Raportul Între Stat Şi Biserică În Dreptul Constituţional Român [608517]

UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ
la disciplina:
DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE

cu titlul
RAPORTUL ÎNTRE STAT ȘI BISERICĂ ÎN DREPTUL
CONSTITUȚIONAL ROMÂN

Coordonator:
Conf. univ. dr. Marius Nicolae BALAN
Absolvent: [anonimizat]
2019

1

CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………. ………………….. ……….. .. 3

CAPITOLUL I …………………………………………………………………… …… ……..5
CONSIDERAȚII GENERALE………………………………………… …………. …………5
1.1. STATUL ȘI BISERICA SUB IMPERIUL
REGULAMENTELOR ORGANICE …… …………………………………… …….. …….. 6
1.1.1. Relațiile dintre stat și biserică până în 1821 ………… ………………… ….…… ……… 6
1.1.2 Statul și biserica dupa fanarioți …………………… ……….………………. ……… ……8
1.1.3. Reglementarea juridică a relațiilor di ntre stat și biserică de către Regulamentele
Organice ……………………………… …………………………………………… …… …9
1.1.4. Statul și biserica față de revoluția din 1848 ………… ……………. …………… …..…12
1.1.5. Statul și biserica față de actul Unirii Principatelor……………………………… …..…14

CAPITOLUL AL II -LEA ………………………………………………………………….. 16
STATUL UNITAR ROMÂN…………………………………………………… ……… …..16
2.1. STATUL ȘI BISERICA ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI CUZA VODĂ …………… 16
2.1.1 Începutul primelor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza ………………………………. ……………………………………………… ……… …..16
2.1.2 .Conflictul dintre stat și biserică pentru aver ile mânăstirilor pământene din
Moldova …… ………………………………………………………. ……………………… …18
2.1.3. Legi referitoare la diferite probleme bisericești ………………………………… ……..19
2.1.4. Lupta pentru canonicitate ………… ………………………….. ………………. ………2 1

2
2.2. STATUL ȘI BISERICA ÎN PERIOADA 1866 -1918 …………………………………2 5
2.2.1. Situația bisericii după detronarea lui Alex andru Ioan Cuza…………………… ..……. 2 5
2.2.2. Influența domniei lui Carol I………………… ………………………………….. …… 26
2.2.3 . Războiul de independență………………… ……………………………………. ……. 28
2.2.4 .Statul și biserica față de mișcările țărănești ……… ………… ……….. …….. …………. 29
2.2.5 . Războiul de reîntregire națională……………………………… …… ..……………… 30

CAPITOLUL AL III -LEA ………………………………………………………… ..…….. 31
LEGEA NR. 489/2006 PRIVIND LIBERTATEA RELIGIOASĂ ȘI REGIMUL
GENERAL AL CULTELOR ……………………………………………………… ………3 1
1. Dispoziții generale …………………………………………………………………… ..…33
2. Cultele …………………………………………………………………………… …..…… 36
3. Asociațiile religioase ………………………………………………………………… ……38
4. Dispoziții tranzitorii și finale ……………………………………………………………. 38

CAPITOLUL AL IV -LEA…………………………………………………… ……. ……… 40
CONCLUZII……………………………………………………………………… …….. ….40

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………… ……….46

3

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să urmărească evoluția relației dintre Stat și Biserică de la
începuturi și până în prezent , dar și a legăturii dintre clerul privilegiat și societate.
Din punct de vedere istoric, perioada tratată este una destul de vastă, fiind conturată de
eforturile autorității statale de a organiza și perfecționa societatea, dar și de a determina oamenii
bisericii să vadă lucrurile dintr -o altă perspectivă, nu doar să le priv ească prin ochii canoanelor
ecumenice. De asemenea, s -a încercat o limitare a prerogativelor ierarhiei bisericești. Pentru
aceasta, Guvernul s -a orientat spre ce avea mai de preț biserica, și anume impresionantele averi
mânăstirești , o parte af lându -se în beneficiul mânăstirilor închinate (Locurile Sfinte), iar cealaltă
parte era deținută de mânăstirile pâmântene. Astfel, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza
s-a reușit secularizarea acestor averi bisericești, în sensul că proprietățile bisericilor și
mânăstirilor închinate din țară au fost trecute în proprietatea statului, măsură ce avea țel
modernizarea țării. Din cauza acestui moment istoric, oamenii bisericii au avut de suferit, trecând
printr -o perioadă de secătuire spirituală și materială. Cu toate că această situație a fost creată de
către Guvern, tot acesta a salvat Biserica , prin emiterea unor legi, menite să contribuie la
rezolvarea crizei financiare. Două dintre legile cu un impact deosebit în acest sens sunt: Legea
din 1893 privind clerul mire an și Legea Casei Bisericii din 1902.
Din perspectivă constituțională, perioada abordată oferă trei momente deosebit de
importante: perioada Regulamentelor Organice, perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza ( în
care evidențiez lupta pentru canonicitate, dar și apariția Decretului organic) și perioada
contemporană, care cuprinde legea care ne gurvernează în prezent libertatea religioasă și regimul
cultelor.
Astfel, lucrarea de față este structurată în patru mari capitole , care prezintă relația dintre
stat și biserică în perspectiva Regulamentelor Organice, formarea statului unitar român prin
sprijinul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și mai apoi al lui Carol I, iar în final fiind surprinsă
Legea nr. 489/2006 p rivind libertatea religioasă și regimul general al cultelor .
Studiul realizat nu își propune să influențeze în linii mari cunoașterea în domeniu, ci a fost
redactat cu scopul de a crea o imagine mai clară asupra a ceea ce înseamnă Biserica în dreptul
constituțional și de a observa influența pe care Statul, prin intermediul legilor, o poate avea în
orice domeniu .

4

Capitolul III și cel mai important din lucrare este reprezentat de Legea privind libertatea
religioasă și regimul cultelor, lege ce dictează în prezent funcționarea Bisericii. Alcătuită din
patru capitol e, aceasta evidențiază importanța libertății religioase, relațiile dintre stat și culte,
recunoașterea calității de cult, personalul c ultelor, patrimoniul cultelor, învățământul organizat
de culte , dar conturează și idea de asociații religioase.
Așadar , în cele ce urmează, am încercat să redau frumusețea relației din tre Stat și Biserică
și să subliniez faptul că cele două elem ente se completează reciproc, Biserica f iind sprijinul
Statului, iar Statul neputând exista fără învățăturile Bisericii.

5

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE
De-a lungul istoriei românilor , raportul între stat și biserică a subliniat echilibrul dintre
aceste două elemente, fapt ce a avut efecte benefice pentru societatea românească în toate
domeniile. De asemenea, autoritatea statală a susținut și a apreciat autoritatea bisericescă
constant , cu excepția celor peste patru de cenii de regim comunist, de după Al Doilea Război
Mondial. Exceptând perioada amintită, relațiile dintre stat și biserică au evoluat de -a lungul
timpului, atunci când Țările Române erau principate separate, dar și când acestea au mers pe
drumul modernizări i statale și când Moldova și Muntenia s -au unit, punând bazele statului unitar
roman și ale României moderne.
Dată fiind situația actual ă, a intrării în al treilea mileniu de istorie creștină și românească ,
care se completează reciproc, problema raportului dintre stat și biserică la români se poziționează
într-o conjunctură nouă, dar care își are rădăcinile într -un trecut istoric ce nu poate fi ignorat,
tema studiată este de actualitate. Experiența istorică a deceniilor de după Al Doilea Război
Mondial și r evenirea statului la tradiționala relație armonioasă cu biserica, prin înlăturarea
încordării și ostilității, mai mult sau mai puțin exprimate, dintre biserică și stat, impune și
normele juridice necesare, pe baza principiilor constituționale1.
Problema ra porturilor dintre stat și biserică la români nu a fost suficient studiată, iar
bibliografia temei este modestă. Istoricii s -au axat pe descrierea trecutului politic sau bisericesc
și prezentarea factorilor statali și bisericești în diferite momente istoric e. Teologii au dorit să
continue același drum, dar evidențiind prezența ierarhilor la diferite momente importante ale
trecutului național, s -au preocupat a sublinia că oamenii bisericii au depășit grijile instituțiilor lor
și au slujit poporul și de pe alt e poziții, adică de interes mai general. Dar în timp ce studiile
istoricilor s -au mulțumit a consemna mai atent prezența factorilor bisericești la moment
importante ale trecutului românesc, cele ale teologilor români se mențin pe evidențierea
implicării cl ericilor și mai ales a ierarhilor de cele mai multe ori doar într -o formă
propagandistică, cu evitarea spiritului critic și a obiectivității. Analiza acestor raporturi dintre stat

1 Ion Țuțuianu , Statul și biserica românească în epoca premodernă . Studiu istorico -juridic , Plumb, Bacău,
2003, pp. 9 și urm.

6
și biserică impune și o viziune juridică, care a cam lipsit în totalitate și tocmai această lacună
caută a o complete prezenta lucrare.
Așadar, dacă pentru teologi se justifică într -un fel și unilateralitatea și tendențiozitatea
afirmațiilor, pentru istorici doar obiectivitatea este scopul cercetărilor, iar pentru cercetătorul
jurist se adaugă rigoarea adevărului științific sine ira et studio, sobră , fără sentimentalism e și
patriotisme.

1.1. Statul și Biserica s ub Imperiul Regulamentelor Organice
1.1.1. Relațiile dintre stat și biserică până în 1821
Inspirați de tradiția romano -bizantină2 privind dreptul suveranilor de a proteja biserica
și de a -i menține sub observația lor principalele activități, domnii Țării Românești și ai
Moldovei au reglementat dreptul de jurisdicție al bisericii. Ca un privilegiu al domniei, în
actele ce cuprindeau î nzestrarea așezămintelor religioase și administrarea bisericii, domnitorii
români aduceau drept argument tradiția imperială bizantină privitoare la dreptul lor de a
ocroti instituțiile bisericii, având drept scop consolidarea autorității. Astfel, un rol im portant
în acest sens l -a avut hrisovul din 24 februarie 1649, prin care domnitorul Vasile Lupu
descrie dreptul bisericii moldovene de a judeca după pravilă. De asemenea, în hrisov mai este
conturat faptul că toate infracțiunile, excluzând omuciderea, se j udecă de către justiția
bisericească. În ceea ce îi privește pe cei asupriți de vreun cleric, ei trebuiau să se plângă
episcopului acestuia. Totodată, organelor administrației de stat le era interzis să încalce
dreptul autorității bisericești de a judeca, cerându -se ca justiția bisericească să nu fie arbitrară,
ci să fie dreaptă și bazată pe pravile3.
Prin instanță bisericească se înțelegeau mitropoliții, episcopii, dar și protopopii.
Pentru cei care nu se supuneau judecății episcopului sau mitropolitului, domnitorul poruncea
să fie înștiințat, pentru ca aceștia să fie pedepsiți conform pravilei . Cu toate acestea, puteau fi
sancționați atât pentru refuzul de a se judeca, cât și pentru refuzul de a executa pedeapsa.
Asemenea hrisovului domnitorului Vasile L upu, o importanță deosebită l -a avut actul
domnesc din 1746, prin care Ioan Vodă Mavrocordat confirmă episcopului Hușilor dreptul de
a judeca după pravilă pe clerici, călugări, dar și pe laici, pentru orice abatere de la lege.

2 Louis Brehier , Les institutions de l `Empire byzantin , Paris, 1970, p. 345 -352 apud Ion Țuțuianu , op. cit. p.
32;
3 Melchisedec , Cronica Hușilor și a episcopiei cu aseminea numire. După documentele episcopiei și alte
monumente ale țării , București, 1869, p. 117 -120; Idem, Cronica Romanului și a episcopiei de Roman după
documentele naționale și străine, edite și inedite , vol. I, București, 1874, p. 331; vol. II, Bucu rești, 1875, p. 4, 8;
Șt. Olteanu – C. Șerban , Meșteșugurile din Țara Românească și Moldova în evul mediu , București, 1969, p.
240

7
În ceea ce îi privește pe boi eri și dregători, aceștia nu aveau dreptul să judece pe cei supuși
autorității bisericești, putând judeca doar omuciderea și furtul. În ciuda acestora, instanțele laice
au intervenit în judecarea multor infracțiuni săvârșite de laici.
Competența mitropolit ului și a episcopului de a judeca și pedepsi după pravile pe străinii
din eparhiile lor, fără dreptul de a cere o sumă de bani, deoarece orice infracțiune care implica o
răscumpărare trebuia să râmână pe seama autorității domnești4, era confirmată prin hrisovul din 9
iulie 1752 al domnitorului Constantin Racoviță din Moldova. În ceea ce privește pe catolici, se
știe că în aceeași perioadă domnii Moldovei nu recunoașteau clerului catolic altă competență
judiciară decât cea privitoare la abaterile și sancț iunile de ordin spiritual5.
Mânăstirile aveau drept de judecată și, având caracter patrimonial, putea fi vândut de către
egumeni6. Veniturile mânăstirii erau asigurate de exercitarea directă sau indirectă a dreptului de a
judeca, situație ce s -a menținut ș i de către domnii fanarioți.
În 1726, mânăstirea Putna avea dreptul de judecată asupra unor sate, egumenul fiind
autorizat ca numai el ”să aibă treabă cu dânșii, a -i judeca și certa”, drept încuviințat de hrisovul
domnesc din 2 noiembrie. Competența egumen ilor, episcopilor și mitropoliților era să judece și pe
robii de sub stăpânirea lor, având dreptul să îi pedepsească pentru infracțiunile săvârșite, cu
excepția furtului și omuciderii.
De-a lungul timpului, în Țara Românească, au existat preoți care s-au dat drept oameni de
rând, din cauza faptului că nu mai puteau plăti dările, astfel încât domnitori precum Alexandru
Iliaș, Radu Mihnea, Matei Basarab, Gheorghe Duca, Constantin Brâncoveanu sau Ștefan
Cantacuzino au intervenit asupra plății de către pr eoți a impozitelor către stat. În afara dărilor
către stat, preoții aveau și alte obligații către mitropolit, episcop și protopop, precum ”ploconul
cârjei” la numirea unui nou ierarh, ”obicinuitul plocon al sfântului Constantin”, hramul
mitropoliei din Buc urești, iar protopopii încasau ”darea bastonului”. Această perioadă este
asemănătoare celei din Oltenia sub stăpânirea austriacă din anii 1718 -1739. Fiindcă impozitele
plătite de preoți erau mai mici decât ale celorlalți locuitori, dorind să scape de aceas tă povară,
mulți dintre acești locuitori au decis să fie hirotonisiți, plătind sume de bani boierilor și
episcopilor. Însă aceste fapte nu au rămas nepedepsite și s -au impus măsuri de oprire a abuzurilor
în dobândirea preoției.

4 I. Peretz , Curs de istoria dreptului român , vol. IV, Hrisoave domnești , București, 1931, p. 232 – 236
5 Gheorghe Cronț , Justiția bisericească din Moldova și Țara românească în secolele XIV – XVIII, în
”Mitropolia Moldovei și Sucevei”, LI(1975), nr. 3 -4, p.267
6 Idem , Clericii în serviciul justiției , București, 1938, p. 19 -20

8
1.1.2. Statul și biserica după fa narioți
Epoca fanariotă înseamnă un pas înainte spre modernizarea Țărilor Române, iar de la
înlăturarea fanarioților, aceste țări nu mai pot fi îndepărtate din calea modernizării. Unul
dintre evenimentele importante, ce marchează atât Moldova, cât și Țara Românească îl
reprezintă apariția unui proiect de Constituție a Moldovei din anul 18227, ce conține 77 de
articole, cu principii care depășe sc cunoștințele Țărilor Române de până atunci , cum ar fi:
respectul proprietății (art. 3 și art. 58), libertatea individuală ( art. 6 și art. 8), libertatea
muncii și a comerțului (art. 13), garantarea onoarei oamenilor (art. 18), egalitatea înaintea
legilor (art. 12, 18, 26 ), modul împământenirii (art. 14 – 16), oprirea străinilor de a cumpăr a
immobile și case în orașe (art. 68) , inviolabilitatea capului statului ( art. 11), publicarea
legilor înainte de aplicare ( art. 17), organizarea judecătorească (art. 24 – 33), organizarea
finanțelor, ordinea public, raporturile între proprietari și țăra ni, oprirea evreilor de a ține
crâșme la sate și arenda moșii, autonomia domnitorului și alegerea lui de către obșteasca
adunare, despre scutelnici, trecerea mănăstirilor închinate la pământeni, școlile românești,
limpezirea hotarelor moșiilor, situația ți ganilor (art. 71), alcătuirea de legi special pentru toate
trebuințele (art. 75), dreptul de petiție la Înalta Poartă(art. 76).
Astfel, în Moldova, aceste idei liberale inovatoare au stârnit reacția marii boierimi, iar
domnitorul Ioniță Sandu Sturdza a pub licat Anafora pentru pronomiile Moldovei din 1827,
prin care se permiteau privilegii boierești, precum: a nu -și da fiii la armată, a nu plăti dări
pentru orice avere ar avea, a se acorda scutirea absolută de orice contribuție a boierilor la
nevoile statulu i.8
Un alt eveniment care a marcat relațiile dintre stat și biserică după fanarioți îl
reprezintă cel din primăvara anului 1828, și anume războiul ruso -turc, care a condus la
încheierea Convenției de la Akkerman dintre Rusia și Turcia, din 25 septembrie/ 7 octombrie
1826, moment ce a marcat desființarea autonomiei statale a Moldovei și Munteniei.
Tratatul de la Adrianopol, din 2/14 septembrie 1829 reprezintă aplanarea conflictului
ruso-turc și prevede, la articolul 5 faptul că: ”Principatele Moldovei și al Valahiei, care s -au pus
prin o capitulație sub suzeranitatea Înaltei Porți, și a căror prosperare Rusia o garantează, vor
păstra privilegiile și libertățile care le sunt asigurate în deose bite timpuri, fie în capitulațiile lor

7 A. D. Xenopol , Istoria românilor din Dacia Traiană , vol. XI, p. 28 – 54
8 Ion Țuțuianu , Statul și biserica românească în epoca premodernă . Studiu istorico -juridic , Plumb, Bacău,
2003 , p. 46

9
sau în tratatele dintre ambele imperii, fie în hatișerifele Înaltei Porți. Prin urmare, se vor bucura
de liberal exercițiu al cultului lor, o deplină siguranță, o cârmuire națională și neatîrnată și o
nemărginită libe rtate a comerțului.”9

1.1.3. Reglementarea juridică a relațiilor di ntre stat și biserică de către Regulamentele
Organice
În ceea ce privește apariția Regulamentelor Organice, un rol esențial l -au avut rușii,
care iau sub supravegherea lor întemeierea regulamente lor. Astfel, au apărut două regulamente:
Regulamentul Organic al Valahiei (pus în aplicare la 1 iulie 1832) și Regulamentul Organic al
Moldovei (pus în aplicare la 1 ianuarie 1832) . Originalul Regulamentului Organic al Valahiei
avea să fie distrus de către revoluționari la 1848, iar cel al Moldovei a dispărut în 1872.10
Ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829),
Regulamentele Organice au consfințit o p uternică influență a Imperiului Rus în Principatele
Române. Cu toate criticile care se aduc acest ui document, nu poate fi ignorat faptul că el a
consacrat pentru prima oară principiul separației puterilor în stat și a favorizat dezvoltarea noilor
relații e conomice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor și a introdus norme și
instituții moderne de organizare a statului. Regulamentele organice integrează astfel proiectele
anterioare de organizare a statului , iar sub acest nume modest, ele re prezintă, în opinia lui
Nicolae Iorga, o adevărată Constituție.11
Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administrației
publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă și
judecătorească al e guvernului. În același timp, Regulamentele păstrau tradiția unui executive
puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămânea figura -cheie a
sistemului politic. Alt principiu de bază era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra
problemelor de la sate și asupra administrației urbane pe care îl exercitau oficialități numite de
guvernul central, subordinate acestuia. Regulamentele conțineau prevederi privind modernizarea
și eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri
și cheltuieli planificate, elaborat de domn și aprobat de legislativ. De asemenea, Regulamentele

9 D. A. Sturdza – C. Colescu – Vartic , Acte și documente relative la Istoria renașterii României , vol. I (1391 –
1841), București, 1900, p. 318 , apud Ion Țuțuianu , op. cit. p. 48 – 49
10 Sever Buzan, Regulamentele Organice și însemnătatea lor pentru dezvoltarea organizației Bisericii
Ortodoxe Române , în ”Studii Teologice”, VIII(1956), nr. 5 -6, p. 365
11 http://www.unitischimbam.ro/regulamentele -organice/ (accesat ultima oară la 16 martie 2019)

10
sporeau autoritatea statului asupra bisericii ortodoxe și reduceau semnificativ rolul clerului în
problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societății.12
Cele două regulamente prezintă un conținut asemănător și ambele dezvoltă chestiuni
bisericești, pe lângă cele politice și administrative. Aceste chestiuni bisericești se referă la:
regimul juridic al clerului, judecarea, atribuțiile politice și sociale ale clerului, evidența actelor
stării civile de către clerici, reglementarea juridică a instruirii clerului și statului juridic al
situației material a clerul ui.
Regimul juridic al clerului . Regulamentele Organice consacrau o practică veche a
alegerii dintre pământeni a episcopilor, păstrată cu sfințenie în Moldova și care, atunci când nu
era respectată, declanșa proteste categorice13. Astfel, mitropolitul urma să fie ales dintre episcopi
și primea recunoaștere canonică de la patriarhul din Constantinopol.
În privința regimului juridic al clerului există și un amestec din partea statului, în
sensul că acesta intervenea și acolo unde s -ar fi impus doar cuvântul bi sericii, creând o situație
mai puțin plăcută, dar în care biserica nu putea să acționeze, aplicându -și normele canonice și
conceptele morale prin slujitorii ei.
Judecarea clerului se realizează pentru abateri bisericești și duhovnicești de către
ierarhi și protopopi, iar pentru situațiile civile se îndeplinește de către instanțele laice din
perspectiva Regulamentului Organic al Moldovei.
În viziunea Regulamentului Organic al Valahiei, pentru abateri duhovnicești și politice,
mitropolitul și episcopii își po t pierde dreptul la scaun., aceștia fiind judecați de doisprezece
arhierei eparhioți și titulari din Principate sau din alte părți, împreună cu doispezece boieri aleși
de Adunare.
În timpul dar și după Regulamentele Organice, clerul s -a bucurat de o îngrij ire deosebită,
fiind supus la diferite judecăți: judecarea după canoane, judecarea prin mandatari și judecarea
de către instanțele civile.
În atribuțiile politice și sociale ale clerului , pe lângă cele bisericești, intră și aceea
că în fiecare principat, mitropolitul și episcopii vor face parte din Adunarea Obștească
Extraordinară pentru alegerea domnitorului, dar și din Adunarea Obștească obișnuită a

12 http://www.unitischimbam.ro/regulamentele -organice/ (accesat ultima oară la 16 martie 2019)
13 A.D.Xenopol , op. cit.,vol. X, p. 80, 201; N. Dobrescu , Lămuriri canon ico-istorice asupra sinodului și asupra
organizațiunii bisericești din Biserica Ortodoxă ,București 1909, p.31; N. Iorga , Istoria românilor , vol. VIII,
București, 1938, p. 235; Liviu Stan , Mirenii în biserică , p.164, 518, 530 -556;

11
fiecărui principat, un fel de parlament , mitropolitul deținând calitatea de președinte al acestei
Adunări.14
Regulamentul Organic al Moldovei mai impune ca ajutoarele date din Casa Milelor să
se împartă pentru cei ajutorați de față cu protopopii. Acestea se acordau doar în prezența
unei dovezi de lipsire, eliberată de preot și un fruntaș al satului.
Evidența actelor stării civile de către clerici este elementul de noutate adus de
Regulamentele Organice . Registrele actelor stării civile urmau să fie ținute de preoți sub grija
mitropolitului și ep iscopilor și sub controlul Departamentului Treburilor din Lăuntru.
Verificarea și centralizarea lor era dată în sarcina autorităților politico -administrative. În
Regulamentul Organic al Moldovei se expune și felul în care trebuiau să fie ținute aceste
acte.15
Reglementarea juridică a instruirii clerului a apărut ca o necesitate în
Regulamentele Organice, deoarece clericii aveau nevoie să nu mai trăiască în ignoranță.
Astfel, Regulamentele au reglementat oprirea hirotonirii a celor care nu au absolvit
seminarul.
Cu privire la învățămâ ntul religios, și statul putea interveni, stabilindu -se așadar că Logofătul
biseri cesc va supraveghea asupra școlilor teologice și împreună cu chiriarhul locului va avea
grijă ca regulamentul să se aplice atât pentru învățământ și disciplină, cât și pentru profesori.
Regulamentele Organice au fost deosebit de importante pentru dezvolta rea vieții
statale și a celei bisericești, drept dovadă că s -au păstrat unele principii organizatorice. De -a
lungul timpului, Regulamentele au reușit să reastabilească ordinea în Principatele Române,
eliminând, dar nu în totalitate, nesiguranța și nelegiui rile existente, creând un drum curat
către organizarea modernă a statului.
În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde
transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în
special în do meniul finanțelor, oferind astfel garanții mai concrete decât înainte pentru
investiții și contracte, condiții esențiale ale progresului economic. Totodată, ele au grăbit
momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două țări, de instituții p olitice

14 Ion Țuțuianu , Statul și biserica românească în epoca premodernă . Studiu istorico -juridic , Plumb, Bacău,
2003 , pp. 69 -71
15 Ibidem, p. 73

12
aproape identice și prin garantarea cetățeniei comune pentru locuitorii lor. Totuși, în ciuda
acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut. În multe domenii ale
vieții publice, ele au preluat idei și proiecte cum ar fi ge stionarea rațională a resurselor
financiare , propusă de boierii reformatori în deceniile precedente. Concentrarea puterii în
mâinile domnului și extinderea apa ratului birocratic în detrimentu l administrației regionale și
locale erau în deplină concordanță cu principiile deja fundamentate.16

1.1.4. Statul și biserica față de revoluția din 1848
Cu toate că poporul româ n s-a despărțit prin granițe artificial e de Impe riul Otoman,
Imperiul Habsburgic și ”protectoratul” Rusiei țariste , revoluția de la 1848 a adus numeroase
schimbări în viața societății europene, și implicit în societatea românească prin programul și
revendicările social -politice fundamentale, dar și prin vastitatea desfășurării forțelor sociale
care au susținut -o.17
În contextu l evenimentelor ce s -au petrecut, un rol determinant l -a avut Biserica
românească. În ciuda existenței tradiției de supușenie a bisericii față de autoritatea statului s –
au găsit mai mulți clerici, dintre cei mai curajoși, care s -au implicat în viața politică și în
revoluție. As tfel, în Moldova, arhiereul Justin Crivăț Edessis, viitorul locțiitor de episcop al
Romanului, se număra printre revoluționarii moldoveni refugiați la Cernăuți, deoarece
refuzase să predea autorităților statului niște scrisori ale mitropolitului Meletie18.
În Moldova, mișcarea revoluționară a avut un caracter pașnic, ea mai fiind denumită în
epocă și revolta poeților și s-a concretizat printr -o petiție în martie 1848 și printr -un program
în august 1848. Petiția -proclamațiune cuprindea 35 de puncte și a fost redactată, de
catre Vasile Alecsandri, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la
hotelul Petersburg din Iași, cu știrea domnitorului Mihail Sturza, în data de 27 martie.
Această "petițiune a boierilor și notabililor moldoveni" avea un caracter moderat datorită
atitudinii rezervate a principelui Sturza, care era presat de prezența trupelor ruse la graniță.
Simțind pericolul unei mișcări și în Moldova, sub influența celor de afară, domnitorul însuși

16 http://www.unitischimbam.ro/regulamentele -organice/ (accesat ultima oară la 16 martie 2019)
17 Pr. Dr. Ioan M. Bota , Istoria bisericii universale și a bisericii românești , Casa de editură VIAȚA
CREȘTINĂ , Cluj-Napoca , 1994, p. 263
18 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu , Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi,
București, 1971, p. 526 -527; Dumitru Radu , 130 de ani d e la revoluția din 1848 în țările române, în” Biserica
Ortdoxă Română” , XCVI (1978), nr. 5 -6, p. 503

13
le-a cerut petiția. Cu toate că memoriul lor nu cuprindea decât reforme moderate, mai mult de
ordin administrativ și cultural, în conformitate cu Regulamentul Organic, domnitorul l -a
folosit ca pretext pentru arestarea capilor mișcării. Printre aceștia se aflau Alexandru Ioan
Cuza, Lascăr Rosetti, Răducanu Rosetti, Mitică Rosetti, Grigore Romalo, Manolache
Costache Epureanu , Alexandru Moruzi, Zaharia Moldovanu, Alexandru Miclescu, Nicolae
Catarg iu, Vasile Canta și Dimitrie Filipescu. Aceștia urmau să fie trimiși în exil în Turcia,
însă unii dintre aceștia au reușit să -i cumpere pe cei care trebuiau să -i treacă Dunărea (una
dintre persoanele care au jucat un rol definitoriu a fost Maria Rosetti, c are "mergea pe
talvegul Dunării cu copilul în brațe și cu pungile de galbeni" pentru a -i elibera pe cei căzuți
prizonieri), ajungând la Brăila. De aici au reușit să plece în Transilvania, de unde au trecut
în Bucovina.
În vara lui 1848 se aflau în Bucovina – și mai ales în Cernăuți – circa 50 de fruntași ai
tineretului revoluționar moldovean, printre care: Alexandru Ioan Cuza, C. Negri, D.
Canta, Vasile Alecsandri, Al. Russo. Acestora li s -a adăugat și Mihail Kogălniceanu, care
avusese un conflict cu fiul d omnitorului. În august 1848 este redactat un program în 36 de
puncte, care a fost publicat de Kogălniceanu sub titlul „Dorințele partidei naționale din
Moldova”. Acest program se deosebea radical de petiția din martie, fiind împotriva
Regulamentului organi c și a protectoratului țarist. Se cereau, printre altele: egalitate politică
și civilă, instrucțiune gratuită, împroprietărirea țăranilor și se încheia cu o dorință
arzătoare: unirea Moldovei cu Țara Românească , unirea fiind considerată drept „cheia bolței
fără care s -ar prăbuși edificiul național.”19
În Muntenia, revoluția a început pe 9 iunie 1848, la Islaz – Romanați, pe Dunăre. Încă
de la debutul revoluției, Biserica a avut o implicare remarcabilă, astfel încât preotul Radu
Șapcă, alături de alți doi pre oți, Oprea și Gheorghe, a ținut o slujbă de sfințire a steagurilor
revoluționare în fața marii adunări, apoi a expus o rugăciune special concepută pentru acest
eveniment. Astfel, a fost constituit Guvernul Provizoriu, alcătuit din cinci membri: Ion
Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu, maiorul Christian Tell, căpitanul N. Pleșoianu și Radu
Șapcă, reprezentantl țărănimii asuprite și propovăduitor al Revoluției, guvern ce se va uni cu
guvernul constituit în București în 14/26 iunie 184820.

19 https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1848 (accesat ultima oară la 17
martie 2019)
20 Pr. Dr. Ioan M. Bota , Istoria bisericii universale și a bisericii românești , Casa de editură VIAȚA
CREȘTINĂ , Cluj-Napoca , 1994, p. 263

14
De la Islaz, revoluționarii au plecat la Craiova, iar la 13 iunie, preotul Radu Șapcă
semnează decretul de numire a lui Constantin Romanescu, împreună cu ceilalți membri ai
Guvernului Provizoriu, în funția de secretar. La 14 iunie s -a format un nou guven, condus de
Mitropolitul Neofit, Constantin Romanescu nemaifiind pe lista guvernanților, deoarece
mitropolitul nu accepta alături de el un preot.
Așadar, la revoluția de la 1848 au participat mulți clerici, atât direct, prin publicitate
falsă sau luptând împotriva tuturo r opreliștilor , cât și indirect, prin implicare politică, având
roluri principale în guvern, așa cum a fost Radu Șapcă, cel ce s -a aflat în fruntea revoluției.
Deși clericii au fost numeroși, un lucru a rămas neclarificat, și anume: mitropolitul și episco pii
nu s-au implicat, ci au stat în așteptare, bazată pe promisiuni și probabilități, neavând nicio
opinie cu privire la deciziile guvernului. Însă acest lucru a fost doar temporar, deoarece și
mitropolia și episcopiile au depășit starea în care se aflau, atunci când s -a dezlănțuit revoluția
asupra tuturor celor implicați, devenind instrumente ale represiunii față de clericii
revoluționari pe care i -au adăpostit în temnițele lor21.

1.1.5. Statul și biserica față de actul Unirii P ricipatelor
După încheierea Tratului de la Paris din 18/30 martie 1856, rezultat al Războiului
Crimeii, a avut loc un mare eveniment istoric: Unirea Principatelor. Împreună cu acesta venea
și o organizare politică și socială nouă pentru țările române. Astfel, î n lupta pentru Unire, u n
important sprijin a venit din partea bisericii, un izvor nesecat de minți luminate, care au
susținut acest eveniment prin scrieri și predici menite să atragă societatea pe drumul ce avea
să însemne un nou început. S -au alăturat partidei unioniste Sofron ie Miclescu, Neofit Scriban
și arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, însă au existat și antiunioniști, printre care amintim
de postelnicul Nicolae Istrate.

21 Ion Țuțuianu , Statul și biserica românească în epoca premodernă . Studiu istorico -juridic , Plumb, Bacău,
2003 , p. 110

15
”Se poate afirma că biserica română a participat efectiv la actul unirii Principatelor.
Dacă este unanim recunoscut că Unirea se datorează mai ales luptei moldovenilor pentu
înfăptuirea ei, de necontestat este că biserica Moldovei, mai ales prin dârzenia mitropolitului
Sofronie Miclescu, a condus lupta unionistă. Fără acest om curajos, îndărătnic și patriot, ca
nimeni altul dintre înaintașii lui, este greu de crezut că s -ar fi putut realiza idealul național
visat veacuri de -a rândul de către neamul românesc.”22

22 Ibidem, p. 142

16

CAPITOLUL AL II -LEA
STATUL UNITAR ROMÂN
2.1. Statul și biserica în timpul domniei lui Cuza Vodă
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza și unirea celor două principate reprezintă pași
importanți spre modernizarea statului româ n. Părăsirea domniilor fanariote și reîntoarcerea la
domniile pământene din anul 1821, dar și Regulamente le Organice reorganizează viața
publică iar domnitorii trebuie să domnească în conformitate cu dorința statală. Astfel, legile
își fac apariția, iar relațiile dintre stat și biserică trebuie reglementate prin legi speciale, pentru
a se putea bucura de inst ituții după modelul european.
De asemnea, ”regimul constituțional început cu Regulamentele Organice, urmat de
Convențiunea de la Paris , din 7/ 10 august 1858, încheiată între Curtea Suzerană și Puterile
garante privitoare la autonomia Principatelor Române Unite și devenită legea fundamentală a
României , apoi Statutu Dezvoltătoriu Convențiunei din 7/19 august 1858, decretat de
domnitorul Cuza în mai 1864, dar și Legea electorală din 2/14 iulie 1864 nu mai permiteau
autoritarismul domnesc în materie de reglem entare legală”23.
Legea fundamentală care a avut o mare însemnătate pentru statul român este
reprezentată de Constituția din 1866, o lege complex ă în litera și spiritu l ei, aducând
numeroase beneficii.
În prezentul capitol voi evidenția legătura juridică dintre stat și biserică , sub domnia
lui Alexandru Ioan Cuza și a regelui Carol I, încă de la actul unirii și până la crearea statului
unitar româ n.

2.1.1. Începutul primelor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza
Inspirat de revoluțiile de la 1848, Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) a încercat prin
domnia sa, crearea unui program atotcuprinzător de reformă, care era alcătuit din toate
aspectele de care avea nevoie societatea și prin care se dorea o redefin ire a relațiilor dintre

23 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă . Studiu istorico -juridic , Editura Casa
Scriitorilor Bacău, 2005, pp. 8 și urm.

17
Biserică și stat. În anul 1859, devenind conducătorul Principatelor Unite ale Moldovei și Țării
Românești, noul stat care va purta numele de România, din momentul în care va fi recunoscut
de puterile europene trei ani mai târziu. În acest moment istoric, Biserica Ortodoxă reprezenta
cultul dominant, unde „mici comunități romano -catolice, evreiești și musulmane existând în
Moldova centrală, în marile orașe și, respectiv, în Dobrogea".
Dintotdeauna, dorința lui Cuza a fost de a contro la îndeaproape viața bisericească, apărând
independența Bisericii locale față de Patriarhia de la Constantinopol, pentru a beneficia de
subordonarea acesteia în proiectele sale mărețe. Astfel, Cuza a dorit să pună capăt
transferurilor masive de bani către mânăstirile de la Muntele Athos și către Patriarhia de la
Constantinopol. De -a lungul timpului, Biserica a beneficiat de ajutorul domnitorilor
moldoveni și munteni, care i -au oferit mari suprafețe de teren, iar la sosirea domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, o vastă parte din livezile și viile aparținând Moldovei și Țării
Românești erau proprietatea mănăstirilor ortodoxe închinate Constantinopolului, Muntelui
Athos și altor patriarhe ce aparțineau ortodoxismului.
Slăbind puterea financiară a principatelor, din cauza acestor transmiteri constante de bunuri
în străinătate, Cuza a recurs la secularizarea averilor mănăstirești. Așadar, acesta a oprit
transferurile de fonduri în străinătate și a urcat nivelul de educație și cunoaștere a clerului, a
susținut utiliza rea limbii române ca limbă folosită în liturghii, a adus alfabetul latin, care l -a
înlocuit pe cel chirilic și a sprijinit financiar statul în activitățile bisericilor și pentru salariile
clerului. 24

24 Lavinia Stan, Lucian Turcescu , Religie și politică în România postcomunistă, pp. 55 -56

18
2.1.2. Conflictul dintre stat și biserică pentru averile mânăstirilor pământene din
Moldova
Fiindcă m ânăstirile pământene din Moldova dispuneau de averi mari, iar Guvernul
avea nevoie de bani, la data de 1 iunie 1859 dă un decret, prin care mânăstirile Adam,
Agapia, Neamț, Secu și Vorona să -și înscrie p roprietățile în administrația Ministerului
Cultelor . Acest decret a fost aspru criticat de Sofronie Miclescu, mitropolitul Moldovei,
intrând în mari conflicte cu guvernul. Cu toate acestea, proprietățile mânăstirilor sunt luate cu
asalt, bunurile sunt inve ntariate, atelierele sunt desființate, vitele, stupii și alte bunuri le sunt
vândute. Așadar, averile mânăstirilor fiind micșorate, iese la iveală și influențarea
mitropolitului de cei care îl înconjurau, ”mulți de o moralitate care nu inspiră încredere”.25
Pentru a nu se pierde în totalitate averile mânăstirii Neamț din Basarabia, ieromonahul
Teofan Cristea are însărcinarea să ceară ajutorul guvernului rus, sarcină pentru care are
mandat de la mitropolitul și starețul mânăstirii. Astfel, la data de 29 iuni e 1859, Teofan
Cristea se ocupă de proiectul pentru construirea unei noi mânăstiri a Neamțului în Basarabia,
cerând ajutorul episcopului de Chișinău, iar în schimbul aprobării, mânăstirea nou construită
ar ține o școală de județ , iar absolvenții pregătiți sub protecția Rusiei, să poate fi folositori și
în Moldova, unde ”azi între valurile actuale și propaganda catolică,se clatină temelia bisericii
de la Răsărit”. Fiindcă ”ei au mare frică și n -au chip s -o facă”, deoarece ”dacă ar afla
guvernul Moldovei că e i au alergat la ajutorul Rusiei , cine știe ce ar fi pătimit din această
cauză”, scrisoarea a fost dată episcopului Basarabiei prin arhimandritul Ieronim Gepner,
egumenul mânăstirii basarabene Gârbovățul.
”Conflictul creat între guvernul Moldovei și mânăstirea Neamț ca urmare a decretării
averilor mânăstirești pământene chinovii, precum și modul autoritar până la brutalitate de
sancșionare a mitropolitului Sofronie Miclescu al Moldovei, pentru opoziția făcută mai ales
la această măsură legată de avere a bisericească, fără a fi fost secularizare, ci numai control
asupra veniturilor acestor averi, și -a spus cuvântul și călugărimea română s -a stăpânit. În
schimb, călugării greci s -au răzvrătit și au reclamat guvernul roman la Constantinopol și
Petersburg, la alte curți europene, au respins orice despăgubire oferită de legea secularizării și

25 Radu Rosetti , Conflictul dintre guvernul Moldovei și mânăstirea Neamțului în ”Analele Academiei
Române” , t. XXXII. Memoriile secției istorice, București, 1910, p. 841 -1003

19
de oferta ulterior mai bună, până ce au pierdut absolute totul, adică și averile și orice urmă de
despăgubire.”26

2.1.3. Legi referitoare la diferite probleme bisericeșt i
Legăturile autorității statale cu autoritatea bisericească sunt din ce în ce mai strânse ,
fiind necesare o serie de legi special e, dintre care amintim: Legea secularizării averilor
mânăstirești , Legea pentru înmormântări , Legea pentru comunele urbane și rurale și
Legea călugăriei . De asemenea, atenția statului a fost concentrată și pe decretarea limbii
române, înființarea episcopiei Dunării de Jos (17 noi embrie 1864), cărțile religioase,
regularea schimei monahale ( 30 noiembrie 1864), introducerea calen darului Gregorian și
învățământul teologic.
Una dintre cele mai importante legi care au condus România spre modernizare este
reprezentată de Legea secularizării averilor mânăstirești . Aceasta a fost votată la data de
13 decembrie 1863, iar în cuprinsul ei se pune accent pe trecerea în proprietatea statului atât a
averilor mânăst irești închinate Locurilor Sfinte din Orient, cât și pe ale mânăstirilor
pământene . Astfel, o mare parte din suprafața țării se afla sub stăpânirea statului, în ciuda
conflictelor d intre guvern și biserică, care au durat zeci de ani, devenind litigiu internațional,
dată fiind implicarea puterilor garante europene, dar mai ales Turcia și Rusia, care prin
aceasta s -au unit contra românilor în favoarea grecilor.
Legea secularizării cupr indea următoarele articole:
”Art.1. Toate averile monastirești din România sunt și rămân ale S tatului .
Art.2. Toate veniturile acestor averi bisericești se înscriu între veniturile ordinare ale
bugetului Statului.
Art.3. O sumă se afectă Locurilor Sfinte, către care erau închinate unele din monastirile
pământene, și acestea numai sub titlu de ajutor, în conformitate cu intențiunea dedicațiunii
lor. Această sumă se va mărgini în maximul cifrei de 82 000 000 lei, cursul de
Constantinopol, odată pentru totdeau na, coprinzându -se în această sumă, 31 000 000 lei, ce
Locurile Sfinte datoresc Țării Românești, după stipulațiunile anterioare.

26 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă . Studiu istorico -juridic , Editura Casa
Scriitorilor Bacău, 2005, p. 56

20
Art.4. Comunitățile religioase ale Locurilor Sfinte vor fi datoare a da socoteală despre
întrebuințarea sus -zisului capital.
Art.5. În nici un caz și sub nici un motiv comunitățile religioase nu vor putea ajunge cea mai
mică parte din capital, nici a întrebuința veniturile, afară de destinațiunea lor special, adică
întreținerea Bisericii Ortodoxe din Orient și a stabilimentelor de binefacere lipită de ea.
Art.6. Guvernul va lua înapoi de la egumenii greci cărțile și vasele sfinte cu care pietatea
strămoșilor noștri înzestrase aceste așezăminte (bisericile și monastirile) precum și
documentele ce au fost încredințate zișilor egume ni, aceasta în conformitate cu inventarele ce
se găsesc în arhivele statului.
Art.7. Se afectează încă o sumă de 10 000 000 lei, cursul de Constantinopol, pentru fondarea
(acolo) a unei școli laice precum și a unui spital în care vor fi primiți și creștini de diferite
rituri.
Art.8. Stabilimentele de binefacere citate la art. 7 vor fi puse sub direcțiunea unui comitet
(consiliu) care va fi prezidat de agentul României la Constantinopol, comitet compus din doi
membri aleși dintre comunitățile religioase de l a Locurile Sfinte.
Art.9. Guvernul va lua măsurile necesare de a se garanta capitalul sumei de 51 000 000 lei,
cât și întrebuințarea veniturilor acestui capital.” (Monitorul Oficial al României, nr. 249 din
14/26 decembrie 1863).
La data de 18 martie 1864 a fost adoptată Legea pentru înmormântări , care
prevedea faptul că toate cultele din țară sunt obligate să realizeze cimitire de înmormântare la
cel puțin 200 de metri de marginea fiecărei localități, fiind interzisă înmormântarea în
biserici, spitale, temple, sinagogi, capele, dar și în jurul acestora.
La 31 martie 1864, actele stării civile erau luate de la clerici și date primăriilor, fapt ce
poartă numele de Legea pentru comunele urbane și rurale. ”Codul civil promulgat la 1
decembrie 1864, a luat d in competența tribunalelor bisericești problema divorțului și a dat -o
tribunalelor civile (art. 216). Astfel, dicasteriile pierzându -și obiectul muncii s -au desființat.
Se prevedea ca obligatorie doar căsătoria civilă (art. 151), iar gradele de rudenie de la al IV –

21
lea, pe linie colaterală, nu mai constituiau impediment la căsătorie. Se menținea totuși rudenia
de la botez între fini și nași (art. 145)”27
Legea călugăriei , numită și ”decretul organic pentru reularea schimei monahicești” a
fost adoptată la dat a de 30 noiembrie 1864 și prevedea că nimeni sub vârsta de 60 de ani la
bărbați și 50 de ani la femei , excepție făcând atât cei care au făcut seminariile religioase, cât
și cei invalizi sau care sufereau de boli incurabile. Articolul 5 din acestă lege menț iona că
doar pe baza autorizației dată de sinodul general și ministerul Cultelor și numai la acele
mânăstiri și schituri sau sihăstrii stabilite prin ”regulament special”(cap.II, art.4) se putea
intra în monahism.

2.1.4. Lupta pentru canonicitate
În anul 1865, doar doi ierarhi ”canonici” conduceau cele două mitropolii românești
extracarpatice : la București, mitropolitul Nifon și Calinic, episcopul Râmnicului, iar ceilalți
șase erau arhierei titular, numiți de către domn locoteneți de episcope și apoi, prin decret,
chiar episcopi.
În țară s -au format două partide bisericești, în funcție de perspectiva lor față de Legile
lui Cuza. Unul dintre partide a fost alcătuit din ierarhii numiți de Cuza și care au susținut
politica bisericească a domnitorului, anume: M elchisedec Ștefănescu, Dionisie Romano,
Calinic Miclescu, Iosif Gheorghian. Pe de altă parte, a existat partidul celor care susțineau
menținerea canoanelor și alegerea episcopilor, nu numirea lor de către domnitor. Acest partid
a fost alcătuit din frații S criban, Neofit și Filaret, Iosif Bobulescu, Ioanichie Evantia28, Scarlet
Rosetti și alți preoți laici.
În acest conflict a fost implicată și Patriarhia ecumenică, în urma criticilor aduse legii privind
secularizarea averilor mânăstirești. Astfel, după votar ea legii secularizării, la data de 8
februarie 1865, Sofronie III, patriarhul ecumenic, a trimis o scrisoare mitropolitului Nifon, în
care își exprima nemulțumirea față de această lege, numind -o ”îndrăzneală afară de toată
legea omenească și dumnezeiască”, cerându -i mitropolitului să îi demonstreze domnitorului

27 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă . Studiu istorico -juridic , Editura Casa
Scriitorilor Bacău, 2005, p. 60
28 Constantin Drăgușin , Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate , în ST, an. IX, 1957,
nr. 1-2, p. 96

22
Alexandru Ioan Cuza greșeala pe care o făcuse, însă totul a fost în zadar, deoarece
mitropolitul Bucureștiului i -a dovedit că reproșurile sale erau nefondate.
După convocarea Sinodului patriarhal de către către patriarhul ecumenic de la 12 aprilie
1865, a avut loc o corespondență între Cuza și patriarh și între patriarh și cei doi mitropoliți ,
în care au discutat despre introducerea de inovații anticanonice în Biserică (proclamarea
unilaterală a autoc efaliei , convocarea Sinodului de către domnitor, admiterea mirenilor în
Sinod) .
La data de 8 octombrie 1865, domnitorul patriarhul ecumenic a convocat un Sinod
patriarhal extraordinar, condamnând legislația românească drept necanonică.
Dată fiind abdicarea forțată a lui Cuza din 11 februarie 1866, a determinat patriarhul
ecumenic să -și tempereze comportamentul, rupând legăturile cu episcopii ”necanonici”29 și
păstrând legătura cu Iosif Bobulescu și Filaret Scriban.
În urma acestor întâmplări, episcopii necanonici erau nevoiți să facă o alegere: dacă acceptau
numirea prin decret, se bucurau de ajutorul Guvernului, putându -și exercita misiunea
arhierească, însă intrau într -o luptă cu Patriarhia ecumenică, iar dacă refuzau, deveneau
izolați, fără niciun aju tor din partea Guvernului, doar bucurându -se de bune relații cu
Patriarhia. Astfel, aceștia au decis că numirea episcopilor de către Domn era agală cu numirea
de către popor.
Oamenii care cereau păstrarea canoanelor și alegerea episcopilor, au avut o altă perspectivă .
Unul dintre frații Scriban, Neofit, nu a acceptat numirea prin decret , fiind susținut și de
Filaret , cerând lui Melchisedec să demisioneze, însă acesta a refuzat .
Conflictul dintre stat și biserică pentru canicitate a fost discutat în mai mult e articole de
presă,în care necanonicii îi combăteau oe canonici, prin faptul că ”episcopii din trecutul
bisericii Românești, precum și din Transilvania sau Carloviț erau aleși nu doar de către
episcope, ci și de laici ”.30 Cu toate acestea, Neofit Scriban n u s-a lăsat mai prejos și a
contestat printr -o replică rostită de el în Biserica Amza, din 10 iulie 1867 , consemnată într -o
broșură:

29Nicol ae Dobrescu , Studii de istoria Bisericii Române contemporane , vol. I (1850 -1859), București, 1905 , pp.
127-132
30 Paul Brusanowski , Stat și biserică în V echea Români e între 1821 -1925 , Editura Presa universitară c lujeană,
2010, p p. 93 -96

23
”Alegerea episcopilor ori de se face numai de către cler, cum a fost în Moldova până
la Cantemir, este canonică; ori se face de către cler împreună cu notabilii cei bine credincioși,
tot este canonică; și episcope necanonici sunt aceia care se numesc de că tre stăpânitorii
lumești, sau se pun prin vulg […] Episcopii în Transilvania se aleg de către cler și de notabili,
ceea ce zic și orânduiesc și Sfinții Apostoli și canoanele Sinoadelor, și Iustinian, și ne mirăm
cum propaganda zice apoi că nu cunoaște ca T ransilvania să fie separată de mama Biserică?
Apoi oare cum să se facă un ca aceasta când alegerile episcopilor ei sunt canonice, chiar și
după imperatorul Iustinian, pe care ea îl recunoaște mai sus?”31
În această predică a lui Neofit, acesta a confirmat a legerea canonică a episcopilor în istoria
Bisericii românești, atât în Principatele extracarpatice, cât și în Transilvania .
Un alt exemplu oferit de Neofit Scriban constă în ideea că împărații bizantini nu s -au
amestecat în modul de organizare a Bisericii:
”împărații creștini ortodocși ai Răsăritului, până la regimul de tristă memorie (regimul
lui Cuza – n.n), nici nu s -au gândit măcar de a da legi Bisericii diametral opuse constituțiunii
ei, canoanelor ei și textelor sfinte, precum au făcut pomenitul regi m, prin care faptă au
confundat puterea spirituală cu puterea civilă, precum făceau împărații păgâni, și astfel au dus
în societate pe cea mai mare din robii…robia duhovnicească care implica robia națională,
botez civil, nuntă civilă, episcopat civil, Si nod civil, mănăstiri și călugări civili, și, prin
urmare, au făcut ca clerul, slab de înger, să primească, vrând nevrând, asemena vinovate
instituții, uneltiri dușmane în contra Bisericii lui Iisus Hristos, și să se facă el clerul, cu
această măsură, năimi t puterii civile și vinovate de erezie, de schismă și de necanonicitate în
fața Bisericii, de care nu au vrut ca să asculte. ”32
Lupta pentru canonicitate s -a extins și în planul disputei deschise între persoane.
Astfel, Calinic Miclescu, mitropolitul Mold ovei, a criticat aspru pe frații Scriban, iar aceștia
au cerut ajutorul consulilor străni împotriva Guvernului țării. Cel mai important punct în
această luptă este reprezentat de atacul armat asupra mitropolitului Moldovei, la 19 ianuarie
1871, acesta fiin d rănt de patru focuri de revolver, trase asupra lui de către profesorul de la
Seminar, arhimandritul Clemente Nicolau, un adept al canoniștilor33.

31 Neofit Scriban , Resturnare ultimelor rătăciri a apărătorilor Episcopatului necanonic și a nelegiuirilor făcute
Bisericei Românești , București, 1867
32 Ibidem, pp. 24 -25
33 Nicol ae Dobrescu , Studii , p. 125

24
După desfășurarea acestor întâmplări, au avut loc primele sesiuni ale Sinodului general .
Situația a fost astf el analizată de o comisie, alcătuită din nouă membri, care a declarat că
Sinodul nu era anticanonic, deoarece:
a) „În Sinod intrau episcopii și mitropoliții, cei meniți să analizeze neînțelegerile
ivite între membrii clerului,
b) Sinodul se aduna în timpul prevăzut de canoane;
c) Deși sesiunea ordinară era fixată o dată la doi ani, se putea întruni și în cazuri
de necesitate;
d) Modul de cercetare al pricinilor se ghida dupa can. 61 Cartagina ;
e) Episcopii români activau în conformitate cu ca. 40 Laodiceea;
f) Referitor la arhiereul care nu voia să ia parte la Sinod, acesta era îndrituit să ia măsuri
care puteau merge până la excluderea sa ”mărginindu -l numai în eparhia sa” conform can. 84
Cartagina;
g) Sinodul Bisericii Române era canonic deoarece era adunarea episcopilor țării
lângă mitropolitul președinte, conform Nomocanonului lui Fotie;
h) Ers convocat, conform aceluiași canon de către domnul țării;
i) Sinodul era canonic, întrucât mitropolitul președinte întreținea corespondența cu
Guvernul, conform can. 93 și 94 Cartagina.”34
La acest Sinod nu a luat parte mitropolitul primat Nifon, astfel încât acesta a reproșat că
măsurile au fost luate fără ca el să își dea consimțământul. În urma tuturor criticilor aduse
Ministerului Cultelor la 16 martie 1868, ministrul Dimitri Gusti i -a răspuns următoarele:
”Deciziile Sinodului general al Bisericii Române […] nu sunt confirmate de Măria Sa
Domnitorul, cu părere de rău însă vedem că Prea Sânțitul Patriarh se ingerează într -un chip
prea manifes t în afacerile de disciplină a clerului nostru.”35
După înlăturarea de la domnie a lui Alexandru Ioan Cuza la data de 11 februarie 1866,
s-a continuat problema bisericească. Legăturile cu Patriarhia Ecumenică au fost reluate cu
ajutorul Principelui Carol I , aducând astfel armonia în Biserică.

34 Stelian Izvoranu , Sinoadele de sub regimul lui Cuza Vodă. Importanța lor pentru viața bisericească , Editura
BOR, an LXXVIII, nr. 7 -8, 1960, p. 677 apud Paul Brusanowski , Stat și biserică în veche romaine între 1821 –
1925 , Editura Presa universitară clujeană, 2010
35 Corneliu G. Zăvoianu , Mitropolitul Nifon Primat al României (1850 -1875). Viața și activitatea , în Studii
Teologice (ST), seria a III -a, an. 52, 2000, nr. 3 -4, București , p. 183

25
În anul 1867 a fost conceput un nou Proiect de lege organică a Bisericii românești, iar
în 1870 patriarhul a dorit să fie stipular expres în lege faptul că mitropolitul urma să fie ales
după obiceiul țării, că Domnul va cere de la Patriarhie ”carte de recunoaștere și atârnare
canonică, mitropolitul să -l pomenească la Liturghie, iar Mirul să -l ceară de la
Constantinopol”.
Legea Sinodală sau Legea privind alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și
constituirea Sfântului Sinod a fost aprobată în decembrie 1872 , iar în conținutul acesteia se
aflau, printre altele, următoarele prevederi: episcopatul era ales, nu numit, iar autocefalia nu a
fost expres stipulată, cid oar menționată în articolele 8, 9 și 12.
Așadar, o dată cu adoptarea acestei legi, a luat sfârșit conflictul pentru canonicitate
dintre stat și biserică.

2.2. STATUL ȘI BISERICA ÎN PERIOADA 1866 -1918
2.2.1. Situația bisericii după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza este a cel domnitor care a pus bazele unei biserici de stat,
îndepărtându -se de tradiție și hotărâri de moment. Poziția privilegiată a mitropolitului de a fi
președintele Divanului domnesc, nu era clar reglementată, însă a fost fixată de Regulamentele
Organice. ” Statutul Dezvoltătoriu Convențiunei din 7/19 august 1858”, prevede în articolul
XI: ”Mitropolitul Primat este de drept președintele senatului,” în timp ce mitropoliții și
episcopii eparhioți erau membri de drept, așa cum prevede articolul VII. Cu toate ace stea,
Constituția din 1866 îmbracă lucrurile în alt mod. Astfel, în articolul 21 prevede: ”Libertatea
conșciinței este absolută. Libertatea tutulor cultelor este garantată întrucât însă celebrațiunea
lor nu adduce o atingere ordine publice sau bunelor mora vuri. Religiunea ortodoxă a
răsăritului este religiuneaa dominant a Statului roman. Biserica Ortodoxă Română este și
râmâne neatârnată de orice chiriarhie streină, păstrându -se însă unitatea cu biserica
ecumenică a răsăritului în privința dogmelor. Afaceri le spirituale, canonice și disciplinare ale
Bisericii Ortodoxe Române, se vor regula de o singură autoritate sinodală, conform unei legi
speciale. Mitropoliții și episcopii eparhioți ao Bisericii Ortodoxe Române sunt aleși după
modul ce se determină prin o lege specială”. Tototdată, în articolul 22 era prevăzută ideea
conform căreia ”benedicțiunea religioasă, care pentru căsătorii va fi obligatorie” să se
realizeze înainte de întocmirea actelor civile.

26
În alineatul al doilea din articolul 76 era menționat că mitropoliții și episcopii eparhioți ”vor
fi de drept membri ai senatului”, dar acest lucru conducea la pierderea de către mitropolitul
primat a președenției Senatului, deoarece acesta era ales.
În anul 1867 a fost întocmit un proiect de lege organic pe ntru Biserica Ortodoxă
Română care, în 1869, a fost trimis patriarhiei de la Constantinopol spre avizare. La începutul
anului 1870 , patriarhul ecumenic Grigore VI a dat un aviz prielnic, dar cu mențiunea că legea
cea nouă să cuprindă, ca după alegerea mitr opolitului Ungro -Vlahiei, pe care nu îl recunoștea
încă (de primat al României), să se ceară tomosul patriarhal de recunoaștere, ca mitropoliții să
îl amintească la slujbe, iar Sfântul Mir să fie preluat doar de la Constantinopol.
Astfel, la 4 decembrie 18 72, acest proiect a fost votat de Camera Deputaților, iar la 11
decembrie 1872 de Senat, fiind publicat în Monitorul official nr. 280 din 19 decembrie 1872,
devenind ”Legea Organică pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți, dar și a
constitu irii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici autocefale ortodoxe române”. Această lege a
fost modificată ulterior de legile din 21 ianuarie 1895, 26 martie 1909 și 18 decembrie 1911
și avea să fie cadrul legal al relațiilor dintre stat și biserică până la lege a și statutul bisericii
din România întregită.36

2.2.2. Influența domniei lui Carol I
După unii autori, Cuza domnea ca un „despot luminat", însă acesta a fost nevoit să
abdice și să plece din țară din cauza problemelor financiare și a nereușitei reformelor, situații
pe lângă care s -au adăugat și discuțiile despre viața sa privată. După retragerea acestuia, la
tron a urmat prințul Carol de Hohenzollern -Sigmaringen, denumit Carol I. La 10 mai 1866,
acesta devine domn al României, fiind invitat de către politicienii liberali și conservatori să
preia conducerea țării. Aparținând legiunii care era împotriva lui Cuza, Carol I s -a convertit la
ortodoxie, susținând astfel Biserica Ortodoxă, instituție ce a fost prejudiciată o lungă perioadă
de timp. 37 După toate acestea, toți regii României i -au urmat exemplul, fiind botezați în
credința ortodoxă și considerați protectori ai Bisericii, menținând o continuitate în care „șeful

36 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă . Studiu istorico -juridic , Editura Casa
Scriitorilor Bacău, 2005, pp. 96 -99
37 Lavinia Stan, Lucian Turcescu , Religie și politică în România postcomunistă, p. 58

27
statului trebuia să fie creștin o rtodox, Biserica și statul să coexiste în mod armonios spre
binele unei societăți 《creștin ortodoxe 》și statul să garanteze o cultură creștin -ortodoxă"38.
Biserica a fost construită treptat din principii , precum : autonomia față de autoritățile
de Stat, cons tituționalism (privit ca separare între cele trei puteri) și participarea mirenilor la
administrarea chestiunilor bisericești . Spre deosebire de Biserica Ortodoxă din Regatul
Ungariei, Biserica din România a fost lipsită de un Statut de Organizare, care să efectueze
rolul de constituție bisericească. În schimb, au existat o serie de legi privitoare la Biserică,
emise de Parlament, și regulamente bisericești, emise de Sfântul Sinod și aprobate de Guvern.
De exemplu, regulamente precum ”Regulamentul interior al Sfântulu i Sinod, al Sfintei
biserici autocefale române”39 din 31 mai 1873 , ”Regulamentul pentru atribuțiunile de
precădere ale Mitropolitului primat al României” 40din 15 decembrie 1873 sau
”Regulamentul pentru alegerea arhiereilor titular sau locotenenți ” 41din 28 iunie 1875
urmăreau să orgnizeze diferite sectoare din biserica românească. Aceste regulamente, dar și
multe altele, erau sancționate prin Decret regal și deveneau legi ale autorității statului și nu
doar hotărâri ale autorității bisericești.
Legile așa -zis fundamentale pentru organizarea vieții bisericești după sosirea în țară a
domnitorului Carol I au fost:
 Constituția României, articolul 21;
 ”Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți, cum și a
constituirii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici autocefale ortodoxe române”, votată în 1872 și
modificată în ianuarie 1895, aprilie 1909 și decembrie 1911 . La început, aceasta a fost
constituită din doar 29 de articole, cu prevederi sintetizate despre modul de alegere a
ierarhi lor eparhioți (capitolul I, articolele 1 -7), despre crearea Sfântului Sinod (capitolul II,
articolele 8 -16) și despre eparhii (capitolul III, articolele 17 -29). Prin urmare, modalitatea de
alcătuire a parohiilor și protopopiatelor nu a fost nicidecum abord ată, dar nici prerogativele
ierarhilor, inclusive ale mitropolitului primat. Schimbarea din 1909 s -a datorat ministrului de
Culte liberal, Spiru Haret, și privit introducerea, alături de Sfântul Sinod, a unui noun
organism central – Consistoriul Superior B isericesc, fapt pentru care legea a fost

38 Aristotle Papanikolau, „Byzantium , Ortodoxy and Democracy”, Journal of the American Scădem of Religio n,
anul 71, 2003, p. 84 apud Lavinia Stan, Lucian Turcescu , Religie și politică în România postcomunistă , p. 58
39 Chiru C. Costescu , Colecțiune de Legi, regulamente, acte, deciziuni, circulări, instrucțiuni, formulare și
programe , București, 1916, p. 53 -56
40 Ibidem, p. 57 -58
41 Ibidem, p. 59 -61

28
cunoscuscută sub denumirea de ”Legea Consistoriului”. După preluarea puterii de către
Partidul Conservator, ministrul C.C. Arion a făgăduit modificarea legii, cerând avizul
Sfântului Sinod . Acesta a întocmit un proi ect nou, care nu a fost apreciat de ministrul Arion;
 ”Legea asupra clerului mirean și a seminariilor ”, votată în 1893 și modificată
în 1896, 1900. În 1906 a fost elaborată o lege mai amplă, însă i s-au adus modificări în 1909,
dar și în 1910;
 ”Legea Casei Bisericii” din 1902, modificată în 1906, atunci când a fost emisă
”Legea oganizării centrale a Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor”.
De asemenea, pentru punerea în aplicare a castor legi era nevoie și de regulamente, însă
acestea își pierdeau actuali tatea în momentul în care legea propiu -zisă suferea modificări.
Aceste modificări nu făceau decât să creeze un haos în legislație, ceea ce determina
autoritățile să emită ordonanțe guvernamentale pentru a le înlătura42. În strânsă legătură cu
argumentul de față este afirmația ambasadorului Italiei la București, de Beccaria:
”A face și a desface legi, dintre care unele abia intraseră în aplicare, este una din
plăgile României și arată cu ce ușurință se legiferează în această țară. Consecința este că
acei car e le fac, ei înșiși nu le aplică și multe din ele rămân literă moartă”.43

2.2.3. Războiul de independență
În cazul dobândirii independenței României, între stat și biserică nu mai puteau exista
neînțelegeri, așa cum au fost în anii 1821, 1848 și 1859, deo arece acesta constituia un vis pe
care ambele părți îl doreau îndeplinit.
Datorită ”Regulamentului pentru clerul de armată”, participarea preoților la război era
obligatorie. Scopul preoților în luptă este acela de a încuraja ostașii și era prevăzut ca fie care
regiment să aibă câte un preot. Dintre aceștia, trebuie să ne amintim de câteva nume
marcante: Arhimandriții Ghenadie Merișescu și Ignatie Serian, Ieromonahul Veniamin
Alexandrescu, protosinghelul Sava Dumitrescu și preotul Nicolae Budișteanu în garni zoarana

42 Paul Brusanowski , Stat și biserică în V echea Românie între 1821 -1925 , pp. 97 -98
43 Ion Mamina și Ion Bulei , Guverne și guvernanți. 1866 -1916 , București, 1994, p. 195

29
București; protosinghelul Agatanghel Guțu în garnizoana Craiova; preoții Ilie Grigoriu și
Narcis Crețulescu în garnizoana Iași44.
S-au pus la punct ”Comitete clericale”, care acționau pentru sprijinirea ostașilor răniți
pe front prin mari sume de bani, primite de la mânăstiri, profesori și preoți învățători. Văzând
implicarea acestora, dorința de solidaritate a ajuns și la elevii seminariști, dar și la călugări,
care au început să strângă bani și îmbrăcăminte. De asemenea, se făceau rugăciuni la bi serici
pentru reușita în acest important război, slujndu -se parastase în toată țara.
De-a lungul acestui război s -a putut observa că relațiile dintre stat și biserică s-au
desfășurat admirabil. Începând cu Unirea Principatelor și continuând cu domnia lui
Alexandru Ioan Cuza, dar și cu impresionanta domnie a lui Carol I, colaborarea dintre stat și
biserică a evoluat, construind o perspectivă comună, care a condus cele două părți spre
realizarea unui țel, acela de obținere a independenței statului rom ân.

2.2.4.Statul și biserica față de mișcările țărănești
Odată cu începerea războiului de independență, legătura dintre stat și biserică era una
armonioasă, dar cu toate acestea numeroși preoți s -au răsculat împotriva statului, privilegiat
fiind doar clerul în alt.
Impulsul pentru aceste revolte țărănești a fost dat de modificarea legii tocmelilor agricole în
anul 1883, continuând până în 1900 .
Astfel, au existat revolte în Muntenia și Moldova, pornite de slujitorii bisericii: preotul
Anghel Măgureanu, preotul V ictor Mânciulescu, preotul State Stan, preotul Străinescu,
preotul Bucur Ionesc u și mulți alț ii.
De menționat este că relațiile dintre stat și biserică nu au fost periclitate de aceste
revolte . Chiar dacă unii preoți s -au aflat de cealaltă parte a baricadei , au fost pedepsiți sau
răsplătiți, în cazul în care au ieșit înaintea răsculaților , oprind jafuri și crime.

44 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă ., p. 114

30

2.2.5.Războiul de reîntregire națională
Înainte ca războiul de reîntregire națională să ia amploare, a fost necesară numirea
unui protopop al preoților militari, astfel că Sfântul Sinod l -a numit pe preotul Constantin
Nazarie, profesor la Facultatea de Teologie din București.
România a intrat în război la data de 15 august 1916, iar Constantin Nazarie a fost
numit șef al serviciulu i religios de pe lângă Marele Cartier General Al Armatei Române,
numindu -se și un ajutor pentru el, preotul Vasile Pocitan, cei doi menținându -se în funcții
pînă la sfârșitull războiului.
Pe parcursul războiului, preoții au dat dovadă de entuziasm și impli care, iar un
exemplu definitoriu în acest sens este reprezentat de protosinghelul Iustin Șerbănescu, care a
fost apreciat de comandanții militari. Nici călugării și nici călugărițele nu s -au lăsat mai
prejos și s -au implicat în război pentru îngrjirea boln avilor și ostașilor răniți, ocupându -se de
mai mult de 60 000 de răniți .
”Actul de la 1 decembrie 1918 făcea România mare și încheia modernizarea țării, dar
și a bisericii românești , însă nu prin ea însăși, ci prin diferite legi ale statului. Perioada de
după Cuza Vodă a coincis cu lunga domnie a lui Carol I, dar politica bisericească a mers pe
aceeși direcție, chiar dacă s -au temperat spiritele agitate cu așa -zisa luptă pentru canonicitate.
S-a văzut o extreme de bogată legislație privind biserica, iar i nițiativa bisericii nici nu se
vedea. [ …] Relațiile dintre stat și biserică în perioada aceasta de la 1821 la 1918 a României
modern este de dominare a bisericii de către stat, dar nici nu era altă soluție. De ar fi fost
după oamenii bisericii, adică dup ă conducători, așa numita ierarhie bisericească , s-ar fi rămas
mult și bine în cel mai authentic fanariotism.”45

45 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă ., pp. 127 -128

31

CAPITOLUL AL III -LEA
LEGEA NR. 489/2006 PRIVIND LIBERTATEA RELIGIOASĂ ȘI
REGIMUL GENERAL AL CULTELOR
Din momentul căderii regimului comunist, pe parcursul a 15 ani, România nu s -a
bucurat de o lege privind libertatea religioasă, care să fie în concordanță cu prevederile
Constituției ori cu alte convenții, acorduri și tratate la care România este parte, ci s -a realizat
situațional, fără nicio lege care să îi ghideze pașii.
Dat fiind faptul că România urma să devină membră a Uniunii Europene, s -a cerut
adoptarea unei legi care să cuprindă libertatea religioasă și regimul general al cultelor, lege
care să se confrunte cu noile realități religioase și sociale.
Astfel, reprezentanții a 16 culte religioase s -au întâlnit și au dezbătut această
chestiune încă din luna martie 2005, dezbatere ce a continuat și în lunile aprilie -mai ale
aceluiași an. Prin urmare, la data de 31 mai 2005, reprezentan ții celor 16 culte și
reprezentanții Ministerului Culturii și Cultelor au semnat un text de proiect care, în perioada
1 iunie -1 iulie a.c., a fost adus la cunoștința opiniei publice, în conformitate cu Legea privind
transparența decizională în administrați a publică, ocazie cu care au fost formulate o serie de
observații, dintre care unele au fost incluse în forma finală a proiectului.
De asemenea, în perioada 12 -13 septembrie anul current, pentru propaga rea
proiectului de lege, s -a întocmit un simpozion int ernațional de către Ministerul Culturii și
Cultelor, intitulat ”Libertatea religioasă în context românesc și European”, la care au
participat reprezentanți ai unor organisme internaționale precum Comisia Europeană pentru
Democrație prin Drept (Comisia de l a Veneția), ai O.S.C.E., precum și specialiști de marcă
din Europa și Statele Unite.
În cadrul celei de -a 64-a sesiuni de plenare, care s -a desfășurat în perioada 21 -22
octombrie 2005, Comisia de la Veneția a apreciat textul proiectului de lege și a propus o listă
de remedieri ale proiectului de lege. Totodată, și Comisia de la Helsinki a SUA a adus o serie
de adăugiri , exprimând o poziție negativă privind criteriile numerice și de durabilitate
stabilite de către proiectul de lege pentru recunoașterea de no i culte.

32
Proiectul a fost adoptat de către Senat în 21 decembrie 2005 prin adoptare tacită, în
conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. 2 din Constituția României. Nu este vorba de o
procedură extraordinară, ci de procedura care intervine în condițiile î n care prima cameră
sesizată, în situația de față Senatul, nu se pronunță asupra proiectului în termenul legal maxim
de 60 de zile.
Camera decizională a fost Camera Deputaților, Comisia juridică și Comisia de
drepturile omului, culte și minorități redactân d raportul comun favorabil cu amendamente.
Dezbaterile în comisii au durat din februarie până în 7 decembrie 2006.
O modificare, apărută în cadrul analizării textului de către Comisia juridică și Comisia
de drepturile omului, culte și minorități a Camerei deputaților, a fost completarea textului
Guvernului, ce reglementa că: „ în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă ”, cu interdicția expresă a „ ofensei publice aduse
simbolurilor religioase ”. Modificarea, adoptată de Parlament, era considerată de unele
asociații umaniste din România ca o îngrădire a libertății de expimare, care afecta un
domeniu atât de sensibil de dezbătut – credința religioasă. Această critic ă adusă proiectului de
lege își a re rădăcinile în conflictul internațional provocat de publicarea caricaturilor
profetului Mahomed. Această prevedere este în egală măsură constituțională și conformă
european. Ea constituie o aplicare a prevederii din art.29 (2) din Constituție ce precizea ză că:
„Libertatea conștiinței este garantată, ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de
respect reciproc.” Iar sancționarea, chiar penală, spre exemplu, a blasfemiei, se regăsește în
legislația multor state europene.
Plenul Camerei Deputațil or a votat proiectul de lege în data de 13 decembrie 2006, cu
majoritatea covârșitoare de 220 de voturi, cu doar o abținere și un vot împotrivă. Președintele
României a promulgat legea prin Decretul nr. 1437/27.12.2006, legea dobândind numărul
489/2006. A fost publicată în Monitorul oficial nr. 11/8.01.2007.
Textul legii este organizat în patr u capitole: capitolul I este intitulat „Dispoziții
generale”, capitolul II „Cultele”, capitolul III „Asociațiile religioase” și capitolul IV
„Dispoziții tranzitorii și finale” .46

46 http://www.arhiva.culte.gov.ro/_site/culte/detaliu -legislatie/vrs/IDleg/18.html (accesat ultima oară la 17
martie 2019)

33

1. Dispoziții generale
Capitolul I, cu denumirea de ”Dispoziții generale” ,cuprinde definiția libert ății
religioase , fiind reglementată în exprimarea consacrată de textele convențiilor și tratatelor
internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului . Astfel, în articolul 2 sunt
prevăzute următoarele: ”(1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a
avea sau de a adopta o religie, de a și -o manifesta în mod individual sau colectiv, în
public sau în particular, prin practicile și ritualurile specifice cultului, inclusiv prin
educație religioasă, precum și libertatea de a-și păstra sau schimba credința religioasă.
(2) Libertatea de a -și manifesta credința religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri
decât al celor care sunt prevăzute de lege și constituie măsuri necesare într -o societate
democratică pentru securitatea publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori
pentru protejarea drepturilor și libertăților funda mentale ale omului.”47
S-au avut în vedere , cu întâietate , dispozițiile art. 9 (”Art. 1. – (1) Statul român respectă și
garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conștiință și religioasă al oricărei
persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituției și tratatelor internaționale la care
România este parte.”) , art. 10 ( ”Art. 1. – (2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să
adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale, și nici nu
poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într -o situație de inferioritate pentru
credința, apartenența sau neapartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau uncult ori
pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase.” ), art. 11 (”Art. 4. –
Orice persoană, cult, asociație religioasă sau grupare religioasă din România este liberă de a
stabili și menține relații ecumenice și frățești cu alte persoane, culte sau grupări religioase și
cu organizațiile inter -creștine și in ter-religioase, la nivel național și internațional.
Art. 5. – (1) Orice persoană are dreptul să își manifeste credința religioasă în mod colectiv,
conform propriilor convingeri și prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu
personalitate j uridică, cât și în structuri fără p ersonalitate juridică.”) din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, art. 18 (”Orice om are dreptul la libertatea gîndirii, de
conștiintă și religie; acest drept include libertatea de a -și schimba religia sau convingere a,
precum și libertatea de a -și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții,
atît în mod public, cît și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea
riturilor.”) , art. 19 (”Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept

47 http://patriarhia.ro/legea -nr-489-2006 -privind -libertatea -religioasa -si-regimul -general -al-cultelor -539.html
(accesat ultima oară la 12 mai 2019 )

34
include libertatea de a avea opinii fără fără imixtiune din afară,precum și libertatea de a căuta,
de a primi și de a răspîndi informații și idei prin orice mijloace si independent d e frontierele
de stat.”) , art. 20 (”1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere
pașnică. 2. Nimeni nu poate fi silit să făcă parte dintr -o asociație”.) și art. 26 (”1. Orice
persoană are dreptul la învățătură. Învățămîntul trebu ie să fie gratuit, cel puțin în ceea ce
privește învățămîntul elementar și general. Învățămîntul tehnic și profesional trebuie să fie la
îndemîna tuturor, iar învățămîntul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora,
pe bază de merit.
2. Învățămîntul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și
întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să
promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau
religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite pentru menținerea
păcii.
3. Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățămînt pentru copiii lor
minori.”) din Declarația Universală a Drepturilor Omul ui48, art. 13 din Pactul
internațional privitor la drepturile economice, sociale și cultural (”1. Statele părți la
prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la educație. Ele sunt de acord că
educația trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalității umane și a simțului
demnității sale și să întărească respectarea dreptu rilor omului și libertăților fundamentale. Pe
lângă aceasta, ele sunt de acord că prin educație orice persoană trebuie să devină capabilă de
a juca un rol util într -o societate liberă, că educația trebuie să favorizeze înțelegerea, toleranța
și prietenia î ntre toate națiunile și toate grupurile rasiale, etnice sau religioase și să încurajeze
dezvoltarea activităților Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. 2. Statele părți la prezentul
Pact recunosc că în vederea asigurării deplinei exercitări a acestui d rept: a) învățământul
primar trebuie să fie obligatoriu și accesibil tuturor în mod gratuit; b) învățământul secundar,
sub diferitele sale forme, inclusiv învățământul secundar tehnic și profesional, trebuie să fie
generalizat și să devină accesibil tuturo r prin toate mijloacele potrivite și în special prin
instaurarea în mod progresiv a gratuității lui; c) învățământul superior trebuie să devină
accesibil tuturor în deplină egalitate, în funcție de capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele
potrivite și în special prin introducerea treptată a gratuității; d) educația de bază trebuie
încurajată sau intensificată cât mai mult posibil, pentru persoanele care au primit instrucție

48 http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/ – Declarația Universală a Drepturilor Omului(accesat
ultima oară la 12 mai 2019)

35
primară sau care n -au primit -o până la capăt; e) trebuie să se urmărească activ dezvoltarea
unei rețele școlare la toate nivelurile, să se stabilească un sistem adecvat de burse și să se
amelioreze în mod continuu condițiile materiale ale personalului didactic. 3. Statele părți la
prezentul Pact se angajează să respecte libertatea păr inților și, atunci când este cazul, a
tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituții de învățământ altele decât cele ale
autorităților publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba
statul în matereie de educație și de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în
conformitate cu propriile lor convingeri. 4. Nici o dispoziție din prezentul articol nu trebuie
interpretată ca aducând atingere libertății indivizilor și persoanelor juridice de a înființa și de
a conduce instituții de învățământ cu condiția ca principiile enunțate în paragraful 1 al
prezentului articol să fie respectate, iar educația dată în aceste instituții să fie conformă cu
normele minimale pe care le poate prescrie statul.”) ,49 art. 18 di n Pactul internațional
privitor la drepturile civile și politice (”1. Orice persoană are drept la libertatea gândirii,
conștiinței și religiei; acest drept implică libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o
convingere la alegerea sa, precum și li bertatea de a -și manifesta religia sau convingerea,
individual sau în comun, atât în public cât și în particular prin cult și îndeplinirea riturilor,
prin practici și prin învățământ. 2. Nimeni nu va fi supus vreunei constrângeri putând aduce
atingere libe rtății sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa. 3.
Libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decât restricțiilor
prevăzute de lege și necesare pentru ocrotirea securității, ordinii și sănătății p ublice ori a
moralei sau a libertăților și drepturilor fundamentale ale altora. 4. Statele părți la prezentul
Pact se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali,
de a asigura educația religioasă și morală co piilor lor, în conformitate cu propriile lor
convingeri.”) ,50 Declarația Adunării Generale ONU privind eliminarea tuturor formelor
de intoleranță și de discriminare .
Având în vedere toate aceste regleme ntări care au condus la realizarea legii privind
libertatea religioasă și regimul general al cultelor, putem observa că s -a acordat o atenție
deosebită dreptului la liberă asociere, statul ocrotind atât grupările religioase, cât și structurile
religioase care au personalitate juridică, cum sunt cultele și aso ciațiile religioase. De
asemenea, sesizabil este că viața religioasă a fost structurată conform realității existente în

49 Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și cultural –
http://www.hotararicedo.ro/files/files/ (accesat ultima oară la 12 mai 2019)

50 Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice – http://www.hotararicedo.ro/ files/files/ (accesat
ultima oară la 12 mai 2019)

36
prezent după două regimuri juridice, diferența dintre ele reieșind din utilitatea publică pe care
statul o recunoaște cultelor față de a lte grupări religioase, bazându -se pe criterii de
continuitate și statornicie. Această structură de reglementare în două etape este asemănătoare
cu structurile altor state din Uniunea Europeană (departajarea între culte care au acorduri cu
statul și care n u au; între bisericile de stat și cultele obișnuite; între asociațiile religioase de
drept privat și cultele de drept public etc.).
Sunt de părere că libertatea religioasă este garantată în toate elementele pe care le
cuprinde, atât în ceea ce privește as ociațiile religioase, cât și cultele, singura diferență
putându -te observa în conferirea ajutorului venit din partea statului, ajutor față de care unele
dintre culte le prezente în Rom ânia nu manifestă interes.

2. Cultele
Capitolul al II -lea poartă denumirea de ”Cultele” și este organizat în cinci secțiuni:
relațiile dintre stat și culte, recunoașterea calității de cult, personalul cultelor, patrimoniul
cultelor și învățământul organizat de culte.
Secțiunea I, intitulată ”Relațiile dintre stat și culte” reliefează legătura statului roman cu
biserica, cultelor fiindu -le recunoscute ”rolul spiritual, educațional, social -caritabil, cultural
și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale” , dar și ”rolul
important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlaltor biserici și culte recunoscute în
istoria națională a României și în viața societății românești.”
În această secțiune sunt evidențiate valori, precum: autonomia cultelor (”Art. 8. – (1)Cultele
recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în
baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor
statute sau coduri canonice.”) , neutralitatea (”Art. 9. – (1) În Româ nia nu există religie de
stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.”) , echidistanța și
non-discriminarea statului față de ele (”Art. 9. – (2) Cultele sunt egale în fața legii și a
autorităților publice. Statul, prin auto ritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea
de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult.”) , precum și cooperarea statului și
cultelor în domeniile de interes comun (”Art. 9. – (5) Autoritățile publice centrale pot încheia
cu cultele recunoscute parteneriate în domeniile de interes comun, cât și acorduri pentru
reglementarea unor aspecte specifice tradiției cultelor, care se supun aprobării prin lege.”) .

37
Prin intermediul aceste legi, statul acordă cultelor atât sprijin direct pe ntru
”salarizarea personalului clerica și neclerical” sau pentru construcția, repararea și
consolidarea locașurilor de cult, cât și indirect prin ”deducerea ”, în condițiile legii, a ”unor
sume din impozitul pe venit al credincioșilor ” sau prin ”acordarea de facilități fiscale ”. În
acordarea ajutorului financiar se ține cont de numărul credincioșilor cultului, dar și de nevoile
reale de subzistență ale acestuia .
În cea de -a doua secțiune, ” calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, de către asociațiile
religioase care, prin activitatea și numărul lor de membri, oferă garanții de durabilitate,
stabilitate și interes public.”
Pentru a -i fi recunoscută calitatea , ace sta trebuie ”să nu aducă atingere, prin conținutul lor,
securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice sau drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului. ” De asemenea, este necesară formularea unei cereri la Ministerul
Culturii și Cultelor, însoțită de documentația prevăzută în legea nr. 489/2006.
Secțiunea a III -a, ”Personalul cultelor”, cuprinde o serie de condiții ce trebuie
respectate în alegerea person alului cultelor (”Art. 23. – (1) Cultele își aleg, numesc,
angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau
reglementări.”). Totodată, se apreciază particularitatea relațiilor dintre personalul bisericesc și
cultul ca persoa nă juridică, considerate chestiuni interne ale cultului, supuse propriei
jurisdicții.
”Patrimoniul cultelor” , secțiunea a IV -a, tratează cu delicatețe o problemă care
impune ajutorul statului, și anume cea a absenței spațiilor de înmormântare pentru
credin cioși. Astfel, legea nr.489/2006 vine în ajutorul acestei chestiuni și subliniază
”posibilitatea înhumării decedaților potrivit ritului propriu în cimitirele deja existente, dar și
obligația consiliilor locale de a înființa cimitire comunale și orășenești, care să corespundă
necesităților reale.”
”Învățământul organizat de culte ” înglobează atât conceptul învățământului de stat
și învățământului teologic, cât și conținutul învățământului confe sional, o altă formă de
învățământ, menționată în Constituți a Rom âniei (”Art. 32. – (5) Învățământul de toate gradele
se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii.”) . Astfel,
conform articolului 39, sunt prevăzute următoarele: ”(1) Cultele recunoscute au dreptul de a

38
înființa și adm inistra forme de învățământ confesional de toate nivelurile, profilurile și
specializările, în condițiile legii.
(2) Diplomele pentru absolvenții unităților și instituțiilor de învățământ particular,
confesional, organizate de către cultele religioase se e liberează potrivit legislației în vigoare.
(3) Statul va susține financiar învățământul confesional, în condițiile legii.
(4) Unitățile de învățământ confesional dispun de autonomie organizatorică și funcțională,
potrivit statutelor și canoanelor lor, în concordanță cu prevederile legale ale sistemului
național de învățământ.
(5) În învățământul confesional se pot înscrie elevi sau studenți, indiferent de religie sau
confesiune, garantându -se libertatea educației religioase a acestora, corespunzătoare prop riei
religii sau confesiuni.”

3. Asociațiile religioase
Capitolul al III -a este intitulat ”Asociațiile religioase” , acestea reprezentând
persoane juridice ” alcătuite din cel puțin 300 de persoane, cetățeni români sau rezidenți în
România, care se asocia ză în vederea manifestării unei credințe religioase.”
Asociațiile religioase se bucură de anumite beneficii, cum ar fi: ”pot înființa filiale cu
personalitate juridică, în conformitate cu statutele lor”și ”beneficiază de facilități fiscale
legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare.”
Asociația religioasă poate fi dizolvată, aceasta pronunțându -se de instanța competentă
”atunci când, prin activitatea sa, as ociația religioasă aduce atingeri grave securității publice,
ordinii, sănătății sau moralei publice, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau
când asociația religioasă urmărește alt scop decât cel pentru care s -a constituit.”51

4. Dispoziț ii tranzitorii și finale
Cel de -al IV -lea capitol, ” Dispoziții tranzitorii și finale” menționează faptul că ”la
data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcționează 18 culte recunoscute .”
Conform articolului 49, cultele care sunt deja recunoscute și funcționează în statul român nu
necesită o nouă procedură de recunoaștere: „(2) În termen de 12 luni de la data intrării în

51 http://www.arhiva.culte.gov.ro/_site/culte/detaliu -legislatie/vrs/IDleg/18.html (accesat utlima oară la 5 mai
2019)

39
vigoare a prezentei legi, cultele din România prevăzute în anexa la prezenta lege vor
prezenta statutele și codurile canonice Ministerului Culturii și Cultelor, pentru recunoașterea
lor.
(3) Recunoașterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului
Culturii și Cultelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispozițiile
art.17 alin.(2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 50. – (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi se realizează cu consultarea
prealabilă a cultelor recunoscute și cu respectarea normelor legale privind transparența
decizională.
(2) Reprezenta nții cultelor religioase au dreptul de a participa ca invitați la dezbaterea în
Parlament și în comisiile acestuia a proiectelor de acte normative privitoare la viața
religioasă, la activitatea cultelor, de educație și de învățământ confesional, de asiste nță
socială și de patrimoniu național privind cultele.”52
Așadar, în urma analizei acestui text de lege, consider că regimul general al cultelor a fost
satisfăcător reglementat, datorită eforturilor făcute timp de aproape doi ani de către societatea
românea scă, în ajutorul căreia au venit și au dezbătut împreună reprezentanții inițiatorilor,
care au militat pentru menținerea formei convenite cu reprezentanții cultelor.
În concluzie, este deosebit de important faptul că înainte ca România să adere la Uniunea
Europeană, legea adoptată de Parlament abrogă Decretul comunist nr. 177/1948 privind
regimul general al cultelor și adoptă o lege cu un impact puternic asupra societății, o lege care
să înglobeze toate elementele vieții religioase și, în același timp, să f ie în concordanță cu
noile reglementări europene .

52 http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_libertate_religioasa_regimul_cultelor.php (a ccesat ultima oară la 12
mai 2019)

40

CAPITOLUL AL IV -LEA
CONCLUZII
Epoca premodernă debutează cu proiecte de organizare a statului pe fundamente de
ordin constituțional, fapt care marchează deschiderea către noutate a vieții românești.
Primul pas spre evoluție este conturat de Regulamentele Organice , care au avut o
însemnătate deosebită, deoarece au întărit legăturile dintre biserică și stat , introducând norme
constituționale și legi adoptate de Obșteasca Adunare a principatelor, lăsând în urmă
hrisoavele și pravilele domnești.
Un fapt remarcabil de amintit este situația bisericii, în sensul că aceas ta persistă într -o
instituție conservatoare și nu este îngrijorată de modernizarea ei, stagnând în greșelile
trecutului de pe vremea fanarioților . Astfel, în timp ce statul se bucură de prezența unor
indivizi absorbiți de țelurile patriei, privind cu entuz iasm spre viitor, biserica funcționează cu
ajutorul acelorași oameni, fără a se gândi că o minte tânără ar realiza o schimbare majoră în
viața bisericească. Așadar, nefiind împăcați cu starea în care se afla biserica, oamenii statului
au hotărât să intervină, pentru a îmbunătăți mersul lucrurilor în viața ecleziastică. Inițial, s -au
preocupat de hirotoniile ilegale , care duceau biserica spre o prăpastie pe ca re nici ea nu o
conștientiza, lăsând în sânul bisericii numeroși călugări și preoți ignoranți, care nu îi aduceau
niciun beneficiu. Ceea ce preocupa autoritatea statală era nu doar chestiunea fiscală, ci și
intelectul și moralitatea de care dădea dovadă au toritatea bisericească, un puternic pilon pe
care se baza societatea. Ulterior, prin înființarea Regulamentelor Organice, s -au creat
seminarii, care aveau scopul de a cizela și lumina clericii, oprind astfel și hirotoniile ilegale.
Deși autoritatea bisericească s -a ridicat cu greu din ignoranță, două nume sonore au
rămas în amintirea noastră: Grigore IV Dascălul (mitropolitul de la București) și Sofronie
Miclescu (mitropolitul de la Iași). Aceste două mari personalități au marcat începutul și
sfârșit ul perioadei premoderne, dând dovadă de atitudine exemplară în relație cu statul, curaj,
devotement, entuziasm și patriotism, care cu greu se mai întâlnesc în ziua de azi.

41
În perioada formării statului român unitar, se poate observa o dorință de închegar e a
relațiilor dintre stat și biserică, o închegare ce se vrea a fi în armonie, dar care aduce pe
parcurs o serie de obstacole. Această armonie despre care amintesc, se desprinde mai ales din
atitudinea de supușenie pe care biserica o manifestă față de sta t.
Grigore IV Dascălul, mitropolitul de la București, Veniamin Costache de la Iași, Sofronie
Miclescu reprezintă doar câteva nume care au marcat istoria, dând dovadă de personalitate,
devotement, entuziasm, putere și curaj. Oameni cu un caracter deosebit a u încercat să înfrunte
puterea politică, să nu aibă interese personale și să creeze o atmosferă de colaborare între stat
și biserică, însă s -a dovedit că autoritatea statală învinge întotdeauna.
Se poate spune că statul și biserica au avut o evoluție difer ită, în sensul că, spre
deosebire de stat, care a privit mereu spre lucruri inovatoare, biserica a avut un spirit mai
conservator, conferind un caracter de sacralitate canoanelor și legiuirilor tradiționale,
nedorind să depășească acestă graniță.
Raporturi le dintre stat și biserică nu au fost anevoioase pe parcursul creării statului
unitar roman, deoarece ierarhii s -au supus întotdeauna domnitorului, iar orice critică nu era
exteriorizată, ”pentru că și demiterea era la fel de simplă ca dobândirea scaunului ierarhic”53,
de aici putându -se extrage teama de a nu -și pierde statutul și autoritatea în fața lumii.
Cu toate acestea, au existat și excepții, persoane care nu au renunțat la demnitate și au luptat
cu autoritatea statală. De exemplu, Grigore IV Dascălul s-a opus și puterii rusești, îndurând
exilul, văzând în canoanele bisericești o fereastră prin care se putea elibera de nedreptățile
acestei vieți. O altă personalitate marcantă este întruchipată de Sofronie Miclescu, istoria
punându -l într -un loc de cins te, deoarece a contribuit la Unirea Principatelor.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost pornită o luptă pentru canonicitate, care
nu s -ar fi declanșat dacă domnitorul ar fi numit ierarhii după metoda obișnuită, dar
construindu -se statul de drept, se cerea o lege de numire a mitropoliților și episcopilor. Acest
fapt a produs nemulțumiri, iar frații Scriban, Filaret și Neofit, cei care luptau pentru
canonicitat e, nu au putut accepta că alții au fost promovați în locul care, de fapt, le era
cuvenit lor. Deoarece li s -ar fi cuvenit mitropolia, aceștia au pornit conflictul pentru
canonicitate, iar patriarhia de la Constantinopol, fiind deranjată de secularizarea averilor
mânăstirești, i -a susținut pe frații Scriban.

53 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă, p.130

42
În anul 1872, legea de numire a ierarhilo r a lui Alexandru Ioan Cuza a fost înlocuită, însă
chiar și cu această schimbare, biserica tot nu avea niciun cuvânt. Din moment ce Parlamentul
avea rolul de vota modul în care se făcea ierarhia în țară, simulacrul alegerii a fost doar
mascat, iar canonici tatea care a iscat conflictul, tot nu era respectată . Acest simulacru, deși
era legal, dar nu și canonic, a rezistat timp de opt decenii, până când regimul comunist a
separat biserica de stat, iar ierarhia bisericească a fost aleasă de către un colegiu ele ctoral
bisericesc. La un moment dat în istorie, biserica s -a bucurat de ocrotirea statului, iar până în
anul 1918 s -a legiferat în toate problemele bisericești. Dând legi avantajoase, statul a
organizat biserica: s -a ocupat de învățământul teologic și a pr otejat averile bisericești prin
”Casa Bisericii”, instituție care funcționa pe lângă Miniesterul Instrucțiunii și cultelor și care
a funcționat până în 1921. Această instituție contribuia la păstrarea bisericilor și a
mânăstirilor, administra toate fonduri le puse la dispoziție din bugetul statului pentru
întreținerea cultelor și avea grijă de numirea personalului bisericesc.
Una dintre schimbări le majore din cadrul relației î ntre stat și biserică a fost adusă de
actul de la 1 decembrie 1918. Caracterul autoritar al statului și subordinea excesivă a bisericii
față de acesta a fost privită cu dispreț .
În consecință , prin articolul 22 al Constituției din 1923, bisericii ortodoxe îi era
garantat caracterul de biserică ”dominantă” și autonomă. Constituția d in 1923 reprezintă
acea lege fundamentală pe care ”românii încă o consideră a fi una dintre cele mai moderne
din Europa acelor timpuri”, însă nu cuprindea un sistem democrat care să accepte ”libertate
deplină tuturor cultelor pe care statul să le trateze în mod egal ”54. Astfel, articolul 22
prevedea: ”Bisericile Ortodoxă și Greco -Catolică sunt Biserici Românești. Biserica Ortodoxă
Română, ca religie a majorității românilor, este Biserica dominant ă în statul româ n; Biserica
Greco -Catolică are prioritate față de alte culte.”55 Printre privilegiile de care se bucura
Biserica națională dominantă, se numărau subsidiile bugetare pentru salariile și pensile
clerului .

54 Lavinia Stan, Lucian Turcescu , Religie și politică în România postcomunistă, Editura Curtea Veche,
București, 2010, p. 58
55 Constituția României din 1923 , https://www.constitutia.ro/const1923.htm, accesat ă la 26 mai 2019

43
La data de 23 februarie 1925, s -a promulgat Legea pentru ridicarea scaunului
Episcopal și metropolitan al Ugrovlahiei ca primat al României, la rangul de scaun
patriarhal , lege care a apărut ca urmare a neacceptării dependenței bisericești de un for din
afara țării. Miron Cristea devenea patriarh, iar la 30 iulie 1925 venea de la
Constantinopo l obișnuitul Tomos pentru recunoașterea Patriarhiei Ortodoxe Române .
Au mai apăut apoi Legea și Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din
1925 și Legea Cultelor din 1929, care nu au fost create pentru a schimba relațiile dintre stat și
biseric ă, doar că se aveau în vedere și alte biserici neortodoxe.
În cadrul regimului comunist, raportul dintre stat și autoritatea bisericească a fost
susținut de Legea pentru regimul general al cultelor religioase din 1948 și d e Statutul
pentru organizarea și f uncționarea Bisericii Ortodoxe Române, care a fost sancționat
printr -un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale al Republicii Populare Române, nr.
233 din 23 februarie 1949, intervenind cu modificări Decretele nr. 124 din 16 februarie 1950,
nr. din 16 ianuarie 1950 și nr. 91 din 13 februarie 1953. De asemenea, s -au adoptat noi
legiuri bisericești de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sau de către Adunarea
Națională Bisericească, și anume: ”Regulament de organizarea și funcționarea insti tuțiilor de
învățământ pentru pregătirea personalului bisericesc și recrutarea Corpului Didactic din
Patriarhia Română, la 14 iunie 1952, aprobat prin decizia ministrului cultelor nr. 10 937 din
30 iulie 1952; Regulament pentru determinarea atribuțiunilor Patriarhului și pentru
funcționarea organelor central deliberative, administrative și executive din Patriarhia
Ortodoxă Rommână: Sfântul Sinod, Sinodul Permanent, Adunarea Națională Bisericească,
Consiliul Național Bisericesc, Administrația Patriarhală, Ca ncelaria Patriarhală și Instituțiile
anexe, la 26 februarie 1950, aprobat prin decizia ministrului cultelor , nr. 28 133 din 18 august
1950 ” 56și multe alte regulamente care au vizat alegerea, funcționarea și dizolvarea organelor
deliberative ș executive în parohiile, protopopiatele și eparhiile din Patriarhia Română,
numirea și transferarea clerului din parohii, administrarea averilor bisercești, organizarea
vieșii monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mânăstirilor.
Biserica și -a pierdut poziția privilegiată după modernizarea statului româ n,
devenind o instituție secundară, fapt care nu reiese din prevederi constituționale, ci mai
degrabă din situații nescrise. Astfel, articolul 27 din Constituția din 1948 menționa că :
”Libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de Stat. Cultele releigioase sunt

56 Ion Țuțuianu , Raportul juridic stat -biserică în România modernă, p.135

44
libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practical or nu sunt contrarii
Constituției, securității publice sai bunelor moravuri. Nici o confesiune, congregație sau
comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține instituții de învățământ general, ci
numai școli special pentru pregătirea personalului cultului sub controlul Statului. Biserica
ortodoxă română este autocefală și unitară în organizarea sa. Modul de organizare și
funcționare a cultelor religioase va fi reglementat prin lege.” 57 De asemenea , biserica
ortodoxă română era așezată la egalitate cu orice alt cult religios prin Decretul nr. 177 din
1948.
Dacă de -a lungul timpul ui, biserica a beneficiat de o poziție înaltă, în perioada
regimului comunist a fost neglijată . Astfel, Constituția din 1952 nu mai făcea nicio refe rire la
biserica ortodoxă, iar Constituția din 1965 cuprindea doar un articol, care prevedea că ”școala
este despărțită de biserică” (articolul 30). Cu toate acestea, nu putem vorbi de dizolvarea
Bisericii Ortodoxe, ci doar de persecutarea ei . Până în anul 1965, rolul Bisericii în societate a
fost slăbit, ca urmare a eforturilor statului, ”privând -o prin lege de statutul său de Biserică
națională și de dreptul de a desfășura activități caritabile și educaționale”. ”Odată ce ultimele
semen de rezistență au f ost annihilate, statul a inițiat un parteneriat special cu Biseica
Ortodoxă, care transforma acest cult într -un sprijin necondiționat al politicii comuniste , în
schimbul promisiunii din partea guvernului de a tolera un anumit grad de activitate
ecleziastic ă (care includea învățământul teologic în institutele de nivel universitar din Sibiu și
București și publicarea unor lucrări de teologie)”.58
Constituțiile regimului comunist sunt modificate, dar nu în totalitate, de Constituția din 1991,
care prevedea în articolul 29, alineatul 5, următoarele: ”Cultele religioase sunt autonome față
de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în
armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.” Totodată, în articolul 32, alineatul
7, mențioează : ”Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specific e
fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul relig ios este organizat și garantat prin lege.”59

57 Constituția Republicii Populare Române : textul votat de Marea Adunare Națională în ședința din 13 aprilie
1948 , p. 6
58 Lavinia Stan, Lucian Turcescu , Religie și politică în România postcomunistă , pp. 62 -63 și urm.
59 Constituția României din 1991 , https://www.constitutia.ro/const1991.htm , accesat ultima oară la 26 mai 2019

45
Legăturile dintre stat și biserică s -au menținut și în timpul regimului comunist, însă
biserica era în continuare controlată de stat, dar și ocrotită de către acesta.

Așadar, începând cu Regulamentele Organice și continuând cu impresionanta domnie
a lui Alexandru Ioan Cuza, încheierea perioadei moderne a istoriei României a găsit relațiile
dintre stat și biserică învăluite de o legislație grandioasă, care a marcat evoluția statului unitar
român și a sub liniat importanța pe care biserica o are pentru stat, completându -se reciproc,
așa cum sublinia și stimabilul Spiru Haret:
”Biserica este un organism de Stat și unul din cele mai principale; ea trăiește împreună cu
Statul, contribuie la viața lui și Statul , la rândul lui, este sprijinul Bisericii.”60

60 Spiru Haret , Criza bisericească , București, 1912, p. 105

46

BIBLIOGRAFIE

1. Cursuri, tratate, monografii
Balan, Marius Nicolae, Drept constituțional și instituții politice – Vol. 1. Teoria generală a
statului și a constituției. Constituția română în context european, Ed. Hamangiu, București,
2015 ;
Brusanowski, Paul, Stat și Biserică în Vechea Românie între 1821 -1925, Editura Nemira,
București, 2005 ;
Buzan, Sever, Regulamentele Organice și însemnătatea lor pentru dezvoltarea organizației
Bisericii Orto doxe Române , în ”Studii Teologice”, VIII(1956) ;
Chiru C. Costescu , Colecțiune de Legi, regulamente, acte, deciziuni, circulări, instrucțiuni,
formulare și programe , București, 1916 ;
Constantinescu, Mihai; Iorgovan, Antonie; Muraru, Ioan și Tănăsescu, Elena Simina,
Constituția României revizuită – comentarii și explicații, Ed. All Beck, București, 2004 ;
Cronț, Gheorghe , Justiția bisericească din Moldova și Țara românească în secolele XIV –
XVIII, în ”Mitropolia Moldovei și Sucevei”, LI(1975), nr. 3 -4;
Cronț, Gheorghe , Clericii în serviciul justiției , Tipografia cărților bisericești, București,
1938 ;
Drăgușin , Constantin , Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate , în
ST, an. IX, 1957, nr. 1 -2, p. 96 ;
Dobrescu , Nicolae , Studii de istoria Bisericii Române contemporane , vol. I (1850 -1859),
București, 1905 ;
Giurescu C. Constantin, Giurescu C. Dinu , Istoria românilor din cele mai vechi timpuri
și până astăzi, București, 1971 ;
Dumitru Radu , 130 de ani de la revoluția din 1848 în țările române, în ”Biserica Ortdoxă
Română” , XCVI (1978), nr. 5 -6;

47
Muraru, Ioan și Tănăsescu, Elena Simina (coord.), Constituția României: comentariu pe
articole, Ed. C. H. Beck, București. 2008 ;
Peretz , Ioan, Curs de istoria dreptului român , vol. IV, Hrisoave domnești , București, 1931 ;
Pr. Dr. Ioan M. Bota , Istoria bisericii universale și a bisericii românești , Casa de editură
VIAȚA CREȘTINĂ, Cluj -Napoca, 1994 ;
Pr. Dr. Ioan M. Bota , Istoria bisericii universale și a bisericii românești , Casa de editură
VIAȚA CREȘTINĂ, Cluj -Napoca, 1994 ;
Stan, Lavinia și Turcescu, Lucian, Religie și politică în România postcomunistă, Ed. Curtea
Veche, București, 2010 ;
Scriban , Neofit, Resturnare ultimelor rătăciri a apărătorilor Episcopatului necanonic și a
neleg iuirilor făcute Bisericei Românești , București, 1867 ;
Stelian Izvoranu , Sinoadele de sub regimul lui Cuza Vodă. Importanța lor pentru viața
bisericească , Editura BOR, an LXXVIII, nr. 7 -8, 1960 ;
Sturdza D. A. – C. Colescu – Vartic , Acte și documente relative la Istoria renașterii
României , vol. I (1391 – 1841), București, 1900 ;
Țuțuianu, Ion, Raportul juridic stat -biserică în România modernă. Studiu istorico -juridic,
Ed. Casa scriitorilor Bacău, 2005 ;
Țuțuinu, Ion, Statul și biserica românească în epoca premodernă . Studiu istorico -juridic ,
Plumb, Bacău, 2003, pp. 9 și urm. ;
Xenopol , A. D. , Istoria românilor din Dacia Traiană , vol. XI ;
Zăvoianu G. Corneliu, Mitropolitul Nifon Primat al României (1850 -1875). Viața și
activitatea , în Studii Teologice (ST), seria a III -a, an. 52, 2000, nr. 3 -4, București, p. 183 .

48
2. Acte normative
Constituția Republicii Populare Române : textul votat de Marea Adunare Națională în ședința
din 13 aprilie 1948 ;

49
3. Resurse electronice
http://www.arhiva.culte.gov.ro/_site/culte/detaliu -legislatie/vrs/IDleg/18.html (accesat ultima
oară la 17 martie 2019) ;
http://patriarhia.ro/legea -nr-489-2006 -privind -libertatea -religioasa -si-regimul -general -al-
cultelor -539.html (accesat ultima oară la 12 mai 2019 );
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/ – Declarația Universală a Drepturilor
Omului(accesat ultima oară la 12 mai 2019) ;
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și cultural –
http://www.hotararicedo.ro/files/files/ (accesat ultima oară la 12 mai 2019) ;

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice –
http://www.hotararicedo.ro/files/files/ (accesat ultima oară la 12 mai 2019) ;
http://www.arhiva.culte.gov.ro/_si te/culte/detaliu -legislatie/vrs/IDleg/18.html (accesat utlima
oară la 5 mai 2019 ;
http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_libertate_religioasa_regimul_cultelor.php (accesat
ultima oară la 12 mai 2019) ;
Constituția României din 1991, https://www.constitut ia.ro/const1991.htm, accesat ultima oară
la 26 mai 2019 ;
Constituția României din 1923 , https://www.constitutia.ro/const1923.htm, accesată la 26 mai
2019 ;
http://www.unitischimbam.ro/regulamentele -organice/ (accesat ultima oară la 16 martie
2019) ;
http://www.unitischimbam.ro/regulamentele -organice/ (accesat ultima oară la 16 martie
2019) ;
http://www.unitischimbam.ro/regulamentele -organice/ (accesa t ultima oară la 16 martie
2019) .