Rău Mihaela 2020 [622359]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Medicină Veterinară
Program de studiu: Medicină Veterinară

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
PROF. UNIV. DR. GABRIEL PREDOI
Îndrumător științific :
ȘEF LUCRĂRI DR. ANCA ȘEICARU

Absolvent: [anonimizat]
2020

exa 3

Declarație pe propria răspundere privind
autenticitatea lucrării de licență / proiectului de diplomă / lucrării de disertație

Subsemnata RĂU MIHAELA , legitimat cu CI , seria GL , nr. 891696 ,
CNP [anonimizat] , autorul lu crării: MORFOLOGIA VISCERALĂ COMPARATIVĂ
LA UNELE ANIMALE DE COMPANIE , elaborată în vederea susținerii examenului de
finali zare a studiilor de LICENȚĂ , la Facultatea de Medicină V eterinară, Programul de
studii: MEDICINĂ VETERINARĂ din cadrul Universității de Științe Agronomice și
Medicină Veterinară din Bucur ești, sesiunea IUNIE , a anului universitar 2019 – 2020 , declar
pe pr oprie răspundere, că această lucrare este rezultatul propriei activități intelectuale, pe baza
cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate, în textul
lucrării și în bibliografie.
Declar că această lucrare nu conține p orțiuni plagiate, iar sursele bibliografice au fost folosite
cu respectarea legislației române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.
Declar, de asemenea, că această lucrare nu a mai fost prezentată în fața unei alte comisii de
exam en de licență / disertație.
În cazul constatării ulterioare a unor declarații false, voi suporta sancțiunile administrative,
respectiv, anularea examenului de licență / diplomă / disertație .

Data:
11.06 .2020

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE
ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Medicină Veterinară
Program de studiu: Medicină Veterinară – IF

LUCRARE DE LICENȚĂ
MORFOLOGIA VISCERALĂ COMPARATIVĂ LA
UNELE ANIMALE DE COMPANIE

Coordonator științific:
PROF. UNIV. DR. GABRIEL PREDOI
Îndrumător științific :
ȘEF LUCRĂRI DR. ANCA ȘEICARU

Absolvent: [anonimizat]
2020

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
PARTEA I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 4
Studiul bibliografic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 4
Capitolul 1. Noțiuni generale privind ontogeneza organelor ………………………….. ……………… 5
1.1 Ontogenza aparatului digestiv ………………………….. ………………………….. …………….. 5
1.2 Ontogeneza aparatului respirator ………………………….. ………………………….. …………. 9
1.3 Ontogeneza aparatului urogenital ………………………….. ………………………….. ………. 10
1.4 Ontogeneza organelor din cavitatea toracică ………………………….. …………………….. 14
Capitolul 2. Aspecte generale privind organele ………………………….. ………………………….. …. 15
2.1 Generalități privind tunicile musculare ………………………….. ………………………….. ……. 15
2.2 Generalități privind seroasele ………………………….. ………………………….. ………………… 15
Capitolul 3. Aspectul morfologic al organelor cavitare ………………………….. …………………… 17
PARTEA A II -A ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 19
Cercetări personale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 19
Capitolul 4. Materiale și metode de lucru ………………………….. ………………………….. ………… 20
Capitolul 5. Rezultate și discuții ………………………….. ………………………….. …………………….. 21
5.1 Morfotopografia organelor la dihor ………………………….. ………………………….. ………… 21
5.2 Morfotopografia organelor la pisică ………………………….. ………………………….. ……….. 34
Capitolul 6. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 46
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 48

3
Introducere

Deoar ece animalele de companie reprezintă un subiect principal de interes în cabinetele
veterinare, am considerat necesar ă realizarea unui studiu c omparativ al organelor la pisică și
dihor.
Cunoaș terea aspectului morfolo gic și topografic al organelor înd rumă medicul veterinar
în practica curentă. În diverse lucră ri referitoare la animalele de compa nie, datele despre
morfologia ș i topografia viscerelor la dihor și pisică sunt sumare .
Au apărut crescă torii specializate pentru d ihori, iar felinele au devenit în număr mare,
animale de companie. Am considerat un studiu comparati v al organelor acestor specii, ș i orice
obser vație nouă se adau gă patrim oniului științ ific existent.
Obiectivul studiilor din această lucrare a fost de a evidenția caracteristicile morfologice
ale viscerelor din punct de vedere comparativ la dihor ș i pisică. Am constatat că studiile
compa rative realizate până în prezent sunt îndreptate mai mult asupra morfologiei externe și
ale aspectelor comparative ale sistemului osos.
Scopul lucrarii a fost furnizarea datelor morfologice ale ace stor specii pentru cei
interesați în biologia , patologia ș i fiziologia acestor două specii.
Lucrarea se dorește a fi un studiu care are și scopul de a completa datele existente î n
literatura de specialitate .

4

PARTEA I

Studiul bibliografic

5

Capitolul 1. Noțiuni generale privind ontogeneza organelor

1.1 Ontogenza aparatului digestiv

Dezvoltarea aparatului digestiv începe cu apariția intestinului primitiv, din endoblast,
separându -se treptat de sacul vitelin, păstrând o comunicare cu acesta prin canalul vite lin.
Esofagul se extinde din intestinul primar anterior. Peretele esofagian este format dintr –
un singur rând de celule cubice care proliferează, astupându -i lumenul. Masa centrală se
lizează, deschizându -se lumenul esofagian. Ulterior, epiteliul esofagian devine pluristratificat
pavimentos. (5, 9)
Stomacul cavitar este situat în cavitatea abdominală retrodiafragmatic, între esofag și
intestin, înapoia ficatului, în partea stângă învecinându -se cu splina, iar în partea dreaptă și
înapoia lui cu masa intestinală, iar deasupra cu pancreasul.(Fig. 1). Este un organ glandulo –
muscular ce se dezvoltă din porțiunea caudală a intestinului primar anterior, prezentând inițial
un ax lo ngitudinal rectiliniu, care ulterior se arcuiește, având mica curbură orientată ventral.
Inițial, peretele stomacului este alcătuit dintr -un singur rând de celule care ulterior vor prolifera
completând lumenul organului. În funcție de specie, după o perioa dă de timp, se păstrează un
rând de celule prismatice. Stomacul cavitar prezintă două fețe (anterioară si posterioară), două
curburi (mică și mare), respectiv două extremități (stângă și dreaptă). Cele două extremități
alcătuiesc trecerea de la esofag la s tomac, reprezentând cardia și trecerea de la stomac la
intestinul subțire, care este reprezentată de pilor. Porțiunea din jurul pilorului poartă denumirea
de regiune pilorică, porțiunea din jurul cardiei poartă denumirea de regiune cardială, iar
porțiunea din jurul marii curburi este denumită regiune fundică. Peretele stomacului este format
din patru tunici și anume: mucoasă, submucoasă, musculoasă și tunica ext ernă. Mucoasa
gastrică este alcă tuită din epiteliu, corion cu glande și musculara mucoasei. De as emenea,
peretele stomacului conține cripte, în fundul cărora se deschid glandele gastrice care sunt
situate în corion. Corionul este alcătuit din țesut conjunctiv, glande și formațiuni limfoide. (4,
6, 8, 9, 10)
Intestinul se formează din porțiunea mijloci e a intestinului primar. În această porțiune se
dezvoltă porțiunea distală a duodenului, jejunului, ileonului, cecumului, colonului ascendent și
două treimi din colonul transvers. Din intestinul posterior se formează restul colonului

6
transvers, colonul des cendent, rectul, cele două treimi anterioare ale canalului anal și o mare
parte din sinusul urogenital, toate acestea fiind irigate de artera mezenterică caudală. Intestinul
subțire este alcătuit din trei porțiuni: duoden, jejun și ileon, cu un perete form at din patru tunici:
mucoasă, submucoasă, musculoasă si seroasă. Mucoasa intestinală prezintă o particularitate
structurală ce permite mărirea suprafeței de absorbție, precum: pliurile circulare, vilozitățile
intestinale, microvilozități lor, dar și prezenț a glandelor î n corion. Pliu rile circulare sunt
dezvoltate î n porțiunea distală a duodenului și proximală a jejunului, fiind rare în ileon și dispar
în porțiunea terminală. Acestea au aspect de semilună. Vilozitățile intestinale prezintă aspect
digitiform, în structura lor intrând epiteliul și corionul. Epiteliul vilozității conține trei tipuri de
celule: enterocite, caliciforme si argentafine. La microscopul electronic, enetrocitul se prezintă
sub formă de microvilli. Microvilii sunt acoperiți de un glicoca lix, compus din f ilament sau
spiculi, având rol î n absorbția proteinelor sub formă de aminoacizi, a hidraților de carbon sub
formă de monozaharide și a lipidelor sub formă de acizi grași și trigliceride. Pe membrana
microvililor se găsesc enzime care inter vin î n hidroliza dizaharidelor, aceștia av ând rol de
digestie. Celulele cailiciforme au aspect de butoiaș s au cupă. Atunci câ nd celula se umple cu
secreție, microvilii dispar. (8, 10, 13, 15, 20)
Duodenul reprezintă prima porțiune a intestinului subțire, începând de la orificiul piloric
prin intermediul căruia comunică cu stomacul, continuându -se cu jejunul până la fixarea
duodeno -jejunal ă. Canalul hepatic se deschide î n dreptul papiplelor duodenale, transportând
bila secretată de ficat și sucul pancreatic secretat de canalul p ancreatic. Duodenul se împarte î n
trei porțiuni: cranial ă, descendentă și ascendentă. Î n porțiunea cranială mucoasa prezintă o
papilă duodenală ce se regasește la toate speciile. La acest nivel se deschide doar canalul
coledoc (rumegă toare, suine, rozătoare) sau în comun cu canalul pancreatic (carnivore, ecvine).
În submucoasa duodenului și la nivelul regiunii pilorice a stomacului se găsesc glandele
duodenale. Aceste glande sunt tubulo -alveolare, alcătuite din celule mucoase, secreția acestora
fiind mucoidă și alcalină. (10,14,24)
Jejunul este situat între flexura duodeno -jejunală și originea plicii ileo -cecale, de unde se
continuă cu ileonul. Jejunul este mai lung î n comparație cu alte porțiuni ale intestinului,
prezentând două curbur i: curbura mică, numită și curbura mezenterică unde se insera mezoul
jejunal și curbura mare, numită și curbura antimezenterică care este netedă și convexă. (14,30)
Ileonul reprezintă porțiunea terminală a intestinului subțire. Prezintă o margine
mezenteri că ce constituie locul de inserție pentru mezoul ileal și o margine antimezenterică
pentru inserția plicii ileo -cecale, prin intermediul cărora este suspendat pe plafonul cavității
abdominale. Mucoasa i leonului este de culoare gri -roșiatică. Submucoasa est e formată din țesut

7
conjunctiv lax vascularizat și inervat, iar musculoasa este alcatuită din două straturi de fibre
musculare netede și anume: unul circular intern și altul longitudinal extern. Între acestea este
evidențiat plexul nervos mientric ce conți ne microganglioni nervoși. Musculoasa asigură
realizarea peristaltismului în vederea propulsării conținutului intestinal, cât și a mișcărilor
pendulare ce ajută la amestecarea chimului cu sucul intestinal. Vascularizația este realizată de
urmatoarele forma țiuni: arteriale, venoase și limfatice. Arterele sunt localizate la nivelul micii
curburi sub forma arterelor drepte. Arterele drepte sunt scurte sau lungi, cele drepte scurte
formează plexul arterial care asigură nutriția musculară, iar arterele drepte lu ngi ajung în
submucoasă constituind plexul arterial submucos de unde se desprind ramuri ce ajută la
vascularizarea muscularei mucoasei, corionul glandelor și a vilozităților. (10,11,28,29)
Intestinul gros reprezintă segmentul tubului digestiv cuprins între orificiul ileocecal și
canalul anal, cuprinzând cecumul, colonul și rectul. Un aspect important al acestui segment
este reprezentat de lipsa vilozităților intestinale, datorită glandelor lungi, ce sunt bogate în
celule caliciforme. Peretele intestinului e ste alcătuit din patru tunici și anume: mucoasă,
submucoasă, musculoasă și seroasă. Mucoasa intestinului gros prezintă un epiteliu simplu
prismatic, lipsit de vi lozități. Epiteliul mucoasei conține ente rocite, celule caliciforme și celule
endocrine. Corion ul este absent datorită numărului mare de glande intestinale, fiind alcătuit din
țesuit conjunctiv lax și reticulat. Tunica musculară deține funcția de rezervor, astfel, mișcările
intestinale la acest nive l sunt lente. (8, 10, 14, 24, 33)
Cecumul este suspendat pe plafonul cavității abdominale datorită mezoului comun cu cel
al colonului ascendent, de asemenea este legat de ileon prin plica ileo -cecală. Arterele
ileocecocolică vascularizează ileonul, cecumul, porțiunea proximală a colonului ascendent, în
timp ce artera colică dreaptă irigă jumătatea distală a colonului ascendant, iar artera colică
medie irigă colonul transvers. (9, 12, 26)
Ficatul aparține segmentului caudal al intestinului primar anterior, unde are loc
invaginația epiteliului endodermal, formând diverticulul. Mugurele hepatic este alcătuit prin
proliferarea celulelor formând o masă celulară compactă. La nivelul acestuia se poate observa
o porțiune structurată din care se dezvoltă ficatul și mi cul diventricul, de unde iau naș tere căile
biliare.
Pancreasul are origine endodermică, evoluează prin intermediul a trei muguri ce au ca
punct de pornire epiteliul duodenal. Mugurii pancreatici se găsesc în peretele ventral în număr
de doi, unul si ngur apare în peretele dorsal. Î n primă fază are loc structurarea mugurelui
pancreatic dorsal deoarece în el se regăsesc cele mai multe (1, 9, 10)

8

Fig. 1 – Prezentare generală a panc reasului

(după: http://www.semanticsholar.org/paper/Pancreas -organogenesis%3A -from -lineage –
determination -Shih-Wang/9a3eb71990fd6923fbbab4fba22522e770c6d70b/figure/0 )

9
1.2 Ontogeneza aparatului respirator

Cavitățile nazale au origine ectodermică, se dezvoltă concomitent cu organizarea cavității
bucale și a regiunilor feței. Restul componentelor aparatalui respirator sunt de origine
endodermică, dezvoltându -se din endodermul intestinului primar anterior. La formarea
laringelui, participă endodermul planșeului faringian din c are se diferențiază epiteliul laringelui
și mezenchimul arcurilor branhiale 4 și 6, î n a căror masă se vor dezvolta cartilajele și mușchii
laringelui. În prima fază apare cartilajul tiroid, după care urmează cricoidul și cartilajele
aritenoide, ultimu l fiind reprezentat de epiglotă (Fig. 2).

Fig. 2 – Dezvoltarea aparatului respirator – stadii inițiale
(După Cornilă, N. ș i Raita, St., vol. 2, 2013)

1 – Eminența hipobranhială; 2 – Eminența epiglotei ; 3 – Șanț laringotraheal; 4 – Proiecția
diverticulului traheo -bronșic; 5 – Faringele; 6 – Diverticul respirator; 7 – Mugure hepato –
cistic; 8 – Sept transvers 1 -4 – Arcuri branhiale

10
Traheea și pulmonii la mamifere, se dezvoltă dintr -o evaginare a endodermului de pe
peretele anterior al faringelui. Această evaginare este detașată de limita caudală a re giunii
branhiale, sub formă de ș anț laringo -traheal. Diverticulul traheal generează traheea, care se
bifurcă, dând naștere mugurilor bronho -pulmonari. La mamifere se porduc ramificări de tip
bichotomic și trichotomic ale bronhiilor primare, formând bronhiile lobare, segmen tare,
lobulare și acini pulmonari. În ontogeneza pulmonilor contribuie și mezenchimul local, din
care se formează cartilajele, mușchii netezi și țesutul conjunctiv intrapulmonar. (12,20,21,25)

1.3 Ontogeneza aparatului urogenital

Din punct de vedere ontogeni c, la vertebrate , gonadele se dezvoltă la nivelul feței mediale
a mezonefrosului, în regiunea lombară a embrionului. Endoteliul celomic de pe versantul
medial al mezonefrosului poartă denumirea de epiteliu germina tiv (Waldeyer), care se î ngroașă
datorită proliferarii active a celulelor componente, antrenând totodată și proliferarea
mezenchimului subiacent. Astfel se formează o redusă proeminență, cu aspect de creastă,
denumită creastă germinativă sau genitală. (1)
Pe creasta genitală are loc impl antarea celulelor germinale primordiale sau a genocitelor
primare, care se desprind din endoblastul alantoidian, de unde migrează pe calea mezenterului
dorsal. Sub acțiunea gonocitelor primare se declanșează înmulțirea elementelor mezoteliale ale
endoteliu lui celomic, ulterior apărând eminența genitală. Epiteliul germinativ care acoperă
eminența genitală este format din gonocite primare și celule celomice. Gonocitele primare sunt
reprezentate de celu le mari, cu citoplasma granulară bogată în lipide. Conțin un nucleu
vezicular cu nucleolul evid ent. Acestea se vor diferenția în ovule și î n spermatozoizi. Celulele
epiteliale celomice sunt celule vegetative mici, având citoplasmă clară cu nucleu ovalar, sărac
în cromatină. Ele vor genera celulele stromei din gon ade, precum și celulele endocrine din ovar
și testicul. Epiteliul germinativ proliferează și trimite muguri î n mezenchimul subiacent, unde
se vor forma cordoanele sexuale primare care sunt de două feluri: unele scurte și groase, acestea
nu se distanțează m ult de epitelul germinativ, denumite și cordoane sexu ale corticale, și altele
care pă trund adânc în eminența genitală, sunt subțiri, ondulate și unite la extremitațile lor
profunde, numite și cordoane sexuale medulare. Între cordoanele sexuale se gasește ț esutul
mezenchimal. (27,29,30)

11
Ontogeneza ovarului începe mai târziu decât cea a testiculului. Cordoanele sexuale
medulare se fragmentează și regresează, fiind înlocuite de țesut conjunctiv bogat vascularizat
formând zona medulară a ovarului. Celelalte ele mente vor constitui formarea rețelei ovariene.
Cordoanele celulare se desprind de epiteliul germinativ, fragmentându -se în blocuri celulare,
formate dintr -o celulă mare numită ovogonia, înconjurată de un numă r variabil de celule
epiteliocice foliculare apl atizate, dispuse pe un singur rând. Astfel, se formează foliculii
ovarieni primordiali în număr de câteva sute de mii în ovarul fetusului. (2,8,19)
Epiteliul germinativ acoperă tot ovarul, astfel importanța morfogenetică se pierde, devine
monostratificat c ubic și nu mai generează noi ovogonii, numindu -se epiteliul superficial care
conține mezoteliocite cuboidale cu microvilli. (3,7,8)
Căile genitale femele se dezvoltă în mare parte din conductele paramezonefrotice Muller,
formate prin evaginarea endoteliului celomic de pe versantul lateral al canalului Wolf.
Porțiunea cranială a canalelelor Muller dau naștere oviductelor și coarnelor uterine. Peretele
dintre acestea dispare rezult ând canalul utero -vaginal. Din acest canal se diferențiază epiteliul
mucoasei uterine și o parte din epiteliul vaginal. Din mezenchimul adiacent al canalului utero –
vaginal se dezvoltă musculatura uterului și a vaginului.
Canalele Wolff, denumite și ureterele primitive regresează și apoi dispar la embrionii de
sex femel. V estigii ai acestor canale generează organul Rosenmuller sau epoohoronul la nivelul
ovarului, canelele Gartner în pereții vaginali și paroophoronul în ligamentul lat al uterului. Din
sinusul uro -genital se v or diferenția : vestibulul vaginal, din p ereții sin usului de la nivelul
șanțului uro -genital; clitorisul sau falusul primitiv din tuberculul genital, respectiv labiile
vulvare din cutele genitale .(12,17,19, 26)
Cordoanele sexuale se desprind de epiteliul germinativ al cr estei genitale transf ormân du-
se în cordoane testiculare sau cordoane seminifere, formate din spermatogonii și celule de
susținere de origine mezotelială. Elementele mezenchimale sunt poziționate între epiteliul
germinativ și cordoanele sexuale care se condensează formând albugineea , din car e se trimit
septuri conjunctive interlobulare. Aceste celule mezenchimale intercordonale se transformă in
celule endocrion e, structurând glanda interstiția lă a test iculului î n totalitate.
Epiteliul coclomic de pe suprafața crestei genitale va deveni epiteliul seroasei vaginale a
testiculului. În cordoanele testiculare, celulele vegetative formează celulele de susținere,
numite și celule Sertoli, iar gonocitele vor deveni spermatogonii, ambe le tipuri de celule intră
în structura tubului seminifer. Rețeaua testiculară se dezvoltă prin tubularizarea blastemului
reticular, format prin anastomozarea unor cordoane de celule mezoteliale care se continuă în
profunzimea cordoanelor testiculare. Căile genitale mascule iau naștere din canalul Wolff –

12
canalul epidimar din porțiunea cranială; canalul deferent din porțiunea mijlocie, iar canalul
ejaculator și glandele veziculare din porțiunea terminală.
Prostata are origine endodermală, mugurii prostatici apar prin evaginarea epiteliului
porțiunii prostatice a sinusului urogenital, din care se deschid canalele Wolff.
Cordonul nefrogen reprezint ă mezoblastul intermediar. Dezvoltarea ontogenetică a
aparatului urinar include urmatoarele etape : pronefrosul ( rinichiul primordial), mezonefrosul
și metanefrosul. Protonefrosul, la mamifere este un organ urinar rudimentar format, fără
funcționalitate, cu rol în dezvoltare a ureterului primar. Într -o altă etap ă ontogenetică , se
structurează mezonefrosul sau rinichiul intermediar, prin gruparea nefrotoamelor din regiunile
dorsală și lombară ale embrionului, fapt pentru care rinichiul intermediar mai este numit și
rinichi toraco -lombar. Extremitatea caudală a tubului mezonefrotic , la mascul și femelă va
genera mugurele uretral, din care se va diferenția ureteral , o parte din vezica urinară și din
uretră. În ultima etapă de dezvoltare , se formează metanefrosul( rinichiul definitiv de la
mamifere) . (13, 15, 28)
Vezica urinară se dezvoltă din endoderma intesti nului posterior. La ambele sexe , după
dezvoltarea vezicii urinare , canalul alantoidian se astupă , devenind ligamentul median
ombillical . (Fig.3)

13

Fig. 3 – Evoluția sinusului urogenital
(după : http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/APARATUL -URINAR -Rinichiul -si-
c68.php )

1 – Sinusul urogenital; 2 – Canalul urac; 3 – Canalul Wolff; 4 – Ureterul; 5 – Rectul; 6 –
Membrana cloacală; 7 – Vezica urinară; 8 – Sinusul urogenital; 9 – Membrana anală; 10 –
Membrana sinusului urogenital; 11 – Mugurele penian sau clitoridian.

14
1.4 Ontogeneza organelor din cavitatea toracică

Cordul repre zintă organul motor al sistem ului cardiovascular. Peretele acestuia este
format din trei straturi și anume: endocard, miocard și epicard.
Endocardul că ptușește cavitățile ventriculare și atriale, fiind alcătuit dintr -un endoteliu,
un strat subendotelial și un strat mioelastic subendocardic. Endocardul se continuă cu
endoteliul vaselor care pornesc din cord. Endoteliul endocardic este reprezentat de un epiteliu
simplu pavimentos sprijinit pe o fină membrană bazală. Stratul subendotelial este format dintr –
un țestut conjunctiv dens neorientat, cu fib re de colagen și fibre elastice, iar ocazional , celule
musculare netede. Fibrele elastice sunt mai numeroase în pereții atriali, fiind dispuse paralel cu
suprafața endocardului. Stratul mioelastic se continuă far ă a delimita stratul subendocardic, ce
cuprinde țesutul conjunctiv lax cu fibre de colagen, fibre elastice, celule adipoase, vase
sanguine, vase limfatice și ramificații ale sistemului nodal. Stratul subendocardic se continuă
cu țesutul interstițial al mio cardului. Endocardul nu conține capilare, hrănirea este realizată prin
imbibiție. (2,31,32 )
Pericardul este structurat din epicard (foița viscerală a pericardului), strat subepicardic
format din țesut conjunctiv lax cu adipocite, vase, nervi și ganglioni n ervoși. Cavitatea
pericardică conține lichid pericardic. Foița parietală a pericardului reprezintă mezoteliul care
este dispus pe un țesut conjunctiv de ns, acoperit la exterior de pleura pericardică. (5,16,17)
Valvele cardiace sunt acoperite pe ambele fețe de endocard, având în structura lor un
strat central de țesut conjunctiv dens. Valva atrioventriculară stângă este bicuspidă, iar cea
dreaptă este reprezentată de tricuspidă. Acestea au stratul conjunctiv central forma t din f ibre
de colagen dispuse î n fascicule subțiri înserându -se pe inelul fibros ce delimitează orificiul, sau
în fascicule groase care ancorează marginea liberă a valv ulelor atrioventriculare la mușchii
papilari ai ventriculilor , structurând cordajele tendinoas e.
Valvele semilunare sunt reprezentate de valvele pulmonare și valvele aortice, având
aceeași structură, prezente în numeroase fibre elastice în apropierea pereților vasculari și pe
fața ventricul ară. Marginea lor liberă apare î ngroșată datorită prezențe i nodulilor de țesut
conjunctiv lax sau cartilaginos. ( 4,9,15)

15
Capitolul 2. Aspecte generale privind organele

2.1 Generalită ți privind tunicile musculare

Tunica musculară este formată dintr -un strat de fibre musculare netede, situate deasupra
mucoasei organelor cavitare. Numeroase organe splenchince includ musculatura striată și
anume : orificiul bucal , faringele, laringele, anusul, partea terminală a căilor urinare și genitale.
Mușchii netez i ai organelor sunt formați din leiomiocite, aceștia se pot contracta involuntar.
Marea majoritate sunt fusiforme, ca lungime prezintă 30 -120 microni , iar grosimea acestora
ajunge la 6 -7 microni. Prezintă un singur nucleu central și ovalar. Citoplasma aces tora nu este
pigmentată, prezentând c ătre porțiunea terminală un numă r mic de miofibrile longitudinale.
Fibrele musculare netede sunt grupate în fascicule și sunt organizate pe mai multe
straturi. Se cunosc două straturi , caracterizate prin orientarea dif erită a elementelor. Primul strat
este caracterizat prin orientarea elementelor î n sens longitudinal , par alel cu axul mare al
viscerului , al doilea strat est e alcătuit din fibre orientate î n sens circular sau transversal. Ultimul
strat prezintă o topografie p rofundă la nivelul intestinelor , dar super ficială la nivelul ureterelor.
În cazul unor viscere , se pot distinge trei straturi, și anume: fața externă și cea superficială a
musculaturii este dublată de un s trat conjunctiv, bogat în vase ș i nervi distribuiți plexiform. (4,
18, 20, 23, 33)

2.2 Generalită ți privind seroasele

Seroasele sunt memb rane subțiri și transparente , ce tapetează cavitățile splanchice și
viscerele. Acestea delimitează spații complet închise denumite cavități seroase, c are înconjoară
viscerele permițâ ndu-le efectuarea tuturor tipurilor de mișcări necesare funcționării acestora.
Din punct de vedere funcțional și constituțional, seroasele se pot compara cu sinovialele.
Peretele secundar al cavității centrale izolează mai întâi pericardul, care închide cordul urmând
a fi închise pleurele, în numă r de două, câte una pentru fiecare pulmon. Seroasele prezintă
câteva caractere comune și anume: fiecare seroasă are aspectul unui sac complet închis, si ngura
excepție fiind constitu ită de deschiderea trompei uterine în peritoneu. Din punct de vedere

16
topografic se pot descrie două foițe, una parietală și una viscerală, între care există continuitate
prin mai multe lame intermediare sau mezouri. (22, 23, 29)
Foița parietală este constituită de seroasă care tapetează peretele cavității, precum și unele
organe alăturate peretelui , nervi sau vase. Seroasa poate fi î ncărcată cu țesut adipos, ea însă și
fiind dublată de o lamă fibroasă, cu o structură mai compactă s au mai puțin compactă. Aderența
între foița parietală și suportul fibros este extrem de mare, cele două fiind imposibil de separat
(pericardul și fibroasa testiculară) .
Foița viscerală este situată pe suprafața viscerelor. Organele au un aspect neted și
strălucitor. Organele parietale sunt tapetate de foița parietală pe fața cavitară. În momentul când
organul avanse ază profund în seroasă, el nu rămâ ne atașat de perete decât p rintr-o simplă zonă
de aderență , foița parietală se continuă direct în jurul aceste i zone cu zona viscerală.
Mezoul se definește ca o lamă intermediară care asigură continuitatea între foița parietală
și cea viscerală a seroasei. Mezolul este constituit din plierea seroasei, între cele două lame
existând un strat conjunctiv care este al cătuit din vase și nervi, ce deservesc organul suspendat.
Aceste mezouri poar tă denumiri diferite , așadar corespund organului pe care îl susțin: mezenter
pentru intestine, mezoovar pentru ovar, mezenchim pentru testicul , etc. (4, 8, 9, 10, 25, 27)

17
Capitolul 3. Aspectul morfologic al organelor cavitare

Din punct de vedere al morfologiei, cavitatea abdominală este separată de cavitatea
toracică prin diafragm. Aceasta are formă ovoidă, prezintă două extremități – o extremitate
cranială și una caudală, un planșeu și doi pereți laterali. Extremitatea cranială are ca bază
mușchiul diafragm, iar extremitatea caudală se continuă cu cavitatea pelvină, fiind delimitată
dorsal de osul sacrum, ventral de pubis, lateral de ligamentele sacrosciatice , iar caudal de
regiunea anală. (5, 16, 22)
Cavitatea abdominală este că ptușită de fascia transversă . Peritoneul căptușește toată
cavitatea abdominală și învelește toate organele din aceasta.
Comunicarea între cele două cavități – abdominală și pelvină – se realizează prin
intermediul aperturii craniale a pelvisului.
Animalele pot avea un stomac compartimentat, numit și stomac pluricavitar, întâlnit la
rumegă toare sau necompartimentat, numit și stomac monocavitar ce se întâlneș te la carnivore,
leporide, suine și ecvine. Stomacul are formă recurbată, prezintă două fețe, două curburi și două
orificii. Marea curbură este convexă și are rolul de a lega regiunea stâ ngă a cardiei c u regiunea
ventrală a pilorului , în timp ce mica curbură prezintă un aspect concav pornind de la porțiunea
periferică dreaptă a cardiei până la porțiunea periferică dorsală a pilorului. Prin orif iciul cardiei
se realizeaz ă legă tura dintre esofag și stomac. Intestinul subțire prezintă trei porțiuni:
duoden,jejun și ileon. (9, 12, 26)
Prin intermediul canalului pancreat ic, pancreasul secretă lichid î n duoden, iar bila, prin
intermediul canalului coledoc, secretă lichid în in testin. Jejunul are formă cilindrică, este lung
și uniform calibrat. Acesta vine în rap ort cu peretele abdominal stâng, cu splina , stomacul și
colonul ascendent. Ileonul este situat în partea dreaptă a cavității abdominale , pereții acestuia
fiind mai groș i în comparație cu cei ai duodenului și jejunului.
Intestinul subțire prezintă o mucoasă de culoare roșiatică cu numeroase cute transversal
și longitudinale ce poartă denumi rea de vilozități intestinale. Î n profunzimea mucoasei se pot
observa numeroase formațiuni limfoide denumite plăci Payer.
Intestinul gros este mai scurt în comparație cu intestinul subțire , fiind alcătuit din: cecum ,
colon și rect. Cecumul reprezintă porțiunea principală a intestinului gros, pereții acestuia sunt
boselați sau nebosel ați în funcție de specie, având formă de diverticul saciform. Colonul
reprezintă cea de a doua porțiune a intesti nului gros , fiind cea mai lungă , alcătuit din trei
porțiuni: colon ascendent, colon transvers și colon descendent.

18
Rectul reprezintă porțiunea terminală a intestinului gros, fiind caracterizat prin lipsa
boselurilor. Acesta se gasește în cavitatea pelvină , fiind în r aport ventral cu vezica urinară,
canalele deferente , veziculele s eminale și prostata la masculi, cu uterul și vaginul la femele ,
găsindu -se în raport dorsal cu osul sacrum și în raport lateral cu pereții bazinului. Regiunea
terminală este constituită din ampula rectală, unde sunt colectate fecalele , înainte de a fi
eliminate prin canalul anal. Anusul reprezintă segmentul terminal al t ubulu i digestiv , ce se
deschide la exterior prin orificiul anal, localizat în regiunea subsacro -caudală. Canalul anal este
format din: mușchiul sfi ncter anal extern, mușchiul sfincter anal intern , porțiunea anală a
mușchiul ui retractor al penisului și muș chiul ridică tor al anusului.(12,21,25)
Ficatul est e un organ glandular voluminos , localiza t în regiunea retrodiafragmatică .
Strcutura acestuia este reprezentată de: capsula fibroasă și seroasă, sistemul cana licular, nervi,
vase și țesut propriu. Prezintă do uă fețe și o circumferință. Fața cranială este convexă, prezintă
un șanț pe marginea căruia se inseră ligamentul coronar, iar ventral se inseră ligamentul
falciform. Circumferința este alcătuită dintr -o margine dorsală ce prezintă o incizură esofagică
și o margine ventrală ce împarte organul în mai mulți lobi. (27, 29, 30)
Parenchimul hepatic este c aracterizat printr -o consistență friabilă , fiind de culoare brun –
violacee, reprezentat de lobulii hepa tici. Acesta prezintă o caspsulă fibroasă fo rmată dintr -o
membrană subțire transparentă , ce aderă la seroasă și la țesutul hepatic. Seroasa învelește
organul și contribuie la formarea ligamentelor ce suspendă fic atul la nivelul pereților cavită ții
abdominale.
Sistemul canalicular este alcătuit din c ăi biliare, și anume: căi biliare intrahepatice, și că i
biliare extrahepatice, cu rolul de a transporta bila în intestin. Formarea canalului hepatic
principal se realizează prin unirea canalelor extrahepatice care se continuă cu canalul coledoc.
Canalul ci stic se formează la nivelul gâtului vezicii urinare , iar canalul coledoc se deschide în
duoden la nivelul papilei duodenale.
Pancreasul este l ocalizat în regiunea sublombară , fiind perpendicular pe artera aorta și
vena cavă caudală. Este format din două fe țe: o față dorsală care aderă la formațiunile
vasculonervoase din zona sublombară și o față ventrală ce se află în raport cu anumite organe
ale aparatului digestiv. De as emene a, prezintă o margine cran ială și caudală , dar și o extremitate
cranială dreaptă și stângă. Pancrea sul este structurat din: capsulă fibroasă c e învelește organul
la exterior, sistem canalicular , țestut propriu alcătuit din acini, vase și nervi.
Prin unirea canalelor intralobu lare cu cele interlobulare se form ează canalul excretor
principal , denumit și canalul Wirsung. (12, 16, 23, 27 )

19

PARTEA A II -A

Cercetă ri personale

20
Capitolul 4. Materiale ș i metode de lucru

Cercetările au fost efec tuate pe 3 cadavre de dihor și 3 cadavre de pisică, adulte. Pisica
aparț ine rasei eur opene, iar dihorul este dihor domestic.
Din punct de vedere taxonomic , dihorul și pisic a aparțin aceleași încrengături , clase și
respect iv aceluiași ordin și anume: încrengătura Chordata, clasa Mammalia , ordin Carnivora.
Dihorul fa ce parte din familia Mustelidae , genul Mustela Putoris . Pisica, aparține familiei
Felidae , genul Felis catus.
Ca metodă de lucru s-a utilizat disecția s tratigrafică și regională , pentru studiul
morfotopografic al organelor acestor două specii. Pentru tehnica de disecție am a vut nevoie de
o pensă anatomică , un bisturiu cu lamă sanjabilă și o foarfecă curbă. Cadavrele au fost
proaspete , integre și fără leziuni anatomopatologice care să deruteze aspectele fiziologice ale
organelor investigate.
În urmatoar ea etapă , am realizat jupuirea cadavrul ui, apoi am incizat pe linia alba până
la apendicele xi foidian , am înlă turat cutisul, unde am obser vat inerv ația și vascularizația,
evidențiind totodată și straturile musculare în vederea secționării acestora în inter esul stabilirii
raporturilor organelor din cavitatea toracică, abdominală și pelvină. Am efectuat laparatomia
în flanc și am pătruns în cavitatea abdominală, unde a m observ at traiectul arterei abdominale ,
a venei cave caudale și a plexurilor nervoase și limfatice prin deplasarea masei gastrointestinale
spre exteriorul cavității abdominale. În stânga corpurilor ve rtebrelor lombare este situată artera
aortă abdominală în raport cu vena cavă caudală și cisterna limfatic ă. În vederea eviscerării
masei gastroi ntestinale s -a secționat artera aortă abdominală cu o incizie de forma literei ’’T’’
la nivelul emiterii colateralelor viscerale, reprezentate de artera celia că, artera mezenterică
cranială , respectiv artera mezenterică caudală. Am secționat esofagul, am d ilacerat și am
secționat colonul descendent î n imediata apropiere a rectului . Metoda de lucru uitilizată a mai
inclus și investigarea, respectiv descrierea comparativă pe segmentele gastrointest inale, a
glandelor anexe (ficat , pancreas ) între cele două specii , cât și a cavității toracice și a cavității
pelvine.
Pentru a descrie organele am utillizat nomenclatura agreată de ultima ediție repezentată
de Nomina Anatomica Veterinaria 2017 .

21
Capitolul 5. Rezultate și discuț ii

5.1 Morfotopografia organelor la dihor

Pot să afirm că la dihor , din punct de vedere morfologic , am remarcat o serie de
particularități ale organelor investigate.
La dihor cavitatea toracică se prezintă sub formă conică. Apertura cranială a cavității
toracice la dihor este î ngustată și ovală datorită deviației apendicelui traheal în partea dorsală .
Cupola diafragmatică este proiectată printr -o linie curbă, prezentând o convexitate cranială , ce
pornește de pe fața ventra lă a vertebrei a XII -a toracale, în centrul coastei a IX -a, articulația a
VII-a cond ro-costală , curbându -se ventro -caudal pe fața dorsală a ultimei coaste sternebre.
Traheea are un diametru mare, se bifurcă în al V -lea spațiu intercostal. Volumul
pulmonilor și dimensiunea acestora sunt foarte mari în raport cu întreg corpul.
Pulmonul drept este împărțit în lobi cranieni, mijlocii, caudali și accesorii.
Pulmonul stâng este format dint r-un lob cranial și unul caudal (Fig. 10). Aria de
proiecție al acestuia este circumscrisă de o linie care urmărește plafonul cavității până în spațiul
intercostal X coborând oblic prin articulația a IX -a condro -costală , până la articulația condro –
sternală a VII -a. Locurile de elecție pentru puncțiile intrapulmonare sunt plasate în apropierea
liniei de plafon , în spații le interco stale VI , VII, VIII, respectiv IX.
La di hor, cordul are un volum mare î n raport cu greutatea corporală, fiind situat în
cavitatea toracică între coastele VI -VIII, orientat cu vârful spre stâ nga.
Cavitatea abdominală are formă conică. În partea stângă a cavității abdominale sunt
proiectate urmatoarele: lobul stâng al ficatului, stomacul , splina, ansele jejunale , rinich iul stâng
și colonul descendent (Fig. 5).
Ficatul este format din 6 lobi respectiv: lateral stâng, intermediar stâng, pătrat,
intermediar d rept, lateral drept și caudat . Lobul stâng al ficatului se extinde de -a lun gul
stomacului cau dal, dorsal și medial de splină , fiind situat între cupola diafra gmatică și linia
curbă ce trece prin articulațiile XI și XII condro -dorsală până la apendicele xifoidian. Lobul
drept al ficatului la această specie este mult mai mare, a fost remarcat în cupola diafragmatică
începând de la nivelul ultimei coaste pe o linie ce traversează articulația a XI -a condro -costală.
Lobul drept intermediar are aspect de piram idă și nu depășeșt e marginea ventrală a lobului
pătrat. Porțiunea dreaptă a ficatului este situată de -a lungul micii curburi a duodenului, între
foițele mezoului duodenal. Am observat că lobul caudat este format din : proces papilar,

22
porțiune viscerală și porțiune parietală. Procesul papilar este aplecat spre vena portă, fiind de
dimensiuni reduse. Ficatul la această specie prezintă o culoare brun -vișinie. Marginea ventrală
a ficatului este incizată profund până la nivelul hilului hepatic (Fig. 9).
Vezica biliară are o medie de aproximativ 2 cm lungime și 1 cm lățime, este proiectat ă
între lobul pătrat și lobii intermediari din partea dreaptă a ficatului, fiind acoperită în mare parte
de către lobul pătrat. Fundul vezicii biliare se observă pe fața diafragm atică a ficatului. Canalul
pancreatic se de schide în lumenul duodenal , la aproximativ 3 cm de flexura duodenală cranială.
Stomacul , la această specie este mult alungit și foarte recurbat prezentându -se sub forma
literei ’’J’’, orificiul cardia fiind foarte aproape de pilor. Mucoasa de la nivelul cardiei forme ază
un pliu spiral ce ajută la î nchiderea orificiului. Marea curbură a stomacului este situată între
coastele XI și XII , și pe planșeul cavității abdominale (Fig. 6). Intestinul la această specie se
caracterizează prin lipsa cecumului , prezentându -se sub formă de tub calibrat ce pornește de la
nivelul orificiului pilorc și se continuă până la rect. Orificiul piloric se găsește în planul spațiilor
intercostale IX și X. Deasemenea , pot să afirm că intes tinul gros este unic din punct de vedere
anatomic, deoarece nu există o separare între illeon și colon (Fig.8). Ileonul împreună cu prima
porțiune a colonului ascendent formează ileocolonul, acesta fiind irigat de artera ileocolică.
Segmentul irigat de ram ura colică indirec tă ce este desprinsă din artera colică dreaptă(artera
colică medie) corespunde colonului ascendent. Porțiunea descendentă a duodenului prezintă
un traiect orizonta l la nivelul articulațiilor XII, XIII și XIV condro -costale , sub rinichiul drept
pe care îl depășește în sens caudal. Ansele jejunale s unt proiectate în flancul stâng , respectiv în
peretele ventral al ca vității abdominale , fiind acoperite de marele epiplon, ocupând planșeul
cavității și fața laterală al acestuia (Fig.7) . Colonul descendent prezintă un traiect orizontal
susținut de un mezou scurt. Pancreasul este situat dorsal față de porțiunea descendentă a
dudenului. Pot să descriu că splina este situat ă în ultimul spațiu intercostal , pe care îl poate
depăși în sens caudal în fun cție de starea de plentitudine a stomacului.
Rectu mul începe de la nivelul arterei rectale craniale, lumenul acestuia mărindu -se
treptat. Glandele anale își deschid canalele pe laturile anusului în sinusul paraanal. Glandele
perianale au fost observate în zona dorso -laterală a ultimei porțiuni a rectu mului, în apropierea
anusului.
În partea dreaptă sunt proiec tate: lobul drept al ficatului, canalul piloric , porțiunea
descendentă a duodenul ui, lobul drept al pancreasului, jejunul și rinichiul drept (Fig. 4).
Fața dorsală a rinichilor este î n contact cu mușchii sublombari , în timp ce fața ventrală
este acoperită de peritoneu. Aceștia se prezintă sub formă de fasole și au o culoare brun –
castanie, cu o lungime medie de 2,5 cm, cu suprafața netedă , acoperiți de o capsulă fibroasă ,

23
fiind aplatizați și alungiți, iar rinichiul drept este în contact intim cu ficatul (Fig. 12). Fața
cranio -laterală a rinichiului stâng se află în contact cu porțiunea dorsală a splinei și a marei
curburi a stomacului. Cranial , se află în contact cu pancreasul și glanda suprarenală stângă,
foarte apr oape de prima vertebră lombară. Porțiunea cranială a rinichiului drept se află în fosa
lobului caudal al ficatului , la nivelul ve rtebrei a XIV toracale. Ventral se află în contact cu
pancreasul și colonul ascendent. Capsula renală este subțire și foarte aderentă la parenchimul
renal. Ureterele sunt subțiri și se găsesc pe fața ventrală a pedicului adipos urogenital. Vezica
urinară este situată ventral, aflându -se în în tregime în cavitatea abdomi nală. Uretra la femelă
este situată între vagin și planșeul cavității pelvine. Orificiul uretral este mascat de către o cută
a tegumentului.
Uterul prezin tă două c oarne uterine lungi și conice, precum și un corp uterin scurt și un
singur col uterin. Ovarele sunt împerecheate , fiind situate caudal de rinichi, sus pendate în
cavitatea abdominală, atașate de peretele acestuia. Ovarele au aspect ovoid -aplatizat și sunt de
culoare roz -lutoasă, fiind complet închise în bursa ovariană. După ce am secționat o varul , am
observat prezența unei albuginee groase , o zonă pare nchimatoasă periferică și o zonă vasculară
centrală. Uterul este scurt , fiind suspendat de ligamentele largi și ligamentele rotunde, iar
coarnele uterine sunt dispuse sub forma literei “V”. Desc hiderea urogenitală apare ca o fantă.
Vaginul prezintă mucoasă cutată. Vulva este formată din vestibul , clitoris și labii și este situată
de la nivelul perineului ventral până la anus. Aceasta are lab iile acoperite de numeroși peri , la
cadavrele investigat e acestea au fost pigmentate.
Pot spune că , traiect ul reproducator mascu lin la această specie seamană cu cel al
motanului , vârful osului penian are forma literei “J”, ceea ce face caracterizarea uretrală
dificilă . Prepuț ul este reprezentat de un pliu de pi ele reflectat peste penis , conținând blană la
exterior și gol în interior. Scrotul se află caudal de marginea os ului penian. Testiculele au formă
ovală și sunt de dimensiuni mari. Artera testiculară prezintă flexuozitate ridicată și participă la
formarea c onului vascular, fiind î ndreptat spre polul capitat al testiculului. Epididimul acoperă
parțial extremitățil e testiculului. Pung ile testiculare sunt acoperite în totalitate de blană ș i sunt
situate subanal (Fig. 13). Tunica dartoică este redusă , iar f ascia spermatică este foarte bine
dezvoltată. Glandul se regăs ește sub formă de aspect curbat , pe care l -am asemă nat cu un cârlig
ce înconjoară uretra proximală , măsurâ nd ap roximativ 1 .5 cm lungime și 0.5 cm lățime. La
extremitatea cranială , aceasta se term ină sub forma unui câ rlig dub lu curbat dorsal. Am
constatat că penisul prezintă un corp cavernos scurt ș i gro s, acoperit de o albuginee subț ire.
Osul penian este lung, ap roape ¾ din lungimea penisului ș i are aspect poliedric.

24

Fig. 4 – Cavitate a abdominală la dihor (original)

1 – stomac (sinus gastric); 2 – duoden; 3 – pancreas; 4 – jejun; 5 – marele mezenter ;

25

Fig. 5 – Aspectul unor organe din cavitatea abdominală la dihor după deschiderea
acesteia (original)

1 – ficat; 2 – diafragm; 3 – marele mezenter ; 4 – jejun ;

26

Fig. 6 – Duoden și stomac la dihor după eviscerare (original)

1 – duoden; 2 – pancreas; 3 – stomac; 4 – splina; 5 – marele epiplo on; 6 – marea curbură a
stomacului ;

27

Fig. 7 – Duoden și jejun la dihor după eviscerare (original)

1 – duoden; 2 – pancreas; 3 – jejun; 4 – marele mezenter ;

28

Fig. 8 – Intestin la dihor (original)

1 – ileocolon; 2 – colon ascendent; 3 – colon descendent; 4 – micul mezenter; 5 – jejun;
6 – marele mezenter ;

29

Fig. 9 – Ficat la dihor (original)

1 – lobul drept; 2 – lobul intermediar drept; 3 – lob p ătrat; 4 – lob intermediar stâng;
5 – lob stâ ng; 6, 6’ – lob caudat dublu incizat; 7 – vezica biliară ;

30

Fig. 10 – Pulmon fața viscerala la dihor (original)

1 – trahea; 2 – esofag; 3, 3’ – lob apical drept respectiv stâ ng; 4, 4’ – lob cardiac drept ,
respectiv stâ ng; 5, 5’ – lob d iafragmatic drept, respectiv stâ ng;
6 – lob accesoriu al pulmonului drept; 7 – hil pulmonar ;

31

Fig. 11 – Aspectul unor o rgane din cavitatea pelvină la dihor (original)

1 – vezica urinară ; 2, 2’ – rinichi; 3, 3’ – canal def erent ; 4, 4’ – testicule; 5 – prepuț ;
6 – glandul penisului ;

32

Fig. 12 – Rinichi secționat la dihor (original)

1 – hil renal; 2 – ureter; 3 – bazinet; 4 – zona medulară; 5 – zona corticală;
6 – creasta papilară ;

33

Fig. 13 – Organe genitale ș i urinare la dihor (original)

1, 1’ – rinichi; 2, 2’ – ureter e; 3, 3’ – cordon testicular; 4 – mușchiul ischio ca vernos; 5, 5’ –
testicule; 6 – prepuț; 7 – inel prepuțian; 8 – porțiunea liberă a penisului ; 9 – vezica urinară;

34

5.2 Morfotopografia organelor la pisică

Traheea este un organ elastic, de forma cilindrică , ce se întinde de la extremitatea
inferioară a acestuia până în m ediastinul cardiac unde se bifu rcă înt re cele două bronhii
principale stângă și dreaptă . La pisică , mușchiul și ligamentul traheal se găsesc la exteriorul
traheei.
Pulmonul pre zintă o față laterală care este orientată spre peretele costal, o față medială,
o margine dorsală, o margine ventrală , o bază și un vârf. Baza pulmonului apare oblică. Apexul
acestui organ ocupă cupola pleurală , acesta f iind rotunjit și gros , recurbându -se ventral.
Marginea dorsală apare rot unjită, iar marginea ventrală ajunge în zona costală și mediastinală.
Pulmonu l drept prezintă un lob cranial , un lob mijlociu ș i un lob caudal ( numit și lob accesoriu) .
Pulmonul stâng este format dintr -un lob cranial și unul caudal. Am observat că incizurile
interlobare sunt mai adânci la această specie. Pe marginea dorso -caudală se află hilul pulmonar
(Fig. 17).
Baza cordului este situată dorso -cranial , orientat ă spre regiunea xifoidiană a st ernului
(Fig.16). La pisică am observat că acesta este gl obulos ș i foarte ob lic, aproape paralel cu
sternul, iar crosa aortică forme ază o curbură foarte accentuată (Fig. 15).
Porțiunea cervicală a esofagului se topografiază dorsal traheii, în treimea anterioară a
gâtului. În treimea mijlocie și caudal ă a gâtului este plasat lateral , în stânga traheii (Fig. 14).
Porțiunea toracică a esofagului este cuprinsă între apertura intrării în cavitatea toracică și se
termină la nivelul hiatu sului esofagian al diafragmului , pe unde ajunge în cavitatea abdominală.
Acesta trece prin spațiul mediastinal , deasupra bronhiilor și a co rdului. În cavitatea abdominală ,
esofagul trece prin pilierii intermediari ai diafragmului.
La această specie , stomacul prezintă un aspect piriform. Fața parietală se află în contact
dorsal cu diafragmul, ventral cu ficatul. Fața viscerală a stomacului vine în contact cu masa
intestinală. Atât fața anterioară cât și cea posterioară a stomacului sunt netede și convexe
(Fig.20) . Pe toată întinderea , mica curbură oferă loc de inserție a ligamentulu i hepato -gastric
sau a micului epilplon. Marea curbură începe de la vârful fundului stomacului și se continuă
până la pilor. Este orientată ventral și ușor spre stânga, iar pe toată lungimea acesteia se inseră
marele epiplon. Fundul s tomacului este rotunji t, plasat în stânga cardiei. La pisică , porțiunea
mucoasei de tip piloric este de culoare roșie și prezintă pliuri longitudinale ce acoperă mai mult
de jumatate din mucoasa stomacului. Duodenul est e prima porțiune a intestinului , fiind situat
între orificu l piloric și curbura duodeno -jejunală. Topografic, acesta se împarte în trei porțiuni:

35
cranială , ascendentă și descendentă. Porțiunea cranială a duodenul ui este în clinat ă spre dreapta,
caudal ficatului, terminându -se la nivelul primei flexuri a duodenului. Porțiunea descendentă a
duodenului se continuă de la flexura cranială, pe partea dreaptă , dorsal cavității abdominale
până la originea arterei mezenterice crania le, unde se curbează spre stânga , terminâdu -se cu
flexura caudală. La această specie, duodenul este scurt, uniform calibrat și gros. La acest nivel
se desch id în comun canalele coledoc ș i pancrea tic. La pisică , jejunul este foarte redus în
lungime. Intestinul gros se continuă cu intestinul sub țire de la nivelul deschiderii ileocecale și
se termină la nivelul anusului . Cecumul comunică cu ileonul prin orificiul ileocecal , și cu
colonul , prin orificul ceco -colic. În urma studiului efec tuat, am observat că la pisică , cecumul
are dimensiunea de aproximativ 12 cm. La examinarea colonului , am sesizat că toate aceste
trei segmente realizează o ansă sub forma litere i “ U ”, cu deschidere caudală.
Splina este situat ă în partea cranio -dorsală stângă a abdomenului, în apropierea
peretelui abdominal, înapoia stomacului, fiind susținută prin ligamentul gastro -splenic (Fig.
18).
Fața diafragmatică a ficatului este netedă și convexă , ocupănd în totalitate cupola
diafragmatică. Pe fața viscerală a ficatului se găs esc: hilul hepatic , vena portă , vezica biliară
etc. La pisică , am observat că lobii a cestuia sunt foarte bine evidențiați , iar incizurile sunt
adânci până aproape de hil . Lobul pătrat al ficatului prezintă un aspect piramidal , lobul caudat,
este format din pro cesul papilar și procesul caudat, lob drept , lob intermediar drept , lob stang
, lob intermediar stang. Vezica biliară este mare la această specie, fiind ascunsă între lobi , având
o formă alungită și orientată spre dreapta. Aceasta prezintă canal cistic flexuos (Fig. 19).
Pancreasul prezintă o textură lobulară , comparab ilă cu cea a glandelor salivare. La toate
cele 3 pisici , panc reasul era de dimensiuni mari, î n schimb , culorile acestuia au fost variab ile,
la 2 pisici acesta era roș u-deschis și la una era de culoare roșu-închis. Canalul pa ncreatic
principal se deschide împr eună cu canalul coledoc la nivelu l papilei duodenale principale, la
aproximativ 3 cm de pilor.
Rinichiul dre pt este situat cranial celui stâng (Fig.21) . La această specie , rinichii sunt
convecși și globuloș i, sub forma bobilor de fa sole, de culoare roșie -vișinie (Fig.22).
Uretra la pisică este scurtă, largă și dilatabilă . Meatul urinar extern se deschide la limita
dintre vagin și vestibul vaginal.
La pisică , ovarele au aspect denivelat pe suprafață , de dimensiuni reduse ș i sunt situate
caudal rini chilor , în planul v ertebrelor L3 -L4 fiind complet închise în bursa ovariană . Coarnele
uterine sunt recti lilinii și sunt dispuse în formă de “V” (Fig.24) . La pisică , lateral orificiului
uretral am obser vat un mic fund de sac , numit și șanț ul parauretral.

36
Testiculele sunt mici și sferoidale iar epididimiul î nconjoară ¾ din testicul. La motan
lipsesc glandele v eziculare. Prostata este redusă , se găseste numai pe fața dorsală a penisului.
Penis ul este de tip musculo -cavernos , fiind orientat ventro -caudal. Osul penian are o lungime
de aproximativ 0.5 cm și se găsește la nivelul porț iunii libere a penisului. Glandul are form ă
conică , iar pielea acoperă porțiunea liberă a penisului , aceasta fiind bogată î n papile cornificate,
orientate cranial.

37

Fig. 14 –Aspectul organelor din c avitatea toracică (după deschidere ) la pisică (original)

1 – trahee; 2 – esofag; 3 – cord; 4, 4’ – lobul pulmonar drept respectiv stâng;
5 – diafragm ;
2
1
3
5 4

38

Fig. 15 – Cordul la pisică – fața auriculară (original)

1 – auriculul drept; 2 – auriculul stâng; 3 – ventriculul stâng;
4 – marginea cranială; 5 – vârful cordului ;
5 2
4 1
3

39

Fig. 16 – Pulmonul și cordul la pisică (original)
1 – trahee; 2, 2’ – lobii apicali; 3, 3’ – lobii cardiaci; 4 – cord;
5 – artera aortă; 6,6’ – lobii diaf ragmatici ;

Fig. 17 – Pulmon față viscerală la pisică (original)
1 – trahea; 2, 2’ – lob apical drept ,respectiv stâ ng; 3, 3’ – lob cardiac
drept respectiv stân g; 4, 4’ – lob diafragmatic drept respectiv stâ ng;
5 – hil pulmonar ; 6 – lobul accesoriu ;
2 2’ 1 1
2 2’
3 3’
4 4’ 5
6 3 3’ 5
4 5
6 6’

40

Fig. 18 – Aspectul unor organe din cavitatea abdominală după deschiderea acesteia la
pisică (original)
1 – diafragm; 2 – ficat; 3 – stomac; 4 – mezenter; 5 – splină; 6 – intestinul subțire;
7 – instestinul gros; 8 – vezica urinară; 9 – corn uterin ;
6 4
8 7
9 2 1
3
5

41

Fig. 19 – Ficat la pisică (original)

1 – lobul drept; 2 – lobul intermediar drept; 3 – lobul stâng; 4 – lobul intermediar stâng;
5 – proces papilar , 6 – lob caudat; 7 – proces caudat ; 8 – vezica biliară ; 9 – canal cistic flexat ;

4 2 1 3 7 5 6
8 9

42

Fig. 20 – Masă intestinală la pisică (original)

1 – limbă ; 2 – esofag; 3 – stomac; 4 – Pancreas; 5 – jejun; 6 – colon descendent;
7 – micul mezenter; 8 – colon ascendent ;

1 3
2 4
5
6
7 8

43

Fig. 21 – Aparatul urogenital femel – pisică (original)

1, 1’ – rinichi drept respectiv stâng ; 2 – vezica urinară; 3 – corp uterin;
4, 4’ – coarne uterine; 5, 5’ – ovarul drept respectiv stâng; 6, 6’ – ligamentul larg al u terului ;

1 1’
2
3 4 5 5’
6 6’ 4’

44

Fig. 22 – Rinichi drept respectiv stâng la pisică (original)

Fig. 23 – Rinichi secționat la pisică (original)
1 – zona corticală; 2 – zona medulară; 3 – papila comună sau creastă renală ; 4 – bazinetul ;
1
2
3
4

45

Fig. 24 – Aparat genital femel la pisică (original)

1 – corp uterin; 2, 2’ – coarne uterine; 3 – bursa ovariană ; 4 – ovar;

1 2 2’ 3
3 4

46
Capitolul 6. Concluzii

1. Stomacul la ambele specii se prezintă sub forma literei J . La dihor , marea curbură a
stomacului este s ituată între c oastele XI și XII. L a pisică, aceasta este orientat ă pe partea
dreaptă între coastele IX și XII. Am observat că orificiul cardia la dihor este la fel de
larg ca și la pisică la toate cadavrele investigate, spre deosebire de literatura de
specialitate, unde este descris ca și îngust la dihor.
2. La dihor, pereții in testinali sunt groși, spre d eosebire de pisică, la care aceș tia sunt
subțiri. Intestinul gros la dihor se cara cterizează prin lipsa cecumului , prezentându -se
sub formă de tub uniform calibrat ce pornește de la nivelul orificiului pilor ic și se
continuă până la rect . Ileonul împreună cu prima porțiune a colonului ascendent
formează ileocolonul . Spre deosebire de dihor, l a pisică există cecum .
3. La dihor , cordul este situat î n cavita tea torcacică î ntre coastele VI -VIII, orientat cu
vârful spre stânga.
4. Cordul la pisică este plasat între cele două lame mediastinale ale sacilor pleurali, la
nivelul spaț iului intercostal V, chiar deasupr a articulaț iei condrocostale. Baza codului
atinge jumă tatea coastei a IV -a, iar v âful cordului este situat la nivelul spațiului
intercostal IV, în vecinătatea articulaț iei sternocostale.
5. La ambele specii cordul este globulos ș i foarte oblic, aproape paralel cu sternul.
6. La dihor , traheea se bifurcă la nivelul celui de -al V-lea spațiu intercostal.
7. Spre deosebire de dihor, la pisică , traheea se întinde de la extremitatea inferioară a
spațiului intercostal V până în mediastinul cardiac , unde se birfurcă între cele două
bronhii principale stângă și dreaptă. Mușchiul și ligamentul traheal se găsesc la
exteriorul traheei la ambele specii.
8. La dihor , volumul pulmonilor și dimensiunea acestora sunt foarte mari în raport cu talia
animalului . Aria de proiecție al acestuia este circumscrisă de o linie care urmărește
plafonul cavității până în spațiul intercostal X coborând oblic prin articulația a IX -a
condro -costală până la articulația condro -sternală a VII -a.
9. La pisică , fața laterală a pulmonului este orientat ă spre peretele costal, iar baza acestuia
apare oblică. Apexul acest ui organ ocupă cupola pleurală, acesta fiind rotunjit și gros ,
recurbându -se ventral. Marginea dorsală apare rotunjită, iar marginea ventrală ajunge
în zona costală și mediastinală. La această specie , pulmonul stâng este mai mic î n raport

47
cu cel drept , deoar ece poziția cordului ocupă cea mai mare parte a cavităț ii toracice
stângi. Am observat că incizurile interlobare sunt mai adânci la pisică decât la dihor.
10. La ambele specii , ficatul ocupă întreaga cupolă diafragmatică . La dihor lobul drept al
ficatului apare în cupola diafragmatică începând de la nivelul ultimei coaste pe o linie
ce traversează articulația a XI -a condro -costală. Lobii hepatici la această spec ie sunt
groși.
11. Spre deosebire de dihor, l a pisică , ficatul ocupă întreaga regiune postdiafragmatică
dreaptă în care se proiectează lobul d rept, lobul intermediar drept ș i procesul caudat. La
această specie, lobii hepatici au o grosime medie.
12. La dihor, la nivelul ligamentelor vezicii urinare, în litera tura de specialitate este citată
prezența panaliculului adipos trilobat. Însă, nu am observat la niciun cadavru investigat
de di hor acest aspect. Am observat că la nivelul ligamentelor vezicii urinar e, atât la
dihor, cât ș i la p isică există o cantitate de țesut gras, dar nu î n cantitate mare.
13. La ambele specii ovarele sunt situate caudal rinichilor, suspendate în cavitatea
abdominală, atașate de peretelui acestuia , fiind compl et închise în bursa ovariană .
14. La di hor, ovarele au aspect ovoid -aplatizat și sunt de culoare roz -lutoasă. La pisică,
acestea au aspect rotunjit ș i sunt denivelat e pe suprafață.
15. La dihor , prima porț iune a canalului deferent este flexată, prezentând o albuginee
subțire. T esticulele au formă ovală ș i sunt mari, osul penian este lung , ocup ă ¾ din
lungimea pe nisului, iar glandul se prezintă sub formă de aspect curbat pe care l -am
asemănat cu un cârlig ce înconjoară uretra proximală, masurând aproximativ 1.5 cm
lungime și 0.5 cm lăț ime. La această specie este prezentă doar prostata.
16. Spre deosebire de dihor, l a motan , pe langa prostată, se gă sesc și glande reduse bulbo –
uretrale. T esticulele sunt mici ș i sferoidale, osul penian al acestui a masoară aproximativ
0.5 cm lungime, fiind situat l a nivelul porț iunii liber e a penisului. Glandul la această
specie are formă conică .

48
Bibliografie

1. BARONE ,R., (1976 -1978) , Anatomie compar ée des mam miféres domestiques ,
Alfort. Lab. Ecole Nat. Med -Vet., Paris ;
2. BARONE ,R., (1995) , Anatomie comparee de mammifer es Domestiques –
Splanchnologie, Editura Vigot Freres, Paris ;
3. COMAN T., CORNILĂ N., (1999) , Embriologie veterinară, Editura Fundației
„Româ nia de mâine” , Bucureș ti;
4. CONSTANTINESCU M. GH. , (1972) , Anatomie și fiziologie comparată, Ed itura
Ceres, Bucureș ti;
5. CONSTANTINESCU M. GH., RADU C., PALICICA R. , (1979), Caiet de lucră ri
practice de anatomie topografică, vol . II, Ghid de disecție, Institutul Agron omic
Timiș oara;
6. CONSTANTINESCU M. GH., RADU C., PALICICA R. , (1982 ), Anatomia
topografică a mamifer elor domestice, Ed itura Flaca, Timiș oara;
7. CONSTANTINESCU M. GH., (2002) , Clinical Anatomy for Small Animal
Prctitioners, Blackwell ;
8. CORNILĂ N., MANOLESCU N., (1995) , Structura ș i ultrastructura organelor la
animale le domestice , Editura Ceres, Bucureș ti;
9. COTEA C., (2001) , Biologie celulară, embriologie generală , histologie generala,
Editura Tehnopress, Ia și;
10. COȚOFAN V ., (1975) , Anatomia și fiziologia animalelor domestice , vol I -II, Lito
AMD – Inst. Agronomic , Iași;
11. COȚOFAN V., CHIȚESCU ST., MICLEA M., CORNILĂ N., NICOLESCU V.,
RADU C., POPOVICI I., PALICICA R. , (1985) , Anatomia comparată a animalelor
domestice, vol. I, Ed itura Didactică și P edagogică, Bucureș ti;
12. COȚOFAN V., COTEA C., HRIȚCU V., POSTOLACHE A., IRIMIA C. , (1990 –
1991) , Intestinul la dihorul de crescă torie (Put orius Furo), Lucr. St. I.A. Iaș i, vol . 33,
34, Zoot , Medicină veterinară , 103-107;
13. COȚOFAN V., PREDOI G ., (2003) , Anatomia topografică a animalelor domestice,
Editura Bic All, Bucureș ti;

49
14. ENCIU V., ȚURCANU ST., CUZUIOC S., SLOBODEAN, I., FRECAUTANU G.,
DIDORUC S., (2011) , Anatomia ș i fiziologia animalelor domestice, Editura Centrul
Editorial al UASM, Chiș inău;
15. GANTA CARMEN VANDA , (1998) , Splanchnologia animale lor domestice, Editura
Mirton, Timiș oara;
16. GHEȚIE V., PAȘTEA E., RIGA I. , (1954) , Atlas de anatomie comparată , vol. II ,
Editura Agrosilvică , Bucure ști;
17. GHEȚIE V., BICA -POPII O., CHIȚ ESCU ST., NICOLAESCU V., OPRIȘ ESCU
P., BĂLĂNESCU FL. , (1967) , Anatomia animalelo r domestice, Editura Didactic ă și
Pedagog ică, Bucureș ti;
18. GHEȚIE V., HILLEBRAND A ., (1971) , Anatomia animalelor domestice, vol. I,
Aparatul locomotor, Ed itura Academiei Republici i Socialiste Rom ânia, Bucure ști;
19. HORST ERICH KOING, HANS -GEORG LIEBICH , (2009) , Veterinary Anatomy
of Domestic Mammals, 4th Edition, Editura Scha ttauer, Germany ;
20. HRIȚCU V., COȚOFAN V. , (2000 ), Anatomi a animalelor de blană, nutria ș i dihoru l,
Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iaș i;
21. JULIAN L. M., TYLER W. S. , (1957) , Functional comparative anatomy of the
domestic a nimals , Editura Davis press, California ;
22. KATHERINE E. QUESENBERRY, JAMES W. CARPENTER , (2004), Ferrets,
Rabbits, and Rodent s Clinical Medicine and Surgery, Third Edition, Elsevier Saunders ;
23. KING A.S. AVES, (1975) , Urogenital system in the Anatomy of the Domestic
Animals, (V.ed.) Phyladelphia -London -Toronto , Editura N.B. Saunders ;
24. LOLA C., HUDSON DVM., WILLIAM P., HAMILTON B.A. , (2007 ), Atlas of
Feline Anatomy For Veterinarians , Second Edition, Ed itura Teton Newmedia ;
25. MUREȘ IANU E ., PAMFILIE I ., BICA POPII O., RADU C., (1979 ), Anatomie,
histologie, embriolo gie, Ed itura Didactică ș i Pedagogică , Bucureșt i;
26. PALICICA R., ENCIU V. , (1993 ), Anatomia animalelor domestice, vol. II Viscerele ,
Editura Univeristas, Chi șinău;
27. PAȘTEA E., DINU I., BÂRZĂ H., BEREHOIU GH. , (1969) , Dicționar de
zootehnie și medicina v eterinară, Editura Agro -Silvică, Bucureș ti;
28. PAȘTEA E., MUREȘ IANU E., CO NSTANTINESCU GH. M., COȚOFAN
V.,(1978) , Anatomia comparativă și topografică a ani malelor domestice, Editura
Didactică și Pedagogică, Bucureș ti;

50
29. PAȘTEA E., COȚOFAN V., NICOLESCU V., CHIȚ ESCU ST., RADU C.,
MICLEA M., POPOVICI I., CORNILĂ N., PALICICA R. , (1985 ), Anatomia
comparată a animalelor domestice , Vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureș ti;
30. PREDOI G, BELU C. , (2001) , Anatomia animal elor domestice, anatomie clinică,
Editura All, Bucureș ti;
31. PREDOI G., BELU C., GEORGESCU B., DUMITRESCU I., (2002) , Anatomia
animalelor domestice (angiol ogie, neurologie, organe de simț), Bucureș ti;
32. PREDOI F., GEORGESCU B., BELU C., DUMITRESCU I., ȘEICARU A.,
ROȘ U P., (2011) , Anatomia comparată a animalelor domestice Osteologie, Artologie ,
Miologie, Editura Ceres, Bucureș ti;
33. PREDOI G., BELU C., (2012) , Anatomia topografică a animalelor domestice,
Editura Ceres, Bucureș ti;
*** N.A.V. – Nomina Anatomica Veterinaria (2017 ) – Sixth Edition. Prepared by the
International Commit te on Veterinary Gross Anantomical Nomenclature (I.C.V.G.A.N.).
Publish by the Editorial Committee Hanover (Germany), Ghent (Belgium), Columbia, MO
(USA) , Rio de Janeiro (Brazil), With permission of the World Association of Veterinaruy
Anatomists (W.A.V.A.).
*** http://www.semanticsholar.org/paper/Pancreas -organogenesis%3A -from -lineage –
determination -Shih-Wang/9a3eb71990fd6923fbbab4fba22522e770c6d70b/figure/0 )
*** http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/APARATUL -URINAR -Rinichiul -si-
c68.php