.raspunderea Disciplinara a Militarilor

Capitolul I

CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA NOȚIUNEA ȘI TRĂSĂTURILE DISCIPLINEI MILITARE

Noțiune.

Disciplina militară este o condiție necesară și indispensabilă desfășurării activității de către militarii de toate gradele.

Disciplina militară este cel mai important factor al capacității de luptă al unei armate. Ea definește subordonarea, asigură autoritatea și este obligatorie pentru toți militari fără deosebire de grad sau funcție.

Disciplina militară constă în respectarea și executarea cu strictețe și întocmai de către toți militarii a regulilor stabilite prin legile în vigoare și regulamentele în militare. La temelia disciplinei militare ferme stau devotamentul nemărginit față de cauza și interesele de stat ale României, hotărârea fiecărui militar de a lupta – la nevoie până la sacrificiul suprem –pentru apărarea valorilor statului, a ordinii de drept, a hotarelor patriei, a suveranității, independenței, integrității statului nostru și păcii.1

Militarii români au îndatoriri și responsabilități deosebite și sunt obligați să mențină permanent o disciplină militată fermă.

Spre deosebire de disciplina militară, disciplina muncii privește exclusiv relațiile de muncă și constă în odinea necesară în cadrul executării raporturilor juridice de muncă în cadrul unui colectiv de salariați, ce presupune respectarea de către aceștia a unor reguli sau norme de conduită, garanție a desfășurării în condiții de eficiență a procesului muncii.2

Trăsăturile caracteristice ale disciplinei militare.

Disciplina militară presupune o subordonare completă și se bazează pe recunoașterea conștientă de către fiecare militar a necesității îndeplinirii îndatoririlor sale militare și pe spiritul răspunderii personale față de obligația ce-i revine, de a se preocupa permanent de ridicarea pregătirii sale militare și de specialitate și de întărirea capacității de luptă a armatei.1

Disciplina militară este obligatorie pentru toți militarii, fără deosebire de grad sau funcție. Această obligă pe fiecare miliatr să-și însușească toate cunoștințele militare necesare îndeplinirii îndatorurilor sale, să respecte prevederile legale și jurământul militar să suporte cu tărie toate greutățile și privațiunile serviciului militar, să păstreze cu strictețe secretul, să stimeze pe comandanți și superiori, să dea salutul militar și să respecte regulile de politețe.

De asemeni, militarul este obligat să aibă o conduită demnă, să fie sobru și exigent cu sine, să fie cinstit, sincer și drept, să păstreze cu grijă bunurile din dotare, să-și dea concursul în orice împrejurare s-ar afla la menținerea ordinii de drept și disciplinei militare.

Disciplina militară are un caracter autonom, deosebindu-se de alte categorii ale disciplinei ( muncii, financiare, contractuală, etc.), deși nu se poate contesta legătura ei strânsă cu aceste forme ale disciplinei, în sensul larg al noțiunii.

Izvoarele de drept în materia disciplinei militare.

Cele mai importante izvoare cu caracter general în această materie sunt:

Constituția, care prin Titlul I , capitolul III prevede îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, referitoare la fidelitatea față de țară, respectarea Constituției și a legilor, apărarea țării, exercitarea drepturilor și a libertăților.

Codul Muncii, care în capitolul III se referă la disciplina muncii, răspunderea disciplinară și răspunderea materială.

Din categoria izvoarelor cu caracter specific fac parte :

Regulamentul Disciplinei Militare;

Regulamentul Serviciului Interior;

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Căile de înfăptuire a disciplinei militare.

Înfăptuirea disciplinei militare se realizează prin căi sau mijloace cu caracter organizatoric, preventiv, stimulator și sancționator.

Între organizarea și disciplina militară există o strânsă legătură, în sensul că, numai o organizare perfectă permite existența unei discipline corespunzătoare și constituie o condiție a prevenirii abaterilor disciplinare.

Disciplina militară se realizează prin mențilerea ordini regulamentare în unități, subunități și formațiuni , precum și desfășurarea tuturor actvităților militarilor în stânsă conformitate cu prevederile legilor regulamentelor, instrucțiunilor și ordinelor.

Comandanții și superiorii trebuie să dea exemplu personal subordonaților, să fie exigenți față de aceștia , să le formeze și dezvolte înalte calități morale și de luptă și să folosească just măsurile de convingere și constrângere.

Comandantul trebuie să acorde toată atenția muncii de prevenire a abaterilor subordonaților de la disciplină și comportare , să înlăture la timp cauzele care le provoacă , să se folosească dedrepturile disciplinare în toate împrejurările, să recompenseze pe cei merituoși pentru actele de erois, inițiativa creatoare , sârguință, rezultate bune și foarte bune obținute în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și să pedepsească disciplinar pe cei ce săvârșesc abateri, pe delăsători, pe cei care ascund lipsurile sau manifestă neglijență și toleranță în aplicarea prevederilor legale și a regulamentelor militare.

Au caracter stimulativ pentru respectarea disciplinei militare acele dispoziții legale, care prevăd acordarea recompenselor pentru rezultatele deosebite în activitatea desfășurată.

Ofițerior, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot acorda următoarele recompense:

mulțumiri verbale, scrise sau prin ordin de zi pe unitate;

ridicarea unei pedepse disciplinare;

acordarea de sume în bani sau de obiecte;

decorarea cu ordine și medalii;

înaintarea în gradul următor , înaintea expirării duratei minime în stagiu;

Gradaților și soldaților li se pot acorda următoarele recompense:

mulțumiri verbale sau prin ordin de zi pe unitate;

ridicarea unei pedepse disciplinare;

învoiri și permisii;

acordarea de sume în bani sau de obiecte;

expunerea fotografiei la panoul de onoare;

înmănarea fotografiei celui recompensat, fotografiat lângă Drapelul de luptă desfășurat al unității;

scrisori de mulțumire adresate părinților;

certificat de bună apreciere;

decorarea cu ordine și medalii;

înaintarea în grad.

Mulțumirile se acordă, de regulă, pentru merite deosebite și îndeplinirea cu succes a unor misiuni primite, în funcție de caracterul acțiunii și de împortanța faptei miliatrului. Pentru ofiței, maiștrii militari și subofițeri ele pot fi verbale, scrise sau prin Ordin de Zi pe Unitate, iar pentru militarii în termen pot fi verbale sau prin Ordin de Zi pe Unitate.

Ridicarea unei pedepse disciplinare se acordă ca recompensă și constă în aceea că își pierde valabilitatea și se stinfg efectele ei.

Învoirile și permisiile se acordă ca recompense, numai militarilor în termen.

Învoirea poate avea durata de până la 48 ore ,militarul părăsind cazarma dar nu garnizoana de reședință a unității.

Permisia poate avea durata de până la 5 zile, militarii având posibilitatea de părăsire a garnizoanei de reședință a unității.

Sume de bani sau obiecte, se acordă ca recompensă militarior care obțin rezultate bune și foarte bune în activitatea de pregătire militară , săvârșesc acte de bravură , se evidențiază în activitatea de apărare a intereselor legale ale populației , obțin realizări însemnate în domeniul descoperirilor științifice , invențiilor și inovațiilor , elaborează lucrări valoroase , precum și a celor care se evidențiază în mod deosebit cu ocazia diferitelor concursuri.

Expunerea fotografiei la panoul de onoare se acordă de către comandanți, pentru fapte ce merită a fi popularizate.

Înmânarea fotografiei celui recompensat, fotografiat lângă Drapelul de luptă al unității, desfășurat, are loc în fața întregului efectiv al regimentului.

Această recompensă se acordă de comandantul de regiment ( similare ) și de comandanții superiori acestuia , în urma unor fapte sau acțiuni îndeplinite cu curaj și abnegație.

Scrisorile de mulțumire adresate părinților militarilor, se acordă pentru fapte și acțiuni deosebite.

Certificatul de bună apreciere se eliberează numai militarilor în termen, care au satisfăcut în întregime serviciul militar, distingându-se prin obținerea de rezultare bune și foarte bune în procesul de instruire și educare , precum și celor care au avut o comportare demnă pe toată durata serviciului militar,servind patria cu abnegație și devotament.

Certificatul de bună apreciere se înmânează celui recompensat, într-un cadru festiv, la terminarea stagiului militar.

Înaintarea în gradul următor, înaintea expirării duratei minime în stagiu , se acordă ca recompensă ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor, la propunerile comandanților ierarhici și în condițiile stabilite.

Înaintarea în grad a militarior în termen se acordă, ca recompensă , de comandantul de regiment ( similare ) și de comandanții superiori acestuia , în condițiile stabilite de înstrucțiunile Marelui Stat Major.

Militarii răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și în acest scop depun jurământul cerut de lege.

Încălcarea jurământului militar, trădarea patriei, trecerea de partea inamicului dezvăluirea secretului, aducerea de prejudicii capacității de apărare a patriei, constituie infracțiunile cele mai grave față de țară și popor și sunt pedepsite prin lege cu toată asprimea.1

Interesele apărării patriei obligă pe comandanți să ceară cu hotărâre respectarea ordinii și disciplinei militare și să nu treacă cu vederea nici o abatere din partea subordonaților, la nevoie să ia imediat măsurile necesare , în limitele prevederilor legilor și regulamentelor, inclusiv reținerea temporară a celui vinovat de încălcarea gravă a ordinii de drept și a disciplinei militare și dacă este cazul să sesizeze organele Parchetului Militar, pentru a înmcepe urmărirea penală.

Comandantul care nu ia măsurile necesare pentru restabilirea ordinii și disciplinei militare, este tras la răspundere, comform prevederilor legilor și regulamentelor militare.

Capitolul II

ABATEREA DISCIPLINARĂ

Noțiune. Articolul 100 alin. 1 din Codul Munci definește abaterea disciplinară ca fiind –„încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat în muncă, indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare”.

Raportând această definiție disciplinei militare , rezultă că abaterea disciplinară este fapta de încălcare cu vinovăție de către un militar- indiferent de grad sau funcție – a obligațiilor ce ăi revin , a regulilor stabilite prin legile în vigoare și regulamentele militare, inclusiv a normelor de comportare.

Abaterea disciplinară este o faptă ilicită, antisocială, comisă cu vinovăție, care prezintă pericol social mai redus decât contravenția.

Spre deosebire de faptele ce constituie infracțiuni sau contravenții, care sunt prevăzute și sancținate în acte normative, abaterile disciplinare nu sunt enumerate, ci sunt determinate doar implicit prin arătarea obligațiilor miliatrilor și ca urmare nu se indică pentru ce anume fapte se aplică una sau cealaltă din sancțiunile disciplinare.

Abaterea disciplinară reprezintă condiția necesară- unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare.

Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvărșite în astfel de condiții încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte:

Comportarea necorespunzătoare, constă în fapta unui militar de a nu acționa în deplină concordanță cu prevederile ordinelor și regulamentelor militare sau de a prejudicia ori de a aduce atingere prestigiului instituțiilor militare prin modul său de acțiune;

Neexecutarea ordinelor primite, constă în fapta unui militar, care fără motive întemeiate și nejustificate, nu execută sau neglijează să execute aducerea la îndeplinire a unui ordin legal, primit verbal sau în scris;

Neglijența în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, constă în fapta militarului care nu își îndeplinește integral sau cua temporară a celui vinovat de încălcarea gravă a ordinii de drept și a disciplinei militare și dacă este cazul să sesizeze organele Parchetului Militar, pentru a înmcepe urmărirea penală.

Comandantul care nu ia măsurile necesare pentru restabilirea ordinii și disciplinei militare, este tras la răspundere, comform prevederilor legilor și regulamentelor militare.

Capitolul II

ABATEREA DISCIPLINARĂ

Noțiune. Articolul 100 alin. 1 din Codul Munci definește abaterea disciplinară ca fiind –„încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat în muncă, indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare”.

Raportând această definiție disciplinei militare , rezultă că abaterea disciplinară este fapta de încălcare cu vinovăție de către un militar- indiferent de grad sau funcție – a obligațiilor ce ăi revin , a regulilor stabilite prin legile în vigoare și regulamentele militare, inclusiv a normelor de comportare.

Abaterea disciplinară este o faptă ilicită, antisocială, comisă cu vinovăție, care prezintă pericol social mai redus decât contravenția.

Spre deosebire de faptele ce constituie infracțiuni sau contravenții, care sunt prevăzute și sancținate în acte normative, abaterile disciplinare nu sunt enumerate, ci sunt determinate doar implicit prin arătarea obligațiilor miliatrilor și ca urmare nu se indică pentru ce anume fapte se aplică una sau cealaltă din sancțiunile disciplinare.

Abaterea disciplinară reprezintă condiția necesară- unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare.

Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvărșite în astfel de condiții încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte:

Comportarea necorespunzătoare, constă în fapta unui militar de a nu acționa în deplină concordanță cu prevederile ordinelor și regulamentelor militare sau de a prejudicia ori de a aduce atingere prestigiului instituțiilor militare prin modul său de acțiune;

Neexecutarea ordinelor primite, constă în fapta unui militar, care fără motive întemeiate și nejustificate, nu execută sau neglijează să execute aducerea la îndeplinire a unui ordin legal, primit verbal sau în scris;

Neglijența în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, constă în fapta militarului care nu își îndeplinește integral sau cu promptitudine sarcinile ce i-au fost încredințate în calitatea sa de militar;

Consumul de băuturi alcoolice, constă în fapta unui militar de a consuma băuturi alcoolice în timpul efectuării serviciului sau de a

se prezenta la serviciu sub influența băuturilor alcoolice, astfel încât să nu-și poată îndeplini în mod corespunzător sarcinile de serviciu;

Încălcarea unor reguli privind păstrarea secretului militar și profesional, constă în fapta miliatrului care desconspiră informații specifice cu caracter secret;

Producerea de pagube materiale constă în fapta militarului, care cu bună știință sau din neglijență produce pierderea sau distrugerea unui bun din dotarea sa sau a instituției;

Orice altă faptă a militarulu prin cae se abate de la obligațiile funcției încedințate, prevăzute în legi, ordine , regulamente sau instrucțiuni.

Trăsături.

Trăsăturile care caracterizează abaterea disciplinară sunt:

Abaterea disciplinară este o faptă săvârșită cu vinovăție.

Ca orice altă faptă ilicită, abaterea disciplinară are relevanță juridică numai dacă este săvârșită cu vinovăție.

Conform articolului 19 din Codul Penal, există vinovăție, atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție sau din culpă.

Abaterea disciplinără este săvârșită cu intenție atunci când făptuitorul:

prevede urmările faptelor sale și urmărește producerea lor prin comiterea acelei fapte ( intenție directă );

prevede urmările faptei sale și deși nu urmărește să se producă, acceptă posibilitatea producerii lor ( intenție indirectă ).

Abaterea disciplinără este săvârșită din culpă atunci când făptuitorul:

prevede urmările faptelor sale, dar nu le acceptă, socotind fără temei că acestea nu se vor produce ( ușurința sau culpa cu previziune );

nu prevede urmările faptelor saledeși trebuia și putea să le prevadă ( neglijența sau culpa fără previziune ).

În oricare din formele sale, vinovăția exprimă o anumită atitudine psihică a făptuitorului față de fapta și urmările sale. Acesta își dă seama sau și-ar putea da seama că fapta sa ilicită va produce urmări periculoase și cu toate acestea , el o comite. Si în materie disciplinară, prin vinovăție se înțelege starea de conștiință a făptuitorului în momentul comiterii unei abaterii disciplinare.

Fapta săvârșită fără vinovăție ( spre exemplu în legitimă apărare sau când urmările faptei nu puteau fi prevăzute ) nu vor putea fi considerate abatere disciplinară, iar făptuitorul nu va fi tras la răspundere.

Rezultă deci că răspundeea disciplinară este o răspundere bazată pe vinovăție, nefiind vorba de o răspundere obiectivă.

Abaterea disciplinară este o faptă care pezintă un grad de pericol social mai redus decât contravenția.

Pericolul social reprezintă acea traăsătură esențială care indică măsura în care abaterea disciplinară aduce atingere uneia din valorile sau relațiile sociale ocrotite și pentru care se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Spre deosebire de contravenție, abaterea disciplinară prezintă un grad de pericol social mai redus.

Abaterea disciplinară prezintă o periculozitate cantonată, prin însăși conținutul său, la câmpul raporturilor de muncă dintr-o anumită unitate.

Gravitatea și periculozitatea socială a rezultatului faptei , constituie elementl laturii obiective care exprimă cel mai bine diferențele de grad de intensitat, situând o anumită faptă concretă deasupra sau dedesuptul pregului ce separă cele două răspunderi și determină dozarea gradată a sanțiunii înăuntrul fiecăreie dintre ele.

În același timp, în funcție de acest indice de periculozitate, reflectat în urmările ei directe, fapta se situează dedesuptul sau deasupra limitei minime a reglementării și a răspunderii juridice în general.

Fapta al cărei efect dăunător este inperceptibil, apare ca vadit lipsită de importanță și nu angajează nici un fel de răspundere.

Abaterea disciplinară este o faptă determinată doar implicit prin arătarea obligațiilor deserviciu.

Spre deosebire de faptele ce constituie infracțiuni sau contravenții, care sun prevăzute și sancționate în acte normative, abaterile disciplinare nu sunt enumerate, ci sunt determinate doar implicit prin arătarea obligațiilor militarilor și ca urmare nu se indică pentru ce anume fapte se aplică una din sancțiunile disciplinre.

Aceste obligații sunt prevăzute de legi, regulamente miliatre și ordine ale comandanților și șefilor ierarhici. Caracterul ilicit rezultă din neconcordanța dintre faptă și obligațiile menționate.

Abaterea disciplinară poate consta nu numai dintr-o încălcare a obligațiilor de serviciu ale militarilor, ci și a normelor de comportare.

Elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

3.1. Considerații generale cu privire la elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

În știința dreptului se face distincție între conținutul juridic – care cuprinde condiția privitoare la existența faptei sau care îi determină gravitatea și conținutul constitutiv – care cuprinde totalitatea condițiilor necesare pentru existența abaterii disciplinare și pe care le realizează faptuitorul.

Pentru a stabili dacă o anumită faptă constituie abatere disciplinară, este necesar a se vedea dacă sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii, adică obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă1 și apoi să se analizezeprin prisma trăsăturilor generale și în ordinea firească a cauzalității, dacă urmările dăunătoare asupra relațiilor dintre militarii din acea unitate sunt efectul direct al militarului, precum și înmăsura în care efectul dăunător prezintă gradul de intensitate minim care să justifice declanșarea răspunderii disciplinare.

Elementele constitutive trebuie îndeplinite cumulativ la fiecare abatere disciplinară. Lipsa unuia dintre aceste elemente conduce la inexistența abaterii disciplinare și implicit la imposibilitatea tragerii la răspundere a făptuitorului.

Totalitatea elementelor menționate, obiective și subiective, reprezintă conținutul abaterii disciplinare.

3.2. Obiectul abaterii disciplinare.

Pentru existența unei abateri disciplinare este necesar ca fapta săvârșită de către un militar să se răsfrângă negativ asupra relațiilor ce se stabilesc între militari, în activitatea de apărare a țării , a ordinii de drept , a suveranității, independenței, integrității și păcii, care trebuie să se desfășoare într-o ordine și disciplină fermă , prin respectarea de către toți militarii a legilor în vigoare, a regulamentelor militare și a ordinelor interioare.

Obiectul abaterii disciplinare, respectiv valoarea socială lezată prin săvârșirea ei îl constituie relațiile dintre militari, ordinea interioară în unitățile militare și disciplina în activitatea desfășurată de ficare militar.

3.3. Latura obiectivă a abaterii disciplinare.

Latura obiectivă a abaterii disciplinare o formează o faptă ilicită care produce un rezultat dăunător ordinii interioare în unitățile militare și a normelor de comportare.

Menționăm că abaterile disciplinare nu sunt enumerate și decrise în concret, ci sunt deduse implicit prin arătarea obligațiilor militarilor, prevăzute în legi, regulamente, precum și în ordine ale comandanților și șefilor ierarhici.

Caracterul ilicit al faptei rezultă din neconcordanța dintre aceasta și obligațiile militarilor.

Cât privește ordinele comandanților și ale șefilor ierarhici, respectarea lor este expresia raportului de subordonare ierarhică, ce stă la baza discipinei militare.

Nu au putere obligatorie decât ordinele militareemise în mod legal, cu respectarea legilor și regulamentelor militare.

Dacă subordonatul consideră că se află în situația unui ordin ilegal, are îndatorirea de a explica obiecțiile sale șefului care a dat ordinul respectiv, indicând în mod expres semnificația ilegală privind ordinul în cauză.

În cazul în care ordinul se menține și dacă subordonatul persistă în contestarea lui, acesta este obligat să se adreseze autorităților imediat superioare.

Neexecutarea ordinului ilegal și a celui care, deși legal în conținut, prezintă o vădită aparență de ilegalitate, nu constituie abatere.

Executarea unui ordin vădit ilegal atrage răspunderea disciplinară a persoanei subordonate, separat de răspunderea superiorului care l-a emis.

Fapta ce constituie abatere disciplinară poate consta într-o acțiune prin care se încalcă obligația de a nu face, sau într-o inacțiune, prin neîdeplinirea obligației de a face.

Fapta ilicită trebuie să aibă legătura de cauzalitate cu rezultatul dăunător, car reflectă gradul de periculozitate socială a abaterii.

În materie disciplinară, în cazul în care sunt dovedite celelalte elemente constitutive ale abaterii – încălcarea obligațiilor și vinovăția – rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate sunt prezumate.

Când însă aplicarea unei sancțiuni este condiționată de producerea unui anumit efect dăunător, este necesar să se dovedească existența acestui rezultat.

3.4. Subiectul abaterii disciplinare.

Abaterea disciplinară are un subiect calificat și anume un militar.

Din categoria militarilor fac parte cadrele militare, gradații și soldații.

Prin cadre militare, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, se înțeleg cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 4 din aceeași lege, cadrele militare se pot afla în una din următoarele situații:

în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât aceștia sunt eliberați din funcție pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, precum și atunci când sunt puse la dispoziție:

în vederea încadrării sau trecerii în rezervă sau în retragere,

pentru cazurile de boală, stabilite prin Hotărâre a Guvernului;

pe timpul cât sunt în captivitate.

Pot fi ofițeri, maiștri militari sau subofițeri în activitate, persoanele care au numaicetățenia română.

în rezervă, cănd nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști, concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate decadre militareîn activitate.

în retragere , când potrivit legii, nu mai pot fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar.

Ofițerii, maiștri militari și subofițerii în activitate sunt militari profesioniști.

Profesia de ofițer, maiștru militari sau subofițer este o activitate menită să asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea organismului militar în timp de pace și de război.

În exercitarea atribuțiilor ce le revin, potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt investiți cu exercițiul autorității publice.

Prin gradați și soldați, în sensul Legii nr. 70/ 1997 se înțelege cetățenii români cu domiciliul în țară, care îndeplinesc serviciul ca militari în termen sau cu termen redus, cei aflați în rezervă, pe timpul cât sunt concentrați sau mobilizați, studenții și elevii din instituțiile militare de învățământ, precum și militarii angajați pe bază de contract.

Din însuși faptul că subiectul abaterii disciplinare are calitatea de militar, se prezumă că are și discernământ. Dacă s-ar constata că este iresponsabil, acesta și-ar pierde calitatea dee militar și în acest caz ar fi exclusă și răspunderea disciplinară.

Altă condiție a subiectului abaterii disciplinare este libertatea de voință și de acțiune, ce presupune că acesta a decis în mod liber asupra săvârșirii faptei și a avut libertatea de hotărâre și libertatea de acțiune, potrivit propriei sale voințe.

Dacă militarul a acționat sub imperiul constrângerii fizice sau constrângerii morale, fapta nu mai este imputabilă acestuia și fiind săvârșită fără vinovăție, nu constituie abatere disciplinară.

Latura subiectivă.

Latura subiectivă se referă la atitudinea făptuitorului față de fapta săvârșită și urmările sale. Abaterile disciplinare pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă.

Intenția este de două feluri:

– directă, când militarul prevede și voiește rezultatul faptei sale;

– indirectă, când militarul prevede efectul dăunător, fără a-l dorii, dar acceptă producere lui.

Culpa este de asemenea de două feluri:

– ușurința, când militarul prevede efectul acțiunii sale, dar speră fără temei să-l poată evita;

– neglijența, când militarul nu prevede efectul acțiunii sale, deși putea sau trebuia să-l prevadă.

În cadrul răspunderii disciplinare a militarilor, gradul de vinovăție, constituie unul din criteriile folosite pentru dozarea sancțiunii și pentru individualizarea ei.

Cauzele care înlătură răspunderea disciplinară.

Răspunderea disciplinară poate fi angajată numai dacă sunt întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare. Absența oricăreia dintre ele face ca abaterea și răspunderea disciplinară să nu poată exista.2

Sunt cazuri în care, deși fapta pare să întrunească trăsăturile abaterii disciplinare, anumite împrejurări specifice, existente în momentul săvârșiri ei, duc la concluzia că în realitate conduita autorului nu are caracter ilicit, că acesta nu este vinovat și se impune exonerarea de răspundere.

Cauzele care înlătură răspunderea disciplinară sunt următoarele:

Legitima apărare; Starea de necesitate; Constrângerea fizică; Constrângerea morală; Cazul fortuit; Forța majoră; Eroarea de fapt; Executarea ordinului.

CAPITOLUL III

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A MILIATRILOR ȘI CUMULUL ACESTEI RĂSPUNDERI CU ALTE FORME DE RĂSPUNDERE

Noțiunea și trăsăturile caracteristice ale răspunderii disciplinare.

Răspunderea disciplinară a militarilor const într-un ansamblu de norme legale privind sancționarea faptelor de încălcare cu vinovăție de către orice militar, fără deosebire de grad sau funcție, a obligațiilor prevăzute de legi și ordine, instrucțiuni și regulamente interioare, inclusiv a normelor de comportare.

Răspunderea disciplinară îndeplinește un rol subsidiar pentru că în asigurarea ordinii de drept, ponderea principală o deține conștiința răspunderii pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca o caracteristică superioară a decminității și personalității umane.

În cazul în care totuși abaterea a fost săvârșită, răspunderea disciplinară își exercită întreita sa funcție: sancționatorie, preventivă și educativă.

Persoanei vinovate i se aplică o pedeapsă cu caracter precumpănitor moral sau material, după gravitatea abaterii săvârșite, care se reflectă pe planul conștiinței și al atitudinii celui sancționat ca o constrângere morală sau ca o privațiune materială de natură să-l rețină pe viitor de la comiterea altor abateri.

Răspunderea disciplinară are u caracter strict personal. Nu este de conceput o răspundere pentru fapta altuia sau o transmitere a ei asupra moștenitorilor.

Răspunderea disciplinară este întotdeauna o răspundere personală pentru fapta proprie.

Răspunderea unor cadre militare cu funcții de conducere alături de cei care au comis abaterea sau în locul lor, nu reprezintă excepție de la principiul răspunderii pesonale.

În aceste situații, persoanele în cauză nu răspund pentru faptele altora, ci pentru faptele lor propriicun sunt : darea unor întrumări sau ordine greșite, neinstruirea corespunzătoare a subordonaților.

Răspunderea disciplinară este o formă de răspundere independentă de toate celelalte forme ale răspunderii juridice.

Principiile răspunderii disciplinare a militarilor

Prin principii ale răspunderii disciplinare se înțeleg acele idei de bază, diriguitoare, ce se regăsesc în normele de reglementare a activității militarilor.

Principiile răspunderii disciplinare sunt:

Principiul legalității răspunderii disciplinare.

Acest principiu este un principiu fundamental al întregului sistem de drept.

În domeniul răspunderii disciplinare a militarilor, principiul legalității presupune că apariția , desfășurarea și soluționarea raportului juridic de natură disciplinară are loc în baza legii și în strictă conformitate cu aceasta.

Legalitatea răspunderii disciplinare a militarilor preupune și legalitatea aplicării sancțiunilor disciplinare.

Unicul temei al răspunderii disciplinare este abaterea disciplinară.

Acest principiu presupune că răspunderea disciplinară se întemeiază numai pe săvârșirea unor abateri disciplinare, adică a unei fapte de încălcare a normelor de conduit, regulamentelor militare, a ordinelor, săvârșită cu vinovăție și care prezintă pericolul social al unei răspunderii disciplinare.

Principiul răspunderii disciplinare personale.

Principiul răspunderii disciplinare personale presupune că răspunderea disciplinară revine numai militarului care a săvârșit abaterea disciplinară. Răspunderea disciplinară nu poate interveni pentru fapta altuia, după cum nu poate fi colectivă , adică pentru fapta unui militar să răspundă un grup de militari.

Principiul unicității răspunderii disciplinare.

În conformitate cu acest principiu răspunderea disciplinară pentru o faptă săvârșită este unică, adică se stabilește o singură dată, iar dacă raportul juridic de răspundere disciplinară se stinge, acesta nu mai poate acționa în viitor.

Principiul individualizării răspunderii disciplinare.

Potrivit acestui principiu, răspunderea disciplinară trebuie să fie diferențiată în funcție de gravitatea abaterii disciplinar, de persoana făptuitorului, pentru a asigura atât sancționarea corectă a militarului în cauză, cât și realizarea prevenție generale și speciale.

Principiul prescriptibilitații răspunderii disciplinare. Răspunderea disciplinară, ca mijloc de realizare a ordinii interioare în unitățile militare, prin constrângere, pentru a fi eficientă , trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii abaterii.

În acest fel se realizează atât prevenția specială cât și cea generală, se creiază sentimentul de disciplină, se restabilește ordinea interioară, se întărește capacitatea de luptă a unității militare.

Dacă răspunderea disciplinară nu a fost stabilită într-un anumit termen de

la săvârșirea abaterii, aceasta se prescrie, adică se stige dreptul de a mai fi stabilită răspunderea disciplinară.

Cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea penală.

Cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea penală este posibil, având în vedere deosebirea calitativă de obiect. Aceeași faptă concretă comisă de un militar poate aduce atingere atât ordinii sociale la nivelul

valorilor majore, apărate de legea penală, cât și ordinii disciplinare din armată.

Cum însă, între obiectele lezate, în afara deosebirii lor de natură specifică, subzistă și o deosebire graduală, sub aspectul periculozității lor sociale, răspunderea disciplinară odată declanșată produce o sistare a disciplinarului , ceea ce face ca și cumulul între răspunderi să nu se realizeze la paritate și simultan pe baza independenței lor, ci într-un raport de subsecvență, condiționare și derivație.

Răspunderea penală a militarului intervine în cazurile în care acesta se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni.

Urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de militari se efectuează de organul de cercetare penală specială sau de procurorul militar competent, la sesizarea comandantului unității militare.

Hotărârea privind menținerea în activitate a cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală și care sunt trimise în fața instanțelor militare de judecată, se ia după soluționarea cauzei de către parchetu militar, ori de către instanța militară de judecată.

În acest interval de timp ofițerii, maiștrii militari și subofițerii arestați se suspendă din funcție, iar cei care sunt cercetați și judecați în stare de libertate sau eliberați pe cauțiune, se pun la dispoziție.

Pe timpul suspendării din funcție ofițerii, maiștrii militari și subofițerii nu beneficiază de nici un drept de la Ministerul Apărării Naționale sau după caz, de la Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției sau serviciile de stat specializate în domeniul apărarii și siguranței național, care potrivit legii, au în structurile proprii personal militar.

Militarii puși la dispoziție îndeplinesc atribuțiile stabilite de comandantul unității din care fac parte și beneficiază de drepturile bănești minime, corespunzătoare gradului pe care îl au.

Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii condamnați, care ulterior au fost suspendați din funcție, se trec în rezervă începând cu data suspendării. În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, aceștia vor fi repuși în toate drepturile avute la data suspendării din funcție, respectiv a punerii la dispoziție.

Repunerea în drepturi se poate dispune și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.

Când procesul penal încetează, când s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori s-a dispus achitarea, comandantul unității militare reintră în plenitudinea dreptului său de a dispune pornirea cercetării disciplinare față

de militar, pentru a stabilii dacă fapta constituie sau nu o abatere disciplinară.

Militarii care săvârșesc infracțiuni, sunt trimiși în fața organelor juridice militare, potrivit dispozițiilor legii penale. Până la stabilirea caracterului infracțional al faptei, comandantul poate pedepsi disciplinar pe militarul în cauză, în limitele drepturilor sale disciplinare .

Militarul pedepsit disciplinar pentru fapte cu caracter infracțional nu este scutit de a fi pedepsit potrivit dispozițiilor legii penale, în care scop sunt sesizate organele parchetului militar.

4.Cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea contravențională.

Cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea contravențională este posibil dacă prin aceeași faptă, militarul aduce atingere atât ordinii interioare, cât și unor relații de interes general apărate prin norme legale, care stabilesc și sancționează contravențiile.

Aplicarea sancțiunilor contravenționale militarilor nu înlătură răspunderea disciplinară a acestora.

În cazul militarilor în termen care au săvârșit o contravenție, agentul constatator va încheia proces- verbal de constatare, cu toate mențiunile, fără a stabilii sancțiunea, iar actul respectiv va fi trimis comandantului unității din care face parte contravenientul spre a i se aplica sancțiuni discipinare. În acest caz, militarului i se va aplica numai o pedeapsă disciplinară.

Ca și în cazul altor forme de cumul, cel al răspunderii disciplinare cu cea contravențională este posibil fără ca astfel să se încalce principiul non bis în idem.

Rațiunea acestei soluții se află în sfera de relații sociale diferite ocrotite de fiecare dintre cele două categorii de norme. De altfel principiul respectiv interzice numai aplicarea pentru aceeași faptă ilicită a două sau mai multe sancțiuni de aceeași natură.2

5. Cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea materială.

Răspunderea disciplinară și răspunderea materială pot fi angajate prin comiterea uneia și celeilalte fapte ilicite: printr-o abatere disciplinarăse aduc prejudicii materiale.În acest caz, prin aceeași faptă se aduce atingere atât ordinii disciplinare cât și patrimoniului unității. Rezultatul dăunător

constă în tulburarea disciplinei și în diminuarea patrimoniului.

Raportul de cauzalitate se dedublează și el, legând fapta unică, indivizibilă a persoanei vinovate de două urmări dăunătoare pe două planuri diferite.

Este totuși posibil ca răspunderea materială să nu implice și angajarea răspunderii disciplinare, dar așa după cum se prevede în lege, răspunderea materială nu exclude răspunderea disciplinară, dar nu o presupune neapărat.

Dacă lezarea ordinii disciplinare este lipsită de importanță, răspunderea disciplinară nu se mai declanșează, lăsând loc răspunderii materiale.

Rezultă că cumulul celor două forme ale răspunderii este posibil, dar nu este necesar.

6. Cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea civilă delictuală.

Răspunderea civilă delictuală se cumulează cu răspunderea disciplinară ori de câte ori există cumul între penal și disciplinar, precum și în situațiile în care, deși răspunderea penală nu se aplică , fapta nu și-a pierdut caracterul penal ( de exemplu în caz de amnistie ) .

În aceste cazuri , răspunderea civilă delictuală subzistă și se aplică concomitent cu eventuala răspundere disciplinară ce s-ar stabili pentru aceeași faptă, după survenirea cauzei de neresponsabilitate penală.

CAPITOLUL IV

SANCȚIUNILE DISCIPLINARE APLICABILE MILITARILOR

1. Noțiune. Trăsături caracteristice.

Sancțiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, cu un pronunțat caracter educativ, având ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu și respectarea normelor de comportare, precum și prevenirea producerii unor acte de indisciplină.

Sancțiunile disciplinare se apică militarilor pentru abateri de la disciplina militară, neândeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară și a regulilor de conviețuire socială.

Pedepsele disciplinare se aplică în scop educativ și contribuie la îmbunătățirea comportării militarilor care au avut abateri, iar prin valoarea lor exemplificatoare constituie o avertizare pentru toți militarii.

Sancțiunile disciplinare constituie sancțiuni morale pentru militarii care nu au putut fi influiențați prin alte mijloace. Ele nu modifică situația statutară și poziția militarului care le suportă.

Pedepsele disciplinare sancționează neglijența și abaterile de la îndeplinirea îndatoririlor militare, de la regulile de conviețuire socială și în general încălcarea ordinii și disciplinei militare.

Aplicarea sancțiunilor disciplinare sub aspectul duratei și cuantumului trebuie să se facă cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale.

2. Sancțiunile disciplinare ce se aplică gradaților și soldaților.

Gradaților și soldaților li se pot aplica următoarele pedepse disciplinare:

Mustrarea verbală;

Mustrare prin ordin de zi pe unitate;

Numirea peste rând la diferite munci;

Arest în arestul unității sau în arestul garnizoanei – până la 15 zile;

Retrogradarea din grad cu un grad sau până la gradul de soldat.

2.1. Mustrarea verbală se aplică de regulă pentru abuzurile săvârșite de militari în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau în comportare.

Mustrarea este o pedeapsă disciplinară și ea nu trebuie confundată cu observația pe care ficare militar mai mare în grad sau funcție are dreptul și obligația de a o face inferiorului sau subordonatului găsit în neregulă.

Mustrarea verbală se aplică de toți comandanții în fața subunității adunate.

2.2. Mustrarea prin Ordin de Zi pe Unitate se aplică în situația când abaterea militarului trebuie cunoscută și prelucrată cu întregul personal al regimentului, de comandantul de regiment și de comandanții superiori acestuia.

2.3. Numirea peste rând la diferite munci se aplică gradaților și soldaților de către toți comandanții, începând cu plutonierul de companie pentru abateri în îndeplinirea unor munci, pecum și pentru încălcarea regulilor de curățenie și ordine în cazarmă.

Nu se pedepsește disciplinar cu serviciul peste rând, militarul aflat în executarea serviciului de zi, de gardă, de cart sau paza frontierei, chiar dacă se comit abateri pe timpul îndeplinirii acestor servicii.

Militarul care a săvârșit abaterea nu poate fi numit peste rând la diferite munci pentru aceeași abatere decât o singură dată.

2.4. Arest în arestul unității sau al garnizoanei constituie o măsură extremă și se aplică atunci când celelalte măsuri nu au dat rezultate sau în cazul unor abateri grave.

Se interzice pedepsirea cu arest fără indicarea duratei acestuia.

Militarii pedepsiți disciplinar cu arest primesc toate drepturile materiale și bănești.

2.5. Retrogradarea din grad cu un grad sau până la gradul de soldat, se aplică gradaților pentru abateri grave.

După retrogradarea din grad, militarul în cauză, în urma unei comportări foarte bune, poate fi din nou înaintat în grad, în mod ierarhic.

Înaintarea în gerad nu poate avea loc mai devreme de 3 luni de la aplicarea pedepsei disciplinare.

3. Sancțiuni disciplinare ce se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor.

Pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor.

Avertisment;

Mustare scrisă;

Consemnare;

Retrogadarea în funcție;

Amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani;

Trecerea în rezervă.

3.1 Avertismentul este sancțiunea cea mai ușoară care se aplică militarilor în cazul comiterii unei abateri disciplinare, care prezintă un grad de pericol social redus.

Avertismentul constă în atragerea atenției militarului care a comis abaterea, asupra pericolului faptei sale și în recomandarea ca pe viitor

să respecte dispozițiile legale.

Prin natura sa avertismentul easte o sancțiune morală care constă în dojenirea, dazaprobarea făptuitorului pentru ceea ce a săvârșit, arătarea pericolului social al faptei comise, al urmărilor provocate, precum și sfătuirea acestuia să se îndrepte și să aibă o conduită bună.

Avertismentul mai constă în atragerea atenției militarului, că dacă în viitor va mai săvârși o altă abatere, i se va aplica o sancțiune mai aspră. Pe lângă elementul de mustrare, avertismentul cuprinde și pe acela de atenționare cu privire la conduita ce trebuie avută ulterior.

3.2. Mustarea scrisă se aplică numai ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor, în mod confidențial de către comandantul de companie

( similare ) și de comandanții superiori acestuia.

Mustarea se aplică, de regulă, pentru abaterilr săvârșite de militari în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau în comportare.

3.3. Consemnarea se aplică atunci când celelalte măsuri nu au dat rezultate sau în cazul unor abateri grave.

3.4. Retrogadarea în funcție se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor pentru abateri grave, atunci când celelalte măsuri nu au dat rezultate.

După retrogradarea din funcție, militarul în cauză, în urma unei comportări foarte bune, poate fi înaintat din nou în aceeași funcție.

3.5. Amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor pentru abateri grave.

Consiliile de onoare pot face propuneri pentru ridicarea sancțiunii amânării înaintării în gradul următor, fie din proprie inițiativă fie la indicația comandanților pe lângă care funcționează consiliile de onoare, sau la cererea

celor sancționați, însă nu mai devreme de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancționare.

3.6. Trecerea în rezervă.

Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații:1

Când manifestă dezinteres în îndeplinirea atribuțiunilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii lor militare și de specialitate;

Când comit abateri grave de la prevedirile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale;

Când pentru o infracțiune sîvârșită din culpă li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească pedeapsa închisorii cu susoendarea condiționată a executării, ori a amenzii, precum și în cazul în care a beneficiat de amnistie sau grațiere, înainte de începerea executării pedepsei;

Când obține și o altă cetățenie.

Până la comunicarea ordinului de trecere în rezervă, cei în cauză sunt obligați să-și îndeplinească atribuțiile funcțiilor în care sunt încadrați, precum și toate îndatoririle ce le revin.

CAPITOLUL V

PROCEDURA APLICĂRII SANCȚIUNIOR DISCIPLINARE

Considerații generale cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare.

Sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop de a asigura pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare, iar pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul de apărare a persoanelor în cauză evitându-se astfel sancțiuni nejuste.1

Regulile procedurii disciplinare sunt mai puțin dezvoltate decât în cadrul reglementărilor la alte categori ale răspunderii, cum este cea penală sau contravențională.

Pentru apărarea onoarei cadrelor militare și evitarea abuzurilor cercetarea și judecarea abaterilor grave sau a altor fapte de aceeași natură săvârșite de acestea, în armată ființează Consiliile de onoare și Consiliile de judecată.

Conform prevederilor Legii nr. 80 /1995, privind statutul cadrelor militare, Consiliile de onoare se constituie în fiecare unitate , iar Consiliile de judecată la organele centrale ale M.Ap.N., statele majore alecategoriilor de forțe ale armatei, comandamentelor de armă, armată și de corp de armată, precum și la alte eșaloane similare, stabilite prin ordin al ministrului apărării națioanle.

Consiliile de onoare sunt constituite din rândul cadrelor militare, care au rol de apăra onoarea și demnitatea militară și de a preveni abaterile disciplinare ale ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor.

Consiliile de onoare analizează abaterile, care potrivit legii nu constituie infracțiuni, sau , desi faptele au caracter penal, a intervenit unul din cazurile în care punerea în mișcare sau executarea acțiunii penale este împiedicată (lipsa plângerii prealabile, a sesizării comandantului, împăcarea părților,etc.).

Consiliile de judecată sunt organe special constituite pentru a cerceta, judeca și hotărâ în cazulm abaterilor grave, săvârșite de ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate fiind singurele abilitate, potrivit Legii privind statutul cadrelor militare, să facă propuneri asupra trecerii în rezervă a acestora.

Cadrele militare sunt trimise în fața consiliilor de judecată numai dacă faptele comise nu constituie infracțiuni sau , deși faptele au caracter penal, a intervenit unul din cazurile pentru care punerea în mișcare sau executarea acțiuni penale este împiedicată.

Aplicarea sancțiunilor disciplinare este un atribut al comandanților sau superiorilor , potrivit competenței stabilite de regulamentele militare.

Acțiunea disciplinară care se finalizează în actul de sancționare și are drept efect executarea sancțiunii de cătree cel vinovat, nu este o acțiune în sens jurisdicțional , ci o prerogativă a comandanților și șefilor ierarhici

Cercetarea abaterii disciplinare.

Sancționarea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea celui învinuit și verificarea susținerilor făcute de acesta în apărare.

Dispoziția legală este imperativă și nerespectarea ei atrage nulitatea absolută a actului de sancționare.

Cercetarea faptelor ce se supun analizei consiliului de onoare este inițiată de președintele consiliului de onoare, astfel:

La ordinul comandantului ( șefului ) unității de pe lângă care funcționează consiliul, atunci când constată personal că se impune acest lucru, sau în urma unei sesizări pentru care există un minim de dovezi;

La aprecierea sa, când află pe orice cale despre săvârșirea unor abateri și există un minim de dovezi în acest sens;

La cererea cadrelor care se consideră lezate în onoare și demnitatea lor, în urma unor afirmații directe sau prin care se nasc suspiciuni asupra integrității or morale.

Cercetarea abaterii disciplinare este prima fază a acțiunii disciplinare. Președintele consiliului de onoare numește pe unul din membrii consiliului ca raportor.

Acesta efectuează investigați, fiind ajutat de ofițerul cu cercetarea penală specială.

În termen de de cel mult 20 de zile, de la data numirii, pe baza rezultatelor investigațiilor, raportorul întocmește dosarul cauzei.

Raportorul își procură pe cale oficială probe sau copii de pe actele ce le consideră că sunt necesare consiliului pentru a se puteapronunța în cunoștiință de cauză.

El are obligația de a asculta pe învinuit și dacă este cazul , pe cel care a formulat plângerea împotriva acestuia, precum și persoanele care cunosc faptele imputatecelui în cauză, luându-se cu ajutorul ofițerului cu cercetarea penală specială, declarații scrise.

Raportorul , după ce s-a convins că are toate datele necesare unei analize temeinice și complete în consiliul de onoare, sintetizează rezultatele cercetării într-un rapor, fără a-și exprima părerea asupra vinovăției sau nevinovăției ofițerului, maistrului militar sau subofițerului în cauză.

Raportul, împreună cu toate documentele probatorii se constituie într-un dosar care se prezintă președintelui consiliului de de onoare.

Dacă președintele consiliului de onoare consideră că rezultatul cercetărilor nu este edificator, în terme de cel mult 3 zile de la prezentarea dosarului , poate chema pe învinuit, precum și pe cei care pot da relații asupra abaterilor săvârșite de cel în cauză pentru completarea dosarului.

Dacă pe timpul cercetărilor se constată participarea cu vinovăție la săvârșirea fapteui și a altor cadre militare din unitate, raportorul , cu acordul președintelui consiliului de onoare, va completa dosarul cauzei în mod corespunzător, termenul de întocmire al acestuia prelungindu-se cu 5 zile. Cauza se analizează de către membrii titulari ai consiliului de onoare.

Aceștia nu pot fi dintre subordonații celui în cauză și nici mai mici în grad ca el.

Ședința consiliului de onoare se ținer în cel mult 10 zile de la definitivarea cercetărilor, timp în care dosarul va fi studiat de membrii consiliului.

Pe timpul studierii dosarului, precum și în vederea pregătirii desfășurării ședinței , aceștia pot solicita consilierilor juridici asistență juridică.

Conținutul integral al dosarului se aduce la cunoștința celui chemat în fața consiliului de onoare de către președintele acestuia , pe bază de semnătură, cu cel puțin 5 zile înainte de data când urmează să aibă loc ședința.

Dreptul de apărare al celui chemat în fața consiliului de onoare.

Pentru apărarea sa, cel chemat în fața consiliului de onoare are dreptul să ceară în scris, înainte de ședință, prin președintele consiliului de onoare, aducerea unor documemte și informații suplimentare sau a unor martori.

Președintele, după consultarea membrilor consiliului de onoare, poate admite sau respinge cererea celui în cauză, comunicând acestuai hotărârea luată și motivele pe care se întemeiază.

Cadrul militar chemat în fața consiliului de onoar, dacă nu i s-a admis cererea, are dreptul să o repete și în ședința consiliului de onoare, în raport de noile documente aduse, consiliul de onoare, prin vot deschis, poate accepta sau respinge cererea.

Desfășurarea ședinței.

Pentru asigurarea efectului preventiv și educativ al activității consiliilor de onoare , la ședințele acestora asistă toate cadrele militare prezente în unitatea respectivă, cae sunt cel puțin egale în grad cu învinuitul, mai puțin martorii , care se introduc pe rând în sală și rămân numai după ce au fost audiați , dacă îndeplinesc condițiile de a asista la dezbateri.

La ședință este obligatorie prezența cadrului militar chemat în fața consiliului de onoare. Atunci când se constată absența justificată a celui în cauză ( este spitalizat, scutit medical, are un deces în familie, etc. ) ședința se poate amâna cu cel mult 3 zile de la data încetării situației pentru care cel în cauză a absentat justificat.

Martorii cadrelor militare și salariații civili audiați pe timpul cercetării și propuși de raportor să dea declarații verbale în fața consiliului de onoare, vor fi încunoștiințați în timp util asupra datei și locului ședinței, prezența acestora fiind obligatorie.

Membrii consiliului de onoarecare se abțin sau sunt recuzați, pot asista la ședință, dar nu au dreptul să pună întrebări sau să influențeze în vreun fel hotărârea consiliului de onoare.

Cadrele militare care asistă la ședința consiliului de onoare pot pune întrebări sau pot săși spună părerea cuprivire la faptă și făptuitor.

Membrii consiliului de onoarenu depun jurământul.

La sfârșitul ședinței, președintele consiliului de onoare le va atrage atenția să-și dea votul fără patimă și prejudecăți, îndeplinindu-și datoria de conștiință ca păstrători ai onoarei și demnității militare.

În numele acelorași valori morale, înainte de a fi audiați, martorilor li se va cere să spună numai adevărul și să nu ascundă nimic din ceea ce cunosc.

Ședința propriu zisă a consiliului de onoare începe cu expunerea raportului. În continuare se dă cuvântul celui în cauză pentru a-și prezenta faptele, precum și eventuale probe pregătite în apărare. Se trece la interogarea învinuitului, apoi la audierea martorilor. Întrebările adresate acestora se pun numai de către membrii consiliului de onoare, prin sau cu ajutorul președintelui consiliului. În același mod, învinuitul poate cere lămuriri martorilor.

Dacă în ședința de analiză rezultă necesitatea completării dosarului cu noi probe, consiliul de onoare poate amâna analiza pentru o altă ședință, amânare care se face o singură dată pentru cel mult 10 zile.

Președintele declară dezbaterile încheiate iar membrii consiliului de onoare care au analizat cazul se retrag pentru deliberare și adoptarea hotărârii.

5. Adoptarea hotărârii.

În luarea hotărârii, consiliului de onoare ca avea în vedere caracterul și gravitatea abaterii, împrejurările în care a fost săvârșită fapta , comportarea generală a militarului, existența în antecedentele sale a altor sancțiuni disciplinare, precum șigradul de vinovăție.

Consiliului de onoare ia hotărârea în felul următor: fiecare membru, începând cu cel mai mic în grad, iar la grade egale cu cel mai nou în grad, propune una din următoarele hotărâri:

Declararea nevinovăției celui chemat în fața consiliului de onoare;

Declararea vinovăției;

Trimiterea ofițerului, maistrului militar sau subofițerului învinuit la consiliului de udecată, când faptele săvârșite sunt de natura sau gravitatea celor ce intră în competența acestuia.

Hotărârea va conține descrierea pe scurt a abateri săvârșite, concluziile rezultate, propunerea fiecărui membru al consiliului și decizia luată și va fi semnată de către toți membrii consiliului de onoare care aun analizat cauza.

După adoptare, hotărârea va fi adusă imediat la cunoștință învinuitului, de către președintele consiliului de onoare, în prezența asistenței.

Modul de desfășurare a ședinței consiliului de onoare, precum și hotărârea adoptată sunt consemnate în procesul verbal al ședinței de unul din membrii consiliului de onoare.

Hotărârea adoptată, împreună cu procesul verbal al ședinței și documentele rezultate în urma cercetării, constituie dosarul cauzei, care se prezintă imediat comandantului ( șefului ) unității pe lângă care funcționează consiliului de onoare.

Hotărârea consiliului de onoare poate fi infirmată în scris de către comandantul ( șeful ) unității, atât din proprie inițiativă , cât și la cererea celui în cauză, în trmen de 3 zile de la data pronunțării ei, numai dacă se constată că au fost încălcate prevederile de procedură.

În această situație, cauza se reanalizează de către consiliului de onoareîn termen de cel mult 10 zile de la pronunțare, hotărârea adoptată fiind definitivă.

6. Aplicarea sancțiunii disciplinare.

Când hotărârea consiliului de onoare a rămas definitivă, comandantul ( șeful ) unității va proceda astfel:

Când a fost declarată nevinovăția, va ordona ofițerului cu atribuții pe linie de personal să facă mențiunea corespunzătoare în dosarul personal;

Când cel chemat în fața consiliului de onoare a fost declarat vinovat, va aplica sau va propune aplicarea unei sancțiuni disciplinare;

Când faptele sunt de natura sau gravitatea celor ce intră în competența consiliului de judecată, în termen de cel mult 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, va numi consiliului de judecată, încredintându-i dosarul, ori va înainta ierarhic comandantului deeșalonului la care se va constitui consiliu de judecată, un raport în care menționează și punctul său de vedere motivat, anexând dosarul cauzei și memoriul original.

În toate cazurile, comandantul competent să aplice sancțiunea trebuie să se preocupe cu toată atenția de individualizarea acesteia, de dozarea ei, ținând seama de criteriile prevăzute de lege, deoarece numai o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptei este de natură să asigure realizarea rolului educativ și preventiv al răspunderii.

Comandantul care aplică o pedeapsă disciplinară trebuie șă nu fie stăpânit de mânie, intenție de răzbunare. De asemenea trebuie șă nu întrebuințeze insulta, cuvinte ofensatoare sau să jignească în orice fel demnitatea personală a celui pedepsit disciplinar.

Pedeapsa disciplinară trebuie aplicată cu calm pentru a-l convinge pe cel vinovat că aceasta este numai în interesul subordonatului și al serviciului.

Scopul educativ al pedepsei disciplinare se atinge nu numai prin alegerea celei mai potrivite pedepse, ci și prin felul cum ea este adusăla cunoștința celui în cauză.

Comandantul sau superiorul trebuie să preîntâmpine abaterile subordonaților sau ale inferiorilor săi, însă când este nevoie să aplice o pedeapsă disciplinară o va face fără întârziere și cu toată exigența.

7. Aplicarea pedepselor discipinare în cazuri speciale.

Comandanții de garnizoane, comandanții comenduirilor de garnizoane, comandanții comenduirilor sectoarelor de exploatare a căilor ferate, comandanții comenduirilor stațuiilor de cale ferată, comandanți taberelor militare și șefii altor organe militare de transport, au dreptul să pedepsescă disciplinar pe militarii care nu le sunt direct subordonați, dar se află în garnizoana ( sectorul , stația , etc. ) din subordine, în limitele drepturilor pe care le au față de subordonații lor, în următoarele cazuri ( art. 71 din Regulamentul Disciplinei Militare ):

Când militarii au încălcat ordinea, disciplina militară sau regulile de conviețuire socială;

Când abaterea s-a produs pe timpul executării serviciului de garnizoană și de gardă sau pe timpul îndeplinirii altor activități în cadrul serviciului în garnizoană;

Când abaterea s-a produs pe timpul transporturilor pe cale ferată, pe apă sau pe alte căi de comunicație;

Când abaterea s-a produs pe timpul executării unor pedepse disciplinare în arestul garnizoanei.

În aceste cazuri, dacă situația nu suferă amănare, militarii în termen execută imediat pedeapsa disciplinară.

Dacă situația nu impune aceasta, pedeapsa disciplinară se execută după înapoierea militarilor la unitățile de care aparțin, pe baza comunicări făcute de către cel care a ordonat-o.

Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii execută pedeapsa disciplinară după înapoierea lor în unitățile din care fac parte.

Comandantul care a pedepsit disciplinar, comunică despre aceasta comanadntului unității din care face parte militarul care a comis abaterea, chiar dacă pedeapsa disciplinară s-a executat imediat.

După sosirea în unitatea sa, militarul pedepsit disciplinar de către alt comandant, este obligat să raporteze comandantului său nemijlocit, că a fost pedepsit disciplinar, sau cauzele pentru care i s-a întrerupt concediul, permisia, delegația sau învoirea.

Militarii în rezervă sau în retragere care au dreptul să poarte uniforma militară, pentru abateri săvârșite în timpul cât poartă uniforma, li se pot aplica următoarele pedepse disciplinare:

Avertismentul;

Mustrarea scrisă;

Ridicarea dreptului de a purta uniforma militară.

Dreptul de a urta uniforma miliatră se acordă și se retrage de către ministrul apărării naționale.

Dreptul de a pedepsi disciplinar cu avertisment și mustrare scrisă pe militarii aflați în rezervă sau retrager, care săvârșesc abateri pe timpul cât poartă uniforma militară îl au :

Pentru subofițeri, maiștrii militari și ofițeri până la gradul de locotenent colonel, inclusiv comandantul garnizoanei;

Pentru colonei și căpitani de de rangul I, comandantul de armată;

Pentru generali și amirali, ministrul apărării naționale și adjuncții săi.

Dacă în prezența unui superior, un militar care nu-i este subordonat direct încalcă disciplina militară, regulile de conviețuire socială sau regulile salutului militar, superiorul este obligat să-i atragă atenția și dacă consideră necesar, să-l identifice și să facă cunoscut comandantului garnizoanei, comandantului comenduirii garnizoanei sau comandantului unității din care face parte militarul în cauză despre abaterea săvârșită pentru a lua măsuri împotriva lui.

Superiorul comunică verbal sau în scris comandantului unității din care face parte miliatrul care a săvârșit abaterea , despre comportarea necorespunzătoare a acestuia.

Dacă este militar întermen , superiorul consemnează și pe biletul de voie sau pe ordinul de serviciu al acestuia.

Când miliatrii în termen aflați în concediu, permisie , delegație sau învoire și săvârșesc contravenții,agentul constatator va încheia proces verbal de constatare cu toate mențiunile , fără astabili sancțiunea, iar actul respectiv va fi trimis comandantului unității din care face parte contravenientul, spre a i se aplica sancțiuni disciplinare.

Aducerea la cunoștință a pedepselor disciplinare.

Pedepsele disciplinare se ordonă verbal sau în scris. Pentru soldați pedepsele disciplinare se ordonă în fața formației subunității ( unități ) sau prin Ordin de Zi pe Unitate, iar pentri gradați se ordonă verbal î fața adunărilor gradaților pe subunitate ( unitate ) sau prin Ordin de Zi pe Unitate.

Pentru ofițeri, maiștri miliatri și subofițeri pedepsele disciplinare se ordonă în scris, prin corespondența adresată personal.

Corespondența este înmânată de către cel care a pedepsit disciplinar sau se trimite pe cale ierarhică și se înmânează de către comandantul său nemijlocit.

Ordinul scris se semnează de către cel care a ordonat pedeapsa disciplinară și trebuie să cuprindă felul și durata pedepsei, motivul, precum și data începerii ei

Ordinul scris se înmânează ofițerului, maistrului militar sau subofițerului pedepsit disciplinar care semnează de luarea la cunoștință, după care îl predă secției ( birou, ofițerului ) care ține evidența recompenselor și pedepselor disciplinare.

Aducerea la cunoștință a pedepselor disciplinare ca urmare a abaterilor săvârșite de militari pe timpul îndeplinirii serviciului de zi ( operativ ), de gardă, de cart, sau paza frontierei, precum și executarea lor, se face numai după ieșirea militarilor din serviciu.

Executarea sancțiunilor disciplinare.

Pedeapsa disciplinară se execută imediat, în cazuri excepționale, când pedeapsa disciplinară nu se execută imediat sau când cel pedepsit este bolnav, se execută cel mai târziu în terme de 30 de zile de când a fost ordonată. După expirarea acestui terme, perdeapsa disciplinară nu se mai execută, ea se înscrie în fișa personală a ofițerului, maistrului militar sau subofițerului sau în registrul de evidență nominală și în fișa de evidență a militarului în termen.

Executarea mustrării și avertismentului se consuma prin însuși actul comunicării lor către cel sancționat și notării lor în dosarul personal al acestuia.

Ridicarea sancțiunilor disciplinare.

Pentru a ridica sancțiunea disciplinară, consiliul de onoare sau comandantul care propune, trebuie să constate că militarul și-a lichidat lipsurile și se remarcă printr-o activitate de serviciu și o conduită ireproșabilă.

Dacă ridicarea sancțiunii „ amânarea înaintării la gradul următor” se face înainte de a expira stagiul minim în grad, prevăzut în statutul cadrelor militare, timpul care a trecut de la sancționarea militarului până la ridicarea sancțiunii se adaugă la stagiul minim pentru înaintarea în gradul următor.

Reabilitarea

Pentru toate sancțiunile disciplinare, cu excepția trecerii în rezervă, se prezumă că, dacă într-o anumită perioadă de timp de la executarea sancțiunii, cel în cauză nu a comis o altă abatere, se poate considera că acesta s-a îndreptat, scopul sancțiunii fiind atins. De aceea legea îi acordă beneficiul reabilitării.

Reabilitarea îndeplinește o importantă funcție educativă și de recuperare a militarilor care au comis abateri disciplinare.

Reabilitarea produce consecințe numai pentru viitor, întrucât sancțiunea nu va mai fi luată în considerare, în acest caz sancțiunea se consideră a nu fi fost luată.

Reabilitarea reprezintă un beneficiu acordat de lege, constând în limitarea în timp a unor efecte nefavorabile ale unei sancțiuni aplicate în mod întemeiat.

Căile de atac.

Hotărârea consiliului de onoare poate fi infirmată în scris de către comandantul ( șeful ) unității, atât din propie inițiativă, cât și la cererea celui în cauză, în termen de 3 zile de la data pronunțării ei, numai dacă se constată că au fost încălcate prevederile de procedură sau dacă se descoperă acte și fapte noi care să contribuie la stabilirea nevinovăției sau vinovăției celui în cauză.

În această situație cauza se reanalizează de către consiliul de onoare, în termen decel mult 10 zile de la pronunțare, hotărârea adoptată fiind definitivă.

Hotărârea consiliului de judecată poate fi contestată prin cererea adresată eșalonului superior, de comandantul eșalonului care a numit consiliul de judecată, cât și de cel în cauză, în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință.

Prin rezoluție cererea poate fi respinsă ca nefondată sau admisă.

În cazul admiterii, se numește un nou consiliu de judecată, care în termen de 7 zile procedează la rejudecarea cauzei și pronunță o hotărâre definitivă, pe care o trimite în termen de 3 zile celui care a dispus rejudecarea. Exercitarea căii de atac nu suspendă executarea.

BIBLIOGRAFIE

Legea nr. 80 /1995 privind statutul cadrelor militare;

Regulamentul Disciplinei Militare;

Codul Muncii;

Constituția României;

Alexandru Țiclea, Contractul Individual de Muncă, Editura Lumina Lex, București, 2003;

Sanda Ghimpu, Alexandru Țiclea, Dreptul Muncii, Editura All Beck, București, 2001;

Ion Traian Ștefănescu, Tratat elementar de Dreptul Muncii, Editura Lumina Lex, București, 1999;

Sanda Ghimpu, Ion Traian Ștefănescu, Gheorghe Mohanu, Șerban Beligrădeanu, Tratat de Dreptul Muncii, vol. II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;

Sanda Ghimpu, Dreptul Muncii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985;