Războiul hibrid [630318]

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE NECLASIFICAT
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I” Exemplar nr.
FACULTATEA DE SECURITATE ȘI APĂRARE
Programul de studii universitare de master ”Securitate și apărare”
ESEU LA DISCIPLINA ARTĂ MILITARĂ
Tema: Războiul hibrid
– aspecte conceptuale –
Autor: Tiberiu VESPAN
București, IUNIE 2018

1. Cadrul general
Termenul de ”război hibrid” face referire la acel tip de război în care toate părțile implicate
utilizează tehnici care combin ă mijloace convenționale dar și alte mijloace. Conceptul nu este deloc
unul nou, creat în jurul conflictului din Ucraina, așa cum este menționat în literatura de specialitate
a ultimilor ani, ci a fost utilizat mult mai devreme, deși anterior conflictului ucrainean numărul de
tehnici și tactici utilizate era considerabil redus.
O serie de autori, precum Nicu Popescu1, Michael Kofman2 și alții3, consideră că tacticile
utilizate în războiul hibrid sunt ”vechi de când războiul însuși”.
Pentru a putea înțelege modurile de manifestare ale războiului hibrid, trebuie să avem o
înțelegere corectă asupra a ceea ce era definit ca război până la apariția acestui concept, precum și
formele de manifestare pe care le poate avea.
Astfel, în literatura de specialitate, precum și în documentele NATO, războiul este văzut ca
având 3 tipologii:
1) războiul convențional, reprezentând acel tip de război în care oponenții, de regulă două state, se
angajează în conflict, utilizând metode și tehnici convenționale, cu respectarea principiilor de drept
internațional.
2) neconvențional/asimetric , caracterizat prin aceea c ă, la nivel de comportament, se urmărește
blocarea schimbărilor, prin utilizarea de mijloace ilegale. Manualul corpului pușcașilor marini din
armata SUA4, în definirea tehnicilor neconvenționale face referire la „acele acțiuni, prin intermediul
cărora se încearcă schimbarea sau provocarea autorităților legitime, de către grupuri motivate
ideologic sau de criminalitate, prin exercitarea de amenințări, violență etc”. În plus, la acestea se pot
adăuga combatanți care nu sunt înrolați în nicio armată, sau forțe armate ale unor structuri non-
statale. Alte definiții5, descriu acest tip de conflict ca ”o luptă violentă între actori statali și non-
statali, pentru legitimitate și influență asupra unui teritoriu și a populației acestuia. Războiul
neconvențional, deși poate avea și o parte militară convențională, utilizează, în special, tehnici
indirecte și asimetrice, cu scopul de a eroda puterea și influența oponentului.
3) războiul hibrid, reprezentând acel tip de conflict, în care sunt utilizate atât elemente ale
războiului convențional, dar și elemente ale războiului asimetric, ce implică atât actori nestatali cât
1Popescu, Nicu. “Hybrid tactics: neither new nor only Russia.”, Institu tul de Studii de Securitate al Uniunii
Europene, Ianuarie 2015, https://www.iss.europa.eu/sites/default/files/EUISSFiles/Alert_4_hybrid_warfare.pdf ;
2M. Kofman și M. Rojansky, “A Closer look at Russia’s Hybrid War”, Kennan Cable. Aprilie 2015,
https://www.files.ethz.ch/isn/190090/5-kennan%20cable-rojansky%20kofman.pdf ;
3A. Deep, “Hybrid war: old concept, new techniques.”, Small Wars Journal, Martie 2015,
http://www.css.ethz.ch/en/services/digital-library/articles/article.html/189134/pdf ;
4Tentative Manual for Countering Irregular Threats An Updated Approach to Counterinsurgency Operations,
2006, https://fas.org/irp/doddir/usmc/manual.pdf
5USA Irregular Warfare Joint Operating Concept, https://fas.org/irp/doddir/dod/iw-joc.pdf

și actori statali, fără a se limita la un anumit teritoriu. În războiul hibrid sunt utilizate, în locul unei
invazii clasice, o serie de metode, tehnici și tactici, prin care agresorul încearc ă să își submineze
adversarul prin cu totul alte mijloace, precum:
– campanii de dezinformare
– atacuri subversive
– atacuri cibernetice
– sabotaj
– susținere politică pentru grupări separatiste, partide și alte structuri extremiste, precum și către
diferite alte structuri convenabile pentru atacator.
Practic, instrumente din toat ă gama de atacuri sunt utilizate cu scopul general de a crea
fracturi la nivel societății, a separa elitele de segmentul mediu al populației etc. Accesând toat ă
gama de instrumente, fizice, psihologice, culturale, politice și umanitare, se exploateaz ă toate
interdependențele și vulnerabilitățile structurii sociale.
2. Războiul hibrid în literatura de specialitate
2.1. Frank HOFFMAN
În ceea ce privește literatura de specialitate, deși subiectul războiului hibrid începe să fie
unul foarte mult abordat de către toate școlile majore de gândire în domeniul relațiilor internaționale
și a securității naționale, lumea academică apreciază faptul că cel care a introdus cel mai bine
conceptul, și a dedicat un volum important de muncă studierii acestuia, este Frank Hoffman,
lucrarea inițială în care acesta a fost detaliat fiind ”Conflictele în secolul XXI: ascensiunea
războiului hibrid”6. Una dintre motivațiile pentru care Hoffman este considerat un autor relevant
pentru subiectul războiului hibrid este reprezentată de volumul lucrărilor pe care acesta le-a dedicat
subiectului, câteva dintre acestea, fiind conform statisticilor academice între cele mai citate lucrări
pe subiect7.
Având în vedere experiența în marina americană, Hoffman a studiat în cadrul studiilor
aplicate de securitate importanța instrumentelor pe care se bazează războaiele moderne. În articolul
menționat mai sus, Hoffman acceptă ideea că războiul hibrid a fost utilizat în foarte multe situații
anterioare, încă din antichitate, dar subliniază faptul că ceea ce a schimbat fundamental modul în
care se poartă războiul modern este tehnologia și utilizarea acesteia. În articolul său inițial, Hoffman
nu oferă o definiție a războiului hibrid, ci, descrie natura acestuia.
6Frank Hoffman, ”Conflict in the 21st Century: The Rise of Hybrid Wars” , Potomac Institute for Policy Studies Arlington,
Virginia, Decembrie 2007, http://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/potomac_hybridwar_0108.pdf
7O listă completă a lucrărilor, atât cărți, cât și articole în diverse publicații de specialitate este prezentată la link-ul
https://www.fpri.org/contributor/frank-hoffman/ (accesat în luna mai 2018).

Mai târziu, în cadrul altui articol8, Hoffman arată că războiul hibrid crează un nou mediu
operațional, unul în care SUA nu este pregătită să lupte. Totodată, Hoffman apreciază că războiul
modern evoluează către forme în care adversarii utilizează toate mijloacele posibile, particularitățile
fiind date de faptul că se combină letalitatea conflictelor convenționale cu fanatismul conflictelor
neconvenționale. Contribuția majoră a lui Hoffman prin acest articol este dată de faptul că acesta
sesizează faptul că, deși tehnicile hibride nu sunt noi, letalitatea acțiunilor neconvenționale se
apropie de cea a conflictelor convenționale, evoluție datorată în principal faptului că structuri non-
statale, ca urmare a evoluțiilor generate de globalizare, au început să aibă acces la aceleași arme ca
și actorii statali.
O sumarizare a contribuțiilor lui Hoffman la dezvoltarea teoriilor războiului hibrid, este dată
de următoarea definiție: războiul hibrid este războiul în care oricare dintre adversari, utilizează
simultan și corelativ un mix de acțiuni convenționale, tactici neconvenționale, terorism și
comportament asociat criminalității organizate, cu scopul final al îndeplinirii obiectivelor politice.
Adversarul cu un comportament hibrid utilizează aceste tehnici pentru a compensa diferențele dinte
armatele convenționale, în acest fel angajându-și adversarul și dincolo de linia frontul efectiv.
Pentru a obține răspunsul la întrebarea dacă avem de-a face cu un război hibrid sau nu,
Hoffman propune în cele două articole menționate anterior, dar și în altele9, un set de 5 arii care
trebuie analizate.
Prima arie analizată este reprezentată de necesitatea de a analiza definiția prin prisma
diferențelor dintre modalitatea de a purta războiul, în comparație cu structura acestuia, de exemplu
care este combinația de actori angajați în conflict, statali sau non-statali, dacă sunt utilizați luptători
străini etc. Hoffman conchide că modalitatea este principala caracteristică ce trebuie analizată, în
sensul în care un combatant luptă bazându-se pe slăbiciunile celuilalt, și dacă este capabil să se
adapteze, dar în sensul în care își adaptează tehnicile de luptă în așa fel încât să își slăbească
oponentul.
A doua arie de interes pe care o propune Hoffman este simultaneitatea. Astfel, acesta
propune analiza modului în care unul dintre oponenți desfășoară acțiuni în cele 4 tipuri de conflict
(convențional, neconvențional, terorism și mijloace de distrugere). Opinia lui Hoffman este că, cu
cât mai multe dintre aceste tipologii sunt utilizate, cu atât inamicul este mai ”hibrid”.
A treia arie de analiză este reprezentată de mixul de forțe. Hoffman se întreabă dacă forțele
implicate în conflict trebuie să fie un mix dintre convențional și neconvențional, sau trebuie
acordată mai multă atenție asupra modalităților de a desfășura războiul? De fapt, tocmai combinația
8Frank Hoffman, ”Hybrid warfare and challenges”, Small Wars Journal, nr. 52, trimestrul 1 2009,
http://smallwarsjournal.com/documents/jfqhoffman.pdf
9Frank G. Hoffman, “Hybrid vs. Compound War. The Janus choice, Defining Today’s Multifaceted Conflict”
Armed Forces Journal (October 2009), http://armedforcesjournal.com/hybrid-vs-compound-war/ (accesat Mai 2018)

de tehnici este cea care diferențiază conflictul hibrid de cel clasic.
A patra arie, multimodalitatea, este foarte strâns legată de întrebarea 2. Hoffman se intreabă
dacă un participant trebuie să combine toate cele 4 moduri, sau o combinație de mai puține este
suficientă? Opinia autorului este aceea că, pentru a putea include un război în categoria celor
hibride, acesta ar trebui să conțină cel puțin 3 din modurile de desfășurare.
În final, în ceea ce privește a cincea arie de analiză, respectiv criminalitatea, Hoffman
ridicând problema dacă aceasta ar trebui privită drept un simplu act de criminalitate organizată,
destinat îmbogățirii membrilor unor clanuri, sau are un rol mult mai complex, respectiv de a finanța
activitățile extremiste prin obținerea de fonduri pentru dezvoltarea capacităților de luptă. Desigur,
atunci când cel de-al doilea scenariu are loc, putem discuta despre o caracteristică a războiului
hibrid.
Dezvoltări ale altor autori10, ulterior lucrărilor lui Hoffman, relevă faptul că războiul hibrid
este foarte mult favorizat de existența progresului tehnologic, și a modului în care aceasta este
utilizată, și a consecințelor, din ce în ce mai mari, ale globalizării. Una dintre dezvoltările care
merită menționată, respectiv cartea ”Dinamica revoluțiilor militare 1300 – 2050”11 12, arată, ca
urmare a studiului istoric al conflictelor și a prognozelor viitoare, că războiul hibrid nu diferă cu
foarte mult față de ceea ce s-a întâmplat în istorie. Totuși, față de cele descrise de Hoffman, se vine
cu două completări destinate a îmbunătăți înțelegerea asupra acestui fenomen.
Prima completare ar fi aceea că, nu este întotdeauna nevoie de doi oponenți, unul care luptă
convențional și altul hibrid, pentru a discuta despre un război hibrid. Cazul considerat cel mai
relevant este cel al structurii palestiniene Hezbollah în Liban, care, prin combinarea tacticilor de
luptă utilizate a creat condițiile unui război hibrid.
A doua completare importantă vizează faptul că războiul hibrid nu este doar despre prezența
tacticilor convenționale și neconvențional/asimetrice, ci despre modul cum acestea se combină și
evoluează împreună.
2.2. Valery GHERASIMOV
În luna februarie 2013 în Voyeno – Promyshlennyy Kurier (Curierul Militaro – Industrial) a
fost publicat un articol scris de Valery Gherasimov, Șeful Statului Major al Armatei Ruse, articol
intitulat ”Valoarea instrumentelor științifice pentru procesul previzional”13. Deși a apărut într-un
10O expunere exhaustivă a articolelor în acest domeniu este efectiv imposibilă întrucât, ulterior anexării Peninsulei
Crimeea de către Rusia, numărul articolelor dedicate domeniului a crescut exponențial.
11MacGregor Knox, Williamson Murray, ”The Dinamics of Military Revolutions 1300 – 2050”, Cambridge
University Press, 2001
12Cei doi autori au publicat ulterior articolelor lui Frank Hoffman o serie de eseuri care reprezintă dezvoltări ale
temelor tratate în carte.
13O traducere în limba engleză este furnizată, alături de câteva comentarii, la următorul link
https://inmoscowsshadows.wordpress.com/2014/07/06/the-gerasimov-doctrine-and-russian-non-linear-war/ , în
timp ce sursa originală poate fi accesată la https://vpk-news.ru/sites/default/files/pdf/VPK_08_476.pdf

ziar militar de lagă răspândire, articolul a fost ignorat de către specialiștii militari din vest pentru o
foarte lungă perioadă de timp, fiind readus în atenția publică abia după anexarea Peninsulei Crimeea
de căre Rusia în anul 2014. S-a constatat ulterior procesului de anexare că, etapele descrise de
Gherasimov în articolul din 2013 sunt tocmai etapele pe care Rusia le-a urmat în procesul de
anexare a Crimeei.
Articolul lui Gherasimov nu face referire la noțiunea de război hibrid, însă, toate
caracteristicile descrise de acesta pentru război sunt proprii celui hibrid așa cum acesta este
dezvoltat în cultura militară vestică14. În fapt, dezvoltarea acțiunilor militare ruse, arată o continuare
a conceptelor dezvoltate încă din epoca sovietică, respectiv operațiuni în adâncime, măsuri active și
control reflexiv15.
Conceptul de operațiuni în adâncime se referă la faptul că, în opinia teoreticienilor ruși, cel
mai bun mod de a învinge un oponent este să îl supui unui număr succesiv de lovituri organizate pe
diverse niveluri de profunzime. Conform acestui concept, nu este indicat să îți concentrezi atacul
asupra unui singur centru principal, ci este mai eficient să ataci diverse obiective și să începi
consolidarea victoriei în jurul acestora.
Conceptul de măsuri active, în viziunea lui Gherasimov, cuprinde foarte multe dintre
metodele non-militare și asimetrice. Deși conceptul a fost dezvoltat pentru a contribui la răspândirea
comunismului, prin integrarea ultimelor mijloace tehnice și psihologice, este folosit cu succes și în
epoca modernă. Măsurile active la care se referă Gherasimov cuprind forțe nelegale, elemente de
război cibernetic, disensiuni etnice, manipulări media, partide politice, ONG etc.
Controlul reflexiv aparține mai mult teoriilor psiho-comportamentale și este definit ca
”..ansamblul mijloacelor de convingere utilizate asupra unui partener sau oponent, prin utilizarea de
informații, astfel încât acesta să adopte în mod voluntar acele decizii predeterminate dorite de către
inițiator”16. Practic, controlul reflexiv se bazează pe modele comportamentale, în care, dacă îți
cunoști suficient de bine ținta, îl poți manipula în așa fel încât să îi poți influența suficient de bine
14Trebuie menționat faptul că la nivelul celor 3 mari armate, americană, rusă și chineză, conceptul de război hibrid nu
a fost implementat. Toate cele 3 armate analizează războiul prin prisma experiențelor trecute, cumulat cu ultimele
dezvoltări tehnologice. US Army consideră, conform literaturii de specialitate (și a documentelor care pot fi găsite
public, unele cu o vechime mai mare de 10 ani) că împărțirea războiului în convențional și
neconvențional/asimetric, este una suficientă, fără a avea nevoie de a treia categorie care să reprezinte o combinație
dintre cele două (ibidem 4 și 5). Armata rusă folosește noțiunile de operațiuni în profunzime, măsuri active și
control reflexiv. Armata chineză acceptă ultimele evoluții în teoria și practica războiului, dar nu integrează noțiuni
precum război hibrid. În schimb, chinezii conceptualizează războiul hibrid sub forma combinației dintre războiul
convențional și toate celelalte elemente care alcătuiesc puterea națională a unui stat, multe dintre ele fiind asociate
ultimelor progrese tehnologice. Conceptul de război hibrid este mult mai mult conceptualizat în cadrul NATO.
15În fapt, dezvoltarea acestor concepte a fost demarată încă din perioada premergătoare celui de-al doilea război
mondial de către Georgy Isserson, Mikhail Tukhachevsky, Gheorgy Jukov, toți militari de rang înalt ai Uniunii
Sovietice. Diferența dintre cele 3 elemente, în trecut față de prezent, este faptul că, în perioada curentă, acestea se
bazează foarte mult pe integrarea ultimelor progrese tehnologice.
16T.L.Thomas, ”Russia’s Reflexive Control Theory and the Military ”, Journal of Slavic Military Studies, 2004,
https://www.rit.edu/~w-cmmc/literature/Thomas_2004.pdf

planurile, viziunile și acțiunile.
La fel ca în cazul celor scrise de Hoffman, privind etapele de identificare a unui război
hibrid, ideile lui Gherasimov despre un viitor conflict pot fi aranjate în ceea ce poartă denumirea de
fazele ”noii generații de război”. Acestea pot constitui un șablon cu ajutorul căruia poate fi înțeles
modul în care Rusia ar putea gestiona un conflict. Fazele războiului hibrid, în accepțiunea rusă sunt:
Faza 1: acțiuni asimetrice în spectrul non-militar, respectiv acțiuni cu impact economic, psihologic,
ideologic, diplomatic, ca parte a unui plan destinat să creeze un mediu politic, economic și militar
favorabil
Faza 2: operațiuni specifice, destinate să inducă în eroare liderii politici și militari, prin utilizarea de
instrumente diplomatice, de media, și prin intermediul agențiilor guvernamentale și militare.
Exemple pot fi scurgerile de informații false, ordine, directive și instrucțiuni.
Faza 3: se axează, în principal, pe intimidare, înșelarea și mituirea înalților oficiali guvernamentali
și militari, cu scopul de a-i face să-și abandoneze, chiar și parțial, îndatoririle.
Faza 4: acțiuni de propagandă destabilizatoare destinate a crește nivelul de nemulțumire la nivelul
populației. Aceasta poate fi însoțită de intrarea pe teritorul statului țintă de militanți ruși, precum și
de alte măsuri de natură subversivă.
Faza 5: stabilirea de zone cu drept restrâns de survol în cadrul statului țintă, blocade, utilizarea
comapniilor private de securitate în colaborare cu potențiali insurgenți/sau membri înarmați ai
opoziției.
Faza 6: începerea acțiunilor militare, precedate de măsuri extinse de recunoaștere și misiuni
subversive. În această etapă pot participa toate categoriile de forțe, de la spionaj militar și industrial,
la diplomați, radio, trupe speciale etc.
Faza 7: operațiuni din spectrul informativ, psihologic și informațional, operațiuni din sfera
războiului electronic, hărțuire în spațiul aerian, combinate cu arme cu grad ridicat de precizie
lansate de pe diferite platforme, dar și arme bazate pe noile cercetări din domeniul socio-psihologic
precum microunde, radiații, arme bilogice neletale etc.
Faza 8: operațiuini de lichidare a ultimelo puncte de rezistență, operațiuni ale trupelor speciale de
desant, lansarea de atacuri foarte precise de artilerie, utilizarea de arme cu un ridicat grad
tehnologic.
Fiecare dintre fazele descrise anterior poate apărea într-o secvență, sau simultan cu altele, în
funcție de situația specifică a conflictului. Conform lui Gherasimov, acest nou mod de a purta un
război combină mijloace convenționale cu mijloace asimetrice, simultan cu acțiuni ale trupelor și
acțiuni în spațiul informațional. În funcție de modul de evoluție al conflictului, ”rețeta” prin care se
combină diferitele acțiuni poate fi modificată în vederea obținerii celor mai bune rezultate.

Elementele descrise de Gherasimov pot fi foarte bine descrise de următorul grafic17:
3. Probleme fundamentale ale războiului hibrid și provocări viitoare
Principalele caracteristici ale războiului hibrid, explicate probabil cel mai bine de
Gherasimov18, sunt acelea că ”…nu mai este un război declarat și, odată început, evoluează după un
tipar necunoscut”.
Principala problemă legată de evoluțiile în domeniul conflictelor, o reprezintă respectarea
normelor de drept internațional. Multe dintre aspectele menționate anterior în cadrul unui război
hibrid, respectiv suport pentru mișcări separatiste și insurgente, nerespectarea acordurilor
internaționale, atacuri cibernetice, nu sunt foarte noi, și nici proprii doar războiului hibrid. Ceea ce
diferențiază fundamental perioada curentă de perioadele precedente este faptul că, creșterea
numărului de mijloace asimetrice la dispoziția părților implicate într-un conflict, cumulat cu
creșterea numărului de actori non-statali capabili să poate un conflict, au făcut ca anumite aspecte
ale dreptul internațional să fie foarte mult în urma dezvoltărilor practice, iar acest fapt a creat pentru
17Sursa: consultantul militar Alex Kokcharov https://twitter.com/alexkokcharov/status/810131635693899783
18Ibidem 13.

cei care sunt agresori un avantaj competitiv major.
Constatăm, în perioada curentă, că distincția război – pace nu mai este similară cu
conceptele dezvoltate la începul erei industriale. Dreptul internațional19 s-a bazat în ceea ce privește
războiul pe 3 precepte majore, respectiv:
– pacea reprezintă normalitatea în relațiile internaționale;
– pacea și războiul sunt alternante, în sensul în care nu există o stare intermediară între cele două;
– războiul reprezintă confruntarea între două sau mai multe state recunoscute ca atare.
Ulterior celui de-al doilea război mondial au mai fost o serie de dezvoltări care au vizat
noțiunile de conflict armat, conflict convențional și neconvențional, actori non – statali etc. Dar, idea
fundamentală a rămas că războiul se poartă între două state, sau în cadrul unuia singur în caz de
disoluție a acestuia. Carta ONU s-a bazat pe existența binomului război – pace și pe asumpția că
scopul general trebuie să fie ”menținerea păcii„.
Modul în care a evoluat nevoia de interpretare a legii internaționale, pe fondul diversificării
instrumentelor hibride și a numărului de potențiali combatanți, a făcut ca structura de ultim resort în
aplicarea acesteia să fie Consiliul de Securitate ONU20.
Având în vedere faptul că și Consiliul de Securitate începe să fie dominat de tensiuni în ceea
ce privește intervenția în anumite zone21, provocarea viitorului fiind aceea de a redacta norme de
drept internațional suficient de cuprinzătoare, în așa fel încât problemele sensibile ale omenirii,
precum și apărarea țărilor să fie discutate și decise în cadrul mult mai larg al Adunării Generale.
O a doua problemă majoră, respectiv cea legată de modalitățile de manifestare ale războiului hibrid,
începe să fie cea a identificării corecte a unui eventual atac. Evoluțiile internaționale legate de
procesul de globalizare au avut un impact deosebit de puternic asupra modului de circulație al
capitalurilor și persoanelor, iar revoluția științifică și în domeniul tehnologiei informației a
dinamizat foarte mult circulația informațiilor și cunoștințelor.
Având în vedere faptul că fiecare dintre acestea prezintă propriile avantaje și riscuri, dar și
faptul că în cadrul instrumentelor războiului hibrid găsim foarte multe dintre acestea, există un risc
substanțial de a intra într-o ”isterie a războiului hibrid”22 23, prin intermediul căreia, orice eșec
național sau internațional al unor țări considerate dezvoltate, este urmare a conflictelor din trecut cu
alte țări, în special Rusia, și a instrumentelor hibride pe care acestea le utilizează.
19Referirea este la prevederile Cartei Organizației Națiunilor Unite.
20Referire la membrii permanenți ai Consiliului, care, de altfel, sunt singurii cu drept de veto.
21Ultimii ani au început să fie caracterizați, din ce în ce mai mult, de utilizarea dreptului de veto de către membrii
permanenți ai Consiliului de Securitate. În nicio perioadă precedentă acest drept nu a fost atât de uzitat ca în
prezent. Sursa: http://research.un.org/en/docs/sc/quick/veto consultată în luna iunie 2018.
22Deși și alți autori au încercat să atragă atenția asupra pericolului de a considera ”totul ca fiind o mare conspirație și
un atac hibrid”, termenul a fost introdus de către Sven Biscop în lucrarea ”Hybrid Hysteria”, Security Policy Brief,
nr. 64, iunie 2015, documentul putând fi consultat prin accesarea link-ului http://aei.pitt.edu/64790/1/SPB64.pdf
23Ca și remarcă de ordin general trebuie menționat faptul că, în lumea academică, există tendința unor cercetători de a
supraestima capacitățile anumitor teorii de a explica ultimele evoluții sociale, ignorând riscurile inerente
concentrării dezbaterilor pe un singur subiect.

Fără a minimiza potențialele agresiuni din partea unor state precum Rusia, poate cel mai
concludent exemplu este cel al României post revoluționare. Cu o economie integrată și foarte bine
dezvoltată, atât pe orizontală cât și pe verticală, în perioada de dinainte de 1989, aceasta s-a
confruntat în ultimii 28 de ani atât cu fenomene economice dintre cele mai severe, cât și cu declinul
industriei în anumite ramuri, integritatea și modul de funcționare a unor ramuri cheie fiind distruse
de programe care nu au făcut altceva decât să permită distrugerea unor verigi întregi ale lanțului de
producție.
Exemple elocvente pentru articolul de față sunt 2 dintre companiile de referință în orice stat,
respectiv compania cu activități în domeniul explorării – exploatării – prelucrării – furnizării de
petrol – gaze și produse derivate, Petrom SA, și compania producătoare de oțeluri speciale, COS
Târgoviște, unul dintre cei mai mari furnizori de materie primă pentru industria de apărare. Ambele,
după perioade economice foarte dificile, marcate de pierderi substanțiale, au fost vândute unor
investitori strategici, care aveau misiunea de a le rentabiliza și dezvolta. Prima încă mai există și
generează venituri substanțiale pentru acționarii săi, respectiv o companie aparținând statului
austriac, și statul român, iar cealaltă a intrat, alături de alte companii din industria de profil, toate
achiziționate de același investitor rus, compania Metchel, în procedură de faliment.
Întrucât scopul prezentului articol nu este acela de a analiza procedura de transfer a
acțiunilor și activelor unor companii aparținând statului român către companii aparținând, sau aflate
sub influența altor state, ci de a identifica potențiale instrumente ale unui război hibrid, ne vom
concentra atenția pe potențiale indicii ale unor acțiuni ostile.
Prima companie, respectiv Petrom SA, și-a continuat politicile de dezvoltare a activităților
sale, prin eliminarea pierderilor devenind unul dintre contributorii cei mai importanți la bugetul
general consolidat al statului. În cazul acesteia nu pot fi identificate instrumente ale unui potențial
război hibrid din niciun spectru am analiza. În cazul celei de-a doua companii, deținerea de către
acționarul rus a fost marcată de probleme încă de la începutul procesului de deținere, compania deși
înregistrând profit, evoluția sa indicând riscuri substanțiale de dezvoltare pe termen lung.
Din perspectiva prezentului articol, se pune problema dacă, vreuna dintre aceste preluări, a
reprezentat un instrument al războiului hibrid. Dacă în cazul primei companii nu există indicii
substanțiale ale unor mecanisme hibride, în cazul celei de-a doua putem intui existența unei strategii
de slăbire a companiei, mergând până la distrugerea acesteia. Însă, scopul final, se intuiește a fi
introducerea unor mecanisme disruptive la nivelul lanțului de aprovizionare în cadrul industriei
naționale de apărare, cel puțin câteva ramuri ale acesteia fiind afectate, România fiind astfel forțată
să achiziționeze tehnică militară în loc să o producă.
Pentru eliminarea acestui gen de riscuri, dar și a amenințărilor hibride, în vederea izolării
elementelor care reprezintă în realitate o agresiune, Biscop recomandă o mai puternică dezvoltare

economică și eliminarea disparităților sociale. Posibil însă, ar mai trebui adăugate și anumite
procese de dezvoltare intelectuală a populației, precum gândirea critică, încă din fazele primare ale
acesteia.
Dezvoltarea segmentului economico-social ar permite izolarea elementelor hibride cu
adevărat amenințătoare și implementarea unor instrumente eficiente de contracarare.
4. Concluzii
Modalitatea în care conflictele se poartă a evoluat foarte mult comparativ cu perioada care a
dus la reglementarea și documentarea cea mai completă a acestora, respectiv demararea revoluției
industriale. Dacă privim prin perspectiva instrumentelor utilizate în cadrul unui război hibrid,
respectiv ușurința în utilizarea acestora, este evident faptul că, în totală contradicție cu
reglementările ONU, nu starea de pace tinde să devină o normalitate, ci starea de conflict.
Pentru a nu se ajunge la escaladarea unor fenomene precum insurgența, ocuparea unor
teritorii fără ca agresorul să fie pedepsit etc., este evident faptul că reglementările internaționale în
materia războiului trebuie adaptate la realitățile dezvoltării societății în ansamblul său, în caz
contrar, existând riscul ca doar foarte puține țări să fie decidenți pentru omenire în ansamblul său.
Pentru contracararea unor potențiale instrumente pe care un agresor le-ar putea utiliza asupra
statului, se dovedește faptul că, politicile de coeziune socială, dezvoltare economică, sunt condiții
sine qua non care ar putea asigura măcar șanse minimale de succes.
BIBLIOGRAFIE
Lucrări de autor:
Nicu Popescu, Hybrid tactics: neither new nor only Russia , Institutul de Studii de Securitate al
Uniunii Europene, Ianuarie 2015,
https://www.iss.europa.eu/sites/default/files/EUISSFiles/Alert_4_hybrid_warfare.pdf ; (accesat
Mai 2018)
Michael Kofman și Matthew Rojansky, A Closer look at Russia’s Hybrid War , Kennan Cable.
Aprilie 2015, https://www.files.ethz.ch/isn/190090/5-kennan%20cable-rojansky%20kofman.pdf
(accesat Mai 2018)
Alex Deep, Hybrid war: old concept, new techniques ., Small Wars Journal , Martie 2015,
http://www.css.ethz.ch/en/services/digital-library/articles/article.html/189134/pdf ; (accesat Mai
2018)

Frank Hoffman, Conflict in the 21st Century: The Rise of Hybrid Wars , Potomac Institute for Policy
Studies Arlington, Virginia, Decembrie 2007,
http://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/potomac_hybridwar_0108.pdf
(accesat Mai 2018)
Frank Hoffman, Hybrid warfare and challenges , Small Wars Journal, nr. 52, trimestrul 1 2009,
http://smallwarsjournal.com/documents/jfqhoffman.pdf (accesat Mai 2018)
Frank G. Hoffman, Hybrid vs. Compound War. The Janus choice, Defining Today’s Multifaceted
Conflict, Armed Forces Journal (October 2009), http://armedforcesjournal.com/hybrid-vs-compound-war/
(accesat Mai 2018)
MacGregor Knox, Williamson Murray, The Dinamics of Military Revolutions 1300 – 2050 ,
Cambridge University Press, 2001
Timothy L.Thomas, Russia’s Reflexive Control Theory and the Military , Journal of Slavic Military
Studies, 2004, https://www.rit.edu/~w-cmmc/literature/Thomas_2004.pdf (accesat Mai 2018)
Sven Biscop, Hybrid Hysteria , Security Policy Brief, nr. 64, iunie 2015,
http://aei.pitt.edu/64790/1/SPB64.pdf (accesat Mai 2018)
Geoffrey Roberts, Stalin’s General: The Life of Georgy Zhukov, Random House, 2010
Ion Panait, The Hybrid war concept – arguments for and versus , Research and Science Today, nr. 3,
2015, https://www.rstjournal.com/?mdocs-file=1424
*** Tentative Manual for Countering Irregular Threats An Updated Approach to
Counterinsurgency Operations , 2006, https://fas.org/irp/doddir/usmc/manual.pdf (accesat Mai 2018)
*** USA Irregular Warfare Joint Operating Concept , https://fas.org/irp/doddir/dod/iw-joc.pdf
Pagini Internet accesate :
https://www.fpri.org/contributor/frank-hoffman/ (accesat Mai 2018)

The ‘Gerasimov Doctrine’ and Russian Non-Linear War

(sursa originală poate fi accesată la https://vpk-news.ru/sites/default/files/pdf/VPK_08_476.pdf ) (accesat
Mai 2018)
https://twitter.com/alexkokcharov/status/810131635693899783 (accesat Mai 2018)
www.UN.org – sectiunea statistica (accesat Mai 2018)
www.strategikon.ro
www.stratfor.com
www.oxan.com