Ramura Trezoriei la Sc Tor Trans Srl

Diverse2

Ramura Trezoriei la Sc Tor Trans Srl

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

În lucrarea de licență, cu tema „ Active de trezorerie a întreprinderii”, am prezentat în prima parte, respective Cap. I și Cap. II, caracteristicile teoretice ale trezoreriei, respective metodele cele mai des întâlnite de stabilire a soldului trezoreriei.

Astfel, în primul capitol, mi-am îndreptat atenția în principal pe natura și importanța trezoreriei unei întreprinderi dar și asupra principalelor modalități de organizare și funcționare a trezoreriei majoritatea acestora fiind aplicate în viața de zi cu zi de cătr emarile firme din țări cu o economie de piață tradițională. În același timp am analizat si bugetul de trezorerie , definirea și elaborarea acestuia dar si principalele metode de stabilire a soldului de trezorerie, cum ar fi: metoda “Încasări-Plăți” și metoda “Resurse-Necesare” la un mod strict teoretic. În încheierea capitolului am tratat problema alegerii si negocierii creditelor de trezorerie.

În al doilea capitol am pus accentual pe fluxurile de trezorerie, atât definirea cât și clasificarea acestora, circuitul acestora într-o entitate financiară și am incercat analizarea acestora într-un mod general prin metodele cele mai cunoscute.

În partea a doua a lucrării de licență și anume capitolul III, studiul de caz, am analizat activitatea de trezorerie la S.C TOR TRANS S.R.L , o societate cu capital integral privat românesc și plătitoare de T.V.A, societate comercială cu răspundere limitată, acționând doar pe piața internă din România. Pe baza cunoștințelor dobândite pe parcursul celor 3 ani de studiu am calculate o serie de indicatori economico-financiari și am analizat trezoreria acestei societăți pe baza ratelor de lichiditate.

La sfârșitul lucrării de licență, am prezentat concluziile aferente, în mare parte rezultate în urma studiului de caz efectuat pe societatea S.C TOR TRANS S.R.L pe perioada 2010-2013.

ABREVIERI

CFop – cash flow operational

CFinv – cash flow din activitatea de investiții

CFfin – cash flow din activitatea de finanțare

CAEN – Clasificarea Activităților din Economia Națională a României

T.V.A – Taxă pe Valoare Adăugată

FR – Fond de Rulment

FRr – Fond de Rulment Propriu

FRs – Fond de Rulment Străin

NFR – Nevoia de Fond de Rulment

TN – Trezoreria Netă

RI – Rata Imediată

RR – Rata Rapidă

RC- Rata Curentă

DSt- Durata de Rotație a stocurilor

DCr – Durata de Rotație a Creanțelor

DD- Durata de Rotație a Datoriilor

LISTA TABELELOR ȘI A ILUSTRAṬIILOR

Fig.1 Trezoreria, rezultatul tuturor fluxurilor

Fig.2 Modelul fluxurilor de numerar

Tab.1 Date contabile

CAP. I TREZORERIA ÎNTREPRINDERII

1.1 NATURA ȘI IMPORTANȚA TREZORERIEI ÎNTREPRINDERII

La nivel microeconomic, trezoreria cuprinde un ansamblu de operațiuni financiare prin care se asigură capitalurile necesare desfășurării activității de investiții, financiare de exploatare, și sociale a întreprinderii, utilizarea eficientă a acestor capitaluri și întreprinderea de acțiuni pentru selectarea și negocierea creditelor de acoperire a deficitului de trezorerie, sau de plasament afiliat excedentului de trezorerie.

Obiectul trezoreriei întreprinderii constă în găsirea stocului monetar de care întreprinderea are nevoie pentru a putea onora diversele sale plăți pe durata unei perioade și de a cerceta maniera în care acest stoc poate fi constituit.

Imporanța trezoreriei întreprinderii constă în totalitatea mijloacelor financiare pe care o întreprindere le are la îndemână pentru a face față plăților: disponibilități în conturile bancare, cecuri de încasat, numerar în casierie, efecte comerciale de primit neajunse la scadență, titluri de plasament etc. În cazul în care aceste mijloace financiare nu acoperă necesitățiile există posibilitatea obținerii unui credit pe termen scurt sub forma: credit bancar pe termen scurt, acceptarea unui efect comercial, scontarea unei cambii neajunse la scadență etc. Pentru un analist financiar, preocupat de asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria reprezintă diferența între disponibilitățile(lichiditățile) și exigibilitățile (datoriile) imediate. În acest sens, puteam discuta despre o trezorerie pozitivă (sau un excedent de lichidități față de exigibilitățile (imediate) sau de o trezorerie negativă, în situație inversă. Echilibrul între lichiditățile și exigibilitățile imediate care determină mărimea și sensul trezoreriei firmei, depinde de totalitatea lichidităților la începutul perioadei de calcul, de fluxul de încasări și plăți aparținând perioadei cât și de alte variabile cum sunt structura și dimensiunile activității întreprinderii. Acordând o atenție specială disponibilităților, dar și a instrumentelor de plată și de finanțare se observă și obiectivul secundar de rentabilitate, prin care se minimizează costul și volumul finanțărilor și se optimizează modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe termen scurt.

Mai exact, trezoreria are ca și componente ansamblul fluxurilor antrenate prin operațiunile ciclurilor de exploatare și în afara exploatării (operațiuni de investiții, operațiuni financiare pe piața capitalurilor și operațiuni extraordinare) conform figurii de mai jos:

Fig.1 Trezoreria, rezultanta tuturor fluxurilor

Trezoreria poate fi organizată într-un compartiment distinct al direcției financiare dacă întreprinderea este de mari proporții. Acest resort are legături cu piața monetară și financiară, ocupându-se de asigurarea lichidităților întreprinderii, valorificarea eficientă a excedentelor, evaluarea surselor de finanțare, elaborarea și urmărirea bugetelor și planurilor de trezorerie.

1.2 ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONALITATEA TREZORERIEI ÎNTREPRINDEII

Practica marilor firme din țările cu economie de piață traditională demonstrează rolul deosebit de important conferit acestui tip de activitate. Este demonstrat și de practica marilor firme din țările cu economie de piață tradițională. Trezoreria este organizată distinct în cadrul compartimentului financiar jucând un rol conducător în derularea activității financiare.

Organizarea interioară activității de trezorerie trebuie să tină cont de direcțiile principale ale indeplinirii, iar rolul ei este acela de:

1. aflarea modalităților de corelare dintre încasările și plățile curente ”back office”

2.asigurarea legăturilor cu piața financiară pentru obținerea capitalurilor necesare sau pentru plasamentul excedentelor temporare de trezorerie “front office”.

Conținutul activității de “back office” constă în:

– previzionarea și organizarea diferitelor tipuri de fluxuri de încasări și plăți;

– evaluarea trezoreriei nete dar și a necesităților de capital suplimentar.

Mijloacele principale cu ajutorul cărora aceste sarcini sunt realizate:

– bugetul de trezorerie;

– graficul zilnic de trezorerie (planing).

Trezoreria firmei presupune utilizarea continuă a unor fluxuri bănesti de intrare și ieșire, corelarea acestora și asigurarea solvabilității rapide.

Fluxurile de intrare de disponibilități se pot împărți in 2 grupe:

1.fluxuri ordinare (cu caracter continuu)

În această grupă intră încasările din vânzarea de produse, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor care formează obiectul de activitate al firmei;

Aceste încasări sunt rezultatul unor acte anterioare. Intervalul de timp dintre derularea actului și încasare este determinat de:

– timpul de formulare a cererii bănești, de timpul în care clientul acceptă cererea și dispune plata și de timpul necesar efectuării operațiilor bancare;

– condițiile contractuale în cazul acordării creditului comercial, dar atunci la intervalul amintit mai sus se mai adaugă durata de amânare a plății.

2.fluxuri ocazionale (valabile doar în anumite momente)

Din această grupă fac parte și alte tipuri de intrări din grupa disponibilităților bănești:

– creditele de trezorerie, creditele pentru nevoi temporare;

– creditele bancare pe termen scurt,lung, creditut obligatar;

– intrări de disponibilități ca urmare a emisiunilor suplimentare de acțiuni;

– subventii.

– încasari din valorificarea elementelor de activ ce nu mai sunt necesare;

– încasari din lichidarea mijloacelor fixe amortizate și scoase din funcțiune;

Fluxurile de ieșire la rândul lor pot fi grupate în:

1. fluxuri ordinare

Fac referință la plata furnizorilor de orice tip , plata drepturilor de personal și plata obligațiilor către Bugetul Statului, Asigurării Sociale. Acestea două au termene fixe de plată, deci previzionarea lor nu prezintă nici o dificultate.

Aceste fluxuri au la baza recepționarea valorilor materiale sau a serviciilor prestate de terți. Așadar, momentul plății este determinat de momentul primirii sau prestării și de perioada achitării plătii prin cont, la care se adauga, în unele situații, durata creditului-furnizor obtinut.

2. fluxuri ocazionale

Se referă la plata ratelor scadente creditelor bancare sau obligatare și la plățile pentru efectuarea investițiilor, de natura construcțiilor.

1.3 BUGETUL DE TREZORERIE

Este un instrument de previzionare,dar și de derulare a încasărilor și plăților firmei pe o perioadă mai îndelungată de timp, de obicei, 1 an.

De la inceput, bugetul anual se împarte pe cele 12 luni, astfel se previzionează evolutia plăților și încasărilor pe cele 12 luni.

Bugetul cuprinde nu doar evoluția fluxurilor bănești, ci și a factorilor determinanți ai acestora, cu luarea în considerare a defazărilor în timp, între momentele previzionării fluxurilor reale și momentele previzionării fluxurilor bănesti, adică a lunilor de pe intervalul considerat.

Pentru a oferi bugetului anual un plus de credibilitate, la sfârsitul fiecarei luni se reelaborează pentru urmatoarele 12 luni. De aici observăm că se realizează adaptarea lui operativă la condițiile optime de derulare a afacerilor firmei.

Planingul zilnic de trezorerie se construieste pe aceeași structură ca și bugetul anual împărțit pe luni, cu o deosebire că perioada de previziune nu mai este o lună, ci ziua operațională în banca. Planingul zilnic poate fi folosit și ca instrument de control a desfășurării încasărilor și plaților din decursul fiecarei zile.

Elaborarea planingului zilnic de trezorerie trebuie să conțină organizarea în prealabil a unui tabel de bord care este obligatoriu să conțină evoluția zilnică a fluxurilor reale: predările produselor finite la magazie, lansarea comenzilor in fabricatie, etc., fluxurile care condiționează realizarea programată a fluxurilor bănești și a căror observare permit inițierea de măsuri pentru redresarea managementului trezoreriei pentru a avea un randament mai ridicat.

Forma finală a bugetului și a planingului zilnic de trezorerie ne arată starea de echilibru, respectiv egalitatea încasărilor și a plăților, deficitele sau excedentele de trezorerie. Pentru îmbunătățirea acestora firma trebuie să găsească soluții redresatorii. Lunile care apar cu deficite ilustrate în cadrul bugetului vor avea nevoie de capital suplimentar, iar în ceea ce privesc excedentele, firma trebuie să găsească un plasament , care să fie cel puțin la nivelul rentabilității activității de exploatare.

Bugetul de trezorerie afișează în detaliu :

– necesarul financiar pentru achiziționarea de materii prime, materiale sau mărfuri ;

– necesarul financiar pentru cumpărarea sau reînnoirea echipamentelor de productie ;

– necesarul financiar pentru plata forței de muncă ;

– necesarul financiar destinat procesului de producție în general și a proceselor de aprovizionare și desfacere în mod special.

Elaborarea unui buget de trezorerie urmărește ca pe parcursul perioadei analizate firma să îndeplinească urmatoarele faze :

– previziunea încasarilor și plăților ;

– acoperirea soldului deficitar ;

– determinarea soldului de trezorerie înainte de acoperirea în cazul în care este deficitar ;

– determinarea soldului final de trezorerie ;

– valorificarea corectă a soldului de trezorerie în cazul în care este excedentar ;

Documente necesare bugetului de trezorerie :

– bilantul activități anterioare

– ultima balanță de verificare

– planul de investiți a firmei

Bugetul de trezorerie este un instrument cu ajutorul căruia, managerii pot lua decizii competente pentru a evita dezechilibrele care ar putea afecta lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii și în același timp, să întrevadă mijloacele de finanțare, în condițiile apariției unei nevoi de finanțare. Rolul principal al bugetului de trezorerie este acela de a menține echilibrul dintre încasările și plățile unei entități, astfel încât capacitatea de plată să fie constant asigurată.

Pentru că bugetul de trezorerie îmbină toate intrările de încasări și plăți dezechilibrul acestuia determină modificări în ansamblul bugetelor (producție, investiții ,vânzări, aprovizionare, cheltuieli generale). Bugetul de trezorerie ne arată performanța financiară a întreprinderii prin prisma capacității ei de a degaja lichidități.

Elaborarea bugetului de trezorerie înceape de la fixarea încasărilor așteptate și a plăților ce vor urma. Informațiile utile referitoare la încasările așteptate intră în componența bugetului vânzărilor, evidențele și evoluțiile încasărilor, bugetului de trezorerie al perioadelor imediat trecute, contul de rezultate previzionat. Pentru elaborarea corectă a unui buget de trezorerie este obligatoriu previzionarea în cel mai mic detaliu a vânzărilor și facturărilor, în urma cărora se previzionează sumele ce vor fi recuperate în funcție de durata creditului comercial acordat clienților și în același timp de eventualele întârzieri la încasari sau neîncasari. Informațiile privind plățile următoare provin din mai multe bugete: bugetul cheltuielilor generale și administrative, bugetul cheltuielilor generale privind producția, bugetul cumpărărilor, bugetul cheltuielilor de comercializare, bugetul resurselor umane, bugetul cheltuielilor de comercializare, bugetul cheltuielilor de capital precum și din contul rezultatelor așteptate.

Soldurile previzionate de trezorerie se obțin prin compararea încasărilor previzionate cu plățile previzionate. Soldul previzional de trezorerie poate fi “deficitar” sau “excedentar”:
– sold previzional deficitar, obligă entitatea economică să aplice o serie de măsuri pentru ameliorarea echilibrului trezoreriei, din acestea amintim: diminuarea vânzărilor pe credit, încasarea unor vânzări în avans, renunțarea la efectuarea unor cheltuieli din buget, dar în același timp contractarea de noi credite de trezorerie în perioada de referință.

– sold previzional excedentar al trezoreriei are ca principal cauză un fond de rulment mare, apărut datorită nestingerii datoriilor financiare contractate sau a unei nevoi de fond de rulment mai scăzute . Întreprinderea trebue să studieze posibilitatea diminuării soldului excedentar prin restituiri anticipate de împrumuturi sau reducerea împrumuturilor care urmează a fi contractate, dar și pentru plasamente pe termen scurt care capătă forma de depozitelor bancare , investiții financiare pe termen scurt.

Buget de trezorerie este plănuit, în general, pentru o perioadă de timp de 1 an dar, dacă este obligatoriu, acesta poate fi recalculat și pe mai mulți ani. Scopul elaborării bugetului de trezorerie este de a furniza previziuni privind soldurile lunare ale trezoreriei, este obligatorie detalierea lunară a evoluțiilor elementelor. Urmărind acești pași deciziile care sunt necesare pe termen scurt pot fi adoptate.

Bugetul de trezorerie prezintă o situație pasibilă a se întâmpla, întocmită lunar, ținând cont de încasările și plățile întreprinderii. El se întocmește începând de la bugetul de exploatare și încheind cu planul de investiții și finanțări ambele prezente în acest buget.

Bugetul de trezorerie dorește obținerea continuuă a lichidităților întreprinderii, prin îmbinarea încasărilor cu plățile. Nerealizarea acestui tip de sincronizare, în condiții acceptabile, poate aduce după sine modificări în bugetele anuale și în politica creditelor – clienți.

Totodată diferențele lunare care apar între încasări și plăți duc la evoluția previzibilă a trezoreriei, care pot ajuta la luarea hotărârilor de regularizare, astfel:

– dacă diferențele observate sunt negative, se va decide, fie o creștere a fondului de rulment, fie folosirea unui credit pe termen scurt, în funcție de mărimea acestora.

-dacă diferențele sunt pozitive,putem observa apariția posibilității de utilizare a acestor excedente, surplusuri, pentru a nu rămâne nerepartizate. Metodele de folosire a acestora pot fi: plasamente pe termen scurt, extinderea scadenței sau volumului creditului client.

1. 4. METODE DE STABILIRE A SOLDULUI DE TREZORERIE

1. 4. 1.METODA “ÎNCASĂRI- PLĂȚI” ȘI METODA“RESURSE-NECESARE”

Întreprinderea trebuie să-și aleagă investițiile și să prevadă necesarul de finanțare în active fixe și în exercițiul de exploatare. Ea trebuie să se hotărască asupra unui nivel al fondului de rulmenlt și asupra împărțirii între finanțarea prin capitalui permanente și finanțarea din credite de trezorerie.

De asemenea este obligatoriu ca managerul să decidă asupra structurii financiare, adică asupra diferențelor dintre datorii și fonduri proprii în totalul capitalurilor. După aceste decizii, cu un puternic caracter strategic, trebuie adoptate hotărâri tactice privind orientarea spre o combiniație de credite de trezorerie, care să asigure minimum de cheltuieli financiare.

În altă ordine de idei trezoreria suportă modificări minore, de la o zi la alta, astfel încât este necesară o bună oraganizare și gestionare. Organizanea și gestionarea trezoreniei, determinarea soldului acesteia pote fi concepută prin două metode:

– metoda “incasări —plăți”

– metoda “resurse — necesar”

Metoda “Incasări — plăți” se rezolvă prin folosirea următoarei relații de calcu:

Sf = Si + I —P , in care:

Sf= soldul final al trezoreniei, care poate fi excedent sau deficit (sau chiar zero);

Si= soldul initial al lichidităților;

I = încasări din perioada respectivă;

P = plăți ce se vor efectua în penioada respectiă.

Metoda “resurse — necesar” constă în următoarele: activele ciclice, adică stocurile, clienții și asimilatele acestora sunt finanțate, în primul rând, din resurse ciclice, adică din datoriile față de furizoni, credite și altele, denumite și pasive de exploatane.

De obicei, activele ciclice sunt mai mari decât resursele ciclice, ceea ce ne indică un dezechilibru permanent, adică un necesar de fond de rulment. De aici apare relația fundamentală care ne arată că necesarul de fond de rulment este egal cu activele ciclice mai putin resursele ciclice.

1.4. 2. ALEGEREA ȘI NEGOCIEREA CREDITELOR DE TREZORERIE

Gestiunea trezoreriei, constă în a aloca alternativ, fie valori disponibile sau excedentare în casă, fie credite pe termen scurt pentru acoperirea deficitelor. Excedentele, pot fi valorificate, spre a aduce noi câștiguri, iar deficitele urmează să fie acoperite prin credite.

Remunerația pe care firmă o poate obține din plasamentul excedentelor este, de obicei, mai mică decât costul obținerii de capitaluri externe. Totuși, ori de câte ori firma are oportunitatea, trebuie să-și valonifice disponibilitățile.O trezonenie performantă presupune îmbunătățirea rapontului dintre venitunile financiare și cheltuielile financiare, plasarea lichidităților fiind necesar să se facă în condiții de rentabilitate ridicată și de securitate

În teorie există o multitudine de forme de plasament a lichidităților, dintre care pot fi mentionate următoarele:

– punerea la dispoziția băncii a unor sume pe un anumit termen;

– plasamente sub formă de documente comerciale;

– plasamente în titluri, cum sunt acțiunile, obligațiunile și altele.

Dacă plasarea excedentului de lichidități este un obiectiv bine stabilit în activitatea trezorierului, reducerea cheltuielilor financiane ce aparțin creditelor de trezonerie trebuie să constituie o sarcină de bază a acesteia, ceea ce se poate realiza prin:

– folosirea de credite la momentul oportun doar atunci când întreprinderea are nevoie de ele;

– alegerea creditelor care se potrivească mai bine la situația concretă;

O importanță deosebită în reducerea volumului de credite și a costurilor aferente, o are accelerarea încasărilor și a costurilor, în antrenarea acestui scop se poate actiona prin:

– folosirea celor mai rapide modalități pentru încasarea plăților;

– o mai bună organizare a activității controlului facturilor și timpului de procesare a cecurilor ;

– organizarea mai bună a poziției interne etc.

Datoria trezorierului în stabilirea previziunilon de finanțare trebuie să se rezume la trei etape si anume:

a) calcularea costul efectiv al fiecărui credit în funcție de durata de folosință, întocmind un clasament al împrumuturilor;

b) trecerea în evidență a efectele posibile, după natura lor;

c) stabilirea unei selecții de mijloacelor de finanțare care să aibă ca efect obținerea celui mai scăzut cost al finanțării.

Dacă vorbim despre selectarea creditelor pe termen scurt, o informare completă pe care o întreprinderea o primește de la bancă se referă la costul creditului. În rest, alegerea unuia dintre credite rămâne o decizie a întreprinderii. Alegerea unui anumit tip de credit pe termen scurt este o operațiune serioasă, ca urmare a multitudinii creditelor cu trăsături caracteristice diferite și ca urmare a neputinței tuturor întreprinderilor de a se informa complet asupra politicii de creditare practicate de unele bănci.

În acest coflict există o mână de criterii pentru alegerea tipului de credit cel mai potrivit, și anume: facilități de acces, suplețea creditului și costul acestuia.

Nu toate creditele se obțin la fel de ușor.În cazut facititaților de acces un exemplu potrivit ar fi creditele de mobilizare și mai ales creditul de scont care se obține cel mai ușor, cel mai repede deoarece comportă riscuri reduse pentru bancă: în opoziție, creditul de scont curent nu se acordă decât după un studiu atent al situației de trezorerie a debitului, iar după aprobare necesită o supraveghere banicară continua. Organizația va alege un tip de credit, în funcție de urgența lichiditătilor de care are nevoie.

Criteriul suplețea creditului reflectă facilitatea creditului, de a se adapta sumei și duratei de lichiditate a întreprinderii. Spre exemplu, creditul în cont curent este mai suplu, deoarece întreprinderea îi poate folosii în orice cuantum și se înapoiază din inițiativa întreprinderii atunci când necesarul de lichidități încetează. În opoziție cu acesta, creditele de mobilizare sunt mai puțin ,,suple” întrucât volumul lor depinde de existența unui portofoliului de creanțe, de termene pentru care ele devin scadente și nu de nevoile imediate de lichidități ale întreprinderii.

Criteriul costului unui credit, este extrem de important, desi nu poate fi interpretat drept criteriu absolut. Șunt unele cazuri când se acceptă un cost prea ridicat al creditului, cu conditia ca acesta sa fie obținut cât mai urgent. Se poate creea o legătură între costul creditului și suplețea sa: cu cat creste suplețea sa, creștere și costul și invers. Cel mai bun exemplu ar fi în cazul în care creditul în cont curent este cel mai suplu, dând dobânda și comisioanele de confirmare și miscare pot să-l facă cel mai scump.

Fiecare întreprindere, trebuie să găsească varianta cea mai potrivită, optimă, de creditare în funcție de restrictiile pe care le presupune fiecare credit în parte, de relațiile dintre întreprindere și bancă, de negocierea cu banca a condițiilor de primire și rambursare, precum și de garanțiile pe care întreprinderea le deține.

Negocierea creditelor, este o fază foarte importantă a acțiunilor prestate de serviciul financiar, și în special de trezorier, în vederea obținerii la timp a echilibrului financiar. Bugetul de trezorerie scoate în evidență, după cum am arãtat, nevoile de credite pe termen scurt, iar bugetul de exploatare și programul de investiții, explică de unde apar acestor nevoi.

Totalitatea acestor previziuni alcătuieste, intr-o economie normală de piața, dosarul de bază al oricărei negocieri cu banca. Scopul acestor negocieri este de a obține credite pe termeni scurt. Multitudinea de credite de care poate beneficia o firmă, reflectă alegerea diferitelor modalități de finanțare pe tenmen scurt, potrivit intereselor fiecărei întrepriniderii în parte.

Creditele solicitate,oricare ar fi acestea, nu ar trebui să cuprindă o marjă de siguranță mult prea mare, deoarece folosirea ineficientă a acestora, îl poate determina pe bancher să fie mai reținut în perioada exact următoare. Finanțarea capătă formă, prin planurile de trezorerie întocmite pe perioade mai scurtă.

CAP 2. FLUXURILE DE TREZORERIE

CONCEPTUL ȘI CLASIFICAREA FLUXURILOR DE TREZORERIE

Totalitatea variantelor prin care o gestiune a trezoreriei poate fi eficientă este foarte vastă și complexă și creează un amplu câmp de analiză și dezbatere pentru specialiștii și practicienii domeniului, deoarece, acest subiect influențează în mod practic activitățile desfășurate de toți agenții economici.

În general, prin trezorerie se înțelege și se scoate în evidență ansamblul operațiilor bănești și financiare pe care le efectuează o unitate patrimonială în scopul garantării mijloacelor bănești necesare desfășurării în bune condiții a activității sale economice.

Trezoreria, în sens restrâns, cuprinde lichiditățile bănești la bănci și în numerar, iar în sens mai larg termenul se extinde chiar și la valorile mobiliare de plasament , cum ar fi de exemplu acțiuni, care pot fi transformate prin vânzare în disponibilități bănești într-un termen relativ scurt. Sunt asimilate mijloacelor de trezorerie și creditele pe termen scurt contractate cu băncile pentru plăți.

O unitate patrimonială trebuie privită ca o structură vie amplasată în centrul vieții econimice, în interiorul căreia apare un sistem complex și dinamic de fluxuri de intrari și de ieșiri. Activitățile din cadrul unei entității economice presupun o combinare a factorilor de producție cu fluxurile asociate acestora în condițiile exacte, specifice mediului economic în care se operează. În acest sens, abordarea științifică a fluxurilor care iau naștere într-un moment anume nu se poate realiza în mod separat pentru fiecare tip de flux în parte, pentru că rezultatele obținute nu vor fi convingătoare pentru unitatea patrimonială observată ca un tot unitar. De aceea, se impune o abordare globală a fluxurilor pentru a se putea pune în evidență influențele generate de acestea unul asupra altuia.

Fluxurile de trezorerie împreună cu totate situațiilor financiare furnizează informații care vor ajuta utilizatorilor să evalueze modificările în structura sa financiară ,chiar și în lichiditatea și solvabilitatea sa, activele nete ale unei întreprinderi, precum și capacitatea întreprinderii de a modifica valoarea și momentul de apariție a fluxurilor de numerar, pentru a se putea adapta la circumstanțele și oportunitățile în continuă schimbare. Informațiile care fac referire la fluxurile de numerar pot fi folositoare la stabilirea capacității unei întreprinderi de a genera numerar și acordă posibilitatea utilizatorilor să dezvolte tipuri de evaluare și comparare a valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare pentru fiecare întreprindere în parte.

Totodată, aceste informații măresc gradul de confruntabilitate al prezentării rezultatelor din exploatare între diferite întreprinderi care funcționează pe aceleasi tipuri de piețe, deoarece elimină folosirea unor tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții și evenimente. În genera, fiecare eveniment în parte desfășurat de o întreprindere determină, în momentul exact imediat sau mai târziu, o intrare sau o ieșire în contul trezoreriei, ceea ce poate conduce la diferențe între fluxurile operațiunilor economice și modificările trezoreriei . O analiză în detaliu a acestor fluxuri dorește explicarea fenomenelor economice în plină acțiune a lor, rezultatul acestor analize fiind foarte importante pentru adoptarea de noi decizii pe viitor.

Operațiile care au loc în interiorul unei întreprinderi influențează în mod direct sau indirect, imediat sau ulterior trezoreria.Un set de exemple foarte potrivite în acest sens ar fi: aporturi în bani la capitalul social,cumpărarea de utilaje ,cumpărarea de materii prime, mărfuri , materiale și alte active circulante,vânzarea produselor finite, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, plata datoriilor față de personal, stat, organisme sociale, bancă, reactivarea unor clienți, operațiuni cu acționarii sau asociații , achiziția de valori mobiliare sau titluri de participare etc.

Dar, totodata nu produc un asemenea impact asupra trezoreriei acțiuni cum ar fi sunt: acțiuni de repartizare și reportare a rezultatului exercițiului, aportul în natură al acționarilor, operațiunile de reevaluare a patrimoniului, constituirea de amortizări și provizioane, anularea provizioanelor constituite anterior, parte din operațiunile specific realizării de investiții în regie, consumul de materii prime și materiale auxiliare, operațiuni specifice obținerii producției, determinării costurilor efective și a producției in curs, descărcării de gestiune, plusuri la inventar, minusuri la inventar neimputabile, operațiuni de compensări între parteneri, operațiuni specifice determinării și înregistrării plusurilor și minusurilor potențiale de valoare la elemente patrimoniale exprimate în valută.

Dintre tipurile de fluxuri prezentate mai înainte, în special cele de trezorerie corespund mișcării efective de lichidități, care pot fi:

– echivalentul unor drepturi sau obligații, de sens opus, dar executate într-o altă perioadă de timp față de acestea.

– echivalentul unui flux real, de sens opus și executat în același timp cu transferul de bunuri și servicii;

Cele trei tipuri de activități caracteristice unei întreprinderi, corespund altor trei funcții obligatorii ale acesteia și anume: de exploatare, de investiții și de finanțare, fiecare dintre acestea influențând variația trezoreriei. Sistemul contabil continental european, dar și cel anglo-saxon recunosc cele trei tipuri de fluxuri de trezorerie grupate după obiectul activității, pe care le generează în:

– fluxuri de trezorerie din activitatea de investiții;

– fluxuri de trezorerie din activitatea de exploatare;

– fluxuri de trezorerie din activitatea de finanțare.

Fluxurile de numerar ce fac parte din activitățile de exploatare sunt componente,în primul rând, al activităților producătoare de venit ale întreprinderii.Așadar, ele sunt realizate, în general, din tranzacții și alte evenimente care se implică în determinarea profitului net sau a pierderii nete.

După obiectivul urmarit:

– Obținerea finanțării pentru activitățile întreprinderii;

– Managemantul disponibilităților bănești;

Ca formă și grupare:

– Identic cu nevoile antreprenoriale;

– Identic cu nevoile manageriale;

– Identic cu cerințele creditorilor (ex:bănci);

– Identic cu standardele de raportare naționale și international.

După termen:

– Imediat (1-3 luni);

– Mediu (3-6 luni);

– Lung (annual și multi-anual)

Impactul fluxurilor de numerar apare din urmatoarele motive:

– cash-flow-ul atunci când este utilizat împreună cu alte situații financiare, permite utilizatorilor să estimeze modificările activului net al firmei;

– cash-flow-ul este utilizat si pentru analiza legăturilor dintre rentabilitate și fluxurile de trezorerie nete, cât și efectul schimbărilor de prețuri.

– cash-flow-ul permite utilizatorilor să evalueze structura financiară, lichiditatea și solvabilitatea firmei;

– cash-flow-ul permite unei firme sa obțină modele performante de analiză a valorii prezente pentru stimularea cash-flow-ului viitor;

– cash-flow-ul este folositor în vederea exacticității vechiilor evaluări în vederea evidențierii cu aceleași metode a cash-flow-ului viitor;

– cash-flow-ul permite evaluarea posibilităților unei firme de a modifica valorile fluxurilor de trezorerie pentru a se adapta schimbărilor de circumstanțe și oportunități;

2.2 CIRCUITUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Fluxurile de trezorerie sunt operații monetare și financiare, prin care se mijloace bănesti și se fac plăti.

Încasările nu sunt sinonime cu veniturile și nici plătile cu cheltuielile. Sunt cazuri în care apar venituri care generează încasări , dar și venituri care nu generează încasări. Totodata, unele cheltuieli generează plăți, iar unele cheltuieli nu sunt întotdeauna urmate de plăți. De aceea, profitul calculat ca diferență dintre venituri și cheltuieli nu este identic ci valoarea lichidităților existente la un moment dat la dispozitia unei întreprinderi. De aici rezultă cum că bilantul contabil și contul de profit și pierdere nu oferă informații suficiente despre modul de gestionare a trezoreriei unei organizații.

De asemenea, este obligatorie o informare cât mai bună a utilizatorilor situațiilor financiare cu privire la capacitatea unei întreprinderi de a face plăți, necesitățile de lichidități ale acesteia, precum și pentru a analiza rezultatele diferitelor unități patrimoniale. Pentru a fi oferite aceste informatii este necesară întocmirea „Situatiei fluxurilor de tezorerie”.

Situațiile fluxurilor de numerar definesc următorii termeni:

– Numerar – disponibilitățile bănești și depozitele bancare la vedere;

– Echivalente de numerar – investițiile financiare pe termen scurt, care nu sunt facil convertibile și ale căror risc de schimbare a valorii este nesemnificativ;

– Fluxuri de numerar – intrările sau ieșirile de numerar și echivalente ale acestuia; prin„ Situația fluxurilor de numerar” se prezintă fluxurile de numerar dintr-o perioadă anume, ordonate pe activități de exploatare, investiție și finanțare.

– Activități de exploatare – principalele activități realitatoare de venit, precum și alte activități ce nu sunt activități de investiție sau finanțare. Dinn această categorie fac parte: încasările în numerar din vânzarea de bunuri, prestarea de servicii, încasări din redevențe, onorarii, plăți în numerar către furnizor de bunuri și servicii, plăți în numerar către și în numele angajaților;

– Activități de investiții – achiziționarea și înstrăinarea de active pe termen lung.Ex. = plăți în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale, încasările în numerar din vanzarea de terenuri și mijloace fixe;

– Activități de finanțare – activități ce se regăsesc în schimbări ale componentei capitalului propriu și datoriile unei întreprinderi. Ex. = încasările în numerar din emisiunea de acțiuni, plățile în numerar către actionari pentru a achiziționa sau răscumpara acțiunile întreprinderii, încasările în numerar ca urmare a emisiunii de obligațiuni.

In tratarea fluxurilor de trezorerie trebuie urmărite urmatoarele aspecte:

a) Circuitul fondurilor bănesti:

Fluxurile de lichidități se regasesc sub forma unui circuit permanent de modificare a banilor. Astfel, orice afacere începe cu o suma de bani.Achizițiile de bunuri și servicii împreuna cu procesul productiv propriu-zis transformă disponibilitățite bănești în stocuri.

Totodată, fiecare vânzare modifică stocurile în creanțe, care, prin încasare devin numerar lichid. În cazut în care acest sistem functionează normal, procesul se repetă fără oprire. Resursele financiare ale unei firme pot fi intensificate atât prin aport de capital și împrumuturi externe cât și prin autofinanțare.

b) Sursele și destinațiile fondurilor bănești:

Preocuparea unei firme se structurează pe trei componente majore ale sale: de exploatare, de investiții și financiară.

Fluxurile de trezorerie apar ca și componente ale circuitului fondurilor, evidențiind de pe o parte sursele de înființare ale fondurilor bănești cum ar fi: capitalul social, creditele bancare, dobânzile bancare la depozitele constituite, încasările din vânzări de produse finite, active fixe, acțiuni și obligațiuni, dividendele primite de la terți, iar pe de altă parte folosirea fondurilor pentru finanțarea cheltuielilor productive, de investiții productive și investiții financiare, rambursarea creditelor, achitarea dobânzilor, impozitelor și taxelor și a dividendelor către terți.

Construirea fluxurilor de trezorerie se face prin reconstrucția mișcărilor monetare ale perioadei pe baza bilanțului contabil, a contului de profit și pierdere și a anexelor la bilanț. În analiza fluxurilor de trezorerie se include analiza rezultatelor, a folosirii resurselor și a variației trezoreriei. Se obțin de asemenea informații privind solvabilitatea întreprinderii ca contact periodic între încasări și plăti.

Procesul de producție al unei întreprinderi creează un adevărat circuit al

fluxurilor de numerar („cash flow“), ce se transformă în elementele materiale necesare realizării producției. Modelul fluxurilor de numerar este ilustrat în schema următoare:

Fig.2, Modelul fluxurilor de numerar

Toate aceste circuite se leagă între ele, disfuncționalitățile unuia creeând dezechilibre în lanț.

Fluxurile posibile de numerar, sunt făcute publice de contul de profit și pierdere, rezultatul net al exercițiului fiind diferit de numerarul efectiv existent în trezoreria întreprinderii. Alte componente ce antrenează această diferență sunt veniturile și cheltuielile calculate, ce nu implică intrări sau ieșiri de numerar din trezoreria întreprinderii.

Fluxul de lichidități apare sub forma unui circuit constant de transformare a banilor. Așadar, orice afacere începe cu o sumă de bani. Atragerea de bunuri și servicii împreună cu procesul productiv propriu-zis modifică disponibilițățite bănești în stocuri.

De asemenea, fiecare vânzare modifică stocurile în creanțe, iar apoi prin încasare apar ca numerar. În cazul în care acest sistem functionează normal, procesul se repetă continuu. Resursele financiare ale unei firme pot fi amplificate atât prin aport de capital și împrumuturi externe cât și prin autofinantare.

Activitatea unei firme se structureaza pe ele trei componente ale sale: de exploatare, de investiții și financiară.

Fluxurile de trezorerie sunt componente ale circuitului fondurilor, evidențiind de pe o parte sursele de constituire ale fondurilor bănești și anume: capitalul social, creditele bancare, dobânzile bancare la depozitele constituite, încasările din vânzări de produse finite, active fixe, acțiuni și obligațiuni, dividendele primite de la terți, iar pe de altă parte destinația fondurilor pentru finanțarea cheltuielilor productive, de investiții productive și investiții financiare, rambursarea creditelor, achitarea dobânzilor, impozitelor și taxelor și a dividendelor către terti.

Construcția fluxurilor de trezorerie se face prin reconstituirea mișcărilor monetare ale perioadei pe baza bilanțului contabil, a contului de profit și pierdere și a anexelor la bilant. Analiza fluxurilor de trezorerie cuprinde analiza rezultatelor, a utilizării resurselor și a variației trezoreriei. Se obțin astfel date privind solvabilitatea întreprinderii ca raport periodic între încasări și plăti.

Situația fluxurilor de numerar, a apărut prima data în cadrul pietelor internaționale de capital ca un document obligatoriu de raportare.

2.3 ANALIZA FLUXURILOR DE TREZORERIE

Toate operațiile pe care întreprinderea le derulează se regăsesc imediat sau la termen, sub formă de fluxuri de trezorerie.Astfel, o firmă își asigură durabilitatea doar dacă prin activitatea sa emană în mod permanent trezorerie.

Existența trezoreriei arată poziția strategică a firmei în raport cu serviciile sau produsele sale, piețele sale, concurenții săi și factori externi. De asemenea, aceasta constituie gajul flexibilității firmei deoarece managerii pot să realizeze obiectivele strategice ale firmei prin dobândire de mijloace fixe sau prin invesții financiare.

Tabloul fluxurilor de trezorerie aduc la conoștința managerului informații privind modul în care întreprinderea generează și folosește numerarul și echivalentele de numerar. Fluxurile de trezorerie prezintă în ansamblu intrările și ieșirile de lichidități sau de echivalente de lichidități. Lichiditățile simbolizează fondurile disponibile și depozitele la vedere, iar echivalentele de lichidități, plasamentele pe termen scurt, foarte lichide, transformabile cu ușurință într-o mărime determinate de lichidități și a căror valoare nu prezintă riscul de a se modifica semnificativ.

În cadrul tabloului fluxurilor de trezorerie, fluxurile sunt grupate în următoarele trei categorii:

– Fluxuri produse de activitățile de exploatare;

– Fluxuri produse de activitățile de investiții;

– Fluxuri produse de activitățile de finanțare.

Sunt cunoscute două metode de analiză a fluxurilor de trezorerie: metoda directă, și metoda indirectă. Diferența consacrată dintre acestea este modul de reflectare a fluxurilor de numerar antrenate de activitatea de exploatare a întreprinderii. Metoda directă arată în detaliu intrările și ieșirile de numerar ce aparțin activității de exploatare a întreprinderii.

Situația fluxurilor de trezorerie adună intrările și ieșirile de numerar pe tipuri de

operații desfășurate de către întreprindere, adică fluxuri de numerar din activitățile de exploatare; fluxuri de numerar din activitățile de investiții; fluxuri de numerar din activitățile de finanțare.

În interiorul fluxurilor de numerar din activitățile de exploatare sunt incluse:

– încasările în numerar din vânzările de bunuri și prestarea de servicii sau provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri, ce pot fi calculate pornind de la mărimea cifrei de afaceri realizate, corelată cu variația soldului creanțelor comerciale înregistrate de întreprindere în exercițiul financiar;

– plățile în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, a căror cantitate este prezentată de volumul total reprezentând: cheltuielile cu materii prime și materiale consumabile, alte cheltuieli materiale, alte cheltuieli din afară, respectiv cu energie și apă, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli privind prestațiile externe. Valorile acestora vor fi corelate cu variația soldului stocurilor de materii prime, materiale consumabile și mărfuri, dar și cu valorile datoriilor comerciale înregistrate de întreprindere în exercițiul financiar respectiv; plățile în numerar către și în numele angajaților, reprezentate de cheltuielile cu personalul ajustate cu variația soldurilor conturilor bilanțiere corespunzătoare;

– plățile de numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu activitatea de investiții și de finanțare, sunt constituite de cheltuielile reprezentând impozitul pe profit.

În cadrul fluxurilor de numerar din activitatea de investiții sunt incluse:

– plățile în numerar pentru achiziția de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte active pe termen lung, ce se pot determina pornind de la mărimea totală a creșterilor de active imobilizate prezentate de întreprindere în cadrul anexelor la situațiile financiare. Valoarea acestora va fi ajustată cu variația datoriilor întreprinderii către furnizorii de imobilizări;

– plățile în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi se regăsesc în valoarea creșterii elementelor de activ respective;

– încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi sunt reflectate de valoarea variației în sensul reducerii imobilizărilor financiare din proprietatea întreprinderii ajustată cu mărimea veniturilor și cheltuielilor obținute din diferența existentă între valoarea contabilă și prețul de vânzare al acestora;

– avansurile în numerar si împrumuturile efectuate către alte părti sunt reprezentate de valoarea creșterii elementelor bilanțiere de active corespunzătoare;

– încasările în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către alte părți sunt echivalente diminuării elementelor bilanțiere.

În cadrul fluxurilor de numerar din activitatea de finanțare sunt incluse:

– veniturile în numerar din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capital propriu a căror mărime este dată de variația în sensul creșterii a capitalului social al întreprinderii, inclusiv a primelor de capital, ajustată cu variația creanțelor privind capitalul subscris și nevărsat;

– plățile în numerar către acționari pentru a achiziționa sau a răscumpăra acțiunile întreprinderii a căror valoare se regăsește în mărimea variației, în sensul scăderii, a capitalului social, inclusiv a rezervelor;

– veniturile în numerar din emisiunea de obligațiuni, credite, ipoteci și alte împrumuturi sunt reprezentate de creșterea împrumuturilor și datoriilor asimilate, înregistrate de întreprindere în conturile aferente, la care se adaugă veniturile din dobânzi, respectiv alte venituri financiare, ce apar în contul de profit și pierdere al societății comerciale respective; rambursările în numerar ale unor sume împrumutate ce sunt reflectate de mărimea variației în sensul reducerii a împrumuturilor și datoriilor asimilate,înregistrate de întreprindere în conturile aferente, la care se adaugă cheltuielile privind dobânzile și alte cheltuieli financiare ce apar în contul de profit și pierdere al societății comerciale respective;

– plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o

operațiune de leasing financiar ce pot fi identificate în mod direct din analiza

contractelor de leasing deținute de întreprindere.

Toate aceste fluxuri de numerar se vor regăsi în trezoreria întreprinderii;

Modificările mărimii sale în sensul creșterii (soldul final > soldul inițial) va indica intrări de numerar mai mari decât ieșirile. Din analiza structurii fluxurilor de numerar se pot scoate în evidență factorii care au dus la această situație. Așadar, majorarea numerarului din trezoreria unei întreprinderii poate fi rezultat din activități de exploatare eficiente, cu costuri mici, și o rentabilitate ridicată a resurselor investite; unei gestiuni mai bine organizate a creanțelor comerciale și a stocurilor întreprinderii; vânzării unor imobilizări corporale, necorporale sau financiare din patrimoniul întreprinderii; atragerii de resurse financiare de la acționari sau creditori.

Metoda indirectă poate duce la același rezultat, dar ce diferă fiind modalitatea de analiză a fluxurilor de numerar implicate în activitatea de exploatare a întreprinderii anume.

Pornind de la valoarea contabilă a rezultatului exercițiului financiar, sunt operate ajustări în scopul determinării fluxului de numerar echivalent al acestuia.

Mărimea fluxurilor de numerar din activitățile de exploatare, amintite în literature de specialitate și cu denumirea de cash flow operațional este aproximată prin formula:

CFop=PN-Rezultat financiar+Amo-ΔNFR

unde:

ΔNFR = variația necesarului de fond de rulment;

Amo = cheltuielile cu amortizarea calculată de întreprindere în exercițiul financiar;

PN = rezultatul exercițiului (din calculul căruia a fost eliminat rezultatul aferent vânzării activelor imobilizate, calculat ca diferență între prețul de vânzare și valoarea lor netăcontabilă).

Fluxurile de numerar din activitatea de investiții, amintite în literatura despecialitate și sub numele de cash flow din activitatea de investiții, sunt estimate cu ajutorul formulei de calcul:

CFinv=(IMO0 Amo) – IMO1+ Rezultatul aferent vânzării activelor imobilizate unde:

IMO1 = mărimea netă de amortizare a activelor imobilizate în proprietatea întreprinderii la sfârșitul exercițiului financiar;

IMO0 = mărimea netă de amortizare a activelor imobilizate în proprietatea întreprinderii la începutul exercițiului financiar;

Amo = cheltuielile cu amortizarea calculată de întreprindere în exercițiul financiar

respectiv.

Valoarea pozitivă a acestori cash flow-uri indică realizarea de dezinvestiții de către întreprindere, care sunt echivalente cu intrări de numerar în trezoreria acesteia, în timp ce valoarea lui negativă reprezintă o folosire de fonduri din trezoreria firmei pentru efectuarea de investiții. Oscilațiile valorii activelor imobilizate ca rezultat al reevaluării nu este considerată o parte a cash flow-ului din activitatea de investiții, această operațiune neavând incidență asupra trezoreriei întreprinderii.

Fluxurile de numerar din activități de finanțare, menționate în literatura de specialitate și sub denumirea de cash flow-uri din activitatea de finanțare, pot fi determinate cu ajutorul următoarei formule de calcul:

CFfin =ΔCPR+ΔDATfin-Dividente+Rezultatul financiar

unde:

ΔCPR = variația capitalurilor proprii ca rezultat al emisiunii de noi acțiuni sau al răscumpărării unei părți a acțiunilor existente. Nu se iau în calcul modificările capitalurilor proprii ca efect al reevaluărilor activelor imobilizate sau al adunării de profituri nerepartizate;

ΔDATfin = variația mărimii împrumuturilor contractate de la terți de către întreprindere. În această categorie nu intră decalajele de plăți ale întreprinderii către furnizori, salariați, stat, asociați, ceformează ansamblul datoriilor de exploatare. O valoare pozitivă a cash flow-ului din activitatea de finanțare indică alimentarea trezoreriei întreprinderii cu resurse de finanțare atrase de la acționarii și creditorii acesteia.

Prin intermediul celor trei formule de calcul este prezentată situația fluxurilor de

trezorerie. În condițiile în care aproximările lor privind mărimea cash flow-urilor nu sunt prea voluminoase, acestea reprezintă o cale rapidă de analiză a mărimii și evoluției trezoreriei întreprinderii, care mai poate fi descoperită și cu ajutorul formulei de calcul:

CF=ΔTN=CFop+CFinv+CFfin

unde:

CCF = fluxul de numerar (cash flow) rezultat din activitatea desfășurată de întreprindere înexercițiul financiar respectiv;

ΔTN = variația nivelului trezoreriei întreprinderii ca rezultat al intrărilor și ieșirilor denumerar în cursul exercițiului financiar respectiv. Un sold final mai mare decât soldulinițial al acesteia va indica acumulări de numerar din activitatea desfășurată.

Scăderea fluxurilor de numerar pe cele trei activități – exploatare, investiții și

finanțare – ne oferă o prezentare mai bună a cauzelor evoluției favorabile sau defavorabile a trezoreriei întreprinderii. Astfel micșorarea sa (ΔTN < 0) poate fi o situație ce ține de politica financiară sau de investiții a întreprinderii pentru acel exercițiu financiar (CFinv> 0 sau CFfin< 0) sau poate fi o problemă de gestiune, de ineficiență a activității de exploatare (CFop< 0).

2.4 METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARĂ

Analiza economico-financiară este un proces complex de definire a stării economico-financiare a unei entități economice ,sau chiar a economiei naționale în ansamblul ei, în situații concrete de timp și loc, utilizând metodele adecvate și indicatorii specifici în vederea caracterizării și dimensionării factorilor și cauzelor cu acțiune pozitivă sau negativă, care au dus la o anumită condiție economico-financiară, precum și reglarea, de către manageri, prin anumite decizii tactice și strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea elementelor de pasiv, precum și a legăturii globale a costului resurselor cu randamentul întrebuințărilor.

Având în vedere raportul dintre momentul în care se execută analiza și momentul producerii fenomenelor se regăsec două tipuri de analiză economico-financiară de bază:

1) Analiza previzională – numită și analiză de prognoză sau analiză prospectivă, are ca scop monitorizarea evoluțiilor viitoare a unui eveniment economico-financiar utilizând metode de prognoză sau de cercetare previzională, precum și metode de stimulare a rezultatelor economico-fianciare în variante de condiții plauzibile. Analiza previzională are o importanță crescută pentru implementarea programelor de consolidare și dezvoltare economică.

2) Analiza post-factum – numită și analiza post-operatorie, aceasta face referire la analiza situației fenomenelor care au luat o anumită formă în trecut sau chiar în prezent. Aceast tip de analiză se mai numește și analiză diagnostic, cu ajutorul căreia se verifică rezultatele unei entități economice, dar totodată apar, în principal rezultatele obținute în raport cu obiectivele din programul propus sau în dinamică, factorii care au modificat pozitiv sau chiar negative nivelul acestora, precum și rezervele potențiale care nu au fost valorificate pe parcursul exercițiului financiar.

În funcție de perioada la care se referă, se regăsesc următoarele moduri de analiză economico-financiară:

1) Analiza special organizată – din această categorie fac parte investigațiile solicitate de diversele organisme din afara sistemului economic-social, spre exemplu, analizele efectuate de către organele de control fiscal al Ministerului Finanțelor Publice, de Curtea de Conturi și alte examinări asemănătoare.

2) Analiza periodică – această analiză se efectuează, de obicei, la intervale mai mari de timp și se referă la o lună, trimestru, semestru sau an. Acest mod de examinare se aplică pe un domeniu mai cuprinzător, incluzând totalitarea sistemelor sau subsistemelor care urmăresc activitatea economico-financiară.

3) Analiza curentă – se efectuează, de obicei, zilnic sau se face referintă la o perioadă mai scurtă de timp. Această analiză având o importanță crescută pentru conducerea și controlul eficace al activității financiare de către organele care se ocupă cu conducerea executivă, pentru dirijarea proceselor economice imediate în care se observă anumite disfuncționalități, pentru adoptarea imediată a măsurilor ce se impun în vederea asigurării condițiilor necesare realizării complete și la timp a obligațiunilor însușite sau dobândirea rezultatelor economico-financiare dorite. Analiza curentă se desfășoară pe baza datelor furnizate de evidența tehnico-operativă și contabilă sau a observațiilor faptice.

Însușirea stiințifică și eficiența maximă a analizei economico-financiare sunt asigurate în măsura în care se respectă cu exactitate următoarele cerințe:

– înțelegerea contextului politic, economic și social, intern și international, în care sunt desfășurate activitatățile agentului economic;

– investigarea economico-financiară trebuie să se bazeze pe informații reale, rezultate din surse de informare obiective;

– înțelegerea corectă a rolului și modului de funcționare a legilor economice obiective specifice economiei de piață;

– analiza trebuie să fie caracterizață prin imparțialitate, scoțând în evidență deficiențele constatate și cauzele lor predominante, dar și resursele potențiale nevalorificate. O analiză științifică este incompatibilă cu deformarea intenționată a concluziilor, deoarece acestea micșorează eficiența actului de conducere și astfel se anulează posibilitatea pentru factorii de decizie să fie adoptați correct și să fie aplicabili și corespunzători din punct de vedere al scopului urmărit;

– analiza are la bază metode adaptate, actualizate la specificul oricărei etape de lucru, concordant obiectivelor propuse și a căror siguranță în funcționarea științifică a fost atestată în practica de analiză economico-financiară și care totodată poate scoate în evidență concluzii utile pentru rezolvarea practică a problemelor cu care se confruntă agențiile economice;

– analiza economico-financiară este concretizată prin evidențierea de propuneri și măsuri finale, cu aplicabilitate corectă și eficiență. Vorbind despre unele aspecte importante privind strategia dezvoltării economice, o importanță crescută îl are fundamentarea mai multor tipuri de soluții, prin care să se ofere organelor de decizie posibilitatea de a adopta cea mai optimă variantă în funcție de condițiile prezente.

– analiza economico-financiară se realizează sistematic și operativ, astfel că pe baza ei să se poată gasii, apariția unor deficiențe, a unor stări nesatisfăcătoare. Abia în aceste condiții, analiza nu se concretizează printr-o simplă constatare ci poate să contribuie la o atenționatre asupra unor fenomene cu influență negativă pentru a ameliora caracteristicile funcționale și de performanță pe baza adoptării unor măsuri prompte și eficace;

Analiza economico-financiară deține mai multe funcții, cum ar fi:

– funcția de diagnoză și reglare;

– funcția de informare.

– funcția de realizare a conexiunii agentului economic cu mediul exterior

– funcția de gestiune eficientă a patrimoniului și capitalurilor;

Obținerea practică a funcțiilor de analiză economico-financiară necesită utilizarea unui cadru de metode specifice din punct de vedere al conținutului și din punct de vedere al sferei de aplicabilitate. Acestea sunt:

– Metoda mărimilor relative;

– Metoda mărimilor medii;

– Metoda balanțieră;

– Metoda divizării rezultatelor;

– Metoda comparației indicatorilor economico-financiari în profil static, dinamic și teritorial;

– Metoda grupărilor;

– Metoda de analiză a influenței factorilor;

Examinarea indicatorilor complecși prin prisma factorilor care au produs o anumită modificare a acestora se poate realiza pe baza unor categorii absolute sau relative.

Metodele cele mai des întâlnite pentru calculul determinărilor enunțate sunt:

– Metoda substituirilor succesive sau în lanț;

– Metoda indicilor statistici;

– Metoda separării acțiunii izolate a fiecărui factor cu repartizare proportional a interacțiunii factorilor sau metoda creșterilor proporționale;

– Metoda statistico-matematice de analiză a corelațiilor;

– Metoda de studiu grafică.

– Metoda ponderilor logaritmice (Fisher);

– Metoda creșterii finite (Lagrange);

– Metoda ponderilor medii (Edgeworth);

Totalitatea metodelor utilizate de analiză economico-financiară cuprind și alte metode cu o întrebuințare mai mult sau mai puțin particularizată asupra unor aspect de detaliu ale activității și care pot da o insemnătate sporită concluziilor finale, cum ar fi: ,,Metoda lanțurilor Markov”- pentru analiza și ordonarea structurii indicatorilor a căror mărime poate fi împărțită pe subactivități component sau pe tipuri de produse; produsele care se bazează pe calculul și înțelegerea coeficienților de elasticitate – pentru analiza modificării unor indicatori reprezentativi în funcție de modificarea altor indicatori care le determină comportamentul; metode ale programării matematice – pentru implementarea unor niveluri optime.

Cap. III STUDIU ASUPRA ACTIVITĂȚII DE TREZORERIE LA

S.C. TOR TRANS S.R.L.

3.1. PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

S.C. TOR TRANS S.R.L. situată în Cluj – Napoca, jud.Cluj, B-dul MUNCII 69A 5361 având Cod Unic de Identificare: RO 23390611 este înmatriculată la Registrul Comerțului Nr. Registrul Comertului: J12/888/2008, codul CAEN : 4941. Conturile în lei și valută sunt deschise la BRD .

Societatea are capital integral privat românesc și este plătitoare de T.V.A, societate comercială cu răspundere limitată, acționând doar pe piața internă din România.

Aflată din 2008 pe piața românească, Firma S.C TOR TRANS, firma dispune de o modernă și eficientă bază de reparare și restaurare a autoturismelor, de un depozit de produse finite cu o suprafață de 1000 mp. Încă de la începutul activității, strategia societății a fost aceea de a promova pe piață servicii și produse de cea mai bună calitate, încorporând o tehnologie modernă, un sistem de asigurare a calității agrementat de organisme internaționale si o bogată experiență profesională.

Obiectul de activitate al societății îl reprezintă transporturi rutiere de marfă și comerț cu autoturisme și vehicule ușoare.

Echipamentele elecrice și automatizate sunt din Germania și au un grad ridicat de fiabilitate.Societatea dispune de un parc auto alcătuit din 5 autoutilitate: 3 DAF și 2 MAN, 8 autocamioane: 4 DAF , 3 MERCEDES și 1 VOLVO, 8 mașini mici: 2 WW Polo, 2 BMW X5, 4 WW Tuareg și 6 remorci

Cifra de afaceri prezentată de S.C. TOR TRANS S.R.L în anul 2011 este de 2.108.504 LEI iar în anul 2012 societatea înregistrează o creștere de 5.8 % față de anul precedent cifra de afaceri ajungand la 2.231.504 LEI. În anul 2013 aceasta este de 2140502 înregistrându-se o scădere.

Clienți cheie

Clienții principali ai societății S.C. TOR TRANS S.R.L. , activi in 2014 sunt:

– ABD Transport Logistic

– Abriso România

– Adeplast

– Dannon Construct

– Doma

– Comceh

3.2. ANALIZA TREZORERIEI

Departamentul de trezorerie gestionează plățile, dispunând de un efectiv de 5 persoane. Totodată trezoreria Tor Trans îndeplinește și rolul de control financiar preventiv, verificând toate documentele trimise spre plată, atât în ceea ce privește modul de întocmire și de înregistrare, cât și în privința competențelor de aprobare. Plățile se realizează în sistem electronic.

Pentru a efectua analiza financiară a situației trezoreriei la S.C Tor Trans S.R.L. vom folosi situațiile financiare ale societății pe o perioadă de 4 ani.

Pentru a calcula indicatorii de echilibru financiar vom folosi date din bilanțul contabil.

3.2.1 INDICATORII ECHILIBRULUI FINANCIAR

Fondul de rulment reprezintă surplusul de resurse durabile care concură la finanțarea activului circulant, evidențiind existența echilibrului financiar pe termen lung. El îndeplinește un rol de „senzor" al activității financiare și este menit sa certifice existența și să reflecte, în egală măsură, maniera în care managementul întreprinderii înfăptuiește echilibrul financiar pe termen scurt.

Fond de rulment = Capital permanent – Imobilizări nete =(Capitaluri proprii+Provizioane pentru riscuri si cheltuieli+Datorii pe termen lung+Subvenții pentru investiții) – Imobilizări nete

2010: FR=(1253810 – 670570) = 583240

2011: FR=(1149981 –870083) = 279898

2012: FR =(1041900 – 930000) =111900

2013:FR=(1088900 – 890500) = 198400

Fond de rulment propriu = Capital propriu – Active imobilizate

2010 : FRr = (38650 – 670570) = -631920

2011: FRr = (43217 – 870083) = -826866

2012 FRr = (52700 – 930000) = -877300

2013 FRr = (45500 – 890500) = -845000

Fond de rulment străin = Fond de rulment – Fond de rulment propriu

2010: FRs = 583240 – (-631920) = 1215160

2011: FRs = 279898 – (-826866) = 1106764

2012: FRs = 1041900 – (-877300) = 1919200

2013: FRs = 198400 – (-845000) = 1043400

Nevoia de fond de rulment = (stocuri + creanțe + cheltuieli în avans) – (datorii curente+venituri în avans)

2010 : NFR = (143000+720100+0) – 536490 = 326610

2011 : NFR = (169000+618537+0) – 525197 = 262340

2012 : NFR = (210000+543000+0) – 460330 = 292670

2013 : NFR= (186000+575000+0) – 466270= 108730

Trezoreria netă = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment

2010 : TN = 538240 – 326610 = 256630

2011 : TN = 279898 – 262340 = 17558

2012: TN = 1041900 – 292670 = 749230

2013 : TN =198400 – 10870 = 187530

În cei patru ani luați în considerație (2010-2013), fondul de rulment a avut o evoluție oscilantă, dar pozitivă pe tot parcursul timpului studiat.

Un fond de rulment pozitiv se apreciază ca fiind marja de securitate a societății S.C. TOR TRANS S.R.L., adică surplusul de resurse permanente degajat de ciclul de finanțare a investițiilor care poate fi utilizat pentru finanțarea alocărilor ciclice (stocuri și creanțe).

În cei patru ani analizați, evoluția fondului de rulment propriu a înregistrat valori negative, ceea ce înseamnă o situație nefavorabilă pentru firma S.C.TOR TRANS S.R.L.

În privința fondului de rulment străin, acesta înregistrează pentru perioada analizată (2010-2013) ia valori pozitive, ceea ce semnifică contribuția preponderentă la finanțarea activelor.

Trezoreria netă a firmei S.C. TOR TRANS S.R.L. a înregistrat valori pozitive (256630 în 2010, 17558 în 2011 ,749230 în 2012 și 187530 în 2013) datorită faptului că fondul de rulment este superior nevoii de fond de rulment (Fr pozitiv > NFR sau FR negativ < NFR negativ).

3.2.2 ANALIZA TREZORERIEI PE BAZA RATELOR DE LICHIDITATE

Pentru evidențierea lichidității vom calcula următorii indicatori: rata imediată, rata rapidă și rata curentă.

Rata imediată = (Disponibilități / Datorii curente)*100

2010: RI = (11000)/536060*100 = 2,05%

2011: RI = (16558)/524197* 100 = 3,15%

2012: RI = (20100)/457030* 100 = 4,39%

2013:RI = (18800)/464070* 100 = 4,05%

Rata rapidă = [(Active curente – Stocuri) / Datorii curente]* 100

2010: RR = (764325-143000) / 536060*100 = 115,9%

2011: RR = (804095-169000) / 524197*100 = 121,1%

2012: RR = (887500-210000) / 457030*100 = 148,2%

2013: RR = (867200-18600) / 464070*100 = 182,8%

Rata curentă = (Active curente / Datorii curente)*100

2010: RC = (764325 / 536060)*100=142,5%

2011: RC = (804095 / 524197)* 100 = 153,3%

2012: RC = (887500 / 457030)*100=194,1%

2013: RC= (867200 / 464070)*100=186,8%

Rata imediată înregistrează valori oscilante: 2,05% în 2010, respectiv 3,15% în 2011 , 4,39% în 2012 și 4,05% în 2013, ceea ce înseamnă că aceste valori se situează sub nivelul de 20% indicând un risc ridicat pentru întreprindere în ceea ce privește posibilitatea acoperirii datoriilor imediate.

Rata rapidă înregistrează valori peste limita minimă impusă de bănci, respectiv 80% ceea ce arată că activele pot fi transformate mai ușor în numerar,iar creanțele, în principiu pot fi ușor scontate.

Rata curentă înregistrează valori nefavorabile în perioada analizată, având în vedere că intervalul de siguranță este de 200%-250%.

3.2.3 ANALIZA DINAMICĂ A TREZORERIEI

Numărul de rotație a stocurilor = Cifra de afaceri /Stocuri

2010: nr. rot. a stocurilor = 1985504 / 143000= 13,88

2011: nr. rot. a stocurilor = 2108504 / 169000= 12,47

2012: nr. rot. a stocurilor = 2231504 / 210000= 10,62

2013:nr. rot. a stocurilor = 2140502 / 186000= 11,50

Durata de rotație a stocurilor (zile) = (Stocuri/Cifra de afaceri)*365

2010: DSt = (143000 / 1985504)*365 =26,28

2011: DSt = (169000 / 2108504)*365 = 29,25

2012: DSt = (210000 / 2231504)*365 = 34,34

2013: DSt =(186000/2140502)*365 = 31,71

Numărul de rotație a creanțelor = CA/Creanțe

2010: nr. rot. a creanțelor =1985504 / 720100 = 2,75

2011: nr. rot. a creanțelor = 2108504 / 618537 = 3,4

2012: nr. rot. a creanțelor = 2231504 / 543000 = 4,1

2013: nr. rot. a creanțelor = 2140502 / 575000 = 3,72

Durata de rotație a creanțelor = (Creanțe/Cifra de afaceri)*365

2010: DCr = (720100 / 1985504)*365 =132,37

2011: DCr = (618537 / 2108504)*365 = 107,07

2012: DCr = (543000 / 2231504 )*365 = 88,81

2013: DCr=(575000 / 2140502)*365 = 98,04

Nr. rot. a datoriilor = Cifra de afaceri/ Datorii curente

2010: nr. rot. a datoriilor = 1985504 / 536060= 3,7

2011: nr. rot. a datoriilor = 2108504 / 524197= 4,02

2012: nr. rot. a datoriilor = 2231504 / 457030 = 4,88

2013: nt. rot. a datoriilor = 2140502 / 464070 = 4,61

Durata de rotație a datoriilor (zile) = (Datorii curente/Cifra de afaceri) *365

2010: DD = (536060 / 1985504)*365 = 98,54

2011: DD = (524197 / 2108504)*365 = 90,74

2012: DD = (457030 / 2231504)*365 = 74,75

2013: DD = (464070 / 2140502)*365=79,31

3.2.4 ANALIZA ACTIVITĂȚII DE TREZORERIE ȘI A PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

Indicatori de lichiditate

Indicatorul lichidității curente , exercițiu financiar încheiat la:

31 decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012

(număr de ori) (număr de ori) (număr de ori)

Active curente = 1,425 1,533 1,941

Datorii curente

31 decembrie 2013

(număr de ori)

Active curente = 1,868

Datorii curente

b) Indicatorul lichidității imediate , exercițiu încheiat la:

31 decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012

(număr de ori) (număr de ori) (număr de ori)

Active curente – Stocuri = 1,159 1,211 1,482

Datorii curente

31 decembrie 2013

(număr de ori)

Active curente – Stocuri = 1,467

Datorii curente

Indicatori de risc

Indicatorul gradului de îndatorare, exercițiu financiar încheiat la :

31 decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012

(%) (%) (%)

Capital împrumutat x 100 = 3,55 3,18 2,6

Capital propriu

31 decembrie 2013

(%)

Capital împrumutat x100 = 2,88

Capital propriu

Unde:

capital împrumutat = credite peste un an

Indicatorul privind acoperirea dobânzilor, exercițiul financiar încheiat la:

31decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012

(număr de ori) (număr de ori) (număr de ori)

Profit înaintea plății dobânzii și

impozitului pe profit = 0,9 1,54 2,31

Cheltuieli cu dobânda

31 decembrie 2013

(număr de ori)

Profit înaintea plății dobânzii și

impozitului pe profit = 1,86

Cheltuieli cu dobânda

Indicatori de activitate (indicatori de gestiune)

a) Viteza de rotație a debitelor-clienți, exercițiu financiar încheiat la:

31 decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012 ( (zile) (zile) (zile)

Sold mediu clienți x 365 = 80,62 99,72 95,57

Cifra de afaceri

31 decembrie 2013

(zile)

Sold mediu client x365 = 100,35

Cifra de afaceri

b) Viteza de rotație a activelor imobilizate, exercițiu financiar încheiat la

31 decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012

(număr de ori) (număr de ori) (număr de ori)

Cifra de afaceri = 2,96 2,42 2,39

Active imobilizate

31 decembrie 2013

(număr de ori)

Cifră de afaceri = 2,4

Active imobilizate

Indicatori de profitabilitate

Rentabilitatea capitalului angajat, exercițiu financiar încheiat la:

31 decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012

(%) (%) (%)

Profitul înaintea rezultatului financiar

și impozitului pe profit x 100 = 2,51 2,92 2,9

Capitalul angajat

31 dembrie 2013

Profitul înaintea rezultatului financiar

și impozitului pe profit x 100 = 2,86

Capitalul angajat

Marja brută din vânzări, exercițiul financiar încheiat la

31 decembrie 2010 31 decembrie 2011 31 decembrie 2012

(%) (%) (%)

Profitul brut din vânzări x 100 = 1,72 2,32 2,58

Cifra de afaceri

31 decembrie 2013

(%)

Profit brut din vânzări x100 = 1,24

Cifra de afaceri

CAPITOLUL IV

CONCLUZII GENERALE AFERENTE LUCRĂRII

Imporanța trezoreriei întreprinderii constă în totalitatea mijloacelor financiare pe care o întreprindere le are la îndemână pentru a face față plăților: disponibilități în conturile bancare, cecuri de încasat, numerar în casierie, efecte comerciale de primit neajunse la scadență, titluri de plasament etc.

BIBLIOGRAFIE

Maria Batrancea, Larissa Margareta Batrancea – analiza financiara a intreprinderii, ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2005;

Georgeta vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti, 2004;

Ilie V. gestiunea financiara a intreprinderii, ed. didactica s pedagogica, Bucuresti, 1999;

Toma M, Brezeanu P. finante si gestiunea financiaraa intreprinderii, Ed. Economica, Bucuresti, 1998;

Lăcătuș, Viorel Dorin -Finanțele întreprinderii : note de curs, Risoprint, 2013

Popescu, Daniela Rodica-Finanțarea IMM-urilor din România în context european,Cluj-Napoca,2013

Mironiuc, Marilena – Fundamentele științifice ale gestiunii financiar-contabile a întreprinderii, Iași, 2012

Brendea, Gabriela – Efectele condițiilor de piață asupra structurii capitalului entităților economice, Cluj- Napoca, 2011

Finanțele întreprinderii : noțiuni teoretice și aplicative , Cluj-Napoca , 2011, Coautori: Nistor Ioan E. , Lăcătuș Viorel Dorin, Văidean Viorela Ligia, Cuceu Ionuț Constantin

Hoanță, Nicolae, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. C. H. Beck, București, 2011

Adochiței,M. – Finanțele întreprinderii, Editura Sylvi, București, 2000

Ana, Gh.I. – Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, Ed. Economică, București, 2001

Ariton , D. – Finanțele întreprinderii, Ed. Fundației Universitare “ Dunărea de Jos “, Galați, 2002

Bistriceanu, Gh.D. , Adochiței, M.N., Negrea, E. – Finanțele agenților economici, Ed. Economică, București, 2001

B.Nistor I., Stânceanu Gh. Bojan D., Finanțele firmei, Ed. Risoprint, CLuj-Napoca, 2005

Toma M.,Alexandru F., Finanțe ș gestiune financiară de întreprindere, Ed.Economică, București, 2003