Raporturile Dintre Romania Si Ungaria In Perioada Premergatoare Aderarii la U.e

Raporturile dintre România și Ungaria în perioada premergătoare aderării la U.E.

În acest capitol voi dezbate problematica raporturilor dintre cele două țări, adică voi căuta informații cu privire la situația politică dintre cele două state, dar nu numai, astfel, voi prelucra și anumite date cu privire la relațiile economice, sociale, etc.

Cadrul de desfășurare al activităților politice din spațiul european a suferit anumite modificări majore odată cu prăbușirea blocului comunist european, acel spațiu putând fi extins după granițele “cortiei de fier”, totodată fiind extins și spațiul de valori și principii europene.

Înlăturarea comunismului din Ungaria a avut loc în luna februarie a anului 1989, cu aproape un an înaintea revoluției din România, ce a avut loc în luna decembrie din 1989.

Odată cu finalizarea conflictului Estului cu vestul, a urmat un nou șir de probleme ce priveau scopul și natura statelor independente, a comunităților umane față de care marile țări din occident adoptă anumite atitudini diferențiate (unele dintre ele fiind primite în organizația Nord-Atlantică, adică N.A.T.O., altele fiind primite în Uniunea Europeană). În mod cert au existat și state ce au fost ignorate de către noile mari puteri sau state ce și-au declarat neutralitatea (sau o aveau deja).

În anul 1993 a luat naștere Înaltul Comisariat pentru Minoritățile Naționale, instituție ce se adresa exclusiv minorităților și problemelor acestora. În decursul anului 1992, Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.) urma să semneze o anumită declarație cu privire la drepturile membrilor ce aparțineau grupărilor minotitare etnice, religioase, etc. Sub egida Consiliului Europei a fost elaborată Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, în luna Noiembrie a anului 1992. Aceasta a fostprezentată spre aderare către statele membre pe finalul aceluiași an. În anul 1994, a fost adoptată de către Consiliul de Miniștri ai Consiliului Europei, Convenția Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale, acest act fiind vital pentru coordonarea situației dintre majorități și minorități. A fost oferită statelor membre în anul 1995 pentru aderare. Această Convenție-Cadru ce conține 29 de articole bine structurate, specifică faptul că aceasta este o parte integrată a protecției internaționale a drepturilor omului , astfel, constituie un domeniu de cooperare internațională. părțile contractante asumându-și egalitatea minorităților cu a majorității, fapt prin care minoritățile vor putea să-și dezvolte în bună pace specificurile culturale și să-și conserve tradițiile și tipologiile culturale, aceste lucruri fiind esențiale în ceea ce privește identitatea unei comunități, ba chiar pot influența în mod pozitiv libera practicare a religiilor grupurilor minoritare, a tradițiilor, etc. Orice încălcare a acestor drepturi ale minorităților ar însemna o încălcare a drepturilor omului. Astfel, minoritățile prind putere, mai ales minoritățile maghiare de pe teritoriul României, ce încetul cu încetul au dobândit drepturi esențiale, precum: libertatea în exprimare, de opinie, de a comunica în limba natală, situații față de care autoritățile publice nu vor mai avea jurisdicție (conform articolului 9).

ART. 9

1. Partile se angajeaza sa recunoasca faptul ca dreptul la libertatea de expresie a fiecarei persoane apartinind unei minoritati nationale include libertatea de opinie si libertatea de a primi si a comunica informatii sau idei in limba minoritara, fara ingerinte ale autoritatilor publice si independent de frontiere. Partile vor veghea ca, in cadrul sistemelor lor lingvistice, persoanele apartinind unei minoritati nationale sa nu fie discriminate in accesul la mijloacele de informare.

2. Paragraful 1 nu impiedica partile sa utilizeze un regim de autorizare, nediscriminatoriu si fondat pe criterii obiective, pentru societatile de radio sonor, televiziune si cinema.

3. Partile nu vor crea obstacole in calea infiintarii si utilizarii mijloacelor de informare scrisa de catre persoanele apartinind minoritatilor nationale. In cadrul legal organizat pentru radioul sonor si televiziune, ele vor veghea ca, in masura posibilului si tinind seama de prevederile paragrafului 1, persoanelor apartinind minoritatilor nationale sa le fie acordata posibilitatea de a-si crea si utiliza propriile mijloace de informare.

4. In cadrul sistemului legislatiei lor, partile vor adopta masuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor apartinind minoritatilor nationale la mijloacele de informare, pentru promovarea tolerantei si pentru a permite pluralismul cultural.

Anumite considerente de natură geopolitică au influențat drastic evoluția relațiilor dintre Ungaria și România. Mai exact, evoluțiile au fost influențate de către convergența anumitor scopuri comune, acele considerente fiind privite din diferite perspective, mai ales pe parcursul ultimilor ani.

Minoritățile etnoculturale din România nu mai pot fi ignorate. O statistică recentă ne arată faptul că în unele localități din zona Transilvaniei există un procentaj de peste 50%, ba chiar în unele de 90% de minorități maghiare.

Problemele dintre România și Ungaria au fost întotdeauna foarte importante, nu numai pentru cele două state, cât și pentru pacea regiunii centrale a Europei.

Putem totuși discuta și despre numeroase exemple de cooperare ce au avut parte între cele două națiuni.

Datorită eforturilor organizațiilor mondiale ce promovează cu desăvârșire pacea și drepturile omului, dar și organizațiilor europene, Consiliului European, etc., putem spune că există această stare decentă de bună înțelegere și conviețuire. În mod cert acele organizații și-au pus amprenta asupra situației dintre România și Ungaria, soluționând diferendele ce existau între cele două țări. În ultimii ani, a fost dovedită conștientizarea nevoii coexistenței pașnice dintre cele două state, ce a fost de-a lungul anilor un adevărat punct de plecare a unor conflicte.

Totuși, relațiile româno-ungare au fost situate întotdeauna într-o poziție de subordonare cu privire la Tratatul de la Trianon, ce a fost menționat și mai sus. Prevederile acestui tratat au făcut ca raporturile dintre cele două țări să fie mai dificile, acele raporturi fiind dominate cu precădere de, apatent veșnica, “problemă a Transilvaniei”. După semnarea și odată cu punerea în practică a prevederilor acestui Tratat de la Trianon, o bună parte a populației ungurești a rămas situată în exteriorul Ungariei, fapt ce a trimis la înființarea unei noi părți componente a politicii interne, dar și externe, a României.

Cu toate că numărul minorităților de etnie maghiară din România este destul de ridicat, nu numai țara noastră posedă astfel de minorități, ci există maghiari, în număr destul de mare, în toate cele șapte state vecine ale Ungariei.

extras din Tratatul de la Trianon – Articolul 47

“România recunoaște și confirmă, față de Ungaria, angajamentul său de a accepta inserarea, într-un tratat încheiat cu principalele puteri aliate și asociate, a dispozițiilor socotite necesare de către aceste puteri, pentru a proteja în România interesele locuitorilor care diferă de majoritatea populației prin rasă, limbă și religie, precum și pentru a proteja libertatea de tranzit și un regim echitabil pentru comerțul celorlalte națiuni.”

Relația bilaterală a Ungariei față de România a atras atenția asupra ei pe plan internațional, începând cu sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, remarcând în ceea ce privește relațiile de la sfârșitul secolului XX, Ungaria a reușit cu succes să pună în aplicare, în mod special în baza politicii de “protecție a maghiarilor de pretutindeni”, o serie de demersuri ce au dus la reușita din 1989, mai exact la determinarea Comisiei ONU de la Geneva spre a adopta rezoluția cu privire la condamnarea și blamarea abuzurilor României față de drepturile omului.

Trebuie luat în calcul faptul că, pentru Ungaria, tratatul de la Trianon reprezintă mai degrabă o implementare forțată a unor condiții și o răpire de teritorii.

Putem discuta despre anumite etape ale relațiilor bilaterale dintre cele două state.

Etapa de trecere

Făcând aici referire la perioada dintre anii 1990 și 1996, perioadă în care între cele două națiuni ar fi existat numai interacțiuni ce fie au stabilizat, fie au destabilizat puternic relațiile.

În anul 1990, în cadrul relațional cu statul maghiar, a existat un aer optimist ce s-a consacrat prin semnarea unor acorduri, de exemplu, în anul 1991 a fost semnat acordul “Open Skies”.

În ciuda faptului că relațiile păreau promițătoare, existeau totuși și anumite griji legate de creșterea unor formațiuni naționaliste românești, precum Vatra Românească.

Pe plan militar, exista o cooperare decentă, ba chiar bună, România fiind implicată în diverse activități militare în comun cu Ungaria, mai multe chiar decât cu orice altă țară din apropierea ei. Astfel, a fost îcheiat și un tratat militar în anul 1994 în capitala Ungariei, Budapesta, cu ocazia vizitei ministrului Gheorghe Tinca, ce era la acea vreme ministrul Apărării. În cadrul acelei vizite la Budapesta, G. Tinca a propus o cooperare pe plan industrial, în ceea ce privește confecționarea echipamentelor militare.

În luna martie a anului 1990, a avut loc o serie de evenimente foarte violente în Piața Universității din Târgu Mureș. Acele evenimente au degenerat complet într-un conflict interetnic, ceea ce a dus la somarea României de către comunitățile internaționale. Somarea consta în acordarea unui respect sporit față de minoritățile naționale. În urma “pedepselor” primite, România își stabilise un nou obiectiv, acela de a ieși din acea stare în care era aproape denigrată și izolată față de restul Europei, stare în care se afla, în mare, datorită violențelor ce aveau la bază motive etno-culturale și minoritare.

Relațiile bilaterale au suferit în mod constant schimbări, fiind afectate în mod principal de către îngrijorarea Ungariei față de atitudinea românilor, aceștia dând dovadă de o atitudine relativ “recalcitrantă” față de minoritățile maghiare. Acea îngrijorarea a început să “înflorească” atunci când partidele PRM și PUNR au fost inclusre în guvernul de coaliție în anii 1994-1995.

În anul 1993, datorită Consiliului European de la Copenhaga, U.E. a anunțat un principiu major al mentalității de extindere, vorbind aici despre principiul ce consta în expansiunea Uniunii Europene către țările din Europa Centrală și Europa de Est, dar a și întărit anumite criterii ce trebuiau a fi respectate de către țările candidate pentru a fi integrate în Comunitate. Mai devreme, în anul 1989, a fost elaborat programul numit “PHARE”( Poland and Hungary Assistance for the Restructuring of the Economy), ce a fost inițial conceput cu scopul de a stimula Ungaria și Polonia pentru a reconstrui economiile naționale.

Pe de altă parte, România a fost prima națiune post-comunistp ce s-a anexat la programul “Parteneriatului pentru Pace” ce a fost elaborat cu scopul de a spori securitatea și echilibrul pe întreg continentul european.

2.2.Etapa reconcilierii

Am putea spune că această etapă începe la data de 16 septembrie 1996, odată cu semnarea Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre cele două națiuni ce se aflau pe muchie de cuțit. privind astfel din diverse puncte de vedere. Acest tratat a fost propus de către U.E., ba chiar și de către NATO, deoarece ambele țări erau candidate pentru admitere în aceste două mari organizații internaționale. Tratatul a avut astfel ca scop rectificarea problemelor dintre cele două națiuni, toate conflictele având la bază probleme legate de minoritățile naționale.

Odată cu semnarea tratatului, a fost practic atins și punctul de compromis dintre cele două țări.

În continuare, președintele României din acea perioadă, Ion Iliescu, și-a asumat răspunderea realizării unui proiect de reconciliere cu statul maghiar, proiectul “reconcilierii istorice”. Acest lucru însemna că relațiile dintre majoritate și dintre etnicii ungari de pe teritoriul României aveau să se îmbunătățească semnificativ. Acest proiect a fost susținut în anul 1994 și de către Gyula Hom, noul lider socialist de la Budapesta.

Am remarcat totuși că exista o problemă în ceea ce privește definitivarea unui acord politic între cele două state, acest lucru fiind strâns legat de dezavordul față de Recomandarea 1201, elaborată de către Consiliul Europei. Astfel, românii au apreciat faptul că prin acel acord ar putea fi constituit un temei legal cu privire la solicitările legate de autonomiile teritoriale pe baza unor criterii etnice, aceste solicitări provenind în mod evident din partea maghiarilor.

Totuși, exista o frică a autorităților române, una fondată, deoarece în Recomandare, mai exact în articolul 11 regăsim:

„în regiunile unde sunt majoritare, persoanele aparținând unei minorități naționale au dreptul de a dispune de administrații locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situației istorice și teritoriale specifice și conforme cu legislația națională a statului”.

Au mai fost semnalate încălcări de revizuire a granițelor din contextul tranziției statelor din centrul și din estul Europei: Ungaria a refuzat să introducă în Tratat orice remarcă sau referire făcută asupra recunoașterii existenței graniței dintre Ungaria și România. Astfel, după îndelungi dezbateri, cele două state ajung în cele din urma la un consens ce privea modul întocmirii și încheierii tratatului de bază. În anul 1996, la data de 16 Septembrie, a fost semnat un tratat în Timișoara. Acel tratat a fost esențial în ceea ce privește accederea în cadrul organizațiilor europene și euro-atlantice. În cele din urmă, art. 7 a fost modificat și prevăzut cu un suport mutual pentru integrarea în U.E., Uniunea Europei Occidentale și în NATO.

Articolul 7 ce conținea noile prevederi:

– ARTICOLUL 7 – Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Republica Ungară (Monitorul Oficial nr. 250/16 octombrie 1996)

(1) Părțile Contractante își vor extinde relațiile și colaborarea în organizațiile internaționale, inclusiv cele regionale și subregionale. Ele se vor sprijini reciproc în eforturile lor de integrare în Uniunea Europeană, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene Occidentale.

(2) Părțile Contractante, în înțelegere cu alte țări europene interesate, vor conlucra pentru realizarea unor proiecte de cooperare regională și subregională și a altor forme de colaborare care să favorizeze accelerarea dezvoltării țărilor participante la acestea, în domeniile de interes comun – economie, industrie, agricultură, ecologie, transporturi, concordanță cu legislația fiecărei Părți, la realizarea acestor proiecte și forme de cooperare.

Faptul semnării acestui tratat a fost oferit ca șu un important exemplu pozitiv pentru Occident.

Tot pe parcursul acestei etape de reconciliere, relațiile româno-maghiare au luat o întorsătură pozitivă, având în vedere faptul că relațiile au fost normalizate, iar apoi, principala organizașie reprezentativă a ungurilor din România, UDMR, a făcut parte din coaliția aflată la conducerea guvernului.

Cele două state protagoniste au început să acorde o importanță majoră față de minoritățile etnice, specificându-se faptul că minoritățile naționale, ce locuiau pe teritoriile celor două țări, au dreptul de a-și exprima liber și dezvolta identitatea culturală, religioasă și etnică, precum și dreptul de a-și constitui propriile instituții și organizații, primind astfel și sprijin financiar voluntar, sau chiar și public. Astfel, minoritățile aveau recunoscut dreptul de a-și utiliza liber limba maternă în public și nu numai. Au fost luate măsuri cu privire la educația minorităților naționale din cadrul celor două țări, acestea putând avea parte de școlarizare din partea statului, în limba maternă. Totuși, și minoritățile aveau de respectat anumite lucruri, precum legile teritoriilor statului în care locuiau

În același tratat a mai fost prevăzut și dreptul minorităților de a menține anumite contacte “peste granițe”, precum și dreptul de a face parte din activitățile internaționale și naționale realizate de către ambele state.. A mai fost specificat și faptul că România și Ungaria „se vor abține de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea împotriva voinței lor a persoanelor aparținând minorităților naționale și vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acțiuni urmărind o astfel de asimilare” (Articolul 15, pct. 9).

În mod treptat, putem vorbi despre niște relații bilaterale mult mai îmbunătățite și mai optimizate pentru a duce un trai decent, atât minoritățile cât și majoritatea. Actul bilateral semnat între România și Ungaria a mai impus interzicerea oricăror acțiuni ce vizau schimbarea proporțiilor populației din spațiile locuite de minorități.

Un rol important în evoluția relațiilor bilaterale l-a avut UDMR, ce odată aflat în cadrul administrativ central s-a putut considera a fi gestionerul dorințelor comunităților ungurești, fără a fi implicată Ungaria.

Etapa a 3-a

În această etapă vom analiza demersul Ungariei cu privire la vizarea “Legii Statutului”, acesta fiind un act normativ ce a constituit anumite dimensiuni majore între Ungaria și statele ei vecine. Relațiile bilaterale dintre România și Ungaria au fost grav afectate de către adoptarea acestei legi. Inițial, această lege a fost concepută pentru a intra în vigoare din anul 2002 și oferea drepturi speciale minorităților maghiare din statele vecine Ungariei. Drepturile respective urmau a fi oferite cu ajutorul unui certificat ce atesta naționalitatea de maghiar, acest certificat fiind echivalentul unei cărți de identitate din Ungaria.

Demersul Ungariei a fost unul destul de electoral, considerând că cei ce au promovat legea respectivă aveau o atracție puternică față de orice mișcare național-autonomistă din Ungaria. Guvernul FIDESz, condus de către Viktor Orban, a propus și a promovat acea lege, având un scop de natură electorală, propunerea fiind făcută în anul 2002, cu un singur an înainte de alegerile generale din 2003 din Ungaria. Aceasta a fost o metodă de atragere a votanților.

Au existat în acea perioadă speculații cum că Ungaria a avut tentative de a bloca aderarea României în spațiul european-atlantic (făcând aici referire la NATO), ceea ce înseamnă că în această perioadă au existat șanse reale ca relațiile bilaterale dintre cele două state să fie devalorizate. Putem vorbi astfel despre această perioadă post-comunistă ca fiind una de foc.

Luând în considerare faptul că Ungaria nu a avut un demers legitim în plan internațional, lucru văzut și din modul în care Comisia Europeană a sugerat autorităților din capitala maghiară să: „se abțină de la aplicarea acestei legi care ar putea provoca tensiuni nedorite în regiune", în caz contrar avertizând că „negocierile de aderare ale Ungariei la UE ar putea fi afectate".