Razboiul Coreeandocx

=== Razboiul coreean ===

RĂZBOIUL COREEAN

OANA-NICOLETA LUCACI

Abstract (rezumat)

În cadrul acestei lucrări s-a propus să se analizeze Conflictul Coreean analizându-se cauzele care au dus la conflictul din Coreea, acestea au debutat încă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și se pare că acest conflict deși a fost semnat un armistițiu continuă și în prezent. Se va face o analiză și o scurtă prezentare a actorilor implicați în conflict care, deși au fost mulți au contribuit fiecare într-o oarecare măsură la diminuarea conflictului împărțindu-se pe două fronturi. Apoi, se va realiza o prezentare a desfășurării conflictului. La acestea se vor ilustra cauzele și efectele conflictului și modul în care a evoluat sau a involuat conflictul. Ca orice război și conflict acesta prezintă și anumite consecințe care vor fi prezentate de asemenea în cadrul acestei lucrări. Prezentarea modului de desfășurare a conflictului a reprezentat pentru autor, o înțelegere mai clară a ceea ce se întâmplă în ziua de azi.

Cuvinte cheie: război, aliați, tensiune, violență, criză, conflict, prevenire

Introducere

Lumea postbelică a fost percepută ca fiind divizată în două tabere. Prima fiind condusă de către Statele Unite ale Americii iar cea de-a doua de Uniunea Sovietică. În cadrul acestei prezentări, se va realiza o integrare a Războiului din Coreea în cadrul Războiului Rece. Fazele care se pot distinge în analiza conflictului din Coreea sunt: războiul civil dintre nord coreeni și sud coreeni, război local al Asiei de Sud-Est și criză a Războiului Rece. Prin abordarea acestei teme, s-a propus dezbaterea unui conflict care a avut o foarte mare influență asupra unei părți a lumii fiind analizate cauzele și consecințele sale. Ca metodologie s-a utilizat revizuirea literaturii de specialitate, documentarea din diferite surse electronice și reviste și studii de caz. Întrebarea principală la care s-a dorit un răspuns pe parcursul acestei lucrări a fost de ce s-a inițiat acest război

Cauzele conflictului

Războiul Coreean s-a desfășurat în perioada 25 iunie 1950-27 iulie 1953 dată la care a fost semnat un armistițiu. Acest război face parte din Războiul Rece și reprezintă conflictul militar dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud acest conflict a antrenat și alte state precum Republica Populară Chineză și Statele Unite Ale Americii. Aliații Coreei de Nord au fost Republica Populară Chineză dar și sprijin militar din partea Uniunii Sovietice. Coreea de Sud a avut aliați precum Națiunile Unite.

Delimitarea Coreei prin acordul semnat de Aliații victorioși în Războiul Pacificului a fost motivul de la care a pornit conflictul. Coreea a fost parte integrantă a Japoniei de la începutul anului 1910 până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1945, după capitularea Japoniei peninsula a fost împărțită de către administrația americană de-a lungul paralelei de 38 de grade, americanii ocupănd sudul peninsulei iar sovieticii nordul.

Actorii implicați în conflict

În cadrul acestui conflict actorii implicați s-au împărțit pe două fronturi. Din

frontul I făceau parte țări precum Africa de Sud, Australia, Belgia, Canada, Columbia,

Coreea de Sud care era condusă de Syngman Rhee și Chung Il-Known, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Olanda, Statele Unite ale Americii conduse de Douglas Mac Arthur, Thailanda, Trupe O.N.U. și Turcia. Iar țările din frontul II erau: Coreea de Nord condusă de Kim Ir Sen și Choi Young-Kun, Republica Populară Chineză și Uniunea Sovietică.

Efectivele pentru frontul I au fost de 941.356-1.139.518 iar pentru frontul II 1.212.000. Pierderile suferite de frontul I au fost de peste 776.000 iar pentru frontul II peste 1.190.000-1.577.000.

Desfășurarea conflictului

Cele Războaie Mondiale au fost cele care au avut o foarte mare influență în remodelarea întregului mapamond având influențe foarte mari asupra secolului XX. Sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial a avut o foarte mare influență asupra economiei și a provocat la discuție două mari puteri: S.U.A. și U.R.S.S.Aceste puteri reprezintă actorii principali ai „Războiului Rece” . Termenul descrie conflictul strategic, politic, ideologic și militar dintre S.U.A. și aliații occidentali și U.R.S.S. și țările comuniste. Cele două tabere nu au descris conflictul ca fiind unul dintre două state ci mai degrabă ca fiind un conflict între comunism și capitalism. Conflictul s-a desfășurat de la Sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial până în anul 1991 când a avut loc destrămarea U.R.S.S. Pe parcursul a jumătate de secol, cele două puteri au încercat să își extindă aria de influență și doreau să își impună doctrina rezultând o puternică luptă pentru putere, cele două forțe nefiind implicate în mod direct într-un conflict armat.

„Mareea sovietică” a avut loc între anii 1945-1948 cuprinzând cea mai mare parte a Europei și o putere învingătoare avea dreptul să instaleze regimul politic, social și economic propriu în teritoriile ocupate de trupele sale. Acest lucru s-a realizat. Puterea comunistă a fost consolidată în estul și sud-estul Europei în anul 1946 dar și o posibilă câștigare de către comuniști a războiului civil din Grecia, acestea au avut ca rezultat Planul Marshall și Doctrina Truman. În octombrie 1949 a avut loc constituirea Republicii Populare Chineze. În 4 aprilie 1949 a avut loc la Washington înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) reprezentând o alianță militară defensivă și de apărare mutuală înființată la solicitarea vest europenilor.

Războiul din Coreea desfășurat între 25 iunie 1950 și 27 iulie 1953 data la care s-a semnat un armistițiu a reprezentat „primul conflict fierbinte” din cadrul „războiului rece”. Între anii 1950-1953 Peninsula Coreeană a fost implicată într-un conflict militar la care participau cele mai puternice țări ale lumii. Atunci era posibil mai mult ca în timpul Crizei Rachetelor din Cuba să se declanșeze cel de-al treilea război mondial. Războiul din Coreea a opus forțele Coreei de Sud alături de coaliția Națiunilor Unite, Statele Unite fiind liderul militar și politic, împotriva armatei Coreei de Nord fiind sprijinită uman și material de către Republica Populară Chineză și Uniunea Sovietică. Dimensiunile acestui război au fost ideologică, psihologică și militară dar cele mai multe motive ale războiului au fost cele ideologice și politice. În confruntare, americanii doreau apărarea libertăților democratice a sistemului de valori occidental și se dorea să se pună capăt expansionismului comunist, iar ideologia comunistă dorea reprimarea imperialismului mondial agresor pentru victoria socialismului în lume.

Dimensiunea militară și psihologică sunt la fel de importante pentru război ca și dimensiunea ideologică a conflictului. În timpul războiului, aceste dimensiuni pot fi aplicate iar debarcarea trupelor americane la Inchon a fost percepută ca o amenințare la adresa Chinei iar intervenția chineză și atacul nord coreean au fost percepute de Washington ca fiind administrate de Moscova din dorința de a-și lărgi sfera de influență.

Privind ideologic conflictul, partea comunistă a dorit includerea Peninsulei Coreene în comunism iar politic, Uniunea Sovietică a făcut o asemănare între Peninsula Coreeană și Polonia în Europa de Est, fiind privită ca o portiță pentru un posibil atac împotriva U.R.S.S. dorindu-se ca guvernul coreean să fie „aliatul” Uniunii Sovietice.

Coreea era ocupată de către Japonia din anul 1910 fiind exploatată economic și fiind o bază pentru japonezi în cel de-al doilea război mondial. După ce a avut loc capitularea Japoniei la data de 10 august în urma atacurilor de la Hiroșima și Nagasaki care au avut loc intre 6-9 august 1945, peninsula coreeană a fost divizată de-a lungul paralelei de 38 de grade. Această separare s-a făcut printr-o înțelegere comună deoarece americanii ocupau sudul iar sovieticii nordul. S.U.A. a venit cu o propunere prin care solicita faptul că paralela 38 ar putea fi o linie de demarcație. Propunerea a fost acceptată de către Stalin care avea mai mult interes asupra nordului.

Paralela 38 a primit și un sens politic și militar pe lângă cel geografic pe care l-a avut inițial, fiind aleasă pentru a ajuta capitularea Japoniei creând condiții pentru o Coree aflată sub tutelă-națională. Din punct de vedere economic, divizarea nu a fost pe placul coreenilor deoarece zonele se completau industrial și agricol. Din punct de vedere politic, în urma ocupației militare de către sovietici și americani paralela împărțea poporul coreean în două părți diferite în ceea ce privesc ideologiile, politica și valorile sistemelor economice. Paralela de 38 era menită doar să înrăutățească situația din Coreea.

Statele Unite în Coreea de Sud și Uniunea Sovietică în Coreea de Nord au stabilit ocupații militare și guverne separate față de cele existente.

La 25 iunie 1950 nord-coreenii atacă sudul. La doar 24 de ore după izbucnirea războiului, tancurile celor din nord pătrundeau în orașul Seul. S.U.A. a făcut un apel la Consiliului de Securitate al O.N.U. prin care încerca să convingă Coreea de Nord să înceteze presiunile și ostilitățile și să plece dincolo de paralela 38. Ambasadorul sovietic nu a participat la sesiune și nu și-a folosit dreptul de veto însă „i-a dat lui Truman posibilitatea să organizeze rezistența ca decizie a comunității mondiale și să justifice rolul american în Coreea.”

La data de 27 iunie 1950, la două zile după invadarea Coreei de Sud de către Coreea de Nord a avut loc declarația președintelui american Truman prin care se stabilea datele și coordonatele politice și ideologice ale războiului. Atacul împotriva Coreei de Sud dovedește faptul că pentru a cuceri națiuni independente, comuniștii au recurs la acte de subversiune, invazie armată și război. Documentele Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru menținerea păcii și securității internaționale fiind ignorate.

Pentru Truman, atacul nord coreean reprezenta un moment foarte important în istoria lumii, fără de care comunismul era fie respins fie extins în lumea întreagă. Truman l-a sfătuit pe generalul MacArthur, comandantul forțelor americane din Pacific să intervină în Coreea de Nord cu nave și cu forțe aeriene cu doar câteva ore înaintea votării Rezoluției Consiliului de Securitate al O.N.U. Rezoluția permitea pentru prima dată folosirea forței împotriva opririi unei agresiuni. Africa de Sud, Australia, Belgia, Canada, Columbia, Etiopia, Filipine. Franța, Grecia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Olanda,Thailanda și Turcia au trimis mai multe trupe pentru a lupta în numele Națiunilor Unite și comandament american pentru împiedicarea comunismului din Peninsula Coreeană. Nord coreeni au avut sprijin cu tehnică de luptă trimiși de Uniunea Sovietică și de China Populară.

Invazia de la Inchon, desfășurată în 15 septembrie 1950 ofensiva condusă de MacArthur a scos la iveală trupele O.N.U. de la Pusan determinându-i pe nord coreeni să se retragă pe teritoriul lor. La momentul în care luptele au continuat dincolo de paralela 38, regimul comunist condus de Mao Zedong a avertizat faptul că țara sa nu acceptă nici o deplasare a trupelor O.N.U. dincolo de râul Yalu care reprezintă granița dintre China și Coreea. În data de 25 noiembrie 1950, „voluntarii” chinezi au trecut fluviul Yalu și au atacat trupele O.N.U. prin surprindere. Însă, în decembrie 1950 500.000 chinezi au realizat același tip de atac.

La data de 21 decembrie 1950, generalul MacArthur instaurează cenzura militară asupra tuturor materialelor de război de pe front. MacArthur face o nouă încercare de a alunga forțele nord coreene dincolo de râul Yalu însă această acțiune s-a desfășurat simultan cu contraofensiva chineză condusă de Lin Biao. Datorită inferiorității numerice și a echipamentului neadecvat au fost înfrânți. Comuniștii au reocupat Pyongyangul și Seulul la începutul lunii ianuarie 1951. Ofensiva lansată de către trupele O.N.U. în a doua jumătate a lunii ianuarie a schimbat soarta războiului. Seulul revine sud-coreei în luna martie iar trupele O.N.U. au trecut din nou paralela 38.

MacArthur a cerut bombardarea trupelor manciuriene și instituirea unei blocade asupra Chinei unde să fie aduse forțele chineze naționaliste din Taiwan. Datorită acestor pretenții, în aprilie 1951, MacArthur a fost demis.

În 10 iulie au avut loc primele negocieri de încheiere a unui armistițiu. Primul progres s-a înregistrat în noiembrie 1951 dată la care a fost stabilită o linie de armistițiu pe frontul puțin mai avansat a Coreei de sud față de paralela 38. În octombrie 1932 s-a realizat de către Comandamentul O.N.U. o ofertă finală de pace însă comuniștii au respins-o și s-au retras de la masa negocierilor. Președintele american Dwight Eisenhower a realizat o vizită în Coreea în timpul căreia s-a declarat adeptul încetării ostilităților dintre cele două Coreei.

Moartea lui Stalin din martie 1953 a constituit un factor decisiv în redeschiderea negocierilor din aprilie 1953. Premierul chinez Zhou Enlai a readus în discuție revenirea la tratative și datorită faptului că părțile implicate au fost de acord, s-au reluat negocierile. Refuzul liderului sud-coreean Singham Rhee la orice armistițiu care lasă Coreea divizată a îngreunat deciziile. Intensitatea bombardamentelor americane și ofensiva finală a armatei chineze au îngreunat deciziile. Comuniștii au renunțat în cele din urmă la repatrierea forțată a prizonierilor și la acordul de încetare a focului care a fost semnat.

La 27 iulie 1953 s-a încheiat războiul prin semnarea unui armistițiu la Panmunjon între reprezentanții O.N.U., Chinei și ai Coreei de Nord. Coreea de Sud se opune pentru că Singham Rhee se opune. Nici până în ziua de azi nu au încetat ostilitățile.

3.1 curba conflictului

Figura 1 Curba conflictului

Legendă:

25 iunie 1950 Începutul Războiului Coreean

26 iunie 1950 Tancurile celor din Nord erau la periferiile orașului Seul

27 iunie 1950 Declarația președintelui american Truman

August 1950 Forțele O.N.U. se refugiază în partea sud-estică a Peninsulei Coreene

15 Septembrie 1950 Forțele O.N.U. fac o amfibioasă debarcare la Inchon

25 Noiembrie 1950 Forțele chineze intră în război

21 decembrie 1950 Generalul McArthur a instaurat oficial cenzura militară asupra tuturor materialelor de presă de pe front

Ianuarie 1951 Comuniștii au reușit să reocupe Pyongyangul și Seulul

Aprilie 1951 MacArthur este demis pentru emiterea pretențiilor care depășeau domeniul atribuțiilor unui comandant militar obiectivele americane au fost încă o dată modificate

Noiembrie 1951 Convenit asupra unei linii de armistițiu de-a lungul frontului cu o poziție ușor avansată a Coreei de Sud față de paralela 38

Octombrie 1952 Comandamentul O.N.U. a făcut o ofertă finală de pace și o dată cu respingerea ei de către comuniști s-a retras de la masa negocierilor pentru o perioadă nedefinită.

27 iulie 1953 încheierea unui armistițiu

Nu s-a semnat un acord de pace între cele două state, rămânând valabil armistițiul.

Figură Piramida conflictului

Consecințe

În acest conflict au fost foarte multe victime 900.000 chinezi, 1,5 milioane de nord-coreeni și 1,3 milioane de sud-coreeni. 34.000 de americani au murit iar alți 100.000 au fost răniți. Peninsula Coreea a fost mult mai disputată față de cum era la începutul conflictului. Dorind să prevină o nouă invazie a Nordului și din dorința de determinare a lui Rhee să accepte armistițiul, Statele Unite încheie un acord defensiv cu Coreea de Sud iar trupele americane fiind în continuare pe teritoriul acesteia. Prin intermediul războiului Coreean s-a dorit să se demonstreze abilitățile O.N.U. în ceea ce privește furnizarea de securitate colectivă. Efectele Războiului au avut influență asupra relațiilor dintre S.U.A. și Japonia.

De pe urma războiului din Coreea cel mai mult au avut de pierdut Uniunea Sovietică. Obiectivul principal al politicii americane era de a atenua extinderea comunismului prin cuceriri. Însă agresiunile din Coreea nu au reușit anexarea Coreei de Sud nord-comunismului.

Concluzii

Invazia nord coreeană din iunie 1950 nu au fost rezultatul dorinței sovieticilor de control asupra peninsulei. U.R.S.S. a dorit protejarea intereselor ei economice și strategice prin menținerea unei balanțe de putere în Coreea. Pyogyangulul avea o dorință de unificare nu Moscova iar colaborarea dintre Uniunea Sovietică și China Comunistă a fost atragerea comuniștilor chinezi de partea Moscovei și evitarea unei apropieri a Chinei de America.

Stalin a manifestat un sprijin față de planurile nord coreene de reunificare a țării însă nu a fost realizat pentru a atrage vreo reacție din partea Americii. Stalin însă și-a asumat riscul. Comuniștii nu au fost deacord cu opunerea rezistenței Americane.

Războiul a avut ca și consecință o schimbare a politicii externe americane dar și reconsiderarea politicii sovietice.

Bibliografie

„US State Department statement regarding `Korea; Neutral Nations Supervisory Commission` and the Armistice Agrement` which ended the Korean War

Bill Kte`Pi, Cold War,in Encyclopedia of world history vol.VI,Facts on file

Henry Kissinger, Diplomatia

Declarația ”US State Department” ”Koreea: Neutral Nations Supervisory Commisison” and the Armistice Agrement ”which ended the Korean War.”

(http: //www.fas.org/news/drpk/1995/950313-drpk-usia.htm).Fas.org , site accesat la data 20.11.2015., Marsha E. Ackerman, Korean War (1950-1953),

Carter Malkasian, Essential Histories-The Koreean War 1950-1953

Călin Hentea, Propagandă fără frontiere

Ohn Chang-Il, The Causes of the Korean War, 1950-1953

A.Fontaine, Istoria Războiului Rece-De la Revoluția din Octombrie la războiul din Coreea 1917-1950