Razboiul Civil din Somalia Si Interventiile Externe

Războiul civil din Somalia și intervențiile externe

Cuprins:

Aspecte geopolitice

Pacea între menținere și impunere

III. După eșuarea de menținere sau impunere a păcii

Concluzii

Prezentul regiunii Somalia este marcat de un conflict civil continuu, început încă din 1991, un conflict care face să domnească haosul, neîncrederea și nesiguranța în toate regiunile țării. Starea conflictului a evoluat în asemenea măsură încât în prezent guvernul somalez nu reușește să mai dețină controlul asupra niciunei regiuni, acestea fiind ocupate și controlate de către forțe rebele.

Aspecte geopolitice

Originile începutului războiului civil din Somalia își au rădăcinile în trecutul zbuciumat al acestei regiuni, un trecut în care perioada de colonialism ( dominație arabă, colonie franceză, italiană și britanică) a fost una marcantă pentru stat, care chiar dacă din 1960 își obține independența, va fi incapabil de a reuși să se organize ca un stat cu guvern, parlament și justiție proprie, lăsând clanurile să dețină puterea, lucru care nu a făcut decât să conducă la conflicte, generând războiul civil.

Perioada colonialismului a însemnat pentru Somalia, împărțirea acesteia în cinci părți de către puterile coloniale astfel: Somaliland, Somalia italiană, Districtul Frontierei Nordice, Ogaden și Côte Française des Somaliens. Astăzi păstrându-se din cele cinci regiuni, doar cea italiană și britanică, regiuni care nu au cursuri asemănătoare dupa 1920. Regiunea italiană, adică cea sudică, a fost afectată datorită regimului fascist din acea perioadă, care se opunea grupărilor indigene, însă regiunea nordică, adică cea controlată de britanici, nu a suferit mari modificări, datorită britanicilor care nu doreau să își impună un regim de organizare al lor în fața celui tradițional. Aceste două divizări ale Somaliei și felul în care coloniile au fost controlate a influențat într-o mare măsură felul în care statul a funcționat după independența din 1960, prin unirea celor două regiuni unitare. De aceea odată cu proclamarea Republicii Somalia s-a încercat și un regim parlamentar, care din cauza regiunilor și din cauza faptului că partidele s-au constituit din interiorul clanurilor, a eșuat.

Regimul instaurant în urma loviturii de stat din 1969 schimbă Somalia într-o țară socialistă, cu un partid unic și o economie centralizată, regimul încercând să aducă în lumină principiul unității tuturor somalezilor, în ciuda loialității față de clan. Această perioadă îi este specifică lui Siad Barre, care avea la baza regimului său ca elemente armata și ideea Somaliei Mari, care odată cu înfrângerea suferită în fața Etiopiei se prăbușesc, iar Siad Barre pentru a-și salva regimul revine la sistemul clanurilor tradiționale, pe care le renegase cândva pentru ideologia uniatară. Iar pentru că se simțea din ce în ce mai amenințat de clanul Majerteen, înființează un sistem de patronaj, bazat pe trei clanuri ce au la bază membri ai familiei sale, care au acaparat în scurt timp toate funcțiile din stat. Faptul că sistemul de patronaj era format din trei clanuri ale unei singure familii, iar celelalte clanuri nu pot lua parte la guvernare, fiind excluse duce la nemulțumiri. Principalele nemulțumiri apărând din rândurile clanului Isaaq și Hawiye. Astfel membrii ai clanului Isaaq aflați în exil în Marea Britanie, înființează gruparea de opoziție, Mișcarea Națională Somaleză, care se alătură partidului SSDF din Etiopia, , luptând împotriva regimului lui Barre. Orașele din nordul Somaliei, sunt victimele unei lovituri de forță în 1988 date de membri SNM, care se simțeau amenințați de posibilitatea încheierii unui acord de pace între guvernul somalez și cel etiopian. În același timp în sudul țării, se organiza formarea unei noi mișcări disidente de către clanul Hawiye. Iar odată cu aceste conflicte, se extind și alte conflicte pe întreg teritoriul țării ajungându-se în cele din urmă la un război civil. Urmează cucerirea capitalei în 1991, de mai multe grupări armate din diferite clanuri, Siad Barre fiind nevoit să se retragă și să dispară. Cu toate acestea retragerea lui Barre nu a pus capăt conflictului, dat fiind faptul că în imediata apropiere a plecării sale, Ali Mahdi a fost proclamat președinte, chiar dacă Aidid și membri SNM și SPM au refuzat să îl recunoască. Din acest punct începe un război pentru putere între clanurile victorioase, din acest motiv în ceea ce privește situația Somaliei putem vorbi despre două războaie civile diferiteȘ primul război îi are ca pioni principali pe Siad Barre și pe opozanții săi, iar cel de-al doilea război civil este cel deșfășurat între liderii și facțiunile care luptau pentru obținerea puterii statului.

Pacea între menținere și impunere

Concomitent cu căderea regimului lui Siam Barre au loc conflictelee din Golf, atenția comunității internaționale fiind îndreptate spre aceste conflicte, căderea regimului lui Barre și luptele din 1991 au trecut neobservate pe plan internațional. Deabea din 1992, odată cu lupta pentru cucerirea capitalei Mogadishu este captată atenția actorilor internaționali, iar presa internațională este atrasă de situația disperată a populației somaleze.

Din momentul în care situația Somaliei apare în presa internațională, ONU își face simțită prezența pe scena conflictelor din această regiune. Negocierea armistițiului pentur încetarea focului și implementarea embargo-ului asupra armelor, este prima decizie pe care o ia ONU în 1992, prin adoptarea rezoluției nr. 733 și 744 a Consiliului Suprem. Părțile implicate acceptă încetarea focului în urma acestor rezoluții, drept urmare ONU adoptă și alte rezoluții pentru asistența umanitară, cum ar fi rezoluția 751, care stabilea înființarea UNOSOM. În baza acestei rezoluții sunt trimiși în Somalia observatori. Însă numărul mic al acestora nu reușește să facă față grupărilor somaleze, drept urmare numărul observatorilor va crește, la fel și numărul bazelor de intervenție, lucru care va duce treptat la schimbarea misiunii rezoluției, adăugându-se printre atribuții și demobilizarea și dezarmarea facțiunilor teroriste. Chiar dacă pe parcurs se mai aduc modificări rezoluției, misiune va fi un eșec deoarece rolul acesteia era de a menține pacea, nereușind să se implice în luptele armate prorpiu-zise, singurul lucru pe care îl putea face fiind de a media conflictele. Faptul că misiunea a fost un eșec a atras atenția a presei internaționale care critica dezastrul umanitar din Somalia, încercând să atragă atenția asupra faptului că această regiune africană este un loc periculos, în care ONU are trebui să facă orice îi stă în putință pentru a restabili pacea. Tot presa atacă comunitatea internațională invocând faptul că armele folosite în războoiul civil sunt cele date de către SUA și URSS în timpul în care această regiune era un teritoriu strategic pentru bătălii, iar acum comunitatea internațională ar trebui să împiedice pierderile de vieți umane de pe teritoriul african.

Rezoluția 794 este rezoluția care înlocuia UNOSOM cu UNITAF, aceasta din urmă reușind să asigure și intervențiile forțelor militare, pe lângă cele umanitare. Structurată bine din punct de vedere strategico-militar, operațiunii UNITAF i-a lipsit buna structurare a guvernării politice, adică aliații aceste operațiuni nu înțelegeau foarte bien gravitatea situației din Somalia, ceea ce a dus la comunicate de presă eronate, ca de exemplu un oficial francez declara că războiul civil din Somalia se va încheia destul de rapid, deoarece lupta se duce împotriva unor adolescenți înarmați. Nici conerințele din 1993 ținute de către ONU nu au avut niciun succes, deoarece problemele restabilirii păcii erau puse într-un mod occidental, pe care comunitatea somaleză nu o înțelegea. În urma acestor neînțelegeri SUA anunță că își retrage o parte din trupe de pe teritoriul african.

Prin rezoluția din 884 se trece de la UNITAF la ONUSOM II, o forță strict umanitară condusă de SUA, care va continua acțiunile UNUSOM I. După ratificarea acestei rezoluții de către ONU, se semnează acordului Addis Ababa, care din păcate nu a fost respectat nici măcar o zi, revenindu-se la violențele rebeliunii somaleze. Tot acum ONU devine conștient de problema statului somalez și dorește să unifice țară, însă va întâmpina obstacole din partea generalului Aidid care va face presiuni asupra ONU. În urma a doua conferințe tensiunile dintre cele două părți vor izbucni. Prima conferință este convocată de ONU, care dorea să restabilească echilibrul statului prin implementarea unei puteri străine la guvernare, acest lucru fiind aproape imposibil, Somalia fiind o țară divizată în clanuri, ONU se decide să nu îl invite pe generalul Aidid. Datorită faptului că nu a fost invitat, generalul Aidid hotărește să organizeze el însuși o conferință de pace la Mogadishu, în care să susțină faptul că statul nu trebuie să fie organizat de puteri străine, conferință organizată fără acordul ONU. În urma unui atentat soldat cu mii de pierderi de vieți umane ONU decide să ratifice rezoluția 837 prin care se autorizează operațiunile militare împotriva celor care atentează la ONU. Treptat misiunea UNOSOM II se transformă într-una de schimburi de forțe armate și pierderi de vieți umane, situație în care țările aliate își retrag trupele, până ce se ajunge treptat ca pe teritoriul Somaliei să rămână doar trupe din Lumea a Treia. Datorită acestor retrageri și în ciuda succesului obținut în urma obiectivelor rezoluțiilor, conflictele din Somalia, nu contenesc să înceteze, drept urmare în urma conflictelor sângeroase, între rebeli și forțele de menținerea a păcii, ONU se retrage în 3 martie 1995 de pe teritoriul somalez, nereușind să își ducă la bun final scopul său de a restabili pacea și ordinea.

După eșuarea de menținere sau impunere a păcii

După aceste retrageri din Somalia a puterilor occidentale, retrageri prin care se înțelegea și dorința statelor occidentale de neimplicare, inițiativa instaurării unei liniști guvernamentale vine din partea statelor vecine, cum ar fi Etiopia, Libia, Egipt, state care se temeau de altfel pentru proapria lor siguranță statală, dar s-au apropiat și din motive geopolitice și economice. Această apropiere a statelor vecine a declanșat o stare de nesiguranță în interiorul Somaliei datorită divergențelor dintre state și a ambițiilor acestora.

În cadrul Conferinței Naționale de Pace de la Arta, din anul 2000, s-a stabilit și s-au pus bazele Guvernului Național de Tranziție. Aceast lucru a fost posibil numai prin încercări de a elimina ideea reprezentanților din clanuri și înlocuirea lor cu reprezentanți ai poporului. Acest nou guvern a fost sprijinit de către ONU și de unele state arabe, dar nu de Etiopiei. Etiopia a susținut mișcarea internă de formare a coalițiilor dintre clanurile puternice din capitală și de afaceriști, printre care se aflau și islamiști, sub forma unei coaliții de opoziție, SRRC.

Pe fondul retragerilor americanilor și aliaților, organizațiile arabe adepte ale ramurii wahhabite sau a islamului sunnit și-au infiltrat în tăcere doctrina prin construcții de moschee, centre de studiere a Coranului, organizații de servicii sociale, încurajând islamismul. Prin această infiltrare cu timpul au reușit să creeze tribunale de cartier pentru a asigura un minim de ordine, bineînțeles în normele legilor islamice, ca până la urmă să ajungă să pună stăpânire pe o parte din țară, în special pe capitala Mogadishu. Drept urmare după evenimentele de la 11 septembrie, Somalia a devenit o preocupare teroristă majoră, teama fiind aceea că Somalia se putea oricând transforma într-o indusrie a jihadului, precum Afganistanul. CIA a fost însă vigilentă și a observat schimbările din interiorul țării africane, drept urmare până în 2005 a luat măsuri, însă în urma rezultatelor nu putem spune că a acționat tocmai potrivit trimițând agenți ai CIA să coopereze și să îi sprijine pe liderii și baronii militari somalezi pentru a lupta împotriva islamiștilor. Acest fapt a iscat zvonuri, iar până în anul 2006 baronii și lorzii militari au fost iscodiți din capitala Mogadishu, islamismul instalându-se treptat, mai întâi acaparând granițele regiunii Pontland, preluând puterea sudului și a centrului regiunii Jubaland.

Anul 2006 marchează invadarea Somaliei, de către Eiopia, cu acordul SUA, Baidoa fiind locul de bătălie dintre Uniunea Tribunalelor Islamice  și Guvernul Federal de Tranziție. Uniunea Tribunelor Islamice în ciuda eforturilor de rezistență este înfrântă treptat de către forțele somaleze, drept consecință în decembrie 2006 se retrage din capitala Mogadishu, renunțând definitiv la luptă. Din 2007, armatei etiopiene i se alătură pentru prima oară după retragerea rușinoasă a ONU, și forțele speciale ale SUA. Urmează atacuri soldate cu pierderi de mii de vieți umane și în special civile, acest fel de evenimente atrăgând sentimentul antiamerican din partea populației. Operațiunea se va solda din nou cu o retragere atât a trupelor americane cât și a celor etiopiene în anul 2009. Consecința acestei retrageri a fost căderea sub dominația radicalilor islamiști a părții sudice, care au impus Sharia, ca lege în zonele controlate de ei. Atacurile frecvente asupra întegului teritoriu au dus în prezent la o instabilitate politică.

Concluzii

Somalia, fiind un stat care nu a cunoscut niciodată o formă de organizare guvernamentală în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă a avut micile sale perioade de stabilitate guvernamentală, tot nu a reușit să funcționeze ca o structură care să asigure ordinea și pacea comunității. Datorită acestei instabilități politice declanșată în mare parte din originile zbuciumate ale Somaliei, s-a declanșat războiul civil care s-a întins pe parcursul mai multor ani, reușind să facă milioane de victime atât persoane angajate în luptă de orice parte a baricadei, cât și persoane civile care nu aveau nicio vină.

Chiar dacă din punct de vedere, politic, strategic sau militar, Somalia nu poate fi privită ca un stat amenințător, se pare că din perspectiva amenințării clanurilor, a facțiunilor și a credințelor proprii acest stat african poate fi considerat unul periculos, luând în considerare și numeroasele tentative eșuate de impunere sau menținere a păcii a ONU și a statele membre sau aliate, care au demonstrat că nici măcar intervențiile internaționale nu pot fi de folos acestui stat, nu au suficientă tărie și forță în fața unor clanuri africane.

Bibliografie

http://www.globalsecurity.org/military/world/war/somalia.htm

http://www.c-r.org/accord-article/endless-war-brief-history-somali-conflict

http://www.c-r.org/accord-article/diplomacy-failed-state-international-mediation-somalia

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/somalia-istoria-unui-stat-aflat-n-r-zboi-civil-30-ani

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/so.html

Somalia – cel mai periculos loc din lume ( Partea a-II-a )

http://www.un.org/en/peacekeeping/missions/past/unosom2backgr1.html

http://conflictelelumii.blogspot.ro/2011/01/somalia-sau-statul-care-nu-exista.html