Raportul Donatiilor
Cuprins
Introducere
Conform prevederilor legale, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimonial său, astfel încât patrimonial lăsat la moarte poate fi, valoaric cu totul neînsemnat; nimeni nu este obligat să lase o moștenire, chiar sacă are rude apropiate sau soț supraviețuitor. Dar dreptul de dispoziție, drept exclusive și absolute, poate fi exercitat numai în limitele și cu modificările determinate de prevederile legale.
Astfel de limitări – cele mai importante ale dreptului de dispoziție în material analizată – sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate așe defunctului (descendenți și părinți= și în favoarea soțului supraviețuitor, care au calitatea de moștenitori rezervatari.
Aceste limitări vizează însă numai liberalitățile făcute prin acte inter vivos – donațiile – , și mortis causa – legatele.
Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuity de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
Donația este contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoare celeilalte părți, numite donator.
Legatul constituie dispoziția testamentară prin care testatorul stipulează ca , la decesul său, unul sau mai mulți legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate. Legatul este un act juridic pentru cauză de moarte, pentru că produce efecte juridice numai din momentul morții testatorului. Spre deosebire de donație, prin intermediul căreia donatorul își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoiul său, legatul nu produce un asemenea efect; patrimonial testatorului nu suferă modificări cât timp el este în viață. Efectele se produc numai din momentul morții testatorului în favoarea legatarului și în detrminetul moștenitorilor săi legali.
În prezenta lucrare vom dezbate problematica privind raportul donațiilor. Raportul donațiilor semnifică readucerea la masa succesorală a bunurilor donate de donatorul defunct.
Au obligația de a raporta donația primită descendenții care vin împreună la moștenire și soțul supraviețuitor, când vine la moștenire în concurs cu descendenții. Obligație de raport are și descendentul donatarului care vine la moștenire prin reprezentare.
Capitolul I. Noțiuni introductive privind contractul de donație
Sediul materiei și noțiunea de contract de donație
Contractul de donație este reglementat de Codul civil în vigoare în Cartea a IV-a intitulată „Despre moștenire și liberalități”, Titlul al III-lea „Liberalitățile”, Capitolul al II-lea „Donația”, art. 1011-1033.
Potrivit art. 984 alin. (1) Cod civil, liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune de bunurile sale, în tot sau în parte, cu titlu gratuit, în favoarea unei alte persoane. Totodată, conform alin. (2) al aceluiași text de lege, liberalitățile nu se pot face decât prin donație sau prin legat cuprins în testament.
Așadar, liberalitățile pot fi constituite prin acte între vii (inter vivos) – de tipul donațiilor și acte pentru cauză de moarte (mortis causa) – din categoria legatelor. Dispoziții incidente în materia donațiilor întâlnim și în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare, în Titlul VI numit „Efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic” precum și în Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
Donația este contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numite donatar. În contractul de donație se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanță, din patrimonial donatorului în patrimonial donatarului, fără echivalent. Prin donație se produce o sărăcire a patrimoniului donatorului și o îmbogățire corespunzătoare a patrimoniului donatarului, dar spre deosebire de îmbogățirea fără justă cauză, în cazul donației cauza contrctului o constiuie voința de a gratifica a donatorului ( animus donandi) exprimată în forma cerută de lege, acceptată de donatar.
Caractere juridice
Contractul de donație prezintă următoarele caractere juridice:
este un contract unilateral. Caracterul unilateral al donației este conferit de împrejurarea că, de regulă, numai una dintre părțile contractului, și anume donatorul își asumă obligații contractuale. De regulă, celeilalte părți a contractului de donație, donatarului, nu îi incumbă obligații față de donator. Donatarului îi revine doar îndatorirea de recunoștință față de donator, îndatorire care însă nu decurge din contract, ci rezultă din lege. Cu toate că obligația de recunoștință este în principal de natură morală, atunci când îmbracă formele ingratitudinii, se sancționează cu revocarea donației de către donator. De asemenea, în cazul în care donatorul impune anumite sarcini donatarului în schimbul transmiterii dreptului, atunci ambele părți au obligații reciproce și interdependente, ceea ce conferă donației caracter sinalagmatic (donația cu sarcini). După cum s-a subliniat și în doctrină, nu reprezintă donații: premiile, recompensele făcute în scopuri publicitare, operele de binefacere cum ar fi sponsorizările și mecenatele sau întreținerea unei rude fără a exista obligația legală de întreținere. În astfel de situații nu ne afl ăm în prezența contractului de donație, pentru că, fi e nu există intenția de gratifi care (animus donandi) din partea donatorului, care este de esența donației, fie se aplică prevederi speciale care derogă de la cadrul legal al donațiilor.
este un contract cu titlu gratuit, deoarece transmiterea unui drept din patrimoniul donatorului în cel al donatarului are loc fără ca transmițătorul să urmărească obținerea unei contraprestații echivalente. În literatura de specialitate s-a subliniat că, exceptând situația când o persoană este alienată mintal, nimeni nu sărăcește fără a aștepta ceva în schimb, și că puritatea juridică a liberalității nu este alterată, atâta vreme cât contraprestația nu se măsoară în termeni pecuniari. Caracterul gratuit al donației presupune reunirea a două elemente: în primul rând, un element subiectiv, constând în intenția de a gratifica și în al doilea rând un element obiectiv,material, care presupune o micșorare a patrimoniului donatorului, corelativ cu augmentarea patrimoniului donatarului, fără a fi obligat la o contraprestație corelativă echivalentă valoric. Pe cale de excepție, donația cu sarcini este un contract cu titlu oneros, dar numai în limitele valorii sarcinii impuse donatarului. Astfel spus, în cazul donației cu sarcini, contractul respectiv poate fi califi cat, în parte, ca fi ind cu titlu oneros. Dacă sarcina impusă donatarului este echivalentă sau mai mare decât valoarea dreptului transmis de către donator, contractul nu mai are natura juridică a unei donații, deoarece dispare elementul de gratuitate. Să menționăm și faptul că donația în cuprinsul căreia sarcina este stipulată în favoarea donatarului însuși își păstrează caracterul pur gratuit.
este un contract cu caracter comutativ. Acest caracter este valabil pentru donația cu sarcini, caz în care existența și întinderea obligațiilor sunt cunoscute de către părți chiar din momentul încheierii contractului.
este un contract solemn, caracter consacrat de art. 1011 alin. (1) Cod civil potrivit căruia acest contract se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute. Un contract de donație încheiat cu nerespectarea formei autentice nu poate fi ulterior confirmat ori validat de către părți, actul în forma respectivă fiind lipsit de efecte juridice. În cel mai bun caz părțile pot să încheie o nouă donație, cu respectarea formei autentice, dar care va produce efecte juridice de la data încheierii ei valabile, și nu de la data încheierii contractului de donație inițial, lovit de nulitate pentru rerespectarea solemnității și considerat astfel că nu a fost niciodată încheiat potrivit art. 1254 alin. (1) Cod civil. Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit un regim exigent al formalităților contractului de donație pentru validitatea acestuia decurge din nevoia de protecție a donatorului și a familiei sale în fața unui eventual abuz de gratuități.
este un contract în principiu irevocabil. Irevocabilitatea donației vizează nu numai efectele contractului, ci și natura lui. În doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia irevocabilitatea donației este o condiție esențială în formarea contractului, ceea ce înseamnă că irevocabilitatea ține de esența contractului de donație. Caracterul irevocabil al donației confi gurează ideea că de vreme ce contractul a fost încheiat, donatorul nu mai poate reveni asupra deciziei sale, decât în cazurile prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, irevocabilitatea donației determină donatorul să reflecteze cu atenție înainte de a-și exprima acordul cu privire la dreptul ce va face obiectul donației, orice cale de revenire la situația anterioară în afara celor stipulate expres de lege, fiind închisă. În virtutea caracterului irevocabil al donației, orice clauză de natură să permită donatorului să redobândească dreptul donat nu este permisă
este un contract translativ de proprietate. Dreptul donatorului se transmite în patrimoniul donatarului, de regulă, din momentul încheierii contractului. Prin acordul părților, data translatării dreptului donat poate fi ulterioară datei încheierii contractului. Amânarea transferului dreptului nu operează în cazul darului manual, deoarece încheierea valabilă a acestui contract real necesită, pe lângă acordul de voință, și predarea (tradițiunea) bunului la momentul încheierii contractului.
Condițiile de validitate a contractului de donație
Condițiile de fond
Condițiile de fond ale contractului de donație sunt următoarele:
Capacitatea părților.
În principiu, întrucât capacitatea este regula, orice persoană poate fi parte (donator sau donator) într-un contract de donație). Orice persoană este capabilă de a da și primi prin liberalități, cu respectare normelor privind capacitatea. Atunci când contractul se încheie între absenți, donatorul trebuie să fie capabil atât în momentul ofertei, cât și în momentul acceptării, care este momentul încheierii contractului.
Incapacitatea constituie excepția. Aceasta trebuie să fie anume prevăzută de lege și este de strict interpretare. Astfel există:
Incapacități de a dispune prin donații .
În principiu, incapabili de a dispune prin donații: minorii și interzișii judecătorești.
Potrivit art. 988 alin. (1) C.civ., minorii nu pot face donații (nici cu încuviințarea părinților și nici cu autorizarea instanței de tutelă).
Incapacități de a primi donații
Incapacitățile de a primi pot fi absolute, împiedicând o persoană să primească de la oricare alta, și relative, care interzic ca cineva să primească de la anumite persoane determinate. Persoanele fizice neconcepute și organizațiile care nu au dobândit persoanlitate juridică nu au capacitate de folosință nefiind subiecte de drept, nu pot primi cu titlu gratuit. În schimb, copilul conceput poate primi cu titlu gratuit, cu condiția să se nască viu. Copilul născut mort este considerat că nu există. Conform legilor speciale ale profesiei, demnitarii, judecătorii, procurorii au interdicția de a primi cu titlu gratuit. Sancțiunea civilă a actului făcut cu încălcarea acestei incapacități este nulitatea absolută a actului respective.
Sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmacistilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialtate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.
Consimțământul părților
Consimțământul părților trebuie să fie liber, neviciat, exprimat în scris în formă autentică. Oferta de donație poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoștință de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sație sunt următoarele:
Capacitatea părților.
În principiu, întrucât capacitatea este regula, orice persoană poate fi parte (donator sau donator) într-un contract de donație). Orice persoană este capabilă de a da și primi prin liberalități, cu respectare normelor privind capacitatea. Atunci când contractul se încheie între absenți, donatorul trebuie să fie capabil atât în momentul ofertei, cât și în momentul acceptării, care este momentul încheierii contractului.
Incapacitatea constituie excepția. Aceasta trebuie să fie anume prevăzută de lege și este de strict interpretare. Astfel există:
Incapacități de a dispune prin donații .
În principiu, incapabili de a dispune prin donații: minorii și interzișii judecătorești.
Potrivit art. 988 alin. (1) C.civ., minorii nu pot face donații (nici cu încuviințarea părinților și nici cu autorizarea instanței de tutelă).
Incapacități de a primi donații
Incapacitățile de a primi pot fi absolute, împiedicând o persoană să primească de la oricare alta, și relative, care interzic ca cineva să primească de la anumite persoane determinate. Persoanele fizice neconcepute și organizațiile care nu au dobândit persoanlitate juridică nu au capacitate de folosință nefiind subiecte de drept, nu pot primi cu titlu gratuit. În schimb, copilul conceput poate primi cu titlu gratuit, cu condiția să se nască viu. Copilul născut mort este considerat că nu există. Conform legilor speciale ale profesiei, demnitarii, judecătorii, procurorii au interdicția de a primi cu titlu gratuit. Sancțiunea civilă a actului făcut cu încălcarea acestei incapacități este nulitatea absolută a actului respective.
Sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmacistilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialtate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.
Consimțământul părților
Consimțământul părților trebuie să fie liber, neviciat, exprimat în scris în formă autentică. Oferta de donație poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoștință de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sau decesul oferantului atrage caducitatea acceptării. Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. Moștenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.
Obiectul donației
Pot forma obiect al contractului de donație bunurile mobile sau immobile aflate în circuitul civil ori drepturile privind aceste bunuri, determinate sau determinabile, posibile, licite, existente sau care pot exista în viitor.
Cauza donației.
Cauza remota adică scopul material pentru care donatorul face liberalitatea este variabilă, diferind de la un contract de donație la altul.
Cauza proxima a donației este intenția donatorului de a îl gratifica pe donator și este comună tuturor contractelor de donație.
Cauza donației trebuie să existe, să fie licită și morală.
Condițiile de formă
Condițiile de formă ale contractului de donație sunt următoarele:
Forma solemă a donației
Forma autentică este cerută pentru validitatea donației și nu doar pentru probațiunea ei. Aceasta este prin urmare de esența donației. Nerespectarea formei autentice a donației este sancționată cu nulitatea absolută a contractului.
Bunurile mobile care constituie obiectul donației trebuie enumerate și evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute a donației.
Lipsa actului estimativ a bunurilor mobile donate este sancționată cu nulitatea absolută a donației.
Sub sancțiunea nulității absolute promisiunea de donație este supusă formei autentice.
Donații exceptate de la regula formei autentice ( donații indirecte; donații deghizate; daruri manuale)
Donația este deghizată când este făcută printr-un contract (act public) cu titlu omeros. Donația deghizată – actul real, sincer- , este prin urmare ascunsă sub aparența unui contract cu titlu oneros – actul public, dar mincinos.
Simulația este în cazul donațiilor prin interpunere de persoană asupra persoanei adevăratului donatar. Contractul de donație apparent se încheie între donator și o persoană interpusă, care apare ca donator, iar prin contraînscris (actul real secret) se stabilește persoana adevăratului donator, căruia persoana interpusă va trebui să îi transmit bunul.
Spre deosebire de donațiile deghizate, donațiile indirect sunt acte juridice de liberalitate nesimulate, altele decât donația, făcute cu intenția de a gratifica.
Darul manual constituie o formă special de donație care are ca obiect bunuri mobile corporale (inclusive titluri la purtător) pentru formare și validitatea căreia, pe lângă accordul de voință al părților în scopul transferării și respective al dobândirii unui drept cu titlu gratuity, este necesară tradițiunea, adică predarea efectivă, material a bunului.
Principiul irevocabilității donațiilor
Donația nu este valabilă atunci când cuprinde clause ce permit donatorului să o revoke prin voința sa.
Irevocabilitatea donațiilor, prevăzută de art. 1015 Cod civil, constituie o trăsătură caracteristică acestui tip de contract cu titlu gratuit, fiind de esența liberalității, deosebită de ,, forța obligatory,, a contractului prevăzută de art. 1270 Cod civil, care există bineînțeles și în cazul contractului de donație.
Irevocabilitatea donațiilor privește însăși esența contractului, fiind o condiție de validitate pentru formarea lui, și nu efectele contractului, pe care le are în vedere forța obligatorie a contractului.
Astfel, este lovită de nulitate absolută donația care:
Este afectată de o condiție a cărei realizare depinde exclusive de voința donatorului – potestativă pură.
Impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație;
Confer donatorului dreptul de a denunța unilateral contractul;
Permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun.
În contractul de donțaie sunt premise, în principiu, următoarele clause, ce nu contravin principiului revocabilității donațiilor:
Clauza termenului de predare a bunului donat
Condiția cazuală sau mixtă
Clauza plății datoriilor prezente ale donatorului cu dată certă anterioară donației și chiar a celor viitoare, dacă valoarea maximă a acestora este indicată în donație;
Clauza reîntoarcerii bunurilor dăruite.
Cînd donatorul depune pe un libret CEC sau pe un alt instrument bancar o sumă de bani pe numele altei persoane, el poate însera o clauză de restituire pe numele său,
Este permisă donația nudei proprietăți cu rezerva uzufructului în favoare donatorului sau a unui terț.
Efectele contractului de donație
Principalul efect (legal) al contractului de donație este transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar (consecință a caracterului translativ de proprietate al donației).
Obligațiile donatorului. Ca și vânzarea, contractul de donație este, prin natura sa, translativ de proprietate.Spre deosebire de vânzare, donația este însă o liberalitate, calitate ce face ca obligațiile donatorului să fie mult atenuate. Obligațiile donatorului sunt: obligația de predare a lucrului și obligația de garanție a donatorului.
Obligațiile donatarului.
Deoarece contractul de donație este unilateral, în principiu, donatarul nu are nicio obligație față de donator. Totuși donatarul poate avea (cel mult) o obligație imperfectă, de recunoștință (morală), care, dacă este încălcată, poate duce implicit, în anumite condiții, la revocarea donației pentru ingratitudine. Dacă donația este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligația de a executa sarcina întocmai ca debitorii din contractele sinalagmatice, deoarece, în caz contrar, donația poate fi „revocată”.
Efectele donației față de terți
Ca orice contract translativ de proprietate, donația produce efecte (directe) doar între părțile contractante. Astfel, pentru ca donația să producă efecte și față de terți, este necesară îndeplinirea formelor de publicitate prevăzute de lege.
1.6 Revocarea donației
Prin esența lor, donațiile sunt irevocabile.
Ca excepție de la principiul irevocabilității, donațiile între soți sunt revocabile în timpul căsătoriei (art. 1031 Cod civil.). Tot astfel, „părțile pot stipula în contract – cu respectarea principiului irevocabilității – anumite clauze (condiții) care pot duce la desființarea donației”.
Noul Cod civil, în dispozițiile art. 1020 Cod civil., prevede însă că donația mai poate
fi „revocată” și în alte două situații: pentru „neexecutarea fără justificare a sarcinilor”
și pentru „ingratitudine”. În acest context, se pune o întrebare firească: sunt două sau trei cauze prevăzute de lege pentru revocarea donației? Încercând să răspundem la întrebarea de mai sus, precizăm mai întâi că noul Cod civil nu a făcut decât să preia, în general, vechile dispoziții în materie, inclusive problema de mai sus. Astfel, doctrina anterioară a apreciat că ingratitudinea și neexecutarea sarcinii nu reprezintă cauze de revocare a donațiilor, deoarece nu depind exclusiv de voința donatorului și le-a denumit „cauze legale de revocare a
donațiilor”. Facem numai precizarea că stricto sensu revocarea este atributul dispunătorului
(care revine asupra propriilor manifestări de voință). În doctrină însă revocarea are un înțeles mai larg (de exemplu, este folosită în sensul de denunțare unilaterală sau de desfacere solo consensu a contractului).
Deoarece disputa privind natura juridică a celor două „cauze de revocare” excede scopului urmărit în prezenta lucrare, în continuare le vom numi, de asemenea, „cauze legale de revocarea donației” (în principal, pentru a le deosebi de revocarea donației între soți – singurul caz veritabil de revocare). Revocarea (legală) pentru neexecutarea sarcinii și pentru ingratitudine nu operează de drept (fiind judiciare).
Capitolul II. Considerațiuni introductive privind reducțiunea liberalităților excesive
Noțiunea de „reducțiune”. Persoanele care pot invoca reducțiunea
Sancțiunea depășirii limitei prevăzute de prevederile legale pentru a dispune cu titlu gratuit îl constituie reducțiunea liberalității, și nu nulitatea acesteia.
Cu alte cuvinte, liberalitățile excessive vor fi lipsite de eficacitate în măsura în care aduc atingere rezervei, fiind suspuse reducțiunii în limitele cotoății disponibile, la cerere. Problema reducțiunii se poate pune numai după deschiderea succesiunii, atât în ceea ce privește donațiile, cât și legatele, însă, așa cum precizează art. 1092 Cod Civil, reducțiunea operează doar dacă moștenitorii îndreptățiți cer aceasta în mod expres.
Deși rezerva este o instituție de ordine publică, efectele sale nu se produc de drept în persoana moștenitorilor rezervatari, ci aceștia trebuie să aibă o atitudine activă pentru a-și putea valorifica acest drept.
Moștenitorii rezervatari sunt liberi să ceară sau nu reducțiunea liberalităților excesive; în cazul în care aleg să nu își valorifice dreptul la rezervă, ei vor deveni moștenitori fără emolument. Renunțarea la dreptul de rezervă survenită după acceptarea succesiunii defunctului poate fi calificată ca o donație indirectă.
Dreptul de a invoca reducțiunea în scopul reîntregirii rezervei aparține ,, moștenitorilor rezervatari, succesorilor lor și creditorilor chirografari ai moștenitorilor rezervatari, potrivit art. 1093 Cod civil.
Creditorii lui de cuius nu pot invoca, în principiu, beneficiul reducțiunii liberalităților excesive datorită efectelor acceptării succesiunii, care exclud suportarea pasivului succesoral cu bunurile proprii și înlătură, astfel, posibilitatea creditorilor lui de cuius de a deveni creditori personali ai moștenitorului; singura excepție ar putea-o reprezenta situația creditorilor moștenitorului condamnat ca acceptant forțat – art. 1119 Cod Civil, dar și această variantă este exclusă de caracterul limitativ al enumerării utilizate de art. 1093 Cod civil.. Creditorii lui de cuius pot cere însă achitarea datoriilor cu întâietate față de legate.
Dacă moștenitorul rezervatar moare înainte de exercitarea dreptului la reducțiune, acesta se transmite, fiind un drept patrimonial, propriilor moștenitori.
În situația pluralității de moștenitori rezervatari, reducțiunea operează doar limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut- o și profit doar acestuia.
Dobânditorul cu titlu gratuit de la moștenitorul rezervatar are calitatea de terț și nu poate să ceară reducțiunea în locul rezervatarului. Nu beneficiază de reducțiune creditorii defunctului. Nu pot invoca reducțiunea donatarii și legatarii, deoarece aceasta este îndreptată conta acestora.
Dreptul de a cere reducțiunea se naște odată cu nașterea dreptului la rezervă, și anume în momentul deschiderii succesiunii. Dreptul ia naștere direct în persoana moștenitorului rezervatar, fiind un drept personal pe care acesta îl exercită în nume propriu și nu în calitate de successor al defunctului. Reprezintă o consecință a faptului că dreptul la rezervă este un drept acordat de prevederile legale și nu defunct.
Prescripția dreptului de a invoca rezerva succesorală cunoaște o reglementare diferită după cum bunurile se află în posesia celor gratificați prin liberalități de către de cuius sau nu. Astfel, în prima situație, moștenitorii rezervatari trebuie să acționeze pentru a-și concretiza dreptul la rezervă într-un termen de trei ani de la data deschiderii succesiunii sau de la data când cei gratificați au intrat în posesia bunurilor succesorale.
Cu titlu de excepție, termenul de trei ani va curge de la o altă dată atunci când moștenitorii nu au cunoscut existența unei liberalități, ipoteză în care prescripția va începe să curgă de la data când moștenitorii au cunoscut existența acesteia.
Pentru această situație, alin. (2) al art. 1095 Cod civil adaugă, drept condiție necesară, cunoașterea de către moștenitori a caracterului excesiv al liberalității – apreciem că, în principiu, nu este de conceput cele două condiții să poată fi îndeplinite la momente diferite în timp; de asemenea, subliniem că existența registrelor notariale de evidențiere a existenței donațiilor și a testamentelor autentice va reduce posibilitatea incidenței acestei ipoteze.
Pentru cea de-a doua situație, când moștenitorii rezervatari au posesia bunurilor succesiunii de la data deschierii succesiunii și nu o pierd în favoarea titularilor liberalităților consimțite de de cuius, prescripția nu curge împotriva acestora, ci a gratificaților care trebuie să își ceară drepturile în contradictoriu cu moștenitorii rezervatari – din acest punct de vedere ridicarea de către moștenitorii rezervatari a excepției de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv.
Ordinea reducțiunii liberalităților excesive
În situația în care defunctul a făcut liberalități în limitele cotității disponibile nu mai pune problema reducțiunii și a ordinii reducțiunii lor, toate fiind predate gratificaților în integralitatea lor.
Dacă defunctul a făcut liberalități cu depășirea cotității disponibile și deci încălcare rezervei, liberalitățile excessive vor fi supuse reducțiunii.
Ordinea reducțiunii liberalităților excessive este guvernată de trei reguli:
Legate se reduc înaintea donațiilor. Altfel spus, donațiile au vocația de a ocupa cotitatea disponibilă înainte ca vreun legat să poată să își producă efectele; nici un legat nu își poate produce efectele în detrimentul unei donații, această regulă fiind imperativă și necunoscând excepții, chiar dacă donația este lipsită de dată certă, întrucât ceea ce apare ca semnificativ nu este data, ci caracterul inter vivos al donației, aflat în opoziție cu caracterul mortis causa al legatului.
Legatele se reduc toate deodată și proporțional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferință, situație în care se vor reduce mai întâi celelalte legate. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al art. 1096 Cod civil, toate legatele, indiferent de data, natura lor și beneficiarii lor sunt supuse reducțiunii toate deodată și proporțional cu valoarea lor, adică fiecare legatar contribuie la întregirea rezervei direct proporțional cu valoarea cu care legatul său a încălcat rezerva. În mod concret, se procedează la calculul părții din moștenire care ar reveni fiecărui legatar conform voinței liberale a lui de cuius, după care se calculează rezerva și apoi se determină valoarea proporțională care se ia de la fiecare legatar pentru complinirea rezervei. De exemplu, dacă masa de calcul a succesiunii lui de cuius este de 200.000 lei, asupra căreia a instituit un legat universal și unul particular de 50.000 lei, iar singurul moștenitor legal este soțul supraviețuitor care își cere rezerva succesorală, reducțiunea va opera în modul următor: se calculează valoarea legatelor – legatul universal 150.000 lei, iar legatul cu titlu particular 50.000 lei; se calculează valoarea rezervei soțului supraviețuitor – jumătate din succesiune, adică 100.000 lei; se reduc legatele simultan și proporțional – fiecare legatar pierde jumătate (proporția în care legatele încalcă rezerva) din cât trebuia să ia din succesiune, pentru a se respecta rezerva; prin urmare, legatul universal este redus cu 75.000 lei, iar legatul particular cu 25.000 lei; astfel, soțul primește 75.000, plus 25.000, ceea ce reprezintă rezerva sa succesorală de 100.000 lei, legatarul universal primește 75.000 lei și legatarul cu titlu particular 25.000 lei. Regula impusă de art. 1096 alin. (2) Cod civil este una dispozitivă, testatorul putând institui o anumită ordine a reducțiunii legatelor care este obligatorie pentru moștenitorii săi; prin urmare, reducțiunea legatelor nu va mai opera simultan, iar caracterul proporțional se va păstra numai pentru reducțiunea acelor legate numite de de cuius (în exemplul mai sus prezentat, testatorul poate autoriza reducțiunea cu prioritate a legatului universal: acesta va suporta rezerva succesorală în totalitate, în limita valorii de 100.000 lei, fără a mai fi necesară și reducțiunea legatului).
donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu ceea mai recentă.În conformitate cu dispozițiile art. 1096 alin. (3) Cod civil, principalul criteriu reținut pentru a ordona reducțiunea donațiilor este vechimea acestora, astfel încât donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (adică cea mai apropiată de momentul morții donatarului – de cuius), până când rezerva succesorală este asigurată. Această regulă atașează o mare relevanță juridică datei încheierii donației și determină interesul părților de a dovedi anterioritatea datei unei donații în raport cu o alta, pentru a înlătura spectrul reducțiunii. Vechimea donațiilor care nu sunt autentice (donații indirecte, deghizate sau daruri manuale) se apreciază după momentul când acestea au dobândit dată certă, cel mai târziu la moartea donatorului (în acest sens, apreciem că numai data calendaristică are relevanță, nu și ora sau minutul). Criteriul reducțiunii donațiilor în funcție de data lor este unul imperativ, neputând fi modificat de de cuius. Totuși, pentru donațiile care au aceeași dată a încheierii (ipoteză rarisimă) se admite că de cuius poate autoriza, prin donație sau testament, înlăturarea regulii aplicabile conform art. 1096 alin. (4) Cod civil ce dispune reducțiunea concomitentă și proporțională, în favoarea instituirii unei ordini proprii, întocmai ca în cazul legatelor. Prin urmare, regula că donațiile care au aceeași dată se reduc simultan și proporțional cu valoarea lor, ca și legatele, este una supletivă. În situația în care bunul care a făcut obiectul donației nu se mai află în patrimoniul donatarului (dar nici nu a pierit din cauze fortuite, fiindcă, în acest caz, nu ar mai fi avut în vedere pentru stabilirea masei de calcul) și nu există în acest patrimoniu o altă valoare care să îl poată înlocui, atunci donatarul este considerat insolvabil, iar alin. (5) al art. 1096 Cod civil sancționează propunerea doctrinei de a se ignora această donație și a se urmări, în vederea reducțiunii, donația anterioară.
Căile procedurale de realizare a reducțiunii
În conformitate cu dispozițiile art. 1094 Cod civil, reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin două căi procedurale:
prin învoiala părților (reducțiunea convențională) – moștenitorii se pot înțelege direct cu privire la reducțiunea liberalității excesive sau își pot exprima consimțământul cu privire la împărțirea bunurilor și indirect pot adresa și problema reducțiunii;
pe cale judecătorească – în acest caz identificăm două situații: a) dacă bunurile se află în posesia celor gratificați, persoanele îndreptățite la rezervă pot introduce o acțiune în reducțiune – această acțiune e personală și divizibilă; b) dacă bunurile se află în detenția moștenitorilor rezervatari, care refuză să le predea, beneficiarul liberalității trebuie să introducă o acțiune ce vizează predarea lor, iar rezervatarul se poate apăra ridicând excepția reducțiunii sau introducând o cerere reconvențională prin care să ceară reducțiunea.
Indiferent de calea procedurală aleasă pentru valorificarea dreptului la rezervă, aceasta își păstrează caracterul individual, cuantumul acesteia stabilindu-se în funcție de numărul moștenitorilor care îndeplinesc condițiile de a moșteni și, în plus, își clamează partea lor de rezervă. De exemplu, dacă de cuius are trei copii și lasă prin testament un legat universal, iar în cadrul dezbaterii succesiunii doar un copil își cere rezerva, atunci aceasta va fi de jumătate din succesiune.
2.4 Efectele reducțiunii
Efectele reducțiunii sunt diferite, după cum liberalitățile sunt donații sau legate:
în cazul legatelor, reducțiunea are ca efect ineficacitatea lor în măsura necesară întregirii rezervei; ineficacitatea poate fi: totală (când cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donații) sau parțială (caz în care legatele se reduc proporțional cu valoarea lor);
în cazul donațiilor, reducțiunea are ca efect desființarea lor, în măsura necesară întregirii rezervei; și în acest caz efectele pot fi totale, atunci când cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donații cu dată anterioară, și parțiale; ca urmare a desființării donației, moștenitorul rezervatar devine proprietar al bunului donat cu care se întregește rezerva din momentul deschiderii succesiunii.
Principiul reducțiunii în natură. Dintre modalitățile posibile de efectuare a raportului, raportul prin păstrarea bunului în masa succesorală (în cazul legatelor) sau prin readucerea bunului în masa succesorală (în cazul donațiilor), adică raportul în natură conferă moștenitorilor rezervatari cele mai multe garanții că rezerva la care sunt îndreptățiți le va fi respectată.
Deși soluția reținută de art. 1097 alin. (2) Cod Civil pare a fi una nedreaptă față de donatari, subliniem că, în multe cazuri, calitatea de donatar aparține chiar moștenitorilor rezervatari. În această situație, dacă gratificatul este un donatar, față de care efectele contractului deja s-au produs, înainte de data deschiderii succesiunii, acesta trebuie să readucă bunul la masa succesorală, întrucât titlul său s-a desființat, ca și cum dreptul său a fost supus unei condiții rezolutorii, îndeplinită odată cu clamarea rezervei de persoanele îndreptățite.
În privința fructelor produse de bunul donat, efectele desființării titlului donatarului retroactivează doar până la data la care acesta a aflat de pretențiile moștenitorilor rezervatari, în conformitate cu dispozițiile art. 1097 alin. (6) Cod Civil, soluție diferită față de cea exprimată de art. 854 vechiul C.civ., care luau drept reper data deschiderii succesiunii.
Deși reducțiunea în natură este mai sigură, reducțiunea în valoare [este vorba despre valoarea pe care bunul o înregistrează la data deschiderii succesiunii, stabilită conform art. 1091 alin. (2) Cod Civil] este mai practică, răspunzând unor situații care se ivesc în practică și fac imposibilă sau dificilă restituirea bunului către rezerva succesorală. Astfel, reducțiunea se va face nu în natură, ci în echivalent, dacă:
donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, înainte de data deschiderii succesiunii; înstrăinarea sau grevarea bunului după data deschiderii succesiunii este inopozabilă rezervatarilor – alin. (3);
donatarul a cauzat prin fapta sa culpabilă pierirea bunului – alin. (3);
donatarul moștenitor rezervatar a primit o donație care este scutită de raport; în acest caz, donația se impută întâi asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește se impută asupra rezervei sale – alin. (4); dacă donația depășește și cota de rezervă a moștenitorului donatar, ea va fi supusă reducțiunii;
donatarul moștenitor este obligat la raport; în acest caz, donația se impută asupra cotei sale de rezervă, iar ceea ce depășește această valoare se impută asupra cotității disponibile în limita cotei sale de moștenire legală; ceea ce depășește valoarea însumată a celor două porțiuni din masa de calcul va fi supus reducțiunii; în această ipoteză, dacă partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul; totuși, pentru partea care trebuie să suporte reducțiunea, acesta va opera prin echivalent în forma luării mai puțin (adică prin preluare sau prin imputație – a se vedea art. 1151 NCC) sau prin echivalent bănesc – alin. (5); apreciem că regula privind modalitatea de funcționare a reducțiunii prin echivalent este supletivă, de cuius putând autoriza o anumită formă particulară a acesteia după cum titularul liberalității este și moștenitor legal sau nu: preluare, imputație, bani.
Subliniem că textul art. 1097 Cod civil nu face vreo diferență în privința efectelor reducțiunii după natura bunurilor care fac obiectul liberalităților excessive.
Reducțiunea liberalităților unui drept viager. În situația în care obiectul unei liberalității îl constituie un drept viager, evaluarea acesteia în vederea alcătuirii masei de calcul și a determinării măsurii în care această liberalitate poate încălca rezerva succesorală este dificilă, întrucât este influențată de durata de viață a gratificatului și de posibila schimbare a contextului economic în care se execută aceste obligații.
Caracterul aleatoriu al executării acestor obligații are implicații în materia succesorală prin eventualul pericol de încălcare al rezervei succesorale. Soluția problemei este înfățișată de art. 1098 Cod civil care pune la dispoziția moștenitorilor rezervatari un drept de opțiune: în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei (vârsta beneficiarului, întinderea dreptului, dinamica economiei etc.), aceștia pot să execute liberalitatea așa cum a fost prevăzută sau să predea beneficiarului liberalității proprietatea cotității disponibile. Totuși, există și posibilitatea cererii reducțiunii în condițiile dreptului comun, ceea ce implică evaluarea liberalității.
Aplicarea art. 1098 Cod civil se poate face prin bună învoială între moștenitorii rezervatari sau pe cale judecătorească, dar, în acest caz, instanța constatând dezacordul dintre moștenitori nu poate aplica decât soluția reducțiunii din dreptul comun, celelalte două soluții, cu caracter excepțional, rămânând rezervate doar acordului moștenitorilor.
Prima posibilitate împacă două valori care pot ajunge în opoziție: rezerva și executarea liberalității. Renunțarea moștenitorilor rezervatari este însă una interesată de speranța/calculul unui câștig prin păstrarea proprietății asupra cotității disponibile.
Cea de-a doua posibilitate avantajează integritatea rezervei care nu va fi amenințată prin executarea liberalității. Problema care se ridică este aceea de a ști ce proporție din cotitatea disponibilă trebuie transmisă titularului unei astfel de liberalități; apreciem că abandonul proprietății cotității va fi proporțional cu evaluarea dreptului viager, făcută prin orice mijloace consimțite de toate părțile implicate sau de instanța de judecată. Credem că această ipoteză îi avantajează în mod deosebit pe moștenitorii rezervatari, dacă asupra cotității disponibile trebuie imputate și alte liberalități care îi reduc valoarea și, implicit, diminuează amploarea proprietății care va putea fi abandonată în favoarea titularilor unor astfel de liberalități. Ne susținem ideea și prin observația că noul text legal nu cere, drept condiție a aplicării soluțiilor art. 1098 Cod civil, ca evaluarea liberalității să indice o sumă ce depășește cotitatea disponibilă, spre deosebire de dispozițiile art. 844 vechiul C.civ., împrejurare care determină o aplicare mai largă a noii reglementări.
Aplicarea dispozițiilor art. 1098 Cod civil implică respectarea următoarelor condiții:
liberalitatea să aibă ca obiect dreptul viager de uzufruct, uz, abitație, rentă sau întreținere; nu prezintă importanță dacă dezmembrământul dreptului de proprietate are ca obiect întreaga moștenire, o fracțiune a acestui sau doar un anumit bun;
de cuius să nu fi înlăturat aplicarea art. 1098 Cod civil, acesta neavând caracter imperativ;
să existe unanimitate în privința opțiunii alese, dacă sunt mai mulți moștenitori rezervatari – în caz contrar, reducțiunea se va face în condițiile dreptului comun;
dacă îi este cedată proprietatea cotității disponibile, beneficiarul e ținut să răspundă de sarcinile succesiunii în limita acestei proprietăți.
Capitolul III. Noțiunea și domeniul de aplicare al raportului
3.1 Noțiunea raportului donațiilor
Prin raport succesoral se înțelege acea operațiune prealabilă împărțelii moștenirii, care constă în readucerea de către anumiți moștenitori la masa succesorală a acelor bunuri și valori pe care le-au primit cu titlu gratuit de la cel despre a cărui moștenire este vorba. Instituția raportului este cunoscută sub două aspecte: raportul donațiilor, reglementat de art. 1146 și urm. Cod civil și raportul datoriilor, ca instituții separate.
Conform art. 1146 alin. (1) Cod Civil, persoanele care au obligația de a raporta donațiile primite sunt: pe de o parte, soțul supraviețuitor, atunci când vine la moștenire alături de descendenții defunctului, iar o altă categorie este reprezentată de descendenții defunctului, care vin în mod efectiv și împreună și la moștenirea legală.
Pentru a exista obligația de raport al donațiilor, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții:
În primul rând, trebuie să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație succesorală legală la moștenire fie în calitate de descendenți ai defunctului, fără a se face distincție după cum provin din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție, în funcție de gradul de rudenie cu defunctul sau după cum vin la moștenire prin reprezentare sau în nume propriu, fie de soț supraviețuitor care vine la moștenire în concurs cu descendenții. Nu se poate admite extinderea obligației de raport și la alți moștenitori legali, textul fiind de strictă interpretare.
A doua condiție vizează faptul că, pentru a fi obligat la raportul donației, moștenitorul trebuie să fi acceptat moștenirea legală, deoarece dacă renunță la moștenire, descendentul și soțul supraviețuitor nu mai au obligația de raport, iar, dacă avem în vedere modurile în care se realizează imputarea liberalităților, aceștia pot păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile.
În strânsă legătură cu a doua condiție, a treia condiție care trebuie îndeplinită presupune ca persoana care are obligația de a raporta donația primită să întrunească dubla calitate de moștenitor legal și de donator, condiție pentru care trebuie făcute precizări legate de momentul la care trebuie să coexiste cele două calități. Spre deosebire de reglementarea anterioară, unde era necesar ca donatarul să fie moștenitor legal al defunctului la data deschiderii moștenirii, fără a conta dacă la data donației avea sau nu vocație legală la moștenire, art. 1146 alin. (2) Cod Civil prevede, ca element de noutate, o soluție diferită, care are la bază ideea că se poate prezuma că donatorul a dorit să facă un avans asupra moștenirii doar dacă, la data donației, donatarul ar fi avut calitatea de moștenitor prezumtiv. În acest sens, obligația la raport există numai pentru persoanele care ar fi avut vocație concretă la moștenirea defunctului, în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donației, iar formularea „în lipsă de stipulație contrară din partea donatorului” indică faptul că, pentru a opera o excepție de la această regulă este necesară o manifestare expresă de voință a dispunătorului. Astfel, spre deosebire de soluția consacrată în reglementarea anterioară (unde exista obligația de raport chiar dacă donatarul nu avea calitatea de moștenitor prezumtiv în momentul încheierii contractului de donație, fiind suficient să aibă această calitate la data deschiderii moștenirii), potrivit art. 1146 alin. (2) Cod civil, este necesar ca donatarul să aibă calitatea de moștenitor prezumtiv al donatorului la momentul încheierii contractului de donație.
A patra condiție necesară pentru existența obligației de raport al donației se referă la faptul că donația făcută descendentului sau soțului supraviețuitor, care vine în concurs cu descendenții, trebuie să nu fi fost scutită de raportat.
3.2 Domeniul de aplicare al raportului
Raportul donațiilor este definit de art. 1146 alin. (1) Cod Civil ca fiind obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel care lasă moștenirea.
Având în vedere afecțiunea care există între de cuius și acești moștenitori, se prezumă că, prin donația făcută, defunctul nu a dorit să avantajeze pe donatar în detrimentul celorlalți moștenitori legali, ci a dorit să ofere donatarului doar un avans din moștenirea la care ar avea vocație, potrivit legii, la data deschiderii moștenirii, și nu o liberalitate făcută unuia în detrimentul celorlalți. Această egalitate prezumată între moștenitori vizează stabilirea unui echilibru legal, deci nu o egalitate matematică între aceștia, ci o egalitate juridică, conform cotelor legale ale acestora, deoarece moștenirea se împarte între moștenitori potrivit acestor cote care pot fi egale sau nu, după cum dacă este vorba doar de descendenți sau de descendenți și soț supraviețuitor.
3.3 Corelația dintre raport și reducțiune
Cele două instituții nu trebuiesc confundate, pericolul confuziei existând mai ales în situația în care liberalitatea este făcută în favoarea unuia dintre moștenitorii rezervatari.
În această situație, dacă liberalitatea este excesivă, aceasta va fi supusă reducțiunii în favoarea comoștenitorilor rezervatari. În schimb, dacă liberalitatea este raportabilă, va fi supusă acestei operații indifferent dacă valoarea acesteia depășește sau nu cotitatea disponibilă. Rezultă că raportul înlătură nevoia reducțiunii, deci cele două operații se află într-o strânsă corelație.
Pentru o mai bună înțelegere a deosebirilor dintre raport și reducțiune în situația în care liberalitatea este realizată în favoarea unuia dintre moștenitorii rezervatari, vom prezenta comparativ două exemple:
Să presupunem că de cuius-ul are 2 copii – C1 și C2 – , C1 gratificat printr-o donație care nu este supusă raportului (neraportabilă) în valoare de 160.000 lei, activul brut al moștenirii este de 60.000 lei, iar pasivul succesoral este de 20.000 lei. Reiese o masă de calcul de 200.000 lei, ceea ce reprezintă că rezerva globală a celor doi copii este de 100.000 lei (rezerva fiecărui copil fiind de 50.000 lei), iar cotitatea disponibilă este de 100.000 lei. Conform art. 1099 alin. (2) Cod civil, donația neraportabilă făcută lui C1 se impută cu prioritate asupra cotității disponibile (pe care o epuizează), apoi se impută asupra rezervei lui C1 (pe care o epuizează), iar pentru 10.000 lei, va fi supusă reducțiunii, ca liberalitate excesivă, întrucât încalcă rezerva lui C2. Acesta din urmă va culege întreg activul net al moștenirii (40.000 lei ) și va primi de la C1 10.000 lei (în natură sau echivalent) pentru completarea rezervei. Așadar, liberalitatea (donația neraportabilă) a fost supusă reducțiunii în folosul comoștenitorului rezervatar C2, pentru că reducțiunea poate fi invocată și în situația în care beneficiarul liberalității este un moștenitor rezervatar;
Să presupunem că de cuius-ul are 2 copii – C1 și C2 – , C1 a fost gratificat printr-o donație care este supusă raportului (raportabilă) în valoare de 160.000 lei, activul brut al moștenirii este de 60.000 lei, iar pasivul succesoral este de 20.000 lei. Reiese o masă de calcul tot de 200.000 lei, ceea ce semnifică că rezerva globală a celor 2 copii este 100.000 lei – rezerva fiecărui copil fiind de 50.000 lei – , iar cotitatea disponibilă este de 100.000 lei. De această dată, conform art. 1146 Cod civil, donația făcută lui C1 se va supune raportului, iar nu reducțiunii, chiar dacă valoarea acesteia depășește cotitatea disponibilă. Cum rațiunea raportului donațiilor este asigurarea egalității dintre cei 2 copii, în acest caz va păstra donația doar în limita valorii de 100.000 lei – adică jumătate din masa de calcul – , iar C2 va culege întreg activul net al moștenirii (40.000 lei) și va primi de la C1 60.000 lei pentru completarea cotei sale de 1-2 din moștenire. Astfel că, raportul donației a avut menirea de a-i asigura lui C2 bunuri în valoare de 100.000 lei și a înlăturat nevoia reducțiunii – C2 a primit cota legală de 1-2 din moștenire, deci nu se poate pune problema că nu i s-ar fi asigurat rezerva succesorală.
Pentru acest motiv, considerăm că tratarea problemei raportului donațiilor este indicat să se facă după analizarea instituției reducțiunii ( instituție pe care am trat-o în cadrul capitolului 1).
Pentru o mai bună comprehensiune a celor două instituții specific dreptului succesoral – reducțiunea liberalităților excessive și raportul donațiilor – este nevoie să accentuăm deosebirile fundamentale dintre acestea:
reducțiunea liberalităților excessive operează doar în cazul în care prin reducțiunile realizate de către de cuius s-a încălcat rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari, în vreme ce raportul donațiilor funcționează chiar dacă prin donațiile realizate de către de cuius nu s-a încălcat rezerva succesorală;
efectele reducțiunii liberalităților excessive se răsfâng asupra tuturor persoanelor gratificate, fără a deosebi după cum acestea sunt persoane străine de moștenire, moștenitori legali nerezervatari ori rezervatari, în timp ce raportul donațiilor are în vedere doar 2 categorii de moștenitori – descendenții și soțul supraviețuitor când vine în concurs cu descendenții – și funcționează doar în relațiile dintre aceștia;
reducțiunea liberalităților excessive are în vedere toate tipurile de liberalității – atît donații cât și legate, pe când obligația de raport are ca obiect doar donațiile;
normele legale ce prevăd reducțiunea liberalităților excessive sunt, de obicei, norme imperative, de ordine public, pe când normele juridice ce prevăd raportul donațiilor au, de obicei, un character dispozitiv, de cuius-ul putând să scutească de raport pe moștenitorii gratificați.
3.4 Condițiile obligației legale de raport al donațiilor
Pentru ca donațiile făcute de cel care lasă moștenirea să fie raportabile trebuie să se întrunească, cumulative mai multe cerințe.
3.4.1 Să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație legală la moștenire în calitate de descendenți ai defunctului sau de soț supraviețuitor
Descendenții, fie că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție, dacă au vocație legală datorează raportul, indifferent de gradul de rudenie cu defunctul și indifferent dacă vin la moștenire prin reprezentare succesorală, de pildă, descedentul copilului decedat al defunctului vine la moștenire prin reprezentare cu copilul în viață – , ori în nume propriu, de pildă, nepotul defunctului – unicul copil renunțător – vine la moștenire împreună cu soțul supraviețuitor.
Ceilalți moștenitori legali și legatari, așa cum am observant, nu au obligația legală de a raporta liberalitățile primate. Aceștia suportă doar reducțiunea dacă liberalitatea este excesivă.
3.4.2 Moștenitorul obligat la raport să fi acceptat moștenirea
Una din condițiile care trebuie îndeplinite, pentru a exista obligația de raport al donației, este ca moștenitorul să fi acceptat moștenirea legală . Faptul că aceștia pot păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile este justificată de modul în care se realizează imputarea liberalităților în acest caz. La deschiderea moștenirii, donatarul are un drept de opțiune, fie să păstreze donația, renunțând la moștenire, fie să accepte moștenirea și să raporteze donația Donatarul are interesul de a renunța la moștenire în cazul în care cotitatea disponibilă este mai mare decât partea la care are dreptul ca moștenitor legal.
Ca element de noutate, după modelul art. 845 alin. (2) Codul civil francez, art. 1147 alin. (2) Cod civil prevede excepția de la regula enunțată în alin. (1), prin consacrarea unei soluții potrivit căreia, chiar și în cazul renunțării la moștenire, donatarul poate fi obligat la raportul donației prin manifestarea expresă de voință a donatorului, adică prin stipulație expresă în contractul de donație în acest sens.
Introducerea acestei excepții este justificată de faptul că, în situația donatarului gratificat cu o donație raportabilă, care, prin renunțarea la moștenirea legală, nu mai are obligația de raport (adică poate să renunțe la moștenire pentru a păstra donația în limitele cotității disponibile) se putea ajunge în situația ca donatarul (un copil al defunctului) să primească mai mult decât ar fi primit moștenitorii acceptanți (ceilalți doi copii ai defunctului), ceea ce contravenea voinței defunctului, care, prin ipoteză, atunci când a făcut donația, nu a dorit să rupă egalitatea între copiii săi.
3.4.3 Moștenitorul legal să aibă și calitatea de donatar
Doar în situația în care coexist cele două calități în aceeași persoană va exista obligația de raport. În legătură cu această cerință pevederile legale aduc 2 precizări, una privitoare la momentul coexistenței celor două calități și alta cu privire la calitatea de donator. Astfel :
Întrucît raportul donației are ca fundament voința donatarului de a face un avans asupra moștenitorii, în lipsă de stipulație contrară din partea donatarului, descedenții și soțul supraviețuitor sunt obligați la raport doar dacă ar fi avut vocație concretă la moștenirea defunctului în situația în care aceasta s-ar fi deschis la data încheierii contractului de donație.
În privința calității de donator, Codul Civil consacră regula congform căreia moștenitorul datorează doar pentru donațiile pe care le-a primit personal de la donator; raportul nu este datorat pentru altul. Dacă descedentul donatorului vine în nume propriu la moștenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donația făcută ascedentului său, chiar dacă a acceptat moștenirea acestuia din urmă. De pldă, dacă defunctul a făcut o donație copilului său C și la moștenire vine în nume propriu, de pildă în concurs cu soțul supraviețuitor al defunctului, descedentul acestuia Sn , în calitate de strănepot al defunctului, donația făcută ascedentului C nu se raportează, chiar dacă ascedentul donator C ar fi murit și el, iar moștenirea lăsată ar fi acceptată de descedentul Sn , în calitate de nepot al lui C, în condițiile în care N – fiul lui C – a renunțat la moștenirea acestuia din urmă, care îl moștenește și pe donator. Cu toate că a putut beneficia de bunul donat prin intermediul moștenirii lăsate de ascedentul său C, Sn va fi obligat să îl raporteze la moștenirea lăsată de către de cuius, pentru că este vorba de 2 moșteniri diferite , nu moștenire prin retrasmitere, și culege moștenirea donatarului în nume propriu, fără să aibă calitatea de donator.
În schimb, prin excepție de la regula potrivt căreia raportul nu este datorat, pentru altul, descedentul, în grad mai îndepărtat de rudenie cu defunctul , care vine la moștenire prin reprezentare succesorală, va fi obligat să raporteze donația primită de la defunct de către ascedentul său pe care îl reprezintă, chiar dacă nu l-a moștenit pe acesta din urmă.
3.4.4 Donația să nu fi fost scutită de raport
Art. 1150 alin. (1) lit. a) teza a II.a Cod civil, precede că scutirea de raport poate fi făcută prin chiar actul de donație sau printrun act ulterior, întocmit în una din formele prevăzute pentru liberalități, între vii sau pentru cauză de moarte – în acest din urmă caz în una dintre formele testamentare. Cerința de formă are ca explicație idea că scutirea de raport constituie es însăși o liberalitate, desăvârșind-o.
Cerința scutirii exprese de raport și a formei în care voința donatorului poate fi manifestată cunoaște anumite atenuări dacă intenția de scutire de raport, fie și tacită, manifestată indirect, este neîndoielnică.
3.5 Persoanele care pot cere raportul
Atunci când condițiile analizate anterior sunt îndeplinite, obligația raportării este reciprocă între descedenții defunctului și soțul supraviețuitor. În consecință, oricare dintre ei va putea cere raportul donației de care a beneficiat comoștenitorul.
Dreptul de a cere raportul are character individual, în așa fel încât, dacă unul dintre cei îndreptățiți renunță, după deschiderea moștenirii, donația se va raporta doar în măsura drepturilor comoștenitorilor solicitanți.
Dacă titularul dreptului la raport moare înainte de exercitarea lui, dreptul – avînd caracter patrimonial – se transmite asupra propriilor moștenitori, care urmează să îl exercite în mod colectiv, asemănător dreptului la reducțiunea liberalităților excesive.
Întrucât dreptul de a cere raportul are character patrimonial – fără a fi exclusive personal – Codul civil prevede, la art. 1148, că raportul poate fi cerut și de creditorii personali ai descedenților și ai soțului supraviețuitor, pe calea acțiunii oblice ( evident, dacă se îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1560 Cod civil). Acești creditori au tot interesul să ceară raportul donațiilor pentru că aceasta are ca effect obținerea de către debitorul lor a mai multor bunuri din care urmează să se îndestuleze.
În schimb, creditorii succesiunii (ai defunctului), precum și legatarii – fără distincție după cum legatul este universal, cu titlu universal sau cu titlu particular – nu pot pretinde, pentru că față de creditori bunurile donate au ieșit definitive și irevocabil din patrimonial defunctului ( sub rezerva fraudei pauliene), deci nu mai sunt sub incidența dreptului lor de gaj general, iar dreptul legatarilor se naște doar la data deschiderii moștenirii și poate fi exercitat doar asupra bunurilor existente în patrimonial succesoral în acest moment; raportarea donațiilor la cererea legatarilor ar contravene principiului irevocabilității donațiilor.
Dreptul la raport este un drept individual, astfel încât dacă, după deschiderea succesiunii, o persoană, îndreptățită la acesta, renunță la drept, donația se raportează numai în măsura dreptului comoștenitorilor solicitanți. Dacă titularul dreptului la raport decedează înainte de a-l exercita, acesta se transmite moștenitorilor proprii, având caracter patrimonial, iar aceștia trebuie să-l exercite în mod unitar. Cel care solicită raportul trebuie să dovedească donația, ceea ce se poate realiza prin orice mijloc de probă.
Rezultă că dreptul de a cere raportul îl au numai descedenții și soțul supraviețuitor ( dacă vine în concurs cu descedenții ) și creditorii lor personali. Creditorii succesiunii și legatari nu pot cere raportul și nici nu profit de rapotrul cerut de persoanele îndreptățite, bunurile raportate intrând direct în patrimonial moștenitorului îndreptățit.
În toate situațiile, donațiile trebuie să fie dovedite de către cel care solicit raportul. Întrucât el valorifică un drept propriu, prevăzut de lege, având deci calitatea de terț față de contractual de donație, îl poate dovedi prin orice mijloc de probă.
3.6 Donațiile supuse raportului
Ca și în material stabilirii masei de calcul al rezervei și al cotității disponibile, în principiu se raportează toate donațiile, indifferent de forma de realizare ( donație autentică, dar manual, donații simulate – dacă simulația nu semnifică scutire de raport – sau indirecte). Dacă donația a fost cu sarcină, se va scădea valoarea sarcinilor; dacă donația a avut character remunerator, dar a depășit valoarea rezonabilă a serviciilor prestate, se va diminua valoarea serviciilor prestate.
În toate situațiile, ceea ce trebuie raportat este obiectul donației, adică bunul ieșit din patrimonial defunctului. De pildă, suma de bani cu care tatăl a cumpărat direct pe numele fiului un imobil sau apartamentul cu care a înzestrat fiica la încheierea căsătoriei.
În sfârșit, dacă defunctul a încheiat o asigurare de deces în beneficial unui moștenitor obligat la raport, acesta poate fi obligat să raporteze, ca donație indirect, cel mult primele plătite de defunct, iar nu suma asigurată (indeminizația de asigurare) plătită de asigurător, care nu provine din patrimonial defunctului, fiind formată în afara acestuia.
3.7 Excepțiile de la obligația de raport
Există anumite gratuități care nu constituie liberalități ori, dacă sunt calificate donații, nu sunt supuse regimului liberalităților, legea exceptându-le expres de la raportul donațiilor.
Astfel , nu sunt supuse raportului:
Donațiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donație sau printr-un act ulterior, întocmit în unele dintre formele prevăzute pentru liberalități;
Donațiile deghizate sub forma unor întrăinări cu titlu oneros sau effectuate prin persoane interpose, cu excepția cazului în care se dovedește că cel care a lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
Darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excessive, sumele chltuite pentru întrețierea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descedenților, a părinților sau a soțului și cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel;
Fructele culese, veniturile scadente până la ziua deschiderii moștenirii și echivalentul bănesc al folosinței exercitate de donator asupra bunului donat. Devenind proprietar de la data încheierii contractului și datorând raportul numai de la data deschiderii moștenirii, donatarul se bucură în acest interval de timp de foloasele bunurilor care formează obiectul donației. Prin urmare, vor fi supuse raportului numai fructele și dobânzile ulterioare deschiderii moștenirii, fiind considerate nule – contravenind interdicției actelor asupra unei moșteniri viitoare – chiar și clauzele prin care donatarul ar fi obligat să raporteze fructele natural și civile anterioare deschiderii moștenirii. După cum s-a spus, dacă donatarul ar fi obligat să raporteze fructele pentru tracut, o asemenea donație nu ar mai fi un avantaj pentru el, ci o adevărată pacoste. De la data deschiderii moștenirii fructele sunt raportabile fără punere în întârziere, însă este valabilă clauza prin care moștenitorul – donator ar fi scutit de raportul lor până la partaj. Scutirea de raport prevăzută de art. 1150 alin. (1) lit. d) Cod civil, operează și în situația în care donația constă nu într-un bun producător de fructe, ci chiar în fructele ori veniturile unui bun, rămas proprietatea donatorului (de pildă, când donația are ca obiect dreptul de uzufruct);
Bunurile donate care au pierit fără culpa donatarului. În această situație, riscul pierii bunului donat este suportat de moștenire și doar în parte de către donator ( proproțional cotei sale succesorale). Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin utilizarea unei indeminizații încasate drept urmare a pierii sale, donatarul este ținut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizația a servit la reconstituirea acelui bun. În situația în care indemnizația nu a fost folosită în acest scop, ea însăși este supusă raportului. Dacă indemnizația reiese dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează doar în măsura în care depășește cuantumul total al primelor plătite de donatar. În caz de expropriere a imobilului ce a alcătuit obiectul contractului de donație, despăgubirile primate de către donatat urmează să fie raportate, chiar dacă prevederile legale prevăd expres strămutarea de drept asupra despăgubirilor doar a ipotecii și privilegilor. Baza legală a acestei soluții o constituie art. 1153 alin. (2) teza I Cod civil, conform cu care dacă bunul a fost întrăinat de donator anterior cererii de raport, se val ua în considerare valoarea acestuia la momentul înstrăinării. Ori, în sensul ei classic, exproprierea constituie o înstrăinare forțată a unui imobil aflat în proprietate privată care trece astfel în proprietate publică;
Clauza de preciput; Spre deosebire de reglementarea franceză în materie (de unde instituția a fost receptată), care în art. 1516 din Codul civil francez statuează cu claritate că preciputul nu este privit ca o donație, ci drept o convenție matrimonială și între asociați, legiuitorul român nu a calificat expres această construcție juridică. Clauza de preciput ar putea fi privită drept un avantaj matrimonial conferit soțului supraviețuitor, rezultant al funcționării regimului matrimonial și asimilabil, dintr-o anumită perspectivă, unei operații de partaj. Deși posibilitatea stipulării clauzei de preciput este prevăzută expres doar în materia regimului comunității convenționale – art. 367 lit. d) Cod civil, considerăm că această clauză își găsește aplicare și în materia separației de bunuri. Pot face obiectul clauzei de preciput numai bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate, iar și nu bunurile proprii ale soțului predecedat, acestea alimentând în totalitate masa succesorală. Conform art. 333 alin. (2) Cod civil, clauza de preciput nu se supune raportului donații, cid oar reducțiunii, conform prevederilor art. 1096 alin. (1) și (2).
Capitolul IV. Modalitatea de efectuare a raportului
În sistemul Codului civil de la 1864, regula era aceea că raportul imobilelor se făcea în natură, prin readucerea efectivă a imobilului la masa succesorală, iar raportul bunurilor mobile se realize prin echivalent, dacă donatorul nu a impus ori nu a autorizat raportul în natură.
Cu ocazia elaborării Noului Cod civil, luându-se ca și model art. 870 din Codul Civil Quebec și avându-se în vedere protejarea circuitului civil și asigurarea liberei circulații a bunurilor, a fost schimbat radical sistemul modului de realizare a raportului.
Astfel, regula este aceea că, indifferent dacă obiectul donației îl constituie un bun mobil sau imobil, raportul urmează să se facă prin echivalent și doar în mod excepțional în natură.
Astfel, conform art. 1151 alin. (1) Cod civil, regula este că raportul se face prin echivalent, fiind considerată ca nescrisă dispoziția care impune donatarului raportul în natură, ceea ce înseamnă că este interzisă obligarea donatarului la efectuarea raportului în natură cu scopul de a asigura protejarea circuitului civil și a liberei circulații a bunurilor. Soluția consacrată a avut ca bază modelul legiuitorului francez, care a instituit regula raportului prin echivalent și numai prin excepție în natură.
În cazul efectuării raportului prin echivalent, numit în doctrină raport prin luare mai puțin/ raport în valoare/ raport prin echivalent valoric efectiv – deși există și opinia separată conform căreia raportul prin echivalent și raportul prin luare mai puțin nu ar fi același lucru, cel obligat la raport păstrează bunul donat în natură, dar aduce la masa succesorală valoarea lui, comoștenitorii fiind satisfăcuți prin echivalent valoric al bunului raportat, în bunuri sau în bani, proporțional cu cotele succesorale ale fiecăruia.
Soluția nou stabilită vine să răspundă unor aprecieri făcute în doctrină în sensul că raportul în natură ar fi dăunător prin consecințele sale: donatarul gestionează bunul cu reținere, știind că trebuie să-l raporteze, existând o insecuritate în raporturile cu terții. Astfel, donația nu se desființează la data deschiderii moștenirii, iar donatarul rămâne proprietarul bunului donat.
Cu titlu de excepție de la regula din alin. (1), se recunoaște posibilitatea ca raportul să se efectueze în natură deoarece alin. (2) conferă donatarului posibilitatea de a opta pentru efectuarea raportului în natură, dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului și nu l-a grevat cu o sarcină reală și nici nu l-a dat în locațiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani. Accentul cade pe faptul că numai donatarul poate decide să facă raportul în natură și nici în această situație nu trebuie afectați terții titulari ai unor drepturi reale.
Raportul în natură operează ca o condiție rezolutorie, donația fiind desființată retroactiv, iar donatarul considerat că nu a fost niciodată proprietar, bunurile donate făcând parte, de la data deschiderii moștenirii, din masa succesorală.
Formularea „cu toate acestea” utilizată în alin. (2), nu foarte potrivită în contextul unui limbaj juridic tehnic specific, poate fi interpretată în sensul că, prin excepție de la regula enunțată în alin. (1), donatarul poate opta pentru efectuarea raportului în natură; este posibil ca această formulare să fi fost preferată față de folosirea noțiunilor de regulă și excepție deoarece, strict tehnic, o excepție de la regula alin. (1) ar însemna că donatarul poate fi obligat în anumite situații la efectuarea raportului în natură, deși acest lucru nu este posibil, singura posibilitate recunoscută de alin. (2) fiind aceea ca donatarul să opteze el însuși pentru efectuarea raportului în acest fel.
Elementul de noutate este dat de faptul că, deși în baza reglementării anterioare raportul bunurilor imobile se făcea, de regulă, în natură, iar în cazul bunurilor mobile raportul se efectua prin echivalent, dacă donatorul nu impunea sau autoriza raportul în natură , soluția reținută în art. 1151 Cod civil nu face distincție între raportul în cazul bunurilor mobile și în cazul bunurilor imobile, regula fiind acea a efectuării raportului prin echivalent, cu mențiunea că raportul se poate realiza în natură atât în cazul imobilelor, cât și în cazul mobilelor, atunci când donatarul optează în acest sens.
4.1 Raportul prin echivalent . Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent
Se poate realiza prin preluare, prin imputație sau prin bani.
Prin preluare – acest mod de realizare a raportului se realizează prin luarea din masa succesorală de către moștenitorii îndreptățiți la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeași natură și calitate cu cele ce au format obiectul donației, tinând cont de cotele succesorale ale fiecăruia.
De pildă, de cuius-ul i-a donat copilului C1 un teren în valoare de 60.000 lei (donația fiind raportabilă), activul net al moștenirii este de 420.000 Lei și mai au calitatea de moștenitori legali acceptanți copilul C2 și soțul supravgiețuitor S; C2 va prelua din moștenire un teren în valoare de 60.000 lei, iar S va prelua un teren în valaore de 40.000 lei. După cum observăm, se ține cont de cotele succesorale ale celor 3 moștenitori legali, respective copiii C1 și C2 au o cotă de 3/8 din moștenire, iar S are o cotă de ¼ (2/8) din moștenire. Restul moștenirii ( adică bunuri în valoare de 320.000lei) se va împărți tot conform cotelor legale, respective ¼ S – care va primi bunuri în valaore de 80.000 lei) și câte 3/8 – adică bunuri în valaore de câte 120.000 lei pentru C1 și C2. Cu alte cuvinte, C1 va păstra donația de 60.000 lei și va primi din activul net bunuri în valoare de 120.000 lei, C2 va prelua cu prioritate din activul net terenul în valaore de 60.000 lei și va mai primi tot din activul net bunuri în valaore de 120.000 lei, iar S va prelua cu prioritate din activul net terenul în valaore de 40.000 lei și va mai primi tot din activul net bunuri în valoare de 80.000 lei.
Preluarea ,, proporțională,, – ,, ținând seama de cotele succesorale ale fiecăruia,,, iar nu egală – se va aplica și în situația în care cel gratificat este soțul supraviețuitor obligat la raport față de descendenți.
De cele mai multe ori moștenitorii îndreptățiți la raport iau din masa succesorală (și) bunuri având o natură diferită de cel care alcătuiește obiectul donației raportabile.
De pildă, de cuius-ul i-a donat copilului C1 un apartament în valoare de 120.000 lei, dar în masa succesorală nu mai există iobile; în această situație Cs și S, vor lua alte bunuri mobile ( autoturisme, bijuterii, obiecte de mobilier, obiecte de uz casnic, acțiuni, părți sociale etc.) până la concurența valoarilor de 120.000 lei – pentru C2 – , și respective 80.000 lei – pentru S – , iar restul bunurilor se vor împărți tot conform cotelor legale.
Raportul prin preluare se practică, mai ales, atunci când moștenirea este una ,, consistent,, și prezintă avantajul că donatarul păstrează bunul în integralitatea lui, iar ceilalți comoștenitori primesc și ei bunuri în natură, de obicei asemănătoare cu cel donat.
Prin imputație – în cadrul acestei metode de raportare, valoarea donației se scade, din partea moștenitorului obligat la raport.
Astfel, presupunând că de cuius-ul i-a donat copilului C1 suma de 60.000 lei (donația fiind raportabilă), activul net al moștenirii este de 420.000lei și mai au calitatea de moștenitori legali acceptanți copilul C2 și soțul supraviețuitor – S, valoarea donației raportabile (60.000lei) se adaugă prin calcul pe hărtie la activul net (420.000 lei), iar rezultatul – masa de calcul de 480.000 lei – se împarte între moștenitori conform cotelor ce revin fiecăruia – partea lui C1 este de 3/8 din masa de calcul, adică 180.000 lei, partea lui C2 este tot de 3/8 din masa de calcul, adică 180.000 lei, iar partea lui S este de ¼ din masa de calcul adică 120.000 lei. Valoarea donației făcute lui C1 (60.000lei) se scade din partea acestuia, acesta primind din restul masei succesorale doar diferența până la valoarea cotei sale de moștenire – respective bunuri în valoare de doar 120.000lei.
Raportul prin imputație este aplicabil, în mod special, în situația în care donația a avut ca obiect o sumă de bani. În acest caz, conform legii, moștenitorul – donator va face raportul luând mai puțin din numerarul succesiunii, deci suma de bani se impută asupra părții sale din numerar. Dacă partea sa de numerar nu acoperă suma donată, raportul se va putea face prin luare din masa succesorală de către moștenitorii îndeptățiți la raport a unor bunuri mobile sau imobile.
În bani – în această situație, cel obligat la raport va depune la dispoziția celorlalți moștenitori o sumă de bani care constituie diferența dintre valoarea bunului donat și partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.
Astfel, presupunând că de cuius-ul i-a donat copilului C1 un apartament în valaore de 240.000 lei (donația fiind raportabilă), activul net al moștenirii este de 240.000 lei și mai au calitatea de moștenitori legali acceptanți copilul C2 și soțul supraviețuitor S , valaore donației raportabile (240.000 lei) se adaugă prin calcul pe hărtie la activul net (240.000 lei), iar rezultatul (480.000 lei) se împarte între moștinori conform cotelor ce le revin fiecăruia . partea lui C1 este de 3/8 din masa de calkcul, adică 180.000 lei, partea lui C2 este tot de 3/8 adică 180.000 lei, iar partea lui S este de ¼ din masa de calcul adică 120.000 lei. În această situație, C1 va păstra apartamentul în natură, dar va pune la dipoziția lui C2 și S suma de 60.000 lei – adică diferența dintre valoare bunului donat – 240.000 lei și partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale – 180.000 lei) S și C2 vor primi toate bunurile care reprezintă activul net al moștenirii (240.000 lei), la care se adaugă cei 60.000 lei primiți de la C1, în așa fel încât, în final, C2 va primi bunuri în valoare de 180.000 lei, iar S va primi bunuri în valoare de 120.000 lei.
Raportul în bani poate fi folosit dacă bunurile din masa succesorală nu sunt suficiente pentru a permite raportul prin preluare ori prin imputație.
Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent. În această materie se aplică aceleași reguli ca și în material calcului rezervei și al cotității disponibile. Astfel, în vederea efectuării raportului prin echivalent, se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecății, ținându-se însă cont de starea lui în momentul donației, din care se scade valoarea, la momentul judecății, a sarcinilor asumate prin contractul de donație. ,, Momentul judecății,, este acela la care instanța de judecată soluționează acțiunea de partaj în cadrul căreia se cere și raportul donației sau momentul la care se efectuează partajul (și raportul donației) prin bună – învoială. Nu s-a luat în seamă ,,data deschiderii moștenirii,, pentru că este posibil ca partajul bunurilor și raportul donațiilor să intervină după mulți ani de la data decesului donatorului și ar putea fi avantajat, în mod nejustificat, die donatarul, fie moștenitorii îndreptățiți la raport.
Dacă bunul a fost înstrăinat de donator anterior cererii de raport, se ține seama de valoarea lui la data înstrăinării. Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se ține cont de valoarea, la data raportului, a bunului intrat în patrimoniu și de starea lui la momentul dobândirii. Totuși, dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale, înlocuirea bunului nu este luată în seamă.
Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimonial donatarului data realizării raportului.
4.2 Raportul în natură
În sistemul noului Cod civil raportul în natură reprezintă excepția. Numai donatarul (nu și de cuius-ul) este acela ce poate efectua raportul în natură pentru că, uneori, efectuarea raportului în natură se poate dovedi mai avantajoasă pentru acesta – de exemplu, activul brut al moștenirii este absorbit în întregime de pasivul succesoral, iar moștenitorul – donator nu dispune de suma de bani necesară acoperirii cotelor celorlalți comoștenitori) . dispoziția prin care I se impune donatarului efectuarea raportului în natură este considerată ca nescrisă. Așadar, efectuarea raportului în natură nu poate reprezenta niciodată o obligație impusă donatarului, cid oar un drept al acestuia, de ca poate să uzeze sau nu, în funcție de interesele sale.
Chiar dacă donatarul dorește să efectueze raportul în natură, acest lucru este posibil numai dacă la data cererii de raport donatarul este încă proprietarul bunului și nu l-a grevat cu o sarcină reală și nici nu l-a dat în locațiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani. Cu alte cuvinte, terții nu trebuie să fie prejudiciați. În privința locațiunii, pentru ca raportul să se poată efectua în natură interesează ca la momentul efectuării raportului durata rămasă a contractului să nu depășească 3 ani, neavând importanță faptul că durata inițială a acestui contract a fost mai mare – de exemplu, de 5 ani.
Raportul în natură presupune readucerea efectivă a bunului la masa succesorală. Aceasta semnifică că donația și, respective, dreptul exclusive de proprietate al donatarului se desființează cu effect retroactive, bunul devenind proprietatea indiviză a comoștenitorilor, iar donatarul – moștenitor devenind debitorul restituirii bunului față de coproprietari.
Se pune problema de a cunoaște ce se întâmpă în cazul în care, după data încheierii contractului de donație și până la data raportului în natură, donatarul – în calitatea lui de proprietar exclusive – a efectuat anumite cheltuieli cu lucrări adăugate și/sau autonome. Chestiunea prezintă interes pentru că bunul devine proprietatea indiviză a comoștenitorilor, iar ameliorările effectuate profit și celorlalți moștenitori.
Art. 1154 alin. (1) Cod civil, prevede că donatarul are dreptul să recupereze, proporțional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările autotnome, precum și cu lucrările adăugate necesare și utile până la date raportului.
De exemplu, copilul C1 a efectuat lucrări adăugate necesare și utile în valoare de 120.000 lei asupra case ice i-a fost donate – valaorea casei ajungând la 480.000 lei – , raportul se efectuează în natură, nai au calitatea de moștenitori legali acceptanți copilul C2 și soțul supraviețuitor S, iar activul net al moștenirii este 0 – moștenirea nu mai cuprinde alte bunuri- ; în această situație, dacă se va dispune partajarea în natură a casei, C2 va trebui să îl indemnizeze pe C1 cu suma de 45.000 lei, iar pe S cu suma de 30.000 lei, pentru cheltuielile pe care le-a efectuat C1. După cum se observă, se respect cotele succesorale ale celor trei moștenitori. La fel se va proceda și în situația în care bunul nu se va partaja în natură, ci se va vinde cu suma de 480.000 lei.
După cum se observă, lucrările adăugate voluptuare nu se restituie, dar donatarul – care este un autor de bună-credință al lucrării – , are dreptul să ridice lucrarea înainte de restituirea bunului, cu condiția de a readuce bunul în situația anterioară, de exemplu, donatarul va putea să își ridice tablourile, oglinzile, ornamentele, tapetul etc., dar pereții urmează să fie readușii în situația anterioară efectuării lucrării voluptuare.
Totodată, donatarul este răspunzător de toate degradările și deteriorările care au diminuat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.nu se va ține seama de uzura normal a bunului donat, fără a exista vreo faptă culpabilă a donatarului.
Art. 1154 alin. (3) Cod civil consacră un drept de retenție al donatarului. Astfel, acesta poate reține bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările autonome, precum și cu lucrările adăugate necesare și utile, afară de cazul în care creanța lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează pentru degradările și deteriorările care au micșorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile. Până în momentul în care va fi indemnizat, donatarul are dreptul să culeagă fructele bunului și să exercite drepturile aferente administrării acestuia.
4.3 Căile procedurale de realizare a raportului
Raportul se poate realize în cadrul partajului:
Prin bună – învoială. Astfel, dacă persoanele interesate se înțeleg, raportul se poate realize în cadrul procedurii succesorale notariale.
Pe cale judecătorească. Dacă părțile interesate nu se înțeleg, neînțelegerile urmează să fie rezolvate pe cale judecătorească.
Sub imperiul Codului civil de la 1864, dreptul la raport putea fi valorificat în cadrul procesului de partaj sau prin acțiune separată, fie înaintea acțiunii de partaj, fie ulterioa partajului. Fiind o acțiune personal cu character patrimonial, acțiunea de raport era prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, socotiți de la data deschiderii moștenirii, când se năștea dreptul la acțiunea al moștenitorului îndreptățit la raport. Cererea de raport era supusă prescripției chiar dacă se formula în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune, care era și este imprescriptibilă.
Această soluție a fost criticată în literatura de specialitate, propunându-se ca cererea de raport să fie rezolvată în cadrul procesului de partaj și, pe cale de consecință, să aibă un character imprescriptibil.
Cu ocazia elaborării noului Cod civil s-a ținut cont de aceste critici și s-a ajuns la concluzia că din punct de vedere practice este mult mai util ca raportul donațiilor să se realizeze cu ocazia partajului moștenirii pentru ca eventualele chestiuni litigioase dintre moștenitori să fie lichidate cu acest prilej.
Conform art. 1152 Cod civil, raportul se realizează în cadrul partajului, prin bună – învoială sau pe cale judecătorească, iar parotul cerut de unul dintre moștenitori profit și celorlalți moștenitori îndreptățiți să solicite raportul, cu excepția celor care au renunțat în mod expres la raport.
Totodată, art. 984 alin. (2) Cod procedură civilă, prevede că dacă, în condițiile legii s-au formulat și alte cereri cu partajul și de a căror soluțioanre depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reducțiune a liberalităților excessive, cererea de raport al donațiilor și altele asemenea, prin încheierea de admitere în principiu instanța se va pronunța și cu privire la aceste cereri.
Acțiunea de raport al donațiilor se caracterizează prin următoarele:
Întrucât raportul nu se realizează de plin drept, cid oar la cererea persoanelor îndreptățite, nu se poate efectua ca urmare a unei acțiuni în constatare, cid oar pe care unei acțiuni în realizare, indifferent de modalitatea de realizare a raportului – prin echivalent sau natură;
Acțiunea în executarea raportului este o acțiunea personal (nu reală),m pentru că, după cum am observant, poate fi intentată doar contra beneficiarului donației raportabile, nu și împotriva terților dacă dunul donat a fost întrăinat sau gravat. Regula este aceea că raportul se realizează prin echivalent și doar în mod excepțional se efectuează în natură. Drept urmare, titularii dreptului la raport nu beneficiază de un drept de urmărire și nici de acțiunea în revendicare.
Acțiunea de raport este imprescriptibilă. După cum am arătat anterior, conform Noului Cod civil, raportul se efectuează în cadrul partajului. În condițiile în care art. 669 Cod civil consacră imprescritibilitatea acțiunii de partaj, și acțiunea de raport al donațiilor are tot un character imprescriptibil. Precizăm că acțiunea de raport nu poate fi paralizată de moștenitorul obligat la raport prin invocarea uzucapiunii; indifferent de perioada de timp scursă de la data încheierii contractului de donație și până la data deschiderii moștenirii, donatarul nu poate uzucapa fiindcă a posedat bunul ca proprietar, titlul său emanând de la adevăratul proprietar;
Spre deosebire de acțiunea în reducțiune care are character divizibil, acțiunea de raport al donației are character colectiv, donația fiind un simplu avans asupra moștenirii, iar obligația de raport ( indivizibilă) fiind destinată a asigura cotele legale ale moștenitorilor. Art. 1152 Cod civil prevede că raportul cerut de unul dintre moștenitori profit și celorlalți moștenitori îndreptățiți să solicite raportul, cu excepția celor care au renunțat în mod expres la raport.
Capitolul V. Imputarea liberalităților și cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă
5.1 Noțiune
Am văzut că liberalitățile – donații și/sau legate – , făcute de defunct sunt supuse reducțiunii dacă sunt excessive, aducând atingere rezervei moștenitorilor rezervatari. Pe de altă parte, în cazutile prevăzute de lege, donațiile sunt supuse raportului chiar dacă nu aduc atingere rezervei vreunui moștenitor rezervatar.
Aplicarea acestor reguli este relative simplă dacă beneficiarul liberalității este o persoană care nu are calitatea de moștenitor rezervatar și când nu se pune nici problema raportului. Liberalitatea trebuie să se încedreze în cotitatea disponibilă asupra căreia se impută (se socotește), iar măsura depășirii este supusă reducțiunii până la limita cotității disponibile.
Mai dificilă este soluționarea problemei în cazul în care gratificatul este un moștenitor rezervatar și vine la moștenire împreună cu alți moștenitori rezervatari (pluralitate de moștenitori rezervatari). Liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar se impută asupra cotei sale de rezervă sau asupra cotități disponibile ori cele două cotități se cumulează? În acest din urmă caz, liberalitatea se impută cu întâietate asupra rezervei sau asupra cotității disponibile? Răspunsul diferă după cum liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar este sau nu raportabilă. Drept urmare, pentru a hotărâ soarta liberalității făcute moștenitorului rezervatar urmează a fi avute în vedere nu doar regulile reducțiunii liberalităților excessive, dar și cele ce guvernează raportul donațiilor; se pune problema aplicării în același timp a regulilor raportului și reducțiunii.
Urmează așadar să analizăm problematica în cele 3 ipoteze posibile:
Gratificatul nu este moștenitor rezervatar;
Gratificatul este moștenitor rezervatar, dar liberalitatea nu este raportabilă
Gratificatul este moștenitor rezervatar obligat la raport.
5.2 Gratificatul nu este moștenitor rezervatar
Dacă beneficiarul liberalității – donatarul sau legatarul – nu este moștenitor rezervatar – fiind o persoană străină, de pildă, un prieten, sau o rudă a defunctului care nu este moștenitor rezervatar, de pildă, o soră – , liberalitatea primită . deoarece există moștenitori rezervatari se impută asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește, este supusă reducțiunii.
Precizăm că această regulă se aplică și dacă gratificatul este un potențial moștenitor rezervatar care renunță la calitatea sa de moștenitor legal, de care este legată calitatea de rezervatar, prin renunțare el pierde retroactive dreptul la moștenirea legală și, odată cu acesta, dreptul asupra rezervei, putând păstra donația sau legatul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) în limita cotității disponibile. Una din condițiile care trebuie îndeplinite, pentru a exista obligația de raport al donației, este ca moștenitorul să fi acceptat moștenirea legală .
Art. 1147 alin. (1) Cod civil consacră regula potrivit căreia, în cazul renunțării la moștenirea legală, nici în cazul descendentului și nici în cazul soțului supraviețuitor nu mai există obligația de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile. Faptul că aceștia pot păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile este justificată de modul în care se realizează imputarea liberalităților în acest caz. La deschiderea moștenirii, donatarul are un drept de opțiune, fie să păstreze donația, renunțând la moștenire, fie să accepte moștenirea și să raporteze donația.
Donatarul are interesul de a renunța la moștenire în cazul în care cotitatea disponibilă este mai mare decât partea la care are dreptul ca moștenitor legal. Ca element de noutate, după modelul art. 845 alin. (2) Codul civil francez, art. 1147 alin. (2) Cod civil prevede excepția de la regula enunțată în alin. (1), prin consacrarea unei soluții potrivit căreia, chiar și în cazul renunțării la moștenire, donatarul poate fi obligat la raportul donației prin manifestarea expresă de voință a donatorului, adică prin stipulație expresă în contractul de donație în acest sens.
Introducerea acestei excepții este justificată de faptul că, în situația donatarului gratificat cu o donație raportabilă, care, prin renunțarea la moștenirea legală, nu mai are obligația de raport (adică poate să renunțe la moștenire pentru a păstra donația în limitele cotității disponibile) se putea ajunge în situația ca donatarul (un copil al defunctului) să primească mai mult decât ar fi primit moștenitorii acceptanți (ceilalți doi copii ai defunctului), ceea ce contravenea voinței defunctului, care, prin ipoteză, atunci când a făcut donația, nu a dorit să rupă egalitatea între copiii săi [a se vedea și art. 1091 alin. (5) Cod civil, care dispune luarea în calcul a acestui moștenitor pentru stabilirea rezervei succesorale și, pe cale de consecință, imputarea prioritară a donației asupra rezervei donatarului renunțător].
Prin urmare, gratificatul renunțător la moștenirea legală nu mai are calitatea de rezervatar, dar păstrează calitatea de donator (neobligat la raport, chiar dacă este descedent sau soț supraviețuitor în concurs cu descendenții și donația nu a fost scutită de raport) sau, dacă accept moștenirea testamentară, aceea de legatar, pentru că, prin derogare de la caracterul indivizibil al actului de opțiune succesorală, conform prevederilor art. 1102 alin. (1) Cod civil.
Prin urmare, dacă există moștenitori rezervatari, liberalitățile se impută asupra cotității disponibile:
Dacă beneficiarul liberalității este o persoană străină care nu face parte din cele 4 clase de moștenitori legali;
Dacă beneficiarul liberalității este o rudă pe linie colaterală sau un ascendent ordinar;
Dacă beneficiarul liberalității este un descendent, ascendant privilegiat sau soț supraviețuitor care renunță la calitatea de moștenitor legal și, implicit, la aceea de rezervatar.
5.3 Gratificatul este moștenitor rezervatar, iar liberalitatea nu este supusă raportului
Reamintim că liberalitatea făcută unui moștenitor rezervatar nu este raportabilă:
Dacă este o donație scutită de raport făcută descendentului sau soțului supraviețuitor care vine la moștenire în concurs cu descendenții;
Dacă donația este făcută unor moștenitori rezervatari neobligați la raport conform prevederilor legale;
Dacă liberalitatea este un legat.
Dacă gratificatul este un moștenitor rezervatar ( descendent, ascendant privilegiat sau soț supraviețuitor) care a acceptat moștenirea și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se va imputa cu întâietate asupra cotității disponibile, cu consecința mincșorării sau epuizării ei. Dacă liberalitatea depășește cotitatea disponibilă, diferența se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul; moștenitorul rezervatar gratificat cumulează cotitatea disponibilă cu rezerva sa succesorală. Dacă liberalitatea depășește și rezerva gratificatului, va fi supusă reducțiunii.
De exemplu, la moștenire vin doi copii, dintre care unul a primit o donație scutită de raport de 25.000 lei, iar activul net al moștenirii este de 15.000 lei ( masa de calcul este de 40.000 lei, rezerva de ½ = 20.000lei, deci 10.000 lei pentru fiecare copil). Întrucât donația este scutită de raport, deci are caracter definitiv (preciputar), se impută cu întâietate asupra cotității disponibile (pe care o epuizează), iar excedentul de 5.000 lei se impută asupra rezervei copilului gratifcat, el având dreptul și la diferența din rezerva sa ( încă 5.000 lei din activul net al moștenirii). Comoștenitorul rezervatar va primi numai rezerva sa de 10.000 lei, întrucât cotitatea disponibilă a fost epuizată. Dacă donația ar fi avut o valoare de 10.000 lei, iar activul net al moștenirii ar fost de 30.000 lei, donația s-ar fi imputat asupra cotității disponibile, iar diferența de 10.000 lei rămasă din cotitatea disponibilă s-ar fi împărțit între cei 2 copii în mod egal – cei 2 copii primindu-și și rezervele de câte 10.000 lei – , ceea ce semnifică că moștenitorul rezervatar gratificat ar fi păstrat donația și ar mai fi primit din activul net bunuri în valoare de 15.000 lei, iar celălalt moștenitor rezervatar ar fi primit din activul net bunuri în valoare de 15.000 lei – se observă că inegalitatea dorită de către de cuius atunci când a făcut o donație scutită de raport s-a realizat. Dacă donația ar fi avut o valoare de 35.000 lei și activul net ar fi fost de 5.000 lei, liberalitatea ar fi fost reductibilă ( de la 35.000 lei la 30.000 lei) pentru că cotitatea disponibilă și rezerva, cumulate, nu ar fi fost sufficient de acoperitoare pentru moștenitorul rezervatar gratificat.
Observăm că, în ipoteza în care gratificatul este un moștenitor rezervatar, iar liberalitatea nu este raportabilă, ea nu trebuie să se încadreze în cotitatea disponibilă, ci în cuantumul cumulate al cotității disponibile și cotei de rezervă cuvenite gratificatului, în așa fel încât să nu aducă atingere rezervei celorlalți moștenitori rezervatari.
În final, precizăm că dacă există mai multe liberalități neraportabile, problema imputării asupra cotității disponibile se va ține cont de ordinea liberalităților excesive. De exemplu, dacă defunctul a făcut o donație unui străin și această donație absoarbe cotitatea disponibilă, moștenitorul rezervatar nu va putea beneficia de legatul ce I s-a lăsat decât în limita cotei sale de rezervă. În schimb, dacă este vorba de două legate făcute în favoarea a 2 prieteni, ele se vor imputa, în mod proporțional, asupra cotității disponibile.
5.4 Gratificatul este moștenitor rezervatar, iar liberalitatea este supusă raportului
Dacă liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar este raportabilă – de pildă, donație fără scutire de raport făcută unui descendent care vine la moștenire împreună cu un alt descendent sau cu soțul supraviețuitor – , ea reprezintă un simplu avans asupra părții din moștenire la care are dreptul gratificatul, deci nu are caracterul unei liberalității definitive ( preciputare). Întrucât dispunătorul nu a avut intenția să îl avantajeze pe gratificat în raport cu comoștenitorii rezervatari, liberalitatea se raportează, fiind imputată asupra rezervei moștenitorului gratificat, cotitatea disponibilă rămând liberă pentru a acoperi alte liberalități făcute de defunct.
Dar dacă liberalitatea depășește rezerva gratificatului? În acest caz, excedentul se impută asupra cotității disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulate imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultimo caz, doar partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotității disponible. În toate situațiile, dacă se depășește cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reducțiunii.
Prin urmare, moștenitorul rezervatar gratificat cu o liberalitate raportabilă cumulează rezerva cu cotitatea disponibilă.
Însă, în raporturile cu comoștenitorii, liberalitatea imputată asupra cotității disponibile va profita nu doar gratificatului, ci va fi împărțită între toți moștenitorii, inclusive gratificatul, conform cotelor legale asupra moștenirii. De exemplu, defunctul lasă 2 copii – C1 și C2 – și bunuri în valoare de 30.000 lei. C1 a beneficiat de o donație raportabilă de 90.000 lei, iar prin testamentul lăsat defunctul a stipulate un legat în favoarea unui terț în valoare de 20.000 lei – bunul ce constituie obiectul legatului face parte din activul brut al moștenirii. Masa de calcul fiind de 120.000 lei ( 30.000 lei activul brut + 90.000 lei donația), rezerva globală a copiilor este de 60.000 lei, rezerva fiecărui copil este de 30.000 lei, iar cotitatea disponibilă este de 60.000 lei. Donația de 90.000 lei se impută asupra rezervei donatarului C1, iar restul asupra cotității disponibile, pe care o va absorbi în totalitate, astfel încât legatul devine ineficace (nu se execută). Donatarul C1 însă nu va păstra toată donația, fiind obligat să împartă ceea ce s-a imputat asupra cotității disponibile ( 60.000 lei) cu comoștenitorul său C2, conform cotelor legale. În final, C1 va beneficia de donație doar în limita a 60.000 lei, va restitui lui C2 30.000 lei, iar acesta din urmă va culege și toate bunurile din activul moștenirii, primind tot 60.000 lei. Egalitatea între copii – dorită de către de cuius atunci când i-a făcut o donație raportabilă lui C1 – este astfel asigurată. Cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă operează numai în relațiile cu terții, iar în relațiile cu comoștenitorii beneficiari ai raportului numai până la limita echilibrului legal – cotelor legale asupra moștenirii.
Dacă defunctul ar fi prevăzut ca donația să se impute asupra rezervei globale de 60.000 lei – astfel încât cotitatea disponibilă să rămână liberă pentru a face alte liberalități – , rezerva global s-ar fi epuizat, apoi donația s-ar fi imputat pentru restul de 30.000 lei asupra cotității disponibile, iar cotitatea disponibilă ar fi rămas liberă pentru 30.000 lei. Înseamnă că legatul s-ar fi putut executa – pentru că se încadrează în restul de 30.000 lei din cotitatea disponibilă – , moștenitorii rezervatari beneficiind de cotitatea disponibilă numai în parte. În final, legatarul va primi legatul de 20.000 lei, iar cei 2 copii vor primi bunuri în valoare de câte 50.000 lei fiecare.
5.5 Situația în care există mai multe liberalități, raportabile și neraportabile, iar beneficiarii liberalităților sunt atât moștenitori rezervatari, cât și persoane care nu au această calitate
Conform art. 1099 alin. (4) Cod civil, dacă există mai multe liberalități imputarea se realizează conform alin. (1) – (3) art. 1099 Cod civil, luând în seamă și ordinea reducțiunii liberalităților excesive.
Un exemplu este edificator în această situație: să presupunem că activul brut al moștenirii de cuius-ului X este în valoare de 300.000 lei, iar pasivul moștenirii este de 30.000 lei. Moștenirea s-a deschis la 20 mai 2012 și a fost acceptată de S, A, B, F1 și F2. S este soțul supraviețuitor al defunctului, A și B sunt copii lui X și S, iar F1 și F2 sunt frații lui X. La data de 20 octombrie 2011 X i-a donat lui S un teren în valaore de 440.000 lei. La data de 15 noiembrie 2011 X i-a donat lui A un bun în valoare de 150.000 lei, iar la 22 noiembrie 2011 X i-a donat lui B un bun în valoare de 100.000 lei. Cele 3 donații sunt raportabile. Printr-un testament olograf care poartă data de 25 octombrie 2011, X i-a instituit legatari cu titlu particular pe frații F1 și F2, primul fiind beneficiarul unei mori de măcinat grâu în valoare de 150.000 lei, iar cel de-al doilea fiind beneficiarul unui autoturism în valoare de 90.000 lei.
Se pune problema de a ști cum se vor imputa liberalitățile, care va fi soarta lor – dacă donațiile se vor menține și dacă legatele se vor executa – , și cum se vor împărți bunurile care fac parte din activul brut al moștenirii.
Masa de calcul este de 960.000 lei, calculată astfel: (300.000 – 30.000 ) + 440.000 + 150.000 + 100.000.
Pentru a determina măsura în care liberalitățile făcute – donații și legate – sunt sau nu excessive, trebuie stabilită rezerva moștenitorilor rezervatari, cotitatea disponibilă, iar ulterior se va proceda la imputarea liberalităților.
Rezerva lui S este de 1/8 din moștenire ( ½ sin ¼ întrucât vine în concurs cu descendenții), adică 120.000 lei.
Rezerva copiilor A și B este ½ din ¾, adică 3/8, câte 3/16 pentru fiecare copil, ceea ce înseamnă o rezervă de 180.000 lei pentru fiecare copil.
Rezerva global este 1/8 plus 3/8, adică ½, adică 480.000 lei.
Cotitatea disponibilă este de 1 – ½, adică ½ din moștenire, respectiv 480. 000 lei.
Legatele se reduc înaintea donațiilor, ceea ce semnifică că donațiile se impută cu prioritate, începând cu ceea mai veche.
Donația făcută lui S, fiind raportabilă, se impută cu prioritate asupra rezervei proprii, iar diferența se impută asupra cotității disponibile. Astfel, donația lui S în valoare de 440.000 lei se impută asupra rezervei de 120.000 lei (pe care o epuizează), iar restul se impută asupra cotității disponibile, din care se consumă 320.000 lei, rămând un rest din cotitatea disponibilă de 160.000 lei.
Donația lui A, fiind raportabilă, se impută asupra propriei reserve, se menține în întregime, urmând ca A să mai primească bunuri din activul net de 30.000 lei pentru completarea rezervei.
Donația lui B, fiind raportabilă, se impută asupra propriei reserve, se menține în întregime, urmând ca B să mai primească bunuri din activul net de 80.000 lei pentru completarea rezervei.
Restul de cotitate disponibilă rămasă ( respective 160.000 lei) se distribuie legatarilor. Suma legatelor este de 240.000 lei, ceea ce înseamnă că legatele se reduc toate deodată și proporțional la suma de 160.000 lei, după cum urmează:
Primul legat se reduce cu 100.000 lei
Al doilea legat se reduce la suma de 60.000 lei.
Întrucât donația lui S este o donație raportabilă și în acest caz scopul raportului donațiilor este asigurarea cotelor legale cuvenite lui S și, respectiv lui A și B, partea de donație a lui S care se va imputa asupra cotității disponibile (adică 320.000 lei) nu va putea fi păstrată de acesta în întregime, aceasta urmând a fi împărțită cu copiii defunctului, în cotele legale ¼ S și ¾ copii A și B, câte 3/8 fiecare.
Așadar, S va putea păstra donația în limita rezervei proprii de 1/8, adică 200.000 lei, care se adaugă ¼ din 320.000 lei, adică 80.000 lei, în total 200.000 lei.
Copiii A și B, în plus față de rezervele proprii, din care au primit cu titlu de avans bunurile donate și vor mai primi bunuri din activul net pentru completarea rezervelor, așa cum am precizat anterior – , vor mai primi câte 120.000 lei fiecare de la S, în acest mod asigurându-se cotele legale.
Activul brut de 300.000 lei se va distribui după cum urmaează_
Creditorii primesc bunuri în valoare de 30.000 lei pentru a astinge pasivul; activul net este de 270.000 lei.
Se alocă din activul net bunuri în valoare de 30.000 lei lui A pentru complinirea rezervei sucesorale ( în plus, A va mai primi suma se 120.000 lei de la S; în total A va primi bunuri în valaore de 300.000 lei).
Se alocă din activul net bunuri în valaore de 80.000 lei lui B pentru complinirea rezervei succesorale ( în plus B va primi suma de 120.000 lei de la S; în total, B va primi suma de 300.000 lei);
Restul de 160.000 din activul net se distribuie legatarilor, legatele fiind reduse potrivit celor menționate anterior, la 100.000 lei respective 60.000 lei.
Concluzii
Raportul donațiilor este obligația pe care o au între ei, unii față de alții, soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire, în natură sau prin echivalent bănesc, bunurile care le-au fost donate, fără scutire de raport de către cel ce lasă moștenirea.
Fiind vorba de persoane foarte apropiate defunctului donator, față de care are afecțiune egală, legea prezumă că prin donația făcută el nu a voit să avantajeze pe donator cu bunul donat în detrminetul celorlalți moștenitori legali, cid oar să facă un avans asupra moștenirii ce I se va cuveni conform prevederilor legale.
De exemplu, dacă la căsătoria unuia dintre cei doi copii, tatăl lui îi face din bunurile proprii o donație în valoare de 200.000 lei și încetând din viață lasă un active net de 1.000.000 lei, copilul donator va trebui să raporteze la masa succcesorală donația ( deși liberalitatea nu este supusă reducțiunii, nefiind excesivă), astfel încât fiecare copil să beneficieaze de 60.000 lei, asigurându-se egalitatea între ei. Dacă la moștenire vine și soția supraviețuitoare, raportul asigură nu egalitatea între toți moștenitorii, ci cota legală pentru liefcare, deci un echilibru legal, soția supraviețuitoare primind bunuri în valoare de 300.000 lei – corespunzător cotei sale de ¼ din moștenire- , iar copii câte 450.000 lei, incluzând și bunul donat – corespunzător cotei de 3/8 din moștenire pentru fiecare.
Obligația de raport nefiind prevăzută imperative de lege, donatorul îl va scuti pe donator de această obligație, favorizându-l în felul acesta, caz în care donația va fi un nu un simplu avans asupra moștenirii, ci va avea character definitive ca donație – supusă numai reducțiunii dacă este excesivă- , sau, cum se mai spune, caracter preciputar, de care donatarul va beneficia peste cota sa legală din moștenire – în limita cotității disponibile.
În legislația noastră, obligația de raport nu funcționează dacă donația a fost făcută moștenitorilor defunctului în linie ascendentă sau colaterală. Ea are deci, în acest caz, conform prevederilor legale character definitive, deci preciputar.
De exemplu, dacă la moștenire vin 2 frați, ei vor împărți activul succcesoral în mod egal, fără a ține seama de donația primită de unul din ei, indifferent de caloare bunului, cu condiția asigurării rezervei părintelui care nu a fost gratificat.
Bibliografie
LEGISLAȚIE
Constituția României 2003
Codul civil în vigoare adoptat prin Legea nr. 287/2009 și pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Directiva nr. 23/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate și siguranță asupra donării, procurării, testării, conservării, depozitării și distribuirii țesuturilor și celulelor umane.
Codul civil de la 1864
Legea nr. 36/1995
OUG nr. 80/2013 cu privire la taxele judiciare de timbru
Codul de procedură civilă – Legea nr. 164 din 1 iulie 2010
LUCRĂRI DE SPECIALITATE ROMÂNE ȘI STRĂINE
Bleoancă, D. Călin, D. Cigan, Ghe. Durac,C.G. Frențiu, I. Ninu, G. Răducan, T.V. Rădulescu, C.S. Ricu,C.T. Ungureanu, D. Zeca, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. II, art. 953-1649, Ed. Hamangiu, București, 2012
Al . Oproiu, V.Economu, Note critice la dec. Civ. Nr. 2122/1956 a Trib. Reg. Argeș, în LP nr. 3/1961, pp. 24 și urm
Al. Bacaci, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013
Bujorel Florea, Contractul de donație în noul Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2014
C.Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2013
C.Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu, A. Băicoianu, Trat de drept civil român, vol. III, București, 1928, p. 573; M.Eliescu, op.cit., Ed. Academiei, București, 1966
C.M. Crăciunescu, D. Lupașcu, Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în PR nr. 8/2011, p. 39 și urm
C.S Ricu, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 358; C.Nica, Donația și moștenirea, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2011
C.Stătescu, Drept civil. Contractul de transport, Drepturile de creație intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967
Chirică, Drept civil. Succesiuni și testamente, Ed. Rosetti, București, 2003
D.C.Florescu, Contractele civile, Ed. Universul Juridic, București, 2011
D.Chirică, Drept civil, Succesiuni și testamente, Ed. Rosetti, București, 2003
D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile., Ed. C.H.Beck, București, 2014
D.Macovei, Drept civil.Succesiuni, Ed. Chemarea, Iași, 1993
D.N. Teohari, Liberalități afectate de termen, condiție și sarcină, Ed. Hamangiu, București, 2009
Dumitru Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, București, 2011
F. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. II. ,Moștenirea testamentară, Ed. Universul Juridic, București, 2014
Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,Ed. C.H. Beck, București, 2012
Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, Ed. Universul Juridic, București, 2007
Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol I. Moștenirea legală, Ed. Univesul Juridic, București, 2013
Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediția 2, Ed. Universul Juridic, București, 2002 C.Turianu, Succesiuni și partajul succesoral, Ed. C.H.Beck, București, 2008
G.Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012
G.C. Frențiu, Comentariile Codului civil. Liberalitățile. Testamentul. Rezerva succesorală. Reducțiunea liberalităților excesive, Ed. Hamangiu, București
A.Dogaru, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, București, 2004
I.Nicolae, Drept civil. Succesiuni. Moștenirea tesamentară, Ed. Hamangiu, București, 2013
J. Goicovici, Discuții în legătură cu solemnitatea contractului de donație, în Dreptul nr. 7/2005, p. 39.
J. Maury, Successions et liberalités, 6e éd. Litec,2007,Paris
L. Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, București, 2012
M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în Dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966
M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966
M. Mureșan, Contractele civile, vol. I, Contractul de vânzare-cumpărare, Ed. Cordial Lex, Cluj Napoca, 1996
M.M Pivniceru, C.Susanu, D.Tătărușanu, Moștenirea legală și testamentară. Împărțeala moștenirii. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureșlti, 2006
M.M Soreață, Noutăți legislative în materia succesiunilor introduce prin Noul Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2013
M.M. Oprescu, Contractul de donație, Ed. Hamangiu, București, 2010
Ph. Malaurie, Cours de droit civil.Les succesions. Les liberalites, Paris, 1989, p. 411
Romeo Popescu, Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Vol. 2, București, 2014
St. Cărpenaru, Dreptul de moștenire, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982
St.D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeș, Contracte civile și comerciale, Ed. Hamangiu, București, 2009
T. Prescure, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu,București, 2012
V.Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. 2, Ed. C.H.Beck, București, 2013
V.Terzea, Noul Cod civil (adnotat cu doctrină și jurisprudență), vol. I, Ed. Universul Juridic, București , 2011
Bibliografie
LEGISLAȚIE
Constituția României 2003
Codul civil în vigoare adoptat prin Legea nr. 287/2009 și pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Directiva nr. 23/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate și siguranță asupra donării, procurării, testării, conservării, depozitării și distribuirii țesuturilor și celulelor umane.
Codul civil de la 1864
Legea nr. 36/1995
OUG nr. 80/2013 cu privire la taxele judiciare de timbru
Codul de procedură civilă – Legea nr. 164 din 1 iulie 2010
LUCRĂRI DE SPECIALITATE ROMÂNE ȘI STRĂINE
Bleoancă, D. Călin, D. Cigan, Ghe. Durac,C.G. Frențiu, I. Ninu, G. Răducan, T.V. Rădulescu, C.S. Ricu,C.T. Ungureanu, D. Zeca, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. II, art. 953-1649, Ed. Hamangiu, București, 2012
Al . Oproiu, V.Economu, Note critice la dec. Civ. Nr. 2122/1956 a Trib. Reg. Argeș, în LP nr. 3/1961, pp. 24 și urm
Al. Bacaci, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013
Bujorel Florea, Contractul de donație în noul Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2014
C.Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2013
C.Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu, A. Băicoianu, Trat de drept civil român, vol. III, București, 1928, p. 573; M.Eliescu, op.cit., Ed. Academiei, București, 1966
C.M. Crăciunescu, D. Lupașcu, Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în PR nr. 8/2011, p. 39 și urm
C.S Ricu, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 358; C.Nica, Donația și moștenirea, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2011
C.Stătescu, Drept civil. Contractul de transport, Drepturile de creație intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967
Chirică, Drept civil. Succesiuni și testamente, Ed. Rosetti, București, 2003
D.C.Florescu, Contractele civile, Ed. Universul Juridic, București, 2011
D.Chirică, Drept civil, Succesiuni și testamente, Ed. Rosetti, București, 2003
D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile., Ed. C.H.Beck, București, 2014
D.Macovei, Drept civil.Succesiuni, Ed. Chemarea, Iași, 1993
D.N. Teohari, Liberalități afectate de termen, condiție și sarcină, Ed. Hamangiu, București, 2009
Dumitru Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, București, 2011
F. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. II. ,Moștenirea testamentară, Ed. Universul Juridic, București, 2014
Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,Ed. C.H. Beck, București, 2012
Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, Ed. Universul Juridic, București, 2007
Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol I. Moștenirea legală, Ed. Univesul Juridic, București, 2013
Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediția 2, Ed. Universul Juridic, București, 2002 C.Turianu, Succesiuni și partajul succesoral, Ed. C.H.Beck, București, 2008
G.Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012
G.C. Frențiu, Comentariile Codului civil. Liberalitățile. Testamentul. Rezerva succesorală. Reducțiunea liberalităților excesive, Ed. Hamangiu, București
A.Dogaru, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, București, 2004
I.Nicolae, Drept civil. Succesiuni. Moștenirea tesamentară, Ed. Hamangiu, București, 2013
J. Goicovici, Discuții în legătură cu solemnitatea contractului de donație, în Dreptul nr. 7/2005, p. 39.
J. Maury, Successions et liberalités, 6e éd. Litec,2007,Paris
L. Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, București, 2012
M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în Dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966
M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966
M. Mureșan, Contractele civile, vol. I, Contractul de vânzare-cumpărare, Ed. Cordial Lex, Cluj Napoca, 1996
M.M Pivniceru, C.Susanu, D.Tătărușanu, Moștenirea legală și testamentară. Împărțeala moștenirii. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureșlti, 2006
M.M Soreață, Noutăți legislative în materia succesiunilor introduce prin Noul Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2013
M.M. Oprescu, Contractul de donație, Ed. Hamangiu, București, 2010
Ph. Malaurie, Cours de droit civil.Les succesions. Les liberalites, Paris, 1989, p. 411
Romeo Popescu, Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Vol. 2, București, 2014
St. Cărpenaru, Dreptul de moștenire, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982
St.D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeș, Contracte civile și comerciale, Ed. Hamangiu, București, 2009
T. Prescure, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu,București, 2012
V.Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. 2, Ed. C.H.Beck, București, 2013
V.Terzea, Noul Cod civil (adnotat cu doctrină și jurisprudență), vol. I, Ed. Universul Juridic, București , 2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Raportul Donatiilor (ID: 123379)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.