Raspunderea Contraventionala In Dreptul Mediului
TEZĂ DE DOCTORAT
RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
1. Aspecte generale
2. Aspecte de drept comparat cu privire la contravenție și regimul contravențional
3. Natura juridică a procedurii contravenționale din perspectiva jurisprudenței CEDO
4. Răspunderea contravențională în dreptul mediului
CAPITOLUL II – CONTRAVENȚIA
1. Istoricul reglementării contravenționale
2. Definiția contravenției
3. Trăsăturile contravenției
3.1. Fapta săvârșită cu vinovăție
3.2. Fapta ce vatămă valorile sociale ce nu sunt ocrotite de legea penală
3.3. Fapta prevăzută și sancționată de acte ale organelor competente, determinate de art al O.G. nr. 2/2001
CAPITOLUL III – CONTRAVENȚIA DE MEDIU
1. Istoric al contravenției de mediu
1.1. Etape ale formării și dezvoltării dreptului mediului in Romania
1.2. Contravențiile de mediu in Codurile penale ale Romaniei
1.3. Contravențiile de mediu în Codurile silvice
1.4. Contravențiile de mediu în legislația sectorială extrapenală
1.5. Contravențiile de mediu în reglementările-cadru din domeniul protecției mediului
1.6. Etape ale contravenționalizării in domeniul protecției mediului
2. Definiția contravenției de mediu
2.1. Noțiunea legală de contravenție și scopul legii contravenționale
2.2. Definiția noțiunii de mediu
2.3. Elemente ale obiectului de reglementare in dreptul mediului
2.4. Definiția contravenției de mediu
3. Particularități ale contravenției de mediu
3.1. Obiectul contravenției de mediu
3.2. Subiectele contravenției de mediu
CAPITOLUL IV – SANCȚIUNILE CONTRAVENȚIONALE ÎN DREPTUL MEDIULUI
1. Aspecte generale privind sancțiunile contravenționale
2. Sancțiunile contravenționale principale
2.1. Avertismentul
2.2. Amenda contravențională
2.3. Prestarea unei activități în folosul comunității.
3. Sancțiunile contravenționale complementare
3.1. Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții
3.2. Suspendarea sau anularea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activitați
3.3. Închiderea unității
3.4. Blocarea contului bancar
3.5. Suspendarea activității agentului economic
3.6. Retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv
3.7. Desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială
CAPITOLUL V – CATEGORII DE CONTRAVENȚII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI
1. Contravenții la regimul conservării biodiversității, ariilor naturale protejate și monumentelor naturii
1.1.Regimul conservării biodiversității, ariilor naturale protejate și monumentelor naturii
1.2. Contravenții la regimul ariilor protejate și monumentelor naturii stabilite de O.U.G. nr. 195/2005
1.3. Contravenții la regimul ariilor protejate și monumentelor naturii stabilite de O.U.G. nr. 57/2007
1.4. Contravenții stabilite de Legea nr. 82/1993 la regimul de protecție și conservare a Rezervației Biosferei “Delta Dunării”
2. Contravenții la regimul de protecție a apelor și a ecosistemelor acvatice
2.1. Regimul de protecție și utilizare durabilă prevăzut de Legea apelor nr. 107/1996
2.2. Regimul juridic al calității apei potabile
2.3. Regimul juridic de protecție a zonei costiere
2.4. Contravenții la regimul de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice stabilite de O.U.G. nr. 195/2005
2.5. Contravenții la regimul de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice stabilite de Legea nr.7/1996
2.6. Contravenții la regimul de gospodărire integrată a zonei costiere stabilite de O.U.G. nr. 202/2002
3. Contravenții la regimul de protecție a atmosferei, schimbărilor climatice și gestionării zgomotului ambiental
3.1. Regimul juridic instituit prin O.U.G. nr. 243/2000 privind protecția atmosferei
3.2. Contravenții la regimul juridic al protecției atmosferei
3.3. Cadrul juridic privind prevenirea și combaterea efectelor schimbărilor climatice
3.4.Contravenții prevăzute în materia schimbărilor climatice
3.5. Regimul juridic al gestionării zgomotului ambiental
3.6. Contravenții privind prevenirea și combaterea poluării sonore
4. Contravenții la regimul deșeurilor
4.1. Regimul juridic al deșeurilor
4.2.Contravenții la regimul juridic de gestionare a deșeurilor
CAPITOLUL VI – PARTICULARITĂȚI ALE PROCEDURII CONTRAVENȚIONALE ÎN DREPTUL MEDIULUI
1. Aspecte generale 2. Specializarea agenților constatatori ai contravențiilor de mediu
3. Forma procesului-verbal de contravenție
4. Modalitatea de constatare a contravențiilor
CAPITOLUL VII – CONCLUZII ȘI SINTEZA PROPUNERILOR DE LEGE FERENDA
BIBLIOGRAFIE
LISTĂ ABREVIERI
alin. – alineat(ul)
A.N.C.P.I. – Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
A.N.P.M. – Agenția Națională pentru Protecția Mediului
A.N.R.S.C. – Agenția Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice
A.R. – Academia Romană
A.R.B.B.D. – Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”
art. – articol( ul)
B.Of. – Buletinul Oficial
C.E. – Comisia Europeană
C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
C.E.E. – Comunitatea Economică Europeană
C.I.T.E.S. – Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție
Ed. – Editura
G.N.M. – Garda Națională de Mediu
H.G. – Hotărarea Guvernului
idem – același autor
J.O.C.E. – Jurnalul Oficial al Comunităților/Comunității Europene
J.O.U.E. – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
lit. – litera
M.A.B. – Man and Biosfere
M.M.D.D.- Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile
M.Of. – Monitorul Oficial
O.G. – Ordonanță de Guvern
op. cit. – opera citată
O.U.G. – Ordonanță de Urgență a Guvernului
pct.- punctul
P.N.U.E. – Programul Națiunilor Unite pentru Mediu
U.N.E.S.C.O. – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură
R.R.D. – Revista Romană de Drept
R.R.D.M. – Revista Română de Dreptul Mediului
INTRODUCERE
Apariția și afirmarea fulminantă a problemelor ecologice în a doua jumătate a secolului trecut au reclamat implicarea rapidă a reglementării juridice.
În acest context, provocarea primită de cercetarea stiințifică din domeniul juridic este să clarifice felul in care răspunderea juridică „clasică” atinge materia protecției mediului sau reciproc, modul în care dreptul mediului tinde să afecteze și chiar să revoluționeze „fundamentele” răspunderii juridice.
Problema răspunderii pentru daunele aduse mediului a fost adusă in discuție în mod special în ultimii ani, devenind atât de importantă, încât este considerată drept un element fundamental al politicilor publice ce vizează prezentul și viitorul umanității.
Modul actual de abordare a răspunderii de mediu crează un nou raport între conceptul de răspundere și cel de mediu, aducand in actualitate intrebarea dacă mediul este „subiect” sau „obiect” de drept.
Orice subiect de drept trebuie să răspundă de actele sale, asumandu-și consecințele angajamentelor asumate sau ale nesocotirii unor datorii juridice. În latină, această obligație (spondeo, spondere) are sensul unei promisiuni, a unui angajament moral, a unei asigurări sau unei garanții. În sens clasic, răspunderea este îndatorirea corolară exercițiului unui drept, adică o altă fațetă a libertății. In sens larg, răspunderea de mediu inseamnă luarea unui angajament în fața comunității, în fața societății, într-o nouă formă de solidaritate.
Creșterea puterii umanității, în special a puterii tehnologice pe care omul a dezvoltat-o, îi permite ca, aparent, să nu mai depindă de mediu. Devenit cartezianul „stăpân și posesor al naturii”, acesta și-a arogat dreptul de a aduce atingere mediului, ceea ce presupune, cel puțin teoretic, o extindere a răspunderii sale în privința naturii.
Considerandu-se că, prin exagerarea sa, răspunderea ar putea deveni contradictorie cu ideea de emancipare a omului în raport cu natura, s-a născut intrebarea dacă ar trebui să fie individuală sau colectivă. Dacă inițial, din motive legate de protecția cetățenilor, doctrinele juridice au susținut tendința unui declin al răspunderii individuale, prin facilitarea asumării responsabilității pentru daune de către colectivitate, progresiv, mecanismele juridice de reparare a daunelor ecologice sunt legate de identificarea și pedepsirea celor vinovați.
Socializarea răspunderii prezintă avantajul de a deplasa către colectivitate consecințele daunelor dificil de suportat de către cetățeni în mod individual, fie ei autori sau victime ale prejudiciului. Această colectivizare permite asumarea răspunderii pentru daună, adesea în cuantum forfetar sau plafonat, cel răspunzător fiind imposibil sau dificil de găsit.
Pe de altă parte, socializarea favorizează lipsa de responsabilitate, sentiment care generează un pericol social semnificativ în materie de mediu: în primul rând pentru indivizi, intrucat diminuează rolul pe care il are răspunderea într-o societate care se bazează pe un sistem de drepturi și obligații; în al doilea rând, pentru colectivitate, mai ales atunci cand sentimentul diluării răspunderii este dublat de tendința caracteristic umană de descoperire și atingere a limitelor care organizează societatea. In același timp, creșterea iresponsabilității duce la dezvoltarea, în paralel, în cadrul opiniei publice, a sentimentului necesității de a penaliza sau de a sancționa.
Mediul implică, prin excelență, existența unor interdependențe care generează convergențe între diferite discipline ale sistemului de drept, iar ignorarea acestei dimensiuni poate duce la lipsa unei viziuni coerente asupra problematicii abordate.
Tema lucrării de față aparține dreptului administrativ, prin natura formei de răspundere abordată și dreptului mediului, prin valorile sociale ocrotite de normele contravenționale supuse analizei.
Tratată in cea mai mare parte a doctrinei de drept administrativ ca o formă a răspunderii administrative, răspunderea contravențională manifestă o tendință de autonomizare, prin afirmarea de principii și instituții proprii.
Dreptul mediului, apărut in contextul necesității adaptării sistemului de drept tradițional, centrat pe valori individualiste, pe individ și contextul său social, la problematica ecologică, s-a afirmat ca o ramură de drept dinamică, capabilă să asimileze instituțiile juridice clasice asupra cărora să marcheze amprenta „ecologistă” și , in egală măsură, să dezvolte instituții proprii, specifice.
Administrativă, civilă sau penală, răspunderea juridică s-a adaptat realităților privind reglarea raporturilor dintre om și natură, reușind să răspundă noilor probleme ridicate de revoluția industrială și să facă față provocărilor unei „revoluții ecologice”, inclusiv in drept.
Plasată de cercetătorii dreptului administrativ in cadrul răspunderii administrative sau in afara ei, răspunderea contravențională are un profil bine conturat in dreptul mediului, purtand conținutul clasic, dar sancționand o conduită ilicită specifică, in legătură cu elementele subsumate de noțiunea de mediu.
Analizată in cadrul cursurilor și tratatelor de dreptul mediului, răspunderea contravențională, ca formă distinctă a răspunderii in domeniu, nu a făcut pană in prezent obiectul exclusiv al unei cercetări științifice.
Studiul științific asupra răspunderii în materie de mediu trebuie să aibă la bază o analiză ce cuprinde aspecte de drept privat și public. Acesta implică stăpânirea dimensiunilor științifice ale reglementărilor de mediu și a elementelor fundamentale care definesc răspunderea juridică și evidențierea elementelor care relevă profunzimea și unitatea domeniului protecției mediului.
Motivația alegerii temei are la bază mai multe considerente dintre care menționăm:
– necesitatea evidențierii particularităților specifice ale răspunderii contravenționale în dreptul mediului, în raport de reglementarea-cadru dată de dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 2/2001;
– sublinierea particularităților răspunderii contravenționale în domeniul mediului, cu privire la subiectul acrii tehnologice pe care omul a dezvoltat-o, îi permite ca, aparent, să nu mai depindă de mediu. Devenit cartezianul „stăpân și posesor al naturii”, acesta și-a arogat dreptul de a aduce atingere mediului, ceea ce presupune, cel puțin teoretic, o extindere a răspunderii sale în privința naturii.
Considerandu-se că, prin exagerarea sa, răspunderea ar putea deveni contradictorie cu ideea de emancipare a omului în raport cu natura, s-a născut intrebarea dacă ar trebui să fie individuală sau colectivă. Dacă inițial, din motive legate de protecția cetățenilor, doctrinele juridice au susținut tendința unui declin al răspunderii individuale, prin facilitarea asumării responsabilității pentru daune de către colectivitate, progresiv, mecanismele juridice de reparare a daunelor ecologice sunt legate de identificarea și pedepsirea celor vinovați.
Socializarea răspunderii prezintă avantajul de a deplasa către colectivitate consecințele daunelor dificil de suportat de către cetățeni în mod individual, fie ei autori sau victime ale prejudiciului. Această colectivizare permite asumarea răspunderii pentru daună, adesea în cuantum forfetar sau plafonat, cel răspunzător fiind imposibil sau dificil de găsit.
Pe de altă parte, socializarea favorizează lipsa de responsabilitate, sentiment care generează un pericol social semnificativ în materie de mediu: în primul rând pentru indivizi, intrucat diminuează rolul pe care il are răspunderea într-o societate care se bazează pe un sistem de drepturi și obligații; în al doilea rând, pentru colectivitate, mai ales atunci cand sentimentul diluării răspunderii este dublat de tendința caracteristic umană de descoperire și atingere a limitelor care organizează societatea. In același timp, creșterea iresponsabilității duce la dezvoltarea, în paralel, în cadrul opiniei publice, a sentimentului necesității de a penaliza sau de a sancționa.
Mediul implică, prin excelență, existența unor interdependențe care generează convergențe între diferite discipline ale sistemului de drept, iar ignorarea acestei dimensiuni poate duce la lipsa unei viziuni coerente asupra problematicii abordate.
Tema lucrării de față aparține dreptului administrativ, prin natura formei de răspundere abordată și dreptului mediului, prin valorile sociale ocrotite de normele contravenționale supuse analizei.
Tratată in cea mai mare parte a doctrinei de drept administrativ ca o formă a răspunderii administrative, răspunderea contravențională manifestă o tendință de autonomizare, prin afirmarea de principii și instituții proprii.
Dreptul mediului, apărut in contextul necesității adaptării sistemului de drept tradițional, centrat pe valori individualiste, pe individ și contextul său social, la problematica ecologică, s-a afirmat ca o ramură de drept dinamică, capabilă să asimileze instituțiile juridice clasice asupra cărora să marcheze amprenta „ecologistă” și , in egală măsură, să dezvolte instituții proprii, specifice.
Administrativă, civilă sau penală, răspunderea juridică s-a adaptat realităților privind reglarea raporturilor dintre om și natură, reușind să răspundă noilor probleme ridicate de revoluția industrială și să facă față provocărilor unei „revoluții ecologice”, inclusiv in drept.
Plasată de cercetătorii dreptului administrativ in cadrul răspunderii administrative sau in afara ei, răspunderea contravențională are un profil bine conturat in dreptul mediului, purtand conținutul clasic, dar sancționand o conduită ilicită specifică, in legătură cu elementele subsumate de noțiunea de mediu.
Analizată in cadrul cursurilor și tratatelor de dreptul mediului, răspunderea contravențională, ca formă distinctă a răspunderii in domeniu, nu a făcut pană in prezent obiectul exclusiv al unei cercetări științifice.
Studiul științific asupra răspunderii în materie de mediu trebuie să aibă la bază o analiză ce cuprinde aspecte de drept privat și public. Acesta implică stăpânirea dimensiunilor științifice ale reglementărilor de mediu și a elementelor fundamentale care definesc răspunderea juridică și evidențierea elementelor care relevă profunzimea și unitatea domeniului protecției mediului.
Motivația alegerii temei are la bază mai multe considerente dintre care menționăm:
– necesitatea evidențierii particularităților specifice ale răspunderii contravenționale în dreptul mediului, în raport de reglementarea-cadru dată de dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 2/2001;
– sublinierea particularităților răspunderii contravenționale în domeniul mediului, cu privire la subiectul activ, subiectul pasiv, obiectul juridic ocrotit, natura și specificul procedurii contravenționale față de cadrul general de reglementare a răspunderii contravenționale;
– analiza cauzelor care au generat necesitatea reglementării contravenționale în domeniul ocrotirii mediului și trăsăturile specifice ale sancțiunilor contravenționale aplicate faptelor ilicite săvârșite în acest domeniu;
– aprofundarea aspectelor de tehnică legislativă folosite, in timp, în reglementarea contravențiilor de mediu;
– inconsecvența legislativă manifestată sub forma unor suprapuneri sau paralelisme în reglementarea contravențiilor din domeniul protecției mediului;
– formularea unor soluții și propuneri de lege ferenda pentru sistematizarea legislației și unificarea terminologică în domeniul definirii răspunderii contravenționale cu privire la protecția factorilor de mediu și a particularizării sancțiunilor contravenționale la domeniul protecției mediului.
Ca opțiuni metodologice, pe parcursul cercetării vom stabili natura răspunderii contravenționale, rolul răspunderii contravenționale în dreptul mediului, vom defini și delimita contravențiile de mediu, modul lor de reglementare în dreptul român și particularitățile acestora , cu referire la obiect și subiecte. Vom identifica sancțiunile contravenționale și analiza modul in care acestea răspund specificului de mediu, făcand propuneri in acest sens. Se va realiza o prezentare analitică a contravențiilor stabilite la o serie de factori de mediu și domenii de activitate. Parcurgerea acestei problematici va permite identificarea unor carateristici ale răspunderii contravenționale in dreptul mediului și realizarea unor propuneri de lege ferenda, in scopul eficientizării acestei forme de răspundere.
În domeniile de cercetare menționate avem ca reper normativ prevederile Constituției Romaniei, ale reglementărilor-cadru in domeniul regimului juridic al contravențiilor și cel al protecției mediului, legislația sectorială de mediu , reglementările Uniunii Europene și actele internaționale in materie.
În demersul nostru, vom utiliza microcompararea definită drept “apropiere comparativă de reguli sau instituții juridice aparținând unor ordini juridice diferite”, atunci când sursele bibliografice permit identificarea și compararea unor instituții juridice în domeniul de cercetare menționat. Desigur, microcompararea este o metodă care duce la rezultate fragmentare, deoarece este o comparare la nivelul particulelor juridice elementare, dar este un instrument de cercetare folosit în știința dreptului administrativ, util pentru a permite formularea de propuneri concrete in vederea îmbunătățirii reglementărilor actuale.
Referitor la aparatul științific, se va utiliza metoda consacrată a notelor de subsol, ori de câte ori problema în discuție a mai fost abordată de alți autori sau atunci când se vor prelua informații sau idei din literatura de specialitate, care vor fi interpretate, prin aducerea de noi argumente la tezele deja exprimate de alți cercetători.
Ca metode științifice aplicate în elaborarea tezei de doctorat am considerat ca fiind utile demersului nostru următoarele: analiza, descompunerea, clasificarea, compararea și sinteza.
Astfel, metoda analizei este aplicată cel puțin sub următoarele aspecte:
– analiza istorico-metodologică a normelor juridice aplicabile protecției naturii și a raportului om-mediu;
– analiza logico-formală a normelor juridice în vigoare, cât și a corelației acestora cu cele derivate din textele internaționale, cu privire la răspunderea contravențională în materie de mediu;
Metoda descompunerii a facilitat cunoașterea elementelor intrinseci ale normei juridice specifice domeniului de cercetare și a particularităților normelor ce reglementează răspunderea contravențională privind protecția factorilor de mediu.
Clasificarea are un rol deosebit pentru determinarea categoriilor de contravenții, cu evidențierea elementelor și specificității elementului material, al obiectului juridic și material, subiectului activ și pasiv al răspunderii contravenționale și a sancțiunilor principale și complementare.
Sinteza integratoare a acestor considerații a dus la concluzii pertinente și propuneri de lege ferenda, în abordarea pe viitor a conceptului de răspundere contravențională în dreptul mediului, inclusiv propuneri de sistematizare a răspunderii contravenționale specifice acestui domeniu într-un viitor Cod al mediului.
Pentru realizarea scopului și obiectivelor lucrării, ca metode de cercetare au mai fost folosite metoda logică, metoda juridică comparativă, metoda istorică, metoda sistematică, metoda analizei gramaticale și teleologice.
Investigațiile efectuate se bazează pe studierea doctrinei, legislației și a practicii judiciare existente în domeniul dat. La realizarea studiului, ca punct de reper a servit legislația contravențională a României și a altor state (Ungaria, Franța, Italia, Republica Moldova), legislația Uniunii Europene, jurisprudența C.E.D.O. referitoare la natura procedurii contravenționale.
Prin note de subsol au fost menționate contribuțiile celorlalți cercetători care s-au aplecat asupra acestui domeniu , cu indicarea datelor necesare pentru identificarea lucrărilor citate.
Teza a fost structurată în șapte capitole, în capitolul I – Răspunderea contravențională – fiind tratate aspectele generale cu privire la noțiunea de răspundere juridică, ilicit contravențional, temeiurile apariției raporturilor juridice contravenționale, definirea raporturilor juridice contravenționale, aspecte de drept comparat cu privire la contravenție și regimul contravențional, regimul contravențional în dreptul Uniunii Europene și natura juridică a procedurii contravenționale din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Analiza rolului răspunderii juridice in cadrul intrumentelor de protecție a mediului și a particularităților răspunderii juridice, in special cea contravențională, in acest domeniu beneficiază reprezintă o parte importantă a acestui capitol.
Asimilată unei intervenții a posteriori, pe tăramul „ răului infăptuit”, rspunderea juridică, apare ca un instrument secundar de realizarea obiectivelor de mediu, in raport de acțiunea preventivă, care se manifestă a priori, realizată prin stabilirea de reguli și proceduri de control prealabil al activităților cu risc pentru mediu.
Complementară celorlalte instrumente de protecție a mediului, răspunderea juridică se regăsește in dreptul mediului sub formele clasice (răspunderea civilă pentru prejudiciu ecologic, răspunderea administrativ-contravențională și răspunderea penală), fiind analizat modul in care acestea interacționează.
Suplețea procedurii contravenționale, caracterul executoriu al sancțiunilor dispuse, calitatea specială a agenților constatatori reprezintă caracteristici ale răspunderii contravenționale care răspund specificului protecției mediului, făcand ca aceasta să fie cea mai uzitată formă de răspundere juridică in domeniu.
Neajunsul major al legislației contravenționale in dreptul mediului este lipsa acesteia de sistematizare, sens in care este susținută și argumentată elaborarea și adoptarea unui Cod al mediului.
În capitolul II – Contravenția – au fost analizate istoricul reglementării contravenției, definirea și trăsăturile acesteia.
Situat la origine in perimetrul legislației penale, ilicitul contravențional, parte a trihotomiei crime, delicte, contravenții, a fost introdus in legislația romanească prin Codul penal din 1865, a fost menținut de Codul penal român din 1936 și a transgresat din sfera de cercetare a dreptului penal în cea a dreptului administrativ, prin intrarea in vigoare a Decretului nr. 184/1954 pentru reglementarea sancționării contravențiilor. Acesta a abrogat din Codul penal de la 1936 și din legile speciale prevederile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor, la procedura de constatare și sancționare a acestora și la cea de executare a amenzilor, contravențiile fiind scoase din rândul faptelor penale, devenind abateri administrative.
Definiția legală actuală a contravenției reprezintă o inovație în materia contravențională, raportat la vechea reglementare, Legea nr. 32/1968, care definea contravenția ca fiind fapta care prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea, acesta fiind unicul criteriu de delimitare a contravențiilor de infracțiuni.
Au fost analizate trăsăturile contravenției prin prisma dispozițiilor O.G. nr. 2/2001.
Analiza delimitării legale a contravenției de infracțiune , din perspectiva valorilor sociale ocrotite, a beneficiat de o atenție deosebită. Separarea între ilicitul penal și cel contravențional se face, in cadrul actualei reglementări, prin raportare la valorile sociale ocrotite. O interpretare formală a art.1 din O.G. nr. 2/2001 ar duce la concluzia că legea contravențională apără anumite valori sociale, care nu pot face parte din obiectul supus ocrotirii prin normele de drept penal. Ori, este de domeniul evidenței faptul că și legea contravențională ocrotește valori sociale dintre cele prevăzute la art. 1 din Codul penal, precum persoana sau proprietatea , teză confirmată și de caracterul atotcuprinzător al sintagmei „intreaga ordine de drept „ , care subsumează toate posibilele valori sociale protejate prin norma contravențională . In atare condiții, susținem opinia potrivit căreia formularea cuprinsă în art. 1 din O.G. nr. 2/2001 are ca scop stabilirea raportului dintre cele două categorii de legi, în sensul că una și aceeași faptă nu poate fi considerată atât infracțiune, cât și contravenție.
Competența de reglementare in materie contravențională, respectiv capacitatea Parlamentului, Guvernului și a autorităților administrației publice locale și județene de a emite acte normative care stabilesc și sancționează contravenții, a făcut obiectul unei analize detaliate.
În capitolul III – Contravenția de mediu – s-a realizat o analiză istorică a reglementării contravențiilor ce pot fi incluse in categoria celor care, direct sau indirect, vizează protecția mediului, s-a incercat definirea contravenției de mediu, pe baza noțiunilor fundamentale și a elementelor obiectului de reglementare specific dreptului mediului și au fost surprinse particularitățile acesteia, referitoare la obiectul și subiectele sale.
Perspectiva istorică, are ca punct de pornire contextul și etapele formării și dezvoltării legislației de mediu în România și vizează identificarea, prezentarea și caracterizarea contravențiilor care apreciem că aparțin domeniului in discuție. Acestea se regăsesc inițial în codurile penale ale României (1865, 1936) și ulterior, ca urmare a excluderii ilicitului contravențional din cel penal , în legislația extra-penală: în coduri silvice , in reglementări sectoriale care vizează protecția unor factori de mediu sau controlul unor activități periculoase și in reglementările-cadru din domeniul protecției mediului și al contravențiilor aferente. Analiza retrospectivă a permis delimitarea unor etape ale perioadei supusă analizei și stabilirea trăsăturilor care le individualizează.
Pornind de la ideea că intre contravenție, in sens clasic și contravenția de mediu există o relație „gen-specie”, definirea celei din urmă a presupus particularizarea definiției generale a contravenției la obiectul dreptului mediului. In acest scop s-a recurs la definirea noțiunii complexe și imprecise de „mediu” și la identificarea obiectului de reglementare specific disciplinei juridice aferente.Pe baza acestor elemente, contravenția de mediu a fost definită ca fapta săvârșită cu vinovăție, prevăzută de legea contravențională, ce lezează valorile sociale și relațiile generate de acestea, altele decât cele ocrotite prin legea penală , care iau naștere în procesul de protecție, conservare și ameliorare a calităților naturale ale mediului.
O parte de substanță a acestui capitol se referă la stabilirea și analiza unor particularități ale contravenției de mediu cu privire la obiectul și subiectele sale.
Fiind reprezentat de valorile sociale și relațiile sociale generate de acestea, afectate prin acțiunea sau inacțiunea prohibită de norma contravențională, obiectul juridic al contravenției de mediu a trebuit să asimileze concepția modernă care are la bază recunoașterea calității acestuia de subiect de drept și ocrotirea elementelor sale, independent de orice interes uman general. In spiritul acestei concepții, scopul normei contravenționale de mediu de referă, in general, la ocrotirea unor interese colective, prin protejarea elementelor naturale, independent și fără a fi necesară o vătămare suferită de victime identificabile.
Valorile sociale și relațiile generate de acestea, ocrotite in cadrul răspunderii contravenționale de mediu, sunt cele pe care le implică elementele definitorii ale noțiunii de mediu : toate ființele vii, intre care ființa umană, protejate sub aspectul calității vieții, bunăstării și sănătații, condițiile și elementele naturale ale Terrei, ca valori în sine, toate materiile organice și anorganice și sistemele naturale în interacțiune, cuprinzand elementele precizate anterior. Astfel, in cadrul contravențiilor de mediu, cuprinse atat in reglementarea-cadru in materie , cat și in legislația sectorială, sunt identificate in concret fapte care prezintă ca obiect juridic viața, sănătatea ori calitatea vieții umane, viața ori sănătatea altor specii, decât cea umană, calitatea unor elemente ale mediului, sau chiar integritatea mediului in ansamblu.
Numeroase contravenții de mediu prezintă un obiect juridic multiplu, iar altele sunt complexe, avand două sau mai multe obiecte juridice specifice, dintre care unul principal și altul secundar.
Ca o caracteristică, obiectul juridic general este ordinea de drept instituită prin normele contravenționale de mediu, obiectul juridic generic privește valorile sociale aferente noțiunii de mediu , iar obiectul juridic specific este valoarea socială căreia i se aduce atingere prin contravenția impusă analizei.
Dacă în alte domenii de reglementare contravențiile, de regulă, nu prezintă un obiect material, cele mai multe dintre contravențiile de mediu au un asemenea obiect. Sfera entităților care pot constitui obiect material al contravențiilor de mediu este extrem de vastă, fiind determinată, in principal, de elementele subsumate noțiunii de „mediu”, care sunt susceptibile de existență materială: ființa umană, exemplare de faună sau floră , factorii de mediu ori componentele lor. Pe langă acestea, pot fi obiect material bunuri care servesc activităților de protecție a mediului, resursele naturale etc.
Analizate in ipostaza de persoană fizică sau persoană juridică, subiectele contravenției de mediu, prezintă o serie de caracteristici. Subiectul activ-persoană fizică este frecvent un subiect calificat. Determinat expres in conținutul normei contravenționale, calitatea acestuia poate fi dată de exercitarea unei demnități publice, exercitarea unei profesii , desfășurarea unei activități , deținerea cu sau fără titlu ori in calitate de proprietar a unor bunuri etc. In cadrul actelor normative de mediu, intalnim frecvent subiecte calificate precum „operator”, „titular al proiectului”, „deținător de animale”, „vânător”, „proprietar sau deținător de teren”, etc. Subiectul activ- persoană juridică este circumstanțiat, adesea, prin exercitarea unui anume obiect de activitate.
Situația specială a autorităților administrației publice locale ca subiect activ al contravenției de mediu, este prezentată in context.
În capitolul IV – Sancțiunile contravenționale în dreptul mediului – au fost dezvoltate considerații referitoare la sancțiunile contravenționale principale (avertisment, amendă contravențională, prestarea unei activități în folosul comunității), cât și cu privire la sancțiunile contravenționale complementare (confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; suspendarea sau anularea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; închiderea unității; blocarea contului bancar; suspendarea activității agentului economic; retragerea licenței sau avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială), fiecare bucurandu-se de o analiză distinctă.
S-a constatat că actele normative care stabilesc și sancționează contravenții la regimul protecției, conservării și dezvoltării mediului prevăd ca sancțiune principală amenda , stabilind limitele speciale ale acesteia, de regulă diferențiate pentru persoanele fizice și juridice.
Cu toate că unele sancțiuni complementare, avand caracter executoriu, răspund nevoii de intervenție rapidă și eficientă ce caracterizează acțiunea in domeniul protecției mediului, reglementările speciale care stabilesc și sancționează contravenții de mediu prevăd in puține situații sancțiuni complementare, iar aplicarea in cazuri concrete a acestora, de către agenții constatatori, este și mai deficitară.
Sunt prezentate toate sancțiunile principale și complementare prevăzute de O.G. nr. 2/2001, fiind analizată stabilirea și aplicabilitatea lor in cazul contravențiilor de mediu.
Este argumentată necesitatea reformării sistemului sancționator contravențional in dreptul mediului, inclusiv prin diversificarea sancțiunilor.
În capitolul V – Categorii de contravenții în domeniul protecției mediului – cercetarea a vizat regimul juridic al unor factori de mediu și activități, prin analiza contravențiilor stabilite atat de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului , cat și de legislația sectorială, la regimul acestora.
Domeniile vizate sunt: conservarea biodiversității, ariile naturale protejate și monumentele naturii; protecția apelor și a ecosistemelor acvatice ; protecția atmosferei, schimbările climatice și gestionarea zgomotului ambiental; regimul deșeurilor.
Osciland intre o formulare prea generală, care le face dificil de constatat și sancționat și una exagerat de tehnică, cu aceeași consecință, contravențiile de mediu sunt grupate in diferite acte normative după criteriul obiectului lor, juridic sau material.
Din perspectiva tehnicii de reglementare, de regulă, contravențiile de mediu sunt determinate sub aspectul conținutului constituitiv prin trimitere la incălcarea de către entitățile care pot fi subiect activ, a unor obligații , atribuții sau responsabilități ce alcătuiesc regimul juridic stabilit de actul normativ respectiv.
În capitolul VI – Particularități ale procedurii contravenționale în dreptul mediului – au fost analizate aspectele de procedură care caracterizează contravențiile din domeniul protecției mediului, particularități care pot duce la conturarea unui regim procedural distinct.
Procedura contravențională cuprinde următoarele etape, individualizate prin capitolele O.G. nr. 2/2001: constatarea contravenției, aplicarea sancțiunilor contravenționale, faza judiciară având ca obiect căile de atac împotriva procesului-verbal de contravenție, respectiv procedura plângerii contravenționale în fața instanței de fond și în calea de atac și executarea sancțiunilor contravenționale.
Contravențiile de mediu stabilite de reglementarea-cadru în materie și de legislația sectorială de mediu, cu excepția celor silvice, nu beneficiază de un regim procedural propriu, fiind supuse celui prevăzut de O.G. nr. 2/2001.
Specializarea persoanelor împuternicite să constate săvârșirea contravențiilor de mediu este necesară, dată fiind tehnicitatea deosebită a normelor contravenționale și conținutul concret al acțiunilor sau inacțiunilor care constituie elementul material al contravențiilor de mediu, iar legislația răspunde , in general, acestei exigențe.
Particularitățile substanțiale și de procedură pe care le prezintă contravențiile de mediu au impus modificarea procesului-verbal de contravenție, cu respectarea cadrului general stabilit de O.G. nr.2/2001, prin stabilirea expresă, în cadrul actelor normative care le stabilesc, a modelului acestuia.
De multe ori, contravențiile de mediu sunt continue ori urmarea imediată se prelungește in timp și sunt constatate după săvârșirea faptei ilicite, ceea ce face ca regula constatării contravenției “cu propriile simțuri” să fie relativizată, permițând ca în toate situațiile în care , din probele administrate, rezultă săvârșirea unei contravenții și acest lucru poate fi probat, agentul constatator să poată încheia proces-verbal de constatare a contravenției.
Atunci cand elementul material constă in incălcarea prescripțiilor referitoare la calitatea factorilor de mediu sau in interdicția de a genera emisii poluante, constatarea contravenției presupune realizarea de analize sau constatări tehnice, care stau la baza convingerii agentului constatator cu privire la intrunirea elementelor constitutive ale contravenției și a constatării acesteia, prin întocmirea procesului-verbal de contravenție.
În capitolul VII – Concluzii și sinteza propunerilor de lege ferenda sunt prezentați factorii care afectează impactul răspunderii contravenționale de mediu și propunerile de limitare sau inlăturare a acestora.
In cadrul concluziilor s-a incercat prezentarea imprejurărilor care afectează eficența răspunderii contravenționale in dreptul mediului, surprinse atat in faza de elaborare și adoptare a normei contravenționale, cat și in faza de aplicare a sa.
Reglementarea contravențiilor de mediu, atât de către puterea legislativă, cât și de autoritățile administrației publice de stat și autonome locale este condiționată, pe de o parte de pricipiul legalității, care impune o descriere suficientă a faptei și pe de altă parte, de riscul tehnicizării excesive a textului contravențional.
Sesizarea săvârșirii contravențiilor de mediu este ingreunată de faptul că victima directă a acestora este mediul in ansamblu, factorii de mediu, elemente de faună sau floră, etc., evident entități incapabile să reclame fapta contravențională, care nu sunt apropriabile și care, adesea, nu se află sub autoritatea vreunei structuri însărcinată cu gestionarea lor. S-a avansat soluția stimulării materiale a celor care sesizează fapte contravenționale de mediu, in special a organizațiilor neguvernamentale.
Constatarea contravențiilor de mediu este afectată de numărul mare al acestora, tehnicitatea lor, imprecizia în formularea textului contravențional, lipsa de sistematizare, existența unor suprapuneri sau paralelisme, cat și de faptul că agenții împuterniciți să constate , în egală măsură contravenții de drept comun și contravenții de mediu , nu cunosc legislația protecției mediului și nu dispun, în general, de cunoștințe și mijloace pentru a constata contravenții în acest domeniu.
Soluționarea plangerilor contravenționale reclamă specializarea magistraților, o soluție putand fi crearea unor instanțe, secții sau complete specializate.
Accesibilitatea și previzibilitatea normelor contravenționale de mediu ar putea contribui la o mai bună reprezentare a imprejurării că faptele ce urmează a fi comise/omise sunt prevăzute de legea contravențională.
Propunerile care vizează imbunătățirea sistemului legislativ contravențional se referă la sistematizarea acestuia, susținandu-se ideea, deja consacrată, a elaborării unui Cod al mediului. Pe de altă parte, este necesară reașezarea sistemului sancționator, prin adaptarea impărțirii sancțiunilor in principale și complementare la specificul domeniului supus protecției și diversificarea sancțiunilor care, prin natura lor, permit o intervenție rapidă a autorităților, limitarea efectelor negative și o realizare cat mai bună a funcției reparatorii a răspunderii contravenționale.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute. Prin demersul științific întreprins s-a realizat o tratare complexă a temei abordate, evident fără pretenții de exhaustivitate și au fost formulate concluzii și propuneri de lege ferenda care pot fi utile legiuitorului în perfecționarea cadrului legislativ referitor la contravențiile din domeniul protecției mediului .
În acest sens:
– s-a argumentat necesitatea efectuării și s-a efectuat propriu-zis un studiu terminologic asupra conceptelor utilizate în sfera răspunderii contravenționale de mediu, in special noțiunea de „mediu”;
– s-a stabilit că, in cadrul actelor normative, este necesară păstrarea unei coerențe terminologice în definirea elementelor constitutive ale contravenției de mediu și în stabilirea agentului constatator;
– s-a constatat că în reglementarea-cadru in domeniul protecției mediului și in legislația sectorială nu există omogenitate terminologică;
– a fost prezentată și argumentată nevoia de sistematizare a legislației contravenționale de mediu, in cadrul unui viitor Cod al mediului;
– s-a realizat o analiză a sistemului sancționator contravențional și a compatibilității acestuia cu particularitățile domeniului protecției mediului;
– a fost argumentată necesitatea reformării sistemului sancțiunilor contravenționale principale și complementare și diversificării acestora;
– au fost identificate particularitățile obiectul juridic special și obiectul material al contravențiilor de mediu;
In ceea ce privește aplicativitatea tezei:
– analiza comparativă a normelor contravenționale privind răspunderea pentru contravențiile săvârșite in domeniul protecției mediului are o semnificație cognitivă în vederea determinării naturii juridice și raporturilor sociale cu privire la această categorie de contravenții;
– concepțiile științifice ale unor cercetători romani și străini, expuse în lucrare, prezintă interes atât pentru stadiul actual de reglementare a contravențiilor de mediu cât și pentru reglementările viitoare;
– punerea in discuție a elementelor de noutate pe care le aduce contravenția de mediu poate configura o etapă nouă în abordarea noțiunii generice de contravenție și de răspundere contravențională care, și pe această cale, tinde să se autonomizeze ca formă de răspundere;
– propunerile de lege ferenda formulate pot servi la conturarea unei alte viziuni legislative asupra conținutului și formei de sistematizare a răspunderii contravenționale in dreptul mediului;
– opiniile și propunerile de lege ferenda formulate sunt aplicabile în activitatea practică a autorităților și instituțiilor, cu atribuții in materie, precum și în procesul de instruire în cadrul instituțiilor de învățământ superior cu profil juridic, pot constitui teme de reflecție în stagiile de perfecționare a magistraților organizate de Institutul Superior al Magistraturii și pot constitui obiectul unor inițiative legislative punctuale de perfecționare a cadrului juridic contravențional actual.
CAPITOLUL I – RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
1. Aspecte generale
Răspunderea este întâlnită în orice domeniu al vieții sociale și intervine pentru încălcarea unor reguli de conduită.
Noțiunea de răspundere juridică este strâns legată de săvârșirea de către o persoană a unei fapte contrare ordinii de drept. Numai prin acțiunea sau omisiunea unei persoane fizice sau juridice se aduce atingere unei norme juridice care prescrie o anumită conduită.
Intr-o lucrare care analizează răspunderea juridică prin raportare la instituții juridice conexe se arată că „Răspunderea se apropie astfel de responsabilitate ca principiu general al dreptului, deși o anumită nuanță de constrangere juridică nu-i este străină, neconfundandu-se cu sancțiunea, ci fiind mai degrabă un cadru general de realizare a dreptului”.
Dacă fapta ilicită produce un prejudiciu material unei persoane, după caz, intervine răspunderea civilă, materială sau administrativ-patrimonială.
În cazul în care fapta ilicită este săvârșită în legătură cu obligațiile de serviciu ale persoanei care are și calitatea de angajat intervine răspunderea disciplinară a acelei persoane.
În ipoteza în care fapta ilicită aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite de legea penală se angajează răspunderea penală a persoanei. Dacă fapta săvârșită, în concret, este considerată de către organul de urmărire penală ori de către instanță că aduce o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni se angajează răspunderea specifică reglementată de art. 181 din Codul penal.
Profesorul M.N.Costin consideră că : „Nu există prin urmare forma concretă de răspundere juridică a cărei naștere să nu fie determinată de săvârșirea unui fapt juridic ilicit și care să nu aibă drept consecință finală aplicarea sau realizarea unei sancțiuni juridice”.
Așa cum arăta prof. Antonie Iorgovan, la origine, materia contravențiilor este de natură penală, ulterior, în diferite sisteme juridice naționale devenind o materie extrapenală (civilă, administrativă, etc.).
Inițial, ilicitul contravențional a cunoscut o diviziune Tripartită (crime, delicte și contravenții), diviziune ce a fost consacrată de Codul penal francez de la 1791 și de cel din Brumar anul IV, diviziune ce a fost menținută în Codul penal francez de la 1810 și care a fost apoi preluată de legiuirile penale europene și extraeuropene.
Sistemul tripartit a fost preluat și de Codul penal român din 1865, acesta fiind „în majoritatea covârșitoare a dispozițiilor sale, o copie a Codului penal francez din 1810 și a celui prusian din 1851”, și menținut în legislația penală din România până în anul 1954.
Apariția Decretului nr. 184/1954, act normativ prin care contravențiile nu au mai fost considerate infracțiuni, ci abateri administrative și, drept urmare, au fost excluse din Codul penal, a determinat fundamentarea răspunderii contravenționale ca răspundere administrativă.
În perioada anilor 1970-1980, după intrarea în vigoare a Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, în doctrina juridică se formulează opinia privind necesitatea elaborării unui Cod al contravențiilor, care să consacre un regim juridic unitar în privința stabilirii și sancționării contravențiilor, precum și necesitatea unei proceduri contravenționale.
Se conturează tot mai mult ideea că răspunderea contravențională este o formă distinctă a răspunderii juridice și se impune „necesitatea reevaluării conceptului de răspundere administrativă și stabilirii dacă acesta trebuie să includă, ca și până acum, răspunderea pentru contravenții”.
Un astfel de cod al contravențiilor trebuia să definească noțiunea de răspundere contravențională, pentru a-i stabili conținutul, limitele și principiile de bază.
Prof. Antonie Iorgovan, într-un studiu consacrat necesității elaborării unui Cod al contravențiilor, afirma că reglementarea contravențiilor nu își mai poate afla locul în sfera normelor dreptului administrativ, sens în care afirmă că prin noțiunea de contravenție nu sunt determinate abaterile administrative, iar contravenția ar constitui o formă de sine stătătoare de faptă ilicită „temei obiectiv al răspunderii contravenționale, răspundere specifică unei ramuri de drept – dreptul contravențional”.
Ulterior, in ciuda tuturor argumentelor științifice dezvoltate în doctrină, care pledează pentru autonomizarea răspunderii contravenționale, prof. A.Iorgovan sublinia: „Nu se poate spune că ideea unui Cod al Contravențiilor este complet abandonată, dar nici nu reprezintă un obiectiv legislativ prioritar al tranziției”, situație ce îl determină ca în tratatul său de Drept administrativ să abordeze răspunderea contravențională ca o formă a răspunderii administrative, denumind-o răspundere administrativ-contravențională, raportat la împrejurarea că legislația în vigoare menține caracterul administrativ al regimului juridic al contravențiilor.
Conceptul de răspundere administrativ contravențională, fundamentat pe prevederile legislației în vigoare, este utilizat în lucrările lor de mai mulți autori de drept administrativ.
Profesorul de drept penal Constantin Bulai a propus, de lege ferenda, sistematizarea legislației contravenționale prin elaborarea unui Cod al Contravențiilor care să cuprindă trei părți : o parte generală în care să se prevadă principiile de bază ale răspunderii „administrative”, temeiul acesteia, sistemul sancțiunilor contravenționale și principiile generale de stabilire, aplicare și executarea acestora; o parte specială care să cuprindă descrierea principalelor contravenții și o parte procedurală care să cuprindă procedura constatării și sancționării contravențiilor.
Mutații de substanță în dreptul românesc și în doctrină nu s-au produs, în principal, datorită tehnicii legislative și a modului în care contravenția este definită în legislația actuală, îndeosebi în art.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, potrivit art.1 din acest act normativ, “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonață, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.
Această definire a contravenției păstrează originile instituției, iar art.8(1) din O. G. nr. 2/2001 prevede că : „Amenda contravențională are caracter administrativ”.
Legiuitorul român din anul 2001 utilizează în definiția contravenției concepte ce sunt inspirate din definiția infracțiunii, cuprinsă în art. 17 Cod penal, astfel că actuala definiție a contravenției este deficitară la nivel conceptual.
Unii autori, în încercarea de depășire a deficiențelor conceptuale actuale ale definiției contravenției, se îndepărtează de definiția actuală cuprinsă în art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și subliniază că „în realitate, contravenția este fapta tipică și antijuridică, comisă cu vinovăție și care este prevăzută de lege, în sensul larg al acestei noțiuni”.
Este evident că în lipsa unei atingeri a ordinii juridice existente, nu există nicio justificare pentru sancționarea unei persoane astfel că, în măsura în care legiuitorul a decis incriminarea unei fapte ca și contravenție, aceasta prezintă pericol social, altfel nu ar mai fi necesară incriminarea ei.
Profesorul Antonie Iorgovan a definit răspunderea contravențională ca fiind: „situația juridică ce constă în complexul de drepturi și obligații conexe, conținut al raporturilor juridice autoreglator-sancționatoriu, dintre autorul unei contravenții și o autoritate socială legal împuternicită”.
Temeiul apariției raporturilor juridice contravenționale îl constituie normele juridice care incriminează o anumită conduită socială ilicită, norme care nu contribuie nemijlocit la formarea raporturilor, ci doar prevăd condițiile apariției lor într-o formă generală.
Raportul juridic contravențional de conformare ia naștere din momentul intrării în vigoare a legii contravenționale.
Raportul juridic contravențional de conflict ia naștere din momentul încălcării dispoziției normei juridice contravenționale.
Cu toate demersurile teoretice întreprinse în România după anul 1954, când contravențiile au fost dezincriminate prin Decretul nr. 184/1954, în știința dreptului administrativ ori contravențional, contravenția nu și-a găsit elemente definitorii proprii și specifice, apelându-se frecvent la similitudini și comparații cu definiția infracțiunii.
Criteriul principal de deosebire a contravenției de alte acte delictuoase, infracțiune, abatere administrativă sau abatere disciplinară, este elementul material al contravenției.
Temeiul juridic al răspunderii contravenționale îl poate constitui doar fapta ilicită de atingere a unei valori sociale protejate de norma contravențională. Raportându-ne la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, rezultă că dreptul contravențional, respectiv protecția oferită prin legea contravențională, se raportează la fapte antisociale care nu sunt sancționate penal.
În acest context s-a apreciat de către unii autori că răspunderea contravențională reprezintă o formă autonomă a răspunderii juridice, iar dreptul contravențional constituie o ramură de drept distinctă care beneficiază de instituții și principii proprii.
In lipsa unei voințe exprese a legiuitorului român de a adopta un Cod al contravențiilor care să sistematizeze această materie, așa cum există în alte state, O. G. nr. 2/2001 reprezintă un veritabil izvor de drept în materia răspunderii contravenționale. Răspunderea contravențională se angajează după o procedură specifică, iar contravenția beneficiază de un sistem sancționator diferit de sistemul sancționator penal.
Majoritatea autorilor continuă să trateze răspunderea contravențională ca o formă a răspunderii administrative. Tratarea răspunderii contravenționale ca principală formă a răspunderii administrative, în concepția Școlii de Drept Administrativ de la Cluj, derivă din faptul că „răspunderea contravențională este principala formă a răspunderii administrative, care intervine numai în situația săvârșirii unei fapte calificate expres de lege drept contravenție”.
În concepția Școlii de Drept Administrativ de la București, natura administrativă a contravenției și implicit a răspunderii pe care o atrage săvârșirea acesteia rezultă fie din calificările exprese făcute de legiuitor, fie din cercetarea regimului juridic aplicabil. În literatura juridică s-a subliniat faptul că sancțiunea contravențională , fără a înceta de a fi o sancțiune specifică dreptului administrativ, ne apare, nu de puține ori, ca o garanție a aplicării (și deci, o sancțiune a neaplicării) altor categorii de norme juridice, cu excepția celor penale.
Fundamentele constituționale ale răspunderii contravenționale se regăsesc în dispozițiile art. 15 alin.(2) și în art.44 alin.(9) din Constituția României din 1991, revizuită.
Astfel, art. 15 alin.(2) din Constituție arată că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Art. 44 alin.(9) din Constituție consacră un principiu de drept aplicabil atât răspunderii penale cât și răspunderii contravenționale și anume, legalitatea confiscării. Acest text prevede că, numai în condițiile legii pot fi supuse confiscării bunurile care au fost destinate, folosite ori rezultate din infracțiuni sau contravenții.
Constituția României nu conține o normă specială ori exclusivă care să vizeze regimul contravențiilor, dar conține dispoziții care prevăd instituția contravenției. De aceea, în literatura juridică s-a apreciat că „ea are o natură constituțională, fiind o formă a ilicitului care trebuie în mod obligatoriu să existe, care nu poate fi desființată prin lege sau alt act inferior Constituției”, poziție la care subscriem.
Rezultă că art.15 alin.(2) și art. 44 alin.(9) din Constituția României consacră principiul legalității contravenției, alături de consacrarea aceluiași principiu prin dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
După dezincriminarea, prin Decretul nr. 184/1954, a unor categorii de fapte și calificarea acestora drept contravenții, fenomen ce a caracterizat fostele state socialiste, regimul de stabilire și sancționare a contravențiilor a cunoscut fie sistemul unei legi-cadru în materie (cazul României, Bulgariei, fostei Republici Democrate Germană), fie sistemul unui Cod contravențional care conține pe lângă dreptul comun în materie și principalele contravenții cu sancțiunile aplicabile acestora(sistem adoptat în Polonia, Ungaria, Republica Moldova).
2. Aspecte de drept comparat cu privire la contravenție și regimul contravențional
În România, cu toate eforturile teoreticienilor și practicienilor dreptului, opțiunea legiuitorului s-a materializat în elaborarea unei legi-cadru în domeniul contravențiilor, Legea nr. 32/1968 adoptată de Marea Adunare Națională la 12 noiembrie 1968 și intrată în vigoare la 1 ianuarie 1969, lege ce a suferit multiple modificări, îndeosebi după anul 1989, unele dintre prevederile sale fiind considerate contrare Constituției. Această lege-cadru a rămas în vigoare până în anul 2001, când a fost adoptată Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
In general, in fostele state socialiste din Estul Europei s-a manifestat fenomenul de dezincriminare penală , in cadrul căruia contravenția nu a mai fost tratată ca o instituție a dreptului penal, ci a fost considerată o formă de ilicit aparținând dreptului administrativ, pornind de la teza că în societatea socialistă convingerea trebuie să înlocuiască constrângerea și doar în cazul în care trebuie să se apeleze la constrângere, aceasta poate fi exercitată, pentru anumite fapte antisociale, prin alte forme de răspundere decat cea penală. După abandonarea sistemului legii-cadru, statele din fosta Uniune Sovietică au optat pentru sistemul Codurilor contravenționale.
Sistemul unei legi-cadru în domeniul contravențiilor se întâlnește și în Bulgaria, acest sistem cuprinzând definiția contravenției, regulile principale de stabilire, constatare și sancționare a contravențiilor precum și o procedură contravențională care se completează cu dreptul comun, respectiv cu dispozițiile codului de procedură civilă.
State precum Polonia, Ungaria, Republica au trecut la sistematizarea normelor contravenționale în coduri contravenționale care cuprind o parte generală, o parte specială și una procedurală.
În afara acestor două sisteme, specifice statelor est-europene, există și altele, precum sistemul francez (în care răspunderea contravențională este reglementată de procedura penală) sau cel italian (există atât contravenții prevăzute de Codul penal guvernate de procedura penală , cât și contravenții supuse unei proceduri speciale, care se completează cu cea civilă).
2.1. Regimul contravențional în Franța
Codul penal francez din 1971, instituie sistemul tripartit : crime, delicte și contravenții, sistem menținut prin Codul Penal de la 1810, acest cod constituind multă vreme un model pentru multe state europene.
Art. 1 din Codul penal napoleonian prevede ca : „Infracțiunea pe care legea o pedepsește cu sancțiuni polițienești constituie contravenție. Infracțiunea pe care legea o pedepsește cu sancțiunea corecțională constiuie delict. Infracțiunea pe care legea o pedepsește cu o sancțiune aflictivă sau infamantă constituie crimă”.
Cu toate că această clasificare tripartită a fost criticată în doctrină, Codul penal francez din 1992 utilizează, în continuare, aceeași formulă în articolul 111-1: „infracțiunile penale sunt clasificate conform gravității lor în crime, delicte și contravenții”, dar nu se mai utilizează criteriul naturii pedepsei pentru a determina natura infracțiunii. În codul penal francez din 1992 sunt reglementate 5 clase de contravenții, dar numai savârșirea unei contravenții din clasa a 5-a atrage înscrierea condamnării în cazierul judiciar. Angajarea răspunderii contravenționale are loc în condițiile reglementate de procedura penală, art. 521 al Codului de procedură penală francez considerând contravenții „infracțiunile pe care legea le pedepsește cu o amendă ce nu depășește 3000 de euro”. În Franța contravențiile, cu excepția celor din clasa a V-a săvârșite de minori și contravențiilor referitoare la legislația muncii, sunt de competența materială a Tribunalului de Poliție, o instanță specializată, și sunt judecate după procedura instituită de articolele 521-549 din Codul de procedură penală francez.
In măsura în care apreciază că probele prezentate de Ministerul Public sunt suficiente, judecătorul emite, fără citarea contravenientului, o ordonanță penală prin care aplică acestuia sancțiunea amenzii. Dacă probele prezentate nu sunt suficiente, dosarul se restituie procurorului, iar vinovăția persoanei se va stabili pe calea procedurii ordinare. În prima ipoteză, derulată fără citarea contravenientului, ordonanța penală nu trebuie motivată, dar este comunicată contravenientului care, în termen de 30 de zile , poate face contestație.
Ordonanța penală dobândește autoritate de lucru judecat numai sub aspectul săvârșirii faptei și aplicării sancțiunii, dacă contravenientul nu face contestație sau își retrage contestația până la deschiderea dezbaterilor. Autoritatea de lucru judecat nu privește și eventuala acțiune civilă, de reparare a prejudiciului cauzat prin săvârșirea contravenției , intrucat persoana vătămată nu a fost parte în prima fază a procedurii, fază necontradictorie.
Procedura de judecată a contestației este reglementată de art. 534-543 din Codul de procedură penală.
2.2.Regimul contravențional în Italia
Codul penal italian din anul 1889 a introdus sistemul bipartit delicte-contravenții, sistem ce a fost menținut și în Codul penal italian din 1930, și s-a perpetuat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 689/1981, când majoritatea contravențiilor prevăzute de Codul penal au fost „depenalizate” și sancționate după procedura specială cuprinsă în această lege. Contravențiile sunt constatate de către organele administrative printrun proces-verbal, iar agentul constatator aplică sancțiunea prin același inscris. Contravenientul poate formula imediat contestație împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal de contravenție, dacă este prezent sau poate formula plângere în termen de 90 de zile de la comunicare, dacă locuiește în Italia ori în termen de 360 de zile, dacă nu are reședința în Italia.
Dacă, în termen de 60 de zile de la comunicarea procesului-verbal, contravenientul efectuează o „plată în măsură redusă”, în cuantumul prevăzut de lege, el are posibilitatea legală să evite tragerea la răspundere contravențională, prin achitarea unei sume corespunzătoare fie dublului minimului special , fie a unei treimi din maximul special al sancțiunii amenzii, în funcție de situația mai favorabilă . Dacă contravenientul nu efectuează „plata în măsură redusă”, autoritatea competentă emite actul ce constituie titlul executoriu. Împotriva acestuia, prin care se stabilește amenda sau măsura confiscării, se poate face opoziție, în termen de 30 de zile, la instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, soluționată, ca regulă, de către judecătorul de pace.
Particularitatea sistemului contravențional italian constă în faptul că magistratul intervine in procedura contravențională doar atunci cand contraveninetul nu acceptă să efectueze, voluntar, „plata în măsură redusă”. Amenzile contravenționale ce depășesc cuantumul sumei de 14.593 Euro, cat și anumite materii prevăzute expres, atrag competența materială a Tribunalului.
Și în sistemul de drept italian sarcina probei aparține autorității, iar dispozițiile legii speciale se completează cu normele Codului de procedură civilă. Sentința pronunțată nu este supusă apelului, ci doar recursului în casație.
2.3.Regimul contravențional în Ungaria
În Ungaria este în vigoare Codul contravențional adoptat prin Legea nr. LXIX/1999, contravențiile fiind constatate din oficiu de către organul constatator ori pe baza reclamației unei persoane. Actul constatator al săvârșirii contravenției se numește proces-verbal și el se încheie numai dacă se poate stabili vinovăția contravenientului.
Împotriva actului constatator se poate formula plângere în termen de 8 zile la instanța competentă teritorial, iar contravenientul nu este obligat să-și probeze nevinovăția. În fața instanței se pot adminsitra orice mijloace de probă, inclusiv probe care nu au fost administrate în procedura administrativă, prealabilă încheierii procesului-verbal. Hotărârea pronunțată de instanță este irevocabilă.
2.4.Regimul contravențional în Republica
Codul cu privire la contravențiile administrative din 29.03.1985, adoptat de R.S.S. Moldovenească, in baza Legii federale a U.R.S.S. „Cu privire la bazele legislației adminsitrative”, intrată în vigoare la 1 martie 1981, este structurat modern : Titlul I – Dispoziții generale, Titlul II – Contravenția administrativă și răspunderea administrativă, fiind divizat în Partea generală, în care sunt cuprinse normele ce reglementează contravenția administrativă și răspunderea administrativă (art.9-21), sancțiunea administrativă (art.22-31/1), aplicarea sancțiunii administrative (art. 32-40) și o Parte specială consacrată contravențiilor administrative din diferite domenii ale vieții sociale. În această Parte specială, Capitolul 7 (art. 52-92/1) este consacrat contravențiilor administrative din domeniul ocrotirii mediului natural înconjurător, a monumentelor de istorie și cultură.
Art.9 din Titlul II-Contravenția administrativă și răspunderea administrativă, definește noțiunea de contravenție administrativă : „Contravenție administrativă se consideră fapta (acțiunea sau inacțiunea) ilicită ce atentează la personalitate, la drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, la proprietate, la orânduirea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte ilicite pentru care legislația prevede răspunderea admnistrativă. Răspunderea administrativă pentru contravențiile prevăzute de prezentul cod apare, dacă prin caracterul lor aceste contravenții nu atrag după sine, în conformitate cu legislația în vigoare, răspunderea penală”.
Acest cod a suferit modificări prin Legea nr. 990-XII din 01.04.1992, Hotărârea Parlamentului nr. 1600-XII din 22.09.1993 și alte numeroase legi în perioada 1991-1999.
Codul contravențional al Republicii , adoptat prin Legea nr. 218-XIV din 24 octombrie 2008, cuprinde 484 de articole și este structurat astfel : Cartea întâi-Dreptul material, Titlul I cuprinde Partea generală unde sunt definite contravenția și răspunderea contravențională (art. 10-18), cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei și răspunderea contravențională (art. 19-31), sancțiunile contravenționale(art. 32-40), aplicarea sancțiunilor contravenționale (art. 41-46); Titlul II cuprinde Partea specială, în care sunt reglementate diferite tipuri de contravenții în raport de valorile sociale ocrotite, iar în Cartea a doua sunt cuprinse dispozițiile ce guvernează procesul contravențional.
În art. 10 din codul actual se observă o modificare de substanță în definirea contravenției față de cel precedent, constituind contravenție “fapta – acțiunea sau inacțiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea, săvârșită cu vinovăție, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod și este pasibilă de sancțiune contravențională”. Codul contravențional din 24 octombrie 2008 reglementează contravenția continuă (art. 11), contravenția prelungită (art. 12), tentativa (art.13), iar în art. 14 definește contravenția săvârșită cu intenție sau din imprudență.
Persoana juridică este pasibilă de răspundere contravențională, cu excepția autorităților publice și instituțiilor publice (art.17).
Art.32 (1) definește sancțiunea contravențională ca o măsură de constrângere statală și un mijloc de reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvârșit o contravenție.
Se observă că definițiile contravenției cuprinse în cele două coduri utilizează noțiuni ce caracterizează contravenția: caracterul antisocial al faptei, caracterul ei ilicit, culpabilitatea faptei (vinovăția), prevederea de către legislație a răspunderii pentru fapta săvârșită.
Sancțiunile aplicabile persoanei fizice (art. 32(2)) sunt : a)avertismentul; b) amenda; c) privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate; d) privarea de dreptul de a deține anumite funcții; e)aplicarea punctelor de penalizare; f)privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deține arma și de portarmă); g) munca neremunerată în folosul comunității; h) arestul contravențional, în timp ce sancțiunile contravenționale aplicabile persoanei juridice (art. 32(5) din Cod sunt amenda și privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate.
Grupul contravențiilor din domeniul protecției mediului, insumand 50 de fapte, face obiectul Capitoului IX , Titlul II, Partea specială.
Sistemul Părții speciale a Codului contravențional al Republicii Moldova are un caracter specific, dat de evoluția dreptului contravențional în această țară, evoluție ce a determinat cadrul de reglementare a relațiilor sociale, de necesitățile specifice de protejare a anumitor valori sociale prin norme de drept contravențional.
In Republica , unde materia contravențiilor a trecut din domeniul penal în sfera abaterilor cu caracter contravențional, autonomizarea contravențiilor și sistematizarea lor întrun cod au condus la constituirea unei ramuri de drept autonome, de sine stătătoare, dreptul contravențional, ramură distinctă a sistemului de drept.
2.5. Regimul contravențional în dreptul comunitar
În temeiul art. 261 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (ex-art. 228 al Tratatului de instituire a Comunității Europene), pentru nerespectarea dispozițiilor din regulamentele adoptate de Consiliu și cele adoptate în comun de Parlamentul European și de Consiliu, se pot institui sancțiuni pecuniare prin chiar aceste regulamente. Astfel de sancțiuni pecuniare au fost instituite în domeniile concurenței și transporturilor.
Aceste sancțiuni pecuniare au natura juridică a unor amenzi, aplicarea lor fiind de competența Comisiei, Curtea de Justuție a Uniunii Europene având rolul de a efectua un control de legalitate al sancțiunilor.
Sancțiunile pecuniare se aplică prin decizii executorii date de către Comisie. Acestea pot fi contestate in fața Curții de Justiție, care are competența să dispună micșorarea, mărirea sancțiunii aplicate sau anularea actului atacat.
3. Natura juridică a procedurii contravenționale din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că cea mai mare parte a contravențiilor aparțin materiei penale.
În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) noțiunea de „acuzație în materie penală” este una autonomă care trebuie determinată în raport de criteriile impuse de art. 6 din Convenție și de criteriile jurisprudențiale stabilite de-a lungul timpului prin deciziile pronunțate.
In jurisprudența C.E.D.O. a fost stabilit un număr de trei criterii în raport de care se analizează dacă, prin cererea cu care este învestită de către o persoană, Curtea se află în fața unei „acuzații în materie penală” și dacă cererea intră în domeniul de aplicare a cerințelor art.6 paragrafele 1 și 2 din Convenție.
Art.6 paragraful 1 din Convenție prevede că : „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și întrun termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță imparțială și independentă, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sau obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.
Din perspectiva celor trei criterii statuate în jurisprudența Curții, în raport de care aceasta stabilește dacă, prin cererea cu care este învestită, se află în fața unei „acuzații în materie penală”, se analizează dacă fapta celui acuzat este calificată ca fiind infracțiune potrivit legii naționale a statului membru, natura faptei și natura și gravitatea sancțiunii. C.E.D.O. a statuat în jurisprudența sa că, în ipoteza în care fapta este încadrată în domeniul dreptului penal intern, prin natura sa, este de prisos analiza celorlalte două criterii.
Din prevederile art. 1 din O. G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, rezultă că „Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală”.
Prin prisma primului criteriu fixat în jurisprudența C.E.D.O., pentru a determina dacă o persoană care a săvârșit o contravenție se află în fața unei „acuzații în materie penală” rezultă că, în raport de teza I a art. 1 din O.G. nr. 2/2001, acest criteriu nu este îndeplinit.
În raport de criteriul naturii sancțiunilor contravenționale, C.E.D.O. a reținut faptul că unul dintre elementele necesare pentru a se stabili dacă art.6 paragraful 1 din convenție este incident, este analiza caracterului preventiv și sancționator al pedepsei aplicate sau aplicabile petentului.
Potrivit art.5 (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sancțiunile contravenționale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravențională; c) prestarea unei activități în folosul comunității (această sancțiune putandu-se aplica numai contravenienților persoane fizice).
C.E.D.O. a afirmat că statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau de a le pedepsi pe cale contravențională și nu pe cale penală, insă autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle întro situație defavorabilă, pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală.
Examinând natura procedurii utilizate, C.E.D.O. a verificat dacă procedura aplicată în judecarea faptelor considerate drept contravenții în dreptul intern al statelor poate fi sau nu calificată drept „penală” și dacă au existat ori nu garanții în acea procedură internă, care să restabilească echilibrul între autorii prezumați ai faptelor nelegale și autoritățile desemnate să-i urmărească și să-i sancționeze, respectiv dacă persoana a avut dreptul la judecarea în mod echitabil, public și întrun termen rezonabil a cauzei sale.
În literatura juridică s-a afirmat că, din perspectiva criteriului C.E.D.O. referitor la natura faptei, dacă norma sancționatorie se adresează întregii populații, de regulă este vorba de o normă penală, dar acest criteriu nu rezolvă întotdeauna problema calificării faptei, fiind nevoie să se examineze și criteriul gravității faptei comise și să se stabilească natura interesului protejat prin norma încălcată.
O. G. nr. 2/2001, instituind o procedură specifică de sancționare a ilicitului contravențional, are la bază opțiunea legiuitorului român de a considera că materia contravențională nu aparține, în dreptul intern, materiei penale, un argument în acest sens constituindu-l art. 16 alin. 2 din Constituția României din 1991, revizuită, care prevede că „Legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Cel de-al doilea argument care pledează pentru ideea că, în dreptul național, domeniul contravențional nu aparține materiei penale este dat de dispozițiile art. 36 și art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Cu toate acestea, o sancțiune pecuniară, aplicată ca efect al săvârșirii unei fapte ilicite contravenționale, poate avea o „gravitate” deosebită pentru făptuitor, așa încât cel de-al treilea criteriu, utilizat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului spre a determina dacă fapta are o natură „penală”, este criteriul naturii și gradului de gravitate al sancțiunii ce urmează a fi aplicată autorului faptei.
În cadrul sistemului sancționator contravențional român sunt prevăzute și aplicate sancțiuni principale cu caracter pecuniar care pornesc de la sume modice și ajung la sume ce depășesc dublul maximului amenzii penale. De asemenea, sancțiuni contravenționale complementare precum confiscarea unor bunuri sau suspendarea activității unor agenți economici, pot avea consecințe patrimoniale insemnate.
Atunci când examinează dacă o faptă săvârșită de un contravenient, poate ori nu fi încadrată, potrivit dreptului român, în noțiunea autonomă de „materie penală”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului se raportează la o situație concretă, astfel încât aplicarea unei amenzi într-un cuantum legal ridicat poate constitui pentru o persoană cu venituri modeste o „acuzație în materie penală”, în timp ce pentru o persoană cu venituri ridicate, Curtea poate să considere că se excede acestei noțiuni.
Rezultă că în practica și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului „gravitatea sancțiunii” constituie , în principal, criteriul determinant pentru a califica o faptă ca aparținând noțiunii de „materie penală”.
4. Răspunderea contravențională în dreptul mediului
În cadrul intrumentelor de protecție a mediului, răspunderea juridică are un rol subsidiar și prezintă o serie de particularități, în raport de alte domenii de reglementare.
Prof. Mircea Duțu sesizează, în această privință, o tendință generală de apărare a mediului cu precădere prin reglementarea acțiunilor cu potențial impact asupra sa, având caracter preventiv, justificată prin particularitățile răspunderii juridice în această materie: prejudiciul ecologic este adesea ireversibil, iar costul reparării, atunci cand este posibilă, este semnificativ; încălcarea prescripțiilor de mediu este, de regulă, dificil de constatat și dovedit; rata scăzută a situațiilor în care se ajunge la o reparare efectivă a prejudiciului ecologic face ca funcția disuasivă și preventivă a răspunderii să fie slab realizate etc.
În acest context, răspunderea juridică, apreciată de același autor drept o intervenție a posteriori, pe tărâmul „ răului înfăptuit”, capătă un rol secundar, fiind preferabilă atitudinea preventivă, realizată prin stabilirea de reguli și proceduri de control prealabil al activităților cu risc pentru mediu. Această teză, constituie substanța principiului prevenirii, unul din principiile fundamentale ale dreptului mediului, consacrat de art. 3 lit.a) din O.U.G. nr. 195/2005, care exprimă ideea că, în materie de mediu, cea mai bună strategie este prevenirea producerii poluărilor și vătămărilor ecologice, preferabilă încercării de a remedia efectele acestora.
Practica a demonstrat că și atitudinea preventivă are propriile limite de eficiență, iar pe de altă parte, prevenirea în sine implică angajarea unor forme de răspundere juridică, ceea ce face ca cele două tipuri de intervenție, a priori și a posteriori, să devină complementare, iar răspunderea juridică să aibă un rol important în respectarea normelor juridice prescrise în domeniu.
Răspunderea juridică se regăsește în dreptul mediului în formele sale tradiționale: administrativ- contravențională, civilă și penală. La acestea se adaugă o serie de sancțiuni specifice de drept al mediului, autonomizate față de cele aparținând formelor clasice de răspundere, generate de „procesul de ecologizare a unor instituții juridice clasice și de cristalizare a unor laturi particulare ale acestora”.
Între cele trei forme de răspundere juridică evocate pot exista , în mod firesc, interferențe sau suprapuneri , fără ca acestea să înlăture individualitatea fiecăreia.
Restrangând discuția la răspunderea contravențională, aceasta se regăsește și în dreptul mediului ca o formă autonomă a răspunderii juridice, cu un conținut substanțial. Dincolo de meritul de a asigura o protecție juridică valorilor sociale subsumate noțiunii de „mediu”, corpul contravențiilor de mediu, extrem de dezvoltat cantitativ, este lipsit de caracter unitar, aspect care rezultă din incercarea noastră a inventariere a actelor normative emise de puterea legiuitoare, de autoritățile administrației publice de stat centrale și teritoriale și de cele autonome locale.
Răspunderea contravențională de mediu poate fi cumulată cu răspunderea civilă, angajată de regulă in această materie pentru provocarea unui prejudiciu ecologic. Regimul contravențional general, aplicabil și contravențiilor de mediu, stabilește ca, in cazul în care prin savârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește si despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, facând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal. C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\2011\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #Daca nu există tarif de evaluare a pagubei, persoana vătămata își va putea valorifica pretențiile potrivit dreptului comun (art. 23 din O.G. nr. 2/2001). Atunci cand prin contravenția de mediu se creează un prejudiciu, repararea acestuia se va realiza, fie in cadrul procedurii contravenționale, condiționat de existența unor tarife legale de evaluare a intinderii acestuia și de acordul persoanei vătămate, ilicitul contravențional și cel civil coexistand, fie in mod distinct, fapta ce constituie contravenție fiind și temei al răspunderii civile delictuale. Intrucat , prin particularitățile sale, prejudiciul ecologic este adesea greu cunatificabil, mai ales a priori, iar, pe de altă parte, persoana care să-l reclame este dificil de identificat, repararea acestuia se realizează in puține situații in cadrul procedurii contravenționale.
Răspunderea penală, impreună cu răspunderea contravențională, alcătuiesc „dreptul represiv al mediului”, care are ca scop ocrotirea valorilor sociale a căror importanță face ca anumite fapte să fie incriminate drept infracțiuni sau contravenții.
Din perspectivă istorică, cele două forme de răspundere au origine comună, iar potrivit definiției contravenției cuprinsă in art.1 din O.G. nr. 2/2001, ocrotesc valori sociale diferite. Respingand teza că valorile sociale ocrotite de norma penală le exclud pe cele protejate de norma contravențională, subscriem la cea potrivit căreia , in realitate, legiuitorul a dorit să creeze o ierarhie a periculozității conduitei ilicite , in cadrul căreia contravenția este situată imediat după infracțiune. Deși prin definiția legală actuală a contravenției și delimitarea valorilor sociale ocrotite in cadrul răspunderii contravenționale, a fost eliminat criteriul gradului de pericol social al faptei, acte normative adoptate după intrarea in vigoare a O.G. nr. 2/2001, inclusiv in domeniul protecției mediului, prevăd in continuare posibilitatea ca aceeași faptă să fie considerată contravenție sau infracțiune, singurul criteriu obiectiv de apreciere fiind pericolul social concret al acesteia, mai redus sau mai accentuat.
Indiferent de măsura și modul in care interferează cu celelalte forme de răspundere juridică, răspunderea contravențională are un profil distinct, care răspunde in bună măsură trăsăturilor specifice dreptului mediului, ceea ce face să fie cea mai des angajată formă de răspundere in domeniu.
Procedura contravențională este una simplă, in comparație cu cele aferente sancționării ilicitului civil sau penal, constatarea faptei și aplicarea sancțiunii realizandu-se concomitent cu momentul săvarșirii contravenției sau foarte aproape de acesta. Această particularitate favorizează angajarea răspunderii, avand in vedere că trecerea timpului afectează posibilitățile tehnice de constatare a contravenției de mediu, de indentificare a autorului și de realizare a unor expertize sau determinări tehnice , necesare pentru angajarea răspunderii contravenționale.
Caracterul executoriu al sancțiunilor dispuse și conținutul acestora, in special al celor complementare, constituie un alt avantaj al răspunderii contravenționale in dreptul mediului. Adesea, incălcarea prescripțiilor reglementărilor juridice in domeniu, reclamă o intervenție rapidă a autorităților, care să stopeze conduita ilicită și să limiteze efectele sale, să o sancționeze și să repare prejudiciul, realizand in felul acesta funcțiile preventivă, represivă și reparatorie. Sancțiuni precum suspendarea activității, închiderea unității, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea initială sunt de natură să favorizeze indeplinirea acestor funcții ale răspunderii de mediu.
Actele normative care stabilesc contravenții de mediu prevăd explicit competența de constatare și sancționare a acestora, agenții constatatori fiind de multe ori specializați, făcand parte din autorități ale administrației publice centrale și locale cu atribuții speciale in domeniul protecției mediului. Garda Națională de Mediu este o instituție publică de specialitate, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului, corp specializat de inspecție și control, alcătuit din comisari, funcționari publici cu statut specific, care pot lua măsuri de sancționare, de suspendare/sistare a activității ca urmare a poluării și deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare și a măsurilor stabilite în notele de constatare și în rapoartele de inspecție și control. Intre atribuțiile principale ale Gărzii Naționale de Mediu se regăsesc și cele privitoare la constatarea faptelor ce constituie contravenții și aplicarea sancțiunilor în domeniul protecției mediului.
Această specializare a agenților constatatori, prevăzută de norma contravențională, contribuie la eficientizarea angajării răspunderii contravenționale de mediu.
Răspunderea contravențională prezintă, insă, in dreptul mediului și o serie de caracteristici ce afectează realizarea scopului său, care se regăsesc in toate fazele elaborării și aplicării legislației contravenționale. Dintre acestea cea mai importantă este nevoia de sistematizare a legislației de mediu , in general și a celei contravenționale de mediu, in special.
De lege ferenda, sistematizarea reglementărilor privind răspunderea contravențională de mediu trebuie analizată din perspectiva existenței, in plan teoretic, a două posibilități: un Cod al mediului , care să cuprindă contravențiile de mediu și aspecte particulare, substanțiale și procedurale, ale regimului juridic aferent sau un Cod contravențional care să includă, alături de alte domenii de reglementare, pe cel al protecției mediului.
Ideea elaborării unui Cod al contravențiilor a apărut in anii “70 ai secolului trecut, fiind impusă de necesitatea unui regim juridic unitar in privința stabilirii și sancționării contravențiilor și a unei proceduri adecvate, făcand obiectul unor ample discuții in doctrina de specialitate. Fără a fi abandonată definitiv, ideea Codului contravențional nu a constituit o prioritate legislativă a tranziției incepută in anul 1990. In acest context, sistematizarea legislației contravenționale din România rămâne un deziderat, fiind necesare eforturi susținute și convergente pentru conturarea unei concepții coerente și unitare. Implicit, adoptarea Codului ar conduce la configurarea unei ramuri distincte de drept, dreptul contravențional , care și-ar găsi substanța, unitatea, metoda și obiectul in acest act normativ.
In doctrina postbelică ca și cea actuală există propuneri referitoare și la un Cod de procedură administrativă.
Codul de procedură administrativă ar fi trebuit să conțină reguli privind emiterea de acte administrative de către toate organele administrației de stat, formele necesare și condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea elaborării și executării unei decizii legale, în măsură să asigure realizarea drepturilor și intereselor cetățenilor. De asemenea, urmau să fie enumerate principiile fundamentale ale administrației publice, ca de exemplu, principiul legalității, principiul contradictorialității, principiul adevărului material, principiul aprecierii autonome a probelor, principiul motivării, principiul revocabilității și principiul limitării recursului ierarhic.
Operațiunea codificării procedurii administrative, pornind de la premisa că, în activitatea executivă, alături de normele materiale, un rol important îl au și normele de procedură , este considerată mai accesibilă și de actualitate. Aceasta rămâne în principiu, un obiectiv important al cercetătorilor și specialiștilor în drept administrativ , al societății românești actuale, concretizat deja în elaborarea unui anteproiect al unui Cod de procedură administrativă.
Adoptarea unui Cod al mediului adusă în discuție începând cu anul 1993 este considerată expresia deplinei maturizări și a impunerii definitive a dreptului mediului în sistemul de drept. Dintre argumentele care justifică ideea codificării, amintim : dezvoltarea explozivă a legislației de mediu care reclamă nevoia de organizare, predispoziția sistematizantă și globalizantă a dreptului mediului, specificitatea acestuia, etc.
Apreciem preferabilă opțiunea unui Cod al mediului, care să stabilească atat contravențiile de mediu, cat și regimul contravențional aplicabil sau cel puțin aspecte ale acestuia derogatorii de la dreptul comun, pentru următoarele considerente :
– pe această cale s-ar realiza o coerență in privința definirii noțiunilor fundamentale și stabilirii terminologiei specifice. Avem în vedere caracterul pronunțat tehnic al reglementărilor de mediu și, în consecință al normelor contravenționale, ceea ce reclamă nevoia de definire explicită și unitară a unor noțiuni specifice, intr-un viitor Cod.
– stabilirea, în cadrul aceluiași act normativ, atat a cadrului juridic general și sectorial al protecției mediului cât și a contravențiilor aferente, favorizează determinarea optimă a conținutului constitutiv al acestora, atat in cadrul procesului legislativ, dar și de către agenții constatatori, magistrați, persoanele care pot fi subiect activ etc.;
– particularizarea procedurii contravenționale și a sancțiunilor la specificul domeniului supus ocrotirii ar fi mai ușor de realizat .
Includerea contravențiilor de mediu într-un Cod contravențional general prezintă neajunsul major al separării prescripțiilor de mediu (cuprinse în reglementarea- cadru în domeniu și legislația sectorială) de cadrul juridic al răspunderii contravenționale generată de încălcarea acestuia.
Sub aspectul structurii, subscriem ideii ca un viitor Cod al mediului să o urmeze, în linii generale, pe cea a reglementării- cadru în materie cuprinzând : principii și dispoziții generale, cadrul juridic de protecție general al factorilor de mediu și activităților periculoase și reglementarea, sub aspect substanțial și procedural, a formelor de răspundere ce poate fi angajată pentru incălcarea prescripțiilor in domeniu.
Reglementarea răspunderii contravenționale este necesar să cuprindă o parte generală, care să includă regimul contravențional aplicabil și procedura aferentă și o parte specială, in care să fie stabilite contravențiile de mediu, clasificate in funcție de factorul de mediu sau domeniul de activitate in legătură cu care sunt prevăzute.
CAPITOLUL II – CONTRAVENȚIA
1. Istoricul reglementării contravenționale
Instituția “contraventiei” este una de traditie, făcand parte din instituțiile juridice fundamentale ale sistemului romanesc de drept.
Materia contravențiilor a suportat in timp numeroase modificari, atât sub aspectul regimului juridic cât și sub aspectul naturii sale, din perspectiva apartenenței la una din ramurile tradiționale de drept.
La origine, ilicitul contravențional s-a situat în perimetrul legislației penale, fiind un element al diviziunii tripartite a ilicitului penal : crime, delicte și contravenții. Aceastã trihotomie a fost consacratã în dreptul francez, de Codul penal de la 1791, preluatã de Codul penal francez din 1810 si ulterior de numeroase legislatii, între care si cea românã.
Modelul tripartit a fost introdus în mod firesc în legislația românã de Codul penal din 1865, fãcând parte dintre numeroasele dispozitii preluate de acesta din Codul penal francez de la 1810 si a caracterizat regimul general al raspunderii penale pânã în anul 1954.
Cu privire la originea împãrțirii tripartite a ilicitului penal în dreptul intern, existã și opinia potrivit cãreia din dreptul francez s-a preluat numai terminologia, nu și ideea de clasificare a infracțiunilor în funcție de pericolul social al faptei, aceasta preexistând în dreptul românesc ce împărțea înainte de anul 1865 infracțiunile în 3 categorii: abateri, vini și crime.
Această opinie este argumentată prin dispozițiile Regulamentului Organic pentru Muntenia (art. 262,416,317) și Regulamentul Organic pentru Moldova (art. 342,345), cât și ale Condicii Criminale din 1841 și Codicelui penal Știrbei din 1850 care împărțeau infracțiunile în abateri, vini și crime. Art. 262 din Regulamentul Organic al Țării Românești prevedea că pricinile corecționale sunt „cele ce se osândesc de pravilă la o închisoare de un an cel mult”. Alte fapte mărunte, prin dispozițiile art. 316, erau de competența unei „judecătorii a poliției”. Prin Legea pentru comunele urbane și rurale a Pricipatelor Unite din 31 martie 1864, se atribuia comisiilor comunale dreptul de a stabili sancțiuni pentru faptele care încalcă unele regulamente sau ordonanțe, sancțiuni „care nu vor putea întrece simplele pedepse de poliție”.
Teza inspirației franceze a acestor reglementări, edictate într-o terminologie românească, este susținută atat de argumentul cronologic (fiind ulterioare Codului penal francez de la 1810), cât și de ordinea enumerării categoriilor de infracțiuni : contravention, delit, crime.
Atât în cadrul acestor reglementări, care au consacrat o împărțire tripartită a infracțiunilor, cât și în cuprinsul Codului Calimach, care a operat cu o diviziune bipartită, nu a fost reținut termenul de contravenție.
Chiar și în sistemul bipartit de împărțire a infracțiunilor, după criteriul gravității, contravențiile se regăsesc, alături de delicte. Prof. Vintilă Dongoroz consideră că doar un sistem bipartit poate introduce un criteriu științific deoarece există posibilitatea de a deosebi științific faptele penale de mare represiune (delicte) de faptele de mică represiune (contravenții).
1.1. Codul penal roman din 1865
Primul articol al acestuia reproduce, în esență, art.1 din Codul penal francez din 1810, elementul de diferență constituindu-l sancțiunea : „Infracțiunea ce se pedepsește de lege cu pedepsele : muncă silnică, recluziunea, detențiunea și degradațiunea civilă se numește crimă. Infracțiunea ce se pedepsește de lege cu : închisoare corecțională, interdicțiunea unora din drepturile politice, civile ori de familie și amenda de la 26 lei în sus se numește delict. Infracțiunea pe care legea o pedepsește cu : închisoarea polițienească și cu amenda se numește contravențiune”.
Analiza dispozițiilor Codului penal român din 1865, cu privire la regimul juridic al răspunderii pentru contravenții duce la următoarele concluzii :
– de regulă, contravențiile erau fapte săvârșite fără intenție;
– persoanele juridice nu puteau fi sancționate contravențional, ci doar obligate la plata de despăgubiri civile;
– tentativa nu se pedepsea; de asemenea nu era pedepsită complicitatea, intrucat nu erau prevăzute pedepse pentru complicitate in materie de contravenții;
– se aplicau circumstanțele atenuante și cauzele exoneratoare de răspundere, în special forța majoră.
Art.9 al Codului penal român din 1865 prevedea pedepsele pentru săvârșirea unei contravenții, acestea fiind :1) închisoarea de la 1 la 15 zile și 2) amenda de la 5 la 25 lei. Art. 383 stabilea că amenda se „lua în folosul comunei unde s-a comis contravențiunea”. Pedeapsa închisorii de la 1 la 15 zile se executa conform art.29 în „vreuna din casele de arest ce vor fi întocmite într-adins pentru asta”, având caracterul de închisoare polițienească.
Pe lângă aceste pedepse, Codul penal prevedea pedeapsa „confiscațiunii de oarecari lucruri ce se vor fi prins”, alte pedepse fiind prevăzute de legi speciale, precum cea a dăramării clădirilor .
In Cartea III întitulată „Contravențiuni polițienești și pedepsele lor”, Codul penal român din 1865 descrie faptele contravenționale în materialitatea lor și le gradează în patru clase, sancțiunea închisorii polițienești aplicându-se numai pentru săvârșirea unei contravenții din clasa a IV-a, această sancțiune fiind stabilită alternativ cu maximul amenzii.
Sancțiunile respective erau de natură contravențională, cu toate că sancționarea acestora se făcea potrivit prevederilor Codului penal, aplicarea lor făcându-se de către „puterea administrativă sau de către autoritatea municipală”. Răspunderea pentru săvârșirea contravențiilor din clasa întâia era o răspundere contravențională astfel că ne raliem poziției exprimate de prof. Antonie Iorgovan care a exprimat serioase rezerve asupra temeiniciei calificării acestora, în doctrina vremii, ca fapte penale și asupra naturii răspunderii juridice respective ca răspundere penală.
Pornind de la considerentele teoretice, în primul rând de la observația că faptele contravenționale sunt neintenționate și pot fi reglementate și în regulamente sau ordonanțe ale autorităților administrative, pe când infracțiunile sunt incriminate numai prin legea penală și de regulă sunt intenționate, doar în cazuri expres prevăzute de lege fiind incriminate și faptele săvârșite din culpă, s-a propus elaborarea unui Cod al crimelor și delictelor și a unui Cod al contravențiunilor sau al infracțiunilor neintenționate.
1.2. Codul penal român din 1936
Regimul contravențional stabilit de reglementarea din 1865 a fost preluat și îmbunãtãțit de Codul penal român din 1936, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937, care trata contravențiile în Cartea a III-a.
Noua reglementare preia regimul contravențional anterior, păstrând clasificarea tripartită și introduce pe lângă criteriul naturii pedepsei și sistemul „clasificării exprese” a categoriei fiecărei infracțiuni.
Art. 579 precizează : „Contravenția este fapta pe care o declară ca atare: 1. legea; 2. regulamentul; 3. ordonanța autorității administrative sau polițienești”.Art. 580 din Codul penal român din anul 1936 prevede că : „regulamentul și ordonanța prevăzute la puctele 2 și 3 din articolul precedent, sunt valabile numai dacă se întemeiază pe lege și pedepsele stabilite prin ele nu depășesc pe cele prevăzute, pentru contravenție, în art. 24 din acest cod. Ordonanța prevăzută la pct. 3 devine obligatorie numai după trecerea unui termen de minimum 5 zile de la publicare. În cazurile urgente, autoritatea în drept poate reduce acest termen și la 24 de ore. Instanța nu poate discuta necesitatea și oportunitatea regulamentului sau ordonanței”.
Limitele pedepselor contravenționale au fost modificate : închisoare polițienească de la o zi la o lună și amendă de la 50 la 1500 lei.
Codul penal român din anul 1936 inovează și în materia răspunderii atunci când contravenția a fost săvârșită de o persoană în baza raportului de subordonare, ori care se găsea sub supravegherea unei alte persoane.
1.3.Evoluția reglementării regimului juridic al contravențiilor în România între anii 1954-2001
Dupã cel de-al doilea Rãzboi Mondial , odatã cu instaurarea noului regim politic, materia contravenționalã a cunoscut modificãri importante referitoare la regimul juridic și apartenența contravenției la domeniul penal.
Decretul nr. 184/1954 pentru reglementarea sancționării contravențiilor, intrat în vigoare la 15 iunie 1954, republicat la 28 mai 1955, a abrogat din Codul penal de la 1936 și din legile speciale prevederile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor, la procedura de constatare și sancționare a acestora și la cea de executare a amenzilor, contravențiile fiind scoase din rândul faptelor penale, devenind abateri administrative. Rãspunderea penalã, pe care o atrăgea ilicitul contravențional, a fost înlocuitã cu rãspunderea administrativã, iar instituția juridicã a “contravenției” a transgresat din sfera de cercetare a dreptului penal, în cea a dreptului administrativ. În acest context, doctrina juridică a fundamentat instituția înlocuirii răspunderii penale cu răspunderea administrativă sau de altă natură.
Rațiunile acestei modificãri substanțiale, se referã , în principal, la nevoia de diminuare statisticã a numãrului faptelor și cauzelor penale și, în consecințã, a fenomenului infracționalitãtii, obiectiv atins pe aceastã cale “administrativã”. S-a argumentat prin aceea că dezvoltarea societății socialiste presupune înlocuirea răspunderii penale cu alte tipuri de răspundere, mai ușoară, avându-se în vedere faptul că, în societatea socialistă, convingerea trebuie să înlocuiască constrângerea, iar, in cazul in care se apelează la constrangere, aceasta trebuie să se materializeze în forme de răspundere mai ușoară decât cea penală. De altfel, fenomenul juridic al eliminãrii contravențiilor din sfera faptelor penale a caracterizat, din acest punct de vedere fostele state socialiste .
Pe lângã schimbarea domeniului de apartenentã a contravenției, Decretul nr. 184/1954 a adus și modificãri ale regimului contravențional. Dispozițiile acestui act normativ au stabilit caracterul administrativ al amenzii( art.6) , au consacrat avertismentul ca sancțiune principalã, au introdus posibilitatea sancționarii persoanelor juridice în cazurile anume prevăzute de lege sau alt act normativ, iar din perspectivã generalã au conturat regimul contravențional sub toate aspectele sale : constatarea faptei, aplicarea sancțiunii, al cailor de atac în domeniu și executarea sancțiunii. S-a menținut măsura confiscării, ce a fost calificată fie ca o sancțiune complementară, fie ca o măsură de siguranță.
Dispozițiile Decretului nr. 184/1954 s-au constituit in același timp, în arhitectura de baza a urmãtorului act normativ-cadru în domeniul contravențional, Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1969, act normativ menit sa realizeze o reglementare unitarã a contravențiilor și sã consacre cadrul juridic general al acestor fapte.
Din perspectiva conținutului său, Legea nr. 32/1968 a fost apreciată ca o reglementare superioară celor anterioare .
Sub aspectul procedurii de constatare și sancționare a contravențiilor este menținută competența organelor administrative(art.16). În vederea soluționării căii de atac exercitate împotriva procesului-verbal de contravenție, se instituie o procedură jurisdicțională administrativă, aceasta fiind în competența puterii judecătorești doar dacă sancțiunea amenzii depășea 1000 lei.
S-a restrâns sfera organelor competente să emită acte normative privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, păstrând competență în acest sens Consiliul de Miniștri și Consiliile populare, cu excepția celor comunale; au fost limitate domeniile de activitate în care consiliile populare puteau stabili contravenții, acestea fiind prevăzute expres.
Contrar scopului declarat al Legii nr. 32/1968, precizat în expunerea sa de motive, respectiv reducerea numărului de acte normative care prevedeau contravenții și stabilirea mai judicioasă a faptelor ce urmau să atragă răspunderea administrativă, după 1968, sfera ilicitului contravențional a crescut considerabil, ajungându-se la un număr impresionant de reglementări ce prevedeau contravenții.
Dacă in 1966 existau 50 de acte normative emise de organele centrale care stabileau și sancționau 850 de contravenții, in diferite domenii de activitate (din care 400 erau prevăzute in legătură cu regulile sanitaro-antiepidemice) , la sfarșitul anului 1988, peste 120 de acte normative , dintre care 33 de legi, 49 de decrete și 39 de hotărari ale Consiliului de Miniștri, prevedeau peste 2000 de contravenții.
Nici caracterul unitar al reglementării nu a fost respectat, existând regimuri derogatorii. Decretul nr. 329/1966 privind sancționarea unor contravenții la regulile de călătorie cu trenul prevedea sancțiunea închisorii contravenționale și o procedură specială de aplicare a sa. Decretul nr. 153/1970 pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții privind regulile de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică avea dispoziții asemănătoare.
Legea nr. 32/1968 a fost modificată și abrogată în parte, prin O.G. nr. 12/1994, aprobată prin Legea nr. 65/1994, și a fost completată prin Legea nr. 97/1998.Prin O.G. nr.55/1994, aprobată prin Legea nr.126/1994, au fost modificate limitele amenzilor contravenționale stabilite anterior datei de 1 ianuarie 1990.
Legea nr.32/1968 a guvernat materia contravențiilor pânã în anul 2001. Considerându-se ca este depãșitã în raport cu dispozițiile Constituției Romaniei din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, cu legislația adoptatã începând cu 1990, cu noile realitãți social-economice și cu principiile statului de drept, Legea nr. 32/1968 a fost abrogată, fiind înlocuită, ca și reglementare-cadru în domeniul contravențional , cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, aflată și în prezent în vigoare.
2. Definiția contravenției
Stabilirea, de către legiuitor, a unei definiții generale a contravenției prezintă importanță pentru următoarele considerente:
– reprezintă un instrument utilizat in cadrul procesului juridic de aplicare a legii contravenționale;
– oferă criterii de delimitare a ilicitului contravențional de alte forme de ilicit, respectiv a sferei contravențiilor de cea a infracțiunilor, a delictelor civile, a abaterilor disciplinare etc;
– determină principii ale dreptului contravențional ori laturi ale acestora.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001, modificată prin Legea nr. 180/2002: „Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.”
Această formulare reprezintă o inovație în materia contravențională, raportat la vechea reglementare, Legea nr. 32/1968, care definea contravenția ca fiind fapta care prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea.
Definiția anterioară exprima concepția potrivit căreia unicul criteriu de delimitare a contravențiilor de infracțiuni este pericolul social al faptei, răspunderea contravențională fiind o răspundere atenuată față de cea penală, sancționând fapte de o mai mică importanță .
Eliminarea, în cadrul noii reglementări, a criteriului gradului de pericol social a dus la o definire a contravenției apreciată ca fiind mai aproape de un concept științific, întrucât elementele definitorii ale conceptului sunt exacte, obiective și neinterpretabile și, în consecință, apte să dezvolte o teorie care să fundamenteze un gen de răspundere juridică autonomă .
Există și opinii care critică această inovație în definirea contravenției, considerând-o contrară practicii Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia contravenția are, de regulă, o natură penală, indiferent de calificarea dată în dreptul intern .
În contextul noii definiții, pericolul social propriu al faptei ce constituie contravenție este atribuit acesteia de actul normativ care o stabilește și sancționează. Gradul de pericol social generic al faptei contravenționale este evaluat doar de emitentul actului normativ care prevede contravenția, în baza unor criterii generale, precum frecvența fenomenului contravențional, cauzalitatea sa, consecințele sociale ale acestuia etc.
Noul regim juridic al contravențiilor exclude, astfel, posibilitatea ca o faptă antisocială să poată constitui in același timp contravenție și infracțiune, in funcție de decizia agentului constatator sau a organului judiciar. Indiferent de gravitatea sa și de condițiile in care a fost săvarșită, contravenția desemnează fapta stabilită ca atare de actul normativ care o prevede și prezintă un pericool social propriu , care se regăsește , proporțional, in gradul de severitate al sancțiunii contravenționale.
Dincolo de valențele doctrinare, abandonarea criteriului gradului de pericol social al faptei, în cuprinsul definiției legale a contravenției ridică o serie de probleme relative la stabilirea naturii juridice a contravenției și, implicit, la identificarea criteriilor de delimitare a contravenției de infracțiune, având în vedere originea comună a celor două forme de ilicit .
Un prim criteriu avansat de doctrină este cel cantitativ care exclude diferențele de natură calitativă între ilicitul penal și contravențional și constă în gravitatea atingerii valorii sociale ocrotite de lege.
Teoria criteriului cantitativ, teoretizat preponderent in doctrina sistemelor de drept in care contravenția este a doua sau a treia formă a ilicitului penal și izolat in doctrina romanească, argumentează existența unei diferențe calitative intre contravenții și infracțiuni prin elemente precum: lipsa de relevanță a gradului de vinovăție in cazul contravenției; caracterul obiectiv al dreptului vătămat prin săvarșirea contravenției, in comparație cu violarea unui drept subiectiv prin infracțiune; faptul că infracțiunea atacă valori fundamentale ale persoanei fizice și ale statului privit ca persoană, in timp ce contravenția lezează doar interesul administrativ al statului.
Criteriul alternativ, cel calitativ, identifică două elemente distinctive între ilicitul penal și cel contravențional : gravitatea faptei și sancțiunea aplicată.
Gravitatea unei fapte, apreciată în abstract, este o noțiune relativă fiind condiționată de sistemul de drept , de momentul istoric la care ne raportăm sau de politica penală a statului. De aceea, fapte prevăzute ca și contravenții într-o anumită etapă, sunt incriminate drept infracțiuni într-un alt context.
In ceea ce privește sancțiunea , infracțiunile atrag, de regulă, pedepse privative de libertate, iar contravențiile sunt sancționate, de cele mai multe ori, cu pedepse principale pecuniare.
Dacă teoria celor două elemente, gravitatea faptei și sancțiunea, nu generează controverse, conjugarea acestora, prin stabilirea unei proporționalități, din perspectiva delimitării domeniului contravențional de cel penal, poate crea dificultăți.
În legislația românească există anumite contravenții sancționate mai sever decât o serie de infracțiuni . Limita minimă a amenzii penale este, potrivit art.53 alin.(1), pct.1, lit.c) din Codul penal al Romaniei, de 50.000 lei, în timp ce limita maximă a amenzii contravenționale este de 100.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege si ordonanță (art.8 alin.(2), lit.a) din O.G. nr. 2/2001). Apreciind că, întotdeauna, între gradul de pericol social al unei fapte și sancțiunea aplicată trebuie să existe o relație de proporționalitate, teza potrivit căreia contravenția prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea trebuie relativizată.
S-ar putea susține că întotdeauna o contravenție prezintă un pericol social mai redus decât o infracțiune doar dacă, printr-o sistematizare a legislației contravenționale, limita maximă a sancțiunii contravenționale nu va depăși niciodată limita minimă de sancționare a infracțiunii.
Indiferent de noțiunea și semnificațiile criteriilor de delimitare a ilicitului contravențional de celelalte forme de ilicit, în principal de cel penal, din perspectiva actualei reglementări, contravenția apare ca o formă de ilicit clar conturată, care este stabilită și sancționată prin anumite categorii de acte normative prevăzute de legea-cadru, ilicit care se distinge prin anumite trăsături specifice și prin procedura aplicabilă, atât de infracțiune cât și de alte fapte reprobabile care au un regim juridic diferit .
Natura penală a contravenției trebuie, însă, apreciată în prezent atât în funcție de calificarea dată faptei în dreptul intern, cât și din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. în materie.
Definiția contravenției, consacrată de art. 1 din OG nr. 2/2001 , a primit și alte opinii critice.
Obiectul unei asemenea critici îl constituie formularea art.1 , potrivit căreia contravenția este „fapta savârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată…..”. Autorul criticii argumentează în mod convingător, că o faptă nu poate fi sancționată, ci numai cel care o săvârșește, așa cum în dreptul penal sancțiunea penală este aplicată infractorului și nu infracțiunii. În consecință, sancțiunea nu se exercită asupra contravenției, ci asupra persoanei care o săvârșește, contravenientului .
O altă critică exprimată în doctrină se referă la formularea „legea contravențională” din cuprinsul art. 1 al O.G. nr. 2/2001, formulare lipsită de rigoare câtă vreme contravențiile pot fi stabilite nu doar prin „legi” contravenționale, ci și prin alte categorii de acte normative, prevăzute expres de O.G. nr. 2/2001. În consecință , trebuie avut în vedere sensul larg al noțiunii de „lege”. Autoarea opiniei apreciază că folosirea sintagmei „legislația contravențională” ar fi fost preferabilă.
3. Trăsăturile contravenției
Din analiza definiției legale, rezultă următoarele trăsături ale contravenției:
– este o faptă săvârșită cu vinovăție;
– este o faptă stabilită drept contravenție prin acte ale organelor competente, determinate de art. 1 al O.G. nr. 2/2001.
O parte a doctrinei include intre trăsăturile contravenției și criteriul legal de delimitare a acesteia de infracțiune, în sensul că este o faptă ce vatămă valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală.
3.1. Fapta săvârșită cu vinovăție
Ilicitul contravențional, ca și celelalte forme ale ilicitului, presupune condiția vinovăției, respectiv starea de conștiință a făptuitorului în momentul încălcării unei norme de drept, a cărei nesocotire este considerată contravenție , stare ce exprimă atitudinea psihică, negativă a autorului față de valorile sociale ocrotite prin norma încălcată.
Vinovăția în materie contravențională nu cunoaște o definire legală, motiv pentru care formele acesteia nu pot fi apreciate decât în raport de dispozițiile art. 19 din Codul penal : „Vinovăție există când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție sau din culpă. 1. Fapta este săvârșită cu intenție când infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. 2. Fapta este săvârșită din culpă când infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce; b) nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă…….”
Așadar , vinovația în materie contravențională se poate regăsi în două forme: intenție și culpă. Indiferent de forma sub care se regăsește, vinovăția exprimă poziția făptuitorului din punct de vedere al factorului volitiv precum și atitudinea acestuia față de urmările faptei ; „ea este un act de conștiință care implică in primul rand un factor intelectiv și apoi unul volitiv , deci un proces de conștiință și apoi unul de voință , conștiința fiind premisa voinței”
Forma de vinovăție poate avea urmări doar cu privire la gravitatea contravenției, nu și cu privire la existența sa. Evident, săvârșirea cu intenție a unei fapte ce constituie contravenție, trebuie avută în vedere de organul constatator cu ocazia individualizării și aplicării sancțiunii.
Concluzionând asupra acestui aspect, se desprind următoarele reguli :
– contravenția se sancționează indiferent de forma vinovăției ;
– nesancționarea faptelor săvârșite din culpă trebuie să fie prevăzută expres de actul normativ care stabilește și sancționează fapta respectivă ;
– pe cale de consecință, în situația în care actele normative prevăd intenția ca element constitutiv al contravenției, săvârșirea faptei din culpă nu poate fi calificată contravenție.
3.2. Fapta ce vatămă valorile sociale ce nu sunt ocrotite de legea penală
Determinând scopul legii contravenționale, art. 1 din O.G. nr. 2/2001 prevede că : „Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală”.
Așadar, deși reglementarea actuală nu mai folosește criteriul gradului de pericol social pentru definirea contravenției , face totuși trimitere la domeniul penal, sub aspectul valorilor sociale ocrotite.
O interpretare formală a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001, corelate cu cele ale Codului penal, referitoare la valorile ocrotite de legea penală , respectiv, „suveranitatea , independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept”, ar putea duce la concluzia unei relații de subsidiaritate între penal și contravențional prin excludere, realizându-se astfel, indirect , o ierarhizare a valorilor sociale ocrotite prin norme juridice.
Legea contravențională apără anumite valori sociale, care nu pot face parte, în același timp, din obiectul supus ocrotirii prin normele de drept penal.
Așadar, dacă în vechea reglementare, criteriul de delimitare între contravențional și penal era pericolul social al faptei ilicite, în actuala reglementare, separarea între cele două sfere ale ilicitului se face prin raportare la valorile sociale ocrotite.
Sub aspectul pericolului social, criteriu principal de delimitare în reglementarea anterioară, contravenția exprimă un pericol social propriu, având autonomie legală, inclusiv de tratament sancționator, neputând fi transformată într-o faptă antisocială cu altă caracterizare juridică.
După cum s-a arătat, legătura între penal și contravențional, sub aspectul pericolului social, poate fi exclusă doar teoretic, având în vedere că pericolul social al infracțiunii, avut in vedere de legiuitor prin incriminarea faptei, este mai mare decat cel atribuit contravenției prin actul normativ care o prevede. În esență însă, infracțiunea și contravenția sunt specii de ilicit cu o natură comună, având în general, reguli și instituții comune.
În lumina acestor considerente , susținem opinia potrivit căreia formularea cuprinsă în art. 1 din O.G. nr. 2/2001, are ca scop stabilirea raportului dintre cele două categorii de legi în sensul că una și aceeași faptă nu poate fi considerată atât infracțiune, cât și contravenție.
Deși ne raliem opiniei potrivit căreia actuala reglementare a contravențiilor este superioară celei anterioare, apreciem că formularea art. 1 din OG nr. 2/2001 este perfectibilă și o eventuală modificare trebuie să aibă în vedere faptul că domeniul contravențional nu exclude valorile sociale ocrotite prin norma penală.
Este de domeniul evidenței faptul că și legea contravențională ocrotește valori sociale dintre cele prevăzute la art. 1 Cod penal, precum persoana sau proprietatea , teză confirmată și de caracterul atotcuprinzător al sintagmei „intreaga ordine de drept „ , care subsumează toate posibilele valori sociale protejate prin norma contravențională .
Sfera valorilor sociale ocrotite prin norma de drept penal care se circumscriu domeniului protecției mediului este strâns legată de modul de conceptualizare a relației om – natură. La randul său , aceasta este determinată de evoluția conceptelor juridice, de la protejarea mediului prin drept, doar prin raportare la ideea de proprietate, la recunoașterea calității acestuia de subiect de drept și ocrotirea elementelor sale, independent de orice interes uman general și o reevaluare a valorilor specifice relațiilor reciproce societate-natură.
Rezoluția nr. 5/1977 a Consiliului European de Drept al Mediului preciza, referitor la acest aspect, că „valoare fundamentală, precum viața ori proprietatea privată și publică, mediul trebuie să fie protejat cu același titlu de dreptul penal: alături de omor sau de furt, fiecare cod penal trebuie să cuprindă una sau mai multe incriminări de poluări, vătămări, distrugeri, degradări ori alte atingeri aduse naturii”.
Dacă, în mod tradițional, valorile protejate de dreptul penal erau viața, integritatea fizică sau libertatea persoanei și bunurile acesteia, sfera valorilor insumate de noțiunea de „mediu” este extrem de vastă și totodată imprecisă. Pentru a clarifica acest aspect, teoria științei penale a creat teza așa-ziselor bunuri juridice macrosociale, din care fac parte sănătatea publică și mediul. Această individualizare imprecisă a mediului ca valoare juridică protejată creează alte dificultăți: stabilirea conduitelor care, pentru lezarea semnificativă a acestor valori, să fie incriminate ca infracțiuni și a criteriilor de individualizare a pericolului social.
Pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, include , in prezent, valorile de natură ecologică, în principal protecția mediului, caracterizată de O.U.G. nr. 195/2005 ca „obiectiv de interes public major”( art. 1 ), ceea ce a dus la incriminarea ca infracțiuni a unor fapte grave la regimul legal de protecție a mediului.
Din această perspectivă, este necesară distincția între vătămarea integrității și intereselor persoanei fizice prin intermediul mediului natural degradat și vătămarea adusă mediului natural, independent de orice interes uman. Infracțiunile „ecologice” propriu-zise vizează atingeri aduse nu atât intereselor indivizilor, bunurilor și drepturilor lor, ci unor interese colective, protejand elementele naturale independent și fără a fi necesară o vătămare suferită de victime identificabile.
Aprobarea, de către Consiliul Europei, a Convenției privind protecția mediului prin drept penal( 4 noiembrie 1998) și adoptarea Directivei nr. 2008/99/CE din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal au creat obligația realizării, la nivel național a unui sistem special de reprimare a criminalității ecologice care să aibă în centru recunoașterea unui delict (infracțiune) autonom de mediu ce protejează elementele naturale ca valori în sine.
Analizând , în concret, valorile sociale ocrotite prin infracțiunile prevăzute la regimul protecției mediului, constatăm că, adesea, acestea se referă la viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală, valori sociale care nu fac parte din cele prevăzute de art. 1 Cod penal. Din această perspectivă, de lege ferenda, art. 1 din Codul penal al Romaniei ar trebui modificat în sensul promovării mediului la rangul valorilor sociale fundamentale protejate de dreptul penal.
3.3. Fapta prevăzută și sancționată de acte ale organelor competente, determinate de art. 1 al O.G. nr. 2/2001
Această trăsătură cunoscută sub denumirea de legalitatea stabilirii și sancționării contravențiilor, exprimă un principiu care a transgresat din domeniul penal, unde se regăsește sub forma a două adagii : nulla poena sine lege (nicio pedeapsă nu există în afară de lege) și nullum crimen sine lege (nicio infracțiune nu există în afară de lege). Deplina aplicabilitate a acestui principiu de drept penal, în materie contravențională, confirmă originea comună a celor două forme de ilicit, penal și contravențional.
Principiul legalității contravenționalizării, consacrat de art. 1 din O.G. nr. 2/2001, semnifică faptul că o persoană poate fi trasă la răspundere, pentru o faptă determinată , doar dacă fapta respectivă este prevăzută drept contravenție și sancționată în mod expres, la momentul la care a fost comisă, în cadrul unui act normativ, emis de un organ competent. Categoriile de acte normative ce pot incrimina contravenții și organele competente să le emită sunt determinate de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 2/2001, acest principiu constituind în fapt, o veritabilă garanție a apărării drepturilor fundamentale ale cetățenilor. În acest sens, se apreciază că „răspunderea contravențională nu poate interveni într-un caz concret, decât în temeiul unei reglementări juridice, în baza unui act normativ de un anumit nivel, ceea ce îi asigură caracterul unei răspunderi legale” .
Pe lângă rolul de garanție fundamentală, legalitatea contravenționalizării se constituie într-un criteriu de delimitare a contravenției de alte forme de ilicit, care nu presupun prevederea și descrierea faptei în cadrul unui act normativ .
Astfel, în considerarea caracterului deosebit de grav, infracțiunea poate fi incriminată, potrivit art. 73 alin.(3) lit.h din Constituție, doar prin lege organică, în timp ce contravenția poate fi stabilită și prin alte categorii de acte normative. Desigur, această considerație privește exclusiv sistemele de drept în care contravenția este subsumată ilicitului penal, ceea ce implică stabilirea contravențiilor prin acte normative de drept penal .
În ceea ce privește delimitarea de delictul civil, aceasta este dată de faptul că, în materie civilă, fapta ilicită reprezintă „orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane” , sfera acestor fapte nefiind expres determinată și, de altfel, extrem de vastă.
Aceeași este situația abaterii disciplinare care nu este supusă exigenței de a fi prevăzută expres în acte normative. Decurgând din raporturile de subordonare ierarhică și fiind legată de desfășurarea unei relații de serviciu, abaterea disciplinară poate fi interpretată ca atare de autoritatea ierarhică sau de autoritatea disciplinară .
Legalitatea sancționării contravenționale, care alături de legalitatea contravenționalizării, alcătuiește principiul legalității în materie contravențională, presupune la rândul său două aspecte :
– posibilitatea aplicării doar a sancțiunilor stabilite de organele competente în materie contravențională, cu excepția sancțiunii avertismentului care, potrivit art. 7 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001, poate fi aplicată și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu o prevede ;
– redactarea și emiterea actelor normative contravenționale cu respectarea regulilor stabilite de legiuitor .
Încălcarea principiului legalității în materie contravențională se poate manifesta fie prin retroactivitatea legii incriminatoare sau care prevede sancțiuni mai grave, fie prin aplicarea legii contravenționale prin analogie, ambele reprezentând demersuri juridice care nu pot fi admise într-un stat de drept .
Competența emiterii actelor care stabilesc și sancționează contravenții aparține , potrivit art.1 din O.G. nr. 2/2001, Parlamentului, Guvernului și autorităților publice locale, respectiv consiliilor județene și locale și Consiliului General al Municipiului București. Competența de reglementare legală în materie contravențională a autorităților administrației publice locale este limitată prin dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. Hotărârile autorităților administrative publice locale sau județene pot reglementa contravenții în toate domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuții prin lege , în măsura în care, în domeniile respective, nu sunt stabilite contravenții prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului.
În doctrină există controverse cu privire la limitările impuse autorităților administrației publice locale în activitatea de reglementare contravențională. O parte a autorilor apreciază că este vorba de o dublă condiționare , respectiv domeniul de activitate în care au atribuții stabilite prin lege și intericția de a stabili contravenții în domenii în care acestea sunt reglementate prin lege, hotărâre sau ordonanță de Guvern . Un alt autor identifică o a treia restricție legală, privitoare la competența teritorială, în sensul că organele administrației publice locale nu pot emite acte de sancționare contravențională cu depășirea competenței teritoriale . Într-o a treia opinie, O.G. nr. 2/2001 prevede nivelul actelor normative prin care pot fi stabilite contravenții, cu respectarea unui criteriu teritorial și al unuia material privind sferele sau domeniile de activitate vizate .
Consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București au competență de reglementare contravențională în domeniile prevăzute expres de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, cât și în alte domenii stabilite de Consiliul General al Municipiului București.
În funcție de autoritatea emitentă și actul normativ care stabilește contravenția au fost identificate, în literatura de specialitate două categorii de reglementări :
– ordonanța Guvernului, ca act normativ-cadru care se găsește la baza tuturor actelor de reglementare contravențională ;
– reglementări ce includ norme speciale, cuprinse în legi sau hotărari de Guvern ori hotărâri ale consiliilor locale sau județene.
O altă problemă care, în contextul analizei izvoarelor dreptului contravențional, a generat controverse este cea a cutumei, conturându-se în acest sens două opinii.
Unii autori consideră cutuma ca fiind un izvor al dreptului contravențional cu rol doar exonerator de răspundere, în considerarea unor obiceiuri încetățenite drept cutumă. Se invocă, in acest sens, exemplul recunoașterii tacite a unor încălcări ale legislației contravenționale în cazul unor evenimente deosebite precum manifestări de bucurie ocazionate de succese sportive, politice ori de evenimente ca nunți, sărbătoriri, etc.
În opinia contrară care apreciază că obiceiul (cutuma) nu poate fi recunoscut ca izvor distinct al materiei dreptului contravențional, nesancționarea acestui gen de fapte, deși admisă, se datorează faptului că organele competente nu acționează în sensul tragerii la răspundere a celor care le comit ori faptului că principii sau instituții ale dreptului devin incidente.
Apreciem că, în măsura în care sunt săvârșite fapte precum cele exemplificate anterior, care îmbracă forma ilicitului contravențional, neaplicarea sancțiunii nu poate fi justificată prin lipsa de reglementare a faptei drept contravenție, în temeiul unei reguli cutumiare, întrucât acest lucru ar contraveni cerinței potrivit căreia regulile cutumiare nu pot deroga de la regulile scrise, de același rang sau de unul superior .
3.3.1.Reglementarea contravențiilor de către Parlament și Guvern
Potrivit art. 2 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001, contravențiile pot fi stabilite și sancționate prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului în toate domeniile de activitate.
Parlamentul și Guvernul , ca organe centrale ale statului, au o competență materială generală, putând reglementa contravenții prin actele normative specifice, legi, ordonanțe, hotărâri, în toate domeniile de reglementare, sfera acestora fiind nelimitată.
Respectând ierarhia forței juridice a acestor acte normative, avută în vedere și în cadrul enumerării cuprinse în art. 2 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001, primul act normativ prin care se pot reglementa contravenții este legea. Întrucât textul legal nu stabilește tipul de lege, respectiv organică sau ordinară, acest aspect urmează a fi clarificat din perspectiva dispozițiilor constituționale care exclud materia contravențională din rândul domeniilor de reglementare ale legii organice, ceea ce implică faptul că reglementarea contravențională cade în domeniul legilor ordinare. De regulă, Parlamentul reglementează contravenții în cuprinsul unor legi prin care statuează asupra regimului juridic al unor activități economico-sociale, pentru a da demersului legislativ un caracter complet și unitar, fiind mai puțin uzitată adoptarea unor legi cu caracter exclusiv contravențional .
Competența Guvernului de reglementare contravențională se realizează prin ordonanțe simple sau de urgență, ori prin hotărâri.
Posibilitatea de stabilire a sancțiunilor contravenționale prin hotărâri de Guvern a generat un contencios constituțional, soluționat de Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001, prin care a fost invocată încălcarea dispozițiilor art. 139 din Constituție, a fost respinsă, cu motivarea că : „Art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu numai că nu încalcă prevederile Constituției revizuite, ci constituie o aplicare a acestora, stabilirea de sancțiuni contravenționale prin hotărâre a Guvernului fiind în concordanță cu dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor". Curtea Constituțională a statuat, de principiu, în jurisprudența sa, că înțelesul noțiunii de "organizare a executării legilor", din cuprinsul acestei norme constituționale "are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, și anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituționale sau sancționatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii" (Decizia nr. 51/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004). Așadar, legiuitorul nu stabilește întotdeauna direct, prin lege, contravenții și sancțiuni, ci, în sensul art. 108 din Legea fundamentală, această competență revine autorității publice însărcinate cu organizarea executării legii, în speță, Guvernului, aceasta fiind de altfel concluzia enunțată în considerentele deciziei Curții Constituționale menționate.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\2011\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00081270.HTM – #Așa fiind, nu poate fi reținută pretinsa contradicție între art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și art. 139 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constituționale invocate trebuind corelate cu cele ale art. 108 mai sus menționate, care prevăd, implicit, posibilitatea reglementării de contravenții și sancțiuni prin hotărâri ale Guvernului. “
Ministerele, autorități publice centrale, respectiv organele centrale de specialitate subordonate Guvernului, autoritățile centrale autonome, instituțiile centrale subordonate ministerelor sau autorităților centrale autonome, cât și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ teritoriale, nu pot reglementa în materie contravențională.
Reglementarea contravențiilor prin lege, ordonanță sau hotărâre de Guvern trebuie să răspundă și exigenței ierarhiei izvoarelor dreptului, în speță contravențional, în sensul că, prin acte normative cu forță juridică inferioară nu pot fi stabilite și sancționate contravenții în domenii reglementate de cele cu forță juridică superioară, și nici nu pot fi modificate ori abrogate dispoziții cuprinse în cele din urmă.
3.3.2. Reglementarea contravențiilor prin hotărari ale autorităților administrației publice locale sau județene
Prin hotărari ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții in toate domeniile de activitate in care li s-au stabilit atribuții prin lege , in măsura in care , in domeniile respective , nu sunt stabilite contravenții prin legi sau hotărari ale Guvernului.
Competența materială a acestor autorități in reglementarea de contravenții este limitată , pe de o parte , la domeniile de activitate in care au atribuții legale , iar , pe de altă parte , de imprejurarea că, in domeniul in care urmează să reglementeze, nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
Sub aspect teritorial, competența de reglementare a autorităților administrative publice locale sau județene, este limitată la raza unităților administrativ-teritorială în care acestea își exercită autoritatea. Prin urmare, hotărârile consiliului local al comunei, orașului sau municipiului pot fi aplicate doar pe teritoriul acestora, iar hotărârile consiliului județean și cele ale C.G.M.B au aplicabilitate exclusiv pe teritoriul județului, respectiv al Municipiului București.
Nu au dreptul de a reglementa în domeniul contravențional primarul sau prefectul. De precizat, însă, că prefectul participă la procedura de reglementare contravențională, prin emiterea avizul de legalitate , prevăzut de art. 4 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia hotărârile autorităților administrației publice locale sau județene, prin care se stabilesc și sancționează contravenții, pot fi aduse la cunoștința publică prin afișare sau prin orice altă formă de publicitate prevăzută de lege, numai pe baza avizului de legalitate emis de prefect. Această participare a prefectului face parte din competența generală a acestuia , de verificare a legalității actelor adoptate de autoritățile deliberative locale sau județene
Consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București pot stabili și sancționa contravenții în domeniile prevăzute expres de art. 2 alin.(3) din reglementarea – cadru. Consiliul General al Municipiului București poate extinde printr-o delegare de competență, sfera acestor domenii. Nu poate, însă, să stabilească și să sancționeze contravenții în domeniile rezervate de lege consiliilor locale de sector prin restrângerea competenței acestora, fiind vorba de o competență materială specială. Această concluzie este întemeiată în egală măsură pe principiile legalității și specializării competenței autorităților publice, cât și pe caracterul imperativ al normelor legale în materie de competență.
Regimul actual al competenței de reglementare în materie contravențională a fost supus unor critici în doctrina de specialitate.
Pe de-o parte , se apreciază că numărul mare de organe competente să emită acte normative de stabilire și sancționare a contravențiilor este de natură să conducă la o contravenționalizare excesivă. Aceeași cauză este de natură să genereze, pe de altă parte , situații de reglementare contradictorie respectiv de reglementare a aceleiași fapte, în cuprinsul mai multor acte normative, evident cu un regim diferit.
O altă critică vizează competența de stabilire și sancționare a contravențiilor conferită de reglementarea-cadru unităților administrativ- teritoriale. Astfel, justificat se arată că „nu ni se pare normal ca unele să fie contravențiile și sancțiunile pentru Piața Obor din Sectorul 2 și altele să fie pentru Piața Crângași din Sectorul 6, iar în cazul străzilor și trotuarelor această chestiune….. ni se pare și mai inedită, ținând seama de faptul că multe străzi, inclusiv trotuarele lor, pot intersecta două sau chiar trei sectoare. Așa fiind , este greu de admis că pe o porțiune de stradă, un consiliu local al sectorului Municipiului București stabilește și sancționează contravențiile iar pe cealaltă/celălalt segment/segmente consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București, prin care continuă străzile începute în alt sector, să stabilească alte fapte ce constituie contravenții și alte sancțiuni”.
Aceste critici au nu doar o importanță teoretică ci și practică, având în vedere că aspectele puse în discuție sunt de natură să afecteze cele două reguli fundamentale al sancționării contravenționale care caracterizează, în egală măsură și materia penală : accesibilitatea și previzibilitatea.
Accesibilitatea, definită ca posibilitatea efectivă a oricărei persoane, posibil contravenient, de a cunoaște norma sancționatorie, este, evident, afectată de actuala reglementare în privința actelor normative emise de autoritățile admnistrației locale. Această concluzie vizează atât locuitorii unităților administrativ-teritoriale emitente, dar mai ales cetățenii care aparțin sub aspectul domiciliului sau reședinței altor unități administrativ-teritoriale și care se află pe teritoriul celor dintâi, câtă vreme hotărârile normative ale autorităților administrative locale sunt aduse doar la cunoștința cetățenilor din raza teritorială a acestora, prin publicare, ca formă procedurală posterioară obligatorie pentru actele administrative normative. Așadar, singura garanție a respectării principiului accesibilității, cuprinsă de actuala reglementare, este dată de art. 4 alin. (1) al O.G. nr. 2/2001 : „C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #Dispozițiile din actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravențiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau județene, punerea în aplicare se face și cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – # Previzibilitatea, care vizează posibilitatea oricărei persoane de a presupune că fapta pe care urmează să o săvârșească este prevăzută de legea contravențională este, fără a înfrânge teoria erorii de drept și semnificațiile principiului „nemo consetur ignorare legem”, afectată, în principal, de numărul mare al reglementărilor contravenționale și de caracterul tehnic al multora dintre acestea.
În considerarea acestor aspecte, opinăm în sensul instituirii unui regim juridic unitar în materie contravențională in general, și a celei de mediu , in special, indiferent de locul săvârșirii contravențiilor, obiectiv realizabil in cadrul unui viitor Cod al mediului.
3.3.3. Încălcarea competenței de reglementare în materie contravențională
Stabilirea și sancționarea contravențiilor cu încălcarea competenței prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 2/2001, de către o autoritate cu atribuții în materie, este sancționată cu nulitatea absolută a actului de reglementare contravențională. În fapt, premisa instituirii acestei sancțiuni este situația în care, în materie contravențională, dispoziții ale actelor autorităților administrației publice locale, incalcă dispoziții ale actelor autorităților publice centrale sau ale Parlamentului.
Sub aspect procedural, competența de constatare a nulității aparține instanței de contencios administrativ, la cererea oricărei persoane interesate. Nulitatea poate fi invocată fie pe cale principală, prin promovarea unei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile art. 1 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fie pe cale incidentală, cu respectarea procedurii excepției de nelegalitate, reglementată de art. 4 din același act normativ.
În ciuda formulării art. 2 alin.(5) din O.G. nr. 2/2001, nulitatea absolută vizează doar norma sau normele edictate cu încălcare competenței de reglementare, deorece nulitatea, indiferent de fel, trebuie să fie remediabilă și parțială.
CAPITOLUL III – CONTRAVENȚIA DE MEDIU
1. Istoric al contravenției de mediu
1.1. Etape ale formării și dezvoltării dreptului mediului in Romania
Procesul de apariție , dezvoltare și creare a unui corp unitar de contravenții care vizează ocrotirea valorilor sociale și relațiilor generate de acestea, ce iau naștere în procesul de protecție, conservare și ameliorare a calităților naturale ale mediului, este unul relativ îndelungat, marcat în egală măsură, de evoluția ilicitului contravențional și de cea a legislației privind protecția mediului.
Evoluția contravenției în cadrul sistemului juridic românesc este determinată, așa cum am arătat într-un capitol anterior, de apartenența inițială la domeniul penal, ca element al diviziunii tripartite a ilicitului penal, consacrată formal de Codul penal român de la 1865, iar ulterior de legi speciale și de Codul penal din 1936 și apoi de trecerea „artificială” în domeniul dreptului administrativ prin adoptarea Decretului nr. 184/1954 pentru reglementarea sancționării contravențiilor.
La rândul său, legislația românească de mediu este caracterizată, din perspectiva evoluției istorice, de trecerea de la abordarea utilitaristă, de ocrotire a factorilor de mediu în funcție de valoarea lor economică, și numai în subsidiar, pe cale indirectă, vizându-se și protejarea naturii, la concepția care are în vedere, în principal, valoarea intrinsecă a mediului, protejând elementele acestuia independent de lezarea directă a unui interes uman.
Într-o analiză amplă și riguroasă a procesului de apariție și consolidare a legislației românești privind protecția mediului sunt identificate mai multe etape, fiecare din acestea marcată de o serie de caracteristici.
Etapa inițială, reflectată de Vechiul drept românesc consuetudinar, este cea a reglementărilor care se referă la instituții juridice generale, precum proprietatea și care vizează doar pe cale de consecință ocrotirea unor factori naturali ca pădurea, solul, apele, ect.
Perioada modernă, plasată în a doua jumătate a secolului XIX, este marcată, pe de o parte, de apariția unor noi acte normative, iar pe de altă parte, de acumularea de date necesare pentru inventarierea și caracterizarea patrimoniului natural național. Unul din domeniile care a beneficiat de o reglementare complexă este cel al protecției pădurilor, prin adoptarea primului Cod silvic al României, la 19 iunie 1881.
Apariția și dezvoltarea legislației privind conservarea naturii constituie substanța unei alte etape, generată de evoluția unei mișcări militante în favoarea conservării unor specii de plante și animale sau a habitatelor lor originare. Sub aspectul reglementărilor juridice, este relevantă adoptarea, la 7 iulie 1930 a primei legi pentru protecția monumentelor naturii cu implicații de ordin instituțional, prin înființarea Comisiunii pentru ocrotirea monumentelor naturii și a unor organisme regionale în Ardeal (1933), Oltenia (1936) și Moldova (1938).
Perioada 1950-1989, cea a „ protecției planificate” este marcată de preeminența absolută a factorului economic care a cauzat neglijarea dimensiunii ecologice a dezvoltării , deși din punct de vedere formal reglementările tehnico – juridice, neaplicate de cele mai multe ori, corespundeau standardelor generale în materie. Reglementări semnificative sunt : Decretul nr. 237/1950 privind ocrotirea naturii, Legea nr. 9/1973 privind protecția mediului înconjurător, Legea apelor nr. 8/1974, Legea nr. 2/1987 privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rațională economică și menținerea echilibrului ecologic etc.
În raport de acest cadru general al apariției și dezvoltării reglementărilor in materie și , in consecință , a unui fascicul de contravenții având ca scop , direct sau indirect, protecția mediului , urmează a realiza un inventar al legislației relevante în domeniu, sub acest aspect.
1.2. Contravențiile de mediu in Codurile penale ale Romaniei
1.2.1.Codul penal român de la 1865, după ce definește în primul articol contravenția, în „Cartea a III-a” intitulată „Contravențiuni polițienesci și pedepsele lor”, stabilește în articolele 385, 389 și 393 faptele care constituie contravenție. Acestea sunt împărțite în trei clase, sancționate în mod diferit, respectiv amenda de la 5 la 10 lei, de la 10 la 15 lei și de la 15 la 25 lei. Pentru anumite fapte se prevede și sancțiunea închisorii cu limite generale între una și cinci zile.
Între faptele incriminate de primul Cod penal român, identificăm o serie de contravenții care vizează conservarea sau protecția unor factori de mediu :
– în „Secțiunea I”, art. 385 : „Se voru pedepsi cu amenda de la cinci pina la dece lei:…. 3.Cei ce nu voru ingriji sa curete ulitele la locurile unde acesta ingrijire este data pe seama locuitoriloru;…….. 6.Cei ce voru arunca inaintea locuintei loru lucruri, care voru fi de natura a vetema, prin caderea sau putorea loru, sanetatea;……….. 13.Acei cari in publicu voru maltrata dobitocele sau le va supune la poveri mai presusu de puterea loru.”
– în „Secțiunea II”, art. 389 : „Se voru pedepsi cu amenda de la dece pine la cinci-spre-dece lei:………. 9.Cei ce vor arunca petre sau alte lucruri tari ori gunoe pe casele, zidirile si imprejmuirile altuia, sau in gradini ori imprejmuiri straine, precum si cei cu vointa vor arunca lucruri tari sau puturose asupra cuiva.”
– în „Secțiunea III”, art. 393 : „Se voru pedepsi cu amenda de la cincispre-dece pina la doue deci si cinci lei: ………… 2.Cei ce voru causa moarte sau raniri dobitoceloru altuia prin lasarea fara paza de nebuni sau furiosi; ori de dobitoce facetore de reu, sau prin repediciunea ori reua conducere a trasuriloru ori prin coversitorea loru povara, sau a cailoru, a dobitoceloru de trasu de povara sau calarie;………. 8.Acei cari causeza sau contribuescu a causa sgomotu sau larma noptea, turburandu cu acesta liniscea locuitoriloru;……. 11.Cei ce voru taia lemne dintr-o padure poprita ori voru redica printr-ascunsu lemne taiate, sau carbuni, precum si acei cari fara a fi autorisati, voru redica sau cari voru fu luatu, de pe locurile ce sunt propritati a le comuneloru, pamenturi sau alte materialuri.”
Analizând obiectul juridic al acestor contravenții, constatăm că reflectă trăsăturile generale ale reglementărilor juridice privind protecția mediului specifice acestei perioade, respectiv ocrotirea în mod direct a igienei, liniștii și sănătății publice și individuale ori a unor animale și elemente de vegetație și, doar pe cale de consecință a mediului, în înțelesul actual al noțiunii.
1.2.2. Codul penal roman din 1936 reprezintă, fără îndoială, un progres din perspectiva stabilirii și sancționării de contravenții în scopul ocrotirii unor factori de mediu. Alături de abateri vizând sănătatea publică, noul Cod penal cuprinde două categorii de contravenții , care, prin obiectul lor juridic și material, pot fi considerate contravenții la regimul de protecție a mediului .
In Titlul II , Capitolul III , „Contravenții contra liniștei publice”, art. 587 incriminează o serie de fapte care au ca urmare imediată afectarea confortului sonor al locuitorilor , urmând a fi pedepsiți cu închisoare polițienească de la una la 10 zile și amendă dela 100 la 1.000 lei: :
– cei care, în scopul de a vinde imprimate, ziare sau orice mărfuri, pe stradă sau în orice alt loc public, turbură prin strigăte liniștea locuitorilor în timpul obișnuit pentru odihna lor ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #acela care, prin tragerea clopotelor sau orice alte semnale de pericol, știind că nu este niciun motiv serios de a face uz de ele, turbură liniștea locuitorilor, induce în eroare autoritățile sau produce panică;
– aceia care cauzează sau contribue a cauza zgomot sau larmă, noapte, turburând astfel liniștea locuitorilor, prin țipete, cântece sau petreceri cu lăutari, inclusiv lăutarii și conducătorii de vehicule care întovărășesc pe turburători;
– conducătorul de automobil care, în contra regulamentului de circulație sau fără o justă necesitate, prin instrumente sonore sau prin manevrarea motorului, face astfel de zgomote încât turbură liniștea locuitorilor.
Apartenența acestor contravenții la categoria contravențiilor „ecologice” este justificată de definiția legală a noțiunii de poluant , care include și elementul fonic.
Pe de altă parte , Codul penal din 1936 prevede o categorie specială de contravenții, in Cartea a III-a , Titlul II , Capitolul VII „ Contravenții contra protecției animalelor”. Potrivit art. 593, este pedepsită cu închisoare polițienească dela 5 la 20 zile și amendă dela 100 la 500 lei săvârșirea, în public, de acte de cruzime sau tortură față de animale. Se consideră, de asemenea, acte de cruzime sau de tortură, dacă sunt săvârșite în public, fapte precum :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- supunerea animalelor la poveri mai presus de puterile lor sau la oboseli excesive;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- întrebuințarea animalelor la munci pentru care sunt inapte din cauza vârstei, boalei, infirmității sau rănilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- părăsirea animalelor infirme, rănite sau bolnave;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- bătaia animalelor “cu nesocotință” ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- înțeparea sau îmboldirea animalelor cu instrumente sau alte unelte ascuțite pentru a le stimula la muncă sau la mers, ori pentru a le face să se ridice când sunt căzute, rănite sau bolnave;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- transportul de păsări sau alte animale mici, legate de picioare și atârnate cu capul în jos;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- întrebuințarea animalelor la jocuri sau spectacole publice ce comportă suferințe sau cruzimi;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- supunerea animalelor, fie chiar în scopul științific sau didactic, la experiențe de natură a provoca mila sau desgustul, cu excepția experiențelor făcute în clinici universitare și institutele științifice de specialitate, sub stricta supraveghere și răspundere a profesorului sau directorului institutului.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00033229.HTM – #- tăierea animalelor pe străzi sau în alte locuri publice prin natura lor.
Dimensiunea ecologică a acestei categorii de contravenții este dată de consacrarea, pe această cale, a unor „drepturi ale animalelor” și evidențiată prin comparație cu reglementările actuale în materie. Legea nr. 205/2004, stabilind regimul de protecție a animalelor cu sau fără deținător, incriminează ca infracțiuni sau contravenții o serie de fapte precum : C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #omorârea animalelor, cu intenție; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #practicarea tirului pe animale domestice sau captive; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #organizarea de lupte între animale sau cu animale; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #folosirea de animale pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #maltratarea și schingiuirea animalelor; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #folosirea armelor cu tranchilizant în alte situații decât pentru imobilizarea animalelor.
Prin intrarea in vigoare a Decretului nr. 184/1954 pentru reglementarea sancționării contravențiilor, contravențiile de mediu , ca și celelalte categorii de contravenții , au transgresat din domeniul penal in cel administrativ , nemaifiind reglementate de Codul penal sau de legislația penală specială.
1.3. Contravențiile de mediu în Codurile silvice
Unul din domeniile care s-a bucurat de protecție juridică pe calea reglementării de contravenții, de-a lungul perioadei supusă analizei, este cel al vegetației forestiere.
1.3.1. Primul Cod silvic al României, inspirat de Codul forestier francez din 21 mai 1827, consacră o perspectivă modernă asupra gospodăririi fondului forestier național răspunzând unor reacții ale opiniei publice cu privire la pericolul despăduririlor abuzive , al degradării peisajelor și, în definitiv, al distrugerii fondului forestier. Sub aspectul răspunderii pentru încălcarea regimului juridic instituit, Codul silvic de la 1827 prevedea o serie de fapte ce constituie contravenții, între care tăierea sau ridicarea de lemne fără drept, pășunatul vitelor, distrugerea de plantații, aprinderea focului în pădure sau la o distanță mai mică de 100 m de lizieră, folosirea cuptoarelor cu var, de ars cărămida sau alte activități industriale neautorizate de Administrația Domeniilor Statului.
1.3.2. Codul silvic din 1910, reflex legislativ al unei noi concepții, care admitea limitarea atributelor dreptului de proprietate, în scopul satisfacerii interesului comun al protecției naturii, stabilește în Capitolul VII, “Delicte, penalitati si urmari” subcapitolul I, “Delicte si contravențiuni comise în pădurile supuse regimului silvic. – Penalități” o serie de contravenții, pedepsite cu amendă sau închisoare, comise în pădurile supuse regimului silvic, printre care :
– tăierea, scoaterea din rădăcină sau ridicarea fără drept a arborilor de mai puțin de 2 decimetri în circumferința, măsurată la 1 metru și 30 de la pământ ;
-smulgerea sau distrugerea plantațiilor de pe marginea șoselelor naționale, județene, vicinale și comunale, din parcurile sau grădinile destinate uzului public;
-tăierea, smulgerea sau vătămarea puieților din pepiniere, celor crescuți în pădure sau în plantații, în grosime până la 2 decimetri în circumferința, măsurată la suprafața pământului ;
-pășunarea, fără drept, în păduri în vârstă mai mare de 10 ani, sau în poienele acestor păduri ;
– realizarea de săpături în păduri sau în poienele din păduri, fără autorizarea proprietarului , pentru a scoate nisip, pământ, brazde de iarbă, pietriș sau alte produse minerale ;
– amplasarea, fără autorizarea proprietarului, în interiorul pădurii, de cuptoare pentru fabricarea varului, fabrici de cărămidă sau de olane, de ferăstraie sau alte industrii ;
– scuturarea, strângerea sau însușirea, fără drept a ghindei, jirului , rânzei sau a altor fructe, semințe sau produse ale pădurilor, ori ale terenurilor din perimetrul pădurilor ;
– încălcarea , de către cel care găsește în pădure, sau la marginea ei, rămășite de foc încă nestins, a obligației de a lua măsuri în vederea stingerii complete, iar daca va vedea că pădurea a luat foc într-un punct oarecare, și
– omisiunea celui care găsește în pădure, sau la marginea ei, rămășite de foc încă nestins de a-i informa pe cei care locuiesc în casa cea mai apropiată în drumul său, care, la rândul lor, sub aceeași sancțiune, au obligația de a informa imediat pe notarul comunei, de care aparține pădurea în care s-a produs incendiul sau autoritatea cea mai apropiată, precum și pe proprietarul pădurii, sau pe prepușii lui, pentru a lua măsuri de stingere a focului ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00040051.HTM – #aprinderea focului în pădure sau în jurul ei, la o distanță de 100 metri, cu excepția locurilor destinate pentru stână, a zonelor locuite de pădurari, de tăietorii de lemne și alți lucrători din pădurile în exploatare, de către agenții silvici aflați în lucrări, precum și de către cei care participă la vânători ;
-depunerea în pădure de materii expuse focului ca: fân, paie, coceni, etc., cu excepția celor necesare pentru hrana vitelor întrebuințate în exploatarea pădurii ;
– încălcarea interdicției de pășunat al vitelor, în locul unde pădurile au fost distruse prin incendiu, timp de 10 ani de la data când incendiul a avut loc.
Amenzile se dublează și sunt însoțite de pedeapsa inchisorii de la 5 zile la o lună , într-o serie de situații agravante , precum : C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00040051.HTM – #
– în caz de recidivă, prin comiterea unui nou delict sau contravenție, timp de un an de la ultima condamnare a delicventului sau contravenientului; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00040051.HTM – #
– în caz de cumul de delicte sau de contravenții;C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00040051.HTM – #
– când tăierea s-a facut cu ferăstrăul;C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00040051.HTM – #
– când infracțiunea a avut loc între apusul și răsăritul soarelui;C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Documente\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00040051.HTM – #
– când comiterea infracțiunii s-a făcut de mai multe persoane constituite în bande sau armate.
Sub aspect procedural, constatarea contravențiilor se găsește în competența agenților silvici ai Statului, ai județelor, ai comunelor, ai așezămintelor publice și de binefacere, precum și agenților silvici ai proprietarilor particulari, recunoscuți de ministerul agriculturei și al domeniilor, pentru delictele comise în pădurile date în supravegherea lor și se realiza prin procese-verbale, întocmite de aceștia, în urma chemarei delicventului pe cale administrativă, atunci când nu este vorba de flagrant delict.
Pe lângă pedepse, delicvenții și contravenienții sunt condamnați atât valoarii materialului, cât și la despăgubiri civile. Amenda și valoarea materialului lemnos sunt stabilite de lege, iar despăgubirile civile sunt lăsate la aprecierea instanțelor judecătorești. La aplicarea pedepselor prevăzute în lege , judecătorii pot acorda circumstanțe atenuante, însă nu pot reduce valoarea materialului lemnos prevazută în lege sau în tarifele anexate acesteia.
1.3.3. Codul silvic din 1962, impus de noile realități politico-sociale ulterioare anului 1948, în special cele referitoare la forma de proprietate asupra pădurilor, respectiv proprietatea de stat, cuprinde referiri la răspunderea contravențională în domeniu, arătând în art. 39 alin.(2) că „Faptele care constituie contravenții silvice, sancțiunile și modul lor de aplicare, se stabilesc prin instrucțiuni ale Ministerului Economiei Forestiere, aprobate prin hotărâre a Consiliului de Miniștri ”.
Prin Decretul nr. 45/1969, în Codul Silvic a fost introdus Capitolul VI , „Contravenții și infracțiuni” care, pe de o parte, consacră o serie de contravenții având ca scop ocrotirea fondului forestier, iar pe de altă parte, arată că pentru celelalte fapte care constituie contravenții silvice, sancțiuni valabile cu amendă între 20 și 2500 lei, vor fi stabilite prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri.
Adoptată în vederea punerii în executare a dispozițiilor sus-menționate, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2499/1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, prevede un număr de 26 de contravenții la regimul fondului forestier sau al altor terenuri cu vegetație forestieră.
Un prim fascicul de contravenții, sancționate cu amendă de bază de la 70 lei la 500 lei, iar dacă au fost săvârșite de un angajat în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, cu amendă de la 150 la 1000 lei, se referă la :
– tăierea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți ori lăstari, cu sau fără ridicarea acestora, din păduri sau de pe alte terenuri cu vegetație forestieră, apartinând organizațiilor socialiste;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #însușirea din păduri sau alte terenuri cu vegetație forestieră, aparținând organizațiilor socialiste, de arbori, puieti sau lăstari, care au fost taiați ori scoși din rădăcini, fără drept, de altă persoană;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #distrugerea sau degradarea arborilor, puieților ori lăstarilor, din păduri sau de pe alte terenuri cu vegetație forestieră, apartinând organizațiilor socialiste;
Cu amendă de la 50 la 300 lei, iar dacă au fost săvârșite de un angajat în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, cu amendă de la 80 la 500 lei , se sancționează următoarele contravenții :
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #vătămarea arborilor, puieților sau lăstarilor, prin pășunare în zone sau păduri în care pășunatul este interzis;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #pășunatul fără autorizație sau contrar prevederilor autorizației de pășunare, în cuprinsul pădurilor sau terenurilor din fondul forestier;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #deteriorarea amenajărilor silvice, piscicole din apele de munte; sau vânătoresti, a împrejmuirilor, barierelor sau altor lucrări asemănătoare, aflate în păduri sau pe terenuri din fondul forestier;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #deteriorarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate sau de corectare a torenților, executate în perimetre de ameliorare din fondul forestier sau în alte asemenea perimetre care se află în grija organelor silvice, ori nerespectarea restricțiilor de folosințăț impuse pe suprafețele cuprinse în aceste perimetre;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #deteriorarea, ștergerea sau ridicarea semnelor de hotar, geodezice sau topografice, a tăblițelor de avertizare sau a indicatoarelor, aflate în păduri sau pe alte terenuri din fondul forestier;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #transportul de material lemnos, de la locul de tăiere sau depozitare, neînsotit de actele tip de proveniență;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #amplasarea, fără aprobare, în interiorul pădurilor ori în apropierea acestora, a unor instalații industriale sau a altor asemenea obiective, ce pot pricinui vătămări pădurilor;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #tăierea de către deținătorii sau posesorii terenurilor cu vegetație forestieră necuprinse în amenajamente silvice de arbori nemarcați de organele silvice;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #scoaterea din rădăcini sau ridicarea din pădure, fără aprobarea organizației socialiste în a cărei administrare sau folosință se află pădurea, de cioate ce nu sunt destinate regenerării naturale a pădurii, de crăci sau resturi de exploatare;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #culegerea sau recoltarea, fără drept, din păduri sau alte terenuri din fondul forestier, de rășină, frunzare, muguri, cetină, fructe, plante medicinale, ghinda, jir sau alte seminte forestiere, iarbă, fân, lucernă sau alte asemenea produse;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #efectuarea de săpături în păduri sau pe alte terenuri din fondul forestier, pentru a se scoate piatră, pietriș, nisip, pământ, brazde de iarbă sau altele asemenea, ori aducerea și depozitarea în păduri sau terenuri din fondul forestier, de piatră, moloz, gunoaie sau cadavre de animale, fără aprobarea prealabilă a organizației socialiste în a cărei administrare sau folosință se află pădurile sau terenurile;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #circulația cu orice vehicul sau trecerea cu animale prin păduri, grădini dendrologice, parcuri forestiere, pepiniere silvice sau alte terenuri din fondul forestier, în afara drumurilor permise pentru circulație și care sunt marcate în acest sens prin tablițe indicatoare;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #circulația vehiculelor și pietonilor, pe alte drumuri decât cele publice, în părțile de pădure expuse incendiilor pe vreme de secetă și marcate ca atare;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #aruncarea de țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse, în păduri sau pe terenuri aflate în cuprinsul acestora, chiar dacă nu s-a pricinuit un incendiu;
O a treia categorie de contravenții, din punct de vedere al sancțiunii, respectiv amendă de la 100 la 1.000 lei, iar dacă au fost săvârșite de un angajat în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, cu amendă de la 200 la 2.000 lei este alcătuită din fapte precum :
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #exploatarea de parchete, cupoane sau loturi de arbori, înaintea termenului prevăzut în autorizația de exploatare ori după expirarea acestuia sau în epocile în care exploatarea este interzisă prin instructiunile în vigoare;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #vătămarea arborilor nemarcați în parchetele aflate în exploatare; nu constituie contravenție vătămarea ce nu a putut fi evitată în aplicarea normelor de protecție a muncii dacă în locul arborilor vătămați și în imediata lor apropiere au fost lasați arbori corespunzători, din cei destinați exploatării, marcați ca atare de organele silvice.
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #deteriorarea cioatelor destinate regenerării;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #lăsarea, în parchetul ce se exploatează, de cioate cu înălțimea, măsurată în partea din amonte, care depășește o treime din diametre mai mari de 45 centimetri, cu înălțime care depășește 15 centimetri;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #lăsarea în parchet, la expirarea termenului prevăzut în autorizația de exploatare, de arbori netăiați din cei destinați exploatării, de arbori tăiați și material fasonat valorificabil;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #nestrângerea sau necurățarea resturilor de la exploatare, în parchetele atribuite spre exploatare, în termenele și condițiile prevăzute în instrucțiunile în vigoare;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #necojirea la exploatarea rașinoaselor, conform prevederilor instrucțiunilor în vigoare, a fusului arborilor inclusiv a iescarilor și muscarilor, până la grosimea de 3 centimetri, precum și a cioatelor și rădăcinilor proeminente de la suprafața solului;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #ștergerea mărcilor sau a numerelor de pe arbori ori cioate;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030014.HTM – #amplasarea în pădure a unor construcții, drumuri de scoatere sau instalații pasagere, necesare exploatarii parchetelor, ori a unor bocșe de mangalizare, fără avizul organelor silvice sau în alte locuri decât cele prevăzute în avizul acestora.
Hotărarea Consiliului de Stat nr. 920/1973 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice a înlocuit Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2499/1969, preluând contravențiile silvice și procedura aferentă, care se completa , sub aspectele pe care nu le prevedea, cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Corpul contravențiilor silvice a fost completat de cele prevăzute în Legea nr.2/1987 privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rațională economică și menținerea echilibrului ecologic, care urmărea apărarea și îmbunătățirea mediului înconjurător și menținerea echilibrului ecologic, prin conservarea și protejarea pădurilor. Prin acest act normativ cu carater excepțional, în scopul realizării unei repartiții teritoriale corespunzătoare a pădurilor, asigurarea potențialului productiv și păstrarea echilibrului ecologic, au fost interzise, pe o perioadă de 10 ani, tăierile de produse principale în 27 din cele 41 județe ale țării.
1.3.4.Codul silvic din 1996 a fost impus de contextul economico-social și legislativ ce a urmat anului 1989, respectiv trecerea unei părți a terenurilor forestiere în proprietate privată. Acesta nu a adus diferențe semnificative de abordare cu privire la valențele și protecția ecologică a fondului forestier , reglementând, în principal, administrarea și gestionarea pădurii.
Sub aspectul reglementării contravențiilor silvice, Codul silvic din 1996 a coexistat cu H.C.M. nr. 2499/1969 și cu Legea nr. 2/1987, până în anul 2000.
Prin Legea nr. 31/2000 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, această categorie de contravenții a fost reglementată unitar, cuprinzand 58 de fapte, împărțite în cinci grupe, după criteriul cuantumului amenzii aplicabile. Actul normativ prevedea posibilitatea sancționării contravenționale a persoanelor juridice, pentru care limitele minime și maxime ale amenzilor erau majorate de 5 ori.
1.4. Contravențiile de mediu în legislația sectorială extrapenală
Ulterior intrării în vigoare a Decretului nr. 184/21 mai 1954, republicat la 28 mai 1955, decret care a abrogat dispozițiile din Codul penal și din legile speciale privind sancționarea faptelor ce constituie contravenții și pe această cale, a exclus răspunderea contravențională din sfera ilicitului penal, plasând-o în sfera ilicitului administrativ, s-a înregistrat un fenomen de extindere a ilicitului contravențional, ajungându-se la un număr extrem de mare de acte normative în această materie și , în consecință, de contravenții.
Această realitate explicată fie prin contravenționalizarea unor fapte antisociale care, prin pericolul lor social redus, nu justificau o represiune contravențională, fie prin interferența exagerată a contravenționalului în sfera abaterilor disciplinare, ori contravenționalizarea multiplă a acelorași fapte, atât prin acte ale organelor centrale cât și prin cele ale organelor locale, a devenit contradictorie în raport de unul din principalele argumente prezentate în expunerea de motive a Legii nr. 32/1968, respectiv reducerea numărului de acte care prevedeau contravenții.
Domeniul contravențiilor de mediu nu a făcut excepție de la această dezvoltare, optându-se pentru adoptarea unor acte normative sectoriale care să prevadă contravenții la regimul unor factori de mediu sau al unor activități, urmând să le prezentăm pe cele mai relevante .
În domeniul apelor, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 342/23 mai 1963 privind aprobarea instrucțiunilor pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor în domeniul apelor, stabilește o serie de fapte care constituie contravenții în domeniul apelor, precum :
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #executarea de lucrări care au legătură directă sau indirectă cu folosirea apelor, cu apărarea împotriva efectelor daunătoare ale apelor, cu protecția calității apelor sau care pot aduce modificări în orice fel regimului de scurgere a apelor, fără avizul organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acestuia;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #folosirea apelor de suprafață sau subterane fără avizul sau autorizația organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acestora. Se exceptează folosirea apelor pentru nevoi casnice ca: băut, adăpat, spălat, îmbăiat etc;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #exploatarea construcțiilor hidrotehnice de gospodărire a apelor fără respectarea prevederilor din regulamentele de exploatare avizate de organele de gospodărire a apelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #evacuarea de ape reziduale în ape curgătoare, lacuri, bălți, eleștee, canale, în mare în lungul litoralului sau în ape subterane, fără avizul sau autorizația organelor de gospodărire a apelor, cu încălcarea acestora sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în regulamentul de exploatare;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #descărcarea de orice fel de materiale în cursurile de apă curgătoare, lacuri, eleștee, bălți, canale sau în mare în lungul litoralului, fără avizul sau autorizația organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acestora;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #deversarea apelor reziduale încărcate cu substante nocive în rețeaua de canalizare a localităților și industriilor fără autorizația organelor de exploatare a rețelei sau cu încălcarea acesteia;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #darea în exploatare sau extinderea unor unități care prin activitatea lor evacuează ape reziduale, fără funcționarea instalațiilor de epurare potrivit proiectelor legal avizate;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #neexploatarea de către beneficiari a întregii capacități a stațiilor și instalațiilor de epurare a apelor reziduale sau neîntreținerea lor conform regulamentului de exploatare;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #folosirea de canale deschise pentru scurgerea apelor reziduale fecaloide și a apelor toxice industriale;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #deversarea în cursurile de apă a excesului de ape reziduale neepurate biologic folosite la irigații, fără autorizația organelor de gospodărire a apelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #depozitarea în albiile sau pe malurile cursurilor de apă și a canalelor ori pe malurile lacurilor, eleșteelor, bălților sau pe coronamentul, banchetele, taluzele și zonele de protecție a digurilor, a materialelor de orice fel care ar putea dăuna regimului de scurgere a apelor, sau fiind duse de ape mari sau ape meteorice ar îngusta albiile sau ar schimba calitatea apei;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #exploatarea carierelor de piatră sau extragerea pietrișului, nisipului, argilelor, marnelor și altor materiale din albiile sau malurile cursurilor de apă și canalelor, fără autorizația organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acesteia;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #topirea în cursurile de apă, lacuri, eleștee, bălți sau canale a cânepii, inului sau altor plante textile fără autorizarea organelor de gospodărire a apelor, în afară de locurile anume destinate în acest scop;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #folosirea terenurilor situate pe o zona de 20 metri de-a lungul malurilor apelor navigabile, precum și în lungul digurilor de apărare contra inundațiilor pe ambele părți, fără avizul organizațiilor de stat care le au în folosință sau cu încălcarea acesteia;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #transportul liber de lemne sau plutitul pe apele curgatoare, fără autorizația organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acesteia;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #neîntreținerea în bună stare a malurilor sau albiilor în zonele stabilite de organele de gospodarire a apelor, de către cei carora li s-a recunoscut un drept de folosință;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #plantarea sau taierea arborilor, tufelor și puieților în albiile cursurilor de apă, pe malurile lor, pe diguri sau în zonele de protecție a lucrărilor de îmbunătățiri funciare, fără autorizația organelor de gospodărire a apelor sau cu încălcarea acesteia;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #extragerea de pamânt de pe diguri sau de-a lungul acestora în zona stabilită de organele de gospodărire a apelor sau plantarea de stâlpi în diguri sau baraje de pamânt;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #facerea de arături sau șanțuri pe maluri și în albiile cursurilor de apă sau canalelor, în diguri sau baraje de pamânt, înăuntrul zonei stabilite de organele de gospodărire a apelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #circulația cu vehicule sau trecerea cu animale pe diguri sau prin canale, în afară de cazul în care trecerea se face prin locuri anume destinate în acest scop;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #pășunatul animalelor, cositul sau degradarea ierbii pe malurile cursurilor de apă în zonele în care sunt executate lucrări hidrotehnice precum și pe diguri și pe malurile canalelor, fără aprobarea prealabilă a beneficiarilor acestor lucrări;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #degradarea reperilor, bornelor sau instalațiilor hidrometrice așezate în albiile sau pe malurile cursurilor de apă și canalelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #instalarea de conducte prin, peste sau sub diguri sau baraje de pamânt, fără aprobarea prealabilă a beneficiarilor acestora;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00020252.HTM – #refuzul de a prezenta avizele și autorizațiile legale de folosire a apelor, de evacuare a apelor reziduale sau de exploatarea materialelor din cursurile de apă sau canale, la cererea organelor de gospodărire a apelor;
-refuzul de a permite persoanelor împuternicite de organele de gospodărire a apelor accesul pe terenurile și în incintele beneficiarilor de folosințe în vederea exercitării dreptului de sugraveghere a gospodăririi apelor, în afară de cazul în care potrivit actelor normative este necesară o autorizație specială.
Contravențiile la regimul apelor sunt sancționate cu amendă de la 100 la 1000 lei pentru „salariați răspunzători din cadrul organizației socialiste” și de la 25 la 150 lei pentru „persoanele particulare”. Competența de constatare a săvârșirii contravențiilor aparține organelor inspecției de stat a apelor și altor delegați desemnați de Comitetul de Stat al Apelor, și, pentru unele dintre acestea, de către delegați desemnați de Ministerul Sănătății și Prevederilor Sociale sau de către Ministerul Industriei Alimentare.
Prevederile acestui act normativ au fost înlocuite prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2496 din 31 decembrie 1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor săvârșite în domeniul apelor , noul act normativ constituindu-se într-o reglementare superioară, atât din punctul de vedere al conținutului constitutiv al faptelor stabilite drept contravenții cât și sub aspect procedural. Sfera subiectelor active calificate este extinsă, alături de angajații organizațiilor socialiste fiind prevăzuți și membri cooperativelor agricole de producție sau ai altor organizații obștești răspunzători pentru încălcarea ori nerespectarea normelor ce prevăd obligații pentru aceste organizații. Cuantumul amenzii este majorat, acesta fiind de la 1000 lei la 3000 lei pentru subiectele calificate și de la 50 lei la 300 lei pentru celelalte persoane fizice.
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2492/31 decembrie 1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar-veterinare și zootehnice, reglementând acest domeniu, stabilește un număr de 43 de contravenții împărțite în 6 grupe, în funcție de cuantumul amenzii prevăzută ca sancțiune. Obiectul juridic al acestor contravenții este, în cele mai multe, cazuri unul multiplu, valorile ocrotite având atât o natură ecologică, cât și economică.
Protecția plantelor și a pădurilor este un alt domeniu care a beneficiat de o reglementare contravențională specială. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2498/31 decembrie 1969 au fost stabilite faptele ce constituie contravenție la regimul plantelor cultivate și al pădurilor, după cum urmează :
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #folosirea la insămânțarea semințelor necondiționate și netratate, potrivit normelor legale aduse la cunoștința publică prin presă, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin alte mijloace;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neefectuarea lucrărilor prevăzute de lege pentru distrugerea buruienilor care servesc drept gazdă pentru boli și dăunători în culturile de câmp și grădinile de legume;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #nerespectarea rotației culturilor, când această lucrare este stabilită de către organele de protecția plantelor și aduse la cunostința publică prin presă, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin alte mijloace, în scopul prevenirii și combaterii anumitor boli și dăunători din culturile agricole;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neexecutarea dezinfectării și dezinsectizării anuale a spațiilor de depozitare a produselor agricole vegetale;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neexecutarea în plantațiile de pomi și pepinierele pomicole a lucrărilor de igienă a culturilor, ca: distrugerea cuiburilor de omizi, a lichenilor, a mușchilor, tăierea uscăturilor, a drajonilor, culegerea fructelor mumificate;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #nedistrugerea tuturor focarelor păduchelui de San-José din jurul plantațiilor de pomi fructiferi neinfestate de acest daunator și a pepinierelor pomicole, de către toți deținătorii de terenuri, inclusiv cele forestiere, prin măsuri de combatere chimică sau prin scoaterea materialului nevaloros – porumbar, măcies, pomi degradați – pe o raza de minimum 500 metri de la plantația sau pepiniera neinfestată;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #cultivarea în plantațiile de pomi a unor plante care stânjenesc efectuarea la timp a tratamentelor de vară împotriva bolilor și dăunătorilor, precum și nerespectarea obligației de a distruge buruienile când aceasta a fost stabilită de către organele agricole, fiind adusă la cunostința publică prin presă, instrucțiuni, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin alte mijloace;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #recoltarea mladițelor altoi de la plante mama atacate de dăunători sau agenți patogeni de carantină;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neaplicarea tratamentelor pe cale chimică sau mecanică în termenele stabilite de organele de protecția plantelor și aduse la cunoștința publică prin presă, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin mijloace, în cazul când produsele și aparatura pentru combateri sunt asigurate;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #menținerea pe terenurile din afara fondului forestier a arborilor de rașinoase uscați, în curs de uscare, rupti, doborâti de vânt sau de zăpadă, ori atacați de boli și dăunători.
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neefectuarea lucrarilor de prevenire și combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor de carantină de către deținătorii de terenuri, când măsurile de prevenire și combatere au fost concret indicate la fața locului de către organele de protecția plantelor, sau dacă aceste indicații au fost aduse la cunostința publică prin presă, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin alte mijloace;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neexecutarea tratamentelor de iarnă și de vară în pepinierele pomicole, dendrologice și silvice, precum și în serele legumicole, și floricole, când tratamentele au fost indicate de organele de protectia plantelor sau au fost aduse la cunostinta celor interesati prin procese – verbale, prin presă, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin alte mijloace;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #livrarea materialului săditor din pepinierele pomicole, nedezinfectat și neînsoțit de buletinul de liberă circulație, eliberat de Inspectia de stat pentru protecția plantelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neținerea la zi a regimului de evidența lucrărilor de protecția plantelor, pentru pepinierele pomicole, dendrologice, silvice și pentru serele legumicole și floricole;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #nedezinfectarea pământului, a tocurilor și a utilajelor din răsadnițe și serele legumicole și floricole, înainte de semănat, repicat, plantat, în cazul când lucrările de dezinfectare sunt indicate de organul de protecția plantelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #păstrarea în depozite și curți a lemnului de rășinoase – molid, brad, pin – necojit, în intervalul 1 aprilie – 1 octombrie;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #nedeclararea de către conducătorii pepinierelor silvice a cazurilor în care în pepinierele respective se cultivă și material săditor pomicol altoit sau sălbatic – măr, păr, mirobolan, dud, nuc;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #punerea în vânzare sau folosirea la semănat a semințelor de trifoliene nedecuscutate;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #livrarea sau folosirea la furajarea animalelor a deșeurilor rezultate din decapsularea tulpinelor de in în topitorii ori a celor de la stațiile de decuscutare a semințelor de trifoliene sau ierburi, fără aprobarea Inspecției de stat pentru protecția plantelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neexecutarea lucrărilor de combatere a focarelor de cuscută, pe cale chimică sau mecanică, din culturi, de pe locurile virane, din localități, de pe marginea drumurilor naționale și locale, din stațiile și de pe liniile de cale ferată, când acțiunea a fost stabilită de organele agricole și a fost adusă la cunostința publică prin presă, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin alte mijloace;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #vânzarea de către unitățile comerciale a citricelor ambalate în foiță;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #neînlocuirea cartofilor sensibili la râia neagră cu soiuri rezistente, în zonele contaminate, sau nemenținerea purității biologice a soiurilor de cartofi rezistenți la râia neagră în zonele infestate cu această boală.
-înființarea și funcționarea pepinierelor pomicole, dendrologice, silvice, a serelor legumicole și floricole, precum și a câmpurilor experimentale și colecțiilor pomicole, dendrologice și silvice, fără autorizația Inspecției de stat pentru protecția plantelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #transportul și punerea în vânzare a materialului de înmulțire – puieți, butași, marcote, altoi, portaltoi, butași floricoli înrădăcinați sau în ghivece, semințe – fără buletin de liberă circulație eliberat de Inspecția de stat pentru protecția plantelor;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #nerespectarea măsurilor speciale de carantină indicate de Inspecția de stat pentru protecția plantelor, privind produsele vegetale importate și exportate, aduse la cunostința publică prin presă, decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare sau prin alte mijloace;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #importul produselor vegetale fără autorizația de import dată de Ministerul Agriculturii și Silviculturii;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #nedeclararea la organele de control fitosanitar vamal a produselor de origine vegetală neprelucarate, la intrarea în ;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #nedistrugerea focarelor de omidă păroasă a dudului pe cale mecanică sau chimică, din livezi, pomi răzleți stații și de pe lângă liniile de cale ferată, de către deținătorii acestor terenuri;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #împiedicarea organelor autorizate de Ministerul Agriculturii și Silviculturii de a inspecta culturile, pepenierele, plantațiile, depozitele de produse agricole și de pădure, în vederea constatării sănătății acestora, de a ridica probe de produse agricole și chimice folosite în acțiunile de combatere a dăunătorilor, în cantități limitate, potrivit normelor legale, precum și de a controla materialul agricol, pomicol și forestier supus normelor de carantină fitosanitară internă și externă;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #livrarea la export a produselor vegetale neprelucrate, fără certificat fitosanitar întocmit conform normelor legale;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #producerea și punerea în vânzare de substante chimice sau de orice fel de aparatură, destinate a fi utilizate în combaterea dăunătorilor și bolilor, fără autorizarea Comisiei interdepartamentale pentru avizarea produselor fitofarmaceutice și a Comisiei de omologare a mașinilor agricole din Ministerul Agriculturii și Silviculturii;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #necojirea totală a cioatelor și a arborilor de rășinoase situații în afara fondului forestier- parcuri, islazuri, pașuni, terenuri agricole – odată cu tăierea, când tăierea se execută în intervalul 1 aprilie – 1 octombrie, sau până la 1 aprilie când tăierea se execută în intervalul 1 octombrie – 1 aprilie;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00030020.HTM – #secuirea arborilor de răsinoase – cojirea pe o portiune mică de jur împrejurul arborilor – în scopul de a produce uscarea.
În același domeniu , anumite specii de arbori, supuse unui regim special de ocrotire, au beneficiat de reglementări distincte cu privire la stabilirea și sancționarea contravențiilor.
1.5. Contravențiile de mediu în reglementările-cadru din domeniul protecției mediului
1.5.1. Legea nr. 9/1973 privind protecția mediului înconjurător, reglementare –cadru în domeniu, reflex legislativ, la nivel național, al Conferinței mondiale a Organizației Națiunilor Unite asupra Mediului din 1972, adoptată, potrivit expunerii de motive, în vederea menținerii și îmbunătățirii mediului, corespunzător cerințelor ocrotirii naturii și desfășurării armonioase a vieții umane, prevede, în capitolul 5, „Sancțiuni”, o serie de fapte ce constituie contravenții la regimul factorilor de mediu : aer, sol, apă, vegetație forestieră, faună, așezări omenești, ocrotirea și conservarea peisajului și menținerea echilibrului ecologic.
Potrivit art. 74, constituie contravenție, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale sunt considerate infracțiuni, următoarele fapte :
– încălcarea, de către C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #organizatiile socialiste producatoare de motoare cu ardere internă, precum și cele care execută lucrări de reparații ori întreținere a acestora, a obligației de a da garanție că, în condițiile și pe durata de exploatare ce le vor stabili și aduce la cunostința beneficiarilor, motoarele vor functiona corespunzator normelor privind protecția mediului înconjurător ;
– încălcarea, de către unitatile industriale care evacuează apele uzate, indirect, prin rețele de canalizare ale altor unități sau ale localităților a obligației de a asigura preepurarea apelor uzate proprii, astfel încât să se prevină degradarea rețelelor de canalizare sau perturbarea funcționării stației finale de epurare.
– fapta posesorilor de terenuri cu orice titlu de a nu efectua lucrări, stabilite de organele de specialitate, de prevenire și combatere a eroziunii, a alunecărilor de teren, înmlăștinirii, excesului de umiditate, inundațiilor, sărăturării și a altor efecte dăunătoare, cauzate de fenomene naturale sau de activități economico-sociale, precum și de a nu executa lucrări tehnice agricole ori silvice cu respectarea reglementărilor în vigoare.
– fapta C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #organizațiilor de stat, cooperatiste și celorlalte organizașii obștești, precum și a persoanelor fizice care utilizează pesticide sau alte substante chimice nocive, de a nu folosi pentru combaterea bolilor, dăunătorilor, buruienilor, fertilizarea solului sau în alte scopuri numai produse autorizate de organele de specialitate legal împuternicite.
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #pășunatul animalelor domestice, activitățile privind expoloatarea masei lemnoase, electrificarea, explorarea și exploatarea resurselor subsolului, turismul, sportul, recrearea, agrementul și altele asemenea în cuprinsul fondului forestier cu încălcarea reglementărilor legale stabilite de organele de specialitate competente.
– micșorarea spațiilor verzi, precum și tăierea arborilor sau a pomilor aflați în cuprinsul spațiilor verzi sau în celelalte locuri prevăzute de lege , fără aprobarea organelor de stat competente.
– folosirea , C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #în explorarea și exploatarea florei și vegetației spontane, terestre și acvatice, de interes științific ori economic, de metodele care impiedică regenerarea și dezvoltarea lor normală sau care influentează negativ echilibrul ecologic.
-omisiunea C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #organelor și organizațiilor de stat, cooperatiste și a celorlalte organizații obștești, precum și a persoanelor fizice că , în sfera lor de activitate, să nu ia măsuri pentru combaterea agenților poluanti toxici, microbieni sau de altă natură care pot determina perturbări directe sau indirecte asupra dezvoltării normale a faunei.
-naturalizarea sau ținerea în captivitate a faunei sălbatice fără autorizație eliberată de organele de stat competente ;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #comercializarea faunei salbatice, cu exceptia schimburilor de animale vii între grădini zoologice ori de piese între muzee, efectuate cu avizul organelor de specialitate ale Academiei Republicii Socialiste România ;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #introducerea oricărei specii de faună străină în natura sălbatică a țării, fără avizul organelor competente ;
-combaterea dăunătorilor, bolilor, precum și a speciilor de animale ori păsări răpitoare prin metode a căror folosire, fără asigurarea luării măsurilor de protecție stabilite prin dispozitii legale, ar putea provoca pagube altor specii ale faunei.
– încălcarea interdicției ca, în cuprinsul rezervațiilor sau asupra monumentelor naturii, să se desfașoare oricarei activități ce poate duce la degradarea sau modificarea aspectului inițial al peisajului, a componenței faunei și florei sau a echilibrului ecologic, în afară de cazurile în care organul prevăzut de lege va aproba, în mod excepțional și în baza unor cercetări de specialitate, exercitarea unor astfel de activități.
-încălcarea, de către C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #organele și organizațiile de stat, organizațiile cooperatiste, precum și alți deținători care au în administrare sau în proprietate rezervații ori monumente ale naturii a obligației de a le conserva, de a le întreține și de a le asigure paza, potrivit reglementărilor legale.
– nerespectarea, de către C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #organizațiile de stat, cooperatiste și celelalte organizații obștești precum și persoanele fizice, a obligației ca, în sfera lor de activitate, să ia măsuri pentru reducerea sub limitele admisibile a intensității zgomotului produs de instalațiile și utilajele industriale și de construcții, mijloacele de transport și orice alte surse producătoare de zgomot continuu sau intermitent.
– fapta C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009497.HTM – #organelor de stat care, potrivit legii, efectuează controlul nivelului de zgomot produs de mijloacele de transport, dispozitive și instalații de orice fel de a autoriza funcționarea acestora fără să fie întrunite condițiile tehnice de protecție împotriva zgomotului.
Sancțiunea prevăzută de legea-cadru pentru săvârșirea acestor fapte este amenda, fiind împărțite în două categorii sub aspectul cuantumului : de la 100 lei la 5000 lei și de la 3000 lei la 10000 lei. Este prevăzută expres și posibilitatea sancționării persoanelor juridice.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/1973, dispozițiile acesteia referitoare la răspunderea contravențională au coexistat cu cele cuprinse în legislația specială care stabilea contravenții la regimul factorilor de mediu și cel al activităților cu impact asupra mediului, care a continuat să se îmbogățească. Cu titlu de exemplu, prin H.C.M. nr. 341 din 7 aprilie 1975 au fost stabilite și sancționate contravenții la normele de pescuit și protecția fondului piscicol, prin H.C.M. nr. 656/ 4 iulie 1975 la normele privind evidența, folosirea, protecția și ameliorarea terenurilor agricole etc.
1.5.2. Următorul act normativ- cadru în materia contravențiilor de mediu este Hotărârea Guvernului nr. 127/ 30 martie 1994 privind stabilirea și sancționarea unor contravenții la normele pentru protecția mediului înconjurător, adoptată în vederea actualizării și perfecționării sistemului contravențional în materie în raport la realitățile economice și social –politice specifice perioadei post-1989. Aceasta prevedea, în funcție de cuantumul amenzii aplicată ca sancțiune, trei categorii de fapte care constituie contravenții la normele privind protecția mediului .
Prima categorie cuprinde următoarele contravenții , sancționate cu amendă de la 50.000 la 100.000 lei pentru persoane fizice și de la 100.000 la 250.000 lei pentru persoane juridice :
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #aruncarea sau depozitarea de deșeuri menajere și stradale în afara amplasamentelor autorizate ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către deținătorii de terenuri, astfel cum sunt definiți în art. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum și de către administratorii legali, a măsurilor de salubrizare și amenajare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional din intravilan, inclusiv din curțile și perimetrele obiectivelor economice și sociale ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către serviciile publice și agenții economici responsabili, a măsurilor de salubrizare stradală, de întreținere și gospodărire a spațiilor verzi, a piețelor și parcurilor publice ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către administratorii legali, a măsurilor de interzicere a accesului vehiculelor cu tracțiune mecanică sau animală în perimetrul parcurilor publice, de odihnă și agrement, precum și în perimetrul zonelor cu regim de protecție, cu excepția celor care deservesc gospodărirea acestora ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #organizarea de antrenamente sportive, demonstrații sau competiții auto-moto în perimetrul zonelor de odihnă și agrement, al zonelor protejate, pe plajele amenajate si în alte zone vulnerabile ecologic ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către administratorii piețelor agroalimentare, a măsurilor de salubrizare și igienizare necesare în perimetrul acestora ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #recoltarea, de către persoane neautorizate, a florilor sau a altor părți de plante din parcuri publice, din amenajamente peisagistice, spații verzi, aliniamente stradale și de-a lungul căilor de comunicatie ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #recoltarea sau capturarea în scopul comercializării și comercializarea, inclusiv la export, de către persoane neautorizate, a plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică : puieți și muguri de rășinoase, flori de nufăr, fructe și ciuperci de pădure, ramuri de vâsc, pește, raci, broaște, melci, scoici, lipitori, păsaări și ouă de păsări de apă, păsări mici cântătoare și alte asemenea specii de plante și animale sălbatice sau părți ale acestora, cu excepția speciilor de interes vânătoresc care se sancționează potrivit dispozitiilor legale. Sancțiunile se aplică și administratorilor de piețe care permit comercializarea acestor produse de către persoane care nu posedă autorizația de recoltare și comercializare emisă de autoritățile competente ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #dislocarea, deteriorarea sau distrugerea marcajelor și a panourilor de avertizare destinate protecției mediului ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #arderea miriștilor, a vegetației lemnoase și ierboase, indiferent de destinația terenului și de deținător, inclusiv de pe terenurile limitrofe căilor de comunicație, cu excepția cazurilor permise de autoritățile pentru mediu.
O altă categorie de contravenții, sancționate cu amendă de la 100.000 la 250.000 lei pentru persoanele fizice și de la 250.000 la 500.000 lei pentru persoanele juridice, se referă la fapte precum :
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #nerealizarea, de către agentii economici și serviciile publice de specialitate, a atribuțiilor specifice privind asigurarea protecției mediului în sectoarele de care răspund ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, fără acordul autorităților pentru mediu competente, precum și realizarea de construcții sau orice alte amenajări în perimetrul acestora. Sancțiunea se aplică atât celor care aprobă realizarea de construcții și alte amenajari, cât și celor care, cu nerespectarea dispozițiilor legale, realizează construcții și orice amenajări în perimetrul spațiilor verzi ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #culegerea, deținerea și/sau comercializarea plantelor declarate monumente ale naturii, capturarea prin orice mijloace, deținerea și/sau comercializarea animalelor declarate monumente ale naturii, precum și dislocarea, deținerea și/sau comercializarea, inclusiv la export, a unor piese mineralogice, speologice și paleontologice provenite din locuri declarate monumente ale naturii sau din colecții de asemenea piese, cu excepția cazurilor autorizate de autoritățile pentru mediu și/sau alte autoritățti competente ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #refuzul accesului persoanelor împuternicite de autoritățile pentru mediu la instalațiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele și instalațiile de epurare, precum și în spațiile sau în zonele în care sau din care poate fi periclitat mediul înconjurator ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #refuzul de a prezenta autorităților pentru mediu sau împuterniciților acestora datele rezultate din sistemul propriu de măsurare și control al emisiilor de poluanți în mediu, precum și alte date necesare verificărilor cu privire la încadrarea în normele legale de protecție a mediului ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neprezentarea, în termenul stabilit de către autoritățile pentru mediu, a documentației necesare obținerii autorizației de mediu ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către proprietarii sau administratorii legali, a măsurilor de salubrizare și igienizare a terenurilor aferente campingurilor, satelor și taberelor de vacanță, cabanelor, plajelor, stațiilor de benzină și service auto, obiectivelor comerciale și turistice de orice fel, precum și a perimetrelor din vecinătatea acestora ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #capturarea, deținerea, transportul, comercializarea, schimbul de animale sălbatice terestre sau acvatice, care fac obiectul convențiilor internaționale privind controlul internațional al comerțului cu specii de flora și faună sălbatică amenințate cu dispariția, de către persoane fizice sau juridice care nu posedă autorizație din partea autorităților competente, potrivit dispozițiilor legale ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #organizarea de menajerii, grădini zoologice sau parcuri zoologice de orice fel fără acord și/sau autorizație de mediu ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neasigurarea și nerespectarea condițiilor de ținere în captivitate a animalelor, inclusiv a celor domestice, potrivit cerințelor biologice de spațiu, hrană și igienă sau supunerea acestora la proastă întreținere sau la tratament incompatibil cu normele de protecție a animalelor ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către proprietarii sau administratorii legali ai parcurilor, ai rezervațiilor naturale și ai grădinilor zoologice, a măsurilor necesare pentru menținerea animalelor sălbatice în limitele habitatelor lor naturale sau amenajate, în vederea asigurării securității oamenilor și prevenirii prejudicierii bunurilor acestora ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #nerespectarea, de către persoanele fizice și juridice, a dispozițiilor legale privind condițiile de deținere, îngrijire, supraveghere și circulație a animalelor domestice, a câinilor de pază, de vânătoare, a animalelor de apartament, a animalelor de sport și a animalelor de experiență. Sancțiunea se aplică și serviciilor publice de specialitate care au competența aplicării și controlului respectării dispozițiilor legale privind deținerea, îngrijirea și supravegherea animalelor.
Categoria celor mai grave contravenții, din perspectiva cuantumului sancțiunii aplicate , respectiv amenda de la 250.000 la 500.000 lei pentru persoane fizice si de la 500.000 la 1.000.000 lei pentru persoane juridice, cuprinde fapte precum :
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #începerea de lucrări și realizarea oricăror obiective de construcții-montaj fără acordul de mediu emis de autoritatea pentru mediu competentă ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #punerea în funcțiune de noi capacități de producție sau schimbarea profilului celor existente, precum și organizarea și desfășurarea de activități cu impact asupra mediului, fără autorizația de mediu emisă de autoritatea pentru mediu competentă ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #nerespectarea prevederilor acordului sau autorizației de mediu emise de autoritățile de mediu competente, în baza documentațiilor prezentate ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #evacuarea de noxe în atmosfera, în ape și pe soluri, precum și producerea de zgomote și vibrații peste limitele admise de standardele și normele legale ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neaducerea, de îndată, la cunoștința autorităților pentru mediu și celorlalte autorități competente, de către agenții economici responsabili, a producerii sau iminentei produceri oricăror accidente care prezintă pericol pentru calitatea mediului, pentru sănătatea populației, a animalelor și a plantelor, precum și neluarea măsurilor necesare pentru limitarea și evitarea efectelor negative ale acestora ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către agenții economici care desfășoară activități periculoase pentru mediu, a măsurilor speciale prevăzute de dispozițiile legale privind siguranța funcționării și exploatării instalațiilor și echipamentelor, pentru reducerea riscului de accident cu efecte asupra mediului ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la fabricarea, comercializarea, distribuția, transportul, depozitarea și utilizarea produselor toxice și periculoase, inclusiv a produselor de uz fitosanitar și a ambalajelor acestora ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #nerespectarea, de către serviciile publice de specialitate și agenții economici responsabili, a dispozitiilor legale cu privire la colectarea, sortarea, recuperarea și reciclarea produselor, a ambalajelor și deseurilor reciclabile provenite din activități industriale, agricole, urbane și de construcții, precum și a celor privind depozitarea, distrugerea și neutralizarea celor nevalorificabile ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neorganizarea de către serviciile publice de specialitate și neasigurarea de către agenții economici responsabili a măsurilor și mijloacelor de colectare , transport, depozitare, sortare, recuperare și valorificare a ambalajelor și deșeurilor reciclabile provenite de la populație sau pentru depozitarea și distrugerea celor nereciclabile ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către deținătorii sau administratorii legali, a măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau functional de-a lungul căilor de comunicație rutiere, feroviare și de navigație, inclusiv în autogări, gări și porturi ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #nerespectarea dispozițiilor legale privind organizarea de șantier la lucrările de construcții-montaj ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #distrugerea, prin orice mijloace, a vegetației ierboase și lemnoase din perdelele de protecție existente ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #desfășurarea, în perimetrul rezervațiilor naturale, al parcurilor naturale și naționale, în perimetrele rezervațiilor biosferei, precum și în alte zone cu regim special de protecție, a oricăror activități fără acord sau autorizație de mediu, emise de autoritatea pentru mediu competentă, sau cu încălcarea prevederilor acestora ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #nerespectarea, de către proprietarii sau administratorii legali, indiferent de destinația terenurilor și de deținător, a dispozițiilor în vigoare și a măsurilor speciale stabilite de autoritatea pentru mediu, pentru protecția și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice, în special pentru protecția speciilor de plante și animale ce constituie monumente ale naturii sau sunt amenințate cu dispariția ;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00003128.HTM – #neluarea, de către contravenient, a măsurilor dispuse de autoritatea pentru mediu, în scopul reparării prejudiciului adus mediului prin savârșirea faptei contravenționale.
Dacă prin conținutul constitutiv al acestor contravenții se poate aprecia că Hotărarea Guvernului nr. 127/1994 răspunde în mod satisfăcător necesităților de sancționare a unor fapte antisociale la regimul protecției mediului , cuantumul redus al amenzilor prevăzute ca sancțiune pentru acestea , mai cu seamă în condițiile parametrilor de inflație specifici perioadei în care a intrat în vigoare, a făcut ca scopul contravenționalizării acestor fapte să fie doar în mică măsură atins.
1.5.3. Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului, prima reglementare –cadru adoptată ulterior anului 1989, sistematizează și completează ansamblul contravențiilor de mediu, precizând trei asemenea categorii, sancționate cu amendă, al cărui cuantum urma să fie actualizat anual prin hotărâre a Guvernului.
Cu amendă de la 50.000 lei la 300.000 lei pentru persoane fizice și de la 250.000 lei la 1.500.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor din lege privind:
-interdicția de emitere a acordului sau autorizației de mediu în cazul în care nici o variantă de proiect sau program pentru conformare nu prevede eliminarea efectelor negative asupra mediului, raportate la standardele și la reglementările în vigoare;
-obligația autorităților pentru protecția mediului de respectare a caracterului public al procedurii de autorizare prin mediatizarea proiectelor și activităților pentru care se cere acord sau autorizație și a studiilor de impact, precum și dezbaterea publică ;
– obligația autorităților competente pentru protecția mediului de a revizui bilanțul de mediu și de a stabili programul pentru conformare și obligația fostului proprietar de a negocia cu noul proprietar asumarea unor obligații anterioare și compensațiile de care va beneficia prin aplicarea măsurilor de protecție și reconstrucție ecologică;
-obligația C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #autoritatății competente în domeniul nuclear de a elabora norme tehnice, standarde și regulamente de aplicare privind: protecția populației și a mediului în zone de risc nuclear, C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #protecția fizică a materialelor și a instalațiilor nucleare, C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #nivelurile și planurile de intervenție care privesc și evenimentele transfrontieră, C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #transportul substanțelor radioactive și proceduri specifice de autorizare;
-obligația autorităților pentru protecția mediului, pentru gospodărirea apelor și a celor din domeniul navigației de a supraveghea și controla respectarea prevederilor și aplica măsurile legale privind protecția apelor ca urmare a activităților de navigație cu respectarea convențiilor internaționale în domeniu la care România este parte;
-obligația proprietarilor și deținătorilor legali de teren să întrețină și să extindă perdelele și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană;
-răspunderea consiliile locale, precum și, după caz, a persoanele fizice și juridice, care , C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #în procesul de dezvoltare social-economică, a planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului și a localităților , au obligația respectării principiilor ecologice, pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, pentru:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -îmbunătățirea microclimatului urban, prin amenajarea și întreținerea izvoarelor și a luciilor de apă din interiorul localităților și din zonele limitrofe acestora, înfrumusețarea și protecția peisajului și menținerea curățeniei stradale; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densității de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -reglementarea, inclusiv prin interzicerea, temporară sau permanentă, a accesului anumitor tipuri de autovehicule sau a desfășurării unor activități generatoare de disconfort pentru populație în anumite zone ale localităților cu predominanta spațiilor de locuit, zone destinate tratamentului, odihnei, recreerii și agrementului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -adoptarea de măsuri obligatorii, pentru toate persoanele fizice și juridice, cu privire la întreținerea și înfrumusețarea clădirilor, a curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi;
-obligația autorităților administrației publice locale , cât și a persoanelor fizice și juridice care administrează domeniul public de a asigura realizarea măsurilor și a condițiilor prevăzute anterior;
– obligația autorităților pentru protecția mediului de a preciza, la eliberarea acordului de mediu pentru planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, măsurile de menținere și ameliorare a fondului peisagistic natural și antropic al fiecărei zone și localități, zonele deteriorate și condițiile de refacere peisagistică și ecologică a acestora și de dezvoltare a spațiilor verzi și de a controla realizarea acestora;
-obligația autorităților administrației publice centrale și locale de a comunica autorității centrale pentru protecția mediului, respectiv agențiilor teritoriale, toate informațiile solicitate conform art. 66 lit. a) din Legea nr. 137/1995 și să aplice prevederile acesteia;
-obligațiile C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #autorităților administrației publice centrale privind :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -asigurarea în structura lor organizatorică a unor compartimente cu atribuții în protecția mediului, încadrate cu personal de specialitate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -dezvoltarea, cu sprijinul autorității centrale pentru protecția mediului, de programe de restructurare în acord cu strategia națională pentru mediu și politicile de mediu și asistarea agenților economici din subordine la implementarea programelor pentru conformare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -elaborarea de norme și reglementări specifice domeniului de activitate pe linia protecției mediului și înaintarea acestora pentru avizare autorității centrale pentru protecția mediului;
-atribuțiile C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #Ministerului Sănătății privind :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -supravegherea evoluției stării de sănătate a populației în raport cu calitatea mediului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -controlul calității apei și a produselor alimentare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -elaborarea, în colaborare cu autoritatea centrală pentru protecția mediului, de norme de igienă a mediului și controlul respectării acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -realizarea de raportări periodice, publicate anual, despre influența mediului asupra sănătății populației și colaborarea cu autoritatea centrală pentru protecția mediului în stabilirea și aplicarea măsurilor privind ameliorarea calității vieții;
-atribuțiile C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #Ministerului Apărării Naționale privind :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -elaborarea normelor și instrucțiunilor specifice, în concordanță cu legislația internă și cu respectarea principiilor ecologice ale protecției mediului, pentru domeniile sale de activitate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -supravegherea respectării de către personalul Ministerului Apărării Naționale a normelor de protecția mediului pentru activitățile din zonele militare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -controlul acțiunilor și aplicării sancțiunilor pentru încălcarea de către personalul Ministerului Apărării Naționale a legislației de protecția mediului în domeniul militar;
-obligația Ministerului Învățământului de a asigura adaptarea planurilor și programelor de învățământ, la toate nivelurile, în scopul însușirii noțiunilor și principiilor de ecologie și de protecția mediului, pentru conștientizarea, instruirea și formarea în acest domeniu;
– obligația Ministerului Cercetării și Tehnologiei de a promova tematici de studii și programe de cercetare care răspund priorităților stabilite de autoritatea centrală pentru protecția mediului în acest domeniu;
-obligația C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #Ministerului Transporturilor și Ministerul de Interne de a asigura, pe baza normelor avizate de autoritatea centrală pentru protecția mediului, controlul C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #gazelor de eșapament , al C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #intensității zgomotelor și vibrațiilor produse de autovehicule și al transportului de materiale;
– obligația Ministerului Turismului și Ministerul Tineretului și Sportului de a elabora programe educaționale în scopul formării unui comportament responsabil față de mediu și încurajează aplicarea principiilor ecoturismului;
-obligația C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #autorităților administrației publice locale privind :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -supravegherea aplicării prevederilor din planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, în acord cu planificarea de mediu;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -supravegherea agenților economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanți sau depozitării necontrolate de deșeuri și dezvoltarea de sisteme de colectare a deșeurilor refolosibile;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -adoptarea de programe pentru dezvoltarea rețelelor de canalizare, de colectare a apelor pluviale, de aprovizionare cu apă potabilă, pentru spații de epurare a apelor uzate ale localităților, precum și pentru transportul în comun;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -asigurarea de servicii cu specialiști în ecologia și protecția mediului și colaborarea în acest scop cu autoritățile competente pentru protecția mediului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -promovarea unei atitudini corespunzătoare a comunităților în legătură cu importanța protecției mediului;
– obligațiile deținătorilor de terenuri cu orice titlu privind interdicția de a ardere miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără autorizație din partea autorității competente pentru protecția mediului;
– obligația C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #deținătorilor de terenuri cu orice titlu, ca, în scopul asigurării protecției calității solurilor, C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității solurilor;
– obligațiile C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #deținătorilor, cu orice titlu, ai pădurilor, vegetației forestiere din afara fondului forestier și pajiștilor privind :
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #menținerea suprafeței împădurite a vegetației forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenișurilor, tufișurilor și pajiștilor existente, fiind interzisă reducerea acesteia, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -exploatarea masei lemnoase numai în limita posibilității pădurilor, stabilită de amenajamentele silvice și aprobată prin lege;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # -asigurarea respectării regulilor silvice de exploatare și transport tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, în scopul menținerii biodiversității pădurilor și a echilibrului ecologic, cât și a interdicției de a nu degrada mediul natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel.
Cu amendă de la 100.000 lei la 600.000 lei pentru persoane fizice și de la 500.000 lei la 3.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor din lege privind:
-obligația autorităților administrației publice locale de a lua măsuri de prevenire și limitare a impactului asupra mediului al substanțelor și deșeurilor de orice natură și de a anunța autoritățile teritoriale pentru mediu despre orice activitate neconformă cu reglementările legale;
– obligația autorităților administrației publice locale, persoanele fizice și juridice, care au în profilul lor activități specifice să amenajeze, conform competențelor atribuite prin lege, depozitele de deșeuri și să recupereze deșeurile refolosibile și să le valorifice prin unități specializate;
– obligația autorităților administrației publice locale de a asigura informarea agenților economici, a populației și a turiștilor cu privire la existența în zonă a ariilor protejate și a monumentelor naturii, la semnificația lor, la regulile și restricțiile stabilite, precum și la sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea statutului acestora;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #obligațiile consiliilor locale, precum și, după caz, ale persoanelor fizice și juridice privind amplasarea obiectivelor industriale, a căilor și mijloacelor de transport, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare, a depozitelor de deșeuri menajere, stradale și industriale și a altor obiective și activități, fără a se prejudicia salubritatea, ambientul, spațiile de odihnă, tratament și recreere, starea de sănătate și de confort a populației;
– interdicția de C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #schimbare a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi prevăzute în planurile urbanistice altfel decat potrivit legii;
-furnizarea și utilizarea datelor corecte în elaborarea studiilor de impact, răspunderea pentru realitatea informațiilor furnizate privind acțiunea propusă revenind titularului, iar pentru corectitudinea raportului studiului de impact, executantului acestuia;
– obligația persoanelor fizice și juridice de a asigura măsuri și dotări speciale pentru izolarea și protecția fonică a surselor generatoare de zgomot și vibrații, de a verifica eficiența acestora și de a pune în exploatare numai pe cele care nu depășesc pragul fonic admis;
– obligația deținătorilor, cu orice titlu, ai pădurilor, vegetației forestiere din afara fondului forestier și pajiștilor de a exploata resursele pădurii, fondul cinegetic și piscicol, în limitele potențialului de regenerare, potrivit prevederilor legale;
– obligația persoanelor fizice și juridice care produc, comercializează și/sau utilizează îngrășăminte chimice și pesticide de a depozita îngrășămintele chimice și pesticidele numai ambalate și în locuri protejate;
– obligația persoanelor fizice și juridice de a nu spăla în apele naturale autovehicule, utilaje și ambalaje care au în conținut uleiuri, combustibili lichizi, lubrifianți, substanțe periculoase sau pesticide;
Cu amendă de la 150.000 lei la 750.000 lei pentru persoane fizice și de la 750.000 lei la 3.750.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor din lege privind:
-obligațiile autorităților administrației porturilor de a amenaja porturile cu instalații de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale și maritime, și de a constitui echipe de intervenție în caz de poluare accidentală a apelor și a zonelor de coastă;
-conformarea la dispozițiile autorității pentru protecția mediului avand ca obiect diminuarea, modificarea sau încetarea activității generatoare de poluare și asistarea persoanelor împuternicite cu inspecția, punându-le la dispoziție evidența măsurătorilor proprii, toate documentele relevante și facilitându-le controlul activităților și prelevarea de probe;
– solicitarea de acord/autorizație necesare pentru : fabricarea, comercializarea și utilizarea substanțelor periculoase și transportul, tranzitul, depozitarea temporară sau definitivă, distrugerea, manipularea, precum și importul și exportul de substanțe și deșeuri periculoase;
– obligațiile persoanelor fizice și juridice referitoare la : depozitarea deșeurilor menajere, industriale, agricole sau altele, numai pe suprafețe autorizate în acest scop; utilizarea , în cazul incinerării deșeurilor, numai instalații omologate de către autoritățile pentru protecția mediului și sănătate; folosirea pe terenurile agricole doar a deșeurilor autorizate de autoritățile competente pentru protecția mediului, sănătate și agricultură; depozitarea de deșeuri în mediul subteran numai în cazul în care dețin acordul și/sau autorizația de mediu;
– obligațiile C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #persoanelor fizice și juridice care produc, comercializează și/sau utilizează îngrășăminte chimice și pesticide de a cere acordul și/sau autorizația de mediu pentru fabricarea acestora și de a administra pesticide cu mijloace aviatice numai cu avizul agențiilor pentru protecția mediului, direcțiilor sanitare și al comisiilor județene de bază meliferă și stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare;
– obligațiile persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul nuclear referitoare la : evaluarea, direct sau prin forurile autorizate, a riscului potențial ; efectuarea bilanțului de mediu pentru activitățile existente și solicitarea autorizației de mediu; aplicarea procedurilor și prevederea echipamentele pentru activitățile noi, care să permită realizarea nivelului rațional cel mai scăzut al dozelor și riscurilor asupra populației și mediului ; solicitarea acordului și autorizației de mediu;
– procedura de evaluare a impactului, la proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei zone, urmată de avansarea soluțiilor tehnice de menținere a zonelor de habitat natural, de conservarea funcțiilor ecosistemelor și de ocrotire a organismelor vegetale și animale, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei și a condițiilor impuse prin acordul și/sau autorizația de mediu, precum și monitorizarea proprie până la îndeplinirea acestora;
-obligația deținătorilor de terenuri cu orice titlu, în scopul asigurării protecției calității solurilor, de a asigura la amplasarea, proiectarea, construirea și punerea în funcțiune a obiectivelor de orice fel, ca și la schimbarea destinației terenurilor, condițiile prevăzute în acord și în autorizația de mediu;
-obligația C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #persoanelor fizice sau juridice, care prospectează sau exploatează resursele subsolului, de a solicita acord și/sau autorizație de mediu potrivit legii și să respecte prevederile acestora;
-interdicția de introducere pe teritoriul țării, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, de culturi de microorganisme, plante și animale vii, fără acordul eliberat de autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu consultarea Academiei Române ;
-obligația C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul nuclear de a respecta normele de radioprotecție și de securitate;
– obligația de respectare a standardelor de emisie și de calitate a apelor, prevederilor din acord și autorizație și de a pune la dispoziția laboratoarelor autorizate, la termenele stabilite, probele de apă pentru analiză;
– obligația de a îmbunătăță performanțele tehnologice în scopul reducerii emisiilor și de a nu pune în exploatare instalațiile prin care se depășesc limitele maxime admise;
– obligațiile persoanelor fizice și juridice care produc, comercializează și/sau utilizează îngrășăminte chimice și pesticide :
-să livreze, să manipuleze, să transporte și să comercializeze îngrășămintele chimice și pesticidele ambalate cu inscripții de identificare, avertizare, prescripții de siguranță și folosire, în condiții în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport și a mediului;
– să nu folosească îngrășămintele chimice și pesticidele în zonele sau pe suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție;
– să aplice, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu pesticide care sunt selective față de insectele polenizatoare;
– obligațiile persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul nuclear să verifice continuu exactitatea presupunerilor făcute prin evaluările probabilistice privind consecințele radiologice ale eliberărilor radioactive;
– obligațiile persoanelor fizice și juridice :
-de a nu arunca sau depozita pe maluri, în albiile râurilor și în zonele umede, deșeuri de orice fel și să nu introducă în acestea explozibile, tensiune electrică, narcotice sau alte substanțe periculoase;
-de a se dota, în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalații de stocare sau tratare a deșeurilor, instalații de epurare a apelor uzate și racorduri de descărcare a acestora în instalații de mal sau plutitoare;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale și să nu arunce de pe acestea nici un fel de deșeuri;
– obligația de a respecta reglementările privind protecția atmosferei, adoptând măsuri tehnologice adecvate de reținere și neutralizare a poluanților atmosferici;
– obligația deținătorilor, cu orice titlu, ai pădurilor, vegetației forestiere din afara fondului forestier și pajiștilor de a exploata masa lemnoasă numai în limita posibilității pădurilor, stabilită de amenajamentele silvice și aprobată prin lege ;
-obligația deținătorilor de suprafețe terestre sau acvatice limitrofe ariilor protejate, monumentelor naturii sau pe ale căror terenuri s-au identificat elemente susceptibile de a fi ocrotite de a respecta statutul acestora pentru a asigura transmiterea lor generațiilor viitoare;
– interdicția C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #de culegere și comercializare a plantelor, capturare prin orice mijloace, deținere și comercializare a animalelor declarate monumente ale naturii, precum și de dislocare, deținere și comercializare a unor piese mineralogice, speologice și paleontologice, provenite din locuri declarate monumente ale naturii;
– obligația consiliilor locale , a persoanelor fizice și juridice de respectare a regimului de protecție specială a localităților balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic și de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate și a monumentelor naturii, fiind interzisă amplasarea de obiective și desfășurarea unor activități cu efecte dăunătoare în perimetrul și în zonele de protecție a acestora;
– obligația de a asigura, prin sisteme proprii, supravegherea mediului, pe baza prevederilor din autorizație, pentru identificarea și prevenirea riscurilor, de a ține evidența rezultatelor și de a anunța iminența sau producerea unor eliminări neprevăzute sau a accidentelor, autorităților competente pentru protecția mediului și de apărare împotriva dezastrelor;
– obligațiile persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul nuclear:
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #de a aplica, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului și de evaluare a expunerii grupurilor critice – populația din zona de supraveghere – care să asigure că nu vor fi încălcate condițiile prevăzute în autorizație, de eliminări de substanțe radioactive și că dozele se vor menține în limitele admise;
-C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #de a menține în stare de funcționare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală de substanțe radioactive;
-obligația persoanelor fizice și juridice de a dota instalațiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de măsură, să asigure corecta lor funcționare, de a asigura personal calificat și de a furniza, la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autorităților pentru protecția mediului, datele necesare;
– obligația persoanelor fizice și juridice de a țineC:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – # evidența strictă – cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare – a substanțelor și deșeurilor periculoase, inclusiv recipienții și ambalajele acestora care intră în sfera lor de activitate și să furnizeze lunar autorităților competente pentru protecția mediului datele necesare;
-obligația persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul nuclear de a ține evidența strictă a surselor de radiații ionizante și de a le asigura protecția fizică, C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00009994.HTM – #de a efectua înregistrarea rezultatelor supravegherii și a dozelor estimate pentru grupurile critice și de a raporta, la intervalele stabilite, rezultatele înregistrărilor autorităților competente;
– obligațiile autoritățile administrației publice locale, persoanele fizice și juridice, care au în profilul lor activități în domeniul deșeurilor de a respecta condițiile de refacere a cadrului natural în zonele de depozitare prevăzute în acordul și/sau autorizația de mediu și de a garanta, cu mijloace financiare, pentru aceasta;
– obligația de a executa toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării faunei acvatice și de ameliorare a calității apei, prevăzute cu termen în acordul și autorizația de mediu și de a monitoriza zona de impact;
-obligațiile deținătorilor, cu orice titlu, ai pădurilor, vegetației forestiere din afara fondului forestier și pajiștilor referitoare la respectarea regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetației lemnoase de pe pășunile împădurite care îndeplinesc funcții de protecție a solului și a resurselor de apă și la asigurarea exploatării raționale, organizarea și amenajarea pajiștilor, în funcție de capacitatea de refacere a acestora;
– obligația tuturor persoanelor fizice și juridice,de protecție a mediului , prin: suportarea costului pentru repararea prejudiciului și înlătură urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului ; adoptarea de soluții adecvate pentru mediu la propunerea proiectelor sau activităților noi, precum și pentru modificarea celor existente.
1.6. Etape ale contravenționalizării in domeniul protecției mediului
Analiza legislației relevante, din perspectiva istoricului contravenționalizării în materia protecției mediului, permite identificarea unor etape și a unor trăsături specifice aferente.
Perioada de început , dominată de adoptarea și aplicarea unor acte normative care la stau la baza Statului român modern, precum Codul penal (1865), Codul civil (1865), Codul silvic (1881) cât și o legislație specială care reglementează domenii importante ale vieții socio-economice, este marcată de o concepție utilitaristă, de apreciere și ocrotire a factorilor de mediu în raport de valoarea sau importanța lor economică și doar în strânsă legătură cu afectarea directă a unor drepturi sau interese umane individuale sau colective și de ocrotire , doar pe cale indirectă, a factorilor de mediu.
Sunt relevante, în acest sens, faptele prevăzute de Codul penal, având ca obiect material animalele folosite în activități de transport, agricole, de agrement, etc., care sunt calificate drept contravenții doar dacă sunt săvârșite in public ori dacă animalele aparțin altei persoane.
Trăsăturile acestor contravenții reflectă o concepție generală specifică timpului cu privire la statutul juridic al animalului, consacrată în dreptul românesc prin dispozițiile art. 473 din Codul civil de la 1865. Acestea includ animalele în categoria bunurilor mobile prin natura lor : „Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul atât acele care se mișcă de sine precum sunt animalele….” . Potrivit art. 467, „Animalele ce proprietarul fondului dă arendașului pentru cultură, sunt imobile pe cât timp li se păstrează destinația” , iar potrivit art. 468, “Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul și exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinație. (1)Astfel sunt imobile prin destinație, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul și exploatarea fondului: ….. animalele afectate la cultură; ….. lapinii ținuți pe lângă casă ; stupii cu roi ;C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008378.HTML – # peștele din iaz (heleșteie)… “
Includerea animalelor, sub aspect juridic, în categoria „lucrurilor” exclude existența vreunui drept al acestora, și în consecință, plasează în sfera ilicitului penal sau civil faptele îndreptate împotriva lor doar dacă săvarșirea acestora afectează un drept patrimonial sau ordinea publică.
Contravențiile care constau în acțiuni precum abandonarea sau aruncarea unor lucruri care, prin natura lor sau prin starea în care se găsesc, pot afecta sănătatea umană ori tulburarea liniștii locuitorilor sau în inacțiuni precum aceea de a nu curăța zonele publice , atunci când au această obligație, au ca obiect juridic general salubritatea, igiena și confortul public. Doar pe cale de consecință contribuie la protejarea unor factori de mediu precum apa, aerul sau solul.
Contravențiile silvice, prin conținutul lor constitutiv, implică, în general, încălcarea dreptului de proprietate publică sau privată. Există însă și fapte ce pot fi săvârșite de proprietar, contrare regimului silvic instituit prin lege, și amenajamentelor silvice, în scopul extinderii suprafețelor împădurite.
Evident că și în acest domeniu, stabilirea și sancționarea drept contravenții a unor fapte de natură să afecteze integritatea și sănătatea vegetației forestiere indiferent de forma de proprietate, a avut drept consecință protecția acesteia ca factor de mediu. Oricum, această reacție legislativă, care redefinește proprietatea privată prin luarea în calcul a interesului comun, inclusiv a celui de protejare a naturii, reprezintă un progres față de concepția anterioară, specifică liberalismului timpuriu, care considera proprietatea un drept absolut .
Această nouă tendință legislativă și de politică generală a statului este mai pregnantă în cadrul Codului silvic de la 1910. În această logică, putem afirma că domeniul contravențiilor silvice a fost unul de avangardă , in raport cu celelalte domenii subsumate protecției și ocrotirii mediului reglementate contravențional.
Cea de-a doua etapă în dezvoltarea unui corp de contravenții la regimul protecției mediului , începută în anii ‘30 ai secolului XX, este marcată formal prin intrarea în vigoare a Codului Penal din 1936, iar în privința legislației și preocupărilor generale legate de protecția mediului, de adoptarea Legii pentru protecția monumentelor naturii (1930), ca o consecință a afirmării la nivel național, a unui curent public favorabil conservării unor specii de faună și floră și a habitatelor lor.
Pe lângă contravenții având ca obiect supus ocrotirii sănătatea și liniștea publică, cu implicații asupra mediului, noul cod penal prevede o serie de fapte caracterizate prin depășirea abordării anterioare și impunerea uneia noi.
Este cazul contravențiilor care incriminează fapte săvârșite împotriva animalelor, existența acestora nemaifiind condiționată de lezarea dreptului de proprietate sau a ordinii publice. Anumite fapte, de natură să afecteze integritatea, viața sau confortul animalelor, constituie contravenții, indiferent de calitatea de proprietar sau deținător a subiectului activ, de locul, timpul sau circumstanțele săvârșirii , fiind impus , pe această cale , un regim de protecție al animalelor asemănător in anumite privințe cu cel actual.
Această nouă reglementare, reprezentativă pentru perioada supusă analizei, care impune ideea de valoare intrinsecă a unor elemente de mediu, în speță ideea de demnitate, de coexistență a lumii animale, reflectă un real progres, atât sub aspect legislativ, dar mai ales la nivelul abordării generale, în sensul cristalizării unor concepte științifico-juridice cu vădită dimensiune ecologică .
Inceputul unei noi etape este marcat de depenalizarea contravențiilor, realizată prin Decretul nr. 184/1954 pentru reglementarea sancționării contravențiilor.
Consecința directă a înlocuirii răspunderii penale cu cea administrativă, în cazul ilicitului contravențional, resimțită la nivel general, respectiv creșterea semnificativă a numărului de contravenții, a caracterizat și segmentul contravențiilor de mediu. Acesta a cunoscut o dezvoltare sectorială prin adoptarea unor acte normative având ca obiect stabilirea contravențiilor aferente unor domenii precum cel silvic, sanitar –veterinar, zootehnic, al apelor, al plantelor și pădurilor, etc.
Această etapă este caracterizată atât de stabilirea unui corp unitar și coerent de contravenții pentru o parte a factorilor de mediu, cat și de o evoluție la nivelul conținutului constitutiv al acestora.
Sunt astfel, introduse în sfera contravențiilor fapte precum : realizarea de lucrări sau construcții ori exploatarea acestora fără avizul organelor de specialitate, evacuarea, deversarea ori descărcarea de ape reziduale sau materiale în lipsa ori cu încălcarea avizelor sau autorizațiilor de specialitate; încălcarea , în domeniul cultivării plantelor și al pădurilor, a unor obligații referitoare la prevenirea și distrugerea bolilor și dăunătorilor , la conservarea și îmbunătățirea soiurilor și sporirea productivității acestora, la regimul circulației și comercializării, etc.
Obiectul acestor contravenții reflectă o concepție nouă, care include elemente și instrumente moderne de protecție a mediului: prevenirea degradării mediului pe calea controlului administrativ, prin eliberarea unor acte de autorizare și controlul respectării prescripțiilor acestora ; limitarea atributelor dreptului de proprietate, prin impunerea unor obligații în sarcina proprietarilor și deținătorilor de terenuri ; instituirea unui regim special privitor la circulația, comercializarea și folosirea unor specii de plante și animale ; dezvoltarea calităților naturale ale mediului, etc.
Această abordare este preluată și dezvoltată de Legea nr. 9/1973 privind protecția mediului înconjurător care, în „ansamblul de măsuri a căror aplicare asigură menținerea și îmbunătățirea calității mediului, corespunzător cerințelor ocrotirii naturii și desfășurării armonioase a vieții umane”, include și stabilirea unui fascicul de contravenții, prevăzut de art. 74, având ca obiect încălcarea unor obligații generale referitoare la protecția aerului, apelor, a solului și subsolului , a pădurilor, a faunei terestre și acvatice, a rezervațiilor și a monumentelor naturii, a așezărilor omenești și a celorlalți factori de mediu creați prin activități umane, etc.
Aparținând aceleiași perioade, Hotărarea Guvernului nr. 127/1994 privind stabilirea și sancționarea unor contravenții la normele pentru protecția mediului inconjurător, completează în mod necesar legislația contravențională de mediu, în raport de realitățile social-politice și economice ulterioare anului 1990 : sporirea ponderii proprietății private, în special prin restituirea terenurilor agricole, în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, dar și asupra activităților industriale , dezvoltarea semnificativă a unor domenii de activitate precum cel comercial sau al construcțiilor, fără edictarea unor reglementări specifice corespunzătoare, modificarea configurației administrației locale și centrale , cu atribuții în domeniul protecției mediului, cat și a acestor atribuții etc.
Etapa actuală este prefigurată de reglementarea contravențiilor de mediu, în curpinsul primei legi-cadru „post-decembriste” în domeniu, Legea protecției mediului nr. 137/1995 (inlocuită prin O.U.G. nr. 195/2005). Aceasta aduce o viziune integratoare în privința protecției factorilor de mediu, inclusiv pe calea răspunderii contravenționale și introduce noi dimensiuni ale valorilor sociale ocrotite precum „dezvoltarea durabilă” etc.
Perfecționarea procedurilor de autorizare a activităților economice și sociale, stabilirea unui regim juridic specific al actelor de autorizare (avize, acorduri și autorizații de mediu) și sporirea atribuțiilor autorităților pentru protecția mediului au determinat creșterea ponderii contravențiilor având ca obiect procedurile și actele de autorizare și ca subiect activ autoritățile publice centrale și locale.
Introducerea unor domenii noi de reglementare ( spre ex. protecția împotriva radiațiilor ionizante și securitatea surselor de radiații ) au generat , de asemenea, contravenții aferente regimului juridic specific al acestora.
2. Definiția contravenției de mediu
2.1. Noțiunea legală de contravenție și scopul legii contravenționale
Relația gen-specie stabilită între instituția clasică a „contravenției” și cea a „contravenției de mediu”, face ca definirea celei din urmă să implice particularizarea definiției generale a contravenției și scopului normei contravenționale, la conținutul noțiunii de mediu și la obiectul de reglementare specific dreptului mediului.
Definiția generală legală a contravenției, aspect analizat in detaliu in cadrul Capitolului II, este dată de art. 1 alin.(2) din O.G. nr. 2/2001, aceasta fiind fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului, sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.
Fără a mai defini contravenția prin compararea pericolului său social cu cel al infracțiunii, actuala reglementare utilizează, în realizarea definiției, trei elemente generice : latura obiectivă (este o faptă); latura subiectivă (săvârșită cu vinovăție); elementul legal (prevederea faptei într-un act normativ dintre cele prevăzute limitativ de OG nr. 2/2001).
De altfel, această structură juridică generală a contravenției este asemănătoare celei specifice infracțiunii, fapt explicat de originea comună a celor două forme de ilicit.
În ceea ce privește scopul legii contravenționale, acesta este dat de dispozițiile primului articol din reglementarea-cadru în domeniul contravențiilor. Prin raportarea acestora la cele ale art. 1 din Codul penal al Romaniei, care precizează valorile sociale ocrotite de norma penală, rezultă că legea contravențională incriminează și pedepsește faptele ce aduc atingere altor valori decât „suveranitatea, unitatea, independența și indivizibilitatea statului , persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept”. Desigur , privim această determinare legală a valorilor sociale ocrotite în cadrul ilicitului contravențional cu rezervele exprimate în Capitolul II, in sensul că valorile sociale pretejate prin norma penală se regăsesc și in sfera valorilor sociale ocrotite de norma contravențională.
2.2. Definiția noțiunii de mediu
Cea mai mare parte a doctrinei a constatat caracterul imprecis al noțiunii de „mediu”, motiv pentru care a calificat-o drept „o noțiune cameleon”.
Privitor la eșecul identificării unei definiții a noțiunii de “mediu”, prin găsirea unei mulțimi de asemenea definiții, cu conținut diferit, prof. Rémond-Gouillou arăta : „Cuvântul (mediu – n.n. M.D.G.) însuși pare a fi irosit. Abuzat de către mass-media, utilizat peste tot unde se poate, în context sau în afara acestuia, suferă de pe urma acestui exces. S-a uzat înainte de a fi utilizat. Devenit un termen la modă, a rămas doar o modă”.
Cristalizarea unei definiții legale cat mai precise a mediului este necesară pentru a face aplicabile, in mod eficient, reglementările legale in domeniu și pentru a oferi teoreticienilor repere in dezvoltarea instituțiilor juridice fundamentale ale dreptului mediului.
Incepând din secolul al XIX-lea, termenul „ mediu” a fost utilizat în sens biologic, ca ambianță naturală a viețuitoarelor, ulterior fiind definit în domeniul geografiei ca spațiul locuit și influențat de către om.
Folosit in S.U.A., unde substantivul environment și adjectivul environmental reprezentau ceea ce se află în jur, ceea ce înconjoară subiectul, în anii 1960, termenul de „mediu” a transgresat ca un neologism in dreptul francez (environnement) și in alte limbi (medio ambiente în spaniolă, meio ambiente în portugheză, al biah în arabă ș.a.), cu semnificații asemănătoare.
Dicționarele, in incercarea de a-l defini, au identificat o dublă accepțiune a termenului: „cadru de viață al individului și/sau ansamblul condițiilor (…) susceptibile să acționeze asupra organismelor vii și activităților umane”.
„Le Grand Larousse” din 1972 definește mediul ca fiind „ansamblul elementelor naturale și artificiale care condiționează viața umană”.
„Larousse illustré 2006” propune următoarele accepțiuni: „1) Ceea ce înconjoară, ceea ce constituie vecinătatea; 2) Ansamblul elementelor fizice, chimice sau biologice, naturale și artificiale, care înconjoară ființa umană, un animal sau o plantă; 3) Ansamblul elementelor obiective și subiective care constituie cadrul vieții unui individ”.
Dicționarul Webster definește mediul ca fiind „circumstanțele, obiectele ori condițiile care înconjoară persoana”, menționand „ansamblul factorilor fizici, chimici și biotici (precum climatul, solul și ființele) care acționează asupra unui organism ori unei comunități ecologice și determină în definiție forma și supraviețuirea lor”, la care se adaugă „ansamblul condițiilor sociale și culturale care influențează viața unui individ ori a unei comunități”.
Dicționarul explicativ al limbii romane ( DEX), definește mediul ca fiind: 1)Ansamblu de factori, de obiecte materiale și de condiții fizice, care înconjoară și influențează organismele. 2) Spațiu material în care se află un corp sau în care se desfășoară un fenomen fizic. 3) Ansamblu de condiții externe în care trăiește și se dezvoltă un individ uman. 4) Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale; ambianță care înconjoară o persoană; anturaj; climat; cadru.
Rezultă, astfel, că definiția mediului se regăsește între o concepție închisă, îngustă, cea a dreptului privat, restrânsă la vecinătate, și o semnificație extrem de extinsă, cea a dreptului internațional, unde se confundă cu noțiunea de biosferă, iar soluția cristalizării unei definiții este găsirea unei căi de mijloc între cele extreme.
Intr-o altă opinie, mediul se situează între o concepție prea restrânsă, protecția naturii, și o protecție prea globală, atrăgând spre acesta ansamblul problemelor referitoare la calitatea vieții.
Pregnanța problemelor de mediu, aduse in discuția publică, inclusiv juridică, cu precădere in a doua jumătate a secolului XX, a impus o abordare a mediului din perspectiva interesului public pe care il poartă acțiunile privind ocrotirea sa, abordare care avea să se regăsească și in documentele primei Conferințe a Națiunilor Unite privind mediul (Stockholm, iunie 1972).
Definirea mediului in legătură cu condiția naturală a omului a dus la formularea termenului de „mediu uman” (human environment), care a făcut tranziția spre conceptul complex de mediu care se afirmă astăzi.
Deși dreptul pozitiv nu oferă, în prezent, o definiție a mediului cu autoritate generală, formularea celor mai multe texte ne duce către accepțiunea cea mai extinsă.
Tratatele constitutive ale Uniunii Europene nu cuprind o definiție a mediului, in ciuda faptului că abordează problematica ecologică. Din prevederile TCE, art. 174 (1) [fostul R(1)] și art. 175 (2) [fostul 130 s (s)], rezultă că mediul cuprinde: ființele umane, resursele umane, utilizarea solului, problemele urbane și rurale, deșeurile și apa. Includerea problemelor urbane și rurale denotă că, în concepția comunitară, mediul cuprinde atât elementele naturii („mediul natural”) cât și „mediul artificial” (construit de om).
Legislația secundară oferă o dimensiune particulară a noțiunii in raport cu specificul sectorului supus protecției: apa, aerul, zgomotul, produsele și substanțele chimice, conservarea naturii, deșeurile.
Directiva nr. 85/337 din 27 iunie 1985 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, stabilește ca obiect al regimului de protecție sănătatea umană, urmărind să contribuie printr-un mediu mai bun la calitatea vieții, să vegheze la menținerea diversității speciilor și să conserve capacitatea de reproducere a ecosistemelor ca resursă fundamentală a vieții.
Declarația Consiliului European privind mediul, proclamă dreptul la un mediu sănătos și curat, care include, în special „calitatea aerului, râurile, lacurile, apele de coastă și marine, calitatea alimentelor și a apei de băut, protecția împotriva contaminării solului, eroziunea solului și deșertificarea, păstrarea habitatelor, a florei și faunei, a peisajelor și a altor elemente ale patrimoniului natural, amenajarea și calitatea zonelor rezidențiale”.
Directiva 2003/4/CE privind accesul publicului la informație în materie de mediu, definește indirect termenul de mediu prin definirea noțiunii de „informații de mediu”. Aceasta include elemente de mediu (aerul și atmosfera, apa, solul, terenurile, peisajele și siturile naturale, inclusiv biotopurile umede, zonele de coastă și marine, diversitatea biologică și componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum și interacțiunea dintre aceste elemente), dar și factori precum: substanțele, energia, zgomotul, radiațiile ori deșeurile, inclusiv deșeurile radioactive, emisiile, deversările și alte răspândiri în mediu, care au sau sunt susceptibile să aibă consecințe asupra elementelor de mediu.
Este promovată o ințelegere cuprinzătoare, care include aspecte economice, sociale și estetice, conservarea patrimoniului natural și arheologic, mediul natural și artificial.
Documentele O.N.U. și celelalte documente internaționale nu aduc clarificări semnificative, intrucat nu oferă o definiție neechivocă a termenul de „mediu”, pledand, insă, pentru integrarea omului in natură.
Declarația de (5-16 iunie 1972) enumeră elementele care compun mediul (resursele naturale ale Globului, inclusiv aerul, apa, pământul, flora și fauna și în special eșantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale) și precizează că „omul nu poate fi considerat separat de restul biocenozei din care face parte. El constituie un element component al ecosistemului”.
Declarația de la Rio de Janeiro( 3-14 iunie 1992), afirmă că „Terra, căminul umanității, constituie un tot marcat de către interdependență”.
În termenii Convenției de la Lugano din 21 iunie 1993 privind răspunderea civilă pentru daunele rezultând din activități periculoase pentru mediu, prin „mediu” înțelegem „resursele naturale abiotice și biotice, precum aerul, apa, solul, fauna și flora și interacțiunea dintre acești factori; bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural și aspectele caracteristice ale peisajului (art. 2-10).
Convenția Benelux în materie de conservarea naturii și protecția peisajelor (8 iunie 1982) consideră mediul natural ca fiind „mediul natural al omului, cuprinzând elementele abiotice (nevii), precum rocile, apa și atmosfera, și elementele biotice (vii), incluzând biocenozele naturale și seminaturale, inclusiv flora și fauna în stare sălbatică”.
In ceea ce privește legislațiile interne ale altor state, acestea mențin echivocul.
In Franța, în materia studiului de impact, mediul cuprinde „în particular, fauna și flora, siturile și peisajele, solul, apa, aerul, climatul, mediile (milieux) naturale și echilibrele ecologice”, dar analiza efectelor directe și indirecte ale proiectului se realizează în aceeași măsură și asupra „ocrotirii bunurilor și a patrimoniului natural și, după caz, a confortului vecinătății (zgomote, vibrații, mirosuri, emisii luminoase) sau asupra sănătății, securității și salubrității publice” (art. R 122-3 Codul mediului). Această enumerare s-a extins progresiv, sub influența Directivei nr. 85/377 din 27 iunie 1985 referitoare la evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. Articolul L 110-1 I din Codul francez al mediului oferă o versiune condensată: „Spațiile, resursele și mediile naturale, siturile și peisajele, calitatea aerului, speciile animale și vegetale, diversitatea și echilibrele biologice la care contribuie și la care paricipă și fac parte din patrimoniul comun al națiunii”, care este uneori reținută ca definiție a mediului în dreptul francez. În ceea ce privește Carta franceză a mediului, aceasta se ferește să ofere vreo definiție, dar folosește expresii precum „resurse și echilibre naturale”, „mediu natural” și „diversitate biologică”.
Legea bulgară a mediului din 1991 consideră mediul „un ansamblu de factori și elemente naturale și antropogenice corelate, care afectează echilibrul ecologic, calitatea vieții și sănătatea umană, patrimoniul cultural și istoric și peisajul”, iar cea portugheză (1987) se aplică la cvasitotalitatea elementelor constitutive ale mediului natural și uman.
Problema fundamentală in definirea noțiunii de mediu, pe care această diversitate de accepțiuni o generează, este dacă omul are un loc al său în acest mediu sau trebuie să concepem mediul independent de activitățile umane.
Concepția antropocentristă asupra mediului susține că „nu există mediu înconjurător decât în funcție de ceea ce înconjoară, iar ceea ce acesta înconjoară, este omul. Degradarea aerului, a apei, a peisajului, nu reprezintă daune decât în măsura în care îl afectează pe om. […] Dreptul mediului, fiind un Drept, nu există decât prin om și pentru om, măsură a tuturor lucrurilor”.
Avand in vedere că dreptul susține, totuși, integrarea omului în natură (teză exprimată in cadrul declarațiilor de la Stockholm și de la Rio de Janeiro), devine pertinentă întrebarea dacă există o manifestare a superiorității omului față de restul creației și a legitimării unei viziuni a mediului în cadrul căreia omul ocupă locul central.
Biologii moderni susțin, în fapt, că, intrucat omul este doar o specie animală ca toate celelalte, mediul celorlalte specii trebuie apreciat în aceeași măsură ca cel al omului. Această poziție se opune raționalității juridice, care nu poate concepe alt obiect de interes în afară de ființa umană, deoarece omul, in ipostază individuală sau colectivă, este singurul subiect de drepturi. În afară de om, nu există decât obiecte ale dreptului. Și dacă alte interese, pe lângă ale sale, par să merite o ocrotire juridică, este pentru că acestea au o importanță directă pentru om.
Propunerea de a recunoaște personalitatea juridică a anumitor elemente naturale nu permite ieșirea din această logică. Cum ar putea animalul sau planta, devenit subiect de drept, să-și exercite drepturile, decât prin intermediul omului? În privința opțiunilor acestor titulari ai drepturilor, acestea vor fi în mod obligatoriu expresii ale voinței omului. Perspectiva juridică determină o concepție asupra mediului în care omul este punctul de referință, deoarece funcția dreptului este de a organiza, de a reglementa raporturile dintre oameni sau dintre aceștia și obiectele din jurul lor.
Meritul omului este de a înțelege, deși tardiv, faptul că lumea în care trăiește trebuie ocrotită și de a folosi, în acest sens toate mijloacele de care dispune, inclusiv regulile juridice, așa incat natura și ansamblul ființelor vii să poată beneficia de acest demers.
Legislația națională răspunde necesității de definire a noțiunii in discuție, prin formularea unei definiții in reglementarea-cadru in materie și contextual in diferite reglementări sectoriale.
Potrivit O.U.G. nr. 195/2005, mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului.
Potrivit aceluiași act normativ, mediul geologic desemnează ansamblul structurilor geologice de la suprafața pamântului în adâncime: sol, ape subterane, formațiuni geologice.
O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale a florei și faunei sălbatice definește noțiunea de mediu natural ca ansamblul componentelor, structurilor fizico-geografice, biologice și biocenotice naturale, terestre și acvatice, având calitatea intrinsecă de păstrător al vieții și generator de resurse necesare acesteia.
O. G. nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere cuprinde următoarea definiție: „Mediu: a) resursele naturale abiotice și biotice cum sunt aerul, apele subterane și de suprafață, solul, clima, fauna și flora și habitatul acestora; b) bunurile care fac parte din mediul construit și din patrimoniul cultural; c) aspectele caracteristice ale peisajului; d) calitatea vieții și a mediului de viață, în măsura în care au sau pot avea influență asupra bunăstării și sănătății omului; e) interacțiunea factorilor de la lit. a)-d)”.
Definițiile mediului evocate mai sus exprimă o altă dificultate specifică materiei, care contribuie la gradul de opacitate al subiectului: acestea fac adesea referință la alte noțiuni care necesită, de asemenea, o definiție, fie provenind din vocabularul științific (biocenoză, biosferă, ecosistem, resurse naturale biotice și abiotice), fie aparținând limbajului comun (natură, peisaj, mediu), fără a avea, totuși, o accepțiune precisă.
Analizand ansamblul definițiilor și dezvoltărilor doctrinare referitoare la noțiunea de mediu, prof. Mircea Duțu identifică două sensuri curente ale termenului de mediu:
a) cel reieșit și afirmat de științele naturii și aplicat la realitățile societăților umane (abordarea ecologică), care îl definește drept ansamblul de elemente și echilibre de forțe concurente, de natură diversă, care condiționează viața unui grup biologic;
b) cel specific vocabularului arhitecților și specialiștilor în urbanism, care îl consideră drept zona de contact între un spațiu construit și mediul ambiant (natural și artificial).
In context, același autor concluzionează că, in sens larg, mediul constituie ansamblul factorilor (naturali sau creați prin activități umane) care acționează asupra condițiilor de viață și existență ale omului (societății).
2.3. Elemente ale obiectului de reglementare in dreptul mediului
Ramură autonomă a sistemului de drept, dreptul mediului reglementează relațiile sociale care iau naștere în procesul de protecție, conservare și ameliorare a calităților naturale ale mediului. Protecția și conservarea sunt primele dimensiuni ale preocupărilor legate de mediu, iar ulterior, odată cu modernizarea conceptelor și abordării in domeniu a fost introdusă cea de-a treia, respectiv ameliorarea calităților naturale ale mediului, in principal prin gestionarea și utilizarea rațională a resurselor .
Protecția mediului. In sens larg, aceasta include toate problemele prevenirii și combaterii degradării mediului, conservării și ameliorării sale. Uneori protecția nu se limitează la aceste elemente, iar alteori nu le include in mod obligatoriu. Instrumentele juridice de realizare a protecției se referă la evitarea activităților nocive și la adoptarea unor măsuri pozitive pentru împiedicarea deteriorării mediului, prin instituirea anumitor obligații, stabilirea unor condiții speciale și stipularea unor interdicții privind utilizarea rațională a resurselor naturale, prevenirea și combaterea poluării mediului și a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale asupra elementelor sale componente.
În ultimii ani se afirmă o viziune integrată, conform căreia protecția presupune elaborarea și aplicarea unei planificări și gestiuni ecologice globale, cuprinzând reglementări, proceduri, instituții existente la nivel național și internațional.
Conservarea mediului. Urmărește reproducerea și întreținerea dimensiunilor naturale ale acestuia, menținerea la un nivel calitativ durabil a resurselor naturale. Are ca premisă realitatea că resursele naturale sunt finite, mediul însuși are o capacitate limitată de absorbție și neutralizare a acțiunilor nocive și prezintă echilibre fragile.
Mai nou, conservarea, în sens larg, este considerată elementul central al obiectului dreptului mediului. O asemenea concepție a fost exprimată de „Strategia mondială pentru conservare” (1980), prin definirea conservării ca „gestiune a utilizării biosferei pentru ființa umană, astfel încât să producă un mai mare și durabil beneficiu pentru generațiile actuale, dar cu menținerea potențialului său pentru a satisface și necesitățile generațiilor viitoare”. Așadar, este vorba despre gestiunea resurselor renovabile și evitarea epuizării resurselor naturale nerenovabile.
Ameliorarea calității mediului. Urmărește îmbunătățirea stării și calității factorilor naturali și a celor creați prin activități umane în vederea unei optime interacțiuni între om (societate) și natură. Sunt edificatoare, în acest sens, reglementările legale privind conservarea și dezvoltarea fondului forestier, ameliorarea factorilor climatici și îmbunătățirea condițiilor naturale de muncă și viață ale populației. Spre deosebire de conservare, care presupune numai întreținerea stadiului actual pentru o perioadă cat mai indelungată, ameliorarea implică acțiuni pentru îmbunătățirea calității mediului.
2.4. Definiția contravenției de mediu
Pe baza acestor elemente determinante, respectiv definiția generală legală a contravenției și scopul legii contravenționale, noțiunea generală de mediu și obiectul de reglementare al dreptului mediului, definim contravenția de mediu ca fiind fapta săvârșită cu vinovăție, prevăzută de legea contravențională, ce lezează valorile sociale și relațiile generate de acestea, altele decât cele ocrotite prin legea penală , care iau naștere în procesul de protecție, conservare și ameliorare a calităților naturale ale mediului. De lege ferenda, propunem ca definiția contravenției de mediu să fie prevăzută expres intr-o viitoare reglementare unitară a contravențiilor de mediu.
3. Particularități ale contravenției de mediu
3.1. Obiectul contravenției de mediu
Obiectul contravenției, ca element al conținutului generic al acesteia este determinat, în mod clasic și similar cu cel al obiectului infracțiunii, printr-o dublă calificare : obiect juridic și obiect material .
3.1.1. Obiectul juridic al contravenției de mediu
Obiectul juridic al contravenției de mediu este reprezentat de valorile sociale și relațiile sociale generate de acestea, afectate prin acțiunea sau inacțiunea prohibită de norma contravențională.
Formele de vătămare a valorilor sociale ce formază obiectul contravenției sunt diverse. În cazul vătămării valorilor sociale care nu se bucură de o exprimare fizică, vătămarea rezidă într-o stare de tulburare a relațiilor sociale privind aceste valori, iar în cazul valorilor sociale cu existență materială, vătămarea poate consta într-o afectare fizică ori doar în crearea unei stări de pericol pentru acestea.
Inevitabil , obiectul juridic al contravențiilor de mediu a trebuit să asimileze concepția modernă care are la bază recunoașterea calității acestuia de subiect de drept și ocrotirea elementelor sale, independent de orice interes uman general. In spiritul acestei concepții, scopul normei contravenționale de mediu de referă, in principal, la ocrotirea unor interese colective, prin protejarea elementelor naturale, independent și fără a fi necesară o vătămare suferită de victime identificabile.
Rolul determinant în stabilirea valorilor și a relațiilor sociale vătămate în cadrul ilicitului contravențional de mediu, îl are conținutul legal al noțiunii de „mediu”, fundamentală pentru definirea și delimitarea celor mai multe dintre instituțiile juridice specifice dreptului mediului.
Reglementarea-cadru în materie, O.U.G. nr. 195/2005, stabilește că mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului ( art.1 alin.(2) ).
Prin raportare la această delimitare legală, valorile sociale și relațiile generate de acestea, ocrotite in cadrul răspunderii contravenționale de mediu, sunt cele pe care le implică elementele definitorii ale noțiunii de mediu : toate ființele vii, intre care ființa umană, protejate sub aspectul calității vieții, bunăstării și sănătații, condițiile și elementele naturale ale Terrei, ca valori în sine, toate materiile organice și anorganice, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzand elementele precizate anterior.
Obiectul juridic al contravențiilor de mediu, prevăzute fie de O.U.G. 195/2005, fie de legislația sectorială, se incadrează în această determinare.
Sunt stabilite și sancționate fapte care prezintă ca obiect juridic viața, sănătatea ori calitatea vieții umane, precum:
– incălcarea, de către autoritățile administrației publice locale, a obligației de a respecta prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a căilor și mijloacelor de transport, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare, a depozitelor de deșeuri menajere, stradale și industriale și a altor obiective, fără a prejudicia ambientul, spațiile de odihnă, tratament și recreere, starea de sănătate și de confort a populației( art.96 alin.(2) , pct.11 din O.U.G. nr. 195/2005);
– transportul și eliminarea deșeurilor fără asigurarea măsurilor de protecție a sănătății populației și a mediului înconjurător( art.51, pct.2, lit.i din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor).
Există contravenții care promovează, sub aspectul obiectului juridic, viața ori sănătatea altor specii, decât cea umană, calitatea unor elemente ale mediului, sau chiar integritatea mediului in ansamblu:
– incălcarea obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a nu folosi momeli periculoase în activitățile de pescuit și vânatoare, cu excepția cazurilor special autorizate (art.96 alin.(2) , pct.21 din O.U.G. nr. 195/2005);
-nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a obligației de a asigura condiții optime de viață animalelor salbatice ținute în captivitate legal, sub diferite forme (art.96 alin.(2) , pct.24 din O.U.G. nr. 195/2005);
– incălcarea obligației persoanelor fizice și juridice de a nu exercita acțiuni care să ducă la distrugerea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice de pe cuprinsul țării (art.96 alin.(2) , pct.25 din O.U.G. nr. 195/2005);
-supunerea unui animal la rele tratamente sau la cruzimi ( art.23 alin.(1), lit. c) și e) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
-fapta proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a preveni, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității mediului geologic(art.96 alin.(1) , pct.7 din O.U.G. nr. 195/2005);
-nerespectarea obligației autorităților administrației publice locale, precum și a persoanelor fizice și juridice, dupa caz, de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel (art.96 alin.(1) , pct.15 din O.U.G. nr. 195/2005).
Numeroase contravenții de mediu prezintă un obiect juridic multiplu, relevat explicit de norma care le consacră : mediul în sine, pe de-o parte și sănătatea umană, pe de altă parte, referindu-se la:
-obligația autorităților administrației publice locale de a informa publicul privind riscurile generate de funcționarea sau existența obiectivelor cu risc pentru mediu și sănătatea populației (art.96 alin.(2) , pct.4 din O.U.G. nr. 195/2005);
-obligațiile deținătorilor cu orice titlu ai suprafețelor de teren de a proteja flora și fauna salbatică existente pe acestea, în sensul menținerii echilibrului ecologic și conservării biodiversității, precum și exploatării durabile a resurselor în baza prevederilor legale în vigoare, pentru a nu crea prejudicii mediului înconjurator și sănătatii umane (art.96 alin.(1) , pct.11 din O.U.G. nr. 195/2005);
Sub aspect teoretic, în afara contravențiilor care au un singur obiect juridic, există și categoria contravențiilor complexe care pot avea două sau mai multe obiecte juridice specifice, dintre care unul principal și altul secundar. Apreciem că, având în vedere specificul domeniului, o terminologie mai adecvată ar fi aceea de obiect imediat și mediat.
Din această categorie fac parte contravențiile care sancționează încălcarea, de către titularii unor activități sau de către autorități, a unor obligații legale, precum : obligațiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare și de a raporta autorității publice teritoriale de protecție a mediului rezultatele automonitorizării și/sau alte date solicitate, precum și accidentele și incidentele care pot conduce la pericole de accidente (art.96 alin.(1) , pct.1 din O.U.G. nr. 195/2005); obligația autorităților administrației publice locale, precum și a persoanelor fizice și juridice, dupa caz, de a nu schimba destinația terenurilor amenajate ca spații verzi prevăzute în planurile urbanistice (art.96 alin.(1) , pct.14 din O.U.G. nr. 195/2005); nerespectarea tehnologiilor de reciclare a materialelor și deșeurilor reciclabile acceptate prin actele de autorizare, în conformitate cu dispozițiile legii (art.51, pct.2, lit.j) din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor); executarea sau punerea în funcțiune de lucrări construite pe ape sau care au legatură cu apele, precum și modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/autorizație sau fără respectarea avizului ori a autorizației de gospodărire a apelor( art.87 pct.1 din Legea apelor nr. 107/1996); obligațiile autorităților administrației publice locale de a avea personal specializat pentru protecția mediului și de a colabora în acest scop cu autoritățile pentru protecția mediului(art.96 alin.(2) , pct.9 din O.U.G. nr. 195/2005).
În cazul acestora, obiectul juridic principal ( imediat) se referă la relațiile sociale privind regimul legal de autorizare sau de desfășurare a unor activități sau la cele generate de indeplinirea atribuțiilor legale ale autorităților administrației publice, iar cel secundar( mediat ) la ocrotirea mediului și a elementelor acestuia, determinate de art.1 alin.(2) din O.U.G. nr. 195/2005.
Având în vedere interdependența existentă între calitatea mediului , in ansamblu și a fiecăruia din elementele sale componente, pe de o parte, existența/calitatea vieții ființelor vii, pe de altă parte, cat și regimul legal aferent desfășurării activităților umane cu impact asupra mediului, apreciem că, în cea mai mare parte , contravențiile de mediu prezintă un obiect juridic complex, urmând a se stabili , în concret pentru fiecare normă contravențională, obiectul principal și cel/cele secundare.
Adeseori, obiectul juridic general este ordinea de drept instituită prin normele contravenționale de mediu, obiectul juridic generic privește valorile sociale aferente noțiunii de mediu , definite anterior, iar obiectul juridic specific este valoarea socială care arată căreia i se aduce atingere prin contravenția impusă analizei.
Calificarea unui obiect juridic ca principal sau secundar se face în raport de obiectul juridic generic al contravenției respective. Nu întotdeauna obiectul juridic principal este dat de valoarea socială cea mai importantă, în măsura în care se poate realiza o asemenea ierarhizare. Oricum, de fiecare dată , obiectul juridic al contravenției rezultă direct sau indirect din normele care prevăd fapta ca fiind contravenție.
Obiectul juridic al contravenției rezultă și din titlul actului normativ care o incriminează , constituind , in același timp , in cadrul tehnicii de reglementare, un criteriu de grupare in diversele acte normative.
3.1.2. Obiectul material al contravenției de mediu
Reprezintă entitatea fizică împotriva căreia este orientat elementul material al contravenției. Dacă obiectul juridic este o condiție preexistentă, esențială a contravenției, fiind astfel obligatoriu sub aspectul existenței, obiectul material este o cerință specifică doar anumitor contravenții, respectiv cele a căror valoare socială este exprimată într-o entitate materială. Periclitarea sau vătămarea valorii sociale la contravențiile cu obiect material se realizează tocmai prin atingerea adusă acestuia.
Dacă în alte domenii de reglementare contravențiile, de regulă, nu prezintă un obiect material, cele mai multe din contravențiile de mediu au un asemenea obiect, imprejurare ce constituie o caracteristică a acestora.
Sfera entităților care pot constitui obiect material al contravențiilor de mediu este extrem de vastă, fiind determinată, in principal, de elementele subsumate noțiunii de „mediu”, care sunt susceptibile de existență materială: ființa umană, exemplare de faună sau floră , factorii de mediu sau elemente lor componente. Pe langă acestea, pot fi obiect material bunuri utile activităților de protecție a mediului (spre exemplu, stații și instalații de prelucrare a calitatii apelor, baraje, diguri, marcaje ori panouri indicatoare din exteriorul sau interiorul ariilor naturale protejate ), resursele naturale etc.
In general, contravențiile lipsite de obiect material sunt cele care se referă la incălcarea regimului legal de autorizare și desfășurare a unor activități sau cele care au ca subiect activ autoritățile administrației publice centrale sau locale.
Analiza cu privire la obiectul material al contravenției presupune identificarea și cercetarea acestuia , în vederea determinării urmărilor pe care acțiunea sau inacțiunea le-a produs. Verificarea existenței și stării obiectului material la momentul săvârșirii faptei este necesară, întrucât, dacă obiectul nu există fizic în acel moment, fapta nu poate constitui contravenție, iar dacă acesta suferise deja o vătămare fizică, fapta va fi apreciată prin luarea în considerare a acestei vătămări, preexistente momentului săvârșirii faptei.
Identificarea obiectului material in cuprinsul normei contravenționale de mediu se realizează prin raportare la textul legal care incriminează contravenția. Identificarea și cercetarea obiectului material al contravenției de mediu , in concret , realizate in scopul determinării urmărilor pe care acțiunea sau inacțiunea le-au produs , constituie o etapă obligatorie a constatării contravenției , aflată in sarcina agentului constatator.
Operațiunea de evaluare a stării obiectului material al contravențiilor in dreptul mediului este adesea una complexă , necesitand administrarea unor expertize sau constatări tehnice de specialitate , ceea ce pune in discuție indeplinirea condiției ca agentul constatator să constate cu propriile simțuri săvarșirea contravenției.
Obiectul material reprezintă, in același timp și un criteriu de grupare a contravențiilor, in cadrul actelor normative care le prevăd.
3.2. Subiectele contravenției de mediu
3.2.1.Considerații generale
În materie contravențională, subiectele sunt determinate prin raportare fie la teoria răspunderii juridice, fie la fapta ilicită, fiind identificate, ca în cazul tuturor formelor de răspundere juridică, două subiecte : subiectul activ și subiectul pasiv.
Teoria răspunderii juridice desemnează prin subiectul activ al răspunderii contravenționale persoana care exercită dreptul de a aplica sancțiuni și de a constrânge la aplicarea acestora, putând fi statul și unitatea administrativ- teritorială, prin organele competente sau chiar o persoană juridică de drept privat, autorizată de o autoritate publică să presteze un serviciu public. Subiectul pasiv al răspunderii este subiectul de drept căruia i se aplică sancțiunea juridică.
Din perspectiva faptei ilicite, situația este inversă : subiectul activ este autorul acesteia, iar subiectul pasiv este entitatea juridică asupra căreia se produce urmarea materială sau starea de pericol generată de fapta ilicită. Așadar, în cazul contravenției, subiectul activ este persoana fizică sau juridică autoare a contravenției (contravenientul), iar subiectul pasiv poate fi o persoană fizică sau juridică ori o comunitate.
Caracterul de interes general al protecției mediului și conservării naturii face ca subiectul pasiv al contravenției de mediu să fie, de cele mai multe ori, întreaga comunitate, reprezentată formal-juridic de stat.
O particularitate a contravenției de mediu este dată de calitatea de subiect pasiv al acesteia a „generațiilor viitoare”. Conceptul de „drepturi ale generațiilor viitoare”, contradictoriu in raport de teoria clasică a dobandirii de drepturi , de către persoana fizică, din momentul nașterii, exprimă obligația generațiilor actuale de a păstra și imbunătăți calitatea mediului, in beneficiul generațiilor viitoare. Această obligație , a cărei incălcare se realizează, direct sau indirect și prin ilicitul contravențional, este subsumată conceptului de „dezvoltare durabilă”, definit de O.U.G. nr. 195/2005 ca dezvoltarea care corespunde necesităților prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.
Subiecte pasive ale răspunderii contravenționale, în același timp subiecte active ale contravenției, sunt persoana fizică sau persoana juridică, autoare a acțiunii sau inacțiunii prevăzută și sancționată de norma contravențională.
3.2.2. Subiectul activ- persoană fizică
Este subiect activ al contravenției (sau contravenient) persoana fizică ce săvârșește o faptă prevăzută de legea contravențională, prin acte de executare, de determinare sau de complicitate, fiind astfel contravenient persoana fizică ce participă la săvârșirea unei contravenții în calitate de autor, instigator sau complice dacă fapta este consumată .
Într-o opinie contrară, se apreciază că, în sensul actualelor reglementări, prin participanți în materie contravențională se înțeleg numai autorii contravenției, propunându-se, ca, într-o viitoare reglementare, să fie sancționați nu numai autorii propriu-ziși ai contravenției ci și cei care , într-un fel sau altul au contribuit la săvârșirea acelei fapte antisociale, de exemplu instigatori, complici, etc.
În raport de dispozițiile art. 3 alin.(2) din O.G. nr. 2/2001 , care consacră răspunderea contravențională a persoanei juridice, răspunderea contravențională a persoanei fizice este regula în materie. De altfel și doctrina a impus în această privință aplicarea principiului generalității, contravenția fiind de esența ființei umane.
Având în vedere natura juridică a răspunderii contravenționale, care își are temeiul în săvârșirea, cu vinovăție a unei fapte contravenționale, se apreciază că, în genere, numai fapta omului este susceptibilă de a fi sursa unui raport juridic de drept contravențional și, în consecință, răspunderea contravențională este tipică pentru persoana fizică. Ducând această teorie la limitele impuse de dispozițiile legale care consacră expres răspunderea contravențională a persoanei juridice, s-a apreciat că, în cadrul raportului juridic generat de săvârșirea unei contravenții, poate fi răspunzătoare doar persoana fizică, în calitatea sa de persoană particulară, de simplu cetățean. Săvârșirea faptei antisociale de către o persoană fizică, în altă calitate, cum ar fi cea de funcționar sau de salariat, ar trebui să atragă incidența altor forme ale răspunderii juridice (disciplinară, penală, materială, etc.) potrivit principiului care trebuie impus în opera de legiferare și care cere ca în cazul încălcării unei dispoziții legale să se aplice normele și sancțiunile specifice ramurii de drept ale cărei dispoziții au fost înfrânte .
Practic, această teorie exclude posibilitatea ca persoana fizică, subiect al răspunderii contravenționale, să aibă o anumită calitate, prevăzută expres de norma contravențională și să fie, astfel, un subiect calificat.
Pentru a putea fi subiect activ al contravenției , persoana fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale : să fi împlit vârsta de 14 ani, să fie responsabilă și să aibă libertate de voință și acțiune. Pe langă acestea, norma contravențională impune uneori ca subiectul activ să aibă o anumită calitate, fiind vorba de un subiect calificat.
Capacitatea juridică a contravenientului presupune ca autorul faptei prevăzută de legea contravențională să fi împlinit vârsta de 14 ani, art. 11 alin.(2) din O.G. nr. 2/2001 prevăzând că: „Minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional”. Potrivit art. 11 alin.(3) din același act normativ, pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani, minimul și maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale aplicabile minorilor, cei care nu au împlinit vârsta de 16 ani nu pot fi sancționați cu prestarea unei activități în folosul comunității .
Stabilirea unei vârste minime este justificată de faptul că această calitate, de subiect al contravenției, presupune atitudinea psihică a persoanei de a înțelege și a-și asuma obligațiile de comportament prevăzute de normele dreptului administrativ, precum și capacitatea de a-și dirija și stăpâni în mod conștient actele de conduită, în raport cu aceste norme .
Problema vârstei de la care persoana fizică răspunde contravențional a generat controverse în doctrină. Astfel, s-a apreciat că ar trebui avută în vedere posibilitatea reducerii limitei de vârstă, probabil la 12 ani, de la care să se prezume capacitatea psiho-intelectuală și volițională a persoanei de a-și dirija într-un anume mod , legal sau nelegal, propriile fapte . Argumentele se referă la evoluția vieții sociale și la cazuistica penală și contravențională care arată că, în prezent, întregul complex de probleme educativ-informative , de înțelegere a normelor moral-juridice privind comportamentul individual și social prezintă alte coordonate, în sensul că modul de viață și de manifestare al oamenilor și mai ales al tinerei generații, au creat un alt orizont pentru cunoașterea umană și au impus un alt standard de apreciere a conduitelor individuale și, corelativ, a reacției societății la manifestările antisociale. Această opinie este susținută și de alți autori, cu motivarea creșterii frecvenței faptelor ilicite juvenile. Abordând aceeași problemă, din perspectiva dispozițiilor cuprinse în actuala reglementare-cadru în domeniul contravențiilor, I. Poenaru își nuanțează opinia, în sensul că a acorda acestui subiect activ al contravenției încă o șansă, poate fi o soluție corespunzătoare, în măsura în care decizia se sprijină pe o analiză complexă a universului psihologic adolescentin și chiar pe o componentă umanistă a dreptului.
O altă excepție de la regula răspunderii contravenționale a persoanei fizice este prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 2/2001, in sensul că militarii în termen nu răspund contravențional. În acest caz, procesul – verbal de contravenție se trimite comandantului unității din care face parte contravenientul, urmând să i se aplice sancțiuni disciplinare, dacă procesul-verbal este întemeiat. În realitate, în cazul militarilor în termen, este vorba de o înlocuire a răspunderii contravenționale cu răspunderea administrativ- disciplinară .
Formularea art. 44 din Ordonanță este criticabilă, întrucât omite să precizeze autoritatea competentă să stabilească temeinicia procesului – verbal de contravenție. Din dispozițiile acestui text , cât și din cele ale art. 46, apreciem că această competență aparține autorității sub care se află militarul în termen, respectiv cea militară. Astfel, organele competente să constate și să aplice sancțiunile săvârșite de cadrele militare și de angajații civili în legătură cu serviciul sunt stabilite prin regulamente interne emise de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor precum și celelalte autorități care au structuri militare.
Dacă prin contravenția săvârșită de un militar în termen s-a produs o pagubă sau dacă există bunuri supuse confiscării , organul competent va stabili despăgubirea pe bază de tarif și va dispune asupra confiscării, procesul-verbal fiind comunicat în copie contravenientului, părții vătămate și celui căruia îi aparțin bunurile confiscate.
Responsabilitatea contravenientului. Îndeplinirea acestei condiții implică existența unui factor intelectiv care constă în capacitatea persoanei de a înțelege ceea ce face, de a distinge caracterul periculos al unor fapte de caracterul nepericulos al acestora și existența unui factor volitiv care constă în puterea persoanei de a se conduce și de a fi stăpână pe faptele sale. Persoanele cărora le lipsesc asemenea însușiri nu pot fi considerate subiecți ai contravențiilor, deoarece faptele lor nu oglindesc o poziție conștientă, astfel că sancțiunea nu ar fi în măsură să le corijeze. Responsabilitatea este o calitate generală a oamenilor și din această cauză ea se prezumă că există la orice persoană, iresponsabilitatea urmând a fi dovedită . Responsabilitatea – condiție a subiectului activ al contravenției – nu se confundă cu responsabilitatea juridică sau răspunderea juridică, deoarece prima este o categorie psihologică ce vizează capacitatea psihofizică a omului de a realiza semnificația acțiunilor sau inacțiunilor sale și a consecințelor acestora , asupra cărora el are controlul .
Libertatea de voință și de acțiune. Această condiție ce trebuie întrunită de subiectul activ al contravenției, alături de capacitatea și responsabilitatea făptuitorului, este impusă implicit , de dispozițiile art.11 din O.G. nr.2/2001, care prevăd că fapta săvârșită în condiții de constrângere fizică sau morală nu constituie contravenție. Așadar, pentru a fi subiect al contravenției, persoana fizică trebuie să fi luat hotărârea de a săvârși fapta contravențională și să fi acționat în raport de această hotărâre, în afara unei constrângeri fizice sau psihice , exercitată de o forță exterioară, căreia să nu-i fi putut rezista.
Persoana fizică poate săvarși contravenția de mediu fie in cadrul vieții sale private, de multe ori cu ocazia petrecerii timpului liber ( vanătoare , pescuit, agrement) sau in cadrul vieții profesionale, prin fapte cu o gravitate sporită, comise in cadrul activităților economice private sau publice ori administrative pe care le desfășoară.
În cazul contravențiilor de mediu, subiectul activ al contravenției – persoană fizică este frecvent un subiect calificat. Determinat expres in conținutul normei contravenționale, calitatea acestuia poate fi dată de exercitarea unei demnități publice , exercitarea unei profesii , desfășurarea unei activități , deținerea cu sau fără titlu ori in calitate de proprietar a unor bunuri etc. Astfel , in cadrul actelor normative contravenționale de mediu, intalnim frecvent subiecte calificate precum „operator”, „titular al proiectului”, „deținător de animale”, de „vânător”, proprietar de teren, etc. In practica instanțelor s-a stabilit că „deși calitatea de proprietar sau deținător al terenului, cu titlu sau fără titlu reprezintă o condiție specială a subiectului activ, prin ea insăși nu poate conduce la antrenarea răspunderii contravenționale, pe temeiul art. 96 alin.1 pct.9, in absența dovedirii săvarșirii acțiunilor și inacțiunilor prescrise de norma incriminatoare.”
Stabilirea calității subiectului activ , cerință esențială în situația subiectului calificat, presupune, în atare condiții , din partea agentului constatator sau a instanței, învestită cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție, o analiză amplă. Aceasta implică, pentru dobandirea calității cerute de lege, fie parcurgerea de către persoana fizică, anterior săvârșirii contravenției, a unei proceduri electorale sau a unei proceduri administrative de autorizare , fie încheierea unor acte juridice, fie îndeplinirea în momentul săvârșirii contravenției a unor condiții de fapt .
Dacă se constată sancționarea unei alte persoane decât cea care putea avea calitatea de contravenient, în considerarea caracterului personal al răspunderii contravenționale, se impune anularea actului constatator al contravenției.
3.2.3. Subiectul activ- persoana juridică
Consacrând expres răspunderea contravențională a persoanei juridice, art. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevede că : „Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții”.
Odată cu adoptarea O.G. nr. 2/2001, au fost exprimate opinii contradictorii cu privire la caracterul de noutate al răspunderii contravenționale a persoanei juridice in sistemul de drept romanesc, raportat la vechea reglementare. Susținută cu argumente ce urmează a fi prezentate , noutatea a fost contestată cu motivarea că , deși nu era instituită prin Legea nr. 32/1968, răspunderea contravențională a persoanei juridice a fost introdusă in sistemul romanesc de drept prin acte normative speciale, precum cele din domeniul fiscal sau comercial, acestea stabilind in majoritate contravenții care puteau fi săvarșite doar de persoane juridice.
Inclusă în conținutul reglementării-cadru în urma unor discuții ample în doctrină, dispoziția cuprinsă in art.3 modifică fundamental regimul răspunderii contravenționale a persoanei juridice, raportat la reglementarea anterioară, în cadrul căreia aceasta avea caracter de excepție.
Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, preciza că sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanei juridice dacă se prevede astfel într-un act normativ de nivelul legii, urmând ca sumele plătite cu titlu de amendă să fie recuperate, prin decizie de imputație, de la persoana fizică vinovată de săvârșirea contravenției. Faptul că acest act normativ a instituit răspunderea contravențională a persoanei juridice a fost contestat, considerandu-se, totuși, că aceasta ar putea exista, principial, ca „o răspundere atipică”, dacă persoana juridică comite fapta cu vinovăție și dacă poate răspunde in nume propriu, urmand ca raporturile ei cu persoana fizică să fie reconsiderate și așezate pe baze noi. In continuarea acestei teze, s-a susținut că răspunderea contravențională a persoanei juridice a fost prevăzută de Legea nr. 32/1968 datorită concepției greșite privind natura juridică a răspunderii contravenționale și dispozițiilor art. 5 alin.(3) al acestui act normativ, sus-menționate. După anul 1990, multe acte normative au prevăzut pentru persoanele juridice amenzi contravenționale in cuantum mai mare decat pentru persoanele fizice și, cată vreme dispozițiile care stabileau recuperarea amenzii aplicate persoanei juridice de la persoana fizică vinovată de săvarșirea contravenției nu au fost abrogate, s-a ajuns la situații in care, aceasta din urmă, să fie sancționată cu o amendă mai mare prin intermediul persoanei juridice, decat dacă ar fi fost sancționată direct.
Sub regimul contravențional anterior, legislația protecției mediului a fost unul din puținele domenii care au prevăzut posibilitatea sancționării contravenționale a persoanei juridice. Legea nr. 9/1973 privind protecția mediului înconjurător stabilea, în art.74 alin.(3), că în materia pe care o reglementează amenda contravențională poate fi aplicată și persoanelor juridice.
Realitățile economico-sociale ulterioare anului 1989, în principal frecvența contravențiilor săvârșite de persoane juridice, au impus, sub aspect legislativ, nevoia sancționării contravenționale a persoanei juridice în mod curent, cu titlu de regulă și nu ca o excepție de la principiul sancționării persoanei fizice. În acest sens, au fost adoptate o serie de acte normative, chiar și hotărâri de Guvern, care fie explicit, fie implicit, prin tehnica de redactare a faptei contravenționale, au prevăzut sancțiuni contravenționale pentru persoanele juridice.
În același spirit legislativ, de instituire a unui regim juridic egal privitor la sancționarea contravențională a persoanei fizice și juridice, a fost adoptată Ordonanța Guvernului nr. 55/1994 care majora limitele minime și maxime ale amenzilor contravenționale, prevăzute de acte normative aflate în vigoare la acea dată, de 50 de ori, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, stabilind și un cuantum maxim . De asemenea, a fost limitat cuantumul sumei ce poate fi recuperată de persoana juridică sancționată contravențional , de la perasoana fizică vinovată, la 10 milioane lei, prevedere care a reparat o discriminare inadmisibilă, având în vederea cuantumul majorat al amenzilor aplicabile persoanelor juridice.
Răspunzand acestei situații legislative confuză și controversată, O.G. nr. 2/2001 prevede, așadar, răspunderea contravențională a persoanei juridice, în nume propriu și în mod direct . Caracterul direct al acestei răspunderi a fost reținut și de practica judiciară, deși, după cum s-a remarcat, persoanele juridice nu pot ele insele să săvarșească fapte contravenționale, acestea fiind săvarșite de persoane fizice- administratori, directori, funcționari- care incalcă sau omit anumite obligații legale.
Câtă vreme nu mai este prevăzută obligativitatea recuperării sumelor plătite de persoana juridică cu titlu de amendă contravențională, de la persoana fizică vinovată, se poate spune că reglementarea actuală instituie o răspundere pentru fapta proprie a persoanei juridice.
În lipsa unei dispoziții legale exprese privind recuperarea de la persoana fizică vinovată a sumelor plătite cu titlu de amendă , persoana juridică are la dispoziție în acest sens o acțiune în regres, în condițiile dreptului comun, pentru a recupera paguba produsă in patrimoniul său, prin executarea sancțiunii contravenționale, aspect reținut și de jurisprudență. Raporturile juridice astfel născute între persoana juridică sancționată și persoana fizică vinovată, exced raportului juridic contravențional , fiind specifice altor forme de răspundere , reprezentând o problemă internă a entității juridice sancționate.
Raportul dintre răspunderea persoanei juridice și răspunderea persoanei fizice care o reprezintă, aduce în discuție o serie de aspecte teoretice.
Primul se referă la condițiile necesare angajării răspunderii persoanei juridice, în doctrina de specialitate cristalizându-se două asemenea condiții : autorul faptei să fie o persoană fizică sau un organ al persoanei juridice care are competență de reprezentare a acesteia, iar fapta să fie săvârșită în numele sau în folosul persoanei juridice .
Cumulul răspunderii persoanei juridice cu cea a persoanei fizice care a săvârșit contravenția, este al doilea aspect abordat contradictoriu în doctrină. Admisibilitatea cumulului răspunderii celor două entități, este argumentată prin teza potrivit căreia, sancționarea exclusiv a persoanei juridice ar motiva persoanele fizice , exonerate astfel de răspundere, să desfășoare activități ilegale prin intermediul persoanelor juridice folosite drept paravan . Opinia contrară exclude acest cumul, câtă vreme nu este prevăzut expres de regimul general contravențional și ar încălca caracterul personal al răspunderii contravenționale prin sancționarea a două persoane diferite pentru săvârșirea aceleiași fapte.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea posibilitatea sancționării persoanei juridice doar prin legi sau decrete, reglementarea actuală nu cuprinde nicio prevedere expresă în acest sens, ceea ce înseamnă că este aplicabil regimul comun al competenței de reglementare în materie contravențională, potrivit căruia pot fi stabilite și sancționate contravenții pentru persoanele juridice prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului ori hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene sau ale sectoarelor Municipiului București.
Condițiile răspunderii contravenționale a persoanei juridice se referă la: existența capacității juridice a acesteia, apartenența sa la categoria persoanelor juridice care răspund contravențional, condițiile necesare ca persoana fizică ce a săvarșit fapta să antreneze răspunderea contravențională a persoanei juridice, vinovăția persoanei juridice.
Entități care nu beneficiază de personalitate juridică, precum consiliile locale sau județene sau formele de organizare a unor profesii liberale nu pot fi subiect pasiv al răspunderii contravenționale, acestea constituind o categorie a cărei situație nu este reglementată de O. G. nr. 2/2001 sub aspectul capacității contravenționale.
Privitor la vinovăția persoanei juridice in materie contravențională, prevăzută de definiția legală a contravenției, in lipsa unei reglementări exprese și avand in vedere caracterul subiectiv al răspunderii, prevăzut ca regulă in sistemul nostru de drept, se apreciază că este necesară existența cel puțin, a unei culpe. Distincția intre intenție și culpă, ca forme consacrate ale vinovăției in cadrul răspunderii penale, este lipsită de importanță, cu excepția situației in care actul normativ care stabilește contravenția prevede expres una din aceste forme. Lipsa acestei distincții se regăsește și in sistemul sancționator contravențional, care nu prevede diferențierea sancțiunilor in funcție de forma de vinovăție.
Posibilitatea aplicării de sancțiuni contravenționale persoanelor juridice a fost introdusă în materia contravențiilor la regimul protecției mediului, așa cum s-a arătat , prin Legea nr. 9/1973 privind protecția mediului.
Următoarea reglementare-cadru în domeniul protecției mediului, Legea nr. 137/1995, intrată în vigoare sub regimul general contravențional stabilit de Legea nr. 32/1968, cât și alte acte normative aparținând acestui domeniu au preluat și dezvoltat această formă de răspundere a persoanei juridice.
Din punct de vedere al reglementării răspunderii contravenționale a persoanei juridice , anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 2/2001, actele normative aparținând legislației de mediu , pot fi împărțite în două categorii .
Prima este cea a actelor normative care stabilesc amenzi contravenționale în cuantum diferit pentru persoanele fizice și juridice ( Hotărârea de Guvern nr. 127/1994 privind stabilirea și sancționarea unor contravenții la normele pentru protecția mediului înconjurător, Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului, Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, Legea nr. 31/2000 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice etc.) sau in care se prevede expres că amenzile contravenționale se aplică și persoanelor juridice, cuantumul acestora fiind nediferențiat.
Comun acestor reglementări este faptul că se limitează la a stabili aplicarea sancțiunii contravenționale persoanei juridice, în cunatum identic sau diferit față de persoana fizică.
O altă categorie este cea a actelor normative care prevăd expres contravenții săvârșite de persoane fizice și persoane juridice și stabilesc sancțiuni distincte, consacrând astfel și pentru persoana juridică, ambele elemente ale răspunderii contravenționale, respectiv fapta și sancțiunea . Este cazul Hotărarii Guvernului nr. 340/1992 privind regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură, precum și al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul inconjurator, ori al Legii apelor nr. 107/1996.
Actualul regim contravențional, instituit de O.G. nr. 2/2001, pe deplin aplicabil contravențiilor la regimul protecției mediului, a clarificat problema răspunderii persoanei juridice, consacrând-o expres.
Această formă de răspundere a persoanei juridice a fost asimilată de legislația contravențională de mediu, atat prin reglementarea – cadru in domeniul protecției mediului , O.U.G. nr. 195/2005, care stabilește, în art. 96, o serie de contravenții în sarcina persoanelor juridice, sancționate cu amendă în cuantum diferențiat de cel aplicabil persoanelor fizice, cat și prin reglementările sectoriale.
Persoana juridică este desemnată ca subiect activ al contravenției de mediu, de regulă prin referire expresă la această categorie, contravenția constând în încălcarea unor obligații legale stabilite în sarcina acesteia .
Uneori, norma contravențională face trimitere la subiecte active precum „proprietari și deținători de terenuri” (art. 96 alin.(1) punctele 6-11) sau „titularii activităților” (art. 96 alin.(3) punctul 2), care includ și categoria persoanelor juridice .
Frecvent, subiectul activ- persoană juridică este circumstanțiat prin exercitarea unui anume obiect de activitate.
3.2.4. Autoritățile administrației publice locale – subiect activ al contravențiilor de mediu
Atât reglementarea-cadru, în art. 96 alin.(1), pct.12-15 și art. 96 alin.(2), pct. 11-12, cât și o serie de reglementări sectoriale, prevăd expres răspunderea contravențională a autorităților administrației publice locale.
Determinată de dispozițiile art. 121 și art.122 din Constituția României din 1991, revizuită și republicată în 2003, sfera administrației publice locale include autoritățile administrației publice locale alese, prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe, respectiv consiliile locale, primarii și consiliile județene. Prin lege organică, în categoria autorităților administrației publice locale a fost inclus și președintele consiliului județean, care, potrivit Legii nr. 35/2008, este ales prin scrutin uninominal. Această delimitare este precizată și de Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007 .
Așadar, noțiunea de „autorități ale administrației publice locale” prevăzută de normele contravenționale sus-menționate vizează consiliile locale, primarii, consiliile județene și președinții acestora.
Calitatea acestora de subiect activ al contravenției de mediu este, însă condiționată de două aspecte :
– sfera atribuțiilor stabilite de lege în sarcina lor, ce trebuie să includă obligațiile a căror încălcare atrage răspunderea, potrivit normei contravenționale,
– statutul lor juridic, în cazul celor colegiale (consiliul local și cel județean) și natura răspunderii care incumbă acestora.
Obligațiile autorităților administrației publice locale a căror încălcare constituie contravenție, potrivit reglementării-cadru în domeniul protecției mediului se referă la :
– adoptarea și/sau aplicarea de măsuri obligatorii cu privire la întreținerea și înfrumusețarea clădirilor, a curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi, în conformitate cu planurile de urbanism ( art. 96 alin.1 pct. 12) ;
– prevederea la elaborarea planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului, de măsuri de menținere și ameliorare a fondului peisagistic natural și antropic al fiecărei zone și localități, condiții de refacere peisagistică și ecologică a zonelor deteriorate și măsuri de dezvoltare a spațiilor verzi, de protecție sanitară a captărilor de apă potabilă și lucrări de apărare împotriva inundațiilor ( art. 96 alin.1 pct. 13);
– interdicția de schimbare a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi prevăzute în planurile urbanistice ( art.96 alin.1 pct.14);
– interdicția de degradare a mediului prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel( art.96 alin.1 pct.15);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- interdicția de schimbare a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, de reducere a suprafețelor acestora ori de strămutare a lor( art.96 alin.2 pct.11);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – # – îmbunătățirea microclimatului urban, prin amenajarea și întreținerea izvoarelor și a luciilor de apă din interiorul localităților și din zonele limitrofe acestora, de a înfrumuseța și proteja peisajul, de a menține curățenia localităților(art.96 alin.2 pct.3);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- informarea publicului privind riscurile generate de funcționarea sau existența obiectivelor cu risc pentru mediu și sănătatea populației(art.96 alin.2 pct.4);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densității de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă(art.96 alin.2 pct.5);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- reglementarea accesului anumitor tipuri de autovehicule sau a desfășurării unor activități generatoare de disconfort pentru populație în anumite zone ale localităților, cu predominanță în spațiile destinate locuințelor, zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii și agrementului, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă(art.96 alin.2 pct.6);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- supravegherea aplicării prevederilor din planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, în acord cu planificarea de mediu(art.96 alin.2 pct.7);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- supravegherea operatoriilor economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanți sau depozitării necontrolate de deșeuri și dezvoltarea de sisteme de colectare a deșeurilor refolosibile(art.96 alin.2 pct.8);C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #9.obligațiile autorităților administrației publice locale de a avea servicii specializate pentru protecția mediului și de a colabora în acest scop cu autoritățile pentru protecția mediului;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #incadrarea de personal specializat pentru protecția mediului și colaborarea în acest scop cu autoritățile pentru protecția mediului (art.96 alin.2 pct.9);
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #asigurarea, prin serviciile publice și operatorii economici responsabili, a salubrizării stradale, a spațiilor verzi, piețelor și parcurilor publice, și întreținerea acestora(art.96 alin.2 pct.10);
– respectarea prevederilor din planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a căilor și mijloacelor de transport, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare, a depozitelor de deșeuri menajere, stradale și industriale, și a altor obiective, fără a prejudicia ambientul, spațiile de odihnă, tratament și recreere, starea de sănătate și de confort a populației(art.96 alin.2 pct.11);
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #amenajarea, întreținerea și dezvoltarea rețelelor de canalizare(art.96 alin.2 pct.11);
– furnizarea și/sau utilizarea de informații corecte pentru elaborarea evaluărilor de mediu, evaluărilor impactului asupra mediului, a bilanțurilor de mediu și a rapoartelor de amplasament(art.96 alin.2 pct.12).
Atribuțiile consiliului local, stabilite de art. 36 din Legea nr. 215/2001, implică o parte din obligațiile sus menționate. În exercitarea acestor atribuții , consiliul local :
– aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și ștatul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și ștatul de funcții ale regiilor autonome de interes local ( art.36 alin.3 lit.b ) ;
– aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale( art.36 alin.4 lit.e );
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor( art.36 alin.4 lit.f ).
– avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților( art.36 alin.5 lit.c);
– asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre care : C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #sănătatea; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #protecția și refacerea mediului; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #dezvoltarea urbană; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, după caz; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #punerea în valoare, în interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale;
Competența în domeniul protecției mediului a consiliilor locale ale Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București este stabilită de art. 81 alin.(2), constând în atribuții precum :
– avizarea studiilor, prognozelor și programelor de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare regională și zonală, în condițiile legii, pe care le supun spre aprobare Consiliului General al Municipiului București ( art.81 alin.2 lit.c ) ;
– aprobarea, în condițiile legii, a planurilor urbanistice zonale și de detaliu ale sectoarelor, pe care le comunică Consiliului General al Municipiului București; aprobarea, în limitele competențelor lor, a documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigurarea condițiilor necesare pentru realizarea lor, în concordanță cu prevederile planului urbanistic general al municipiului București și ale regulamentului aferent( art.81 alin.2 lit.i );
– acționarea in scopul protecției și refacerii mediului, în scopul creșterii calității vieții; participarea la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și a rezervațiilor naturale (art.81 alin.2 lit.i ).
Consiliul județean, în temeiul art. 91 din Legea nr. 215/2001 are atribuții a căror exercitare presupune respectarea unor obligații specifice protecției mediului precum :
– adoptă strategii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială și de mediu a județului, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale; dispune, aprobă și urmărește, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale și orășenești interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora ( art.91 alin.3 lit.d );
– stabilește, pe baza avizului consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale implicate, proiectele de organizare și amenajare a teritoriului județului, precum și de dezvoltare urbanistică generală a acestuia și a unităților administrativ-teritoriale componente; urmărește modul de realizare a acestora, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale, orășenești sau municipale implicate( art.91 alin.3 lit.e );
– hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a județului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes județean, în condițiile legii( art.91 alin.4 lit.a );
– asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind: … 9. C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #protecția și refacerea mediului; 10.C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale; … ( art.91, alin.(5), lit.a).
Primarul, potrivit art.63 din Legea nr. 215/2001, are o serie de atribuții în domeniu, între care :
– prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale ( art.63 alin.3 lit. a);
– elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale și le supune aprobării consiliului local(art.63 alin.3 lit. c);
– coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local(art.63 alin.5 lit. a);
– ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d), intre care și protecția și refacerea mediului , C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale și C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #dezvoltarea urbană (art.63 alin.5 lit. c);
– asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestora (art.63 alin.5 lit. f);
– asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor (art.63 alin.5 lit. h).
Președintele consiliului județean exercită competențe asemănătoare celor date primarului, în temeiul art. 104 alin. 6, lit.a) și b), fiind vorba de :
– coordonarea realizării serviciilor publice și de utilitate publică de interes județean prestate prin intermediul aparatului de specialitate al consiliului județean sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes județean;
– adoptarea de măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 91 alin. (5) lit. a)-d) , intre care C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00100465.HTML – #protecția și refacerea mediului și conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale.
Privitor la calitatea de subiect activ al contravențiilor de mediu a autorităților administrației publice locale, ale căror obligații in domeniu au fost prezentate anterior, se impun câteva precizări.
Primarul și președintele consiliului județean, autorități administrative executive, unipersonale, pot fi subiecte pasive ale răspunderii administrativ-contravenționale, în această calitate.
O situație specială, din perspectiva răspunderii pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 96 din O.U.G. nr. 195/2005, o au viceprimarii și vicepreședinții consiliilor județene. După cum am arătat anterior, din interpretarea art. 121 și art.122 din Constituția României din 1991, revizuită și republicată în 2003 și a art. 3 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora autoritățile administrației publice locale sunt cele alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat , aceștia nu fac parte din sfera „autorităților administrației publice locale”, limitată la consiliile locale și județene, primari și președinții consiliilor județene.
Cu toate acestea, viceprimarii și vicepreședinții consiliilor județene pot deveni titulari ai unor obligații privitoare la protecția mediului a căror încălcare constituie contravenție, prin instituția delegării de atribuții . Potrivit art. 57 alin.(2) din Legea nr. 215/2001, primarul poate delega viceprimarului atribuțiile sale, iar în temeiul art. 103 alin.(1) , președintele consiliului județean poate delega prin dispoziție, vicepreședinților coordonarea unor compartimente din aparatul de specialitate al consiliului județean.
În ipoteza delegării de atribuții, trebuie stabilit dacă, pe de o parte viceprimarul sau vicepreședintele consiliului județean poate fi subiect activ al contravențiilor în discuție, iar, pe de altă parte, dacă delegarea de atribuții este de natură să exonereze pe titularul acestora, respectiv primarul sau președintele consiliului județean de răspunderea contravențională.
De precizat că utilitatea identificării soluției corecte a acestei probleme este preponderent practică, având în vedere faptul că, în mod curent, primarii folosesc delegarea către viceprimar, în privința atribuțiilor din sfera protecției mediului.
Opinăm în sensul că, deși posibilitatea delegării de atribuții, inclusiv cele privitoare la protecția mediului , este prevăzută de lege, aceasta nu poate determina un transfer al calității de subiect pasiv al răspunderii contravenționale, titularii obligațiilor, care au calitatea de autoritate a administrației publice locale, fiind singurele entități care pot avea calitatea de subiect activ al acestor contravenții. Un prim argument se referă la identificarea autorităților administrației publice locale, în cadrul normelor constituționale și cele ale legii organice care exclud fără echivoc, viceprimarii și vicepreședintele consiliului județean din această categorie. Pe de altă parte, cei doi exercită atribuțiile delegate numai în numele primarului, respectiv al președintelui consiliului județean, și nu în virtutea funcției pe care o dețin, întrucât aceștia reprezintă singurele autorități executive ale administrației locale, desemnate de legiuitorul constituant și de cel organic, având atribuții expres determinate de lege, în exercitarea cărora pot fi emise acte.
În cadrul contenciosului contravențional este adoptată de multe ori teza contrară, practică pe care o apreciem greșită în raport de argumentele prezentate anterior. Astfel, printr-o decizie de speță, a fost admisă plângerea formulată de Primăria Comunei V. împotriva procesului verbal de contravenție seria… nr….emis de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Vrancea, reținându-se în considerente următoarele :
„În urma controlului efectuat pe probleme de protecția mediului, s-a reținut că primarul comunei V. nu a acționat pentru refacerea și protecția mediului, săvârșind contravenția prevăzută de art. 51 alin. 1 lit. b din OUG nr. 78/2000, modificată prin OUG nr. 61/2006, privind regimul deșeurilor.
Pentru faptele menționate mai sus, petentul S. N., primarul comunei Vîrteșcoiu, județul Vrancea, a fost sancționat contravențional cu 15.000 lei amendă.
Conform Dispoziției nr. 51/30.03.2006 a Primăriei comunei Vîrtescoiu, începând cu data de 01.04.2006, viceprimarul comunei – C. A. – avea ca atribuții „administrarea sistemului de alimentare cu apă, drumuri comunale și gestionarea depozitării deșeurilor industriale și protecția mediului”, la nivelul comunei Vîrteșcoiu.
Cum sarcinile privind refacerea și protecția mediului nu privesc pe primarul comunei, instanța va admite plângerea și în consecință:
Va anula procesul-verbal de contravenție și va exonera petentul de plata amenzii”.
Posibilitatea consiliului local și cel județean, ca și autorități ale administrației publice locale, de a avea calitatea de subiect activ al contravențiilor de mediu este circumstanțiată de statutul juridic al acestora și de cel al membrilor.
Consiliul local și cel județean sunt autorități deliberative colegiale, pluripersonale, având caracter de adunări administrative. Sunt lipsite de personalitate juridică, existența acesteia fiind o condiție esențială pentru dobândirea calității de subiect activ al contravenției.
Având în vedere acest aspect, cât și caracterul pluripersonal al compunerii lor, răspunderea contravențională vizează, în consecință pe membrii acestora. Această teză este conformă cu regimul de răspundere instituit de Legea nr. 215/2001 în sarcina consilierilor locali și județeni, potrivit căruia răspund contravențional pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin în condițiile legii. Ei răspund în nume propriu pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului , precum și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte și pentru hotărârile pe care le-au luat.
Așadar, subiectele active ale contravențiilor de mediu care sancționează încălcarea unor obligații legale de către consiliile locale sau județene, în calitatea acestora de autorități ale administrației publice locale, sunt membri lor, respectiv consilierii locali sau județeni.
CAPITOLUL IV – SANCȚIUNILE CONTRAVENȚIONALE ÎN DREPTUL MEDIULUI
1. Aspecte generale privind sancțiunile contravenționale
Sancțiunea reprezintă, din perspectiva structurii logico-juridice a normei juridice, unul din elementele acesteia, respectiv cel care stabilește urmările nerespectării conduitei prescrise în dispoziția normei și, în felul acesta, conduce la realizarea scopului dreptului contravențional.
Sub aspect social, sancțiunea este un mod de reacție față de persoanele care au un comportament contrar celui prescris de normele juridice, statul delegând organelor sale competente atribuții în sensul aplicării unor măsuri de constrângere și reeducare. Raportat la materia contravențională, sancțiunile contravenționale reprezintă o categorie a sancțiunilor juridice, aplicabile persoanelor care au săvârșit contravenții.
Doctrina definește sancțiunea ca fiind „prețul” plătit de o persoană în cazul încălcării normelor juridice. Prin aplicarea sancțiunii se urmărește restabilirea ordinii de drept și repararea prejudiciului cauzat prin nesocotirea unei valori sociale ocrotite de norma juridică. În aceeași opinie, sancțiunile contravenționale sunt în continuă formare, în funcție de specificul abaterilor care se săvârșesc, spre deosebire de sancțiunile civile și penale, caracterizate de o mare stabilitate, specifică însăși ramurilor de drept cărora le aparțin.
Sistemul sancționator prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor este, în comparație cu cel consacrat de Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor , diversificat, mai suplu și cel puțin teoretic, mai funcțional.
Prin sistematizarea sancțiunilor în principale și complementare, reglementarea actuală oferă mijloace mai eficiente de atingere a scopului răspunderii contravenționale, raportat la cele existente anterior, respectiv avertismentul, amenda și confiscarea administrativă, sancțiune complementară.
Sancțiunile principale prevăzute de O. G. nr. 2/2001 sunt avertismentul, amenda contravențională și prestarea unei activități în folosul comunității.
Sancțiunile contavenționale complementare sunt : confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #închiderea unității; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #blocarea contului bancar; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #suspendarea activității agentului economic; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea initială.
Sancțiunile contravenționale sunt prevăzute atât în reglementarea-cadru, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cât și în legi speciale care stabilesc fapte ce constituie contravenții.
Posibilitatea stabilirii de sancțiuni contravenționale, principale sau complementare, prin legi speciale este prevăzută expres de dispozițiile art. 5 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. O interpretare restrictivă a sintagmei „legi speciale” ar impune teza că aceasta vizează doar legea ca act normativ.
Opinăm în favoarea unei interpretări „lato sensu” a sintagmei având în vedere că noțiunea de „lege” utilizată și în cadrul altor dispoziții ale O. G. nr. 2/2001, precum cea cuprinsă în art. 1, care face referire la „legea contravențională”, a primit interpretarea largă, incluzând toate categoriile de acte normative enumerate de art. 1 al aceluiași act normativ prin care pot fi stabilite și sancționate contravenții.
Pe de altă parte, o interpretare „stricto sensu” a sintagmei ar lipsi de eficiență activitatea normativă a autorităților publice centrale și locale, de a stabili și sancționa contravenții adaptate la specificul domeniului supus reglementării sau al unității administrativ-teritoriale în care au competență, în lipsa posibilității de a impune și sancțiuni principale și mai ales complementare, care să aibă în vedere acest specific.
Domeniul contravențiilor de mediu este supus aceluiași sistem sancționator, respectiv sancțiunilor principale și complementare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, ca lege-cadru în materie contravențională.
Actele normative care stabilesc și sancționează contravenții la regimul protecției, conservării și dezvoltării mediului prevăd ca sancțiune principală amenda , stabilind limitele speciale ale acesteia, de regulă diferențiate pentru persoanele fizice și juridice. Sancțiunile complementare sunt aplicate în temeiul legii speciale , atunci cand sunt prevăzute de aceasta, făcand parte din cele prevăzute de art. 5 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001.
Deși unele sancțiuni complementare, avand caracter executoriu, precum suspendarea activității, închiderea unității, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea initială, răspund nevoii de intervenție rapidă și eficientă ce caracterizează acțiunea in domeniul protecției mediului, reglementările speciale care stabilesc și sancționează contravenții de mediu prevăd in puține situații sancțiuni complementare, iar aplicarea , in cazuri concrete a acestora, de către agenții constatatori este și mai deficitară. O statistica realizată de Garda Națională de Mediu arată că pentru un număr de 6950 de contravenții, constatate și sancționate in perioada 01.01.2007- 07.12.2007, au fost aplicate 145 de sancțiuni complementare : in 116 cazuri s-a dispus suspendarea activității, in 7 cazuri inchiderea unității, iar in 114 s-a propus suspendarea acordului sau autorizației de mediu.
Din perspectiva conținutului și eficienței sancțiunilor principale și complementare, sistemul sancționator instituit prin O.G. nr. 2/2001, răspunde doar in parte particularităților ilicitului contravențional de mediu. Importanța funcției reparatorii a răspunderii contravenționale de mediu , face ca, in realitate, sancțiuni precum desființarea lucrărilor și aducerea terenului in starea anterioară să indeplinească rolul unei veritabile sancțiuni principale. Nici funcția preventivă, care vizează constrangerea și reeducarea contravenientului , nu este realizată efectiv prin sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. Pentru contravenientul de mediu, adesea, sancțiunea complementară a suspendării sau anulării avizului, acordului sau autorizației de mediu ori aducerea terenului in starea anterioară au un rol disuasiv mai pronunțat decat amenda contravențională, a cărei plată , chiar și in limitele maxime permise de legislația contravențională, este preferabilă prin comparație cu executarea sancțiunilor complementare menționate.
De lege ferenda, propunem reformarea sistemului sancționator contravențional in materie de mediu, prin trecerea unor sancțiuni care in prezent sunt complementare ( suspendarea sau anularea avizului, acordului sau autorizației de mediu, închiderea unității sau suspendarea activității, retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori activități, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială) in randul sancțiunilor principale.
2. Sancțiunile contravenționale principale
2.1. Avertismentul
Avertismentul, inclus de art. 5 (2) din O.G. nr. 2/2001 în categoria sancțiunilor contravenționale principale, constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Considerat cea mai ușoară sancțiune contravențională, avertismentul are prin conținutul său, natura unei sancțiuni morale, putând fi aplicat pentru fapte de o gravitate redusă când agentul constatator apreciază că autorul contravenției nu o va mai repeta, chiar fără aplicarea unei amenzi. Având în vedere natura morală a acestei sancțiuni contravenționale și, în consecință, lipsa caracterului punitiv, iar, pe altă parte, standardele morale ale societății actuale, există chiar opinii în sensul excluderii avertismentului din rândul sancțiunilor contravenționale principale. Aplicarea sancțiunii avertismentului este condiționată atât de circumstanțele reale ale comiterii faptei (împrejurările în care a fost săvârșită, pericolul social concret etc.), cât și de circumstanțele personale ale contravenientului (spre exemplu, vârsta înaintată, starea materială, faptul că are în întreținere mai multe persoane etc.), urmând ca agentul constatator să aprecieze, de la caz la caz, existența unei atitudini pozitive a contravenientului care să justifice aplicarea sa.
În doctrină este subliniată tendința practicii judiciare de a cenzura exigența sporită a agenților constatatori manifestată prin aplicarea de amenzi contravenționale pentru cele mai neînsemnate contravenții, uzând de posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, cu ocazia soluționării căilor de atac prevăzute de procedura contravențională.
Constatând lipsa de consecvență a agenților constatatori și a instanțelor în determinarea circumstanțelor reale și personale care justifică aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului, apreciem, de lege ferenda, ca utilă o eventuală precizare a textului legal (art. 7 alin.(2) din O.G. nr. 2/2001) care să ofere criterii de stabilire a gravității reduse a faptei contravenționale. În doctrină au fost avansate asemenea criterii, opinându-se , spre exemplu, în sensul că aplicarea avertismentului s-ar impune în cazul săvârșirii pentru prima dată a unei contravenții. Lipsa unui cazier în materie contravențională, face, însă, dificilă aplicarea practică a unui asemenea criteriu.
Sancțiunea contravențională a avertismentului poate fi aplicată verbal sau scris. Deși textul legal nu stabilește condițiile privind forma de aplicare a avertismentului, acestea pot fi determinate prin raportare la natura sa, ca sancțiune și la împrejurările sau urmarea imediată a faptei contravenționale. Pentru aplicarea orală a avertismentului, așadar fără întocmirea unui proces-verbal de contravenție (spre deosebire de celelalte sancțiuni contravenționale) este necesară prezența contravenientului în vederea aplicării sancțiunii de către agentul constatator. Avertismentul este aplicat în mod obligatoriu în formă scrisă atunci când contravenientul nu este prezent sau, dacă este prezent, atunci când se aplică și o sancțiune complementară, prin contravenție s-au produs pagube sau când această formă este cerută de lege. Avertismentul scris se consideră executat prin comunicarea procesului-verbal de contravenție în care este consemnat.
Avertismentul este o sancțiune aplicabilă oricărei contravenții, inclusiv celor de mediu, indiferent dacă dispozițiile legale care o stabilesc și sancționează prevăd această sancțiune. Desigur, avertismentul nu poate fi aplicat dacă textul legal prevede expres această interdicție. Regula aplicabilității generale a sancțiunii avertismentului, aparent derogatorie de la principiul legalității sancțiunii, a generat opinii contradictorii în jurisprudența aferentă. Astfel, pe lângă decizii care fac o aplicare corectă a acestei reguli, reținând că agentul constatator și, cu atât mai mult, instanța pot să dispună aplicarea avertismentului, chiar în situația în care legea specială nu îl prevede, există și o practică ce, în mod greșit, apreciază că avertismentul poate fi aplicat doar dacă este prevăzut ca sancțiune în actul normativ special, opinie criticată în mod convingător de doctrină.
Caracterul general al sancțiunii contravenționale a avertismentului prevăzut explicit de art. 7 alin. 3 din legea-cadru a contravențiilor și dispozițiile cuprinse în actele normative speciale care impun aplicabilitatea regimului contravențional general în privința contravențiilor de mediu, permit concluzia că avertismentul poate fi aplicat și pentru sancționarea acestei categorii de contravenții.
Din analiza actelor normative care stabilesc și sancționează contravenții în scopul protecției, conservării și ameliorării calității mediului, rezultă că acestea nu prevăd interdicția aplicării sancțiunii avertismentului, iar datele statistice arată că avertismentul este in mod frecvent aplicat , ca sancțiune contravențională principală.
Specific avertismentului aplicat pentru sancționarea unor contravenții de mediu, este forma preponderent scrisă a acestuia, cerută de faptul că, în mod frecvent acesta, ca sancțiune principală, este însoțit de sancțiuni complementare (spre exemplu, confiscarea bunurilor folosite sau rezultate din contravenție, aducerea terenului în starea inițială etc.).
Oportunitatea aplicării sancțiunii avertismentului în cazul contravențiilor de mediu este considerată drept discutabilă de doctrină, acestea fiind considerate “contravenții grave”, care impun o sancțiune principală mai severă.
Subscriem în parte la acest punct de vedere, apreciind că, în cazul multora dintre contravențiile de mediu, scopul sancționării contravenționale nu poate fi atins prin aplicarea avertismentului, sancțiune lipsită de caracter punitiv, având în vedere gravitatea sporită a acestora, respectiv întinderea vătămărilor aduse factorilor de mediu, persoanelor sau bunurilor, numărul mare al victimelor, faptul că uneori subiectul pasiv este unul colectiv, o comunitate etc.
În acest sens, apreciem, , că de lege ferenda se impune eliminarea posibilității de aplicare a sancțiunii avertismentului la contravențiile de mediu grave, prin prevederea expresă a acestei interdicții în cadrul actelor normative care le stabilesc și sancționează.
Necesitatea reglementării exprese a cazurilor de aplicare a avertismentului rezultă și din caracterul contradictoriu al soluțiilor adoptate in practica instanțelor, cu privire la pericolul social al unor contravenții de mediu. Unele instanțe admit cu ușurință inlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, pentru săvarșirea faptei prevăzute de art. 96 alin.(2) , pct.1 din O.U.G. nr. 195/2005. O asemenea soluție a fost motivată prin faptul că, de la data expirării valabilității autorizației de mediu și pană la data constatării contravenției, nu a trecut un timp indelungat și că autorul contravenției a făcut deja demersurile necesare pentru prelungirea valabilității actului de autorizare. Pentru aceeași faptă, prevăzută de art. 96 alin.(2) , pct.1 din O.U.G. nr. 195/2005, o altă instanță a respins cererea de reindividualizare a sancțiunii amenzii, dispusă de agentul constatator, cu motivarea că “gradul de pericol social al faptei se evaluează nu numai la nivel micro, dar și la nivel macro”, așa incat “tolerarea săvarșirii unor fapte de acest gen și nesancționarea pecuniară a acestora poate determina agravarea fenomenului, dispozițiile legale nemaiatingandu-și finalitatea pentru care au fost edictate, in cauza de față- protecția mediului și , pe cale de consecință, a populației”.
Pe de altă parte, considerăm că există contravenții prevăzute de legislația de mediu ce pot fi caracterizate ca având o gravitate redusă și, în consecință, sancționate cu avertisment. In principiu, conținutul acestuia, de conștientizare a contravenientului asupra consecințelor faptei și de prevenire a repetării acesteia, este compatibil cu principii și elemente stategice ale legislației de mediu , precum crearea unei atitudini favorabile mediului, la nivelul opiniei publice, realizarea unei educații ecologice etc..
2.2. Amenda contravențională
Sancțiunea contravențională principală cel mai frecvent aplicată este amenda contravențională. Art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 2/ 2001 prevede expres caracterul administrativ al acestei sancțiuni , precizare menită să înlăture dubiile exprimate în doctrină cu privire la natura juridică a acesteia și a faptei pe care o sancționează. Există și opinia potrivit căreia această precizare nu se justifică în raport de caracterul clar al distincției dintre abaterea administrativă și cea contravențională și, în consecință, dintre sancțiunea administrativă și cea contravențională, în speță amenda. Precizarea cuprinsă in dispozițiile legale sus-menționate subliniază și diferența de natură juridică existentă între amenda contravențională și amenda penală.
Sancțiunea amenzii contravenționale constă în obligarea contravenientului la plata unei sume de bani către stat sau unitățile administrativ-teritoriale. Consecința executării sancțiunii este diminuarea patrimoniului celui sancționat, motiv pentru care este caracterizată ca o sancțiune patrimonială.
Sub aspectul cuantumului amenzii contravenționale, reglementarea contravențională-cadru prevede limita minimă de 25 lei, limita generală maximă fiind stabilită în funcție de actul normativ prin care a fost stabilită și sancționată contravenția. Limitele minimă și maximă specială sunt prevăzute expres pentru fiecare contravenție în actul normativ care o stabilește, de regulă, sub forma unei sume fixe, iar uneori prin trimitere la un mod de calcul. În cazul contravențiilor de mediu, limitele amenzii contravenționale sunt prevăzute în sumă fixă.
Limitele generale ale amenzii contravenționale trebuie să răspundă unor exigențe referitoare la: aptitudinea acesteia de a atinge scopul sancțiunii, nivelul mediu al veniturilor persoanelor și corelarea cu limitele amenzii penale, în sensul respectării raportului existent între pericolul social al infracțiunii și cel al contravenției. Un cuantum redus al amenzii, în raport de gravitatea faptei sau de situația meterială a celui ce urmează să o plătească zădărnicește atingerea scopului acesteia. Supradimensionarea amenzii prin comparație cu starea socială și economică generală sau cu cea personală a contravenientului crează o disproporție între gravitatea faptei și severitatea sancțiunii prin consecințele sale patrimoniale.
Raportul valoric dintre amenda contravențională și cea penală ar trebui să respecte regula potrivit căreia cea mai gravă contravenție trebuie să fie mai ușoară decât infracțiunea cu cel mai mic grad de pericol social, în sensul că limita generală maximă a amenzii contravenționale nu poate depăși limita minimă generală a amenzii penale.
Individualizarea amenzii se realizează de către organul desemnat să aplice sancțiunea prin actul normativ care prevede contravenția, în limitele prevăzute de acesta, având în vedere criteriile impuse de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001: proporționalitatea cu gradul de pericol social al faptei, împrejurările acesteia, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale făptuitorului ori alte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale poate cenzura modul de individualizare a amenzii, prin diminuarea cuantumului acesteia.
Amenda contravențională constituie sancțiune contravențională principală și în domeniul contravențiilor de mediu, fiind prevăzută astfel de actele normative care le stabilesc și sancționezază. Limitele speciale ale amenzii contravenționale aplicate pentru sancționarea acestei categorii de contravenții sunt diferențiate pentru persoanele fizice și juridice, cele aplicabile persoanei juridice fiind mai mari. O.U.G. nr. 195/2005, prevede amenzi contravenționale de la 3.000 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 25.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Dacă în privința persoanelor fizice limitele speciale ale amenzii contravenționale aplicată pentru săvârșirea unor contravenții de mediu sunt, în general, de natură să asigure atingerea scopului sancțiunii, având în vedere, în principal, raportul dintre acestea și starea economică generală, în cazul sancționării persoanelor juridice situația este diferită, cu atât mai mult cu cât pericolul social al contravențiilor săvârșite de acestea este unul ridicat, din perspectiva urmării lor.
Întrucât scopul persoanelor juridice cu scop lucrativ este obținerea de profit, amenda, care prin conținutul său atinge direct unul din atributele persoanei juridice, respectiv patrimoniul, pare a fi cea mai adecvată sancțiune contravențională principală, cu condiția ca limitele sale să genereze acest efect. Dacă amenda nu este suficient de oneroasă, plata acesteia poate să fie apreciată drept rentabilă, prin comparație cu beneficiul adus de conduita ilicită. Mai mult, în cazul în care sancțiunea pecuniară este îndoielnică, valoarea amenzii fiind nesemnificativă față de cifra de afaceri a întreprinderii, plata amenzii echivalează practic cu un “permis de poluare”, al cărui cost este luat în calcul în activitatea economică a persoanei juridice. Pe de altă parte, persoana juridică sancționată poate atenua consecințele patrimoniale ale amenzii prin măsuri precum creșterea prețurilor, neplata creanțelor, închiderea activității, concedierea unor angajați.
Analizând limita maximă specială a amenzilor care sancționează săvârșirea contravențiilor de mediu, condiționată de limita maximă generală a amenzii contravenționale, apreciem că în general aceasta nu are suficient efect inhibant asupra comportamentului care generează ilicitul contravențional al persoanelor juridice cu scop lucrativ, amenda nefiind suficient de oneroasă penru a putea fi atins scopul legii contravenționale.
În aceste condiții devine necesară identificarea unor modalități alternative de stabilire a limitelor legale ale amenzii contravenționale în cazul contravențiilor de mediu săvârșite de persoane juridice. Acestea, existente în legislația contravențională românească, dar aplicabile în alte domenii, sunt: raportarea la cifra de afaceri, la capitalul social al contravenientului sau la activul patrimonial al acestuia. Aceste modalități de individualizare legală a amenzii, au fost analizate în literatura de specialitate, cu privire la limitele legale ale amenzii penale aplicabilă persoanei juridice, considerațiile găsindu-și aplicabilitatea și în privința amenzii contravenționale.
Lipsa din legislația contravențională de mediu a unor criterii adecvate de stabilire a limitelor speciale ale amenzii aplicabilă persoanei juridice, face ca, frecvent, scopul sancțiunii contravenționale să nu fie atins.
De lege ferenda, propunem ca limitele legale speciale ale amenzii contravenționale stabilite pentru contravențiile de mediu săvârșite de persoane juridice să fie determinate prin trimitere la un mod de calcul care să aibă în vedere cifra de afaceri sau activul patrimonial al contravenientului.
Aceasta, cu atat mai mult cu cat unele instanțe de judecată acceptă, fără o motivare , reducerea cuantumului amenzii contravenționale stabilit de agentul constatator.
Potrivit regimului contravențional general (art. 8 alin.(3) și (4) din O.G. nr. 2/2001), sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale, iar sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice, în conformitate cu legislația în vigoare, se fac venit integral la bugetele locale.
Destinația sumelor reprezentând amenzi aplicate pentru sancționarea contravențiilor de mediu este reglementată în mod special în cuprinsul reglementării-cadru în domeniul protecției mediului, O.U.G. nr. 195/2005, în sensul că amenzile aplicate în temeiul unei legi, ordonante de urgență, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului din domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor se fac 100% venit la bugetul de stat.
Reglementarea specială, având prioritate de aplicare în virtutea principiului “specialia generalibus derogant”, diferă de cea generală sub mai multe aspecte .
Un prim criteriu de stabilire a destinației sumelor provenite din amenzi, conform O.G. nr. 2/2001, se referă la natura autorității administrative din care face parte agentul constatator.
Amenzile aplicate de autoritățile administrației publice locale (consiliul local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, consiliul județean ori Consiliul General al Municipiului București, primarul și președintele consiliului județean împuterniciți sau structuri administrative aflate în subordinea acestora) constituie venit la bugetele locale, iar cele aplicate de autoritățile administrației publice de stat se varsă integral la bugetul de stat.
Calitatea contravenientului de persoană fizică sau juridică, reprezintă un alt criteriu de stabilire a destinației sumelor provenite din amenzi, o situație specială având amenzile privind circulația pe drumurile publice, care, indiferent de natura autorității din care face parte agentul constatator sau de calitatea contravenientului de persoană fizică sau juridică, se fac venit integral la bugetele locale.
Destinația amenzilor dispuse în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor este stabilită în funcție de actul normativ în temeiul căruia este aplicată sancțiunea. Cele care au ca temei legea, ordonanța Guvernului (simplă sau de urgență) sau hotărârea de Guvern se fac integral venit la bugetul de stat. De unde rezultă că amenzile dispuse în temeiul unei hotărâri a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București, în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor reprezintă, în totalitate, venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale.
Trimiterea la “domeniul protecției mediului”, folosită pentru determinarea, în cuprinsul art. 96 alin.(4) din O.U.G. nr. 195/2005, a actelor normative în temeiul cărora se aplică amenzi contravenționale cu această destinație, este criticabilă întrucât nu există o delimitare legală a actelor normative care se circumscriu acestui domeniu.
Având în vedere că obiectul O.U.G. nr. 195/2005 este definit ca “un ansamblu de reglementări juridice privind protecția mediului” (art. 1 alin. (1), putem concluziona că actele normative care aparțin domeniului protecției mediului sunt cele care intervin în sectoarele reglementate de aceasta: regimul substanțelor și preparatelor periculoase, regimul deșeurilor, regimul îngrașămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor, regimul organismelor modificate genetic, obținute prin tehnicile biotehnologiei moderne, regimul activităților nucleare, conservarea biodiversității și arii naturale protejate, protecția apelor și a ecosistemelor acvatice, protecția atmosferei, schimbările climatice, gestionarea zgomotului ambiental, protecția solului, subsolului și a ecosistemelor terestre, protecția așezărilor umane, procedura de reglementare în domeniul protecției mediului.
Formularea “domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor” este lipsită de rigoare, având în vedere că gospodărirea apelor face parte din problematica protecției mediului, așa cum este definită de O.U.G. nr. 195/2005. Explicația utilizării sale de textul legal se referă la denumirea autorității publice centrale pentru protecția mediului la data adoptării sale, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.
O cotă de 25% din amenzile aplicate în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor, în temeiul unei legi, ordonanțe de urgență, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului, aferentă fondului de stimulare a personalului, este virată din bugetul de stat, de catre unitatile Trezoreriei Statului, în contul autorității din care face parte agentul constatator, pe baza situațiilor financiare lunare întocmite și prezentate de către autoritățile competente pentru protecția mediului, în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea acestora și este evidențiata într-un cont distinct care se gestionează în regim extrabugetar.
De lege ferenda, apreciem că, în considerarea statutului legal de obiectiv de interes public major al protecției mediului în România (art. 1 alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2005) și ținând seama de necesitatea sporirii numărului de categorii de proiecte finanțate de stat în acest domeniu, sumele provenind din amenzi aplicate pentru sancționarea contravențiilor de mediu ar trebui să constituie venituri la Fondul pentru mediu, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.
2.3. Prestarea unei activități în folosul comunității.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este introdusă de puțină vreme în legislația contravențională românească, ca o componentă a procesului de armonizare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.
Prima reglementare a acestei sancțiuni este cuprinsă în dispozițiile Legii nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Datorită imperfecțiunilor de redactare și multiplelor probleme generate în practică, Legea nr. 82/1999 a fost înlocuită de O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității și închisorii contravenționale. Dispozițiile acestui act normativ referitoare la sancțiunea închisorii contravenționale, eliminată din rândul sancțiunilor contravenționale principale ca efect al revizirii Constituției din 2003, au fost modificate prin O.U.G. nr. 108/2003 pentru desființarea închisorii contravenționale, așa încât, în prezent O.G. nr. 55/2002 reglementează exclusiv regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
Doctrina apreciază această sancțiune contravențională ca având un caracter special, întrucât se află în contradicție cu dreptul fundamental al persoanei de a nu fi supusă muncii forțate, garantat de Convenția europeană a drepturilor omului, Convenția nr. 29 din 1930 a Organizației Internaționale a Muncii și Convenția privind abolirea muncii forțate din 1957. Potrivit acelorași autori, de principiu, sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității se circumscrie noțiunii de “muncă forțată” care , potrivit jurisprudenței C.E.D.O., presupune îndeplinirea cumulativă a trei elemente : munca să nu fi fost consimțită anterior de cel care o prestează, acesta să fie amenințat cu o sancțiune în caz de nerespectare a obligației impuse și obligația de muncă impusă să fie injustă sau opresivă ori munca sa să fie inutilă, penibilă sau vexatorie.
Pe de altă parte, Convenția europeană a drepturilor omului (art.4) prevede prin excepție câteva situații care nu sunt considerate muncă forțată sau obligatorie, între care sancționarea contravențională nu se regăsește :
-orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevăzute de art. 5 din Convenție sau pe durata libertății condiționate ;
-orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză serviciul militar din motive de conștiință în țările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu ;
-orice serviciu impus în situații de criză sau de calamități care amenință viața sau bunăstarea comunității ;
-orice muncă sau serviciu care fac parte din obligațiile civice normale.
Pentru a nu contraveni reglementărilor internaționale sus-menționate, sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității beneficiază de un regim juridic special, stabilit de O.G. nr. 55/2002.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută doar de legi sau ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează fapte ce constituie contravenții.
Norma de sancționare cuprinsă în lege sau ordonanță a Guvernului trebuie să prevadă , în mod obligatoriu, sancțiunea prestării de activități în folosul comunității alternativ cu sancțiunea amenzii contravenționale, pentru a da posibilitatea contravenientului să aleagă între acestea.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se aplică doar contravenienților persoane fizice și se execută, în funcție de programul de lucru sau școlar al contravenientului , pe o durată cuprinsă între 50 și 300 de ore, maximum 3 ore în zilele lucrătoare și 6-8 ore în zilele nelucrătoare.
Atunci când contravenientul poate executa sancțiunea în fiecare zi a săptămânii iar autoritățile competente pot asigura supravegherea acestuia, timpul maxim de lucru este de 8 ore pe zi.
În ceea ce privește procedura de aplicare, specific acestei sancțiuni contravenționale, este faptul că poate fi aplicată doar de către instanța judecătorească, după luarea consimțământului contravenientului.
Legile și ordonanțele de Guvern care stabilesc și sancționează contravenții de mediu nu prevăd posibilitatea aplicării acestei sancțiuni.
Având în vedere domeniile în care, potrivit art. 2 din O.G. nr. 55/2002 se poate presta o activitate în folosul activității, între care și serviciile pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, de lege ferenda, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității ar trebui să fie prevăzută pentru o serie de contravenții la regimul protecției mediului, precum cele stabilite și sancționate de O.U.G. nr. 195/2005, ce constau în încălcarea unor obligații între care:
-obligația proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a întreține perdelele forestiere și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunatățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană ( art. 96 alin. 1 pct.6);
-obligația proprietarilor și detinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutiere, feroviare și de navigație( art. 96 alin. 1 pct.10);
-obligațiile autorităților administrației publice locale, precum și ale persoanelor fizice și juridice, după caz, de a adopta și/sau aplica măsuri obligatorii cu privire la întreținerea și înfrumusețarea clădirilor, a curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi, în conformitate cu planurile de urbanism( art. 96 alin. 1 pct.12);
-obligația autorităților administrației publice locale, precum și a persoanelor fizice si juridice, după caz, de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel( art. 96 alin. 1 pct.15).
Dacă activitatea prestată în folosul comunității ca sancțiune contravențională se realizează în legătură cu factorii de mediu ce constituie obiectul material al contravenției, sancțiunea principală poate avea și rol de reparație a vătămărilor aduse mediului prin săvarșirea faptei.
3. Sancțiunile contravenționale complementare
Reglementarea-cadru în materie contravențională prevede explicit categoria sancțiunilor complementare, aspect de noutate în dreptul românesc.
Enumerate în art. 5 alin.(3), lit. a)-g) din O.G. nr. 2/2001, acestea sunt : C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; închiderea unității; blocarea contului bancar; suspendarea activității agentului economic; retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
În afara acestora, alte sancțiuni complementare pot fi stabilite prin legi speciale.
Persoana competentă poate aplica una sau mai multe sancțiuni complementare, doar dacă acestea sunt prevăzute de actul normativ special, de sancționare a contravenției.
Trebuie evitată confuzia dintre sancțiunile complementare și măsurile conservatorii stabilite de legislația specială, precum oprirea executării construcțiilor neautorizate până la soluționarea cererii de desființare a acestora, care are un evident caracter conservator.
Actele normative care stabilesc contravenții de mediu prevăd, în mod frecvent , pedepse complementare, atât dintre cele generale cât și unele speciale, specifice domeniului supus reglementării.
Utilitatea stabilirii sancțiunilor complementare în cazul săvârșirii contravențiilor de mediu este justificată de nevoia unei intervenții rapide a autorităților, de oprire a activității care generează ilicitul contravențional și de înlăturare sau limitare a consecințelor negative. Aceasta face ca, în unele cazuri, pedeapsa complementară (precum suspendarea sau anularea avizului , acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități ori suspendarea activității agentului economic) să fie, prin consecințele sale, mai importantă decât sancțiunea principală.
Dintre sancțiunile contravenționale complementare de mediu amintim : suspendarea autorizației integrate de mediu, confiscarea /reținerea bunurilor folosite destinate sau rezultate din contravenții, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială, anularea autorizației de exercitare a activității de creștere, furnizare și utilizare a animalelor folosite în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale, reținerea permisului de vânătoare, anularea permisului licenței sau autorizației, interzicerea introducerii pe piață a produselor nealimentare noi, folosite sau recondiționate, ori interzicerea prestării serviciilor necorespunzătoare, retragerea de pe piață și interzicerea utilizării anumitor produse, suspendarea activității sau închiderea unității.
Sancțiunea complementară se aplică doar alături de o sancțiune principală prin procesul-verbal sau prin rezoluție pe procesul-verbal. Dacă sancțiunea complementară, prevăzută obligatoriu nu a fost dispusă prin procesul verbal, nu va putea fi executată, contravenientul putând invoca acest aspect fie pe calea plângerii contravenționale, fie pe cale unei contestații la executare.
3.1. Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții
Sancțiunea complementară a confiscării constă în trecerea forțată și gratuită a unor bunuri în proprietatea statului, fiind o sancțiune cu caracter patrimonial.
Confiscarea bunurilor destinate , folosite sau rezultate din contravenții se dispune de către persoana împuternicită să aplice sancțiunea contravențională.
Potrivit art. 24 alin.(3) din Ordonanța Guvernului, agentul constatator are obligația de a stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate, iar dacă acesta este altul decât contravenientul, în procesul-verbal vor fi menționate dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele care au împiedicat identificarea.
Reglementarea regimului general al confiscării a generat o serie de critici în doctrină, în legătură cu posibilitatea confiscării unor bunuri care nu aparțin contravenientului. Aceasta este contrară art. 41 din Constituția României și art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și înfrânge caracterul personal al răspunderii contravenționale, potrivit căruia sancțiunea contravențională, principală sau complementară, poate fi aplicată contravenientului și nu unui terț. Confiscarea bunurilor unei persoane care nu are legătură cu săvârșirea contravenției apare ca fiind lipsită de utilitate în raport de scopul sancțiunii contravenționale, respectiv prevenirea comportamentului ilicit și constrângerea contravenientului, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege ( art. 41 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 ). Desprinderea sancțiunii confiscării de persoana contravenientului și patrimoniul său compromit atingerea acestui scop.
Pe lângă atingerea adusă dreptului de proprietate, posibilitatea confiscării bunurilor unui terț ridică probleme și în legătură cu mijloacele reale de protejare a acestui drept. Obligația statelor de a institui proceduri prin care orice persoană, care se consideră lezată în exercitarea vreunui drept să poată obține satisfacerea intereselor sale, prevăzută de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este încălcată prin aceea că, împotriva terțului ale cărui bunuri sunt supuse confiscării nu s-a încheiat un proces-verbal de contravenție. În realitate, confiscarea bunurilor unui terț duce la lipsirea acestuia de proprietate ca urmare a faptei altuia.
Stabilirea, în favoarea terțului ale cărui bunuri au fost confiscate, a dreptului de a formula plângere împotriva sancțiunii complementare a confiscării, dispusă prin procesul verbal de contravenție, prin art. 31 alin.(2) din O.G. nr. 2/2001, nu poate înlătura încălcarea art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Plângerea formulată împotriva actului de stabilire și sancționare a contravenției sub aspectul măsurii confiscării nu poate privi un element esențial al dreptului de proprietate, respectiv pierderea proprietății unui lucru ca urmare a faptei altuia, ci se referă la motivele de nelegalitate a procesului-verbal de contravenție și la temeinicia acestuia.
Caracterul complementar al măsurii confiscării face ca legalitatea acesteia să fie condiționată de legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Dacă, în cadrul plângerii contravenționale, instanța de judecată constată că fapta sancționată nu întrunește elementele constitutive ale contravenției și anulează procesul-verbal de contravenție, sancțiunea complementară a confiscării nu poate subzista, întrucât bunurile ce fac obiectul acesteia nu au fost destinate, folosite sau rezultate dintr-o faptă ce constituie contravenție. Anularea procesului-verbal de contravenție este totală, cu consecința restituirii bunurilor confiscate către contravenient, chiar și în situația comunicării procesului-verbal atât către contravenient cât și către proprietarul bunurilor confiscate, fără ca acesta din urmă să formuleze plângere contravențională.
Contrar acestor argumente există în practica judiciară soluții prin care, deși a fost admisă plângerea contravențională formulată de contravenient și s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție pentru inexistența contravenției, măsura confiscării a fost menținută, cu motivarea că bunurile nu aparțin contravenientului , iar proprietarul acestora nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție.
Doctrina critică aceste soluții ca nelegale, în raport de dispozițiile art. 44 alin.(8) și (9) din Constituția României, care impun o legătură determinantă între existența contravenției și măsura confiscării, arătand că , în lipsa contravenției bunurile confiscate trebuie restituite persoanei de la care au fost ridicate, raporturile juridice dintre aceasta și proprietarul lor, atunci când nu există identitate de persoană, rămânând în afara raportului de drept contravențional, urmând a fi soluționate pe calea dreptului comun.
Obligativitatea restituirii bunurilor confiscate în caz de anulare a procesului- verbal de contravenție este prevăzută, într-o formulare echivocă, atât de art. 41 alin.2 din O.G. nr.2/2001 potrivit căruia „În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept” , cât și de regimul contravențional special aplicabil contravențiilor silvice , stabilit de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, care, la art. 31 alin.(1), prevede că „În caz de constatare a nulității procesului-verbal de constatare a contravenției silvice, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept” .
Mai mult, la pct. 11 din formularul tipizat al Procesului-verbal de reținere/confiscare/dare în custodie a bunurilor reținute în vederea stabilirii provenienței/confiscate, prevăzut în Anexa nr. 3 a Legii nr. 171/2010, agentul constatator trebuie să descrie motivele pentru care „bunurile reținute în vederea stabilirii provenienței s-au restituit proprietarului” .
Semnificația sintagmei „celui în drept” folosită de textul legal, cât și faptul că, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere restituirea bunurilor confiscate către contravenient, ar fi folosit o terminologie adecvată, trimit la concluzia că beneficiarul restituirii acestor bunuri trebuie să fie proprietarul lor.
Problema care se ridică în legătură cu acest aspect este determinarea organului competent să stabilească titularul dreptului de proprietate, având ca obiect bunurile confiscate. Potrivit art. 25 alin.(2) din Legea nr. 171/2010 “Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.” Dacă, în temeiul acestei dispoziții, agentul constatator stabilește în cadrul procesului-verbal de contravenție proprietarul bunurilor reținute în vederea confiscării/confiscate, în situația anulării procesului- verbal această constatare nu poate produce efecte, anularea fiind totală.
Atunci când cel căruia îi aparțin bunurile, altul decât contravenientul, formulează plângere contravențională privitor la măsura confiscării, instanța de judecată va trebui să stabilească natura dreptului pe care petentul îl are în raport cu bunurile confiscate.
În cazul promovării plângerii contravenționale de către contravenient, altul decât proprietarul bunurilor confiscate, instanța care dispune anularea procesului- verbal de contravenție va dispune și cu privire la persoana care va beneficia de restituirea acestor bunuri.
Această competență rezultă din normele care stabilesc limitele cercetării judecătorești în cazul plângerii contravenționale, stabilite de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța fiind obligată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Pe de altă parte, art.6 alin.(8) din O.G. nr. 14/2007 se referă expres la restituirea bunurilor confiscate „in cazul în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor”.
O altă critică adusă regimului confiscării stabilit de O.G. nr. 2/2001 se referă la lipsa unei precizări care să excepteze de la confiscare bunurile care servesc la despăgubirea persoanei vătămate . Jurisprudența a statuat că materialul lemnos care a făcut obiectul unei infracțiuni sau contravenții silvice va fi restituit persoanei juridice sau fizice păgubite , ori de cate ori acestea sunt identificate. Numai în cazul în care păgubitul nu este identificat, se va pronunța confiscarea materialului.
Prin obiectul lor material, contravențiile de mediu implică adesea existența unor bunuri destinate, folosite sau rezultate din săvarșirea acestora, care sunt supuse sancțiunii complementare a confiscării , precum : unelte și ambarcațiuni de pescuit , animale, mijloace de transport, arme de foc, pește, icre, alte viețuitoare și produse acvatice ( O.G. nr. 23 /2008 privind pescuitul și acvacultura) , nave, instalații și aparatură de pescuit (Legea nr. 7/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României), producția lemnoasă și alte produse dobândite ilicit din exploatarea spațiilor verzi (Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților), animalele împotriva cărora au fost săvârșite contravenții ( Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor) etc.
Persoana împuternicită să aplice sancțiunea contravențională principală dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. Agentul constatator descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării , pentru ca ulterior să poată fi identificate și ia masurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal. Dacă bunurile nu sunt găsite, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor .
Procedura de executare a sancțiunii complementare a confiscării se realizează de către organul care a dispus această măsură, urmând ca bunurile ce fac obiectul acestei sancțiuni să fie supuse regimului de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului.
Bunurile confiscate, intrate în proprietatea privată a statului se valorifică de către Ministerul Finanțelor Publice prin organele de valorificare abilitate, cu excepția acelora care nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare, care vor fi distruse pe cheltuiala persoanelor fizice ori juridice de la care au fost confiscate sau a deținătorului, în cazul în care acestea nu pot fi identificate.
În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării și sancționării contravențiilor pe bază de proces-verbal, titlul de proprietate îl constituie însuși procesul-verbal de contravenție, în cazul în care acesta nu a fost contestat în termenul legal sau dacă a fost contestat și contestația a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Bunurile mobile aflate la organele de valorificare sau la deținător, pentru care s-a dispus restituirea prin hotărâre judecătorească ramasă definitivă și irevocabilă, în urma anulării procesului-verbal de contravenție, se consideră abandonate dacă proprietarul sau persoana îndreptățită nu se prezintă pentru a le ridica în termen de un an de la data pronunțării hotărârii de restituire, pentru cei prezenți, respectiv de la data comunicării, pentru cei absenți.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # Declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului se face la organele de valorificare, în termen de 10 zile de la data primirii de către deținător a procesului-verbal de contravenție, care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora. Bunurile devenite proprietate privată a statului se declară și se predau organelor de valorificare, după ce s-a epuizat termenul de exercitare a plângerii contravenționale fără ca procesul-verbal de contraventie să fie contestat, sau după ce plângerea a fost respinsă prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # Deținătorii legali ai bunurilor care au trecut în proprietatea privată a statului, persoane fizice sau juridice, dupa caz, au obligația să inventarieze bunurile respective, luând în același timp și măsurile de securitate, de păstrare și de conservare corespunzatoare până la predarea lor efectivă organelor de valorificare.
Sunt exceptate de la aceste prevederi bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele, păsările vii și plantele, care se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri către populație. Valorificarea acestor bunuri se face fără efectuarea procedurilor de evaluare. La solicitarea deținătorului, același termen și aceeași procedură de valorificare se aplică și bunurilor al căror termen de garanție expiră înainte de data ramânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în litigiul al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # În cazul în care, prin hotărâre judecătorească ramasă definitivă, se dispune restituirea bunurilor sus-menționate, sumele obținute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, conform prevederilor din hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, de la bugetul de stat sau de la bugetul local, după caz, la nivelul actualizat al prețurilor în situația în care în hotărâre nu se prevede suma.
Sesizăm o inadvertență între dispozițiile legale care prevăd restituirea în natură a bunurilor confiscate “către proprietar sau persoana indreptățită” ( art. 3 , alin.(3) din O.G. nr. 14/2007) și cele care obligă la plata sumelor rezultate din valorificarea acestor bunuri, situație în care nu pot fi restituite în natură, “către persoana de la care au fost preluate” ( art. 6 , alin. (8) din O.G. nr. 14/2007). Aceasta confirmă caracterul echivoc al formulării art. 41, alin.(2) din O.G. nr. 2/2001, cu privire la beneficiarul restituirii bunurilor confiscate în cazul anulării procesului-verbal de contravenție.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # Pentru bunurile supuse valorificării, instituțiile abilitate să ateste calitatea acestora sunt obligate să emită avizul constatator în termenul solicitat de organul de valorificare, cu excepția bunurilor perisabile, pentru care avizul constatator se va emite de îndată. Produsele supuse marcării, nemarcate sau cu marcaje false, supuse valorificării, vor purta marcaje speciale, conform reglementărilor legale în materie.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # Bunurile supuse valorificării care în perioada valorificării au devenit necomercializabile, precum și cele care nu au putut fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea unei comisii specializate.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # Valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului se face prin bursele de mărfuri, prin magazine proprii, licitație publică, în regim de consignație sau direct de la locul unde acestea se află, iar pentru cele care se află în străinătate, prin licitație publică sau alte proceduri legale, potrivit legislației aplicabile din statul pe teritoriul căruia se află.
În temeiul art. 9 din O.G. nr. 14/2007, Ministerul Finanțelor Publice poate transmite sau, dupa caz, propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri supuse valorificării unor persoane fizice sau juridice cătreC:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # : Secretariatul General al Guvernului (autovehicule, ambulanțe sanitare cu dotări aferente, ambarcațiuni și motoare atașabile acestora) ; creșelor, grădinițelor, centrelor de plasament și centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru săraci, azilurilor, spitalelor, școlilor, bibliotecilor, instituțiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societății Naționale de Cruce Rosie din România, precum și persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – #ministerelor, autorităților publice centrale și locale (echipamente de comunicație, tehnică de calcul și birotică, rechizite, bunuri de folosință îndelungată, inventar gospodaresc, materiale de întreținere și reparații ) C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – #; Ministerului Afacerilor Externe (bunuri mobile și imobile aflate în străinătate)C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # ; persoanelor juridice care administrează case memoriale . C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – #
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # Veniturile încasate din valorificarea bunurilor confiscate se varsă la bugetul de stat, dupa deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare, precum și a altor rețineri prevazute prin legi speciale în cazul organelor abilitate, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # Bunurile confiscate de organele autorității administrației publice locale se predau organelor de valorificare, iar sumele încasate din valorificarea acestora se fac venit la bugetul local, după deducerea cheltuielilor cu valorificarea și a unui comision de 20% din veniturile rămase după deducerea cheltuielilor cu valorificarea, comision care se varsă la bugetul de stat, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00120442.HTML – # În situația în care nivelul veniturilor încasate din valorificarea bunurilor nu asigură acoperirea cheltuielilor necesare în vederea valorificării acestora, diferența va fi acoperită de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dupa caz. În categoria cheltuielilor efectuate în vederea valorificării bunurilor confiscate, în condițiile O.G. nr. 14/2007, intră cheltuielile efectuate de la preluarea acestora și până la valorificare, atribuirea cu titlu gratuit sau distrugere, precum și cele efectuate pentru stabilirea bunurilor care îndeplinesc condițiile de comercializare.
Sancțiunea confiscării are o natură specială atunci cand privește animalele supuse protecției prin Legea nr. 205/2004.
Deținătorii de animale au obligația de a asigura acestora, în functie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție, următoarele:C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – # un adapost corespunzator; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #hrană și apă suficiente; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #posibilitatea de mișcare suficientă; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00074638.HTML – #îngrijire și atentie; asistență medicală. Persoana care contribuie la dresarea unui animal are obligația de a folosi mijloace de dresaj care să nu provoace traume psihice sau fizice, precum și de a folosi metode care să nu prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului.
Încălcarea acestor obligații constituie, potrivit art. 23 alin.(1) , lit. a) și b) , contravenție. Pe langă sancțiunea principală a amenzii, în cazul acestor contravenții se aplică și sancțiunea complementară a confiscării animalelor, doar în cazul săvârșirii “ de două ori” a faptei ce constiutuie contravenție. Așadar, art. 24 din Legea nr. 205/2004 condiționează aplicarea sancțiunii confiscării de săvarșirea, anterior, a aceleiași contravenții , de către aceeași persoană. Textul legal nu precizează dacă cele două fapte trebuie să fie săvârșite asupra aceluiași animal , iar lipsa organizării unui cazier contravențional reprezintă un impediment în constatarea și dovedirea caracterului repetitiv al săvarșirii contravenției , care atrage aplicarea sancțiunii confiscării.
Animalele supuse confiscării vor fi cazate în adăposturi care funcționează pe lângă consiliile locale , urmând să fie adoptate sau valorificate.
Avand în vedere statutul juridic special al animalului, care îl exclude din categoria “ bunurilor destinate , folosite sau rezultate din contravenții” , cât și acest regim special al aplicării și executării sancțiunii confiscării , apeciem că aceasta constituie mai mult o măsură de protecție a animalelor, decât o sancțiune contravențională complementară. În acest caz, valoarea socială ocrotită prin stabilirea și sancționarea contravenției este chiar viața și bunăstarea animalelor supuse confiscării.
Confiscarea in domeniul contravențiilor silvice. Sancțiunea complementară a confiscării beneficiază de un regim special în domeniul contravențiilor silvice, stabilit de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Ca o particularitate, acest act normativ stabilește în art. 2 sancțiunile contravenționale complementare aplicabile contravențiilor silvice ca fiind „reținerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea autorizației/atestatului, după caz”. Deși măsura reținerii bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției apare, din această formulare legală, ca o sancțiune contravențională complementară, distinctă și cu conținut diferit de cea a confiscării, în cuprinsul actului normativ aceasta nu beneficiază de o reglementare explicită din care să rezulte conținutul și regimul său juridic. Potrivit art.42 alin.(4) și (5) din Legea nr. 171/2010 „În cazul reținerii în vederea stabilirii provenienței și/sau confiscării materialelor lemnoase sau altor produse nelemnoase, precum și în cazul dării în custodie a materialelor lemnoase reținute/confiscate, agentul constatator încheie procesul-verbal de reținere/confiscare/dare în custodie, după caz, pe formular tipizat. C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #Pentru probarea provenienței materialelor lemnoase reținute, agentul constatator stabilește un termen care nu poate fi mai mare de 3 zile calendaristice de la data încheierii procesului-verbal de reținere”.
Din conținutul acestor dispoziții care fac referire la sancțiunea reținerii, rezultă că aceasta este in realitate, o măsură provizorie, asiguratorie, care constă în indisponibilizarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea de contravenții silvice, pentru o perioadă care nu poate fi mai mare de 3 zile, în care contravenientul trebuie să facă dovada provenienței materialelor lemnoase. La expirarea acestui termen, bunurile reținute fie sunt restituite proprietarului (aspect prevăzut la pct.11 din Procesul-verbal de dare în custodie a bunurilor reținute în vederea stabilirii provenienței/confiscate, stabilit în anexa nr. 3 la Legea nr. 171/2010) , fie sunt supuse sancțiunii complementare a confiscării.
De lege ferenda, propunem excluderea din textul art. 1 alin.(2) din Legea nr. 171/2010, a reținerii, ca sancțiune contravențională complementară și reglementarea acesteia în cuprinsul aceluiași act normativ, ca măsură asiguratorie cu procedura aferentă.
Modul de stabilire a sancțiunilor contravenționale complementare în domeniul contravențiilor silvice, prin Legea nr. 171/2010, suportă și o altă critică. Art. 30 alin.(6) prevede obligația contravenientului ca, pe lângă executarea sancțiunii aplicate și plata valorii despăgubirilor, să realizeze lucrările necesare pentru readucerea la starea inițială a fondului forestier sau, după caz, să suporte costurile necesare pentru realizarea acestor lucrări. Cu toate că aceasta reprezintă o sancțiune contravențională complementară, prevăzută la art. 5 alin.(3) lit.g) din O.G. nr. 2/2001, ea nu este prevăzută între sancțiunile complementare stabilite expres și limitativ de Legea nr. 171/2010. De lege ferenda, propunem completarea art. 1 alin.(2) din acest act normativ , prin includerea acestei sancțiuni între cele prevăzute de textul legal actual.
Dispozițiile art. 42 alin. (5) din Legea nr. 171/2010, care prevăd, sub sancțiunea confiscării, obligativitatea contravenientului de a face dovada provenienței materialelor lemnoase reținute , într-un termen stabilit de agentul constatator , care nu poate fi mai mare de 3 zile de la data încheierii procesului- verbal de reținere , reglementează insuficient situația în care, după trecerea acestui termen și aplicarea sancțiunii confiscării , contravenientul face dovada provenienței bunurilor confiscate.
Un reper în tranșarea acestei probleme este Decizia nr. 1/2002 a Curții Supreme de Justiție- Secțiile Unite care a soluționat recursul în interesul legii promovat pentru lipsa unui punct de vedere unitar al instanțelor de judecată , în soluționarea plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, modificată prin O.G. nr. 126/1998, republicată in Monitorul Oficial nr. 291 din 5 mai 2009.
În promovarea acestui recurs în interesul legii, s-a avut în vedere că în cazul efectuării de acte sau fapte de comerț fără ca bunurile respective să fie însoțite de documente justificative, există o practică contradictorie : unele instanțe au respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, menținând amenda aplicată și măsura confiscării mărfii, chiar și în situația în care contravenientul a prezentat ulterior acte ce dovedesc proveniența licită a bunurilor, cu motivarea că legea sancționează toate actele sau faptele de comerț având ca obiect bunuri a căror proveniență nu este dovedită în condițiile cerute de lege și confiscarea bunurilor respective, care este o sancțiune complementară ; alte instanțe investite cu plângere contravențională, în cazul prezentării ulterioare, de către cei sancționați, a documentelor prin care se justifică proveniența mărfurilor, au dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, au exonerat contravenientul de plata amenzii aplicate și au restituit bunurile confiscate. Prin Decizia nr. 1/2002 a Curții Supreme de Justiție- Secțiile Unite, recursul în interesul legii a fost admis , stabilindu-se că, “în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, modificată prin O.G. nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești, a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor, ce nu erau însoțite, în momentul constatării contravenției, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate și restituirea mărfii confiscate.”
Apreciem că argumentele invocate de instanța supremă sunt valabile și în cazul plângerii contravenționale dacă, după trecerea unui termen de cel mult 3 zile de la reținerea materialelor lemnoase , prevăzut de art. 42 alin. (5) din Legea nr. 171/2010 și aplicarea sancțiunii confiscării, contravenientul face dovada provenienței bunurilor confiscate.
Astfel s-a reținut că , “potrivit art. 11 alin. 1 și 5 din această ordonanță (n.n., M.D.G., O.G. nr.2/2001), "caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmități, dacă are legătură cu fapta săvârșită", iar atribuția de a constata aceste cauze revine numai instanței de judecată. A considera altfel, ar însemna că în cazuri de efectuare cu bună credință a actelor sau faptelor de comerț, cu bunuri având proveniență vădit licită, dar fără posibilitatea prezentării documentelor de proveniență în momentul efectuării verificării, persoana care le-ar deține să nu mai poată justifica proveniența lor nici în afara instanței de judecată, ceea ce ar fi inadmisibil. Inadmisibilitatea unei atari interpretări rezultă și din aceea că, prin art. 47 din O.G. nr. 2/2001 s-a prevăzut că "dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă". Or, în conformitate cu art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "dovezile se pot încuviința …dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegare pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol "dovada și dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putință în același timp".
Rezultă din dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se face trimitere prin art. 47 din Ordonanța privind regimul juridic al contravențiilor, că instanțele de judecată nu se pot abate de la cerința de a admite ca dovadă nu numai procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare să încuviințeze, în conformitate cu art. 167 și următoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult cele prin care se vizează stabilirea existenței documentelor de proveniență, cum sunt factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii și celelalte acte la care se referă art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, astfel cum a fost modificat și completat prin O.G. nr. 126/1998.
A nu admite luarea în considerare a unor astfel de dovezi ar însemna să se contravină principiului aflării adevărului și a se pronunța o soluție nelegală, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 &1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.”
În opinia aceleiași instanțe, “în condițiile dovedirii provenienței licite a mărfurilor sau produselor care au făcut obiectul efectuării de acte ori fapte de comerț sau au fost destinate să servească la astfel de operațiuni, nu se mai justifică nici mențiunea confiscării dispusă prin procesul-verbal de constatare a contravenției. În măsura în care, pe calea soluționării plângerii îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 126/1998, aprobată prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se constată de instanța de judecată existența documentelor de proveniență a mărfurilor această constatare trebuie să atragă nu numai anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate, ci și restituirea mărfii confiscate. Această soluție este impusă și de reglementarea de la art. 41 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, prin care se stabilește că "în caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal, bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept". Tot astfel, dacă bunurile ce au făcut obiectul confiscării au fost, între timp, valorificate, potrivit alin. 3 din același articol va trebui să se dispună, de către instanță, achitarea unei despăgubiri stabilite în raport cu valoarea lor de circulație.”
În considerarea acestor argumente , apreciem că dacă, după trecerea unui termen de cel mult 3 zile, prevăzut de art. 42 alin. (5) din Legea nr. 171/2010 și aplicarea sancțiunii confiscării , contravenientul face, în cadrul procedurii plângerii contravenționale, dovada provenienței materialelor lemnoase confiscate, soluția este anularea procesului-verbal de contravenție , exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate și restituirea mărfii confiscate.
Și procedura aplicării și executării sancțiunii complementare a confiscării are un regim special în domeniul contravențiilor silvice, stabilit în detaliu de Legea nr. 171/2010.
Agentul constatator care aplică sancțiunea dispune și reținerea/confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravențiile silvice, având obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate . Dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare ale proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #Materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient, acesta din urmă fiind obligat la plata cheltuielilor de depozitare și pază pe perioada custodiei.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #În cazul aplicării sancțiunii complementare a confiscării, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei în termenul legal, în numerar sau prin virament, în contul indicat în procesul-verbal. Calculul contravalorii se realizează la prețuri de referință, pe specii și sortimente, stabilite anual în raport cu valoarea de circulație a materialelor lemnoase, prin ordin al conducătorului autoritătii publice centrale care răspunde de silvicultură, pe baza prețului pieței, rezultat prin calcularea mediei ultimelor prețuri de vânzare, comunicate de administratorii fondului forestier proprietate publică, care au vândut sortimentul respectiv în ultimele 6 luni. C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #În cazul neachitarii contravalorii materialelor lemnoase , instituția din care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.
Dacă, în timpul transportului cu mijloace feroviare sau navale, materialele lemnoase nu sunt însoțite de avizul de însoțire ori de documentul comunitar echivalent al acestuia, prevăzut în normele privind circulația materialelor lemnoase, sau se constată că nu au proveniență legală, confiscarea materialelor lemnoase se realizează după sosirea lor în stația/portul de destinație, la locul prevăzut pentru descărcare, cu anunțarea în scris a destinatarului despre confiscare, de catre personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, administratorului și/sau gestionarului infrastructurii/căpitanul portului.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – # Materialele lemnoase reținute/confiscate în condițiile legii de agenți constatatori vor fi date în custodie ocolului silvic cel mai apropiat de locul confiscării.Dacă acesta nu dispune de spații adecvate și/sau mijloace de încărcare-descărcare, agentul constatator stabilește de comun acord cu ocolul silvic respectiv un alt spațiu pentru deținerea în custodie a materialului lemnos confiscat sau reținut în vederea confiscării, inclusiv în spațiile detinătorului, cu acceptul acestuia.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – # Dacă materialele lemnoase reținute/confiscate se află în mijloace de transport, transportatorul este obligat să le transporte, pe cheltuiala expeditorului, la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator. În caz contrar, agentul constatator va înștiința cel mai apropiat ocol silvic, care asigură ridicarea, transportarea și depozitarea acestora. Cheltuielile efectuate pentru ridicarea, transportarea și depozitarea materialelor lemnoase reținute/confiscate se acoperă din sumele rezultate în urma valorificarii acestora.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #Valorificarea bunurilor confiscate, cu exceptia materialelor lemnoase, se face conform procedurii stabilită de Ordonanța Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Pentru materialele lemnoase confiscate, al căror proprietar de drept nu este identificat, precum și cele abandonate, Legea nr. 171/2010 prevede o procedură specială de valorificare. Acestea se valorifică prin licitație, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către ocolul silvic pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #În vederea desfășurării licitației, ocolul silvic are obligația de a întocmi documentația de vânzare, de a încasa contravaloarea materialelor lemnoase și de a distribui sumele încasate. Publicitatea licitației se asigură prin anunțare în mass-media locala și prin afișe la sediile unităților administrativ-teritoriale și al ocolului silvic pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie, într-un termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data confiscării. Licitația se ține în termen de minimum 10 zile de la data anunțării, iar materialul lemnos confiscat care nu s-a vândut la o licitație se poate vinde prin negociere.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – #Prin exceptie, lemnul de foc confiscat se valorifică, în ordine, către creșe, gradinite, școli, case de copii, cămine de bătrâni, spitale, primării, pentru nevoile proprii ale acestora, iar pomii de Craciun confiscați se valorifică de urgență, prin licitație sau prin negociere, fără a fi obligatorie publicitatea . Prețurile acestora sunt stabilite în raport cu valoarea de circulatie a materialelor lemnoase confiscate, aprobate anual de conducerea structurii teritoriale competente a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Sumele încasate din vânzarea materialelor lemnoase confiscate, rămase după deducerea cheltuielilor de custodie, organizare a licitatiei și transport, precum și sumele încasate din plata contravalorii materialelor lemnoase confiscate care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, se distribuie după cum urmează:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – # -35% din contravaloarea materialelor lemnoase confiscate ramân la dispoziția persoanei juridice în structura căreia își desfășoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda sau a realizat confiscarea;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTML – # -65% la bugetul de stat, în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică a statului, sau la bugetele locale, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică/privată a unităților administrativ-teritoriale ori din cel proprietate privată dacă proprietarul este contravenient, precum și în cazul materialelor lemnoase abandonate a căror proveniență nu poate fi stabilită.
3.2. Suspendarea sau anularea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activitați
Premisa aplicării acestei sancțiuni complementare este ca, pentru activitatea la care se referă, să existe obligația obținerii unui aviz, a unui acord sau a unei autorizații.
Obligația de a obține o autorizație specială prealabilă pentru desfășurarea anumitor activități sau pentru utilizarea produselor și serviciilor care prezintă un risc din punct de vedere ecologic, reprezintă una dintre tehnicile moderne, folosite în mod curent pentru a preveni sau limita vătămările aduse mediului.
Obținerea autorizației, avizului sau acordului reprezintă, astfel, instrumentul prin care autoritățile publice, în considerarea caracterului de obiectiv de interes public major al protecției mediului(art.1 alin.(1) din O.G. nr. 195/2005) verifică îndeplinirea preliminară a anumitor condiții de amplasare, stabilesc o serie de parametrii tehnico-tehnologici de funcționare, instituie un control asupra activității și respectării normelor vizând protecția mediului.
O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului cuprinde dispoziții referitoare la actele și procedura de reglementare, stabilind că : „Autoritățile competente pentru protecția mediului, cu excepția Gărzii Naționale de Mediu și a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare și emit, dupa caz, acte de reglementare, în conditiile legii ”.(art. 8 alin.(1) ).
Inventarul legislației naționale de mediu relevă existența unor categorii de acte de reglementare, fiecare subsumând diferite forme ale acestora.
Avizul de mediu reprezintă actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptarii. Forme ale acestuia sunt: avizul de mediu pentru planuri și programe, avizul Natura 2000, avizul pentru stabilirea obligațiilor de mediu, avizul de mediu pentru produsele de protecție a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrășămintelor chimice.
Autorizația de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune. Pentru obținerea autorizației de mediu, activitățile existente care nu sunt conforme cu normele de mediu în vigoare sunt supuse bilanțului de mediu.
Legislația de mediu prevede mai multe categorii de autorizații : autorizația integrată de mediu, autorizația privind activități cu organisme modificate genetic, autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră, permisul CITES.
Acordul de mediu reprezintă actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.
Solicitarea și obținerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice ori private sau pentru modificarea sau extinderea activităților existente, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.
O varietate a acordului de mediu este acordul de import pentru organisme modificate genetic.
Stabilind regimul juridic al actelor de reglementare, art. 17 alin.(3) din O.U.G. nr. 195/2005, prevede că acordul de mediu, autorizația de mediu și autorizatia integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Suspendarea se menține pâna la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfășurarea proiectului sau a activității este interzisă.
Suspendarea acordului de mediu, autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate, reprezintă o măsură administrativă premergătoare anulării acestora, care sancționează neconformarea activității cu prevederile acestor acte. Această sancțiune are o natură juridică diferită de cea a sancțiunii contravenționale complementare prevăzută de art. 5 alin.(3), lit. b) din O.G. nr. 2/2001, fiind condiționată, sub aspect procedural, de notificarea prealabilă și acordarea unui termen pentru îndeplinirea obligațiilor.
În cazul suspendării contravenționale, este obligatoriu ca titularul activității sancționate să fi săvârșit o contravenție și să-i fi fost aplicată o sancțiune principală. Atunci când suspendarea acordului de mediu, autorizației de mediu sau a autorizației integrate de mediu intervine, ca sancțiune administrativă, specifică regimului aferent acestor acte de reglementare, nu este necesar ca nerespectarea prevederilor acestora să constituie și contravenție.
Regimul juridic al suspendării actelor de reglementare stabilit de O.U.G. nr. 195/2005 este aplicabil și sancțiunii contravenționale complementare a suspendării avizului , acordului sau autorizației .
Sancțiunea anulării acordului de mediu sau a autorizației integrate de mediu are, de asemenea, o natură bivalentă.
În temeiul art. 17 alin.4 din O.U.G. nr. 195/2005, anularea acordului de mediu, a autorizației de mediu/ autorizației integrate de mediu poate fi dispusă, după expirarea termenului de suspendare, de către autoritatea competentă pentru protecția mediului, dacă titularul activității nu a îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare. Ca sancțiune contravențională complementară, anularea actelor de reglementare se dispune în temeiul actului normativ care stabilește și sancționează contravenția.
În cazul contravențiilor stabilite pentru protecția animalelor utilizate în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale, repetarea săvârșirii acestora, în termen de un an de la data constatării contravenției anterioare, atrage aplicarea sancțiunii complementare a anulării autorizației de exercitare a activității de creștere, furnizare și utilizare a animelelor folosite în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale. Constatarea caracterului repetitiv al săvarșirii faptelor ce constituie contravenție este condiționată de existența unui cazier contravențional.
De lege ferenda, propunem inființarea unui cazier „ecologic”, gestionat de autoritatea centrală pentru protecția mediului, care să consemneze in privința persoanelor fizice și juridice, sancționarea acestora penală, civilă și contravențională pentru vătămări aduse mediului sau in legătură cu acesta. In privința persoanelor juridice , sancțiunile de mediu, inclusiv cele contravenționale ar putea fi inregistrate și făcute publice prin inscrierea lor in mențiunile existente la Oficiul Registrul Comerțului.
Doctrina apreciază ca improprie folosirea termenului „anulare” , pentru a desemna o sancțiune aplicată contravenientului pentru o faptă savârșită ulterior emiterii actului de autorizare , raportat la faptul că un act juridic poate fi anulat doar pentru vicii existente la momentul încheierii sale. În acest sens a fost propusă folosirea termenului „revocare”.
3.3. Închiderea unității
Ca sancțiune contravențională complementară, închiderea unității este specifică persoanelor juridice și constă în interdicția de desfășurare a activității în cadrul unui punct de lucru.
Sancțiunea închiderii unității este prevăzută de Legea nr. 98/1994, care stabilește contravenții în domenii ce se circumscriu protecției mediului, dar nu ca sancțiune contravențională complementară, ci ca sancțiune administrativă de sine stătătoare.
3.4. Blocarea contului bancar
Această sancțiune complementară constă în interdicția de a efectua operațiuni bancare și se regăsește în domeniul contravențiilor la regimul pieței financiar-bancare.
În domeniul protecției mediului nu am identificat regelementări contravenționale care să prevadă această sancțiune complementară.
Având în vedere faptul că este o sancțiune eficientă prin consecințele sale, propunem de lege ferenda să fie prevăzută și în cazul contravențiilor de mediu.
3.5. Suspendarea activității agentului economic
Vizează încetarea temporară a activității în legătură cu care a fost săvârșită contravenția.
În materia contravențiilor de mediu, sancțiunea suspendării activității agentului economic se suprapune , prin efecte, cu cea a suspendării avizului, acordului sau autorizației. După cum s-a arătat , activitățile cu impact asupra mediului sunt supuse unui regim special de autorizare prealabilă prin intermediul actelor de reglementare(avize, acorduri, autorizații), acestea stabilind în conținutul lor, condițiile și parametrii de funcționare .
Câtă vreme activitățile ai căror titulari sunt supuși obligației de a obține acte de reglementare, se pot desfășura doar in baza acestora, suspendarea acestor acte atrage și suspendarea activității.
Este o sancțiune care prezintă și inconveniente, intrucat atunci cand interdicția are o durată mare poate duce la dispariția persoanei juridice. Cu toate acestea, sancțiunea suspendării activității , aplicată și in materie penală, se impune cel puțin pană la inlăturarea cauzelor care au determinat săvarșirea faptei.
3.6. Retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv
Aplicarea acestei sancțiuni presupune ca activitatea in legătură cu care a fost săvarșită contravenția să fie supusă obligativității autorizării prelabile, prin eliberarea unui aviz sau licențe speciale.
Sfera activităților ce determină elementul material al contravenției este limitată la operațiuni / activități de comerț exterior.
Comerțul exterior include activități de import/export, avand ca obiect bunuri sau exemplare ale unor specii, care prin natura sau impactul lor in legătură cu mediul, necesită eliberarea de avize sau licențe.
3.7. Desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială
Este o sancțiune complementară adecvată, prin efectele sale, specificului contravențiilor de mediu, intrucat permite , in realitate , repararea in natură a urmărilor negative ale conduitei ilicite.
Sancțiunea desființării are ca obiect lucrări a căror realizare, cu incălcarea prevederilor legale ori a actelor de autorizare sau in lipsa acestora, constituie contravenție. In lipsa unei precizări legale, termenul de lucrări include orice intervenție asupra solului (construcții , instalații, amenajări etc) sau a celorlalți factori de mediu ( apă , vegetație etc).
Aducerea terenului la starea anterioară se referă la refacerea terenului degradat sau la decontaminarea zonei poluate, in fucție de natura acțiunii/inacțiunii ce constituie obiectul material al contravenției. Adesea, aducerea terenului la starea anterioară nu este posibilă complet, din motive naturale, tehnice sau financiare. In acest caz, se urmărește aducerea terenului la o stare cat mai apropiată de situația anterioară, ținand seama de posibilitățile tehnologice și , nu in ultimul rand, de capacitatea naturală de regenerare a terenului. Uneori, refacerea terenului este imposibilă, fiind vorba de o daună ireversibilă. Un alt impediment obiectiv in aplicarea și executarea acestei sancțiuni este stabilirea, de către agentul constatator, a parametrilor tehnici, chimici, fizici, estetici etc ce caracterizează starea anterioară a terenului, operațiune necesară pentru stabilirea judicioasă a limitelor sancțiunii.
Prevederea sancțiunii complementare de aducere la situația anterioară doar cu privire la terenuri , exclude posibilitatea aplicării acesteia și in privința altor elemente sau factori de mediu. De lege ferenda, apreciem necesară extinderea sferei bunurilor ce fac obiectul acestei măsuri complementare , prin includerea tuturor factorilor sau elementelor de mediu susceptibile de vătămare prin fapte contravenționale.
De asemenea, de lege ferenda, ar trebui reglementată situația in care, din neglijență sau cu intenție, contravenientul nu execută in mod efectiv și optim sancțiunea aducerii terenului (sau a altor bunuri, intr-o posibilă viitoare reglementare) la starea anterioară, prin stabilirea posibilității de a se dispune efectuarea lucrărilor necesare pe cheltuiala contravenientului.
CAPITOLUL V – CATEGORII DE CONTRAVENȚII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI
Structura legislației naționale din domeniul protecției mediului include pe langă reglementarea-cadru, O.U.G. nr. 195/2005 și o extrem de vastă și diversificată legislație sectorială , care stabilește regimul juridic al factorilor și elementelor de mediu, cat și al activităților care generează riscuri pentru mediu.
O.U.G. nr. 195/2005 prevede , pe langă principii și dispoziții generale, cadrul juridic general pentru: procedura de reglementare a activităților cu impact asupra mediului, regimul substanțelor și preparatelor periculoase, deșeurilor, îngrașămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor, regimul organismelor modificate genetic, regimul activităților nucleare, conservarea biodiversității și arii naturale protejate, protecția apelor și a ecosistemelor acvatice, protecția atmosferei, schimbările climatice, gestionarea zgomotului ambiental, protecția solului, subsolului și a ecosistemelor terestre, protecția așezărilor umane, atribuții și răspunderi ale autorităților pentru protecția mediului și cele ale autorităților locale, obligațiile persoanelor fizice si juridice in domeniu.
In cuprinsul art.96 sunt prevăzute contravenții la regimul juridic general aferent fiecărui factor de mediu sau domeniu de activitate sus-menționat, impărțite in trei grupe , după criteriul cuantumului sancțiunii principale a amenzii, stabilit diferențiat in funcție de gradul de pericol social evaluat de legiuitor pentru fiecare dintre acestea.
In cvasitotalitatea lor, actele normative care stabilesc regimul juridic special al factorilor de mediu și activităților reglementate in legea-cadru, prevăd angajarea răspunderii contravenționale pentru incălcarea prescripțiilor pe care le cuprind, stabilind in concret faptele care constituie contravenție și sancțiunile principale și complementare aplicabile. Prin excepție, există sectoare ale legislației de mediu in care contravențiile sunt prevăzute intr-un act normativ special.
Gruparea contravențiilor de mediu in diversele acte normative care le prevăd se realizează după obiectul lor juridic și, după caz, cel material.
Din perspectiva tehnicii de redactare, contravențiile de mediu sunt stabilite prin acte normative a căror structură interioară, cuprinde capitole, secțiuni etc., așa incat , de regulă, ele sunt incluse in părți intitulate “sancțiuni”, “ răspunderi și sancțiuni” etc. Normele “de construcție”,care consacră regimul juridic, sunt separate de cele contravenționale, conținutul constitutiv al contravenției fiind determinat prin trimitere la obligațiile, atribuțiile sau responsabilitățile subiectului activ, prin formulări de genul : “incălcarea dispozițiilor art….( a obligațiilor prevăzute la art…) constituie contravenție și se sancționează cu amendă …..”.
Din rațiuni ușor de ințeles, inventarierea și prezentarea exhaustivă a contravențiilor de mediu, in cuprinsul prezentei lucrări, este imposibilă. In consecință, pentru a evidenția specificul contravenției de mediu, tehnica de redactare a actului normativ contravențional, particularitățile elementului material, ale obiectului sau subiectului, am optat pentru identificarea și analizarea unor contravenții stabilite in legătură cu regimul juridic general și special al unor factori de mediu și activități, frecvent intalnite in practică.
1. Contravenții la regimul conservării biodiversității, ariilor naturale protejate și monumentelor naturii
Regimul juridic general al conservării biodiversității și al ariilor naturale protejate este stabilit de Capitolul VIII (art. 49-54) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Reglementarea specială a acestui domeniu important al protejării naturii, este realizată de O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării” întregește regimul special, având ca obiect reglementarea regimului de protecție și conservare a acestei zone de importanță ecologică națională și internațională.
Reglementările în materie sunt completate de numeroase instrumente juridice internaționale, în cadrul cărora cele aparținând dreptului Uniunii Europene ocupă un loc important.
Dintre reglementările care au impus compatibilizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecției naturii, realizată prin O.U.G. nr. 57/2007, inclusiv în privința sancțiunilor pentru încălcarea prevederilor acestora, amintim : Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor derivate din balene sau din alte cetacee, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior și a importului de blănuri și produse obținute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele internaționale, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică prin reglementarea comerțului cu acestea.
Alte instrumente juridice care instituie un regim de protecție global sau comunitar în privința faunei și florei sunt : Convenția privind biodiversitatea (semnată la Rio de Janeiro, la 5 iunie 1992), Tratatul asupra Antarcticii (semnat la Washington, la 1 decembrie 1959), Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (semnată la Bonn, la 23 iunie 1979), Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (semnată la Ramsar, la 2 februarie 1971), Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural(semnată la Paris, la 23 noiembrie 1972), Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de floră și faună pe cale de dispariție (CITES)( semnată la Washington, la 3 martie 1973), Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (semnată la Berna, la 19 septembrie 1979).
Inventarierea contravențiilor stabilite la regimul ariilor naturale și monumentelor naturii , presupune, prezentarea în prealabil, a elementelor regimului juridic specific acestui domeniu.
1.1.Regimul conservării biodiversității, ariilor naturale protejate și monumentelor naturii
1.1.1. Apecte generale. Noțiuni fundamentale
Regimul juridic instituit de O.U.G. nr. 57/2007 are ca scop garantarea conservării și utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major și componentă fundamentală a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă.
Patrimoniul natural, supus protecției inclusiv pe calea răspunderii contravenționale, în considerarea interesului public major pe care îl implică, desemnează, în înțelesul reglementării, ansamblul componentelor și structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice și biocenotice ale mediului natural, ale căror importanță și valoare ecologică, economică, științifică, biogenă, sanogenă, peisagistică și recreativă au o semnificație relevantă sub aspectul conservării diversității biologice floristice și faunistice, al integrității funcționale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal și animal, precum și pentru satisfacerea cerințelor de viață, bunăstare, cultură și civilizație ale generațiilor prezente și viitoare. Bunurile patrimoniului natural sunt componente ale acestuia care necesită un regim special de protecție, conservare și utilizare durabilă.
Conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice , ca element al obiectului de reglementare în dreptul mediului , vizează menținerea sau refacerea habitatelor naturale și a populațiilor de specii de faună și floră sălbatice, într-o stare favorabilă. Reglementarea are în vedere cu prioritate, conservarea și protecția “in situ” a bunurilor patrimoniului natural, adică în mediul lor natural de geneză, existență și evoluție.
Habitatele naturale reprezintă zone terestre, acvatice sau subterane, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice și biotice. Este introdusă noțiunea de habitate naturale de interes comunitar ( în pericol de dispariție în arealul lor natural, al căror areal natural a fost redus sau sunt eșantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre cele 5 regiuni biogeografice specifice pentru România) și cea de habitate naturale prioritare, în pericol de dispariție, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate particulară, ținând cont de proporția arealului lor natural de răspândire.
Structură funcțională de bază, aria naturală protejată reprezintă zona terestră și/sau acvatică în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecție și conservare.
Regimul de protecție, conservare și utilizare a bunurilor patrimoniului natural este diferențiat, fiind instituite mai multe categorii de arii naturale protejate:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #- de interes național: rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale;
– de interes internațional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – de interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale.
Sunt exceptate de la regimul instituit prin O.U.G. nr. 57/2007 și de la aplicarea regimului contravențional aferent , următoarele structuri :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – parcurile și grădinile publice sau private de agrement, cu excepția cazurilor în care acestea au elemente și bunuri cu valoare de patrimoniu natural;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – rezervațiile semincere agricole și silvice cu scop productiv, rezervațiile de resurse genetice vegetale și animale terestre și acvatice destinate reproducerii unor specii vegetale și animale în scopuri economice, rezervațiile destinate unor scopuri științifice sectoriale existente pe terenurile unor instituții publice sau private de cercetare și producție, precum și altele asemenea, organizate și gestionate de proprietarii sau administratorii lor legali, cu excepția cazurilor în care acestea au elemente cu valoare de patrimoniu natural;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – grădinile botanice, parcurile dendrologice, grădinile zoologice, acvariile, terariile, cu excepția cazurilor în care acestea dețin specii de plante și animale sălbatice aflate sub regim special de protecție și conservare ca bunuri ale patrimoniului natural;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – colecțiile muzeistice, cu excepția celor care dețin piese a căror valoare de patrimoniu natural este atestată de autoritățile științifice competente;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – zonele de protecție specială – sanitară, hidrologică, hidrogeologică și altele asemenea – cu perimetre delimitate și gestionate ca zone de protecție specială pentru diverse obiective, potrivit unor reglementări speciale, cu excepția cazurilor în care pe aceste terenuri există bunuri ale patrimoniului natural;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – administrarea ariilor naturale protejate de interes județean sau local.
Speciile protejate sunt orice specii de floră și faună sălbatică care beneficiază de un statut legal de protecție, fiind instituite mai multe categorii :
– specii de interes comunitar – speciile care pe teritoriul Uniunii Europene sunt: C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #a)periclitate, cu excepția celor al căror areal natural este situat la limita de distribuție în areal și care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest-palearctică; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #b)vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acțiunea factorilor perturbatori persistă;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #c)rare, speciile ale căror populații sunt reduse din punctul de vedere al distribuției sau/și numeric și care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafete largi; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #d)endemice și care necesită o atenție specială datorită caracteristicilor specifice ale habitatului lor și/sau a impactului potențial pe care îl are exploatarea acestora asupra stării lor de conservare;
– specii prioritare -speciile menționate anterior, la lit. a), pentru a caror conservare Comunitatea Europeana are o responsabilitate specială datorită proporției reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene;
– specii indigene – speciile de plante și animale sălbatice care se regăsesc în mod natural în România și nu ca urmare a introducerii accidentale sau forțate de către om de-a lungul secolelor;
– specii alohtone – speciile introduse/răspândite, accidental sau intenționat, din alta regiune geografică, ca urmare directă ori indirectă a activității umane, lipsind în mod natural dintr-o anumită regiune, cu o evolutie istorică cunoscută într-o arie de răspândire naturală, alta decât zona de interes, care pot fi în competiție, pot domina, pot avea un impact negativ asupra speciilor native, putând chiar să le înlocuiască;
– specii invazive – speciile indigene sau alohtone, care și-au extins arealul de distribuție sau au fost introduse accidental ori intenționat într-o arie și/sau s-au reprodus într-o asemenea măsură și atât de agresiv încât influențează negativ/domină/înlocuiesc unele dintre speciile indigene, determinând modificarea structurii cantitative și/sau calitative a biocenozei naturale, caracteristică unui anumit tip de biotop.
1.1.2. Instituirea regimului de arie naturală protejată
Având în vedere importanța excepțională a bunurilor aparținand patrimoniului natural, recunoscută legal prin acordarea statutului de obiectiv de inters public major( art. 1 din O.U.G. nr. 57/2007 ), instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective. Consecință a acestui statut este și faptul că regimul de protecție impus prin instituirea regimului de arie naturală protejată se stabilește indiferent de deținător și de destinația terenului. Deținătorii cu orice titlu de suprafețe terestre și acvatice supuse refacerii ecologice sau aflate într-o arie naturală protejată au obligația de a aplica și/sau respecta măsurile stabilite de autoritatea competentă pentru protecția mediului ( art. 49, alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2005 ). Totodată, însă, este impusă cerința ca modul de constituire a ariilor naturale protejate să ia în considerare interesele comunitătilor locale, fiind încurajată menținerea practicilor și cunoștințelor tradiționale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul comunităților locale.
Regimul de arie naturală protejată se instituie , în funcție de categoria acesteia, la propunerea oricarei persoane fizice sau juridice, înaintată autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, după cum urmează :
– prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal;
– prin hotărâre a Guvernului, pentru rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei, geoparcuri, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;
– prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pentru siturile de importanță comunitară, cu avizul Academiei Române;
– prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale, pentru arii naturale protejate, de interes județean sau local.
În situații care justifică urgența, pentru anumite categorii de arie naturală protejată, regimul special poate fi instituit cu caracter provizoriu , prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.
1.2. Contravenții la regimul ariilor protejate și monumentelor naturii stabilite de O.U.G. nr. 195/2005
Prima categorie de contravenții, prevăzută de art. 96, alin. (1), sancționate cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice, vizează încălcarea următoarelor obligații legale :
– obligațiile deținătorilor cu orice titlu ai suprafețelor de teren de a proteja flora și fauna sălbatică existente pe acestea, în sensul menținerii echilibrului ecologic și conservării biodiversității, precum și exploatării durabile a resurselor în baza prevederilor legale în vigoare, pentru a nu crea prejudicii mediului înconjurător și sănătății umane( art. 96. alin.(1) , pct.11).
Subiectul activ al contravenției este unul calificat, respectiv persoanele fizice sau juridice care dețin , cu orice titlu , suprafețe de teren, ceea ce implică obligația agentului constatator de a stabili situația de fapt referitoare la calitatea contravenientului de deținător al terenului.
Obiectul material se referă la elemente de floră și faună sălbatică . Caracterul imprecis al textului legal în privința conținutului obligației de a le proteja, face ca modalitatea de săvârșire a faptei să nu fie una determinată , iar efectivitatea acestuia , în sensul posibilității concrete de constatare și sancționare a acestei contravenții, să fie afectată.
Obiectul juridic este unul complex, valorile sociale ocrotite fiind, în principal , mediul înconjurător și sănătatea umană iar, secundar, menținerea echilibrului ecologic, conservarea biodiversității și exploatarea durabilă a resurselor .
– obligația desfășurării pe suprafața ariilor naturale protejate numai a acelor activități conforme prevederilor planurilor de management și regulamentelor ariilor naturale protejate( art. 96. alin.(1) , pct.16).
Stabilirea și sancționarea acestei contravenții vizează conformarea activităților desfășurate pe suprafața ariilor protejate cu prevederile documentelor care constituie principalele instrumente juridice de management al acestora : planul de management al ariei naturale protejate și regulamentul ariei naturale protejate.
Subiect activ al contravenției poate fi oricare din entitățile prevăzute la art. 21 , alin. (4), supuse obligației de a respecta planurile de management și regulamentele : administratorii ariilor naturale protejate, autoritățile care reglementează activități pe teritoriul ariilor naturale protejate, precum și persoanele fizice și juridice care dețin sau administrează terenuri și alte bunuri și/sau care desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea ariei naturale protejate.
Planurile de management ale ariilor naturale protejate trebuie să țină cont de condițiile economice, sociale și culturale ale comunităților locale, precum și de particularitățile regionale și locale ale zonei, prioritate având însă obiectivele de management ale ariei naturale protejate. Autoritățile emitente ale planurilor de amenajare a teritoriului, cele de dezvoltare locală și natională, precum și orice alte planuri de exploatare/utilizare a resurselor naturale din aria naturală protejată au obligația de a armoniza prevederile acestora cu cele ale planurilor de management.
Planurile de management și regulamentele ariilor naturale protejate care au structuri de administrare special constituite se elaborează de către administratorii acestora, prin consultarea consiliilor consultative de administrare, se avizează de către consiliile stiințifice și se aprobă prin hotarâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care nu există administratori sau în situația în care planurile de management sunt elaborate în cadrul unor proiecte cu finanțare națională/europeană, acestea pot fi elaborate și de către alte entităti, urmând să fie însușite de către administratori/custozi în procesul elaborării, respectiv, al aprobării acestora.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # Pentru ariile naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite, planurile de management și regulamentele se elaborează de către custozii acestora, se avizează de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului sau structurile din subordinea acesteia, și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul autorităților publice centrale interesate. În cazul în care nu există custozi sau în situația în care planurile de management sunt elaborate în cadrul unor proiecte cu finanțare națională/europeană, acestea pot fi elaborate și de alte entități, urmând să fie însușite de către custozi, în procesul elaborării și, respectiv, al aprobării acestora.
Activitățile care se pot desfășura pe teritoriul ariilor protejate sunt stabilite , în cadrul planurilor de management și regulamentelor, în funcție de categoria de arie protejată și de zonarea internă a acesteia.
Astfel, în rezervațiile științifice sunt interzise orice activități umane, cu excepția activităților de cercetare, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul A.R. și al administratorului ariei naturale protejate. C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #În rezervațiile naturale nu sunt permise activități de utilizare a resurselor naturale, fiind permise, prin excepție, numai acele intervenții care au drept scopuri protejarea, promovarea și asigurarea continuității existenței obiectivelor pentru care au fost constituite, precum și unele activități de valorificare durabilă a anumitor resurse naturale.
În cazul parcurilor naționale și naturale, zonarea internă a acestora se face prin planul de management, care este aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, prin definirea și delimitarea următoarelor zone: de protecție strictă, de protecție integrală, zone-tampon și zone de dezvoltare durabilă a activităților umane.
Zonele cu protecție strictă sunt zone de mare importanță științifică, ce cuprind atât rezervații științifice, cât și zone sălbatice în care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus, fiind interzisă desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație ecologică, activități de ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management.
Zonele de protecție integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul parcurilor naționale și naturale, fiind interzise:
– orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activitățile de construcții-investiții, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate și/sau activităților de cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale.
Prin exceptie, în zonele de protecție integrală, în afara perimetrelor rezervațiilor știintifice, se pot desfășura următoarele activități:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – științifice și educative;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pașunat numai cu animale domestice, proprietatea membrilor comunităților care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #- acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, la propunerea administrației ariei naturale protejate, cu avizul consiliului științific, în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #- acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a daunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori și acțiunile de monitorizare a acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – acțiunile de combatere a înmulțirii în masă a daunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din padure, în cazul în care apar focare de înmulțire.
Zonele-tampon, denumite zone de conservare durabilă (în parcurile naționale ) și zone de management durabil (în parcurile naturale), nu se includ în zonele cu protecție integrală, strictă sau de dezvoltare durabilă a activităților umane și care fac trecerea între zonele cu protecție integrală și cele de dezvoltare durabilă.
În zonele de conservare durabilă sunt admise atât activitățile permise în zonele de protecție integrală, cât și :
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, a planului de acțiune provizoriu, elaborat în acest scop de consiliul științific al parcului și valabil până la intrarea în vigoare a planului de management;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #- activități tradiționale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacității productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerării naturale și fără extragerea lemnului mort, cu excepția cazurilor în care se manifestă atacuri de daunători ai pădurii ce se pot extinde pe suprafețe întinse;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # Pe lângă activitățile permise în zonele de conservare durabilă, în cele de management durabil sunt permise :
– activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor, precum și alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale ;
– aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități de vânătoare cu avizarea cotelor de recoltă și a acțiunilor de vânătoare de către administratorul ariei naturale protejate și activități de pescuit sportiv.
În zonele-tampon este interzisă realizarea de construcții noi, cu excepția celor ce servesc strict administrării ariei naturale protejate sau activităților de cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale.
Zonele de dezvoltare durabilă a activităților umane sunt cele în care se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității. În cadrul acestora se pot desfășura următoarele activități, cu respectarea prevederilor din planurile de management:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități de vânătoare, în zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naturale;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități de pescuit sportiv, industrial și piscicultură;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacă această posibilitate este prevăzută în planul de management al parcului și dacă reprezintă o activitate tradițională;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități specifice modului de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și creșterea animalelor, în conformitate cu legislația specifică din sistemul de agricultură ecologică;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activități de construcții/investiții, cu avizul administratorilor ariilor naturale protejate pentru fiecare obiectiv, conforme planurilor de urbanism legal aprobate.
În perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar sunt interzise activitățile care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum și perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activități au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecție și conservare a speciilor și habitatelor. Pentru protejarea și conservarea păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activitățile din afara ariilor naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor.
Așadar, sfera activităților a căror desfășurare poate constitui elementul material al contravenției prevăzută la art. 96. alin.(1) , pct.16 este determinată , pe de o parte, de prevederile art. 22, art. 23 și art.28 din O.U.G. nr. 57/2007 , care stabilesc activitățile permise/interzise pe teritoriul ariilor protejate, iar, pe de altă parte, de prevederile planului de management și regulamentului aplicabile în aria protejată pe teritoriul căreia a fost săvârșită contravenția.
– obligația de a nu intra pe suprafața ariilor naturale protejate și a nu practica sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili ( art. 96. alin.(1), pct.21)
Fapta ce constituie contravenție este una comisivă, acțiunea prohibită realizându-se prin pătrunderea în perimetrul ariilor naturale protejate sau practicarea de sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili.
Elementul material trebuie corelat cu interdicția generală instituită prin art.52 alin.(2) din O.U.G. nr. 195/2005.
Limitele teritoriale ale ariei naturale protejate și drumurile permise accesului public sunt determinate inițial în cadrul procedurii de instituire a regimului de arie naturală protejată , prin documentația cartografică cu limitele ariei naturale protejate.
Pentru stabilirea împrejurării dacă fapta fost săvarșită pe suprafața ariei naturale protejate, va fi avută în vedere situația rezultată din actele cadastrale și de urbanism. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară are obligația de a evidenția ariile naturale protejate și coridoarele ecologice în planurile naționale, zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism, în planurile cadastrale și în cărțile funciare.
O altă situație de fapt ce trebuie stabilită de agentul constatator se referă la constatări de natură tehnică , respectiv motorizarea mijlocului de transport folosit și modul de funcționare a acestuia, bazat pe combustibili fosili (hidrocarburi, cărbune, petrol, gaze naturale ), aspecte care rezultă din documentele de înmatriculare sau de proprietate ale mijloacelor de transport sau, în lipsa acestora, din constatările personale ale agentului constatator.
Obiectul juridic al contravenției vizează protecția mediului , cu referire la efectele folosirii combustibililor fosili, arderea acestora fiind cea mai importantă sursă a emisiilor de dioxid de carbon , care este unul din gazele cauzatoare ale efectului de seră.
Subiect activ al contravenției poate fi orice persoană fizică , circumstanțiată de folosirea unui mijloc motorizat alimentat cu combustibil de proveniență fosilă. Nu prezintă relevanță titlul cu care contravenientul deține mijlocul de transport folosit la săvârșirea contravenției.
– obligația de a respecta prevederile planurilor de management și ale regulamentelor ariilor naturale protejate aprobate conform prevederilor legale( art. 96. alin.(1), pct.22)
Caracterul obligatoriu al respectării prevederilor din planurile de management și regulamentele ariilor naturale protejate este instituit expres prin art. 52. alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2005 și art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2007.
Această obligație incumbă administratorilor ariilor naturale protejate, autorităților care reglementează activități pe teritoriul ariilor naturale protejate, precum și persoanelor fizice și juridice care dețin sau care administrează terenuri și alte bunuri și/sau care desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea ariei naturale protejate, aceștia putând fi subiect activ al contravenției.
Prevederile planurilor de management și ale regulamentelor ariilor naturale protejate a căror încălcare constituie prezenta contravenție , sunt altele decât cele referitoare la activitățile ce pot fi desfășurate de suprafața ariilor naturale protejate, la care se referă fapta prevăzută de art. 96. alin.(1) , pct.16.
Astfel, în afara activităților permise, planul de management și regulamentul ariei naturale protejate cuprind prevederi referitoare la obiectivele instituirii regimului de protecție și la acțiunile de conservare necesare.
Aprobarea Planurilor de management și regulamentelor ariilor naturale protejate, care au structuri de administrare special constituite, se realizează prin hotarâre a Guvernului , iar în cazul celor care nu necesită structuri de administrare special constituite se realizează prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul autorităților publice centrale interesate.
– obligația de a permite accesul în aria protejată a administratorilor sau custozilor precum și a împuterniciților acestora pe terenurile deținute cu orice titlu( art. 96. alin.(1), pct.25)
Această contravenție este stabilită și sancționată în legătură cu persoanele și structurile care realizează administrarea rețelei naționale de arii protejate.
Modalitățile de administrare a ariilor naturale protejate se stabilesc avându-se în vedere categoria și întinderea ariei naturale protejate, complexitatea obiectivelor de management și capacitatea științifică , tehnică și posibilitățile financiare necesare atingerii obiectivelor de conservare.C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #
Competența administrării rezervațiilor biosferei, a parcurilor naționale, a parcurilor naturale și, dupa caz, a geoparcurilor, a siturilor patrimoniului natural universal, a zonelor umede de importanță internațională, a siturilor de importanță comunitară, a ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică, aparține următoarelor structuri de administrare special constituite :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #- structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică și aflate în subordinea unor regii autonome, companii și societăți comerciale naționale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din sectorul public și privat, muzee, organizații neguvernamentale, constituite potrivit legii și aflate în coordonarea metodologică a autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – structuri de administrare constituite în baza unor parteneriate publice sau public-private de co-management, în care autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, prin direcția de specialitate ori prin instituțiile subordonate, este parteneră la funcționarea structurilor de administrare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – persoane fizice și juridice care au calitatea de custode și se află în coordonarea metodologica a autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – instituții din subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, delegate special în acest scop, pentru rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii și, după caz, geoparcurile, siturile de importanță comunitară, ariile speciale de conservare, ariile de protecție specială avifaunistică și celelalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecție și care nu au fost preluate în custodie;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – A.R.B.D.D. pentru aria naturală la nivelul căreia este constituită.
Structurile de administrare special constituite sunt îndrumate de un consiliu științific, cu rol de autoritate științifică, pe teritoriul ariei naturale protejate. C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #
Pe lângă structurile de administrare special constituite funcționează consilii consultative de administrare, alcătuite din reprezentanți ai instituțiilor, organizațiilor economice, organizațiilor neguvernamentale, autorităților și comunităților locale care dețin cu orice titlu suprafețe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecinătatea ariei naturale protejate și care sunt implicate și interesate în aplicarea măsurilor de protecție, în conservarea și dezvoltarea durabilă a zonei.
Pentru rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanță internatională, siturile de importanță comunitară, ariile speciale de conservare și ariile de protectie specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite administrarea se realizează prin preluare în custodie.
Persoanele fizice sau juridice care au calitatea de custode trebuie să probeze calificarea, instruirea și mijloacele necesare pentru a stabili și aplica măsurile de protecție și conservare a bunurilor încredințate, conform convenției de custodie.
Calitatea de custode se stabilește prin încheierea unei convenții între autoritatea căreia îi revin responsabilitățile de administrare și custode , care stabilește drepturile și obligațiile părților.
Competența legală a structurilor de administrare/ custozilor include, conform art.50 alin.(1), lit.d) din O.U.G. nr. 57/2007, controlul aplicării regimului instituit de acest act normativ, iar obligația a cărei încălcare constituie contravenția prevăzută la art. 96. alin.(1), pct.25 este prevăzută în considerarea acestei competențe. În vederea realizării corespunzătoare a controlului în perimetrul și în vecinătatea ariilor naturale protejate, accesul personalului cu atribuții de control din cadrul structurilor de administrare sau al custozilor nu poate fi restricționat, indiferent de tipul de proprietate.
– obligația persoanelor fizice și juridice de a marca individual specimenele aparținând speciilor de floră și faună sălbatică pentru care există astfel de prevederi în regulamentele Comisiei Europene privind conservarea speciilor de faună și floră sălbatică prin reglementarea comerțului cu acestea sau în legislația națională specifică, conform metodelor aprobate ori recomandate de Conferința Părților a Convenției privind comertul internațional cu specii salbatice de faună și floră pe cale de dispariție, și, în particular, marcarea prin etichetare a caviarului atât pentru comerțul intern, cât și pentru cel internațional ( art. 96. alin.(1), pct.28)
Elementul material al acestei contravenții constă în omisiunea de a marca specimene ale unor specii de faună și floră , în privința cărora există această obligație în legislația națională și internațională.
Regulamentul (CE) nr. 338/97 din 9 decembrie 1996 reglementează protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea. În conformitate cu art. 19 din Regulament, Comisia Uniunii Europene adoptă dispoziții și criterii uniforme în ceea ce privește stabilirea, atunci când este necesar, a procedurilor pentru marcarea exemplarelor pentru a facilita identificarea acestora și pentru a asigura respectarea dispozițiilor.
Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, stabilește în Capitolul XVI , “Cerințe privind marcarea” (art.64-68) regulile privind marcarea exemplarelor în vederea importurilor și a activităților comerciale în Comunitate, metode de marcare și recunoașterea reciprocă a acestora. Potrivit art. 33 alin.(1), lit. c), exemplarul trebuie să fie marcat în mod unic și permanent, astfel încât autoritățile din fiecare stat membru în care intră exemplarul să poată verifica dacă certificatul corespunde exemplarului importat sau exportat.
Regimul de marcare, prin etichetare, a caviarului este stabilit de Hotărarea Guvernului nr. 1191/2010. Potrivit art. 8, alin.(1) din aceasta, fiecare exemplar femela din loturile de sturioni care constituie stocul de reproducere, produse în țară, importate sau introduse pe teritoriul României din alt stat membru al Uniunii Europene, se marchează individual.
Obligația de marcare este în sarcina oricărei persoane fizice și juridice care desfășoară operațiuni de creștere în captivitate a speciilor de sturioni sau care importă ori introduce pe teritoriul României, din alt stat membru, exemplare de sturioni în stare vie, pentru creștere în captivitate, aceste persoane putând fi subiect activ al contravenției.
Sistemul universal de etichetare a caviarului constă în aplicarea unei etichete nereutilizabile pe fiecare container primar ce conține caviar provenit de la speciile de Acipenseriforme ( prevăzute în Anexa 6), indiferent de mărimea acestuia și indiferent dacă este ambalat sau reambalat de către o unitate de procesare/ambalare și/sau reambalare.
În cadrul regimului sancționator special, H.G. nr. 1191/2010, stabilește și sancționează drept contravenție “nerespectarea obligației de a marca fiecare exemplar femelă din loturile de sturioni care constituie stocul de reproducere, precum și nespecificarea pe ambalajul containerului de caviar a seriei mărcii microcip a sturionului de la care provin produsele”.
Din analiza conținutului constitutiv al acesteia rezultă că este similar cu cel al contravenției supusă analizei, prevăzută de art. 96. alin.(1), pct.25 din O.U.G. nr. 195/2005, cea dintâi având prioritate în aplicare atunci cand obiectul material al contravenției îl constituie sturionii și produsele acestora, ca urmare a caracterului special.
Așadar, pentru constatarea săvârșirii contravenției prevăzută de art. 96. alin.(1), pct.25 din O.U.G. nr. 195/2005, agentul constatator trebuie să analizeze conduita contravenientului în raport de actele normative interne și comunitare sus-menționate.
În a două grupă de contravenții prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, sancționate cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei la 60.000 lei , pentru persoane juridice, este stabilită ca și contravenție încălcarea :
– obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a efectua evaluarea adecvată la realizarea planurilor sau proiectelor care pot avea impact semnificativ asupra unei arii naturale protejate de interes comunitar( art. 96. alin.(2), pct.22)
Cu titlu general, regimul conservării biodiversității și ariilor naturale protejate stabilit de O.U.G. nr. 195/2005 prevede, în cazul proiectării lucrărilor care pot aduce modificări cadrul natural al unei arii naturale protejate, obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra acesteia, urmată de avansarea soluțiilor tehnice de menținere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcțiilor ecosistemelor și de protecție a speciilor sălbatice de floră și faună, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei și a condițiilor impuse prin acordul de mediu, automonitorizarea, precum și monitorizarea de către structurile de administrare, până la îndeplinirea acestora.
În fapt, obligația a cărei încălcare constituie contravenție se referă la obținerea actelor de reglementare ( acordul de mediu , avizul de mediu sau avizul “Natura 2000” ), în urma parcurgerii procedurii evaluării adecvate.
Ariile naturale protejate de interes comunitar sunt create pentru impunerea unor masuri speciale în vederea conservarii unor habitate naturale și/sau specii sălbatice de interes comunitar.
Planurile sau proiectele care nu au o legatură directă ori nu sunt necesare pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care pot afecta în mod semnificativ aria, singure sau în combinație cu alte planuri ori proiecte, sunt supuse unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, avându-se în vedere obiectivele de conservare a acesteia.
Acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, pentru aceste proiecte sau planuri se emite numai dacă proiectul sau planul nu afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective și după consultarea publicului. Totodată, în cadrul procedurii de emitere a actelor de reglementare pentru planuri, proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar, autoritățile competente pentru protecția mediului solicită și țin seama de avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate.
Dacă evaluarea adecvată relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate și, în lipsa unor solutii alternative, planul sau proiectul trebuie totuși realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic, autoritatea competența pentru protecția mediului emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după caz, numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a rețelei “Natura 2000”.
În situația în care siturile incluse în rețeaua «Natura 2000», identificate conform legislației în vigoare, adapostesc un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate pentru emiterea acordului de mediu, avizului de mediu sau avizului Natura 2000, după caz, sunt cele privind: C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #sănătatea sau siguranța publică; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #alte motive imperative de interes public major asupra carora s-a obținut punctul de vedere al Comisiei Europene.
– obligațiile persoanelor fizice și juridice care gestionează suprafețele terestre și acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologică, de a aplica măsurile de conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului( art. 96. alin.(2), pct.23)
Obligația de a aplica și/sau respecta măsurile stabilite de autoritatea competentă pentru protecția mediului pe suprafețele terestre și acvatice supuse refacerii ecologice sau aflate într-o arie naturală protejată este prevăzută de O.U.G. nr. 195/2005(art. 50, alin.(4) ), în sarcina unei categorii mai largi de subiecte , respectiv deținătorii cu orice titlu ai acestor suprafețe.
Textul contravențional califică subiectul activ prin trimitere la competența de gestionare a suprafețelor terestre și acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologică.
Regimul special de protecție instituit prin O.U.G. nr. 57/2007 nu prevede “gestionarea” , ca modalitate de realizare a competențelor în legătură cu ariile naturale protejate, stabilind competențe de “administrare” a acestora.
În aceste condiții, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 195/2005 sus-menționate și la cele ale reglementării speciale, subiectul activ al acestei contravenții face parte din categoria persoanelor fizice și juridice care dețin sau care administrează suprafețele terestre și acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologică.
– obligația persoanelor fizice și juridice de a asigura condiții optime de viață animalelor sălbatice ținute în captivitate legal, sub diferite forme( art. 96. alin.(2), pct.24).
Obiectul material al acestei contravenții se referă la animalele sălbatice ținute în captivitate în mod legal.
Potrivit art. 53, alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005, cerințele privind asigurarea bunăstării animalelor din fauna salbatică aflate în captivitate se stabilesc prin legislație specifică, conform standardelor internaționale.
În prezent, conținutul obligației a cărei încălcare constituie contravenție se determină prin raportare la prevederile Convenției privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție( CITES ), ale Legii nr. 191/2002 a grădinilor zoologice și acvariilor publice, ale Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice și ale Ordinului ministrul mediului și dezvoltarii durabile nr. 410 din 11 aprilie 2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau achiziție și/sau comercializare, pe teritoriul național sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante și fosilelor de animale vertebrate și nevertebrate, precum și a plantelor și animalelor din flora și, respectiv, fauna sălbatice și a importului acestora.
– obligația persoanelor fizice și juridice de a nu exercita acțiuni care să ducă la distrugerea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice de pe cuprinsul țării( art. 96. alin.(2), pct.25)
Interdicția instituită prin stabilirea acestei contravenții este una generală , privește subiecte necalificate, respectiv orice persoană fizică sau juridică și are ca obiect material habitatele naturale, flora și fauna sălbatică.
– desfășurarea de activități de recoltare, capturare și/sau de achiziție și comercializare pe piața internă a plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică, terestră și acvatică, sau a unor părți ori produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice sau juridice neautorizate de autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului( art. 96. alin.(2), pct.26)
Elementul material al contravenției privește desfășurarea activităților prevăzute în textul său, fără ca acestea să fie autorizate conform procedurii instituită prin Ordinului ministrul mediului și dezvoltării durabile nr. 410 din 11 aprilie 2008.
Autorizarea persoanelor care desfășoară activități de recoltare, capturare și/sau achiziție și comercializare se realizează printr-o autorizație specială, emisă de autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului, respectiv agențiile județene pentru protecția mediului, competente teritorial, iar pentru Rezervația Biosferei “Delta Dunării" de către Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării .
Decizia autorităților competente de emitere a autorizației are la bază studiile de evaluare a stării resurselor biologice din flora și fauna sălbatice, care oferă date referitoare la nivelurile maxime de recoltare/capturare anuale, stabilite pe zone clar delimitate, în special pentru speciile supuse unui regim intens de exploatare, pentru speciile aflate într-o stare nefavorabilă, precum și cu privire la zonele pentru care se instituie interdicții periodice de recoltare/capturare în scopul menținerii potențialului natural de regenerare a acestor resurse și a echilibrului ecologic.
Sub aspectul conținutului, autorizația cuprinde condiții și restricții obligatorii de respectat de către titularul său, în conformitate cu normativele tehnice care reglementează recoltarea acestor resurse și cu dispozițiile legale referitoare la protecția habitatelor naturale și a diversității biologice.
La emiterea autorizației, pentru cantitățile solicitate de persoanele fizice și juridice interesate, se are în vedere starea resurselor care se recoltează, potențialul biologic de regenerare a acestora și riscul supraexploatării lor.
Pentru anumite categorii de plante și animale sălbatice există cerințe de autorizare suplimentare, neîndeplinirea acestora fiind sancționată drept contravenție. Plantele și animalele declarate monumente ale naturii, cele endemice, rare sau aflate în pericol de dispariție, precum și aparținând speciilor de plante și animale sălbatice cu regim special de protecție conform convențiilor internaționale se pot recolta sau captura numai cu autorizarea specială din partea autorității centrale pentru protecția mediului și cu avizul științific prealabil al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din Academia Româna.
Prin excepție, nu pot fi subiect activ al contravenției persoanele fizice care desfășoară activități de recoltare sau capturare a unor plante și animale sălbatice din cele prevăzute la alineatul anterior pentru consumul sau folosința proprie în familie, acestea nefiind supuse cerinței autorizării. Aceste persoane nu sunt exonerate de respectarea interdicțiilor prevăzute la art. 13 din Ordinului ministrului mediului și dezvoltarii durabile nr. 410 din 11 aprilie 2008, precum și a condițiilor, restricțiilor și interdicțiilor cu privire la ocrotirea monumentelor naturii, a speciilor de plante și animale amenințate cu dispariția, a zonelor naturale supuse regimului de protecție ecologică, stabilite de către autoritățile competente, precum și de către proprietarii și deținătorii legali ai terenurilor și apelor, cu privire la accesul pe terenurile pe care le dețin în proprietate sau în administrare.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00111563.HTML – #În rezervațiile biosferei și în alte categorii de arii naturale protejate în care există zone cu resurse ce pot fi valorificate economic, autorizația se emite pe baza avizului științific al Academiei Române și cu acordul administratorilor/ custozilor acestora.
Cea de-a treia grupă de contravenții prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, sancționate cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei , pentru persoane juridice , cuprinde două fapte ce constituie contravenție la regimul de conservare a biodiversității.
– introducerea pe teritoriul țării, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația în vigoare, de culturi de microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului cu consultarea Academiei Române și, după caz, a autorității centrale pentru sănătate ( art. 96. alin.(3), pct.12)
Această contravenție este stabilită in vederea protejării habitatelor naturale și a speciilor indigene, în corelație cu obligația persoanelor fizice sau juridice care organizează și desfășoară activități de import cu specii de plante și animale sălbatice în stare vie, de a solicita emiterea acordului pentru import, de la autoritatea publică centrala pentru protecția mediului, conform procedurii stabilită de Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 410 din 11 aprilie 2008 și regulilor prevăzute de O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate.
În cazul speciilor sălbatice alohtone introduse, este obligatorie efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene, rezultatele acestor evaluări trebuind să fie transmise pentru informare Comisiei Europene.
Pentru a asigura accesibilitatea cetățenilor la acest regim special, incluzând și regimul sancționator aferent, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului are obligația de face demersurile necesare pentru realizarea unui afișaj informativ corespunzator la toate punctele de trecere a frontierei pentru călători cu privire la bunurile naturale supuse regimului special de export și import prin legislația națională și internațională.
– exportul exemplarelor aparținând speciilor non-CITES de floră și faună sălbatică sau deplasarea acestora în vederea comercializării în una dintre țările din Uniunea Europeană, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația în vigoare, fără acordul pentru export, respectiv fără certificatul de origine eliberate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului(art. 96. alin.(3), pct.121)
Obiectul material al contravenției este determinat prin raportare la speciile de floră și faună sălbatică ce fac obiectul Convenței privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (Washington, 3 martie 1973), prevăzute în cele trei anexe ale acesteia, fiind orice exemplar al unei specii de floră sau faună sălbatică ce nu figurează în aceste anexe.
Elementul material se referă la exportul sau deplasarea acestora în vederea comercializării în una dintre țările din Uniunea Europeană fără acordul pentru export, respectiv fără certificatul de origine eliberate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.
Acordul pentru export este eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, conform procedurii stabilită de art. 9-10 din Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 410 din 11 aprilie 2008.
Certificatul de origine este eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului în cazul în care exemplare al unei specii de floră sau faună sălbatică supusă acestei reglementări trec, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, în una dintre țările Uniunii Europene.
1.3. Contravenții la regimul ariilor protejate și monumentelor naturii stabilite de O.U.G. nr. 57/2007
Stabilind regimul juridic special al ariilor protejate și monumentelor naturii, O.U.G. nr. 57/2007 prevede și regimul sancționator , răspunderea contravențională fiind una din formele de răspundere prevăzute pentru încălcarea prevederilor sale, alături de cele civilă, penală și materială (art.51 ).
Contravențiile cuprinse în acest act normativ sunt împărțite în patru grupe , în funcție de obiectul și gravitatea lor, sancționate cu amendă , în cuantum diferențiat.
Prima grupă de contravenții sancționate cu amendă contraventională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice, include următoarele fapte:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – nerespectarea măsurilor de protecție, conservare și utilizare stabilite cu caracter provizoriu de autoritățile competente pentru protecția mediului (art.53 alin.(1), lit.a ).
Măsurile cu caracter provizoriu a căror nerespectare constituie contravenție se dispun prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, până la declararea regimului de arie naturală protejată. Acestea privesc doar anumite categorii de arii naturale protejate, respectiv: C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #de interes național (rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale); C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #de interes internațional (situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei); ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică .
Obligația detinătorilor de bunuri cu valoare de patrimoniu natural, indiferent de destinația terenurilor, de a respecta masurile de protecție, conservare și utilizare stabilite cu caracter provizoriu de autoritățile competente pentru protecția mediului, până la finalizarea procedurii de instituire a regimului de protecție a ariilor naturale protejate este prevăzută explicit de art. 12 alin.(2) din O.U.G. nr. 57/2007.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – îngrădirea accesului persoanelor autorizate spre intrările peșterilor(art.53 alin.(1), lit.b ).
Potrivit regimului legal, proprietarii sau administratorii terenurilor ce cuprind intrări în peșteri au obligația de a permite accesul spre aceste intrări.
Dreptul de acces al persoanelor autorizate, cât și regimul de protecție a peșterilor, stabilit de Capitolul IV din O.U.G. nr. 57/2007, sunt instituite în considerarea valențelor acestora de ecosistem unic ale cărui resurse sunt reprezentate de valori de natură economică (apă, calcar, guano, turism, terapie), științifică (structuri geologice și minerale, forme de relief subteran, situri paleontologice, arheologice și istorice, sedimente, fauna cavernicolă și specii sălbatice) și cultural-educativă (spirituală, religioasă, estetică, recreațională și educativă).
– neanunțarea descoperirii oricărei peșteri(art.53 alin.(1), lit.c ).
Stabilirea acestei contravenții este în legătură cu importanța și statutul juridic de bunuri proprietate publică a statului al bunurilor patrimoniului geologic și speologic, ca bunuri naturale ale subsolului, acestea fiind inventariate prin hotărare a Guvernului.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul sau interiorul ariilor naturale protejate(art.53 alin.(1), lit.d ).
– popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare și localizare a peșterilor din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din această categorie(art.53 alin.(1), lit.e ).
Peșterile se clasifică, în funcție de valoarea acestora , prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, la recomandarea Comisiei Patrimoniului Speologic, în patru clase : C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #clasa A – peșteri cu sectoare de valoare exceptională, care, prin interesul științific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic național și internațional; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #clasa B – peșteri cu sectoare de importanță națională, care se disting prin mărime, raritatea resurselor și prin potențial turistic; clasa C – peșteri cu sectoare de importanță locală, protejate pentru semnificația lor geologică, peisagistică, hidrologică, istorică, biodiversitate, potențial turistic sau pentru dimensiunile lor; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #clasa D – peșteri de dimensiuni mici sau medii fără o valoare explicită, dar importante pentru geologia, biodiversitatea și evoluția unei regiuni, al căror spațiu trebuie conservat și protejat de poluare sau distrugeri.
– intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de administrator, respectiv custode(art.53 alin.(1), lit.f ).
Noțiunea de “perimetru protejat “ nu are o definire expresă în cuprinsul actului normativ. Cu toate acestea, este utilizată în mod repetat ( art.21 , alin.(4) , art.29 alin. (1) etc ), rezultând că desemnează suprafața ariei naturale protejate, a cărei delimitare rezultă din planurile naționale, zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism, planurile cadastrale și cărțile funciare ținute de A.N.C.P.I.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – nedesemnarea, în cadrul șantierelor de exploatare, a persoanelor de specialitate care să vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru(art.53 alin.(1), lit.g ).
Subiectul activ al contravenției este calificat , având calitatea de manager al șantierului de exploatare.
Elementul material constă în neîndeplinirea obligației de a desemna persoane de specialitate sau custozi, care să vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru. Aceștia au ca obligații legale:
– supravegherea permanentă a zonelor de extracție și conservarea materialului de proveniență paleobiologică sau minerală;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – avertizarea lucrătorilor asupra aspectelor ce privesc conservarea anumitor bunuri geologice ce pot fi ulterior înregistrate ca situri de conservare sau bunuri ale patrimoniului geologic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – conservarea perimetrelor care au sau pot dobândi regim de protecție specială;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – conservarea colecțiilor de bunuri geologice de proveniență locală;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – colaborarea cu conducerea santierului și cu autoritățile locale;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – întocmirea de rapoarte periodice asupra activității de conservare, care se înaintează Academiei Române și autorităților teritoriale pentru protecția mediului.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – camparea pe suprafața ariilor naturale protejate în afara locurilor special amenajate, precum și nerespectarea regulamentelor specifice locurilor de campare(art.53 alin.(1), lit.h );
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – circulația cu bicicletele în afara traseelor special desemnate și semnalizate(art.53 alin.(1), lit.i );
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activitățile de turism ecvestru în afară traseelor special desemnate și semnalizate(art.53 alin.(1), lit.j );
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – organizarea de manifestări sportive, culturale, tabere, pe teritoriul ariei naturale protejate, fără acordul administratorului/custodelui ariei naturale protejate(art.53 alin.(1), lit.k );
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – accesul și circulația vizitatorilor în extravilan, în habitate naturale, în afara traseelor turistice avizate și semnalizate ca atare, pe suprafața ariilor naturale protejate(art.53 alin.(1), lit.l );
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – neevacuarea de către persoanele juridice sau fizice a deșeurilor generate în urma activităților proprii în ariile naturale protejate(art.53 alin.(1), lit.m ).
Cea de-a două categorie de contravenții stabilite de OUG nr. 57/2007, pentru care este prevăzută amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice, sancționează următoarele fapte:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției în zonele tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. e) și alin. (9) lit. e);
Contravenția sancționează încălcarea regimului special de autorizare pentru activitățile prevăzute de textul legal.
Aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pentru acest tip de intervenții, se face cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, a planului de acțiune provizoriu, elaborat și valabil până la intrarea în vigoare a planului de management.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate din zonele tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. f) și alin. (9) lit. f).
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități din zonele tampon din parcurile naționale și din parcurile naturale fără acordul administrației ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. g) și alin. (9) lit. g).
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a daunătorilor forestieri care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantități care depășesc prevederile amenajamentelor din zonele tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără acordul administrației ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. h) și alin. (9) lit. h).
Fapta constă în desfășurarea de activități determinate de textul legal, cu încălcarea prevederilor amenajamentelor și în lipsa acordului administrației ariei naturale protejate.
Amenajamentele silvice ale unităților de producție/proprietăților ce intră în componența ariilor naturale protejate sunt supuse obligației de revizuire în termen de 12 luni de la aprobarea planurilor de management. Până la revizuirea amenajamentelor silvice, administratorii fondului forestier vor aplica din acestea doar acele prevederi care sunt conforme legislației specifice ariilor naturale protejate și planurilor de management în vigoare.
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #utilizarea unor resurse regenerabile, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale din zonele tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără acordul administratorului ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. i) și alin. (9) lit. i);
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #nerespectarea interdicțiilor stabilite în scopul evitării efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului speologic cu privire la:
– colectările de faună, fosile sau de obiecte de interes arheologic din peșteri efectuate fără autorizația emisă de Comisia Patrimoniului Speologic.
– utilizarea neautorizată a peșterilor și desfășurarea unor activități ce pot pune în pericol integritatea sau echilibrul natural al peșterilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – dislocarea, vânzarea, cumpărarea, colecționarea speleotemelor sau altor resurse ale peșterilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – nefurnizarea informațiilor și datelor solicitate de autoritățile competente pentru protecția mediului și de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea responsabilităților pe care le au potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – interzicerea accesului personalului cu atribuții de control din cadrul structurilor proprii ale autorităților care exercită controlul respectării regimului legal, în vederea realizării corespunzătoare a controlului în perimetrul și în vecinătatea ariilor naturale protejate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – cele prevăzute la art. 16 lit. f), g) si h) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97, cu modificările și completările ulterioare.
Faptele care constituie elementul material al acestei contravenții se referă la: – transportul exemplarelor vii a căror pregătire insuficientă nu poate minimaliza riscul de rănire, îmbolnăvire sau tratament sever;
– utilizarea unor exemplare din speciile incluse la anexa A în alte scopuri decât cele care figurează în autorizația acordată în momentul eliberării permisului de import sau ulterior. Anexa A a Convenției conține: speciile incluse la anexa I la Convenție, pentru care statele membre nu au exprimat rezerve; orice specie: care face sau poate face obiectul unei solicitări în Comunitate sau pentru comerțul internațional și care este fie amenințată cu dispariția, fie este atât de rară încât orice fel de comerț, chiar de un volum minim, ar putea compromite supraviețuirea speciei sau care aparține unui gen în cadrul căruia majoritatea speciilor sau care constituie o specie a cărei majoritate a subspeciilor este înscrisă la anexa A și a căror includere în anexă este esențială pentru a asigura o protejare eficientă a acestor taxoane.
– comerțul cu plante înmulțite artificial, cu încălcarea condițiilor în care dispozițiile privind introducerea acestora în Comunitate și exportul și reexportul în afara Comunității pot fi amânate, cu privire la: utilizarea certificatelor fitosanitare; comerțul efectuat de către agenții comerciali autorizați și de instituțiile științifice și comerțul cu exemplare hibride.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – amenajarea sau reamenajarea de trasee turistice, instalarea de panouri informative fără avizul administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – abandonarea animalelor domestice pe suprafața ariilor naturale protejate în afara pășunilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică sau juridică pe suprafața ariilor naturale protejate, cu excepția administratorilor fondurilor cinegetice și administratorilor/ custozilor ariilor naturale protejate;
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #accesul neautorizat cu motociclete, ATV-uri, sănii cu motor, autoturisme sau alte tipuri de autovehicule, pe suprafața ariilor naturale protejate, în afara drumurilor publice, a drumurilor forestiere pe care accesul nu este interzis prin semne sau bariere și a terenurilor special amenajate și semnalizate în acest scop;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – realizarea de săpături, excavații si orice alte lucrări care modifică configurația naturală a terenurilor din ariile naturale protejate fără avizul administratorilor sau, respectiv, custozilor acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (8) lit. j).
Acestea permit ca, în zonele de conservare durabilă, să se desfășoare activități lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerării naturale și fără extragerea lemnului mort, cu excepția cazurilor în care se manifestă atacuri de daunători ai pădurii ce se pot extinde pe suprafețe întinse, în primul rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protecție strictă sau integrală, în restul zonei-tampon fiind permisă aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și cvasigradinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv cu perioada de regenerare de minimum 10 ani. Tratamentele silvice se aplică cu restricții impuse de planurile de management al parcurilor și de ghidurile de gospodărire a pădurilor în arii protejate.
Grupa celor mai grave contravenții la regimul instituit prin O.U.G. nr. 57/2007, din perspectiva cunatumului amenzii, respectiv de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice, se referă la :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (5);
Acestea privesc interdicția de a desfășura în zona de protecție integrală a ariei naturale protajate activitățile prevăzute expres de art.22 alin.(5) lit.a)-i);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitarii unor ecosisteme necorespunzatoare sau degradate fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. f).
Interdicția a cărei încălcare atrage răspunderea contravențională se referă la realizarea acestor intervenții fără avizul administrației ariei naturale protejate, hotărârea consiliului științific și aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. Oricum , aprobarea acestor intervenții este o excepție de la interdicția generală de a desfășura activități în zonele de protecție integrală, în afara perimetrelor rezervațiilor științifice.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. g);
Regimul legal de desfășurare a acestor acțiuni prevede obligativitatea obținerii avizului administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, și cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – acțiunile de combatere a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulțire, fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. i);
Și acestea necesită avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) si (2);
Acestea stabilesc două interdicții :
– desfășurarea, în cadrul rezervațiilor științifice a oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române și al administratorului ariei naturale protejate ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – realizarea activităților de utilizare a resurselor naturale, în cadrul rezervațiilor naturale. Prin excepție, sunt permise numai acele intervenții care au drept scopuri protejarea, promovarea și asigurarea continuității existenței obiectivelor pentru care au fost constituite, precum și unele activități de valorificare durabilă a anumitor resurse naturale. Această interdicție este în concordanță cu cea de exploatare a oricaror resurse minerale neregenerabile , prevăzută de art. 52 alin (3) din O.U.G. nr. 195/2005.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – comercializarea, deținerea și/sau transportul în scopul comercializării, în stare vie sau moartă, ale oricăror părți sau produse provenite de la speciile prevăzute în anexa nr. 5 E fără autorizația specială emisă de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, potrivit prevederilor art. 33 alin. (6);
Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor eliberează această autorizație specială dupa realizarea de consultări cu Comisia Europeană.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – introducerea de specii sălbatice alohtone fără efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene, potrivit prevederilor art. 34;
Introducerea de specii alohtone, în ariile naturale protejate este supusă unor condiții, cu scopul protejării habitatelor naturale și a speciilor indigene. Una din condiții se referă la obligativitatea efectuării unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene, rezultatele acestor evaluări trebuind să fie transmise pentru informare Comisiei Europene. Introducerea speciilor de păsări sălbatice alohtone necesită consultarea prealabilă a Comisiei Europene.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #nerespectarea prevederilor art. 48;
Subiect activ al acestei contravenții poate fi persoana de specialitate sau custodele, desemnat de managerul șantierului de exploatare să supravegheze protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru.
Atribuțiile legale ale acestor persoane a căror încălcare constituie contravenție sunt:
– supravegherea permanentă a zonelor de extracție și conservarea materialului de proveniența paleobiologică sau minerală;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – avertizarea lucrătorilor asupra aspectelor ce privesc conservarea anumitor bunuri geologice ce pot fi ulterior înregistrate ca situri de conservare sau bunuri ale patrimoniului geologic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – conservarea perimetrelor care au sau pot dobândi regim de protecție specială;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – conservarea colecțiilor de bunuri geologice de proveniență locală;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – colaborarea cu conducerea șantierului și cu autoritățile locale;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – întocmirea de rapoarte periodice asupra activității de conservare, care se înaintează Academiei Române și autorităților teritoriale pentru protecția mediului.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al bunurilor prevăzute la art. 49 alin. (1) fără acordul autorității competente pentru protecția mediului;
Obiectul material al acestei contravenții se referă la florile de mina și fosilele de plante și animale vertebrate și nevertebrate. Din momentul descoperirii lor, acestea sunt considerate bunuri ale patrimoniului natural.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – cele prevăzute la art. 16 lit. a), b), e), i), j) si k) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit art. 16 din Regulament, statele membre au obligația de a adopta măsurile necesare pentru a sancționa cel puțin o serie de fapte, prevăzute expres, care sunt considerate infracțiuni. În legislația românească, aceste fapte au fost transpuse ca și contravenții , constând în :
– introducerea în Comunitate sau exportul sau reexportul în afara Comunității al exemplarelor fără permisul sau certificatul corespunzător sau cu un permis sau certificat fals, falsificat, expirat sau modificat fără autorizarea autorității emitente;
– nerespectarea condițiilor stipulate într-un permis sau certificat eliberat în temeiul prezentului regulament;
– neefectuarea notificării sau emiterea unei notificări de import false;
– transportul exemplarelor către sau din Comunitate și tranzitul exemplarelor pe teritoriul Comunității fără permisul sau certificatul corespunzător, eliberat în conformitate cu dispozițiile Regulamentului și, în cazul exportului sau al reexportului dintr-un stat terț parte în Convenție, în conformitate cu dispozițiile acesteia sau fără dovezi satisfăcătoare despre existența unui asemenea permis sau certificat;
– cumpărarea, oferta de cumpărare, achiziționarea în scopuri comerciale, utilizarea în scop lucrativ, expunerea către public în scopuri comerciale, vânzarea, păstrarea pentru vânzare, punerea în vânzare și transportul pentru vânzare al exemplarelor cu încălcarea dispozițiilor referitoare la controlul activităților comerciale;
– utilizarea unui permis sau a unui certificat pentru un exemplar, altul decât cel pentru care a fost eliberat;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al produselor derivate din focă fără respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.007/2009.
În conținutul său, Regulamentul stabilește norme armonizate privind introducerea pe piață de produse derivate din focă. Aceasta este permisă numai dacă produsele în cauză sunt obținute în urma unor vânători de foci desfășurate în mod tradițional de comunitățile inuite și de alte comunități indigene și contribuie la subzistența acestora. Prin derogare de la acest regim:
– importul de produse derivate din focă este permis și în situația în care are un caracter ocazional și constă exclusiv în bunuri destinate uzului personal al călătorilor și al familiilor acestora. Natura și cantitatea acestor bunuri nu trebuie să indice faptul că acestea sunt importate în scop comercial;
– introducerea pe piață a produselor din focă este permisă și în cazul în care produsele din focă se obțin din subproduse rezultate dintr-o vânătoare reglementată prin legislația națională și având ca scop unic gestionarea durabilă a resurselor marine, caz în care introducerea pe piață este permisă numai dacă are caracter nonprofit. Natura și cantitatea acestor produse din focă nu trebuie să indice faptul că acestea sunt introduse pe piață în scop comercial.
Stabilirea acestei contravenții, în cuprinsul O.U.G. nr. 57/2007, este în legătură cu obligația prevăzută de art.6 din Regulament în sarcina statelor membre, de a adopta norme avand ca obiect sancțiuni efective, proporționale și disuasive aplicabile în cazul încălcării acestuia .
Ultima categorie de contravenții la regimul ariilor naturale protajate și al monumentelor naturii, sancționate cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane juridice, cuprinde următoarele fapte:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #- nerespectarea prevederilor Regulamentului ariei naturale protejate, în cazul în care fapta nu este sancționată prin alte acte normative;
Această contravenție are un caracter de subsidiaritate, având ca premisă încălcarea obligației generale de respectare a prevederilor din Regulamentele ariilor protejate ( art. 52 alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2005 ), iar pe de altă parte, nesancționarea faptei ca și contravenție în cuprinsul altui act normativ , pentru a se evita dubla incriminare.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (10);
Sancționează conduita autorităților competente pentru protecția mediului, care au calitatea de subiect activ, de a nu solicita și ține seama de avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate în cadrul procedurii de emitere a actelor de reglementare pentru planuri, proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Application Data\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # – nerespectarea prevederilor art. 281
Este , de asemenea, o contravenție care privește autoritățile competente în emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activități în ariile naturale protejate și sancționează emiterea acestora fără avizul administratorilor ariilor naturale protejate, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate de interes național/internațional.
Corpul de contravenții stabilit de O.U.G. nr. 57/2007 la regimul conservării biodiversității, extrem de tehnic și specializat, cuprinde, așadar, atât fapte stabilite de legiuitorul național , cât și fapte determinate prin acte normative ale Uniunii Europene sau internaționale , a căror prevedere și sancționare , în cadrul legislației naționale, reprezintă o obligație a României, ca stat membru sau stat-parte.
1.4. Contravenții stabilite de Legea nr. 82/1993 la regimul de protecție și conservare a Rezervației Biosferei “Delta Dunării”
În considerarea importanței excepționale pe care Delta Dunării o prezintă, ca cea mai mare și mai puțin afectată zonă umedă din Europa, aceasta beneficiază de un regim juridic de protecție special și complex, stabilit la nivel național și internațional.
În plan intern, regimul general, instituit prin O.U.G. nr. 195 /2005 privind protecția mediului și prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, este completat de cel special, stabilit prin Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei "Delta Dunării” .
La nivel internațional, Delta Dunării este supusă regimului de protecție instituit prin Convenția U.N.E.S.C.O. privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural( Paris, 1972) , fiind declarată rezervație a biosferei, în cadrul Programului U.N.E.S.C.O. “Om – Biosfera” (M.A.B.) și Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice(Ramsar, 1971).
Sub aspectul regimului de protecție, acesta este diferențiat în raport de delimitarea teritoriului Rezervației în trei zone funcționale : zone cu regim de protecție integrală ; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – #zone tampon cu regim diferențiat de protectie în care se pot desfășura unele activități umane, precum și zone de reconstrucție ecologică ; zone economice în care se pot desfășura activități economice tradiționale.
Competențele în legătură cu administrarea, refacerea și protecția acestei arii naturale protejate aparțin Administrației Rezervației.
Pe lângă dispozițiile ce stabilesc regimul general și special de protecție, cele instituționale și de autorizare, Legea nr. 82/1993 cuprinde și dispoziții referitoare la regimul sancționator, stabilind un fascicul de contravenții care vizează nerespectarea prevederilor instituite în vederea gospodăririi raționale , protecției și conservării rezervației.
Sancționate cu amendă, în cuantum diferențiat pentru persoanele fizice și cele juridice, cât și în funcție de gravitatea faptei, acestea se referă la fapte precum:
– executarea lucrărilor de amenajare și construcție, de orice natură ar fi ele, fără autorizația Aministrației Rezervației ;
– pescuitul sportiv în zone interzise sau în perioadele de prohibiție ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – producerea, prin orice mijloace, de zgomote intense în perimetrele zonelor de cuibărit sau de adapost ale păsărilor, semnalizate în mod corespunzator ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pătrunderea ambarcațiunilor ușoare în zone cu regim de protecție integrală;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – fotografierea sau filmarea în scop comercial fără plata taxelor legale ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – nerespectarea restricțiilor de viteză pe căile de navigație de pe cuprinsul rezervației ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – debarcarea de pasageri sau turiști în zone interzise, cu excepția cazurilor de forță majoră ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # -aruncarea în ape, împrăștierea pe teren sau depozitarea în locuri neautorizate a deșeurilor menajere ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – camparea în zone interzise sau în astfel de condiții decât cele autorizate de Administrația Rezervației ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pășunatul pe terenuri ce constituie domeniul rezervației, fără autorizație din partea Administrației Rezervației ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – recoltarea sau incendierea stufului, a papurii și a fânului din zonele aparținând patrimoniului natural ale rezervației, fără autorizație din partea Administrației Rezervației, cu excepția recoltării stufului, papurii și a fânului pentru necesitățile populației locale ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – defrișarea vegetației lemnoase din zonele apartinând patrimoniului natural al rezervației fără autorizație din partea Administrației Rezervației sau cu încălcarea condițiilor autorizate ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – recoltarea, în scopul comercializării, din zonele care aparțin patrimoniului natural al rezervației, a fructelor de pădure, a ciupercilor, plantelor medicinale și a unor organisme acvatice, altele decât peștii, fără autorizație din partea Administrației Rezervației ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pășunatul în zonele cu regim de protecție ecologică integrală ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – folosirea pe tot cuprinsul Deltei, în agricultură și silvicultură, a unor produse chimice și utilaje de administrare a acestora, neautorizate de Administrația Rezervației sau cu nerespectarea condițiilor autorizate, indiferent de proprietar ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – deteriorarea malurilor naturale sau amenajate, a terenurilor și a vegetației prin deplasarea unor utilaje sau prin efectuarea unor lucrări ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – tăierea sau deteriorarea arborilor declarați monumente ale naturii sau din zone cu regim de protecție ecologică integrală, abandonarea utilajelor sau a ansamblurilor în locuri neamenajate, indiferent de proprietarul terenului ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – recoltarea speciilor de plante declarate monumente ale naturii ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pătrunderea cu nave de putere medie și mare în zone interzise de pe teritoriul rezervației ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – deversarea de pe nave a deșeurilor de orice natură, cu excepția celor considerate ca periculoase care se sancționează potrivit art. 13 lit. h) ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pescuitul industrial, în zonele care constituie patrimoniul natural al rezervației, fără autorizație din partea Administrației Rezervației sau cu încălcarea condițiilor de autorizare ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pescuitul industrial cu traulere în interiorul zonei maritime de coastă, delimitată de izobanda de 20 m ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – neanunțarea imediată a poluărilor accidentale grave, de către cei care le-au cauzat, autorităților competente, precum și neluarea măsurilor posibile pentru limitarea urmărilor acestora ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pescuitul industrial în perioadele de prohibiție ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – pescuitul sturionilor, în sectoarele dunărene de pe teritoriul rezervației, fără autorizație sau cu încălcarea condițiilor autorizate ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # -transportul, depozitarea, scufundarea sau neutralizarea deșeurilor periculoase pe teritoriul rezervației ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – organizarea și desfășurarea de activități economice, de turism și agrement, în zone aparținând patrimoniului natural ale rezervației, fără autorizarea prealabilă din partea Administrației Rezervației ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00002011.HTML – # – poluarea apelor și a terenurilor de pe teritoriul rezervației prin deversarea de ape uzate sau împrăștierea de deșeuri rezultate din activități economice.
2. Contravenții la regimul de protecție a apelor și a ecosistemelor acvatice
Regimul juridic de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice este stabilit, sub aspectul prescripțiilor generale, de O.U.G. nr. 195/2005, iar cel special de Legea apelor nr. 107/1996, completat de Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile și de O.U.G. nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere. Instituirea acestuia este justificată de interesul general pe care îl poartă activitatea de cunoaștere, protecție, punere în valoare și utilizare durabilă a resurselor de apă( art.1 alin.(2) din Legea nr. 107/1996).
2.1. Regimul de protecție și utilizare durabilă prevăzut de Legea apelor nr. 107/1996
Obiectul acestei reglementări, cu statut de lege-cadru în domeniul apelor, se referă la următoarele categorii de ape, cu ecosistemele proprii :
– apele de suprafață și subterane, a căror protecție are ca scop menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice ale acestora, pentru evitarea unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor materiale;
– apele costiere și maritime, în privința cărora se urmărește reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare/prioritar periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării, semnată la București la 21 aprilie 1992.
Stabilind statutul apei, Legea nr. 107/1996 prevede că aceasta nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat și apărat, ce îndeplinește mai multe funcții : de resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil pentru viață și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursă de energie și cale de transport și factor determinant în menținerea echilibrului ecologic ( art.1 alin.(1) și (11) ).
Regimul juridic general al apelor, este determinat de apartenența acestora la domeniul public al statului ( art.1 alin.(2) din Legea nr. 107/1996 ). Potrivit art. 136 alin.(2) din Constituția României, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietății publice. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede ca făcând parte din domeniul public al statului, apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare( secțiunea I, pct. 3 din Anexă, care enumeră cu caracter exemplificativ unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale).
Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km2, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime. Albiile minore ale cursurilor de apă cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei. Pentru lacurile de acumulare permanente a căror execuție a fost finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafețele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului și se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noțiunea de albie minora ( art.3 din Legea nr. 107/1996).
Legislația privind conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, cât și acțiunea în acest domeniu, sunt guvernate de regula utilizării durabile a resurselor de apă și au la bază o serie de principii cu aplicabilitate generală în dreptul mediului: principiul precauției, principiul prevenirii, principiul evitării daunelor la sursă și principiul poluatorul plătește. În mod special, trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării și în Marea Neagră, deoarece echilibrul lor este strâns influențat de calitatea apelor interioare care se varsă în acestea.
Regimul de protecție, conservare , îmbunătățire și utilizare rațională a apelor este aplicabil tuturor categoriilor de ape, indiferent de forma acestora de proprietate.
Legea nr. 107/1996 promovează conceptul de gospodărire a apelor , pentru a desemna ansamblul activităților care prin mijloace tehnice și măsuri legislative, economice și administrative, conduc la cunoașterea, utilizarea, valorificarea rațională, menținerea sau îmbunătățirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale și economice, la protecția împotriva epuizării și poluării acestor resurse, precum și la prevenirea și combaterea acțiunilor distructive ale apelor.
Gospodărirea apelor, având ca scop realizarea maximului de profit social, se bazează pe principiul solidarității umane și interesului comun, realizată prin colaborare și cooperare strânsă, la toate nivelurile administrației publice, a utilizatorilor de apă, a reprezentanților colectivităților locale și a populației.
La nivelul acțiunii concrete, gospodărirea apelor se bazează pe cunoașterea științifică, complexă, cantitativă și calitativă a resurselor de apă și se realizează printr-o activitate unitară și permanentă de supraveghere, observații și măsurători asupra fenomenelor hidrometeorologice și resurselor de apă, inclusiv de prognozare a evoluției naturale a acestora, ca și a evoluției lor sub efectele antropice, precum și prin cercetări multidisciplinare.
Unul din mijloacele de gospodărire a apelor, sub aspect calitativ și cantitativ, este planificarea în domeniul managementului și amenajării apelor, reglementată de Secțiunea 3 (art.43-47) din Legea nr. 107/1996, realizată prin : schemele directoare, planul de amenajare și planul de management al bazinului hidrografic, programele de măsuri și schema locală de amenajare și de gospodărire a apelor, programe și deciziile administrative care au legatură cu apele și care trebuie să fie în concordanță cu prevederile schemelor directoare.
Schema directoare, care poate fi elaborată pe bazine sau grupe de bazine hidrografice, este instrumentul principal de planificare, dezvoltare și gospodărire a apelor la nivelul districtului de bazin hidrografic și include două părți: planul de amenajare a bazinului hidrografic (componenta de gospodărire cantitativă) și planul de management al bazinului hidrografic (componenta de gospodărire calitativă).
Toate activitățile social-economice, inclusiv amenajarea bazinelor hidrografice, protecția mediului și amenajarea teritoriului trebuiesc corelate cu prevederile schemelor directoare.
Scopul realizării schemelor directoare se referă la stabilirea, într-o manieră integrată, a obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane, urmărind să se asigure:
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – o stare bună a apelor de suprafață sau, pentru corpurile de apă artificiale sau puternic modificate, un bun potential ecologic și o stare chimică bună a apelor de suprafață;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – o stare chimică bună și un echilibru între cantitatea prelevată și reîncărcarea apelor pentru toate resursele de apă subterană;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – realizarea obiectivelor special definite pentru zonele protejate, cu scopul de a reduce tratamentul necesar pentru producția de apă destinată consumului uman, cu respectarea cerințelor prevăzute în Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – protecția și apărarea împotriva acțiunii distructive a apelor.
Schemele locale de amenajare și de gospodărire a apelor se întocmesc pentru bazine hidrografice mici sau părți de bazine hidrografice, trebuie să fie compatibile cu orientările fixate în schema directoare și se încadrează în planurile de amenajare, parte a schemelor directoare. Schemele locale stabilesc obiectivele generale de punere în valoare și de protejare cantitativă și calitativă a resurselor de apă, a ecosistemelor acvatice și a zonelor umede, precum și obiectivele generale privind utilizarea durabilă și protecția tuturor categoriilor de resurse de apă din teritoriul respectiv. Este obligatoriu ca prin schema locala să fie evaluate mijloacele economice și financiare necesare pentru realizarea lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor prevăzute.
Schema locală inventariază diferiții utilizatori care folosesc resursele de apă existente, stabilind starea resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice, luând în considerare strategiile și programele statului, ale colectivităților locale, ale instituțiilor publice, ale altor persoane fizice și persoane juridice, cu incidență asupra calității, repartiției și folosirii resurselor de apă. De asemenea, stabilește prioritățile pentru atingerea obiectivelor schemei directoare anterior menționate, ținând seama de protecția mediului acvatic natural, de necesitatea punerii în valoare a resurselor de apă, de evoluția previzibilă a localităților rurale și urbane și de echilibrul ce trebuie asigurat între diferiții utilizatori de apă.
Programele de măsuri se elaborează în corelare cu prevederile schemelor directoare și trebuie să țină seama de rezultatele analizelor referitoare la caracteristicile bazinelor hidrografice și impactul activităților umane asupra stării corpurilor de apă de suprafață și subterane, precum și analizelor economice ale utilizării apei. Aceste analize sunt realizate în mod obligatoriu ( art.43 alin.(14) din Legea nr. 107/1996) pentru atingerea obiectivelor privind asigurarea protecției cantitative și calitative a apelor, apărarea împotriva acțiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potențialului apelor, în raport cu cerințele dezvoltării durabile a societății și în acord cu strategia și politicile de mediu incluzând dezvoltarea lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor de gospodărire a apelor.
Unitatea funcțională la nivelul căreia se organizează și se desfășoară activitatea de gospodărire unitară, rațională și integrată a apelor este bazinul hidrografic, ca entitate geografică indivizibilă de gospodărire cantitativă și calitativă a resurselor de apă.
Administrarea bazinelor hidrografice naționale se face la nivelul districtelor de bazin, de către administrațiile bazinale de apă ale Administrației Naționale "Apele Române". Prin intermediul acestora, Administrația Națională "Apele Române" realizează gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și a politicii naționale.
Evaluarea coerentă și cuprinzătoare a stării corpurilor de apă și a zonelor protejate, cât și stabilirea programelor de măsuri și a eficienței acestora, se realizează prin programul pentru monitoringul stării apelor.
Totalitatea informațiilor hidrometeorologice, hidrogeologice și cele de gospodărire a apelor, provenind de la unități specializate autorizate și direct de la utilizatorii de apă, constituie Fondul național de date de gospodărire a apelor, care include și evidența apelor ce aparțin domeniului public, parte a sistemului informațional din domeniul gospodăririi apelor, denumit Cadastrul apelor.
Potrivit art.9 din Legea nr. 107/1996, dreptul de folosință a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabilește prin autorizația de gospodărire a apelor și se exercită potrivit prevederilor legale. Dreptul de folosință include și evacuarea, în resursele de apă, de ape uzate, ape din desecări ori drenaje, ape meteorice, ape de mină sau de zacamânt, după utilizare. Pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte nevoi gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau se folosesc instalații de capacitate mică de până la 0,2 litri/secundă, destinate exclusiv satisfacerii necesităților gospodăriei proprii, apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor.
Apele marine și apele interioare din afara zonelor de restricție pot fi utilizate liber, de orice persoană fizică, pentru îmbăiere, iar cele subterane pot fi folosite pe baza rezervelor determinate prin studii hidrogeologice.
2.2. Regimul juridic al calității apei potabile
Scopul reglementării este protecția sănătății oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calității ei de apă curată și sanogenă. Prin apa potabilă se înțelege apa destinată consumului uman, după cum urmează:
-C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00056807.HTML – #orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de distributie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00056807.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00056807.HTML – #- apa provenind din surse locale, precum fântâni, izvoare etc., folosită pentru băut, gătit sau în alte scopuri casnice; în funcție de condițiile locale specifice, autoritățile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, pot face excepție de la valorile parametrilor de calitate, dar fără să fie pusă în pericol sănătatea consumatorilor.
Actul normativ stabilește în detaliu condițiile de calitate a apei potabile, instituind în sarcina producătorului, distribuitorului și a autorității de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, obligația de monitorizare a calității.
În cazul încălcării valorilor stabilite pentru parametrii de calitate, apa este analizată imediat de către autoritatea de sănătate publică care efectuează inspecția și controlul calității apei potabile, precum și de către producătorii, distribuitorii și utilizatorii implicați, în scopul identificării cauzei. Dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană, autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, dispune interzicerea sau restricționarea utilizării apei potabile, fie că s-au înregistrat sau nu neconformități față de valorile parametrilor, cu informarea de îndată a consumatorilor și oferirea tuturor recomandărilor ce se impun.
Regimul sancționator stabilit în domeniul calității apei potabile , include și răspunderea contravențională, fără a stabili faptele care constituie contravenție, cu mențiunea expresă că, în perioada de implementare a prevederilor Legii nr. 458/2002, neconformarea la unii dintre parametrii de calitate a apei potabile de către un producator, respectiv distribuitor de apă potabilă prin sistem public, nu se sancționează conform Legii nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică(care cuprindea contravenții la regimul calității apei potabile), decât în situația în care nu au fost respectate planul și calendarul activităților de conformare a respectivului producător ori distribuitor.
2.3. Regimul juridic de protecție a zonei costiere
Activitățile de gospodărire, protecție, punerea în valoare, dezvoltare durabilă a zonei costiere și restaurare a acesteia sunt caracterizate ca acțiuni de interes general, având în vedere varietatea resurselor naturale, comerciale, ecologice, industriale și estetice, de valoare imediată și potențială pentru bunăstarea prezentă și viitoare a națiunii, pe care aceasta le deține.
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # Scopul instituirii regimului juridic prevăzut de O.U.G. nr. 202/2002, se referă la:
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – stabilirea zonei costiere și a măsurilor ce se impun pentru asigurarea integrității acesteia;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – garantarea utilizării publice a zonei costiere românești, cu excepția situațiilor privind siguranța națională;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – reglementarea utilizării durabile a zonei costiere pe baza principiilor care asigură protecția mediului, peisajului, moștenirii culturale, istorice și arheologice;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – reconstrucția și conservarea zonei costiere prin adoptarea de măsuri adecvate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – integrarea în cadrul zonei costiere a politicilor de mediu în politicile sectoriale privind agricultura și silvicultura, energia, resursele minerale, industria, turismul, pescuitul și acvacultura marină, transporturile și dezvoltarea zonelor locuite, precum și a politicilor de gospodărire a apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – asigurarea accesului publicului la informație și a participării acestuia la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi integrate a zonei costiere românești.
Principiile generale pe care se bazează gospodărirea integrată a zonei costiere și dezvoltarea sa durabilă sunt: principiul dezvoltării durabile, principiul prevenirii, principiul precauției, principiul previziunii, principiul restaurării, principiul "poluatorul plăteste”, principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile și a celor mai bune practici în domeniul mediului , principiul asigurării accesului publicului la informația de mediu și a participării la luarea deciziilor, principiul cooperării internaționale pentru a asigura gestionarea și protecția zonei costiere.
Acestea sunt completate de o serie de principii specifice obiectului supus protecției :
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – resursele minerale și biologice marine și terestre din zona costieră vor fi utilizate durabil și gestionate ținându-se cont de fragilitatea ecosistemelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – amenajarea în profunzime a teritoriului, ceea ce presupune favorizarea prin programele de amenajare și dezvoltare a amenajărilor din spatele zonei costiere, atât pentru construcții, cât și pentru infrastructuri – transporturi, circulație -, în vederea evitării concentrării de activități pe fâșia de teritoriu din vecinătatea imediată a mării;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – protecția ariilor fragile ale ecosistemelor, habitatelor și speciilor protejate și periclitate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – compatibilitatea dintre diverși utilizatori din zona costieră, ceea ce se realizează printr-o zonare adecvată în planurile de amenajare, care să permită exercitarea de activități compatibile sau separarea celor care sunt incompatibile;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – acordarea de priorități activităților care depind de zona costieră, în special turismului;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – asigurarea accesului liber la mare.
Litoralul, aria maximă costieră, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice exclusive și ale platoului continental aparțin proprietății publice a statului, iar gospodărirea acestora se integrează în gospodărirea de ansamblu a zonei costiere.
Utilizarea zonei costiere aflate în proprietatea publica a statului se va face în mod liber pentru îmbăiere și plajă, plimbare, sporturi nautice, pescuit sportiv și recreativ, navigație, în cazurile în care acestea nu necesită lucrări și/sau instalații de orice fel.C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # Pentru activități care implică pericole, obținerea de profit sau care necesită lucrări și instalații utilizarea este permisă în limitele stabilite de O.U.G. nr. 202/2002 sau alte legi speciale.
Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și gospodărirea apelor poate administra terenurile proprietate publică a statului situate în zona costieră, plajele, cheiurile și zonele de îmbăiere. Concesionarea plajelor utilizate în scop turistic și a zonelor de îmbăiere poate fi urmată de asocierea titularului cu agenți economici având ca profil de activitate agrementul sau alimentația publică, pentru desfășurarea unor activități sezoniere pe plajă sau în zona de îmbăiere, cu acordul concedentului zonelor costiere și cu avizul autorității publice centrale pentru turism,valabilitatea actului tehnico-juridic emis pentru astfel de instalații neputând depăși 3 ani.
Gospodărirea C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #zonei costiere impune în sarcina autorităților administrației publice locale, a concesionarului falezei și plajei mării adoptarea măsurilor adecvate pentru conservarea C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #vieții sălbatice, a C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #structurilor geologice și geomorfologice de interes special, a C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #construcțiilor, siturilor și obiectivelor de interes arheologic, arhitectural și istoric și a C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #zonelor umede.
Instrumentul de realizare a obiectivelor de gospodărire este planul de gospodărire integrată a zonei costiere, ale cărui prevederi sunt obligatorii în raport cu planurile de amenajare a teritoriului și de urbanism și trebuie să cuprindă:
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – orientările de amenajare a teritoriului și de dezvoltare a diverselor activități economice și a infrastructurii, astfel cum sunt prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului și de urbanism;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – prioritățile și obiectivele în acord cu potențialul de suportabilitate a mediului din zona costieră;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – strategia de protecție împotriva degradării prin eroziune marină și de reabilitare ambientală a zonei de coastă;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – zonele protejate din punct de vedere al protecției mediului;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – zonele necesare pentru securitatea zonei costiere.
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # Planul de gospodărire integrată a zonei costiere se va detalia prin planuri locale, elaborate de autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor, în colaborare cu administrația publică locală. C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #Programele și deciziile administrative pentru zona costieră trebuie să fie în concordanță cu prevederile planurilor de gospodărire integrată.
2.4. Contravenții la regimul de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice stabilite de O.U.G. nr. 195/2005
Regimul sancționator instituit prin O.U.G. nr. 195/2005 include, în fiecare din cele trei grupe de contravenții, diferențiate prin cuantumul sancțiunii aplicabile, o serie de fapte la regimul de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice.
Prima categorie de contravenții, prevăzută de art. 96 alin. (1), sancționate cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice, vizează încălcarea următoarelor obligații legale :
– cele ale autorităților administrației publice locale, precum și ale persoanelor juridice de a prevedea la elaborarea planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului măsuri de protecție sanitară a captărilor de apă potabilă și lucrări de apărare împotriva inundațiilor ( art. 96 alin.(1), pct.13 ).
Potrivit art. 40 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, documentațiile de amenajare a teritoriului sunt C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050085.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050085.HTML – #Planul de amenajare a teritoriului național, C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050085.HTML – #Planul de amenajare a teritoriului zonal și C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050085.HTML – #Planul de amenajare a teritoriului județean, iar potrivit art.45 din același act normativ, documentațiile de urbanism sunt: Planul urbanistic general și regulamentul local aferent acestuia, C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050085.HTML – #Planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia și C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050085.HTML – #Planul urbanistic de detaliu.
Această contravenție este stabilită prin corelație cu regula potrivit căreia, indiferent de inițiativa sau de sursa de finanțare , autoritățile administrației publice locale în competența cărora se află elaborarea, avizarea și aprobarea documentației de amenajare a teritoriului și urbanism sunt responsabile pentru întregul conținut al reglementărilor adoptate, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel ( art.55 alin.(3) din Legea nr. 350/2001).
Măsurile de protecție sanitară, la care face referire textul contravențional constau în instituirea, în jurul surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, al surselor de ape minerale și al lacurilor terapeutice, a unor zone de protecție sanitară cu regim sever sau cu regim de restricții, precum și a unor perimetre de protecție hidrogeologică.
Apărarea împotriva inundațiilor, ca și împotriva fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice, reprezintă o activitate de protecție civilă a populației, de interes național. Aceasta implică: măsuri de prevenire și de pregătire pentru intervenții, C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #măsuri operative urgente de intervenție după declanșarea fenomenelor periculoase cu urmări grave și C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #măsuri de intervenție ulterioară pentru recuperare și reabilitare.
– obligația persoanelor fizice de a nu deversa în apele de suprafață sau subterane ape uzate, fecaloid menajere( art. 96 alin.(1), pct.26 )
În a două grupă de contravenții prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, sancționate cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei la 60.000 lei , pentru persoane juridice, este stabilită ca și contravenție încălcarea :
– obligațiilor autorităților administrației publice locale privind îmbunătățirea microclimatului urban, prin amenajarea și întreținerea izvoarelor și a luciilor de apă din interiorul localităților și din zonele limitrofe acestora, de a înfrumuseța și proteja peisajul, de a menține curățenia localităților( art. 96 alin.(2), pct.3 ).
– obligațiilor autorităților administrației publice locale de a respecta prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare fără a prejudicia ambientul, spațiile de odihnă, tratament și recreere, starea de sănătate și de confort a populației (art. 96 alin.(2), pct.11).
– obligației autorităților administrației publice locale de a amenaja, întreține și dezvolta rețele de canalizare( art. 96 alin.(2), pct.12).
– obligațiilor persoanelor fizice și juridice de a executa în termen toate lucrările de asigurare a migrării faunei acvatice și de ameliorare a calității apei prevazute în actele de reglementare( art. 96 alin.(2), pct.28).
Actele de reglementare în domeniul apelor sunt autorizația de gospodărire a apelor , avizul de amplasament, avizul de gospodărire a apelor și notificarea cerută pentru lucrările prevăzute la art.54 din Legea nr.107/1996.
Autorizația de gospodărire a apelor condiționează punerea în funcțiune sau exploatarea lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele, prevăzute expres de art. 48 din Legea nr. 107/1996.
Autorizația de gospodărire a apelor se eliberează în baza constatării tehnice în teren, în prezența beneficiarului – cel mai târziu o dată cu recepția investițiilor -, dacă sunt respectate prevederile legale privind gospodărirea apelor pentru punerea în exploatare a lucrărilor și exactitatea datelor cuprinse în cererea de autorizare și în documentația anexată la aceasta. C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #În măsura în care, la verificarea în teren, se constată lipsuri de natură a nu permite darea în funcțiune a investiției, emitentul autorizației de gospodărire a apelor va fixa un termen pentru efectuarea remedierilor sau a completărilor necesare sau poate refuza, motivat, eliberarea ei. Dacă lipsurile constatate cu ocazia verificării în teren permit punerea în funcțiune a investiției, fără pericol din punct de vedere al gospodăririi apelor, autorizația se poate acorda și pe durată limitată. Regulamentul de exploatare, care face parte integrantă din autorizația de gospodărire a apelor, stabilește modul de exploatare și întreținere a lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor supuse autorizării.
În baza autorizației de gospodărire a apelor, utilizatorul de apă dobândește :
– dreptul de folosință a apelor de suprafață pentru alimentări cu apă potabilă sau industrială, irigații, producerea de energie electrică, navigație, piscicultură, flotaj, agrement sau ca receptor pentru apele evacuate de către alți utilizatori de pe teritoriile localităților, precum și în alte scopuri neexceptate prin Legea apelor, ca și dreptul de folosință a apelor subterane, inclusiv a celor arteziene, pentru alimentări cu apă;
– dreptul de evacuare, după utilizare, în condițiile prevăzute de lege, în receptorii naturali – cursuri de apă, lacuri, Marea Neagră – sau de injectare în subsol a apelor uzate, a apelor din descărcări sau drenaje, a apelor de mină sau de zăcământ;
– dreptul de funcționare sau exploatare a lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor executate pe ape sau care au legătură cu apele și a căror promovare a fost reglementată prin aviz de gospodărire a apelor;
– dreptul de folosință a albiilor minore, a plajei și a țărmului mării în alte scopuri decât cele pentru plimbare sau recreere;
– dreptul de exploatare a agregatelor minerale, prin exploatări organizate, din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor, bălților și din țărmul mării, fără împiedicarea curgerii apelor mari și fără afectarea construcțiilor din zonă ce au legătură directă sau indirectă cu regimul de curgere a apelor;
– dreptul de exploatare a agregatelor minerale necesare gospodăriilor individuale sau interesului public local, în limita cantității maxime de 5.000 de metri3 anual, oferit la solicitarea administrației publice, prin consiliile locale. Aceasta se eliberează în baza constatării tehnice de teren, iar modul de exploatare și întreținere a lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor se înscrie în regulamentul de exploatare, care face parte integrantă din autorizația de gospodărire a apelor.
Avizul de amplasament și avizul de gospodărire a apelor, avize conforme, condiționează eliberarea, de către autoritățile administrației publice emitente, a autorizației de construire a lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.
Avizul de amplasament, emis de către R.A. „Apele Române” sau filialele sale bazinale, este necesar pentru amplasarea în zona inundabilă a albiei majore de obiective economice și sociale, inclusiv de noi locuințe, ca și amplasarea unor obiective și desfășurarea de activități în zonele de protecție ale platformelor meteorologice, precum și pe o distanță de în jurul acestora .
Avizul de gospodărire a apelor condiționează: finanțarea și execuția obiectivelor noi de investiții ce urmează a fi construite pe ape sau care au legătură cu apele; dezvoltarea, modernizarea sau retehnologizarea unor procese tehnologice sau a unor instalații existente ale utilizatorilor de apă; realizarea de lucrări de interes public, ce se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele; închiderea unor obiective construite pe ape sau care au legatură cu apele.
Categoriile de lucrări și activități pentru care sunt necesare solicitarea și obținerea avizului de gospodărire a apelor, precum și cele care nu necesită un atare aviz sunt stabilite prin ordin al ministrului de resort.
Notificarea este actul adresat Regiei Autonome "Apele Române", cu cel puțin 20 de zile înainte de începerea execuției lucrărilor, care permite realizarea acestora fără a fi necesar avizul de gospodărire a apelor, pentru o serie de lucrări, prevăzute expres de art. 54 alin.(1) și (11) din Legea nr. 107/1996. De asemenea, în baza notificării, adresată în aceleași condiții, este permisă punerea în funcțiune a lucrărilor și instalațiilor prevazute la art. 54 alin. (1), ca și a categoriilor de lucrări privind linii electrice, apărari și consolidări de maluri și albii, rectificări și reprofilări de albii, regularizarea scurgerii pe versanți, corectări de torenți și combaterea eroziunii solului, fără a mai fi necesară autorizația de gospodărire a apelor.
– obligației persoanelor fizice și juridice de a asigura dotarea, în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalații de stocare sau de tratare a deșeurilor, instalații de epurare a apelor uzate și racorduri de descărcare a acestora în instalații de mal sau plutitoare( art. 96 alin.(2), pct.30).
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- obligațiilor persoanelor juridice de a amenaja porturile cu instalații de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale și maritime, și de a constitui echipe de intervenție în caz de poluare accidentală a apelor și a zonelor de coastă( art. 96 alin.(2), pct.31);
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – # – obligației persoanelor fizice și juridice să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce poluarea apelor de suprafață (art. 96 alin.(2), pct.32).
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – # – obligației persoanelor fizice si juridice de a nu produce poluarea apelor de suprafață prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale (art. 96 alin.(2),pct.32).
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – # – obligației persoanelor juridice de a nu deversa în apele de suprafață sau subterane ape uzate, fecaloid menajere (art. 96 alin.(2), pct.33).
Aceeași faptă, având ca subiect activ exclusiv persoanele fizice, este prevăzută de art. 96 alin. (1), pct.26. Câtă vreme art. 96 alin.(1) prevede și pentru persoanele juridice sancțiunea principală a amenzii, în cuantum diferențiat de cel aplicabil persoanelor fizice, încadrarea acestei fapte, atunci când are ca subiect activ persoana juridică, într-o altă grupă de contravenții a O.U.G. nr. 195/2005, denotă intenția legiuitorului de a aplica persoanelor juridice o amendă contravențională sporită, prevăzută pentru cea de-a doua grupă de contravenții.
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #- obligației persoanelor fizice și juridice de a nu arunca și de a nu depozita pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafață și în zonele umede deșeuri de orice fel (art. 96 alin.(2), pct.34).
– C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #obligației persoanelor fizice și juridice de a nu introduce în apele de suprafață și în zonele umede substanțe explozive, tensiune electrică, narcotice sau alte substanțe periculoase (art. 96 alin.(2), pct.35).
Cea de-a treia grupă de contravenții prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, sancționate cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice , cuprinde o singură faptă la regimul de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice, constând în încălcarea obligației de a nu deversa în apele de suprafață sau subterane ape uzate, substanțe petroliere sau periculoase ori ape care conțin substanțe periculoase (art. 96 alin.(3), pct.15).
2.5. Contravenții la regimul de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice stabilite de Legea nr.7/1996
Regimul sancționator stabilit de Legea nr.7/1996 prevede răspunderea contravențională a persoanelor fizice sau juridice și a autorităților care încalcă prescripțiile speciale ale regimului complex al protecției, conservării, îmbunătățirii calității apei și de utilizare rațională a surselor de apă.
Actul normativ stabilește un corp de 64 de contravenții, împărțite din punctul de vedere al cuantumului sancțiunii principale a amenzii în trei categorii. Sub aspectul elementului material al contravenției, o primă grupă se referă la încălcarea, de către persoanele fizice, juridice sau autorități, a regimului special de autorizare a activităților care se desfășoară pe ape sau au legătură cu apele ori a prevederilor actelor de autorizare prin fapte precum:
– executarea sau punerea în funcțiune de lucrări construite pe ape sau care au legatură cu apele, precum și modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/autorizație sau fără respectarea avizului ori a autorizației de gospodărire a apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele, fără respectarea prevederilor autorizației de gospodărire a apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – folosirea resurselor de apă de suprafață sau subterane în diferite scopuri, fără respectarea prevederilor autorizației de gospodărire a apelor, cu excepția satisfacerii necesităților gospodăriei proprii;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum și descărcarea de reziduuri și orice alte materiale în resursele de apă, fără respectarea prevederilor avizului sau a autorizației de gospodărire a apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – extragerea agregatelor minerale din albiile, malurile, luncile și terasele cursurilor de apă, canalelor, lacurilor, de pe plaja sau de pe faleza mării, fără aviz/autorizație de gospodărire a apelor sau fără respectarea prevederilor acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – extragerea agregatelor minerale din rezerve neomologate sau în afara perimetrelor marcate;
– C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #nerespectarea de către agenții economici a obligației de a solicita autorizația de gospodărire a apelor, la termenele stabilite;
– nerespectarea, de către producătorii de informații ce pot constitui Fondul național de date de gospodărirea apelor, a obligațiilor de a păstra aceste date și de a le furniza conform prevederilor prezentei legi;
Subiecte active al contravenției pot fi unitățile specializate autorizate, cât și utilizatorii de apă care au obligația de a transmite lunar, la Regia Autonoma "Apele Române", informații ce alimentează Fondul național de date de gospodărire a apelor și de a păstra aceste informații, timp de 5 ani.
Aceștia pot refuza motivat furnizarea de astfel de informații, în cazul în care afectează: C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #siguranța naționala, C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #desfășurarea unor acțiuni în curs de urmărire penală sau de judecată ori C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #confidențialitatea industrială și comercială (în situațiile în care se dezvăluie și se folosesc secrete de comerț, într-o manieră contrară practicilor comerciale loiale).
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuințe, fără avizul de amplasament, precum și fără avizul sau autorizația de gospodărire a apelor sau fără respectarea măsurilor de protecție împotriva inundațiilor;
– neasigurarea întreținerii și exploatării stațiilor și instalațiilor de prelucrare a calității apelor la capacitatea autorizată, lipsa de urmărire, prin analize de laborator, a eficienței acestora și de intervenție operativă în caz de neîncadrare în normele de calitate și în limitele înscrise în autorizația de gospodărire a apelor;
– topirea teiului, cânepii, inului sau a altor plante textile, fără avizul sau autorizația de gospodărire a apelor și în afara locurilor anume destinate și amenajate în aceste scopuri;
– inexistența, la utilizatorii de apă, a planurilor proprii de prevenire și combatere a poluărilor accidentale sau neaplicarea acestora;
-inexistența planurilor de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice și a planurilor de prevenire și combatere a poluărilor accidentale la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, sistem hidrotehnic și bazin hidrografic, precum și nerespectarea prevederilor acestora;
– plantarea de stâlpi pe baraje și diguri, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia;
– instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene prin, peste sau sub albii ale râurilor, diguri, canale, conducte, baraje sau alte lucrări hidrotehnice ori în zonele de protecție a acestora, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia, ori fără notificarea unor astfel de activități;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – efectuarea de săpături pe maluri și în albiile cursurilor de apă sau ale canalelor pentru executarea de lucrări de traversare sau alte lucrări hidrotehnice, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea acestuia;
– refuzul persoanelor fizice și juridice de a prezenta avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor sau orice alte documente necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv de a participa la control cu reprezentanți de specialitate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – refuzul de a permite, personalului cu atribuții de serviciu în gospodărirea apelor și celor cu drept de control, accesul la ape, pe terenurile și incintele utilizatorilor de apă sau ale deținătorilor de lucrări, precum și în orice alt loc unde este necesar a efectua constatări, a monta și a întreține aparatură de măsură și control, a preleva probe de apă sau a interveni în aplicarea prevederilor legale;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum și a solicitărilor legale ale Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și ale Regiei Autonome "Apele Române";
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – autorizarea lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legatură cu apele prevazute de art. 48 din Legea nr. 7/1996, fără a fi îndeplinite condițiile pentru prevenirea poluării apelor, conform prevederilor legale în vigoare, sau retragerea nejustificată a autorizației de gospodărire a apelor;
– nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (2) privind acordarea dreptului de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor, bălților și din terasa, prin exploatări organizate de autoritatea de gospodărire a apelor numai în zone care necesită decolmatare, reprofilarea albiei și regularizarea scurgerii, pe baza avizului și a autorizației de gospodărire a apelor;
– eliberarea autorizației de construire pentru amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuințe, fără avizul de amplasament, precum și fără avizul sau autorizația de gospodărire a apelor.
O altă categorie privește nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a regulilor vizând protecția cantitativă și calitativă a apelor și regimul de folosință a acestora.
Regimul de folosință a apelor cuprinde o serie de reguli, între care :
– poluarea, în orice mod, a resurselor de apă este interzisă (art. 15 alin.(1) )
– utilizatorii de apă sunt obligați să economisească apă prin folosire judicioasă, sens în care vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantități reduse de apă, precum și un consum mic de apă prin recircularea și/sau refolosirea apei ( art.12);
-satisfacerea cerințelor de apă ale populației are prioritate față de folosirea apei în alte scopuri, fiind interzisă restrângerea utilizarii apei potabile pentru populație, în folosul altor activități. Față de alte folosințe, au prioritate, de asemenea, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum și debitele necesare menținerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic (art.10 alin. (1) și alin.(2) );
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # -apa potabilă distribuită organizat în centre populate poate fi utilizată și în alte scopuri, numai dacă s-a asigurat satisfacerea integrală a cerințelor populației, animalelor și ale unor activități care necesită apă de aceasta calitate. Utilizarea sa în alte scopuri va fi limitată sau desființată numai atunci când apar cerințe noi în alimentarea cu apă a populației ( art.10 alin.(3) );
– dacă, din cauza secetei sau a altor calamități naturale, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizați, se aplică restricții temporare de folosire a resurselor de apă. Acestea se stabilesc prin planuri de restricții și folosire a apei în perioade deficitare, elaborate de direcțiile de ape, după consultarea utilizatorilor autorizați, cu avizul Administrației Naționale „Apele Române” și cu aprobarea comitetului de bazin. Planurile de restricții și folosire a apei în perioade deficitare, denumite planuri de restricții, se aduc la cunostința publicului (art.14 );
– pentru a face fața unui pericol sau consecințelor unor accidente, secetei, inundațiilor sau unui risc de lipsă de apă din cauza supraexploatării acesteia, autoritatea publică centrală din domeniul apelor și Administrația Naționala “Apele Române” pot lua măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei (art.13).
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # Acest grup de contravenții cuprinde următoarele fapte:
– neîntreținerea corespunzătoare a malurilor sau a albiilor în zonele stabilite, de către cei carora li s-a recunoscut un drept de folosință a apei sau de către deținătorii de lucrări;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – nerespectarea de către persoanele fizice și persoanele juridice a regimului impus în zonele de protecție;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – nerespectarea de către utilizatorii de apă a obligațiilor legale care le revin privind gospodărirea rațională a apei, întreținerea și repararea instalațiilor proprii sau a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare-epurare;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – evacuarea apelor de mină sau de zacământ în cursurile de apă fără asigurarea epurării corespunzatoare a acestora, astfel încât să fie respectate limitele admise pentru evacuare în receptorii naturali de suprafață;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – folosirea, transportul, mânuirea și depozitarea de reziduuri sau de substante chimice, fără asigurarea condițiilor de evitare a poluării, directă sau indirectă, a apelor de suprafață sau subterane;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – practicarea, în lacurile de acumulare folosite ca surse pentru alimentări cu apă potabilă, a pisciculturii în regim de furajare a peștilor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- depozitarea în albii sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, lacurilor, bălților și pe faleza mării, pe baraje și diguri sau în zonele de protecție a acestora a materialelor de orice fel;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri și pe malurile acestora, a vehiculelor și autovehiculelor, a altor utilaje și agregate mecanice;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri și pe malurile acestora, a animalelor domestice, dezinfectate cu substanțe toxice, a obiectelor de uz casnic prin folosirea detergenților și a ambalajelor ce au conținut pesticide sau alte substante periculoase;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – vărsarea sau aruncarea în instalații sanitare sau în rețele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanțelor periculoase;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – deversarea apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților sau ale obiectivelor industriale, cu nerespectarea condițiilor stabilite de deținătorii acestora, ca și lipsa preepurării locale a acestor ape;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – folosirea de canale deschise, pentru scurgerea apelor fecaloid-menajere sau a apelor cu continut toxic;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – nerespectarea, de către persoanele fizice și juridice, a reglementărilor legale în vigoare, în cazurile de poluare a apelor naționale navigabile de către nave sau instalații plutitoare, sub orice pavilion;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- neanunțarea unităților de gospodărire a apelor cu privire la producerea unei poluări accidentale, de către utilizatorii care au produs-o;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – neluarea de măsuri operative, de către utilizatorul de apă care a produs poluarea accidentală, pentru înlăturarea cauzelor și efectelor acesteia;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – nerespectarea, de către persoane fizice și persoane juridice, a restricțiilor în folosirea apelor și a altor măsuri, stabilite pentru perioadele de secetă, ape mari sau calamități;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- obturarea sau blocarea, sub orice formă, precum și scoaterea din funcțiune, în orice mod, a construcțiilor și instalațiilor de descărcare a apelor mari;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – plantarea, tăierea ori distrugerea arborilor, arbuștilor, tufelor, a culturilor perene și puieților din albiile minore și majore ale cursurilor de apă, din cuvetele lacurilor de acumulare și de pe malurile lor sau de pe baraje, diguri și din zonele de protecție a acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- pașunatul în zonele de protecție a cursurilor de apă;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – distrugerea sau deteriorarea unităților și instalațiilor rețelei naționale de observații, a reperelor, a mirelor hidrometrice sau a altor însemne tehnice sau topografice, a forajelor hidrogeologice, a stațiilor de determinare automată a calității apelor și a altora asemenea;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- circulația cu vehicule, trecerea cu animale sau staționarea acestora pe baraje, diguri sau canale, cu excepția locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenții operative;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – întreținerea necorespunzatoare a lucrărilor de captare, acumulare și distribuție a apei, a lucrărilor de protecție a albiilor și malurilor, a celor de prevenire și combatere a acțiunii distructive a apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – inexistența la lucrările de barare a cursurilor de apă a instalațiilor care să asigure în aval debitele salubre și debitele de servitute, precum și migrarea ihtiofaunei;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – nerespectarea prevederilor programelor de exploatare a lacurilor de acumulare și prizelor de apă, precum și neasigurarea debitelor salubre și a debitelor de servitute;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – inexistența sau nefuncționarea puțurilor de observație și control pentru urmărirea poluării apelor subterane, datorită apelor uzate rezultate din activitatea proprie;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – inexistența dispozitivelor sau a aparaturii de măsură și control al debitelor de apă captate sau evacuate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – inexistența dispozitivelor sau a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrarilor hidrotehnice și de alarmare în caz de pericol;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – întreținerea necorespunzătoare a dispozitivelor sau aparaturii de măsură și control al debitelor de apă captate sau evacuate, precum și a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrărilor hidrotehnice și de alarmare în caz de pericol;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- neprimirea sub orice formă, de către deținătorii terenurilor din aval, a apelor ce se scurg în mod natural de pe terenurile situate în amonte;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – executarea de construcții sau instalații supraterane în zonele de protecție a platformelor meteorologice;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – neparticiparea la acțiunile pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale pe cursurile de apă;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – inexistența instalațiilor de stocare, epurare și a racordurilor de descărcare în instalații de mal sau plutitoare a apelor impurificate, de pe nave sau instalații plutitoare, sub orice pavilion;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – branșarea locuințelor la rețeaua de alimentare cu apă centralizată, fără existența sau realizarea rețelelor de canalizare a stației de epurare.
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – nerespectarea de către proprietarii/administratorii lucrărilor inginerești de artă (poduri) a obligației de a asigura secțiunea optimă de scurgere a apelor, în limita a două lungimi ale lucrării de artă (poduri) în albia majoră în amonte și în limita unei lungimi a lucrării de artă (poduri) în albia minora în aval, pentru a respecta parametrii avizați;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- neparticiparea operatorilor economici la acțiunile operative de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcțiile hidrotehnice și de combatere a poluărilor accidentale, organizate de comitetele județene pentru situații de urgență;
– C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #nerespectarea termenelor de punere în funcțiune a lucrărilor precizate în programele de etapizare aprobate;
– realizarea de balastiere sau lucrări de excavare în albie în zona podurilor, în zona captărilor de apă din râu, a captărilor cu infiltrare prin mal, a subtraversarilor de conducte sau alte lucrări inginerești de artă.
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – nerespectarea obligației riveranilor sau a unităților administrativ-teritoriale, prin autoritățile administrației publice locale, de a întreține albiile cursurilor de apă în zonele stabilite;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – lipsa regulamentelor de exploatare și a planurilor de avertizare-alarmare la deținătorii de baraje și lacuri de acumulare, prize pentru alimentări cu apă, cu sau fără baraj, precum și nereactualizarea acestora;
Sunt stabilite și sancționate și o serie de contravenții al căror subiect activ poate fi exclusiv o entitate care face parte din categoria autorităților administrației publice centrale sau locale. Stabilirea, de către agentul constatator, a săvârșirii acestor fapte se realizează prin raportarea la obligațiile legale ale acestor autorități privitoare la protecția apelor și ecosistemelor acvatice, în particular și protecția mediului, în general și se referă la:
– nealocarea de către autoritățile centrale și locale în prevederile bugetare a sumelor necesare asigurării stocului, precum și neasigurarea stocului de materiale de intervenție, mijloacelor mecanice și de transport pentru apărarea împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcțiile hidrotehnice și intervenții în cazul poluărilor accidentale;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #- neluarea de către autoritățile administrației publice locale de măsuri operative privind amenajarea locurilor speciale pentru depozitarea deșeurilor de orice fel;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # – neasigurarea de către autoritățile administrației publice locale a curățării cursurilor de apă, a bălților și a malurilor acestora de pe raza localităților, precum și neluarea măsurilor operative privind verificarea stării de salubritate a cursurilor de apă;
2.6. Contravenții la regimul de gospodărire integrată a zonei costiere stabilite de O.U.G. nr. 202/2002
Regimul contravențional complementar acestui domeniu cuprinde 37 de fapte, împărțite în trei grupe prin cuantumul amenzii aplicate ca sancțiune: de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoane juridice și de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoane fizice; de la 5000 lei la 10.000 lei pentru persoane juridice și de la 1000 lei la 2000 lei pentru persoane fizice, respectiv de la 2500 lei la 5000 lei pentru persoane juridice și de la 500 lei la 1000 lei pentru persoane fizice.
Categoria cu cel mai ridicat grad de pericol social, după criteriul severității sancțiunii cuprinde următoarele fapte:
– C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #executarea de lucrări și activități fără respectarea actelor tehnico-juridice prevazute de lege, precum și a clauzelor și restricțiilor din contractul de concesiune;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – redistribuirea nisipului acumulat fără documentația de specialitate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – desfășurarea de activități sezoniere în zona plajelor și a zonelor de îmbăiere fără autorizație sau cu nerespectarea clauzelor acesteia;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – neîntreținerea corespunzătoare a plajelor, malurilor, falezelor de către cei carora li s-a recunoscut un drept de folosință în zona sau de către deținătorii de lucrări;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – nerespectarea de către persoanele fizice/juridice a regimului impus în zonele de protecție;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – nerespectarea de către concesionarii terenurilor și a activităților din zona costieră a obligațiilor legale ce le revin privind întreținerea și repararea instalațiilor proprii pentru a nu afecta ecosistemul din zonă;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – folosirea, transportul, manipularea de reziduuri sau de substanțe chimice fără asigurarea condițiilor de evitare a poluării directe sau indirecte a zonelor costiere sau a zonelor de protecție;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – depozitarea pe faleze, plaje, maluri, diguri și în zonele de protecție a acestora a materialelor și deșeurilor de orice fel;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a reglementărilor legale în vigoare în cazul poluării apelor naționale navigabile de către nave sau instalații plutitoare, sub orice pavilion;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – inexistența la utilizatorii proprietății publice în zona costieră, potențial poluatori, a planurilor proprii de prevenire a poluărilor accidentale sau neaplicarea acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – neluarea de măsuri operative de către persoana fizică sau juridică care a produs poluarea accidentală, pentru înlăturarea cauzelor și efectelor acesteia;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # -instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene în zona costieră și zona-tampon fără actele tehnico-juridice necesare sau cu nerespectarea prevederilor acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – efectuarea de săpături pe maluri, faleze și plaje fără avizul de gospodărire a apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – refuzul persoanelor fizice și juridice de a prezenta acordurile de concesiune, actele tehnico-juridice sau orice alte documente necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv de a participa la controlul efectuat de reprezentanții organelor de specialitate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – refuzul de a permite personalului cu atribuții de serviciu și celui cu drept de control accesul în zonă, pe terenurile și incintele utilizatorilor spațiilor din zona costieră proprietate publică sau ale deținătorilor de lucrări, precum și în orice alt loc unde este necesar, pentru a efectua constatări, a monta aparatura și a întreține aparatura de măsură și control, a preleva probe sau a interveni în aplicarea prevederilor legii;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – realizarea de case de vacanță fără execuția de fose septice sau sisteme individuale de epurare ori fără conectarea la un sistem de canalizare;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – acordarea de acte tehnico-juridice pentru construirea de noi structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, locuințe și altele asemenea, fără racordarea acestora la o rețea de canalizare existentă, dotată cu stație de epurare de capacitate corespunzatoare;
Cel de-al doilea fascicul de contravenții are ca element material:
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – ocuparea proprietății publice din zona costieră fără contract de concesiune;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – executarea în zona costieră a lucrărilor care nu respectă prevederile din planurile de gospodărire a zonelor costiere și restricțiile prevăzute în acestea sau a unor lucrări care pot prezenta pericol pentru public;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – deversarea de ape uzate și de reziduuri de orice fel, precum și depozitarea materialelor în zona costieră, fără respectarea prevederilor legale în domeniu;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – neanunțarea unităților administrației publice locale, a autorităților teritoriale pentru protecția mediului și a celor pentru gospodărirea apelor cu privire la producerea unei poluări accidentale, de către cei care au produs-o;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – proiectarea instalațiilor edilitare și a altor lucrări în zona costieră, a căror realizare conduce la afectarea deplasării sedimentelor, geomorfologiei liniei țărmului sau calității apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – întreținerea necorespunzatoare a lucrărilor de protecție a malurilor, plajelor, falezelor și a celor de prevenire și combatere a acțiunii distructive a apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – acordarea de acte tehnico-juridice pentru construirea de terenuri de golf, cu afectarea vegetației naturale, a speciilor sălbatice și a reliefului.
Ultimul grup de fapte ce constituie contravenție la regimul de protecție a zonei costiere privește fapte în legătură cu activități precum turismul, agrementul, agricultura ori cele navale:
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – #- obturarea sau blocarea, sub orice formă, a accesului în zona costieră și în zonele protejate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – circulația sau staționarea vehiculelor pe plaje, diguri și faleze, cu excepția locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenții operative;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – camparea în structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare ce nu au fost clasificate;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – autorizarea efectuării oricăror lucrări fără a fi îndeplinite condițiile pentru prevenirea poluării plajelor, falezelor, apelor mării sau a zonei de protecție ori retragerea nejustificată a actului tehnico-juridic;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # -neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum și a solicitărilor legale ale autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor, ale autorităților teritoriale pentru protecția mediului, ale autorităților publice locale și ale concesionarului domeniului public;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – inexistența instalațiilor de stocare, epurare și a racordurilor de evacuare în instalații de mal sau plutitoare a apelor impurificate, de pe nave sau instalații plutitoare, sub orice pavilion;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – supraexploatarea apelor subterane și utilizarea apelor de mare adâncime pentru irigații;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – aplicarea pesticidelor din avion;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – aplicarea îngrașămintelor pe teren înghetaț, saraturat sau acoperit cu zăpadă;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – utilizarea, pentru aplicarea dejecțiilor lichide culturilor în creștere, a altor metode decât injectarea directă;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – neîncorporarea bălegarului în sol după aplicare;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – amplasarea zonelor de navigație pentru bărci cu motor în zone în care perturbă activitatea turistică;
C:\Users\Huba\Desktop\LicUEB\Application Data\Microsoft\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00060378.HTML – # – amplasarea zonelor de navigație pentru barci cu sau fără motor, jet-skiuri și pentru hidrobiciclete în zone unde este afectat mediul marin.
3. Contravenții la regimul de protecție a atmosferei, schimbărilor climatice și gestionării zgomotului ambiental
Regimul juridic general al protecției atmosferei, schimbărilor climatice și zgomotului ambiental este stabilit de Capitolul X ( art. 59-64) al O.U.G. nr. 195/2005. Spre deosebire de tehnica de reglementare a altor domenii, în această materie O.U.G. nr. 195/2005 se limitează la stabilirea atribuțiilor și competențelor autorității publice centrale pentru protecția mediului și la precizarea, cu titlu general, a obligațiilor persoanelor fizice și juridice. De asemenea, este prevăzută expres obligația detinătorilor, cu orice titlu, de terenuri pe care se găsesc perdelele și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile și gardurile vii de a le întreține pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană.
Regimul juridic specific preotecției atmosferei, schimbărilor climatice și zgomotului ambiental este stabilit prin reglementări speciale, ce urmează a fi prezentate.
3.1. Regimul juridic instituit prin O.U.G. nr. 243/2000 privind protecția atmosferei
Reglementarea acestui domeniu are ca scop stabilirea cadrului juridic privind prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorării și ameliorarea calității atmosferei, în scopul evitării efectelor negative asupra sănătății omului și mediului. Un alt obiectiv al acestui cadru juridic special este alinierea la normele juridice internaționale și la reglementările Uniunii Europene, ținând seama de faptul că poluarea aerului și schimbările climatice sunt, prin cauze și concecințe, probleme globale, ceea ce face obligatorie cooperarea internațională și la nivel comunitar.
Componentele acestui regim juridic, care are la bază respectarea principiului de abordare integrată a protecției mediului, se referă la reglementarea activităților care afectează sau care pot afecta calitatea atmosferei, direct sau indirect, desfășurate de persoane fizice și juridice, și la strategia națională în domeniu. Strategia națională privind protecția atmosferei, adoptată și actualizată periodic prin hotărare a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, are ca obiective:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – menținerea calității aerului înconjurator în zonele în care se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # -îmbunătățirea calității aerului înconjurător în zonele în care nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – adoptarea măsurilor necesare pentru limitarea până la eliminare a efectelor negative asupra mediului, inclusiv în context transfrontier;
– îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte și participarea la cooperarea internațională în domeniu.
Actuala strategie națională privind protecția atmosferei vizează crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de gestionare a calității aerului, eficient din punct de vedere economic, stabilind elementele acesteia, aspectele financiare și Planul național de acțiune pentru protecția atmosferei.
Sectoarele de activitate care pot afecta calitatea atmosferei pot adopta strategii de dezvoltare proprii, cu avizul autorității publice centrale pentru protecția mediului, iar autoritățile publice centrale și locale au obligația să asigure schimbul de informații, inclusiv al celor necesare în activitatea de elaborare și punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de protecția atmosferei și al celor referitoare la cele mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive (art.4 și art. 5).
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # Evaluarea calității aerului înconjurător pentru teritoriul României se efectuează pe baza valorilor limită și a valorilor de prag, în acord cu standardele naționale și ale Uniunii Europene, iar rezultatele acesteia sunt aduse la cunostința publicului și se raportează Comisiei Europene . Poluanții de referință care trebuie evaluați, precum și valorile limită, valorile de prag, marjele de toleranță și termenele în care trebuie atinse valorile limită se aprobă prin ordin al ministrului autorității centrale pentru protecția mediului, în acord cu standardele europene și internaționale.
Pe baza evaluării calității aerului înconjurător se întocmesc liste cuprinzând zone și aglomerări în care nivelurile unuia sau mai multor poluanți sunt: C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #mai mari decât valoarea limită, plus marja de toleranță, sau mai mari decât valoarea limită, în caz că nu a fost fixată și o marjă de toleranță; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #între valoarea limită și valoarea limită, plus marja de toleranță; C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #mai mici decât valoarea limită.
În vederea atingerii valorilor limită într-o anumită perioadă, la nivel național și local se întocmesc planuri și programe de gestionare a calității aerului, care sunt aduse la cunoștința publicului.
Informația privind calitatea aerului înconjurator este publică, cu excepțiile prevăzute expres, sens în care toate autoritățile publice sunt obligate să asigure accesul la informație și participarea publicului la luarea deciziilor în acest domeniu. Depășirea pragurilor de alertă se aduce la cunoștința publicului în mod operativ, prin cele mai eficiente mijloace de informare în masă, de către autoritatea competentă de mediu, indicându-se și măsurile care se impun.
Cea de-a două componentă a acțiunii de protejare a aerului înconjurător este monitorizarea calității aerului și a nivelului emisiilor. Evaluarea și gestionarea calității aerului se asigură prin Sistemul național de evaluare și gestionare integrată a calității aerului, care include Sistemul național de monitorizare a calității aerului și Sistemul național de inventariere a emisiilor de poluanți atmosferici.
O.U.G. nr. 243/2000 distinge între surse de poluare fixe, mobile și difuze, stabilind , în cazul fiecăreia, regimul activităților care se încadrează în aceste categorii și obligațiile titularilor și autorităților competente (autoritățile publice pentru protecția mediului, transporturi, industrie, sănătate, agricultură și alimentație).
3.2. Contravenții la regimul juridic al protecției atmosferei
3.2.1. În reglementarea-cadru, O.U.G. nr. 195/2005, se regăsește o singură faptă al cărei obiect juridic se referă expres la protecția atmosferei. Prevăzută de art. 96 alin.(1), pct.6 , aceasta vizează încălcarea de către proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, a obligației de a întreține perdelele forestiere și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană. Sancțiunea principală aplicabilă este amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.
3.2.2. O.U.G. nr. 243/2000 prevede răspunderea contravențională și faptele aferente pentru încălcarea prevederilor sale, împărțind contravențiile în mai multe categorii, după criteriul cuantumului amenzii contravenționale aplicabile. Extrem de tehnice, acestea au în mare parte un subiect activ calificat, precum „titularul unei activități care constituie surse fixe de poluare a atmosferei”, „utilizator de surse mobile” sau „primar”.
Prima categorie se referă la fapte săvârșite exclusiv de persoane juridice, titulari de activități, sancționate cu amendă de la 1500 lei la 7500 lei și cuprinde:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #- nerespectarea obligațiilor ce revin titularilor de activități care constituie surse fixe de poluare pentru atmosferă de a participa la elaborarea programelor de reducere a emisiilor, a programelor și planurilor de gestionare a calității aerului;
Obligația a cărei încălcare constituie elementul material al contravenției C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #este prevăzută de art. 301 lit.a) din O.U.G. nr. 243/2001, iar activitățile care constituie surse fixe de poluare pentru atmosferă și, implicit, subiectele active, sunt determinate în cadrul procedurii de autorizare, având în vedere faptul că desfășurarea acestor activități este permisă numai cu acord și/sau autorizație de mediu eliberate în urma abordării integrate a impactului asupra mediului.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – nerespectarea obligațiilor ce revin titularilor de activități care constituie surse fixe de poluare pentru atmosferă conform prevederilor cuprinse în programele și planurile de gestionare a calității aerului;
Programele și planurile de gestionare a calității aerului cuprind acțiunile ce se desfășoară într-o perioadă nu mai mare de 5 ani, în zonele și aglomerările unde pentru unul dintre poluanți se constată depășiri ale valorilor limită și/sau ale valorilor țintă, în vederea încadrării sub aceste valori.
Accesibilitatea contravenienților la prevederile programelor și planurilor este asigurată prin faptul că acestea sunt aduse, în mod obligatoriu, la cunoștința publicului și prin participarea titularilor de activități care constituie surse fixe de poluare pentru atmosferă la elaborarea lor, alături de administrația publică locală, organele descentralizate ale administrației publice centrale, titularii și alți factori interesați.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – nerespectarea obligațiilor de către titularii de activități care constituie surse fixe de poluare pentru atmosferă de a informa și de a se supune controlului autorităților competente conform legislației în vigoare.
Titularii de activitate au obligația să monitorizeze nivelul emisiilor de poluanți și să raporteze informațiile solicitate către autoritatea competentă, rC:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #ezultatele măsurătorilor fiind înregistrate, prelucrate și prezentate într-o formă adecvată, stabilită de autoritatea de mediu.
Cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei pentru persoane fizice și de la 3.500 lei la 10.000 lei pentru persoane juridice se sancționează :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #- nerespectarea obligației utilizatorilor de surse mobile de a asigura încadrarea în limitele de emisie stabilite pentru fiecare tip specific de sursă, precum și de a le supune inspecțiilor tehnice conform prevederilor legislației în vigoare;
Sursele mobile de emisii poluante pentru atmosferă sunt, conform determinării din anexa O.U.G. nr. 243/2001 ( lit.g) ): mijloace de transport rutiere, feroviare, navale și aeriene, echipamente mobile nerutiere echipate cu motoare cu ardere internă.
Încadrarea diverselor mijloace de transport sau echipamente în această categorie se realizează de agentul constatator pe baza documentelor de proprietate sau tehnice care le însoțesc, iar în lipsa acestora pe baza constatărilor tehnice.
Stabilirea calității subiectului activ de utilizator, este o problemă de fapt, aflată în sarcina agentului constatator și vizează exclusiv folosirea , în momentul constatării faptei, a mijlocului de transport sau echipamentului respectiv.
Valorile limită pentru poluanții emisi de sursele mobile, se stabilesc în conformitate cu prevederile standardelor europene și internaționale, de către autoritatea publică centrală pentru transporturi și autoritatea publică centrală pentru industrie, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.
Atât obligația utilizatorilor de surse mobile de poluare de a se încadra în limitele de emisie stabilite pentru fiecare tip specific de sursa, cât și cea de a le supune inspecțiilor tehnice, sunt prevăzute de art.40 din O.U.G. nr. 243/2001.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – nerespectarea obligației de a se supune tuturor procedurilor și cerințelor legale care conduc la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurator și mediului;
Este o faptă cu un conținut general și imprecis care astfel capătă caracter de subsidiaritate față de faptele contravenționale care descriu în concret elementul material al contravenției, respectiv obligația care vizează prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurator și mediului.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – nerespectarea obligației de transformare a surselor difuze în surse de emisii dirijate, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și economic.
Sursele difuze de poluare sunt surse de emisii nedirijate de poluanți atmosferici, cum sunt sursele de emisii fugitive, sursele naturale de emisii și alte surse care nu au fost definite specific.
La rândul lor, emisiile fugitive sunt emisii nedirijate, eliberate în mediu prin ferestre, uși și alte orificii, sisteme de ventilare sau deschidere, care nu intră în mod normal în categoria surselor dirijate de poluare.
Această contravenție este stabilită în legătură cu obligația ca, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și economic, sursele difuze să fie transformate în surse de emisii dirijate, conform prevederilor legale în vigoare.
Constatarea săvârșirii acestei fapte reprezintă un demers dificil, fiind necesară realizarea unei expertize tehnice complexe.
Cea de-a treia categorie de contravenții, prevăzută de O.U.G. nr. 243/2001, sancționate cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice și de la 1.500 lei la 5.000 lei pentru persoane juridice, vizează:
– C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #nerespectarea de către titularii de activitate a obligației de a furniza autorităților competente informațiile solicitate pentru actualizarea inventarului național al emisiilor de poluanți atmosferici, precum și pentru derularea procedurilor de reglementare și control;
Inventarul național al emisiilor de poluanți atmosferici este elaborat în cadrul Sistemului național de inventariere a emisiilor de poluanți atmosferici și include și evaluarea emisiilor de gaze cu efect de seră și a celor care afectează stratul de ozon.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – nerespectarea de către titularii de activitate a obligației de a informa autoritățile competente în cazul depășirii valorilor limită de emisie pentru unul sau mai multi poluanți.
Nerespectarea, de către persoanele juridice, a prevederilor referitoare la protecția atmosferei din acordul și/sau autorizația de mediu, constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei. Acesta are un subiect activ calificat, respectiv titularul activității supus procedurii de emitere a acordului și/sau autorizației de mediu.
O ultimă grupă de contravenții la regimul de protecție al atmosferei, are ca subiect activ primarul, sancționat cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru neîndeplinirea, în considerarea atribuțiilor și competențelor sale legale, a următoarelor obligații:
– de a urmări și de a asigura îndeplinirea prevederilor din planurile și programele de gestionare a calității aerului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # – de a asigura punerea în aplicare a măsurilor speciale, prevăzute în programele de gestionare a calității aerului, impuse persoanelor fizice și juridice care exploatează surse mobile de poluare.
Autoritățile locale, categorie din care face parte și primarul, împreună cu autoritățile competente de mediu, elaborează la nivelul administrativ corespunzător planuri care indică măsurile specifice adoptate pe termen scurt în regiunile în care există riscuri de depășire a valorilor limită și/sau a pragurilor de alertă, C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – #în scopul reducerii acelui risc și al limitării duratei de producere a unui eventual risc.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00047130.HTML – # Planurile cuprind măsuri de control și, dupa caz, măsuri de suspendare a activităților, inclusiv a traficului rutier.
3.3. Cadrul juridic privind prevenirea și combaterea efectelor schimbărilor climatice
La nivel național, acesta este stabilit ca o consecință a necesității îndeplinirii de către România a obligațiilor rezultate din Convenția-cadru privind schimbările climatice și Protocolul de la Kyoto.
În acest sens, a fost adoptată Strategia națională privind schimbările climatice și Planul național de acțiune privind schimbările climatice (P.N.A.S.C).
De asemenea, O.U.G. nr. 195/2005( art. 59, lit.e)-i) ) stabilește o serie de atribuții și responsabilități în sarcina autorității publice centrale pentru protecția mediului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea la efectele schimbărilor climatice.
Prin H.G. nr. 780/2006 a fost stabilită Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, având ca obiectiv promovarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic. Aceasta privește emisiile provenite din activitățile prevăzute în anexa nr. 1 și gazele cu efect de seră prevăzute în anexa nr.2.
Certificatul de emisii de gaze cu efect de seră este titlul care conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită, valabil numai pentru îndeplinirea scopului declarat al actului normativ și care este transferabil în condițiile prevăzute de acesta.
3.4.Contravenții prevăzute în materia schimbărilor climatice
Regimul de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră include și un regim sancționator contravențional, H.G. nr. 780/2006 stabilind o serie de contravenții, care vizează încălcarea următoarelor obligații:
– obligația operatorului instalațiilor în care se desfășoară o activitate prevazută în anexa nr. 1, care generează emisii specifice activității respective, ca începând cu data de 1 ianuarie 2007 să dețină autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră, eliberată de autoritatea competentă pentru protecția mediului potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1), (2) si (3), ale art. 7 si 8 din H.G. nr. 780/2006.
Autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră este definită de O.U.G. nr. 195/2005 (art.2, pct. 461) ca fiind actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care se stabilesc obligațiile privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și obligația de a returna anual în Registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, monitorizate și verificate pentru anul anterior.
Subiectul activ al contravenției este calificat, calitatea de operator vizând orice persoană care operează sau controlează o instalație sau care, potrivit legislației în vigoare, a fost învestită cu putere de decizie economică asupra funcționării tehnice a instalației.
Procedura de obținere a autorizației, a cărei încălcare constituie contravenție, presupune depunerea de către operator la autoritatea competentă pentru protecția mediului, a solicitării pentru obținerea autorizației împreună cu documentația în care sunt descrise:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – instalația și activitățile desfășurate, inclusiv tehnologia utilizată;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – materia primă și materialele auxiliare a căror utilizare este posibil să conducă la emisii de dioxid de carbon;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – sursele de emisii de gaze cu efect de seră ale instalațiilor care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 1;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, elaborat potrivit prevederilor Deciziei Comisiei nr. 2007/589/CE din 18 iulie 2007 de stabilire a unor orientări privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 229/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Conținutul legal al C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră include:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – numele și adresa operatorului/denumirea și sediul, dupa caz;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – o descriere a activităților și a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de instalație;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – cerințele de monitorizare, cu specificarea metodologiei utilizate și frecvența de monitorizare, prevazute în planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, aprobat anual de autoritatea competentă pentru protecția mediului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – cerințele de raportare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – obligația de a restitui, până la data de 30 aprilie a anului urmator celui pentru care au fost alocate certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu numărul total de emisii provenite de la instalația respectivă, verificate, altele decât certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate operatorilor de aeronave.
Emiterea autorizației se face pentru toată instalația sau o parte a acesteia daca emitentul apreciază că operatorul este capabil să monitorizeze și să raporteze emisiile și poate acoperi una sau mai multe instalații situate pe același amplasament și care sunt operate sau controlate de către același operator.
Fapta este sancționată cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.
– obligația operatorului privind corectitudinea informațiilor furnizate autorității competente pentru protecția mediului în cadrul procedurii de emitere a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră și a informațiilor referitoare la orice modificări planificate privind natura, funcționarea sau extinderea instalației care pot determina revizuirea autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, transmise în termen de 45 de zile de la data producerii modificării, faptă sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.
– obligația operatorului de a depune anual la autoritatea competentă pentru protecția mediului planul de măsuri, conținând cerințele de monitorizare, cu specificarea metodologiei utilizate, și frecvența de monitorizare, sancțiunea fiind amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei.
– obligația operatorului de a informa autoritatea competentă pentru protecția mediului cu privire la orice modificări planificate privind natura, funcționarea sau extinderea instalației care pot determina revizuirea autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, în termen de 45 de zile de la data producerii modificării, a cărei încălcare se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – obligațiile operatorului și operatorului de aeronave care desfășoară o activitate prevăzută în anexa nr. 1 referitoare la :
– monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu prevederile Deciziei 2007/589/CE și ale planului său de monitorizare aprobat și a datelor tonă-kilometru, atunci când se C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #solicită alocarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră cu titlu gratuit;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – depunerea la A.N.P.M. a planurilor de monitorizare care să stabilească măsuri de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru fiecare din perioadele la care se referă;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – depunerea , atunci când se solicită alocarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră cu titlu gratuit, cu cel putin 4 luni înainte de începutul perioadei la care se referă, a unui plan de monitorizare care să stabilească măsuri de monitorizare și de raportare a datelor tonă-kilometru;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – #- depunerea, în primul trimestru al fiecărui an, a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de instalația sau aeronava pe care o operează, pentru anul precedent. Primul an de monitorizare pentru operatorii de aeronave a început la 1 ianuarie 2010.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate în raportul de monitorizare a datelor tonă-kilometru ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # – arhivarea rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru o perioadă de 10 ani, însoțite de toate documentele întocmite de către verificatorii acreditați și predarea acestora noului operator, în cazul schimbării operatorului.
Încălcarea acestor obligații se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei.
– obligația operatorului de aeronave să informeze Agenția Națională pentru Protecția Mediului cu privire la orice modificări care determină revizuirea planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru activități de aviație și a planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru în termen de 45 de zile de la data producerii modificării șiC:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00093984.HTML – # să asigure corectitudinea și caracterul complet al informatiilor furnizate în planul de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru activități de aviație și în planul de monitorizare a datelor tonă-kilometru pentru activități de aviație, faptă sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.
3.5. Regimul juridic al gestionării zgomotului ambiental
Actul normativ care stabilește cadrul juridic aferent gestionării zgomotului ambiental este H.G. nr. 321/2005. Acesta vizează promovarea măsurilor de reducere a zgomotului emis de sursele principale de zgomot, în special de vehiculele rutiere, feroviare și de infrastructura acestora, de aeronave, de echipamentele industriale, echipamentele destinate utilizării în exteriorul clădirilor și mașinile industriale mobile.
Măsurile prin care se abordează unitar, la nivel național, evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare provocate de expunerea populației la zgomotul ambiant, inclusiv a disconfortului, sunt:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – determinarea expunerii la zgomotul ambiant, prin realizarea cartării zgomotului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – asigurarea accesului publicului la informațiile cu privire la zgomotul ambiant și a efectelor sale;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – adoptarea, pe baza rezultatelor cartării zgomotului, a planurilor de acțiune pentru prevenirea și reducerea zgomotului ambiant, unde este cazul, în special acolo unde nivelurile de expunere pot cauza efecte dăunătoare asupra sănătății umane și pentru a menține nivelurile zgomotului ambiant în situația în care acestea nu depășesc valorile limită stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.
Autoritățile administrației publice locale au obligația de a realiza cartarea zgomotului și a elabora hărțile strategice de zgomot și planurile de acțiune pentru aglomerările aflate în administrarea lor, acestea fiind principalele instrumente de promovare a politicilor în domeniu.
3.6. Contravenții privind prevenirea și combaterea poluării sonore
3.6.1. Contravenții al căror element material se referă explicit la încălcarea prevederilor ca alcătuiesc regimul de prevenire și combatere a poluării sonore sunt stabilite cu titlu general de O.U.G. nr. 195/2005.
Din prima grupă de contravenții face parte fapta proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de încălcarea a obligației de a întreține perdelele forestiere și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană ( art.96 alin.(1) , pct.6), sancționată cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.
Cea de-a doua grupă de contravenții stabilite de O.U.G. nr. 195/2005, sancționate cu amenda de la 5000 lei la 10000 lei pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice, include încălcarea de către persoanele fizice și juridice a obligațiilor de a asigura măsuri și dotări speciale pentru izolarea și protecția fonică a surselor generatoare de zgomot și vibrații, de a verifica eficiența acestora și de a pune în exploatare numai pe cele care nu depașesc pragul fonic admis (art.96 alin.(2) , pct.14 ).
3.6.2. Încălcarea regimului special al gestionării zgomotului ambiental stabilit de H.G. nr. 321/2005 este sancționată contravențional, în cazul următoarelor fapte , împărțite după cuantumul amenzii în patru categorii.
Netransmiterea hărților strategice de zgomot și a rapoartelor prevăzute la art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 321/2005, până la data de 30 noiembrie 2007, constituie contravenție sancționată cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.
Subiecte active ale acestei contravenții sunt autoritățile administrației publice locale și unitățile aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare.
Acestea au obligația de a transmite agenției regionale pentru protecția mediului competente:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – câte 3 exemplare din fiecare hartă strategică de zgomot care arată situația anului calendaristic precedent, pe format de hârtie la o scara de 1:10.000 și pe suport electronic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – un raport care să menționeze datele utilizate în procesul de cartare a zgomotului în vederea realizării hărților strategice de zgomot, precum și calitatea, acuratețea, modul de utilizare și sursa acestora, pe format de hârtie și pe suport electronic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – un raport care să conțină toate datele obținute în urma realizării fiecărei hărți strategice de zgomot și prezentate potrivit prevederilor anexei nr. 7, pe format de hârtie și pe suport electronic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – un raport care să conțină o prezentare a evaluării rezultatelor obținute prin cartarea de zgomot pentru fiecare hartă strategică de zgomot în parte, pe format de hârtie și pe suport electronic.
Cea de-a doua grupă de contravenții, sancționate cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, se referă la încălcarea:
– obligației autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare de a transmite agențiilor regionale pentru protecția mediului hărțile strategice de zgomot, rapoartele și planurile de acțiune o dată la 5 ani și de a C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – #asigura accesul agențiilor regionale pentru protecția mediului la datele utilizate în acest scop.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – obligației autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare ca, în procesul de elaborare și/sau revizuire a planurilor de acțiune, să îndeplinească procedura de participare și consultare a publicului .
Această faptă este stabilită în legătură cu regula potrivit căreia, la elaborarea propunerilor pentru planurile de acțiune sunt obligatorii:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – participarea și consultarea eficientă a publicului la elaborarea și reevaluarea planurilor de acțiune, încă din faza de inițiere a acestora și C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – #luarea în considerare a rezultatelor acestor activități;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – informarea publicului cu privire la deciziile luate;
Cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei se sancționează:
– fapta autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare de a nu transmite agenției regionale pentru protecția mediului competente:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – câte 3 exemplare din fiecare hartă strategică de zgomot care arată situația anului calendaristic precedent, pe format de hârtie la o scara de 1:10.000 și pe suport electronic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – un raport care să menționeze datele utilizate în procesul de cartare a zgomotului în vederea realizării hărților strategice de zgomot, precum și calitatea, acuratețea, modul de utilizare și sursa acestora, pe format de hârtie și pe suport electronic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – un raport care să conțină toate datele obținute în urma realizării fiecărei hărți strategice de zgomot și prezentate potrivit prevederilor anexei nr. 7, pe format de hârtie și pe suport electronic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – un raport care să conțină o prezentare a evaluării rezultatelor obținute prin cartarea de zgomot pentru fiecare hartă strategică de zgomot în parte, pe format de hârtie și pe suport electronic.
– fapta autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare de a nu pune la dispoziția publicului datele conținute în hărțile strategice de zgomot și în planurile de acțiune .
– fapta autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare ca, după realizarea hărților strategice de zgomot și a planurilor de acțiune, să nu asigure baza de date necesară în vederea îndeplinirii responsabilităților României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, ce decurg din implementarea H.G. nr. 321/2005.
Ultima categorie de contravenții , sancționată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, se referă la încălcarea următoarelor obligații:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – #- obligația operatorilor economici care desfășoară activități potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, a autorităților administrației publice centrale sau alte instituții ale statului care dețin sau au competența legală de gestionare a unor date care sunt necesare în procesul de cartare a zgomotului ambiant de a pune aceste date, cu titlu gratuit, la dispoziția autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – obligația autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare de a face schimb de date necesare în procesul de cartare a zgomotului ambiant.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00108655.HTML – # – obligația autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare de a utiliza date oficiale cu privire la numărul populației, distribuția populației, date de trafic rutier pentru drumurile principale, trafic feroviar și aeroportuar și cele prevazute în autorizațiile integrate de mediu eliberate operatorilor economici care dețin sau administrează amplasamente industriale în interiorul aglomerărilor și care desfășoară activități în conformitate cu anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 152/2005.
– obligația autorităților administrației publice locale și a unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea autorității publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare de a pune la dispoziția agențiilor regionale pentru protecția mediului date suplimentare dacă acestea sunt necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
4. Contravenții la regimul deșeurilor
4.1. Regimul juridic al deșeurilor
O.U.G. nr. 195/2005 reglemetează, cu titlu general, in Capitolul IV ( art.29-33) regimul deșeurilor, stabilind o serie de reguli referitoare la gestionarea deșeurilor, la atribuțiile autorităților, persoanelor fizice și juridice și la regimul activităților de transport/import/export de deșeuri.
Gestionarea deșeurilor se efectuează în condiții de protecție a sănătății populației și a mediului, iar controlul gestionării deșeurilor revine autorităților publice competente pentru protecția mediului și celorlalte autorități cu competențe în domeniu.
Valorificarea deșeurilor se realizează numai în instalații, prin procese sau activități autorizate de autoritățile publice competente.
Introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă, iar iC:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #ntroducerea în scopul recuperării se realizează în baza reglementărilor specifice în domeniu, cu aprobarea Guvernului, în conformitate cu prevederile Tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană.
Tranzitul și exportul de deșeuri de orice natură, transportul intern, tranzitul și exportul deșeurilor periculoase sunt reglementate de legi speciale și de acordurile și convențiile la care România este parte.
Regimul special al gestionării deșeurilor este stabilit de O.U.G. nr. 78/2000, iar Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 prevede cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului public de salubrizare organizat la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului Bucuresti, precum și al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.
Aceasta vizează reglementarea activităților de producere și gestionare a deșeurilor din categoriile prevăzute expres în anexele sale, cu asigurarea unui nivel corespunzător de protecție a mediului și a sănătății populației, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății și interzice abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deșeurilor.
Obiectivele prioritare ale gestionării deșeurilor sunt:
-prevenirea sau reducerea producerii de deșeuri și a gradului de periculozitate al acestora prin:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # 1. dezvoltarea de tehnologii curate, cu consum redus de resurse naturale;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # 2. dezvoltarea tehnologiei și comercializarea de produse care prin modul de fabricare, utilizare sau eliminare nu au impact sau au cel mai mic impact posibil asupra creșterii volumului sau periculozității deșeurilor ori asupra riscului de poluare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # 3. dezvoltarea de tehnologii adecvate pentru eliminarea finală a substanțelor periculoase din deșeurile destinate valorificării;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – reutilizarea, valorificarea deșeurilor prin reciclare, recuperare sau orice alt proces prin care se obțin materii prime secundare ori utilizarea deșeurilor ca sursă de energie.
Procesele și metodele folosite pentru valorificarea sau eliminarea deșeurilor trebuie să nu pună în pericol sănătatea populației și a mediului, respectând în mod deosebit următoarele cerințe:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – #- să nu prezinte riscuri pentru apă, aer, sol, faună sau vegetație;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – să nu producă poluare fonică sau miros neplăcut;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – să nu afecteze peisajele sau zonele protejate/zonele de interes special.
La nivelul Comunității Europene se urmărește crearea unei rețele integrate adecvate de instalații de eliminare a deșeurilor, ținând seama de cele mai bune tehnologii disponibile, care nu implică costuri excesive, care să asigure eliminarea integrală a deșeurilor, iar României îndeplinirea aceluiași obiectiv în mod individual, ținând cont de condițiile geografice sau de necesitatea de instalații specializate pentru anumite tipuri de deșeuri.C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – #
La nivel național, regional și județean, inclusiv al municipiului București se elaborează planuri de gestionare a deșeurilor care trebuie să conțină informații referitoare la:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – tipurile, cantitățile, originea deșeurilor care urmează să fie valorificate sau eliminate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – cerințele tehnice generale;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – prevederi speciale pentru anumite categorii de deșeuri;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – amplasamente și instalații adecvate pentru valorificarea, eliminarea sau depozitarea finală a deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – persoanele fizice și juridice cu responsabilități în gestionarea deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – estimarea costurilor pentru investițiile privind operațiile de valorificare și eliminare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – măsurile de încurajare a raționalizării operațiilor de colectare, sortare și tratate a deșeurilor.
Planul național de gestionare a deșeurilor se elaborează de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în cooperare cu autoritățile competente din statele membre și cu Comisia Europeană, se aprobă prin hotărâre a Guvernului și se notifică Comisiei Europene.
Activitățile prevăzute în anexele nr. II A și II B ale O.U.G. nr. 78/2000, desfășurate de persoane fizice sau juridice, sunt supuse obligației de obținere a autorizației/autorizației integrate de mediu. Prin excepție, nu este necesară autorizarea dacă deșeurile nu sunt deșeuri periculoase, pentru activitățile desfășurate de persoanele fizice autorizate/ persoanele juridice care elimină propriile lor deșeuri la locul de producere, precum și cele care desfășoară operații de valorificare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – autoritățile competente au adoptat reglementări generale pentru fiecare tip de activitate, prin care se stabilesc tipurile și cantitățile de deșeuri și condițiile impuse pentru ca activitatea respectivă să poată fi exceptată de la autorizare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – tipurile sau cantitățile de deșeuri și metodele de eliminare sau valorificare respectă cerințele generale prevăzute de art. 5 din O.U.G. nr. 78/2000.
În conformitate cu principiul "poluatorul plătește", costurile operațiilor de eliminare se suportă de către:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – deținătorul de deșeuri care încredințează deșeurile unui colector sau unui operator economic;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – deținătorul anterior al deșeurilor sau producătorul produsului din care a rezultat deșeul.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # În situația în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului sunt suportate de către autoritatea administrației publice locale. După identificarea făptuitorului, acesta urmează să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administrației publice locale, cât și pe cele legate de acțiunile întreprinse pentru identificare.
În funcție de proprietăți, compoziție, valoare și de alte calități deșeurile sunt tratate și transportate astfel încât să nu împiedice utilizarea lor ulterioară și rațională.
Capitolul III ( art.181-28 ) al O.U.G. nr. 78/2000 prevede obligațiile tuturor entităților care au legătură cu domeniul gestionării deșeurilor: producătorii de deșeuri, transportatorii, operatorii în domeniul valorificării și eliminării deșeurilor, persoanele fizice, persoanele fizice autorizate să desfășoare activități independente și persoanele juridice.
4.2.Contravenții la regimul juridic de gestionare a deșeurilor
4.2.1. Reglementarea-cadru în domeniul protecției mediului prevede o serie de contravenții în legătură cu regimul general al gestionării deșeurilor și cel al salubrității publice. Din prima grupă de contravenții a O.U.G. nr. 195/2005, prevăzute de art. 96 alin.(1), sancționate cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei , pentru persoane juridice, fac parte următoarele fapte:
– încălcarea, de către proprietarii și deținătorii cu sau fără titlu de terenuri, a obligației de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutiere, feroviare și de navigație( pct.10).
Subiect activ al contravenției poate fi orice proprietar sau deținător de teren, independent de existența unui titlu, ceea ce implică în sarcina agentului constatator stabilirea unei situații de fapt în legătură cu persoana fizică sau juridică ce are calitatea de detentor.
Important de reținut este faptul că această contravenție vizează terenurile pe care nu se desfășoară nici un fel de activități, fiind impusă de realitatea existenței terenurilor “virane”, în privința cărora de multe ori este dificil de identificat situația lor juridică și persoana care are calitatea de proprietar sau detentor.
Precizarea textului legal, în sensul că se referă “în special” la terenurile situate de-a lungul căilor de comunicatie, nu prezintă relevanță sub aspectul laturii obiective a contravenției, ci doar cu privire la individualizarea sancțiunii, având în vedere că în cazul acestor terenuri gravitatea faptei este sporită, fiind vorba și de o poluare estetică.
– încălcarea, de către autoritățile administrației publice locale sau persoanele fizice și juridice, a obligației de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel (pct. 15)
Încălcarea următoarelor obligații constituie contravenție sancționată cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei , pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoanele juridice:
– obligațiile autorităților administrației publice locale de a asigura, prin serviciile publice și operatorii economici responsabili, salubrizarea stradală, a spațiilor verzi, piețelor și parcurilor publice, și întreținerea acestora (art.96 alin.(2),pct.10).
În conformitate cu Legea nr. 101/2006, serviciul public de salubrizare a localităților se organizează pentru satisfacerea nevoilor populației, ale instituțiilor publice și ale operatorilor economici de pe teritoriul respectivelor unități administrativ-teritoriale, ale sectoarelor municipiului București sau ale asociației de dezvoltare intercomunitară, pe baza următoarelor principii:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -protecția sănătății populației;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -autonomia locală și descentralizarea serviciilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -responsabilitatea față de cetățeni;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -conservarea și protecția mediului înconjurător;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -asigurarea calității și continuității serviciului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea și cantitatea serviciului prestat;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -nediscriminarea și egalitatea de tratament al utilizatorilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -transparența, consultarea și antrenarea în decizii a cetățenilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -administrarea corectă și eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale și a banilor publici;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -securitatea serviciului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -dezvoltarea durabilă.
În cazul în care gestionarea serviciului de salubritate nu se realizează direct de către autoritățile administrației publice locale, aceasta poate fi delegată către operatorii serviciului de salubrizare în baza contractelor de delegare a gestiunii.
Subiectul activ al contravenției este determinat prin raportare la categoria autorităților administrației publice locale care au atribuții legale și responsabilități în legătură cu salubrizarea stradală, a spațiilor verzi, piețelor și parcurilor publice.
Potrivit art. 6 din Legea nr.101/2006, autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, respectiv consiliile locale și consiliile județene, au competențe exclusive în ceea ce priveste înființarea, organizarea, gestionarea și coordonarea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuții în domeniu:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -stabilirea programelor de reabilitare, extindere și modernizare a infrastructurii existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme de salubrizare, în condițiile legii;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -coordonarea proiectării și execuției lucrărilor de investiții, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară, corelata cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, de urbanism, amenajare a teritoriului și de mediu;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -elaborarea și aprobarea studiilor de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea și modernizarea sistemelor de salubrizare, cu respectarea cerințelor impuse de legislația privind protecția mediului în vigoare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -participarea la constituirea unei asociații de dezvoltare comunitară sau la o asociere în parteneriat public-privat, în vederea realizării unor investiții de interes comun din infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de salubrizare, care se realizează în conformitate cu Legea nr. 51/2006;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -participarea la constituirea unei asociații de dezvoltare intercomunitară, în vederea realizării unor investiții de interes comun din infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de salubrizare, care se realizează în conformitate cu Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență, precum și exercitarea atribuțiilor de administrare asupra bunurilor aparținând patrimoniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale aferente infrastructurii serviciului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -participarea cu capital sau cu bunuri la societățile comerciale pentru prestarea serviciului de salubrizare și/sau pentru realizarea și exploatarea infrastructurii aferente;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -contractarea sau garantarea împrumuturilor pentru finanțarea programelor de investiții din infrastructura aferentă serviciului de salubrizare, pentru extinderi, dezvoltări de capacități, reabilitări și modernizări;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.U.P.) ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -stabilirea și aprobarea indicatorilor de performanță ai serviciului de salubrizare, după dezbaterea publică a acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -adoptarea măsurilor organizatorice necesare pentru generalizarea colectării selective a deșeurilor, în vederea valorificării, tratării și depozitării controlate a acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -stabilirea taxelor speciale și aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor propuse de operator în conformitate cu normele metodologice elaborate și aprobate de (A.N.R.S.C.);
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -medierea conflictelor contractuale dintre utilizatori și operatorul serviciului de salubrizare, la cererea oricăreia dintre părți;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -sancționarea operatorului, în cazul în care acesta nu operează la parametrii de eficiență și calitate la care s-a obligat ori nu respectă indicatorii de performanță ai serviciului de salubrizare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00092393.HTML – # -monitorizarea și exercitarea controlului cu privire la furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – # – obligația persoanelor fizice și juridice de a asigura dotarea, în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalații de stocare sau de tratare a deșeurilor, instalații de epurare a apelor uzate și racorduri de descărcare a acestora în instalații de mal sau plutitoare(art.96 alin.(2) pct.30).
4.2.2. O.U.G. nr. 78/2000 prevede, la rândul său, un sistem sancționator contravențional propriu, stabilind, la art. 51 alin.(1), două grupe de contravenții în legătură cu regimul de gestionare a deșeurilor. Prima cuprinde următoarele fapte, sancționate cu amendă de la 200 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – abandonarea deșeurilor și a ambalajelor pe spațiile verzi, căile de comunicație, în locuri publice sau în alte locuri nepermise;
Termenul de „deșeu” desemnează orice substanță sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa nr. I B a O.U.G. nr. 78/2000, de care deținătorul se debarasează, are intenția sau obligația de a se debarasa;
Elementul material al contravenției vizează încălcarea obligației generale de a nu abandona și de a nu depozita deșeurile în afara locurilor destinate acestui scop ( art.27 lit.a), așa încât subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – nerespectarea prevederilor planurilor de gestionare a deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – necontractarea cu unități specializate a colectării, reutilizării, reciclării, transportului și eliminării deșeurilor, în situația în care aceste activități nu se pot executa prin mijloace proprii;
Această faptă este stabilită în legătură cu obligația legală a deținătorilor sau producătorilor de deșeuri de a asigura valorificarea sau eliminarea deșeurilor prin mijloace proprii sau prin predarea deșeurilor proprii unor unități autorizate, în vederea valorificării sau eliminării acestora. Livrarea și primirea deșeurilor de producție, deșeurilor menajere, deșeurilor de construcție și de la demolări și deșeurilor periculoase, în vederea eliminării lor, trebuie să se efectueze numai pe bază de contract, unor colectori sau unor operatori care desfășoară operațiuni cuprinse în anexele II A ori II B ale O.U.G. nr. 78/2000.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – transportul și eliminarea deșeurilor fără asigurarea măsurilor de protecție a sănătății populației și a mediului;
Operatorii de transport specializați pentru transportul urban de deșeuri trebuie să fie autorizați de autoritățile de protecție a mediului, după notificarea activității de transport, de către autoritățile administrației publice locale. În cazul în care se efectuează transporturi interurbane sau internaționale de deșeuri operatorul de transport rutier trebuie să dețină și licență de transport pentru mărfuri periculoase, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Pentru transportul feroviar, naval sau aerian al deșeurilor, operatorii de transport trebuie să respecte reglementările emise de Ministerul Transporturilor și de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.
Măsurile de protecție a sănătății populației și a mediului a căror încălcare constituie contravenție, se determină prin raportare la obligațiile C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – #operatorilor de transport de deșeuri:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să utilizeze numai mijloace de transport adecvate naturii deșeurilor transportate, care să nu permită împrăștierea deșeurilor și emanații de noxe în timpul transportului, astfel încât să fie respectate normele privind sănătatea populației și a mediului înconjurător;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să asigure instruirea personalului pentru încărcarea, transportul și descărcarea deșeurilor în condiții de siguranță și pentru intervenție în cazul unor defecțiuni sau accidente;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să dețină toate documentele necesare de însoțire a deșeurilor transportate, din care să rezulte deținătorul, destinatarul, tipurile de deșeuri, locul de încărcare, locul de destinație și, după caz, cantitatea de deșeuri transportate și codificarea acestora conform legii;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să nu abandoneze deșeurile pe traseu;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să respecte pentru transportul deșeurilor periculoase reglementările specifice transportului de mărfuri periculoase cu aceleași caracteristici;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să folosească traseele cele mai scurte și/sau cu cel mai redus risc pentru sănătatea populației și a mediului și care au fost aprobate de autoritățile competente;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să posede dotarea tehnică necesară pentru intervenție în cazul unor accidente sau defecțiuni apărute în timpul transportării deșeurilor periculoase sau, în cazul în care nu dețin dotarea tehnică și de personal corespunzătoare, să asigure acest lucru prin unități specializate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să anunțe autoritățile pentru protecția mediului despre orice transport de deșeuri periculoase, înaintea efectuării acestuia, precum și unitățile de pompieri, în cazul transportului deșeurilor cu pericol de incendiu sau explozie.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să valorifice deșeurile rezultate din activitatea proprie, iar pe cele nevalorificabile să le depoziteze în depozitele conforme de deșeuri sau în cele care au perioadă de tranziție, prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
Eliminarea deșeurilor implică în sarcina C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – #unităților care o realizează următoarele obligații:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să asigure eliminarea, în totalitate și în timp util, a deșeurilor care le sunt încredințate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să folosească tehnologii și instalații omologate pentru eliminarea deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să folosească cele mai bune tehnologii disponibile și care nu implică costuri excesive pentru eliminarea deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să amplaseze și să amenajeze depozitul final de deșeuri într-un spațiu și în condiții corespunzătoare, conform prevederilor art. 5 și numai cu acordul autorităților competente;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să introducă în depozitul final numai deșeurile permise de autoritățile competente și să respecte tehnologia de depozitare aprobată de acestea;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să supravegheze permanent modul de depozitare finală a deșeurilor sub aspectul stabilității și etanșeității și să efectueze măsurătorile necesare stabilite de autoritățile competente pentru exploatarea în condiții de siguranță a depozitelor respective;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să exploateze la parametrii proiectați instalațiile de depoluare cu care sunt dotate și să se doteze cu instalații pentru depoluare, acolo unde acestea lipsesc;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să execute lucrările de reconstrucție ecologică și de încadrare în peisajul zonei, impuse de autoritățile competente, și să organizeze supravegherea în continuare a depozitelor după sistarea depunerii deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -să supravegheze activitățile de eliminare a deșeurilor și să execute controlul și monitorizarea emisiilor și imisiilor de poluanți, prin laboratorul propriu sau în colaborare cu alte laboratoare atestate de autoritățile competente.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – acceptarea la depozitare a deșeurilor nepericuloase și periculoase, fără a fi supuse unor operațiuni de tratare;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – refuzul furnizării datelor necesare elaborării planurilor privind gestionarea deșeurilor, conform prevederilor legale;
Subiecte active ale acestei contravenții pot fi autoritățile publice și operatorii economici care , potrivit art. 84 alin.(3) din O.U.G. nr. 78/2000 au obligația furnizării datelor necesare elaborării planurilor privind gestionarea deșeurilor, elaborate la nivel național, regional și județean, inclusiv al municipiului București.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # – lipsa unei evidențe stricte a producerii, transportului, valorificării și eliminării deșeurilor;
Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate care desfășoară operațile prevăzute în anexele II A și II B ale O.U.G. nr. 78/2000 care elimină propriile lor deșeuri la locul de producere, precum și cele care desfășoară operații de valorificare precum și producătorii de deșeuri cuprinse în anexa nr. I B sunt obligați să țină evidența cantității, a naturii, originii și, după caz, a destinației, frecvenței, modului de transport, a metodei de tratare, precum și a operațiilor cuprinse în anexa II A, respecectiv II B, și să o pună la dispoziția autorităților competente, la cererea acestora.
Cea de-a doua categorie de contravenții , reglementată de O.U.G. nr. 78/2000 , sancționată cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei, se referă la neîndeplinirea obligațiilor și responsabilităților ce revin autorităților administrației publice locale, direct sau prin delegare, conform art. 49.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # Obligațiile autorităților administrației publice locale, a căror incălcare constituie contravenție privesc:
1. La nivel de comune, orașe și municipii, exceptând municipiul București:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -asigurarea implementării la nivel local a obligațiilor privind gestionarea deșeurilor asumate de România în vederea integrării în Uniunea Europeană;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -urmărirea și asigurarea îndeplinirii prevederilor din planurile regionale și județene de gestionare a deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -elaborarea de strategii și programe proprii pentru gestionarea deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -adoptarea de hotărari referitor la asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -asigurarea colectării selective, atransportului, neutralizării, valorificării și eliminării finale a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -asigurarea spațiilor necesare pentru colectarea selectivă a deșeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, precum și funcționalitatea acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -asigurarea informării prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deșeurilor din cadrul localităților;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -acționarea pentru refacerea și protecția mediului;
2. La nivel județean și municipiul București:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -elaborarea și adoptarea planurilor județene de gestionare a deșeurilor și participarea la elaborarea planurilor regionale de gestionare a deșeurilor;
-coordonarea activității consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean privind gestionarea deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -acordarea de sprijin și asistență tehnică consiliilor locale in implementarea planurilor județene și regionale de gestionare a deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -adoptarea de hotărari referitoare la asocierea cu alte autorități ale administrației publice județene pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deșeurilor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -analizarea propunerilor făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru refacerea și protecția mediului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\LicUEB\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00034814.HTML – # -urmărirea și asigurarea respectării de către consiliile locale a prevederilor O.U.G. nr. 78/2000.
CAPITOLUL VI – PARTICULARITĂȚI ALE PROCEDURII CONTRAVENȚIONALE ÎN DREPTUL MEDIULUI
1. Aspecte generale
Analizând natura normelor de procedură contravențională, Prof. Antonie Iorgovan arată că, din perspectiva teoriei generale a răspunderii juridice, de lege lata, acestea se prezintă ca norme ale Dreptului administrativ procesual, alcătuind o procedură administrativă specială.
Din perspectiva dreptului privat, procedura contravențională este caracterizată drept o procedură civilă specială, având în vedere prevederile O.G. nr. 2/2001 care stabilesc că dispozițiile sale se completează cu cele ale Codului de procedură civilă( art.47).
Faptul că procedura judiciară contravențională se finalizează în fața secției de contencios administrativ a tribunalului, competentă să soluționeze recursul în materia plângerii contravenționale, impune concluzia că „ cercul procedural se închide în fața instanțelor de contencios administrativ, ceea ce întărește caracterul de litigii administrative, a litigiilor contravenționale”.
Indiferent de natura sa, procedura contravențională cuprinde următoarele etape, individualizate prin capitolele O.G. nr. 2/2001: constatarea contravenției (Cap.II), aplicarea sancțiunilor contravenționale(Cap.III), faza judiciară având ca obiect căile de atac împotriva procesului-verbal de contravenție, respectiv procedura plângerii contravenționale în fața instanței de fond și în calea de atac (Cap.IV) și executarea sancțiunilor contravenționale ( Cap. V ).
Ca și regimul substanțial general al contravențiilor, procedura contravențională consacrată de O.G. nr. 2/2001 este aplicabilă tuturor domeniilor de reglementare, indiferent de natura sau importanța valorilor sociale ocrotite, cu excepția celor care prevăd expres o altă procedură sau, de multe ori, doar anumite aspecte derogatorii de la procedura comună. Actele normative care derogă sub aspect procedural prevăd că regimul special se completează cu cel comun, stabilit de O.G. nr. 2/2001, în măsura în care nu sunt contradictorii.
Contravențiile de mediu, stabilite în reglementarea-cadru în materie și în legislația sectorială de mediu, nu beneficiază de un regim procedural propriu, distinct de cel comun. Cu excepția dispozițiilor privind calitatea agenților constatatori și a celor care admit sistemul ablațiunii, O.U.G. nr. 195/2005 nu prevede dispoziții procedurale, făcând mențiunea că prevederile art. 96 referitoare la contravenții se completează cu cele ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Singurul act normativ care, stabilind contravenții ce se circumscriu sferei largi a protecției mediului, prevede și o procedură contravențională aferentă este Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Fără să deroge de la dreptul comun în materie, aceasta îl adaptează la specificul domeniului silvic, cuprinzând în Capitolul VIII, „ Constatarea contravențiilor silvice și aplicarea sancțiunilor”, dispoziții referitoare la constatarea săvârșirii faptei , la forma, conținutul și comunicarea procesului-verbal de contravenție, la aplicarea și executarea sancțiunilor contravenționale și la plângerea contravențională. Întrucât, de cele mai multe ori, contravențiile silvice implică existența unor bunuri destinate , folosite sau rezultate din acestea, Legea nr. 171/2010 conține o reglementare mai dezvoltată decat cea din dreptul comun cu privire la aplicarea sancțiunii complementare a confiscării, stabilind, cu titlu special, procedura acesteia, destinația și procedura de valorificarea a bunurilor confiscate. Și procedura de stabilire a valorii despăgubirii , în cazul în care prin contravenție s-a produs un prejudiciu, inclusiv executarea silită a acesteia, cunoaște o reglementare proprie. O.G. nr. 2/2001 completează cadrul procedural special prevăzut de Legea nr. 171/2010, în măsura în care aceasta din urmă nu dispune altfel.
Rezultă că dreptul comun în materia procedurii contravenționale este dat de dispozițiile O.G. nr. 2/2001, iar prevederile derogatorii, stabilite expres de legislația contravențională de mediu, constituie un regim special, adaptat la particularitățile acestui domeniu.
Analizând acest aspect se constată că , în afara regimului stabilit de Legea nr. 171/2010, dispozițiile de procedură contravențională specifice dreptului mediului se referă la calitatea agenților constatatori și la conținutul procesului- verbal de contravenție.
Constatarea contravenției de mediu, fără a beneficia de un regim juridic special, ridică o serie de probleme în raport de particularitățile pe care le prezintă.
2. Specializarea agenților constatatori ai contravențiilor de mediu
Competența constatării aparține persoanelor prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravențiile, denumite în mod generic agenți constatatori.
Cu titlu general, O.G. nr. 2/2001 stabilește că pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale( art.15 alin.(2) ).
Pentru ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne calitatea de agenți constatatori este prevăzută în legătură cu o serie de domenii, stabilite expres ( apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice), cât și cu alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.Aceștia pot fi agenți constatatori, în măsura în care actul normativ special, care stabilește contravenția , nu prevede o competență exclusivă în favoarea altor persoane, iar acest act normativ special are cel puțin forța juridică a unei legi ordinare.
După cum arătam în partea introductivă a tezei, specializarea persoanelor împuternicite să constate săvârșirea contravențiilor de mediu este necesară, dată fiind tehnicitatea deosebită a normelor contravenționale și conținutul concret al acțiunilor sau inacțiunilor care constituie elementul material al contravențiilor de mediu.
Acest aspect reprezintă într-o particularitate a răspunderii contravenționale și totodată unul din motivele pentru care, în dreptul mediului, cazurile în care această formă de răspundere este angajată sunt mai multe, în raport cu cele de răspundere civilă sau penală. Întradevăr, persoanele care realizează procedura necesară angajării răspunderii civile pentru daune ecologice sau pe cea aferentă infracțiunilor „ecologice” nu sunt supuse cerințelor legale de specializare.
O.U.G. nr. 195/2005 stabilește competența de constatare a contravențiilor prevăzute de aceasta și aplicare a sancțiunilor aferente în sarcina :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #-comisarilor și persoanelor împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării»;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – # -autorităților administrației publice locale și personalului împuternicit al acestora;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – # -Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor prin personalul împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuțiilor stabilite prin lege;
-personalului structurilor de administrare și custozilor ariilor naturale protejate, care au competență pe teritoriul ariei naturale protejate administrate.
Pentru a crea cadrul instituțional necesar specializării agenților constatatori în domeniul protecției mediului, a fost înființată Garda Națională de Mediu, corp specializat de inspecție și control, instituție publică ce funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale.
Garda Națională de Mediu are atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului. În materie contravențională, constată faptele ce constituie contravenții și aplică sancțiunile în domeniul protecției mediului.
Potrivit art. 17 din H.G. nr. 112/2009, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, în exercitarea atribuțiilor proprii, încheie acte de control operativ și inopinat, constată prin proces-verbal contravențiile săvârșite și aplică sancțiunile legale.
Autoritățile administrației publice locale sunt obligate, potrivit art. 90 lit.d) din O.U.G. nr. 195/2005, să aibă personal specializat pentru protecția mediului, care să poată îndeplini atribuțiile acestora de constatare și sancționare a contravențiilor de mediu pentru care au o asemenea competență.
Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor sunt autorități care controlează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecție a mediului pentru activitățile proprii și C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00089093.HTML – #aplică sancțiuni pentru încălcarea acestora. Prin excepție de la regula potrivit căreia comisarii regionali, comisarii șefi și comisarii Gărzii Naționale de Mediu, precum și persoane împuternicite din cadrul acesteia, au acces, în condițiile legii, oricând și în orice incintă unde se desfășoară o activitate generatoare de impact asupra mediului, în obiectivele, incintele și zonele aparținând structurilor componente ale sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională controlul se realizează de către personalul specializat din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Competența Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare și a personalului structurilor de administrare și custozilor ariilor naturale protejate este justificată prin maxima specializare necesară pentru constatarea contravențiilor din aceste domenii și sancționarea autorilor acestora.
În afara agenților constatatori prevăzuți de O.U.G. nr. 195/2005 pentru constatarea și sancționarea contravențiilor stabilite de aceasta, legislația sectorială de mediu prevede și alte categorii, cu specializare în domeniul supus reglementării, urmând să prezentăm , cu titlu de exemplu, câteva dintre acestea.
În domeniul silvic, au calitatea de agenți constatatori:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTM – # -personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest scop;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTM – # -personalul silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și al structurilor sale teritoriale cu specific silvic – pentru contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice sau pe care îl preia în vederea administrării/asigurării serviciilor silvice, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTM – # -personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior și al ocoalelor silvice private – pentru contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTM – # -ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră Române;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTM – #-ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române ;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTM – # -personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a parcurilor naționale și a parcurilor naturale, împuternicit în acest scop, pentru contravențiile silvice săvârșite în parcul pe care îl administrează, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00133508.HTM – # -ofițerii și subofițerii din cadrul serviciilor profesioniste, pentru situații de urgență.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la regimul ariilor naturale protejate, conservării habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul următoarelor autorități:
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -Garda Națională de Mediu;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -autoritatea publică centrală și cele teritoriale pentru protecția mediului;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – #C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -structurile de administrare și custozii ariilor naturale protejate;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultura și structurile teritoriale ale acesteia, pe domeniul lor de competență;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -gestionarii fondurilor de vânătoare, pe domeniul lor de competență;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pe domeniul său de competență, în ceea ce privește activitățile de comerț cu specii de floră și faună sălbatică;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -Autoritatea Națională a Vămilor, pentru operațiunile vamale;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00103869.HTML – # -Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", pentru Rezervația Biosferei "Delta Dunării";
-consiliile județene, pentru ariile naturale protejate, declarate prin hotărâri ale consiliilor judetene sau locale;
-alte autorități cu atribuții în domeniul protecției mediului.
În domeniul apelor, Legea nr. 7/1996 prevede competența C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – #constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor prevazute la art. 88 pentru :
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # -inspectorii din Administrația Națională "Apele Române";
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # -directorul general al Administrației Naționale “Apele Române”, directorii direcțiilor de ape, precum și salariații împuterniciți de aceștia;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # -alte persoane împuternicite de conducerea autorității publice centrale din domeniul apelor;
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00008742.HTML – # -comisarii Gărzii de Mediu.
În domenii precum protecția atmosferei sau regimul deșeurilor, reglementarea specială se limitează la a preciza că are calitatea de agent constatator personalul împuternicit din cadrul autorităților publice centrale competente și din unitățile teritoriale ale acestora, precum și din cadrul autorităților administrației publice locale, conform atribuțiilor stabilite prin lege, fără o determinare explicită.
Nerespectarea competenței speciale a agenților constatatori atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, având în vedere caracterul de ordine publică al normelor care stabilesc această calitate. Lipsa prevederii exprese a acestui motiv de nulitate în cadrul O.G. nr. 2/2001 nu schimbă această concluzie, având în vedere că normele de competență sunt norme procedurale imperative, ce ocrotesc un interes general. Nulitatea procesului-verbal poate fi invocată de petent, pe calea plângerii contravenționale sau de instanță, din oficiu.
M. Ursuța pune în discuție aplicabilitatea sancțiunii inexistenței actului administrativ, specifică dreptului public, în cazul procesului-verbal de contravenție încheiat cu încălcarea normelor de competență a agentului constatator.Răspunsul este nuanțat, sancțiunea inexistenței vizând doar situația în care procesul-verbal este încheiat de un agent constatator care, în mod evident, nu ar putea fi considerat de nici o persoană ca având o asemenea competență, situație regăsită extrem de rar în practică.
3. Forma procesului-verbal de contravenție
Procesul-verbal de contravenție este actul procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, fiind unicul act probator în acest sens .
Regimul contravențional general prevede elementele obligatorii ale procesului-verbal de constatare a contravenției: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Atunci când contravenientul este cetățean străin, persoană fără cetățenie sau cetățean român cu domiciliul în strainătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – #Pentru contravenientul minor procesul-verbal trebuie să cuprindă și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – # În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\My Documents\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – # În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Particularitățile pe care le prezintă contravențiile de mediu, atât sub aspect substanțial, cât și procedural au impus necesitatea adaptării conținutului procesului-verbal de contravenție la acest specific, cu respectarea cadrului general stabilit de O.G. nr.2/2001. Modalitatea practică de realizare se referă la prevederea expresă, în cadrul unor acte normative, a modelului procesului-verbal de contravenție.
Art. 17 alin.(2) din H.G. nr. 112/2009 prevede obligativitatea folosirii modelului de proces-verbal de contravenție prevăzut în anexa 2, pentru comisarii Gărzii Naționale de Mediu, care au o competență generală de constatare a faptelor ce constituie contravenții și aplicare a sancțiunilor în domeniul protecției mediului.
Modelul și conținutul formularului tipizat de proces-verbal de constatare a contravențiilor silvice, obligatorii în această materie sunt prevăzute în anexa nr. 1 a Legii nr. 171/2010 privind constatarea și sancționarea contravențiilor silvice.
În raport de stabilirea modelului în cuprinsul actului normativ care prevede contravenția, apreciem că nerespectarea acestuia atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție încheiat într-o altă formă, chiar dacă acest motiv de nulitate nu este prevăzut expres de lege. În acest sens, avem în vedere natura procesului-verbal de contravenție, de act administrativ.
4. Modalitatea de constatare a contravențiilor
Caracterul insuficient al reglementării modalităților concrete de constatare a contravenției în cuprinsul legilor-cadru în materie, a generat în doctrină și practica judiciară o serie de controverse.
În mod constant , se apreciază că agentul constatator trebuie să constate contravenția “cu simțurile proprii”, fără ca această cerință să echivaleze cu flagranța contravențională, care presupune surprinderea contravenientului în timpul săvârșirii faptei. Privitor la contravențiile constatate “cu propriile simțuri”, fără a fi flagrante se distinge între : contravențiile continue care pot fi constatate personal și flagrant până la epuizare, contravențiile ale căror efecte se prelungesc în timp , care pot fi constatate personal și după consumare și contravențiile instantanee în privința cărora agentul constatator poate aplica o sancțiune doar dacă le constată personal.
În atare condiții, s-a apreciat că exigența constatării contravenției “cu propriile simțuri” trebuie interpretată în sens larg, permițând ca în toate situațiile în care , din probele administrate, rezultă săvârșirea unei contravenții și acest lucru poate fi probat, agentul constatator să poată încheia proces-verbal de constatare a contravenției.
Sub acest aspect, constatarea contravențiilor de mediu prezintă particularități.
De multe ori, acestea sunt continue ori urmarea imediată se prelungește in timp și sunt constatate după săvârșirea faptei ilicite.
Constatarea contravenției de mediu, atunci cand elementul material constă in incălcarea prescripțiilor referitoare la calitatea factorilor de mediu sau in interdicția de a genera emisii poluante, presupune realizarea de analize sau constatări tehnice, care stau la baza convingerii agentului constatator cu privire la intrunirea elementelor constitutive ale contravenției și a constatării acesteia, prin întocmirea procesului-verbal de contravenție.
In aceste condiții, ceea ce percepe agentul constatator „cu propriile simțuri” este, în realitate, rezultatul analizelor sau verificărilor tehnice.
Potrivit competențelor stabilite prin H.G. nr. 918/2010, agențiile județene pentru protecția mediului gestionează funcționarea la nivel local a laboratoarelor pentru analiza aerului, deșeurilor, zgomotului și vibrațiilor, precum și a radioactivității mediului și C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00134717.HTML – #pot efectua, la cerere, măsurări și analize de laborator ale calității factorilor de mediu.
CAPITOLUL VII – CONCLUZII ȘI SINTEZA PROPUNERILOR DE LEGE FERENDA
Dezvoltarea temei în cadrul capitolelor anterioare, prin analiza elementelor ce o alcătuiesc, permite identificarea unor aspecte ce marchează, din perspectiva efectivității și eficienței, răspunderea contravențională in dreptul mediului și realizarea unor propuneri de lege ferenda.
Reglementarea contravențiilor de mediu, atât de către puterea legislativă, cât și de autoritățile administrației publice de stat și autonome locale, este supusă unei duble dificultăți : fapta trebuie stabilită în termeni suficient de preciși pentru a nu aduce atingere principiului legalității, aplicabil în materie contravențională, iar pe de altă parte, există riscul ca prin definirea riguroasă a limitelor conduitei permise/intezise, textul să devină de o tehnicitate excesivă și, în consecință, de neînțeles.
In plus, dependența de domenii ale științelor exacte, reclamă o mobilitate deosebită a reglementărilor contravenționale de mediu, în sensul adaptării continue la evoluția științifică și tehnică.
Sesizarea săvârșirii contravențiilor de mediu reprezintă un alt element care condiționează eficiența răspunderii contravenționale în materie, având în vedere că, de cele mai multe ori, victima directă a acestora este mediul, factorii de mediu, elemente de faună sau floră etc., evident entități incapabile să reclame fapta contravențională, care nu sunt apropriabile și nu se află sub autoritatea vreunei structuri însărcinată cu gestionarea lor. O soluție, consacrată deja în dreptul mediului, in materia răspunderii civile pentru daune ecologice , ar putea fi stimularea financiară a organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului care sesizează săvârșirea unor contravenții de mediu, constatate și sancționate ca atare. Repartizarea către acestea a unui procent din sumele reprezentând amenda contravențională aplicată nu ar reprezenta o noutate în legislația românească de mediu, cată vreme, potrivit reglementării-cadru, o cota de 25% din amenzile aplicate în temeiul unei legi, ordonanțe de urgență, ordonanțe sau hotărâri a Guvernului din domeniul protecției mediului, este destinată fondului de stimulare a personalului autorităților din care fac parte agenții constatatori.
Este necesară intensificarea voluntariatului , reglementat legal in domeniul protecției mediului, realizat prin Corpul Voluntarilor de Mediu, având în vedere că activitatea agenților ecologi voluntari constă în observarea și informarea operativă asupra unor încălcări ale legislatiei privind protecția mediului.
Constatarea contravențiilor de mediu. Numărul mare al contravențiilor de mediu, tehnicitatea lor, imprecizia în formularea textului contravențional, lipsa de sistematizare, existența unor suprapuneri sau paralelisme fac dificilă constatarea acestor contravenții, chiar dacă agentul constatator este, de regulă, unul specializat.
Agenții constatatori împuterniciți să constate , în egală măsură contravenții de drept comun și contravenții de mediu , nu cunosc legislația protecției mediului și nu dispun, în general, de cunoștințe tehnice și mijloace materiale pentru a constata contravenții în acest domeniu.
Soluționarea plangerilor contravenționale. Specializarea magistraților care soluționează plângerile contravenționale este absolut necesară pentru realizarea unei politici contravenționale de mediu coerentă și eficientă.
Atât magistrații cât și agenții constatatori au nevoie de o pregătire specială în domeniul protecției mediului și al legislației aferente care să le dea cunoștințele necesare pentru abordarea practică a problematicii ecologice și crearea unei jurisprudențe corecte și unitare.
Înființarea „tribunalelor mediului” ar fi o soluție adecvată, insă greu de realizat, dată fiind situația actuală a resurselor materiale și umane ale sistemului național de justiție. După modelul creării unor secții specializate în domeniul litigiilor de muncă, asigurărilor sociale, contenciosului administrativ și fiscal etc., în cadrul instanțelor judecătorești ar trebui înființate secții de mediu, care să soluționeze ansamblul litigiilor în domeniu. Cată vreme nu există posibilitatea implementării acestei soluții, ar putea fi constituite, în cadrul secțiilor deja existente ale instanțelor, complete specializate, alcătuite din magistrați cu pregătire suplimentară în domeniul legislației de mediu, după modelul completelor specializate în materie de fond funciar, minori și familie etc.
Includerea unor cursuri de specialitate în programul de pregătire a magistraților din cadrul Institutului Național de Magistratură și in programul de perfecționare permanentă a magistraților pot servi aceluiași scop.
Accesibilitatatea și previzibilitatea legislației contravenționale de mediu. Posibilitatea efectivă a cetățenilor de a cunoaște normele sancționatorii este redusă, mai ales în privința actelor normative emise de autoritățile administrației locale și a cetățenilor care aparțin, sub aspectul domiciliului sau reședinței, altor unități administrativ-teritoriale decat cele in care sunt emise normele.C:\Users\Huba\Desktop\Huba\0-9\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\00050396.HTML – # Abundența reglementărilor contravenționale și caracterul tehnic al multora dintre acestea afectează și ele aceste exigențe ale reglementării in materia contravențională. Această realitate privește, de altfel, legislația de mediu in ansamblul său. Intensificarea și diversificarea acțiunilor de informare a cetățenilor asupra responsabilităților sociale și legale privitoare la protecția mediului, având ca obiectiv educarea și conștientizarea publicului, modalitate de implementare a principiilor și a elementelor strategice, prevăzute de art.3 din O.U.G. nr. 195/2005, inclusiv cu concursul organizațiilor neguvernamentale care acționează în domeniu, ar putea duce la o mai bună reprezentare a împrejurării că faptele ce urmează a fi comise/omise sunt prevăzute de legea contravențională.
Cele mai importante dintre propunerile de lege ferenda dezvoltate și argumentate in cuprinsul tezei, se referă la următoarele:
1. Adoptarea unui Cod al mediului care, pe langă principii și dispoziții generale, cadrul juridic de protecție general al factorilor de mediu și activităților periculoase, să reglementeze, sub aspect substanțial și procedural, formele de răspundere ce poate fi angajată pentru incălcarea prescripțiilor in domeniu. Reglementarea răspunderii contravenționale este necesar să cuprindă o parte generală, care să stabilească regimul contravențional aplicabil și procedura aferentă și o parte specială, in care să fie prevăzute contravențiile de mediu.
Dintre avantajele reglementării unitare a raspunderii contravenționale, intr-un viitor Cod al mediului, amintim:
– realizarea unei omogenități in privința definirii noțiunilor fundamentale și stabilirii terminologiei specifice, avand în vedere caracterul pronunțat tehnic al reglementărilor de mediu și, în consecință al normelor contravenționale;
– stabilirea, în cadrul aceluiași act normativ, atat a cadrului juridic general și sectorial al protecției mediului cât și a contravențiilor aferente, cu consecința imbunătățirii procesului de determinare a conținutului constitutiv al acestora;
– facilitarea adaptării procedurii contravenționale și a sancțiunilor la specificul protecției mediului;
– reducerea sau eliminarea posibilității ca, in cadrul unor acte normative contravenționale ale autorităților administrației publice locale, aparținand unor unități administrativ-teritoriale distincte, aceleași fapte să fie tratate și sancționate in mod diferit.
2. Definirea, intr-un viitor cod sau alt tip de act normativ care sistematizează legislația contravențională in materie, a contravenției de mediu. Poate fi avută in vedere definiția pe care am propus-o, potrivit căreia contravenția de mediu este fapta săvârșită cu vinovăție, prevăzută de legea contravențională, ce lezează valorile sociale și relațiile generate de acestea, altele decât cele ocrotite prin legea penală , care iau naștere în procesul de protecție, conservare și ameliorare a calităților naturale ale mediului.
3. Înființarea unor instanțe sau secții specializate în cadrul instanțelor judecătorești care să soluționeze ansamblul litigiilor din domeniul protecției mediului. O soluție care necesită costuri materiale și umane mai reduse ar fi constituirea, în cadrul secțiilor deja existente ale instanțelor, a unor complete specializate, alcătuite din magistrați cu pregătire suplimentară în domeniul legislației de mediu, după modelul completelor specializate în materie de fond funciar, minori și familie, etc.
4. Inființarea unui cazier „ecologic”, gestionat de autoritatea centrală pentru protecția mediului, care să consemneze in privința persoanelor fizice și juridice, sancționarea acestora penală, civilă și contravențională pentru vătămări aduse mediului sau in legătură cu acesta.
In privința persoanelor juridice , sancțiunile de mediu, inclusiv cele contravenționale pot fi inregistrate și făcute publice prin inscrierea lor in mențiunile existente la Oficiul Registrul Comerțului.
5. Reformarea sistemului sancționator contravențional in materie de mediu, prin trecerea unor sancțiuni care in prezent sunt complementare (suspendarea sau anularea avizului, acordului sau autorizației de mediu, închiderea unității sau suspendarea activității, retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori activități, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială), in randul sancțiunilor principale;
6. Diversificarea sancțiunilor contravenționale de mediu, prin introducerea unora noi precum: interdicția temporară de a beneficia de credite sau de ajutoare financiare de stat, decăderea din dreptul de a contracta cu statul sau cu autoritățile și instituțiile publice, interdicția de a emite cecuri sau de a utiliza carduri de plată, interdicția plasării de titluri, acțiuni sau obligațiuni, prin ofertă publică, afișarea sau difuzarea actului de sancționare , interdicția temporară de a fabrica un produs sau de a utiliza un procedeu tehnic etc.
7. Stabilirea unor criterii legale de evaluare a prejudiciilor de mediu, astfel incat repararea prejudiciului produs prin săvarșirea contravenției de mediu să se realizeze in cadrul procedurii contravenționale, prin stabilirea despăgubirii de către agentul constatator, în cadrul procesului-verbal de contravenție. Regimul contravențional general prevede că, dacă prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vatamate, facând mențiunea corespunzatoare în procesul-verbal. Având în vedere că, de multe ori, în cazul contravențiilor de mediu nu există o persoană fizică sau juridică ce poate avea calitatea de persoană vătămată, ceea ce face puțin probabilă reclamarea prejudiciului in afara procedurii contravenționale, in condițiile dreptului comun, propunem, pentru această categorie de contravenții, eliminarea prevederii privind acordul persoanei vătămate pentru repararea prejudiciului in cadrul procedurii contravenționale.
8. Precizarea legală a unor criterii de apreciere a gravității contravenției de mediu, necesare pentru stabilirea sancțiunii.
9. Eliminarea posibilității de aplicare a sancțiunii avertismentului la contravențiile de mediu grave, prin prevederea expresă a acestei interdicții în cadrul actelor normative care le stabilesc și sancționează.
10. Stabilirea limitelor speciale ale amenzilor contravenționale in materie de mediu, pentru persoanele juridice, prin trimitere la un mod de calcul care să aibă în vedere cifra de afaceri sau activul patrimonial al contravenientului.
11. Direcționarea sumelor provenind din amenzi aplicate pentru sancționarea contravențiilor de mediu către Fondul pentru mediu și a unui procent din fiecare amendă către organizația neguvernamentală care a sesizat agentul constatator cu privire la săvarșirea faptei;
12. Prevederea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pentru o serie de contravenții la regimul protecției mediului , precum cele care se referă la întreținerea perdelelor forestiere și aliniamentelor de protecție, a spațiilor verzi, parcurilor, gardurilor vii, la salubrizarea terenurilor, la întreținerea și înfrumusețarea clădirilor, a curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor, eliminarea deșeurilor etc . 13. Excluderea din art. 1 alin.(2) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice a sancțiunii contravenționale referitoare la reținerea bunurilor supuse confiscării și reglementarea acesteia în cuprinsul aceluiași act normativ, ca măsură asiguratorie, cu procedura aferentă.
14. Completarea art. 1 alin.(2) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, ce stabilește sancțiunile contravenționale complementare in domeniul silvic, prin includerea sancțiunii prevăzută la art. 30 alin.(6) din același act normativ, constand in realizarea lucrărilor necesare pentru readucerea la starea inițială a fondului forestier sau suportarea costurilor necesare pentru realizarea acestor lucrări.
15. Extinderea sferei bunurilor ce pot face obiectul sancțiunii aducerii la situația anterioară, prevăzută de lege lata doar pentru terenuri, prin includerea tuturor factorilor sau elementelor de mediu susceptibile de vătămare prin fapte contravenționale și de aducere la starea inițială.
16. Reglementarea situației in care, din neglijență sau cu intenție, contravenientul nu execută in mod efectiv și optim sancțiunea aducerii terenului (sau a altor bunuri, intr-o viitoare reglementare) la starea anterioară, prin stabilirea posibilității de a se dispune efectuarea lucrărilor necesare pe cheltuiala acestuia.
17. Reglementarea unei categorii de sancțiuni specifice de drept al mediului, distincte de cele aferente răspunderii civile, contravenționale și penale și a unei proceduri speciale de aplicare. Intre acestea, avem în vedere : refuzul de a emite acordul sau autorizația de mediu; oprirea executării proiectului care nu întrunește condițiile de autorizare; încetarea activității utilizatorilor de apă în condițiile prevăzute de art. 107-108 din Legea apelor; obligarea proprietarilor de terenuri care nu asigură cultivarea acestora și protecția solului la plata unei sume de bani etc.
18. Completarea art. 1 din Codul penal al Romaniei, în sensul promovării mediului la rangul valorilor sociale fundamentale protejate de dreptul penal.
BIBLIOGRAFIE
1. Tratate și monografii
1. Alexandru I., Popescu – Slăniceanu I., Cărăușan M., Enescu C.I, Dincă D., Drept Administrativ, București, 2005;
2. Alexandru I, Cărăușan M., Cosmin Sorin Bucur, Drept Administrativ, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009;
3. Anghene M., Elemente de drept administrativ, Editura Științifică București, 1958;
4. Apostol Tofan D., Drept Administrativ, Volumul II, Editura All Beck, București, 2004;
5. Apostol Tofan D., Drept Administrativ, Volumul II, Edița 2, Editura CH Beck, București, 2009;
6. Apostol Tofan D., Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice, Editura AlI Beck, București, 1999;
7. Apostol Tofan D., Drept Adminsitrativ, Partea I, Note de curs pentru forma de învățământ la distanță, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, Facultatea de Administrație Publică, 2007 ;
8. Bârsan C., Convenția europeană a drepturilor omului, Comentarii pe articole, Vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2005;
9. Brezoianu D., Drept administrativ român, Editura All Beck, București, 2004;
10. Bobică N., Elemente de ecologie și protecția mediului, Editura Chemarea, Iași, 1994;
11. Bran F., Dîncu I., Ecologie generală și protecția mediului, Editura A.S.E., București,2001;
12. Buzea N., Principii de drept penal. Volumul 1, 1937;
13. Buzea N., Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1944;
14. Chiriță R., Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Culegere de hotărâri -2003, Editura C.H. Beck, București, 2007;
15. Chiriță R., Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Culegere de hotărâri – 2005, Editura C.H. Beck, București, 2007;
16. Constantinescu N.N., Economia protecției mediului natural, Editura Politică, București, 1976;
17. Corbeanu I., Drept Administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002;
18. Costin N. M., Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Editura Dacia, Cluj, 1974;
19. Costin D. M., Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal roman, Editura Universul Juridic, București, 2010;
20. Cristea V. – Ocrotirea naturii și protecția mediului în România, Ed. Cluj. Univ. Press, Cluj-Napoca, 1996;
21. Crauciuc O., Dreptul mediului înconjurător, Editura Silex, București, 2004;
22. Capcelea A., Dreptul ecologic, Ed. Științifică, Chișinău, 2000 ;
23. Inserguet-Brisset V., Droit de l’environnement, Presses Universitaires de Rennes, 2005 ;
24. Charbonneau S., Droit communautaire de l’environnement, Ed. Harmattan, Paris, 2003 ;
25. Dacian C. D., Legea contenciosului administrativ, Comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2005;
26. Daneș Ș., Înlocuirea răspunderii penale, București, 1970;
27. Dogaru I., Popa N., Dănișor D. C., Cercel S., Bazele dreptului civil. Volumul I. Teoria generală, Editura C.H. Beck, București, 2008 ;
28. Dongoroz V., Drept penal, "Tirajul" Institut de Arte Grafice, București, 1939;
29. Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracțiuni cu răspundere administrativă sau disciplinară, Editura Academiei R.P.R., 1957;
30. Dragoș D., Drept Administrativ, București, 2005;
31. Drăganu T., Actele de drept administrativ, Editura Stiințifică, București, 1959;
32. Drăganu T., Liberul acces la justiție, Editura Lumina Lex , București, 2003;
33. Drăghici C., Drăghici V. C., Iacob A., Corcheș R., Drept Contravențional, Editura Tritonic, București, 2003;
34. Drăghici P. , Dușcă A.I., Dreptul intern și comunitar al mediului, Ed. Universitaria, Craiova, 2003;
35. Dușcă A.I. , Dreptul mediului, Editura Universul Juridic, București, 2009;
36. Dușcă A.I. , Bischin R., Hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene în materia dreptului mediului , Ed. Universitaria, Craiova, 2009;
37. Duțu M., Dreptul internațional și comunitar al mediului, Editura Economică, București, 1995;
38. Duțu M., Dreptul mediului. Editura Economică. București, 1996;
39. Duțu M., Dreptul comunitar al mediului. Editura Economică, București, 1997;
40. Duțu M., Dreptul internațional al mediului. Drept comunitar al mediului, Editura Economică, București, 1998;
41. Duțu M., Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 1998;
42. Duțu M., Ecologie: filosofia naturala a vieții, Editura Economică, București, 1999;
43. Duțu M., Dicționar de drept al mediului, Editura Economică, București, 2000;
44. Duțu M., Dreptul mediului. Abordare integrată, tratat, Editura Economică, București, 2003;
45. Duțu M., Dreptul internațional al mediului, Editura Economică, București, 2004;
46. Duțu M., Principii și instituții fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economică, București, 2005;
47. Duțu M., Infracțiuni și contravenții silvice, Ed.Economică, București, 2000;
48. Duțu M., Principii și instituții fundamentale de drept al mediului, Editura Pământul, 2006;
49. Duțu M., Dreptul mediului, Curs universitar, Ed. C.H. Beck, 2007; 2009; 2010;
50. Duțu M., Tratat de drept al mediului, Ed.C.H.Beck, 2007;
51. Duțu M., Dreptul de proprietate și exigențele protecției mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2011;
52.Duțu M., Dreptul mediului, Ed. Gamian, București, 1993;
53. Enciclopedia Treccani, Contravvenzione, Instituto Poligrafico e Zecca Dello Stato, Roma, 1988;
54. Fabian G., Drept instituțional comunitar, Editura Sfera, Cluj-Napoca, 2004;
55. Furdui S., Dreptul Contravențional, Editura Cartier, Chișinău, 2005;
56. Garçon E., Code pénal annoté, Tome Premier, Paris, 1906;
57. Ghinea L. , Apărarea naturii, Editura Politică, București, 1978;
58. Giurgiu L., Zaharie C. G., Drept Administrativ, Editura ProUniversalis, București, 2005;
59. Grădinaru I., Protecția mediului – abordare previzională, Ed. Economică, București, 2000;
60. Groza L., Părăușanu G., Reglementarea sancționării contravențiilor, Editura Științifică, București, 1973;
61. Guihal D., Droit répressif de l’environnement, Ed. Economica, Paris, 2000 ;
62. Guțuleac V., Tratat de drept contravențional, Editura Tipografia Centrală, Chișinău, 2009 ;
63. Hotca M.A., Regimul juridic al contravențiilor, Comentarii și explicații, Ediția a III-a, Editura C.H. Beck, București, 2008;
64. Hotca M.A., Drept contravențional, Partea generală, Editura Editas, București, 2003;
65. Ilie A., Dreptul mediului înconjurător, Editura Universitaria, Craiova, 2006;
66. Ionescu R., Drept administrativ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970;
67. Iorgovan A., Răspunderea contravențională, Teză de doctorat, București, 1979;
68. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, Ediția III-a, Volumul II, Editura AlI Beck, București, 2002;
69. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, Ediția 4, Volumul II, Editura All Beck, București, 2005;
70. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. Nemira, 1996 ;
71. Iovănaș I., Dreptul administrativ și elemente ale științei administrației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977;
72. Iovănaș I., Considerații teoretice cu privire la răspunderea administrativă, Teză de doctorat, Cluj Napoca, 1968;
73. Jelev I., Managementul mediului înconjurător, Editura SC F&F Internațional SRL, Gheorghieni, 2001;
74. Juris-Classeur, Pénal I, Art. 111-1, Dalloz, Paris, 1998;
75. Juris-Classeur, Procédure pénale, Dalloz, Paris, 1994;
76. Kubasek N. K., Silverman G. S., Environemntal Law, 6th edition, Prentice Hall, New Jersey, 2007;
77. Kiss Al., Beurier J.-P., Droit international de l’environnement, 3-e édition, Ed. Pedone, Paris, 2004 ;
78. Lavieille M., Droit international de l’environnement, 2-e édition, Ed. Ellipses, Paris, 2004 ;
79. Lupan E., Dreptul mediului. Editura Lumina Lex, București, 2001;
80. Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului , Editura C.H.Beck, București, 2009;
81. Manda C., Drept Administrativ, Tratat elementar, ediția a III a, Editura Lumina Lex, București, 2002;
82. Manda C., Drept Administrativ, Tratat elementar , Ed. Universul Juridic, București, 2008;
83. Manoleli D., Dezvoltarea durabilă, note de curs, București;
84. Manoliu M., Ionescu C., Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, Editura HGA, București, 1998;
85. Marinescu D., Dreptul mediului înconjurător. Editura Șansa SRL, București, 1996;
86. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, Editura AII Beck, București, 2003;
87. Marinescu D., Infracțiuni în domeniul protecției mediului, Editura Lumina Lex, București, 2005;
88. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția a Il-a. Editura Univesul Juridic, București, 2007;
89. Martin A. N., La responsabilidad penal de las personas juridicas : un modelo legislativo, Ed. Justel, Madrid, 2008;
90. Mazilu D., Dreptul comunitar al mediului, Ediția a III-a , Editura Lumina Lex, București, 2008;
91. Mitrache C., Drept penal român, Partea generală, ediția a III-a, Casa de editură și presă „Șansa” SRL București;
93. Morand-Deviller J., Le droit de l’environnement, 7-e édition, P.U.F., Paris, 2006;
94. Negoiță A., Drept Administrativ, Editura Sylvi, București, 1998;
95. Nuna E., Ghercu O., Nica G., Popa C., Contravenția, Ediția a II-a, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2005;
96. Parlagi A., Drept Administrativ, Universitatea Ecologică București, 1998;
97. Părăușanu V., Ponoran, I., Economia mediului, Editura Sylvi, București,1997;
98. Pașca V., Modificările Codului penal, Legea nr. 278/2006, Comentarii și explicații, Editura Hamangiu, 2007;
99. Pătrăuș M., Drept comunitar, Ed. Universității din , , 2007;
100. Petrescu R.N., Drept Administrativ, Editura Cordial LEX, Cluj Napoca, 2001;
101. Petrescu R.N., Drept Administrativ, Editura Accent, Cluj Napoca, 2004;
102. Petrescu R.N., Drept Administrativ, Editura Hamangiu, București, 2009;
103. Pivniceru M.M., Susanu P., Tudurache D., Contravenția, îndrumar teoretic și practic, Institutul European Iași, 1997;
104. Podaru O., Chiriță R., Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Comentată și adnotată, Editura Sfera, Cluj Napoca, 2006;
105. Poenaru I., Răspunderea pentru contravenții, Editura Lumina Lex, București, 1998;
106. Poenaru I., Regimul juridic al contravențiilor, Editura Lumina Lex, București, 2002;
107. Poenaru I., Privire retrospectivă asupra dezvoltării dreptului penal român, în Dreptul românesc contemporan, evoluție și perspective, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977 ;
108. Postion P., Papadopolu M., Codul penal adnotat, Editura Socec & Co, București, 1922;
109. Preda M., Drept Administrativ, Partea generală, Editura Lumina Lex, București, 2004;
110. Prieur M., Droit de l’environnement, 5-e édition, Ed. Dalloz, Paris, 2004 ;
111. Prieur M. , Droit de l” environnement, Ed. Dalloz, 2001;
112. Prieur M., Les nouveaux droits, AJDA, 2005;
113. Prisăcaru V., Drept Administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002;
114. Prisăcaru I. V., Tratat de drept administrativ român, Partea generală, Ed. ALL, București, 1996;
115. Rémond-Gouillou, Du droit de détruire, PUF, „Les voies du droit”, 1989
116. Rojanschi V, Bran F., Politici și strategii de mediu, Editura Economică, București, 2002;
117. Rojanschi V., Bran, F., Evaluarea impactului ecologic și auditul de mediu. Editura A.S.E., București, 2004;
118. Rojanschi V., Bran F., Cuantificarea dezvoltării durabile, Editura Economică, București, 2006;
119. Romi R., Droit et administration de l’environnement, Ed. Domat-Montchrestien, 5-e édition, 2004 ;
120. Romi R., L’Europe et la protection de l’environnement, Victoires Editions, 3-e édition, 2003.
121. Romi R., Droit international et européen de l’environnement, Ed. Montchrestien, Paris, 2005 ;
Rusu I., Drept administrativ, Ed. Lumina Lex, București, 2001;
122. Sandu F., Ioniță G.-I-, Dreptul mediului, Editura Sylvi, București, 2003;
123. Santiniello G., Manuale di diritto penale, Milano, 1967 ;
124. Severin D., Răspunderea contravențională, Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2007;
125. Stătescu C., Bîrsan C., Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Ed. All, București, 1993;
126. Stelian M. , Țăgorean P. , Protecția mediului în Uniunea Europeană, Editura Detectiv, București, 2009;
127. Streteanu F., Chiriță R., Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. Roseti, București, 2002;
128. Strețeanu F., Chiriță R., Răspunderea penală a persoanei juridice, Ediția a 2-a , Editura C.H. Beck., București,2007;
129. Streteanu F., Drept penal, Partea generală, Ed. Rosetti, București, 2003;
130. Tanoviceanu I., Curs de drept penal, Editura Socec & Co., București, 1912;
131. Tanoviceanu I., Curs de procedură penală română, Editura Socec& Co., București, 1913;
132. Trăilescu A., Drept Administrativ- Tratat Elementar, Editura All Beck, București, 2002;
133. Țiclea A., Rujoiu C., Niță Stan I., Tărăcilă I.D., Corbu M., Răspunderea Contravențională, Editura Atlas Lex, București, 1995;
134. Țiclea A., Reglementarea contravențiilor, Ediția a V-a, Editura Lumina Lex, București, 2007;
135. Țiclea A., Legislație și practică contravențională, Editura ALL Beck, București, 1999;
136. Uliescu M., Dreptul mediului înconjurător, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București, 1997;
137. Urusța M., Procedura contravențională, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2008, 2010;
137. Van Lang A., Droit de l’environnement, Presses Universitaires de France, Paris, 2002 ;
138. Vedinaș V., Drept administrativ și instituții politico-administrative, Editura Lumina Lex, București, 2002;
139. Vedinaș V., Drept administrativ, Ediția a IV-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009;
140. Viney G., Dubuisson B., (sous la direction de), Les responsabilités environnmentales dans l’espace européen, Ed. Schulthess, L.G.D.J., 2006;
141. Vișan S., Angelescu A., Mediu înconjurător, poluare și protecție, Editura Economică, București, 2000;
2. Studii și articole
1. Alexandru I., Un punct de vedere în conturarea unei concepții privind elaborarea codului administrativ, în "Revista Română de Drept", nr. 9/1976;
2. Anghene M., Unele probleme privind stabilirea și sancționarea contravențiilor în dreptul comparat, în " Revista Română de Drept", nr. 7/1978;
3. Apostol Tofan D., Regimul juridic actual aplicabil contravențiilor. Aspecte de drept material, în "Curierul Judiciar”, nr. 6/2002;
4. Apostol Tofan D., Regimul juridic actual aplicabil contravențiilor. Aspecte de drept procesual, în "Curierul Judiciar”, nr. 7/2002;
5. Barac L., Câteva considerații cu privire la definirea răspunderii juridice, în "Dreptul", nr. 4/1994;
6. Băbălău C., Criteriile de stabilire în concret a gradului de pericol social, în "Dreptul", nr. 2/1998;
7. Beligrădeanu Ș., Admisibilitatea cumulului răspunderii disciplinare a salariaților cu răspunderea lor penală și contravențională, în "Dreptul", nr. 4/2006;
8. Beurier J-P., Le droit de la biodiversite, Revue juridique de l’environnement, no. 2, 1996;
9. Bradin F., Popescu E., Raportul dintre răspunderea managerului și cea a persoanei juridice în materie contravențională, în "Dreptul", nr. 10/2003;
10. Bulai C., Infracțiuni și contravenții, în "Studii și cercetări juridice", nr. 2/1973;
11. Chiriță R., Principiul legalității consacrat prin art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului și obligațiile impuse statelor membre, în "Caietele de drept penal", nr. 1/2007;
12. Condor I., Pop T., Probleme procedurale în legătură cu noua reglementare privind stabilirea și sancționarea unor contravenții, în "Revista Română de Drept", nr. 9/1970;
13. Dencă S., Sarcina probei și limitele prezumției de nevinovăție în materia plângerilor contravenționale analizate în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului, în „Revista română de drept privat", nr. 4/2008;
14. Dumitru I., Discuții în legătură cu unele contravenții prevăzute în Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în "Dreptul", nr. 2/1995;
15. Dușcă A.I., Bischin R. , Schema cadru a hotărârilor Curții Europene de Justiție a Comunităților Europene. Discuție pe marginea hotărârii CJCE în cauza Jipa , în R.R.D.C., nr.1/2009;
16. Duțu M., Duțu G., Considerații asupra specificului contravențiilor la regimul de autorizare a construcțiilor, în "Dreptul", nr. 10-11/1995;
17. Duțu M., Despre necesitatea, obiectul și dimensiunile definitorii ale dreptului ecologic, în „Revista română de drept”, nr.5/1989;
18. Duțu M., Dreptul la un mediu sănătos și prosper – Drept fundamental al omului în „Dreptul”, nr.9-11/1990;
19. Duțu M., În legătură cu răspunderea civilă pentru pagube ecologice în „Dreptul”, nr.10-11/1991;
20. Duțu M., Considerații privind dreptul comunitar european al mediului, în „Revista română de studii internaționale”, nr.5-6/1993;
21. Duțu M., Regimul juridic de protecție și conservare a Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în „Revista Dreptul”, nr.5-6/1994;
22. Duțu M., Specificul sancțiunilor de drept al mediului, în „Revista Dreptul”, nr.10-11/1994;
23. Duțu M., Legea protecției mediului, în „Revista Dreptul”, nr.5/1996;
24. Duțu M., Regimul juridic al autorizării activităților economice și sociale cu impact asupra mediului, în „Revista Dreptul”, nr.10/1996;
25. Duțu M., Probleme ale aproximării legislației românești cu reglementările juridice comunitare privind mediul, în volumul Protecția mediului și integrarea europeană, editat de The Ecological Cooperation Group 1998;
26. Duțu M., Particularități și dimensiune ale dreptului internațional al mediului, în „Revista Dreptul”, nr.10/1999;
27. Duțu M., Evolution et difficultes de l’harmonisation legislative dans le domaine de l’environnement, în „Romanian Jurnal of European Affairs”, nr.1/2001;
28. Duțu M., Formarea, evoluția și perspectivele de dezvoltare ale dreptului în România, în „Revista română de drept al mediului”, nr.1/2003;
29. Duțu M., La reconnaissance et la garantie constitutionnelles et legislatives du droit fundamental à l’environnement en Roumanie, în „Revue européenne de droit de l’environnement”, nr.1/2004;
30. Duțu M., „Regimul juridic al actelor de reglementare privind protecția mediului”, în „Revista Dreptul”, nr.12/2006;
31. Duțu M., Prevenirea și repararea pagubelor de mediu potrivit OUG nr. 68/2007, în „Revista Dreptul”, nr. 11/2007;
32. Duțu M., Evoluții ale dreptului mediului în țările central și est europene în contextul aderării și integrării lor în UE. Cazul României, în „Revista română de drept al mediului”, nr.1/2007;
33. Duțu M., Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la marja de apreciere a legislațiilor naționale în domeniul limitării libertății de expresie și a criticilor militanților ecologiști. Prevalența dreptului la libertatea de expresie – cu referire la fapte de natura istorică ori științifică – asupra unor reglementări legale naționale care statornicesc un „drept la uitare”, în „Revista Dreptul”, nr. 10/2008;
33. Duțu M., Impactul globalizării asupra dreptului mediului. De la dreptul mediului, la dreptul ecosferei, în „Revista română de dreptul mediului”, nr. 2/2009;
34. Duțu M., L’évolution du droit de l’environnement en Roumanie, în vol. „Droit et mondialisation”, LGDJ, Paris, 2009;
35. Duțu M., Tratatul de la Lisabona și problematica mediului, în „Revista Dreptul”, nr. 3/2010;
36. Duțu M., Implicații ale transpunerii în dreptul român a Directivei 2008/99/CE din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, în „Revista Dreptul”, nr. 6/2010.
37. Duțu A., Necesitatea și dimensiunile unui Cod al mediului în România, în „Revista Română de Drept al Mediului”, nr.1/2006;
38. Duțu M., Duțu G., Considerații asupra specificului contravențiilor la regimul de autorizare a construcțiilor, în „Revista Dreptul”, 10-11/1995;
39. Fodor E. M., Considerații privind contravenția și regimul sancționator contravențional, în Reformele administrative și judiciare în perspectiva integrării europene, secțiunea pentru științe juridice și administrative, Caietul Științific nr. 6/2004, Institutul de Științe Administrative „Paul Negulescu”;
40. Frunză M., În legătură cu elaborarea actelor normative de stabilire și sancționare a contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 9/1967;
41. Frunză M., Noul regim al contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 2/1969;
42. Gherghinescu R., Reguli de bază ale elaborării și aplicării reglementărilor privitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor, în „Revista Română de Drept", nr. 8/1973;
43. G.Levasseur, Sanctions penales et personnes morales, Revue de droit penal et de criminologie, 1975-1976;
44. Gionea V., Regimul stabilirii, sancționării și prescrierii contravențiilor cu privire specială în construcții, în "Revista Româna de Drept", nr. 6/1969;
45. Gradea T., Probleme legate de răspunderea pentru faptele care nu prezintă pericolul social al unei infractiuni, în "Revista Română de Drept", nr. 4/1974;
46. Hristea Th., Un pleonasm evitabil: „Mediu înconjurător”, în „Revista română de drept al mediului”, nr. 1/2003;
47. Ifrim D., Unele sugestii de îmbunătățire a regimului contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 11/1978;
48. Iorgovan A., Considerații cu privire la răspunderea pentru contravenții în reglementarea viitorului cod al contravențiilor, în „Analele Universității București", 1977;
49. lorgovan A., Unele propuneri în legătură cu viitoarea reglementare în materia contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 10/1978;
50. Iorgovan A., Persoana juridică ca subiect al contravenției, în „Analele Universității București", 1980;
51. Iovănaș I., Considerații teoretice cu privire la natura răspunderii administrative, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyal", Seria Jurisprudentia, 1968;
52. Kirmaier I., Cămărăscu M.A., Propuneri pentru o viitoare reglementare a contravențiilor, în „Revista Română de Drept", nr. 8/1979;
53. Lascu L.C., Sancțiunea cu caracter administrativ, în „Revista de Drept Penal", nr. 4/2002;
54. Mihalcea M. A., Ghimbășanu V.-P., Standarde Europene și românești referitoare la prezumția de nevinovăție în materie contravențională, în „Revista Dreptul”, nr. 9/2010;
55. Pătulea V., Sinteză teoretică și de practică a Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu prevederile articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale. Domeniul de aplicare. Drepturi și obligații cu caracter civil (II), în "Dreptul", nr. 6/2006;
56. Pârvu L. N., Unele probleme privind aplicarea sancțiunilor contravenționale de către instanțele judecătorești, în "Dreptul", nr. 5-6/1993;
57. Podaru O., Comentariu la Ordonanța 2/2001 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, în "Pandectele Române", nr. 1/2002;
58. Poenaru I., Perfecționarea legislației în domeniul contravențiilor, în lucrarea colectivă "Legislația și perfecționarea relațiilor sociale", Editura Academiei, București, 1956;
59. Poenaru I., Spre un cod al contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 7/1976;
60. Poenaru I., Problemele legislației contravenționale, în „Dreptul", nr. 2/1998;
61. Poenaru I., Santai I., Noul regim al contravențiilor. Ordonanta nr. 2/2001, în „Dreptul", nr. 12/2001;
62. Pop T., Raportul între răspunderea penală și cea administrativă în cazul unor fapte ilicite, în „Revista Română de Drept", nr. 12/1972;
63. Popescu C. L., Aspecte procedurale noi privind plângerea împotriva actelor de aplicare a sancțiunilor contravenționale prevăzute de legea cadru, în „Dreptul", nr. 1/1995;
64. Popescu C. L., Natura nepenală a contravenției, în „Revista de Drept Penal", nr. 2/1996;
65. Popescu C. L., Drept contraventional. Procedura contravențională judiciară. Natura "penală" în sens european autonom. Prezumția de nevinovăție. Dreptul la un proces echitabil. Neconvenționalitate, în „Curierul Judiciar", nr. 10/2007;
66. Popescu C.L., Reglementarea constituțională a contravențiilor, în „Revista de Drept Public”, nr. 1-2/1996, Ed. Atlas T&T;
67. Ramașcanu B., Procedura contravențională judiciară în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în „Revista Themis", nr. 2/2005;
68. Rădulescu O., Rosenberg P., Rădulescu A., Despre sancțiunile cu caracter administrativ aplicate în baza art. 18 indice 1 din Codul penal, în "Dreptul", nr. 8/2002;
69. Sima C., Brandibur C., Pătulea V., Unele observații în legătură cu prevederile art. 12 din O.G. nr 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în "Dreptul", nr. 3/2002;
70. Telegdi A., Poenaru l., Gr. Theodoru, Aspecte ale raportului dintre răspunderea penală și răspunderea contravențională, în „Revista Română de Drept", nr. 6/1973;
71. Ungur L., Stabilirea și executarea despăgubirilor civile ca urmare a săvârșirii unei contravenții, în „Dreptul", nr. 8/1999;
72. Ursuța M., Procedura contraventională română poate fi considerată ca aparținând noțiunii autonome de „materie penală”din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului”, în „Curierul Judiciar", nr. 2/2005;
73. Vedinaș V. , Unele considerații teoretice și implicații practice privind noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, în „Dreptul”, nr. 5/2005.
BIBLIOGRAFIE
1. Tratate și monografii
1. Alexandru I., Popescu – Slăniceanu I., Cărăușan M., Enescu C.I, Dincă D., Drept Administrativ, București, 2005;
2. Alexandru I, Cărăușan M., Cosmin Sorin Bucur, Drept Administrativ, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009;
3. Anghene M., Elemente de drept administrativ, Editura Științifică București, 1958;
4. Apostol Tofan D., Drept Administrativ, Volumul II, Editura All Beck, București, 2004;
5. Apostol Tofan D., Drept Administrativ, Volumul II, Edița 2, Editura CH Beck, București, 2009;
6. Apostol Tofan D., Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice, Editura AlI Beck, București, 1999;
7. Apostol Tofan D., Drept Adminsitrativ, Partea I, Note de curs pentru forma de învățământ la distanță, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, Facultatea de Administrație Publică, 2007 ;
8. Bârsan C., Convenția europeană a drepturilor omului, Comentarii pe articole, Vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2005;
9. Brezoianu D., Drept administrativ român, Editura All Beck, București, 2004;
10. Bobică N., Elemente de ecologie și protecția mediului, Editura Chemarea, Iași, 1994;
11. Bran F., Dîncu I., Ecologie generală și protecția mediului, Editura A.S.E., București,2001;
12. Buzea N., Principii de drept penal. Volumul 1, 1937;
13. Buzea N., Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1944;
14. Chiriță R., Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Culegere de hotărâri -2003, Editura C.H. Beck, București, 2007;
15. Chiriță R., Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Culegere de hotărâri – 2005, Editura C.H. Beck, București, 2007;
16. Constantinescu N.N., Economia protecției mediului natural, Editura Politică, București, 1976;
17. Corbeanu I., Drept Administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002;
18. Costin N. M., Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Editura Dacia, Cluj, 1974;
19. Costin D. M., Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal roman, Editura Universul Juridic, București, 2010;
20. Cristea V. – Ocrotirea naturii și protecția mediului în România, Ed. Cluj. Univ. Press, Cluj-Napoca, 1996;
21. Crauciuc O., Dreptul mediului înconjurător, Editura Silex, București, 2004;
22. Capcelea A., Dreptul ecologic, Ed. Științifică, Chișinău, 2000 ;
23. Inserguet-Brisset V., Droit de l’environnement, Presses Universitaires de Rennes, 2005 ;
24. Charbonneau S., Droit communautaire de l’environnement, Ed. Harmattan, Paris, 2003 ;
25. Dacian C. D., Legea contenciosului administrativ, Comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2005;
26. Daneș Ș., Înlocuirea răspunderii penale, București, 1970;
27. Dogaru I., Popa N., Dănișor D. C., Cercel S., Bazele dreptului civil. Volumul I. Teoria generală, Editura C.H. Beck, București, 2008 ;
28. Dongoroz V., Drept penal, "Tirajul" Institut de Arte Grafice, București, 1939;
29. Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracțiuni cu răspundere administrativă sau disciplinară, Editura Academiei R.P.R., 1957;
30. Dragoș D., Drept Administrativ, București, 2005;
31. Drăganu T., Actele de drept administrativ, Editura Stiințifică, București, 1959;
32. Drăganu T., Liberul acces la justiție, Editura Lumina Lex , București, 2003;
33. Drăghici C., Drăghici V. C., Iacob A., Corcheș R., Drept Contravențional, Editura Tritonic, București, 2003;
34. Drăghici P. , Dușcă A.I., Dreptul intern și comunitar al mediului, Ed. Universitaria, Craiova, 2003;
35. Dușcă A.I. , Dreptul mediului, Editura Universul Juridic, București, 2009;
36. Dușcă A.I. , Bischin R., Hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene în materia dreptului mediului , Ed. Universitaria, Craiova, 2009;
37. Duțu M., Dreptul internațional și comunitar al mediului, Editura Economică, București, 1995;
38. Duțu M., Dreptul mediului. Editura Economică. București, 1996;
39. Duțu M., Dreptul comunitar al mediului. Editura Economică, București, 1997;
40. Duțu M., Dreptul internațional al mediului. Drept comunitar al mediului, Editura Economică, București, 1998;
41. Duțu M., Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 1998;
42. Duțu M., Ecologie: filosofia naturala a vieții, Editura Economică, București, 1999;
43. Duțu M., Dicționar de drept al mediului, Editura Economică, București, 2000;
44. Duțu M., Dreptul mediului. Abordare integrată, tratat, Editura Economică, București, 2003;
45. Duțu M., Dreptul internațional al mediului, Editura Economică, București, 2004;
46. Duțu M., Principii și instituții fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economică, București, 2005;
47. Duțu M., Infracțiuni și contravenții silvice, Ed.Economică, București, 2000;
48. Duțu M., Principii și instituții fundamentale de drept al mediului, Editura Pământul, 2006;
49. Duțu M., Dreptul mediului, Curs universitar, Ed. C.H. Beck, 2007; 2009; 2010;
50. Duțu M., Tratat de drept al mediului, Ed.C.H.Beck, 2007;
51. Duțu M., Dreptul de proprietate și exigențele protecției mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2011;
52.Duțu M., Dreptul mediului, Ed. Gamian, București, 1993;
53. Enciclopedia Treccani, Contravvenzione, Instituto Poligrafico e Zecca Dello Stato, Roma, 1988;
54. Fabian G., Drept instituțional comunitar, Editura Sfera, Cluj-Napoca, 2004;
55. Furdui S., Dreptul Contravențional, Editura Cartier, Chișinău, 2005;
56. Garçon E., Code pénal annoté, Tome Premier, Paris, 1906;
57. Ghinea L. , Apărarea naturii, Editura Politică, București, 1978;
58. Giurgiu L., Zaharie C. G., Drept Administrativ, Editura ProUniversalis, București, 2005;
59. Grădinaru I., Protecția mediului – abordare previzională, Ed. Economică, București, 2000;
60. Groza L., Părăușanu G., Reglementarea sancționării contravențiilor, Editura Științifică, București, 1973;
61. Guihal D., Droit répressif de l’environnement, Ed. Economica, Paris, 2000 ;
62. Guțuleac V., Tratat de drept contravențional, Editura Tipografia Centrală, Chișinău, 2009 ;
63. Hotca M.A., Regimul juridic al contravențiilor, Comentarii și explicații, Ediția a III-a, Editura C.H. Beck, București, 2008;
64. Hotca M.A., Drept contravențional, Partea generală, Editura Editas, București, 2003;
65. Ilie A., Dreptul mediului înconjurător, Editura Universitaria, Craiova, 2006;
66. Ionescu R., Drept administrativ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970;
67. Iorgovan A., Răspunderea contravențională, Teză de doctorat, București, 1979;
68. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, Ediția III-a, Volumul II, Editura AlI Beck, București, 2002;
69. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, Ediția 4, Volumul II, Editura All Beck, București, 2005;
70. Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. Nemira, 1996 ;
71. Iovănaș I., Dreptul administrativ și elemente ale științei administrației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977;
72. Iovănaș I., Considerații teoretice cu privire la răspunderea administrativă, Teză de doctorat, Cluj Napoca, 1968;
73. Jelev I., Managementul mediului înconjurător, Editura SC F&F Internațional SRL, Gheorghieni, 2001;
74. Juris-Classeur, Pénal I, Art. 111-1, Dalloz, Paris, 1998;
75. Juris-Classeur, Procédure pénale, Dalloz, Paris, 1994;
76. Kubasek N. K., Silverman G. S., Environemntal Law, 6th edition, Prentice Hall, New Jersey, 2007;
77. Kiss Al., Beurier J.-P., Droit international de l’environnement, 3-e édition, Ed. Pedone, Paris, 2004 ;
78. Lavieille M., Droit international de l’environnement, 2-e édition, Ed. Ellipses, Paris, 2004 ;
79. Lupan E., Dreptul mediului. Editura Lumina Lex, București, 2001;
80. Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului , Editura C.H.Beck, București, 2009;
81. Manda C., Drept Administrativ, Tratat elementar, ediția a III a, Editura Lumina Lex, București, 2002;
82. Manda C., Drept Administrativ, Tratat elementar , Ed. Universul Juridic, București, 2008;
83. Manoleli D., Dezvoltarea durabilă, note de curs, București;
84. Manoliu M., Ionescu C., Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, Editura HGA, București, 1998;
85. Marinescu D., Dreptul mediului înconjurător. Editura Șansa SRL, București, 1996;
86. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, Editura AII Beck, București, 2003;
87. Marinescu D., Infracțiuni în domeniul protecției mediului, Editura Lumina Lex, București, 2005;
88. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, ediția a Il-a. Editura Univesul Juridic, București, 2007;
89. Martin A. N., La responsabilidad penal de las personas juridicas : un modelo legislativo, Ed. Justel, Madrid, 2008;
90. Mazilu D., Dreptul comunitar al mediului, Ediția a III-a , Editura Lumina Lex, București, 2008;
91. Mitrache C., Drept penal român, Partea generală, ediția a III-a, Casa de editură și presă „Șansa” SRL București;
93. Morand-Deviller J., Le droit de l’environnement, 7-e édition, P.U.F., Paris, 2006;
94. Negoiță A., Drept Administrativ, Editura Sylvi, București, 1998;
95. Nuna E., Ghercu O., Nica G., Popa C., Contravenția, Ediția a II-a, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2005;
96. Parlagi A., Drept Administrativ, Universitatea Ecologică București, 1998;
97. Părăușanu V., Ponoran, I., Economia mediului, Editura Sylvi, București,1997;
98. Pașca V., Modificările Codului penal, Legea nr. 278/2006, Comentarii și explicații, Editura Hamangiu, 2007;
99. Pătrăuș M., Drept comunitar, Ed. Universității din , , 2007;
100. Petrescu R.N., Drept Administrativ, Editura Cordial LEX, Cluj Napoca, 2001;
101. Petrescu R.N., Drept Administrativ, Editura Accent, Cluj Napoca, 2004;
102. Petrescu R.N., Drept Administrativ, Editura Hamangiu, București, 2009;
103. Pivniceru M.M., Susanu P., Tudurache D., Contravenția, îndrumar teoretic și practic, Institutul European Iași, 1997;
104. Podaru O., Chiriță R., Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Comentată și adnotată, Editura Sfera, Cluj Napoca, 2006;
105. Poenaru I., Răspunderea pentru contravenții, Editura Lumina Lex, București, 1998;
106. Poenaru I., Regimul juridic al contravențiilor, Editura Lumina Lex, București, 2002;
107. Poenaru I., Privire retrospectivă asupra dezvoltării dreptului penal român, în Dreptul românesc contemporan, evoluție și perspective, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977 ;
108. Postion P., Papadopolu M., Codul penal adnotat, Editura Socec & Co, București, 1922;
109. Preda M., Drept Administrativ, Partea generală, Editura Lumina Lex, București, 2004;
110. Prieur M., Droit de l’environnement, 5-e édition, Ed. Dalloz, Paris, 2004 ;
111. Prieur M. , Droit de l” environnement, Ed. Dalloz, 2001;
112. Prieur M., Les nouveaux droits, AJDA, 2005;
113. Prisăcaru V., Drept Administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002;
114. Prisăcaru I. V., Tratat de drept administrativ român, Partea generală, Ed. ALL, București, 1996;
115. Rémond-Gouillou, Du droit de détruire, PUF, „Les voies du droit”, 1989
116. Rojanschi V, Bran F., Politici și strategii de mediu, Editura Economică, București, 2002;
117. Rojanschi V., Bran, F., Evaluarea impactului ecologic și auditul de mediu. Editura A.S.E., București, 2004;
118. Rojanschi V., Bran F., Cuantificarea dezvoltării durabile, Editura Economică, București, 2006;
119. Romi R., Droit et administration de l’environnement, Ed. Domat-Montchrestien, 5-e édition, 2004 ;
120. Romi R., L’Europe et la protection de l’environnement, Victoires Editions, 3-e édition, 2003.
121. Romi R., Droit international et européen de l’environnement, Ed. Montchrestien, Paris, 2005 ;
Rusu I., Drept administrativ, Ed. Lumina Lex, București, 2001;
122. Sandu F., Ioniță G.-I-, Dreptul mediului, Editura Sylvi, București, 2003;
123. Santiniello G., Manuale di diritto penale, Milano, 1967 ;
124. Severin D., Răspunderea contravențională, Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2007;
125. Stătescu C., Bîrsan C., Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Ed. All, București, 1993;
126. Stelian M. , Țăgorean P. , Protecția mediului în Uniunea Europeană, Editura Detectiv, București, 2009;
127. Streteanu F., Chiriță R., Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. Roseti, București, 2002;
128. Strețeanu F., Chiriță R., Răspunderea penală a persoanei juridice, Ediția a 2-a , Editura C.H. Beck., București,2007;
129. Streteanu F., Drept penal, Partea generală, Ed. Rosetti, București, 2003;
130. Tanoviceanu I., Curs de drept penal, Editura Socec & Co., București, 1912;
131. Tanoviceanu I., Curs de procedură penală română, Editura Socec& Co., București, 1913;
132. Trăilescu A., Drept Administrativ- Tratat Elementar, Editura All Beck, București, 2002;
133. Țiclea A., Rujoiu C., Niță Stan I., Tărăcilă I.D., Corbu M., Răspunderea Contravențională, Editura Atlas Lex, București, 1995;
134. Țiclea A., Reglementarea contravențiilor, Ediția a V-a, Editura Lumina Lex, București, 2007;
135. Țiclea A., Legislație și practică contravențională, Editura ALL Beck, București, 1999;
136. Uliescu M., Dreptul mediului înconjurător, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București, 1997;
137. Urusța M., Procedura contravențională, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2008, 2010;
137. Van Lang A., Droit de l’environnement, Presses Universitaires de France, Paris, 2002 ;
138. Vedinaș V., Drept administrativ și instituții politico-administrative, Editura Lumina Lex, București, 2002;
139. Vedinaș V., Drept administrativ, Ediția a IV-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009;
140. Viney G., Dubuisson B., (sous la direction de), Les responsabilités environnmentales dans l’espace européen, Ed. Schulthess, L.G.D.J., 2006;
141. Vișan S., Angelescu A., Mediu înconjurător, poluare și protecție, Editura Economică, București, 2000;
2. Studii și articole
1. Alexandru I., Un punct de vedere în conturarea unei concepții privind elaborarea codului administrativ, în "Revista Română de Drept", nr. 9/1976;
2. Anghene M., Unele probleme privind stabilirea și sancționarea contravențiilor în dreptul comparat, în " Revista Română de Drept", nr. 7/1978;
3. Apostol Tofan D., Regimul juridic actual aplicabil contravențiilor. Aspecte de drept material, în "Curierul Judiciar”, nr. 6/2002;
4. Apostol Tofan D., Regimul juridic actual aplicabil contravențiilor. Aspecte de drept procesual, în "Curierul Judiciar”, nr. 7/2002;
5. Barac L., Câteva considerații cu privire la definirea răspunderii juridice, în "Dreptul", nr. 4/1994;
6. Băbălău C., Criteriile de stabilire în concret a gradului de pericol social, în "Dreptul", nr. 2/1998;
7. Beligrădeanu Ș., Admisibilitatea cumulului răspunderii disciplinare a salariaților cu răspunderea lor penală și contravențională, în "Dreptul", nr. 4/2006;
8. Beurier J-P., Le droit de la biodiversite, Revue juridique de l’environnement, no. 2, 1996;
9. Bradin F., Popescu E., Raportul dintre răspunderea managerului și cea a persoanei juridice în materie contravențională, în "Dreptul", nr. 10/2003;
10. Bulai C., Infracțiuni și contravenții, în "Studii și cercetări juridice", nr. 2/1973;
11. Chiriță R., Principiul legalității consacrat prin art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului și obligațiile impuse statelor membre, în "Caietele de drept penal", nr. 1/2007;
12. Condor I., Pop T., Probleme procedurale în legătură cu noua reglementare privind stabilirea și sancționarea unor contravenții, în "Revista Română de Drept", nr. 9/1970;
13. Dencă S., Sarcina probei și limitele prezumției de nevinovăție în materia plângerilor contravenționale analizate în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului, în „Revista română de drept privat", nr. 4/2008;
14. Dumitru I., Discuții în legătură cu unele contravenții prevăzute în Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în "Dreptul", nr. 2/1995;
15. Dușcă A.I., Bischin R. , Schema cadru a hotărârilor Curții Europene de Justiție a Comunităților Europene. Discuție pe marginea hotărârii CJCE în cauza Jipa , în R.R.D.C., nr.1/2009;
16. Duțu M., Duțu G., Considerații asupra specificului contravențiilor la regimul de autorizare a construcțiilor, în "Dreptul", nr. 10-11/1995;
17. Duțu M., Despre necesitatea, obiectul și dimensiunile definitorii ale dreptului ecologic, în „Revista română de drept”, nr.5/1989;
18. Duțu M., Dreptul la un mediu sănătos și prosper – Drept fundamental al omului în „Dreptul”, nr.9-11/1990;
19. Duțu M., În legătură cu răspunderea civilă pentru pagube ecologice în „Dreptul”, nr.10-11/1991;
20. Duțu M., Considerații privind dreptul comunitar european al mediului, în „Revista română de studii internaționale”, nr.5-6/1993;
21. Duțu M., Regimul juridic de protecție și conservare a Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în „Revista Dreptul”, nr.5-6/1994;
22. Duțu M., Specificul sancțiunilor de drept al mediului, în „Revista Dreptul”, nr.10-11/1994;
23. Duțu M., Legea protecției mediului, în „Revista Dreptul”, nr.5/1996;
24. Duțu M., Regimul juridic al autorizării activităților economice și sociale cu impact asupra mediului, în „Revista Dreptul”, nr.10/1996;
25. Duțu M., Probleme ale aproximării legislației românești cu reglementările juridice comunitare privind mediul, în volumul Protecția mediului și integrarea europeană, editat de The Ecological Cooperation Group 1998;
26. Duțu M., Particularități și dimensiune ale dreptului internațional al mediului, în „Revista Dreptul”, nr.10/1999;
27. Duțu M., Evolution et difficultes de l’harmonisation legislative dans le domaine de l’environnement, în „Romanian Jurnal of European Affairs”, nr.1/2001;
28. Duțu M., Formarea, evoluția și perspectivele de dezvoltare ale dreptului în România, în „Revista română de drept al mediului”, nr.1/2003;
29. Duțu M., La reconnaissance et la garantie constitutionnelles et legislatives du droit fundamental à l’environnement en Roumanie, în „Revue européenne de droit de l’environnement”, nr.1/2004;
30. Duțu M., „Regimul juridic al actelor de reglementare privind protecția mediului”, în „Revista Dreptul”, nr.12/2006;
31. Duțu M., Prevenirea și repararea pagubelor de mediu potrivit OUG nr. 68/2007, în „Revista Dreptul”, nr. 11/2007;
32. Duțu M., Evoluții ale dreptului mediului în țările central și est europene în contextul aderării și integrării lor în UE. Cazul României, în „Revista română de drept al mediului”, nr.1/2007;
33. Duțu M., Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la marja de apreciere a legislațiilor naționale în domeniul limitării libertății de expresie și a criticilor militanților ecologiști. Prevalența dreptului la libertatea de expresie – cu referire la fapte de natura istorică ori științifică – asupra unor reglementări legale naționale care statornicesc un „drept la uitare”, în „Revista Dreptul”, nr. 10/2008;
33. Duțu M., Impactul globalizării asupra dreptului mediului. De la dreptul mediului, la dreptul ecosferei, în „Revista română de dreptul mediului”, nr. 2/2009;
34. Duțu M., L’évolution du droit de l’environnement en Roumanie, în vol. „Droit et mondialisation”, LGDJ, Paris, 2009;
35. Duțu M., Tratatul de la Lisabona și problematica mediului, în „Revista Dreptul”, nr. 3/2010;
36. Duțu M., Implicații ale transpunerii în dreptul român a Directivei 2008/99/CE din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, în „Revista Dreptul”, nr. 6/2010.
37. Duțu A., Necesitatea și dimensiunile unui Cod al mediului în România, în „Revista Română de Drept al Mediului”, nr.1/2006;
38. Duțu M., Duțu G., Considerații asupra specificului contravențiilor la regimul de autorizare a construcțiilor, în „Revista Dreptul”, 10-11/1995;
39. Fodor E. M., Considerații privind contravenția și regimul sancționator contravențional, în Reformele administrative și judiciare în perspectiva integrării europene, secțiunea pentru științe juridice și administrative, Caietul Științific nr. 6/2004, Institutul de Științe Administrative „Paul Negulescu”;
40. Frunză M., În legătură cu elaborarea actelor normative de stabilire și sancționare a contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 9/1967;
41. Frunză M., Noul regim al contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 2/1969;
42. Gherghinescu R., Reguli de bază ale elaborării și aplicării reglementărilor privitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor, în „Revista Română de Drept", nr. 8/1973;
43. G.Levasseur, Sanctions penales et personnes morales, Revue de droit penal et de criminologie, 1975-1976;
44. Gionea V., Regimul stabilirii, sancționării și prescrierii contravențiilor cu privire specială în construcții, în "Revista Româna de Drept", nr. 6/1969;
45. Gradea T., Probleme legate de răspunderea pentru faptele care nu prezintă pericolul social al unei infractiuni, în "Revista Română de Drept", nr. 4/1974;
46. Hristea Th., Un pleonasm evitabil: „Mediu înconjurător”, în „Revista română de drept al mediului”, nr. 1/2003;
47. Ifrim D., Unele sugestii de îmbunătățire a regimului contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 11/1978;
48. Iorgovan A., Considerații cu privire la răspunderea pentru contravenții în reglementarea viitorului cod al contravențiilor, în „Analele Universității București", 1977;
49. lorgovan A., Unele propuneri în legătură cu viitoarea reglementare în materia contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 10/1978;
50. Iorgovan A., Persoana juridică ca subiect al contravenției, în „Analele Universității București", 1980;
51. Iovănaș I., Considerații teoretice cu privire la natura răspunderii administrative, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyal", Seria Jurisprudentia, 1968;
52. Kirmaier I., Cămărăscu M.A., Propuneri pentru o viitoare reglementare a contravențiilor, în „Revista Română de Drept", nr. 8/1979;
53. Lascu L.C., Sancțiunea cu caracter administrativ, în „Revista de Drept Penal", nr. 4/2002;
54. Mihalcea M. A., Ghimbășanu V.-P., Standarde Europene și românești referitoare la prezumția de nevinovăție în materie contravențională, în „Revista Dreptul”, nr. 9/2010;
55. Pătulea V., Sinteză teoretică și de practică a Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu prevederile articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale. Domeniul de aplicare. Drepturi și obligații cu caracter civil (II), în "Dreptul", nr. 6/2006;
56. Pârvu L. N., Unele probleme privind aplicarea sancțiunilor contravenționale de către instanțele judecătorești, în "Dreptul", nr. 5-6/1993;
57. Podaru O., Comentariu la Ordonanța 2/2001 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, în "Pandectele Române", nr. 1/2002;
58. Poenaru I., Perfecționarea legislației în domeniul contravențiilor, în lucrarea colectivă "Legislația și perfecționarea relațiilor sociale", Editura Academiei, București, 1956;
59. Poenaru I., Spre un cod al contravențiilor, în "Revista Română de Drept", nr. 7/1976;
60. Poenaru I., Problemele legislației contravenționale, în „Dreptul", nr. 2/1998;
61. Poenaru I., Santai I., Noul regim al contravențiilor. Ordonanta nr. 2/2001, în „Dreptul", nr. 12/2001;
62. Pop T., Raportul între răspunderea penală și cea administrativă în cazul unor fapte ilicite, în „Revista Română de Drept", nr. 12/1972;
63. Popescu C. L., Aspecte procedurale noi privind plângerea împotriva actelor de aplicare a sancțiunilor contravenționale prevăzute de legea cadru, în „Dreptul", nr. 1/1995;
64. Popescu C. L., Natura nepenală a contravenției, în „Revista de Drept Penal", nr. 2/1996;
65. Popescu C. L., Drept contraventional. Procedura contravențională judiciară. Natura "penală" în sens european autonom. Prezumția de nevinovăție. Dreptul la un proces echitabil. Neconvenționalitate, în „Curierul Judiciar", nr. 10/2007;
66. Popescu C.L., Reglementarea constituțională a contravențiilor, în „Revista de Drept Public”, nr. 1-2/1996, Ed. Atlas T&T;
67. Ramașcanu B., Procedura contravențională judiciară în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în „Revista Themis", nr. 2/2005;
68. Rădulescu O., Rosenberg P., Rădulescu A., Despre sancțiunile cu caracter administrativ aplicate în baza art. 18 indice 1 din Codul penal, în "Dreptul", nr. 8/2002;
69. Sima C., Brandibur C., Pătulea V., Unele observații în legătură cu prevederile art. 12 din O.G. nr 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în "Dreptul", nr. 3/2002;
70. Telegdi A., Poenaru l., Gr. Theodoru, Aspecte ale raportului dintre răspunderea penală și răspunderea contravențională, în „Revista Română de Drept", nr. 6/1973;
71. Ungur L., Stabilirea și executarea despăgubirilor civile ca urmare a săvârșirii unei contravenții, în „Dreptul", nr. 8/1999;
72. Ursuța M., Procedura contraventională română poate fi considerată ca aparținând noțiunii autonome de „materie penală”din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului”, în „Curierul Judiciar", nr. 2/2005;
73. Vedinaș V. , Unele considerații teoretice și implicații practice privind noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, în „Dreptul”, nr. 5/2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Raspunderea Contraventionala In Dreptul Mediului (ID: 123385)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.