Razvan Bizz@yahoo.com 458 Licenta Adriana 51 103 Text

e. identitatea societăților multinaționale care activează în țările europene și care promovează interesele europene pe piața mondială; e identitatea rețelelor formate din grupuri socio-profesionale, instituții, organizații ete. care promovează acțiuni, initiative și idei europene; ‘© identitatea bunurilor, serviciilor, persoanelor și instituțiilor din Europa privite în ceea ce au ele distinct fată de „restul lumii”. Ceea ce poate face integrarea europeană pe terenul identității este să determine ieșirea din cultura independenței spre a se intra în cultura interdependenfei și, odată cu aceasta, înlocuirea diplomației distributive cu diplomația integrativă, abandonarea jocului de sumă nulă în favoarea strategiei proiectelor comune, precum și înțelegerea faptului că securitatea prin multiculturalism, democrație, dezvoltare și cooperare este superioară securității prin confruntare, după cum geo-economia este preferabilă geo-politicii, Pentru ca o asemenea schimbare în planul identități culturale să aibă loc într-un timp rezonabil va fi nevoie de un program de informare si educație publică de o deosebită amploare. Numai un asemenea program poate schimba mesajul ereditar la nivelul masei critice a populației, provocând tranziția de la instinctul războiului, care este de fapt firescul biologic, la instinctul păcii Este de anticipat și chiar de dorit ca împărtășirea identități ideatic- comportamentale Ia scara întregii Europe să determine o adâncire a integrării in domeniul politicii externe și de securitate comune. Aceasta va duce la apariția unei adevărate identități europene de apărare, cu atât mai necesară cu cât în fața amenințărilor neconvenționale pe care le poartă cu sine globalizarea, problemele comun. Dramatismul confruntării în curs de securității nu pot fi rezolvate deci desfăsurare între lumea civilizată și terorismul globalizat probează o atare afirmație. Statele relativ mai mici și mai vulnerabile din Europa Centrală și de Est par mai bine plasate spre a înțelege în sensul cel mai constructiv nevoia unei politici si externe și a unei identități de apărare europene. Se dovedeste astfel că esențial in realizarea ei este nivelul compatibilititii pe planul valorilor politice, iar nu nivelul dezvoltării economice. O Europa unită dotată cu instituții politice proprii care să genereze și să gestioneze identitatea europeană de apărare și securitate va permite și rezolvarea relației transatlantice în sensul întăririi, iar nu al slăbirii ci. Existența unei baze tehnologice apte a permite o echitabilă împărțire a poverilor apărării între America și Europa și înțelegerea nevoii de a combate pericolele globale cu forțe pe măsura dimensiunilor globalizării. vor conduce spre această concluzie. Romania trebuie să meargă pe o asemenea cale și să susțină un asemenea curs Nimic altceva din procesul de integrare europeană nu se apropie mai mult de tema identității naționale și respectiv, a identității europene, decât valorile civico- politice care stau al baza democrației si a drepturilor omului. Aceste valori au fost definite in timp și istoria lor poate fi chiar istoria integrării europene. România fiind membră a Consiliului Europei, principile civico-politice fundamentale ,extranafionale” ale UE au fost deja asumate, chiar asimilate, prin aderarea la Consiliul Europei. În însăși Recomandarea formulată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei referitor la admiterea României, ca și în alte documente al Consiliului, au fost cerute anumite transformări instituționale, legislative și de atitudine care, odată operate, au fost susceptibile să modifice specificul national românesc. Un exemplu ar fi introducerea instituției avocatul poporului/ombudsman, specifică țărilor nordice, dar necunoscută în Europa Centrală și Orientală. Un alt exemplu poate fi dreptul individual de recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru toți cei nemulțumiți de soluțiile în materie pronunțate de instanțele nationale. La fel, dezincriminarea homosexualițății și a lesbianismului, discriminarea pozitivă în problema minorităților naționale, toleranța față de sectele religioase, pot fi exemple elocvente în acest sens. 2 Desigur, în condițiile recunoașterii dreptului la diversitate, regulile de natură civico-politica necuprinse în codificarea Consiliului Europei si al Uniunii Europene vor rămâne să supraviețuiască precum parte a unei identități nationale subsidiare. În ceea ce privește temele identitare esențialmente culturale precum limba, tradițile istorice, personalitățile, specificul creației artistice, mentalitățile de viață, ele mu se supun unui control în cadrul instituțional european. Nu este mai puțin adevărat, însă, că anumite tensiuni pot să apară în unele cazuri speciale. Ar fi de amintit, astfel, politicile europene în domeniul educației care cer ca alte popoare, in special vecini, să nu apară în manualele de istorie ca inamici. Un alt exemplu este legat de tendința de a limita exercitarea libertăților religioase de către minoritățile religioase pe temeiul unei esențialități confesionale de un anumit fel a națiunii majoritare. Asemenea teme sunt însă și parte a dezbaterilor interne dintr-un anumit stat și nu doar componentă a procesului european. Dintr-o atare perspectivă se poate spune că identitatea națională și dezbaterea culturală care o reflectă se bucură în România i de suficientă demnitate gi de o substantială toleranță pentru ca din dinamica lor internă să se împlinească un specific în același timp și românesc și european. În acest sens, românii pot susține cu temei că au vocația naturală a curopenismului, că rămânând ei înșiși pot fi, totodată, europeni. În urma Integrării Europene, România igi va păstra libertatea de decizie esențială în cadrul sistemului subsidiarititii globale care va realiza echilibrul între vechile identități nationale și noua identitate europeană. În ceea ce îi privește pe români, ei sunt interesati să înlocuiască o impredictibilă cooperare interguvernamentală în care intră mereu cu handicapuri, cu un statut cert implicând drepturi garantate și obligații limpede asumate. În acest context, România trebuie să scape de complexul elevului codas și să-și însușească poziția arhitectului responsabil de viitorul casei comune curopene, la un loc cu ceilalți arhitecți din Apus și din Răsărit. Așadar ca europeni, românii nu riscă să-și piardă identitatea națională 3 3.3. Suveranitatea națională în Uniunea Europeană Construcția comunitară europeană a pus, de la începuturile sale, proiectate în conformitate cu un concept supranational, problema cedărilor (parțiale) de suveranitate pe care le implică pentru statele membre în acele materii care privesc domeniul de competență comunitar.” © dezbatere asemânătoare, dar mult mai discretă și cu mult mai puțină acuitate se poate face și în privința aderării la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Calitatea de membru NATO nu conduce, fără îndoială, la pierderea suveranității statului participant. Chiar dacă „Studiul privind extinderea NATO” din 1995 acredita ideea că suveranitatea statelor membre,nu este afectată, este destul de clar că natura ei se schimbă, „fiind erodată si diferită””“. Participarea la alianță afectează competențele suverane și autonomia decizională în domeniul apărării naționale, precum gi într-o serie de domenii conexe acestui Revenind Ia integrarea europeană, este de necontestat faptul că, pe măsura adănciri acestui proces, Comunității Europene i s-au conferit spre exercițiu, de către statele membre, o serie de competențe ce nu au mai aparținut, din acel moment, în mod strict, domeniului puterilor exclusive suverane ale statului”. Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat faptul că structurile comunitare au beneficiat de puteri rezultate, fie dintr-o limitare a competențelor, fie dintr-um transfer al atribuțiilor statelor membre O astfel de exercitare, de către Comunitățile Europene, a unor competențe din ce în ce mai intinse nu mai este, în consecință, compatibilă cu viziunea Clasică a suveranității indivizibile, care presupunea imposibilitatea – fragmentării Drago Cour) Saneraincte de Etat imervensons tematonaes E Dale. 1996, p47. 10 Drapomit,Severanitatea Românie ca membră NATO ve ft rodută feria, Cosa, 20.07 2000, p16. 11 Aurea Iar ierte perna omni Beal VL n. 30,2228 conte 199, sa competențelor suverane ale unui stat între mai multi titulari. Este 0 concepție nouă despre suveranitate (… si care corespunde ideii divizibilitapii suveranității. Nu este vorba despre o concepție cantitativă care ar asimila suveranitatea unui teritoriu ale cărui părți să fie cedate. Este vorba mai degrabă de a determina, în funcție de atribuirea competențelor către Comunitate si de exercițiul săvârșit de ea, cine, statul sau Comunitatea, este titularul unei sau altei probleme, fără să fie excluse, după caz, nici acțiuni comune, nici îndeplinirea de sarcini subordonate de către stat. „Ideea suveranității divizibile corespunde perfect pentru a descrie. funcționarea unui mecanism de integrare, fie că se evocă „reamenajarea” suveranităților, „fuziune acestora sau „exercițiul lor in comun’pe care le implică acest mecanism”. Procesul de infegrare nu presupune, în consecință, cedări de suveranitate substanțială, care se pierd de către stat în mod definitiv și irevocabil: limitările suveranității în contextul integrării curopene implică limitări ale exercițiului suveranității de stat, în sensul că acele competențe, anterior exclusiv naționale transferate instituțiilor comunitare, nu vor mai fi exercitate de stat în mod singular, ci împreună cu celelalte state comunitare. Această descriere este perfect utilizabilă chiar și în ce privește domeniul competențelor exclusive ale Comunității. Paniciparea statului în cadrul organismelor comunitare îi permite acestuia să.recupereze aceste competențe transferate prin exercitarea lor în comun. Acest exercițiu în comun este considerat a face ,suportabile inevitabilele limitări ale suveranității, inerente punerii în aplicare a sistemului comunitar”. Având in vedere aceste limitări inevitabile, o serie de state europene au operat modificări ale prevederilor lor constituționale Astfel se poate afirma că suveranitatea statelor membre ale Comunităților Europene, ca state-nafiune, a fost pusă în discuție de dezvoltarea construcției europene, ° LV. Lou Lond jriqu comenta, Se Pais, 199,13. ° Ga, Do commana genoa Pas 305 ss Crearea, prin Tratatul de la Maastricht, a uniunii monetare și adoptarea unei monede comune este echivalentă cu o decizie voluntară de a ceda o parte importantă a suveranității economice nafionale’*. Fiind vorba despre unul din drepturile strămoșești ale statului asistăm prin această limitare a exercițiului suveranității de stat, la o primă afectare a suveranității politice, find vorba despre o competență care nu se mai poate recupera. Autoarea vorbește despre partajarea suveranității juridice, deja realizată prin pierderea de către institutile statale a dreptului de a face dreptate, ca drept exclusiv, în favoarea organelor comunitare. Statul și-ar fi conservat însă suveranitatea politică prin aceea că și-a păstrat monopolul de execuție și constrângere, în timp ce comunitatea nu posedă așa-ceva. Prin pierderea definitivă a dreptului de a bate monedă, statele comunitare și-ar vedea astfel atinsă si suveranitatea politică. Nepronunțându-ne asupra pertinenței sau relevantei unei astfel de distincții între latura juridică și cea politică a suveranității de stat in raport cu Uniunea Europeană, rămâne de precizat că, spre deosebire de domeniul monetar, în alte sfere de competență stadiul este mai puțin avansat: Tratatele de la Maastricht și Amsterdam stabilesc, atât in problema acțiunilor polițienești transnationale, cât și în cea a politicii comune de apărare, o cooperare concepută într-o logică de tip interguvernamental Având în vedere intreaga discuție anterioară, se mai pune problema viitorului statului-natiune membru al Uniunii Europene și, respectiv, a evoluției suveranității sale din perspectiva modului în care se va finaliza construcția comunitară curopeană. Uniunea Europeană obligă la regândirea problemei su- veranității și, de asemenea, într-o anumită măsură, a problemei naționale Nu este însă singura viziune. În deja celebrul său discurs „De la Confederație la Federație – Gânduri asupra fi ității integrării europene” de la als La companion e Baten ep să La Deana Pai 196, p 5, 56 Universitatea Humboldt din Berlin din 12 mai 2000, ministru de externe german Joschka Fischer propune o Europă reformată după un model federal în care statele națiuni sunt realități care nu pot fi înlăturate pur si simplu, și cu cât globalizarea si europenizarea vor crea suprastructuri și actori anonimi îndepărtați de cetățeni, cu atât mai mult oamenii se vor agăța de statele-natiune care le dau confort si securitate. Ar fi o greșeală ireparabilă dacă în construcția Europei cineva ar încerca să desăvârșească integrarea politică împotriva instituțiilor si tradițiilor naționale existente, in loc ca acestea să fie implicate. Conceptul existent al statului federal european care înlocuiește vechile state-națiune și democratile lor pe măsură ce apare 0 nouă putere suverană este o construcție artificială care ignoră realitățile europene. Indiferent însă de evoluția viitorului Uniunii Europene și a statului-națiune influențele fenomenului integrării europene asupra suveranității se „materializează prin afectarea caracterelor sale clasice”: indivizibilitatea, inalienabilitatea, exclusivitatea, caracterul plenar. Il. SECURITATEA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE 1. CADRU CONCEPTUAL Securitatea este esențială vieții indivizilor, colectivitatilor și statelor. Practic, orice domeniu al vieții individuale și sociale are nevoie de securitate. Normalitate socială înseamnă securitate. Insecuritatea este starea de excepție a unei societăți, în aceeași măsură în care conflictul intem sau international este o stare excepțională pentru un stat. Există societăți si state care au beneficiat de lungi perioade de 37 securitate, după cum există altele pentru care securitatea a fost doar episodică. De exemplu această distincție este evidentă în cazul Suediei si Serbiei. Există de asemenea, situații în care, desi statele au avut asigurată securitatea, societățile au fost sistematic supuse unei stări de insecuritate. Este cazul Rusiei sovietice, unde mai multe milioane de cetățeni au fost sacrificați pentru securitatea statului. În fările subdezvoltate, statele nu au mijloacele necesare pentru a asigura securitatea alimentară a cetățenilor, iar exemplul țărilor afiicane este concludent. In țările in curs de dezvoltare, viata politică si economică este gestionată de guverne slabe si administrații corupte, motiv pentru care procesul de dezvoltare este paralizat de rețele ale corupției si crimei organizate. În țările dezvoltate, deși statele dispun de resurse considerabile, mu pot proteja viata cetățeniior de efectele societății riscului (cum ar fi poluarea, obezitatea, drogurile) sau, si mai elocvent, în ciuda unor sisteme de securitate performante, mu pot garanta Viata cetățenilor în fața atacurilor teroriste. Pe plan regional, sunt zone ale lumii relativ ferite de insecuritate, după cum sunt altele frecvent supuse tulburențelor. Comparativ, peninsula scandinavă si peninsula balcanică sunt exemple de regiuni cu regim functional diferit al securității Aceste situații, în care securitatea este un produs dificil de obținut și în cazul celor slabi, și în cazul celor puternici, ne sugerează locul central al securității în organizarea si funcționarea societății. Riscul ele securitate, a cărui sursă este activitatea umană si sau evoluția naturală, a devenit una dintre provocările cele mai evidente la adresa societății contemporane. Ac tatea umană generează prin ca însăși riscuri de securitate Pe acest fundal, in care securitatea este un produs perisabil, se constată un efort academic constant, de mai mulți ani, pentru definirea cât mai exactă și delimitarea cât mai precisa a domeniului securității Istoria a arătat că in cazul României, securitatea este unul dintre cele mai perisabile produse, iar obținerea ei a fost preocuparea majoră a statului carpato- $8 danubiano-pontic. De alfel, una dintre funcțiile internaționale ale statului român este aceea de fiumizor de securitate. Din punct de vedere istoric, insecuritatea este o lectie pe care românii și-au insusit-o cel mai temeinic. “Termenul de securitate a intrat în circulație după 1945 și s-a impus pe la mijlocul anilor 1970. De aceea, istoria sa este relativ recentă. În Imperiul Roman, Securitas era zeița ce asigura securitatea imperiului. Sensul roman al expresiei este cel de „libertate în fata amenințării”, aga cum reiese de pe reversul unei medalii emise pe la 250 d.Hr. in timpul împăratului Hostilian. În perioada modernă, sensul său a fost derivat din conceptul medieval de rațiune fie stat (raison ‘Etat), înțeles ca „stare de necesitate” prin care guvemul unui stat își rezervă o situați juridică ce îi permite să invoce măsuri excepționale pentru asigurarea securității statului, În literatura curentă, in sens restrâns securitatea se referă la situațiile de urgentă, care constituie excepții, in timp ce in sens larg se referă la situații ce pot duce la excepții dacă nu sunt tratate corespunzător. Cea mai mare parte a literaturii de referință în domeniul securității apelează la două concepte principale: putere și pace. Conceptul de putere este central în relațiile intemaționale și în studiile strategice, in timp ce conceptul de pace este central în studiile de pace și în dreptul internațional. Studiile de securitate sunt revendicate de ambele domenii Autorii care au abordat securitatea prin intermediul puterii aparțin școlii realiste, în timp ce abordarea securității prin utilizarea conceptului de pace este caracteristică autorilor din scoala idealistă – liberală a relațiilor internationale. Specific acestor orientări este caracterul polar si chiar conflictual al preceptelor teoretice, lucru vizibil prin faptul ca ajung la concluzii și recomandări ireconciliabile. Scoala realistă a statuat necesitatea obținerii puterii, în special a puterii militare, ca ultimă garanție a securității, în timp ce scoală idealistă a subliniat importanta dezarmării si obținerii păcii, chiar a păcii permanente, pentru asigurarea securității. Până de curând, putere însemna capacitatea de a declanșa un 9 război și de a obține victoria, iar pace insenina posibilitatea interzicerii pe cale juridică sau morală a armelor și a războiului Conținutul preponderent militar si orientarea extemă a conceptului de securitate au lăsat loc pentru dezvoltarea unor rudimente a ceea ce, în unele țări, s-a numit „siguranța națională”. Până de curând, a existat o distincție clara între secu- ritatea extenă si siguranța interna pentru că, în chestiuni de securitate, politica internă a fost în mod traditional separată de politica externă. “Tematica securității mondiale, continentale și regionale s-a aflat printre problemele principale cu care s-a confruntat umanitatea în ultima parte a mileniului doi, în care statul national a ocupat un loc central în organizarea vietii sociale. Același loc îl ocupă și în prezent, când se încearcă găsirea unei noi abordări a teoriei națiunilor, care să satisfacă exigențele progresului impus de fenomenul globalizarii. Conceptul „securitate mondială” (numit și „securitate globală” sau „securitate intemațională”), în lucrarile de specialitate, definește acea stare a sistemului de relații internationale „ în care toate statele lumii se ajlă la adapost de orice agresiune, act de forță sau de amenințare cu forța în raporturile dintre ele, de orice atentat la adresa independenței și suveranității lor naționale sau a integrității lor teritoriale”, sau „care presupune eliminarea războiului ca mijloc . Ideea centrală este relația de echilibru dintre toate de reglememare a disputelo țările, de asigurare a păcii, la care concură mecanisme și instituții internaționale menite să conserve valorile fundamentale ale statelor: independența, suveranitatea și integritatea teritorială. Prin urmare, atunci când se vorbește de securitate globală, cel mai adesea se fac referiri la unitatea de bază a sistemului organizării vieții sociale din prezent ~ statul. Este cert faptul că: „securitatea este unul din acele concepte internaționale care capătă un conținut diferit în fiecare epocă istorică” net Ni. Sera Sa de scurte, că Centr Roma de Si Regions, Bucuresti, 2008, pp. 13 Cagere e termeni comp nfo de refering dot demente poll! mitre, secur! naționale și armare Edi Militar, 2000, p. 245, „Tura encelopee de poluologe, Edita Sint Enclopedic, Bucur. 1977, 2 mereu nftonal politica de secur, Inst Romi de Sti inemaonae, Bucs, 195, 152 60 Important este că, în prezent, teoreticienii încearcă o abordare mult mai largă a problematicii securității mondiale fata de cum aceasta era gândită in trecut. Conceptul „securitate europeană”, conform dictionarelor și multor lucrări de specialitate, exprimă aceeași idee privind crearea unor mec: interstatale curopene care să conserve valorile fundamentale ale statelor. În principal, aspectul care diferențiază acest concept de cel al securității mondiale este legat de factorul spațiu, care este redus la limitele continentului. Alte particularități ale securității continentale sunt determinate de modalitatea obiectivă și subiectivă a sme în relațiile evoluției statelor europene și a relațiilor dintre acestea. Astfel, când se vorbește de realizarea unei securititi europene, nu este lipsit de importanță locul de unde se fac auzite afirmațiile respective, deoarece limitele continentului si obiectivizarea spirituală și materială a valorii „securitat sunt percepute diferi. „Normalul” acestei. situați, care sperăm că 0 dată cu trecerea timpului și schimbarea generațiilor se va uniformiza cu cel al limitelor geografice, este dat de diferența cu care s-a realizat dezvoltarea zonală și au evoluat relațiile dintre statele europene. O viziune comună pe întreg continentul privind securitatea nu este posibilă decât în condițiile specifice unui areal intem omogen, care are la bază politici, strategii și programe nationale si multinaționale corelate. În același context „securitatea regională” poate fi definită drept starea de siguranță a statelor, situate într-o arie geografică relativ restrânsă, conferită de relațiile bi și multilaterale mutuale ce se stabilesc între ele. Din punct de vedere tehnico-diplomatic, aceste relații sunt concretizate printr-un sistem de angajamente din partea statelor din regiune, de a nu folosi forța în rezolvarea problemelor litigioase si de a-și garanta reciproc integritatea teritorială, independența, și suveranitatea. Securitatea statului este afectată de factori din diferite domenii ale vieții sociale (politic, economic, militar, cultural) și de factori ai mediului natural 3 Me denar enciclopedie Edituri Stites Eneiclopeiă, Bucuresti, 1986, 1584. si înconjurător. În domeniul politic, factorul dominant este stabilitatea sistemului, care este bazat la rândul lui pe viabilitatea ideologiei ce il legitimează. În cel economic, factorul „profit”, care are în spate accesul la resurse si piețe de desfacere, asigură bunăstarea socială, fără de care orice ideologie se cutremură. Capacitatea de reacție armată – defensivă si ofensivă — reprezintă principalul factor din domeniul militar care afectează securitatea unei colectivități structurate într-o, formă statală de organizare socială. Domeniul cultural este marcat de capacitatea unei comunități de a păstra și evalua elementele tradiționale de identitate. Referitor la mediul înconjurător (domeniu care, în viitor, s-ar putea să capete valențe majore, datorită insuficientei coeziuni actionale din prezent, la nivel internațional), menținerea biosferei locale gi planetare este suportul fundamental de care depinde existența societății umane. În ceea ce privește protecția, conceptul de „securitate” trebuie să includă toate elementele care concură la respingerea amenințărilor majore la adresa supraviețuirii si a bunăstării individuale și colective. ,.Securitatea nu mai poate fi doar miluară, cum mu mai poate fi doar economică: dar ea nu mai poate fi nici doar securitatea unei națiuni …”*%, remarcă profesorul universitar Lucian Culda. Din această perspectivă, aspectul militar în problematica securității este 0 componentă relativ redusă ca potență. Armata este numai unul din mijloacele folosite uneori la asigurarea securității. Temporal istoric, actiunea armată este doar o secvență din procesul asigurării securității, a cărei durată in zilele noastre cunoaște o descrestere accentuată. Chiar, se poate afirma că, și valoarea acesteia este diminuată , dacă luăm în considerare tendința actuală de a se folosi din ce in ce ‘mai mult alte forme de realizare a scopului urmărit. Recurgerea la forța armată este considerată a fi o ultimă soluție, mai ales ca o rezervă și un mijloc complementar, care vine să ușureze acțiunea principală prin care se realizează scopul propus. ? era Geopolticn, nr 123, p. 108 e Cele două aspecte referitoare la securitatea statului, cel al factorilor care o afectează gi cel al protecției sistemului, fac parte, de asemenea, si din problematica studiului conceptelor „securitate mondială ~ europeană – regională”, extrapolate bineînțeles Ia dimensiunile spațiale la care se raportează. Complexitatea studiului acestor concepte derivă din necesitatea revenirii repetate la punctul de plecare initial – interesul statului national, care, de fapt, este sursa de energie ce generează o strânsă corelație între securitatea mondială, europeană si cea regională. Pentru a ne orienta in acest labirint al corelatici existente între conceptele „securitate mondială ~ curopeană ~ regională”, suntem nevoiți să privim tabloul din punct de vedere temporal. Astfel, imaginea devine „tridimensională” si se poate observa că cele trei concepte sunt diferențiate de modul propriu de a ordona prioritățile. Statul national devine o simplă piesă pe tabla de șah regională, continentală sau mondială, de importanță varisbilă, în funcție de inteligența celor care o pun in mișcare. storia ne dovedește că echilibrele de putere care stau la baza unei arhitecturi de securitate sunt efemere (Pacea de la Westfalia, din 1648, a durat 150 de ani; sistemul de relații internaționale adoptat la Congresul de la Viena, din 1814, a funcționat 100 de ani; ordinea celor două blocuri militare din timpul „războiului rece” a capotat după 40 de ani). De aceea, este vital pentru securitatea națiunii noastre să se estimeze corect dinamica situației internaționale, mai ales in condițiile prezentului, în care aceasta este extreme de dificilă, urmare a bătăliei care se duce pentru ocuparea unei poziții convenabile în noua ordine mondială. 2. POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE COMUNĂ (PESC) Cu o populație educată, cu performanțe tehnice dovedite, cu o economie care este comparabilă cu cea americană, Europa are capacitatea si conditiile de a deveni o putere și în termeni militari. O întrebare se ridică automat: este oportun să s o facă, sau, mai bine zis, aceasta trebuie să fie neapărat prioritatea Europei?”* Trecând peste situația particulară pe care o traversează Uniunea, in care problema politicii exteme și a unei puteri militare comune sunt încă în discuție, merită să ne întrebăm dacă Europa trebuie să-și orienteze resursele în această direcție. Crearea forței de intervenție rapidă se justifică, pentru că o putere trebuie să fie credibilă. lar credil modernă. Sporirea masivă a cheltuielilor militare din partea Uniunii ridică problema centrală a oportunității și a priorităților sale. Lăsând Ia o parte faptul că aceasta ar presupune clarificarea raporturilor din cadrul NATO, unde țările Uniunii ilitatea nu poate fi asigurată fără o capacitate de intervenție militară Europene sunt membre, dintre organizația Nord-Atlantica si forța militară care s- ar crea. Ar fi o discuție prea complicată. Întrebarea centrală se referă la oportunitatea unei acțiuni de mare amploare, a transformării Uniunii si într-o mare putere militară. Aceacta ar consuma prea multe fonduri într-o direcție care nu are © importanță vitală pentru Uniune și viitorul ei, cel putin în momentul de față, așa cum au alte domenii fundamentale. Problema echilibrului dintre cheltuielile afectate zonei militare și cele consacrate dezvoltării propriu-zise este fundamentală pentru vitalitatea unei noi puteri. Oricum, Europa a învățat și din propriile experiențe, când pe trupul ei au curs râuri de sânge, dar a învățat, deopotrivă, și din experiențele recente, când nu a fost implicată i prim-planul confruntărilor Europa are priorități economice, tehnologice, demografice. Aici ar trebui concentrat efortul investițional de ordin strategic al Uniunii. 2.1. Strategia de securitate a Uniunii Europene Strategia Europeană de Securitate “A Secure Europe in a Better World”, realizată de Javier Solana si adoptată de Consiliul European in decembrie 2003, 3 Paul Dobrea Geopolitical, Comanicar o, Buca, 203, pp 166 sa este primul document de acest fel elaborat la nivelul UE. Se pleaca de la premisa ca „Uniunea este un actor global”. În consecintă, ar trebui sa fie gata sa isi asume responsabilități in domeniul securității globale. Conform documentului, crearea si dezvoltarea Uniunii Europene au constituit si vor constitui elemente centrale in dinamizarea noului mediu de securitate. Europa continuă sa se confrunte cu o serie de provocări la adresa securității. În acest sens, principalele amenințări identificate de Strategie sunt °° © terorismul — Europa este ținta si baza unei asemenea amenințări; *. proliferarea armelor de distrugere în masa este riscul potential cel mai serios la adresa securității europene; + conflictele regionale din imediata vecinatate (Orientul Mijlociu, nordul Africii, Caucaz, Transnistria), dar si cele din zone îndepartate, pot duce la violența, extremism, pierderi de vieți omenești si distrugeri in infrastructura; Acestea amenință minoritățile etnice, drepturile si libertățile fundamentale ale oamenilor, stabilitatea instituțiilor statale, creează oportunitati pentru crima organizată, stimulează cererea pentru arme de distrugere în masă; instabilitatea statală (proasta guvernare, corupția, abuzul de putere, instituțiile slabe, lipsa de răspundere, conflictele civile) corodează autoritatea statală din interior și poate duce la colapsul statelor; «crima organizată — Europa constituie un obiectiv principal pentru crima organizată, mai ales prin dimensiunea externa a acesteia: traficul transfrontalier de droguri, ființe umane, arme si bani, migrația ilegala. În acest context, UE isi definește o serie de obiective strategice: 1. Reacția la amenințări și combaterea acestora, prin mutarea primei linii de apărare în afara UE și prin recunoașterea faptului ca nici una dintre aceste amenințări nu este pur militară si nici nu poate fi combatută doar prin mijloace 9 um Av pres r/OM/20050/pag2005 hm 55 militare. În consecință, UE adoptă o abordare multilaterala a provocărilor la adresa securității; 2. Construirea securității în vecinătatea apropiatd.ceea ce denotă un interes major ca statele din vecinatate sa fie bine guvernate si administrate Lărgirea UE nu trebuie să genereze noi linii de demarcație, ci sarcina UE este de a promova un cerc de state stabile, bine guvemate în partea de est a Uniunii 3. Fundamentarea ordinii internaționale pe multilateralism: dezvoltarea unei comunități internationale puternice, cu instituții functionale, guvemate conform principiilor de drept international. Conform Strategiei de Securitate a Uniunii Europene, aceasta trebuie să devină” + mai activă: o cultură strategică în masură să asigure o intervenție rapidă, robustă și în timp oportun, folosind instrumente/actiuni politice, diplomatice, militare, civile si comerciale; ‘+ mai capabilă: noua Agentie Europeana de Aparare are un rol major în dezvoltarea capacităților de apărare; mai coerentă: actuala provocare constă în a pune laolaltă și la lucru diferitele instrumente si capabilități În perioada 1998-2000, UE a dezvoltat cadrul institutional cu atributiuni de natură politico ~ militară necesar procesului de integrare în domeniul apărării Proiectat la Consiliul European de la Koln gi pus în practică la Helsinki în 1999, acesta presupune și o serie de noi instituții. Acestea au fost infiintate în anii 1999 și 2000, printre ele numărandu-se și structurile militare ale UE: Comitetul Militar și Statul Major Militar. Vezi anexa 4. 3. POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE PROMOVATĂ DE ROMÂNIA 3.1. Factorii de rise, vulnerabilititi si provocări la adresa securității naționale a României România nu este și nu se va afla în viitorul apropiat in fața vreunei amenințări majore, de tip militar clasic, la adresa securității sale naționale. Se poate estima ca in perioada actuala riscurile In adresa securității sunt preponderent de natura pemilitară și mai ales internă, manifestându-se în special în domeniile economic, financiar, social si ecologic. Perpetuarea și conjugarea unor vulnerabilități existente în aceste domenii pot afecta însă securitatea țării, generând efecte. interdependente, difuze, multidirectionale, care impun modalități de prevenire si de acțiune adecvate și flexibile, Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolată a acestor vulnerabilititi poate să creeze instabilitate și să conducă la transformarea lor în riscuri la adresa securității Factorii de risc constau în acele elemente, situații sau condiții, interne sau externe, care pot afecta prin natura lor securitatea ării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale. Vulnerabilitățile sunt definite ca stări de lucruri, procese sau fenomene din viața internă, care diminuează capacitatea de reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora. Disocierea netă dintre evoluțiile din mediul intern si cel international este tot mai greu de făcut, in contextul acțiunii conjugate și întrepătrunderii unor procese care pot crea condiții favorabile pentru apariția, previzibilă sau imprevizibilă, a unor riscuri la adresa securității nationale, Accentuarea interdependențelor multiple dintre state, globalizarea si liberalizarea schimburilor de orice fel – de Ia cele comerciale la cele informaționale – fac tot mai dificilă o asemenea disociere într-un 6 mediu globalizat, in care riscurile interne gi externe se pot genera și potenta în mod reciproc. Fundalul pe care se proiectează dinamica acestor interdependente este totuși “unul pozitiv, fiind constituit de generalizarea la nivel european a Spiritului de cooperare și dialog pentru consolidarea securității pe continent, precum și de implicarea tot mai activă a ONU, NATO, UE, OSCE și a celorlalte instituții europene ori organizații intemaționale în gestionarea complexelor probleme de securitate și stabilitate globale. Aceste caracteristici dominante ale climatului international reprezintă pentru statul român circumstanțe de mare importanță, care au rolul de a favoriza și de a încuraja accelerarea și finalizarea proceselor interne de reforma atât de necesare pentru îndeplinirea criteriilor de integrare europeană. Pe acest fundal responsabilitatea fundamentală gi mult sporită a statului este de a gestiona cu autoritate îndeosebi riscurile si vulnerabilitățile de natură strict internă, care influențează, în mod inevitabil, și pozitionarea României în mediul internațional de securitate. Prin atentia acordată acestor factori interni România poate, pe de o parte, să constituie în continuare un furnizor important de securitate regională și internatională și, pe de altă parte, si transforme îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare economică si socială, susținută și durabilă, într-o resursă considerabilă și specifică pentru securitatea propriu-zisă a ării Principalii factori extemi de risc Ia adresa securității naționale, conform Strategiei Naționale de Securitate, sunt ‘© posibile evoluții negative in plan subregional in domeniul democratizarii, respectării drepturilor omului și al dezvoltării economice, care ar putea genera crize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsa; © proliferarea armelor de distrugere in masa, a tehnologiilor și materialelor nucleare, a armamentelor și mijloacelor letale neconvenționale; 68 e proliferarea și dezvoltarea rețelelor teroriste, a crimei organizate transnationale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente si muniție, de materiale radioactive si strategice; e. migrația clandestină si apariția unor fluxuri masive de refugiați: ‘© acțiunile de incitare la extremism, intoleranté, separatism sau xenofobie, care pot afecta statul român si promovarea valorilor democratice; © decalaje între nivelurile de asigurare a securității si gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea Români + limitarea accesului statului roman la unele resurse și oportunități regionale, importante pentru realizarea intereselor nationale. O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta în acțiuni armate si nonarmate deliberate, având ca obiectiv afectarea securității nationale prin provocarea de consecințe directe ori indirecte asupra vieții economico-sociale a țării. Între riscurile de acest tip se pot enumera: «terorismul politic transnational și international, inclusiv sub formele sale biologice si informatice; e acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport intem și internațional; ‘+ acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice; © acțiunile destinate în mod premeditat afectării – sub diferite forme și în imprejurări variate – a imaginii României în plan international, cu efecte asupra credibilitai si seriozității în îndeplinirea angajamentelor asumate; © agresiunea economico-financiară: + provocarea deliberată de catastrofe ecologice. Dintre cele de mai sus terorismul internațional se manifestă într-o formă acută fără precedent, prefigurdnd efecte multiple asupra securității statelor și stabilității internationale în general. În contextul in care constatam o creștere a 5 gradului de complexitate si de impredictibilitate al terorismului internațional, va trebui ca masurile interne de management al crizelor să fie mai bine coordonate, sub cerința asigurării operative si eficiente a participării tarii noastre la eforturile internationale de combatere a acestei amenințări. În paralel cu prevenirea sau contracararea punctuală a intervenției acestor posibili factori de rise România este preocupata sa diminueze vulnerabilitiile interne care se manifestă în diferite domenii si care, în anumite circumstanțe, pot avea un impact si asupra securității nationale. Printre aceste tipuri de vulnerabilitate se afa: *. persistența problemelor de natură economică, financiară si socială, generate de prelungirea tranziției și întârzierea reformelor structurale; +. accentuarea fenomenelor de corupți si de administrare deficitară a resurselor publice, care produc adâncirea inechitatilor sociale și proliferarea economiei subterane; «reacțiile ineficiente ale instituțiilor statului in fata acutizării fenomenelor de criminalitate economică și de perturbare a ordinii publice și siguranței cetățeanului, fenomene care au efecte negative tot mai evidente asupra coeziunii si solidarității sociale, asupra calității vieții cetățenilor; menținerea unor surse si cauze de potențiale conflicte sociale punctuale, de ‘mai mică sau mai mare întindere, cu efecte asupra risipirii energiilor, diminuării sau intreruperii proceselor și activităților economice propriu-zise, precum și asupra stării de liniste a populației: +. nerespectarea normelor ecologice în funcționarea unor obiective industriale; posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale si procese de degradare a mediului; e. scăderea nivelului de încredere a cetățenilor în instituțiile statului, ca urmare a indolenței și birocrației excesive din administrație, ceca ce, de asemenea, duce la slăbirea coeziunii sociale și civice; 7 menținerea unor disparititi de dezvoltare între regiunile țării; + menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaționale și întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării; +. deficiențe în protecția informațiilor clasificate. 3.2. Politica Externă a României Politica externă este focalizată asupra protejării intereselor sociale și economice ale cetățenilor români, precum si asupra promovării și protejării intereselor economice, politice și militare ale României, în concordanță cu poziția sa geostrategică. De asemenea, politica externă ia în considerare participarea activa 1a construcția instituțională si culturală a Uniunii Europene. În raport cu interesele economice, politice și militare ale României pe termen lung, politica externă se concentrează asupra realizării următoarelor obiective: ‘+ dezvoltarea relațiilor bi și multilaterale; ‘© buna vecinătate și cooperarea regională; *. dezvoltarea diplomației parlamentare; *. promovarea diplomației economice; + extinderea diplomației culturale; * dinamizarea relațiilor cu românii de pretutindeni, păstrarea identității naționale si culturale; Politica externa a României, tine cont de respectarea următoarelor condiții e. coeziune la nivel comunitar, cât si bilateral — dintre obiectivele strategice de politică externa ale României si obiectivele țărilor membre UE și NATO; * coordonarea interministerială și întârirea comunicarii în cadrul guvernului, pentru a conferi substanță, credibilitate și coerență politicii externe și corelării și integrării politicilor sectoriale; + respectarea si aplicarea efectivă a angajamentelor asumate în cadrul NATO. În planul dezvoltării relațiilor bilaterale, se are în vedere: +. consolidarea prioritară a relațiilor cu ările Uniunii Europene si SUA: +. dezvoltarea cooperării economice, tehnico-științifice si culturale cu China, spațiul vest-balcanic, Asia Centrală, Orientul Mijlociu si țările Americii Latine; *. consolidarea gi extinderea relațiilor de cooperare cu Sfântul Scaun, Israel și Japonia În planul relațiilor cu organisme internationale si al dezvoltării de relații multilaterale, România are în vedere următoarele politici * integrarea României in Uniunea Europeană conform calendarului asumat unilateral de Guvernul României în anul 2000. În acest sens, reforma instituțională, cu precădere în domeniul justiției si în sfera administrației publice, a fost accelarată în decursul anului 2005 si continuă si in 2006, pentru a crea pilonul de sprijin ce contribuie la finalizarea negocierilor de aderare și aplicarea efectivă a obligațiilor asumate în capitolele de negociere; cadrul NATO, corelativ cu respectarea * consolidarea poziției României angajamentelor asumate și asocierea în acțiuni comune, inclusiv oferirea și dezvoltarea facilităților de infrastructură și logisti pentru trupele NATO; * implicarea diplomaței românești în restructurarea sistemului international de securitate, cooperare economică § adaptarea normelor și principiilor de drept internaținal la evoluțiile determinate de procesul globalizării. Se acordă atenție reformei structurilor ONU, respectiv redimensionării comisiilor și organismelor sale de specialitate, precum si lărgirii Consiliului de Securitate cu noi membri permanenți, cum ar fi Japonia ș Germania; * sprijinirea Curții Internajonale de Justițe, a Curți Penale Intematonale, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv respectarea hotărârilor acesteia; n ‘© fundamentarea diplomației globalizării care să ia in considerare: – obținerea pentru România a statutului de membru OECD; = implicarea mai activă în activitatea OMC, OSCE, UE, NATO si în structurile specializate ale ONU; – propuneri ofensive pentru alegerea României ca sediu pentru diferite Secretariate ale Conventiilor/Protocoalelor ONU, Programe OSCE, UE, NATO, OMC, OECD, precum și pentru organizarea în România a unor reuniuni internaționale de impact sub egida și cu finanțarea organizațiilor internaționale. România dezvoltă relații de bună vecinătate și cooperarea regional sud-est european și al Mării Negre, prin: spațiul + promovarea relațiilor de bună vecinatate și cooperarea cu țările Europei de Sud-Est în realizarea pactului de stabilitate pentru asigurarea păcii, consolidarea democrației respectarea drepturilor omului și prosperitatea economică: «. protejarea intereselor României și ale UE în spațiul sud-est european și rezolvarea de o manieră coerentă și ofensivă a problemelor cu Ucraina în baza normelor de drept internațional public; ‘© promovarea relațiilor cu Republica Moldova în baza unei orientări pro-active ce vizează pe de o parte respectarea drepturilor omului, consolidarea cadrului democratic și al reformelor economice, iar pe de altă parte susținerea culturii române. În acest sens, România igi va directiona asistența către acordarea de burse, susținerea drepturilor culturale ale românilor, sprijinirea activităților care susțin aplicarea reformelor democratice și respectarea drepturilor omului. De asemenea, România va monitoriza respectarea cu strictețe a acordurilor bilaterale; ‘* cooperarea în cadrul Procesului de Cooperare in Europa de Sud-Est (SEECP) pentru promovarea procesului de stabilizare gi asociere inițiat de Uniunea B Europeană pentru statele din Balcanii Occidentali *i stabilirea unei legături structurale între UE și SEECP; * valorificarea mecanismelor și resurselor Centrului SECI pentru combaterea crimei organizate, in vederea promovării unor politici coerente de combatere a riscurilor neconvenționale la adresa securității in regiune; © întărirea colaborării în cadrul Organizației de Cooperare Economică a Mării Negre pentru derularea și aplicarea efectivă a proiectelor deja agreate (energie, sistem financiar-bancar, transport, turism), în scopul racordării mai eficiente a activităților acesteia la prioritățile economiei nationale și interesele cercurilor oamenilor de afaceri români: * folosirea infrastructurii, a instalațiilor existente gi a specialiștilor români, ca avantaj în creșterea implicării României in politica de securitate energetică regională: transport, depozitare, procesare si comercializarea energiei electrice, petrol, gaze. 3.3. Politica de Securitate Națională a României Odată cu admiterea României ca stat membru cu drepturi depline în NATO, politica de apărare națională dobândește un caracter pro-activ mai pronunțat. Pe cale de consecință, responsabilitățile României nu se mai limitează la politici care asigură apărarea teritorului national, ori la diplomația prevenivă dar i la politici care promovează ofensiv interesele României și care sprijină stabilitatea globală în orice regiune în care NATO are misiuni Pentru acest prim deceniu al secolului al XXI-lea obiectivele politicii de apărare a României sunt:”” hp rev gov mobiociveff deativene pe ptehăteo=271 2 = consolidare statutului României ca Stat membru NATO, integrarea in UE și dezvoltarea unui prof strategic adecvat în cadrul acestor organizații *. continuarea reformei organismului militar pentru dezvoltarea unei capacități de apărare credibile, moderne și eficiente * întărirea controlului civil și democratic asupra armatei și perfecționarea mecanismelor de realizare a acestuia, în conformitate cu principiile gi valorile democrației constituționale * consolidarea statutului României de contributor la securitatea regională și globală În concordanță cu poziția geostrategică a României în spațiul sud-est european – țară de frontieră a NATO și a Uniunii Europene – politica de apărare națională are ca obiectiv apărarea si promovarea intereselor vitale ale României, precum si participarea activă a țării noastre Ia asigurarea securității zonelor de interes NATO, UE gi SUA. În acest sens se are in vedere realizarea următoarelor finte: ‘+ dezvoltarea capacității instituționale și combative a structurilor militare * înzestrarea armatei și logistica in raport cu misiunile de securitate și apărare colectivă; * participarea la politica europeană de securitate și apărare; *. participarea la realizarea obiectivelor Pactului de Stabilitate in Europa de Sud-Est, menținerea stabilității în zona caucazo-caspică a Mării Negre și a Balcanilor; ‘© lupta împotriva terorismului; * cominuarea programelor de reconversie și de perfecționare a managementului resurselor umane; * desființarea stagiului militar obligatoriu și revizuirea structurii de forțe a armatei; 75 e. dezvoltarea relațiilor civili-militari. Aplicarea politicii nationale de apărare se realizează respectând următoarele: condiții © consolidarea controlului democratic civil asupra Armatei și pe cale de consecință, respectarea deciziilor adoptate de structurile politice ale țării: Presedintia, Consiliul Suprem de Apărare a țării, Parlamentul, Guvernul, precum și colaborarea cu societatea civilă: * paniciparea activă la elaborarea și adoptarea deciziilor strategice în cadrul NATO și îndeplinirea angajamentelor asumate în calitate de membru. Astfel România trebuie să își dezvolte propriul său profil strategic in condițiile unei stabilitti politice interne și ale unei dezvoltări economice reale, să participe la efortul de apărare colectivă în cadrul NATO și la construcția dimensiunii militare a UE, precum si la întreaga gamă de misiuni pentru îndeplinirea angajamentelor de cooperare și parteneriat asumate pe plan internațional. Pentru acesta s-au trasat linii de acțiune in următoarele direcții: * Dezvoltarea capacității instituționale © Înzestrare și logistică a. Înzestrarea Armatei b. Logistică ©. Infrastructură d. Sectorul de cercetare-dezvoltare din industria de apărare: © Participarea la politica europeană de securitate și apărare *. Panticiparea la realizarea obiectivelor Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est, menținerea stabilității în spațiul caucazo-caspic, în zona Mi Negre și a Balcanilor * Lupta împotriva terorismului * Continuarea și imbunătățirea programelor de reconversie + Eliminarea stagiului militar obligatoriu 7 4. LOCUL ȘI ROLUL ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL SECURITĂȚII EUROPENE 4.1, România la Marea Neagră Ca stat de graniță al Uniunii Europene și ca membru al NATO, România are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice si prospere, deoarece numai acestea sunt capabile să mențină pacea si buna-infelegere în relațiile dintre ele, să creeze comunități regionale pluraliste și să aibă un comportament predictibil în domeniul securității. Construirea unui climat de securitate și prosperitate în zona Mării Negre reprezintă o direcție distinctă de acțiune a acestei strategii. România are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării Negre si fie stabilă, democratică și prosperă, strâns conectată la structurile europene și euroatlantice. Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al țării noastre, ca vector dinamic al securității democratice, stabilității și prosperității economice, este acela de a stimula o implicare curopeană și euroatlantică mai puternică în regiune. Localizata la interferența a trei zone de importanță deosebită – Europa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală – regiunea Marii Negre este o zonă principală de tranzit pentru resurse energetice și, totodată, un spatiu important de manifestare a unor riscuri asimetrice si focare de conflict, având un impact semnificativ asupra securității euroatlantice. Departe de a fi considerată o simplă zonă-tampon sau periferică, regiunea Marii Negre este un conector de importanță strategică, stuat pe coridorul ce leagă comunitatea euroatlantică (in calitate de furnizor de securitate și consumator de energie) de arealul Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică — Asia Centrală (în calitate de furnizor de energie și consumator de securitate). Din punct n do vedere energetic, regiunea Mării Negre este principalul spațiu de tranzit și într-o, măsură importantă, o sursă pentru energia ce se consumă în Europa, in timp ce prognozele intrevăd creșterea substanțială a ponderii sale în următoarele decenii. Din punct de vedere al provocărilor de securitate, regiunea este o oglindă fidelă a noilor riscuri și amenințări și un virtual poligon periculos pentru experimentarea lor. În rândul acestora trebuie menționate: terorismul internațional: proliferarea armelor de distrugere în masă si a mijloacelor de transport la țintă; conflictele locale; traficul ilegal de armament, muniții și explozivi; traficul de droguri; migrația ilegală și traficul de ființe umane; guvernarea ineficientă, minată de corupție endemică și criminalitate organizată, caracterizată prin deficit democratic și incapacitatea exercitării corespunzătoare a atribuțiilor conferite statelor suverane Regiunea Mării Negre este cea mai bogată parte a Europei în conflicte separatiste, stări de tensiune și dispute. Conflictele separatiste din estul Republicii Moldova (regiunea nistreană), estul și nordul Georgiei (Abhazia si Osetia de Sud), vestul Azerbaidjanului (Nagorno-Karabah), sudul Federației Ruse (Cecenia și alte republici sau regiuni autonome din Caucazul de Nord), alte mișcări separatiste de mai mică amploare și intensitate, precum gi stările de tensiune legate de unele dispute teritoriale sau de frontieră, reprezintă grave amenifari la adresa securității regiunii gi creează pericolul reizbucnirii unor confruntări violente. Criminalitatea transfrontalieră constituie o realitate emblematică a regiunii. Activitățile infractionale de această natură se desfășoară pe uscat și pe apă, au conexiuni cu grupările teroriste internaționale și sunt favorizate de regimurile separatiste si de prezența ilegală a unor trupe străine pe teritoriul noilor democrații Criminalitatea transfrontalieră riscă să afecteze grav guvernarea unor state din regiune, să genereze instabilitate și anarhie, să favorizeze manifestările violente și să creeze pericolul intreruperi fluxurilor vitale de aprovizionare cu energie Contracararea acestor riscuri si amenințări este o responsabilitate primordială a statelor riverane Mării Negre. Ele trebuie să fie, în primul rând, conștiente de existența acestor pericole gi sunt obligate să dezvolte politic’ interne, exteme și de securitate capabile să neutralizeze fenomenele negative în interiorul propriilor granițe si să se abțină de la sprijinirea, in orice fel, a mișcărilor separatiste, a organizațiilor extremiste sau teroriste, a activităților infiacționale Derularea procesului de integrare a României și Bulgariei in NATO a determinat modificări de substanță în concepția de securitate și apărare a statelor de pe țărmul de vest și de sud al Mării Negre, În timp ce, pe această parte a Pontului, anul 2005 a adus un plus de securitate, pe malul opus aceasta întârzie să apară. Acesta oferă imaginea unei regiuni cu securitate și stabilitate eterogenă, cu perspective de armonizare nu prea apropiate. Țările riverane Mării Negre trebuie să coopereze activ și eficient, să promoveze măsuri destinate creșterii încrederii în regiune și să-și îndeplinească cu bună credință obligațiile privind reducerea armamentelor convenționale. și retragerea forțelor militare staționate ilegal pe teritoriul altor state. În același timp, pornind de la caracterul indivizibil al securității în spațiul curoatantic în acord cu cerințele globalizării, de la nevoia unui tratament egal pentru toate entitățile care au interese în zonă, inclusiv NATO și Uniunea Europeans. România apreciază că regiunea Marii Negre este un spațiu geopolitic deschis comunității democratice internationale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar statele aliate, partenere și prietene, În acest scop, România promovează activ idea necesități unei strategii curoatlantice pentru regiunea Mării Negre, luând în considerare experiența abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din Europa de Sud-Est si nevoia unui echilibru apt să favorizeze opțiunea democratică a statelor, să preintimpine agravarea riscurilor și amenințărilor și să coniribuie efficient la soluționarea conflictelor și stărilor de tensiune. Extinderea » responsabilititilor Uniunii Europene în stabilizarea și reconstrucția regiunii, consolidarea prezenței și a contribuției Alianței Nord-Atlantice gi a Programului de Parteneriat pentru Pace la procesele de promovare a democrației, păcii și securității, ca și prezența unor capacități operaționale americane în regiune, reprezintă factori capabili să contribuie la fundamentarea unei astfel de strategii În acest context, prioritare pentru România sunt armonizarea și eficientizarea proceselor instituționale de cooperare în curs de desfășurare, prevenirea competiției sau a tentatiilor hegemonice și stabilirea unui nou cadru de dialog și cooperare la care să participe toate statele și organizațiile democratice interesate. În acest sens, România acționează ferm pentru organizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog și Cooperare, inițiativă consacrată preponderent promovării democrației. și dezvoltării economice, securității energetice, creșterii încrederii, consolidării stabilității, păcii și securității. În acest scop, România va coopera strâns cu statele riverane Mării Negre – Bulgaria, Georgia, Federația Rusă, Republica Moldova, Turcia și Ucraina -, cu celelalte state din vecinătatea apropiată, precum gi cu alte state membre ale comunității curoatlantice. Concomitent, România va sprijini active procesul de constituire – în acest spațiu – a unei euro-regiuni de dezvoltare aptă să faciliteze cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, să stimuleze dezvoltarea infrastructurii energetice și de transport, să promoveze comerțul, investițiile și perfecționarea mecanismelor economici de piață. În ceea ce privește problematica soluționării conflictelor înghețate, România va folosi noua fereastră de oportunitate pentru menținerea ci pe agenda politică a principalilor actori de securitate, va promova strategii politice și diplomatice active și se va implica mai eficient in funcționarea mecanismelor ce vizează soluționarea prin mijloace pașnice a acestor conflicte. Ineficiența unora dintre mecanismele folosite până în prezent pentru soluționarea conflictelor impune necesitatea reanalizării lor și o implicare mai activă a statelor și organizațiilor care pot aduce 0 contribuție pozitivă în acest scop. Este necesar ca, în cadrul unei astfel de strategii, s0 să fie definit un set de principii, norme și reguli de conduită unitare, conforme cu interesele oamenilor, comunităților și statelor din zonă, cu interesele de securitate ale comunității curoatlantice și cu prevederile dreptului international, apte să răspundă adecvat diferențelor specifice fiecărui conflict în parte. Setul de principii, norme și reguli de conduită ar putea cuprinde oblizații referitoare la: nerecunoașterea regimurilor. separatiste și neincurajarea lor în orice formă; contracararea fermă a terorismului și a altor activități asociate terorismului: retragerea trupelor străine staționate ilegal în perimetrul diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, muniții și explozivi sub control internațional; desființarea formațiunilor paramilitare constituite de regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste Actorii statali, în funcție de interese, au abandonat viziunea unei cooperări în toate planurile si cu toate statele în favoarea unor ținte cum ar fi: câștigarea supremației regionale, cucerirea unor piețe si obținerea de beneficii cât mai mari, aderarea la NATO și UE, rezolvarea conflictelor interne ete. Cu toate nuanțele de specificitate, este demn de remarcat faptul că perfecționarea mecanismelor de securitate ale statelor pontice se desfășoară în parametrii procesului de transformare 4 instituțiilor europene: „deschidere, transparență si participare”. În felul acesta se dorește ca sistemul să completeze și să întărească construcția general-curopeană. Creșterea atracției UE pentru acest spațiu si completarea palierelor in care NATO își manifestă mai puțin interesul pot stimula accelerarea proceselor existente, România urmărește implicarea directă în procesul de soluționare pașnică a conflictelor și disputelor din proximitatea strategică, atât prin acțiuni naționale cât și în format multilateral, vizând promovarea democrației, sprijinirea eforturilor de apropiere de structurile europene si curoatlantice și a celor având ca scop construcția securității și prosperității. Interesul României este ca procesele de ® Renmad. DEHOUSSE, Goavernance dans [Union Buropdenne Les insuations curaptemne en gute de git: nécessité d’une approche région la procéar,ftra Coma European, 2008, 185 al extindere ale celor două organizații să nu conducă la crearea unor noi linii de separație. Pe temeiul relațiilor speciale dintre România și Republica Moldova și în consens cu responsabiltățile firești ce decurg din comunitatea de istorie, limbă și cultură, cu principiul “o singură națiune – două state” și cu spiritul politicii europene de vecinătate, România va acorda 0 atenție deosebită cooperării cu Republica Moldova. România are datoria politică si morală de a sprijini acest stat în parcurgerea procesului de modernizare, democratizare si integrare europeană, de a face tot ce este posibil pentru a susține, din punct de vedere politic, economic gi diplomatic, principiul suveranității și integrității sale teritoriale, precum și pentru a spori contribuția noastră la extinderea spațiului de securitate și prosperitate. În acest scop, vom continua să monitorizăm cu atenție evoluția conflictului separatist din raioanele estice ale Republicii Moldova, să contribuim activ la identificarea unor soluții viabile, bazate pe democratizarea si demilitarizarea regiunii, pe retragerea trupelor și armamentelor staționate illegal, si să sprijinim implicarea decisivă, în procesul de pace, a Uniunii Europene și Statelor Unite. Un rol important în cadrul procesului de cooperare la Marea Neagră va reveni dimensiunii economice. România va desfășura o politică externă si de cooperare economică marcată de pragmatism și de folosire a instrumentelor oferite de formatele bilaterale și multilaterale pentru participarea la proiectele economice cu impact major în consolidarea democrației, securității și stabilității. Eforturile vor Viza, cu prioritate, dezvoltarea coridoarelor energetice și de transport capabile să conecteze economic si comercial regiunea pontică cu statele comunității curo- atlantice și să permită o valorificare superioară a potențialului oferit de porturile maritime și fluviale din regiune, concomitent cu o atenție sporită acordată protecției mediului si restabilirii functionalititii multiple a ecosistemului Dunăre-Marea Neagră. 2 Se va urmări, totodată, dezvoltarea unor programe prin care vor fi sporite capabilitățile nationale și regionale de monitorizare și intervenție rapidă pentru prevenirea și contracararea riscurilor de securitate provenite din spațiul maritim. Vor fi susținute, totodată, inițiativele vizând sporirea capacității regionale de răspuns Ia crize si de contracarare a amenințărilor asimetrice, precum și cele prin care va fi îmbunătățit cadrul legislativ necesar pentru creșterea încrederii. 83 III. SITUAȚIA ACTUALĂ A PROCESULUI DE INTEGRARE A ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ Comisia Europeană se gândește dacă data aderării Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeană poate fi menținută la 1 ianuarie 2007. Declarația a fost facută de șeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Oficialul european a anunțat că în octombrie Comisia Europeană va revizui stadiul îndeplinirii condițiilor de aderare a celor două țări la forumul comunitar. „Cele două țări sunt pregătite de aderare la 1 ianuarie 2007, însa cu anumite condiții”, a precizat Barroso. „Comisia consideră că Bulgaria și România ar trebui să fie pregătite pentru aderare până la 1 ianuarie 2007, dacă vor soluționa, în următoarele luni, un număr de probleme nerezolvate”. Barroso a atras totodată atenția că atât România, cat si Bulgaria, trebuie să continue progresele, mai ales în ceea ce privește justiția și afacerile interne, La rândul sau, comisarul european pentru extindere Olli Rehn a declarat că Uniunea Europeană trebuie să se asigure că, în momentul aderării, cele două state îndeplinesc toate condițiile necesare integrării. „in raportul Comisiei din luna octombrie se va decide daca data aderării ramâne în vigoare”, a afirmat Rehn. Premierul României, Calin Popescu-Tăriceanu, în declarația făcuta la 26 mai 2006, afirmă ca Raportul care a fost prezentat de Comisia Europeană în Parlamentul European este cea mai bună evaluare pe care a avut-o vreodată România din partea Comisiei Europene. Acest lucru este cu atât mai elocvent cu cât, din cauza întârzierilor acumulate până în anul 2005, am fost supuși unei monitorizări extrem de stricte și de riguroase din partea partenerilor europeni. A fost o monitorizare mult mai strictă decât au avut parte cele 10 tari care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004.Acesta consideră că în raport Comisia a prezentat o evaluare corectă si obiectivă, care a scos în evidență tot ceca ce a za realizat România de la raportul precedent din octombrie 2005 și a pus, de asemenea, in evidență, lucrurile care trebuie realizate până la finele acestui an. Raportul de țară a adus României 44 de stegulete galbene si patru stegulețe roșii. Stegulefe galbene au fost arătate pentru un numar de 16 capitole, și anume:Capitolul 1- Libera circulație a marfurilor (doua stegulețe), Capitolul 2 – Libera circulație a persoanelor (un stegulet), Capitolul 3 – Libera circulație a serviciilor (3 stegulete), Capitolul 4 – Libera circulație a capitalurilor (un stegulet), Capitolul 5- dreptul socieăților comerciale (un stegulet), Capitolul 6- concurența (2 stegulefe), Capitolul 7- Agricultura (zece stegulete), Capitolul 8 – Pescuitul (un stegulet), Capitolul 13 – Politica socială (șapte stegulefe), Capitolul 18 – Educație, formare profesională i tineret (un stegulet), Capitolul 20 – Cultura si politică in domeniul audiovizualului (un stegulet), Capitolul 21 – Politica regională si coordonarea instrumentelor structurale (doua stegulee). Capitolul 22 — Protecția mediului inconjurator (trei stegulețe), Capitolul 24 – Cooperare in domeniul justiției și afacerilor interne (cinci stegulețe). Capitolul 28 – Control financiar (trei stegulefe) și Capitolul 31 – Diverse (un stegulet). Cele patru steguleye roșii au fost arătate pentru doua capitole de negociere: Capitolul 7- Agricultura – a primit trei stegulete roșii, și Capitolul 10 – Impozitarea – un stegulet roșu.” HexNewsro, DM, 16 msi 2006 85 IV. ÎN LOC DE CONCLUZIE: România — factor de stabilitate și exportator de securitate În calitatea sa de stat aflat într-o zonă de importanță strategică pentru cele două organizații, România trebuie să joace un rol de importanță majoră în procesul de definire și implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare și asistență de securitate ale NATO și Uniunii Europene, in Europa de Sud-Est si de Est, precum și în Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu si Regiunea Caspică, În ani precedenți, România s-a aflat între două focare majore de instabilitate si conflict. Absența unor strategii anticipative adecvate ale comunității internationale pentru aceste regiuni – stategii apte să prevină violențele majore și crimele împotriva păcii și umanității – a făcut ca violențele din spațiul ex-iugosly să fie de lungă durată iar eforturile vizând soluționarea problemelor să sufere de lipsă de coerență și perspectivă. Prin intervenția comunității euro-atlantice și prin măsuri de impunere și menținere a păcii luate în ultimii ani, intensitatea conflictelor care au afectat pacea si securitate în Balcani s-a diminuat în mod semnificativ, iar prin admiterea României si Bulgariei în NATO situația din regiune a devenit mai stabilă. Aportul României la securitatea regională a fost directionata spre afirmarea rolului de contributor activ în domeniul securității si de factor de cooperare, stabilitate democratică si progres. Dată fiind proximitatea geografică și conexiunile regionale, interesul primordial al României în acest domeniu constă în democratizarea, dezvoltarea economică, stabilitatea și orientarea regiunii spre integrarea europeană, simultan cu sporirea importanței Romi global, România a dovedit că poate aduce o contribuție importantă la stabilizarea gi iei ca factor de securitate regional. Dacă, la nivel democratizarea unor state precum Afganistan sau Irak, că este capabilă si dispune de experiența necesară pentru a fi un promotor al democrației si stabilității în zone 86 în care are interese legitime, la nivel regional, ara noastră igi va asuma un rol pro- activ mai pronunțat. În acest context, eforturile strategice vor fi direcționate pentru soluționarea problemelor de securitate care afectează încă Bakanii de Vest și vecinătatea estică a Rominiei, în aga fel încât cele două regiuni să poată intra treptat într-un proces efectiv de integrare europeană si euro-atlantică. Cooperarea regională în domeniul securității, materializată în existența unui număr mare de organizați, oferă oportunitatea perfecționării mecanismelor comune de evaluare a mediului strategic, de identificare a unei agende comune a riscurilor și a unor instrumente adecvate pentru gestionarea crizelor. Armonizarea eforturilor acestora, orientarea activităților lor în deplină consonanță cu eforturile NATO și ale Uniunii Europene, dar mai ales creșterea responsabilității statelor sud-est europene, a conducătorilor acestora și a forțelor politice nationale, pentru securitatea regiunii, sporirea contributiei lor la soluționarea stărilor de tensiune, criză și conflict reprezintă imperativele majore ale noii paradigme de securitate regională. În fapt, soluțiile la problemele regionale trebuie să vină preponderent din cadrul regiunii. Este timpul ca statele sud-est europene, forțele politice din aceste țări, organizațiile guvemamentale, non-guvernamentale sau civice, conducătorii politici si reprezentanți diferitelor mișcări să-și asume răspunderea directă pentru soluționarea problemelor cu care se confiuntă regiunea, in condițile în care comunitatea internațională a făcut si face eforturi majore. Aceasta impune – pentru factorii politici responsabili din zonă – o conștiință civică modernă și matură, promovarea fermă a principiilor democratice, deplin respect pentru demnitatea umană, libertatea și identitatea tuturor, preocupare activă pentru menținerea stabilității frontierelor și încetarea propagandei în favoarea violenței etnice sau religioase și separatismului Obiectivul fundamental al acțiunii tuturor acestor factori trebuie sâ-l reprezinte securitatea democratică, justă si egală pentru toți, și canalizarea eforturilor ce vizează prosperitatea oamenilor spre pregătirea integrării în Uniunea s7 Europeană. Obiectivele României în regiune vizează consolidarea perspectivelor europene ale acestor state, eliminarea riscurilor legate de terorism, de crima organizată și de trafic ilegal, și edificarea stabilității durabile, bazate pe democrație, prosperitate, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. in conformitate cu În atingerea acestor obiective, Romania va sprijini acti principiile dreptului international, aplicarea rezolutiilor Consiliului de Securitate, a deciziilor si recomandărilor OSCE și ale Consiliului Europei și va contribui eficient, amplificându-și relațiile cu statele din regiune, la înfăptuirea măsurilor și programelor politice, economice si de securitate în cadrul NATO și UE. În acest domeniu, prioritară este înlăturarea blocajelor din calea soluționării diferendelor și stărilor de tensiune, care să permită dezvoltarea instituțiilor democratice, să genereze securitate și să deschidă perspectivele; prosperității, prin respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și acceptarea multiculturalității. Într-un astfel de registru modern, vor fi abordate si preocupările legitime ale statului român pentru îmbunătățirea statutului juridic, a condițiilor de viață și a tratamentului de care se bucură comunităților românești din alte state, conform cu normele internaționale, cu standardele europene și angajmentele asumate prin acorduri bilaterale. 88 BIBLIOGRAFIE: 1. “The funerioning of the Insitutions” — Reflection paper prepared by the Convention Secretariat and approved by the Praesidium, Bruxelles, 2003 (CONV 477/03), 2. “Draft Treaty Establishing a Constinuion for Europe”, European Covention: July 2003 (CONV 850103), 3. Sava, 1. N, Studié de securizate, ed Centrului Român de Studii Regionale, Bucuresti, 2005; 4. Karen. E Smith, Politica externdia Uniunii Europene, ed. Trei, Bucuresti, 2004; Stan. Petrescu, Mediu! de Securiate Global si Euro ~ Atlantic, ed. Miliară, București, 2005; 6, Teodor. Frunzeti, Vladimir. Zodian, Lumea 2005 Enciclopedie Polică și Militard, ed. Centrului Tehnic ~ Editorial al Armatei, Bucuresti 2005; 7. Aurescu Bogdan, Nowa Siveranitate ed. All Beck, Bucuresti, 2003; 8. Paul. Dobrescu, Geopolitica, ed. Comunicare ro, București, 2003; 9. Avmeric. Chauprade, Francois. Thual, Dicționar de Geopoliică, ed. Corint, Bucuresti, 2003; 10. Col. Mihai. Cucu, Factorul geografie în acțiunile militare, ed, Militară, Bucuresti, 1981; 11. Octavian. Mândru, Geografia Umană, ed. Corint, Bucuresti, 2001; 12 Renaud, DEHOUSSE, Gowemance dans TUnion Européenne. Les institutions ‘européennes en quéte de légitimité:nécessitéd une approche rivilégiant la procédure, că. Comisia Europeans, 2004; 13, Comeliu. Liviu Popescu, Autonomia locală si imegrarea europeandied.All BECK, Bucuresti, 1999; 14. David Campbell, Writing securins: United States Foreign Policy and the Politics of dentity, Manchester University Press, 1992; 15. Newmann, Use of the other: „The East” în European identity formation, Manchester Universita Press, 1999), 16 Liviu, Muresan, National and European Identities in EU Enlargement, Institute for International Relations, Prague, 2001; 17.R. Drago (coord.)Souverainete de PEtar et interventions internationales, Ed. Daloz,1996, 89 18 D. Dragomir, Suveranitatea României ca membră NATO va fi rodată si diferită, Cotidianul, 20.07 2000; 19. L. Tsoulalis, La recomposition de [Etat en Europe, ed. La Decouvere, Paris, 1996, Adrese web: New cor eu int ANEXE ANEXA I Curtea Europeană de Justiție Înființată în 1952, Curtea Europeană de Justiție (CEJ) are rolul de a asigura uniformitatea interpretării și aplicării dreptului comunitar și are competența de a soluționa litigii care implică SM, instituții comunitare, companii sau persoane fizice din spațiul UE. La momentul actual, Curtea de Justiție are sediul la Luxemburg și este compusă din 15 judecători (corespunzător numărului SM) și 8 avocați generali, cu un mandat de șase ani. Conform prevederilor Tratatului de la Nisa (intrat in vigoare în februarie 2003) și odată cu adăugarea de noi SM, numărul judecătorilor se va ridica la 25. Judecătorii aleg Președintele Curții, cu un mandat de trei ani, care poate fi Începând cu 1989, Curtea de Justiție este asistată în activitatea sa de către Tribunalul Primei Instante, la rândul său compus din 15 judecători și având rolul de a soluționa disputele dintre Comisia Europeană si persoanele fizice sau juridice, precum și pe cele dintre instituțiile comunitare sau dintre acestea și funcționarii lor. Tratatul de la Nisa a adus 0 reformă majoră în cadrul CEJ, cele mai importante aspecte ale acesteia fiind: -flexibilitate crescută în privința adoptării statutului CEJ, care poate fi acum amendat deConsiliu ~ pe bază de unanimitate gi la cererea Curfii însăși sau a Comisiei; “aprobarea regulilor de procedură ale Curții de către Consiliu se face acum prin majoritate calificată; -prin decizia unanimă a Consiliului gi în urma ratificării parlamentelor nationale, soluționarea disputelor referitoare la drepturile de proprietate industrială întră sub jurisdicțiea CEJ; -o mai bună împărțire a atribuțiilor între CEJ și Tribunalul Primei Instanfe, rezultând degrevarea CEJ Curtea Europeană de Conturi Înființată in 1977, Curtea Europeană de Conturi (CEC) a dobândit statutul de institiie a UE numai în 1993 (prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam) și reprezinta “conștiința financiară” a Uniunii. Rolul său este de a controla aspectele financiare ale UE, mai exact legalitatea operațiunilor bugetului comunitar și corespondența acestuia cu programul anual de gestionare a sa. Curtea desfășoură acest tip de control anual si elaborează un raport pe care îl înaintează Parlamentului European (si care servește la descărcarea bugetară a Comisiei) 92 Curtea de Conturi este independentă în raport cu celelate instituții comunitare și are deplină libertate în privința organizării și planificării activității sale de audit si de raportare. Curtea este constituită din 15 membri (independenți și cu experiență în auditul finanțelor publice), provenind din cele 15 SM, cu un mandat de șase ani; la rândul lor, membrii Curții își aleg un Președinte, cu un mandat de trei ani. Membrii Curții sunt asistați în activitatea lor de 550 de profesioniști în domeniu, dintre care 250 sunt auditori. Curtea de Conturi nu poate acorda sancțiuni în cazul descoperirii de nereguli, ci doar informează organismele comunitare competente. “Tratatul de la Nisa specifica în detaliu componența CEC, care trebuie să aibă un reprezentant al fiecărui SM. De asemenea, CEC se poate organiza în “camere”, în vederea adoptării anumitor categorii de rapoarte și opinii Consiliul European Consiliul European nu are, propriu-zis, statut de instituție a UE, însă are un rol esențial în trasarea priorităților și definirea orientărilor politice generale ale UE, Consiliul European este constituit din șefii de stat sau de guvem ai SM, iar lucrările sale sunt găzduite de SM care deține Presedentia Consiliului Uniunii Europene. Desi rolul său in trasarea direcțiilor de dezvoltare ale Uniunii a fost până acum unul important, marcat de initiative precum cea a uniunii monetare, într-o Uniune lărgită pare a dobândi rolul unui forum de discuții în care Presedentille succesive ale Consiliului încearcă să coordoneze obiectivele și prioritățile fiecărui mandat Ombudsmanul European Ombudsmanul European (sau Mediatorul European) este echivalentul unui Avocat al Poporului la nivel comunitar, și este numit de Parlament pe o durată de cinci ani. Instituția Ombudsmanului există din 1992 iar rolul său este de a primi reclamații referitoare la acte de administrare deficientă27 în activitatea instituțiilor sau organismelor comunitare, din partea cetățenilor curopeni sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu sediul în unul din SM. Ombudsmanul soluționează o astfel de reclamație prin efectuarea de investigații, informarea instituției în cauză, căutarea unei soluții amiabile și emiterea de recomandări către instituția respectivă – la care aceasta trebuie să răspundă printr-un raport detaliat, în termen de trei luni. Ombudsmanul European trimite un raport de activitate Parlamentului, a sfârșitul fiecărui an. Comitetul Economie și Social Comitetul Economic și Social (CES) este un organ consultativ, Tratatul de la Roma (1957), care reflectă implicarea societății 9 înființat prin vile in viata politică si care reprezintă cele mai importante grupuri de interese din domeniile economic și social. CES este constituit din 222 de membri – de la reprezentanți ai sindicatelor, la consumatori și ecologist. Rolul CES este: = de a oferi consultanță Parlamentului, Consiliului și Comisiei in procesul de luare a decizii; civile în inițiativa europeană și de = de a întări rolul organizații ale VE. Prin componența și domeniile sale de activitate, CES acționează ca un forum ‘european de reflecție pentru organizațiile și asociațiile societății civile, constituind, în același timp, o punte de legătură între acestea și UE. Domeniile in care este consultat CES sunt reprezentate de: piața internă, educație, protecția consumatorului. mediu, dezvoltare regională si afaceri sociale — ultima pe probleme specifice, precum politica de ocupare a forței de muncă, sănătatea publică, egalitatea de șanse, etc, De asemenea, CES poate emite opinii și din proprie inițiativă. “Tratatul de la Nisa nu a schimbat numărul si distribuția locurilor SM în cadrul CES, dar a clarificat criteriile de eligibilitate pentru calitatea de membru. și asociațiilor societății civile în țările ne- membre Comitetul Regiuni Comitetul Regiunilor (CR) este cea mai nouă instituție comunitară și a fost înființat prin Tratatul de la Maastricht (1992), ca răspuns la cererea organizațiilor locale și regionale de a fi reprezentate în cadrul UE. CR este constituit din 222 de reprezentanți ai autorităților locale și regionale, numiți de către Consiliul Uniunii Europene (la recomandarea SM) pentru o perioadă de patru ani și care își desfășoară activitatea în exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea SM. CR este un organ consultativ, ale cărui opinii sunt cerute si luate în considerare de către Consiliul UE, Parlament și Comisie28, în domenii ce interferează cu interesele locale și regionale – cum ar fi: educația, problemele de tineret, cultura, sănătatea, coeziunea economică și socială. Rolul său a fost extins odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, printre ariile sale de expertiză numărându-se acum si problemele de mediu, Fondul Social, formarea profesională, cooperarea transfrontalieră si transportul. De asemenea, CR poate emite opinii si din proprie inițiativă. Activitatea CR reflectă trei principii de bază ale activității UE: 1. principiul subsidiaritaqit: UE nu trebuie să igi asume sarcini ce se potrivesc mai bine administrațiilor nationale, locale sau regionale; 2. principiul proximitățit: toate nivelurile de guvernare trebuie să aibă drept scop apropierea de cetățeni, printr-o organizare corespunzătoare a activitățiilor; 94 3. principiul parteneriatului: colaborarea si implicarea în procesul de decizie a autorităților de la nivel european, national, regional gi local, în vederea realizării unei guvernări europene solide. “Tratatul de la Nisa nu a schimbat numărul sau distribuția locurilor SM în cadrul CR, ci stipulează că, în viitor, numărul membrilor nu poate fi mai mare de 350. În ceea ce privește eligibilitatea acestora, au fost clar stipulate condițiile ce trebuie îndeplinite pentru dobândirea calității de membru. Banca Europeană de Investi Institutie financiară a UE, înființată în baza Tratatului de la Roma, Banca Europeană de Investiții (BEI) finanțează proiecte ce duc la realizarea obiectivelor Uniunii în Europa și în toată lumea. BEI este un organism cu personalitate juridică si independență financiară și are sediul la Luxemburg, Acționarii BEI sunt SM ale Uniunii, banca fiind administrată de un Consiliu al Guvernatorilor, alcătuit din 15 miniștri de finanțe (număr echivalent celui al SM). Responsabilitățile Consiliului constau în: stabilirea politicilor de creditare, aprobarea bilanțului si raportului anual, autorizarea operațiunilor de finanțare din afara Uniunii și luarea de decizii cu privire la majorările de capital. De asemenea, Consiliul Guvernatorilor numește membrii. Consiliului Directorilor, ai Comitetului de Management si ai Comitetului de Audit Activitatea BEI se desfășoară pe baza unui document strategic, numit “Planul Operational Corporativ” și aprobat de Consiliul Directorilor, document care definește politica bâncii pe termen mediu și stabilește prioritățile operaționale prin prisma obiectivelor stabilite de Consiliul Guvernatorilor, fiind in același timp un instrument de evaluare ulterioară (ex-post) a ilor băncii. Documentul acoperă o perioadă de trei ani, ultimul fiind adoptat în decembrie 2001 și acoperind perioada 2002-2004, ale cărei priorități operaționale sunt: – sprijinirea dezvoltării regionale și a coeziunii economice și sociale pe teritoriul Uniunii – implementarea inițiativei “Inovarea 2000”; – protecția mediului si îmbunătățirea calității vieți: – pregătirea țărilor in curs de aderare pentru integrarea in UE; întărirea ajutorului comunitar de dezvoltare și a politicii de cooperare în țările partenere, Banca Centrală Europeană Banca Central Europeană (BCE) ~ cu sediul la Frankfurt = a fost înființată în 1998 și este responsabilă pentru politica monetară a UE. Principalul obiectiv al BCE este asigurarea stabilității prețurilor, astfel incit să se păstreze valoarea monedei unice (Euro) și economia europeană să nu fie afectată de procesele 9s inflationiste. În plus, politica monetară are si rolul de a sprijini alte obiective politice stabilite la nivel comunitar. BCE este administrată de un președinte și un consiliu executiv, care mențin o cooperare strânsă cu bâncile centrale nationale ale SM ce au aderat la zona Euro alcătuind astfel Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), sau Furosistemal. Banca Central Europeană a înlocuit Institutul Monetar European. “Tratatul de la Nisa nu schimbă componența Consiliului Guvernator al BCE, însă adduce schimbări în ceea ce privește regulile de decizie (decizii adoptate, în general, prin majoritate simplă – un membru, un vot), ANEXA 2 Însemnele Uniunii Europene Simbolurile Uniunii Europene se referă la drapelul, imnul, deviza și moneda acesteia, conform Articolului IV-1 din proiectul de constituție europeană. Potrivit constituției (care nu a intrat încă în vigoare) drapelul Uniunii este un cere format din doisprezece stele, pe fond albastru, imnul este extras din Simfonia a 9-a, Odă Bucuriei de Ludwig van Beethoven, deviza este Unită in diversitate (deviza actuală este Unitate în diversitate), iar moneda acesteia este euro. Soom : Pleca de deszeia LE sapervizează munc A bugetul peri Propune legislația și buget eae setei codecizie uverne nationale Traiana Beet te ti arbitrează supenvizează ANEXA 4 are ale UE” Organisme, instituții politico militare și structurile mi Organisme, instituții politico militare ale UE 1. Consiliul European (cel mai înalt organism politic din cadrul UE) – reunește sefii de state gi de guverne ai statelor membre gi președintele Comisiei Europene; definește principiile și orientarile generale ale CFSP , inclusiv aspectele referitoare la securitate gi apărare; 2. Consiliul Uniunii Europene (pe scurt, Consiliul) ~ înstițutia UE pentru elaborarea deciziilor. definește și implementează CFSP, pe baza orientărilor ‘generale stabilite de către Consiliul European. Ca regulă generală, de CFSP se ocupă Consiliul Afacerilor Generale, care reunește miniștrii afacerilor externe ai statelor membre; 3. Președinția UE (rotație bianuală intre statele membre) ~ rol de pivot în CFSP; elaboreaza initiative politice si este responsabila de implementarea celor deja luate; stabileste pozitiile Uniunii referitoare la problemele, internationale. Presedintia curenta, viitoarea presedintie, Comisia gi SG/HR formeaza TROIKA și reprezinta Uniunea in intalnirile și dialogul politic cu tarile terte; 4. Comisia Europeana (rol executiv) are același drept de inițiativa ca statele membre; participă la intalnirile Troikai cu țările tere și este responsabilă de implementarea financiară a majorității deciziilor politice adoptate pe linia celui de al doilea pilon (second pillar ~ componenta/prevedere de bază a Tratatului Uniunii, care vizeaza politica extem și de securitate: sursa de informare: europa.eu.int); 5. Secretarul General al Consiliului Înaltul Reprezentant CFSP (SG/HR) ~ asista Presedintia în reprezentarea Uniunii: contribuie la formularea, elaborarea și implementarea deciziilor politice. În numele Uniunii, conduce dialogul cu statele terte, atunci când este solicitat de către Pregedintie; 6. Parlamentul European — controlează cheltuirea fondurilor; formulează întrebări și recomandări la adresa Consiliului; realizează consultari cu Presedin în problematica CFSP; 7. Comitetul Reprezentanților (COREPER) ~ format din reprezentanții permanenți ai statelor membre, pregateste reuniunile Consiliului și analizează in avans problematica de pe agenda Consiliului: 8. Comitetul Politic si de Securitate (PSC) – monitorizează situatia internațională în domeniile acoperite de CFSP și vizează definirea politicilor Uniunii; monitorizează procesele de implementare a deciziilor; se reunește în dimineții in care se desfășoara reuniunile Comitetului Afacerilor Generale; este Snap re pres 02005 042005 im 99 punctul central pentru gestionarea crizelor și deține controlul politic și strategic pentru operațiile desfasurate la apariția acestora. În acest scop, PSC este asistat de Grupul Politico-Militar si consiliat de Comitetul Militar al Uniunii (EUMC) si de Comitetul pentru Aspecte Civile ale Gestionării Crizelor; 9, Secretariatul General – sub conducerea SG/HR, asistă Consiliul și asigură functionarea normală a UE; monitorizează și analizează dezvoltările pe problematica CFSP; identifică domeniile pe care trebuie să se focalizeze CFSP in viitor; asigură avertizarea timpurie asupra evenimentelor relevante din domeniul CESP, inclusiv asupra unor potențiale crize politice; Ia cererea Consiliului, a Presedintiei sau din proprie initiativa, elaborează documente ce conțin politici, recomandări si strategii pentru CFSP; 10. Consilierii RELEX – organism preparatoriu pentru coordonarea/cooperarea inter-pillar și pentru aspecte legale, instituționale. si bugetare referitoare la CFSP. 11. Corespondenții Europeni ~ Puncte de Contact, POCs (Point of Contact), între departamentele CFSP ale ministerelor afacerilor externe ale statelor membre; 12. Grupurile de Lucru (CFSP) (în numar de 30) ~ arii geografice: Africa, Asia, Balcani etc.; tematici: problematica ONU, dezarmare, drepturile omului, politica de securitate, OSCE, dezarmare nucleară, exportul armelor convenționale, planificare politică (Europa de Est si Asia Centrala; Balcanii de Vest), droguri gi terorism. Structurile militare ale U Comitetul Militar al VE (EUMC) Este autoritatea militară superioară a Uniunii Europene, fiind constituită din șefii Statelor Majore ale armatelor statelor membre, iar pentru activitatea curentă, din reprezentanții militari ai acestora. Pentru națiunile europene membre NATO, reprezentanții militari sunt în general dublu mandatați, dual hatted (NATO gi UE), în funcție de decizia autorităților nationale pentru fiecare caz in parte. Rol general: realizarea consultarilor si coordonarii dintre statele membre; asigurarea expertizei militare și a recomandarilor specifice, pentru autoritățile politice ale UE; coordonarea activității Statului Major Militar al Uniunii (EUMS). Responsabilititi: asigura expertiza și recomandările militare pentru Comitetul Politic și de Securitate (PSC), la solicitarea acestuia sau din proprie initiativa, în legatura cu: *. elaborarea conceptului general de management al crizelor si a aspectelor sale militare; ‘+ implicațiile militare rezultate din controlul politic și direcționarea strategică a operațiilor UE de management al crizelor; * evaluările de risc ale potentialelor situații de criză: 100 +. dimensiunea militară și implicațiile situațiilor de criză; * elaborarea, evaluarea și revederea periodică a obiectivelor în domeniul realizării capabilităilor de management al crizelor; e. relafionarea militară a UE cu NATO, cu statele europene membre NATO, cu state candidate la Uniune și cu state din afara Uniuni *. estimarea costurilor implicate de operațiile si exercițiile militare ale Uniunii. Locul de desfasurare a activităților: Justus Lipsius Building, Bruxelles; Statul Major Militar al UE (EUMS) Statul Major Militar al UE este structura care asigură expertiza militară și sprijinul de specialitate pentru autoritățile politice gi politico-militare ale Uniunii, în domeniul Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA), inclusiv in conducerea operațiilor militare ale UE; nu constituie un comandament operațional și iși desfășoară activitatea sub direcționarea politic’ a PSC și sub autoritatea militară a Comitetului Militar al UE (EUMC) Misiune generală: realizarea avertizării timpurii, a evaluării situațiilor și a planificării strategice pentru misiunile de tip Petersberg, inclusiv identificarea gi constituirea forțelor militare europene naționale și multinaționale, precum gi implementarea politicilor și deciziilor adoptate de EUMC. Responsabilităi: e este sursa expertizelor militare pentru UE; +. asigură legatura dintre EUMC și resursele militare puse la dispozitia UE; e realizează funcția de avertizare timpurie; planifică, evaluează și face recomandări privind concepția referitoare la operațiile de management al crizelor și strategia militară generală a fiecarei operații în parte; implementează deciziile și indrumarile primite de la EUMC; *. sprijină EUMC in evaluarea situațiilor de criză și în planificarea operațională pentru întreg spectrul operațiilor militare ale UE; * contribuie la elaborarea, evaluarea si analizarea capabilitilor militare ale UE (Headline Goals); * are responsabilitatea monitorizării, evaluării si formulării recomandarilor legate de pregatirea, exercițiile și interoperabilitatea forțelor si capabilităților militare alocate Uniunii de către statele membre; Funcți: ‘© îndeplinește trei funcții operaționale: avertizarea timpurie, evaluarea situației si planificarea strategică: *. sub coordonarea EUMC, asigură expertiza militară pentru structurile UE, în special pentru Secretarul General/Înaltul Reprezentant al Uniunii (Javier SOLANA); 101 monitorizează. situațiile potențiale de criză, cu ajutorul capabilitatilor multinaționale și nationale în domeniul culegerii și prelucrării informațiilor (intelligence); asigură informații militare pentru Centrul Situational; identifică si formulează lista forțelor militare naționale și multinaționale pentru operațiile desfășurate în cooperare cu NATO; contribuie la dezvoltarea si pregatirea forțelor nationale și multinaționale puse la dispoziție de statele membre ale UE; programează, planifică, conduce și evaluează aspectele militare ale activităților UE, pentru gestionarea situațiior de criză, inclusiv a celor comune Alianței și Uniunii; asigură legătura cu comandamentele nationale gi multinaționale ale forțelor multinaționale ale UE; realizează interrelationarea cu NATO. Locul de desfasurare a activităților: Avenue de CORTENBERGH, 150; Frecvența activităților ~ permanent BEL BCE CEA CEC CECO CEE CEJ CES CR IG JAL – NATO OCEE PE PESC SM UE UEO LISTA DE ACRONIME: Banca Europeană de Investiții Banca Centrală Europeană Comunitatea Europeană de Apărare Curtea Europeană de Conturi Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului Comunitatea Economică Europeană Curtea Europeană de Justiție Comitetul Economic gi Social Comitetul Regiunilor Conferința Interguvernamentală EURATOM Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică Justiție și Afaceri Interne Organizația Tratatului Atlanticului de Nord Organizația pentru Cooperare Economică Europeană Parlamentul European Politica Extema gi de Securitate Comună State Membre Uniunea Europeană Uniunea Europei Occidentale 103 ANEXA S