Raportul Si Opinia de Audit

Economie

Raportul Si Opinia de Audit

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Capitolul 1

Generalități privind auditul financiar

1.1. Definirea și rolul auditului

Una dintre cele mai utilizate definiții ale auditului este cea publicată în anul 1973 de Asociația americană a contabililor, AAA (Americam Acconting Association): Auditul este un proces sistematic de obținere și evaluare în mod obiectiv a unor afirmații privind acțiunile și evenimentele cu caracter economic în vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor afirmații cu criterii prestabilite și de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesați.

Dacă ne referim la auditul situațiilor fianaciare este absolut necesar să amintim definiția dată de Federația Internațională a Contabililor (IFAC) prin intermediul Standardului Internațional de Audit 200 ”Obiective și principii generale care guvernează un audit al situațiilor financiare”, definiție care face trimitere la cadrul conceptual pentru misiunile de asigurare: Un audit al situațiilor financiare reprezintă o misiune de asigurare, așa cum este definit în Cadrul general internațional pentru o misiune de asigurare. Acest cadru definește misiunea de asigurare ca fiind o misiune în care un practician își exprimă o concluzie destinată creșterii gradului de încredere a utilizatorilor vizați, alții decât partea responsabilă, în privința rezultatului evaluării sau cuantificării unui anumit aspect în funcție de criterii.

De aemenea, pentru a sublinia esența auditului considerăm necesară enunțarea definiției dată de specialiștii americani Arens și Loebbecke:

Auditul constă în colectarea și evaluarea unor probe privind informațiile, în scopul determinării și raportării gradului de conformitate a informațiilor respective cu o serie de criterii prestabilite. Auditul ar trebui efectuat de o persoană competentă și independentă.

Din aceste definiții remarcăm ușor că rolul auditului și al auditorului nu este cel de a contabiliza tranzacțiile unei unități patrimoniale, ci de a examina, analiza și controla sub aspectul semnificației dacă situațiile financiare elaborate sub responsabilitatea conducerii respectiv entității, sunt conforme cu principiile, regulile , postulatele și criteriile de înregistrare și raportare.

O companie care nu solicită auditarea situțiilor financiare înseamnă că are ceva de ascuns.

Auditul poate fi asimilat unui cuvânt de onoare dat de către un profesionist contabil în legatură cu credibilitatea informațiilor raportate prin situațiile financiare de către conducerea entității auditate.

Dacă o companie nu este auditată ea nu va avea acces la finanțări pe piața privată.

În același timp, un raport de audit dă acționarilor din societatea comercială respectivă certitudinea că, managementul prin aserțiunile pe care le formulează exprimă adevărul în legătură cu informațiile contabile furnizate utilizatorilor.

Rolul auditului financiar este determinat în mare măsură de obiectivele pe care le vizează în procesul de certificare a datelor contabile, și anume:

respectarea înregistrărilor contabile conform cadrului general acceptat și procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderiiș

modul în care au fost culese datele și cum au fost ele prelucrate în vederea raportării situațiilor financiare;

cercetarea proprie a auditorului, care poate fi asimilată cu o minianchetă întreprinsă de acesta pentru ca să poată formulao opinie adecvată asupra situațiilor financiare;

exprimarea în scris a opiniilor auditorului pe baza propriilor investigații;

menționarea elementelor de bilanț care ridică suspiciuni.

Auditorul va aprecia modalitatea de realizare a regularității și sincerității contabilității, atât cu ocazia supravegherii gestiunii întreprinderii cât și cu prilejul examinării conturilor anuale în vederea certificării lor, urmărind în mod deosebit respectarea de către unitatea patrimonială auditată a principiilor contabilității.

1.2. Clasificarea auditului

De la apariția sa și până în prezent, auditul financiar a fost clasificat de o pleiadă de specialiști în domeniu, fiecare autor încercând sa fie original prin folosirea anumitor criterii.

Astfel, am ajuns la concluzia ca o clasificare simplă dar concretă, ajută mai mult decât folosirea unor criterii așa zise originale.

În funcție de modul cum se organizeaza activitatea de audit, se pot distinge trei tipuri de audit financiar si anume:

a) auditul intern – reprezintă o verificare sub aspect tehnic, managerial și financiar-contabil a unei entități patrimoniale, destinată să realizeze un diagnostic general al sistemului. Acest tip de verificare are un caracter concomitent derulării evenimentelor. Practic, el vizează anumite obiective pe tot parcursul anului, precum și cele care sunt în curs de derulare, deci, este o verificare de tip permanent.

Auditul intern, este aplicabil atât entităților economice cât și instituțiilor publice. Acest tip de audit a fost legiferat din motive practice, datorate armonizării cadrului normativ național cu standardele europene, odată cu dorința țării noastre de a adera la Uniunea Europeană.

Realizarea acestui tip de audit se face de către personalul propriu, care este organizat în compartimente distincte și cărora li se asigură un grad de independență destul de ridicat pentru ca munca de audit sa fie obiectivă.

Cu toate acestea, în opinia noastră, chiar daca auditorul intern este subordonat direct managerului, nu putem vorbi de independența deplină a acestuia, practic, acest aspect fiind principalul criteriu de delimitare fata de auditul extern.

b) auditul extern este efectuat de auditori independenți, pe o bază contractuală, ce include diferite tipuri de audit, majoritatea fiind focalizate pe auditul situațiilor financiare. t.Acest tip de audit se mai numește și audit contractual sau audit al situațiilor financiare.

În opinia noastră, auditul extern este de fapt auditul financiar, care este un audit realizat de auditori independenți, angajați pe baza unui contract de colaborare.

Auditul extern poate fi realizat atât de persoane fizice cât și de persoane juridice (cabinete sau societati de auditori), membrii ai Camerei Auditorilor Financiari din România, în condițiile prevăzute de acest organism profesional, după cum unitatea aplică sau nu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Raportul de audit financiar încheiat are rolul de a exprima opinia auditorului cu privire la regularitatea și sinceritatea datelor prezentate de situațiile financiare, iar din sinteza acestora rezultă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului; acest tip de verificare se realizează de regulă anual.

Entitățile economice care intră sub incidența Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate, au obligația de a audita situațiile financiare potrivit prevederilor legale în vigoare privind activitatea de audit financiar.

În țările componente ale Uniunii Europene există deja obligativitatea ca toate entitățile economice cotate la bursă să-și prezinte situațiile financiare anuale însoțite de raportul de audit financiar.

c) audit guvernamental – reprezintă auditul exercitat de specialiștii din Ministerul Finanțelor Publice asupra diferitelor programe, activități și instituții guvernamentale; are drept scop revizuirea și verificarea eficienței utilizării „banului public”.Unul din principiile ce stau la baza activității Ministerului Finanțelor Publice este cel de armonizare a cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene. Astfel, în domeniul auditului financiar, Ministerul Finanțelor Publice elaborează strategia și cadrul normativ general, coordoneaza și evaluează activitatea de audit public intern la nivel național, efectuează misiuni de audit public intern de interes national cu implicații multisectoriale și exercită activități de audit public intern la nivelul aparatului propriu.

c) auditul situațiilor financiare – este auditul efectuat de auditorii financiari cu scopul de a certifica faptul că informațiile descrise în situațiile financiare (în speta în bilant, contul de profit și pierdere, situatia fluxurilor de trezorerie etc.) prezintă în mod fidel situația reală a patrimoniului și sunt conforme cu principiile legal acceptate. Auditul situațiilor financiare poate fi executat de mai multe categorii de auditori, însa, în general, el este asociat auditorilor externi independenți, iar în țara noastră este cunoscut și sub denumirea de audit financiar sau audit extern.

d) auditul operațional – mai este cunoscut și sub numele de auditul performanței sau auditul managerial și se referă la evaluarea modului în care entitatea auditată este condusă pe baza principiilor economicității, eficienței și eficacității.

e) auditul conformității – este denumit și audit de regularitate și este astfel conceput încât ofera o asigurare rezonabilă privind detectarea erorilor rezultate din nerespectarea prevederilor contractuale, ceea ce are un impact considerabil asupra situațiilor financiare. Raportul de audit de conformitate este realizat de către auditorii interni.

f) auditul legal – se exercită în mod obligatoriu în conformitate cu prevederile legii societăților comerciale, fiind prevăzute în actele constitutive, la înființarea respectivelor societăți.

g) auditul contractual – se desfășoară în baza contractelor încheiate între entitățile auditate și auditori financiare care pot fi persoane juridice sau persoane fizice autorizate pentru această activitate.

1.3. Paralelă între auditul extern și intern

Datorită necesității înțelegerii celor două funcții și având în vedre și confuziile care mai persistă, prezentăm în următorul tabel principalele diferențe între funcția de audit intern și de audit extern:

De asemenea, între auditul extern și auditul intern există și puncte comune de care trebuie să se țină seama:

interzicerea oricărui amestec în gestiune;

utilizarea acelorași instrumente și tehnici, chiar dacă metodologia de aplicare este diferită;

nu au voie să realizeze altfel de lucrări în cadrul entității;

urmăresc respectarea normelor legislative, profesionale și a Standardelor de Contabilitate și Audit;

stabilesc măsurile ce sunt luate pentru eliminarea deficiențelor;

ambele sunt implementate în țara noastră.

1.4. Particularitățile auditului statutar

Conform OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificărileși completările ulterioare, situațiile financiare ale entităților care la data întocmirii bilanțului depășesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime (total active 3.650.000 euro, cifră de afaceri 7.300.000 euro, număr mediu de salariați 50) precum și entitățile de interes public sunt supuse auditului statutar.

Cerințele de bază ale efectuării auditului statutar în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit se regăsesc în Ordonanța de Urgență a guvernului nr. 90/2008 privind audituul statutar modofocată și completată prin Legea 26/2010. conform prevederilor acestei ordonanțe auditul statutar se efectuează numai de către auditorii sau firmele de audit care au făcut obiectul autorizării în acest sens, autoritatea competentă pentru autorizarea auditorilor statitari fiind Camera Auditorilor Financiari din România.

Conform Legii 26/2010 auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de auditorii financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare sau a unor componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare și servicii profesionale potrivit Standardelor Internaționale de Audit și a altor reglementări adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România. În urma acestei definiții putem afirma că termenul de audit financiar este mult mai cuprinzător decât cel de audit statutar, în auditul financiar fiind inclus și auditul statutar.

Așadar, auditul financiar are două componente:

auditul statutar – este cel la care organizațiile sunt obligate prin lege să apeleze și în condițiile stabțiile stabilite de aceasta; în mod normal, reprezintă un mijloc de asigurare rezonabilă împotriva riscului informațional, însă acesta nu poate fi efectuat de orice profesionist;

și

auditul facultativ – este acel tip de audit la care entitățile pot apela fără a fi obligate prin lege și care poate fi efectuat de un cerc extins de profesioniști.

Un element de mare noutate introdus de cadrul normativ cu privire la exercitarea auditului statutar, se referă la instituirea Registrului public și înregistrarea în acesta a auditorilor statutari.

Cu ocazia înregistrării auditorilor statutari, în Registrul public se înscriu, în principal, următoarele informații legate de aceștia:

numele, prenumele, adresa și numărul individual de înregistrare sau, după caz, numele, adresa, și numărul de înregistrare al firmei de audit și forma juridică a acesteia;

numele, adresa și numărul individual de înregistrare al firmei de audit la care auditorul statutar este angajat ori asociat ca partener sau în orice alt mod cu firma respectivă;

informații cu privire la înregistrările ca auditor statutar la autoritățile competente ale altor state membre ale UE, dacă este cazul;

adresa fiecărui birou deschis în România de către firmele de audit înregistrate;

informații cuprinzând numele auditorilor angajați sau asociați ca parteneri ori în alt mod cu firma de audit;

apartenența firmei de audit la o rețea;

eventuale alte înregistrări ca firmă de audit la autoritățile competente aparținând statelor membre UE.

Un alt element particular auditului statutar este supravegherea publică. Sistemul național de supraveghere publică a activității de audit statutar este reprezentat de ansamblul entităților cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității și a auditului statutar, precum și ansamblul relațiilor și procedurilor ce se stabilesc în vederea realizării supravegherii în interes public.

Principala structură operațională în cadrul sistemului național de supraveghere publică a activității de audit statutar este Consiliul pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar , acesta având rolul primordial de îmbunătățire a activității de audit și implicit de creștere a credibilității situațiilor financiare auditate. Un alt rol foarte important al CSPAAS este acela de a asigura cooperarea sistemului național de supraveghere publică cu sitemul de supraveghere publică de la nivelul Comunității Europene.

Pentru realizarea obiectivelor sale Consiliul își desfășoară activitatea prin propriul Regulament intern de organizare și funcționare având mai multe atribuțiuni dintre care amintim următoarele:

supraveghează controlul de calitate al auditului statutar;

monitorizează dacă măsurile adoptate de Comisia Europeană cu privire la independența auditorilor statutari se regăsesc în cadrul legal național;

furnizează instituțiilor statului informații asupra supravegherii publice a auditului statutar și a adoptării și implementării Standardelor Internaționale de Audit;

monitorizează activitatea Camerei Auditorilor Financiari cu privire la autorizare și Registrul public;

avizează normele și reglementările elaborate de Cameră cu privire la activitatea de audit statutar;

emite norme și reglementări proprii pentru supravegherea publică a auditului statutar;

monitorizează pregătirea profesională a auditorilor statutari;

analizează raportul anual primit de la Cameră cu privire la controlul calității auditului statutar.

Legislația în vigoare, ce privește auditul statutar al situațiilor fianciare anuale și al situațiilor fianciare anuale consolidate, promovează printre altele transparența în audit și existența unui comitet de audit la toate entitățile de interes public.

Cerința de transparență vizează firma de audit care efectuează auditul statutar, pentru ca publicul să cunoască poziționarea firmei respective față de principiile și regulile etice și profesionale aceasts fiind obligată să publice în termen de trei luni de la sfârșitul fiecărui exerciți financiar, un raport anual privind transparența.

CAPITOLUL 2

Cadrul general al unei misiuni de audit

2.1. Acceptarea misiunii.

Obiectivul primei etape este de a permite auditorului să stabilească pe baza propriilor aptitudini și motivații dacă este capabil să ducă la bun sfârsit misiunea încredințată. Auditorul trebuie sa examineze următoarele circumstanțe :

– acceptarea misiunii nu îl poate face să-și piardă independența : verifică dacă nu este în una din situațiile de incompatibilitate sau de interrdicție prevăzute de lege;

– dispune de competențele necesare pentru a duce misiunea la bun sfârșit;

– dispune de resursele necesare, de personal adecvat și de timpul necesar.

Acceptarea misiunii se poate concretiza prin semnătura dată pe scrisoarea de misiune.În condiții de contract părțile sunt obligate să descrie drepturile și obligațiile aferente misiunii, să descrie munca ce trebuie finalizată, costurile, durata misiunii, care sunt actele, registrele și evidențele pe care clientul trebuie să le pună la dispoziția auditorului.

Scrisoarea cuprinde, în principal următoarele:

obiectivul auditului situațiilor financiare;

responsabilitatea conducerii entității pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare;

cadrul normativ în care se desfășoară auditul;

modalitățile de comunicare a rezultatelor misiunii;

accesul neîngrădit al auditorului la documente, înregistrări și informații cu privire la obiectivul auditat,

riscul cu privire la neidentificarea unor erori semnificative;

calculul onorariilor și plata acestora;

alte elemente și precizări pe care auditorul le consideră relevante în raport cu obiectivul misiunii acceptate.

2.2. Planificarea misiunii de audit

Auditorul trebuie să ia în calcul orizontul de timp necesar pentru rezolvarea competența și de calitate a misiunii, iar această sarcină implică orientarea și planificarea misiunii acceptate, asigurarea că întreprinderea are disponibilitate – că nu există posibilitatea unor juxtapuneri în acte și cifre, ca ansamblul comunității de indivizi și sistemele de organizare proprii întreprinderii sunt compatibile cu procedurile și metodele ce urmează a fi

aplicate.

Auditorul, trebuie în aceasta etapă de orientare și de planificare :

– să își asigure o cunoaștere generală a întreprinderii, a gradului și specificului dezvoltării funcțiilor de activitate, având ca obiectiv identificarea riscurilor proprii, grefate pe particularitățile întreprinderii;

– să identifice sistemele și domeniile semnificative, pentru care există obiective clare, să stabilească elementele asupra cărora se va concentra demersul operațional de audit;

– să întocmească și să pună în lucru planul misiunii, avînd ca scop punerea de acord între obiective, proceduri, scopuri și asteptări – și calendarul de detaliu al muncii de audit;

Indiferent de obiectivele sale , o misiune de audit include, în mod tipic, următoarele etape:

A. Etapa preliminară, în care auditorul desfășoara următoarele acțiuni:

– adunarea și evaluarea inițială a informațiilor despre entitate;

– evaluarea preliminară a sistemelor contabil și de control intern;

– definirea obiectivelor detaliate ale auditului;

– evaluarea inițială a resurselor necesare auditului și stabilirea calendarului de lucru.

B.Etapa de planificare, care constă în realizarea următoarelor acțiuni:

– elaborarea planului de audit;

– stabilirea legăturii cu entitatea auditată;

– întocmirea programelor de audit ca părți componente ale planului de audit;

– aprobarea planului de audit;

C.Etapa de lucru în teren, care cuprinde următoarele acțiuni:

– colectarea și evaluarea probelor de audit;

– redactarea unor concluzii inițiale;

– revederea interimară;

– identificarea și aprobarea oricăror modificări necesare să fie aduse planului de audit;

D.Etapa raportării, în care auditorul desfășoara următoarele acțiuni:

– proiectarea și analiza concluziilor , opiniilor , recomandărilor;

– reanalizarea, aprobarea și publicarea rezultatelor;

– punerea de acord a resurselor folosite cu cele alocateprin planul de audit;

– evaluarea performanței echipei de audit ( la nivelul instituției supreme de audit sau societății de audit )ș

E.Etapa de post – raportare, care constă în supravegherea impactului pe care îl are asupra entității auditate.

Aceste etape nu sunt neapărat distincte și pot fi extinse.

Un plan de audit eficace este dependent de munca desfășurată în etapa preliminară.

În mod frecvent, majoritatea informațiilor necesare în etapa preliminară se referă la :

înțelegerea entității auditate;

impactul entității auditate asupra auditului;

mediul și obiectivele auditului;

probele de audit;

resursele auditului;

documentarea;

consultările cu entitatea auditată.

2.3. Evaluarea controlului intern și controlul conturilor

Pentru înțelegerea evaluării și aprecierii controlului intern trebuie să precizăm că sistemul de control intern trebuie examinat împreună cu sistemul de contabilitate.

Standardul Internațional de Audit 315, reformulat definește controlul intern ca fiind procesul proiectat, implementat și întreținut de către cei însărcinați cu guvernarea, conducerea și alt personal de a oferi o asigurare rezonabilă asupra realizării obiectivelor entității cu privire la credibilitatea raportării financiare, eficacității și eficienței operațiunilor și respectării legilor și reglementărilor aplicabile (par.4c).

Standardele Internaționale de Audit că auditorul trebuie să obțină o înțelegere suficientă a sistemelor de contabilitate și de control intern pentru a planifica auditul și a dezvolta o abordare eficientă a acestuia.

Sistemul contabil reprezintă succesiunile de proceduri și înregistrări ale unei entități prin care tranzacțiile sunt prelucrate ca modalități de menținere a înregistrărilor contabile.

Ca urmare, înțelegerea de către auditor a sistemului contabil este justificată de identificarea unor puncte importante care privesc :

principalele tranzactii făcute de entitate;

modul în care s-au inițiat tranzacțiile;

documentele justificative, înregistrările semnificative din contabilitate și situațiile finaciare;

procesul de contabilitate în ansamblul său;

raportarea financiara.

Sistemul de control intern reprezintă toate politicile și procedurile adoptate de conducerea unei entități ce asistă la îndeplinirea obiectivelor manageriale privind asigurarea , atât cât este posibil, a conducerii și eficiențe a activității , iclusiv aderarea la politicile manageriale, la protecția activelor, la prevenirea si detectarea fraudelor si erorilor, la acuratețea și exhaustivitatea înregistrărilor contabile, precum și pregătirea în timp util a informațiilor financiare credibile.

Sistemul de control intern este un ansamblu complex, are legătură strânsă cu sistemul contabil și cuprinde cinci categorii de elemente:

mediul de control;

evaluarea riscurilor;

activitățile de control;

informarea și comunicarea;

supervizarea.

mediul de control este dat de atitudinea generală și de acțiunile intreprinse de conducere privind sistemul intern de control, cu efecte asupra procedurilor de control aplicate, în fond de modul în care conducerea conștientizează în legătură cu importanța controlului intern;

evaluarea riscurilor de către managementul entității în legătură cu elaborarea situațiilor financiare în concordanță cu cadrul general de raportare contabilă și financiară;

procedurile de control pe care entitatea le-a stabilit , cu scopul de a atinge obiectivele manageriale, reprezintă demersuri suplimentare față de ceea ce este mediul de control;

informarea și comunicarea este o altă componentă de luat în seamă a sistemului de control intern.Scopul acesteia constă în identificarea , asamblarea , clasificarea, analizarea și raportarea operațiunilor desfășurate la nivelul entității;

supervizarea presupune intervenția sau preocuparea cel puțin periodică , dacă nu permanentă, a managementului pentru aprecieri calitativeale funcționării controlului intern.

Etapa de control al conturilor urmează celei de evaluare a controlului și auditului intern, dar se poate desfășura și concomitent cu aceasta. Obiectul principal cu privire la controlul conturilor îl constituie obținerea de elemente probante adecvate și suficiente în vederea formulării opiniei cu privire la situațiile financiare.

În această etapă auditorul urmărește respectarea prevederilor legale și regulamentare de către entitate, și anume:

efectuarea inventarierii în condițiile și la termenele legale;

existența activelor și faptul că acestea aparțin entității;

ținerea registrelor contabile;

regulile de evaluare și estimările contabile;

principiile contabilității;

pasivele patrimoniale, veniturile și cheltuielile privesc entitatea.

2.4. Probele de audit

Auditorul trebuie să identifice probele de audit ce îi sunt necesare pentru atingerea obiectivelor auditului. În acest sens el ia în considerare :

valoarea dovezii, urmărind suficiența și încrederea;

relevanța;

rezonabilitatea;

Pe această auditorul decide următoarele :

modul de abordare a auditului;

sursele probelor de audit, procedeele și tehnicile pentru obținerea acestora;

testarea probelor de audit.

Auditorul trebuie să obțină suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care se bazează opinia de audit.

Termenul "probe de audit" reprezintă informațiile obținute de către auditor pentru a trage concluziile pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit vor cuprinde documente primare și înregistrări contabile ce stau la baza situațiilor financiare coroborând și informații din alte surse.

Probele de audit sunt obținute printr-o combinație adecvată de teste de control și proceduri de fond.

"Testele de control" reprezintă testele eficiente pentru a obține probe de audit privind proiectarea adecvată și, respectiv, modul efectiv de funcționare a sistemului contabil și a celui de control intern.

"Procedurile de fond" reprezintă testele efectuate pentru a obține probe de audit în scopul detectării erorilor semnificative din situațiile financiare și sunt de două tipuri:

– teste de detaliu ale tranzacțiilor și soldurilor;

– proceduri analitice.

Raționamentul auditorului despre ce înseamnă o probă de audit adecvată si suficientă este influențat de anumiți factori, cum ar fi:

evaluarea de către auditor a naturii și a nivelului riscului inerent atât la nivelul situațiilor financiare, cât și la nivelul soldului unui cont sau unei categorii de tranzacții;

natura sistemelor contabile și de control intern, precum și evaluarea riscului de control;

pragul de semnificație al elementului care este examinat;

experiența câstigată în timpul lucrărilor de audit anterioare;

rezultatele procedurilor de audit, incluzând fraude sau erori ce ar fi putut fi descoperite;

sursa și credibilitatea informațiilor disponibile.

Atunci când obține probe de audit prin teste de control, auditorul trebuie să considere suficientă și gradul de adecvare al probelor de audit pentru a susține nivelul evaluat al riscului de control.

Aspectele privind sistemele contabile și de control intern despre care auditorul trebuie să obțină probe de audit sunt:

– proiectarea: sistemul contabil și de control intern sunt în mod corespunzător proiectate pentru a preveni și/sau detecta și corecta erorile semnificative;

– funcționarea: sistemul există și a funcționat efectiv de-a lungul unei perioade relevante.

Atunci când obține probe de audit prin proceduri de fond, auditorul trebuie să considere suficientă și gradul de adecvare al probelor de audit obținute prin astfel de proceduri, împreuna cu orice altă probă obținută prin testele de control pentru a susține aserțiunile conducerii privind situațiile financiare.

Aserțiunile privind situațiile financiare ale entității sunt aserțiuni făcute de către conducere, în mod explicit sau în alt fel, care sunt incluse în situațiile financiare. Conform Standardelor Internaționale de Audit, aserțiunile utilizate de auditor se înscriu în următoarele categorii:

a) Afirmații cu privire la categoriile de tranzacții și evenimente asociate perioadei supuse auditului:

Apariție – tranzacții și evenimente care au fost înregistrate, au avut loc și sunt legate de entitatea respectivă;

Exhaustivitate – toate tranzacțiile și evenimentele care ar fi trebuit înregistrate au fost înregistrate;

Corectitudine – sumele și alte date eferente tranzacțiilor și evenimentelor au fost înregistrate în mod corespunzător;

Separarea exercițiilor financiare – tranzacțiile și evenimentele au fost înregistrate în perioadele contabile corecte;

Clasificare – tranzacțiile ți evenimentele au fost înregistrate în conturile corespunzătoare.

b) Afirmații cu privire la soldurile conturilor la sfârșitul perioadei:

Existență – activele, datoriile și capitalurile proprii există;

Drepturi și obligații – entitatea deține sau controlează drepturile asupra activelor, iar datoriile constituie obligații ale entității;

Exhaustivitate – toate activele, datoriile și capitalurile proprii care ar trebui înregistrate sunt evidențiate;

Evaluare și alocare – activele, datoriile și capitaluriel proprii sunt incluse în situațiile financiare la valorile corespunzătoare și orice ajustări rezultante cu privire la evaluare sau alocare sunt adecvat înregistrate.

c) Afirmații cu privire la prezentări și descrieri de informații:

Apariție și drepturi și obligații – evenimentele, tranzacțiile și alte aspecte prezentate s-au produs și sunt legate de entitatea respectivă;

Exhaustivitate – toate prezentările de informații care ar trebui cuprinse în situațiile financiare au fost incluse;

Clasificare și inteligibilitate – informațiile financiare sunt prezentate și descrise în mod corespunzător, iar prezentările de informații sunt clar exprimate;

Corectitudine și evaluare – informațiile financiare și de altă natură sunt prezentate cu fidelitate și la valorile corespunzătoare.

Credibilitatea probelor de audit este influențată de sursa lor care poate fi: internă sau externă și de natura lor, care poate fi: internă sau externă și de natura lor, care poate fi: vizuală, documentară sau orală. În timp ce credibilitatea probelor de audit este dependentă de circumstanțe individuale, următoarele generalizări vor fi utile în stabilirea credibilității probelor de audit:

– probele de audit din surse externe sunt mai credibile decât cele generate intern;

– probele de audit intern sunt mai credibile, atunci când sistemul contabil asociat și sistemul de control intern sunt funcționale;

– probele de audit obținute direct de către auditor sunt mai credibile decât cele obținute de la entitate;

– probele de audit sub forma de documentare și de declarații în scris sunt mai credibile decât declarațiile orale.

Atunci când exista îndoieli serioase în ce priveste o aserțiune semnificativa privind o situație financiară, auditorul trebuie să încerce să obțina probe de audit adecvate și suficiente care să înlăture aceste îndoieli. Cu toate acestea, dacă auditorul se află în imposibilitatea de a obține probe de audit adecvate și suficiente, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve (calificata) sau imposibilitatea de a exprima o opinie.

Auditorul poate obține probe de audit prin una sau mai multe dintre următoarele proceduri: inspecția, observația, investigația și confirmarea, calcule și proceduri analitice.

Inspecția constă în examinarea înregistrărilor, documentelor sau imobilizărilor corporale. Inspecția înregistrărilor și documentelor furnizează probe de audit cu grade de credibilitate variate depinzând de natura și sursa lor, și de funcționarea efectivă a controalelor interne în timpul procesării informațiilor.

Observația constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este efectuată de alții, de exemplu, observarea de către auditor a inventarierii stocurilor de către personalul entității sau a efectuării unor proceduri de control care nu generează probe de audit.

Investigarea și confirmarea constă în obținerea de informații de la persoanele care le posedă, fie din interiorul, fie din afara entității. Investigațiile pot varia de la cereri de informații oficiale în scris adresate unor terțe părti, pâna la întrebări orale neoficiale adresate persoanelor din interiorul entității. Răspunsurile la investigații pot oferi auditorului informații pe care nu le deținea anterior sau informații care se coroborează cu probele de audit.

Confirmarea constă în răspunsul la o investigație pentru a corobora informațiile conținute în înregistrarile contabile. De exemplu, în mod obișnuit auditorul caută confirmarea directă a creanțelor prin consultarea debitorilor.

Calculul constă în verificarea acurateții aritmetice a documentelor sursa și a înregistrărilor contabile sau în efectuarea de calcule independente.

Proceduri analitice constau din analiza indicatorilor și a tendințelor semnificative, incluzând investigarea fluctuațiilor și a relațiilor care sunt inconsecvente față de alte informații relevante sau care se abat de la valorile asteptate.

CAPITOLUL 3

Raportul auditorului asupra situațiilor financiare

3.1 Elemente de bază ale raportului de audit

Raportul de audit cuprinde următoarele elemente de bază:

Titlul. Un titlu indică faptul că raportul este al unui auditor independent și că acesta a întrunit cerințele etice cu privire la efectuarea auditului.

Destinatarul. Raportul de audit are un destinatar în funcție de tipul și împrejurările misiunii de audit. Dacă este vorba de situațiile financiare, atunci raportul de audit este destinat utilizatorului de informații din aceste situații.

Paragraful introductiv. Identifică entitatea ale cărei situații financiare au fost auditate și precizează denumirea fiecărei situații financiare. De asemenea, face referire la politicile contabile semnificative.

Responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare. Raportul precizează că situațiile financiare sunt întocmite și prezentate sub responsabilitatea conducerii entității respective în sensul că s-a respectat cadrul general aplicabil de raportare financiară.

Responsabilitatea auditorului. Această parte a raportului precizează că auditul a fost realizat în conformitate cu ISA iar auditorul este responsabil în legătură cu exprimarea opiniei asupra situațiilor financiare auditate.

Opinia auditorului. În această secțiune auditorul exprimă opinia cu privire la situațiile financiare auditate. Aceasta trebuie formulată clar și fără echivoc.

Alte responsabilități de raportare. Auditorul poate să menționeze în anumite situații responsabilități suplimentare care privesc alte aspecte decât responsabilitatea care privește direct exprimarea opiniei asupra situațiilor financiare.

Semnătura auditorului. Raportul se semnează de către auditor în numele firmei de audit, în numele său personal, fie în ambele nume, după caz.

Data raportului auditorului. Data raportului nu trebuie să fie anterioară obținerii probelor de audit pe baza cărora auditorul și-a fundamentat opinia asupra situațiilor financiare. Aceasta informează utilizatorul raportului că s-au luat în calcul evenimentele până la data respectivă.

Adresa auditorului. Adresa desemnează locația din țara sau jurisdicția unde practică auditorul.

În afară de raport auditorul elaboreză după caz o sinteză executivă care, poate să cuprindă informații cu privire la :

– comentarii asupra cheltuielilor si veniturilor entității;

– anumite observații și comentarii referitoare la posturile de bilanț;

– o sinteza a cadrului legal în perimetrul căruia activează entitatea auditată;

– explicații a abordării auditului și relația dintre testele de control și proceduriele de fond;

– sinteza rezultatelor procedurilor de audit;

– precizarea acelor categorii de oprațiuni sau posturi bilanțiere la care s-au întîlnit dificultăți legate de principii și de raționament profesional;

– recomandări și propuneri de audit.

Raportul de audit se elaborează în formă scurtă și în formă extinsă.

Rapoartele de audit trebuie să prezinte ușurință în înțelegere, fără ambiguități sau exprimări vagi și să includă numai informații care să fie susținute de probe de audit suficiente și relevante.

Raportul de audit trebuie să identifice situațiile financiare ale entității , care au fost auditate , iclusiv data și perioada acoperită de situațiile financiare.

Raportul trebuie să includă o declarație asupra faptului că situațiile finaciare revin în responsabilitatea conducerii entității , precum și o declarație privind faptul că responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra situațiilor financiare pe baza auditului efectuat.

Raportul auditorului trebuie să prezinte aria de aplicabilitate a auditului, declarând că auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit.

3.2. Opinia de audit

În funcție de rezultatele, sinteza misiunii și concluziile de audit auditorul are posibilitatea să formuleze una din patru tipuri de opinie de audit, după caz. Acestea sunt:

Opinia curată (fără rezerve)

Se exprimă atunci când auditorul ajunge la concluzia că situațiile financiare oferă o imagine fidelă și justă sau că sunt prezentate corect, din toate punctele de vedere semnificative, în conformitate cu cadrul general aplicabil de raportare financiară (ISA 700, par. 39).

Opinia calificată

Se exprimă atunci când auditorul ajunge la concluzia că nu se poate exprima o opinie curată, dar că efectul oricărui dezacord cu conducerea sau al unei limitări a ariei de aplicabilitate nu este atât de semnificativ și generalizat încât să necesite o opinie defavorabilă sau imposibilitatea de exprimare a unei opinii. (ISA 701, par. 12)

Opinia defavorabilă

Se exprimă dacă există un dezacord semnificativ și generalizat pentru situațiile financiare, iar auditorul a ajuns la concluzia că nu este adecvată calificarea raportului pentru a prezenta natura eronată sau incompletă a situațiilor financiare.

Imposibilitatea de exprimare a unei opinii

Situația este determinată atunci când auditorul nu poate obține probe de audit corespunzătoare și, deci, nu poate exprima o opinie asupra situațiilor financiare

3.3. Situații din care poate rezultă o altă opinie decât cea curată

Limitarea sferei angajamentului de audit

Limitarea sferei activității auditorului poate fi impusă uneori de către entitate (de exemplu, atunci când termenii angajamentului specifică faptul că auditorul nu va efectua o procedură de audit pe care o consideră ca fiind necesară). Totuși, atunci când limitarea inclusă în termenii unei propuneri de angajament este de așa natură încât auditorul consideră că se află în imposibilitatea exprimării unei opinii, auditorul, de regulă, nu va accepta un angajament astfel limitat ca un angajament de audit, decât dacă este impus prin statut. De asemenea, un auditor statutar nu va accepta un astfel de angajament de audit, atunci când limitarea încalcă obligațiile statutare ale auditorului. O limitare a sferei poate fi impusă de circumstanțe (de exemplu, atunci când numirea auditorului se face ulterior momentului inventarierii stocurilor, iar auditorul nu poate participa la inventariere. O limitare poate să apară, de asemenea, atunci când, conform opiniei auditorului, evidențele contabile sunt necorespunzătoare sau atunci când auditorul se află în imposibilitatea de a desfășura procedurile de audit considerate ca fiind necesare. În aceste circumstanțe, auditorul va încerca să desfășoare proceduri alternative rezonabile pentru a obține probe de audit corespunzătoare și suficiente pentru a susține o opinie fără rezerve.

Dezacordul cu conducerea

Auditorul poate să nu fie de acord cu conducerea cu privire la aspecte cum ar fi acceptabilitatea politicilor contabile selectate, metodele de aplicare a acestora sau adecvarea prezentării informațiilor în situațiile financiare. În cazul în care aceste dezacorduri sunt semnificative pentru situațiile financiare, auditorul trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau o opinie contrară.

Capitolul 4

Aplicație practică cuprinzând elaborarea raportului de audit la

S.C. SVS S.R.L.Timișoara

S.C AUDIT SRL

Societate de expertiză contabilă, consultanță și audit financiar

Membră C.E.C.A.R. autorizație nr. 599/2001

Membră a Camerei Auditorilor din România

Autorizație nr.055/2001

Timișoara, str.Eugeniu de Savoya, nr.7, ap.7/B

Tel.0256/434431, fax 0256/436674

RAPORTUL AUDITORULUI FINANCIAR

Către,

CONDUCEREA SOCIETĂȚII COMERCIALE

S.C SVS S.R.L.

Raportul de audit financiar privind Situațiile financiare încheiate la 31.12.2014 de S.C. SVS S.R.L.Timișoara , este elaborat de Motorca Andrei , str. B- dul Cetății nr.48 ap.11 , auditor financiar membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, cu carnetul nr.57/01.03.2001 din cadrul SC AUDITOR SRL , în baza contractului nr. 48 din 31.03.2011 .

În exercitarea misiunii încredințate de Domnul Director General Ardelean Emanuel ,

1. Am auditat bilanțul contabil alăturat al SC SVS S.R.L din Timișoara, jud Timiș la data de 31.12.2014, contul de de profit și pierdere aferent, precum și notele explicative pentru anul ‚încheiat la această dată. Aceste situații financiare sunt responsabilitatea conducerii . Responsabilitatea noastră este să exprimăm o opinie asupra acestor situații financiare pe baza auditului efectuat.

2. La întocmirea situațiilor financiare s-au avut în vedere regulile cu caracter general prevăzute in Legea Contabilității nr.82/1991 și OMFP 3055/2009.

3. Cu excepția celor prezentate în continuare, auditul nostru a fost desfășurat în conformitate cu Standardele de Audit emise de Camera Auditorilor din România care sunt bazate pe Standardele Internaționale de Audit. Aceste standarde cer ca auditul să fie planificat și efectuat astfel încât să obținem o asigurare rezonabilă că situațiile financiare nu conțin erori semnificative. Auditul include examinarea pe bază de teste, atât a sumelor , cât și a celorlalte informații cuprinse în situațiile financiare. Un audit cuprinde, de asemenea, evaluarea principiilor contabile folosite și a estimărilor semnificative făcute de către conducerea societății, precum și evaluarea prezentării în ansamblu a situațiilor financiare. Estimăm că auditul efectuat oferă o bază rezonabilă pentru exprimarea opiniei.

4.Având în vedere că situațiile financiare ale exercitiului 2000 nu au fost auditate, folosind procedurile de audit nu am fost convinși de corectitudinea integrală a soldurilor initiale ale exercitiului financiar 2010 .

5. Nu am urmărit inventarierea faptică a stocurilor fizice , așa cum se prezintă la data de 31.12.2014, deoarece această dată a fost anterioară perioadei în care noi am fost inițial angajați ca auditori ai societății.Datorită naturii evidențelor societății și folosind alte proceduri de audit nu am putut să testam procedurile de inventariere utilizate de societate.

În opinia noastră , cu excepția efectelor unor ajustări, care poate s-ar fi constatat necesare daca ne-am fi putut convinge de corectitudinea cantităților stocurilor fizice și a soldurilor inițiale, aceste situații fiananciare au fost întocmite de o manieră adecvată, în toate aspectele semnificative, și prezintă corect poziția financiară a societății la 31.12.2014.

6. Societatea este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Timișoara, sub numărul J35/112/2002 , cu sediul în Timișoara , str.Gh.Lazăr, nr.7 , cu codul fiscal RO 14423765 .

Obiectul principal de activitate al societății S.C SVS S.R.L este comerțul cu ridicata a materialelor de construcții , respectiv blocuri ceramice cu goluri verticale, bloc cu goluri orizontale, cărămidă pentru tavan, elemente pentru horn.

În anul 2014 responsabilitatea administrării societății a revenit Domnului Director Capaian Valentin.

Informațiile sintetice privind Situațiile financiare încheiate la 31.12.2014 sunt prezentate în anexele A, B și C și se referă la :

Total activ…………………………336.303 lei

Cifra de afaceri……………………2.138.976 lei

Venituri……………………………2.153.571 lei

Rezultat brut………………………… 76.981 lei

7. Fără să exprimăm rezerve asupra opiniei , atragem atenția asupra faptului că Situațiile financiare examinate nu sunt menite să prezinte poziția financiară și rezultatele operațiunilor în conformitate cu reglementările contabile și principiile contabile generale acceptate în țări și jurisdicții altele decât în România și nici în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară.

Timisoara, 31 martie 2015

Auditor financiar

Ec. Motorca Andrei

Înregistrat la CAFR cu nr. 57/01.03.2001

S.C. SVS S.R.L.

ANEXA A

BILANȚ ( situația patrimoniului )

la 31 decembrie 2014

ACTIVUL

Lei

S.C. SVS S.R.L.

ANEXA B

BILANȚ ( situația patrimoniului )

la 31 decembrie 2009

PASIVUL

Lei

S.C. SVS S.R.L.

ANEXA C

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Lei

S.C. SVS S.R.L.

ANEXA D

I. REGULI ȘI METODE CONTABILE

1.1.Imobilizări necorporale

Societatea nu are în patrimoniu imobilizări necorporale.

1.2.Imobilizări corporale

Imobilizările corporale, formate dintr-un teren adus ca aport la capitalul social, echipamente și mijloace electronice de calcul și birotică, sunt evaluate la prețul efectiv de achiziție pe baza facturilor, în conformitate cu regulile de evaluare consacrate în norme.

Unitatea a stabilit, prin Decizia Administratorului, potrivit cerințelor privind evaluarea și amortizarea capitalului imobilizat în active corporale, ca amortizarea mijloacelor fixe, excepție terenul să se facă după “ regimul de amortizare liniar”.

La bilanț imobilizările corporale au fost evaluate la valoarea ramasă, determinate pe baza datelor contabile, fără a fi luate în calcul eventualele ajustări ce ar rezulta din rapoartele de expertiză tehnică.

1.3. Stocuri

La 31.12.2014 bilanțul consemnează existența în patrimoniu a unor stocuri de mărfuri și obiecte de inventar.

Societatea a adoptat metoda de evaluare a stocurilor la intrare pe baza costului de achiziție, pentru cele cumparate.

Unitatea are stocuri de obiecte de inventar de mică valoare și scurtă durată, evaluate la costul de efectiv de achiziționare. Metoda de calcul a uzurii este cea de 100% din valoarea de înregistrare a obiectelor la scoaterea din uz.

1.4. Provizioane

În anul 2013 unitatea nu a determinat și înregistrat provizioane pentru deprecierea creanțelor clienți.

II. INFORMAȚII COMPLEMENTARE

A. Note asupra bilanțului

1. Imobilizări și amortizare (depreciere)

1.1. Activele imobilizate au evoluat astfel

LEI

Aparatele de măsura și control , în valoare de 4.151 lei , reprezintă valoarea unui calculator achiziționat în cursul anului 2014.

Birotica , în valoare de 7.579 lei , este reprezentată de o imprimantă , un fax și un copiator, care au fost achiziționate în cursul anului 2014 .

În bilanț imobilizările corporale au fost evaluate la valoarea contabilă ramasă neamortizată.

1.2. Amortizarea activelor imobilizate

În anul 2009, Societatea a alcătuit programul de amortizare conform normelor în vigoare privind clasificația și duratele nomale de funcționare a mijloacelor fixe.

Din examinarea corelațiilor dintre contul 281 si contul 6811 rezultă :

Amortizarea calculată se regăsește în totalitate în cheltuielile de exploatare ale anului 2014.

2.Stocuri

2.1. Materialele consumabile , în valoare de 10 lei , sunt formate din stocuri de formulare cu regim special.

2.2. Obiectele de inventar . Valoarea obiectelor înscrisă în bilanț în sumă de 490 lei este reprezentată de telefoanele fixe și celulare aflate în folosința angajaților.

2.3. Mărfuri . La data de 31.12.2014 se aflau în stoc , conform listelor de inventariere : diverse cantități de blocuri ceramice cu goluri verticale , blocuri cu goluri orizontale, cărămidă pentru tavan și elemente pentru horn.

3.Situatia creanțelor

Creanțele la 31.12.2014 sunt de 102.058 lei , din care , toate declarate în bilanț cu termen de încasare sub un an.

Ponderea creanțelor este reprezentată de :

Clienți …………………………………………… 102.058 lei , 100%

Totalul valorii facturilor neîncasate de la clienți la data de 31.12.2006, de 102.058 lei , pe structură este :

clienți aflați în faliment…………………………………. 12.000 lei

clienți aflați în litigiu……………………………………. 15.145 lei

clienți cu termenul de încasare depășit……………………2.376 lei

clienți care nu sunt scadenți ………………………………72.537 lei

Pentru clienții aflați în faliment consilierii juridici din cadrul societății au întreprins demersuri pentru a se înscrie în termenul prevăzut de lege în Tabloul Creditorilor pentru a putea fi recuperate creanțele.

Pentru clienții în valoare de 15.145 lei s-au întreprins acțiuni în justiție pentru recuperare, aflate în diferite faze de judecată și executare, cele mai importante cauze fiind :

SC Aldi Panoramic SRL …………………………. 4.592 lei

SC Targo SRL…………………………………… ..6.248 lei

4. Capitaluri proprii

Conform bilanțului contabil la 31.12.2014 capitalurile proprii sunt pozitive.

În anul 2009 societatea a realizat un profit de 64.395 lei , din care s-au majorat rezervele legale cu suma de 3.220 lei.

Capitalul social în sumă de 188.027 lei , a fost deținut la data întocmirii Situațiilor Financiare de asociatul unic, persoană juridica straina .

5. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

În anul 2014 societatea nu a constituit provizioane pentru riscuri și cheltuieli.

6. Situația datoriilor

La 31.12.2014 , situația datoriilor Societății, comparativ cu cea de la data de 31.12.2013 se prezintă după cum urmează :

Lei

Obligațiile totale ale societății la 31.12.2014 au înregistrat o creștere cu 991 lei față de nivelul de la începutul anului , ca urmare a creșterii retribuției salariaților.

Obligațiile față de Furnizori în sumă de 7.985 lei , sunt constituite din :

Furnizori interni……………………………… 932 lei

Furnizori externi……………………………..7.053 lei

Furnizorii externi în sumă de 7.053 lei aveau termene scadente de plată în perioada ianuarie, februarie 2015 și reprezintă datorii față de furnizorii de blocuri ceramice cu goluri verticale , blocuri cu goluri orizontale, cărămidă pentru tavan și elemente pentru horn din Serbia, Turcia și Ucraina.

Furnizorii interni în sumă de 932 lei reprezintă datorii curente ale societății față de Romtelecom, Vodafone și comisionarul vamal.

Datoriile cu personalul și asimilate și contribuțiile de asigurări și protecție socială sunt datorii curente ale societății , cu termen scadent de plată în 25 ianuarie 2015 , fiind aferente statelor de plată ale lunii decembrie 2014 .

Datoriile din Taxa pe valoarea adăugată au fost stabilite și înregistrate lunar pe baza actelor justificative de cumpărări și vânzări în contabilitate, regularizate, decontate conform deconturilor lunare. La 31.12.2014. Societatea are taxa pe valoarea adaugată de plătit în sumă de 235 lei .

7. Trezorerie

Situația conturilor de trezorerie la 31.12.2014, comparative cu cea de la 31.12.2013 se prezintă dupa cum urmează :

Lei

Disponibilitățile bănesti în conturi la bănci și casierie la 31.12.2014 sunt mai mari față de începutul exercițiului, pondere având cele din conturile la bănci în depozite în lei, ca urmare a practicării unor prețuri bune de vânzare .

Disponibilitățile bănețti sunt suficiente pentru plata datoriilor curente și restante.

Disponibilitățile bănesti în lei și valută, se află la o singură bancă , și anume la Alpha Bank din Timișoara.

8. Volumul, structura și evoluția cifrei de afaceri

Lei

Veniturile din vânzarea mărfurilor au crescut cu 885.213 lei față de anul precedent.

9. Evoluția personalului

În anul 2014 SC SVS SRL a avut un numar mediu de salariați de 9 persoane față de 7 persoane , în anul 2013 , creștere care se datorează extinderii activității și obținerii de noi contracte.

10.Impozitul pe profit

Potrivit Situației rezultatelor financiare și Declarației pentru impozitul pe profit la 31.12.2014 , întocmită de Societate , verificate de auditor, se constată că în 2014 s-a obținut profit , astfel că în conformitate cu normele fiscale și Codul fiscal, Societatea a calculat corect impozitul pe profit pentru exercițiul încheiat la 31.12.2014.

Concluzii și propuneri

Contabilitatea SC SVS SRL este organizată și ținută în conformitate cu normele generale de contabilitate în vigoare la data efectuării auditului . Au fost reținute unele probleme privind o mai bună reglementare a procedurilor de întocmire, aprobare , înregistrare și circulație a documentelor justificative .

Situația patrimoniului și contului de rezultate financiare la 31.12.2014 au fost întocmite pe baza balanței de verificare a conturilor și a evidenței contabile privind veniturile și cheltuielile, cu respectarea normelor metodologice emise de Ministerul Finanțelor.

Inventarierea patrimoniului a fost organizată și realizată de societate conform prevederilor în vigoare . Lucrările de inventariere au fost finalizate prin situații comparative față de datele din contabilitate, și prin înregistrarea plusurilor și minusurilor pentru a pune de acord situația din conturi cu realitatea.

În concluzie auditorul pune în atenția conducerii SC SVS SRL următoarele :

– urmărirea atentă în continuare a încasării creanțelor de la clienți și debitori;

– stabilirea unor proceduri interne de întocmire și control a actelor și documentelor justificative, precum și pentru evidențe contabilă a patrimonilui și gestiunii societăți

BIBLIOGRAFIE:

Arens, Alvin, A., Loebbecke, James, K., 2006, Audit. O abordare integrată, trad. după ed. a 8-a engl., Editura ARC.

Aslău, Titus, Almasi, Robert, Auditul situațiilor financiare: inițiere în metode și proceduri: note de curs, 2007, , Editura Universității Aurel Vlaicu.

Brezeanu, Petre, Poantă, Dorina, Brașoveanu, Iulian, Tătaru, Violeta, Morariu, Vera, Novac, Laura, Elly, Triandafil, Cristina, Audit financiar: repere metodologice, etice și istorice: reglementări internaționale (ISA): extrase, 2008, București, Editura Cavallioti.

Dănesu, Tatiana, Audit financiar: convergențe între teorie și practică, 2007, București, Editura IRECSON.

Ghiță, Marcel, Pereș, Ion, Popescu, Marin, Bunget, Ovidiu, Croitoru, Ion, Audit public intern. Concepte și metodologie, 2005, , Editura Mirton.

Morariu, Ana, Suciu, Gheorghe, Stoian, Flavia, Audit intern și guvernanța corporativă, 2008, București, Editura Universitară.

Tătaru, Violeta, Auditul financiar, 2007, București, Editura Cavallioti.

Standardul profesional nr. 24: misiunile de audit financiar și cadrul conceptual privind misiunile standardizate ale expertului contabil, 2007, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, București, Editura CECCAR.

Federația Internațională a Contabililor, Audit financiar – Standarde și codul etic, 2007, București, Editura Irecson.

Camera Auditorilor Financiari din România, Norme privind procedurile de control al calității auditului financiar, aprobat prin Hotărârea nr. 11/2001 a Camerei Auditorilor din România.

*** OUG 90 din 24 iunie 2008 privind Auditul statutat al situațiilor financiare anuale și al situașiilor financiare anuale consolidate.

*** Legea contabilității 82/1991 cu modificările și completările ulterioare.

**** OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.