raportat la procesul de democratizare. 1.1. Esen ț a fenomenulu i de participare politică- analiza teoretică 1.2. Rela ț ia participare politică-… [621587]

Licență

raportat la procesul de democratizare. 1.1. Esen ț a fenomenulu i de participare politică- analiza teoretică 1.2. Rela ț ia participare politică-… [621587]

Byadmin ianuarie 1, 2024

Participarea
politică-
impactul
asupra
democratizării
sistemului
politic
din
Republica

Moldova

Cuprins:

Capitolul
I.
Aspecte
teoretice
ș
i
metodologice
privind
analiza
conceptului
de
participare
politică

raportat la procesul de democratizare.

1.1.
Esen
ț
a fenomenulu i de participare politică- analiza teoretică

1.2.
Rela
ț
ia participare politică- democratizare

1.3.
Participarea politică în statele democratice: tendin
ț
e
ș
i practici

Capitolul II. Dinamica participării politice în Republica Moldova: probleme
ș
i perspective

2.1
2.1 Participarea politică în Republica Moldova. Analiza retrospectivă.

2.2
Rela
ț
ia
partici pare
politică,
comportament
politic
ș
i
cultura
politică
în
Republica

Moldova.

2.3
Studiu de caz. Participarea tinerilor din Republica Moldova în via
ț
a politică.

1

Capitolul
I.
Aspecte
teoretice
ș
i
metodologice
privind
analiza
conceptului
de

participare politică raportat la procesul de democratizare.

Democra
ț
ia
este
o
formă
de
guvernare
care
se
bazează
pe
prevederi
institu
ț
ionale
ce
asigură

cetă
ț
enilor
un
rol
direct
în
luarea
deciziilor
guvernamentale.
Astfel,
democra
ț
ia
este
de

neconceput
fără
de
participarea
cetă
ț
enilor.
Diferite
nuan
ț
e
de
participare
politică
au
câ
ș
tigat

proeminen
ț
ă
în
ț
ările
democratice,
în
acest
sens
participarea
politică
fiind
un
element
esen
ț
ial

care să asigure existen
ț
a
ș
i continuitatea sistemului politic.

Începând
cu
cea
mai
tradi
ț
ională
teorie
a
democra
ț
iei,
vom
deduce
că
în
orice
situa
ț
ie,

democra
ț
ia
a
implicat
ș
i
a
încurajat
un
nivel
înalt
de
implicar e
populară.
Este
un
sistem
în
care

puterea
reală
revine
oamenilor
care
o
exercită
prin
participarea
la
crearea,
între
ț
inerea
ș
i

supravegherea
diferitelor
structuri
din
cadrul
sistemului.
În
perioada
modernă,
participarea

politică î
ș
i asumă o im portan
ț
ă mult mai mare nu doar în demo cra
ț
ii, dar
ș
i în alte sisteme.

În
acest
capitol
vom
analiza
care
este
aportul
participării
politice
în
procesul
de

democratizare
a
sistemului
politic.
Definirea
conceptului
de
”participare
politică”
corelat
la

procesul
de
democratizare,
analiza
tendin
ț
elor
ș
i
bunelor
practici,
ne
va
permite
să
cunoa
ș
tem

consecin
ț
ele
ș
i
provocările
participării
politice
în
general
ș
i
particular
(pe
categorii)
din

Republica Moldova.

1.1
Esen
ț
a fenomenului de participare politică- analiza teoretică

Participarea
membrilor
societă
ț
ii
în
aspectele
politice
a
devenit
un
subiect
de
interes,
care
s-a

dezvoltat în ultimii ani.

Fenomenul
participării
politice
reprezintă
un
sistem
integral
și
complex
de
recrutare
a

cetățenilor
în
politică.
El
include
o
varietate
covârșitoare
de
forme
participative
–
de
la
cele

simple,
elementare
până
la
unele
superioare
caracteristice
liderilor
politici.
În
ultimă
instanță

participarea
politică
se
prezintă
în
calitate
de
„output”
(funcția
de
ieșire),
ca
efect
real
al
unui

anumit
model
comportamental,
ca
reflectare
și
manifestare
a
proceselor
specifice
de
socializare

politică, a eficienței acesteia
.

1
1
Ana GORBAN.

ROLUL PARTICIP
Ă
RII POLITICE ÎN PROCESUL DE DEMOCRATIZARE A REPUBLICII MOLDOVA

.

MOLDOSCOPIE (Probleme de analiz
ă
politic
ă
), 2009, nr.2 (XLV)

2

Modelul
tradi
ț
ional
de
”participare
politică”
a
fost
formulat
de
politologul
american
Sidney

Verba:

"Participarea
politică
oferă
cetă
ț
enilor
într-o
democra
ț
ie
o
oportunitate
de
a
comunica

informa
ț
ii
oficialilor
guvernamentali
cu
privire
la
preocupările
ș
i
preferin
ț
ele
lor
ș
i
să
facă

presiuni
asupra
acestora
pentru
a
răspunde"
,

ceea
ce
sugerează
că
în
unele
sisteme

2
democratice,
cetă
ț
enii
au
dreptul
să
î
ș
i
exprime
punctul
de
vedere
asupra
a
orice
se
întâmplă
în

sfera
publică
sau
să
î
ș
i
prezinte
interesele
în
a
ș
a
mod,
încât
autorită
ț
ile
publice
să
le
cunoască
ș
i

sa ia atitudine.

Arnstein
ne
sugerează
că
participarea
politică
este
un
termen
categoric
pentru
puterea

cetă
ț
enilor,
iar
toate
activită
ț
ile
lor
au
ca
scop
de
a
influen
ț
a
structurile
de
putere
existente,

definind
”participarea
politică”

ca
”Ideea
de
participare
a
cetă
ț
enilor
seamănă
pu
ț
in
cu

consumul
de
spanac:
în
principiu,
nimeni
nu
este
împotriva
acesteia,
pentru
că
este
bine
pentru

fiecare.
Participarea
guverna
ț
ilor
la
guvernarea
lor
este,
în
teorie,
piatra
de
temelie
a

democra
ț
iei – o idee ve nerată care este aplaudată cu putere de aproape toată lumea.”

3
Pe
scurt,
participarea
politică
poate
fi
definită
ca
activitatea
cetă
ț
enilor
care
influen
ț
ează

asupra
politicului
în
ansamblu.
Aparent,
aproape
fiecare
activitate
a
unui
cetă
ț
ean
poate
fi

în
ț
elese
cumva
uneori
ca
o
formă
de
participare
politică.
În
concep
ț
ia
lui
Verba,
există
8
forme

de participare politică:

4
1)
Votarea;

2)
Contribuirea
ș
i lucrul în campaniile electorale sau în organizări;

3)
Contactarea autorită
ț
ilor publice;

4)
Participarea la proteste, mi
ș
cări sau demonstra
ț
ii;

5)
Lucrul informal cu subiec
ț
i ai societă
ț
ii pentru a rezolva o problemă comunitară;

6)
Consilierea voluntară a celor ale
ș
i sau numi
ț
i;

7)
Activismul politic voluntar în cadrul asocia
ț
iilor;

8)
Contribuirea financiară pentru cauze politice;

Această
listă
de
forme
ale
participării
politice
nu
este
ierarhică,
chiar
dacă
votarea
este
cel

mai
simplu
mod
de
a
participa
la
via
ț
a
politică.
Cetă
ț
enii
î
ș
i
aleg
forma
de
participare
în

dependen
ț
ă de posibili tă
ț
i, abilită
ț
i
ș
i resurse.

2
S. Verba
ș
i colab.

Vocea
ș
i egalitatea

. Voluntarismul civic în politica americană. Londra: Harvard UP. 1995.

3
Arnstein, S. R. (1969).

O scară a participării cetă
ț
enilor

. Journal of the American Institute of Planners, 35 (4),

p. 216–224.

4
S. Verba
ș
i colab.

Vocea
ș
i egalitatea

. Voluntarismul civic în politica americană. Londra: Harvard UP. 1995.

3

Votul
este
cea
mai
răspândită
formă
de
participare
politică,
pentru
elector
este
rațional
alegerea

unui
anumit
candidat
sau
urmărirea
victoriei
propriului
partid.
De
asemenea
este
rațional
ca
prin

vot
să-și
exprime
apartenența
și
adeziunea
fără
a
fi
preocupat
de
posibilitatea
efectivă
de
a

influența
reușita
votului.
Aceasta
îl
face
„să-și
dedice
timpul”,
„să-și
consume
energia”,
„să

cheltuiască
banii”,
„să-și
sacrifice
parțial
sau
total
viața
privată”
pentru
a
participa,

a
se
simți

parte

.
În
afara
acestor
categorii
se
manifestă

pasagerii
clandestini
cei
„care
beneficiază
de
o

călătorie
gratuită
pe
valurile
participării
politice
a
celorlalți”.
În
opinia
mea,
prima
formă
de

5
participare
politică
identificată,
necesită
a
fi
completată
cu
”semnarea
unei
peti
ț
ii
ș
i
înregistrarea

unor obiec
ț
ii”.

Dezaprobarea,
respingerea
ș
i
provocarea
sunt
,
de
asemenea,
sunt
în
mod
evident
expresii
ale

intereselor
ș
i
opiniilo r
cetă
ț
enilor
ș
i,
prin
urmare,
ar
trebui
incluse
în
repertoriul
participării

politice democratice
.

6
Verba
distinge
ac
ț
iunile
politice
în
3
categorii
bazate
pe
1)
cerin
ț
e
pentru
activitate;
2)

nivelul
capacită
ț
ii
de
transmitere
a
informa
ț
iilor;
3)
variabili tatea
presiunii
asupra
factorilor
de

decizie.
Această
clasificare
reflectă
o
caracteristică
importantă
în
via
ț
a
politică-
libertatea
de
a

alege,
mai
mult
decât
atât,
arată
cât
este
de
important
întregul
sistem
de
participare
politică
ca
ș
i

cum
ar
exista
posibilitate
ca
fiecare
cetă
ț
ean
să
î
ș
i
găsească
propria
ni
ș
ă
în
procesul
de

participare politică.

În
primul
rând,
fiecare
care
de
ț
ine
un
ansamblu
de
resurse,
cum
ar
fi
abilită
ț
ile,
banii
sau

timpul
necesar,
pot
fi
activi.
În
esen
ț
ă,
dacă
o
persoană
are
bani,
ea
poate
dona
ș
i
lucra
în
cadrul

campaniilor
electorale.
Dacă
persoana
de
ț
ine
abilită
ț
i
de
a
se
infiltra
pe
sine,
de
a
convinge
ș
i
a

comunica u
ș
or, această persoană poate men
ț
ine u
ș
or contactul cu autorită
ț
ile publice.

În
al
doilea
rând,
fiecare
persoană
are
libertatea
de
a
alege
dacă
să
participe
la
via
ț
a

politică
deschis
sau
anonim.
Cetă
ț
enii
pot
să
participe
la
sondaje
de
opinie
anonime,
să

urmărească
independent
arena
politică,
să
participe
la
alegeri
sau
chiar
să
participe
la
o

demonstra
ț
ie.
Totu
ș
i,
cel
mai
important
e
că,
înainte
de
a
fi
activ
politic,
cetă
ț
eanul
trebuie
să

con
ș
tientizeze
cât
de
utilă
este
activitatea
sa
ș
i
ce
aport
va
avea
asupra
întregii
comunită
ț
i.
Spre

exemplu,
este
mult
mai
simplu
doar
să
discu
ț
i
cu
autorită
ț
ile
publice
ș
i
să
îi
sesizezi
ș
i
este
mai

dificil să responsabilizezi
ș
i să influen
ț
ezi (pozitiv) factorii de decizie.

5
Gianfranco

Pasquino,

Curs de știință politică,

2002

6
Bennett, W. L. (2012).

Personalizarea politicii: identitate politică, social media
ș
i schimbarea tiparelor de

participare.

Analele Academiei Americane de
Ș
tiin
ț
e Politice
ș
i Sociale, 644 (1), p. 20–39.

4

Este
important
să
con
ș
tientizăm
unele
aspecte
ale
participării
politice.
De
exemplu,
să

urmărim
noută
ț
ile
din
domeniul
politic
ș
i
să
fim
interesa
ț
i
de
politică,
nu
înseamnă
participare

politică.
În
acela
ș
i
timp,
participarea
politică
este
voluntară,
ceea
ce
nu
poate
fi
executată
la

comanda
unei
clase
conducătoare,
iar
activi
ș
tii
nu
pot
fi
obliga
ț
i
să
se
implice.
Rezultă
că
un
rol

important
le
revine
amatorilor
ș
i
celor
neprofesioni
ș
ti,
în
linii
generale-
societă
ț
ii
civile
ș
i
mai

pu
ț
in
politicienilor,
func
ț
ionarilor
publici
ș
i
lobby
ș
tilor.
Participarea
politică
vizează
guvernul,

politica
sau
statul
în
sens
larg
al
acestor
cuvinte
ș
i
nu
este
restric
ț
ionată
la
faze
specifice
(cum
ar

fi
procesele
de
luare
a
deciziilor
parlamentare
sau
executarea
legilor),
nici
la
niveluri
sau

domenii
specifice
(cum
ar
fi
alegerile
na
ț
ionale
sau
contacte
cu
oficiali
de
partid)
.
Prin
urmare,

7
orice
activitate
voluntară,
neprofesională
ce
vizează
guvernul,
politica
sau
statul
este
un
model

firesc de participare politică.

Pe de altă parte, Lester Milbrath, identifică o altă serie de forme de participare politică
:

8
1)
De
ț
ine func
ț
ii publice sau de partid;

2)
Candidarea la o func
ț
ie;

3)
Participarea la un grup parlamentar sau la o întâlnire strategică;

4)
Devenirea de membru activ în cadrul unui partid;

5)
Implicarea în campanii politice;

6)
Participarea la întruniri politice;

7)
Contribuirea financiară pentru un partid sau candidat;

8)
Contactarea liderilor politici sau func
ț
ionarilor publici;

9)
Portul unei insigne sau punerea unui sticker pe ma
ș
ină;

10)
Participarea la discu
ț
ii politice care să convingă oamenii să voteze;

Clasificarea
lui
Milbrath
este
mult
mai
aprofundată,
iar
spre
deosebire
de
clasificarea
lui

Charles
Tilly,
orice
formă
de
manifest
cu
tentă
politică,
devine
participare
propriu-zisă.
În

contextul
în
care
Tilly
asociază
participarea
politică
cu
amatorii
de
politică,
Milbrath
consideră

că
actorii
politici
care
de
ț
in
func
ț
ii
publice,
sunt
pe
prim
plan
participan
ț
i
la
via
ț
a
politică.
Totu
ș
i,

ambii
cercetători
atribuie
titlul
de
participant
politic
chiar
ș
i
acelor
persoane,
care
î
ș
i
manifestă

doar simpatia fa
ț
ă de u n actor politic anume, inclusiv prin utilizarea unor simboluri.

În
lucrarea
”Curs
de
ș
tiin
ț
ă
politică”
Gianfranco
Pasqu ino
relevă
o
importan
ț
ă
participării

electorale.
Oamenii
voteaza
datoria
grijii
fata
de
statutul
sociala
sau
conștiinței
de
clasa.
Există

7
Tilly, C. (1995).

Conten
ț
ia populară în Marea Britanie

1758-1834. Cambridge, MA: Harvard University Press.

8
L. W. Milbrath.

Participarea politică

. Chicago III 1965, p. 18.

5

participare
neconven
ț
ională
ș
i
de
aici
mai
multe
tipuri
de
participan
ț
i:
activi,
conformiști,

reformiști activiști, contestatari.

Participarea electorală are 3 aspecte importante

:

–
motivațiile individuale;

–
raportul între acțiunea individuală și cea de grup (rolul grupurilor în participare);

–
natura
ș
i impor tan
ț
a beneficiilor individuale/colective;

Participarea
electorală
se
asociază
cu
importan
ț
a
alegerilor,
cu
importan
ț
a
pe
care

alegătorul
o
atribuie
reușitei
acestora
ș
i
cu
percepția
propriei
influențe
asupra
acestei
reușite.
Pe

de
altă
parte,
dacă
ne
gândim
că
politica
modernă
presupune
o
competiție
între
grupuri,
e

necesară
o
analiză
a
fenomenului
de
asociere
politică
[grupuri
de
interese,
mișcări
colective
etc

acestea reprezentând locuri
ș
i instrumente de participare politică
.

9
Modalitățile
de
participare
politică
ale
cetățenilor
se
disting
între
cele

clasice,
ortodoxe
și

cele recente, heterodoxe

în modul următor: (tab.1)

Clasice, ortodoxe

Recente, heterodoxe

Votarea;

Propaganda
pentru
abținerea
de
la
vot
sau

pentru anularea buletinelor de vot;

Devenirea
de
membru
activ
în
cadrul
unui

partid;

Participarea la greve agresive;

Înscrierea într-un sindicat;

Blocarea traficului;

Contribuirea
financiară
pentru
un
partid

sau candidat;

Ocuparea unei clădiri;

Participarea la întruniri politice;

9
Gianfranco

Pasquino,

Curs de știință politică,

2002

6

Semnătura pentru un referendum;

În
cadrul
societă
ț
ilor
aflate
în
schimbare,
Samuel
Huntington
identifică
2
forme
de

participare
politică:
autonom-voluntară

ș
i

mobilizatorie
.
Forma
autonom-voluntară
include

10
votarea,
activită
ț
ile
de
voluntariat
în
campaniile
electorale
ș
i
interac
ț
iunea
cu
politicienii.

Principalul
lucru
este
că
decizia
privind
participarea
politică
este
luată
de
fiecare
cetă
ț
ean
în
mod

con
ș
tient,
fără
const rângere.
Acest
tip
de
participare
politică
este
caracteristic
ț
ărilor

democratice.
Participarea
politică
mobilizatorie
este
realizată
prin
constrângere
sau
prin

manipulare
(fiind
folosită
propaganda
de
stat).
Acest
tip
de
participare
politică
este
caracteristic

regimurilor
totalitare.
Astfel
formele
de
participare
politică
sunt
diferite
în
dependen
ț
ă
de
regim

Huntington
consideră
că
în
dependen
ț
ă
de
modul
de
participare
politică,
apare
ca
consecin
ț
ă

instabilitatea, care este dezvoltată de către următoarea rela
ț
ie:

(1)
mobilizare socială

dezvoltare economică = frustrarea socială;

(2)
frustrarea socială

oportunită
ț
i de mobilitate = participarea politică;

(3)
participarea politică

institu
ț
ionaliza rea politică = instabilitate politică;

Participarea
politică
devine
calea
către
avansarea
individului
mobilizat
social.

Frustrarea

socială
conduce
la
solicitări
către
guvernare
ș
i
la
extinderea
participării
politice
pentru
a
aplica

aceste
cereri.
Înapoierea
politică
a
ț
ării
în
ceea
ce
prive
ș
te

institu
ț
ionalizarea
politică

,
de
altfel,

face
dificilă,
dacă
nu
imposibilă
că
cererile
către
elita
politică
să
fie
exprimate
prin
canale

legitime
ș
i
să
fie
moderate
ș
i
agregate
în
cadrul
sistemul ui
politic.
Prin
urmare,
cre
ș
terea

accentuată
a
participării
politice
dă
na
ș
tere

instabilită
ț
ii
politice

.
Absen
ț
a

oportunită
ț
ilor
de

mobilitate
ș
i
nivelul
scăzut
al

institu
ț
ionalizării
politice
în
majoritatea
ț
ărilor
în
curs
de

modernizare produc o corela
ț
ie între frustrarea socială
ș
i instabilitatea politică
.

11
Modelul
propus
de
Samuel
Huntington
reprezintă
o
tipologie
a
participării
politice
după
criteriul

motiva
ț
ional.
În
conte xtul
transformărilor
democratice
procesul
de
participare
politică
poate

ingloba mai multe tipuri de implicare în politică, determinate și specificate de anumite criterii: :

după criteriul legal

:

12
10
Samuel Huntington.

Political order in changing societies.

New Haven and London. 1996

11
Samuel Huntington.

Political order in changing societies.

New Haven and London. 1996

12

Пугачев В. Основы политической науки. Часть II. – Москва, 1995

7

a)

convențională
(legală)
–
orice
acțiune
politică
este
în
conformitate
cu
legislația
existentă,
sau

în dependență de stat, este în conformitate cu tradițiile politice stabilite în societate;

b)

non-convențională
(ilegală)
–
se
reflectă
prin
intermediul
acțiunilor
de
protest
neautorizate,

prin terorism politic, adică prin intermediul acțiunilor ce contravin legislației și tradițiilor.

După criteriul cantitativ:

a)

individuală
–
realizată
prin
intermediul
votului,
interesului
subiectiv
față
de
politic,
prin

formarea unei poziții ferme vis-a-vis de societatea politică;

b)

colectivă

–
realizată
prin
intermediul
organizării
și
participării,
mișcări,
pichetări
pentru
a

influența direct procesul politic și de a obține rezultate ferme la cerințele declarate clasei politice.

după criteriul impunerii/persuasiunii:

a)

activă
–
manifestată
prin
interesul
stabil
față
de
politic,
de
activitatea
în
cadrul
diferitor

organizații socio-politice, partide politice etc;

b)

pasivă

– identificată prin interes limitat față de politică, adesea limitată doar la actul de vot;

după criteriul stabilității

:

a)

tradițională
–
orice
tip
de
activități
politice
cu
caracter
conservator
ce
vin
din
partea
cetățenilor

care
sunt
pentru
reforme
lente,
pentru
păstrarea
vechiului
sistem
politic,
proprie
statelor
cu
un

tezaur istorico-politic complex și secular;

b)

inovatoare
–
sunt
acțiuni
orientate
spre
schimbări
în
sistemul
politic,
uneori
radicale
și

nonconformiste;
caracteristică
statelor
în
tranziție,
tinerii
sunt
promotorii
ideilor
de
schimbare,

revoluție
a
vechiului
sistem,
de
obicei
acest
tip
de
participare
se
confruntă
cu
un
scepticism

exacerbat din partea clasei politice și chiar din partea întregii societăți.

după criteriul temporal:

a)

permanentă

– este subscrisă indivizilor pentru care politica este o profesie (clasa politică);

b)
e

pisodică

–
este
proprie
cetățenilor
care
se
implică
în
politic
doar
în
cadrul
campaniilor

electorale, astfel politicul fiind pentru ei un domeniu relativ secundar în viața cotidiană.

13
Antrenarea
indivizilor
ș
i
a
grupurilor
în
actul
decizional
constituie
o
„expansiune
a

politice”,
care
se
poate
manifesta
în
moduri
diferite,
de
la
participarea
electorală,
până
la

13
Elena Camen
ș
ic..

Formele participării politice ale maselor în Republica Moldova. 2007

8

înscrierea
într
‐
un
partid
sau
o
organiza
ț
ie
a
societă
ț
ii
civile,
de
la
manifesta
ț
iile
în
stradă
până
la

alegerea
cotidianului
citit.
Considerând
că
„prezen
ț
a
demos
‐
ului
în
procesul
politic
este
o

chestiune
nelipsită
de
ambiguitate”,
Fisichella
face
distinc
ț
ia
între
mobilizare
ș
i
participare.

Astfel,
participarea
este
specifică
regimurilor
democratice
competitive,
fiind
„un
mod
de

existen
ț
ă
al
publicului ”
ce
ia
na
ș
tere
atunci
când
sistemul
politic
atribuie
publicului
o
autonomie,

adică
o
func
ț
ie
specif ică,
proactivă,
în
cadrul
procesului
decizional.
Mobilizarea,
în
schimb,
se

referă
la
regimurile
politice
necompetitive,
fiind
„o
tehnică
de
interven
ț
ie
asupra
publicului”,
al

cărui
rol
este
acela
de
a
se
supune
procesului
politic.
„În
timp
ce
în
cazul
mobilizării
tocmai

regimul
politic
este
cel
care
impune
societă
ț
ii
anumite
comportamente,
în
cazul
participării
este

publicul
cel
care
are
dreptul
să
solicite
regimului
anumite
comportamente,
iar
regimul
acceptă

acest rol al societă
ț
ii ca fiind unul constitutiv.”

14
Asocia
ț
ia
Interna
ț
ională
pentru
Participare
Publică
a
făcut
un
rezumat
al
valorilor
de
bază,
pe

care urmăre
ș
te să le pr omoveze participarea. Acestea includ:

15
●
implicarea
în
procesul
de
luare
a
deciziilor
a
celor
care
sunt
afecta
ț
i
sau
interesa
ț
i
de

decizia respectivă;

●
solicitarea
opiniilor
participan
ț
ilor
la
etapa
proiectării
modului
în
care
ace
ș
tia
vor

participa;

●
oferirea
informa
ț
iei
necesare
participan
ț
ilor,
pentru
ca
ace
ș
tia
să
contribuie
în
mod

efectiv;

●
recunoa
ș
terea
ș
i
comunicarea
nevoilor
ș
i
intereselor
tuturor
participan
ț
ilor,
inclusiv
a

factorilor de decizie;

●
abilitarea publicului în așa fel încât contribu
ț
iile acestuia să influen
ț
eze decizia;

●
comunicarea modului în care aportul participan
ț
ilor a afectat decizia.

Thomas
Zittel,
în
lucrarea
”Democra
ț
ia
participativă
ș
i
participarea
politică”
abordează

participarea
politică
dintr-o
altă
perspectivă.
Astfel,
în
democra
ț
iile
consolidate,
tendin
ț
ele
de

”participare
politică”
se
transformă
în
inginerie
participativă
.
Acest
concept
indică
încercările

16
inten
ț
ionate
ale
elitei
politice
în
scopul
influen
ț
ării
participării
politice
să
ac
ț
ioneze
pozitiv
la

reformele institu
ț
ional e ale democra
ț
iei.

Conceptul
de

inginerie
participativă
este
corelat
la
2
ipoteze
de
bază.
1)
Prima
ipoteză

este
că
orice
politică
de
reformă
institu
ț
ională
bazată
pe
democra
ț
ie,
trebuie
să
fie
bazată
pe

14
Radu Alexandru , Buti Daniel. S

tatul sunt eu! Un raport asupra politizarii justitiei romanesti. 2014

15
Ivana Rosenzweigova
ș
i Vanja Skoric.

PARTICIPAREA CIVILĂ LA PROCESE DECIZIONALE O trecere în

revistă a standardelor
ș
i practicilor din statele membre ale Consiliului Europei.

Strasbourg, mai 2016

16
Thomas Zittel.

Participatory democracy and political participation.

Frankfurt am Main. 2007. p.9

9

dovada
empirică
în
ceea
ce
prive
ș
te
efectele
acestei
reforme
asupra
participării
politice.
Este

absurd
să
te
angajezi
în
anvergura
reformelor
institu
ț
ionale
pe
bază
ad-hoc,
fără
să
ț
ii
cont
de

cercetările
empirice
sistematice;
2)
A
doua
ipoteză
de
bază
că
teoria
de
democra
ț
ie
participativă

oferă
un
punct
de
vedere
util
în
atribuirea
eficacită
ț
ii
ingineriei
participative
din
perspectiva

teoretică.
Aceasta
înseamnă
că
teoria
participativă
poate
servi
ca
o
bază
de
specificare
concretă
a

structurilor
institu
ț
ionale
specializate
în
stimularea
participării.
De
asemnea,
institu
ț
iile
pot
să
se

asocieze
cu
nivelul
comportamental
al
politicului
într-un
mod
plauzibil.
Obiectivul
acestor

motive
teoretice
trebuie
să
formuleze
ipoteze
de
eficacitate
a
ingineriei
participative
ș
i
să
testeze

această în cadrul cercetărilor empirice.

Formele
de
participare
politică,
modurile
în
care
se
impun
subiec
ț
ii
politici
definesc

tipurile
de
participan
ț
i.
Clasificarea
tipurilor
de
participan
ț
i
a
fost
propusă
de
Kaase
și
Marsh,
din

1979,
realizată
pe
un
eșantion
format
din
cetățeni
din
Austria,
Marea
Britanie,
Olanda,
Republica

Federală
Germană,
S.U.A.
În
opinia
lor,
tipurile
de
participanți
includ:
a.

inactivii;

b.

conformiștii

;

c.

reformiștii;

d.

contestarii

; e.

activiștii.

a)
inactivii – cititori de politică, semnatari de petiții;

b)
conformiștii
–
angajați
în
forme
convenționale
de
participare.
Susțin
și
respectă
norme,

instituții impuse de tradiție și se opun schimbărilor;

c)
reformiștii
–
participă
la
demonstrații,
boicoturi
(absența
la
întruniri,
refuz
de
cumpărare

a produselor unei țări). Își propun schimbarea treptată prin metode pașnice;

d)
contestarii
–
participă
la
acțiuni
de
protest,
în
activită
ț
i
politice
non-convenționale

(demonstrații, greve), fără a lua legătura cu conducătorii și fără a fi „văzuți la urne”;

e)
activiștii
–
se
angajează
în
forme
ilegale.
Urmăresc
schimbarea
puterii
sau
a
regimului

politic prin metode violente și radicale.

17
Participan
ț
ii,
prin
modul
lor
de
a
se
manifestă
pe
arena
politică,
contribuie
direct
la

procesul
de
luare
a
deciziilor
în
stat
ș
i
responsabilizează
guvernan
ț
ii
prin
aplicarea
cererilor

continue
la
adresa
acestora.
Este
important
să
cunoa
ș
tem
esen
ț
a
participării
politice,
formele
ei
si

modalită
ț
ile
de
particip are.
Rezultatele
participării
pot
fi
cu
efect
imediat
sau
de
lungă
durată.
de

ac
ț
iunile
participan
ț
ilor
depinde
continuitatea
sau
discontinu itatea
sistemică.
Cu
toate
acestea,

ac
ț
iunile
participan
ț
ilor
pot
avea
ș
i
consecin
ț
e
negative
în
momentul
în
care
cererile
sunt
egoiste

ș
i contravin normelor d e drept.

17
Kaase Max and Alan Marsh

Political Action repertoires. Change over Time and New Typology.

Beverly Hills 1979

10

Totu
ș
i,
teoria
participativă
este
criticată
adesea
de
către
liberali
democra
ț
i
din
cauza

determinan
ț
ilor
altern ativi
de
participare
politică.
Teoria
participativă
este
criticată
pentru

e
ș
uarea
din
trei
perspective:
În
primul
rând
criticii
argumentează
că
aceasta
e
ș
uează
în

identificarea
unor
institu
ț
ii
exacte,
care
să
aibă
o
atitudine
pozitivă
asupra
participării
politice.
În

al
doilea
rând
este
criticată
pentru
că
nu
oferă
răspunsuri
despre
condi
ț
iile
contextuale
asupra

cărora
aceste
institu
ț
ii
ar
putea
influen
ț
a
comportamentul
politic.
În
al
treilea
rând,
teoria

participativă
este
denun
ț
ată
pentru
lipsa
de
explica
ț
ii
acceptabile
despre

cum
ș
i
de
ce
institu
ț
iile

particulare promovează un anumit tip de comportament politic
.

18
Toate
aceste
critici
revendică
că
democra
ț
ia
participativă
se
bazează
doar
pe
prevederi

normative
fără
să
se
deschidă
la
ancheta
empirică
ș
i
să-
ș
i
testeze
crean
ț
ele
empirice.
Prin
urmare,

toate
aceste
teorii
participative
sunt
propuse
de
către
cei
care
se
întreabă
mai
degrabă
cum
ar

trebui lucrurile să fie, decât cum lumea le setează.

Luând
în
considerare
distribu
ț
ia
participării
cetă
ț
enilor
într-un
sistem
politic,
problema

principală
cât
de
mul
ț
i
oameni
sunt
activi.
Din
perspectiva
micro-nivelului
individului,
de

exemplu,
cel
pu
ț
in
două
linii
de
ra
ț
ionament
pot
fi
avansate
bazându-se
pe
opinii
instrumentaliste

ș
i
dezvoltatoriste
ale
participării
politice.
În
primă
instan
ț
ă,
activitatea
politică
este
văzută
ca
un

mijloc
ra
ț
ional
pentru
alte
scopuri,
indiferent
dacă
acestea
sunt
realizarea
de
noi
obiective
sau

păstrarea
status
quo-ului.
Implicarea
politică
individuală,
cu
alte
cuvinte,
este
considerată
un

mecanism
critic
pentru
promovarea
ș
i/
sau
protec
ț
ia
intereselor
specifice.
Din
această

perspectivă,
lipsa
de
participare
aduce
cu
sine
un
poten
ț
ial
de
neglijare
a
interesului
sau
de

prezentare
gre
ș
ită,
un
risc
care
cre
ș
te
odată
cu
lipsa
de
participare
pe
un
spectru
mai
larg
de

activită
ț
i
ș
i pentru o perioadă mai lungă de timp.

În
opinia
dezvoltării,
prin
contrast,
participarea
politică
este
văzută
ca
un
scop
în
sine.

Indiferent
de
orice
alte
aspecte
referitoare
la
alte
scopuri
sau
interese
care
ar
putea
fi
implicate,

activitatea
politică
democratică
este
considerată
a
fi
importantă
în
acest
caz
datorită
consecin
ț
elor

benefice
despre
care
se
crede
că
este
asociată
doar
cu
intrarea
pe
arena
politică.
O
astfel
de

activitate
se
desfă
ș
oară
în
special
pentru
a
facilita
realizarea
de
sine
individuală,
realizarea
unui

sentiment
de
responsabilitate
socială
ș
i,
în
final,
împlinirea
autentică
a
omului.
De
asemenea,
din

acest
punct
de
vedere,
distribu
ț
ia
activită
ț
ii
politice
–
ș
i
în
special
perspectiva
oricărei
lipse

18
Bachrach P.
Ș
i Botwinick A.

Puterea
ș
i împuternicirea. O teorie radicală a democra
ț
iei participative

.

Philadelphia. 1992, Temple University Press.

11

sistematice
de
implicare
a
unor
indivizi
–
reprezintă
o
sursă
de
mare
îngrijorare,
deoarece

cetă
ț
enii pasivi din pun ct de vedere politic pot să nu î
ș
i realizeze poten
ț
ialul uman.

19
Pentru
a
combate
lipsa
participării,
Codul
de
bune
practici
privind
participarea
civilă
la

procesul decizional
descrie detaliat cinci principii importante pentru participarea civilă:

20
1.
participare
la
colectarea
ș
i
direc
ț
ionarea
opiniilor
diver
ș
ilor
membri
ș
i
ale
cetă
ț
enilor

interesa
ț
i
prin
intermediul
ONG-urilor,
pentru
a-
ș
i
aduce
aportul
la
procesul
de
luare
a

deciziilor politice;

2.
încrederea ca interac
ț
iune onestă între actori
ș
i sectoare;

3.
responsabilitatea
ș
i
transparen
ț
a
la
toate
etapele,
atât
din
partea
ONG-urilor,
cât
ș
i
a

autorită
ț
ilor pu blice;

4.
independen
ț
a ONG-urilor, deoarece este important ca ONG-urile să fie recunoscute

5.
ca
organisme
libere
ș
i
independente
în
ceea
ce
prive
ș
te
obiectivele,
deciziile
ș
i
activită
ț
ile

lor.

În
Recomandările
privind
sporirea
participării
asocia
ț
iilor
la
procesul
de
luare
a
deciziilor

publice,
din
partea
participan
ț
ilor
la
Forumul
ONG-urilor
organizat
de
Biroul
OSCE
pentru

Instituții Democratice și Drepturile Omului(OSCE-ODIHR)
, se enumeră următoarele principii:

21
●
transparen
ț
ă,
inclusiv
accesul
publicului
în
timp
util
la
toate
documentele,

proiectele
de
documente,
deciziile
ș
i
avizele
relevante
pentru
procesul
de

participare;

●
impar
ț
ialitate,
în
special
a
ONG-urilor,
deoarece
acestea
au
dreptul
de
a
ac
ț
iona

în mod independent
ș
i a sus
ț
ine pozi
ț
ii diferite de cele ale autorită
ț
ilor;

●
deschidere
ș
i
accesibilitate,

deoarece
procesele
de
participare
trebuie
să
fie

deschise
ș
i accesibile tuturor, în baza unui cadru convenit pentru participare;

●
responsabilitate
ș
i
eficien
ț
ă,
prin
care
partici parea
trebuie
să
fie
orientată
spre

rezultate,
pentru
a
avea
un
impact
real
asupra
con
ț
inutului,
inclusiv
pentru
ca

autorită
ț
ile
să
fie
responsabile
în
fa
ț
a
publicul ui
în
ceea
ce
prive
ș
te
procesele
de

consultare
ș
i să raporteze cu privire la rezultate;

19

Lawrence E. Rose.

The Distribution of Political Participation in Norway: Alternative Perspectives on a Problem

of Democratic Theory.

University of Virginia. 1985

20
op.cit ” Consiliul Europei,

Codul de bune practici privind participarea civil
ă
la procesul decizional.

”

21
Ibidem.

Ivana Rosenzweigova
ș
i Vanja Skoric.

PARTICIPAREA CIVILĂ LA PROCESE DECIZIONALE O trecere

în revistă a standardelor
ș
i practicilor din statele membre ale Consiliului Europei.

Strasbourg, mai 2016

12

●
nediscriminare,
tratament
egal
ș
i
incluziune

,
în
special
accesul
egal
al
tuturor,

inclusiv
abordarea
nevoilor
minorită
ț
ilor,
persoanelor
defavorizate,
vulnerabile

sau marginalizate, sau al grupurilor care doresc să participe;

●
independen
ț
a
asocia
ț
iilor

,
inclusiv
ab
ț
inerea
de
la
obligarea
ONG-urilor
de
a
se

angaja în procesele de luare a deciziilor sau de a apăra anumite pozi
ț
ii;

De
ș
i
participar ea
publică
pare
a
fi
apanajul
exclusiv
al
cetă
ț
enilor,
ea
presupune,
în
egală

măsură,
asumarea
unui
rol
proactiv
din
partea
institu
ț
iilor
publice,
bazându-se
pe
raporturi

biunivoce
între
diferitele
categorii
de
public
ș
i
autorită
ț
i.
De
altfel,
„o
trăsătură
fundamentală
a

democra
ț
iei
este
receptivitatea
constantă
a
guvernului
la
preferin
ț
ele
cetă
ț
enilor,
considera
ț
i

egali
din
punct
de
vedere
politic”
.
Prin
urmare,
participarea
publică
func
ț
ionează
atât
de
sus
în

jos,
de
la
actorii
publici
spre
spa
ț
iul
social,
cât
ș
i
de
jos
în
sus,
de
la
indivizi,
grupa
ț
i
sau
nu
în

structuri
asociative,
spre
deciden
ț
ii
politici.
Dacă
în
primul
caz,
aceasta
implică,
pe
deoparte,

asumarea
unei
culturi
institu
ț
ionale
a
deschiderii
către
public,
a
transparen
ț
ei,
a
dialogului
ș
i
a

consultării,
iar
pe
de
altă
parte
un
cadru
normativ
adecvat
,
în
cel
de
‐
al
doilea
caz
participarea

înseamnă
activism
electoral,
dar
ș
i
apelul
la
diferite
mecanisme
democratice
de
exprimare
a

opiniilor fa
ț
ă de ac
ț
iunile guvernan
ț
ilor
ș
i de influen
ț
are a deciziilor acestora.

22
1.2 Rela
ț
ia participare politică- democratizare

Dacă
democra
ț
ia
este
interpretată
ca
fiind
puterea
poporului,
atunci
întrebarea
despre
cine

participă
în
procesul
de
luare
a
deciziilor,
rămâne
o
întrebare
de
bază
a
democra
ț
iei
dintr-o

societate.
Cu
cât
e
mai
înalt
gradul
de
participare
în
procesul
de
luare
a
deciziilor,
cu
atât
mai

multă
democra
ț
ie
este
în
sistem.
Participarea
politică,
caracterul
ș
i
specificul
acesteia
depind
de

multe
condi
ț
ii,
inclus iv
de
factori
istorici
ș
i
situa
ț
ionali,
de
severitatea
contradic
ț
iilor
dintre

diferite
for
ț
e
politice,
de
natura
culturii
politice
dominante,
de
dezvoltarea
societă
ț
ii
civile,

precum
ș
i de prezen
ț
a unei re
ț
ele largi de organiza
ț
ii publice.

To
ț
i
cetă
ț
enii
trebui
să
aibă
posibilitatea
de
a
participa
ș
i,
de
asemenea,
să
profite
de
această

oportunitate.
Este
cert
că
teoria
participativă
oferă
un
câmp
conceptual
extins
de
discu
ț
ii
ș
i
de

modele
empirice
ale
democra
ț
iei.
Aceste
modele
se
bazează
pe
o
serie
de
metode
ș
tiin
ț
ifice
de

cercetare,
dar
niciunul
dintre
ele
nu
pot
să
asigure
un
model
care
să
ofere
un
răspuns
explicit

despre
cum
fiecare
institu
ț
ie
democratică
influen
ț
ează
comportamentul
participativ
al
cetă
ț
enilor.

Astfel,
participarea
politică
poate
să
fie
pozitiv
influen
ț
ată
de
către
institu
ț
iile
de
stat,
în

22
Radu Alexandru , Buti Daniel. S

tatul sunt eu! Un raport asupra politizarii justitiei romanesti. 2014

13

condi
ț
iile
unui
sistem
politic
democratic.
Până
nu
există
un
control
al
elitelor
de
către
non-elite,

putem spune că nu există un sistem democratic.

Prin
participarea
politică,
cetă
ț
enii
au
ș
anse
sporite
de
a
se
experimenta
în
învă
ț
area

politicului.
Tot
prin
participare
politică
se
ajunge
la
în
ț
elegerea
scopurilor
politice,
precum
ș
i
a

regulilor
specifice
jocului
politic.
A
participa
înseamnă
a
stimula
o
cultură
democratică,
a

împărtă
ș
i
anumite
valori
ș
i
practici
democratice,
înseamnă
încredere
în
capacitatea
de
a
influen
ț
a

puterea.
Participarea
politică
se
bazează
ș
i
pe
credin
ț
a
maselor
într-un
posibil
control
al

guvernan
ț
ilor asupra g uvernatorilor.

23
De
ș
i
participar ea
publică
pare
a
fi
apanajul
exclusiv
al
cetă
ț
enilor,
ea
presupune,
în
egală