. Raportul Dintre Serviciul Public, Functia Publica Si Functionarul Public

CUPRINS

Cap. 1. Considerații generale privind funcția și funcționarul

în serviciul public.

1.1. Noțiunea și elementele distinctive ale serviciului public ………… pag. 4

1.2. Principii fundamentale privind exercitarea serviciului public. …… pag. 8

1.3. Abordări ale conceptului de funcție și funcționar în cadrul

serviciului public…………………………………………………… pag. 10

Cap. 2. Raportul de funcție publică în Romania

2.1. Evoluția concepțiilor privind raporturile dintre serviciul public și

funcția publică. ……………………………………………………. pag. 16

2.2. Raporturile de serviciu în reglementarea actuală. ………………… pag. 20

Cap. 3. Reforma raporturilor de funcție publică între

necesitate și posibilitate

3.1. Necesități de aplicare a reformei în domeniul funcției publice. ….. pag. 36

3.2. Bariere și factori de succes în reforma raporturilor

de serviciu în administrația publică. ………………………………. pag. 40

Bibliografie …………………………………………………………… pag. 46

Capitolul 1: Considerații generale privind funcția și funcționarul în serviciul public

1.1 Noțiunea și elementele distinctive ale serviciului public

Satisfacerea nevoilor sociale ale comunitaților umane a determinat necesitatea creării unui organism social care să stabilescă care sunt nevoile societății, care sunt modalitățile în care aceste nevoi pot fi acoperite, care sunt resursele necesare și cum pot fi ele obținute.

Rezolvarea acestor probleme de ordin administrativ a constituit o premisă a apariției statului și a implicării acestuia în satisfacerea intereselor colectivității. Acest obiectiv este realizat în fapt prin intermediul “serviciului public” în sensul de activitate desfasurată prin instituții specifice, orientată spre satisfacerea intereselor comune, generale sau locale ale colectivității.

Ansamblul serviciilor publice menite să satisfacă nevoile cetățenilor și ale societății în ansamblu constituie administrația publică.

Administrația publică își propune să raspundă unor nevoi variate, în domenii în care se consideră că inițiativa particulară nu satisface aceste nevoi în mod suficient din punct de vedere cantitativ sau eficient din punct de vedere calitativ. Statul este cel căruia îi revine rolul de a identifica domeniile care vor face obiectul administrației. Necesitațile care urmează a fi satisfăcute variază în funcție de situația economică și socială, de posibilitățile financiare și tehnice, precum și de concepțiile clasei politice aflate la guvernare.

Sintagma “serviciu public” este folosită în accepțiuni diferite: în sens organic ea desemnează un ansamblu de agenți și de mijloace pe care o persoană publică le afectează pentru îndeplinirea unei anumite sarcini; în sens material sau funcțional ea se referă la o activitate de interes general pe care administrația este chemată să o desfăsoare.

Rezultă deci că din punct de vedere organic serviciul public este un organism administrativ creat de stat, județ sau comună, avînd competență sau puteri determinate, cu mijloace procurate din patrimoniul general al administrației publice care l-a creat, pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea decat o satisfacție incompletă și intermitentă. Noul managent public poate fi inteles ca o stiinta interdisciplinara specifica sectorului public, un mix flexibil intre functiile clasice ale managementului si resursele fizice.

Conform accepțiunii materiale prin serviciu public se înțelege orice activitate a autorităților publice pentru satisfacerea unor nevoi de interes general care trebuie să funcționeze în mod regulat și continuu.

Scopul administrației publice este indeplinirea sarcinilor stabilite de puterea politică și satisfacerea interesului general. Deoarece realizarea acestor obiective vizează drepturile și interesele legitime ale cetațenilor, întregul aparat administrativ trebuie organizat pe baza unor criterii de eficienta și raționalitate. Astfel societatea globală devine direct interesată ca instrumentul pe care l-a creat pentru a-i deservi interesele să actioneze pentru realizarea ordinii și armoniei in general.

Realizarea scopului administrației publice în calitatea sa de prestator al serviciilor publice se află sub influența directa a mediului în care ea se desfasoară atat din punct de vedere social, cat și politic si juridic.

În toate statele și în toate perioadele între serviciile publice prestate și societate a existat o strînsă legătură întrucat modul de organizare a serviciilor publice este determinat de organizarea socială ale carei cerinșe le satiface precum și de comportamentul colectivității.

Activitatea instituțiilor prestatoare de servicii publice evoluează în concordanță cu dinamica și exigențele mediului social. Această flexibilitate este foarte necesară pentru a satisface în conditii cat mai bune exigențele tot mai mari ale publicului beneficiar.

Mediul politic exercită o puternică influență asupra administrației publice, deoarece este principalul instrument al puterii politice de menținere a ordinii de drept. Administrația publică și puterea politică sunt indisolubil legate. În exercitarea funcțiilor sale în stat administrația trebuie să se sprijine pe puterea politică, a cărei autoritate față de cetățeni este un factor principal al eficienței sale. Deasemenea puterea politică trebuie să țină cont de administrație în pregătirea proiectelor de legi și a deciziilor, ea fiind indispensabilă pentru asigurarea executării acestora.

Extinderea sau limitarea atribuțiilor administrației depind de organizarea puterii politice și de structura statului. În condițiile în care puterea politică nu doreste o transformare rapidă a societații, administrația va avea un rol restrîns, fiind preocupată mai mult de respectarea normelor de drept.

Activitatea desfasurată de instituțiile publice în slujba cetațenilor este influențată deasemenea și de mediul juridic în care este exercitată. În acest context administrația trebuie să servească interesul general și să asigure apărarea drepturilor individuale ale persoanelor fizice și juridice. Administrația trebuie să se supună normelor de drept și să acționeze împotriva erorilor și abuzurilor săvirșite chiar în interiorul ei.

Serviciile publice oferite persoanelor fizice și juridice de catre administrația publică trebuie să fie intemeiate pe respectarea legii, a egalității pentru toti beneficiarii fără discriminări sau favoruri. Prin acțiunea în baza normelor juridice se asigură ordinea în cadrul acestor servicii, cat și în relatiile cu exteriorul, asigurîndu-se satisfacerea interesului general.

Serviciile publice sunt caracterizate prin următoarele trăsături:

sunt organisme administrative înființate de stat, județ sau comună pentru satisfacerea intereselor generale ale membrilor colectivității.

aceste organisme administrative trebuie să fie înfiintate prin lege sau pe baza legii

aceste organisme sunt dotate cu funcții publice, adică cu atribuții, puteri, competențe și responsabilități privind satisfacerea intereselor generale. Aceste funcții publice sunt ocupate de persoane cu calificare de specialitate, adică de funcționari publici cu drepturi și îndatoriri corespunzătoare.

activitatea organismului respectiv trebuie să se desfăsoare în mod continuu și ritmic, dupa un program stabilit și adus la cunostința publicului.

baza materială (resursele) necesară activității se asigură în principal dintr-un buget public (al statului, județului, comunei)

Venind în întâmpinarea unor nevoi complexe, serviciile publice au fiecare o anumită specializare conform necesitătilor sau intereselor a caror satisfacere se dorește.

Organizațiile care prestează servicii publice pot fi grupate în trei categorii: organe ale administrației publice, instituții publice și regii autonome de interes public. Această clasificare are în vedere criteriul formei de organizare. Mijloacele financiare necesare desfașurării activității organelor administrației publice și a instituțiilor publice se asigură de la bugetul de stat, iar regiile autonome de interes public își asigură mijloacele bănești din veniturile obținute din activitatea proprie. Organele administrației publice și instituțiile publice își desfășoară activitatea, de regulă, în mod gratuit, regiile autonome contra cost.

După natura lor, serviciile publice pot fi împărțite în trei categorii: tehnico-administrative, economice (industriale și comerciale) și socio-culturale. La început, statul a îndeplinit servicii publice intrînd în prima categorie, ulterior preluînd activități industriale și comerciale și asumandu-și sarcini în domeniul social și cultural.

După gradul de extensie, se disting servicii naționale (organizate la nivelul întregului teritoriu național) și servicii locale (județene, orășenești și comunale). Coordonarea serviciilor din a doua categorie revine altor autorități în funcție de sistemul de organizare adoptat de statul respectiv. În cadrul unui sistem centralizat puterea de decizie aparține guvernului central și reprezentanților săi. Un sistem descentralizat acordă prerogative largi organelor locale alese, acestea rămanind sub controlul statului. Sistemul autonomiei administrative se obține prin lărgirea extremă a descentralizării, intinderea și rigoarea controlului care se exercită asupra serviciului fiind foarte reduse.

În ceea ce privește raporturile cu sectorul public, se deosebesc: servicii în exercitarea cărora statul deține monopolul, servicii pe care administrația publică le exercită în paralel cu persoanele particulare autorizate și servicii publice exercitate de persoane private autorizate sub controlul unei autorități a administrației publice.

Activitatea realizată prin intermediul serviciilor publice se regăsește pretutindeni în societate. Toți membrii societății beneficiază direct sau indirect de rezultatele ei. Din acest motiv oamenii doresc ca administrația publică, în calitatea sa de prestator al serviciilor publice, să funcționeze pe baze legale, raționale, stiințifice, astfel încat să servească eficient interesele generale și să soluționeze în cel mai scurt timp și la un nivel calitativ ridicat cerințele sociale.

1.2 Principii fundamentale privind exercitarea serviciului public

Organizarea și funcționarea serviciilor publice se realizează conform unui număr restrîns de principii. Aceste principii sunt: continuitatea serviciului public, egalitatea tuturor în fața serviciului public, adaptarea la cerințele sociale și neutralitatea în exercitarea serviciilor publice.

Serviciile publice sunt create pentru a răspunde unor nevoi de ordin general. Aceste nevoi au un caracter continuu și orice întreruperi în satisfacerea lor pot să creeze probleme pentru viața colectivității. Din acest motiv a fost consacrat principiul continuității, potrivit căruia funcționarea unui serviciu public nu poate suporta întreruperi.

Al doilea principiu enunțat mai sus rezultă din faptul că toți cetățenii au aceleași drepturi și, în consecință, toți trebuie să beneficieze în aceeasi masură de serviciile publice. Conform principiului egalității între beneficiarii serviciului public nu trebuie să existe discriminări, organizarea practică a acestuia trebuie să permită accesul tuturor beneficiarilor la serviciile prestate.

Cel de-al treilea principiu presupune ca, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale, serviciul public trebuie să se adapteze în mod continuu mediului în care evoluează. Astfel, se creează posibilitatea ca aparatul administrativ să fie pregatit, în orice moment, pentru a face față circumstanțelor aflate în continuă transformare. Acest principiu este perceput și ca o obligație a administrației publice de a acoperi cu resursele disponibile necesitățile mereu crescande ale societății.

Principiul neutralității semnifică faptul că serviciul public trebuie să aibă ca scop satisfacerea interesului general și nu a unor interese particulare. El nu trebuie folosit ca un instrument de etățenii au aceleași drepturi și, în consecință, toți trebuie să beneficieze în aceeasi masură de serviciile publice. Conform principiului egalității între beneficiarii serviciului public nu trebuie să existe discriminări, organizarea practică a acestuia trebuie să permită accesul tuturor beneficiarilor la serviciile prestate.

Cel de-al treilea principiu presupune ca, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale, serviciul public trebuie să se adapteze în mod continuu mediului în care evoluează. Astfel, se creează posibilitatea ca aparatul administrativ să fie pregatit, în orice moment, pentru a face față circumstanțelor aflate în continuă transformare. Acest principiu este perceput și ca o obligație a administrației publice de a acoperi cu resursele disponibile necesitățile mereu crescande ale societății.

Principiul neutralității semnifică faptul că serviciul public trebuie să aibă ca scop satisfacerea interesului general și nu a unor interese particulare. El nu trebuie folosit ca un instrument de creare a unor avantaje anumitor interese sau în detrimentul altora.

Respectarea acestor principii face posibilă transformarea imaginii administrației publice, modernizarea acestuia și profesionalizarea funcției publice. Adoptarea lor s-a făcut tocmai în vedera asezării administrației publice pe baze moderne.

În furnizarea de servicii publice este obligatorie respectarea de către funcționari a Constituției și a legilor țării în orice împrejurare. Funcționarul public este obligat să respecte legea nu numai în timpul programului de lucru, în legătură cu serviciul său, dar și în orice imprejurare, apărînd astfel prestigiul corpului funcționarilor publici.

În exercitarea activității lor funcționarii publici trebuie să facă dovada transparenței în luarea deciziilor și în privința accesului la informațiile de interes public. Funcționarii nu pot refuza în mod nejustificat accesul cetățenilor la anumite informații, iar instituțiile publice trebuie să asigure tot ceea ce este necesar pentru informarea corespunzătoare a cetățenilor.

Este important ca activitățile administrației să fie transparente deoarece astfel se pot împiedica unele acte abuzive ale acestuia, sporește implicarea cetățenilor și încrederea acestora în autorități. Transparența este utilă și autorităților și instituțiilor publice, usurand comunicarea în interiorul administrației.

Funcționarii administrației fiscale se află în slujba cetățenilor și trebuie să-i sprijine pe acestia și să le furnizeze servicii de calitate în mod permanent. Serviciile publice trebuie să asigure cetățenilor asistența de care au nevoie, deoarece prin aceasta

s-ar putea atinge un grad ridicat de conformare voluntară. În îndeplinirea atribuțiilor funcționarii publici trebuie să pună mai presus interesul public, diferențiindu-l față de interesele private ale funcționarilor sau altor persoane sau organizații.

Exercitarea serviciilor publice trebuie să se realizeze în condiții de eficiență. Eficiența activității se măsoară prin raportul dintre veniturile colectate și costurile activității desfăsurate în acest scop. Din acest punct de vedere unul dintre obiectivele importante ale unei administrații fiscale moderne este acela de a îmbunătăți permanent acest raport, de a creste eficiența activității. Fiecărui funcționar public îi revine astfel sarcina de a lucra pentru realizarea integrală a obiectivelor postului său și cele ale instituției în ansamblu.

În desfășurarea activității lor funcționarii trebuie să dea dovadă de un comportament moral, cinstit și corect atât în timpul serviciului, față de contribuabili și față de colegi, cât și în afara raporturilor de serviciu. Ei trebuie să fie nu doar buni specialiști, ci și să mențină niște relații de bună colaborare cu toți cei cu care vin în contact, inclusiv colegii și superiorii ierarhici, relații bazate pe încredere și corectitudine. Situațiile conflictuale și jignirile trebuie evitate, iar funcționarii au datoria să încerce mai ales dialogul direct pentru lămurirea situațiilor. În acest mod ei contribuie la apărarea imaginii instituției publice și la îndeplinirea misiunii acesteia.

Formularea de principii în exercitarea serviciilor publice constituie baza adoptării celor mai bune soluții în rezolvarea problemelor societății.

Principiile enumerate mai sus au un caracter general, dar ele pot fi adaptate fiecărui caz în parte, în scopul soluționării adecvate a problemei. Fiecare înstituție publică prestatoare de servicii publice lucreză în condiții diferite, din acest motiv principiile formulate se bazează pe analiza faptelor concrete, a practicii, aplicarea lor necesitand un proces de gandire și cercetare corespunzător.

Utilitatea practică a principiilor de organizare și funcționare a serviciilor publice constă în aceea că furnizeză funcționarilor publici modele de comportament pe baza experienței dobandite prin rezolvarea unui numar mare de cazuri. Aceste principii îi ajută pe funcționarii publici să aibă o concepție de ansamblu și să dobandească un sistem unitar de gandire.

Aplicarea judicioasă a acestor principii determină îmbunătățirea activității de prestare a serviciilor publice către membrii colectivității.

1.3 Abordări ale conceptului de funcție și funcționar în cadrul serviciului public

Privită din punct de vedere social administrația publică în calitate de prestator al serviciilor publice reprezintă o suma de colectivități umane care organizează satisfacerea nevoilor comunității umane în general.

Luînd în considerare acest punct de vedere problema oamenilor care lucreză în cadrul administrației publice devine deosebit de importantă, deoarece satisfacerea promtă și la un nivel calitativ ridicat a nevoilor sociale nu poate fi înfăptuită fără un personal competent și dedicat scopului propus.

În cadrul serviciului public funcția publică și functionarul public constituie elementele de bază ale exercitării acestuia.

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică centrală și locală.

Complexitatea activităților realizate prin întermediul funcției publice determină trăsături specifice pentru fiecare caz, dar tuturor funcțiilor publice le sunt comune următoarele caracteristici:

funcția publică reprezintă un complex de drepturi și de îndatoriri obligatorii pentru persoana care o realizeză.

funcția publică are un caracter de continuitate care decurge din necesitatea asigurării permanente a satisfacerii nevoilor membrilor comunitații și din însăși continuitatea existenței statului ca organ suprem al reglementării și exercitării funcției publice.

funcția publică nu poate fi obiectul unei întelegeri între părti, ea este rezultatul unui act universal de vointă prin investirea legală a persoanei ce exercită funcția.

functia publică este accesibilă tuturor cetațenilor în condițiile legii.

prin exercitarea funcției publice este garantată satisfacerea nevoilor tuturor membrilor societății în conditii de imparțialitate și egalitate.

Reglementarea legală a funcției și funcționarului public este realizată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicata în M.O. nr. 600 din 8 decembrie 1999 modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 284/2000 și respectiv prin Titlul III din Legea nr. 161/2003.

Acest Statut al funcționarilor publici reglementează raporturile juridice dintre funcționarii publici și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală în scopul asigurării exercitării unui serviciu public profesionist, eficient și imparțial atat în interesul cetățenilor beneficiari cat și al autorităților publice care îl exercită.

Funcțiile publice sunt exercitate în condițiile legii de către funcționarii publici. Acestia sunt persoane numite conform legii într-o funcție publică.

Activitățile pe care le desfăsoară funcționarii publici și care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele:

punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;

elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora.

elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor, precum și a documentației privind aplicarea și executarea legilor, necesare pentru realizarea competenței autorității sau instituției publice

consilierea controlul și auditul public intern

gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare

colectarea creantelor bugetare

reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice publice sau private, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfăsoară activitatea.

realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice .

Functionarii administrației publice pot fi grupați in mai multe categorii, în raport de criteriile folosite.

Ținind cont de gradul de competență în exercitarea funcției se disting:

funcționarii care execută o muncă de răspundere – sunt acei funcționari care au ca principale atribuții conducerea și coordonarea activitatii celor angajati și care au posibilitatea de a adopta acte decizionale.

functionarii de execuție – sunt acea categorie de funcționari care desfăsoară în principal o activitate faptică, fie de pregătire a actelor decizionale, fie de punere a lor în executare, activitatea lor fiind strict îndumată.

Între cele două categorii de funcționari publici – cei de decizie și de control și cei de execuție este necesară realizarea unui echilibru de proporție care depinde de o serie de factori:

introducerea noilor tehnologii care poate determina restrangerea numarului funcționarilor publici de executie.

volumul sarcinilor ce trebuie indeplinite precum și numarul și structura populației care apelează la serviciul public

specificul problemelor ce sunt de competența organului administrativ și scopul în care acesta a fost creat.

În raport de modul de investire se disting: funcționarii numiți (investiți) în funcții pe o perioada nedereminată; funcționarii aleși (investiți) în funcții pe o perioadă determinată (perioada mandatului organului care i-a ales).

În raport cu natura funcției se disting funcționarii civili și militarii (cu drepturi și obligații specifice)

Accesul la funcția publică trebuie să prevadă anumite condiții de baza pe care să le îndeplinească cei ce vor ocupa funcția: condiția cetățeniei și a domiciliului în Romania; condiția capacității profesionale; condiția folosirii drepturilor civile fără nici un fel de infracțiune intentionată la activul persoanei. În unele cazuri pentru ocuparea unei funcții pot fi stabilite prin lege și alte condiții cu privire la varstă, aptitudini, cunosterea unei limbi străine, etc.

În acelasi timp pentru a avea acces la funcția publică viitorii funcționari au nevoie de o temeinică cultură generală (care presupune cunosterea valorilor umane), o bună pregatire juridică; competența tehnică în domeniul în care vor lucra, precum și o anumită vocație administrativă esențială în serviciile publice. Aceste elemente constituie baza de plecare în formarea funcționarilor pentru administratia publică.

O mare atenție se acordă în ultimii ani profesionalizării funcției publice ceea ce semnifică faptul că exercitarea funcțiilor administrative a devenit o meserie care necesită cunoștințe specializate și o puternică solidaritate a functionarilor. Introducerea acestui concept presupune realizarea catorva cerințe specifice: permanența, statutul, competența, spiritul de corp și profesionalizarea.

Permanența presupune ca funcția publică să fie stabilă și permanentă, posibil de exercitat în mod durabil, la adapost de constrangeri politice.

O prima modalitate de promovare a profesionalismului presupune încadrarea unor persoane bine documentate, cu studii corespunzătoare și un grad ridicat de competență. Astfel, recrutarea, selectarea și promovarea în carieră se vor face pe criterii obiective. Competența, cunostințele și performanța personală constituie criterii de bază, ce trebuie promovate, în detrimentul aservirii intereselor politice, servilismul și nepotismul care trebuie descurajate pentru cresterea performanțelor în instituția publică.

Modul de selectare a funcționarilor publici din Romania este concursul prin care se descoperă performanțele candidatului și în final se realizează o alegere prin selectarea celui mai bun.

În ceea ce privește concursul, este necesară cuprinderea unor criterii și a unor factori relevanți pentru postul în cauză iar examinarea trebuie să aibă în vedere analizarea și evaluarea pregatirii candidatului din punctul de vedere al cunostințelor și al abilităților.

Promovarea în funcții trebuie să se facă după criterii obiective pe baza cunostințelor necesare în domeniul respectiv, a calității lucrărilor și activităților desfasurate precum și a constiinciozității și a unui comportament adecvat.

Destituirea din funcție trebuie să se facă doar în caz de insubordonare, comitere a unui delict, comportament imoral sau condamnabil sau incompetență.

O dată încadrate persoane calificate în serviciul public este necesară o continuă instruire a funcționarilor publici în funcție de necesitățile determinate de complexitatea vietii sociale. Astfel, instruirea personalului și organizarea corespunzătoare a activităților trebuie să reprezinte un scop în sine al instituției publice în vederea îmbunătățirii potențialului de muncă.

De o deosebită importanță în profesionalizarea serviciului public este stabilitatea în funcție a personalului. Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici asigură stabilitatea în funcție a personalului din administrația publică.

Conform statutului, funcționarul public își păstrează gradul, clasa și treapta avute și atunci cand nu mai deține funcția publică din motive neimputabile acestuia. În acest caz Agenția Națională a Funcționarilor Publici va asigura funcționarului public încadrarea în altă funcție publică, în limita posturilor disponibile și potrivit pregătirii lui profesionale. Funcționarii publici care nu pot fi încadrați în altă funcție publică, beneficiază de masuri de protecție socială, conform legii.

Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește urmatoarele condiții:

a) are cetățenia romană și domiciliul în Romania;

b) cunoaște limba romană, scris și vorbit;

c) are varsta de 18 ani împliniți;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzatoare funcției pentru care candidează, atestată pe baza de examen medical de specialitate;

f) îndeplinește condițiile de studii prevazute de lege pentru funcția publică;

g) nu a fost condamnat pentru săvarșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice;

h) a castigat concursul sau a promovat examenul organizat pentru ocuparea funcției publice.

Pentru activitatea depusă funcționarii publici au dreptul la salariu, care se compune din salariul de bază, sporuri și indemnizații. Sistemul de salarizare a funcționarilor publici se stabilește prin lege. La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele:

a) necesitatea de a restrange costurile administrației publice, în conditiile în care funcționarii publici competenți trebuie motivați și recompensați în mod corespunzător;

b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, clase si trepte, bazate pe evaluarea postului;

c) stabilirea unui raport just între partea fixă și partea variabilă a salariului, care să tină seama de activitatea depusă și de importanța ei.

Competența funcționarilor publici reprezintă justificarea profundă și unică a profesionalizarii. Amatorismul funcționarilor este acceptat atunci cand administrația publică are de realizat misiuni relativ simple dar nu își are locul atunci cand trebuie să facă față unor probleme tot mai complexe.

Profesionalizarea funcției publice are în vedere și dezvoltarea spiritului de corp al funcționarilor publici ceea ce reprezintă constiința apartenenței la un grup specific, solidaritatea cu acesta și aderarea la obiectivele pe care le urmarește grupul. Conștiința apartenenței la corpul funcționarilor a pierdut mult din substanță mai ales la nivelele inferioare ale aparatului.

Principalele piedici care pot să limiteze profesionalizarea în cadrul sistemului administrativ romanesc și nu numai, sunt legate de mediul politic. În cadrul acestei implicări politice există puncte în care ea se manifestă într-un grad mai mare de influențare negativă a elementelor profesionalizării :

anumite servicii publice, care în general sunt privite ca necesitand un control strict din partea guvernului la putere.

funcția publică locală, supusă semnificativ tentativelor de politizare.

înalta funcție publică unde intersectarea cu politicul este mult mai accentuată.

Rolul funcționarului public în acest proces de profesionalizare a serviciului public este foarte important: el trebuie să conștientizeze și să accepte necesitatea acestor transformări, în condițiile în care costurile umane și materiale pe care le implică sunt mari, iar consecințele imediate vor fi suportate direct de el. Însă o restructurare a administrației publice ar avea efecte pozitive asupra bunastării generale a societății.

Capitolul 2. Raportul de funcție publică în România

2.1. Evoluția concepțiilor privind raporturile dintre serviciul public și funcța publică

Funcția și funcționarul public datează încă din antichitate. Cei mai mulți dintre faraonii egipteni precum și împărații Chinei au făcut eforturi pentru a-și alcătui un corp de funcționari calificați. În Europa, regii Franței au demarat acest proces chiar din primele secole ale mileniului al doilea, proces care a luat amploare pe masura extinderii domeniului regal. În momentul în care domeniul aflat sub controlul direct al monarhului a devenit suficient de mare au fost create corpuri de funcționari publici și în alte state europene.

Odată cu instaurarea regimurilor constituționale și extinderea democrației administrația publică a fost confruntată cu o nouă problemă: dacă până atunci trebuia să îi servească pe monarhi de această dată suveranul a devenit poporul. Puterea acestuia nu era exercitată în mod direct, ci prin reprezentanții săi, politicienii. Astfel, administrația publică trebuia în ansamblul său să rămană în slujba poporului și să îi deservească în mod egal și imparțial pe toți cetățenii.

După primul razboi mondial funcția și funcționarul public au cunoscut diverse abordări teoretice. În această perioadă s-a conturat o concepție administrativă asupra regimului juridic al funcției publice ca realitate social-politică și asupra regimului juridic al al funcționarului public în calitatea sa de titular al funcției publice, acestuia aplicandu-i-se un regim special, conturat în majoritatea cazurilor într-un statut.

În perioada interbelică unii autori romani printre care și profesorul Paul Negulescu defineau funcția publică ca fiind o “grupare de atribuțiuni, de sarcini și de competențe, în scop de a da satisfacție unor anumite înterese generale” , iar funcționarii publici erau considerați ca fiind “instrumente de a voi și a actiona ale organelor sau funcționarilor”. Astfel în concepția lui Paul Negulescu funcțiile publice erau împărțite în raport cu scopul lor preponderent și anume cele care au menirea să prepare facerea actelor juridice, cele care trebuie sa facă acte juridice și, ultima categorie, cele care trebuie să execute hotărarile administrative sau judecătorești.

Un alt reprezentant de seamă al școlii interbelice romanești este Anibal Teodorescu. În concepția sa el face distincția între funcționarii de autoritate și cei de gestiune. Deși unii funcționari emit, în executarea legii, acte producătoare de efecte juridice, alții emit acte al căror efect îl reprezintă numai funcționarea serviciului și pregătirea celor dintai, dar există și o categorie care nu emite niciodată acte, ci realizeză simple fapte, autorul concluzionind că acest lucru nu determină cu necesitate împartirea funcționarilor în categorii distincte, cu atat mai mult cu cat același funcționar poate adopta acte ce se circumscriu ambelor categorii și poate îndeplini în același timp și fapte materiale.

Alți autori printre care Erast Diti Tarangul caracterizează situația juridică a funcționarului public ca fiind determinată în mod obiectiv de catre stat care pe cale generală și impersonală stabilește drepturile și obligatiile acestuia: “Statul în mod unilateral determină situția funcționarului, în mod egal pentru toți funcționarii și prin dispoziții care au caracter permanent. Consecințele caracterului obiectiv al situației funcționarului sunt următoarele: functionarilor publici nu le este recunoscut dreptul de a cere modificarea acestei situații, statul, în schimb, poate oricînd să procedeze la modificarea normelor care o reglementează, în același mod unilateral în care le-a instituit; nu se poate deroga, prin contracte, de la drepturile și obligațiile stabilite pentru funcționarii publici” . Rezulta de aici că raportul de funcție publică este un raport obiectiv, iar funcționarul, în exercitarea atribuțiilor sale exercită o putere legală și nu un drept subiectiv. Drept consecință actul de numire într-o funcție publică este un act juridic unilateral.

O pozitie opusă celei precedente este adoptată de catre Victor Onisor, care consideră că numirea este un act supus condiției de a fi acceptat sau respins de catre persoana numită, și deci poate fi retrasă în mod unilateral numai în condițiile în care este vorba de o numire provizorie. În rest, între stat și funcționar se stabilește un raport de servicii de drept public, iar numirea într-o funcție publică se face în baza unei oferte prin care persoana respectivă îsi arată voința de a intra în serviciul statului. Conform acestei oferte funcționarul arată că are cunoștință de drepturile și obligațiile sale și le acceptă. Actul de numire în serviciul public este de fapt acceptarea unei oferte în condițiile de drept public și poate fi considerat ca un contract de drept public.

După cum se poate observa, în doctrina romănească dintre cele două razboaie mondiale majoritatea autorilor au explicat raportul de funcție publică prin intermediul statutului legal. Drepturile și obligațiile funcționarului public erau stabilite prin legi și regulamente, deci în mod unilateral, general și impersonal. Acceptarea numirii de catre funcționar era calificată ca un act de adeziune la o anumită situație legală și producea efecte din momentul emiterii actului de numire.

După cel de-al doilea razboi mondial, deși se încearcă menținerea concepției tradiționaliste, doctrina și legislația, sub influența noului drept al muncii acreditează ideea mai multor accepțiuni cu privire la funcția publică și implicit la funcționarul public încercîndu-se o modernizare a acestor concepte.

După anul 1944, odată cu adoptarea primului Cod al muncii (Legea nr.3/1950) una din preocupările autorilor de drept administrativ romani a fost explicarea raportului de funcție publică în condițiile în care Codul muncii devenea dreptul comun al raporturilor juridice de muncă abrogînd Statutul functionarilor publici. Astfel funcționarii deveneau oameni ai muncii care desfăsurau o anumită activitate în cadrul diferitelor organe de stat.

Regimul functiei publice, în toată această perioadă, a fost topit de regimul contractului de muncă, aplicându-i-se Codul muncii și celelalte reglementări cu caracter general, iar pentru anumite sectoare au fost adoptate și reglementări speciale fără a ieși din regimul contractual.

Constituția adoptată în 1965 consacra atât denumirea de muncitori cât și de funcționari, existînd posibilitatea adoptării pentru anumite catagorii de raporturi de muncă a unor reglementări cu caracter special. Astfel de reglementări au vizat și pe funcționarii care acționau în numele autorității statului și au avut la bază deosebirile evidente dintre aceste două categorii: funcționarii erau fie numiți, fie aleși, iar alții repartizați în funcțiile respective, ceea ce nu era valabil în cazul muncitorilor; funcționarii numiți sau aleși aveau o raspundere atat fața de autorițățile lor ierarhice din cadrul organului în care își desfășurau activitatea, cat și față de autoritatea statală; funcționarii erau numiți în baza unui act administrativ de numire în timp ce în privința muncitorilor se incheia un contract individual de muncă.

În această perioadă în doctrina economică și juridică romanească s-au conturat trei teze care încercau să definescă raportul de funcție publică.

Prima orientare aparținea în principal autorilor de dreptul muncii și avea în vedere teza unicității izvorului raportului juridic de muncă, conform careia contractul individual de muncă reprezenta unicul temei al raportului juridic de muncă, iar actul de numire, alegere sau repartizare nu reprezintă decat condiții speciale la încheierea unor raporturi juridice de muncă. Așadar raportul de funcție este un veritabil raport juridic de muncă, iar normele care reglementează acest raport sunt cele ale dreptului muncii.

A doua orientare are la bază teza dublului raport juridic al funcționarului de stat. Astfel funcționarul public apare în primul rand ca subiect al unui raport de serviciu ce ia nastere prin actul de numire sau de alegere în funcție, și conform acestui raport își exercită atribuțiile legate de funcția respectivă, acționînd în numele statului. Dar funcționarul mai apare și ca subiect al raportului juridic de muncă în care el intră cu instituția care îl angajează, raport care face obiectul dreptului muncii.

Cea de-a treia orientare teoretică are la bază concepția că cele două categorii de raporturi juridice, cel de drept administrativ considerat mai ales în raport cu terții, și cel de dreptul muncii, în raport cu organul administrativ din cadrul caruia face parte funcția formează o unitate indestructibilă, astfel încat ne aflăm în prezența unui nou raport de sine stătător – raportul de funcție.

În prezent reglementarea legală a funcției și funcționarului public este prevăzută de Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M.O. nr. 600 din 8 decembrie 1999.

Statutul reglementează regimul raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile și instituțiile publice, în vederea asigurării, în conformitate cu prevederile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, eficient și echitabil, care să urmărească atat satisfacerea intereselor cetățenilor cat și pe cele ale autorităților și instituțiilor publice.

Acest statut a suferit ulterior numeroase modificări și completări, cele mai importante fiind cele prevăzute de Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri prevenirea și sancționarea corupției.

2.2 Raporturile de serviciu în reglementarea actuală

Accesul la funcțiile publice și statutul juridic în legatură cu deținerea și exercitarea funcțiilor publice sunt prevazute în statutul funcționarului public. Elaborarea și adaptarea unui statut al funcționarilor publici este o condiție esențială pentru toate categoriile de funcționari publici. În Romania a existat un astfel de statut din anul 1923. Actualul statut al funcționarului public adoptat prin Legea nr.188/1999 prevede atat condițiile de acces la funcția publică cat și drepturile și obligațiile care formează conținutul raportului de funcție publică, condițiile de atragere a raspunderii juridice sau materiale a funcționarului public, precum și condițiile încetării raportului de muncă al functionarilor publici.

Astfel, conform statutului, în vederea accesului la funcția publică sunt prevăzute anumite condiții de bază pe care trebuie să le indeplinească cei ce vor ocupa funcția, și anume: condiția cetățeniei și a domiciliului în Romania; condiția capacității profesionale; condiția folosirii drepturilor civile fără nici un fel de infracțiune intenționată la activul persoanei. În anumite situații, pentru ocuparea unei funcții pot fi stabilite prin lege și alte condiții, cu privire la varstă, aptitudini, cunosterea unei limbi străine, etc.

Deasemenea, pentru a avea acces la funcția publică, funcționarii au nevoie de o temeinică cultură generală, o bună pregătire juridică, competență tehnică în domeniul în care își vor desfășura activitatea, precum și bune calități administrative și organizatorice, esențiale în această activitate și care constituie baza de plecare în formarea funcționarilor pentru administrația publică.

Numirea funcționarilor publici într-o funcție, precum și avansarea lor se face, de regulă, prin concurs. Procedeul concursului face posibilă exercitarea controlului asupra felului în care sunt ocupate funcțiile publice, precum și accesul tuturor cetățenilor care îndeplinesc anumite condiții prevazute în statut la ocuparea unei funcții publice.

În urma concursului, pe baza rezultatului obținut, se încheie în scris contractul individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, și odată cu numirea în funcție, funcționarului public i se întocmește un dosar profesional care conține date cu privire la atribuțiile pe care trebuie să le îndeplinescă, prevazute prin fisa postului respectiv, la situația profesională și disciplinară, la evaluările anuale ale activității și la calificativele obtinute cu prilejul acestor evaluari.

Orice funcționar public se află în raporturi juridice cu instituția din care face parte, raport care ia nastere între persoana fizica ce se obligă să îndeplinescă o funcție și autoritatea în cadrul careia urmează sa îndeplinească această funcție în schimbul unei remunerații. Convenția intervenită între persoana fizică și instituția în cadrul careia aceasta desfășoară o activitate remunerată este contractul individual de muncă.

Contractul individual de muncă pentru angajarea unui funcționar public se încheie prin manifestarea consimtămîntului ambelor părți, atat a persoanei care se angajează cat și a instituției publice angajatoare. Obținerea calității de funcționar este accesibilă tuturor persoanelor indiferent de sex, rasă, nationalitate sau religie, conform prevederilor art.16 din Constituția Romaniei. Doar persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, minorii și persoanele cărora acest fapt le este interzis nu pot obține calitatea de funcționar.

Pentru ocuparea unei funcții publice, persoana fizică trebuie să îndeplinescă condițiile generale stabilite de Codul muncii privind aptitudinile fizice și intelectuale și pregătirea profesională în raport cu funcția concretă pe care trebuie să o ocupe.

Conținutul raportului juridic al funcției publice îl constituie drepturile și obligațiile funcționarului public. Acestea sunt reglementate de Codul muncii în general și de regulamentele de ordine interioară sau de statul funcționarilor publici.

În toate țările Uniunii Europene se constată o grijă cu totul aparte față de dreptul la carieră al funcționarilor publici, care presupune, înainte de toate, dreptul la stabilitatea în funcție – pentru unele funcții din administrație este reglementat, la fel ca și pentru magistrați principiul inamovabilitații funcționarilor.

Statutul reia dispozițiile constituționale, după care este interzisă orice discriminare între funcționari pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.

Dreptul la opinie al funcționarului public este garantat, deși în Statut nu sunt cuprinse nici un fel de restrictii cu privire la acest drept ele se subînțeleg din sfera obligațiilor între care obligația de confidențialitate și de pastrare a secretului.

Dreptul la asociere sindicală este garantat funcționarilor publici, în conditiile legii, cei interesați putînd să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul acestora, cu excepția celor care sunt numiți în categoria înalților funcționari publici, funcționarilor publici de conducere și altor categorii de funcționari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. Deasemenea se recunoaște dreptul funcționarilor de a constitui organizații profesionale sau alte organizații în scopul reprezentării intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale și protejarea statutului.

Dreptul la grevă al funcționarilor publici se exercită în condițiile legii care reglementează soluționarea conflictelor colective de muncă.

Pentru serviciul efectuat, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului. Sitemul de salarizare urmează să fie stabilit printr-o lege specială, în baza criteriilor nominalizate expres în Statut

necesitatea de a restringe costurile administratiei publice, în condițiile în care funcționarii publici competenți trebuie motivați și recompensați în mod corespunzător,

crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, claseși trepte, bazate pe evaluarea postului,

stabilirea unui raport just între partea fixă și partea variabilă a salariului, care să țină seama de activitatea depusă și de importanța ei.

În strânsă legătură cu dreptul la salariu este reglementat și dreptul la un program normal de lucru, respectiv dreptul la sporuri pentru orele suplimentare, fiind făcută precizarea că durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi sau 40 de ore pe săptămână, iar pentru orele suplimentare funcționarul public are dreptul la un spor de 100% din salariul de bază, cu condiția ca numărul acestor ore să nu depășească 360 în decursul unui an.

Dreptul la uniformă gratuită este prevăzut deasemenea expres în Statut, în sensul că funcționarii publici care prin natura funcției sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit.

Funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concedii de odihnă anuale, la concedii medicale și alte concedii, cu precizarea că pentru motive de sănătate funcționarilor publici li se poate aproba, în mod excepțional, schimbarea compartimentului sau a autorității ori a instituției publice în care își desfășoară activitatea, cu păstrarea gradului, clasei și treptei avute.

Referitor la plata concediului în Statut se face o precizare la art. 33, alin. 2 Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Aceasta prevedere nu a fost aplicată în mod practic niciodată, ea fiind suspendată încă de la adoptarea legii.

În privința concediilor de boală, a concediilor de maternitate și de îngrijire a copiilor, Statutul interzice nu numai încetarea, dar și modificarea raporturilor de serviciu, cu excepția cazului în care inițiativă încetarii sau modificării acestuia aparține funcționarului în cauză.

Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii, de pensii, precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat. În ceea ce privește pensia, condițiile legale menționate se referă la reglementările de drept comun atat în privința vechimii necesare, a vărstei, cât și în privința modului de calcul a pensiei.

Autoritatea sau instituția în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public are obligația de a-l despăgubi pe funcționar în situația în care acesta a suferit, din vina unității, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de srviciu.

Dreptul la protecție al funcționarului public se referă atât la condiții normale de muncă și igienă, care să ocrotescă sănătatea și integritatea fizică a funcționarilor, cât și la protecția impotriva violențelor, amenințărilor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției sau în legătura cu aceasta.

Dacă ne referim la obligațiile funcționarilor publici predomină ideea fidelității, a îndeplinirii cu profesionalism și imparțialitate a prerogativelor funcției, existînd o procedură disciplinară pentru sancționarea greșelilor, peste tot fiind reglementată și sancțiunea revocării din funcție.

Obligațiile funcționarilor publici sunt de două categorii. Prima categorie o formează obligațiile legate de funcție prevăzute de normele juridice de reglementare și organizare a funcționării, iar neindeplinirea lor constituie infracțiune. A doua categorie o formeaza obligațiile personale care decurg din calitatea de salariat, iar încălcarea lor constituie abatere disciplinară.

Obligația îndeplinirii atribuțiilor și fidelitate față de instituție. Funcționarii publici au obligația să își îndeplinescă cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod conștiincios atribuțiile care le revin potrivit funcției deținute în vederea realizării obiectivelor instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea și pentru satisfacerea întereselor publice abținîndu-se de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea sau prestigiului corpului funcționarilor publici.

Obligația de perfecționare permanentă. Funcționarii publici au obligația să-și perfecționeze continuu pregătirea profesională și, conform prevederilor legale, pot beneficia de concedii plătite pentru cursuri de perfecționare sau de programe de specializare, în țară sau în străinătate. În situația în care durata concediilor de studii plătite depășește trei luni în cursul unui an calendaristic, funcționarii publici au obligația să se angajeze în scris că vor lucra cel putin un an până la cinci ani în funcții publice, iar în cazul încetării raporturilor de serviciu din motive imputabile sau prin demisia funcționarului, acesta are obligația de a suporta cheltuielile instituției, proporțional cu timpul rămas până la implinirea termenului.

Obligatia de neutralitate politică. Funcționarii publici au obligația ca în timpul serviciului să se abtină de la exprimarea sau manifestarea opiniilor și convingerilor lor politice.

Obligația de subordonare ierarhică. Orice funcționar public indiferent de funcția pe care o ocupă, răspunde de aducerea la îndeplinire a sarcinilor care îi sunt incredințate. El este obligat să se conformeze ordinelor și instrucțiunilor primite de la superiorii ierarhici, dar are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care este vădit ilegală. Funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștința superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția, astfel de situații.

Obligația de a păstra secretul. Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de serviciu, în condițiile prevăzute de lege, cu excepția informațiilor de interes public. Desemenea funcționarii publici au obligația să dea dovadă de confidențialitate profesională în legatură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunostință în exercitarea funcției lor.

Obligația de demnitate. Prin întregul lor comportament și ținută, funcționarii publici sunt obligați să se arate demni de considerația și încrederea pe care o impune poziția lor oficială și să se abțină de la orice acte de natură să compromită prestigiul funcției pe care o dețin. Este interzis ca funcționarii publici să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției pe care o exercită, daruri sau alte avantaje. Din acest motiv, la numirea și la eliberarea din funcție, precum și la începutul fiecarui an, funcționarii publici au obligația să prezinte declarația de avere, întocmită în condițiile legii.

Obligația de respectare a competenței funcției. Funcționarii publici au datoria de a rezolva, în termenele stabilite de catre superiorii ierarhici, lucrările repartizate, fiindu-le interzis să primescă direct cereri a căror rezolvare intră în competența lor, sau să discute direct cu petenții, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, precum și să intervină pentru soluționarea acestor cereri.

Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii, evitînd acele situații, nepermise de lege în care s-ar putea găsi la un momentdat și care l-ar putea influența și determina să nu-și îndeplinească atribuțiile conferite în virtutea funcției publice, în mod obiectiv, profesionist, și respectînd principiul egalității de tratament a tuturor în fața legii.

În cazul în care funcționarii publici încalcă îndatoririle corespunzătoare funcției publice pe care o dețin, normele de conduită profesională și civică prevazute de lege, este atrasă răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz a funcționarilor publici.

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: întarzierea sau neglijenta repetată în efectuarea lucrărilor; absențe nemotivate de la serviciu și nerespectarea programului de lucru; intervențiile pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal; nerespectarea secretului profesional; refuzul de a îndeplini sarcinile de serviciu; încalcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri; incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici.

Sanctiunile care se aplică în cazul fiunctionarilor publici pornesc de la mustrarea scrisă; diminuarea drepturilor salariale; suspendarea dreptului de avansare; retrogadarea și chiar destituirea din funcția publică.

Sancțiunile disciplinare se pot aplica numai după cercetarea faptei săvirsite și după audirea funcționarului public de către comisia de disciplină constituită în acest scop.

Raporturile de serviciu în care se află funcționarul public cu autoritatea sau înstituția publică angajatoare pot fi supuse modificării, suspendării sau încetării, după caz, atat la solicitarea funcționarului cat și a înstituției angajatoare.

Condițiile privind modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt prevazute atat în Statutul functionarilor publici aprobat prin Legea nr. 188/1999, cat și în Titlul III din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Modificarea raportului de serviciu se face prin: delegare; detașare; transfer; mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice și exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere. Modificarea raportului de serviciu se poate face numai atunci cand interesele instituției cer acest lucru și numai cu acordul scris al funcționarului respectiv, care are dreptul să refuze în mod justificat acest lucru. Pe durata modificării rapotului de serviciu funcționarii publici li se plătește același salariu, iar în condițiile în care este delegat să exercite o funcție publică remunerată cu un salariu mai mare, are dreptul la același salariu.

Raportul de serviciu al fucționarului public se suspendă atunci cand acesta este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică; desfăsoară o activitate sindicală care prevedere acest fapt; efectuează stagiu militar; se află în concediu medical sau de maternitate; este arestat preventiv, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Suspendarea se poate face și la cererea motivată în scris a funcționarului pentru îngrijirea copilului; desfăsurarea unor activități în cadrul unor organisme internaționale; pentru pariciparea la campania electorală sau participarea la grevă, în condițiile legii.

Atat suspendarea cat șireluarea activitații se dispune prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici are loc în următoarele condiții: de drept; prin acordul parților; prin eliberarea din funcție; prin destituirea din funcție și prin demisie.

Raportul de serviciu încetează de drept prin decesul sau declararea judecătorească a morții funcționarului public, prin pensionarea funcționarului; atunci cand acesta a fost condamnat la o pedepsă privativă de libertate; la constatarea nulității actului de numire sau ca urmare a interzicerii exercitării profesiei.

Eliberarea din funcție este dispusă de conducătorul unității prin act administrativ și se realizează ca urmare a încetării activițății instituției publice, a mutării în altă localitate, a restrangerii activității sau în cazul obținerii de catre funcționar a calificativului “nesatisfăcător” la evaluarea performanțelor profesionale individuale, în cazul în care starea de sănatate a funcționarului constatată prin expertiză medicală nu mai permite exercitarea profesiei, precum și în alte condiții prevăzute de lege.

Destituirea funcționarului este dispusă prin decizia conducătorului unității și are loc în cazul unor abateri disciplinare grave sau în cazul apariției unui motiv legal de incompatibilitate.

Încetarea raportului de serviciu se poate face și la solicitarea scrisă a funcționarului prin demisie.

La încetarea raportului de serviciu funcționarul public își păstrează drepturile dobîndite în cadrul carierei, cu excepția cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.

Funcționarii publici eliberați din funcție din motive neimputabile acestora intră în corpul de rezervă al funcționarilor publici, redistribuirea acestora făcîndu-se de catre Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Din calitatea de funcționar public decurg o serie de incompatibilități. Incompatibilitatea este acea situație, nepermisă de lege în care s-ar putea găsi un funcționar public și care l-ar putea influența și determina să nu-și îndeplinească atribuțiile conferite în virtutea funcției publice, în mod obiectiv, echidistant și profesionist.

Funcționarul public aflat într-o situație de incompatibilitate cumulează două calități ireconciliabile care ar putea afecta modul în care el își îndeplinește în prezent sarcinile de serviciu. Cel mai cunoscut caz de incompatibilitate este acela în care i se interzice funcționarului public să ocupe orice altă funcție publică în afara celei în care a fost numit sau o funcție de demnitate publică.

Două acte normative consacră, în principal, normele cu privire la incompatibilități, și anume Legea nr.188/1999 care fixează obligația generală a funcționarilor publici de a respecta regimul juridic al incompatibilităților și conflictului de interese, și Legea nr.161/2003 care prin sectiunea a 5-a din capitolul III reglementează incompatibilitățile privind exercitarea functiilor publice de catre funcționarii publici. În conformitate cu prevederile acestei legi calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decat cea în care a fost numit acesta, precum și cu funcțiile de demnitate publică. Astfel funcționarii publici nu pot deține și nu pot desfăsura alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, în cadrul cabinetului demnitarilor (cu execeptia cazului în care este suspendat din funcția publică pe durata numirii în acestă funcție), în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale sau altor unități cu scop lucrativ din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată. Funcționarii publici care au desfăsurat activități de monitorizare și control cu privire la societăți comerciale sau alte unități cu scop lucrativ nu pot să-și desfășoare activitatea sau să acorde consultanță acestor societăți pe o perioadă de 3 ani după ieșirea din corpul funcționarilor publici. Deasemenea funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în privința efectuării unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită. In cazul funcționarilor publici nu sunt permise raporturile ierarhice directe între soți sau rude de gradul I.

Funcționarul public aflat într-o situație de incompatibilitate trebuie să renunțe fie la funcția publică, fie la cea de-a doua calitate care îl face incompatibil cu exercitarea funcției publice. În caz de refuz el va fi destituit din funcția publică.

Conflictul de interese este definit de Legea nr. 161/2003 la articolul 70 după cum urmează: “prin conflict de interese se ințelege situația în care persoana care exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”. O definiție asemănătoare este prevăzută și în Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici.

În cazul apariției unui conflict de interese real sau potențial care ar putea să le afecteze exercitarea cu imparțialitate a funcției publice funcționarii au obligația să-și informeze superiorii ierarhici care vor stabili natura și gradul conflictului și vor decide asupra modalității de rezolvare a conflictului.

Majoritatea conflictelor de interese se pot rezolva prin transferul sarcinii către un alt funcționar public neafectat de cicumstanțele cazului în discuție. Deasemenea funcționarului public i se poate solicita renunțarea la activitatea care a dat naștere conflictului. În cazul în care aceste două soluții nu pot fi aplicate practic trebuie singura modalitate de rezolvare a problemei o constituie demisia funcționarului public.

Cele două sfere ale incompatibilităților și conflictului de interese sunt foarte apropiate, ambele afectind capacitatea funcționarului de a lua decizii în mod obiectiv, imparțial. Rezolvarea în cazul celor două situații interzise de lege se poate face în mod asemănător prin renunțarea funcționarului la una din calități sau prin neimplicarea în luarea deciziei. Ambele situații atrag raspunderea disciplinară a funcționarului potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999.

Activitatea Directiei Generale a Finantelor Publice Vaslui (instituție în cadrul căreia activez) în calitate de organ teritorial al Ministerului Finanțelor Publice se desfăsoară pe o structură formată din 6 unități fiscale (din care 5 se ocupă de monitorizarea declarării, urmăririi și încasării contributiilor către bugetul consolidat al statului de către contribuabilii mici și mijlocii și una de către marii contribuabili) coordonate la nivelul județului de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui prin cele trei direcții subordonate, și anume: Direcția de Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului; Direcția de Inspecție Fiscală și Direcția de Trezorerie.

În prezent Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui și unitătile fiscale subordonate cuprind un numar de 455 salariați din care 343 activează la unitățile teritoriale și 112 la structura de coordonare de la nivelul județului cu: 50 salariați la Direcția de Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului; 35 la Direcția de Inspecție Fiscală și 27 la Direcția de Trezorerie. Din cei 455 funcționari, 57 sunt cadre de conducere (director executiv, directori executivi adjuncți, sefi birouri și servicii) iar 398 funcționari reprezintă personalul de execuție.

Pe structurile teritoriale situația numărului de personal se prezintă atfel:

Administrația Finanțelor Publice Vaslui: 141 salariați

Administrația Finanțelor Publice Bîrlad: 99 salariați

Administrația Finanțelor Publice Huși: 56 salariați

Administrația Finanțelor Publice Negrești: 31 salariați

Administrația Finanțelor Publice Murgeni: 16 salariați

Ponderea salariaților fiecărei unități fiscale în totalul funcționarilor din cadrul sistemului se prezintă conform următorului grafic:

Unitățile fiscale subordonate au în administrare un număr de 28.389 contribuabili persoane fizice și juridice astfel:

Administrația Finanțelor Publice Vaslui: 14.415

Administrația Finanțelor Publice Bîrlad: 8.132

Administrația Finanțelor Publice Huși: 5.115

Administrația Finanțelor Publice Negrești: 540

Administrația Finanțelor Publice Murgeni: 156

Biroul administrare contribuabili mari: 31

Conform datelor prezentate mai sus situația contribuabililor administrați de unitățile fiscale subordonate Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui comparativ cu numarul de personal este reprezentată în graficul următor:

Pornind de la situația prezentată prin cele două grafice se poate observa o situație necorespunzătoare în ceea ce privește numarului de personal care activează în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui. Numărul mare de contribuabili administrați ca și volumul mare al lucrărilor pe care trebuie să le îndeplinescă funcționarii necesită încadrarea unui numar destul de mare de noi funcționari astfel încat toate sarcinile și problemele să fie rezolvate corect și în termen.

Accesul la exercitarea unei funcții publice în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui se face pe bază de concurs organizat conform prevederilor legale, dar examinarea candidaților se limitează la cunostințe teoretice, la cunoasterea legislației aplicabile în domeniul fiscal și nu are în vedere verificarea practică a abilitătilor și cunosțintelor funcționarilor. Din acest motiv consider că în vederea formării unui personal competent și eficient ar fi necesar să se recurgă și la testarea practică a candidaților pentru a se vedea modul de gandire, puterea de elaborare, capacitatea de alegere a variantei optime dintr-o multitudine de soluții posibile, iar pentru accesul la funcțiile de execuție verificarea modului de soluționare a unor probleme curente sau efectuarea unor operații administrative simple.

Realizarea practică a acestui obiectiv nu este însă posibilă deoarece din anul 2004 a fost înghețată scoaterea la concurs a posturilor vacante, de atunci nemaifăcindu-se angajări, fapt agravat și de plecarea din sistem a unui număr de salariați prin transfer la alte unități.

Raporturile de serviciu la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui sunt exercitate potrivit prevederilor legale ale Statutului functionarului public și Legii nr. 161/2003 precum și Regulamentului de organizare și funcționare aprobat de către Ministerul Finanțelor Publice și se desfășoară în baza principiilor prevăzute în Codul deontologic al funcționarului public.

Atribuțiile fiecarui salariat din cadrul direcției sunt prevăzute în fișa postului întocmită de către seful biroului sau compartimentului din care face parte funcționarul și aprobată de directorul executiv al înstituției conform sarcinilor încredințate spre rezolvare compartimentului. Prin semnarea fișei postului de catre salariat acesta își asumă responsabilitatea de a îndeplini toate sarcinile prevăzute expres (care au un caracter obligatoriu) precum și toate celelalte sarcini care îi sunt încredințate. Neîndeplinirea obligațiilor de serviciu atrage după sine sancționarea funcționarului respectiv, putindu-se ajunge chiar la eliberarea din funcție.

Abaterile de la îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau incompatibilitățile în exercitarea pofesiei de funcționar public sunt analizate de catre o comisie disciplinară pe baza unui referat întocmit de catre seful direct al funcționarului, la audieri participînd și funcționarul public în cauză. După analiza probelor și audierea persoanelor implicate comisia deliberează asupra vinovăției funcționarului și se pronunță asupra sancțiunii care îi va fi aplicată. Luînd în considerare perioada ultimilor 3 ani, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui nu au fost încălcări ale sarcinilor de serviciu care să necesite întrunirea comisiei de disciplină.

Modul de îndeplinire a obligațiilor de serviciu este analizat prin intermediul fișelor anuale de evaluare. Aceste fișe sunt întocmite de catre șeful biroului, serviciului sau compartimentului în care funcționarul își desfășoară activitatea conform unor modele aprobate prin ordin al presedintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și sunt aprobate de către directorul executiv adjunct coordonator și de catre directorul executiv al instituției. Rezultatele acestei evaluări se aduc la cunoștință și salariatului. Evaluarea anuală va sta la baza avansării în gradele profesionale superioare precum și la acordarea salariilor de merit sau a stimulentelor individuale.

Deși legislația prevede că avansările în grad ierarhic superior se pot face după o perioadă de 2 ani sau chiar 1 an în condițiile obținerii unor calificative de “foarte bine” sau “excepțional” la aceste evaluări, acest fapt este îngreunat prin condiționarea avansării de existența unui post vacant de grad superior. Acest fapt a dus în mod practic la situația existenței unui numar destul de mare de salariați din cadrul instituției nostre care, deși au desfășurat o activitate performantă, nu au fost promovați de mai mult de 5 ani.

O mare importanță este acordată în ultimii ani perfecționarii profesionale a funcționarilor publici din cadrul instituției noastre. Deși în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 funcționarii publici sunt obligați să urmeze forme de pregătire profesională organizate de Institutul Național de Administrație sau de alte instituții abilitate potrivit legii, a căror durată cumulată este de minimum 7 zile pe an, salariații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui au depașit această durată minimă prin cursurile organizate pe diferite teme de actualitate la Școala de Finanțe de la Focșani sau Rîmnicu Valcea, prin care au fost instruiți un numar de salariați care apoi au organizat la nivelul direcției cursuri de formare profesională a celorlalți salariați. Temele vizate, pe lîngă instruirea concretă în aplicarea legislației fiscale și utilizarea noilor programe informatice, s-au referit în principal la asigurarea excelenței serviciilor în administrația fiscală din Romania și la prezentarea și aplicarea Ghidului practic de deontologie a funcționarilor publici din administrația fiscală.

Realizarea instruirii periodice a funcționarilor este deosebit de importantă pentru că legislația aplicabilă domeniului fiscal este în permanentă schimbare și ca expresie a reformei care se aplică în acest domeniu dar și din necesitatea alinierii prevederilor legislației fiscale romanești la cea din Uniunea Europeană. Acestă instruire vezează în primul rînd funcționarii fără studii superioare de specialitate care activează în cadrul sistemului și care sunt în număr destul de mare conform situației prezentate în următorul grafic:

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui are ca obiectiv prioritar prestarea de servicii publice de calitate pentru contribuabili, care asteaptă o soluționare rapidă, corectă și obiectivă a problemelor lor. În îndeplinirea acestei sarcini este necesar ca luarea deciziilor să fie rapidă, uniformă și transparentă, fapt asigurat în mod practic prin cooperarea care se realizează între compartmentele din cadrul directiilor subordonate D.G.F.P. Vaslui și de la nivelul unităților fiscale teritoriale precum și între funcționarii publici de execuție dar și cu sefii ierarhici direcți și cu conducătorul instituției.

Deciziile interne referitoare la organizarea și modul de funcționare a instituției sunt luate în cadrul unui colectiv constituit din directorul executiv, directorii executivi adjuncți, sefii administrațiilor fiscale, sefii serviciilor și compartimentelor funcționale, seful compartimentului de personal precum și liderul sindical. Datorită acestui lucru se poate asigura, pe de o parte o coordonare mai bună între decizii și necesități, și pe de altă parte o mai bună înțelegere și adeziune a funcționarilor la schimbările care au loc.

În funcție de necesitățile instituției, pentru a asigura îndeplinirea în cel mai scurt timp a sarcinilor ce revin funcționarilor precum și pentru rezolvarea mai rapidă a problemelor contribuabililor și în vedera oferirii unor servicii publice de înalt nivel calitativ, în perioadele în care anumite compartimente sau unitați fiscale teritoriale se confruntă cu un volum sporit de activitate, care depășește capacitatea personalului antrenat în activitățile respective în mod curent, sunt dispuse prin decizii ale directorului executiv delegări sau detașări de personal cu caracter temporar sau transferuri definitive de funcționari publici de la compartimente sau servicii de la nivelul D.G.F.P. Vaslui care îndrumă și monitorizează activitatea unităților fiscale subordonate.

În ceea ce privește încetarea raporturilor de serviciu la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui nu au fost cazuri de funcționari publici destituiți din funcție din diverse motive de încălcare a prevederilor legale, pentru cazuri de incompatibilitate sau pentru incompetență profesională. Eliberarea din functie a salariatilor s-a făcut numai la solicitarea expresă a acestora în vederea transferului la alte unități sau pentru încetarea activității.

Potrivit prevederilor legale Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui prin compartimentul de resurse umane întocmește și actualizează în permanență registrul de evidență a funcționarilor publici care cuprinde elementele de identificare ale funcționarilor, data numirii în funcția publică, data și temeiul legal al modificării, suspendării, încetării suspendării, și respectiv încetării raporturilor de serviciu, drepturile salariale acordate, numele și prenumele și funcția deținută.

Toate actele administrative și documentele care evidențiază cariera functionarului public de la nașterea raporturilor de serviciu pană la încetarea acestora în condițiile legii sunt cuprinse în dosarul profesional al funcționarului administrat de către compartimentul de resurse umane.

Capitolul 3: Reforma raporturilor de funcție publică între necesitate și posibilitate

3.1. Necesități de aplicare a reformei în domeniul funcției publice

Existența unei administrații eficiente și democratice reprezintă unul dintre cele mai importante deziderate în modernizarea serviciilor publice în Romania iar aplicarea unei reforme reale, care să aducă administrația publică din țara nostră la nivelul european de dezvoltare trebuie să constituie o prioritate majoră a guvernului.

Încă din anul 2001 guvernul a adoptat Strategia privind accelerarea reformei în administrația publică, dar dupa patru ani analiza progreselor făcute arată că acestea nu sunt satisfăcătoare. Deși s-au înregistrat progrese reale, prin adoptarea unui pachet complex de legi privind funcția publică, descentralizarea serviciilor publice și lupta împotriva corupției, practica a arătat că multe din aceste legi nu au fost bine aplicate, nu a existat o programare pe termen lung a activităților desfăsurate prin sectorul public, nu a existat o continuitate a acțiunilor, predominind rezolvarea de moment a problemelor ridicate, descentralizarea serviciilor publice nu a fost realizată în totalitate, netransferîndu-se resursele financiare corespunzătoare și nestabilindu-se un nivel clar al competențelor transferate, nu a existat un program coerent de formare continuă a funcționarilor publici precum și nici un sistem atrăgător de remunerare, fapt care a condus la o lipsă de atractivitate a sectorului public.

O prioritate a modernizării administrației publice romanești o constituie reforma funcției publice care va asigura crearea unui corp profesionist de funcționari publici, stabil și neutru din punct de vedere politic prin implementarea unui cadru legislativ coerent și unitar și prin dezvoltarea strategiilor de resurse umane și instruire profesională.

În prezent instituțiile responsabile pentru reforma funcției publice sunt Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru managementul funcției publice și Institutul Național de Administrație pentru formarea continuă a funcționarilor publici.

Monitorizarea procesului de implementare a legislației din domeniul funcției publice, al formării continue a funcționarilor publici, dar și al evoluției managementului funcției publice a relevat unele probleme atat de ordin legislativ cat și probleme privind gestionarea funcției publice în Romania. Rezolvarea acestor probleme a impus modificarea cadrului legislativ și întărirea rolului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Prin legea nr. 161/2003 a fost îmbunătățit regimul juridic al incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil funcționarilor publici, deasemenea au fost adoptate acte normative care completează legislația (organizarea carierei, organizarea comisiilor de disciplină, dosarul profesional, codul de conduită al funcționarilor publici, etc.). Cu toate progresele înregistrate problemele sunt departe de a fi rezolvate datorită existenței mai multor acte normative care reglementează regimul juridic aplicabil personalului din administrația publică.

În implementarea procesului de formare continuă a funcționarilor publici apar o serie de dificultăți care țin de finanțarea insuficientă a formării continue în administrația publică, absenta unei relații directe între formarea funcționarilor publici și dezvoltarea carierei acestora, absența unui sistem de monitorizare și evaluare a calității procesului de formare.

Deasemenea actualul sistem de management al funcției publice nu asigură pe deplin corectitudinea procesului de recrutare, promovare și evaluare a funcționarilor publici, prin folosirea unui personal insuficient specializat și a practicii insuficiente în domeniul procedurilor și mecanismelor moderne în procesul de recrutare, promovare și evaluare.

O altă problemă nerezolvată la ora actuală în domeniul funcției publice o reprezintă sistemul de salarizare. Pană în prezent nu a fost adoptat un sistem de salarizare specific funcționarilor publici, utilizîndu-se de regulă reglementări tranzitorii.

Actualul sistem de salarizare se caracterizează prin:

nivelul scăzut al salariilor;

lipsa unor instrumente de motivare alternative, care, împreună cu regimul sever al incompatibilităților și restricțiilor impuse și cu nivelul scazut al salariilor determină cresterea numarului cazurilor de corupție în administrația publică, crearea unei imagini negative pentru corpul funcționarilor publici și lipsa de atractivitate a funcției publice pentru specialiști și pentru tineri.

În acest context obiectivul final al reformei administrației publice este reprezentat de reorientarea catre necesitățile beneficiarilor serviciilor publice și oferirea unor servicii de calitate la costuri rezonabile catre plătitorii de impozite și taxe, prin cresterea calității resurselor umane incluzind o strategie națională de formare a funcționarilor publici, implementarea de noi proceduri și descentralizarea și deconcentrarea sporită a luării deciziilor și alocării de resurse în vederea apropierii de beneficiar a planificării și furnizării serviciilor.

Realizarea practică a acestui obiectiv trebuie să aibă în vedere mai multe directii de acțiune și anume:

Dezvoltarea și implementarea unui sistem de recrutare, evaluare și promovare bazat pe merit și competență în funcția publică prin:

monitorizarea și gestionarea eficientă a concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice, astfel încat comisiile de concurs și de soluționare a contestațiilor să funcționeze pe baza principiului neutralității, imparțialității și transparenței;

asigurarea unor practici unitare prin: elaborarea unor ghiduri practice, care să ofere instrumente și tehnici de recrutare, evaluare și promovare a funcționarilor publici; centralizarea și publicarea funcțiilor publice vacante pe pagina de web a A.N.F.P. în vederea creșterii transparenței procesului de recrutare și asigurării egaității de șanse pentru participanți; instruirea responsabililor cu gestionarea resurselor umane, precum și a funcționarilor care participă în cadrul comisiilor de concurs sau de soluționare a contestațiilor; stabilirea cadrului general privind cerințele specifice necesare exercitării funcțiilor publice și îmbunătățirea procesului de întocmire a fiselor de post.

monitorizarea modului de aplicare a prevederilor legale, constatarea deficiențelor sistemului de recrutare și promovare.

Crearea și implementarea unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici motivant, simplu și transprent care să reflecte importanța și rezultatele activității depuse și să permită atragerea și menținerea în sistem a funcționarilor publici competenți prin:

elaborarea mai multor optiuni privind sistemul de salarizare și evaluarea costurilor pe care le presupun;

finalizarea proiectului legii cadru privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici și implementarea acestei legi astfel încat să crească gradul de atractivitate al carierei în funcția publică;

elaborarea unei metodologii mai performante de evaluare a posturilor și a salariatilor.

Dezvoltarea capacității Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de a elabora, implementa monitoriza și coordona aplicarea politicilor privind managementul resurselor umane în sistemul funcției publice prin evaluarea riguroasă a activității și a necesarului de personal, astfel încat să fie adoptate cele mai bune soluții pentru eficientizarea activității pentru îmbunătățirea structurii organizatorice și dimensionarea numarului de posturi în raport cu complexitatea și volumul de activitate.

Modernizarea managementului resurselor umane prin:

dezvoltarea capacității de planificare a resurselor umane prin elaborarea unor instrucțiuni și a unui plan de ocupare a funcțiilor publice;

dezvoltarea sistemului informațional prin crearea și dezvoltarea noii structuri a tehnologiei informației, a sistemului de gestiune a resurselor umane, ținînd cont de evoluțiile din domeniul tehnologiei informației și din domeniul managementului resurselor umane;

promovarea standardelor de conduită a funcționarilor publici prin instruirea personalului din compartimentele de resurse umane privind aplicarea normelor de conduită și monitorizarea cazurilor de încălcare a normelor de conduită profesională, a cauzelor și consecințelor nerespectării acestora, evidențierea cazurilor în care funcționarilor li s-a cerut să acționeze sub presiunea factorului politic;

completarea cadrului legislativ al funcției publice prin identificarea și corectarea neconcordanțelor și insuficiențelor prevederilor legale privind funcția publică și mobilitatea funcționarilor publici.

Dezvoltarea unui corp de manageri publici profesioniști și a competențelor necesare sprijinirii procesului de reformă și a celui de integrare în Uniunea Europeană.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv au fost inițiate mai multe tipuri de programe:

programe de formare specializată a corpului de elită al viitorilor manageri din administrația publică în cadrul proiectului “Young Professionals” la care pot participa fie tineri funcționari cu varsta sub 35 ani cu o perioadă de instruire de 1 an sau un program ce se derulează pe parcursul a 2 ani și care se adresează tinerilor absolvenți sub 30 de ani care doresc să urmeze o carieră în domeniul administrației publice;

programul de formare specializată de 1 an pentru actualii înalți funcționari publici;

programe de formare specializată pentru actualii funcționari publici de conducere, precum și a acelor funcționari care aspiră la poziții de conducere, organizate de universități sau de Institutul Național de Administrație;

programe de perfecționare a funcționarilor publici cu atribuții specifice în domeniul reformei și integrării europene.

3.2. Bariere și factori de succes în reforma raporturilor de serviciu în administrația publică

Un aspect important al reformei administrației publice îl constituie managementul reformei în procesul de aplicare al acesteia.

Un risc important în realizarea reformei administrației publice este aglomerarea sarcinilor cotidiene ramanînd prea puțin timp pentru a căuta soluții pentru rezolvarea disfuncționalităților apărute.

Pentru ca reforma administrației publice să aibă succes este necesar ca persoanele de la nivelele de conducere si decizie precum și un număr mare de funcționari să-și exprime sprijinul în recunoașterea necesității schimbărilor și în implementarea acestor schimbări.Schimbarea organizatiei reprezunta un proces continuu de confruntare, identificare, evaluare si actiune mai eficienta.

În promovarea procesului de reformă pot fi identificate patru categorii de factori de blocaj și anume: strategici (care țin de complexitatea decizională), structurali (birocrația specifică oricărui sistem, mijloace umane și financiare limitate, dimensiunea și complexitatea măsurilor), culturali (teama de risc și tradiționalismul, rezistența la schimbarea mentalității) și comportamentali (absența stimulentelor individuale, neînțelegerea obiectivelor finale, demotivare și frustrări).

Administrația publică nu poate fi reformată într-un termen scurt. Reforma este un proces pe termen lung, care trebuie să fie implementat de mai multe guverne consecutive într-un mediu dificil, și în continuă schimbare. Pentru aceasta este necesară obținerea unui consens politic în ceea ce privește cerințele necesare realizării întregului proces de reformă prin:

mediatizarea pe scară largă a informațiilor privind reforma și încurajarea participării cetățenilor, a societății civile, a mediului de afaceri, a funcționarilor publici la realizarea reformei, printr-un schimb democratic de opinii cu privire la desfăsurarea acestui proces;

fundamentarea reformei pe baza analizei periodice a stadiului actual al activității și performanțelor administrației publice și evaluarea periodică a consecințelor activităților finalizate;

folosirea experiențelor în domeniul reformei administrației publice din alte state, în special din statele membre ale Uniunii Europene;

abordarea reformei în mod global – orice schimbare trebuie concepută ca parte integrantă și organică a strategiei de reformă;

abordarea reformei ca un proces deschis – componentele strategiei de reformă vor fi actualizate și adaptate schimbărilor din mediul extern, dar și transformărilor altor componente pentru a folosi în cel mai bun mod experiența acumulată în timpul implementării;

stabilirea priorităților strategice – pentru fiecare etapă este stabilit un numar limitat de obiective prioritare, asupra cărora se va îndrepta întreaga atenție și pentru îndeplinirea cărora vor fi alocate fondurile necesare;

asigurarea continuității funcționării administrației publice astfel încat aceasta să-și îndeplinescă funcțiile pe parcursul reorganizării;

coordonarea și conducerea întregii reforme de la un nivel unic pentru a asigura coerența implementării strategiei.

În contextul aplicării reformei Ministerul Finațelor Publice contribuie la elaborarea și implementarea strategiei și a programului Guvernului în domeniul finanțelor publice și are un rol foarte important în susținerea financiară a măsurilor privind reforma funcției publice.

Reorganizarea și modernizarea Ministerului Finanțelor Publice presupune reforma tuturor unităților subordonate de la nivelul județelor, iar aplicarea ei este o necesitate și la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui, instituție în cadrul căreia îmi desfăsor activitatea.

Realizarea acestui obiectiv este o sarcină complexă care presupune rezolvarea unor probleme numeroase atat de ordin tehnico-material cat și uman cu care ne confruntăm în situația actuală. Astfel, deși problema spațiilor în care își desfășoară activitatea în prezent Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui și cele 6 unități fiscale subordonate a fost rezolvată, o situație necorespunzătoare o prezintă dotarea cu tehnică de calcul, care nu numai că este insuficientă (1-2 calculatoare în cadrul unui birou format din 6 persoane sau mai multe) ci și veche și depășită din punct de vedere tehnic (cele mai multe componente ale rețelei informatice au o vechime de peste 8 ani). Problema aceasta este destul de gravă pentru că implementarea și funcționarea optimă a noilor programe informatice de evidență a contribuabililor și urmărire și încasare a impozitelor și taxelor necesită o bază de calcul ultramodernă și extinsă, astfel încat toți funcționarii publici din sistem să aibă acces la informații.

Rezolvarea acestei probleme ar simplifica și problema extragerii informațiilor solicitate de către structurile ierarhice superioare (Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală) pentru raportările și informările periodice care sunt destul de numeroase și complexe, și în acest fel consumă o mare parte a timpului funcționarilor pentru extragerea datelor utilizînd niște aplicații neperformante, corelarea și verificarea autenticității acestora și apoi centralizarea și întocmirea informărilor și rapoartelor.

În condițiile în care rețeaua informatică ar fi modernizată și extinsă aceste informații solicitate ar putea fi direct vizualizate și extrase la nivelul organelor ierarhic superioare astfel încat funcționarii ar putea să folosească timpul de care dispun în exercitarea celorlalte atribuții de serviciu și anume cresterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat al statului, verificarea periodică a contribuabililor cu privire la corectitudinea evidentelor și a întocmirii declarațiilor fiscale, cresterea gradului de conformare voluntară la plată a agenților economici sau după caz executarea silită a răuplatnicilor și nu în ultimul rînd creșterea nivelului de pregătire profesională a funcționarilor publici, deoarece în condițiile în care legislația aplicabilă în domeniul fiscal (și mă refer aici mai ales la Codul fiscal și Codul de procedură fiscală) a suferit numeroase modificări în ultima perioadă.

Contrar părerii opiniei publice cu privire la supradimensionarea personalului din administrația publică și Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui se confruntă cu o lipsă acută de personal. Deși în organigrama funcțională sunt prevazute un numar de 405 posturi, în prezent numarul funcționarilor care lucrează în sistem este de 320, acest fapt datorindu-se în principal politicii generale dusă de Guvern și de Ministerul Finanțelor Publice care a înghețat din anul 2004 organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.

Acest lucru a fost agravat și de plecarea din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui a unui număr mare de funcționari, buni profesioniști, mai ales din randul informaticienilor, din cauza salariilor necorespunzătoare și a sistemului de promovare în grad aplicat preferențial și blocarea aplicării legislației prevăzute în acest sens de către organele legislative prin condiționarea promovării de existența unui post vacant de grad superior.

O mare parte a funcționarilor publici din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui sunt tineri cu vârsta pană în 35 de ani care la gradul profesional deținut primesc un salariu mai mic decat salariul mediu pe economie și care nu au fost promovați în grad de mai bine de 5 ani, deși în exercitarea activității lor au dat dovadă nu numai de punctualitate și corectitudine în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ci și de creativitate, capacitate bună de luare a deciziilor, capacitate de analiză și sinteză, implicare, spirit de echipă, obținînd în mod justificat la evaluările anuale ale activității calificative de “foarte bine” și ”excepțional”.

Această situație determină un grad ridicat de neatractivitate privind exercitarea profesiei de funcționar în cadrul acestui sistem și stimulează plecarea din instituție tocmai a acelor funcționari tineri și valoroși care ar putea constitui unul din elementele cheie în aplicarea reformei Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui prin formarea lor continuă și cointeresarea în autopregătire și autoperfecționare, prin asigurarea continuității carierei de funcționar public, prin deschiderea lor catre nou și către implementarea unor tehnologii performante, prin entuziasmul, implicarea și maleabilitatea lor.

În contextul modernizării administrației fiscale, pe lângă problemele pe care le ridică dotările, condițiile de muncă și cele salariale, promovările în grad și alte probleme care țin de drepturile funcționarilor publici din cadrul instituției o mare importanță revine îndeplinirii de către fiecare salariat a obligațiilor pe care le implică exercitarea funcției sale. Fiecare funcționar public are un rol important de jucat în atingerea scopului instituției, în câstigarea respectului cetățenilor și în menținerea încrederii în instituția în care ne desfăsurăm activitatea.

Astfel fiecărui funcționar îi revine obligația de a respecta principiile exercitării funcției publice prin asiguararea unor dervicii de înaltă calitate și eficiență, caracterizate prin tranparență, profesionalism și imparțialitate în exercitarea funcției publice. Deși la nivelul D.G.F.P. Vaslui prin aplicarea acestor reguli de conduită furnizarea serviciilor către contribuabili s-a îmbunătățit foarte mult din punctul de vedere al calității, rămân în discuție numeroase probleme legate fie de comportamentul salariaților față de contribuabil fie de întărzieri și dezorganizare în furnizarea serviciilor.

Unele probleme sunt legate de punctualitate în privința respectării cu seriozitate a programului de lucru, referitor la orele de venire și de plecare, cât și în ceea ce privește punctualitatea în îndeplinirea sarcinilor, prin respectarea termenelor prevăzute. Aceste probleme îi afectează atât pe ceilalți colegi ai funcționarilor în cauză, care în absența acestora trebuie să preia sarcinile ce le revin spre rezolvare, fiind și în detrimentul intereselor contribuabililor care în acest mod suferă întărzieri în rezolvarea problemelor lor.

Alte probleme care țin de neîndeplinirea corectă a îndatoririlor de serviciu sunt determinate de întărzierile sistematice în efectuarea lucrărilor din partea unor colegi, sau neglijență în îndeplinirea atribuțiilor, fie prin faptul că uită să realizeze o anumită lucrare sau o realizează în mod superficial. Aceste fapte conduc de multe ori nu numai la amânări în rezolvarea problemelor cetățenilor, dar și la o funcționare defectuoasă a compartimentului în sine, fapt care afectează și celelalte compartimente cu care acesta se află în relații de subordonare sau cooperare. Uneori acest fapt are ca motivație și lipsa de coordonare a salariaților din subordinea unui funcționar cu grad de conducere care fie cumuleaza prea multe sarcini, netransmițîndu-le spre rezolvare funcționarilor din subordine, și astfel nemaiavînd timpul necesar pentru soluționarea acestora, fie se implică prea puțin în organizarea și împărțirea sarcinilor de serviciu către fiecare subordonat, astfel încât fiecare funcționar din compartiment să își cunoască exact îndatoririle și să le rezolve, putându-se atrage în caz de nerezolvare răspunderea asupra funcționarului public direct implicat.

O altă problemă cu care se confruntă în prezent D.G.F.P. Vaslui o reprezintă organizarea defectuasă a circuitului documentelor. Până să ajungă la funcționarul public căruia îi este încredințat spre rezolvare un anumit document, acesta parcurge un număr mare de pași, începând cu înregistrarea acestuia într-un registru de intrări, continuată de transmiterea catre directorul executiv spre repartizare, apoi spre directorul executiv adjunct coordonator al serviciului sau compartimentului, care îl repartizează apoi sefului de serviciu și în final ajunge la funcționarul public de execuție. În acest fel pornind de la înregistrare și până la destinatarul final un document poate parcurge uneori și un drum de două zile ceea ce înseamnă o întârziere foarte mare mai ales în cazul unor situații urgente.

Deși funcționarul public are obligația de a avea o atitudine etică prin respectarea unor norme de comportament general acceptate care include valori precum buna-credință, corectitudinea și amabilitatea, acest lucru nu se întâmplă întodeauna cu funcționarii instituției noastre, lipsa solicitudinii degenerând uneori în manifestări conflictuale. Din fericire aceste fapte nu se întâmplă în mod frecvent, iar funcționarii publici implicați au fost sancționați de catre superiorii ierarhici.

Uneori în rândul funcționarilor apar situații în care se încalcă exercitarea corectă a atribuțiilor de serviciu prin favorizarea anumitor contribuabili prin rezolvarea mai rapidă a intereselor lor sau satisfacerea preferențială a cererilor acestora, fie pe baza relațiilor de prietenie sau rudenie cu funcționarii în cauză, fie prin oferirea de cadouri acestora. Aceste situații apar mai ales în cadrul compartimentelor care lucrează în mod direct cu publicul și au fost sancționate potrivit prevederilor legale, dar ele nu au fost eradicate încă în totalitate. Totuși, în privința acestei probleme, principiul egalității de tratament a contribuabililor a început să fie aplicat cu mai mult succes.

În acest context aplicarea reformei constituie un imperativ care trebuie să pornescă mai întai cu instituirea unui cadru legislativ corespunzător în ceea ce privește condițiile de muncă, salarizarea și promovarea funcționarilor, cat și protecția acestora și eradicarea pacticilor neetice atat din randul funcționarilor, cat și al contribuabililor care nu de puține ori solicită favoruri necuvenite oferind în schimb funcționarilor foloase materiale.

Cu cat mai curînd aceste probleme vor fi rezolvate, vom putea oferi contribuabililor servicii publice performante, în condiții de colaborare, transparență, egalitate în drepturi și în tratament și cu un comportament etic de înalt nivel.

BIBLIOGRAFIE:

Negulescu, P. – Tratat de drept administrativ, vol.I, ed. IV-a, Bucuresti, 1934.

Marinescu, G. – Managent public modern, Editura Tehnopress, Iasi, 2007

Teodorescu, A. – Tratat de drept administrativ, vol.I, editia a III-a, Bucuresti, 1929.

Erast Diti Tarangul – Tratat de drept administrativ roman, Cernauti, 1944.

Iorgovan, A. – Tratat de drept administrativ, vol.I, editia a III-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2001

Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M.O. nr. 600 din 8 decembrie 1999.

Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri și prevenirea corupției publicată în M.O. nr. 279 din 21 aprilie 2003.

Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, publicată în M.O. nr. 157 din 23 februarie 2004.

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.137/2004 pentru aprobarea Codului etic al funcționarului public din administratia fiscală, care își desfășoară activitatea în domeniul asistenței contribuabililor, publicat în M.O. nr. 66 din 27 ianuarie 2004.

Hotărârea Guvernului nr.109/2000 privind regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici publicată în M.O. nr. 68 din 16 februarie 2000.

Hotărârea Guvernului nr.432/2004 privind dosarul profesional al funcționarilor publici, publicată în M.O. nr. 341 din 19 aprilie 2004.