Raport De Cercetare 30.05.2018… [620082]

1
PRELIMINARII TEORETICE

„În cele mai noi dicționare ale limbii române coexistă, în momentul de față, doi
termeni: musical și music -hall, ambele provenind din engleză(…) și definind două genuri
distincte. Chiar dacă istoricește termenii se încetățenesc a proximativ în aceeași perioadă (a
doua jumătate al secolului al XIX -lea) și se referă la spectacole muzicale, diferența majoră
constă în structura acestora. Music -hall-ul este o forma de divertisment un amestec de
cântece, dansuri, momente comice sau acrob atice,‖1 fără o acțiune dramatică unitară,
asemănător vodevilului, cabaretului sau revistei. Spre deosebire de el, musicalul, ca
prescurtare a (musical theatre), este definit ca o piesă de teatru cu muzică, deseori de
natură comică sau satirică, bazată pe o intrigă simplă, cu cântece și dans solo sau în
grupuri.‖2 Sau o definiție mult mai simplă, de secol XXI: o piesă în care cântecul și dansul
joacă un rol esențial.‖3
„Explicații similare găsim și în dicționarele romanești de specialitate. Dicționarul
enciclopedic definește muzicalul ca o reprezentaț ie bazată pe o acțiune dramatică unitar ă,
ce se desfășoară, alternând scenele vorbite, cu numere muzicale si coregrafice. (termen
apărut în Statele Unite, inițial ca sinonim al comediei muzicale.)‖4 Calitatea de neologism
nord american, de uz internațional, sinonim la origine cu comedia muzicală sau cu o
varietate a operetei, este recunoscută și în Dicționarul de termeni muzicali, care definește
musicalul drept un spectacol c onstituit pe o acțiune dramatică unitară (distingându -se,
astfel de spectacolul de revistă sau de music -hall, alcătuite din piese de sine stătătoare, într –
o alternanță de scene vorbite, numere muzicale și coregrafice. Situațiile dramatice bine
caracterizate, uneori cu o tentă tragică, limbaj ul muzical evoluat, legat nemijlocit de
muzica ușoară, modernă sau de jazz, delimitează clar musicalul de opereta tradițională.‖5
În anii ’80 s -a încercat o românizare a termenului, dar, pe atunci, acesta nu
desemna un gen atât de puternic, pentru a suprav iețui în varianta sa autohton ă. Un singur
dicționar mai consemnează forma muzical – spectacol cu o intrigă narativă redusă, pretext
pentru cântece și balet.‖6 7
*

1 Cf.Oxford Dictionaries, Oxf ord University press, 2013
2 Webster’s Encyclopedic Unabridged Dyctionary of the English Language Gramercy Books, New York, 1996
3.Oxford Dictionaries, Oxford University press, 2013
4 Dicționar enciclopedic(vol.IV), Editura Enciclopedica, Bucuresti 2001
5 Dictionar de termeni muzicali, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2010
6 Florin Marcu și Constant. Maneca Dictionar de neologisme, Editura Academiei, Bucuresti -, 1986
7 Maria Zărnescu Muzici și muze de la piesa de teatru la musical, Editura Nemira, Bucurest i-, 2015

2
INTRODUCERE – (Universul faptelor sociale și politice, reflectate in defecte
comportamentale: parvenitism , snobism, abuzuri, precum și
în comic, umor, râs )

Comedia este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care înfățișează
personaje, întâmplări, moravuri, într -un mod care stârnește râsul.
Societatea uman ă s-a confruntat de -a lungul vremurilor cu diverse stari de
dezechilibru, fapt ce se men ține și în timpurile actuale. Caracterele umane fiind extrem de
diversificate , au menținut mereu o stare de multipl ă compoziție, în privin ța
FENOMENELOR SOCIALE , fie ele privite individual, fie în ansamblu.
Un colos ce caracterizeaz ă bună parte din aceste aspecte îl reprezint ă
PARVENITISMUL , fenomen social ―îndrăgit‖ pentru c ă, în acep țiunea celor ce încercau
să parvin ă se năștea iluzia, c ă arzând etape ale evolu ției, precum și sărind de la o treapt ă
social ă la alta uti lizând maniere nu tocmai licite și bin e inten ționate pentru a ie și din
cotidian, li se oferea șansa să
capete ranguri, s ă prefigureze importanță nemeritat ă, arog ându-și drepturi și titluri care nu
îi caracterizau , nici pe departe.
Desigur c ă, în clipa în care aceste încerc ări, uneori haotice și fără scrupule , erau
descoperite de inițiați, sau chiar de omul ce dep ășea prin in teligenț ă autosuficiența
parvenitului , se declansa râsul.
Acest tip de r âs nu avea în niciun caz caracterul r âsului de grup sau de includere în
grup.
Un alt fenomen social care își regă sește proiec ția în anumite categorii umane este
SNOBISMUL , fenomen, ce asemenea PARVENITISMULUI se na ște din dorin ța de a
epata față de cunoscu ți sau de perso ane provenite din întalniri conjuncturale, ale unor
caractere slabe, ignorante, dar determinate în a demonstra ori o falsa erudi țe folsindu -se în
discursuri s au în conversa ții de sintagme sau cuvinte ale caror intelesuri le sunt
necunoscute, ap roape de fiecare dat ă folosindu -le în situaț ii total nepotrivite contextului. O
altă categorie de snobism este prezentă în dorința unei categorii sociale ce își concentreaz ă
viața în jurul unor ac țiuni, doar pentru a deveni interesan ți pentru anturaj, fără să fie real
interesa ți sau s ă aibă cuno ștințe despre subiectul spre care se îndreapt ă acțiunea lor. Ex. :
persoane care își cumpă ră haine scumpe pentru c ă așa e moda, chiar dac ă în realitate nu le

3
sunt potrivite , achizi ționeaz ă lucruri de valoare doar pent ru a le expune spre a fi remarcate
și apreciate de și nu au con știința valorii obiectelor în discuț ie sau cre ând un paradox , își
orneaz ă casa cu tot felul de vechituri f ără valoare prezent ându-le drept antichit ăți de
nepre țuit.

În toat ă istoria literaturi i întâlnim, referin țe despre TEXTELE POLITICE , care sub
ascunzi șul vorbelor bine ticluite, scoteau la iveală abuzurile imprimate societ ății de
diversele doctrine ce au str ăbătut Româ nia pe mai multe perioade de timp, precum și sub
diverse tipuri de conduce re. De la monarhie până la așa zisa democraț ie socialist ă, în tot
acest timp s -au creat genuri de umor care au generat tipuri de r âs: de excludere, de
solidaritate, de doctrine ce repercutau grosolan asupra societ ății.

În cele mai multe și mai importante sistematizări și teoretizări filosofice din spațiul
european și nord -american de cultură, comicul este recunoscut drept o categorie estetică. O
întreagă tradiție a pregătit și, până la urmă, a reușit să impună acest statut. ―Această
recunoaștere nu intră n eapărat în contradicție cu admiterea unui adevăr la fel de important,
anume că, fenomenul comic este mult mai amplu în semnificații și mult mai adânc în
explicații decât ceea ce numim, în mod curent, apariție și aparență comică . Altfel spus, c a
fenomen ant ropologic real, comicul are, pe de o parte, atât cauze biologice cât și cauze
psihologice sau sociologice. Pe de altă parte însă, fenomenului comic îi sunt atașate
dimensiuni lingvistice, comunicaționale, de cunoaștere. ‖8 În fapt, nu există un fenomen
comi c nedependent de aprecierea umană și de valori omenești.

―Râdem pentru c ă ne vedem pe noi înșine în situaț iile respective. Râdem pentru c ă
înțelegem și putem împărtăși întelegerea. Recunoa șterea se afl ă în centrul felului în care ne
reprezent ăm omul pe s cenă. Dar s ă nu uit ăm că, în artă, toate reprezent ările vie ții, oric ât de
reale par, sunt rezultatul unor alegeri f ăcute cu grij ă.‖9

Un punct central în definirea comicului ca fenomen antropologic și estetic,
totodată, îl deține râsul. În acest înțeles ge neral, comicul exprimă ambivalența condiției
umane. Astfel, se constată cu ușurință că, pe de o parte, comicul implică solidaritate „se
râde cu‖, dar și, pe de altă parte, excludere „se râde de‖.

8 www.diacronia.ro/indexing/details/A19935/pdf
9 Wright, John, „De ce radem la teatru”, Nemira Publishing House, Bucuresti, 2016

4

Există un râs de acceptare care celebrează unitatea unui g rup și care face posibilă
refacerea unității acestuia prin admiterea de noi membri, după cum există râsul de
excludere care reface și el unitatea unui grup, dar prin excluderea, prin sancți onarea unora
dintre membrii săi, uneori numai printr -un simplu surâ s disprețuitor, sau printr -o tăcere
„plină de înțeles‖. Oricum, în ceea ce privește definirea comicului ca fenomen, râsul și
trăsăturile morale specifice acestuia, ridică unele probleme.

Există o multitudine a formelor de a râde și, în același timp, o dif icultate de -a
stabili distincții între aceste forme , de pildă:
 râsetele de bucurie, de plăcere, de excitație generală;
 râsetele suscitate de amuzament ( „reacție la umor‖);
 râsetele provocate printr -o invenție poznașă și relevând precis comicul ( „creați e de
umor‖).
Înseamnă că nu orice râs este semnalizator al comicului, pentru că sunt și expresii
și modalități de realizare ale comicului care nu implică în mod obligatoriu prezența râsului,
în componenta sa fiziologică sau psihologică.

⁕

Comicul presupune de foarte multe ori un etos special al râsului, dar el însuși nu
depinde numai de valori morale prezente în sancționarea prin râs sau rizibil :
 în fenomenul comi c este vorba și de o valoare estetică, în genere de o
gustare a frumosului, în fond, de un fenomen estetic;
 b) comicul se realizează numai în măsura în care el pare și apare pentru un
subiect, apt, capabil să -l recepteze ca atare, printr -o suspendare a leg ăturilor
obișnuite;
 c) „momentul etic‖ reprezentat prin „etosul special al râsului‖, este un
fundament pentru valoarea estetică a comicului, în sensul în care, în genere,
valorile etice sunt fundament pentru valori estetice; însă, valoarea estetică a
comic ului nu depinde, de substanța , de esenț a, morală a valorilor, de pildă,
de milă, sau ură, sau bunăvoință sau dispreț, ci de modul în care acestea

5
apar și par sau sunt raporturi de apariții în și pentru conștiința care
valorizează;
 d) comicul și umorul sunt fenomene strâns legate între ele, dar „acestea nu
stau nici măcar formal în paralel unul în altul‖

În timp ce comicul ține de obiect , este calitatea acestuia, umorul, în schimb, ține de
cel care contemplă sau de cel care creează (de poet, de actor); com icul și umorul ar fi tot
atât de deosebite, precum muzica de muzicalitate sau legitatea numerelor de simplul
meșteșug al calculului. Din asemenea premise rezultă că, nu este acceptabil să se considere
că umorul ar fi „alături de comic‖ (mai precis „ca un a l doilea fenomen de același gen‖) și
nici că umorul ar fi subordonat comicului „ca o specie‖ a acestuia.
⁕

⁕Comicul involuntar și umorul ⁕

În fap t, comicul și umorul, nu sunt paralele, ci sunt aliniate unul în spatele celuilalt,
în sensul că, orice umor este deja raportat la un comic prezent și că nu se poate ivi fără el.
Comicul ține de obiect, este calitatea acestuia, chiar și dacă numai „pentru‖ un subiect,
ceea ce e valabil, în adevăr, pentru toate obiectele estetice. Umorul, în schimb, ține de cel
care contemplă sau de cel care creează (de poet, de actor). Căci el se referă la modul cum
omul vede comicul, cum îl prinde, cum știe să -l redea sau să-l pună poetic în valoare.

„În scrierile de estetică, lucrul acesta a fost de cele mai multe ori trecut cu vederea:
se obișnuiește să se pună umorul alături de comic, ca un al doilea fenomen de același gen;
sau el este subordonat ca o specie a comiculu i. Ambele sunt false. Omul care face umor nu
este comic, nu se râde de el, ci cu el, despre altceva și anume despre obiectul umorului său;
pentru că el se pricepe să arate comicul acestui obiect. ‖10

Orice adevărat comic care ne întâmpină în viață este com ic involuntar. Pe scenă
există comicul voluntar, în care omul face conștient, din sine, obiect comic; dar acesta este
un COMIC MIMAT . Acesta poate, când este bine mimat, să întreacă mult pe cel

10 https://books.google.ro/books?isbn=9734641026

6
involuntar. T otuși, desi se raporteaza la comicul voluntar, co micul inv oluntar are la baza
un fenomen în tâmplător. Astfel încât, cel care joacă trebuie s ă fie înzestrat cu un factor
complex , ce nu este la îndem âna oricarui actor , și anume, știința de a genera umor.

„Esențial în jocul de teatru este EFECTUL AUTENTIC al comicului. Aceasta
însemnă că el trebuie să producă efectul pe care l -ar produce și în viaț a real ă, dacă l -am
putea contempla cu aceeași concentrare intens ă, cu care contempl ăm de exemplu, arta
dramatic ă. Urmând aceea și idee , întrucât, pentru artă, imp ortantă este apariția, care trebuie
să dea impresia vieții reale – comicul figurilor și al situațiilor create de scriitor, ca apariție –
trebuie la rândul lui să fie cu necesitate comic involuntar. El trebuie să impresioneze ca și
cum nu ar fi compus de un scriitor , cu atât mai puțin produs de un mim, după regulile artei,
ci se naște involuntar din coincidența evenimentelor. ‖11

Pe de alt ă parte pentru a crea comicul ca și cum nu ar fi creat de el însuși trebuie s ă
fie înzestrat cu umor . Acesta are nevoie d e toate felurile de umor, de cel surâzător, de cel
amar și de cel contemplativ. Îi este necesar să stăpânească toate registrele.

Se vede acum, de ce cele două fenomene înrudite, comicul și umorul, nu sunt
paralele, ci sunt eșalonate unul în spatele celui lalt: în felul că orice umor este deja raportat
la un comic prezent și nu se poate ivi fără el; pe de altă parte, orice comic provoacă umorul
și îl cere , oarecum, subiectului , ca reacție adecvată .

Legătura celor doi termeni opuși rămâne o legătură cu tot ul unilaterală. Căci, nu e
obligatoriu s ă se ridice la nivelul comicului, umorul persoanei ; reacția adecvată poate să nu
se producă, exist ând posibilitatea ca subiectul să nu îi facă față. Poate fi luat ă în calcul și
varianta ca subiectul receptor s ă lipse ască, acolo unde obiect ul îndepline ște toate condițiile
comicului. Pentru comic ca obiect estetic va lipsi atunci condiția opusă, feed-back -ul, care
se află în subiect (ca al treilea termen); se poate spune că atunci el nu are rezolvare ca
obiect.

„Comic ul în sens strict estetic nu se realizează așadar nici el fără umorul
subiectului. El are nevoie, ca orice obiect estetic, de contribuția reciprocă a subiectului.

11 Arhivele Naționale ale României, fond: Teatrul Național, dosar 49/18 78

7
Subiectul trebuie să realizeze ceva cu totul determinat; și aceasta constă în acest caz nu
numai în atitudinea voioasă, neapăsată de griji, ci și în simțul comicului însuși. Aceasta
însă este, în cazul normal, esențial identic cu al umorului. ‖12
⁕

⁕Mecanismele de realizare a comicului ⁕

Încercările de a explica comicul sunt numeroase. Ele pornesc de la Aristotel și
ajung până la Bergson. Fiecare explică în sine o altă speță de comic, dar toate au ceva
comun.

Teoria susținută de K ant spune că obținem efecte comice de câte ori o ipoteză sau o
iluzie a unei ipoteze, de la care așteptăm o realizare își schimbă brusc sensul,
transformându -se în nimic. De exemplu efortul fals al unui clovn care vrea să sară peste un
cal, dar care după c e îi reușește saltul culege un fulg de pe spatele calului. Este deci o
ipoteză care se reduce la nimic, o valoare care se degradează brusc. Aici comicul
presupune două momente: unul de încordare (pretenția clovnului de a sări peste cal),
urmând brusc un mo ment de ușurare, fenomenul se rezolvă printr -un fleac (clovnul ia un
fulg de pe spatele calului). Așadar comicul naște dintr -o alternare între o încordare și o
relaxare, însă cu condiția ca această relaxare să urmeze brusc încordării.

„Bergson are o teor ie, care scoate din comic un efect de contrast între viu și
mecanic, între viață și formal. Ori de câte ori așezăm un efect mecanic pe un substrat viu
căpătăm un efect de comic. Acest mecanism este numit le mécanique plaqué sur le
vivant și se poate reduce la trei aspecte: cicălitorul care revine mereu (jucăria „dracul cu
resort‖); adunarea în jurul unor evenimente eterogene (bulgărele de zăpadă). De exemplu
un grup de oameni care iau parte la întâmplări ce n -au nimic comun cu ei; comicul de
caracter, care constă într -o anumită rigiditate a oamenilor ‖.13

12 www.constantincucos.ro/2011/03/hello -world
13 Bergson, Henri, R âsul. Eseu asupra semnificației comicului, Editura ALL, București, 2014

8
După Bergson comicul poate să fie: de mișcare, cuv ânt, caracter, sau de formă și
Bergson reușește să dea exemple pentru fiecare. „Comicul formei reiese dintr -o deformare
a realității, atribuirea a ceva care nu există. Când cineva se face că șchioapătă, devine
comic, având de -a face cu o deformare a realității, întrucât el nu e șchiop ‖. Comicul de
mișcare presupune o atragere de atenție asupra fizicului unui om într -un moment în care
este în joc moralul său. Este comic strănutul la mare orator, în timpul discursului, pentru că
deși moralul său este în primul plan ap are un efect fizic, strănutul. ‖
⁕
⁕Aspecte ale fenomenului comic ⁕
 Spiritul , este un comic produs prin cuvinte, reieșind dintr -o anumită
împreunare a acestora , exprimate printr -un mecanism special. Se face precizarea că nu
orice comic produs de vorbe este un spirit. Pentru a fi spirit comicul produs de un joc de
cuvinte tr ebuie să se răsfrângă asupra unei terțe persoane, să se râd ă de altcineva.

Spiritul exprimă ceva în mod voit, deși în general un spirit bun este spontan. Cineva
este spiritual când are ceea ce se numește prezenț ă de spirit ușurința de a răspunde prompt.
Spiritul are un caracter intenționat, o voință de a răspunde cuiva. Spiritul este un
aranjament de cuvinte care trebuie să pară voit. În afară de aceasta spiritul este un
compartiment teatral. Bergson spune că spiritul este un mod dramatic, de a gândi,
presupunând un dialog și o galerie care ascultă. Spiritul este deci un mod de a vorbi. În
general spiritul e un joc de curse, o întrecere de replici scopul fiind ca printr -o replică
potrivită să reduci la tăcere pe adversar. Spiritul practicat prea des, în or ice loc și în orice
ocazie duce repede la saturație.

În spirit intră de asemenea ca element principal o concentrare de atenție. Voim să
facem un spirit și prin aceasta atragem atenția asupra unui efect. Aranjarea cuvintelor în
fraza spirituală necesită f ie o izolare a unor cuvinte, fie o anumită reflectare asupra lor, în
așa fel încât atenția să fie îndreptată asupra cuvintelor care dau maximum de efect spiritual.
Aranjarea cuvintelor în fraza spirituală se face de așa manieră, încât ele să fie ajustate
rapid, precis și unic, dând impresia de necesitate matematică. Un joc de cuvinte care nu are
o ajustare rapidă, care lasă impresia că aranjarea cuvintelor se mai poate face și în alt fel,
nu se impune de la sine și astfel nu mai e spirit. Spiritul este o re plică, un răspuns și este

9
legat de o persoană anumită, de o persoană cunoscută . Spiritul poate să fie o confidență,
deoarece presupune o serie de elemente personale: sarcasm, umor, dispreț. În rapiditatea și
efemeritatea lui, spiritul cuprinde și o concepț ie despre viață. Freud arată că spiritul în
mecanismul lui inconștient, poate să descopere multe aspecte ale firii noastre. Persoanele
care au în firea lor tendința de a face spirite, merg până acolo încât își compromit
interesele, numai pentru a plasa un spirit reușit la adresa cuiva.

„În spirit este întotdeauna o interferență de sensuri. Unul din ele parazitar, ascuns
apare brusc și tinde să ia locul sensului principal, obișnuit, curent. Dacă acest sens
parazitar se reduce la nimic, se produce comicul d atorită mecanismului cunoscut, al
reducerii la nimic a unei pretenții. Dacă sensul parazitar se impune parțial, cuvântul de
spirit de transformă într -un paradox, care conține un minim de adevăr. De pildă când
diplomatul francez Charles Maurice de Teleyrand spune că – tot ce este exagerat se
anulează – avem de -a face cu un PARADOX . Sensul principal, că tot ce este exagerat este
important, a fost înlocuit parțial de sensul că ceea ce este exagerat este nul. De asemenea
introducerea unei idei abstracte, comună produce spiritul. De exemplu fraza „nu mănânc
între cele două mese‖ este des întrebuințată. Un leneș spunând însă „nu lucrez între cele
două mese‖, introduce un sens neobișnuit și produce prin aceasta efectul de spirit. ‖14

Spiritul este produs și atunci când în locul unui sens propriu se pronunță se produce
unul figurat, sau invers. Tot astfel atunci când un simbol este înlocuit cu ceva material. Un
procedeu curent pentru producerea spiritului este inversiunea. De asemenea spiritul reiese
din cuvinte care au o semnificație deosebită, dar se apropie mult de sunet. De exemplu
nevastă -nefastă.

 Umorul. Acest cuvânt din punct de vedere etimologic vine de la „humeur‖
(secreție internă). Cum aceste secreții au proprietatea de a schimba dispoziția omului,
încetu l cu încetul cuvântul umor trece de la un sens fiziologic la unul psihologic. Umorul
are la bază un sentiment amestecat, adeseori cu elemente contradictorii, durere cu plăcere,
entuziasm urmat de deprimare totală. Umorul se bazează deci pe sentimente compu se. El
amestecă seriosul cu glumețul, tristețea cu veselia, simpatia cu antipatia. În romanele lui

14 archiva.flux.md/editii/20101/articole/8529/

10
Dickens sunt atâtea personaje odioase, dar în același timp simpatice. Din aceste amestecuri
de sentimente rezultă unul nou de totalitate care este UMORUL .

Umorul are un caracter specific (literar, subtil sau fin) prin solu ții nea șteptate,
caraghioase care pot produce ilaritate. Persoanele cu umor sunt acele persoane care prin
comportare sau prin vorbe, în anumite contexte, declan șează râsul. Sim țul umorului este
influenț at de tradi țiile, cultura, istoria unui popor, sau difer ă după poziția pe scara ierarhiei
sociale sau dup ă etate. Nu numai c ă variaz ă de la o persoan ă la alta, dar se poate ca acea și
persoan ă să gaseasc ă o glum ă ca fiind amuzant ă într-o zi și în alta zi nu, depinz ând de
starea de spirit a persoanei, de evenimentele recent petrecute în via ța persoanei respective.
Umorul difer ă de asemenea dup ă anumite perioade istorice, multe glume din trecut
nemaifiind actuale deoarece a disp ărut contextul care permitea perceperea lor ca av ând un
anumit haz. Umorul poate fi ustur ător prin satir ă, ironie, batjocur ă; cinic, sau bl ând,
binevoitor , plin de întelegere, autocritic.

 Ironia . În această formă de comic printr -o formă serioasă, gravă se expune
un fond uș or, banal. Ironia a avut o istorie glorioasă. Începuturile ei sunt depărtate.
Socrate , în discuțiile sale cu tineretul reușea să strălucească întrebuințând ironia, din care
cauză a fost acuzat că pervertește tineretul. La Socrate, ironia avea două semnific ații –
după cum reie se din scrisorile lui Platon – o apărare față de cei care nu respectăm
delicatețea interioară a sufletului său, și în al doilea rând avea un rol pedagogic, făcând mai
ușor accesibile unele chestiuni, discipolilor săi. A doua epocă a iro niei este în vremea
romantismului german. Esteticieni ca Schlegel și Jean Paul Richter vorbesc despre ironie,
care este socotită drept o concepție despre viață, întrucât ironia socotește că toate lucrurile
sunt trecătoare și că nu trebuie să le legăm adânc de nimic. A treia epocă se caracterizează
prin combaterea ironiei de către teologi, care o considerau drept un fenomen de batjocură,
de meschinărie, care nu ia nimic în serios.

Caracterele principale ale ironiei sunt: o conștiință ascuțită, o lipsă de g ravitate față
de lume și viață, o răsturnare a valorilor și o atitudine „per a contrario‖. Ironia nu adâncește
lucrurile, rămâne o atitudine superficială, între cea diletantă și cea profesionistă,
neepuizând conținuturile. În ironie intră o doză de cinism și de indiferență sentimentală.
Ironicul socotind că lucrurile sunt trecătoare, nepunând bază pe esența lor va reuși ca în

11
viață să nu aibă surprize de nicăieri. Ironicul trăiește după o lege de economie, nu se
irosește și nu se fixează.

Ironia mai presu pune o simulație, expresia fiind alta decât fondul, efectul estetic
fiind scos prin mijloace teatrale. Ironicul în fond are o conștiință prea clară pentru a avea
pasiuni, este nesentimental și sceptic.

 Superior comicului este ridicolul . Ridicol, conform Dicționarului de
estetică generală , este tot ceea ce provoacă râsul. Totuși, trebuie specificat un detaliu
important: „Râsul, ca aspect substanțial al comicului, reprezintă reacția subiectului
contemplator față de contrad icțiile comice ale obiectului. Râsu l, ca reacție psihologică
determinată de acțiuni, întâmplări, situații dintr -o zonă mai extinsă și fără implicații
estetice, este cunoscut cu numele de RIDICOL ‖15.
Comedia are î ntodeauna un final fericit și adesea un sens moralizator.

⁕

15 Adrian Marino, Dicti onar de idei literare, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1973

12
PARTEA ÎNTÂI
COME DIA MUZICALĂ
⁕
Comedia muzical ă este o operă dramatică al cărei subiect și deznodământ provoacă
râsul și care ridiculizează relații sociale și etice, tipuri umane, năravuri pre făcătorie,
ipocrizie, falsitate, snobism, parv enitism.

Personajele comediei sunt adesea ființe mediocre, lipsite de calități, dominate de
defecte morale. De asemenea ele sunt tipuri sau categorii umane reprezentative: avarul,
funcționarul, femeia cochet ă, parvenitul etc. Conflictele în care intr ă aceste personaje sunt
superficiale, generate de confuzii, neînțelegeri, exagerări și de aceea ele se rezolv ă
întotdeauna, finalul comediei aducând cu sine împăcarea tuturor for țelor implicate. Ca și
tragedia, co media apare tot în Grecia Antică etimologic ea î nsemnând „c ântec de ospete‖.
Specific acestei specii literare este comicul, categorie estetic ă ce urmărește s ă provoace
râsul cititorului /spectatorului prin umor, ironie și satir ă.

Exist ă mai multe tipuri de comic: de situa ție, de caracter, de moravuri, de limbaj, de
nume, de intenție. În cele ce urmează, se vor analiza în etape, comentând tipurile de comic
care stârnesc râsul. În acest scop, am ales momente din cele mai elocvente texte, ale acestui
gen:
 „Chiri ța în provincie‖ de Vasile Alecsandri
 „Profe sorul de francez ă‖ de Tudor Mu șatescu
 „Sosesc disear ă‖ de Tudor Mu șatescu
 „Boul și vițeii‖ de Ion Bă ieșu
 „Groapa‖ de Eugen Barbu
 „Săracu’ Gic ă‖ de N. Stroe și V.Vasilache

⁕

13
CHIRIȚA ÎN PROVINCIE de VASILE ALECSAN DRI

„Acel rege -al poeziei, veșnic tânăr și ferice/ veselul Alecsandri”
Ca semn al prețuirii lui Eminescu, Alecsandri ține celebra conferință de la Ateneu
pentru strângerea fondurilor ca ajutor pentru trimiterea poetului care era bolnav la
sanatorul de la Viena. Aici s -a întâlnit cu Caragiale, Creangă, Duiliu Zamfirescu etc . cei
care i -au apreciat opera.
În toate genurile în care a scris, Alecsandri a fost un deschizător de drumuri. Cu
Alecsandri se începe literatura noastră modernă. A adus o contribuție f undamentală la
crearea limbajului poetic, la îmbogățirea lui, la mlădierea expresiei după cerințele ritmului.
Aduce noutăți în mijloacele compoziției, în structura versului, în ritm, rimă, în desfășurarea
acțiunii pieselor de teatru, în punerea în scenă. A valorificat din plin specii dramatice
populare, cântecelul comic, monologul, feeria, suita de tablouri etc. Este primul care
culege și valorifică creația populară, dându -i o nouă strălucire.
„Chiri ța în provinție‖, comedie de moravuri surprinde modul de viață, moravurile
unei epoci. Chiri ța este un prototip al micului proprietar dornic s ă parvin ă în protipendad ă,
e o cucoan ă cu fandoseli cosmopolite, debitâ nd cu candoare un stupefiant jargon fran țuzit.
Chiri ța poate fi socotit ă o caricaturizare a tendin țelor exagerate sau pretins inovatoare, a șa
cum ursuzul și greoiul B ârzoi încarneaz ă conservatorismul sclerozat în vechi tabieturi.
Opera „Chiri ța în provin ție‖ se încadreaz ă în specia comediei, deoarce autorul satirizeaz ă
cu sarcasm întâmplări, aspecte soci ale cu ajutorul personajelor ridicule, st ârnind r âsul, cu
scopul de a le îndepă rta.
„Tema piesei este demascarea parvenitismului, a snobismului și a
abuzurilor administra ției. Conflictul dintre concep ția conservatoare reprezentat ă de B ârzoi,
sau de fals pr ogres, reprezentat ă de Chiri ța, personaje zugr ăvite caricatural, și ideile noi,
progresiste, reprezentate de Leona ș, un t ânăr iste ț și cinstit, î ndrăgostit de Lulu ța, se
desfășoară gradat, într-o acțiune complicat ă cu situa ții comice. ‖16 Demasc ând corup ția lui
Bârzoi, Leona ș devine ispravnic în locul acestuia și se c ăsătorește cu Lulu ța.
Deznod ământul aduce victoria reprezentantului ideilor noi, Leona ș, adic ă a onestit ății și a
sentimentelor sincere asupra moravurilor satirizate: pervenitismul, snobismul și corup ția.

16 N. Niculescu -Buzău , Suveniruri teatrale , București, Editura de stat pentru literatură și artă,
1956

14
Actul II scena IV
CHIRIȚA: Bună dimineața… bonjur, monsie… Cum ai petrecut noaptea?
LEONAȘ: Sărut mâinile… cât se poate de bine… mai ales că am avut un vis de minune.
CHIRIȚA (cochetând ): Îi fi visat poate că te -ai făcut ghinărar. (parvenitism)
LEONAȘ: Atâta nu -i nimică.
CHIRIȚA: Crai poate?
LEONAȘ (apropiindu -se și luând pe Chirița de mână): Crai?… cum o înțelegi vorba asta, cuconiță?
CHIRIȚA: Cum ți -a plăcea mai bine d -tale.
LEONAȘ: Dar… dacă mi -ar plăcea să mă fac puțintel.. . crai… în minutul acesta… nu te -ai supăra? (ras de
excluziune)
CHIRIȚA (coborând ochii și trăgându -și mâna): Vai de mine, că reci ți -s mâinile…
LEONAȘ: Dovadă că mi -i inima fierbinte.
CHIRIȚA: A fi, că -i lumea ră… dar ce vis zici c -ai avut?
LEO NAȘ: O bazaconie din ceea lume. Pune -ți în gând că parcă mă furase o zână și mă dusese într -o
grădină plină de păsări galbene.
CHIRIȚA: Or fi fost canari.
LEONAȘ: Canari… ganguri… nu -ți pot spune… dar ce -i curios, că toate se închinau la mine și -mi cântau
ia așa (imitând un canar) chiriririririța… chiriririririiiița… (ras de excluziune)
CHIRIȚA: Chirița?… Ei, apoi era canar… și, zău, pomenea numele meu, Chiririririiița?…
LEONAȘ: Te îndoiești?… (Caută cu dragoste la Chirița și oftează.)
CHIRIȚA (coboară ochii): Ba… nu… dimpotrivă mai vârtos… dar mă mir de unde și până unde?… nu pot
înțelege ce însemnează…
LEONAȘ: Nu înțelegi că am adormit cu gândul la mata?
CHIRIȚA: Asta mă flatarisește… domnule… (cu pudoare), însă nu se cade să mi -o spui nitam, nisam…
tronc în obraz…
LEONAȘ (făcând că -i deznădăjduit): Vai de mine!… poate că te -am supărat cu vorbele mele?… (ras de
excludere)
CHIRIȚA: Ce se potrivește!… Nu se supără Chirița cu una, cu două… dar trebuie să socot ești că -s o ființă
gingașă… impresionabilă… sentimentabilă…
LEONAȘ (în parte): Iaca, frate!.!… și ea vorbește limba cea nouă cu bibiluri.

Visând să-și căsătoreasc ă odrasla, pe Gu liță, cu Lulu ța, Chiri ța se împotrive ște
cu vehemen ță dragostei dint re aceasta și Leona ș. Folosindu -se de lipsa de modestie, de
ignoran ța și credulitatea Chiri ței, Leona ș o compară cu o z ână ce i s -a arătat în vis și o
implic ă într-o așa zis ă poveste de dragoste. Comicul de situa ție al acestei combina ții pus ă
la cale de Le onaș, combinat cu comicul de caracter al Chiri ței, atras ă de tânărul care îi face
curte, la care se mai adaugă și un limbaj „cu bibiluri‖, cuvant cheie ce se refera la finalurile
cuvintelor cu care s e autocaracterizeaz ă Chirița: (impresiona bilă, sentimenta bilă) fac din

15
scena de mai sus o nostimad ă, care în fapt este menit ă să o compromit ă pe cucoan ă, cu
scopul de a ceda și accepta dragostea dintre Lulu ța și Leona ș. În acest fragment este vorba
de un râs de excludere , tânărul r âzând de Chiri ța și ignoran ța acesteea „Ceea ce
stârnește râsul, este, în fapt, snobismul ș i credin ța Chir iței că e o persoan ă cu aspectul și
calitățile ce ar putea st ârni sentimente reale de iubire, în tânărul pretendent la inima tinerei
Luluța ș i cade în șarada ridicol ă, de altfel, a păsărilor galbene , care îi rostes c numele.
„Chiriririririța, chiririririț a‖ e jocul de cuvinte și sunete ce sunt menite s ă conving ă și,
deopotriv ă să creeze un comic de limbaj, care conchide apoteotic starea de prostra ție
amoroas ă a Chiri ței.‖17
Actul I scena III

CHIRIȚA : Hei!… când ar da Dumnezeu să mi se împlinească gândul… aș da de șepte sărindaruri.
SAFTA : Ce gând, soro?
CHIRIȚA : Ah! cumnățică, să mă fac isprăvniceasă!… alta nu doresc pe lume!… Isprăvniceasă cu jăndari
la poartă și -n coadă. (parvenitism)
SAFTA : De ce nu?… Te -i face și d -ta ca alte multe… Doar a izbuti el frate -meu la Ieși unde l -ai trimis…
CHIRIȚA : Așa nădăjduiesc… că și noi… Dumnezeu știe câte -am pătimit la '`48… ca patrioți… Las’ că ne -o
pierit vro zece cape te de vite. Dar apoi îți aduci aminte ce friguri o avut Bârzoi… și cum m -o durut
măseaua care am scos -o!…
SAFTA : Așa… așa…
CHIRIȚA : De aceea l -am silit pe bărbatu -meu să meargă la Ieși ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice
din ținut… Doară ș i el are drituri… ca patriot… ca pătimit… Nu -i vezi, acu, care de care are pretenții să
intre în slujbă… sub cuvânt că i -o fost frică la `48?… Helbet! dacă -i pe-aceea… apoi și noi avem temeiuri…
Adă-ți aminte ce groază -l apucase pe Bârzoi… că striga și pin somn c -o venit zavera… jăndari… știi?… i -aș
sări în cap . (ras de solidaritate)
SAFTA : D-apoi eu?…
CHIRIȚA : Mai tras -ai în cărți, cumnățico?
SAFTA : Tras, soro… că alta nu fac toată ziua…
CHIRIȚA : și ce zic cărțile?
SAFTA : Me nesc a bine… Mi -o ieșit zece ochi de caro… bucurie… lângă riga de trefli… frate -meu, și
dedesubt trii ochi de cupă… drum…trebuie să vie negreșit astăzi… și să -ți aducă veste bună.

Comicul de moravuri este prezent în întreaga oper ă dedicat ă Chiri ței, de c ătre
Alecsandri. Dorin ța de m ărire, de a intra din lumea oamenilor simpli, în clasa social ă a

17 www.cimec.ro/pdf/CCDJ/dl.asp?filename=02 -Cultura -si-Civilizatie -la…de -Jos

16
personalit ăților de marc ă, fac din Chiri ța și cumnata acesteia, sora lui B ârzoi dou ă femei ce
își imagineaz ă, ca multe altele că în jocul de c ărți se afl ă adev ărul despre ceea ce avea s ă
urmeze. R âsul este st ârnit de for ța bucuriei, nepref ăcute, dar, de altfel, profund lipsite de
sens a celor dou ă, care își bazeaz ă încrederea pe așa–zisul destin generat de car țile de joc.
Un umor ce e creat de o com binație nefireasc ă dintre un pachet de c ărți de joc și dorin ța
arzătoare a Chiri ței de a parveni.
În discu ția total naivă pe care o poart ă cu sora lui B ârzoi, „cumn ățâca‖. Ținând cont
că il include și pe acesta, chiar dac ă în lips ă, râsul este unul de sol idaritate .
De asemenea, comicul de situație este generat de înțelegerea cucoanei Chirița a
ceea ce înseamnă patriotism și eroism în timpul revoluției de la 1848, considerând
merituoase, durerile de dinți, frigurile, și în fapt teama lui Bârzoi de rervoluți e. Pentru ea
toate acestea îi conferă „teribilului‖ ei consort, dreptul de a obține o slujbă înaltă, care de
fapt s ă-i ofere ei via ța confortabil ă și luxoas ă la care viseaz ă.

⁕

17
SĂRACU’ GIC Ă de N. STROE și V.VASILACHE

„Înainte de toate, me moriile lui N Stroe, au o valoare documentar ă; autorul
poveste ște toate spectacolele și filmele în care a jucat, pe care le -a regizat și pe care le -a
scris, împreună cu „siamezul‖ Vasilache, astfel încât istoricul miș cării teatrale rom ânești
are aici un gh id foarte solid, fi e măcar și pentru deceniul patru al atat de problematic secol
XX. Al ături de valoarea documentar ă, trebuie pus ă numai dacâ t proiec ția pedagogic ă a
textului , deși e, poate, paradoxal pentru cititor s ă aștepte de la un boem al scenelor
bucureștene din a nii 1930 -1940, ceea ce se cheamă „învățături pentru delfini ‖18.
Comedia muzical ă Săracu’ Gic ă este o comedie de moravuri ai c ăror protagoni ști,
Take Mă slineanu și Gic ă Sâmbureanu sunt ag ățați într-un qui -pro-quo, prin care se perind ă
celelelte personaje, coana Evantia, Margot, Du ța, Radu Cariano Talașman, Gae,
Paraschiva, polițistul Nae Gogoa șă, Frangulea , gravit ând în jurul personajelor principale
punându-i sau sco țându-i din situa ții jenante, unele vesele, altele, aparent triste.
Dându -se dre pt Gică, pentru a scă pa de responsabilitatea adulterului, Take îi
încurc ă acestuia planul de a -i cere fiica de nevast ă, Evantia, so ția credul ă și semi ignorant ă,
crede toata povestea și condamn ă, ca o adevarat ă stăpână în cas ă, pe Gic ă pentru „amanta‖
pe care o aduce în casa. Ajutat de Gae t ânăra calf ă, Gic ă reușește să restabileasc ă adevarul
situa ției, recre ând atmosfera de familie mediocr ă, înstărită.

Actul I Scena IX

Evantia : …vorbește omule ceva, spune și tu ce -ai făcut aseară, ce ai vorbit, ce -ai aranjat cu conferințele
alea, că m -am luat de cap că nu mai știu ce să fac, are să -ți ruineze sănătatea cu atâta Cameră, cu
conferințele și delegațiile lor, și tace, poftim și vedeți -l cum tace, mutu, vorbeșt e omule, spune -mi și mie
ce-ai făcut… he… dar ți -ai găsit să spue el vreo vorbă din ce face și aranjează… nu știe nimeni parcă
sunt secrete de stat așa le ține în sine. (comic de situatie)

18 Stroe,Eugen,”Stroe s i Vasilache APLAUZE”, Editura 24:ORE, Iasi, 2011

18
Take : (care tot timpul cât a vorbit Evant ia caută să apuce și el să spuie o vorbă, se face că îl doare
piciorul…) : Ah… Aoleu….Valeu! (sare într -un picior) (ras de excludere)
Evantia: (speriată) Vai de mine ce ai Tăchiță?
Take: ( Tace și sare mereu)
Evantia : Ce ai dragă Tăchiță?
Take : N -am nimica, dar poate așa te -oi face să te oprești din furtuna care îți iese pe gură… Acum te
rog taci și ascultă… am venit acasă azi dimineață… asta… aseară foarte devreme era ceasul
unsprăzece …(comic de limbaj) n-am mai vrut să te trezesc și m -am culcat ca de obicei în camera de la
stradă..de altfel cred că s -a terminat cu conferințele… aseară a fost ultima, nu mă mai duc.. am să -mi dau
demisia.
Evantia : Eh. De ți -ar veni mintea la cap odată…că ai să -ți ruinezi sănătate a. Și apoi dragă Tăchiță și îți
mai vezi și tu de afacere…
Take : De afacere nu mi -e grijă, îl am pe Gică… (ras de excludere)
Evantia : Eu nu zic… e băiat muncitor și priceput dar oricât nu poți să te bazezi numai pe el…
Take : Ba nu, ch iar vreau să -l las numai pe el să vadă de negustorie… eu am mare încredere în el, e
un băiat de viitor și mare speranță…
Evantia : Da e băiat bun… că doar noi l -am crescut. Putea să iasă altfel? (ras de solidaritate)

Un moment plin de comic de situație, în care se imbin ă parvenitismul unui cet ățean de
provincie, c ârciumar, dar în acela și timp func ționar la Camera de comer ț. Umorul este
generat de faptul c ă pretinz ând că pierde nop țile la conferin țe, își înșeală nevasta , Evantia .
Tot at ât de penetra ntă este for ța umorului pe care îl creaz ă, pref ăcându-se lovit pentru a -și
face so ți să tacă din poliloghia la care d ăduse drumul și care începuse s ă capete o triectorie
nedorit ă de Take, astfel deviaz ă, abil discu ția către bă iatul din cas ă, Gic ă, în care are mare
încredere. Trecerea subtilă și evitarea discu ției provoac ă râs de excludere , fapt ce
transform ă situa ția din nefavorabil ă pentru Take, într-una favorabil ă.
|

19
PROFESORUL DE FRANCEZ Ă de TUDOR MU ȘATESCU

Un dramaturg, producător de umor de calitate este Tudor Mușatescu. În scrierile
sale, duioșia care intră în componența satirei are rol de catalizator.
La maturitate, atât ca vâr stă, cât și ca formație artistică, Tudor Mușatescu se dedică
trup și suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător
și proprietar de teatru. Criticii l -au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică,
al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale. Debutul
scenic l -a avut la Paris, în 1923, în piesa Focurile de pe comori.
„În 1946, când a fost scris, acest text despre iubirile adolescentine și zăpăcelile
anilor de liceu va fi fost un minunat refugiu pentru autorul lui, dar și pentru public, din
calea unei istorii care își schimba vertiginos, și nu în bine, cursul. Strălucitoare prin
lejeritate și umor, lansând câteva „mușatisme‖, din care vom cita mai jos unul, pies a s-a
dovedit de fiecare dată o idee inspirată pentru un teatru care dorește să -și apropie și
sporească publicul .‖19

Actul I

Tuți: Da. De când e lumea, „El” e pseudonimul pri mului iubit. E un tip înalt, brun, cu ochii verzi și
vorbește cu „r”. Are o privire, așa, care te zăpăcește, te mângâie, te sărută, te domină, te
cerșește. Esbulifantasgomagică, tu! A, pardon, am uitat! Are și o meșă de păr cărunt în
dreapta. Adică nu… î n stânga. Mă rog, depinde din ce parte te uiți la el. Are fruntea mare…
da’ maaaare… ca de statuie și un corp ca de gladiator. Nu de gladiator… de… centurion… care
sunt, dragă, ăia din antichitate care au corp frumos?
Dora : Zeii!
Tuți: Moț!
Carmen : Centaurii!
Tuți: Așa e, da! Centaurii. Are un corp superb ca de centaur.
Dora : Taci, tu, că centaurul e jumătate vacă și jumătate împărat roman.
Carmen : Confunzi, dragă. Ăla e Apis. Boul Apis, care e jumătate cal și jumătate femeie. Se -nchinau
fenicienii la el. Că aveau religie dualistă… și ăla era juma -juma.
Dora : În sfârșit! N -are nici o importanță. Principalul este că el are un corp frumos.
Tuți: Cu mușchi lungi, cu oase drepte. Fără burtă. Ca o re clamă la costume de baie.

19 http://www.informatia -zilei.ro/sm/profesorul -de-franceza

20
Dora : L -ai văzut, tu, la baie!
Tuți: Ne -am scăldat noaptea, pe lună, în Dunăre. Și, în bătaia lunii, parcă era de bronz. (ras de
solidaritate)
Carmen : Dar de când știi tu să înoți? Cu noi ți -era frică să intri și la margine.
Tuți: Am învățat, în baie, la cămin.
Dora : Când?
Tuți: Astă -iarnă.
Carmen : În apă caldă?
Tuți: Unde -ați pomenit voi apă caldă, iarna, la cămin?
Dora : Păi dacă ai învățat să înoți astă -iarnă, când ai f ăcut baie cu el în Dunăre? Abia suntem în mai.
Tuți: Aseară.
Carmen : După ce ți -a spus că se sinucide?
Tuți: To cmai de -aia… ca să -l răcoresc

„Ebulifantascomagica‖ este un mu șatism care, în lipsa unui text cu anvergur ă
dramatic ă te duce cu g ândul direct c ătre comicul de limbaj , ce urmeaz ă să creeze un umor
care eviden țiează „îndragosteala‖ Tu ței, de noul profesor. Ș i de aici încep înven țiile.
Dragostea îl transform ă pe profesor în orice, de la Apis la centaur , de la centurion la
gladiator.
Comicul acesta lejer, în aparen ță dar complex în profunzine aduce cu el r âsul de
solidaritate. Chiar dac ă la început Tu ța se fandose ște încerc ând s ă-și fac ă prietenele
geloase, se dovedeș te într-un final c ă glumele și râsul sunt de grup, de accepta re deci, un
râs de solidaritate.

Micile cozerii ale unor eleve din ultimul an dintr -un liceu de fete, cu vise și amoruri
fie inventate, fie provenind din visuri mai mult sau mai puțin inocente , sunt dinamitate de
vestea sosirii unui nou profesor de france ză. Zvonurile spun că -i înalt, frumos, vorbește
bine și cu „r‖ apăsat, iar inimile fetelor iau foc, deși – pompieristic și, în fond, interesat –
băieții din anturaj încearcă să le convingă că realitatea ar fi de fapt cu totul alta. Dar noul
prof, Dan Balin t, chiar e un tip bine, iar ultima oră a ultimului an se lasă cu oftaturi de dor
și „răutăți și mici scandale‖, cum e între geloși și geloase de când e lumea și pământul.
Până la urmă una din eleve, Tuți, tocmai aia care făcea pe indiferenta și se ascundea după
un logodnic imaginar, diplomat la Paris sau Berlin sau nu se știe unde (ba da, în căpșorul ei
cu codițe), câștigă dragostea profesorului însurat și divorțat intempestiv, iar într -un final
toți își găsesc perechea .

21
SOSESC DISEARĂ de TUDOR MUȘATESC U

‖Sosesc deseară‖, comedie ce își propune să amendeze mentalitatea provinciei și a
personajelor impregnate de acest spirit, dar dornice să pară altfel de cum sunt. Comicul în
spectacolul „Sosesc diseara‖ are un amuzament benign pe seama ticurilor și pr ejudecăților
provinciale.
Personajul principal al comediei este Puiu, un tânăr student în drept la Sorbona,
care se întoarce de la Paris în orașul natal pentru a -i cere tatălui său 500.000 de lei
pentru… „diverse‖. „Cele mai scumpe lucruri la Paris sunt di versele…se poate presupune,
fără a greși că e vorba de damele de consumație, ale Parisului.
―Mii și mii de diverse, mereu altele, mereu proaspete, mereu mai scumpe… Parisul
fără diverse, tată, este ca Bucureștiul nostru fără mititei…‖, spune Puiu în încerc area de a
obține banii. Tatăl lui, Olimpiu, priceput în tainele oratoriei, „președinte la toate ligile și
societățile‖ înființate de el însuși, cu o „reputațiune de om cu scaun la cap‖, refuză să -i
finanțeze lui Puiu… investiția. ‖20
Tatăl e un zgârcit cu ba ni, maniac luptător contra micilor vicii fumatul sau
completarea mesei cu un pahar de vin ori o cafea -, iar fiul student în drept la Paris, cade în
plasa „iubirii‖ pentru o șmecheră dansatoare de cabaret care toacă banii trimiși de tată
pentru studii. În jurul acestor piloni ai conflictului rezumat pe scurt, mai apar câteva
personaje pentru a spori situațiile comice o rudă frivolă (mătușa Adelaida) „ un amic al lui
Olimpiu, profitor, Sache „ Zinca slujnica, și Anișoara, f ata naivă îndrăgostită de Puiu.

Act 1, scena II

Adelaida(a ascultat uimită) : Ascultă, Olimpiu! Nu -mi vine să cred că vorbesti serios!
Olimpiu(blesat) : Ba vorbesc foarte serios, cucoană!
Adelaida : In primul rând, te rog să nu mă faci pe mine „cu coană”, atâta timp cât nu m -am căsătorit
niciodată oficial până acum. Și în al doilea rând te poftesc să nu -ți iei cu mine aere d -astea, de
proroc călcat pe coadă, că nu se prinde. (Mâinile în șolduri) cum îți închipui tu, și cu ce drept, că
poți să mă oprești pe mine să joc cărți, fiindcă ți -a venit dumitale gust să le afurisești? Dacă ți-ai

20 confluente.org/aurel_v_zgheran 1415391970.html

22
închipuit că mă poți pune pe mine sub tutelă, află ca nu ți -ai gasit omul.(Formidabilă) Sunt
majoră, domnule, ai priceput?

.
Renunțând la campanii electorale ca î n ―Titanic Vals‖, păstrând însă tipul de
familie numeroasă . Momentul la care se face referire în acest fragment, o rudă frivolă a
familiei, mătușa Adelaida, folosind cuvântul cheie ―cucoana‖ își imprimă autoritatea față
de tatăl familiei, un personaj ambi țios(până întâlnește pe Adelaida). Importanța pe care o
acordă Adelaida tatălui familiei este dată de sintagma ―prooroc călcat pe coadă‖. Astfel de
situații erau destul de frecvente în perioada dintre cele două razboaie mondiale, când
văduvele celor căzuți în razboi se aciuau în familiile rudelor celor mai apropiate, făcând
apel la vârsta lor onorabilă, la vaduvie și la lipsa de ocupație. Desigur se nășteau, de aici,
fel și fel de controverse, care erau rezolvate simplu, în lipsă de argumente:‖Sunt majoră
domnule, ai priceput?

23
BOUL ȘI VIȚEII de ION BAIEȘU

Ion Baieșu este celebru publicului larg, pentru Tanța și Costel21 rubrica De la om la
om22 și romanul Balanța23. Însă palmaresul literar al acestui scriitor al generației șaizeci
este impresionant ; abia dacă mai există palier literar în care Ion Băieșu să nu -și fi încercat
puterile: poezie, patru decenii de activitate publicistică, treisprezece volume de proză
scurtă și dramaturgie, două romane, aproape două decenii de cronică sportivă, cronică de
teatru, nouăsprezece scenarii de film, două scenarii de benzi desenate, traduceri din
literatura argentiniană și franceză.
―Însă portretul lui Ion Băieșu, dar și activitatea sa publicistică și literară, ar fi
incomplete fără a contura paradigmele boemei bucureștene din perioada postbelică, mai
exact cea a generației ’60. Toate mărturiile prietenilor lui Băieșu, dar și mărturisirile sale
din interviuri și din Jurna ”l24, converg spre aceleași coordonate constante: prietenia sa
proverbială cu autorul Frumoșilor nebuni ai marilor orașe (o istorie a Bucureștilor de altă
dată, un alt Craii de Curtea Veche al lui Fănuș Neagu) și cu autorul Necuvintelor, Nichita
Stănes cu; prezența lui pe arenele sportive, la meciuri de fotbal, pentru a trăi cu sinceritate
„spectacolul‖ vieții, dar și -n calitatea sa de iscusit cronicar sportiv; „actor‖ al boemei
bucureștene, în spectacolul pe care -l dădea și -l trăia cu maximă frenezie.
Care era catalizatorul magic al acestui trio, dincolo de întâlnirea lor sub semnul
scriiturii? A reușit această agora intelectuală să echivaleze cu celebrul „accelerator‖ al lui
Ion Băieșu, oferindu -le locatarilor boemei bucureștene oaze de evazionism?

⁕

21 Primul sitcom românesc, realizat în 1962, în regia lui Titi Acs, după scenariul lui Ion Băieșu, cu doi actori de excepție: Coca
Andronescu și Octavian Cotescu;
22 Ion Băieșu va susține rubrica De la om la om , în Scînteia tineretului , Organ Central al Uniunii Tineretului Muncitor, timp de
aproximativ patru ani, din 1 februarie 1969 până în 25 noiembrie 1972, rubrica fiind preluată ulterior de
23 În anul 1985 publică, într -o versiune cenzurată, romanul Balanța (Editura Cartea Românească). Ediția integrală va apărea în
1990, la Editur a Minerva, cu o prefață de Eugen Simion
24 Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, volumul II, 23 august 1944 -22 decembrie 1989, versiune revizuită și
augmentată, cap . Ion Băieșu: Asta e viața, Editura Semne, București, 2009, p.899 -903

24
fragment , pag.11

Nelu: Soția mea scumpă, merge într -o zi la alimentara să cumpere niște smântână. După ce vânz ătoarea i –
o pune în borcan, ea bagă un deget și gustă. (comic de caracter)
„Dragă” i -a zis ea vânzătoarei, „smântâna asta e acră, n -o cumpăr”.
„Poate să fie și albastră, a zis vânzătoarea, din moment ce ți -ai înfipt degetul în ea până la cot, o
cumperi! ”(comic de limbaj)
„Dragă, i -a zis nevastă -mea, nu fi obraznică.”
„Dragă ești dumneata cu bărbat -tu, nu cu mine.”
De aici a început tămbălăul: Nevastă -mea a urlat , eu, ca un prost, (ras de solidaritate) mă duc s -o pun la
punct pe vânzătoare, responsabil ul e obraznic, îi dau două palme și un șut în
spate, el îmi aruncă cu un borcan de muștar în cap, eu îi arunc cu o sticlă de
ulei de soia, vânzătoarele au început să arunce și ele cu ce nimereau, într -un
cuvânt, s -a ales praful de toată alimentara, a fost ceva ca în filmele mute.

O întâmplare ce caracteriza perioada socialistă, repovestită de un soț, evident
deranjat de o situație prin care a fost nevoit să treacă alături de soția sa . Asistăm deci pe de
o parte la un umor de situație dar în același tim p contopit cu umorul de limbaj și de
caracter. Iată, deci, încă o dată cum se contopesc tipurile de umor, fără a avea realmente
posibilitatea de a puncta pe o anumită tipologie. Situația povestită este eminamente banală,
dar aplombul cu care este narată, î i dă valoare de comic, stârnind râsul de solidaritate .
Constatăm caracterul reprobabil al soției, care, total lipsită de delicatețe gustă smântâna din
borcan și simțindu -i gustul presupus acru refuză să o cumpere. De aici începe o șarjă de
comic burlesque, comparată de soțul obidit, cu momentele din filmele mute (celebrele bătăi
cu frișcă), care se încheie cu un dezastru general.

⁕

25
OMUL C ARE A VAZUT MOARTEA de VICTOR EFTIMIU

⁕

„Ardoarea creatoare a lui Victor Eftimiu, răscolește mileniile și scrutează erele
umane, recreează epopeile națiunilor și fecundează legendele, și când, obosit de distanța
parcursă în literatura românească, se oprește, la cel dintâi fapt cotidian care -i cade sub
priviri, un individ care trece, ceea ce pentru oricare altul e searbăd și incolor, capătă
deodată pentru scriitor o semnificație totală și strângând la pieptul său noua achiziție cu
aceeași pasiune cu care a purtat spre stele pe Antigona sau pe Prometeu, pornește spre o
nouă realizare de artă și spre noi triumfuri. Fecunditatea sa într -o tară de diletanți și de
puturoși, a fost socotită ca o sfidare, și p rofunda sa dragoste de oameni, căreia în fiecare
din operele sale îi înalță un imn sonor, n -a fost răsplătită de oameni cu aceeași măsură…
„…Omul care a văzut moartea‖ este același personaj evanghelic, super -pământean
și subterestru, mirosind a crini și a mormânt, scânteietor și macabru, transfigurație și
putrefacție, imn de iubire și de eternitate, înecat în funebra lozinc ă a zădărniciilor. Un
profet tuciuri u, plângăreț, holbat , cu pletele năclăite de mătasea broaștei și cu gura plin ă de
nomol în actul î ntâi, apoi , cu fluiditate opacă în ochii -i care au întrezărit tărâmul celălalt,
cu nu știu ce rictus de noroi sub jovialitatea -i prefăcută în actul următor pentru a culmina,
în scena sa finală, pironit la zid — de răutatea semenilor, învăluit în lumina por tocalie a
proiectorului… Cu capul lăsat pe un umăr, în poza aceea sublimă șl sfâșietoare a tuturor
agonizanților.‖25

⁕

25 https://www.scribd.com/document/180539993/Omul -care -a-vazut -moartea -de-VICTOR -EFTIMIU -doc

26
Actul I fragment, pag.7

DOMNUL: Ce să mă liniștesc, că m -am scos din răbdări!… Auzi Dumneata! Vine să -mi facă poliloghii…
Să-mi las eu ca sa mea, eu, om așezat, cu avere , fără griji, candidat la primărie, cu fată de
măritat… cu unelte de pescuit… să zic adio vieții (strănut ă) să iau guturai pentru
dumneata!… Da ’ cine ești dumneata, dom nule ? Da’, ce bine mi -ai făcut dumnea ta mie,
domnule ?… O haimana… un descreierat… un bătut de Dumnezeu.! Te scot de la înec, te
aduc în casa mea, îți dau să mănânci, să bei, te îmbrac în bunătate de halat și dumneata vii
să mă judeci!… Da’, lasă-mă'n pace, domnule, da ’, vezi-ți de treabă, domnule, cară -te de
aici, ieși afară, domnule, du -te dracului!… (ras de excludere) (strănută, se așează, Doamna îl
învelește. Pauză).
VAGABONDUL: „Du -te dracului” este o expresie oarecum învechită. Ea nu rezolvă nimic. Am vrut să
mă duc dracului o dată și nu m -ai lăsat. A doua oară n -am poftă să mai încerc; nu atât din
cauza sentimentului de necunoscut și de eternitate, cât din pricina s enzațiunei de greață pe
care am avut -o între pod și gârlă… Dumneata n -ai putut avea această senzațiune, deoarece
n-ai luat contact cu lichidul în mod vertical, ca mine, ci ai venit agale, de la țărm, deci
orizontal, fără violență și oarecum sportiv… (comic de situatie )
DOMNUL: Mie te rog să nu -mi faci conferințe. Spune -mi pe șleau: ce poftești ?
VAGABONDUL: Eu nu poftesc nimic ; dumneata ce -ai poftit când te -ai amestecat în socotelile mele ?
DOMNUL: Cum, nenorocitule, eu te scap de la moarte și…
VAGABO NDUL: Pardon… N -am cerut asta nimănui. Din partea dumitale a fost un gest precipitat,
oarecum indiscret.
DOMNUL: Na -ți-o! indiscret!
VAGABONDUL: Desigur. și sper că ai să tragi consecințele.
DOMNUL: Auzi! Consecințele!…

Spirit de fecundă noblețe și populism specifice oamenilor politici, cu pretenții de
candida t la o funcție în aparatul de conducere al urbei, Filimon, își pune viața, de altfel
singura importantă , posesoare de scule de pescuit și fată de măritat, în slujba cetățeanului,
în cazul de faț ă așa -zisul vagabond, cu scopul nedeclarat, dar lesne de sesizat de a se
implica in viața socială, mai ales când i se oferă o astfel de ocazie: <o persoană cu tentative
sinucigașe>, de a câștiga capital politic.
Umorul din acest fragment este generat de o serie generoasă de tipuri de comic,
care se întrepătrund, creând un univers viu colorat de expresii – (comic de limbaj) –

27
repetarea cu obstina ție a întrebarilor : ―Da’, cine…?‖, „Da’, ce…?‖, urmată de încercarea de
a scăpa de prezența „intolerabilă‖ a individului prin expresii ce vor s ă dovedească fermitate
și totodat ă să sugereze amenin țare: „Da’, lasă -mă'n pace‖, „Da’, vezi -ți de treabă‖, c ărora li
se alătură „cară -te‖, „iesi afar ă‖, „du -te dracului‖ . Comicului de limbaj al lui Filimon i se
suprapun e comicul de moravuri, vizibil î n dorin ța declarat ă, de aceast ă dată de a parveni,
dovedit ă de ceea ce declară personajul cu EVIDENTE INCLINAȚII SOCIAL –
POLITICE " eu, om așezat, cu avere, fără griji, candidat la primărie‖ , în enumerarea
elementelor de popu lism cu care l -a tratat pe individ, precum ș i în teama nedisimulat ă „de
a nu face guturai‖.
Dezarmant este limbajul vagabondului, care se dovede ște a fi de neclintit, afirmâ nd
scurt și concis, f ără să preia precipitarea lui Filimon „Du -te dracului‖ este o expresie
oarecum învechită‖. Continu ă, tot at ât de calm și imperturbabil , deranjat de faptul c ă a fost
salvat, încep ând o poveste petrecuta între cei doi, suprapun ând unui comic de limbaj care
genereaz ă un umor grotesc, comicul de situaț ie care duce spre culmea paroxismului
grotescul umorului, situaț ie ce prin detaliile morbide și profund nepl ăcute își aduc cu
prisosin ță aportul la st ârnirea r âsului. Acesta fiind unul de excludere .
Sintetizân d, se râde pe de o parte de umorul st ârnit de situa ția comic ă a faptului c ă
vagabondul nu -și dorea s ă fie salvat și este comparabil ă cu istoria în care „o b ătrână este
ajutat ă forțat să treac ă strada și odat ă ajuns ă pe partea opus ă, multume ște spun ând că în
fapt avea treaba pe partea pe care se afla‖ iar pe de altă parte de detaliile pove știi
coroborate cu diferen ța de percep ție asupra fenomenului în sine, dintre cei doi: < senza ția
de grea ță a vagabondului ș i lipsa acestei senza ții a lui Filimon >.
Comicul de situa ție ce aduce un nou capitol de umor tranș ant ce st ârnește râsul
definitiv, este declara ția individului presupus vagabond, care perfect nemul țumit de ce i s -a
întâmplat spune c ă nu este dispus s ă mai încerce s ă „se duc ă dracului‖, ba, mai mult, î ntr-
un exces de exaltare conchide c ă nu i-a cerut lui Filimon s ă-l salveze, c ă gestul acestuia a
fost precipitat și indiscret și e nevoit s ă suporte consecin țele.

28
Actul III fragment, pag 22

⁕

VAGABONDUL : Asta nu, în ruptul capului
FILIMON : Bine, băiatule dragă și eu zic nu. Dar dacă mă aleg primar, ce dracu fac, că n -am habar de
meserie!
VAGABONDUL : Parcă ăilalți au habar…
FILIMON : Cum rezolv eu lucrurile ?
VAGABONDUL : Prin soluții definitive. Dai cu pumnul în masă, spui că nu mai poate să meargă așa, că
pân-acum a fost bătaie de joc. Pe urmă pui să stropească și să măture străzile. Dar nu
noaptea sau î n zori de zi. Pe la prânz, când i-e omului mai drag, când ies toți la
promenadă; scoate sacalele și târnurile. Să -i umple de praf și să -i înnebunească, să vadă
că a venit omul nou și energic, să vadă că s -a schimbat ceva .(ras de solidaritate)
FILIMON : Iar o iei în glumă.
VAGABONDUL : Apăi vezi, asta e! Ce -ți spuneam adineauri ? Fiindcă lucr urile sunt prea triste, par eu
vesel.
FILIMON : Bine, dar mai sunt și altele , nu numai măturatul străzilor.
VAGABONDUL : Ti-am mai spus: poporul trebuie condus prin ima gini. Fantezia populară vede pe primar
sub forma unui mătu rător cu joben. Dacă mai cere și economie la apă, a dat maximum.
FILIMON : Dar presa ?
VAGABONDUL : Le trimet em comunicate: salubritatea publică e defectuoasă, lucrările edilitare întârziate
și compromise. Totul trebuie refăcut. Adaugă și „consensul unanim”.
FILIMON : Asta ce -nsemnează ?
VAGABONDUL : Nimic. Dar impresionează. S -ajungi d umnea ta primar, că pe urmă în veți ce e aia. Parcă
spițerul știe mai mult ? (comic de caracter si de situatie)
FILIMON : A fost în șapte consilii…
VAGABONDUL : ÎI batem cu propriile lui arme. „De șapte ori ai fost consilier, ce -au făcut cele șapte
consilii ale d -tale ? Ne -am săturat de vechituri, să mai vină și oameni noi!..

Extras din context, în acest moment perfect înserat î n actualitate, primeaz ă comicul
de situa ție. Similar omului politic de azi, Filimon își dore ște func ția de primar f ără să știe
ce înseamn ă și ce ar trebui s ă fac ă odată ajuns în aceast ă funcție. E clar că omul e complet
inapt pentru a duce pe umeri povara unei asemenea func ții, fapt ce îl nelini ștește, nelini ște
ce genereaz ă comicul de situa ție despre care se vorbe ște și care st ârnește râsul datorit ă
umorului ce r ezult ă în urma unei nedisimulate îndoieli în propriile cuno ștințe legate de

29
poziția ce ar urma s ă o ocupe „dacă mă aleg primar, ce dracu fac, că n -am habar de
meserie!‖.
Din punct de vedere al comicului de situa ție, interven ția vagabondului este
hotărâtoare. Acesta, d ând dovad ă de o siguran ță exemplara, asupra a ceea ce trebuie s ă facă
Filimon, dac ă ajunge edilul urbei . Se află de asemenea într-un comic de situa ție, cre ând
umorul prin aceast ă siguran ță a sa, peror ând o serie de diversiuni pe care „Primarul
Filimon‖ trebuie s ă le împrăștie mul țimii, pentru a convinge c ă este priceput și că din punct
de vedere social este preg ătit să satisfac ă nevoile comunit ății. Argumentul forte, care
stârnește râsul, prin combina ția dintre comicul de moravuri și cel de lim baj este adus de
vagabond prin replica halucinant ă „Parcă ăilalți au habar…?‖, dar și prin lista de ac țiuni pe
care îl sfătuiește pe Filimon s ă le aplice pentru a dovedi c ă este primarul energic de care
era nevoie pentru a aduce schimbarea. În acest se ns, este vorba exact despre inversul
paradoxal al unor ac țiuni fire ști, fapt ce prin comicul de situa ție imprimă ideea c ă doar a șa
se poate salva de necunoa ștere și stârnește râsul de solidaritate prin umorul creat de
uimitoarea siguran ță cu care își impri mă propriile idei, profund stupide, candidatului la
funcția de primar: „soluții definitive‖, „dai cu pumnul în masă‖, „nu mai poate să meargă
așa‖, „să stropească și să măture străzile‖, „ Pe la prânz, când ies toți la promenadă ‖, „Să -i
umple de praf, să -i înnebunească, să vadă că a venit omul nou și energic, să vadă că s -a
schimbat ceva.‖
Filimon î l ascult ă siderat, fapt ce se eviden țiază din nou, prin comic de situa ție,
relev ând umorul și cu ultimile dou ă inven ții ale individul ui salvat de la înec, și ace stea
pansonate în realitate, și anume economia la ap ă, ce duce la salubritate precar ă, inducerea
în eroare a presei prin invocarea vinov ăției „celorlal ți‖, folosirea sintagmei (ce aduce
comicul de limbaj la cote de ne înțeles) „consensul unanim‖ care nu î nseamn ă nimic dar
sună bine și concluzion ând cu cele șapte consilii ale spi țerului, care n -au făcut nimic și
„ne-am săturat de vechituri‖.
Rezumâ nd, se poate afirma c ă acest moment este o radiografie pur ă a societ ății de
atunci, dar copie la indigo a celei a ctuale.

⁕

30

GROAPA de EUGEN BARBU

„Trimi țându-și la tipar cartea, Eugen Barbu era pe deplin con știent de riscurile pe
care și le asuma. îndrăznise! – atunci – bolgiile cele mai întunecat e ale abjec ției și dec ăderii
sociale. Una din cronicile literare – pe cât de numeroase pe at ât de contradictorii, ap ărute la
vrem ea aceea se intitula „pe cele mai de jos trepte ale realismului. Pe măsura subiectului
tratat e și limbajul, un alt limbaj ar d uce într-o lume eterogen ă.
Uluirea izbe ște cu at ât mai puternic, odat ăt cu ridicarea cortinei și cu desf ășurarea
spectacolului. Nep ăsător fa ță de firma „stabilimentului‖, Eugen Barbu prezint ă o autentic ă
„groap ă‖ – cu tot tulbur ătorul ei tragism.
Culeg ând, din bogata ț esătură a romanului, firul epic, Bozoncea, starostele de ho ți
în declin de v ârstă, Paraschiv , ucenicul dur care se ridic ă, Didina , iubita celui dint âi,
râvnită și cucerit ă de cel de -al doilea, dramaturgul a f ăcut la prima impresie o opera ție de
simplificare dar spectacolul a p ăstrat, atmosfera de unicat a c ărții. Grupul de femei în
negru, cu rol de cor antic prin încanta ții premonitorii, „nacazanii‖, reglarea receptivit ății
spectatorului pe tonalitatea voit ă de autor, și-a adus o important ă contribu ție.
E pedagogic de remarcat, c âte resurse g ăsesc actorii spre a servi un spectacol care
le place. ‖26
⁕

Actul III Tabloul 16

Bozoncea – Unde zici că s -a dus, Treanță, băiatul ăla?
Gheorghe – Care băiat?
Bozoncea – Ucenicu nostru…
Gheorghe – Zicea că o cară la nuntă, c -ar fi găsit o coardă. De, băiat, tânăr și el, i -o fi trebuind…
Bozoncea – Bine mai zice gura ta, i -o fi trebuind…(îl fixează.) De ce tremuri așa, că -i luna mai?…
Gheorghe – Cine tremură? Nu tremur de loc!
Sandu – Tremuri, zdrența dracului!
Gheorghe – Eu, care -am tăiat la Ciucea un sat de negustori? Eu să tremur?
Nicu – Mai las -o că nu se prinde! P -ăla micu să -l bărbierești tu, nu pe noi, că noi te știm. Nu
ești în stare să ții în mână nici un briceag de doi lei, dar -mi-te un cuțit!
Gheorghe – Să fiu al naibii dacă nu v -arăt!
Bozoncea – (ia un cuțit de pe masă) : Măăă!
Gheorghe – (lui Sandu, care nu se mișcă) :Măăă, te tai!
Sandu – (cu o mișcare dibace, îl dezarmează): Ei?

26 http://www.cimec.ro/teatre/revista/1972/Nr.1. Anul.XVII.ianuarie.1972/originalimages

31
Gheorghe – (privind la clienții din jur) : Nu mă face -ți de râs cu lume străină…
Nicu – (îi dă un vânt, Gheorghe cade pe spate) : Ha-ha-ha !(ras de solidaritate )
Sandu – Ha-ha-ha!…
Bozoncea – Flocarță! Ha -ha-ha!…
Gheorghe – Să nu râdeți de mine, să nu râdeți de mine, eu, care am tăiat un sat de negustori! V –
arăt e vouă.
Ceilalți – (hohote de râs; Gheorghe plânge încet, cu capul pe masă). (ras de excludere)
Bozoncea – (dintr -odată, pumn teribil în masă) : Să nu -mi bocești aici când mi -e bine și vreau sa
petrec! (bea pe rând din pahare cu sete): C ă în seara asta scap eu de toți dușma nii mei!

Gheorghe t ăinuie ște idila dintre Paraschiv ș i Didina, f ără să realizeze c ă este
observat de Bozoncea. Turbat de furie, Bozoncea îl ia la întrebări pe Gheor ghe. Mai î ntâi
cu un calm pref ăcut, apoi din ce în ce mai aprig, av ând al ături de el pe Nicu și Sandu care
îl încurajeaz ă.
Conștient că va muri de cu țiul lui Bozoncea, Gheorghe, pref ăcut cu țitar, tr ăiește o
dram ă cumplit ă când realize ază că toți știu că el nu e în stare s ă omoare pe nimeni cu toate
că toată viața se l ăudase c ă la Ciucea omor âse un sat întreg de negustori.
Râsul zdrobitor al cel or trei, Bozoncea, Nicu și Sandu îl exclude pe Gheorghe
definitiv din banda de ho ți de cai, preg ătind-ul de moarte.
Tragedia se transform ă în situa ția de fa ță într-o comedie for țată de hohotele sinistre
ale țiganilor, deoarece, umorul nu își face apari ția. Jocul actorilor este singurul care poate
să transforme simbolistica tragicului într-un umor contra făcut care nu face altceva decâ t să
pună în eviden ță și mai clar c ă în aceast ă situa ție râsul este doar un pretext, generat doar de
voluptatea tr ăirilor țiganilor be ți.
Singurul fapt c are poate sugera o doz ă de umor este comicul de limbaj, jargonul
folosi t de autor pentru a reda cu c ât mai mult ă precizie crima permis ă în legea țigăneasc ă,
ce se petrece sub ochii spectatorului.

⁕

32
PARTEA A DOUA
SPECTACOLE DE REVISTĂ

„Realizate cu efortu l de a se apropia c ât mai m ult de gustul publicului, în pofida
dificul tăților pe care unii dintre activi știi culturali le ridicau î n fața acestui gen de teatru
frust, direct și popular, spectacolele de revist ă au parcurs o istorie de aproape cinci decenii,
asum ându-și riscurile și înfrunt ând cu demnitate, destinul h ărăzit de puterera politic ă
coduc ătoare.‖
„Boema a constituit efigia de glorie a revistei româ nești, într-o epoc ă în care în fața
acestui gen de teatru se ridicau, amenin țătoare, barierele cenzurii de partid și de stat.‖27
―În rela ția cu Teatrul de revist ă, cenzura avea rolul de a proteja puterea, de a o
menaja, de a o impune ș i pe aceast ă cale. Ceea ce nu s -a putut î nsă cenzura, a fost farmecul
discret al teatrului de revist ă; au ap ărut autorii, profesioni ști ai genului, al c ăror talent i -a
îndrept ățit să se manifes te ca și cum, ar fi fost liberi de cenzur ă. Ei și-au folosit spiritul,
ironia și umorul, într-un mod în care cenzura nu -și mai g ăsea argumente pentru a
interven i.‖28
Unul dintre ace ști autor i, cel mai prolific și mai puternic scriitor de revist ă, în
opozi ție cu puterea, a fost Mihai Maximilian. El nu folosea un limbaj simp lu, nepotrivit
stilului direct ș i exploziv al revistei, un limbaj ce nu ar fi indus în eroare cenzura extrem de
activă și bine preg ătită.
În vederea cercet ării feno menului revuistic, s -au ales din cele opt premiere estivale
– Scandal la Boema, Camping Boema, Nevestele vesele din Boema, Boema, sl ăbiciunea
mea!, Stela, stelele și Boema, Boema Bucuria mea!, Constela ția Boema, Bun ă seara,
Boema – câte un momolog de atac, scheci sau cuplet, repre sentative pentru aceste
spectacole.

⁕

27 Aurel Storin, Teatrul romanesc de revista.Dimensiunea literara.(teza de doctor at), Bucuresti,
2007, pag.104
28 Aurel Storin, Teatrul romanesc de revista.Dimensiunea literara.(teza de doctorat), Bucuresti,
2007, pag.106

33
SCANDAL LA BOEMA
SFÂRȘIT DE SAPTĂMÂNĂ!
de Mihai Maximilian
cuplet de revista

I
Sânt din Boema, și ăsta sânt eu,
O săptămână muncesc ca un zmeu…
Dar după asta, în week -end, mă duc,
Să-mi caut liniștea într -un sătuc…

Refren
Vreau s -aud… „mac -mac”
Vreau s -aud… „oac -oac”
Nu mai vreau să aud… „Liliana”…
Vreau s -aud… „mee, mee”
Vreau s -aud… „bee, bee”
Și mă simt în sfârșit, fericit!
Când aud… „gaa, gaa”
Când aud… „ihaa”
”Mu -mu-mu”, murmurând pe…Joiana,
Pe Azorel…”ham -ham”
Și-l înham în ham,
Pe Drăguț, și îi spun… „dii, căluț”!
N-aud telefonul,
Care -mi strică somnul…
Nici tramvaie… „glin -glin” ,
Autobuze… „bim -bim”
Apa-n baie… „plim -plim”
Ascensorul… „hâr -hâr” (comic de limbaj)
Motorete… „pâr -pâr”
Soneria… „țâr”!
Ce divin… mac -mac!
Ce sublim…oac -oac!
Mai ales când n -auzi… „Gabriela”…
Ce divin… „gaa, gaa”
Ce sublim… „ihaa”!
Două zile -nsfârșit , fericit! II
Dar după -o zi de extaz, în pridvor…
Iar de orașu -animat, îmi e dor!
Străzi trepidante!
Lumini ca de stea!

Refren
Vreau s -aud… glin -glin!
Vreau s -aud… bim -bim!
Pe…Popescu, cântând „Liliana”!…
Vreau s -aud… hâr -hâr!
Vrea s -aud… ț âr-țâr!
Și mă simt în sfârșit, fericit!
Când aud… „Mama
Dă-mi te rog, mingea”!
Sus la șapte, pe „mezzo -soprana”
Vocalize… „Aaaa”!
Pianul… „tra -la-la”!
Și mă simt în sfârșit, fericit!
Fără rațe…mac -mac!
Sau broscuțe…oac -oac!
Sau berbeci… bee -bee!
Mielușeii…mee -mee!
Fără gâște… gaa -gaa!
Măgarul… ihaa!
Sau Joiana… muu -muu!
Azorică…ham!
Ce divin… glin -glin!
Ce sublim… bim -bim!
Că suport, până și „Gabriela”…
Ce divin… Hâr -hâr!
Ce sublim…țâr -țâr!
Și mă simt în sfârșit, fericit!

Definitorie acestui cuplet îi este expresia de om al muncii care indoctrinat social și
politic, de și simte dup ă o săptămână de munc ă nevoia s ă iasă din cotidianul m izer, spre o
oază de lini ște aparent ă dar la fel de mizer ă, a mediului rural, constat ă că este atât de prins
de doc trină încât simte c ă trebuie s ă se întoarc ă în mediul profund politizat din care se
retrăsese, chiar ș i pentru c âteva clipe. Acestui umor de situa ție căruia i se adaug ă pe

34
refrene repeti țiile ce creaz ă comicul de limbaj, repeti ții ce ar reprezenta sunetele emise de
animalele din mediu rural nu fac e altceva dec ât să atrag ă subtil aten ția că și întorc ându-se
în urbe, aceste sunete, c ărora li se adaug ă nume personale , se aud metaf oric din gurile celor
ce pretind a fi conducatori fie la n ivel micro (fabrici, uzine, cooperative, institu ții de tot
felul), fie la nivel macro în conducerea de partid și de stat . Comicul de limb aj suprapus
celui de moravuri, genereaza un ras de solidaritate, dat fiind faptul ca autorul își alătură
publicul, făcând u-l părtaș la ―greutățile ‖, la dorin ța de evadare, concomitent cu revenirea în
mediul cu care s -a obișnuit și a devenit perte din ―moleculele sanguine ‖.

⁕

35
CAMPING BOEMA
RECEPȚIONERELE
de Mihai Maximilian
scheci

Recepționerele (două trei interprete sau una mai bună)
– Vă rugăm adresați -vă cu încredere serviciului nostru de recepție. Personalul nostru este
calificat. Vorbim engleza, vorbim germana, vorbim franceza !(comic de moravuri )
– Parkingul nostru cu pază permanentă este la dispoziția dumneavoastră. Vă rugă m parcați
autoturismele în fața biroului nostru de cazare chiar acolo unde există semnul de parcare interzisă.
Vorbim engleza, vorbim germana, vorbim franceza!
– Alo, tovarășu '! Nu lăsați mașina acolo… Nu vedeți semnul… e interzis Ce dumnezeu, că doar
vorbim românește …ras de excludere
– Aveți și dumneavoastră aici aproape…în pădure la un kilometru… parcare… cu plată păzită. Dar
nu lăsați in mașină pături, radiocasetofoane, ștergătoare, antene, capace de roți, cricul și roata de
rezervă…
– La buticul nostru de la recepție, deschis la orice oră din zi și din noapte găsiți băuturi fine
Henessy whisky Cinzano Martini bere Tuborg la ghiață, țigări Kent, Malboro și Pall Mall lungi – săpunuri
și spray -uri Rexona ciocolată Toblerone și cojoace Alain De lon.
Vorbim engleza, vorbim germana, vorbim franceza!
– Dumneavoastră de unde sunteți? Din Voluntari?… Și ce doriți? Un pachet de țigări… Nu aici…
Pentru dumneavoastră există chioșcul de la intrare deschis zilnic între 15 și 16,30 cu țigări Select, C arpați
fără filtru, rachiu de spumă de drojdie, săpun Cheia și păpuși artizanat. Păi nu… acum nu -i deschis… ca -i
ora 20. Numai între 15 și 16,30 v -am spus românește… (comic de moravuri
– Pentru amatorii de sport avem terenul de tenis, terenul de golf și sala de biliard. Închiriem
ambarcațiuni cu pânze cu motor și… cai de rasă, pentru călărie din herghelia noastră…!
Vorbim engleza, vorbim germana, vorbim franceza!
– Dumneavoastră ? Cu ce vă putem servi ? Cu un cal! Da -ți-mi pașaportul… A aveți bul etin… Și
ce nu vă puteți plimba pe jos? Mă rog, dacă vreți neapărat călare întrebați în comuna apropiată poate vă –
nchiriază cineva un măgar?
– Vă puteți înscrie la biroul nostru pentru excursia de 3 zile la Istambul cu avionul, autocarul sau
mașina perso nală. Bazarul de la Constantinopole este una din cele 7 minuni ale lumii.
Vorbim engleza, vorbim germana, vorbim franceza!
– Da și dumneavoastră tovarășe, dacă doriți să mergeți în excursie autobuzul O.J.T. -ului pleacă
mâine într -un circuit în județul nost ru unde puteți vizita renumitul muzeu arheologic de la Buciumeni…
– Tinerii pot să danseze discoteca noastră vă oferă noi înregistrări de muzică de dans. Da… are
acces oricine desigur și dumneata tinere… Nu… Noi nu dansăm aicidupă orele de program. .. nu insista că
nu acceptăm invitația dumitale la discotecă. Mata înțelegi ori nu, românește ?! Noi n -avem voie să
dansăm sau să stăm de vorbă cu oricine. Noi și când dansăm…
– Vorbim engleza!

36
– Vorbim germana!
– Vorbim franceza!

Trei cuvinte cheie le gate între ele prin verbul la persoana a doua, timpul prezent
„vorbim‖ creaz ă comicul de limbaj al acestui scheci: „engleza, franceza, germana‖. Limbi
de circula ție interna țional ă, cum tot de circula ție interna țional ă sunt și anun țurile cu aspect
de reclam ă, dar a șa cum se poate observa, sunt v alabile doar pentru persoanele cu pa șaport.
Dar nu pa șaport româ nesc.
Este o aluzie direct ă la faptul c ă în zonele turistice , aveau acces la deliciile
existente, la posibilit ățile de distrac ție și de petrecere a timpu lui pe perioada sejururilor a
posesorilor de valut ă.
Parking pă zit doar pentru posesorii de valut ă și pașaport str ăin, shop -ul de la
recep ție plin cu produse importate deschis , tot doar pentru ace știa, deasemenea echita ția, și
excursiile la Istambul, acces ibile doar pentru str ăinii sosi ți pentru a -și petrece vacanț ele în
zonă.
Cuvantul cheie pentru rom âni este legat doar î n aparen ță de acela și verb, dar folosit
în sens peiorativ „că doar vorbim românește, v -am spus românește, Mata înțelegi ori nu,
românește ?!‖, și se modifica în propozi ții ce nu mai au acelea și amabilit ăți pentru posesorii
de lei rom âneși și buletin. Comicul de situaț ie, este amar, de aceasta dat ă, generat doar de
discrepan țele uriașe ce se f ăceau între turi știi str ăini și cei români. Pentru cei din urmă
câteva „mize rii‖, le -am numi azi, „parcare î n pădure, Carpa ți fără filtru, m ăgari din satul
alăturat, muzeul arheologic și accesul interzis la discotec ă‖.
Nu mai pu țin important și generator de „r âsu-plânsu‖, este fraza: „ Noi n -avem voie
să stăm de vorbă cu oricine. ” Ironia și sarcasmul sunt profunde; de aceast ă dată nu mai
putem evita emo ția profund ă. Crudul adev ăr produce o stare șocant ă, diferen țele practicate
fiind scoase în eviden ță frust, neascuns sub umbrela jocurilor de cuvinte.

⁕

37
NEVESTELE VESELE DIN BOEMA
ȚÂNȚARII
de Mihai Maximilian
– cuplet muzical –

I
Eu sunt dulce, și -uite stau
Pe unde -mi place…
Numai țânțarii nu -ș-ce au
Că nu -mi dau pace…
Am pielea fină că -s din Huși
Asta mi -e soiul…
Și cum scot na sul nițeluș
Apare roiul…

Refren

Și mă chișcă, chișcă, chișcă ,(comic de repetitie)
Toți țânțarii, văleleu…
Se învârt ca o morișcă
Și preferă genul meu
Că sunt albă ca o frișcă,
Ca un lapte cu orez
Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Și mă chișcă, chișcă, ch ișcă…
Dar nu mă descurajez.

II
Mi-am părăsit, nu de puțin
Urbea natală
Și mi-ar fi drag un buletin
De capitală…
Mi l-o promis un domn drăguț,
Cu niște pile…
Care mă stoarce de bănuți
De luni de zile…

Refren

Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
De ci nci sute, de -un miar,
Nu câștig banii la rișcă
Mi-i dă tata că -i lăptar
Însă domnul nu prea mișcă
Deși eu nu -l neglijez…
Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Și mă chișcă, chișcă, chișcă… Dar nu mă descurajez.

III
Stau la gazdă la subsol,
Si-o doamnă bine
Mi-o spus că -mi dă, „două pe hol”
Unde -mi convine…
În Balta Albă aș dori,
Că-mi place balta…
I-am dat o rată de opt mii
Și pe-ormă alta…

Refren

Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Insă am un stimulent,
Doamna asta știu precis că
O să-mi dea apartament.. .
E misită, dar nu mișcă,
Mai aștept, nu o presez…
Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Și mă chișcă, chișcă, chișcă…
Dar nu mă descurajez.

IV
Am și un viiitor consort
Ca un Apollo…
E la un institut de sport
Învață polo…
Mai mic ca mine cu mulți ani
Și e din Breaza
Dar fiind student nu are bani
Deci eu sunt baza…

Refren

Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Dar cu el e altceva…
de nevastă mi -a promis că
Vara asta mă va lua…
Și e vară…și nu mișcă,
Nu mă cheamă să -l urmez…

38
Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Și mă chișcă, chișcă, chișcă…
Dar nu mă descurajez.

V
Sânt toată plină de bășici
Că m -au dat gata,
Țânțarii aștia de pe -aici…
Noroc cu tata…
C-avea trei vaci, dar le -o vândut
Destul de bine…
Și-acum mă are de ținut
Numai pe mine…
Refren

Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Toți țânțarii, văleleu
Se învârt ca o morișcă
Și preferă genul meu…
Că sunt albă ca o frișcă
Ca un lapte cu orez
Și mă chișcă, chișcă, chișcă,
Și mă chișcă, chișcă, chișcă…
Dar nu mă descur ajez…

Cupletul „ Țânțarii‖ e o sat iră aluziv ă la adresa fetelor ce îș i doreau s ă se stabileasc ă în
Bucure ști cu dorin ța de a se emancipa și aveau nev oie, obligatoriu , de buletin de capital ă.
În acest scop erau dispuse s ă facă tot felul de compromisuri, fiind adesea păcălite de
oportuni ști.
Comicul este multiplu, în sensul c ă se regase ște și comic de situa ție, exact acela adus în
discu ție anterior, comicul de limbaj care se află primordial în refrene, care, refrene, se
modific ă de la un subiect la altul, dar se încheie identic pentru a duce la cap ăt un ciclu.
Acest ciclu este în fapt anatomia acestui fenomen extrem de existent și de pregnant în
perioada anilor 70 – 80. Râsul este unul de excludere , deoarece persoana se pl ânge în
acest cuplet de cei care încearc ă să o ciupeasc ă de bani, în ved erea ob ținerii actului mult
dorit.
Refrenele au însă un tip de comic de limbaj prin repetare , care genereaz ă un umor
simpatic, ce poate st ârni râsul pentru cei cu un sim ț foarte dezvoltat al umorului, sau un
zâmbet înțelegător pentru cei ce au trecut print r-o astfel de situa ție, sau pur și simplu sunt
înteleg ători cu astfel de fenomene. „ Și mă chișcă, chi șcă, chi șcă..‖, este fraza cheie a
întregului cuplet, care sun ă a disperare fa ță de tot ceea ce li se întâmplă și cât sunt de
batjocorite și păcălite de pr ofitori. „ Țânțarii despre care se vorbe ște și care represint ă cu
bună înțelegere și titlul acestui cuple t sunt exact persoanele care profit ă de naivitate,
persoane pe care le g ăsim și azi între noi și care se poate spune c ă creaz ă comicul de
moravuri ce re flectă cu destul de mult ă acurate țe starea societ ății de azi cu aceea și forță a
umorului cu care o reflect ă pe cea a perioadei socialiste.

39
BOEMA…SLĂBICIUNEA MEA
TAMARA MANECHIN
de Mihai Maximilian
cuplet

Tamara: – Opri ți parada, c ă vorbe ște o manechin ă! Eu sunt aia! Adic ă, de ce nu…? Ce sunt
manechin la Pierre Cardin? Sunt la „Av ântul Îmbrăcămintei”… Și pe-orma la manechine exist ă mai
multe mă suri…Eu sunt m ăsura semi -grea…De c ând m -am apucat de meseria asta, am trecut ca fra ții
Cuțov, prin toate categoriile. Nu v ă luați dup ă slăbănoagele astea de manechine. Eu sunt „ultimul
strigăt”… De -aia am venit la „parada modei”. A șa că elibera ți ringul, c ă vreau s ă defilez.
Adic ă ce, nu -mi vine bine rolul ă sta de manechin ? Hai, c -arăt ca o ved etă…! V ă dau o veste
bună. Anul ă sta se poart ă pene de stru ț…sau de fazan, sau de p ăun… Dar s ă fie pene. C ât mai multe pene.
Rochii din pene, p ălării din pene, șaluri din pene… Asta -i moda '80. Uita ți-vă la mine. Hai, c -arăt ca o
vedet ă! Totul e, s ă găsiți pene… Stru ț, de unde? Fazan…mai rar…iar p ăun, mai bine tac din gur ă…Uite
sor-mea, a rezolvat problema cu penele. O -mpăiază bărbat-su, c ă-i vânător.(ras de excludere ) Eu fiind
manechin, m ă-mbrac la casa de mode. Tot casa de mode, m ă și dezbra că, când plec, ca nu -mi d ă penele
acasă. Adic ș, nu m ă dezbrac ă…mă jumule ște. Și nu c ă-mi laud firma, dar Casa de mode, jumule ște
extraordinar. Croitoresele alea particulare, nu jumulesc cum trebuie. Mai sigur ă e cooperativa. Și sunt
cooperative de repara t televizoare, de reparat autoturisme… Duce ți-vă cu penele acolo, c ă vă jumule ște
bine. Asta -i moda… cu pene! Ce nu -mi st ă bine? Hai, c -arăt a vedet ă! Și unde -s pene, e și nițică
jumuleal ă, ce s ă-i faci asta -i moda. Și-n familia noastr ă toți suntem la modă. Bărbatu -meu, n -are pene, și-
a vândut ma șina c ă joacș table. El e foarte bun tablagiu, dar joac ă cu ni ște func ționari mai mari de la
ICRAL și trebuie s ă se lase jumulit de ei, c ă avem nevoie s ă ne fac ă o poart ă.(ras de solidaritate ) Chiar eu
i-am spus , lasă-te, să-ți ia banii la table, s ă-și facă poart ă în cas ă… ca s ă ne fac ă poarta la curte… Fi -meu
dă examen la facultate, a șa că îl jumule ște și pe el, un meditator. Pe soacra -mea o jumule ște nepotu -meu
fiul lui cumnat ă-mea care n -a intrat la zootehni e și-o mulge pe soacr ă-mea de bani. Iar socru -meu, e și el
la mod ă. Are pene…albe în cap. Dar și le vopse ște… vrea s ă pară mai coco ș… că are ni ște bani la CEC și
am impresia c ă-l jumule ște cineva, care la luat drept fazan. Ei, atunci s ă vezi jumuleal ă, când o pr inde-o
soacr ă-mea pe g âsca aia. Asta -i moda… Ce nu -mi st ă bine? Hai, c -arăt ca o vedet ă! Cum, adic ă… E mai
bună Stela, ca mine? E mai bun ă Margareta? E mai bun ă Rodica Tapalag ă sau Vasilica Tastaman? Una
singur ă e mai bun ă, Tamara Buciucean u. Asta dac ă se mărita cu Bibanu, murea lumea de r âs!

Scris pentru Tamara Buciuceanu, recunoscut ă pentru talentul sau exemplar în a
rosti vorbele și a le da sensuri pe care s ă le înțeleag ă și un mediu eleva t dar și un public
provenind dintr -o pătură social ă – care, vrem, nu vrem – exista și în perioada aceea , chiar
dacă nomenclatura sus ținea cu t ărie c ă egalitatea este strategia optim ă, des ăvârșită a
socialismului cu preten ții utopice de comunism, recunoscut ă în acela și timp pentru un fizic

40
opulent, te xtul lui Maximilian î i ofer ă aceste ia ocazia de a expune un alt gen de neajunsuri
ce erau reprezentative pentru acea epocă .
Este vorba despre ho ția ascuns ă sub mantia de catifea a ignoran ței, care era u șor de
invocat atunci c ând un personaj sau altul era surprins, indiferent de p ătura social ă în care se
încadra.
Comicul are o tr ăsătură care a mai fost întâlnită în teatrul de revist ă și anume
„trioletul‖ – comic de limbaj , comic de situa ție și comic generat de for ța creatoare a
artistului , cărora, de aceas tă dată li se adaug ă încă un gen de comic și anume comicul de
moravuri.
Deja puse la un loc acestea patru, ne afl ăm în situa ția de a pune în fața publicului
un gen complex de umor, care îl va face s ă tresalte în hohote de r âs.
Tamara e fotomodel. O chestiu ne relativ nou ă în lumea modei, moda XXL, la acea
vreme era considerat ă o expunere imposibil ă. Aș adar prima expresie a umorului este
generat ă de aceast ă paradă a modei în care Tamara da pe toata lumea la o parte fiindca ea e
fotomodel , ea e „ultimul strig ăt‖.
Declaradu -se adepta modei anilor 80, repet ă parcă pentru a se autoconvinge de
calitățile ei excep ționale, din punct de vedere vestimentar și fizic, sintagm ă ce genereaz ă
comicul de limbaj prin repetare: „Hai, c -arăt ca o vedet ă‖, așteptând, parc ă, apro barea
publicului.
Moda const ă în a purta pene de stru ț, de fazan sau de pă un. Desigur este o aluzie la
lipsa banilor . Acest aspect se extrage din afirma ția ce st ârnește râsul privitorilor: „totul e s ă
găsiți pene‖, suger ând c ă păsările despre care vorbe ște „cam‖ lipsesc. Evident,
„penele‖(banii) nu prea se g ăseau.
După o scur tă referire la faptul că sora ei e fericit ă, având un so ț cu trese (v ânător),
urmeaz ă o serie de jocuri de cuvinte, pentru a ascunde realit ățile ce ar fi deranjat cenzura,
atât de aten tă la detalii și atât de scrupuloas ă. Începe prin a spune câ t de bine „jumulesc‖
casele de mod ă, prin compara ție cu croitoresele particulare care fiind cinstite, „nu jumulesc
cum trebuie‖. (râs de excludere ) De aici începe de fapt ș arja cosistent ă a „jumulelilor‖.
Cooperativ ele „jumulesc‖ bine. ICRAL -ul „jumule ște‖, iar so țul fiindc ă n-are pene și a fost
nevoit s ă-și vândă mașina pentru a c ăpăta o cas ă, lasându-se „jumulit‖ la table de ni ște
funcț ionari (râs de solidaritate) , fiul e „jumulit‖ de meditator, soacra de nepot, care n -a
intrat la zoote hnie, socrul de „cineva‖, care seamă nă a gâscă pe care d acă o prinde soacra o
jumuleș te la propriu, de aceast ă dată.

41
Seria de cuvinte cheie care îmbog ățește momentul ș i-l fac cuceritor pentru public
este format ă dintr -un amplu suport pentru „perlele‖ lui M aximilian: „manechin, fazan,
vedet ă, vânător, cooperative, casa de mode, ICRAL‖ , cel care des ăvârșește opera fiind
„jumuleala‖ , cuv ânt ce reprezint ă, în fapt baza ce creaz ă comicul de limbaj care, înțeles de
orice spectator, stâ rnește râsul, care culminea ză în final cu niș te compara ții, cu vedete de
înaltă calitate artistic ă, ajung ând și la ea însăși, oferind publicului maximum de extaz ludic
prin ideea de mă ritiș cu Bibanu’ (Dem R ădulescu) . Bibanu’ nu are pene, si nu au ce sa -i
„jumuleasc ă‖
.

42

STELA, STELELE ȘI BOEMA

POPEASCA E CUMINTE!
de Mihai Maximilian
– cuplet –

Nu! Nu! Stela e cuminte,
Nu mai zice ca -nainte,
Că e aia sau nu -i aia,
Gata! A -nțărcat bălaia!
Am venit cu gânduri bune.
Și ma rog, chiar dac -aș spune
Într-o zi, că nu -i cutare,
Parcă-a doua zi apare?
Dar nu -i cazul, astea -s fleacuri (comic de
situație)
Se rezolvă, avem leacuri.
Dacă -avem și -un pic rabdare
O să fie și cutare
Și cutare și firește
Va fi tot ce mai lipsește.
Dacă -avem și sănătate
Păi atunci avem de toate.
Multe -s bune și frumoase
Bunăstar ea intră -n case,
Zările sunt mai senine
Merge totul înspre bine!
Uite-așa pun eu problema
Astă seară la Boema!
Avem munte, avem mare,
Avem loc cu toți la soare
Și sub corturi și -n mașină
Și la camping la duzină.
Avem lacuri naturale!
Avem ape minerale,
Nu la sticle, în izvoare.
Dar nu -i nici o supărare, Pentr -un borviz sau o bere
E în schimb nectar de mere,
E și dragoste de viață
Sunt și pufuleți pe piață,
Oricum cele necesare
Se găsesc, sunt de vânzare
Ba chiar se găsesc de toate
La mica publicitate:
Vile, mobile, vizoane,
Videocasetofoane,
Stații, boxe japoneze
Nutrii, mâțe siameze
Opel, Mercedes, Lădiță
Stupi, ciuperci, butuci de viță
Noi n -avem voie să dansăm sau să stăm de vorbă
cu oricine. Noi și când dansăm… Trandafiri din
Dalaylama (comic de moravuri)
Fierăstraie, pom pe Kama
Frakuri, rochii de mireasă
Loc de veci și loc de casă,
Dicționare, cărți de poker
Pui de lup, caniș sau coker
Orice rasă vreți de câine
Și spun de -astea până mâine
Să vedeți că sunt de toate
Să avem noi sănătate
tot așa vară de vară
Să glumim în câ te-o seară
Dar vă rog să țineți minte
Că Popeasca e cuminte! (comic de repet are)

Un monolog de atac – ce debutează – cu o asigurare a propriei integrități legată de
faptul că tot ce a spus Stela până atunci nu va mai spune, nu se va mai plânge de lipsuri
„Gata! A -nțărcat bălaia!‖

43
Comicul acestui text, comic de situa ție, scoate în evidență, creând un umor subtil,
starea precară a societății din perioada așa zisei democrații socialiste, ce se afla la
conducerea statului român.
Nu se poate vorbi despre un comic de limbaj , textul fiind conceput de textierul
Mihai Maximilian, astfel încât să evite și să păcălească rapacitatea cenzurii proletare. Râsul
generat de situația politică duală, este datorat, în acest sens creației artistului interpret.
Acesta își pune amprenta propr iului talent și al propriei valori de creator, aducând în fața
spectatorului, nemulțumit, realitățile politicii duale prezentându -le astfel încât privitorii să
se confunde cu propria stare de fapt. În acest sens râsul este unul de solidaritate , pentru
ca alătură sieși, ―oful‖ de zi cu zi al cetățeanului .
Disimularea fină din text își regăsește forța de expresie în interpretarea insinuantă a
actorului de revistă.
Cuvintele cheie ce stârnesc râsul publicului sunt cele care provin din disimularea
ce, în acea perioadă friza minciuna, și anume: „gânduri bune‖, ―se rezolv ă‖, „ bunăstarea‖,
„lume mul țumită‖, „ lift‖, ―căldură‖, „ lumin ă‖, „mărfuri bune‖, „ ce nu exist ă?‖, „ apă
călâie‖, „ se găsesc de toate‖, „ mica publicitate‖
O altă șarjă comică ce generează umorul și pune publicul în situsția de a izbucni
în râs este enumerarea minunilor, pentru acea vreme, existent e oriunde numai în
magazinele de profil ale statului socialist, nu. Și in aceast ă situație se descoperă râsul de
solidaritate , fiindca specta torul are libertatea, ca odată cu autorul să viseze la minunile
inexistente, în fapt. • „Ape minerale, la izvoare‖, ― șervețele și hârtie igienică în pădure „ –
nu apare cuv ântul „pădure‖, dar sugestia apariției „ ursului‖, e mai mult decât suficientă –
în fine, toate cele nece sare se găsesc în talcioc și la mica publicitate, iar în magazine, sau în
piață „pufuleți‖și „ dragoste de via ță‖.•
Repe tiția de tip refren a sintagmei „Popeasca e cuminte!‖ are două scopuri: unul
fals, acela de a înșela cenzura asupra celor afirmate și u nul ingenuu, acela de a întări pentru
public forța umorului.

⁕

44

BOEMA, BUCURIA MEA!

OMUL POTRIVIT, LA LOCUL POTRIVIT!
de Mihai Maximilian
– scheci –

Momentul I: La sediul Operei

Omul cu postul: Bună ziua…am venit…
Secretara: Pentru ce ați venit?
O: Nu mă luați pe mine așa, că n -am venit să iau locul nimănui, eu am venit cu postul…
S: Cum cu postul ?
O: Cu postul meu.
S: Ce post?
O: Post de tenor, până se face altul e bun și ăsta …
S: Aveți voce?
O: Nu mă lua pe mine așa…Da! Am voce!…Vrei s -o ridic? Nu cred, mie spune -mi ce -am de făcut?…
S: De cântat. Ați mai cântat?
O: Da am cântat pe unul la cadre …(comic de moravuri)
S: Atunci, o să cântați „Bărbierul”.
O: Nu, că la băr bier am fost, iar să mă -ntorc acolo? Abea m -am ridicat…
S: Cântați „Rigoletto”?
O: Asta ce -a mai făcut?…Spune -mi mie, că -l cânt eu și pe ăsta… (comic de moravuri)
S: Veți vedea la prima repetiție cu Rigoletto….

Momentul II: La repetiție
(Dirijorul apoi apare omul)

D: Repetăm scena cu noul interpret în rolul ducelui Gata, orchestra începem.
O(costum): „Pentru mine toate femeile sunt la fel”…
D(oprește): Nu e bine…d -acappo…
O(penibil): „Pentru mine toate femeile sunt la fel”…
D: Nu e bine, d -acappo… (comic d e repetiție)
O(nu -nghite):…Ia stai un moment to' a' ășul, de ce nu e bine?
D: Ați intrat greșit.
O: Nu mă lua pe mine -așa…cum adică am intrat greșit?

45
D: Ați intrat pe șapte…
O: Nu e adevărat am intrat pe -ntâi… la 15 iau chenzina… C -am venit cu po stul… (comic de repetiție)
D: Bine…dar ca să fiți tenor, trebuie să urcați pân -la mi.
O: Care mi?
D: Mi de sus.
O: Și trebuie să urc chiar până acolo?
D: Da.
O: Nu poate să coboare el la mine?
D: Cine?
O: Mi ăsta de sus.
D: E mai greu…
O: Spune -i că vin din partea to' a' șului…
D: Nu se poate, rolul ăsta e prea sus pentru dumneavoastră, vă dăm un rol de bariton.
O: E mai jos?
D: Da.
O:…Și salariu e tot ca la ăla de sus?
D: Tot.
O: Bine… dă -l încoace.
D: „Nunta lui Figaro”.
O: Dacă e cu nuntă e b ine, divorț, să nu fie…
D: Arie din actul…
O:…Nu contează…
D: Poftiți textul, să vă dăm notele?
O:…Nu -i nevoie, peste 2 -3 zile am să dau eu destul de note…de informare…
D: Poftiți! (orchestra atacă)
O: „Fluturaș nu mai ai aripioare”…
D: Un moment… vocalize ați făcut?
O: Vocalize, da. Și consoane…y, x, z,…
D: De la -nceput
O: „FLUTURAȘI nu mai ai aripioare…”
D: Nu merge nici bariton, vă dam ceva mai jos…
O: Dați -mi că pe urmă urc eu… mă sprijină și to' a' ășul de la…
D: Vă dăm un rol de bas… Mefisto din „Faust” de Goun aud…e turnat pe dumneavoastră.
O: Dacă e cu turnătorii, mă pricep.
D: Începeți.
O: ( Începe să cânte ceva dezastruos)
D: Nu știu ce -ar spune Goun aud, dacă v -ar auzi…
O: Ce să spună…Vorbesc eu cu el…să -i dea un telefon, să -l lămurească, că eu am venit cu postul și trebuie
să fiu încurajat… (comic de moravuri)

46
D: Cam greu…când trebuie să cântați tenor, cântați bariton, când trebuie să cântați bariton, cântați bas…
mai încercăm tenor…Don Jose, duetul din Carmen.
(Apare Ca rmen)
Carmen: (câteva măsuri din arie)
(scenă penibilă între cei doi)
D: Ascultă domnule, dumneata ce rol ai jucat până acum?
O: Păi…eu…frizer…
D(se luminează): Așa, „Bărbierul din Sevilla”!
O: Nu din Sevilla, din Chtila…dar tot bărbier…
D: Mai încercăm bariton…Deci aria lui Figaro…începem…
O: Cu ce?
D: Cu începutul…”Brice, cuțite, pieptăn și foarfece”.
O: Lăsați pe mine, dacă nici asta nu mă pricep…ia loc…
(îl așează pe dirijor pr scaun, îl leagă cu un șervet la gât)
D: Păi nu dirij ez…?
O: Nu -i nevoie, aci eu dirijez totul…vreți plastic?
D: Bine -nțeles, cât mai plastic…începeți! (Începe să -l tundă)
Ce faci, domnule, mă tunzi!? (comic de moravur i)
O: Rolul meu, ăsta -i rolul meu!
D: Păi nu sunteți…?
O: Ba cânt…(cântă în timp ce -l tunde): „Hai leliță în deal la vie hai leliță, hai…”
D: Ziceai că ai post de cântareț, postul dumitale, ai venit cu el?
O:Nu îmi trebuie…! Vorbesc cu to' a' ășul să -mi transforme…Ce?…Să mă -ntrebi dumneata de vocalize,
să-mi spui că intru pe șapte…ce -mi trebui e? Mai bine intru o săptămână de la 6 la 14 alta de la 14 la
22… Ăsta -i postul meu…brice, cuțite, piepteni și foarfece…

Obișnuit cu în a fi turnator, de meserie frizer, personajul scheciului de mai sus este
comple t profan, atunci când in căutarea u nui alt loc de m unca, ajunge la opera si este pus
sa ―cânte ‖. E adevărat, omul era obișnuit să ―cânte ‖, dar într -un cu totul alt mod.
Câte persoane nu intr ă intr-o frizerie, av ând atea lucruri „interesante ‖ de spus,
pentru organele de martid si de stat?
Pe tot parcursul scheciului, se dezv ăluie un tip de comic de moravuri dublat de
comicul situa ție, in sine. Orice arie ar încerca să cânte, nu are forța ―ariilor cântate ‖ de
clienții de la frizerie , de care el profit ă, folosindu -le drept monedă de schimb pentru
anumite privilegii pe care le obține prestând acest soi de muncă. Râsul pe care ăl stârnește
acest soi de situație este râsul de excludere , deoarece , personajul realizează că nu i se

47
potrivește postura de solist de operă și preferă să se intoarcă la frizerie, la programul sau de
opt ore, in dou ă ture săptămânale, de unde poate afle totul despre secretele clienților.

48

CONSTELAȚIA BOEMA
FRICOSUL!

de M. Maximilian
-monolog Al. Arșinel –

Mie nu mi -e cald, nu mi -e frig, nu mi -e sete. Mie mi -e frică ! Poate dintr -o
greșeală a părinților mei, care când eram mic, mă speriau c u „bau-bau”. (comic de
situație)
Acum sunt mare, nu mă mai sperie nimic, dar uite că mi -e frică…………
E adevărat că nu mai cred în bau -bau, dar încolo mă sperie orice……..
……Mi -e frică iar când aprind aragazul. Mă sperii când îmi beau cafeaua, mi -e
frică d e pancreas… Mă mai sperii odată când mă uit în frigider și mă duc la servici. Aici
mă simt mai în elementul meu, că la toți le e cam frică unul de altul. Dar eu întrec orice
măsură. Când mă cheamă directorul să mă întrebe care -i situația, mor de frică. E i, cum
o să-i spun eu care -i situația. Are și florile alea pe birou…Mi -e frică. Deși am un director
foarte înțelegător. Mi -a înțeles boala, mă știe că de frică mi se pune un nod în gât și nu
mai pot să vorbesc. De -aia mă și întreabă numai pe mine care -i situația .(râs de
solidaritate)
Și de directorul adjunct mi -e frică. Știu eu ce rude are el? Știu eu ce spate are?
Că față n -are de om cumsecade. De toți colegii mi -e frică. Știu eu ce rude au și de ce
grad?
… Asta sunt. Mi -e frică de tot ce mă înconjo ară. Ce -i asta? O umbră. Umbra mea.
Mi-e frică și de umbra mea. Mi -e frică. Mă urmărește cineva…Ăla cu reflectorul. Și ce -i
ăsta atârnat în fața mea? Microfonul…Extraordinar. Și la teatru sunt microfoane. Mi -e
frică.
Are cineva din grădină casetofon? Au mai mulți… Poftim, imprimați -mă că nu
mi-e frică. Am curajul răspunderii. Toate cele afirmate de mine acum le iau asupra mea.
Numele meu: Nicu Constantin.

„Fricosul‖ este monolog de atac specific teatrului de revistă din perioada socialist –
comunistă , scris de Mihai Maximilian pentru Alexandru Arșinel.
Frica în situația de față evidențiază abuzurile ce caracterizau perioada la care
face referire, abuzuri ce erau întâlnite în toate domeniile de activitate. Politizarea
doctrinară a vieții sociale e ra atât de profundă și bine structurată încât se înrădăcina până în
subconștientul persoanelor, atât de profund încât duceau această povară și în viața
personală și cea de familie.
Ca majoritatea monologurilor de atac, numite așa fiindcă de regulă prec edau
prologul și prezentau prin forța verbului scris precum și prin inspirație și talentul de a capta

49
rapid atenția și totodată de a stârni râsul publicului spectator prin artificiile actoricești ce le
suprapunea unui text de geniu.
Începea cu o scurtă disimulare care să incite așteptarea publicului și să mute
atenția cenzurii către o direcție falsă. „Mie nu mi -e cald, nu mi -e frig, nu mi -e sete‖. Frază
rostită tare, cu aplomb, penetrant pentru ca apoi,imediat, luîndu -și publicul drept complice,
folosind o mimică accentuată pentru a atrage atenția „cunoscătorilor‖ publicului avizat,
eventual ducând scurt, dar suficient cât să se observe, mâna la gură, continuă, în șoaptă
timbrată „ Mie mi -e fric ă!‖
Comicul de limbaj creat de contrapunctul dintre prima și a doua frază la care se
adaugă interpretarea actoricească de excepție fac publicul să izbucnească în râs „ aproape‖
instantaneu, întrucât fenomenul în sine are o complexitate aparte: actorul trimite mesajul
care are nevoie de o anumită unitate de timp pe ntru a ajunge la spectator, odată ajuns la
spectator acesta are nevoie să capteze și apoi să proceseze informația, să o treacă prin
filtrul propriei personalități și să transmită feed -back -ul prin râs, în acest caz.
Se evidențiază două cuvinte cheie, ș i anume „ sperie‖ și ―fric ă‖. Aparent în relație
de sinonimie, cele două au fiecare în parte semnificația proprie, rostite de actor.
„Sperie‖ alături de „ bau-bau‖ un alt cuvânt cheie semnifică situațiile simple,
„copil ărești‖, care în contextul mono logului contrastează cu „ frica‖ cu aspect patologic.
Urmează o cavalcadă de „frici‖, care sunt spuse în funcție de importanța aspectului ce
generează frica. Dacă e vorba de „ aragaz‖, ―cafea‖, ―pancreas‖, lucrurile sunt simple și au
și menirea de a disimula, pe ntru a muta centrul de atenție al c enzurii și a crea efectul
comic ului de moravuri căruia i se adaug ă cel de limbaj pr in repetarea sin tagmei ―mi-e
frică‖ progresiv.
Cuvintele cheie „ serviciul”, “directorul”, “ situația ”, “nod în gât”, “florile”,
“boal ă“, “director adjunct”, “rude”, “grad”, “vagon de dormit”, “ subconștient ”,
“bombănit ”, “n evast ă“, “copii deștepți ”, “umbr ă“, “ urmăreș te”, “reflectorul”,
“microfonul”, “casetofon”, “ imprimați -mă“, “curajul răspunderii ”, “Nicu
Constantin”.
Rezumând, comicul de situație și de limbaj dat de multitudinea cuvintelor
cheie, și modul în care sunt pronunțate de artist, crează umorul ce generează râsul
spectatorului, ce se identifică cu personajul și cu unele dintre problemele acestuia. Fiecare
spectator în parte alocându -si doza lui de asumare.

50
BUNA S EARA, BOEMA !29
ADIO, BOEMA!
de Aurel Storin
– Cuplet dramatic de revista –

Și-acum, în loc de „noapte bună‖,
Vreau s ă v-aduc o veste rea:
Aceasta -i ultima Boem ă
Ultima var ă pentru ea.

Iar la finalul unor glume
O clip -aș vrea s ă vă rețin,
Cât o avem, câ t mai exist ă,
Să-i spun adio, cel pu țin.

Să-i mulțumesc c -o plec ăciune,
Să-i mângâi umbra și lumina
Care -au luptat cu ignoran ța
Și cu gr ătarul de la Cina.

Și cu cenzura, cu prostia,
Cu traiul str âmb de peste zi,
Și cu roman țele sonore
Ce se -auzeau de vizavi…

Răzbind spre voi cu demnitate,
Aici s -a râs în Bucure ști!
Boema, ba ricada noastr ă
Și a revistei româ nești…

Iar spectatorii, fra ții noștri,
Sătui de foame și de chin
Veneau o seara la Boema
Și se mai r ăcoreau pu țin…

Aici s -au spus cuplete grave
Sub copertina unei rochii
Grădina hohotelor noastre
Plângea cu sufletul și ochii…

Și-acum, c ând și-a trăit efortul
De-a-nvinge frica și minciuna
Acum, c ând ar putea s ă râdă
Ne desp ărțim, pe totdeauna.

Aș vrea s ă intre-n Biblioteca
Gândita sobru și cu rost
Atâția cititori, c ât public
Intra -n Boema care -a fost…

29 Acest cuplet a fost interpretat in ultimul spectacol care a avut loc la Gradina de vara Boema a Teatrului de Revi sta C. Tanase, in
seara de 31 august 1990
Sigur, se va schimba nivelul.
Mai academic, se -nțelege
Dar în funda ție, sub Boema,
Tot el, cupletul, va fi rege!

Și când ve ți răsfoi o car te
Veți ține-e palme într-un fel,
Și sufletul Stelei Popescu
Și inima lui Ar șinel…

Vă vor z âmbi din bibliotec ă
Subtil, ironic și profan,
Și muzica lui Veselovski
Și textul lui Maximilian…

Adio, e ultima var ă,
Și tot ce -a fost de spus s -a spus,
Care gr ădină-o să ne fie
Decât Boema, mai presus?

E-o desp ărțire care doare,
Când cei ce mor au fost eroi,
Și-n serile în care plou ă
Plânge Boema pentru noi…

Noi ne privim ca în oglinzi
În lacrimile ei curate…
Câte ap lauze se pierd,
Câte reviste nejucate…

Sigur, nu vreau s ă stric finalul,
Să-i tulbur mersul lui firesc,
Dar poate merita Boema
Cu-o lacrim ă să-i multumesc .

Să-i mul țumesc c -a existat,
Că nu o vom uita vreodat ă
Și că-n destinul ei frumos
Am fost și noi, cu via ța toat ă…

Aș vrea s ă-i spun c ă o iubim
Și-n amintire vom p ăzi-o.
Și, ori șiunde vom juca,
Va fi și ea cu noi!
Adio …

51

Acest ultim cuplet din istoria de un deceniu a Gradinii Boema, zidul
anticomunist de aparare a umorului, a comediei ca gen si a r âsului este o profesiune de
credin ță pe care Aurel Storin a scos -o din adâncul sufletului și a dat -o unei imense actri țe
de revista sa o interpreteze : Cristina Stamate . Iar cea care azi e o stea, l ânga Aurel
Storin , lângă ⁕ Steaua Stelelor revistei românești ⁕, precum și lângă atâtea alte reale
vedete ale teatrului de comedie romanesc, a făcut, de ace astă dată, publicul să plângă.
Cu siguranță , nu asta era menirea artistei pe acea scenă, dar dintr -un ordin pripit ,
teatrul ui românesc de revistă, i-a fost darâmat zidul de apărare , „Grădina Boema ‖ iar
comedia de situa ție, devenise o situație comica, pentru cei ce, paradoxal, ar fi trebuit sa fie
protectorii culturii prin genul eminamente unic ce se crease providențial la Gradina Boema
și TRAGEDIE, pentru artiști și spectatori . Dintr -o dată s-a facut liniște, iar daca ar fi sa se
faca o analiza estetica, asemănătoare celor de mai sus, RÂSUL ESTE UN RÂS DE
EXCLUDERE , pentru totdeauna a unui fenomen unic în lume.
Poate acesta este motivul pentru care, din acea clipa revista romaneasca a
decăzut și continua să decadă ca gen.

⁕

52

CONCLUZII

Revista avea și are un caracter propriu, ce se adresează societății prin
ironie și sarcasm, societate din care face parte un public fără o cultură dimensional
proporțional cu numărul prezent în sala de spectacol.

―Actorul este cărămida cu care se clădește edificiul teatrului muzical și de
revistă. Comic, dramatic, satiric, mim, cântăreț – actorul de revista intruneșt e toate
condițiile unui actor total. De cele ma i multe ori singu, față cu publicul, presta ția acestui
actor este una contra cronometru. Pe un parc urs de numai trei p atru minute, se desfășoară
cupletul, scheciul, cântecul, intr -un cuvânt, rolul.Pentru actorul acestor genuri, fecare rol în
aceeași piesă este, de fap, o altă piesă, el nu are dreptul s -ă piardă nici măcar o singură
replică, pentru că nu mai are timp s-o regăsească. ‖30
În teatrul dramatic, un personaj se arata publ icului pe parcursu a mai multor acte,
în conflict cu celelalte p ersonaje și în angrenajul unei acțiuni supuse legilor dramaturgiei .
În teatrul muzical si de revistă un actor își dezvăluie per sonajul, instantaneu
sclav legii celei mai nemiloase a teatrului, leg ea succesu lui.
În revistă nu poț i exista dacă nu ai succes. Poate ca de aceea revista este un doar
al vedetelor .
Vedeta preia asupra ei toate datele personajului, ajunge să se interpreteze pe sine,
fiind, in sufletul si prețuirea publicului un personaj mai puternic și mai colorat decâ t
personajele pe care le interpretează.
În această situație, Maximilian și -a asumat existența unei subt ilități ascunse în
conștiința publicului.
Nevinovăția aparentă din textele lui Maximilian se regăsea pe scena și se
strecura pe sub ușa cenzurii, își afla ecoul de ironie și critică la adresa regimului, în
satisfacția publicului, stil propriu lui Maximili an, care a generat o complicitate cu publicul
și aflându -se, prin limbajul comun, cunoscut doar de această complicitate ce se prelungea
și la nivelul relației dintre public și artiști, la marginea prăpastiei dintre a păcăli și a i se
descoperi aparenta ban alitate a textului, care, în fapt era menit să zdrobească prin

30 Storin, Aurel, Tez ă de doctorat “TEATRUL ROMÂNESC DE REVISTĂ DIMENSIUNEA
LITERARĂ ”, Universit atea din Bucuresti, Facultetea de litere, 2007

53
inteligenț ă erorile și lipsa de subtilitate a cenzorilor, de altfel, rapace apărători ai sistemului
totalitar.
Nu același lucru îl putem afirma despre actorul de comedie muzicala, care se
află asemenea teatrului de drama , în mai multe momente pe scena , interac ționând cu
celelalte personaje.
Punctele commune constau în faptul că și acesta , fiind vorba de un spectacol
muzical , cântă și danseaz ă păstrându -și calitatea de actor total, artist complet.
Diferența concret ă între comedia muzicala și revistă constă tocmai în acest fapt.
La revistă actorul total este ―nud‖ în fața spectatorului, neavând oportunitatea de a se
rearăta, reconfirma, în timp ce actorul de comedie muzicală are mai multe ș anse de a-și
expune publicului valoarea și a confirma. O eroare nu este, p entru actorul de dram ă și de
comedie muzicală, un dezastru. Acesta poate reveni, dupa un rateu, cu o replica, un
monolog, care sa salveze și să facă uitată gafa anterioară.

Concluzia general ă a acestui, al doilea, raport de cercetare este c ă genul
TEATRULUI MUZICAL și de REVISTĂ din România , au suferit modificări de -a lungul
timpului , fiind str âns legate de starea socio -politica prin care țara a trecut in cei 98 de ani
cercetați și studiați în paginile de mai sus.
S-a râs de moravuri, s -a ras de snobism, au fost ironizate parvenitismul și
ignoranța, au fost puse la zid abuzurile din toate e pocile, de la razboaiele dintre partidele
istorice la comunism, pe linie politica, pana la regim urile interschi mbabile de dupa 1989,
totul avănd fire logice și s cop binederminat, ca prin râs, publicul sa fie eliberat de frică,
angoasă și să se identifice, el sau problemele sale, cu textele ce i se propun spre analiză.

⁂

54