RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA ȘI INTERVENTIILE INTERNATIONALE [608430]

RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA ȘI INTERVENTIILE INTERNATIONALE
Bălin Alex Denis

Războiul s -a dus în principal între "Roșii", care erau comuniștii și
revoluționarii, și "Albii", care erau monarhiștii, conservatorii, liberalii și socialiștii
care se opuneau Revoluției bolșevice. A mai existat un grup al naționaliștilor și
anarhiștilor c unoscuți ca "Verzii", sau ceva mai târziu cunoscuți și ca "Negrii", care au
jucat un rol mai puțin însemnat în război, care i -au hărțuit atât pe Albi cât și pe Roșii,
iar uneori s -au bătut între ei. În plus, Antanta și alte câteva țări au intervenit de par tea
Albilor ceea ce a agravat războiul civil.1
Războiul s -a purtat pe trei fronturi principale: cel estic, cel sudic și cel de
nord-vest. Războiul poate fi împărțit în mare în trei perioade.
Prima perioadă a războiului a durat d e la Revoluție până la Armistițiu.
Conflictul a început cu grupuri de ruși dezertori, principala forță fiind proaspăta
formată Armata Voluntarilor în regiuna râului Don, cărora li s -a alăturat mai târziu, în
Siberia, Legiunea Cehă. În răsărit, existau de a semenea două administrații
antibolșevice, Komuch în Samara și guvernul naționalist siberian aflat în Omsk.
Cea mai mare parte a luptelor din această perioadă a fost sporadică, implicând
numai mici grupuri, în mijlocul unei scene strategice car e se schimba pe zi ce trece.
Printre cei implicați în luptă s -au aflat Legiunea Cehă, sau Cehii Albi polonezii din
Divizia a 5 -a de Pușcași Polonezi și unitățile b olșevice Pușcașii Roșii Letoni
La început, armatele Albilor au avansat cu succ es dinspre sud sub conducerea
lui Anton Denikin, dinspre nord -vest sub conducerea lui Nicolai Nicola evici Iudenici
și dinspre est sub conducerea lui Alexandr Vasilevici Kolceak , reușind să împingă
înapoi nou -formata Armată Roșie, croindu -și drum către Moscova. Dar Lev Troțki a
reușit să reformeze Armata Roșie, a oprit înaintarea lui Kolceak în iunie, iar pe
Denikin și pe Iudenici i -a respins în octombrie. Puterea de luptă a lui Kolceak și a lui
Denikin a fost distrusă aproape simultan pe la mijlocul lunii noiembrie.
A treia perioadă a războiului a fost îndelungatul asediu al forțelor Albilor din
Crimeea. Piotr Nicolaievici Wrangel a adunat rămășițele armatelor lui D enikin și și -au

1 Jean -Jacques Marie, La Guerre civile russe, 1917 -1922, pg137

fortificat pozițiile în Crimeea. Au apărat aceste poziții până când Armata Roșie s -a
întors din Polonia, unde luptase în Războiul Polono -Sovietic începând din 1919. Când
toată forța Armatei Roșii a fost arncată asupra Albilor, aceștia din u rmă au fost rapid
copleșiți și forțele rămase au fost evacuate la Constantinopol în noiembrie 1920.

1 Cauzele conflictului
Războiul civil din Rusia a fost o luptă armată pentru putere între diferite clase
sociale, pături sociale, grupuri social e din fostul Imperiu Rus, cu implicarea armatelor
Antantei. Către sfârșitul verii anului 1917, în Rusia s -a dezlănțuit o nemaipomenită
criză social -politică generală. Căderea catastrofală a nivelului de viață a populației,
izbucnirea agresivității maselor largi, revoluționarizarea și anarhizarea armatei,
nemulțumirea generală de poitica guvernului, tulburări în sate și orașe. În tabăra
revoluionarilor, se dezbătea aprins despre căile și modalitățile de reorganizare
socialistă a Rusiei. Existau patru concepț ii socialiste: anarhistă, a ”marxișt ilor legali”,
a bolșevicilor, a menșevicilor. Printre altele putem evidenția următoarele cauze ale
Războiului civil din Rusia: Schimbarea caracterului puterii politice din Rusia, în urma
prăvălirii Guvernului provizoriu de către social -democrații bolșevici. Doborârea
Guvernului provizoriu a produs nemulțumirea și împotrivirea liberalilor și a
monarhiștilor; Inacceptarea de către bolșevicii victorioși a ideii formării unui guvern
din diferiți socialiști și a ideii parlamen tarismului a inclus și pe socialiștii moderați în
lupta împotriva bolșevicilor; Procedeele nedemocratice utilizate de bolșevici
insemnand represii, dictatura, persecutarea opoziției, interzicerea grevelor, statalizarea
sindicatelor și supunerea comitetelor muncitorești din întreprinderi sindicatului,
politica „comunismului de război”, gr eșeala tragică de descazacizare au nemulțumit pe
muncitori, intelectuali și țărani; Încheierea păcii forțate de la Brest cu nemții a
nemulțumit multă lume, plasând în rândur ile dușmanilor bolșevicilor pe foștii aliați –
socialiștii revoluționari de stânga; Rechizițiile de către detașamentele militare speciale
a produselor alimentare din sate și activitatea „comitetelor sărăcimii” din sate au
anulat de facto Decretul despre pă mânt și au devenit principalul factor, care a conferit
războiului civil caracter general -național2.
Implicarea politică și armată a periferiilor național -etnice din Imperilui
Rus, în vederea obținerii independenței naționale de Rusia bo lșevică – continuatoare a

2 Orlando Figes ⁠(d), La r évolution russe. La trag édie d'un peuple, Robert Laffont, 2007

Imperiului țarist.Implicar ea armatelor statelor Antantei cu trei scopuri principale: a)
înlăturarea bolșevicilor de la putere, b) readucerea Rusiei în Războiul Mondial
Imperialist, c) dorința obținerii accesului la exploatarea res urselor naturale ale Rusiei
afectate de Război civil. Incapacitatea par tidelor politice non -bolșevice de a stabiliza
situația după răsturnarea monarhiei din timpul Revoluției burheze din Februarie 1917.
Incapacitatea partidelor politice din tabăra socialis tă de a ajunge la o identitate de
păreri și a elabora o linie politică comună.
2 Actorii implicați în conflict & 3 . Desfășurarea conflictului pe etape

Prima încercare de a smulge puterea din mâinile bolșevicilor a fost făcută
de Kerenski încă din octombrie 1917. A fost sprijinită de rebeliunea iuncherilor din
Petrograd, dar aceste încercări au fost repede înfrânte de Gărzile Roșii.
Anglia, Franța, Canada, Statele Unite și alte 17 puteri au intervenit în
războiul c ivil de partea Albilor. După ce Aliații au învins Puterile Centrale în
noiembrie 1918, au continuat intervenția în războiul împotriva comuniștilor, pentru a
preîntâmpina ceea ce ei se temeau că poate deveni Revoluția Socialistă Mondială.
Lenin a fost surpr ins de izbucnirea războiului civil și la început a subestimat
proporțiile forțelor care se ridicaseră împotriva noii sale țări. Primele succese din zona
Donului l -a făcut să fie prea încrezător.3
Grupurile inițiale care se ridicaseră împotri va comuniștilor erau reprezentate
în principal de generali contrarevoluționari și armatele locale de cazaci care juraseră
credință Guvernului Provizoriu. Printre cei mai importanți conducători s -au numă rat:
Alexei Maximovici Kaledin , Alexander Dutov și Grigori Mihailovici Semenov
În noiembrie, generalul Mihail Vasilevici Alexeev, fostul Comandant
Suprem țarist, a început să organizeze Armata a Voluntară. În Novocerkassk. Lui i s –
au alăturat în decembrie Lavr Gheorghevici Kornilov, Denikin și alții. Ajutați de
Kaledin, au cucerit Rostovul în decembrie.
Însă cazacii nu erau foarte dornici de luptă și când a început contraofensiva
sovietică sub conducerea lui Vladimir Alexandrovici Antonov -Ovseenko, cazacii au
dezertat în masă din unitățile lui Kaledin, care s -a sinucis. Forțele lui Antonov au
recucerit rapid Rostovul și până la sfârșitul lui martie 1918 a fost proclamată

3 Sabine Dullin Histoire de l'URSS

Republica Sovietică de pe Don. Armata Voluntară a fost evacuată în februarie și a
scăpat în Kuban, unde s -a unit cu cazacii din zonă. Forțele lor reunite au încercat să
cucerească Jekaterinodar, dar fără succes. Kornilov a fost ucis pe 13 aprilie într -un
bombardament de artilerie, iar comanda a fost luată de Denikin, care s -a retras spre
Don. Aici, sovietele reușise ră să câștige antipatia populației locale, iar Armata
Voluntară a găsit astfel noi recruți.
Afiș de propagandă al Armatei Albe înfățișându -l pe Troțki drept "Diavol
jidănesc". Textul scris deasupra spune: "Pa ce și libertate în Sovdepia “ .
De-abia în primăvara anului 1918 menșevicii și socialist -revoluționarii s -au
alăturat luptelor armate. La început, ei s -au opus răsturnării prin puterea armelor a
bolșevicilor, dar semnarea tratatului de pace și stabilirea unor măsuri dure,
dictatoriale, le -au schimbat opțiunile.
Ei erau un pericol potențial, deoarece aveau o oarecare susținere populară și
autoritatea dată de câștigarea alegerilor din 1918 pentru Adunarea Constituantă Rusă.
Ei aveau totuși nevoie și de sprijin militar. O încercare făcută de socialist -revoluționari
de a recruta trupe letone s -a dovedit a fi un dezastru. Norocul lor a fost Legiunea
Cehă, care s -a dovedit mai de încredere pentru "contrarevoluția democratică".
Legiunea Cehă făcuse pa rte din vechea armată țaristă, iar în octombrie 1917
număra aproximativ 30.000 de oameni, cei mai mulți foști prizonieri de război și
dezertori din armata Austro -Ungară. Încurajați de Tomás Masaryk, Legiunea a fost
redenumită Corpurile de armată ceho -slova ce care aveau ca scop continuarea luptelor
cu Germania.

O înțelegere cu guvernul sovietic de evacuare a Corpurilor de armată ceho –
slovace pe calea apei, a căzut, atunci când s -a încercat dezarmarea lor. Legiunea Cehă
s-a răsculat în iunie 19 18 la Celiabinsk. În numai o lună, cehoslovacii controlau cea
mai mare parte a vestului Siberiei și zone întinse ale regiunilor râului Volga și a
munților Ural. Până în august, ei au reușit să -și extindă controlul și mai mult, izolând
Siberia de restul Rus iei și împiedicând aprovizionarea Moscovei cu prețiosul grâu din
zonă.
Menșevicii și socialist -revoluționarii au sprijinit acțiunile țăranilor
împotriva controlului sovietic asupra rezervelor de hrană. În mai 1918, cu sprijinul

cehoslovaci lor, ei au cucerit Samara și Saratov, punând bazele Comitetului Membrilor
Adunării Constituante. Până în iulie, autoritatea Komuch se extindea asupra celei mai
mari părți a zonelor controlate de cehoslovaci. Ei aveau intenția de a redeschide
conflictul cu Germania și au început să -și formeze propria Armată populară. Au
început, de asemenea, să introducă propriile reforme socialiste, dar fără schimbările
economice nepopulare pe care le urmăreau sovietele.
S-au mai format "guverne" naționalis te și conservatoare ale bașkirilor,
kîrgîzilor șitătarilor și de asemenea s -a format un Guvern Regional al Siberiei la
Omsk. În septembrie 1918, guvernele antisovietice s -au întâlnit la Ufa și au căzut de
acord să formeze un nou 'Guvern Provizoriu' în Omsk , având o conducere colectivă
(Directorat) formată din cinci membri: trei socialist -revoluționari, Avxentiev, Boldîrev
și Zenzinov și doi cadeți din parteaPartidului Constituțional Democratic Ru s,
Vinogradov și Volgogodskii.
Noul guvern a ajuns repede sub influența Guvernului Regional Siberian și a
noului său Ministru de Război, Contraamiralul Alexandr Vasilevici Kolceak. Pe 18
noiembrie, o lovitură de stat l -a consacrat pe Kolceak ca dictator. Membrii
Directoratului au fost arestați, iar Kolceak s -a autopromovat la gradul de Amiral și s -a
autoproclamat "Conducătorul Suprem".4
Pentru sovietici, această schimbare nu a fost în principal o problemă
militară, ci o victorie politică, deoarece confirma că oponenții lor sunt niș te reacționari
antidemocratici. Dar Kolceak s -a dovedit un comandant militar priceput. După
reorganizarea Armatei Populare, forțele lui au reușit cucerirea orașului Perm și și -au
extins controlul în teritoriul sovietic.
În teritoriul contr olat de soviete, după al cincilea Congres al Sovietelor din
iulie, doi socialiști -revoluționari de stânga – Iakov Bliumkin și Nicolai Andreiev – l-au
asasinat pe ambasadorul Germaniei la Moscova, contele Mirbach, într -o încercare de
a-i provoca pe germani să reînceapă ostilitățile. Alți socialist -revoluționari de stânga
au capturat câțiva bolșevici de frunte și au încercat să ridice unitățile militare ale
Armatei Roșii împotriva regimului sovietic.

4 Jean -Jacques Marie, La Guerre civile russe,

Sovietele au reușit să înfrângă revoltele locale organizat e de socialiști -revoluționari și
de anarhiști. Lenin personal s -a scuzat pentru asasinat, deși represalii germane erau
puțin probabile datorită luptelor de pe Frontul de Vest. S -au efectuat arestări în masă
ale socialist -revoluționarilor și, după încă două acte teroriste din 30 august, asasinarea
președintelui CEKA din Petrograd, Moisei Urițki, și rănirea lui Lenin, a fost
dezlănțuită "Teroarea Roșie". Menșevicii și socialist -revoluționarii au fost excluși din
soviete și orice persoană suspectă de activităț i contrarevoluționare a fost întemnițată
sau executată fără judecată.
3.1 Ciclul conflictulu

3.2Harta conflictului

3.3Arborele conflc itului

4 Consecințele conflictului
La sfârșitul Războiului Civil, Rusia Sovietică era vlăguită și ruinată.
Seceta din 1920 și 1921 și foametea din 1921 au înrăutățit dezastrul. Războiul a
provocat aproximativ 9 milioane de victime, numai după câțiva ani de la nesângeroasa

Revoluție din Octo mbrie. Alte milioane de oameni au fost ucise prin efectele indirecte
ale războiului.
Mai multe milioane de oameni au părăsit Rusia – cu Generalul Wrangel,
prin Orientul Îndepărtat, sau pe alte căi – pentru a scăpa de ravagiile războiului, de
foamete sau de excesele vreuneia dintre facțiunile aflate în luptă. Printre acești
emigranți s -au aflat numeroși oameni învățați și bine calificați.5
Comunismul de Război a salvat guvernul sovietic pe durata războiului civil,
dar cea mai mare parte a economiei Rusiei s -a prăbușit la un nivel nemaiîntâlnit până
atunci. Industria privată și comerțul particular au fost scoase în afara legii, i ar statul
proaspăt înființat nu a putut conduce economia la scară națională. S -a estimat că
producț ia totală a minelor și fabricilor s -a prăbușit la 20% din producția de dinainte de
război, iar în alte sectoare importante s -au văzut scăderi și mai mari. De exemplu
producția de bumbac a scăzut la 5%, iar cea de fier la 2% din cea de dinainte de
război6.
Țăranii au răspuns la rechiziții prin refuzul de a mai lucra pământul. Până
în 1921, suprafața cultivată a scăzut la 62% fată de perioada țaristă, iar recoltele
reprezentau numai 37% din ceea ce era normal să se obțină. Numărul cailor a scăzut
de la 35 de milioane în 1916 la 24 de milioane în 1920, iar numărul vitelor a scăzut de
la 58 de milioane la numai 37 de milioane. Rata de schimb a dolarului a scăzut de la 2
ruble în 1914 la 1.200 ruble în 1920.
Deși Rusia a reuș it să se refacă și chiar să obțină creșteri extrem de rapide
în vremea lui Stalin, efectele combinate ale primului război mondial și ale Războiului
Civil au lăsat urme de neșters în societatea rusească și au avut un efect con tinuu asupra
regimului sovietic

5 Isaac Deutscher, La Révolution inachevée : cinquante années de révolution en Union soviétique, 1917 -1967
6 Orlando Figes ⁠(d), La r évolutio n russe. La trag édie d'un peuple, Robert Laffont, 2007,

V Lecții învățate
După insuccesele în lupta cu trupele germane, Armata Roșie a fost
reorganizată sub comanda noului Consiliu Militar Revoluționar condus de Lev Troțki.
Unitățile militare pestrițe au fost omogenizate, iar foștii ofițeri au fost reîncadrați în
armată ca "specialiști militari". În mai 1918, a fost reintrodus serviciul militar
obligatoriu, din cauza numărului foarte scăzut de militari înrolați – numai 450.000 de
oameni. În iulie, comandanții d in armata au fost epurați, cu scopul de a înceta
promovarea ofițerilor a căror singură calitate era cea de membru de partid și de a
încadra unitățile cu ofițeri experimentați, formați în perioada prerevoluționară. În
septembrie, Troțki a fost numit șef al noului Consiliu Militar Revoluționar al
Republicii, cu puteri nelimitate7.

VI. Concluzii
Răzb oiul civil din Rusia 1818 -1921 a avut premise sociale și cauze
politice. Despre cauzele politice. Nu există vinovați univoci. Războiul civil din Rusia a
fost rezultanta procesului multianual de creștere și acutizare a incompatibilităților
contrapunerii social -politice din societate

Cuvinte cheie : Război , revolutie,lupta , Rusia , .asediu

VII Bibliografie
1. Jean-Jacques Marie, La Guerre civile russe, 1917 -1922,
2. Isaac Deutscher, La Révolution inachevée : cinquante années de révolution en
Union soviétique, 1917 -1967
3. Orlando Figes⁠(d), La révolution russe. La tragédie d'un peuple, Robert Laffont,
2007,

7 Edward Hallett Carr, La Révolution bolchevique, 1917 -1923

4. Edward Hallett Carr, La Révolu tion bolchevique, 1917 -1923
5. Sabine Dullin Histoire de l'URSS