Razboiul Informational In Cadrul Politicii Externe a Republcii Moldova

CUPRINS:

Introducere

Capitolul I: Raportul dintre război informațional și politica externă

I.1 Noțiune și forme ale Războiului informațional
I.2 Conceptul de politică externă în contextul relațiilor internaționale
I.3. Realizarea politicii externe prin intermediul interesului național

Capitolul II: Rolul războiului informațional în reflectarea politicii externe

II. 1 Acțiunile SUA în reliefarea politicii externe
II.2 Imaginea politicii externe realizată de către Federației Ruse

II.3 Uniunii Europene: un set de politici externe

Capitolul III: Războiul informațional în cadrul politicii externe a Republcii Moldova

III.1 Configurația politicii externe a Republicii Moldova

II.2 Locul războiului informațional în politica externă a Republicii Moldova

Încheiere

Bibliografia

Anexe

Sumar în limba engleză

Introducere

Din totdeauna s-a afirmat ideea că informație reprezintă o armă, iar cel care deține informația, are și puterea. În secolul în care Internetul a devenit un lucru obișnuit, în care accesul la informație este mult mai ușor, iar informația circulă cu o viteză uluitoare, influența sa este evidentă.

Având in vedere faptul, că informația pătrunde în toate domeniile societății, că are o putere enormă, este evidentă legătura sa cu domeniul relațiilor internaționale și, respectiv, politica externă. Este bine știut faptul că dacă o informație este prezentată într-un anumit fel, ea are efectul dorit. Reflectarea „adecvată” a unor acțiuni ale statului este foarte importantă, atît pe plan intern, cît și pe cel extern. Pe plan intern, de exemplu, acest lucru este favorabil pentru succesul la alegeri, interesele elitelor politice, încrederea și susținerea populației, etc. Pentru a asigura acest lucru, populația este informată privitor la toate evenimetele, își expună opinia, dar foarte favorabil Guvernului. Pe plan extern, o campanie informațională bine dirijată asigură o imagine bună, camuflează anumite acțiuni, etc. Pentru cel de-al doilea caz se potrivește exemplul cu Hitler, înainte de cel de-al doilea război mondial. A fost organizată o campanie informațională foarte bună, nici o țară nu bănuia că el pregătește operațiuni militare, mai ales Uniunea Sovietică (cu care încheiase la 23 august 1937 pactul Molotov – Ribentrop).

Actualitatea investigației: Războiul informațional este purtat de către fiecare țară, diferă doar gradul de aplicare a anumitor tactici sau rezultatele dorite, cît și nivelul său de dezvoltare. Respectiv, avînd în vedere că secolul XXI a primit ca moștenire de la secolul precedent o multitudine de probleme, tematica impactului informației asupra politicii externe este foarte actuală.

Republica Moldova, la fel, are legătură cu războiul informațional, dat fiind faptul că există conflictul din zona de est a republicii. Reflectare conflictului nu numai de către țările vecine, implicate în el, dar chiar și de către mass-media locală, este diferită. Respectiv, este foarte important de evidențiat și de ales acea informație care este veridică și obiectivă. Dar, acest lucru este foarte complicat de efectuat, din simplu motiv, că subiectivismul face parte din firea umană.

Gradul de cercetare al temei:

Noțiunile cheie cercetate în această lucrare au fost următoarele: politica externă, interesul național și războiul informațional. În calitate de scop final a fost idea că toate aceste noțiuni se află într – o stare de interdependență.

Am încercat să studiez mai multe izvoare, diferite ca abordare, țară de origine, și, evident autori. Și anume, m-am axat pe lucrările cercetătorilor români, anglo-saxoni, francezi și ruși. Din cadrul lor fac parte mai ales cărțile și revistele, dar sînt și rapoarte, culegeri de documente.

Noțiunea de politică externă reprezintă una dintre noțiunile de bază ale relațiilor intrenaționale, prin faptul că este acel element important ce determină cursul și dezvoltarea evenimentelor pe arena mondială. Unul dintre cercetătorii studiați a fost Țîgancov și cartea sa «Теория международных отношений: Учеб. пособие». Ideea centrală, referitoare la politica externă, se referă la elementele și factorii săi importanți. Rolul decisiv în determinarea politicii externe nu îl au interesele naționale, dar dinamica internă a sistemului internațional fiind, în ultimă instanță un rezultat mediat al comportamentului statelor, de asemenea o consecință a propriei lor naturi și a relațiilor stabilite între ele, sistemul internațional dictează, în același timp, politica externă a statelor. În lucrarea sa „Power and Independence”, Keohane R.O., Nye Joseph S. analizează tipologia statelor participante la evenimentele de pe arena internațională și rolul forței în crearea acestui sistem. Ei accentuează ideea că, în lume, sînt căteva tipuri de state, care fiecare prin particularităile politicii proprii, crează un sistem internațional mai mult sau mai puțin armonios. La crearea acestzui sistem, statele, în mare parte, se conduc de forță și aplică principii de securitate proprie și internațională.

Conceptul de interes național este foarte important atunci cînd se analizează noținile de poltică externă și implicit, relații internaționale. În cartea Continuing Problems in International Politics Definitions and Concepts, scrisă de către un grup de autori anglo – saxoni. Ei vorbesc despre implicațiiele și influența interesului național asupra politicii externe. Cu cît interesul național predomină mai mult în acțiunile politicii externe ale unui stat anume, cu atît politica sa externă este mai agresivă și mai egoistă. Statul respectiv, are drept scoppromovarea și apărarea intereselor sale, uneori chiar ignorînd opiniile celorlalte părți.

Tema războiului informațional este una foarte actuală. Ca dovadă, poate servi interesul crescut pentru ea, reflectat în cercetările științifice, articolele de specialitate. Iar pentru un cetățean obișnuit, dar atent la cele relatate în mass-media, este evidentă prezentarea reportajelor din anumite puncte de vedere.

Printre autorii studiați a fost Panarin, un cercetător în domeniul informației, efectelor sale psihologice si, respectiv, a comportamentului statului în diferite situații. Aceasta lucrare este una foarte complexă, aprofundată, care cercetează tematica respectivă teoretic foarte bine, și sînt aduse exemple practice, studii de caz. Deviza noului secol informațional este concurența intelectuală. În opinia lui Panarin, în acest secol, foarte mult timp se va acorda analizei, prelucrării și stocării informației. În cartea sa, acest cercetător studiază foarte profund și obiectiv impactul mediei asupra diferitor procese ce au loc pe plan mondial, de exemplu, conflictele, respectiv influența lor asupra dezvoltării politicii internaționale. Axîndu-se în deosebi asupra știrilor, interpretării de către persoanele din domeniul respectiv a evenimentelor care se produc pe teritoriul dat.

Alți autori sînt De Fleur și Ball Rokeach. În cartea lor, fac un studiu foarte complex cu privire la importanța manipulării prin semnificații, rolul lor în convingerea populației. Ei evidențiază relația deosebită care există între mesajul transmis de mass-media și comportamentul persoanelor. Drept suport pentru aceste idei se aduc cercetările psihologilor, a specialiștilor în domeniul comunicațiilor. Ceea ce ai afirmă sînt niște adevăruri foarte simple, ca de exemplu: presa modelează imaginile din mintea noastră și ne influențează comportamentul, mijloacele de comunicare de masă ne „cultivă” ideile despre lumea reală, ne dictează ce să facem.

Un alt autor, este Dmitrii Șveț, analizează geopolitica contemporană prin prisma confruntării informaționale internaționale, oferă un model al securității informaționale, strategii și tactici de purtare a războaielor informaționale pe arena geopolitică, în cadrul relațiilor internaționale contemporane. Acest cercetător se axează mai mult asupra rolului știrilor, informației și, în general, industriei mass-media. Un element nou este și studiul cu privire la rolul Internetului în societate, și mai ales, pe arena internațională, în deosebi, în cadrul reliefării politicii internaționale. Accentul se pune pe mediatizarea proceselor internaționale atît în mass-media clasică, dar mai ales pe Internet. Ideea principală este că dacă ziarele, revistele, agențiile de știri pot fi supuse unui control din partea statului, atunci în cazul Internatului totul este cu mult mai complicat. Din acest motiv, Internatul devine o armă extrem de periculoasă, mai ales utilizată de unei adepți ai „adevărului”.

Scopul lucrării este de a investiga rolul și locul războiului informațional în cadrul politicii externe și a determina esența și eficiența sa în cadrul trasării vectorului politicii externe a Republica Moldova.

Sarcinile puse la elaborarea lucrării respective, constau în următoarele:

De a demonstra faptul că între războiul informațional și politica externă este o legătură de cauză – efect.

De a arăta că interesul național are un loc important în modelarea politicii externe.

De a reliefa punctele forte și strategiile aplicate în politica externă de către diferite state, și anume: SUA, Federația Rusă, UE și, desigur, Republica Moldova.

De a analiza dezvoltarea politicii externe a Republicii Moldova.

De a arăta dacă există război informațional ținut de Republica Moldova, rolul său în modelarea politicii externe și în aplanarea conflictului nistrean.

Baza metodologică: în această lucrare au fost aplicate următoarele metode:

Mai introduceți metoda sistemică, comparativă, dialectică.

Analitică a fost deosebit de utilă mai ales pentru studiul din capitolul trei, a permis crearea unei imagini cît mai clare cu privire la informația oferită consumatorilor de către diferite ziare. La fel, putem să înțelegem acțiunile, dar mai ales scopurile urmărite de către un anumit actor.

Event analiza oferă o posibilitate unică de restabilire a evenimentelor care au loc. Acest fapt permite oglindirea obiectivă a evenimentelor care se desfășoară pe arena mondială, cum se influențează reciproc restabilirea corelațiilor dintre actorii internaționali.

Funcțională a contribuit la stabilirea legăturii dintre economie, politică, opinia publică și informație. Pe parcursul cercetării, s-a dovedit că între aceste elemente există o legătură bine stabilită, deși nu întotdeauna evidentă. Observarea interdependenței dintre ele este foarte importantă pentru a depista elementele și metodele războiului informațional și locul lor în desfășurarea relațiilor internaționale.

Analiza documentelor a fost utilizată în deosebi la cercetare în capitolul trei. Pentru a înțelege mai bine fenomenele care au loc în Republica Moldova este nevoie de studiat anumite documente. Ele oferă un cadru deosebit, mai ales din punct de vedere juridic, care permite evidențierea sarcinilor deja realizate sau în curs de realizare. În acest scop au fost cercetate documente ca Memorandumul Cozac, raporturile de la OSCE, rapoartele publicate de Ministerul Afacerilor Externe.

Aceste metode au permis o abordare profundă și obiectivă a fenomenului cercetat. Totodată, cercetarea multilaterală a contribuit și la conturarea unor deprinderi: analitice, de sintetizare, critice, care sînt foarte utile în cercetarea oricărui fenomen de pe arena internațională.

Originalitatea lucrării: se pune accentul pe analiza celor trei studii de caz: SUA, Federația Rusă și Uniunea Europeană. Mai ales, că în prezent, practic toată opinia mondială este cu ochii pe dezvoltarea ulterioară a proceselor din cadrul Uniunii Europeene și a relațiilor sale cu restul lumii. Desfășurarea evenimentelor recente (referendumurile privitor la acceptarea Constituției Europeene) au provocat un șir de zvonuri, deseori contradictorii, care se referă la cursul dezvoltării Uniunii Europeene.

La fel, este interesant de analiuat reacțiile altor state importante, la evenimentele care se dăsfășoară. Și anume, SUA, felul în care se reflectă și se reacționează la ilă a contribuit și la conturarea unor deprinderi: analitice, de sintetizare, critice, care sînt foarte utile în cercetarea oricărui fenomen de pe arena internațională.

Originalitatea lucrării: se pune accentul pe analiza celor trei studii de caz: SUA, Federația Rusă și Uniunea Europeană. Mai ales, că în prezent, practic toată opinia mondială este cu ochii pe dezvoltarea ulterioară a proceselor din cadrul Uniunii Europeene și a relațiilor sale cu restul lumii. Desfășurarea evenimentelor recente (referendumurile privitor la acceptarea Constituției Europeene) au provocat un șir de zvonuri, deseori contradictorii, care se referă la cursul dezvoltării Uniunii Europeene.

La fel, este interesant de analiuat reacțiile altor state importante, la evenimentele care se dăsfășoară. Și anume, SUA, felul în care se reflectă și se reacționează la informația despre evenimentele majore ale lumii contemporane.

Concomitent, este interesantă desfășurarea politicii externe a Federației Ruse, influențată de evenimentele ce se desfășoară atît pe plan intern, cît și pe plan extern, mai ales în spațiul CSI – ist.

În acest caz iarăși este vorba de reflectarea întregului amalgam de evenimete în mass-media, atenția care se acordă fiecărui proces, importanța atribuită fiecărei acțiuni este dictată de către mass-media. Dar, mass-media este, la rîndul ei, dictată de actorii puternici, care influențează desfășurarea evenimentelor mondiale și care, mai întîi de toate, au scopul de a-și apăra interesele. Deci, impactul războiului informațional este foarte evident și bine conturat în toate conflictele. Acest lucru accentuează ideea bine cunoscută de toți: cel care posedă informația, conduce lumea.

Structura și volumul lucrării Lucrarea dată conține trei capitole, fiecare capitol avînd paragrafe.

În capitolul I. „Raportul dintre război informațional și politica externă”, s-a efectuat o analiză la nivel teoretic cu privire la definirea războiului informațional și formelor sale, și a politicii externe și abordărilor sale, cît și a corelației dintre ele. Drept concluzie a fost corelația puternică care există între aceste două elemente și mai cu seamă că războiul informațional determină interpretarea și refectarea politicii externe.

În capitolul II. „Rolul războiului informațional în reflectarea politicii externe”, s-a efectuat deja o cercetare pragmatică a interacțiunii acestor două elemente și pentru a confirma concluzia din primul capitol. Acest lucru a fost posibil prin cercetarea a trei studii de caz, din trei zone diferite, fiecare cu particularitățile sale, pentru a demonstra că necătînd la felul promovării și desfășurării politicii externe, războiul informațional este prezent în toate.

În Capitolul III. „Războiul informațional în cadrul politicii externe a Republcii Moldova”, s-a efectuat o analiză cît mai complexă a politicii externe a Republciii Molodva, abordarea sa și reflectării conflictului nistrean de către mass-media, felul în care el este oglindit de către mass – media autohtonă, dar și dea cea din străinătate. La fel, și modul în care această reflectare influențează opinia publică, o determină să creadă în anumite lucruri și să le susțină, cît și mersul aplanării conflictului dat.

Capitolul I :

Raportul dintre război informațional și politica externă

I.1 Noțiune și forme ale războiului informațional

„Elementul esențial dintr-un război nu

este omorîrea persoanelor, dar mai degrabă

convingerea oponentului de a face ceea ce-ți dorești,

esența constă într-un concurs al voinței politice,

mijloacele căruia pot include diferite

forme și grade de convingere.”

Paul A. Smith, Jr. „On political War” National Defense University Press

Războiul informațional se referă la categoria nouă de conflicte, care lichidează hotarele și domeniile tradiționale de conflict: economic, militar-politic și social. Această categorie atrage atenția analiștilor prin faptul că, în secolul XXI, informația devine atît una dintre țintele principale, cît și una din metodele cheie de a duce acțiunile militare.

În dicționarul enciclopedic „Securitatea Eurasiei” se oferă următoarea definiție:„ 1. Atac informațional inter – sau intrastatal, prin provocarea prejudiciilor sau a distrugerii totale a mediului informațional a părții adverse, (atacul asupra sistemelor sale telecomunicaționale și informaționale, asupra resurselor informaționale, obținerea lor prin acces nesancționat);

2. atac informațional asupra diferitelor sfere de activitate a societății și statului, sistem de măsuri pentru obținerea resurselor informaționale ale statului și pozițiilor cheie în sfera informatizării. ” referință

Cei care au elaborat concepția războiului informațional, citează foarte des teza teoreticianului și militarului din China Antică, Sun Țzî, „ Nimicirea inamicului, fără a lupta cu el, reprezintă înțelepciunea supremă a artei militare”. Dacă scopul final al conflictului militar este de a impune inamicului dorința proprie și de a stabili controlul asupra resurselor sale economice, tehnice, etc., nu este „înțelept” de a le obține pe calea distrugerii fizice a unei părți considerabile din aceste resurse.

Obiectul principal al războiului informațional este gîndirea colectivă a oponentului. Pentru a controla parametrii acestei alegeri, este necesar de a înțelege cultura, „tabloul lumii”, limbajul verbal și nonverbal al inamicului. Războiul informațional presupune încălcarea, dăunarea sau modificarea resurselor informaționale și a „cunoștințelor” oamenilor despre ei însăși și lumea lor înconjurătoare, și conține în sine influența asupra opiniei publice și elitelor, măsuri de ordin diplomatic, campanii propagandiste și psihologice, dezinformarea și includerea în canalele media locale, pătrunderea în rețelele computerelor și în bazele de date, suport tehnic și informațional al mișcărilor de opoziție.

Războiul informațional reprezintă o tehnologie comunicativă de influențare asupra informației și sistemelor informaționale ale inamicului, cu scopul de a obține supremație informațională în interesele strategiei naționale, apărînd concomitent propria informație și sisteme informaționale.

Război informațional – acțiune complexă (totalitatea operațiunilor informaționale) asupra sistemului conducerii de stat și militar al inamicului, asupra conducerii politico-militare, care deja pe timp de pace ar duce la luarea deciziilor favorabile părții de inițiere a acțiunilor informaționale, iar în timp de conflict ar paraliza, în totalitate, funcționarea conducerii infrastructurii inamicului.

Imporanța informației și asigurarea unui acces operativ la ea, reprezintă un element extrem d evaloros și hotărîtor atît în cadrul statelor, cît și pe arena internațională. Revoluția globală informațional-tehnologică, care are loc acum, de rînd cu avantajele pe care le-a oferit omenirii și care par a fi mai promițătoare pentru viitor, totodată determină amenințări principiale noi referitoare la utilizarea realizărilor tehnice-științifice în scopuri care contravin păstrării păcii mondiale, stabilității și securității, respectarea principiilor de nerecurgere la utilizarea forței, neamestecul în afacerile interne ale altui stat, respectarea drepturilor și libertăților omului. Este foarte credibilă ideea că amenințările informațional-tehnologice reprezintă o provocare pentru securitatea internațională în secolul XXI.

Îngrijorarea se datorează mai întîi de toate de posibilității de a utiliza potențialul colosal al tehnologiilor informațional-cibernetice în scopul asigurării supremației militare, șantajului astfel deschizînd direcții noi goanei înarmărilor. Nu este exclus faptul că deja în viitorul apropiat, acțiunile militare vor fi efectuate cu ajutorul armelor informaționale, astfel conflictele vor avea forma unor războaie informaționale. În acest caz, la prima vedere se pare că vor fi niște războaie cu mult mai puține victime, dar datorită colosalei influenței psihologie, efectele acestui gen de conflict va fi cu mult mai devastator. Atunci cînd luptă oamenii, ei știu mai mult sau mai puțin cauza, dar în cazul în care lor li se induce o anumită stare, sau li se insuflă un anumit comportament, este mult mai deplorabil. Deși acest gen de conflict este mult mai costisitor, este mult mai avantajos. (Anexa 1)

Treptat, istoriile fantastice de pe ecrane încep să devină realitate. Se observă, că cercetările cele mai deosebite din acest domeniu sînt efectuate, mai ales de specialiștii din domeniul militar. Încă de la mijlocul anilor 1980, s-a făcut public faptul că în perioada crizei iraniene-americane, provocată de luarea ostaticilor, atunci cînd SUA au impus embargo asupra depunerilor Irak-ului, utilizînd un program computerizat, special, și a reușit practic momentan să blocheze toate conturile în străinătate ale acestei țări. Eficiența și mărimea mijloacelor de luptă radio-electronice împotriva Bagdad-ului, pe parcursul operațiunii „Furtuna în deșert”, au dat exemplu specialiștilor militari să considere Irak în calitate de prima „Hiroșima informațională”.

Influența informațională bine direcționată asupra oponentului este o tactică foarte veche. Însă abia acum datorită celor mai noi tehnologii informaționale, ea evoluează de la acțiuni informaționale separate și acțiuni de dezinformare, la un mijloc destul de solid de asigurare a politicii internaționale, care se deosebește prin caracterul său total de utilizarea.

Lumea a înțeles că informația a devenit o forță industrială reală, un instrument de bază în administrarea structurilor cheie ale societății și statului. Pe baza exemplelor concrete ale operațiunilor informaționale transfrontaliere, inclusiv care au un caracter pur militar și terorist, ideea cu privire la „război inexistent”, au luat un contur clar. Conștientizînd seriozitatea amenințărilor informaționale, unele țări, la nivel național au început realizarea diferitor programe, direcționate spre asigurarea securității informaționale.

Însă, la realizarea acestor pași, statele s – au ciocnit de fenomenul interdependenței globale ale spațiilor informaționale naționale și au fost nevoiți să recunoască că succesul eforturilor naționale pentru conservarea resurselor informaționale proprii, va depinde de nivelul apărării și „neagresiunii” spațiilor informaționale ale altor state, de care resursele sale informaționale sînt legate la nivel obiectiv. A devenit evident faptul că societatea internațională are o necesitate reală de a atinge un nivel de abordare clară a problemei respective, în toată complexitatea sa.

Întrebările cu privire la securitatea informațională reprezintă elementele cheie pentru asigurarea ordinii și egalității în cadrul societății informaționale. „Spațiul informațional” (infosfera) reprezintă sfera activității umane, legată de crearea, schimbarea și consumarea informației, și include:

„conștiința individuală și publică, și

resursele informaționale, adică:

infrastructura informațională

însăși informația și fluxurile sale”.

Caracteristici ale spațiului informațional, care creează posibilitatea formării unui model respectiv al securității informaționale:

În primul rînd, spațiul informațional reprezintă piatra de temelie pentru înțelegerea noțiunilor de război informațional, arme informaționale și securitate informațională.

În al doilea rînd, spațiul informațional se află într-o dinamică permanentă. În cadrul lui nu există o stare finală, deoarece civilizația, la fel este în continuă mișcare, dezvoltare. Respectiv, este destul de complicat de atins punctul unui dominații informaționale totale și definitive.

În al treilea rînd, spațiul informațional este structurat. Nu este omogen, în cadrul său nu există mecanisme care să atragă atenția, și mijloace speciale (bariere) care să respingă atenția unității publice de la un punct dat al spațiului informațional.

În al patrulea rînd, spațiul informațional este universal: orice sferă a activității umane contemporane se bazează pe el, de aici și pornesc posibilitățile unice pentru a influența orice domeniu profesional prin intermediul canalelor informaționale.

În al cincilea rînd, spațiul informațional nu este legat real cu spațiul real, pe de o parte, datorită naturii sale parțial nemateriale, iar pe de altă parte, din cauza posibilităților utilizării infrastructurii informaționale civile, baza tehnologică a căreia permite atingerea oricărui punct de pe glob; pe cînd metode militare tradiționale cer resurse proprii.

Forme ale războiului informațional. Propaganda.

Astăzi, accesul la informație este mult mai ușor, mai ales, din cauza dezvoltării vertiginoase a noilor tehnologii informaționale, care pe lîngă accesul ușor și rapid, mai au și alte scopuri, ca de exemplu cel de informare, mai ales într-o direcție convenabilă anumitor grupuri de influență. Există o serie de strategii psihologice, care se aplică pe larg, fiind mai mult sau mai puțin detectabile. Mai jos sînt redate cîteva exemple:

Operațiuni camuflate: operațiuni care sînt planificate și executate în așa fel, încît să ascundă identitatea sau să permită o negare plauzibilă pentru sponsor. Ele diferă de la operațiuni clandestine, în care accentul se pune pe camuflarea identității sponsorului, decît pe camuflarea operațiunii.

Activități de consolidare psihologică: activități psihologice planificate, în timp de pace și război, direcționate către populația civilă localizată pe un teritoriu prietenos, pentru a obține un comportament dorit , care să susțină obiectivele militare și libertatea operațională a comandanților susținuți.

Operațiuni psihologice: Operațiuni planificate de a transmite informație și indicatori selectați audienței străine pentru a le influența emoțiile, motivele, și mai ales comportamentul guvernului, organizațiilor, grupurilor, și indivizilor străini. Scopul operațiunilor psihologice este de a induce sau de a întări atitudinile sau comportamentul favorabil obiectivelor inițiale.

Situație psihologică: starea emoțională, dispoziția mintală sau alte motivații comportamentale curente ale audienței țintă, bazate practic pe particularitățile sale naționale, politice, sociale, economice și psihologice, dar la fel subiect pentru influență în anumite circumstanțe sau evenimente.

Strategie psihologică: Utilizarea planificată a propagandei, sau a altor acțiuni logice psihologice, care au drept scop primar să influențeze opiniile, emoțiile, atitudinile, și comportamentul grupurilor străine ostile, într-un așa fel încît să susțină atingerea obiectivelor naționale.

Managmentul percepției: Acțiuni pentru a transmite și /sau pentru nega informația și indicatorii selectași către audiența străină, pentru a le influența emoțiile, motivele; la fel transmisă sistemelor de inteligență și liderilor de la toate nivelele pentru a influența estimările oficiale, care în final rezultă într-un comportament și acțiuni favorabile obiectivelor inițiale. În diferite modalități, managmentul percepției combină proiectări adevărate, operațiuni de securitate, ascunse și de decepționare, și operațiuni psihologice.

Propaganda: Termenul de „propaganda” derivă de la termenul latin „propagare”, ceea ce înseamnă: a propaga, a reproduce, a repartiza, cu scopul de a transmite de la persoană la persoană. Propaganda este denumirea scurtă de la Congregatio de propaganda fide (Congregația pentru propagarea credinței), un Comitet la cardinalilor romano-catolici, stabilit de către Papa Grigore XV în 1622, organizat drept un grup misionar care avea drept scop convertirea în credința romano-catolică.

O definiție mai modernă este răspîndirea sistematică sau promovarea unor anumite idei, doctrine, sau practici, cu scopul de a continua o cauză anumită și de a slăbi concomitent dușmanul; reprezintă un efort sistematic de a manipula atitudinile, credințele, sau acțiunile utilizînd simboluri. Însă, propaganda și propagandiștii sînt cunoscute sub diferiți termeni: relații cu publicul, publicitate, reclamă, strategie informațională, specialist în relații media, lobbist. Pericolul propagandei a fost perceput în prima sa utilizarea răspîndită și sistematică pe parcursul Primului Război Mondial.

Este o interpretare greșită și un mit ideea că propaganda există numai în țările totalitare, dar nu și în democrații. Filosoful german Georg Hegel a fost printre primii care a arătat că și în democrații, publicul este manipulat și convins de „persuasivi ascunși” și „manipulatori ascunși”. În lucrarea sa „Filosofia Dreptului”, el a explicat felul în care publicul într-o democrație este manipulat. Hegel a fost primul care a văzut aceasta, înainte de Alexis de Tocqueville, William Randolph Hearst, Noam Chomsky.

Edward L. Bernays (1891-1995) a fost un publicist teatral și propagandist în timpul Primului Război Mondial, lucrînd pentru Comitetul pentru Informarea Publică. În 1928, el a publicat o carte cu influență „Propaganda”, în care spunea că propaganda ar fi un mecanism pentru determinarea aprobării și consimțămîntului poporului. Beranys a inventat virtual afacerea de relații cu publicul, stabilind baza teoretică în „Cristalizarea opiniei publice” (1923). Masele puteau fi controlate fără ca ele să știe acest fapt, prin intermediul relațiilor cu publicul sau propaganda.

Bernays, și-a bazat metodologia și datorită lucrărilor lui Walter Lippmann, care considera că majoritatea oamenilor sînt iraționali. Ambii au preluat metodologia din cercetări din științele sociale, mai ales pe lucrările psihologului francez Gustav Le Bon: „Psihologia mulțimii” (1895) și Sigmund Freud: „Psihologia de grup” și „Analiza Ego-ului” (1922), la fel și cercetarea reflexelor de către psihologul rus Ivan Pavlov.

Comentariul politic este, aproape întotdeauna, recunoscut ca propagandă și este mult mai util ca un mijloc de informare sau inspirare pentru cei care deja sînt de acord cu vorbitorul. Astfel, audiența recunoaște că emisiunile religioase au scopul, atît de a motiva persoanele respective să acționeze într-un anumit fel (de exemplu, să doneze bani), cît și de schimba orientarea spirituală a necredincioșilor. Astfel, ei sînt convinși să accepte ideile vorbitorului, sau să-i urmeze instrucțiunile numai dacă ei sînt deja înclinați să facă astfel.

Propaganda poate fi, în conformitate cu scopul său, religioasă, politică, socială, comercială. La fel, poate fi deschisă, atunci cînd izvorul informației este cunoscut publicului și secretă, cînd purtătorul informației este necunoscut sau ascuns.

Dar, există și alte tipuri de comunicare, care sînt mul mai intrusive, mai ales fiindcă audiența tinde să nu le recunoască ca fiind propagandă. Un exemplu ar putea fi relatarea unei știri false sau incomplete, prezentată ca un ceva adevărat sau obiectiv. Relatări precum că războiul a izbucnit undeva aproape, sau că o maladie extrem de contagioasă, chiar mortală se răspîndește printre populația locală, la sigur va produce o reacție mai mult decît imediată. Altă modalitate prin care propaganda ar putea influența audiența este prin procesul de repetiție. La sfîrșitul celui de al doilea război mondial, de exemplu, populația din SUA nu își făceau griji din cauza vreunei invazii din partea Uniunii Sovietice. Dar în timp ce țara începuse cea mai masivă acțiune de construcție a armelor din istoria omenirii, „amenințarea sovietică” se accentua cît mai des posibil, de către funcționarii guvernamentali și liderii politici, cărora curînd li s-au alăturat un număr mare de organizații private, comentatori politici, intelectuali, și desigur media știrilor.

I.2 Conceptul de politică externe în contextul relațiilor internaționale

Noțiunea de politică externă reprezintă una dintre noțiunile de bază ale relațiile internaționale. Ea este reflectată în activitatea statelor pe arena mondială, determinînd desfășurarea evenimentelor respective. Prin politica externă, statul se afirmă în relațiile sale cu celelalte state.

În dicționarul „Concepte și noțiuni de bază ale diplomației”, se oferă următoare definiție a noțiunii de „politică externă”: „continuarea politcii interne, extinderea ei în relațiile cu alte state prin intermadiul diferitor mijloace și metode; arta întreținerii relațiilor internaționale. Scopul principal al politicii externe este asigurarea condițiilor internaționale favorabile pentru realizarea intereselor unui sau altui stat. Totodată, politica externă se caracterizează printr-un șir de particularități condiționate de faptul că în lume există o mulțime de state cu diferite interese și programe în diverse domenii. Aceasta necesită coordonarea politicii externe ale subiecților de drept internațional, indiferent de regimul lor politic. Actualmente crește rolul și importanța problemelor globale și regionale, mai ales în domeniul securității, în sfera protecției mediului ambiant, a dezvoltării relațiilor economice. De aceea, sînt necesare nu numai acțiuni comune și bine coordonate, dar și unele modificări în politica internă a statelor. Astfel, politica externă continuă și consolidează politica internă a statului în corespundere cu realitatea internațională, cu legislațiile și criteriile dezvoltării mondiale. În condițiile actuale, politica externă devine, în ascendență, o artă de a duce tratative, de a obține compromisuri politice, raționale și reciproc acceptabile. Una dintre problemele de bază ale politicii externe este promovarea principiului de coexistență pașnică a statelor – în calitate de instrument universal de dirijare a relațiilor mondiale. ”

Definiții ale politicii externe:

„ Politica diplomatică a unei națiuni în intercațiune cu alte națiuni ”

reprezintă un set de scopuri politice care caută să sublinieze felul în care o anumită țară va interacționa cu celelalte țări din lume.

Politica externă are ca scop să protejeze interesele naționale ale țării, securitatea națională, scopurile ideologice, și prosperitate economică. Aceasta ca rezultat, poate să se materializeze într-o cooperare pașnică, cu alte națiuni, sau prin agresiune, război și exploatare. În secolul XX, politica externă a cunoscut o importanță deosebită și, virtual, fiecare națiune din lume, acum, poate să intarecționeze cu alta, în orice formă diplomatică.

Primul ministru și ministrul afacerilor externe sînt responsabili de politica externă. Subiectul interconexiunii și influenței reciproce a politicii interne și celei externe reprezintă obiectul unor polemici aprinse în cadrul diferitor curente și direcții teoretice care studiază relațiile internaționale. Din punctul de vedere al realismului politic, politica internă și cea externă sînt două sfere distincte ale activității statului. În opinia lui Hans Morghenatu, politica externă este determinată de interesele naționale, care au un caracter obiectiv, fiind legate de natura umană, condițiile geografice, tradițiile istorice și socio – culturale ale fiecărei națiuni. Interesele naționale au două trăsături distincte:

caracterul permanent, este imperativul supraviețuirii, lege intactă a naturii

caracterul temporar, care constă dintr–o forma concretă, pe care aceste interese o au în timp și spațiu; determinarea acestei forme îi aparține statului, care posedă monopolul asupra menținerii relațiilor cu alte state.

Astfel, centrul interesului național, ce reflectă limba poporului, cultura sa, condițiile naturale de existență, rămîne constant. Din acest motiv, factorii vieții interne a statului (regimul politic, opinia publică, etc.), care pot fi schimbați și se schimbă în diferite circumstanțe, nu sînt considerate, de către realiști, ca fiind apte să influențeze natura interesului naționale: în mod special, interesul național nu depinde de caracterul regimului politic. Implicit, concluzia este că adepții realismului politic consideră că politica internă și cea externă dispun de o autonomie considerabilă, una față de alta.

Conform versiunii adepților concepțiilor geopolitice a teoriilor „Nordul bogat” și „Sudul sărac”, la fel și a teoriilor neomarxiste a dependenței, „centru mondial” și „periferie mondială”, sursa exclusivă a politicii interne o constituie constrîngerile interne. În această ordine de idei, pentru a înțelege divergențile intrne și lupta politică într – un stat, I Wallenstein consideră necesar de a – l vedea într – un context mai larg, și anume, cel al unității lumii, care înfățișează un impreiu global, ce are la bază legile capitaliste de producție: „macroeconomia”. „Centrul imperiului” îl constituie un grup mic de state dezvoltate, care consumă resursele „periferiei mondiale” . Astfel, există o dependență asimetrică între „centru și „periferie”, care redau cîmpul de luptă principal, pe arena internațională. Țările înalt dezvoltate sînt cointeresate în menținerea unei astfel de stări lucruri, iar țările „periferiei” invers, tind să instaureze o nouă ordine mondială. Interesele fundamentale ale ambelor părți se regăsesc în cadrul politicii externe, de succesul căreia depinde bunăstarea lor internă.

Pentru reprezentanții neorealismului, de exemplu Keneth Waltz și a structuraliștilor, politica externă este o continuarie a celei interne. Dar, rolul decisiv în determinarea politicii externe nu îl au interesele naționale, dar dinamica internă a sistemului internațional fiind, în ultimă instanță un rezultat mediat al comportamentului statelor, de asemenea o consecință a propriei lor naturi și a relațiilor stabilite între ele, sistemul internațional dictează, în același timp, politica externă a statelor. Astfel, neorealiștii optează pentru politica externă, considerînd că ea determină politica internă și nu invers.

Pentru reprezentanții concepției interdependenței lumii, analizează acest subiect reieșind din teza, conform căreia, politica internă și cea externă au o bază comună – statul. În opinia lui L. Dudley, pentru a primi o imagine veridică cu privire la politica mondială, trebuie de revenit la problema esnțială a statului. Orice stat suveran dispune de două monopoluri al puterii. În primul rînd, el are dreptul exclusiv de a utiliza violența în cadrul teritoriului său și al doilea, este dreptul legitim de a colecta impozitele. În afara cadrului său, statul nu are dreptul la violență, acolo începe teritoriul politicii externe.

Politica externă – activitatea statului pe arena internațională, care reglementează relațiile cu alți subiecți ai relațiilor internaționale: state, partide din exterior și alte organizații sociale, organizații internaționale mondiale și regionale. Politica externă se bazează pe potențialul economic, demografic, militar, tehnic – științific și cultural al statului. Îmbinarea ultimelor determină posibilitățile activității politicii externe pe anumite direcții, ierarhia priorităților în stabilirea și realizarea scopurilor politicii externe.

Poziția geopolitică a statului a dominat istoric în alegerea stelor partenere și dezvoltarea relațiilor respective. Forma tradițională de realizare a politicii externe este stabilirea relațiilor diplomatice sau diminuarea nivelului lor, încetarea, ruperea lor și chiar declararea stării de război, etc. Politica externă reflectă situația politicii internă prin scopurile sale, alegerea mijloacelor și metodelor. Ea se bazează pe resursele pe care le posedă statul.

La momentul actual, contradicțiile dezvoltării globale au impus participanții civilizați ai relațiilor internaționale să acorde tot mai mult timp reconstruirii sistemului securității internaționale, organizarea măsurilor preventive pentru preîntîmpinarea conflictelor regionale și localozarea lor, lupta cu terorismul internațional, rezolvarea problemelor ecologice, susținerea țărilor lumii a treia în dezvoltarea lor.

Funcția principală a relațiilor internaționale constă în a găsi căile și modalitățile de soluționare a conflictelor, care apar ca urmare a ciocnirilor de interese ale statelor. Expresia extremă a conflictelor este războiul. Se consideră că în lumea contemporană statele apelează la război ca la un mijloc de asigurare a intereselor lor naționale doar în cazuri extreme, atunci cînd toate celelalte mijloace nu au dat un rezultat pozitiv. În majoritatea cazurilor, statele preferă să soluționeze litigiile și conflictele care apar între ele la masa tratativelor, pe calea colaborării reciproce și consensului. De aceea, conflictul și consensul asigură viabilitatea și funcționarea comunității mondiale.

Pentru realiștii politici, politica internațională, reprezintă lupta pentru putere, pe cînd politica internă reprezintă o luptă dominată de o violență organizată. „Întreaga istorie demonstrează faptul că națiunile active în cadrul politicii internaționale, se pregătesc continuu de ea, se implică activ în ea, sau își revin de pe urma violenței active, sub formă de război.” Trei presupuneri sînt integrale pentru viziunea realistă. Prima, statele în calitatea sa de unități coerente, sînt actorii dominanți în politica mondială. Această presupunere are o abordare dublă: statele sînt predominante, și acționează ca unități coerente. A doua, realiștii presupun că forța este un instrument politic util și eficient. La fel, pot fi utilizate și alte instrumente, dar forța este cel mai bun instrument al puterii. A treia, ei consideră că ierarhia tematică în cadrul politicii mondiale, este însoțită de întrebarea cu privire la securitatea militară: „politica înaltă” a securității militare domină „politica joasă” a afacerilor economice și sociale.

Principalul mijloc de realizare a relațiilor dintre state în cadrul comunității internaționale este politica extetrnă. Prin politica extetrnă se înțelege cursul general al statului în afacerile internaționale. Ea este menită să reglementeze relațiile statului respectiv cu alte state și popoare, în baza unui complex anumit de principii generale acceptate și, în conformitate cu interesele și scopurile sale naționale, realizate prin diverse mijloace și metode. Politica extetrnă este legată în cel mai strîns mod de politica internă a statului. Din acest punct de vedere, sarcina acesteia constă în asigurarea celor mai favorabile condiții internaționale pentru realizarea obiectivelor și interesului statului. Una dintre cele mai importante funcții ale politicii extetrne constă în prevenirea războaielor, agresiunii și deiverselor conflicte între state.

O mare impoartanță pentru formarea cursului de politică externă are teoria politicii externe. În baza acesteia sînt elaborate cele mai eficiente mecanisme, metode și mijloace de realizare a scopurilor politicii externe. Ea asigură un anumit cadru de planificare și coordonare a acțiunilor de politică externă, precum și de perfecționare a metodelor de adoptare a deciziilor. Principalul mijloc de realizare a politicii externe este diplomația. În lumea contemporană, relațiile diplomatice constituie principala formă de întreținere a relațiilor oficiale între state în conformitate cu normele general acceptate ale dreptului internațional și relațiilor internaționale. Politica externă este promovată de organele de stat create special în acest scop. În majoritatea absolută a țărilor, inclusiv în Moldova, acestea sînt ministerele afacerilor externe.

În opinia lui Henry Kissinger, funcționarii de stat sînt constrînși de două seturi de influențe: politică, putere și acțiunile altor state, și constrîngerile intrne, care încep de la opinia publică față de acțiunile guvernului și birocrației. Funcționarul de stat modeltrebuie să fie apt să ia în considerațe toate elemntele enumerate, le prelucrează și le dirijează.

O modalitate de abordare a politicii externe constă în divizarea ei conform părților sale componente. Putem să ne gîndim la politică ca la un program care reprezintă un ghid de comportament, cu scopul de a realiza obiectivele propuse. Noțiunea de suveranitate ajută la distincția între intern și extern. Suveranitatea semnifică control asupra teritorilui delimitat de hotare recunoscute la nivel internațional. Orice în afara acestor hotare legale, în ariile unde statul nu are autoritate legală, este considerat extern. Politica externă reprezintă, astfel, un ghid pentru acțiunile întreprinse în afara hotarelor statului pentru a – și realiza scopurile sale.

Intenția politicii externe este să influențeze comportamnetul altor state, chiar și în linii generale. Fiindcă nimic nu este distribuit egal în cadrul sistemului global, fiecare stat necesită resurse, bunuri economice, capacități militare, susținere politică și strategică, și cooperare și coordonare cu alți actori. Astfel, politica externă implică un comportament față de alți actori, dintr-un anumit motiv. Dacă comportamentul statului corespunde cu intențiile sale dintr – o anumită perspectivă. O mare parte a analizei politicii externeeste direcționată spre întrebarea cu privire la legătura dintre intențiile comportamentului și consecințele sale. Opiniile realiste și radicale cu privire la politica externă, care accentuează rolul puterii în politica mondială, pretind că politica externă se bazează pe ideaa unei încercări continue de influență sau control, de a – i face să se comporte în felul dorit.

Obiectivele politicii externe sînt acelea pe care liderii doresc să le realizeze. Obiectivele evouează și au loc discuții cu privire la feluș în care ele se realitează cel mai bine, rareori există o înțelegere națională sau consens cu privire la scopurile politicii externe.

Obiectivele politicii externe pot fi asociate cu o „imagine” a viitoarelor afaceri ale statului și viiotoarele condiții pe care guvernul prin politicieni le va implementa pentru a – și extinde influența în exterior.

În linii generale, liderii caută un public mai mare, obiectivele pot fi concrete, abstacte, etc. Un factor distins de către realiști, liberali și radicali se referă la tipul obiectivelor pe care ei le consideră centrale pentru politica externă a statului. Realiștii accentuază obiectivele militare și strategice ale statului, fiind urmate de cele economice. Pentru liberali, obiectivele cheie al politcii externeimplică bunăstarea economică și socială a societății, pe termen lung. Radicalii, la fel, accentuează obiectivele economice ale statelor, dar susțin că politica externă este predestinată să promoveze interesele unei clase particulare a societății, nu a societății în întregime.

Procesul politicii externe și politica externă în sine reprezintă niste concepte complexe. Drept rezultat, oamenii rareori sint de acord în totalitate cu privire la semnificația acestor termeni și ce ar include.

Procesul politicii externe poate fi definit ca un set întreg de acțiuni, pe care un stat le realizează atunci cînd își formulează și implementează politica sa externă.

Politica externă poate fi definită ca un set de acțiuni ce au un scop bine fixat, pe care statul le utilizează în eforturile sale de realizare a obiectivilor politicii externe. Definită în acest fel, politica externă materializează rezultatul proceului politicii externe a statului.

Diferite state au diferite procese ale politicii externe. Statele oferă împuternicirile pentru a duce politica externă Ministerului Afacerilor Externe, diferior departamnete. Altele, cheltuie milioane de dolari pentru a colecta informație pentru a avea cea mai bună și disponibilă informație, care le va ajuta să adopte decizii. Iar alte state nu au nici bani, nici talent, nici înclinație pentru a aduna informație.

Este evident că fiecare stat își are propriile procese politice. Din acest motiv, analiștii au dezvoltat diferite căi de cercetare și înțelegere a procesului, toate fiind utile. Fiecare cale oferă un tip diferit de abordare a procesului politicii externe. Există patru elemente care trebuie de menționat.

Primul, deși procesul politicii externe este mijlocul principal prin intermediul căruia statele formulează și implimentează politica, prin care ele interacționează, nu toate interacțiunile pe care un stat sau agenții săi le întreprind față de alți actori internaționali, sînt neapărat rezultate ale procesului politicii externe. Uneori, interacțiunile reprezintă rezultatul unor acțiuni spontane imprevizibile. În alte cazuri, tendințele globale, realizările în tehnologie, economie sau cultură sînt rezultatul unor acțiuni care depășesc controlul statelor, dar care, în același timp, afectează statele și interacțiunile lor.

Al doilea, nu trebuie de atribuit prea multă raționalitate procesului politicii externe. Presiunea lumii moderne, politica și banii deseori dictează ca pașii în politica externă trebuie să fie efectuați simultan.

Al treilea, în orice caz, oameni difeiți, diverse situații, diferite capacități și diferite percepții combinate în feluri diverse conturează un proces politic mai dinamic și în continuă schimbare. Această realitate a schimbării constante este unul dintre elementele care face procesul de studiere al politicii externe atît de fascinant și dificil.

Pentru a implementa proceslele politicii externe, trebuie de trecut prin mai multe etape (vezi Anexa 1). În măsura în care țările se dezvoltă și își implementează politica sa externă, ele execută anumite proceduri. Aceste proceduri sînt numite procesele politicii externe. Nu toate țările execută pași identici. Chiar și așa, majoritatea țărilor includ stabilirea scopurilor; adunarea, raportarea și înterpretarea informației; formularea opțiunei; planificare și programare; luarea deciziilor; articularea politicii; implementarea politici; monitorizarea politicii; evaluarea politicii; modificarea politicii; și stocarea informației și reamintirea.

Este important de vorbit și despre natura politicii extrne. Un exemplu despre comportamentul în cadrul politicii externe este recunoașterea Republicii Populare Chuneze d ecătre SUA. Acest proces care a durat mai mult timp și a cunoscut mai multe etape, deja a dus la apariția unor glume. Deși recunoașterea guvernelor noi de către alte state reprezintă ceva obișnuit, o formalitate legală, uneori, este utilizată în calitate de instrument politic pentru a recompensa sau a piedepsi pe cineva. Țările pot comunica între ele fără a avea acestă recunoaștere, de exemplu, prin utilizarea unei terțe părți pentru a transmite mesaje, dar recunoașterea diplomatică are o valoare simbolică deosebită, mai ales atunci cînd este oferită sau respinsă de către marile puteri.

Stabilirea relațiilor diplomatice reprezintă un tip de comportament al politicii internaționale. Alte tipuri inclu amenințarea sau utilizarea forței, formarea alianțelor, oferirea ajutoarelor umanitare, votarea în cadrul organizațiilor internaționale, semnarea tratatelor comerciale, etc. Comportamentul politicii externe, în acest caz, se referă la acțiunile statului întreprinse față de alte state. Este important de rematcat că aceste acțiuni se referă la scopuri de lungă durată, pe care liderii naționali speră să le obțină în relațiile cu alte țări. Politica externă, atunci, se referă la un set de priorități și precepte stabilite de către liderii naționali, pentru a servi drept element conducător pentru a alege între diferite acțiuni care pot fi adoptate în diferite situații din cadrul relațiilor internaționale. Atunci cînd se vorbește despre politica externă a statului și comportamentul său, se au în vedere scopurile pe care guvernele naționale tind să le realizeze pe arena internațională, la fel și instrumentele – armele politice, diplomatice, economice, și militare – care contrubuie la realizarea acestor scopuri.

Natura politicii externe este de așa fel, încît pot fi găsite standarde duble și lacune în dosarele tuturor țărilor. Este complicat de nimit țara simplu „iubitoare de pace” sau „războinică” sau de utilizat alte categorisiri asemănătoare. Totuși, pot fi identificate unele modele pentru comportamnetul politicii externe. Arnold Wolfers, un cercetător al relațiilor internaționale a sugerat trei modele generale de comportament, și anume,

auto – conservarea (menținerea status quo – ului),

auto – extinderea (revizuirea status quo – ului în favoarea sa )

auto – abnegație (revizuirea status quo – ului în favoarea cuiva)

Unii specialiști vorbesc despre tendințele de creare a alianțelor, în special atunci cînd liderii naționali aleg să se alieze cu anumite țări sau să rămîne neutre.

Alianța reprezintă o înțelegere formală care asigură oferirea unei asistențe militare reciproce

Actiunile de politica externă, deși susținute în mod constant, trebuie să aibă în vedere un element de bază pentru a obține maximum de eficiență: percepția. Prin "percepție" înțelegem modul în care situația internă se reflectă în exterior și este apreciată ca atare de factori de decizie externi, naționali sau supranaționali. Chiar dacă în procesul de percepere se pornește de la fapte, evenimente concrete, acestea se structurează diferit în funcție de unghiul de vedere și interesele celorlalți. Cum intervine percepția celorlalți în formularea propriei politici externe și adaptarea în consecință a acțiunilor respective? Care ar fi efectele la nivel regional ale percepției?
        Structurarea percepției celorlalți se realizează fie prin contactul direct cu agenții de politica externă, fie prin intermediul diferitelor rapoarte de țară sau a altor informații despre realitățile existente în Romînia sau, eventual, prin intermediul unor terțe categorii. Politica externă are de îndeplinit obiective precise și nu poate suplini în nici un caz politica internă ori evaluarea situației interne din afară. De aceea, în percepția celorlați pot apărea disonanțe în privința informațiilor pe care le primesc din partea agenților de politică externă și a informațiilor primite din alte surse.
        Agenții de politică externă își îndeplinesc sarcinile performant în încercarea de a comunica o imagine corectă și
        Percepția este, în consecință, importantă, iar politicii externe îi revine sarcina de a transmite o imagine obiectiva, bine închegatî pentru a forma o percepție adecvată în exterior. Afirmația se bazează pe faptul că situația internă trebuie analizată și prezentată complet, iar nu reflectată exclusiv prin prisma elementelor negative.

I.3. Realizarea politicii externe prin intermediul interesului național

Interesul național determină comportamnetul unei națiuni pe arena internațională. Există o defirențiere între a interesului național din perspectiva analizei politicii interne și a politicii internaționale. Din punctul de vedere al politicii interne, un scop este văzut ca un „interes public” sau „interes național”, în timp ce din punctul de vedere al politicii internaționale, sintagma „interes național” semnifică o politică care deja se implimentează.

Totuși, nu întotdeauna „interesul național” coincide cu ideile președintelui sau a ministrului de externe. Atunci cînd sentimentul popular are vre-un impact asupra politicii externe, atunci, „interesul național” este văzut ca un „interes public”, referindu–se la ceea ce dorește majoritatea populației. Atunci cînd „interesul național” se aplică în politica externă, aceasta din urmă are toate șansele să fie numită „egoistă”.

Mulți cercetători, mai ales realiștii, ar susține faptul că relațiile internaționale nu sînt nici pe departe atît de complicate după cum s-ar părea, că întregul comportament al politicii externe, de orice importanță, poate fi dedus din cuvintele lui Winston Churchill despre „interes național”. În opinia lui, liderii naționali tind să maximalizeze avantajele țării sale față de alte state, fie prin cooperare sau pe seama lor. Conceptul de „interes național” merită să fie examinat mai ales că el reprezintă nucleul a mai multor speculații cu privire la motivele ascunse ale acținilor statului.

Există cel puțin trei interese fundamentale pe care toate statele naționale ar trebui să le aibă:

asigurarea supraviețuirii fizice a însuși teritoriului, care include apărarea vieții populației și menținerea integrității teritoriale a frontierelor.

promovare bunăstării economice a populației

menținerea autodeterminării naționale referitor la natura sistemuli guvernamental al țării și realizarea politicii interne.

Toate aceste elemente împreună pot fi considerate valorile supreme sau scopurile centrale ale politicii externe. Unele probleme sînt asociate cu termenul de „interes național”. Ele explică, parțial, de ce țările au scopuri similare, dar un comoprtament diferit.

În primul rînd, termenul în sine este destul de vag și oferă puține indicii politicienilor pentru a lua decizii.

În al doilea rînd, legat de primul subiect, nu toate statele și nu toți liderii aplică aceleași criterii pentru a determina cînd securitatea națională și necesitățile economice sînt satisfăcute. Unele țări sînt mulțumite de ceea ce au.

În al treialea rînd, cele trei scopuri cu privire la securitatea națională, prosperitatea econoică și autodeterminarea pot deseori să fie incompatibile, necesitînd unele decizii mai dure. Nu toți liderii naționali pun scopurile la același nivel.

În al patrulea rînd, „interesul național”, în felul în care este interpretat de guvern, poate aduce beneficii întregii națiuni, sau doar unui segment privelegiat al națiunii.

În al cincilea rînd, unele persoane de la guvernare nu se mulțumesc doar cu formularea și realizarea scopurilor de bază menționate anterior. Pot fi identificate și scopuri adiționale, așa ca: prestigiul militar, care poate fi legat de celelalte.

Promlema finală este o întrebare care se subînțelege din toate discuțiile cu privire la subiectul dat. Și ea este următoare: unde se termină „interesul național” și începe „interesul internațional”, și cum ele sînt separate? Referitor la interesul național, se poate de spus că acest concept provoacă la fel demulte întrebări, pe cîte le rezolvă. La fel este important de spus că conceptul respectiv este vag atît pentru a fi un îndrumar pentru acținile politicienilor, care tind să realizeze politica externă, cît și o variabilă explicativă pentru cercetătorii care studiază domeniul fenomenelor internaționale. Guvernele caută să atingă scopuri de bază , dar realitatea este prea complicată pentru a fi explicată printr-un singur factor. Atunci, este necesar de a anliza totul dintr-o perspectivă mai sistematică factorii care afectează comportamentul statului național.

Atunci cînd discutăm despre interesul național, se are în vedere beneficiile națiunii, nu se spune nimic despre interesul de satat sau de regim. Uktmii doi sînt cei care trebuie să deservească națiunea. Adică, statul trebuie să acționeze ca un agental națiunii. Din acest motiv, este resonabil de a – și îndeplinește datoriile cît mai bine. În caz contrar, guvernul trebuie să fie lipsit de responsabilitățile sale.

Acest accent, pe națiune și nu pe teritoriu sau regim politic, este crucuial pentru a înțelege care sînt interesele. Atunci cînd se vorbește despre interesul public, în loc de cel național, reprezintă o modalitate de a menține clară ideea cu privire la interesele care sînt apărate. Este cert faptul că interesul unei națiuni nu este identic cu cel de stat sau guvern.

Noțiunea de interes național este foarte cunoscută. Masjoritatea liderilor politici și cetățeni susțin că ea este predominantă. Unii consideră că accentul pus pe interes național este potrivit și că așa trebuie să fie în continuarie. Ei susțin că statul național are multe aspecte pozitive și joacă roluri valoroase.

Alți analiști, în schimb, critică utilizarea interesului național în calitate de ghid pentru politică. Această critică rspinge conceptul de interes național, precum că el nu ar exista deloc, sau că el este foarte complex sau oarecum distructiv. Prima obiecție în utilizarea interesului național ca un model de comportament este că el este estrem de subiectiv.

Numeroși analiști resping ideea de interes național ca un model operațional, bazîndu-se pe ideea că interesul național nu poate exista din cauza naturii eterogene a societății. Ei susțin că fiecare societate rerprezontă o colecție de subgrupuri diferite, fiecare dintre ele avînd propriile sale interese.

A treia obiecție se bazează pe faptul că acest comportament care presupune apărarea propriilor interese afectează negativ stabilitatea și echitatea internațională.

Hans Morghentau a accentuat faptul conform căruia interesul „definit în termeni de putere” determină comportamentul statelor. Toate guvernele, fie ele democratice sau autoritare, urmăresc astfel de interese, în cadrul anarhiei politicii mondiale, un domeniu descris de către filosoful politic englez Thomas Hobbes: „fiecare împotriva fiecăruia”. Realiștii tind să vadă statele în calitate de actori unitari, entități care se conduc de aceleași valori, preferințe și obiective, care vorbesc concomitent. Obiectivele politicii externe sînt schițate pentru a maximiza puterea statului, sau cel puțin de a o menține astfel încît poziția statului să fie securizată în cadrul ierarhiei puterii globale. Una dintre dificultățile cu privire la asemenea declarații este că ele foarte ușor pot deveni tautologie, declarații care sînt adevărate prin definiție și care, respectiv e greu a le dezminți. Cineva poate ușor să – și formeze argumentele pentru a demonstra că orice acțiune: pentru a stopa un război sau pentru a menține pacea, sînt întreprinse pentru a intensifica sau menține puterea și, în așa fel, interesul statului.

Chiar și atunci cînd un astfel de argument este evitat, ideea că toate țările au istorii, culturi, structuri socio – economice și politice diferite, semnifică faptul că preferințele, obiectivele și, respectiv, strategiile politicii externe derivă, în mare parte, din politica internă și nu pur și simplu din locul statului în structura sistemului internațional. La fel, nu putem ignora faptul că în cadrul fiecărui stat – națiune, diferite persoane, grupuri și clase au interese diferite. Muncitorii au interese care oarecum ar fi asemaănătoare cu cele ale proprietarilor de fabrici, dar unele poate să difere radical. Unii producători sînt coineteresați în vînzarea produsului într-o lume în care domină pacea, alții vor să vîndă armamenteși asta pot să o facă atunci cînd există război sau amenințări cu războiul. Apar întrebări care sînt imposibil de evitat în orice sistem politic unde există cîțiva indivizi sau grupuri și fiecare are dorințe și interese proprii. Numai dacă știm cum diferite interese sînt reconciliate în cadrul unei singure decizii, nu putem ști care politică anume va rezulta.

Stabilirea agendei reprezintă unul dintre mijloacele prin intermediul cărora preferințele sociale intranzitive devin alegeri sociale. Prin respingere, presupunerea realistă ale statelor în calitate de actor unitar – înțelegînd cine se implică în elaborarea politicii externe, cine este responsabil, cum se ajunge la compromise, și cum aceste proceduri de elaborare a politicii diferă în dependență de timp și circumstanțe – începem să înțelegem ale cui interese devin interese de stat, și aum se întîmpșă acest lucru. Din acest motiv, este vitală cunoașterea structurii guvernului unui anumit stat și influențele sociale asupra sa. Interesele cui vor fi apărate d ecătre guvern oricînd? Structura economică oferă unui grup sau clasă anumită un statut special în privința unui anumit subiect? Moștenirea culturală sau experiența comună predispun anuumite societăți, sau grupuri din cadrul lor, să adopte concepții particulare cu privire la afacerile mondiale? Conceptul realist al interesului național poate indica spre anumite valori sau scopuri majore, pe care majoritatea cetățenilor le împărtășesc într – o anumită măsură (de exemplu, pace, prosperitate și securitate), dar pînă ne îndepărtăm de la noțiunea de stat unitar, știm cu adevărat foarte puțin referitor la prioritățile naționale sau cum ele vor fi implementate în cadrul politicii internaționale.

Interesul național poate fi definit drept necesitatea statului de a – și mări resursele sale naționale, dar la fel și încercările sale de a se opune amenințărilor față de securitatea națională, concomitent, să nu intre în conflict cu valorile dominante ale societății. Conținutul exact al interesului național al statului are legătura cu orientarea sa politică în așa o măsură, în care elita națională, care ocupă un statut înalt și guvernează cu funcțiile statului, poate fi considerată vocea acestor valori și acțiunile sale corespund așteptărilor sociale. Este ușor de presupus că în cadrul regimurilor democratice, comparativ cu cele autoritare, elita conducătoare depinde de dorințele societății. Dacă acțiunile elitei naționale contravin valorilor sociale, aceasta semnifică că ele contravine intereselor naționale ale statului, chiar dacă ele au contribuit la mărirea resurselor sale naționale sau a securității naționale.

Interesul național are două abordări: tehnologică (rațională) și socioculturală (axiologică sau valorică). Noțiunea de interes național este legată de cea de „interes de stat”. În lexicul politicii practice, ele sînt practic două sintagme sinonime. Totuși, în opinia unor cercetători, interesul național reflectă, în primul rînd o versune „popularizată” a interesului de stat, deoarece el se concentrează asupra problemelor aflate în centrul atenției societății sau a unor grupe ale sociatății, pe cînd problemele referitoare la interesul de stat nu sînt cunoscute de către cetățeni.

Noțiunea de interes național are conexiuni și cu termenul de „interes public”, care este legat mai ales de problemele cotidiene. Adică, el este orientat spre societate, în interior. La conturarea interesului național contribuie o serie de factori, printre care: economic, sociocultural, geopolitic.

În politica internațională actuală, interesul național are un rol dublu. Cultura politică a țărilor dezvoltate permite și chiar posedă o tehnică ce îi ascunde interesele naționale reale. Referitor la implicațiile sale concretecu privire la interesele reale, în politica publică, de obicei, nu se vorbește.

Din cele expuse mai sus, se deduce complexitatea termenului interes național, mai ales că el face referiri și la noținuli de „națiune”, „relații naționale”, „conflicte naționale”. Caracterul subiectiv al interesului național este determinat de faptul că el este exprimat și realizat de subiecți concreți – grupe sociale, partide, etc.

Evident că forțele politice care ocupă un rol dominant în cadrul societății, analizează interesele naționale prin prisma scopurilor proprii. Concomitent, ei posedă mijloace și posibilități pentru a impune subtil propriile abordări în conștiința societății și practica social – politică.

Dacă interesele naționale ar fi determinate pur subiectiv, fără vreo legătură cu realitățile obiective, atunci această categorie ar pierde din ideiși s – a risipi într – o multitudine de opinii și punct de vedere cu privire la interesele naționale.

Interesul național nu trebuie de confundat cu interseul unei etnii din cadrul statului. Națiunea, din punctul de vedere al naționaliștilor, reprezintă caracterul determinant al intereselor naționale. În pofida tendinței globale de a depolitiza factorul național – etnic, în această abordare, el pretinde la rolul axei principale a vieții social – politice, care stimulează dispozițiile național – șoviniste.

În fiecare societate există o ierarhie a intereselor de diferite nivele. Din acest motiv, formarea interesului național a unei soietăți istorice, are loc sub influența factorilor, care derivă din necesitățile sale de bază. În cadrul statelor – națiuni, apar mecanisme eficiente pentru formarea și corectarea intereselor naționale în baza raporturilor între stat și structurile societății civile. Prin intermediul acestui mecanism, se realizează n proces sintetic continuu de integrare a intereselor diferitor grupuri sociale în cadrul interesului național de stat comun. Influența societății civile asupra concepțieie și politicii intereselor naționale nu doar că integrează în cadrul lor interesele specifice a diferitor forțe sociale și, astfel, se creaază predispoziții pentru acordul național, totodată contribuind la dezvoltarea țării.

În concluzie, se poate de menționat următoarele, că rolul tehnologiilor informaționale în relațiile internaționale contemporane sînt actuale din punct de vedere practic și teoretic. Tehnologiile informaționale afectează viața umană la toate nivele pe plan intern, dar și relațiile dintre state, le fel și rolul organizațiilor internaționale, mișcărilor sociale, grupurile financiare, organizațiile criminale și indivizi aparte, pe care ele le au în cadrul sistemului mondial. Aceste schimbări calitative sînt reflectate în procesul decizional al politicii externe. Tehnologiile informaționale influențează cercetarea unui fenomen al relațiilor internaționale. Informația reprezintă un conglomerat de date. Internetul a obținut un rol conducător în circuitul informațional rapid, în sectorul militar, guvernamental și privat. Așa schimbări calitative în procesul adunării informației, procesarea și răspîndirea ei a constituit așa – numita reoluție informațională. Informația reprezintă o resursă strategică, care trebuie administrată eficient pentru a obține o supremației asupra celorlalți. Tehnologiile erei informaționale influențează mediul în care se duc luptele, oferindu – le un caracter mai dinamic și imprevizibil. Acest fapt, face ecnomiile naționale mai sensibile la dezvoltarea globală, dezvoltă conștiința culturală și globală, concomitent inspiră mișcările radicale spre obținerea fragmentării și destabilizării mondiale. Războiul informațional reprezintă un fenomen multidimensional și complex. El poate fi dus, atît în domeniului militar, cît și în cel civil. Amenințările sale nu pot să nu influențeze și atitudinea statului, care este reflectată în politica sa externă și acțiunile pe care el le întreprinde pentru a realiza pași concreți în politica externă, care la rîndul său determină și atmosfera mediului internațional. Lumea de astăzi este plină de situații și amenințări provocatoare care se schimbă rapid. Existența instabilității și a amenințărilor presupune, din partea statului, o capacitate cuvenită pentru a se apăra. Toate evenimentele care se produc pe arena internațională: atît disputele teritoriale, conflictele internetnice, cît și problemele globale majore: sărăcia, starea ecologiei, trafucl de arme și ființe umane, toate necesită o abordare multilaterală.

Capitolul II. Rolul războiului informațional în reflectarea politicii externe

II.1 Reliefarea politicii externe a SUA

În Statele Unite ale Americii, de politica externă se ocupă ramura executivă și Congresul. Aceste două organisme au împuterniciri constituționale care le oferă posibilitatea de a elabora, coordona și realiza politica externă. În cadrul ramurei executive, Departamnetul de Stat constituie principala agenție care coordonează politica externă și Secretarul de Stat reprezintă principalul conselier al Președinetelui SUA în domeniul afacerilor externe. Departamentul înaintează obiectivele și interesele SUA, conturînd o lume mai liberă, sigură și prosperă, prin intermediul rolului său primar în dezvoltarea și implementarea politicii externe a Președintelui. Totodată, Departamentul susține activitățile din cadrul politicii externe ale altor structuri guvernamentale ale SUA, în care se includ Departamentul Comerțului și Agenția Națională de Dezvoltare. La fel, oferă un spectru larg de servicii cetățenilor SUA și cetățenilor străini care doresc să viziteze sau să emigreze în SUA.

Departamentul de Stat are un rol primar în:

coordonarea, dezvoltarea și implementarea politicii externe,

administrarea bugetului pentru politixca externă și altor resurse pentru politica externă,

realizarea negocierilor, semnarea acordurilor și a tratatelor în diferite domenii, de la comerț la arme nucleare,

coordonarea și susținerea activităților înternaționale ale altor agenții ale SUA.

Serviciile oferite de către Departamentul de Stat includ:

protejarea și susținerea cetățenilor SUA care locuiesc sau călătoresc în străinătate,

susținerea biznesului SUA pe piața internațională,

coordonarea și susținerea activităților internaționale a altor agenții ale SUA,

informarea opiniei publice cu privire la politica externă a SUA și relațiile ei cu alte state.

Oficiul Secretarului de Stat este compus din Șeful de Personal al Secretariatului, Adjunctul Secției Personal, Secretarul Secretarului de Stat, Asistent Executiv și asistenți speciali. Secretarul adjunct este principalul locțiitor, consilier, și alter ego al Secretarului de Stat, în absența Secretarului de Stat îndeplinește funcțiile sale. Totodată, asistă Secretarul de Stat în formularea și realiazarea politicii externe a SUA, supraveghează și coordonează activitatea diviziunilor Departamentului.

Secretariatul Executiv este compus din Secretarul Executiv și trei adjuncți ai săi. Este responsabil pentru coordonarea activității interne a Departamnetului, la fel, menținearea legăturii dintre Departament și Casa Albă, Consiliul Național de Securitate și alte Agenții ale cabinetului.

Personalul de Secretariat lucrează cu diferite oficii ale Departamentului în elaborarea și pregătirea materialelor scrise pentru Secretar de Stat, Adjunctul Secretaraului de Stat și Șeful Secției Afaceri Politice. Centrul Operațional este centrul de comunicații și aplanarea crizelor, funcționează 24 de ore din 24.

În 1947, din ordinul lui George Marshall, au fost create, de către George Kennan, Secția de Planificare Politică. Această secție reprezintă o sursă independentă de analiză politică pentru Secretarul de Stat. Șeful secției este la același nivel cu Asistentul Secretarului de Stat.

Oficiul de Protocol este condus de către șeful de Protocol, care consiliază, asistă și susține direct Președintele SUA, Vice – Președintele și Secretarul de Stat atunci cînd au loc evenimente oficiale de nivel național și internațional.

La data de 23 septembrie 2004, Congresul a aprobat crearea Oficiului pentru Politică, Planificare și Resurse pentru Diplomația Publică și Afacerile Publice. Acest oficiu oferă o planificare strategică pe termen lung și standarde, atît pentru diplomația publică, cît și pentru programele de afaceri publice. La fel, oferă posibilitatea Secretariatului să conselieze mai bine, în privința alocației diplomației publice și resurselor de afaceri publice, să concentreze acele resurse, care sînt cele mai importante pentru securitatea națională, și să ofere estimări realiste față de eficiența diplomației publice și a afacerilor cu publicul. Oficiu, la fel, va coordona diplomația publică a Departamentului.

Biroul de Afaceri Publice ajută americanii să înțeleagă politica externă a SUA și importanța afacerilor externe, prin intermediul comunicatelor de presă, diferite conferințe, organizarea interviurilor TV și radio, la nivel local, regional și național, cu oficialitățile cheie ale Departamentului, la fel și, furnizarea produselor și serviciilor audio – vizuale. Biroul oferă informație și servicii adiționale, care pot fi găsite pe adresa lor electronică sau la linia de telefon informațional pentru întrebările publicului. Adițional, Oficiul Istoriei oferă cercetări istorice și conseliere pentru Departamentul de Stat și publică istoria documentară oficială a politcii externe a SUA.

Altă agenție care se ocupă de afacerile externe este Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională. Este o agenție independentă, care primește directive generale și indicații din partea Secretarului de Stat. Sediul său este la Washington D.C. , cu oficii în toată lumea.

SUA posedă o influență vastă la nivel economic, politic și militar, care se manifestă la nivel global. Acest fapt determină un interes major față de concepțiile și detaliile politicii externe; care se manifestă la nivel global.

Printre scopurile menționate de către funcționarii din domeniu, se enumeră:

Protejarea securității și libertăților tuturor cetățenilor americani, atît în cadrul SUA, cît și peste hotarele ei,

Promovarea păcii, libertății și democrației în toate regiunile lumii,

Susținerea comerțului liber, fără tarife, interdicții sau alte bariere economice, și promovarea capitalismului, pentru a asigura o creștere economică, astfel, ameliorînd condițiile de viață oriunde în lume,

Oferirea ajutorului umanitar și pentru dezvoltarea persoanelor străine, care întîmpină greutăți.

SUA au una dintre cele mai mari prezențe diplomatice în lume. Aproape fiecare țară din lume, are atît o ambasada a SUA, cît și o ambasadă în SUA. Doar cîteva țări nu au relații diplomatice formale cu SUA, și anume: Cuba, Butan, Iran, Coreea de Nord, Sudan, Somalia și Taiwn.

La nivel practic, lipsa acestor mijloace formale de relații bilaterale, nu împiedică SUA să comunice cu aceste națiuni. Atunci cînd nu există nici o reprezentanță diploamtică a SUA, relațiile Guvernului SUA sînt conduse prin intermediul reprezentațelor Canadei, Marii Britanii, sau un alt terț prietenos.

SUA deține o listă a țărilor cu care întreține relații comerciale bune, excluzînd pe altele, ceea ce semnifică faptul că exporturile lor în SUA sînt supuse unei taxări importante.

SUA este fondatorul NATO – cea mai mare alinață militară la nivel mondial. Toți membrii acestei oraganizații, dar și țările care intenționează să devină membre, reprezintă un grup de țări aparte, care poate fi numit „aliații SUA”. Concomitent, SUA are cîțiva aliați majori, care nu fac parte din NATO, din cauză motivelor geografice. Cu fiecare stat din acest grup, SUA întreține o relație unică, care implică diferite parteneriate și alianțe militare și economice. Printre aceste țări se enumeră: Argentina, Australia, Bahrain, Egipt, Israel, Japonia, Iordania, Kuwait, Noua Zeelandă, Pakistan, Insulele Filipine, Coreea de Sud, Thailanda.

Există criticila adresa politicii externe a SUA, precum că scopurile sale nobile indică unele contradicții dintre afirmațiile și acțiunile politicii externe contravin:

Mențiunile referitoare la pace se opun implicațiilor militare ale SUA

Referirele la libertate și democrație contravin faptului că multe dictaturi trecute și actuale au primit ajutorulfinanciar sau militar din partea SUA.

Ideea cu privire la comerțul liber contravine tarifelor de import impuse de către SUA (pentru a proteja industria locală de competiția globală) mărfurilor străine. Mențiunea despre generozitatea SUA se opune cheltuielilor mici oferite dezvoltării ajutorului internațional.

Pe plan internațional, se aduc critici și la nivel economic, mai ales față de organizațiile internaționale, în care SUA participa activ, așa ca: Organizația Mondială a Comerțului, Fondul Monetar internațional, Banca Mondială. Ei susțin că anumite industrii trebuie să rămînă în proprietatea statului, pentru a evita abuzul monopoliilor care privatizează agenții economici. La fel, se susține faptul că vînzarea proprietății publice, deseori, presupune un nivel înalt de corupție.

SUA este implicată în careva dispute la nivel internațional.

Litigiu cu Canada referitor la spațiul maritim (Intrarea Dixon, Marea Bosfor, Strîmtoarea Juan de Fuca)

Baza navală a SUA în Guantanamo, închiriată de la Cuba și numai un acord reciproc sau părăsirea teritoriului de către SUA poate înceta chiria.

Haiti înaintează pretenții față de Insulele Navassa

SUA nu a înaintat pretenții teritoriale în Antarctica (dar, și-a rezervat dreptul să o facă) și nu recunoaște pretențiile altei națiuni.

După evenimentele din 11 septembrie, analiștii susțin că atacul terorist șocant asupra SUA a inaugurat o nouă eră în cadrul politicii mondiale. Evenimentele ulterioare, în deosebi prioritatea americană față de lupta cu terorismul și agitația provocată de inițiativele diplomatice, care completau acțiunile militare, aparent confirmă această presupunere.

Unul dintre primele documente oficiale ale Pentagonului referitor la acest subiect, poate fi directiva Ministerului Apărării SUA, de la 21 decembrie 1992, numit „Războiul informațional”. În 1997, s –a dat următoarea definiție pentru raăzboiul informațional: „Acțiuni întreprinse pentru a atinge o supremație informațională, în interesele strategiei naționale și realizate pe calea influențării asupra informațieie și sistemelor informaționale ale oponentului, concomitent, apărînd informațieie proprie și a sistemelor informaționale ale sale.”

După 11 septembrie, politica externă s – ar putea desfășura după cîteve scenarii. Unul dintre ele, ar consta în formularea politicii bazate pe ideea răspîndită conform căreia politica internațională a intrat într – o eră nouă după evenimentele din 11 septembrie. Din acest punct de vedere, atacul terorist a transformat lumea aflată în perioada post – Război Rece și a anunțat începutul unei ere, a cărei trăsătură definitorie va fi lupta globală cu terorismul. Această prioritatea va contrubui la crearea unei coaliții, unde statele vor lupta cu un dușman comun. Această dată a marcat începutul unei ere noi în gîndirea strategică americană. Atacurile teroristeau avut un impact comparabil cu atacul de la Pearl Harbor, din septembrie 1941. înainte de 11 septembrie, administrația lui Bush se afla în procesul de elaborare a unei noi strategii a securității naționale. Acest eveniment a transformat într – o secundă ambianța securității internaționale. Din aceste motive, SUA a început să promoveze o campanie largă, pe plan mondial pentru a lupta cu terorismul. Campania organizată de către SUA, în legătură cu evenimetele de la 11 septembrie are antecedente în alte evenimente, de exemplu războiul din Golf.

Un factor major în cadrul războiului din Golf a constituit abilitatea coaliției de a depăși capacitatea operațiunilor de recunoaștere și supraveghere a Iraq-lui. Anume această capacitate de a surprinde oponentul, în timp ce are loc ameliorarea propriilor abilități de supraveghere și recunoaștere, a fost numită „război informațional”. SUA și aliații săi au dus un un război informațional calitativ, timp de circa 25 de ani, în cadrul contextului istoric al competiției cu Uniunea Sovietică.

Efectele războiului informațional din Golf, au afactat toate nivelele conflictului: strategic, operațional și tactic.

Experiența războiului din Golf, referitoare la tehnologiile militare ale SUA, au servit drept confirmare pentru a le demonstra că ei au capacitățile necesare pentru a duce un război informațional față de orice altă țară. Din aceste considerente, războiul din Iraq, dar și celelalte conflicte militare în care s – a implicat SUA, au fost niște experiențe noi, dar în care puteau fi aplicate și ameliorate lecțiile de pe urma evenimentelor din Iraq.

BBC a creat un material, format din patru serii, pentru a relata cel întîmplat, prima parte: „Vocea interioară de la Summit-ul d ela Geneva”, a doua – „istoria forțelor speciale americane, care patrulează în spatele liniei inamice”, a treia „Istoria evenimentelor reale care s – au desfășurat în aceea perioadă” și patru: „martor ale revoltei curzilor”.

Această experiență, care pentru SUA a fost una foarte pozitivă, a servit drept suport pentru investiții majore în domeniul tehnologiilor informaționale, căt și pentru crearea unei imagini de lider în acest domeniu subtil. Atunci cînd imaginea a fost creată, SUA deja își schimbă unele tactici, ameliorează tehnicile, dar în esență ele rămîn aceleași. Calitatea sa de lider pe plan internațional, îi permite să dicteze sau să conducă operațiunile și evenimentele majore de pe arena internațională.

La data de 6 octombrie 1991, a fost prezentat un film spectaculos, „Eroii Furtunii în deșert”, la canalul ABC. Mesjul publicitar era: „Știrile TV pătrund în inima Războiului din Golf. Diseară, filmul de la ABC va ajunge la inima eroilor.”. Filmul era bazat pe istoriile participanților la acțiune. A participat și G. Bush, producătorul emisiunii spunînd că acest fpat va apropia Președintele de popor.

Pe parcursul acestor eveniemnte, atît mass – media scrisă, cît și cea electronică, deseori spuneau că există cenzură, acces restrîns la surse și evenimente. La fel, ei spunea că nu există o diferență clară între „război” și „război la TV”.

Referitor la aceste evenimente sînt multe opinii, pro și contra. Totuși, un lucru este sigur, că media a avut un rol foarte important. Va dura extrem de mult contemplarea și cercetarea pentru a specifica natura reportajelor, felul în care au fost produse, distribuite, consumate și interpretate, și impactul asupra audieneței. Toate aceste lucruriridică întrebări importante și provocatoare referitoare la relația dintre stat, mass – medie, operațiuni militare, cultură și comportament public.

Pe parcusrul acestui război, coaliția condusă de SUA a exercitat un control fără precedent asupra reflectării știrilor despre război. Majoritatea știrilor radio și TV au minimalizat violențele care au avut loc. Din acest motiv, opinia publică ale statelor aliate au susțiunt războiul. Cercetătorii Martin Shaw and Roy Carr-Hill, în studiul său referitor la influența mas – mediei asupra evenienntelor din perioada războiului din Golf, au demonstrat că în mijloacele de informare în masă se spunea foarte mult despre susținerea acestui eveniment și importanța sa, dar se omiteau și se evitau opiniile referitoare la dezacordul cu aceste acțiuni militare.

Toate aceste acțiuni se realizau cu scopul de a avea susținerea opiniei publice pe plan național și chiar regional. În așa fel, politica externă obținea un aliat în mijloacele de informare în masă. Din cele relatate mai sus se observă că SUA are a politică externă coordonată și complexă. Scopul său este promovarea și apărarea inrâtereselor sale naționale pe arena mondială, chiar utilizînd metode mai puțin diplomatice: dezonformare în masă, propagandă. Acțiunile purtate de ea în conflictele în care s – a implicat, au fost extrem de subtile, avînd în vedre că a reușit să atragă de partea sa statele din Europe, în primul rînd Marea Britania, cît și să obțină susținere pe plan local. În asemenea evenimete, cînd se discută imaginea țării, se implică întreg aparat guvernamental. De exemplu, coaliția anti – teroristă, este condusă de SUA, iar Președintele Bush are un rol major.

Este multă informație, dar puțin despre războiul informațional, nu este concret despre efectele și impactul lui asupra politicii externe………. de mai completat.

II.2 Imaginea Federației Ruse în politica sa externă

La analza din perspectiva istorică, activitatea serviciului diplomatic rus urmărea scopul asigurării intereselor statale și naționale. În noiembrie 1991 s – a adoptat hotărîrea cu privire la restructurarea MAE în Ministerul Relațiilor Externe, concomitent, preluînd funcțiile Ministerului Relațiilor Economice Externe. Din 1991, a început remodelarea politicii externe a Rusiei, ca a unui stat democratic nou, urmaș al Uniunii Sovietice. Prin decretul președintelui Federației Ruse, la 14 martie 1995, s – a stabilit

Noul Statut al MAE – ului. Rusia, în condiții dificile, a reușit să – și apere interesele sale naționale de bază pe arena internațională. Politica externă a Rusiei a obținut un caracter sistematic și pragmatic. „Moștenirea politicii externe sovietice era psihologia de o „supraputere””, care tindea să participe în toate procesele internaționale, inclusiv prin utilizarea multor resurse interne. O astfel de abordare nu putea fi acceptat de către Rusia, din cauză poverii problemelor interne care trebuiau rezolvate. Logica lucidă dicta un alt comportament, și anume, de a „servi” interesele vitale ale dezvoltării interne. Aceasta persupune următoarele lucruri: asigurarea securității, crearea unor condiții extrem de favorabile pentru o creștere economică stabilă, creșterea nivelului de viață a populației, întărirea unității și integrității țării, bazele sale constituționale, consolidarea societății civile, apărarea drerpturilor omului și a cetățenilor aflați peste hotarele ei.

Președintele Federației Ruse are drepturi largi în organizarea politicii externe a țării. Anume șeful statului, într – o mare măsură determină pozițiile Rusiei pe arena internațională. Președintele reprezintă Rusia în cadrul relațiilor internaționale, conduce negocierile, semnează actele ratificate. Împuternicirile constituționale ale sale, în politica externă, se realizează în cadrul diferitor evenimente organizate. În primul rînd, se au în vedere negocierile cu președinții altor state, în timpul vizitelor în Rusia, sau deplasărilor în exterior ale Președintelui. Recent, sînt foarte obișnuite convorbirile la telefon. Din acest motiv, există activat un canal de comunicare internațională. Președintele numește și recheamă reprezentanții diplomatici ai Rusiei în țările străine și organizațiile internaționale. Îninte de orice numire, au loc consultări cu comitetele sau comisiile respective. Președintele semnează tratatele internaționale. Conform practicii stabilite, Președintele formulează direcțiile prioritare ale politici externe în Comunicatele anuale către Adunarea Federală.

Bazele strategii politicii externe a noii Rusii democratice sînt determinate de Concepția politicii externe a Federației Ruse, aprobată de Președintele Federației Ruse, V.V. Putin, la 28 iunie 2000. Conținutul acestui document a reflectat acel adevăr obiectiv, că oricît de profunde nu ar fi schimbările interne, politica externă nu poate să se construiască pe loc gol. Ea conține amprenta schimbărilor datorate situației geopolitice a țării, specificul său istoric și cultural. Acest fapt corespunde mai ales Rusiei, datorită rolului său cheie jucat pe parcursul istoriei, pe arena europeană și mondială.
Una dintre sarcinele geopolitice ale Federație Ruse constă în asigurarea securității informațioanale. În cadrul politicii de securitate informațională, se constatează că nu este posibil de atins un echilibru de egalitate și legalitate între personalitate, societate și stat, în cadrul sferei informaționale, fără crearea unei concepții eficinete de purtare a războiului informațional, bazat pe trei componente ale luptei informaționale: metodologie, finanțare și coordonare acțiunilor.

Promotorul politicii externe în Rusia, ca și în orice altă țară, este MAE – ul. Pentru anul 2005, acest organ și – a propus realizarea unor scopuri, obiective strategice. În cadrul politicii externe direcționată pe mai mulți vectori, Rusia va dezvolta colaborarea cu China, India și statele membre ale Uuniunilor integraționste ale Regiunii Asiat – Pacifice. În 2005, va avea loc primul summit Rusia – ASEAN. O atenție sporită se va acorda posibilității dezvoltării cooperării economice cu țările din RAP, America Latină și Africa.

Federația Rusă este predispusă și pe viitor să întărească relațiile de parteneriat cu SUA, în primul rînd, în lupta cu terorismul. Pe direcția europeană, sarcina principală va consta în finisarea activității comune cu Uniunii Europene asupra „road map” pe patru spații comune în următoarele domenii: economie, securitatea internă și externă, educație, știință și cultură.

Urmărind cursul de întărire al ONU, Rusia va participa activ la eforturile colective de reformare a ONU, în baza recomandărilor survenite. Scopul final – contribuirea la crearea unui sistem de relații internaționale mai sigur și bazat pe securitate, care ar corespunde într- o măsură mai mare intereselor de participare egală a Rusiei în cadrul politicii și economiei mondiale, și soluționarea colectivă a problemelor internaționale.

CSI – ul ocupă o poziție centrală. Rusia intenționează să promoveze activitatea pentru perfecționarea mecanismelor CSI și ale altor structuri integraționiste. Își va aduce aportul construcitv în rezolvarea conflictelor din spațiul postsovietic, în cadrul formatelor internaționale actuale.

Politica externă a Rusiei este reflectată în mass – media. Una dintre activitățile prioritare de reflectare a politicii externe este determinată de hotărîrea Președintelui V.V. Putin și care prevede crearea unei politici externe clare și transparente, care trebuie să fie clară atît pentru partenerii din străinătate, cît și pentru cetățenii țării. Spre acest scop duce și Concepția Politicii Externe a Federației Ruse. Sarcina primordială constă în realizarea unei schimbări calitative referitoare la agrearea și înțelegerea Rusiei în lume, depășirea stereotipurilor din perioada „războiului rece”, la fel și contrapunerea reflectării tendențioase de către mijloacele de informare în masă (MIM) străine a proceselor social – politice care se desfășoară în Rusia.

Conținutul de bază al asigurării informaționale a politicii interne și externe a Rusiei peste hotare, îl reprezintă aducerea informației obiective și precise către opinia publică mondială, cu privire la poziția Rusiei față de problemele internaționale, inițiativele din politica externă a conduceriei Rusiei, reflectarea adecvată și la timp, în cadrul MIM străine, referitoare la schimbările pozitive din viața țării.

Concomitent, pe prim plan se conturează activitatea despre explicarea opiniei publice rusești problematicile politicii externe și argumentarea informării rușilor cu privire la subiectele internaționale, care influențează societatea. O parte integrală a acestei activități a devenit crearea unei imagini pozitive a Rusiei peste hotare, ceea ce se realizează prin eforturile coordonate ale diferitor ministere și departamente din Rusia. Desigur că imaginea Rusiei pe arena internațională depinde de succesele democratice, reformele economice eficiente. Din acest motiv, oferind o apreciere obiectivă, se poate de constatat cu toată responsabilitatea, că astăzi, în opinia publică mondială, Rusia devine un partener de încredere, un stat care are unul dintre rolurile conducătoare pe arena mondială.

Relațiile cu SUA fac parte din prioritățile politicii externe a Rusiei, un factor important al stabilității internaționale. Sarcinele principale le reprezintă asigurarea dezvoltării lor pe o direcție stabilă, constructivă și previzibilă, extinderea sferelor de interese comune, limitarea zonelor conflictuale, în bază căutării compromiselor, avînd în vedere interesele naționale reciproce.

Între aceste țări există o colaborare activă într – o gamă largă de subiecte, astfel creînd nucleul coaliției antiteroriste globale. Principiile dialogului de parteneriat bilateral este întărit prin Declarația de la Moscova cu privire la noile relații strategice, semnată de către Președinții V. Putin și J. Bush, în mai 2002, în care se constată faptul că Rusia și SUA vor colabora „pentru susținerea stabilității, securității, opunerea comună față de provocările globale și implicarea în rezolvarea conflictelor regionale”. Un rol deosebit în parteriatul ruso – american, îl au avut reuniunile la nivel înalt.

În centrul atenției, se află și problematica militar – politică și mai ales, stabilirea unor relații noi în domenii strategice, bazate pe parteneriat și respectarea intereselor de securitate ale ambelor părți. Aceste principii au fost întărite prin tratatele semnate: Acordul cu privire la limitarea potențialului ofensiv strategic, Declarația de la Moscova.

Se dezvoltă colaborarea în problemele importante, la nivel internațional și regional, se caută răspunsuri comune pentru noile amenințări și provocări globale. O colaborare eficientă, în domeniul luptei cu terorismul internațional, se realizează în cadrul Grupului de lucru de lupta cu terorismul, ruso – american, care funcționează în regimul reuniunilor periodice.

În afară de SUA, Rusia își fortifică relațiile cu UE. Această structură reprezintă un partener strategic mai vechi al Rusiei. Această relație se bazează pe apartenența la tradițiile istorice și culturale europeene, împărtășirea valorilor umanitare și democrate comune. UE, tot mai mult, obține rolul unui factor independent în sistemul lumii multipolare actuale. Baza juridică de colaborare între Rusia și UE o reprezintă Acordul cu privire la parteneriat și colaborare, care a fost ratificat în decembrie 1997. Parteneriatul strategic între Rusia și UE se realizează în baza unui dialog politic profund și a interacțiunilor n cadrul organizațiilor internaționale, în abordarea problemelor internaționale principale. Dialogul politic regulat asigură înțelegerea reciprocă în probleme internaționale, înclusiv, în contextul formării politicii UE în domeniul securității și apărării. Totodată, UE constituie un partener comercial – economic strategic. Țările UE fac investiții considerabile în economia rusească.

La summitul de la Roma, a fost adoptată o declarație comună cu privire la întărirea declarațiilor summitulului de la Sankt – Peterburg (31 mai 2003), cu privire la perspectiva parteneriatului strategic ulterior dintr Rusie și UE, în patru domenii: economic, libertate, securitate și juridic, securitatea externă, dar la fel și cercetările științifice și educația, inclusiv aspectele culturale.

Extinderea UE din data de 1 mai 2004 se răsfrînge și asupra legăturilor tradiționale dintre Rusia și noile membre. Declarația comună, din data de 27 aprilie, de la Luxemburg, reglementează majoritatea problemelor și indică soluții pentru problemele nerezolvate încă. Pe 21 mai 2004, la Moscova, a avut loc al XIII Summit Rusia – UE. O atenșie deosebită s – a acordat discuției căilor de realizare a liniei strategice a Summitului de la Sankt – Peterburg. Totodată, s – au intensificat negocierile referitoare la aderarea Rusiei la OMC. În cadrul Summit – ului, a fost semnat Protocolul cu privire la încheierea negocierilor cu UE referitoare la aderarea Rusiei la OMC.

Relațiile moldo – ruse ocupă un loc aparte . La 19 noiembrie 2001, la Moscova, a fost semnat de către Președinții Rusiei și a Moldovei, iar la 13 mai 2002 a intrat în vigoare, Acordul politic de bază cu privire la prietenie și colaborare între Federația Rusă și Republica Moldova, care constituie o bază solidă pentru dezvoltarea relațiilor ruso – moldave, în toate domeniile. În preambulul documentului, sînt incluse prevederile referitoare la parteneriatul strategic între țări și participarea Rusiei la reglemantarea politică a problematicii transnistrene, în care Federația Rusă este intermediar și garant în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republcii Moldova.

Anul 2004, a fost marcat de o dinamică pozitivă a legăturilor comercial – economice, în Moldova s – a importat un volum de circa 40%, Rusia ocupă primul loc după volumul investițiilor în economia Republcii Moldova, și anume 36%. Din 1996, activează Comisia Interguvernamentală pe problema colaborării economice. La reuniunea a VII – ea, s –a adoptat hotărîrea cu privire la elaborarea Programului de colaborare dintre Rusia și Moldova în sfera umanitară pe anii 2004 – 2055, activitatea căreia se află la etapă terminală. La fel, se discută problema achitării datoriilor din partea părții moldave pentru livrarea gazului, întărirea juridică a statutului limbei ruse în Moldova, în conformitate cu promisiunile electorale.

De exemplu, în iulie 2004, la Moscova a avut loc o întîlnire între dnul A. Stratan și S. Lavrov. Ministrii de externe au discutat referitor la subiectele prioritare pentru ambele părți, printre ele se enumeră: colaborarea în domeniile politic, economic – comercial și umanitar; reglementarea conflctului de la Nistru. Ca rezultat al întîlnirii a fost semnarea Planului de Consultațiidintre Ministerele Afacerilor Externe al celor două țări, pe anii 2004 – 2005.

Federația Rusă, reieșind din considerentel istorice și geopoliticie, reprezintă un actor foarte important pe arena mondială. Deși la momentul actual, întîmpină unele probleme, pe plan intern (Cecenia, situația economică) și pe plan extern (schimbările ce au loc în spațiul CSI, schimbarea configurației geopolitice), totuși ea continuă să fie un partener stabil și sigur pe arena mondială.

Războiul informațional în politica externă a Federației Ruse poate fi analizat reieșind din acțiunile sale concrete, cela mai evidente fiind în spuțiul CSI – ist. Un loc aparte îl ocupă eveniemtele din Cecenia. În mijloacele de informare în masă rusești, se susțin, în mare parte acțiunile guvernului întreprinse împotriva separatiștilor din Cecenia. Totuși, trebuie de menționat că prima campanie cecenă a dezvpluit toate minusurile sistemului informațional rusesc de la începutul anilor 90. pentru unii jurnaliști de la „Novaia Gazeta”, „NTV”, etc., critica armetei rusești și acținilor guvernului au devenit un lucru obișnuit. Se știe că primul conflict din Cecenia a servit drept „primul război rusesc informațional”. Comparativ cu SUA, atunci cînd ea este implicată în conflicte, presa sa este de partea Guvernului, în cazul Rusiei nu afost așa.Drept suport, sînt cuvintele șefului serviciului d epresă al SFS/FSB, Mihailov A., care a spus: „În ptimpul războiului din Golf, jurnalistul american care l – a intervievat pe hussein, a fost exclus din elita jurnaliștilor. La noi, pe parcursul primei companiei în Cecenia, Basaev, Raduev, Dudaev, erau personaje permanente ale MIM rusești.” La mometula actual, specialiștii rusești consideră că situația complicată care s – a creat atunci, este determinată de lipsa unei conduceri informaționale centrale.

Referitor la cea de – a doua operațiune în Cecenia, sarcina referitoare la conducerea informațională centrală a guvernării rusești, a fost numită drept una prioritară și strategică. Din acest motiv, în administrația președintelui, departamentul informațional a început să aibă o poziție tot mia puternică în MIM. Anume din acest motiv, că, în primul rînd, MIM rusești nu au avut o tactică calculată în ceea ce privește relatarea știrilor și apărarea intereselor naționale, și respectiv, opinia publică nu a susținut în totalitate acțiunile respective, acțiunile Rusiei pe plan internațional, au fost criticate. În articolul „Russian troops in Chechnya revolt”, se vorbește despre nerpofesionalismul turpelor rusești, dezacordul lor cu conducerea militară.. La fel, se vorbește despre ineficiența trupelor respective. În articoul „Military Lose a Soldier per Day in Chechnya”, editat de către gazeta.ru, se vorbește despre pierderile militare rusești, concomitent se aduc dovezi din partea Ministerului Apărării, Preșidenție. Este un articol în care se analizează complex evenimetele desfățurate.

În articolul “RUSSIA'S INTERVENTION IN THE TRANSCAUCASIAN CONFLICTS.”, publicat în Noua Zeelandă, se vorbește despre eșecul diplomatic și militar al Rusiei în conflictele implicate. LA fel, autorii susțin că necătînd la succesul aparent, guvernul Rusiei mai trebuie să depună eforturi pentru a obține rezultate pozitive pe plan intern, regional și internațional. (Vezi Anexa 3)

Unde este războiul informațional ? Exemple concrete?

Analiza?

II.3 Reflectarea politicii externe în activitatea Uniunii Europeene

Ideea europeană, bazată pe o identitate și un patrimoniu cultural comun, este foarte veche. Ea a apărut mai întâi la împărații creștini. Doua tipuri de proiecte politice sunt inițiate după încheierea războiului: abordarea interguvernamentală și abordarea comunitară.

a) Abordarea interguvernamentală

Primele organizații europene au fost interguvernamentăle, în sensul că au reunit state suverane, care cooperează între ele. Este vorbă de:

* Consiliul Europei (1949, sediul la Strasbourg) este o organizație de cooperare parlamentară (între parlamentele naționale, care propun deputați naționali), specializată în apărarea drepturilor omuîui. Are următoarea structură:

— Adunarea Parlamentară, compusă din delegații parlamentelor naționale, votează (cu majoritate de două treimi) rezoluții care sunt transmise Comitetului de Miniștri;

* Comitetul de Miniștri, format din miniștrii de Externe ai țârilor membre, se exprimă prin unanimitate;

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un tribunal european care apără interesele fiecărui cetățean împotriva propriilor jurisdicții naționale;

Secretariatul

b) Abordarea comunitară: interesul comun primează, față de prerogativele suveranității absolute. Patru mari personalități au pus bazele acestei abordări, și anume Jean Monnet, Robert Schuman, Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi.

Pentru aproximativ 15 ani, Comunitatea Europeană a funcționat în cele șase țări semnatare ale Tratatului de la Roma. Prioritatea acestei perioade a fost realizarea uniunii vamale. De politica externă a UE, se ocupă Consiliul Afacrilor Generale și a Relațiilor Externe. El este compus dintr–un reprezentant la nivel ministerial din cadrul fiecărui minister al statelor membre, care este împuternicit să participe din partea Guvernului său. Membrii Consiliului poartă o responsabilitate politică față de Parlamentele naționale.

Miniștrii participă la acele dezbateri ale Consiliului care constituie pentru ei interes, deși unitatea sa instituțională rămîne intactă. Astfel, miniștrii afacerilor externe participă în cadrul configurației cunoscută drept Consiliul Afacerilor Generale, pentru a se ocupa de relațiile externe și, în general, de subiectele ce țin de politică, în timp ce miniștrii responsabili de afacerile economice și financiare se întrunesc în cadrul Consiliului de Afaceri Economice și Financiare, și așa mai departe. Frecvența întrunirilor variază, în conformitate cu urgența subiectelor. Consiliul Afacerilor Generale se întrunește o dată pe lună.

După semnarea tratatului de la Roma, construcția europeană s – a axat, mai ales, pe aspectele economice, deși ideile pentru cooperare în domeniul politicii internaționale au început să se evidențieze. Pentru aproximativ patruzeci de ani de construcție europeană, expresia „politică externă comună” nu și – găsit reflectare în cadrul Tratatelor . Din octombrie 1970, statele membre ale Comunității Europeene au cooperat și au încercat să se consulte în cazul problemelor majore ale politicii internaționale. Totuși, acest lucru a avut loc la nivel interguveranmental, în contextul „Cooperării politice europeene”. În 1986, Actul European Unic a instituționalizat această cooperare interguvernamentală, fără ai schimba natura sau metodele de operare. Schimbarea a venit la Maastrict, acolo unde, pentru prima dată, statele membre au inclus în Tratat obiectivele unei „politici extene comune”. Deoarece Tratatul a intrat în vigoare în la data de 1 noiembrie 1993, deja UE poate să se pronunțe pe arena internațională, să – și expună poziția referitor la conflictele armate, drepturile omului și orice alt subiect legat de principiile fundamentale și valorile comune ale UE și pe care ea a declarat că le va apăra.

Prevederile Politicii Externe și de Securitate Comune au fost revizuite de Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare în 1999. articolele 11 – 28 ale Tratatului cu privire la UE, de atunci, se referă anume la Politica Externă și de Securitate Comună. O decizie importantă pentru ameliorarea eficineței și profilului politicii externe a UE, a fost numirea în calitate de Înalt Comisar al Politicii Externe și de Securitate Comune a dlui Javier Solana, care a preluat această funcție la data de 18 Octombrie 1999, pentru o perioadă de cinci ani.

Tratatul nou de la Nice a intrat în vigoare la 1 februarie 2003 și conține prevederi noi cu privire la Politica Externă și de Securitată Comună. În deosebi, el mărește domeniile care la votare, se află sub majoritatea clificată și întărește rolul Comitetului Politic și de Securitate în operațiunile de aplanare a crizelor. În rîndurile următoare sînt prezentate prioritățile Comiteului UE pentru anul 2005. Ele sînt divizate pe direcții. În primul rînd, revitalizarea parteneriatului transatlantic, depășirea neînțelegerilor. În al doilea rînd, dezvoltarea unei cooperări fructuoase. Relațiile UE – SUA sînt indispensabile pentru lumea actuală, unde trebuie de înfruntat terorismul, proliferarea, sărăcia, bolile, problemele unor state. UE și SUA constituie două superputeri globale. Ambele împărtățesc interese comune, pentru dezvolatarea strategiilor coerente, cu scopul de a promova pace și stabilitate, de a crea condiții pentru dezvoltarea armonioasă a economie în toată lumea și de a priomova stabilitatea sistemului comercial, financiar și monetar internațional, la fel și integrarea ecopnomică a țărilor în tranziție și în curs de dezvolatare.

UE și SUA au aceeași încredere în guvernarea democratică, drepturile omului și economia de piață, și între ele există străînse legături de securitate. Ambele părți au aceleași idei referitoare la rezolvarea eficinentă a varietății mari de subiecte legate de politică și securitate din întreagă lume. UE și SUA trebuie să înfrunte așa procările globale ca: amenințări teroriste, amenințări la adresa securității și stabilității, proliferarea armelor, droguri, crima organzată și multe alte subiecte importante.

Un subiect important al Politcii UE îl reprezintă Politica de Extindere Europeană. Această politică este una nouă care invită vecinii UE, de la Est la Sud, să împărtășească pacea, stabilitatea și prosperitatea existentă în UE și care dorește crearea unui cerc de prieteni de – a lungul hotarelor UE Extinse.

Între UE și vecinii săi din Sud Est, există interse comune, diverse schimburi, de la comerciale la culturale, de la temele referitoare la migrație, la cooperarea transfrontalieră. Politica dată oferă țărilor o relație mai strînsă cu UE, implicînd un grad important de integrare economică și adîncirea cooperării politice, într – o abordare bazată pe parteneriat, apartenențe comune și diferențiere: principiul conform căruia activitatea UE cu fiecare țară separatar trebui să corespundă intereselor și capacităților respective.

Obiectivul Politicii Europene de Vecinătate este de a împărtăși beneficiile extinderii UE în 2004, cu țările vecine, pentru a întări stabilitatea, securitatea și bunăstarea tuturor celor implicați. Ea are drept scop prevenirea iețirii liniilor de demarcare noi între UE Extinsă și vecinii săi și să le ofere șansa de a participa la diferite activități ale UE, printr – o cooperare politică, economică, culturală și de securitate la strînsă.

UE diferă de subiectul comunității potențiale. Ea oferă o relație privelegiată cu vecinii, care va construi pe baza obligațiunilor reciproce și valorile comune în cadrul diferitor domenii: supremația legii, o guvernare eficientă, respexctarea drepturilor omului, promovarea relațiilor bune de vecinătate și a principiilor economiei de piață. Nivelul ambițiilor relațiilor UE cu vecinii săi vor lua în considerație măsura în care aceste valori sînt eficient împărtășite.

Politica care a fost subliniată în primul rînd de către Comisie în „Comunicatul ce privire la Europa Extinsă din martie 2003”, demonstrează prioritatea înaltă acordată de către UE formării relațiilor viitoare cu vecinii săi. Asistența financiară care a crescut substanțial și un singur „Instrument ce privire la Vecinătatea și Parteneriatul European” va susține implementarea acestei politici. Acest instrument, totodată, va ameliora capacitatea UE de a susține cooperarea transfrontalieră.

Comisia a prezentat un Document Strategic și Rapoartele pe Țări, pe data de 12 mai 2004. Documentul Strategic reprezintă un pas important în stabilirea termenilor concreți cu privire la felul în care UE poate să lucreze mai apropiat cu vecinii și să extindă unele dintre beneficiile extinderii. Oferă un mijloc al unei abordări politice mai intensificate și concentrate a UE față de vecinii săi. Astfel va contribui la avansarea ulterioară și susținerea obiectivelor politicii externe a UE.

În baza Documentului Strategic, Comisia, la data de 9 decembrie, a prezentat primul set de proiecte al Planurilor de acțiune cu țările partener. Aceste Planuri de Acțiune reprezintă documentele politice cheie pentru o dezvoltare ulterioară a relațiilor. Metoda aplicată în Planurile de Acțiune este, împreună cu țările partener, este de a defini un set de priorități, realizarea cărora le va apropia de UE. Aceste priorități acoperă un număr de domenii – cheie, cu o acțiune specifică : dialogul politic și reforma, comerț și măsuri de pregătire a partenerilor pentru a obține un sector în cadrul Pieții Interne a UE, justiție și afaceri interne, energie, transport, societatea informațională, mediul înconjurător și inovații, politica socială și contactele cu oamenii.

Extinderea este una dintre cele mai importante oportunități la începutul secolului XXI. Este o sarcină istorică și unică, care favorizează integrarea continentului pe căi pașnice, extinzînd o zonă de stabilitate și prosperitate, pentru partenerii noi. În martie 1998, UE a lansat procesul care va face posibilă extinderea.

Franța este una dintre cele mai vechi națiuni ale Europei, țara în care își au originea idealurile referitoare la Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar fiind membru permanent al Consiliului de Securitate, Franța a pretins, întotdeauna, dreptul la influiență internațională.

Scopurile politicii externe franceze au rămas neschimbate, de – a lungul anilor. Totuși, felul în care se exercită această influiență a evoluat, dar politica franceză a fost întodeauna bazată pe respectarea unor principii stabile. Franța apreciază înalt independența sa, principiu care a condus politica Generalului de Gaulle, pe parcursul anilor 1960 și i – a întărit ideea precum că Franța trebuie să – și dezvolte o capacitate de apărare independentă credibilă. Totuși, angajamentul Franței față de independență nu preîntîmpină eforturile de a promova o solidaritate cu alții. Pe parcursul Războiului Rece, Franța și – a reafirmat, prin cuvinte și acțiuni, că ea face parte dintr – o lume liberă. Ea își îndeplinește responsabilitățile care reăese din statutul său inernațional, ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și membră a diferitor alianțe; și se conduce de ambiția de a vedea că valorile pe care ea le – a inspirat, valori expuse în documente solemne ale instituțiilor inernaționale , prevalează în toată lumea.

Aceste principii și ambiții nu și – au pierdut din validiitatea sa, nici chiar acum. Ele continuă să contureze scopurile majore ale politicii externe franceze, care constau în continuarea integrării europeen, pentru a garanta stabilitate și prosperitate pe continent, și a încuraja progresele spre asigurarea păcii, democrații, și dezvoltării, în cadrul comunității internaționale.

Din 1945, procesul de creare al Europei, a constituit ideea centrală a politicii externe a Franței. Trei considerații au creat o prioritate din această construcție ambițioasă: determinarea de a sfîrși conflictele care de două ori în treizeci de ani au zdruncinat Europa și au slăbit Franța, necesitatea, în contextul Războiului Rece, de a asigura stabilitate și de a garanta securitate națiunilor democratice occidentale, și, în sfărșit, dorința de a construi un spațiun economic unificat, adaptat condițiilor de producție moderne, garantînd prosperitate populațiilor europeene.

La începutul secolului XXI, cadrul de bază al politiciie externe germane, s –au schimbat fundamental și continuă să o facă. Politica externă a Germaniei este orientată spre menținerea libertății, păcii și prosperitășii, promovarea democrației, dezvoltarea respectului pentru drepturile omului în toată lumea, încurajarea programenlor de dezvoltare în țările din emisfera sudică și asigurarea viitorului comunității globale.

În Europa, democrația, supremația legii și principiile economieie de piață au realizat progrese cruciale. Totodată, totuși, Europa – de rînd cu alte regiuni din lume – a tecut prin experiența unor conflicte armate teribile. Crearea unui sistem stabil și pașnic în Europa, dezvoltarea ulterioară a relațiilor internaționale și crearea unui cadru legal pentru aceste relații, mai ales dezvoltarea și elaborarea strategiilor eficiente pentru preîntîmpinarea conflictelor și rezolvarea pe cale pașnică a conflcitelor, reprezontă priorități continue ale politicii germane. Susținerea drepturilor omului, promptitudinea de a se angaja în dialog, renunțarea la forță și încrederea, reprezintă idei de bază ale politicii. De politica externă este responsabil guvernul federal. Cancelarul determină principiile conducătoare ale politicii externe. Ministrul de externe participă la realuizarea politicii externe, fiind șeful ministerului de afaceri externe.

Germania este pregătită să – și asume o responsabilitate ami mare în această lume schimbătoarea. Cadrul pentru acțiunile sale, din domeniul politcii externe, va continua să se afle într – o relație apropiată cu subiectele europeene și internaționale echivalente. Din acest motiv, politica externă germană, la nivel european, este axată pe adîncirea și extinderea UE, să devină un partener sigur în toate domeniile politicii globale, la fel și în dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu regiunile vecine UE, pentru a promova principii de dezvoltare și stabilitate.

La nivel internațional, cadrul de acțiuni germane, în sfera politicii externe, va continua prin dezvoltarea d emai departe a cooperării cu NATO și alte relații transatlantice, la fel și întărirea pozițieie organizațiilor inernaționale, în primul rînd al ONU și OSCE, și promovarea unui rol mai activ și important al Germaniei în aceste organizații.

Germania colaborează atît cu statele din cadrul UE, cît și cu SUA. Aceste state activează împreună în elaborarea conceptului pentru reorganizarea și întărirea parteneriatului Euro – atlantic, cu scopul de a corespunde provocărilor politice și economice globale, care au apărut în secolul XXI. Legăturile Germaniei și ale Europei cu SUA rămîn foarte apropiate. Acest parteneriat transatlantic este bazat pe interese și valori reciproce, și are enorme legături istorice, umane, culturale și politice.

Franța și Germania au avut roluri lidere în cadrul fiecărei etape noi a construcției europeene. După cum Generalul de Gaulle și Cancelarul Adenauer au înțeles bine, Europa nu putea fi construită fărăr reconcilierea dintre Franța și Germania. Acest lucru s – a întîmplat în la data de 23 ianuarie, 1963, la semnarea Tratatului de la Elysee, care stabilea reuniuni regulate, la diferite nivele și în diferite domenii. Treizeci de ani de așa relații au dus la niște legături mai strînse înre aceste țări. În prezent, summiturile, reuniunile franco – germane, cu scopul de a analiza subiectele europene, au generat relații la fiecare nivel guvernamental și a rezultat la o convergență unică în lume, a acestor două state. Relațiile lor se desfășoară în toate domeniile, de la cel financiar – economic, la cel cultural.

Germania și Franța sînt considerați a fi pilonii dezvoltării UE. Între aceste țări există a relație de colaborare deosebită. Atunci cînd apar probleme intrene, ele crează un front comun și încearcă împreună să aplaneze orice situație care apare. Spre deosebire, Marea Britanie, de regulă, tinde să – și păstreze statutul său de țară insulară, care intervine atunci cînd interesele ei ar putea fi afectate. În același timp, Marea Britanie afirmă că pentru ea, aderarea la UE este benefică din punct de vedre economic, comercil și social.

Datorită legăturilor culturale cu SUA, Marea Britanie, deseori, susține SUA în acțiunile sale. Cel mai evident și recent exemplu este războiul din Iraq. În ultimul timp aceste acțiuni sînt extrem de criticate, atît de mIM, cît și de organizațiile internaționale , cum ar fi: Amnesty International. De exemplu, în articolul „LAWYERS WARNED BLAIR- US-UK pre-war bombing of Iraq illegal” , din 20 iunie, 2005, se anunță ilegalitatea acțiunilor intreprinse de către Marea Britanie și SUA și că guvernele

Drept concluzie, se poate de menționat următoarele, că politica externă trebuie de cercetat în comparație, căutînd modele de comportament asociat cu diferite tipuri de state, aflate în condiții și contexte diferite. Studierea politicii externe compartiv, are sens fiindcă modelele obișnuite ale variației pot fi identificate și explicate. Într – o lucrare clasică despre un studiu comparat al politicii externe, James Rosenau a prezentat o „preteorie” a politicii externe. El a susținut că toate elementele care influențează politica externă pot fi categorizate conform nivelelor de analiză, și că trebuie să determinăm importanța relativă a variabilelor fiecărui nivel de analiză, după felul cum afectează politica externă a statelor. Rosenau, la fel, a recunoscut că există diferențieri importante între state, așa că el a specificat trei criterii dimensionale: mărime (mare sau mic), dezvoltarea economică (dezvoltat sau nedezvoltat) și natura sistemului politic („deschis” sau „închis”). Majoritatea eforturilor în analiza comparată a politicii externe, se axează pe descrierea și modelarea procesului politicii externe: identificarea unităților importante de luare a hotărîrilor, analiza faptului cum indivizii și grupurile percep problemele și soluțiile politicii externe și, descrierea dinamicii interacțiunii între grupurile de persoane care iau decizii. Acest proces începe cu formularea scopurilor politicii externe și continuă pe măsură ce politicienii adoptă aceste scopuri în mediul intern și extern. Acest model al mediului prezentat în figura respectivă, explică politica externă în calitate de proces, producție, rezultat și efecte, luînd în consideație factorii interni și externi.

Lumea în care trăim, în secolul XXI, a intrat într – o eră nouă, a schimbărilor globale. Pe parcursul desfășurării lor, se schimbă extrem de tare mersul întreg al civilizației umane. Începe o eră informațională, pentru care este caracteristică crearea unui spațiu informațional global unic.

Dacă ar fi de analzat din perspectiva istorică, activitatea serviciului diplomatic rus urmărea scopul asigurării intereselor statale și naționale. Politica externă a oricărui stat se formează datorită acțiunii diferitor factori obiectivi, printre care se numără: specificul așezării geografice, dezvoltarea istorică, economia, cultura și religia sa. În baza lor, apar interesele naționale, care pot să – și schimbe nuanța politică, dar în esență, rămîn aceleași. Anume în așa fel se formează politica externă.

Dar război informațional_

Capitolul III: Războiul informațional în cadrul politicii externe a Republcii Moldova

III.1 Configurația politicii externe a Republicii Moldova

Reieșind din concepțiile și definițiiele politicii externe, Republica Molodva, ca și restul statelor independente, care au fost recunscute pe plan mondial, își realizează politica externă, asigurînd și promovînd interesele naționale. Dacă ar fi să realizăm o retrospectivă a politicii externe a Moldovei, atunci putem observa că, de la începutul perioadei de independență pînă în prezent, ea a suferit schimbări. S – au schimbat prioritățile și căile de realizare ale lor, politica externă a trecut prin anumite metamorfoze.

În Republcia Moldova, de politica externă, au împuterniciri să se ocupe: ramura legislativă și executivă.

Parlamentul, are direcția de relații externe. Structura sa este următaore:

Secția relații interparlamentare;

Sector protocol și vize;

Sector traduceri.

Funcțiile direcției principale sînt după cum urmează:

Asigurarea relațiilor internaționale ale Parlamentului Republicii Moldova în ansamblu;

Avizarea proiectelor de hotăriri și de legi ce țin de domeniul relațiilor internaționale;

Elaborarea planului de relații parlamentare externe ale Parlamentului și supunerea lui spre aprobare Biroului Permanent;

Elaborarea de programe, rapoarte și informări privind activitatea externă a Parlamentului;

Asigurarea corespondenței diplomatice;

Asigurarea colaborarii cu alte structuri din domeniul relațiilor externe.

La fel și Președintele Republicii Moldova, are prerogative în domeniul politicii externe, care sînt prevăzute și de Constituția țării noastre. În calitatea sa de șef al statului, Președintele reprezintă statul și este garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării. În acest context, determinantul “șef al statului” desemnează persoana, care este chemată să reprezinte la cel mai înalt nivel statul, personificînd întreaga națiune și teritoriul țării.

Atribuții în domeniul politicii externe ale Președintelui Republicii Moldova, care personifică statul și este chemat să-l reprezinte în relațiile cu alte state, la cel mai înalt nivel, își exercită funcția de reprezentant oficial al statului în colaborare cu Parlamentul și Guvernul și are următoarele atribuții în domeniul politicii externe:

– poartă tratative și ia parte la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova și le prezintă, în modul și în termenul stabilit de lege, spre ratificare Parlamentului;
– la propunerea Guvernului, acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai Republicii Moldova și aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;
– primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor state în Republica Moldova.

Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. În exercitarea atribuțiilor, Guvernul se condnce de programul său de activitate, acceptat de Parlament.
Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.

Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova pe anii 2001-2005 ”Renașterea    economiei – renașterea Țării” stipulează drept obiective principale ale politicii externe:

–         Consolidarea suveranității, statalității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, sporirea prestigiului ei internațional;

–         Dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu toate Statele lumii;

–         Elaborarea și realizarea strategiei naționale de integrare a Republicii Moldova în Comunitatea Europeană;

–         Aprofundarea colaborării reciproc avantajoase cu Statele Unite ale Americii, extinderea și aprofundarea relațiilor cu țările Europei Occidentale, mai ales cu Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Olanda, etc.

–         Promovarea unei politici mai active de cooperare cu țările din bazinul Mării Negre, din Europa Centrală și Asia de Sud-Est;

–         Consolidarea în continuare a relațiilor reciproc avantajoase cu alte țări în baza unor programe concrete de colaborare bilaterală curentă și de lungă durată, luând în considerare interesele naționale ale ambelor părți;

–         Propagarea activă, peste hotarele țării, a realizărilor economice ale Republicii Moldova și promovarea valorilor culturale ale poporului moldav;

    În domeniul cooperării multilaterale se prevede:

–         Promovarea intereselor Republicii Moldova în organizațiile internaționale, a căror membră este;

–         Participarea mai activă a Republicii Moldova în activitatea Organizației Națiunilor Unite, O.S.C.E., a Consiliului Europei;

–         Cooperarea sporită a Republicii Moldova în cadrul organizațiilor regionale, care să contribuie la accelerarea integrării acesteia în structurile europene.

Ministerul Afacerilor Externe este organul central de specialitate, ce promovează politica statului în domeniul relațiilor externe și își desfășoară activitatea în conformitate cu Constituția și legile Republicii Moldova,  Hotărîrile Parlamentului, actele Președintelui Republicii Moldova,  hotărîrile și dispozițiile Guvernului, precum și cu alte acte normative, tratate și acorduri internaționale la  care  Republica Moldova  este parte.  Funcțiile și structura aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova (Anexa 2) . Regulamentul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova atribuie ministerului următoarele funcții (Anexa 3) :

realizează drepturile suverane ale Republicii Moldova în cadrul relațiilor internaționale;

promovează politica externă a Republicii Moldova în relațiile cu alte state și organizații internaționale;

3) informează Președintele, Parlamentul și Guvernul despre evenimentele internaționale majore și face propuneri privind poziția Republicii Moldova față de acestea;

4) face propuneri privind inițierea, negocierea, semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea acordurilor internaționale, aderarea la acestea sau denunțarea lor, efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, înmînează instrumentele de ratificare sau de aderare, notifică aprobarea sau acceptarea înțelegerilor internaționale și denunțarea lor;

5) este organul guvernamental abilitat cu funcția de coordonator în problemele respectării obligațiunilor ce reies din prevederile tratatelor internaționale, precum și ale reprezentării intereselor statului în cadrul organismelor internaționale, inclusiv în domeniul drepturilor omului;

6) cooperează cu organele centrale de specialitate și cu alte structuri ale administrației publice în problemele relațiilor economice externe și promovării politicii unice a statului pe plan extern;

7) dirijează și controlează activitatea misiunilor diplomatice și a posturilor consulare ale Republicii Moldova în alte state și pe lângă organizațiile internaționale; asigură întreținerea corespondenței diplomatice a Republicii Moldova prin intermediul serviciului său specializat de curieri diplomatici;

8) analizează situația internă și externă a statelor cu care Republica Moldova întreține relații diplomatice, identifică și evaluează oportunitățile dezvoltării relațiilor comercial-economice cu aceste state și informează periodic Președintele, Parlamentul și Guvernul;

9) ține legătură cu misiunile diplomatice și posturile consulare ale altor state în Republica Moldova în conformitate cu normele dreptului internațional și uzanțele internaționale;

10) îndeplinește atribuțiile privind Protocolul de stat și perfectează documentele de acreditare sau rechemare;

11) în comun cu organele respective, contribuie la crearea condițiilor optime pentru activitatea reprezentantelor străine și delegațiilor oficiale, exercită controlul asupra respectării pe teritoriul Republicii Moldova a imunităților diplomatice și consulare ale misiunilor diplomatice, posturilor consulare și organizațiilor internaționale acreditate în Republica Moldova, precum și ale personalului lor;

12) organizează periodic conferințe de presă și brifmguri pentru informarea opiniei publice despre activitatea statului în domeniul politicii externe, acreditează reprezentanții mass-media de peste hotare în Republica Moldova;

contribuie la dezvoltarea relațiilor și a contactelor cu cetățenii Republicii Moldova domiciliați în străinătate, precum și cu diaspora moldovenească;

participă în modul stabilit la examinarea cererilor de naturalizare a persoanelor care sosesc din alte state sau a celor cu domiciliul stabil în Republica Moldova.

De la proclamarea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, politica externă a statului nostru a trecut prin mai multe perioade de maturizare. De la formalizarea juridică a suveranității și independenței, la stabilirea relațiilor diplomatice cu statele lumii și în final la plasarea țării în sistemul relațiilor internaționale.

Recunoașterea și afirmarea RM ca stat, integrarea sa în circuitul internațional în calitate de actor cu drepturi depline este rezultatul unor eforturi reale pe plan extern al țării noastre. RM a fost recunoscută de peste 180 de state ale lumii și întreține relații diplomatice cu mai mult de 150 din ele. În prezent Republica Moldova este membru al ONU și agențiilor sale specializate, al Consiliului Europei, OSCE, Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic, participă activ la procesul de cooperare regională și subregională ICE (Inițiativa Central-Europeană), CSI (Comunitatea Statelor Independente), SECI (Inițiativa de Coperare Sud-Europeană), CEMN (Cooperarea Economică la Marea Neagră), Comisia Dunării, la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-est etc. De la 15 mai 2003 RM asigură președinția la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, cel mai important for al democrației europene. Republica Moldova se bucură de sprijin constant din partea statelor lumii, a structurilor internaționale, din care acestea fac parte, în eforturile sale de reglementare a problemei transnistrene și a retragerii forțelor armate rusești de pe teritoriul țării, precum și a armamentului și munițiilor ce le aparțin. Până în prezent  Republica Moldova și-a deschis 21 de misiuni diplomatice și consulare în lumea întreagă.

Totodată, pe lângă aceste evoluții dinamice pe plan extern, persistența mai multor probleme cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv, prezența unei regiuni secesioniste, subdezvoltarea economică, nivelul scăzut de viață, fac necesară o implicare mai activă a politicii externe în asigurarea celei interne. Acest lucru urmează a fi realizat prin accentuarea dimensiunii economice a politicii externe, sau activizarea diplomației economice. 

În contextul actual al sistemului internațional, când raporturile interstatale evoluează atât ca formă, cât și ca conținut, în evoluția acestor relații capătă o importanță tot mai mare caracteristicile de ordin economic, politic, științific, cultural, etc. Una din prioritățile politicii externe a Republicii Moldova este canalizarea eforturilor în vederea conectării economiei și comerțului țării la circuitul internațional, obținerea încrederii în fața investitorilor occidentali, inclusiv prin consolidarea mecanismului de promovare a imaginii țării.

Republica Moldova este interesată în instaurarea unui sistem internațional stabil, bazat pe principiile egalității suverane a statelor, respectului și cooperării reciproc avantajoase, care ar asigura securitatea fiecărui stat în domeniul politic, militar, economic, umanitar etc. RM consideră că centrul universal al reglementării tuturor problemelor globale trebuie să rămână în continuare ONU. Luând în considerare tendințele de grupare concentrică a actorilor internaționali în jurul polilor de putere, precum și avansarea proceselor de globalizare, Republica Moldova pledează pentru o lume multipolară, respectând valorile și identitatea culturală a fiecărui stat.

         Republica Moldova promovează o politică de neutralitate, menținându-și angajamentul de a nu lua parte la conflicte armate, la alianțe politice, militare sau economice, care ar fi avut drept scop pregătirea războiului, de a nu permite folosirea teritoriului său pentru amplasarea bazelor militare străine, de a nu deține sau prolifera arme nucleare. RM sprijină încheierea și respectarea tuturor acordurilor în domeniul controlului asupra armamentelor, susține eforturile orientate spre dezarmare și destindere. În relațiile cu alte state Republica Moldova nu acceptă politica dictatului și a constrângerii politice sau economice, se pronunță împotriva consacrării politicii sferelor de influență și consideră egalitatea suverană a statelor și opțiunea liberă a căilor lor de dezvoltare un drept inalienabil al fiecărui popor.

            Republica Moldova consideră că în prezent principiul neutralității nu este în contradicție cu participarea țării la acțiunile Parteneriatului pentru Pace, promovării unei politici de deschidere la procesele obiective din lume: a integrării și globalizării.  Noua situație internațională actuală impune RM un comportament activ, receptiv față de evenimentele la scară globală. Un asemenea comportament este condiționat de interesele naționale ale țării. Pornind de la interesele naționale ale RM în domeniile politic, economic, financiar, militar, științific și cultural, orientările de bază ale politicii externe sunt orientate spre atingerea unor obiective fundamentale. 

Unul din aceste obiective este consolidarea independenței și suveranității RM, restabilirea integrității sale teritoriale. Acestea presupun continuarea procesului de reglementare pașnică a problemei transnistrene și retragerea forțelor armate străine de pe teritoriul RM.

Diplomația Republicii Moldovei a reușit să obțină includerea în documentele internaționale pertinente, în special cele adoptate în cadrul OSCE, a obiectivului de bază al negocierilor privind reglementarea problemei transnistrene – elaborarea statutului regiunii în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Printre pașii concreți făcuți de autoritățile țării în această direcție se numără și propunerea de a restabili spațiul vamal unic și a întări controlul vamal pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Comunitatea OSCE și autoritățile moldovenești salută deciziile adoptate în cadrul OSCE și anume angajamentul Federației Ruse de a finaliza retragerea forțelor sale de pe teritoriul RM până la 31 decembrie 2003.

            La 9 februarie 2003 președintele Republicii Moldova, dl Vladimir Voronin a lansat o nouă inițiativă, propunând semnarea unui Acord privind soluționarea definitivă a problemei transnistrene. Această inițiativă prevede elaborarea unei noi Constituții a Republicii Moldova în cooperare cu reprezentanții părții transnistrene și are drept scop înlăturarea obstacolelor constituționale pe calea procesului reintegrării țării, incluzând convocarea alegerilor generale anticipate. În conformitate cu documentul propus, reintegrarea țării trebuie să fie realizată pe baza principiilor integrității teritoriale a RM, a organizării democratice, republicane și federale a statului, în cadrul căreia  Transnistria să aibă calitatea de subiect al Republicii Moldova.

Alt obiectiv al politicii externe al RM îl constituie protejarea intereselor de securitate națională a RM. Republica Moldova promovează acest obiectiv printr-o politică externă ce are la bază consolidarea încrederii și cooperării în regiune, a valorilor democratice, încurajarea relațiilor între vest și est. Republica Moldova este interesată ca relațiile dintre Rusia, Ucraina, pe de o parte, și organizațiile euro-atlantice, pe altă parte, să fie cât mai trainice, mai libere de tenta confruntărilor bipolare de altă dată. În aceste condiții și Republica Moldova va beneficia de o securitate mai sigură.

Republica Moldova se implică activ în cooperarea subregională. Calitatea de membru sau de participant al organizațiilor și inițiativelor europene (ICE, PSPESE, PCESE (Procesul de Cooperare a Statelor Sud-est europene), SECI, CEMN, CSI, Procesul dunărean) răspunde și obiectivului de securitate al RM.

Totodată, de rând cu aceste obiective fundamentale, care rămân o constantă a politicii externe, contextul actual al situației politice și economice a RM, precum și cel al evoluțiilor pe plan internațional, inclusiv, cel european, plasează pe prim plan următoarele obiective prioritare:

– Integrarea europeană a RM, inclusiv, aderarea la UE;

– Promovarea unei imagini politice și economice favorabile a Republicii Moldova pe plan extern, în scopul atragerii investițiilor de capital, al creării unei economii competitive;

– Asigurarea politico-diplomatică a promovării potențialului de export al RM;

În cadrul acestor obiective fundamentale și prioritare, eforturile diplomatice vor fi orientate asupra realizării următoarelor sarcini esențiale:

– Asigurarea autorității și pozițiilor RM pe plan extern, necesare pentru sporirea potențialului său politic, economic și intelectual;

– Afirmarea RM în calitate de factor de stabilitate pe plan regional;

– Menținerea coerenței și unității activităților Republicii Moldova pe plan extern;

– Promovarea valorilor economiei de piață.

Integrarea europeană este un obiectiv strategic prioritar pentru politica externă a Republicii Moldova.

 În condițiile în care noua orânduire mondială se configurează în jurul marilor poli de putere, este evident că Republica Moldova nu poate rămâne în afara lor, devenind vitală necesitatea orientării și integrării sale într-unul din acești poli pentru a-și asigura perspectivele dezvoltării și securitatea națională. În acest context, polul recomandabil pentru Republica Moldova îl constituie Uniunea Europeană, a cărei pondere politică și economică în comparație cu cea a altor organizații regionale nu se pune la îndoială. În acest context Republica Moldova promovează ideea Europei Unite, unei Europe fără linii de divizare.   

          La ora actuală relațiile RM cu UE și statele ei membre sunt reglementate de Acordul de parteneriat și cooperare (APC) semnat la 28 noiembrie 1994 și intrat în vigoare la 1 iulie 1998. Însă la 11 martie 2003 UE a propus spre aprobare o concepție de dezvoltare a relațiilor UE lărgite cu toți vecinii săi, inclusiv, Republica Moldova. Deși, în baza propunerii Comisiei Europene, RM este tratată, deocamdată ca vecin al UE lărgite, realizarea Programului individual de acțiuni, în viziunea diplomației moldovenești n-ar trebui să constituie o piedică pentru includerea țării în Procesul de stabilizare și asociere în europa de Sud-est și pentru încheierea Acordului de Stabilizare și Asociere între Republica Moldova și UE. 

În perioada 1991-2003 politica externă a Republicii Moldova a fost multivectorială. S-au dezvoltat relațiile atât la vest, cât și la est, cu țările care manifestă interes pentru consolidarea unei cooperări avantajoase reciproce. Republica Moldova a participat în cadrul CSI la activități de cooperare cu caracter preponderent economic și umanitar. Republica Moldova a continuat să diversifice relațiile sale externe – economice, comerciale, financiare, să promoveze interesele producătorilor autohtoni, în vederea integrării în sistemul și economic european și global.

III.2 Locul războiului informațional în politica externă a Republicii Moldova

Din cele expuse în paragrafele anterioare, observăm că pentru o țară este foarte importantă să aibă o strategie și un plan de acțiune coerent în cadrul politicii externe. La fel, din paragraful precedent, putem deduce ideea că politica externă a Republcii Moldova, recent cunoaște unele ameliorări, determinate de schimbările pozitive care au loc la nivel guvernamental. Totui, țara nu are încă o strategie și pentru un război informațional calitativ și avantajos pentru apărarea și promovarea intereselor sale. Este bine știut că reflectarea, prezentarea și întocmirea știrilor și a reportajelor, a informației, în general, este foarte importantă pentru o țară, atît pe plan intern, cît și pe cel extern. Acest lucru contribuie, pe plan intern, la încrederea populației în Guvern, partide, iar pe cel extern, la o imagine bună, de stabilitate.

Luînd în considerație trecutul istoric al Moldovei, mass-media nu are o poziție clară, definită. Acest lucru se observă în reflectarea evenimentelor. La o analiză atentă a știrilor prezentate în presa scrisă și TV, se observă o discrepanță între diferite ziare, posturi radio și TV, nu numai în prezentare, dar și abordare.

Reieșind din conjunctura internă și externă, la fel și din situația geopolitică istorică și actuală, Republica Moldova nu are forța să fie un obiect nici pe arena internațională, nici pe plan intern. Pe plan intern se mai fac, totuși, anumite încercări de reflectare a conflictului, de mediatizare a lui, dar abordările sînt diferite

Pentru a obține victorie informațională asupra Transnistriei și asupra părților cu anumite interese, Republica Moldova trebuie să-și mobilizeze toate forțele și resursele informaționale, atît pe plan intern, cît și pe cel extern. Pe plan intern, pentru a crea o solidaritatea și un suport la nivel național, dar mai ales ca poporul să aibă încredere că conducerea țării poate rezolva acest diferend. Vehicularea acestei teme pe plan internațional, în paralel cu stabilirea unei politici interne clare și coerente, ar duce simțitor la ameliorarea imaginii republicii. Acest fapt, la fel, va contribui nu numai la a creșterea încrederii că țara noastră este un partener stabil și sigur, dar și la faptul că cu această țară se merită de avut legături și de întărit acele relații care au fost deja stabilite. Pentru a obține anumite rezultate pe plan intern și beneficii pe plan extern, Republica Moldova ar trebui să-și revizuiască serios poziția sa. Sau, poate ea încă nu a conștientizat importanța deosebită a armei informaționale și rolul ei în rezolvarea problemelor.

Din presa românească, am analizat următoarele ziare: „Evenimentul zilei”, „Jurnalul Național”, „Ziua”. Am ales aceste ziare fiindcă sînt cele mai citite, au o pondere mare pe plan național, și sînt destul de obiective, fac trimiteri la agenții de presă din Republica Moldova, Rusia, Franța, și din Transnistria. De exemplu, „Evenimentul zilei”, abordează tema federalizării, relației țării cu Transnistria și Rusia. Aceste subiecte au fost sintetizate într-un articol din 3 decembrie 2003, intitulat, „ Putin încalecă Basarabia, SUA recomanda o forta de pace pentru Moldova”. În acest articol, se vorbește despre rezultatele conferinței de la Maastricht, despre comportamentul Rusiei și al republicii noastre. Se reliefează ideea precum că Rusia recurge la diferit metode de presiune și avînd în vedere dependența economică a Republicii Moldova de resursele rusești, pentru Rusia este destul de comod să o utilizeze această dependența împotriva țării noastre. Se analizează acțiunile întreprinse de Moscova după acest eveniment și nesemnarea Memorandumului. În articolele din acest ziar se face o abordare multilaterală a fiecărui eveniment, se prezintă opinia specialiștilor străini, a diplomaților străini. Spre exemplu, în cotidianul „Ziua”, se face o analiză foarte detaliată a evenimentelor care au loc la Chișinău, poziția și atitudinea Rusiei și a României față de ele. Spre deosebire de cotidianul precedent, în „Ziua” se discută mai detaliat despre federalizare și consecințele ei asupra situației Moldovei pe plan intern și extern, și despre implicarea forțelor externe în aplanarea conflictului. Acest ziar a făcut analizat o știre a unei agenții rusești: "Marketing i Konsalting" Ideea generală, preluată și transmisă de către ziar, este următoarea: „Documentul analizează situația politică creată în ultimii ani în urma separării regiunii Transnistria de Republica Moldova, însă agenția rusească prezintă în mod absolut fals realitățile din Republica Moldova. Astfel, deși politica Republicii Moldova de la prăbușirea URSS și pînă în prezent a fost în mod constant anti-românească și filo-rusă, iar în ultimii ani anti-românismul a devenit o linie politica clară la Chișinău, "Marketing i Konsalting" susține, împotriva realității, că în Basarabia au fost alimentate sentimentele anti-rusești.” Totodată, un aspect extrem de important, notat de către ziar este faptul că raportul neagă campania de deznaționalizare a românilor majoritari în Republica Moldova, comandată de la Moscova, campanie aplicată în ultimii peste 50 de ani în Basarabia. După prezentarea acestor informații absolut false despre situația din Republica Moldova, raportul înaintează un alt plan rusesc prezentat drept variantă pentru rezolvarea conflictului dintre Republica Moldova și Transnistria separatistă. Posibilitatea recunoașterii politice oficiale a regimului separatist de la Tiraspol este extrem de îngrijorătoare pentru România, deoarece liderii transnistreni au manifestat constant tendințe dure anti-românești.În același timp, ziarul doar prezintă diferite opinii, face anumite concluzii, generalizări, dar nu impune o părere care ar trebui să fie preluată de cititori. Ei doar prezintă, concluziile finale ne aparțin nouă.

Pentru a confirma că nici ziarul, nici oamenii politici de la București nu au scopul de personaliza evenimentele care au loc la noi în țară, țin să prezint opinia lui Adrian Severin, om politic din România: „ România nu poate face astazi decît să aștepte ca Moldova să evolueze independent spre a ajunge un stat: cu o conștiință națională clară; prosper și democrat; integrat sau integrabil în structurile europene; aflat într-o relație sănătoasa cu Rusia. O asemenea politică de așteptare trebuie să excludă: retorica naționalistă care ar alimenta teza aiuritoare a "imperialismului romanesc" riscînd să transforme antiunionismul poate regretabil al unora, într-un antiromânism cu siguranță letal; retorica indiferenței și destinelor paralele care ar confirma teza răutăcioasa a dragostei românilor pentru o Basarabie fără basarabeni; retorica rusofobă sau chiar "ruso-apatica". Totodată, așteptarea românească trebuie sa fie activă; atît în relația cu Moldova cît și cu Federația Rusă.”. Drept suport pentru această afirmație îl constituie rezultatul întrevederii dintre Mircea Geoană, ministrul român al afacerilor externe, cu William Hill, șeful Misiunii OSCE de la Chișinău. În urma discuțiilor, s-a convenit că rezolvarea situației din Transnistria este esențială pentru stabilizarea și democratizarea Republicii Moldova. Cei doi diplomați au mai stabilit că rezolvarea problemei transnistrene constituie de asemenea un element important pentru securitatea europeană. William Hill a făcut o prezentare a situației la zi asupra discuțiilor în formatul pentagonal de negocieri (Rusia, Ucraina, OSCE, Chișinău și Tiraspol) care are loc.

În presa rusească, accentul se pune mai ales pe următoarele lucruri: planul de federalizare și rolul Federației Ruse în aplanarea conflictului. Avînd în vedere faptul că Rusia este un garant în cadrul procesului de aplanare a conflictului, și că se implică activ în rezolvarea lui, în mass-media rusească se mediatizează acest conflict. Un accent deosebit se pune pe federalizarea teritoriului, mai ales avînd în vedere faptul că Rusia are un rol deosebit, venind cu inițiativa unui plan de federalizare.

În articolele din ziarul „Izvestia”: „Chișinăului și Tiraspolului li se propune un plan de unificare” și „Moldova a rupt planul de reglementare pașnică și vizita lui Putin” se oglindește situația din Moldova în legătură cu planul Kozac și respingerea lui. În același timp, se afirmă că semnarea nu a avut loc din cauza nedorinței d-lui Voronin, dar din cauza unor presiuni internaționale multilaterale. Totodată, presiunea externă asupra Moldovei se observă și din faptul că cu o zi înainte de semnare, Președintele arăta mulțumit de document. Reieșind din cele expuse mai sus, autorii articolelor ajung la concluzia că prezența trupelor rusești, conform proiectului Kozac, este cel puțin nedorită de statele-membre ale OSCE. Această teză, cu privire la implicarea externă pentru a împiedica semnarea planului de federalizare este susținută și de către Igori Ivanov, șeful departamentului rus de afaceri externe în cadrul CSI. La fel, aceste discordanțe legate de problema transnistreană, provoacă neînțelegeri în cadrul CSI, confirmă ideea că nici UE, nici SUA nu vor să ofere acest spațiu Rusiei, nici să recunoască că Rusia ar avea aici careva interese. Altă idee subliniată de ei este că acest plan este favorabil pentru toate părțile, apărînd în același timp și drepturile minorității rusești deoarece ridică limba rusă la statut de limbă oficială.

În presa transnistreană, se vorbește foarte mult despre Republica Moldova, federalizare și părțile implicate. Un rol central în propagarea ideologiei transnistrene îl are agenția „Olivia – Press”. Un loc deosebit, în mod logic și evident îl are Rusia. Se trîmbițează sus și tare că prezența Rusiei este esențială atît pentru derularea negocierilor, cît și pentru aplanarea conflictului. În ceea ce privește Republica Moldova, atunci, în opinia d-nului I. Smirnov, ea nu este prea relevantă. El și-a expus această opinie la conferința de presă care a avut loc la Moscova, pe data de 15 aprilie 2004. Față de forțele internaționale ale NATO, UE , Transnistria are o poziție foarte fermă și clară, adică un „NU” sigur. Argumentul cel mai puternic este că aceasta ar putea destabiliza situația și mai mult, ar putea avea loc Kosovo numărul 2. Vecinătatea cu NATO este neplăcută, dar atîta timp cît staționează forțele rusești, transnistrenii sînt în siguranță. La fel, în opinia unui Iliea Galinschii, directorul Centrului de Cercetări Sociologice și Politice, Transnistria reprezintă un partener pentru Rusi, deoarece în Moldova nu există nici un politician, nici o forță politică are ar putea reprezenta un partener sigur pentru ea.

Mass-media din Transnistria nu se axează practic de loc pe opinia publică mondială, nu le citează. Ideea generală din mass-media din zona respectivă este că Rusia reprezintă un aliat pentru ea, fără forțele de menținere a păcii rusești sînt unicul garant, care poate să mențină pacea. Plecarea lor, în opinia specialiștilor transnistreni ar fi o catastrofă pentru tot teritoriul, s-ar instala un haos care nu ar mai putea fi rezolvat de nimeni. În mass-media din această țară se axează pe o singură opinie, totodată se accentuează faptul că Transnistria se poate descurca foarte bine și fără Moldova.

Din presa străină, un articol foarte interesant este la BBC, care a fost preluat și de presa românească.. În comentariul de la BBC, se arată că Transnistria are o imagine pur comunistă: "Străzile capitalei, Tiraspol, sunt pline de sloganuri comuniste, iar Parlamentul este încă numit Sovietul Suprem", că pentru ei anume forțele armatei a XIV reprezintă forțe de menținere a păcii. Deci, este evidentă antipatia autorităților locale pentru orice implicare externă, și în același timp, despărțirea de Rusia este înfățișată ca ceva dezastruos.

Ziarul italian "Panorama" scrie intr-una din edițiile recente ca oficialitățile de la Tiraspol colaborează cu grupările islamice teroriste internationale, inclusiv cu Al Kaida, transmite DECA-press. Publicația italiana mai arata ca regimul de la Tiraspol facilitează tranzitarea prin teritoriul regiunii a materialelor radioactive pentru fabricarea unei așa-numite bombe "murdare", destinată comiterii unor acte teroriste de tipul celor din SUA, de la 11 septembrie 2001. De asemenea, oficialitățile transnistrene sînt învinuite pe paginile ziarului de trafic ilegal de armament.

Concluzie: În acest capitol am încercat să demonstrez următorul fapt, că în Republica Moldova mass-media nu are încă, un rol important. Diferendul transnistrean este o problemă a țării noastre. Această problemă trebuie rezolvată. De rînd cu părțile care participă direct la conflict, mass-media ar trebui să fie mai activă. Nu este logic ca ea să reflecte doar opiniile unor părți, fiindcă acest conflict ține de integritatea teritorială a întregii țări. Și, în acest caz, trebuie de promovat, mai presus de orice, interesul național, ceea ce este bine pentru întreaga țară , nu pentru un grup de oameni.

Pentru a obține rezultate pozitive în acest diferend, trebuie de dus o campanie informațională mult mai activă, pe plan intern și extern. Este adevărat că acest conflict se mediază în presa din România, Rusia și desigur că Republica Moldova și Transnistria. Pentru a obține o propagandă pe plan externă, peroanele din mass-media, dar nu numai, trebuie să găsească acele mijloace și să aplice acele strategii care ar interesa opinia publică externă (de exemplu, editarea unor reviste în engleză sau franceză). La fel, s-a observat că propaganda organizată în Transnistria este destul de eficientă. Printre ideile promovate de către ei se enumără: antipatia față de români , chiar moldoveni, faptul că președintele republicii respective este susținut de Moscova, întreprinde vizite oficiale în Rusia, are sprijinul Rusiei.

Republica Moldova, recent, pe parcursul anului trecut, dar mai cu seama din anul acesta, și – a intensificat legăturile cu vecinii, dar și cu țări din UE. (Anexa 4) Acest lucru a avut loc atît la întrevederi pe plan bilateral: 12 aprilie – întrevedere cu dnul Adriaan Jacobovits, reprezentantul Special al UE, la 26 aprilie întrevederea dlui Președinte Voronin cu directorul Operațiunilor Băncii Mondiale, cît și multilateral: în cadrul Summit-ului organizației GUUAM, pe 22 aprilie – întrevedere cu președintele Lituanie Valdas Adamkus, întrevedere bilaterală cu Președintele Ucrainei, Viktor Iușcenko. În cadrul Summit- ului CE de la Varșovia, delegația Moldovei, cu dnul Președinte au avut posibilitatea să discute cu președinții și alți reprezentanți ai țărilor participante, de exemplu, cu Președintele Republicii Polonia, Alexandr Kwasniewski, Președintele Republicii Lituania, Valdas Adamkus, Ministrul afacerilor Externe al Ucrainei, Boris Tarasiuk. În cadrul Summit-ului al III-lea al Consiliului Europei de la Varșovia (16-17 mai 2005), Vladimir Voronin, Președintele Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Benita Ferrero-Waldner, Comisar European pentru Relații Externe și Politica Europeană de Vecinătate. În cadrul Summit-ului Consiliului Europei de la Varșovia, Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, s-a întîlnit cu Președintele Republicii Letone, Vaira Vike-Freiberga. 8 Mai 2005

Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, aflat la Moscova cu ocazia participării la summit-ul neformal al CSI, a avut o întrevedere bilaterală cu Președintele Armeniei, Robert Cocearean.

Deci, din aceste exemple, se poate de dedus că, la momentul actual, Republica Moldova are o imaginea mai bună, determinată de comportamentul său mai activ pe plan internațional. Ea a fost în centrul unor evenimente importante, care au avut loc la noi în țară – GUUAM, 22 aprilie 2005, sau care s – au desfășurat în afara țării, dar la care Moldova a participat: SEECP, București, 11 mai 2005, reuniunea neformală a CSI, 8 mai Moscova, Summit – ul Consiliului Europei: Varșovia, 16 mai 2005.

Toate aceste evenimente majore contribuie la crearea unei imagini buni, a unei țări care tinde să se afirme în relațiile sale cu actorii internaționali, ca fiind un partener sigur și de încredre. Republica Moldova începe să utilizeze oportunitățile oferite de către politica externă. Acest fapt contribuie la întărirea imaginii și statutului atît pe plan intern (populația începe să fie mai încrezută în acțiunile și motivațiile Guvernării), cît și pe plan extern(țările vecine, dar nu numai, încep să vadă în Moldova o țară mai încrezută, care tinde să participe în aplanarea și soluționarea problemelor regionale și globale). Pentru a – și crea un statut mai ferm, Republica Moldova trebuie să mai depun eforturi considerabile pe plan informațional, intern, dar mai ales extern.

Încheiere

Revoluția în domeniul comunicațional și informațional, la hotarul mileniului trei, a contribuit la creșterea rolului factorului informațional în politica mondială, care au ajuns la nivelul, pe care nu și – l puteau imagina generațiile precedente.

Compiuterizarea în masă, introducerea și dezvoltarea noilor tehnologii informaționale, au impulsionat surprinzător de tare domeniul învățămîntului, afacerilor, cercetările științifice și viața socială. Informația a devenit, practic, o resursă globală pentru întreaga umanitate, și a inclus-o într-o epocă nouă de dezvoltare a civilizației – epoca asimilării intensive a resurselor informaționale.

Procesul contemporan global se concentrează tot mai mult pe ideea că revoluțiile informaționale caracterizează, mai ales etapele de tranziție ale omenirei. Este destul de adus cîteva cifre pentru a înțelege ce schimbări radicale sînt provocate de tehnologiile informaționale. Zilnic, în lume, cu ajutorul compiuterilor și rețelelor comunicaționale, se tranzitează circa un trilion de dolari, Datorită revoluției din microelectronică, productivitatea muncii a crescut de cîteva ori.

Informația joacă un rol foarte important pe arena mondială. Felul în care sînt prezentate știrile de către agențiile informaționale determină pașii întreprinși de țări. Orice guvern știe cît de importantă este imagine țării sale pe plan internațional, evident și local. Acest lucru îi asigură imaginea de un actor internațional sigur și stabil. Imaginea creată se transmite prin diferite forme ale războiului informațional, contează doar să fie eficiente și să contribuie la realizarea obiectivelor propuse de Guvern. Totodată, este foarte important ca o țară să poată utiliza corect și rapid orice informație pe care o primește. Acest fapt îi permite să fie la curent cu toate evenimentele. Dar, ea trebuie să fie atentă și la informația care se difuzează, pentru a nu avea diferite surprize mai puțin plăcute.

Corelația dintre războiul informațional și politica externă este evidentă și foarte importantă. Anume acest lucru am vrut să-l demonstrez atunci cînd am studiat particularitățile politicii externe a SUA, Federația Rusă, UE și Republica Moldova.

Fiecare țară are particularitățile sale de promovare și realizare a politicii externe, determinate de specificul lor național, geopolitic, dar toate urmăresc același scop, și anume, să se afirme pe arena internațională, să fie considerați drept un partener sigur și de încredere, să fie ascultat și respectat, dar mai presus de orice se află interesele, care trebuie apărate și promovate corect, discret, dar insistent.

Un rol deosebit în promovarea politicii externe îl are informația și mijloacele de informare în masă. Acest lucru este favorabil pe plan inern, dar și extern. Tacticile utilizate de acești doi factori, sînt foarte importante și eficiente pentru întărirea și afirmarea poziției sale, promovarea intereselor și ideilor proprii. Desigur că trebuie de evitat exagerarea și camuflarea evenimetelor, pentru că repercursiunile pot fi total imprevizibile.

Mijloacele de informare din republica noastră ar trebuie să învețe anumite tactici și metode, care le-ar oferi mai multe posibilități de influențare pozitivă a opiniei publice. Din acest motiv, consider că mass-media are un rol relevant în promovarea ideilor centrale ale statului în general, și politica externă în particular.

Deci, resursele informaționale joacă un rol extrem de important în reflectarea, analizarea și, mai ales, interpretarea evenimentelor de pe arena internațională, în general. Este foarte important de analizat cît mai obiectiv toate relatările pentru a avea o opinie și o poziție cît mai corectă.

Majoritatea eforturilor în analiza comparată a politicii externe, se axează pe descrierea și modelarea procesului politicii externe: identificarea unităților importante de luare a hotărîrilor, analiza faptului cum indivizii și grupurile percep problemele și soluțiile politicii externe și, descrierea dinamicii interacțiunii între grupurile de persoane care iau decizii. Acest proces începe cu formularea scopurilor politicii externe și continuă pe măsură ce politicienii adoptă aceste scopuri în mediul intern și extern. Acest model al mediului prezentat în figura respectivă, explică politica externă în calitate de proces, producție, rezultat și efecte, luînd în consideație factorii interni și externi.

Informația, de rînd cu alte elemente importante: interesele naționale, situația geopolitică, chiar factorii naturali și geografice, pot determina direcția politicii externe. Desfășurarea activităților și evenimentelor din politica externă trebuie de analizat dintr – o abordare complexă. Faptul că fiecare țară tinde să se afirme pe plan internașional, să – și apere interesele, atunci în sistemul d erelații internașionale se crează o stare de interdependență majoră, în care fiecare participant, în momentul în care realizează un pas, tebuie să țină cont de reacțiile și eventualele acșiuni care urmează să se vină din partea vecinilor săi direcți, cît și din partea celorlați actori ai realțiilor internaționale.

În studiul referitor la particularitățile politcii externe, pot fi distinse pe lîngă scopuril ce țin de ăpromovarea și apărarea propriilor inerese, și elemente generale, ce sînt acceptate și promovate pe scară largă de întreaga comunitate internațională. Acest fapt determină apariția și crearea unei atmosfere în care sînt sisteme de valori și principii general recunoscute și acceptate, care permit stabilirea unei ordini la nivel internațional. În așa fel se apare un sitem armonios în care fiecare participant tinde să – și păstreze specificul său.

Uneori, domeniul politicii externe poate fi comparat cu un teren, în care fiecare participant trebuie să se afirme, iar cel mai puternic cîștigă. Și, în acest caz, elementele care duc la această victorie nu sînt întotdeauna diplomația, negocierile, dar sînt mijloace și metode mult mai violente. Dar, după cum spunea Napoleon Bonaparte: „În lume dintodeauna au existat două puteri: sabia și inteligența, de – a lungul istorie, de fiecare dată cînd se confruntau, sabia întodeauna era învinsă de inteligență”.

Lista bibliografică:

1. Agnoba M. “Passeport pour le multimedia”, CFPJ, Paris, 1996

4. Altshull J. H. “Agents of Power”, Longman Publishers, USA, 1995

„Aspecte ale conflictului Transnistrean”, Chișinău, 2001

Bertrand C-J., „Deontologia mijloacelor de comunicare”, Iași, Polirom, 2000

7. Berger A.”Media USA. Process and Effect”, San Francisco State University,

Longman, 1997

Black’s Law Dictionary with Pronunciations., London, St. Paul, 1990

Bougngnox D., „Introducere în științele comunicării”, Iași, Antet, 2000

Bondrea A., „Sociologia opiniei publice și mass-media”, București, 1997

11. Branwyn G. “Jamming the Media. A Citizen’s Guide. Reclaiming the Tools of

Communication”, Chronicle Books, San Francisco, 1997

12. Buzan B., „Popoarele, statele și teama”, Cartier, Chișinău, 2000

Cathala H-P., „Epoca dezinformării”,

Cojocaru Gh. E., „Politica Externă a Republicii Moldova”, Civitas, Chișinău, 2001

Coman M., „Întroducere în sistemul mas-media”, Iași, 1999

Craia S., „Teoria comunicării”, Universitatea Spiru Haret, Fundația România de mîine, B. 2000

17. DeFleur L. M., Dennis E. E. “Understanding Mass Communication”, Houghton

Mifflin Company Boston, 1985

18. DeFleur M., Ball-Rokeach S., „Teorii ale comunicării de masă”, Iași, 1999

19. “Dicționar explicativ al Limbii române”, București, Ed. Univers Enciclopedic, 1998

20. Dicționar politic, Moscova,-1998.

21. Dinu M., „Comunicarea: repere fundamentale”, București, 2000

22. Ettema J.S. & Glasser Th. L. “Custodians of Conscience. Investigative Journalism and

Public Virtue”, Columbia University Press, N.Y., 1995

23. Evans F.J. “Managing the Media. Proactive Strategy for Better Business – Press

Relations”, Quorum Books, 1987

24.Gaillard Ph., „Tehnica jurnalismului”, București, Albatros, 2000

25. Gamble M. W., Gamble T. K. “Introducing Mass Communication”, McGrow-Hill

Book Company, 1986

26. Halimi S., „Noii câini de pază”, București 1999

27. Harless J. D. “Mass Comunication. An Introductory Survey”, Wmc. Brown

Publishers, Iowa, 1985

Hartlez J., „Discursul știrilor”, Iași, 1999

Hoffman S., „Ianus și Minerva. Eseuri asupra teoriei și practicii internaționale”, Știința, Chișinău, 1999

30. Maslow A.H., “Motivation and Personality”, NY: Harper, 1954, p. 130

31. „Mass-media în societățile de tranziție: realități și perspective”, Chișinău, 2001

Mcquail D., „Comunicarea”, Iași, 1999

33. Miller N. & Allen R. “The Broadcasting Age: New Technologies, New

Communities”, University of Luton Press, Luton, 1995

34.Monte P. „Comparative Politics. Political Economy, Political Culture, and Political

Interdependence”, Peacock Publishers,1998, 629 p

35.Moraru V., „Mass-media vs. Politica”, Chișinău, 2001

Papp D.S. „Contemporary International Relations. Frameworks for Understanding” Allyn & Bacon, 1997, 580 p.

Pascaru A. „Societatea între conciliere și conflict: cazul Republicii Moldova”, Chișinău 2000

Pârvu I., „Filosofia comunicării”, București, 2000

Pearson F.S., Rochester J.M., „International Relations: the Global Condition in the late twentieth Century”, McGraw – Hill, 1992, 665 p.

Perez Y. Prevision el gestion des crises, FEDN, Lion 1988 Yves Perez Prevision el gestion des crises, FEDN, Lion 1988

Peretti A., „Tehnici de comunicare”, Iași, Polirom, 1999

Perrin W. “Advertising Realities”, , The Free Press, 1992

Princen Th., „Intermediaries in International Conflict”, Princeton, 1992, 250 p.

Quester G.H., „The Continuing Problem of International Politics”, The Dryden Press, 1974, 332 p.

Roskin G.M., Berry N.O., „The New World of International Relations”, Princeton Hall, 1999, 426 p.

Rourke John T., Mark B.A., „International Politics on the Worl Stage”, Duskin/ McGraw – hill, 1996, 420 p

Russet B., Starr H., Kinselle D., „World Politics. The Menue for Choice”, Bedford, St. Martin’s, 2000, 520 p.

Savedra M., Hawthorn J. „Supervizarea”, „Știință și Tehnică”, B. 1996

Serebrean O. “Politosfera”, Chișinău, Cartier, 2001

Stratan N. „Comunicarea”, Știință și Tehnică, B. 1995

Suhan S., Cojocaru N. “Memoria colectivă și construcții identitare în Transnistria”, Chișinău, IPP, 2001

51.. Orlick B., “The Electronic Media”, Central Michigan University, 1992

„Puteri și influențe: anuar de geopolitică și geostrategie 2000-2001”, București, 2001

Wight.M, „Politica de putere”, Arc, Chișinău, 1998

54. Zettl H. “Television Production Handbook”, San Francisco state University,

Wadsworth Publishing Company, California, 1993

55. Абдеева Р.Ф. «Философия информационной цивилизации», М., 1994

Андреева Г.М., «Социальная психология», М., 1988

Афанасьев В. Г. «Социальная информация», М., Класс 1994

Беглов В.Д. «Внешнеполитическая пропаганда: очерк теории и практики.», М.

Феникс, 1984

59. Винокуров И., Гуртовой Г. «Психотронная война», М., 1993

60. Винер Н. «Кибернетика», М., 1983

Вишнякова Н.Ф. «Конфликтолоия», Минск, ACT, 2002

62.. «Военный энциклопедический словарь», М., ACT1984

63. Гаджиев К.С. «Введение в политическую науку», М.ACT, 1999

64. Дробошевсий В.С., Смирнова Л.А. «Политология», Москва – Новосибирск,

Азбука, 1999

65. Карпов В.В., «Геополитика», С.Пб., ACT, 2000

66.Коган В.З. “Теория информационного взаимодействия», Новосибирск, Класс

1991

67. Костин Н.А., «Теория информационной борьбы», М., Азбука, 1996

68. Лисичкин В.А., Шелепин Л.А, «Третья мировая информационно

психологическая война», М., Феникс, 2000

69. Панарин И.Н «Психологическая безопасность войск», М.: 1996

70. Панарин И.Н, «Технология информационной войны», М.: «КСП+», 2003

Политическая энциклопедия, «Мысль», М., 2000

71. Швец Д. «Информационная безопастность России и современные

международные отношения», М.: «Мир безопастности», 2001

72. Ionescu G., „De la insurgență la război militar: secolul XX, secolul conflictelor

militare la scară planetară”, Dosarele istoriei, 1999, Nr.2, p. 35

73. Saca, „Conflict de identificare în Republica Moldova”, Identitatea națională și

comunicarea: cultura de comunicare, Chișinău, 1998,

74. Saca , „Interese și conflicte în evoluția procesului socio-politic a perioadei de tranziție”,

Dialog. Culegere de studii social-politice, Chișinău, 1995

75. Scipor A., „Sub sceptrul lui Marte”, Dosarele istoriei 1992, Nr. 2, p.54

76. Sergentu O., „Republica Moldova – periferia unei ideologii”, Democrația 2002, Nr. 21,

77. Крутских А., «Информационный вызов безопасности на рубеже XXI века». //

«Межународная жизнь», 1999, №. 2

78. Крутских A., А. Федоров A, «О международной информационной безопастности», //Международная жизнь, № 26, 2000г

Морозов И.Л., «Информационная безопасность политической системы», //

«Полис», №5, 2002

80.Феодоров A., «Семь тезисов противников «информационной безопасности»».// «Межународная жизнь», №12, 2001

81. “Action Alert: U.S. Role Missing From East Timor Coverage ”,

http://www.fair.org/activism/east-timor-context.html

82.“ BBC: Transnistria, o afacere de contrabandă mascată sub forma de stat”,

http://www.ziua.net/display.php?id=9575&data=2004-04-06

„Chișinăului și Tiraspolului li se propune un plan de unificare”,

http://www.izvestia.ru/politic/article41166

84. ” Putin incaleca Basarabia”, http://www.evenimentulzilei.ro/externe/?news_id=139231,

85. „Moldova a rupt planul de reglementare pașnică și vizita lui Putin”, http://www.izvestia.ru/politic/article41479

86. Nantoi O. “CONFLICTUL DIN ZONA DE EST A REPUBLICII MOLDOVA – O ÎNCERCARE DE ABORDARE NOUĂ”, http://www.ipp.md/publications/

87. Pelissier N., Arifon O., Bourdon F. , “Constructing and destructing National Identities in former USSR’: The territorial effects of Mass Communications In the Republics of Moldavia and Kazakhstan”, http://www.aber.ac.uk/~jmcwww/Identact/Papers/paper02a.html

88. „Propaganda”, http://www.propagandacritic.com/articles/ww1.drift.htmlt

89.. PROPOSALS AND RECOMMENDATIONS Of the mediators from the OSCE, the Russian Federation, Ukraine with regards to the Transdniestrian settlement, http://www.osce.org/documents/mm/2004/02/2079_en.pdf

90. „ Psychological Warfare Calls for Disinformation”, http://world-information.org/wio/readme/992003309/1052744021

91. „Romania cere implicarea UE in Transnistria”, http://www.ziua.net/display.php?id=11036&data=2004-04-21

92. Shepard Mary, “Role of the media in the War”, http://worldwidewamm.org/newsletters/2000/special/yugoseries/roleofmedia.html

93. “The Transdniestrian Conflict in Moldova: Origins and Main Issues”, Vienna, 10 June 1994, CSCE Conflict Prevention Centre, http://www.osce.org/documents/mm/2004/03/2490_ro.pdf

94. „Rusia – dincolo de prejudecati”, http://www.ziua.net/display.php?id=10198&data=2004-04-13

95. Belkovski S., “Приднестровью и Молдове никак не по пути”, http://pmr.smtp.ru/belk1.htm

96. «Кишинёв блокирует Тирасполь.Теперь в информационном поле», http://www.utro.ru/news/2001062012410920470.shtml

97. «ТРЕТЬЯ СИЛА» В МОЛДОВЕ: ОРИЕНТАЦИЯ НА РОССИЮ,  

http://www.olvia.idknet.com/ol98-04-04.htm

98. „РОССИЯ. НАТО. ПРИДНЕСТРОВЬЕ. С КАКИМИ ЗАДАЧАМИ ПОДОШЕЛ К ПРИДНЕСТРОВСКИМ ЗЕМЛЯМ САМЫЙ МОЩНЫЙ ВОЕННЫЙ АЛЬЯНС ПЛАНЕТЫ?”, http://www.olvia.idknet.com/ol10-04-04.htm

ANEXA 1

Fig. 1

RĂZBOI INFORMAȚIONAL – SFERE: – militară

– tehnologică

– politică

– ideologică/ religiosă

– socială

– economică

Fig. 2

CAUZELE RĂZBOIULUI INFORMAȚIONAL

Lupta pentru lupta pentru concurență conflicte militare

influență resurse

conflicte de scurtă durată

și situații de criză

Anexa 2

PAȘII MAJORI în cadrul PROCESULUI POLITICII EXTERNE (Papp D. S. “Foreign Policy Decision making”, Allyn & Bacon, 1997, P. 143)

ANEXA 3

Russian troops in Chechnya revolt

TA WAVE of revolt is sweeping through 's military elite as troops refuse to act as "cannon fodder" in the continuing war in .
Outraged by poor pay, incompetent commanders and antiquated equipment, a growing number of soldiers from specially trained Interior Ministry units are threatening to disobey orders to serve in the rebel republic.
In the latest case of open insubordination, members of an elite paramilitary squad from the northern city of have given their superiors until next week to heed their demands.
An ultimatum to their commanders, published across a whole page of Komsomolskaya Pravda, a national newspaper, yesterday, ridiculed bureaucrats for claiming that there is no war under way in , just a "counter-terrorist operation".
Their protest came to light on the same day that released figures showing that 3,220 soldiers have been killed and nearly 9,000 injured in two and a half years of fighting in . The soldiers' defiance is only the most recent example of a collapse in morale among Interior Ministry troops – professionals, unlike the conscripts serving in the army – ordered to deploy to the .
Units from Syktykvar, , and , all cities in 's north or , have all protested at the length and conditions of their tours of duty in so far this year. Among their grievances are efforts by their commanders to cut their bonuses for being involved in combat.
The ultimatum goes further, heaping scorn on " clerks", the officers commanding operations in the region and corrupt pro-Russian Chechen officials.
Troops posted to had to take their food, water and bedding with them as supplies were "pitiful", the unit said.

maintains an 80,000-strong force in to assert its authority over the war zone but a shortage of combat-ready units has put severe strain on the military.

Military Lose a Soldier per Day in

It transpires that the military forces have been losing a soldier a day on Chechen battlefields. Yet, on some days the casualties are considerably higher. For instance, on Monday 10 soldiers of the federal forces and 7 special-purpose OMON policemen were wounded in a clash with the rebels. One soldier died immediately of heavy wounds. The rebels, too, incurred serious losses as combat aircraft attacked a gang of 50 men, Interfax reports.

Citing its sources in the Defence Ministry Interfax has published unofficial data on losses incurred by the federal forces during the second counter-terrorist operation in (August 1999-March 2002). According to Interfax sources, 2331 military servicemen died from the hands of Chechen separatists, a further 5898 were wounded and 26 are officially considered missing in action.

Those numbers concern only the military servicemen of the Defence Ministry and do not reflect losses among the Interior Troops servicemen, policemen, FSB officers and prosecutor's office employees.

The same Defence Ministry source, quoted by Interfax, said that in the near future the federal forces might suffer more losses. “Given the increasingly frequent attempts of abducted military servicemen to escape from Chechen captivity rebels are set to shoot those who are still in their hands. According to some reports, one more group of military servicemen, who had been held in rebel captivity, escaped on March 17-18per thousand.

In the opinion of a deputy interior minister Ivan Golubev, 80% of federal losses are due to lack of combat experience in young soldiers.

The latest official data on losses of the federal forces was published on November 1 last year by the presidential information directorate run by Sergei Yastrzhembsky. Kremlin report said 3438 servicemen were killed and 11 661 wounded during the second war in . Among those perished 2136 were the federal army servicemen (Defence Ministry), 703 Interior troops, 493 policemen, 106 servicemen of other paramilitary agencies.

According to the leak from the Defence Ministry, the total number of military servicemen killed in the 2nd Chechen war is 2331. The latest official report provided by Yastrzhembsky five months ago suggests that the number is 2136. Thus, it transpires that beginning army servicemen died in . In other words, approximately a soldier a day.

On Tuesday Yastrzhembskys’s office refused to comment on the data provided by sources in the Defence Ministry. “Maybe, we will release summary data soon,per thousand Gazeta.Ru correspondent was told. However, judging by daily reports from the Chechen front line, it appears that the numbers provided by the military officials are somewhat under-stated.

The military estimate the current situation in as relatively stable. However, only in the past 24 hours 3 federals were killed in the republic. A major clash occurred in the settlement of Tsotsin-Yurt, frequently mentioned in human rights report after a series of ruthless security sweeps conducted here last December.

According to the latest military reports, on Monday, March 25, Federals killed twelve armed Chechens in Tsotsin-Yurt. Operational headquarters have reported that on Monday morning rebels opened fire at policemen of Tsotsin-Yurt police department. Policemen were Chechen nationals. Russian Interior troops and policemen of the Interior Ministry’s department stationed in the settlement on a temporary basis rushed to help their colleagues. In this connection it is worth nothing that Chechen officials have many times complained to Gazeta.Ru that the federals prefer not to interfere into clashes between Chechens.

“In the course of the shooting one military serviceman died, three military and one policeman were wounded. The rebels were encircled. To complete the operation OMON fighters arrived in Oktyabrskoye (Russian name of Tsotsin-Yurt -Gazeta.Ru). One of the armoured personnel carriers that had brought OMON fighters hit the radio-detonated mine. Whereupon a shooting began in the settlement. 7 OMON fighters and 6 Defence Ministry’s military servicemen were wounded. 12 bandits were killed in the clash,per thousand the Operational headquarters reported.

Yet, Russians could have incurred much higher losses in that clash. For comparison, in August last year 6 soldiers were killed in Tsotsin Yurt, after a military convoy of two trucks and an armoured personnel carrier was ambushed and the rebels opened heavy fire at the federals.

Lately Tsotsin-Yurt is often remembered in connection with a ruthless clean up operation, conducted by the federal forces throughout the Kurchaloi district (to which the settlement belongs) at the end of December 2001. Counter-terrorist headquarters reported on elimination of over 100 rebels, whereas human rights activists said several dozen young residents of Tsotsin-Yurt were killed through summary executions. Crackdowns in Tsotsin-Yurt were also mentioned in the US Congress’ report on Human Rights Practices in . The authors of the report referred to data provided by Human Rights Watch.

It is also worth noting that on Monday said its forces had killed more than 12,000 rebels in separatist since August 1999. In response, HRW and other human rights groups called the figures grossly exaggerated. Diederick Lohman, head of the HRW Moscow office aid: "Even if the figure includes civilians, it is very high… I would be very skeptical." Oleg Orlov at human rights group Memorial said: "These figures have no link to reality, they are pulled out of a hat". "They said there were only 1,500 rebel fighters left last September. Since then, official announcements of Chechen deaths total 1,224. That would leave only around 300 rebels in all of ."

In the meantime Russian forces continue to exercise zeal in restoring the constitutional order in . On Monday Federal Su-24 frontline bombers hit a group of up to 50 rebels in a mountainous region of .

Federal forces continue to sweep Chechen capital . According to Interfax, early in the morning on Tuesday the military blocked off the central market in . The marketplace was encircled by armoured vehicles, and salesmen were not allowed access to their stalls.

“RUSSIA'S INTERVENTION IN THE TRANSCAUCASIAN CONFLICTS.”

's role in the Nagorno-Karabakh and Abkhaz conflicts appears to be credible and their diplomatic mission successful. Still, 's ability to dominate , and should not be overestimated. is taking a dominant peacekeeping and enforcement role because other powers have limited their efforts.

Graeme Horne and Emil Danielyan review 's sometimes controversial role in both the Nagorno-Karabakh and Abkhaz conflicts.

's intervention in the Transcaucasus conflicts has raised concern among a number of Western regional observers, some of …

ANEXA 4

Structura Ministerului Afacerilor Externe   

 HOTARIREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA

         cu  privire  la  structura  si  efectivul-limita  ale   aparatului  Ministerului  Afacerilor  Externe  si  Biroului National  pentru  Pactul  de  Stabilitate  pentru Europa de  Sud-Est

                 N 570 din 7.05.2002

         Monitorul Oficial al R.Moldova N 63-64 din 16.05.2002

    Guvernul Republicii Moldova HOTARASTE:

    1.  Se aproba structura Ministerului Afacerilor Externe, conform anexei nr. 1.

    2.  Se  stabileste  efectivul-limita  al  personalului  scriptic  al  aparatului  central  al  Ministerului  Afacerilor  Externe in numar de 165  unitati  (cu  exceptia  personalului de deservire a cladirilor), cu fondul  anual de retributie conform legislatiei in vigoare.

    3.  Se instituie pe linga Ministerul Afacerilor Externe Biroul National  pentru  Pactul  de  Stabilitate  pentru    Europa de Sud-Est, cu statut de  directie generala.

    4.  Se  stabileste  efectivul-limita al Biroului National pentru Pactul  de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est in numar de 11 unitati.

    5.  Se  aproba structura Biroului National pentru Pactul de Stabilitate  pentru Europa de Sud-Est, conform anexei nr. 2.

    6.  Se  permite  Ministerului  Afacerilor  Externe  sa  dispuna de trei  viceministri  (inclusiv  un prim-viceministru), de un secretar general, un  director  al Cabinetului ministrului afacerilor externe si un Ambasador cu  misiuni  speciale  care  va exercita din oficiu functia de sef al Biroului  National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

    7.  Se  acorda  Ministerului  Afacerilor  Externe dreptul de a modifica  structura  aparatului  central  in limita structurii si efectivului-limita  aprobate de Guvern, precum si ale fondului de retribuire a muncii.

    8.  Ministerul  Afacerilor  Externe, in termen de o luna, va elabora si  va inainta  Guvernului spre aprobare Regulamentul Biroului National pentru  Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

    9.  Finantarea  Biroului  National  pentru Pactul de Stabilitate pentru  Europa  de  Sud-Est se va efectua, conform devizului aprobat prin hotarire  de Guvern,  pentru  anul  2002,  din  fondul  de  rezerva  al  Guvernului,  incepind  cu  1  ianuarie 2003, din bugetul de stat, in limita alocatiilor  aprobate pentru Ministerul Afacerilor Externe.

    10.  Remunerarea muncii personalului incadrat in Biroul National pentru

 Pactul  de  Stabilitate  pentru  Europa  de  Sud-Est se va efectua conform  prevederilor  Hotaririi  Guvernului  Republicii  Moldova  nr.  139  din  9  februarie  1998  "Cu  privire  la  salarizarea  functionarilor  publici si  persoanelor  care  efectueaza  deservirea  tehnica ce asigura functionarea  autoritatilor  publice  in baza Retelei tarifare unice" (Monitorul Oficial

 al Republicii Moldova, 1998, nr. 26-27, art. 194).

    11.  Se  abroga  Hotarirea Guvernului Republicii Moldova nr. 172 din 27  februarie  2001  "Cu  privire  la  structura  si  efectivul-limita  ale  aparatului  Ministerului  Afacerilor  Externe"  (Monitorul  Oficial  al Republicii Moldova, 2001, nr. 27-28, art. 208).

   PRIM-MINISTRU

   AL REPUBLICII MOLDOVA                                  Vasile TARLEV

Contrasemnata:

   Ministrul justitiei                                 Ion Morei

Chisinau, 7 mai 2002.

Nr. 570.

              Anexa nr. 1

        la Hotarirea Guvernului

            Republicii Moldova nr. 570

        din 7 mai 2002

    STRUCTURA

    aparatului Ministerului Afacerilor Externe

    Cabinetul ministrului afacerilor externe

    Directia generala Europa si America de Nord

    Directia generala Europa de Est si Asia Centrala

    Directia generala integrare europeana

    Directia generala relatii economice internationale

    Directia generala drept international si tratate

    Directia generala consulara

    Directia generala protocol diplomatic

    Directia generala securitate internationala

    Directia generala analiza financiara, evidenta contabila si rapoarte

    Directia ONU si organizatii internationale

    Directia analiza politica si planificare

    Directia Asia, Africa si America Latina

    Directia mass-media

    Directia resurse umane

    Directia secretariat, documentare si comunicare

    Directia administrativa

              Anexa nr. 2

        la Hotarirea Guvernului

            Republicii Moldova nr. 570

        din 7 mai 2002

    STRUCTURA

    Biroului National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est

    Sectia democratie si drepturile omului

    Sectia reconstructie economica, cooperare si dezvoltare

    Sectia securitate, aparare, justitie si afaceri interne

ANEXA 3

HOTARIREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA

cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Afacerilor Externe

N 649 din 29.05.2003

Monitorul Oficial al R.Moldova N 99-103 din 06.06.2003

Guvernul Republicii Moldova HOTARASTE:

1. Se aproba Regulamentul Ministerului Afacerilor Externe (se

anexeaza).

2. Se abroga:

Hotarirea Guvernului Republicii Moldova nr.487 din 28 mai 1997 "Cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Afacerilor Externe"

(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.43-44, art.457);

punctul 2 din Hotarirea Guvernului Republicii Moldova nr.77 din 2 februarie 1999 "Cu privire la instituirea in cadrul Ministerului Afacerilor Externe a sectiei de traduceri oficiale" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.14-15, art.110).

PRIM-MINISTRU

AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV

Contrasemnata:

Ministrul afacerilor externe Nicolae Dudau

Ministrul finantelor Zinaida Grecianii

Chisinau, 29 mai 2003.

Nr. 649.

Aprobat

prin Hotarirea Guvernului

Republicii Moldova nr. 649

din 29 mai 2003

REGULAMENTUL

Mnisterului Afacerilor Externe

I. Dispozitii generale

1. Ministerul Afacerilor Externe, denumit in continuare Ministerul, este organul central de specialitate al administratiei publice, abilitat sa promoveze si sa realizeze politica externa a statului.

2. Ministerul isi desfasoara activitatea in conformitate cu Constitutia si legile Republicii Moldova, cu decretele Presedintelui Republicii Moldova, hotaririle Parlamentului, hotaririle, ordonantele si dispozitiile Guvernului, cu alte acte normative si cu prevederile prezentului Regulament.

3. Sistemul Ministerului este constituit din aparatul central al acestuia cu subdiviziunile sale, misiunile diplomatice, reprezentantele pe linga organizatiile internationale, oficiile consulare, precum si alte structuri create pe linga Minister.

Efectivul-limita al personalului scriptic si structura aparatului central ale Ministerului se stabilesc de catre Guvern.

Efectivul-limita al personalului scriptic si structura misiunilor diplomatice, reprezentantelor pe linga organizatiile internationale si oficiilor consulare (in continuare – misiuni diplomatice) se stabilesc de catre Guvern.

Ministerul are dreptul de a modifica structura interna a subdiviziunilor sale in limita structurii aprobate de Guvern.

4. Ministerul este persoana juridica, dispune de stampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova si denumirea sa in limba de stat. De stampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova si denumirea sa dispun Directia Generala Consulara si Biroul National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est pe linga Minister.

Misiunile diplomatice beneficiaza de drepturi de persoana juridica, dispun de stampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova si denumirea fiecareia din ele in limba de stat si in limba statului de resedinta.

5. Ministerul are deschise in Trezoreria Chisinau un cont trezorerial de mijloace bugetare si un cont extrabugetar. Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare dispun de conturi bugetare deschise in una din bancile comerciale din tara de resedinta, in valuta tarii de resedinta si in dolari americani. Asigurarea financiara a Ministerului se efectueaza in modul stabilit de legislatia in vigoare din contul mijloacelor prevazute in bugetul de stat. Pentru asigurarea tehnico-materiala, Ministerul poate dispune de veniturile obtinute prin prestarea serviciilor consulare, cu exceptia taxelor consulare.

II. Sarcinile si drepturile Ministerului

6. Principalele sarcini ale Ministerului sint:

1) elaborarea conceptiei de politica externa a Republicii Moldova si inaintarea propunerilor corespunzatoare Presedintelui, Parlamentului si Guvernului;

2) realizarea politicii externe in general si promovarea relatiilor comerciale si economice externe in particular;

3) coordonarea activitatii autoritatilor centrale de specialitate si altor autoritati publice ale Republicii Moldova in vederea realizarii unei politici unice in domeniul relatiilor internationale;

4) apararea pe cai diplomatice a suveranitatii, securitatii, integritatii teritoriale si intereselor Republicii Moldova;

5) mentinerea relatiilor diplomatice si consulare ale Republicii Moldova cu alte state si cu organizatiile internationale;

6) promovarea relatiilor bilaterale si multilaterale politice, comerciale, economice, culturale, stiintifice si de alta natura ale Republicii Moldova cu statele lumii, reglementarea unor eventuale probleme politico-juridice cu aceste state;

7) elaborarea si prezentarea in modul stabilit Parlamentului, Presedintelui si Guvernului Republicii Moldova a propunerilor privind dezvoltarea relatiilor Republicii Moldova cu alte state si cu organizatiile internationale in baza analizei informatiilor privind relatiile bilaterale si multilaterale si a evolutiei vietii internationale;

8) reglementarea modului de organizare a vizitelor peste hotare ale demnitarilor Republicii Moldova la nivel de Presedinte, Prim-ministru si alte persoane abilitate sa poarte negocieri bilaterale si multilaterale cu partenerii externi, precum si a vizitelor in tara noastra ale oficialitatilor si demnitarilor straini, inclusiv asigurarea controlului realizarii intelegerilor convenite in cadrul acestora;

9) contribuirea prin mijloacele diplomatice la eforturile de consolidare a securitatii regionale si internationale, promovarea pacii si bunei intelegeri intre popoare, precum si la consolidarea sistemului international al securitatii ecologice si a dezvoltarii durabile;

10) asigurarea participarii Republicii Moldova la ONU si alte organizatii internationale cu caracter universal si regional;

11) exprimarea acordului pentru difuzarea de catre organele centrale ale administratiei publice a informatiilor oficiale privind politica externa a Republicii Moldova, inclusiv reflectarea vizitelor persoanelor oficiale ale Republicii Moldova in strainatate si a celor straine in Republica Moldova;

12) coordonarea declaratiilor si pozitiilor oficiale ale organelor supreme ale puterii de stat pe probleme ce tin de relatiile internationale ale Republicii Moldova;

13) contribuirea la mediatizarea in strainatate a informatiilor referitoare la politica externa si interna a Republicii Moldova, a informatiilor cu caracter social-economic etc.;

14) asigurarea masurilor ce tin de Protocolul de Stat, conform legislatiei;

15) coordonarea activitatii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova in strainatate;

16) contribuirea la stabilirea si intretinerea legaturilor interparlamentare si altor relatii externe ale Parlamentului;

17) asigurarea functionarii unui sistem de stat unic in domeniul inregistrarii si evidentei tratatelor internationale ale Republicii Moldova, inclusiv asigurarea pastrarii permanente a originalelor (copiilor certificate, traducerilor oficiale) tratatelor internationale ale Republicii Moldova, a materialelor arhivistice privind politica ei externa, tinerea evidentei si utilizarea documentelor pastrate;

18) autentificarea, in conditiile legii, a traducerilor in limba de stat ale tratatelor internationale care nu contin un text autentic in limba de stat.

19) prezentarea spre publicare in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, conform legislatiei in vigoare, a textelor tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte;

20) asigurarea cu cadre calificate a aparatului central al Ministerului si a misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, organizarea perfectionarii cadrelor serviciului diplomatic, precum si garantarea realizarii drepturilor si respectarii obligatiilor angajatilor, prevazute de legislatia in vigoare;

21) organizarea pe teritoriul Republicii Moldova si in strainatate a activitatii consulare;

22) contribuirea la dezvoltarea relatiilor cu diaspora moldoveneasca;

23) protejarea drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor Republicii Moldova aflati in strainatate (persoane fizice si juridice) potrivit legislatiei nationale a Republicii Moldova, practicii internationale, tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte si in limitele admise de normele si principiile dreptului international;

24) controlul corespunderii proiectelor de tratate internationale cu legislatia nationala si normele de drept international, precum si elaborarea, in limitele competentelor legale, a proiectelor tratatelor internationale, organizarea si participarea la negocieri si intreprinderea altor actiuni ce tin de incheierea tratatelor internationale, in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare;

25) acordarea sprijinului pentru buna functionare a misiunilor diplomatice si a reprezentantelor consulare straine pe teritoriul Republicii Moldova in scopul asigurarii indeplinirii obligatiunilor internationale ale Republicii Moldova, infaptuirea, in limitele competentei sale, a controlului activitatii intreprinderilor si organizatiilor ce le deservesc;

26) conlucrarea cu birourile (sectiile) comercial-economice ale Republicii Moldova in strainatate si acordarea sprijinului pentru functionarea lor eficienta;

27) indeplinirea altor functii prevazute de legislatia Republicii Moldova.

7. Ministerul are urmatoarele drepturi:

1) de a solicita, in modul stabilit de legislatie, de la organele administratiei publice, de la intreprinderi, organizatii si institutii, indiferent de forma organizational-juridica si de subordonarea lor departamentala, documente si alte materiale informative necesare pentru indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor Ministerului;

2) de a elabora si a prezenta, in modul stabilit de legislatie, proiecte de acte legislative vizind politica externa si serviciul diplomatic, precum si proiecte de decrete ale Presedintelui Republicii Moldova, hotariri ale Parlamentului, Guvernului;

3) de a adopta, in limitele competentei sale, norme obligatorii privind procedura legalizarii actelor si altor servicii prestate de structurile Ministerului;

4) de a utiliza mijloacele extrabugetare obtinute in urma prestarii serviciilor consulare, cu exceptia taxelor consulare, pentru acoperirea cheltuielilor suportate de Minister si subdiviziunile sale pentru deplasarea la locul derularii actiunii consulare, pentru corespondenta, telefon, fax etc.

III. Organizarea activitatii Ministerului

8. Conducerea Ministerului este exercitata de:

1) ministrul afacerilor externe (in continuare – Ministru), confirmat in si eliberat din functie conform Constitutiei Republicii Moldova si Legii cu privire la Guvern;

2) prim-viceministrul, viceministrii si secretarul general, numiti in si eliberati din functie de catre Guvern la propunerea Ministrului.

9. Ministrul:

1) conduce activitatea Ministerului, aproba decizii privind subdiviziunile acestuia, determina competentele persoanelor cu functii de raspundere din sistemul Ministerului in solutionarea problemelor organizatorice, de cadre, financiare, administrativ-gospodaresti si de alta natura;

2) emite ordine, instructiuni si directive executorii pentru toate subdiviziunile Ministerului, inclusiv pentru misiunile diplomatice;

3) prezinta Presedintelui Republicii Moldova, in modul stabilit, propuneri privind infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice si clasei oficiilor consulare ale Republicii Moldova in strainatate, precum si privind acreditarea si revocarea reprezentantilor diplomatici ai Republicii Moldova;

4) reprezinta Republica Moldova la negocierile bilaterale si multilaterale, semneaza, in virtutea competentelor sale, tratatele internationale ale Republicii Moldova;

5) reprezinta Ministerul in relatiile cu organele autoritatilor publice ale Republicii Moldova, organele autoritatilor publice ale altor state si in relatiile cu organizatiile internationale;

6) aproba statul de functii al aparatului central al Ministerului conform efectivului-limita si structurii organizatorice aprobate de Guvern. Aproba regulamentele de functionare ale subdiviziunilor Ministerului;

7) in limitele competentei sale, desemneaza si elibereaza din functie si stabileste obligatiunile de serviciu ale directorului cabinetului ministrului si ambasadorului cu misiuni speciale, sef al Biroului National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, si ale celorlalti functionari ai Ministerului si controleaza indeplinirea acestor obligatiuni;

8) inainteaza, in modul stabilit, propuneri pentru acordarea distinctiilor de stat si conferirea titlurilor de onoare ale Republicii Moldova lucratorilor din domeniu, care s-au evidentiat in mod deosebit;

9) prezinta, in modul stabilit, Presedintelui Republicii Moldova propuneri privind acordarea gradelor diplomatice;

10) indeplineste alte atributii in conformitate cu legislatia Republicii Moldova;

11) poarta raspundere personala pentru indeplinirea sarcinilor Ministerului.

10. In cadrul Ministerului functioneaza Colegiul Ministerului Afacerilor Externe, constituit din 11 persoane, inclusiv ministrul, prim-viceministrul, viceministrii, secretarul general, ambasadorii cu misiuni speciale si alti colaboratori cu functii de conducere. Componenta nominala a colegiului este aprobata de Guvern la propunerea Ministerului.

Colegiul se intruneste in sedinta trimestrial sau in functie de necesitati.

Colegiul examineaza chestiunile de importanta majora si darile de seama ale misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova.

Colegiul isi desfasoara activitatea in conformitate cu regulamentul sau, aprobat de Ministru.

11. Pentru examinarea problemelor de interes general, este convocat colegiul largit al Ministerului. Colegiul largit este compus din membrii confirmati ai colegiului si din personalul diplomatic al Ministerului.

12. Pentru elaborarea unor propuneri de ordin stiintific privind politica externa a Republicii Moldova, Ministerul poate forma consilii stiintifice, metodice si de expertiza, cu caracter consultativ. Componenta si regulamentul consiliilor se aproba de Ministru.

Asigurarea tehnico-organizatorica a activitatii consiliilor este atributia aparatului central al Ministerului.

13. Ministerul editeaza si publica, in modul stabilit, reviste, buletine si alte publicatii ce tin de domeniile sale de activitate.

14. In scopul promovarii imaginii Republicii Moldova in strainatate, invita in tara personalitati publice, stiintifice si culturale cu renume mondial.

DECLARATIA
Parlamentului Republicii Moldova
cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene

Fiind oponenti politici, impartasind opinii diferite asupra metodelor, etapelor si termenelor de reformare a economiei si a sferei sociale a Republicii Moldova, mentionind existenta anumitor divergente in problemele politicii interne si celei externe, deputatii in Parlamentul Republicii Moldova adopta urmatoarea Declaratie cu privire la parteneriatul politic pentru patru ani (2005-2009) in vederea realizarii obiectivelor integrarii europene.

Noi pornim de la faptul ca dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurata decit prin promovarea consecventa si ireversibila a cursului strategic spre integrarea europeana, spre solutionarea pasnica si democratica a problemei transnistriene, spre functionarea eficienta a institutiilor democratice si garantarea drepturilor minoritatilor nationale. Realizarea acestor sarcini este posibila in conditiile unei cooperari responsabile a puterii si opozitiei, ale stabilitatii vietii politice interne, ale unor garantii democratice pentru dezvoltarea libera a mijloacelor de informare in masa si ale unei asigurari riguroase a independentei Republicii Moldova in relatiile ei reciproce cu statele vecine.

Noi consideram ca principalele directii ale parteneriatului politic trebuie sa fie:

eforturile diplomatice, juridice si politice conjugate, precum si initiativele cetatenesti pentru realizarea Planului de actiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana, eforturile comune asupra spectrului de probleme a caror solutionare va contribui la aderarea cit mai rapida a Republicii Moldova la comunitatea europeana;

eforturile politice conjugate, precum si initiativele cetatenesti pentru crearea unui sistem judecatoresc independent, care sa corespunda normelor si standardelor Uniunii Europene; respectarea normelor democratice si a principiului suprematiei legii in calitate de conditii fundamentale pentru orice reforme politice si institutionale;

eforturile politice si juridice conjugate pentru dezvoltarea sociala accelerata a Republicii Moldova, pentru crearea unui sistem eficient de protectie sociala si pentru reducerea saraciei. Dezvoltarea economiei de piata functionala, de orientare sociala cu un climat investitional favorabil, armonizarea legislatiei nationale cu standardele europene in sfera circulatiei libere a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si a fortei de munca, inlaturarea barierelor administrative, combaterea coruptiei si debirocratizarea vietii economice constituie un reper strategic pentru dezvoltarea statului moldovenesc;

eforturile politice si diplomatice conjugate, precum si initiativele cetatenesti avind drept scop solutionarea pasnica definitiva a problemei transnistriene. Reglementarea politica a acestei probleme urmeaza sa fie realizata pe baza Constitutiei tarii si normelor de drept international, in strinsa cooperare cu OSCE, Uniunea Europeana, Romвnia, Rusia, SUA si Ucraina, sa prevada democratizarea, demilitarizarea si decriminalizarea cit mai grabnica a regiunii transnistriene. Instituirea unui control vamal si de frontiera eficient pe segmentul transnistrian al frontierei moldo-ucrainene si indeplinirea de catre Federatia Rusa a obligatiilor asumate la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul privind evacuarea armamentului si militarilor reprezinta o conditie indispensabila a reglementarii transnistriene, precum si un factor pozitiv pentru consolidarea securitatii regionale si europene;

eforturile politice conjugate pentru dezvoltarea si afirmarea plenara a rolului limbii de stat ca limba a majoritatii populatiei tarii noastre, precum si dezvoltarea pe baza standardelor europene a limbilor si a culturilor tuturor minoritatilor nationale din Republica Moldova.

ANEXA 4

D I S C U R S U L Domnului Vladimir VORONIN, Președintele Republicii Moldova, cu ocazia întîlnirii cu Corpul Diplomatic acreditat în Republica Moldova (21 ianuarie 2005)

Excelențe,

Doamnelor și Domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să Vă salut la această recepție și să Vă doresc un An Nou fericit și prosper.

Anul 2004 a avut, fără îndoială, multiple valențe pentru comunitatea internațională. Evenimente de o incontestabilă valoare istorică – extinderea estică a Uniunii Europene și noile evoluții în domeniul securității internaționale – au marcat anul care s-a scurs și au pus în fața diplomației noi sarcini, oferind, însă, și oportunități adiționale de consolidare a cooperării internaționale. În acest context, vreau să menționez calitatea relațiilor de colaborare pe care le-am cultivat împreună pe parcursul anului ce s-a scurs și să-mi exprim aprecierea pentru activitatea Dumneavoastră – a diplomaților acreditați în Republica Moldova.

Pentru Republica Moldova, 2004 a fost un an al succeselor, dar și al încercărilor. De aceea, vreau să Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat eforturilor depuse de autoritățile moldovenești pentru realizarea obiectivelor politicii sale externe și interne. În plan intern, vreau să menționez, în mod special, măsurile întreprinse în scopul liberalizării economiei, diminuării proporțiilor corupției și reducerii barierelor comerciale. Ca urmare a realizării acestor măsuri, astăzi vorbim despre o creștere anuală medie a Produsului Intern Brut cu 7% și despre dublarea exporturilor, în special a celor orientate spre statele Uniunii Europene. O realizare, la fel de importantă, o constituie reducerea poverii datoriei externe și îmbunătățirea relațiilor cu instituțiile financiare internaționale.

Stabilitatea și continuitatea proceselor de dezvoltare internă au avut un impact deosebit de pozitiv și asupra activității în plan extern a Republicii Moldova și a reputației țării noastre de partener credibil. Participarea statului nostru la procesele și la evenimentele desfășurate atît la scară mondială, cît și la scară europeană și regională, a fost ghidată de obiectivul consolidării cooperării internaționale și garantării stabilității și securității, în spiritul principiilor dreptului internațional și al bunei credințe pe care le considerăm esențiale în acest sens.

Realizarea aspirațiilor de integrare europeană prin dezvoltarea în continuare a democrației, a statului de drept și a economiei de piață funcționale și competitive a constituit substratul acțiunilor de politică internă și externă. Și în acest context, vreau să accentuez, o dată în plus, că declararea integrării europene în calitate de obiectiv prioritar al Republicii Moldova este determinată de convingerea fermă a societății pe care o reprezentăm, că aceasta este calea spre edificarea statului suveran, integru, democratic și prosper Republica Moldova.

Totodată, fiind conștienți de valoarea experienței acumulate de partenerii noștri externi în procesul de modernizare, inclusiv de noile state membre ale Uniunii Europene în cadrul aderării lor la Uniunea Europeană, vom aprecia sprijinul pe care l-ar putea acorda Republicii Moldova statele pe care le reprezentați la implementarea Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, plan ce constituie un mare succes al politicii externe a țării noastre. Or, acest document, avînd o dublă natură, politică și tehnică, deschide o nouă etapă în relațiile Republicii Moldova cu partenerii săi externi. Un rol important, în acest sens, îi va reveni Delegației Comisiei Europene la Chișinău, a cărei inaugurare dorim să o sărbătorim în anul acesta.

Inițierea procesului de elaborare a Programului Național de Implementare a Planului de Acțiuni, realizarea Programului comun Uniunea Europeană – Consiliul Europei privind ajustarea legislației, deschiderea Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană demonstrează concludent că Republica Moldova se află la etapa realizărilor concrete.

În acest context, conștientizăm importanța deosebit de mare pe care o vor avea alegerile parlamentare din martie. Vreau să Vă asigur că organizarea acestora se va face în conformitate cu standardele europene în materie, bazate pe corectitudine, pe transparență și pe libertatea alegerii. În acest scop, principalelor instituții europene și internaționale cu competențe în domeniu le-au fost deja adresate mesaje privind încurajarea delegării de observatori pentru campania electorală și alegeri. Sîntem în fața unui examen foarte important avînd în vedere aspirațiile țării mele de a dobîndi calitatea de membru al Uniunii Europene.

Reintegrarea țării și consolidarea valorilor democratice pe întregul său teritoriu sînt condiții esențiale pentru atingerea obiectivului integrării europene a Republicii Moldova. Apreciem sprijinul oferit de acei parteneri care au înțeles și au acceptat impactul pozitiv pe care l-ar fi avut în acest sens semnarea la Summit-ul OSCE de la Sofia a Declarației de Stabilitate și Securitate pentru Republica Moldova. Sînt convins că principiile de bază ale acestui document sînt condiții absolut necesare pentru transformarea Moldovei într-un stat modern, cu adevărat suveran. Accesul întregii populații la instituțiile democratice, controlul recunoscut pe plan internațional asupra granițelor, recunoașterea internațională a caracterului polietnic al țării noastre – toate acestea au fost și continue să rămînă actuale și eu sînt convins că se va reuși să se ajungă la o înțelegere reciprocă între toți potențialii participați la semnarea acestui document. Nu există o alternativă pentru acest proces și pentru un asemenea document.

Doresc să subliniez că aprofundarea și extinderea cooperării, în cele mai diverse domenii de interes reciproc, vor fi și în continuare principiile fundamentale ale relațiilor noastre bilaterale cu partenerii noștri din comunitatea internațională. Relațiile cu OSCE, cu Consiliul Europei și Organizația Națiunilor Unite, precum și în cadrul acestor organisme internaționale, reprezintă direcții prioritare ale dimensiunii multilaterale a politicii externe a statului moldovenesc. Un avantaj important, în acest sens, îl constituie participarea Republicii Moldova la inițiativele de cooperare regională din Europa de Sud-Est și, în mod special, admiterea ei cu statut de observator la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est care, la rîndul său, atestă progresele înregistrate de Moldova.

Cooperarea regională, colaborarea Moldovei în cadrul proceselor de eurointegrare noi le vedem în albia înnoirii și modernizării relațiilor noastre de parteneriat cu Federația Rusă și cu CSI. Nici calitatea de membru al CSI, nici bunele noastre relații cu Rusia nu contravin și nici nu pot să contravină vectorului european, care nu are alternativă. Mai mult ca atît, consider că modernizarea Moldovei conform standardelor europene va constitui un factor suplimentar pentru dezvoltarea și mai cointeresată a unor relații reciproc avantajoase între Moldova și Rusia, între Moldova și Ucraina, între Moldova și toate țările CSI.

Profitînd de această ocazie, vreau să anunț oficial că în anul curent Republica Moldova va deschide 6 noi misiuni diplomatice: în Suedia, în Serbia și Muntenegru, în Cehia, Lituania, Letonia și Estonia, care, fără doar și poate, vor aduce o contribuție importantă la extinderea și la aprofundarea relațiilor de cooperare bilaterală și multilaterală ale țării noastre.

Prioritățile majore ale politicii externe ale Republicii Moldova, care s-au conturat pe parcursul ultimului an, vor structura în continuare activitățile externe ale Moldovei. Aceste priorități sînt:

– integrarea europeană a Republicii Moldova;

– reglementarea conflictului transnistrean și reintegrarea țării;

– consolidarea pozițiilor Moldovei pe piețele economice regională, europeană și mondială;

– consolidarea și dezvoltarea dimen-siunii regionale a politicii externe;

– eficientizarea activității în organizațiile internaționale, în special în UE, OSCE, ONU, Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, GUUAM, CSI;

– activizarea relațiilor bilaterale.

Pe plan intern, continuarea modernizării instituțiilor statului, a economiei, a politicii sociale va constitui obiectivul major pentru anii următori de guvernare.

Consolidarea democrației și a statului de drept, armonizarea legislației naționale, securizarea și protejarea frontierelor, conectarea la rețelele europene de infrastructură, continuarea reformelor structurale reprezintă priorități ale politicii interne și externe a Moldovei, a căror realizare va consolida pozițiile țării noastre în marea familie europeană.

Doamnelor și Domnilor Ambasadori,

Doamnelor și Domnilor,

În condițiile dinamismului, interdependenței și complexității proceselor care au loc pe arena internațională, se impune îmbinarea posibilităților diplomației bilaterale cu ale celei multilaterale, a aspectului economic al diplomației cu cel politic, în spiritul reciprocității și respectării normelor internaționale, spre binele întregii comunități internaționale.

Republica Moldova va depune toate eforturile, beneficiind, sperăm și pe viitor, de aceeași susținere și înțelegere din partea partenerilor noștri externi, pentru valorificarea eficientă a noilor oportunități de promovare a intereselor sale naționale și pentru atingerea obiectivelor pe care și le-a stabilit.

Permiteți-mi să ridic această cupă pentru prosperitatea și pacea statelor pe care le reprezentați, în sănătatea Dumneavoastră și pentru succesele Republicii Moldova.

A l o c u ț i u n e a Domnului Vladimir VORONIN, Președintele Republicii Moldova, în cadrul Conferinței Internaționale “Conflictele înghețate în Europa – dimensiunea securității democratice: cazul Transnistriei”

Stimate Domnule Secretar General,

Stimați Participanți la Conferință,

Doamnelor și Domnilor,

Sînt bucuros să Vă salut la acest forum atît de reprezentativ și de actual. Consider că pe noi, toți, cei adunați aici, ne unește nu atît o problemă comună, cît o nenorocire comună, pe care o denumim astăzi, în mod diplomatic, “conflicte înghețate”. Într-un anumit sens, chiar însăși existența unor asemenea conflicte în Europa și lipsa unor mecanisme universale de soluționare a lor constituie o sfidare adusă posibilităților comunității europene de a găsi soluții optime pentru asemenea situații explozive.

Conflictele regionale nu se aseamănă între ele. Anume de aceea în fiecare situație concretă compromisul este văzut în mod diferit atît de părțile implicate în conflict, cît și de reprezentanții organizațiilor internaționale. Tendința de a depăși starea de confruntare generează uneori scenarii diametral opuse. Cu toate acestea, sînt, totuși, convins că un model universal de conciliere a intereselor există și că, mai mult decît atît, manifestarea eficienței sale în practică este doar o problemă de timp. Spun aceasta cu destulă siguranță, bazîndu-mă înainte de toate pe experiența reglementării transnistrene. Dacă e să mă refer la esența acestei experiențe, ea constă în următoarele: baza soluționării conflictului o constituie, în primul rînd, deschiderea și colaborarea sinceră cu organizațiile internaționale; în al doilea rînd, izolarea fermă și consecventă a forțelor care tind să mențină conflictul și să obțină de pe urma lui dividende financiare și politice cît mai mari; în al treilea rînd, disponibilitatea de a accepta, fără a invoca specificul național sau cel regional, în numele concilierii intereselor părților, implementarea celor mai moderne standarde și garanții democratice. Acesta este programul minimal, însă îndeplinirea lui constituie cea mai bună dovadă a sincerității intențiilor oamenilor politici de a soluționa cu adevărat situația de conflict. Este important să se aibă în vedere că atîta timp cît acest program va fi pus la îndoială, problema se va afla – exclusiv și integral – în mîinile adepților menținerii stării de confruntare, inspiratorilor și inițiatorilor epurărilor etnice, migrațiunilor forțate, organizatorilor contrabandei cu armament și a altor fenomene colaterale ale dezintegrărilor teritoriale.

În procesul soluționării problemei transnistrene, Republica Moldova de la bun început se sprijină activ nu numai pe asistența de mediatori a țărilor garante – Federația Rusă și Ucraina, dar și a OSCE – organizație ce se bucură de cea mai mare autoritate. Anume OSCE a propus, acum mai bine de un an, o variantă principial nouă de soluționare a problemei noastre, a cărei esență constă în modificarea unor principii constituționale ale Republicii Moldova. Caracterul inovator al soluției propuse a constituit un impuls pentru ridicarea negocierilor la un nivel calitativ nou, ele devenind mai la obiect și mai concrete. Ulterior, inițiativa OSCE și-a găsit dezvoltare în propunerea mea de a proceda nu pur și simplu la modificarea Constituției în vigoare, ci la elaborarea, împreună cu partea transnistreană, a unui nou proiect de organizare statală a Moldovei și de a adopta Constituția statului unificat printr-un referendum, cu participarea întregului popor, desfășurat pe ambele maluri ale Nistrului.

Se știe că atît în Moldova, cît și peste hotarele ei, s-au găsit numeroși adversari categorici ai acestei idei. Dar poziția fermă a țărilor mediatoare și a OSCE, contribuția colosală a Consiliului Europei, inclusiv a stimatului domn Walter Schwimmer, precum și a Uniunii Europene și a SUA la crearea unei atmosfere constructive nu au permis ca un proiect atît de important să fie respins. Toate părțile interesate au conștientizat clar că nu este vorba pur și simplu de o nouă Constituție, ci de o Constituție care trebuie să devină un catalizator pentru întregul complex de reforme juridice, orientate spre consfințirea și realizarea în Moldova a celor mai moderne standarde și libertăți democratice. Este evident și faptul că aceste standarde constituie anume acele mecanisme care contribuie la reintegrarea Moldovei, fac țara mai puțin vulnerabilă în fața provocațiilor cu caracter teritorial și conflictelor interetnice.

Este important că alegerea acestei strategii fundamentale de soluționare a problemei transnistrene determină în mod univoc și calea pe care trebuie s-o urmeze Moldova – calea integrării europene. Căci anume comunitatea europeană a oferit acel algoritm integraționist în conformitate cu care trebuie să acționeze necondiționat Moldova în procesul restabilirii integrității sale teritoriale. În spiritul acestor standarde se înfăptuiește și edificarea unei societăți polietnice în Moldova. În spiritul acestor principii și cu contribuția nemijlocită a experților Consiliului Europei, în Moldova se realizează trecerea la predarea cursului de istorie integrată, care oferă perspectiva însușirii moștenirii culturale general europene.

Autoritățile Moldovei au conștientizat clar avantajele acestui mod de abordare. Astăzi, forțelor distructive ale naționalismului și extremismului li se opun logica pozitivistă și bunul simț ale întregii comunități europene. Iată de ce pot să afirm cu certitudine că forțele interesate în reintegrarea neconflictuală a țării noastre sînt deja majoritare si că anume ele determină astăzi mersul și sensul reglementării transnistrene.

Țin să profit de acest prilej și să declar că Republica Moldova îi propune Uniunii Europene să se implice mai activ în soluționarea principalei probleme a statalității moldovenești și invită reprezentanții ei să participe la procesul permanent de negocieri în vederea reglementării transnistrene. Sper sincer că mediatorii procesului de negocieri și partea transnistreană vor susține în cel mai activ mod această propunere. Bazîndu-mă pe rezultatele pozitive ale activității Reprezentanței Permanente a Consiliului Europei în Moldova, consider că rezultate la fel de pozitive le-ar avea pentru țara noastră deschiderea la Chișinău a unei misiuni diplomatice permanente a Uniunii Europene. Sînt sigur că intensificarea activității Uniunii Europene în vederea reglementării transnistrene va constitui un stimulent puternic și pentru identificarea mai exactă a mecanismelor acesteia în Moldova și reabilitării economice ulterioare a țării noastre reîntregite.

Stimate Doamne și Stimați Domni,

Sînt conștient de faptul că problemele pe care urmează să le examinăm în cadrul forumului nostru fac parte, probabil, din categoria celor mai complicate. Fiecare caz este specific și unic în felul său, fiecare obidă necesită atenție, fiecare poziție trebuie apreciată competent și cumpătat. Cu toate acestea, în calitatea mea de Președinte al unui stat care a cunoscut întreaga tragedie a unui conflict teritorial, țin să-mi exprim speranța că înțelepciunea și bunul simț vor triumfa. Sper că forumul nostru de astăzi va aduce noi argumente în sprijinul acestei poziții optimiste.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Lista bibliografică:

1. Agnoba M. “Passeport pour le multimedia”, CFPJ, Paris, 1996

4. Altshull J. H. “Agents of Power”, Longman Publishers, USA, 1995

„Aspecte ale conflictului Transnistrean”, Chișinău, 2001

Bertrand C-J., „Deontologia mijloacelor de comunicare”, Iași, Polirom, 2000

7. Berger A.”Media USA. Process and Effect”, San Francisco State University,

Longman, 1997

Black’s Law Dictionary with Pronunciations., London, St. Paul, 1990

Bougngnox D., „Introducere în științele comunicării”, Iași, Antet, 2000

Bondrea A., „Sociologia opiniei publice și mass-media”, București, 1997

11. Branwyn G. “Jamming the Media. A Citizen’s Guide. Reclaiming the Tools of

Communication”, Chronicle Books, San Francisco, 1997

12. Buzan B., „Popoarele, statele și teama”, Cartier, Chișinău, 2000

Cathala H-P., „Epoca dezinformării”,

Cojocaru Gh. E., „Politica Externă a Republicii Moldova”, Civitas, Chișinău, 2001

Coman M., „Întroducere în sistemul mas-media”, Iași, 1999

Craia S., „Teoria comunicării”, Universitatea Spiru Haret, Fundația România de mîine, B. 2000

17. DeFleur L. M., Dennis E. E. “Understanding Mass Communication”, Houghton

Mifflin Company Boston, 1985

18. DeFleur M., Ball-Rokeach S., „Teorii ale comunicării de masă”, Iași, 1999

19. “Dicționar explicativ al Limbii române”, București, Ed. Univers Enciclopedic, 1998

20. Dicționar politic, Moscova,-1998.

21. Dinu M., „Comunicarea: repere fundamentale”, București, 2000

22. Ettema J.S. & Glasser Th. L. “Custodians of Conscience. Investigative Journalism and

Public Virtue”, Columbia University Press, N.Y., 1995

23. Evans F.J. “Managing the Media. Proactive Strategy for Better Business – Press

Relations”, Quorum Books, 1987

24.Gaillard Ph., „Tehnica jurnalismului”, București, Albatros, 2000

25. Gamble M. W., Gamble T. K. “Introducing Mass Communication”, McGrow-Hill

Book Company, 1986

26. Halimi S., „Noii câini de pază”, București 1999

27. Harless J. D. “Mass Comunication. An Introductory Survey”, Wmc. Brown

Publishers, Iowa, 1985

Hartlez J., „Discursul știrilor”, Iași, 1999

Hoffman S., „Ianus și Minerva. Eseuri asupra teoriei și practicii internaționale”, Știința, Chișinău, 1999

30. Maslow A.H., “Motivation and Personality”, NY: Harper, 1954, p. 130

31. „Mass-media în societățile de tranziție: realități și perspective”, Chișinău, 2001

Mcquail D., „Comunicarea”, Iași, 1999

33. Miller N. & Allen R. “The Broadcasting Age: New Technologies, New

Communities”, University of Luton Press, Luton, 1995

34.Monte P. „Comparative Politics. Political Economy, Political Culture, and Political

Interdependence”, Peacock Publishers,1998, 629 p

35.Moraru V., „Mass-media vs. Politica”, Chișinău, 2001

Papp D.S. „Contemporary International Relations. Frameworks for Understanding” Allyn & Bacon, 1997, 580 p.

Pascaru A. „Societatea între conciliere și conflict: cazul Republicii Moldova”, Chișinău 2000

Pârvu I., „Filosofia comunicării”, București, 2000

Pearson F.S., Rochester J.M., „International Relations: the Global Condition in the late twentieth Century”, McGraw – Hill, 1992, 665 p.

Perez Y. Prevision el gestion des crises, FEDN, Lion 1988 Yves Perez Prevision el gestion des crises, FEDN, Lion 1988

Peretti A., „Tehnici de comunicare”, Iași, Polirom, 1999

Perrin W. “Advertising Realities”, , The Free Press, 1992

Princen Th., „Intermediaries in International Conflict”, Princeton, 1992, 250 p.

Quester G.H., „The Continuing Problem of International Politics”, The Dryden Press, 1974, 332 p.

Roskin G.M., Berry N.O., „The New World of International Relations”, Princeton Hall, 1999, 426 p.

Rourke John T., Mark B.A., „International Politics on the Worl Stage”, Duskin/ McGraw – hill, 1996, 420 p

Russet B., Starr H., Kinselle D., „World Politics. The Menue for Choice”, Bedford, St. Martin’s, 2000, 520 p.

Savedra M., Hawthorn J. „Supervizarea”, „Știință și Tehnică”, B. 1996

Serebrean O. “Politosfera”, Chișinău, Cartier, 2001

Stratan N. „Comunicarea”, Știință și Tehnică, B. 1995

Suhan S., Cojocaru N. “Memoria colectivă și construcții identitare în Transnistria”, Chișinău, IPP, 2001

51.. Orlick B., “The Electronic Media”, Central Michigan University, 1992

„Puteri și influențe: anuar de geopolitică și geostrategie 2000-2001”, București, 2001

Wight.M, „Politica de putere”, Arc, Chișinău, 1998

54. Zettl H. “Television Production Handbook”, San Francisco state University,

Wadsworth Publishing Company, California, 1993

55. Абдеева Р.Ф. «Философия информационной цивилизации», М., 1994

Андреева Г.М., «Социальная психология», М., 1988

Афанасьев В. Г. «Социальная информация», М., Класс 1994

Беглов В.Д. «Внешнеполитическая пропаганда: очерк теории и практики.», М.

Феникс, 1984

59. Винокуров И., Гуртовой Г. «Психотронная война», М., 1993

60. Винер Н. «Кибернетика», М., 1983

Вишнякова Н.Ф. «Конфликтолоия», Минск, ACT, 2002

62.. «Военный энциклопедический словарь», М., ACT1984

63. Гаджиев К.С. «Введение в политическую науку», М.ACT, 1999

64. Дробошевсий В.С., Смирнова Л.А. «Политология», Москва – Новосибирск,

Азбука, 1999

65. Карпов В.В., «Геополитика», С.Пб., ACT, 2000

66.Коган В.З. “Теория информационного взаимодействия», Новосибирск, Класс

1991

67. Костин Н.А., «Теория информационной борьбы», М., Азбука, 1996

68. Лисичкин В.А., Шелепин Л.А, «Третья мировая информационно

психологическая война», М., Феникс, 2000

69. Панарин И.Н «Психологическая безопасность войск», М.: 1996

70. Панарин И.Н, «Технология информационной войны», М.: «КСП+», 2003

Политическая энциклопедия, «Мысль», М., 2000

71. Швец Д. «Информационная безопастность России и современные

международные отношения», М.: «Мир безопастности», 2001

72. Ionescu G., „De la insurgență la război militar: secolul XX, secolul conflictelor

militare la scară planetară”, Dosarele istoriei, 1999, Nr.2, p. 35

73. Saca, „Conflict de identificare în Republica Moldova”, Identitatea națională și

comunicarea: cultura de comunicare, Chișinău, 1998,

74. Saca , „Interese și conflicte în evoluția procesului socio-politic a perioadei de tranziție”,

Dialog. Culegere de studii social-politice, Chișinău, 1995

75. Scipor A., „Sub sceptrul lui Marte”, Dosarele istoriei 1992, Nr. 2, p.54

76. Sergentu O., „Republica Moldova – periferia unei ideologii”, Democrația 2002, Nr. 21,

77. Крутских А., «Информационный вызов безопасности на рубеже XXI века». //

«Межународная жизнь», 1999, №. 2

78. Крутских A., А. Федоров A, «О международной информационной безопастности», //Международная жизнь, № 26, 2000г

Морозов И.Л., «Информационная безопасность политической системы», //

«Полис», №5, 2002

80.Феодоров A., «Семь тезисов противников «информационной безопасности»».// «Межународная жизнь», №12, 2001

81. “Action Alert: U.S. Role Missing From East Timor Coverage ”,

http://www.fair.org/activism/east-timor-context.html

82.“ BBC: Transnistria, o afacere de contrabandă mascată sub forma de stat”,

http://www.ziua.net/display.php?id=9575&data=2004-04-06

„Chișinăului și Tiraspolului li se propune un plan de unificare”,

http://www.izvestia.ru/politic/article41166

84. ” Putin incaleca Basarabia”, http://www.evenimentulzilei.ro/externe/?news_id=139231,

85. „Moldova a rupt planul de reglementare pașnică și vizita lui Putin”, http://www.izvestia.ru/politic/article41479

86. Nantoi O. “CONFLICTUL DIN ZONA DE EST A REPUBLICII MOLDOVA – O ÎNCERCARE DE ABORDARE NOUĂ”, http://www.ipp.md/publications/

87. Pelissier N., Arifon O., Bourdon F. , “Constructing and destructing National Identities in former USSR’: The territorial effects of Mass Communications In the Republics of Moldavia and Kazakhstan”, http://www.aber.ac.uk/~jmcwww/Identact/Papers/paper02a.html

88. „Propaganda”, http://www.propagandacritic.com/articles/ww1.drift.htmlt

89.. PROPOSALS AND RECOMMENDATIONS Of the mediators from the OSCE, the Russian Federation, Ukraine with regards to the Transdniestrian settlement, http://www.osce.org/documents/mm/2004/02/2079_en.pdf

90. „ Psychological Warfare Calls for Disinformation”, http://world-information.org/wio/readme/992003309/1052744021

91. „Romania cere implicarea UE in Transnistria”, http://www.ziua.net/display.php?id=11036&data=2004-04-21

92. Shepard Mary, “Role of the media in the War”, http://worldwidewamm.org/newsletters/2000/special/yugoseries/roleofmedia.html

93. “The Transdniestrian Conflict in Moldova: Origins and Main Issues”, Vienna, 10 June 1994, CSCE Conflict Prevention Centre, http://www.osce.org/documents/mm/2004/03/2490_ro.pdf

94. „Rusia – dincolo de prejudecati”, http://www.ziua.net/display.php?id=10198&data=2004-04-13

95. Belkovski S., “Приднестровью и Молдове никак не по пути”, http://pmr.smtp.ru/belk1.htm

96. «Кишинёв блокирует Тирасполь.Теперь в информационном поле», http://www.utro.ru/news/2001062012410920470.shtml

97. «ТРЕТЬЯ СИЛА» В МОЛДОВЕ: ОРИЕНТАЦИЯ НА РОССИЮ,  

http://www.olvia.idknet.com/ol98-04-04.htm

98. „РОССИЯ. НАТО. ПРИДНЕСТРОВЬЕ. С КАКИМИ ЗАДАЧАМИ ПОДОШЕЛ К ПРИДНЕСТРОВСКИМ ЗЕМЛЯМ САМЫЙ МОЩНЫЙ ВОЕННЫЙ АЛЬЯНС ПЛАНЕТЫ?”, http://www.olvia.idknet.com/ol10-04-04.htm

ANEXA 1

Fig. 1

RĂZBOI INFORMAȚIONAL – SFERE: – militară

– tehnologică

– politică

– ideologică/ religiosă

– socială

– economică

Fig. 2

CAUZELE RĂZBOIULUI INFORMAȚIONAL

Lupta pentru lupta pentru concurență conflicte militare

influență resurse

conflicte de scurtă durată

și situații de criză

Anexa 2

PAȘII MAJORI în cadrul PROCESULUI POLITICII EXTERNE (Papp D. S. “Foreign Policy Decision making”, Allyn & Bacon, 1997, P. 143)

ANEXA 3

Russian troops in Chechnya revolt

TA WAVE of revolt is sweeping through 's military elite as troops refuse to act as "cannon fodder" in the continuing war in .
Outraged by poor pay, incompetent commanders and antiquated equipment, a growing number of soldiers from specially trained Interior Ministry units are threatening to disobey orders to serve in the rebel republic.
In the latest case of open insubordination, members of an elite paramilitary squad from the northern city of have given their superiors until next week to heed their demands.
An ultimatum to their commanders, published across a whole page of Komsomolskaya Pravda, a national newspaper, yesterday, ridiculed bureaucrats for claiming that there is no war under way in , just a "counter-terrorist operation".
Their protest came to light on the same day that released figures showing that 3,220 soldiers have been killed and nearly 9,000 injured in two and a half years of fighting in . The soldiers' defiance is only the most recent example of a collapse in morale among Interior Ministry troops – professionals, unlike the conscripts serving in the army – ordered to deploy to the .
Units from Syktykvar, , and , all cities in 's north or , have all protested at the length and conditions of their tours of duty in so far this year. Among their grievances are efforts by their commanders to cut their bonuses for being involved in combat.
The ultimatum goes further, heaping scorn on " clerks", the officers commanding operations in the region and corrupt pro-Russian Chechen officials.
Troops posted to had to take their food, water and bedding with them as supplies were "pitiful", the unit said.

maintains an 80,000-strong force in to assert its authority over the war zone but a shortage of combat-ready units has put severe strain on the military.

Military Lose a Soldier per Day in

It transpires that the military forces have been losing a soldier a day on Chechen battlefields. Yet, on some days the casualties are considerably higher. For instance, on Monday 10 soldiers of the federal forces and 7 special-purpose OMON policemen were wounded in a clash with the rebels. One soldier died immediately of heavy wounds. The rebels, too, incurred serious losses as combat aircraft attacked a gang of 50 men, Interfax reports.

Citing its sources in the Defence Ministry Interfax has published unofficial data on losses incurred by the federal forces during the second counter-terrorist operation in (August 1999-March 2002). According to Interfax sources, 2331 military servicemen died from the hands of Chechen separatists, a further 5898 were wounded and 26 are officially considered missing in action.

Those numbers concern only the military servicemen of the Defence Ministry and do not reflect losses among the Interior Troops servicemen, policemen, FSB officers and prosecutor's office employees.

The same Defence Ministry source, quoted by Interfax, said that in the near future the federal forces might suffer more losses. “Given the increasingly frequent attempts of abducted military servicemen to escape from Chechen captivity rebels are set to shoot those who are still in their hands. According to some reports, one more group of military servicemen, who had been held in rebel captivity, escaped on March 17-18per thousand.

In the opinion of a deputy interior minister Ivan Golubev, 80% of federal losses are due to lack of combat experience in young soldiers.

The latest official data on losses of the federal forces was published on November 1 last year by the presidential information directorate run by Sergei Yastrzhembsky. Kremlin report said 3438 servicemen were killed and 11 661 wounded during the second war in . Among those perished 2136 were the federal army servicemen (Defence Ministry), 703 Interior troops, 493 policemen, 106 servicemen of other paramilitary agencies.

According to the leak from the Defence Ministry, the total number of military servicemen killed in the 2nd Chechen war is 2331. The latest official report provided by Yastrzhembsky five months ago suggests that the number is 2136. Thus, it transpires that beginning army servicemen died in . In other words, approximately a soldier a day.

On Tuesday Yastrzhembskys’s office refused to comment on the data provided by sources in the Defence Ministry. “Maybe, we will release summary data soon,per thousand Gazeta.Ru correspondent was told. However, judging by daily reports from the Chechen front line, it appears that the numbers provided by the military officials are somewhat under-stated.

The military estimate the current situation in as relatively stable. However, only in the past 24 hours 3 federals were killed in the republic. A major clash occurred in the settlement of Tsotsin-Yurt, frequently mentioned in human rights report after a series of ruthless security sweeps conducted here last December.

According to the latest military reports, on Monday, March 25, Federals killed twelve armed Chechens in Tsotsin-Yurt. Operational headquarters have reported that on Monday morning rebels opened fire at policemen of Tsotsin-Yurt police department. Policemen were Chechen nationals. Russian Interior troops and policemen of the Interior Ministry’s department stationed in the settlement on a temporary basis rushed to help their colleagues. In this connection it is worth nothing that Chechen officials have many times complained to Gazeta.Ru that the federals prefer not to interfere into clashes between Chechens.

“In the course of the shooting one military serviceman died, three military and one policeman were wounded. The rebels were encircled. To complete the operation OMON fighters arrived in Oktyabrskoye (Russian name of Tsotsin-Yurt -Gazeta.Ru). One of the armoured personnel carriers that had brought OMON fighters hit the radio-detonated mine. Whereupon a shooting began in the settlement. 7 OMON fighters and 6 Defence Ministry’s military servicemen were wounded. 12 bandits were killed in the clash,per thousand the Operational headquarters reported.

Yet, Russians could have incurred much higher losses in that clash. For comparison, in August last year 6 soldiers were killed in Tsotsin Yurt, after a military convoy of two trucks and an armoured personnel carrier was ambushed and the rebels opened heavy fire at the federals.

Lately Tsotsin-Yurt is often remembered in connection with a ruthless clean up operation, conducted by the federal forces throughout the Kurchaloi district (to which the settlement belongs) at the end of December 2001. Counter-terrorist headquarters reported on elimination of over 100 rebels, whereas human rights activists said several dozen young residents of Tsotsin-Yurt were killed through summary executions. Crackdowns in Tsotsin-Yurt were also mentioned in the US Congress’ report on Human Rights Practices in . The authors of the report referred to data provided by Human Rights Watch.

It is also worth noting that on Monday said its forces had killed more than 12,000 rebels in separatist since August 1999. In response, HRW and other human rights groups called the figures grossly exaggerated. Diederick Lohman, head of the HRW Moscow office aid: "Even if the figure includes civilians, it is very high… I would be very skeptical." Oleg Orlov at human rights group Memorial said: "These figures have no link to reality, they are pulled out of a hat". "They said there were only 1,500 rebel fighters left last September. Since then, official announcements of Chechen deaths total 1,224. That would leave only around 300 rebels in all of ."

In the meantime Russian forces continue to exercise zeal in restoring the constitutional order in . On Monday Federal Su-24 frontline bombers hit a group of up to 50 rebels in a mountainous region of .

Federal forces continue to sweep Chechen capital . According to Interfax, early in the morning on Tuesday the military blocked off the central market in . The marketplace was encircled by armoured vehicles, and salesmen were not allowed access to their stalls.

“RUSSIA'S INTERVENTION IN THE TRANSCAUCASIAN CONFLICTS.”

's role in the Nagorno-Karabakh and Abkhaz conflicts appears to be credible and their diplomatic mission successful. Still, 's ability to dominate , and should not be overestimated. is taking a dominant peacekeeping and enforcement role because other powers have limited their efforts.

Graeme Horne and Emil Danielyan review 's sometimes controversial role in both the Nagorno-Karabakh and Abkhaz conflicts.

's intervention in the Transcaucasus conflicts has raised concern among a number of Western regional observers, some of …

ANEXA 4

Structura Ministerului Afacerilor Externe   

 HOTARIREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA

         cu  privire  la  structura  si  efectivul-limita  ale   aparatului  Ministerului  Afacerilor  Externe  si  Biroului National  pentru  Pactul  de  Stabilitate  pentru Europa de  Sud-Est

                 N 570 din 7.05.2002

         Monitorul Oficial al R.Moldova N 63-64 din 16.05.2002

    Guvernul Republicii Moldova HOTARASTE:

    1.  Se aproba structura Ministerului Afacerilor Externe, conform anexei nr. 1.

    2.  Se  stabileste  efectivul-limita  al  personalului  scriptic  al  aparatului  central  al  Ministerului  Afacerilor  Externe in numar de 165  unitati  (cu  exceptia  personalului de deservire a cladirilor), cu fondul  anual de retributie conform legislatiei in vigoare.

    3.  Se instituie pe linga Ministerul Afacerilor Externe Biroul National  pentru  Pactul  de  Stabilitate  pentru    Europa de Sud-Est, cu statut de  directie generala.

    4.  Se  stabileste  efectivul-limita al Biroului National pentru Pactul  de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est in numar de 11 unitati.

    5.  Se  aproba structura Biroului National pentru Pactul de Stabilitate  pentru Europa de Sud-Est, conform anexei nr. 2.

    6.  Se  permite  Ministerului  Afacerilor  Externe  sa  dispuna de trei  viceministri  (inclusiv  un prim-viceministru), de un secretar general, un  director  al Cabinetului ministrului afacerilor externe si un Ambasador cu  misiuni  speciale  care  va exercita din oficiu functia de sef al Biroului  National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

    7.  Se  acorda  Ministerului  Afacerilor  Externe dreptul de a modifica  structura  aparatului  central  in limita structurii si efectivului-limita  aprobate de Guvern, precum si ale fondului de retribuire a muncii.

    8.  Ministerul  Afacerilor  Externe, in termen de o luna, va elabora si  va inainta  Guvernului spre aprobare Regulamentul Biroului National pentru  Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

    9.  Finantarea  Biroului  National  pentru Pactul de Stabilitate pentru  Europa  de  Sud-Est se va efectua, conform devizului aprobat prin hotarire  de Guvern,  pentru  anul  2002,  din  fondul  de  rezerva  al  Guvernului,  incepind  cu  1  ianuarie 2003, din bugetul de stat, in limita alocatiilor  aprobate pentru Ministerul Afacerilor Externe.

    10.  Remunerarea muncii personalului incadrat in Biroul National pentru

 Pactul  de  Stabilitate  pentru  Europa  de  Sud-Est se va efectua conform  prevederilor  Hotaririi  Guvernului  Republicii  Moldova  nr.  139  din  9  februarie  1998  "Cu  privire  la  salarizarea  functionarilor  publici si  persoanelor  care  efectueaza  deservirea  tehnica ce asigura functionarea  autoritatilor  publice  in baza Retelei tarifare unice" (Monitorul Oficial

 al Republicii Moldova, 1998, nr. 26-27, art. 194).

    11.  Se  abroga  Hotarirea Guvernului Republicii Moldova nr. 172 din 27  februarie  2001  "Cu  privire  la  structura  si  efectivul-limita  ale  aparatului  Ministerului  Afacerilor  Externe"  (Monitorul  Oficial  al Republicii Moldova, 2001, nr. 27-28, art. 208).

   PRIM-MINISTRU

   AL REPUBLICII MOLDOVA                                  Vasile TARLEV

Contrasemnata:

   Ministrul justitiei                                 Ion Morei

Chisinau, 7 mai 2002.

Nr. 570.

              Anexa nr. 1

        la Hotarirea Guvernului

            Republicii Moldova nr. 570

        din 7 mai 2002

    STRUCTURA

    aparatului Ministerului Afacerilor Externe

    Cabinetul ministrului afacerilor externe

    Directia generala Europa si America de Nord

    Directia generala Europa de Est si Asia Centrala

    Directia generala integrare europeana

    Directia generala relatii economice internationale

    Directia generala drept international si tratate

    Directia generala consulara

    Directia generala protocol diplomatic

    Directia generala securitate internationala

    Directia generala analiza financiara, evidenta contabila si rapoarte

    Directia ONU si organizatii internationale

    Directia analiza politica si planificare

    Directia Asia, Africa si America Latina

    Directia mass-media

    Directia resurse umane

    Directia secretariat, documentare si comunicare

    Directia administrativa

              Anexa nr. 2

        la Hotarirea Guvernului

            Republicii Moldova nr. 570

        din 7 mai 2002

    STRUCTURA

    Biroului National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est

    Sectia democratie si drepturile omului

    Sectia reconstructie economica, cooperare si dezvoltare

    Sectia securitate, aparare, justitie si afaceri interne

ANEXA 3

HOTARIREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA

cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Afacerilor Externe

N 649 din 29.05.2003

Monitorul Oficial al R.Moldova N 99-103 din 06.06.2003

Guvernul Republicii Moldova HOTARASTE:

1. Se aproba Regulamentul Ministerului Afacerilor Externe (se

anexeaza).

2. Se abroga:

Hotarirea Guvernului Republicii Moldova nr.487 din 28 mai 1997 "Cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Afacerilor Externe"

(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.43-44, art.457);

punctul 2 din Hotarirea Guvernului Republicii Moldova nr.77 din 2 februarie 1999 "Cu privire la instituirea in cadrul Ministerului Afacerilor Externe a sectiei de traduceri oficiale" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.14-15, art.110).

PRIM-MINISTRU

AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV

Contrasemnata:

Ministrul afacerilor externe Nicolae Dudau

Ministrul finantelor Zinaida Grecianii

Chisinau, 29 mai 2003.

Nr. 649.

Aprobat

prin Hotarirea Guvernului

Republicii Moldova nr. 649

din 29 mai 2003

REGULAMENTUL

Mnisterului Afacerilor Externe

I. Dispozitii generale

1. Ministerul Afacerilor Externe, denumit in continuare Ministerul, este organul central de specialitate al administratiei publice, abilitat sa promoveze si sa realizeze politica externa a statului.

2. Ministerul isi desfasoara activitatea in conformitate cu Constitutia si legile Republicii Moldova, cu decretele Presedintelui Republicii Moldova, hotaririle Parlamentului, hotaririle, ordonantele si dispozitiile Guvernului, cu alte acte normative si cu prevederile prezentului Regulament.

3. Sistemul Ministerului este constituit din aparatul central al acestuia cu subdiviziunile sale, misiunile diplomatice, reprezentantele pe linga organizatiile internationale, oficiile consulare, precum si alte structuri create pe linga Minister.

Efectivul-limita al personalului scriptic si structura aparatului central ale Ministerului se stabilesc de catre Guvern.

Efectivul-limita al personalului scriptic si structura misiunilor diplomatice, reprezentantelor pe linga organizatiile internationale si oficiilor consulare (in continuare – misiuni diplomatice) se stabilesc de catre Guvern.

Ministerul are dreptul de a modifica structura interna a subdiviziunilor sale in limita structurii aprobate de Guvern.

4. Ministerul este persoana juridica, dispune de stampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova si denumirea sa in limba de stat. De stampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova si denumirea sa dispun Directia Generala Consulara si Biroul National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est pe linga Minister.

Misiunile diplomatice beneficiaza de drepturi de persoana juridica, dispun de stampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova si denumirea fiecareia din ele in limba de stat si in limba statului de resedinta.

5. Ministerul are deschise in Trezoreria Chisinau un cont trezorerial de mijloace bugetare si un cont extrabugetar. Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare dispun de conturi bugetare deschise in una din bancile comerciale din tara de resedinta, in valuta tarii de resedinta si in dolari americani. Asigurarea financiara a Ministerului se efectueaza in modul stabilit de legislatia in vigoare din contul mijloacelor prevazute in bugetul de stat. Pentru asigurarea tehnico-materiala, Ministerul poate dispune de veniturile obtinute prin prestarea serviciilor consulare, cu exceptia taxelor consulare.

II. Sarcinile si drepturile Ministerului

6. Principalele sarcini ale Ministerului sint:

1) elaborarea conceptiei de politica externa a Republicii Moldova si inaintarea propunerilor corespunzatoare Presedintelui, Parlamentului si Guvernului;

2) realizarea politicii externe in general si promovarea relatiilor comerciale si economice externe in particular;

3) coordonarea activitatii autoritatilor centrale de specialitate si altor autoritati publice ale Republicii Moldova in vederea realizarii unei politici unice in domeniul relatiilor internationale;

4) apararea pe cai diplomatice a suveranitatii, securitatii, integritatii teritoriale si intereselor Republicii Moldova;

5) mentinerea relatiilor diplomatice si consulare ale Republicii Moldova cu alte state si cu organizatiile internationale;

6) promovarea relatiilor bilaterale si multilaterale politice, comerciale, economice, culturale, stiintifice si de alta natura ale Republicii Moldova cu statele lumii, reglementarea unor eventuale probleme politico-juridice cu aceste state;

7) elaborarea si prezentarea in modul stabilit Parlamentului, Presedintelui si Guvernului Republicii Moldova a propunerilor privind dezvoltarea relatiilor Republicii Moldova cu alte state si cu organizatiile internationale in baza analizei informatiilor privind relatiile bilaterale si multilaterale si a evolutiei vietii internationale;

8) reglementarea modului de organizare a vizitelor peste hotare ale demnitarilor Republicii Moldova la nivel de Presedinte, Prim-ministru si alte persoane abilitate sa poarte negocieri bilaterale si multilaterale cu partenerii externi, precum si a vizitelor in tara noastra ale oficialitatilor si demnitarilor straini, inclusiv asigurarea controlului realizarii intelegerilor convenite in cadrul acestora;

9) contribuirea prin mijloacele diplomatice la eforturile de consolidare a securitatii regionale si internationale, promovarea pacii si bunei intelegeri intre popoare, precum si la consolidarea sistemului international al securitatii ecologice si a dezvoltarii durabile;

10) asigurarea participarii Republicii Moldova la ONU si alte organizatii internationale cu caracter universal si regional;

11) exprimarea acordului pentru difuzarea de catre organele centrale ale administratiei publice a informatiilor oficiale privind politica externa a Republicii Moldova, inclusiv reflectarea vizitelor persoanelor oficiale ale Republicii Moldova in strainatate si a celor straine in Republica Moldova;

12) coordonarea declaratiilor si pozitiilor oficiale ale organelor supreme ale puterii de stat pe probleme ce tin de relatiile internationale ale Republicii Moldova;

13) contribuirea la mediatizarea in strainatate a informatiilor referitoare la politica externa si interna a Republicii Moldova, a informatiilor cu caracter social-economic etc.;

14) asigurarea masurilor ce tin de Protocolul de Stat, conform legislatiei;

15) coordonarea activitatii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova in strainatate;

16) contribuirea la stabilirea si intretinerea legaturilor interparlamentare si altor relatii externe ale Parlamentului;

17) asigurarea functionarii unui sistem de stat unic in domeniul inregistrarii si evidentei tratatelor internationale ale Republicii Moldova, inclusiv asigurarea pastrarii permanente a originalelor (copiilor certificate, traducerilor oficiale) tratatelor internationale ale Republicii Moldova, a materialelor arhivistice privind politica ei externa, tinerea evidentei si utilizarea documentelor pastrate;

18) autentificarea, in conditiile legii, a traducerilor in limba de stat ale tratatelor internationale care nu contin un text autentic in limba de stat.

19) prezentarea spre publicare in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, conform legislatiei in vigoare, a textelor tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte;

20) asigurarea cu cadre calificate a aparatului central al Ministerului si a misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, organizarea perfectionarii cadrelor serviciului diplomatic, precum si garantarea realizarii drepturilor si respectarii obligatiilor angajatilor, prevazute de legislatia in vigoare;

21) organizarea pe teritoriul Republicii Moldova si in strainatate a activitatii consulare;

22) contribuirea la dezvoltarea relatiilor cu diaspora moldoveneasca;

23) protejarea drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor Republicii Moldova aflati in strainatate (persoane fizice si juridice) potrivit legislatiei nationale a Republicii Moldova, practicii internationale, tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte si in limitele admise de normele si principiile dreptului international;

24) controlul corespunderii proiectelor de tratate internationale cu legislatia nationala si normele de drept international, precum si elaborarea, in limitele competentelor legale, a proiectelor tratatelor internationale, organizarea si participarea la negocieri si intreprinderea altor actiuni ce tin de incheierea tratatelor internationale, in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare;

25) acordarea sprijinului pentru buna functionare a misiunilor diplomatice si a reprezentantelor consulare straine pe teritoriul Republicii Moldova in scopul asigurarii indeplinirii obligatiunilor internationale ale Republicii Moldova, infaptuirea, in limitele competentei sale, a controlului activitatii intreprinderilor si organizatiilor ce le deservesc;

26) conlucrarea cu birourile (sectiile) comercial-economice ale Republicii Moldova in strainatate si acordarea sprijinului pentru functionarea lor eficienta;

27) indeplinirea altor functii prevazute de legislatia Republicii Moldova.

7. Ministerul are urmatoarele drepturi:

1) de a solicita, in modul stabilit de legislatie, de la organele administratiei publice, de la intreprinderi, organizatii si institutii, indiferent de forma organizational-juridica si de subordonarea lor departamentala, documente si alte materiale informative necesare pentru indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor Ministerului;

2) de a elabora si a prezenta, in modul stabilit de legislatie, proiecte de acte legislative vizind politica externa si serviciul diplomatic, precum si proiecte de decrete ale Presedintelui Republicii Moldova, hotariri ale Parlamentului, Guvernului;

3) de a adopta, in limitele competentei sale, norme obligatorii privind procedura legalizarii actelor si altor servicii prestate de structurile Ministerului;

4) de a utiliza mijloacele extrabugetare obtinute in urma prestarii serviciilor consulare, cu exceptia taxelor consulare, pentru acoperirea cheltuielilor suportate de Minister si subdiviziunile sale pentru deplasarea la locul derularii actiunii consulare, pentru corespondenta, telefon, fax etc.

III. Organizarea activitatii Ministerului

8. Conducerea Ministerului este exercitata de:

1) ministrul afacerilor externe (in continuare – Ministru), confirmat in si eliberat din functie conform Constitutiei Republicii Moldova si Legii cu privire la Guvern;

2) prim-viceministrul, viceministrii si secretarul general, numiti in si eliberati din functie de catre Guvern la propunerea Ministrului.

9. Ministrul:

1) conduce activitatea Ministerului, aproba decizii privind subdiviziunile acestuia, determina competentele persoanelor cu functii de raspundere din sistemul Ministerului in solutionarea problemelor organizatorice, de cadre, financiare, administrativ-gospodaresti si de alta natura;

2) emite ordine, instructiuni si directive executorii pentru toate subdiviziunile Ministerului, inclusiv pentru misiunile diplomatice;

3) prezinta Presedintelui Republicii Moldova, in modul stabilit, propuneri privind infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice si clasei oficiilor consulare ale Republicii Moldova in strainatate, precum si privind acreditarea si revocarea reprezentantilor diplomatici ai Republicii Moldova;

4) reprezinta Republica Moldova la negocierile bilaterale si multilaterale, semneaza, in virtutea competentelor sale, tratatele internationale ale Republicii Moldova;

5) reprezinta Ministerul in relatiile cu organele autoritatilor publice ale Republicii Moldova, organele autoritatilor publice ale altor state si in relatiile cu organizatiile internationale;

6) aproba statul de functii al aparatului central al Ministerului conform efectivului-limita si structurii organizatorice aprobate de Guvern. Aproba regulamentele de functionare ale subdiviziunilor Ministerului;

7) in limitele competentei sale, desemneaza si elibereaza din functie si stabileste obligatiunile de serviciu ale directorului cabinetului ministrului si ambasadorului cu misiuni speciale, sef al Biroului National pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, si ale celorlalti functionari ai Ministerului si controleaza indeplinirea acestor obligatiuni;

8) inainteaza, in modul stabilit, propuneri pentru acordarea distinctiilor de stat si conferirea titlurilor de onoare ale Republicii Moldova lucratorilor din domeniu, care s-au evidentiat in mod deosebit;

9) prezinta, in modul stabilit, Presedintelui Republicii Moldova propuneri privind acordarea gradelor diplomatice;

10) indeplineste alte atributii in conformitate cu legislatia Republicii Moldova;

11) poarta raspundere personala pentru indeplinirea sarcinilor Ministerului.

10. In cadrul Ministerului functioneaza Colegiul Ministerului Afacerilor Externe, constituit din 11 persoane, inclusiv ministrul, prim-viceministrul, viceministrii, secretarul general, ambasadorii cu misiuni speciale si alti colaboratori cu functii de conducere. Componenta nominala a colegiului este aprobata de Guvern la propunerea Ministerului.

Colegiul se intruneste in sedinta trimestrial sau in functie de necesitati.

Colegiul examineaza chestiunile de importanta majora si darile de seama ale misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova.

Colegiul isi desfasoara activitatea in conformitate cu regulamentul sau, aprobat de Ministru.

11. Pentru examinarea problemelor de interes general, este convocat colegiul largit al Ministerului. Colegiul largit este compus din membrii confirmati ai colegiului si din personalul diplomatic al Ministerului.

12. Pentru elaborarea unor propuneri de ordin stiintific privind politica externa a Republicii Moldova, Ministerul poate forma consilii stiintifice, metodice si de expertiza, cu caracter consultativ. Componenta si regulamentul consiliilor se aproba de Ministru.

Asigurarea tehnico-organizatorica a activitatii consiliilor este atributia aparatului central al Ministerului.

13. Ministerul editeaza si publica, in modul stabilit, reviste, buletine si alte publicatii ce tin de domeniile sale de activitate.

14. In scopul promovarii imaginii Republicii Moldova in strainatate, invita in tara personalitati publice, stiintifice si culturale cu renume mondial.

DECLARATIA
Parlamentului Republicii Moldova
cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene

Fiind oponenti politici, impartasind opinii diferite asupra metodelor, etapelor si termenelor de reformare a economiei si a sferei sociale a Republicii Moldova, mentionind existenta anumitor divergente in problemele politicii interne si celei externe, deputatii in Parlamentul Republicii Moldova adopta urmatoarea Declaratie cu privire la parteneriatul politic pentru patru ani (2005-2009) in vederea realizarii obiectivelor integrarii europene.

Noi pornim de la faptul ca dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurata decit prin promovarea consecventa si ireversibila a cursului strategic spre integrarea europeana, spre solutionarea pasnica si democratica a problemei transnistriene, spre functionarea eficienta a institutiilor democratice si garantarea drepturilor minoritatilor nationale. Realizarea acestor sarcini este posibila in conditiile unei cooperari responsabile a puterii si opozitiei, ale stabilitatii vietii politice interne, ale unor garantii democratice pentru dezvoltarea libera a mijloacelor de informare in masa si ale unei asigurari riguroase a independentei Republicii Moldova in relatiile ei reciproce cu statele vecine.

Noi consideram ca principalele directii ale parteneriatului politic trebuie sa fie:

eforturile diplomatice, juridice si politice conjugate, precum si initiativele cetatenesti pentru realizarea Planului de actiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana, eforturile comune asupra spectrului de probleme a caror solutionare va contribui la aderarea cit mai rapida a Republicii Moldova la comunitatea europeana;

eforturile politice conjugate, precum si initiativele cetatenesti pentru crearea unui sistem judecatoresc independent, care sa corespunda normelor si standardelor Uniunii Europene; respectarea normelor democratice si a principiului suprematiei legii in calitate de conditii fundamentale pentru orice reforme politice si institutionale;

eforturile politice si juridice conjugate pentru dezvoltarea sociala accelerata a Republicii Moldova, pentru crearea unui sistem eficient de protectie sociala si pentru reducerea saraciei. Dezvoltarea economiei de piata functionala, de orientare sociala cu un climat investitional favorabil, armonizarea legislatiei nationale cu standardele europene in sfera circulatiei libere a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si a fortei de munca, inlaturarea barierelor administrative, combaterea coruptiei si debirocratizarea vietii economice constituie un reper strategic pentru dezvoltarea statului moldovenesc;

eforturile politice si diplomatice conjugate, precum si initiativele cetatenesti avind drept scop solutionarea pasnica definitiva a problemei transnistriene. Reglementarea politica a acestei probleme urmeaza sa fie realizata pe baza Constitutiei tarii si normelor de drept international, in strinsa cooperare cu OSCE, Uniunea Europeana, Romвnia, Rusia, SUA si Ucraina, sa prevada democratizarea, demilitarizarea si decriminalizarea cit mai grabnica a regiunii transnistriene. Instituirea unui control vamal si de frontiera eficient pe segmentul transnistrian al frontierei moldo-ucrainene si indeplinirea de catre Federatia Rusa a obligatiilor asumate la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul privind evacuarea armamentului si militarilor reprezinta o conditie indispensabila a reglementarii transnistriene, precum si un factor pozitiv pentru consolidarea securitatii regionale si europene;

eforturile politice conjugate pentru dezvoltarea si afirmarea plenara a rolului limbii de stat ca limba a majoritatii populatiei tarii noastre, precum si dezvoltarea pe baza standardelor europene a limbilor si a culturilor tuturor minoritatilor nationale din Republica Moldova.

ANEXA 4

D I S C U R S U L Domnului Vladimir VORONIN, Președintele Republicii Moldova, cu ocazia întîlnirii cu Corpul Diplomatic acreditat în Republica Moldova (21 ianuarie 2005)

Excelențe,

Doamnelor și Domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să Vă salut la această recepție și să Vă doresc un An Nou fericit și prosper.

Anul 2004 a avut, fără îndoială, multiple valențe pentru comunitatea internațională. Evenimente de o incontestabilă valoare istorică – extinderea estică a Uniunii Europene și noile evoluții în domeniul securității internaționale – au marcat anul care s-a scurs și au pus în fața diplomației noi sarcini, oferind, însă, și oportunități adiționale de consolidare a cooperării internaționale. În acest context, vreau să menționez calitatea relațiilor de colaborare pe care le-am cultivat împreună pe parcursul anului ce s-a scurs și să-mi exprim aprecierea pentru activitatea Dumneavoastră – a diplomaților acreditați în Republica Moldova.

Pentru Republica Moldova, 2004 a fost un an al succeselor, dar și al încercărilor. De aceea, vreau să Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat eforturilor depuse de autoritățile moldovenești pentru realizarea obiectivelor politicii sale externe și interne. În plan intern, vreau să menționez, în mod special, măsurile întreprinse în scopul liberalizării economiei, diminuării proporțiilor corupției și reducerii barierelor comerciale. Ca urmare a realizării acestor măsuri, astăzi vorbim despre o creștere anuală medie a Produsului Intern Brut cu 7% și despre dublarea exporturilor, în special a celor orientate spre statele Uniunii Europene. O realizare, la fel de importantă, o constituie reducerea poverii datoriei externe și îmbunătățirea relațiilor cu instituțiile financiare internaționale.

Stabilitatea și continuitatea proceselor de dezvoltare internă au avut un impact deosebit de pozitiv și asupra activității în plan extern a Republicii Moldova și a reputației țării noastre de partener credibil. Participarea statului nostru la procesele și la evenimentele desfășurate atît la scară mondială, cît și la scară europeană și regională, a fost ghidată de obiectivul consolidării cooperării internaționale și garantării stabilității și securității, în spiritul principiilor dreptului internațional și al bunei credințe pe care le considerăm esențiale în acest sens.

Realizarea aspirațiilor de integrare europeană prin dezvoltarea în continuare a democrației, a statului de drept și a economiei de piață funcționale și competitive a constituit substratul acțiunilor de politică internă și externă. Și în acest context, vreau să accentuez, o dată în plus, că declararea integrării europene în calitate de obiectiv prioritar al Republicii Moldova este determinată de convingerea fermă a societății pe care o reprezentăm, că aceasta este calea spre edificarea statului suveran, integru, democratic și prosper Republica Moldova.

Totodată, fiind conștienți de valoarea experienței acumulate de partenerii noștri externi în procesul de modernizare, inclusiv de noile state membre ale Uniunii Europene în cadrul aderării lor la Uniunea Europeană, vom aprecia sprijinul pe care l-ar putea acorda Republicii Moldova statele pe care le reprezentați la implementarea Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, plan ce constituie un mare succes al politicii externe a țării noastre. Or, acest document, avînd o dublă natură, politică și tehnică, deschide o nouă etapă în relațiile Republicii Moldova cu partenerii săi externi. Un rol important, în acest sens, îi va reveni Delegației Comisiei Europene la Chișinău, a cărei inaugurare dorim să o sărbătorim în anul acesta.

Inițierea procesului de elaborare a Programului Național de Implementare a Planului de Acțiuni, realizarea Programului comun Uniunea Europeană – Consiliul Europei privind ajustarea legislației, deschiderea Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană demonstrează concludent că Republica Moldova se află la etapa realizărilor concrete.

În acest context, conștientizăm importanța deosebit de mare pe care o vor avea alegerile parlamentare din martie. Vreau să Vă asigur că organizarea acestora se va face în conformitate cu standardele europene în materie, bazate pe corectitudine, pe transparență și pe libertatea alegerii. În acest scop, principalelor instituții europene și internaționale cu competențe în domeniu le-au fost deja adresate mesaje privind încurajarea delegării de observatori pentru campania electorală și alegeri. Sîntem în fața unui examen foarte important avînd în vedere aspirațiile țării mele de a dobîndi calitatea de membru al Uniunii Europene.

Reintegrarea țării și consolidarea valorilor democratice pe întregul său teritoriu sînt condiții esențiale pentru atingerea obiectivului integrării europene a Republicii Moldova. Apreciem sprijinul oferit de acei parteneri care au înțeles și au acceptat impactul pozitiv pe care l-ar fi avut în acest sens semnarea la Summit-ul OSCE de la Sofia a Declarației de Stabilitate și Securitate pentru Republica Moldova. Sînt convins că principiile de bază ale acestui document sînt condiții absolut necesare pentru transformarea Moldovei într-un stat modern, cu adevărat suveran. Accesul întregii populații la instituțiile democratice, controlul recunoscut pe plan internațional asupra granițelor, recunoașterea internațională a caracterului polietnic al țării noastre – toate acestea au fost și continue să rămînă actuale și eu sînt convins că se va reuși să se ajungă la o înțelegere reciprocă între toți potențialii participați la semnarea acestui document. Nu există o alternativă pentru acest proces și pentru un asemenea document.

Doresc să subliniez că aprofundarea și extinderea cooperării, în cele mai diverse domenii de interes reciproc, vor fi și în continuare principiile fundamentale ale relațiilor noastre bilaterale cu partenerii noștri din comunitatea internațională. Relațiile cu OSCE, cu Consiliul Europei și Organizația Națiunilor Unite, precum și în cadrul acestor organisme internaționale, reprezintă direcții prioritare ale dimensiunii multilaterale a politicii externe a statului moldovenesc. Un avantaj important, în acest sens, îl constituie participarea Republicii Moldova la inițiativele de cooperare regională din Europa de Sud-Est și, în mod special, admiterea ei cu statut de observator la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est care, la rîndul său, atestă progresele înregistrate de Moldova.

Cooperarea regională, colaborarea Moldovei în cadrul proceselor de eurointegrare noi le vedem în albia înnoirii și modernizării relațiilor noastre de parteneriat cu Federația Rusă și cu CSI. Nici calitatea de membru al CSI, nici bunele noastre relații cu Rusia nu contravin și nici nu pot să contravină vectorului european, care nu are alternativă. Mai mult ca atît, consider că modernizarea Moldovei conform standardelor europene va constitui un factor suplimentar pentru dezvoltarea și mai cointeresată a unor relații reciproc avantajoase între Moldova și Rusia, între Moldova și Ucraina, între Moldova și toate țările CSI.

Profitînd de această ocazie, vreau să anunț oficial că în anul curent Republica Moldova va deschide 6 noi misiuni diplomatice: în Suedia, în Serbia și Muntenegru, în Cehia, Lituania, Letonia și Estonia, care, fără doar și poate, vor aduce o contribuție importantă la extinderea și la aprofundarea relațiilor de cooperare bilaterală și multilaterală ale țării noastre.

Prioritățile majore ale politicii externe ale Republicii Moldova, care s-au conturat pe parcursul ultimului an, vor structura în continuare activitățile externe ale Moldovei. Aceste priorități sînt:

– integrarea europeană a Republicii Moldova;

– reglementarea conflictului transnistrean și reintegrarea țării;

– consolidarea pozițiilor Moldovei pe piețele economice regională, europeană și mondială;

– consolidarea și dezvoltarea dimen-siunii regionale a politicii externe;

– eficientizarea activității în organizațiile internaționale, în special în UE, OSCE, ONU, Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, GUUAM, CSI;

– activizarea relațiilor bilaterale.

Pe plan intern, continuarea modernizării instituțiilor statului, a economiei, a politicii sociale va constitui obiectivul major pentru anii următori de guvernare.

Consolidarea democrației și a statului de drept, armonizarea legislației naționale, securizarea și protejarea frontierelor, conectarea la rețelele europene de infrastructură, continuarea reformelor structurale reprezintă priorități ale politicii interne și externe a Moldovei, a căror realizare va consolida pozițiile țării noastre în marea familie europeană.

Doamnelor și Domnilor Ambasadori,

Doamnelor și Domnilor,

În condițiile dinamismului, interdependenței și complexității proceselor care au loc pe arena internațională, se impune îmbinarea posibilităților diplomației bilaterale cu ale celei multilaterale, a aspectului economic al diplomației cu cel politic, în spiritul reciprocității și respectării normelor internaționale, spre binele întregii comunități internaționale.

Republica Moldova va depune toate eforturile, beneficiind, sperăm și pe viitor, de aceeași susținere și înțelegere din partea partenerilor noștri externi, pentru valorificarea eficientă a noilor oportunități de promovare a intereselor sale naționale și pentru atingerea obiectivelor pe care și le-a stabilit.

Permiteți-mi să ridic această cupă pentru prosperitatea și pacea statelor pe care le reprezentați, în sănătatea Dumneavoastră și pentru succesele Republicii Moldova.

A l o c u ț i u n e a Domnului Vladimir VORONIN, Președintele Republicii Moldova, în cadrul Conferinței Internaționale “Conflictele înghețate în Europa – dimensiunea securității democratice: cazul Transnistriei”

Stimate Domnule Secretar General,

Stimați Participanți la Conferință,

Doamnelor și Domnilor,

Sînt bucuros să Vă salut la acest forum atît de reprezentativ și de actual. Consider că pe noi, toți, cei adunați aici, ne unește nu atît o problemă comună, cît o nenorocire comună, pe care o denumim astăzi, în mod diplomatic, “conflicte înghețate”. Într-un anumit sens, chiar însăși existența unor asemenea conflicte în Europa și lipsa unor mecanisme universale de soluționare a lor constituie o sfidare adusă posibilităților comunității europene de a găsi soluții optime pentru asemenea situații explozive.

Conflictele regionale nu se aseamănă între ele. Anume de aceea în fiecare situație concretă compromisul este văzut în mod diferit atît de părțile implicate în conflict, cît și de reprezentanții organizațiilor internaționale. Tendința de a depăși starea de confruntare generează uneori scenarii diametral opuse. Cu toate acestea, sînt, totuși, convins că un model universal de conciliere a intereselor există și că, mai mult decît atît, manifestarea eficienței sale în practică este doar o problemă de timp. Spun aceasta cu destulă siguranță, bazîndu-mă înainte de toate pe experiența reglementării transnistrene. Dacă e să mă refer la esența acestei experiențe, ea constă în următoarele: baza soluționării conflictului o constituie, în primul rînd, deschiderea și colaborarea sinceră cu organizațiile internaționale; în al doilea rînd, izolarea fermă și consecventă a forțelor care tind să mențină conflictul și să obțină de pe urma lui dividende financiare și politice cît mai mari; în al treilea rînd, disponibilitatea de a accepta, fără a invoca specificul național sau cel regional, în numele concilierii intereselor părților, implementarea celor mai moderne standarde și garanții democratice. Acesta este programul minimal, însă îndeplinirea lui constituie cea mai bună dovadă a sincerității intențiilor oamenilor politici de a soluționa cu adevărat situația de conflict. Este important să se aibă în vedere că atîta timp cît acest program va fi pus la îndoială, problema se va afla – exclusiv și integral – în mîinile adepților menținerii stării de confruntare, inspiratorilor și inițiatorilor epurărilor etnice, migrațiunilor forțate, organizatorilor contrabandei cu armament și a altor fenomene colaterale ale dezintegrărilor teritoriale.

În procesul soluționării problemei transnistrene, Republica Moldova de la bun început se sprijină activ nu numai pe asistența de mediatori a țărilor garante – Federația Rusă și Ucraina, dar și a OSCE – organizație ce se bucură de cea mai mare autoritate. Anume OSCE a propus, acum mai bine de un an, o variantă principial nouă de soluționare a problemei noastre, a cărei esență constă în modificarea unor principii constituționale ale Republicii Moldova. Caracterul inovator al soluției propuse a constituit un impuls pentru ridicarea negocierilor la un nivel calitativ nou, ele devenind mai la obiect și mai concrete. Ulterior, inițiativa OSCE și-a găsit dezvoltare în propunerea mea de a proceda nu pur și simplu la modificarea Constituției în vigoare, ci la elaborarea, împreună cu partea transnistreană, a unui nou proiect de organizare statală a Moldovei și de a adopta Constituția statului unificat printr-un referendum, cu participarea întregului popor, desfășurat pe ambele maluri ale Nistrului.

Se știe că atît în Moldova, cît și peste hotarele ei, s-au găsit numeroși adversari categorici ai acestei idei. Dar poziția fermă a țărilor mediatoare și a OSCE, contribuția colosală a Consiliului Europei, inclusiv a stimatului domn Walter Schwimmer, precum și a Uniunii Europene și a SUA la crearea unei atmosfere constructive nu au permis ca un proiect atît de important să fie respins. Toate părțile interesate au conștientizat clar că nu este vorba pur și simplu de o nouă Constituție, ci de o Constituție care trebuie să devină un catalizator pentru întregul complex de reforme juridice, orientate spre consfințirea și realizarea în Moldova a celor mai moderne standarde și libertăți democratice. Este evident și faptul că aceste standarde constituie anume acele mecanisme care contribuie la reintegrarea Moldovei, fac țara mai puțin vulnerabilă în fața provocațiilor cu caracter teritorial și conflictelor interetnice.

Este important că alegerea acestei strategii fundamentale de soluționare a problemei transnistrene determină în mod univoc și calea pe care trebuie s-o urmeze Moldova – calea integrării europene. Căci anume comunitatea europeană a oferit acel algoritm integraționist în conformitate cu care trebuie să acționeze necondiționat Moldova în procesul restabilirii integrității sale teritoriale. În spiritul acestor standarde se înfăptuiește și edificarea unei societăți polietnice în Moldova. În spiritul acestor principii și cu contribuția nemijlocită a experților Consiliului Europei, în Moldova se realizează trecerea la predarea cursului de istorie integrată, care oferă perspectiva însușirii moștenirii culturale general europene.

Autoritățile Moldovei au conștientizat clar avantajele acestui mod de abordare. Astăzi, forțelor distructive ale naționalismului și extremismului li se opun logica pozitivistă și bunul simț ale întregii comunități europene. Iată de ce pot să afirm cu certitudine că forțele interesate în reintegrarea neconflictuală a țării noastre sînt deja majoritare si că anume ele determină astăzi mersul și sensul reglementării transnistrene.

Țin să profit de acest prilej și să declar că Republica Moldova îi propune Uniunii Europene să se implice mai activ în soluționarea principalei probleme a statalității moldovenești și invită reprezentanții ei să participe la procesul permanent de negocieri în vederea reglementării transnistrene. Sper sincer că mediatorii procesului de negocieri și partea transnistreană vor susține în cel mai activ mod această propunere. Bazîndu-mă pe rezultatele pozitive ale activității Reprezentanței Permanente a Consiliului Europei în Moldova, consider că rezultate la fel de pozitive le-ar avea pentru țara noastră deschiderea la Chișinău a unei misiuni diplomatice permanente a Uniunii Europene. Sînt sigur că intensificarea activității Uniunii Europene în vederea reglementării transnistrene va constitui un stimulent puternic și pentru identificarea mai exactă a mecanismelor acesteia în Moldova și reabilitării economice ulterioare a țării noastre reîntregite.

Stimate Doamne și Stimați Domni,

Sînt conștient de faptul că problemele pe care urmează să le examinăm în cadrul forumului nostru fac parte, probabil, din categoria celor mai complicate. Fiecare caz este specific și unic în felul său, fiecare obidă necesită atenție, fiecare poziție trebuie apreciată competent și cumpătat. Cu toate acestea, în calitatea mea de Președinte al unui stat care a cunoscut întreaga tragedie a unui conflict teritorial, țin să-mi exprim speranța că înțelepciunea și bunul simț vor triumfa. Sper că forumul nostru de astăzi va aduce noi argumente în sprijinul acestei poziții optimiste.

Vă mulțumesc pentru atenție.