metalelor și ale diferitelor tipuri de ceramici, ce concură la obținerea
calitătilor acestui tip de rstaurare si la obțin erea unui rezultat foarte bun.

CAPITOLUL I:
NOȚIUNI GENERALE ALE
EDENTAȚIEI PARȚIALE.

Edentația parțială este definită prin absența de la unu până la
cincisprezece dinți pe arcadă, după perioada lor de erupție, situație considerată
fiziopatologică
Absența dinților pe arcadă determină apariția breșelor edentate sau a
spațiilor edentate
Ele pot fi marginite la ambele capete de dinții restanți, purtînd denumirea
de breșe intercalate, fie marginite numai la o extremitate, fiind denumite breșe
terminale
Prezența ambelor tipuri de edentație, posibilă pe o arcadă, definește
edentația mixtă
Prezența unui numar redus de dinți 1 -3, ia numele de edentație subtotală.
Spre deosebire de edentatul total unde cîmpul protetic este în esență
muco -osos, cîmpul protetic al edentatului parțial are o componentă ce
alcatuiește suportul dento -parodontal ce cuprinde dinți restanți și parodonțiul
lor, iar problema cheie o reprezintă suportul muco -osos care trebuie corelat cu
unitațile dento -parodontale ceea ce reprezintă zonel e de reziliența și care
asigură o inchidere marginală corectă.
Cauzele obișnuite ale edentației parțiale sunt prezentate de acele afecțiuni
ale aparatului dento -maxilar ce fac necesară extracția dinților care nu mai pot fi
salvați.

În ordinea acestor ca uze amintim:
1. Complicația cariei dentare ca process patologic inflamator, care netratat
corespunzător necesită rezolvarea terapeutică prin extracția dentară și
determină apariția stării de edentație.
Prin prezența cariei se impun o serie de precauții legate de evitarea
preparărilor dentare neacoperite de microproteze, mai ales a diților stâlpi, și
evitarea acoperirilor cu coronae parțiale, fiind necesar tratamentul odontal
corect la caria secundară sau recidivantă.
2. Edentația determinată de parodontopatiile m arginale cornice profunde cu
afectare gravă a suportului parodontal, se impune un tratament protetic
parodontal cu o igienă optimă, folosirea cât mai mare de dinți stâlpi, limita
supragingivală a microprotezelor, amprentarea bonturilor să fie temporizată
după șlefuire pînă la vindecarea gingivală, devitalizarea dinților stâlpi
3. Abraziunea
4. Traumatisme în zona frontală care sunt sonsecința unor accidente sau
agresiuni, urmate de fracturi corono -radiculare sau luxații dentare ce impun
extracția dinților afec tați.
5. Anodonțiile
6. Malpoziții dentare exagerate în care apar migrarile dentare orizontale și
verticale ce nu pot fi tratate ortodontic sau odontal, care pot cauza
dizarmonii ocluzale care necesită tratamente preprotetice de ablație a unor
lucrări protetice și de extracție a dinților nerecuperaili.
7. Intervenții chirurgicale în cazul tumorilor benigne sau maligne la nivelul
maxilarelor.
8. Neglijența pacientului față de tratamentul stomatologic.

9. Boala de focar, care impune extracția dinților care au legătură cau zală între
dintele afectat și boală.
10. Iatrogenia stomatologică, reprezintă tratamentul stomatologic incorect față
de patologia sistemului dento -maxilar, astfel lipsa de profesionalism a
medicului stomatolog, și lipsa diagnosticului complet și corect,
nerespectarea metodologiei terapeutice adecvate cazului clinic, duc la
imposibilitatea recuperării dinților afectați.

Clasificarea edentației parțiale:

Edentația partială se prezintă sub foarte multe forme clinice determinate
de pierderea de la un singur dinte, pîna la rămînerea ultimului dinte pe arcadă.
În 1923, E.Kennedy propune o clasificare didactică, ușor de reținut, în
funcție de topografia edentației față de dinții restanți:
 Clasa I, edentație bilaterală plasată posterior față de dinții restanți (
biterminală sau termino -terminală ).
 Clasa a II -a, edentație unilaterală plasată posterior față de dinții restanți (
uniterminală ).
 Clasa a III -a edentație laterală delimitată anterior și posterior de dinții
restanți,
 Clasa a IV -a, edentație frontală, de o parte și de alta a liniei mediene,
delimitată posterior de dinții restanți.

Exceptînd clasa a IV -a toete celelalte clase pot avea un număr maxim de
patru breșe edentate suplimentare, în afara edentației de bază a clasei
respective.

KENNEDY CL I COSTA T+T

KENNEDY CL II -A COSTA T

KENNEDY CL III -A COSTA L

KENNEDY CL IV -A COSTA F

În 1958 O.C. Applegate, aduce cîteva completări clasificării lui
Kennedy:
 Clasa I, edentație termino -terminală,
 Clasa a II -a, edentație uniterminală,
 Clasa a III -a, edentație laterală care va fi tr atată adjunct,
 Clasa a IV -a, edentație frontal (anterioară),
 Clasa a V -a, edentație lateral cu lipsa caninului, în care se indică
tratament adjunct
 Clasa a VI -a, edentație lateral redusă, care se protezează conjunct.

Totodată Applegate stabilește și cîteva reguli de utilizare a
clasificării lui Kennedy:
1. Clasificarea trebuie să urmeze și nu să preceadă extracțiile dentare, care ar
putea să modifice clasificarea initial,
2. Dacă al treilea molar lipsește, el nu va fi luat în considerare în clasificare,
3. Dacă al treilea molar este present, și va fi utilizat ca dinte stîlp, el va fi luat
în considerare în clasificare,
4. Dacă molarul doi lipsește și nu este necesar să fie înlocuit, neavînd
antagonist, sl nu va fi luat în considerare în clasificare,
5. Suprafețele edentate cele mai posterioare determină ordinea clasei de
edentație,
6. Întinderea modificărilor nu este luată în considerație, ci numai numărul lor.

Profesorul Costa, clasifică topographic edentația partial în:

 Edentație frontal (F), cînd lipsesc dinții in cisive și/sau caninii,
 Edentație lateral (L), cînd lipsesc premolarii și/sau molarii,delimitaă
anterior și posterior de dintii restanți, poate fi uni sau bilaterală,
 Edentație terminal (T) cînd lipsesc premolarii și/sau molarii, delimitată
numai anterior d e dinții restanți, poate fi uni sau bilaterală,
 Edentație mixtă; cînd pe arcadă există breșe frontale, laterale și terminale,
 Combinații între aceste tipuri de edentații.
 Absența molarului de minte nu este considerată edentație deoarece nu se
restaurează n iciodată; în schimb prezența acestui dinte pe arcadă
influențează diagnosticul de edentație atunci când lipsesc dinți mezial de el,
 Dacă breșa interesează atît zona laterală cît și zona frontală este numită
edentație extinsă,
 Dacă lipsesc foarte mulți dint i, edentația se numește întinsă,
 Dacă pe arcadă ramân 1 -2 dinți, edentația se numește subtotală,
 Enunțarea diagnosticului de edentație începe totdeauna la maxilar în partea
dreaptă și se termină la mandibulă în partea stangă,
 În scris, precizarea breșelor de pe aceeași hemiarcadă se face desparțind
denumirea lor prin virgulă; precizarea poziției breșelor fată de linia
mediană se face în scris printr -o linie orizontală iar în vorbire prin litera M.

UNITAȚILE DENTO -PARODONTALE

Dinții restanți alaturi de parodonțiul lor de sustinere alcatuiesc unitațile
dento -parodontale, elemente decisive din componentul cîmpului protetic
edentat parțial
Cel mai important pentru menținere și sprijinul lucrarilor metalo -ceramice
o reprezinta:
1. Numarul si topografia di nților restanți
Sunt criterii care influențeaza stabilirea viitoarelor punți metalo -ceramice.
Stabilirea lor nu este însa direct proporțional cu numarul dinților restanți,
eficiența dinților restanți este condiționata de topografia lor pe arcadă, statusul
parodontal, etc.
Am putea crede că dacă pe arcadă au ramas mai mulți dinți atunci lucrarea
metalo -ceramica va avea o stabilitate mai buna, dar nu în tot deauna este așa
cum credem.
Un numar mai mic de dinți, dar dispuși corespunzator topographic face ca
o punte metalo -ceramica sa aibe o stabilitate mai bună.

2. Poziția și direcția de implantare a dinților.
La dentați, dinții prezinta anumite direcții de implantare, forma și dispoziția
arcadelor respectand cele trei curbe cunoscute, cu particularitați individuale
pentru fiecare individ.
Migrarile orizontale și verticale reprezinta una din cele mai mari problem în
terapia edentației parțiale, deoarece neintervenind pentru a le stopa prin
mijloace de menținere, sprijin si stabilitate pe acești dinți, vom compromite de
la inceput rezultatul tratamentului.

Clinic migrarile orizontale se manifestă în două moduri: translație și
basculare.
Translațiile sunt deplasari orizontale rare, în cadrul lor atit coroana cât și
radacina urmeaza o miscare paralelă.
În plan orizontal au loc migrări atît in sens mezial cât și distal, cele mai
frecvente fiind cele meziale
În cadrul migrărilor verticae dinții se deplasează spre arcada antagonistă
Dacă la acest nivel există o breșa edentată, uneori coboară pînă ajung in
contact cu mucoasa crestei alveolare edentate antagoniste
Există doua tipuri de migrari verticale:
 Etruzia: în care dintele migrează vertical spre spatiul edentat fară process
alveolar.
 Egres ia: in care dintele antrenează î n deplasarea lui și procesul alveolar,
coroana clinică pastrandu -și dimensiunea inițială.

3. Morfologia coronara
Analizînd morfologia coroanelor restante ne interesează toate suprafețele
între coletul clinic si suprafața ocluzală
Coroanele dinților au un diametru vestibulo -oral maxim în treime a de
colet, datorită convexitaților de pe fețele vestibulare și orale și au un diametru
minim mezio -distal în treimea ocluzală datorită divergenței fețelor proximale.

4. Vitalitatea dinților restanți.

Se știe că atît elasticitatea țesuturilor dure dentare cât și mobilitatea
fiziologica a dinților vitali, diferă de cele ale dinților devitali.

Aplicarea unei lucrari metalo -ceramice pe un dinte vital și cu o mobilitate
fiziologica va fi alta fată de situația cînd se aplică pe un dinte obturat , devital
și/sau cu un anumit grad de mobilitate patologică.
Devitalizarea dinților in scop protetic se practică atît pentru unele leziuni:
 Carii profunde,
 Deschiderea accidentală a camerei pulpare ,
 Coroane exagerat de mici, etc,
 Sau în unele modificari accentuate de pozitie care necesită devitalizare.

5. Componenta parodontală

Parodonțiul marginal constituit din mai multe țesuturi cu structuri diferite
etanșează ca un manșon spațiul periodontal și menține dintele in alveolă.
Lațimea spațiului periodontal diferă de la o radacina la alta, și intre dinți cu
solicitari diferite.
Spațiul periodontal scade o data cu cresterea in vîrstă, este mai subțire la
mijlocul radacini și mail lat la apex și colet. Surasolicitarea unui dinte duce la
marirea spațiului periodontal și la o alungire a fasciculelor din fibre, atunci
cînd dintele stâlp al unei protezari fixe metalo -ceramice este supus unor forțe
de masticație.
Pentru a putea calcula forța la care rezistă dintele s -a introdus rezilie nța
parodontală.
Se admite că; un dinte face fată unei solicitari duble comparative cu
valoarea propriei sale rezistențe parodontale, cu condiția ca forțele sa fie
transmise în axul sau longitudinal.

6. Mobilitatea dentară

Viitori dinți stâlpi nu au un par odonțiu normal sanatos, de aceea mobilitatea
dentară ca efect al bolii parodontale este un criteriu clinic important in
selectarea acestora .
În protezarea edentațiilor parțiale mobilitatea dentară a dintilor stâlpi
este un factor decisiv care influentează alegerea numarului de dinți stâlpi.

a) Mobilitatea dentară fiziologică.
Articulația dento -alveolară permite dinților o deplasare abia perceptibilă în
sens transversal si axial, denumită mobilitate dentară fiziologică
Acestea au valori cuprinse î ntre 0,15mm la monoradiculari și 0,10 mm
la pluriradiculari
Valorile variază de la o persoană la alta, sunt mai mari după efortul
masticator și seara
Valorile cresc în cursul ciclului menstrual și în sarcină datorită augmentării
vascularizației sub influența hormonilor vasoactivi cum sunt hormonii sexuali
Mobilitatea dentara fiziologică totală este rezultatul a două faze de
deplasare dentară; desmodontară și alveolară
Deplasarea desmodontală generează mobilitatea fiziologică primară a
dintelui fiind determinată de compresiunea elementelor cantonate în spațiul
periodontal.
Deplasarea alveolară este mobilitatea fiziologică secundară a dintelui care
apare datorită deformărilor elastice a pereților osoși alveolari.

b) Mobilitatea dentară patologică
Dacă mobilitatea fiziologică este abia perceptibilă de către examinator prin
mijloace clinice curente, evidențiîndu -se doar prin mobilometrie instrumentală
de precizie, mobilitatea patologică poate fi detectată de catre clinician.
Din punct de vedere clini c se disting trei grade de mobilitate:

 Gradul I – mobilitate ușor mai mare decît cea fiziologică în sens V -O
excursia extremitații incizale sau ocluzale în plan transversal nu depașește
1mm
 Gradul II – mobilitate mult mai mare decît cea fiziologică în se ns V -O si M –
D,depașind 1 mm
 Gradul III – mobilitate foarte accentuată în sens V -O, M -D și vertical.

Mobilitatea patologică poate fi determinate de:

a) Insuficiență parodontală;
b) Process de distrucție desmo -osoasă prin extinderea inflamatiilor gingivale,
la suportul osos și ligamentar:
c) Modificări fizico -chimice locale datorită utilizării contraceptivelor sau a
altor terapi cu hormoni;
d) Procese patologice la nivelul osului alveolar;
e) Ocluzie traumatică care generează procese de liză desmo -osoase;
f) Bruxis mul;
g) Boli metabolice, între care diabetul ocupă un loc principal.

CAPITOLUL II:
EXAMINAREA PACIENTULUI
EDENTAT PARȚIAL.

Examinarea atentă și completă a pacientului edentat partial are o
importanță deosebită pentru stabilirea planului de tratament pre și pro -protetic
precum și pentru conceperea unei lucrari metalo -ceramice cât mai corecte .
Examinarea cupr inde două etape:
1. Etapa preliminară
2. Etapa secundară
 Stabilirea diagnosticului
 Elaborarea planului de tratament pre și pro -protetic în urma radiografiilor
aduse de catre pacient
 Conceperea proiectului viitoarei lucrari protetice metalo -ceramice.

1. Examinar ea preliminară:
Cuprinde anamnez a și examinarea generală a ADM
Anamneza :
Istoricul medical reprezintă o informație care poate influența tipul de
tratament protetic, tipul de lucrare protetică, profilaxia țesuturilor de sprijin a
viitoarei lucrări protetice.

Pacientului i se va explica de ce sunt necesare toate aceste întrebari, ele
avînd legătură cu tratamentul stomatologic în general, și cu cel protetic în
particular.

 Vîrsta și sexul pacientului: Pot indica anumite particularitați privind
starea fiziologică a organismului
Astfel climacteriul, sarcina, sensibilitatea influențează conduit terapeutică
La vîrste înaintate coordonarea neuro -musculară este deficitară, vîr stnicii
adaptîndu -se mai greu la noua situație .
Pacienții tineri se adaptează mai ușor cu lucrari protetice de ori ce tip.

 Starea generală a sănătății: Interesează în special bolile generale trecute
sau prezente care pot influența trtamentul protetic.
Dintre acestea amintim;
 Anemiile – în care se întîlnesc; o mucoasă bucală palidă , secreție salivară
scăzută, limbă roșie, sîngerări gingivale, arsuri bucale, etc.
 Diabetul – are ca manifestări; parodontopatia , limba sensibilă, mărită de
volum de culoare roșie, atrofia accelerată a crestelor alveolare , leziuni ale
mucoasei care se vindecă greu. Uneori diabetul este depistat de medicul
stomatolog, fără ca pacientul să știe de prezența bolii.
 Hiper tiroidismul favorizează halistereza producînd atrofii exag erate ale
crestelor alveolare, osteoporoza generalizată la tot sistemul osos, la
examenul radiologic al diților restanți lamina dură apare pierdută partial sau
total.
Se instituie tratamentul medical specific și apoi concomitent cel
protetic.

 Artritismul poate afecta ATM punînd problem de diagnostic diferențial cu
traumatismul articular de cauză ocluzală.

Vor fi luate în calcul și alte afecțiuni ca:
Rahitismul
Tuberculoza
Epilepsia
Bolile contagioase
Tulburări de metabolism
Avitaminozele
Afecțiunile acute cardiopulmonare
Hepatice
Renale
Toate aceste afecțiuni obligă la amînarea tratamentului protetic și instituirea
tratamentului medical corespunzător

 Profesia pacientului; explică cauza pierderii dintilor ( medi u tixic ,
cofetari etc ) sau cauza procesului de abraziune , suflători, croitori, cizmari,
fumători de pipă.
Cîteodată profesiunea pacientului impune exigențe fizionomice lucrărilor
protetice la ;
 Actori
 Cîntăreți

 Avocați etc.

 Istoricul dentar : Arată cauza care a dus la pierderea dinților.
 Dacă dintii au fost pierduți prin parodontopatie, prognosticul pentru dintii
restanți și crestele edentate este nefavorabil.
Se impune un tratament protetic parodontal pentru dintii restanti, iar
protetic solidrizarea cestora.
Daca dintii au fost pierduți prin carie, se impun măsuri protective a
dintilor stâlpi prin acoperirea acestora cu microproteze în cadrul tratamentului
protetic.
Parodonțiul dinților stâlpi și crestele edentate au un prognostic mai
favorabil.
Pierderea dintilor poate avea și o cauză mixtă ( carie și parodontopatie )
De asemenea se mai întîlnesc și alte cauze ale pierderii dinților si anume ;
trauma ocluzală , traum atismele dentare, faciale, eventuale tumori, iatrogenii,
etc.
Experiența protetică anterioară a pacientului ne interesează în mod
deosebit, atitudinea pacientului față de proteza anterioară (dacă a avut) purtată
sau nepurtată, precum și motivele care îl determină să o schimbe sau să
solicite tratament protetic.
Este necesar de știut ce așteaptă pacientul de la acest tratament protetic și
dacă cerințele lui nu sunt exagerate, și se pot concretiza într -o lucre protetică
care-l va mulțumi.
Se va examina lucr area protetică veche din toate punctele de vedere;
elemente de menținere, sprijin și stabilitate, material, dinții artificiali, și dacă
refac fizionomia, stabilitatea sau ocluzia.

 Atitudinea pacientului; Unii pacienți nu banuiesc că vor trebui să poarte
o lucrare protetica fixă, de aceea li se va explica pe baza modelelor
documentare, ale unor lucrari de studiu, conduita terapeutică ce va urma
astfel încît riscul de eșec să fie minim.

CAPITOLUL III:
TIPURI DE EDENTAȚIE PARȚIALĂ
CARE SOLICITĂ TERAPIA
PROTETICĂ METALO -CERAMICĂ

În medicina dentară pierderea unui dinte se tratează prin înlocuirea
acestuia cu o proteză fixă sau mobilă, dacă funcția acelui dinte nu poate fi
compensată de către celelalte component ale organi smului se poate ajunge la
boli digestive.
Un dinte pierdut poate fi suplinit de ceilalți dinti, însa nu pentru mult
timp, și de aceea trebuie realizată o proteză fixă sau mobilă.
Scopul medicinii dentare este să trateze cazuri ce prezin tă edentații
laterale prin protezare fixă reprezentată de punți sau coronae dentare, care se
pot aplica însă doar pe dinții fără nici o suferință parodontală.
Evident, pentru moment pacienții sunt tentați să creadă că sacrificiul
este pre mare ( sacrificrea dinților vecini ) dar lipsa unui cîmp protetic adecvat
pentru inserarea unor implante și costul acestora ne determină să credem că pe
termen lung, strategia s -a dovedit a fi bună.
În cadrul protezelor fixe, coroanele și punțile mixte metalo -ceramice
dețin o poziție privilegiată, datorită utilizării lor frecvente.
Aceste proteze sunt compuse dintr -o component metalică și una
fizionomică.
În cazul protezelor unidentare, componenta metalică acoperă în totalitate
bontul dentar, iar în cazul punților, este reprezentată de un schelet metallic
alcătuit din coroane unidentare și corpul de punte ce acoperă edentatia
respectivă.

Componenta fizionomică (ceramică) poate fi plasată doar pe fețele
vizibile ale construcției protetice sau pe toate fețele acesteia.
Aliajele metalice din care se confecționează component metalică asiguă
acestor proteze rezistență, iar porțelanul dentar conferă aspectul fizionomic.
Prezența în cadrul aceleiași construcții protetice a două material de
natură diferită determină denumirea de proteze fixe mixte
Perioada modernă a metalo -ceramicii începe în 1956, cînd s -a finaliz at
arderea maselor ceramice pe aliaje din aur.
În 1957 este realizată prima restaurare protetică metalo -ceramică, lucru
ce a determint inaogurarea unui nou capitol în protetica stomatologică metalo –
ceramică.
Pentru a se impune, tehnolog iei metalo -ceramice i -au fost n ecesare trei
condiții esențiale
Realizarea unor aliaje suficient de stabile și rezistente la forțele
masticatorii, astfel încît să nu inducă deformări și fracturi ale placajului
ceramic
Obținerea unei retenții suficiente plc ajului ceramic la interfața cu aliajul
Obținerea unor proprietați fizionomice bune ale maselor ceramice, în
condițiile arderii pe un substrat metallic.
O cerință a metalo -ceramicii este utilizarea unor aliaje speciale,
elaborate de producători ex clusiv în acest scop.
În acest sens există o compatibilitate între diferite aliaje (nobile,ne –
nobile,pe bază de titan) și anumite mase ceramice.
În esență, sistemele metalo -ceramice combină avantajele aliajelor
(rezistență crecută la tr acțiune) cu cele oferite de masele ceramice dentare
(fizionomie, duritate, stabilitate chimică, biocompatibilitate)
Aceste sisteme au fost testate și s -au impus de peste 30 de ani în clinica
stomatologică, fiind continuu perfecționate și la ora a ctuală

Coroanele mixte însumează atît avantajele coroanelor de înveliș, cît și pe
cele ale coroanelor jacket polimerice sau ceramice
Coroanele mixte au ca indicații majore restaurarea dinților frontali și
premolarii dar adeseori ele po t fi folosite și în zona lateral, distală la anumiți
pacienți
Aceste coronae sunt indicate atît ca elemente unitare (singulare)
restaurînd mor fologic și funcțional un singur dinte cu diferite leziuni coronare,
cât și ca elemente de agregare în cadrul punților dentare.
Terapia protetică metalo -ceramică poate fi folosită (direct sau combinat
cu alte terapi) în toate tipurile de edentații parțiale reduse
Indicația majoră este reprezentată de edentațiile frontale maxilare) clsa
IV redusă sau extinsă kennedy) unde, primează considerentele estetice și este
necesară realizarea unor artificii, pentru ca restaurarea să fie cît mai aproape de
situația clinică anterioară.

Aceste artificii sunt reprezentate de:
 Artificii de culoare -trnsparență incizală,
 Hipo -calcificarea smalțului,
 Fisurile smalțului pot fi reproduce foarte precis,
 Petele extrinseci,
 Umbrele și strălucirea sau luminarea dinților,
 De asemenea se poate obține individualitatea dinților se poate uza de petele
maronii portocalii situate profund interproximal,
 Artificii de formă,
 Mărime și poziție, mărimea aparentă a dinților (lungime și lățime) poate fi
influențată de forma dinților și de efectele reflexiei luminii.

De exemplu incisivii centrali maxilari reflectă lumina anterior, superior,
inferior și lateral
Modelînd laturile faciale și labiale pentru a reflect alumina în alte
direcții decît înainte (bombînd fețele lat erale în ambrazură) dintele ar putea fi
făcut să apară ca fiind mai îngust și mai lung.
Folosind modelajul pentru a reflect alumina mai bine în treimea
gingivală și inferior la curbura incizală ar trebui să apară efectul de scurtare, de
lațire a dinților maxilari.
În cazul dinților aflați în malpoziție este posibil să fie necesară crearea
iluziei unui dinte mai lat întru -un spațiu mai mic.
Aceasta poate fi realizată aducînd labial punctele de contact atît de mult
cît se poate ș i aplatizînd suprafețele pentru a reflecta labial toată lumina
În mod asemănător, diastema poate fi eliminată cu corone ceramice ce
au contactul situat în ambrazura linguală și au laturile facile înguste pentru a
exprima un dinte mai mic.
Extinderea convexitaților în ambrazură permite reflectarea luminii
departe de vizualizator
Conturul facial al coroanelor adiacente, ar trebui să se continue cu
celălalt în zona contactului proximal, decît să fie separate de un disc drept și
subțire.
Textura suprafețelor ce este similară dinților naturali adiacenți este o
caracteristică importantă a dinților restaurați.
Ea produce interacțiunea luminii și creează o combinație plăcută a
culorilor.
Liniile orizontale și verticle influențează lungimea și lațimea aparentă a
dinților ce vor fi fabricati.
De asemenea, în cazul în care prin preparația orală a dinților stâlpi nu se
poate obține un spațiu suficient între aceștia si dinții antagoniști, se impune
folosirea coroanelor mixte metalo -ceramice ca elemente de agregare.

Una dintre cele mai frecvente indicații ale coroanelor mixte metalo –
ceramice se referă la dinții oralizați
În aceste cazuri, sacrificiile de substanță dură dentară de la ni velul
fețelor vestibulare ale dinților stâlpi sunt minime
Elemente mixte metalo -ceramice sunt indicate și în cazul prezenței unei
ocluzii adânci acoperite sau în cazul ocluziilor deschise frontal și la acoperirea
dinților frontali inferiori la ca re pragul circular, indispensabil confecționării
coroanelor Jacket ceramice, este contraindicat.
În edentațiile laterale, mai ales la pacienții ce au un culoar al surîsului
larg iar edentația este în zona premolarilor, terapia protetică metalo -ceramică
se impune pentru a obține un bun rezultat estetic, este preferată alegerea unei
coronae metalo -ceramice ca element de agregare mezial, dar pot fi utilizate și
ca elemente distale (de la caz la caz, in funcție de topografia edentației și de
particula ritațile situației clinice).
Protezarea edentațiilor din zone laterală a arcadelor dentare (în special
zona molară) a stârnit controverse datorită unor condiții ce contraindicau sau
făceau improprie folosirea acestui tip de restaurare, acestea fi innd reprezentate
de forțele mari ce acționează la acest nivel, corelate cu duritatea și caracterul
casant al porțelanului prezent la acest tip de restaurare dar și discuția despre
necesitatea esteticii în zona laterală.
Aceste conflicte au fost rezolvate prin folosirea reconstituirilor metalo –
ceramice a căror elemente prezinta o insulă metalică pe fața ocluzală , chiar și
punctele de contact interdentare pot fi realizate din metal ( această
caracteristică fiind chiar indicată datorită posibilitaț ii fracturării crestei
marginale din ceramică ) și prin dezvoltarea unor noi tipuri de mase ceramice
ce prezintă caltăți ameliorate cum ar fi un modul de elasticitate mai mare, o
duritate mai mică, o suprafață externă mult mai fină sau înlocuirea glazurări i
cu lustruirea masei ceramice care, conform unor studii de Goldstein în 1991
atinge valorile calitative ale ceramicii glazurate și este mai puțin abraziva pe
dinții antagoniști.

Aceste caracteristici prevenind apariția abraziunii dentare accentuate și
de asemenea riscul fracturării masei ceramice.
Terapia metalo -ceramică poate fi folosită și la pacienții cu bruxism
nocturn doar dacă este realizată și o gardă de noapte.

CAPITOLUL IV:
NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ

1) INDICAȚIILE MICROPROTEZELOR
 Ca mijloc terapeutic în leziuni coronare de diferite tipuri, prin reconstituirea
, acoperirea sau substituirea coroanelor dentare;
 Ca element de agregare în proteze fixe plurale sau ca element de ancorare și
sprijin pentru proteze mobilizabile.
 Pe dinții cu carii însoțite de pierderi mari de substanță dentară, cand nu mai
sunt posibile reconstituiri prin obturatii sau inlay -uri;
 Pe dinții cu obturații întinse sau multiple ce predispun coroana dentară la
fracturi, utilizîndu -se pentru consolidarea rezistenței mecanice a dinților;
 În pierderi de substanță dentară prin traumatisme, cînd reconstituirea prin
alte mijloace nu mai este posibilă – de exemplu in unele tipuri
de fracturi ale marginilor incizale și ale unghiurilor dinților frontali, sau
datorită rezistenței conferite de structura metalică, chiar în cazul unor
fracturi de cuspizi sau de pereti dentari, la nivelul dințilo r laterali;
 În abraziuni patologice, cînd, prin aplicarea coroanelor de înveliș este
posibilă refacerea reliefului ocluzal;
 Pe dinții cu modificari de formă, volum, poziție și culoare, atunci cînd
acestea pot fi corectate prin aplicarea coroanelor de înv elis; în special in
zona frontală, din considerente fizionomice, dar și în zonele laterale,
impedimentul rezisțentei mecanice fiind depașit;

 Pentru ancorarea protezelor parțial mobilizabile, în cazul coroanelor
prevazute cu convexitati pentru croșete, cu l ăcașuri pentru sprijinul ocluzal.
 În tratamentul disfuncției ocluzale, pentru refacerea reliefului ocluzal și a
planului de ocluzie, cînd, în urma necesitatilor de nivelare, se slefuiesc
dintii, care, ulterior, necesita acoperirea cu coroane;
 Pentru recons tituirea zonelor de sprijin, cînd, prin intermediul coroanelor se
pot reface condițiile biostatice normale dintre arcade, în scopul prevenirii
modificarilor rapoartelor intermaxilare, consecutiv distrucțiilor coronare din
zonele laterale.
2) Principii de prep arare a bontului dentar
principiul biologic – urmarește conservarea structurilor dentare, evitarea
supraconturarii marginii supragingivale; armonie ocluzala, protecție împotriva
fracturilor dentare.
principiul mecanic – suprafața maxima de contact cu bontul; grosime
adecvată a metalului/aliajului; extensie apicală; grosime marginală.
principiul fizionomic – suprafața metalică vizibilă, minimă; grosime maximă
a componentei fizionomice, suprafața ocluzală fizionomică, marginile coronare
subgingivale.
3) Aspectul pragurilor realizate pe dinții stalpi la diferite tipuri de
coroane
A Pragul sub formă de pană (featheredge)
Avantajul său consta în conservarea structurii dintelui.

Dezavantajul este datorat faptului că nu oferă suficient spațiu
pentru componentele coroanei.
Realizarea sa nu este îndeosebi recomandată de majoritatea practicienilor.
B Pragul în muchie de cuțit (chiesel)
Avantaje : conservă structura dintelui
Dezavantaje: localizarea marginilor greu de controlat , indicat ocazional la
dinții înclinati.
C Chamfer –chainfrein
Avantaje : margini distincte, spatiu suficient, usor de controlat
Dezavantaje : prezența unei zone cu smalt nesusținut
Indicatii : restaurari metalice; marginea orală a coroanei metalo -ceramice.
D Prag inclinat
Avantaje : indepartează zona de smalț nesusținut și permite finisarea
marginei metalice
Dezavantaje : extinde preparatia în sulcusul gingival
Indicatii : marginea vestibulară a coroanelor mixte
E Prag drept
Avantaje: oferă spațiu suficient pentru materialul r estaurator

Dezavantaje: putin conservativ cu structurile dentare
Indicatii : marginile vestibulare ale coroanelor metalo -ceramice și total
ceramice
F Prag drept inclinat 90-120 grade
Avantaje: elimină smalțul fără susținere, oferă spatiu pentru
material, fapt satisfacator esteticii
Dezavantaje : putin co nservator cu structurile dentare
Indicatii: marginile vestibulare ale coroanelor metalo -ceramice
G Prag cu bizou
Realizat în cazul confectionarii coleretelor metalice, oferind posibilitatea
finisarii mar ginei metalice, preferat din considerente biologice și estetice.

4. Etapele clinice de preparare a bontului dentar
 Slefuirea fetei ocluzale
 Slefuirea fetelor proximale – desfintarea punctelor de contact
 Slefuirea fetelor laterale – vestibulară si orală
 Prepararea zonei cervicale
 Finisarea bontului

5. Obiectivele amprentarii in protetica fix a
Dinții stâlpi:
– Suprafețele preparațiilor;
– Limita cervicală a preparațiilor;
– Zonele ramase nepreparate de la nivelul dintilor stâlpi;
– Forma parodontiului marginal;
– Suprafețele crestelor edentate;
– Suprafețele dinților vecini ai viitoarei restaurari protetice;
– Suprafețele dinților omologi ai viitoarelor restaurări;
– Suprafețele ocluzale ale dințilo r antagoniști corespunzatori preparațiilor și
breșelor edentate;
– Relațiile madibulo -maxilare de ocluzie; înregistrarile interocluzale fac
obiectul unei tratari distincte, însa din punct de vedere clinic ele sunt cuprinse
de obicei în cadrul etapei de amprentare.

6. Conditii de alegere a unei linguri (portamprente)

 Să cuprinda tot campul protetic; dacă este prea scurtă distal sau apical ele
pot fi prelungite cu diferite materiale (de obicei mase termoplastice sau
polimeri autopolimerizabili);
 Să fie rigide, adică stabile la deformare; lingurile din materiale
fotopolimerizabile se pot utiliza imediat, cele din materiale plastice
autopolimerizabile, este bine să se foloseasca doar după 24 de ore;
 Să asigure o grosime cat mai uniforma materialelor de amprentă; se
apreciază ca spatiul între lingura și cîmp ar fi bine sa fie cuprins intre 3 -5
mm în toate directiile, ca să permită revenirea elastică a materialului;
 Să retentioneze cat mai bine materialele de amprentă prin diferite sisteme
mecanice; trebuie amintita însă și posibilitatea utilizării unor lacuri
(pelicule adezive care permit o mai bună fixare (aderență) a materialelor la
portamprente;
 Să prezinte mîner, stopuri și puncte de reper necesare unei centrari corecte;
 Să nu limiteze miscarile funcționale ale parților moi.

7. Clasificarea materialelor de amprent a în protetica fixă
. Rigide si semirigide ireversibile (gipsuri , polimeri acrilici, pasta
ZOE);
. Rigide reversibile (termoplastice) – compounduri Stents, gutapercă,
ceruri, materiale bucoplastice;
. Elastice reversibile (hidrocoloizi agar -agar);

. Elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili : alginate, elastomeri de
sinteză. polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretano -dimetilmetacrilati

7. Scopul amprentei în protetica fixă
Confecționarea modelelor de lucru, pe care tehnicia nul dentar realizează
machete., ceste modele permit transferul celor mai fine detalii ale cîmpului
protetic în laboratorul de tehnică dentară;
Obținerea unor modele de studiu care ușurează diagnosticul și planul de
tratament;
Obținerea modelelor document, cu ajutorul cărora se pot demonstra condițiile
inițiale ale cîmpului protetic sau de -a lungul diferitelor etape de tratament;
Realizarea modelelor duplicat, foarte utile în cursul tehnologiilor moderne de
laborator.
9. Înregistrarea relațiilor intermaxilare
În general, în protetica fixă, grosimea materialului care înregistreaza ocluzia
trebuie sa permită imprimarea reliefurilor dentare pe o adîncime de 1,5 – 2 mm.
Dacă grosimea materialului este prea mare sau acesta are o vascozitate
crescută, pot apărea ghidaje forțate, care să compromită înregistrarea.
Ocluzia se înregistrează cu un material special, care prezintă în faza initi ală o
plasticitate mare, și ulterior în conditiile cavitații bucale devin rigid sau
pastrează în timp raporturile interdentare înregistrate.

În general, în practica pentru inregistrarea ocluziei se utilizează mai multe
materiale: ceara specială și/sau ceara cu adaos de pulberi metalice,
Elastomeri de sinteză speciali, pe bază de polieteri si siliconi cu reacție de
adiție.
Sabloane de ocluzie confecționate pe baza modelului prleiminar
10. Protezarea provizorie -obiective –
Protejarea integritatii campului prot etic:
Protectia vitalitații organului pulpar la dintii stâlpi vitali
Menținerea sănătații parodontale
Protecția mecanică a preparaților împotriva fracturii;
Protecția crestelor edentate;
Impiedicarea migrării dinților preparați, dinților vecini și celor
Antagoniști
Restaurarea funcților aparatului dento -maxilar:
– Fizionomia
– Fonatia în totalitate;
– Masticația, adeseori numai parțial.

Determinarea și/sau mentinerea unor elemente morfologice necesare
refacerii functionalitații ocluzale, fizionomiei, fonației
Sprijinirea unor etape ulterioare a tratamentului protetic:
– verificarea slefuirii suficiente;
– verificarea paralelismului prepa rațiilor;
– amprentarea;
– înregistrarea relatilor intermaxilare de ocluzie.
Posibilitatea amînării protezării finale
Protezarea provizorie exercită un efect benefic asupra psihicului
pacientului

11. Condi țiile pe care trebuie să le îndeplinească o proteză conjunctă
provizorie
1. Rezistența mecanică
– Alegerea materialului;
– Reducerea ambrazurilor (separației) dintre elementele punții provizorii;
2. Stabilitatea pe dinții stâlpi
3. Descimentarea voluntară usoară

CAPITOLUL V
METALE UTILIZATEÎN
TEHNOLOGIA COROANEI
TURNATE

Materialele metalice sunt reprezentate de aliajele următoarelor metale:
aur, platină, paladiu, argint, cupru, crom, nichel, cobalt, molibden, fier (pentru
wipla) și aluminiu (pentru bronzuri).
METALELE
Metalele sunt elemente chimice care prezintă următoarele caracteristici
fizico – chimice comune:
1. Corpuri solide la temperatura camerei, cu excepția mercurului care este
fluid;
2. Structura este policristalină (4,5) cubică sau (15) hexagonală. Cristalul
este o formă a stării solide a materiei;
3. Culoarea este gri –argintiu cu două excepții reprezentate de cupru și de
aur. În faza de pulbere fină toate sunt gri, deoarece razele luminoase sunt
absorbite în totalitate;
4. Opace datorită electronilor liberi care trec de pe o orbită pe alta;

5. Luciul propriu fiindcă reflectă razele luminoase și o parte a radiațiilor
electromagnetice;
6. Conductibilitatea termo –electrică specifică mare. Conductibilitatea apare
redusă când în structură există impurități însoțite de neregularități ale structurii
cristaline. Metalele cu cea mai bună conductibilitate sunt : Cu, Ag și Au.
7. Greutatea specifică este variabilă ceea ce a determinat clasificarea în
metale ușoare și metale grele (greutate specifică peste 5). Este exprimată î n
g/cm³. Este o caracteristică importantă pentru lucrările protetice dentare.
8. Temperatura de topire are valori extrem de variate: de la -39°C pentru
mercur la 3400°C pentru wolfram.
9. Rezistența mecanică reprezintă proprietatea de a se opune forțelor
exterioare care tind să le deformeze plastic, elastic sau să le fractureze. În
general metalele prezintă elasticitate și plasticitate diferențiate, specifice
fiecărei grupe. Platina, argintul, cuprul, staniul sunt ușor deformabile datorită
plasticității. P lasticitatea nu modifică integritatea corpului metalic. Rezistența
mecanică recomandă metalele pentru utilizare în anumite scopuri. În
stomatologie sunt utilizate pentru realizarea lucrărilor protetice, în mod
diferențiat.
10. Chimic, în contact cu acizii formează săruri.
11. Ionizează în soluții acide eliberând particule încărcate cu sarcini electrice
pozitive (ioni pozitivi).

ALIAJELE
Aliajele sunt, în faza solidă sau lichidă, amestecuri omogene compuse din
două sau mai multe metale.
Comportamentul metalelor în faza lichidă este variabil ceea ce creează
următoarele tipuri de aliaje:
1. Ambele metale, în faza lichidă, sunt solubile unul în celălalt în orice
proporție, formând o soluție omogenă ce se menține și în faza solidă.
Repartizarea cristalelor în structura aliajelor este echilibrată (ex.: aliajele de
Au–Cu, Au –Ag sau Au –Ag–Cu) în aceste tipuri de aliaje sunt cuprinse
metalele cu afinitate între ele.
2. Ambele metale sunt solubile între ele în faza lichidă dar în faza de
cristalizare solidă se se pară. Aliajul în faza solidă este format din cristale pure
ale fiecărui element care a intrat în compoziție. Sunt aliajele ușor fuzibile
Melotul și Șpentul. Punctul de topire este inferior elementelor care formează
structura. Aceste aliaje sunt cunoscute s ub numele de „aliaje eutectice”.
3. Ambele metale sunt solubile unul în celălalt strict numai în anumite
proporții. Dacă acestea sunt depășite aliajul devine casant, până la friabil.
4. Ambele metale formează între ele combinații chimice cunoscute sub
nume le de „compuși intermetalici”. Prezența acestor compuși determină un
nou comportament, aliajul devine casant.
5. Metalele care nu pot fi amestecate în nici o proporție. Nu se pot obține
aliaje.

Caracteristici fizico –chimice generale ale aliajelor:
• Duritatea este mai mare decât a fiecărui component.
• Rezistența la deformare plasto – elastică și la rupere este mai mare decât
a elementelor componente.
• Conductibilitatea termică și electrică este mai redusă decât a fiecărui
component.
• Greutatea spec ifică are o valoare medie, între cea a metalului component
cu greutatea cea mai mică și cea a celui cu greutatea cea mai mare.
• Punctul de topire este mai redus decât al fiecărui metal din compoziție.

Coroziunea
Coroziunea reprezintă deteriorarea suprafeței metalelor și aliajelor.
Metalele și aliajele în contact cu factorii din mediul înconjurător (gaze
sau lichide) formează produși de coroziune. Acești produși de coroziune pot
avea un comportament diferențiat putând să accelereze, să întârzie sa u să nu
influențeze deteriorarea suprafeței.
Aliajele utilizate pentru lucrările protetice în mediul bucal sunt supuse,
datorită variațiilor de pH și de temperatură, fenomenului de coroziune.

Rezistența la coroziune pentru aliajele stomatologice reprez intă o condiție
esențială.
Coroziunea de suprafață este anticipată de apariția mătuirii și de formarea
petelor.
Coroziunea se datorează mai multor c auze: chimică, electro -chimică.
Forme de prezentare ale aliajelor recomandate pentru proteti ca dentară
Protezele dentare prezintă dimensiuni și forme foarte diferite și sunt realizate
prin procese tehnologice variate. Pentru obținerea lor sunt necesare multe
tipuri de materiale.
Produsele metalice sunt comercializate în următoarele forme:
• granu le, pastile, emisfere, paralelipipede cu secțiune pătrată,
dreptunghiulară sau hexagonală, cilindru, pe care sunt înscrise cifre, litere sau
simboluri ale firmelor. Sunt utilizate pentru a fi topite și turnate;
• tablă laminată cu grosimea de 0,25 –0,30 mm pentru cape, de 0,1 –0,2 mm
pentru inele ortodontice și de 1 mm pentru topire – turnare;
• sârmă cu diametre diferite din aliaje de wipla sau Cr –Co. Din sârma cu
diametrul de 0,2 mm sunt efectuate diferite ligaturi. Sârma cu diametrul de 0,6
– 0,8 mm este folosită pentru croșetele dentare ale protezelor parțiale, sârma de
1,2 – 1,5 mm pentru realizarea atelelor utilizate pentru contenția fragmentelor
oaselor maxilarului;
• elemente fabricate pentru croșete, bare linguale, bare palatinale necesare
obținerii protezelor scheletate.

Tehni ci pentru prelucrarea aliajelor
Aliajele sunt prelucrate la temperaturi diferite astfel:
Prelucrarea la temperatura de 20°C, cunoscută sub numele de prelucrare
la rece, care constă în laminare, îndoire, trefilare , ambutisare, ștanțare, presare.
Prelucrarea la temperatura de peste 100°C cunoscută sub numele de
prelucrare la cald, care constă în topire – turnare, topire – lipire, tratamente
termice.

CAPITOLUL V I
ETAPELE TEHNICE DE LABOTATOR
UTILIZATE ÎN TEHNICA
CONFECȚIONĂRII LUCRARILOR
MIXTE METALO -CERAMICE

Etapele tehnice constau în:

1. realizarea modelului;
2. confecționarea machete i;
3. confecționarea tiparului;
4. topirea -turmarea;
5. dezambalarea;
6. prelucrarea coroanei metalice
7. depunerea placajului ceramic;

« Etapele tehnice »

Recomandări tehnologice pentru obținerea caracteristicilor

 proporția apă–pudră să fie întotdeauna riguroasă, conform instrucțiunilor
date de producător. Orice variație a proporției va influența aspectul suprafeței,
rezistența și expansiunea;
 spatularea mecanică (de preferat în vacuum) sau manuală vor avea
rezultate maxime dacă vor fi efectuate într -un timp optim. Dacă spatularea este
efectuată mai mult, reacția de priză este brutală, fiind însoțită de o creștere a
expansiunii;
 pasta de ghips este turnată și amprentă se vibrează permanent, dar
temperat;
 dimensiunea particule lor, timpul de priză, expansiunea și rezistența
mecanică sunt factori fizici importanți pe care unii producători îi menționează
pe eticheta ambalajului;
 impregnarea amprentei cu apă, glicerină sau ulei s -a constatat că reduce
rezistența la rupere (zdrobire ) a modelului de ghips care a fost turnat.

Caracteristicile ghipsurilor pentru modele .
Ghipsurile speciale (dure și extradure) prezintă următoarele caracteristici:
 Gipsuri dure/superdure;
 rașini compozite pe bază de rășini epoxidice materiale superioare gipsurilor
superdure deoarece conservă integritatea preparatiilor (nu se sparg
marginile). Sunt scumpe , putin utilizate in tehnologia modelelor de lucru.
 expansiune minimă ;
 maximum de duritate la nivelul suprafeței (comparativ cu rest ul
ghipsurilor);
 suprafețe foarte netede.

Modelul de lucru

Reprezintă reproducerea în marime naturală a elementelor câmpului protetic.
Se obține după turnarea amprentei.
Modelul de lucru se obț ine prin turna rea în amprentă a unor materiale speciale
de modele.
Tipuri de modele de lucru:
 Model de arcad ă cu bonturi mobilizabile –cel mai indicat in
tehnologia protezelor fixe;
 Model cu bont fix (monobloc);
 Model de hemiarcadă cu cheie distală de ocluzie și bont fix (monobloc)
sau bont mobilizabil ;

Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi.
La această tehnică sunt utilizate tije metalice (pini)care sunt produse
industrial și comercializate în acest scop.
Tijele sunt de două feluri, simple și compuse.

Avantaje modelelor cu bonturi mobilizabile:
 Se pune in evidență zona de inchidere marginală ;
 Se realizează relația de contact cu dinții vecini ;
 Se evită deformarea machetelor ;
 Modelajul fețelor axiale poate fi controlat ș i finisat cu mare exactitate;
 La modelele cu bonturi detasabile se evită gravajul arbitrar. Tehnica
obținerii modelelor enumerate

Modele speciale:
1. Fara pinuri – tip ACCU -TRACK
Segmentele secționate sunt menținute prin retenție î ntr-un conformator din
materia l plastic. Fixarea se realizează cu cimenturi ionomere (are loc o
cimentare/lipire).
Este un model curent utilizat î n tehnolog ia incrustatiilor ceramice dar ș i
metalice.

2. Cu pinuri – tip ZEISER I, II
Arcada se toarnă din rașină compozită î n care se fixeaza pinuri metal ice.
Soclul este sub forma arcui ta din material plastic cu orificii. In orificii se
fixează arcada.
Caracteristici :
 model ușor de manevrat
 tehnică modernă
 arcada, sectionată, poate fi turnată din gipsuri dure sau din ras ini
compozite (tehnica originală )
 tijele sunt plasate în orificiile soclulu i, bonturile nu se pot deplasa î n nici
un sens ;
 este un model de mare precizie

Prelucrarea bontului mobil.
Bontul este mobilizat din soclu pentru a fi prelucrat în zona cervicală.
Este folosită o freză sferică cu diametrul de 1,5 -2mm montată la piesa de
mână, a micro motorului de tehnică dentară. Prelucrarea constă în crearea unui
șanț adânc pe tot perimetrul bontului, dincolo de limita cervicală. Marginea

șanțului orientată spre bontul coronar apare evidentă și reprezintă r eperul ce îl
dirijează pe tehnician în modelarea machetei, în zona respectivă.
Bontul fix în soclu nu este posibil să fie prelucrat cervical.

Modelul cu bont fix.
Acest model este posibil să fie utilizat după toate tipurile de amprentă.
Pasta de ghip s dur este depusă progresiv în zona cea mai înaltă a
amprentei.
Prin vibrare curge și alunecă pe suprafețele amprentei, pătrunde în toate
detaliile înregistrate.
În final, este realizat soclul cu prelungirea distală pe care se creează
depresiuni în for mele cunoscute.
Prelungirea modelului se izolează, după care se toarnă, în impresiunile
antagoniștilor, modelul dinților antagoniști și, totodată, peste prelungirea
distală.
După îndepărtarea amprentei se obțin cele două părți ale modelului, care
se pot așeza în ocluzie cu intercuspidare maximă datorită cheii de ocluzie. La
acest model bontul dentar nu se poate detașa din soclu.

Confecționarea machetei.

Coroana cu grosime dirijată prezintă următoarele caracteristici:

– pereții laterali sunt cu dimensiuni (grosimi) egale (0,3 mm);
– pereții laterali sunt la distanță de fețele bontului dentar;
– coroana are contact cu bontul dentar pe fața ocluzală și la nivelul zonei
cervicale pe o distanță de 2 mm;
– între suprafața interioară a coroanei și fețele bon tului dentar există un
spațiu ocupat de cimentul de fixare;
– transmite parțial bontului dentar variațiile de temperatură din cavitatea
bucală;
– îndepărtarea de pe bontul dentar este efectuată prin tăiere, dar cu un efort
mai redus decât la cele cu grosime to tală. Operațiunea este mai puțin
traumatizantă pentru purtător;
– pentru confecționare se consumă o cantitate minimă de aliaj, ceea ce -i
determină un preț de cost mai mic decât primele;
– sunt indicate pe coroanele dinților laterali cu dimensiune cervico -ocluz ală
mare.

Macheta pe ntru coroana cu grosime totală.
Macheta viitoarei coroane prezintă raport de contact intim cu modelul
bontului dentar pe toate suprafețele lui

Controlul machetei.

Acest control este obligatoriu înainte de a se începe pregătirea pentru
ambalare, urmărindu -se:
– Adaptarea și aspectul marginii cervicale care va fi în contact intim cu
bontul în zona respectivă, netedă, continuă și subțire, până la limita preparației;
– Punctele de contact cu dinții vecini;
– Convexitățile și șanțurile de descărcare de pe fața vestibulară și orală;
– Înscrierea în morfologia dinților vecini și în curbura arcadei;
– Relieful ocluzal, modelaj funcțional, realizarea punctelor de contact cu
dinții antagoniști;
– Aspectul general al machetei arată gradul de finisare, fiind cunoscut că,
după o machetă finisată, piesa turnată obținută este prelucrată foarte puțin;
– Grosimea feței ocluzale (1mm este ideal, rezistă în timp).

– Tehnici pentru obținerea machetei –

Tehnica răcirii gradate se caracterizează prin:

– Izolarea bontului la nivelul coroanei (uleiuri );

– Bontul cu partea coronară este scufundat în ceara topită pentru câteva
secunde;
– Timpul de scufundare este dependent de calitățile fizico – chimice ale
cerii, și de te mperatura cerii;
– În jurul bontului se formează un strat solidificat de ceară cu grosime de
0,30-0,40mm;
– Primul strat reprezintă o capă cu pereți uniformi ca gros ime;
– Forma definitivă a machetei se obține prin punerea cerii, picătură cu
picătură, ca pe fețele laterale să se realizeze convexitatea specifică a fiecărei
fețe, precum și punctele de contact cu dinții vecini. Pe fața ocluzală se picură
pentru realizarea relie fului ocluzal și contactului cu dinții antagoniști;
– Modelajul cu spatula, prin răzuire, are scopul să netezească fețele și
creează imaginea uniformizării modelajului. Această tehnică este posibil ă
numai dacă bontul este mobilizabil .

Coroanele turnat e cu grosime totală prezintă următoarele
caracteristici:

– Fețele interioare ale coroanei sunt în contact cu bontul dentar;
– Pereții laterali au dimensiuni mari neuniforme;
– Între fețele interioare ale coroanei și fețele bontului dentar apare forța de
fricțiu ne care -i determină cea mai eficientă stabilitate;
– Variațiile de temperatură din cavitatea bucală sunt transmise în totalitate
bontului dentar;

– Îndepărtarea de pe bontul dentar este efect uată cu dificultate
– Confecționarea este obținută prin consum mare de material (prețul de cost
este ridicat dacă se toarnă din aliaje nobile);

Tehnica ce utilizează un model duplicat din masă de ambalat.

Pe bontul modelului se modelează din ceară o machetă care prezintă
următoarele caracteristici: este fixă pe model, marginea cervicală este la
distanță de 2 mm de limita preparației și este în toate sensurile (ocluzal,
vestibular, oral și proximal) mai mică cu 0,30 mm.
Această operație de modelare a machetei se realizează in scopul obținerii
formei și dimensiuni i bontului și se numește „remodelare”. După remodelare
întregul model este amprentat, cu ajutorul hidrocoloizilor reversibili pentru a fi
duplicat.
În amprentă, este turnată pastă din masa de ambalat și se obține modelul
duplicat. Macheta coroanei se mod elează pe bontul acestui model, prin tehnica
de picurare a cerii și de radiere. Macheta nu se detașează de pe model pentru
ambalare. Modelul duplicat constituie o parte din tipar.

Coroanele obișnuite după această tehnică sunt foarte precise (adaptate
cervical și ocluzal) deoarece macheta nu mai este îndepărtată de pe model
pentru ambalare, operație ce reprezintă un factor de risc, fiindcă poate fi
însoțită, de multe ori, de deformarea acesteia.
Primele două tehnici sunt frecvent utilizate fiind expediti ve.

3) Tiparul

Obiectivul tuturor tehnicilor de turnare este de a se obține după macheta
de ceară o piesă protetică fără porozități, cu structură omogenă, adaptată cu
precizie la preparația dintelui. Procesul de realizare a unei piese turnate cu
dimensiuni mici, precisă și omogenă, cum se impune să fie microproteze le; se
desfășoară respectându -se anumite reguli și principii.
Este cunoscut faptul că turnarea finită niciodată nu poate fi mai bună
decât macheta de ceară, materializată prin: modelaj de mare exactitate, cu
adaptare maximă la preparația dintelui și fini sare excelentă.
Tiparul reprezintă o cavitate Tiparul se obține în urma efectuării a două
operațiuni: delimitată de pereți din material refractar. Apare ca fază
intermediară în procesul tehnologic de confecționare a machetei și a viitoarei
proteze

 Prin acoperirea machetei cu pastă de masă de ambalat (cunoscută sub
numele de ambalare) după 20 –30 min., se produce fenomenul de priză
(devine un corp solid);
 Prin arderea machetei (ceară sau masă plastică).

Macheta înainte de ambalare este pregătită astfel:

Suprafața este curățată prin periaj cu o perie moale pentru îndepărtarea
resturilor de ceară și degresată.
Sunt fixate tijele de turnare. Pot fi utilizate tije din ceară. Operațiunea de
fixare a tijelor la machetă este deosebit de importanță pentru succesul
turnăturii. Multe microproteze prezintă defecțiuni deoarece această operație nu
a fost realizată în mod corect.
Tija are rolul să creeze canalul prin care curge aliajul fluid în cavitatea
tiparului, să creeze o turn are cu densitate omogenă la suprafață și în interior.
Tija își îndeplinește rolul prin următorii factori: diametrul
secțiunii transversale, lungime și poziționare.
Diametrul tijei este dependent de volumul tiparului. Diametrul minim este
de 1,7 mm, dimen siunea optimă este de 2,5 mm. Dimensiunea corespunzătoare
a tijei diminuează posibilitățile de apariție a porozităților în piesa turnată.

Tija de metal nu trebuie supraîncălzită, deoarece topește sau
distorsionează suprafața adiacentă, urmată de modificăr i în forma și volumul
machetei.
Corect este să se adauge o picătură de ceară pe locul unde se va atașa tija
de turnare.
Tijele sunt preparate cilindrice, tubulare, fiindcă înmagazinează mai
puțină căldură.
Așezarea tijelor de turnare este importantă pentru obținerea unor piese
turnate complete (în totalitate).
Tija este așezată pe suprafața machetei în locul cel mai gros, dar nu într -o
zonă unde se modifică morfofiziologia, pentru a diminua sursele de apariție a
porozităților. La machetele coroanelo r ce sunt elemente de agregare, tijele sunt
fixate pe fețele proximale spre spațiul edentat, aproape de fața ocluzală.
La machetele coroanelor, în cazul arcadelor integre, pentru mandibulă
sunt așezate pe versantul lingual al unui cuspid lingual iar pent ru maxilar pe
versantul vestibular al unui cuspid palatinal.

Poziționarea tijelor față de suprafața machetei participă, de asemenea, la
obținerea unei piese turnate complete :

– tija de turnare este orientată în așa fel ca aliajul fluid să poată curge pe
direcția forței matrice centrifuge de împingere a acestuia. Așezarea tijelor de
turnare în unghi față de această direcție, a forței de turnare, impune o

schimbare a sensului curgerii aliajului, ceea ce va reprezenta cauza unei piese
incomplete;
– orientarea tijei de turnare să se efectueze ca aliajul să nu lovească direct
reliefurile ascuțite ale ambalajului care se pot fractura și să producă obstruări;
– aliajul topit să pătrundă în cavit atea tiparului pe drumul cel mai scurt;
– pentru toate piesele turnate se va crea o pâlnie de turnare, mai ales când
sunt turnate prin presiune;
– tija de turnare nu se va așeza într -un punct unde piesa protetică este mai
mult solicitată.
Tija de turnare e ste fixată, față de suprafața machetei, într -un unghi mai
mare de 90°, pentru a diminua posibilitatea apariției „turbionarii” aliajului
fluid.

Canalele de evacuare a gazelor din tipar sunt plasate astfel:
* o extremitate în apropierea marginii cervicale, spre vestibular
* cealaltă extremitate pe conul conformatorului pentru a situa orificiul în
porțiunea superioară a pâlniei de turnare
* Gazele fierbinți din interiorul tiparului nu pot ieși suficient de repede p rin
porii din pereții masei de ambalat când aliajul fluid curge prin canalul de
turnare. În interiorul tiparului rezultă o turbulență și o contrapresiune din cauza
acestor gaze, deoarece nu au o evacuare rapidă. Dacă presiunea gazelor

comprimate depășește presiunea aliajului fluid, atunci gazul își va crea drum
prin metal, provocând porozități.

Recomandări pentru evitarea porozităților determinate de
contrapresiune

Porozitățile prin contrapresiunea gazelor se produc, în special, la
coroanele turnate, pentru acestea fiind necesare și obligatorii tijele de evacuare
a gazelor.
Este esențial ca diametrul tijei de turnare să fie cu dimensiuni mai mari
decât dimensiunile celei mai mari secțiuni transversale a machetei de ceară.
Aceasta ușurează curgerea ali ajului și împiedică solidificarea lui înainte de a se
umple toată cavitatea tiparului.
Crearea unui rezervor de aliaj fluid va contribui la eliminarea acestui gen
de porozitate.
Distanța dintre extremitatea machetei de ceară și partea exterioară a
ambala jului să fie de 10 mm. Dimensiuni mai mari ale peretelui cavității
tiparului nu favorizează evacuarea prin porii acestuia, a unei cantități de gaze.
Temperatura cuptorului de încălzit (calcinare) menținută la valorile
maxime posibile pentru tiparul de mas ă de ambalat, contribuie la eliminarea
porozității, deoarece, la temperatura înaltă, viteza de răcire a aliajului fluid va

fi mai lentă, încât se va putea scurge mai mult din rezervor la cavitatea
tiparului.
Numărul de rotiri crescut al centrifugării sau creșterea presiunii la cele
care împing aliajul prin aer comprimat, are importanță pentru eliminarea
porozităților.
Efectuarea procesului de turnare în vacuum este corespunzător pentru
obținerea turnări fără porozități.
Utilizarea unei cantități mai mari de metal, decât cel necesar pentru
umplerea cavității tiparului , încât să rămână un con de turnare bine
dimensionat.
Calcinarea (încălzirea) lentă favorizează crearea porilor în pereții
tiparului prin care pot să se evacueze o cantitate de gaze.

1. Topirea – turnarea aliajelor nobile și seminobile

Coroanele turnate se confecționează în prezent, în țara noastră din:
Aur, platină, paladiu, argint, cupru, crom, nichel, cobalt, molibden,
fier (pentru wipla) și aluminiu (pentru bronzuri).
Aliajele materialelor utilizate pentru lucrările metalo -ceramice prezintă
următoarele caracteristici fizico -chimice:

a) Să corespundă unei rigidități crescute a materialului.Dacă aliajul nu este
rigid,prin deformare elastic sau plastic se produc fisuri și fracture la
nivelul masei ceramice, care nu prezintă capacitatea de deformare.
b) Coeficientul linear de dilatare termică să fie egal sau aproape egal cu cel
al masei ceramice,să nu se producă fisuri la nivelul zonei de interferență
dintre cele două material, care ar r eprezenta cauza de producer
afracturilor meterialului esthetic.
c) Structura fizică caracterizată de o granulație foarte fină căreia i se
datorează omogenitatea suprafeței(zonei de unire), pentru stabilirea
legăturii dintre cele două material(aliaj și ceramic ă).
d) Coroana turnată să fie foarte precisă, să aibe stabilitate pe bontul dentar.
e) Temperature topiri metalului să prezinte valori superioare față de cea de
sinterizare a masei ceramice(150 -200 grade Celsius)
f) Formarea oxizilor la suprafața piesei asigura fixarea masei ceramice.
Aliajele nobile, în compoziția cărora procentul de aur este foarte mare,
conțin elemente commune, cupru, zinc, iridium, fier, care în timpul topirii
formează oxizi.

AMBALAREA
Este o subetapă tehnica necesară obținerii tiparului ce constă î n aplicarea
materialulu i refractar pe macheta pregatită pentru ambalare.

Materiale și aparate:

Materiale de ambalare – mase de ambalat:
 pe baza de sulfati
 pe baza de fosfati
Instrumentar:
 Dozatoare;
 Bol de cauciuc;
 Spatulă ;
 Vacuum malaxor ;
 Masa vibratoare;
 Conformator cilind ric(metalic, material plastic) ș i capac prevazut cu
orificii concentrice de dimensiuni diferite în care se aplică conformatoare
cilindrice. Capacul are un con î n orifici ul caruia se fixeaza macheta. Prin
asamblarea conformatorului pe capac rezu lta o incinta î n care se poate
aplica masa de ambalat preparată .

Mase de ambalat:
 Se livreaza în sistem pulbere+lichid(apă distilată )
 Cele mai indicate mase de ambalt sunt cele pe bazade fosfati deoarece se
evită contaminarea aliajului fluid . Nu rezulta produsi sulfurosi ca la cele
pe baza de sulfati.

Etapele ambalarii:
Dozarea , prepararea materialului refractar
Prepararea manuala în bol sau î n vacuum malaxor(cea mia indicata
metodă ).
Cantitati dozate:100 grame pulbere cu 45 cm 3 apa distilată . Se aplic a în
recipient sau vasul vacuum ș i se prepara.
Rezulta o pastă semifluidă aplicabilă în conformator prin pensulare.

Metoda manuală determină aparitia incluziunilor de aer, rezu lta tipare
poroase si rezistențp la soc mică .
Se indica metoda electromecanica cu malaxor vacumat .
Umezirea hârtiei de azbest ce căptușește toată suprafața interioară a
inelului (chiuvetă); prin aceasta se produce o dilatare hidroscopică.

Importanța căptușirii în interior a cilindrului metalic cu hârtie de azbest:

Azbestul este comprimabil sub acțiunea unei presiuni aplicată pe peretele
interior, permițând expansiunea masei de ambalat. Pereții rigizi ai cilindrului ar opri
această expansiune;
Azbestul umezit reprezintă un mediu favorabil în care se realizează
expansiunea hidroscopică
Azbestul fi ind rezistent la temperaturile înalte și compresibil, permite
contracția inelului (chiuvetei) după ce a fost scos din cuptor; care se răcește mai
repede, în timp ce aliajul folosit pentru turnare este topit;
Azbestul favorizează îndepărtarea conținutului d upă turnare.

Aplicarea masei de ambalat
Se realizează cu pensula și vibrare mecanică sau direct în conformator
pîna la umplerea cu vibrare mecanică
Pasta este turnată în cilindrul metallic

Priza masei de ambalt are loc in 30 -40 minute.
Se continuă procedeele cunoscute de scoatere a pâlniei, a tijei și cu
preîncălzirea.

TURNAREA METALULUI
După ambalare, la circa o oră se introduce la preîncălzit într -un cuptor de
preîncălzire, cu gura conformatorului în jos unde temperatura urcă în 60 de
min la 400 de grade, apoi urmând ca în decurs de 30 de minute, temperatura
cuptorului să ajungă în jur de 750 de grade.
Arderea la temperaturi înalte are scopul să elimine toată ceara și carbonul
rezidual, de a se ajunge la o cavitate a tiparului care să fie duplicat ul machetei
de ceară. Totodată se obține și expansiunea termică.
Se scoate chiuveta cu tiparul din cuptor ș i se introd uce î n apartul de
turnare (castomat) în al cărui creuzet a fost introdus metalu și se acționează
butonul de pornire al castomatului care prin centrifugare introduce metalul in
tipar.
Cureț ii electrici sub forma rezistențelor și a bobinelor de inducție=curenți de
înaltă frecventă, medie și joasa frecventă .
Este o sursă de topire rapidă, neco ntaminantă cu valori ridicate :2000 –
3000 de grade ș i programabile la aparatele de turnat electronice.
Intervalul de topire al aliajului
In etapa de topire -turnare se vor respecta intervalele de topire indicate de
fabricant.
 aliaje nobile convenț ionale: 950-1150șC
 aliaje baza aur pentru metalo -ceramică : 1150 -1250șC
 aliaje nenobile: Ni-Cr :1250 -1350șC ; Co-Cr-Mb :1350 -1450șC,
 aliaje baza titan: 1600 -1700șC (1650 -1750șC)

Limita superioară a intervalul ui de topire reprezintă temperatur a la care
aliajul devi ne fluid și turnabil.
O eroare î n acest interval va duce la apariț ia defectelor de turnare.
Dintre aliajele enumerate cele mai greu de turnat (datorita randamentului si
temperaturii) sunt aliajele ne nobile ș i dintre ele cele mai dificile aliajele pe
baza de titan.

Dezambalarea
Tiparul este spart sub actiunea fortei unui ciocan și fragmentele de masă
de ambalat sunt indepartate cu spatula
Este marcată de evidențierea coroanelor turnate care fac corp comun cu
tijele de turnare și conul de turnare.
Operațiile de secționare a tijelor de turnare și prelucrarea sunt cunoscute.
Pentru aliajele de aur răcirea imediat după turnare va produce modificări
în structura aliajului; astfel devine foarte moale și maleabil.
Răcirea lentă (în tipar sau în cuptor) după turnare mărește duritatea,
rezistența la tocire și fragilitatea aliajelor (aliajele devin mai dure)

Sablarea

Metalul turnat este sablat prin aplicarea unui jet de particule sub presiune
pe suprafaț a lucrarii pentru obț inerea unei suprafete mate, curate, netede.

Particule curent utilizate la sablator :
 particule de cuart nisip fin
 particule de corindon (oxid de aluminiu)
 particule de alumina (dimensiuni micronice).
Cu aceste trei tipuri de particule se sableaza lucrarea din aliaje nenobile.
 Particule polimerice PMMA (pometil metacril atul) – pentru sablare
lucrarilor din aliaj nobil

6. Prelucrarea coroanei metalice turnate.

Prelucrarea mecanică – care realizează reduceri ale volumului, schimbări de
formă prin consum de material, metal.
Cu cât prelucrarea este redusă, pierderea de material este mai mică.
Prelucrarea metalului este obținută cu ajutorul frezelor și
micromotoarelor pentru prelucrări mecanice care îndepărtează gradat o parte
din plusul existent pe fețele protezei.
Micromo torul la care se fixează un disc este utilizat pentru prelucrări
mari și pentru secționarea tijelor la aliaje extradure.
Secționarea tijelor care au rezultat din canalele de turnare, la toate aliajele
nobile se mai poate efectua cu un clește care s ecțion ează fără șpan.

Instrumentele de prelucrare : cilindrice ,discuri,freze,pietre,etc, ele
acționează circular.
Aceste freze( pietre ) sunt fie fixate, fie mobile; au culori diferite (alb,
brun, gri închis), culoarea arată duritatea.
În prezent sunt comercializate – freze tunstor carbid – aliaj dur pentru
lucrări care au ca scop îndepărtarea unei cantități minime – prelucrare pentru
netezirea fețelor.
Aceste freze au forme și dimensiuni diferite.

Defecte de turnare perlate sau sferice
Apar frecvent în tehnologia protezelor fixe ;
Cauze:
Se datorează în principal erorilor din e tapele de pregatire a machetei ș i
ambalare a machetei:
Degresarea incorectă sau absenț a degresarii este principala cauză a
aparitiei micros patiilor dintre masa de ambalt ș i macheta pe care va patrunde
metal ul fluid.
Datorită urmelor de grasime de pe machetă, la suprafața machetei rezultă
o tensiune superficială negativă ; masa de ambalat nu aderă de machetă. In
spațiile create dintre machetă și masa de amb alat pă trunde metalul fluid.
Absenț a vibrarii mecanic e în momen tul aplicarii masei de ambalat ș i
utilizarea doar a vibrarii ma nuale duce la aparitia microspațiilor î n care va
patrunde a liajul fluid ce ia forma sferică .
Defectel e de turnare pozitive sferice cînd nu sunt însotite de porozităț i se
pot plana (pr elucra) rezultînd suprafeț e bine turnate.

CAPITOLUL VII
DEPUNEREA PLACAJULUI CERAMIC ȘI
ARDEREA ÎN CUPTOR
Etape:
Dupa pregatirea componentei metalic e, se trece la urmatoare etapa ș i
anume arderea ceramicii.
Pentru î nceput se va lua culoarea ideeală a pacientului, din fișa de
laborator , trimisă de doctoral stomatolog. Cu cheia de culori, ț inanduse cont și
de tenul, vîrsta și sexul pacientului.
După stabilirea culori se trece la depunerea și arderea ceramicii.
Etapele sunt urmatoarele:
 spălarea componente i metalice cu wash pt o mai bună legatură chimică
între masa ceramică și componenta metalică
 se vor aplica 2 straturi de opac p entru a se acoperi componenta metalică în
strat uniform de 0,2 -0,3mm prin pensulare , urmata de preuscare î n gura
cuptorului , apoi arde re la 980șC, timp de 6 minute, î n vid.
 Cuptoare : VITA VACUMAT, GEMINI, AUSTROMAT, NEY.
 Arderea masei opacare ca rol:
 Ecranează metalul;
 Facilitează adeziunea mase lor ceramice ulterior depuse. Cînd se constata
insuliț e gri, se r eaplică ș i se rearde.
 se vor aplica cu pensula masele ceramice dupa cum urmeaza:
dentină bază ,
• Arderea (sinterizarea) masei dentină -smalt (mase ceramice de bază )-
bonding porcelain.

Se aplică masa dentinară î n strat ul cel mai gros de la incizal către colet,
ușor î n exces 20 -30%, peste masa aceasta se aplică masa de smalt în 1/3
incizală și medie.
Se practică un modelaj sumar schiț at.
Aplicarea maselor: cu vibrare și absorbția umiditații (hartie filtru,
sugativă ).
Arderea debutează cu pre uscarea timp de 5 minute, urmată de
introducerea în cuptor la 980șC, î n vid.
Se mentine la acest a temperatura 2 -3 minute, urmată de racire lentă ,
rezultand un volum mai mic al masei ceramice (pana la 30%).
Componenta fizionomică se p relucrează cu freze diamantate , cu freze
extrahard din tungsten. Se obține forma caracteristică.
Se adaptează cervical, proximal, incizal pe model.
Se trimite î n cabinet pentru examenul oral.
Pot sa apă rea erori, fisur i, desprinderi, aspect mat, vitros (supraardere).
Toate erorile se corectează î n 2 etape de arde re cu mase speciale de
corectat, mase intensive pînă la nuanță ri.
Dupa examenul intraoral la care se co nstată corectitudinea adaptarii,
coroana este degresata din nou în solutii de acid fluorh idric și apoi urmeaza a –
III-a ardere ,cea finală , (gla zurarea) la 950șC, 2 -3 minute, î n prezenț a
oxigenului.
Ideal este să se facă 2 arderi și o ardere suplimentară pt corecturi dacă
mai este nevoie.
După fiecare ardere dinții se vor prelucra cu freze ș i discuri speciale pt
cerami că.
 După proba în cavitatea bucală a pacie ntuli se va realiza ultima etapă, adică
aplicarea glazurii (masa sticloasa)

CAZURI CLINICE

Pacient D.A. În vîrstă de 45 de ani,genul masculine, sa prezentat la
cabinetul stomatologi c cu leziuni carioase netratae, la maxilar cadranul ,,1’’
Starea generală a pacientului este bună, nu prezintă afecțiuni sistemice,
dar prezinta respirație orală iar igiena cavității orale este nesatisfăcătoare.
Prezintă ocluzie normală și dinți cu abraziune de culoare inchisă datorate
fumatului ,tratamentului cu tetraciclină în copilărie, si depunere de tartru.
Prezinta edentație termino terminală la maxilar clasa a -I-a Kennedy prin
lipsa molarilor,,7 ‘’ pe ambele hemiarcade,și edentație clasa a -3-a la mandibulă
prin lipsa molarilor de 6 ani.
La maxilar în cadranul ,,1’’ medicul constată că premolarul,,1 .4’’[ în
urma unei fracturi coronare lingual ă, (din spusele pacientului)] are presentă o
reconstituire corono -radiculară făcută în alt cabinet.
Pacie ntul explică că;în prealabil fusese devitalizat la un alt cabinet
medical, în urma un or carii la ambii premolari ,,1.4, și 1. 5,’’ și refăcută
cavitatea carioasă prin depunere de compozit, dar la 3 luni de la refacerea în
cabinetul stomatologic a costatat î n urma masticației că sa produs ruperea
peretelui oral, fapt ce la determinat să revină la acel cabinet stomatologic , unde
ia fost făcuta lucrarea RCR, considerînd în viziunea lui că celălalt medic
stomatolog nu a lucrat corespunzător , decide în cele din urmă să apeleze la alt
medic stomatolog.
În urma discuției cu pacientul și a examinării amănunțite,m edicul
stomatolog prezintă pacientului planul de tratament ce urmează a fi pus în
aplicare.
Slefuirea premolarului,,1. 5’’ în primă fază în vederea reconstit uirii
corono -radiculare , iar în faza a-II-a șlefuirea molarului 1. 6’’ în vederea
acoperirii cu coroană mixtă metalo -ceramică de trei elemente , molarul 7
neexistând pe arcadă.
Pacientu fiind de accord cu medicul dentist si cu tratamentul ales de către
acesta.

Trecînd peste fazele clinice știute , în laboratorul de tehnică dentară ne
parvine amprenta de la medicul stomatolog cu r econstituirea corono radiculară
vizibilă pe amprentă.
CAZUL 1
Amprenta a fost spălată și dezinfectată.

Amprenta primită în labortor Montarea pinilor în amprentă
în vedera turnării cu gips clasa a -IV-a

Modelul soclat Modelul de lucru

Lucrarea metalo -ceramică din trei elemente finalizată

CAZUL 2
Pacient Bărbat , 36 de ani, cu edentație CL a -3-a Kennedy cu extracții
anterioare ,,1.4 – 1.5 – 1.6- și 2.4 – 2.5 – 2.6 ’’ sa prezentat la cabinetul
stomatologic pentru a face o lucrare mixtă metalo -ceramică.
Datorită cariilor de suprafată ale incisivilor centrali, datorate în mare
măsură igienei precare, c ît și cosumului de tutun, stomatologul împreumă cu
pacientul au stbilit ca plan de tratament ; coroana totală metalo -ceramică.
Și aici prezentăm :

Slefuirea în cabinet Amprenta primită

Lucrarea metalo ceramic ă la gata

Pacientul fericit.

CONCLUZII

Protezele fixe dețin o pondere importantă cu valori apropiate de cel al
țesuturilor pe care le în locuiesc, au o comportare bună î n cavitatea bucală,
transmit forțele masticatorii dento -parodontal sau implant -osos fiind mult mai
appreciate de către pacienți , față de cele mobilizabile.
Lucrari metalo c eramice sunt acceptate relative ușor, oferind satisfactii
deosebite pacienților,dar și medicilor, ele transformînd dentiția intu -una
estetică și funcțională, confortabilă restabilind morfologia și funcțiile
masticatorii.
Volumul lucrarilor mixte metalo -ceramice, este mai mic sau egal cu cel al
dinților naturali și se fixează la dintii stâlpi ( naturali sau implantați) prin
cimentare,lipire sau înșurubare.
Cele mai importante funcții pe care trebuie sa le îndeplinească o lucrare
protetică sunt:
 Transmiterea fiziologică a forțelor masticatorii,
 Să realizeze stopuri ocluzale multiple,simetrice și simultane,
 Să nu realizeze contacte premature și interferențe în dinamica
mandibulară,
 Să fie adaptate reliefului ocluzal,
 Să protejeze parodonțiul marginal șiautocură țirea,
 Să mențină dimensiunea vertical de ocluzie,
 Să mențină curbura arcadelor unde se inseră și pe care le reconstituie în
totalitae,
În concluzie;
 resteurările mixte metalo -ceramice sunt biocompatibile, inerte, nu
se încarcă microbian și nu își modifică culoarea.

 Costul reconstituirilor metalo -ceramice a scăzu datorită aliajelor
metalice ne -nobile.
 Oferă multe posibilitați de realizare ale artificiilor de
culoar e,formă,mărime și poziție.
 Față de restaurarile integral ceramice, sunt mult mai rezistente la
forțele masticatorii ce acționează asupra lor eliminînd în acest fel
fracturarea accidental în timpul masticatiei.
 În ultimi 20 de ani îmbunătățirea continua a m aterialelor folosite
pentru realizarea lucrarilor metalo -ceramice a dus la extindera
indicațiilor utilizării și folosirii a acestui tip de restaurare
protetică.

Cu mulțumiri tuturor PROFESORILOR și TEHNICIENILOR din
,,UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU ’’ care au contribuit în egală
măsu ră la formarea mea profesională ca Technician dentar, și cărora le datorez
respectul, și cunoștințele acumulate în cei Trei ani de studiu și ânvățământ.

Bibliografie

Ene L. Costa E. ,,Protetica dentară’’ Editura medicală București 1975
F Prelipceanu O Doroga. „Protetica dentară ” Editura didactică și pedagogică, București 0985
Rândașu, O.V. Rândașu „ Materiale dentare ”, Ed. Medicală, București 2001
Metalo Ceramica Dentara; D.D.Slavescu, O.V.Rinda su, Editura RCR Print, Bucuresti 2001
Ion Rândașu vol. I „ Proteze dentare ”, Ed. Medicală, București 2000
Bratu D. Robert Nussbaum ,, Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe’’ Ed. a -II-a Editura
Medicală București 2005
Bratu, D., Leretter, M., Rominu, M., Negruțiu, Meda, Fabricky, M. – Coroana mixtă, ed. a II -a,
Ed.Helicon, Timisoara, 1998
Bratu D., Fabricky M. – Sisteme integral ceramice, Editura Helicon, Timisoara, 1998
Ghergic Lucia Doina ,, Bazele clinice ale reabi litării orale’’ Ovidius University Press Constanța
2001
Mariș Dan Artenie ,, Edentația parțială’’ Ovidius University Press Constanța 2001
Christensen GJ ,, The use of porcelain fused -to-metal restauration in current dental practice’’ 1986
Jochen DG. Caputo AA. Matyas J. ,, Effect of metal surface treatment on ceramic bond
strenght’’1986