Raporturile Juridice DE Protectie Sociala Concept, Continut, Clasificare
RAPORTURILE JURIDICE DE PROTECȚIE SOCIALĂ: CONCEPT, CONȚINUT, CLASIFICARE
CUPRINS
Lista abrevierilor
Capitolul I. Raporturile juridice de protecție socială: concept, conținut, clasificare
1.1. Noțiunea și trăsăturile definitorii ale raportului juridic
1.1.1. Elementele raportului juridic
1.2. Noțiunea și particularitățile raporturilor juridice de protecție socială.
1.4. Subiecții raporturilor de protecție socială.
1.4.1. Noțiunea și clasificarea subiecților dreptului protecției sociale.
1.4.2. Caracterizarea unor categorii de subiecți ai raporturilor de protecție socială.
Capitolul 2. Clasificarea și caracterizarea raporturilor juridice de protecție socială
2.1. Clasificarea raporturilor juridice de protecție socială.
2.2.Caracterizarea generală a raporturilor juridice de pensionare
2.3. Prezentarea generală a raporturilor de acordare a indemnizațiilor
2.4. Individualizarea altor categorii de raporturi juridice de protecție socială
Concluzii și recomandări
Bibliografia
LISTA ABREVIERILOR
ANOFM – AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
CNAM – COMPANIA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ
CNAS – CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. Dreptul la protecție socială este unul dintre drepturile fundamentale ale omului a cărui exercitare este asigurat deopotrivă prin instrumente internaționale elaborate în cadrul Organizației Națiunilor Unite și de instrumente elaborate sub auspiciile Organizației Internaționale a Muncii.
Datorită faptului că dreptul la protecție socială se raportează la categoria drepturilor fundamentale ale omului, consfințite în Constituție, implementarea mecanismelor eficiente de exercitare a drepturilor și intereselor legitime ale titularilor acestui drept constituie un obiectiv stringent în Republica Moldova.
Caracterul complex al problematicii raporturilor juridice de protecție socială, multitudinea aspectelor pe care aceasta le învederează, opiniile controversate ale doctrinei, neuniformitatea practicii judiciare și reglementarea diferită dată de legislația națională raportată la normele internaționale.
Deși societatea contemporană se caracterizează printr-un flux fără precedent al informației, totuși cu ocazia studiului am constatat că, pe de o parte, raporturile juridice în general beneficiază de o abordare teoretică, doctrinară impresionantă, iar pe de alta în domeniul raporturilor juridice de protecție socială asistăm la încercări timide, ocazionale, care chiar dacă de o valoare deosebită ca justețe a opiniilor exprimate, totuși insuficiente sub aspectul unei analize complete și fundamentate a elementelor specifice.
Importanța studiului raporturilor juridice de protecție socială, în esență, este determinată de importanța momentului practic al acestora. Deci, putem să menționăm că ea este determinată în mod direct de ponderea treptat crescândă a numărului de raporturi juridice de protecție socială. Anume aceste momente și determină actualitatea subiectului selectat pentru abordare.
Cu referință la actualitatea studiului se poate de adăugat că multitudinea formelor de manifestare a raporturilor juridice de protecție socială cere de la teoreticieni abordarea și discutarea aspectului teoretico-științific în vederea elaborării unor noi momente constructive.
Actualitatea temei mai este determinată de faptul, că raporturile juridice de protecție socială, ca obiect de reglementare al dreptului protecției socială, poartă un caracter complex, care se află în permanentă dinamică, determinată de dezvoltarea relațiilor sociale și economice.
Scopul și obiectivele tezei. Actualitatea stringentă a problemelor legate de raporturile juridice de protecție socială ne obligă să facem o analiză pertinentă a tuturor problemelor apărute în legătură cu realizarea acestei operațiuni tehnico-juridice complexe, analiză profundă atât sub aspect teoretic, cât și sub aspect practic a reglementărilor cu evidențierea carențelor din legislația Republicii Moldova.
Pentru atingerea scopului enunțat ne-am propus următoarele obiective:
a supune cercetării conceptul de raporturi juridice de protecție socială și
a stabili semnele definitorii ale acestora;
a elucida aspectele de bază ce guvernează materia raporturilor juridice de protecție socială;
a cerceta și a realiza o clasificare amplă a aspectelor specifice legate de nașterea, executarea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecție socială;
a analiza legislația în vigoare a Republicii Moldova privind raporturile
juridice de protecție socială și a scoate la iveală imperfecțiunile și carențele legislative din domeniul enunțat;
a examina, sub aspect comparativ, legislațiile diferitelor țări ce vizează domeniul nominalizat mai sus;
a înainta propuneri de lege ferenda în materia raporturilor de protecție socială, care își vor găsi aplicare în practică.
Gradul de investigație a temei tezei de licență s-a format din abordările autorilor autohtoni (N. Romandaș, L.Proca, I. Odinokaia) și străini (S. Gimpu, C. Tufan, A. Țiclea) care, studiind problemele teoretice fundamentale din domeniu, și-au expus părerile și pozițiile sale.
Suportul metodologic și teoretico-știinșific al lucrării o constituie metodele științifice generale și cele speciale. Aici sânt folosite: metoda dialectică, analiza și sinteza, comparația, generalizarea, etc.
Teza propusă se prezintă ca o lucrare în care nu numai că se evidențiază principalele probleme ce privesc raporturile juridice de protecție socială, dar și s-au oferit soluții și recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispozițiilor legale și de perfecționare a cadrului legislativ. În lucrare se efectuează o analiză teoretico-practică a naturii juridice a raporturilor de protecție socială.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Demersurile științifice ale lucrării au fost axate, în principal, pe analiza juridică a raporturilor de protecție socială, existând convingerea faptului că acest domeniu de activitate are încă multe posibilități de interpretare și tratare.
Teza abordează, în conținutul său, problemele și aspectele pe care le-am considerat a fi cele mai importante și care se cer a fi corect înțelese și aplicate în mod pertinent în practică.
Prin acest mod de abordare s-a încercat să se aducă în atenție și să se pună în discuție, atunci când a fost cazul, unele propuneri sau sugestii, în principal din punctul de vedere al specialistului, din dorința de a da o mai mare eficiență practică reglementărilor din acest domeniu atât de important al vieții sociale și juridice.
Sumarul compartimentelor tezei. Teza de licență este compusă din: introducere – care constituie o caracteristică generală a problemei cercetate și o inițiere in studiu; două capitole – în care sunt examinate problemele fundamentale ce țin de dezvăluirea detaliată a scopului și obiectivelor enunțate în introducere; încheierea – ce inserează concluziile și recomandările; bibliografia – ce reprezintă suportul documentar și doctrinar al tezei; anexe etc.
Capitolul I. Raporturile juridice de protecție socială: concept, conținut, clasificare
1.1. Noțiunea și trăsăturile definitorii ale raportului juridic
Normele juridice se realizează în viață prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale apariției raportului juridic sunt: existența normei juridice, subiectele de drept și faptele juridice. Orice raport juridic înseamnă în același timp o conexiune între planul general și impersonal al normei juridice și planul concret al realității în care părțile sunt determinate și au anumite drepturi și obligații bine individualizate.
Raportul juridic reprezintă relația socială, care cade sub incidența normei juridice sau care este reglementată de ea, în cadrul căreia participanții apar ca titulari de drepturi și de obligații reciproce prin realizarea cărora se realizează scopul normei juridice.
Trăsăturile definitorii ale raportului juridic sunt următoarele:
Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dată între oameni. Este de esența dreptului alteritatea, existența altei persoane. Omul nu poate trăi decât în relație cu alți oameni. Aceste relații sunt foarte diverse: de la simplul contact la relații care au la bază trăsături sau interese comune, nevoi de schimb și mai departe la cele menite să asigure conservarea și dezvoltarea sa ca ființă umană. Relațiile se pot stabili între persoane individuale sau între subiecți colectivi.
Din punct de vedere al obiectului putem distinge relații sociale care vizează valori economice sau extraeconomice; după plasarea în spațiu avem relații sociale interne, private sau publice (în cadrul unui stat) și relații internaționale înglobând relații private sau publice care depășesc frontierele unui stat. Aceste relații multiple care constituie realitatea socială sunt reglementate de reguli morale, de reguli de conviețuire socială, dar și de reguli de drept ce cuprind norme de constrângere.
Raportul juridic este un raport de voință. Caracterul volițional al raportului juridic este dat de faptul că aici intervine atât voința statală exprimată în normele juridice, cât și voința subiecților participanți la raportul juridic. Dublul caracter volițional poate fi caracterizat prin aspecte concordante sau de confruntare, simetrie sau asimetrie, în funcție de ramura de drept și de situația concretă.
Istoricitatea este o altă trăsătură a raportului juridic, fizionomia sa fiind puternic marcată de istoria societății, variabilitatea elementelor constitutive putându-se constata cu ușurință de la o etapă la alta, de la o țară la alta.
Părțile constitutive ale raportului juridic sunt obiective și subiective în sensul că noțiunea de raport juridic evocă ideea că acesta nu poate exista ca atare decât în măsura în care relația socială este reglementată de către drept; totodată, raportul juridic este vizat ca o relație de la persoană la persoană.
Raportul juridic are un caracter normativ. Aceasta înseamnă că aprecierea nu are ca obiect ceea ce există, ci cum trebuie să fie o activitate. În virtutea acestei normativități, un debitor (în exemplul în care A îi împrumută lui B o sumă de bani cu obligația s-o înapoieze într-o zi anume, ziua scadenței; debitorul face rău dacă nu împrumută suma la timp) trebuie să înapoieze suma de bani la scadență. În cazul invocat, aprecierea normativă este un comandament, un ordin, adică debitorul este supus ordinului de a plăti suma de bani. Acest ordin care se dă în numele ideii de justiție implică ideea de obligațiune, pentru că atunci când spunem că cineva nu trebuie să facă o faptă că ar fi nedreaptă, prin aceasta înțelegem că are o obligațiune. Dar ideea de obligațiune consacră implicit o valoare. Aceasta înseamnă că datornicul trebuie să plătească la scadență suma de bani cuvenită. Suntem în fața a două interese: datornicul are tot interesul să nu plătească, iar creditorul are tot interesul să încaseze suma. Ideea de obligațiune subordonează un interes altuia, declarând că unul are o valoare mai mare decât altul, că interesul datornicului trebuie să cedeze în fața interesului creditorului. Ca o consecință, creditorul are dreptul să-și urmărească datornicul. Prin urmare, între drept și obligațiune există o corelație absolută. Oriunde există un drept, înțelegem că trebuie să existe și o obligațiune, și invers. Totodată, aceasta înseamnă că există onormă generală pe baza căreia se stabilesc drepturile și obligațiile între părți, iar acestea sunt asigurate la nevoie prin intervenția sancțiunii juridice.
Putem conchide că raportul juridic este un raport social, concret istoric, volițional, reglementat de norma juridică, în cadrul căreia participanții se manifestă ca titulari de drepturi și obligații prin exercitarea cărora se realizează finalitatea normei juridice.
1.1.1. Elementele raportului juridic
Indiferent de normele cărei ramuri de drept sunt reglementate, raporturile juridice sul are o valoare mai mare decât altul, că interesul datornicului trebuie să cedeze în fața interesului creditorului. Ca o consecință, creditorul are dreptul să-și urmărească datornicul. Prin urmare, între drept și obligațiune există o corelație absolută. Oriunde există un drept, înțelegem că trebuie să existe și o obligațiune, și invers. Totodată, aceasta înseamnă că există onormă generală pe baza căreia se stabilesc drepturile și obligațiile între părți, iar acestea sunt asigurate la nevoie prin intervenția sancțiunii juridice.
Putem conchide că raportul juridic este un raport social, concret istoric, volițional, reglementat de norma juridică, în cadrul căreia participanții se manifestă ca titulari de drepturi și obligații prin exercitarea cărora se realizează finalitatea normei juridice.
1.1.1. Elementele raportului juridic
Indiferent de normele cărei ramuri de drept sunt reglementate, raporturile juridice se stabilesc între subiecții de drept (cel puțin doi ), care nu pot fi decât oamenii priviți individual sau organizați în colectivități corespunzătoare; au un anumit conținut ce reprezintă legătura propriu – zisă dintre subiecții și care constă în drepturile și obligațiile reciproce ale acestora; se referă la un obiect care nu este altceva decât, acțiunea sau conduita asupra căreia sunt îndreptate drepturile subiective și obligațiile participanților.”
Subiectele raporturilor juridice. Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie ca persoane fizice (deci individual), fie ca subiecte colective de drept.
Persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică. Aceasta desemnează aptitudinea generală și abstractă a persoanei de a avea drepturi și obligații în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică e reglementată de normele juridice în cadrul fiecărei ramuri de drept. Putem deci distinge o capacitate juridică civilă, penală, administrativă etc.
Capacitatea juridică este generală (nu vizează un anumit domeniu) și specială (se referă la un anumit domeniu, ramură, instituție etc.). O capacitate juridică specială au de regulă organizațiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competența instituției. În general, capacitatea juridică este unică. În dreptul civil, distingem: capacitatea juridică de folosință și capacitatea juridică de exercițiu.
Capacitatea de folosință se definește drept capacitate de folosință de a avea drepturi și obligații, acestea începând de la nașterea persoanei și încetând o dată cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute din momentul concepției sale, însă numai dacă se naște viu.
Capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligațiile, săvârșind personal acte juridice. Capacitatea deplină de exercițiu începe de la data când persoana devine majoră. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de exercițiu restrânsă, prezumându-se că el nu are nici suficientă experiență de viață și nici suficient discernământ. Nu are capacitate de exercițiu:
a) minorul care nu a împlinit 14 ani,
b) persoana pusă sub interdicție.
Prin urmare, capacitatea juridică deplină de exercițiu implică încheierea unor acte juridice în nume propriu. Astfel, un minor poate fi proprietar al unui bun, dar nu îl poate înstrăina prin acte proprii.
Subiecte colective de drept sunt diversele organizații: societăți comerciale, ministere, parlament, dar și statul. În dreptul civil, subiectul colectiv este definit sub forma persoanei juridice, care presupune o serie de condiții speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere, firmă etc. Trebuie precizat că există numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice, de exemplu instanțele judecătorești, diverse asociații etc.
Conținutul raportului juridic este format din drepturile și obligațiile subiecților între care se desfășoară o relație socială. Drepturile și obligațiile sunt prevăzute de norma juridică.
O distincție trebuie făcută între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme și dreptul subiectiv ca posibilitate. În cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferită de norma juridică titularului dreptului (persoană fizică sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva, realizarea acestei posibilități fiind garantată de forța de constrângere statală la care poate recurge titularul dreptului, în caz de nevoie.
Drepturile subiective se clasifică în trei mari categorii:
a) drepturi fundamentale (drept la viață, demnitate, libertate etc.),
b) drepturi care decurg din inserția individului în viața socială (dreptul la nume, la domiciliu etc.),
c) drepturi care derivă din însăși voința indivizilor (ex. dreptul de a încheia contracte).
A. După gradul de opozabilitate distingem:
a) drepturi absolute (dreptul la viață),
b) drepturi relative (dreptul cumpărătorului de a primi bunul este opozabil față de vânzător, căruia i-a achitat prețul bunului).
B. După conținutul lor distingem:
a) drepturi patrimoniale și
b) drepturi nepatrimoniale.
La rândul lor, drepturile patrimoniale sunt: drepturi reale și drepturi de creanță.
Dreptul real este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său își poate exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva.
Dreptul de creanță este acel drept patrimonial în temeiul căruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, să dea sau să facă sau să nu facă ceva, creditorul neputîndu-și realiza dreptul fără concursul debitorului; drepturile nepatrimoniale sunt: a) drepturi care privesc existența și integritatea persoanei, b) drepturi care privesc identificarea persoanei, c) drepturi care decurg din creația intelectuală.
Obligația juridică, ca terminologie, are o semnificație multiplă.
Astfel, în dreptul civil se distinge:
a) un sens larg care configurează raportul juridic de obligație;
b) un sens restrâns pentru a desemna obligația subiectului pasiv și c) sensul de înscris constatator. Ca element corelativ al raportului juridic, obligația juridică poate fi definită ca îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic, pretinsă de subiectul activ, de a da, de a face, sau de a nu face ceva, conduită care poate fi impusă, după caz, prin forța coercitivă a statului.
Remarcând forța explicativă a conceptului de obligație în teoria dreptului, dar și specificul acestui concept în cadrul problematicii raportului juridic, M. Djuvara arăta că ideea de obligație ne poate ajuta să construim tot dreptul. Astfel, considerând cazul simplu, A are obligația să întoarcă suma pe care o datorează lui B, aceasta înseamnă că există cel puțin două persoane libere și că există și un obiect al obligației. Aceasta mai înseamnă că persoanele intră în contact între ele și că activitatea uneia are ca limită obligația sa și activitatea celeilalte are iarăși o limită, dreptul celei dintâi. De aici putem trage concluzia că o caracteristică definitorie a conținutului raportului juridic o reprezintă faptul că drepturile și obligațiile nu sunt rupte unele de altele, ele se suprapun și se coordonează reciproc; mai mult, ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie îndatorirea subiectului pasiv. Deci, drepturile și obligațiile în cadrul raportului juridic sunt corelative. Astfel, în cazul vânzării-cumpărării, vânzătorul are dreptul de a primi prețul dacă dă bunul vândut, iar cumpărătorul are obligația de a plăti prețul dacă cumpără bunul respectiv și invers, cumpărătorul are dreptul de a primi bunul dacă a achitat prețul, iar vânzătorul are obligația de a da bunul dacă a primit prețul. În ceea ce privește fundamentele psiho-sociale ale dreptului subiectiv și ale obligației juridice și în ceea ce privește natura și conținutul corelației dintre ele, în literatura juridică s-au emis diverse puncte de vedere. S-a considerat astfel că la baza dreptului subiectiv stă voința individuală (Zittelman), interesul legalmente protejat (von Ihering) sau atât voința individuală cât și interesul (Jelinek), cea din urmă opinie fiind considerată de majoritatea autorilor mai adecvată explicării realității. S-a impus de asemenea opinia care subliniază importanța ambelor componente ale relației atât a dreptului subiectiv, cât și a obligației juridice, ignorarea primei componente conducând la legislații fasciste, totalitariste, iar a celei de a doua spre voluntarism social. Ansamblul drepturilor și obligațiilor pe care le are cetățeanul conform legilor în vigoare formează statutul juridic al persoanei.
Obiectul raportului juridic. Conduita umană ce se realizează de către subiecții raportului juridic ca urmare a exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor constituie obiectul raportului juridic. Acesta este rezultatul realizării drepturilor și obligațiilor, cu care nu se confundă.
Faptele juridice. Între regulile de drept și faptele sociale există relații complexe. Dreptul se naște din fapte și se aplică acestora. Se instituie astfel un du-te-vino între drept și fapte, faptele având vocația de a fi reglementate prin drept, iar dreptul este destinat prin definiție să reglementeze faptele. Un fapt nu produce efecte în drept prin calitățile sale intrinseci. Trebuie ca o normă juridică să îi atribuie o anumită semnificație la care atașează consecințe juridice. Faptul prim este acțiunea umană la care se atașează efecte în drept care pot fi căutate în mod deliberat, dorite sau dimpotrivă, suportate fără a fi dorite.
Deci prin fapte juridice înțelegem acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine apariția, modificarea sau stingerea de raporturi juridice și provoacă prin aceasta anumite consecințe juridice (ex. încheierea unei căsătorii, nașterea unui copil etc.).
Acțiunile umane pot fi licite (când respectă normele juridice) sau ilicite (când le încalcă).
1.2. Noțiunea și particularitățile raporturilor juridice de protecție socială.
Raporturi juridice de protecție socială constituie relațiile născute odată cu survenirea riscurilor sociale în domeniul asigurării sau asistenței sociale, între stat, reprezentat de organele sale competente și persoanele în etate, incapabile de muncă sau alte categorii de persoane care necesită protecție socială.
Din cele expuse rezultă că din punct de vedere structural raporturile juridice de protecție socială reunesc trei elemente: subiecții; conținutul și obiectul.
1.) Subiecții raporturilor de protecție socială sunt participanții la aceste raporturi, deținători ai capacității juridice la un anumit tip de asigurare sau asistență socială. Raporturile de protecție socială sunt raporturi bilaterale, în care pe de o parte, unul dintre subiecte totdeauna este statul în persoana unor organe competente, iar pe de altă parte este persoana fizică, precum și familia sa.
2.) Obiectul raporturilor de protecție socială constă în conduita pe care o pot avea ori trebuie să o aibă părțile cu privire la stabilirea, acordarea unui tip de asigurare sau asistență socială, precum și soluționarea litigiilor apărute.
3.) Conținutul raporturilor de protecție socială este format din totalitatea drepturilor și obligațiilor părților. Specific conținutului este faptul că subiectele în cadrul raporturilor de protecție socială nu se află nici pe poziție de subordonare juridică, nici pe poziție de egalitate juridică. Statul, reprezentat prin organele sale speciale apare ca subiect purtător de obligații juridice, care nu poate refuza, neîntemeiat, acordarea asigurării sau asistenței sociale, iar titularul de drepturi este cetățeanul sau familia, care pot liber cere sau refuza asistarea sau asigurarea socială. Astfel, persoana fizică este împuternicită legal să dispună de drepturi garantate, iar organul de stat este partea obligată. În cazul în care persoana fizică are dreptul la câteva tipuri de asigurare materială, ei i se acordă posibilitatea de a alege unul dintre ele, pe când organul de stat nu beneficiază de un astfel de drept.
Pentru nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecție socială este necesară îmbinarea următorilor factori:
a)existența unui temei obiectiv, care de regulă apare odată cu survenirea unui risc social (sarcina și lăuzia, boala profesională, etc.);
b)exprimarea voinței persoanei fizice (cererea personală sau cererea depusă de ocrotitorii legali);
c)actul organului competent de acordare sau de refuz a unui tip de preatație/ servciu social.
În literatura de specialitate sunt conturate următoarele trăsături distinctive ale raporturilor de protecție socială:
Specificul subiectelor constă în aceea că unul dintre subiectele acestor relații totdeauna este statul în persoana organelor competente; celălalt subiect, persoana fizică (cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin, apatrid), precum și familia sa.
Ca subiect al dreptului protecției sociale poate apărea persoana fizică, precum și familia sa. Ca persoană fizică în relațiile de protecție socială pot participa cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini și apatrizii.
Organele de stat care participă în calitate de ai doilea subiect în relațiile date se deosebesc prin multitudinea lor. Din categoria acestora fac parte: Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, departamente ale Ministerului Apărării, Casa Națională de Asigurări Sociale, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, instituțiile medicale, casele teritoriale de asigurări sociale, agențiile teritoriale de asigurări în medicină, organele administrației publice locale etc.
După ce mijloacele de asigurare socială au fost scoase din componența sindicatelor, ultimele nu mai pot activa în numele statului. Sindicatelor le-au rămas numai funcțiile de control public și supravegherea achitării la timp a compensațiilor sociale, acordarea foilor de odihnă, efectuarea măsurilor de asanare la întreprinderi, organizații, instituții și alte unități gospodărești indiferent de forma de proprietate. Sindicatele pot apărea în calitate de subiect doar în unele raporturi de împărțire a fondurilor sindicale de asigurare a membrilor lor în cazurile extraordinare când aceștia au ajuns în situație dificilă. Relațiile publice de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale nestatale (din ele fac parte și cele ale sindicatelor, cooperativelor) nu fac obiectul dreptului protecției sociale.
Obiectul raporturilor poartă un caracter patrimonial, indiferent de forma în care este acordată protecția socială: în formă bănească (de achitare a pensiilor, indemnizațiilor, alocațiilor, compensațiilor nominative, ajutoarelor); de acordare a serviciilor sociale; (servicii prestate la domiciliu, in instituții rezidențiale, de către cantina de ajutor social); sub formă de altă natură (circulatoare în transportul urban, bilete de tratament balneo-sanatorial, ajutoare umanitare etc.)
Faptele juridice care generează nașterea, modificarea și stingerea raporturilor de protecție socială sunt expres prevăzute de legislație în legislație, fiind denumite riscuri sociale.
Faptele juridice reprezintă împrejurările și evenimentele care se produc independent de voința omului, dar care potrivit legii, dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice, provocând prin aceasta anumite consecințe juridice. În unele cazuri, pentru a apărea un raport juridic este necesar să fie cumulate câteva împrejurări, și atunci spunem, că apariția circumstanțelor juridice depinde de existența complexității juridice, care include: un fapt juridic, premise și împrejurări juridice importante.
În această situație fundamentul apariției raportului juridic este componența juridică în cumul. (De ex. Pentru nașterea raporturilor de acordare a pensiei pentru limită de vârstă este necesar de a întruni cumulativ următoarele condiții: atingerea vârstei standard de pensionare (fapta juridică); confirmarea stagiului de cotizare; prezentarea certificatelor de salarii.)
În componența juridică se evidențiază îndeosebi fapta juridică, care provoacă necesitatea nașterii raportului juridic. Celelalte părți ale componenței juridice se numesc premise și împrejurări juridice importante. (De ex., munca în calitate de salariat este o premisă juridică importantă pentru a beneficia de multe tipuri de asigurare din contul mijloacelor de asigurare socială: ( nașterea raporturilor juridice de acordare a indemnizațiilor privind pierderea temporară a capacității de muncă a salariatului. În cazul concedierii în timpul bolii persoana continuă să se bucure de dreptul la înlesniri până la însănătoșire sau până la stabilirea gradului de dizabilitate.)
Caracterul economic al raporturilor de protecție socială exprimat prin distribuirea fondurilor cu menire socială, în dependență de necesitățile cetățenilor sau familiilor care sunt afectați de situații de risc social. În cadrul raporturile de asigurări sociale se acordă o prestație bănească, iar în cele de asistență socială – o prestație în bani sau în natură, un serviciu social . În toate cazurile prin raportule de protecție socială se încearcă a ameliora situația economică a beneficiarului.
Cuantumul asistenței și asigurării sociale finanțat de stat este expres prevăzut în legislație și nu poate fi majorat sau micșorat de subiecți.
Modalitatea de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale. Prin intermediul acestor relații asigurarea și asistarea persoanelor se înfăptuiește din contul fondurilor specializate. În anul fost creat Fondul social republican, care și-a încetat activitatea în anul 2001, odată cu înființarea Casei Naționale de Asigurări Sociale, drept instituție publică autonomă, care administrează sistemul public de asigurări sociale. Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanțelor, gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat, care este format din fonduri de asigurări sociale. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuții de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat și din alte venituri (din dobânzi, din majorări de întârziere) prevăzute de lege. Aceste venituri sunt distribuite pentru: achitarea prestațiilor de asigurări sociale din sistemul public, cheltuielile aferente organizării și funcționării sistemului public, finanțării unor investiții proprii; anual se prelevă până la 3% pentru constituirea unui fond de rezervă, care nu poate depăși 50% din nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv și este utilizat pentru acoperirea prestațiilor de asigurări sociale în situații temeinic motivate. Fondul de rezervă nu se raportează la veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat și reprezintă depășirea veniturilor asupra cheltuielilor acestui buget.
Mijloacele BASS se constituie din contul cotizațiilor de asigurare achitate de: a) asigurații care datorează contribuții individuale de asigurări sociale; b) angajatorii; c) persoanele juridice asimilate, în condițiile legii, angajatorului, la care își desfășoară activitatea persoanele alese în funcție electivă sau este numită la nivelul autorității executive, legislative sau judecătorești, pe durata mandatului; d) persoanele care încheie contract de asigurare; e) persoanele care își desfășoară activitatea, în bază de contract individual de muncă, la angajatorii care nu sunt înregistrați în calitate de rezidenți în Republica Moldova.
1.4. Subiecții raporturilor de protecție socială.
1.4.1. Noțiunea și clasificarea subiecților dreptului protecției sociale.
Orice raport juridic are întotdeauna cel puțin doi subiecții: unul activ și altul pasiv. Subiectul activ este acela, care are facultatea de a pretinde ceva. Subiectul pasiv poartă obligația corespunzătoare pretenției. Cel mai des însă, fiecare dintre subiecții este în același timp și activ și pasiv.
Din punct de vedere terminologic, în literatura juridică se folosesc ca sinonime sintagmele ,,subiect al raportului juridic” și cea de ,,subiect de drept“, fără ca autorii să aibă în vedere deosebiri calitative între cele două noțiuni.
Totuși nu putem sa nu observăm, că cele două noțiuni nu se identifică, nu se suprapun întotdeauna. Orice participant la un raport juridic este obligatoriu subiect de drept . În schimb, nu este obligatoriu ca orice ,,subiect de drept “ să fie în același timp și,, subiect al raportului juridic”. Este cazul unui celibatar care fără să fie oprit de vre-un impediment la căsătorie, nu o încheie nici odată. Celibatarul este ,,subiect de drept“, dar nu este ,,subiect al raporturilor juridice” ce decurg din căsătorie.
Cine poate fi subiect al raportului juridic? Este stabilit cu caracter de axiomă că numai oamenii. Ei participă la raporturile juridice în calitate de persoane fizice, persoane juridice și organe de stat. Subiecți ai raportului juridic pot fi anumiți indivizi (subiecți individuali) și organizații (subiecți colectivi ), care în conformitate cu normele juridice sunt purtători ai drepturilor și ai obligațiilor juridice subiective
După cum am menționa anterior apariția raporturilor juridice în dreptul protecției sociale sunt generate de un șir de evenimente, denumite riscuri sociale: bătrânețea, dizabilitatea, pierderea întreținătorului, incapacitatea de muncă, sarcina și lăuzia, decesul, șomajul, etc. Anume prezenta acestora acordă persoanei dreptul de a beneficia de prestații bănești, în natură și servicii sociale, prevăzute de legislație. Aici putem menționa, că de unele drepturi din domeniul protecției sociale pot beneficia doar persoanele care au achitat contribuții de asigurări sociale, iar de alte drepturi –beneficiază toți acei, aflați în dificultate. Reieșind din acest principiu, în cadrul dreptului protecției sociale i-au naștere relații de asigurări sociale și relații de asistență socială, care pot fac parte din cadrul raporturile juridice de protecție socială.
Raporturile de protecție socială sunt raporturi bilaterale, în care unul dintre subiecte totdeauna este statul, în persoana organelor competente: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Ministerul Sănătății; Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS); Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), casele teritoriale de asigurări sociale; direcțiile de asistență socială, agențiile teritoriale de asigurări în medicină; instituțiile medicale; organele administrației publice locale etc.
Referindu-ne la sindicate, atenționăm că, în prezent, acestea îndeplinesc „numai funcțiile de control public și supravegherea achitării la timp a compensațiilor sociale, acordarea foilor de odihnă, efectuarea măsurilor de asanare la întreprinderi, organizații, instituții ș.a. Sindicatele pot apărea în calitate de subiect doar în unele raporturi de împărțire a fondurilor sindicale de asigurare a membrilor lor în cazurile extraordinare când aceștia au ajuns în situație dificilă. Relațiile publice de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale nestatale (din ele fac parte și cele ale sindicatelor, cooperativelor) nu intră în obiectul dreptului protecției sociale.
Raporturilor juridice procedurale de constatare le este specific faptul, că pentru stabilirea faptelor juridice ce dau naștere unui tip de asigurare/asistență socială este necesară participarea mai multor subiecte (de exemplu, pentru stabilirea pensiei de dizabilitate (dizabilitate), casa teritorială de asigurări sociale cere prezentarea certificatului de dizabiliate și capacitate de muncă, prin care se confirmă dizabilitatea de către Consiliul Teritorial/ Specializat de Determinare a Dizabilității și Capacității de Muncă.), iar în raporturile procesuale apar în calitate de subiecte organele ierarhic superioare (CNAS) sau instanța de judecată.
Odată cu reformarea sistemului de asistență socială se conturează o nouă categorie de subiecte ale raporturilor de protecție socială – prestatorii privați, afirmație care o putem deduce din Legea cu privire la serviciile sociale, care, în art.8 alin.3, prevede în calitate de prestatori privați de servicii sociale enumeră „asociații și fundații, instituții private cu caracter necomercial și alte forme organizate ale societății civile; organizații comerciale și persoane fizice” care se pot organiza și presta servicii sociale numai dacă sunt acreditate legal.
Această categorie de subiecte a raporturilor de protecție socială poate fi calificată drept subiecte auxiliare, care au menirea de a consolida un parteneriat social efectiv între organele de stat competente în domeniul protecției sociale – subiecte primare întru creșterea bunăstării populației Republicii Moldova prin eficientizarea politicilor de protecție socială și sporirea accesului la servicii de calitate; facilitarea participării societății civile în procesul de elaborare și implementare a politicilor de protecție socială, identificarea problemelor și soluțiilor, monitorizarea și evaluarea rezultatelor.
Persoana fizică – un alt subiect al relațiilor de protecție socială poate fi: cetățean al Republicii Moldova; cetățean străin, apatrid refugiat precum și familia sa (de exemplu, în cazul pensiei de urmaș) Cercul acestor subiecte este în permanentă transformare și nu este stabil, deoarece sistemul protecției sociale e cel mai dinamic din sistemele sociale. Cu toate acestea, putem evidenția și subiecți „clasici”: bătrânii, incapabilii de muncă, mamele, familiile cu copii, șomerii, cetățenii cu venit mai jos de venitul mediu, copiii-invalizi.
Oricare ar fi entitatea avută în vedere: individ, colectiv, stat, organizație internațională, condiția devenirii sale ca subiect de drept în general și ca subiect al raportului juridic în special este capacitatea juridică.
Când vorbim despre subiecții raportului juridic de asigurări sociale vom menționa, că cetățeanul, ca persoană fizică trebuie să aibă capacitate juridică – aptitudinea unei persoane sau colectivități de a fi titulară de drepturi și obligații și a le exercita . Capacitate juridică include capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu..
Capacitatea de folosință ca aptitudine generală și abstractă de a fi titular de drepturi și obligații, îl însoțește pe om, considerat persoană fizică pe întreg parcursul vieții.
Capacitatea de folosință a cetățenilor de a fi subiecți ai raporturilor juridice de pensionare: pentru dizabilitate apare o dată cu angajarea în câmpul muncii, iar pentru limită de vârstă – o dată cu atingerea vârstei de pensionare.
Capacitatea de exercițiu – este definită ca fiind aptitudinea persoanei de a-și exercita ea însăși, fără reprezentantul legal, drepturile și de a-și asuma obligații. Dacă analizăm viața persoanei fizice din punct de vedere a capacității de exercițiu, ea se împarte în trei perioade distincte: perioada în care persoana fizică este lipsită totalmente de capacitate de exercițiu – până la vârsta de 14 ani (art. 22 din Codul Civil al Republicii Moldova ); perioada capacității de exercițiu restrânsă – de la 14 la 18 ani (art. 20-21 din Codul Civil al Republicii Moldova ) și a capacității depline – de la 18 până la moarte (art. 20 din Codul Civil al Republicii Moldova). La subiecții primelor două tipuri de raporturi juridice de asigurare socială (pentru limită de vârstă și dizabilitate ) capacitatea de exercițiu apare din momentul apariției capacității de exercițiu de muncă sau capacității de exercițiu civile .
Problema cu privire la capacitatea de exercițiu a membrilor familiei de a exercita dreptul asupra pensiei în urma pierderii întreținătorului se soluționează la fel ca și în dreptul civil. Dacă în familie lipsesc persoane cu capacitate de exercițiu, atunci în numele lor la raporturile juridice participă reprezentanții lor legali (tutorii).
Ca și persoanele fizice, persoanele juridice se bucură de capacitate de folosință și capacitate de exercițiu. Spre deosebire de capacitatea de exercițiu a persoanei fizice, care se dobândește mai târziu decât capacitatea de folosință și în mod treptat, în cazul persoanei juridice ea se dobândește odată cu capacitatea de folosință. Mai exact, ea se dobândește o dată cu desemnarea organelor de conducere, prin care se exercită această capacitate (art. 61 din Codul Civil al Republicii Moldova).
1.4.2. Caracterizarea unor categorii de subiecți ai raporturilor de protecție socială.
1.4.2.1. Casa Națională de Asigurări Sociale
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) este o instituție publică autonomă, de nivel național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul public de asigurări sociale în Republica Moldova. Sediul Casei Naționale de Asigurări Sociale este Municipiul Chișinău, str. Tudor Gheorghe –3. CNAS activează în baza Statutul elaborat în baza prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 și aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 739 din 25 iulie 2000.
Prin Statutul CNAS se stabilesc atribuțiile președintelui Casei Naționale, ale Consiliului de Administrație, precum și modul de organizare și funcționare al Casei Naționale și al caselor teritoriale.
În activitatea sa CNAS se călăuzește de prevederile Constituției Republicii Moldova, legilor, hotărârilor Parlamentului Republicii Moldova, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărârilor si dispozițiilor Guvernului Republicii Moldova, altor acte normative de domeniu, strategiei de protecție socială a populației, normelor internaționale de drept din domeniul protecției sociale, precum și de Statutul ei propriu.
Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanțelor, gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), care este format din fonduri de asigurări sociale, al căror mod de constituire și funcționare se stabilește de legislație. Veniturile BASS provin din contribuții de asigurări sociale, din transferuri din bugetul de stat și din alte venituri, care sunt distribuite pe fonduri speciale, instituite în acest scop(vezi schema ).
Conform prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale, CNAS exercită funcții: de acumulare (pe baza codului individual de asigurări sociale) și de distribuire a mijloacelor financiare provenite din achitarea de către asigurați și asiguratori a contribuțiilor de asigurări sociale de stat.
Atribuțiile principale ale CNAS sunt următoarele:
promovarea unei politici coerente și complexe în domeniul asigurărilor sociale;
elaborarea propunerilor pentru determinarea direcțiilor strategice în activitatea CNAS și pentru elaborarea proiectului anual al bugetului asigurărilor sociale de stat;
crearea, implementarea, exploatarea si dezvoltarea Sistemului Informațional Național (S.I.N.) pentru toate nivelurile CNAS ;
stabilirea unor relații reciproce cu sistemele informaționale ale altor organizații în cadrul S.I.N. „Populația si asigurarea sociala”;
asigurarea funcționării Registrului de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale, conform Regulamentului cu privire la Registrul de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale, aprobat de Guvern;
asigurarea evidenței individuale la nivel național a tuturor contribuabililor in bugetul asigurărilor sociale de stat în baza codului personal de asigurări sociale (C.P.A.S.) și colaborarea în această ordine de idei cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
analiza necesităților condiționate de efectuarea reformei sistemului de asigurări sociale și întreprinderea măsurilor de implementare a reformei;
atribuirea codului personal de asigurări sociale si tinerea evidentei drepturilor si obligațiilor ce țin de asigurările sociale la nivel național si local;
certificarea anuala a stagiului de cotizare pentru fiecare asigurat;
caracterului confidențial al acesteia;
primirea, controlul și prelucrarea, în termenele stabilite, a declarațiilor privind evidența individuală a asiguraților și a declarațiilor de asigurare;
organizarea procesului de colectare și virare a contribuțiilor de asigurări sociale și alte tipuri de contribuții, potrivit dispozițiilor legale în vigoare și codului individual de asigurare socială;
exercitarea controlului general asupra aplicării dispozițiilor legale de către structurile sale teritoriale, precum și de persoanele juridice și fizice cărora le revin drepturi și obligații ce decurg din legislația în vigoare;
efectuarea la timp si in mărimile stabilite a plații pensiilor, compensațiilor si indemnizațiilor din bugetul asigurări lor sociale de stat, precum si a celor din bugetul de stat, plata cărora se efectuează prin CNAS;
organizarea, îndrumarea si controlul activității de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă, inclusiv asupra procesului de eliberare a certificatelor de concediu medical;
pregătirea și prezentarea dărilor de seamă periodice privind rezultatele activității semestriale si anuale, efectuarea și analiza periodică a procesului de plată a pensiilor, compensațiilor și indemnizațiilor în vederea perfecționării acestuia și utilizarea datelor pentru analiza situației social-economice în sistemul asigurărilor sociale de stat;
organizarea tratamentului baleneo-sanatorial, odihnei asiguraților și copiilor lor, aprobarea anuală a criteriilor de acordare a biletelor de tratament baleneo-sanatorial și odihnă, precum și a nivelului cotei individuale de participare a asiguraților;
elaborarea,argumentarea și furnizarea datelor necesare pentru elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Structura organizațională și statele de personal sunt determinate de CNAS și aprobate de Guvern. La baza sistemului financiar al CNAS se afla bugetul asigurărilor sociale de stat – parte componenta a bugetului public național, care se aproba anual prin lege de către Parlament.
Organele administrative ale CNAS, din punct de vedere structural și al competenței, sunt de nivel național și de nivel teritorial. Aceste organe, plasate în cadrul juridic de domeniu, constituie sistemul național de asigurări sociale al Republicii Moldova.
Consiliul de Administrație al Casei Naționale este un organ format din 12 persoane (reprezentanți ai Guvernului, Patronatelor, Sindicatelor, asiguraților si organizațiilor de pensionari delegați de către aceste organe pe principiu de proporționalitate) și aprobat de Guvern.
Activitatea Consiliului de Administrație este condusă de președinte, fiind numit în această funcție ministrul muncii, protecției sociale și familiei.
Consiliul de Administrație îndeplinește următoarele atribuții:
aprobarea sarcinilor imediate și de perspectivă ale Casei Naționale;
examinarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobarea devizelor de cheltuieli ale fondurilor de asigurare socială, precum și examinarea dărilor de seamă cu privire la executarea lor;
aprobarea defalcării bugetului de asigurări sociale de stat la nivelul caselor teritoriale;
supravegherea îndeplinirii atribuțiilor Casei Naționale, în condițiile legii;
aprobarea programelor speciale pentru perfecționarea serviciilor sistemului public de asigurări sociale;
supravegherea respectării modului stabilit de gestionare a mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat, evidenței contabile a mijloacelor bugetare și integrității acestor mijloace;
expunerea opiniei asupra chestiunilor propuse Consiliului de Administrație de către președintele Casei Naționale;
studierea rapoartelor privind activitatea Casei Naționale și aplicarea măsurilor de perfecționare a acesteia, precum și examinarea altor probleme ce țin de competența Casei Naționale.
Forma de activitate a Consiliului de Administrație este ședința, care se consideră deliberativă daca la ea participă 2/3 din membri. Ședințele Consiliului de Administrație se convoacă în funcție de necesitate, dar nu mai rar de o dată în trimestru. Deciziile se adoptă prin votul majorității simple a membrilor Consiliului de Administrație prezenți la ședință. În caz de egalitate a numărului de voturi „pro” și „contra”, votul președintelui Consiliului de Administrație este decisiv. La ședințele Consiliului de Administrație pot participa, cu vot consultativ, specialiști în domeniul asigurărilor sociale.
Președintele CNAS este desemnat în funcție de către Guvernul Republicii Moldova, fiind ordonatorul principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe care îl administrează, în condițiile legii, atribuție pe care o poate delega. Întru exercitarea atribuțiilor ce-i revin, președintele Casei Naționale emite ordine si dispoziții. Este responsabil de întreaga activitate a Casei Naționale si de patrimoniul acesteia.
În competența președintelui intră:
1) dirijarea întregii activități a Casei Naționale pentru asigurarea executării stricte a prevederilor legislației în vigoare
2) convocarea Consiliului de Administrație și conducerea ședințelor acestuia în lipsa președintelui Consiliului de Administrație;
3) răspunderea pentru realizarea hotărârilor Consiliului de Administrație;
4) promovarea imaginii Casei Naționale;
5) soluționarea conflictelor de competență apărute în cadrul sistemului public de asigurări sociale;
6) înaintarea propunerilor privind modificarea nivelului de salarizare al personalului Casei Naționale;
7) asigurarea realizării obiectivelor curente și de perspectivă ale Casei Naționale, în limita resurselor alocate;
8) organizarea și dirijarea procesului de acumulare a contribuțiilor de asigurări sociale în bugetul asigurărilor sociale de stat;
9) administrarea mijloacelor financiare acumulate, conform necesităților și scopurilor propuse;
10) încheierea acordurilor și contractelor cu instituțiile bancare și financiare pentru stabilirea nivelului de dobânzi aferente disponibilităților bănești;
11) înaintarea spre aprobare Consiliului de Administrație a statelor de personal ale Casei Naționale;
12) numirea în funcție și eliberarea din funcție a personalului Casei Naționale și a directorilor caselor teritoriale;
13) administrarea utilizării imobilului și mijloacelor tehnice din dotare;
14) dirijarea procesului de selectare și instruire a personalului Casei Naționale și caselor teritoriale;
15) aplicarea măsurilor de stimulare și răspundere disciplinară a personalului;
16) reprezentarea Casei Naționale în organele centrale ale puterii de stat și alte instituții, cu care întreține relații de colaborare;
17) reprezentarea Casei Naționale în instituțiile internaționale de domeniu;
18) promovarea politicii în domeniul asigurărilor sociale.
CNAS înființează case teritoriale în funcție de numărul sau structura asiguraților și de complexitatea activității la nivel teritorial, care funcționează sub conducerea și controlul său.
Casele teritoriale sunt servicii publice, investite cu personalitate juridică, care reprezintă structura de baza în sistemul public de asigurări sociale, căreia îi revin, în limitele competentei sale, toate activitățile ce țin de deservirea nemijlocită a populației în acest domeniu. Limitele competentei, structura organizaționala, dotarea materiala si modul de finanțare a caselor teritoriale sunt stabilite de regulamentul acestora, elaborate și aprobate de CNAS
Numărul caselor teritoriale, amplasarea lor pe teritoriul republicii, precum și personalul acestora se stabilește în funcție de numărul populației ce beneficiază de serviciile casei teritoriale.
Lichidarea sau reorganizarea casei teritoriale, în caz de necesitate, ține de competența Casei Naționale. Activitatea casei teritoriale este condusa de director, desemnat in funcție de președintele CNAS, in conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Pentru buna desfășurare a activității sale, CNAS înființează case teritoriale de asigurări sociale, aflate în subordinea sa a căror organizare și atribuții se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a acestora.
Atribuțiile caselor teritoriale de asigurări sociale:
argumentarea si înaintarea propunerilor pentru elaborarea direcțiilor strategice in activitatea CNAS si pentru elaborarea proiectului de buget al asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv;
tinerea evidentei in conformitate cu codurile individuale de asigurări sociale ale tuturor contribuabililor de asigurări sociale din teritoriul respectiv.
încheierea contractelor de asigurări sociale in conformitate cu prevederile legislației in vigoare;
supravegherea respectării de către contribuabili a prevederilor legislației in vigoare cu privire la asigurări le sociale de stat;
achitarea pensiilor, compensațiilor si indemnizațiilor si efectuarea analizei periodice a acestui proces in vederea perfecționării lui;
organizarea si desfășurarea activității de perfecționare profesionala a personalului din teritoriu prin intermediul unor programe respective de instruire;
întocmirea dosarelor pe fiecare agent economic si persoana fizica – contribuabili in bugetul de asigurări sociale, in baza codului personal de evidenta individuala;
organizarea procesului de colectare si virare a contribuțiilor de asigurări sociale in baza codurilor individuale de asigurări sociale si altor tipuri de contribuții, potrivit dispozițiilor legale in vigoare;
exercitarea unui control nemijlocit al procesului de acumulare a contribuțiilor de asigurări sociale;
aplicarea sancțiunilor si amenzilor fata de agenții economici si persoanele fizice – datornici ai CNAS;
certificarea stagiului de cotizare a asiguratului in condițiile legii;
recepționarea de la întreprinderi si de la cetățeni a
demersurilor si documentelor necesare pentru stabilirea pensiilor, compensațiilor si indemnizațiilor, perfectarea documentelor, stabilirea dreptului persoanelor asigurate la pensii și indemnizații și la plata lor;
perfectarea documentelor, inclusiv a proiectelor de hotărâri ale consiliului de experți, pentru stabilirea pensiilor și indemnizațiilor, recalcularea pensiilor si indemnizațiilor;
exercitarea controlului asupra legitimității și corectitudinii eliberării certificatelor de concediu medical;
desfășurarea nemijlocita a activității de expertiza medicala si recuperare a capacitații de munca;
tinerea evidentei pensionarilor ce au nevoie de tratament balneo-sanatorial si repartizarea biletelor de tratament balneo-sanatorial;
examinarea petițiilor cetățenilor in chestiunile ce țin de stabilirea, plata pensiilor și indemnizațiilor si darea răspunsurilor respective;
asigurarea reprezentării în instanțele judiciare pe litigiile în care este implicată;
propagarea si explicarea legislației de asigurări sociale prin intermediul mass-media, adunărilor, seminarelor organizate in cadrul colectivelor de munca si la locul de trai al cetățenilor;
colaborarea cu organele serviciului fiscal de stat in domeniul tinerii evidentei agenților economici si persoanelor fizice – contribuabili în bugetul asigurări lor sociale de stat;
informarea populației despre activitatea sa;
colaborarea stinsa cu toate structurile organelor administrației publice locale in vederea atingerii obiectivelor propuse.
În calitate de subiecți ale raporturilor de protecție socială pot apărea: ministerele de resort (la stabilirea dreptului la pensie pentru vechime în muncă); instituțiile medicale (recunoașterea lipsei temporare a capacității de muncă); organele de înregistrare a actelor stării civile (constatarea vârstei, decesului, concretizării membrilor de familie, numelui, prenumelui); Consiliul de Determinare a Dizabilității și Capacității de muncă (constatarea dizabilității); întreprinderile, organizațiile, instituțiile, organele de arhivă (constatarea vechimii în muncă, salariului mediu. etc.)
1.4.2.2. Compania Națională de Asigurări în Medicină
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) – este o organizație de stat autonomă (inclusiv cu autonomie financiară) de nivel național, care dispune de personalitate juridică și desfășoară activități nonprofit în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală, fiind fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, nr.1585-XIII din 27 februarie 1998.
CNAM îți exercită atribuțiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova prin intermediul agențiilor sale teritoriale: Agenția teritorială Centru (cu sediul în mun. Chișinău); Agenția teritorială Nord-Vest (cu sediul în mun. Bălți); Agenția teritorială Nord-Est (cu sediul în or. Soroca); Agenția teritorială Vest (cu sediul în or. Ungheni); Agenția teritorială Est (cu sediul în or. Orhei); Agenția teritorială Sud-Est (cu sediul în or. Căușeni); Agenția teritorială Sud-Vest (cu sediul în or. Cahul), inclusiv reprezentanța UTA Găgăuzia.
În conformitate cu pct.9 din Statutul CNAM obiectivele Companiei sînt: organizarea, desfășurarea și dirijarea procesului de asigurare obligatorie de asistență medicală, cu aplicarea procedeelor și mecanismelor admisibile pentru formarea fondurilor financiare destinate acoperirii cheltuielilor de tratament și profilaxie a maladiilor și stărilor, incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, controlul calității asistenței medicale acordate și implementarea cadrului normativ aferent asigurărilor de asistență medicală.
În scopul realizării acestor obiective CNAM dispune de următoarele competențe:
desfășurarea asigurării obligatorii de asistență medicală și altor tipuri de asigurări care au atribuție la medicină și sănătate;
exercitarea controlului (expertizei) calității și volumului asistenței medicale prestate, precum și a controlului gestionării mijloacelor financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, în limita serviciilor medicale contractate;
încheierea contractelor de asigurări asupra oricărei forme de asigurare în domeniul medicinei (inclusiv asigurarea facultativă de sănătate) și să efectueze în baza lor achitarea cu persoanele juridice și fizice, inclusiv cu cele străine;
participarea la elaborarea proiectului anual al Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală și să prezinte propuneri privind mărimea primelor de asigurarea obligatorie de asistență medical și a subvențiilor necesare;
prezentarea propunerilor privind stabilirea tarifelor pentru serviciile medicale prestate în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală;
gestionarea fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală și condtituirea suplimentară a altor fonduri care au atribuție la medicină și sănătate;
intentarea acțiuni în instanța de judecată instituțiilor medico-sanitare sau personalului medical în scopul compensării prejudiciilor, cauzate din culpa acestora persoanei asigurate;
intentarea acțiuni în instanța de judecată persoanelor fizice pentru neachitarea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și persoanelor juridice și fizice pentru prejudiciul cauzat fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală;
verificarea respectării de către angajatori a legislației privind includerea persoanelor angajate în listele de evidență nominală și prezentarea acestora la agențiile teritoriale;
colaborarea în domeniul asigurărilor de sănătate cu autoritățile altor state în baza tratatelor internaționale, la care Republica Moldova este parte., etc.
În conformitate cu prevederile pct.12 din Statutul CNAM, obligațiile principale ale CNAM sunt:
încheierea cu instituțiile medico-sanitare cu orice tip de proprietate și formă juridică de organizare a contractelor de asistență medicală ce urmează sa fie acordată persoanelor;
eliberarea tuturor asiguraților polițele de asigurare obligatorie de asistență medicală conform prevederilor art.6 din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală;
verificarea corespunderea cu clauzele contractului de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) a volumului, termenelor, calității și costului asistenței medicale acordate persoanelor, precum și gestionarea mijloacelor financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, în limita serviciilor medicale contractate;
apărarea intereselor persoanelor asigurate;
încheierea contracte de reasigurare;
supravegherea controlul asupra executării de către structurile sale teritoriale și ramurale a dispozițiilor cu privire la modul de administrare a bunurilor și mijloacelor primite, a corectitudinii operațiunilor financiare și a altor atribuții exercitate conform statutelor acestora;
examinarea sesizărilor ce țin de realizarea asigurării obligatorii de asistență medicală, care i-au fost adresate direct sau remise de către Parlament, Președinție, Guvern, de diverse instituții și structuri, persoane fizice și juridice.
Sistemului financiar al CNAM este fundamentat pe fondurile de asigurări, inclusiv al asigurării obligatorii de asistență medicală, constituite din mijloacele financiare acumulate în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998, Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002, precum și din alte venituri legale.
Capitolul 2. Clasificarea și caracterizarea raporturilor juridice de protecție socială.
2.1. Clasificarea raporturilor juridice de protecție socială.
Criteriul principal în baza căruia raporturile juridice de protecție socială sunt clasificate este caracterul și scopul raporturilor, conform căruia deosebim raporturi: materiale, procesuale, procedurale
Materiale sunt raporturile de protecție socială apărute ca rezultat al stabilirii unui tip de asigurare sau asistență socială, constituind „nucleul” obiectului de reglementare, deoarece în baza acestor raporturi cetățenii (familiile) au posibilitatea de a-și realiza dreptul constituțional la protecție socială.
Raporturile materiale au caracter patrimonial, fiindcă i-au naștere odată acordarea prestațiilor de asigurare/ asistență socială (pensii, indemnizații, alocații, deservire socială, etc.), beneficii care sunt oferite cetățenilor nu în calitate de echivalent, precum în cazul raporturile juridice civile, dar în scopul garantării „alimentației sociale și asigurării parțiale a venitului pierdut.”
Raporturile materiale, la rândul lor, sunt clasificate în baza următoarelor criterii: după tipurile protecției sociale; după finanțarea protecției sociale; după formele protecției sociale; după termen.
Criteriul clasic de clasificare a raporturilor materiale este bazat pe tipurile protecției sociale, conform căruia acestea se divizează în: raporturi materiale în formă bănească și raporturi materiale de acordare a deservirii sociale.
Raporturile materiale în formă bănească (directe) după felul prestației se clasifică în raporturi: de achitare a pensiilor (pentru limită de vârstă; de dizabilitate; de urmaș; pentru unele categorii de cetățeni; pentru vechime în muncă [ de achitare a indemnizațiilor (indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente nelegate de muncă; prestație pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); prestație pentru recuperarea capacității de muncă; indemnizație de maternitate; indemnizație unică la nașterea copilului; indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani; indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav etc.), de plată a alocațiilor sociale (pentru invalizi; pentru persoane vârstnice; pentru copii, în cazul pierderii întreținătorului; pentru îngrijire; ajutorul de deces), de acordare a compensațiilor (nominative; pentru participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl și familiilor lor; plăți periodice capitalizate etc.) de acordare a ajutorului social, de acordare a ajutorului material.
Raporturile materiale în natură (indirecte) presupun raporturile de prestare a serviciilor sociale. În conformitate cu Programul Național privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012 și Proiectul Legii cu privire la serviciile sociale, raporturile de acordare a serviciilor sociale pot fi grupate în: primare (comunitare); specializate; cu specializare înaltă.
După finanțarea protecției sociale avem: raporturi juridice de protecție socială finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul de stat și fonduri statale extrabugetare; raporturi juridice de protecție socială finanțate din fonduri nestatale de pensii, fonduri de caritate, mijloacele individuale ale persoanelor fizice și juridice.
După formele protecției sociale distingem următoarea clasificare: raporturi de asistență socială, inclusiv de acordare a ajutorului social; raporturi de asigurare socială.
După termen raporturile de protecție socială se împart în trei grupe:
Unice, sunt raporturile care se sting dintr-o dată (de exemplu, raporturile de achitare a indemnizației unice la naștere, a ajutorului de deces etc.)
Cu termen determinat, (de exemplu, raporturile de plată a indemnizației lunare pentru creșterea copilului de la data nașterii și până la vârsta lui de 3 ani etc.)
Cu termen nedeterminat, sunt raporturile despre care în momentul apariției nu se știe când vor fi stinse (de exemplu, raporturile de plată a pensiei pentru limită de vârstă etc.)
În literatura de specialitate observăm că pe lângă raporturile materiale, care le considerăm principale sunt desemnate și un șir de raporturi cu caracter secundar (auxiliar), apariția cărora este condiționată de existența raporturilor materiale, care sunt denumite în teoria dreptului protecției sociale „raporturi procedurale” și „raporturi procesuale.”
Raporturile procedurale reprezintă „raporturile de constatare a faptelor juridice, care permit de a stabili un tip de asigurare sau asistență socială,” „sunt relațiile născute în urma manifestării voinței persoanei sau reprezentantului, care anunță organul de asigurare socială despre dorința de a-i fi acordat un tip de asigurare socială – pensie, indemnizație etc.”
Raporturile materiale i-au naștere ulterior sau concomitent cu apariția raporturilor juridice procedurale, prin care sunt constatate faptele juridice (de ex. durata stagiului de cotizare, grupa și cauzele dizabilității etc.) și este emisă hotărârea privind acordarea dreptului la o anumită prestație socială.
Temei pentru nașterea raporturilor procedurale servește cererea cetățeanului, persoanelor sau organizațiilor ce participă în numele lui în calitate de reprezentanți legali. Organul la care se adresează cu cererea cetățeanul sau reprezentantul lui este obligat să stabilească fapta corespunzătoare. Dar cetățeanul/ reprezentantul legal în raportul juridic este obligat să prezinte dovezile ce denotă apariția dreptului subiectiv la o anumită formă de asigurare socială.
De exemplu, în conformitate cu art.31 alin. 1 și 2 „pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a tutorelui (curatorului) acestei” în baza cererii de pensionare și actelor necesare depuse la „organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului.”
Raporturile procedurale se sting odată cu emiterea de către organul competent a. Legiuitorul stabilește expres termenul în care organele corespunzătoare sunt obligate să emită hotărârea. Astfel, conform art.31 alin.3 și 4 „acordarea drepturilor la pensie sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie, emisă de organul teritorial de asigurări sociale și semnată de conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare, iar decizia cu privire la respingerea cererii de pensionare și motivul respingerii se expediază solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii.”
Din cele expuse observăm că exteriorizarea expresă a voinței persoanei sau reprezentantului, care anunță organul competent despre dorința de a-i fi acordată un tip oarecare de asigurare| asistență socială, reprezintă o condiție esențială.
În doctrină de specialitate, raporturile procedurale sunt clasificate în dependență de următoarele criterii: după rolul lor; după subiecte; după termen.
După rolul lor, raporturile juridice procedurale se împart în:
a) de constatare – determinarea componenței juridice ce dă naștere raportului, examinarea cererii, circumstanțelor și actelor prezentate de potențialul beneficiar al asigurării sociale;
b) de stabilire – emiterea hotărârii de stabilire a unei forme de asigurare socială sau refuzul stabilirii asigurării sociale.
După subiecte raporturile juridice procedurale sunt stabilite între cetățeni (familii) și:
a) organele de asigurare/asistență socială în legătură cu acordarea sau refuzul de acordare a unei forme de asigurare/asistență socială;
b) instituțiile medicale – în legătură cu necesitatea stabilirii ajutorului medical;
c) organele ierarhic superioare de asigurare/asistență socială – în legătură cu stabilirea indemnizațiile unice.
După termen raporturile procedurale pot fi divizate în:
premergătoare fiind raporturile apărute cu privire la constatarea și stabilirea dreptului la asigurare/ asistență socială, care odată cu emiterea deciziei de către organul competent se transformă în raporturi materiale.
concomitente sunt raporturile procedurale existente paralel cu cele materiale, prin care beneficiarul este obligat să prezinte documentele care confirmă dreptul la un tip de prestație socială. De exemplu, conform art. 22, beneficiarul pensiei de dizabilitate este obligat „să fie supus reexpertizării medicale în termenele stabilite de CDDCM” și „după fiecare reexpertizare, dreptul la pensia de dizabilitate se menține, se modifică sau se suspendă în conformitate cu decizia CDDCM,” iar „neprezentarea la reexpertizarea medicală atrage încetarea plății pensiei.”
de modificare (transformare) sunt raporturile procedurale existente paralel cu cele materiale, prin care beneficiarul unui tip de prestație socială, devenind titularul încă unui drept de asigurare socială, își exteriorizează voința prin depunerea cererii la organul competent, optând pentru unul dintre ele. De exemplu, potrivit art.11 alin.1 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat „în cazul în care asiguratul îndeplinește condițiile pentru obținerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru o singură categorie.”
Raporturile procesuale reprezintă raporturi juridice, reglementate de normele dreptului administrativ și dreptului procesual civil, apărute între cetățeni și organele de asigurare socială ierarhic superioare/ instanța de judecată în privința examinării și soluționării litigiilor în domeniul protecției sociale.
Raporturile juridice procesule se nasc odată cu apariția unui litigiului în baza plângerilor cetățenilor (familiilor) asupra hotărârii organelor de asigurare sau asistență socială. (De ex. Decizia privind stabilirea dreptului la pensie sau respingerea cererii de pensionare, privind reținerile din pensie sau încasarea sumelor plătite în plus poate fi contestată la Casa Națională de Asigurări Sociale. În caz de dezacord cu decizia Casei Naționale de Asigurări Sociale, aceasta poate fi atacată în instanța de contencios administrativ competentă.)
Orice persoană, care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei aduse. Competența de judecare a acțiunilor în contenciosul administrativ au: judecătoriile; Curțile de Apel; Curtea Supremă de justiție.
Raporturile procesuale după subiecte se clasifică în:
a) apărute între cetățeni (familii) și organele ierarhic superioare de asigurare/ asistență socială, care cad sub incidența normelor dreptului administrativ.
Temei pentru nașterea acestor raporturi este plângerea cetățenilor înaintată organelor de asigurare/ asistență socială ierarhic superioare prin care este expusă nemulțumirea persoanei referitor la decizia prin care a fost stabilită/ refuzată stabilirea unei prestații sociale.
Potrivit art.49 lit. q din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat [ , p.41 alin.17 din Hotarirea cu privire la aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova – Casa Națională de Asigurări Sociale este competentă să “examineze petițiile cetățenilor în chestiunile ce țin de stabilirea, plata pensiilor și indemnizațiilor.” [
Conform art.5 lit.f; art.14, 15 din Legea contenciosului administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate solicita, printr-o cerere prealabilă organul ierarhic superior revocarea actului administrativ emis de către organul subordonat. Organul ierarhic superior este în drept să admită cererea prealabilă și să anuleze actul administrativ în tot sau în parte; să repună în drepturi persoana respectivă ori, după caz, să revoce actul administrativ emis cu acordul său, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
b) apărute între cetățeni (familii) și instanța de judecată.
În situația când „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său nu este mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze, timp de 30 zile, instanța de contencios administrativ competent.” Din acest moment, iau naștere raporturile procesuale apărute între cetățeni (familii) și instanța de judecată, reglementate prin art.277- 278 din Codul de procedură civilă, conform cărora instanța de judecată este competentă să soluționeze litigiul și să emită hotărârea corespunzătoare.
În literatura de specialitate întâlnim propunerea de a redenumi „raporturile procesuale” prin „raporturi contencioase” și a le diviza:
a.) stabilite în baza procedurii prealabile prin care am grupa raporturile reglementate de normele dreptului administrativ, născute odată cu adresarea plângerii către autoritatea ierarhic superioară de către cetățean (familie), care consideră că i-a fost lezat dreptul subiectiv la asistență/ asigurare socială, solicitând reexaminarea deciziei autorității subordonate, privind stabilirea unui tip de asigurare sau asistență socială;
b.) stabilite în baza procedurii contenciosului administrativ sunt raporturile reglementate de normele dreptului administrativ și dreptului procesual civil, născute prin depunerea cererii în instanța de judecată de către cetățean (familie), care este nemulțumită de răspunsul primit sau nu a primit în termenul prescris răspunsul la cererea prealabilă examinată de către organul ierarhic superior de asigurare/ asistență socială, prin care solicită anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv și repararea pagubei cauzate.
2.2.Caracterizarea generală a raporturilor juridice de pensionare
Asigurarea cu pensii constituie categoria principală de asigurare socială a persoanelor inapte de muncă. Odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat a debutat etapa contemporană în evoluția sistemului de pensii al Republicii Moldova.
Termenul pensie provine de la latinescul pensio, ceea ce înseamnă plată, provizie pentru hrană și locuință. La romani prin pensio era desemnată alocația lunară plătită periodic veteranilor (din armată) în semn de recunoștință pentru serviciile aduse. Ea era oferită și persoanelor din afara granițelor imperiului, asigurând acestora locuință și un venit. Totuși, acolo unde nu existau locuințe disponibile, se putea încasa o alocație în numerar sau echivalent valoric pe tot restul vieții. Așadar, primele pensii au fost cele ale militarilor.
În conformitate cu Dicționarul explicativ al limbii române, prin pensie înțelegem „sumă de bani lunară ce se acordă persoanelor care au ieșit din activitatea profesională pentru limită de vârstă, pentru dizabilitate etc. sau care și-au pierdut susținătorul și sunt incapabili de muncă.”
Potrivit Dicționarului de dreptul securității sociale, prin pensie înțelegem „venitul de înlocuire acordat pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneții sau atingerii unei vârste, dizabilității sau decesului persoanei asigurate”, iar conform Dicționarului de asigurări – „dreptul bănesc, suma de bani ce se plătește lunar persoanelor care își încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vârstă, dizabilității, pe tot timpul vieții de la pensionare, copiilor urmași până la o anumită vârstă și soției care are calitatea de urmaș pentru a li se asigura acestora condițiile optime de viață.”
Doctrina juridică definește, cu unele nuanțări în formulare, prin pensie „plata lunară menită să asigure o bază materială persoanelor incapabile de muncă: odată cu atingerea vârstei standard de pensionare, cu încadrarea într-un grad de dizabilitate, în cazul decesului întreținătorului sau în legătură cu activitatea îndelungată de muncă”; „venitul de înlocuire acordat pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneții sau atingerii unei vârste, dizabilității sau decesului persoanei asigurate.”
Definirea legală este formulată în art.1 din Legea menționată, conform căreia prin pensie de asigurări sociale de stat (denumită în continuare pensie) desemnăm „dreptul bănesc cuvenit asiguratului, corelativ obligațiilor privind plata contribuțiilor de asigurări sociale de stat.”
În general raporturile juridice de pensionare sunt niște relații juridice în care o parte este organul , care îndeplinește funcția de asigurator social și care este obligat să plătească pensia , iar cealaltă parte – cetățeanul sau familia lui –care sunt obligați să respecte cerințele prevăzute de lege pentru a li se stabili pensia. Subiecții raporturilor juridice de pensionare sunt, pe de o parte, cetățenii care profesează un tip oarecare de muncă sau familiile lor, și , pe de altă parte, organul de asigurare socială. În conformitate cu legislația în vigoare ,subiecții ai raportului juridic de pensionare pot fi toți salariații asupra cărora se răsfrânge asigurarea socială de stat. În caz de deces al subiectului de pensionare subiect al raportului juridic devine familia lui. Sunt acte normative concrete care stabilesc drept subiecții ai raporturilor juridice de pensionare compozitorii, scriitorii, pictorii, cinematografiștii. În caz de deces ai subiecților menționați mai sus , subiect al raportului juridic de pensionare devine familia lor. Dreptul de a fi asigurați cu pensie în caz de pierdere a întreținătorului se stabilește pentru fiecare membru al familiei în parte . Componența familiei ca subiect posibil al raporturilor juridice de pensionare se deosebește de componența reală a familiei. În conformitate cu legislația în vigoare, pentru stabilirea componenței familiei ca subiect al raporturilor juridice de pensionare sunt necesari următorii indici:
gradul corespunzător de rudenie (copii, soții, părinți, surori, frați, bunei) sau alte relații cu defunctul, care denotă apartenență la familia lui;
aflarea la întreținerea defunctului, iar în unele cazuri dreptul de a se afla la întreținerea defunctului;
incapacitatea de muncă a acestor persoane.
Capacitatea de folosință a cetățenilor de a fi subiecți ai raporturilor juridice de pensionare pentru dizabilitate apare o dată cu angajarea în câmpul muncii, iar pentru limită de vârstă – o dată cu atingerea vârstei de pensionare.
Capacitatea de folosință a familiei ca subiect al raportului juridic de pensionare poate apărea la familie în prezența altor condiții numai în cazul în care însuși defunctul întreținător în condiții analogice avea dreptul la pensie (de dizabilitate, pentru limită de vârstă.)
Capacitatea de exercițiu. La subiecții primelor două tipuri de raporturi juridice ( pentru limită de vârstă și dizabilitate ) capacitatea de exercițiu apare din momentul apariției capacității de exercițiu de muncă sau capacității de exercițiu civile . Dacă în familie lipsesc persoane cu capacitate de exercițiu ,atunci în numele lor la raporturile juridice participă reprezentanții lor legali (tutori).
Drepturile și obligațiile în raporturile juridice de pensionare se realizează ori de însuși pensionar , ori de reprezentantul lui legal , ori de către o persoană în baza procurii. În numele familiei drepturile și obligațiile în raporturile juridice de pensionare sunt realizate de unul din membrii ei sau de reprezentanții legali, care au capacitate de exercițiu civilă. Pensiile pot fi plătite în baza procurii nu mai mult de trei luni la rând.
Subiecte ale raporturilor juridice de pensionare cu unele categorii de persoane, care au activat în organele M.A.I. și ale Ministerului Securității sunt organele corespunzătoare ale ministerelor sus numite.
După cum s-a menționat mai sus, alt subiect al raportului juridic de pensionare este direcția de asigurare socială de la locul de trai al pensionarului. Organul de protecție socială apare ca un subiect al raportului juridic de pensionare, care îndeplinește în numele statului însărcinări privind repartizarea pensiilor de muncă, alocațiilor. El stabilește și plătește pensia, iar în unele cazuri o suspendă.
Conținutul raportului juridic de pensionare îl constituie drepturile și obligațiile subiecților lor. Dreptul pensionarului de a primi pensia în mărimea cuvenită corespunde obligației organului de asigurare de a stabili și a plăti această sumă. Pentru stabilirea pensiei pensionarul este obligat de a prezenta organului de asigurări sociale datele necesare pentru stabilirea pensiei.
În componența raportului juridic de pensionare se includ drepturi și obligații, legate de stabilirea pensiei. Însă aceste drepturi și obligații apar independent de existența raporturilor juridice de pensionare. În raportul juridic sunt drepturi și obligații de sine stătătoare , procedurale, care încetează o dată cu emiterea hotărârii cu privire la stabilirea pensiei sau cu privire la refuzul persoanei de a-i acorda pensia.
Raporturile juridice de pensionare apar în baza componenței juridice ,care include faptul juridic (bătrânețe,dizabilitate,pierdere a întreținătorului,etc.) și o serie de împrejurări juridice importante (stagiul de muncă, sau numărul de ani lucrați, timpul sau pricina dizabilității, aflarea la întreținerea defunctului). Însă subiectul raportului juridic de pensionare poate începe realizarea drepturilor sale numai trecând o procedură corespunzătoare – de a intra în raporturi juridice corespunzătoare stabilite de legislație pentru acordarea pensiei.
Stabilirea pensiei are loc în cazurile în care persoana dorește să înceapă realizarea dreptului său subiectiv la pensie, trecând raporturi juridice procedurale.
Conținutul raportului juridic de pensionare îl constituie drepturile și obligațiile subiecților lor, Dreptul pensionarului de a stabili și a primi pensia cuvenită corespunde obligației organului de asigurare socială de plăti această sumă.
Însă subiecții raporturilor juridice de asigurare sociala au si alte drepturi si obligații. În primul rând, uneori persoanele obțin dreptul subiectiv la câteva tipuri de pensii. Legislația le da posibilitatea de a-si realiza dreptul sau la una din ele, la dorința.
Organul de asigurare socială de asemenea are o serie de drepturi care corespund obligației pensionarului, de exemplu de a cere punerea la dispoziție a certificatului cu privire la încadrarea pensionarului în câmpul muncii, prezentarea persoane cu dizabilitățiului pentru reexaminare la Comisia de examinare a vitalității în termenele stabilit.
În sistemul public de asigurări sociale al Republicii Moldova se acordă următoarele categorii de pensii:- pensie pentru limită de vârstă (stabilită în condiții generale; stabilită în condiții avantajoase); – pensie de dizabilitate; – pensie de urmaș; pensie pentru vechime în muncă.
În România în sistemul public de pensii sunt incluse: pensie pentru limită de vârstă; pensie anticipată; pensie parțial anticipată; pensie de dizabilitate; pensie de urmaș.
În Federația Rusă este acceptată următoarea clasificare a pensiilor: a) pensii de muncă: pentru limită de vârstă; de dizabilitate; de urmaș; pentru vechime în muncă; b) pensii sociale, această clasificare fiind criticată de majoritatea doctrinarilor ruși, deoarece ambele se stabilesc în baza unei activități de muncă.
Dreptul la pensie se exercită prin sistemul public de asigurări contra riscurilor sociale: pierderea capacității de muncă (survenirea dizabilității) sau pierderea susținătorului. În conformitate cu art.4 din Legea privind sistemul public de asigurări sociae au dreptul la pensie:
A. asigurații domiciliați în Republica Moldova:
1) persoana care desfășoară activitate pe bază de contract individual de muncă;
2) persoana care desfășoară activitate în funcție electivă sau este numită la nivelul autorității executive, legislative sau judecătorești, pe durata mandatului, ale cărei drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu cele ale persoanei prevăzute la pct.1;
3) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puțin 4 salarii medii lunare pe economie și se regăsește în una din situațiile următoare:
– este asociat unic, comanditar, acționar sau manager în societate comercială cu care nu a încheiat contract individual de muncă;
– este manager cu contract de management;
– este membru al unei asociații familiale;
– este autorizată să desfășoare activitate independentă;
– este angajată în o instituție internațională dacă nu este asiguratul acesteia;
– este membru de cooperativă meșteșugărească;
– desfășoară activitate în o unitate de cult recunoscută și nu are încheiat contract individual de muncă;
– a atins vârsta de 16 ani și nu întâmpină restricții în asigurarea obligatorie conform prezentei legi;
4) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puțin 3 salarii medii lunare pe economie și se regăsește în una din situațiile următoare:
– desfășoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei țărănești sau activitate privată în domeniul forestier;
– este membru al unei societăți agricole sau al altor forme de asociere din agricultură;
5) persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puțin 4 salarii medii lunare pe economie și se regăsește în două sau în mai multe situații enumerate mai sus;
B. persoanele care, la data stabilirii pensiei, nu au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc condițiile legale;
C. persoanele asigurate în baza contractului individual de asigurare încheiat cu CNAS.
În cazul în care asiguratul îndeplinește condițiile pentru obținerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru o singură categorie. Pensionarului în drept să obțină o altă categorie de pensie i se acordă această pensie de la data depunerii cererii și documentelor necesare.
Minimumul garantat pentru stabilirea pensiei reprezintă suma fixă garantată de stat persoanelor îndreptățite, care confirmă un stagiu de cotizare complet. În cazul stagiului de cotizare incomplet, minimumul garantat se stabilește proporțional stagiului de cotizare confirmat. Minimumul garantat se aplică la calcularea drepturilor de pensie obținute înainte de 01.01.1999.
Pensia minimă reprezintă suma acordată lunar persoanelor îndreptățite în cazul în care cuantumul pensiei integrale, calculat în conformitate cu prezenta Lege, nu atinge această sumă. În toate cazurile, pensia minimă depășește cu 10 lei minimumul garantat prevăzut pentru categoria respectivă de pensionari. Cuantumul minim al pensiei de urmaș se determină în raport procentual față de cuantumul minim al pensiei pentru limită de vârstă. În cazul în care cuantumul pensiei calculate este mai mic decât cuantumul pensiei minime, diferența dintre cuantumul pensiei minime și cuantumul pensiei calculate se achită din mijloacele bugetului de stat.
Pensiile se achită din fondul de pensii, ale cărui venituri provin din: a) contribuțiile angajatorilor; b) contribuțiile asiguraților; c) transferurile de la bugetul de stat; d) alte venituri.
Anual, la 1 aprilie pensiile se indexează. Prin indexarea pensiei înțelegem măsura, luată periodic, în vederea actualizării cuantumului pensiei în funcție de creșterea indicelui prețurilor de consum.
Coeficientul de indexare constituie media dintre creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum și creșterea anuală a salariului mediu pe țară pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern, indexării fiind supusă numai partea de pensii achitată din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
Baza de calculare a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat din toată perioada de activitate. Venitul mediu lunar asigurat se determină din suma contribuțiilor plătite în perioada de cotizare, cotele de contribuții stabilite și numărul total de luni de cotizare.
Pentru perioada de satisfacere a serviciului militar în termen sau cu termen redus și perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani de către unul din părinți sau de tutore în caz de deces al ambilor părinți, la determinarea bazei de calculare a pensiei, se ia în considerare salariul minim pe țară la data calculării pensiei.
Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat, cu care Republica Moldova are încheiat acord în domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova și care, după strămutare, au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, baza de calcul a pensiei constituie venitul mediu lunar asigurat obținut pe teritoriul Republicii Moldova după strămutare.
Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat, cu care Republica Moldova are încheiat acord în domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova și care, după strămutare, nu au activat și nu au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, baza de calculare a pensiei constituie salariul lunar calculat unui lucrător de aceeași profesie (funcție) și calificare în ramura respectivă, antrenat într-o activitate similară în Republica Moldova, în baza condițiilor de salarizare, reglementate de stat, în vigoare la momentul stabilirii pensiei.
Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat care făcea parte din URSS, cu care Republica Moldova nu are încheiat acord în domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova și care, după strămutare, nu au activat și nu au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, însă confirmă stagiul de cotizare realizat până la 31 decembrie 1991 pe teritoriul URSS, baza de calculare a pensiei constituie salariul mediu lunar realizat până la 31 decembrie 1991.
În cazul în care acordurile (convențiile) privind asigurările sociale, inclusiv asigurarea cu pensii, la care Republica Moldova este parte, cuprind alte reglementări decât cele naționale, se aplică normele stabilite prin aceste acorduri (convenții).
2.3. Prezentarea generală a raporturilor de acordare a indemnizațiilor
Sistemul public de asigurări sociale oferă tuturor participanților dreptul de a beneficia atât de o protecție pe termen lung (pensie de asigurări sociale), cât și de o protecție pe termen scurt – în cazul incapacității temporare de muncă a persoanei – prestațiile de asigurări sociale, printre care un rol însemnat îl ocupă indemnizațiile.
Munca în calitate de salariat este o premisă juridică importantă pentru a beneficia de indemnizație sau alte prestații de asigurări sociale din contul mijloacelor de asigurare socială, fapt confirmat prin prevederile Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări ( în continuare Lege).
Dreptul la prestații de asigurări sociale exercitat prin sistemul public de asigurări sociale îl au asigurații domiciliați în Republica Moldova și șomerii cu drept la ajutor de șomaj.
Indemnizațiile dispun de un șir de semne juridice distincte, care le delimitează de alte prestații de asigurări sociale. Cele mai importante dintre ele sunt:
a) reglementarea stabilirii și plății tuturor tipurilor de indemnizații prin actele normative corespunzătoare, în urma cărora cetățenii obțin dreptul necondiționat la unul din tipurile de indemnizații;
b) scopul indemnizațiilor este orientat spre oferirea unui ajutor bănesc cetățenilor care, în urma unor riscuri sociale (pierderea temporară a câștigului, mărirea cheltuielilor în familie în legătură cu nașterea copilului etc.), au nevoie de acordarea ei;
c) independența diferitelor tipuri de indemnizații de alte izvoare de venit pe care le are persoana care s-a adresat pentru stabilirea lor;
d) stabilirea indemnizațiilor în sume concrete;
e) natura socioalimentară a tuturor tipurilor de indemnizații, care se exprimă prin caracterul lor gratuit, independent de acordare ;
f) limitarea plății indemnizației într-un cadru diferențiat, de exemplu, indemnizație ca urmare a pierderii temporare a capacității de muncă se acordă muncitorilor până la însănătoșirea lor.
Din cele spuse mai sus, putem concluziona că indemnizațiile de asigurare socială sunt:
a) plățile unice (ajutoare unice) sau periodice (lunare) reglementate prin norme juridice cu caracter social alimentar în scopul garantării unui ajutor cetățenilor care au nevoie de acordarea lor indiferent, daca dispun sau nu de alte izvoare de venit;
b) plățile sociale alimentare periodice în formă bănească, care se acordă sub formă de ajutor de stat cetățenilor și sunt acordate în cazurile și condițiile prevăzute de lege în scopul compensării parțiale a pierderii surselor de venit;
c) plata acordată în scopul compensării parțiale a venitului pierdut în cazurile când realizarea unei munci sau activități este imposibilă, din cauza survenirii unor riscuri sociale (incapacitate de muncă, sarcină și lăuzie etc.).
Indemnizațiile de asigurare socială se clasifică în funcție de un șir de criterii:
După temeiurile social –juridice de acordare a indemnizațiilor:
– indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă ,
– indemnizație pentru dizabilitate,
– indemnizație pentru naștere,
– indemnizație pentru ocrotirea bugetului familiei în cazul unor împrejurări excepționale.
După scopul acordării indemnizațiilor, le putem reuni în trei grupe :
– care au drept scop înlocuirea salariului pierdut pentru o perioadă scurtă de timp, din cauza faptului că a survenit una din situațiile: boală, sarcină și lăuzie, stare de carantină – prestații pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); indemnizații de maternitate; indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente nelegate de muncă;
– acordate în scopul garantării unui venit suplimentar – indemnizații unice la nașterea copilului; indemnizații pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.
– acordate în calitate de ajutor persoanelor care nu au izvoare sau mijloace de existență – indemnizația de șomaj.
După termenul de plată indemnizațiile pot fi împărțite în:
– indemnizații unice, care cuprind: indemnizații unice la nașterea copilului, indemnizații
pentru înmormântare, indemnizații pentru tratamentul balneosanatorial, indemnizații unice pentru mame singure sau cu mulți copii. Ele sunt destinate pentru compensarea de o singura dată a cheltuielilor suplimentare, iar uneori pentru înlocuirea de o singură dată a câștigului pierdut sau a unei părți a lui din contul societății.
– indemnizații periodice, acordate în cazuri de boală, sarcină și lăuzie, în cazuri de carantină, recalificare, protezare etc. Indemnizațiile periodice (temporare) sunt destinate pentru înlocuirea câștigului pierdut în întreg volum sau parțial, când cetățeanul are dreptul la primirea lor. Astfel indemnizațiile în caz de boală vor fi plătite lucrătorului în toate cazurile de survenire a bolii i, ca regulă, pe parcursul întregii perioade a bolii. De exemplu, indemnizația pentru boală în cazul îmbolnăvirii de tuberculoză a unei persoane cu dizabilități încadrat în câmpul muncii poate fi plătită în decurs de 10 luni în șir.
– indemnizații lunare, care presupun efectuarea plăților bănești regulate, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, reglementate de lege (plata indemnizației pe viață sau pe timpul dizabilității, indemnizații persoanelor în vârstă și invalizilor de gradul I și II, care nu au surse de existență și dreptul de pensionare).
2.4. Individualizarea altor categorii de raporturi juridice de protecție socială
În conformitate cu art.1 din Legea asistentei sociale nr. 547 din 25. 12.2003, asistență socială este o componentă a sistemului național de protecție socială, în cadrul căruia statul și societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor și a familiilor aflate în dificultate.
În această definiție conceptul asistență socială este corelat cu cel de risc social, astfel evidențiidu-se menirea economică a acestui sistem, și anume de a ajutora persoanelor afectate de situații de risc social.
Termenul asistență provine de la cuvântul englez assistance, ceea ce înseamnă sprijin, ajutor, iar utilizat în domeniul protecției sociale el capătă calificativul ,,social,“ obținând semnificația de sprijin social, ajutor social.
Literatura de specialitate cunoaște o varietate de definiții ale acestor noțiuni.
În opinia autorilor români E. Zamfir și C. Zamfir, sprijinul (ajutorul social) este acordat în raport cu nevoia și nu în funcție de vreo contribuție individuală la fondul social, dar utilizează în mod special bugetul de stat și include următoarele activități:
– ajutor în bani sau în natură. Un asemenea ajutor se acordă familiilor sărace, plasate sub un anumit nivel de viață; indemnizații pentru familii puțin asigurate, alocații și compensații pentru unele categorii de cetățeni, mese gratuite pentru cei săraci etc.;
– finanțarea unor instituții ce se ocupă de persoane care au nevoie de îngrijire specială permanentă: instituții pentru bătrâni, orfelinate pentru copii, instituții pentru copii maturi handicapați;
– furnizarea de servicii specializate celor în nevoie: suport social și psihologic, sprijinirea tinerelor mame singure în situații dificile, diferite tipuri de consultații etc.
Orice ajutor social are semnificația unei redistriburii a veniturilor, a unui transfer de venituri, realizat prin mecanismele statului.
După părerea autorilor S.Ghimpu, A.Țiclea și C.Tufan ajutorul social poate fi definit ca o formă de protecție socială, ce se întemeiază pe principiul solidarității și care se concretizează în acordarea de alocații diferențiate finanțate din venituri locale cu suplimente de la bugetul de stat, menite să ajute familiile, precum și persoanele singure, cu venituri scăzute, sub un prag considerat ca minimum de bază.
Din această definiție rezultă următoarele caracteristici ale ajutorului social.
a) este o formă de protecție socială care se întemeiază pe principiul solidarității sociale;
b) constă în plata lunară a unei sume bănești alocată din bugetele locale și din bugetul de stat sau în acordarea unor bunuri sau prestări de servicii gratuite sau cu remunerarea parțială;
c) principalii beneficiari de ajutor social sunt persoanele nevoiașe și membrii familiilor lor fără venituri sau cu venituri mici; scopul pentru care se acordă este de a asigura beneficiarilor un venit minim garantat, care să contribuie la îmbunătățirea veniturilor cele mai scăzute.
Legea României nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, definește noțiunea de ajutor social ca un venit minim garantat, ce se acordă lunar familiilor și persoanelor singure, ca formă de asistență socială. În Lege este stipulat cuantumul venitului minim garantat pentru familii formate din 2, 3, 4, 5 persoane, precum și pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care fac parte din familie. De asemenea, este stipulată și mărimea venitului minim garantat lunar pentru persoanele singure. Venitul minim garantat se indexează prin hotărâre a Guvernului României, în raport cu evoluția prețurilor de consum.
Au dreptul la venit minim garantat în condițiile Legii României atât soții despărțiți, dacă ancheta socială justifică aceasta, cât și persoanele fără domiciliu, aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat drepturile de la alte primării.
În opinia autorului N.Romandaș ajutorul social reprezintă niște plăți bănești în cuantumuri stricte, precum și în cuantumuri de acoperire până la nivelul minim de existență, iar serviciile se oferă gratuit sau cu restituirea parțială a costurilor lor. Dreptul la ajutor social nu trebuie să fie condiționat de activitatea de muncă sau plata cotelor de asigurare, de aceea finanțarea acestei plăți poate fi asigurată numai din contul bugetului de stat sau al bugetelor locale. Drept subiecți ce pot beneficia de ajutor social pot fi numai persoanele nevoiașe și membrii familiilor lor, al căror nivel de venit individual sau mediu pentru fiecare membru de familie nu atinge nivelul minim de existență stabilit. Este tergiversată adoptarea legii cu privire la nivelul minim de existență stabilit. Nivelul veniturilor nu întotdeauna stă la baza acordării ajutorului, de aceea categoria beneficiarilor de ajutor, tipul și mărimea lui sînt stabilite de către organele protecției sociale. Exemple de ajutor social sînt: alocațiile sociale, indemnizațiile, punerea gratuită la dispoziție a obiectelor de primă necesitate (produse alimentare, îmbrăcăminte, dotații pentru procurarea medicamentelor, dotații pentru plata serviciilor comunale, ajutor bătrânilor și invalizilor la domiciliu, deservirea ambulatorie și staționară a invalizilor și bolnavilor), case pentru copii vagabonzi , case de adăpost pentru cetățeni fără locuințe și altele. De regulă, indemnizațiile, alocațiile și alte tipuri de ajutoare sociale au un caracter strict și sânt corelate cu remunerarea minimă a muncii, dar nu cu sume minime de existență.
Departamentul Analize Statistice și Sociologice asigură calcularea și publicarea în mijloacele de informare în masă a mărimii trimestriale a minimumului de existență în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de calculare a minimumului de existență, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.902 din 28.08.2000.
Autorul E. Мaciuliskaia definește ajutorul social ca pe o formă de protecție socială a persoanelor care nu au dreptul la plăți de asigurări sociale și se acordă în formă de prestații bănești ca pensii sociale, alocații, compensații sau servicii fără plată sau cu restituirea parțială a lor.
Așa dar, ajutorul social este o formă de protecție socială oferită de stat contra riscurilor sociale cărora sunt supuse persoanele neasigurate și constă în plata unor prestații foarte modeste, care rămân ca o linie de apărare împotriva sărăciei la etapa actuală și servesc ca măsură extremă pentru a diminua situațiile foarte tensionate, ce amenință stabilitatea în societate și se acordă persoanelor neasigurate sub forma unei prestații bănești: alocație, indemnizație, compensație, ajutor material, sau a unei prestații în natură, sau a unui serviciu social.
De asemenea, reieșind din cele relatate, conchidem, că ajutorul social nu trebuie confundat cu asistența socială. Aceste sintagme par a fi sinonime, dar în urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că ele au sensuri diferite. În opinia noastră, asistența socială, ca instituție a dreptului protecției sociale, este chemată să reglementeze prin normele ei juridice un sistem de relații sociale (raporturi juridice) legate de acordarea prestațiilor bănești, prestațiilor în natură și serviciilor sociale.
După cum am dedus anterior, totalitatea acestor prestații și servicii constituie conținutul material al asistenței sociale ca sistem instituțional administrativ.
Ajutorul social, însă, reprezintă doar un element al sistemului instituțional administrativ de asistență socială și poate fi oferit sau sub formă de prestație bănească, sau ca o prestație în natură, sau ca un serviciu social.
Prin acordarea ajutorului social persoanelor în situație de dificultate administrația publică locală și centrală asigură protecția lor, astfel realizând unul dintre multele obiective ale politicii sociale de stat.
Legea asistenței sociale nr.547-XV din 25.12.2003, se stipulează următoarele:
Asistența socială se acordă sub formă de servicii sociale și prestații sociale.
Serviciile sociale reprezintă un ansamblu de măsuri și activități realizate pentru satisfacerea necesităților sociale ale persoanei sau ale familiei sale și de depășire a unor situații dificile, precum și de prevenire a marginalizării și excluziunii lor sociale.
Serviciile sociale includ serviciile sociale primare, specializate și servicii cu specializare înaltă. Serviciile sociale se prestează cu prioritate în mediul familial, comunitate și, ca ultimă soluție, în instituțiile rezidențiale.
Prestațiile sociale se acordă sub formă de: compensații, alocații, indemnizații, de ajutor social, material și de altă natură.
Compensațiile, alocațiile, indemnizațiile, ajutorul social si material sunt prestații de asistentă sociala în bani. Ele au un cuantum forfetar și nu sunt în mod obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale.
Prestațiile sociale de altă natură sunt definite ca indirecte.
Unele prestații de altă natură se acordă de către anumite instituții categoriilor de populație dezavantajate social prin sistemul de servicii sociale în conformitate cu legislația în vigoare: prânzuri calde, bilete pentru tratamentul balneocurativ, ajutoare umanitare, permise pe gratis la călătoria în transportul urban, tichet de călătorie în cadrul statelor membre ale CSI pentru veteranii și invalizii de război, articole de protezare și ortopedice. Anumite scutiri la plata impozitelor, scutirile personale, scutiri la plata telefonului, instalarea telefonului peste rând sunt considerate ca înlesniri si reprezintă un ajutor social din partea statului în mod indirect
Analizând prevederile Legii asistenței sociale nr. 547-XV din 25.12.2003 cu modificările ulterioare conchidem, că ajutorul social este un element al sistemului de asistență socială . El este o prestație de asistenta socială în bani.
Și în art.3 din Legea nr.133 din 13.06.2008 cu privire la ajutorul social se stipulează aceeași idee: ajutorul social este o plată lunară în bani acordată familiei defavorizate.
Ajutorul social ca element al sistemului de asistență socială îl vom studia sub formă de prestații de asistență socială: alocații, compensații, indemnizații acordate persoanelor neasigurate, servicii sociale, ajutoare bănești și prestații de altă natură.
Concluzii și recomandări
Reiterând putem menționa că în cadrul relațiilor reglementate de normele juridice ale sistemului național de drept figurează un volum determinat de relații care sunt reglementate de către normele juridice de dreptul protecției sociale.
Toate aceste relații, reglementate de către normele juridice de protecție socială, sunt denumite ca raporturi juridice de protecție socială. Printre raporturile juridice reglementate de legislația din domeniul protecției sociale se manifestă raporturile de „asistență socială” și „asigurare socială”, care se deosebesc în funcție de sursa de finanțare, cercul beneficiarilor, categoriile prestațiilor acordate, precum și după organele competente în acordarea asistenței sau asigurării sociale. Atenția ne-am centrat-o pe identificarea raporturilor de „asigurare socială” și „asistență socială”.
Analiza raporturilor de asigurări sociale ne permite să profilăm următoarele particularități specifice: constituie raporturi de protecție socială fundamentate pe principiului contributivității; reprezintă o formă a asigurării materiale a persoanelor care au fost afectate de situațiile de risc social; nașterea acestora este condiționată de existența a doi factori: reglementarea legală și plata contribuțiilor; reprezintă relațiile juridice care se nasc, se modifică și sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale, cărora le sunt caracteristice următoarele trăsături: subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar pe de altă parte organizația de asigurări prin organismele competente; conținutul raporturilor de asigurare este în esență alcătuit din dreptul asiguratului la primirea indemnizației de asigurări sociale și obligația corelativă a instituției de asigurări de a o plăti și din obligația asiguratului de a vira contribuția de asigurări sociale corelativă cu dreptul instituției de asigurare de a pretinde plata contribuției (raport juridic de tip comutativ); raportul de asigurare se naște, ca regulă, ex lege, neavând la bază voința subiectelor sale; conținutul raportului de asigurare este prestabilit prin lege; obiectul raportului de asigurare constă, în principal, din furnizarea unor presații ce reprezintă venituri de înlocuire a câștigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional).
Analiza raporturilor de asistență socială ne permite să profilăm următoarele particularități specifice: constituie raporturi de protecție socială fundamentate pe principiului noncontributivității; finanțarea cărora se realizează de la bugetul de stat, bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din Fondul republican și fondurile locale de susținere socială a populației, din donații, sponsorizări; beneficiarii de asistență socială sunt persoane neangajate în câmpul muncii, aflate în stare de nevoie; sunt raporturi redistributive, care presupun fixarea unui venit minim de existență sau venit minim garantat, care rămâne „o ultimă linie de apărare” împotriva sărăciei.
Reieșind din particularitățile raporturilor de asistență socială nu suntem de acord cu prevederile art. 11 alin. 4 din Legea asistenței sociale, unde, în opinia noastră, s-a comis o lacună legislativă, prin aceea că plata pentru serviciile sociale poate fi efectuată integral de către beneficiar. Această prevedere contravine opiniei împărtășite de doctrină, conform căreia, dreptul securității sociale reglementează doar raporturile juridice ce apar în legătură cu acordarea gratuită a serviciilor sociale sau în schimbul unei contribuții parțiale, iar serviciile sociale acordate în schimbul unei contribuții integrale constituie obiect de reglementare al dreptului civil. În această ordine de idei, considerăm că este necesară excluderea sintagmei „…sau integral” din art. 11 alin. 4 al Legii asistenței sociale.
Studiul realizat ne permite să susținem că după caracter și scop raporturile de protecție socială se divizează în materiale, procedurale și procesuale și întrunesc următoarele particularități:
Natură economică a raporturilor și modalitatea specifică de distribuire a fondurilor sociale, în dependență de necesitățile cetățenilor /familiilor.
În calitate de subiecte ale acestor raporturi apar statul, în persoana organelor competente și persoana fizică (cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin, apatrid), precum și familia sa.
Obiectul raporturilor poartă un caracter patrimonial, indiferent de forma în care este acordată protecția socială: în formă bănească (de achitare a pensiilor, indemnizațiilor, alocațiilor și compensațiilor nominative); de acordare a deservirii sociale; sub formă de înlesniri pentru călătorii, etc.
Fenomenele sociale care generează nașterea, modificarea și stingerea raporturilor de protecție socială sunt enunțate în legislație, fiind denumite riscuri sociale.
Cuantumul asistenței și asigurării sociale finanțat de stat este expres prevăzut în legislație și nu poate fi majorat sau micșorat de subiecți.
În urma cercetării literaturii de specialitate, care împărtășește două teorii polare privind conceptele „proces” și „procedură”, ne aliem opiniei prezentate de autorii Romandaș N., Odinokaia I. care propun de a redenumi „raporturile procesuale” – „raporturi contencioase” și a le clasifica în raporturi:
stabilite în baza procedurii prealabile prin care am grupa raporturile reglementate de normele dreptului administrativ, născute odată cu adresarea plângerii către autoritatea ierarhic superioară de către cetățean (familie), care consideră că i-a fost lezat dreptul subiectiv la asistență/ asigurare socială, solicitând reexaminarea deciziei autorității subordonate privind stabilirea unui tip de asigurare sau asistență socială;
stabilite în baza procedurii contenciosului administrativ sunt raporturile reglementate de normele dreptului administrativ și dreptului procesual civil, născute prin depunerea cererii în instanța de judecată de către cetățean (familie), care este nemulțumită de răspunsul primit sau nu a primit în termenul prescris răspunsul la cererea prealabilă examinată de către organul ierarhic superior de asigurare/ asistență socială, prin care solicită anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv și repararea pagubei cauzate.
De asemenea, considerăm oportună propunerea prezentată de aceeași autori vis-a-vis de clasificarea raporturilor procedurale de protecție socială – după termen în:
a.) premergătoare fiind raporturile apărute cu privire la constatarea și stabilirea dreptului la asigurare/ asistență socială, care odată cu emiterea deciziei de către organul competent se transformă în raporturi materiale.
b.) concomitente sunt raporturile procedurale existente paralel cu cele materiale, prin care beneficiarul este obligat să prezinte documentele care confirmă dreptul la un tip de prestație socială. De exemplu, conform art. 22 beneficiarul pensiei de dizabilitate este obligat „să fie supus reexpertizării medicale în termenele stabilite de CDDCM” și „după fiecare reexpertizare, dreptul la pensia de dizabilitate se menține, se modifică sau se suspendă în conformitate cu decizia C.E.M.V,” iar „neprezentarea la reexpertizarea medicală atrage încetarea plății pensiei.”
c.) de modificare (transformare) sunt raporturile procedurale existente paralel cu cele materiale, prin care beneficiarul unui tip de prestație socială, devenind titularul încă unui drept de asigurare socială, își exteriorizează voința prin depunerea cererii la organul competent, optând pentru unul dintre ele. De exemplu, potrivit art.11 alin.1 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, „în cazul în care asiguratul îndeplinește condițiile pentru obținerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru o singură categorie.” (Vizualizare anexe)
Bibliografia
Acte normative:
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (cu modificările ulterioare). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994
Legea asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale, nr. 756 din 24.12.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.031 din 23.03.2000.
Legea asistenței sociale, nr. 547 din 25.12.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.042 din 12.03.2004.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, nr.329 din 23.12.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.17-23 din 24.01.2014.
Legea cu privire la fondurile nestatale de pensii, nr.329 din 25.03.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.87- 89 din 12.08.1999.
Legea Fondului republican și fondurilor locale de susținere socială a populației, nr.827-XIV din 18.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.65-67 din 08.06.2000.
Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr.1585-XIII din 27.02.98 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.38-39 din 30.04.1998
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2011 Nr. 55 din 31.03.2011.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.63-64 din 20.04.2011.
Legea privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, nr. 289 din 22.07.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 168 din 10.09.2004
Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156 din 14.10.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 42-44 din 12.03.2004.
Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nr. 489 din 08.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-4 din 06.01.2000
Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 057 din 18.05.2000.
Legea cu privire la ajutorul social, nr.133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 179 din 30.09.2008;
Hotărârea cu privire la aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, nr.739 din 25.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. nr.94-97/834 din 03.08.2000
Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de asigurări sociale de stat și alocațiilor sociale de stat, nr. 929 din 15.08.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 134-13 din 25.09.2006
Hotărîrea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenței individuale în sisemul public de asigurări sociale nr. 418 din 3.05.2000// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr54-56 500 din 12.05.2000
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 739 din 25 iulie 2000 cu privire la aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 94-97 din 3.08. 2000
Hotărîrea cu privire la aprobarea Statutului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, nr.156 din 11.02.2002.
Manuale, monografii
Avornic Gh. Teoria generală a dreptului. Cartier juridic, 2004.
Bistriceanu Gh., Bircea F., Macovei E. Dicționar de asigurări. Chișinău, 1993.
Casian A., Bușmachiu E. Sistemul asigurărilor sociale: reforma, strategiile și direcțiile de dezvoltare în Republica Moldova. (Informație de sinteză.) Chișinău: INEI, 2002.
Ghimpu S., Țiclea A. Dreptul muncii. Curs univesitar. București: ALL BECK, 2000.
Jofa C., Chelaru R. Dreptul muncii și protecției sociale. Iași, 1995.
Odinokaia I. Locul și rolul dreptului protecției sociale în sistemul de drept al Republicii Moldova. Chișinău, 2010
Raportului social anual 2008 elaborat de Ministerului Protecției Sociale, Familei și Copilului. Chișinău , 2009
Romandaș N. Dreptul protecției sociale. Chișinău:Universitas, 2004.
Romandaș N., Chisari A., Gonciar L. Dreptul protecției sociale. Material metodic, CE USM, Chisinau, 2003.
Romandaș N., Proca L., Odinokaia – Negură I. Dreptul protecției sociale. Chișinău: Foxtrot, 2011.
Țiclea A. Dreptul securității sociale: curs universitar. Ediția II-a, București: Universul juridic, 2008.
Țiclea A., Tufan C. Dreptul securității sociale: curs universitar. București: Global Lex, 2005.
Țop D. Dicționar de dreptul securității sociale. București: Editura Rosetti, 2006.
Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А. Право социального обеспечения: учебное пособие. Москва: КНОРУС, 2005.
Галаганов В.Н. Право социального обеспечения. Учеб. Для студ. сред. проф. учеб. заведений. Москва: Академия , 2004.
Гусова К.Н. Право социального обеспечения. Москва: Проспект, 2001.
Захаров M., Тучкова Э., Право социального обеспечения России. Москва: WoltersKluwer, 2004.
Иванова Р.И. Правоотношения по социальному обеспечению в СССР. Москва: МГУ, 1986
Иванова Р.И., Тарасова В.А. Предмет и метод советского права социального обеспечения. Москва: МГУ, 1983.
Исайчева Е.А. Право социального обеспечения ответы на экзаменационные вопросы. Москва: Экзамен, 2005.
Лушникова М.В., Лушников А.М. Курс права социального обеспечения. Москва: ЗАО, Юстицинформ, 2008.
Мачульская Е.Е., Добромыслов, К.В. Право социального обеспечения. Учебное пособие + Практикум. Москва: Книжный Мир, 2006.
Мачульская У.У., Горбачёва Ж.А. Право социального обеспечения. Москва: Книжный мир, 2000.
Мелешенко Н.Т, Трудовой стаж и социальное обеспечение рабочих и служащих. Калиниград, 1980.
Право социального обеспеченияю сборник нормативных актов. Москва: Приоритет, 2002
Романов А.А. Непрерывный трудовой стаж. Москва: Госюриздат, 1987.
Соловьева А.К., Курочкина В.В. Право социального обеспечения. Москва: Юнити, 2005.
Сосна Б.И., Горелко Н.А. Право социального обеспечения Республики Молдова. Кишинэу, 2000.
Сулейманова Г.В. Право социального обеспечения: учебник для вузов. 2-е изд. Москва: Издательско-торговая корпорация «Дашков и Ко», 2007.
Тучкова Э.Г. Право социального обеспечения. Москва, 1995
Удалова А. В. Право социального обеспечения. Учебное пособие. 3е изд. Москва ОМЕГА-Л, 2008.
Bibliografia
Acte normative:
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (cu modificările ulterioare). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994
Legea asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale, nr. 756 din 24.12.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.031 din 23.03.2000.
Legea asistenței sociale, nr. 547 din 25.12.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.042 din 12.03.2004.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, nr.329 din 23.12.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.17-23 din 24.01.2014.
Legea cu privire la fondurile nestatale de pensii, nr.329 din 25.03.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.87- 89 din 12.08.1999.
Legea Fondului republican și fondurilor locale de susținere socială a populației, nr.827-XIV din 18.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.65-67 din 08.06.2000.
Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr.1585-XIII din 27.02.98 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.38-39 din 30.04.1998
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2011 Nr. 55 din 31.03.2011.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.63-64 din 20.04.2011.
Legea privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, nr. 289 din 22.07.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 168 din 10.09.2004
Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156 din 14.10.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 42-44 din 12.03.2004.
Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nr. 489 din 08.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-4 din 06.01.2000
Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 057 din 18.05.2000.
Legea cu privire la ajutorul social, nr.133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 179 din 30.09.2008;
Hotărârea cu privire la aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, nr.739 din 25.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. nr.94-97/834 din 03.08.2000
Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de asigurări sociale de stat și alocațiilor sociale de stat, nr. 929 din 15.08.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 134-13 din 25.09.2006
Hotărîrea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenței individuale în sisemul public de asigurări sociale nr. 418 din 3.05.2000// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr54-56 500 din 12.05.2000
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 739 din 25 iulie 2000 cu privire la aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 94-97 din 3.08. 2000
Hotărîrea cu privire la aprobarea Statutului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, nr.156 din 11.02.2002.
Manuale, monografii
Avornic Gh. Teoria generală a dreptului. Cartier juridic, 2004.
Bistriceanu Gh., Bircea F., Macovei E. Dicționar de asigurări. Chișinău, 1993.
Casian A., Bușmachiu E. Sistemul asigurărilor sociale: reforma, strategiile și direcțiile de dezvoltare în Republica Moldova. (Informație de sinteză.) Chișinău: INEI, 2002.
Ghimpu S., Țiclea A. Dreptul muncii. Curs univesitar. București: ALL BECK, 2000.
Jofa C., Chelaru R. Dreptul muncii și protecției sociale. Iași, 1995.
Odinokaia I. Locul și rolul dreptului protecției sociale în sistemul de drept al Republicii Moldova. Chișinău, 2010
Raportului social anual 2008 elaborat de Ministerului Protecției Sociale, Familei și Copilului. Chișinău , 2009
Romandaș N. Dreptul protecției sociale. Chișinău:Universitas, 2004.
Romandaș N., Chisari A., Gonciar L. Dreptul protecției sociale. Material metodic, CE USM, Chisinau, 2003.
Romandaș N., Proca L., Odinokaia – Negură I. Dreptul protecției sociale. Chișinău: Foxtrot, 2011.
Țiclea A. Dreptul securității sociale: curs universitar. Ediția II-a, București: Universul juridic, 2008.
Țiclea A., Tufan C. Dreptul securității sociale: curs universitar. București: Global Lex, 2005.
Țop D. Dicționar de dreptul securității sociale. București: Editura Rosetti, 2006.
Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А. Право социального обеспечения: учебное пособие. Москва: КНОРУС, 2005.
Галаганов В.Н. Право социального обеспечения. Учеб. Для студ. сред. проф. учеб. заведений. Москва: Академия , 2004.
Гусова К.Н. Право социального обеспечения. Москва: Проспект, 2001.
Захаров M., Тучкова Э., Право социального обеспечения России. Москва: WoltersKluwer, 2004.
Иванова Р.И. Правоотношения по социальному обеспечению в СССР. Москва: МГУ, 1986
Иванова Р.И., Тарасова В.А. Предмет и метод советского права социального обеспечения. Москва: МГУ, 1983.
Исайчева Е.А. Право социального обеспечения ответы на экзаменационные вопросы. Москва: Экзамен, 2005.
Лушникова М.В., Лушников А.М. Курс права социального обеспечения. Москва: ЗАО, Юстицинформ, 2008.
Мачульская Е.Е., Добромыслов, К.В. Право социального обеспечения. Учебное пособие + Практикум. Москва: Книжный Мир, 2006.
Мачульская У.У., Горбачёва Ж.А. Право социального обеспечения. Москва: Книжный мир, 2000.
Мелешенко Н.Т, Трудовой стаж и социальное обеспечение рабочих и служащих. Калиниград, 1980.
Право социального обеспеченияю сборник нормативных актов. Москва: Приоритет, 2002
Романов А.А. Непрерывный трудовой стаж. Москва: Госюриздат, 1987.
Соловьева А.К., Курочкина В.В. Право социального обеспечения. Москва: Юнити, 2005.
Сосна Б.И., Горелко Н.А. Право социального обеспечения Республики Молдова. Кишинэу, 2000.
Сулейманова Г.В. Право социального обеспечения: учебник для вузов. 2-е изд. Москва: Издательско-торговая корпорация «Дашков и Ко», 2007.
Тучкова Э.Г. Право социального обеспечения. Москва, 1995
Удалова А. В. Право социального обеспечения. Учебное пособие. 3е изд. Москва ОМЕГА-Л, 2008.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Raporturile Juridice DE Protectie Sociala Concept, Continut, Clasificare (ID: 129363)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.