Raport DE Evaluare

=== Raport de evaluare modificat ===

CUPRINS

ANEXE

CAPITOLUL I: Prezentarea societății

1.1.PREZENTAREA CLIENTULUI

Sediul societății :

Obiectivul principal de activitate:

Capitalul social:

Capitalul social este împărțit în acțiuni nominative egale cu o valoare nominală de lei fiecare.

Structura acționariatului și a capitalului social se prezintă după cum urmează:

Comentarii:

1.2.OBIECTUL, SCOPUL ȘI UTILIZAREA EVALUĂRII

Evaluarea S.C. S.A. are ca obiect evaluarea societății în vederea obținerii unei valori de piață cât mai aproape de realitate. Rezultatul evaluării se va utiliza numai de către conducerea societății, reprezentată de domnul Director General (începând cu 1 decembrie 2010), pentru a avea o imagine reală a ceea ce reprezintă și valorează societatea în ansamblul ei în vederea continuării activității.

1.3.DATA ESTIMĂRII VALORII

Data evaluării este: 31.12.2010, este data la care se aplică opinia evaluatorului în ceea ce priveste valoarea estimată;

Data raportului este: 15.01.2011, este data la care se face raportul de evaluare.

1.4. INSTRUCȚIUNILE EVALUĂRII

Numele clientului și a părții care a dat tematica: conducerea S.C. S.A.

Scopul evaluării: estimarea valorii de piata a societății S.C. S.A………………………….. …………………………………………………………………………………………………………………………………

1.5. TIPUL VALORII ESTIMATE.

Tipul valorii estimate: în urma acestui raport de evaluare se estimează valoarea de piață a societății S.C. S.A. la data de 31.12.2010 în vederea…………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………

1.6. IPOTEZE ȘI CONDIȚII LIMITATIVE

1. Prezentul raport este întocmit la cererea clientului și în scopul precizat. Nu este permisă folosirea raportului de către o terță persoană fără obținerea, în prealabil, a acordului scris al clientului, autorului evaluării și evaluatorului verificator, așa cum se precizează la punctul 8 de mai jos. Nu se asumă responsabilitatea față de nici o altă persoană în afara clientului, destinatarului evaluări și celor care au obținut acordul scris și nu se acceptă responsabilitatea pentru nici un fel de pagube suferite de orice astfel de persoană, pagube rezultate în urma deciziilor sau acțiunilor întreprinse pe baza acestui raport.

2. Raportul de evaluare își păstrează valabilitatea numai în situația în care condițiile de piață, reprezentate de factorii economici, sociali și politici, rămân nemodificate în raport cu cele existente la data întocmirii raportului de evaluare.

3. Evaluatorul nu este responsabil pentru problemele de natură legală, care afectează fie proprietatea imobiliară evaluată, fie dreptul de proprietate asupra acesteia și care nu sunt cunoscute de către evaluator. În acest sens se precizează că nu au fost făcute cercetări specifice la arhive, iar evaluatorul presupune că titlul de proprietate este valabil și se poate tranzacționa, că nu există datorii care au legătură cu proprietatea evaluată și aceasta nu este ipotecată sau închiriată. În cazul în care există o asemenea situație și este cunoscută, aceasta este menționată în raport. Proprietatea imobiliară se evaluează pe baza premisei că aceasta se află în posesie legală (titlul de proprietate este valabil) și responsabilă.

4. Dacă nu se arată altfel în raport, se înțelege că evaluatorul nu are cunoștință asupra stării ascunse sau invizibile a proprietății (inclusiv, dar fără a se limita doar la acestea, starea și structura solului, structura fizică, sistemele mecanice și alte sisteme de funcționare, fundația, etc.), sau asupra condițiilor adverse de mediu (de pe proprietatea imobiliară în cauză sau de pe o proprietate învecinată, inclusiv prezența substanțelor periculoase, substanțelor toxice etc.), care pot majora sau micșora valoarea proprietății. Se presupune că nu există astfel de condiții dacă ele nu au fost observate, la data inspecției, sau nu au devenit vizibile în perioada efectuării analizei obișnuite, necesară pentru întocmirea raportului de evaluare. Acest raport nu trebuie elaborat ca un audit de mediu sau ca un raport detaliat al stării proprietății, astfel de informații depășind sfera acestui raport și/sau calificarea evaluatorului. Evaluatorul nu oferă garanții explicite sau implicite în privința stării în care se află proprietatea și nu este responsabil pentru existența unor astfel de situații și a eventualelor lor consecințe și nici pentru eventualele procese tehnice de testare necesare descoperirii lor.

5. Evaluatorul obține informații, estimări și opinii necesare întocmirii raportului de evaluare, din surse pe care le consideră a fi credibile și evaluatorul consideră că acestea sunt adevărate și corecte. Evaluatorul nu își asumă responsabilitatea în privința acurateței informațiilor furnizate de terțe.

6. Conținutul acestui raport este confidențial pentru client și destinatar și autorul nu îl va dezvălui unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute de Standardele Internationale de Evaluare și/sau atunci când proprietatea a intrat în atenția unui corp judiciar calificat.

7. Evaluatorul a fost de acord să-și asume realizarea misiunii încredințate de către clientul numit în raport, în scopul utilizării precizate de către client și în scopul precizat în raport.

8.Consimțământul scris al evaluatorului, trebuie obținut înainte ca oricare parte a raportului de evaluare să poată fi utilizată, în orice scop, de către orice persoană, cu excepția clientului și a creditorului, sau a altor destinatari ai evaluării care au fost precizați în raport. Consimțământul scris și aprobarea trebuie obținute înainte ca raportul de evaluare (sau oricare parte a sa) să poată fi modificat sau transmis unei terțe părți, inclusiv altor creditori ipotecari, alții decât clientul sau altor categorii de public, prin prospecte, memorii, publicitate, relații publice, informații, vânzare sau alte mijloace.

1.6. CONFORMITATEA CU STANDARDELE DE EVALUARE

Baza de evaluare o constituie:

Standardele Internetionale de Evaluare;

Standardele ANEVAR;

Standardele Internaționale de Raportare Financiara, etc.

1.7. DECLARAȚIA DE CONFORMITATE

Ca evaluator, declar ca raporul de evaluare a fost realizat în concordanță cu reglementările Standardele Internetionale de Evaluare și cu ipotezele și condițiile limitative cuprinse în prezantul raport.declar că nu am nici o relație particulară cu clientul și nici un interes actual sau viitor față de proprietatea evaluată. Rezultatele prezentului raport de evaluare nu se bazează pe solicitarea obținerii unei anumite valori, solicitare venită din partea clientului sau a lor personae care au interese legate de client , iar renumerarea nu se face în funcție de satisfacerea unei asemenea solicitări. În aceste condiții, subsemnatul, în calitate de elaborator, îmi asum responsabilitatea pentru datele și concluziile prezentate în prezentul raport de evaluare.

CAPITOLUL II

DIAGOSTICAREA SOCIETĂȚII

2.1. DIAGNOSTICUL JURIDIC

S.C. Galați S.A. are următoarele aspecte juridice:

Contractul de închiriere (locație):

cladirea sediul societății situată pe strada

Titlu de proprietate – societatea are în proprietate:

clădirea sediului central, hale;

Situatia creditelor acordate – nu a acordat credite.

Asigurări – societatea are făcute asigurări la mijloacele de transport și a plătit primele de asigurare.

Dreptul fiscal – S.C. S.A. este înregistrată la Administrația Financiară a Municipiului Galați.

Obligații restante fata de bugetul asigurarilor sociale: total = …………………. RON

Din care:

Contribuții pentru asigurări sociale datorate de angajați = ………………….. RON

Contribuții la fondul asigurărilor sociale de sănătate = ……..……………RON

Contribuția pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj = ……….………. RON

Obilgații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri (fond pentru accidente de muncă și boli profesionale) = …………………. RON

Obligații restante față de alți creditori = ……………. RON

Impozite și taxe neplătite la bugetul de stat = …………….. RON

Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială=……………………. RON

Dreptul muncii – societatea are contract colectiv de muncă pentru toți angajații săi. Salariile au fost plătite la timp.

Dreptul mediului – societatea prin activitatea ei nu a contaminat terenul și amplasamentele învecinate.

Dreptul societăților comerciale – societatea s-a înființat în …….. pe bază de contract de societate și statut încheiat în formă autentică în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Adunarea generala a acționarilor aprobă anual bilanțul, contul de profit și pierdere, notele explicative la bilanț, etc.

2.2. DIAGNOSTICUL COMERCIAL

Obiectivul principal al diagnosticului comercial îl constituie estimarea pieței societății S.C. ………………… S.A.. și a poziției pe piață. Analizele din acest capitol constituie suportul previziunilor veniturilor viitoare și deci utilizării metodelor de evaluare bazate pe acestea.

Sunt analizate elementele care influentează activitatea comercială a societății noastre. Se va face o analiză a factorilor interni și externi.

Analiza mediului extern: este o analiză strategică a mediului în care societatea își desfășoară activitatea. Analiza se va concentra asupra forțelor politice, economice, socio-culturale și tehnologice care influențează activitatea întreprinderii. Trebuie evaluate 4 forțe în scopul identificării amenințărilor și oportunităților prin care mediul extern influențează societatea noastra.

Cele 4 forțe sunt:

forțe economice la nivel macroeconomic (nu influențează activitatea comercială a societății noastre) și la nivel microeconomic (influentează intr-o anumită măsură activitatea);

forțe socio-culturale (nu influențeză activitatea firmei);

forte politice (nu influentează activitatea societății pentru că administratorii ei nu fac politic și nu sunt membri ai vreunui partid);

forțe tehnologice (evoluția tehnologiei influentează în sensul achiziționării de tehnologie modernă și vânzării celei vechi).

Analiza mediului intern comercial conține următoarele componente:

Produsele comercializate. Politica de produs.

Analiza pieței.

Analiza activității și strategiei firmei.

Produsele comercializate de S.C. …………………….. S.A. sunt:

Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra activității comerciale a societății analizate se poate prezenta o schema a ponderilor pe care le au mărfurile în totalul vânzărilor firmei pe 2010:

venituri din vânzarea mărfurilor = ……….. RON

venituri din producția vândută = ……………… RON

Total cifra de afaceri = …………….. RON

venituri din vanzarea marfurilor/CA% = ………….. %

venituri din producția vândută/CA% = ……….. %

Analizând evoluția ponderilor veniturilor în cifra de afaceri am observat reorientarea politicii societății către vânzarea produselor finite, și anume a………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Analiza pietei

Piața societății:

Clienții societății:………………….lei ;

Analiza activității și strategiei firmei

Din prezentarea produselor, pieței și mediului extern, urmează o analiza a activității comerciale a societății, văzută prin prisma strategiei aplicate, a istoricului vânzărilor, a strategiei de marketing aplicată, detaliată pe cele 4 domenii ale mixului: politica de preț, politica de distribuție, politica de comunicare și politica de produs.

Activitatea de contractare-desfacere

Clienții sunt selectați de societate în functie de domeniul de activitate, care să coincidă cu cel al societății noastre și care oferă un adaos comercial mulțumitor și o piață de desfacere stabile pentru mărfurile comercializate și pentru serviciile prestate.

Evoluția Cifrei de Afaceri în anii 2008-2010:

– Lei –

Politica de preț

Societatea S.C. …………………S.A. stabilește prețurile produselor finite obținute astfel încât să se acopere cheltuielile de producție și să se obțină și un profit în urma vânzării lor.

Politica de distribuție

Se analizează canalele de distribuție ale societății, modul în care produsele finale, serviciile și mărfurile ajung la clienți și/sau consumatorii finali.

Canalele de distribuție ale societății sunt:

directe, atunci când firma prestează servicii direct clientului;

indirecte, prin reprezentanți, în ceea ce privește produsele firmei.

Politica de promovare

Se urmăresc activitățile de comunicare realizate, publicitatea, activități de promovare a produselor proprii, relațiile cu publicul. Publicitatea societății se face prin pliante publicitare, mail-uri trimise periodic clienților vechi, customer care, și clienților potențiali pentru a face cunoscute ofertele acesteia.

2.3. DIAGNOSTICUL MANAGEMENT, ORGANIZARE ȘI RESURSE UMANE

I. ASPECTE ALE RESURSELOR UMANE

1. Analiza dimensiunii și structurii potențialului uman

2. Analiza comportamentului personalului

Se analizează:

timpul de munca disponibil: este utilizat eficient, fără goluri de activitate, acoperind programul zilnic de 8 ore de muncă;

mobilitatea personalului: personalul societății se deplasează atât în țară, cât și în străinătate pentru diverse activități;

gradul de conflictualitate dintre salariați: nu au existat greve, iar conflictul dintre salariați este la nivel minim.

3. Analiza nivelului de salarizare și motivare a personalului

Se realizează cu ajutorul unor indicatori specifici cum ar fi: nivelul salariului și venitului salarial mediu brut în comparativ cu cel al sectorului de activitate, zona sau economie: fiecare salariat este plătit corespunzator funcției pe care o deține în cadrul societății.

4. Analiza condițiilor de muncă

Se impune verificarea îndeplinirii programelor de protecție a muncii și de reducere a riscurilor:

societatea are organizat un program de protecție a muncii;

salariatii au fost selectati la angajare în functie de cunoștintele și practica în domeniu, aceștia fiind deja specializati prin cursuri de perfectionare și specializare, școli, etc.

salariații care lucrează în mediu de risc au echipamente de protecție.

II. ASPECTE ALE MANAGEMENTULUI ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Acest diagnostic vizează modul de organizare a întreprinderii și analizează calitatea managementului, procesului de conducere și a echipei pentru a aprecia adecvarea acestora la cerințele dezvoltării viitoare. Ca tip de structura organizatională se pot distinge două modele: mecanicist și organic, aceste două concepte definind caracterul organizației. Organizațiile se află între cele două extreme fiind esențial ca starea în care se găsesc să fie în concordanță cu mediul economic. Într-un mediu turbulent, ca al economiei noastre de piață, organizațiile de tip organic sunt mai eficiente și mai adaptabile. Organizațiile de tip mecanicist, caracteristice unui mediu stabil, au dificultăți în a se adapta.

Caracteristicile sistemelor de coordonare mecaniciste și organice comparative cu sistemul societății noastre:

Conducerea operativă este formată din :

2.4. DIAGNOSTICUL ACTIVITĂȚII DE CERCETARE – DEZVOLTARE

Trecerea la economia de piață și extinderea legăturilor economice cu țările occidentale dezvoltate, în condiții de competitivitate, impun amplificarea activităților de cercetare-dezvoltare proprii și de asimilare a progresului tehnic și managerial realizat de aceste țări. Ca urmare, preocupările legate de activitatea de cercetare-dezvoltare dobândesc noi dimensiuni și implicații, devenind, în concepția noastră, funcțiunea esențială a organizației.

Pentru asigurarea calității corespunzătoare și continue a serviciilor si a întreținerii produselor se acordă o atenție deosebită pregătirii profesionale a tuturor salariaților, ceea ce contribuie, alături de celelalte aspecte enumerate, la optimizarea indicatorilor tehnico-economici, în scopul dezvoltării și extinderii prestigiului firmei. Personalul este alcătuit din specialiști în automatizări, informatică, proiectare. Nivelul pregătirii profesionale a crescut permanent.

2.5. DIAGNOSTICUL OPERAȚIONAL

Diagnosticul operațional are ca obiectiv estimarea performanțelor tehnice anterioare ale întreprinderii și identificarea soluțiilor de ordin tehnic care să asigure viabilitatea și dezvoltarea acesteia.

O structura posibilă a diagnosticului operațional cuprinde 7 componente:

1. Organizarea activității de exploatare (Nota explicativă 4 Analiza rez. Din exploatare)

Societatea include în cheltuielile activității de bază toate elementele de cost aferente costului de producție, și anume cheltuielile directe – materiale, salariile personalului direct productive și prestările servicii aferente proiectelor, iar la cheltuielile generale și de administrație-elementele ce compun costurile indirecte și anume cheltuielile personalului de administrativ, cheltuielile cu amortizările și provizioanele, precum și celelalte cheltuieli, cum ar fi : chirii, telefoane, utilități, etc.

2.Capacitatea de producție și gradul de utilizare a capacității

Capacitatea de producție a crescut în ultimul an față de anii anteriori. Aceasta denotă extinderea activității firmei.

3. Activitatea tehnică de întreținere și reparații

Se face la mașinele de transport și la utilaje prin contractul de service cu unitățile specializate.

4. Asigurarea calitatii produselor

Societatea are un compartiment care asigură controlul calitătii mărfurilor comercializate. Se verifică certificatele de calitate ale mărfurilor achiziționate și se emit certificate de calitate pentru produsele vândute. Serviciile și produsele au certificate de garanție.

5. Activitatea de cercetare-dezvoltare

6. Activitatea de aprovizionare

7. Informatizarea societății

Societatea S.C …………………. S.A. are un grad de informatizare destul de ridicat, majoritatea compartimentelor funcționale fiind dotate cu tehnica de calcul.

Compartimentul financiar-contabil are o rețea de calculatoare prin care ruleaza un program ce cuprinde tot ciclul documentelor ce privesc aprovizionarea, desfacerea, prestarea de servicii, producția, etc.

2.6. DIAGNOSTICUL ECONOMICO – FINANCIAR

Diagnosticul financiar stabilește starea de sănătate economico-financiară a societății noastre și stabilește posibilitățile de redresare în viitor.

Diagnosticul financiar este rezultatul analizei financiare a întreprinderii, care presupune parcurgerea unor etape și utilizarea unor metode și procedee pentru realizarea obiectivului ei.

Problematica analizei financiare, utilă evaluarii întreprinderii, având în vedere și exigentele standardelor internetionale și nationale de evaluare, poate fi sintetizată:

Analiza echilibrului financiar;

Analiza indicatorilor de evoluție;

Analiza indicatorilor de structura;

Analiza structurii costurilor;

Analiza indicatorilor de finanțare;

Analiza indicatorilor de gestiune;

Analiza indicatorilor de activitate;

Analiza indicatorilor economico-financiari;

Analiza indicatorilor de bonitate.

Analiza echilibrului financiar

Se va prezenta bilanțul armonizat al S.C. “…………………………..” S.A. în tabelul ce urmează:

Analiza echilibrelor pe baza bilanțului financiar

Analiza situației nete = SN = Active – Datorii totale

Calculul Fondului de Rulment în cele trei variante conduce la rezultatele din:

FRF>0 => Deoarece fondul de rulment financiar este pozitiv, capitalurile permanente finanțează o parte din activele circulante, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. Această situație pune în evidență fondul de rulment financiar ca expresie a realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

Activele circulante transformabile în lichidități într-un termen scurt (sub un an) vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt (exigibile într-un interval de timp sub un an), dar, în egală măsură și degajarea lichidităților excedentare. Această situație reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii, sub aspectul solvabilității sale.

Dacă FRF>0 => situație favorabilă respectiv un nivel al capitalurilor permanente suficient de ridicat pentru a permite finanțarea integrală a imobilizărilor, cât și asigurarea unei marje de lichiditate pentru a face față riscurilor diverse pe termen scurt.

Calculul Fondului de Rulment propriu și străin pe baza datelor din Tabelul conduce la rezultatele din Tabel.

NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa și conturi la bănci) – (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).

Necesarul de fond de rulment (NFR). Operațiile de exploatare antrenează formarea nevoii de finanțare care conduce la constituirea mijloacelor de finanțare. Confruntarea globală a acestor nevoi și a acestor mijloace de finanțare face să se degaje o nevoie de finanțare indusă de ciclul de exploatare sau nevoia de fond de rulment.

Nevoile de finanțare determinate de ciclul de exploatare, sau utilizările ciclice, corespund avansărilor de fonduri pe care întreprinderea e constrânsă să le afecteze pentru costituirea stocurilor sale (materii prime și materiale, producție în curs de fabricație, produse finite în depozit și altele) și pentru a acorda termene de plată partenerilor săi comerciali (clienților), cărora le-a livrat produse finite, le-a executat lucrări, sau le-a prestat servicii.

Deoarece NFR>0 => semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Situația în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. În caz contrar , nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte , respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.

Calculul Trezoreriei Nete pe baza bilanțului conduce la rezultatele din Tabel:

TN>0 => Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. Deoarece trezoreria netă este pozitivă (FRF>NFR), atunci excedentul de finanțare, expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente, se regăsește sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în casă. Această situație favorabilă se concretizează într-o îmbogățire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune din abundență de lichidități care îi permit, atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât și efectuarea diverselor plasamente eficiente și în deplină siguranță pe piața monetară și/sau financiară. Se poate vorbi, în acest caz, chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.

Deoarece trezoreria netă este pozitivă atunci se înregistrează un excedent de finanțare datorită desfășurării unei activități eficiente, iar îmbogățirea trezoreriei arată că întreprinderea dispune de lichidități suficiente, care îi vor permite rambursarea datoriilor, dar si realizarea unor plasamente eficiente atât pe piața monetară, cât și pe cea financiară. În acest context întreprinderea se bucură de autonomie financiară pe termen scurt.

TN pozitivă evidențiază faptul că exercițiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar. Acest excedent de trezorerie urmează să fie plasat pe piața monetară sau financiară. Plasamentul monetar sau financiar urmărește trei obiective:

lichiditatea valorilor mobiliare de plasament;

rentabilitatea valorilor mobiliare de plasament;

securitatea valorilor mobiliare de plasament.

De aceea, se recomandă cumpărarea unor valori mobiliare de plasament ușor negociabile și cu o bună reputație pe piața de capital.

Bilanțul funcțional

FRNG = Resurse durabile – Utilizări stabile brute.

Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total este redat în Tabel

TN = Trezoreria activă (Disponibilități) – Trezoreria pasivă (Creditede trezorerie):

2. INDICATORI DE EVOLUȚIE

Calculul indicatorilor de evolutie (din Contul de Profit si Pierdere)

3. INDICATORII DE STRUCTURĂ Calculul indicatorilor de structura (pe baza de Bilant)

INDICATORI PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

ron

Contul de profit și pierdere în listă

Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Cifra de afaceri (CA) – indicator care măsoară rezultatele la nivel microeconomic, reprezentând volumul încasărilor din activitatea proprie, într-o perioadă de timp, încasări efectuate la prețul pieței.

Cifra de afaceri însumează toate încasările rezultate din acte de comerț: vânzări de bunuri materiale, prestări de servicii, depuneri la bănci și instituții financiare, acordarea de credite, operațiuni bursiere. In limbajul financiar-contabil, cifra de afaceri mai este cunoscută sub denumirea de „vânzări” sau de „venituri brute”.

Cifra de afaceri măsoară performanța economică a firmelor și e folosită drept criteriu pentru clasificarea acestora după importanța lor economică.

Nivelul acestui indicator este determinat de volumul afacerilor realizate de întreprindere cu terții ca urmare a activității profesionale normale și curente a întreprinderii.

Cifra de afaceri este mai întâi o valoare netă, rabatul, remiza și reducerile acordate fiind eliminate.

Cifra de afaceri este reprezentată financiar de o cantitate de marfă sau de producție sau de lucrări sau de servicii vândută. Variațiile sale nu sunt în mod automat proporționale cu volumul vânzărilor, atât timp cât factorul preț intervine în mod egal asupra mărimii sale. Rezultă că nu se poate stabili un paralelism între variația cifrei de afaceri și stocuri, în plus comparațiile trebuiesc legate de sectorul de activitate al întreprinderii. In legătură cu cifra de afaceri este foarte util să cunoaștem activitatea națională și internațională a întreprinderii.

Ca urmare a operațiilor de vânzare apara taxa pe valoarea adăugată ca aport principal de taxe. Contul de rezultat presupune o prezenatre fără taxe a veniturilor realizate de intreprindere din vânzări, deci taxa pe valoarea adăugată plătită și colectată nu figurează în acest document.

Taxa pe valoarea adăugată este o informație utilă de analizat, care nu trebuie neglijată deoarece generează un flux de trezorerie de mare amplitudine. Pentru aceasta se pornește de la cercetarea documentelor fiscale.

Scenarii care conduc la degradarea echilibrului funcțional antrenând vulnerabilitatea întreprinderii:

creșterea foarte rapidă și nestăpânită a cifrei de afaceri. Întreprinderea cunoaște o creștere a nevoii de fond de rulment paralelă cu cea a cifrei de afaceri. Fondul de rulment crește mai lent decât nevoia de fond de rulment, generând automat o criză de trezorerie;

creșterea insuficientă a cifrei de afaceri. În decursul mai multor exerciții financiare, întreprinderea beneficiază de o trezorerie satisfăcătoare. Ca o reacție la creșterea insuficientă a cifrei de afaceri, întreprinderea acceptă condiții noi de reglementare vis-a-vis de clienții săi, concretizate în creșterea creanțelor sale. Aceasta antrenează o creștere bruscă a nevoii de fond de rulment, care degradează situația trezoreriei.

Marja comercială (MC; adaosul comercial) vizeză în exclusivitate întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială și comercială). Activitatea comercială presupune cumpărarea și revânzarea mărfurilor, mărfurile fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi revândute în aceeași stare.

Excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora reprezintă marja comercială. Costul de cumpărare al mărfurilor vândute (revândute) include prețul de cumpărare (preț fără TVA) majorat cu cheltuieliele accesorii de cumpărare și corectat cu variația stocurilor de mărfuri.

Marja comercială este principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale. Daca cifra de afaceri este un indicator de volum al activității, suma marjei comerciale, generată de cifra de afaceri realizată, este indicatorul indispensabil pentru aprecierea gestiunii unei intreprinderi comerciale. Practica demonstrează că două întreprinderi cu activitate comercială pot realiza, cu aceeși cifră de afaceri, marje comerciale diferite. Ori, marja comercială constituie singura resursă veritabiă a întreprinderii comerciale.

Mărimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat în funcție de tipul politicii de vânzare promovată de întreprindere.

Pentru aprecierea oportunității politicii comerciale promovată de întreprindere, marja comercială trebuie descompusă pe produse sau evidențiată pe rotația stocurilor, știut fiind faptul că reducerea marjei ar trebui, în mod normal, să fie compensată printr-o creștere a vânzărilor, care conduce, în principiu la o reorientare a politicii comerciale.

Marja comercială se constituie ca un indicator de bază pentru studiile previzionale, permițând determinarea pragului de rentabilitate sau punctul critic al activității comerciale (cheltuieli fixe / marja comercială unitară).

În mod similar și cu semnificație apropiată, întreprinderile industriale sau de service pot calcula un indicator denumit marja asupra consumurilor materiale, ca diferență între producția exercițiului și consumurile materiale (cumpărări de materii prime și materiale – creșterea sau + diminuarea stocurilor de materii prime și materiale în cursul perioadei de gestiune). Acestă marjă este cu atât mai semnificativă cu cât producția imobilizată este mai redusă și consumul de materiale important.

Producția exercițiului (PE; în cadrul activității industriale) include valoarea bunurilor și serviciilor „fabricate” de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Drept uramare, producția exercițiului va include trei elemente: producția vândută, producția stocată și producția imobilizată .

Producția exercițiului fiind conceptul central în calculul stocurilor intermediare de gestiune, alături de marja comercială, merită diferențiat de indicatorul cifră de afaceri. La întreprinderile cu activitate mixtă, cifra de afaceri evidențiază vânzările de mărfuri și producția vândută, în timp ce la întreprinderile industriale, aceasta reflectă doar producția vândută. Ignorând anumite aspecte esențiale privind activitatea întreprinderii, cum sunt decalajele între momentul facbricării și cel al facturării antrenând variația stocurilor ca si producție imobilizată care uneori poate înregistra valori semnificative, cifra de afaceri poate să genereze o imagine deformată asupra activității întreprinderii. Dimpotrivă, producția exercițiului oferă o imagine mai fidelă a activității reale a întreprinderii pe durata perioadei de gestiune.

Producția trebuie calcultă fară taxa pe valoarea adăugată pentru a elimina posibilele influențe ale acesteia, ai ales daca procentul de aplicare diferă în funcție de produs.

Producția nu este constituită din elemente evaluate în același mod. Astfel, producția vândută este estimată la prețul de vânzare; producția imobilizată și stocată este estimată la nivelul costului de producție, în plus producția stocată poate fi influențată și de provizioanele pentru depreciere.

Valoarea adăugată (VA) reprezintă bogăția creată de întreprindere ca urmare a operațiilor sale de exploatare. Ea măsoară „ponderea economică” a întreprinderii și constituie criteriul de dimensiune cel mai pertinent.

De la un exercițiu la altul, procentul de variație al valorii adăugate este un bun indicator al creșterii întreprinderii.

Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare, rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți. Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:

– personalul, prin salarii, indemnizații, premii și cheltuieli sociale;

– statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate – subvenții pentru exploatare;

– creditorii, prin dobânzi, dividende și comisioane plătite;

– acționarii, prin dividende plătite;

– întreprinderea, prin capaciattea de autofinanțare.

Cu cât ciclul de producție este mai lung, cu atât este mai mare valoarea adăugată, dar și NFR este mai mare. Creditele-furnizor sunt mai mici în raport cu creanțele-clienți și stocurile aflate în diverse faze ale producției.

Excedentul brut al exploatării (EBE) – componentă care ilustreză în Sistemul Conturilor Naționale, destinațiile valorilor adăugate brute create în interiorul unității. Conform metodei veniturilor de determinare a nivelului indicatorilor macroeconomici (PIB), destinate valorii adăugate brute sunt: veniturile din muncă (salariile nete, impozitul direct pe salariu, contribuția la asigurările sociale), veniturile din proprietate (renta și dobânda) și veniturile obținute din activitatea de întreprinzător (profitul net distribuit rămas la dispoziția entității care l-a obținut, impozitul direct pe profit, dividendele cuvenite acționarilor).

Ultimele două categorii de venituri alcătuiesc excedentul brut al exploatării. Pentreu a determina excedentul net al exploatării, din valoatea excedentului brut trebuie dedusă amortizarea capitalului fix.

Excedentul brut de explatare (EBE) este ceea ce rămâne din valoarea adăugată după reglarea impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate precum și a cheltuielilor de personal. EBE este deci sursa pe care o obține întreprinderea numai ca urmare a operațiilor sale de exploatare. Într-adevăr, EBE este independent de modul de finanțare, de modalitățile de amoritzare, de veniturile și cheltuilelile în afara exploatării, de impozitul pe beneficii; el nu depinde decât de operațiunile de producție și comercializare și din această cauză constituie un bun criteriu al performanței industriale și comerciale a întreprinderii.

Rolul excedentului brut al exploatării în analiza financiară poate fi urmărit sub trei aspecte:

Excedentul brut al exploatării este o măsură a performanțelor economice ale întreprinderii. Un excedent brut al exploatării sufivient de mare va permite întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite și asigurarea finațării sale care antrenează cheltuieli financiare, iar diferența va fi distribuită statului (impozit pe profit), acționarilor (dividende) și/sau conservată prin autofinanțare.

Excedentul brut al exploatării este independent de politica financiară a întreprinderii (nu este influențat de veniturile și chleltuielile finaciare dependente de structura financiară a întreprinderii), de poiltica de investiții (nu ține cont de deciziile întreprinderii privind modalitățile de calcul ale amortizării), de politica de divident, de politica fiscală și de elementele excepționale (nu ia în calcul impozitul pe profit și rezultatul excepțional). Acest sold intermediar de gestiune poate să pună în evidență, mai bine decât rezultatul final, o deficiență, structurală a întreprinderii în plan pur industrial și comercial.

Excedentul brut al exploatării reprezintă o sursă financiară fundamentală pentru întreprindere. Sub rezerva producției imobilizate și a decalajelor generatoare de creanțe stocuri și datorii cu consecințe asupra trezoreriei, excedentul brut de exploatare constituie resursa finaciară fundamantală care va fi utilizată pentru menținerea sau creșterea capacității de producție a întreprinderii, plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit și dividendelor, rambursarea împrumuturilor angajate anterior. Dar, această resursă financiară fundamentală, nu este decât o resursă de trezorerie potențiala, un cash-flow potențial degajat de exploatare, susceptibil de a se transforma în disponibilități prin măsura reglementării decalajelor dintre nevoile și resursele exploatării.

Rezultatul exercițiului (RE) realizează o confruntare globală între ansamblul cheltuielilor și ansamblul veniturilor unei întreprinderi pe o perioadă de timp dată, numită exercițiu. Acest rezultat va fi luat în considerare la determinarea impozitului pe profit, având astfel o dublă semnificați: de pe o parte ca o sancțiune, penalizare globală a activității sub toate aspectele sale (adică, un indicator aferent eficienței de care întreprinderea dă dovadă prin activitatea industrială, comercială, financiară sub influența unor evenimente favorabile sau nu ale mediului extern) și pe de altă parte rezultatul exercițiului măsoară fluxul de resurse suplimentar creat (beneficiu) sau consumat (pierdere) de către întreprindere.

Rezultatul exercițiului permite evaluarea efectului activității întreprinderii asupra acumulării. Beneficiul semnalează caracterul lărgit al acestei acumulări, adică reconstituirea capitalurilor angajate și obținerea unor resurse suplimentare. O pierdere, semnalează, dimpotrivă, că resursele angajate nu au putut fi reconstituite complet, și putem vorbi în această situație de o reproducție restrânsă a capitalurilor avansate în cursul

exercițiului.

Calitatea informației furnizată de către indicatorul rezultatul exercițiului, este influențată de:

distorsiunile privind evaluarea veniturilor și cheltuielilor ca urmare a unor incertitudini care nu pot fi evitate (amortizările, provizioanele, variațiile de curs valutar);

importanța unor factori accidentali care se reflectată în cheltuielile sau veniturile extraordinare.

Rezultatul exercițiului reprezintă venitul care revine asociaților. Pornind de la rezultatul exercițiului este calculată rentabilitatea capitalurilor proprii.

Rezultatul financiar (RF) se determină ca diferență dintre cheltuielile și veniturile specifice legate de operațiunile financiare ale întreprinderii. La prima vedere poate părea o sancțiune specifică gestiunii financiare a întreprinderii. Cheltuielile și veniturile financiare apar:

induse de costul finanțării al necesarului de fond de rulment legat de explotare;

legate de gestiunea trezoreriei;

generate de gestiunea portofoliului întreprinderii, care reflectă și obiectivele creșterii externe în funcție de strategia industrială și/sau comercială a întreprinderii;

incidențele favorabile sau nefavorabile ale fluctuației cursului de schimb valutar asupra creanțelor și datoriilor sau ale fluxurilor de lichidități în devize.

În aceste condiții, rezultatul financiar reflectă calitatea gestiunii financiare, precum și efectele imputabile activității de exploatare, strategiei de dezvoltare industrială și comercială (participații) sau ale instabilității monetare a mediului economic.

Rezultatul curent (RC: profit sau pierdere) este determinat atât de rezultatul exploatării normale și curente, cât și de cel al avtivității financiare. Este, deci, rezultatul tuturor operațiilor curente ale întreprinderii.

Nefiind perturbat de elemente excepționale, acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.

Rezultatul curent este pozitiv: RC>0

Cazurile 1, 2, 3 corespund situațiilor în care întreprinderea degajă rentabilitatea din activitatea sa, întrucât rezultatul exploatării și rezultatul financiar nu sunt niciodată negative. Acestea sunt deci situațiile ideale.

Cazul 1: profit curent „manager întreprindere”

Datorită unui bun echilibru al politicii financiare, rezultatul exploatării nu este absorbit de cheltuielile financiare: este situația ideală. Intreprinderea a investit suficient? Promovează ea o politică de independență financiară „bun manager al întreprinderii”, beneficiind de efectul de levier care îi permite ameliorarea rentabilității financiare, fără să fie afectată de riscul financiar?

Cazul 2: profitul curent „supermarche” sau „holding”

Intreprinderea desfășoară o activitate generatoare de lichidități (stocuri reduse sau cu rotație rapidă, credite-clienți limitate sau inexistente), pentru care caută cele mai bune plasamente posibile, supraveghind zi de zi expansiunea pieței și gestiunea trezoreriei.

Alte posibilități: întreprinderea este un holding, al cărui obiectiv este maximizarea dividendelor percepute de filialele sale, singura sursă de venituri care permite acoperirea cheltuielilor pentru exploatare.

Cazul 3: profitul curent „monopol”

Intreprinderea ocupă o poziție forte pe piață. Exploatarea foarte rentabilă permite degajarea unor lichidităti sporite al căror plasament constituie sursa de rentabilitate suplimentară.

Situația este ideală, dar este durabilă?

Rezultatul extraordinar (REx) reflectă incidența evenimentelor favorabile și nefavorabile generatoare de rezultat asupra cărora întreprinderea nu dispune de o posibilitate de control decât limitată.

Rezultatul brut al exercițiului (RBE; profitul brut) este stabilit ca diferență între veniturile din exploatare financiare și a celor excepționale (extraordinare) și suma cheltuielilor de exploatare financiare și excepționale (extraordinare). Diferența pozitivă reprezintă profitul, iar cea negativă – pierderea.

Rezultatul net al exercițiului (RNE) exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acest profit net trebuie să fie susținut de existența unor disponibilități monetare reale, astfel el va rămâne doar un potențial de finanțare. Profitul net urmează să se distribuie sub forma dividendelor sau/și să se reinvestească întreprindere. Profitul net nerepratizat constituie sursă de finanțare proprie sau element de autofinanțare genert de însăși activitatea întreprinderii.

Reprezintă rezultatul rămas la dispoziția societății pentru crearea resurselor financiare proprii pentru dezvoltare și remunerarea acționarilor.

Analiza capacității de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare (CAF) reprezintă resursa , degajată în cursul exercițiului, de ansamblul operațiilor de gestiune (operații înregistrate în contul de rezultate, cu excepția operațiunilor de cesiune).

Capacitatea de autofinațare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabila a întreprinderii, la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune (parte de profit repartizată pentru constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și menținere sau reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare.

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii, respectiv sursa financiară, generată de activitatea industrială și comercială a firmei, după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență.

Interesul CAF

Așa cum ne indică și numele său, CAF detrmină posibilitatea de autofinanțare a întreprinderii. Cu cât CAF este mai ridicat, cu atât posibilitățile financiare ale întreprinderii sunt mai mati. Nu numai CAF permite finanțarea imobilizărilor și/sau remabursarea împrumuturilor, dar ea majorează de asemenea potențialul de îndatorare. Totuși, el nu trebuie să asimileze CAF și resursa de trezorerie efectivă. Intr-adevar, o parte a CAF este deja investită în variația de NFR.

Invers, cu cât CAF este mai redusă, cu atât dificultățile întreprinderii riscă să fie mai mari. In particular, un CAF negativ traduce o situație eminamente critică. CAF determină, de asemenea, capacitatea de rambursare a datoriilor financiare. Băncile consideră, în genereal, rata Datorii financiare/CAF la care ele fixează ca limită maximă 3 sau 4. In alți termeni, îndatorirea întreprinderii nu ar trebui să depășească de 3 sau 4 ori CAF.

Pentru aceste motive, este recomandat de a urmări în mod atent evoluția CAF în timp.

Ratele de rentabilitate economică

Ratele de rentabilitate financiară – efectul de levier

5. INDICATORI DE FINANȚARE

-RON-

Rata lichidității generale sau rata capacității de plată a ciclului de exploatare reflectă posibilitatea activelor circulante de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidității generale are o mărime supraunitară, cuprinsă între 2 și 2,5.

6. INDICATORI DE GESTIUNE

-RON-

Comentarii:

7. INDICATORI DE ACTIVITATE

RON

Comentarii:

8. INDICATORI ECONOMICO – FINANCIARI

-RON-

Comentarii:

9. INDICATORI DE BONITATE

Calculul indicatorilor de bonitate (metodologie bancară)

-RON-

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico-financiare întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare.

Măsurarea rentabilității este dată de un sistem de rate explicative, de eficiență, determinate ca raport între efectele economice și financiare obținute (acumulare brută, profituri, dividende etc.) și eforturile depuse pentru obținerea lor (activul economic, capitalurile proprii etc.).

Ratele de rentabilitate evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderilor, permițând compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obținute în raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitatea comercială) și a mijloacelor economice (rentabilitatea economică) sau financiare (rentabilitatea financiară).

Ratele de rentabilitate comercială sau ratele marjelor beneficiare apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoarea adăugată.

Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii și capitaluri proprii, apreciindu-se ca fiind bun când rata este de până la 60% pentru îndatorarea generală și de până la 30% pentru îndatorarea financiară. Pentru a fi considerate satisfăcătoare, ratele amintite trebuie să aibă valori între 60-100% (cea generală) și respectiv 30-70% (cea financiară).

Totodată, prin analiza acestor rate se caracterizează situația îndatorării societății în raport cu resursele acesteia, precum și sursele de finanțare rezultate din activitatea însăși a întreprinderii. Aceste surse reprezintă în fapt rezultate financiare ale societății, din care aceasta poate restitui datoriile sale.

CONCLUZIILE DIAGNOSTICULUI. ANALIZA SWOT.

În procesul de evaluare a unei întreprinderi, pe lângă diagnosticul de componente (juridic, productie, piața și concurența, calitatea producției, personal, financiar) o mare importanță o are diagnosticul global care sintetizează situația întreprinderii.

Prin diagnostic se identifică punctele tari și punctele slabe în activitatea întreprinderii și cauzele lor.

CAP. III. EVALUAREA ÎNTREPRINDERII

Aplicarea abordărilor, metodelor, și tehnicilor, respectiv a procedurilor de evaluare adecvate, se referă la alegerea de către evaluator a două sau mai multe metode de evaluare din categoria de metode practicate ăn domeniul evaluării firmei.

3.1. METODA ACTIVULUI NET CONTABIL (ANC)

Prin intermediul acestei metode se pornește de la valoarea elementelor patrimoniale înscrise în partea de activ a bilanțului contabil, respectiv de la activul contabil (AC), din care se deduc datoriile totale înscrise în pasivul bilanțier (D) și activele considerate non-valori (Anv).

Bilanț încheiat la 31.12

Dacă datele prezentate în bilanțul inițial încheiat la 31 decembrie vor fi grupate, respectiv sintetizate, acestea pot fi prezentate în următoarea formă:

Precizări:

Imobilizări = imobilizări necorcorale + imobilizări corporale + imobilizări financiare.

Împrumuturi = furnizori + provizioane

Datorii totale exigibile = datorii financiare + datorii fiscale

Datele înscrise în bilanț reprezintă valori ce exprimă activul contabil. Pentru a determina valoarea ANC se aplică următoarea formulă:

ANC = AC – (D + Anv), unde D = împrumuturi + datorii exigibile.

ANC2008 = ……………………………..RON

ANC2009 = ……………………………..RON

ANC2010 = ……………………………..RON

Aceste valori care au rezultat reprezintă valoarea patrimonială a firmei evaluată la finele fiecărui an.

3.2. METODA ACTIVULUI NET CONTABIL CORECTAT (ANCC)

Activul net corectat (ANCC) este o metodă de reevaluare care crează posibilitatea reevaluării patrimoniului net existent al unei întreprinderi la valori reale.

Este o metodă mai frecvent utilizată cu rezultate mai apropiate de realitate sub aspectul utilității.

Se aplică coeficient de corecție în felul următor:

La imobilizări de 1,2

La stocuri de 1,4

La creanțe de 0,75

În tabelele următoare sunt calculate corectările efectuate și se determină valoarea matematică totală a diferențelor pe fiecare an dintre cei trei analizați.

Pe baza determinării elementelor corectate se întocmește bilanțul comparativ între datele rezultate prin corectare și datele înscrise în bilanț la data de 31 decembrie a fiecărui an.

Relația de calcul este:

ANCC = ACC – Dtcc, unde: ACC = activul contabil corectat;

Dtcc = datorii totale contabile corectate.

Dtcc = datorii exigibile + împrumuturi

ANCC2008=…………………… RON

ANCC2009=…………………… RON

ANCC2010 = ………………. RON

3.3. METODA DISCOUNT CASH-FLOW

Cunoscut în literatura de specialitate și sub denumirea de Discounted Cash Flow (DCF), noțiunea de cash-flow reprezintă fluxul de disponibilități bănești al trezoreriei, fluxul de numerar care, de obicei, se obține din activitatea de bază a oricărei întreprinderi.

Această metodă ia în calcul fluxul de numerar pe care îl poate genera o societate comercialădacă ar fi achiziționată într-un process de vânzare – cumpărare. Pentru aceasta se evaluează pentru fiecare perioadă în parte fluxul de numerar, urmându-se calcularea și actualizarea acesteia într-o perioadă de timp în care firma analizată va trece în proprietatea cumpărătorului.

Veniturile se modifică astfel:

2011 – cresc cu 10%

2012- cresc cu 15%

2013 –cresc cu 10%

Cheltuielile se modifică astfel:

2011 – cresc cu 12%

2012- cresc cu 10%

2013 –cresc cu 10%

Amortizarea se modifică astfel:

2011 – crește cu 12%

2012- crește cu 13%

2013 –crește cu 15%

Provizioanele și rezervele se modifică astfel:

2011 – cresc cu 10%

2012- cresc cu 15%

2013 –cresc cu 14%

∆NFR se modifică astfel:

2011 – crește cu 9%

2012- crește cu 0,1%

2013 –crește cu 1%

Societatea nu face investiții pe termen scurt în perioada previzionată.

Metoda cuprinde 3 etape :

a) Determinarea fluxirilor de mijloace bǎnești viitoare

Procesul de determinare a fluxurilor de mijloace bǎnești începe cu planificarea rezultatelor financiare ale întreprinderii pentru o anumitǎ perioadǎ. Planificarea veniturilor este una dintre cele mai importante etape ale acestui proces, deoarece toți ceilalți indicatori vor fi modelați pe baza creșterii veniturilor.

CashFlow= Profit net+amortizǎri+provizioane-NFR-investiții

b) Calculul valorii reziduale

Dupǎ 3 ani de activitate, firma analizatǎ va avea o valoare rezidualǎ care se determinǎ înmulțind cash flow-ul din ultimul an cu numǎrul de ani.

Valoarea rezidualǎ = CF ultimul an *3=……………………………….lei

c) Determinarea valorii întreprinderii

Valoarea întreprinderii e o sumǎ de cashflow actualizat+ valoarea rezidualǎ actualizatǎ .

Factorul de actualizare utilizat este de 14%.

CashFlow actualizat =CF 1 act + CF 2 act + CF 3 act

CashFlow actualizat=

Valoarea rezidualǎ actualizatǎ=

Valoarea firmei=

RECONCILIEREA VALORILOR – OPINIA SI CONCLUZIILE EVALUATORULUI, VALOAREA ESTIMATA PROPUSA

Prin metoda bazata pe active – Metoda ANC, valoarea capitalului actionarilor este de ……………………..… RON;
Prin metoda bazata pe venit – Metoda CFNact, valoarea capitalului actionarilor este de ……………….. RON.
Valoarea propusa de evaluatori este ………….. RON.

Concluziile evaluatorilor:

Valoarea estimata a societatii …………………..…. in vederea continuarii normale a activitatii economice este de: ……………………… RON la data de 31.12.2010.
Comisia de evaluatori, a ajuns la concluzia ca valoarea estimata prin metoda ANC reflecta cel mai bine valoarea actuala a societatii ……………..…. conform scopului evaluarii : pentru continuarea normala a activitatii economice. (ANCC)