Raportul Privind Orientarile Valorice Si Ego Identitatea In Dezvoltarea Personalitatii Adolescentului
RAPORTUL PRIVIND ORIENTĂRILE VALORICE ȘI EGO IDENTITATEA ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ADOLESCENTULUI
Proiect de licență
C U P R I N S
INTRODUCERE
CAPITOL I. CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND ORIENTĂRILE VALORICE
I.1. Conceptul, caracteristicile și clasificarea valorilor
I.2. Teorii asupra Ego identității
CAPITOL II. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A RAPORTULUI PRIVIND ORIENTĂRILE VALORICE ȘI EGO IDENTITATEA ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ADOLESCENTULUI
II.1. Ipoteze, obiective și instrumente de cercetare
II.2. Interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor cercetării
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Prezentarea organizației-gazdă.
Liceul de Limbi Moderne și Management (LLMM), este o Instituție de Învățământ cu sediul în or. Chișinău. A fost fondată în anul 1996, printr-o hotărâre a Guvernului, inițiată la cerere. Instituția aparține sectorului privat, ca statut juridic este o instituție de învățământ acreditată. Procesul instructiv-educativ se desfășoară în conformitate cu noile standarde educaționale, cu Curriculum modernizat și Planul-cadru al învățământului. Liceul are relații de parteneriat cu unități de învățământ locale, naționale și internaționale.
Instituția include 3 trepte de studiu: primară, gimnazială, liceală (prof. real/umanist). Conform profilului în liceu se studiază limbile: engleză, franceză, germană, rusă. Liceul dispune de un cadru didactic calificat, un număr de copii redus în clase, laboratoare ce sunt dotate în conformitate cu normele, iar condițiile sanitaro-igienice sunt la cel mai înalt nivel.
Procesul de educație este facilitat datorită numărului mic de elevi din care sunt formate clasele, acest lucru acordă posibilitatea individualizării mediului de lucru realizat de cadrele didactice și o mai bună manifestare a elevilor.
Elevii liceului participă la Olimpiadele școlare organizate de Ministerul Educației, DGETS la nivel de sector, municipiu, republică și se bucură de succese.
La absolvirea liceului elevii obțin Diploma de bacalaureat. Actualmente în liceu își fac studiile 200 de elevi.
Oportunitatea alegerii obiectului cercetării.
În prezent se înregistrează o intensificare a preocupărilor pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, sporirea calității vieții umane în genere dar și a interesului sporit față de direcțiile de dezvoltare personală. Cu toate că se realizează numeroase încercări de a valorifica personalitatea umană, încă apar probleme în domeniul dat. Aceste probleme apar atunci când valorile noastre adevarate și cele induse de părinți, societate și anturaj, intra în conflict.
Valorile sunt acele elemente strâns legate de ființa umană, de identitatea personală, ele reprezintă esența persoanei și caracterul acesteia. Valorile noastre determină pe ce punem cel mai mare preț și unde vom investi timpul, energia, banii și toate resursele personale.
Valorile definesc ceea ce este cu adevărat important în viața fiecărui om. Iar în funcție de ce este considerat important, viața fiecărui individ poate lua o direcție sau alta. Capacitatea persoanelor de a supraviețui și de a avea succes în condițiile actuale de globalizare și a schimbărilor enorme la care suntem supuși, este consolidată de un sistem de valori bine stabilit.
Pentru perioada adolescenței este specifică problema identității de sine, transformare care se produce în întreaga structură a personalității. Elementul de bază al identității este autodeterminarea, atunci când afli cine ești și definești cine vrei să fii. Adolescența este considerată ca fiind perioada definitorie pentru procesul de alegere a unui model și de constituire a idealului de viață al personalității. Anume în această perioada are loc constituirea unor decizii cu privire la propriile valori și la viață.
Conform teoriei ciclurilor vieții (life-cycle theory), lansată de E. Erikson, stadiul adolescenței este cuprins între vârsta de 12 și 18 ani. Această perioadă de vârstă va fi caracterizată în cercetarea dată.
Problema valorilor umane, anume studierea teoretică, structurile, noțiunile, modelele de ierarhizare a orientărilor valorice au fost cercetate de către M. Rokeach [32], S. Schwartz [33], W. Allport [2], C. Kluckhohn [20], Dumitru I. Al. [14], etc.
În țara noastră studii referitoare la orientările valorile a adolescenților au fost realizate de către O. Paladi [30], S. Briceag [5], A. Bolboceanu [4] etc.
Identitatea adolescenților a fost minuțios analizată de către E. Erikson [16, 40], A. S. Waterman [38], I. Mitrofan [24], etc.
În dezvoltarea adolescenților, liceul constituie o perioadă în care aceștia încearcă și caută să-și înțeleagă la un nivel mai profund propriul sine, este perioada în care este necesar ca ei să facă față frustrărilor sociale, să-și formeze o corectă imagine de sine prin definirea rolurilor sociale și autoafirmare.
Analiza identității, a valorilor, ar permite estimarea și identificarea unor strategii și tehnici de detensionare a procesului de identificare la care sunt supuși adolescenții. Orice metodă de stimulare și de intensificare a procesului de definitivare și formare a valorilor personale, ar putea ajuta instituția de învățământ să asigure calea spre o mai mare reușită și succes tinerilor adolescenți care vor fi puși în fața provocărilor vieții mature care îi așteaptă.
Problema cercetării practice. Presupun că o cercetare la tema raportului dintre orientările valorice și Ego identitate, ar putea oferi careva date la momentul educării și îmbunătățirii capacităților tinerilor de a-și forma identitatea personală și propriul sistem valoric, ceea ce ulterior conferă personalității congruență, unitate și constanță în comportament și gândire.
Obiectul cercetării practice: relația dintre tipurile de identitate ale Ego-ului și modul de structurare a sistemului valoric în personalitatea adolescenților.
Scopul cercetării practice: constă în evaluarea raportului dintre tipurile de identitate ale Ego-ului și modul de manifestare a orientărilor valorice în personalitatea adolescenților.
Obiectivele investigației:
1. Studierea teoretică a conceptelor de valori și identitate;
2. Selectarea instrumentarului cercetării empirice și identificarea eșantionului experimental;
3. Elaborarea demersului experimental;
4. Prelucrarea rezultatelor experimentale, analiza și interpretarea cantitativă și calitativă a datelor;
5. Dobândirea cunoștințelor științifico-experimentale despre sistemul valoric al adolescenților cu identitatea realizată și a celor cu identitatea difuză.
6. Elaborarea concluziilor.
7. Elaborarea recomandărilor;
Ipotezele cercetării:
1. Presupunem că atunci cînd identitatea Egoului este realizată, conceptul de Sine devine congruent.
2. Presupunem că modul în care se manifestă valorile diferă la persoanele cu identitatea realizată și la cele cu identitatea difuză.
3. Presupunem existența unei relații de dependență între tipurile de identitate ale Ego-ului și repartizarea orientărilor valorice în structura personalității adolescenților.
Metode, procedee și tehnici de cercetare:
Metode teoretice: analiza, sinteza, inducția, sistematizarea teoretică a conceptului de valori personale și teorii asupra identității adolescentine.
Metode empirice:
Chestionarul „EIS Scala de Identitate a Eului” (Ego Identity Scale);
Chestionarul „Cattell 16 PF (Factor G)”;
Testul de congruență „Phillip C. McGraw”;
Testul valorilor finale și instrumentale „M. Rokeach”;
Metode statistico-matematice de prelucrare și interpretare a datelor experimentale.
Etapele activității de cercetare profesională:
Pentru început în scopul realizării cercetării practice s-a pornit de la selectarea eșantionului care se cerea a fi investigat. Subiecții lotului de cercetare au constituit 30 de adolescenți, cu vârsta de 16-18 ani, ei au fost selectați prin eșantionarea aleatorie simplă.
Au fost interpretate cantitativ metodele psihometrice aplicate utilizând și respectând procedurile standart de interpretare și cotare a rezultatelor testelor psihologice.
Următoarea etapă a constituit utilizarea metodelor statistico-matematice de prelucrare și interpretare calitativă a datelor experimentale. Aici s-a recurs la analiza rezultatelor medii la variabilele cercetate, s-au interpretat distribuția datelor în baza tipurilor de identități difuze și de identități realizate și s-au analizat asocierea variabilelor.
Iar ultima etapă a cercetării profesionale a constituit elaborarea concluziilor în baza rezultatelor obținute și formularea recomandărilor asupra eșantionului investigat.
Baza experimentală a cercetării practice:
Eșantionul experimental a fost constituit din adolescenți, 30 de elevi, din trei clase ai unei instituții de studii preuniversitare din or. Chișinău, 17 fete (57%), 13 băieți (43%) cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani.
Termeni-cheie: adolescenți, autodeterminarea, Ego identitatea, identitate difuză, identitate realizată, valoare, orientări valorice, valori terminale, valori instrumentale;
CAPITOLUL I. CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND ORIENTĂRILE VALORICE
I.1. Conceptul, caracteristicile și clasificarea valorilor
Termenul de valoare este polisemantic, având înțelesuri diferite care variază în funcție de domeniul și de contextul în care este folosit. Aceasta constituie un prim obstacol în definirea și analiza termenului. În limbajul comun, valoare desemnează o varietate de lucruri, precum exprimarea în bani a costului unui bun, mărimea matematică asociată unei mărimi fizice, dar mai ales „însușirea unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; importanță, însemnătate, preț, merit” (DEX, 1998). Această principală definiție, citată din DEX, conduce în fapt la două sensuri diferite și importante ale acestei noțiuni fundamentale a psihologiei sociale.
Primul sens este legat de „valoarea absolută”, înțeleasă ca adevăr absolut. Ceea ce are valoare este nediscutabil, valoarea ar fi o caracteristică intrinsecă și indispensabilă a obiectelor, faptelor, principiilor etc. Acesta este, într-un fel, și sensul romantic în care era utilizat conceptul de cultură până la J. G. Herder: cultura era ceva înalt, pentru elite, intangibil pentru oamenii „de rând”. Herder avea însă să sugereze că orice grup/colectivitate are o cultură a sa, relativizând astfel termenul [37, p. 3].
În psihologie termenul de valoare este utilizat adesea pentru a desemna o modalitate de orientare selectivă care este corelată cu nivelul individual al preferințelor, motivațiilor, nevoilor și atitudinilor, după [31, p. 14].
O încercare de a clasifica relația dintre valori și comportament a venit din partea lui K. Lewin, care a considerat că valorile influențează comportamentul, dar nu caracterul unui scop sau ideal.
Individul nu încearcă să atingă valoarea de dreptate, de exemplu, ci dreptatea îi ghidează comportamentul. Ceea ce Lewin vrea să accentueze este faptul că valorile pot induce sau determina scopurile, însă nu reprezintă scopuri în sine [23, p. 41].
Un element important adus în încercarea de a defini valorile a fost conceptul de deziderabilitate, utilizat în acest context prima oară de Kluckhohn (1951), care a descris valoarea ca o concepție a „ceea ce este dorit în viață”, caracteristică a unui individ sau a unui grup, ce influențează decisiv selectarea unui anumit pattern de comportament dintre cele deja existente la nivel individual [20, p. 395].
În termeni asemănători celor propuși de Kluckhohn, S. Schwart a definit valorile ca „idealuri transsituaționale, dezirabile social, de importanță variabilă, care acționează ca principii călăuzitoare în viața unei persoane sau a unei entități sociale” [33, p. 21].
În concepția lui Van Deth, Scorbrough, valorile reprezintă concepte ale dezirabilității umane care nu sunt direct observabile, dar devin evidente în discursul moral și sînt utilizate în scopuri euristice, ele reprezentând constructe ipotettermeni asemănători celor propuși de Kluckhohn, S. Schwart a definit valorile ca „idealuri transsituaționale, dezirabile social, de importanță variabilă, care acționează ca principii călăuzitoare în viața unei persoane sau a unei entități sociale” [33, p. 21].
În concepția lui Van Deth, Scorbrough, valorile reprezintă concepte ale dezirabilității umane care nu sunt direct observabile, dar devin evidente în discursul moral și sînt utilizate în scopuri euristice, ele reprezentând constructe ipotetice ce influențează comportamentul [12, p. 46].
Așadar, conceptul de valoare nu poate fi înțeles în absența unui spațiu moral, valorile fiind elementele prin care oamenii încearcă să dea un sens comportamentului lor.
În dicționarul Larousse, noțiunea de valoare este definită, credință împărtășită privind ceea ce este dezirabil sau util, adică ceea ce trebuie prescris sau proscris, în materie de comportament și de finalități.
În legătură cu noțiunea de valoare, T. Rotariu și P. Iluț fac următoarele mențiuni:
1. valorile funcționează la nivel societal, ele devin operante la nivelul grupal și individual numai dacă sunt internalizate de către indivizi;
2. valorile au statut de motive acționale;
3. valorile nu trebuie considerate ca date universale, ci funcție de context;
4. constanța comporatamentală a indivizilor nu se poate explica fără recursul la valori, dar idea valorilor veșnice este neproductivă, deoarece toate valorile sunt supuse presiunilor situaționale, interpretărilor și schimbărilor;
5. valorile trebuie asociate cu normele, deoarece ele constituie baza pentru acceptarea și respingerea lor [19, p. 30].
Dumitriu (Timofti) I., definește orientările valorice ca fiind alegerile unei persoane privind pluralitățile de valori, ce se grupează în categorii organizate și generalizate și care influențează persoana la nivel atitudinal și comportamental. Sistemul orientărilor valorice determină partea consistentă a direcționării personalității și alcătuiește baza relațiilor ei cu: lumea înconjurătoare, alți oameni, sinele, baza concepției despre lume și miezul motivației vieții active, baza concepției despre viață și a „filosofiei vieții”. Desigur, alegerile se realizează la nivel inconștient (pe parcursul copilăriei) și conștient (la maturitate) [15, p. 10].
Rokeach (1968), a adus în discuție conceptul de credință (belief), conform căruia valorile ar fi deci niște convingeri puternice, adânc înrădăcinate, centrale pentru sistemul de raportare al persoanei la sine și la lumea exterioară, care îi ghidează anumite preferințe, alegeri sau comportamente. Valorile își pun amprenta fie pe situații de zi cu zi, fie determină scopuri finale la care un om vrea sa ajungă. Asemănător cu oricare alt tip de convingere, valoarea are trei componente: cognitivă, afectivă și comportamentală. Autorul vorbește de 36 de convingeri centrale (dominante), care constituie practic valorile unui om, ele sunt împărțite în două:
– valori terminale – care reflectă preferințele unei persoane privind ceea ce vrea să realizeze în viață, idealuri și obiective pe care le urmărește pe întreg parcursul vieții: de exemplu o viață confortabilă, o lume a păcii, bunăstare materială, recunoaștere socială, etc.
– valori instrumentale – care reflectă mijloacele prin care să fie atinse obiectivele, adică cum se poate de ajuns la ceea ce persoana își dorește, aceste valori ghidează viața de zi cu zi a omului și sunt instrumente de acțiune în majoritatea situațiilor: de exemplu, ambiție, curaj, independență, responsabilitate etc.
Valorile au câteva caracteristici: sunt relativ puține, o persoana nu poate avea simultan toate aceste valori, ele au grade de intensitate diferite, formează un sistem de valori coerent, au rădăcini în cultură, în societate sau în organizații, și sunt exprimate în afară, de aceea sunt observabile [apud 32, p. 22].
Ion Al. Dumitru, descrie că valoarea este „un concept greu de circumscris printr-o definiție unică și larg acceptată. De aceea, recurge, la identificarea caracteristicilor esențiale, definitorii ale valorii, punând un accent deosebit pe funcționalitatea valorilor în cadrul sistemului de personalitate. Evidențiază, pe de o parte, caracteristicile de stare (structurale) ale valorilor, iar, pe de altă parte, caracteristicile dinamic-procesuale ale acestora [14, p. 105].
În structura de ansamblu a personalității, valoarea este o formațiune psihică a cărei componență implică elemente afective (sentimente), cognitive (judecăți de valoare) și volitive (orientate către scop și efort voluntar pentru realizarea lui). Nu pot exista valori decât acolo unde există preferințe evaluative întemeiate pe anumite judecăți și care orientează activitatea individului în conformitate cu anumite scopuri. P. Andrei arată că „fenomenul valorii e un sentiment ce întovărășește o judecată și care caută să concretizeze obiectul său sub forma unui scop” [apud 3, p. 18].
L. Culda, propune valorilor următoarele semnificații:
– Valoarea este acel „ceva”, relativ autonom, care intervine în aprecierile omului și colectivității umane în așa fel încât componentele mediului nu apar ca fiind „neutre”, încât acestea sînt fie preferate, fie respinse, cu anumite grade de intensitate.
– Valorile n-au o existență „naturală”, ele nu există în afara aprecierii subiectului (omului).
– Valorile intervin în orientarea manifestărilor omului în modalități ce nu pot fi explicate prin apel la „cauze”. Aceste afirmații sugerează că valorile intervin în procesul gândirii umane ca criterii de semnificare: dacă cinstea este o valoare pentru om, atunci acel om se va strădui, să fie cinstit; dacă un om consideră valori anumite creații culturale atunci el nu va pierde nici un prilej să le admire sau să le achiziționeze [11, p. 186].
S. Chelcea consideră că, la nivelul personalității (ca și la nivel grupal și societal) valorile se organizează într-un sistem de valori. „Valorile – spune autorul – nu există în mod izolat, ele se structurează în sisteme ierarhizate complexe și contradictorii, dinamice, reflectând condițiile intriseci vieții sociale” [8, p. 102].
Valorile interiorizate, devenite elemente structurale ale personalității, au statutul de motive și principii acționale. Ele reprezintă proprensiuni ale conduitei și comportamentului individului asigurându-le acestora o anumită raționalitate axiologică. Alături de atitudini, valorile interiorizate devin un bun predictor al comportamentului oamenilor [14].
În orice comunitate umană condiția oamenilor este influențată de valori, de anumite valori adoptate de oameni și instituțiile sociale. Istoric valorile sunt implicate în organizarea socială, apariția și menținerea conștiinței apartenenței oamenilor la o anumită colectivitate. „Idealurile sociale sunt de fapt valori adoptate și afirmate”. Conduita oamenilor este influențată nu numai de valori ci și de imaginea ce o au despre natura și originea acestora. Acțiunile oamenilor sînt în mod necesar ghidate de „valori”, cât și în posibilitatea omului de a acționa pentru ca anumite valori să-i orienteze opțiunile [11].
Numeroase studii și experimente sociale au furnizat date ce atestă că dacă se încearcă, de exemplu, orientarea atitudinii oamenilor fără a lua în considerație valorile acestora, criteriile în funcție de care ei evaluează evenimente, situații, procese, etc., nu se ajunge la rezultatele scontate [25].
G. Allport, P. Vernon și G. Lindzey pun accent pe scopuri și identifică șase tipuri de valori: teoretice; economice; estetice; sociale; legate de putere; religioase;
– teoretice – interes în descoperirea adevărului prin gândire sistematică și argumentare;
– economice – interes în utilitate și practică, inclusiv acumularea bogăției;
– estetice – interes în frumusețe, formă și armonie artistică;
– sociale – interes în oameni și iubire ca și relație umană;
– politice – interes în a câștiga puterea și a influența alți oameni;
– religioase – interes în unitate și înțelegerea cosmosului ca întreg; [2, p. 45].
Schwartz [3, p. 20] stabilește zece orientări motivațional-valorice distincte care, consideră el, sunt recunoscute de oamenii oricărei culturi. Valorile sunt concepțiile prin care o persoană își selectează acțiunile, evaluează oamenii și explică acțiunile altora. Valorile exprimă ceea ce oamenii cred despre bine și rău. Apoi autorul descrie dinamica acestor valori și specifică modul de interacțiune dintre acestea: conflict sau congruență. El a postulat existența acestor zece tipuri de valori, iar teoria dată a fost testată de el în 65 de tări și 210 eșantioane populaționale. Acestea au fost formulate explicit în tipuri de scopuri:
– puterea (statutul social și prestigiu, controlul și dominația);
– dobândirea (succesul personal și competența conform standardelor sociale);
– hedonismul (plăcerea și autogratificarea);
– stimularea (excitația, căutarea noului și a provocărilor);
– auto-direcționarea (gândirea independentă și alegerea acțiunii, explorarea);
– universalismul (întelegerea, aprecierea, toleranța, protecția altora și a naturii);
– bunăvoința (apărarea și sporirea bunăstării celorlalți);
– tradiția (respectul, acceptarea și implicarea în regulile, obiceiurile și ideile pe care cultura tradițională și religia le furnizează);
– conformitatea (restrângerea acțiunilor, înclinațiilor și impulsurilor care ar putea să jeneze sau să rănească pe alții sau să violeze normele și așteptările sociale);
– securitatea (siguranța, armonia și stabilitatea socială, a relațiilor și a sinelui);
N. Sillamy distinge diverse valori: biologice, economice, morale, religioase, estetice etc., dar numai prin afectivitate și prin intersubiectivitate ființa umană ia realmente cunoștință de lumea valorilor concrete. Valoarea unei persoane este fluidă, labilă, pusă mereu sub semnul întrebării; individul care caută să se definească nu o poate face decât prin raportare la lumea sa socială; el nu are valoare în propriii săi ochi decât în măsura în care este purtător al valorilor pe care i le recunoaște grupul [27, p. 18].
C. Marin clasifică valorile conform domeniilor de activitate umană în felul următor:
1. Valori vitale necesare apărării vieții și mediului, cum sunt sănătatea (fizică și mentală), tonusul și forța fizică, frumusețea și armonia organismului, starea de echilibru a mediului, bunurile materiale și prosperitatea economică etc.;
2. Valori morale, politice, juridice și istorice necesare existenței unui stat și națiuni, cum sunt democrația, suveranitatea, binele, dreptatea, curajul, înțelepciunea, independența, legalitatea, demnitatea, iubirea de neam etc.;
3. Valori teoretice necesare cunoașterii și creației umane, cum sunt adevărul, evidența, obiectivitatea, imaginația științifică, creativitatea;
4. Valori estetice și religioase, care privesc contemplarea lumii și a creației umane; [27, p. 19].
Al. I. Dumitru grupează orientările valorice a personalității în trei mari categorii:
– valori morale: altruism, cinste, credință, demnitate, înțelepciune, omenie, responsabilitate;
– valori profesionale: ambiție, bogăție, competență, conștiinciozitate, creativitate, inteligență, muncă, siguranță profesională, spirit întreprinzător;
– valori psihosociale (relaționale): autocontrol, dragoste, receptivitate, recunoaștere socială, independență; [14, p. 200].
I.2. Teorii asupra Ego identității
Termenii “Identitate”, “Sine”, “Ego”, și “Eu”, toate au fost folosite ca referenți centrali cu privire la teoria despre identitate pe care E. Erikson a descris-o. El a ales termenul de “Identitate Ego” pentru a indica natura psiho-socială a “Eului”, care este format dintr-o reuniune ce ține de mediul biologic, organizarea internă a personalității și realitatea socială.
În concepția autorului Popescu-Neveanu, există diferite perspective asupra identității; din perspectiva psihologică, identitatea reprezintă dimensiune centrală a concepției despre sine a individului, reprezentând poziția sa generalizată în societate, din statutele și rolurile sale, din “armorsările sale sociale”. Aceasta, la rândul său, derivă din apartenența individului la grupuri și categorii sociale, din statutele și rolurile sale, din feed-back-urile sociale primite și asumate [29, p. 319].
Adolescența este o perioadă a vieții care se situează între copilărie, pe care o continuă, și vârsta adultă. Este o „perioadă ingrată”, marcată de transformări corporale și psihologice care încep pe la 12 sau 13 ani și se termină între 20 de ani. Pe plan psihologic, adolescența este marcată de conturarea intereselor profesionale și sociale, a dorinței de libertate și de autonomie [35].
Vârsta adolescenței, este considerată de mai mulți autori ca fiind perioada senzitivă pentru formarea identității. Identificarea de sine reprezintă pasul cel mare al adaptării sociale când necesitățile interioare și presiunile externe determină tânarul să adopte o strategie de viață, să reflecte mai adânc asupra propriei persoane și a lumii care o înconjoară [1].
Ca proces și rezultat, identitatea poate fi definită ca o structură psihosocială complexă, ce se formează și se dezvoltă de-a lungul întregii vieți, și include toate variantele de combinare a particularităților personalității, determinante de factorii biologici, psihologici, sociali și culturali. Proiectarea detaliată a fenomenului de identitate a fost reprezentată în celebra lucrare a lui E. Erikson „Copilăria și socieatea”[40].
Identitatea încorporeză sau mai degrabă transcede revoluția endocrinologică de la pubertate pentru a include și problemele psihosociale. Acest fapt va produce găsirea unui „sentiment de realitate” în rolurile aprobate social. Bazânduse pe rezoluțiile de la etapele anterioare, perioada adolescenței are ca scop și trebuie să contribuie cel mai mult în această perioadă la formarea și găsirea identității. Erikson sugerează că fidelitatea este esența identității. A deveni credincios și angajat într-o anumită viziune asupra unei ideologii a lumii, aceasta este sarcina de bază a acestei perioade; pentru a găsi o cauză demnă de orientare profesională în care se vor reflecta și valorile personale, constituie aspectele crizei de identitate care se cer a fi depășite. Iar în cele din urmă persoana va ajunge să se afirme personal și să se afirme și către o identitate socială spre care el aspiră [21].
Ciprian Ceobanu afirmă precum că perioada adolescenței este remarcabilă datorită definitivării și formării identității personalității. Evident că adolescența se manifestă prin autoreflectare, prin conștiința că existența proprie se deosebește substanțial de a celorlalți oameni, reprezentând o valoare care trebuie prețuită și respectată. Adolescenții adoptă diferite strategii în stabilirea identității. Unii se retrag din calea provocărilor și acceptă identitatea impusă de părinți, alții sunt copleșiți de această sarcină, iar alții progresează spre găsirea identității cu mai multe sau mai puține ezitări. Ei se întreabă adeseori, „Cine sînt eu?”, iar răspunsurile ce și le dau se bazează pe maturizarea intelectual-afectivă firească pentru unii adolescenți [7, p. 77].
Adolescența este perioada în care se dezvoltă preocupări ale conștiinței de sine, (ca percepție de sine mai întâi, inclusiv schema corporală), ca expresie a identității Egoului. Modificările și transformările ce condiționează ieșirea din conformismul infantil au loc în opoziție, încărcată de cerința de căutare a identității. În această perioadă are loc găsirea unei identități vocaționale ce privește un fel de autocunoaștere și autodescoperire de posibilități sau incapacități [28].
Identitatea personală și socială se realizează printr-o succesiune de identificări prin intermediul cărora un subiect asimilează/interiorizează un aspect, un atibut al altuia și se transformă total sau parțial după modelul acestuia.
Perspectiva psihanalitica este dominată de teoria psihanalitică a lui S. Freud. În concepția freudiană, personalitatea este vazută ca un sistem dinamic. Concepția părintelui psihanalizei are o bază reală: există mereu conflicte între dorințele noastre și obligațiile morale. Eul în funcție de conștiința morală și de realitate, caută mereu o soluție optimă. Freud susține o supremație a Sinelui, a forțelor inconștiente Alături de Eul real (omul așa cum este), Freud întroduce noțiunea de Eu Ideal care desemnează omul așa cum ar trebui să fie, care să satisfacă esența și valorile superioare ale ființei. În acest context, sentimentele sociale ar rezulta în urma unui proces de identificare cu ceilalți membrii ai colectivității care au același Eu Ideal [ apud 9, p. 108].
Dacă la Freud, conflictul este cel care caracterizează viața adolescentului pentru că cererile realității ("Ego" ) și standardele morale ( "Supraego" ) nu sunt niciodată totalmente libere de biologic ("Id" ), Erik Erikson a modificat teoria lui Freud punând mai mult accent pe procesul Egoului conștient și pe determinările, influențele socio-culturale asupra adolescentului.
Teoria identității a lui E. Erikson, a fost elaborată în a doua jumatate a secolului XX și a bazat întreaga dezvoltare ontogenetică pe eforturile psihicului de a-și contura identitatea. În urma studiilor transculturale realizate de către Erikson, el a descoperit simptome care nu se puteau explica prin psihanaliză. În miezul multor probleme ale indienilor cercetați, el găsea un sentiment al “dezrădăcinării”, impresia unei discontinuități între modul de viață prezent și istoria poporului lor. Acestor rupture cu trecutul i se adăuga refuzul valorilor promovate de cultura albilor și imposibilitatea de a se recunoaște în viitorul preconizat de aceștia. Problema acestor oameni remarcă Erikson sunt legate mai mult de Eu și de cultură decât de impulsurile sexuale [apud 16, p. 118].
Teoria lui Erikson diferă de cea a lui Freud, pentru că acesta nu consideră că cele mai importante evenimente ale dezvoltării au loc numai în perioada copilăriei și descrie maniera în care probleme psihosociale semnificative apar pe tot parcursul vieții, și a fost printre primii care a recunoscut dezvoltarea ca un proces întins pe toată durata vieții. O altă mare diferență între teoria lui Erikson și cea freudiană este aceea că Erikson pune accentul pe rolul Ego-ului mai mult decât pe rolul Superego-ului, teoria lui Erikson fiind mai puternic orientată către dezvoltarea unui Ego sănătos (ceea ce Erikson numește identitate) decât pe rezolvarea unor conflicte interioare puternice. Preocuparea centrală a teoriei eriksoniene, și o altă diferență față de teoria lui Freud, este dezvoltarea unei personalități sănătoase, ceea ce deschide o perspectivă pozitivă în psihanaliză. Erikson avertizează că dezvoltarea normală pentru fiecare stadiu trebuie corelată și înțeleasă împreună cu contextul cultural al dezvoltării copilului și situația de viață unică a fiecărui individ [apud 36, p. 40].
Începând cu vârsta de 12 ani, se întră în stadiul cinci al dezvoltării psihosociale, care durează până la 18 ani. Acest stadiu este responsabil în formarea sentimentului de identitate realizată versus identitatea difuză. Anii adolescenții se caracterizează prin necesitatea de a realiza un sentiment stabil de Eu. La această etapă adolescentul va căuta să-și formeze și să-și dezvolte o identitate personală și vocațională, va încerca să se identifice cu un rol profesional. În același timp se vor stabili rolurile pe care adolescentul le va juca în viață, cele personale, profesionale, sexuale. Acestea sunt parțial achiziționate deja din stadiile anterioare, însă acum ele vor deveni stabile și conștiente [ apud 17, p. 413].
Termenul de identitate difuză, caracterizează persoanele care nu numai că nu au angajamente puternice, dar care de asemenea nu încearcă să le formeze. Astfel de persoane probabil că nu au fost vreodată în criză, sau fie că au avut o perioadă de „interogatoriu”, dar au ieșit din ea fără a rezolva problemele. Ca efecte negative apare o confuzie în legătură cu cine este și ce reprezintă, incapacitatea de a lua decizii și a alege în mod special în privința vocației, a orientării sexuale etc. Presiunile puternice din partea părinților sau a societății, care cer sau impun chiar adolescentului anumite rigori, roluri nedorite, pot determina dezorientarea și disperarea adolescentului; acestea au ca rezultat înstrăinarea fizică sau psihică de mediile normale, iar în cazurile extreme ale difuziunii rolului, tânărul poate adopta o identitate negativă [ apud 38, p. 344].
Identitatea realizată, în contrast, este persoana care a dezvoltat un angajament confirmat după parcurgerea perioadei de criză. Astfel criza din această perioadă, este doar pentru a realiza un puternic sentiment de sine în locul incertitudinii de a trăi și a nu cunoaște cu adevărat cine ești. Ca efecte pozitive se dezvoltă capacitatea de a se percepe ca o persoană consecventă, cu o identitate personală puternică, cu roluri clare și stabile [apud 38, p. 350].
Așadar, la această etapă, Erikson consideră stadiul adolescenței, fiind esențial pentru Ego identitate. Eul, imaginea de sine, este o integrare a ceea ce credem despre noi, ce cred alții, ce am dori să fim. Modelarea și acceptarea propriei identități este o sarcină dificilă și generatoare de anxietate. Erikson vedea adolescența ca pe un “moratoriu psihologic” între copilărie și vârsta adultă, care permite experimentarea mai multor Euri și roluri [apud 40, p. 14].
Teoria identității a lui Erik Erikson, constituie un câștig și interesant pas al psihologiei moderne, mai ales că aduce în discuție rolul social, neglijat de alte teorii dar și o viziune asupra individului de la naștere până la moarte și nu doar în prima perioadă a vieții, cum arată S. Freud. Viața este văzută ca un permanent conflict și luptă de a câștiga în fiecare stadiu o nouă achiziție care să împlinească omul.
Noțiunea de identitate, în opinia lui E.Erikson, corespunde noțiunii de dezvoltare continuă, permanentă a „Eu”- lui. Acest proces are o semnificație deosebită în perioada adolescenței, ce se caracterizează prin elemente duale pozitive și negative aflate în opoziție cu repercursiuni esențiale asupra identității. El descrie identitatea ca o formațiune complexă a personalității, ce posedă o structură cu mai multe niveluri.
La primul nivel individual de analiză E. Erikson determină identitatea ca rezultat al conștientizării persoanei și al propriei continuități în timp (constanța imaginii fizice, a temperamentului etc.). La nivel personal identitatea este definită ca perceperea de către om a individualității proprii și a experienței de viață. La nivel social identitatea se determină ca un construct personal, care reflectă solidaritatea interioară cu idealurile și standardele ideale de grup, în așa mod ajutând la realizarea procesului de „Eu – categorizare”: acestea reprezintă caracteristicile, datorită cărora noi divizăm lumea în persoane care seamănă cu noi și care se deosebesc de noi. E. Erikson a denumit această structură – identitate socială. O asemenea reprezentare a structurii identității, care conține două componente de bază: personală și socială, este prezentă în majoritatea lucrărilor consacrate acestor probleme. În literatura de specialitate este făcută o detaliere a identității, și anume: de rol, profesională, etnică, religioasă [apud 18, p. 18].
În concluzie pentru E. Erikson identitatea personală și cea socială sînt două poluri ale unuia și aceluiași proces de dezvoltare psihosocială a copilului.
Bazându-se pe abordările teoretice ale lui E. Erikson asupra identității, fenomenul identității a fost studiat și de alți cercetători.
Potrivit cercetătorului, J. Marcia modelul de statut al identității personale poate lua patru stări diferite de identitate: moratoriul, identitatea prematură, identitatea difuză, identitatea realizată. O persoană își dobândește identitatea în măsura în care depășește criza autoconștientizării și se angajează personal în acțiuni (Marcia, J. E. , 1966) [apud 39, p. 245].
Moratoriul – adolescenții aflați în acest stadiu se află într-o criză de identitate. Conflictul identitar se manifestă atât în plan ideologic, cât și în plan interpersonal. Ei sunt în căutarea informației necesare pentru înlăturarea crizei (lecturarea literaturii speciale, discuții cu prietenii, părinții și experimentarea diferitor situații din viață). Persoanele aflate la acest stadiu se confruntă și cu un conflict valoric, ele au o imagine despre cum ar dori să arate viitorul lor însă nu au scopuri bine stabilite.
Identitatea prematură – la această etapă deja sunt prezente unele montaje psihologice, însă ele sunt impuse din exterior (de părinți, școală etc). Acest punct deobicei servește la declanșarea unei exploarări identitare proprii.
Identitatea difuză – se caracterizează prin faptul că în acest stadiu adolecenții nu au exploarat nici o identitate și nici nu sunt interesați să o explore. La ei de asemenea nu a avut loc nici o criză de identitate. Acești adolescenți cu greu vor identifica propriul sistem axiologic sau chiar deloc nu îl cunosc fiindcă ei nu și-au pus pînă acum astfel de întrebări. La acest statut persoanele nu au o orientare profesională și ideologică clar definită.
Identitatea realizată – la această etapă adolescenții depășesc faza de exploarare și își iau un angajament sigur față de un rol pe care l-au încercat. Se antrenează personal în acțiuni, sunt capabili să conștientizeze și să-și declare atașamentul față de valorile lor, aleg un domeniul vocațional etc. [apud 39, p. 245].
Iolanda Mitrofan consideră că: în adolescență, identitatea de sine se conturează în trei maniere:
a) pozitivă, ce confera un sens normal al existenței, o bună acceptare de sine, ceea ce asigură dezvoltarea intimității. Intimitatea modifică la rândul ei identitatea, sprijinind procesul de dezvoltare al personalității. Persoanele cu o identitate de sine pozitivă se simt atrase de cele cu un statut similar al identității iar împlinirea identității le ajută la dezvoltarea relațiilor interpersonale într-o manieră eficientă și satisfacătoare.
b) negativă, ce dezvoltă imagini de sine opuse valorilor culturale ale comunității, confirmând etichete atribuite de societate cum ar fi: "ratat", "delicvent juvenil", "nesuferit", etc. Simțindu-se respinși și blamați social, adolescenții își întăresc un sentiment de autorespingere, o imagine negativă de sine, care le subminează acceptarea sex-rolului.
c) identitatea incertă (criza de originalitate), apare la adolescenții care încearcă să-și reducă anxietatea existențială prin experiențe intense și imediate: abuzul de droguri, concerte rock, petreceri deocheate, jocuri de noroc. Alții își substituie temporar identitatea sau caută afirmarea forței ei în vandalism, crime meschine, popularitate contestată. Există și alți tineri care își creează temporar o "fortăreață" a identității (ei devin sectanți, naționaliști, extremiști, xenofobi sau își asigură o identitate fară noimă, de exemplu antrenarea în activități bizare sau participarea la doborârea unor recorduri riscante; acest gen de identitate fară sens este mai bună decât nimic) [24, p. 129].
La G. H Mead (1934, 1963) întâlnim idea că Eul este constituit în același timp dintr-o componentă “sociologică”, care nu ar fi decât o interiorizare a rolurilor sociale, și dintr-o componentă mai personală, eul psihologic. Autorul consideră, că dacă omul face parte din mai multe grupuri sociale, care au diferite norme și orientări valorice, pot apărea două (sau mai multe) identități. El consideră că omul nu se naște cu o identitate, ea se prezintă ca rezultat al experienței sociale, al interacțiunii cu alți oameni. (De exemplu, copilul adoptă la joacă rolurile celuilalt, pînă cînd acestea devin propriile sale roluri). În unele situații, societatea determină identitatea individului, oferindu-i norme și legi de existență, iar în alte cazuri individul singur își alege scopurile, valorile, necesitățile [apud 13, p. 138].
CAPITOLUL II. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A RAPORTULUI PRIVIND ORIENTĂRILE VALORICE ȘI EGO IDENTITATEA ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ADOLESCENTULUI
II.1. Ipoteze, obiective și instrumente de cercetare
Validarea experimentală s-a realizat în conformitate cu scopul, obiectivele și ipoteza cercetării.
Astfel, obiectul cercetării îl constituie impactul relației dintre tipurile de identitate ale Ego-ului și modul de manifestare a sistemului valoric în personalitatea adolescenților.
Scopul cercetării: evaluarea raportului dintre tipurile de identitate ale Ego-ului și modul de manifestare a orientărilor valorice în personalitatea adolescenților.
Ipotezele cercetării
1. Presupunem că atunci cînd identitatea Egoului este realizată, conceptul de Sine devine congruent.
2. Presupunem că modul în care se manifestă valorile diferă la persoanele cu identitatea realizată și la cele cu identitatea difuză.
3. Presupunem existența unei relații de dependență între tipurile de identitate ale Ego-ului și repartizarea orientărilor valorice în structura personalității adolescenților.
Eșantionul experimental
Cercetarea empirică s-a realizat în cadrul unei instituții de studii preuniversitare din orașul Chișinău. Eșantionul experimental a fost constituit din adolescenți cu vârsta de 16-18 ani, rezidenți urbani. Pentru selectarea subiecților am procedat la eșantionarea simplă și nu au fost folosite metode de recompensă sau motivare pentru a participa la experiment.
Cercetarea experimentală a fost realizată în baza aplicării instrumentelor curente utilizate pentru evaluarea aspectelor, conceptul de identitate a Eului după E. Erikson, măsurarea forței Supraeului, determinarea congruenței de sine a personalității adolescenților, analiza orientărilor valorice a persoanei, prin intermediul a următoarelor instrumente: chestionarul „EIS Scala de Identitate a Eului” (Ego Identity Scale, Allen L. Tan, Randall J. Kendis, Justin Fine, Joseph Porac 1997) (anexa 1); chestionarul „Cattell 16 PF (Factor G)” (anexa 2 A și anexa 2 B); testul de congruență (elaborat de Phillip C. McGraw) (anexa 3); testul valorilor (elaborat de M. Rokeach) (anexa 4 A și anexa 4 B);
Întrebările din test și chestionare au fost eșalonate conform conceptului studiului empiric și a variabilelor ipotezelor lansate. Administrarea acestor instrumente au avut scopul de a cerceta tipurile de identitate a Eului și orientările valorice ale adolescenților.
Instrumentele de cercetare
Tehnica 1: Chestionarul EIS “ Scala de identitate a Eului”, după autorii Allen L. Tan, Randall J. Kendis, Justin Fine, Joseph Porac, apărut în anul 1997 în lucrarea “A short Measure of Eriksonian Ego Identity,” lucrare aparută în Journal of Personality Assesment,41,279-2, este un instrument ce cuprinde 12 itemi ce măsoară conceptul de identitate a eului dezvoltat de Erik Erikson. Inițial instrumentul cuprindea 41 de itemi, pentru fiecare existând două alegeri de răspuns, prima alegere reprezentând acceptarea eului (ego identity) și a doua fiind reprezentată de neîncrederea în sine, lipsa sensului și a continuității în timp, incapacitate de a lua decizii ( ego difussion ). Cei 41 de itemi au fost reduși la 12 itemi care discriminau cel mai bine identitatea eului.
Subiecților testați li se acordă un punct pentru fiecare răspuns corect în conformitate cu răspunsurile cheie ce reflectă identitatea eului. Acești itemi sunt: 1a, 2b, 3b, 4a, 5b, 6b, 7b, 8a, 9b, 10b, 11a, 12a. Scorurile mari (de la 7 puncte în sus), indică acceptarea selfului, identitate realizată (ego identity), iar scorurile mici (până la 6 puncte), indică o neîncredere în sine, incapacitate de a lua decizii identitate difuză, nerealizată (ego diffusion).
Consistența internă a testului este de 0.68. Instrumentul EIS, corelează semnificativ cu următoarele variabile ale personalității: control intern, intimitate, dogmantism, și felul în care fiecare individ își formează propriile valori prin prisma propriei experințe de viață.
Tehnica 2: Chestionarul Cattel 16 PF (Factor G), după autorul Richard Cattel, a fost elaborat în 1949, după a fost publicat în anul 1950, denumit și chestionarul celor 16 factori ai personalității. Varianta clasică a testului conține 187 de itemi. La această metodă însă am selectat doar itemii factorului G (Forța Supraeului), compus din 10 itemi. Factorul pus în evidență de Cattel este bivalent, cu conotații de „+” și „-” (plus și minus) iar prin intermediul clasificării stenurilor putem determina polul factorului. Stenurile de la 1 la 3 reprezintă polul negativ al factorului, iar de la 8 la 10 reprezintă polul pozitiv al factorului, iar de la 4 la 7 reprezintă norma de manifestare a factorului.
La polul unui Egou slab, este caracteristic un comportament prin lipsa de toleranță la frustrare, un individ schimbător, influențabil cu o emotovitate generalizată, oboseală nervoasă, inconstanță și nesiguranță, neglijența obligațiilor sociale și dezinteres față de normele morale colective.
Polul înalt al Ego-ului, atrage după sine un caracter puternic, conștiiciozitate, perseverență, responsabilitate personală, angajament, precizie, persoana este capabilă să se mobilizeze pentru a atinge obiectivele, în ciuda rezistenței interne și a obstacolelor externe.
Puterea Ego-ului cu valori medii între (4-7), ne spune despre capacitatea persoanei de a fi organizată, persistentă mai ales în situațiile în care este deja adaptată. În cazul apariției situațiilor noi sau a unor schimbări bruște, persoana va acționa haotic și dezorganizat. Atitudinea față de standardele și cerințele grupei este selectivă.
Conștiinciozitatea, responsabilitatea în îndeplinirea obligațiilor, dacă nu ține de dorințele și interesele personale, atunci se vor executa superficial și formal.
Tehnica 3: Testul de congruență elaborat de Phillip C. McGraw [apud 26], a fost utilizat pentru determinarea congruenței de sine a personalității. Metoda conține două seturi identice de cuvinte (câte 150 în fiecare) care se folosesc pentru descrierea propriei persoane. Se realizează în două etape, mai întâi se descriu subiecții într-o viață ideală și mai apoi în același mod, ei sunt prezentați în viața prezentă. La sfârșit se determină diferența de procentaj în cele două situații. Diferența stabilită este spațiul dintre conceptul de ideal și conceptul actual despre sine, care alcătuiește congruența de sine a personalității. Prin această metodă se determină Scorul Total de Potențial, Scorul Actual de Sine și Scorul de congruență. Scorul de congruență arată obiectivitatea conceptului despre sine. La interpretarea acestui test obținem 5 nivele de congruență:
Nivelul 1 – de la l până la 35 de procente, persoana și-a inventat singură conceptul despre sine. Adevărul și conceptul despre propria persoana au suferit mari daune. Irosește fără sens o parte prețioasa de energie.
Nivelul 2 – de la 35 până la 50 de procente, persoana se limitează pe sine și folosește doar o mică parte a ceea ce este cu adevărat. Trebuie să facă un efort concentrat pentru a redeveni persoana care este cu adevărat.
Nivelul 3 – de la 50 până la 75 de procente, persoana și-a dat seama de niște bune aspecte despre cine este cu adevărat. Cu toate acestea, există niște aspecte ale persoanei față de care nu este în totală legătură.
Nivelul 4 – de la 75 până la 90 de procente, persoana trăiește în compatibilitate cu sine însuși. Nu a adus daune serioase adevărului despre propria persoană, și nu este în mare parte afectată de vreo experiență personală pe care a trăit-o.
Nivelul 5 – de la 90 până la 100 procente, persoana acționează în întregul său potențial în cea mai mare parte a timpului, găsește fericirea și bucuria de la sine.
Tehnica 4: Testul valorilor elaborat de către Milton Rokeach, este un test de personalitate, ce are scopul de a examina sfera orientărilor valorice a personalității umane. Acest instrument este format din două liste de valori A și B, în care sunt expuse câte 18 valori terminale și 18 valori instrumentale. Conform instrucțiunii, mai întâi se citesc atent din fiecare listă pe rând, toate valorile enumărate, apoi se vor aranja în ordinea importanței conform principiului de care persoana se conduce personal în viață și în activitatea cotidiană. Interpretarea și analiza sistemul de valori personale determină orientarea individului, relația sa cu lumea, ideologia și filozofia sa de viață.
La acest test nu există o interpretare standard, analiza se face în baza ierarhiei făcute de subiect, se acordă atenție la modul în care valorile se grupează în careva unități semnificative și se extrage motivul grupării acestora. Se analizează modul individual în care predomină grupările valorilor. Valorile terminale de exemplu pot fi: valori abstracte, valori concrete, valorile afirmării vieții profesionale, valorile care țin de viața personală. Valorile instrumentale pot fi grupate în: valorile etice, valorile de comunicare, valorile cauzei, valorile individualiste, conformiste, valorile altruiste, valorile de auto-afirmare și cele de acceptare a valorilor altor persoane.
În cadrul investigației empirice, celor 30 de subiecți experimentali li s-au administrat, la fiecare clasă pe rând, câte 4 instrumente: chestionarul „EIS Scala de Identitate a Eului”; chestionarul „Cattell 16 PF (Factor G”; testul de congruență (Phillip C. McGraw); testul valorilor (M. Rokeach);
Respondenții au completat chestionarele individual, în condiții de lucru auditorial, sub supravegherea psihologului. Tipurile de identitate a Eului și orientările valorice, au fost evaluate conform itimilor chestionarelor aplicate. Condiția principală a constituit prezentarea datelor reale și nu a celor dorite.
II.2. Interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor cercetării
Tabelul 1. Rezultatele medii la variabile.
În Tabelul 1, sunt prezentate datele din cadrul cercetării empirice, la care au fost examinați 30 de subiecți (adolescenți), N=30. Variabila cercetată este Ego identitatea. În cadrul cercetării s-a obținut un rezultat minim Min=3 și un rezultat maxim Max=10. Media aritmetică obținută în cadrul cercetării este M=6,73, acest rezultat în mediu ne arată că majoritatea subiecților au obținut 6,73 puncte la evaluarea conceptului de Ego identitate în cadrul testului EIS ”Scala de identitate a Eului” după Erikson. S-a obținut un rezultat de mijloc Mdn=7, acest fapt ne indică că de partea dreaptă și de partea stângă a acestui rezultat se află câte 50 % de rezultate. Rezultatul cu cea mai înaltă frecvență în datele obținute este Mo=7, ceea ce ne indică că avem prezentă o curbă unimodală cu o asimetrie negativă. Fiecare rezultat s-a abătut în mediu de la media aritmetică cu s=1,95. În unități standart, fiecare rezultat se abate de la media aritmetică cu D=3,79.
Astfel, 68 % de rezultate se plasează în intervalul de la (10,52 – 2,94);
95 % de rezultate se plasează în intervalul de la (14,31 – 0,85);
99% de rezultate se plasează în intervalul de la (18,01 – -4,64);
Pe același lot de 30 de adolescenți N=30, s-a cercetat variabila Factorului G (Forța Supraeului) la testul Cattel 16PF. Rezultatul minim obținut în cercetare este Min=3, iar rezultatul maxim care s-a obținut este Max=9. În cadrul cercetării nivelul mediu obținut de subiecți, la Factorul G, este M=5,53. Puterea Supraeului în urma acestui rezultat are valori medii, care s-a determinat conform stenurilor, fiind între (4-7), acesta este un rezulatat în limitele normei. Rezultatul de mijloc care s-a obținut este Mdn=5, respectiv pe partea stângă și pe partea dreaptă a rezultatului dat se plasează câte 50 % din rezultatele obținute. Cea mai frecventă valoare obținută este Mo=5, astfel curba obținută este unimodală cu o asimetrie pozitivă. Fiecare rezultat se abate de la media aritmetică în mediu cu s=1,57. În unități standart fiecare rezultat se abate de la media aritmetică cu D=2,46.
68 % de rezultate se plasează în intervalul de la (7,99 – 3,07);
95 % de rezultate se plasează în intervalul de la (4,92 – 0,61);
99 % de rezultate se plasează în intervalul de la (12,91 – 11,85);
Tot la acest lot de 30 de subiecți (adolescenți) N=30, am cercetat nivelul scorului congruenței de sine, investigat cu testul de congruență elaborat de Phillip C. McGraw. Media aritmetică obținută pe subiecții cercetați este M=61,93, majoritatea adolescenților au obținut în mediu 61,93 % scor de congruență la testul aplicat. S-a obținut un rezultat minim Min=13 %, iar rezultatul maxim Max=100 %. Rezultatul de mijloc care s-a obținut este Mdn=68,5, conform acestuia avem pe partea dreaptă și pe partea stângă câte 50 % din rezultatele obținute. Valoarea cea mai frecventă obținută este Mo=100. Curba obținută este unimodală iar asimetria este negativă. În mediu fiecare rezultat se abate de la media aritmetică cu S2=813,93. În unități standart fiecare rezultat se abate de la media aritmetică cu s=28,53.
68 % din rezultate se plasează în intervalul de la (33,4 – 90,46);
95% din rezultate se plasează în intervalul de la (4,87 – 118,99);
99% din rezultate se plasează în intervalul de la (-23,66 – 147,52);
Figura 1. Distribuția în baza identităților reale și identităților difuze.
Figura 1, prezintă datele pentru proba EIS ”Scala de identitate a Eului”, destinată pentru determinarea tipului de identitate a Egou-lui după E. Erikson. Rezultatele obținute ne demonstrează că un procent de 56,7 % de subiecți au identitatea realizată. Identitatea realizată, semnifică acceptarea Self-ului, încredere în sine, existența sensului și capacitatea de a lua decizii. În privința viitorului aceste persoane sunt dornice să accepte și să-și asume roluri clare și au scopuri bine definite.
Subiecții care reprezintă 43,3 %, din eșantionul cercetat, exprimă o identitate difuză. Identitatea difuză se caracterizează prin neîncredere în sine, lipsa sensului și a continuității în timp, incapacitatea de a lua decizii. Persoanele dau dovadă de nestatornicie și de nehotărâre, sunt gata să facă alegeri dar sunt incapabili de a le asuma punându-le în practică. Acestor subiecți le lipsește atât experiența explorării vieții, cât și interesul de a-și asuma până și acele roluri pe care le ocupă fără a le fi ales.
Tabelul 2. Distribuția nivelelor congruenței de sine a personalității.
În Tabelul 2 și în Figura 2, sunt ilustrate datele cu referință la nivelele de congruență a personalității obținute la proba Testul de congruență Phillip C. McGraw. Conform rezultatelor obținute, 26,7 % de subiecți din eșantionul cercetat, prezintă nivelul întâi de congruență, care semnifică că persoanele date și-au inventat singure conceptul despre sine. Adevărul și conceptul despre propria persoană au suferit daune mari, ei irosesc fără sens o parte prețioasă de energie. Nivelul doi de congruență, este reprezentat de un procent de 13,3 % de subiecți, aceste persoane își limitează propriile posibilități și folosesc doar o mică parte a ceea ce sunt cu adevărat. Ei trebuie să facă un efort concentrat pentru a redeveni persoanele care sunt cu adevărat. Un procent de 23,3 % de subiecți au nivelul de congruență trei, aceste persoane și-au dat seama de niște bune aspecte despre cine sunt ei cu adevărat, cu toate acestea există încă unele aspecte ale personalității față de care nu sunt în totală legătură. Subiecții care reprezintă 6,7 %, din eșantionul investigat, înfățișează nivelul patru de congruență a personalității, ei sunt în compatibilitate cu sine înșuși, în mare parte nu au adus daune serioase adevărului despre propria persoană. Tot la această probă, rezultatele obținute ne demonstrează un procent de 30 % de adolescenți, cu nivelul cinci de conguență, acești subiecți acționează în întregul lor potențial în cea mai mare parte a timpului, ei găsesc fericirea și bucuria de la sine.
Tabelul 3. Asocierea variabilelor Ego identitate și nivel de congruență
Figura 2. Distribuția Scorului de Congruență.
În analiza Tabelului 3, relațiile de asociere dintre variabilele personalităților după tipurile de identitate (realizată sau difuză) și nivelele congruenței de sine, observăm următoarele date: subiecții cu identitatea difuză constituie 43,3 % din rezultatele totale sau 13 persoane, subiecții cu identitatea realizată constituie 56,7 % din totalul rezultatelor sau 17 persoane.
Din analiza datelor obținute se remarcă faptul că 10 % de subiecți cu identitatea difuză manifestă nivelul întâi de conguență, persoanele date și-au inventat singure conceptul despre sine. Un procent de 3,3 % de subiecți cu identitatea difuză manifestă nivelul doi de congruență, aceste persoane își limitează propriile posibilități și folosesc doar o mică parte a ceea ce sunt cu adevărat. Procentul de 6,7 % de subiecți cu identitatea difuză, reprezintă nivelul trei de congruență, aceste persoane și-au dat seama de niște bune aspecte despre cine sunt ei cu adevărat, cu toate acestea mai au încă aspecte ale personalității nedescoperite. La fel un procent de 3,3 % de subiecți cu identitatea difuză, s-au plasat la nivelul patru de congruență, aceștia sunt în compatibilitate cu sine însuși, în mare parte conceptul despre propria persoană nu este distorsionat. Nivelul doi de congruență este egal cu nivelul patru, ambele au obținut un rezultat de câte 3,3 % de subiecți. Iar 20 % din adolescenți cu identitatea difuză, s-au plasat la nivelul cinci de congruență, acest nivel semnifică că persoanele date acționează în întregul lor potențial în cea mai mare parte a timpului, ei găsesc fericirea și bucuria de la sine.
Comentariu empiric: rezultatele acestor variabile care sunt divergente, semnifică faptul că în rândul adolescenților investigați care au obținut identitatea difuză, care este caracterizată prin eșuarea cautărilor, lipsa sensului și a continuității în timp, indivizii pot experimenta roluri confuze datorită faptului că ceea ce cred alții despre ei și ceea ce cred ei despre sine nu se înscrie întrun tablou congruent. Ei fiind confuzi ajung să aibă un concept de sine fals, ceea ce vedem la rezultatele testului de congruență. Bazându-mă și pe observațiile personale realizate direct la momentul aplicării testului de congruență, adolescenții au avut dificultăți în sesizarea diferenței conceptului ideal de sine și conceptului real de sine. Acest lucru este ilustrat în analiza acestor variabile și se datorează acest rezultat confuziei de rol a acestor adolescenți.
Rezultatele de asociere a variabilelor obținute de subiecții cu identitatea realizată, semnifică faptul că un procent de 16,7 % din adolescenții investigați se plasează la nivelul întâi de congruență a personalității, aceștia au un concept de sine subiectiv, inventat de ei însuși. Iar 10 % din subiecții cu identitatea realizată, se situează pe nivelul doi de congruență, acești adolescenți își limitează propriul Eu, ei știu cine sunt cu adevărat doar într-o mică parte. Nivelul trei de congruență a ieșit pe poziție egală cu nivelul unu de congruență. Congruența personalității de nivelul trei, semnifică descoperirea și cunoașterea unor bune aspecte ale Sinelui, dar există încă rezeve și aspecte nedescoperite, aici s-au plasat 16,7 % de adolescenți cu identitatea realizată. Doar 3,3 % de subiecți cu identitatea realizată, sunt pe nivelul patru de congruență, acesta simbolizează în mare parte compatibilitate în conceptul de Sine. Iar restul de 10 % din adolescenții cu identitatea realizată, reprezintă nivelul cinci de congruență a personalității, semnificând faptul că ei acționează în întregul lor potențial, conceptul de Sine este consistent și congruent. Nivelul cinci de congruență este pe aceeași poziție cu nivelul doi de congruență, ambele poziții sunt reprezentate de cîte 10 % din subiecți.
Rezultatele de asociere a variabilelor Ego identitate și nivelul de distribuție sunt ilustrate încă odată în Figura 3.
Figura 3. Asocierea variabilelor Ego identitate și nivel de congruență.
Această analiză a demonstrat că Identitatea realizată conferă personalității congruență, ca efect persoana acționează în întregul său potențial în cea mai mare parte a timpului, găsește fericirea și bucuria de la sine.
Prin urmare ipoteza nr. 1 se afirmă, atunci cînd identitatea Egoului este realizată conceptul de Sine devine congruent. Congruența Sinelui reprezintă corespondența între autopercepția persoanei despre sine și experiența actuală a eului, sau percepțiile despre Self sunt în acord cu experiența a ceea ce se petrece cu adevărat cu persoana.
Tabelul 4. Mediile pentru valorile terminale la persoanele cu identitate realizată.
Din Tabelul 4, observăm că în grupul de adolescenți cu identitatea realizată, pe primele poziții în valorile terminale, valori care sunt considerate scopuri și idealuri finale de realizat în viață, predomină mai mult valorile concrete (sănătatea fizică și psihică, viața activă plină de evenimente și acțiuni, viața familială fericită și bunăstarea materială). Ca valoare abstractă la grupul de adolescenți cu identitatea realizată pe poziția doi s-a situat încrederea în sine (armonia interioară, lipsa de contradicții interne și îndoieli). Valorile care țin de împlinirea profesională (viața activă, munca interesantă, aprecierea socială) și valorile care țin de viața personală (viața familială fericită, dragostea, prietenii buni fideli) sunt prezentate ca fiind importante.
Mai jos avem încă o dată ilustrate în Figura 4, primele cinci poziții a valorilor terminale ale adolescenților cu identitatea realizată.
Figura 4. Poziții top valori terminale (Pers. Id. Realizate).
Tabelul 5. Mediile pentru valorile instrumentale la persoanele cu identitate realizată.
Analizând Tabelul 5, lista valorilor instrumentale, valorile care reprezintă mijloacele de acțiune prin care să fie atinse obiectivele, adolescenții cu identitatea realizată au ales pe primele poziții mai multe valori etice (independența, capacitatea de a acționa hotărât, autocontrolul, autodisciplina, responsabilitatea). Predomină pe primele poziții și valorile comunicării (educația, manierele alese, viața plină și simțul umorului). Valorile cauzale (studiile și cultura generală înaltă) deasemenea s-au plasat pe poziția a treia din top. La grupul dat de adolescenți sunt interiorizate valorile conformiste (educația, autocontrolul, raționalismul și viziunile largi). Sistemul valoric al acestor adolescenți este orientat către valorile care țin de afirmarea de sine.
Observăm ca acești adolescenți aleg să fie independenți, ceea ce le conferă o mai mare autonomie în gândire și acțiuni astfel scopurile pe care le au de la viață pot fi mai ușor atinse și realizate.
Avem ilustrate în Figura 5, primele cinci valori instrumentale ale adolecenților din grupul cu identiatea realizată.
Figura 5. Poziții top valori instrumentale (Pers. Id. Realizate).
Tabelul 6. Mediile pentru valorile terminale la persoanele cu identitate difuză.
În analiza listei valorilor terminale a grupului de adolescenți cu identitatea difuză, datele reprezentate în Tabelul 6, ne prezintă că printre primele cinci valori alese de adolescenți predomină mai mult valorile abstracte (dragostea, cunoașterea, libertatea sau independența în gândire și acțiune). Din valorile concrete, aceștia aleg sănătatea fizică, psihică și prietenia. Valorile date reflectă preferințele unei persoane privind ceea ce vrea să realizeze în viață, obiectivele pe care le urmărește pe întreg parcursul vieții.
Observăm că la grupul dat de adolescenți valorile au mai mult o conatație emoțională. Acest lucru se datorează faptului că la această vârstă adolescenții sunt introspectivi, sensibili și sunt într-o perioadă activă de căutare de sine. Este perioada în care sentimentele sunt trăite cu intensitate variată, se trece cu repeziciune de la o stare la alta iar imposibilitatea găsirii unui echilibru emoțional provoacă frustrări și schimbări comportamentale. La ei nu sunt încă conturate valorile care ține de afirmarea profesională (viața activă, dezvoltarea propriilor posibilități, munca interesantă și aprecierea socială), aceste valori s-au clasat pe pozițiile de la urmă.
Primele cinci valori terminale ale adolescenților din grupul cu identitatea difuză sunt ilustrate mai jos în Figura 6.
Figura 6. Poziții top valori terminale (Pers. Id. Difuze).
Tabelul 7. Mediile pentru valorile instrumentale la persoanele cu identitate difuză.
În Tabelul 7, sunt prezentate lista valorilor instrumentale a grupului de adolescenți cu identitatea difuză. Aceste valori reflectă mijloacele de acțiune prin care se poate de ajuns la obiectivele dorite în viață. După importanță pe primele cinci poziții, s-au plasat următoarele valori (plin de viață sau simțul umorului, educația, onestitatea, studiile și independența). Analizând valorile terminale, în grupările acestor valori nu există legături în criteriile de alegere, nu sunt clar evidențiate careva legi și principii după care se ghidează acești adolescenți. Valorile care caracterizează autodisciplina, autocontrolul, raționalismul, voința și curajul în susținerea propriilor convingeri nu sunt încă formate și conștientizate pînă la capăt.
Acești adolescenți încep să-și contureze propria viziune despre lume și despre propriul sistem de valori, însă acest sistem de valori nu este în totalitate format, ceea ce îi împiedică și nu le permite să fie determinați în unele acțiuni ale lor.
Primele cinci valori instrumentale ale adolescenților din grupul cu identitatea difuză sunt ilustrate mai jos în Figura 7.
Figura 7. Poziții top valori instrumentale (Pers. Id. Difuze).
Datele analizate vin să confirme ipoteza nr. 2, conform căreia am presupus că modul în care se manifestă valorile diferă la persoanele cu identitatea realizată și la cele cu identitatea difuză.
În Anexa 5 și Anexa 6, sunt ilustrate datele despre repartizarea orientărilor valorice în sistemul de personalitate atât a adolescenților cu identitatea realizată cît și a celor cu identitatea difuză. Analizând rezultatele obținute este de notat că la repartiția valorilor terminale și a celor instrumentale, la adolescenții cu identitatea realizată și la cei cu identitatea difuză nu se observă diferențe semnificative. Rezultatele cercetării nu au confirmat ipoteza nr. 3, conform căreia există o relație de dependență între tipurile de identitate ale Ego-ului și repartizarea orientărilor valorice în structura personalității adolescenților.
Comentariu empiric: acest fapt considerăm noi că se datorează insuficienței conștientizării instrucțiunei de către adolescenți și graba în predarea fișei de răspuns a testului, fără a analiza atent ierarhia valorilor din chestionar.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Valorile umane au un nivel înalt de abstractizare și cuprind o mare categorie de obiecte, sentimente sau experiențe. Valorile sunt o condiție generalizată a trăirii pe care indivizii o consideră ca având un efect important asupra stării lor de bine psihologic. Valorile reprezintă un rol fundamental în totalitatea acțiunilor umane. Oamenii se ghidează în viață după niște principii și au idei mai mult sau mai puțin fixe la care țin foarte mult. Totodată omul este în esență recunoscut ca ființă care valorizează și crează valori la rândul său. Valorile deobicei determină scopul individului, mijloacele de realizare și de acțiune în atingerea rezultatelor dorite.
Valorile ar fi deci niște convingeri puternice, adânc înrădăcinate, centrale pentru sistemul de raportare al persoanei la sine și la lumea exterioară, care îi ghidează anumite preferințe, alegeri sau comportamente. Valorile își pun amprenta fie pe situații de zi cu zi, fie determină scopuri finale la care un om vrea sa ajungă. Asemănător cu oricare alt tip de convingere, valoarea are trei componente: cognitivă, afectivă și comportamentală.
Valorile au câteva caracteristici: sunt relativ puține, o persoana nu poate avea simultan toate valori existente, ele au grade de intensitate diferite, formează un sistem de valori coerent, au rădăcini în cultură, în societate sau în organizații, și sunt exprimate în afară, de aceea sunt observabile.
Orientările valorice reprezintă alegerile unei persoane privind pluralitățile de valori, ce se grupează în categorii organizate și generalizate și care influențează persoana la nivel atitudinal și comportamental. Sistemul orientărilor valorice determină partea consistentă a direcționării personalității și alcătuiește baza relațiilor ei cu: lumea înconjurătoare, alți oameni, sinele, baza concepției despre lume și miezul motivației vieții active, baza concepției despre viață și a „filosofiei vieții”.
Tendințele orientărilor atitudinal valorice a personalității pot fi împărțite în două mari categorii:
– valori terminale – care reflectă preferințele unei persoane privind ceea ce vrea să realizeze în viață, idealuri și obiective pe care le urmărește pe întreg parcursul vieții: de exemplu o viață confortabilă, o lume a păcii, bunăstare materială, recunoaștere socială, etc.
– valori instrumentale – care reflectă mijloacele prin care să fie atinse obiectivele, adică cum se poate de ajuns la ceea ce persoana își dorește, aceste valori ghidează viața de zi cu zi a omului și sunt instrumente de acțiune în majoritatea situațiilor: de exemplu, ambiție, curaj, independență, responsabilitate etc.
S-a demonstrat că dacă se încearcă, bunăoară, orientarea atitudinii oamenilor fără a lua în considerație valorile acestora, criteriile în funcție de care ei evaluează evenimente, situații, procese, etc., nu se ajunge la rezultatele scontate.
Orientările valorice a personalității pot fi grupate în trei mari categorii:
– valori morale: altruism, cinste, credință, demnitate, înțelepciune, omenie, responsabilitate;
– valori profesionale: ambiție, bogăție, competență, conștiinciozitate, creativitate, inteligență, muncă, siguranță profesională, spirit întreprinzător;
– valori psihosociale (relaționale): autocontrol, dragoste, receptivitate, recunoaștere socială, independență;
Societatea deasemenea oferă și induce atitudini, valori, idealuri. Interiorizarea valorilor promovate în mediul social depinde de un șir de factori și, în deosebi, de măsura de dezvoltare a identității de sine. Începând cu perioada adolescenței, se declanșează procesul de căutare și formare a identității personale. Formarea identității personale în adolescență vizează apariția perspectivelor de lungă durată, căutarea activă a propriului Eu și experimentarea în diferite roluri. Are loc încercarea de a se identifica cu un rol vocațional/profesional și se adoptă un sistem valoric propriu.
Adolescenții care reușesc să adopte angajamente puternice după parcurgerea crizei de vârstă sau după perioada de „interogatoriu”, dezvoltă capacitatea de a se percepe ca o persoană consecventă, cu o identitate personală puternică, cu roluri clare și stabile.
Iar adolescenții care nu parcurg cu succes stadiul de formare a identității personale, nu vor adopta nici un angajament, de asemenea nici nu vor încearca să-l formeze din cauza că la ei criza de identitate nici nu a avut loc, sau fie că au avut o perioadă de „interogatoriu” însă au ieșit din ea fără a rezolva problemele. Acești adolescenți se vor afla într-un conflict identitar, iar ca efecte negative apar confuziile în legătură cu cine sunt și ce reprezintă, incapacitatea de a lua decizii și a alege în mod special în privința vocației, a orientărilor valorice etc.
Conform rezultatelor obținute în cercetare, adolescenții din eșantionul investigat, au obținut un rezultat mediu de 6,73 % puncte la evaluarea conceptului de Ego identitate. Acest lucru semnifică că majoritatea adolescenților se află la o etapă în care deja sunt prezente unele montaje psihologice de exploarare a identității personale.
Un procent 56,7 % de subiecți au identitatea realizată, aceasta semnifică acceptarea Self-ului, încredere în sine, existența sensului și capacitatea de a lua decizii. În privința viitorului acești adolescenți sunt dornici să accepte și să-și asume roluri clare și au scopuri bine definite.
Iar 43,3 % din adolescenți au identitatea difuză, care se caracterizează prin neîncredere în sine, lipsa sensului și a continuității în timp, incapacitatea de a lua decizii. Acestor subiecți le lipsește atât experiența explorării vieții, cât și interesul de a-și asuma până și acele roluri pe care le ocupă fără a le fi ales.
Cei mai mulți adolescenți au un nivel înalt de congruență a personalității. La 30 % de adolescenți, nivelul de congruență este cinci, acești subiecți acționează în întregul lor potențial în cea mai mare parte a timpului, ei găsesc fericirea și bucuria de la sine.
În urma asocierii variabilelor identitate și nivelul congruenței de sine, cel mai mare număr de adolescenți au nivelul cinci de congruență (20 %) și identitatea realizată este (16,7 %). Adolescenții cu identitatea difuză (20 %) au nivelul cinci de congruență. Acest nivel semnifică că persoanele date acționează în întregul lor potențial în cea mai mare parte a timpului. Rezultatele acestor variabile sunt contradictorii. Din observațiile noastre realizate direct la momentul aplicării testului de congruență, adolescenții au avut dificultăți în sesizarea diferenței conceptului ideal de sine și conceptului real de sine. Acest lucru este ilustrat în analiza acestor variabile și se datorează acest rezultat confuziei de rol a acestor adolescenți.
Pe primele cinci poziții, adolescenții cu identitatea realizată au plasat următoarele valori terminale: sănătatea fizică și psihică (3,8 %), încrederea în sine (6,4 %), viața activă și plină de evenimente și acțiuni (6,5 %), viața familială fericită (6,6 %), bunăstarea materială (7,6 %). Din valorile instrumentale au plasat pe primele cinci poziții: independența (5,2 %), educația (6,4 %), studiile (6,6 %), autocontrolul (7,6 %), plin de viață (8,1 %).
Observăm ca acești adolescenți aleg să fie independenți, ceea ce le conferă o mai mare autonomie în gândire și acțiuni astfel scopurile pe care le au de la viață pot fi mai ușor atinse și realizate.
Adolescenții cu identitatea difuză au ales pe primele cinci poziții a valorilor terminale: sănătatea (4,6 %), dragostea (6,1 %), prietenii buni și fideli (6,4 %), cunoașterea (7,3 %), libertatea (8,2 %). La valorile instrumentale pe primele cinci poziții au plasat: plin de viață (4,5 %), educația (5,1 %), onestitatea (6,9 %), studiile (8,5 %), independența (8,5 %).
Observăm că la grupul dat de adolescenți valorile au mai mult o conatație emoțională. Acest lucru se datorează faptului că la această vârstă adolescenții sunt introspectivi, sensibili și sunt într-o perioadă activă de căutare de sine. Este perioada în care sentimentele sunt trăite cu intensitate variată, se trece cu repeziciune de la o stare la alta iar imposibilitatea găsirii unui echilibru emoțional provoacă frustrări și schimbări comportamentale.
Acești adolescenți încep să-și contureze propria viziune despre lume și despre propriul sistem de valori, însă acest sistem de valori nu este în totalitate format, ceea ce îi împiedică și nu le permite să fie determinați în unele acțiuni ale lor.
La analiza repartizării tuturor pozițiilor (18 valori instrumentale și 18 valori terminale), în sistemul de personalitate atât la adolescenții cu identitatea realizată cît și a celor cu identitatea difuză, nu am obținut diferențe semnificative.
Cercetarea experimentală realizată de către noi a condus la infirmarea celei de a treia ipoteze precum, că există o relație de dependență între tipurile de identitate ale Ego-ului și repartizarea orientărilor valorice în structura personalității adolescenților. Primele două ipoteze s-au confirmat, atunci cînd identitatea Egoului este realizată, conceptul de Sine devine congruent, iar modul în care se manifestă valorile diferă la persoanele cu identitatea realizată și la cele cu identitatea difuză.
Concluziile emise în urma cercetării noastre ne-au permis să formulăm câteva recomandări psihologilor școlari, profesorilor, diriginților:
– Studierea mai aprofundată a concepției Eului la adolescenții contemporani;
– Conștientizarea procesului îndelungat și dificil de formare a identității la adolescenți;
– Dezvoltarea unei comunicări empatice și deschise cu adolescenții;
– Informarea vizavi de starea psihologică, valorile personale și sensul vieții la adolescenți;
– Umanizarea procesului de educație prin înlăturarea laturilor rigide, autoritare;
– Crearea unor condiții de educație care să permită accentuarea motivației interne pentru dorința de autorealizare, autoafirmare;
– Crearea posibilităților de dezvoltare a propriului potențial;
– Organizarea și desfășurarea activităților de psihoprofilaxie abordând subiecte privind: sensul vieții și existenței, cine sunt eu, valorile morale, valorile profesionale, valorile relaționale;
– Realizarea activităților de consiliere individuală și de grup pentru adolescenții care întimpină dificultăți de existență;
BIBLIOGRAFIE
1. Albu E. Psihologia vârstelor. Târgu-Mureș: Universitatea „Petru Maior”, 2007. 101 p.
2. Allport G. W. Structura și dezvoltarea personalității. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1991. 578 p.
3. Andrei P. Teoria valorilor. Iași: Editura Ankarom, 1997. 242 p.
4. Bolboceanu A.; Țîbuleac A. Valențe ale profilului axiologic în structura personalității adolescentine. În: Probleme actuale ale științelor umanitare. Chișinău: UPS “I. Creangă”, 2001. p. 266-276.
5. Briceag S. Referințe valorice, modele și idealuri de viață la adolescenții din mediul urban și rural. În: Elevul contemporan: schițe de portret psihologic (culegere de articole științifice). Coord. Bolboceanu A. Chișinău, 1999. p. 23-35.
6. Bunescu-Chilimciuc R., Formarea identității de sine a adolescentului. În: Conferința științifică internațională „Asistența Psihologică, Psihopedagogică și Socială ca factor al dezvoltării societății” Ed. a II-a, Vol I, 16 dec. Chișinău: Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”, 2011. p. 229-233.
7. Ceobanu C. Psihologia educației. Iași: Univer. „Al.I.Cuza”, 2006. 80 p.
8. Chelcea S. Personalitate și societate în tranziție. București: Soc. Știință & Tehnică, S.A., 1994. 335 p.
9. Cosmovici, A. Psihologie generală. Iași: Collegium Polirom, 1996. ISBN 973-9248-27-6, 254 p.
10. Cristea D. Tratat de psihologie sociala. Iași: Editura ProTransilvania, 2007. 470 p.
11. Culda L. Omul valorile și axiologia. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982. 247 p.
12. Deth J.; Scarbrough E. The Impact of Values. Oxford: University press, 1998.
13. Doise W.; Dechamps J. C.; Mugny G. Psihologie socială experimentală. Iași: Polirom, 1996. 255 p.
14. Dumitru I. Al. Personalitatea atitudini și valori. Timișoara: Ed. de Vest, 2001. ISBN 973-36-0333-3, 255 p.
15. Dumitriu (Timofti) I. C. Orientări valorice și dezvoltarea personală: autoref. al tezei de doctorat. Cluj Napoca: Universitatea “Babe- Bolyai”, 2010. Accesibil pe Internet <http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/psihologie/Dumitriu_Timofti_Iulia_Ro.pdf > 375 p.
16. Erikson E. Childhood and society. New York: Publisher W. W. Norton & Company 1993. 445 p.
17. Fong B. C.; Resnick M. R. The child development through adolescence Second edition. Palo Alto, California: Mazfield Publisching Company, 1986. 713 p.
18. Gașper L. Particularitățile psihologice ale identității entice la adolescenți : autoref. al tezei de doctorat. Chișinău: Institutul de Filozofie, Sociologie și Științe Politice, 2008. 134 p.
19. Iluț P. Valori, atitudini și comportamente sociale: Teme actuale de psihosociologie. Iași: Polirom, 2004. 256 p.
20. Kluckhohn C. K. M. „Values and value orientation in the theory of action”. În: T. Parson T.; Shils E. Toward a general theory of action. Harvard: University Press, 1951.
21. Kroger J. Identity in adolescence the balance between self and other. London and New York: Routledge, 1989. 217 p.
22. LAROUSSE. Marele dicționar al psihologiei. Trad. Ardeleanu A.; Dorneanu S. ș.a. București: Ed. Trei, 2006. 1358 p.
23. Lewin K. ”Construct in field theory”. În: Cartwright D. Field theory in social science. Londra: Tavistock, 1952.
24. Mitrofan I.; Ciuperca C. Psihologia relațiilor dintre sexe. București: Ed. Alternative, 1997. 368 p.
25. Newcomb T. N. Manuel de psychologie sociale. Paris: P.V.F., 1970.
26. Paladi O. Implicarea conștiinței de sine în sistemul de valori al personalității adolescentului: autoref. al tezei de doctorat. Ch., Universitatea de Stat din Moldova, 2011. 214 p.
27. Paladi O. Interacțiunea dintre valori și fenomenele psihologice. În: Psihologie revista științifico-practică, Chișinău, nr.3/2011, p.18-19.
28. Pavelcu V. Invitație la cunoașterea de sine. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1970. 276 p.
29. Popescu-Neveanu P. Dicționar de psihologie. București: Albatros Humanitas, 1978. 783 p.
30. Postman L.; Bruner I. “Valeurs personnelles en tant que facteurs sèlectifs dans la perception”. În: Psychologie sociale. Textes fundamentaux. A. Levy, Paris: Ed. Dunod, 1972.
31. Rohan M. „ A rose by any name the value construct”. În: Personality, Social Psychology Review, 4 (4), 2000, p. 255-277.
32. Rokeach M. The nature of human values. New York: Oxford University Press, 1973. 286 p.
33. Schwartz S. „Are there universal aspects in the structure and contents of human values?”. În: Journal of Social Issues, 50, 1994.
34. Sherif M.; Sherif C.W. Groups in harmony and Tension. New York: Harper, 1953.
35. Sillamy N. Dicționar de psihologie Larousse. București: Ed. Univers Enciclopedic, 2000. 351 p.
36. Sion G. Psihologia vârstelor Ed. a 4-a. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007. ISBN 978-973-163-013-7, 245 p.
37. Voicu B. Valorile și sociologia valorilor. Accesibil pe Internet < http://www.iccv.ro/valori/texte/valori-cvb,%20v4.pdf > 38 p.
38. Waterman A. S. Identity development from adolescence to adulthood: An extension of theory and a rewiew of research. Developmental Psychology, Vol 18(3), May 1982, p. 341- 358.
39. Павлeнкo B. H.; Tаглин C. A. Oбщая и пpикладная этнoпcиxoлoгия. Mocква.: T-вo наyч. изд. КMК, 2005. 483 c.
40. Эpикcoн Э. Идeнтичнocть: юнocть и кpизиc. Mocква: Пpoгpecc, 1996. 344 c.
ANEXE
Anexa 1.
Repartiția valorilor terminale la pers. cu ident. realizată și ident. difuză.
Anexa 2
Repartiția valorilor instrumentale la pers. cu ident. realizată și ident. difuză
Anexa 3.
Acordului tripartit dintre instituția-gazdă
BIBLIOGRAFIE
1. Albu E. Psihologia vârstelor. Târgu-Mureș: Universitatea „Petru Maior”, 2007. 101 p.
2. Allport G. W. Structura și dezvoltarea personalității. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1991. 578 p.
3. Andrei P. Teoria valorilor. Iași: Editura Ankarom, 1997. 242 p.
4. Bolboceanu A.; Țîbuleac A. Valențe ale profilului axiologic în structura personalității adolescentine. În: Probleme actuale ale științelor umanitare. Chișinău: UPS “I. Creangă”, 2001. p. 266-276.
5. Briceag S. Referințe valorice, modele și idealuri de viață la adolescenții din mediul urban și rural. În: Elevul contemporan: schițe de portret psihologic (culegere de articole științifice). Coord. Bolboceanu A. Chișinău, 1999. p. 23-35.
6. Bunescu-Chilimciuc R., Formarea identității de sine a adolescentului. În: Conferința științifică internațională „Asistența Psihologică, Psihopedagogică și Socială ca factor al dezvoltării societății” Ed. a II-a, Vol I, 16 dec. Chișinău: Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”, 2011. p. 229-233.
7. Ceobanu C. Psihologia educației. Iași: Univer. „Al.I.Cuza”, 2006. 80 p.
8. Chelcea S. Personalitate și societate în tranziție. București: Soc. Știință & Tehnică, S.A., 1994. 335 p.
9. Cosmovici, A. Psihologie generală. Iași: Collegium Polirom, 1996. ISBN 973-9248-27-6, 254 p.
10. Cristea D. Tratat de psihologie sociala. Iași: Editura ProTransilvania, 2007. 470 p.
11. Culda L. Omul valorile și axiologia. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982. 247 p.
12. Deth J.; Scarbrough E. The Impact of Values. Oxford: University press, 1998.
13. Doise W.; Dechamps J. C.; Mugny G. Psihologie socială experimentală. Iași: Polirom, 1996. 255 p.
14. Dumitru I. Al. Personalitatea atitudini și valori. Timișoara: Ed. de Vest, 2001. ISBN 973-36-0333-3, 255 p.
15. Dumitriu (Timofti) I. C. Orientări valorice și dezvoltarea personală: autoref. al tezei de doctorat. Cluj Napoca: Universitatea “Babe- Bolyai”, 2010. Accesibil pe Internet <http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/psihologie/Dumitriu_Timofti_Iulia_Ro.pdf > 375 p.
16. Erikson E. Childhood and society. New York: Publisher W. W. Norton & Company 1993. 445 p.
17. Fong B. C.; Resnick M. R. The child development through adolescence Second edition. Palo Alto, California: Mazfield Publisching Company, 1986. 713 p.
18. Gașper L. Particularitățile psihologice ale identității entice la adolescenți : autoref. al tezei de doctorat. Chișinău: Institutul de Filozofie, Sociologie și Științe Politice, 2008. 134 p.
19. Iluț P. Valori, atitudini și comportamente sociale: Teme actuale de psihosociologie. Iași: Polirom, 2004. 256 p.
20. Kluckhohn C. K. M. „Values and value orientation in the theory of action”. În: T. Parson T.; Shils E. Toward a general theory of action. Harvard: University Press, 1951.
21. Kroger J. Identity in adolescence the balance between self and other. London and New York: Routledge, 1989. 217 p.
22. LAROUSSE. Marele dicționar al psihologiei. Trad. Ardeleanu A.; Dorneanu S. ș.a. București: Ed. Trei, 2006. 1358 p.
23. Lewin K. ”Construct in field theory”. În: Cartwright D. Field theory in social science. Londra: Tavistock, 1952.
24. Mitrofan I.; Ciuperca C. Psihologia relațiilor dintre sexe. București: Ed. Alternative, 1997. 368 p.
25. Newcomb T. N. Manuel de psychologie sociale. Paris: P.V.F., 1970.
26. Paladi O. Implicarea conștiinței de sine în sistemul de valori al personalității adolescentului: autoref. al tezei de doctorat. Ch., Universitatea de Stat din Moldova, 2011. 214 p.
27. Paladi O. Interacțiunea dintre valori și fenomenele psihologice. În: Psihologie revista științifico-practică, Chișinău, nr.3/2011, p.18-19.
28. Pavelcu V. Invitație la cunoașterea de sine. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1970. 276 p.
29. Popescu-Neveanu P. Dicționar de psihologie. București: Albatros Humanitas, 1978. 783 p.
30. Postman L.; Bruner I. “Valeurs personnelles en tant que facteurs sèlectifs dans la perception”. În: Psychologie sociale. Textes fundamentaux. A. Levy, Paris: Ed. Dunod, 1972.
31. Rohan M. „ A rose by any name the value construct”. În: Personality, Social Psychology Review, 4 (4), 2000, p. 255-277.
32. Rokeach M. The nature of human values. New York: Oxford University Press, 1973. 286 p.
33. Schwartz S. „Are there universal aspects in the structure and contents of human values?”. În: Journal of Social Issues, 50, 1994.
34. Sherif M.; Sherif C.W. Groups in harmony and Tension. New York: Harper, 1953.
35. Sillamy N. Dicționar de psihologie Larousse. București: Ed. Univers Enciclopedic, 2000. 351 p.
36. Sion G. Psihologia vârstelor Ed. a 4-a. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007. ISBN 978-973-163-013-7, 245 p.
37. Voicu B. Valorile și sociologia valorilor. Accesibil pe Internet < http://www.iccv.ro/valori/texte/valori-cvb,%20v4.pdf > 38 p.
38. Waterman A. S. Identity development from adolescence to adulthood: An extension of theory and a rewiew of research. Developmental Psychology, Vol 18(3), May 1982, p. 341- 358.
39. Павлeнкo B. H.; Tаглин C. A. Oбщая и пpикладная этнoпcиxoлoгия. Mocква.: T-вo наyч. изд. КMК, 2005. 483 c.
40. Эpикcoн Э. Идeнтичнocть: юнocть и кpизиc. Mocква: Пpoгpecc, 1996. 344 c.
ANEXE
Anexa 1.
Repartiția valorilor terminale la pers. cu ident. realizată și ident. difuză.
Anexa 2
Repartiția valorilor instrumentale la pers. cu ident. realizată și ident. difuză
Anexa 3.
Acordului tripartit dintre instituția-gazdă
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Raportul Privind Orientarile Valorice Si Ego Identitatea In Dezvoltarea Personalitatii Adolescentului (ID: 166052)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.