Raport Privind Efectuarea Practicii de Productie la B.c. „energbank” S.a

RAPORT

privind efectuarea practicii de producție la

B.C. „Energbank” S.A.

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. BAZA LEGISLATIVĂ ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A ACTIVITĂȚII INSTITUȚIEI FINANCIARE

CAPITOLUL II. DIAGNOSTICUL ECONOMICO-FINANCIAR AL S.A. ”ENERGBANK

2.1. Analiza resurselor băncii comerciale

2.2. Modul deschiderii, modificării și închiderii conturilor la bancă

2.3. Operațiunile de decontare efectuate de banca comercială

2.4. Operațiunile de casă ale băncii comerciale

2.5. Operațiunile de credit și investiționale ale băncii

2.6. Operațiunile cu valuta, tipurile și modul organizării lor

2.7. Operațiunile de leasing, factoring și trust ale băncii

CAPITOLUL III. REZULTATUL ACTIVITĂȚII BĂNCII COMERCIALE ȘI SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Conform Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548 din 21.07.1995 “banca este acea instituție financiară care prin activitatea sa acceptă de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalente ale acestora ce sînt transferabile prin diferite instrumente de plată și care utilizează mijloace totale sau parțiale pentru a acorda credite sau a face investiții pe propriul său cont și risc”.

Banca Comercială "Energbank" SA a fost creata la 16 ianuarie, 1997.

Banca este unul din fondatorii societății interbancare de garantare a creditelor "Garantinvest", a biroului istoriilor creditare "Biroul de credit", Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar al Republicii Moldova, membru al Bursei de valori a Moldovei și a Depozitarului Național, Participant profisionist pe piața valorilor mobiliare, membru al Asociației băncilor din Moldova, membru asociat al sistemului internațional de plăți "VISA" Int. și "MasterCard"  Int.  Auditorul Băncii este compania internațională de audit – GrantThornton.

Banca întotdeuna a promovat o politică de lărgire a rețelei sale, deoarece anume ea este calea de bază a răspîndirii serviciilor și produselor Băncii. La momentul actual banca are 70 de subdiviziuni pe teritoriul republicii.

Scopul principal care stă în fața Băncii constă în dezvoltarea efectivă și sporirea cotei de piață deținute pe piața financiară a Moldovei.

Direcțiile principale de realizare a strategiei sunt următoarele:

– dezvoltarea echilibrată a principalelor direcții de business: corporativ și retail:

– atragerea clienților corporativ, inclusiv prin participarea la programele investiționale;

– extinderea deservirii întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv pe bază de extindere a programelor de creditare;

– dezvoltarea businessului retail, atît pentru atragerea resurselor bănești, cît și pentru realizarea diverselor tipuri de credite retail;

– sporirea capitalului, fapt ce va permite atragerea la deservire a unor clienți mai mari și participarea la proiecte investiționale importante;

– implementarea tehnologiilor bancare eficiente;

– dezvoltarea și diversificarea sortimentului de produse, destinate pentru diverse segmente de clienți;

–  dezvoltarea regională, dezvoltarea rețelei de filiale și reprezentanțe;

– crearea unui sistem flexibil de gestionare a Băncii, adecvat conjuncturii extrem de dinamice, bazat pe pîrghii economice de gestiune și sistem optim de distribuire a împuternicirilor.

Pe parcursul anilor de activitate Banca a reușit să cucerească reputația unui partener de afaceri sigur și profesionist. Grație politicii echilibrate și raționale în domeniul managementului financiar, BC "ENERGBANK" S.A. , pe parcursul existenței sale, și-a întărit esențial pozițiile pe piața financiară a Moldovei și-și păstrează tendințele pozitive de creștere a tuturor indicilor activității sale. Politica în domeniul muncii cu clienții se constituie pe baza unui avantaj reciproc și colaborării de afaceri. Elaborarea și implimentarea tehnologiilor bancare, susținerea calității serviciilor la un nivel înalt au devenit baza relațiilor reciproce cu clienții Băncii. 

Creînd condiții pentru dezvoltarea afacerilor clienților săi BC “ENERGBANK” SA își perfecționează constant calitatea și nivelul serviciilor prestate. Noi creștem pentru clienții noștri și împreună cu ei, propunîndu-le permanent noi posibilități de colaborare în mai multe niveluri. Interacțiunile de parteneriat între client și bancă constituie garantul bunăstării și înfloririi economiei moldovenești. Banca privește cu încredere în viitor. Propunînd soluții concrete, păstrînd cu strictețe confidențialitatea raporturilor reciproce a partenerilor, ENERGBANK rămîne Banca businessului privat și are o atitudine flexibilă față de interesele clienților. Concomitent Banca se sprijină permanent pe experiența acumulată, tehnologiile bancare performante, resursele financiare și intelectuale.

CAPITOLUL I. REGLEMENTAREA, CONTROLUL, SUPRAVEGHEREA ȘI NORMATIVELE ECONOMICE OBLIGATORII ALE ACTIVITĂȚII BĂNCII COMERCIALE.

Băncile se conduc în activitatea lor de prezenta Lege, de Legea Republicii Moldova “Cu privire la Banca Națională de Stat a Moldovei”, de alte legi ale Republicii Moldova, de normele emise de Banca Națională a Moldovei, precum și de statutele lor.

Conform art. 26 din Legea instituțiilor financiare BANCA COMERCIALA “ENERGBANK” S.A. este licențiată să desfășoare tipurile de activități menționate în lege. [1]

Banca este organizata ca societate pe acțiuni conform legislației despre societățile pe acțiuni. Banca dispune de independență juridică, operațională, financiară și administrativă față de orice persoană, inclusiv față de Banca Națională, de Guvern și de alte autorități ale administrației publice, dacă legislația nu prevede altfel.

Banca este în drept să încheie contracte, să posede și să dispună de bunuri mobile și imobile și să fie parte în proces. Banca poate deschide filiale și reprezentanțe pe teritoriul Republicii Moldova și al altor state numai cu aprobarea prealabilă a Băncii Naționale, în condițiile stabilite de actele normative adoptate de aceasta.

Pentru licențierea băncii, adică primirea autorizației bancare fondatorii sau instituția interesată prezintă Băncii Naționale a Moldovei o cerere în care să fie indicată denumirea băncii, sediul ei central, scopul fondării, studiul de fezabilitate, care atestă garanția economică a băncii, numele și adresa fondatorilor, responsabilitatea, informați despre valabilitatea conducătorilor băncii, avizul comisiei de cenzori.

La cerere se anexează statutul băncii, aprobat de adunarea acționarilor sau a membrilor fondatori și procesele verbale ale acestei adunări. Cererea de primire a autorizației bancare se examinează în termen de cel mult 45 de zile de la data prezentării ei.

Din momentul primirii licenței societatea înființată va fi denumită “bancă”.

Totodată ea va activa pe parcursul unui termen de grație în care se va stabili confirmarea licenței sau extragerea ei.

Autorizarea Băncii Comerciale se efectuează numai dacă fondatorii corespund anumitor cerințe obligatorii.

În cazul acordării avizului pozitiv Banca Națională va înscrie banca într-un registru numit “Registrul Băncilor Comerciale”. Autorizația nu are termen de valabilitate însă dacă banca licențiată comite unele încălcări în activitatea sa licența poate fi suspendată /extrasă.

B.C. ”Energbank” ,detine licența BNM nr. 86, numărul de înregistrare nr. 1003600008150 (IDNO), (anexa nr.1).

Suspendarea licenței presupune înlăturarea pe un termen anumit a dreptului de acordare a serviciilor bancare, în cazul cînd toate erorile din activitate sunt înlăturate, banca poate testa servicii mai departe cu acordul Băncii Naționale.

Decizia Băncii Naționale de a retrage autorizația trebuie să fie imediat comunicată în scris băncii și filialelor respective precum și Inspectoratului Fiscal. Decizia de retragere a autorizației, se publică în cel mult 7 zile de la adoptare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în ziarele de circulație generală, precum și în ziarele din localitățile în care banca are unități teritoriale.

Organul de control al băncii este comisia de cenzori, care exercită controlul activității ei. Comisia de cenzori:

a) stabilește pentru bancă proceduri de evidență și de control contabil în temeiul regulamentelor Băncii Naționale, supraveghează respectarea lor și controlează conturile și alte documente ale băncii;

b) controlează respectarea legilor și a regulamentelor aplicabile băncii și prezintă consiliului bănciirapoartele respective;

c) prezintă avize în problemele solicitate de consiliul băncii și în alte probleme pe care le considerănecesare.

Suma minimă pe care banca o menține în calitate de capital reglementat nu poate fi mai mică decît cuantumul capitalului minim stabilit de 100 milioane de lei . Banca calculează ratele suficienței capitalului, bazând-se pe Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc din 17 octombrie 2001 al Băncii Naționale a Moldovei.

Lichiditatea reprezintă capacitatea Băncii de a asigura în orice moment onorarea angajamentelor sale și se calculează după două principii stabilite în Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii din 8 august 1997 al Băncii Naționale a Moldovei.

Principiul I- spune ca suma activelor băncii cu termenul de rambursare mai mult de 2 ani să nu depășească suma resurselor ei financiare.

Principiul II- prevede ca lichiditatea curenta exprimată ca coeficient al activelor lichide la activele totale, sa nu fie mai mică de 20%[2].

Riscul de credit constituie una din preocupările de bază ale administrației Băncii. Scopul administrării riscului de credit este maximizarea ratei de retur a activelor Băncii prin menținerea expunerii la risc în parametri acceptabili. La acordarea înlesnirilor și creditelor, Banca își asumă un risc de credit, adică riscul de neachitare a creanțelor.

B.C. “Energbank” S.A. este organizată conform legislației Republicii Moldova in vigoare și este constituită ca societate pe acțiuni.

Banca Comercială "Energbank" SA a fost creată la 16 ianuarie, 1997. 89.5% din acțiuni aparțin întreprinderilor cu formă diferită de proprietate, 10.5% aparțin persoanelor fizice. Capitalul statutar al Bancii este de 100 000 000 lei (2 000 000 actiuni – nominal 50 lei).

La 12 iulie 2001 Banca a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat.

Statutul Băncii trebuie să cuprindă:

denumirea băncii și sediu ei central (adresa);

capitalul statutar subscris și termenul în care urmează a fi vărsat, situațiile în care capitalul statutar poate fi redus sau majorat; în ce cazuri și care organ aprobă modificarea capitalului statutar;

în cîte acțiuni se împarte capitalul statutar, care este valoarea nominală a unei acțiuni emise; ce fel de acțiuni au fost emise și câte de fiecare fel (nominative sau la purtător);

lista operațiunilor bancare pe care le execută banca;

garanțiile asiguratorii în baza cărora banca acordă credite;

lista fondurilor constituite de bancă;

teză că banca este persoană juridică și funcționează în baza gestiunii depline;

structura și funcțiile organelor de administrare ale băncii; organele de conducere și atribuțiile acestora;

modul de înființarea a sucursalelor, filialelor și agenților în țară și străinătate și de desfășurare a activității lor;

modul de fondare a băncii și de încheiere a activității ei.

Toate aceste elemente sunt stipulate în Statutul B.C. “Energbank” S.A.

Banca este o instituție financiară în cele mai multe cazuri o Societate pe Acțiuni pe principii de libertate, autonomie financiară și supunere a legislației în vigoare în țara care activează.

Structura guvernării corporative a Băncii :

1. Adunarea Generală a Acționarilor;

2. Consiliul Băncii;

3. Consiliul de Administrație a Băncii;

Adunarea Generală a Acționarilor este organul suprem de conducere. Acesta adoptă decizii cu privire la aspectele fundamentale, care se referă la activitatea Băncii, așa ca modificarea Statutului Băncii, emiterea noilor acțiuni, reînnoirea componenței Consiliului, aprobarea auditorilor externi, distribuirea profitului și altele.te sunt stipulate în Statutul B.C. “Energbank” S.A.

Banca este o instituție financiară în cele mai multe cazuri o Societate pe Acțiuni pe principii de libertate, autonomie financiară și supunere a legislației în vigoare în țara care activează.

Structura guvernării corporative a Băncii :

1. Adunarea Generală a Acționarilor;

2. Consiliul Băncii;

3. Consiliul de Administrație a Băncii;

Adunarea Generală a Acționarilor este organul suprem de conducere. Acesta adoptă decizii cu privire la aspectele fundamentale, care se referă la activitatea Băncii, așa ca modificarea Statutului Băncii, emiterea noilor acțiuni, reînnoirea componenței Consiliului, aprobarea auditorilor externi, distribuirea profitului și altele. Comisia de cenzori, aflată în subordinea Adunării Generale, asigură supravegherea activității financiare și economice ale Băncii.

Consiliul Băncii exercită funcțiile de supraveghere și determină strategia Băncii. Departamentul de audit asistă Consiliul la supravegherea activităților de întocmire a situației financiare, la asigurarea unei guvernări corporative de calitate înaltă și a eficienții controlului corporativ. Comitetul pentru Dirijarea Activelor și Pasivelor, Comitetul pentru Credite și Direcția Gajare contribuie la menținerea eficacității diverselor domenii de activitate operațională ale băncii. Sarcinile prioritare ale Consiliului constau în determinarea strategiei de dezvoltare a Băncii și domeniile ei de activitate, asigurarea exercitării și protejării drepturilor acționarilor, examinarea și aprobarea business – planurilor, precum și exercitarea controlului asupra activității Consiliului de Administrație al Băncii.

Consiliul de Administrație al Băncii este responsabil de efectuarea controlului operațional asupra activității băncii, este un organ executiv colegial al Băncii, care exercită gestionarea activităților curente ale Băncii. Consiliul de Administrație asigură respectarea principiilor de bază a guvernării corporative și implementarea politicilor, aprobate de către Adunarea Generală ale Acționarilor și de Consiliul Băncii în conformitate cu cerințele regulamentelor interne. Drepturile, obligațiile, responsabilitățile și modul de funcționare ale Adunării Generale ale Acționarilor, Consiliului Băncii și a Consiliului de Administrație, precum și a Comitetelor instituite în cadrul Consiliului, sunt reglementate de regulamentele interne corespunzătoare. Componența, structura, obligațiile și metoda de funcționare ale organelor de conducere sunt prevăzute de statutul Băncii, de Regulamentul Consiliului, al Consiliului de Administrație și de Codul Guvernării Corporative.

Competența Consiliului de Administrație, Președintelui Consiliului de Administrație, modalitatea de activitate al acesopra, responsabilitatea este stabilită de legislația în vigoare, Statutul Băncii, Prezentului cod Regulamentului Consiliului de Asdministrație și altor acte normative ale Băncii. Pentru mai multe detalii vezi Organigrama băncii (anexa nr. 2).

Sistemul de control intern al Băncii constituie un set de măsuri, regulamente, proceduri și instrucțiuni destinate controlului sistematic și continuu din partea organelor de conducere cu privire la gestionarea corectă și eficientă a Băncii și în conformitate cu legislația în vigoare, a intereselor clienților și acționarilor, în temeiul unei informații exacte, complete și prompte. În cadrul Băncii a fost dezvoltat un sistem de competențe conform căruia, răspunderea, ce ține de autorizarea și aprobarea tranzacțiilor și operațiunilor, este partajată între organele de conducere, comitete, subunități și funcționari în corespundere cu procedurile aprobate. Toate tranzacțiile și operațiunile sunt planificate și implementate conform cerințelor actelor normative ale BNM, regulamentelor interne, prevederilor și instrucțiunilor Băncii. În cadrul Băncii există, de asemenea, sistemul de control intern cu privire la respectarea și punerea în aplicare de către colaboratorii Băncii a Legii „Cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”, conform căreia Banca a implementat și continuă să promoveze politica și procedurile interne de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, fapt ce permite depistarea la timp și prevenirea tranzacțiilor bancare dubioase, asigurarea implementării unui sistem informațional adecvat și îmbunătățirea lui continuă, examinarea cazurilor de încălcare a legislației în vigoare și a regulamentelor interne, precum și adoptarea deciziilor cu privire la tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate.

Planul de conturi al evidenței contabile în băncile licențiate din Republica Moldova este elaborat în conformitate cu art.5, 11 și 44 din Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548-XIII din 21.07.95, art.33 din Legea Instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.95, în baza Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (în continuare SIRF) și legislației în vigoare. Prevederile Planului de conturi se extind asupra băncilor licențiate de BNM din Republica Moldova, inclusiv asupra sucursalelor băncilor străine licențiate de către Banca Națională a Moldovei (în continuare – bănci). Planul de conturi nu constituie temei legal pentru efectuarea operațiunilor economicofinanciare, ci servește numai la înregistrarea corespunzătoare în contabilitate a operațiunilor efectuate. Operațiunile economico-financiare supuse înregistrării în contabilitate trebuie efectuate în concordanță strictă cu prevederile actelor normative care le reglementează.

Planul de conturi se bazează pe clasificarea conturilor după esența economică și cuprinde conturile necesare înregistrării în evidența contabilă a operațiunilor ce pot avea loc în cadrul băncii, conținutul, destinația și descrierea fiecărui cont.

Planul de conturi reprezintă întregul sistem de conturi, în cadrul căruia fiecare cont este delimitat printr-o denumire și un simbol cifric, încadrat într-o clasă și grupă, în raport cu un anumit criteriu de clasificare.

Planul de conturi conține 7 clase:

Clasa 1 – Active,

Clasa 2 – Obligațiuni,

Clasa 3 – Capital și rezerve,

Clasa 4 – Venituri,

Clasa 5 – Cheltuieli,

Clasa 6 – Conturi condiționale,

Clasa 7 – Conturi memorandum.

Conturile claselor “Active” și “Cheltuieli” sînt active, conturile claselor “Obligațiuni”, “Capital și rezerve”, “Venituri” sînt pasive, cu excepția contra-conturilor.

Conturile din clasa “Active” prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcție de descreșterea lichidității.

Desfășurarea în analitic a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi este de competența fiecărei bănci, în funcție de necesitățile proprii. Conturile analitice se deschid în baza conturilor sintetice în lei moldovenești și valută străină.

Pentru evidențierea în clase a grupelor de conturi, iar în grupe a conturilor aparte este folosit principiul ierarhic. Ierarhia claselor, grupelor, conturilor este reflectată cu ajutorul sistemului de notații numerice din patru cifre: Prima cifră a numărului contului reprezintă apartenența la clasa contului respectiv. A doua și a treia cifră reprezintă grupa contului care include conturi cu apartenența economică omogenă. A patra cifră reprezintă obiectul concret al evidenței. În cadrul acestei structuri fiecare grupă poate include pînă la 9 conturi. Cu toate acestea, pentru a evita divizarea conturilor avînd conținut general economic, unele grupe includ un număr mai mare de conturi. În același timp, într-o grupă se includ conturile care (după cifrele a doua și a treia) ar fi trebuit raportate la diferite grupe.

CAPITOLUL II. DIAGNOSTICUL ECONOMICO-FINANCIAR AL S.A. ”ENERGBANK ”.

2.1. Analiza resurselor băncii comerciale

Pentru asigurarea necesităților sale banca ca și orice agent economic trebuie să dispună de anumite resurse. Resursele băncii le reprezintă mijloacele proprii și mijloacele atrase aflate la dispoziția băncii. Componenta de bază a capitalului bancar îl constituie capitalul acționar. Capitalul acționar se formează în urma atragerii mijloacelor bănești prin emisiunea acțiunilor băncii și plasarea acestora din urmă. Suma totală a acestuia depinde de numărul de acțiuni plasate. „Energbank” SA are un capital social în mărime de 100 milioane lei și este divizat în 2.000.000 acțiuni ordinare nominative, fiecare acțiune avînd valoarea nominală de 50 lei.

În scopul asigurării îndeplinirii obligațiunilor sale față de clientelă banca crează un fond de rezervă. Mărimea acestui fond trebuie să constituie 25% de la mărimea capitalului social al băncii. Acest fond este format din contul defalcărilor din profitul neimpozabil al băncii.

Conform regulamentului cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, capitalul normativ total al băncii include suma totală a capitalului de gradul întîi si a celui de gradul doi minus catele de participare în capitalul altor bănci care dețin licența BNM.

capital normativ de grad I :

acțiuni ordinare

Acțiuni preferențiale cu dividende nefixate și acțiuni preferențiale cu dividende fixate necumulative emise cu termen nelimitat;

Surplus de capital (mijloace bănești obținute de la comercializarea acțiunilor peste valoarea nominală (fixată), incluse în punctele a) și b);

d) Profitul nedistribuit și rezervele obținute sau majorate ca rezultat al distribuirii profitului;

minus suma totală a următoarelor:

e) Mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi de la credite și leasing financiar (fondul de risc);

f) Active nemateriale nete

capital normativ de grad II:

Acțiuni preferențiale cumulative și parțial cumulative cu scadență nefixata;

Surplusul de capital atribuit acțiunilor preferențiale cumulative și parțial cumulative inclusiv acțiunilor preferențiale convertibile în acțiuni ordinare sau în alte clase de acțiuni preferențiale;

Datoriile subordonate cu scadență nefixată, cu condiția că corespund următoarelor cerințe:

a) sunt neasigurate și complet achitate;

b) nu sunt recuperabile la cererea deținătorului;

c) rambursarea datoriei este solicitată de către deținător peste un termen nu mai mic de 5 ani de la data apariției acesteia și cu condiția obținerii permisiunii prealabile de la Banca Națională, eliberată în condițiile art.7(2) din Legea instituțiilor financiare;

d) pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să fie nevoită să înceteze activitatea;

e) în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerințelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerințelor acționarilor;

f) contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate.

d) Datorii subordonate cu scadență și acțiunile preferențiale, răscumpărarea și/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiția că îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt neasigurate și complet achitabile;

b) au un termen minimal fix până la scadență nu mai mic de cinci ani;

c) nu sunt recuperabile până la scadență la cererea deținătorului;

d) în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerințelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerințelor acționarilor;

e) contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate;

f) în ultimii cinci ani până la scadență se va aplica în fiecare an o amortizare de 20% pentru a reflecta descreșterea valorii acestor instrumente;

g) suma totală a datoriei subordonate și a acțiunilor răscumpărarea și/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din suma capitalului de gradul I;

Minus:

Mărimea sumei punctelor a), b) c) și d) care depășește mărimea capitalului de gradul I

surplus de capital atribuit acțiunilor preferențiale cumulative și parțial cumulative.

Resursele atrase ale băncii BC,,Energbank’’SA sunt formate din:

Depozitare – ele apar în rezultatul conlucrării cu clienții;

Resurse ce apar în urma emisiunii de titluri (certificate bancare, cambii, obligațiuni)

Resurse procurate de la alte bănci (credite bancare centralizate de la BNM, și descentralizate de la alte bănci comerciale)

Depozitele

Banca stabilește de sine stătător condițiile de efectuare a opereațiunilor cu depozitele populației. Primirea depozitelor se efectuează în baze contractuale. Depozitele se primesc pe numele unei anumite persoane. Deponenți ai „Energbank”SA pot fi persoane fizice rezidente sau nerezidente ale RM , în conformitate cu Regulamenrul privind reglementarea valutară pe teritoriul RM care au atins vîrsta majoratului. Toate condițiile depozitului suma minimă depusă precum și ratele depozitului, termenii si restul condițiilor se stabilesc de către bancă (anexa nr. 3).

Din categoria depozitelor la vedere fac parte:

– conturi deschise de persoane fizice cu mențiunea depozit la vedere

– conturi curente (de decontare) deschise de unitățile economice

– conturi corespondente deschise în BNM și alte bănci comerciale

Depozitul la vedere este acel mijloacele căruia pot fi depuse în cont și retrase fără preaviz , pe baza acestor conturi pot fi eliberate cec-uri , pot fi retrase atît sub formă de numerar cît și prin virament. Deținătorul contului va plăti un comision în sumă fixă lunar sau pentru fiecare cec emis. Banca comercială este obligată să mențină la banca centrală rezerve mai mari pentru depozitele la vedere față de cele la termen (rezervele minime obligatori).

Depozitele la Termen – aceste conturi nu sunt destinate pentru efectuarea decontărilor și în baza lor nu se sliberează cec-uri , mijloacele pe aceste conturi circulă foarte încet , mijloacele de pe aceste conturi pot fi retrase doar după preaviz rata dobînzii e mai mare decît la depozitele la vedere și de multe ori Banca Centrală stabilește limita maximă a ratei dobînzii . Pentru acest tip de depozite, norma rezervelor obligatorii este mai mică comparativ cu depozitele la vedere.

Depozitele la termen pot fi de 2 tipuri:

1. depozite la termen propriu-zise – se depun bani în cont pe un anumit termen prestabilit și după expirarea termenului, depozitul se consideră la vedere

2. depozite la termen cu preaviz – se depun mijloace în cont, și după expirarea contractului se consideră contractul reperfectat, de aceea în cazul în care clientul dorește să retragă banii, el trebuie să înștiinșeze banca.

Resurse nedepozitare

împrumuturi pe piața interbancară: – credite descentralizate – cînd băncile împrumută bani de la alte bănci comerciale

– credite centralizate – cînd băncile comerciale apelează la credite de la banca centrală.

operațiuni REPO – este o operațiune prin care sunt vîndute/cumpărate HV de obicei de Stat cu obligațiunea de a fi răscumpărate (revîndute). Persoana care inițiază această operațiune apare în postura de debitor, iar cel care acceptă operațiunea – creditor. Cîștigul creditorului se rezumă la diferența dintre prețul de vînzare și prețul de cumpărare a HV

împrumuturi pe piața euro-dolarilor – această piață are centrul la Londra, pe această piață se fac îmrumuturi deobicei pînă la 1 an, iar rata dobînzii este în dependență de rata pe piața interbancară (LIBOR)

emisiuni de HV (certificate, cambii, obligațiuni)

Creditele Interbancare.

Creditul Interbancar Descentralizat – poate fi efectuat în 2 moduri : – fără intermediari – cu ajutorul intermediarilor (sunt așa numite firme de Broker și Dealer care pot fi sau nu bănci, specializate pe piața interbancară) broker – confruntă cererea și oferta dealer – împrumută personal.

Creditul Interbancar Centralizat

Deobicei de resurse creditare disponibile benefeciază băncile care au clientelă solidă și exercită o politică creditară chibzuită.

Piața resurselor creditare interbancare se deosebesc de alte segmente ale pieții financiare prin universalitatea deservirii necesităților bancare. Acest segment este cea mai operativă sursă pentru menținerea lichidității băncilor, pentru completarea conturilor corespondente și pentru efectuarea operațiunilor active pe alte segmente ale pieții financiare.

Subiecți ai pieții creditelor interbancare sunt :

Banca Națională a Moldovei;

Băncile Comerciale;

Alte instituții financiare care posedă autorizare de efectuare a operațiunilor corespunzătoare.

Condiții acordării și rămbursării creditelor decentralizate pe piața interbancară sunt determinate de Băncile Comerciale de sinestătător. La baza acestor relații stă evaluarea băncii debitoare în calitate de subiect al relațiilor creditare. În acest caz o importanță deosebită o au relațiile de corespondență între banca debitoare și cea creditoare.

La determinarea sumei creditului banca creditoare ia în considerație mărimea capitalului social a băncii debitoare.

Creditele interbancare pot fi acordate cu sau fără asigurare . Mai răspîndite sunt acordurile creditare care conțin condițiile de asigurare. Deobicei asigurare pentru creditul interbancar servește:

Patrimoniul debitorului

Mijloacele bănești din contul corespondent

Mijloacele bănești din casă

Creditele interbancare – credite preluate de la BC:

Credit de refinanțare – credit pe termen scurt acordat de către BNM băncilor comerciale cu o durată de obicei de 90 zile. Refinanțarea băncilor comerciale la BNM reprezintă unul din innsturmentele politicii monetar creditare și totodată are la bază relații de supraveghere de căte BNM a activității băncii comerciale.

Creditul structural – presupune existența unui plafon stabilit de BNM în limita căruia banca comercială poate solicita împrumuturi.

Credit de licitație – este un credit pe termen scurt (15 zile) care este asigurat de către VM de înaltă calitate aflate în posesia băncii comerciale. În cadrul acestui credit se licitează nu valoarea credituli ci rata de dobîndă.

Creditul overnight – este o formă de credit acordat de BNM peste noapte băncilor autorizate pentru asigurarea efectuării plăților acestora, precum și în scopul menținerii rezervelor obligatorii Banca Națională a Moldovei poate acorda băncilor autorizate credite overnight, în lei moldovenești, cu termen de rambursare în prima sesiune de decontare a următoarei zile operaționale și se consideră credit cu termen de o zi. Acordarea creditului overnight se determină prin necesitatea efectuării plăților din contul "Loro" al băncii în perioada lipsei mijloacelor sau insuficienței acestora. Creditul overnight poate fi acordat în volumul Hîrtiilor de Valoare (HV) disponibile în portofoliul propriu al băncii în formă de hîrtii de valoare de stat (HVS) și Certificatele Băncii Naționale (CBN), cu termenul de la 2 pînă la 10 zile pînă la scadență. Rata dobînzii overnight se comunică de către Departamentul operațiuni de piață (DOP) băncilor autorizate pe măsura modificării și este în vigoare pînă la următoarea modificare. Creditul overnight se acordă la sfîrșitul zilei operaționale curente, peste noapte, conform cererilor primite de la bănci de Centrul de procesare al DTIPD de la ora 18.00 pînă la ora 20.00.

Facilitate de lombard – reprezintă procurarea resurelor de către banca comercială de la BNM nivelul cărora se stabilește în fucție de mărimea soldului debitor al băncii comerciale. o cumpărare de către BNM a activelor eligibile vîndute de o bancă comercială la un preț determinat care este urmată de recumpărarea acelorași active de către banca comercială de la BNM la un preț determinat de recumpărare timp de cinci zile (5) maximum. Facilitatea de lombard are ca scop implementarea unui mecanism pentru administrarea lichidității băncii comerciale. Banca comercială și BNM pot încheia un contract de facilitate de lombard pentru a asigura achitarea exactă și la timp a obligațiunilor de plată a băncii comerciale.

Operațiunile REPO – operațiuni de vînzare de către băncile comerciale Băncii Naționale a Moldovei a VM cu obligativitatea răscumpărării acestora peste o anumită perioadă de timp. Banca Națională a Moldovei efectuează operațiuni de piață deschisă în scopul realizării politicii monetar-creditoare, dezvoltării pieței hîrtiilor de valoare de stat, administrării lichidității băncilor. Operațiunea de piață deschisă este orice operațiune pe piața secundară, desfășurată între BNM și banca comercială – Dealer primar. Operațiunile de piață deschisă includ cumpărări de HVS, vînzări de HVS și acorduri de răscumpărare de HVS (REPO), efectuate din inițiativa BNM cu băncile comerciale-Dealeri primari Operațiunile REPO de cumpărare sînt de două tipuri: – operațiuni REPO de cumpărare la rata variabilă, unde cererile acceptate se satisfac la ratele REPO propuse de către bănci; – operațiuni REPO de cumpărare la rata fixă, unde cererile acceptate se satisfac la rata anunțată de BNM.

Credit special – credite acordate în situații excepționale.Toate creditele preluate de la BNM au o dobîndă mai mare decît dobînda la depozite, dar totuși mai mică decît cele cumpărate de pe piața intrabancară.

Creditele procurate de la alte băcii (credite decentralizate) au scopul de a acoperi dificitul de lichiditate.Băncile comerciale preiau astfel e credute deoarece ele nu necesită formarea rezervelor minime obligatorii.

Credit interbancar pot fi pe termen scurt și ultrascurt sau termen lung Credit pe termen scurt și ultrascurt acoperă necesitatea de lichiditate a băncii, pe cînd creditul pe termen lung stă la baza relațiilor de corespondență dintre bănci.

Ele pot fi preluate de la bănci autohtone cît și de la organisme financiare internaționale.

2.2. Modul deschiderii, modificării și închiderii conturilor la bancă

Banca deschide și închide conturi curente și de depozit persoanelor fizice rezidente și nerezidente, precum și efectuează operațiuni în contul deponentului cu respectarea legislației în vigoare, actelor normative ale Băncii Naționale a Moldovei și prevederilor prezentei Proceduri. La deschiderea contului bancar Banca solicită clienților Băncii completarea chestionarului pentru client – persoană fizică .

Informația despre operațiunile efectuate în cont poate fi furnizată numai la cererea deponentului sau a reprezentantului acestuia. Banca poate prezenta o astfel de informație persoanelor terțe numai în cazul și în modul prevăzut de legislația în vigoare.

Conturile de depozit pot fi deschise în conformitate cu condițiile de atragere a mijloacelor bănești stabilite pentru tipul respectiv de depozit, în orice subdiviziune a Băncii care efectuează astfel de operațiuni. Orice operațiune în conturi se efectuează numai la prezentarea actului de identitate valabil al deponentului, reprezentantului sau persoanei terțe.

Fiecare persoană fizică poate avea un număr nelimitat de conturi deschise în subdiviziunile Băncii. Se interzice deschiderea unui cont de depozit pe numele a mai multor persoane. Banca plătește deponentului o dobânda în mărimea și în modul prevăzut de condițiile depozitului. Veniturile persoanelor fizice rezidente și nerezidente obținute sub formă de dobândă sunt surse de venit impozabile și sunt supuse impozitării în conformitate cu prevederile Codului fiscal nr.1164-XIII din 24.04.1997. Rata dobânzii anuale plătite la soldul contului de depozit se stabilește în condițiile de emitere în baza deciziei Comitetului pentru administrarea activelor și pasivelor al Băncii, în dependență de situația economică din țară, starea financiar-economică a Băncii și de condițiile pieței financiare. Dobânda calculată la soldul contului de depozit, conform condițiilor de păstrare poate fi transferată la un alt cont indicat de către deponent (cont curent, cont de cârd, cont de depozit ce prevede alimentarea etc). Operațiunile de deschidere a contului de depozit, de alimentare sau retragere a mijloacelor din contul deponentului pot fi efectuate atât în numerar, cât și prin virament dacă condițiile depozitului prevăd astfel de operațiuni. Operațiunile în contul deponentului se efectuează în valuta în care este deschis contul. Banca garantează secretul informației privind mijloacele disponibile în contul de depozit și a dobânzii calculate, precum și despre operațiunile derulate în contul deponentului

Documentele necesare pentru deschiderea conturilor curente șl de depozit

Pentru a deschide un cont curent sau de depozit persoanele fizice rezidente sau nerezidente care nu practică activitate de întreprinzător sau alt tip de activitate prezintă următoarele documente:

a) cererea de deschidere a contului (anexa nr.4).

b) copia actului de identitate al titularului de cont;

c) chestionarul pentru persoana fizică .

Persoanele fizice nerezidente care nu practică activitate de întreprinzător sau alt tip de activitate, care nu au obiecte impozabile/obligații fiscale pe teritoriul Republicii Moldova pentru a deschide un cont curent prezintă aceleași documente ca și persoanele fizice rezidente care nu practică activitate de întreprinzător sau alt tip de activitate. Semnătura titularului de cont se aplică în prezența persoanei responsabile de deschiderea contului pe fișa cu specimene de semnaturi. în softul bancar, în câmpul Fișa de evidență a clientului, se va vizualiza specimenul semnăturii scanate a titularului de cont. La deschiderea contului curent titularul de cont semnează cererea de deschidere a contului, care conține mențiunea „Am luat cunoștință de Regulile de utilizare a conturilor curente deschise persoanelor fizice în subdiviziunile BC „Energbank" SA"

Pentru persoanele care nu au atins majoratul (minorii până la 14 ani) și persoanele cu capacitate de exercițiu limitată.deschiderea conturilor și gestionarea lor se efectuează de către părinți sau reprezentanții legali, în condițiile prevăzute de lege.

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul fără consimțământul părinților să deschidă conturi și să dispună de mijloacele din cont în conformitate cu prevederile prezentei Proceduri și legislației în vigoare. Minorul va prezenta subdiviziunii Băncii buletinul de identitate. Minorilor apatrizi și cetățenilor străini li se aplică regulile de deschidere a conturilor stabilite petru persoanele fizice nerezidente. Conform Recomandărilor Băncii Naționale a Moldovei referitor la elaborarea de către Bănci a programelor privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului nr.94 din 25.04.2002, la deschiderea conturilor, persoanelor fizice li se propune să completeze formularul chestionarului pentru client – persoană fizică stabilit de Bancă, care se va anexa la dosarul clientului.

Ordinea deschiderii conturilor în monedă națională

Titularul contului i se înmânează cererea de deschidere a contului, pe care o completează și semnează. La încheierea contractelor de depozit,în cazul B.C. ”Energbank” acesta este reprezentat de ”Carnet de Depuneri” (Anexa nr.5 ), pentru fiecare carnet în parte, se deschide un cont de depozit nou. Dacă contul se deschide de către o persoană împuternicită, este necesar să fie prezentată copia actului de identitate (valabil) a persoanei pe numele căreia se deschide contul, copia actului său de identitate, precum și procura. Deschiderea conturilor pentru și în numele copiilor în vârstă de până la 14 ani de către unul din părinți sau reprezentanții legali se efectuează în conformitate cu legislația în vigoare. După completarea informației necesare în softul de evidență a operațiunilor în conturile persoanelor fizice, ofițerul de cont imprimă două exemplare al ordinului de încasare a numerarului , verifică corectitudinea completării și veridicitatea datelor din ordinul de încasare a numerarului, semnează ordinul și propune titularului de cont să aplice semnătura și să se prezinte la casierie.

Persoanele fizice nerezidente deschid conturi în lei moldovenești la fel cu prezentarea documentelor confirmative privind proveniența mijloacelor bănești depuse.

Conturile în lei moldovenești ale persoanelor fizice nerezidente se alimentează cu:

a) numerar de lei moldovenești;

b) sume transferate din alt cont al aceluiași titular de cont deschis la Bancă sau la oricare altă Bancă;

c) sume provenite din vînzarea legitimă de către persoana fizică nerezidentă a valutei străine pe piața valutară internă;

d) sume ale dobînzilor aferente acestor conturi;

e) sume provenite din alte surse care nu contravin legislației în vigoare a Republicii Moldova.

Persoanele fizice din Republica Belarusi și Republica Ucraina au dreptul sa deschidă conturi în lei moldovenești numai dacă dețin permisiunea băncii centrale a statului cetățenia căruia o dețin. Pentru perioada aflării temporare în Republica Moldova persoanele fizice din Republica Belarusi și Ucraina pot deschide conturi în lei moldovenești fără a deține permisiunea băncii centrale a statului corespunzător (la prezentarea permisului de ședere).

Deschiderea conturilor în valută străină

Subdiviziunile Băncii deschid conturi curente și de depozit în valută străină persoanelor fizice rezidente și nerezidente. Procedura de deschidere a conturilor de depozit în valută străină este aceeași ca și pentru conturile în monedă națională.

Deschiderea conturilor în valută străină persoanelor fizice rezidente

Conturile în valută străină ale persoanelor fizice rezidente se alimentează cu:

a) valută străină în numerar/cecuri de călătorie în valută străină;

b) valută străină aferentă cecurilor emise de către nerezidenți;

c) valută străină transferată de peste hotare pe numele titularului de cont;

d) valută străină transferată din alt cont al aceluiași titular de cont deschis la aceeași sau la altă bancă autorizată;

e) valuta străină obținută în urma convertirii legitime a mijloacelor bănești ale titularului de cont;

f) sumele dobânzilor aferente acestor conturi;

g) valuta străină transferată anterior din contul persoanei fizice rezidente și restituită în acest cont;

h) valuta străină transferarea căreia în contul în valută străină al persoanei fizice rezidente este prevăzută de către Banca Națională a Moldovei.

Deschiderea conturilor în valută străină persoanelor fizice nerezidente

Conturile în valută străină ale persoanelor fizice nerezidente se alimentează cu:

a) valută străină în numerar/cecuri de călătorie în valută străină;

b) valuta străină transferată de peste hotare pe numele titularului de cont;

c) valuta străină transferată din alt cont al aceluiași titular de cont deschis la aceeași sau altă bancă autorizată;

d) valuta străină obținută în urma convertirii legitime a mijloacelor bănești ale titularului de cont;

e) sumele dobânzilor aferente acestor conturi;

f) valuta străină transferată anterior din contul persoanei fizice nerezidente și restituită în acest cont;

g) valuta străină obținută prin transfer de la rezidenți/nerezidenți în alte cazuri care nu contravin legislației în vigoare.

Băncile corespondente ale BC,,Energbank’’SA sunt :

The Bank of New York, New York, SUA

COMMERZBANK A.G., Frankfurt/Main, Germania

RAIFFEISEN ZENTRALBANK OESTERREICH AG, Viena AT

«ГЛOБЭКCБAHК» , Moscova, Rusia

Energbank pentru a putea face schimb de transferuri cu aceste bănci are deschis conturi corespondente LORO și NOSTRO.Introducerea sau scoaterea numerarului în valută străină,sau a leilor moldovenești de către băncile nerezidente este posibil doar prin intermediul contului corespondent LORO care l- au deschis la Energbank,cu autorizația dată de BNM.

Totodata Energbank are nevoie de a deschide un cont correspondent NOSTRO in băncile nerezidente pentru a putea efectua următoarele operațiuni:

a) de a introduce în Republica Moldova, pentru alimentarea casei operationale a bancii, numerarul în valuta straina, încasat de la banca nerezidenta;

b) de a scoate din Republica Moldova numerar în valuta straina în scopul înregistrarii în conturile sale corespondente NOSTRO deschise în strainatate.

Introducerea /scoaterea numerarului în valuta straina de catre bancile rezidente se efectueaza:

– fara limita cantitativa, în dependenta de necesitatile bancii rezidente pentru desfasurarea activitatii sale;

– fara careva autorizatie suplimentara a Bancii Nationale a Moldovei;

– cu perfectarea declaratiei vamale valutare.

Modificarea conturilor

Modificarea conturilor se efectuează în următoarele cazuri:

– modificarea denumirii (datelor personale), formei organizatorico-juridice a titularului de cont;

– modificările rezultate din modificarea planului de conturi al evidenței contabile în băncile licențiate din Republica Moldova;

modificarea codului numeric al valutei în care a fost deschis contul;

alte cazuri prevăzute de legislația în vigoare

Închiderea conturilor

Conturile persoanelor fizice pot fi închise în următoarele cazuri:

a) în baza cererii a deponentului de cont sau reprezentantului împuternicit prin procură;

b) în legătură cu expirarea termenului de păstrare a depozitului la cererea și la prezentarea deponentului în subdiviziunea Băncii unde a fost deschis contul;

c) în baza hotărârii instanței de judecată.

2.3. Operațiunile de decontare efectuate de banca comercială

Decontarea este o operațiune economică confirmată documentar, care constă în executarea plății contravalorii bunurilor și serviciilor primite sau livrate prin intermediul diferitelor tehnici de plată, sau virarea cu titlu gratuit a unor mijloace bănești cu destinație specială.

Decontările bancare – reprezintă relațiile privind transferul de fonduri și plățile apărute între băncile comerciale și clienții acestora.

Există următoarele decotări bancare:

I. Decontări bancare în formă brută – sunt acele decontări care nu țin de compensare (transferurile bancare se efectuează în limita sumelor indicate în documentele de decontare).

II. Decontări bancare în formă netă – ținăndu-se cont de compensare. Compensarea poate fi :

A. bilaterală – cînd sunt implicate 2 bănci

B. multilaterală – cînd sunt implicate mai multe bănci Deobicei la decontările multilaterale participă un centru de compensare sau clearing. Acest centru poate fi Banca Centrală sau alt intermediar ce are acceptul pentru desfășurarea acestor tipuri de operațiuni.

Decontările prin transferul de credit reprezintă o serie de operațiuni care începe prin emiterea de către emitent a ordinului de plată și executarea de către banca plătitoare a acestuia în scopul punerii la dispoziția beneficiarului a unei sume de mijloace bănești și se finalizează prin înregistrarea de către banca beneficiară a sumei respective în contul beneficiarului.

Cambia reprezintă un înscris prin care o persoană, numită trăgător (creditorul-exportatorul), dă un ordin unei alte persoane, numită tras (debitorul-importatorul), să plătească o anumită sumă de bani unei terțe persoane, beneficiarul, la o scadență stabilită.

Efectuarea plăților interbancare se bazează pe deschiderea conturilor corespondente ale băncilor comerciale la Banca Națională a Moldovei. Băncile comerciale trebuie să asigure încasarea în timp util a mijloacelor în contul Loro, în proporția necesară efectuării plății. BC “Energbank” SA dispune de o rețea amplă de bănci corespondente și relații dezvoltate cu băncile străine.

SWIFT – Datorită rețelei largi de bănci corespondente, cu Energbank putem expedia și primi transferuri bănești în/din orice colț al lumii prin rețeaua internațională S.W.I.F.T.

Transferul prin sistemul SWIFT constituie o tehnică computerizată de transmitere a mesajelor. Sistemul SWIFT este practic o rețea de comunicații prin intermediul căreia sunt transmise informații, în baza cărora se pot efectua plăți de la o bancă la alta, se derulează tranzacții cu devize, sunt vehiculate informații aferente operațiunilor de incaso, acreditiv, se corelează conturi etc.

Formele de decontări internaționale utilizate de BC „Energbank” SA sunt următoarele:

acreditivul documentar;

incaso-ul documentar;

ordinul de plată;

scrisoarea de garanție bancară.

Acreditivul documentar este un instrument de plată de care comerțul internațional nu s-ar mai putea dispensa în zilele noastre. El permite punerea la dispoziție și apoi plata unei sume date atât timp cât sunt respectate condițiile stabilite în prealabil. El poate de asemenea servi finanțării exporturilor.

În cazul incaso-ului documentar banca exercită funcția de agent fiduciar și de intermediar între exportator și importator. Ea îi prezintă importatorului, la instrucțiunile exportatorului sau ale băncii sale, documentele care dovedesc expediția unei mărfi sau efectuarea unei prestații, și încasează în schimb suma care i se datorează sau un efect de schimb acceptat.

Ordinul de plată reprezintă o dispoziție dată de o bancă altei bănci, din proprie inițiativă sau la cererea unui client, de a plati unui beneficiar o sumă de bani care acoperă obligațiile ale debitorului față de creditor. Spre deosebire de celelalte modalități de decontare, ordinul de plată are un caracter revocabil până la executare, adică până în momentul în care beneficiarul a încasat banii, restituirea plății poate fi dispusă numai de către beneficiarul sumei primite.

Garanția bancara reprezintă un angajament irevocabil asumat de o bancă de a plăti o sumă în cazul în care un terț nu își respectă obligațiile de livrare de marfa, prestare de servicii sau de plată. Garanția constituie un angajament prin ea însăși, independent de contractul încheiat între creditor și debitor.

Cardul este un instrument de plată fără numerar, prin care un posesor autorizat poate achita contravaloarea unor bunuri și/sau servicii cumpărate de la comercianții abilitați să o accepte sau prin utilizarea căreia poate obține lichidități de la banca emitentă.

Pentru persoane fizice Energbank oferă următoarele tipuri de carduri:

Visa Electron

Visa Classic

Visa Gold

Maestro

Visa Electron ”People Credit & Energbank”

Pentru persoane juridice Energbank oferă carduri business, și anume:

VISA Business

Transferul internațional de fonduri este un ansamblu de tehnici informatice, electronice, telemetrice care permite schimbul de fonduri între parteneri, prin intermediul băncilor și a unor sisteme specific de transfer.

BC “Energbank” SA oferă utmatoarele sistemele de transfer rapid de bani : Western Union, UNIStream, Zolotaya Korona , “Leader®” , “MoneyGram”, Blizko, Contact , Ria Money transfer .

Western Union – un serviciu cu renume internațional pentru activitatea sa, oferă modalități rapide, fiabile și ușoare de a trimite sau primi bani în destinații din întreaga lume, de a realiza plăți și de a achiziționa ordine de plată în cele peste 355.000 de locații ale agențiilor  sale, care acoperă peste 200 de țări.

UNIStream – Un sistem rapid și sigur de a primi sau trimite banii, cu comisioane mici,  în cadrul țărilor CSI. În plus, este posibil de a realiza transferuri bănești din Rusia, la orice oră, prin terminalele QIWI.

Zolotaya Korona – este o sistemă momentană de transferuri bănești fără deschiderea contului bancar având mai mult de 26 000 de locații situate în următoarele țări: Abhazia, Azerbaidjan, Armenia, Kazahstan, Kîrgîstan, Rusia ,Tadjikistan, Uzbekistan, Ukraina.

Sistemul de transferuri rapide “Leader®” oferă servicii de transfer a mijloacelor bănești în lumea întreagă. Rețeaua geografică este formată din 130 țări, cu mai mult de 400 de partenerii de afaceri în Rusia și în străinătate (bănci, companii financiare, operatori de telefonie mobilă, societăți de asigurare și călătorii, organizații guvernamentale și multe altele). Transferul poate fi efectuat/eliberat în oficiile Băncii .

MoneyGram – oferă posibilitatea de a primi sau a trimite bani în întreaga lume, fără utilizarea conturilor bancare. MoneyGram transfera bani în întreaga lume în numai câteva minute, utilizând cele mai noi tehnologii informaționale. Cu MoneyGram se pot ridica bani la peste 90 000 de locații în peste 170 de țări în mai puțin de 10 minute.

Contact – un serviciu de la Energbank cu ajutorul căruia veți putea primi bani din 50 de țări, inclusiv și din țările CSI, Italia, Spania, Portugalia, Israel, SUA, Turcia, Irlanda .

RIA MONEY TRANSFER este un sistem care oferă posibilitatea de a efectua transferuri de bani în Euro și USD într-o rețea extinsă de locații, amplasate în 110 țări ale lumii.

LEADER – permite persoanelor fizice să efectueze transferuri rapide de bani în și din 25 de țări ale lumii. Sistemul de transferuri de bani internaționale LEADER dispune de peste 7000 de puncte amplasate în 2500 de orașe ale 25 de țări din lume, permite realizarea transferurilor în ruble rusești, dolari SUA și EURO.

2.4. Operațiunile de casă ale băncii comerciale

Activitatea de casierie bancară este o formă a circuitului numerarului prin care acesta trece de la un client la altul prin intermediul casieriei bancare. Activitatea de casierie este cea mai veche activitate bancară, ceea ce a format imaginea că banca înseamnă în primul rând casierie. Organizarea serviciilor de casă este atributul conducătorului unității bancare (în practică se delegă atribuția directorului adjunct) care are în subordine casierul sef, controlorul-verificator, casierii operativi (inclusiv casierul de pe masinile de transport valori) și verificatorii de bani. Desfășurarea activității de casierie în cadrul BC “Energbank” SA are drept consecință necesitatea disponibilității următoarelor:

În Sediul Central :

tezaur;

casa operațională de încasări/plăți în lei și în valută;

birou pentru verificarea numerarului;

birou de recalculare a numerarului;

În filialele și reprezentanțele băncii:

tezaur;

casa operațională de încasări/plați în lei și în valută;

casa pentru schimbul valutar.

Tezaur este o încăpere special amenajată și destinată păstrării numerarului și altor valori depuse din casa operațională.

Casa operațională de încasări/plăți în lei și în valută reprezintă o încăpere destinată operațiunilor de încasare sau eliberare a numerarului în lei și în valută, schimb de bancnote deteriorate.

Ghișeu este locul de lucrul al casierului în care se efectuează operațiunile de încasări/plăți în numerar cu clienții.

Birou pentru verificarea numerarului este un spațiu adiacent ghișeului, în care, în funcție de necesitate, clienții au posibilitatea de a verifica numerarul primit.

Casa pentru schimb valutar prezintă servicii de vânzare-cumpărare a valutei, eliberează și primește cecuri de călătorie a persoanelor fizice.

Birou pentru verificarea numerarului este un spațiu adiacent ghișeului, în care la necesitate clienții au posibilitatea de verificare a numerarului primit.

Casieria funcționează în fiecare subdiviziune a băncii, în încăperi separate, special amenajate conform Cerințelor tehnice de proiectare și organizare a compartimentelor de casă și tezaur. Fiecare casier urmează a fi asigurat cu cabină separată, prevăzută cu ghișeu. Locul de muncă al casierului trebuie să fie dotat cu dulapuri metalice cu încuietori, pentru păstrarea valorilor pe durată programului de lucru, mașină pentru numărarea bancnotelor, detector pentru verificarea bancnotelor suspecte de a fi false și calculator. Suplimentar celor enumerate, casele de schimb valutar trebuie să fie dotate cu aparate de casă, înregistrate la IFS.

Casiaria bancară poate fi organizată din urmatoarele tipuri de case: casa operațională de încasări/plăți în lei și în valută, casa pentru schimbul valutar.

Casa operațională de încasări/plăți în lei și în valută reprezintă o încăpere destinată operațiunilor de încasare sau eliberare a numerarului în lei și în valută, schimb de bancnote deteriorate.

Pentru asigurarea eliberărilor în timp util a numerarului din conturile agenților economici, cât și din conturile de depozit ale persoanelor fizice, banca își stabilește zilnic suma minimă de numerar pentru activitatea ulterioară. Soldul minim al numerarului în casele operaționale se stabilește reieșind din volumul operațiunilor cu numerar ce se efectuează. Evidența numerarului existent în casa operațională se ține zilnic pe categorii și cupiuri în Registrul Situația casei operaționale.

Casa pentru schimb valutar poate efectua urmatoarele operațiuni de schimb valutar:

cumparare de valute cotate sub formă de numerar și substitute de numerar (cecuri de călătorie) în schimbul monedei naționale de la persoane fizice;

vînzare de valute cotate către persoanele fizice sub formă de numerar și substitute de numerar în schimbul monedei naționale.

Atât cursurile de vânzare cît și cele de cumpărare pentru toate valutele vor fi afișate zilnic, la loc vizibil, la începutul programului de lucru. Cursurile afișate nu mai pot fi modificate în timpu zilei respective de lucru. Este interzisă efectuarea de operațiuni unilaterale numai de cumpărare sau numai de vînzare de valută, cu excepția cazurilor cînd acestea sînt determinate exclusiv de lipsa temporară de disponibilități în valută sau în lei. Personalul fiecarei case de schimb valutar este raspunzator de efectuarea operațiunilor de schimb valutar.

În funcție de spectrul serviciilor prestate, Banca este în drept să efectueze încasări și eliberări de numerar.

Încasările de numerar includ:

depuneri în conturile entităților sau persoanelor fizice, deschise la bancă;

încasări în numerar generate de activitatea băncii;

retrageri de numerar de la filialele aceleiași bănci sau de la oricare altă bancă sau filialele acesteia;

retrageri de numerar de la BNM.

Eliberările de numerar includ:

retrageri de numerar de către clienții băncii;

plăți generate de activitatea băncii;

eliberări de numerar între casieriile filialelor aceleiași bănci sau către orice altă bancă sau filialele acesteia;

depuneri de numerar la BNM.

Pentru efectuarea operațiunilor cu numerar, banca, utilizează dupa caz, urmatoarele documente:

ordin de încasare a numerarului;

ordin de eliberare a numerarului.

Ordin de încasare a numerarului (Anexa nr. 6) este un document de casă care se utilizează la orice tip de încasare a numerarului de către bancă.

La primirea ordinului de încasare a numerarului, casierul-încasator verifică corectitudinea perfectării acestuia și existența documentului dat în sistemul operațional al băncii. După aceasta primește numerarul de la depunător, numărând bancnotă cu bancnotă și monedă cu monedă.

După verificarea numerarului, casierul compară suma indicată în ordinul de încasare a numerarului cu suma încasată și dacă acestea corespund – semnează ordinul și aplică ștampila, confirmă încasarea numerarului în sistemul operațional. Primul exemplar al ordinului de încasare rămâne la casierie ca document de casă și se arhivează în documentele zilei, al doilea exemplar se remite depunătorului cu semnătura și amprenta ștampilei casierului drept confirmare a depunerii numerarului, cel de-al treilea exemplar, în cazul persoanei juridice, se transmite persoanei responsabile pentru anexarea la extrasul de cont al clientului.

Ordin de eliberare a numerarului (Anexa nr.7) este un document de casa care se utilizeaza la eliberarea numerarului de către bancă.

După eliberarea numerarului casierul-plătitor semnează ordinul de eliberare a numerarului în două exemplare aplică ștampila „plătit”, confirmă eliberarea numerarului în sistemul bancar.

Retragerea numerarului de către entități, cu excepția cazurilor în care sînt utilizate cardurile de afaceri, se efectuează în baza unei delegații, forma și procedurile de utilizare a căreia se elaborează de sine stătător de către bancă și va conține în mod obligatoriu următoarele elemente: denumirea băncii; codul băncii; codul fiscal al băncii; denumirea entității; codul fiscal al entității; numărul contului entității; data retragerii numerarului; numele persoanei responsabile de retragere a numerarului; suma în cifre și suma în litere; semnăturile persoanelor responsabile pentru emiterea delegației; stampila entității; numărul, data, luna și anul emiterii documentului. Documentele utilizate pentru reflectarea operațiunilor cu numerar se întocmesc de către funcționarul responsabil al băncii și se execută în ziua operațională în care au fost emise. Documentele trebuie să fie întocmite în limba de stat. Parametrii formularelor documentelor utilizate la operațiunile cu numerar, în funcție de volumul de date incluse, se stabilesc de bancă de sine stătător. Banca poate completa conținutul documentelor utilizate la operațiunile cu numerar cu rubricile necesare, conform procedurilor interne ale BC “Energbank”SA.

Controlul efectuării operațiunilor cu numerarul în filialele băncii, se efectuează de către auditul intern sau persoanele împuternicite din sediul central al băncii. După control, auditul intern sau persoanele împuternicite întocmesc un proces-verbal în care indică încălcările constatate, dispozițiile legale încălcate, cauzele care le-au determinat, numele și funcția persoanelor care au încălcat normele, sancțiunile aplicate, acțiunile pe care urmează să le întreprindă filiala după terminarea controlului, persoanele responsabile de îndeplinirea măsurilor stabilite și termenele de executare. în actele de control se stabilesc termenele până la care filiala supusă controlului trebuie să raporteze despre acțiunile întreprinse pentru înlăturarea încălcărilor și rezultatele obținute.

BC „Energbank”SA asigură păstrarea bunurilor sau a actelor valoroase ale cilenților bancii prin intermediul safeurilor bancare.

Safeurile bancare de la BC „Energbank ”SA sunt locul în care clienții bancii pot păstra în siguranță și în cele mai bune condiții obiectele prețioase, atunci când, de exemplu, plecă în vacanțe sau efectuiază deplasări de serviciu.

BC „Energbank”SA pune la dispoziția clienților safeuri bancare individuale de diferite dimensiuni special adaptate obiectelor de valoare. Safeurile sunt localizate în încăperi special amenajate. Clienții băncii trebuie să plătească diferite tarife pentreu arenda safeurilor bancare.

Sistemul modern de alarmă garantează păstrarea averii clienților în siguranță.

Sistemul de alarmă asigură protecția, atât a compartimentului de casierie, cât și a băncii în general. Sistemul de alarmă este format din mai multe subsisteme: subsistemul camerelor de luat vederi care se bazează pe un anumit amplasament al acestora pentru a menține sub observație punctele principale (casierii, tezaur, coridoare de transport bani, garajul de încărcat/descărcat sacii cu monedă, spațiile din holul cu publicul și spațiile de la bancomate) și pe casetele de inregistrare; subsistemul anti-efracție se referă la protejarea ferestrelor și ușilor din exterior prin mai multe procedee ca montarea unui grilaj de fier, aplicarea pe geam a unei folii anti-efractie, amplasarea de senzori de observatie; subsistemul anti-glont cuprinde blindajele metalice si geamurile ant-glont de la casierii și echipamentele de alarmare din interiorul bancii (pedale, butoane); subsistemul control-acces protejează intrările în casierie și tezaur prin casete de acces pe bază de coduri; subsistemul anti-incendiu este format din senzori de fum amplasați în toate încăperile care la o anumită concentrație de fum declanșează alarma; subsistemul pentru mașinile de transport valori cuprinde stații de emisie–receptie montate pe mașini, iar una la sediul bancii si telefoane mobile.

Toate aceste subsisteme sunt conectate la un dispecerat din sediul băncii, dotat cu monitoare de televiziune cu circuit închis, telefoane fixe si mobile. Dispeceratul este în legatură permanentă cu sediul poliției locale care recepționează orice alarmă care se declanșează.

Șeful casieriei este obligat să verifice zilnic, înainte de începerea programului de muncă, starea sistemelor de alarmă de la casierie. Ușa de la intrarea în incinta casieriei, inclusiv ușile de la intrările tuturor ghișeelor, trebuie să fie încuiate pe durata programului de lucru. Este interzis personalului casieriei să păstreze la locul de muncă serviete, sacoșe sau alte obiecte de acest fel. Hainele și alte obiecte personale trebuie să fie încuiate în vestiare. Pentru a se evita anumite suspiciuni, la începerea programului de lucru, întreg personalul casieriei, inclusiv seful de serviciu, predă valorile bănești aflate asupra lor unei persoane special desemnate și se consemnaeză într-un registru suma depusă.

2.5. Operațiunile de credit și investiționale ale băncii

Creditul este operațiunea prin care o parte numită creditor, pune la dispoziție resurse proprii sau împrumututate unei alte părți, numită debitor, în schimbul unui preț (dobînda) și sub constrîngerea respectării unor condiții minimale.

Activitatea de creditare la nivel de filiale trebuie sa se efectueze în baza unor reguli care vor determina functiile, responsabilitatile și împuternicirile filialelor în procesul general de creditare al băncii.

Potrivit regulamentului cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova,aprobat prin Hotărîrea Consiuliului de administrație al BNM nr. 153 din 25.12.1997, politica creditara a bancii trebuie sa fie orientata spre protejarea activelor, obtinerii de profit si îmbunatatirii starii economico-financiare a împrumutatilor concomitent luînd în consideratie securitatea depozitelor clientilor.

Politică de creditare a BC „Energbank" SA este elaborată în conformitate cu cerințele legislației în vigoare a Republicii Moldova și cu cerințele Băncii Naționale a Moldovei, specificate în baza regulamentară.

Conform politicii de creditare a BC„Energbank" SA obiectivele principale ale politicii de creditare sunt: stabilirea filozofiei generale de creditare, crearea unui sistem ereditar intern care tinde să excludă greșelile factorului uman și riscurile excesive,formarea unui portofoliu de credite optimal din punct de vedere al rentabilității și gradului de risc, formarea și menținerea unei structuri dorite a portofoliului de credite, politica creditara a bancii trebuie sa fie orientata spre protejarea activelor, obținerii de profit și îmbunătățirii stării economico-financiare a împrumutaților concomitent luînd în considerație securitatea depozitelor clienților. Politica de creditare trebuie să definească toate tipurile de credite pe care banca le acordă, descrise într-un mod concis și cuprinzator, conținînd informația despre scopul creditului, scadența și structura de rambursare, preț, gajul necesar sau alt tip de asigurare, etc.

În funcție de maturitate, BC „Energbank" SA poate acorda următoarele tipuri de credite:

a. pe termen scurt – pînă la 1 an;

b. pe termen mediu – de la 1 pînă la 5 ani;

c. pe termen lung – mai mult de 5 ani.

BC „Energbank"acordă credite persoanelor fizice și juridice.

Credite oferite sunt (anexa nr.8):

Credit ”Auto”

Credit ”Student”

Credit ”Funcționari Publici”

Credit ”Gospodar”

Credit ”Gospodine Casnice”

Credit ”Comod”

„Credit garantat de depozit”

Credit ”Concediu”

Credit ”De sărbătoare”

Credit ”Reparație”

Credit ”Fitness”

”Credit Card”

Credit ”Overdraft”

”Casco” în Credit

Credit ”Impuls”

Credit ”Impuls + ”

Credit ”Trasfer

Ordinea de acordare a creditului bancar include urmaroarele etape:

• Solicitatea clientului, prezentarea pachetului de documente;

• Analiza situației economic-financiare a solicitantului;

• Derularea , acordarea și rambursarea creditului;

• Controlul și supravegherea creditului.

BC „Energbank" SA acordă credite persoanelor juridice, persoanelor fizice care desfășoară activitate de antreprenoriat și persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de antreprenoriat. Banca acordă credite prin virament și în numerar, în lei și valută pe seama resurselor proprii și a celor atrase, în conformitate cu prevederile din planul de credite și resursele de acoperire ale acestora, aprobat de organele competente.

Persoana fizică care solicită un credit de la BC „Energbank" SA va avea o dicuție preliminară cu economistul responsabil. În timpul dicuției preliminare, economistul impreuna cu solicitantul de credit vor determina următorii parametri: valuta creditului, suma creditului, modul de acordare a creditului, maturitatea creditului, destinația creditului, mărimea ratei dobînzii, etc.

Persoana juridică care solicită un credit de la BC „Energbank" SA va avea o dicuție preliminară cu colaboratorul băncii. Scopul discuției preliminare cu potențialul debitor este clarificarea schemei creditului, inclusiv a gajului, și stabilirea conformării acesteia politicii financiare a băncii.

Clarificarea schemei creditului presupune determinarea clară a următorilor parametri: valuta creditului, suma creditului, modalitatea de acordare a creditului, maturitatea creditului, destinația creditului, graficul de restituire a creditului, mărimea ratei dobînziii, mărimea comisioanelor, schema aproximativă a gajului la valoare de piață sursele de venituri existente și obținute suplimentar în urma realizării proiectului etc.

După dicuția preliminară cu potențialul debitor banca stabilește un set de documente din dosarul de credit necesare de la potențialul debitor, dupa care se întocmesc documente necesare de către colaboratorii băncii. Colaboratorii responsabili ai Băncii sunt obligați să îndeplinească deplin și corect dosarul ereditar conform listei de documente și cerințelor bazei regulamentare interne a băncii.

Persoana fizică sau juridică care solicită un credit va prezenta la orice filială a bancii urmatorul set de documente:

• Buletinul de identitate al solicitantului

• Polița de asigurare medicală

• Bonurile serviciilor comunale achitate pentru ultima lună

• Copia carnetului de muncă

• Certificatul privind salariul pentru ultimele 6 luni sau confirmarea altor venituri legale

• Cerere de acordare a creditului (anexa nr.9)

• Cerere privind solicitarea informației din biroul istoriilor de credite (anexa nr.10)

• Buletin de identitate a fidejusorului (dacă suma este mai mare de 20 000 lei)

• Documente ce confirmă dreptul de prorietate a bunurilor propuse în gaj (în cazul când suma este mai mare de 50 000 lei)

• Alte acte și documente la solicitarea Băncii

Cererea de credit poate fi aprobată numai după constatarea de către bancă a următoarelor:

• la compartimentul discuția preliminară cu potențialul debitor – clarificarea schemei creditului, inclusiv a gajului, și stabilirea conformării acesteia politicii financiare a băncii;

• la compartimentul juridic – verificarea capacității juridice, competenței și împuternicirilor organelor decizionale și dreptului de proprietate asupra obiectului gajului, astfel încît să fie identificate și minimalizate riscurile de ordin juridic, în principal cele legate de o eventuală nulitate a contractelor de credit și gaj;

• la compartimentul situația financiară – existența unei situații financiare pozitive, care reprezintă capacitatea debitorului de onorare a angajamentelor;

• la compartimentul sursa primară de achitare – concluzionarea faptului că debitorul are sau este în stare să genereze mijloace bănești suficiente pentru achitarea angajamentelor (în cazul în care există un dezechilibru în bilanț și profitul este necesar ca factor de recuperarea dezechilibrului și de majorare a capitalului propriu);

• la compartimentul sursa secundară de achitare – existența unui gaj corelat cu situația financiară a debitorului, varianta minimă constituind gajul dreptului de dispoziție asupra mijloacelor bănești din conturile debitorului.

După aprobarea cererii de credit are loc eliberarea sumei creditului din contul de credit. Toate creditele persoanelor juridice și persoanelor fizice cu dreptul de activitate de antreprenoriat se eliberează în baza ordinelor de plată, semnate de către administratorii debitorului.

Toate creditele se eliberează direct din contul de credit deschis la bancă. Dispozițiile în original se anexează în dosarul ereditar al debitorului. Se interzice acordarea creditelor pe calea transferării mijloacelor bănești din contul de credit în contul de decontare al agentului economic și/sau în alte conturi fără existența unui ordin de plată semnat de către administratorii debitorului.

Nici un credit nu poate fi acordat până la semnarea contractului de credit și cel puțin a contractului de gaj a dreptului de dispoziție asupra mijloacelor bănești din conturile debitorului, cu înregistrarea legală a acestuia în Registrul gajului bunurilor mobile.

Banca își va construi activitatea de creditare în modul în care pentru toate creditele se va percepe o plată sub formă de dobândă. Dobînda este prețul plătit de debitor băncii în schimbul capitalului împrumutat. Rata dobânzii stabilită pentru fiecare credit în parte se va determina în funcție de riscul băncii aferent creditului. La stabilirea ratei dobânzii Banca va ține cont de alte activități de deservire (venituri) ale debitorului la Bancă. Scopul stabilirii și cunoașterii a regulilor de calculare a dobânzilor aferente este respectarea politicii contabile.

Dobînza percepută se va calcula după următoarea formulă:

Dobînda = Sc * Rd*30 zile/360 * 100%

Sc – suma creditului (lei sau valută);

Rd – rata dobînzii (%).

Pe parcursul perioadei de valorificare a creditului, colaboratorul responsabil trebuie să urmărească procesul de calculare a dobînzii, în vederea aprecierii corectitudinii acesteia. Pentru creditul primit împrumutatul va plăti băncii un comision de gestiune fix, calculat asupra valorii creditului perceput la data semnării contractului de credit. Banca va aplica la credite comisioane stabilite în corespundere cu tarifele în vigoare. Controlul bancar privind rambursarea și utilizarea creditului acordat debitorului se efectuiază cu scopul determinării permanente a situației debitorului pentru a putea interveni prompt și eficient pe parcursul derulării creditului.

2.6. Operațiunile cu valuta, tipurile și modul organizării lor

Operațiunile valutare ale băncii sunt toate tipurile de tranzacții efectuate de bancă în altă valută decât moneda națională. Banca poate efectua operațiuni valutare sub 2 modalități:

Din cont și numele clientului

gestiunea de operațiuni import – export ale clientului;

efectuarea transferurilor internaționale;

acordarea de credite în valută;

cumpărarea/vînzatrea valutei;

emisiunea de documente necesare pentru efectuarea plăților internaționale și garantarea lor;

acceptarea de depozite în valută;

servicii de consultanță pe piața valutară

serviciul de diling.

2. Din cont și nume propriu

procurarea și vînzarea de valută pe piața interbancară și de la Banca Națională a Moldovei inclusiv scopurile speculative;

efectuarea de tranzacții interbancare și internaționale;

operații de acoperirea riscurilor (hedging valutar);

Din punct de vedere al termenului avem 2 tipuri de operațiuni valutare:

La vedere – today ( 6 zile), tommorow (1 zi, mîine), spot (2 zile, poimîne).

La termen – contract la termen ( Futures, Forward, Options, SWAP).

Operațiunile valutare pot fi emise atît de persoanelor fizice cît și juridice.

B.C. “Energbank” S.A. oferă persoanelor fizice următoarele servicii aferente operațiunilor în valută străină :

deschiderea și deservirea conturilor curente în valută străină;

conturile în valută străină pot fi deschise la orice filială a B.C. “Energbank” S.A. la prezentarea buletinului de identitate precum și documentele ce îl înlocuiesc.

Conturile curente ale persoanelor fizice-rezidente sunt de tip “A” și “B”.

Conturile de tip “A”, presupun situații cînd :

valuta străină, proveniența căreia deținătorul o poate confirma, prezentînd băncii:

Declarația vamală, ce confirmă introducerea valutei străine în țară.

Autorizația de a scoate valuta străină din țară, emisă de o bancă autorizată a Moldovei.

Autorizația Băncii Naționale a Moldovei :

valuta străină transferată de peste hotare în favoarea deținătorului de cont; v

valuta străină ce urmează a fi plătită conform cecurilor emise de către băncile străine.

Conturile de tip “B”, conțin valuta străină, proveniența căreia nu poate fi justificată de către deținătorul valutei.

Conturile curente ale personaleor fizice – nerezidente se supun regulilor de deservire a conturilor curente ale persoanelor fizice-rezidente ”A”.

– transferuri internaționale (Western Union,DHL,TNT,vmt.)

Western Union și SWIFT

Sistemul SWIFT este o rețea de comunicații prin intermediul căreia sunt transmise informații, în baza acestora se pot efectua plăți de la o bancă la altă. Rețeaua SWIFT este utilizată pentru a transmite toate mesajale de plăți denominate, care urmează a fi compensate între băncile participante la compensare. SWIFT nu reprezintă un sistem de clearing, ci un sistem de comunicare care se bazează pe principiul transmiterii reciproce de informații între două bănci sau între doi participanți. Chiar și așa cele două bănci: cea inițiatoare a trimiterii mesajului și cea destinatară a mesajului nu se află în legătură directă, informația fiind transmisă prin intermediul centrului de operare la care este racordată țara din care pornește mesajul. În prezent există patru asemenea centre: două în Olanda (Amsterdam), unul din Belgia (Bruxelles) și unul în S.U.A. (Culpeper).

Accesul utilizatorilor la sistem se realizează prin punctele de acces SAP. Acestea pot fi reprezentate de linii individuale de acces, pentru un singur utilizator, sau linii comune de acces pentru mai mulți utilizatori.

CP – reprezintă accesoriile de comunicare, ele asigură legătura dintre utilizator și procesoarele regionale. Aici se realizează un prin nivel de verificare și incriptare a informațiilor.

RP – reprezintă procesoarele regionale. Orice informație care ajunge în acest procesor este supusă unei proceduri de control a codurilor, validare a mesajelor, verificare a totalurilor de control generate a confirmărilor de mesaje.

SP – procesoare intermediare asigură controlul mesajelor în sistem.

SCP – procesorul de control al sistemului supraveghează întregul sistem.

Date fiind toate aceste elemente, rețeaua de comunicații SWIFT a fost aleasă și pentru a se derula tranzacțiile aferente sistemului „TARGET”.

Inițiat în 1997, sistemul a devenit operațional în 1999, pînă în 2002 fiind o perioadă de tranziție. TARGET reprezintă acronimul pentru Transeuropean Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer, numele sistemului de transfer interbancar de fonduri care a asigurat integrarea pieței monetare și implicit punerea în aplicare a politicii monetare unice în Uniunea Economică și Monetară Europeană. Este un sistem de plăți pe baza brută în timp real aferente sistemului, este demarat de către Banca Centrală Europeană și are următoarele: acordarea priorităților plăților internaționale; scăderea substanțială a costurilor plăților internaționael; implimentarea cît mai rapidă a noilor standarte.

– operațiuni de vînzare- cumpărare a valutei străine.

Persoanele fizice pot beneficia de serviciii de schimb valutar al caselor și filialelor băncii.

B.C. “Energbank” S.A. prestează clienților corporativi (rezidenți și nerezidenți) următoarele servicii în valută străină:

1. deschiderea și gestionarea conturilor în valută străină;

2. înregistrarea în cont a mijloacelor fără numerar și în numerar în valută străină;

3. transferuri de mijloace valutare;

4. vînzarea-cumpărarea mijloacelor în valută străină prin virament și în numerar;

5. operațiuni de convertire a valutelor pe piața internă și externă;

6. prelucrarea cecurilor nominale;

7. operațiuni cu băncile corespondente;

8. controlul repatrierii mijloacelor valutare;

9. controlul plăților ce nu au ajuns la beneficiar;

10. eliberarea valutei străine în numerar;

11. renumărarea, schimbul și verificarea autenticității bancnotelor;

12. informarea privind intrarea mijloacelor bănești în cont;

13. eliberarea certificatelor tipizate (privind disponibilul și mișcarea mijloacelor în cont, confirmarea soldului în cont);

14.pregătirea certificatelor netipizate la solicitarea clienților;

15.interpelări și examinarea executării dispozițiilor de plată;

16.consultări privind alegerea unei forme mai convenabile de decontare pe piața internațională.

2.7. Operațiunile de leasing, factoring și trust ale băncii

Factoringul este cumpărarea facturilor furnizorului de către bancă pentru un anumit comision.

Specificul factoringului:

posibilitatea de a procura resurse de la bancă fără a gaja acțiuni fixe ( în cadrul factoringului)

furnizorul primește bani de la bancă înainte de a incasa creditul comercial.

Operațiunea de factoring permite furnizorului să-și finanțeze activitatea de producție.

Leasingul este o relație specifică dintre bancă și client prin intermediul cărora banca acordă în chirie un bun oarecare în schimbul unei plăți numite rate de leasing.

În cazul băncii această operațiune presupune plasarea mijloacelor financiare. Ea este numită locator. În cazul întreprinderii, a persoanelor fizice leasingul este o operațiune de preluare în chirie a unor bunuri, persoana este numită beneficiar.

Leasingul este diferit de serviciile de arendă:

În cazul leasingului plățile se stipulează reieșind din valoarea echipamentului. În cazul chiriei plata se stabilește în funcție de cererea acestui bun pe piață.

În cadrul leasingului bunul poate trece în proprietatea beneficiarului la scadență, în cazul chiriei dreptul de proprietate a bunului este netransferabil.

Leasingul este un plasament pentru bunul care generează profit. În cazul băncii riscul de creditare este asigurat prin însăși bunul. Leasingul de obicei este prestat împreună cu anumite servicii și poate fi ca o sursă de încasare a comisioanelor.

Leasingul poate prelua mai multe forme:

Leasing direct – cînd banca utilizează resurse proprii prin finanțarea leasingului.

Leasing indirect – banca apelează la alte resurse atrase pentru finanțarea leasingului.

Leasing reglabil – banca finanțează parțial din mijloacele proprii cealaltă parte fiind din partea beneficiarului.

După modul de amortizare a bunului sunt:

1. leasing operativ/operațional – pe un TS în cadrul căreia bunul acordat în leasing nu se amortizează complet. Caracteristicile lui sunt:

locatorul nu-și amortizează toate cheltuielile în cadrul unui contract de leasing.

termenul leasingului este mai mic decît termenul de uzură a utilajului.

riscul pentru locator este mai mare deaorece pentru a-și compensa toate cheltuelile el va fi nevoit să găsească un alt beneficiar după expirarea contractului de leasing.

2. leasing financiar – la care termenul de scadență coincide cu uzura fizică a utilajului. Caracteristicile lui sunt:

pe parcursul contractului de leasing banca își compensează integral cheltuielile.

la expirarea termenului contractului beneficiarul intră în posesia bunului.

operațiunea este mai puțin riscantă pentru bancă.

3. leasing mixt

După bunurile acordate în leasing :

leasing mobiliar – cînd sunt acordate utilaje, mașini, alte active circulante (leas-back)

leasing imobiliar – unde bunul este o clădire, teren ce este de o lungă durată.

După serviciile prestate în cadrul leasingului :

leasing curat – banca pe parcursul contractului nu mai acordă servicii beneficiarului

leasing cu setul complect de servicii

Wet – leasing

Alte forme de leasing :

leasing intern – beneficiarul și locatorul sunt rezidenți ai unei țări

leasing extern – cînd beneficiarul/locatorul este nerezident

leasing compensatoriu.

Avantajele leasingului sunt:

creșterea accesibilității la credite pentru diverse grupuri de beneficiari,

termenul de scadență este mai mare ca în cazul unui credit simplu ce este favorabil pentru beneficiar,

facilități în cazul achiziționării bunului,

creșterea pieței de desfacere a produselor scumpe și a utilajalor sofisticate,

plățile de leasing conțin amortismentul utilajului astfel încît beneficiarul plătește doar pentru uzura fizică și poate evita uzura morală,

se dezvoltă piața secundară a utilajelor care permite accesul persoanelor cu un anumit redus la utilaje relativ sofisticate,

leasingul este un mod de finanțarea a sferei productive prin crearea bazei materiale.

Dezavantajale leasingului sunt:

– Ratele de leasing sunt ca ratele de credit,

– Riscul de pierdere a dreptului de proprietate în cazul exercitării unor condiții de contract,

– Ratele fixe de leasing pot fi dezavantajoase în timp,

– Organizarea complicată a tranzacției de leasing.

Operațiuni bancare fiduciare sau de trust.

La momentul actual banca își majorează și-și diversifică operațiunile incluzînd serviciile prestate clienților din mai multe considerente:

Concurența puternică pe piața de credite care face ca acest tip de activitate bancar să fie tot mai puțin important ca sursă de profit.

Limitarea prin reglementare a posibilităților de creditare a băncii.

Interconexiunea dintre piața bancară și piața de credit care face ca clienții bancari să ceară prestarea unor servicii pe piața financiară.

Dorința băncii de a presta mai multe tipuri de servicii pentru un client într-un singur loc.

Fiind o sursă garantată de venituri ele nu necesită plasamente de credit.

Serviciul fiduciar al băncii de gestiune a patrimoniului clientului, în numele lui conform contractului de trust, poate prelua bunuri în gestiune: valori mobiliare, bani, imobil și avere mobiliară.

Trustul se acordă la rîndul său:

Persoanelor fizice

Firmelor comerciale

Firmelor necomerciale

Serviciul de trust prin agent presupune că banca în baza contractului fiduciar gestionează toate fluxurile financiare ale clientului, atît de încasare cît și de plată.

În baza ultimei mențiuni pot fi 2 tipuri de servicii:

agent fiduciar direct – cînd banca achită toate conturile clientului fără a confirma acceptul lui, doar îl informează despre efectuarea plății.

agent fiduciar indirect – cînd fiecare plată din contractul clientului este confirmată de client.

În cazul firmelor comerciale operațiunile fiduciare por fi:

– de tutelare – presupune averea în gestiune, a tuturor bunurilor financiare ale firmei respective, efectuarea de încasări și plăți în contul clientului, gestiunea portofoliului de valori mobiliare a acestui client, a altor bunuri.

– de agent – presupune transmiterea în gestiune băncii de către client a unor activități ale sale (gestiunea împrumutului prin obligațiuni)

Firmele necomerciale – fonduri de pensii, fonduri mutuale, alte organizații obșteși care în virtutea activității sale formează stocuri de active financiare ce pot fi transmise băncii în serviciul fiduciar.

Serviciul poate fi:

Direct – cînd banca decide asupra politicii investiționale a firmei și efectuează toate activitățile în corelare cu ea.

Discret – cînd politica investițională a firmei e formată de însăși firma, iar banca efectuează doar operațiunile în conformitate cu ea.

Motivația pentru care banca efectuează operațiuni fiduciare:

sursa de venit sub formă de comision care poate fi de două tipuri:

comision fix – ce presupune un oarecare procent de la sumă sau o taxă fixă achitată de client în baza contractului fiduciar.

comision onorar – presupune o parte din veniturile suplimentare adus clientului ca rezultat al gestiunii favorabile a averii lui.

nu necesită plasamnet din partea băncii, deci nu este activ , nu este riscant, și nu necesită un supliment.

poate fi ca sursă de lichidități pentru bancă.

este operațiune care nu modifică bilanțul bancar și deci nu este riscantă.

CAPITOLUL III. REZULTATUL ACTIVITĂȚII BĂNCII COMERCIALE ȘI SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

Băncile ca instituții financiare specializate se ocupă de organizarea și realizarea diferitor servicii bancare, obiectul de activitate fiind gestionarea acestora, iar scopul final este obținerea profitului. Instrumentul de gestionare a operațiunilor bancare sunt banii.

B.C. ”Energbank” efectuează un șir de operațiuni cu scopul de a asigura circulația continuă a capitalului și a banilor, obținînd un anumit profit din activitatea efectuată.

Veniturile totale ale BC "Energbank" S.A. pentru anul 2014 au constituit 162 847 mii lei. Sursele pricipale de formare a veniturilor o reprezintă veniturile din dobînzi care sunt reprezentate de creditele și avansurile acordate clienților și altor bănci, și din investițiile păstrate pînă la scadență. Veniturile respective ocupă ponderea cea mai mare din total venituri.

BC "Energbank" S.A. la fel obține și venituri din taxe și comisioane care dețin o pondere de 27 % și alte venituri operaționale avînd doar 1 %. Veniturile din comisione sunt reprezentate din comisioane de la prestarea serviciilor de credite, procesarea plăților clienților, trensferuri internaționale, trenzacții cu carduri bancare, eliberarea numerarului și alte comisioane. Alte venituri operaționale constituie veniturile din arendă, amenzi, penalități și alte sancțiuni primite, și alte venituri.

Diagrama 3.1. Ponderea veniturilor obținute de BC "Energbank" S.A., pentru anul 2014.

Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Raportul de profit și pierdere pentru anul 2014

Cheltuielile totale pentru anul 2014 au constituit 156 578 mii lei. Printre cheltuielile pe care le suportă banca putem menționa cheltuielile cu dobînzile, care sunt caracterizate de depozitele și împrumuturile de la alte bănci, împrumuturi de la Guvern și depozitele clienților, cheltuieli cu taxe și comisioane, alte cheltuieli operaționale, cheltuieli administrative, cheltuieli privind amortizarea, provizioanele și deprecierea activelor financiare care dețin cea mai mare pondere, aproximativ 42,5 % din total cheltuieli. Cheltuielile administrative se plaseaza pe locul 2 fiind cu doar 0,4 % mai mici, celelalte avînd o pondere nesemnificativă pentru bancă.

Diagrama 3.2. Ponderea cheltuielilor obținute de BC "Energbank" S.A., pentru anul 2014.

Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Raportul de profit și pierdere pentru anul 2014

Profitul este scopul esențial al oricărui investitor și al fiecărei entități economice, inclusiv al celor din domeniul bancar, deoarece constituie sursa din care se acordă acționarilor atît cîștiguri imediate, sub forma dividendelor, cît și cîștiguri de cpital, prin prisma majorării capitalurilor și fondurilor băncii și implicit a valorii acțiunilor deținute.

De asemenea profitul reprezintă principala sursă din care băncile își constituie fonduri de rezervă, contribuind astfel la îmbunătățirea capitalizării băncii, protejîndu-le față de eventualele pierderi înregistrate în unele exerciții financiare.

Profitul bancar se calculează ca diferența dintre veniturile băncii și cheltuielile suportate de aceasta. În anul 2014 profitul net al BC "Energbank" S.A. a constituit 37 542 mii lei, fiind în descreștere față de anul precedent cu aproximativ 8 348 mii lei (în 2013 a constituit 45 890 mii lei).

Profitul bancar, ca și oricare venit sau profit este supus impozitării conform legislației în vigoare. Perioada fiscală privind impozitul pe venit reprezintă anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil și se calculează suma impozitului care trebuie achitată.

Impozitul pe venit curent este calculat pe baza legislației fiscale aplicabile în jurisdicția respectivă și este recunoscut ca o cheltuială. Impozitarea profitului bancar se efectuează la cote de 12%.

Impozitul curent = (Venit pînă la impozitare * 12%) – venit neimpozabil – cheltuieli neductibile – pierderile fiscale ale perioadelor precedente

Impozitul pe venit amânat se aplică în totalitate, folosind metoda datoriei, la diferențele temporare apărute între bazele fiscale ale activelor și datoriilor și valoarea lor în situațiile financiare întocmite în conformitate cu IFRS.

Activele și pasivele privind impozitul amânat sunt determinate folosind ratele de impozitare (și legile), care au fost adoptate în mod substanțial de data bilanțului și se așteaptă să fie aplicate atunci când activul aferent impozitului pe venit amânat este realizat sau datoria privind impozitului pe venit amânat este decontată.

Diferențele temporare principale provin din deprecierea mijloacelor fixe și pierderile fiscale reportate. Cu toate acestea, impozitul pe venit amânat nu este reprezentat, dacă apare din recunoașterea inițială a unui activ sau a unei datorii într-o tranzacție alta decât o combinare de afaceri care, la momentul tranzacției nu afectează nici profitul (înainte de impozitare) pentru perioadă în conformitate cu IFRS, nici profitul impozabil sau pierderea.

Impozitul curent și cel amânat se recunoaște ca un venit sau ca o cheltuială și sunt incluse în profitul sau pierderea perioadei. Impozitul curent și impozitul amânat vor fi recunoscute în afara profitului sau pierderii, dacă impozitul are legătură cu elemente care sunt recunoscute în aceeași perioadă sau într-o perioadă diferită, în afara profitului sau pierderii. În consecință, impozitul curent și impozitul amânat care este aferent elementelor ce sunt recunoscute în aceeași perioadă sau într-o perioadă diferită.

• în alte elemente ale rezultatului global trebuie recunoscute alte elemente ale rezultatului

• direct în capitaluri proprii trebuie recunoscute în capitaluri proprii.

Impozitul pe venit = Impozitul curent + Impozitul amînat

Rentabilitatea reprezintă criteriul fundamental de apreciere a eficienței activității comerciale, în mărimea ei reflectîndu-se toate raporturile dintre eforturile depuse și rezultatele obținute de societățile comerciale. Tocmai acest conținut de sinteză motivează abordarea ei în finalul criteriilor de evaluare a eficienței. Rentabilitatea se definește prin capacitatea unei societăți comerciale de a obține din activitatea pe care o desfășoară un profit sau un beneficiu.

Analiza performanței economico-financiare a unei bănci trebuie realizată și cu ajutorul unor indicatori, rate calculați ca raport între principalele elemente componente ale profitului bancar cum ar fi:

Rentabilitatea activelor – este unul din principalii indiatori de performanță economico-financiară ai unei bănci și reflectă capacitatea managmentului de a utiliza resursele financiare și reale ale băncii pentru a genera profit. Ea se calculează conform formulei:

Rentabilitatea capitalului propriu – are o semnificație deosebită pentru acționarii unei bănci, deoarece le indică efectul implicării (prin cumpărarea de acțiuni) în activitatea băncii respective. Ea se calculează conform formulei:

BC "Energbank" S.A. a obținut în anul 2014, o rentabilitate a activelor în mărime de 1,83 %, fiind în descreștere față de perioada precedentă, în 2013 înregistrînd 2,46 %. ROA reflectă capacitatea conducerii băncii de a utiliza resursele financiare proprii și împrumutate în scopul obținerii de profit. Efectuînd o comparație cu celelalte bănci din Republica Moldova, se poate deduce concluzia că BC "Energbank" S.A. a înregistrat o mărime mică. Cea mai mare valoare este înregistrată de BC „Moldindconbank” S.A. (3,19%) și de BC „MOLDOVA – AGROINDBANK” S.A. (2,47%), iar cea mai mică fiind la B.C. “EXIMBANK – Gruppo Veneto Banca” S.A. (-4,82%).

Rentabilitatea capitalului la fel este în descreștere, fiind de 9,13 % în anul 2014, aiar în 2013 fiind de 12,01 %. Analizînd indicatorul pe ramură, se observă că BC "EuroCreditBank" S.A. a înregistrat o mărime scăzută față de celelalte bănci, cea mai mare valoare fiind de 26,% la BC „Moldindconbank” S.A.

Micșorarea mărimii rentabilităților este cauzată de scăderea profitului bancar, care la rîndul său este influențată de scăderea veniturilor, și anume a veniturilor din dobînzi care sunt reprezentate de creditele și avansurile acordate de bancă.

Lichiditatea este capacitatea băncii de a plasa în active și de a asigura în orice moment onorarea la scadență a obligațiilor sale de plată. Principiul I al lichidității prevede, ca suma activelor băncii cu termenul de rambursare mai mult de 2 ani să nu depășească suma resurselor ei financiare. Principiul II al lichidității prevede, ca lichiditatea curentă a unei bănci, exprimată ca coeficient al activelor lichide la activele totale, nu trebuie să fie mai mică decît rata procentuală stabilită de prezentul Regulament.

Politica Băncii privind lichiditatea constă în faptul, că Banca urmează să-și asigure lichiditatea suficient, cât de mult este posibil, astfel la îndeplinirea obligațiilor, atât în condiții normale, cât și în condiții dificile, banca să nu sufere pierderi inacceptabile și să nu i se aducă prejudicii reputației sale.

Banca deține diverse portofolii de active de lichiditate superioară, în scopul asigurării solvabilității necesare (titluri de valoare de stat, plasamente bancare pe termen scurt pe piața interbancară ș.a.), care pot fi schimbate rapid în numerar, cu cheltuieli minimale, pentru a putea fi utilizate atunci când este necesar.

Banca analizează zilnic circulația fluxului de numerar (intrări și ieșiri) în monedă națională și străină, și urmărește structura activelor și pasivelor Băncii în funcție de scadență.

O altă metodă de a minimiza riscul lichidității al Băncii – este menținerea unei varietăți de portofolii de depozite, pe baza de scadență, valută, tip de depozit, și alte criterii concepute pentru a minimiza riscul retragerii neașteptate a depozitelor înainte de scadență.

BC "Energbank" S.A. a obținut în anul 2014 lichiditatea pe termen lung în mărime de 0,67 fiind în descreștere față de anul precedent cu 0,05 (norma nu mai mare decît 1), iar lichiditatea curentă în anul 2014 a constituit 38,84 %, fiind în descreștere față de anul precedent cu 0,28% (norma nu mai mic decît 20%). Indicatorii respectivi ne indică o situație favorabilă pentru banca, riscul de lichiditate fiind foarte mic.

În scopuri prudențiale, băncile supuse supravegherii de către Banca Națională a Moldovei sunt obligate să întocmească și să prezinte următoarele rapoarte :

a) Raportul privind clasificarea activelor și angajamentelor condiționale;

b) Raportul privind expunerile „mari”;

c) Raportul privind expunerile băncii față de persoanele afiliate;

d) Raportul privind depozitele;

e) Raportul privind calculul capitalului normativ total;

f) Raportul privind evaluarea suficienței capitalului ponderat la risc;

g) Raportul privind lichiditatea pe termen lung – principiul I;

h) Raportul privind informația operativă;

i) Raportul privind informația diversă;

j) Raportul privind acționarii băncii;

k) Raportul privind cotele de participare în capitalul persoanelor juridice;

l) Raportul privind portofoliul de credite acordate și angajamentele de creditare asumate;

n) Raportul privind persoanele afiliate băncii;

o) Raportul privind portofoliul acreditivelor și garanțiilor eliberate;

p) Raportul privind imobilizările corporale transmise în schimbul rambursării creditelor sau a datoriilor;

q) Raportul privind depozitele „mari”;

r) Raportul privind situația financiară a debitorilor „mari”;

s) Informația privind depozitele persoanelor fizice;

t) Informația privind tranzacțiile băncii cu persoanele sale afiliate;

u) Informația privind ședințele consiliului băncii;

Rapoartele se prezintă în formă electronică, în conformitate cu Instrucțiunea privind modul de prezentare de către bănci a rapoartelor în formă electronică la Banca Națională a Moldovei, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 132 din 17 iulie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.157-159, art.447). Sumele în rapoarte se reflectă în lei moldovenești, dacă în modul de întocmire a raportului nu este prevăzut altfel.

Rapoartele se prezintă cel târziu la data de zece a lunii următoare după perioada gestionară, dacă în modul de întocmire a raportului nu este prevăzut altfel. După examinarea rapoartelor financiare anuale de către adunarea generală a acționarilor, dar nu mai târziu de 30 aprilie, băncile trebuie să prezinte repetat la Banca Națională a Moldovei rapoartele în formă electronică (la situația din 31 decembrie) modificate în urma auditului. Concomitent cu rapoartele în formă electronică se expediază pe suport hârtie o notă explicativă detaliată privind ajustările efectuate.

CONCLUZIE

La finele acestei lucrări putem deduce următoarele :

Banca este o instituție financiară, în cele mai multe cazuri o societate pe acțiuni pe principii de libertate, autonomie financiară și supunere a legislației în vigoare în țara care activează.

Pentru crearea unei bănci există anumite reguli transcrise în legislația fiecărei țări, numai respectarea integrală a acestor reguli permite societății financiare să se denumească “BANCĂ”, și să acorde toate serviciile permise de legislație pentru bănci și oricărei instituții financiare în activitatea sa.

Rolul băncilor comerciale fiind:

1. participă la intermedierea fluxurilor financiare,

2. acordă și finanțează anumite activități din sfera de producție,

3. creează posibilități de economisire și stocare a banilor,

4. băncile sunt intermediari în transferul politicii monetar – creditare a statului asupra economiei.

În urma petrecerii practicii la sediul central al BC ’’ Energbank’’ S.A. am analizat organizarea evidenței și petrecerii operațiunilor creditare, valutare, de decontare, de casă precum și cele de analiza a activității economice abăncii.

Fiecare secție își are conducătorul său și are împărțite volumul lucrului conform locurilor de muncă.

Activitatea bancară a BC ’’ Energbank’’ S.A. se manifestă prin atragerea cât mai cantitativă a clienților avându-se în vedere și capacitatea acestora, stăruința de a îndeplini cerințele financiare ale clientului, după măsura accesibilă acordarea în mai multe cazuri a creditelor, facilitarea acestora în caz de necesitate.

Fiecare secție a bancii se conduce de acte legislative, interne bancare, de cărți tehnologice precum și de codul de etică a lucrătorilor. În această perioadă am avut posibilitatea să ajut la îndeplinirea contractelor de împrumuturi, cereri de împrumuturi, rapoarte financiare conform reglementărilor legislației Republicii Moldova.

Tot în această perioadă am luat cunoștință cu multe lucruri interesante. Am lucrat cu mapa documentelor de rambursare a împrumutului, am ținut discuții cu membrii asociației care aveau întîrziere la reîntoarcerea împrumutului.

În această perioadă am avut posibilitatea să însușesc legislația Republicii Moldova privind activitatea bancara din Republica Moldova. Am obținut cunoștință în ceea ce privește procedura și ordinea întocmirii a diverselor documente și acte.

Ca propunere spre ridicare eficienței operațiunilor acestei banci pot fi menționate

micșorarea în unele cazuri a comisioanelor, care sânt uneori exagerate,

acordarea facilităților clienților mai mici,

implementarea cât mai eficientă a produselor bancare noi ca cardurile bancare, , obținerea unei limite de păstrare a numerarlui în casa filialei mai mari, corespunzătoare cerințelor clienților,

sporirea numărului de clienți care vor lucra prin sistema client-bancă.

Ar aduce prosperitate băncii și lucrul cu cambiile si cu acreditivele, micșorarea comisioanelor la acordarea clienților pentru a determina atragerea clienților noi.

de imbunatațit tehnologiile informaționale

revizuirea legislației bancare și alinierea acesteia la legislațiacomunitară;

înlăturarea ambiguităților legislative care obstrucționează capacitatea de supervizare a Băncii Naționale a Moldovei;

îmbunătățirea conducerii corporative, capitalizarea în sectorul industrial și continuarea accentului pe stabilizarea macroeconomică;

continuarea dezvoltării pieței de titluri guvernamentale, întărirea reglementării și supervizării pieței de capital, atragerea investitorilor străini inclusiv a investițiilor de portofoliu.

Bibliografie:

Acte normative și legislative :

1. L E G E A instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.95

2. Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii din 8 august 1997 al Băncii Naționale a Moldovei

3. Legea nr. 601 din 12.06. 1991 cu privire la bănci și activitatea bancară.

4. Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21.07 1995.

5. Legea Cambiei nr. 1527 din 22.06.1993.

6. Regulamentul nr.25/11-02 privind decontările fără numerar în Republica Moldova: B.N.M., proces-verbal-nr.33 din 12.07.1996.

7. Normele privind operațiunile de casă în băncile Republicii Moldova, Hot. B.N.M nr. 47 din 25.02.2000.

8. Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la autorizarea băncilor: B.N.M. proces- verbal nr.37 din 15 august 1996.

9. Regulamentul nr.12003-39 privind decontările pe teritoriul Republicii Moldova B.N.M. Proces-verbal nr.15 din 1505.1995.

10. Legea nr. 199 din 18. 11.1998 cu privire la piața valorilor mobiliare.

Sursele literare și statistice

11. Baucer Luca, Băieșu Aurel, Călin Oleg, “Bursa de valori”, Editura S.R.L. Euro-In Consulting, Chișinău, 1996.

12. Anghelache Gabriela, Dardac Nicolae, Stancu Ion “ Piețe de capital și burse de valori”, Editura Societatea “ADEVĂRUL” S.A. București 1992.

13. Popa Ioan “Bursa”, Editura “ADEVĂRUL” S.A. București, vol. I, vol. II, 1994.

14. C.Rotaru “Băncile”

15. Stoica Maricica “Management bancar”, București, 1999.

16. Manolescu Gheorghe “Management bancar”, București, 2001.

17. Ganea Mariana, Huidumac Cătălin “Introducere în managementul bancar”, București, 2002.

18. Nederiță Alex “Contabilitate financiară”, vol. II, București, 2001.

Surse electronice :

19. Site-ul oficial al B.C. ”Energbank” (http://energbank.com/ro/)

20. Site-ul oficial al Bancii Nationale (http://www.bnm.md/md/)

Anexe:

Anexa nr. 1 ” Licența BNM a B.C. ”Energbank””

Continuare la Anexa nr. 1 ” Licența BNM a B.C. ”Energbank””

Continuare la Anexa nr. 1 ” Licența BNM a B.C. ”Energbank””

Anexa nr. 2 ”Organigrama B.C. “Energbank” S.A. ”

Anexa nr. 3 ” Depozite în lei și valută straină, pentru persoanele fizice ale B.C. ”Energbank””

Continuare Anexa nr. 3 ” Depozite în lei și valută straină, pentru persoanele fizice ale B.C. ”Energbank””

Anexa nr. 4 ” Cerere de deschidere a contului”

Anexa nr. 5 ”Carnet de Depuneri”

Anexa nr. 6 ”Ordin de încasare a numerarului”

Anexa nr. 7 ”Ordin de eliberare a numerarului”

Anexa nr. 8 ”Creditele oferite de B.C. ”Energbank””

Continuare Anexa nr. 8 ”Creditele oferite de B.C. ”Energbank””

Anexa nr. 9 ” Cerere de acordare a creditului”

Anexa nr. 10 ” Cerere privind solicitarea informației din biroul istoriilor de credite”

Bibliografie:

Acte normative și legislative :

1. L E G E A instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.95

2. Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii din 8 august 1997 al Băncii Naționale a Moldovei

3. Legea nr. 601 din 12.06. 1991 cu privire la bănci și activitatea bancară.

4. Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21.07 1995.

5. Legea Cambiei nr. 1527 din 22.06.1993.

6. Regulamentul nr.25/11-02 privind decontările fără numerar în Republica Moldova: B.N.M., proces-verbal-nr.33 din 12.07.1996.

7. Normele privind operațiunile de casă în băncile Republicii Moldova, Hot. B.N.M nr. 47 din 25.02.2000.

8. Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la autorizarea băncilor: B.N.M. proces- verbal nr.37 din 15 august 1996.

9. Regulamentul nr.12003-39 privind decontările pe teritoriul Republicii Moldova B.N.M. Proces-verbal nr.15 din 1505.1995.

10. Legea nr. 199 din 18. 11.1998 cu privire la piața valorilor mobiliare.

Sursele literare și statistice

11. Baucer Luca, Băieșu Aurel, Călin Oleg, “Bursa de valori”, Editura S.R.L. Euro-In Consulting, Chișinău, 1996.

12. Anghelache Gabriela, Dardac Nicolae, Stancu Ion “ Piețe de capital și burse de valori”, Editura Societatea “ADEVĂRUL” S.A. București 1992.

13. Popa Ioan “Bursa”, Editura “ADEVĂRUL” S.A. București, vol. I, vol. II, 1994.

14. C.Rotaru “Băncile”

15. Stoica Maricica “Management bancar”, București, 1999.

16. Manolescu Gheorghe “Management bancar”, București, 2001.

17. Ganea Mariana, Huidumac Cătălin “Introducere în managementul bancar”, București, 2002.

18. Nederiță Alex “Contabilitate financiară”, vol. II, București, 2001.

Surse electronice :

19. Site-ul oficial al B.C. ”Energbank” (http://energbank.com/ro/)

20. Site-ul oficial al Bancii Nationale (http://www.bnm.md/md/)

Anexe:

Anexa nr. 1 ” Licența BNM a B.C. ”Energbank””

Continuare la Anexa nr. 1 ” Licența BNM a B.C. ”Energbank””

Continuare la Anexa nr. 1 ” Licența BNM a B.C. ”Energbank””

Anexa nr. 2 ”Organigrama B.C. “Energbank” S.A. ”

Anexa nr. 3 ” Depozite în lei și valută straină, pentru persoanele fizice ale B.C. ”Energbank””

Continuare Anexa nr. 3 ” Depozite în lei și valută straină, pentru persoanele fizice ale B.C. ”Energbank””

Anexa nr. 4 ” Cerere de deschidere a contului”

Anexa nr. 5 ”Carnet de Depuneri”

Anexa nr. 6 ”Ordin de încasare a numerarului”

Anexa nr. 7 ”Ordin de eliberare a numerarului”

Anexa nr. 8 ”Creditele oferite de B.C. ”Energbank””

Continuare Anexa nr. 8 ”Creditele oferite de B.C. ”Energbank””

Anexa nr. 9 ” Cerere de acordare a creditului”

Anexa nr. 10 ” Cerere privind solicitarea informației din biroul istoriilor de credite”

Similar Posts

  • Management DE LA Сonnaissanсe D’une Administration Рublique

    MANAGEMENT DE LA СONNAISSANСE D’UNE ADMINISTRATION РUBLIQUE CONTENU ABSTRACT ANNOTATION LISTE DES ABREVIATIONS LISTE DES FIGURES LISTE DES TABLEAUX INTRODUCTION СHAPITRЕ 1. CАDRЕ CONTЕXTUЕL THЕORIQUЕ ЕT MЕTHODOLOGIQUЕ DЕ L’ЕTUDЕ. IDЕNTIFIСАTIОN DU КNОWLЕDGЕ MАNАGЕMЕNT 1.1. La Connaissance. Définition et typologie 1.2. Gеstion dеs connaissancеs. Visions еt intеrprеtations 1.3. Les apports du Knowledge Management dans l’administration publique….

  • Rolul Eticii In Afaceri

    Introducere “Etica în afaceri nu trebuie să se reducă la un cod de reguli morale, ci trebuie să servească drept instrument pentru manageri la luarea deciziilor.” De decenii bune, etica în afaceri nu mai e o simplă formulă în urechile consumatorilor ori ale managerilor, este o disciplină situată la granița dintre filosofia moralei și management…

  • Impozitul PE Profit Aspecte Contabile ȘI Fiscale

    ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI FACULTATEA DE CONTABILITATE SI INFORMATICĂ DE GESTIUNE Program Master: Contabilitate,Control si Expertiză LUCRARE DE DISERTAȚIE IMPOZITUL PE PROFIT: ASPECTE CONTABILE ȘI FISCALE COORDONATOR ȘTINȚIIFIC: Profesor univ. dr. IOANĂȘ Corina ABSOLVENT: Manoilă Diana– Andreea BUCUREȘTI 2016 CUPRINS CAPITOLUL I. STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU. SINTEZĂ DIN LITERATURA DE SPECIALITATE Importanța temei și motivația de…

  • Potentialul Comercial al Sc Mobifag Srl

    CUPRINS CAPITOLUL I. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C.MOBIFAG SRL 1.1 Elemente de identificare………………………………………………………………………………………….. 1.2 Mod de constituire………………………………………………………………………………………………….. 1.3 Istoricul S.C Mobifag SRL………………………………………………………………………………………. 1.4 Scopul și obiectivul S.C.Mobifag SRL……………………………………………………………………… 1.5 Procesul tehnologic………………………………………………………………………………………………… CAPITOLUL II. STAREA ECONOMICĂ GENERALĂ A S.C.MOBIFAG SRL 2.1 Dimensiunea afacerii ……………………………………………………………………………………………… 2.2 Tendința afacerii…………………………………………………………………………………………………….. 2.3 Amplasarea afacerii………………………………………………………………………………………………… 2.4 Relațiile financiare ale societății cu furnizorii…

  • . Studiu Privind Publicitatea Ca Factor de Crestere a Vanzarilor (xyz S.a.)

    Capitolul I Introducere în publicitate Mixul de marketing Pentru întreprindere, strategia de piață este doar un ghid. Promovarea unei politici globale de marketing presupune inițierea unui șir de acțiuni practice și antrenarea unor eforturi pentru desfășurarea lor. Pentru aceasta este nevoie de un ansamblu coerent, pus în mișcare pe baza unor programe, care să optimizeze…